INTRODUCERE

Actualitatea temei de cercetare: Sistemul financiar bancar care are ca

obiect instrumentele si tehnicile de plată, reprezintă un domeniu de pregnanţă

importantă in desfaşurarea operatiunilor economice si financiare in economia de

piaţă. Aceste operatiuni economice se efectueaza cu ajutorul beneficiilor băncii,

instrumentul cu care banca işi desfăşoară activitatea, in acelaşi timp fiind ca o

garanţie a băncii pentru deponenţii săi.

Toate aceste tresaturi ale capitalului au facut ca resursele bancii, baza forte a

bancii, sa fie un obiect de cea mai mare importanta in studiul activitatii bancare, sa

i se acorde o importanta primordiala.

Evolutiile in domeniu, care au fost determinate atit de cresterea

considerabila a dimensiunilor activitatii bancilor au facut ca banca sa ocupe un loc

foarte important in activitatea economica a unei ţări si respectiv se pun eforturi

organizatorice de a opera cu maxima eficienta,

Sistemul financiar bancar ca o parte specifica a relatiilor monetare privind

instrumentile si tehnicile de plata s-a dezvoltat puternic sustinuta de tehnologia

moderna, de progresul intens al informaticii şi telecomunicatiilor.

In tarile dezvoltate, ultimii 10 – 15 ani au reprezentat o etapa de ample

transformari in domeniul bancar care au solicitat actiuni ample de organizare si

reorganizare a beneficiilor bancii. Un asemenea proces continua cu efervescenta,

promovat fiind de cerintele cresterii eficientei activitatii bancare.

Extinderea relaţiilor bancare cu tarile din Uniunea Europeana si toate

straduintile sistemului bancar de a ne alinia si integra cit mai repede in spatiul

economic european necesita cu prioritate cunoasterea normelor bancare care in

principal ţin de resursele bancii , de marimea lor, de administrarea lor.

Este evident ca pentru Republica Moldova aceste norme, tehnici si

tehnologii noi au o necesitate deosebită, fie ca elemente componente ale reformei

sistemului financiar bancar de la noi de catre forţele internationale monetare si

2

bancare sau pur si simplu ca o aliniere la normele si tehnicile utilizate in tarile

dezvoltate din Europa si, in fapt, pe plan mondial.

Scopul cercetării constă în analiza procesului existent de formare şi

utilizare a beneficiilor băncii, în argumentarea ştiinţifică a necesităţii de schimbări

radicale în utilizarea modalităţilor conceptuale de utilizare, prin monitorizarea

evoluţiei creditării agenţilor economici şi a persoanelor fizice, şi prezentarea de

recomandări în aplicare a noilor condiţii de gestiune a pasivilor bancilor

comerciale.

Astfel, accentul în cercetările efectuate a fost pus pe metodele de utilizare a

resurselor de care dispune banca, problemele în calea gestiunii pasivelor şi

metodele de depăşire a acestora, studierea aprofundată a sistemului de relaţii între

sectorul bancar şi agenţi economici, persoane fizice în direcţia creditării prin

analiza mecanismului existent şi perfecţionarea acestuia în perspectivă, ţinînd cont

de specificul activităţii antreprenoriatului autohton în prezent.

Scopul cercetării ştiintifice s-a propus a fi atins doar prin soluţionarea

următoarelor sarcini de bază: abordarea conceptuală a modalităţilor de utilizare si

gestionare a resurselor băncii şi argumentarea avantajelor unui management a

pasivelor cît mai modern şi actual.

Suport metodologic al lucrării: s-a ţinut cont de propunerile, publicaţiile,

experienţa şi cunoştinţele vaste ale îndrumătorilor contemporani, aşa ca: N.

Dardac, T. Barbu, T. Vîşcu,M. Stoica, M. Dochiţei, D. Dumitrescu, A. Balînskii, S.

Baieş, I. Volniţki, A. Tachii, C. Floricel.

Baza informaţională este reprezentată de actele legislative ale Republicii

Moldova, actele normative interne ale Băncilor Comerciale datele statistice ale

Biroului Naţional de Statistică, ale Băncii Naţionale a Moldovei şi ale Băncilor

Comerciale din Republica Moldova.

Structura şi conţinutul tezei: ţinînd cont de scopul şi sarcinile cercetării,

a fost determinată următoarea structură a tezei: introducere, trei capitole, concluzii

şi recomandări, bibliografie, anexe.

3

În Introducere, este argumentată actualitatea temei de cercetare, scopul şi

obiectul cercetării a tezei. Este indicat suportul metodologic al lucrării şi baza

informaţională.

În Capitolul I – ,,BENEFICIILE BĂNCII. TIPURI ŞI TRĂSĂTURI

ESENŢIALE” – sunt prezentate aspectele teoretice şi conceptuale ale

caracteristicii beneficiilor bancare si importantei acestora pentru activitatea

bancară.

Capitolul II – ,,MODALITĂŢI DE FORMARE A BENEFICIILOR

BĂNCII” –include o analiză amplă a metodelor şi tehnicilor de formare a

beneficiilor bancare.

Capitolul III – “MODALITĂŢI DE UTILIZARE A BENEFICIILOR

BĂNCII” - se prezintă necesitatea şi formele de utilizare a beneficiilor bancare

pentru stimularea activităţii bancilor comerciale si mentinerea acestora in timp de

criza si deasemenea dinamica si utilizarea acestora in timpul crizei.

În „Concluzii şi recomandări” este prezentată sinteza rezultatelor obţinute

în lucrare şi sunt reflectate principalele concluzii şi recomandări la care s-a ajuns în

urma investigaţiilor efectuate.

Cuvinte cheie: risc, credit bancar, depozite, solvabilitatea, capital, pasive,

resurse, asigurare, gaj.

4

CAPITOLUL I. BENEFICIILE BĂNCII. TIPURI ŞI TRĂSĂTURI

ESENŢIALE

1.1. Conceptul si componentele beneficiilor bancare

Beneficiile bancare sunt constituite din

- resurse proprii;

- resurse atrase;

Beneficiile bancare – într-o proporţie mai mare sau mai mică – sunt

imobilizate cu ocazia infiinţării băncii. Acestea sunt folosite în operaţiuni sigure cu

scopul de minimizare a riscurilor după care ar putea fi uşor transformate in

lichidităţi.

Beneficiile bancare reprezintă resursele financiare care sunt necesare oricărei

înterprinderi. Formarea lor prezintă o etapa obligatorie, care precedează începutul

activităţii băncii. în acelaşi timp funcţia, rolul si mărimea acestora au o importanţă

majoră în comparaţie cu alte domenii de antreprenoriat, consideră N. Dardac [27,

p. 231].

Marimea beneficiilor bancii depinde de caracterul operatiunilor active efectuate

de ea. Orientarea activitatii bancii spre operatiunile cu un grad inalt de risc necesita

o majorare a acestora. Beneficiile necesare bancii si marimea acestora depinde si

de nivelul de dezvoltare a pietii resurselor de creditare, precum si de politica

creditara promovata de banca comercială, afirma A. Tobă [54, p.56].

Băncile fiind organizate ca societăţi pe acţiuni, pentru o eventuală majorare a

beneficiilor pot emite un număr mai mare de acţiuni sau obligaţiuni care de regulă,

au o lichiditate mai înaltă şi sunt mai repede realizate pe piaţă, decît activele

companiilor nefinanciare, consideră T. Mayer [48, p. 88].

Beneficiile bancare deasemenea includ şi fondul de rezervă care este destinat

pentru acoperirea pierderilor de la operaţiunile active in acelasi timp fiind utilizate

pentru plata dividendelor la acţiunile privilegiate şi procentelor pentru obligaţiunile

5

băncii în cazul cînd nu se ajung lichidităţi. Fondul de rezervă se formeaza pe contul

venitului pe care il are banca, afirmă N. Dardac [27, p. 117].

Soluţionînd problema volumului beneficiilor, băncile iau in consideraţie faptul

ca acestea nu determină marimea venitului. A. Caraganciu [22, p. 38] consideră ca

ele pur si simplu permit băncii de a alege unele sau alte operatiuni şi de a se orienta

la deservirea unui cerc anumit de client. Marimea beneficiilor necesare unei bănci

depinde de nivelul de dezvoltarea a pieţii resurselor creditare si politica promovata

de Banca Centrala. Liberalizarea politicii creditare in cazul unei piete dezvoltate

inlesnesc accesul bancilor comerciale la resursele creditare si scade nivelul necesar

de resurse bancare în timp ce o politica creditară severă in concordanţă cu o piaţă

financiara nedezvoltata duc la o crestere continua a necesitatii de resurse.

Pot fi folosite doua metode de crestere a beneficiilor bancare:

- colectarea venitului;

- marirea numarului de actiuni emise.

In primul caz venitul se formeaza sub forma de creare accelerata a fondului de

rezerva si alte fonduri ale bancii precum capitalizarea unei parti a venitului la

finele anului explica R. Răduţ [51, p. 212]. Aceasta metoda este cea mai putin

costisitoarea, ea nu necesita cheltuieli suplimentare care apar in cazul emiterii de

noi actiuni ori atragerii de noi actionari. In acelasi timp aceasta inseamna

micsorarea dividentelor platite actionarilor, ceea ce poate clatina pozitia bancii pe

piata.

Avind o importanta atit de mare in activitatea bancii comerciale, beneficiile

acesteea necesita sa fie maxim de eficiente. Eficienta beneficiilor – ca esenţa

reprezintă sensibilitatea băncii faţă de risc. Beneficiile bancare trebuie să fie

suficiente deoarece reprezintă primele resurse de care dispune banca, cu toate

acestea pentru banca nu este benefică o capitalizare prea mare, deoarece nu toata

cantitatea beneficiilor va fi pusa în funcţiune, o parte din ele vor staţiona, însă

aceasta nu va scuti banca de plata devidendelor.

Dupa parerea Л. Дробозинa [56, p. 102], necesitatea beneficiilor bancare

este indiscutabila si posedă anumite funcţii şi anume:

6

- de protectie, presupune posibilitatea achitarii in cazul lichidarii băncii si tot

odata presupune mentinerea solvabilităţii băncii prin intermediul rezervelor ce

permit asigurarea activităţii băncii, chiar si in conditii de aparitii a unor pierderi.

- operativa, constă in alocarea resurselor in vederea procurarii activelor

necesare la etapa initiala a formarii băncii, este utilizata mai tîrziu pentru

asigurarea continuitatii băncii.

Functiile, rolul, marimea beneficiilor bancilor au un specific aparte in

comparatie cu alte domenii ale economiei, considera M. Ghiţu [34, p. 38]. Acest

specific al activitatilor bancare este influentat de calitatea de intermediar al bancii

pe piata financiara care atrag sume mari de capital sub forma de depozite ale

agentilor economici a persoanelor fizice si institutiilor de stat, precum si asigura o

gestiune eficienta a acestor resurse, pastrarea acestora acordind totodata servicii

specializate asigurind deponentilor un profit sub forma de dobinda pentru capitalul

depus.

7

1.2. Conceptul si caracteristicile resurselor proprii

Resursele proprii ale BC sunt constituite din capital subscris de acţionari şi

din beneficiile distribuite şi înglobate în diferite fonduri de rezervă sau de risc, plus

profitul anului în curs, şi anilor trecuţi şi fondurile constituite de Banca conform N.

Hoanţa [40, p. 97]. Deţinerea resurselor proprii contribuie în mare măsură la

asigurarea stabilităţii băncii şi a eficienţei activităţiie ei.

Din punct de vedere al gradului de stabilitate resursele pot fi clasificate ca:

- resurse stabile – care pot fi plasate pe termen lung, constituite din capital

social, fondul de rezervă, primele legate de capital social;

- resurse temporare – care pot fi plasate pe termen scurt, constituite din

rezervele pentru pierderi la credite, dividendele de plată, fonduri şi rezerve

constituite temporar.

Funcţiile Resurselor proprii sunt urmatoarele:

1. funcţia de protecţie(de bază) – înseamnă protecţia deponenţilor şi a

creditorilor băncii. În caz de falimentare a băncii, din acest fond sunt achitate toate

obligaţiunile faţă de deponenţi şi creditori; se menţine solvabilitatea pe parcursul

activităţii băncii indiferent de apariţia unor cheltuieli neprevăzute.

2. funcţia operativă – are importanţa în procesul de constituire şi fondarea

băncii. La etapa iniţială din resursele constituite se va procura clădiri, utilaje, se va

plăti salariul pînă la momentul obţinerii beneficiului propriu.

3. funcţia de reglementare – capital bancar propriu în permanenţă este

reglementat şi supravegheat de către autorităţile statului în persoana băncii

centrale. Resursele băncii pot face parte din capital propriu în cazul în care satisfac

următoarele cerinţe: - stabilitate - subordonare - lipsa calculării unor venituri în

forma fixă (rezultatul financiar).

Resursele proprii care constituie o parte componenta a beneficiilor bancare

la rindul lor pot fi alcatuite din urmatoarele fonduri:

1) FONDUL STATUTAR – îndependenţa de structura juridico-orgaizatorică a

băncii, poate fi constituit şi fondul statutar. - În cazul în care banca este formată ca

8

Societate pe Acţiuni (S.A.) fondul statutar reprezintă numărul acţiunilor emise şi

cumpărate de acţionari la valoarea lor nominală.

a. În cazul majorării fondului statutar – se emit noi acţiuni.

b. În cazul micşorării fondului statutar – se răscumpără o parte din acţiuni,

după ce sunt anulate. - În cazul în care banca este formată ca Societate cu

Răspundere Limitată(S.R.L.) fondul statutar este calculat ca cota-parte a fiecărui

participant şi fiecare participant răspunde în limita cotei pe care o deţine.

a. În cazul majorării fondului statutar – se măreşte cota parte a fiecărui

proprietar sau creşte numărul proprietarilor.

b. În cazul micşorării fondului statutar – se micşorează cota parte fiecărui

proprietar

În RM băncile sunt create ca Societăţi pe Acţiuni fapt care rezulta ca:

- prima emisiune este totdeauna de tip închis – destribuirea între fondatori.

- a doua emisiune poate avea loc numai după ce a fost achitate toate acţiunile

emise prima dată. A doua emisiune poate fi atît de tip închis cît şi de tip deschis

ceea ce este prevăzut de statutul băncii sau de adunarea generală a acţionarilor,

dacă statutul nu prevede ce tip de emisiune poate efectua banca, atunci va fi o

emisiune publică, afirma C. Lefter [44, p. 68]. Nu se permite emisiunea

obligaţiunilor pentru formarea fondului statutar, deasemenea nu se permite

emisiunea simultană a acţiunilor şi obligaţiunilor. Obligaţiunile emise nu pot

depăşi 25% din valoarea fondului statutar pe cind acţiunile priveligiate nu pot

depăşi 10% din mărimea fondului statutar.

Capital acţionar într-o bancă este forma din:

A. capital acţionar propriu zis:

a. acţiuni simple

b. acţiuni priveligiate

c. surplus de capital (valoarea de emisiune minus valoarea nominală)

d. profitul anului curent sau anilor trecuţi.

B. datorii subordonate care la rindul lor reprezintă obligaţiuni neasigurate pe

termen scurt. Prima dată au fost emise după al Doilea Război Mondial în SUA,

9

apoi această practică a fost împrumutată şi de alte ţări, fapt care il demonstrează C.

Grigoriţă [35, p 318]. Conform A. Caraganciu [23, p. 37] in prezent şi în RM

băncilor comerciale li se permite de a emite datorii subordonate. Se numesc

subordonate din cauza că există o subordonare în procesul de lichidare a băncii,

adică se vor rambursa mai întîi datoriile faţă de creditori şi deponenţi, în a doua

instanţă creditorii care au cumpărat acţiunile neasigurate şi în a treia instanţă

datoriile faţă de acţionari.

2) FONDUL DE REZERVĂ – în RM trebuie să constituie nu mai puţin de 10%

din capitalul social al societăţii, fapt ce este determinat de Lege privind societăţile

pe acţiuni [4, p. 17]. Deasemenea Legea ne spune ca capitalul de rezervă se

formează din defalcări anuale din profitul net pînă la atingerea mărimii prevăzute

de statutul societăţii. Volumul defalcărilor se stabileşte de adunarea generală a

acţionarilor şi va constitui nu mai puţin de 5% din profitul net al societăţii si se

utilizează la plata devidendelor la acţiunile priveligiate şi dobînzilor pentru

obligaţiuni în cazul în care în perioada curentă banca nu a înregistrat profit şi este

format din: profit pînă la impozitare (băncile se străduie ca mărimea lui să

depăşească minimul necesar).

3) FONDUL DE RISC – este format pentru acoperire de pierderi legate de

activitate de creditare.

10

1.3. Conceptul si caracteristicile resurselor atrase

Resursele atrase ale băncii pot fi:

- Depozitare – ele apar în rezultatul conlucrării cu clienţii;

- Resurse ce apar în urma emisiunii de titluri (certificate bancare,

cambii, obligaţiuni)

- Resurse procurate de la alte bănci (credite bancare centralizate de la

Banca Naţională a Moldovei, şi descentralizate de la alte bănci comerciale).

Depozitul reprezintă o valoare dată spre păstrare, deosebim:

1. în dependenţă de categoria deponenţilor:

- persoane fizice

- persoane juridice.

2. în dependenţă de condiţiile contractuale:

- la vedere

- la termen

- de economii.

Depozitul la vedere – are următoarele caracteristici:

1. mijloacele pot fi depuse în cont şi retrase fără preaviz

2. pe baza acestor conturi pot fi eliberate cec-uri

3. pot fi retrase atît sub formă de numerar cît şi prin virament

4. deşinătorul contului va plăti un comision în sumă fixă lunar sau

pentru fiecare cec emis.

5. banca comercială este obligată să menţină la banca centrală rezerve

mai mari pentru depozitele la vedere faţă de cele la termen (rezervele minime

obligatorii).

Din categoria depozitelor la vedere fac parte:

- conturi deschise de persoane fizice cu menţiunea depozit la vedere

- conturi curente (de decontare) deschise de unităţile economice

- conturi corespondente deschise în Banca Nationala a Moldovei şi alte bănci

comerciale. 11

Din categoria depozitelor la vedere mai fac parte conturile hibrid, sau mixt –

este o sinteză între contul de decontare şi contul de împrumut. Clientului de către

bancă i se deschide un singur cont în care sunt reflecate toate operaţiunile. Dacă

soldul contului obţine credit, banca are mijloace proprii, dacă în debit, înseamnă că

banca a împrumutat clientul (ia acordat credit). În ambele cazuri banca calculează

dobînzi, în cazul în care dobînzile se calculează în creditul contului sunt mai mici

decît dobînzile calculate pe debit.

Conform N. Dardac [27, p. 98] overdraft reprezinta un cont analogic cu

contul curent, însă nu este cont sintetic, adică pe el nu sunt reflectate toate

operaţiunile clientului, particularitatea acestui cont este că pe contul de decontare,

clientului i se acceptă uneori să aibă sold debitor, aceasta şi reprezintă overdraft-ul,

adică sold debitar pe cont de decontare.

Deosebirea dintre cont curent şi overdraft constă în faptul că dacă soldul pe

debit la contul curent este permanent, atunci la overdraft sunt întîmplătoare, afirma

L. Ioncescu [41, p. 37]. Există un contract încheiat între bancă şi client, în ceea ce

priveşte mărimea overdraft-ului şi termenul de lichidare.

Conturile Now – constau în posibilitatea de a achita instrumente de plată

(cec-uri) în folosul persoanelor terţe. Aceste conturi de obicei se deschid

persoanelor fizice sau instituţiilor non-profit.

Depozitele la Termen:

1. aceste conturi nu sunt destinate pentru efectuarea decontărilor şi în baza lor nu

se sliberează cec-uri

2. mijloacele pe aceste conturi circulă foarte încet

3. mijloacele de pe aceste conturi pot fi retrase doar după preaviz

4. rata dobînzii e mai mare decît la depozitele la vedere şi de multe ori Banca

Centrală stabileşte limita maximă a ratei dobînzii

5. pentru acest tip de depozite, norma rezervelor obligatorii este mai mică

comparativ cu depozitele la vedere.

Depozitele la termen pot fi de 2 tipuri:

12

1. depozite la termen propriu-zise - se depun bani în cont pe un anumit termen

prestabilit şi după expirarea termenului, depozitul se consideră la vedere

2. depozite la termen cu preaviz - se depun mijloace în cont, şi după expirarea

contractului se consideră contractul reperfectat, de aceea în cazul în care clientul

doreşte să retragă banii, el tre să înştiinşeze banca.

Depozitele de Economii:

1. mijloacele pot fi retrase fără preavis

2. rata dobînzii e mai mare faţă de depozitele la vedere dar e mai mică ca dobînda

depozitelor la termen

3. în multe ţări există limită maximă.

Cea mai populară formă de depozit de economii a fost livretul de economii.

Ele sunt comode deoarece înscriu la sfărşitul perioadei automat în livret.

Forme specifice de conturi de depozit:

- depozitele pieţii monetare – constă în faptul că rata dobînzii se modifică pe

parcursul contractului de cîte ori se va modifica dobînda pe piaţa monetară.

- conturile ATS – constă în faptul că banii automat se transferă de pe contul de

economii al clientului pe cel de deconatare în caz în care nu sunt resurse suficiente

(şi invers).

Certificatul Bancar – este o valoare mobiliară care atestă depunerea

mijloacelor băneşti într-o bancă şi dreptul deţinătorului certificatului de primire, la

expirarea termenului stabilit, a sumei depunerii şi a dobînzii aferente. Deosebim:

- de depozit :

1. Certificat bancar de depozit cu scont este un certificat bancar de

depozit în care nu este stipulată condiţia de calculare a dobînzii, care se vinde

iniţial la un preţ mai mic decît valoarea nominală şi se răscumpără la scadenţă la

valoarea nominală.

2. Certificat bancar de depozit cu dobîndă este un certificat bancar de

depozit în care este stipulată condiţia de calculare a dobînzii la valoarea nominală.

- de economii.

13

Orice certificat bancar trebuie să dispună de următoarele rechizite:

- denumirea certificatului (de depozit sau economii)

- se indică cauza eliberării acestui certificat

- data introducerii sumei

- data rambursării

- mărimea (suma) indicată în cifre şi litere

- se specifică faptul că banca î-şi ia angajament necondiţionat privind

rambursarea datoriei

- rata dobînzii

- suma dobînzii calculate

- denumirea şi adresa băncii emitent şi a deţinătorului certificatului

- semnăturile a 2 persoane responsabile care poartă răspundere deplină de

emisiunea de certificate.

Termenul de circulaţie a certificatelor de depozit nu poate depăşi 1 an.

Sînt în drept să emită certificate de depozit/cambii băncile autorizate, care

corespund următoarelor condiţii:

a) desfăşoară activitate financiară nu mai puţin de un an;

b) faţă de care nu sînt aplicate de către Banca Naţională a Moldovei măsuri de

remediere prin care se interzice atragerea depozitelor.

C. Grigoriţă [35, p. 328] afirma ca banca este în drept să emită şi să plaseze

certificate de depozit/cambii numai după înregistrarea Condiţiilor privind

emisiunea şi circulaţia certificatelor bancare de depozit/cambiilor bancare la Banca

Naţională a Moldovei.

Pentru înregistrarea Condiţiilor banca trebuie să prezinte la Banca Naţională

a Moldovei în termen de 30 de zile de la data luării hotărîrii privind emisiunea

următoarele documente:

a) procesul-verbal (extrasul din procesul-verbal

b) Condiţiile privind emisiunea şi circulaţia certificatelor bancare de

depozit/cambiilor bancare

14

c) modelul formularului certificatului de depozit - în cazul emisiunii certificatelor

de depozit în forma materializată

d) modelul formularului

Banca Naţională examinează documentele prezentate în termen de 15 zile şi

în cazul respectării prevederilor prezentului Regulament înştiinţează banca

emitentă printr-un aviz despre înregistrarea condiţiilor.

Conform N. Hoanţa [40, p. 113], resursele nedepozitare – se deosebesc de

cele depozitare prin:

- în cazul resurselor depozitare iniţiativa aparţine băncii

- resursele depozitare poartă caracter personal şi cele nedepozitare poartă caracter

nepersonal

- resursele depozitare fac parte din categoria operaţiunilor cu amănuntul pe cînd

cele nedepozitare sunt considerate operaţiuni en-gross.

Din categoria resurselor nedepozitare fac parte:

împrumuturi pe piaţa interbancară:

- credite descentralizate - cînd băncile împrumută bani de la alte bănci

comerciale

- credite centralizate - cînd băncile comerciale apelează la credite de la

banca centrală.

operaţiuni REPO – este o operaţiune prin care sunt vîndute/cumpărate HV

de obicei de Stat cu obligaţiunea de a fi răscumpărate (revîndute) afirma M. Patraş

[49, p. 420]. Persoana care iniţiază această operaţiune apare în postura de debitor,

iar cel care acceptă operaţiunea - creditor. Cîştigul creditorului se rezumă la

diferenţa dintre preţul de vînzare şi preţul de cumpărare a HV

împrumuturi pe piaţa euro-dolarilor – această piaţă are centrul la Londra, pe

această piaţă se fac îmrumuturi deobicei pînă la 1 an, iar rata dobînzii este în

dependenţă de rata pe piaţa interbancară (LIBOR)

emisiuni de HV (certificate, cambii, obligaţiuni)

reescontarea cambiilor – (scontarea cambiei – clientul vinde cambia unei

bănci, reescontarea – banca comercială vinde cambia băncii centrale)

15

acceptul cambiei - garantarea rambursabilităţii datoriei. Pentru a spori

credibilitatea, banca acceptă cambia încasînd comision.

Cambia Bancară – este un titlu emis de bancă în care banca î-şi ia

angajamentul de a rambursa suma plus dobînda. Cambiile bancare se emit numai

în forma materializată cu menţiunea "cambie bancară".

Certificatele de depozit se emit numai la termen.

1. iniţiativa emisiunii unei cambii bancare aparţine băncii, în cazul

certificatului iniţiativa aparţine clientului

2. certicatele se emit în sumă fixă pe cînd cambiile în sumă arbitrară

3. în cazul certificatelor ele pot fi deţinute pînă la scadenţă şi încasată

dobînda, în cel mai bun caz pot fi vîndute pe piaţa secundară dacă ea este

dezvoltată, pe cînd în cazul cambiei ea poate servi drept instrument de plată pentru

achitarea mărfurilor şi serviciilor.

Conform A. Caraganciu [23, p. 73] operaţiunile cu cambiile pot fi

urmatoarele:

1. Incasso cambiei - Incasso-ul cambiei este procedura de prezentare a cambiei de

către bancă spre plată şi primirea sumei cambiale la data scadenţei.

2. Domicilierea cambiilor - Desemnarea oricărei terţe persoane în calitate de

plătitor al cambiei se numeşte domiciliere, iar această cambie se numeşte cambia

domiciliată, pe care sub semnătura plătitorului se aplică menţiunea "plata la"

indicînd denumirea băncii care va efectua plata cambiei.

3. Cauţiunea cambială bancară - Avalul cambiilor de către bănci este o garanţie

sigură a plăţilor. Avalul este o cauţiune cambială în privinţa căreia se aplică dreptul

cambial. El poate fi oferit la toată sau la o parte din suma cambială. Această

cauţiune înseamnă garantarea de către bancă a plăţii pe cambie, dacă debitorul nu a

executat la scadenţă obligaţiunile cambiale, şi se întocmeşte după formularul

stabilit.

4. Scontarea cambiilor - Scontarea cambiei este cumpărarea de către bancă a

cambiei de la posesor pînă la expirarea termenului de plată. La scontarea cambiilor

banca plăteşte posesorului cambiei pînă la scadenţă suma la care a fost eliberată

16

cambia cu reţinerea dobînzii (scontului). Scontul este plata percepută de către

bănci pentru acordarea mijloacelor băneşti prin cumpărarea (scontarea) cambiilor

pînă la scadenţa.

5. Creditele cambial-gajate - Spre deosebire de operaţiunile băncii de scontare a

cambiilor, cînd banca dobîndeşte toate drepturile reieşind din posesia cambiei, la

gajarea cambiei dreptul de proprietate asupra ei îl are prezentatorul acesteia. În

privinţa cambiilor primite ca garanţie se înaintează aceleaşi cerinţe ca şi la cele

scontate (estimarea calităţii cambiei, verificarea girului, verificarea caracterului de

marfă al operaţiunilor etc.).

6. Plata cambiei - Plata cambiei este exigibilă la scadenţă. În conformitate cu

prevederile consemnate în cambie referitor la data scadenţei posesorul cambiei sau

banca care efectuează incasso-ul cambiei la o zi fixă sau la un anumit termen de la

data emiterii sau la vedere trebuie să ceară debitorului sa-şi onoreze obligaţiile

cambiale, prezentînd cambia spre plată, fie în ziua scadenţei, fie pe parcursul celor

două zile următoare care urmează după ziua scadenţei.

PROTESTUL CAMBIILOR - Protestul de neplată a cambiei reprezintă un

document autentic prin care se constată neacceptarea sau neplata cambiei la

termenul de scadenţă. Protestul de neplată a cambiei se întocmeşte de către notar.

În scopul asigurării perceperii silite a plăţii cambiei, posesorul cambiei sau banca

care exercită procedura de incasso a cambiei prezintă cambia neplătită la termenul

scadenţei notarului pentru întocmirea protestului de neplată a cambiei. Termenul

de prezentare a cambiei pentru întocmirea protestului de neplată este de două zile

lucrătoare ce urmează după ziua scadenţei. Această cerinţă este categorică: nici

într-un caz cambia nu poate fi transmisă spre protestare înainte sau în ziua

scadenţei. Pe de altă parte după expirarea termenului normativ de prezentare a

cambiei pentru întocmirea protestului de neplată, este imposibilă întocmirea

protestului.

Obligaţiune Bancară - este un titlu de credit şi are practic aceleaşi

caracteristici ca şi creditul bancar. Deosebiri dintre Obligaţiuni şi

Cambii/Certificate :

17

1. resursle provenite din emisiunile de certificate şi cambii se consideră resurse

atrase, iar cele provenite din urma emisiunii de obligaţiuni se consideră resurse

împrumutate

2. cambiile şi certificatele constitue obiectul pieţei monetare, pe cînd obligaţiunile

sunt obiectul pieţei de capital.

Emisiunea de obligaţiuni - În scopul atragerii de mijloace băneşti în

conformitate cu legislaţia în vigoare şi în modul prevăzut de statut banca poate

emite obligaţiuni nominative, asigurate prin gajarea bunurilor ei proprii sau pe

cauţiunea ori garanţia terţilor. Banca are dreptul să plaseze obligaţiuni de clase

diferite, inclusiv purtătoare de dobîndă şi/sau cu scont, precum şi convertibile în

acţiuni.

Conform E. Crîncei [25, p. 158], aprobarea claselor şi numărului de

obligaţiuni autorizate spre plasare ţine de competenţa exclusivă a adunării generale

a acţionarilor. Statutul băncii trebuie să conţină date despre modul de emitere a

obligaţiunilor autorizate spre plasare.

Creditul Interbancar Descentralizat – poate fi efectuat în 2 moduri :

- fără intermediari

- cu ajutorul intermediarilor (sunt aşa numite firme de Broker şi Dealer care

pot fi sau nu bănci, specializate pe piaţa interbancară)

broker - confruntă cererea şi oferta

dealer - împrumută personal.

Creditul Interbancar Centralizat În Republica Moldova se utilizează:

1. operaţiuni REPO

2. credite overnight

3. facilităţile de lombard.

Operaţiuni Repo - Banca Naţională a Moldovei efectuează operaţiuni de

piaţă deschisă în scopul realizării politicii monetar-creditoare, dezvoltării pieţei

hîrtiilor de valoare de stat, administrării lichidităţii băncilor.

Operaţiunea de piaţă deschisă este orice operaţiune pe piaţa secundară,

desfăşurată între Banca Nationala a Moldovei şi banca comercială - dealer primar.

18

Operaţiunile de piaţă deschisă includ cumpărări de HVS, vînzări de HVS şi

acorduri de răscumpărare de HVS (REPO), efectuate din iniţiativa BNM cu băncile

comerciale - dealeri primari.

Operaţiunile REPO reprezintă operaţiuni de vînzare a HVS cu

răscumpărarea ulterioară a aceloraşi hîrtii de valoare la o dată anumită sau la

vedere şi la un preţ anumit, stabilit la data vînzării.

Operaţiunile REPO de cumpărare sînt de două tipuri:

- operaţiuni REPO de cumpărare la rata variabilă, unde cererile acceptate se

satisfac la ratele REPO propuse de către bănci;

- operaţiuni REPO de cumpărare la rata fixă, unde cererile acceptate se

satisfac la rata anunţată de Banca Nationala a Moldovei.

Creditul overnight - este o formă de credit acordat de Banca Nationala a

Moldovei peste noapte băncilor autorizate pentru asigurarea efectuării plăţilor

acestora, precum şi în scopul menţinerii rezervelor obligatorii, afirma autorii A.

Tobă, A. Malai, D. Tobă [54, p. 142].

Banca Naţională a Moldovei poate acorda băncilor autorizate credite

overnight, în lei moldoveneşti, cu termen de rambursare în prima sesiune de

decontare a următoarei zile operaţionale şi se consideră credit cu termen de o zi.

Acordarea creditului overnight se determină prin necesitatea efectuării

plăţilor din contul "Loro" al băncii în perioada lipsei mijloacelor sau insuficienţei

acestora.

Creditul overnight poate fi acordat în volumul Hîrtiilor de Valoare (HV)

disponibile în portofoliul propriu al băncii în formă de hîrtii de valoare de stat

(HVS) şi Certificatele Băncii Naţionale (CBN), cu termenul de la 2 pînă la 10 zile

pînă la scadenţă.

Rata dobînzii overnight se comunică de către departamentul operaţiuni de

piaţă (DOP) băncilor autorizate pe măsura modificării şi este în vigoare pînă la

următoarea modificare. Creditul overnight se acordă la sfîrşitul zilei operaţionale

curente, peste noapte, conform cererilor primite de la bănci de la ora 18.00 pînă la

ora 20.00.

19

Facilitatea de lombard – o cumpărare de către BNM a activelor eligibile

vîndute de o bancă comercială la un preţ determinat care este urmată de

recumpărarea aceloraşi active de către banca comercială de la BNM la un preţ

determinat de recumpărare timp de cinci zile maximum. Facilitatea de lombard are

ca scop implementarea unui mecanism pentru administrarea lichidităţii băncii

comerciale. Banca comercială şi Banca Nationala a Moldovei pot încheia un

contract de facilitate de lombard pentru a asigura achitarea exactă şi la timp a

obligaţiunilor de plată a băncii comerciale.

20

CAPITOLUL II. MODALITĂŢI DE FORMARE A BENEFICIILOR

BĂNCII

2.1. Modul de formare a resurselor proprii

Resursele proprii ale bancii comerciale este format din următoarele componente:

- Actiuni preferentiale

- Actiunile ordinare

Surpulsul de capital reprezintă diferența dintre pretul de vînzare şi valoarea

nominală a acţiunilor,

Profitul nerepartizat. La sfîrşitul anului de gestiune, după ce au loc

defalcările în diferite fonduri, precum şi plata dividendelor, dacă decide adunarea

generală a acţionarilor, profitul care rămîne la dispoziţia băncii poate fi trecut la

capitalul bancar.

În afară de aceste 4 componente care constituie componente ale capitalului

acţionar propriu-zis, mai există un element, care se numeşte:

Datorii subordonate – reprezintă nişte împrumuturi pe care le efectuează

banca pe termen mare şi, de obicei, sunt însoţite de emisiunea a careva titluri –

cambii, astfel certificîndu-se împrumutul. Ele se numesc subordonate pentru faptul

că în cazul lichidării băncii ele sunt subordonate angajamentelor față de creditorii

băncii și superioare faţă de acţionarii ei.

Acţiunile  preferenţiale  dau dividende sub forma de dobândă fixă, şi foarte

atractivă, pentru aportul mare de capital ; acţiunile  preferenţiale nu sunt puse

pentru tranzacţionare pe piaţa bursieră, spre deosebire de acţiunile ordinare.

Acţiunile ordinare dau dividende  în funcţie de rezultatul afacerilor,

dividende care sunt în general mici, ori care pot să nu existe deloc. Acţiunile

ordinare sunt puse pentru tranzacţionare pe piaţa bursieră.

Luind in consideratie faptul ca resursele proprii sunt foarte importante pentru

activitatea economica a bancii comerciale trebuie de tinut cont de Suficienta 21

Capitalului care reprezinta gradul de adecvare a capitalului fată de risc. Cu cît

banca este antrenată în operatiuni active mai riscante, cu atît capitalul său trebuie

să fie mai mare.

Notiunea de suficientă a capitalului este destul de relativă deoarece ea poate

fi privită de la caz la caz în functie de mai multi factori si anume:

- Capital bancar propriu trebuie să fie în concordanţă cu tipul operatiunilor

active, operatiunile investitionale, considerîndu-se mai riscante comparativ cu cele

creditare. Reiesind din acest fapt, si capitalul la bănci care activează preponderent

în baza operațiunilor investiționale trebuie să fie mai mare.

- Capitalul bancar trebuie să fie adecvat si tipului de clientelă adică în cazul

în care banca activează preponderent cu clientii corporativi mari, activitatea ei se

consideră mai riscantă comparativ cu clientii mici, formati din ÎI, persoane fizice

etc

- Suficienţa capitalului trebuie să corespundă cerinţelor impuse de

autoritatea centrală. Cu alte cuvinte, capitalul bancar trebuie să acopere riscurile,

generate de actiunile active si, totodată, în cazul lichidării băncii să poată restitui

angajamentele fată de creditori si actionari.

Problemele suficienţei resurselor proprii ale bancilor au apărut la începului

anilor ’70 ai secolului trecut ca rezultat al falimentului multor bănci. Au existat

diferite tipuri de indicatori care caracterizau suficienţa capitalului. Cei mai

importanţi indicatori au fost:

- Raportul dintre capitalul prorpiu la total depozite

- Capital propriu la total active.

Se consideră că acest indicator trebuie să constituie ~20%.

Însă acesti indicatori nu reflectă cu precizie suficientă capitalul, de aceea în

1988 în orasul Basel a fost pusă baza unui acord încheiat între 12 Bănci Centrale

din Europa la care ulterior au aderat si alte tări, printre care si RM. Acest acord a

rămas ”Acordul de la Basel”. Una din prevederile sale reglementează suficienta

capitalului bancar. Conform ”Acordului de la Basel”, suficienţa capitalului se

determină avînd la bază 2 indicatori:

22

- Capital normativ total

- Activele riscante.

Riscul activelor se calcula în funcţie de gradul de lichiditate al activelor

respective adică cu cît activul este mai lichid, cu atît gradul de risc se consideră

mai mic. Reiesind din aceasta, s-au format 4 clase de active în functie de risc:

I – cota riscului este zero

II - cota riscului este 20%

III - cota riscului este 50%

IV - cota riscului este 100%.

Reiesind din acesta, în categoria I intră mijloacele cele mai lichide ale băncii, iar în

ultima – cele mai putin lichide, adică mijloacele fixe.

Deci, fiecare tară grupează activele în funcţie de tipul de risc, şi, în dependentă de

gradul de dezvoltare, lichiditate şi de relaţii interbancare. De aceea în diferite state

acelasi activ poate fi într-o clasă superioară sau inferioară fată de ţara cu care se

face comparatie.

Acordul de la Basel a stabilit că coeficientul suficienţei capitalului cu active

ponderate la risc să se determine ca raport între capitalul normativ total la active

ponderate la risc.

Capitalul normativ total reprezintă totalitatea de capital de care banca poate

dispune în orice moment critic de activitate şi care este utilizat de obicei pentru

acoperirea activităţii riscante a băncii.

Capitalul normativ total include:

Suma totală a următoarelor:

- Capitalul de gradul întâi

- Capitalul de gradul doi

Minus:

- Cotele de participare în capitalul altor bănci, care deţin licenţa

Băncii Naţionale a Moldovei.

În calculul capitalului normativ total se includ acţiunile băncii aflate în

circulaţie.

23

Capitalul de gradul întâi este componenta de bază a capitalului normativ

total, care include:

Suma totală a următoarelor:

- Acţiuni ordinare;

- Acţiuni preferenţiale cu dividende nefixate şi acţiuni

preferenţiale cu dividende fixate necumulative emise cu termen

nelimitat;

- Surplus de capital (mijloace băneşti obţinute de la

comercializarea acţiunilor peste valoarea nominală (fixată));

- Profitul nedistribuit şi rezervele obţinute sau majorate ca

rezultat al distribuirii profitului;

minus suma totală a următoarelor:

- Mărimea necompletată a reducerilor pentru pierderi de la credite

şi leasing financiar (fondul de risc);

- Active nemateriale nete.

Capitalul de gradul doi este componenta suplimentară a capitalului normativ

total şi include:

- Acţiuni preferenţiale cumulative şi parţial cumulative cu scadenţă

nefixată.

- Surplusul de capital atribuit acţiunilor preferenţiale cumulative şi

parţial

cumulative inclusiv acţiunilor preferenţiale convertibile în acţiuni

ordinare sau în alte clase de acţiuni preferenţiale.

- Datoriile subordonate cu scadenţă nefixată, cu condiţia că corespund

următoarelor cerinţe:

- sunt neasigurate şi complet achitate;

- nu sunt recuperabile la cererea deţinătorului;

- rambursarea datoriei este solicitată de către deţinător peste un

termen nu mai mic de 5 ani de la data apariţiei acesteia şi cu condiţia obţinerii

permisiunii prealabile de la Banca Naţională;

24

- pot fi disponibile pentru a acoperi pierderile fără ca banca să

fie nevoită să înceteze activitatea;

- în cazul lichidării datoria se achită după onorarea cerinţelor

tuturor creditorilor băncii, dar înaintea satisfacerii cerinţelor acţionarilor;

- contractul să nu stipuleze clauze care ar putea anula

caracteristicile datoriilor subordonate.

- Datorii subordonate cu scadenţă şi acţiunile preferenţiale,

răscumpărarea şi/sau convertirea cărora este prevăzută prin decizia de

emitere a lor, recuperabile cu termen limitat cu condiţia că îndeplinesc

următoarele condiţii:

- sunt neasigurate şi complet achitabile;

- au un termen minimal fix până la scadenţă nu mai mic de cinci

ani;

- nu sunt recuperabile până la scadenţă la cererea deţinătorului;

- în cazul lichidării datoria se achită după onorarea cerinţelor

tuturor creditorilor băncii, dar înaintea satisfacerii cerinţelor

acţionarilor;

- contractul să nu stipuleze clauze care ar putea anula

caracteristicile datoriilor subordonate;

- în ultimii cinci ani până la scadenţă se va aplica în fiecare an o

amortizare de 20% pentru a reflecta descreşterea valorii acestor

instrumente;

- suma totală a datoriei subordonate şi a acţiunilor

răscumpărarea şi/sau convertirea cărora este prevăzută prin decizia de emitere a

lor, cu termen limitat incluse în capitalul de gradul II trebuie limitată la 50% din

suma capitalului de gradul I;

Minus:

- Mărimea sumei punctelor component ale capitalului de gradul doi

care depăşeşte mărimea capitalului de gradul I.

25

Activele ponderate la risc sunt activele băncii şi unele conturi condiţionale

(ce reprezintă un risc pentru bancă) care se clasifică în categorii cu anumite

ponderi ale riscului. Ponderea riscului atribuită unui anumit activ sau unui cont

condiţional determină procentul activului dat care se sumează cu toate celelalte

active ponderate la risc pentru a determina suma totală a activelor ponderate la

risc ale băncii.

Deci, acordul de la Basel prevede ca acest coeficient să fie >= cu 8%.

Totodată, capitalului de gradul I nu trebuie să-i revină mai putin de 50% din totalul

capitalului normativ total adică capitalul de gradul I trebuie să fie >= 4% în cazul

în care este raportat la activele riscante.

Pentru Tarile cu economie in tranzitie care au aderat mai tîrziu la acordul de

la Basel s-a stabilit ca coeficientul coeficientul suficientei capitalului cu active

ponderate la risc să constituie 150% din nivelul admisibil pentru t ările dezvoltate

pentru că riscul în aceste tări (de tranzitie) este mai mare si, corespunzător,

posibilitatea de falimentare a băncilor este mai mare. În acest caz, coeficientul

suficientei capitalului cu active ponderate la risc trebuie să constituie 12%.

26

2.2. Modul de formare a resurselor atrase

Mijloacele atrase ale băncii acoperă 90.0 la sută din necesităţile totale de

resurse băneşti pentru efectuarea operaţiunilor active. Rolul mijloacelor atrase

constă în mobilizarea persoanelor fizice şi juridice, care sunt temporar disponibile

pe piaţă resurselor creditare, afirma C. Basno [19, p. 74].

Prin intermediul lor băncile satisfac necesităţile economiei în mijloacele

circulante suplimentare, contribuie la transformarea banilor la capital şi asigură

necesităţile în resurse creditare. În suma totală a resurselor bancare, resursele atrase

ocupă loc preponderent. În diferite bănci ponderea lor constituie 70.0 la sută şi mai

mult. Conform L. Ionescu [41, p. 17] in practica bancară internaţională toate

resursele atrase se împart în 2 grupe mari în dependenţă de metoda acumulării sau

atragerii:

resurse depozitare;

resurse nedepozitare.

Partea majoritară a resurselor atrase a băncilor constituie depozitele. Ele

reprezintă mijloacele băneşti depuse la bancă de persoanele fizice şi juridice şi

utilizate în dependenţă de regimul contului în care au fost depuse şi legislaţia în

vigoare.

Depozit - sumă de bani depusă care:

- urmează să fie rambursată fie la vedere, fie la termen, cu sau

fără dobândă ori cu orice alt beneficiu, fie în condiţiile convenite în comun de

către deponent (persoana care depune banii) sau de împuternicitul acestuia

şi de depozitar (persoana care acceptă banii spre păstrare);

- nu se raportă la datorii subordonate la dreptul de proprietate ori

la servicii, inclusiv la serviciile de asigurare;

- este atestată sau nu de orice evidenţă scrisă ori de orice

chitanţă, certificat, notă sau de un alt document al depozitarului;

depozite personale - depozite ale persoanelor fizice;

27

Mijloacele atrase nedepozitare sunt mijloacele atrase de banca prin

intermediul împrumuturilor sau realizarea creanţelor sale pe piaţă

Diferenţa între resursele depozitare şi nedepozitare este următoare:

- resursele nedepozitare au un caracter depersonalizat; nu sunt legate

de un anumit client al băncii şi sunt procurate pe piaţă în baza concurenţială;

- iniţiativa atragerii lor aparţine băncii.

În majoritatea cazurilor resursele atrase nedepozitare sunt folosite de bănci

mari. Procurarea resurselor nedepozitare în sume mai mari sunt considerate

operaţiuni – angro.

Creanţă - orice instrument negociabil de datorie sau orice alt instrument

echivalent, precum şi orice instrument negociabil care acordă dreptul de a

achiziţiona o altă creanţă negociabilă prin subscriere sau schimb. Creanţele

negociabile pot fi în for mă de certificat sau de înscris în registrul contabil;

Depozitul prezintă mijloace băneşti sau hârtii de valoare depuse la banca

pentru păstrarea care pot fi utilizate pentru efectuarea decontărilor prin virament

sau pot fi primiţi în numerar.

Depozite pot fi clasificate după mai multe criterii:

I. în dependenţa de categoria depunătorului:

a. persoanelor fizice

b. persoanelor juridice;

c. bancare;

d. organelor de stat.

II. în dependenţă de conţinutul economic:

a. depozite la vedere

i. tranzacţionale;

ii. la cec.

b. depozitele pe termen:

i. pe termen propriu zise;28

ii. cu prevenirea anticipată;

c. depozite de economii:

i. cu eliberarea livretului de economii;

ii. cu eliberarea extrasului din cont;

d. hibride:

i. conturi NOW (negotiable order of withdrawal);

ii. ATS – automatic transfer service;

iii. conturile pieţei monetare;

iv. overdraft;

v. contocarente;

e. în dependenţa de termen:

i. overnight;

ii. până la o lună;

iii. 1 – 3 luni;

iv. 3 – 6 luni;

v. 6 – 9 luni;

vi. 9 – 12 luni;

vii. 1 – 3 ani;

viii. peste 3 ani.

f. în dependenţă de venit:

i. cu dobândă;

ii. fără dobândă.

g. în dependenţă de tipul dobânzii:

i. dobândă fixă;

ii. dobânda variabilă.

h. în dependenţă de mărimea depozitului:

i. mici;

ii. medii;

iii. mari.

i. în dependenţă de moneda de depunere:

29

i. moneda naţională;

ii. valută străină.

Băncile au posibilitatea de a mări treptat termenele de atragere a resurselor

libere ale populaţiei la conturi de depozit pe un termen de 10 ani şi mai mult.

Însă pentru aceasta trebuie ca băncile să ofere o anumită protecţie a

depunătorilor de anumite riscuri, principalele dintre care sunt riscul inflaţionist şi

riscul lichidităţii.

Riscul inflaţionist, adică al deprecierii sumei plasate şi a dobânzilor primite

poate fi gestionat prin oferirea unor condiţii speciale de calcul a ratei dobânzii la

depozitele pe termen lung, astfel încât deponenţii să obşină un nivel acceptabil al

ratei reale (efective) a dobânzii.

În condiţiile actuale, dat fiind faptul, că unele categorii de depunători

consideră mai importantă menţinerea unui ecivalent valutar al sumei în lei, lor li se

pot oferi depozite cu rate ajustabile, însă la rata modificării cursului leului

moldovenesc faţă de EURO, căci utilizarea EURO ca mijloc de tezaurizare de către

populaţia Republicii Moldova creşte din an în an.

În ce priveşte riscul lichidităţii, problema aferentă este mai complicată, căci

este legată de posibilitatea, că depunătorul va avea nevoie de banii depuşi până la

expirarea termenului depozitului. În acest caz apare frica, că retrăgând suma

depusă înainte de termen, deponentul va pierde cel puţin o parte a dobânzilor

aferente.

Pentru rezolvarea acestei probleme este necesară o soluţie complexă. Dat

fiind faptul, că nevoia eventuală de bani la deponent cel mai probabil va avea un

caracter temporar, are sens de a împacheta noul produs – depozitul pe termen lung

– cu un cont de card de credit.

Conform V. Ţurlic [55, p. 38], depozite la vedere – sumele băneşti depuse la

bancă pentru păstrare care pot retrase de deponent în orice moment. Ele reprezintă

partea majoră a total depozitelor. Posesorii conturilor depozitelor la vedere pot fi

atât persoane fizice cât şi cele juridice. Mijloacele depuse în aceste conturi pot fi

folosite pentru diferite necesităţi şi pentru acumulări. Depozite la vedere sunt

30

reprezentate de diferite conturi: deţinătorii acestor conturi pot primi bani în

numerar în orice moment prin eliberarea documentelor de plată sau de decontări.

În practica bancară la categoria conturilor la vedere se referă:

a) mijloacele băneşti depuse în conturile curente îi conturile de decontări

ale întreprinderilor de stat, societăţilor pe acţiuni şi altor structuri economice.

b) mijloacele fondurilor cu diferite destinaţii în perioada consumării lor;

c) mijloace aflate în decontări

d) mijloacele bugetelor locale aflate în conturile bugetelor locale;

e) soldurile de mijloace băneşti în conturile corespondente deschise la alte

bănci.

Avantajul depozitelor la vedere constă în lichiditatea lor înaltă. Mijloacele

băneşti sunt depuse la aceste conturi şi ridicate de pe ele pe măsura înfăptuirii

operaţiunilor gospodăreşti şi altor operaţiuni care sunt exprimate n valoarea

bănească în aceste conturi.

Neajunsul acestor conturi este lipsa dobânzii sau dobânda e foarte mică.

Persoana fizică sau juridică poate ridica suma din acest cont la orice moment

cauzând unele dificultăţi băncii. Mijloacele băneşti din conturile depozitelor la

vedere nu pot fi investite în credite de lungă durată.

Particularităţile conturilor depozitelor la vedere sunt:

a) depunerea şi retragerea (ridicarea) mijloacelor din cont poate fi efectuată

la orice moment fără restricţii;

b) mijloacele băneşti pot fi ridicaţi din cont în forma de numerar, cec sau

fără numerar;

c) posesorul contului depozitului la vedere plăteşte băncii un comision

pentru utilizarea contului sub forma unei taxe lunare sau la eliberarea fiecărui cec;

d) pentru păstrarea mijloacelor băneşti în contul depozitului la vedere banca

plăteşte o dobândă mică sau nu plăteşte deloc;

e) pentru depozitele la vedere banca trebuie să menţină rezervele obligatorii

mai mari decât pentru depozitele pe termen.

31

De rând cu depozitele la vedere obişnuite în practica bancară internaţională

au apărut aşa tipuri de depozite cum:

Conturi NOW – depozite la vedere în baza cărora deţinătorul contului poate

elibera documente de plată în favoarea persoanelor terţe. Principiul de bază a

utilizării acestor conturi este: combinarea lichidităţii înalte cu primirea veniturilor

sub forma de dobândă.

Particularităţile conturilor NOW:

a) se plăteşte dobânda;

b) deţinătorul contului poate se elibereze trate la purtător care sunt

acceptate de banca ca plata prin cecuri;

c) conturile sunt deschise numai persoanelor fizice şi organizaţiilor

no–profit;

d) deţinătorului contului nu se înaintează cerinţa de a menţine un sold

anumit la acest cont.

Conturi de cecuri autentificate de bancă – conturi depozitare la vedere în

care se depun mijloace băneşti destinate pentru achitarea cecurilor confirmate.

Cecul autentificat –cecul pe care banca face însemnarea despre existenţa

banilor în cont pentru plătirea lui — cecul de decontări acceptat de banca din

Republica Moldova.

Toate conturile la vedere au 2 neajunsuri:

I. neajunsul pentru deţinător –nu se plăteşte dobânda, sau dobânda este

foarte mică;

II. neajunsul pentru banca –este necesară menţinerea rezervelor operative

mai mari decât pentru alte tipuri de depozite; este o lichiditate scurtă

care nu poate fi investită pe un termen mai îndelungat.

Depozitele pe termen şi de economii prezintă partea cea mai stabilă a

resurselor depozitare ale băncii.

Depozitele pe termen sunt mijloacele băneşti depuse la bancă pentru păstrare

la un termen fix. La aşa conturi se păstrează mijloace băneşti car aduc posesorului

contului o dobândă (fixă sau variabilă) şi nu sunt destinate pentru efectuarea

32

decontărilor cu persoanele terţe. O particularitate a acestor conturi sau depozite

este faptul că termenul depozitului este stabilit în contract şi de obicei sunt stabilite

unele restricţii asupra ridicării mijloacelor băneşti din acest cont înainte de termen.

Particularităţile conturilor depozitelor pe termen şi de economii:

a) ele nu sunt destinate pentru efectuarea decontărilor şi în baza lor nu pot fi

eliberate cecuri;

b) mijloacele băneşti depuşi în aceste conturi au o viteză de circulaţie mai

mică;

c) nivelul maxim al dobânzii plătite în diferite perioade de timp poate fi

modificat de bancă;

d) există cerinţa formală de înştiinţare prealabilă privind ridicarea

mijloacelor bâneşti din cont;

e) norma rezervelor obligatorii pentru astfel de depozite este mai mică decât

pentru depozitele la vedere.

Spre deosebire de depozitele pe termen depozitele de economii nu au un

termen fix de păstrare a mijloacelor băneşti depuse.

Cel mai răspândit tip a conturilor de economii este contul de economii cu

libret, care are următoarele particularităţi:

1. nu este stabilit termenul fix de păstrare a mijloacelor băneşti în cont;

2. nu este necesară înştiinţarea prealabilă pentru ridicarea mijloacelor

băneşti din cont;

3. în cazul depunerii mijloacelor băneşti în cont sau în cazul ridicării

mijloacelor băneşti din cont deţinătorul contului prezintă libretul în care

se înregistrează toate modificările efectuate în cont;

4. modificarea soldului contului de economii (depunerea sau ridicarea

mijloacelor băneşti) nu condiţionează revizuirea condiţiilor contractului.

În unele cazuri băncile preferă să înlocuiescă librete de economii prin

extrase din cont. Astfel conturi cu extrase din cont de obicei sunt deschise de

persoane fizice, însă uneori aşa conturi sunt deschise şi de persoane juridice.

33

Dobânda plătită în baza acestor conturi este mai mică de cât dobânda depozitelor la

termen.

Pentru persoane fizice conturi de economii pot fi de diferite tipuri:

a) cont de economii cu câştig;

b) cont de economii cu destinaţie specială;

c) cont de economii la termen;

d) cont de economii curent.

Importanţa conturilor de economii pentru banca constă în faptul că prin

intermediul lor băncile mobilizează mijloacele băneşti disponibile ale populaţiei şi

le transferă în capital productiv.

În condiţiile concurenţei practica bancară internaţională a generat forme noi

ale depozitelor care acordă clienţilor comodităţi suplimentare şi măresc lichiditatea

mijloacelor băneşti depuse.

De exemplu contul ATS – cont de economii din care banca automat

transferă mijloace în contul curent al clientului, în cazul când în contul curent s-a

creat situaţia overdraft (soldul este mai mic decât limita minimă stabilită în

contract).

O altă variantă a contului de economii de acest gen este contul cu

transferarea mijloacelor băneşti în contul curent sau contul de cecuri a clientului în

baza apelului telefonic al clientului.

Contul de economii cu plăţi prioritare – posesorul unui astfel de cont dă

ordin băncii de a efectua periodic în termeni strict stabiliţi decontări în scopul

onorării unor obligaţiuni a clientului.

Printre conturile depozitare deschise agenţilor economici se includ conturi

depozitare ale pieţei monetare MMDA (money market deposit account) – cont în

care se depun mijloace băneşti pe o perioadă de câteva zile, săptămâni, luni; cont

cu dobândă variabilă şi destul de competitivă pentru atragerea mijloacelor băneşti a

clienţilor.

C. Basno [19, p. 135] afirma ca apariţia acestor conturi a fost condiţionată şi

cauzată de activitatea instituţiilor financiare mari care au început să creeze fonduri

34

investiţionale pentru procurarea hârtiilor de valoare pe termen scurt cu o dobândă

mai ridicată.

Particularităţile acestor conturi sunt:

1) rata dobânzii la aceste conturi se schimbă săptămânal dependenţă de

modificarea ratei profitabilităţii la alte instrumente ale pieţei monetare;

2) nu este stipulat termenul de păstrare a mijloacelor băneşti, banca poate

cere o înştiinţare prealabilă (ex. până la 7 zile) privind ridicare mijloacelor băneşti

din cont;

3) aceste depozite sunt asigurate de corporaţia federală de asigurarea

depozitelor;

4) deţinătorul acestui cont poate efectua 6 plăţi lunar – 3 decontări prin cec

şi 3 decontări prin apel telefonic. Nu sunt stabilite restricţii în cazul ridicării

mijloacelor băneşti prin poştă sau prezentării deţinătorului la bancă.

Existenţa unui cont bancar reprezintă baza relaţiilor contractuale între client

şi banca. Din aceste considerente băncile acordă multă atenţie întrebărilor de

procedură legală de deschiderea, deservirea şi închiderea contului. Procedura

deschiderii contului depozitar pentru persoane fizice trebuie să înceapă cu

clarificarea caracterului şi situaţiei financiare solicitantului.

Trebuie să fie petrecută o conversaţie în cadrul căreia se va stabili:

dacă este solicitantul persoana care se prezintă;

are rost sau nu să i se deschidă anume tipul solicitat de cont;

dacă contul se deschide în favoarea unei persoane terţe se clarifică

are sau nu are solicitantul împuternicirile necesare ;

se stabilesc coordonatele solicitantului.

În unele cazuri banca poate solicita recomandări din partea altor clienţi.

Solicitantul îndeplineşte cererea în care indică datele personale necesare şi

formularul cu specimenul de semnătură.

Dacă contul va fi utilizat de mai multe persoane solicitantul îndeplineşte un

mandat prin care împuterniceşte aceste persoane să acţioneze din numele lui.

35

Dacă banca consideră informaţia primită suficientă clientului i se deschide

contul cu înmânarea carnetului de cecuri sau libretul de economii şi i se aduce la

cunoştinţă regimul contului şi suma comisionului încasat pentru diferite servicii.

Contul poate fi închis la decizia clientului sau a băncii. Dacă iniţiativa

aparţine clientului el trebuie să prezinte o cerere şi să ridice toate mijloacele

băneşti din cont în forma de numerar sau ce.

Dacă se închide un cont la termen sau de economii banca poate cere o

înştiinţare prealabilă de lichidare a contului sau poate să plătească suma de bani cu

un discont.

Dacă contul se închide din iniţiativa băncii, banca trebuie să explice

motivele şi să acorde clientului timp pentru rezolvarea problemelor financiare.

În cazul închiderii unui cont pentru agenţii economici procedura începe cu

clarificarea statului juridic al solicitantului şi căpătarea informaţiei necesare despre

conducerea agentului economic.

CAPITOLUL III. MODALITĂŢI DE UTILIZARE A BENEFICIILOR

BĂNCII

3.1. Utilizarea beneficiilor băncii

36

Conform legii instituţiilor financiare [5, p. 7] băncile pot desfăşura,

următoarele activităţi:

a) acceptarea de depozite (plătibile la vedere sau la termen etc.) cu sau fără

dobîndă;

b) acordarea de credite (de consum şi ipotecare, factoring cu sau fără drept

de regres,

finanţarea tranzacţiilor comerciale, eliberarea garanţiilor şi cauţiunilor etc.);

c) împrumutarea de fonduri, cumpărarea ori vînzarea, în cont propriu sau în

contul

clienţilor (cu excepţia subscrierii valorilor mobiliare), de:

- instrumente ale pieţei financiare (cecuri, cambii şi certificate de

depozit etc.);

- futures şi opţioane financiare privind titlurile de valoare şi ratele

dobînzii;

- instrumente privind rata dobînzii;

- titluri de valoare;

d) acordarea de servicii de decontări şi încasări;

e) emiterea şi administrarea instrumentelor de plată (cărţi de credit sau de

plată, cecuri de

voiaj, cambii bancare etc.);

f) cumpărarea şi vînzarea banilor (inclusiv a valutei străine);

g) leasing financiar;

h) acordarea de servicii aferente la credit;

i) acordarea de servicii ca agent sau consultant financiar, cu excepţia celor

de la lit. a) şi b);

j) operaţiuni în valută străină, inclusiv contracte futures de vînzare a valutei

străine;

k) acordarea de servicii fiduciare (investirea şi gestionarea fondurilor

fiduciare), păstrarea

şi administrarea valorilor mobiliare şi altor valori etc.;

37

l) acordarea de servicii de gestionare a portofoliului de investiţii şi acordarea

de consultaţii

privind investiţiile;

m) subscrierea şi plasarea titlurilor de valoare şi acţiunilor, operaţiunile cu

acţiuni;

n) orice altă activitate financiară permisă de Banca Naţională.

Beneficiile bancare constituie partea cea mai importanta pentru activitatea

bancii, respectiv, pe seama acestora banca îsi poate îndeplini functia de creditare

care reprezinta sursa principal de venit pentru banca comerciala, afirma S.

Gaftoniuc [33, p. 48].

Noţiunea de credit se defineşte printr-un raport de interese băneşti ce apare între

o persoană fizică sau juridică numită creditor, care acordă pe un termen prestabilit

altei persoane numită debitor, un împrumut de bani, cu o dobândă stabilită în

funcţie de riscul pe care şi-l asumă creditorul sau de reputaţia debitorului.

V. Ţurlic [55, p. 214] consideră că: Creditul bancar este împrumutul bănesc

acordat solicitanţilor (agenţi economici sau persoane fizice) de către instituţiile

specializate - denumite instituţii bancare - sub formă bănească, pentru un timp

determinat, ce va fi rambursat în viitor, la o anumita dată, fiind însoţit de dobândă.

Autorul V. Dedu, D.[29, p. 82] ne oferă o altă definiţie a creditului: Creditul în

ştiinţa economică se determină ca o circulaţie a capitalului de împrumut, oferit

debitorului cu condiţii de rambursare şi plată în termen.

Sistemul de credit se caracterizează prin totalitatea instituţiilor bancare şi

creditare cu drept de a organiza şi a executa operaţiunile de creditare într-o

anumită ţară la o anumită etapă a dezvoltării economice. Prin sistemul de creditare

se subînţelege totalitatea elementelor ce determină organizarea procesului de

creditare (metodologia si tehnologia), precum şi reglementarea acestuia în

conformitate cu principiile şi normele de creditare.

Banca centrală are un rol important în organizarea operaţiunilor de creditare

deoarece, conform legislaţiei statului, ea este banca ce acorda credite de ultimă

instanţă statului şi băncilor comerciale, considera L. Ioncescu [42, p. 199]. De

38

asemenea, banca centrală elaborează şi supraveghează politica monetar-creditară a

statului. Banca centrală va majora sau va micşora - la necesitate - volumul

creditării economiei naţionale prin manevrarea ratelor de bază ale creditelor

acordate băncilor comerciale, cât şi prin diverse instrumente ale politicii monetar-

creditoare. Utilizarea corectă a resurselor bancare, în funcţie de evoluţia, de durata

si de conjunctura economiei, va permite creditului exercitarea rolului de factor

mobilizator, dar si de reglare a vieţii economice.

Rolul băncilor comerciale constă în faptul că ele acordă mijloace băneşti

(necesare economiei naţionale) sub formă de credite bancare.

Analizînd datele din tabel, putem observăm utilizarea resurselor de creditare de

către BC „Universalbank” SA. Ponderea portofoliului de credit eliberat de Bancă

reprezintă aproximativ 4 % faţă de alte bănci (Anexa 1, Tabelul A. 1.1).

Pentru a putea regla corect resursele de care dispune banca comerciala trebuie

evidenţiate şi analizate următoarele particularităţi specifice ale creditului bancar:

-- obiectul creditului bancar este reprezentat de disponibilităţile

băneşti sub formă de monedă fiduciară sau monedă scripturală;

-- participanţii (subiecţii) creditului bancar sunt: cel ce acordă

creditul, numit creditor (banca) şi cel care primeşte şi foloseşte creditul,

numit debitor (agenţi economici, populaţia, statul, alte bănci şi instituţii

financiare);

-- scadenta — momentul sau momentele stabilite pentru

rambursarea creditului. La stabilirea scadenţei băncile comerciale iau în

considerare activitatea debitorului, afacerea propriu-zisă, alte condiţii.

-- asigurarea creditului, formată din bunuri ce se constituie la

dispoziţia sau solicitarea creditorului sau a unui terţ pentru a asigura

îndeplinirea de către debitor a obligaţiunii de rambursare a sumei

creditului, achitării dobânzilor şi a taxelor de credit;

-- dobânda este reprezentată de o sumă de bani plătită de către

debitor creditorului său pentru împrumutul acordat pe un termen

determinat si pentru riscul asumat de acesta în caz de neonorare a 39

obligaţiunilor de credit.

Perioada contemporană poate fi caracterizată prin expansiunea creditară a

băncilor prin instrumente inovaţionale în segmentele pieţei, care cândva păreau

chiar inaccesibile. Acest proces se caracterizează în primul rând prin apropierea

maximă a resurselor bancii de nevoile financiare ale clientului şi ajustarea

armonioasă cu fluxul său de numerar.

Pentru a utiliza cit mai eficient beneficiile bancare, banca comerciala este

nevoita sa se conduca dupa o anumita politica creditara care ar permite o utilizare

cit mai profitabila a resurselor disponibile. Politica de credit stabileşte obiectivele

şi priorităţile activităţii creditare a băncii, mijloacele şi metodele de realizare a

acestora precum şi principiile şi schema organizării procesului de creditare.

Politica de credit creează baza procesului de creditare a băncii în concordanţă cu

strategia şi activitatea acesteia fiind condiţia necesară în cadrul elaborării

procedurilor şi standardelor ce reglementează procesul de creditare.

Ea este strategia şi tactica băncii în domeniul operaţiunilor de creditare fiind

stabilită de către bancă în baza legislaţiei în domeniu.

Astfel politica de creditare a băncii trebuie:

-- Să stabilească cum va fi organizat serviciul de creditare;

-- Să stabilească diferite niveluri de delegări funcţii şi

responsabilităţi;

-- Să stabilească comitetul de creditare şi funcţiile lui;

-- Să descrie procesul de aprobare a creditului;

Politica de credit determină direcţiile de bază ale activităţii de credit. Ele la

rîndul său pot fi tratate drept o sistemă de realizare a direcţiilor adoptate ale

politicii de credit. Politica de credit trebuie să releve următoarele elemente de bază:

-- organizarea activităţii creditare;

-- gestiunea portofoliului creditar;

-- controlul asupra creditării;

-- principiile de determinare a competenţelor;

40

-- criteriile generale de selectare a creditelor;

-- limitele pe direcţii separate de creditare;

-- principiile monitoringului creditar;

-- formarea fondului de risc.

În compartimentul aferent portofoliului de credite urmează a fi incluse

limitele şi normativele ce determină mărimea acceptabilă a riscului aferentă unui

client sau unui grup de clienţi ce acţionează în comun. Pe lângă toate acestea banca

este în drept de a stabili limita totală a creditelor acordate persoanelor fizice,

determinând această sumă în corelaţie cu capitalul propriu al băncii.

La etapa actuală BC „Universalbank” SA clasifică creditele bancare după

următoarele criterii: după termenul de acordare a creditului, beneficiarul creditului,

destinaţia, unitatea monetară:

- În funcţie de termen Banca acordă:

- credite pe termen scurt;

- credite pe termen mediu;

- credite pe termen lung.

Dacă să analizăm datele din tabel atunci observam soldul creditelor eliberate în

economie, observăm că cele mai multe credite sînt eliberate pe termen lung, durata

ce depăşeşte 5 ani, pentru că în ultimul timp populaţia i-a credit pentru locuinţe,

dacă în 2005 cifra dată reprezinta 4 025,5 mil. lei în 2009 a constituit 10 183 mil.

lei. Majorarea dată se observă şi la credite eliberate pe termen scurt şi mediu. În

2005 credite pe termen scurt au fost eliberate 2 442,3 mil. lei în 2008 s-a majorat

cu 3 933,6 mil. lei, iar în 2009 a scăzut pînă la 5 364,6 mil. lei (Anexa 1, Tabelul

A. 1.2).

- În funcţie de beneficiarul creditului, Banca acordă credite:

- Agenţilor economici, cu statut juridic diferit se acordă creditul pentru

majorarea capitalului circulant; creditul investiţional.

Modul de rambursare a creditelor acordate agenţilor economic şi achitarea

dobînzii este stabilit în conformitate cu politica Băncii, cu posibilităţile financiare

41

ale debitorului şi cu valoarea creditului acordat, fiind: integral la scadenţă sau în

rate lunare, trimestriale, sau semestriale.

În funcţie de valoarea creditelor pot fi asigurate cu gaj, sau cu alte forme de

asigurare.

- Populaţiei sînt acordate: credit de consum; credit acordat pentru

procurarea autoturismelor; creditul ipotecar.

- Creditul interbancar este creditul acordat altor bănci comerciale de pe

piaţa locală. Aceste credite, sînt acordate pe termen scurt: de la o zi pînă la

cîteva luni. Creditele acordate pe o singură zi sînt creditele overnight. Creditele

interbancare se asigură cu valori mobiliare de stat sau cu mijloacele băneşti din

contul corespondent al băncii debitoare sau alte forme de asigurare.

Rambursarea creditelor interbancare se efectuează la scadenţă creditului, în

mod integral, sau în rate lunare, fiind însoţite de dobîndă aferentă.

- În funcţie de unitatea monetară, Banca acordă credite în monedă

naţională; în valută.

Autorii români au formulat o definiţie amplă care conţine informaţia prin

care din start se înţelege, că creditul bancar este clasificat după mai multe criterii.

Credit de consum reprezintă vînzarea cu plată în rate a unor bunuri de consum

personal, de folosinţă îndelungată şi de mare valoare (mobil, articole de uz casnic)

consideră N. Dardac, T. Barbu [27, p. 164].

Între creditul de consum şi creditul bancar există strînse legături, în sensul

unor raporturi de determinare. Pentru plata în rate, comercianţii recurg la credite

bancare.

Creditul obligatar reprezintă resursele mobilizate de unităţile debitoare din

economie, prin emisiunea de obligaţiuni (titluri de valoare cu scadenţă mai mare de

1 an) şi plasarea acestora pe piaţa primară de capital.

Pot fi emise obligaţiuni pe piaţa internă sau internaţională cosideră autorii

români N. Dardac, T. Barbu [27, p. 164], obligaţiuni municipale, obligaţiuni

corporative, şi obligaţiuni exotice.

42

Prin definiţia dată autorii români vor să spună că creditele pot fi acordate nu

doar persoanelor fizice, agenţilor economici dar şi statul emite obligaţiuni pentru a

obţine resurse financiare suplimentare, pentru a acoperi deficitul bugetar, de a

investi în anumite sectoarea ale economiei.

Creditul ipotecar reprezintă un credit garantat cu proprietăţi imobiliare

sub forma clădirilor (în special, în mediu urban) sau de natura terenurilor (în

mediul rural). Prin intermediul titlurilor de ipotecă sînt finanţate aproximativ 60 %

din locuinţele familiilor afirmă A. Tobă, A. Malai, D. Tobă, [50, p. 184].

Pentru a minimiza riscurile in procesul de creditare si pentru a obtine un

venit cit mai mare in baza reusrselor acordate, banca are nevoie de a intreprinde

anumite masuri pentru riscuri cit mai mici. Cea mai eficienta masura de a minimiza

riscurile este gajul la credite.

Gajul este o garanţie reală în al cărei temei creditorul gajist poate urmări

bunul gajat avînd prioritate faţă de alţi creditori, inclusiv faţă de stat, la

satisfacerea creanţei garantate.

Gajul sau amanetul este un contract accesoriu prin care datornicul remite

creditorului sau un lucru mobil pentru garantarea datoriei. Rezultă că poate fi

obiect al gajului atît un bun mobil corporal cît şi un bun mobil incorporal, o

creanţă pe care debitorul o are împotriva altei persoane.

Noţiunea de gaj este folosită în mod curent pentru a desemna atît contractul

de gaj, dar şi dreptul real ce ia naştere ca urmare a încheierii contractului de gaj, şi

în acelaşi timp bunul ce face obiectul gajului.

Gajul desemnează, în acelaşi timp, convenţia dintre părţi, dreptul

creditorului gajist şi obiectul asupra căruia s-a constituit garanţia.

Avînd în vedere faptul că această garanţie este constituită de debitor sau de

un terţ, precum şi faptul că există gaj cu sau fără deposedare, unii autori preferă

definiţia dată de M. Patraş, C. Patraş [49, p. 243] , potrivit căreia “gajul este un

contract prin care debitorul sau un terţ se deposedează de un lucru mobil pe care îl

afectează plăţii unei datorii, remiţîndu-l fie creditorului, fie unui terţ, care îl

conservă pentru creditor”.

43

Pot fi date în gaj: banii numerar, acţiuni, drepturi de autor, brevete de

invenţii, mărfuri, drepturi succesorale, cu condiţia că succesiunea să fie deschisă

şi să conţină numai bunuri mobile.

Valabilitatea gajului depinde de valabilitatea obligaţiei garantate prin

gaj. Gajul se constituie asupra unui bun mobil sau imobil, ori asupra unei

universalităţi de bunuri mobile sau imobile. Gajul bunurilor imobile este denumit

ipoteca.

Strategia de lunga durata pentru maximizarea profitului este indicata in planul

de afaceri elaborat de banca comerciala. Planul de afaceri propune un cadru pentru:

- analiza tendinţelor actuale ale pieţei şi a competitorilor;

- analiza poziţiei pe piaţă a băncii şi performanţa operaţională;

- stabilirea obiectivelor pentru îmbunătăţirea performanţelor şi a profitului;

panificarea utilizării resurselor pentru a exploata oportunităţile şi a maximiza

profitul.

Activitatea de creditare implică un risc prin însuşi faptul că este foarte uşor

să dai bani cu împrumut, dar sunt situaţii în care este o artă să reuşeşti să-i

recuperezi, consideră C. Grigoriţă [44, p. 235].

Riscul de credit poate fi definit ca riscul înregistrării de pierderi sau al

nerealizării profiturilor, ca urmare a neîndeplinirii de către client a obligaţiilor

contractuale. Putem afirma că riscul descrie situaţiile prin care factorii externi sau

interni ai băncii acţionează de o manieră imprevizibilă asupra valorii de piaţă a

acesteia.

Decizia de creditare se bazează pe elemente de anticipare din activitatea

împrumutatului (realizarea cash flowului previzionat şi a unor indicatori

financiari), ceea ce implică evaluarea riscului şi acceptarea lui în cunoştinţă de

cauză. În consecinţă, riscul nu poate fi evitat, ci doar prevenit şi diminuat.

În acest sens, pe lîngă normele de prudenţialitate şi de limitare a riscului de

credit emise de Banca Naţională a Repulicii Moldova, fiecare societate bancară

reglementează şi gestionează acest risc conform normelor şi procedurilor proprii de

management al riscurilor. Riscul de credit înglobează atît riscul în activitatea de

44

creditare propriu-zisă, cît şi din alte tranzacţii iniţiate pentru clienţii băncii, cum

sunt: emiterea de scrisori de garanţie, deschiderea / confirmarea de acreditive,

scontarea unor efecte de comerţ prezentate de clienţi, investiţii în acţiuni şi alte

valori mobiliare, alte facilităţi acordate clienţilor.

Banca Naţională limitează riscul de credit şi prin intermediul indicatorului de

solvabilitate. Potrivit reglementărilor, limita minimă a indicatorului, calculate ca

raport între nivelul fondurilor proprii şi expunerea netă aferentă activelor bilanţiere

şi elementelor din afara bilanţului este de 12 %, iar cea calculată în raport de

capitalul propriu 8%. Astfel, pentru a se încadra permanent în limitele stabilite de

Banca Naţională a Moldovei, băncile comerciale asigură evidenţa conturilor de

activ, în special credite, pe entităţi de risc.

De exemplu, pentru un agent economic, se analizează distinct fiecare

dintre creditele angajate, evidenţiindu-se separat şi toate creanţele aferente.

Banca Naţionala stabileşte gradele de risc de credit în următoarele rubrici

distincte:

1. Creditul standard - 2 %;

2. Creditul supravegheat - 5 %;

3. Creditul substandard - 30 %;

4. Creditul compromise - 60 %;

5. Creditul dubios - 100 %.

Încadrarea creditelor în unul din gradele de risc menţionate este în funcţie de

entitatea de risc căreia i s-a acordat creditul sau de garanţiile aferente. În general,

însă, pentru creditele acordate agenţilor economici, gradul de risc de credit este

100 %, situaţie în care expunerea brută (valoarea creditului şi creanţelor aferente),

este egală cu expunerea netă, deoarece ponderarea cu procentul aferent riscului de

credit nu diminuează expunerea. De aceea, pentru diminuarea expunerii nete, cea

care rezultă din ponderarea cu gradul de risc de credit şi se ia în calcul la stabilirea

indicatorului de solvabilitate, foarte importante sunt garanţiile date în favoarea

băncii.

45

Analizînd ponderea portofoliului de credit la BC “MAIB” S.A. observăm o

creşterea a portofoliului de credite în 2006 de 3 244,2 mil. lei faţă de anul 2005,

majorîndu-se cu 12 %, astfel portofoliului de credite este în creştere pînă în anul

2009, care a scăzut considerabil de la 5 041,9 mil. lei în 2008 la 4 323,6 mil.lei.

Această scădere poate fi explicată prin influenţa crizei financiare globale, dar dacă

să analizăm reducerile pentru pierderi la credite acestea sînt în continuă creştere, în

2008 constituiau 236,1 mil. lei iar în 2009 332, 5 mil. lei, creşterea se observă şi în

2010 şi constituie 435,2 mil. lei. O dată cu influenţa crizei financiare banca se

protejează formînd reducerile pentru pierderi la credite. În 2010 situaţia se

îmbunătăţeşte portofoliul de credite creşte pînă la 5 432,3 mil. lei, adică s-a

majorat cu 1 108,7 mil. lei. (Anexa 2, Tabelul A. 2.1).

Menţinerea solvabilităţii este o necesitate care asigură buna funcţionare a

instituţiei bancare, iar lipsa lichidităţii sau imposibilitatea procurării acesteia poate

echivala cu falimentul. Reducerea semnificativă a rentabilităţii pe perioada unui

exerciţiu financiar nu conduce imediat la insolvabilitate, chiar dacă pe termen lung

supravieţuirea băncii poate fi repusă în cauză.

Mai multe bănci comerciale din Republica Moldova utilizează, pe larg,

metoda scorurilor la evaluarea riscului unic de credit aferent unui credit acordat

(sau de acordat) unui client (solicitant) consideră M. Gust [37,p.57].

Luarea deciziei corecte de acordare a creditului reprezintă un important

element al calităţii portofoliului de credit al băncii. În condiţiile actuale doar

cca.10,3 la sută din specialiştii băncii deţin studii în domeniul economiei, ceia ce

sugerează faptul că marea majoritate a managerilor întîmpină greutăţi în acordarea

creditelor şi în monitorizarea acestora. Una din cauzele luării deciziilor incorecte

de acordare a creditelor, este lipsa cunoştinţelor în finanţe, credit, afaceri etc., ceea

ce reprezintă un mare pericol de majorare a riscului de credit.

Clasificarea portofoliului de credite pe economie după ramuri a înregistrat

anumite schimbări pentru perioada 2005-2008, s-a micşorat ponderea creditelor

acordate pentru industrie si comerţ cu 1 % în 2008 faţă de 2006, a crescut ponderea

creditelor pentru investiţii imobiliare, construcţie şi dezvoltare cu 8 % şi a crescut

46

respectiv ponderea creditelor de consum cu 5 %. Valoarea creditelor pentru

agricultură şi industria alimentară sînt în descreştere dacă în anul 2005 constituiau

25 % din totalul creditelor eliberate atunci în 2008 sau micşorat cu 11 % (Anexa 2,

Tabelul A. 2.2.).

În acest scop, a fost elaborat modelul numit „Credit Scoring”, fiind adaptat

condiţiilor şi specificului de creditare practicabil în Republica Moldova.

Scoringul sau credit scoring este un algoritm prin care instituţiile financiare

determină capacitatea unei persoane de a plăti la datele scadente obligaţiile

financiare, respectiv ratele la împrumuturi, consideră autorul român V. Radu [50,

p. 247].

Modelul elaborat a fost propus spre testare în unele dintre cele mai mari

bănci din Republica Moldova. Rezultatele implementării modelului “Credit-

Scoring” în practica sînt următoarele: rapiditatea evaluării şi luării deciziilor de

credit; minimizarea creditelor acordate clienţilor dubioşi; scoaterea în evidenţă a

factorilor negativi ce vor afecta calitatea împrumutătorului; analiza unei game

largi de factori, ce determină calitatea creditului etc. Menţionăm, că în condiţiile

actuale, când majoritatea managerilor şi executorilor a băncilor nu au o practică şi

experienţă în domeniul financiar, utilizarea acestui model este destul de

binevenită.

În opinia autorilor A. Tobă, A. Malai, D. Tobă [54, p. 221] modelul „Credit-

Scoring” se bazează pe evaluarea a 4 grupuri de factori: date generale despre

solicitant; capacitatea de plată şi rentabilitatea afacerii de credit; bunurile deţinute

în proprietate şi posibilităţile de asigurare a creditului.

Modelul „Credit Scoring” este pus în aplicare în a doua jumătate a secolului

XX în SUA şi implică în sine constituirea unui sistem de cuantificare şi ierarhizare

a tuturor condiţiilor şi premiselor de luare a deciziilor aferente operaţiunii de credit

fiecărui factor i se va acorda un punctaj de la 0 până la 10 în funcţie de importanţa

factorului. Cumularea punctelor dă posibilitate de a clasifica solicitantul de credit

în una din cele cinci categorii de risc, de asemenea, dă posibilitate executorului de

a lua decizia privind suma creditului.

47

În procesul de creditare sau de acordare de împrumuturi cel mai important

factor decizional este capacitatea de rambursare a sumelor împrumutate. Acest

factor este diferit pentru fiecare persoana - de aceea fiecare persoana are un anumit

scoring. De multe ori exista o confuzie între garanţiile aferente unui împrumut şi

capacitatea de rambursare.

Garanţiile reprezintă un element de confort pentru o instituţie financiară în

sensul că atunci cînd persoana nu mai poate plăti ratele, instituţia  are dreptul de

executare a acelor garanţii şi în consecinţă acoperirea sumelor împrumutate; totuşi,

pentru bancă este importantă în primul rînd capacitatea de rambursare a clientului

(scoringul) afirmă autorii români S. Grin, L. Gruia [36, p. 226].

Scoringul foloseşte anumite modele matematice - denumite şi score

card - pentru determinarea capacităţii de plată şi respectiv a riscului asociat.

Aceste modele matematice - care sînt în general destul de complicate -

folosesc un număr de 5-15 parametri şi iau în considerare date statistice din anii

anteriori cu privire la rambursările sumelor împrumutate. Pe baza acestor statistici

se determină probabilitatea de neplată la timp a sumelor (în engleză "probability of

default").

Cu cît probabilitatea de neplată este mai mare, cu atît riscul persoanei

este mai mare şi cu atît costul creditului (dobînda) este mai mare. 

De asemenea, dacă riscul depăşeste un anumit nivel, atunci instituţia

financiară refuză acordarea creditului.

Scoringul este un instrument absolut necesar băncilor în aprobarea

creditelor, avînd în vedere că acestea acordă zeci şi sute de mii pe imprumuturi pe

an. În acest sens, scoringul reprezintă o regulă uniformă de evaluare şi aprobare a

acestora.

Analiza Scoringului se poate efectua atît la acordarea unui credit nou cît şi în

cazul refinanţării iar metoda de analiză diferă de la o instituţie financiară la alta.

Credit Scoringul se bazează pe un principiu simplu care tratează identic atît

solicitanţii noi cît şi pe cei vechi. Astfel, sistemul va considera ca modelul de

comportament al clienţilor noi va fi identic cu comportamentul clienţilor vechi. Cu

48

cît o instituţie financiară cunoaşte mai bine atît clienţii existenţi cît şi potenţialii lor

clienţi, cu atît va putea evalua mai bine riscurile la care se expune.

Scoringul este una din cele mai bune metode de evaluare a profilului de risc

al aplicantului, şi confera creditorilor posibilitatea de a construi o relaţie sănătoasă

cu proprii clienti oferind informatii extrem de importante inainte de semnarea

contractului de credit, consideră V. Ţurlic, V. Cocriş [55, p. 181].

Scoringul generic este o metodă aproximativă de analiză a unui număr

reprezentativ de persoane, sau clienti, care au în comun anumite caracteristici

dorite de creditori: aparţin unei anumite zone geografice, au veniturile între

anumiţi parametri. Dat fiind că este un tip de analiză mai generic, el se adresează

unui număr mare de credite şi domenii de activitate. Din acest motiv, este ideal

pentru a estima profilul de risc a potenţialilor clienţi dintr-o nouă piaţă.

Scoringul specific este mult mai precis şi mai relevant decît Scoringul

generic deoarece are la bază informaţiile deţinute de instituţie despre propriii

clienţi. Este utilizat pentru analiza profilului de risc la aplicanţii noi, dar mai ales

pentru identificare clientului ideal pentru un anumit serviciu sau produs.

Scoring simplu – anchete cu variante de răspuns, asociate cu anumite

puncte. Pentru fiecare răspuns, debitorul potenţial acumulează puncte şi dacă

punctajul total depăşeşte o anumită limită, atunci decizia privind acordarea

creditului este pozitivă, în caz contrar – negativă. În faţa anchetelor în cauză se

pune o singură sarcină – de a separa cît mai corect (cu greşeli minime), pe baza

unui set de criterii prestabilite, debitorii potenţiali insolvabili de cei solvabili.

Pentru rezolvarea acestei probleme, poate fi utilizat modelul de scoring liniar,

afirmă V. Dedu [29, p. 155].

Ideea generală rezidă în faptul că sînt selectaţi şi utilizaţi un set de indicatori

relevanţi de apreciere a riscului de credit relativ unui agent economic. Fiecarui

indicator „i” se asociază un punctaj maxim admisibil. Ulterior, domeniul admisibil

de variaţie al fiecarui indicator este fragmentat în subdomenii, cărora li se atribuie,

în ordine progresivă sau degresivă, cîte un punctaj efectiv aferent (notă). Finalitatea

49

metodei este reprezentată de un indicator sintetic agregat, denumit generic, credit-

scor.

Creditul-scor va fi suma valorilor tuturor acestor punctaje efective, în funcţie

de nivelurile corespunzătoare ale fiecărui indicator.

Ca urmare a aplicării analizei discriminante, se obţine pentru fiecare

întreprindere un scor “Z”, funcţie liniară de un ansamblu de rate. Distribuţia

diferitelor scoruri permite distingerea întreprinderilor sănătoase de cele în

dificultate.

Scorul “Z” atribuit fiecărei întreprinderi se determină cu ajutorul funcţiei:

Z = a1x1 + a2x2 + a3x3 + ……. + anxn

(3.1)

unde:

- x reprezintă ratele implicate în analiza;

- a reprezintă coeficientul de ponderare al fiecărei rate.

Pe linga activitatea de creditare banca mai foloseste beneficiile sale pentru

optiuni cu valuta.

Operaţiunile valutare efectuate de băncile comerciale sunt:

a) operaţiuni pasive

b) operaţiuni active

c) operaţiuni extrabilantiere

d) operaţiuni de transfer valutar.

Băncile în operaţiunile valutare se află pe două poziţii:

I. Din nume propriu (bilantier)

1. atragerea de resurse în valută sub formă de depozite;

2. acordarea de credite în valută;

3. cumpărarea vânzarea de valută pe piaţa interbancară pentru necesităţi

proprii;

4. efectuarea de transferuri valutare din numele şi pe cont propriu;

5. operaţiuni de speculaţie valutară

50

II. Din numele clientului (extrabilantier)

1. gestiunea operaţiunilor de export-import a clientului;

2. vânzarea-cumpărarea de valută în numele şi pe contul clientului;

3. efectuarea plăţilor internaţionale la necesitatea clientului;

4. consultanţă cu privire la vânzarea - cumpărarea de valută, cu privire la

cursul valutar;

5. garantarea şi emisiunea documentelor de plată internaţionale în favoarea

clientului;

6. serviciul de dealing valutar.

O alta activitate in baza beneficiilor bancare este leasingul. LEASINGUL

este o formă specifică de creditare a maşinilor şi utilajelor, cumpărate de către

locator pentru locatar în scopul utilizării lor în sfera de producţie, cu deţinerea

dreptului de proprietate de către locator pe toată perioada contractată.

OBIECTE ale leasingului

- mijloacele de transport, televizoarele, complexele tehnologice şi echipamentele,

calculatoarele, liniile de fabricaţie, congelatoarele de producţie etc.

SUBIECŢII

- Locatorul este persoana fizică sau juridică care practică activitate de

întreprinzător şi care procură cu titlu de proprietate echipament de la un anumit

vânzător (furnizor), pentru a-l da în chirie. Ca locatori pot fi companiile de leasing

şi băncile comerciale.

- Locatarul este persoana fizică sau juridică care practică activitate de

întreprinzător şi care ia în posesiune şi în folosinţă temporară, în bază de contract

de leasing, echipamentul comandat la alegerea sa direct de la vânzătorul

(furnizorul) indicat de el.

PARTICIPANŢI indirecţi

- băncile, care au rolul de creditor al companiilor de leasing şi totodată joacă rolul

unui garant al afacerilor de leasing;

51

- companiile de asigurare, care asigură creditele acordate pentru procurarea

utilajelor contra riscurilor posibile de nerambursare a plăţilor către locatar

locatorului şi, de asemenea, pot să efectueze asigurarea obiectului leasingului;

- firmele de brokeri (dealeri) şi alte firme ce oferă servicii de intermediere.

Leasingul este un pas înainte în finanţarea întreprinderilor care doresc să îşi

achiziţioneze utilaje şi echipamente, dar care nu au posibilităţi financiare. Această

tehnică de finanţare ce presupune un risc ridicat, vine să dea satisfacţie agenţilor

economici care nu pot să obţină credite, dar au nevoie de resurse bancare, ori nu

vor să-şi greveze bunurile mobile şi imobile prin instituirea de ipoteci sau gajuri,

sarcini care afectează dinamismul specific domeniului comercial.

Leasing este cuvânt de origine engleză, derivat de la verbul „to lease” - a lua

şi a da bunuri în folosinţă temporară. În SUA contractul numit “lease” desemna

locaţiunea bunurilor imobile. Elementul principal era exploatarea unui imobil de

către un neproprietar. Spre deosebire de simpla locaţiune, care dă naştere doar la

drepturi personale, vechiul contract de “lease” presupunea transferul unor drepturi

reale pe o perioadă fixă de timp, în schimbul unor redevenţe. Ulterior termenul a

început să fie folosit şi cu referire la alte operaţiuni de închiriere, având ca obiect

bunuri mobile.

Termenul de dare în folosinţă era aproape egal cu termenul lor de exploatare

Conform legislaţiei Republicii Moldova, leasingul este operaţiunea prin care o

parte, denumită locator, transmite celeilalte părţi, denumite locatar, contra unei

plăţi periodice, denumite rată de leasing, dreptul de posesie şi folosinţă al unui bun

al cărui proprietar este, pentru o perioadă determinată de timp. Leasingul - prin

natura sa juridică - este un contract complex, reprezentând o îmbinare a mai multor

tehnici juridice într-un cadru unitar. Rolul finanţatorului este de a finanţa afacerea,

ceea ce permite acestuia să cedeze contractul său, dacă circumstanţele o cer. Astfel,

din punct de vedere juridic, leasingul reprezintă un contract complex care permite

unei persoane să obţină şi să utilizeze un lucru fără a plăti imediat preţul, cu

posibilitatea de a-l cumpăra la un preţ rezidual. Din punct de vedere economic,

leasingul constituie o operaţiune de finanţare în care finanţatorul asigură fondurile

52

necesare pentru întreaga investiţie.

Noţiunea de leasing în contextul vieţii economcie nu va fi nicidecum

utilizată ca o interpretare unitară şi din această cauză o definiţie acceptată de toţi

teoreticienii de seamă ai acestui instrument de finanţare nu se va găsi în literatura

de specialitate. Caracterul variat al contractelor de leasing, de la cele de închiriere

şi arendare până la cele de vânzare, imprimă un grad de dificultate deosebit

conceperii unei definiţii ştiinţifice unitare unanim acceptate de către teoreticienii

proeminenţi ai acestui segment de cunoştinţe.

Leasingul reprezintă achiziţionarea de către o societate specializată

(financiară) de la furnizori, a unor bunuri şi închirierea acestora unor beneficiari

(care nu dispun de resursele băneşti necesare achiziţionării lor de la furnizor).

Închirierea se efectuează pe o perioadă dată, pe baza unui contract ce stipulează

condiţiile de plată, cuantumul ratelor, obligaţiile părţilor şi condiţiile de transfer a

bunului în proprietatea beneficiarului la opţiunea acestuia consideră Masson J. [44,

p.140]

Conform altor autori, “leasingul reprezintă o formă de închiriere a unor

maşini, utilaje, mijloace de transport şi a altor bunuri, întreprinderilor care, în

general nu dispun de suficiente fonduri proprii ori împrumutate, pe o anumită

perioadă, cu condiţii de plată şi utilizare clar stipulate într-un contract ce constituie

suportul juridic al acţiunii.”

Într-o altă accepţiune, “leasingul este o formă de comerţ şi finanţare pentru

locaţie (închiriere) de către societăţi financiare specializate în aceste operaţiuni, a

unor maşini, utilaje, mijloace de transport şi a altor bunuri, întreprinderilor a căror

motivaţie să recurgă la această tehnică de comerţ rezidă din specificul unor

operaţiuni pe care le realizează (pe termen scurt şi nerepetabile) sau în faptul ca nu

dispun de suficiente fonduri proprii sau împrumutate pentru a le cumpăra”.

Altă abordare prezintă leasingul ca şi formă de dare în folosinţă, contra unei

taxe, a maşinilor, utilajelor, mijloacelor de transport şi a altor bunuri mobiliare sau

imobiliare, unor întreprinderi care nu dispun de resursele financiare necesare

achiziţionării lor pe o perioadă determinată, în condiţiile de plată şi utilizare

53

precizate în contract, afirma C. Guţu [39, p. 15].

Din alt punct de vedere “leasingul este o cumpărare, cu scop de închiriere,

urmată de o închiriere în scop de vânzare”.

Prin urmare, putem constata că leasingul este tratat în literatura de

specialitate din trei puncte de vedere:

1. Cea mai largă definiţie ţine de noţiunea de leasing ca instrument financiar

folosit pentru asistenţa în obţinerea necesarului de investiţii pentru achiziţionarea

de fonduri fixe, punându-se pe primul plan lipsa de investiţii de către antreprenor

sau procurarea şi exploatarea utilajelor şi produselor performante, conservând

capitalul.

2. O altă abordare defineşte leasingul ca instrument folosit de unele întreprinderi

producătoare de mijloace de producţie în scopul de a vinde aceste fonduri fixe.

3. O altă viziune pune pe primul plan activitatea antreprenorială a finanţatorului,

care uneşte aceste două părţi, numite locatar şi locator.

Un alt gen de activitate a bancii comerciale unde se folosesc beneficiile

acesteea este Factoring-ul. În economia de piaţă, se utilizează o multitudine de

activităţi, servicii, mecanisme, instrumente financiare în vederea asigurării

încasării plăţilor integral şi la timp pentru mărfurile produse şi livrate. În cadrul

acestor activităţi, practica internaţională a relaţiilor financiare şi de credit

evidenţiază aplicarea operaţiunilor de factoring, ca instrument util de finanţare pe

termen scurt a unor tranzacţii comerciale, afirmă C. Grigoriţă [47, p. 268].

Banca acceptă să finanţeze operaţiunile de factoring, dacă debitorii

(cumpărătorii) dispun de aceleaşi condiţii ca şi aderentul (furnizorul), deci deţin o

stare financiară şi o istorie de credit impecabilă în banca respectivă.

Din punct de vedere teoretic, capitalul bancar îndeplineste urmatoarele

functii:

- protejeaza deponentii în eventualitatea insolvabilitatii si lichidarii

bancii

- absoarbe pierderile neanticipate pentru a mentine încrederea, astfel

ca în conditii de stres, banca sa-si poata continua activitatea;

54

- serveste la achizitionarea de cladiri si echipamente pentru

desfasurarea activitatii;

- serveste ca o limita impusa (Norma Cooke) pentru expansiunea

nejustificata a activelor.

Practic, prima functie este deja depasita ca urmare a constituirii Fondului de

Garantare a depozitelor în sistemul bancar.

A doua functie este putin exagerata. Multe active ce par a fi slabe pot fi

eliminate cu putine pierderi de catre un management competent. În plus, fondurile

de risc si provizioanele îi permit bancii sa-si continue activitatea în perioade

dificile pâna când nivelul si fluxul câstigurilor este restabilit, considera autorii A.

Diaconescu, Gh. Manolescu [46, p. 163].

Nu marimea capitalului scapa bancile de faliment. Falimentul bancilor a fost

consecinta unui management defectuos, materializat în pierderi mari din

împrumuturi si lichiditati insuficiente determinate de retragerea masiva a

deponentilor ca urmare a inexistentei unui sistem de garantare a depozitelor.

Practic, se poate afirma ca, nivelul capitalului bancar nu este legat cauzal de

falimentul bancilor.

A treia functie este mai rezonabila decât pare, fiind determinata de

necesitatea crearii conditiilor pentru derularea activitatii. Practic, nu deponentii

trebuie sa fie cei care sa furnizeze fonduri pentru deschiderea unei banci sau a altor

unitati, precum si a dotarilor aferente bancii.

3.2. Evolutia beneficiilor bancare pe timp de criză şi gestiunea

capitalului

Criza economică mondială a lovit dur economia Republicii Moldova în anul

2009 şi a demonstrate vulnerabilitatea noastră faţă de şocurile economice externe. 55

Diminuarea cererii externe şi reducerea cu 30.0 la sută a volumului remiterilor de

peste hotare au generat presiuni semnificative asupra cursului de schimb al

monedei naţionale şi au sugrumat cererea internă şi consumul populaţiei.

Veniturile bugetare s-au micşorat semnificativ, în principal din cauza diminuării

veniturilor din taxe vamale şi TVA, astfel încât la sfârşitul anului 2009 deficitul

bugetar a constituit 6.9 la suta din produsul intern brut (PIB). La rândul său PIB a

scăzut cu 6.0 la sută în termeni reali. Inflaţia anuală de 0.4 la sută din anul 2009 a

fost determinată în mare parte de contractarea drastică a activităţii economice şi de

reducerea puterii de cumpărare a populaţiei. Având în vedere restricţiile fiscale

semnificative din anul 2009, cauzate de deficitul fiscal alarmant, unica soluţie

pentru sprijinirea imediată a economiei aflate în cădere era relaxarea politicii

monetare. Astfel, Banca Nationala a Moldovei a injectat lichidităţi semnificative

de cca 2.2 mlrd. lei în sectorul bancar prin reducerea nivelului rezervelor minime

obligatorii de la 17.5 până la 8.0 la sută şi a diminuat rata de bază (rata dobânzii

pentru principalele operaţiuni de politică monetară pe termen scurt) de la 12.5 până

la 5.0 la sută. Banca Nationala a Moldovei a acordat băncilor credite în sumă de

1.6 mlrd. lei pentru majorarea lichidităţii şi asigurarea integrităţii sectorului bancar

şi a vărsat pe piaţă lichidităţi suplimentare în sumă de 1.4 mlrd. prin procurarea în

luna decembrie 2009 de pe piaţa valutară a cca 116.4 mil. dolari SUA. Prin aceste

acţiuni Banca Nationala a Moldovei a urmărit asigurarea stabilităţii sectorului

bancar şi susţinerea creditării sectorului real, inclusiv prin reducerea ratelor

dobânzilor la depozite şi credite. În anul 2010 am fost martorii unei reveniri

spectaculoase şi peste aşteptări a economiei. PIB a crescut în termeni reali cu 6.9 la

sută, astfel încât economia naţională s-a apropriat de nivelul său potenţial de

dezvoltare.

Criza a afectat sectorul bancar în mod indirect. Contracţia economică din

anul 2009 a cauzat sporirea semnificativă a ponderii creditelor neperformante în

totalul portofoliului de credite de la 5.9 până la 16.4 la suta. Sporirea bruscă a

riscului de credit a determinat băncile să-şi restrângă activitatea de creditare şi să

majoreze semnificativ fondul de risc pentru acoperirea pierderilor din credite. Ca

56

rezultat, sectorul bancar a încheiat anul 2009 cu o pierdere netă de 173.0 mil. lei,

deşi unele bănci au înregistrat profit chiar şi în acel an.

În anul 2010 sectorul bancar şi-a revenit din criză, odată cu recuperarea

economiei naţionale. Portofoliul de credite a crescut cu 3.1 mlrd. lei, sau cu 13.7 la

sută. Volumul creditelor noi acordate a crescut cu 64.5 la sută comparativ cu anul

2009. Volumul total al depozitelor atrase a crescut cu 3.5 mlrd. lei, sau cu 14.1 la

sută. Este de remarcat faptul că rata medie ponderată a creditelor în moneda

naţională a scăzut în anul 2010 de la 18.63 până la 14.76 la suta, iar rata la

depozitele atrase în lei a scăzut de la 9.79 până la 6.54 la sută. Ponderea creditelor

neperformante a scăzut la finele anului 2010 la 13.3 la sută. Astfel, sectorul bancar

a raportat pentru anul 2010 un profit net de 219.0 mil. lei. Unele bănci au

înregistrat pierderi şi în anul 2010, deoarece au continuat să-şi însănătoşească

bilanţurile contabile.

În urmatorul tebel putem analiza evolutia pasivelor BC „Universalbank” SA

între anii 2007 - 2010 (vezi Tabelul 3.1.).

Tabelul 3.1. Evolutia pasivelor BC „Universalbank” SA

2007 2008 2009 2010

Total pasive 291 761 742 324 274 444 274 885 303 280 187 779

Sursa: elaborată de autor în baza bilantelor anuale a BC „Universalbnak” SA.

Sectorul bancar este unul dintre cele mai reglementate sectoare din întreaga

societate, iar regulile privind capitalul bancar reprezintă ponderea cea mai

semnificativă din aceste reglementări. Conform L. Roxin [52, p. 309] această

importanţă deosebită care se acordă capitalului bancar se datorează faptului că

băncile sunt, de fapt, intermediari pe piaţa financiară.

Necesitatea gestiunii capitalului propriu se determină în funcţie de doua

aspecte:

1. din punct de vedere al corespunderii cerinţelor de reglementare

2. din punct de vedere al creşterii volumului şi calităţii lui.

57

Sub primul aspect se determină gradul de suficienţă al capitalului sau

adecvarea lui. I. Enicov [32, p. 50] afirma ca adecvarea capitalului presupune

stabilirea convenţională a nivelului minim de capital, în funcţie de anumiţi

parametri ce reflectă dimensiunea activităţii băncii şi a riscurilor asociate, de

natură să asigure o corelaţie între beneficiile obtenabile şi pierderile potenţiale

datorate asumării unui anumit nivel de risc.

Conform Gh. Manolescu [46, p. 65] reperul de bază utilizat în acest sens

poartă numele de Norma Cooke care este indicele de solvabilitate care se

determina ca raport intre fondurile proprii si active ponderate în care ponderile

corespunzătoare claselor de active sunt:

- risc 0 pentru numerar, titluri de stat şi ale adminisraţiei locale ;

- risc 20%pentru plasamente pe piaţa interbancară;

- risc 50% pentru creanţe garantate prin ipoteci şi leasing imobiliar;

- risc 100% pentru alte categorii de creanţe.

În acelaşi mod, se procedează la convertirea în credite echivalente a

angajamentelor rezultând din operaţiuni extrabilanţiere, unde se folosesc următorii

coeficienţi:

- 0.8, pentru scrisorile de credit comercial (risc 20%);

- 0.5, pentru facilităţi de emitere a obligaţiunilor şi angajamente de creditare

de peste un an (risc 50%);

- 0, pentru garanţii de credit şi convenţii tip REPO (risc 100%).

Actialmente este în desfăşurare implimentarea cerinţelor noi cu privire la

capital (Basel II) ele prevăd următoarele modificări:

1. Cuprinderea în formula de adecvare a capitalului a influenţelor

riscului operaţional, care va duce la relaţia:

(3.2)Total capital (Capital Normativ Total)

58

Active ponderate funcţie de riscul de credit

+ Active ponderate funcţie de riscul de piaţă

+ Active ponderate funcţie de riscul operaţional

Cea mai mare dificultate o constituie evaluarea riscurilor de piaţa şi a celor

operaţionale, considera M. Gust [37, p. 72]. De această evaluare depinde volumul

de capital considerat necesar pentru activitatea băncii. În conformitate cu

recomandările Comitetului de la Basel evaluarea riscurilor va fi realizată prin

metode proprii, corelate cu specificul mediului economic în care funcţionează

băncile comerciale.

Totdată sub aspectul corespunderii cerinţelor de reglementare se va mai

studia şi impactul majorării capitalului asupra rentabilităţii lui (prin ROE)

Sub cel de al doilea acpect al gestiunii capitalului se va determina

posibilităţi de acomodare cu cerinţele de adecvare a capitalului :

- restructurarea portofoliului de active ;

- diminuarea globală a activului ;

- majorarea capitalului prin

resurse proprii – creşterea profitabilităţii băncii, diminarea

fondurilor neobligatorii, creşterea părţii de beneficial

nerepartizat, diminuarea dividendelor achitate;

din resurse externe – emisiune de acţiuni, convertirea datoriilor

în acţiuni, emisiunea obligaţiunilor subordonate, etc.

- consolidarea capitalului.

Conform M. Stoica [53, p. 189], interesul managementului bancar faţă de

analiza calităţii capitalului bancar este din următoarele motive:

1. corespunderea cantităţii de capital deţinute de bancă, normelor impuse de

autorităţi – după componentele necesare şi după cotele prestabilite de

normative (este bine să vă aduceţi aminte care este cota maximă a datoriilor

subordonate permisă de cerinţele de reglementare în total KNT şi a altor

componente);

59

2. existenţa cantităţii de capital la bancă în volumul destul pentru tipul de

activitate pe care-l prestează banca;

Al doilea motiv este cauza apariţiei insolvabilităţii la bancă, riscul lipsei de

capital este probabilitatea apariţiei stării de insolvabilitate pentru o bancă la un

moment dat de timp.

Analiza se efectuiază prin:

1. Norma Cooke

A totale2. coeficientul efectului de pîrghie = ----------- (3.3) CP

În SUA sunt recomandaţi următorii indicatori de analiza a riscului de capital (vezi

Tabelul 3.2.):

Tabelul 3.2. Indicatori de analiza a riscului de capital

CP

K1 = -----------

A total

Demonstrează în ce măsură activele sunt acoperite de

capitalu propriu sau câte din toate activele banca poate să-şi

permită să le piardă; banca poate să le acopere cu capital

propriu mai mult de 5; 10% din active totale;

CP

K2 = -------------

A profitab.

Demonstrează procesul de utilizare a capitalului propriu,

adica raportul în care activele profitabile au fost acoperite din

sursele capitalului propriu (limitele se stabilesc de bancă

independent).

CP

K3 = --------------

Depoz. Tot.

Demonstrează gradul de îndatorare a băncii, determinînd

raprtul dintre resursele proprii şi depozitate, adică indică

dependenţa solvabilităţii băncii de capitalu propriu. K3 cu cît

este mai mic cu atît riscul de insolvabilitate este mai mare.

Sursa: elaborată de autor în baza sursei 47

Conform T. Mayer [48, p. 128], din punct de vedere conceptual, resursele

atrase bancare pot fi privite în dublu sens:

- ca resurse atrase ce constituie obligaţii ale băncilor faţă de depunători;

60

- ca şi creanţe creditoare faţă de bancă ale depunătorilor.

Calitatea resurselor atrase se va determina după următoarele criterii :

Criteriul 1: componenţa resurselor atrase: se cunosc resurse atrase

depozitare şi nedepozitare. Volumul resurselor depozitare se planifică în

conformitate cu necesarul de plasamente. În caz de necessitate se vor atrage

resurse nedepozitare. Evaluarea necesarului de resurse nedepozitare de va

efectua după formula:

discrepanţa fondurilor = suma plasamentelor planificate - suma depozitelor

planificate. În cazul când apare rezultatul negativ, banca va procura resurse

nedepozitare sub forma:

creditelor interbancare

caracteristicele lor sunt:

- au un termen foarte scurt

- se vor utiliza pentru complectarea necesarului de

lichidităţi imediate;

- pot fi procurate de băncile cu un surplus de lichidităţi,

care sunt cointeresate să le plaseze pe termen scurt

credite centralizate

emisiune de certificate de deposit

emisiune de cambii

emisiune de obligaţiuni

factorii care influienţează alegerea resurselor nedepozitare sunt:

- costul resurselor

- riscul asociat fiecărul tip de resurs

- termenul de scadenţă

- mărimea băncii, de care depinde tiupul de resurs la care

ea poate avea acces

- necesaru de depunere a gajului

- norme de reglementare din partea statului

61

Criteriul 2: costul resurselor atrase

Evaluarea costului resurselor permite managerilor băncii să decidă asupra

preţului diferitelor categorii de resurse pentru a le selecta in funcţie de posibilităţile

de plasamente şi de dobânzile, pe care acestea la generează.

Costul marginal al resurselor atrase evaluează costul achitat de bancă pentru

a cumpăra o unitate suplimentară de resurse pe care aceasta le poate investi:

(3.4)

unde

D’ – resurse, atrase la o rată de dobândă nouă;

D – resurse atrase la rata de dobândă veche;

i – rata de dobândă, estimată ca la care se pot plasa resursele atrase.

Formarea ratelor de dobîndă la depozite, ca element de cost bancar:

Actualmente băncile tot mai des recurg la formarea ratei dobânzii la depozit

după metoda “unbundled service”, afirma J. Masson [47, p. 311], ce presupune

analiza serviciului de gestiune a depozitelor separat, independent de politica

tarifelor la alte tipuri de servicii şi a dobânzilor la credite. Acesta metoda propune

compunerea ratei după următoarea formula :

iiid CACOc (3.5)

unde

cd - costul depozitului de tip i într-un moment de timp t

COi - Cheltuieli operaţionale pentru deservirea depozitului de tip i

CAi - Cheltuielile anticipate pentru operaţiunile de ansamblu cu depozite

Pentru utilizarea acestei metode este necesara evaluarea corecta şi completa

a costurilor de gestiune a fiecărui tip de depozit, ce, în condiţiile actuale, este

destul de complicat.

62

Există o altă metodă, bazată pe calcularea ratei depozitului, evaluându-se

cheltuielile globale ale băncii cu dobânda, afirma R. Răduţ [51, p. 203]. În

condiţiile acestei metode banca va calcula o rată a cheltuielilor pentru fiecare sursă

de mijloace financiare (ţinând cont de rezervele minime obligatorii; defalcării în

fondul de asigurare a depozitelor (daca acest fond exista), corelând-o cu rata de

dobândă propusă la fiecare tip de depozit. Suma acestor doi indicatori vor

determina costul real sumar de atragere a depozitelor, care, fiind raportat la

volumul de depozite va determina rata dobânzii pe o unitate monetară de depozit.

Ideea metodei respective este bazata pe presupunerea ca nu exista cheltuieli asupra

unui depozit separat, ci exista costul mediu ponderat al tuturor resurselor bancare

atrase.

Politica de formare a dobânzilor de bază pasive influenţează structural

clientela bancara şi depunerile bancare, care la rândul sau, determina deciziile

manageriale în strategia dezvoltării profitabilităţii băncii (vezi Figura 3.1.):

Figura 3.1. Strategia dezvoltarii profitabilitatii bancii

Sursa: elaborată de autor în baza sursei 51

Formarea ratei de bază a dobânzii la depozite este un capitol separat în

strategia vitală a băncii. Dobânda la depozit trebuie va fi utilizată în primul rând

pentru majorarea profitabilităţii băncii şi păstrarea fezabilităţii ei, mai apoi

pentru atragerea clienţilor sau în lupta concurenţială, deoarece cu cat este mai

63

modificarea ratei dobânzii la depozite.

diferenţa dintre rata dobânzii la depozite şi rata dobânzii la credite (marja bancară)

deciziile clienţilor referitor la mărimea şi tipul depozitului

volumul şi structura depozitului băncii

venitul băncii, determinat de creşterea volumului depozitului şi creditului bancar

mică marja între rata dobânzii la credite şi rata dobânzii la depozite, cu atât mai

sensibila este banca la modificările ratei dobânzii la depozite pe piaţa.

Criteriul 3: necesitatea de garantare a resurselor atrase

Resursele nedepozitate sunt garantate în conformitate cu cerinţele

creditorului. Pentru creditele centralizate acestea pot fi hârtiile de valoare de stat cu

calitate înaltă, pentru creditele interbancare – active eligibile, pentru alte

împrumuturi – în conformitate cu normele impuse de autorităţi.

Resursele depozitare sunt garantate prin autoritatea băncii. Actualmente însă în

sistemul bancar autohton există şi o altă metodă de garantare a depozitelor, care va

fi prezentată în continuare.

CONCLUZII ŞI RECOMANDĂRI

64

În baza analizei problemelor asigurării rambursării resurselor bancii, sînt

menţionate următoarele concluzii:

1. Moldova a intrat în criză într-o situaţie extrem de avantajoasă, cu mult

mai bună ca a vecinilor. Datorită transferurilor de la concetăţenii noştri de peste

hotare, piaţa era saturată cu valută. Astfel bancile comerciale aveau posobilitatea

de a opera cu beneficii bancare in valuta straina.

2. Activitatea de creditare a băncilor comerciale trebuie să se bazeze pe

viabilitatea afacerii împrumutatului, pe capacitatea de a genera venituri, care să

acopere mărimea creditului şi dobînzii pentru a minimiza riscurile de nerambursare

a resurselor bancii.

3. Importanţa desfăşurării procesului de evaluare în băncile comerciale este

urmată de interesul acestora faţă de valoarea de piaţă a întreprinderii, cît şi de

valoarea activelor.

4. Evaluarea realistă, completă şi multilaterală atît a persoanelor fizice cît şi

unităţilor economice, patrimoniului, activelor acestora, oferite ca garanţii, în

funcţie de starea reală, funcţionalitate şi condiţiile pieţei, în care bunurile pot fi

valorificate, reprezintă un compartiment important al procesului de creditare

5. Se cunosc mai multe modele de gestiune a beneficiilor bancare, însă,

principalele obiective ale managementului pasivelor sunt identificarea sistematică

a expunerilor la risc, evaluarea şi analiza riscurilor, dezvoltarea sistematică a

strategiei de gestiune a pasivelor bancii.

6. Elaborarea metodelor aplicative privind administrarea beneficiilor bancare

în banca comercială este extrem de actuală atît pentru sistemul bancar naţional, cît

şi pentru sistemul bancar mondial.

7. Managementul integrat al beneficiilor bancare ajută banca să furnizeze

acţionarilor actuali şi potenţiali, precum şi investitorilor, o mai bună informaţie

relativă despre beneficiile disponibile. Banca poate raporta poziţiile sale de o

maniera mai completă şi, astfel, va permite părţilor interesate să fundamenteze

decizii în condiţii optime.

65

8. Aplicarea concepţiei de management integrat al beneficiilor bancare în

băncile comerciale presupune implementarea unui sistem de evaluare capabil să

măsoare şi să consolideze toate resursele disponibile.

9. Odată cu creşterea societăţilor bancare, vechile sisteme de management al

beneficiilor bancare devine neadecvată, iar expunerile la riscuri cresc semnificativ.

Recomandări:

1. In scopul utilizarii eficiente a beneficiilor bancare propunem perfectarea

cadrului legislativ, normativ regulator şi instituţional în domeniu. Este necesar de a

revezui unele norme prudentiale impuse băncilor comerciale de către Banca Naţională

a Moldovei.

2. În scopul eficientizării gestionarii beneficiilor bancare, în Republica

Moldova, este necesară preluarea experienţei internaţionale privind mentinerea si

utilizarea resurselor disponibile.

3. De revizuire a unor norme prudenţiale impuse băncilor comerciale de către

Banca Naţională a Moldovei, care în esenţa frînează creditarea clienţilor.

4. Perfecţionarea necondiţionată a mecanismului existent de utilizare a

beneficiilor bancare prin metoda creditarii agenţilor economici, care se identifică

prin:

- necesitatea diversificării produselor creditare prin delimitarea diferitelor

categorii de unităţi economice;

- creşterea importanţei responsabilităţilor şi abilităţilor personale ale

specialistului în creditare, pentru efectuarea analizei situaţiei financiare a

împrumutaţilor, atît la etapa de acordare, cît şi la etapele ulterioare de monitorizare

şi rambursare a creditului.

5. Corectitudinea organizării procesului de utilizare a beneficiilor bancare

necesită crearea echipelor de profesionişti, care să activeze într-un cadru

instituţional bine determinat în conformitate cu cerinţele internaţionale şi legislaţia

în vigoare a Republicii Moldova.

6. Evaluarea bunurilor oferite ca garanţii la credite poate fi atribuită evaluărilor

66

specifice, motiv pentru care este necesară elaborarea Recomandărilor metodice

unice (sau un Standard separat) privind evaluarea bunurilor gajate, ţinînd cont de

particularităţile ramurii în care activează agentul economic.

7. Mecanismul de creditare a agenţilor economici, ar fi mai eficient, dacă ar fi

revăzute aspectele politicii de creditare cu privire la rambursarea creditelor,

diminuarea riscului de creditare şi îmbunătăţirea relaţiilor banca-client.

8. Referitor la îmbunătăţirea managementul bancar, prin prisma relaţiilor

banca-client în acest sens, recomandăm:

- revederea politicii de marketing a băncilor comerciale prin studierea

posibilităţilor financiare reale ale clienţilor bancari;

- angajarea specialiştilor acreditaţi în evaluarea întreprinderilor sau altor

unităţi economice;

- orientarea politicii de creditare pe ramuri ale economiei naţionale în

vederea finanţării agenţilor economici, persoanelor fizice şi creşterii economice;

- elaborarea cadrului normativ şi metodologic privind evaluarea în scopuri

bancare a debitorilor, a activelor acestora şi a altor bunuri, de către organizaţiile

specializate în evaluare în colaborare cu experţii creditării şi evaluatorii băncilor

comerciale.

9. Crearea unui sistem complex pentru comercializarea averii depuse in gaj,

pentru că în prezent, această procedură cere băncilor comerciale prea mult timp, iar

bunurile gajate sînt vîndute la preţuri joase, şi acţiunile băncilor comerciale în

această problemă nu au caracter sistemic, fapt care sporeşte impactul riscurilor

asigurării creditelor.

67

BIBLIOGRAFIE

I. ACTE LEGISLATIVE ŞI HOTĂRÎRILE GUVERNULUI

1. Legea Republicii Moldova cu privire la leasing. Nr. 59-XVI din 28.04.2005.

În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 30.04.2005, nr.92-94.

2. Codul Civil al Republicii Moldova, Nr. 1107

din  06.06.2002. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 22.06.2002,

nr. 82-86.

3. Legea R. Moldova cu privire la gaj. Nr. 449-XV din 30.07.2001. În:

Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 02.10.2001, nr.120.

4. Legea cu privire la societăţile pe acţiuni. Nr. 1134- XIII din 02.04.1997. În:

Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 12.06.1997, nr. 38-39.

5. Legea instituţiilor financiare, Nr. 550-XIII din 27.07.1995. În: Monitorul

Oficial al Republicii Moldova, 2001. Nr. 139/140, cu modificări şi

completări.

6. Legea Băncii Naţionale a Moldovei ,Nr. 548-XIII din 21.07.1995. În:

Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1995. Nr.8/56-77, cu modificări şi

completări.

7. Constituţia Republicii Moldova; aprobată 29.07.1994. Chişinău, 1994, 56 p.

II. INSTRUCŢIUNI ŞI MATERIALE METODOLOGICE

8. Regulament privind condiţiile de acordarea rezidenţilor a creditelor în

valută străină de către băncile licenţiate. Nr. 16 din 22.01.2009. În:

Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 12.07.2009, nr. 47-48/180 ( cu

modificări şi completări).

9. Regulamentul cu privire la clasificarea activelor şi angajamentelor

condiţionale şi formarea reducerilor pentru pierderi la active şi

provizioanelor pentru pierderi la angajamente condiţionale. Nr. 171, din

68

03.10.2008. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 21.09.2007, nr.

149-152/560 (cu modificări şi completări).

10.Regulament cu privire la acordarea creditelor agenţilor economici în BC

”Universalbank” S.A. din 08.02.2006.

11.Regulament cu privire la acordarea creditelor persoanelor fizice în BC

“Universalbank” S.A. din 08.02.2006.

12.Regulamentul privind reglementarea valutară pe teritoriul R.M. din 13

ianuarie 1994. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.56-58 din

28.03.2003.

13.Regulamentul cu privire la suficienţa capitalului ponderat la risc. Nr. 161 din

25.12.1997. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 26.10.2001, nr.130

(cu modificări şi completări ulterioare).

14.Regulament cu privire la credite expirate. Nr. 130 din 15.05.1998. În:

Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 24.09.1998, nr. 87-89 (cu

modificări şi completări).

15.Regulament cu privire la activitatea de creditare a băncilor care operează în

Republica Moldova. Nr.153 din 25.12.1997. În: Monitorul Oficial al

Republicii Moldova, 30.01.1998, nr. 8/24 (cu modificări şi completări).

16.Regulament cu privire la acordarea creditelor de către bănci funcţionarilor

săi. Nr. 43 din 18.09.1996. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova,

03.10.1996, nr.64 (cu modificări şi completări).

17.Regulament cu privire la acordarea de băncile comerciale a creditelor de

consorţiu. Nr. 125 din 03.02.1995. În: Monitorul Oficial al Republicii

Moldova, 14.07.1995, nr. 38-39 (cu modificări şi completări).

III. MONOGRAFII, ARTICOLE, MANUALE

18.Adochiţei M., Dumitrescu D. Finanţele întreprinderilor. Bucureşti:

Didactică şi Pedagogică, 1993. 206 p.

69

19.Basno C., Dardac N. Operaţiuni bancare. Bucureşti: Didactică şi

Pedagogică, 1995. 374 p.

20.Basno C., Dardac N., Floricel C. Monedă. Credit. Bănci. Bucureşti:

Didactica şi Pedagogică, 1997. 386 p.

21.Bessis J. Risk Managment in Banking. London: Marceller, 1998. 234 p.

22.Caraganciu A. Instrumentariul de analiză a proceselor financiare. Chişinău:

Prut International, 2001. 112 p.

23. Caraganciu A., Iliade Gh. Monedă şi credit. Chişinău: Arc, 2004. 386 p.

24. Carpenaru S. Drept comercial român, vol. 2. Bucureşti: Didactică şi

Pedagogică, 2005. 346 p.

25. Crîncei E. Constituirea societăţilor comerciale pe acţiuni. Bucureşti:

Didactică şi Pedagogică, 1995. 246 p.

26. Dalton H. Princiles of Public Finance. New York: Pralger, 1998. 255 p.

27. Dardac N., Barbu T. Monedă, bănci şi politici monetare. Bucureşti:

Didactică şi Pedagogică, 2005. 440 p.

28. Dardac N., Vîşcu T. Monedă-Credit. Bucureşti: Didactică şi Pedagogică,

2005. 200 p.

29. Dedu V. Gestiune bancară. Bucureşti: Didactică şi Pedagogică, 1996. 286 p.

30. Devaux E. Finances publiques. Paris: Breal, 2002. 302 p.

31. Diaconu I., Ionici O. Finanţe publice. Bucureşti: AISTEDA, 1996. 156 p.

32. Enicov I. Orientări în managementul riscurilor bancare. Chişinău: Cartier

Educaţional, 2001. 196 p.

33. Gaftoniuc S. Practici bancare internationale. Bucuresti: Economica 1995.

206 p.

34. Ghiţu M. Problemele riscurilor creditării bancare. Chişinău: Cartier

Educaţional, 2001. 178 p.

35. Grigoriţă C. Activitatea bancară. Chişinău: Cartier Educaţional, 2005. 420 p.

36.Grin S., Gruia L. Analiza financiară. Bucureşti: Institutul Bancar Român,

2002. 364 p.

70

37. Gust M. Management bancar. Bucureşti: Independenţa Economică,

1999.168 p.

38. Guţu M. Management bancar. Bucureşti: Economica, 1999. 326 p.

39. Guţu C. Leasing în Republica Moldova, situaţia actuală şi opurtunităţi de

dezvoltare. Chişinău: PRAG-3, 2002. 128 p.

40. Hoanţa N. Bani şi bănci. Bucureşti: Economică, 2001. 248 p.

41. Ionescu L. Băncile şi operaţiunile bancare. Bucureşti: Economica, 1996. 218

p.

42. Ionescu L. Economia şi rolul băncilor. Bucureşti: Economica, 1997. 280 p.

43. Kiriţescu C., Dobrescu E. Moneda. Mica enciclopedie. Bucureşti:

Enciclopedică, 1998. 282 p.

44. Lefter C. Societăţile comerciale pe acţiuni. Bucureşti: Didactică şi

Pedagogică, 2003. 198 p.

45. Lucian I. Banci si operatiuni bancare. Bucuresti: Economica, 1997. 291 p.

46.Manolescu Gh., Diaconescu A. Management bancar. Bucureşti: România de

mîine, 2001. 246 p.

47. Masson J. Creditele bancare pentru întreprinderi. New York: RAO

International Publishing Company, 1994. 388 p.

48. Mayer T. Banci si activitate bancara. Bucuresti: Didactica şi Pedagogica

1995. 589 p.

49. Patraş M., Patraş C. Dicţionar economic şi financiar bancar englez roman.

Chişinău: Litera, 2002. 686 p.

50. Radu V. Băncile şi politica fiscală. Bucureşti: Didactica şi Pedagogica,

1995. 328 p.

51.Răduţ R., Barry H. Managementul bancar, vol. II. Bucureşti: Didactica şi

Pedagogica, 2002. 324 p.

52.Roxin L. Gestiunea riscurilor bancare. Bucureşti: Didactică şi Pedagogică,

2000. 328 p.

53.Stoica M. Managementul bancar. Bucureşti: Didactica şi Pedagogica, 2001.

224 p.

71

54. Tobă A., Malai A., Tobă D. Teorie economică generală. Chişinău: Cartier

Educaţional, 2001. 284 p.

55. Ţurlic V., Cocriş V. Monedă şi credit. Iaşi: Ancarom, 1998. 264 p.

56. Дробозинa Л. Финансы. Денежное обрашение, кредит. Москва:

Финансы, 2002. 338 с.

IV. SURSE STATISTICE ŞI PRACTICE

57. Bilanţul contabil al BC „Universalbank” SA.

http://www.universalbank.md/downloads/ro_bal2010.pdf (citat 02.04.2011).

58. Birou Naţional de Statistică al Republicii Moldova. Date statistice din 2010.

http://www.statistica.md (citat 02.04.2010).

59. Raport anual al BNM pentru anul 2010

http://bnm.md/files/index_16022.pdf (citat 02.02.2011).

60. Raportul privind profitul şi pierderile pentru anul 2010 BC „Universalbank”

http://www.universalbank.md/downloads/md_finresult2010.pdf

(citat 15.05.2011).

61. Такий А. Длинные деньги: кредиты и депозиты. Кишинев, 2009.

http://www.logospress.md (citat din 15.03.2011).

72

ANEXE

73

Anexa 1

Tabelul A. 1.1. Ponderea portofoliului de credit a BC „Universalbank” SA faţă de alte bănci pentru perioada 2006-2010

2006 2007 2008 2009 2010BC ”Universalbank” SA 4 % 4,5 % 4,1 % 3,5 4,5

Alte bănci 96 % 95,5 % 95,9 % 96,5 % 95,5 %

Sursa: elaborată de autor în baza raporturilor anuale BC „Universalbank” SA

Tabelul A. 1.2. Soldul creditelor în economie pentru perioada 2005-2009, mil lei

2005 2006 2007 2008 2009Credite eliberate pe termen scurt

2 442,3 2 599,6 4 905,6 6 375,9 5 364,6

Credite eliberate pe termen mediu

3 522,7 5 089,3 6 679,9 8 746,5 8 336,5

Credite eliberate pe termen lung

4 025,5 6 078,9 9 298,3 10 000,2 10 183

Total 9 990,5 13 767,8 20 883,8 25 122,6 23 884,1

Sursa: elaborată de autor în baza datelor din anuarul statistic

74

Anexa 2

Tabelul A. 2.1. Soldul creditelor eliberat de BC „Universalbank” SA, mil. lei.

Perioada 2005 2006 2007 2008 2009 2010

Soldul creditelor la finele perioade

137 766 690 137 349 658 162 770 763 203 881 964 139 118 753 168 904 236

Reduceri pentru pierderi la credite

11 125 731 11 688 841 9 581 114 8 035 049 5 511 274 8 570 458

Sursa: elaborată de autor în baza datelor din bilanţurile contabile a BC „Universalbank” SA.

Tabelul A. 2.2. Structura creditelor acordate pe ramuri (mil.lei)

31.12.05 % 31.12.06 % 31.12.07 % 31.12.08 %Credit.agricul. şi industriei alimentarea

2 437,6 24,4 2 643,4 19,2 2 918,7 14,0 3 344,52 13,3

Credit pentru imobil, construcţie şi dezvoltare

697,9 7,0 1 502,2 10,9 2 692,9 12,9 3 687,62 14,7

Credit de consum 793,2 7,9 1 302,6 9,5 2 962,2 14,2 3 256,13 12,9Credit industriei energetice şi a combustibilului

294,0 3,0 205,7 1,4 427,8 2,0 499,13 2,0

Credit industriei/comerţului

4890,1 48,9 6 923,9 50,3 10 235,9 49,0 12 275,23 48,9

Credit pentru construcţia drumurilor şi a transportului

297,2 3,0 478,4 3,5 469,4 2,2 396,7 1,6

Alte credite 580,5 5,8 711,6 5,2 1 176,8 5,6 1 663,24 6,6

Total 9 990,5 100 % 13 767,80 100 20 883,8 100 25 122,59 100Sursa: elaborată de autor în baza datelor din anuarul statistic

75

ADNOTARE

Numele, prenumele autorului lucrării: Şpac Grigore

Tema tezei de masterat: „MODALITĂŢI DE FORMARE ŞI UTILIZARE A

BENEFICIILOR BĂNCII”,

Specialitatea: 364.1 – „Finanţe şi bănci”,

Locul susţinerii: oraşul Chişinău, ULIM.

Structura lucrării: introducere, trei capitole, închierea, bibliografia din 61 titluri,

2 Anexe, 75 pagini de text principal, 2 tabele, 1 figură, 5 formule.

Actulitatea: în condiţiile economiei de piaţă, un rol primordial îi revine

beneficiilor bancii si anume a utilizarii acestora si a formarii lor cit mai efective

pentru creşterea eficienţei activităţii bancare.

Scopul şi sarcinile tezei: evidenţierea formelor şi metodelor de formare si

gestionare a resurselor bancii.

Suportul metodologic al lucrării: metoda cunoştinţelor, analiza, cercetare

ştiinţifică, dialectica procesului cercetării ştiinţifice, metodele de bază, metodele de

utilizare a formulelor teoretice, precum şi metodele şi tehnologiile utilizate în

cercetare ştiinţifică şi în practică.

Cuvinte cheie: risc, credit bancar, depozite, solvabilitatea, capital, pasive, resurse,

asigurare, gaj.

76

АННОТАЦИЯ

Фамилия, имя автора работы на соискание степени магистра: Шпак Григоре

Название работы: «МЕТОДЫ ФОРМИРОВАНИЯ И ИСПОЛЬЗОВАНИЯ

БАНКОВСКИХ РЕСУРСОВ»

Специальность: 364.1 - «Финансы и Банки»

Место зашиты: г. Кишинев, ULIM.

Cmруктура работы: введение, три главы, заключение, библиография из 61

названий, 2 Приложения, 75 страниц, 2 таблицы, 1 фигура, 5 формул.

Актуальность: в условиях рыночной экономики важную роль ют ресурсы

банка и именно методы их использования для улучшения банковской

деятельности.

Цель и задачи работы: раскрытие форм и методов формирования и

регулирования банковских ресурсов а также необходимости применения

новых подходов к управлению банковских ресурсов.

Методология научного исследования: метод познания, анализ, научное

исследование, диалектика процесса научного исследования, основные

методы, способы и приемы теоретического уровня познания, а также

методика и технология ее практического использования в научно-

исследовательской и практической деятельности.

Ключевые слова: риск, банковский кредит, депозиты, платежеспособность,

капитал, пасивы, ресурсы, страхованние, залог.

77

LISTA ABREVIERILOR

CBN – certificatele Băncii Naţionale

cca – circa

dol. SUA – dolar SUA

HV – hîrtii de valoare

HVS – hîrtii de valoare de stat

lei MD – lei moldoveneşti

mil.lei – milioane lei

MMDA – money market deposit account (conturi depozitare ale pieţei monetare)

PIB – produs intern brut

RM – Republica Moldova

SA – societate pe acţiuni

TVA – taxa pe valoarea adăugata

VN – valoarea nominală

78