tema 2 izvoarele dreptului privat roman.[conspecte.md].doc

18
Tema 2. IZVOARELE DREPTULUI PRIVAT ROMAN Planul 1. Noţiunea de izvor de drept: în sens material, în sens formal şi ca sursă de cunoaştere. 2. Izvoarele formale ale dreptului privat roman: obiceiul, legea, senatus consultele, constituţiile imperiale, edictele magistraţilor, jurisprudenţa. 3. Codificaţia lui Iustinian: încercări de codificare până la Iustinian, procesul de realizare a codificaţiei, structura şi conţinutul codificaţiei, importanţa codificaţiei lui Iustinian 1. Noţiunea de izvor de drept: în sens material, în sens formal şi ca sursă de cunoaştere Prin izvor de drept în sens material înţelegem condiţiile materiale (factorii sociali, economici, geografici, politici, culturali) 1 care influenţează asupra adoptării unor norme juridice. De exemplu, criza economică şi socială în care se află statul la un moment dat, impune adoptarea de urgenţă a unor legi (criza economică şi socială va fi izvor în sens material, legile - izvor în sens formal). Izvor de drept în sens formal - totalitatea mijloacelor prin care normele de conduită socială sunt exprimate în norme cu putere obligatorie, adică în norme de drept. Uşor putem observa cum toate lucrurile care ne înconjoară au o anumită formă, după care le deosebim unele de altele. La fel este şi cu dreptul, el trebuie să fie exprimat într-o formă oarecare. Cu alte cuvinte, izvorul formal reprezintă forma în care se exprimă dreptul. De aici vine şi 1 Se mai numesc factorii de configurare a dreptului. 1

Transcript of tema 2 izvoarele dreptului privat roman.[conspecte.md].doc

Tema 2

Tema 2. IZVOARELE DREPTULUI PRIVAT ROMAN

Planul1. Noiunea de izvor de drept: n sens material, n sens formal i ca surs de cunoatere.

2. Izvoarele formale ale dreptului privat roman: obiceiul, legea, senatus consultele, constituiile imperiale, edictele magistrailor, jurisprudena. 3. Codificaia lui Iustinian: ncercri de codificare pn la Iustinian, procesul de realizare a codificaiei, structura i coninutul codificaiei, importana codificaiei lui Iustinian 1. Noiunea de izvor de drept: n sens material, n sens formal i ca surs de cunoatere

Prin izvor de drept n sens material nelegem condiiile materiale (factorii sociali, economici, geografici, politici, culturali) care influeneaz asupra adoptrii unor norme juridice. De exemplu, criza economic i social n care se afl statul la un moment dat, impune adoptarea de urgen a unor legi (criza economic i social va fi izvor n sens material, legile - izvor n sens formal).Izvor de drept n sens formal - totalitatea mijloacelor prin care normele de conduit social sunt exprimate n norme cu putere obligatorie, adic n norme de drept. Uor putem observa cum toate lucrurile care ne nconjoar au o anumit form, dup care le deosebim unele de altele. La fel este i cu dreptul, el trebuie s fie exprimat ntr-o form oarecare. Cu alte cuvinte, izvorul formal reprezint forma n care se exprim dreptul. De aici vine i denumirea de izvor n sens formal sau mai simplu vorbind - izvor formal. Izvoarele formale ale dreptului roman sunt: obiceiul (cutuma), legea, edictele magistrailor, jurisprudena, senatusconsultele i constituiile imperiale. Este important s cunoatem c izvoarele formale prezint cea mai mare importan, de aceea, cnd se va face referire la ele, se va pronuna doar cuvntul izvoare, fr a mai specifica c sunt i formale, fiind de la sine neles faptul c ele sunt izvoare formale.Pe parcursul istoriei, izvoarele formale au aprut i s-au perfecionat n strns legtur cu situaia politic, economic, social i cultural din acele vremuri. De exemplu, n epoca veche, imediat dup fondarea statului, principalul izvor de drept a fost obiceiul. La nceput att populaia, ct i conducerea statului foloseau nite obiceiuri simple, nejuridice, care se asemnau cu tradiiile de zi cu zi. Mai apoi, obiceiul nejuridic a fost nlocuit cu obiceiul juridic. n ultimele secole din epoca veche, la obiceiul juridic s-au adugat i alte izvoare de drept, cum sunt legea, edictul pretorului i jurisprudena.n epoca clasic, epoca de aur a dreptului roman, la izvoarele amintite se adaug, ca urmare a creterii puterii mpratului, senatusconsultele i constituiunile imperiale. Pe cnd n epoca postclasic izvoarele dreptului roman sunt constituiunile imperiale (rmase din epoca clasic) i obiceiul juridic (preluat din epoca veche a dreptului roman). Acest lucru se datoreaz faptului c n epoca postclasic s-a revenit la monarhia absolut, iar odat cu aceasta a nceput criza economic, haosul i decderea moral a societii romane.

ntre izvoarele formale ale dreptului i cele materiale exist o strns legtur, fiindc orice schimbare care intervine n societate la un moment dat, - de ordin economic, politic, administrativ, militar, cultural, social etc., - se reflect pe cale de consecin i asupra sistemului de norme juridice. Prin izvoare de drept ca surs de cunoatere, se au n vedere totalitatea documentelor istorice care servesc la un moment dat n calitate de izvoare. Se mai numesc izvoare n sens documentar. Din aceast categorie fac parte: manuscrisele, crile vechi, monedele, orice alte obiecte cu valoare arheologic, din care se poate reconstitui fragmentar realitatea juridic din trecut.2. Izvoarele formale ale dreptului privat roman: obiceiul, legea, senatusconsultele, constituiile imperiale, edictele magistrailor, jurisprudenaa) Obiceiul (juridic)Obiceiul este cel mai vechi izvor de drept. El i are originea n epoca strveche, cnd obiceiul nu a avut caracter juridic, ci era o simpl norm de conduit. La nceput, viaa social a poporului roman se ntemeia pe tradiii, formate din repetarea anumitor comportamente. Obiceiul purta caracter nejuridic i nu era obligatoriu, deoarece la acel moment nc nu se formase statul, iar n rezultat, nu avea cine s impun obligaia ca obiceiurile s fie executate.Dup fondarea statului, obiceiurile convenabile celor ce deineau puterea politic au fost recunoscute de ctre stat i s-au transformat, din simple tradiii populare, n obiceiuri juridice, impuse ca obligatorii ntregii societi. n legtur cu aceasta, trebuie s facem deosebirea ntre obiceiul nejuridic, care reprezint o tradiie obinuit, i obiceiul juridic, numit cutum, care prezint importan juridic. Se consider c numai obiceiul juridic (cutuma) este izvor de drept. Totodat, obiceiul juridic devine rigid, formalist, pierzndu-i din importan. Multe din obiceiurile juridice nu erau aduse la cunotina poporului. Erau inute n secret de ctre pontifi (preoii cultului roman), care afirmau c obiceiurile le-au fost ncredinate lor de ctre zei, i numai ei, pontifii, le pot interpreta.

Aceti pontifi erau alei din rndul patricienilor, i dac se declana vre-un conflict ntre un patrician i un plebeu, prile se adresau pontifilor. Pontifii erau suspectai c dau rspunsuri n favoarea patricienilor. De aceea, plebeii au cerut ca obiceiurile s fie sistematizate, s fie codificate i publicate, pentru ca toi cetenii s le cunoasc. Acest lucru s-a ntmplat n anul 451 .Hr., cnd a fost adoptat Legea celor XII Table, prin care locul obiceiului juridic este preluat de lege. Pn atunci ns, obiceiul a fost singurul izvor al dreptului roman. Obiceiul juridic i recapt importana sa tocmai n epoca postclasic. Este important s cunoatem c n epoca veche i cea clasic, ca izvoare de drept au fost recunoscute i obiceiurile altor popoare, numai n msura n care aceste obiceiuri nu veneau n contradicie cu principiile i legile romane. b) LegeaLa romani, cuvntul lex avea nelesul de nelegere. Cnd aceast nelegere lua natere ntre dou persoane fizice, lex nsemna contract, iar atunci cnd intervenea ntre magistrat i popor, avea nelesul de lege.

Apariia legii ca izvor de drept a fost rezultatul unei confruntri dintre patricieni i plebei. Motivul confruntrii era c patricienii ineau n ascuns obiceiurile juridice, iar plebeii, care nu participau la conducerea rii, nu puteau s i fac dreptate atunci cnd era vorba de probleme juridice. Nemulumii fiind, plebeii luptau s-i fac dreptate. Ei cereau ca toate obiceiurile juridice s fie codificate i publicate, astfel nct toat lumea s tie care sunt obiceiurile juridice i unde pot fi uor gsite. Ca rod al acestor frmntri sociale, n anul 451 .Hr. a fost adoptat Legea celor XII Table, prima i cea mai important lege roman. Ea a fost publicat n forum pentru ca tot poporul s vad i s o cunoasc. Adoptarea legilor la romani se fcea cu respectarea procedurii de adoptare a legilor. Se considera c legea este ceea ce poporul decide i hotrte. Mai nti, magistratul fcea cunoscut proiectul de lege printr-un edict. Membrii societii romane se ntruneau periodic n Adunarea poporului, la care discutau edictul proiectul de lege, apoi erau convocai n adunri mai mici pentru a se pronuna. Dac erau de acord cu textul proiectului de lege, rspundeau prin da, iar dac nu erau de acord, prin nu. Dup ce legea era votat de ctre Adunarea poporului, ea trebuia s fie supus ratificrii de ctre senat. Senatul verifica dac au fost respectate tradiiile i moravurile poporului roman. Dup ratificare, textul original al legii se pstra n tezaurul statului (arhiva statului). De la el se puteau face mai multe copii. Un numr suficient de copii erau difuzate gratuit, pentru ca textul s fie cunoscut de ceteni.

Prezint interes faptul c legea roman purta numele magistratului care prezenta propunerea n faa poporului. n acelai timp, n practic, magistratul avea grij s nu prezinte n faa poporului propuneri care ar fi putut ntmpina opoziia senatului.

Legea a fost cel mai important izvor de drept n perioada republicii, ns odat cu instaurarea monarhiei, legea i-a pierdut din importan. Structura legii. Legea cuprinde trei pri: prescriptio, rogatio i sanctio.- n prescriptio se indica numele magistratului care a propus legea, denumirea adunrii care a votat acea lege, ordinea n care s-a votat, numrul de voturi acumulate (pro i contra), locul i data n care a fost votat legea.- Rogatio cuprindea textul (coninutul) legii, care putea fi mprit n capitole i paragrafe.- n sanctio se arta ce fel de sanciuni (pedeapse) se aplicau n caz de nerespectare a dispoziiilor cuprinse n rogatio.

Din punct de vedere al sanciunii, legile se clasificau n: legi perfecte, mai puin perfecte, imperfecte.

Legile perfecte erau acele acte normative care cuprindeau drept sanciune nulitatea a oricrui act realizat cu nerespectarea prevederilor din cuprinsul su. De aceea se numeau perfecte, adic complete.

Legile mai puin perfecte erau acele acte normative care cuprindeau drept sanciune o pedeaps constnd n plata unei amenzi de ctre cel care a nclcat prevederile din cuprinsul su.

Legile imperfecte erau acele acte normative care nu prevedeau nici un fel de sanciune mpotriva celui care nclca prevederile sale.Legea celor XII Table, reprezint prima i cea mai important codificare a normelor de drept din Imperiul roman. Fiindc regulile de drept erau inute n secret de ctre pontifi, plebeii au cerut insistent ca toate obiceiurile juridice s fie sistematizate i publicate. Astfel c n anul 451 .Hr., s-a format o comisie compus din 10 persoane, mputernicit s codifice obiceiurile juridice. Comisia a sistematizat obiceiurile juridice i le-a publicat n forum pe 10 table de lemn. Plebeii s-au artat nemulumii de cuprinsul legii, aa c s-a format o nou comisie, n componena creia intrau i 5 plebei. Doi ani mai trziu, noua codificare a fost publicat pe 12 table de bronz. Toate legile romane adoptate mai trziu, au avut ca reper Legea celor XII Table. Legea cuprinde reglementri de drept public i de drept privat roman. Cele de drept privat se refer la: proprietate, motenire, organizarea familiei, obligaii, contracte. Legea ocrotea proprietatea privat, pedepsind cu asprime pe cei care o nclcau. O importan deosebit se acorda creditului, debitorul insolvabil putnd fi vndut ca sclav sau chiar omort. eful familiei (pater familias) avea puteri nelimitate asupra soiei i a copiilor. Se admitea aplicarea legii talionului. Prezint interes faptul c Legea celor XII Table nu a fost abrogat niciodat. Din nefericire, textul original al legii nu s-a pstrat, deoarece tablele de bronz au fost distruse nc de la nceputul secolului al IV-lea .Hr., cnd Roma a fost incendiat de gali. Coninutul legii este tiut datorit reconstituirilor care s-au fcut mai apoi. c) Senatus consultelePrin senatus consulte se neleg hotrrile care erau luate de ctre senat. Acestea au devenit izvoare de drept ncepnd cu secolul I .Hr., n timpul domniei mpratului Hadrian (117-138) i pn n secolul III, cnd principele dobndete toat puterea n minile sale devenind monarh absolut i astfel decide singur, fr a mai apela la senat.

Aadar, senatus consultele au exista numai n perioada principatului. Fiindc principele nc nu avea puteri depline pentru a hotr de unul singur, iniiativele veneau din partea sa, iar luarea hotrrilor o fcea senatul. Situaia s-a schimbat n perioada dominatului: mpratul a devenit monarh absolut i nu mai avea nevoie de ajutorul senatului. n consecin, senatus consultele au disprut.Lucrurile se desfurau n felul urmtor: mpratul sau un reprezentant al acestuia citeau propunerea legislativ n faa senatului care o aproba n mod mecanic, senatul devenind astfel un simplu organ de nregistrare a reglementrilor juridice exprimnd voina mpratului. Senatus consultul se redacta fa de civa senatori, iar o copie se depunea n templu i n arhiv. Uneori senatus consultele se publicau. n legtur cu aceasta, mpratul Caesar luase chiar hotrrea ca zilnic s fie publicate informri cu privire la dezbaterile senatului i ale adunrilor populare.

Aadar, senatus consultele deveneau izvoare de drept n msura n care exprimau voina mpratului: iat de ce juritii romani, cnd abordau problema acestor izvoare, se refereau nu att la hotrrea senatului, ct mai degrab la cuvntarea pe care mpratul o inea n senat cu ocazia propunerii fcute.

Mai trziu, pe msur ce autoritatea mpratului cretea, textele legislative nu se mai treceau prin senat, ci mpratul le emitea de sine stttor, fapt pentru care n secolul III senatus consultele nceteaz de a mai fi izvoare de drept, iar locul lor este preluat de constituiile imperiale.

d) Constituiile imperiale

Constituiile imperiale erau tot felul de hotrri date de mprat n timpul aflrii sale la putere, pe diferite domenii aflate n competena sa politic, administrativ, militar, social etc. Constituiile imperiale au constituit izvor de drept n perioada monarhiei (imperiului), perioad cnd cea mai mare putere n statul roman o deinea mpratul.

Ca orice magistrat roman, mpratul avea dreptul de a da edicte, drept care s-a lrgit din ce n ce mai mult, pe msura n care puterea mpratului se consolida. ncepnd din secolul al II-lea d.Hr., hotrrile imperiale devin izvoare de drept, putnd s creeze norme de drept civil. n legtur cu aceasta, Ulpian afirma c ceea ce rnduiete mpratul are putere de lege. La fel, un alt mare jurist roman, Gaius, spunea: ... niciodat n-a fost pus la ndoial c acestea (n.n. adic constituiunile) nu ar avea putere de lege, de vreme ce mpratul nsui primete aceast putere prin lege.

n activitatea de zi cu zi, mpratul era ajutat de un consiliu imperial, alctuit mai ales din juriti. Noua situaie n care mpratul decidea de unul singur provoca multe semne de ntrebare n societate, iar juritii mpratului trebuiau s aduc o lmurire bine argumentat, pentru a convinge poporul c mpratul procedeaz corect. Astfel, ei spuneau c poporul a renunat la dreptul su suveran de a legifera, ncredinnd acest drept mpratului, odat cu alegerea acestuia.

Cunoatem c monarhia n Imperiul roman a trecut prin dou etape de dezvoltare, principatul i dominatul. n timpul principatului la putere era un principe. Pentru a conduce statul, principele trebuia s emite tot felul de hotrri. n literatur se face referire la faptul c dispoziiile principelui prin care acesta a contribuit la dezvoltarea dreptului cu noi reglementri juridice poart denumirea de constitutiones. Anume de aici vine denumirea de constituii imperiale.

Mai apoi a urmat perioada dominatului, n care statul roman a devenit monarhie absolut, iar mpratul se considera atotputernic, fiind numit stpn i zeu pe pmnt. Se menioneaz c n perioada dominatului, constituiile imperiale constituiau, pe plan legislativ, oglinda fidel a ceea ce monarhul absolut reprezenta pe plan social i politic Dominus et Deus (stpn i Zeu).

Constituiile imperiale erau de 4 categorii: edictele, mandatele, decretele i rescriptele.

Edictele (edicta) erau date de mprat n calitate de magistrat suprem al statului. Ele cuprindeau dispoziii cu caracter general, pe care mpratul le ddea fie n domeniul public, fie n domeniul privat. Mandatele (mandata) erau instruciunile pe care mpraii le ddeau magistrailor n subordine i n special guvernatorilor de provincii. Ele purtau mai mult caracter administrativ. Numeroase reguli noi au fost introduse pe calea mandatelor, de pild interdicia funcionarilor publici de a se cstori cu femei din provincia pe care o conduc etc.

Decretele (decreta) erau hotrri judectoreti date de ctre mprat n procesele pe care le judeca. Hotrrile sale se bucurau de o mare autoritate, datorit poziiei pe care mpratul o deinea n stat i, pe de alt parte, datorit faptului c erau emise numai dup consultarea celor mai buni juriti. Deseori se ntmpla ca la judecarea cazurilor mpratul s introduc reguli juridice noi, care deveneau obligatorii i pentru alte spee similare.

Rescriptele (rescripta) erau consultaiile pe care le ddeau mpraii n probleme de drept. Aceste consultaii se fceau n baza scrisorilor care parveneau la adresa mpratului. Rspunsurile date magistrailor mbrcau forma unor scrisori, pe cnd rspunsurile adresate cetenilor simpli, erau scrise chiar sub textul cererii. ntruct aveau o valoare aparte, aceste rspunsuri erau sistematizate i publicate.

Dup moartea mprailor, constituiile imperiale rmneau a fi n vigoare. ns a aprut o alt problem, c odat cu trecerea anilor se adunase foarte multe constituii imperiale, de la diferii mprai. Ele erau nesistematizate i aveau multe neajunsuri, astfel nct cei care trebuiau s le aplice ntmpinau mari dificulti.

Lund n considerare situaia creat, s-a recurs la codificarea tuturor constituiilor imperiale, sub form de culegeri, cum sunt: Codul Gregorian (cuprindea constituiile imperiale din perioada 196-201 d.Hr.), Codul Hermogerian (293-294 d.Hr.), Codul Theodosian (cuprindea constituiile imperiale din timpul mpratului Constantin cel Mare, pn n anul 438 d.Hr., vremea mpratului Theodosie al II-lea).

e) Edictele magistrailor

Magistraii romani aveau dreptul s publice, la intrarea lor n funcie, un edict. Edictul era valabil timp de un an, ct dura magistratura, i prin edict magistraii artau cum vor conduce funcia care le-a fost ncredinat i ce procedee juridice vor folosi. La nceput, edictele erau date n form verbal, ns mai trziu, s-a introdus obligaia de a le scrie pe table din lemn.

Dup durata lor, existau dou feluri de edicte: edictul perpetuu, valabil timp de un an, i edictul ocazional, valabile doar cteva zile, cum ar fi edictele emise cu ocazia unor evenimente i srbtori. Majoritatea edictelor se emiteau pe un termen de un an, atta ct dura mandatul magistratului care a emis acest edict. Dup un an de zile, funcia era ocupat de un alt magistrat, care la fel pregtea o serie de edicte. De regul, noii magistrai preluau din programa fotilor magistrai cele mai reuite formulri de edicte, pe care le promovau mai departe. n aa mod, magistraii se copiau reciproc, repetau de la un an la altul aceleai edicte, pn ce acestea deveneau cunoscute de toi. Dintre edictele emise de magistrai, cel mai mare interes l prezint edictele pretorului, deoarece pretorul exercita i atribuii cu caracter judiciar. Ceilali magistrai, dei aveau unele atribuii judiciare, i desfurau activitatea n domeniul administrativ, astfel nct edictele lor nu prezint un interes special pentru dreptul privat roman.Ansamblul edictelor emise de ctre pretori alctuia dreptul pretorian. Dreptul pretorian nu nlocuia dreptul civil (ius civile), ci venea n ajutorul acestuia din urm, pentru a-l completa i mbunti. Pretorul putea s introduc n edict unele procedee care s nlesneasc aplicarea prevederilor dreptului civil: completa lacunele din lege, se pronuna asupra legii care trebuie aplicat, explica coninutul legilor etc.

Dac iniial dreptul civil (ius civile) i dreptul pretorian (ius pretorium) existau n mod separat, mai trziu, n epoca postclasic, aceste dou rnduieli juridice s-au apropiat pn la contopire, alctuind un singur drept.f) JurisprudenaScrierile i consultaiile celor mai de seam juriti romani (nu a oricrui jurist, ci a juritilor care se bucurau de renume, celebri) alctuiau jurisprudena, ea fiind considerat izvor de drept. Aadar, jurisprudena este tiina dreptului creat de ctre juriti, prin diferite scrieri, comentarii, explicaii i consultaii asupra legislaiei din acele timpuri. Se consider c jurisprudena a constituit izvor de drept numai n epoca clasic. Dei a avut o anumit importan, n epoca veche i cea postclasic jurisprudena nu a fost izvor de drept.Juritii erau asemeni unor povuitori, att pentru cei care aveau nevoie de consultaii juridice, ct i pentru oricine avea nevoie de sfat. Dac cineva vroia s-i fac imagine i carier profesional, mai nti trebuia s cunoasc dreptul. Un jurist bun era acela care tia s spun cuvinte solemne n faa magistratului, s redacteze actele juridice, s rspund la ntrebri, s dea consultaii, s scrie tratate i alte lucrri de drept.

Jurisprudena religioas. La nceputuri, aceast meserie era monopolizat de pontifi. Deoarece dreptul nu era separat de religie, patricienii au decis ca pstrarea documentelor legate de drept s fie ncredinat pontifilor. Fiind lideri religioi, pontifii se alegeau din rndul patricienilor i trebuiau s in jurisprudena n secret. Ori de cte ori cetenii aveau nevoie s se judece, erau trimii la pontifi, pentru a afla ce formule solemne sunt necesare.

Ct vreme jurisprudena a avut un caracter religios, aflndu-se sub semnul spiritului conservator i prtinitor al pontifilor, nu a putut face progrese notabile. De altfel, anume pontifii erau cei mai interesai s menin confuzia dintre drept i religie. Acest monopol al pontifilor a disprut odat cu separarea dreptului fa de religie, proces ce a nceput prin divulgarea formulelor solemne. Jurisprudena n epoca veche. Pontifii i patricienii se aflau la conducerea statului i cunoteau formule solemne, procedura de judecat, calendarul judectoresc, obiceiurile juridice, ns informaia o pstrau n secret. Nemaiputnd suporta aceasta, n anul 301 .Hr., Flavius a divulgat poporului formulele procedurii de judecat. Ca urmare, orice persoan avea acces liber la formulele solemne, putnd s-i apere drepturile n judecat. Numrul celor interesai de studierea dreptului devenea tot mai mare.

Chiar dac se simeau progrese, jurisprudena veche se baza pe soluii de spe (rspunsuri la cazuri practice), dar aceasta nu era ndeajuns pentru dezvoltarea dreptului. Juritii erau preocupai mai mult de practic, n timp ce baza teoretic a dreptului nu era pus la punct. Jurisprudena n epoca clasic. Se consider c jurisprudena a constituit izvor de drept numai n epoca clasic. Jurisconsulii clasici s-au remarcat printr-o activitate deosebit de bogat, prin capacitate de analiz i sintez, de generalizare i sistematizare, printr-o logic sever cu care rezolvau diverse controverse, prin raionalism juridic elegant i limpede, prin precizia cu care fixau sensul conceptelor juridice. Dintre cei mai de seam jurisconsuli ai epocii clasice menionm pe: Sabinus, care a dat i denumirea acestei coli - coala Sabinian; Longinus, fiind elevul lui Sabinus, a continuat ideile profesorului su; Gaius - a ntocmit un preios manual de drept roman, numit Institutiones, n care a nlocuit abordarea cazuistic a dreptului care se practica pn atunci (baza pe spee), cu una sistematic. Prima parte a lucrrii a fost descoperit n anul 1816 n Italia, iar a doua parte n anul 1933 n Egipt. Meritul lui Gaius se manifest i n faptul c a reuit s expun mpreun dreptul civil i dreptul pretorian;

Pomponius - a scris comentarii asupra dreptului civil i celui pretorian; Papianus - muli l consider ca cel mai nsemnat jurist roman din epoca clasic;

Paulus - a scris cele mai multe fragmente din Digeste;Ulpianus i Modestinus - autori a mai multor monografii valoroase. colile de drept sabinian i proculian. La nceputul epocii clasice s-au creat dou coli de drept: sabinian i proculian. coala sabinian era conservatoare, fondat de Capito i avndu-l pe Sabinius n frunte, iar coala proculian era inovatoare, fondat de Labeo i avea la conducere pe Proculus. ntre aceste dou coli adeseori aveau loc confruntri de idei. Fiind mai progresist, coala proculian folosea tehnica juridic, n timp ce coala sabinian se baza pe tradiii i elemente primitive. De exemplu, n ce privete majoratul la biei. Proculienii ziceau c trebuie fixat vrsta de 14 ani la atingerea creia orice biat s poat fi considerat major, pe cnd Sabinienii erau mpotriv, spunnd c majoratul trebuie acordat numai dup o cercetare corporal.

Jurisprudena n epoca postclasic. n epoca postclasic jurisprudena nu mai este izvor de drept. Avnd o putere absolut, mpratul nu avea nevoie de juriti cu renume. Or, voina mpratului putea deveni oricnd izvor de drept. Ori de cte ori era necesar s fie soluionate probleme juridice, consilierii mpratului compilau din lucrrile juritilor clasici i propuneau aceste extrase mpratului spre aprobare. n consecin, avea loc o copiere masiv, motiv din care tiina dreptului decade foarte mult.S-a ajuns pn la situaia cnd procesul l ctiga cel care aducea n faa judectorilor ct mai multe texte n favoarea sa, culese din lucrrile jurisconsulilor clasici. i atunci, fie prile, fie avocaii, n dorina de a ctiga procesul, citau n faa judectorilor texte falsificate. La rndul lor, judectorii nu puteau verifica aceste informaii, deoarece jurisprudena clasic era foarte vast i ei nu o puteau cunoate n detaliu.

Pentru a pune capt falsificrilor de texte, n anul 426 a fost emis legea citaiilor. Legea a confirmat autoritatea lucrrilor anumitor jurisconsuli: Papinian, Paul, Ulpian, Gaius i Modestin. Numai lucrrile acestor jurisconsuli aveau puterea de lege. Orice alte afirmaii aduse de la ali jurisconsuli erau respinse. 3. Codificaia lui Iustinian: ncercri de codificare pn la Iustinian, procesul de realizare a codificaiei, structura i coninutul codificaiei, importana codificaiei lui Iustinian pentru dreptul privat romanPe timpul mpratului Iustinian se adunase foarte mult literatura juridic. De asemenea, numrul constituiilor imperiale era foarte mare, aa nct se impunea o aranjare i o sistematizare a lor.

Pentru nevoile practice, se cereau redactate culegeri de dimensiuni reduse, uor de copiat i manevrat.

ncercri de codificare pn la Iustinian. Pn la Iustinian, cu acest lucru s-au ocupat cei mai buni juriti din acele vremuri: Gregorian, Hermogian, Teodosian. Ei au alctuit nite cri, care se numeau coduri, i anume:

a) Codul lui Gregorian - este o culegere de constituii imperiale date ntre anii 196 i 291.

b) Codul lui Hermogian - cuprinde constituiile imperiale date n anii 293 i 295.

c) Codul lui Teodosian - este o culegerea de constituii imperiale din timpul mpratului Constantin cel Mare. A fost utilizat pn la intrarea n vigoare a legislaiei lui Iustinian.Aadar, pn la mpratul Iustinian, au existat mai multe ncercri de sistematizare a legislaiei.Procesul de realizare, structura i coninutul codificaiei. nainte de a ncepe codificare, Justinian urmrea scopuri politice i militare. Imperiul Roman (cel Bizantin, cu capitala la Constantinopol) se confrunta cu numeroase probleme (srcie, rzboaie etc.). n aa mod, statul avea nevoie de o legislaie ct mai precis.

n anul 528, mpratul Iustinian numete o comisie din zece persoane, n fruntea creia se gsea profesorul Universitii din Constantinopol, Tribonian, care purcede la ntocmirea celei mai mari culegeri de acte legislative de pn atunci, numit codificaia lui Iustinian.

ntreaga oper legislativ a lui Iustinian este format din 4 lucrri fundamentale: a) Codul; b) Digestele; c) Instituiile, i d) Novelele.

a) Codul lui Iustinian. Prima lucrare aprut (n anul 529) a fost Codul lui Iustinian (Codex Iustiniani), ce cuprindea constituiile date de mpraii romani, ncepnd de la mpratul Hadrian i pn n vremea lui Iustinian.

b) Digestele. Avndu-se n vederea dificultile muncii - trebuiau cercetate i copiate aproape 2.000 de cri ce fuseser alctuite n vreme de 400 de ani - Iustinian a acordat copiatorilor un termen de 10 ani pentru ndeplinirea acestor sarcini.

Muncind cu pricepere, ei au reuit s termine lucrarea mult mai repede, n trei ani. Aa s-au nscut Digestele (Digesta) sau, cu titlul grecesc, Pandectele - ambele denumiri avnd sensul de culegeri - care, n 50 de cri, cuprind cele mai semnificative extrase din operele clasicilor dreptului roman.c) Instituiile. n timp ce Digestele erau n lucru, Iustinian i ncredineaz lui Tribonian sarcina de a alctui, cu ajutorul mai multor profesori universitari, un manual juridic pentru pregtirea studenilor. Aprut la finele anului 533, noul manual s-a numit Instituiile (Institutiones), i cuprindea numeroase definiii, clasificri i abordri tiinifice.

d) Novelele. Procesul de alctuire a culegerii de norme juridice a continuat i dup aceast dat. Alte noi colecii de hotrri i edicte au fost adunate de persoane particulare, fie n timpul domniei lui Iustinian, fie dup moartea lui. Culegerile respective s-au numit Novelele.Aceste patru cri ale legislaiei lui Iustinian - Codul, Digestele, Instituiile i Novelele - sunt cunoscute, ncepnd cu secolul al XII-lea, sub denumirea: Colecia dreptului civil.Importana codificaiei lui Iustinian pentru dreptul privat roman: a) prezint o valoare istoric i cultural; b) n baza codificaiei lui Iustinian aflm cum a fost dreptul roman vechi i clasic;c) este o oper cu caracter practic, o colecie de cazuri ce ne poate servi la cunoaterea modului n care s-a format gndirea juridic roman pe parcursul anilor;

d) este posibil ca unele idei importante din textul codificaiei lui Iustinian s fie preluate i incorporate n legislaia actual, chiar dac din momentul alctuirii codificaiei au trecut mai bine de 1.500 ani; Se mai numesc factorii de configurare a dreptului.

Volcinschi Victor, Cojocari Eugenia. Drept privat roman. Chiinu: Business-Elita, 2006, p.14.

Molcu Emil, op.cit., p.37.

n prezent, structura unei legi la fel cuprinde trei pri: ipoteza, dispoziia i sanciunea.

Coco tefan. Drept roman. Editura All Beck, Bucureti, 2000, p.31.

Molcu Emil, op.cit., p.38.

Volcinschi Victor, Cojocari Eugenia, op.cit., p.19.

Hanga Vladimir, Bocan Mircea-Dan, op.cit., p.37-38.

Hanga Vladimir, Bocan Mircea-Dan, op.cit., p.38.

Dig. 1.4.1.

Gaius Instituiunile (trad. A.N.Popescu). Editura Academiei Romne, Bucureti, 1982, p.14.

Murzea Cristinel. Drept roman. Ediia a II-a. Bucureti: All Beck, 2003, p.49.

Ciuc M.Valerius. Lecii de Drept roman. Volumul I. Iai: Polirom, 1998, p.35.

Molcu Emil, op.cit., p.50.

Hanga Vladimir, Bocan Mircea-Dan, op.cit., p.38.

Funcionarii puteau cere mpratului anumite lmuriri asupra problemelor controversate, pentru a putea da o sentin. mpratul le ddea n acest caz o consultaie (rescripta). Uneori i una din pri se putea adresa mpratului, pentru a-i cere opinia asupra pricinei sale (Hanga Vladimir, Bocan Mircea-Dan, op.cit., p.38).

.. : . : , 2001, p.12.

n continuare, pe alocuri, am utilizat i un alt cuvnt - jurisconsult. Ambele cuvinte - jurist i jurisconsult - sunt sinonime.

Molcu Emil, op.cit., p.44.

Volcinschi Victor, Cojocari Eugenia, op.cit., p.23.

Legea citaiilor a fost dat de mpratul Valentinian al III-lea.

Volcinschi Victor, Cojocari Eugenia, op.cit., p.25.

Dei se numeau coduri, Codul lui Gregorian, Codul lui Hermogenian i Codul lui Teodosian au fost nite simple culegeri de documente, fr a se ridica la valoarea pe care a avut-o codificaia efectuat sub conducerea mpratului Iustinian.

Visul lui Iustinian a fost s uneasc cele dou imperii, Imperiul Roman de Apus i cel de Rsrit, ns nu i-a reuit. Totui, cea mai mare realizare a lui Iustinian a fost codificarea dreptului roman, nceput n anul 529.

Iustinian a efectuat o uria oper de sistematizare a dreptului clasic i postclasic, astfel nct s poat fi aplicat la realitile secolului al VI-lea din Imperiul Roman.

Rsunetul codificrii lui Iustinian a fost imens. Manuscrisele, aduse mai apoi n Italia, au fost publicate ntia oar n anul 1489, i au stat la baza renaterii studiului dreptului roman n Europa, la universitile din Bolonia, Pavia i altele (Arat Gheorghe Teodor. Drept privat roman. Universitatea Dunrea de Jos, Galai, 2008, p.24).

PAGE 1