TRATATUL DE LA

MAASTRICHT

Coordonator: Student:

Lect.univ drd: AFRODITA BORMA Costa Larisa

Specializare Cig, an 1

NASTERE

Tratatul de la Maastricht a consacrat cea mai importantă evoluţie în domeniul politicii economice şi monetare. Acest tratat, din punct de vedere economic a reanalizat Tratatul de la Roma şi l-a modificat sub aspectul articolelor B şi 2. În tratatul de la Maastricht este indusă o separare netă, distinctă, între politica economică şi cea monetară, dar nu trebuie neglijat faptul că aceste două politici au totuşi o anumită convergenţă prin prisma obiectivelor de îndeplinit .Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE) a fost semnat la Maastricht, la 7 februarie 1992. Din cauza unor probleme apărute în procesul de ratificare Tratatul UE a intrat în vigoare de-abia la 1 noiembrie 1993.

OBIECTIVE

Prin Tratatul de la Maastricht, obiectivul economic iniţial al Comunităţii, şi anume realizarea unei pieţe comune, a fost în mod clar depăşit şi vocaţia politică a fost exprimată. În acest context, Tratatul de la Maastricht răspunde la cinci obiective esenţiale:

consolidarea legitimităţii democratice a instituţiilor;

creşterea eficienţei instituţiilor; introducerea unei uniuni economice şi monetare; dezvoltarea dimensiunii sociale a Comunităţii; instituirea unei politici externe şi de securitate

comune

STRUCTURA

Tratatul are o structură complexă. Pe lângă Preambul, acesta include şapte titluri. Titlul I cuprinde dispoziţiile comune privind Comunităţile, Politica externă şi de securitate comună şi cooperarea judiciară. Titlul II include dispoziţiile de modificare a Tratatului CEE, iar Titlurile III şi IV modifică tratatele CECO şi, respectiv, CEEA. Titlul V introduce dispoziţii cu privire la Politica externă şi de securitate comună (PESC). Titlul VI cuprinde dispoziţiile privind cooperarea în domeniul justiţiei şi afacerilor interne (JAI). Dispoziţiile finale se regăsesc în Titlul VII.

UNIUNEA EUROPEANA

CRITERII DE CONVERGENTACriteriile de convergenţă nominală sunt următoarele:

a. stabilitatea preţurilor, care va reieşi dintr-o rată a inflaţiei observată de-a lungul unei perioade de un an înainte de examinarea pentru trecerea la etapa a treia, rată a inflaţiei care să nu depăşească cu mai mult de 1,5% rata medie a celor trei state membre cu inflaţia cea mai scăzută;

b. rate ale dobânzilor pe termen lung, care nu trebuie să depăşească cu mai mult de 2% rata medie a dobânzilor nominale pe termen lung a celor trei state membre cu cea mai scăzută inflaţie;

c. capacitatea de susţinere a finanţelor publice deficitul public nu trebuie să depăşească 3%din produsul

intern brut (PIB) la preţuri de piaţă; datoria publică nu trebuie să depăşească 60% din PIB,

“mai puţin în cazul în care acest raport se reduce suficient şi se apropie de valoarea de referinţă într-un ritm adecvat” ;

.  

d. stabilitatea ratelor de schimb, adică respectarea marjelor normale de fluctuaţie prevăzute prin mecanismul de schimb al Sistemului Monetar European pentru cel puţin doi ani premergători examinării, fără devalorizare din proprie iniţiativă a ratei de schimb a monedei proprii în raport cu moneda unui alt stat membru.  

Prin convergenţa legală se înţelege armonizarea legislaţiilor naţionale şi a regulamentelor băncilor centrale ale ţărilor membre ale UE, astfel încât să devină compatibile cu Sistemul European al Băncilor Centrale (SEBC). Într-un sens general, această convergenţă include aspecte precum independenţa băncilor centrale naţionale şi integrarea acestor bănci în SEBC.

Convergenţa reală se referă la omogenizarea nivelului de trai, egalizarea standardelor de viaţă în ţările membre, realizarea aşa-numitei „coeziuni economice şi sociale” la nivelul Uniunii. Variabilele care măsoară convergenţa reală sunt: venitul pe cap de locuitor, nivelul salariilor, rata şomajului, cheltuielile guvernamentale etc. Pentru realizarea unei egalizări în aceste domenii este nevoie de mai mult timp decât pentru variabilele minimale, dar îndeplinire acestora din urmă afectează benefic variabilele reale. Convergenţa economică nu este un scop în sine, îndeplinirea condiţiilor pe care le presupune reprezentând un mijloc pentru a garanta creşterea economică durabilă la nivelul Uniunii. Tratatul de la Maastricht introduce, de altfel, termenul „convergenţă durabilă” pentru a sublinia că nu interesează un proces de integrare formal şi rapid, ci un proces de integrare cu geometrie şi ritmuri variabile în acord cu rezultatele fiecărui stat membru.

INSTITUTII

Parlamentul European

Consiliul European

Comisia Europeana

Curtea de Conturi

Curtea de Justitie

Comitetul Regiunilor

POLITICI

Tratatul introduce politici comunitare în şase domenii noi:

reţelele transeuropene; politica industrială; protecţia consumatorilor; educaţia şi formarea profesională; tineretul; cultura.

MODIFICARI ADUSE TRATATULUI

Tratatul de la Amsterdam (1997) Tratatul de la Nisa (2001) Tratatul de la Lisabona (2007)  Prezentul tratat a fost modificat de

asemenea prin următoarele tratate de aderare: Tratatul de aderare a Austriei, Finlandei şi

Suediei (1994) Tratatul de aderare a Republicii Cehe,

Estoniei, Ciprului, Letoniei, Lituaniei, Ungariei, Maltei, Poloniei, Sloveniei şi Slovaciei (2003)

Tratatul de aderare a Bulgariei şi României (2005)

BIBLIOGRAFIE

http://europa.eu/legislation_summaries/institutional_affairs/treaties/treaties_maastricht_ro.htm

http://ro.wikipedia.org/wiki/Tratatul_de_la_Maastricht

http://www.scribd.com/doc/45106404/Tratatul-de-La-Maastricht-Obiective-Si-Inovatii

http://distance.iduoradea.ro/file.php/2770/Modul_6.pdf