TRAGEDIA GREACA

Aristotel spune ca tragedia s-a nascut (cel putin la Atena) din cantul liric cantat in cinstea lui Dionysos de un cor dansand in jurul unui altar al zeului. Coristii, purtand masti in chip de tap (tragos, de unde cuvantul tragedie -“cantecul tapilor”), infatisau fapturi legendare de sileni si satiri, prietenii lui Dionysos. In momentul cand unul din coristi s-a detasat din ansamblu, raspunzand corului prin cuvinte atribuite zeului, a aparut elementul dramatic -dialogul- si actorul. Faptul acesta, legat de numele poetului semilegendar Thespis, s-a petrecut probabil in anul 534 i.H., cand Pisistrate, tiranul Atenei, a organizat aici cele dintai spectacole teatrale. Dupa care, legenda lui Dionysos a fost inlocuita cu subiecte mitologice sau legendare (si chiar din contemporaneitate); au aparut mastile, reprezentand chipuri umane, Eschil a introdus al doilea actor, iar Sofocle, al treilea(numar peste care nu s-a trecut in teatrul grec - un actor insa jucand mai multe roluri in piesa).

Tragedia „Oedip Rege” începe cu freamãtul cetãţii Teba, care se afla în faţa unui chin: plantele, animalele si femeile erau sterile iar ciuma fãcea nenumãrate victime. Tebanii vin sã cearã ajutorul lui Oedip, regele Tebei, care i-a scãpat si de Sfinx, rãspunzând corect la ghicitoarea acestuia. Creon, fratele soţiei lui Oedip, este trimis la oracol sã afle de ce s-a abãtut aceastã nenorocire asupra Tebei. Oracolul motiveazã prin faptul cã moartea lui Laios, predecesorul lui Oedip, nu a fost ispãsitã. În scopul de a afla cine l-a omorât pe Laios, Oedip cere sã fie întrebat Tiresias, bãtrânul profet orb. Tiresias îi spune lui Oedip cã el este ucigasul lui Laios. Crezând cã Tiresias si Creon au complotat împotriva lui, Oedip se ceartã cu ei. Apare Iocasta, soţia lui Oedip, care îi spune cã el nu putea sã-l fi omorât pe Laios, deoarece acestuia i-a fost prezis, de cãtre oracol, cã va muri de mâna fiului sãu. Oedip începe sã fie nelinistit când aflã cã Laios a fost omorât de niste tâlhari în Phokis, locul în care se întâlnesc drumurile din Delfi si Daulis. Din încãierare a scãpat un singur slujitor, care a adus vestea morţii lui Laios în Teba, dupã care s-a retras ca pãstor în afara Tebei. Oedip îi explicã Iocastei cã el este fiul adoptiv

al lui Polybos, regele Corint-ului si a reginei Merope, lucru care l-a aflat întâmplãtor la o petrecere. Auzind acestea el a cerut lãmuriri oracolului, care i-a prezis cã îsi va ucide tatãl, cã se va cãsãtori cu propria mamã si cã va procrea cu ea urmasi proscrisi. De aceea Oedip nu s-a mai întors în Corint. El îsi aminteste cã odatã a ucis un om într-o încãierare, locul faptei semãnând cu locul unde a murit Laios. Se naste bãnuiala cã Oedip l-ar fi ucis pe Laios, deci trebuie sã plãteascã pentru fapta sa.

Între timp Oedip aflã de la un sol cã tatãl sãu Polybos a murit în Corint. Solul îi spune lui Oedip cã el nu este fiul lui Polybos si al Meropei, ci el a fost adoptat de acestia când un slujitor l-a adus în Corint. El a fost gãsit cu picioarele sfredelite în munţi Kithario. Oedip cere sã fie adus acel slujitor, care se dovedeste a fi acelasi care aduse vestea morţii lui Laios. Iocasta insistã sã nu îsi mai caute pãrinţii, dar Oedip crezând cã este fiu de sclav se încãpãţâneazã si doreste sã afle adevãrul, indiferent care ar fi acesta. Este adus slujitorul care povesteste cã i-a predat solului din Corint un copil - Oedip - care provenea din cetatea Tebei, fiind fiul lui Laios si al Iocastei. Ei doreau ca copilul sã piarã, deoarece oracolul prezise cã acesta îsi va ucide pãrinţii. Oedip îsi dã seama cã si-a omorât tatãl, Laios, si cã s-a cãsãtorit cu propria-i mamã, Iocasta. Este este anunţat cã Iocasta s-a sinucis prin spânzurare în camera ei. Oedip rupe streangul, ia agrafa care-i prindea vesmântul Iocastei si cu aceasta îsi scoate ochii, orbindu-se. El îl roagã pe Creon sã se ocupe de înmormântarea soţiei-mamã si sã aibã grijã de fiicele sale. Oedip se autopedepseste pentru faptele sale, care de fapt au fost decise de cãtre zei.

Cea de-a doua tragedie din trilogia lui Sofocle este „Oedip la Colonos”. Bãtrân si orb, Oedip soseste la Colonos, fiind condus de fiica sa Antigona. Aflându-se într-o dumbravã sfiinţitã, le este cerut sã pãrãseascã Colonos-ul. Dar Oedip stie cã aici va muri si cere sã-l vadã pe Teseu, regele Atenei. Bãtrânilor din Colonos, care vin în faţa lui Oedip, le este mãrturisitã originea sa blestematã, acestia dorind apoi sã-l alunge pe Oedip. Antigona îi roagã sã-i lase sã rãmânã. Apare Ismena, fiica mai micã a lui Oedip, care povesteste cã fraţii lor, Eteocle si Polinike, s-au luptat pentru tron. Polinike a fost alungat de cãtre Eteocle de pe treon si din ţarã. Polinike s-a dus la Argos pentru a cere aliaţi în vederea unui rãzboi împotriva Tebei. Ismena spune

apoi cã va sosi Creon pentru a-l supune pe Oedip puterii tebanilor. Oedip nutreste sentimente de urã faţã de Creon si de fii sãi care nu l-au sprijinit când a fost alungat din Teba. Apare Teseu care îi acordã lui Oedip gãzduirea în ţara sa. Creon încearcã sã-l convingã pe Oedip sã se întoarcã la Teba, stiind cã într-un eventual rãzboi între Teba si Atena, va învinge partea care se va afla în posesia corpului lui Oedip. Dar Creon îi aminteste lui Oedip cã el nu poate fi înmormântat în cetate ci numai în afara ei. Oedip îl refuzã pe Creon. Acesta o rãpeste pe Ismena, dar ea este eliberatã de oamenii lui Teseu. Apare Polinike care îi cere binecuvântarea în vederea victoriei în lupta contra Tebei. Oedip îl refuzã si pe el, stiind cã Polinike nu va cuceri niciodatã Teba, iar fraţii se vor omorâ unul pe celãlalt în lupta. Oedip îl conduce pe Teseu la locul morţii sale, loc ce va trebui pãstrat secret de cãtre Teseu, cãci numai asa Oedip poate ocroti Atena. Oedip nu a murit de moarte naturalã; un zeu l-a rãpit sau pãmântul s-a deschis pentru a-l primi si a-l elibera de toate suferinţele. Teseu promite Antigonei si Ismenei cã va fi alãturi de ele pentru totdeauna dupã care cele douã surori se întorc la Teba pentru a împiedica moartea fraţilor.

Tragedia greaca din secolul al V-lea i.Hr. a reprezentat culmea creatiei dramatice a antichitatii. Atat ca structura si profunzime a conflictului, cat si ca tehnica de reprezentare, ea a ramas in esenta neschimbata de-a lungul multor secole ce i-au urmat. Opera lui Eschil, Sofocle si Euripide a exercitat o puternica atractie si influenta asupra literaturii dramatice pana in prezent.

Voicu Patrik

Teatrologie I