TEORII IN ASISTENTA SOCIALA - GENERALITATI

Conform lui Green si Ephross, 1995, diversitatea sistemelor-client intalnite in practica

asistentei sociale, impune lucratorilor sociali utilizarea si combinarea mai multor perspective

teoretice pentru a explica si a intelege comportamentul clientilor, motivatia acestora,

influentele mediului asupra comportamentului clientului, in scopul:

- ghidarii interventiilor,

- intocmirii planurilor si strategiilor de rezolvare a cazurilor,

- efectuarii predictiilor asupra rezultatelor posibile si probabile,

- organizarii perceptiilor cu privire la situatia clientilor,

- facilitarii proceselor de schimbare.

Dupa Sheafor si Horejsi (2003), o teorie reprezinta o explicatie plauzibila despre

relatia dintre un set de factori sau circumstante si un cadru destinat schimbarii. Asadar,

asistentii sociali in activitatea lor selectioneaza, extrag concepte din mai multe teorii si

modele privind functionarea sistemului uman si mecanismele care pot declansa “schimbarea”

la nivelul unui individ, unei familii sau comunitati, pentru a crea cadre adecvate practicii.

Cateva exemple: Teorii, modele, perspective (a se vedea tabelul de la pagina )

Teorii şi modele ale schimbării

Cunoştinţele ştiinţifice despre modul în care au loc schimbările în sistemele

sociopolitice, organizaţionale, comunitare, de grup, familiale şi individuale influenţează

procesele asistenţei sociale, adică modurile în care asistenţii sociali abordează practica.

Aceste teorii şi modele ale schimbării definesc interacţiunea dintre asistentul social şi

sistemul--client, influenţează opţiunea asistentului social pentru o anumită strategie de

schimbare şi determină „cine ce trebuie să facă" pentru a realiza schimbările dorite.

Dezvoltarea unui cadru pentru practică

Nici unul dintre cadrele practice nu reprezintă în mod clar „punctul de vedere al

asistenţei sociale". O anchetă în rândul asistenţilor sociali a revelat o mare diversitate a

perspectivelor care ghidează practica asistenţială (Norlin şi Chess, 1997). Practicienii care au

participat la această anchetă au declarat că cel mai frecvent au aplicat teoria psihosocială şi

teoria sistemelor sociale, dar mulţi dintre respondenţi au declarat că folosesc, de asemenea,

principii din perspectivele: psihanalitică, comportamentală, umanistă şi ecologistă.

1

Un aspect important este faptul că o mare parte dintre asistenţii sociali nu aplică o

singură teorie izolată, ci integrează concepte din mai multe perspective pentru a construi o

abordare viabila. Un alt studiu a arătat că asistenţii sociali cu experienţă, aplică în medie, opt

teorii distincte în practică (Timberlake, Sabatino şi Martin, 1997).

Practica in asistenta sociala include laolalta valori personale şi profesionale, perspective

teoretice asupra comportamentului uman şi orientări cu privire la „schimbare”. La începutul

carierei, practicienii debutanţi adoptă modele practice deja consacrate, în timp, ei îşi modifică

şi actualizează abordările, pentru a încorpora ceea ce experienţa lor a demonstrat ca

funcţionează, pentru a include feedbackul primit de la clienţi şi colegi şi a asimila noi teorii,

cunoştinţe şi cercetări realizate in domeniu.

Analiza perspectivelor teoretice

Având la dispoziţie atât de multe teorii, perspective, orientări, modele şi abordări,

asistenţii sociali sunt obligaţi să îşi aleagă conceptele teoretice pe care să le aplice. Pentru a

evalua utilitatea practică a unei teorii, asistenţii îi analizează sistemul de cunoştinţe, definiţia

schimbării, rolurile prevăzute pentru practicieni şi clienţi, definiţia problemelor, domenii

semnificative de interes, metodele specifice de intervenţie, concordanţa cu etica şi valorile

asistenţei sociale şi eficienţa aplicativă, demonstrată prin cercetare. Intrebările la care trebuie

sa raspunda o teorie adecvata, sunt:

• Care este punctul de focalizare al teoriei ? Este acesta relevant pentru situaţia dată?

• La ce nivel de sisteme se aplică teoria ?

•Teoria se aplică unei mari diversităţi de situaţii sau doar anumitor cazuri particulare ?

•Teoria vizează înţelegerea comportamentului sistemului uman de către asistentul social

sau ghidează eforturile acestuia în activităţile de schimbare ?

•Teoria este susţinută de cercetare? Eşantioanele din studiile de cercetare sunt

reprezentative pentru diverse grupuri sau anumite segmente ale populaţiei ?

• Teoria este în concordanţă cu valorile de bază ale asistenţei sociale ?

•Ce ipoteze emite teoria despre clienţi, inclusiv despre fortele, competenţa şi rolurile lor

?

• Este teoria adecvată valorilor profesionale de bază ale asistenţei sociale ?

Gandirea critica

2

Gandirea critica la care trebuie sa apeleze fiecare dintre noi in exercitarea profesiei,

implică o examinare şi o înţelegere a structurilor socio-politico-economice din lumea

socială şi a impactului acestor structuri în definirea identităţii, comportamentului şi

interacţiunilor umane.

Modul în care o persoană „vede” lumea este influentat de interactiunea dintre

identitatea socială a acesteia si de mediul sociopolitic in care traieste. Examinând mediile

sociale şi politice din punctul de vedere al influenţei acestora asupra vieţii oamenilor,

practicienii şi clienţii din cadrul asistentei sociale analizează sistemele organizaţionale şi

instituţionale atât ca surse de stres, cât şi ca potenţiale soluţii de rezolvare a problemelor.

Critica nu are neapărat un sens negativ, ci, mai degrabă, reprezintă o evaluare a

implicaţiilor şi consecinţelor unei situaţii dintr-un anumit punct de vedere sau dintr-o anumită

perspectivă teoretică. Abilitatea de a critica este esenţială pentru aplicarea unei teorii in

practica asistenţiala, într-un mod care să respecte diversitatea şi unicitatea clientului. Dacă nu

evaluează critic teoriile şi nu reflectează atent asupra lor, asupra originii şi adecvării lor,

asistenţii sociali riscă să aplice cunoştinţe şi concepte nerelevante sau care sunt chiar

dăunătoare multor clienţi, în special acelora dintre ei care fac parte dintr-o minoritate.

Procesele de evaluare critică relevante pentru critica practicii de asistenţă socială,

includ:

• reflectarea asupra explicaţiilor şi proceselor cognitive prin care se ajunge la o

concluzie;

• identificarea diferenţelor dintre valorile personale ale asistentului social şi ale

clientului şi între opiniile personale şi perspectivele profesionale reprezentate de institutia din

care face parte asistentul social ;

identificarea tuturor rezervelor privind concluziile trase; justificarea propriului

raţionament (Osmo şi Landau, 2001).

Din multe puncte de vedere, a critica înseamnă a reflecta asupra statu-quoului şi a-1

pune sub semnul întrebării - de ce un anumit lucru funcţionează aşa cum funcţionează şi de ce

ar putea sau ar trebui să fie altfel?. Examinarea motivaţiei construirii unei relaţii sociale,

implică întrebări precum:

- Cine defineşte aranjamentele structurale ?

- Cine deţine puterea ?

- Cine controlează resursele ?

3

- Care sunt grupurile ce beneficiază sau cele care suferă?

- Cine are cel mai mult de câştigat sau de pierdut din schimbarea aranjamentelor sociale ?

Critica eficientă creşte nivelul de conştientizare al fiecaruia dintre noi şi pune sub

semnul întrebării presupoziţiile, ipotezele sau realităţile asumate. Nimeni nu îşi poate examina

în mod critic certitudinile.

Perspective-cheie pentru practica participativă

Perspectiva ecosistemica in asistenta sociala

Perspectiva ecosistemica conceptualizeaza relatia dintre oameni si mediul lor fizic si

social (Germain si al., `79, `83, `95, etc.). In cadrul unei abordari participative a practicii

generaliste in asistenta sociala sunt incluse: cadrul ecosistemic, constructivismul,

constructionismul social si perspectiva feminista, etc. toate acestea combinandu-se pentru a

sustine implicarea si impulsionarea asistentului social in modelarea unei societati juste.

Ecosistemele. Intelegerea interfetei dintre persoanele intalnite in asistenta sociala si

mediile acestora, intelegerea diversitatii umane si a conceptului de “unitate in diversitate”

sunt abilitati indispensabile pentru asistentii sociali. Conceptele din stiinta mediului

(ecologia) adaptate asistentei sociale, ajuta la explicarea comportamentului si a mediului

nostru. Ecologia asadar, este una dintre disciplinele care imbogatesc baza de cunostinte a

asistentei sociale si ghideaza activitatile practice, avand ca rezultat formarea unei imagini

dinamice a comportamentului sistemelor umane, in contextul mediului lor social.

Ecologia “se concentreaza in special asupra modului in care lucrurile interactioneaza si

in care se adapteaza unul la celalalt” (Greif, `86). Impreuna cu teoria sistemelor, teoria

ecologica descrie configuratia si functionarea sistemelor umane, in mediile lor sociale si

fizice.

Conform perspectivei ecosistemice, persoanele şi mediile nu sunt separate, ci interac-

ţionează permanent. Cunoştinţele despre persoane şi cunoştinţele despre mediu nu pot fi

alăturate pur şi simplu, ci trebuie analizate interacţiunile şi tranzacţiile dintre cele două.

Siporin (1980) descrie această relaţie astfel: „Oamenii şi mediul lor fizic, social şi cultural

interacţionează reciproc prin schimburi complementare de resurse". Cu alte cuvinte,

perspectiva ecosistemică oferă un cadru pentru înţelegerea modului în care mediul

influenţează oamenii şi oamenii influenţează mediul. Perspectiva ecosistemică este

compatibilă cu diverse teorii comportamentale, devenind astfel un instrument extrem de util

pentru sintetizarea multiplelor perspective pe care asistenţii sociali le pun în practică.

4

In funcţie de alegerile în ceea ce priveşte teoriile si modelele pe care le aplica in

practica, asistenţii sociali funcţionează ca agenţi de control social sau, dimpotrivă,

mobilizează clienţii să se schimbe ei înşişi, să schimbe situaţia în care se află ei şi structurile

sociale.

Constructivismul

Constructivismul pune la îndoială existenţa unei realităţi concrete şi obiective.

Perspectiva constructivistă postulează că evenimentele care au loc în viaţa oamenilor ajung să

aibă un înţeles doar prin modul în care le interpretează oamenii care le trăiesc. Spre deosebire

de obiectivism, care se axează pe o realitate primară, „constructivismul susţine că există mai

multe realităţi" (Fisher, 1991). Doi oameni pot trăi acelaşi eveniment în moduri extrem de

diferite, pentru că fiecare îşi construieşte o imagine personalizată, cu privire la ceea ce s-a

întâmplat. Relevanţa constructivismului pentru practica participativă este evidentă. Oamenii

se simt mobilizaţi atunci când acumulează experienţe şi interpretează evenimentele în moduri

care le accentuează competenţele şi le cultivă sentimentele de putere şi control. In cadrul

concepţiile despre realitate care amplifică sentimentul de putere şi să îşi ajute clienţii să

reinterpreteze acele situaţii care le reduc aprecierea de sine şi le erodează sentimentele de

autocontrol.

Construcţionismul social

Construcţionismul social reorientează perspectiva constructivistă pentru a pune

accentul pe impactul mediului social şi cultural. Asemenea constructivismului,

construcţionismul social se focalizează pe modul în care oamenii îşi percep viaţa, însă

redirecţionează atenţia de la percepţiile individuale spre elementele sociale ale înţelegerii,

prin limbaj valori culturale şi interacţiuni sociale (Gergen, 1994). „Cunoştinţele sunt create,

nu descoperite, iar contextul este extrem de important." (Dean şi Rhodes, 1998). Oamenii nu

aleg o interpretare, întâmplator. Fiecare persoană ii determină sensul prin filtrele mediului său

social şi cultural. Identitatea culturală şi poziţia socială a unei persoane îi influenţează

imaginea de sine şi, prin urmare, modul în care interpretează evenimentele pe care le trăieşte.

Din perspectiva construcţionismului social, asistenţii sociali pot interveni în două

puncte în procesul de interpretare al clientului: în primul rând, asistenţii sociali isi pot ajuta

clientul să pună sub semnul întrebării „adevărurile" generate social şi relevanţa lor pentru el

însuşi. In al doilea rând, asistenţii sociali pot susţine schimbări sociale şi politice care să

elibereze grupurile discriminate de condiţiile de mediu şi de sistemele de concepţii opresive

5

ce limitează experienţa individuală. Atât intervenţiile la nivel individual, cât şi cele la nivelul

societăţii aplică teoria construcţionismului social, încercând să răstoarne „adevărul" generat

social care subminează experienţele clientului şi inhibă libera alegere.

Feminismul

Feminismul oferă o altă perspectivă importantă pentru asistenţii sociali care

promovează o societate mai justă (Baines, 1997; Bricker-Jenkins, Hooyman şi Gottlieb, 1991;

Saulnier, 1996). La fel ca perspectiva ecosistemică, feminismul face legătura dintre

experienţele individuale şi forţele sociale. Cei mai multi autori, considera că apartenenţa la

unul dintre sexe este conceptul în jurul căruia se organizează interacţiunile la toate nivelurile

societăţii.

In practica feministă, domeniul vieţii personale este politizat. Se afirma ca

exploatarea/dominarea femeilor este împământenită în societate şi este reflectată de relaţiile şi

interacţiunile interpersonale dintre femei si barbati, iar cel ce ignoră această realitate socială

se face părtaş la ea. Atât asistenţii sociali, cât şi clienţii lor, ar trebui să analizeze situaţiile şi

să găsească soluţii pentru discriminarea sexuală. Astfel, feminismul obligă asistenţii sociali să

renunţe la atitudinea neutră, pentru a sprijini egalitatea între sexe.

Printre elementele-cheie ale practicii feministe se numără:

• nestigmatizarea clientei;

• „deschiderea” asistentului social în vederea umanizării relaţiei cu clienta sa;

• analiza deliberată a discriminării sexuale ca element esenţial în evaluarea oricărei

probleme;

• promovarea activă a unor relaţii bazate pe egalitate cu sistemele-client;

• contribuţia la atingerea obiectivului de participare prin explorarea tuturor opţiunilor,

inclusiv a celor care nu se înscriu în norme ;

• recunoaşterea caracteristicilor atribuite în mod tradiţional femeii, ca puncte tari

(Whipple, 1996).

BIBLIOGRAFIE

Bocancea, C., Neamţu, G., Elemente de asistenţă socială, Polirom, 1999Buzducea D., Aspecte contemporane în asistenţa socială, Polirom, 2005 Howe, D. Introducere în teoria asistenţei sociale. Importanţa aplicării teoriei în practică, UNICEF, Bucureşti, 2001Iluţ, P. Sociopsihologia şi antropologia familei, Polirom, 2005Krosgrud, K., O`Melia, M., DuBois, B., Practica asistenței sociale, Polirom, 2006

6

Neamțu, G., (coord) Tratat de asistență socială, Polirom, 2003Pașa F.& Pașa L. M Asistenta sociala in Romania, Polirom, Iasi, 2004Zamfir, C., O analiză critică a tranziţiei. Ce va fi ‘după’, Polirom, Iaşi, 2004Zamfir, C., Stanescu, S., (coord) Enciclopedia dezvoltarii sociale, Polirom, 2007

7