Curs economie europeana 2012-2013 -...

of 44 /44
1 ECONOMIE EUROPEANĂ SUPORT DE CURS Conf.univ.dr. Silvia Mărginean DRAFT 1 – ianuarie 2013 2013

Embed Size (px)

Transcript of Curs economie europeana 2012-2013 -...

Page 1: Curs economie europeana 2012-2013 - didu.ulbsibiu.rodidu.ulbsibiu.ro/myself1/x-resurse/resurse/r_2730115323915_Economie... · 3 TEMA 1. ORIGINILE ŞI DEZVOLTAREA UNIUNII EUROPENE:

1

ECONOMIE

EUROPEANĂ

SUPORT DE CURS Conf.univ.dr. Silvia Mărginean

DRAFT 1 – ianuarie 2013

2013

Page 2: Curs economie europeana 2012-2013 - didu.ulbsibiu.rodidu.ulbsibiu.ro/myself1/x-resurse/resurse/r_2730115323915_Economie... · 3 TEMA 1. ORIGINILE ŞI DEZVOLTAREA UNIUNII EUROPENE:

2

CUPRINS

Tema 1. Originile şi dezvoltarea Uniunii Europene: istoric şi etape ale integrării ........

3

Tema 2. Uniunea Europeană: instituții și state membre ..............................................

6

Tema 3. Politici europene .............................................................................................

11

Tema 4. Integrarea monetară ......................................................................................

20

Tema 5. România și Uniunea Europeană ......................................................................

27

Anexe ............................................................................................................................ 30

Page 3: Curs economie europeana 2012-2013 - didu.ulbsibiu.rodidu.ulbsibiu.ro/myself1/x-resurse/resurse/r_2730115323915_Economie... · 3 TEMA 1. ORIGINILE ŞI DEZVOLTAREA UNIUNII EUROPENE:

3

TEMA 1. ORIGINILE ŞI DEZVOLTAREA UNIUNII EUROPENE: ISTORIC ŞI ETAPE ALE INTEGRĂRII

Uniunea Europeană este formată din 27 de ţări și are în prezent aproximativ 500 de milioane de locuitori (Anexa 1. Statele membre ale Uniunii Europene) V I Z I U N I A S U P R A I N T E G R Ă R I I E U R O P E N E

• Federalismul: suveranitatea naţională şi satul – naţiune constituie un sistem fragil, predispus la război. Pentru a preveni alt ciclu al tensiunilor şi rivalităţilor naţionale care ar putea duce la al treilea război mondial, naţiunile ar trebui înglobate într-o structură federalistă, o organizaţie supranaţională înzestrată cu puteri exercitate până atunci de statele – naţiuni

• Interguvernamentalismul: consideră statele – naţiune cea mai eficientă formă de guvernare. Integrarea europeană ar trebui să ia forma unei cooperări mai strânse, în special în domeniul economic, realizându-se pe bază interguvernamentală

o VIZIUNEA AMERICANĂ: – Primii paşi: Planul Marshall, OCEE şi UEP

• Planul Marshall: a apărut ca reacţie la condiţiile economice existente în Europa după război şi ca replică americană la ameninţarea comunistă;

– George Marshall, ministru de externe al SUA a anunţat că Statele Unite vor oferi asistenţă financiară tuturor ţărilor europene “aflate la vest de Urali” dacă sunt de acord cu un program comun de reconstrucţie economică;

– Congresul SUA a aprobat finanţarea Planului Marshall în aprilie 1948, după ocuparea Cehoslovaciei de către comunişti;

– Din 1948 până în 1952 ajutorul financiar prin Planul Marshall a fost de 1 miliard USD, din care jumătate au mers către Marea Britanie, Franţa şi Germania de Vest

• OCEE – Organizaţia pentru Cooperare Economică Europeană: – a fost înfiinţată în 1948 cu scopul de a împărţi ajutorul financiar american între

statele membre şi avea ca obiectiv major promovarea integrării europene; – Statele membre erau Franţa, Germania, Italia, Belgia, Olanda, Luxemburg, Marea

Britanie, Grecia, Austria, Portugalia, Danemarca, Irlanda, Suedia, Norvegia, Elveţia, Turcia, Islanda. Nu făceau parte Finlanda şi Spania.

– Ca urmare a presiunilor SUA OCEE a decis să înlăture restricţiile cantitative asupra importurilor private, ceea ce a dus la o creştere fără precedent a fluxurilor comerciale.

• Uniunea Europeană de Plăţi – După 1945, majoritatea ţărilor europene se afla în faliment, astfel încât comerţul

se realiza pe baza acordurilor bilaterale, implicând adesea barterul – UEP a multilateralizat aceste afaceri bilaterale: în fiecare lună, membri UEP au

adăugat deficitele şi surplusurile în conturile comerţului bilateral cu alţi membri, acestea s-au compensat între ele, astfel încât se ajungea la deficit sau surplus net în raport cu UEP pentru fiecare ţară

– Ca urmare, comerţul intra-european s-a dublat în perioada 1950 – 1958; – În 1958 membrii UEP au revenit la convertibilitatea propriilor monede

Page 4: Curs economie europeana 2012-2013 - didu.ulbsibiu.rodidu.ulbsibiu.ro/myself1/x-resurse/resurse/r_2730115323915_Economie... · 3 TEMA 1. ORIGINILE ŞI DEZVOLTAREA UNIUNII EUROPENE:

4

o VIZIUNEA EUROPEANĂ • Artizanii: Robert Schumann şi Jean Monnet • CECO – Comunitatea Economică a Cărbunelui şi Oţelului poate fi considerată o expresie

a federalismului • Interguvernamentalismul a dominat primii ani de după război; instituții precum OCEE

(Organizația pentru Cooperare Economică Europeană), Consiliul Europei şi Curtea Drepturilor Omului pot fi considerate expresii ale acestuia

C O N S T I T U I R E A Ș I E X T I N D E R E A U E - E T A P E :

• 1948: devine operaţională uniunea vamală BENELUX; • 1951: CECO are ca participanţi Franţa, Germania, Italia, Belgia, Olanada, Luxemburg • 1957: prin Tratatul de la Roma au fost create Comunitatea Economică Europeană

(CEE) şi Euratom cu cele 6 ţări membre (intră în vigoare în 1958) • Prima extindere: 1973 - devin membre ale CE (Comunitatea Europeană) Marea

Britanie, Irlanda şi Danemarca; • A doua extindere: 1981 - Grecia este admisă în CE; • A treia extindere: 1985 - Spania şi Portugalia;

• ** În 1990 are loc unificarea Germaniei și ca urmare, Germania de Est (fostul RDG) devine parte integrantă a UE

• A patra extindere: 1995 - aderă Austria, Finlanda şi Suedia • A cincea extindere:

• 1 mai 2004 – prima etapă: Cehia, Slovacia, Slovenia, Ungaria, Polonia, Letonia, Lituania, Estonia, Cipru şi Malta

• 1 ianuarie 2007: a doua etapă: România, Bulgaria Politica de extindere continuă:

• Țări ce vor adera la UE (acceding countries): – Croația 1 iulie 2013

• Țări candidate (candidate countries): – Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei; Islanda; Muntenegru; Serbia; Turcia

• Țări potențial candidate (potential candidates): – Albania; Bosnia și Herzegovina; Kosovo

I N T E G R A R E A E U R O P E A N Ă

• a fost condusă de factori politici: ţelurile au fost politice, mijloacele economice. • Au fost trei mari progrese în integrarea europeană:

– Formarea uniunii vamale între 1958 şi 1968 a eliminat tarifele şi cotele comerţului intraeuropean;

– Piaţa Unică (1986 – 1982) a liberalizat şi circulaţia capitalului; – Uniunea Economică şi Monetară

• Efectul de domino: paşii către integrarea profundă au produs efecte discriminatorii pentru ţările nemembre, efecte care au creat o puternică forţă de gravitaţie care i-a atras în UE şi pe eurosceptici.

Page 5: Curs economie europeana 2012-2013 - didu.ulbsibiu.rodidu.ulbsibiu.ro/myself1/x-resurse/resurse/r_2730115323915_Economie... · 3 TEMA 1. ORIGINILE ŞI DEZVOLTAREA UNIUNII EUROPENE:

5

Tratatele – baza cooperării democratice fondate pe principii de drept

• Cele mai importante tratate și anii în care acestea au intrat în vigoare sunt prezentate în figura 1; în general acestea intră în vigoare în anul următor după semnare/ adoptare

I N T E G R A R E A E C O N O M I C Ă

Pot fi identificate cinci tipuri majore de integrare economică: • Zona de liber schimb – un grup de ţări în care sunt anulate toate barierele din

circulaţia bunurilor • Uniunea vamală – o zonă de liber schimb ce practică o politică comercială comună

faţă de terţi • Piaţa comună – o uniune vamală în care este permisă libera circulaţie a capitalurilor şi

a forţei de muncă • Uniune economică – o piaţă comună în cadrul căreia ţările participante îşi

armonizează politicile economice şi sociale, cu scopul de a asigura o circulaţie eficientă a bunurilor, capitalului şi forţei de muncă, precum şi politici economice armonizate prin care să se asigure fluxuri comerciale nedistorsionate

• Uniunea Economică şi Monetară – este o Uniune Economică la care se adaugă politică monetară comună.

Page 6: Curs economie europeana 2012-2013 - didu.ulbsibiu.rodidu.ulbsibiu.ro/myself1/x-resurse/resurse/r_2730115323915_Economie... · 3 TEMA 1. ORIGINILE ŞI DEZVOLTAREA UNIUNII EUROPENE:

6

TEMA 2. INSTITUȚIILE UNIUNII EUROPENE

Instituţiile Uniunii Europene • Până în 1967, fiecare dintre cele trei comunităţi – CECO, Euratom şi CEE – aveau

instituţii similare, dar separate. Prin tratatul de unificare, care a intrat în vigoare în 1967, instituţiile celor trei comunităţi au fost unificate.

• Au urmat ani în care extinderea și adâncirea, caracteristici ale integrării au adus numeroase modificări în plan instituțional.

Tratatul de la Lisabona este tratatul care începând cu 2009 când a intrat în vigoare reglementează funcționarea instituțiilor europene. Prin acest tratat, UE și-a propus să devină:

• Mai eficientă: proceduri mai simple, numirea unui preşedinte permanent al Consiliului etc.

• Mai democratică: un rol mai important pentru Parlamentul European şi parlamentele naţionale, „Iniţiativa cetăţenilor", Carta drepturilor fundamentale etc.

• Mai transparentă: atribuţii clar definite, ameliorarea accesului publicului la documente şi întâlniri etc.

• Mai unită pe scena mondială: Înaltul Reprezentant pentru politica externă etc. • Mai sigură: noi posibilităţi de a combate schimbările climatice şi terorismul şi de a

asigura aprovizionarea cu energie etc. • La 1 decembrie 2009, Tratatul de la Lisabona a intrat în vigoare, încheind astfel mai

mulţi ani de negocieri pe tema aspectelor instituţionale.

În prezent, există trei instituţii de decizie principale:

• Parlamentul European (PE), care reprezintă cetăţenii UE şi este ales direct de către aceştia;

• Consiliul Uniunii Europene, care reprezintă statele membre individuale;

• Comisia Europeană, care reprezintă interesele Uniunii ca un tot unitar. Acest „triunghi instituţional” elaborează politicile şi legile care se aplică pe întregul teritoriu al UE. În principiu, Comisia propune legi noi, iar Parlamentul şi Consiliul le adoptă. Comisia şi statele membre aplică aceste legi, iar Comisia asigură respectarea lor. Schematic, instituțiile UE și relațiile dintre ele sunt reprezentate în figura 2.

Figura 2. Instituțiile UE

Page 7: Curs economie europeana 2012-2013 - didu.ulbsibiu.rodidu.ulbsibiu.ro/myself1/x-resurse/resurse/r_2730115323915_Economie... · 3 TEMA 1. ORIGINILE ŞI DEZVOLTAREA UNIUNII EUROPENE:

7

Trei „consilii”: ce face fiecare? Este uşor să intri în încurcătură când trebuie să faci diferenţa între instituţiile europene – în special în cazul în care există instituţii foarte diferite cu nume foarte asemănătoare, aşa cum este cazul acestor trei „consilii”. Consiliul European Acest consiliu este alcătuit din şefii de stat sau de guvern ai tuturor statelor membre ale UE şi din preşedintele Comisiei Europene. În funcţie de sistemul politic al fiecărei ţări, participantul la Consiliul European este preşedintele şi/sau primul ministru. În principiu, Consiliul European se reuneşte de patru ori pe an pentru a defini, de comun acord, politica UE şi pentru a analiza progresele Uniunii. Este organismul decizional la cel mai înalt nivel al Uniunii Europene, de aceea reuniunile sunt numite în mod frecvent „reuniuni la nivel înalt”. Consiliul Uniunii Europene Cunoscută anterior sub denumirea „Consiliul de Miniştri”, această instituţie este alcătuită din miniştrii guvernelor tuturor statelor membre. Consiliul se reuneşte regulat pentru a lua decizii detaliate şi a adopta legi europene. În paginile următoare, broşura oferă o descriere mai cuprinzătoare a activităţii acestuia. Consiliul Europei Acesta nu este o instituţie a UE. Este o organizaţie interguvernamentală, iar câteva dintre obiectivele acesteia sunt: protejarea drepturilor omului, promovarea diversităţii culturale a Europei şi combaterea problemelor sociale precum intoleranţa şi prejudecăţile rasiale. Consiliul Europei a fost înfiinţat în 1949 şi una dintre realizările sale timpurii a fost elaborarea Convenţiei Europene pentru Drepturile Omului. Pentru a permite cetăţenilor să îşi exercite drepturile în baza convenţiei respective, Consiliul Europei a înfiinţat Curtea Europeană a Drepturilor Omului. În prezent, Consiliul Europei are 47 de ţări membre, inclusiv toate cele 27 de state membre ale Uniunii Europene, şi are sediul în Palais de l’Europe („Palatul Europei”) la Strasbourg (Franţa).

P A R L A M E N T U L E U R O P E A N

Parlamentul European (PE) este ales de cetăţenii Uniunii Europene pentru a le reprezenta interesele. Îşi are originea în anii ′50 şi are la bază tratatele fundamentale. Din 1979, membrii Parlamentului European sunt aleşi prin vot direct de către cetăţenii UE.

Alegerile au loc o dată la cinci ani şi fiecare cetăţean UE are dreptul de a vota şi de a candida, indiferent unde locuieşte în UE. Astfel, Parlamentul exprimă voinţa democratică a celor aproximativ 500 de milioane de cetăţeni ai Uniunii şi le reprezintă interesele în discuţiile cu alte instituţii UE. Ultimele alegeri pentru PE au avut loc în iunie 2009. Numărul de parlamentari europeni depinde de populaţia totală a fiecărei ţări (figura 3). România are în actuala legislatură 33 de europarlamentari din cei 753.

Membrii Parlamentului European (MPE) nu sunt grupaţi în funcţie de ţările de origine, ci de afinităţile politice la nivelul UE. La nivelul grupurilor politice de care aparţin, ei reprezintă toate punctele de vedere cu privire la aspectele politice şi integrarea europeană (figura 4).

Parlamentul European îşi desfăşoară activitatea în trei sedii: Bruxelles (Belgia), Luxemburg şi Strasbourg (Franţa). La Luxemburg se află sediul administrativ („Secretariatul General”). Reuniunile întregului Parlament, cunoscute sub denumirea de „sesiuni plenare”, au loc la Strasbourg şi uneori la Bruxelles. Reuniunile comisiilor parlamentare au loc tot la Bruxelles.

Parlamentul îndeplineşte trei funcţii principale. • Adoptă legile europene – în colaborare cu Consiliul, în multe domenii de politici

publice. Faptul că PE este ales prin vot direct de către cetăţenii UE reprezintă o garanţie a legitimităţii democratice a legislaţiei europene.

• Parlamentul exercită controlul democratic asupra celorlalte instituţii UE, în special asupra Comisiei. Parlamentul deţine puterea de a aproba sau de a respinge comisarii nominalizaţi şi are dreptul de a cere întregii Comisii să demisioneze.

Page 8: Curs economie europeana 2012-2013 - didu.ulbsibiu.rodidu.ulbsibiu.ro/myself1/x-resurse/resurse/r_2730115323915_Economie... · 3 TEMA 1. ORIGINILE ŞI DEZVOLTAREA UNIUNII EUROPENE:

8

• Controlul finanţelor publice. Împreună cu Consiliul, Parlamentul deţine autoritatea asupra bugetului UE şi poate influenţa cheltuielile UE. Parlamentul adoptă sau respinge întregul proiect de buget.

Figura 3. Numărul parlamentarilor europeni aleşi pe ţări de provenienţă

Figura 4. Distribuirea locurilor în Parlamentul European pe grupuri politice

Ungaria 22

Parlamentul European – vocea cetăţenilor

9

12

99

12

74

Lituania

Letonia

73Italia

Irlanda

22Grecia

Germania

Franţa

13Finlanda

6Estonia

13Danemarca

6Cipru

18Bulgaria

22Belgia

19Austria

� � � � Adoptă legislaţia şi bugetul UE, împreună cu Consiliul de Miniştri� � � � Asigură controlul democratic al activităţii tuturor instituţiilor UE

Total 753

20Suedia

54Spania

8Slovenia

13Slovacia

33România

22

72Regatul Unit

22Portugalia

51Polonia

26Olanda

6Malta

6Luxemburg

Numărul deputa ţilor ale şi în fiecare ţară (ianuarie 2012)

Republica Cehă

Page 9: Curs economie europeana 2012-2013 - didu.ulbsibiu.rodidu.ulbsibiu.ro/myself1/x-resurse/resurse/r_2730115323915_Economie... · 3 TEMA 1. ORIGINILE ŞI DEZVOLTAREA UNIUNII EUROPENE:

9

C O N S I L I U L D E M I N I Ş T R I – V O C E A S T A T E L O R M E M B R E

• Un ministru din fiecare stat membru • Preşedinţie de şase luni, prin rotaţie • Adoptă legislaţia şi bugetul UE, împreună cu Parlamentul • Gestionează Politica Externă şi de Securitate Comună • Majoritatea deciziilor se iau cu „majoritatea calificată”

Consiliul este principalul organ de decizie al UE. La fel ca Parlamentul European, Consiliul a fost înfiinţat prin tratatele fundamentale în anii ′50. Consiliul reprezintă statele membre, iar la reuniuni participă un ministru din fiecare guvern al statelor UE. În funcţie de subiectele de pe agenda de lucru, la reuniuni participă diferiţi miniştri. Spre exemplu, dacă în Consiliu se vor discuta probleme de mediu, la reuniune va participa ministrul de resort din fiecare stat membru UE şi reuniunea va avea titlul „Consiliul pentru Mediu”.

Fiecare ministru din Consiliu este împuternicit să îşi asume angajamente în numele guvernului pe care îl reprezintă. Cu alte cuvinte, semnătura ministrului este semnătura întregului guvern. Mai mult, fiecare ministru din Consiliu răspunde în faţa parlamentului naţional şi a cetăţenilor pe care parlamentul ţării sale îi reprezintă. Alături de implicarea Parlamentului European în procesul decizional, prin aceasta se asigură legitimitatea democratică a deciziilor Consiliului.

Preşedinţia Consiliului este asigurată prin rotaţie, la fiecare şase luni. Cu alte cuvinte, fiecare stat membru UE preia controlul agendei Consiliului şi prezidează toate reuniunile pentru o perioadă de şase luni, promovând deciziile legislative şi politice şi negociind pentru realizarea unui compromis între statele membre. În perioada ianuarie – Iunie 2013, Irlanda are preşedenţia Consiliului UE. România va asigura preşedenţia în perioada iulie – decembrie 2019.

1. Să adopte legi europene – în colaborare cu Parlamentul European, în multe domenii de politici publice.

2. Să coordoneze politicile economice şi sociale generale ale statelor membre. 3. Să încheie acorduri internaţionale între UE şi alte ţări sau organizaţii internaţionale. 4. Să aprobe bugetul UE, în colaborare cu Parlamentul European. 5. Să definească şi să pună în aplicare politica externă şi de securitate comună a UE (PESC) pe

baza orientărilor prevăzute de Consiliul European. 6. Să coordoneze cooperarea între instanţele naţionale şi autorităţile poliţieneşti în materie

penală. Consiliul de Miniştri – numărul de voturi pe ţară

Page 10: Curs economie europeana 2012-2013 - didu.ulbsibiu.rodidu.ulbsibiu.ro/myself1/x-resurse/resurse/r_2730115323915_Economie... · 3 TEMA 1. ORIGINILE ŞI DEZVOLTAREA UNIUNII EUROPENE:

10

S U M M I T U L C O N S I L I U L U I E U R O P E A N

• Summitul şefilor de stat şi de guvern din ţările membre • Are loc de cel puţin 4 ori pe an • Stabileşte liniile generale ale politicilor UE • Preşedinte: Herman Von Rumpuy

Preşedinţii şi/sau prim-miniştrii ţărilor UE, împreună cu Preşedintele Comisiei

Europene, se reunesc sub denumirea de Consiliu European de până la patru ori pe an. Aceste reuniuni „la nivel înalt” stabilesc orientările de politică generală ale UE şi soluţionează probleme care nu au găsit rezolvare la nivelurile inferioare (adică la nivel de miniştri în cadrul reuniunilor obişnuite ale formaţiunilor Consiliului). Consiliului îi revin şase responsabilităţi esenţiale. C O M I S I A E U R O P E A N Ă – P R O M O T O A R E A I N T E R E S U L U I C O M U N

27 de membri independenţi, câte unul pentru fiecare stat membru Propune acte legislative Este organ executiv Este „gardian al tratatelor” Reprezintă Uniunea pe scena internaţională C U R T E A E U R O P E A N Ă D E J U S T I Ţ I E

27 de judecători independenţi,câte unul pentru fiecare stat membru Stabileşte regulile de interpretare a legislaţiei UE Garantează că legislaţia UE se aplică uniform în toate statele membre B A N C A C E N T R A L Ă E U R O P E A N Ă

• gestionează moneda Euro • garantează stabilitatea prețurilor • gestionează rezervele monetare și stabilește rata dobânzii • este independentă față de guvernele naționale

A P A R A T U L B I R O C R A T I C A L U N I U N I I E U R O P E N E

• Comisia Europeană angajează aproximativ 23 000 de funcţionari titulari şi 11 000 de agenţi temporari sau contractuali

• Alte instituţii ale UE: aproximativ 10 000 de angajaţi • Funcţionari permanenţi • Selecţionaţi prin concurs • Originari din toate statele membre • Salarii fixate prin acte normative

• Administraţia UE îl costă pe cetăţeanul european 15 € pe an

Page 11: Curs economie europeana 2012-2013 - didu.ulbsibiu.rodidu.ulbsibiu.ro/myself1/x-resurse/resurse/r_2730115323915_Economie... · 3 TEMA 1. ORIGINILE ŞI DEZVOLTAREA UNIUNII EUROPENE:

11

TEMA 3. POLITICI EUROPENE

CLASIFICAREA POLITICILOR EUROPENE • POLITICI ORIZONTALE

– includ obiectivele, mijloacele şi măsurile luate în comun de statele membre în cinci domenii principale: dezvoltare regională, progres social, fiscalitate, concurență şi protecţia mediului;

– Corespunzător lor, identificăm politica regională, politica socială, politica fiscală, politica privind concurenţa, politica de mediu

• POLITICI SECTORIALE – sunt politicile care vizează principalele sectoare ale economiei statelor

membre – politica industrială, politica privind cercetarea şi tehnologia, politica

energetică, politica de transport, politica agricolă, politica privind pescuitul • POLITICI PRIVIND CETĂŢENII

POLITICI ORIZONTALE

P O L I T I C A R E G I O N A L Ă

• Tratatul privind crearea Comunităţii Europene: “comunitatea va urmări să reducă disparităţile dintre nivelurile de dezvoltare ale diferitelor regiuni, precum şi slăbiciunile celor mai puţin favorizate regiuni sau insule, inclusiv ale zonelor rurale”

• În perioada 1957 – 1973 principalele instrumente folosite pentru finanţarea procesului de dezvoltare au fost: Fondul Social European, Banca Europeană de Investiţii, Fondul European pentru Orientare şi Garantare Agricolă;

• După aderarea la UE a Marii Britanii, a Irlandei şi a Danemarcei în 1973, din 1975 a fost creat Fondul European de Dezvoltare Regională

• Iniţial, fondul a fost creat pentru a sprijini regenerarea regiunilor industriale aflate în declin din Marea Britanie şi de a compensa fondurile reduse pe care aceasta le primea prin intermediul Politicii Agricole Comune.

• Integrarea Greciei şi, ulterior a Spaniei şi Portugaliei, au făcut ca fondul să se adreseze tuturor regiunilor rămase în urmă din punctul de vedere al dezvoltării

• La nivel european, obiectivul principal al politicii regionale a Uniunii Europene îl constituie reducerea disparităţilor regionale existente şi prevenirea unor noi dezechilibre regionale printr-un transfer de resurse comunitare către zonele cu probleme, prin intermediul instrumentelor financiare cunoscute sub denumirea de fonduri structurale.

Obiectivele politicii regionale • Pentru perioada 2007 – 2013 obiectivele politicii regionale sunt:

• Convergenţă • Competitivitate regională şi ocupare • Cooperare teritorială europeană

• Coeficienţii maximi de cofinanţare sunt: • Convergenţă: intre 75% si 85%;

Page 12: Curs economie europeana 2012-2013 - didu.ulbsibiu.rodidu.ulbsibiu.ro/myself1/x-resurse/resurse/r_2730115323915_Economie... · 3 TEMA 1. ORIGINILE ŞI DEZVOLTAREA UNIUNII EUROPENE:

12

• Competitivitate şi ocuparea forţei de muncă: intre 50% si 85%; • Cooperare teritorială europeană: între 75% şi 85%; • Fondul de Coeziune: 85 %.

• Fondurile Structurale sunt instrumente financiare prin care UE acţionează pentru

eliminarea disparităţilor economice şi sociale între regiuni, în scopul realizării coeziunii economice şi sociale.

• Pentru intervalul 2007 – 2013 există • trei Fonduri Structurale:

• Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR); • Fondul Social European (FSE); • Fondul de Coeziune (FC);

• doua Acţiuni Complementare, respectiv: • Fondul European pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (FEADR); • Fondul European pentru Pescuit (FEP).

Dezvoltarea regională în România Regiunile din România sunt constituite pe criteriul proximităţii spaţiale:

1. NE: Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava, Vaslui 2. SE: Brăila, Buzău, Constanţa, Galaţi, Tulcea, Vrancea 3. S: Argeş, Călăraşi, Dâmboviţa, Giurgiu, Ialomiţa, Prahova, Teleorman 4. SV: Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt, Vâlcea 5. V: Arad, Caraş – Severin, Hunedoara, Timiş 6. NV: Bihor, Bistriţa Năsăud, Cluj, Maramureş, Satu Mare, Sălaj 7. Centru: Alba, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş, Sibiu 8. Bucureşti: Ilfov, Municipiul Bucureşti

Caracteristici generale ale dezvoltării regionale în România:

• Reşedinţele judeţelor din România se află în cel mai mare oraş din judeţul respectiv, oraş care înglobează în general mult peste 50% din totalul activităţii economice din acea zonă;

• Oraşele mici au avut în general un profil monoindustrial, stabilit fără mare legătură cu specificul zonei, ceea ce a contribuit la falimentul rapid al profilului şi la apariţia unor probleme sociale acute.

• Dezvoltarea economică spaţială s-a făcut pe criterii egalitariste înainte de 1990. În procesul industrializării nu s-a reuşit crearea de structuri industriale proprii fiecărui judeţ, acestea dobândind o structură industrială foarte diversificată şi amorfă. Astfel, în toate judeţele s-a dezvoltat industria alimentară, a confecţiilor, a pielăriei şi încălţămintei, precum şi industria materialelor de construcţii şi a exploatării lemnului. Toate judeţele, fără excepţie, aveau întreprinderi de construcţii de maşini şi prelucrarea metalelor.

• La nivelul fiecărui judeţ există decalaje economice impresionante între marile zone urbane şi micile oraşe, cât şi între mediul urban şi mediul rural.

• Decalajele inter – judeţe sunt declarate ca fiind nesemnificative, dar ele sunt semnificative la nivel de indicatori specifici şi la nivelul indicatorilor privind calitatea vieţii.

Aceste aspecte afectează atât politicile de dezvoltare regională, obiectivele și capacitatea de implementare a politicilor.

Page 13: Curs economie europeana 2012-2013 - didu.ulbsibiu.rodidu.ulbsibiu.ro/myself1/x-resurse/resurse/r_2730115323915_Economie... · 3 TEMA 1. ORIGINILE ŞI DEZVOLTAREA UNIUNII EUROPENE:

13

P O L I T I C A S O C I A L Ă

• Politica regională şi politica socială pot fi considerate complementare, atât din punctul de vedere al obiectivelor urmărite, cât şi al instrumentelor utilizate.

• Politica regională urmăreşte creşterea şanselor regiunilor defavorizate, în timp ce politica socială urmăreşte creşterea şanselor persoanelor defavorizate. Şi una şi alta urmăresc aplanarea inegalităţilor economice şi sociale în cadrul Uniunii şi să distribuie rezultatele favorabile generate de piaţa comună către toate zonele şi către toţi cetăţenii.

POLITICA SOCIALĂ – definiţie şi obiective • Politica socială include activităţi desfăşurate prin intermediul statului (strategii,

programe, proiecte, instituţii, acţiuni, legislaţie) care influenţează bunăstarea individului, familiei sau comunităţii într-o societate.

• Distingem: – Bunăstarea socială, care în sens larg se referă la furnizarea sau primirea,

recepţionarea colectivă a bunăstării; – Bunăstarea economică, care descrie acele forme ale bunăstării asigurate prin

intermediul mecanismelor pieţei sau ale economiei oficiale; – Bunăstarea de stat, care se referă la asigurarea bunăstării sociale prin

intermediul statului. • Statul crează un sistem al protecţiei sociale care are rolul de a furniza acel minim

acceptabil de bunăstare într-un context economico – social dat. Sistemul protecţiei sociale se bazează pe principiul subsidiarităţii, care are în vedere:

– subsidiaritate pe orizontală: piaţă – familie – comunitate – stat – instituţii transnaţionale.

– subsidiaritate pe verticală: nivel comunitar – naţional – regional – local. • Repere în definirea politicii sociale:

• Tratatul de la Roma (1957): • Actul Unic European (1986) • Carta Europeană privind Drepturile Fundamentale ale Muncitorilor

(1989) • Carta Drepturilor Fundamentale – Nisa (1990) • Tratatul de la Maastricht (1992) • Tratatul de la Amsterdam (1997) • Consiliul european de la Lisabona/Strategia de la Lisabona (2000) • Politica socială în condiţiile extinderii UE (2006 – 2010) • Strategia Europeană pentru Ocuparea Forței de Muncă • Europa 2020

Distingem 4 etape în politica socială europeană • Reglementările privind libera circulaţie a forţei de muncă după 1957; • Directivele privind sănătatea şi siguranţa după Actul Unic European din 1986; • Acorduri realizate de partenerii sociali europeni după Tratatul de la Maastricht

(1993); • Debutul unei metode de coordonare pentru implementarea Strategiei Europene

privind ocuparea după Tratatul de la Amsterdam (1997).

Page 14: Curs economie europeana 2012-2013 - didu.ulbsibiu.rodidu.ulbsibiu.ro/myself1/x-resurse/resurse/r_2730115323915_Economie... · 3 TEMA 1. ORIGINILE ŞI DEZVOLTAREA UNIUNII EUROPENE:

14

Provocările • Îmbătrânirea populaţiei – intervalul 2006 este ultimul în care UE se dezvoltă fără

povara unui raport de dependenţă dificil de gestionat: – Ponderea populaţiei tinere va scădea de la 15% în 2000 până la 11% în 2015 şi

până la 6% în 2030; ponderea grupelor de vârstă tinere în forţa de muncă va scădea şi mai rapid;

– Grupele de vârstă peste 65 de ani vor avea o pondere în creştere de la 25% în 2002 (calculată la populaţia în vârstă de muncă), la 27% în 2010, 30% în 2015, 32% în 2020, 40% în 2030 şi 48% în 2040 după care va rămâne relativ constantă;

– Până în anul 2050 populaţia în vârstă de muncă (15 – 64 de ani) va fi cu 18% mai redusă decât în prezent, iar numărul celor de peste 65 de ani va fi cu 60% mai mare. Drept urmare, rata medie a pensionarilor se va dubla de la 24% în prezent la peste 50% în 2050. Gradul de dependenţă va varia în 2050 de la 36% în Danemarca, la 61% în Italia.

• Extinderea UE – pentru politica socială este o provocare datorită decalajelor de dezvoltare reflectate şi în rata şomajului, costul forţei de muncă şi protecţia socială ;

Comisia Europeană: Ocuparea forţei de muncă şi afaceri sociale UE şi-a propus ca, până în 2020, să atingă următoarele obiective:

• integrarea pe piaţa muncii a 75% din persoanele cu vârste cuprinse între 20 şi 64 de ani

• reducerea sub 10% a abandonului şcolar şi creşterea până la cel puţin 40% a ponderii absolvenţilor de studii superioare în rândul populaţiei în vârstă de 30-34 de ani

• reducerea cu cel puţin 20 de milioane a numărului persoanelor care suferă de pe urma sărăciei şi a excluziunii sociale.

P O L I T I C A P R I V I N D C O N C U R E N Ț A

• Scurt istoric al politicii privind politica privind concurența • Argumente economice pentru existența politicii concurenței • Politica privind concurența în Uniunea Europeană • Politica privind concurența în România

POLITICA PRIVIND CONCURENȚA – ISTORIC

• Legislația anti-trust din Statele Unite ale Americii: Sherman Act – Originile politicii concurenței în varianta sa modernă pot fi regăsite la sfârșitul

secolului XIX, apărută ca reacție la formarea trusturilor în SUA. • Legislația europeană privind concurența:

– Germania 1929 – lege cu privire la carteluri – UK Profiteering Act 1919 – Comunitatea Europeană: Tratatul de la Paris (1951); Tratatul de la Roma

(1957) POLITICA PRIVIND CONCURENȚA – argumente economice

• Concurența perfectă asigură alocarea optimă a resurselor • Monopolul – opusul concurenței perfecte; • Tendințele de formare a monopolului trebuie împiedicate

• Bunăstarea – obiectivul principal al politicii concurenței

Page 15: Curs economie europeana 2012-2013 - didu.ulbsibiu.rodidu.ulbsibiu.ro/myself1/x-resurse/resurse/r_2730115323915_Economie... · 3 TEMA 1. ORIGINILE ŞI DEZVOLTAREA UNIUNII EUROPENE:

15

• Bunăstarea consumatorului • Bunăstarea producătorului • Bunăstarea totală

– Politica privind concurența: bunăstarea totală versus bunăstarea

consumatorului POLITICA PRIVIND CONCURENȚA ÎN UE

• Politica UE privind concurența = ansamblul politicilor și legislației europene ce asigură manifestarea liberei concurențe în condițiile maximizării bunăstării totale.

• Obiectivele politicii privind concurența: • Maximizarea bunăstării totale; • Maximizarea bunăstării consumatorului; • Apărarea firmelor mici; • Promovarea integrării și a pieței comune;

• Concurența asigură o alocare optimă a resurselor pe piață. Comisia Europeană monitorizează:

• înțelegerile între firme ce au drept scop restricționarea concurenței; • abuzul de poziție dominantă; • fuziunile; • liberalizarea piețelor transportul, energia, serviciile poștale și

telecomunicațiile; • ajutoarele de stat; • cooperarea cu autoritățile naționale responsabile cu concurența.

POLITICA PRIVIND CONCURENȚA ÎN ROMÂNIA • Legea concurenței 21/1996 • Consiliul concurenței

Bibliografie selectivă Concurență

• Drăgan, G. (2005), Uniunea Europeană între federalism şi interguvernamentalism.

Politici comune ale UE, http://biblioteca-digitala.ase.ro/biblioteca/carte2.asp?id=453&idb, capitolul VI

• Gavrilă, I., Gavrilă, T. (2008), Competitivitate și mediu concurențial. Promovarea și

protejarea concurenței în UE, Editura Economică • Motta, M. (2009), Competition Policy. Theory and Practice, Cambridge University

Press, 2009 • Porfiroiu, M., Porfiroiu, A., Popescu, I. (2008), Instituții și politici europene, Editura

Economică, 2008 – cap. 7 Politica în domeniul concurenței, pp. 215 - 240 • Vives, X. (editor) (2009), Competition Policy in the EU. Fifty Years from the Treaty of

Rome, Oxford University Press, 2009 Link-uri

• http://ec.europa.eu/competition/ • http://www.consiliulconcurentei.ro/ • http://ec.europa.eu/competition/consumers/quiz/index_en.html

POLITICI SECTORIALE

– sunt politicile care vizează principalele sectoare ale economiei statelor membre – politica industrială, politica energetică, politica agricolă, politica privind cercetarea şi

tehnologia, politica de transport,, politica privind pescuitul

Page 16: Curs economie europeana 2012-2013 - didu.ulbsibiu.rodidu.ulbsibiu.ro/myself1/x-resurse/resurse/r_2730115323915_Economie... · 3 TEMA 1. ORIGINILE ŞI DEZVOLTAREA UNIUNII EUROPENE:

16

P O L I T I C A I N D U S T R I A L Ă

• Politica industrială vizează implementarea coerentă şi eficientă a tuturor acelor politici care induc ajustarea structurală a industriei în vederea promovării competitivităţii.

• Obiectivul politicii industriale al UE: asigurarea unui cadru orizontal în care industria se poate dezvolta şi prospera

• Cele trei abordări principale ale politicii industriale: • politica bazată pe piaţă sau politica industrială negativă • politica intervenţionistă sau politica industrială pozitivă • intervenţia selectivă sau politica industrială strategică

Politica bazată pe piaţă sau politica industrială negativă: • mecanismul pieţei este singurul capabil să asigure o alocare eficientă a resurselor,

respectiv o industrie competitivă. • politica industrială este considerată necesară doar atunci când apar situaţii

semnificative de eşec al pieţei. • externalităţile pozitive duc la investiţii prea mici în cercetare – dezvoltare sau în

pregătirea personalului şi atunci guvernul poate interveni pentru a asigura corectarea acestei situaţii.

• politica industrială bazată pe piaţă este negativă, întrucât urmăreşte prevenirea abuzului de putere şi eliminarea piedicilor legale în calea comerţului liber.

Politica intervenţionistă sau politica industrială pozitivă: • se bazează pe ipoteza că eşecurile pieţei în domenii precum cercetare-dezvoltare şi

pregătirea forţei de muncă sunt cele mai importante piedici în dezvoltarea industriei. • considerente regionale şi sociale sunt de asemenea elemente care trebuie luate în

considerare în elaborarea unei politici industriale „bune”. Factorii regionali şi sociali au efecte importante asupra eficienţei economice datorită pierderii potenţialului productiv şi cheltuielilor publice importante pe care le generează şomajul.

• orice politică industrială încearcă să îmbunătăţească potenţialul productiv al unei regiuni sau al unui sector defavorizat sau urmăreşte efecte pozitive asupra nivelului şomajului sau al venitului.

• acţiunile pozitive şi suportul financiar al guvernului pentru investiţii în cercetare – dezvoltare sau acordarea de ajutor regiunilor defavorizate sunt considerate a fi componente esenţiale ale politicii industriale.

Intervenţia selectivă sau politica industrială strategică • în această viziune rolul cel mai important al politicii industriale este de a sprijini

creşterea industriilor aflate în proces de dezvoltare, având în vedere că acestea vor înlocui industriile aflate în declin.

• este impusă de imperfecţiunea mediului concurenţial, în special în situaţia în care există economii de scară semnificative şi se manifestă aşa-numita curbă a experienţei sau învăţării.

• acordarea selectivă de ajutoare guvernamentale poate sprijini companiile în crearea unui avantaj competitiv.

• statul poate ajuta companiile autohtone în procesul de „catching-up” în raport cu companiile străine.

• principala dificultate în cazul acestui tip de politică industrială este identificarea corectă a potenţialilor „câştigători”.

Page 17: Curs economie europeana 2012-2013 - didu.ulbsibiu.rodidu.ulbsibiu.ro/myself1/x-resurse/resurse/r_2730115323915_Economie... · 3 TEMA 1. ORIGINILE ŞI DEZVOLTAREA UNIUNII EUROPENE:

17

P O L I T I C A E N E R G E T I C Ă

Programul Uniunii Europene de integrare a pieţelor energetice Piaţa energiei din UE: caracterizare generală

• Piaţa europeană a energiei, ca de altfel majoritatea pieţelor pentru energie electrică la nivel mondial poate fi caracterizată ca o piaţă cu grad ridicat de reglementare. Necesitatea reglementării este impusă de obiectivele uneori contradictorii pe care trebuie să le atingă dezvoltarea sectorului energetic. Principalele obiective de politică economică legate de sectorul energetic sunt (IEA 1999):

– Eficienţa economică; – Securitatea ofertei; – Protecţia mediului; – Obiective sociale (inclusiv obiectivul de a se constitui într-un serviciu

universal). • Necesitatea reformării actualului sistem energetic a venit în principal din

incapacitatea acestuia de a-şi dovedi eficienţa economică. • Oferta de energie se caracterizează prin:

– costuri mari la intrarea pe piaţă; – structurare verticală (generare, transport, distribuţie şi vânzare) cu scară de

producţie optimă diferită; – energia este un bun nestocabil care impune egalitatea cererii cu oferta în

fiecare moment. Paşii necesari pentru liberalizare:

• restructurarea sectorului energetic; • introducerea concurenţei în generarea energiei (pentru oferta en-gros) şi în oferta cu

amănuntul; • reglementări încurajatoare a reţelelor de transport şi distribuţie; • privatizare. • Restructurarea trebuie să fie:

a. Verticală: separarea producţiei de energie (generare) care are potenţial competitiv de monopolul natural din transport şi distribuţie; b. Orizontală: pentru a crea concurenţă în producţie/generare şi în vânzarea cu amănuntul. În practică, măsurile vor trebui să ţină cont atât de paşii necesari pentru transformarea sectorului energetic, cât şi de caracteristicile naţionale ale acestor sisteme. Durata acestui proces poate fi foarte diferită de la o ţară la alta. Crearea concurenţei în producerea energiei electrice a necesitat 10 ani în Marea Britanie, în timp ce separarea producţiei de transport a necesitat 18 ani în Chile. Motivele sunt legate de complexitatea obiectivelor pe care şi le propun politicile în domeniul energiei. Directivele Uniunii Europene cu privire la piaţa energiei

• 1996 • Consiliul Uniunii Europene a adoptat, în decembrie 1996, o directivă pentru crearea

pieţei comune a energiei electrice. Statele membre au fost obligate, cu anumite excepţii, să implementeze directiva în termen de doi ani. Directiva a vizat în principal accesul la reţea, mecanisme de intrare în producţia de energie şi posibilitatea unor utilizatori finali de a-şi alege furnizorul de energie.

Page 18: Curs economie europeana 2012-2013 - didu.ulbsibiu.rodidu.ulbsibiu.ro/myself1/x-resurse/resurse/r_2730115323915_Economie... · 3 TEMA 1. ORIGINILE ŞI DEZVOLTAREA UNIUNII EUROPENE:

18

• Directiva asupra Electricităţii din 1996 a stabilit regulile comune pentru generarea, transportul, distribuţia şi oferta din industria energiei electrice în toate ţările Uniunii Europene.

Principiile stabilite prin această directivă au fost • unbundling of accounts - liberalizarea conturilor cu scopul de a preveni

subvenţionarea şi distorsionarea competiţiei în firmele integrate vertical; • concurenţă în construcţia unor noi furnizori de energie, fie printr-o procedură de

autorizare, care permite pieţei să determine criteriile de investire, fie printr-o procedură de ofertare, care permite planificatorului central să determine când şi unde să construiască o capacitate suplimentară de producţie;

• deschiderea accesului la reţelele de transport şi distribuţie garantat prin înfiinţarea obligatorie a unui operator de sistem transparent, practicarea de tarife de transport nediscriminatorii, în care numai pe bază de reciprocitate sau din motive de siguranţă a sistemului să li se permită ţărilor să blocheze intrarea;

• consumatorii să aibă dreptul să îşi aleagă furnizorul, urmând ca aproximativ 26,5% din oferta totală să fie deschisă liberei concurenţe până în februarie 1999, 28% până în februarie 2000 şi 33% până în februarie 2003.

• Scopul nedeclarat al Comisiei Europene a fost ca prin Directiva cu privire la Electricitate să reducă rolul proprietăţii de stat şi a planificării centralizate, înlocuindu-le cu regulile pieţei.

• Dând consumatorilor dreptul să-şi aleagă furnizorul de energie electrică, UE a stimulat concurenţa pe piaţa cu amănuntul, în timp ce obligativitatea ofertelor competitive pentru noii producători de energie a fost primul pas în crearea unei pieţe cu ridicata pe care generatorii şi ofertanţii de energie o tranzacţionează ca pe un bun, en-gros.

Carta Verde a Energiei (martie 2006) – O strategie europeană pentru energie sigură, competitivă şi durabilă

• Carta Verde a energiei este un document prin care Uniunea Europeană îşi stabileşte principalele coordonate ale politicii energetice pentru perioada care urmează. Documentul identifică 6 domenii prioritare, menite să răspundă principalelor provocări cu care se confruntă politica energetică actuală.

• Energie pentru creştere şi ocupare în Europa: realizarea pieţelor comune europene

pentru electricitate şi gaz. • O piaţă internă a energiei care să asigure securitatea aprovizionării: solidaritate între

statele membre. • Securitate şi competitivitate în aprovizionarea cu energie: pentru o energie durabilă,

eficientă şi diversă. • Abordare integrată pentru lupta împotriva schimbărilor climatice; • Politică externă coerentă în domeniul energiei.

P O L I T I C A A G R I C O L Ă C O M U N Ă ( P A C )

• Politica agricolă a Europei se decide la nivelul UE de către guvernele statelor membre și este pusă în aplicare de catre statele membre.

• Aceasta politică urmarește sprijinirea veniturilor agricultorilor, încurajându-i totodată să producă mărfuri de înaltă calitate cerute de piață și să găsească noi modalități de a-și îmbunatăți activitatea, precum sursele ecologice regenerabile de energie.

• Articolul 39 al Tratatului de la Roma, a stabilit cinci obiective esențiale:

Page 19: Curs economie europeana 2012-2013 - didu.ulbsibiu.rodidu.ulbsibiu.ro/myself1/x-resurse/resurse/r_2730115323915_Economie... · 3 TEMA 1. ORIGINILE ŞI DEZVOLTAREA UNIUNII EUROPENE:

19

• Ameliorarea productivității; • Asigurarea unui nivel de trai echitabil pentru producători; • Stabilizarea piețelor; • Garantarea securității aprovizionării; • Prețuri rezonabile pentru cumpărători.

PAC către 2020: provocări legate de alimente, resurse naturale și distribuție teritorială (Comisia Europeană, 18.11.2010)

• Provocări economice: • Siguranța alimentară • Stabilitatea prețurilor • Criza economică

• Provocări de mediu • Emisii de carbon • Deteriorarea solurilor • Calitatea apei/aerului • Habitate și biodiversitate

• Provocări legate de distribuția teritorială • Vitalitatea ariilor rurale • Diversitatea agriculturii în UE

Page 20: Curs economie europeana 2012-2013 - didu.ulbsibiu.rodidu.ulbsibiu.ro/myself1/x-resurse/resurse/r_2730115323915_Economie... · 3 TEMA 1. ORIGINILE ŞI DEZVOLTAREA UNIUNII EUROPENE:

20

TEMA 4. UNIUNEA ECONOMICĂ ŞI MONETARĂ

EURO – MONEDA UNICĂ Euro este moneda unică adoptată (până în acest moment) de 17 state membre ale Uniunii Europene care, împreună, formează zona euro. Introducerea monedei euro în 1999 a reprezentat un pas important pentru integrarea europeană. A fost, de altfel, şi unul dintre succesele sale majore: aproximativ 330 milioane de cetăţeni europeni folosesc moneda unică şi se bucură de avantaje care se vor extinde pe măsură ce şi alte ţări vor adopta moneda euro.

CE ŢĂ RI A U A DO PTA T EURO ŞI CÂN D

• Euro este moneda unică a Uniunii Europene. În anul 1999 dousprezece dintre cele 15

state membre de la acel moment o introduc pentru tranzacţiile încheiate fără plată în numerar şi în anul 2002 pentru toate plăţile, moment în care se emit bancnotele şi monedele euro.

• Trei ţări (Danemarca, Suedia şi Regatul Unit) nu participă la această uniune monetară.

• Noile state membre se pregătesc să se alăture zonei euro imediat ce vor îndeplini criteriile necesare.

• În paralel cu obiectivul stabilităţii monetare, care revine Băncii Centrale Europene, statele membre vor favoriza creşterea accentuată şi convergenţa economică

I . I S T O R I A C O O P E R Ă R I I M O N E T A R E

Sistemul monetar european (SME) În anul 1971, Statele Unite decid să elimine legătura strânsă dintre dolar şi preţul oficial al aurului, care asigurase stabilitatea monetară globală după al doilea război mondial. Acest lucru pune capăt cursurilor de schimb valutar fixe. În vederea instituirii propriei uniuni monetare, ţările UE decid să reducă la 2,25% marjele de fluctuaţie între monedele europene prin intervenţie concertată la nivelul pieţei valutare. Acest lucru duce la instituirea Sistemului monetar european (SME) care devine operaţional în martie 1979. Acesta prezintă 3 caracteristici principale:

1999 BELGIA, GERMANIA, IRLANDA, SPANIA, FRANŢA, ITALIA, LUXEMBURG, ŢĂRILE DE JOS, AUSTRIA, PORTUGALIA ŞI FINLANDA

2001 GRECIA

2002 INTRODUCEREA BANCNOTELOR ŞI MONEDELOR EURO

2007 SLOVENIA

2008 CIPRU, MALTA

2009 SLOVACIA

2011 ESTONIA

Page 21: Curs economie europeana 2012-2013 - didu.ulbsibiu.rodidu.ulbsibiu.ro/myself1/x-resurse/resurse/r_2730115323915_Economie... · 3 TEMA 1. ORIGINILE ŞI DEZVOLTAREA UNIUNII EUROPENE:

21

• monedă de referinţă denumită ecu: un „coş monetar” format din monedele tuturor statelor membre;

• un mecanism al ratei de schimb: fiecare monedă are o rată de schimb legată de ECU; marje de fluctuaţie de 2,25% sunt autorizate în jurul cursurilor de schimb bilaterale;

• mecanism de credit: fiecare stat transferă 20% din rezervele sale în devize şi aur într-un fond comun.

De la SME la UEM

• Sistemul monetar european a cunoscut o istorie contrastantă. În 1992, după

reunificarea Germaniei şi ca urmare a tensiunilor monetare accentuate în Europa, lira

italiană şi lira sterlină părăsesc SME. În august 1993, ţările aparţinând SME decid să

mărească temporar şarpele monetar european (marjele de fluctuaţie ale cursului de

schimb) la 15%. Între timp, pentru a împiedica fluctuaţii importante de schimb

valutar între monedele europene şi în vederea eliminării devalorizărilor competitive,

guvernele Uniunii Europene decid să relanseze proiectul de uniune monetară

veritabil şi să introducă o monedă unică.

• În cadrul Consiliului European de la Madrid din iunie 1989, conducătorii Uniunii

Europene adoptă un plan în trei faze în favoarea unei uniuni economice şi monetare

. Acest plan devine parte componentă a Tratatului de la Maastricht privind Uniunea

Europeană, adoptat de către Consiliul European în decembrie 1991.

II. Uniunea economică şi monetară (UEM)

• Prima fază, care debutează la 1 iulie 1990, implică:

• libertate totală de circulaţie a capitalurilor în cadrul Uniunii (anularea controlului

de schimburi valutare);

• sporirea mijloacelor destinate înlăturării dezechilibrelor între regiunile europene

(fonduri structurale);

• convergenţă economică, prin intermediul supravegherii multilaterale a politicilor

economice ale statelor membre.

• A doua fază debutează la 1 ianuarie 1994. Aceasta prevede:

• înfiinţarea Institutului Monetar European (IME) la Frankfurt; IME este compus din

guvernatorii băncilor centrale ale ţărilor membre UE;

• independenţa băncilor centrale naţionale;

• reglementarea privind reducerea deficitelor bugetare.

• A treia etapă reprezintă naşterea monedei euro. La 1 ianuarie 1999, 11 ţări

adoptă moneda euro, care devine astfel moneda comună a Austriei, Belgiei,

Finlandei, Franţei, Germaniei, Irlandei, Italiei, Luxemburgului, Ţărilor de Jos,

Portugaliei şi Spaniei. (Grecia li se alătură la 1 ianuarie 2001). Începând din acest

moment, Banca Centrală Europeană înlocuieşte IME, devenind responsabilă de

politica monetară, care este definită şi pusă în aplicare în zona euro.

Page 22: Curs economie europeana 2012-2013 - didu.ulbsibiu.rodidu.ulbsibiu.ro/myself1/x-resurse/resurse/r_2730115323915_Economie... · 3 TEMA 1. ORIGINILE ŞI DEZVOLTAREA UNIUNII EUROPENE:

22

• La 1 ianuarie 2002, bancnotele şi monedele euro sunt puse în circulaţie în aceste

12 ţări din zona euro. Două luni mai târziu, monedele naţionale sunt retrase din

circulaţie. Din acest moment, euro este singura monedă care poate fi utilizată în

toate tranzacţiile bancare şi operaţiunile cu numerar, în cadrul ţărilor făcând

parte din zona euro, care reprezintă mai mult de două treimi din populaţia UE.

Uniunea Economică şi Monetară (UEM) • În luna iunie 1988, Consiliul European a confirmat obiectivul realizării treptate a

Uniunii Economice şi Monetare (UEM). De asemenea, acesta a încredinţat unui

comitet prezidat de Jacques Delors, la vremea aceea preşedintele Comisiei Europene,

mandatul de a studia şi de a formula propuneri cu privire la etapele concrete de

realizare a acestei uniuni.

• Raportul Delors întocmit de acest comitet propunea realizarea uniunii economice şi

monetare în trei etape distincte, dar evolutive.

Prima etapă a UEM (1) • Pe baza Raportului Delors, Consiliul European a hotărât, în luna iunie 1989, ca prima

etapă a realizării uniunii economice şi monetare să debuteze la 1 iulie 1990. În

principiu, la această dată au fost eliminate toate restricţiile privind circulaţia

capitalurilor între statele membre.

• Comitetul guvernatorilor

• Comitetul guvernatorilor băncilor centrale din statele membre ale Comunităţii

Economice Europene, care, de la înfiinţarea sa în luna mai 1964, a deţinut un rol tot

mai important în cooperarea monetară, a primit o serie de atribuţii suplimentare.

Acestea au fost prevăzute într-o decizie a Consiliului din 12 martie 1990. Printre

acestea se numărau consultări privind politicile monetare din statele membre şi

promovarea coordonării acestora în scopul realizării stabilităţii preţurilor.

• Având în vedere intervalul de timp disponibil relativ scurt şi complexitatea

atribuţiilor, Comitetul guvernatorilor a demarat şi pregătirile pentru cea de-a treia

etapă a Uniunii Economice şi Monetare (UEM). Primul pas a constat în identificarea

tuturor aspectelor prioritare, stabilirea unui program de lucru până la sfârşitul anului

1993, precum şi definirea mandatelor acordate subcomitetelor şi grupurilor de lucru

înfiinţate în acest scop.

• Pregătirile juridice

• În vederea realizării etapelor a doua şi a treia şi pentru a pune bazele structurii

instituţionale necesare, se impunea revizuirea Tratatului de instituire a Comunităţii

Economice Europene (Tratatul de la Roma). În acest scop, în anul 1991 a fost

convocată o conferinţă interguvernamentală dedicată UEM, care s-a desfăşurat în

paralel cu o altă conferinţă interguvernamentală, axată pe uniunea politică.

Page 23: Curs economie europeana 2012-2013 - didu.ulbsibiu.rodidu.ulbsibiu.ro/myself1/x-resurse/resurse/r_2730115323915_Economie... · 3 TEMA 1. ORIGINILE ŞI DEZVOLTAREA UNIUNII EUROPENE:

23

• Negocierile s-au finalizat cu Tratatul privind Uniunea Europeană, aprobat în luna

decembrie 1991 şi semnat la Maastricht, la data de 7 februarie 1992. Cu toate

acestea, având în vedere întârzierile înregistrate în procesul de ratificare, tratatul

(care modifică Tratatul de instituire a Comunităţii Economice Europene – redenumit

Tratatul de instituire a Comunităţii Europene – şi care cuprinde, printre altele,

Protocolul privind Statutul Sistemului European al Băncilor Centrale şi al Băncii

Centrale Europene şi Protocolul privind Statutul Institutului Monetar European) a

intrat în vigoare abia la data de 1 noiembrie 1993.

• Cea de-a doua etapă a UEM, înfiinţarea IME şi a BCE

(1) Înfiinţarea Institutului Monetar European (IME) la data de 1 ianuarie 1994 a

marcat atât debutul celei de-a doua etape a UEM, cât şi dizolvarea Comitetului

guvernatorilor. Existenţa temporară a IME a reflectat, de asemenea, gradul de

integrare monetară din cadrul Comunităţii. IME nu avea nicio atribuţie în aplicarea

politicii monetare în Uniunea Europeană – aceasta rămânând în sarcina autorităţilor

naţionale – şi nici nu era abilitat să intervină pe piaţa valutară.

• Cele două atribuţii principale ale IME:

– consolidarea cooperării între băncile centrale şi a coordonării politicii

monetare şi

– desfăşurarea activităţilor pregătitoare necesare pentru înfiinţarea Sistemului

European al Băncilor Centrale (SEBC), aplicarea politicii monetare unice şi

introducerea monedei unice în cea de-a treia etapă.

• Cea de-a doua etapă a UEM, înfiinţarea IME şi a BCE

(2) IME a reprezentat un cadru propice pentru consultări şi schimburi de opinii şi

informaţii cu privire la aspectele de politică monetară, asigurând totodată cadrul

organizatoric, logistic şi normativ pentru ca SEBC să îşi poată îndeplini atribuţiile în

cea de-a treia etapă.

• În luna decembrie 1995, Consiliul European a convenit asupra denumirii „euro”

pentru moneda unică europeană care urma să fie introdusă la începutul celei de-a

treia etape, confirmând totodată că cea de-a treia etapă a UEM începe la data de 1

ianuarie 1999. A fost anunţat în avans un calendar al evenimentelor privind trecerea

la euro. Acest scenariu se baza în principal pe propunerile detaliate formulate de

IME.

MCS II (ERM II) • În acelaşi timp, Institutului Monetar European i-a fost încredinţată sarcina de a face

pregătirile necesare în contextul viitoarelor raporturi monetare şi valutare dintre

membrii zonei euro şi alte state ale UE. În luna decembrie 1996, IME a înaintat

Page 24: Curs economie europeana 2012-2013 - didu.ulbsibiu.rodidu.ulbsibiu.ro/myself1/x-resurse/resurse/r_2730115323915_Economie... · 3 TEMA 1. ORIGINILE ŞI DEZVOLTAREA UNIUNII EUROPENE:

24

Consiliului European un raport pe baza căruia Consiliul a elaborat o rezoluţie privind

principiile şi elementele fundamentale ale noului mecanism al cursului de schimb

(MCS II), care a fost adoptată în luna iunie 1997.

• Noile bancnote

• În luna decembrie 1996, IME a prezentat Consiliului European şi, ulterior, publicului

larg seria de elemente grafice aferente bancnotelor euro care urmau a fi puse în

circulaţie la data de 1 ianuarie 2002.

• Pactul de stabilitate şi creştere

• Pentru a completa şi a clarifica dispoziţiile din tratat referitoare la UEM, Consiliul

European a adoptat, în luna iunie 1997, Pactul de stabilitate şi creştere – cuprinzând

două regulamente – menit să asigure disciplina bugetară în contextul UEM. În luna

mai 1998, Pactul a fost completat printr-o declaraţie a Consiliului, prin care se

reafirmau angajamentele statelor membre.

Primele state membre participante • La data de 2 mai 1998, Consiliul Uniunii Europene – reunit la nivel de şefi de stat sau

de guvern – a hotărât în unanimitate că 11 state membre îndeplinesc condiţiile

necesare pentru participarea la cea de-a treia etapă a UEM şi adoptarea monedei

unice la data de 1 ianuarie 1999. Primele state membre participante au fost Belgia,

Germania, Spania, Franţa, Irlanda, Italia, Luxemburg, Ţările de Jos, Austria, Portugalia

şi Finlanda. Şefii de stat sau de guvern au ajuns, de asemenea, la un acord politic în

privinţa persoanelor desemnate, la recomandarea Consiliului, ca membri ai

Comitetului executiv al Băncii Centrale Europene (BCE).

Pregătirile în vederea fixării irevocabile a cursurilor de schimb • Tot în luna mai 1998, miniştrii de finanţe din statele membre în curs de adoptare a

monedei unice au convenit, împreună cu guvernatorii băncilor centrale naţionale din

ţările respective, cu IME şi Comisia Europeană, utilizarea parităţilor centrale

bilaterale ale monedelor statelor membre participante – valabile în MCS la momentul

respectiv – în fixarea irevocabilă a cursurilor de schimb pentru euro.

• Desemnarea organelor de decizie

• La data de 25 mai 1998, guvernele celor 11 state membre participante au numit

preşedintele, vicepreşedintele şi pe ceilalţi patru membri ai Comitetului executiv al

BCE. Preluarea funcţiilor de către aceştia la data de 1 iunie 1998 a marcat înfiinţarea

BCE. BCE şi băncile centrale naţionale ale statelor membre participante formează

Eurosistemul, care elaborează şi stabileşte politica monetară unică în cadrul celei de-

a treia etape a UEM.

Page 25: Curs economie europeana 2012-2013 - didu.ulbsibiu.rodidu.ulbsibiu.ro/myself1/x-resurse/resurse/r_2730115323915_Economie... · 3 TEMA 1. ORIGINILE ŞI DEZVOLTAREA UNIUNII EUROPENE:

25

• IME şi-a încheiat misiunea odată cu înfiinţarea BCE la data de 1 iunie 1998. În

conformitate cu articolul 123 (fostul articol 109l) din Tratatul de instituire a

Comunităţii Europene, IME s-a dizolvat înmomentul creării BCE. Toate preparativele

încredinţate IME au fost finalizate la timp, iar BCE a consacrat restul anului 1998

testării finale a sistemelor şi procedurilor

Cea de-a treia etapă a UEM, fixarea irevocabilă a cursurilor de schimb • Cea de-a treia, şi ultima, etapă a UEM a debutat la data de 1 ianuarie 1999 cu fixarea

irevocabilă a cursurilor de schimb pentru monedele celor 11 state membre

participante iniţial la Uniunea Monetară şi cu aplicarea unei politici monetare unice

sub responsabilitatea BCE.

• Numărul statelor membre participante a ajuns la 12 la data de 1 ianuarie 2001, atunci

când Grecia a intrat în cea de-a treia etapă a UEM. Slovenia a devenit cel de-al 13-lea

stat membru care s-a alăturat zonei euro la data de 1 ianuarie 2007, fiind urmată un

an mai târziu de Cipru şi Malta, iar la 1 ianuarie 2009, de Slovacia. In ianuarie 2011

Estonia devine cel de-al 17-lea stat membru al zonei Euro. De la data aderării la zona

euro, băncile centrale ale acestor ţări au devenit în mod automat membre ale

Eurosistemului.

• Criteriile de convergenţă

• Fiecare stat membru trebuie să întrunească un număr de cinci criterii de convergenţă

pentru a ajunge în faza a treia. Acestea sunt:

• stabilitatea preţurilor: rata inflaţiei nu poate depăşi cu mai mult de 1,5% ratele medii

de inflaţie ale celor trei state membre cu cea mai scăzută rată de inflaţie;

• rata dobânzilor: rata dobânzilor pe termen lung nu poate varia cu mai mult de 2% în

raport cu ratele dobânzilor medii ale celor trei state membre cu cea mai scăzută rată

de inflaţie;

• deficitele: deficitele bugetare naţionale trebuie să fie sub 3% din PIB;

• datoria publică: nu poate depăşi 60% din PIB;

• stabilitatea cursului de schimb: ratele de schimb trebuie să rămână în limitele marjei

de fluctuaţie autorizate pentru cei doi ani anteriori.

• Pactul de Stabilitate şi de Creştere

• Consiliul European a adoptat Pactul de Stabilitate şi de Creştere în iunie 1997.

Acesta a reprezentat un angajament permanent de stabilitate bugetară, permiţând

sancţionarea financiară a unui stat membru din zona euro care se expunea unui

deficit bugetar mai mare de 3%. Fiind considerat ulterior prea strict, Pactul a fost

revizuit în martie 2005.

Page 26: Curs economie europeana 2012-2013 - didu.ulbsibiu.rodidu.ulbsibiu.ro/myself1/x-resurse/resurse/r_2730115323915_Economie... · 3 TEMA 1. ORIGINILE ŞI DEZVOLTAREA UNIUNII EUROPENE:

26

• Eurogrupul

• Eurogrupul reprezintă reuniunea informală a miniştrilor de finanţe ai statelor

membre din zona euro. Aceste întâlniri au ca scop o mai bună coordonare a politicilor

economice, monitorizarea politicilor bugetare şi financiare ale statelor din zona euro,

precum şi reprezentarea monedei euro în forumurile monetare internaţionale

• Noile state membre şi UEM

• Noile state membre urmează să adopte moneda euro în momentul în care vor

îndeplini criteriile necesare. Slovenia este primul dintre statele devenite membre ale

UE în 2004 care s-a alăturat zonei euro la 1 ianuarie 2007. Au urmat Cipru şi Malta în

2008, Slovacia în 2009 și Estonia în 2011.

Page 27: Curs economie europeana 2012-2013 - didu.ulbsibiu.rodidu.ulbsibiu.ro/myself1/x-resurse/resurse/r_2730115323915_Economie... · 3 TEMA 1. ORIGINILE ŞI DEZVOLTAREA UNIUNII EUROPENE:

27

TEMA 5. ROMÂNIA ȘI UNIUNEA EUROPEANĂ

E T A P E A L E P R O C E S U L U I D E A D E R A R E

• 1993 - 1 februarie - Romania semneaza Acordul European (Acordul european instituie o asociere între România, pe de o parte, şi Comunităţile Europene şi Statele Membre ale acestora, pe de altă parte)

• 1995 - 1 februarie - intră în vigoare Acordul European

- Iunie - România depune cererea de aderare la Uniunea Europeană

• 1997 - Iulie - Comisia Europeană adoptă Agenda 2000, care include Opinia asupra cererii de aderare a României la Uniunea Europeană

• 1998 - Noiembrie - Comisia Europeană publică primul Raport de Ţară privind procesul de aderare a României la Uniunea Europeană

• 1999 - Iunie - România adoptă Planul National de Aderare la Uniunea Europeană

- Decembrie - la Helsinki, Consiliul European decide începerea negocierilor cu şase ţări candidate, printre care şi România

• 2000 - Februarie - in cadrul reuniunii Consiliului UE pentru Afaceri Generale, dedicată lansării Conferinţei Interguvernamentale, are loc deschiderea oficială a negocierilor de aderare a României

• 2002

- 13 noiembrie - Comisia adoptă o "Foaie de parcurs" pentru Romania şi Bulgaria

- 20 noiembrie - Parlamentul European ia în considerare data de 1 ianuarie 2007 ca dată ţintă pentru aderarea României la Uniunea Europeană

- 12-13 decembrie - Consiliul European de la Copenhaga decide asupra aderării a 10 noi state membre şi adoptă foile de parcurs pentru România şi Bulgaria

• 2003 - 26 martie - Comisia Europeană prezintă ediţia revizuită a Parteneriatului de Aderare cu România

• 2004 - 17 decembrie - la Consiliul European de la Bruxelles, România primeşte confirmarea politică a încheierii negocierilor de aderare la Uniunea Europeană

• 2005 - 13 aprilie, Parlamentul European dă undă verde aderării României şi Bulgariei la Uniunea Europeană

-25 aprilie, în cadrul unei ceremonii oficiale, desfăşurate la Abaţia de Neumunster din Luxemburg este semnat Tratatul de Aderare la Uniunea Europeană

• 2007 - România devine Stat Membru al Uniunii Europene

Page 28: Curs economie europeana 2012-2013 - didu.ulbsibiu.rodidu.ulbsibiu.ro/myself1/x-resurse/resurse/r_2730115323915_Economie... · 3 TEMA 1. ORIGINILE ŞI DEZVOLTAREA UNIUNII EUROPENE:

28

R O M Â N I A – S T A T M E M B R U A L U E Î N C E P Â N D C U 2 0 0 7

În prezent, relația României cu UE se derulează pe planuri multiple:

Instituțional

• Reprezentare în instituțiile europene – Parlamentul European

• Primele alegeri europene în România au avut loc la 25 noiembrie 2007 când alegătorii români au ales direct 35 de reprezentanţii în forul legislativ european. La 7 iunie 2009, cetăţenii români au votat 33 deputaţi europeni din numărul total 736, baza legală cu privire la componenţa Parlamentului European fiind Tratatul de la Nisa (numărul membrilor Parlamentului European a fost redus la 736 de la 785).

– Comisia Europeană • 1 comisar european

– Etc. • Ministerul afacerilor europene

– http://www.maeur.ro/ Economic Personal/ individual

Strategia Europa 2020 – documentul esențial în domeniul strategiilor economico-sociale

1. Pentru a permite realizarea de comparații între statele membre au fost realizate sumare tematice. Acestea permit statelor membre să plaseze obiectivele economice proprii într-un context mai larg. Sumarele acoperă majoritatea ariilor tematice relevante pentru Europa 2020. Pentru fiecare temă au fost aleși indicatori care permit realizarea de comparații.

1. Politica fiscală, sustenabilitatea pe termen lung și impozitarea • Finanțele publice și cheltuielile publice care favorizează creșterea economică • Impozitarea • Sustenabilitatea finanțelor publice • Pensiile • Sănătate și sistem de sănătate • Reglementări fiscale • Economia subterană (Anexa 5.1)

2. Sectorul financiar • Sectorul financiar și gospodăriile • Accesul IMM la finanțare

3. Promovarea creșterii și a competitivității • Servicii • Agenda digitală • Industrii de tip rețea – energia (Anexa 5.2) • Industrii de tip rețea – transporturile • Cercetarea & Dezvoltarea și obiective privind inovația • Obiective privind energia și clima • Eficiența resurselor (Anexa 5.3)

Page 29: Curs economie europeana 2012-2013 - didu.ulbsibiu.rodidu.ulbsibiu.ro/myself1/x-resurse/resurse/r_2730115323915_Economie... · 3 TEMA 1. ORIGINILE ŞI DEZVOLTAREA UNIUNII EUROPENE:

29

4. Piața muncii, educația și politicile sociale • Obiective cu privire la rata ocupării • Slujbe verzi (Green jobs) • Agenda digitală: contribuția TIC la crearea de locuri de muncă • Impozitarea muncii • Șomajul în rândul tinerilor • Legislația cu privire la protecția angajaților • Politici active privind piața muncii • Servicii publice privind ocuparea forței de muncă • Stabilirea salariilor • Decalaje privind calificarea și mobilitatea forței de muncă • Educația terțiară (Anexa 5.4) • Abandonul școlar • Calitatea educației • Participarea femeilor la piața muncii • Ajutorul de șomaj • Sărăcia și excluziunea socială

5. Modernizarea administrației publice • Calitatea administrației publice

Site-uri:

Reprezentanţa Comisiei Europene în România • http://ec.europa.eu/romania/index_ro.htm Biroul de informare al Parlamentului European în România • http://www.europarl.ro Site-ul guvernului României • http://www.gov.ro/ • http://www.maeur.ro/ Diverse • http://europa.eu/about-eu/countries/member-countries/romania/index_ro.htm • http://ec.europa.eu/stages/index_en.htm • http://ec.europa.eu/europe2020/making-it-happen/key-areas/index_en.htm

Page 30: Curs economie europeana 2012-2013 - didu.ulbsibiu.rodidu.ulbsibiu.ro/myself1/x-resurse/resurse/r_2730115323915_Economie... · 3 TEMA 1. ORIGINILE ŞI DEZVOLTAREA UNIUNII EUROPENE:

30

Anexe Anexa 1.1. Statele membre ale UE

Page 31: Curs economie europeana 2012-2013 - didu.ulbsibiu.rodidu.ulbsibiu.ro/myself1/x-resurse/resurse/r_2730115323915_Economie... · 3 TEMA 1. ORIGINILE ŞI DEZVOLTAREA UNIUNII EUROPENE:

31

Anexa 1.2. Părinții fondatori ai UE

Page 32: Curs economie europeana 2012-2013 - didu.ulbsibiu.rodidu.ulbsibiu.ro/myself1/x-resurse/resurse/r_2730115323915_Economie... · 3 TEMA 1. ORIGINILE ŞI DEZVOLTAREA UNIUNII EUROPENE:

32

Anexa 1.3. Repere ale procesului de constituire a UE

Page 33: Curs economie europeana 2012-2013 - didu.ulbsibiu.rodidu.ulbsibiu.ro/myself1/x-resurse/resurse/r_2730115323915_Economie... · 3 TEMA 1. ORIGINILE ŞI DEZVOLTAREA UNIUNII EUROPENE:

33

Anexa 1.4. Formarea UE – etape ale formării și extinderii

Page 34: Curs economie europeana 2012-2013 - didu.ulbsibiu.rodidu.ulbsibiu.ro/myself1/x-resurse/resurse/r_2730115323915_Economie... · 3 TEMA 1. ORIGINILE ŞI DEZVOLTAREA UNIUNII EUROPENE:

34

Anexa 2 Anexa 2.1. Instituțiile UE

Anexa 2.2.

Page 35: Curs economie europeana 2012-2013 - didu.ulbsibiu.rodidu.ulbsibiu.ro/myself1/x-resurse/resurse/r_2730115323915_Economie... · 3 TEMA 1. ORIGINILE ŞI DEZVOLTAREA UNIUNII EUROPENE:

35

Page 36: Curs economie europeana 2012-2013 - didu.ulbsibiu.rodidu.ulbsibiu.ro/myself1/x-resurse/resurse/r_2730115323915_Economie... · 3 TEMA 1. ORIGINILE ŞI DEZVOLTAREA UNIUNII EUROPENE:

36

Page 37: Curs economie europeana 2012-2013 - didu.ulbsibiu.rodidu.ulbsibiu.ro/myself1/x-resurse/resurse/r_2730115323915_Economie... · 3 TEMA 1. ORIGINILE ŞI DEZVOLTAREA UNIUNII EUROPENE:

37

Page 38: Curs economie europeana 2012-2013 - didu.ulbsibiu.rodidu.ulbsibiu.ro/myself1/x-resurse/resurse/r_2730115323915_Economie... · 3 TEMA 1. ORIGINILE ŞI DEZVOLTAREA UNIUNII EUROPENE:

38

Page 39: Curs economie europeana 2012-2013 - didu.ulbsibiu.rodidu.ulbsibiu.ro/myself1/x-resurse/resurse/r_2730115323915_Economie... · 3 TEMA 1. ORIGINILE ŞI DEZVOLTAREA UNIUNII EUROPENE:

39

Anexa 3 Anexa 3.1.

Page 40: Curs economie europeana 2012-2013 - didu.ulbsibiu.rodidu.ulbsibiu.ro/myself1/x-resurse/resurse/r_2730115323915_Economie... · 3 TEMA 1. ORIGINILE ŞI DEZVOLTAREA UNIUNII EUROPENE:

40

Page 41: Curs economie europeana 2012-2013 - didu.ulbsibiu.rodidu.ulbsibiu.ro/myself1/x-resurse/resurse/r_2730115323915_Economie... · 3 TEMA 1. ORIGINILE ŞI DEZVOLTAREA UNIUNII EUROPENE:

41

Page 42: Curs economie europeana 2012-2013 - didu.ulbsibiu.rodidu.ulbsibiu.ro/myself1/x-resurse/resurse/r_2730115323915_Economie... · 3 TEMA 1. ORIGINILE ŞI DEZVOLTAREA UNIUNII EUROPENE:

42

Anexa 5 Anexa 5.1. Economia subterană

Anexa 5.2. Industriile de tip rețea: energia

Page 43: Curs economie europeana 2012-2013 - didu.ulbsibiu.rodidu.ulbsibiu.ro/myself1/x-resurse/resurse/r_2730115323915_Economie... · 3 TEMA 1. ORIGINILE ŞI DEZVOLTAREA UNIUNII EUROPENE:

43

Anexa 5.3. Eficiența utilizării resurselor

Page 44: Curs economie europeana 2012-2013 - didu.ulbsibiu.rodidu.ulbsibiu.ro/myself1/x-resurse/resurse/r_2730115323915_Economie... · 3 TEMA 1. ORIGINILE ŞI DEZVOLTAREA UNIUNII EUROPENE:

44

Anexa 5.4. Educația terțiară