Curs 03-I7 noiembrie

TEHNICI PROIECTIVE

PRINCIPII DE INTERPRETARE ŞI DE ANALIZĂ A LIMBAJULUI GRAFIC. TESTUL ARBORELUI

Desenul, în general, este un limbaj care exprimă foarte multe despre personalitatea individului. Ca multe alte tehnici proiective, şi testele de desen au început prin analize simbolice, de factură psihanalitică, a operelor de artă.

Arborele a fost ales ca probă de desen într-un test proiectiv pentru că este un element din natură foarte încărcat de semnificaţii. Arborele este simbol al verticalităţii, al bogăţiei, o entitate vie care se dezvoltă, creşte şi moare, asemeni unei fiinţe umane. Chiar şi componentele arborelui – rădăcină, trunchi, coroană – sunt foarte expresive şi pot fi raportate foarte uşor la viaţa psihică a omului. De exemplu, rădăcina se referă la ceea ce este necunoscut, ascuns, subteran – latura nevăzută, legată de pulsiuni. Copacul reprezintă un fel de oglindă vegetală a omului; de aceea, este foarte uşor să te proiectezi în desenul unui arbore.

Ce proiectăm în desenul unui arbore? În primul rând, imaginea de sine, modul în care ne percepem, cu conflictele noastre interioare, cu aspiraţiile şi temerile noastre. În al doilea rând, de multe ori se proiectează şi dinamica noastră energetică. De asemenea, în desenul unui arbore se proiectează viziunea despre lume, relaţia cu celălalt.

Aplicarea testului arboreluiInstructajul este simplu: „Vă rog să desenaţi un arbore aşa cum doriţi, dar să nu fie brad.“

(Bradul implică o formă schematică şi, în consecinţă, proiecţia este superficială.)Instrumente: coli albe, creion.Proba nu are limită de timp.InterpretareaPrimul pas în interpretare este formarea unei imagini generale, de ansamblu, a copacului

desenat – o imagine intuitivă. Se pot pune întrebări cum ar fi: este frumos sau urât? armonios sau nearmonios? schematic sau bogat în detalii? desenat realist sau conţine elemente absurde, naive, nerealiste? este static sau dinamic? desenat ordonat sau haotic? vesel sau morbid? Eventual, Koch recomandă un fel de „convorbire proiectivă“ cu arborele – de exemplu, ne putem întreba: „Cum se simte acest copac?“ Impresia iniţială poate arăta rapid unele tendinţe ale subiectului: nivelul energetic, organizarea în gândire, starea de spirit actuală, atitudinea faţă de lume, gradul de complexitate psihologică.

Pasul doi constă în analiza trăsăturilor grafice (a liniilor desenului). Liniile moi, şterse, fără vlagă arată lipsă de energie, de tonus, uneori depresie. Liniile întrerupte, dezlânate, mici linii detaşate de corpul trunchiului sau al coroanei indică nervozitate, iritare, uneori probleme de concentrare. Liniile ascuţite, prezenţa unghiurilor, mai ales în desenul coroanei, indică agresivitate.

Următorul pas constă în interpretarea simbolică propriu-zisă. Primul aspect vizat este simbolismul spaţiului. Interesează locul în pagină unde este plasat arborele, dar şi mărimea şi orientarea lui. Există două coordonate care se intersectează: una pe direcţia sus-jos, cealaltă pe direcţia stânga-dreapta. Zona de sus a paginii sugerează conştiinţa, aspiraţiile subiectului, dorinţa lui de dezvoltare şi de afirmare personală. Zona de jos este spaţiul regresiei, al inconştientului, un spaţiu umil, aproape de pământ. Persoanele care desenează în zona inferioară a paginii au adesea un sentiment de insuficienţă personală, neputinţă, complexe de inferioritate. Dacă arborele este desenat în partea de sus şi, mai ales, îi lipseşte linia solului, ea indică o persoană

8

„aeriană“, fără dorinţa sau capacitatea de inserţie în realitate, care trăieşte mai mult în lumea reveriei.

Zona din stânga paginii reprezintă spaţiul matern, trecutul, spaţiul replierii pe sine, al nostalgiei, pasivităţii, atitudinii de spectator. Ca atare, un arbore plasat sau înclinat spre stânga indică o atitudine retractilă, prudenţă, teamă de lume. Zona din dreapta este zona relaţiei cu lumea, a confruntării cu ceilalţi; spaţiul patern.

Majoritatea arborilor nu ocupă în mod extrem una din cele patru direcţii, ci sunt pe centru, cu o anumită tendinţă spre partea de sus, de jos, de stânga sau de dreapta şi, ca urmare, sunt mai greu de interpretat. Dar simbolismul spaţiului este prezent şi la următorii paşi, când se analizează componentele arborelui.

Simbolismul părţilor arboreluiKoch propune un stil de interpretare a arborelui ca fiinţă care se dezvoltă în urma unui

circuit al energiei care vine din pământ, prin rădăcină, urcă prin trunchi şi duce la dezvoltarea coroanei şi a accesoriilor ei – frunze, flori, fructe.

Rădăcina – funcţie de ancorare şi de hrănire. Adesea, ea nu apare în desenul adulţilor; când este prezentă sau scoasă în evidenţă (ramificată, mare) sugerează anumite preocupări ale subiectului: problema unui suport afectiv (dorinţă de stabilitate; dependenţă) – o nevoie orală; mai poate sugera faptul că subiect este preocupat sau curios faţă de unele aspecte care ţin de latura sexuală (rădăcina corespunde, simbolic, la ceea ce este bazal, pulsional).

Desenul rădăcinilor: copiii tind să le deseneze uniliniar, ca pe nişte fire (naiv, dar normal pentru ei); la adult, aceleaşi trăsături sugerează naivitate şi uneori limitare intelectuală.

Rădăcinile desenate cu linie dublă sunt semn de realism grafic; apar foarte rar la debili mintal şi la cei cu instruire insuficientă.

Trunchiul – funcţie de susţinere, de mediere, conductor al sevei. De multe ori, trunchiul semnifică eul corporal al subiectului. Scoarţa este un fel de simbol al pielii (cei cu afecţiuni dermatologice desenează pete, zgârieturi etc). În mod normal, trunchiul este desenat prin două linii mai mult sau mai puţin paralele. Când apar umflături la bază, aceasta sugerează că energia destinată dezvoltării personalităţii a fost blocată cel puţin parţial; astfel de forme apar la subiecţii cu retard intelectual, dar şi la cei cu inhibiţii nevrotice.

O formă naivă o constituie trunchiul conic, care sugerează de asemenea un oarecare infantilism; la adult poate sugera inhibiţie sau blocaj în dezvoltare. Tot atitudine naivă şi lipsă de realism grafic sugerează trunchiul început de la marginea inferioară a foii, fără linia solului. Trunchiul în formă de clepsidră sugerează un blocaj depăşit, dar nu în totalitate – rămân inhibiţii, „crampe“ afective.

Când este desenată scoarţa, pot apărea câteva diferenţieri: scoarţa brăzdată de linii sau de unghiuri indică nervozitate, iritare, ostilitate; dacă marcajele au formă curbă, arată empatie, spirit de observaţie; petele, de regulă, sugerează sentimente de culpabilitate sau traumatism; înnegrirea

trunchiului şi/sau a coroanei arată şi agresivitate, furie.Tot semne de traumatism sunt şi cioturile sau scorburile care apar pe trunchi. Uneori,

scorbura poate sugera un fel de lăcaş protector – protecţia uterină. Ciotul situat în stânga trunchiului sugerează o traumă în relaţia cu mama; ciotul situat în dreapta trunchiului sugerează o traumă în relaţia cu tatăl (castrare).

Trunchiul înclinat spre stânga indică înclinare spre trecut, teamă de lume, prudenţă, frică de exprimare, repliere pe sine. Înclinat spre dreapta, indică fugă în realitate, dorinţă de implicare în experienţe noi, de a se confrunta cu lumea (fugă de sine).

CoroanaSimbolic, sugerează nevoia de diferenţiere a personalităţii, zona aspiraţiilor, a nevoii de

dezvoltare personală, zona conştiinţei.

9

Dacă apar îngroşări pe traseul crengilor, aceasta arată că procesele afective sunt supuse unui proces de inhibiţie. În mod normal, crengile se subţiază spre vârf. Când, dimpotrivă, se lărgesc şi, în plus, sunt lăsate deschise, aceasta sugerează că energia afectivă degajată în relaţiile cu lumea este mai puţin modulată, mai degrabă explozivă; subiectul acţionează mai puţin diplomatic, mai dezinhibat, dând curs impulsurilor. Această trăsătură poate sugera şi o foame de impresii, de stimulare din exterior (ea apare la adolescenţi, care prezintă ambele caracteristici).

Când coroana este desenată ca un cerc închis sau ca o membrană care delimitează arborele de restul lumii, aceasta sugerează închidere, dorinţă de retragere în sine, calcul, prudenţă, egocentrism. Când, dimpotrivă, este desenată ca un sistem foarte deschis, cu linii radiale, arată o tendinţă de comunicare avidă cu lumea.

Când liniile ce reprezintă crengile sunt orientate în sus, pot sugera ambiţie, aspiraţii mai mult sau mai puţin megalomanice. Când sunt orientate în jos (fără fructe), arată împovărare, tristeţe, oboseală, dezamăgire. Liniile ondulate reprezintă o trăsătură feminină şi sugerează sensibilitate, empatie, flexibilitate; cele ascuţite sugerează agresivitate. Când ramura se termină cu prelungiri ramificate, fine, aceasta indică un tip de contact senzitiv cu exteriorul, o sensibilitate crescută.

Accesoriile coroanei – frunze, flori, fructeFrunzele şi florile au rol decorativ, ornamental. Ele sunt un simbol al vitalităţii, dar şi al

dorinţei de a plăcea, de a se expune mai mult sau mai puţin narcisic; pot sugera uneori cochetărie, frivolitate, superficialitate. Frunzele căzătoare, cu sugestii de toamnă prezente în alte elemente ale desenului, indică temeri, mâhnire, o persoană cu pierderi de elan sau vitalitate.

Modul de desen al frunzelor: foarte multe frunze indică o structură obsesională, centrată pe detalii, perfecţionism.

Fructele sunt rodul copacului, rezultatul firesc al unui proces de dezvoltare. Într-unele desene, sugerează un proces de împlinire, de maturitate personală. Apar mai des la adolescenţi, sugerând nevoia de a se bucura aici şi acum de plăcerile posibile, nerăbdare, lipsa dorinţei de a persevera spre atingerea scopului, fixare pe recompensa imediată, imaturitate.

Trunchiul, reprezentând aspectul potenţial al subiectului, dacă este mult mai lung decât coroana (în desenele adulţilor), indică o structură psihică mai simplă, centrare p concret, lipsa preocupărilor mai sofisticate (dar este normal la copii); la persoanele inteligente, poate indica un blocaj afectiv. Invers, dacă este coroana mai lungă, ea sugerează că persoana trăieşte intens în lumea aspiraţiilor, uitând adesea aspectele pragmatice; nevoie de dezvoltare personală, de introspecţie, ambiţie, în defavoarea realismului faţă de lume.

Indicele lui Wittgenstein – permite calcularea vârstei la care a avut loc o traumă (reprezentată în desen prin ciot sau scorbură):

înălţimea arborelui (în milimetri) vârsta subiectului (în ani, cu zecimală)

La indicele obţinut se raportează distanţa de la ciot la rădăcină (în milimetri).

Repere bibliografice pentru testul arborelui şi pentru alte teste de desen: Koch, Charles – Testul arborelui, Ed. Profex, Timişoara, 2002 Stora, R. (coord.) – Le test d’arbre, PUF, Paris, 1978 de Castilla, D. – Testul arborelui, Ed. Polirom, Iaşi, 2001 Raffier-Malosto, J. (red.) – Le dessin de l’enfant, Ed. La Pensée Sauvage, 1998 Widlöcher, D. – L’interpretation des dessins d’enfants, Pierre Mardaga, Bruxelles, 1977 Davido, R. – Descoperiţi-vă copilul prin desene, Ed. Image, 1998.

10