Tema 1:Introducere in managementul financiar.Sub 1. Conceptul şi funcţiile managementului financiar. Managementul financiar al unei întreprinderi se concretizează într-un ansamblu de principii, metode, tehnici, instrumente şi acţiuni, prin intermediul cărora se fundamentează deciziile financiare privind constituirea şi utilizarea eficientă a resurselor financiare în contextul realizării unor obiective ale firmei, formulate printr-o strategie. Obiectivul principal este constituirea capitalului în mărimea necesară şi asigurarea eficienţei utilizării lui-maximizarea valorii de piaţă a firmei. Pentru realizarea obiectivului principal, trebuie menţionate un şir de obiective economice: maximizarea profitului; menţinerea lichidităţii şi solvabilităţii; ocuparea poziţiei de lider în lupta cu concurenţii; creşterea volumului de producţie şi vînzări; supravieţuirea în condiţii de concurenţă etc. Esenţa managementului financiar ca categorie economică se manifestă în funcţiile pe care le îndeplineşte: a) funcţii generale, care sunt caracteristice oricărui tip de management; b) funcţii specifice - caracteristice managementului financiar ca domeniu distinct al gestiunii întreprinderii. Din categoria funcţiilor generale vom menţiona: planificarea, previziunea, organizarea, coordonarea, stimularea şi controlul activităţii întreprinderii prin prisma criteriilor şi mijloacelor specifice finanţelor. Către funcţiile specifice se referă : - gestiunea activelor curente şi celor pe termen lung; - gestiunea capitalului propriu şi a celui împrumutat; - gestiunea investiţiilor - gestiunea fluxurilor de numerar - gestiunea riscurilor financiare şi a situaţiilor de criză financiară). Managerul financiar este responsabil de politica financiară a întreprinderii în 3 domenii: 1. Politica de investiţii- este responsabilă de constituirea potenţialului patrimonial al întreprinderii. 2. Politica de finanţare. Prin intermediul ei întreprinderea îşi elaborează strategia de asigurare a surselor necesare constituirii potenţialului patrimonial. 3. Politica de dividend priveşte decizia proprietarilor întreprinderii de a distribui dividende sau de a le reinvesti în proiecte de investiţii şi dezvoltare a întreprinderii.

2. Decizia financiară – fundamentul managementului financiar .Decizia financiară este rezultatul unui proces raţional de alegere, din mai multe variante posibile, a unei soluţii considerate optime în planul activităţilor şi operaţiunilor financiare. Există mai multe criterii de clasificare a deciziilor financiare: a) după natura obiectivelor urmărite se disting 3 categorii de decizii financiare: strategice, tactice şi operaţionale. Deciziile strategice stabilesc obiectivele majore pe termen lung. Acestea vizează proiecte de finanţare, investiţii etc. Deciziile tactice se referă la realizarea operaţiunilor financiare curente: finanţarea curentă, politica de aprovizionare etc. Deciziile operaţionale se iau zi de zi şi se referă la deciziile de efectuare a plăţilor, diferitor operaţiuni curente. b) după natura activităţilor care generează fluxurile financiare, deciziile financiare sunt de trei tipuri: de investiţii, cu influenţă directă asupra structurii activelor; de finanţare, care determină structura pasivului; de repartizare a profitului, exercitînd implicaţii directe asupra investiţiilor şi autofinanţării. Decizia de investiţii abordează problematica alocării capitalului în active fizice sau financiare; locul central revine activelor imobilizate. Decizia de finanţare urmăreşte alegerea structurii de finanţare a întreprinderii, analizînd pe criterii de optim costul fiecărei surse de capital.Decizia de repartizare a profitului marchează finalitatea procesului de management financiar şi constă în distribuirea de dividende. Pentru a se asigura o eficienţă maximă, deciziile financiare trebuie să satisfacă următoarele cerinţe: - să fie fundamentate din diverse puncte de vedere; - să fie adoptate de persoanele care au competenţa necesară în acest sens; - să fie formulate clar, concis pentru a putea fi bine recepţionate; - să fie adoptate şi transmise spre execuţie în timp util. Actul de realizare a obiectivelor managementului financiar poate fi reprezentat sub formă de ciclu, care cuprinde în

primul rînd, o fază de diagnosticare sau analiză financiară, care are ca obiect de cerectare aprecierea situaţiei şi a activităţii financiare a întreprinderii, pentru a pregăti adoptarea de măsuri concrete care să permită depăşirea lacunelor şi valorificarea avantajelor. A doua fază a ciclului constă în formularea şi aplicarea deciziilor financiare. Aceste decizii se referă la elaborarea de proiecte investiţionale şi pun în mişcare operaţiuni de finanţare şi investiţii. A treia fază a ciclului gestiunii financiare constă în urmărirea şi controlul proiectelor a căror aplicare a fost decisă de către conducerea întreprinderii.

3. Subiecţii managementului financiar sunt consideraţi persoanele şi organele implicate, cu rol direct sau indirect, în fundamentarea deciziilor financiare: acţionarii, conducătorii, creditorii, statul. Acţionarii sunt deţinătorii de titluri de proprietate asupra întreprinderii, acestea prezentîndu-se sub formă de acţiuni. Conducătorii (managerii) întreprinderii. În întreprinderile mici şi mijlocii este frecventă situaţia cînd persoanele care conduc sunt şi acţionari. Conducătorii întreprinderii, ca şi acţionarii, trebuie să aleagă între interesele lor pe termen lung (maximizarea valorii, creşterea economică), cît şi pe cele pe termen scurt (rentabilitate şi lichiditate). În raport cu ierarhizarea obiectivelor urmărite, în cadrul managementului financiar interacţionează trei mari categorii de manageri şi anume: Managerii de vîrf (top managerii); Managerii de la nivelele medii (Middle managerii) ;Managerii de la nivelel de bază (first line managerii) ;Top managerii se află la nivele superioare ale organizaţiei şi adoptă decizii care privesc obiective fundamentale.Managerii de la nivelele medii au un rol intermediar în procesul de comunicare dinspre top manageri spre managerii de la nivele de bază şi reciproc. Managerii de „ primă linie” sunt persoane care conduc nemijlocit colective de muncă. Ei au obligaţia de a transpune în practică obiectivele înscrise în planul de acţiune elaborat de către managerii de la nivelele medii. Al treia grup de participanţi, implicaţi în fundamentarea deciziilor financiare ale întreprinderii sunt creditorii: creditorii obligatari; băncile sau diferite alte instituţii financiare; creditorii care închiriază diferite active fixe (operatori de leasing). Riscurile creditorilor sunt diverse: risc de dobîndă, risc de inflaţie, risc de faliment etc. Statul intervine la diferite niveluri ale circuitului financiar şi influenţează ansamblul deciziilor financiare printr-un ansamblu de acţiuni: modificarea fiscalităţii; reglementarea preţurilor; intervenţii pe piaţa de capital, asistenţă financiară şi ajutoare financiare, credite în condiţii avantajoase etc.

4. Obiectele managementului financiar sunt: relaţiile financiare, resursele financiare ,fluxurile financiare. Entitatea economică intra în relatii cu diverși subiecți pe care îi intîlneste pe diferite piete în cadrul cărora are loc schimbul de bunuri si servicii. Schimburile se fac pe baza de monedă, dînd nastere relatiilor financiare cu diverși subiecți și anume: Cu statul (bugete de toate nivelele și fonduri extrabugetare) privind achitarea diferitor taxe, impozite, plăți obligatorii, primirea subvențiilor, ajutoarelor din partea organelor statale etc.); Cu instituțiile financiare (organizații de împrumut, ș.a.) referitor la contractarea și achitarea creditelor, împrumuturilor, depozite bancare, achitarea dobînzilor etc. Cu companiile de asigurări (la achitarea primelor de asigurare şi la recuperarea despăgubirilor ș.a.); Cu bursele de valori, fonduri de investiții – operații de plasare a valorilor mobiliare, formarea portofoliului investițional ș.a. Cu furnizori, antreprenori, clienți privind procurarea, vînzarea de active în credit, încasarea/plata penalităților, sancțiunilor, transferuri bănești, Cu diferiţi participanţi şi direcţii de activitate în cadrul grupurilor financiare şi de producţie, corporaţiilor internaţionale; Cu personalul (remunerarea muncii, defalcări în diverse fonduri din numele salariaților,

acordarea de avansuri, etc.); cetăţenii, care se ocupă cu activitatea investiţională şi emitenţii, etc. În cadrul relaţiilor financiare se particularizează trei categorii de relaţii: 1. relaţii care exprimă un transfer de resurse băneşti cu titlu nerambursabil; acestea sînt impozite şi taxe; 2. relaţii care exprimă un împrumut de resurse băneşti pe o perioadă de timp determinată, pentru care se percepe dobîndă; acestea sînt relaţii de credit, mijlocite în principal de bănci; 3. relaţii care exprimă, după caz, un transfer obligatoriu în schimbul unei contraprestaţii (achitarea unei datorii sau încasarea unei creanțe). Flux financiar (de numerar) - mişcarea direcționată a resurselor financiare atât în cadrul entității, cît şi în afara ei. Fluxurile financiare pot fi divizate în fluxuri de intrare (încasări), fluxuri de ieşire,de asemenea, fluxuri mixte. Fluxurile financiare pot fi divizate și în: fluxuri de contrapartidă ,fluxuri decalate , fluxuri multiple ,fluxuri autonome .Fluxurile de contrapartidă se caracterizează prin înlocuirea imediată a unui activ real/fizic cu monedă și invers. Fluxurile decalate apar atunci cand fluxurilor fizice nu le corespunde imediat apariȚia unor fluxuri financiare. Fluxurile multiple apar în situația compensării decalajelor dintre fluxurile fizice si cele financiare. Fluxurile autonome se degaja din operatiile financiare privind acordarea de imprumuturi, avand loc doar transferul de moneda. Pentru înființarea și funcționarea unei entități este nevoie de resurse financiare, care difera în functie de sursele de proveniență si de modul de obținere. Astfel, după durata de folosire, resursele financiare pot fi: permanente și curente. Sursele permanente includ: aportul de capital al proprietarilor, modificarile de capital social/acționaru, autofinantarea, împrumuturile pe termen mediu si lung, leasing-ul; sursele curente (pe termen scurt) - sunt necesare pentru finantarea necesităților curente ale întreprinderii (achiziționarea de stocuri, remunerarea muncii etc.). Sursele permanente, de regulă, sunt necesare pentru finanțarea achiziției de active pe termen lung.

5. Baza informaţională a managementului financiar .Sistemul informațional financiar reprezintă ansamblul datelor, informațiilor, fluxurilor si circuitelor informaționale, menite sa contribuie formularea si realizarea obiectivelor managementului financiar. Componentele sistemului informațional financiar sunt: a) Informatii generale pe plan economic, fiscal si monetar; b) Informatii asupra sectorului/ramurii/domeniului de activitate de care apartine întreprinderea; c) Informatii de ordin juridic si economic asupra activității întreprinderii. Toți indicatorii sistemului de informații pot fi divizați în următoarele grupe: 1.Indicatori macroeconomici; 2.Indicatori privind situația în ramură/domeniu de activitate ;3.Indicatori care reflectă conjunctura pieței de capital ;4.Indicatori din cadrul entității economice: 1.Indicatorii macroeconomici care constituie o sursă importantă de informații pentru luarea deciziilor financiare sunt: date privind veniturile și cheltuielile bugetul de stat, bugetelor lorcale; volumul total al emisiunii monetare, veniturile și economiile populației, rata inflației, politica fiscală ș.a. 2.Surse informaționale din domeniul ramural servesc datele statistice ale Biroului Național de Statistică, precum și diverse publicații în presă. Indicatorii ramurali care prezintă o mare importanță se referă la: natura produselor, procesele tehnologice utilizate, structura de productie, volumul producției fabricate și serviciilor prestate, indicii de preț la produsele/serviciile ramurii, mărimea capitalului propriu și a celui împrumutat, gradul de concurență în ramură (nr. de entități economice) ș.a. 3.Indicatorii pieței de capital sunt reprezentați de cotațiile și volumul tranzacțiilor cu valori mobiliare cotate la bursă, valorile diferitor indici ai activității de afaceri, cursul valutar al monedei naționale față de principalele valute de referință, rata dobînzii a băncilor comerciale la credite ș.a. 4.Informatiile privind întreprinderea sunt diverse; unele sunt obligatorii si publice, altele sunt date numai cu ocazia analizelor interne sau externe întreprinse periodic sau la cerere. Principalele surse de informații de acest gen sunt: indicatorii privind

situația patrimonială și a surselor de finanțare ;rezultatele financiare, venituri și cheltuieli ; situația privind fluxul mijloacelor bănești; modul de utilizare a capitalului propriu ; Planurile financiare ale entității;diverse bugete etc.