Teoria Inteligentelor Multiple
-
Upload
loredana-florentina -
Category
Documents
-
view
13 -
download
3
description
Transcript of Teoria Inteligentelor Multiple
Proiectaţi o activitate didactică, pentru învăţământul primar, pornind de la
respectarea principiului accesibilităţii (cunoştinţelor, sarcinilor de învăţare). Aduceţi
argumente şi exemplificări în favoarea ideii „Cunoaşterea caracteristicilor
psihoindividuale ale copiilor de către cadrul didactic determină tratarea diferenţiată a
acestora în procesul didactic, ajungându-se până la individualizarea instruirii”.
În orice domeniu al activităţii umane obţinerea unor performanţe scontate este
determinată de respectarea unor principii, a unor norme, a unor reguli.
Pe măsură ce ştiinţele educaţiei au progresat şi s-au descoperit unele legităţi specifice
fenomenelor educaţionale, acestea au fost exprimate prin principii, iar aplicarea practică a lor s-a
concretizat în norme sau reguli.
Principiile didacticii sau principiile procesului de învăţământ pot fi definite drept teze
fundamentale, idei călăuzitoare care stau la baza organizării şi conducerii activităţii didactice, în
scopul înfăptuirii optime a obiectivelor educaţiei. Într-o exprimare mai concisă ele pot fi definite
norme generale de activitate didactică, care precizează cum anume să se transpună în viaţa
scopurile didactice.
Principiul luării în considerare a particularităţilor de vârstă şi individuale ale elevilor
exprimă faptul că, în cadrul resurselor umane, care intră în componentele procesului de
învăţământ, ca sistem unitar, elevii, şi în general toţi cei ce învaţă, ocupă un loc central. Este un
lucru bine cunoscut că dezvoltarea structurii psihice a elevilor, tendinţele evoluţiilor, precum şi
modul în care procesele psihice interacţionează în procesul instructiv - educativ sun strâns legate
de mecanismele activităţii de învăţare şi de funcţiile pe care le îndeplineşte învăţarea în
dezvoltarea personalităţii umane. Respectarea particularităţilor individuale, cea de a doua
dimensiune a principiului pe care îl avem în vedere, impun valorificarea integrală a capacităţilor
de care dispune fiecare elev. Fiecare copil, fiecare adolescent este o unicitate irepetabilă şi, în
mod firesc, solicită un "tratament" individualizat.
Principiul accesabiliății cunoştinţelor, priceperilor şi deprinderilor. Acest principiu
este determinat de precedentul, şi se raportează cu precădere la conţinutul procesului de
învăţământ. El exprimă cerinţa punerii de acord a cunoştinţelor, priceperilor şi deprinderilor ce
se au în vedere ,cu posibilităţile intelectuale ale vârstei elevilor, care se realizează prin
selecţionarea şi gradarea cunoştinţelor şi sarcinilor de învăţare pe care le primesc elevii.
În planul predării, profesorul are datoria de a crea un raport corect între aspiraţiile şi
posibilităţile intelectuale ale elevului, pe de o parte, şi dozarea sarcinii didactice, a problemei şi
situaţiei de învăţare în care este antrenat elevul. Dozarea incorectă poate conduce la surmenaj,
neîncredere în sine sau, dimpotrivă, la lipsa de interes, indiferentă, demotivare.
Desfăşurarea procesului de învăţământ are loc în concordanţă cu dezvoltarea
ontogenetică a copilului având în vedere stimularea acesteia prin amplificarea treptată a
eforturilor elevilor punându-le la dispoziţie probleme şi antrenându-i în activităţi care cer din
partea lor un efort susţinut. Creşterea cerinţelor trebuie să devanseze nivelul real al dezvoltării
pentru a crea ocontradicţie între acest nivel şi cel potenţial, pentru a-l obliga astfel pe copil să
depună eforturi în vederea rezolvării contradicţiei şi transformării acestui nivel potenţial într-
unul real.
Principiul accesibilităţii activităţii didactice presupune elaborarea unui repertoriu comun
între profesor şi elev. Eficiența pedagogică a acestui principiu depinde de modul în care sunt
respectate particularităţile de vârsta psihologică ale elevilor prin dezvoltarea la maximum a
capacităţilor potenţiale de formare permanentă.
Școala modernă este aceea în care elevii trebuie să-şi asume într-o mai mare măsură
responsabilitatea dobândirii cunoştinţelor, cadrul didactic devenind în acest fel un organizator al
activităţii de învăţare. Cerinţele formarii individului în şcoala modernă- în perspectiva educaţiei
permanente- impun formarea şi dezvoltarea capacităţilor acestuia de a-l învăţa să înveţe, să se
instruiască independent. Tehnicile de diferenţiere a instruirii vizează o gradare a sarcinilor
şcolare, potrivit posibilităţilor individuale şi a ritmului propriu de dezvoltare a fiecărui individ,
astfel încât randamentul să fie asigurat pentru toţi. Putem sublinia în acest sens rolul deosebit de
important al cadrului didactic în generarea unui climat de încredere în posibilităţile individului
încât să combată complexul de inferioritate pe care îl trăiesc mulţi dintre cei care nu pot atinge
performante ridicate şi, de asemenea, să combată atitudinea de uniformizare a condiţiilor de
învăţare şi dezvoltare pentru indivizii capabili de performanţe.
Instruirea diferenţiată vizează adaptarea activităţii de învatare- îndeosebi sub raportul
conţinutului, al formelor de organizare şi al metodologiei didactice- la posibilităţile diferite ale
elevilor, la capacitatea de înţelegere, ritmul de lucru proprii unor grupuri de elevi sau chiar
fiecărui elev în parte. Întrucât natura şi societatea umană progresează prin diferenţiere şi nu prin
uniformizare, interesul educatorilor nu trebuie să fie tocirea particularităţilor individuale până la
dispariţie, ci respectarea lor, pentru că prin educaţie şi instrucţiune fiecare individualitate să
poată fi transformată într-o personalitate umană, capabilă să creeze noi valori materiale şi
spirituale.
Premisa oricărei acţiuni de tratare diferenţiată o constituie depistarea trăsăturilor care-i
diferenţiază pe subiecţi, stabilirea rolului fiecăreia în definirea comportamentului care conduce la
performanţele aşteptate.
Instruirea diferenţiată a elevilor în conformitate cu propriul profil de inteligență
Odată instaurata viziunea pluralistă asupra inteligenței umane, odată obţinute rezultate
spectaculoase în domeniul capacităţilor cognitive multiple şi a inteligenţei emoţionale s-a
realizat trecerea la o nouă abordare a instruirii: instruirea diferenţiată.
Instruirea diferenţiată se bazează în mod prioritar pe teoria propusă de Howard Gardner
în 1983. În accepţiunea sa este foarte important a se învaţa diversitatea în şcoala pentru a o aplica
în viaţă. Autorul Teoriei Inteligentelor Multiple, porneşte de la observaţia conform căreia unii
copii deştepţi nu au avut rezultate bune la școală ca de exemplu: Picasso, Einstein, Spielberg,
Mozard, Freud, Darwin. Studiind felul în care aceşti oameni au devenit celebrităţi, cum au
rezolvat probleme specifice s-a ajuns la concluzia că au apelat la diferite combinaţii de
inteligentă pentru rezolvarea acestora.
Este un argument în favoarea acceptării premisei conform căreia elevii nu învaţa în
acelaşi mod, au cel puţin potenţial stiluri şi atitudini diferite. Aşadar, pentru a le facilita
succesul în viaţă trebuie să le vedem unicitatea prin valori personale, prin profilul de inteligențe,
prin gradul de maturizare emoţională. Să îi ajutam să îşi descopere propriile interese şi nevoi!
În aplicarea teoriei inteligentelor multiple la clasă, un element esenţial este cunoaşterea
profilului de inteligenţă al elevilor – cu precădere cunoaşterea punctelor ”tari” şi „ slabe” este
esenţială pentru stabilirea strategiilor didactice de diferenţiere şi individualizare. În cadrul
activităţii desfăşurate la clasă, folosindu-mă de rezultatele observaţiei directe a elevilor, am reuşit
în bună măsură să cunosc elevii şi să-mi organizez munca în mod diferenţiat, în vederea obţinerii
succesului şcolar.
În consecință, am proiectat o activitate didactica pentru clasa a III-a la disciplină
Matematică care să evidențieze faptul că respectarea caracteristicilor psihoindividuale ale
copiilor (prin intermediul inteligențelor multiple) de către cadrul didactic determină tratarea
diferenţiată a acestora în procesul didactic.
PROIECT DE LECTIE
Data:
Clasa: a III-a
Invatator:
Aria curriculara: Științe
Disciplina: Matematică
Unitatea de invatare: Operații cu numere naturale în concentrul 0-1000
Continutul invatarii: Exerciții și probleme
Tipul lectiei: formare de priceperi şi deprinderi
Obictive cadru:
*Cunoașterea și utilizarea conceptelor specifice matematicii;
*Dezvoltarea capacităților de explorare/investigare și rezolvare de probleme;
*Formarea și dezvoltarea capacității de a comunica utilizând limbajul matematic;
*Dezvoltarea interesului și a motivației pentru studiul și aplicarea matematicii în contexte
variate;
Obiective de referință:
*să efectueze operații de adunare și de scădere cu numere mai mici decât 1000;
*să efectueze înmulțiri și împărțiri în concentrul 0-1000, utilizând tabla înmulțirii, sau
utilizând proprietăți ale înmulțirii;
*să rezolve probleme de tipul: a+b=x ;a-b=x; a:b=x; aхb=x, unde a,b sunt numere
naturale mai mici decât 1000, iar x este necunoscuta;
*să manifeste inițiativă în a propune modalități diverse de abordare a unei probleme.
Obiective operaționale:
a) congnitive:
*să efectueze operații cu numere naturale în concentrul o-1000;
*să cunoască terminologia specifică celor patru operații matematice (termenii
adunării, sumă, factor, produs, diferență, descăzut, scăzător, cât, deîmpărțit, împărțitor, cu atât
mai mult/puțin, de atâtea ori mai mare/mic);
*să compună rezolvând probleme cu numere naturale în concentrul 0-1000.
b) afective-atitudinale:
*să manifeste inițiativa în grup la realizarea sarcinilor;
*să manifeste un comportament adecvat în relațiile cu colegii în grupul de lucru.
c) psiho-motorii:
*să-și coordoneze mișcările pentru a realiza corect sarcinile de lucru.
Strategia didactica:
Resurse procedurale(metode si procedee): conversația, explicația, exercițiul,
demonstrația, jocul didactic, predarea reciprocă, învățare în cooperare/în echipa de elevi.
Resurse materiale:poezii cu conținut matematic, fișe de lucru, planșe ilustrative,
jetoane cu semnele operațiilor matematice.
Forme de organizare: *frontal;
*independent:-pe grupe;
-individual.
Evaluare: formativă.
Durata lecției: 45 minute.
Locul de desfășurare: sala de clasă.
Conținutul informativ
C.1. La școala iepurașilor
de Grigore Vieru
Iepurasilor li-e data Unul de atat gandit
O problema complicata Sta in banca neclintit
Si in banci, perechi-perechi Cu creionul dus in gura
Scriu pe frunze de curechi Necajit peste masura
Tot cu morcovi subtirei, Si tot cata in plafon
Un fel de creion la ei. Si tot roade din creion.
C.2. Completati :
Elev I: Adunarea
Numerele care se aduna se numesc .............. .
Rezultatul adunarii se numeste .............. .
Operatia inversa adunarii se numeste .................. .
Orice numar adunat cu 0 ne da ............................. .
Elev II : Scaderea
Numarul din care se scade se numeste..............., iar cel care se scade se numeste.............
Rezultatul operatiei de scadere se numeste................. .
Operatia inversa scaderii se numeste.................... .
Elev III: Inmultirea
Numerele care se inmultesc se numesc.................. .
Rezultatul operatiei de inmultire se numeste.................. .
Orice numar inmultit cu 0 ne da.............. .
Daca inmultim orice numar cu 1 obtinem................ .
Elev IV: Impartirea
Cel mai mare numar intr-o operatie de impartire se numeste.................. .
Numarul la care se imparte este................. .
Operatia inversa impartirii este.................. .
Rezultatul operatiei de impartire se numeste................. .
C.3. Transforma expresiile in operatii:
*aflati numarul cu 374 mai mare decat 568;
*care este numarul cu 629 mai mic decat 1000;
*afla numarul de 7 ori mai mare decat 118;
*care este numarul de 6 ori mai mare decat 600;
*afla produsul dintre numerele 3 si 270;
*aflati catul numerelor 777 si 7;
C.4.Fise de lucru
INTELIGENȚA LOGICO-
MATEMATICĂ
1.Calculeaza:
978-725:5+(392+24):100=
2.La produsul numerelor 89 si 5 adauga
produsul numerelor 129 si 2.
INTELIGENȚA NATURALISTĂ
Rezolva exercitiul si spune ce
semnificatie are rezultatul obtinut:
903-5 x 162 +273=
INTELIGENȚA SPAȚIALĂ
Asambleaza imaginile si vei descoperi o
problema fara intrebare.
Formuleaza intrebarea potrivita si rezolva
problema.
INTELIGENȚA INTERPERSONALĂ
Interpretati in fata colegilor urmatoarea
situatie:
O fetita incearca in recreatie sa rezolve la
tabla un exercitiu si nu reuseste:
396:3+472=
396:475=?
O ajuta o colega care ii aminteste ca trebuie
sa respecte ordinea efectuarii operatiilor
INTELIGENȚA LINGVISTICĂ
Realizeaza o scurta compunere despre
venire primaverii (dupa imagine), care sa
contina o problema dupa urmatorul
exercitiu:
19+(19 x 3)
C.5. Fisa de lucru- Matematica practica
1.Un norulet s-a asezat pe un exercitiu rezolvat corect. Ce numar acopera noruletul?
2005-205=1300
a) 250 b) 400 c) 500 d) 900 e) 1800
2. Maria locuieste impreuna cu tatal, mama, fratele, un caine, doua pisici, doi papagali si
patru pesti.
Care este numarul total de picioare pe care le au impreuna?
a) 22 b) 24 c) 28 d) 32 e) 40
3. La primul semnal al dresorului, iepurasii s-au asezat pe 6 randuri, cate 4 pe fiecare rand.
La al doilea semnal s-au asezat pe 8 randuri. Cati iepurasi se afla pe fiecare rand la al doilea
semnal?
a) 5 b) 4 c) 3 d) 2 e) 1
4.Trei gargarite se plimba de-a lungul axei numerelor. Cand au obosit, gargarita Ana s-a
asezat pe numarul 240, iar gargarita Bety s-a asezat pe numarul 660. In sfarsit, gargarita Nina s-a
asezat exact intre Ana si Bety.
Pe ce numar s-a asezat Nina?
a) 330 b) 350 c) 420 d) 450 e) 480
C.6 Probleme in versuri:
Tom si Jerry stau la sfat Maricica, harnicuta
Cred ca s-au cam incurcat A vorbit cu bunicuta.
Nu stiu cum sa calculeze Pe mama s-o multumeasca,
Cate oua au mai spart Flori frumoase sa sadeasca:
Atunci cand s-au alergat 10 straturi cu cate 5 lalele,
Jerry spune c-au fost 7 4 straturi cu cate 7 viorele,
Tom pe atat de 10 ori 2 doar cu 5 bujorei
Eu cred ca mint amandoi Si 1 cu 8 ghiocei
Haideti, calculati si voi! Cate flori mama gaseste?
Etapele
lectiei/
Timp alocat
Activitatea
Învățătorului
Activitatea
elevilor
Strategia didactică Evaluare
Metode si
procedee
Resurse
materiale
1.Organizarea
colectivului de
elevi
2 minute
2.Captarea
atentiei
3 minute
3.Anuntarea
continutului si
a obiectivelor
2 minute
4.Reactualiza-
rea
cunostiintelor
5 minute
5.Dirijarea
procesului de
exersare de
Se pregateste materialul
necesar si se organizeaza
colectivul de elevi in grupe
de cate 4 .
Se citeste poezia,,La scoala
iepurasilor“de Grigore Vieru
(C.1.)
Se lanseaza ideea unei vizite
imaginare la aceasta scoala .
Se anunta continutul invatarii
apoi obiectivele, tinand cont
de particularitatile de varsta
ale elevilor.
Se distribuie fiecarei grupe
cate o fisa cu propozitii
lacunare (vezi C.2.)
Se verifica sarcina de lucru si
se fac aprecieri
In continuare se propune
urmatorul joc: ,,Eu spun o
expresie, iar voi ridicati
Pregatesc
materialele
pentru lucru .
Asculta poezia si
mesajul meu.
Elevii sunt
impartiti in
grupe, distribuie
sarcinile, apoi
rezolva cerintele.
Cate un elev de
la fiecare grupa
va prezenta
propozitiile de la
o anumita
operatie .
Elevii asculta cu
atentie regulile
jocului , scot
Conversați-
a
Explicația
Explicatia,
Exercitiul
Explicația,
demonstrați
a, jocul
Poezie cu
conținut
matematic
Fise de
lucru
Jetoane cu
semnele
operatiilor
Observarea
sistematică a
activităţii şi
a
comportame
ntelor
elevilor
capacitati si
evaluarea
competentelor
30 minute
6.Tema pentru
acasa
2 minute
jetonul cu semnul
corespunzator operatiei ce
trebuie efectuate(C.3.). Unul
dintre voi va scrie operatia la
tabla și ceilalți în caiete.”
Se împart fise de lucru (C.4.)
si se explica sarcinile.
Se apreciază produsele
realizate, se expun fisele .
Se citesc poezii cu continut
matematic(vezi C.6.)
Se impart fise de lucru, se
citesc exercitiile propuse, se
explica sarcinile.(vezi C.5.)
Se fac aprecieri referitoare la
modul in care s-au descurcat
elevii.
Precizez elevilor tema pentru
acasa.
jetoanele din
plicuri, ridica
jetonul
corespunzator
operatiei date .
Scriu in caiete
exercitiile
efectuate
Fiecare grupa de
elevi primeste o
fisa de lucru.
Rezolvă cerintele
, apoi
reprezentantii
grupelor vor
prezenta oral
soluțiile găsite.
Asculta apoi
rezolva cerintele
din poezii.
Fiecare elev
primeste cate o
fisa, rezolva
cerintele, apoi se
face verificarea
pe fisa marita la
tabla.
Elevii noteaza
tema .
didactic
Învatare
prin
cooperare/i
n echipa de
elevi,
exercițiul,
explicația
Conversați
a,
problemati
zarea, exer-
cițiul
Explicația,
Exercițiul
matematice
Fise de
lucru
Poezii cu
conținut
matematic
Fise de
lucru,
planse
ilustrative
Observarea
sistematică a
activităţii şi
a
comportame
ntelor
elevilor
Autoevalua-
rea
BIBLIOGRAFIE:
Calugarita Angelica, ”Exercitii si probleme de matematica pentru clasele I-IV” , Ed.
Pan General, Bucuresti, 1995;
Cucos C., Pedagogie, Editura Polirom, Iasi, 2000;
Cerghit Ioan, Perfecţionarea lecţiei în şcoala modernă, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 1983.
I. Neacsu , P. Predoi , M. Galeteanu ”Ghid metodic – Indrumator pentru predarea
matematicii in ciclul primar “ , , Ed. Aius, Craiova, 2001;
I. Cerghit, I. T. Radu, E. Popescu, I. Vlăsceanu, Didactica, Editura Didactică şi
pedagogică, R.A., 1998;
Ioan Jinga, Elena Istrate, Manual de pedagogie, Editura All, 2006.
Miron Ionescu, Radu Ion, Didactica modernă, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1995.
Mullinax, M., Dinu, M., Manual de instruire Montessori, Editura SN, Constanţa,1998;
PĂLĂŞAN T., CROCNAN D.O., HUŢANU E.: „Interdisciplinaritatea şi integrare – o
nouă abordare a ştiinţelor în învpţământul universitar”, în Revista Formarea continuă
a C.N-F.P din învăţământul preuniversitar, Bucureşti, 2003.
VĂIDEANU G.: „Educaţia la frontiere dintre milenii”, Bucureşti, E.D.P., 1988.
Colectiv, “Sa invatam matematica prin joc”, Ed. Didactica Nova, Craiova, 2003.
”Programa scolara” clasele a III-a si a IV-a, Ministerul Educatiei si Cercetarii, Bucuresti,
2004;