Testament de Tudor Arghezi

Poezia "Testament" de Tudor Arghezi face parte din seria artelor poetice moderne ale literaturii române din perioada interbelică. Poezia este aşezată în fruntea primului volum arghezian, "Cuvinte potrivite" (1927), şi are rol de program (manifest) literar, realizat însă cu mijloace poetice.

Poezia este o artă poetică, deoarece autorul îşi exprimă propriile convingeri despre arta literară, despre menirea literaturii, despre rolul artistului în societate.Este o artă poetică modernă, pentru că în cadrul ei apare o triplă problematică, specifică liricii moderne: transfigurarea socialului în estetic, estetica urâtului, raportul dintre inspiraţie şi tehnica poetică.

Poezia are atat elemente moderniste, cat si traditionaliste. Printre cele moderniste se numara estetica uratului, combinatii inedite intre cuvinte, inovatii la nivel prozodic, iar poezia este produs al efortului creator. Elementele traditionaliste prezente in poezie sunt: preferinta pentru anumite teme(anume trecerea timpului, natura, sau tema religioasa), continuarea unei traditii, caracter social, tonul nostalgic, elegiac si conservarea elementelor de prozodie. Cele doua curente-modernism si traditionalism- s-au manifestat paralel in literatura romana. Astfel ca in anul aparitiei primului volum, critica literara s-a aflat in imposibilitatea de a-l incadra pe Tudor Arghezi intr-un curent literar.

Tema poeziei este creatia sau reprezentarea propriilor convingeri despre poezie si rolul poetului. Astfel este definit raportul dintre poet si lume, dintre poet si creatie.

Titlul corespunde creatiei literare si reprezinta importanta mostenirii pe care o lasa urmasilor. Pe de alta parte, titlul anunta tipul de discurs, poezia fiind un monolog adresat cititorului. De asemenea, titlul este si o aluzie culturala la elementul religios, mai precis la Vechiul si Noul Testament ( in acest volum apar cei mai multi dintre Psalmii lui Arghezi).

Textul este impartit in mai multe secvente. In prima secventa cuvantul cheie este "carte", care ofera drept testament propria ei elaborare. Cartea are valoare initiatica, poetul situandu-se in descendenta unei traditii si continuand efortul inaintasilor. "In seara razvratita care vine/ De la strabunii mei pana la tine/ Prin rapi si gropi adanci/ Suita de batranii mei pe branci/ Si care, tanar, sa le urci te-asteapta/ Cartea mea-i, fiule, o treapta". Apar o serie de sinonime ale cuvantului

"carte": "treapta", "hrisov" carea atrag atentia cititorilor asupra conotatiilor cuvantului "carte". Imaginea strabunilor urcand treptele istoriei nu e un simplu atasament fata de traditie, ci presupune repetarea unui efort originar al creatiei si transfigurarea substantei poetice. Inca din primele versuri e anuntata una din temele dominante ale volumului si anume cautarea identitatii reprezentata prin metafora: "nume adunat pe-o carte" : "Nu-ti voi lasa drept bunuri, dupa moarte/ Decat un nume adunat pe-o carte". Elementele traditionaliste din aceasta secventa sunt : continuarea efortului inaintasilor si caracterul initiatic al operei literare.

In cea de-a doua secventa sunt incluse elemente moderniste si anume abstractizarea scrisului, "intelectualizarea poeziei": "[...]acum, intaia oara/ Sapa-n condei si brazda-n calimara". Apare o transfigurare a materiei in spirit reprezentat prin instrumente. Peotul devine mestesugar: "Din graiul lor cu-ndemnuri pentre vite/ Eu am ivit cuvinte potrivite". Metafora "cuvinte potrivite" devine titlul volumului, fiind o sugestie a unei particularitati moderniste si anume autonomia limbajului (adica combinatii inedite intre cuvinte). Lovinescu preciza ca intre "indemnurile pentru vite" si "cuvinte potrivite" a intervenit o mutatie estetica. Poezia este produs al efortului creator/ al luciditatii: "Framantate mii de saptamani/ Le-am prefacut in versuri si-n icoana". Nicolae Balota, in monografia inchinata lui T.Arghezi, introduce conceptul de estetica transfigurarii. (adica uratul existential este transformat in frumos, dar isi pastreaza valoarea subversiva(=malefica)). Este indicata de cuvinte din acest camp semantic: "am preschimbat", "am prefacut", "am facut" : "Veninul strans l-am preschimbat in miere/ Lasand intreaga dulcea lui putere". Apare si un element traditionalist si anume tema religioasa anuntata prin metafora: "Dumnezeu de piatra" (aceasta tema apare in Psalmii din volumul "Cuvinte potrivite" ). Fata de Dumnezeu, atitudinea lui Arghezi este duala : "intre credinta si tagada".

In a treia secventa apar elemente traditionaliste – trecerea de la persoana I singular la persoana I pluar : Durerea noastra surda si amara" – poetul vorbrste in numele unei colectivitati, iar poezia este o transfigurare a suferintei: "Biciul rabdat se-ntoarce in cuvinte". Poezia primeste astfel si o functie sociala. Apar si elemente moderniste : "Din bube, mucegaiuri si noroi/ Iscat-am frumuseti si preturi noi". Versurile aduc in prim-plan grotescul, uratul numite de modernisti "categorii negative".

Cea de-a patra secventa are valoare conclusiva. Este sinteza ideilor din intreaga poezie. Se remarca astfel coexistenta elementelor traditionaliste cu cele

moderniste : "Slova de foc si slova faurita/ Imperecheate-n carte se marita". "Slova de foc" este o metafora pentru poezie ca produs al inspiratiei, iar "slova faurita" este o metafora pentru poezie ca produs al mestesugarului. Ultimele versuri: "Robul a scris-o/ Domnul o citeste/ Far-a cunoaste ca-n adancul ei/ Zace mania bunilor mei" conciliaza dupa cum afirma George Calinescu, caracterul indicativ si emotia estetica specifica artei.

Asadar, eu consider ca poezia ilustreaza viziunea argheziana asupra lumii si asupra poeziei : "Substanta poeziei si fiinta ei intreaga vin din parca m-as fi gandit, din teritoriul imes al inchipuirii adeseori absurda".