Tematica Rezolvata Pentru Examen Management in Afaceri Economice

Tematica rezolvata

I. AFACERI ECONOMICE INTERNATIONALE PRIN PRELUCRARE IN LOHN

1. Definiţi Lohn si interpretaţi continutul acesteia din mai multe perspectiveLOHN-ul este o afacere economicã internaţionalã desfãşuratã pe bazã contractualã între

2 firme din ţãri diferite în care una executã contra unei sume de bani la comandã un produs dupã modele, desenele sub marca celeilalte firme şi de regulã cu materii prime şi materialele acesteia. Firma care lanseazã comanda se numeşte ordonator (importator sau beneficiar) şi sub marcã proprie, îsi pãstreazã dreptul de a comercializa produsul respectiv. Firma care realizeazã produsul îndeplineşte rolul de executant şi este numit exportator.

Caracteristicile firmelor participante la afacerile prin lohn: executanţii în lohn:

dispun de factori de productie, si forţã de muncã având o bunã calificare; nu dispun de prestigiu, de management şi marketing de calitate în afaceri

economice a.î nu exportã sub marcã proprie; ordonatorii în lohn:

deţin marci de prestigiu bine introduse pe piaţa mondialã; desfãşoarã un management şi marketing de export de o calitate superioarã; valorificã la maxim avantajele care decurg din poziţia bunã pe care o au pe

piaţã;Din perspectiva comercială, lohn-ul este denumit si „export de manoperă”.

Denumirea este discutabilă deoarece pe lângă manoperă se exportă si factori de producţie (energie, combustibil, etc).

Din perspectiva cooperării economice internaţionale lohn-ul este denumit “producţie la comandă”.

Lohn-ul are atributele unor operaţiuni în contrapartidă, în măsura în care stingerea obligaţiilor dintre parteneri se face parţial prin produse (materii prime, produse finite).

Lohn-ul constituie o sursă de promovare a reexporturilor, deoarece ordonatorul (importatorul), de regulă, vinde produsele respective, în principal, pe pieţe străine.

Concluzie. Lohn-ul privit din “diferite unghiuri” poate fi considerat o operaţiune relativ complexă. În esenţă, obiectul afacerii economice îl constituie executarea la comanda ordonatorului a unui produs care se comercializează de către acesta, sub marcă proprie.

of 22

2. Prezentaţi si comparaţi avantajele si riscurile Lohn-ului pentru executant cu cele obţinute de ordonator

Avantaje pentru executantii (exportatori) in lohn: obţin profituri fie ele şi modeste; asigurã ocuparea forţei de muncã evitând şomajul, conflictele de muncã; se menţine productia la un nivel cantitativ şi valoric acceptabil; beneficiazã de know-how în perfectionarea lucrãtorilor; reprezintã o dovadã a competitivitãţii întreprinderii sub aspectul producţiei, lohn-ul

putând sã fie o rampã de lansare pentru exportatori sub marcã proprie.Limite si riscuri pentru executanţii (exportatori) în lohn:

rata profitului obţinutã de exportator este modestã; datoritã acumulãrii modeste de profit capitalizat se amânã şi capitalizarea

substanţialã a întreprinderii; executantul în lohn rãmâne în anonimat cu consecinte nefavorabile de duratã pe

pietele internaţionale; prelungirea pe termene foarte lungi a lohnului condamnã întreprinderea executantã

la stagnare comercialã fiind la discreţia altor firme; existã riscul ca ordonatorul sã renunţe la afacerea economicã în lohn, sã se mute pe

alte pieţe; riscul de preţ care se manifestã pentru exportator, în sensul ca, dupã semnarea

contractului, poate creste exploziv pretul la utilitãţi, cu forta de muncã, astfel încât profitul devine derizoriu.

Avantaje pentru ordonatorii (importatori) in lohn: îşi mãresc volumul afacerilor economice fãrã investiţii în producţie; obţin o ratã înaltã a profiturilor datoritã atât diferenţelor mari care existã de regulã

între nivelul salariilor din ţara lor şi în ţara executantã, cât şi a faptului cã îşi valorificã din plin avantajele comercializãrii sub marcã proprie;

îşi consolideazã poziţia pe termen lung pe piaţa mondialã, ceea ce reprezintã un avantaj semnificativ în lupta cu concurenţa.

Limite si riscuri pentru ordonatorii (importatori) în lohn: este posibil ca executantul produselor în lohn să nu respecte întocmai prescripţiile

privind calitatea produselor, să înregistreze procente ridicate de rebuturi; evident că ordonatorul, de regulă, se asigură prin contract pentru aceste situaţii, dar problema devine delicată când se irosesc materii prime şi semifabricate valoroase;

ca urmare a unei eventuale nerespectări a unor cerinţe de calitate, cât şi a termenelor de livrare, ordonatorul riscă să piardă momente conjuncturale favorabile sau chiar afaceri economice deja contractate;

ordonatorul “preia” in direct unele riscuri, care apar la executant datorită unui management uneori de calitate redusă, unor dereglări sociale şi politice, calamităţi naturale, etc.

of 22

3. Sursele ratei inalte a profitului ordonatoruluiOrdonatorul obţine, analizând efectele economice în cumul, o rată a profitului care

adeseori este de zeci de ori mai ridicată decât cea realizată de executant, economiseşte eforturi de investiţii, îşi consolidează poziţia pe piaţa mondială, deci prosperă.....

II. DREPTUL DE PROPRIETATE INDUSTRIALA SI INTELECTUALA – COMPONENTA DE INALTA COMPETITIVITATE SI EFICIENTA IN AFACERILE ECONOMICE INTERNE SI INTERNATIONALE.

A) Marca

1. Caracteristicile unei mărci performanteO marcă trebuie să fie înzestrată cu numeroase caracteristici, care privesc modul în care

este evidenţiată, pusă în circulaţie, simbolizată:perceptibilitate ridicată, conferită de caracterul lizibil, estetic şi armonios al mărcii;omogenitate, în consens cu ansamblul mijloacelor de comunicaţie şi al elementelor

mixului de marketing;distincţie, reflectată de originalitatea mărcii, capabilă să-i sporească perceptibilitatea în

raport cu alte mărci;putere de evocare, determinată de legătura care trebuie asigurată între caracteristicile

produselor (serviciilor) şi funcţia de simbol a mărcii;personalitate, conferită de simbolurile utilizate în promovarea imaginii de marcă; capacitate de memorizare, atribut legat de uşurinţa reţinerii numelui sau simbolului

ales, cât şi de accentuarea unor semnificaţii majore care să excludă eventualele confuzii;notorietate, determinată de ansamblul acţiunilor desfăşurate, în timp, în cadrul pieţei

şi de legătura realizată cu teme şi situaţii care-i sporesc valoarea;asociativitate, exprimată de uşurinţa cu care se realizează includerea într-o strategie ce

dezvoltă şi alte imagini ale intreprinderii.

2. Prezentaţi si analizaţi funcţiile mărcii Marca îndeplineşte o serie de funcţii relevante în economia contemporană:o marca reprezintă un semn de proprietate conferit de protecţia sa legală;o marca este o componentă semnificativă a strategiei de marketing şi de

promovare a vânzărilor;o instrument de protecţie a caracteristicilor unice ale produsului contra

eventualelor imitaţii;o mijloc de diferenţiere a produsului de cele similare aparţinând concurenţei;o modalitate de certificare a calităţii şi de autentificare a sursei produsului;o simbol al culturii întreprinderii;o rol de umbrelă pentru a acoperi şi alte produse sau servicii aparţinând aceleiaşi

întreprinderi.

of 22

Funcţiile numeroase ale mărcii reprezintă un argument convingător al complexităţii acesteia.

3. Strategiile de marca - prezentare, analiza conţinutului, a avantajelor si a limitelor fiecăreia - reprezintă modalităţile de determinare a acestora în raport cu produsele şi întreprinderile pe care le reprezintă.Strategia marcă-produs - constă în a destina în mod exclusiv un nume unui singur

produs şi unei singure poziţionări. Fiecare produs nou capătăun nume de marcă ce îi este propriu, întreprinderile având, deci, un portofoliu de mărci corespunzând portofoliului lor de produse. Avantaje:

- este o strategie ofensivă deoarece facilitează perceperea diferenţierilor de către consumatori;

- este o strategie adecvată întreprinderilor inovatoare, numele mărcii „brevetând inovaţia”;

- marca nouă se confundă cu produsul nou şi devine în mod direct un factor de penetrare şi succes pe noi pieţe;

- fiecare marcă fiind independentă de celelalte, insuccesul uneia dintre ele nu se răsfrânge şi asupra celorlalte mărci ale întreprinderii.

Dezavantaje: fiecare lansare de produs nou este o lansare de marcă, ceea ce implică investiţii

promoţionale considerabile;

Strategia marcă-umbrelă - Aceeaşi marcă sprijină mai multe produse pe pieţe diferite: fiecare produs are propria comunicaţie, îşi dezvoltă propria promisiune, produsele păstrează un nume generic. Avantaje:

realizarea sinergiei capitalizării, fiecare acţiune, produs sau comunicaţie contribuind la notorietatea mărcii;

câştigarea notorietăţii face ca marca- umbrelă să beneficieze de sectoare cu investiţii de marketing reduse;

permite evoluţia conţinutului ecesteia datorită aportului imaginii asociate produselor pe care ea nu le acoperea până atunci.

Dezavantaje:o dorinţa de a economisi bani face ca diversificarea exagerată să se realizeze sub acelaşi

paravan, uitându-se că notorietatea nu este suficientă, funcţia mărcii fiind, înainte de toate, de a câştiga;

o aşezarea sub aceeaşi „umbrelă” a unor produse şi servicii eterogene aşa încât marca- umbrelă poate să umbrească produsele şi serviciile pe care le cuprinde;

o extensia verticală devine un handicap al mărcii, mai mare chiar decât extensia extensia orizontală. Marca nu poate acoperi toate nivelele de calitate şi standard, programul mărcii nu se poate exercita în acelaşi fel pe toate segmentele.

of 22

B) Brevetele de invenţii

1. Definiţi si clasificaţi licenţa de brevetLicenţierea reprezinta înţelegerea pe bază de contract prin care titularul unui drept de

proprietate industrială transmite, pe bază contractuală, unei alte persoane, în total sau în parte, folosinţa dreptului său exclusiv de exploatare, în schimbul plăţii unei sume de bani sau a unor produse.

Titularul dreptului a cărui folosinţă se transmite se numeşte licenţiar, beneficiarul folosinţei acestui drept, licenţiat, iar contractul încheiat între ei se numeşte în mod uzual contract de licenţă de brevet.

Clasificarea licenţei ţinând cont de conţinutul drepturilor conferite licenţiatului, distingem:

contracte de licenţă exclusivă; contracte de licenţă simplă.

Licenţa exclusivă presupune că licenţiarul acordă licenţiatului dreptul exclusiv de utilizare a invenţiei, renunţând la concedarea unor drepturi identice terţilor.

Licenţa exclusivă cunoaşte două variante: forma atenuată, caz în care, licenţiarul îşi păstrează dreptul să folosească în nume

şi pe cont propriu invenţia; forma absolută, caz în care, licenţiarul se obligă, ca în afara faptului de a nu

acorda alte licenţe, să renunţe el însuşi la orice exploatare a obiectului contractului. Licenţa simplă presupune că licenţiarul, acordând licenţiatului dreptul de exploatare a

invenţiei brevetate, îşi rezervă dreptul de a acorda licenţa în cauză şi altor beneficiari.În această situaţie, este posibil ca pentru aceeaşi invenţie condiţiile de achiziţionare să

difere de la un contract la altul, creând avantaje pentru anumiţi beneficiari, în detrimentul celorlalţi.

Contracararea unei asemenea situaţii se face prin includerea în contractul de licenţă simplă a clauzei naţiunii sau firmei celei mai favorizate, care asigură beneficiarului extinderea în favoarea sa a oricărei condiţii mai favorabile, acordate altui beneficiar.

of 22

2. Drepturile si obligaţiile parţilor in contractul de licenţaDrepturile si obligatiile licentiarului:

obligatia de remitere, conform careia licentiarul trebuie sa puna la dispozitia licentiatului folosinta dreptului de a exploata brevetul;

obligatia de garantie in legatura cu valabilitatea juridica a brevetului; garantia impotriva evictiunii; garantia sub aspectul tehnic, adica obiectul contractului este realizabil si

exploatabil; dreptul de a acorda sublicente sau interdictia acestui proces, in functie de

hotararea luata in cadrul negocierii;Drepturile si obligatiile licentiatului:

dreptul de a folosi marca, numele comercial sau de serviciu al licentiarului; obligatia de a exploata licenta, care trebuie sa fie serioasa si efectiva; obligatia de plata a pretului; obligatia de a pastra secretul; obligatia de non-concurenta fata de licentiar, pe anumite piete; obligatia de a respecta anumite preturi de vanzare la produsele realizate sub

licenta.C) Comertul cu know – how

1. Definiti know – how-ul si prezentati factorii care duc la cresterea importantei acesteia in economia mondiala

Know-how-ul cuprinde invenţiile nebrevetate sau nebrevetabile, inovaţiile, abilitatea profesională deosebită, experienţa valoroasă profesională, cunoştinţele şi procedeele de excepţie.

Know-how-ul ocupa, in prezent, un loc insemnat in economia mondiala, atat in economiile interne, cat si in relatiile economice internationale, datorita urmatorilor factori:

rolul prioritar ocupat, in prezent, de activitatea de cercetare-dezvoltare, in infaptuirea progresului;

importanta deosebita, atat pe plan national, cat si international, a transferului de cunostinte ca o cale insemnata de atingere a unor performante economice;

preferinte pentru protectie si transferul sub forma de know-how generate adesea de procedura greoaie si costisitoare impusa de inregistrarea inventiilor si eliberarea brevetelor;

imposibilitatea folosirii tuturor cunostintelor tehnico-stiintifice in termenii conventionali ai brevetului;

of 22

dorinta de a pastra secretul, fie si temporar, asupra anumitor cunostinte tehnice, in scopul de a le valorifica cu ceficienta ridicata;

rolul important al cunostintelor rezultate din cercetare-dezvoltare, activitate ce sta la originea prosperitatii unor firme si unor natiuni; „bataliile comerciale moderne se desfasoara si se castiga in eprubete”.

2. Cerinte specifice in procesul negocierii afacerilor cu know – how pentru vanzator/cumparatorParticularitati pentru proprietarul şi ofertantul de know-how, negocierea comportă

riscuri ce derivă din caracterul ireversibil al mărfii odată însuşită, fapt care necesită ca furnizorul să ofere numai un minim de informaţii asupra conţinutului respectivei asistenţe tehnice. Este posibil ca tratativele să se soldeze cu un eşec sau să fie întrerupte în mod intenţionat de partenerul care doreşte să cumpere know-ho, acesta intrând- prin intermediul negocierilor- în posesia unor informaţii de valoare.

Ca atare, pe de o parte exportatorul trebuie să manifeste o mare abilitate şi să-şi prezinte oferta fără să o descrie în detaliu, oferind numai câteva repere orientative, iar pe de altă parte, în cadrul negocierii şi contractării se ridică problema alegerii mijlocului juridic de asigurare a păstrării secretului divulgat de furnizor, în calitate de ofertant, potenţialului beneficiar, spre a-l determina pe acesta din urmă să încheie contractul. Practica internaţională a consacrat utilizarea a două instrumente juridice:

angajamentul unilateral- asumat anterior începerii tratativelor, de către destinatarul ofertei, prin care acesta se obligă să considere strict confidenţial comunicările ce îi vor fi făcute, abţinându-se de la divulgarea sau utilizarea acestora înainte de semnarea contractului;

convenţia prealabilă- încheiată între cele două părţi, denumită adesea şi contract de opţiune, prin care titularul de know-how se angajează să furnizeze anumite precizări cu privire la acesta, iar beneficiarul potenţial, recunoscând caracterul său confidenţial, se obligă să nu-l divulge sau sa-l exploateze înainte de încheierea caracterului. O convenţie de acest fel este, în unele privinţe vulnerabilă deoarece, pe lângă faptul că ea favorizează crearea între părţi, unui climat de suspiciune, transmiterea de know-how are, aşa cum s-a menţionat, un caracter ireversibil şi, odată ce el a fost comunicat, nu se mai pune problema ca destinatarul să se angajeze să-l uite, oricare ar fi dipoziţiile cuprinse în contractul de opţiune.

Atât angajamentul unilateral, cât şi convenţia prealabilă (contractual de opţiune) pot fi întărite şi susţinute prin constituirea unor garanţii în favoarea titularului (scrisori de garanţie bancară, cauţiuni, etc.), care devin executorii în cazul unei divulgări neautorizate a know-how-ului.

Particularitati pentru importator, negocierea şi contractarea transferului de know-how comportă riscuri, în sensul că acestuia i se pot oferi cunoştinţe intrate deja în larga folosire prin publicarea în diferite reviste de specialitate. Evitarea acestor situaţii presupune o temeinică informare şi pregătire a prezumtivului importator.

of 22

3. Contractul de know – how – definire si clasificareContractul de know-how reprezintă înţelegerea prin care una din părţi, denumită furnizor,

transmite celeilalte părţi, denumită beneficiar, contra plăţii unei sume de bani sau a unei alte prestaţii, cunoştinţe tehnice secrete, nebrevetabile sau nebrevetate, privind fabricarea unui produs sau aplicarea unor tehnologii industriale. Acest contract este asemanator cu contractul de licenta de brevet si este consensual, sinalagmatic, cu titlu oneros si generator de creanta.

Având drept criteriu ponderea pe care know-how-ul o deţine în economia generală a contractului, distingem:

contractul de know-how pur, în care transferul de know-how nu este legat de alte operaţiuni comerciale;

contractul de know-how mixt sau combinat, în care transferul de know-how intervine simultan cu transferul în cadrul aceluiaşi contract şi al altor drepturi de proprietate industrială, în unele cazuri fiind asociat unei vânzări de utilaje complexe, livrări „la cheie” a acestora;

contractul de know-how complementar, care apare atunci când condiţiile de transfer de know-how adiacent unei operaţiuni comerciale complexe de genul celor amintite fac obiectul unui contract separat.

D) Managementul afacerilor economice prin leasing1. Definitii ale leasing-ului

Leasingul este o tehnică de afaceri economică, anume de comerţ şi de finanţare cu bunuri mobiliare şi imobiliare, care are la bază un contract de locaţie prin care se înstrăinează dreptul de folosire şi se conservă cel de proprietate, la expirarea contractului, utilizatorul avînd dreptul la triplă opţiune : să cumpere produsul la valoarea reziduală; să prelungească contractul de leasing; să înceteze operaţiunea.

Principalele caracteristici ale leasing-ului: se instraineaza numai dreptul de folosire, si se conserva cel de proprietate; societatea de leasing care isi pastreaza dreptul de proprietate sprijina activitatea

utilizatorului (intretinere, reparatii, service); tripla optiune pe care o are utilizatorul la expirarea contractului de leasing; societatile de leasing exercita o influenta insemnata asupra pietei.

Clasificarea Leasing-ului:a) în funcţie de apartenenţa părţilor : intern şi internaţional;b) în funcţie de natura bunului: mobiliar (auto) şi imobiliar (clădiri, terenuri);c) în funcţie de poziţia furnizorului în contractul de leasing:

- direct (furnizorul este şi producător);

of 22

- indirect (fzorul e o soc.de leasing care preia funcţia de creditare, prestare de servicii şi riscurile aferente)

d) în funcţie de modalităţile de finanţare: - internă - finanţatorul utilizează surse proprii; - externă - utilizează surse atrase

e) în funcţie de calitatea utilizatorului : - public - utilizator e statul; - privat - utilizator este o firmă particulară;

f) în funcţie de apartenenţa fondurilor investiţiei: - leasing sindicalizat- finanţarea se face din fondul comun mai multor societăţi de leasing ; - leasing realizat din fondurile unui singur finanţator.

g) în funcţie de modul de calcul al ratei de Leasing : - financiar,în perioada primei închirieri se realizează întregul preţ al

bunului şi eventual un beneficiu are 2 variante:– leasing cu plata integrală ( valoarea reziduală e cuprinsă în rate) ; –leasing cu plata parţială(val. reziduală se achită numai de utilizatorul care dovedeşte să

devină proprietarul bunului)- leasingul operaţional (funcţional) în perioada de bază se realizează

numai o parte din preţul bunului, accentul căzînd pe serviciile furnizate de soc. de leasing.h) în funcţie de conţinutul ratei de leasing:

- leasing brut – ratele cuprind preţurile de vînzare şi cheltuieli de întreţinere, reparaţii şi service- leasing net – ratele cuprind numai preţul de vînzare;

2. Avantajele leasing-ului pentru utilizator si pentru furnizor Avantajele leasing-ului pentru utilizator:

posibilitatea de a poseda şi a utiliza un bun în situaţia în care nu dispune de fonduri necesare cumpărării lui;

Leasing-ul este mai puţin vulnerabil faţă de uzura morală în comparaţie cu operaţiunea de cumpărare datorită faptului că termenul de contractare este limitat şi în plus produsul poate fi înlocuit în termenul de valabilitate a contractului;

taxa de leasing permite economisirea iniţială a capitalului propriu ( uneori avansul nu e obligatoriu );

bilanţul firmei utilizatoare nu se modifică întrucît rata de Leasing este considerată o cheltuială nu o investiţie;

programarea mai riguroasă a cheltuielilor avînd în vedere constanţa ratei de leasing; - durata de închiriere se poate stabili în aşa fel încît utilizatorul să fie dotat permanent cu bunurile cele mai moderne şi de cel mai bun randament;

economisirea importantă care se realizează în situaţia în care bunul este necesar utilizatorului numai pentru o perioadă scurtă, nerepetabilă şi nu s-ar justifica cumpărarea;

of 22

folosirea în continuare a bunurilor, după încheierea perioadei contractuale, dar cu chirii mai reduse.

Avantajele leasing-ului pentru furnizor: dezvoltarea exporturilor prin atragerea unor noi beneficiari care nu au posibilitatea

de a plăti întregul preţ sau nici avansul; cîştigarea de noi clienţi, care în perioada de leasing se pot convinge de calităţile

bunului respectiv şi aplică pt cumpărarea acestuia; rata profitului este de regulă mai ridicată decît vînzările tradiţionale; obţinerea unor cîştiguri suplimentare din vînzarea sau reînchirierea bunurilor

returnete după expirarea contractului de leasing; bilanţul nu este afectat deoarece cîştigurile din închiriere un au ajuns la scadenţă.

3. Limitele si riscurile leasing-ului pentru utilizator si furnizorLimitele si riscurile leasing-ului pentru utilizator:

bunul să nu poată fi eploatat pe întreaga perioada de leasing; adesea leasing-ul este mai costisitor decît cumpărările pe credit, fapt pentru care nu

se justifică decît dacă sumele economisite iniţial sînt investite în alte domenii mai rentabile;

Limite şi riscurile leasing-ului pentru furnizor sau societatea de leasing: deteriorarea bunului prin utilizarea necorespunzătoare a acestuia de către

beneficiar, care nu este proprietarul ci numai posesorul; după prima închiriere este posibil ca bunul să nu-şi mai găsească utilizatori

4. Drepturile si obilgatiile partilor in contractul de leasingDrepturile utilizatorului-beneficiar:

dreptul de folosinta asupra bunului inchiriat; autonomie tehnica si de gestiune in utilizarea bunului inchiriat; beneficiaza la sfarsitul contractului, de tripla optiune: cumparare, restituire sau

continuarea operatiunii de leasing prin rinnoirea contractului;Obligatiile utilizatorului:

sa exploateze masinile si utilajele inchiriate conform instructiunilor tehnice; sa nu aduca nici un fel de modificari fara acordul societatii de leasing; sa pastreze in conditii corespunzatoare utilajele inchiriate, pe toata durata

contractului, chiar si in perioada cand nu se afla in exploatare;Drepturile societatii finantatoare:

sa incaseze taxe de leasing; sa inspecteze periodic starea utilajului inchiriat si modul de exploatare; sa rezilieze contractul inainte de termen, daca utilizatorul nu si-a indeplinit

obligatiile comerciale;

of 22

Obligatiile societatii de leasing: sa efectueze reparatia defectiunilor care nu sunt rezultatul nerespectarii

instructiunilor de exploatare; sa asigure piesele de schimb necesare reparatiei sau sa achite contravaloarea lor; sa instruiasca personalul destinat exploatarii bunului ce face obiectul locatiei.

5. Modul de calcul al taxei de leasingTaxa de leasing este, de regulă, fixată ca o sumă constantă ce trebuie plătită semestrial,

trimestrial sau lunar. În unele ţări ca de exemplu Franţa este răspândită practica plăţii unei chirii variabile.

Calculul taxei ce trebuie plătită de către utilizator se face luând în seamă condiţiile de piaţă, riscurile care pot interveni pe perioada încheierii de bază, posibilitatea de a oferi ulterior bunul altui client, etc...

Metodele de calcul a taxei de leasing diferă de la o formă de leasing la alta, de la o societate de leasing la alta, dar, de regulă, se parcurg următoarele etape:

determinarea preţului real de achiziţie a echipamentului, la care se adaugă cheltuielide de transport şi altele;

determinarea comisionului societăţii de leasing, care depinde atât de preţul echipamentului, cât şi de cheltuielile generale ale societăţii (în general, el se situează între 5-25%);

stabilirea cotelor procentuale de amortizare a echipamentului care, prin aplicarea la cheltuielile de capital şi însumate, asigură recuperarea uzurii fizice a echipamentului;aplicarea unei cote procentuale asupra cheltuielilor de capital, a factorilor care cuantifică serviciile de creditare sau ajutorul financiar pe care îl acordă societatea de leasing clientului; acest factor este întâlnit şi sub denumirea de „rata taxei marginale”.

Rata de leasing cuprinde:- preţul de achiziţie al bunului;- cheltuielile suplimentare de transport şi asigurarea bunului pe parcurs extern;- comisionul societăţii de leasing (beneficiul acesteia);- cota procentuală de amortizare;- dobânda;- chiria de„full service leasing”;- royalities (bonificaţii de service)- adaos la chirie în condiţiile în care bunul este

utilizat intensiv.Calcularea taxei de „full service leasing”:

- la taxa obişnuită se adaugă şi cheltuielile efectuate pentru întreţinerea şi repararea maşinilor;

of 22

- nu este uzuală reducerea taxei după perioada de bază deoarece, odată cu îmbătrânirea bunului ce face obiectul contractului de „full service leasing”, cheltuielile pentru reparaţie şi întreţinere au o tendinţă de creştere.Royalities sau bonificaţii de leasing

Durata de viaţă şi perioada de funcţionare a unei maşini se află într-o strânsă dependenţă cu gradul de folosire al acesteia. Uzura fizică, creşterea frecvenţei defecţiunilor sunt direct proporţionale cu intensitatea utilizării maşinii.

Stabilirea alături de taxa lunară, trimestrială sau anuală a unui adaos, calculat în funcţie de intensitatea utilizării maşinii se numeşte „royality” sau „bonificaţie de leasing”.

E) Frachizing – tehnologie de afaceri in plina expansiune

1. Comparaţi diferite definitii date frachizinguluiAlexandru Puiu: „Franchising-ul reprezintă o tehnică de afaceri economice prin care o

firmă de succes denumită franchizor- cedează unei alte organizaţii denumită- franchiser (franchisee)- dreptul sau privilegiul să facă afaceri economice într-un anumit mod, pe o perioadă de timp şi într-un loc determinat, în schimbul unor procente din cifra de afaceri sau din profitul realizat (redevenţe)”.

J.M. Leloup: „A franciza înseamnă a permite altora să reuşească cum noi am reuşit, a reitera o reuşită (a relua, a repeta).”

Dan Voiculescu: „Franchising-ul este un contract între două sau mai multe persoane, având ca obiect acordarea unei concesiuni prin care franchiserul primeşte de la franchisor dreptul de a se angaja în producerea, ofertarea, vânzarea sau distribuirea unor bunuri sau servicii conform unui anumit plan general de marketing elaborat de franchisor”.

Indiferent de nuantarile din definitiile prezentate, se pot desprinde unele elemente comune:

sistemul franchising presupune existenta unei persoane fizice sau juridice, numita fanchisor, care a pus la punct un anumit proces de productie sau o anumita metoda de realizare a unei afaceri cu bunuri sau servicii;

franchisorul porneste in cautarea unor intreprinzatori independenti, dornici si capabili de a-i promova procesele sau metoda, sens in care le acorda dreptul si licenta necesara productiei sau comercializarii bunurilor si serviciilor respective;

acest tip de afacere se deosebeste de o simpla concesiune prin faptul ca intre franchisor si franchiser se realizeaza o colaborare permanenta fara de care nu ar functiona sistemul;

franchisorul transmite experienta sa franchiserului, il instruieste, ii pune la dispozitie cu buna credinta sistemul know-how, inclusiv modelele de publicitate si reclama, retelele de aprovizionare si distribuire, pentru asigurarea succesului.

Clasificarea franchising – ului

of 22

După gradul de determinare a obiectului francizabil: franciza de afaceri; afiliată; multiconceptuală; acordul reciproc de franciză, franciza Nisa; franciza principală şi subfranciza; contractul de zonă;

După domeniul de activitate: franciza de distribuţie; de servicii; de producţie; După modalităţile particulare de exploatare a francizei: franciză financiară;

franciza de stand.

2. Prezentaţi principalii factori care conduc la reusita unei afaceri de Franchising Legislaţia- este obligatorie corelarea legislaţiei ţării în care se realizează afacerea

cu cea internaţională. Reglementările Uniunii Europene în domeniul contractului de franchising devin clauze contractuale şi pentru ţara noastră, care este membră a acestei Uniuni.

Tradiţia, obiceiurile. Tradiţia din ţara în care se începe o asemenea afacere, presupune ca beneficiarul sistemului de franchising să se implice în punerea în practică a afacerii în ţara sa, ţinând cont de elementele tradiţionale din domeniul respectiv. Ca atare, semnarea unui asemenea contract ar trebui să se facă după o perioadă de încercări, asumarea riscurilor impuse de adaptarea licenţei la condiţiile locale revenind ambilor parteneri.

Comunicarea competentă şi de bună credinţă este esenţială pentru reuşita în franchising. Ea contribuie la o bună înţelegere cu partenerul din străinătate, iar reţeaua modernă de comunicaţie poate contribui la schimbul rapid şi corect de informaţii, fără de care nu se poate obtine succesul în afacere.

Testarea pieţei este necesară inainte de încheierea contractului pentru a evita surprizele neplăcute datorate lipsei de cultură organizaţională în domeniul unor obiceiuri cu ţările francisoare. Totodată, trebuie să se efectueze atât instruirea personalului în specificul pieţei, cât şi supravegherea acestuia pentru a avea siguranţa calităţii serviciilor.

Dacă atât franchisorul, cât şi franchiserul vor ţine cont de aceşti patru factori anteriori menţionaţi, se asigură premise pentru argumentarea succesului.

3. Definiti contractul de franciza si prezentati elementele acestuia Elemente de larga valabilitate in contractul de franciza

Partenerii într-un contract de franchising sunt: cedentul (franchisor) şi cesionarul (franchiser, franchisee), care sunt menţionaţi în preambul odată cu afirmarea obiectului operaţiunii: actul de cesionare de pe poziţiile celor două părţi, franchisorul cedează dreptul de a opera sub marca sa celeilalte părţi- franchiser.

Cedentul (franchisorul) care deţine dreptul de proprietate asupra unei mărci de fabrică, de comerţ sau serviciu cedează un know-how de producţie sau de comercializare unei alte

of 22

persoane, în condiţii comerciale. Pentru a iniţia un sistem viabil, cedentul trebuie să deţină o marcă de prestigiu, deja lansată pe piaţă şi să dispună de mijloace necesare pentru furnizarea asistenţei necesareşi exercitarea controlului asupra desfacerii.

Cesionarul (franchiserul- franchisee-ul) iniţiază o operaţie pe cont propriu, deţinând mijloacele materiale, financiare şi profesionale pentru a putea obţine dreptul de franchisă. Acesta optează pentru o astfel de soluţie în comercializarea unui produs care deja are o poziţie bună pe piaţă, deoarece prezintă riscuri mai reduse decât ar începe afacerea în condiţii de anonimat, precum şi datorită avantajelor obţinute în cadrul sistemului, asistenţă de specialitate şi financiară acordată de franchisor. Cesionarul este o întreprindere cu capital propriu, dar se aliniază din punct de vedere al tehnicii de lucru, al procedeelor folosite, franchisorului.

Obiectul contractului- un posibil obiect de contract de franchising l-ar putea constitui, aşa cum s-a menţionat, concesionarea unei mărci de fabrică sau de servicii împreună cu ansamblul de metode şi mijloace capabile să asigure exploatarea în cele mai bune condiţii.

Licenţă, invenţie brevetată de marcă, transferul de know-how, asistenţă tehnică- în concordanţă cu aceste elemente se pot consemna următoarele: franchiserul primeşte dreptul la folosire exclusivă pe un anumit teritoriu, numele şi mărcile comerciale ale franchisorului, precum şi tehnicile acestuia pentru care, la încheierea contractului, va plăti o taxă iniţială de franchisă.

Durata contractului- contractul intră în vigoare la data semnării lui de ambele părţi şi îşi va produce efectele până la o dată stabilită de cele două părţi. Se recomandă ca data de expirare a contractului să fie ultima zi a anului fiscal.

Condiţii de plată- sunt detaliate împreună cu „Obligaţiile franchisorului (cedent) şi cele ale franchiserului (cesionar)”.

Cotele de producţie Controlul calităţii. Franchisorul şi franchiserul sunt de acord să menţină calitatea şi

standardele tehnice şi etice pe care le-a stabilit franchisorul. Acesta va acţiona consecvent pentru menţinerea şi îmbunătăţirea calităţii produselor din cadrul acestei afaceri.

Mărci înregistrate. Marca franchisorului, simbol al identităţii şi al renumelui reţelei de franchisă, constituie garanţia calităţii produsului/serviciului/tehnologiei furnizate consumatorului. Această garantie este asigurată prin transmiterea şi prin controlul respectării know-how-ului, furnizarea unei game omogene de produse şi/sau servicii şi/sau tehnologii.

Contabilitate. Franchiserul va tine evidente contabile exacte iar franchisorul are dreptul oricand de a le examina;

Incetarea contractului. Contractul poate inceta printr-un preaviz scris de 30 zile de catre oricare parte daca cealalta parte nu si-a respectat obligatiile;

Impozite, autorizatii si datorii; Garantii; Respectarea legislatiei locale etc.

4. Prezentaţi principalele drepturi si obligatii ale francizorului si ale francizerului Drepturile acordate cesionarului (franchiser):

of 22

Autorizarea funcţionării unui magazin sau alte unităţi de producţie sau prestări servicii sub marca cedentului. Licenţa acordată, în acest caz cesionarului, precizează teritoriul pentru care urmează să opereze, cu menţinerea dreptului de exclusivitate, ca şi localizarea precisă a unităţii de desfacere .

Asistenţă comercială şi financiară primită din partea franchisorului, asistenţă care, din punct de vedere al cesionarului, reprezintă principalul avantaj pe care acesta îl obţine în cadrul acestei tehnici manageriale de afaceri economice.

- în perioada anterioară deschiderii unităţii create în cadrul franchisingului;- sub forme specifice, pe tot parcursul funcţionării sistemului.Asistenţa acordată de cedent este susţinută prin taxele achitate de către cesionari.

Obligaţiile cesionarului constau în: Comercializarea produselor sau serviciilor preluate de la cedent, cu respectarea strictă a

condiţiilor contractuale privind: aprovizionarea cu mărfuri de la cedent, menţinerea nivelului standard al calităţii produselor şi serviciilor, investirea mijloacelor materiale şi băneşti pentru a pune în aplicare „formula de lucru” convenită prin contract.

Îndeplinirea acestor obligaţii este însoţită de o serie de condiţii impuse de cedent: respectarea listelor furnizorilor de produse şi echipamente, precum şi a reţelelor, a know-how-ului de producţie şi funcţionare, folosirea tehnicilor de design, de prezentare, vânzare, acceptarea controlului cedentului cu privire la tehnicile de comercializare şi acţiunile realizate pe plan local sau naţional.

Plata către cedent a taxei de franchising, care se compune din: taxa de intrare în grupul economic respectiv (de aderenţă la acest grup) şi o redevenţă variabilă (royality), calculată în raport cu cifra de afaceri.

Drepturile cedentului (franchisorului):o dreptul de control asupra activităţii cesionarului;o dreptul de a încasa taxele plătite de acesta;o dreptul de a încheia aranjamente pentru finanţarea operaţiunii;o poate deveni, în anumite cazuri, coproprietar al unor verigi din reţeaua de franchising,

participând cu o cotă la investiţiile iniţiale şi revenindu-i dreptul de a participa la beneficiile magazinului, în raport cu cota sa de participare.

Obligaţiile cedentului (franchisorului) sunt: pune la dispoziţia cesionarului un proces deja existent de fabricaţie, de distribuţie şi de

comercializare a unui produs sau serviciu care să asigure o cifră de afaceri şi o rentabilitate ridicate;

îşi asumă obligaţia să analizeze şi să modernizeze în permanenţă produsele şi serviciile pe care le furnizează cesionarului;

garantează rentabilitatea investiţiilor făcute de cesionar; acordă asistenţă tehnică, juridică şi financiară;

realizează marketingul publicitar în vederea promovării vânzărilor; asigură aprovizionarea ritmică a cesionarului, completarea colecţiilor şi modelelor oferite;

înlocuieşte stocurile nevandabile din magazia cesionarului cu alte tipuri de mărfuri solicitate, fără nici o compensare bănească.

of 22

F) Licitatia – tehnica manageriala de importanta deosebita in economia de piata contemporana

1. Definitia licitatiei si caracteristicile acesteia Licitaţiile sunt pieţe de mărfuri şi tehnici de afaceri, care concentrează în acelaşi timp şi

în acelaşi locoferta şi cererea de mărfuri, funcţionează periodic sau ocazional, după un ansamblu de norme şi reglementări naţionale şi internaţionale pe care se grefează regulamente proprii.În măsura în care la licitaţii participă firme din două sau mai multe ţări, acestea devin internaţionale. Caracteristici distinctive:

o se desfăşoară pe bază de norme şi reglementări naţionale şi internaţionale, precum şi a regulamentelor proprii;

o oferă premisele pentru afaceri loiale desfăşurate într-un climat de democraţie economică, evident dacă se respectă regulile de iniţiere, organizare şi derulare specifice acestei tehnici manageriale de afaceri;

o presupun cheltuieli relativ reduse de promovare, negociere şi contractare, ca urmare a mecanismului specific de organizare a acestor afaceri economice;

o sunt afaceri economice bazate pe concurenţă, principalul element concurenţial fiind preţul, dar uneori în prim-plan pot apărea şi alte elemente care ţin de calitate, condiţii de plată, de creditare, etc..;

o atribuirea proprietăţii bunului comercializat sau acceptarea ofertei celei mai avantajoase se face prin operaţiunea de adjudecare;

o sunt tehnici de afaceri economice care permit încheierea operativă a contractelor. Clasificarea licitaţiilor; criterii de clasificarea) După funcţia economică pe care o îndeplinesc organizatorii:

- licitaţii pentru vânzare (de export), numite şi „aucţiuni”;- licitaţii pentru cumpărare (de import), numite şi „tratative de concurenţă” sau

„adjudecări”;b) tinând cont de regimul juridic:

licitaţii publice (deschise), la care numărul de participanţi este nelimitat, putând lua parte cu şanse egale toate firmele interesate;

licitaţii închise (limitate) organizate numai pentru un anumit număr de firme specializate, invitate de organizatori.

c) După frecvenţa organizării:- periodice, care au loc cu regularitate, în anumite locuri;- ocazionale, organizate atunci când este cazul.

d) După mărimea partizilor de mărfuri comercializate:- licitaţii cu ridicata;- licitaţii cu amănuntul.

e) După natura obiectului tranzacţiei:* licitaţii pentru produsele de bază (materii prime, semifabricate);* licitaţii pentru produsele finite;* cele pentru anumite lucrări şi obiective economice complexe;

of 22

* licitaţii pentru servicii.

2. Mecanismul licitatiei de vanzare (de export)Licitaţiile de vânzare (de export) sunt organizate de către vânzători, care pot fi direct

producători sau comercianţi, firme specializate în aceste tehnici de comerţ („auction brokers”), bănci, organizatorul licitaţiei oferind într-un cadru organizat mărfurile celor care au intenţia să încheie afaceri, să cumpere.

În unele ţări, licitaţiile sunt controlate de stat, direct sau indirect, asistând la ele delegaţi oficiali ai Camerelor de Comerţ sau ai autorităţilor

Societatea de licitaţie trebuie să garanteze condiţiile juridice ale transmiterii poziţiilor cumpărate, precum şi ordinea vînzării şi a încasării contravalorii mărfii.

Mecanismul: Pregatirea licitatiei: organizatorul isi stabileste o serie de elemente adica se stabileste

bunul licitatiei, locul,unde se va desfasura licitatia,perioada sau data, tipul de licitatie, se evalueaza bunul;

Realizarea anuntului: privind organizarea licitatiei si publicarea sau trimiterea acestuia.Intr-un anunt trebuie cuprinse urmatoarele date sau informatii: - firma organizatoare; - bunul vandut; data si locul cand se va desfasura licitatia; - tipul licitatiei; - pretul de pornire; - persoana de contact; - termenul pana la care se pot inscrie;

Pregatirea marfii si depozitarea: marfa trebuie depozitata corespunzator si pregatite mastre: cereale; fructe; legume. In anumite situatii este necesar un catalog de prezentare ( ptr. obiectele de arta, instalatii, echipamente, bunurile imobile). Anumite bunuri trebuie sa fie expuse in sala de organizare a licitatiei. In licitatii se foloseste in deosebi metoda de determinare a calitatii tel-qual (vazut-placut);

Stabilirea pretului: vanzatorul are la dispozitie 2 metode de stabilire a pretului: -Pretul minim de strigare;Pretul maxim de strigare ;

Adjudecarea:- stabilirea castigatorului licitatiei; Plata de catre castigator a unei garantii; Incheierea contractului

3. Principalele etape ale pregatirii, organizarii si desfasurarii licitatiei din punct de vedere al organizatorilor; principalele etape si activitati pentru firmele participanteEtapele licitaţiei de cumpărare d.p.v al organizatorului:

anunţarea licitaţiilor; elaborarea caietului de sarcini; primirea ofertelor şi a garanţiilor de participare; preselecţia(precalificarea); deschiderea, analiza şi evaluarea ofertelor; adjudecarea; comunicarea rezultatului licitaţiei; restituirea garanţiilor de participare şi depunerea garanţiei cîştigătorului; încheierea contractului.

of 22

Etapele licitaţiei de cumpărare d.p.v al ofertantului: recepţionarea anunţului cu privire la organizarea licitaţiilor; cumpără sau primesc gratuit caietul de sarcini; elaborarea ofertei; documentele de participare; participă la adjudecare; primirea rezultatului; retragerea garanţiei în cazul pierderii licitaţiei sau depunerii garanţiei în cazul

cîştigării licitaţiei; încheierea contractului.

4. Caietul de sarcini intr-o licitatie de import si oferta de licitatieCaietul de sarcini – sau de condiţii, doc. cel mai important, îndeplineşte funcţia de

cerere de ofertă şi cuprinde condiţiile care pot fi grupate în 3 categorii: tehnice, comerciale, generale. Intocmirea caietului cade în sarcina organizatorilor, care pentru abordarea lui apelează de regulă la firme de consultanţă care au competenţa necesară în domeniul respectiv.

Condiţii generale – preambulul –se prezintă bonitatea; date de identificare a firmei, limba utilizata, data, termenul, si locul unde vor fi expediate ofertele, perioada de valabilitate a acestora, modul de solutionare al litigiilor.

Condiţiile tehnice – cuprind date referitoare la obiectul licitatiei, caracteristicile produsului, documentatia de functionare, asistenta tehnica si service; sînt elaborate de specialişti, oferta trebuie să fie o replică tehnică a caietului de sarcini.

Condiţiile comerciale (economice) – cuprind ooptiunile cumparatorului privind conditiile de plata, conditiile si termenele de livrare, modalitati de receptie, taxe de participare, garantia de incheiere a contractului si ce de buna executie .

Caietul de sarcini nu cuprinde nivelul preţului ci doar moneda in care se va exprima si modul de detaliere a pretului ofertei.

5. Care sunt criteriile de determinare a ofertei celei mai avantajoase Conditile de creditare; Perioada de gratie; Termenul de livrare (de executie); Calitatea serviciului si asigurarea cu piese de schimb; Gradul de antrenare a firmelor indigene; Costurile operationale ( logistice); Pret ; Calitatea produsului;

G) Reexporturile

of 22

1. Definiti reexportulReexportul consta in cumpararea unei marfi dintr-o tara si revinzarea intr-o alta tara, in

scopul obtinerii unei diferente de intre pretul de cumparare si cel de vinzare, care sa asigure un profit ptr rexportator, uneori avind si alte scopuri care tin de promovarea sau de evitarea unor politici restrictive si discriminatorii.

2. Clasificarea reexporturilor in functie de scop Clasificare in functie de scopurile urmarite: reexporturi destinate obtinerii unor profituri comerciale ridicate – prin cumpararea si revinzarea unor produse ca urmare a specularii factorilor timp si spatiu; reexporturi destinate promovarii relatiilor comerciale – in conditii deosebite prin facilitarea afacerilor pe anumite fluxuri prohibite prin embargouri si alte masuri restrictive de politica comerciala; reexporturi destinate flexibilizarii unor contracte de contrapartida – de cooperare internationala in productie, precum si dezvoltarii lohnului; reexporturi efectuate in vederea promovarii exportului de produse indigene prin importuri de completare, care inobileaza anumite produse; reexporturi efectuate pentru testarea unor piete- in vederea trecerii la activitati proprii in domeniul exportului. Tinind seama de ruta de circulatie a marfurilor : reexporturi care tranziteaza teritoriul tarii reexportatoare; reexporturi care nu tranziteaza acest teritoriu. Tinind cont de gradul de prelucrare suplimentara: reexporturi de marfuri care cuprind operatiuni de usoara prelucrare; reexporturi de marfuri care nu inregistreaza nici o operatiune de prelucrare.

H) Bursa – barometru al economiei de piata sursa a formarii preturilor si cursurilor monetare

1. Definiti bursa si aratati caracteristicile acesteia Bursa reprezinta o tehnica manageriala de afaceri economice specifică economiei de

piată, avînd un caracter concurenţial, care concentrează în timp şi in spaţiu, cererea şi oferta de mărfuri, servicii, valori şi devize, se desfăşoară după o procedură determinată, potrivit unui program, într-un loc cunoscut, în prezenţa vînzătorilor şi a cumpărătorilor sau a reprezentanţilor acestora. Caracteristici:

asociatie a membrilor regulamente proprii supravegherea autoritatilor statului sedinte fixate conform programului piata de titluri cotatii si cursuri operativ difuzate piata concurentiala

2. Prezentaţi functiile bursei

of 22

funcţia de facilitare a încheierii afacerilor economice, funcţie pe care bursele o realizează prin: concentrarea în timp şi în spaţiu a cererii şi ofertei de mărfuri; unificarea şi uniformizarea documentelor şi practicilor comerciale; înregistrarea rapidă şi exactă a afacerilor din incinta bursei;

au rolul esenţial în formarea preţurilor la mărfurile comerciale şi influenţează şi preţul altor mărfuri;

au rolul hotărîtor în formarea cursurilor de schimb monetare; dau informaţii utile pentru stabilirea unor tendinţe şi pentru fundamentarea unor

previziuni; exercită o influenţă contradictorie asupra riscurilor .... prin operaţiunile de

acoperire le minimalizează; colectează şi difuzează date cu privire la preţuri, cursuri monetare, volumul

afaceriilor şi tendinţele fenomenelor respective bursa este un barometru, colectează informaţii .

.3. Definitia operatiunii de headging si situatiile in care se initiazaDEF: consta in imbinarea unor afaceri de sens opus ( vanzare/cumparare) in scopul reducerii

sau eliminarii riscului de prêt sau a celui de schimb monetar si presupune stabilirea unei pozitii viitoare ( futures) la bursa, pozitie inversa celei detinute pe piata fizica ( cash), dar pe aceeasi baza de pret. Clasificare:

Dupa pozitia de vanzare sau cumparare:1. Hedingul scurt sau de vanzare (short hege): este initiat de un hedger care detine o

marfa in stoc, cumpara sau produce o marfa fizica si, in vederea limitarii sau eliminarii riscului de scadere a preturilor cash, vinde un echivalent de contracte futures.

2. Hedgingul lung sau de cumparare( long hedge): consta in cumpararea la un moment dat a unor contracte futures, luand pozitia “ long” la bursa, in scopul limitarii sau eliminarii riscului cresterii preturilor cash in cazul vanzarilor de marfa pe care urmeaza sa o achizitioneze ulterior; Dupa mecanismul de realizare si scopul urmarit:

1. .Hedgingul perfect sau pur, care permite eliminarea complete a riscurilor de pret, intrucat presupune o evolutie perfect paralela a preturilor cash si a celor la termen ( futures), astfel incat pierderea inregistrata pe una din piete va fi total compensate de profitul realizat de cealalta (la bursa);

2. Hedgingul ca alternative a contractarii cu livrare ulterioara: prin care operatorul dechide o pozotie la termen, prin lichidarea unui numar de contracte la termen el evitand riscul de neexecutare la scadenta a obligatiilor celeilalte parti contractante;

3. Hedgingul in scopul obtinerii unui profit: din evolutia preturilor viitoare care, la randul sau, cunoaste mai multe variante:

Hedgingul anticipativ : se cumpara sau se vand contracte la termen pentru a acoperi obligatiile ferme ce se vor contracta in viitor pe piata cash;

of 22

Hedgingul selective ( partial): numai o parte din cantitatea totala de marfa se acopera prin hedge, cealalta putund servi speculatiei; Hegingul prin baza: se vinde sau se cumpara la un prêt superior sau inferior unui anumit contract la termen.

4. Defini si clasificati spreading-ulOperatiuni de spreading: definire, clasificare. Este o imbinare a doua contracte futures

opuse, presupunand luarea simultana sau la date apropiate de pozitii contrabalnsate de cumparare si vanzare, pozitiile futures putand sa se refere la: luni de livrare diferite; piete diferite; produse diferite dar interdependente; produs principal – subprodus.

Clasificare: spread-uri intre luni de livrare sau spread-uri intraprodus (comercializarea unor contracte pentru aceeasi marfa se face la aceeasi bursa dar la 2 termene futures diferite); spread-uri interpiete/interburse sau arbitraje cu marfa (comercializare pentru aceeasi marfa si luna de livrare, dar la 2 burse difertite); spread-uri interprodus (spread la aceeasi bursa pentru aceeasi luna dar pentru produse interdependente); spread-uri produs-subprodus (spread la aceeasi bursa, intre cont. actele futures ale unui produs de baza si un subprodus al sau).

4.

1. Definiţi Lohn si interpretaţi continutul acesteia din mai multe perspectiveLOHN-ul -pagina 1

of 22

2. Prezentaţi si comparaţi avantajele si riscurile Lohn-ului pentru executant cu cele obţinute de ordonator -pagina 2

3. Sursele ratei inalte a profitului ordonatorului -pagina 34. Caracteristicile unei mărci performante -pagina 45. Prezentaţi si analizaţi funcţiile mărcii -pagina 4

6. Strategiile de marca - prezentare, a -pagina 5I) Brevetele de invenţii1. Definiţi si clasificaţi licenţa de brevet -pagina 62. Drepturile si obligaţiile parţilor in contractul de licenţa –pagina 7J) Comertul cu know – how1. Definiti know – how-ul si prezentati factorii care duc la cresterea importantei

acesteia in economia mondiala -pagina 72. Cerinte specifice in procesul negocierii afacerilor cu know-pagi 83. Contractul de know – how – definire si clasificare -pagina 9K) Managementul afacerilor economice prin leasing1. Definitii ale leasing-ului -pagina 10

2. Avantajele leasing-ului pentru utilizator si pentru furnizor-pagi 113.Limitele si riscurile leasing-ului pentru utilizator si furnizor-pa,124. Drepturile si obilgatiile partilor in contractul de leasing-pagin.125. Modul de calcul al taxei de leasing -pagina 13L) Frachizing – tehnologie de afaceri in plina expansiune1. Comparaţi diferite definitii date frachizingului –pagina 142. Prezentaţi principalii factori care conduc la reusita unei afaceri de Franchising

-pagina 153. Definiti contractul de franciza si prezentati elementele acestuia 164. Prezentaţi principalele drepturi si obligatii ale francizorului si ale francizerului

-pagina 17M)Licitatia – tehnica manageriala de importanta deosebita in economia de piata

contemporana1. Definitia licitatiei si caracteristicile acesteia –pagina 192. Mecanismul licitatiei de vanzare (de export)-pagina 203. Principalele etape ale pregatirii, licitatiei -pagina 20

4.Caietul de sarcini intr-o licitatie de import si oferta de licitatie--21 5.Care sunt criteriile de determinare a ofertei celei mai avantajoase-21

N) Reexporturile1. Definiti reexportul -pagina 222. Clasificarea reexporturilor in functie de scop –pagina 22O) Bursa – barometru al economiei de piata sursa a formarii preturilor si cursurilor

monetare1Definiti bursa si aratati caracteristicile acesteia2prezen.fun.bursei3def.ope.de hedgingul4.def.clasi.spreadingul

of 22

Tematica Rezolvata Pentru Examen Management in Afaceri Economice

Documents

Transcript of Tematica Rezolvata Pentru Examen Management in Afaceri Economice