Termeni din psihologia junghiana

Simbol

Din punct de vedere Jungian notiunea de simbol trebuie contrapusa notiunii de semn.

Simbolul presupune intotdeanua ca expresia aleasa este cea mai buna denumire sau

formula pentru o stare de fapt relative necunoscuta dar recuoscuta ca existenta sau

necesara. Atata timp cat este viu, simbolul exprima un fapt care altminteri nu poate fi

caracterizat mai bine. El este viu atata timp cat este greu de semnificatii.

E absolut imposibil ca un simbol viu adica greu de intelesuri sa ia nastere din raproturi

cunoscute.

Orice produs psihic Care exprima la un moment dat o stare de fapt doar relative

cunoscuta poate fi interpretat ca simbol in masura in care el admite ca exprima si ceea

ce este doar presimtit sau inca nelamurit cunoscut. In masura in care inchide in sine o

ipoteza, orice teorie stiintifica este un simbol. Aceasta ipoteza este posibil oriunde exista

o constiinta care cauta alte posibilitati de semnificare a lucrurilor.

Daca ceva are sau nu character de simbol depinde mai intai de atitudinea constiintei

examinatoare, care considera starea de fapt data nu doar ca atare ci si ca expresie a

necunoscutului.

Putem numi prescurtat aceasta atitudine care concepe simbolic fenomenul dat atitudine

simbolica.

Simbolul are intotdeauna o natura extreme de complexa, fiind alcatuit din date proprii

tuturor functiilor psihice. El nu este nici rational nici irational. Are o latura accesibila

ratiunii, dar si una care scapa acesteia, provenind de la pura perceptie interioara si

exterioara. Astfel simbolul e bogat in presimtiri si geru de seminificatii, se adreseaza atat

gandirii cat si simtirii stimuleaza atat senzatia cat si intuitia.

Sinele.

Ca notiune empirica sinele desemneaza intreg cuprinsul fenomenelor psihice. El

exprima unitatea si totalitatea personalitatii. In masura in care totalitatea constand in

continuturi atat constiente cat si inconstiente, este un postulat, notiunea ei este

transcendenta, ea presupune de aceea ca factorii inconstienti decurg din cause empirice

si caracterizeaza astfel o esenta doar in parte descriptibila in parte insa protempore

incognoscibila si nelimitata. Empiric, sinele apare in vise, mituri in basme sub chipul

“personalitatii supraordonate”, precum un rege, erou, profet, mantuitor, etc., ca un

simbol al totalitatii precum cerc, patrat, quadratura circuli, cruce, etc. In masura in care

1

reprezinta o complexio oppositorum, o imbinare de contrarii, sinele poate aparea si ca o

dualitate unita, precum Dao, combinatie de Yang si Yin, perechea de frati sau eroul si

adversarul sau. (dragonul, fratele dusmanos, dusmanul de moarte, Faust si Mephisto,

etc.)

Cu alte cuvinte, sinele apare empiric ca un joc intre lumina si umbra, desi conceptual el

este inteles ca totalitate si deci ca unitate in care contrariile sunt unite. Simbolurile sale

empirice poseda foarte adesea o numinozitate semnificativa (de pilda mandala) adica o

valoare afectiva apriorica (Deus est circulus); sinele se dovedeste a fi astfel o

reprezentare arhetipala care difera de celelalte reprezentari de acelasi tip prin faptul ca

ocupa un loc central in virtutea importantei continutului si a numinozitatii sale.

Suflet.

Sufletul sau psyche reprezinta un complex functional determinat si limitat care ar putea fi

mai bine caracterizat de termenul personalitate.

Disocierea personalitatii sau dedublarea caracterului ne situeaza in prezenta ipotezei

unei multitudini de personalitati intr-unul si acelasi individ. Corespunzator conditiilor si

necesitatilor sociale, caracterul social se orienteaza pe de o parte dupa asteptarile si

exigenele mediului professional, pe de alta dupa intentiile sociale si aspiratiile individului.

Caracterul domestic se formeaza de regula in functie de pretentiile de cordialitate si

comoditate ale individului. Aceste scurte reflectii arata ca disocierea caracterului este

perfect posibila si in cazul individului normal. Intr-o astfel de situatie insa, nu se poate

vorbi despre un character real adica individual ci de unul colectiv corespunzand

imprejurarilor si asteptarilor de ordin general. Daca ar fi individual, caracterul ar ramane

neschimbat indifferent de diversitatea atitudinilor sau situatiilor traversate. Identificandu-

se mai mult sau mai putin cu fiecare din atitudinile sale, subiectul ii insala cel putin pe cei

din jur, dar adesea si pe sine, in legatura cu caracterul sau real. El isi pune o masca

despre care stie ca raspunde pe de o parte intentiilor sale, pe de alta exigentelor si

opiniilor mediului sau, in asa fel incat in el predomina cand elementul personal, cand

influenta exterioara. Aceasta masca sub forma atitudinii adoptate ad-hoc e numita

persona. In antichitate acest termen denumea masca actorului. Persona este deci un

complex functional construit din ratiuni de adaptare sau de comoditate necesara dar

care nu se identifica cu individualitatea. Persona reprezinta o defectiune totala a

raporturilor uneori chiar o brutalitate oarba care nu cedeaza decat in fata unor lovituri

dure ale destinului. Sufletul contine toate calitatile general umane care lipsesc atitudinii

2

constiente. Carecterul sufeltului se poate deduce din caracterul personei. Tot ceea ce in

mod normal ar trebui sa fie in atitudinea exterioara dar nu este poate fi in mod sigur

intalnit in atitudinea interioada. Aceasta este o regula fundamentala. Putem fi siguri ca

daca cineva se indentifica cu persona lui atunci insusirile sale individuale sunt asociate

sufletului. Din aceasta asociere izvoreste simbolul frecvent in vise al graviditatii sufletului

care se sprijina pe imaginea primordiala a nasterii eroului. Copilul care trebuie sa se

nasca semnifica in acest caz individualitatea inca neconstientizata. Dupa cum persona

ca expresie a adaptarii la mediu este de regula puternic influentata si formata de acesta,

tot astfel si sufletul este puternic format de inconstient si de calitatile acestuia.

Individuatia. Individuatia este un proces de formare si particularizare a individului in

special de dezvoltare a individului psihologic ca fiinta distincta de ansamblu, de

psihologia colectiva. Individuatia este separare si diferentiere de general si construire a

particularului, dar nu o particularitate cauta ci una intemeiata aprioric in dispozitia

subiectului. Calea individuala nu este niciodata o norma. Cu cat normarea colectiva a

omului este mai puternica, cu atat imoralitatea sa este mai mare. Individuatia coincide cu

dezvoltarea constiintei din starea de identitate primordiala. Indiv semnifica deci o largire

a starii constiintei si a vietii psihologice constiente.

Identitatea. Identitatea psihologica are drept conditie prelabila inconstienta. Ea este o

caracteristica a mentalitatii primitive si baza propriu zisa a participarii mistice care nu e

nimic altceva decat un reziduu al indistinctiei psihice primordiale intre subiect si obiect,

deci, al starii inconstiente primordiale, o caracteristica a starii de spirit proprie primei

copilarii si in fine o caracteristica a inconstientului civilizatului adult, care daca nu a trecut

in continutul constient ramane permanent in starea de identitate cu obiectele.

Imaginea. Este o reprezentare provenind din domeniul terminologiei poetice si anume

reprezentarea imaginara care se refera doar indirect la perceptia obiectului exterior. Ea

se bazeaza mai degraba pe activitatea imaginara a inconstientului manifestata in

constiinta ca un produs inconstient si anume mai mult sau mai putin subit oarecum ca o

viziune sau o halucinatie. Pentru trairea sufleteasca imaginea are o considerabila

valoare psihologica ce reprezinta o realitate interioara care depaseste in anumite

imprejurari importanta realtitatii exterioare. In acest caz individul tinde sa se adapteze nu

la realitate ci la exigentele interioare.

3

Imaginea primordiala are un caracter arhaic prezentand o remarcabila concordanta cu

motive mitologice cunoscute. Ea exprima pe de o parte materiale precumpanitor colectiv

inconstiente iar pe de alta parte indica faptul ca situatia momentana a constiintei este

supusa mai putin unei influente personale si mai mult uneia colective. De aceea mai

poarta si denumirea de arhetip, fiind intotdeauna colectiva adica este comuna cel putin

unor popoare sau epoci istorice. Imaginea primordiala este astfel o expresie care

sintetizeaza procesul viu. Ea confera perceptiilor senzoriale si celor interioare ale

spiritului, intial haotice si dezordonate, un inteles structural care le leaga eliberand astfel

energia psihica de legatura cu perceptia psihica si neinteleasa. Imaginea primordiala

este treapta premergatoare a ideii, solul matricial al acesteia. Ratiunea dezvolta din

acest sol matricial un concept – e vorba tocmai de idée – care se deosebeste de toate

celelalte concepte prin faptul ca nu este dat prin experienta ci se dovedeste a fi un

principiu situat la baza oricarei experiente. Gradul de eficienta psihologica a imaginii

primordiale este determinat de atitudinea individului.

Fata de claritatea ideii, imaginea primordiala are avantajul de a fi vie. Ea este un

organism propriu, insufletit, dotat cu cu forta de zamislire, organizare ereditare de

energie psihica, sistem solid care nu e doar expresia ci si posibilitatea de desfasurare a

procesului energetic.

Imaginea personala nu are character arhaic si nici semnificatie colectiva ci exprima

continuturi personal-inconstiente si o situatie personal–conditionata a constiintei.

Inconstientul este o notiune psihologica de granita ce acopera toate continuturile si

procesele psihice care nu sunt constiente adica nu sunt raportate perceptibil la eu.

Clasificarea generala a continuturilor inconstiente se imparte in 2 categorii: putem astfel

sa deosebim un inconstient personal, care cuprinde toate achizitiile experientei persoale

deci tot ce a fost uitat sau refulat, precum si perceptii ganduri si sentimente subliminale.

Alaturi de aceste continuturi personal inconstiente exista si altele care nu provin din

achizitii personale ci din posibilitatea transmisa ereditar a functionarii psihice in genere,

anume din structura cerebrala mostenita. Acestea sunt conexiuni mitologice, motive si

imagini care pot aparea oricand si oriunde, dincolo de orice migratie sau traditie istorica.

Denumesc aceste continuturi inconstient colectiv. Din activitatea inconstienta apar

anumite produse precum visele sau fanteziile.

4

Prin Arhaism se înţelege caracterul vechi al unor conţinuturi şi funcţii psihice, calităţi cu

character de relicve proprii mentalităţii primitive. Arhaicul este inerent fanteziilor

inconştientului, adică produselor activităţii imaginative inconştiente care atinge

conştiinţa. Calitatea imaginii este arhaică atunci când are incontestabile paralele

mitologice. Arhaică este relaţia de identitate cu obiectul ca şi acea participation

mystique.

Arhaic este concretismul gândirii şi al simţirii. Arhaisme sunt totdată constrângerea şi

incapacitatea de a se domina, abandonarea de sine.

Colectiv. Se numesc colective toate acele conţinuturi psihice care particularizează nu

un individ ci mai mulţi indivizi concomitent, prin urmare o societate, un popor, sau chiar

întreaga umanitate.

Compensare. Inseamna echilibrare sau inlocuire. Este un sistem psihologic care

incearca sa transforme inferioritatea in superioritate.

Constiinta. Prin constiinta se intelege: punerea in relatie a continuturilor psihice cu Eul.

Exista constiinta in masura in care ea este perceputa ca atare de eu.

Eu. Prin Eu inteleg un complex de reprezentari care constituie centrul campului

constiintei mele si care imi pare a poseda un grad inalt de continuitate si de identitate cu

el insusi. In masura in care Eul nu este decat centrul campului constiintei mele, el nu

este identic cu totalitatea psihicului meu ci e doar un complex printre altele. Deosebesc

de aceea intre EU si Sine, in masura in care Eul nu este decat subiectul constiintei mele

iar sinele subiectul intregului meu psihic, deci si al celui inconstient. In acest sens Sinele

ar fi o marime ideala care intelege Eul in el insusi.

Fantezie. Prin Fantezie se pot intelege doua lucruri diferite, anume fantasma şi

activitatea imaginativa. Prin fantezie in acceptia de fantasma intelegem un complex de

reprezentari caruia nu ii corespund un continut exterior real. Desi ea se poate baza initial

pe rememorarea unor imagini legate de trairi effective, continutul ei nu corespunde unei

realitati exterioare ci este in esenta doar emanarea activitatii creatoare a spiritului, o

actiune sau un produs al combinatiei unor elemente psihice dotate cu energie. In

5

realitatea experientei psiholgoice de zi cu zi, fantezia este declansata fie de o atitudine

intuitive, de asteptare, fie de o irumpere in constiinta a unor continuturi constiente.

Fantezia ca activitate imaginara este reproductiva sau creatoare a spiritului in genere,

ea nu este o facultate speciala, caci se poate manifesta in toate formele fundamentale

ale fenomenului psihic, in gandire, in sentiment, in senzatie, in intuitie.

Carl Gustav Jung, Tipuri psihologice, HUmanitas, Bucureşti, 1997.

Tricksterul este intruchiparea mitica a neasteptatului. Simbolizeaza eruptia

neasteptatea in constiinta a adecvarurilor ascunse de privirea EU-lui. Intr-un sens

psihjologic, T este o modalitate prin care se impun alte arhetipuri cum este cel al SInelui.

Hermes de exemplu avea rolul de curier care ducea mesaje atat catre zei (arhetipuri) cat

si de la acestia, fiind mereu infatisat avand asupra sa toiagul mesagerului. Astfel el

aduce vesti despre dorintele zeilor si totodata le anunta sosirea. Stilul Tricksterului are

farmecul usor diabolic al vicleniei si al magiei. Situatiile pe care le orchestreaza au un iz

de vraja malitioasa. Putem avea impresia ca T se angajeaza prin diverse forme de

sincronicitate in jocul fabulos al unui mascarici divin. El este cel care jongleaza cu

realitatea. Tocmai in ideea de joc putem gasi cheia pentru a ne intelege relatia optima cu

T si astfel cu sincronicitatea. Ea este totodata cheia pentru descoperirea divinitatii in

fiinta noastra. Ca mesager si vestitor, T reprezinta interesul unei game considerabile de

personaje inconstiente sau mitice. Cel mai malitios rol au sau este cel al farceur-ului. In

acest rol ne surprinde cu nenumarate coincidente de genul celor iritante stanjenitoare,

etc. Prin ele TR actioneaza in numele structurii inconstiente cunoscuta sub numele de

umbra. Umbra este termenul folosit de Jung pentru a denumi latura ascunsa a

personalitatii exterioare pe care ne-am construit-o cu totii in beneficial celorlati dar si

pentru noi insine. Jung a denumit aceasta personalitate exterioara Persona, termen

folosit pentru mastile purtate de actorii greciei antice in piesele de teatru. Actorii nu-si

comunicau simtamintele direct, prin expresii faciale, cum se procedeaza astazi in teatru,

ci prin mastile pe care le purtau. Umbra pe de alta parte este alcatuita din acele trasaturi

personale fata de care ne impotrivim cel mai tare sa recunoastem ca ne apartin. In mod

ironic, tocmai acestea sunt deseori trasaturile pe care le detestam intens la celalti. Intr-

un limbaj mai tehnic, umbra consta in acele caracteristici personale pe care le refulam

sau cel putin le negam mai tot timpul, de dragul Eu lui Ideal, toate acele valori deopotriva

6

constiente si inconstiente despre care am fost invatati sa acceptam ca alcatuiesc ghidul

adecvat al comportamentului si identitatii noastre.

Cat timp se afla in slujba umbrei, farsorul poate fi simtit mai mult decat o sacaiala

marunta, Daca I se interzice accesul la constiinta unei parti majore a personalitatii, astfel

ca este exilata pe terenul umbrei, consecintele pot fi probleme serioase dar si un belsug

de coincidente de tipul renghiurilor urate. Jocurile TR lui ne ofera deseori ocazia, de

obicei nedorita, a cresterii personale, prin faptul ca ne dau la iveala cele mai tainice

secrete ca sa le vada intreaga lume. Purtand el insusi mantia umbrei, expune secretele

acesteia prin coincidente sincronstice, scotandu-le in public, unde ne confruntam cu ele

in cea mai directa maniera. Astfel jocul Tr ne face sa ne confruntam cu propriile defecte

in lumea cotidiana, asa cum ne confruntam cu ele si in vise. Aceste situatii ne ofera

ocazia de a ne recunoaste greselile si asumandu-ni-le sa le facem mai putin dureroase,

si astfe sa devenim mai intregi.

De cele mai multe ori, ne scapa ocazia de a atinge o mai mare integritate psihica oferita

de TR, in rolul de umbra pe calea sincronicitatii, fiindca sunteam prea preocupati sa ne

protejam proiectand problema in exterior asupra altora sau asupra sortii ostile. Cand se

intampla acest lucru, TR ne face sa intalnim problema respective in repetate randuri si

ne va obliga in ciuda frustrarii noastre tot mai mari sa ne confruntam cu ea in cele din

urma. In astfel de cazuri, putem detecta in spatele lui puterea calauzitoare a arhetipului

SInelui ce indreapta psihismul ca intreg spre mai multe maturitate (exemplu papucii lui

Abu Kasen).

Călătoria. Presupune un tel – o delasare dintr-un loc in altul – si ca atare poate sa

reprezinte traseul de crestere personala. Adesea personajul ajunge la maturizare printr-

o serie de aventuri dure sau amuzate, rasturnari de situatie satirice, comice si suprize ce

indica prezenta Tricksterului. Hermes calauzeste psihicul catre inconstient, cum se

intampla de pilda in vise si prin aceasta este patronul calatorilor care cauta bogatiile

sufletului. Totodata el este zeul care adduce continuturile acestei lumi subpamantene la

lumina zilei prin farsele sale sincronistice. In calitate de Trickster, Hermes ne ofera

ocazia de a vedea in bezna din noi. In povestea oricarei cresteri personale trebuie cautat

arhetipul Tricksterului, caci cresterea inseamna intotdeanua drumul spre bogatiile

omenesti ale persoanei iar aceasta inseamna dezvoltarea sufletului ei.

Tricksterul nu intoarce intotdeauna lucrurile in favoarea laturii sale de farceur malitios.

Daca dansul umbrei scoate la iveala ce e mai rau din el, aratandu-si intreaga

7

malitiozitate, in schimb in slujba aspectului central al personalitatii, arhetip numit de Jung

Sine, el isi arata cea mai buna fata. Aparitia sa in legatura cu acest arhetip poate

insemna asocierea coincidentelor sincronistice cu procesul de crestere personala numit

individuare. O asemenea situatie survine atunci cand intreg psihismul intra sub influenta

guvernatoare a sinelui, cel mai adesea la jumatatea vietii.

Jung descrie Sinele ca fiind arhetipul al carui centru este pretutindeni, si a carui

circumferinta nu se gaseste nicaieri. A simti atractia acestui arhetip inseamna a simti

atractia destinului, a-ti percepe in cel mai adanc strat al constiintei locul si scopul in

viata. Jung spune ca putem considera aceasta voce din noi, cea mai profunda, ca fiind

vocea lui Dumnezeu. De obicei vocea care ne cheama sa deschidem ochii in fata

destinului propriu se face auzita dupa ce individual a reusit sa atinga obiectivele tineretii.

Aceste obiective „eroice” cum ar fi avansarea in cariera, sau obtinerea admiratiei

celorlalti sunt colective in sensul ca le avem cu totii si in ele nu exista nimic unic.

Individuarea pe de alta parte inseamna a ne gasi unicitatea, a deveni pe deplin o

persoana unica. Ea este de obicei insotita de o perioda de dezintegrare a vechilor

obiective eroice perceputa de Eu ca o criza. Este criza de la mijlocul vietii si nu poate fi

rezolvata doar de eu. E nevoie sa intervina cea mai inalta sursa motivationala a

individului, Sinele arhetipul. Legatura Tricksterului cu Sinele arhetipal este evidenta in

diferite mitologii in acele legende care il infatiseaza in rolul de mediator intre oameni si

zeii cei mai mari, asa cum mediaza Hermes intre omenire si Zeus. Rolul de mesager al

zeilor si reputatia de Cel mai prietenos zeu fata de oameni sugereaza aceasta functie de

mediere a lui Hermes.

Nota: functia mediatoare ne trimite cu gandul la ingerii din iconografia crestina dar de

data aceasta Tricksterul este privit ca un inger cu o natura dubla, pharmaconica,

continandu-si in propria intepatura atat otrava cat si leacul.

Tricksterul este un zeu al granitelor, mai ales al celor dintre cunoscut si necunoscut. Zeii

ce mai mari sunt de obicei si cei mai distanti, neputand fi cunoscuti direct de muritori, iar

Triscksterul este prezent pentru a oferi o punte de legatura. Prezenta sa in starile

liminale sau de prag inseamna ca prin el fiintele umane au acces la o sursa de putere

creativa. Jucandu-si festele, si actionand in calitate de calauza a sufletului, TR patrunde

in lumea oamenilor ca sa faca lucrurile sa se intample, sa rupa si sa reinnoada relatii, sa

redestepte constiinta prezentei si a puterii creative a centrului sacru si a exteriorului

inform deopotriva.

Continuare Sincronicitate pr. 177 paragraf 2

8

Myths are public dreams, dreams are private myths J Campbell

Povesti si terapie Nossrat pecksekian

Ca element de terapie populara, povestile s au ocupat de conflicteleinterioare cu mult

inainte ca psihoterapia sa devina o disciplina stiintifica. Exista nenumarate exemple cum

povestile au fost folosite pentru a trata probleme vietii si in sensul cel mai larg al

cuvantului ca psihoterapie.

Povestea poate fi privita ca tratament pentru cititori si ascultatori care pe masura ce retin

continutul povestilor trag invataminte din ele si le incorporeaza in propriile ganduri .

Povestile sunt unelte de terapie si pedagogie populara cu care oamenii s-au ajutat pe

sine cu mult inainte de dezvoltarea psihoterapiei. Ele sunt imagini transpuse in limbaj,

care conduc la intelegere si ajuta la dezvoltarea abilitatii de a empatiza.

Multi oameni se simt impovarati excesiv cand se confrunta cu concepte abstracte si cu

teorii din psihoterapie. Devreme ce psihoterapia nu se desfasoara doar intre specialisti ci

reprezinta o punte pentru pacienti non-specialisti, este esential ca ea sa fie

comprehensibila. Comprehensiunea poate fi stimulata prin povestea mitologica, prin

imaginea verbala. Ea contine legaturi cu semnificatii si evenimente spirituale umane,

sociale, si ofera posibile solutii.

Fiind independent de lumea nemijlocita a experientei pacinetului, si nedeclanaxndu-i

rezistenta la dezvaluirea slabiciunilor lui, exemplu mitologic poate ajuta ascultatorul sa

dezvolte o noua atitudine fara de conflictele sale.

Psihoterapia pozitiva dezvolta conceptul de auto-ajutorare si de analiza diferentiala.

Psihoterapia pozitia are trei aspecte:

a. Punct de plecare pozitiv.

b. Proceduri legate de continut.

c. Cele 5 faze ale psihoterapiei pozitive.

Termenul de psihoterapie pozitiva ar trebui sa indice gandirea transculturala: bolile,

tulburarile si inceprcarile nereusite de a rezolva probleme nu sunt singurele lucruri

factuale si date. Printre lucrurile date se numara si capacitatile si posibilitatile pe care le

are fiecare persoana, posibilitati care-i permit sa gaseasca solutii noi diferite si poate

chiar mai bune.

9

Este deosebit de important sa amintim ca pacientul nu aduce cu sine doar boala ci

aduce de asemenea si capacitatea de a o depasi. Aici este sarcina terapeutului sa il

ajute.

In punctul de plecare pozitiv exista o incercare de a lucra cu pacinetul pentru a transmite

posibilitati si solutii alternative care pana in acel moment s-au aflat dincolo de orizontul

constiintei. Acestea ne ingaduie sa ne schimbam perspectiva si sa ne apropiem de alte

metode de gandire decat cele care ne-au tinut captivi in vechile noastre conflicte de la

inceput.

Povestile ne ofera exemple ale procesului de a gandi in noi moduri. Linearitatea gandirii

logice nu ne scoate suficient de des din problemele noastre. Desi par sa contrazica

logica si obisnuita, povestile ne permit sa facem un salt enorm afara din temnita

conflictelor noastre.

In psihoterapia pozitiva povestile nu sunt folosite la intamplare ci sunt alese in cadrul

tratamentului in 5 pasi:

1. Observare-distantare. Se face o relatare preferabil in scris a problemei

pacientului.

2. Inventariere. Determinam ariile de conduita in care pacientul are trasaturi

pozitive precum si pe cele supuse criticii. Astfel putem contracara tendinta spre

generalizari.

3. Incurajarea situationala. Pentru a construi o relatie de incredere intarim

trasaturile individuale pe care le consideram acceptabile si care sunt

corespondentele trasaturilor etichetate negativ.

4. Verbalizare. Pentru depasirea in conflict a tacerii si a distorsiunii vorbirii,

comunicarea se dezvolta pas cu pas. Se discuta despre trasaturile si

experientele pozitive precum si negative.

5. Extinderea scopurilor. Ingustarea nevrotica a perspectivei este distrusa in mod

constient. Se invata cum sa nu se transporte conflictul in alte arii. In acelasi timp

se invata deschiderea spre noi scopuri care nu au mai fost probabil

experimentate inainte.

Tratamentul se bazeaza asadar pe doua proceduri care merg paralel si sunt

impletite: psihoterapia prin plan si auto-ajutorarea prin sarcinile pe care pacientul le

preia in cadrul cercului de oameni apropiati.

10