TGD- C14 –Simona Cristea

Sectiunea a 3-a, Obiectul probei

Vom analiza mai intai definitia obiectului, apoi faptele care constituie obiectul probei si faptele care nu trebuie dovedite.

1. Definitia obiectului probei

= ansamblul de imprejurari, acte si fapte juridice pentru care lege prevede producerea de consecinte juridice

2. Faptele care constituie obiectul probei

In dreptul civil faptele care trebuie dovedite pot fi materiale sau psihologice (dolul, reaua-credinta a unei personae), pozitive sau negative (acestea din urma se dovedesc prin probarea faptelor pozitive contrare)

In dreptul penal, faptele care trebuie dovedite se clasfica in fapte princpiale (res proandae) si fapte probatorii (res probantes) Fatele principale sunt probe directe. cele probatorii sunt probe indirecte si prievesc imprejurarile de fapt relevante pentru dovedirea faptelor principale ( de exemplu, relatia de dusmanie intre asasin si victim)

3. Fapte care nu trebuie dovedide, nu formeaza obiect al probei

In dreptul penal este consacrta principiul libertatii probei, in sesnul ca este admisbila orice proba. Cu toate acestea exista trei categorii de fapte care nu trebuie dovedite: faptele dovedite si faptele notorii, fapte necontestate si prezumtiile legale absolute. La fel si in civil.

4 Sarcina probei

Definita ca obligatia procesurala a participantilor intr-un litigiu de a dovedi imprejurarile care constituie obiectul probatiunii.

Reguli:

- Actori incumbit probation- In civil regula este ca sarcina probei revine reclamantului

In schimb in dreptul penal, trebuie facuta o distinctie intre latura penala si latura civila ( latura civila, se refera ca in procesul penal se pune si problema despagubirilor, deci in cadrul aceluiasi proces penal partea vatamanta se poate constitui si parte civila pentru a pretinda recuperarea prejudiciului suferit, nu este insa obligatoriu ca partea vatamata sa se constituie parte civila in acelasi process, dar de regula asa se intampla) si o distinctive intre organele judiciare si partile in process. In ceea ce priveste latura penala regula este ca sarcina probei revine organelor judiciare si nu partilor.

- Latura civil a procesului penal este supusa regulii actori incumbit probation

EXCEPTII:

Exceptiile se intanlnesc mai mult in dreptul civil, deoarece in procesul penal, se intalnesc numai in latura civila a acestuia. In procesul civil, paratul are sarcina probei in doua situatii: daca invoca exceptii, conform principiului in excipiendo reus fit actori si atunci cand formuleaza o cerere reconventionala (cand o persoana este data in judecata, printr-un act numit intampinare in care raspunde la toate pretentiile reclamantului daca el nu raspunde la toate se presupune ca le acceepta si pierde, dar daca raspunde la toate se prespune ca el se opune pretentiilor reclamantului, ex x are o crenta catre y, dar x zice ca y ii datoreaza si el bani si de aceea nu i-a platit, deci atunci cand x acuza si el pe y de o fapta trebuie sa faca dovada probei), situatie in care dobandeste si calitatea de reclamant si trebuie sa probeze ceea ce pretinde

In dreptul penal, daca in solutionarea laturii civile, inculpatul s-ar opune exercitarii actiunii civile invocand o exceptie, atunci ii revine sarcina probei, fiind aplicabil principiul in excipiendo.

Rasturanrea sarinei probei: IN literature de specialitate se sublinieaza ca sarcina probei se rastoarna si in cazul prezumtiei legale absolute (acestea pot fi rasturante prin marturisire), al prezumtiilor intermediare sau mixte, nu si in cazul prezumtiilor absolute irefragabile.

Riscul probei:

Sarcina probei, in orice litigiu, revine partilor, sub supravegherea judecatorului, in virtutea rolului activ al acestuia. Avand in vedere principiile actori incumbit probation si eius incumbit probation qui dicit, non qui negat, sarcina probei revine reclamantului, care se supune, in fapt, riscului de a nu putea dovedi adevarul si, deci, de a pierde procesul. (ex, cineva intenteaza un proces pornind de la faptul ca el are un testament acasa ce poate dovedi pretentiile sale si casa ia foc, el nu mai poate proba)

Mijloace de proba

Mijloacele de proba sunt reglementate atat de Codul de proedura civila cat si in CDPP. Probele nu trebuie confundate cu mijloacele de proba. Astfel, mjloacele de proba pot fi definite ca reprezentand caile legale prin care se administreaza probele sau prin care se dovedeste un fapt juridic.

Mijloacele de proba treuie clasificate dupa cum probele sunt necontencioase sau contencioase. Probele necontencioase sau preconstituite sunt stabilite de parti in absenta riscului unui liigiu, dar cu previziunea unui eventual litigiu. De exemplu, actul pe care partile il intocmesc pentru a constata vanzarea si cupararea pe care au efectuat-o. Aici, actul incheiat are semnificatia de instrumentum, care are rolul de a face proba.

Probele contencioae sau nepreconstituite sunt cerute in cursul procesului, internevind dupa declansarea litigiului. De exemplu: declaratia unui martor ocular dupa comiterea unui accident etc. Probele preconstituite mai sunt denumite si probe a priori, iar cele nepreconstituite, proba a posteriori

In ceea ce priveste probele preconstituite numai inscrisuril fac parte din acesta cateorie, pe cand in cazul probelor a posteriori, sunt cuprinse proba cu maroti, marturisirea, prezumtiile etc.

Procesul judiciar presupune cunoasterea catorva reguli de desfasurare a unui litigiu civil si a unui litigiu penal

Procedura civila

Procedura civila care guverneaza procesul priveste activitatea partiloe si a judecatorului

Activitate partilor

In procesul civil partile se numsc reclamant si parat in fond si in apel se numesc apelant si intimat, in recurs, recurent si intimat. Pentru a se putea adresa judecatorului, ele trebuie sa introduca o actiune in justitie. Actiunile in justitie nu trebuie confundate cu libertatea sau dreptul de acces la justitie sau la judecator. In doctrina franceza se arata ca actiunea in justitie nu trebuie confundata nici cu cererea in justitie, pentru ca cererea in justite reprezinta actele de procedura care se fac in cadrul procesului. Doctrica romaneasca atrage, de asemenea, atentia ca notiunea de actiune nu este perfect identic cu cea de cerere. Relatia actiune-cerere ar fi ca de la intreg-parte.

Pentru a putea fi exercitata, actiunea civila trebuie sa indeplineasca mai multe conditii. Codul de procedura civila prevede express art 23 conditiile exercitarii actiunii civile: capacitate procesuala, calitate procesuala, formulare unei pretentii, justificare unui interes.

Formulare unuei pretentii inseamna afirmarea unui drept subiectiv si reprezinta o conditie funadamentala a exercitarii actiunii civile

In ceea ce priveste interesul se poate actiona in justitie doar daca exista un interes al persoanei care doreste sa faca cererea de chemare in judecata

Interesul trebuie sa indeplineasca mai multe conditii:

- Sa fie determinat (interesul sa fie identificat prin actiunea in justitie)- Sa fie legitim (de exmplu, dreptul la mostenire al concubinei nu este legitim, pentru ca se afla

intr-o stare de fapt si nu a fost transformata intr-o stare de drept)- Sa fie nascut si actual (interesul trebuie sa existe si la data actiunii)- Sa fie direct si personal (interesul trebuie sa ii apartina persoanei care il reclama, fiecaruia ii

revine sarcina sa-si apare drepturile si interesele sale prevazute de lege)

2. Activitate judecatorului, Procedura inainte instantei

Sesizarea instantei se face numai dupa implinirea procedurii prealabile, daca legea prevede expres acest lucru

Reclamantul formuleaza o cerere de chemare in judecata ce reprezinta actul de sesizare a judecatorului. Persoana chemata in instant se numeste parat. Cererea de judecta trebuie sa contina mai multe

elemente: datele personale al recmalantului, datele reprezentantului partii in process (nume, prenume, domiciliu, etc) obiectul si valoarea cererii, motivele de fapt si de drept ale chemarii in judecata, probele pentru fiecare capat de cerere si semantura. Intr-o cerere de chemare in judecata, reclamantul poate avea mai multe doleante (de exeplu, intr-o actiune in justitie pentru recuperarea unui imprumut, se pot cere si cheltuieli de judecata, plata trasnportului etc.)

- Intampinarea- Prima zi de infatisare- Apel- Recurs- Cotestatie in anulare, reviziuire- 2 mecanismede unificare a practicii judiciara: RIL (reurs in interesul legii) si pronuntarea unui

hotarari prealabile pentru dezlegarea unei problem de drept

Elemente fundamentale de procedura penala:

In prcesul penal, regulile sunt diferite fata de cel din civil. Astfel, procesul penal are 2 faze:

a) Faza urmaririi penale (este secreta)b) Faza judecatii (este publica)

Raspunderea juridica:

1 Definitie:

In ceea ce ne priveste definim raspunderea juridica drept un anasamblu de drepturi fie ale statului, fie ale persoanei vatamante si de obligatii ale autorului faptei antisosociale prin care se restabileste ordinea de dret incalcata prin aplicarea sanctiunilor juridice

Raspunderea juridica nu trebuie insa a se confunde cu constrangerea si cu sanctiunea juridica:

2. Formele raspunderii

3. Conditii: conduita/ fapta ilicita, vinovatia, legatura de cazuzalitate intre fapta comisa si rezultatul produs.