Tema Aplicatiei [2013-2014]

4
1 TEMA APLICATIEI LA CURSUL CONSERVAREAMONUMENTELOR, TIPURI DE INTERVENTIESI ELEMENTE DE LEGISLATIE ANII IV și V, 2013-2014 OBIECTIVE GENERALE Aplicaţia are drept obiectiv fixarea şi aplicarea cunoştinţelor predate la cursul “ CONSERVAREA MONUMENTELOR, TIPURI D E INTERVEN Ţ IE Ş I E LEMENTE DE LEGISLA Ţ I E ” în cazul concret al unei construcţii monument istoric. SUBIECTUL PROIECTULUI Proiectul supune atenţiei elaboratorilor câteva dintre problemele specifice restaurării în cazul concret al Mănăstirii Caşin, jud. Bacău . TEMA : Plecând de la elementele de istoric, a vizitei la faţa locului, a celorlalte elemente documentare disponibile,   în baza cun oştinţ elor însuşite la curs şi cu sprijinul  îndrumătorilor ,  respectând principiile Cartei de la Veneţia, celelalte norme deontologice ale restaurării, aşa cum sunt ele consacrate in cartele ICOMOS,  respectând legislaţia specifică naţională (Legea privind protejarea monumentelor istorice nr. 422/2001 modificată şi completată , OG privind protejarea patrimoniului arheologic nr. 43/2000 modificată şi completată precum ş i metodologiile aferente) studenţii vor trebui să propună  un plan de cercetare a monumentului istoric ( biserica şi incinta mănăstirii Caşin) care să conducă la fundamentarea principa lelor decizii de restaurare. Principalele decizii în restaurarea bisericii şi incintei  Mănăstirii Caşin sunt următoarele (studenţii sunt  încurajaţi să continue lista, cu argumente): 1. Care trebuie să fie modalitatea de restaurare a zidurilor incintei ( reconstituire, conservare primară, tencuire, lăsare aparentă sau o altă formă de finisare exterioară), astfel încât să fie exprimate mărturia istorică şi identitatea artistică a ansamblului.  2. Care trebuie sa fie atitudinea în raport cu ruinele clădirilor  din incintă.  3. Care trebuie să fie rezolvarea a rhitecturală a casei egumeneşti: conservare în sta rea actuală  de ruină, asanări, construcţii noi, reîntregiri ale pivniţei şi reconstituiri ale etajului  prin analogie sau expresie plastică contemporană pentru acesta din urmă . 4.  În ce fel trebuie executate lucrările de conservare -restaurare şi marcate  etapele şi intervenţiile asupra bisericii. 5. Car e trebuie sa fie atitudinea faţă  de vecinătatea vizuală a ansamblului (perspectivele de pe străzile convergente spre ansamblu) 6. Care trebuie sa fie atitudinea fa ţă de amenajarea interioară a incintei  Se presupune utilizarea ansamblului pentru activităţile şi viaţa specifică cultului ortodox . UNIVERSITATEA DE ARHITECTURA ŞI URBANISM “ION MINCU” Departamentul de Istoria & Teoria Arhitecturii si Conservarea Patrimoniului CATEDRA CONSERVAREA PATRIMONIULUI

Transcript of Tema Aplicatiei [2013-2014]

8/13/2019 Tema Aplicatiei [2013-2014]

http://slidepdf.com/reader/full/tema-aplicatiei-2013-2014 1/4

1

TEMA APLICATIEI LA CURSULCONSERVAREA MONUMENTELOR, TIPURI DE INTERVENTIE SI ELEMENTE DE LEGISLATIE

ANII IV și V, 2013-2014

OBIECTIVE GENERALEAplicaţia  are drept obiectiv fixarea şi aplicarea cunoştinţelor predate la cursul “CONSERVAREAMONUMENTELOR, TIPURI DE INTERVENŢIE ŞI ELEMENTE DE LEGISLAŢIE” în cazul concret al unei construcţiimonument istoric.

SUBIECTUL PROIECTULUIProiectul supune atenţiei elaboratorilor câteva dintre problemele specifice restaurării în cazul concret alMănăstirii Caşin, jud. Bacău.

TEMA :Plecând de la elementele de istoric, a vizitei la faţa locului, a celorlalte elemente documentaredisponibile,

   în baza cunoştinţ elor însuşite la curs şi cu sprijinul îndrumătorilor ,  respectând principiile Cartei de la Veneţia, celelalte norme deontologice ale restaurării, aşa cum

sunt ele consacrate in cartele ICOMOS,

  respectând legislaţia  specifică  naţională  (Legea privind protejarea monumentelor istorice nr.422/2001 modificată şi completată, OG privind protejarea patrimoniului arheologic nr. 43/2000modificată şi completată precum şi metodologiile aferente)

studenţii vor trebui să propună un plan de cercetare a monumentului istoric (biserica şi incinta mănăstiriiCaşin) care să conducă la fundamentarea principalelor decizii de restaurare.

Principalele decizii în restaurarea bisericii şi incintei  Mănăstirii  Caşin  sunt următoarele  (studenţii  sunt încurajaţi să continue lista, cu argumente):

1.  Care trebuie să fie modalitatea de restaurare a zidurilor incintei (reconstituire, conservare primară,tencuire, lăsare aparentă sau o altă formă de finisare exterioară), astfel încât să fie exprimatemărturia istorică şi identitatea artistică a ansamblului. 

2.  Care trebuie sa fie atitudinea în raport cu ruinele clădirilor  din incintă. 3.  Care trebuie să fie rezolvarea arhitecturală a casei egumeneşti: conservare în starea actuală  de

ruină,  asanări, construcţii noi, reîntregiri ale pivniţei şi reconstituiri ale etajului  prin analogie sauexpresie plastică contemporană pentru acesta din urmă.

4.   În ce fel trebuie executate lucrările de conservare-restaurare şi marcate  etapele şi intervenţiileasupra bisericii.

5.  Car e trebuie sa fie atitudinea faţă de vecinătatea vizuală a ansamblului (perspectivele de pe străzile convergente spre ansamblu)

6.  Care trebuie sa fie atitudinea faţă de amenajarea interioară a incintei 

Se presupune utilizarea ansamblului pentru activităţile şi viaţa specifică cultului ortodox.

UNIVERSITATEA DE ARHITECTURA ŞI URBANISM“ION MINCU” 

Departamentul de Istoria & Teoria Arhitecturii si ConservareaPatrimoniului

CATEDRA CONSERVAREA PATRIMONIULUI

8/13/2019 Tema Aplicatiei [2013-2014]

http://slidepdf.com/reader/full/tema-aplicatiei-2013-2014 2/4

 

2

METODA DE ABORDARE ŞI CONŢINUTUL STUDIULUI constă în: 

I. Organizarea cercetării, a culegerii de date şi transformării lor în informaţii  A.  Definirea problematicii deciziilor ce trebuie luate în procesul de restaurare (cele de la pct.

anteriorşi altele,

după caz, Lista)

B.  Definirea informaţiilor   ce trebuie sa stea la baza luării deciziilor şi a modului în care pot fi eleobţinute (Tabel, schema)

C.  Definirea competentelor necesare pentru obţinerea datelor şi informaţiilor  necesare şi  întocmireaechipei (virtuale) de colaboratori,

D.  Definirea obiectivelor si rezultatelor solicitate fiecărui colaborator precum şi a locului, modului şitimpului activităţ ii acestuia (tabel, scheme grafice, detalii foto, planuri)

II. Analiza şi interpretarea informaţiilor primite prin organizarea activităţ ii colectivului de restaurare după metoda de mai sus va trebui sa se concretizeze in :

 A.  Identificarea elementelor valoroase din punct de vedere istoric şi arhitectural (cartare);

B.  Stabilirea modului în care se păstrează diversele elemente: conservare, restaurare, reproducere,precum şi a limitelor în care se pot modifica sau se pot elimina alte părţi ale construcţiei (plan deintervenţie);

C.  Stabilirea plajei de rezolvări  tehnice de conservare şi punere în valoare relativ la problemeleidentificate în ansamblu (plan de intervenţie, indicaţii tehnice);

ORGANIZAREA LUCRULUIProiectul se realizează în echipe de câte 4 studenţi. Echipa va avea un profil multidisciplinar, fiecaredintre cei 4 studenţi  trebuind sa-şi asume rolul unuia dintre specialiştii  echipei multidiscipolinare derestaurare, şi anume: arhitect restaurator, arheolog, inginer constructor, istoric / documentarist. Modul de

 împărţ ire a competentelor în cadrul echipei se stabileşte de către studenţi.

Fiecare student, în funcţie  de rolul pe care îl joaca în cadrul echipei multidisciplinare, va trebui să realizeze următoarele:a/ să se documenteze asupra competenţelor şi să  îndeplinească în cadrul aplicaţiei rolul specialistului încadrul echipei multudisciplinare de restaurareb/ să  propună  investigaţiile  specifice în cadrul programului de cercetare, după  cum sunt ele decompetenţ a specialistului pe care îl reprezintă c/ să  conlucreze cu ceilalţi membrii ai echipei şi să analizeze critic soluţiile propuse de aceştia 

PREZENTAREAPrezentarea temei se va face Vineri 08 Octombrie ora 10.30.

INDRUMAREA STUDIULUIprof.dr.arh. Anca BRATULEANU, asist. drd. Diana MIHNEA, asist. dr. Irina CALOTĂ colaboratori: drd. arh. Ștefana Pascu, drd. arh. Ana Maria Petrescu, drd. arh. Florentina Matache 

REDACTAREA STUDIULUI:Studiul va fi redactat pe format digital sau / şi hard copy, va fi prezentat la susţinere  în format PowerPoint şi va cuprinde: 

Tabelele, scheme, grafice sau liste care ilustrează pct. I. A-D din metoda studiuluiPlanuri, secţiuni, desf ăşur ări, detalii foto sau grafice, la scări convenabile bunei înţ elegeri, care ilustrează pct. II. A-C din metoda studiului

8/13/2019 Tema Aplicatiei [2013-2014]

http://slidepdf.com/reader/full/tema-aplicatiei-2013-2014 3/4

 

3

CRITERII DE APRECIERE

  Respectarea deontologiei intervenţiei la un monument istoric si a normelor legale ce reglementează intervenţiile la monumente istorice; corectitudinea definirii, conservării si restaurării valorilor istorice,arhitecturale si memoriale pe care construcţia şi situl le deţine, în spiritul principiilor Cartei de la

Veneţia  Dovada cunoaşterii  de către  studenţi  a competentelor specifice diferitelor categorii de specialişti implicaţi in cercetarea si restaurarea monumentelor istorice.

  Gradul de aprofundare şi calitatea redactării  şi a prezentării, din care să se poată desprindeprogramul de cercetare adoptat, deciziile şi intervenţiile propuse, precum şi relevanţa lor pentrurespectul autenticităţii. 

BIBLIOGRAFIE

LUCRĂRI GENERALE 

  ***, Călători străini despre Ţările Române, vol. VI, partea I, Paul de Alep, trad. M. M.

 Alexandrescu-Dersca Bulgaru, Bucureşti, 1976 

  ***, Marele dicționar geografic al României , I, II, IV, București, 1898-1902

  Anca Brătuleanu , Referatul istoric-arhitectural, Ms. la dispoziţia cursanţilor    Anca Brătuleanu, Doina Bubulete, Delimitarea zonelor construite protejate, extras din

Reglementări privind intervenţiile în zone protejate şi zone de protecţie, studiu URBANPROIECT,

2002, Ms. la dispoziţia cursanţilor.   Balş, Gheorghe, Bisericile şi mănăstirile moldoveneşti  din veacurile al XVII-lea şi al XVIII -lea,

Institutul de arte grafice E. Marvan, Bucureşti, 1933 

  Bilciurescu, Constantin. St., Monastirile şi bisericile din România: cu mici notiţe şi gravuri,

Tipografia cărţilor bisericeşti, Bucureşti, 1890 

  Ionescu, Grigore, Istoria arhitecturii în România II , ed. Academiei Republicii Socialiste România,

1956

  Iorga, Nicolae, Istoria bisericii româneşti şi a vieţii religioase a românilor , ed. Ministerului de

Culte, 1928-1930

  Iorga, Nicolae, Sate şi mănăstiri , ed. Librăriei Pavel Suru, Bucureşti, 1916  Mihnea, Diana, Mănăstirea Cașin în „Studii de arhitectură românească”, Editura Universitară „Ion

Mincu”, București, 2013 

PUBLICAŢII 

  -, Din lucrările Comisiunii Monumentelor Istorice în 1908 , în „Buletinul Comisiunii MonumentelorIstorice” (BCMI), ianuarie-martie 1908

  -, Documente, în Revista Istorică, an XII, nr. 7-9, 1926

  -, Raportul general cu privire la lucrările Comisiunii Monumentelor Istorice în 1907 , în B.C.M.I.,

anI, ianuarie-martie, 1908, p.29-46

8/13/2019 Tema Aplicatiei [2013-2014]

http://slidepdf.com/reader/full/tema-aplicatiei-2013-2014 4/4

 

4

  -, Raportul general cu pri vire la lucrările Comisiunii Monumentelor Istorice în 1908  în B.C.M.I., an

I, octombrie-decembrie, 1908, p.169-186

  -, Raport de activitate pe anul 1929 în B.C.M.I., an XXVI, fasc. 77, 1933 

  -, Ședințele Comisiunii în Aprilie – Iunie 1913 în B.C.M.I., an VI, fasc. 22, 1913, p.94-96

   Atanasiu, Th., Memoriu de starea bisericelor și parohiilor ortodoxe din județul Bacău  în B.O.R.,

an XIV, nr. 6, septembrie 1890, p.444-470

  Bănescu, N., Dări de seamă în Revista Istorică, Vol.XXXII, nr. 1-12, 1946, p.147-151

  Ghika-Budești, Nicolae, Mănăstirea Golia. Studiu arhitectonic  în B.C.M.I., an XVII, fasc. 41,

1924, p.128-140

  Iorga, Nicolae, Noi obiecte de artă găsite la Ierusalim, în Mănăstirea Sf. Sava și la Muntele Sinai  

 în B.C.M.I., an XXIV, fasc. 70, 1931, p.181-187

  Zotta, Sever – Mănăstirea Golia. Schiţă istorică, în „Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice”(BCMI), anul XVII, 1924, p.107

Surse arhivistice:

   Arhiva INP, fond CMI, dos. nr. 866/1920-1928, 867/1929-1944,

   Arhiva INP, fond DMI, dos. nr. 2871/1977, 2872/1979, 2873/1983, 6691/1999

Bibliografie web:

  Artimon, Alexandru, Farcaș, Simona, Iacobescu, Silvia, Raport de cercetare arheologică

 preliminară. 166. Mănăstirea Cașin, com. Cașin, jud. Bacău,

http://www.cimec.ro/Arheologie/cronicaCA2009/cd/index.htm 

LEGISLATIE, METODOLOGII INTERNATIONALE SI CARTE

  Legea 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicata, Monitorul Oficial Partea I

nr. 938 din 20/11/2006, http://www.cultura.ro/Files/GenericFiles/L422-2001-Monumente.pdf

  Glosar: Illustrated glossary on stone deterioration patterns / Glossaire illustré sur les formesd’altération de la pierre,http://www.international.icomos.org/publications/monuments_and_sites/15/pdf/Monuments_and_Sites_15_ISCS_Glossary_Stone.pdf  

  Carta de la Venetia, conf.dr.arh. Sergiu Nistor, note de curs Protectia patrimoniului, curs an IV,

UAUIM

INTOCMIT,Octombrie 2013

Asist. Drd. arh. Diana MIHNEA

De acord,

Prof.dr.arh. Anca BRATULEANU