Totul a inceput cu o intrebare, cum ar fi daca as pleca sa fac voluntariat intr-o tara straiana?

De la intrebare pana la raspuns au trecut 6 luni, de pe 20 decembrie 2013 si 16 iunie 2014 a fost doar o aruncatura de bat, iar in secunda 2 eram in avionul care ma ducea catre Kenya.

Momentele de cumpana prin care am trecut ca sa pot ajunge sa fac asta, sa strang bani, sa imi conving parintii, sa ma conving ca merg pe drumul cel bun, deoarece mi-am pus intrebarea: in ce oare ma bag?, sunt lucruri normale prin care treci cand vrei sa faci ceva mare.

Atunci cand ti se zice ca nu poti, oamenii iti spun asta din propria experienta, iar de cele mai multe ori oamenii dau sfaturi din cauza dezamagirilor personale, spiritului de conservare. Intr-un final incepi sa filtrezi oamenii din jurul tau care cred in ceea ce faci tu, iar asa a fost si SCC.

Au crezut in nebunia mea, iar de la intrebare cum ajung sa fac voluntariat, am ajuns la intrebarea cum fac sa ii fac pe mai multi sa creada in ideea mea?

Pe 16 iunie am aterizat pe continentul cafelei, a naturii, a vietii simple si poate a posibilitatilor limitate, zic poate, deoarece limitarile ni le punem noi, datorita experientelor anterioare sau a oamenilor care stau cu noi si ne influenteaza.

In Africa am dezvoltat un ONG, am tinut ore de educatie fizica, etica, skill-uri si cunostinte de viata, am participat la evenimente locale, iar peste toate astea am trait pentru 2 luni intr-un sat la poalele muntelui Kenya, in conditii in care nici nu imi imaginam, dar era Kenya, era o experienta din care aveam nevoie sa invat, nu sa stau in confort.

Asa am invatat sa imi apreciez parintii si conditiile de acasa, prin simplul fapt ca am fost pus in fata situatiiei de a nu avea, a fost magic.

Apoi pe 8 august am ajuns in Asia, locul unde realitatea iar s-a schimbat, au aparut noi provocari, cultura era total diferita, iar aici conexiunea cu oamenii a ajuns la nivel foarte personal, aici am constientizat ca nu eram un turist.

Nu aveam bani sa fiu turist, deoarece aveam bani limitati pentru masa si transport, dar am ajuns sa fiu turist de oameni, am invatat din povestile lor, m-am identificat cu realitatea lor, dar cel mai important am invatat sa traisc printre musulmani.

Sa stai acolo intre ei te invatat sa te pretuiesti pe tine mai presus de orice. Ei la orele prestabilite mergeau direct la inchinat, se rugau si apoi reveneau la lucru, dar asta insemna sa te pui pe tine pe primul loc, se rugau pentru ei si pentru altii, dar stiau ca e responsabilitatea fiecaruia sa fac asta.

Aici am predat engleaza la o universitate pentru copii fara posibilitati materiale, iar zilele trecute am primit un mail de la cineva de acolo, care imi scria intr-o engleaza fara greseala, iar la clasele mele debea vorbea.

Pe 2 octombrie am ajuns in Mexic, dupa 5 aterizari la rand Surabaya – Jakarta – Dubai – Bucresti – Paris – Mexico City, eram pe taram latin, iar asta se simtea, deoarece oamenii erau plini de viata, cantau la fiecare colt, in transportul in comun faceau standup comedy si erau veseli.

Aici am ajuns intr-o organizatie guvernamentala, unde oamenii nimeni nu stia engleaza iar eu nu stiam spaniola. Am ajuns aici deoarece proiectul pe care trebuia sa lucrez nu s-a mai intamplat.

Timp de 2 luni am invatat fortat spaniola, am incercat sa inteleg filosofia lor si „living la vita loca”, am stat la povesti cu localnicii, m-au tinut in casele lor si m-au pus cu ei la masa, „Mi casa e su casa” .

Am facut fundraising pentru o biblioteca, am facut raporte pentru guvern intr-un proiect de prevenirea muncii infantile. M-a marcat destul de tare sa imi imaginez cum ar fi fost copilaria mea fara batut mingea in fata blocului, fara ascunsa si alte delicii copilaresti.

Pe 23 noiembrie m-am intors acasa, inca nu constientizez ce am trait, ca am fost acolo, totul pare o poveste, iar eu am fost actor si acum developez filmul. Il developez intr-o carte – Goana printre continente

Sper sa fie o inspiratie pentru cat mai multi tineri din Romania sa faca voluntariat international, sa creada in proiecte lor si sa traiasca frumos.

Pana atunci tin training-uri despre povestea mea, vorbesc in media, merg la competitii de startupuri si ma bucur de viata.