Creierul este programat să ne ajute să supravieţuim din dezastre

O carte, intitulată „The Survivors Club” şi scrisă de Ben Sherwood, susţine că modul în care reacţionăm la situaţii de urgenţă depinde de cum este „programat” creierul.

Imediat după producerea dezastrului, toţi cei prezenţi au o atitudine inertă şi de uluire, după care oamenii se divid în trei grupuri. Aceasta se numeşte teoria 10-80-10 a supravieţuirii: într-un dezastru, 10% dintre oameni reuşesc să îşi revină din uluire destul de repede, 80% încă sunt sub şoc, iar 10% sunt pur şi simplu disperaţi. Ceea ce diferenţiază cele trei grupuri este o anumită parte a creierului – cortexul prefrontal – care funcţionează în caz de urgenţă, iar vestea bună este că toţi oamenii pot învăţa să gândească precum un supravieţuitor. Însă gândirea celorlalte două grupuri îi poate pune pe toţi în pericol. Spre exemplu, în cazul avionului american Air Boeing 737 ce a luat foc după coliziunea cu un alt avion pe pista de decolare în 1991, supravieţuitorii au povestit cum doi bărbaţi au blocat calea de evacuare pentru că s-au luat la bătaie (făcând parte din grupul celor 10% care disperă), iar o femeie de lângă o altă ieşire de urgenţă a „îngheţat”, fiind singura care putea deschide trapa de ieşire (aceasta făcea parte din cei 80% încă şocaţi). Atunci când trebuie să facă faţă unui dezastru, prin comportamentul lor, oamenii nu numai că nu contribuie la propria salvare, dar îşi măresc şansele de a muri. Însă cum funcţionează cortexul prefrontal? Aceasta este zona creierului ce se află în spatele frunţii şi se comportă ca un „şef ”, controlând sarcini precum memoria, planificarea şi organizarea, stabilind starea de spirit a omului şi asigurându-se că nu luăm decizii impulsive. Dacă această parte ne face să reacţionăm la culoarea roşie a semaforului şi să oprim maşina, nu la fel se întâmplă şi în situaţii critice: oamenii se confruntă cu un scenariu deopotrivă nou şi ameninţător, iar toate se întâmplă la o viteză pe care creierul nu o poate procesa.

În schimb, controlul asupra fricii şi emoţiilor va fi preluat de un cluster de mărimea unei nuci denumit „amigdală”, poziţionat în spatele urechilor. Amigdala este cea care „dă alarma” atunci când ne confruntăm cu un pericol, dictându-ne dacă este cazul să ne luptăm pentru supravieţuire sau este cazul să fugim cât mai repede. Cei 10% care au supravieţuit au reuşit acest lucru pentru că şi-au revenit repede din şoc. Deşi şocul iniţial a fost la fel de puternic ca şi la cei din jur, aceştia şi-au controlat frica şi au „activat” cortexul prefrontal.

(Articol din „7plus” - 17 iunie 2009)