tema vac 8

83
Varianta 1 Subiectul • (42 de puncte) Citeste cu atentie textul următor: , , Într-o frumoasă zi de primăvară domnul învăţător BIăguţă a venit mai târziu decât de obicei la şcoală. Îi plăcea mult să pescuiască, se topiseră cam iute zăpezile, Murăşul se umflase şi apa era tulbure, cum e mai buna de pescuit. Şi era lucru ştiut că, În lipsa d-Iui BIăguţă, Costi Balcovici e acela care pune mâna pe nuia, ca să ţie bună rânduială - nu poate pentru c-arfi cel mai mare dintre şcolari, dar învăţa bine. Una e însă BIăguţăşi alta Casti. În faţa d-Iui BIăguţă, Thcă stetea smirna, iar cu Casti se bătuse adeseori în piaţă, În zilele cele bune, când nu era singur, ci săreau amândoi, cu Sida, sora sa, În capul lui, şi rar scăpa Casti cu faţa curată, fiindcă Sida avea gheare ca pisica şi ar fi sărit şi in foc pentru frăţiorul ei. Tocmai de aceea, poate, Casti erafoarte aspru faţă cu Thcă, pe care îl ştia acum singur. - Trică! - strigă el răstit - stăi frumos! Trică se ridică Îndrăzneţ În picioare: i se făcuse o nedreptate. - Şezi! strigă Casti. Dacă vreau, şed; dacă vreau1 stau, răspunse Trică. Cine eşti tu ca să-mi porunceşti mie? ! Ceilalţi şcolari începură sa râdă cu gurile întinse până spre urechi, căci copiii sunt oameni şi ei şi se simt mulţumiţi când văd umilirea celor ce prea repede se înalţă. Dar Costi, pui de om şi el, nu voia să fie umilit. - Afară! - strigă el dăscăleşte - în genunchi! şi, rostind porunca, se duse ca să-I apuce pe Triâ1. Trică, Clivreo trei ani mai irIie decât Costi, nu se sfimtea destoinic să tie viert cu . , ~ ţ J acesta; cu cât Inai mic era Însă omul, cu atât mai mare îi era hotărârea, şi el ştia sir muşte, să zgârie şi să dea cu picioarele, ceea ce pe Casti îl umplea cu atât inai vârlos de mânie, cu cât ceilalţi şcolari se ridicaseră pe bânci şi râdeuu cu hohote de câte ori Trică il nimerea bine. Astfel îrruinr;:ereanu putea sâ fie decât n lui Trică: bătnie, ce""! )l G. .J , d t A t v 7' v. A J A" , •• d '" - v ". rep a manca , paru. 1 s-a cmn ran( gatUL Zl era zganar( • ar am LJancatot n-a l£ţ i lt 56

Transcript of tema vac 8

  • Varianta 1Subiectul (42 de puncte)

    Citeste cu atentie textul urmtor:, ,ntr-o frumoas zi de primvar domnul nvtor BIgu a venit mai trziu

    dect de obicei la coal. i plcea mult s pescuiasc, se topiser cam iute zpezile,Murul se umflase i apa era tulbure, cum e mai buna de pescuit. i era lucru tiutc, n lipsa d-Iui BIgu, Costi Balcovici e acela care pune mna pe nuia, ca s iebun rnduial - nu poate pentru c-ar fi cel mai mare dintre colari, dar nva bine.

    Una e ns BIgui alta Casti. n faa d-Iui BIgu, Thc stetea smirna, iar cuCasti se btuse adeseori n pia, n zilele cele bune, cnd nu era singur, ci sreauamndoi, cu Sida, sora sa, n capul lui, i rar scpa Casti cu faa curat, fiindc Sidaavea gheare ca pisica i ar fi srit i in foc pentru friorul ei.

    Tocmai de aceea,poate, Casti erafoarte aspru fa cu Thc, pe care l tia acum singur.- Tric! - strig el rstit - sti frumos!Tric se ridic ndrzne n picioare: i se fcuse o nedreptate.- ezi! strig Casti.Dac vreau, ed; dac vreau1 stau, rspunse Tric. Cine eti tu ca s-mi porunceti

    mie? !Ceilali colari ncepur sa rd cu gurile ntinse pn spre urechi, cci copiii sunt

    oameni i ei i se simt mulumii cnd vd umilirea celor ce prea repede se nal. DarCosti, pui de om i el, nu voia s fie umilit.

    - Afar! - strig el dsclete - n genunchi! i, rostind porunca, se duse ca s-Iapuce pe Tri1.

    Tric, Clivreo trei ani mai irIie dect Cos ti, nu se sfimtea destoinic s tie viert cu. , ~ J

    acesta; cu ct Inai mic era ns omul, cu att mai mare i era hotrrea, i el tia sirmute, s zgrie i s dea cu picioarele, ceea ce pe Casti l umplea cu att inai vrlosde mnie, cu ct ceilali colari se ridicaser pe bnci i rdeuu cu hohote de cte oriTric il nimerea bine. Astfel rruinr;:ereanu putea s fie dect n lui Tric: btnie, ce""!)l G. .J ,d tA t v 7' v. A J A" , d '" - v ".rep a manca , paru. 1 s-a cmn ran( gatUL Zl era zganar( ar am LJancatot n-a lilt

    56

  • i n genunchi nu l-a pus dect d. BIgu, care inea ca autoritatea lui Costi s r-mn ntreag.

    (Ioan Slavici - Mara)A.Scrie rspunsul pentru fiecare dintre cerinele urmtoare:1.Menioneaz cte un antonim pentru sensul din text al cuvintelor ur-

    mtoare: tulbure, nvingerea. 6puncte2. Precizeaz rolul liniilor de pauz din enunul Tric! - strig el rstit - stifrum~! 6 puncte

    3. Explic, n 3-5 rnduri, motivul rivalitii dintre Tric i Costi.6 puncte

    4. Transform dialogul n vorbire indirect. 6 puncte5. Indic modul! modurile de expunere prezentle n text. 6 puncte

    2 puncte2 puncte- s te nscrii n limita spaiului indicat.

    B.Scrie o caracterizare a lui Tric, de 10-15 rnduri, folosind numai in-

    formaiile din textul dat. 12puncten compunerea ta, trebuie:- s precizezi modalitile/ procedeele de caracterizare utilizate de narator;

    4 puncte- s indici cel puin dou trsturi ale personajului, pe care s le ilustrezicu exemple din text; 4 puncte

    - s ai o structur adecvat tipului de text i cerinei formulate;

    Subiectul al II-lea (36de puncte)

    Citeste cu atentie textul urmtor:, ,Ieri la prnz, n faa casei memoriale din Rinari, au fost dezvelite o plac pe care

    erau gravate date despre viaa i activitatea poetului transilvnean Octavian Goga,precum i un bust al acestuia. Evenimentul afost prilejuit de mplinirea a aptezecide ani de la trecerea n nefiin a scriitorului. Au participat autoriti locale, elevii iprofesorii colii din localitate, invitai din localitile nvecinate. S-au rostit discur-suri, civa copii au recitat din versurile poetului. A urmat, n .localul colii, carepoart numele poetului, o sesiune de comunicri tiinifice, precum i un concursavnd ca tem viaa i opera acestui fiu al satului. Cel mai bine pregtii dintre concu-reni au primit premii constnd n volume de versuri ale scriitorului.

    (Gazeta de Transilvania)

    56

  • A.Scrie rspunsul pentru fiecare dintre cerinele urmtoare:1. Formuleaz cte un enun n care s precizezi urmtoarele informaii

    extrase din tirea de mai sus:a. principala informaie din textul dat;b.locul unde a avut loc evenimentul, precum i timpul desfurrii

    acestuia;c. motivul organizrii evenimentului. 6 puncte

    2. Eriumer, n ordine cronologic, aciunile care au avut loc n cursul eve-nimentului descris n text. 6 puncte

    3. Noteaz litera corespunztoare rspunsului corect:n enunul subliniat exist:

    a. 13 pri de propoziie;b. 14 pri de propoziie;c. 15 pri de propoziie. 6 puncte

    4. Precizeaz valoarea morfologic i funcia sintactic a cuvintelor subli-niate: Cei mai bine pregtii dintre concureni au primit premii constnd nvolume de versuri ale scriitorului. 6 puncte

    B.Imagineaz-i c ai fost unul dintre concurenii "nvini". Descrie, ntr-o

    compunere de 10-15 rnduri, propriile impresii de participant la acestconcurs. 12 puncte

    n compunerea ta, trebuie:- s prezini concurenii i modul de desfurare a concursului; 4 puncte- s explici motivul pentru care nu te-ai ridicat la nivelul "adversarilor",precum i sentimentele tale fa de rezultatul concursului; 4 puncte

    - s ai un coninut adecvat tipului de text i cerinei formulate; 2 puncte- s te nscrii n limita spaiului indicat. 2 puncte

    NOTA! Respectarea, n lucrare, a ordinii cerinelor nu este obligatorie. Vei primi12 puncte pentru redactarea ntregiiIucrri (unitatea compoziiei -1 p.; coerena tex-tului - 2 p.; registrul de comunicare, stilul i vocabularul adecvate coninutului - 2 p.; or-tografia - 3 p.; punctuaia - 2 p.; aezarea corect a textului n pagin, lizibilitatea - 2 p.).

    57

  • 58

    Varianta 2

    Subiectul I (42 de puncte)

    Citeste cu atentie textul urmtor:, ,Un om avea un mgar i un cal, i-i ncrc pe amndoi cu unele i cu altele, i

    aa pornindu-i la drum, stpnul mergea n urma lor. De la o vreme, mgarul, sim-indu-se prea mpovrat, zise ctr cal:

    - Ia-mi, te rog, ceva din spinare de m mai uureaz puin.Dar calul, nevrnd s-I ajute deloc, bietul mgar mai merse ct merse ideodat

    czu jos mort sub greutatea poverii lui. Atunci stpnullu i puse pe cal toat sar-cina ce o dusese mgarul; iar calul mergea acum pe drum i plngea zicnd:

    - O, nemernicul de mine! Cci nu vrusei s iau puin povar de pe tovarulmeu! El muri din pricina asta, iar eu trebuie s duc acuma i povara lui toat, banc-mi puse n spinare i pielea lui.

    nvtur: Se cuvine ca cei ce pot s ajute i s sprijineasc pe cei neputincioi,pentru ca i lor s lefie bine i spre folos.

    (*** - Mgarul i calul)A.Scrie rspunsul pentru fiecare dintre cerinele urmtoare:1. Precizeaz, prin subliniere, locul accentului din urmtoarele cuvinte: po-

    verii, sarcina, vrusei, pricina, dusese, neputincioi. 6 puncte2. Scrie trei expresii/ locuiuni care s conin cuvntul cal. 6 puncte3. Transcrie un fragment, de cel mult cinci cuvinte, care s exprime dispe-

    rarea unuia dintre personajele fabulei. 6 puncte4. Precizeaz trstura uman care poate fi atribuit calului, avnd n ve-

    dere comportamentul su. 6 puncte5. Explic, n 3-5 rnduri, semnificaia urmtoarelor enunuri: O, nemerni-

    cuI de mine! Cci nu vrusei s iau puin povar de pe tovarul meu!6 puncte

    B.Scrie, n maximum 5 rnduri, rezumatul textului dat. 12 puncteVei avea n vedere:- s respeci fidelitatea fa de textul dat; 2 puncte- s desprinzi ideile principale ale textului; 2 puncte- s prezini succesiunea ntmplrilor la care particip personajele;

    2 puncte-s respeci conveniile specifice rezumatului; 2 puncte

  • - s ai un coninut adecvat tipului de text i cerinei formulate; 2 puncte- s te nscrii n limita de spaiu indicat. 2 puncte

    Subiectul al II-lea (36 de puncte)

    Citeste cu atentie textul urmtor:, ,n ara noastr, broatele estoase de balt sunt nc numeroase, fiind ntlnite

    din nord, din judeul Botoani, pn n Dobrogea. P~ aiurea, cum e Germania, suntmpuinate.din cauza blilorsecate princanalizri. Este ru c se ntmpl aa ceva,cci ele nu doar c nu produc niciun ru mediului n care triesc, dar, dimpotriv, potcontribui la aprarea lui prin eliminarea unor duntori, dar i a plantelor care, nexces,cotropesc apele de cmpie.

    Mcar c de estoase se zice c sunt greoaie lamers, de elefiind legat ideea de n-cetineal, avnd s-i poarte n spate carapacea format din oase i pavza de pe piept,estoasa-de-balt, cnd se afl n ap, e de o vioiciune fr pereche. Ziua nu se avnts ias din balt, cci picioarele ei scurte, cu gheare ascuite, nu-i permit sfug lesne,cnd i iese n cale vreun duman. Cel mult i trage capul, picioarele i codia subiresub carapace, ssind ca s-I sperie pe duman; ateapt aa.

    Dac e ns aproape de balt, repede i d drumul n ap, unde n-o poate nimeninecji. Acolo se las la fund, pe ml, aa nct nici nu o mai poi deosebi, cci culoa-rea carapacei este castanie, cu dungi i pete glbui

    n ap este rpitoare. Poate vedea, cci ochii i sunt acoperii cu o perdea strve-zie. Petiorul care trece pe dinaintea ei, se simte deodat apucat de mijloc. Orict s-arzbate, nu poate scpa, cci gurajr dini a dumanului are nite plci tari, tioasepe margineajlcilor care in loc de dini. Dar nu-i displac nici buruienile de balt.

    (I. Simionescu - Fauna Romniei)A.Scrie rspunsul pentru fiecare dintre cerinele urmtoare:1. Formuleaz cte un enun n care s precizezi urmtoarele informaii, fo-

    losind date extrase din textul de mai sus:- nfiarea estoasei-de-balt;- felul n care se apr de dumani;- ideea de care este legat existena broatei-estoase. 6 puncte

    2. Explicmotivele pentru care estoasa-de-balt este dificil de prins cndse afl n ap. 6 puncte

    3. Fraza subliniat n textul de mai sus se analizeaz astfel:a. modal, principal, atributiv, cauzal;b. concesiv, principal, cauzal, atributiv;c. consecutiv, cauzal, cauzal, atributiv. 6 puncte

    59

  • 60

    4. Precizeaz funcia sintactic a uimi verb de conjugarea I, din text, res-pectiv a unui adjectiv variabil cu dou terminaii i a unui substantiv degenul feminin. 6 puncte

    B.Scrie o compunere, de 10-15rnduri, n care s-i exprimi prerea despre

    necesitatea protejrii animalelor, n ara noastr. 12puncten compunerea ta, trebuie:- s prezini importana conservrii biodiversitii n lumea n de azi;

    4 puncte- s indici posibile motive ale proteciei mediului n ara noastr, valorifi-cnd i secvene din textul dat; 4 puncte

    - s ai un coninut adecvat tipului de text i cerinei formulate; 2 puncte. - s te nscrii n limita spaiului indicat. 2 puncte

    NOT! Respectarea, n lucrare, a ordinii cerinelor nu este obligatorie. Vei primi12 puncte pentru redactarea ntregii lucrri (unitatea compoziiei -1 p.; coerena tex-tului - 2 p.; registrul de comunicare, stilul i vocabularul adecvate coninutului - 2 p.; or-tografia - 3 p.; punetuaia - 2 p.; aezarea corect a textului n pagin, lizibilitatea - 2 p.).

    Varianta 3

    Subiectul I (42de puncte)

    Citete cu atenie textul urmtor:Din vzduh cumplita iarn cerne norii de zpad,Lungi troiene cltoare adunate-n cer grmad;Fulgii zbor, plutesc n aer ca un roi de fluturi albi,Rspndind fiori de ghea pe ai rii umeri dalbi.

    Ziua ninge, noaptea ninge, dimineaa ninge iar!Cu o zale argintie se mbrac mndra ar;Soarele rotund i palid se prevede pintre noriCa un vis de tineree pintre anii trectori.

    Tot e alb pe cmp, pe dealuri, mprejur, n deprtare,Ca fantasme albe plopii nirai se perd n zare,

  • i pe-ntinderea pustie, fr urme, fr drum,Se vd satele perdute sub clbucii albi de fum.

    Dar ninsoarea nceteaz, norii fug, doritul soareStrlucete i desmiard oceanul de ninsoare.lat-o sanie uoar care trece peste vi ...n vzduh voios rsun clinchete de zurgli.

    (Vasile Alecsandri - Iarna)

    A.Scrie rspunsul pentru fiecare dintre cerinele urmtoare:1. Subliniaz, din lista urmtoare, toate cuvintele care s-au format prin de-

    rivare: strluci, prevedere, vzduh, argintie, rotund, cltoare, trectori,nirate, ninsoarea. 6 puncte

    2.Menioneaz dou consecine ale folosirii cratimei n structura adunate-ncer. 6 puncte

    3. Selecteaz cte o structur coninnd o enumera ie, o comparaie i unepitet. 6 puncte

    4. Indic dou argumente care pot justifica faptul c poezia Iarna este unpastel. 6 puncte

    5.Motiveaz, ntr-o compunere de maximum 5 rnduri, asocierea verbu-lui a cerne cu imaginea norilor de zpad, n prima strof a poeziei.

    6 puncte

    B.Scrie o compunere, de 10-15 rnduri, n care s prezini semnificaia titlu-

    lui poeziei Iarna, prin raportare la coninutul textului. 12puncten compunere trebuie:- s ilustrezi, cu exemple adecvate, relaia dintre titlu i coninutul poeziei;

    4 puncte- s menionezi cel puin dou mijloace artistice prin care este susinutideea sugerat de titlu; 4 puncte

    - s ai o structur adecvat tipului de text i cerinei formulate;2 puncte

    - s te nscrii n limita spaiului indicat. 2 puncte

    61

    I1,1.

  • r---------

    62

    Subiectul al 1I.lea (36de puncte)

    Citeste cu atentie textul urmtor:. .Certificat de garanie

    Pstreaz dovada original a datei achiziiei, astfel nct chitana emisla cumprare s stabileasc perioada certificatului de garanie.

    CE SE ASIGUR Certificat de garanie pentru Acest certificat de gara-un an nie este valabil pentru pri-n decursul unui an de la data mul cumprtor i pentruachiziionrii, se asigur gra- urmaii acestuia, dar numailuit componente i servicii la pentru produse acmzi-domiciliu pentru a repara sau ionate n vederea utilizriia nlocui orice component afri- n scopuri casnice.giderului care se defecteaz Firma noastr se oblig sdin cauza unui viciu de fabri- asigure, n termenul de gara-caie. nie, remedierea gratuit aCertificat de garanie pentru defectelor.Clientul nu poatecind ani pretinde niciun fel de alten decursul a cinci ani de la despgubiri i, n niciun caz,data achiziionrii se asigur schimbarea produsului.gratuit componente i servicii Reparaiile din perioadala domiciliu pentru a repara de garanie se efectueazsau a nlocui orice pies a sis te- numai de centrele agreatemului de rcire (compresorul, va- de firma noastr.porizatorul, reeaua de tuburi)care se defecteaz din cauzaunui viciu de fabricaie.

    CE NU SE ASIGUR Deplasri la domiciliu pen- Deteriorarea produsuluitru a arta clientului cum se dac este folosit n alte sco-utilizeaz produsul, pentru puri dect cel iniial sauc la cumprare s-a fcut dac este folosit n scopuriclientului demonstraia uti- comerciale.lizrii, iar acesta are la dis- Defectarea produsuluipoziie i instruciunile de cauzat de accidente, inun-folosire anexate produsului. daii, foc, cutremure sau

    Instalarea necorespun- alte cauze naturale.ztoare. Dac avei pro- Dac avei ntrebri privi-bleme privind instalarea, toare la utilizarea produsu-contactai-ne. n rspunde- lui, v rugm s apelai larea clientului revine conec- Biroul cu problemeletarea electric adecvat. consumatorului din oraul

    X, strada XX nr. XXX, oris telefonai la Serviciul deinformaii clieni: XXx.XXx. xx. XX.

  • A.Scrie rspunsul pentru fiecare dintre cerinele urmtoare:1. Formuleaz cteun enun n care s precizezi urmtoarele informaii, fo-losind date extrase din textul de mai sus:- precizeaz cepoi facepentru a stabili dac frigiderul cumprat se afln perioada de garanie;

    - indic persoanele care pot beneficia de certificatul de garanie;- des~riemodul n care poi obine informaii despre utilizarea produ-sului. 6 puncte

    2. Explic diferena dintre Certificatul de garanie pentru un an i cel pen-tru cinci ani. 6 puncte

    3. Noteaz litera corespunztoare rspunsului corect:Propoziia subordonat din fraza Pstreaz dovada original a datei achi-ziiei, astfel nct chitana emis la cumprare s stabileasc perioada certifica-tului de garanie este:a. cauzal;b. consecutiv;c. final. 6 puncte

    4. Precizeaz valoarea morfologic a cuvintelor subliniate: Firma noastr seoblig s asigure, n termenul de garanie, remedierea gratuit a defectelor.

    6 punCte

    B.Scrie o compunere, de 10-15rnduri, n care s-i exprimi prerea despre

    necesitatea protejrii mediului prin reciclarea produselor electrocasnice de-fecte sau depite din punct de vedere tehnologic. 12puncte

    n compunerea ta, trebuie:- s prezini importana protejrii mediului n lumea de azi; 4 puncte- s indici posibile motive ale proteciei mediului n ara noastr (sau n lo-calitatea n care trieti); 4 puncte

    - s ai un coninut adecvat tipului de text i cerinei formulate; 2 puncte- s te nscrii n limita spaiului indicat. 2 puncte

    NOT! Respectarea, n lucrare, a ordinii cerinelor nu este obligatorie. Vei primi12puncte pentru redactarea ntregii lucrri (unitatea compoziiei -1 p;; coerena tex-tului - 2 p.; registrul de comunicare, stilul i vocabularul adecvate coninutului - 2 p.; or-tografia -:3 p.; punctuaia - 2 p.; aezarea corect a textului n pagin, lizibilitatea - 2 p.).

    63

  • 64

    Varianta 4

    Subiectul I (42 de puncte)

    Citeste cu atentie textul urmtor:, ,Cumatrul corb inea-n plisc o bucataDe cacaval, furata.Cumatra vulpe, trasa de miros,Vorbi cu el de subt copac, de jos:- Maria Ta, - i zise, - s trieti!C tare mndru i frumos mai eti.De-ai fi la ghers cum te ari la pene,E lmurit, cu ochi i cu sprncene,Nu vreau s mint, dar nici nu vreau s neg,C eti minunea codru lui ntreg.El, mgulit de-aceast cuvntare,Voi s dovedeasc ce-i n stare:Deschide pliscul, cacavalul cade,Vulpea i-l ia i-i ine, cum se cade,O alt cuvntare: - Domnul meu,O s te-nv acum ceva i eu.Linguitorii se nfrupt de la ceiCe casc gura ascultnd la ei.Lecia mea, vazui, nu te-a costatDect uncolcovan* de ca furat.

    (La Fontaine - Corbul i vulpea)

    Dicionar* colcovan, s.n. (reg.) - bucat mare (de pine, mmlig, brnz).

    A.Scrie rspunsul pentru fiecare dintre cerinele urmtoare:1. Transcrie dou formule de adresare. 6 puncte2. Motiveaz ntrebuinarea virgulei din propoziia: Domnul meu,! O s

    te-nv acum ceva i eu. 6 puncte3. Extrage cte un verb la modul indicativ perfect simplu, conjunctiv pre-

    zent i condiional-optativ prezent. 6 puncte

  • 4. Transcrie versurile care conin o laud adresat de ctre vulpe, corbului.6 puncte

    .5. Explic, n maximum cinci rnduri, semnificaia moralei fabulei.6 puncte

    Citeste cu atentie textul urmtor:Hor~scop - Ca~ricorn (22.12 - 19.01):Vineri veiavea plcuta surpriz s-i

    revezi un bun prieten din coala primar; n weekend i faci de cap: petreci multe orepe terenul de sport; luni se vor ivi probleme la coal, dar, ca de obicei, ele nu te vorafecta prea tare; mari seara, dup o zi obositoare, va urma o discuie cu prinii carete va necji mult, cci i iubeti i-i pare ru s-i superi pentru c nu-i valorificideplin calitile; miercuri arfi bine s renuni la antrenament i s te pui cu burta pecarte, cci doar astfel te vei revana fa de familia ta; joi este ziua norocoas: veiprimi numai note mari; dei nu-i place s-I afiezi, orgoliul tu va fi satisfcut.

    B.Scrie o compunere, de 10-15rnduri, n care s argumentezi apartenena

    la specia fabul a poeziei Vulpea i corbul. 12 puncten com.punere trebuie:- s numeti patru dintre caracteristicile speciei, care se ntlnesc n poezie;

    4 puncte- s ilustrezi aceste caracteristici, cu ajutorul exemplelor extrase din text;

    4 puncte- s ai un coninut adecvat tipului de text i cerinei formulate;

    2 puncte2 puncte

    Subiectul al II-lea (36 de puncte)

    - s te nscrii n limita spaiului indicat.

    6 puncte6 puncte

    A.Scrie rspunsul pentru fiecare dintre cerinele urmtoare:1. Formuleaz cte un enun n care s precizeziurmtoarele informaii, fo-

    losinddate extrase din textul de mai sus:-indic ziua/ zilele care.consideri c sunt celemai plcutepentru capricorn;- precizeaz o posibil modalitate acapricornului dea-i mbuntire-laia cu prinii;

    - numete principala pasiune a capricornului.2. Transcrie un enun care conine un sfat adresat capricornului.3. Noteaz litera corespunztoare rspunsului corect:

    65

  • 66

    Propoziiile subliniate din fraza mari seara, dup o zi obositoare, va urma odiscuie cu prinii care te va afecta mult, cci i iubeti i-i pare ru s-i superi cndnu-i valorifici deplin calitile sunt, n ordine:

    a. principal, subiectiv;b. cauzal, subiectiv;c. subiectiv, cauzal. 6 puncte

    4. Realizeaz extensia funciei sintactice a structurii cu prinii (va urma odiscuie cu prinii) n propoziia subordonat corespunztoare, menio-nnd rezultatul obinut. 6 puncte

    B.Folosind informaiile oferite de Horoscop, realizeaz, n 10-15rnduri, un

    portret al capricornului. 12 puncten compunere trebuie:- s precizezi 3-4 trsturi ale capricornului; 4 puncte'- s ilustrezi aceste trsturi cu exemple adecvate, utiliznd i informaiiledin textul dat; 4 puncte

    - s ai un coninut adecvat tipului de text i cerinei formulate; 2 puncte- s te nscrii n limita spaiului indicat. 2 puncte

    NOT!Respectarea,n lucrare,a ordinii cerinelornu esteobligatorie.Veiprimi12puncte pentru redactareantregii lucrri (unitatea compoziiei -1 p.;coerena tex-tului - 2 p.; registrul de comunicare, stilul i vocabularul adecvate coninutului - 2 p.; or-tografia - 3 p.;punctuaia - 2p.;aezarea corect a textului n pagin, lizibilitatea - 2p.).

    Varianta 5

    Subiectul I (42 de puncte)

    Citeste cu atentie textul urmtor:, ,A plecat barza la cumtra vulpe, care-i avea casa n marginea unei pduri.- Sunt bucuroas de oaspei, a zis vulpea. Ia poftim i-i mnca ceva, c poate i-

    ofi foame, cumetri. Iaca eu am pregtit ceva bun pentru tine.i vulpea aduse o farfurie de orez cu lapte dulce. Barza, hlop-hlop cu ciocul, dar

    nu putea ciuguli nimic din farfuria cu psat, cci ciocul ei era prea lung i subire.- Poate nu-i place mncarea mea, zice vulpea. Iart acum, c n-am altceva dup

    gustul tu.

  • i cumtra vulpe s-a apropiat cu botul ei defarfurie i, ct ai clipi de dou ori dinochi, a ters farfuria cu psat.

    - Mulumesc i pentru atta. Poftim ntr-o zi ipe la mine, a zis barza.i a plecat barza la cuibul ei.Iac s-a dus i vulpea la barz.- Am o toctur, cumetri vulpe, de-i lingi buzele numai cnd o vezi. Am fcut-

    o n cinstea ta i dup pofta inimii tale. Ia poftim i ia din mncarea mea!Dar barza pusese toctura ntr-un ulcior cu gtuI lung i strmt. Umbla vulpea

    n jurul uliorului, l mirosea, l lingea, dar nu putea s ajung pn la gur i numai putea' de ciud.

    -Nu te supra, cumtr vulpe, c n-am cum teprimi mai bine ..i i-a vrt barza ciocul ei pe gura ulciorului i a nceput s mnncetoctura.Vulpea aplecat jlmnd i mnioas de la casa berzii. i de atunci s-a stricat prie-

    tenia lor pentru totdeauna.(~**- Vulpea i barza)

    A.Scrie rspunsul pentru fiecare dintre cerinele urmtoare:1.Marcheaz prin subliniere locul accentului din cuvintele: cumetri, bucu-

    roas, cumtra, mnioas, toctur, ulcior. 6 puncte2. Precizeaz cazul cuvintelor subliniate: A plecat barza la cumtra vulpe,

    care-i avea casa n marginea unei pduri. 6 puncte3. Scrie o propoziie care s conin un semn ortografic i dou semne de

    punctuaie diferite i precizeaz care este cel de ortografie i care suntcele de punctuaie. 6 puncte

    4. Explic motivul pentru care barza pusese toctura ntr-un ulcior cu gtuIlung i strmt. 6 puncte

    5. Scrie un enun n care s precizezi tema povestirii de mai sus. 6 puncte

    B.Transform n vorbire indirect dialogul dintre vulpe i barz.Vei avea n vedere:- pstrarea, pe ct e posibil, a cuvintelor vorbitorilor; 4 puncte- evidenierea replicilor prin verbe care exprim aciunea de /Ia spune";

    4 puncte- trecerea verbelor i a pronumelor de la persoana 1i a II-a, la persoanaa III-a, precum i eliminarea vocativelor; 2 puncte

    - ortografia i punctuaia adecvate. 2 puncte

    67

  • 68

    S.biectul"al"U.lea (36 de puncte)

    Citete cu atenie horoscopul de mai jos:

    VRSTOR PETI BERBEC TAURFire neastmprat nelegtor, modest, ncpnat, n- Fire raional, iUei imprevizibil. sociabil, vistor, drtnic, i ur- bete ordinea, i cu-Ignor sfaturile sensibil, impresio- meaz cu hotrre noate limitele. Estecelor din jur i, de nabil, dispus s se drumul. Acioneaz obiectiv; rbdtor iaceea, are de suferit. sacrifice pentru alii. rapid i fr s se rezistent, dur, nc-Totui, pn la ntmpin greuti gndeasc la conse- pnat, inflexibil.urm, scap cu faa n a fi practic. i n- cine. Nu-i pas de Reuete totdeaunacurat din necazu- deplinete contiin- cei din jur. Deseori n via.riIe n care singur a cios obligaiile, dar este glgios i ne-intrat. Are nc i las pe alii s ia politicos, dar obinemulte de nvat hotrri. totdeauna ce-i do-despre felul de a se rete.comporta n via.

    GEMENI RAC LEU FECIOARPrecaut, sensibil, Comunicativ, ener- ncreztor n pro- Modest, cu un simtandru, meditativ, gic, sociabil, hotrt, priile fore, mndru, pronunat al dato-dornic de linite, activ. Dac intere- tie s-i apere in- riei, atent la detalii.sentimental. i plac sele de moment i-o teresele, ceea ce-i Iubete frumosul ilaudele. Respect cer, se orienteaz aduce de multe ori studiul, apreciazregulile i recu- dup cum bate vn- necazuri. Ambiios, viaa simpl. Estenoate necesitatea tul. i schimb i organizeaz suc- rbdtor i perseve-disciplinei, chiar comportamentul n cesul i caut presti- rent, dar indecizia ldac nu cu plcere. funcie de starea de giul social pe care, poate face s ratezeEste adeseori nchis spirit. dei cu greutate, i-l ansele.n sine. Vrea s aib recunosc i cei dinultimul cuvnt. jur. ine la familie.

    BALAN SCORPION SGETTOR CAPRICORNFire hotrt. Pune Mndru i perseve- Iubete aventura. Perseverent, obinepre pe dreptate. rent. Caracter puter- Este amabil, des- greu ncrederea ce-Ajut pe cei aflai n nic, voin i dorin chis, optimist. Poate lorlali. Are un pu-primejdie i-i res- de a-i impune indi- fi ns i extrem de temi c sim alpect mereu cuvn- vidualitatea. Are un arogant. Succesele realitii. Se concen-tul dat. i descoperi mod de a gndi i lui se datoreaz in- treaz asupra esen-caracterul armonios aciona deseori in- tuiiei, dar i dispo- ialului. "Se car"ndat ce-l cunoti fluenat de senti- nibilitii de ncet, dar sigur spremai bine. Iese n mente. Uneori aciune. Iubete elurile lui ambi-eviden prin n- tensionat, dar capa- adevrul i drepta- ioase.fiarea plcut. bil de echilibru. tea.

  • - s ai un coninut adecvat tipului de text i cerinei formulate;- s te nscrii n liIl':ita spaiului indicat.

    B.Citete cu atenie horoscopul. Alege un personaj dintr-un text narativstu-

    diat, al crui caracter se apropie mai mult de cel descris ntr-una dintre zodii,i justific-i opiunea sub forma unei compuneri de 10-15 rnduri ..

    12 puncten compunere trebuie:- s precizezi numele personajului, titlul textului din care l-ai selectat, au-toniI, precum i motivele alegerii tale; 4 puncte

    - s ilustrezi trsturile personajului cu exemple adecvate, din textul dat;4 puncte2 puncte2 puncte

    NOT! Respectarea, n lucrare, a ordinii cerinelor nu este obligatorie. Vei primi12puncte pentru redactarea ntregii lucrri (unitatea compoziiei -1p.; coerena tex-tului - 2 p.; registrul de comunicare, stilul i vocabularul ad'ecvate coninutului '- 2 p.; or-tografia - 3p.; punctuaia ~2p.; aezarea corect a textului n pagin, lizibilitatea - 2 p.).

    69

  • 70

    Varianta 6

    Subiectul I (42 de puncte)

    Citeste cu atentie textul urmtor:, ,- Drag Costic, viu la tine sigur c n~ai s m rejuzi; tiu ct pot conta pe ami-

    ciia ta i nu:'mi pot permite a m ndoi un moment c n cazul de fa, fiind vorba,m-nelegi, de o chestiune care m intereseaz n aa grad, nct dac n-a fi pe deplinconvins c tu, care mi-ai dovedit totdeauna, fr s dezmini niciodat o afeciune, cepot zice c la rndul meu ... n fine ...

    - n fine, zise Ionescu, am neles ... Nu trebuia s m iei aa pe departe. Vii s mrogi pentru vreo loaz* de elev de-ai mei!

    - Nu e loaz, Costic, e un biat dintr-o familie dintre cele mai bune, mi-e rud.- Cine tie ce lene, ce dobitoc!- Nu-i adevrat, drag Costic, este un biat prea cumsecade ... S nu m lai! ...

    Viu la tine sigur c n-ai s m rejuzi; tiu ct pot conta pe amiciia ta i nu-mi per-mit a m-ndoi un moment c n cazul defa, fiind vorba, m-nelegi, de o chestiune .

    - Ei, las astea! tii c iu la tine; ce mai ncap ntre noi astfel de fraze banale? .Ce not vrei s-i dau prlitului tu de protejat?

    - 7, drag Cos ti c...- Apoi, dac n-o fi tiind nimic!- Ei, acuma i tu! zi c nu tie; parc el o s fie cel dinti i cel de pe urm care

    s treac fr s tie ... Te rog, drag Costic! dac rmne biatul repetent nc un an,e o nenorocire pentru familia lui - ofamilie dintre cele mai bune - i pentru mine omare mhnire ...

    (I.L.Caragiale - Lanul slbiciunilor)Dicionar .*loaz, pl. loaze, s. f. (fig.)- om de nimic, fr valoare, mecher.

    A.Scrie rspunsul pentru fiecare dintre cerinele urmtoare:1.Transcrie, din prima replic a lui Ionescu, un cuvnt care conine un dif-

    tong i un cuvnt care conine un triftong. 6 puncte2. Scrie cte un antonim pentru fiecare dintre urmtoarele cuvinte: amici-

    ia, s rejuzi, totdeauna, departe, s dau, mhnire. 6 puncte3. Numete un defect al elevului, n viziunea profesorului su i o calitate

    a aceluiai elev, n viziunea vizitatorului. 6 puncte4. Scrie numele i prenumele personajului care discut cu vizitatorul.

    6 puncte

  • 5. Precizeaz, pe baza textului, dou dintre motivele invocate de vizitatorpentru ca loaza s nu rmn repetent. 6 puncte

    B.Transform n vorbire indirect primele patru replici ale dialogului dintre

    vizitator i profesor. 12 puncteVei avea n vedere:- pstrarea, pe ct e posibil, a cuvintelor vorbitorilor; 4 puncte- evidenierea replicilor prin verbe care exprim aciunea de "a spune";

    4 puncte- trecerea verbelor i a pronumelor de la persoal}a 1i a II-a, la persoanaa III-a, precum i eliminarea vocativelor; 2 puncte

    - ortografia i punctuaia .adecvate. 2 puncte

    Subiectul al II-lea (36 de puncte)

    71 J

  • 4 puncte4 puncte2 puncte2 puncte

    72

    - precizeaz ce altceva se mai gsete n atmosfera terestr, n afar devieti. 6 puncte

    2. Transcrie un enun n care se precizeaz locul de unde provin vietilemicroscopice care plutesc n atmosfera pmntului. 6 puncte

    3. Noteaz litera corespunztoare rspunsului corect:Prin extensia prilor de propoziie subliniate din enunul Nemicate,parc scufundate ntr-o moarte aparent, ele plutesc n aer n propoziiilesubordonate corespunztoare se obin, n ordine, o subordonat:a. atributiv, completiv direct, completiv de mod;b. atributiv, subiectiv, completiv de loc;c. completiv de mod, subiectiv, completiv de timp. 6 puncte

    4. Completeaz propoziia urmtoare, astfel nct s conin un subiectmultiplu exprimat prin substantive comune articulate hotrt: Vnturileridic din apele secate legiuni de vieti microscopice. 6 puncte

    B.Redacteaz o compunere, de 10-15rnduri, care s conin o descriere a

    unei diminei de var, al crei nceput s fie: Vnturile ridic din apele secate le-giuni de vieti microscopice... 12 puncte

    n compunerea ta, trebuie:- s ordonezi elementele tabloului;- s foloseti patru figuri de stil;~ s ai o structur adecvat tipului de text i cerinei formulate;- s te nscrii n limita spaiului indicat.

    NOT! Respectarea,n lucrare,a ordiniicerinelornu esteobligatorie.Veiprimi12punctepentru redactareantregii lucrri (unitatea compoziiei ~ 1p.;coerena tex-tului - 2p.; registrul de comunicare, stilul i vocabularul adecvate coninutului - 2 p.; or-tografia - 3 p.;punctuaia - 2 p.;aezarea corect a textului n pagin, lizibilitatea - 2 p.).

    Varianta 7

    Subiectul I (42de puncte)

    Citeste cu atentie textul urmtor:, . ,Sur-i sara cea de toamn; de pe lacuri apa surnfunda micarea-i crea ntre stufla ieztur;Iar pdurea lin suspin i prin frunzele uscate

  • Rnduri, rnduri trece-un freamt, ce le scutur pe toate.De cnd codrul, dragul codru, troienindu-i frunza toat,i deschide-a lui adncuri, faa lunei s le bat,Trist-i firea, iar vntul sperios o creang farmSinguratice izvoare fac cu valurile larm.Pe potica dinspre codri cine oare se coboar?Un voinic cu ochi de vultur lunga vale o msoar.apte ani de cnd plecat-ai, zburtor* cu negre plete,-ai uitat de ,soarta mndrei, iubitoarei tale fete!

    (Mihai Eminescu -Clin-file din poveste)Dicionar*zburtor - (n mitologia popular) fiin fantastic.

    73

  • ,I

    74

    Subiectul' al II-lea (36de puncte)

    Citeste 'cu atentie textul urmtor:, ,i-ai fcut deja rucsacul pentru excursie? Verific totui dac ai pus i aspirin,

    paracetamol i picturi bixtonim pentru nas - curentul, variaiile de temperatur,aerul condiionat fixat pe temperaturi prea sczute, toate acestea pot duce la rceli;adaug i un spray nazal pe baz de ap de mare - praful poate afecta cile respira-torii i e important s ai la ndemn un decongestionant nazal; plasturi sterili demrimi diverse care pot fi utilizai pentru orice fel de ran, dar i pentru nepturileinsectelor; o crem sau un gel mpotriva mncrimilor datorate nepturilor de in-secte; tablete de saprosan - este vremea legumelor i afructelor, iar consumul n excespoate duna stomacului tu.

    A.Scrie rspunsul pentru fiecare dintre cerinele urmtoare:1. Formuleaz cte un enun n care s precizezi urmtoarele informaii, fo-

    losind date extrase din textul de mai sus:- scopul pentru care a fost scris acest text;- anotimpul cnd a fost programat excursia;-medicamentul/ medicamentele potrivit/e pentru decongestionarea ci-lor nazale, dintre cele pe care ar trebui s le ai n rucsac. 12puncte

    2.Transcrieun enun n care se precizeazprodusele potrivite pentru atenu-area neplcerilor datorate nepturilor insectelor. 6 puncte

    3. Noteaz litera corespunztoare rspunsului corect:Propoziia subordonat care are ca regent cuvntul verific este:a. completiv direct;b. condiional;c. concesiv. 6 puncte

    4. Completeaz propoziia este vremea legumelor i afructelor, astfel nct sconin un atribut adjectival. 6 puncte

    B.Scrie o compunere, de 10-15rnduri, n care s povesteti o ntmplare

    hazlie dintr-o excursie la care ai participat. 12 puncten compunerea ta, trebuie:- s oferi informaii succinte despre locul i timpul cnd a avut loc excursia;

    4 puncte- s prezini circumstanele n care s-a produs ntmplarea la care te veireferi; 4 puncte

  • - s ai o structur adecvat tipului de text i cerinei formulate;

    - s te nscrii n limitele de spaiu indicate.2 puncte2 puncte

    NOT! Respectarea, n lucrare, a ordinii cerinelor nu este obligatorie. Vei primi12 puncte pentru redactarea ntregiilucrri (unitatea compoziiei-1 p.; coerenatex-tului -, 2 p.; registrul decomunicare, stilul i vocabularuladecvateconinutului - 2 p.; or-tografia- 3 p.; punctuaia - 2 p.; aezareacorecta textului n pagin, lizibilitatea - 2 p.).

    Varianta 8

    Subiectul I (42 de puncte)

    Citete cu atenie textul urmtor:

    Noaptea-i dulce-n primvar, linitit, rcoroasCa-ntr-un suflet cu durere o gndire mngioas.Ici, colo, cerul dispare sub mari insule de nori,Scuturnd din a lui poale lungi i rpizi meteori.

    Pe un deal, n deprtare un foc tainic strluceteCa un ochi ro de balaur care-adoarme i clipete.Sunt pstori n eztoare sau vreo ceat devonici?E vreo tabr de care sau vreun rond de tricolici*?

    Ctr muni, prin ntuneric un lung bucium se aude.El aminte suvenirul celor timpuri negre, crudeCnd din culme-n culme noaptea buciumele rsunaui la lupte sngeroase perotnni mbrbtau.

    Acum ns viaa-i lin; ara doarme-n nepsare!Cnd i cnd un cne latr la o umbr ce-i apare.i-ntr-o balt mii de broate n lung hor orcnec,Holbnd ochii cu intire la luceafrul ceresc.

    (Vasile Alecsandri - Noaptea)Dicionar*tricolici (pricolici)~s.m. - strigoi, duh ru.

    75

  • : i

    76

    A.Scrie rspunsul pentru fiecare dintre cerinele urmtoare:1. Scrietrei expresii/ locuiuni care s conin cuvntul via. 6 puncte2. Transcrie trei cuvinte derivate cu sufixe. 6 puncte3. Transcrie cte un fragment! o structur pentru fiecare dintre urmtoarele

    figuri de stil: epitet, comparaie, inversiune. 6 puncte4. Menioneaz dou trsturi care pot justifica faptul c poezia Noaptea

    este un pastel. 6 puncte5. Scrieun cuvnt/ o expresie prin care consideri c ai putea s exprimi cel

    mai bine impresia pe care poetul vrea s o transmit cititorului prin in':termediul descrierii naturii. 6 puncte

    B.Scrie o compunere, de 10-15 rnduri, n care s prezini semnificaia titlu-

    lui poeziei Noaptea, prin raportare la coninutul textului liric. 12 puncten compunere trebuie:- s ilustrezi, cu exemple adecvate, relaia dintre titlu i coninutul textu-lui liric; 4 puncte

    - s menionezi cel puin dou mijloace artistice prin care este susinutideea sugerat de titlu; 4 puncte

    - s ai o structur adecvat tipului de text i cerinei formulate; 2 puncte- s te nscrii n limita spaiului indicat. 2 puncte

    Subiectul al II-lea (36de puncte)

    Citeste cu atentie textul urmtor:, ,Hotel Panoramic este situat n staiunea Poiana Braov, la altitudinea de 1 110

    metri i la doar 12 kilometri deBraov. Accesul seface pe un drum asfaltat i uor ac-cesibil n orice anotimp. Hotelul are 10camere single, 5 duplex i 5 apartamente dotatecu tot confortul. La parter se afl un restaurant cu program non-stop, iar la subsol,piscin, saun i bowling. Este clasificat cu patru stele. Iarna se poate practica schiulpe mai multe pr tii - att pentru nceptori, ct i pentru schiori experimentai _,dotate cu transport pe cablu. Exist i un patinoar artificial, aflat la doar 5 minutedistan de hotel. Rezervri, cu minimum trei zile nainte, la tel. (0269). XXx. XXx.

    A.Scrie rspunsul pentru fiecare dintre cerinele urmtoare:1. Formuleaz cte un enun n care s precizezi urmtoarele informaii, fo-

    losind date extrase din anunul de mai sus:- scopul pentru care a fost scris acest text;

  • - enunul care, din punctul tu de vedere, conine informaia eseniala anunului;

    - o informaie pe care ai fi dorit so mai conin anunul. 12 puncte2. Transcrie un enun n care se precizeaz calitatea serviciilor hotelului

    Panoramic. 6 puncte3. Noteaz litera corespunztoare rspunsului corect:Prin extensia prilor de propoziie subliniate din enunul Accesulse face pe

    un drum asfaltat i uor accesibil n orice anotimp n propoziiile subordonate co-respunZtoare se obin, n ordine, o subordonat:

    a. temporal, atributiv, atributiv;b. subiectiv, atributiv,atributiv;c. modal, direct, indirect. 6 puncte4. Numete (fr a le analiza) prile de vorbire din propoziia: Este clasi-

    ficat cu patru stele. 6 puncte

    B.Rescrie, n 10-15 rnduri, anunul dat, astfel nct s conin i informaiile

    dorite de tine i care lipsesc din anunul de mai sus. 12 puncten compunerea ta, trebuie:- s adaugi celpuin dou informaii suplimentare care s completeze anun-ul n mod adecvat; 4 puncte

    - s foloseti un limbaj potrivit pentru acest tip de text; 4 puncte- s ai o structur adecvat tipului detext i cerinei formulate; 2 puncte- s te nscrii n limitele de spaiu indicate. 2 puncte

    NOT! Respectarea, n lucrare, a ordinii cerinelor nu este obligatorie. Vei primi12 punc:te pentru redac:tarea ntregii lucrri (unitatea compoziiei -1 p.; coerena tex-tului - 2 p.; registrul de comunicare, stilul i vocabularul adecvate coninutului - 2 p.; or-tografia - 3 p.; punctuaia - 2 p.; aezarea corect a textului n pagin, lizibilitatea - 2 p.).

    Varianta 9

    Subiectul I (42 de puncte)

    Citeste cu atentie textul urmtor:, ,Peste cretetul nalt al brazilor luneca vntul ca un ru nevzut i, tindu-se n

    frunza lor ascuit, trimetea pn n deprtare tnguioase i prelungi glasuri de org.Din toate prile tcere solemn, de pretutindeni linite sfnt ...

    77

  • 78

    i de la deal un romn, c-o traist-n b, scobora la vale pe poteca strmt.--'-Bun ziua i cale bun, prietene, zisei eu cnd fu n dreptul meu.- Mulmim dumilor-voastre, domniorule, rspunse el, uitndu-se cam sfios la mine.- Da ce-ai n traist?Ia, vro doi chitici de pstrv, s iertai, ngim ellundu-i cciula din cap. [...]Scosei doi lei i-i ddui romnului, care rmase nedumerit.- Acuma, f cumva, te rog, i mi-i nir pe-o smicea, ca s-i pot duce.Romnul scoase iute un briceag, tie o crengu subire de brad, o curi, o ascui

    la un capt i-mi nir pstrvii pe ea, vrndu-li-o prin urechi la fiecare. [...]i mergeam ducndu-mi prnzul nirat pe nuia. [...]Toate ca toate, dar ncotro s apuci cnd poteca se desface naintea ta ca o caraca-

    ti cu picioarele mprtiate pretutindeni sub desiul pdurii, i, mai cu sam, ce tefaci cnd soarele, prea grbit parc, se pleac la vale, dincolo de piscurile munilordimpotriv i te las n voia umbrelor care dau chioare peste tine?

    (Calistrat Hoga - Pe drumuri de munte)A.Scrie rspunsul pentru fiecare dintre cerinele urmtoare:1. Scrie dou sinonime pentru sensul din text al adjectivului (tcere) so-

    lemn. 6 puncte2.Motiveaz ntrebuinarea virgulelor n enunul Mulmim dumilor-:voas-

    tre, domniorule, rspunse el, uitndu-se cam sfios la mine. 6 puncte3. Transcrie cte un fragment! o structur pentru fiecaredintre urmtoarelefiguri de stil: comparaie, epitet. 6 puncte

    4. Precizeaz modurile de expunere prezente n text. 6 puncte5. Descrie, n cuvinte proprii, imaginea naturii din enunul: Peste cretetul

    nalt al brazilor luneca vntul ca un ru nevzut i, tindu-se n frunza lor as-cuit, trimetea pn n deprtare tnguioase i prelungi glasuri de org.

    6 puncteB.

    Scrie o compunere, de 10-15 rnduri, n care s oferi un rspuns la ntre-barea cltorului aflat singur, pe nserate, n pustietatea muntelui: ... ncotro sapuci cnd poteca se desface naintea ta ca o caracati cu picioarele mprtiate pre-tutindeni sub desiul pdurii, i, mai cu sam, ce te faci cnd soarele, prea grbitparc, se pleac la vale, dincolo de piscurile munilor dimpotriv i te las n voiaumbrelor care dau chioare peste tine? 12 puncte

    n compunere trebuie:- s realizezi o descriere a locului unde se afl cltorul, care s justificemotivul nelinitii sale; 4 puncte

    - s oferi cltorului o soluie plauzibil pentru o asemenea situaie-limit;4 puncte

  • - s ai o structur adecvat tipului de text i cerinei formulate; 2 puncte- s te nscrii n limita spaiului indicat. 2 puncte

    Subiectul al II-lea (36de puncte)

    Citete cu atenie textul urmtor:Mihai discut cu Dana despre urmtoarea tire pe care au citit-o ntr-un

    ziar: Datele oficiale cele mai recente despre starea crii n Romnia arat c n ulti-mul anau fost tiprite peste 12 000 de cri, dar tirajele medii sunt n cdere liber:de la 24 400 n 1990, la 12 000 n 1994, la 6 000 n 2001, la 600 n 2006. Cititoriisunt difereniai. i totui, 56% dihtre subiecii chestionai ntr-o anchet recentdeclar c nu au cumprat nicio carte nultimul an i 55% nu au citit deloc cri.CamS% din populaie nu cumpr cri, dar mprumut adesea i primete. Cei doicolegi au preri diferite despre cele aflate:

    Dana: Informaia pe care am citit-o este ngrijortoare, fiindc dovedetedezinteresul multor persoane pentru tot censeamn cultur i educaie. Frcultur, cred c oricine dintre noi este sortit s rmn un ignorant, iar freducaie, are puine anse s reueasc n via .. Mihai: Nu cred c ai dreptate. n primul rnd, cum poi fi sigur c infor-

    maia este corect?Apoi, chiar dace corect, rezult c din doi oameni, unultotui citete cri, chiar dac nu foartemulte, ceea ce nu este att de ru. Dealtfel, toi colegii notri de clas citesc, i nu doar o carte - dou pe an. Eusunt convins c situaia nu-i chiar aa de ngrijortoare.

    A.Scrie rspunsul pentru fiecare dintre cerinele urmtoare:1. Formuleaz cte un enun n care s precizezi urmtoarele informaii, fo-

    losind date extrase din anunul de mai sus:- scopul pentru care a fost scris acest text;- intervalul de timp care a fost vizat de cercetarea despre starea crii;- procentul cititorilor care nu au citit deloc cri. 6 puncte

    2. Transcrie un enun care conine o informaie ngrijortoare despre sta-rea crii. 6 puncte

    3. Noteaz litera corespunztoare rspunsului corect:Prin contragerea propoziiilor subordonate din fraza Informaia pe caream citit-o este ngrijortoare, fiindc dovedete dezinteresul multor persoanepentru tot ce nseamn cultur i educaie n pri de propoziie, se obin,n ordine:a. atribut, complement de cauz, atribut;

    79

  • Subiectul. (42 de puncte)Citeste cu atentie textul urmtor:, ,

    i cum de la miaznoapteVine vntul fr mil,De pe vrful urii noastreSmulge-n sbor cte-o indriI*.

    Peste cretet de dumbravNorii suri i poart plumbul,Cu podoaba zdrenuitTremur pe cmp porumbul.

    VI de brum argintieMi-a mpodobit grdina,Firelor de ImiLi se usc rdcina.

    Varianta 10

    NOT!Respectarea,n lucrare,a ordiniicerinelornu esteobligatorie.Veiprimi12 puncte pentru redactareantregii lucrri (unitatea compoziiei -1 p.;coerena tex-tului - 2 p.; registrul de comunicare, stilul i vocabularul adecvate coninutului - 2 p.; or-tografia - 3p.;punctuaia - 2p.;aezarea corect a textului n pagin, lizibilitatea - 2p.).

    atribut, complement direct, nume predicativ;c. complement direct, complement de cauz, atribut. 6 puncte

    4. Numete prile de vorbire din enunul: toi colegii notri de clas citesc.6 puncteB.

    Tu ce prere ai despre informaia din ziar? Scrie un text de 10-15rndurin care s-i exprimi acordul sau dezacordul cu opinia Danei sau a lui Mihai.

    12 puncten compunerea ta, trebuie:-s integrezi, alturi de propria ta prere, i argumente ale celui pe carel contrazici sau ale celui pe care l aprobi; 4 puncte

    - s foloseti un limbaj potrivit pentru exprimarea unei opinii; 4 puncte- s ai o structur adecvat tipului de text i cerinei formulate; 2 puncte- s te nscrii n limitele de spaiu indicate. 2 puncte

    80

  • De vifornia pgnSe-ndoiesc nucii, btrnii,Plnge-un pui de ciocrlieSus pe cumpna fntnii.

    l ascult i simt sub geneCum o lacrim-mi nvie:Ni s-aseamn povestea,Pui gola de ciocrlie.

    (Octavian Goga --Toamna)Dicionar*indril, s. f. - scnduric de brad, ngust i subire, care servete la aco-

    peritul caselor.

    A.Scrie rspunsul pentru fiecare dintre cerinele urmtoare:1. Transcrie un cuvnt derivat cu ajutorul unui sufix, respectiv un cuvnt

    derivat cu ajutorul unui prefix. 6 puncte2. Scrie vocalele i semivocalele din cuvintele podoaba, se-ndoiesc, miaz-

    noapte. 6 puncte3. Numete figura de stil prezent n versurile Plnge-un pui de ciocrlie!

    Sus pe cumpna fntnii. 6 puncte4.Menioneaz dou mrci ale eului liric prezente n mod explicit, n text.

    6 puncte5.Numete sentimentul dominant care se desprinde din poezia lui Octa-vian Goga, motivndu-i opiunea ntr-un text de 3-5rnduri. 6 puncte

    B.Scrieo compunere, de 10-15 rnduri, n care s prezini semnificaia titlu-

    lui poeziei Toamna, prin raportare la coninutul textului liric. 12 puncten compunere trebuie:-s ilustrezi, cu exemple adecvate, relaia dintre titlu i coninutul textu-lui liric; 4 puncte

    - s menionezi cel puin dou mijloace artistice prin care este susinutideea sugerat de titlu; 4 puncte

    - s ai o structur adecvat tipului de texfi cerinei formulate; 2 puncte- s te nscrii n limita spaiului indicat. 2 puncte

    81

  • Subiectul al II-lea (36de puncte)

    Citeste cu atentie textul urmtor:, ,- Bun, Dane!- Bun, Mihai!- M atepi de mult?~ S totfie vreo zece minute!- Scuze! Hai repede, c ntrziem la coal.- Tu vorbeti?- Las asta. Ce-avem prima or?- Cred c... romna!- Dalce~icu tine? Ievd cam nelinitit.- Nu m ntrebafAm o problem!- Ce problem?! ...

    Pi. ..

    A.Scrie rspunsul pentru fiecare dintre cerinele urmtoare:1. Transcrie o replic n care unul dintre vorbitori este:-ironic;- ngrijorat;- nedumerit. 6 puncte2. Explic semnificaia punctelor de suspensie n enunul Credc .., romna!

    . 6 puncte3. Prin extensia prii de propoziie subliniate, din enunul S tot fie vreo

    zece minute .. n propoziia subordonat corespunztoare, se obine osubordonat:a. atributiv;b. completiv direct;c. subiectiv. 6 puncte

    4. Numete prile de vorbire din enunul urmtor: Hai repede, c ntrziemla coal. 6 puncte

    82

    B.

    Scrie o continuare alctuit, n totat din zece replici, a dialogului dintreDan i Mihai, din care s reias motivul ngrijorrii lui Dan. 12puncte

    n compunerea ta, trebuie:- s prezini un motiv convingtor al ngrijorrii lui Dan; 4 puncte- s utilizezi un limbaj potrivit cu acela utilizat de cei doi vorbitori;

    4 puncte

  • - s ai o structur adecvat tipului de text i cerinei formulate;

    - s te nscrii n limita de spaiu indicat.2 puncte2 puncte

    NOT! Respectarea, n lucrare, a ordinii cerinelor nu este obligatorie. Vei primi12 puncte pentru redactarea ntregii lucrri (unitatea compoziiei-1 p.; coerenatex-tului - 2 p.; registrul de comunicare,stilul i vocabularuladecvateconinutului - 2 p.; or-tografia- 3 p.; punctuaia - 2 p.; aezareacorecta textului n pagin, lizibilitatea- 2 p.).

    Varianta 11

    Subiectul I (42 de puncte)

    Citeste cu atentie textul urmtor:, ,ntr-o cas n care erau muli oareci se nndise o m care mergea acolo n toate

    zilele i-i vna ntruna. De la o vreme, vznd oarecii cnumrullor se tot mpui-neaz, ziser ntre dnii:

    - Frailor, nu trebuie s mai ieim de prin gurile noastre, c de vom mai iei, toivom pieri, iar de nu, vom avea linitei vom scpa.

    Atunci pisica, nemaivznd niciun oarece ieind din guri, se gndi c ce-arfaceca s-i poat scoate, isocoti c era bine s par c a czut de la un loc nalt i s selungeasc pe pmnt ca i cum qr fi moart. i chiar aafcnd, un oarece se uita ladnsa dintr-o gaur i, vznd-o astfellungit, i zise:

    - O, jupneas m! De i-a vedea pntecele umflat ca o tob, tot nu m voiapropia de tine.

    nvtur: Aafac oamenii cei nelepi, cnd tiu c cineva i-a amgit o dat nvreun chip oarecare, alt dat nu-i mai poate nela, mcar de-ar ntrebuina mii demeteuguri, cci ei atunci mai tare se pzesc i se feresc.

    (*** - Ma i oarecii)A.Scrie rspunsul pentru fiecare dintre cerinele urmtoare:1. Scrie o propoziie care s conin un sinonimi o expresie pentru sensul

    din text al verbului a se nndi. 6 puncte2. Rescrie fraza, eliminnd cacofoniile fr a modifica sensul: Atunci pisica,

    nemaivznd niciun oarece ieind din guri, se gndi c ce-arface ca s-i poatscoate. 6 puncte

    3. Precizeaz o trstur specific omului, ce rezult din urmtoarea re-plic a oarecelui: O, jupneas m! De i-a vedea pntecele umflat ca otob, tot nu m voi apropia de tine. 6 puncte

    83

  • 4. Indic dou argumente care permit ncadrarea textului ntr-unul dintregenurile literare studiate (epic, liric, dramatic). 6 puncte

    5. Explic, n 3-5 rnduri, semnificaia nvturii plasate n finalul fabu-lei lui Esop. 6 puncte

    B.Scrie o compunere; de 10-15rnduri, n care s argumentezi apartenena

    la specie a fabulei Ma i oarecii. 12puncten compunere trebuie:- s numeti dou dintre caracteristicile speciei, pe care s le ilustrezi cuexemple din text; 4 puncte

    - s argumentezi finalitatea moral a textului; 4 puncte- s ai o structur adecvat tipului de text i cerinei formulate;

    84

    - s te nscrii n limita spaiului indicat.

    Subiectul al II-lea (36 de puncte)

    2 puncte2 puncte

  • 3. Propoziiile din fraza De data aceasta, Hogwarts nu mai este refugiul sigurcare era odat, ntruct Cap-de-Mort i ntinde puterea att asupra ncuiailor,ct i asupra lumii vrjitorilor sunt, n ordine:a. principal, atributiv, cauzal;b. temporal, atributiv, cauzal;c. principal, concesiv, consecutiv. 6 puncte

    4. Transcrie subiectul i predicatul primei propoziii din fraza n plus, dra-gQstea i gelozia plutesc n aer, ns tragedia este aproape, iar Hogwarts-ul s-arputea s nu mai fie niciodat ceea ce afost. 6 puncte

    B.Scrie o compunere, de 10-15rnduri, n care s povesteti coninutul unui

    film vizionat recent. .12 puncten compunerea ta, trebuie:- s precizezi titlul i tipul filmului (de aventuri, istoric, SFetc.);

    4 puncte- s prezini pe scurt succesiunea ntmplrilor la care particip persona-jele; 4 puncte

    - s ai o structur adecvat tipului de text i cerinei formulate;

    - s te nscrii n limita de spaiu indicat.2 puncte2 puncte

    NOT! Respectarea, n lucrare, a ordinii cerinelor nu este obligatorie. Vei primi12puncte pentru redactarea ntregii lucrri (unitatea compoziiei -1 p.; coerena tex-tului - 2 p.; registrul de comunicare, stilul i vocabularul adecvate coninutului - 2 p.; or-tografia - 3 p.; punctuaia - 2 p.; aezarea corect a textului n pagin, lizibilitatea - 2 p.).

    Varianta 12

    Subiectul I (42 de puncte)

    Citeste cu atentie textul urmtor:. .A trecut nti o boarePe deasupra viilor,i-a furat de prin ponoare*Puful ppdiilor.

    85

  • 86

    Cu acorduri lungi de lirI-au rspuns fneele.Toate florile optir,ntorcndu-i feele.

    Un salcm privi spre munteMndru ca oflamur.Solzii jrunzelor mrunteS-au zburlit pe-o ramur.

    Mai nti o coofanFr ocupaieA adus o veste-n goani-a fcut senzaie:

    Cic-n munte, la povarn,Plop ii i rsurileSpun c vine-un vnt de iarnRscolind pdurile,

    i-auzind din deprtareVocea lui tiranic,Toi ciulinii pe crareFug, cuprini de panic ...

    (G. Toprceanu - Rapsodii** de toamn)Dictionar,*ponor, s.n. (pop.) - vgun, groap, rp.*rapsodie, sf - scriere liric n versuri, fantezist i sentimental, de un co-

    lorit pitoresc.

    A.Scrie rspunsul pentru fiecare dintre cerinele urmtoare:1. Transcrie dou neologisme din text. 6 puncte2. Motiveaz ntrebuinarea semnelor ortografice i/ sau de punctuaie n

    versul: S-au zburlit pe-o ramur. 6 puncte3. Transcrie cte un fragment/ o structur pentru fiecare dintre urmtoarele

    figuri de stil: comparaie, personificare. 6 puncte4. Precizeaz rima i msura.versurilor din prima strof. 6 puncte5. Explic, ntr-o compunere de maximum 5 rnduri, semnificaia imagi-

    nii din urmtoarele versuri: ...0 boare/ [... ] aJurat de prin ponoare/ PuJul p-pdiilor. 6 puncte

  • Subiectul al II-lea (36de puncte)

    2 puncte2 puncte- s te nscrii n limita spaiului indicat.

    n compunere trebuie:- s ilustrezi, cu exemple adecvate, relaia dintre titlu i coninutul textu-lui liric; 4 puncte

    - s menionezi cel puin dou mijloace artistice prin care este susinutideea sugerat de titlu; 4 puncte

    - s ai o structur adecvat tipului de text i cerinei formulate;. .

    B.Scrie o compunere, de 10-15rnduri, n care s prezini semnificaia titlu-

    lui poeziei Rapsodii de toamn, prin raportare la coninutul textului liric.12 puncte

    Citeste cu atentie textul urmtor:, ,Teritoriul iiIii noastre este aezat n sud-estul Europei, de-a lungul paralelei de 45,

    n plin zon temperat. Prin Dunre este legat de Europa Central, iar prin MareaNeagr se deschide spre Orient. Munii Carpai l strbat de la nord la sud, apoi, n-torcndu-se la "curbur", de la est la vest i se nchid n sfrit ctre nord ..

    6 puncte6 puncte

    A.Scrie rspunsul pentru fiecare dintre cerinele urmtoare:1. Formuleaz cte un enun n care s precizezi urmtoarele informaii, fo-

    losind date extrase din textul de mai sus:- zona geografic n care se afl teritoriul Romniei;- un reper util n identificarea pe hart a rii noastre;- tipul de clim al acestei zone geografice.

    2. Precizeaz scopul textului de mai sus.3. Numrul total al propoziiilor din textul de mai sus este de:

    a.3;b.4;c.5. 6 puncte

    4. Transcrie toate substantivele articulate din prima propoziie a textului.6 puncte

    B.Dezvolt textul de mai sus ntr-o descriere literar de 10-15rnduri, n care

    s integrezi sinonime adecvate contextului ale cuvintelor subliniate.n compunerea ta, trebuie: 12puncte- s ordonezi n mod corespunztor elementele componente ale tabloului;

    4 puncte

    87

  • - s foloseti patru figuri de stil diferite; 4 puncte- s ai o structur adecvat tipului de text i cerinei formulate;

    Subiectul I (42de puncte)

    Varianta 1-3

    NOT! Respectarea, n lucrare, a ordinii cerinelor nu este obligatorie. Vei primi12puncte peI}tru redactarea ntregii lucrri (unitatea compoziiei -1 p.; coerena tex-tului - 2 p.; registrul de comunicare, stilul i vocabularul adecvate coninutului - 2 p.; or-tografia - 3 p.; punctuaia - 2 p.; aezarea corect a textului n pagin, lizibilitatea - 2 p.).

    2 puncte2 puncte- s te nscrii n limitele de spaiu indicate.

    88

    ,

    i,1, '1

    i: !

    il;i:

  • 5. Prezint, cu propriile cuvinte, celedou alternative ale cocoului, atuncicnd se hotrte s plece de acas. 6 punCte

    B.Scrie,n maximum 5 rnduri, rezumatul textului dat. 12puncte.Veiavea n vedere:~.s respeci fidelitatea fa de textul dat; 2 puncte--'s desprinziideile principale ale textului; 2 puncte'- s prezini succesiunea ntmplrilor la care particip personajele;

    - 2 puncte- s respeci conveniile specifice rezumatului; 2 puncte-s ai un coninut adecvat tipului de text i cerinei formulate; 2puncte- s te nscrii n limita de spaiu indicat. 2 puncte

    Subiectul al II-lea (36de puncte)

    Citeste cu atentie textul urmtor:, ,Vara, fructele i legumele sunt variate i apetisante. Dar nu numai att. Roiile

    conin licopen (substan necesar pentru ntreinerea pielii) i vitamina C. Ardeiisunt i ei surse excepionale de vitamina C. n 140 de gr. de ardei, se gsesc mai multde 140 de mgr. de vitamina C. i procentul de betacaroten (provitamina A) este foarteridicat, mai ales n compoziia ardeiului rou. Asocierea dintre vitamina ei betac-aroten este extrem de benefic pentru sntatea pielii, dar i a sistemului cardio-vas-cular. Fasolea verde este excelent pentru regimurile alimentare ale persoanelorsupraponderale, aportul ei caloric fiind moderat (24 de calorii n 100 de grame defa-sole verde). Vara este, de asemenea, sezonul pepenilor galbeni i verzi. i aportul lorcaloric este minim. n plus, conin betacaroten (mai ales pepenii galbeni) ipotasiu,ambele importante pentru prevenirea tulburrilor cardio-vasculare. Nu rata nicicaisele, bogate i ele n betacaroten.

    A.Scrie rspunsul pentru fiecare dintre cerinele urmtoare:1. Formuleaz cte un enun n care s precizeziurmtoarele informaii, fo-

    losind date extrase din:textul de mai sus:- dou dintrelegumele i/ sau frudelerecomandate persoanelor supra-ponderale;

    - un motiv pentru care merit s facio cur decaise;-legumele i fructele indicate pentru prevenirea afeciunilor sistemu-lui cardio-vascular. 6 puncte

    te.- . _ 89

  • 90

    2. Precizeaz unul dintre scopurile textului de mai sus. 6 puncte3. Indic numrul prilor de propoziie din enunul: Vara, fructele i legu-

    mele sunt variate i apetisante.a.3;b.4;c. 5. 6 puncte

    4. Alctuiete o fraz n care s existe i o propoziie subordonat circum-stanial de cauz, avnd ca termen regent forma verbal nu rata.

    6 puncte

    B.Scrie, pe baza fragmentului dat, o compunere de 10-15rnduri, n care s

    prezini opinia ta argumentat, n legtur cu beneficiile unei diete bogate nlegume i fructe proaspete.

    n compunerea ta, trebuie:- s prezini cteva dintre calitile fructelor i legumelor despre care va fivorba n compunere; 4 puncte

    - s indici minimum dou argumente adecvate, n favoarea unei diete bo-gate n legume i fructe; 4 puncte

    - s aio structur adecvat tipului de text i cerinei formulate; 2 puncte- s te nscrii n limita de spaiu indicat. 2 puncte

    NOT! Respectarea, n lucrare, a ordinii cerinelor nu este obligatorie. Vei primi12 puncte pentru redactarea ntregii lucrri (unitatea compoziiei -1p.; coerena tex-tului - 2 p.; registrul de comunicare, stilul i vocabularul adecvate coninutului - 2 p.; or-tografia - 3 p.; punctuaia - 2 p.; aezarea corect a textului n pagin, lizibilitatea - 2 p.).

    Varianta 14

    Subiectul I (42de puncte)

    Citete cu atenie textul urmtor:n vacana mare aveam s-mi sporesc orizontul cu experiena unei lumi noi, a

    muntelui. De aproape dou decenii prinii n-au mai apucat calea spre munte, cumobinuiau n anii tineree lor lor. Tata care nu era niciodat foarte sntos, se pomenintr-o zi cam slbit i ne spuse c are s mute casa la aer mai tare.ohotrre fu luatnemijlocit cu chiote: vom pleca la munte. Tata se va nelege cu un pdurar s ne ce-deze pentru un ir de sptmni casa.

  • Se putea ajunge n pragul acestei colonii de pdurari pe-un drum ce erpuia, mainti domol i bine btut, apoi tot mai accidentat, cnd pe un mal, cnd pe cellalt, alrului. Pe drumul capricios, n fiecare sptmn scormonit i stricat de puhoaiele cedescrcau mrciniul muntelui peste el, cltorului nu-i era cu putin dect o na-intare nceat i rbdurie, cu crua.

    ntr-o nainte-de-amiaz trzie, dup ce au fost ncrcate n cru toate cele tre-buincioase somnului i traiului pentru vreo ase sptmni, pornirm. Pn seara n-djduia)rl s ajungem ...

    (Lucian Blaga - Hronicul i cntecul vrstelor)A.'Scrie rspunsul pentru fiecare dintre cerinele urmtoare:1. Scrie trei expresii/ locuiuni care s conin cuvntul zi. 6 puncte2.Subliniaz semivocalele din urmtoarele cuvinte: muntelui, dou, obi-

    nuiau. 6 puncte3. Transcrie trei indici de timp. 6 puncte4. Indic modul! modurile de expunere prezent(e) n text. 6 puncte5.Argumenteaz, ntr-o compunere de maximum cinci rnduri, c frag-

    mentul de mai sus aparine situaiei iniiale/ expoziiunii textului.6 puncte

    B.12puncteScrie,n maximum 5 rnduri, rezumatul textului dat.

    Veiavea n vedere:- s respeci fidelitatea fa de textul dat; 2 puncte- s desprinzi ideile principale ale textului; 2 puncte- s prezini succesiunea ntmplrilor la care particip personajele;

    ,2 puncte2 puncte2 puncte2 puncte

    - s respeci conveniile specifice rezumatului;- s ai un coninut adecvat tipului de text i cerinei formulate;- s te nscrii n limita de spaiu indicat.

    Subiectul al II-lea (36 de puncte)

    Citete cu atenie textul urmtor:Ciocrlia de cmp (alauda arvensis) se ntlnete frecvent n inuturile joase,

    de step, din Europa, dar apare i n lungul vilor montane largi i nierbate, i nzona alpin. Are coloritul cafeniu-glbui cu pete ntunecate, ventral fiind albicios.Cuibrete pe sol n ierburi. Cele 3-4 ou pmntii, cu pete brune, sunt cloci te cam12 zile, de ctre femel. Ponta este depus n luna aprilie. Pe var scot 2-3 generaiide pui. Masculul cnt n zbor, la mare nlime deasupra cuibului. Iarna se ntnesc

    91"'.' '.' IiIIliIlIflII~ _

  • (Dimitrie Radu - Mic atlas omitologic)

    mai ales n locurile de mic altitudine. Unele populaii ierneaz n nordul Africii isud-vestul Asiei.

    NOT! Respectarea, n lucrare, a ordinii cerinelor nu este obligatorie. Vei primi12puncte pentru redactarea ntregii lucrri (unitatea compoziiei -1p.; coerena tex-tului - 2 p.; registru} de comunicare, stilul i vocabularul adecvate coninutului - 2 p.; or-tografia - 3 p.; punctuaia - 2 p.; aezarea corect a textului n pagin, lizibilitatea - 2 p.).

    2 puncte2 puncte- s te nscrii n limitele de spaiu indicate.

    A.Scrie rspunsul pentru fiecare dintre cerinele urmtoare:1. Formuleaz cte un enun n care s precizezi urmtoarele informaii, fo-

    losind date extrase din textul de mai sus:- denumirea tiinific a ciocrliei;- numrul aproximativ de pui de-a lungul unui an;- aria de rspndire. 6 puncte

    2. Precizeaz tema textului. 6 puncte3. Prin extensia prilor de propoziie subliniate din enunul Masculul cnt

    n zbor, la mare nlime deasupra cuibului n propoziiile subordonate co-respunztoare, se obin, n ordine:a. subiectiv, circumstanial de loc, circumstanial de loc, circum-

    stanial de loc;b. subiectiv, circumstanial de timp, circumstanial de loc, circum-

    stanial de loc;c. completiv direct, circumstanial de timp, circumstanial de timp,circumstanial de timp. 6 puncte

    4. Precizeaz modul i timpul verbelor din enunurile: Cele 3-4ou pmn-tii, cu pete brune, sunt docite cam 12 zile, de ctre femel. Panta este depusn luna aprilie. 6 puncte

    B.Dezvolt textul de mai sus ntr-o descriere literar, de 10-15 rnduri, n

    care s integrezi sinonime adecvate contextului ale cuvintelor subliniate.12 puncte

    n compunerea ta, trebuie:- s ordonezi n mod corespunztor elementele componente ale tabloului;

    4 puncte- s foloseti patru figuri de stil diferite; 4 puncte- s ai o structur adecvat tipului de text i cerinei formulate;

    92

  • Varianta 15

    Subiectul I (42 de puncte)

    Citeste cu atentie textul urmtor:, ,

    n sus pe Argi,Prin I crpeni,Prin I aluni,Plimb-mi-se, plimbDomnul Negru-vodPe dalba-i moieC-o verde cocie*,Verde zugrvit,'Ntr-aur poleit,Cu opt telegari,Cu nou zidari,Nou meteri marii Manole zece,Care mi-i ntrece,St inima-i rece.El c mi-a mblatara-n lung i-n lat,Prin I crpeni,Prin I aluni,Lungi,Curmezi,Dar tot n-au gsitUn zid nvechit,Un zid prsit,Rmas de demult.

    (Meterul Manole)Dicionar*cocie, cocii, s.f. (nv. i reg.) - trsur (uoar), cru.

    A.Scrie rspunsul pentru fiecare dintre cerinele urmtoare:1. Scrie dou enunuri n care s integrezi cte o expresie/locuiune a cu-

    vintelor inim, respectiv, a rmne. 6 puncte

    93

  • Subiectul al II-lea (36 de puncte)

    - s ilustrezi aceste caracteristici cu exemple din textul ales;- s ai o structur adecvat tipului de text i cerinei formulate;- s te nscrii n limita spaiului indicat.

    94

    2. Transcrie trei cuvinte a cror form nu se mai regsete n limba literaractual. 6 puncte

    3. Numete momentul subiectului prezent n text. 6 puncte4. Precizeaz o trstur prin care Manole se difereniaz de ceilali me-

    teri. 6 puncte5. Explic, ntr-o compunere de maximum 5 rnduri, valoarea expresiv a

    structurii subliniate din versurile urmtoare: ...a umblati ara-n lung i-n lat.6 puncte

    B.Scrie o compunere, de 10-15rnduri, n care s argumentezi apartenena

    la specie, a unei balade studiate. 12 puncten compunere trebuie:- s precizezi dou caracteristici ale baladei populare, ca specie literar;

    4 puncte4 puncte2 puncte2 puncte

    Citete cu atenie textul urmtor:Modesta locuin a prinilor mei a fost construit n 1926 pe terenul cumprat

    de la un negustor, aflat ntr-o zon situat ntre strzile Negoiul i Meterul Ma-nole, de la marginea Bucuretiului.

    Casa avea urmtoarele dotri: ap curent, canalizare, lumin electric, telefon, n-clzirea fiind mixt - sobe cu lemne i crbuni, sob cu petrol la buctrie i boilerelectric pentru nclzirea apei la baie i la buctrie.

    n curte se gseau o grdin i un spaiu de circulat, pavat cu dale din beton. ngrdin aveam un tei, un viin turcesc, un brad, vi de vie i flori n toate sezoanele.n fiecare sezon fceam lucrri necesare bunului mers al casei astfel: primvara searanja grdina, se tia via, se vruiau pomii, apoi se stropea via contra manei; varase cumprau lemnele pentru iarn i petrolul; toamna se scuturau courile, iar iarnane luptam cu nmeii de zpad din curte i de pe strad.

    (Ecaterina Simu - Amintiri)A.Scrie rspunsul pentru fiecare dintre cerinele urmtoare:1. Formuleaz cte un enun n care s precizezi urmtoarele informaii, fo-

    losind date extrase din textul de mai sus:- dotrile locuinei descrise;

  • Subiectul I (42 de puncte)

    Varianta 16

    NOT! Respectarea, n lucrare, a ordinii cerinelor nu este obligatorie. Vei primi12puncte pentru redactarea ntregii lucrri (unitatea compoziiei -1 p.; coerena tex-tului - 2 p.; registrul de comunicare, stilul i vocabularul adecvate coninutului - 2 p.; or-tografia - 3 p.; punctuaia - 2 p.; aezarea corect a textului n pagin, lizibilitatea - 2 p.).

    95

    6 puncte6 puncte

    /""'%t"

    - motivul pentru care vara se cumpra petrol;-lucrarea necesar bunului mers al casei care se efectua iarna.

    2. Transcrie cte un indice de spaiu i un indice de timp.3. Noteaz litera corespunztoare rspunsului corect:

    Prin extensia funciei sintactice a structurii subliniate din enunul ...iarnane luptam cu nmeii de zpad din curte i de pe strad n propoziie su-bordonat corespunztoare, se obine o:a. atributiv; .b. circumstanial de loc;c. completiv indirect. 6 puncte

    4. Precizeaz valoarea morfologic i funcia sintactic a cuvintelor subli-niate: Modesta locuin a prinilor mei a/ost construit n 1926. 6puncte

    B.Descrie, ntr-o compunere de 10-15rnduri, casa n care locuieti .

    .12 puncteCompunerea ta trebuie:-'-o s conin indici de spaiu i de timp; 4 puncte- s conin o enumerare a elementelor care compun ambiana locuinei;

    4 puncte- s aib o structur adecvat tipului de text i cerinei formulate;

    2 puncte- s se nscrie n limitele de spaiu indicate. 2 puncte

    Citete cu atenie textul urmtor:

    Spnzurat de aer printre ramurise frmnt n mtasa-iun pianjen.Raza lunii l-a trezit din somn.

  • 96

    Ce se zbate ? A visat craza lunii-i fir de-al lui icearc-acuma s se urcepn-n ceruri, sus, pe-o raz.Se tot zbate ndrzneuli s-azvrle.i mi-e teamc-o s cad - vistorul.

    (Lucian Blaga, Vistorul)

    A.Scrie rspunsul pentru fiecare dintre cerinele urmtoare:1. Identificm text dou cuvinte care aparin aceleiai familii lexicale,pre-

    ciznd i cuvntul de baz. 6 puncte2.Menioneaz dou consecine ale folosirii cratimei n structura de-al.

    6 puncte3. Transcrie dou figuri de stil distincte, preciznd felul lor. 6 puncte4. Indic dou argumente care pot justifica faptul c textul dat aparinegenului liric.6 puncte

    5. Explic,n maximum 5 rnduri, semnificaia versurilor: Ce se zbate ? Avisat cl raza lunii-i fir de-al lui i/ cearc-acuma s se urce/ pn-n ceruri, sus,pe-o raz. 6 puncte

    B.Scrie o compunere, de 10-15rnduri, n care s prezini semnificaia titlu-

    lui poeziei Vistorul, prin raportare la coninutul textului. 12puncteIn compunere trebuie:- s ilustrezi, cu exemple adecvate, relaia dintre titlu i coninutul poe-ziei; 4 puncte

    - s menionezicel puin dou mijloace artistice prin care este susinutideea sugerat de titlu; 4 puncte

    - s ai o structur adecvat tipului de text i cerinei formulate; 2 puncte- s te nscrii n limita spaiului indicat. 2 puncte

    Subiectul al il-lea (36de puncte)

    Citete cu atenie textul urmtor:Muzeul Satului din inima capitalei constituie pentru toi romnii i oaspeii str-

    ini care ne viziteaz ara -fie ei specialiti sau turiti - un reper de spirit romnesc,o imagine vie a lumii satului tradiional, expresie a artei noastre rneti. [00.]

  • ,nceputurile constituirii Muzeului Satului se situeaz cu peste 100 de ani n urm(1.865-1867), cnd remarcabilul om de cultur Al. Odobescu lansa ideea necesitiide prezentare n expoziie i a unor gospodrii rneti. [...], ,',Proiectul mai vechi al lui Al. Odobescu afost desvrit n anul 1936, cnd s-a n-fiinat Muzeul Satului Romnesc, "ca oper colectiv - dup cum scria H.H. Stahl,,unul dintre fondatorii si - a colii Sociologice Romne, creat i condus de profe-sorul [)imitrie Gusti". [...], Specialitii i studenii au adl,lnat pe cele 5hectare repartizate pe malul lacului He-

    rstru, n nordul Bucuretiului, ,,30 de gospodrii autentice sau reconstruite dupaezrile cde mai caracteristice ale rii", un tezaur inestimabil de tehnic, de tiini art romneasc, prezentndu-se vizitatorului ca un sat-sintez, reprezentativ pen-tru spiritualitatea romneasc. [...]

    Muzeuls-a ridicat n luna lui florara anului 1936, n dou luni, participnd al-turide specialiti, de oameni de cultur i art, 130 de meteri populari venii din sa-tele de unde erau aduse casele i 1100 muncitori (zidari, tmplari, dulgheri, pictoride construcii etc,) repartizai n sectoarele aflate n construcie. [...]

    Astzi Muzeul Satului se ntinde pe o suprafa de 10 ha, cu 71 de complexe, cu317 de construcii diferite: case, anexe, biserici, instalaii detehnic popular, atelieremeteugreti - toate repartizate de-a lungul ulielor strjuite de arbori i flori,ntr-un mirific cadru natural.

    (Aurelia Cosma, Doina Ifnoni, MuzeulSatului)

    A.Scrie rspunsul pentru fiecare dintre cerinele urmtoare:1. Formuleaz cte un enun n care s numeti urmtoarele elemente careprivesc articolul citat:- autorul/ autorii;- personalitatea care a lansat ideea realizrii unui Muzeu al Satului;- dou categorii de participani la realizarea muzeului. 6 puncte

    2. Selecteaz trei repere numerice pe care le consideri relevante pentru ac-tualul Muzeu al Satului. 6 puncte

    3. Noteaz rspunsul corect pentru cerina: 6 punctePropoziia subordonat din fraia Proiectul mai vechi al lui Al. Odobescu afost desvrit n anul 1936, cnd s-a nfiinat Muzeul Satului Romnesc ... estea. subiectiv;b. circumstanial de timp;c. atributiv.

    4. Precizeaz funcia sintactic i diateza urmtoarelor verbe din text: par-ticipnd, erau aduse, se ntinde. 6 puncte

    B:Redacteaz o compunere, de 10-15rnduri, n care s-i descrii o vizit(real sau imaginar) la Muzeul Satului din Bucureti, primvara, pornindde la informaiile din text. 12 puncte

    97

  • 98

    n compunerea ta, trebuie:- s descrii Muzeul Satului din Bucureti, referindu-te la elemente spaiale(imaginea de ansamblu, cldirile componente i detaliile) i temporale(anotimpul, momentul zilei); 4 puncte

    - s prezini impresiile tale despre elementele care fac din acest muzeu oatracie turistic; c 4 puncte

    - s ai o structur adecvat tipului de text i cerinei formulate; 2 puncte- s te nscrii n limitele de spaiu indicate. 2 puncte

    NOT! Respectarea, n lucrare, a ordinii cerinelor nu este obligatorie. Vei primi12 puncte pentru redactarea ntregii lucrri (unitatea compoziiei -1 p.; coerena tex-tului - 2 p.; registrul de comunicare, stilul i vocabularul adecvate coninutului - 2 p.; or-tografia - 3 p.; punctuaia - 2 p.; aezarea corect a textului n pagin, lizibilitatea - 2 p.).

    Varianta 17

    Subiectul I (42 de puncte)

    Citete cu atenie textul urmtor:

    o linite solemn i activ.Milioane dejrunze,Milioane de ace de brad,Oscilnd pe un cadran imens.

    Lemnul ca o aspiraie a pmntului,A pietrei. Brazi, paltini, ulmi, stejariAttea esente de divinitate.n jurul me~ pdurea lucreaz la cercuri.

    n trunchiuriCiocnitoarea bate nituri* -,E o linite ncrcatDe febra nlrii unor catarge.

    Unde plec, Doamne?(Marin Sorescu - Pdurea)

    Dicionar*nit, nituri, s.n. - tij de metal folosit la mbinarea pieselor metalice.

  • A.Scrie rspunsul pentru. fiecare dintre cerinele urmtoare:1. Scrie sinonimele a trei neologisme din text. 6 puncte2. Desparte n silabe cuvintele din text: linite, solemn, milioane, aspiraie,

    ulmi, divinitate. 6 puncte3. Selecteaz o enumeraie, o comparaie i un epitet. 6 puncte4. Transcrie un vers n care eul liric apare n mod explicit. 6 puncte5, Explic, n maximum 5 rnduri, semnificaia versului: n jurul meu p-

    durea lucreaz la cercuri. 6 puncte

    B.Scrie o compunere, de 10-15rnduri, n care s prezini semnificaia titlu-

    .lui poeziei Pdurea, prin raportare la coninutul textului. 12 puncteIn compunere trebuie:- s ilustrezi, cu exemple adecvate, relaia dintre titlu i coninutul poe-ziei; 4 puncte

    - s menionezi cel puin dou mijloace artistice prin care este susinutideea sugerat de titlu; 4 puncte

    - s ai o structur adecvat tipului de text i cerinei formulate; 2 punde- s te nscrii n limita spaiului indicat. 2 puncte

    Subiectul al II-lea (36de puncte)

    Citete cu atenie textul urmtor:Mult vreme cinele afost utilizat i pentru tras crucioare cu mrfuri, mai ales

    n Belgia i Olanda. Msurile de protecie a animalelor, dar mai ales motorizareatransporturilor n ultimele decenii aU$COSdin uz acest mod de traciune. [00.]

    Ca nsoitor al nevztorilor, cinele a/ost utilizat nc din Antichitate. O frescdin Herculanum nfieaz un om nevztor innd n mna dreapt o funie prinsde zgarda unui cine. [oo.]nprezent ns astfel de utilizare a devenit,foarterar. maiales n aglomeraiile urbane. ~

    O sarcin modern a dobndit-o cinele ca aviator. Intre America i ExtremulOrient, deasupra zpezilor polare zboar avioane n curs regulat pentru a aprovi-ziona staiunile meteorologice. n caz de accident, supravieuitorii ar muri pe ban-chiz, de foame i frig; ca s-i salveze, sunt lansaidin avioane "cini-paraut",avnd legate pe spate provizii de hran i materiale de prim ajutor. Cinii descoperprin miros locul accidentului i se grbesc ntr-acolo. Tot prin ajutorul lor sunt des-ervite i unele observatoare meteorologice polare.

    (Aristide N. Popescu - Semper fidelis)

    99

  • 100

    A.Scrie rspunsul pentru fiecare dintre cerinele urmtoare:1. Formuleaz cte un enun n care s numeti urmtoarele elemente careprivesc articolul citat:- autorul;- tema fragmentului;- dou situaii n care intervin salvator "cinii-paraut". 6 puncte

    2.Menioneaz trei utilizri ale cinelui n ajutorul sau pentru salvarea oa-menilor, descrise n fragmentul dat. 6 puncte

    3.Noteaz rspunsul corect pentru cerina: 6 punctePropoziia subordonat din fraza ca s-i salveze, sunt lansai din avioane"cini-paraut", avnd legate pe spate provizii de hran i materiale de primajutor este:a. circumstanial de timp;b. circumstanial de scop;c. circumstanial de cauz.

    4. Precizeaz funcia sintactic a cuvintelor subliniate n text i valoarealor morfologic. 6 puncte

    B. Redacteaz o compunere de 10-15 rnduri n care s prezini o ntm-plare (real sau imaginar) despre un cine care salveaz un om, avnd capunct de plecare sugestiile din textul de mai sus. 12 puncte

    n compunerea ta trebuie:- s prezini, pe scurt, ntmplarea (real sau imaginar) prin care treceun cine pentru a salva omul; 4 puncte

    - s-i exprimi opinia despre cele ntmpla te; 4 puncte- s ai o structur adecvat tipului de text i cerinei formulate; 2 puncte- s te nscrii n limita de spaiu indicat. 2 puncte

    NOT! Respectarea, n lucrare, a ordinii cerinelor nu este obligatorie. Vei primi12puncte pentru redactarea ntregii lucrri (unitatea compoziiei -1 p:; coerena tex-tului - 2 p.; registrul de comunicare, stilul i vocabularul adecvate coninutului - 2 p.; or-tografia - 3p.; punctuaia - 2 p.; aezarea corect a textului n pagin,lizibilitatea - 2 p.).

  • Varianta 18

    Subiectul I (42 de puncte)

    Citete cu atenie textul urmtor:Codrule, stpnule,Codrule, btrnule!Mic-i tu poienilei-i ridic genele,De privete pn-n zare:Nu s-arat ir de care,ir de care ferecate,Scrind mpiedicate,De-angarale* -mpovrate,De neferi** nconjurate? ..Codrule, stpnule,Codrule, btrnule!Scutur-i tu pleteleS s-adune cetele:Cetele haiducilor,Spaimele rscrucilor,S rstoarne carele,Vnzolind covoarele,S desfunde lzileS-i mpart przile ...

    (St. O. Iosif - Cntec vechi)Dicionar*angara, angarale, s.f. - (n Evul Mediu, n Moldova i ara Romneasc)

    nume generic dat obligaiilor n munc impuse rnimii.**nefer, neferi, s.m. - soldat pmntean din corpul arnuilor; soldat care

    fcea parte dintr-o poter.

    A.Scrie rspunsul pentru fiecare dintre cerinele urmtoare:1. Scrie antonimele urmtoarelor cuvinte din text: ferecate, mpovra te, bO.-

    trn. 6 puncte2.Motiveaz utilizarea virgulei n versurile: Codrule, stpnule,/ Codrule,

    btrnule! 6 puncte3. Transcriecte un fragment/ o structur pentru fiecaredintre urmtoarelefiguri de stil: o metafor, o repetiie i o personificare. 6 puncte

    4. PreCizeazmsura, ritmul i felul rimei din versurile de mai sus.6 puncte

    101-_.._--------------------------------~~

  • 102

    5. Explic, n maximum 5 rnduri, semnificaia versurilor: Codrule, stp-nue,l Codrule, btrnuleflScutur-i fu pletele/ S s-adune cetele. 6 puncte

    B.Scrie o compunere, de 10-15rnduri, n care s ilustrezi realizarea moti-

    vului literar al comuniunii dintre om i natur n poezia Cntec vechi.12 puncte

    n compunere trebuie:- s precizezi genul literar i trsturile acestuia, id~ntificabile n text;

    4 puncte- s prezini semnificaia a dou dintre mijloacele artistice folosite de autor(figuri de stil, procedee artistice, imagini artistice) pentrua ilustra comuniu-nea dintre om i natur; 4 puncte

    - s ai o structur adecvat tipului de text i cerinei formulate; 2 puncte- s te nscrii n limita spaiului indicat. 2 puncte

    Subiectul al II-lea (36 de puncte)

    Citete cu atenie textul urmtor:Pdurile tropicale ale lumiiPdurile tropicale se gsesc n apropierea Ecuatorului, n regiuni cu ploi bogate.

    Cele mai ntinse pduri tropicale sunt n bazinul Ainazonului din America de Sud,n America Central, Africa Central i de Vest, sud-estul Asiei i estul Madagasca-rului. Suprafee mici de pdure mai exist n nordul Australiei i n insulele Pacifi-eului.

    Viaa n pdurea tropicalDatorit cldurii din tot timpul anului i precipitaiilor bogate, pdurile tropicale

    din zonele joase au cea mai mare diversitate de plante i animale de pe Pmnt. Chiari azi, oamenii de tiin descoper noi specii care triesc n zone izolate. Plantelecresc n condiii de cldur i umiditate. Ele furnizeaz hran din abunden pentrupsri, insecte i alte animale. [...]

    Pdurea n pericolPdurea tropical este distrus din ce n ce mai mult, din cauza exploatrii fores-

    tiere i a defririlor carefac locfermelor, agriculturii, carierelor i drumurilor. Foartemulte specii binecunoscute de plante i animale sunt ameninate serios atta timpct habitatele lor din pdure sunfdistruse i vntoarea continu nestingherit. Acolounde unele animale, caurangutanul i tigrul, se gseau cu sutele de mii, acum aurmas doar cteva sute de indivizi. Nu va trece mult timp pn ce aceste animale vordisprea pentru totdeauna din slbticie.

    (Panorame. Pdurea tropical)

  • NOT! Respectarea, n lucrare, a ordinii cerinelor nu este obligatorie. Vei primi12puncte pentru redactarea ntregii lucrri (unitatea compoziiei -1 p.; coerena tex-tului - 2p.; registrul de comunicare, stiluli vocabularul adecvate coninutului -2 p.; or-tografia - 3 p.; punctuaia - 2 p.; aezarea corect a textului n pagin, lizibilitatea - 2 p.).

    n compunerea ta, trebuie:- s prezini importana protejrii pdurii tropicale n lumea de azi;

    4 puncte- s valorifici dou secvene din text care ilustreaz necesitatea protejriipdurii tropicale de exploatarea forestier haotic; 4 puncte

    - s ai un coninut adecvat tipului de text i cerinei formulate; 2 puncte- s te nscrii n limita spaiului indicat. 2 puncte

    A.Scrie rspunsul pentru fiecare dintre cerinele urmtoare:1. Formuleaz cte un enun n care s numeti urmtoarele elemente care

    privesc articolul citat:- titlul i un subtitlu;- editura care a publicat lucrarea;- dou cauze pentru care pdurile tropicale din zonele joase au cea mai mare

    diversitate de plante i animale depe Pmnt. 6 puncte2. Transcrie fragmentul despre zonele geografice n care se gsesc celemaintinse pduri tropicale. 6 puncte

    3. Noteaz rspunsul corect pentru cerina: 6 puncten enunul Pdureatropical este distrus, din ce n ce mai mult, din cauza ex-ploatrii forestiere i a defririlor care fac loc fermelor, agriculturii, carierelori drumurilor, felul propoziiilor este urmtorul:- propoziie principal, propoziie circumstanial de cauz, propoziieatributiv;

    - propoziie principal, propoziie circumstanial de mod, propoziieatributiv;

    - propoziie principal, propoziie subordonat atributiv.4. Precizeaz gradul de comparaie la care se gsesc adjectivele subliniate

    i funcia lor sintactic. 6 puncte

    B.Scrie o compunere, de 10-15rnduri, n care s~iexprimi prerea despre

    necesitatea protejrii pdurii tropicale de defriri extinse, n zilele noastre.12 puncte

    103 . __ .Sli.. . :a.-;

  • I i: I

    104

    Varianta 19

    Subiectul I (42de puncte)

    Citete cu atenie textul urmtor:Pe cer civa nouri nc, palizi, zdrenuii de soare,Se topesc cafulgii iernii, pe pmnt umbra lor moare.Sus nemrginire-albastr, jos e mrginitul verde.n potop de umbr satul, sub copaci stufoi, se pierde.Stncile i scot din dealuri a lor fruni mbtrnite;Iar pe vale-i duce grla undele-i neliniti te.Stnca zice grlei: - Spune-mi, pentru. ce eti trectoare?Pentru ce, i zi i noapte, i pe luna i pe soare,De al vremii bici gonit, tu alergi nencetat?Nu vezi eu cum rd de vreme i de zboru-i necurmat? [...]~ Tu, rspunde grla stncei, tu ai somnul drept ursit,Eu n mine port viaa. Dormi. Eu sunt neadormit! [...]

    (Alexandru Vlahu - Pe deal)

    A.Scrie rspunsul pentru fiecare dintre cerinele urmtoare:1. Selecteaz din text dou cuvinte formate prin derivare i un cuvnt for-

    mat prin conversiune (schimbarea valorii gramaticale). 6 puncte2.Motiveaz utilizarea celor dou virgule n structura: - Tu, rspunde grla

    stncei, tu ai somnul ... 6 puncte3. Transcriecteun fragment/ o structur pentru fiecaredintre urmtoarele

    figuri de stil: o antitez, o enumera ie i o personificare. 6 puncte4.Menioneaz dou trsturi ale pastelului din primele ase versuri de

    mai sus. 6 puncte5. Explic, ntr-o compunere de maximum 5 rnduri semnificaia dialo-

    gului dintre stnc i grl. 6 punCte

    B.Argumenteaz ntr-o compunere de 10-15 rnduri, c poezia Pe deal de

    Alexandru Vlahu, aparine genului liric.n compunerea ta, trebuie:- s precizezi dou dintre caracteristicile genului liric; 2 puncte- s ilustrezi caracteristicile genului liric cu exemple extrase din text;

    2 puncte- s explici modul prin care se face simit prezena eului liric; 2 puncte

  • Subiectul al II-lea (36de puncte)

    (Prezentarea judeului Maramure, http://www.tourismguide.ro)

    - s prezini rolul mijloacelor/ procedeelor artistice n conturarea ideiipoetice; 2 puncte

    - s ai o structur adecvat tipului de text i cerinei formulate; 2 puncte- s te nscrii n limita spaiului indicat. 2 puncte

    Citete cu atenie textul urmtor:Judeul Maramure, sitilat la grania nordic a Romniei cu Ucraina, cuprinde ve-

    chile pmnturi ale Maramureului, Chioarul, Lpu i Depresiunea Baia Mare. Bo-giile n aur, argint, plumb, zinc, sare, puni ntinse, pduri i terenuri agricole,faunai flora au fcut ca acest jude sfie locuit cu inii de ani n urm.

    Municipiul Baia Mare este reedina administrativ a judeului Maramure.Din suprafaa de 6 215 kmpa judeului, zona montan ocup 43 %, cu Munii

    -Rodna i Masivul Pietrosul-cel mai nalt din Carpaii Orientali - i zona vulcaniccu Munii Guti i ible; 30 % din suprafa sunt dealuri iplatouri, iar 27 % suntocupate de depresiuni, lunci i terase.

    n mijlocul Maramureului, a Munilor Rodnei, Guti i ible se gsete D!~presiunea Maramureului, cea mai mare din Romnia, avnd 75 de km lungime i 20dekm lime; Pe crestele munilor, iarna domnete pn n lunile mai-iunie.

    JudeulMaramure este cunoscut nc din Antichitate pentru expoatrile de mi-nereuri. Baia Mare, Baia Sprie, Cavnic i Baia Bora s-au dezvoltat avndcabaz mi-neritul. n anul 1884, la Firiza, lng Baia Mare, s-a nceput prelucrarea plumbului,iar n 1920, prelucrarea zincului la Fabrica Phoenix ..

    Zona judeului Maramure pstreaz multe din vechile tradiii romneti, cum arfi folosirea lemnului n construcii, ct i costumele tradiionale purtate n zilele desrbtoare.

    A.Scrie rspunsul pentru fiecare dintre cerinele urmtoare:1.Formuleaz cte un enun n care s numeti urmtoarele elemente careprivesc articolul citat:- titlul;- domeniul tematic n care se ncadreaz;- informaiile despre vechile tradiii romneti pstrate n zona Mara-mureului. 6 puncte

    2.Menioneaz trei informaii de ordin geografic despre care consideri cpot constitui o atracie turistic. 6 puncte

    3. Noteaz rspunsul corect pentru cerina: 6 punctePropoziia subordonat din fraza Bogiile n aur, argint, plumb, zinc, sare,puni ntinse, pduri i terenuri agricole, fauna i flora au fcut ca acest judes fie locuit cu mii de ani n urm este:

    105

  • - s ai o structur adecvat tipului de text i cerinei formulate;- s te nscrii n limita de spaiu indicat.

    a. predicativ;b. circumstanial de scop;c. completiv direct.

    4. Precizeaz valoarea morfologic i funcia sintactic a cuvintelor subli-niate n enunul au fcut ca acest jude s fie locuit cu mii de ani n urm.

    6 puncte

    n compunerea ta, trebuie:- s nfiezi elementele spaiale i temporale ale tabloului, de la imagi-nea de ansamblu la detalii; 4 puncte

    - s utilizezi patru modaliti artistice (imagini artistice, figuri de stil);4 puncte2 puncte2 puncte

    B.Redadeaz o compunere de 10-15 rnduri n care descrii un peisaj (de

    munte/ de deal! de cmpie), care te-a impresionat ntr-o cltorie de-a ta.12puncte

    NOT! Respectarea, n lucrare, a ordinii cerinelor nu este obligatorie. Vei primi12 puncte pentru redactarea ntregii lucrri (unitatea compoziiei -1 p.; coerena tex-tului - 2. p.; registrul de comunicare, stilul i vocabularul adecvate coninutului - 2 p.; or-tografia - 3 p.; punctuaia - 2 p.; aezarea corect a textului n pagin, lizibilitatea - 2 p.).

    Varianta 20

    Subiectul I (42 de puncte)

    106

    Citete cu atenie textul urmtor:Tot mai citesc miastra-i carte,Dei i-a tiu pe dinafar:Parc urmnd irul de slove,Ce-a tale gnduri smnar,M duc tot mai afund cu mintean lumile de frumusei,Ce-au izvort, eterni luceferi,Din noaptea tristei tale viei ...i te-neleg, te simt aproape:Cu-aceeai suferin-n fa,Cu ochii gnditori i galei,

  • Stul de trudnica-i via.A nu m mir c i se deteO zodie att de trist,C, zbuciumat de-attea patimi,Rvneti pe cei ce nu exist,i c potop de negre gnduriSe strng i i se zbat sub frunte:Pe veci ntunecaii nouriSunt fraii vrjului de munte!

    (Al. Vlahu - Lui Eminescu)

    A.Scrie rspunsul pentru fiecare dintre cerinele urmtoare:1. Scrie trei cuvinte din familia lexical a adjectivului trist. 6 puncte2. Noteaz varianta corect I variantele corecte de desprire n silabe a ur-

    mtoarelor cuvinte: m-ias-tra/ m-ia-stra, din-a-aja-r/ din-a-ja-r, noap-tea/noa-ptea, vieii vi-ei, trud-ni-ca/ tru-dni-ca. 6 puncte

    3. Selecteaz din text dou metafore i un epitet. 6 puncte4. Transcrie, din textul dat, trei structuri specifice descrierii care s conin

    perechea substantiv-adjectiv. 6 puncte5. Explic, n maximum 5 rnduri, semnificaia versurilor: Pe veci ntune-

    caii nouri/ Sunt fraii vrfului de munte! 6 puncte

    B. Redacteaz o compunere, de 10-15 rnduri, n care s demonstrezi cpoezia Lui Eminescu de Al. Vlahu este un portret literar. 12 puncte

    n compunere trebuie:- s precizezi trsturile modului de expunere descrierea (de tip portret),existente n fragmentul dat; 4 puncte

    - s prezini semnificaia a dou dintre mijloacele artistice folosite de autor(figuri de stil, procedee artistice, imagini artistice); 4 puncte

    - s ai o structur adecvat ti