. Despre relatia de asistenta sociala si atributele ei cheie: comunicare, schimbare, tranzactie Desi uneori nu accepta deschis aceasta idee, orice fiinta unama are ca trebuinta fundamentala aceea de a relationa cu alte fiinte umane. Dealtfel, celebra piramida a trebuintelor propusa de Abraham H. Maslow (1954/1970) statueaza aceasta nevoie de dragoste si afectivitate, de apartenenta, undeva la un nivel foarte important, subliniind importanta acesteia ca si conditie a desavarsirii de sine. De fapt, desi nu constientizeaza decat intr-o mica masura aceasta nevoie de afiliere, principala trasatura a umanitatii este aceea ca viata este traita relationand cu ceilalti. Specialisti sofisticati sau nu, in mod intuitiv daca nu altfel, toti cei care lucreaza in domenii ce presupun interactiunea cu oamenii (asistenta sociala, medicina, psihiatrie, psihologie, educatie) realizeaza faptul ca relatia umana reprezinta baza, fundamentul pe care se cladeste orice demers, indiferent de specificul lui. Veronica Coulshed afirma in cartea ei Practica asistentei sociale: Desi este adevarat ca oamenii nu vin la noi pentru ca sunt in cautarea unor relatii interpersonale, si desi acestea nu pot inlocui sprijinul practic, noi suntem unul dintre putinele grupuri care recunosc valoarea relationarii (). Rezulta deci ca asistentii sociali ar trebui sa fie constructorii unor relatii interumane autentice si reale, care sa functioneze in mod real si eficient si sa faciliteze mult ravnita schimbare pe care o dorim. La ce se refera aceasta schimbare ? Ea reprezinta de fapt, scopul oricarui demers de asistenta sociala, si vizeaza realizarea unor imbunatatiri in cadrul interactiunii dintre individ si mediul sau, avand ca deziderat imbunatatirea capacitatii lui de a face fata sarcinilor de viata intr-un mod satisfacator pentru el si cei din jurul sau (Ludusan, 2001). Si in viziunea lui Collins & Collins (1981, p.1), asistenta sociala apare tot ca un instrument al schimbarii, ide reflectata si in definitia pe care acesti autori o propun: Asistenta sociala poate fi definita () ca un proces de intr-ajutorare a oamenilor sa faca fata mai bine situatiilor problema. Aceasta implica de obicei o schimbare a unor aspecte ale situatiei lor (). Ca asistenti sociali, ne dorim in final, ca cei care sunt clientii nostri sa isi dezvolte propriile capacitati si competente in vederea unei vieti decente, autosuficiente.(Zamfir, 2002). Scopul fundamental al asistentei sociale este acela de a restaura capacitatea de functionare sociala normala a clientilor. (Hurubean,2003) sau intr-o alta definire, sa creasca functionarea sociala a indivizilor singuri sau in grup prin activitati centrate pe relatiile lor sociale (Boehn, in Neamtu si al, 2003,p.320). Se reflecta deci clar faptul ca relatia de asistenta sociala, dincolo de scopurile si elementele ei specifice, reprezinta o relatie de comunicare, o relatie interumana, de calitatea careia va depinde rezultatul final al demersului de asistare. In acest sens, apar ca foarte sugestive exprimari care descriu relatia de asistenta sociala ca pe o munca in alianta (Greeenson, 1967), sau ca pe efortul unei echipe compusa din doua persoane(Gerard Egan,.) Dar lucrurile nu sunt asa de simple cum ar putea parea la o prima vedere. A fi bland, deschis, receptiv la nevoile celui de langa tine, nu ofera (asa cum s-ar putea crede la o privire mai superficiala) reteta unei relatii de succes, care sa garanteze reusita totala. Sunt mult mai multe elemente in joc (daca putem sa il numim asa, fiindca implica si reguli, dar si un mare potential in ceea ce priveste creativitatea si intuitia), un joc in care, nu trebuie sa uitam, lucrurile nu se petrec unidirectional (de la asistentul social la cel care este in postura de client), ci fiecare dintre parti aduce cu sine nevoile, trairile si sentimentele sale, valorile si experientele proprii. Care ar fi totusi elementele care ne-ar putea ajuta totusi sa ne apropiem de o relatie caracterizata prin eficienta si autenticitate ?

Vorbim aici despre o relatie interumanaspecializata, astfel ca un prim lucru pe care trebuie sa il subliniem este faptul ca relatia de asistenta sociala nu este una spontana, asa cum se intampla in cazul celor mai multe relatii interumane obisnuite, ci este una care se initiaza si construieste in scopul rezolvarii unor anumite probleme si atingerii unor obiective, are deci caracter intentionat. Dar nu intotdeauna lucrurile curg intr-un ritm dorit de noi si intr-o atmosfera placuta si armonioasa, ceea ce l-a facut pe Keith-Lucas,intr-o lucrare a sa din 1972, sa afirme ca: incercarea de a mentine relatia la un nivel placut este cea mai mare sursa de esecuri in asistenta sociala. Constructia unei relatii de asistenta sociala trebuie sa aiba in vedere faptul ca in fond orice astfel de relatie reprezinta o tranzactie intre asistentul social (sau orice alt profesionist din echipa de asistenta sociala), care ofera ajutor specializat, materializat in serviciile oferite de organizatia pe care o reprezinta si cel care detine la un moment dat statutul de client, care doreste sa beneficieze de anumite servicii si mijloace materiale. La o prima vedere, pare simplu: cineva ofera, cineva primeste, ambii pleaca satisfacuti, unul pentru ca si-a facut meseria, celalalt pentru ca a primit ceea ce a cerut. Intr-o astfel de viziune , elementul uman insa dispare, pentru ca dimensiunea legata de personalitatile celor doua parti implicate se estompeaza, secatuind aceasta relatie, pe care, anterior, am definit-o ca fiind in primul rand interumana. Clientul devine un recipient pasiv in care sistemul, reprezentat de asistentul social coordonator de caz basculeaza niste servicii sau niste mijloce de care dispune la un moment dat. Devine astfel crucial sa evaluam in mod real partile implicate in acesta diada: asistentul social si clientul, cu caracteristicile lor specifice si elementele lor reprezentative, legate de personalitate, atribute specifice, asteptari, apartenenta culturala, etc. In plus, fiindca vorbim de o interactiune, in acesta relatie de comunicare interumana, sunt introduse de ambii actori elemente de tip rational, dar si de natura inconstienta, irationala, care influenteaza in mod evident procesul de comunicare si relationare si implicit, pe termen lung si scurt, succesul demersului de asistenta sociala. Desigur ca exista o vasta si variata literatura de specialitate care sa ne ghideze asupra modului in care trebuie sa construim o relatie veritabila de asistenta sociala, exista o multitudine de sfaturi despre ce sa facem si mai ales ce sa nu facem in lucrul cu clientul nostru. Desigur ca fiecare dintre noi, in efortul nostru de a deveni buni asistenti sociali am parcurs aceste texte si-am incercat sa ni le insusim si aplicam cat mai mult cu putinta. Nu ne propunem sa realizam o compilatie savanta a acestora, ci dintr-un scop pe care il vom defini ulterior, ne vom opri asupra catorva dintre cele mai importante elemente si calitati ale relatiei de asistenta sociala. 1.1.Elementele rationale ale realatiei de asistenta sociala Asa cum mentionam anterior, in relatia pe care o initiem cu cel care devine clientul nostru la un moment dat, ar fi de dorit sa introducem in mod constient, intentionat, in calitatea noastra de asistenti sociali urmatoarele elemente (dupa Alexiu,2003): 1.Grija pentru client este mai mult decat evident chiar si pentru cei care nu sunt experti in acest domeniu, ca aceasta este nota fundamentala a acestei profesiuni. In fapt, atunci cand am chestionat oameni din afara domeniului asupra a ceea ce cred ei ca se ocupa aceasta meserie, cei mai multi au inceput cu : Sa ai grija si sa ajuti. Este nevoie ca asistentului social sa ii pese cu adevarat de ceea ce i se intampla clientului sau, dar in aceeasi masura sa fie capabil sa ii si arate acest lucru. Ar fi usor si facil insa sa punem egal intre grija pentru cineva si simpatia. Asa procedeaza majoritatea oamenilor, care atunci cand agreaza pe cineva si le este simpatic se implica in a-l ajuta. Intr-un exemplu pe care ne place sa il credem hazliu, ar rezulta ca fiecare dintre noi poate fi un mic asistent

social chiar si atunci cand, coborand sa duca gunoiul, se intalneste cu un vecin de scara, care are o problema. Fiindu-ne simpatic si fiind vecini de o viata, ne oprim cu interes si atentie sa il ascultam povestind despre o problema pe care o are, ba chiar ii dam un sfat, il compatimim si ii aratam grija. Probabil ca nevoia de a avea grija de cineva exista in interiorul tuturor, dar este un drum lung pana la ceea ce ne place sa numim grija profesionista Este evident deci ca asistenta sociala insa nu are de-a face cu simpatia, pentru ca, nu-i asa, clientii nostri nu sunt intodeauna cele mai dragute, cele mai amabile, inteligente si agreabile persoane. Nu intotdeauna ei ne vor cauta si accepta ajutorul, ne vor fi recunoscatori si ne vor salute cordial pe strada pentru o viata. Din contra. Grija fata de celalalt inseamna sa-ti pese de acea persoana indiferent daca gasesti persoana sau nu atractiva(Keith-Lucas, 1972, apud Alexiu,2003). A avea grija in sensul profesionist al cuvantului inseamna a pune la dispozitia si in interesul clientului in drumul sau spre atingerea anumitor obiective intreg arsenalul nostru de cunostinte, capacitati si deprinderi. Inseamna sa relationam in maniera in care el are nevoie, sa ii oferim ceea ce are el nevoie trecand peste propriile noastre impulsuri, credinte si prejudecati. Nu intotdeauna usor de realizat, dar evident un element distinctiv intre o atitudine profesionista autentica si una doar la nivel declarativ. 2.Angajament si obligatie intotdeauna mi-a placut sa ii numesc pe cei care fac obiectul muncii noastreclienti si nu asistati. Aceasta pentru ca, in fond, a oferi un serviciu de asistenta sociala este similar cu a oferi un orice alt serviciu, unei persoane care iti devine astfel client. Un serviciu oferi intr-o banca, intr-o agentie de turism, intr-un restaurant. Doar contextul si natura sunt fundamental diferite. In rest,vorbim despre un om care solicita ceva, care are nevoie de un lucru. Aceasta inseamna evident ca va trebui sa te porti intr-un fel care sa il faca sa se simta multumit si respectat. Asistat m-a dus mereu cu gandul la ideea de pasivitate si depedenta a celui care devine beneficiarul serviciilor pe care le oferim in cadrul agentiei in care lucram, m-a dus cu gandul la o postura de inegalitate si nerecunoastere a potentialitatii celui aflat in relatie cu noi ca asistenti sociali. Ori este tocmai ceea ce incercam sa evitam in aceast relatie. Apoi, evident, atunci cand furnizezi un serviciu, ai nevoie de un contract sau un angajament, lucru benefic pentru ambele parti, care isi vor cunoaste astfel atat drepturile cat si obligatiile. Astfel cel care ne devine client va sti ca trebuie sa tina cont de un minim context procedural (ca de exemplu, ore, locuri de intalnire), dar mai ales ca, este important pentru reusita demersului pe care il construim impreuna sa fie deschis, sincer si transparent fata de noi. De cealalta parte, asistentul social isi va asuma obligatii privind respectarea procedurilor agentiei, onorarea intalnirilor programate, dar mai ales, va situa in mod cert in centrul preocuparilor sale efortul comun cu clientul pentru rezolvarea problemei sale, si isi va asuma ca scop final potentarea sa spre dezvoltare si schimbare. Par unele dintre ele lucruri marunte, dar luate in ansamblu, ii vor crea celui pe care il numim client sentimentul ca poate avea incredere, ca se poate deschide, poate sa se simta in siguranta si poate sa lase garda jos in fata asistentului social. Cu atat mai importante devin aceste lucruri cu cat ne gandim ca majoritatea clientilor nostri nu vin sa apeleze la un serviciu de asistenta sociala intr-un moment fast sau intr-o situatie cu conotatie pozitiva din viata lor, ci vin tematori, reticenti, suspiciosi , marcati de nelinisti si intrebari despre ceea ce se va intampla, despre modul in care asistentul social le va marca viata. A nu respecta aceste obligatii echivaleaza cu a reziliaincrederea pe care, ca si conditie fundamentala a relatiei de asistenta sociala, ne dorim sa o construim intre noi si clientul nostru. 3. Acceptare si asteptari Sa iti accepti clientul asa cum este el ar putea fi una dintre poruncile care sigur ar intra intr-un cod al poruncilor unui bun asistent social. Aceasta inseamna in primul rand a crede si a intelege, inseamna a-l face pe celalalt sa simta ca nu este judecat si etichetat, si ca

cineva (cum este asistentul social) are capacitatea sa inteleaga de ce a judecat sau actionat intr-un anumit mod in raport cu un anumit complex de imprejurari. Aceasta inseamna din partea asistentului social un efort de intelegere intr-o maniera individualizata, in care se ghideaza dupa ideea ca fiecare individ este unic, si deci, intr-o anumita imprejurare de viata a gandit, s-a exprimat , a actionat in felul sau aparte, diferit de ceilalti. Inseamna implicit un efort de a cunoaste si intelege experientele , valorile, nevoile si scopurile clientului care evident au constituit motoare motivationale ale demersurilor sale si cauze ale comportamentelor si atitudinilor lui. Si nu in ultimul rand, in acel demers de abordare profund umanista care anima aceasta profesiune, a accepta si a avea asteptari inseamna sa crezi in potentialul fiecarui individ, in resursele sale latente, in dreptul sau de a se conduce si autodetermina. Exista totusi o anumita limitare a acestei increderi profesionsite. Si anume faptul ca, noi, in calitate de asistenti sociali nu suntem de acord intr-o maniera neconditionata cu valorile, actiunile si comportamentele lui atunci cand ele contravin normelor socialmente acceptate. Inseamna doar ca incercam sa intelegem, (si acesta alaturi de grija si incredere par sa devina tot mai clar motto-ul acestei profesiuni) ca atunci sau acum, in contextul trecut sau in cel actual, clientul nostru reactioneaza in functie de anumite circumstante si trasaturi individuale, particualare, ale lui. Vorbim de asemenea aici de asteptari. Pentru ca in orice relatie interumana exista asteptari de ambele parti, ele isi vor face simtita prezenta si in relatia de asistenta sociala. Vor fi asteptarile din partea clientului nostru fata de noi ca profesionisti, dar in aceeasi masura si fata de finalitatea procesului de interventie, extrem de importante pentru ca satisfacerea lor reprezinta insasi garantul reusitei interventiei. De cealalta parte vor fi insa asteptarile asistentului social fata de client, un factor care va influenta in mod definitoriu traiectoria acestuia. Ca intuim sau ca aducem in discutie rezultatele unor cercetari stiintifice, a avea asteptari ridicate (dar atentie, nu nerealiste) fata de clientul nostru, il va potenta pe acesta spre cote inalte de dezvoltare si schimbare, deci intr-un cuvant, spre reusita. 4.Empatia Suna extraordinar ar putea spune cineva neinitiat in domeniu. E minunat sa-l intelegi pe omul care vine spre tine, sa intelegi si intuiesti, uneori dincolo de cuvinte ceea ce gandeste, ce simte, sa stii pur si simplu de ce . Cum poti sa faci acest lucru ? Intr-un cuvant: empatie. Ceea ce pare usor contradictoriu pentru multi dintre cei aflati la inceput de drum in aceasta profesie, si anume, a dobandi capacitatea de a simti si intelege ca si cum ai fi cealalta persoana, dar fara scapa nici o clipa din vedere conditia de ca si cum. Definitia pe care Carl Rogers(1966) o da empatiei este extrem de relevanta si edificatoare; el considera empatia ca sesizarea sistemului de referinta intern al unei persoane precum si a comportamentelor emotionale apartinatoare, ca si cum ai fi cealalta persoana, dar fara sa pierzi din vedere conditia de ca si cum. Cum poti insa sa simti ca si cum ai fi in pielea clientului tau si totusi sa ramai destul de detasat, capabil sa faci o analiza obiectiva a situatiei si sa gasesti solutii pertinente ? Pare extrem de greu, si chiar este, fiindca presupune sensibilitate si intuitie, capacitatea de a interpreta si a simti, pur si simplu, ceea ce uneori se materializeaza in mod simbolic in manifestari verbale sau comportamentale insuficiente din punct de vedere cantitativ, sau deficitar conturate ca mod de exprimare. Ramane, binenteles, o portiune din personalitatea fiecaruia care nu va putea fi niciodata inteleasa si asupra careia nu se vor putea face in mod clar predictii, ceea ce mentine ideea ca, indifferent de cate informatii dispunem sau cat de cuprinzatoare si complexe par ele, cunoasterea fiintei umane ramane doar aproximativa. Dar cred ca aceasta realitate poate fi transformata intr-un motiv pentru care aceasta familie de meserii care are in centru personalitatea umana asigura o nota

de nou, de inefabil si de provocare permanenta, care ajuta profesionistul sa ramana in prizasi sa nu se plafoneze. Literatura de specialitate afirma faptul ca empatia pare sa fie o calitate innascuta, care pare apoi sa fie reconfirmata de experientele pe care le traverseaza un individ in decursul existentei sale. Aceasta se regaseste in ceea ce scria Johnson (1951, apud Ludusan, 2001): () si atunci ma intreb daca este posibil pentru un individ care nu a avut niciodata o problema grava, (), sa aiba o imagine semnificativa asupra indivizilor care au probleme serioase. Pare deci ca a fi empatic reprezinta rodul unei dotari native si a unui efort activ de implicare in relatia cu clientul. La fel de importanta ramane insa, pentru reusita finala a demersului de asistenta sociala, a ramane obiectiv si relative detasat in raport cu trairile si sentimentele clientului, pentru ca numai asa se poate proiecta o interventie eficienta, mobiliza resursele si obtine in final schimbarea. Aceasta, la fel ca si efortul de a fi empatic, reprezinta o mare provocare pentru asistentii sociali, in special pentru cei aflati la inceputul carierei. Aceeasi literatura de referinta arata ca empatia se dezvolta pe cinci nivele. Insasi primul contact cu clientul pentru constructia relatiei de asistenta sociala presupune ca si conditie implicita un grad (minim e drept) de empatie. In aceasta faza, clientul doreste doar sa se simta ascultat si acceptat In parcursul aprofundarii relatiei, pe masura ce in interactiunea care se dezvolta intre asistentul social si client, acesta se simte din ce in ce mai confortabil in a-si exprima cat mai complet sentimentele, se va construi o empatie care poate sa parcurga o evolutie spre nivele ridicate, creandu-i asistentului social capacitatea de a simti din ce in ce mai profund cu asistatul si a-l intelege. Rezulta deci, ca empatia constituie un atribut al relatiei de asistenta sociala care se construieste si se dezvolta odata cu aceasta. 5.Autoritate si putere Cu privire la acest aspect, contributia a trei autori este extrem de utila in a clarifica asistentului social practician ce inseamna autoritate si putere. Este vorba de contributia lui Compton & Galaway (1980) care vede o reflectare a acestor doua aspecte, aflate intr-o relatie de determinare reciproca, in utilizarea capacitatii asistentului social de a convinge si a de influenta, folosind puterea derivata din pozitia lor in institutie, ca profesionisti, precum si din experienta si abilitati. Derivata din conceptia lui Compton &Galaway, se impune ca fiind la fel de semnificativa in acest sens si abordarea lui Johnson (1992) care pune in prim plan ceea ce face asistentul social sau ce este, si se transmite apoi clientului(Payne,1996). In viziunea lui Johnson, ceea ce se impune ca element foarte important in relatia de asistenta sociala este setul de asteptari si expectante ale asistentilor sociali fata de clienti, de la care se asteapta sa lucreze cu problemele lor, sa depaseasca stadiul actual si faca ceea ce pot pentru imbunatatirea situatiei lor. Ramane totusi important, in acest context sa existe o limitare si o focalizare a puterii exclusiv asupra relatiei de asistenta sociala, tinand cont permanent de setul de valori cu valoare deontologica si de obiectivele stabilite. Se va limita astfel pericolul abuzului de putere si autoritate. Cine ii confera autoritatea asistentului social ? Evident, ca reprezentant al unei structuri institutionale (fie ca este ea guvernamentala sau nonguvernamentala), detinand o anumite pozitie in aceasta structura specializata, asistentul social este investit cu anumite prerogative. Acestea reprezinta componenta institutionala a puterii. Dar, pe de alta parte, in relatia cu clientul, asistentul social va simti o recunoastere a autoritatii si puterii sale si de catre acesta. Este vorba de componenta psihologica a puterii, o expresie a valorizarii si recunoasterii competentelor profesionale ale asistentului social de catre cel care a devenit client al unui serviciu de asistenta sociala. Rezulta deci, ca autoritatea ar putea avea un rol extrem de important in mobilizarea clientului si in efortul de a-l canaliza spre realizarea obiectivelor propuse. A-l face pe client sa simta ca asistentul

social reprezinta un profesionist competent, reprezinta un factor suplimentar in a-l determina sa se simta increzator, deschis si receptiv. Cu toate acestea, relatia asistent social-client trebuie sa se mentina strict in cadrul profesional, deoarece cultivarea unei relatii extraprofesionale diminueaza autoritatea, avand ca rezultat o minimizare a eficientei(Tompea, 2003, p.406) 6.Sinceritate si congruenta Analizand experienta mea profesionala destul de consistenta de acum, am realizat, ca de fapt, aceasta meserie m-a invatat extrem de multe lucruri despre mine. Despre cine sunt, ce simt, care sunt lucrurile care conteaza cu adevarat. Sigur, sunt elemente care vin odata cu maturizarea, de aceea, cred, ca o desavarsire din punct de vedere profesional in asistenta sociala, implica in primul rand o maturizare personala a practicianului. O cunoastere de sine adecvata, o autoacceptare si o armonie cu sine insusi , precum si un sistem de valori bine conturat, il vor putea ajuta pe practician sa fie congruent si autentic in relatia cu clientul, sa stie si sa exprime ceea ce simte si crede, fara a fi nici o clipa duplicitar. Este probabil elementul care face referire cel mai mult la ceea ce inseamna personalitatea asistentului social ca intreg, filosofia personala si conceptia sa despre viata. In acest sens, este ilustrativ un fragment din scrierile lui Brandon si Jordan (1979, pp.3-4, apud Payne,1996) in care se identifica cateva elemente care par a se potrivi acestui tablou al congruentei si sinceritatii: () siguranta de sine() care provine din securitatea identitatii, din cunoasterea granitelor si limitelor ca recunoastere si respectare a celorlalti () utilizarea pozitiva a sentimentelor considerate anterior distructive. () increderea in sine inseamna respect pentru clienti ()ii face placere contactul cu clientii, se dedica, ii ajuta in dezvoltarea lor () uneori pana la un punct de fuziune intre el si client () importanta flexibilitatii intre ceea ce sunt si ceea ce fac () un element substantial de autodisciplina (). Un alt autor, Malcolm Payne nominalizeaza in cartea sa What is professional social work ca si element al asistentei sociale personale tocmai aceasta folosire a sinelui de catre asistentul social, respectiv a increderii in sine pe care o poseda acesta, a auto-controlului, a energiei mentale, a personalitatii si a capacitatii de interactiune cu ceilalti. 1.2.Elementele irationale in relatiei de asistenta sociala Intr-o lucrare a sa, Davies arata faptul ca relatia de asistenta sociala reprezinta un tip special de relatie. El concluzioneaza ca: () un adevarat profesionist nu este un om rece, detasat, dezinteresat, preocupat de de cariera, ci este asistentul care manifesta prietenie, intelegere si caldura intr-o maniera care convinge clientul de interesul sau active si preocuparea pentru starea lui.() Profesionalismul este proiectia interesului pentru bunastarea clientului (Davies,1994, pp.51-52). Orice relatie de comunicare interumana, asa cum este si cea din asistenta sociala, implica pe langa registrul constient, monitorizat in mod rational, si sfera legata de irationalitate, de inconstient, respectiv acele emotii, sentimente, atitudini si comportamente pe care fiecare dintre cei implicati in relatie le aduce cu sine. In relatia de asistenta sociala, ca relatie interumana, asistentul social, dar si clientul sunt purtatorii unor incarcaturi emotionale care intra astfel in contact. In fapt, insasi aceasta relatie le ofera oportunitatea de a dezvolta anumite trairi in sfera emotionala. Chiar daca in final procesul de ajutorare nu va avea neaparat rezultatele scontate, realtia in sine poate constitui un forum sau o modalitate de reinvatare a social-emotionalului.

Putem vorbi si aici de necesitatea unei congruente intre cele doua entitati emotionale care intra in contact, deoarece o incompatibilitate intre mesajele emise de cele doua parti implicate, respectiv de asistentul social si client, va transforma aceasta relatie intr-o sursa de frustrare, esec, durere si evident va afecta finalitatea demersului de ajutorare. Nevoia clientului de a fi inteles, ascultat, acceptat si de a simti ca cineva este alaturi de el si ca ii pasa poate deveni cheia succesului in orice relatie si interventie, motorul intregii evolutii ulterioare a clientului. Iata ce ar putea gandi clientul nostru in acest sens: Daca stiu ca imi intelegi sentimentele, ca iti pasa de mine, ca-mi descifrezi reactiile si motivele lor, atunci este mai probabil ca o sa tin si eu seama de tine, ca voi cauta aprobarea ta, ca te voi asculta. Ca voi prelua speranta si incurajarea ta si voi fi deschis fata de sugestiile si opiniile tale (Rubenstein & Bloch,1982 apud Ludusan,2001). Sau este evident ca ii pasa de mine si are incredere in mine; probabil ca totul este OK pentru mine; trebuie sa am incredere in mine si sa imi pese de mine(Egan,.) Cu alte cuvinte, intr-un mod mai simplist, am putea spune ca doar daca dai, vei primi. Numai daca vom investi emotional in relatia cu clientul, in sensul deschiderii, receptivitatii, grijii, daca vom intra in rezonanta cu trairile si emotiile acestuia, ceea ce vom primi va fi o reactie similara de deschidere, incredere si acceptare din partea lui, ceea ce, pe termen scurt si lung deopotriva, va constitui o resursa pe care vom putea conta realmente in demersul nostru. Relatia de asistenta sociala trebuie sa devina in primul rand o alianta in plan emotional, o uniune, un parteneriat, in care sa-l simtim pe celalalt si sa ii aratam acest lucru, sa ii aratam ca ne pasa si ca se poate simti in siguranta alaturi de noi. Fara toate acestea, oricat de sofisticat din punct de vedere metodologic si teoretic ar fi demersul proiectat de noi, sansele lui de succes vor fi clar limitate, un esafodaj extrem de sofisticat, dar care are un fundament subred, pentru ca neglijeaza insasi latura definitorie a relatiei de asistenta sociala, si anume aceea de a fi o interactiune umana, in toate registrele ei. Ca idee finala, acel interes pentru bunastarea clientuluica expresie a profesionalismului despre care vorbea Davies, ar trebui sa rezulte din imbinarea armonioasa si reala a elementelor rationale, voluntare pe care le introducem in relatia cu clientul nostru cu cele de tip irational, emotional. Numai cand va exista o concordanta deplina intre acestea, cand rationalul, exprimat in grija, acceptare, angajament empatie si sinceritate va fi o continuare a unei atitudini pozitive, de intalnire reala in plan emotional cu clientul, vom putea sa gandim spre un demers cu adevarat eficient si cu adevarat profesionist.

CURSUL 2 IMPORTANTA TEORIEI IN PRACTICA ASISTENTEI SOCIALE

Lector dr. Raluca Zanca

Asistenta sociala are meritul ca si-a adecvat nu doar la modul declarativ metodologia scopurilor teoretice si practice pe care le are in vedere, construind pe baza practicii modele teoretice viabile care au reusit sa invinga eticheta de empirism pe care ar fi putut sa o primeasca. In acest sens, se afirma: cei care nu apreciaza indeajuns analiza si rigoarea intelectuala submineaza credibilitatea profesiunii noastre; sa te repezi sa faci pur si simplu ceva poate insemna mai degraba nevoia de a fi folositor, opusa incercarii de a intelege sensul experientei de viata a altuia. Ceea ce trebuie sa recunoastem si sa ne felicitam pentru asta, este ca, spre deosebire de alte profesii () suntem in avangarda domeniului, incercand sa legam intre ele teoria si practica (Vernon si al., 1990, apud Coulshed,1993) Conform unui alt autor Practica asistentiala a facut apel la instrumentele cercetarii stiintifice pentru a depasi perceptiile comune si pentru a accede la o cunoastere specializata a campului social (Bocancea, 2005,p.28) Nu am facut apel la aceste doua afirmatii in mod intamplator, cu pentru ca ele contin doua dintre elementele definitorii pentru acest domeniu, pe care dorim sa le accentuam in acest context. Este vorba de statutul incontestabil de stiinta al activitatii de asistenta sociala, a faptului ca in prezent i se recunoaste, in sfarsit, si acestui domeniu o demnitate stiintifica in arealul disciplinelor socioumane(ibidem, p.31), dar, in acelasi timp, de ceea ce isi propune ea ca obiectiv fundamental: schimbarea. Conexiunea dintre aceste doua dimensiuni se regaseste intr-una dintre ideile cu valoare

de cerinta, apartinand lui George Neamtu : Profesionistul schimbarii in asistenta sociala trebuie sa se supuna principiului competentei profesionale si sa posede un sistem complex de cunostinte, valori si deprinderi/abilitati. Importanta sistemului de valori, precum si a abilitatilor specifice conditionante pentru reusita in aceasta munca au fost deja afirmate. Ramane sa ne concentram asupra necesitatii existentei unei baze metodologice bine consolidate, diverse si permanent actualizate, care sa permita practicianului sa abordeze cu succes orice tip de caz. Metodologia nu reprezinta, asa cum s-ar putea considera in mod eronat doar o colectie de metode si tehnici (), un inventar de tehnici(De Robertis, 1995, p.79 apud Neamtu si al, 2003, p.281). Metoda este un mijloc, si nu o finalitate in sine; este un instrument pentru atingerea unor obiective prealabil definite; ea este subordonata valorilor si finalitatilor postulate in teorie. (ibidem). Alegerea unei anumite metode de invetigare si interventie presupune in mod obligatoriu raportarea la o teorie de referinta, care va ghida intregul demers de cercetare si actiune. Ca orice domeniu stiintific, si cel al asistentei sociale, si-a construit si consolidat propria metodologie, facand apel la doua instrumente de elaborare (dupa Hurubean, 2003): sistematizarea experientei practice de lucru cu clientii (au fost valorificate acele scheme de lucru care au avut rezultate pozitive in mod repetat); asimilarea achizitiilor teoretico-metodologice din stiintele socio-umane. Rezulta ca putem vorbi despre doua laturi distincte ale demersului de constructie a metodologiei, aflate in relatie de complementaritate: una pragmatica, iar la polul opus, una stiintifica. Produsul final va trebui sa dovedeasca faptul ca include deopotriva o dimensiune teoretica, una normativa, dar si una de sinteza intre teoretic si empiric.(Bocancea, 2005, p.35). In acest context, metodologia asistentei sociale poate fi inteleasa ca fiind domeniul de reflectie preocupat de manierele de actiune, de principiile si procedeele utilizate in practica asistentiala. Metodologia ne permite sa intelegem care este logica care guverneaza cunoasterea si actiunea asistentiala (), procesul de investigare a problemelor sociale, precum si strategii de interventie in vederea solutionarii acestora. (Neamtu, 2003, p.281). Din perspectiva oferita de literatura americana, metodologia este privita mai putin ca un complex de teorii si principii care guverneaza modalitatile de interventie, si mai mult ca o colectie de metode si tehnici care au un grad ridicat de relevanta practica.

Dincolo de statutul de domeniu academic pe care acest arsenal metodologic il confera activitatii de asistenta sociala, rolul acesteia se rezida si in caracterul suportiv pe care existenta acestui ansamblu de teorii, dar si de modele practice verficate il construiesc pentru practician. Starea de confort pe care o asigura ideea ca exista niste regularitati in modelele umane de comportament sau in functionarea sistemelor, confera practicienilor siguranta existentei a cel putin un punct de suport in munca lor, oferindu-le o baza de incredere si competenta. Oportunitatea de a alege in mod deliberat si pe baza unei analize constiente a unui anumit model de cercetare si interventie, ajuta practicianul sa depaseasca eventualele momente in care s-ar putea simti coplesit de problemele cu care se confrunta si ar putea reactiona in panica, sau la intamplare. Ceea ce ramane insa invariant, indiferent de bogatia arsenalului metodologic este faptul ca individul uman trebuie sa ramana centrul preocuparilor acestui domeniu, acel raison detre al actiunii noastre (Coulshed, 1993, p.6). Si totusi, dincolo de avantajele incontestabile pe care le ofera, aceasta diversitate care cartacterizeaza metodologia proprie activitatii de asistenta sociala ar putea sa genereze totodata si dileme pentru cei care activeaza in acest domeniu, de genul: care este abordarea pe care trebuie sa o aleaga, cum vor face aceasta alegere, care este metoda adecvata pentru fiecare caz in parte ? Evident ca, indiferent de metoda aleasa spre a fi folosita, nu exista o garantie ca parcurgerea unui plan sistematic de interventie va asigura fara echivoc obtinerea rezultatelor asteptate, ceea ce ne demonstreaza ca exista o fiabilitate relativ limitata a metodelor. Exista totusi cateva criterii cu valoare orientativa care pot sa faca mai facila si sa eficientizeze realizarea aceastei alegeri. Astfel, trebuie aleasa o metoda care (dupa Coulshed, 1993): sa fie in concordanta cu scopurile fixate de asistentul social sau/si clienti; sa fie o prelungire a nevoilor clientului (de exemplu, de crestere a stimei de sine, sau de imbunatatire a relatiei cu mediul social); sa isi fi demonstrat eficienta in cazuri similare; sa fie in concordanta cu resursele clientului, ale asistentului social si ale agentiei care ofera serviciile sociale in cauza; este fezabila tinand cont de resursele de timp si celelalte tipuri de resurse care se pot utiliza in cazul respectiv; sa ia in considerare permanent influenta celorlalte sisteme din reteaua sociala a clientului.

Aceeasi autoare contureaza in sprijinul practicienilor si cateva recomandari cu privire la ceea ce trebuie evitat. Dintre acestea, pot fi mentionate: lipsa oricarei metode, anume existenta situatiei in care doar facem asistenta sociala, ca si cum acest demers nu ar fi implicit bazat pe cunoasterea valorilor umane, a modului de comportament, actiune al indivizilor umani; existenta unei stari de nehotarare cu privire la alegerea abordarii, reflectata in pendularea la intamplare intre diverse metode si tehnici; cramponarea si aplicarea exclusiva doar a unui singur model de gandire; blocarea si demotivarea in a trece la o alta abordare atunci cand cea aleasa se dovedeste a nu fi productiva. Este important de asemenea sa avem curajul sa experimentam propriile strategii de interventie care sau dovedit functionale, si sa dezvoltam astfel, inspirat din practica personala, teorii noi pe care sa le validam in interventiile ulterioare. De ce este importanta dezvoltarea acestei abilitati de a jongla cu usurinta in plan metodologic ? Evident, numarul argumentelor care ar putea fi invocate este foarte mare. Ne vom opri doar asupra unuia dintre ele, care reprezinta una dintre regulile practice pe care, de obicei, fiecare practician o desprinde din experintele proprii, nu intotdeauna incununate de succes. Anume faptul ca un asistent social nu poate fi niciodata sigur de efectul actiunilor sale. Aceasta realitate, regasita in literatura de specialitate sub numele de efectul de ricoseu (de ambiguitate) se traduce astfel: atunci cand se actioneaza intr-un sistem, schimbarea afecteaza mai multe componente decat cele vizate, iar sensul si dimensiunea schimbarilor nu pot fi intotdeauna evaluate cu rigoare (Neamtu, 2003,p.42) Atunci cand perspectivele explicatiei teoretice nu mai acopera in mod satisfacator aspectele practice ale muncii de asistenta sociala, ca reactie, se vor dezvolta teorii care sa reziste confruntarii cu practica. O astfel de abordare este cea dezvoltata la inceputul anilor 70 , o abordare cu tenta functionalista, care pune accentul pe analiza mecanismelor sociale determinante in aparitia comportamentelor deviante, nefunctionale, care vor constitui tocmai obiectul interventiei in activitatea asistentiala. Pentru a minimiza sau chiar elimina efectele pe care astfel de comportamente le-ar putea genera, se incearca potentarea si utilizarea maximala a resurselor sociale (materiale si umane). Adeptii orientarii de tip functionalist pastreaza si o nota de empirism, considerand ca accentul trebuie pus pe elementele

vizibile din activitatea umana, iar expertii sociali au menirea de a decripta in mod corect ceea ce se petrece in mod nemijlocit (Howe,2001). O extensie a acestei teorii o reprezinta teoria sistemelor sociale, teorie care reprezinta un punct de puternica sustinere in plan practic pentru cei care desfasoara munca de asistenta sociala. Afirmam acest lucru, deoarece acest model ilustreaza raportul in care se afla individul fata de mediul sau ; astfel, indivizii sunt parti ale unui sistem, sistem care se identifica in fapt cu mediul social; intre individ si mediu exista o relatie de interdependenta, functionarea deficitara a uneia dintre parti conducand implicit la perturbarea functionarii celeilalte. Astfel, rolul asistentului social este de a interveni in scopul recrearii echilibrului, sa repare acele aspecte care au produs disfunctionalitatea. Avantajul de netagaduit pe care il ofera acest model teoretic este acela ca intreaga gama a problematicii muncii sociale poate fi abordata prin aceasta perspectiva. Eclectismul sistemic nu adera in mod total la un anumit model teoretic, ci alege acele teorii si modele care s-au dovedit din punct de vedere empiric a avea un grad ridicat de eficienta pentru cazuri similare. Exista si aici niste indicatii de ajutor cu privire la alegerea modelului teoretic adecvat : sunt preferabil a fi alese acele teorii care au mai fost experimentate si exista date care sa reflecte eficienta lor; in situatii de eficienta comparabila, sunt de preferat acele modele care au un termen scurt de aplicare si un cost cat mai redus; se vor prefera acele modele teoretice cu aplicabilitate practica ridicata, deoarece se considera ca modelele cu un grad ridicat de abstractizare ofera putine presciptii practicianului pentru implementare practica; este recomandabil sa se tina cont si de cunoasterea si abilitatea practicianului in ceea ce priveste o anumita teorie si tehnica ei de aplicare, precum si de implicatiile etice ale acesteia. Metoda de lucru care decurge din acest model teoretic, si care s-a impus ca una dintre cele mai larg utilizate in segmentul practic muncii de asistenta sociala, este analiza sistemica. Concret, ea consta in parcurgerea mai multor pasi: evaluarea problemelor subiectului stabilirea scopului si a obiectivelor intermediare selectarea strategiei de interventie fixarea si aplicarea unei tehnici de baza, cea fezabila evaluarea rezultatelor.

Si totusi, dincolo de aceste repere stabile pe care le ofera aceasta abordare globala, practicianul este in continuare pus in fata dilemei legate de alegerea unuia sau altuia dintre modelele teoretice existente. Ceea ce este evident pentru oricine poseda calitatea de bun cunoscator al acestora este faptul ca exista o pozitie concurentiala intre realitatea sociala si ansamblul de modele teoretice. (Rojek,1986; Howe,1987). Aceasta evidenta a fost impusa de acesti doi autori si confirmata de multi altii, sub demunirea de paradigma-gladiator, adica conceptia ca teoriile asistentei sociale se concureaza intre ele, si nu pot fi integrate, deoarece ofera interpretari opuse realitatii sociale.(Coulshed,1993, p.9) Pentru compensarea, macar intr-o mica masura a caracterului contradictoriu, ba chiar haotic, pe care lar putea capata munca de asistenta sociala in contextul descris, solutia pare a fi aceea a unei abordari de tip eclectic, a unui electism selectiv care sa reuseasca sa imbine elementele potrivite, fiabile din fiecare model teoretic, evident adaptate cazului pe care se intervine.Rezulta astfel combinatii de metode si teorii care au un dublu efect benefic. Pe de o parte, in acest mod se dezvolta teoria, iar pe de alta parte, practica se imbogateste si diversifica, intrucat diferitele metode sunt validate tinand cont de valorile profesiei. Astfel, imbinarea individualismului metodologic (ca si model global de abordare care are in centrul atentiei individul si grupurile mici, cum este familia) cu holismul metodologic reflecta de asemenea un efort de trecere de la interventia la nivel individual, izolata si dispersata, la o activitate la nivel global, care sa vizeze diverse categorii de clienti si sa permita initierea unor strategii de dezvoltare comunitara. Cu valoare de concluzie, putem sa afirmam faptul ca astazi, in calitate de practicieni avem la dispozitie o gama larga si diversa de instrumente de evaluare si actiune. Aceast fapt ne creaza oportunitatea de a ne depasi propriile noastre limite si de a reusi sa proiectam un model de interventie in concordanta cu nota individuala si cu nevoile specifice ale fiecarui client in parte. Aceasta dexteritate in activitatea asistare, cunoscuta sub denumirea de praxis, este conditionata de cerinta ca fiecare practician sa posede o baza de metode si tehnici bine insusite si actualizate permanent prin conectarea la literatura de specialitate.

INTERVENIA N CRIZLector univ.dr. Raluca Zanca

Cunoaterea comun i realitatea pe care aceasta o legitimeaz ca fiind circumscris conceptului de criz, ne creaz o imagine inadecvat i chiar incomplet a ceea ce nseamn n accepiunea tiinific situaie de criz. Astfel, criza pare s fie neleas doar n termeni de dram, panic, haos, criz economic (Coulshed,1993), n termeni care creioneaz o situaie cu caracter de urgen, ceea ce limiteaz sau chiar deturneaz nelegerea situaiilor de acest gen, i implicit, aplicarea modelelor de intervenie n acest context. Formulat n principal de Erich Lindemann i Gerald Caplan n anii 40 i 50, conceptul de criz urmrete s ilustreze modul n care individul reacioneaz la situaiile psihologic aleatorii (idem). Apariia unui sentiment de pierdere pe care l poate resimi un individ la un moment dat, sentiment asociat cu anumite schimbri n stilul de via sau alte modificri accidentale, pot crea un sentiment de neajutorare, de panic, o stare n care pare c toate vechile strategii de funcionare i scheme de lucru nu mai sunt valabile, aa cum se ntampla anterior. Se poate vorbi atunci de o criz la nivel individual. Aceast determinare cauzal se reflect n modul n care patru autori au studiat i definit criza: Robert W. Roberts i Robert H. Nee, care au notat criza ca fiind o tulburare de cretere, care apare atunci cnd echilibrul de la nivel individual este perturbat dintr-un anumit motiv;

G. Caplan, care leag criza de o perturbare situaional acut, ceea ce indic faptul c situaiile de criz au n mod cert un caracter intens, de vrf, urgent; L. Rapoport, care consider criza ca fiind o tulburare stabilizat. Se pare deci c absolut toate ncercrile de definire a crizei o prezint ca pe un eveniment perturbator, care zdruncin o stare de echilibru. Aceast stare de echilibru, denumit i de homeostazie(termen mprumutat din biologie) este caracteristic unei funcionri considerate normale, asigurnd o adaptare satisfctoare la mediu, iar cnd apare o situaie nou, o situaie care nu a putut fi anticipat sau o situaie care depete capacitatea de adaptare a individului, se instaleaz criza. Practica pe acest segment, ne arat c evenimentele declanatoare de crize sunt legate de mprejurri extrem de variate n care s-a aflat sau se afl actualul nostru client, ncepnd de la situaii de disfuncionalitate n sistemul familial, determinate de moartea unui membru al familiei, divorul sau separarea de partener, existena unei dependene la unul dintre membrii familiei (cel mai frecvent de alcool), continund cu pierderea locului de munc (datorit reducerilor de personal sau incapacitii de a mai face fa sarcinilor de serviciu), probleme legale legate de locuin (ipotec neachitat, escrocherii legate de statutul de girant pentru mprumuturile bancare ale altor persoane, retrocedri de case proprietarilor de drept), instalarea unei boli cronice de tip somatic sau psihic, etc. n aceste situaii, vorbim despre o criz att la nivelul sistemului familial din care individul face parte, i implicit de o criz la nivel individual. Resursele necesare a fi mobilizate pentru a face fa unei astfel de situaii fie nu exist, fie sunt insuficiente, astfel c, pentru acest plan, avem de-a face cu o situaie complex, adnc nrdcinat, care va necesita un efort de aplanare mult mai profund i mai ndelungat dect n planul descris anterior, n principal pentru c demersurile vor viza schimbri pentru client nu doar la nivel punctual, situaional, ci la nivel cognitiv i comportamental. Investirea unui eveniment sau a unei stri de fapt cu conotaia de factor de risc, cu factor potenial declanator al unei situaii de criz, trebuie s in cont de semnificaia pe care acel individ o acord acelui eveniment/situaie, cu alte cuvinte de semnificaia cu care individul ncarc acel eveniment. Prin aceast mod simbolic de a percepe realitatea, propriu fiecruia n parte, anumite evenimente, cum ar fi pierderea locului de munc sau separarea de partenerul conjugal, sunt considerate de unii factori declanatori de crize, iar de alii situaii problematice dar care pot fi depite satisfctor. Exist mai multe modele care descriu modul n care se desfoar o criz. Caplan (1964) arta c, crizele se auto-limiteaz, parcurgnd pe o durat de pn la ase sptmni o faz de nceput, una de mijloc i una de sfrit. n faza iniial se produce o cretere a tensiunii, ca reacie la aciunea factorului stressor, iar individul ncearc s rezolve situaia cu care se confrunt apelnd la vechile scheme de rezolvare a problemelor. Faza de mijloc se instaleaz n momentul n care aceast ncercare se dovedete ineficient, ceea ce duce la o exacerbare a strii de tensiune. Se instaleaz apoi faza final n care sau problema este rezolvat, sau individul, n efortul de a scpa de problem o redefinete sau dimpotriv, o ignor, distanndu-se de ea. Se observ deci c, n aceast desfurare exist un punct culminant (de inflexiune), n apropierea cruia se mobilizeaz toate resursele i energiile disponibile pentru a face fa situaiei (Coulshed,1993, p.60,apud Parad i Caplan,1965).

Ceea ce difereniaz acest gen de intervenie de celelalte, este caracterul ei de scurt durat, i mai ales faptul c ea nu are ca scop dezvoltarea eu-lui, ci urmrete susinerea i conservarea lui, ntr-un efort de refacere i restructurare. De aceea, intervenia n criz este centrat pe prezent, pe aici i acum, avnd ca obiective imediate (dup Coulshed,1993): contracararea efectelor situaiilor de criz estomparea simptomelor strilor emoionale care acompaniaz aceste evenimente; readucerea individului la normal, prin procesul de consiliere i asistare social. Pe acest fond de imediat, rapid, urgent dar care n nici un caz nu trebuie s se transforme n ceva de tip pompieristic, demersul de diagnosticare a situaiei sau a efectelor capt o importan deosebit, ceea ce reclam acuratee i rapiditate n aceast etap din partea asistentului social pentru a putea trece cu succes la intervenia propriu-zis.. La o prim vedere aceast evaluare poate prea uoar, dar exist frecvent riscul (n special pentru cei neexperimentai) s realizeze generalizri premature, bazate pe informaii limitate, trunchiate, i s elaboreze astfel concluzii nefundamentate legate de cauzele problemelor. De aceea, pentru a evita aceste capcane, este deosebit de important nu numai colaborarea real cu clientul, dar i cu celelalte grupuri, actori sociali cu care aceasta se afl n legtur, ntr-un efort de abordare tip holistic. Instrumentul tehnic prin care se realizeaz intervenia n criz este consilierea. De altfel, i definiia dat acestui demers ne apropie de specificul situaiei de criz, consilierea fiind vzut ca suportul imediat acordat indivizilor ntr-o situaie de criz sau ntr-un moment de schimbare care necesit o adaptare a individului la condiii de via cu care nu este familiarizat (Pop, 2002, p.187). n acest caz, rolul asistentului social este acela de a informa i a mobiliza resursele i energiile lui, pentru a-l potena s nfrunte situaia prin care trece i pentru a lua deciziile potrivite. O condiie obligatorie pentru desfurarea cu succes a procesului de consiliere este stabilirea unei comunicri eficiente ntre asistentul social i client, crearea unui sentiment de ncredere i deschidere din partea acestuia. De asemenea, o sarcin extrem de important a asistentului social este aceea de a oferi informaii corecte i complete, care s vin n sprijinul lurii unei decizii optime. Aplicat pe cele trei stadii de desfurare ale crizei, iat care ar fi tehnicile de interveie prescrise de acest model (dup Coulshed,1993): In primul interviu este important focalizarea asupra circumstanelor actuale ale crizei, ncercndu-se coninerea problemei de ctre client att n plan cognitiv, prin ntrebri de tipul: Ce s-a ntmplat ?, Spune-mi despre ce este vorba, dar i n plan afectiv, urmrindu-se obinerea unei ventilri emoionale, declanarea unor sentimente care blocheaz gndirea, prin exprimri de genul: Nu m mir c eti att de supratsau Cred c te simi ngrozitor. Se ncearc astfel, ntr-un efort comun al asistentului social i clientului s se realizeze o estimare a evenimentului care a declanat criza, dar i a cauzelor care l-au generat. Un alt obiectiv subsumat acestei etape este legat aprecierea capacitii de mobilizare a resurselor persoanei n rezolvarea problemei; n acest sens sunt utile ntrebri de tipul: Cand au nceput lucrurile s mearg ru ? , Cum ai ncercat s faci fa situaiei ?, Ce s-a ntmplat atunci ?, Ce se ntmpl acum ?. Odat conturat imaginea asupra resurselor reale existente, clientul va fi pus n situaia de a defini care este cea mai urgent

problem, cea mai stringent din punctul su de vedere. n acest sens, i se va cere s fixeze o arie de obiective, dup care folosindu-se o exprimare de genul: Deci, cel mai important lucru este Etapa iniial este una care are ca obiectiv principal acela de a transmite sperane clientului, care pare blocat i copleit de problema sa, creia nu reuete s-i fac fa. Fragmentarea problemei globale n segmente mai mici, soluionabile, cunoscut n literatura de specialitate sub denumirea de partajare a problemei, are tocmai acest scop. Spre exemplu, lipsa locuinei, care este problema cheie, poate fi fragmentat n mai multe probleme mici, de genul: conflicte cu partenerul, dependena acestuia de alcool, lipsa unui loc de munc, care, cumulate au dus la imposibilitatea de a plti cheltuielile aferente meninerii unei locuine i au generat situaia de criz. Prin stabilirea unui contract, care va stipula ce va intreprinde asistentul social, i ce sarcini are clientul, lucrurile devin foarte concrete, ceea ce va genera o viziune ancorat n aici i acum, cu note mcar realiste, dac nu optimiste, pentru client. Odat ce n plan cognitiv i afectiv lucrurile sunt mult mai bine conturate pentru client, se va continua n sensul restabilirii sentimentului de autonomie al acestuia, n sensul c se va fixa o sarcin concret pe care o are de dus la ndeplinire pn la ntlnirea urmtoare. Aceasta pentru a obine o mobilizare a clientului care pare a fi blocat n aceast stare de inaciune, de pasivitate. Se poate ncepe prin a permite clientului s fixeze el data urmtoarei ntlniri, pentru a-i crea sentimentul c este un element activ, care poate s aib control asupra unei situaii. n faza de mijloc, pe parcursul urmtoarelor contacte, asistentul social se va concentra n primul rnd pe completarea informaiilor pe care le-a extras din prima ntlnire. Clientul va fi ncurajat s detalieze infromaiile deja furnizate, prin exprimri de genul :Poi s mi spui mai multe despre sau A vrea s poveteti mai multe despre situaia.Dei clarificarea cognitiv este un obiectiv la fazei iniiale, i n aceast etap se pot realiza diferite conexiuni explicative ntre conflicte mai vechi, care nu au fost puse n eviden n faza anterioar, i situaia de criz, ceea ce l ajut pe client s formuleze o exliplicaie cauzal pertinent a strii de criz, n loc s fac asocieri distorsionate sau nereale. ncurajarea clientului de a vorbi reprezint o modalitate probat de descrcare a tensiunii, i poate genera soluii pentru rezolvarea problemelor din trecut. Se va face o permanant selecie a soluiilor care au funcionat sau nu n procesul de rezolvare a problemelor din trecut, vor fi cntrite soluiile alternative. Explorarea resurselor nefolosite sau folosite insuficient n trecut pentru rezolvarea problemelor contribuie la restabilirea strii de echilibru, i la dezvoltarea obinuinei de a le folosi n viitor. Faza final n momentul n care criza pare a fi depit i s-a reuit instalarea unei stri de echilibru, prelungirea acestui tip de intervenie s-ar afla n contradicie cu ideea potrivit creia orice fiin posed un potenial propriu de dezvoltare i cretere. Ultimele dou ntlniri au ca scop trecerea n revist a progreselor nregistrate i planificarea viitoarelor aciuni, ceea ce va contribui la prevenirea instalrii dependenei clientului. ntreruperea brusc sau prematur a relaiei de ajutor, fie de ctre asistentul social, fie de ctre client, care ar putea considera c M descurc de acum singur, deci nu mai e nevoie s ne ntlnim poate avea ca efect recderea clientului, i compromiterea finalului demersului de ajutor.

Apare evident (i n cazul societii romneti cu att mai mult) faptul c, intervenia n criz este de cele mai multe ori una de post-criz, cnd evenimentele sunt n desfurare sau au avut deja loc. De aici decurge cu claritate necesitatea realizrii demersurilor cu caracter preventive. Este logic deci s gndim, pe baza judecii conform creia este mai scump s tratezi dect s previi, c, i n acest caz, costurile psihologice i financiare pentru individul aflat n criz ct i resursele investite n procesul de asistare de ctre ageniile specializate sunt considerabil mai mari dect dac aceste situaii ar fi prevenite. Astfel, ne putem orienta atenia spre serviciile de prevenire pe care ar putea s le desfoare aceleai servicii de asisten social care intervin i post-criz, i care ar diminua considerabil ansele apariiei crizelor propriu-zise. Analiznd aceast funcie de prevenie, Barbara Dohrenwend (1998) susine c se poate interveni cu mult naintea producerii crizei, c the timing of help al unei reacii la stress poate fi decalat, plasat ntr-un moment precedent declanrii crizei. Apare aici, n viziunea autoarei menionate, o dilem, i anume: aceste servicii trebuie s fie disponibile pur i simplu pentru persoanele/familiile care au nevoie de ele sau trebuie s funcioneze astfel nct persoana/familia s beneficieze de ele n faza acut a crizei ? Aceast dilem apare pornind de la faptul c, spre exemplu, help-lines-urile sunt folosite uneori nu tocmai de ctre populaia care ar avea realmente nevoie de ele. Deoarece accesarea unui astfel de serviciu are un caracter voluntar, de multe ori, ele activeaz un grup cu risc mai redus, realizndu-se ceea ce se numete prevenie primar, i nu sunt utilizate de ctre segmentul expus n cea mai mare msur riscului, n ceea ce ar trebui s se constituie n demersuri de prevenire secundar. Concluzia la care au ajuns Levine i Perkins (1987) este c exist o problem de marketing a serviciilor sociale, fie c sunt de prevenie sau terapeutice, n cea mai mare msur ele nefiind configurate, lansate i publicitate adecvat. Modelul propus de Dohrenwend cu privire la prevenia crizelor se bazeaz pe asumia conform creia, n determinarea rspunsului individului/familiei la situaii de stress un rol important l au mediatorii psihologici (valori i abiliti de coping ale subiecilor), dar i mediatorii situaionali. Rezult deci, c, pentru prevenirea situaiilor de criz i eficientizarea modelului de reacie al individului/familiei la factorii de stress psiho-social sau economic, trebuie mbuntite i dezvoltate aceste dou categorii de mediatori. Astfel, iniierea unor demersuri care s urmreasc ntrirea capacitii psihologice a unei persoane de a face fa problemelor sale, ar putea s o ajute s ating un nivel ridicat al abilitilor necesare pentru a rezolva probleme sociale i emoionale complexe. n acest sens, organizarea unor campanii de informare cu privire la violena domestic, la cauzele, efectele i manifestrile tipice ale dependeelor de diverse tipuri, promovarea prin diverse instrumente mass media a cazurilor de escrocare imobiliar sunt tot attea instrumente prin care se poate diminua impactul unor astfel de situaii asupra indivizilor care le experimenteaz. n ceea ce privete mediatorii situaionali, dezvoltarea comunitar, pe care se pune accent din ce n ce mai mult, urmrete crearea unor programe, instituii, servicii care s asigure sprijinul i susinerea individului/familiilor cu risc, s diminueze circumstanele care produc evenimente stressante. Organizarea de reele de sprijin pe diverse aspecte (pentru familiile care au un membru dependent sau cu handicap, pentru familiile monoparentale, pentru mamele tinere, pentru pentru persoanele victime ale violenei domestice, pentru

persoanele care i pierd locul de munc, etc.), duce la creterea coeziunii reelei sociale a individului/familiei, contribuind la atenuarea stressului. Crearea unui sistem eficient de reconversie profesional, care s ofere oportunitatea de nvare i practicare a unei noi meserii pare a fi, de asemenea, o alt cale de diminuare a efectelor pe care le determin pierderea locului de munc. Dezvoltarea unui fond de locuine sociale adecvat din punct de vedere al numrului, dar i al condiiilor oferite, care s fie n concordan cu cererile celor care, de exemplu, prin retrocedarea locuinei vechiului proprietar, nu mai au un spaiu propriu de locui, reprezint un alt instrument de dezvoltare a mediatorilor situaionali. Concluzionnd, situaiile de criz pot aprea, sau fac parte chiar n mod necesar i firesc uneori din existena fiecrui individ, semnaliznd existena unei situaii care depec capacitatea de adaptare de care dispune la un moment dat. Intervenia n criz, ca metod de lucru n asistena social i propune s fac posibil trecerea cu costuri ct mai mici prin aceast situaie, ncercnd s menin individul/familia cel puin la starea anterioar de funcionare.

Abordarea centrat pe client Lector univ.drd. Raluca Zanca -Dezvoltat de Carl Rogers in 1980, acest gen de abordare propune o baz teoretic i conceptual derivate din filosofia existenial, care valorizeaz experiena subiectiv a individului i pune accent pe libertatea opiunii, pe autonomie i semnificaie. -Astfel, acest curent al filosofiei furnizeaz, prin teoriile construite de Krill si Stretch, una dintre direciile de baza ale practicii asisteniale, i anume faptul c fiinele umane nu sunt la dispoziia unor fore incontiente, ci sunt proprii lor stapni. -Aceasta idee este tradusa, in termenii abordarii propuse de Rogers, in convingerea ca clientul este singura autoritate naturala cu privire la el insusi (Coulshed, 1993,p.44). -De aceea, ceea ce st la baza aplicrii acestui model este asumarea egalitii dintre asistent social i client. n acest tip de relaie, asistenii sociali nu apar ca tehncieni, ca experi care intervin asupra psihicului clientului, ci ca tovari de drum ai clientului(Howe,2000,p.70), care nu emit judeci asupra lor, nu le influeneaz aciunile, ci ncearc npreun cu ei s exploreze cine sunt i ncotrose ndreapt, concentrndu-se mai ales pe aici i acum(ibidem). -Scopul demersurilor specifice nu mai este schimbarea i tratarea anumitor disfuncii, ci acordarea de ajutor. n acest sens, unul dintre autorii care s-au concentrat pe studiul acestui model de intervenie Goldstein (1984), afirma c procesul de ajutor devine o exprien creatoare att pentru client, ct i pentru asistentul social. Ajutorul nu va ncepe cu presupunerile asistentului social despre ceea ce nu este n regul cu clientul, ci acestuia trebuie s i se ofere msura respectului i siguranei (ibidem, p.278).

-Aceast manier de abordare profund umanist ar putea avea ca motto una dintre afirmaiile pe care Brandon o fcea n lucrarea sa Zen practice in Social Work: n practic este mai important cine suntem, mai degrab dect ceea ce tim. -Abordarea centrat pe client pune accent pe ideea c fiecare individ poseda puterea si capacitatea de auto-actualizare, in conditiile in care se asigura un climat terapeutic adecvat, caracterizat prin ceea ce Rogers denumeste conditiile facilitatoare, necesare si suficiente ale schimbarii personalitatii, si pe care le-am detaliat in capitolul 1: caldura, acceptarea, empatia, autenticitatea si responsabilitatea. Prin acest gen de atitudine, asistentul va reusi sa fie impreuna cu clientul inca de la inceputul relatiei de ajutor, ceea ce il va determina pe acesta sa renunte la mecanismele defensive, sa adopte o atitudine de deschidere catre experiente noi, dar si sa reevalueze perceptii si idei anterioare. -Construirea unui astfel de cadru terapeutic, a unei relatii de ajutor calda, necritica, permisiva, empatica, de grija, ii potenteaza pe oameni sa isi poata descoperi si directiona propria putere, sa isi activeze potentialitatile latente si capacitatea de a-si rezolva problemele cu care se confrunta, sa experimenteze cresterea constructiva. -In varianta propusa initial, Rogers a denumit aceasta abordare non-directiva, deoarece in acest model, rolul consilierului este doar unul de facilitare si potentare a relatiei. -Subiectele care se vor lua in discutie, precum si ordinea lor sunt aspecte pe care le decide clientul, ceea ce ii lasa libertatea ierarhizarii si abordarii preferentiale a acestora conform deciziei personale. -Abordarea centrata pe client accentueaza in principal capacitatile si punctele de putere ale clientului, de aceea centrarea se face pe persoana, mai degraba decat pe rezolvarea problemei. -In acest context de abordare, scopul va fi tocmai obtinerea unei independente superioare si a unei integrari mai eficiente a clientului in contextul su de viata. -Se urmareste cresterea functionalitatii sociale a acestuia, prin cresterea stimei de sine, prin deschiderea spre noi experiente, si in general prin implementarea ideii ca cresterea si revizuirea sunt procese continue, care nu se incheie la acelasi moment la care ia sfarsit relatia de ajutor. -Practica demonstreaz c introducerea n relaia de ajutor a celor cinci atribute pe care Rogers le consider condiionante pentru o comunicare eficient conduc la rezultate remarcabile. -nscriindu-se tot in sfera abordrii non-directive, implementarea prin procesul de consiliere a ideii ca acesta conditie pe care o experimenteaza PAFA nu este una definitiva, ci ca exista pentru fiecare oportunitati si resurse pentru schimbare, este unul dintre primele mesaje pe care clientul ar trebui sa le extraga din relatia cu asistentul social. -Conflictul interior cauzat de incongruenta care exista intre modul in care clientul se autopercepe si modul in care este perceput de catre ceilalti este unul dintre aspectele care poate fi abordat prin acest model. Acceptarea conditionata din partea mediului social limiteaza masura in care clientul poate sa isi exprime individualitatea, ceea ce, pe termen lung, poate sa conduca la depersonalizarea accentuata a acestuia. -Aspectele comportamentale considerate negative care li se imputa de catre cei din jur la un mod categoric,uneori chiar nejustificat (fapt datorat de multe ori etichetei de incompetent social sau indezirabil), pot genera o atitudine defensiva generalizata, care sa impiedice ventilarea afectiv-emotionala atat de necesara in procesul de asistare. Cu

timpul, aceste etichete ajung s fie internalizate, devenind convingeri despre sine ale clientului. -Ne vom confrunta astfel cu situaii n care, percepia celor din jur cu privire la persoana i comportamentul su devin convingeri de sine ale acestui gen de client. El ajunge astfel chiar s se considere incapabil, inutil, indezirabil, etichete care sunt nsoite de un puternic halou afectiv din partea celor care le aplic, s se simt acceptat doar condiionat de ceea ce face n raport cu, sau pentru ceilali. -Oportunitatea de a se deschide, de a comunica, in conditiile crearii de catre asistentul social, pentru o perioad limitat de timp a unui mediu protejat, a unui climat de acceptare reala, de permisivitate, il poate incuraja pe client sa exploreze dincolo de aceste baricade cu rol de aparare in fata mediului exterior ostil, il invita sa isi exploreze si exprime intreaga gama de sentimente si trairi pe care le experimenteaza, fara teama de a fi judecat si etichetat, aa cum se ntampl in mediul real. -Pe termen lung, aplicarea acestui model urmareste sa conduca clientul spre ideea ca nu este dependent de alte persoane in procesul luarii de decizii (nici mcar de asistentul social), i propune s dezvolte capacitatea clientului de a face propriile alegeri, si de a le valida in functie de propriile standarde si asteptari..

CURS 5 Practica centrat pe sarcin Lect. univ. dr. Raluca Zanca - Acest gen de abordare face parte din familia abordrilor care pun accent pe eficiena imediat a interveniei, pe producerea schimbrii ntr-un interval scurt de timp . - Pn n anii 60, practica asistenial se concentra mai puin pe rezolvarea problemelor concrete i mai mult pe relaia asistent social-client, pe explorarea sentimentelor, a problemelor acestuia. Rezultau astfel intervenii pe termen lung, care se axau mai degrab pe a discuta despre situaiile cu caracter disfuncional, dect pe a interveni n mod concret. - nscriindu-se astfel n viziunea lui Davies care consider asistentul social unmecanic de ntreinere, care ofer predominant servicii, o astfel de abordare nu are nicidecum ca scop efortul n sensul schimbrii, pe care dealtfel, acelai autor o consider un idealism livresc( n Coulshed, 1993,p.74). -Conceptul de eficien, caracteristic epocii moderne, pare a se aplica tot mai mult i n munca de asisten social. Necesitatea reducerii costurilor i a justificrii ct mai clare a resurselor investite n rezolvarea unui caz a devenit o necesitate pentru practicienii de azi. -Pe aceast realitate, apariia unui model de intervenie pe termen scurt, care are obiective concentrate pe o perioad clar delimitat a constituit un succes. -Bazat pe influenele lui Perlman (1957), dar coninnd i elemente care aparin teoriilor de tip psihodinamic, comportamentalist sau teoriei sistemelor, modelul centrrii pe sarcin

are ca scop de baz acela de a-i educa pe clieni s fie cei mai eficieni rezolvatori ai propriilor probleme. -Acest tip de abordare se bazeaz pe, i reprezint n egal msur, o reconfirmare a unuia dintre principiile de baz ale practicii asistenei sociale, i anume faptul c n orice relaie de ajutor, n orice proces de schimbare, participarea clientului trebuie maximizat. -Ajutorul acordat clientului const i n a-l ajuta s se ajute singur. (Zapodeanu, 2005) Rezultatele obinute n sfera schimbrii, n urma unei implicri efective a clientului sunt mult mai consistente dect cele obinute n urma unei abordri care consider i confer o poziie pasiv n demersurile pentru schimbare. -Cele doua nume de care este legat dezvoltarea modelului centrrii pe sarcin sunt cel al lui William Reid i cel al Laurei Epstein. Acetia au prezentat modelul n 1972, n volumul Task-Centred Casework, ecourile pozitive ale celorlalti specialiti fiind imediate. Au urmat, astfel, i alte cercetri n aceast direcie tematic, intreprinse de Gibbons i al. (1978), Reid i Hanrahan (1981) sau de National Institute for Social Work din Marea Britanie, n anii 80. -Apariia modelului a iniiat dezvoltarea i altor contribuii pe aceast tem, iar practica centrrii pe sarcin a devenit in anii 90 una dintre cele mai eficiente metode de intervenie pe termen scurt din metodologia asistenei sociale. -Confirmarea eficienei acestei metode s-a realizat pe parcursul a numeroase cazuri i studii comparative cu interveniile pe termen lung. S-a demonstrat astfel, c aplicarea unei intervenii pe termen scurt conduce la obinerea unor rezultate net superioare unei abordri de lung durat. -O posibil explicaie n acest sens este legat de aa numita lege a minimizrii rspunsurilor (Coulsehd, 1993), care explic acest efect prin faptul c prelungirea, extinderea ajutorului acordat clientului dincolo de un anumit punct, va face ca, clienii s i piard ncrederea n propriile capaciti de a face fa situaiei, i ca urmare, vor deveni dependeni de asistentul social sau de agenia care ofer respectivele servicii, dezvoltnd un ataament negativ.Mai mult chiar, cercetrile au demostrat c apariia unei schimbri (atunci cnd se ntmpl acest lucru) se petrece, n general, tocmai n faza iniial a interveniei, indiferent dac aceasta a fost proiectat pe termen lung. -Experimentul iniiat de Reid i Shyne n 1969, care a avut oarecum rol de precursor a teoriei lansate ulterior de Reid i Epstein, a demonstrat far ndoial c acordarea de servicii pe termen scurt, clar delimitat, focalizat pe ducerea la ndeplinire a unor scopuri bine definite, alese de ctre client, este mult mai eficient i cu efecte mai durabile dect asistarea nelimitat n timp. Acest lucru este pus pe seama faptului c stabilirea unei limite de timp conduce la ideea c schimbarea se va produce la termenul stabilit, rapid, ceea ce face ca cei implicai s aib o motivaie sporit n acest sens, s investeasc mai mult energie, s mobilizeze un plus de resurse. -Un proiect de intervenie care se bazeaz pe aceast model va avea ca obiectiv atingerea unor obiective specifice, realiste, a cror realizare este probabil. Este vorba de efectul de placebo care poate fi folosit n acest caz pentru a spori ansele de succes, avnd n vedere faptul c ndeplinirea scopurilor avute n vedere va crete stima de sine a clientului i l va mobiliza superior n continuare. -Fiind o metod definit ca fiind de scurt durat, intervenia va fi planificat de-a lungul a 8-12 interviuri, care se vor desfura timp de 3-4 luni; desigur, intervenia poate fi ajustat ca timp, n funcie de cerinele concrete ale situaiei.

Metoda centrrii pe sarcin este utilizat, dup cum arat Baciu i Ursa (2002) n rezolvarea unor probleme pe care clienii le pot recunoate ca atare, nelege i pe care sunt motivai s le rezolve.(n Coposescu, 2001, p.187). Astfel, problematica abordabil prin prisma acestui model include ( Reid,1978; Reid i Hanrahan, 1981, apud Coulshed, 1993): - conflictele interpersonale - insatisfacia n relaiile sociale - probleme cu organizaiile formale - dificulti n realizarea rolului - probleme ale tranziiei sociale - prbuire emoional reactiv - resurse inadecvate - probleme comportamentale -Regasim ca element comun al majoritii cazurilor lipsa resurselor sau lipsa adecvrii lor la situaia de fapt. Numeroase persoane care devin la un moment dat clieni ai serviciilor sociale, fiind n situaia de a-i fi pierdut adpostul, au n istoricul personal momente de criz, n care a existat un decalaj, o neconcordan ntre resursele reclamate de o anumit situaie i resursele reale de care au dispus la acel moment. De exemplu, insuficiena resurselor de care este nevoie pentru a face fa unor disfuncii aprute n familia clientului (de genul, boala unuia dintre membrii familiei, separarea sau divorul soilor, violena domestic, dificultile financiare) pot genera situaii problematice. -Cei care activeaz n segmentul muncii de asistare social cunosc, de asemenea, faptul c, n multe dintre cazuri, clienii serviciilor sociale prezint probleme de comportament, care tensioneaz sau chiar compromit relaiile clientului cu ceilali beneficiari, cu asistentul social, cu alte organizaii. Abordarea centrat pe sarcin reprezint, i n acest caz, un model aplicabil, mai ales, c n acest context, putem s facem trimitere spre un plan mai amplu, i anume, eficientizarea relaiilor sociale ale clientului. -Disfunciile din sfera emoional, n spe tulburrile de tip reactiv, sunt elemente care pot s apar n foarte multe cazuri. Strile de anxietate (care iau de multe ori forma unor accese extrem de puternice, ce cuprind elemente de disperare, lentoare la nivel ideativ, groaz, panic) sau anumite stri paroxistice care acompaniaz triri ca ura, mnia, cu tot cortegiul lor de manisfestri somatice i comportamentale (manifestri isterice,crize de nervi) sunt adesea ntlnite n munca cu acest tip de persoane, care, avnd n back-ground un istoric presrat cu momente traumatizante, pot dezvolta, n mod explicabil, acest tip de reacii. -Modelul centrrii pe sarcin presupune traversarea unei perioade de nceput n relaia de asistare, cnd clientul ia contact cu asistentul social, fie de bunvoie, fie fiind referit de o alt organizaie sau instituie. Important n aceast faz este o bun colaborare ntre agenia care orienteaz clientul, cea care l preia, i client, n beneficial acestuia din urm. -Urmeaz apoi cinci pai bine stabilii, care au drept scop mrirea eficienei clientului n rezolvarea de probleme, ntr-un interval scurt (dup Coulshed, 1993): 1.Explorarea problemei n aceast faz, punctele de preocupare, de ngrijorare ale clienilor sunt selectate, clarificate, definite explicit, n termeni comportamentali, i aranjate n ordinea importanei lor pentru client. De exemplu, un client ar putea s prezinte un amalgam de probleme care pot fi identificate ca probleme-int: o stare de suprare, de stress, incapacitatea de a reaciona pentru a nltura situaia care a declanat starea actual de fapt. Din discuiile cu clientul, va reiei c exist un anumit eveniment (de exemplu,

relaiile tensionate cu partenerul, sau pierderea locului de munc, sau existena unui anturaj nepotrivit, sau dificultile financiare) care este considerat de acesta ca factor responsabil pentru situaia n care se afl. -Problema cu care clientul apreciaz c se confrunt i care trebuie rezolvat va deveni problema de rezolvat. -n general, clientul este capabil s defineasc i s descrie problema, iar atunci cnd totui acest lucru nu este posibil, asistentul social, prin ntrebri cu rol de ghidare l va ajuta s o identifice. Este important ca, n acest punct, opinia clientului legat de ceea ce consider ca fiind problema central s coincid cu viziunea asistentului social. -Existena unei percepii diferite asupra acestui aspect, poate genera, pe parcursul interveniei, reacii de reluctan i chiar rezisten din partea clientului. -Regula impus de acest model de abordare, stipuleaz faptul c o problem-int devine operaional numai cnd asistentul social i exprim n mod clar intenia de a se focaliza asupra n intervenie. -n situaia n care practicianul consider c problema aleas de client ca problem-int nu este cea real, va trebui s-i comunice acest lucru, i s l reorienteze spre alte opiuni. -De exemplu, situaia n care clientul consider c situaia lui se datoreaz conflictului cu partenerul de cuplu, cnd n mod real, acest lucru este generat de consumul exagerat de alcool, asistentul social este obligat s i exprime opinia fa de aceast situaie, i s l redirecioneze pe client spre o alt opiune. -n procesul de asistare, alturi de problema-int se mai pot aborda cel mult alte trei probleme interconectate (Baciu&Ursa, 2001). 2.Alctuirea contractului cu clientul -n aceast etap vorbim, n fapt, despre construirea planului de caz. Contractul reprezint n fond, acordul n baza cruia cele dou pri implicate n relaia de ajutor clientul i asisstentul social i exprim disponibilitatea de a colabora n scopul rezolvrii (sau cel puin diminurii) problemei-int. -Faptul c, clientul este cel care alege, decide s se implice n procesul rezolvrii problemei este benefic pentru rezultatele interveniei, deoarece vom avea de-a face cu un client care va analiza i ntelege costurile i beneficiile interveniei, i, n consecin, va fi mult mai motivat. -Modelul centrrii pe sarcin agreaz att contractele scrise, ct i pe cele verbale. Avantajul variantei scrise este acela c permite o explicitare superioar a problemelor, scopurilor i a altor amnunte specifice, putnd astfel deveni un referenial, un instrument de urmrire a nivelului la care s-a ajuns n intervenie. -n plus, realizarea unui astfel de contract confer un plus de greutate relaiei asistent social-client, i confer claritate i obiectivitate. n practic se utilizeaz frecvent contractele verbale, care iau cel mai adesea forma acordurilor. Elementele care vor fi specificate n cadrul contractului, indiferent de forma lui, sunt (dupa Coulshed,1993): - problemele-int, aa cum sunt ele definite de client. De exemplu, contractul cu o PAFA ar putea avea definite ca probleme-int: relaionarea defectuoas cu ceilali beneficiari i cu personalul centrului; consumul exagerat de alcool. - scopuri specifice formulate de client, subsumate problemei-int, aranjate n ordinea prioritii lor, i transpuse sub forma unor sarcini cognitive i comportamentale. n

exemplul analizat, acestea ar putea fi formulate ca: mbuntirea relaiei cu colegii de camer i cu personalul din adpost; reducerea consumului de alcool. - sarcini ale clientului, de asemenea transpuse la nivel comportamental i cognitiv, care pot fi ajustate, modificate pe parcurs, n funcie de evoluia situaiei.Iat cum ar putea fi formulate aceste sarcini, n contextul exemplului nostru: acceptarea i respectarea celor cu care mparte camera, evitarea certurilor i conflictelor prin discuii deschise, pe un ton calm; cooperarea i adoptarea unei atitudini de respect fa de personalul centrului, etc. - sarcini ale asistentului social, respectiv aciuni ale acestuia care au ca scop acela de a-i oferi suport clientului n rezolvarea sarcinilor sale. De exemplu, ncurajarea i ludarea clientului atunci cnd reueste s evite un conflict; analizarea n detaliu, n cadrul unor ntlniri cu clientul a elementelor care au generat succes, respectiv eec n ndeplinirea sarcinilor propuse; schimbarea unor elemente concrete din mediul de via al clientului, cum ar fi preluarea temporar a gestionrii banilor (n cazul alcoolicilor, care ar putea s cumpere, n momente de criz, din nou butur); mobilizarea persoanelor care fie sunt parte din starea de conflict ce se vrea rezolvat, fie sunt valorizate de client, spre a-l motiva i susine n demersul su. - durata interveniei, adic delimitarea aproximativ a duratei pe care se va realiza intervenia; putem de exemplu, s stabilim, mpreun cu clientul o perioad de 8 sptmni n care se va lucra pe problema relaionrii i pe cea a consumului de alcool. - desfurtorul interveniei, adic datele fixate pentru ntlniri; - participarea, respectiv precizarea persoanelor care ar mai putea lua parte la interviuri; ar putea fi implicai membrii familiei de provenien a clientului - n cazul n care se mai poate lua contact cu ei- sau ceilali benficiari i membrii ai personalului din adpost. - spaiul de desfurare a edinelor de lucru -Ceea ce trebuie precizat cu privire la etapa alctuirii contractului, este faptul c, uneori, n special n cazurile n care este vorba despre ntocmirea unui contract scris, c ar putea s existe anumite interpretri greite din partea clientului cu privire la caracterul legal al acestui contract. Astfel, este util s precizm c acest contract nu implic o legtur legal, ci reprezint doar un instrument de clarificare a sarcinilor i rolurilor pentru prile implicate n relaie. 3.Realizarea sarcinilor n aceast etap are loc realizarea propriu-zis a sarcinilor, n concordan cu scopurile propuse. -Pe parcursul acestui proces, pot apare o serie de obstacole, care pot fi determinate de anumite elemente din mediul social al clientului (de exemplu,lipsa de resurse, amplificat de factori suplimentari ca pierderea locului de munc abia dobndit, suspendarea ajutorului social dintr-un anumit motiv, pierderea dreptului la pensia de boal; mbolnvirea neateptat, situaii de discriminare, etc.), dar pot fi legate de anumite disfuncii care apar n relaiile interpersonale, cum ar fi: lipsa cooperrii celor din jur, exacerbarea din motive care nu in de voina clientului a unor conflicte interpersonale, perceperea relaiei cu asistentul social ca lipsit de cldur, autenticitate, empatie. Exist, de asemenea, posibilitatea ca, pe parcursul procesului de implementare a sarcinilor, clientul s nu le poat finaliza, fie pentru c i lipsete convingerea legat de eficiena aciunilor sale, fie pentru c nu are resurse suficiente s realizeze aceste aciuni, sau fie pentru c are o nelegere greit a ceea ce are de ndeplinit. Nu n ultimul rnd, lipsa de experin a asistentului social, care nu reuete s l motiveze i susin corespunztor n ndeplinirea sarcinilor, poate constitui o alt barier n acest demers.

De-a lungul ntregii intervenii nu trebuie omis necesitatea unei continue reevaluri, care i va permite practicianului, raportndu-se la evaluarea iniial, s corecteze eventualele greeli sau omisiuni din etapa iniial, s regandeasc sarcinile de lucru ntr-o manier care s i permit clientului s le poat duce la ndeplinire. 3.Revederea, terminarea i eventuala continuare a asistrii Procesul de finalizare a interveniei ncepe de fapt, nc din faza iniial, cnd se fixeax durata interveniei. -Este recomandabil ca acest moment s fie atent planificat i pregtit din timp, mai ales dac, n cazul PAFA, el va coincide i cu plecarea din adpost. n cadrul ultimului interviu, se vor analiza progresele realizate pe aceast latur a asistrii, iar clientul va fi ajutat s i planifice activitile pe care le va desfura ulterior, sarcinile pe care le va realiza singur. -Foarte important i n aceast etap este ca practicianul s accentueze progresele i realizrile clientului. -Dac pe parcursul interveniei, anumite elemente fac necesar modificarea datei de ncheiere a interveniei, aceasta paote fi modificat, cu acordul ambelor pri. n nici un caz aceasta nu trebuie s se fac n mod neplanificat, i fr un motiv bine precizat. -Unul din avantajele acestei metode este faptul c, stabilind clar momentul ncheierii relaiei de ajutor (fie c este vorba de relaia la modul global, sau fie i numai pe acest segment) se evit crearea dependenei clientului de asistentul social, dar este util i pentru acesta din urm, pentru c l mpiedic s prelungeasc inutil intervenia. Timpul devine astfel un element terapeutic, deoarece limitarea lui dinamizeaz procesul de schimbare. Un client spunea n acest sens: Este o idee bun; nu pot s depind de cineva toat viaa(Butler, 1978,p.407,apud Coulshed,1993,p.82). -n finalul acestei prezentri, considerm potrivit pentru o nelegere adecvat a interveniei n criz i a practicii centrate pe sarcin, s realizm o comparaie a celor dou modele. Asemnrile se refer n primul rnd la faptul c ambele modele cuprind o perioad de intervenie de scurt durat, bine delimitat, i vizeaz incapacitatea clientului de a-i selecta i defini n mod corect acele probleme care produc disfuncionaliti n funcionarea sa n plan cognitiv, comportamental, emoional. O alt caracteristic comun a celor dou modele este faptul c intervenia are ca scop final mbuntirea capacitii clientului de a rezolva situaiile problematice care survin pe parcursul vieii sale, unele dintre ele avnd un caracter inevitabil, care face parte din derularea fireasc a cursului existenei. -Asemnarea nu merge ns mai departe. Dei ambele modele vizeaz jul unor probleme sociale, emoionale sau practice semnificative, n cazul abordrii centrate pe sarcin acestea nu trebuie s fie n mod neaprat puncte de criz. -Revenind la exemplele folosite n acest subcapitol, mbuntirea relaiei clientului cu ceilali beneficiari din adpost poate s constituie o problem-int, abordabil prin prisma practicii centrate pe sarcin, dar nu constituie n mod necesar un punct de criz. -De asemenea, n timp ce practica centrat pe sarcin, aa cum o indic i numele, are un scop clar determinat, a crui ndeplinire va fi riguros planificat n timp, n cazul interveniei n criz scopul nu este unul foarte specific, ci se urmrete mai degrab susinerea i recuperarea psihologic a persoanei aflate n criz.

-Finalul abordrii centrate pe sarcin este atent predeterminat, nc din momentul iniial, al construirii contractului cu clientul. n cellalt caz, dei se dorete limitarea n timp a interveniei, momentul ncheierii poate fi ajustat n funcie de evoluia concret a clientului. Concluzia este c acei clieni care se afl ntr-o situaie de criz nu pot fi integrai ntr-un program de abordare centrat pe o sarcin.

ABORDAREA PSIHOSOCIALNOT SPECIFIC Uneori,n cazuistica asistenei sociale avem de-a face cu persoane catalogate drept nevrotici, care nu pot fi prini destul de buni, dependeni de alii, care i blocheaz emoiile, sau care renun mai degrab dect s vorbeasc despre dificultile lor. - Asemenea cazuri sunt adesea cele mai solicitante n termeni de timp, rbdare, maturitate a asistentului social. - Una dintre abordrile care ofer o relaie de sprijin pe termen lung i care are ca scop reducerea stressului extern, este abordarea psihosocial. - Ideea de la care trebuie s porneasc asistentul social este necesitatea de a ncerca s-i neleag pe ceilali n aa fel nct s fie neleas att persoana,ct i problema. Este important s nelegem persoana-n-situaie ca pe un ntreg psihosocial. - Practicianul care accept automat c problema prezentat este cea real, risc s piard din vedere esenialul. Exemplu: ofer ajutor social, considernd c problema principal este una de natur material, dar n realitate problema principal a clientului este starea de singurtate. - Abordarea psihosocial ne ajut s dobndim o sntoas nencredere n eviden (Coulshed, 1993), ne ajut s manifestm deschidere, imaginaie, s nelegem c, cunoaterea funcionrii personalitii i a comportamentului uman sunt necesare,imanente n abordarea i realizarea unor evaluri i planuri de intervenie difereniate. - Aceasta deoarece clienii interacioneaz cu mediul nconjurtor n moduri unice i de aici, pentru a asigura servicii adecvate, trebuie s nelegem i motivele subiacente care ar putea s-i mpiedice pe oameni s le utilizeze optim. A. ISTORIC -Modelul psihosocial este legatde contribuia lui FLORENCE HOLLIS (1964,1970), dei aceasta este una dintre cele mai vechi metode din practica asistenei sociale, care i are nceputurile undeva prin anii 30. Este vorba de ideile, considerate radicale pe atunci, ale lui MARY RICHMOND (1922), care vorbea despre necesitatea diagnosticului social, care este necesar nainte de a decide dac intervenia va fi una

indirect (diminuarea neajunsurilor produse de factorii de mediu) sau direct (influenarea gndurilor i sentimentelor indivizilor). - Mai trziu, aceast metod a devenit cunoscut sub denumirea de coala de diagnostic a asistenei sociale. - Prin anii 50 i 60, ideile psihanalizei freudiene au nceput s fie integrate n munca de caz psihodinamic. C: CADRUL TEORETIC GENERAL scopuri, roluri - Aa cum artat, abordarea psihosocial are ca baz teoretic pe cea a teoriei freudiene asupra personalitii, cu sublinirea capacitii de adaptare i de rezolvare de probleme a ego-ului. -Construind pe aceeai baz, Erickson (1965) a analizat creterea i dezvoltarea uman, evideniind importana tranziiilor psihosociale n timpul celor 8 stadii de dezvoltare ale omului, prin care se integreaz factorii sociali cu cei intrapsihici de-a lungul ntregii vieii. -Problemele sunt fie psihice, fie interpersonale sau de mediu nconjurtor. Ele se refer la satisfacerea nevoilor de baz, cum ar fi: dragostea, ncrederea, dependena, separarea i autonomia. - Problemele pot avea origine incontient, fiind considerat f.important cauza unei probleme (de ce ?) Scopurile acestei abordri a nelege i a schimba persoana, situaia sau pe amndou, adic intervenia direct sau indirect. Scopurile specifice, imediate i ajut pe oameni s se concentreze asupra unor aspecte ale vieii lor,n timp ce alte scopuri potfimai vagi i mai legate de autonelegere. Rolul clientului este unul de natur pasiv, un rol de pacient. Atunci cnd i se cere, persoana vorbete despre gndurile i sentimentele sale, iar prin dezvluirea lor, prin contientizarea lor, ncepe s se neleag mai bine pe sine. Rolul asistentului social este de a studia,diagnostica i trata ansamblul persoanan-situaie; asistentul social poate sau nu s mprteasc evaluarea sa cu clientul, n funcie de capacitatea de nelegere de sine, de ego-ul clientului. - Procesul de tratament include stabilirea unei relaii cu clientul,construirea spijinului pt. ego-ul su, ajutarea, sprijinirea lui de a dezvolta n termeni de identitate i autocontientizare, i lucrul cu conflictele interne anterioare nerezolvate. -O contribuie major este obinerea resurselor practice necesare i convingerea celorlali de a reduce presiunea astfel nct s poat avea loc schimbarea personalitii. - Ab. psihosocial este mai puin un sistem al terapiei i mai mult o abordare spre a nelege. Chiar dac se va opta n final pentru alte metode de intervenie, dac facem inteligibile comportamentele i sentimentele oamenilor, apare o diminuare a probabilitii de a irosi timpul sau de a elimina oamenii ca nefiind api de a fi ajutai. - Profesionitii trebuie s doreasc s asculte; au mai multe anse s greeasc dac au reineri n a se implica sau dac le este team c fac ru altora prin faptul c privesc dedesubtul suprafeei lucrurilor. - O bun supervizare este extrem de valoroas n a ajuta personalul s-i deblocheze sentimentele cu privire la client i de a lsa aceste sentimente s funcioneze ca ghid de aciune.

-Dei s-a atras atenia asupra evitrii suprautilizrii ntrebrii De ce ? , n acest tip de abordare va fi valid s ne referim tot timpul la de ce noi i cei cu care lucrm se comport n moduri care pot prea iraionale. D.BENEFICII ALE ABORDRII PSIHOSOCIALE - Practicienii pot fi surprini s descopere c folosesc de fapt tot timpul una dintre metodele psihosociale. O mare parte din domeniul acestei meserii implic examinarea