C e c red A dventi tii de şZiua a apteaŞ

Studiul 5

Originea răului şi căderea în păcat

Originea răului şi căderea în păcat

De memorizat: „Oricine face păcat, face şi fărădelege; şi

păcatul este fărădelege." 1 Ioan 3,4.

Originea răului şi căderea în păcat

A.

Originea răului

Cum a reuşit opera creaţiunii? Gen. 1:31

Dumnezeu S'a uitat la tot ce făcuse; şi iată că erau foarte bune. Astfel a fost o seară, şi apoi a

fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua a

şasea.

Ce ne spune Biblia despre originea răului? Is. 14:12-14

Cum ai căzut din cer, Luceafăr strălucitor, fiu al zorilor! Cum ai fost doborât la pământ, tu, biruitorul neamurilor! Tu ziceai în inima ta:

Ce ne spune Biblia despre originea răului? Is. 14:12-14

Mă voi sui în cer, îmi voi ridica scaunul de domnie mai pe sus de stelele lui Dumnezeu; voi şedea pe

muntele adunării dumnezeilor, la capătul

miază-noaptei; mă voi sui pe vârful norilor, voi fi ca

Cel Prea Înalt

Cum descrie apostolul Ioan izgonirea din cer a celor răzvrătiţi? Apoc. 12:7-9

Şi în cer s'a făcut un război. Mihail şi îngerii lui s'au

luptat cu balaurul. Şi balaurul cu îngerii lui s'au luptat şi ei, dar n'au putut birui; şi locul lor nu li s'a

mai găsit în cer.

Cum descrie apostolul Ioan izgonirea din cer a celor răzvrătiţi? Apoc. 12:7-9

Şi balaurul cel mare, şarpele cel vechi, numit Diavolul şi Satana, acela

care înşeală întreaga lume, a fost aruncat pe pământ; şi

împreună cu el au fost aruncaţi şi îngerii lui.

Originea răului şi căderea în păcat

B.

Căderea în păcat

Ce poruncă au primit în Eden primii noştri părinţi? Gen. 2:16-17

Domnul Dumnezeu a dat omului porunca aceasta: ,,Poţi să mănânci după

plăcere din orice pom din grădină; dar din pomul

cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el, vei

muri negreşit.

Cum descrie Biblia împrejurările căderii în păcat? Gen. 3:1-6

Şarpele ... a zis femeii: ,,Oare a zis Dumnezeu cu adevărat: ,,Să nu mâncaţi

din toţi pomii din grădină? Femeia a răspuns

şarpelui: ,,Putem să mâncăm din rodul tuturor

pomilor din grădină.

Cum descrie Biblia împrejurările căderii în păcat? Gen. 3:1-6

Dar despre rodul pomului din mijlocul grădinii, Dumnezeu a

zis: ,,Să nu mâncaţi din el, şi nici sănu vă

atingeţi de el, ca să nu muriţi

Cum descrie Biblia împrejurările căderii în păcat? Gen. 3:1-6

Atunci şarpele a zis femeii: ,,Hotărât, că nu veţi

muri: dar Dumnezeu ştie că, în ziua când veţi mânca din el, vi se vor deschide

ochii, şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând

binele şi răul

Cum descrie Biblia împrejurările căderii în păcat? Gen. 3:1-6

Femeia a văzut că pomul era bun de mâncat şi plăcut de privit, şi că pomul era de dorit ca să deschidă cuiva

mintea. A luat deci din rodul lui, şi a mâncat; a dat

şi bărbatului ei, care era lângă ea, şi bărbatul a

mâncat şi el.

Originea răului şi căderea în păcat

C.

Ce este păcatul

Cum defineşte apostolul Ioan păcatul? 1Ioan 3:4

Oricine face păcat, face şi fărădelege; şi păcatul

este fărădelege.

Cât de totală este stricăciunea păcatului? Gen. 6:5

Domnul a văzut că răutatea omului era mare pe pământ,

şi că toate întocmirile gândurilor din inima lui

erau îndreptate în fiecare zi numai spre rău.

Cât de totală este stricăciunea păcatului? Rom. 7:18

Ştiu, în adevăr, că nimic bun nu locuieşte în mine,

adică în firea mea pământească, pentrucă, ce-i

drept, am voinţa să fac binele,

dar n'am puterea să-l fac.

Care au fost urmările păcatului? Gen. 3:16-19

Femeii i-a zis: ,,Voi mări foarte mult suferinţa şi

însărcinarea ta; cu durere vei naşte copii, şi dorinţele

tale se vor ţinea după bărbatul tău, iar el va

stăpâni peste tine.

Care au fost urmările păcatului? Gen. 3:16-19

Omului i-a zis: ,,Fiindcă ai ascultat de glasul nevestei

tale, şi ai mâncat din pomul despre care îţi poruncisem: Să nu mănânci deloc din el,

blestemat este acum pământul din pricina ta. Cu multă trudă să-ţi scoţi hrana din el în toate zilele vieţii

tale;

Care au fost urmările păcatului? Gen. 3:16-19

spini şi pălămidă să-ţi dea, şi să mănânci iarba de pe

câmp. În sudoarea feţei tale să-ţi mănânci pâinea, până te vei întoarce în pământ, căci

din el ai fost luat; căci ţărână eşti, şi în ţărână te vei

întoarce.

Care au fost urmările păcatului? Rom. 6:23

Fiindcă plata păcatului este moartea: dar darul

fără plată al lui Dumnezeu este viaţa

veşnică în Isus Hristos, Domnul nostru.

Notă suplimentară

„Păcatul este un intrus, pentru apariţia căruia nu se poate da nici un motiv. Este misterios, inexplicabil; a-l scuza înseamnă a-l apăra.

Dacă s-ar putea găsi vreo scuză pentru el, ar înceta de a mai fi păcat."

Notă suplimentară

„Dumnezeu a făcut pe om în mod desăvârşit, sfânt şi fericit; pământul aşa minunat cum a ieşit din mâna Creatorului, nu purta nici o urmă de decădere sau umbră de blestem.

Călcarea Legii lui Dumnezeu - Legea iubirii - aceasta a adus nenorocirea şi moartea."

Notă suplimentară

Un Creator plin de milostivire a căutat în compătimirea Sa gingaşă să oprească pe

Lucifer şi pe cei ce l-au urmat de la prăpastia pieirii, în care ei erau în primejdia de a se

arunca. Dar Lucifer lepădă invitaţia lui Dumnezeu şi, spre a sfida puterea Sa, el se răsculă împotriva Creatorului Său. Astfel Lucifer, „luceafărul" de lumină, părtaşul

măririi lui Dumnezeu, păzitorul tronului Său, deveni prin păcat Satana,

Notă suplimentară

„împotrivitorul" lui Dumnezeu şi al fiinţelor sfinte."

Este bine de reţinut etimologia cuvântului „Satana". Verbul ebraic „satan" înseamnă „a se împotrivi", „a fi duşman", „a se opune". În

Noul Testament (1 Petru 5,8) apare substantivul „ho antidikos", având acelaşi înţeles: adversar, oponent, împotrivitor,

duşman, diavol.

Notă suplimentară

„Fără libertatea alegerii, ascultarea lui n-ar fi fost voluntară, ci constrânsă. N-ar fi putut

avea loc dezvoltarea caracterului. O astfel de purtare ar fi fost în totul contrară felului de a proceda al lui Dumnezeu faţă de locuitorii altor lumi. Ar fi fost nedemn pentru om, ca fiinţă inteligentă, şi ar fi venit în sprijinul

acuzaţiilor lui Satana, care susţinea că Dumnezeu este un Stăpân arbitrar."

Notă suplimentară

„Primii noştri părinţi nu au fost lăsaţi fără o avertizare cu privire la primejdia care-i

ameninţa. Soli cereşti le-au făcut cunoscut căderea lui Satana şi planurile acestuia de a-i duce la pieire. De asemenea, ei le-au explicat

natura guvernării dumnezeieşti, pe care prinţul răului căuta să o răstoarne."

Notă suplimentară

„După ce a păcătuit, Adam îşi închipui că trece într-o sferă mai înaltă de existenţă. Dar nu trecu mult şi conştiinţa despre păcatul său

îl umplu de groază. Aerul care până aici avusese o temperatură potrivită şi blândă,

părea acum că umple cu fior vinovata pereche. Iubirea şi pacea care domniseră până acum între ei, au dispărut şi, în locul lor, au simţit un sentiment de păcat, o teamă de viitor, o

goliciune a sufletului."

Notă suplimentară

Păcatul nu este numai neascultare, necredincioşie, ci este o rebeliune. Omul s-a răzvrătit în primul rând împotriva propriului său statut original de „creatură" sau „fiinţă

creată". Aceasta implică nu numai ascultare, ci şi „theotonomia", adică deplina sa

dependenţă de Dumnezeu. Omul, răzvrătindu-se, a dorit o autonomie deplină, fapt care l-a făcut rob al păcatului, respectiv al celui rău.

Notă suplimentară

Păcatul mai poate fi definit şi prin refuzul guvernării lui Dumnezeu, refuzul legislaţiei Lui, înlocuind-o cu auto-legislaţia, cu legea

propriei sale dorinţe. Aceasta duce la titanismul uman, detronându-L pe Dumnezeu şi înscăunând „eul" propriu în locul divinităţii. Este o formă de idolatrie, mai camuflată decât

aceea care recurge la figurile cioplite ale zeilor.

Notă suplimentară

Stricăciunea provocată de păcat nu a fost periferică, ci una centrală, care pornind din

inimă, a cuprins întreaga fire a omului. Asemenea sugativei căzute în cerneală, păcatul s-a infiltrat în toată firea omului,

nelăsând compartiment neatins de această plagă a degradării şi a stricăciunii morale.

Notă suplimentară

„Când ei au văzut în florile veştede şi în frunzele căzute primele semne ale decăderii,

Adam şi soţia sa plângeau cu o tristeţe adâncă după cum jelesc acum oamenii pe morţii lor. Moartea unei flori gingaşe şi plăcute era, de

fapt, un motiv de durere; dar când arborii măreţi şi-au lepădat frunzele lor, această

privelişte le întipări în mod viu în minte faptul de neînlăturat că moartea este partea tuturor

celor vii."

Concluzii dogmatice

Păcatul este călcarea Legii lui Dumnezeu.

Când primii noştri părinţi au refuzat, prin neascultare, dependenţa lor de Creator, ai au

căzut din înalta lor poziţie dată de Dumnezeu.

Chipul lui Dumnezeu a fost alterat în caracterul lor, ei devenind subiectul morţii şi

descendenţii lor au fost părtaşi la această natură decăzută, cu toate consecinţele ei.

Concluzii dogmatice

Plata păcatului este moartea, pedeapsa veşnică, din care - fără jertfa ispăşitoare a

Domnului Isus Hristos, adusă de bunăvoie şi din iubire, ca preţ de răscumpărare - păcătosul

nu s-ar fi putut salva niciodată.

Concluzii etice

Dacă păcatul este rebeliune împotriva suveranităţii lui Dumnezeu, atunci pocăinţa

începe cu acceptarea lui Dumnezeu ca Domn şi Creator şi supunere de bunăvoie voinţei

Lui.Dacă păcatul este refuzul legislaţiei divine, în favoarea unor dorinţe proprii, independente,

atunci pocăinţa este acceptarea Legii lui Dumnezeu şi renunţarea la practicile şi

obiceiurile proprii, care contravin voinţei lui Dumnezeu.

Concluzii etice

Dacă păcatul este refuzul comuniunii cu Dumnezeu şi cu semenul, atunci pocăinţa este

refacerea legăturii de dragoste, în ambele direcţii: a legăturii verticale cu Dumnezeu,

prin încheierea unui legământ, şi a celei orizontale cu semenii printr-o slujire în

dragoste.Dacă păcatul este iubirea de sine, căutarea de

sine, adorarea de sine, atunci pocăinţa este iubirea de Dumnezeu şi aproapele, căutarea şi

adorarea lui Dumnezeu.

Concluzii etice

Dacă păcatul este contradicţie şi disensiune în ambele sensuri, atunci pocăinţa este împăcare,

pace cu Dumnezeu şi cu semenii.

Note teologicePelagianism:

Un călugăr britanic, Pelagiu, a susţinut, prin anul 410, că păcatul omenirii nu are nici o

legătură cu păcatul lui Adam şi că fiecare om răspunde personal pentru păcatele lui. Copiii

minori sunt în aceeaşi stare ca şi Adam înainte de căderea în păcat, deci nu există o

degradare, sau o înclinaţie înnăscută spre păcat. Adam ar fi fost muritor chiar şi fără

căderea în păcat.

Note teologice

Omul ar putea păzi toate poruncile lui Dumnezeu, fără a păcătui, datorită puterilor sale native. Harul care îndreptăţeşte ne ajută

să facem “mai uşor ceea ce, prin voinţa noastră liberă, am fi fost capabili şi aşa să

îndeplinim.

Note teologiceSemipelagianism:

Este o cale de mijloc între Pelagiu şi Aurelius Augustin, susţinut de Ioan Casian, originar din

Dobrogea, care a admis păcatul strămoşesc, dar i-a slăbit urmările. Poziţia sa este

considerată în teologie ca un synergism primitiv, a cărui continuator a fost

reformatorul Melanchton. Casian învăţa că în urma căderii în păcat, voinţa omenească a fost slăbită, fiind predispusă tentaţiei de a păcătui.

Note teologice

La începutul credinţei, omul nu are nevoie de harul special divin. Dar creşterea în credinţă

este lucrarea harului. Încheierea vieţii de credinţă este iarăşi opera omului, rămânerea

în credinţă şi în fapte bune. Omul nu este mort, cum susţinea Augustin, ci numai

bolnav. În conlucrarea harului cu voinţa liberă, voinţa umană are prioritate.

Note teologice

Aureliu Augustin (354-430) a combătut pelagianismul, pornind de la starea originară,

fără păcat. Cele patru teze celebre augustiniene sunt:

1. Omul înainte de cădere putea să păcătuiască sau să nu păcătuiască. (Ante lapsum potuit peccare et non peccare).2. După cădere nu putea să nu păcătuiască. (Post lapsum non possit peccare).

Note teologice3. După naşterea din nou poate să nu păcătuiască. (Post regenerationem possit non peccare).4. După glorificare nu poate păcătui. (Post glorificationem non possit peccare).

Păcatul nu are cauză instituantă (causa efficiens) , ci numai cauză deficientă (causa

deficiens). Păcatul nu este dorinţa după lucruri rele, ci neglijarea celor bune.

Note teologice

Poziţia reformatorilor:

Toţi împărtăşesc învăţătura despre păcatul originar. „Mărturisim deci - scrie Bullinger -

că în fiecare om este păcat originar.“ „Adam este nu numai străbunul naturii

umane, ci totodată şi rădăcina ei, şi deci, prin stricarea lui, s-a compromis tot neamul

omenesc."

Note teologice

Poziţia adventistă:

Noi credem că păcatul lui Adam a introdus răul în lumea noastră şi că fiecare om este

părtaş al unei naturi păcătoase. Dar respingem ideea că noi, oamenii, moştenim vinovăţia

păcatului adamic.

Copyrightul aparţine casei de editură

Viaţă ş i Sănătate

(http://www.viatasisanatate.ro)Transcriere pe computer şi fişiere PowerPoint: AZSVaslui.org