Tehnologia Confectionarii Protezelor Fixe(Unidentare si Puntile Dentare)

Protezele sunt aparate sau piese medicale care inlocuiesc un organ.

Protezele dentare sunt piese medicale, confectionate din materiale specifice, in scopul de a reabilita tesuturile aparatului dento-maxilar (adica sa restaureze tesuturile dento-alveolare)

In medicina dentara sunt utilizate doua categorii de proteze dentare:

– Protezele dentare ce inlocuiesc morfologia tesuturilor absente si reabiliteaza functiile afectate ale Ap.D.M.

– Proteze aparat, care previn, corecteaza sau mentin anumite rapoarte dento-dentare, dento-alveolare sau interarcadice

Dupa caracterul de fixitate sau mobilitate, fata de dintii restanti

Proteze Dentare fixe-agregate intim la tesuturile denare si cimentate pe acestia

Proteze mobilizabile-mentinute pe campul protetic edentat partial prin ancorare sau mijloace speciale

Proteze mobile-mentinute pe campul protetic edentat total prin fenomenele de succiune, adeziune retentivitate anatomica si tonicitate musculara

Protetica dentară , ca artă şi ştiinţă este o ramură a dentisticii care se ocupă cu reabilitarea funcţională şi estetică a sistemului masticator, prin înlocuirea artificială a dinţilor lipsă şi a ţesuturilor limitrofe.

Această definiţie este definiţia dată de Organizaţia Internaţională de Standarde.(ISO-International Standard Organisation)

Protetica dentară reprezintă cea mai mare parte a dentisticii, ea fiind alcătuită din mai multe discipline, şi anume: protetica fixă, protetica implantologică şi protetica mobilă şi mobilizabilă.

CONŢINUTUL PROTETICII DENTARE

Studiază din punct de vedere clinic:

- afecţiunile coroanelor dentare şi tratamentul lor protetic

- edentaţiile parţiale reduse şi tratamentul lor prin punţi dentare

- edentaţiile parţiale întinse şi tratamentul lor prin proteze parţiale mobilizabile

- edentaţiile totale şi tratamentul lor prin proteze totale

OBIECTIVELE PROTETICII DENTARE

Curativ

Biologic

Profilactic

Social

OBIECTIVELE PROTETICII DENTARE :

Curativ

Utilizarea diferitelor construcţii protetice, pentru a reface morfologia afectată a coroanelor dentare, sau pentru a restaura arcadele dentare întrerupte, scurtate sau absente, datorită diferitelor forme de edentaţie.

Biologic

Respectarea pe cât mai mult posibil a integrităţii ţesuturilor pe care se intervine prin diversele manopere terapeutice.

Profilactic

Toate manoperele efectuate se coordonează astfel încât dinţii existenţi să se păstreze cât mai mult pe arcade, având ca principiu de lucru “primum non nocere"

Prof. Burlui descrie 3 etape de profilaxie:

- profilaxie primară (pt.dinţii indemni)

- profilaxie secundară (tratamentul corect al cariilor)

- profilaxie terţiară (protezare corectă şi realizată în timp util)

Social

Urmăreşte reintegrarea în societate a pacienţilor,redarea aspectului plăcut al fizionomiei,reechilibrarea psihică

Funcţiile protezelor fixe

-transmiterea fiziologică a forţelor masticatorii

-adaptarea reliefului ocluzal în funcţie de cel al antagoniştilor

-să nu realizeze contacte premature şi interferenţe

-să realizeze stopuri ocluzale multiple, stabile, simetrice si simultane înpreună cu restul dinţilor naturali.

-să participe la triturarea şi secţionarea alimentelor în procesul de masticaţie

-să protejeze parodonţiul marginal prin design-ul şi calitatea suprafeţelor lor

-să contribuie la menţinerea dimensiunii verticale de ocluzie

-să satisfacă cerinţele biostatice la nivelul zonelor de sprijin

-să protejeze parodonţiul marginal prin design-ul şi calitatea suprafeţelor lor

-să contribuie la menţinerea dimensiunii verticale de ocluzie

-să satisfacă cerinţele biostatice la nivelul zonelor de sprijin

Protezele fixe unidentare se folosesc în tratamentul afecţiunilor coroanelor dentare, pentru restaurarea, acoperirea sau substituirea coroanelor dentare.

Protezele parţiale fixe se folosesc pentru restabilirea integrităţii morfologice şi funcţionale a unui segment dintr-o arcadă sau a unei arcade întrgi.

Protezele fixe sunt pise rigide, prin care se urmăreşte refacerea morfologiei şi funcţiile ApDm.

Protezele fixe unidentare se mai numesc şi proteze (restaurări) unitare.Termenii ca microproteze şi proteză conjunctă primară, nu se mai utilizează.

Structura dentară; date de morfologie generală şi funcţională a dinţilor şi a arcadelor dentare

Morfologia dintelui

Dintele este alcătuit din punct de vedere morfologic din:

- coroană

- rădăcină

- colet

Coroana şi rădăcina dinţilor pot fi considerate din punct de vedere anatomic sau clinic

Coroana anatomică a unui dinte este cuprinsă de porţiunea acoperită de smalţ.

Coroana clinică a unui dinte este reprezentată de porţiunea vizibilă în cavitatea bucală.

Fiecare dintr aceste componente sunt la rândul lor structurate cu diverse forme morfologice.

Astfel, la nivelul coroanei dentare, mai există lobii dentari (apar în morfologia primară a dintelui şi stau la baza dezvoltării coroanei), şanţurile interlobare (separă lobii, apărând tot în morfologia primară), cuspizii (sunt forme morfologice de pe suprafaţa ocluzală a dinţilor), crestele de smalţ (sunt proeminenţe de smalţ tot de la nivelul suprafeţei ocluzale), şanţuri, fisuri şi depresiuni.

Fiecare dinte prezintă pe feţele proximale puncte sau arii de contact interdentar.Acestea au rolul de a transmite forţele orizontale la dinţii vecini.

Ariile de contact interdentar sunt absente în cazul tremelor sau a diastemelor.

Ambrazurile se formează între curburile adiacente ariilor de contact a doi dinţi vecini.Există astfel ambrazură vestibulară, orală, ocluzală, cervicală.

Smalţul :

Este format din celule ameloblaste, de origine ectodermică.El acoperă în totalitate coroana anatomică a dinţilor, avînd grosimi diferite în diversele zone ale dintelui.Deoarece este un ţesut acelulat, nu are capacitate de refacere în caz de distrucţie

Chimic, smalţul este un ţesut foarte bine mineralizat, format dintr-o fază organică, 1-2% din volumul total, apă apriximativ 3-4% şi o fază anorganică de 95-98%.

Faza organică este reprezentată sub formă de gel, ce conţine în special proteine.

Faza anorganică este reprezentată în principal de hidroxilapatită (aproximativ 90-92%)şi Na,Mg,carbonaţi,urme de fier, flor, oxid de mangan.

Smalţul este alcătuit din prisme de smalţ, care se găsesc într-un număr foarte mare. Ele se intend de la joncţiunea smalţ-dentină până la suprafaţa dintelui.Cele mai multe au o orientare perpendiculară atât pe joncţiunea smalţ-dentină, cât şi pe suprafaţa dintelui, mai puţin în regiunea cervicală unde au o orientare uşor oblică.

Chiar dacă smalţul este un ţesut foarte dur, el este permeabil pentru anumiţi ioni şi molecule, permiţând o oarecare penetrare, parţială sau totală.Calea de acces este direct prin structura sa.

Dentina

Face parte din complexul pulpo-dentinar.Ea constitue cea mai mare parte din structura dintelui.La nivelul coroanei, dentina este acoperită de smalţ, iar la nivelul rădăcinii de cement.În interior, dentina formează pereţii cavităţii pulpare.Spre deosebire de smalţ, dentina se formează continu şi după erupţia dintelui, toată viaţa, dacă pulpa rămâne vie.În toată masa dentinei sunt tubuli dentinari, mici canale care se extind în toată masa dentinei.

Chimic, dentina este formată şi ea, ca şi smalţul dintr-o fază organică, 20% şi o fază anorganică, 75%.

Faza organică este alcătuită din colagen, glicoproteine, proteine necolagenice, proteoglicani, lipide.

Faza anorganică, este alcătuită în primul rând din cristale de hidroxiapatită, fosfaţi de Ca, Mg, oligoelemente.

Dentina este mai puţin mineralizată decât smalţul, dar mai mineralizată decât cimentul şi osul.

Cimentul

Este ţesutul dentar care acoperă rădăcina anatomică a dintelui. Este un ţesut dur, format din celule care poartă numele de cementoblaşti. Este mai puţin dur ca dentina, fiind permeabil pentru unele materiale.

La nivelul liniei cervicale, cementul se întâlneşte cu smalţul. De cele mai multe ori smalţul acoperă cimentul. Există totuşi 10% din cazuri în care smalţul nu se întâlneşte cu cimentul şi apare o zonă de dentină expusă.

Parodonţiul marginal

Cuprinde totalitatea ţesuturilor care asigură menţinerea şi susţinerea dinţilor în oasele maxilare.De sus în jos, parodonţiul marginal se întinde de la marginea gingivală până în apropierea apexului.Parodonţiul marginal are două componente principale:

- parodonţiul superficial sau de înveliş

- gingie cu -epiteliul gingival

- corionul gingival

- ligamentele supraalveolare

- parodonţiul profund

- cementul radicular

- desmodonţiul

- os alveolar

Gingia este porţiunea mucoasei masticatorii care acoperă extremitatea coronară a osului alveolar. Gingia se împarte în trei zone:

marginea gingivală liberă

papila interdentară

gingia fixă

Marginea gingivală liberă este porţiunea coronară a gingiei care corespunde peretelui extern al şanţului gingival.

Papila interdentară ocupă spaţiul interdentar, de obicei de sub punctul de contact. Forma normală este de piramidă.

Gingia fixă aderă ferm de dinte şi osul alveolar.

Şanţul gingival este spaţiul dintre suprafaţa dintelui şi epiteliul care căptuşeşte marginea gingivală de la creasta acesteia până la epiteliul joncţional (epiteliul sulcular). Adâncimea şanţului gungival, măsurată clinic cu sonds parodontală, variază între 1 şi 3 mm.

Protezele fixe unidentare sunt piese protetice de dimensiuni mici, care refac morfologia unui singur dinte şi redau funcţionalitatea acestuia.

Ele se execută printr-o succesiune de faze clinice şi tehnice şi se agregă prin cimentare la coroana sau rădăcina dinţilor special preparaţi pentru aceasta.

Există şi excepţii în realizarea lor, unele fiind obţinute pe cale industrială, altele fiind elaborete extemporaneu de medic, direct pe dintele preparat (ex: pivoţii pulpari prefabricaţi sau coroanele provizorii prefabricate).

Protezele fixe unidentare au ca si caracteristici

Volum foarte redus, fiind cele mai mici proteze dentare

Refac morfologia si functia unui singur dinte

Sunt confectionate pentru fiecare tip de leziune

Sunt piese protetice de mare exactitate

Se pot realiza din mai multe tipuri de materiale

Clasificarea protezelor fixe unidentare

După tipul de agregare:

-proteze cu agregare coronară

- proteze cu agregare radiculară

- proteze unidentare cu agregare mixtă corono-radiculară

- proteze unitare cu agregare adezivă

- proteze unitare pe implante

După volumul ţesuturilor dure restaurate

- restaurări unitare care reconstitue un volum relativ redus de ţesuturi dure (incrustaţii de diferite tipuri)

- restaurări unitare ce reconstituie pierderi mai mari de volum coronar sau în anomaliile de formă (faţetele )

- restaurări unitare ce reconstituie pierderi considerabile de ţesuturi dure dentare (coroanele parţiale sau de înveliş)

- proteze fixe care înlocuiesc coroanele dentare în totalitate (coroanele de substituţie)

După tehnologia de realizare

- tehnologii tradiţionale:

- ambutisare

- turnare

- coacere

- polimerizare lineară- la rece

- la cald

-la cald şi presiune

-la rece şi la cald

- tehnologii moderne:

- polimerizare reticulară

-la cald şi presiune

-curenţi cu aer cald

-fotochimică –în condiţii atmosferice

-în condiţii atmossferice şi apoi în vid

-în condiţii atmosferice şi apoi la căldură şi lumină

-în condiţii atmosferice şi apoi la cald şi vid

-galvanizare,sintetizar,electrocoroziune,sonoeroziune,frezare computerizată,frezare prin copiere exclusiv mecanică,injectare (injectare)

După indicaţiile terapeutice:

- proteze unidentare concepute pentru terapia afecţiunilor coronare

-proteze unidentare de corecţie a unor anomalii de formă, volum, poziţie sau discromii

- proteze unidentare folosite în cursul tratamentelor preprotetice

- proteze unidentare folosite pentru imobilizarea dinţilor

-proteze unidentare folosite ca elemente de agregare

După materialele din care sunt confecţionate:

- metalice

- polimerice

- materiale compozite

- metalo-ceramice

- metalo-polimerice

- integral ceramice

După aspect:

- estetice

- inestetice

- parţial estetice

După modul de fixare

- cimentare

- lipite (colate)

După întinderea leziunilor

- reconstituire (complectare)

- acoperire parţială sau totală

- substituire

Afecţiunile coroanelor dentare

Prin afecţiuni coronare se înţeleg modificările morfologiei şi aspectului coroanei unui dinte, modificări ce privesc integritatea, forma, numărul, volumul, poziţia, structura sau culoarea.

Din punct de vedere al clasificării acestor afecţiuni prezentăm clasificarea: după şcoala de Bucureşti a profesorului Ene şi după şcoala franceză a profesorului Magitot.

Ene, clasifică afecţiunile coronare în două mari clase:

1) Leziuni coronare cu lipsă de substanţă

- caria dentară

- traumatisme (fracturi)

- abrazia dentară

- displaziile şi eroziunile dentare

2) Leziuni coronare fără lipsă de substanţă

- anomaliile dentare -de număr

- formă

- volum

- culoare

Leziuni coronare fără lipsă de substanţă

anomaliile dentare :

-de număr

- formă

- volum

- culoare

- poziţie

După şcoala franceză

1) - distrofii primare- cicatriciale (prezente în momentul erupţiei, care nu mai evoluează)

A.) modificări:

- numar - volum - formă - structura - distrofii complexe

B.) evolutiv

- amelogeneza imperfectă

- dentinogeneză imperfectă

- odontogeneza imperfectă (aplazie de smalţ şi dentină)

- melanodonţie infantilă Beltrani

2) distrofii secundare (progresive):

- carie circulară

- carie galopantă

Tulburarile pe care le determina afectiunile coronare

1.Estetice-intensitatea afectarii estetice este in functie de gradul de vizibilitate si intindere a leziunii pe suprafata dintelui

2.Fonetice-la grupul frontal, daca afectiunile au aparut deodata,sunt pierderi mari de substanta si intereseaza mai multi dinti

3.Masticatorii- la afectiunile care intereseaza suprafetele ocluzale si proximale ale dintilor laterali

4.Ocluzale-care pot fi destul de complexe in functie de tesuturile interesate.

Din punct de vedere etiologic, afecţiunile coronare prezintă o etiologie variată dintre care amintim:

- pluricauzală (caria dentară)

- traumatică ( fracturi, fisuri)

- mecanică (abrazie)

- genetică (macrodonţie, microdonţie, amelogeneză şi dentinogeneză imperfectă)

- congenitală (hipodonţie, hipopoplazie, displazii,hipocalcifieri)

-iatrogenă (discromii după Tetraciclină, sau tratament endodontic) şi fracturi dentare traumatice datorate manoperelor brutale)

Modalităţi de tratament al afecţiunilor coronare

Reconstituirea

Este o metodă prin care se complectează anumite proţiuni lipsă ale coroanei dentare.Această complectare se poate executa fie prin obturaţii (realizate din amalgam sau răşini composite), fie prin incrustaţii (inlay-uri).

Prin materialele moderne care au apărut în ultimii ani, tot mai des se apelează la reconstituirea prin obturaţii. Această metodă este avantajoasă la nivelul frontalilor, unde pierderea de substanţă dentară, în cazul execuţiei unei coroane estetice, ar fi mult mai mare.

Totuşi obturaţiile nu realizează rezistenţa şi etanşeizarea, pe care le obţinem prin utilizarea incrustaţiilor.

Acoperirea

Se realizează prin utilizarea coroanelor de înveliş.

Acestea se execută în situaţii cu leziuni întinse pe mai multe feţe ale dintelui, ce nu pot beneficia de reconstituire, în anomaliile de formă, volum, culoare ale dinţilor, sau pe dinţi sănătoşi, adiacenţi edentaţiei.

Acoperirea poate fi parţială sau totală.

Substituirea

Înlocuieşte în totalitate coroana dentară distrusă.

Se utilizează la dinţii cu leziuni coronare profunde, în fracturile coronare din treimea cervicală şi în unele distrofii dentare.

Pentru acest tip de tratament este nevoie ca aceşti dinţi să fie trataţi în prealabil, endodontic correct.

Principii de preparare a dinţilor în vederea excuţiei protezelor fixe unidentare

Fiecare tip de proteză fixă impune practicianului, anumite tehnici de preparare.

Totuşi, există nişte principii de preparare commune tuturor preparaţiilor effectuate în vederea realizării protezelor fixe unidentare.

Principii de preparare a dinţilor în vederea excuţiei protezelor fixe unidentare

Biomecanice – retenţia

-stabilitatea

-axa de inserţie

- rezistenţa preparaţiei

-rezistenţa protezei fixe unidentare

Principii de preparare a dinţilor în vederea excuţiei protezelor fixe unidentare

Biologice -protecţia pacientului

-protejarea ţesuturilor dure

-protecţia pulpei -protecţia parodonţiului marginal

-protecţia dinţilor adiacenţi, antagonişti şi a părţilor moi

-integrarea ocluzală a piesei protetice

Principii de preparare a dinţilor în vederea excuţiei protezelor fixe unidentare

Estetice -vizibilitatea metalului

-suprafeţele ocluzale

-marginile subgingivale

Retenţia

Este un fenomen fizic, care se realizează prin fricţiunea dintre două suprafeţe, cum ar fi, între suprafeţele preparaţiei şi cele ale protezei.

Retenţia se opune dislocării gingivo-ocluzale.

Aceasta este retenţia primară, care se complectează prin cimentarea protezei şi poartă numele de retenţie secundară.

Retenţia

Retenţia poate fi retenţie de manşon ( între pereţii laterali ai bontului şi pereţii interni ai coroanelor, de încastrare (între pereţii laterali ai unei cavităţii şi peretii incrustaţiei), intraradiculară (la pivoturile radiculare), sau combinată (pentru prgătirile pentru pinledge, pinlay,etc.).

Retenţia

Retenţia este influenţată de :

mărimea pereţilor axiali ai bontului; deci cu cât un bont este mai voluminos, cu atât el asigură o retenţie mai bună. La dinţii scurţi se va realiza un bont cilindric, cu pereţi paraleli şi eventual retenţii suplimentare, puţuri, casete, şanţuri.

paralelismul suprafeţelor axiale.

Retenţia

În general se admite şi se recomandă o abatere de 2-6° între suprafeţele opuse, în scopul de a permite inserţia protezei ( convergenţă spre ocluzal pentru bonturile dentare, sau divergenţă spre ocluzal pentru preparaţiile pentru inlay-uri).Majoritatea autorilor consideră convergenţa de 6°, ca fiind o valoarea optimă a unghiului dintre faţa laterală şi axa de implantare.

Stabilitatea

Previne dislocarea protezei fixe unidentare de către forţe ce acţionează în sens apical, oblic sau orizontal.

Stabilitatea şi retenţia se condiţionează reciproc, şi anume acei factori care măresc retenţia, măresc şi stabilitatea şi invers.

Din această cauză, cele două principii, au elemente commune, positive ( înălţimea bontului; paralelismul pereţilor; retenţiile suplimentare) şi negative (bonturi scurte; bonturi prea conice; deformarea protezelor unidentare).

Stabilitatea

Înălţimea bontului, este importantă, atât pentru retenţie, cât şi pentru stabilitatea restaurării. Anumite zone ale pereţilor axiali, se opun basculării coroanei pe bont. Pentru ca să fie eficiente, aceste zone de stabilitate, trebuie să formeze cu solicitarea unghiuri cât mai aproape de 90°.S-a constatat, că o restauraţie scurtă, este mai stabilă decât o restauraţie pe un bont scurtat.

Axa de Inserţie

Reprezintă traseul de-a lungul căreia se introduce şi se scoate proteza fixă unidentară de pe bont.

Prepararea dintelui

Prepararea dintelui în vederea aplicării unei microproteze se face prin şlefuire. Această etapă este considerată ca un act chirurgical, ce are ca rezultat realizarea bontului coronar.

Prepararea dintelui

Bontul coronar are în final:

- o formă cilindro-conică, cu diametru maxim la colet;

- o distanţă (spaţiu) faţă de antagonoşti, atât în intercuspidarea arcadelor cât şi în mişcările de propulsie şi de lateralitate;

Prepararea dintelui

- la nivelul coletului dintele poate fi pregătit:

1. în funcţie de tipul de preparaţie

- fără prag preparaţie tangenţială

- cu prag - preparaţie cu limită exactă

Prepararea dintelui

2. în funcţie de plasarea preparaţiei faţă de creasta gingivală:

- subgingival ( intramuscular)

- juxtagingival ( la nivelul crestei gingivale)

-supragingival

Pentru fiecare din aceste modalităţi există indicaţii şi contraindicaţii, medicul fiind acela care hotărăşte pe baza examenului pacientului şi a condiţiilor tehnico-materiale.

Pregătirea coletală subgingivală

avantaje: - are rol carioprofilactic

- are retenţie mai bună

dezavantaje: - traumatizează parodonţiul prin şlefuire (la coroanele mai lungi,la coroane cu margini groase, anfractuoase

-amprentarea este mai dificilă

-marginile machetei fiind subţiri se pot deforma

-lezarea “ligamentului circular” duce la inflamaţii, retracţii gingivale, pungi parodontale.

- impune un sacrificiu mare de tesuturi dure si este traumatizanta pt.pulpa dentara

indicaţii: - la coroane stanţate

- la dinţi scurţi în vederea măririi retenţiei

- la dinţi frontali din punct de vedere fizionomic

Pregătirea coletală juxta şi supragingivală

avantaje: - nu lezează parodonţiul marginal

- permite o bună amprentare

- se executa sub control vizual

- cimentul refluat la cimentare poate fi indepartat in totalitate sub control vizual

-eventualele carii secundare care pot aparea se pot depista precoce

-permite o mai buna igienizare

dezavantaje: - retenţie redusă la dinţi scurţi

- inserţie în zonele vizibile

- la turnări şi prelucrări incorecte duc la o închidere marginală defectuoasă.

indicaţii:- la dinţi lungi din zona laterală

- la pacienţi hemofilici, diabetici

Şlefuire fără prag

avantaje:

- preparare simplă

- adaptare transversală bună la colet

dezavantaje:

- aceleaşi cu cele de la preparaţiile subgingivale

indicaţii:

- în coroana ştanţată

- în coroana turnată pe

dinţi scurţi - pe dinţi greu accesibili

Şlefuire cu prag

Obiectiv

- încadrarea microprotezei la morfologia normală - adaptarea corectă la colet - rezistenţă mai bună a microprotezei

Tipuri de praguri

Prag rotunjit(en conge; chanfrein)

Prag rotunjit ovalar

Prag inclinat in unghi obtuz (110°-140°)

Prag in unghi drept

Prag in unghi drept cu marginea bizotata

Chanfrein-ul sau pragul escavat(en congé, chenfer)

Este o terminatie gingivala intermediara intre preparatia

tangentiala si cea rotunjita care formeaza un unghi optuz rotunjit (135°) cu axul dintelui.

Are forma de arc de cerc deschis (concav), avand o latime mai mica decat pragul gingival si o muchie terminala cu unghi ascutit

Este indicat pentru acoperirea bonturilor cu coroane mixte metalo-ceramice, metalo-compozite, coroane estetice.

Pragul cu unghi intern rotunjit sau chanfreinul lat

Este un prag lat care are unghiul intern rotunjit (micsoreaza putin latimea pragului) iar unghiul muchiei marginale a bontului e mai redus

Concentrarea de stres in structura dentara e mai redusa, se realizeaza usor, ofera un bun sprijin pentru restauratie dar nu face economie de tesuturi dentare

Cand are aceasi latime pe toata circumferinta bontului se indica pentru protezele metalo-ceramice total fizionomice si mai nou pentru cele integral ceramice moderne (Dicor,Cerestore,Hi-ceram,etc)

Se realizeaza mai ingust de 0,5 mm pentru coroanele metalice

Se realizeaza mai lat 1,5 mm pentru coroanele mixte

Avantaje

Preparatie simpla

Limita preparatiei este bine definita

Ofera suficient spatiu pentru modelarea machetei

Micile deficiente ale inchiderii marginale nu apar ca hiatusuri deoarece limita e in unghi ascutit

Unghiul intern ascutit impiedica acumularea de stres, sprijin pe prag nu numai ocluzal

Avantaje

Nu necesita sacrificii mari de tesuturi dentare menajand biologia pulpei

Cimentul reflueaza usor in tipul agregarii finale a protezei

Dezavantaje

Daca adaptarea pe bont e deficitara pot aparea zone de retentie de placa bacteriana

La coroanele dentare mici pot aparea probleme de retentie

Exista riscul de a transforma zona gingivala in prag si de a crea o margine de smalt nesustinuta

Indicatii

Pentru proteze metalice turnate

Pentru partea orala a coroanelor partiale si mixte metalo-ceramice