ISTRUMENTELE FINANCIARE PRIMARE DE CREANȚĂ4.1. Obligațiunile: concept, tipuri, caracteristici fundamentale, aspecte în legislația autohtonă 4.2. Valori mobiliare de stat: concept, funcţii, diversitate, particularităţi autohtone

Bibliografie obligatorieLegea cu privire la datoria publică, garanţiile de stat şi recreditarea de stat nr. 419-XVI din 22.12.2006. În: Monitorul Oficial. - 2007. - nr.32-35/114. Instrucțiunea cu privire la plasarea, circulația și răscumpărarea valorilor mobiliare de stat in forma de înscrieri in conturi, aprobata prin HCA al BNM nr.201 din 09.08.2007.În: Monitorul Oficial. - 2007.- nr.136-140/553 Anghelache, G. Pieţe de capital şi burse de valori. – Bucureşti: Editura Adevărul, 1992. - P. 75-120. Drăgoescu E., Drăgoescu A. Pieţe financiare primare şi secundare şi operaţiuni de bursă. - Cluj-Napoca: Editura Humanitas, 1994. – P. 19-42. Zigf, R. Piaţa obligaţiunilor. – Bucureşti: Editura HREMA, 2000. – P. 20-45, 83-190.   Bibliografie suplimentarăCiobanu, Gh. Bursele de Valori şi tranzacţiile la bursă. – Bucureşti: Editura Economica, 1997. – P.127- 135. Ghilic-Micu, B. Bursa de Valori. - Bucureşti: Editura Economica, 1997. – P.19- 29. Hîncu R., Suhovici A, Unele probleme ce ţin de investirea în economia autohtonă şi căile de soluţionare ale acestora. În: Revista „Economica” Chişinău: ASEM, 2007, p. 61-64. Stoica V. Piețe de capital și burse de valori. - Bucureşti: Editura Economica, 2002. – P.39- 62. www.cnpf.md www.bvm.md www.moldse.md www.evm.md

Obligațiunile: concept, tipuri, caracteristici fundamentale, aspecte în legislația autohtonă

Obligaţiunile reprezintă un instrument de credit. Acestea certifică deţinătorului dreptul de a încasa o dobândă şi de a recupera suma investită în întregime la scadenţă sau în tranşe pe durata de viaţă a obligaţiunii. Obligaţiunile ”reprezintă titluri de creanţă care materializează angajamentul debitorului faţă de creditorul care îi pune al dispoziţie fondurile disponibile”. Obligațiunile sunt titluri de valoare care certifică deținătorilor calitatea de creditori asupra emitenților: statul, organismele publice, societățile comerciale etc. Obligațiunile sunt titluri de valoare sau înscrieri în cont (înregistrări electronice) prin care se materializează dreptul de creanță al investitorului față de emitentul împrumutat. Fiecare obligațiune are înscrisă o valoare nominală, pe baza căreia se calculează dobânda. Pentru emitentul obligațiunii, respectiv debitorul, obligațiunea comportă un dublu angajament:

să plătească creditorului o remunerație anuală sub formă de dobândă, a cărei mărime este fixată încă de la emisiune;

să ramburseze capitalul atras în conformitate cu condițiile emisiunii. Obligațiunile pot fi emise de:

societățile comerciale (SA, SRL): obligațiuni corporative, de stat (emise direct sau prin diverse organisme subordonate, centrale sau

locale): obligațiuni de stat, obligațiuni municipale. Elementele constitutive ale obligațiunii sunt:

denumirea de obligațiune; seria şi numărul de emisie; Locul şi data emiterii; numele și adresa emitentului; valoarea nominală; Numele şi adresa investitorului (beneficiarului titular), în cazul obligațiunii

nominative; valoarea totală a împrumutului; numărul total al obligațiunilor emise; nivelul dobânzii; scadența rambursării sau data maturizării; numele și sediul băncii depozitare; imprimării speciale pentru a îngreuna falsificarea; semnătura emitentului. La fiecare obligațiune, sub formă de înscris, se atașează cupoane detașabile, pe care se

înscrie dobânda de plătit periodic. Numărul cupoanelor este egal cu numărul perioadelor de plată. În practica internațională dobânda se plătește o dată sau de două ori pe an.

La obligațiunile înregistrate în cont, dobânda se înregistrează de asemenea periodic în cont și se plătește sau se capitalizează, conform condițiilor emisiunii.

Clasificarea obligaţiunilor se realizează după mai multe criterii: din punct de vedere al identificării: obligațiuni nominative: obligațiunile care conțin pe lângă numele emitentului și

numele investitorului (beneficiarului titular). Transmiterea lor se face pe bază de cesiune.

obligațiuni la purtător: obligațiunile care nu conțin numele titularului, iar transmiterea lor se face prin simplă tradițiune (înmânare). Se pot identifica numai pe baza seriei și numărului de emisiune;

din punct de vedere al modului în care creanțele sunt materializate: obligațiuni sub formă de hârtie-document; obligațiuni înregistrate sau contabile: obligațiunile, care nu există ca document

imprimat, ci figurează numai în documentele contabile ale emitentului, iar investitorul primește doar confirmarea scrisă;

din punct de vedere al gestiunii creanței: obligațiuni garantate de un bun material, denumit colateral, conținând și numele

colateralului, care trebuie să fie un bun material negrevat de alte datorii. Se disting: obligațiuni garantate de capitalul fix;

obligațiuni ipotecare (debenture bonds): obligațiuni pentru care împrumutul este garantat cu ipoteca generală pe toate activele imobiliare ale emitentului fără a se specifica un activ imobiliar determinat;

obligațiuni asigurate (collateral trust bonds): obligațiuni, pentru care împrumutul este garantat cu valori mobiliare asupra terților, deținute de emitent și depuse garantului, specificat în conținutul obligațiunii;

obligațiuni cu fond de răscumpărare (sinking fonds bonds): în cazul unei asemenea obligațiuni, emitentul se obligă să alimenteze la anumite date un fond din care se vor rambursa la maturizare obligațiunile respective;

obligațiuni indexate (index linked bonds): obligațiuni ale căror dobândă şi capital împrumutat variază în acelaşi timp urmând un indice determinat (de exemplu, RPI: Retail Price Index-indicele prețurilor cu amănuntul). Indicele este ales de comun acord cu investitorul (creditorul);

obligațiuni negarantate: obligațiuni de bonitate, emise pe bază de onoare, singura garanție constituind-o semnătura emitentului;

obligațiuni revocabile sau retractabile (callable bonds): obligațiuni, ce pot fi răscumpărate de emitent înainte de data maturizării. Acestea

conțin clauze pentru protejarea intereselor emitentului, dar și clauze pentru protejarea intereselor titularului:

- clauza de revocare/răscumpărare, care permite emitentului să răscumpere obligațiunile înainte de scadență, când dobânda zilei scade sub nivelul dobânzii nominale şi i se oferă posibilitatea să contracteze noi împrumuturi mai ieftine. Prețul de răscumpărare este format din valoarea nominală plus dobânda, plus prima de răscumpărare când valoarea reală pe piață este mai mare decât valoarea nominală;

- clauza de protejare a investitorului, prin care se stabilește perioada în care emitentul nu poate recurge la răscumpărare;

- clauza returnării împrumutului la o dată premergătoare maturității-instituită în favoarea investitorului, care poate cere returnarea când dobânda pieței este mai mare. Ea este urmată de o clauză de protejare a intereselor emitentului prin care se precizează data până la care investitorul nu poate cere returnarea împrumutului. Prețul de returnare este format din valoarea nominală plus dobânda şi minus prima de returnare.

obligațiuni restrictive: -obligațiuni, care conțin clauza prin care emitentul se angajează să nu contracteze credite

adiționale pentru același obiectiv. Se are în vedere protejarea intereselor investitorului, întrucât suplimentarea cererii de credit pentru același obiectiv ar duce la proliferarea

-obligațiunilor de tipul respectiv, fapt ce ar determina scăderea valorii lor reale la bursă; obligațiuni convertibile: -obligațiuni care conțin clauza referitoare la convertibilitate, prin care investitorul își

rezervă dreptul să ceară convertirea obligațiunii în alte titluri de valoare ale aceluiași emitent. Prețul de conversiune se stabilește la emisiune. Raportul dintre valoarea nominală şi prețul de conversiune se numește rata de conversiune.

obligațiuni cu bonuri de subscripție de acțiuni:

-asemenea obligațiuni sunt obligațiuni clasice, emise cu o dobândă inferioară dobânzii pieței. La fiecare obligațiune de acest gen sunt atașate unul sau mai multe bonuri (engl. warants), detașabile imediat și negociabile la bursă.

Warantele dau dreptul deținătorului de a subscrie, după modalitățile prestabilite la emisiune, una sau mai multe acțiuni ale emitentului sau ale unei societăți din grupul său; la orice moment dintr-o perioadă de mai mulți ani; la un preț cunoscut (ab initio), care să fie eventual progresiv în timp. Warantele se emit pe termen mai lung decât drepturile de subscriere. Preţul lor creşte proporţional cu creşterea valorii mobiliare a warantului. În afară de criteriile enunțate anterior și tipurile de obligațiuni corespunzătoare acestora, obligațiunile mai pot fi:

obligațiuni clasice (obișnuite): obligațiuni, care au o scadență determinată, iar dobânda (fixă) se plăteşte periodic;

obligațiuni de trezorerie: titluri de valoare, emise de stat (pentru acoperirea deficitului bugetar şi a investițiilor importante), care au dobânzi competitive şi sunt garantate de stat;

obligațiuni de stat: obligațiuni, ce exprimă relația de creditare a statului. Se emit pe perioade cuprinse între 10-30 de ani, sunt revocabile, purtătoare de dobândă, negociabile. Datorită garanției guvernamentale de care beneficiază în mod automat, prezintă un grad ridicat de atractivitate pentru investitori;

obligațiuni municipale: obligațiuni negociabile, emise de organe administrative teritoriale în vederea finanțării unor programe și obiective social-economice regionale sau locale, dobânzile și împrumuturile aferente acestora se achită din impozite locale și din venituri obținute prin exploatarea obiectivelor astfel finanțate;

obligațiuni speculative: obligațiuni (corporative) cu grad ridicat de risc, emise de societățile nou create fără istoric. Sunt extrem de volatile, dar în anumite situații pot aduce venituri sensibil mai mari decât obligațiunile ”clasice” (decât obligațiunile de trezorerie);

obligațiuni perpetue: obligațiuni, care nu au data scadenței, sunt irevocabile. Pentru acestea se achită în mod permanent o dobânzi constante;

obligațiuni cu durata de viață variabilă: obligațiuni, care dau dreptul emitentului sau posesorului să le modifice scadența (prelungirea duratei împrumutului sau rambursarea înainte de scadență). Oricare din aceste operațiuni, în funcție de solicitant şi de sensul acesteia (prelungire sau scurtare), implică plata unor bonusuri sau penalizări la suma de rambursat;

obligațiuni participative: obligațiuni, care dau dreptul investitorului de a participa la rezultatele favorabile ale societății în care a investit. Astfel, pe lângă dobânda stabilită inițial posesorul de obligațiuni participative mai primește sume suplimentare alocate din profitul net sau din rezerve special constituite în acest sens;

rambursabile: obligațiuni, care acordă investitorului dreptul de a returna emitentului, în orice moment, titlul financiar deținut pentru a i se rambursa valoarea nominală;

obligațiuni în serie: titluri emise în cadrul aceleiași emisiuni, diferențiate prin date diferite de maturitate şi revocare;

obligațiuni cu dobândă variabilă: obligațiuni, în cazul cărora renunțând la fixitatea ratei dobânzii, emitentul se obligă să modifice rata dobânzii pe durata de viață a

obligațiunii, pentru a asigura o fructificare a plasamentului în conformitate cu condițiile pieței;

obligațiuni speciale cu cupon ce poate fi reinvestit (OSCAR): obligațiuni, care dau dreptul deținătorului să aleagă între a primi cupon de dobândă în numerar sau a primi obligațiuni identice cu cele inițiale;

obligațiuni cu cupon unic: obligațiuni la care dobânda nu se plătește periodic, ci se capitalizează şi se plătește o singură dată la scadență;

obligațiuni cu cupon zero: obligațiuni pentru care nu se plătește distinct dobânda (deci nu au cupon), câştigul investitorului rezultând din aceea că sunt emise la un preț sub-paritate, iar la scadență se rambursează la valoarea nominală (cu alte cuvinte dobânda cuvenită îmbracă forma unei prime de emisiune);

obligațiuni rambursabile prin anuități constante: obligațiuni la care emitentul va plăti investitorului anual o sumă constantă (anuitate), care include dobânda aferentă creditului cât şi o parte din valoarea împrumutului.

obligațiuni rambursabile prin tragere la sorți: obligațiunile, care sunt rambursate anticipat de emitent. Stabilirea obligațiunilor, care vor face obiectul rambursării anticipate se realizează prin tragere la sorți;

obligațiuni străine: titluri emise de către societăți din alte țări decât cea din care se realizează împrumutul;

euroobligațiunile (eurobonds): obligațiuni exprimate în euro-valute, plasate şi tranzacționate simultan pe piețele de capital a mai multor țări, de către un consorțiu bancar internațional (sindicat bancar);

obligațiuni  "murdare" (junk bonds): obligațiuni care comportă un grad de risc foarte mare, deoarece banii mobilizați sunt folosiți pentru afaceri a căror reuşită este incertă, dar cu un profit potențial imens. Nivelul dobânzilor este proporțional cu riscul pe care îl implică aceste afaceri.

Din această varietate de obligațiuni investitorul va alege acel tip, care se potrivește cel mai bine cu profilul și cu necesitățile sale. Elementul cel mai important pe care trebuie să îl analizeze este gradul de risc al respectivelor titluri (prin aceasta se înțelege pericolul ca emitentul să înceteze plata dobânzilor sau chiar să nu ramburseze împrumutul).

Evaluarea acestui risc se efectuează de agenții specializate, care efectuează evaluări cu privire la riscul că societatea emitentă nu va onora obligațiile asumate prin prospectul de emisiune. Aceste evaluări iau în considerare mai mulți factori derivați din activitatea emitentului, şi mai ales câțiva indicatori legați de performanțele acestuia: indicatori de profitabilitate, de lichiditate, de îndatorare, de gestiune etc. oferind informații privind bonitatea unui emitent prin acordarea unor calificative acestuia.

Cele mai prestigioase clasificări, de recunoaştere internațională, sunt efectuate de companiile americane Standard &Poor (S&P) și Moody. Acestea au elaborat şi publică ierarhizări conform tabelului următor:

Gradul de investiție al obligațiunilor

Gradul de atractivitate investiţională a obligaţiunilor S&P Moody`s

De cea mai înaltă calitate AAA Aaa

De bună calitate AA Aa

De bună calitate, mai sensibile la schimbări economice A A

De calitate medie BBB Baa

Cu puţine calităţi, speculative BB Ba

De calitate scăzută B B

Cu riscuri majore CCC Caa

De mare speculaţie CC Ca

De cea mai scăzută calitate C C

În imposibilitate de plată D D

Obligațiuni în imposibilitate de plată D D Pentru un plus de finețe, în clasificarea S&P și Moody” ( grupele AA până la CCC) se utilizează și semnele ”+” și ”-” Primele patru categorii (până la BBB/Baa inclusiv) prefigurează investiții în titluri cu un potențial de piață cert, cu diferențierile de rigoare. Obligațiunile din grupa AAA sunt considerate a avea un potențial puternic de îndeplinire a tuturor obligațiunilor asumate de emitent prin prospectul de emisiune. Obligațiunile BBB/Baa sunt cotate a avea capacitate adecvată din primele patru grupe. Aceste obligațiuni sunt eligibile și pentru investițiile bancare.   De asemenea, clasificările provizorii sunt marcate cu mențiunea ”p”. Notificarea ”N.R.” (No Rating) arată că obligațiunea respectivă nu este clasificată în conformitate cu regulile prevalente pe piață, din diverse cauze (emitentul nu a solicitat clasificarea titlului,

informațiile disponibile sunt insuficiente sau compania respectivă nu clasifică titluri din această categorie).

Obligațiunile clasificate în categoriile cuprinse între BB și CC sunt considerate titluri financiare speculative, existând pericolul potențial ca emitenții să nu-și poată îndeplini obligațiile de plată asumate. Pentru obligațiunile din grupa C nu se plătesc cupoane, iar emitenții obligațiunilor din grupa D sunt în imposibilitate de plată (emitent insolvabil).

În legislația autohtonă, obligaţiunea este un titlu financiar de împrumut care atestă dreptul deţinătorului de obligaţiuni de a primi de la emitentul ei valoarea nominală sau valoarea nominală şi dobânda aferentă în mărimea şi în termenele stabilite prin decizia de emitere a obligaţiunilor.

Deţinătorii de obligaţiuni apar în calitate de creditori ai societăţii și au dreptul preferenţial faţă de acţionari la primirea unei părţi din profitul societăţii sub formă de dobândă sau alt profit.

Valoarea nominală a obligaţiunii societăţii trebuie să se împartă la 100 de lei. Termenul de circulaţie a obligaţiunilor va fi de cel puţin un an.

Obligaţiunile se plătesc numai cu mijloace băneşti și nu pot fi plasate în scopul de a constitui, întregi sau majora capitalul social al societăţii. Valoarea nominală a tuturor obligaţiunilor plasate ale societăţii nu trebuie să depăşească mărimea capitalului ei social.

Societatea este în drept să achiziţioneze sau să răscumpere obligaţiunile plasate de ea numai cu scopul de a le stinge. Achiziţionarea şi răscumpărarea obligaţiunilor de către societate au loc până la expirarea perioadei pentru care ele au fost emise sau la sfârșitul perioadei respective, în conformitate cu decizia de emitere.

Deţinătorul de obligaţiuni are dreptul să ceară de la societate răscumpărarea obligaţiunilor plasate înainte de termenul de scadenţă, în cazul în care emitentul nu respectă termenul de achitare a dobânzilor aferente.

Certificatul de obligaţiuni este un document aparte care atestă dreptul de proprietate asupra unui anumit număr de obligaţiuni de aceeaşi clasă, precum şi drepturile proprietarului lor faţă de societatea emitentă.  Certificatul de valori mobiliare se eliberează pentru una, câteva sau toate valorile mobiliare de o clasă.

Certificatul de obligaţiuni cuprinde: denumirea întreagă a societăţii emitente, sediul ei, denumirea documentului de "Certificat de obligaţiuni", numărul de ordine al certificatului, etc. (vezi Articolul 22 din Legea Republicii Moldova privind societăţile pe acţiuni nr. 1134-XIII  din  02.04.97).

În baza unei obligațiuni sau acțiuni emise de un emitent străin, în Republica Moldova, conform legii privind piața valorilor mobiliare, se poate emite valoarea mobiliară, numită recipisă depozitară moldovenească, care conferă deținătorului său:

  dreptul de proprietate asupra uneia sau asupra mai multor valori mobiliare

străine; dreptul de a primi dobânda sau orice alte plăți achitate de emitenții străini în

privința acestor obligațiuni și acțiuni;

alte drepturi conexe stabilite de emitentul recipisei (înregistrat în Republica Moldova).

Valori mobiliare de stat: concept, funcţii, diversitate, particularități autohtoneTitlurile de stat sunt instrumente de credit emise de autoritățile publice centrale

pentru procurarea unor resurse cu caracter temporar și rambursabil în scopul acoperirii deficitului bugetar sau pentru nevoi de trezorerie.

Titlurile de stat sunt de 2 categorii: cu discount, respectiv titluri de stat nepurtătoare de dobândă, vândute la un preț

inițial mai mic decât valoarea nominală, diferența dintre prețul inițial și valoarea nominală fiind discount-ul și reprezentând beneficiul compărătorului;

purtătoare de dobândă, respectiv titluri de stat vândute la valoarea nominală, cu discount sau cu primă și pentru care emitentul plătește periodic dobânzi conform condițiilor și termenilor cuprinse în prospectul de emisiune al seriei.

Pentru realizarea unor obiective de investiții, autoritățile publice contractează împrumuturi pe termen mediu și lung.

Pentru acoperirea nevoilor de trezorerie ale statului (a decalajelor temporare dintre veniturile și cheltuielile unui an bugetar) se emit titluri de stat pe termen scurt. Titlurile de stat pe termen scurt sunt certificate de trezorerie cu discount, având o scadenţă de până la 1 an (6, 12 luni). Certificatele de trezorerie cu discount sunt titluri de stat fără cupon (dobândă) fiind achiziționate de investitori la un preț mai mic decât valoarea nominală, urmând ca la scadenţă să încaseze valoarea nominală.

Titlurile de stat pe termen mediu sau lung se mai numesc și titluri de tip benchmark (de referința). Sunt obligaţiuni de stat cu o scadenţă de peste 1 an (3, 5 și 10 ani), vândute la valoarea nominală, cu discount (preț sub valoarea nominală) sau cu primă (preț peste valoarea nominală) şi pentru care emitentul plăteşte anual o dobândă (cupon), conform condiţiilor din prospectul de emisiune.

In cazul obligațiunilor de stat de tip benchmark, seria de titluri emise și aflate în circulaţie poate fi completată ulterior de către emitent dacă se mențin caracteristicile inițiale de bază ale emisiunii, cum ar fi: rata dobânzii, data la care se fac plățile și data scadenței.

Un titlu de stat este o atestare a unei datorii publice, sub formă de bonuri, certificate de trezorerie, obligațiuni sau alte instrumente financiare, care pot fi emise în moneda națională sau în valuta. Titlurile de stat sunt emise în formă dematerializată (dreptul de proprietate se evidențiază într-un cont de titluri deschis în evidențele intermediarului autorizat) și se identifica printr-un cod unic (codul ISIN – International Securities Identification Number).

Guvernul oricărei țări poate apărea pe piața de capital atât în calitate de emitent, cât și în calitate de investitor.

În practica internațională, denumirea și caracteristicile titlurilor de stat diferă în funcție de termenul pentru care se emit. Astfel, se deosebesc:

obligațiuni publice (de stat) (”T-bond”), emise pe termen lung (10-30 de ani) pentru finanțarea unor obiective majore de interes public (pentru o destinație cunoscută, concretă și singulară);

bonuri de tezaur (”T-notes”), emise pe termen de la 1 la 10 ani pentru acoperirea deficitului bugetar. Se vând la licitație sau prin subscripție directă, putând fi achiziționate atât de investitori instituționali, cât și de persoane particulare;

bilete de trezorerie (”T-bills”), emise pe termen scurt, până la 1 an, de către trezoreria statului pentru a acoperi golurile de trezorerie, nu sunt purtătoare de dobânzi, fiind vândute cu discount. Cumpărătorii de bilete de trezorerie sunt investitorii instituționali (bănci și instituții financiare) care participă la licitațiile organizate de trezoreria statului.

Autoritățile publice locale emit obligațiuni pe termen scurt pentru a acoperi deficitul temporar dintre veniturile și cheltuielile bugetare locale. Înscrisurile incluse în această categorie sunt:

notele anticipative de impozite (taxe), emise pentru finanțarea unor cheltuieli locale înaintea colectării impozitelor;

notele anticipative de venit, avându-se în vedere emisiunea pentru rambursarea veniturilor viitoare;

notele anticipative de obligațiuni, avându-se în vedere că municipalitatea va avea finanțare pe bază de obligațiuni.

Pe lângă respectivele înscrisuri autoritățile publice (municipalitățile) pot emite obligațiuni municipale (de regulă emise pe termen scurt și mai rar pe termen mediu și lung) care sunt înscrisuri purtătoare de dobânzi. Aceste autorități pot împrumuta fonduri de pe piață la dobânzi favorabile, în condițiile în care în numeroase țări aceste investiții beneficiază de un tratament fiscal preferențial (cu unele excepții pentru bănci).

Principalele obligațiuni emise de autoritățile publice locale sunt: obligațiunile municipale generale; obligațiunile cu venit. Obligațiunile generale sunt garantate de veniturile municipalității (așa-numitul ”full

faith”). În cazul nerambursării împrumutului, creditorul poate face apel la colectarea de impozite și taxe sau alocarea de fonduri de către emitent conform legislației.

Obligațiunile cu venit sunt rambursabile dintr-o sursă de venit specificată, în condițiile în care proiectul de investiții realizat cu aceste fonduri este generator de profit.

Principalele surse de rambursare sunt: veniturile bugetului local; depozitele special constituite; profiturile viitoare, obținute din utilizarea productivă a împrumutului obligatar; veniturile din chirii, caracteristice împrumuturilor pentru construcția locuințelor, spațiilor comerciale, birourilor.

Investitorii în titluri de stat pot fi atât persoane fizice cât și juridice, rezidente sau nerezidente. Achiziția obligațiunilor de stat poate fi realizată pe piața primară sau pe piața secundară.

Obligaţiunile de stat, certificatele de trezorerie sau bonurile de tezaur desemnează efecte publice, reprezentând împrumuturi pe termen scurt contractate cu populaţia sau cu sistemul bancar, precum și cu guverne străine sau cu organisme internaţionale. Au un grad ridicat de atractivitate prin garanţia reprezentată de stat.

Conform legii Republicii Moldova cu privire la piața valorilor mobiliare, valorile mobiliare de stat sunt titluri financiare emise în formă de contract de împrumut, exprimat

în valută naţională sau în altă valută legitimă, încheiat între Republica Moldova, în calitate de debitor, şi persoane juridice sau fizice, în calitate de creditor.

Printre valorile mobiliare de stat utilizate în Republica Moldova menționăm următoarele: bonuri de trezorerie:  valori mobiliare de stat emise cu scont şi răscumpărate la valoarea lor nominală la scadenţă, având termenul de circulaţie până la un an;

bilete de tezaur emise pe termen mediu și lung (de la 1 la 10 ani) pentru acoperirea deficitului bugetar. Se vând la licitație sau prin subscripție directă și pot fi achiziționate atât de investitori instituționali, cât și de persoane particulare.

În practica autohtonă, obligaţiuni de stat se emit cu scont, la valoarea nominală sau cu primă, pe termen mediu şi lung, cu o rată fixă sau flotantă a dobânzii, dobânda (cuponul) fiind plătită periodic, şi răscumpărate la valoarea lor nominală la scadenţă.