Tema 3 Economia de piaţă contemporană∗

1. Conceptul şi trăsăturile economiei de piaţă 2. Abordarea rolului statului în economia de piaţă

Economia de piaţă contemporană. (definiţie)

Tipul actual de economie de piaţă are următoarele trăsături: a) economie multipolară

= centre distincte de decizie, activitate economică şi gestiune;

= agenţii de producţie nu reprezintă entităţi individuale;

= economiile de piaţă contemporană reprezintă economii ale agenţilor de grup, economii ale grupurilor de forţă şi de presiune; aceste grupuri au puterea economică de a modifica din interior sistemul economic, dezvoltă relaţii de concurenţă, dar şi de solidaritate funcţională.

PIAŢA: - dimensiunea cardinală a acestui tip de economie; - mecanismul pieţei - fundamentul funcţionării,

- mecanismul preţurilor, - raport cerere-ofertă, - concurenţă

∗ Elaborarea acestei teme are la bază „Eseu asupra tipologiei economiilor de piaţă contemporane”,

autor prof. dr. Sorica Sava, în Revista Română de Economie, nr. 1-2 /1992, pag. 50-59.

b) economie descentralizată

= deciziile sunt luate de agenţi individuali, independenţi;

= acţiunile sunt coordonate spontan şi automat prin intermediul pieţei, al fluxurilor monetare,unităţile fiind legate între ele prin schimburi de activităţi.

c) economie de întreprindere = spaţiul microeconomic este

fundamental pentru desfăşurarea activităţii;

= întreprinderea este un microsubiect cu autonomie de decizie.

d) economie de calcul în expresie

monetară = moneda constituie numitorul

comun al întregii activităţi.

e) economie în care statul exercită o intervenţie indirectă şi globală

= statul nu desfiinţează piaţa, ci o susţine şi încearcă să înlăture insuficienţele şi consecinţele negative ale funcţionării sale;

= intervenţia statului este indirectă datorită libertăţii de decizie a agenţilor economici dar, poate influenţa această libertate prin politici financiare, monetare, sociale, şi globală deoarece el nu poate pătrunde la nivel micro ci acţionează doar asupra direcţiilor mari, de expemplu repartiţia venitului, determinarea nivelului cererii globale, respectarea concurenţei etc.

f) economie în care profitul este

mobilul agenţilor economici şi obiectivul central al întreprinderii

= deci motivaţia întregii activităţi economice.

∗

∗ *

Suportul acestor trăsături derivă din preponderenţa proprietăţii private (care cere respectarea dreptului individual asupra proprietăţii).

Economia de piaţă reprezintă un sistem, un ansamblu coerent şi specific de diverse structuri şi comportamente economice, tehnice, politice, sociale, juridice, etice legate între ele prin relaţii relativ stabile. Supremaţia în acest sistem revine structurilor economice.

Sistemul economic de piaţă generează libertatea economică, favorizând libertatea politică şi separă puterea economică de puterea politică.

Piaţa ca mecanism automat de reglare a funcţionării economiei depinde esenţial de sistemul de preţuri – acesta este un sistem de semnale recepţionate de către agenţii economici; concurenţa este „cuvântul de ordine” al economiei şi exprimă un model de comportament al agenţilor economici .

Abordarea rolului statului în economia de piaţă

Statul constituie o componentă de bază a mecanismului de funcţionare a economiei. El nu se substituie pieţei, ci completează, corectează disfuncţiile pieţei şi asigură prin intermediul unor instrumente economice şi juridice (norme, normative, legi) buna şi corecta funcţionare a acesteia.

Intervenţia statului în economie derivă din eşecurile şi slăbiciunile mecanismelor de funcţionare a pieţei, din imposibilitatea acestora de a satisface cerinţele funcţionării echilibrate şi eficiente a complexului economic naţional.

• Statul reprezintă prin aria, limitele şi efectele sale: a) un centru autonom de decizie pentru realizarea obiectivelor de

interes general; piaţa este insuficientă în aprovizionarea societăţii cu bunuri şi servicii care nu îmbracă forma de marfă – educaţie, asistenţă medicală, servicii publice;

b) agent economic independent şi partener al capitalului privat sub formă de acţiuni (directe şi indirecte) în calitate de producător-consumator şi vânzător-cumpărător;

c) componentă a mecanismului de funcţionare a economiei, deoarece poate interveni fie de partea OFERTEI, fie de partea CERERII, completând şi asigurând totodată desfăşurarea operaţiunilor de piaţă. Statul influenţează cantitativ şi structural cererea şi oferta prin dezvoltarea ramurilor economice; de asemenea, stimulează investiţiile, distribuirea factorilor de producţie. Ca factor de corectare şi susţinere a cadrului funcţionării pieţei:

- fixează „reguli de joc economic” (procedura convenţiilor de muncă colective, stabileşte durata legală de muncă);

- intervine indirect asupra nivelului de activitate economică prin impozite şi cheltuieli publice;

- controlează emisiunile monetare; - distribuie creditele şi subvenţiile; - finanţează investiţiile; - acoperă unele cerinţe ale concurenţei internaţionale.

d) este un factor de mare incidenţă asupra circuitului economic naţional în principal prin asumarea rolului de suport legislativ al economiei:

- crează şi dezvoltă infrastructura; - aprovizionează cu materii prime, combustibil zonele

defavorizate şi mai îndepărtate; - crează şi transformă informaţia în factor determinant al

economiei; - modifică mecanismele de formare şi repartizare a veniturilor

(în condiţiile în care sindicatele şi alte asociaţii introduc rigidităţi care pot deregla legăturile dintre venit şi contribuţia adusă de producţie).

e) este un agent major de reorganizare tehnică şi tehnologică a activităţilor (în condiţiile maturizării şi internaţionalizării unor industrii de vârf care ridică probleme tehnice, financiare sau comerciale) pe care întreprinderile private nu le pot rezolva; contribuie la promovarea cercetării fundamentale şi aplicative, la formarea profesională şi la modernizarea tehnologică (în unele cazuri ale unităţilor proprietate de stat);

f) factor de depăşire a unor fenomene economice depresive ca inflaţie, şomaj, deficit economic bugetar, disfuncţii monetare, încetinirea

creşterii economice, scăderea puterii de cumpărare şi a nivelului de trai, amplificarea externalităţilor şi agravarea problemelor ecologice.

Modalităţile de intervenţie ale statului în economie sunt adaptate circumstanţelor economice interne/internaţionale şi reprezintă în esenţă:

crearea unor întreprinderi care pot fi naţionalizate sau reprivatizate;

subvenţii directe, avans nerambursabil şi credite în beneficiul sectorului privat;

instituirea de organisme de stat (agenţii, oficii, comitete) menite să promoveze – faciliteze realizarea unor programe pentru firmele private;

participarea financiară la unele activităţi mixte; intervenţia în domeniul bancar prin intermediul unor bănci aflate sub controlul direct al statului în combinaţie cu investitorii privaţi.

Principalele funcţii ale statului

1) Reglarea evoluţiei economiei prin măsuri anticonjuncturale, de frânare sau accelerare a unor tendinţe.

2) Asigurarea creşterii economice şi a dezvoltării economice prin politici de dezvoltare industrială, agrară, regională, promovarea de schimbări structurale, crearea sau consolidarea sectoarelor prioritare, restructurarea unor ramuri nerentabile, modernizarea unor ramuri aflate în întârziere tehnologică etc.

3) Efectuarea repartiţiei globale şi a redistribuirii veniturilor (raporturile de piaţă constituie un instrument al creării şi menţinerii inegalităţilor economice - politici salariale, sociale, de venituri pentru diferite categorii socio-profesionale).

4) Stabilirea cadrului juridic şi instituţional al funcţionării economiei (definirea politicilor de concurenţă, stabilirea relaţiilor dintre conducere şi salariaţi, reguli de funcţionare a unităţilor economice).

5) Intervenţia pe pieţele externe (în relaţiile economice externe).

6) Preluarea unor sectoare strategice la nivel naţional (căi ferate, surse de energie).

7) Planificare şi previziune economică (ca mijloc de orientare şi influenţare ex-ante a funcţionării economiei de piaţă).

Modele teoretice ale economiei de piaţă

Existenţa mai multor sisteme conceptuale (teoretice) ale economiei

de piaţă explică marile orientări din gândirea economică contemporană şi diviziunea economiştilor în două categorii:

a) susţinătorii eficienţei mecanismelor de funcţionare a pieţei; b) cei care insistă asupra eşecurilor acestei funcţionări.

MODELELE au apărut pe fundalul evoluţiei concepţiilor privind:

a) semnalarea unor imperfecţiuni în funcţionarea pieţei, apreciată ca reglator automat şi eficient al economiei;

b) admiterea falimentului acestui mecanism; c) excluderea oricărei intervenţii a autorităţii publice în viaţa

economică; d) acceptarea intervenţiei statului în direcţia reabilitării pieţei şi a

eliminării obstacolelor din calea funcţionării sale. Deşi există concepţii diferite, cel mai adesea OPUSE privind

oportunitatea, natura şi implicaţiile intervenţiei statului pe plan economic, în toate tipurile de economie de piaţă se reflectă realizarea unui CONSENS între economişti privind acceptarea unei intervenţii conforme, adică prin respectarea logicii interne a economiei de piaţă şi a liberei iniţiative.

Existenţa unor diferenţe între economiile de piaţă cunoscute în practică nu sunt generate de:

localizarea geografică; factori extraeconomici (etnici, istorici, morali, mentalităţi, obiceiuri, trăsături psihice, experienţe psihice, factori politici), ci de rolurile pieţei şi a statului în asigurarea funcţionării echilibrate şi eficiente a economiei naţionale.

Diferenţa este ilustrată de modul în care statul îşi pune amprenta asupra economiei şi activităţii economice şi de natura şi proporţiile intervenţiei statului în mecanismele pieţei – alături, pe seama sau în favoarea sectorului privat.

Constituite în doctrine economice ale celor două mari orientări: politico-conservatoare sau social-democratice, aceste experienţe se materializează la nivel naţional în tipuri concrete ale economiei de piaţă.

Modele concrete ale economiei de piaţă

1. TIPUL ANGLO-SAXON exprimă concepţia liberală a şcolii

clasice engleze. Cuprinde economiile de piaţă cele mai liberale, fără nici o urmă de

dirijism (reticente la orice intervenţie a statului în special sub forma întreprinderilor publice) adepte ale superiorităţii întreprinderilor private, fidele liberei iniţiative. De exemplu: SUA, Anglia, Canada.

Caracteristici: 1. sunt economii concurenţiale flexibile, 2. mecanismul pieţei reglează deciziile agenţilor economici - firme

şi menaje - promovând chiar prin intervenţia statului concurenţa ca o condiţie fundamentală a funcţionării eficiente a economiei;

3. sectorul privat cuprinde 90% din populaţia ocupată în sectoare cheie-strategice, cercetare ştiinţifică, fluxuri investiţionale şi comerţ exterior;

4. nu sunt excluse întreprinderile mici şi mijlocii subordonate direct şi indirect marilor monopoluri, prin preţ şi contracte.

Statul practică un intervenţionism suplu în vederea extinderii întreprinderilor private. În mod prioritar, intervenţia statului se realizează prin instrumentele politicii fiscale şi bugetare, monetare şi de credit.

Sectorul public ocupă un loc neglijabil.

2. TIPUL VEST – EUROPEAN cuprinde economiile de piaţă cu pronunţată tentă dirijistă adepte ale intervenţionismului statului în economie prin sectorul public şi planificare. De exemplu: Italia, Franţa.

Caracteristici: 1. sunt economii concurenţiale; 2. există sector privat, public şi mixt puternic dezvoltate.

Sectorul privat cuprinde întreprinderi mici şi mijlocii care coexistă cu marile companii şi se bucură de protecţie din partea statului (când se urmăreşte naţionalizarea nu este vizată această categorie considerată după calităţile sale - operativitate, capacitate de adaptare, inovaţie - necesare funcţionării echilibrate a economiei.

Sectorul public cuprinde întreprinderi cu poziţii cheie, dominante, majoritare ca dimensiuni, structură sectorială, rol în funcţionare şi dezvoltarea economică. Aceste întreprinderi sunt apreciate ca adevăraţi „poli ai creşterii”.

Intervenţia statului se manifestă prin măsurile de concentrare şi concertare având rol de stat gestionar în cerere-ofertă, distribuirea forţei de muncă, promovarea creşterii economice. De asemenea se remarcă rolul statului în planificare, programare, prognozare economică - acestea fiind măsuri prin care se încearcă diminuarea insuficienţelor şi a eşecurilor de piaţă.

Această coexistenţă şi combinare de elemente private şi etatiste reprezintă o aplicare mai mult sau mai puţin ortodoxă a teoriilor de inspiraţie keynesistă.

3. ECONOMIA SOCIALĂ DE PIAŢĂ exprimă reunirea pieţei cu armonia socială. Aceasta din urmă vizează interesele, opţiunile şi acţiunile diferitelor categorii sociale. În cadrul acestui model se recunoaşte intervenţia activă a statului în folosul bunei funcţionalităţi a pieţei, fără a diminua rolul pieţei.De exemplu: Germania, Austria, Olanda.

În contextul pieţei libere specificul intervenţiei statului în economie constă în:

a) îmbunătăţirea metodelor de organizare şi conducere la nivel micro – macro;

b) generalizarea sistemului codecizional şi cogestionar; c) folosirea pârghiilor financiare prin instituţiile bancare centrale.

În relaţie cu teoria economică acest tip de piaţă se situează între neoliberalism şi neokeynesism. Istoria economică şi instituţiile: Douglas North (n. 1920)

Principala contribuţie a profesorului Douglas North la teoria economia este cercetarea sa în domeniul formării instituţiilor politice şi economice şi consecinţelor acestor instituţii asupra performanţelor economice ale diferitelor ţări şi regiuni de-a lungul istoriei. De altfel, Douglas North a primit Premiul Nobel în 1993 împreună cu Robert Fogel pentru contribuţia novatoare în domeniul istoriei economice, cei doi punând bazele “noii istorii economice”.

Spre deosebire de istoria economică clasică, caracterizată ca o ştiinţă eminamente descriptivă, “noua istorie economică” utilizează teoria

economică şi cercetarea empirică pentru a înţelege cauzele evoluţiei economice diferite ale societăţilor lumii.

În cărţile sale, North demonstrează rolul extrem de important jucat de instituţii şi mai ales de drepturile de proprietate, în istoria economică. North susţine că instituţiile apar şi se schimbă atunci când cadrul instituţional nu mai permite societăţilor să beneficieze de oportunităţile economice care apar. Într-o carte celebră, “Ascensiunea lumii vestice”(1973) North a analizat evoluţia economică spectaculoasă a societăţii occidentale din Evul Mediu până în secolul al XVIII-lea, el a demonstrat că dinamismul economic s-a bazat în această perioadă pe apariţia şi dezvoltarea unui sistem de drepturi individuale de proprietate care a generat valorificarea superioară a resurselor, a progresului tehnic şi a inovaţiei.

În lucrările sale mai recente North arată, printre altele, că problemele fostelor ţări socialiste şi în curs de dezvoltare constau în nerespectarea drepturilor de proprietate, a obligaţiilor contractuale şi în rigiditatea instituţiilor.

CONCLUZII:

1. Realitatea economică obligă la aprecieri privind modul de organizare al pieţei cu toate componentele şi mecanismele sale de funcţionare.

2. Economia de piaţă reprezintă un sistem, un ansamblu coerent şi specific de diverse structuri şi comportamente economice, tehnice, politice, sociale, juridice, etice, legate între ele prin relaţii relativ stabile. Supremaţia în acest sistem revine structurilor economice.

3. Sistemul economic de piaţă generează libertatea economică, favorizând libertatea politică şi separă puterea economică de puterea politică.

4. Statul constituie o componentă de bază a mecanismului de funcţionare a economiei. El nu se substituie pieţei ci o completează, corectează disfuncţiile pieţei, şi asigură prin intermediul unor instrumente economice şi juridice (norme, normative, legi) buna şi corecta funcţionare a acesteia.

5. Modelele concrete ale economiei de piaţă sunt construite pe baza realităţilor specifice fiecărei ţări, iar funcţionalitatea lor este influenţată de marile orientări din gândirea economică contemporană.

BIBLIOGRAFIE:

1. CONSTANTINESCU, N. N., Dileme ale tranziţiei la economia de piaţă, Bucureşti, Editura AGER-Economistul, 1992, pag. 41-64

2. DOGAN, M., PELASSY, D., Economia mixtă jumătate capitalistă, jumătate socialistă, Bucureşti, Editura Alternative, 1992, pag. 209-218

3. HEILBRONER, R. L., Filozofii lucrurilor pământeşti, Bucureşti, Editura Humanitas, 1994, (Naşterea sistemului pieţei, pag. 41); capitolul II, Revoluţia economică, pag. 19-44; capitolul III, Minunata lume a lui Adam Smith, pag. 45-80

4. IOVIŢU, M., Tranziţia la economia de piaţă. Confruntări de idei contemporane, Bucureşti, Editura Economică, 1998, capitolul 2 Convergenţe şi divergenţe privind teoria şi practica economiei de piaţă, pag. 83-105

5. LIPSEY, R., CHRYSTAL, K., Economia pozitivă, Bucureşti, Editura Economică, 1999, Tipuri de sisteme economice, pag.38-42; Evoluţia economiilor de piaţă, pag. 43-45

6. SCHOTTER, A., Teoria pieţei libere, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, 1996, capitolul Argumentul pieţei libere, pag 11-15; Rădăcănile intelectuale ale argumentului pieţei libere, pag. 15-17; capitolul 2 Critica standard a argumentului pieţei libere, pag. 25-28

7. SAVA, S., Eseu asupra tipologiei economiilor de piaţă contemporane, Revista Română de Economie nr. 1-2 /1992, pag. 50-52