Tara de sus - 3-4_2009

1

EDITORIAL

Sfârşitul lunii noiembrie a fostmarcat şi în acest an, ca de altfelcu doi ani în urmă, de spectacolul

copiilor laureaţi la festivalurile judeţene,naţionale şi internaţionale, atât la muzicăpopulară şi la muzică uşoară, cât, canoutate și la dansuri.

Anul acesta a avut loc a doua ediţie.Au participat laureaţii ultimilor ani(2007 – 2009), unii din ei afirmându-sela festivaluri naţionale şi internaţionale.Crescând preocuparea pentru ambelegenuri muzicale, am găsit de cuviinţă ca,în acest an, să afirmăm şi formaţiile dedans modern (grupele mici) şi formaţiilede dansuri populare şi chiar unelegrupuri vocale de copii.

Sigur, ne putem pune întrebarea dacăaceastă acţiune am organizat-o dindorinţa de a realiza doar un spectacol,aşa cum se obişnuieşte la sfârşitul de an,sub diferite forme, sau a fost o formă depromovare a tinerelor talente? Euconsider că rolul instituţiei noastre estede a descoperi şi promova noi talente.Dacă aceste promovări se fac în cadrulunui spectacol, meritul este cu atât maimare, pentru că avem în vederecontinuarea tradiţiei, de la cele mai micivârste până la octogenarii rapsozipopulari.

Am avut în scenă peste 200 departicipanţi (atât la muzică populară, câtşi uşoară), pe parcursul a 5 ore, reuşindastfel să ne ţinem promisiunea, ca la

fiecare sfârşit de an calendaristic săprezentăm laureaţii diferitelor premiicâştigate de-a lungul anilor. A fost unspectacol de suflet şi dăruire a celor maisincere fiinţe – COPIII !

*Finele decadei de mijloc a lunii

decembrie, în zilele de 19 – 20 aleacesteia, vom organiza tradiţionalulFestival Interjudeţean al Datinilor şiObiceiurilor de Iarnă „Din străbuni, dinoamni buni”, festival ce va reuni peste500 de participanţi din judeţ şi din ţară,împletindu-se în mod armoniosfrumuseţea costumelor purtate cu ocaziaacestor sărbători, cu varietatea şifrumuseţea dansurilor din Maramureşpână-n Dobrogea, cu dansul căiuţilor şicolindelor din „Ţara de Sus”, cubuciumul bucovinenilor şi cu alaiulcopiilor din Bistriţa care, ca într-un correunit, vor veni să ureze un an bun cumai mult noroc şi sănătate, cu mai multesperanţe de bine pentru cei săraci, culinişte, pace şi dragoste între oameni.

Fie ca urările acestor colindători să seîndeplinească, alăturându-ne şi noi de eicu urarea sinceră şi curată de bine,sănătate, fericire şi cu tradiţionalul „LaMulţi Ani!”, urare transmisă, în primulrând, tuturor colaboratorilor din judeţ şidin ţară, fără de care instituţia noastră nuar fi putut realiza, cu succes, toateproiectele cuprinse în calendar.

Prof. ION ILIE

GALA COPIILOR ALAUREAŢI– SĂRBĂTORILE IERNII

Educaþie permanentã

2

În fiecare an, neobosit Botoşaniul găzduieşte,în aceeaşi atmosferă generoasă ca în tot de a -una, artişti din toate colţurile ţării, momente

de neuitat petrecute alături de cei care îndrăgesc şirespiră prin artă, cei care dăruiesc arta nouă, pentrua trăi prin ea şi apoi lăsând-o uşor să-şi ia drumuleternităţii în forma în care ea singură şi-o alege.

Arta, indiferent de felul în care se manifestă,niciodată nu trâmbiţează zgomotos, ci adie blând,aşternând frumuseţea în sufletele noastre şifăcându-ne părtaşi misterelor ei, mereu alte mistere.De aceea poate de n-ar fi existat arta, omul ar ficălătorit anevoios în spaţiu şi timp şi acestea ar fifost sigur de neînvins, fără să-şi poată exprimafrumuseţea interioară poate niciodată.

Anul acesta între 5-7 iunie 2009, la Botoşani, s-aorganizat Congresul Naţional de Poezie ediţia a III-aşi Concursul Naţional de Poezie şi InterpretareCritică a Operei Eminesciene „Porni Luceafărul”...,ediţia a XXVIII-a, Botoşani-Ipoteşti, sâmbătă 6 iunie2009.

Din partea organizatorilor acestor mari sărbătoriale artei, amintesc Fundaţia Culturală „Hyperion –Caiete Botoşănene” cu sprijinul Uniunii Scriitorilordin România, Consiliul Judeţean Botoşani, CentrulJudeţean pentru Conservarea şi Promovarea CulturiiTradiţionale Botoşani, Memorialul Ipoteşti-CentrulNaţional de Studii „Mihai Eminescu” Botoşani,Teatrul „Mihai Eminescu” Botoşani.

Activitatea a avut o mare întindere,desfăşurându-se în etape, astfel că la Sala demarmură a Teatrului”Mihai Eminescu” din Botoşanis-a prezentat situaţia existentă de la precedentaediţie pănă în prezent, tema actualei ediţii fiindPoezia şi Istoria Literaturii Române. Apoi, printrealtele, la Biblioteca Judeţeană „Mihai Eminescu” dinBotoşani au avut loc prezentări de reviste, lansări decărţi. Au fost lansate cărţi apărute la editurile :Cartea Românească, Vinea, Brumar, Cartier, Timpul,Convorbiri literare, Axa, Princeps Edit şi altele.

Cu certitudine n-au lipsit jurizarea lucrărilorsosite pentru Concursul Naţional de poezie şiInterpretare Critică a Operei Eminesciene „PorniLuceafărul”, ediţia a XXVIII-a şi recitalul poeţilorinvitaţi, în cadrul căruia a fost acordat PremiulCongresului Naţional de Poezie ediţia a III-a.

Duminică, 7 iunie 2009, la Memorialul Ipoteşti –Centrul Naţional de Studii „Mihai Eminescu” a avutloc decernarea premiilor Concursului Naţional dePoezie şi Interpretare Critică a Operei Eminesciene

„Porni Luceafărul”, ediţia a XXVIII-a.Au participat scriitorii : Ion Pop, Mircea Martin,

George Vulturescu, Ioan Moldovan, Ion Mureşan,Adrian Popescu, Ioan Radu Văcărescu, Paul Guga,Paul Aretzu, Dumitru Augustin, Doman, VirgilDiaconu, Liviu Ioan Stoiciu, Doina Popa, MarianDrăghici, Nicolae Tzone, Claudiu Komartin, TeodorDună, Andra Rotaru, Răzvan Ţupa, AlexandruMatei, Cosmin Perţa, Aida Hancer, Dan Mircea Ci -pa riu, Varujan Vosganian, Cassian Maria Spi ridon,Va leriu Stancu, Lucian Vasiliu, Daniel Corbu,Valentin Talpalaru, Liviu Apetroaie, Paul Gorban,Marius Chelariu, Şerban Axinte, Antonio Patraş,Adrian Alui Gheorghe, Radu Florescu, NicolaeSava, Vasile Spiridon, Cristian Livescu, Sterian Vi -col, Corneliu Antoniu, Marian Costan dache, Cris -tian Simionescu, Florin Partene, Marin Malaicu,Hondrari, Dan Coman, Mircea A Diaconu, RitaChirian, Rareş Moldovan, Vlad Moldovan, ŞtefanManasia, Leo Butnaru, Emilian Galaicu Păun, VasileTărâţanu, Shaul Carmel, Adi Cristi, Gellu Dorian,Dumitru Ţiganiuc, Dumitru Ignat, Emanoil Marcu,Lucian Alecsa, Vlad Scutelnicu, Nicolae Corlat,Maria Baciu, Ciprian Manolache, Vasile Iftime,Petruţ Pârvescu, Constantin Bojescu, Dumitru Nec -şanu, Victor Teişanu, Cezar Florescu, Marius Irimia,Ste lorian Moroşanu, Lucia Olaru Nenati, Con -stantin Arcu, Echim Vancea, Vasile Muste.

*Alături de sunetele instrumentelor felurite, inima

ştie să vibreze în tăcere, trăindu-şi sentimentele însine, de cele mai multe ori, afară de cei care pot daformă şi culoare trăirilor interioare prin cuvânt,poezia. O simt ca o muzică a sufletului care plângesau râde, alături de care escaladezi vârfurile multprea abrupte ale vieţii pe care ai fi vrut să le ocoleşti.Poate că prin ea, este şi eşti un vis, însă reuşeşti săvezi culmea şi să te odihneşti în braţele ei, acolo sus,mai departe de lume, mai mult decât suntem şi ştimnoi, acasă.

În panoplia manifestărilor artei, pe data de 7-9august 2009 a fost trecut Festivalul Cântecului,Jocului, Portului şi Meşteşugurilor din „Ţara de Sus”,ediţia a IV-a, activitate desfăşurată pe PietonalulUnirii din Botoşani.

Printre organizatori amintesc: Centrul Judeţeanpentru Conservarea şi Promovarea CulturiiTradiţionale Botoşani, Direcţia Judeţeană pentruCultură şi Patrimoniu Cultural Naţional Botoşani,Primăria Municipiului Botoşani.

Elena PRICOPIE

Manifestări culturale botoşănene de tradiţie


3

Pe data de 7 august 2009 a avut loc deschiderea„Târgului meşteşugarilor”, târg la care au participatmeşteri populari din Bucureşti şi din judeţele :Maramureş, Cluj, Argeş, Prahova, Vâlcea, Bistriţa,Suceava, Botoşani şi din Republica Moldova.

Târgul de meşteşugari a fost un adevărat decor almanifestărilor, sfidând orice indiferenţă prinatracţia, diversitatea produselor meşteşugăreşti şicomplexitatea lor, fiecare meşter şi produs fiind unicîn frumuseţea sa. Nelipsită a fost ceramica populară,sculptura în lemn, ţesut-cusut, pictură icoană,împletitură sfoară,, împletituri nuiele, podoabetradiţionale, prelucraerea artistică a pietrei şimetalului, ouăle încondeiate.

Toate aceste creaţii minunate au încântat privirileşi pot spune cu certitudine, uiţi de tine şi de tu -multul vieţii cotidiene identificându-te cu minuneaartei, creaţiilor acestor neobosiţi meşteri, păstrătoride comori adevărate ale poporului românesc.

In acest cadru sărbătoresc am avut discuţiiinteresante cu meşterii care s-au arătat impresionaţila rândul lor de oamenii locului precum şi deorganizarea festivalului.

Am cules astfel cateva impresii de la meşterii dindiferite zone ale ţării şi din R. Moldova:

„Sunt la a IV-a participare la festivalul mes -teşugurilor. De această dată am venit şi cu picturanaivă inspirată din amintirile şi poveştile luiCreangă. Consider că publicul a fost foarte receptivşi este atras sincer de acest gen de manifestări” nevorbeşte cu mulţumire ACASANDREI VALEN -TINA, mester popular din judeţul Iasi;

„Sunt a şaptea oară la expoziţia din Botoşani. Dela început am îndrăgit acest oraş şi am impresiifoarte bune despre organizatori, ne simţim foartebine aici, am impresii bune despre meşterii dinRomânia. În meşteşugul meu găsesc multe tehnicide lucru pe care doresc sa mi le însuşesc şi eu de lafemeile românce iar pe doamnele de la Ungurenichiar le-am învăţat să ţese cum se ţese la noi, cu iţe,

fapt care le uşurează mult munca. Doresc con -tinuarea acestor târguri pentru păstrarea tradiţiilor,transmiterea meşteşugurilor la noile generaţii.” –PASAT PARASCOVIA, meşter popular dinRepublica Moldova;

„Am venit de fiecare dată la târg. Am fost bineprimite mereu, gazdele fiind preocupate de cazare şimasă. Au venit meşteri din toată ţara. În schimb,botoşănenii nu ştiu să aprecieze adevărata artătradiţională, sunt atraşi de bazar şi altele…” –ZOIŢANU MARIA, meşter popular din comunaUngureni, judeţul Botoşani;

„Lucrez broderie spartă, costume populare şimărgele. Am învăţat în copilărie, în familie,meşteşugul. Sunt membră a Academiei ArtelorTradiţionale, membră a A:N:B. clujeni şi a AsociaţieiNaţionale a Meşteşugarilor Sibiu. Particip din 1992la târguri, sunt mulţumită de organizare şi doresc sărevin” - BEDECIU GAVRIŞ ELVIRA, meşterpopular din judeţul Cluj.

„Am participat de fiecare dată la acestemanifestări şi nu pot avea decât cuvinte de laudăpentru organizatori. Mă ocup de crearea, păstrarea,conservarea şi transmiterea costumelor popularespecifice zonei.” – BALINISTEANU AGLAIA,


4

meşter popular din comuna Conceşti, judetulBotoşani.

*C.J.C.P.C.T. a găzduit un Simpozion la care au fost

prezenţi directorii instituţiilor de cultură şiaşezămintelor culturale din judeţ, precum şipersonalităţi din domeniul etnografic, acţiune de acarei organizare s-a preocupat ca şi de târgul meşterilorpopulari, referentul etnografic al C.J.C.P.C.T., specialistinteresat şi preocupat de conservarea tradiţiilor şimeşteşugurilor româneşti, Margareta Mihalache.Simpozionul a fost patronat de directorul C.J.C.P.C.T.Botoşani, Dl. Ion Ilie şi D-na Dana Petrariu, prezenţăactivă la toate manifestările culturale din judeţ.

*Nelipsit a fost spectacolul coregrafic, dansurile

populare care au încântat publicul numeros, oferit deformaţiile de dansuri din Slatina, Botoşani - Avrămeni,Cordăreni, Lozna, Vorona, Tudora şi formaţia dedansuri „Balada”- , Ucraina, Israel

Tot pe data de 7 august a avut loc deschidereaFestivalului „Vasile Andriescu”, ediţia a II-a la care auparticipat formaţii de dansuri populare, precum şisolişti şi instrumentişti din Vârful Câmpului, „Datina”,Cordăreni, Câmpia Turzii. Pe data de 8 august, la acestfestival s-au mai adăugat formaţii din Israel, Tudora,Câmpia Turzii, Lozna, Slatina.

Întreaga manifestare s-a încheiat duminică pe datade 9 august, zi în care a avut loc şi Festivalul fanfarelor,acţiune coordonată de Dl Constantin Lupu, violonist-dirijor, membru fondator al formaţiei Datina, referentcompartiment muzică specialist la C.J.C.P.C.T., laacesta participând fanfare din Botoşani, Dorohoi,Vorona, Corni, Brehuieşti, Ungureni, Mileanca,Cordăreni, Hudeşti, Iaşi, Suceava.

Apoi în încheiere, spectacolul coregrafic de gală cuformaţii din Ucraina, Israel, „Balada”, Vorona,Slatina.Ca de obicei, spectacolul coregrafic l-a avut lacârmă pe referentul coregraf Mihai Fediuc.

*Departe sau mai aproape de ţinutul Botoşaniului,

arta îşi întinde braţele cu drag îmbrăţişându-şi iubitoriiei, ori de câte ori o cheamă. Şi chiar de n-ar fi chemată,ea face parte din frumuseţe, minune, desăvărşire,veşnicie. Ea va fi mereu prezentă oricum şi oriunde, darmai ales acolo unde există oameni care trăiesc şi respirăprin artă, sub toate formele ei, oameni adevăraţi,puternici, care se preocupă zi de zi de păstrarea volorilorşi tradiţiilor populare, de educaţia prin literatură şipoezie într-un ţinut binecuvântat cu cel mai valorospoet român, cel mai valoros muzician român, cel maivaloros istoric român, ne înconjoară atât material cât șispiritual, doar sensibilitatea noastră să poată vibra latimp şi în timp cu ea. Specialiştii C.J.C.P.C.T. sunt ceicare fac totul pentru a valorifica zestrea culturală aţinutului Botoşanilor, sub atenta indrumare şiparticipare a omului de cultura, Directorul Ion Ilie. Noisuntem o părticică din arta universală într-un circuitcontinuu, un strop, un fir, o petală din plăcereacreatorului de pretutindeni care priveşte cu drag lachipul său, încă modelându-l neobosit spre desăvârşire.

Etnografie, meºteºuguri populare

5

Ca prin negură abia îmi aduc cate cevaaminte despre ce spuneau ai mei părinţiîn zorile vieţii mele…Aşa se face că într-

o bună zi mi-am adus aminte de zileleCrăciunului. Înainte de toate m-am gândit la masarituală de ajun. Erau puse în străchini pe masădoar bucate de sec, dintre care nu lipseau sub nici-o formă: turtele cu julfă, bobul scăzut, grâul fiert– adică un fel de colivă, deşi nu se numea colivă şinu era numaidecât legată de masa morţilor – şialte delicatese care au dispărut din meniul chiarţărănesc al zilelor noastre.. Apoi mi-au venit înminte frânturi din felul în care se pregăteau fetelepentru giocul din cele trei zile ale Crăciunului.

Giocul de Crăciun era aşteptat cu nerăbdare,pentru că acum fetele, ajunse la vârsta de măritiş,aveau să dea pe faţă cam „pe cine au pus ochiul” şicam cine le îndrăgeşte. Era un fel de „a da pefaţă” dragostea ţinută ascunsă până la aceastădată. Şi am ajuns la ceea ce mi-am propus printitlul de acum:

Un obicei sau un ritual astăzi uitat ?…

Pe lângă tot ce făcea fata până la Crăciunpentru alesul inimii ei: cusutul batistei căluţului,asamblarea zgărdiţelor din mărgele, pe care să lepună iubitul pe mascoida calului sau caprei,albirea si apretarea, călcarea si presarea fustelor -poalelor – cu care are să se îmbrace iubitul, ea, fatacăreia i-a venit vremea de-a se gândi la măritiş,mai avea de făcut un colac – COLACUL DECRĂCIUN.

Era un obicei sau un ritual?Dacă ţinem cont că tot ce se petrece în

vremea sărbătorilor de Crăciun este un obicei,atunci colacul servea unui ritual, alături demulte altele care alcătuiau obiceiul.

Şi ce era cu acest colac? Prin ce era atât deimportant de mi-a rămas în memorie atâtatimp?

La aceste două întrebări voi încerca să cautrăspunsul.

Nu voi căuta a aduce în discuţie nicidecum

încărcătura de simboluri ale colacului, ci doar săîncerc a găsi câtuşi de puţin rostul gestuluifetelor mari în aceste situaţii. Cu colac se plătesccolindătorii în zilele Crăciunului şi nu numai, cucolac se plătesc urătorii din zilele Anului Nou,colacul este pus în poala miresei la gătit, colaculse frânge de mireasă deasupra capului, colaci sedau drept plată, mulţumită şi al respectuluinaşilor – şi de botez şi de cununie -, colaci sepun la obiectele de cult numite podoabe peultimul drum, colac sta sub colivă şi colaci sedau de pomană la orice pomenire a celor plecaţidin astă lume.

Dar colacul trimis de mireasă la mire în searadinaintea nunţii este altfel decât colacii luaţi îndiscuţie până acum, el e bogat împodobit cuflori şi panglici, şi la fel era acest colac de laCrăciun.

Împletit de obicei în 8 cu coroniţă şi frumosrumenit, cu câteva elemente de decor vegetalaplicate peste împletitură, acest colac trebuia săfie cu totul şi cu totul deosebit.

E în mijloc de iarnă şi flori sunt puţine,aproape că lipsesc. Să ne gândim că în lumeasatului de la începutul secolului XX nu existausere de flori, nu se găseau nici florării şi nu eraunici florărese, flori erau doar pe geam:muşcatele. Cu ele: albe, roşii sau vişinii şi curamuri de saschiu numit la noi berbenoc seîmpodobeau colacii şi cu panglici de mătasecolorate sau albe. Nu se putea să lipseascăcrenguţele de busuioc! Aşa gătit era pus într-unştergar cusut special pentru acest moment şi cuel se pleca la gioc.

La noi, giocul de Crăciun, ca toate giocuriledin iarnă, se ţinea în han sau în hanurile din aceavreme. Era o sală mare cu tavanul din lemn şi cugrinzile numai bune de aşezat pe ele diferitelucruri ca la casa fiecăruia. Ajunsă la han, fatadădea colacul fratelui ei, sau unui cunoscut saurudă apropiată care să i-l pună pe grindă.

Era a doua zi de Crăciun şi giocul începea campe la ora 13-14 şi ţinea cam până pe la orele 20.Momentul în care fata oferea colacul flăcăuluiîndrăgit – şi care o îndrăgea şi el - era ales de fată

Prof. Vasile UNGUREANUUn obicei sau un ritual astăzi uitat?

COLACUL DE CRĂCIUN


6

în înţelegere cu flăcăul, trebuia să fie un momentîn care să se poată scoate în evidenţăsentimentele lor şi faptul că relaţia lor de iubiredevine publică. Fata, care a giucat mai mult doarcu alesul inimii ei în acea zi, lua colacul cu totcu ştergar, îl ridica cât mai sus pentru ca să sevadă măiestrita lucrătură a florilor de pe ştergar,dar şi frumuseţea colacului şi găteala lui şi seîndrepta spre flăcău pe care îl invita săprimească plata pentru gioc. Flăcăul lua colaculîl săruta şi apoi fata îi ştergea cu un capăt alştergarului fruntea şi îi oferea şi ştergarulpunându-i-l după gât, prilej pentru uneleperechi mai îndrăzneţe de a fura şi câte un scurtsărut.

Colacul primit era dat de flăcău unei rudecare era prezentă la gioc, căci trebuie să se ştie căîn zilele Crăciunului timpul giocului eraîmpărţit în giocul tinerilor şi gioculgospodarilor, adică al celor căsătoriţi, aşadarerau rude la gioc. Cu ştergarul după gât flăcăulva giuca restul timpului numai cu fata îndrăgită.La spartul giocului, flăcăul avea permisiunea săconducă fata acasă.

Colacul de Crăciun:Colac frumos împodobit şi ştergar cusut cu

măiestrie oferite ca răsplată pentru că a giucat-ola giocul de Crăciun?

Oferit drept legământ al statorniciei în iubirea fetei pentru flăcău?

Oferit ca simboluri ale proiectatei lor căsniciisub semn de belşug şi îndestulare, de armonie şiînţelegere?

Colacul acesta mi-a revenit în memorie acumcând simbolurile cu care era încărcat nu le maipot descifra, la fel ca multe alte simboluri alecolacului, pe care-l văd doar ca o roată mare, ohoră, în care-s prinse perechi, perechi deîndrăgostiţi, iar frângerea lui şi consumarea înfamilia flăcăului cred că însemna încuviinţareadragostei celor doi, sau poate chiar se pun la cale:peţitul, croiala şi nunta…

Astăzi giocul de Crăciun nu mai e de reeditat,s-a pierdut asemenea multor obiceiuri caredădeau lumii satului tradiţional românesc ocadenţă şi stabileau un cod de conduită nescris,dar respectat de toată suflarea satului.

Am consemnat aceste rânduri pentru a nu sepierde până şi amintirea acestui ritual, pentru că,acum cred că era un ritual, fie de trecere, fie deconsacrare. Las plăcerea de a se pronunţa fiecarelector avizat ce fel de ritual era acesta.

Participarea creatorilor populari botoşăneni lafestivalurile naţionale din ţară a fost susţinută decătre Filiala Botoşani a „Asociaţiei Naţionale de

Turism Rural, Ecologic şi Cultural” – înfiinţată la 28 mai2009. Membrii fondatoridintre care amintim pe Dl.Paul Munteanu, D-na TatianaFurdui, Dl. Aurel Lesuc şi-aufixat drept scop principalintroducerea Botoşanilor peharta turismului naţional. Deasemenea, aceştia au propussă dezvolte şi să valorificepotenţialul turistic al zoneinoastre, iar obiectivele fun -damentale să fie: înfiinţareapensiunilor agroturistice,sus ţinerea turismului eco -logic, cultural, religios, dar şi

al celui de agrement. Odată cu constituirea acestei filialeexistă posibilitatea ca Botoşanii să participe la toateacţiunile organizate de Asociaţie la nivel naţional, reuşindastfel să-şi impună personalitatea şi propriile valori locale.

FOTO P1070677 + FOTOP1070682 + P 1070687

În legătură cu turismulecologic şi rural autohton s-aprecizat că resursa principalăa zonei este pădurea(Rezervaţia de Tisa de laDealul Mare - Tudora,Pădurea Vorona, Rezervaţiade fag secular de le Stuhoasa– sat Oroftiana, comunaSuharău, Rezervaţia de pinnegru din satul Horlăceni -comuna Şendriceni) şi căjudeţul Botoşani deţine ca

CREATORI POPULARI DIN ZONAETNOGRAFICĂ LA FESTIVALURI NAŢIONALE

Referent Margareta Mihalache, directorCorneliu Bucur - Sibiu și director Vasi-le Blaj C.J.C.P.C.T. Suceava


7

luciu de apă în România locul al II-lea după judeţul Tulceaceea ce oferă un potenţial enorm pentru promovareaturismului de agrement (lacurile de acumulări apă de peSiret şi barajul Stînca Costeşti de pe Valea Prutului;iazurile de la Hăneşti, Darabani, Dracşani, Havîrna,Vorniceni, Hăneşti, George Enescu).

Un alt aspect destul de important abordat a fost şi acelade a fi acordată consultanţă de către membrii Filialei celorinteresaţi să transforme o casă ţărănească în pensiuneturistică, acestora le va fi prezentată documentaţianecesară pentru obţinerea avizelor şi autorizaţiilor pentrucertificarea şi funcţionarea pensiunilor turistice.

Prima participare a creatorilor populari din Botoşani,în anul 2009, a fost la Festivalul Naţional „Flori de peDorna” – Ediţia a II-a, desfăşurat la Poiana Stampei, înperioada 17 – 19 iulie 2009, unde Zoiţanu Maria şiCojocaru Aurica din Ungureni (sat Mihai Viteazu) auparticipat cu o miniexpoziţie care a cuprins textile deinterior, dar şi piese de port popular de la sfârşitulsecolului al XIX-lea şi început de secol XX. Programulmanifestărilor acestui festival a fost divers şi a cuprins:jurizarea grădinilor cu flori, a grădinilor de legume, aaranjamentelor florale din localitatea respectivă, o paradăde port popular, dar şi de căruţe cu flori, un colocviu cutema „Actualitate şi perspectivă în ecoturism” şi unconcurs gastronomic „La iarbă verde cu coşulgospodinei!”

Filiala botoşăneană îşi propune să evidenţiezeobiceiurile, tradiţiile proprii şi să pună în valoarepatrimoniul material local, încercând, în acelaşi timp, oeditare de pliante şi broşuri pentru promovarea zoneietnografice Botoşani. În acest sens, comunităţile săteştivor fi antrenate să-şi conştientizeze trăsăturile specificeatât în ceea ce priveşte formele complexe ale culturiipopulare, cât şi resursele existente cu note distincte şiatractive pentru dezvoltarea turismului rural (evenimenteşi sărbători locale).

Un alt festival cunoscut în întreaga ţară, la care au fostinvitaţi creatorii noştri, a fost cel de la Ciocăneşti -organizat cu sprijinul direct al Asociaţiei Naţionale deTurism Regional, Ecologic şi Cultural. Aşadar, doamnaCorina Cubleşan, reprezentantă a Filialei din Bucovina, a

felicitat participarea botoşănenilor pentru prima dată laFestivalul Naţional al Păstrăvului Ciocăneşti - Bucovina,Ediţia a VII-a, din perioada 14 – 16 august 2009.

Ceramica de inspiraţie cucuteniană a familiei Petru şiAngela Maxim din Dorohoi a încântat privirilevizitatorilor, ştergarele ţesătoarei Aurica Cojocaru dinUngureni au atras femeile preocupate de arta brodatuluidin Bucovina, iar Gheorghiţă Ţugui din Vorona cu măştilesale pitoreşti şi cu talentul său de rapsod popular aimpresionat pe toţi şi aproape în fiecare zi cu momentelesale de exuberanţă artistică.

Într-o altă ordine de idei, Botoşanii s-au impus, de dataaceasta, pe linia tradiţională, dar şi pe cea a creativităţiiactuale, materializată tot în artă prin concursul direct alartistului plastic Marcel Sofian din Botoşani, dar şi prin celal artistului sticlar Dan Bordianu din Botoşani.

Meşterii botoşăneni s-au întâlnit cu cei veniţi dinSuceava, Harghita, Neamţ, Maramureş – impunândpropriile miniexpoziţii cu obiecte sau piese de artăpopulară autentică.

Bineînţeles că întreaga manifestare a oferit momentecare ţin de specificul localităţii Ciocăneşti: curgereaplutelor pe Bistriţa Aurie de la Botoş la Oiţa, demonstraţiiale fierarilor ciocănari şi potcovitul cailor, parada portuluipopular, a mascotei festivalului PĂSTRĂVULUI şi a celeimai mari cobze de păstrăv, un concurs gastronomic „Celemai gustoase preparate tradiţionale din păstrăv”, apariţiaplăieşilor cu făclii pe „Drumul Tătarilor” şi susţinereaunui spectacol folcloric.

La festivitatea de premiere a Concursului degastronomie, echipa din Botoşani formată din PaulMunteanu, Margareta Mihalache şi Aurica Cojocaru aprimit Premiul pentru cea mai originală reţetă: „Păstrăvascuns în foi de sfeclă roşie şi legat cu cimbrişor”.

Participarea meşterilor noştri la aceste manifestări audovedit încă o dată potenţialul etnografic existent în zonanoastră şi care trebuie promovat şi bine individualizatîntre celelalte zone etnografice din ţară.

Compartiment etnografic, referent etnograf Margareta Mihalache,

membră a ANTREC

Mascota festivalului de la Ciocănești Echipa din Botoșani, participantăla concursul de gastronomie


8

În acest an de Sfânta Marie Mică comunitateavoronenilor a reuşit să reînvie o veche formă decomerţ feudal care s-a pierdut în timp şi care era

cunoscută pe vremuri cu termenul de iarmaroc. Acest tipde comercializare a produselor era strict legat de hramulunei biserici sau a unei mănăstiri dintr-o anume localitatecând cei credincioşi se adunau atât pentru sărbătoareareligioasă – aducând daruri obştii din lăcaşul de cult, cât şipentru a-şi vinde propriile produse.

Zilele de târg sau iarmaroc înainte se fixau la dateanume pentru fiecare aşezare prin hrisoave domneşti cameşterii şi producătorii să poată ajunge de la un iarmarocla altul, reuşind astfel să-şi epuizeze marfa destinatăvânzării.

Participanţii veniţi din locuri mai apropiate sau maiîndepărtate stăteau câteva zile împrejurul mănăstirilor,acordau respectul cuvenit slujbei religioase, apoi seadunau, petreceau şi îşi vindeau produsele. Tot aşa s-aîntâmplat pe 8 septembrie şi în Vorona cu ocazia hramuluimănăstirii. După desfăşurarea Sfintei Liturghii, oamenii s-au adunat pe locul în imediata apropiere a mănăstiriinumit „La Toloacă”. Gospodinele ca în timpurile dealtădată antrenate de preşedinta Filialei Botoşani aAsociaţiei Naţionale de Turism Religios şi Ecologic –doamna Furdui Tatiana, au adus bucate tradiţionalepentru oaspeţi: ardei umpluţi, cozonac cu nucă şi ţuică desfeclă. Localnicii s-au aşezat la masa pregătită cu ocaziaacestei importante sărbători cunoscute în popor subnumele de Sfânta Marie Mică – alături de meşteriipopulari din Vorona, dar şi de cei invitaţi din ţară. Aceştiadin urmă au venit din zone etnografice de prestigiu:Suceava, Neamţ, Harghita. Obiectele oferite spre vânzares-au raportat la meşteşugurile tradiţionale (prelucrarealemnului, olăritul, confecţionarea măştilor, încondeiatulouălor şi împletituri de nuiele) şi s-au încadrat cerinţelor

comunităţii săteşti: oale de sarmale şi lapte din localitateaCorund – Harghita, căuşe şi linguri de lemn din Suceava,coşuri de diferite mărimi confecţionate chiar în Vorona.Mulţi trecători au zăbovit la măştile lui Gheorghiţă Ţuguidin Vorona şi la cele ale lui Adrian Iftime din Neamţ.Micile ţesătoare ale meşterei Niculina Andronache dinVorona au etalat într-o miniexpoziţie lucruşoarele ţesutela gherghef sau broderiile de pe pânza de bumbac.

Ouăle încondeiate ale creatoareai populare IulianaCelica Nistor au atras privirile prin motivele diverse şiîngrijit închistrite, iar ştergarele cu motive bineindividualizate din colecţia sătească din Ungureni şifrumos aranjate de meştera Aurica Cojocaru au reamintittuturor de cultura populară autentică din zona etnograficăBotoşani.

Ce element de noutate a fost şi participarea la acesteveniment a meşterului artizan cinegetic Gheorghe Zofotădin Gura Humorului care a atras pe toată lumea prinobiectele prezentate care s-au impus prin frumuseţeaincustraţiilor realizate în os. Meşterul sticlar din Bucecea,Dan Bordeianu, prin expoziţia organizată în cadrul acesteisărbători a dovedit că prelucrarea sticlei într-un anume felpoate naşte adevărate obiecte de artă, dar nu oricum, cifolosind, în continuare, tehnicile din perioada de începutşi evitând modalităţile facile şi de prost gust, de altminteri,descoperiri de dată recentă şi aflate la îndemâna oricui.

Merituos rămâne faptul că voronenii au reuşit prinaceastă manifestare să se raporteze la obiceiurile şitradiţiile care au aparţinut dintotdeauna comunităţii lor.Dacă vor reuşi să le permanetizeze, se vor sustrage cusiguranţă acelei tendinţe de uniformizare generală care sesimte din ce în ce mai mult şi în lumea satului receptivă lainfluenţele de tip modern care pătrund din mediul urban.

Compartiment etnografic, referent etnograf Margareta Mihalache

8 SEPTEMRIE 2009 - VORONA

REÎNVIEREA UNEI VECHI TRADIŢIIÎN COMUNITĂŢILE RURALE

Cercul de țesătoare Vorona Meșterul Gheorghe Zofotă


9

La sfarsitul primei saptamani din luna lui Gustar,am avut onoarea sa fiu invitata la targul de varaal mesterilor populari organizat la Botosani, de

catre Centrul Judeţean pentru Conservarea şiPromovarea Culturii Tradiţionale Botoşani. Nu e primadata cand particip la asemenea evenimente culturaleorganizate pe Pietonalul Unirii si, pentru ca stiu caorganizarea este facuta cu profesionalism, vin de fiecaredata cu mare placere. In primul rand, acest targ, ca si celorganizat de Sfantul Gheorghe in colaborare cuAsociatia Mesterilor Populari este, in opinia mea, si nunumai, un targ curat (asa denumim noi, mesterii,targurile in care nu suntem sufocati de kich-uri, mititei,muzica la decibeli ce-ti sparg timpanele si alte asemenea„produse” oferite vizitatorilor). Apoi, prezenta unormesteri populari consacrati, imbracati in costumepopulare si facand demonstratii, spre incantareavizitatorilor si, in special a copiilor, ma face sa ma simtmandra ca fac parte din aceasta mare familie afauritorilor de frumos si traditie. Aceste sentimente nule incerc in toate targurile pe unde ma poarta pasii,poate si pentru faptul ca pe-acolo nu simt, ca in dulceletarg moldav, prezenta permanenta a celor care se ocupasi se preocupa ca noi, cei care suntem la standuri, sa neputem face treaba in bune conditii.

Silvia Cozmîncă - Preşedinta Asociaţiei „ART – Meşteşugurile Prutului”

Impresii dintr-un Targ

Ceramică de Korund

Elena Gavriș din Cluj

Eugenia Moldovanul dinRepublica Moldova

Ceramică decorativădin Baia Mare

Ștergare din Concești


10

Ieri, la sala Mediatecii „Luceafărul” dinBotoşani, spaţiu unde a avut loc vernisajulunei expoziţii de pictură naivă, evenimentul a

fost continuat de un altul. Este vorba deSimpozionul „Orientări în cercetarea etnograficăactuală”, având ca organizator tot instituţiaculturală reprezentată de către prof. Ion Ilie,respectiv Centrul Judeţean pentru Conservarea şiPromovarea Culturii Tradiţionale Botoşani. Sufletulacestui simpozion a fost prof. Margareta Mihalache,referent etnografic în cadrul CJCPCT.

Moderatorul lucrărilor a fost Florin Filip,reprezentant al Ministerului Culturii, semn căevenimentul a fost considerat de rang naţional şi i s-a acordat importanţa cuvenită. Pe lângă pasionaţiide etnografie din Botoşani, precum VasileUngureanu din Tudora, Maria Zoiţanu din MihaiViteaz – Ungureni, şi ea o pasionată a tradiţiilor

populare autohtone din zona Ungurenilor, oprezenţă notabilă a fost cea a Elvirei Romaniuc,directorul Muzeului din Gura Humorului, odevotată şi îndrăgostită cercetătoare a tradiţiiloretnografice autentice bucovinene.

Un strigăt creştinesc şi disperatieşit din adâncul istoriei

Meșterul Toader Ignătescu

Invitați din București, Vaslui,Gura Humorului și Bacău

Meșteri din Suceava și Iași

Ceramică utilitarădin Harghita


11

Dealtfel, directoarea Romaniuc a prezentat un setde fotografii care surprind în imagini fragmente dinzestrea etnografică ce constituie averea de aur aBucovinei, fotografii realizate de către fotografiiveniţi din străinătate să descopere aceste comoribucovinene şi să le facă cunoscute lumii întregi.

În cadrul simpozionului, punctul forte şi care alăsat în audienţă adânci stări emoţionale a fost filmulrealizat sub coordonarea referentului etnografbotoşănean, prof. Margareta Mihalache, prin care s-a prezentat starea actuală a lăcaşului monahalcunoscut drept Mănăstirea Coşula. Impresionată deprăbuşirea dezolantă, dar totodată elegantă, abisericii ctitorită pe la 1537, a clădirii arhondaricului,cercetătoarea etnografă Mihalache şi-a dorit săimortalizeze prin imagini dezastrul în care se aflămonumentul istoric, ce se constituie într-o dovadăîncă vie a creştinismului la Est de Carpaţi, pentru atrage un semnal de alarmă către autorităţile statului.

Filmul este ca un strigăt creştinesc şi disperat

ieşit din adâncul istoriei, o rugă de salvare către ceicare mai simt şi trăiesc creştineşte. Nu se poate ca,văzând acest film, autorităţile culturale ale statuluisă nu se simtă obligate să intervină pentru salvareamonumentului, făcând-o măcar din respect pentrumemoria istorică a locului.

Filmul nu este numai un semnal de alarmă cătreautorităţi, dar va rămâne ca o dovadă documentarăpentru generaţiile viitoare, o mărturie perenă a uneifragment din istoria contemporană nouă. Deapreciat comentariul care însoţeşte filmul, citit deprof, istoric Ionel Bejenaru, dar şi sensibilitateasufletească a operatorilor de film a fraţilor Dumitruşi Mircea Brehuescu.

Nu pot să nu remarc talentul real de cercetătoretnograf al prof. Margareta Mihalache, iniţiatoareaşi coordonatoarea realizării filmului, lucru certificatşi de către prof.dr. etnograf Angela Paveliuc – Olaru,prezentă, de asemenea, la lucrările simpozionului.

(Ioan Rotundu)

Târgul Meşterilor Populari din cadrul„Festivalului Cântecului, Jocului, PortuluiPopular şi Meşteşugurilor” este o parte

componentă destul de importantă a acesteimanifestări care s-a împământenit în oraşul nostruînaintea marii sărbători a Adormirii MaiciiDomnului. Fiind la cea de-a IV-a ediţie, festivalultinde să devină o tradiţie atât pentru botoşăneni, câtşi pentru meşterii populari care aparţin zoneloretnografice de prestigiu ale ţării din judeţele:Harghita, Cluj, Vâlcea, Iaşi, Suceava, Bistriţa –Năsăud, Prahova, Covasna, Giurgiu.

Meşterii care au participat la această ediţie suntcei care, într-o mare măsură, au participat şi la ediţiaorganizată în luna aprilie de zilele OraşuluiBotoşani. De remarcat este faptul că acţiunea în sines-a structurat – de această dată – pe expoziţii depiese aparţinând ansamblului vestimentar femeiescşi bărbătesc din comunele Ungureni, Ibăneşti,Conceşti sau colecţiilor personale ale unorîmpătimiţi de artă populară: Andronache Niculinadin Vorona, Hojbotă Veronica din Mănăstirea GuraHumorului, Andronic Vera din Gura Humorului.Ca o diferenţiere şi o completare binevenită a fost şiexpunerea pieselor de port popular specifice altorzone etnografice: Gavriş Elena din Cluj, Tîru Elena

din Giurgiu şi Lucia Todoran din Bistriţa.Obiectele de artă populară expuse spre vânzare

au reuşit să acopere aria variată a meşteşugurilortradiţionale: olărit prin ceramica roşie utilitară –Marginea, ceramica tip Kuty – Botoşani, ceramicade inspiraţie cucuteniană – Dorohoi, ceramica deKorund – Harghita, ceramica de Horezu – Vâlcea;industrie casnică: ştergare din Ungureni, Conceşti,Avrămeni, păretare şi lăicere din Tudora, cergi dinMaramureş, scoarţe din Republica Moldova, feţe demasă, cămăşi brodate pe pânză de casă din Cluj,Suceava şi Giurgiu; împletituri din nuiele, papură,pănuşi (Tudora, Vorona, Harghita, Sighişiara, Iaşi,Republica Moldova); confecţionarea măştilor(Vorona, Neamţ, Suceava); pictură pe lemn şi sticlă(Iaşi, Săveni); încondeiatul ouălor (Mihăileni) şipodoabe tradiţionale (Maramureş, Suceava, Bistriţa).Câţiva meşteri invitaţi pentru prima dată dinlocalităţile Odorheiu Sucuiesc (Rigo Csilla) şi SfântuGheorghe (Kovacs Aurica) au expus cămăşi şi iipornind de la vechea structură a portului popularsecuiesc şi au reuşit să abordeze cu succes liniacreativă inovatoare atât în ceea ce priveşte forma, câtşi decorul.

Târgul acesta a inclus şi actualele orientări în artameşteşugarilor: ceramica decorativă premiată la

7 AUGUST 2009

ZONE ETNOGRAFICE DE PRESTIGIU PREZENTELA TÂRGUL MEŞTERILOR POPULARI


12

multe târguri şi festivaluri din ţară a familiei BledeaAdrian şi Simona care a constituit elementul ineditpentru ochii privitorilor.

Categoriile de ţesături tradiţionale (ştergare, feţede masă, prostiri de pat şi culme din cânepă,bumbac şi in) au aparţinut ţesătoarelor din judeţulBotoşani: Hudişteanu Eugenia, Cojocaru Aurica,Zotic Maria, Coţovanu Florentina, Zoiţanu Maria,Maxim Floarea.

Diversitatea împletiturilor vegetale a acoperit saumai bine zis a epuizat paleta complexă a materieiprime folosite: coşuri de nuiele din răchită (FelciucCălina, Matraş Valentin, Toderaşcu Lilian), obiectede uz gospodărescdin papură (Szekely Marton,Zoltan Danilo), mici grupuri statuare din pănuşi(Grunzu Ana), ornamente de dimensiuni mici dinpaie (Moldovanu Eugenia). Se pot alătura acestorîmpletituri vegetale şi cele din sfoară sau lână cu roldecorativ bine realizate şi cu motive diverse alemeşterilor Cozmâncă Silvia şi Hârja Tatiana.

Ceramica s-a impus prin funcţia utilitară(Pascaniuc Dumitru din Marginea), dar şi prin ceaestetică: vasele de provenienţă cucuteniană careamintesc de perioada neolitică ale lui Maxim Petru.De asemenea, nu au lipsit vase decorate prin tehnica„sgrafitto” ale Soniei Iacinschi sau cele prin tehnica„jirăvirii” ale Ioanei Mischiu la care putem adăugape cele din Corund singuralizate prin cromaticădatorită colorării acestora cu ajutorul cobaltului şilucrate de meşterii Gyorfi Domokos şi Tofalvi

Lasylo din Harghita.Prelucrarea artistică a lemnului prin cioplit sau

încrustat a adunat la expoziţia de pe PietonalulUnirii obiecte diverse fie de uz casnic: linguri, căuşe,blidare, sărăriţe – Roşca Avram şi Ignătescu Toader,fie de cult: cruci, icoane – Moldovanu Virgil. Nu aulipsit troiţele, ce urmau să fie aşezate la răscrucile dedrumuri, şi părţi ale unei viitoare catapetesme dintr-o biserică - toate - fiind expuse pe Pietonalul Uniriide către meşterul Apalaghiei Marcel.

În ceea ce priveşte încondeiatul ouălor, NistorIuliana Celica a epuizat motivele decorative-pornind de la cele fitomorfe până la cele skeomorfe,zoomorfe şi geometrice, rămânând una dintre celemai cunoscute şi mai pricepute meştere dinRogojeşti – Botoşani.

Mascoidele de căiuţi, măştile – costum de caprăale meşterei Andronache Niculina, dar şi măştile luiIftime Adrian din Neamţ au amintit de obiceiurilepăstrate de către multe comunităţi până astăzi şidesfăşurate în perioada fiecărui sfârşit de an.

Meşteşugurile tradiţionale şi artizanatul auconlucrat fără prea multe discrepanţe la aceastăediţie a târgului, iar linia creativităţii actuale s-aimpus prin noutăţi – reuşind să păstreze legăturilestrânse cu elementele din vechime fără de careacestea nu şi-ar putea dovedi viabilitatea în acestdomeniu al culturii populare.

Margareta MihalacheReferent etnograf compartiment ETNOGRAFIE

Autoare a numeroase articole şi a unuistudiu de cercetare legate de practicareameşteşugurilor tradiţionale în zona

etnografică Botoşani, organizatoare de târguri alemeşterilor populari, Margareta Mihalache, profesorreferent etnograf la Centrul Judeţean de Conservareşi Promovare a Creaţiei Populare Botoşani(C.J.C.P.C.P.), a fost selecţionată în cursa pentrupremii la Festivalul Inter-Naţional de Film „Toamnăla Voroneţ”, ediţia a XXIX-a de la Gura Humorului,11–14 octombrie 2009, cu scurt-metrajuldocumentar „Atelierul meşterului olar GheorgheSmerica”. Deşi novice fiind în ale regiei, a reuşit încele douăzeci şi cinci de minute ale filmului să atragăatenţia juriului prin pasiunea şi seriozitatea abordăriichestionarului etnografic prin intermediul căruia şi-a urmărit demersul propus: parcurgerea pas cu pas aprocesului tehnic milenar de realizare a vaselor deceramică, de la inerta bucată de lut, la vasul finit.

Esenţe tradiţionale Ce sporeşte valoarea de document a filmului este

faptul că „huma” din zona Mihăileni, în mod specialdin satul Pîrîul Negru, era renumită şi căutată demeşteri din străvechime, chiar şi de artizanii dinMarginea care-i cunoşteau caracteristica de a se lăsauşor lucrată, izvoare documentare scrise care opomenesc existând încă din anul 1792.

Povestea centrului de ceramică din zonaMihăileni, începe în zorii secolului al XIX-lea şi parea se încheia odată cu ultimul olar în viaţă încă,Gheorghe Smerica, meşter trecut de optzeci de ani,cel care, într-un viu dialog antrenat de etnografulMargareta Mihalache, dezvăluie secretele lutului dingospodăria sa care a prins viaţă de nenumărate oriin mâinile sale. E un drum iniţiatic al creaţieiilustrat concret etapă cu etapă de meşterul olar subochii atenţi ai cercetătorului, de la frământatullutului, cu dibăcie ales dintr-un anumit strat al

Botoşani în „Toamnă la Voroneţ”


13

„humăriei”, la modelare, uscare, angobare(acoperirea porilor şi obţinerea netezimii necesare),o primă ardere în cuptor special, decorare, apoismălţuirea şi o a doua ardere. Elementeleuniversului, atent dozate de meşterul-demiurg, secontopesc pentru a renaşte metamorfozate într-operfecţiune eternizată a formei ceramice la care apoiadaugă delicateţea, rafinamentul decorului executatşi cromatica specifice zonei, ce transmit dingeneraţie în generaţie semnificaţii ale bogăţieispirituale locale, personalitatea şi ingeniozitateainconfundabile a creatorului tradiţional, ţăranulanonim până la toată urma. „Am aflat de acest olar,Gheorghe Smerica, în iarna anului 2007 de lamuzeografa Steliana Băltuţă. În primăvara aceluiaşian m-am hotărât să fac acest film documentesenţial, sau reprezentativ pentru arta ceramicăpopulară a începutului de secol XIX – primajumătate de secol XX, din zona etnograficăBotoşani. Am intuit că am marea şansă săexemplific, nu doar printr-un studiu scris, ceea cemai există în literatura de specialitate la noi în ţară,etapele realizării acestui tip de ceramică. M-amgândit că un asemenea material care are conţinutştiinţific va fi mult mai bine receptat utilizând înprezentarea lui tehnicile audio-video, având laîndemână şi personajul cel mai în măsură să arate înmod practic partea teoretică a studiului meu. Punrealizarea lui sub semnul miracolului deoarece, mairar se întâmplă aşa o împletire de armonioasă întreo idee şi găsirea tuturor mijloacelor concrete şi afactorilor umani potriviţi ca ea să devină faptă.Mulţumesc colaboratorilor Dumitru şi MirceaBrehuescu care m-au ajutat prin filmările repetate şi

şi-au pus semnătura alături de a mea în realizareaacestui proiect”, a declarat prof. MargaretaMihalache.

Trebuie menţionat că acest documentar este la oa doua participare în cadrul unui festival de film deanvergură, el fiind prezent şi în cadrul FestivaluluiInternaţional Eco-Etno-Folk Film ediţia a X-a, 2008,desfăşurat la Vâlcea, unde şi-a găsit mai bina loculdeoarece subiectele abordate erau în mareamajoritate cu caracter etnografic.Artă vs Kitsch

Aducerea în prim plan a metodelor folosite demeşterii populari români nu are alt scop decâtpăstrarea şi cultivarea tradiţiilor româneşti, aparticularităţii spirituale româneşti în tendinţeleactuale, din ce în ce mai agresive, de uniformizareprin modernizare. Din punct de vedere al valorilorartistice, indiferent de domeniul de manifestare,trăim un soi de război între arta autentică şiprodusele kitch ambalate doar ca artă; „armele” arteiautentice sunt de obicei gesturi cuminţi, pline deefort, talent, dăruire, asemeni filmului etnografeiMargareta Mihalache sau îndeletnicirii de olar ameşterului Smerica Gheorghe, şi ajung de cele maimulte ori la foarte puţine perechi de ochi şi urechi;pe când armele kitch-ului te bombardează de douăori în timpul unei respiraţii. Poate n-ar fi rău ca„gesturile cuminţi” de acest fel să se înmulţească şisă se transforme şi în „semne de protest”; poate aşa,balanţa între autenticitatea etosului nostru şiimaginea stridentă, deformată de care neîmpiedicăm la fiecare colţ de stradă să încline înfavoarea celei dintâi.

(prof. Veronica BICHIR)

Dumitru Brehuescu, camera-man, Margareta Mihalache,referent, Andrei Blaier, regizor șiDumitru Călugăru, participant

14


Pe 1 noiembrie 2009,Centrul Ju deţean deConservare şi Pro mo vare a

Culturii Tradiţionale Bo toşani, aorganizat manifes tarea „Instantaneede Ances tra litate” care a debutat cua doua edi ţie a SalonuluiInterjudeţean de artă naivă. Iniţiatde referentul etnograf MargaretaMihalache, Salonul a găzduit unnumăr de 6 autori din judeţele Iaşi,Bacău, Brăila şi Galaţi.

Dacă în anul 2008 Salonul in -terjudeţean s-a desfăşurat în lunaaugust, în anul 2009, depărtându-seprea mult timpul şi existând risculde a nu a mai avea loc, referentuletnograf şi pictorii, au convenit şi aufost de acord ca expoziţia să intre înprogram sub acelaşi arc de boltă,sub acelaşi titlu şi pe acelaşi afiş, cusim pozionul etnografic.

În sala mediatecii Bibliotecii Ju de -ţene care este şi sală multifuncţionalăpentru lansări de carte, simpozioanedar şi galerie de artă, autoriitablourilor şi-au expus fiecare câte 4şi 5 lucrări cu tematică diferită.

De la Iaşi, Calistrat Robu aexpus tablourile cu titlurile: „Lafotograf”, „Calul roşu”, „Nuntă”,„Geneză (Creaţie)”, „Crâşmă”,

precizând că, în demersurile sprerealizarea artistică, i-a stat mereuaproape soţia sa Elena. Temele suntelaborate cu multă pro funzimemergând în compoziţia abordată ladetalii care contu rează obiceiulnunţii plecând de la ritualul vechi,către modernizarea costumelor demire – mireasă şi ale nuntaşilor sauîn „Geneză” ilustrând ca simbolouăle înce putului vieţii. Autorulsurprinde şi o scenă din interiorulunei cârciumi dovedind un spiritcritic de observaţie.

Tot ieşean, Costel Iftinchi apictat o serie de compoziţii cu multumor: în lucrarea „Du cându-şigrijile”, tatăl cap al fa miliei, duce pespate din greu, într-un coş împletitdin nuiele, pe soţie şi cei doi copii,deja maturi. „Toamna” ingeniosprezentată cu scene specificeanotimpului se desfăşoară pe o

frunză căzută. În pictura „La umbragardului”, doi bărbaţi descălţaţi deopinci, stau adormiţi pe un covor deiarbă şi sprijiniţi de gard, unul dinei, cu o sticlă goală în mână, pestecare soţia toarnă o găleată de apărece. „Întoarcerea de la birt”,depăşeşte culmea umorului, scenasur prinzând depărtarea perso -najelor, fiecare cum poate de local –

unul îmbrăcat în doagele butoiuluigolit, şi altul dus cu roaba spre casă.În armonii de culori reci cudominanta verde, temele trezescinteresul privitorului.

Steliana Băltuţă

Artele vizuale

Foto

graf

ii re

aliz

ate d

e Ste

liana

Băl

tuță

15

Etnografie, meºteºuguri populareDe la Bacău pictoriţa Catinca

Popescu care nu a putut veni laBotoşani din cauza stării desănătate, a trimis patru tablouri,punând în lumină obiceiuri de iarnăîn trei dintre ele, „Iarna la Tansa”,„Urătorii”, „Sărbătoare”, dar şi oscenă din curtea casei, intitulată „Înogradă”, unde singurul personajaşezat în prim plan, îmbrăcat încostum popular, se odihneşte pe unscaun lângă un pom.

Ioan Măric tot din Bacău,realizează o „frescă” ce cuprinde

scene din lumea înconjurătoare, dinobiceiurile satului şi din poveste, întablourile: „Punguţa cu doi bani”,„Serenada”, „Sor covitul popii” şi„Jocul căiuţilor”.

Venit pentru prima dată laBotoşani, Dumitru Ştefănescu(Ştef) din Brăila, dă dovadă demultă acurateţe în aşternereapetelor de culoare pe suportul ales.Temele ilustrate ca „Pescarii ghi -nionişti”, „Eclipsa”, „La scăl dat” şi„În ogradă”, ne tran sportă în lumea

personajelor pic tate în diferitemomente, într-un cadru liniştit denatură, sau agitat la săritorii în apade vară la scăldat şi într-un cadru cu

structuri ar hitectonice realizate îndetaliu. Pictor, grafician şicaricaturist este apreciat pentrutalentul său, prin cele 11 expoziţii depictură şi 7 de grafică satirică.

Ioana Gheorghiu de la Galaţi, cufineţea-i caracteristică, a trecut de latehnica pointilismului în pictură,

către tuşe mai largi, mergând cătreschimbarea stilului de lucru. Înpicturile sale, „Cio ban cu oile”,„Sfatul ciorilor”, „La Cherhana” şi

„Anotimpuri”, au toarea surprindediverse scene de viaţă.

Toţi pictorii care au expus laBotoşani la a doua ediţie aSalonului, au participări la nu -meroase expoziţii de grup şipersonale fiind recunoscuţi în ţarăşi peste hotare.

Genul de pictură abordat deautorii la care ne-am referit apare şila alţi pictori din alte ţări. Pentrufrumuseţea descrierii pe care unartist croat Ivan Ge neralić (citeşteGheneralici) nă scut la început desecol XX (anul 1914) o face unorlucrări ale sale, şi cum gândeşterealizarea acestui gen de artă ca fiindsugestivă, ne face să o ataşăm, laacest material prin două descrieri şidouă teme de lucrări: „Sub copaci” –anul 1943: „Pictura asta o găsesc fru -moasă. Am trăit multe asemenea seride toamnă, când aerul e proaspăt şiînviorător, şi totul se topeşte în culoricalde, de la roş – cărămiziu, până lagalben şi cafeniu închis. Dealurile-smărginite de vii, nu mai e mult pânăla tăierea porcului, iar cei doi ţăranipe care i-am zugrăvit par a arătamulţumirea omului care ştie că aretot ce-i trebuie în prag de iarnă”.

„Fata cu pisică” – anul 1969:„Fata are o basma albă pe cap, iarveşmintele ei sunt colorate mult maiviu decât fundalul. Pisica din poală,are o privire de om, aşa mi-a ieşit învreme ce pictam, fără să vreau. Ammai pictat eu pisici, dar cu alteexpresii, fiindcă atunci când lucrezi,totul depinde de starea sufletească. Aţiputea spune că pisica e mult preamare, judecând după proporţiile fetei,dar eu am făcut aşa cum cereacompoziţia. Dacă animalul e maresau mic în realitate, n-are importanţă,ceea ce contează în primul rând e capictura să fie densă şi bine echilibrată.Ia gândiţi-vă ce ar mai rămâne dinarta unui pictor, dacă el ar trebui săţină cont de măsurători, dedimensiunea unui animal, a unui omfaţă de casă. În pictură, important estesă-ţi dai drumul fără oprelişti, altfel n-ai cum să realizezi o lucrare de artăadevărată”.


16

Centrul Judeţean de Con-servare şi Promovare aCulturii Tradiţionale

Botoşani, a desfăşurat pe data de 1noiembrie 2009, la MediatecaBibliotecii Judeţene „Mihai Emi-nescu”, acţiunea având în programa II-a ediţia a Salonului interjude-ţean de pictură naivă şi a Simpo-zionului la care au participat pro-fesori şi specialişti etnografi.

Directorul C.J.C.P.C.T. profesorIon Ilie a deschis acţiunea cu uncuvânt de bun-venit invitaţilorcare au răspuns afirmativ şi au fostprezenţi la cele două momente aleprogramului. A mulţumit pictori-lor din cele patru judeţe pentruprezenţa la Salonul de artă dar şietnografilor care au venit la Boto-şani pentru a prezenta comunicăriprivitoare la cultura tradiţională.

Moderatorul acţiunii, a fost Flo-rin Filip, reprezentant al Ministe-rului Culturii şi Cultelor.

În desfăşurarea simpozionului,prima comunicare a fost prinintermediul unui film documentarcu titlul „S.O.S. Coşula”, referitorla un aşezământ monahal deperioadă medievală. Biserica dinincintă cu hramul „Sf. Nicolae” afost ridicată la 1535 de către Mate-iaş Coşolvei un vistiernic al voie-vodului Petru Rareş, fiul al dom-nitorului Ştefan cel Mare.

Realizatorii filmului documen-tar – Margareta Mihalache – refe-rentul etnograf al Centrului Jude-ţean al Creaţiei Populare, DumitruBrehuescu – imagine și montaj,Mircea Brehuescu – sunet, comen-tariu istoric – cu contribuţie în lec-tura muzeografului şef secţie –Ionel Bejenaru, au tras un semnalde alarmă referitor la pierdereaacestui monument de arhitectură,de mare valoare.

Imaginile mai recente din inte-

riorul bisericii cu hramul „SfântulNicolae”, au acoperit pictura vechede mare valoare artistică, ce a fostscoasă parţial în lumină de specia-lişti, în urma unui început de res-taurare. Aceeaşi pictură, asemănă-toare cu a Voroneţului bucovineana rămas în fragment şi la exterior,deasupra uşii de intrare.

Aşa cum se ştie că aşezăminte-le monahale au avut rol în păstra-rea culturii şi identităţii româneşti,aşa a fost şi la Coşula, unde mona-hii ostenitori ai perioadei medie-vale, ne-au lăsat copii după Istorii-le grecului Herodot, găsite demarele istoric român NicolaeIorga. Prin anii 1975, sprijinite dezidul şi lângă biserică, existau şivaloroase pietre funerare, frumosrealizate artistic.

DVD-ul a fost preluat de cătrereprezentantul Ministerului Cul-turii şi Cultelor, Florin Filip, pen-tru a fi prezentat departamentuluide specialitate, în vederea salvăriiacestui valoros aşezământ mona-hal al Moldovei medievale.

Elvira Romaniuc director alMuzeului Obiceiurilor Populare

din Bucovina, a prezentat comuni-carea „Modalităţi de valorificare acercetării etnografice” în care s-areferit la comunitatea huţulilor, darşi la proiecte iniţiate pe teme etno-grafice, antrenând grupuri de şco-lari pentru realizarea fotografiilorşi a filmelor documentare, realiza-rea imaginilor pe suport electro-nic.

Florin Filip reprezentantulMinisterului Culturii şi Cultelor, aprezentat pe suport electronicorientarea către stimularea Meşte-rilor Anonimi din diferite zoneetnografice ale ţării, meşteri carelucrează în atelierele proprii, valo-rificând creaţia populară în dome-niul ceramicii, lemnului, ţesături-lor, împletiturilor din nuiele,prelucrării pieilor, postavului.

În calitate de consultant etno-graf, Lucian Valeriu Lefter a pre-zentat comunicarea „Amurgul cul-turii tradiţionale – Perspectivevasluiene” făcând în acelaşi timp şio recenzie la noua apariţie edito-rială sub tiparul „KOLOS” – Iaşi2009 a învăţătorului emerit Nico-lae Gh. Ciubotaru, Vol III, cu text

Stelana BĂLTUŢĂ

INSTANTANEE DE ANCESTRALITATE


17

stabilit, introducere şi note de Mir-cea Ciubotaru.

Muzeograful Secţiei de Etno-grafie a Muzeului judeţean Boto-şani a prezentat comunicarea„Colecţii muzeale săteşti din zonaBotoşani” prin imagini pe suportelectronic, referirea fiind la impor-tanţa patrimoniului din acestecolecţii care completează şi îmbo-găţesc aria culturii populare zona-le.

Precizăm că imaginile cuprindşi pe colecţionarii datorită cărora

aceste colecţii există şi piesele ceilustrează viaţa satului tradiţionalau fost salvate.

Profesor Maria Zoiţanu repre-zentantă a Filialei Antrec Botoşanidin satul Mihai Viteazul, comunaUngureni, s-a referit la prezenţameşterilor din sat la târguri dinţară, la aprecierile primite, la con-stituirea unei colecţii etnograficesăteşti.

Prezent la desfăşurarea Simpo-zionului, Gheorghe Ciobanu deformaţie economist s-a referit la

desfăşurarea unor proiecte de pro-movare şi creare a unor legăturitransfrontaliere la „Şcoala de pro-iecte ASER – proiect pentru pro-movarea patrimoniului culturalmaterial prin aplicaţii la fonduristructurale”.

Profesor Vasile Ungureanu dela Tudora, recunoscut cercetător îndomeniul etnografic şi folclorist, asusţinut comunicarea „Intrajuto-rarea în satul tradiţional”, temă ori-ginală prin subiectul dezvoltat.Plecând de la intrajutorarea întremembrii comunităţii săteşti tradi-ţionale ca formă a legăturilorsociale exemplificând cu clăcile dealtădată de la muncile agricole, laconstruirea caselor pentru familii-le tinere, şi altor tipuri de ajutora-re a comparat cu indiferenţa, nepă-sarea, răceala din ziua de azi,dintre indivizii societăţii de azi.

Dr. etnolog Angela PaveliucOlariu a fost invitată să susţinăconcluziile, referitoare la desfăşu-rarea acţiunii. În cuvântul domnieisale, a apreciat expoziţia autorilorde artă naivă, a apreciat faptul căprin temele pe care le abordează şiprin maniera de lucru, sunt recu-noscuţi în ţară dar şi peste graniţă.

Vorbind despre comunicărileprezentate, D-na Angela PaveliucOlariu a concluzionat că preocu-parea pentru cercetarea etnografi-că în fiecare din temele prezentate,confirmă ideea de salvare şi pune-re în valoare a culturii materiale şispirituale a comunităţilor săteşti.

Directorul Centrului Judeţeande Conservare şi Promovare a Cul-turii Tradiţionale Botoşani, Prof.Ion Ilie a mulţumit invitaţilor darşi participanţilor la Salonul de pic-tură şi la Simpozionul etnografic, aapreciat contribuţiile aduse la sal-varea patrimoniului material şiimaterial, a făcut şi unele referirila cercetarea interzonală, sugerândideea publicării unui album înurma respectivei cercetări şi a rea-lizării unui documentar.

Juriul celei de a XXVIII-a ediţii a Concursului Naţional de Poezie şi Inter-pretare Critică a Operei Eminesciene “Porni Luceafărul…”, format din: CassianMaria Spiridon, Valeriu Stancu, Lucian Vasiliu, Marius Chelaru, Daniel Corbu,Liviu Apetroaie, Marian Drăghici, Ioan Moldovan, George Vulturescu, VasileSpiridon, Sterian Vicol, Corneliu Antoniu, Dumitru Augustin Doman, VirgilDiaconu, Ioan Radu Văcărescu, Gellu Dorian, Lucian Alecsa, Dumitru Ţiga-niuc, Nicolae Corlat, secretariat, avîndu-l ca preşedinte pe ION POP, întrunitşi şedinţa finală pe data de 6 iunie 2009, a hotărît decernarea următoarelor pre-mii:

A. SECŢIUNEA DEBUT EDITORIAL, CARTE PUBLICATĂ:- Premiul “Horaţiu Ioan Laşcu” al Filialei Iaşi a Uniuiunii Scriitorilor din

România – Vlad Moldovan, pentru cartea “Blank”, Editura Cartea Româneas-că, 2008;

- Premiul Uniunii Scriitorilor din R. Moldova – Adrian Jacotă, pentru car-tea “Furia iluziei”, editura Axa, 2009.

B. SECŢIUNEA POEZIE:- Premiul Editurii “Junimea”, DANA CERNUŞCĂ-Premiul Editurii Revistei Convorbiri literare, APLER şi al revistei “Hype-

rion” – GEORGE ALEXANDRU SEREDIUC- Premiul revistelor_”Convorbiri literare” – SIMONA DUMITRACHE- Premiul revistelor “Familia” şi “Euphorion” – IOANA MIRON- Premiul revistelor “Dacia literara” şi “Cronica” – BOGDAN FEDEREAC- Premiul revistei „Argeş” – ALEXANDRA CHELU- Premiul revistei „Ateneu” – DANIELA MARIA VARVARA- Premiul revistei „Poesis” – CARMEN STANCIU- Premiul revistei „Poezia” - MARIA LUIZA ŢUCULEANU- Premiul revistei „Feed back” - DANA CLARA NECULA- Premiul revistelor „Porto franco”, „Dunărea de Jos” şi „Antares” - MIRE-

LA ALDEA- Premiul revistei „Cafeneaua literară” - LENUŢA DOLINSCHI- Premiul revistei „Viaţa Românească” – RODICA ION

C. SECŢIUNEA INTERPRETARE CRITICĂ A OPEREI EMINESCIENE

- Premiul revistei “Convorbiri literare” – ELENA CRISTINA POPESCU- Premiul revistei “Dacia literară”_- IRINA ROXANA GEORGESCU- Premiul revistei “Hyperion” – ŞTEFANA BURZUC- Premiul revistei „CRONICA” - LAURA OPAIŢ

Creaþie literarã

18

Bogdan FEDEREACbeau de ziua femeiica să nu o batîntr-o seară de duminică, prea bleg sămă distrez beau, fumez şi

te privesc în rotocoale de fum,în aburii de alcool, te simt în veneleumflate.

îţi mângâi părul pe note muzicale scoase de corzi uzate şi vocalişti beţi.

mi se încleştează papucul de podeauavâscoasă. te îmbrăţişez din amintiri şi te scap

în buzunare roase de studenţie;cu dinţii cariaţi îţi muşc imagineacreată de nostalgie

te scuip, sâmbure greu de digerat.

Carmen STANCIUDoar jertfaIeri am măcelărit sub pleoapeo herghelie de nori sălbatici şi-o buca-tă de cer...sacrificiu necesar pentru suflet

noaptea asta voi spânzura de genestele salvez lumea de apocalipsa ochilormei

mâine, voi înghiţi forţat luna şi jumă-tate de beznă deşart fluturii morţi din stomac

în week-end voi pedepsi pământul cutrupul meu ca tu să respiri uşurat...

Daniela Maria VARVARAIRODIADĂCuvântul mi se opreşte neputinciosla întrepătrunderea dintre lumi,speriat de urletulminciunii de-afară,de formele hidoase ale rostiriice se multiplică într-o naştere conti-nuă.Irozi cu ochi bulbucaţiaşteaptă noi sfâşieri de prăzi milena-re„Ucideti!“ - e semnul de atacşi săbii scoase din teacă se aud la fie-care pas.

Gheorghe Alexandru SEREDIUCderapajprin mine trec sârme reci pe care odihnesc graurii din livada cu vişini la întâlnirea cu un corp străin degetele mele se fisurează

eu nu sunt puternic.doar că mă trezesc mai devremeşi îmi ascund cârjele în liftcând se deschid uşilearăt că am găsit un motivpentru care să îmi încalţ ghetele bune

şi să le folosesc.

fiecare gură de aer îmi schimbă înfăţişarea

eu sunt George.m-am închis aici de bunăvoiepentru că nu am ştiut cum altfelsă mă apărlupt cu o amorţealăce vrea să pună stăpânire pe minefiecare mişcare e o mică victorieun teren câştigat.

zgomotul alb se apropie.mâinile, una de alta se frâng răbdă-toarenu vor lăsa nimic să se piardă.aici totul îmi este de foloschiar şi golul care s-a adunat între noi

Luisa ŢUCULEANUJoaca de-a zeiiNu ştiu cine eşti şi totuşi te chem,Arzi cu totul în mine, însă ochiul ţi-emort,Te-alung şi te caut cum un blestemÎşi caută menitul, călătorul un port.

Eşti renunţarea şi păcatul unui apos-tat Care-n urmă se uită, căci s-ar pocăi Într-un amurg de lume şi de Dumne-zeu uitat. Eşti copil ce se naşte şi-nvaţ-a trăi.

„Măreţie să iei de la soare

Rezultatele Concursului Naţional de Poezie şi Interpretare Critică a OpereiEminesciene „Porni Luceafărul…”, ediţia a XXVIII-a, 7 iunie 2009 Botoşani

Creaþie literarã

19

Şi pune dragoste-ntr-un om de tinecreatŞi spune-i aşa... – c-a lui sculptareA furat vieţii din ani c-un blând pri-zonierat!“

Astfel povesteau oameni de idoli înge-nuncheaţi Cu dor de un mişeleşte soare luat, Făr-a-i chema pe cei de-o seamă cu ei,nişte fraţi, La vânatul ce-au poftit, mai pe înse-rat.

Simona DUMITRACHE***cu ochii tăi vorbesc din când în când iar trupul tău rătăceşte cău-tându-mă azi în rai, mâine în iad şi tot aşa prin întunericul care deschide lumina venită din urmele paşilor mei care au străbătut deşertul căutându-te

Lenuţa DOLINSCHIatom singularprin firul sfânt de poezieşi.plânsu-mi răstignit privesc omătul plin de irişiprintr-o pânză de lacrimi,

ca să nu rănesc pe cineva chiar în prima zi...

de o tristeţe de ere mi-am mutat sufletulîn cruce

cu un ochi durutfără să-mi arăt tristeţeaînflorită pe verbe,

inima toamneis-a născut în Westfaliaîn matcaunui atom singular

pe prima pagină a istoriei febra mesianică se estompeazăîngemănând

gravitatea mileniilor nedezminţite cu fluiditateaintransigentului...

Ioana MIRONmecanism de iubittoţi roboţii se iubesc şi se ţin de mână scurtcircuitează două buze se uită la televizor mănâncă popcornmerg la cofetărie şi cumpără prăjituritot cumpărăsă aibă pe mai târziucând se uită la televizor şi mănâncăpopcorn toţi roboţii au siguranţe clare –li se pare ciudat că oamenii limitaţi seiubesc mai mult decât

Mirela ALDEANălucăÎn neguri sinistre se îmbracă timpul Când zorii se ascund după cortinaserii, Iar vântul e harnic, îmi mătură calea, Mă umple de gânduri mărunte şi seci. Îmi pare adesea că văd o nălucă Ce-aleargă spre mine, în braţe s-oprind, Dar nu se apropie decât să mă vadă, Să-mi dea un fior, apoi să dispară În ceaţa căruntă ce cerne amintiri. Degeaba mai vine căci doar măîngheaţă, Nu-mi cere nimic, nu-mi spune uncuvânt, Vrea doar să mă chinui, să-mi spul-bere vise. Ştiu, pot s-o alung, dar nu vreau săplece, C-atunci n-am nimic... doar vagul tre-cut.

Dana Karla NECULATrecereUltima noapte Din acest mileniu. Mergem unul pe lângă altul Pe malul mării. Cuvintele au amuţit. Mâinile au îngheţat. Ochii şi-au trimis lumina Dincolo de zare. Stalactita Universului Îşi picură aburul

În sufletele noastre, Agăţându-ni-le de-o stea GlacialăDe unde trecerea timpului Pare încremenită...

Dana CERNUŞCĂpentru dumnezeu!mă strigă mamaCredeam că mă cheamă mama(ca în fiecare dimineaţă) să-mi beau fericirea-mugurstoarsă din cearşafurile murdare ce nu mai ascultănici de promisiuni, nici de marea gal-benă, ci se rotesc în jurul marilor disperări

credeam că mă chemi tu să ne acoperim cu trecerea ,orei în care somnul coboară din tineîn mine

credeam că se cheamă şoptit pe numenicidecum pe terenul de joacă, unde bătrânii ţinându-se de mîini se prefac în copiipe care nu-i strigă niciodată mama, ci doar dorul de moarte

Alexandru CHELUIubirea poeţilorDoar tu mă-mbraci în haine de dom-nie Şi mă iubeşti în taină, ca poeţii; Dar cine ştie cine-s iubăreţii? Doar tu! Vibrezi în mine-n poezie.

Suntem de-un fel şi simt o mângâiere, Când curge versul tău peste iubire, Te am şi vei rămâne-n amintire. Nici pasărea nu are glas să zbiere.

De mult aveam dorinţa de te-atinge Şi de-aţi şopti iubirea-mi prin sone-te... Nu poţi rămâne veşnic doar cu mine...

Dar spiritul spre tine mă împinge, Cuvântul tău, rostit între versete, Mă va aduce-n taină lângă tine...

Creaþie literarã

20

Săvârşirea din viaţă defineşte pertinent ceeace echivalenţele sinonimice doaraproximează în regim neutru, neparticipativ

(deces, moarte), adaugă acestora o aură mitică şimagică (vezi săvârşenie în raport cu sfârşit,terminare), completează informaţia semantică capăt,termen cu un adaos ce depăşeşte planul profan(săvârşitură) şi relaţionează prin derivatele adesăvârşi şi desăvârşit cu ideea de perfecţiune prinîmplinire, sugerând că săvârşirea desăvârşeşte viaţaîmplinind perspectiva cântecului ce i-a fost cântatfiinţei la leagăn:

Visuri blânde să urzeşti,Calea vieţii s-o-mplineşti !Dacă „cel dispărut năpraznic din viaţă devine

nenuntit şi nelumit, astfel spus devine unextramundan care, pentru a se putea strămuta,solicită un ritual bine structurat, având rostul de aînlătura eroarea intervenită brutal în ariafirescului”(Vasile Tudor Creţu), această nuntire şilumire se realizează prin elemente ale ceremonialuluimoarte-nuntă şi prin asigurarea unui lăcaş de vecicăci „cei vechi nu şi-au putut închipui niciodatădesăvârşita despărţire a sufletului de trup, dupăîncetarea acestei vieţi lumeşti”(Al. Odobescu).Acceptarea senină a morţii, această perspectivămioritică impusă împotriva evidenţelor observabile(„De altfel – notează D. Caracostea – presupusalinişte în faţa morţii, în care atâţia văd o trăsăturăetnică românească, este desminţită comparativ de osimplă observaţie: este suficient ca cineva să asiste lao înmormântare apuseană, pentru ca să-şi dea seamacă acolo liniştea în faţa înevitabilului este mai maredecît ceea ce vedem la noi”) şi contrară spirituluimajorităţii pieselor ce alcătuiesc corpusul folcloruluinaţional, este contrariată în primul rând de accenteleparticulare ale discursului funebru dedicat celormorţi prematur sau departe de îngrijirea celor dragi.Nicicând Cântecul zorilor nu este mai dramatic ca încazul dispariţiei definitive a unui flăcău sau fetemari:

Zorilor, surorilor,Mândrelor voi zânelor !Ian grăbiţi voi de ziliţiŞi pe Ion îl întâlniţiŞi-l întoarceţi înapoiSă vină el iar la noiL-astă lume luminatăDe Dumnezeu bun lăsată,

La vânt, ploaie şi la soareŞi la apă curgătoare.Nicicând adresarea directă către cel plecat nu este

mai fierbinte:Roagă-te la clopotariSă tragă clopotele tare,Să meargă răsunet mareLa neamurile dumitale.Nicicând reproşurile adresate Morţii nu sunt mai

hotărâte şi întemeiate:Of, mânca-te-ar focul, moarte,Cum mai faci şi tu dreptate.Nu mergi unde eşti rugatăC-ai venit şi nechemată;Nu mergi unde eşti poftită,Venit-ai netrebuită.Nicicând durerea nu este mai mare ca atunci când

este retezat un „trandafir”:Trandafir mândru bătutDegrabă te-ai mai trecut.*Când era mai frumos de trăitTu te-ai dus la putrezit.*Dulcişor măr de grădinăCum te-a rupt din rădăcinăMoartea cruntă şi haină !Împlinirea destinului se realizează în primul rând

prin exprimarea suferinţei (doliu, bocet, lacrimi) caact ce valorizează existenţa dispărută şi prinînmormântare – ritual ce semnifică consimţire lalegea firii; tocmai aceste elemente intervin benefic încazul morţilor dramatice şi intempestive; o situaţiede acest tip e înfăţişată în cunoscutul cîntecCiobănaş de la miori :

- De jelit, cin’te-a jelit?- Păsările-au ciripit,Pe mine că m-au jelit!- De scăldat, cin’te-a scăldat?- Ploile cînd au plouatPe mine că m-au scăldat!- De-mpânzit, cin’te-a mpânzit?- Luna când a răsăritPe mine că m-a-mpânzit!- De-ngropat, cin’te-a-ngropat?- Trei brazi mari s-au răsturnat,Pe mine că m-a-ngropat!

iar alta în celebra şi atât de puţin înţeleasă în esenţaei baladă Toma Alimoş:

Dumitru LAVRIC

Săvîrşire şi desăvîrşire

Creaþie literarã

21

De-oi muri,M-or tot umbri,Cu frunza m-or înveli,Cu freamătul m-or jeli.

Sapă-mi groapa din piciorŞi-mi aşterne firişorIar la cap şi la picioarePune-mi, pune-mi câte-o floare;La cap floare de bujor,Să mi-o ia mîndra cu dor,La picioare busuiocSă mă plângă mai cu foc...

Bine vorba nu sfârşea,Sufleţelul că-şi dădea:Codrul se cutremura,Ulmi şi brazi se clătina,Fagi şi paltini se pleca,Fruntea că i-o răcorea,Mâna că i-o sărutaŞi cu freamăt îl plângea.Practica funerară românească nu concepe mort

fără mormânt, ajungîndu-se la soluţia mormântuluigol (cenotaf), a simulacrului de mort (trunchi debrad fasonat în chip de om) şi a înmormântării înefigie (în lipsa mortului); la fel de importante sînt şiînsemnele de pe mormânt-embleme şi blazoane alevieţii, în cazuri extreme acest rol preluându-lelementele vegetale, în special cele florale:

Frunză verde bob năut,De-i auzi c-am murit,Să vii, puicuţă, plângând,Şi să-mi sameni pe mormântCîte flori sunt pe pământ.De la cap pîn’la mijloc,Tu să-mi sameni busuioc;De la mijloc la picioare,Tu să-mi sameni lăcrămioare.*Mândră, cînd oi muri euSă vii la mormântul meuŞi să-mi răsădeşti la capTrandafir roşu şi albCă de-acela mi-a fost drag;Să-mi răsădeşti la picioareBusuioc şi cuişoareC-acelea mi-au fost dragi tare.*Foaie verde de bujor,De-o fi toamnă şi-o să morSă-mi puneţi la mormânt floriIar de-o fi o primăvară

Lăsaţi-mă-o noapte-afară,Vîntul să mă ocolească,Mândruţa să mă jelească.Însemnele de pe mormânt – în acest caz florile –

preiau „geografia” trupului şi expun în luminăsemnele sensibilităţii, antene ale sufletului încăutarea altui suflet :

Al meu mormânt e-nsemnatCu un fir de mac la cap,La sprâncene, floricele,La guriţă, romaniţă,La mustaţă, mintă creaţăŞi la brâu o ţâr’de grâu,La picioare odoleanSă mă ştii c-am fost oştean.Tot vegetalul reuneşte post-existenţa logodnicilor

nefericiţi într-o tandră îmbrăţişare a zeităţilorfitomorfe, iar proximitatea mormintelor validează oîmplinire sui – generis:

Şi-acum, maică, eu mă ducPe vecie să mă culc.Să mă-ngropi lîngă mândraSă mă sfătuiesc cu ea,Să fim măcar în mormântDacă n-am fost pe pământ.Despre la mort – mariage s-a glosat mult şi

temeinic în cultura română modernă şi

Creaþie literarã

22

contemporană, subliniindu-se că prin intermediulnunţilor simbolice pericolele morţii şi ale sexualităţiineînfrânate sînt mediate în acest fel în avantajulculturii, că nunta mortului (Gail Kligman)îmblânzeşte sufletul celui plecat căci, nesatisfăcut,acesta devine o ameninţare: „Dorinţa îşi caută oexpresie; cultura, în virtutea tradiţiei istorice, asigurămijloacele. Nunta mortului este o asemenea formăexpresivă; Mioriţa o alta”. Despre aceasta din urmă,M. Eliade impune o concluzie esenţială („Dorinţa şisperanţa de a duce până la capăt, chiar într-omanieră simbolică, existenţa prematur şi violentîntreruptă explică importanţa pe care o capătă înbaladă tema morţii-nuntă. Nici o viaţă nu estecompletă fără nuntă...”), subliniind că în Moldova,Muntenia şi nordul Transilvaniei „există obiceiulcăsătoriei simbolice a morţilor tineri celibatari cu opersonă în viaţă”, în restul teritoriului „partenerulnunţii postume este bradul sau lancea”; glosânddespre o baladă românească, C. Brăiloiuesenţializează secvenţele ceremonialului moarte-nuntă: „... în toată ţara, implicit în oraşe, fecioarele şiadolescenţii morţi sînt îmbrăcaţi în haine de nuntă,adesea chiar unele obiecte liturgice proprii slujbei decăsătorie îi întovărăşesc pe drumul pînă la mormânt,mai ales acele coroane de metal pe care preotul le-ar

fi pus pe fruntea lor, dacă ar fi trăit. Mai mult încă, înunele regiuni, li se dă şi logodnici imaginariîmpodobiţi ca aceştia şi care merg alături de ei, înconvoi”, iar Liviu Rusu comentează semnificaţiaadîncă a alăturării unor secvenţe din ceremonialuridiferite: „Se invederează deci că imaginea nunţii,asociată cu momentul morţii, nicidecum nuînseamnă că acceptarea sfârşitului se face cu bucuriacaracteristică praznicului de nuntă. În fond, ea esteun prilej de consolare. Nunta aici nu are sensul unuimoment de bucurie, ci sensul îmbrăţişării, acontopirii cu întreaga fire, a întoarcerii la matca încare am fost zămisliţi”.

La fel de interesante şi semnificative sunt refeririledin bocetele şi cântecele funebre la actanţii şimomentele ceremonialului nupţial, sugerându-se cuun mare rafinament moral şi artistic că funebrul nueste decât o aparenţă a nupţialului:

În loc să mergi la cununie,Te duce pe năsălie;În loc să mergi la cununie cu nănaşi,Te duce cu preoţi şi praporaşi.Împotriva evidenţei imediate, cântecul sesizează

existenţa unei nunţi mistice care se va împlini,împlinind viaţa:

De trei zile-i nuntă-n casă,

Creaþie literarã

23

Nici îi mire, nici mireasă:Mireasa a adormit,Mirele nu a sosit.*Noi, Mărie,- aşa-m gânditCă după tine-or venitSocrii cei mari cu caiiDar ei vin cu praporii.*- Da cine te-a cununa ?- Popa cu cadelniţa !- Şi nănaş cine ţi-o fi?- Dascălul cu cărţile !Când referirile se fac la cei tineri – de o vârstă cu

cel dispărut nenuntit – accentele funebre sunt maievidente şi deosebirile dintre cele două rituri detrecere mai marcate:

Măi Vasile, ce-ai gândit,Ce fel de nunt-ai pornit?Nunta nu se face-aşaCu fluier şi trâmbiţa;Astă nuntă nu-i pe cale,Vătăjei cu capuri goaleŞi druştele despletiteNu văd lumea de scârbite !

Ia te scoală şi ne spune,Vătăjei pe cine-om pune?C-astă nuntă nu-i pe cale,Vătăjei cu capuri goaleŞi druştele despletite,Naframele netezite.*Nu văd druştele cosând,Nici n-aud muzica cântând,Văd mămuca tot plângândŞi tătuca suspinând.Nu de puţine ori, bocetul de fată mare evidenţiază

un evident paralelism cu iertăciunea miresei:Floare fui, floare trecuiParte de lume n-avui (…)Rămâi lume cum eşti datăMie nu mi-ai fost lăsată (…)*Ia-ţi, Mărie, ziua bună,De la soare, de la lună,De la maica ta cea bună;De la soare, de la nori,De la a tale surori,De la struţ de busuioc,De la feciori, de la joc.

recuzita nupţială este însă vizibil resemnificată îndirecţia cerinţelor ceremonialului ritual care trebuie

să-şi îndeplinească funcţia:Am gândit la nuntă mareNu la astă supărare.Năfrămuţă de nănaşŢi-am pus-o la prăpuraş,Naframa de cununieŢi-am pus-o la năsălie.*Naframa de vornicelŢi-am pus-o la sfeşnicel;Naframa de lăutariŢi-am pus-o la preoţi mari;Naframa de nună mare Ai pus-o la lumânare.*Colacii de la nănaşŢi i-or da peste sălaş,Colacii de cununieDa-i-or peste năsălie.În cazul evocării mirelui sortit lăcaşului de veci şi

nuntirii cu a lumii mireasă, adresarea este lapersoana întâi, modalitate de a acuza Ursita care nua îngăduit împlinirea făpturii prin dragoste şigenerare:

Nu-ş’ce fel de mire eşti,Nici nu râzi, nici nu zâmbeşti,Cu nuntaşii nu grăieşti !*Nu-ş’ce fel de mire eşti,Cu plosca nu ne cinsteşti,Cu mireasa nu grăieşti.Ia-ţi mireasa de mânuţă,Vino cu dânsa-n căsuţăSă stăm toţi după măsuţăSă ne cinsteşti din ploscuţă.*Dragul mamei ca un brad,La moarte cum de te-ai dat?Eu gândeam, puiule, tare,C-am să fac o nuntă mare.Dar ce fel de mire eşti?Nici nu râzi, nici nu vorbeşti,Cu druştele nu glumeşti,Vorniceii nu-i porneşti.Aşteptarea frustrată şi firescul neîmplinit

reprezintă o agresiune împotriva ordinii cosmice şi,consecutiv, împotriva condiţiei umane căci drumulspre mormânt frânge definitiv calea prin care omulaccede la bucurie şi asigurarea extensiei fiinţiale prinurmaşi:

Noi am gânditŞi-am socotitCă ne-i face-o nuntă mare

Creaþie literarã

24

Da ne-ai făcut supărare.*Frumuşel mi te-ai gătit,La cununie-ai pornitŞi-ai pornit la cununieSingurel fără soţieParc-o fost lumea pustieŞi n-ai mai găsit soţie.*În loc, puiuţ, să vin cu găină,Ţi-am adus la cap lumină.Absurditatea nu se lasă de această dată

raţionalizată căci frânge chiar Legea care întemeiazălumea şi viaţa –

Măi băiete, măi băiete,Ţie aicea nu ţi şe şede,Ţie ţi se stă la fete.Flăcăii de sama taToţi or merge şi-or jucaDar tu în pământ îi sta.*La asta nu ne-am gândit,Tânăr te duci în pământ !În loc să mergi la cununie,Te duci la groapă pustie

şi, înainte de a împlini ritul care să înfrângă nupţiaratată, cel plecat nenuntit este chemat din moarte deimaginea mirifică a sărbătorescului nupţial care areca personaj central pe mirele – împărat:

Scoală, Vasilică, hăi,Plină-i casa de flăcăi,Ţi-i alege vătăjei;Plină-i casa şi de fete,Patru druşte ţi-i alege.Miresuica fără mire îşi contrazice condiţia (Ce fel

de mireasă eşti?) şi Lumea este chemată să depunămărturie de nedreptatea care a pus despărţireaînaintea unirii conjugale şi a definitivat logodna capromisiune neîmplinită :

Roagă-te la sfântu soareSă ţie ziua mai mare,Roagă-te la clopotariSă tragă clopotele tare,Să se-audă-n depărtareC-o murit o fată mare,Fată mare, logodită,Pentru nuntă pregătită !*Ce se-aude-n depărtare?Glas de clopot huind tareC-o murit o fată mare !Şi-o murit nelogodită,Cu zestrea nepregătită,

Cu trei flori acoperită.*Ia te uită pe fereastră,Vine oaste-împărăteascăDe-aicea să te porneascăŞi nu te porneşti la trăit,Te porneşti la putrezit.Sufletul rămâne în aşteptarea mirelui făgăduit

deşi cele trei zile fatidice s-au scurs:Draga mamei miresuică,Ce frumos mi te-ai gătit,Nu ştiu unde ai pornit,De trei zile stai pe masăŞi mirele nu-i în casă.*De trei zile eşti mireasă Da mirele nu-i acasă,De trei zile-ai logoditDa mirele n-o venit,Druştele nu le-ai poftit.Primind reproşul neiertător al inocenţei

acuzatoare –Hai, mămucă, să vorbimLa poală la ţintirimCă de-amu nu mai vorbim (…)Fă-ţi milă de zestrea meaCum rămâne negătităŞi eu mor nelogodită

măicuţa îndurerată se autoacuză ca instrument aldestinului nedrept –

Draga mamei Măriucă,Tu eşti mândră floricică,Tinerică fără numeŞi nepetrecută-n lume.Că mama te-a logoditCu pământul înnegritŞi apoi te-a cununatNumai cu scânduri de brad

pe care îşi propune să-l înfrunte transformândmoartea în nuntă:

Măriuţă, floare verde,Pe masă nu ţi se şede,Că mirele îndată vineSă te duci la cununie.Desfăşurată în marginile imposibilului,

româneasca moarte-nuntă împlineşte o datoriecorectând un tragic eşec al vieţii; împlinită camireasă chiar în cadrul ceremonialului mortuar, ceanuntită magic va petrece post-existenţa îmbrăcată caîn ziua când i-a fost nunta.

Capitol din volumul Thanatos. Mitologiaromânească a morții, în curs de apariție

Creaþie literarã

25

Colindul CrăciunuluiGh. D. Mugur şi V. Voiculescu făceau o cuvenită

subliniere – „Colindatul a fost pentru copiii noştri oşcoală socială, o rămăşiţă de instituţie veche, cum afost la început orice datină străveche”. Aşa că, un Cân-tec de Stea:

Astă seară-i seara mare – Florile dalbe,Seara mare-a lui Crăciun,Când s-a născut Domnul bun.Noi umblăm şi colindămVestea bună să v-o dăm;P’astă noapte’ntunecoasă Nemerim l’astă casă.L’astă casă, l’ăst domn bun,Domnul bun jupân ... (n.n.numele gazdei).El de veste cum prindeaÎnainte ne ieşeaŞi din gură ne grăia:- Voi patru colindători- Vă alegeţi doi din voi,Doi din voi mai tinerei Şi săriţi din cea grădină, Rupeţi fir de calomfirŞi-o steblă de busuioc,

Treceţi, mergeţi la fântână,La fântâna lui Iordan, Muiaţi fir de calomfirŞi stebla de busuioc Şi intraţi de botezaţi.Străpiţi casă, stropiţi masă,Stropiţi feţi de coconi creţi,Coconi creţi s’or pomeni,Mai frumos ne-or dăruiCu daruri de la părinţi.Stropiţi feţi de fete mari,Fete mari s’or pomeni,Mai frumos ne-or dăruiCu măhrămi grele de fir.Stropiţi feţi de cei bătrâni,Cei bătrâni s-or pomeni,Mai frumos ne-or dăruiC’un colac de grâu curat,Pe colac vadra de vin,Fie galbenul deplin,C’aşa-i legea din bătrâni.Bună vremea-n aste case,La mulţi ani cu sănătate,Că-i mai bună decât toate !

A consemnat, Ionel BEJENARU

Un vechi şi românesc Cântec de Stea

Colindele Sfinţilor

Creaþie literarã

26

PĂDURE VERDE,PĂDUREPădure verde pădure of, of, of.Netăiată de securePădure verde pădure.

Netăiată de secure of, of, of,De treizeci de ani de zilePădure verde pădure.

Lasă-mă să intru-n tine of, of, of.Cu mândruţa lângă minePădure verde pădure.

Frumos cântă cucu-n tine of, of,of,Şi mai gros şi mai subţirePădure verde pădure.

Şi mai gros şi mai subţire of, of,of.Pentru-a noastră despărţirePădure verde pădure.

Culeasă de la Rariţa Gh.Jacotă - Hudeşti

SUB UN TRANDAFIRLA POARTĂSub un trandafir la poartăDoarme Ilenuţa moartăTrece Ghiţă şi-o trezeşteIlenuţa-l bănuieşte.

„Taci Leană nu bănuiCă mai mult nu ţi-oi veniC-am venit ca să te-ntrebSă mă-nsor ori să te-aştept”.

„Însoară-te sănătosDacă nu ştii ce-i frumosCă şi eu m-oi măritaMai la deal de casa ta

Şi oi râde şi-oi cântaŞi ţi-oi rupe inima.Şi ţi-oi rupe inimaŢie şi lui maică-ta”.

Culeasă de la Rariţa Gh.Jacotă – Hudeşti

FOAIE VERDE SPICDE GRÂUFoaie verde spic de grâuSpune mândră când să viuMai devreme, mai târziuSpune mândruliţă spune.

Nu veni bade devremeCând bărbatul taie lemne.

Atunci mândră spune, spuneCând să mă-ntâlnesc cu tine.

Vino bade pe-nseratCând bărbatul s-a culcat.

Şi iar verde spic de grâuMândruţă când să mai viu

Să vii bade-n timpul nopţiiCând duşmanii dorm ca morţiiMai târziu dac-îi veniMă tem că ne-o oblici.

Culeasă de la Rariţa Gh.Jacotă – Hudeşti

TRAGE BOBII ŞIGHICEŞTETrage bobii şi ghiceşteOmu de ce-mbătrâneşte. (bis)

Omu de ce-mbătrâneşteCodrul de ce vestejeşte.

Codrul când îi iarnă greaOmul de inimă rea.

Taci codrule nu jeliCă tu iar îi înflori

Dar săracu om bătrânLeac n-are decât mormânt.

Culeasă de la Rariţa Gh.Jacotă - Hudeşti

DE STRĂIN CE SUNTPE LUMEDe străin ce sunt pe lume

Nici pământul nu mă ţineDar şi eu deasupra luiStrăinel al nimănui.

Tinereţă ce-am avutCu amar am petrecutCu amar şi cu năcazŞi cu lacrimi pe obraz.

Dacă inima n-ar plângeNici ochii n-ar lăcrăma.

Inimă de putregaiN-am cuţit ca să te taiSă văd ce durere ai.

Inimioară cu lăcatăCând ţi-i discuia odatăSă te vad-o lume toatăCât eşti tu de supărată.

ŞAPTE SĂPTĂMÂNIDE POSTŞapte săptămâni de postDe când la mândra n-am fost.Tra, la, la, la

Dar atuncea când m-am dusAm găsit zăvoru pus.Tra, la, la, la

Dă-mi mândruţă drumu-n casăC-afară plouă de varsă.Tra, la, la, la

Poat-să ploaie și să ningăNu-ţi dau drumul nici în tindă.Tra, la, la, la

Descui uşa dar cu mânaŞi zăvorul cu căciula.Tra, la, la, la

Intru-n casă repejorVăd mândruţa pe cuptiorTra, la, la, la

(Fragment din culegereaFolclor din Hudeşti, judeţul

Botoşani, în pregătire -culegător Costache Jacotă)

Folclor literar din Hudeşti

Creaþie literarã

27

…Plecat de peste două decenii din sat, la vremeaprimilor fulgi de nea, mă copleşesc nostalgiiletudorene. Perioada anilor 1975 – 1987, în care amlucrat la Şcoala „Tiberiu Crudu” din Tudora, mi-amarcat definitiv existenţa. Acolo m-am format cadascăl, acolo am întâlnit oameni şi obiceiuri, cumrar poţi afla în altă parte. Au fost ani grei, cu multe(poate chiar prea multe!) lipsuri şi raţionalizări,locuiam în gazdă, mâncam prost, dar eram tânăr şi(…). Nu de puţine ori, mi s-a reproşat că „mi-amîngropat tinereţea” stând atât de mult la Tudora .Am negat de tot atâtea ori şi, încă, mă încăpăţânezsă susţin contrariul. După 12 ani, m-am întors deacolo cu nimic (material), dar cu o bogăţie desentimente care se dovedesc, iată, inepuizabile. Şimă aflu (deja!) către asfinţitul vieţii…

Am scris mult şi de toate, la Tudora. Am scrisdespre oameni, locuri şi fapte, dar am şi citit enorm.Bunii mei prieteni, Mihai Ciupercă şi Mitică Cepoi,bibliotecari, m-au uitat adesea, târziu în noapte,printre rafturi, cufundat în lectura vreunei cărţi, pe

care n-o abandonam decât după ce îi voi fi parcursşi ultima pagină. Nu cred să fi existat noutateeditorială, intrată în bibliotecă, pe care să n-o firăsfoit şi, dacă se dovedea demnă de interes, să n-ofi citit.

Dar, am mai spus-o şi în alte rânduri, despreTudora am adunat, în suflet şi pe hârtie, material câtpentru o carte. Şi tot ar mai rămâne ceva pedinafară…

Sunt om de şcoală, cam de modă veche,recunosc, dar nu am temeinice motive de jenă (!).Îmi plac, apreciez lucrurile rămase de la generaţiiletrecute, sunt încântat să mă aflu în preajma uneicărţi, a unor documente, acte sau obiecte arhaice,sunt fascinat de modul de redactare, dar şi de scrisulde mână, caligrafic, întâlnit în textele vechi.

De aceea, în rândurile ce urmează, vreau săprezint şi cititorilor revistei „Tara de Sus” un caiet.Un „Ca(i)et de folclor”. Îl am din perioadatudoreană, de care tocmai am vorbit în lungaintroducere la acest material. Caietul l-am primit de

Al. D. FUNDUIANU

Despre un „Caiet de folclor”(şi o pasiune niciodată ascunsă, dar mereu redescoperită)

Creaþie literarã

28

la distinsul învăţător, Mitică Cepoi, şi provine de lao rudă , stabilită undeva prin zona Dornelor,Suceava. Este de spus, în primul rând, că acest caietîntruneşte, cu prisosinţă, atributele semnalate cevamai sus. Este vechi, este scris impecabil caligrafic, cutoc şi peniţă cu cerneală de culoare neagră, învechea ( şi…noua! ) ortografie, cu î din a şi esteimprimat la „Librăria SOCEC & C.S.A. Bucureşti”.Caietul, de prin anii 1920- 1925, este în fapt oculegere de nestemate populare, adunate din „gurapoporului din comuna Grămeşti, judeţul Dorohoiu”,de către un pasionat folclorist, pre numele săuVasiliu C. Pahomie (!).

Caietul este structurat, metodic, pe câtevasecţiuni distincte:

1. Descântece ale poporului român2. De-ale copiilor3. Obiceiuri şi credinţe4. Strigături – Chiori ( jocuri, cumătrii, mese

mari etc) adunate din gurile flăcăilor şi bătrânilor5. Cântece şi cuvinte bătrâneşti6. Proverbe – zicători7. Ghicitori şi cimilituri.La majoritarea textelor, autorul, ca orice

culegător autentic, notează sursa, numele şiprenumele, vârsta celui de la care a aflat informaţia,uneori făcând şi menţiuni de genul „Cules de mine,Pah. C. Vasiliu, 10 aprilie 1925”

Pentru delectarea cititorilor, voi „ilustra”materialul de faţă cu măcar câteva detalieri deconţinut. Nu voi prezenta texte ample,”descântece”(de bube dulci, de orbalt etc.) şi nici aspecte din„jocul copiilor”, ci mă voi opri la câteva „obiceiuri şicredinţe” – unele, şi nu puţine – cunoscute dincărţile tipărite, dar eu le transcriu din caiet (fără a-mi pune problema… cine a fost mai întâi, oul saugăina ):

„Câte stele sunt pe cer, poporul crede că tot atâteasuflete sunt pe pământ şi când moare cineva îi cadeşi steaua.”

„Când se lasă un păianjen pe capul cuiva, se zicecă o să aibă oaspeţi.”

„Mai demult ciobanii puneau sare arsă în rănilepricinuite de colţii lupilor”.

„În ziua Sfântului Andrei, spre seară, se ungîncheieturile uşilor şi ferestrelor cu usturoi pentru aalunga lupii, care în acea noapte se apropie de caseleoamenilor”.

„Nu e bine să strigi găinile la mâncare în ziua deAjun, căci le va lua uliul”.

Iată şi câteva proverbe şi zicători populare:„Omul sfinţeşte locul, nu locul pe om”.„Sârguinţa este mama norocului”.

„Semeni cu lacrimi, culegi cu bucurie”:„Pe un cap bun stă bine şi o căciulă ruptă”:„Până la anul, multe capete vor rămâne fără

căciulă !”.„Mai bine să te culci flămând, decât să te scoli

dator”. ( Vai de F.M.I.-ul şi de guvernanţii noştri ! ).„Strigăturile şi chiorile”, la jocuri şi ospeţe („mese

mari”), sunt pline de umor, ironie şi sarcasm,menirea lor fiind cea de a întreţine atmosfera deveselie şi bună dispoziţie.Iată, câteva:

„Câte fete-s cu cojoc / Pe toate vreau să le joc / -Cine dracu’ le-o juca / Că-s de-o seamă cu mama!”.

„Foaie verde de mărar / Fă-mă, Doamne,pădurar/ Iar pe mândra viorică / S-o culug de pepotică”:

„Cântă cucul, se roteşte / Ca mândra când segăteşte / Si-şi răsfiră penele / Ca mândrasprâncenele”.

„Foiliţă şi-o para / Daţi paharul la tabla / Că n-am când vă aştepta / Căci m-aşteapt-o copiliţă / Să-i pun mâna-n sân, la ţâţă !”.

Dar, când „lelea” nu-şi făcea treaba gospodăreşte,era imediat taxată:

„Strânge-ţi, lele, rufele / Că-mi sperie câinele /Lele, cu rufele tale / Mi-ai băgat căţeaua-n boale”.

Sau când hărnicia e străină de om, iată ce iese:„Cat la lună, luna-i sus / Nici un fir pe fus n-am

pus / Cat la lună, luna-i jos / Nici fus de tors n-amtors / - Toarce furcă şi tu fus / Eu mă duc lacrâşmă…sus!”.

Iar pentru final, am ales o ghicitoare, desprinsăparcă din realitatea imediată :

„- Ce e greu peste bordei ?” ( Birul !).…şi un vechi „obicei”:„ Primăvara, este bine ca, atunci când vezi furnici

pentru prima dată, să înghiţi o furnică. Aşa vei fiharnic şi iute tot timpul anului (…)”. Chiar, bunobicei ! Asta ar putea fi obiectul unei ordonanţe deurgenţă, acum, la vreme de criză !

…Iar dacă ni se întâmplă, fie şi din când în când,să ne mai amăgim că lumea a început şi se sfârşeşteodată cu noi, n-ar strica să facem un drum, ocălătorie undeva „la ţară”. Si să cotrobăim prin celeunghere, pe unde stă pitită – sub cea mai concretăformă – veşnicia !

Evident subiective, însemnările de mai sus se vora fi ( şi ) un îndemn adresat altor colecţionari saupasionaţi de folclor şi artă populară de a „ieşi” lalumină şi a ne împărtăşi despre preocupările şipasiunile dumnealor. Poate chiar în paginilegeneroasei reviste „Tara de Sus”.

Creaþie literarã

29

Costel ZĂGANElegie desupravieţuireDoamne iar am încurcat-oviaţa mi s-a dus la dracu’şi-i spun morţii adoratode-azi cu tine îmi fac veacul

Viaţa mea s-a dus la dracu’doar iubirea o sus-ţinedacă aude pitpalacul totuşi moare de ruşine

Când iubirea mă susţineîi zic morţii adoratonumai mort îmi este bineDoamne cum am încurcat-o

Viaţa mi s-a rup în patruca o piesă vai de teatru

În numele şi-nprenumele matalebădieVă cam ţineţi de poveştipoate să se rupă creangacopilărie iată ultimele veştifulgii vor cădea gratuit toatăiarna

Poate-o să se rupă creangaDoamne-i doldara de stelefulgii duc pe sus targacu mireasa iluziei mele

Doamne-i doldora de stelecopilărie ţinta mea eştide tine mi-s lacrimile grelehai şi spune-mi iar poveşti

Şi viaţa şi moartea treacă-meargăîn numele şi prenumele lui IonCreangă

Exerciţiu de blestemSă nu mai ard produc cenuşăsă nu te bat la cap că nu e uşă

Să nu scot gheara nu-s pisicăsă dau din coate când mi-e frică

S-arunc aureola asta-i frunte

să merg odată dacă-s munte

Şi iarba-i iarbă nu hârtiesă o cosesc nu pentru/-a scrie

Voluptate la limităParcă minunea s-ar producezâmbiţi am încă un necazdeşi nu m-au urcat pe crucear face-o verbele chiar azi

Zâmbiţi am încă un necazîn loc de cuie semne de-ntrebareîn loc de palme pe obrazcuvinte cu ieşiri la mare

În loc de cuie semne de-ntrebaredeşi nu-s exilat pe crucee bun şi-un epitet la întâmplarepoate minunea s-o produce

Zâmbiţi păi ăsta nu-i necazsă-nveţi să mori doar în extaz

Opţiunea destinuluiDă în muguri crucea pemormintehăt în jos la morţi e primăvarăsă păşim copii cu luare-amintedacă vrem pământul să nu doară

Hăt mai jos la morţi e primăvarăparcă se aude-n ierburi cuculcântă în fântâni parc-o vioarăvai ce umbră crudă are nucul

Parcă se aude-n ierburi cuculsă zburăm copii cu luare-amintesoarele prin nori îşi plimbăplugulcrucea dă în floare pe morminte

Hăt mai jos la morţi e primăvarăsă trăim ca moartea să nu-idoară

Ora zero asingurătăţiiCu smerenie de vulpemă întrebi mă rog ironiccupa cine ţi-o va umplecând ţi-e pat al meu ceasornic

BLESTEM Foaie verde vioreaIlenucă draga meaCe n-aş da sa fii a mea !Dar nu pot, că te-a furatMiticanul ghiaurul,Ghiaurul balaurul,Şi te-a dus în cuibul luiÎn mijlocul târgului.Te-a ferecat ca pe-un hoţCa de-acolo să nu poţ’Pân’ la mine ca să viiÎn brăţucă să te ţii.Dulce botişor să-ţi dauVăleleu şi hau, hau, hau.Pulpişoara să-ţi mângâiCu săruturi zeci de miiOf, of, of şi iarăşi uf…Ce să fac, und’ să mă duc ?De-al tău om să te dezlegŞi de mine să te leg.Miticanul draculuiSpaima necuratului,Ciorile de-ar fi să-l pupeBurduhanul să i-l umpleCu ulei fiert clocotitSă-l sature de iubitMânca-l-ar tumorileBufniţa şi ciorileSfoara gâtul să i-l legeFoc aprins pe unde-o mergeHuiduit cu pietriceleNoaptea-n cap să-i pice steleHingherul să nu mi-l scapeCapu-n patru să i-l crapeŞi în ţapă atârnatSă îl pună la uscat,Inima-i cenuşă fieNimeni lume să nu ştieC-a bătut doar pentru tineŞi m-a-ndoliat pe mine,La primărie de vineSă te ia acas’ pe tine,Iau baltagul din chimerŞi ţi-l transform în piper.

(Culeasă de Ştefan Popuşoi,bibliotecar din Broscăuţi)

Etnomuzicologie ºi coregrafie

30

NINA VICIRIUC –FRUMOASA MOARTE A CELOR DOIBĂTRÂNICitindu-i piesele am rămasimpresionat de abilităţile eiscriitoriceşti, de discreţia, dar înacelaşi timp de autoritatea cu careîşi conduce personajele pe celedouă paliere existenţiale ale firiiumane: ficţiune şi realitate. Suntmomente când translarea întrelumi devine aproape insesizabilă,personajele intră de multe ori sub«sindromul» absurdului, dar fărăa păcătui prin vreun exces,atmosfera rămâne clară de laprima la ultima frază. NinaViciriuc nu se lasă strivită desuflul celor doi titani aidramaturgiei universale, mă referla Samuel Beckett şi la EugenIonescu, care au dominat acelevremuri, a reuşit să se exprimesingular, să-şi proiecteze talentulîntr-un spaţiu inervat de propriileei trăiri - absurdul, pe care l-acultivat, e de altă respiraţie faţăchiar de al colegilor de generaţie.

Lucian Alecsa

GELLU DORIAN –ALUNGÂNDTRISTEŢEA, CA PAGANINI

Cartea a apărut la Editura Bru-mar, Timişoara.

(...) „dacă cimitirul liubovuluiacestuia e vesel, lacrima lui GelluDorian – din cartea Alungând tri-steţea ca Paganini – e amăruie,când nu strălimpede şi aspră ca ovodcă, – iar multele diminutiveprin care e descris „trupşorul”femeilor (sau femeiuştilor) iubitepar a fi, aici, nu atât semnul uneiconcupiscenţe à la Conachi, Văcă-reşti, iproci, iproci, cât unul, maicurând, al compasiunii faţă de gin-găşia cea lesne vulnerabilă a lui, –ca în cutare versuri de Villon:„Corps femenin, qui tant es ten-dre,/ Poly, souef, si précieux,/ Tefaudra il ces maux attendre?...”

Şerban Foarţă

GELLU DORIAN – O LUME DE LEPĂDAT

Pe pietonalul din centrul ora -șului Botoșani se perindă, în -chipuită prin reducerea la scară, oparte a societății românești post -decembriste, mereu deam bu lantăîn căutarea unui rost și ne știindîncotro se îndreaptă. Este o lu mea foștilor și actualilor pri vi legiațiși vitregiți aflată, vai!, în tranziția

eternizată și resimțită felurit. Înaceastă „lume de lepădat“, unsecurist în rezervă, încercat desentimentul inutilității și cuteama de scoaterea la iveală adosarelor CNSAS și, implicit, acrimelor sale, își verifică nostalgicvechile reflexe profesionale.Alături îi sunt, nutrind acelașidestin, foști colaboratori șiturnători, dar și alți șantajați oricorupți care pot (și) acum acționasub acoperire. Din insula noastrăde latinitate scufundată înoceanul slav, privirile roman -cierului sunt aruncate și însprepeninsula italică prin intermediulunei moldovence oneste, aflată încăutarea unui tărâm al făgă -duinței. Gellu Dorian întreprindeo reușită analiză „contrastivă“ atraiului din România și RepublicaMoldova – două țări surori de -vastate de mizerie morală șisărăcie împânzite de rețele alecomercializări clandestine, dar acăror salvare stă în primul rândprin contrazicerea vorbei ro -mânești care ne învață că nutrebuie să facem târg cu nea -murile.

Vasile Spiridon

CĂRŢILE SCRIITORILOR BOTOŞĂNENI, ÎN 2009


31

MARIA BACIU – Et inArcadia EgoNumai eu, tu şi noi, împreună,suntem filele Cărţii acestui Neam!Nu trebuie să neglijăm lecturanici uneia dintre ele, pentru că amfi nedrepţi, iar Istoria noastră artrăi faze de eclipsă. Pentru cei caren-au cunoscut comunismul dinRomânia şi nu l-au trăit pe pielealor, nici un efort nu e prea mare casă vrea să înţeleagă cum au trăitsemenii lor într-o perioadăinumană, de bestialitate, dedistrugere a valorilor umane prin

crime, batjocură, ticăloşii, cândAdevărul şi Dreptatea erautorturate în puşcăriile comuniste,iar cinismul, prostia, violenţa,dispreţul, însoţite de braţul vânjosal Securităţii, „ajustau” existenţanoastră. Comunismul a însemnatun atentat la Marile Valori!Suntem datori faţă de Ele, şi maiavem obligaţia să lăsăm celor cevin o Carte de Istorie a Românieicu filele nepângărite şi nepătate!

Maria Baciu

DORIN BACIU –TATĂL NOSTRU DESUB PĂMÂNT„Asta e viaţa, gîndi el adânc, atât

de adânc încât nu mai văzu cum eviaţa, ce este ea, cum trebuie să fieşi multe altele. Vinul galben şidulce ca mierea, şi fratele îndârjit,şi femeia lui care începuse săîmbătrînească, şi munca defiecare zi, opt ore pe zi, dimineaţala prânz şi noaptea. Viaţa curgea,venea din urmă, trecea şi înaintealui şi în această curgerenecontenită Alecu dorea săgăsească un punct de care să-şiagaţe sufletul lui de ţăranurbanizat” – spune, la un momentdat Dorin Baciu în romanulpublicat anul acesta la Editura

Agata din Botoşani, urmândaceeaşi temă pe care a tratat-o înmai toate cărţile sale: Concertinaugural, 1972, Vindereatrupului lui Ion Sticleţ, 1979,Pământul negru, 1981, Pasăreapre limba ei, 1986, FrumosulParaniv, 1997, Vine TrenulPrincipesa, 2003 şi Mistereleplanetei ASA, 2005.

VICTOR TEIŞANU –ELEGII ŞI EXTAZE„ Un murmur liturgic şi inefabilpoetic, o hieratică plângere afiinţei ce robeşte în miezu-i„necesara doză de revelaţie” ainiţiaţilor, o coroană de spini(tulburătoare artă poetică, acestpoem!), o chemare persuasivă, înîmpărăţia Cuvântului, un refrenobsesiv al nerostirii, un ecouînsingurat al marii treceri care nepregăteşte prin puterea Verbuluipentru un dincolo tălmăcitor deorizonturi simbolice, un colindritualic îngânat „singur/ ca otaină a judecăţii”? Ce este, înfond, ceremonia scrisului pentruacest „suav cântăreţ/ biruit/ într-obună zi/ de iarba câmpiei”? Poatenumai o fărâmă de suflet, înzidităîn credinţa că biruitor poţi fi„doar învingând/ zborul de subpământ”! – afirmă Valeriu Stancupe coperta patru a recentei cărţide poeme semnată de poetuldărăbănean.

DUMITRU NECŞANU– LABIRINTUL GOL„ Poezia lui Dumitru Necşanu aretensiunea vaselor chinezeşti dincare, dacă se sparg, fiecare ciob setransformă într-o pasăre gureşăsau într-un fluture care poartăstropi de venin pe aripi. Este unpoet adevărat care scrie rar şibine, fiecare poem e un micscenariu din care se pot dezvoltadrame posibile, ca la Kavafis sauBorges.


32

Scriind „despre” cu o detaşareamară, cu o asumată indiferenţăla consecinţele fiecărei clipe careexplodează în carne şi în suflet,viaţa din preajmă, cu toaresubînţelesurile şi neînţelesurile ei,pare să fie concluzia la oeternitate ratată.” – îl prezintă cugenerozitate pe recuperatul poetbotoşănean, Dumitru Necşanu,revenit în forţă cu o nouă apariţieeditorială în acest an, la EdituraConta din Piatra Neamţ, după ce

în 2007 a ieşit cu mult-așteptatulvolum Omphalos, care a obţinutPremiul pentru debut al FilialeiIaşi a Uniunii Scriitorilor dinRomânia.

MIHAELA ARHIP –LIBERTATEA UNUICONDAMNAT LAVIAŢĂPoeta Mihala Arhip, profesoarăde limba română la un liceul dinBotoşani, cu o parcimoniecontrarie dorinţei unora dintreconfraţi de a publica an de an câteo carte, vine cu cea de a douacarte a ei – Libertatea unuicondamnat la viaţă, Ed. Axa,Botoşani - , confirmând talentulşi discreţia cu care doreşte să seafirme. Cităm poemul de pe

coperta 4:” Cât de tare/ ar trebuisă fie credinţa/ ca/ din piatrăseacă/ să văd cum răsare/ înaltă,subţire, vie,/ o floare/ numaigândindu-mp:/ dacă?...”

ADRIAN JACOTĂ –FURIA ILUZIEI

Dacă Adrian Jacotă va uita for-mula poetică din prima secţiune şiva continua pe această formulă, areşanse să atragă în mod serios aten-ţia cititorilor moderni de poezie şimai puţin a celor ce au nevoie dezorzoane prozodice şi stări lacri-mogene, fals încrîncenate. Dar aşacum ne anunţă în ultima secţiune

a cărţii, intitulată conform găsel-niţei menţionate mai sus-„…ama-rei T” - , se pare că poetului îi suntdragi versurile în stil clasic şi credecă ele îl reprezintă, chiar dacă înaceastă secţiune poeziile în stil cla-sic alternează cu cele în vers alb,dintr-o dorinţă a autorului de apropune cititorului alternative deviitor. Poate?. Noi credem, totuşi,altceva şi-i recomandăm reţeta dinsecţiunea a doua, chiar dacă paremai puţin caldă, mai puţin spu-moasă, nervoasă şi aşa mai depar-te.

Gellu Dorian

DIANADUMITRACIUC –SUNT CA SA FIU

Cartea Dianei Dumitraciuc –Sunt ca să fiu se încheie promiţătorcu un poem demn de remarcat:”îmi pun rochia/ realizez că nu-inimeni/ să-nchidă fermoarul/ tecaut pe fundul sticlei/ nu nu eştiacolo/ doar umbra asta se roteşte

în jur/ o limbă de ceas tot mai gră-bită/ pînă timpul se strînge ca opînză/ o rochie ce-mi intră înpiele/ şi nu-i nimeni/ să deschidăfermoarul// încă o sticlă şi revin/să mă destram pînă la os”. Un


33

poem al singurătăţii şi disperăriipoetei, în a cărei carte găsim spe-ranţa unei promisiuni poetice deviitor.

Gellu Dorian

LUISA ŢUCULEANU –JOACA DE-A ZEII

După câteve premii obţinute laConsursul Naţional de Poezie şiInterpretare Critică a OpereiEminesciene „Porni Luceafărul...”,Luisa Țuculeanu din Conceşti,judeţul Botoşani, acummasterandă la Iaşi, în filologie,debutează la Editura Axa cucartea „Joaca de-a zeii”, o carte

elegantă, în care pozia îşi găseştecăile feminine de ieşire în lume,cu o sensibilitate accentuată şi oatenţie mărită a stilului:”Un cercde ape şi lumină/ Cuprinde valeaminţii,/ Lucirile-i de jar şi praf./Ne arde şi ne-alungă-n valuri,/Strivind lumescul măsurat,/Chemarea din adânc lăcaş,/ Adusîn faţă sacur ceas.”

NICOLAE CĂRUNTU –ETERNUL FEMININ şi DINCOLO DEDINCOLODupă o pauză destul de mare de laprima carte, publicată cu mai bine dezece ani în urmă, dorohoianulNicolae Căruntu publică anul acestaEditura Adi Center din Iaşi douăcărţi de poezie, din care cităm: -dinEternul efemer: „Aerului/ nu-itrebuie aer/ ca să reziste/ El sieşi îşieste/ suficient.../Doar numai/ prinmine/ tu exişti/ cu adevărat.../Tuprin aer vii/norlam şi firesc-/ exactcum ai păşi/ de drumuldrept.../Aerul/ ca să fie aer/ arenevoie/ numai/ de oameni!”(Întrebare reflexivă). Şi din Dincolode dincolo: „Viaţa-i/ ca un tren îngară;/ cu toţii/ coboară.../Toţi urcă/aceeaşi scară/ nimeni nu-i/ pedinafară...” (Viaţa).„Arta poetică a lui Nicolae Căruntudenunţă, la modul explicit,adaosurile inutile, ce vin să sufoce

natura primă, indinspensabilăautocunoaşterii. Iar dacă, înpuritatea ei, nu mai poate fipercepută decât în sânul naturii vii,poetul nu se refugiază, cu totul,departe de istorie şi de oameni;realitatea aparenţelor este la fel degrăitoare ca aceea a esenţelor.”-spuneCiprian Voloc, în postfaţa cărţiiDincolo de dincolo.

LUCIAN ALECSA - DEVEGHE ÎN LANUL CUMOROI

O nouă carte de poezie a poetuluiLucian Alecsa a apărut la EdituraLimes din Cluj, carte care continuăîntr-o oarecare măsură linia tragic-meditativă din ultimele două aparițiieditoriale. Cităm:„În gramatica deșertuluioaza e o silabă atee ca „Nu“e ţâţa nimiculuiplină ochi cu deşeuri aluvionareşi multă, multă salivă de struţ„câţiva stropi de alintîn craterul morţii sunt egali cu zero“aşa şopteşte Fata Morganapoticninduţi limba pe fruntea diavoluluisleit de puteritras în ţeapă de măscăriciul orbe dragoste şi ispită la mijlochormonii argintii aprind burta nisipuluisterpîn fracţiuni de secundă aburi carnaliîneacă deşertul în verdeinima cerului plesneşteca o ploşniţă acrită de viaţăîn gramatica Universului s-a stins o ulti-mă stea.


34

Mişcarea corală în judeţul Botoşani a exis-tat cu mult înainte de înfiinţarea judeţu-lui ca unitate administrativ – teritorială.

Arta interpretării corale, ca oricare dintre celelaltearte, face parte din spiritualitatea unui popor, a unuineam omenesc.

Dacă meşteşugurile, arta naivă, jocul popular, facparte din îndeletnicirile frumoase ale omului, cânta-rea în grup este la fel de importantă ca şi talentul şiexpresivitatea rapsodului popular sau a cântăreţuluide la strana bisericii.

Fie că au în repertoriu muzică populară, laică saubisericească, grupurile corale, la început pe voci egale,iar apoi pe voci divizate, îşi au adânci rădăcini istori-ce pe teritoriul judeţului Botoşani. Fără a face uz deexemple statistice, mişcarea corală se constituie ca unfiresc şi evident fapt socio – cultural, ca un fenomende spiritualitate umană.

Că îşi are obârşia la sate sau la oraşe, este greu deprecizat devenirea acestei mişcări corale. Cântarea îngrup se poate aprecia ca fiind o formă spontană deexpresie artistică, prilejuită de anumite sărbători şiobiceiuri populare de peste an sau cele de la încheie-rea anului calendaristic; dar şi cele legate de momen-tele importante din viaţa omului: naşterea, căsătoria,moartea. Fiecare din acestea pot constitui prilejuri dea sublinia importanţa momentului prin cântări voca-le de grup specifice, aparte.

Cântarea vocală organizată presupune cu sigu-ranţă existenţa unui leader, a unui instructor vocalînzestrat cu bune calităţi interpretative şi apreciat decei din jur şi ca organizator cu iniţiative specifice.

Pentru a aprofunda şi înţelege mai bine existenţaşi parcursul în devenire istorică a acestei mişcări cora-le în spaţiul judeţului Botoşani, trebuie să facem odepartajare a grupurilor corale în interiorul lor, otipologizare a lor, având drept criterii: numărul depersoane, de femei, de bărbaţi sau mixte, repertoriul,mod de interpretare, cu sau fără acompaniament (acapella). Astfel, vom deosebi grupuri vocale folclori-ce, cu un număr relativ mic şi variabil de persoane(până la 15 persoane) cu repertoriul de cântece popu-lare, cu o interpretare la unison sau la două voci; gru-puri vocale mixte sau de voci egale, cu un număr maimare de persoane şi repertoriul îmbogăţit şi diversi-ficat; coruri sau grupuri de voci egale, de femei sau debărbaţi (bărbăteşti), cu o cântare la 2 – 3 voci şi unrepertoriu eterogen, alcătuit din piese folclorice,

patriotice sau din literatura muzicală universală;coruri mixte (pe patru voci), cu sau fără acompania-ment, cu un repertoriu foarte diversificat, funcţie deopţiunile dirijorului şi de potenţialul artistic de inter-pretare al coriştilor.

Evident că pot exista formaţii sau grupuri coralenumeric foarte mari sau foarte mici, cum ar fi cvar-tete, cvintete, sextete ş.a., de factură clasică saumodernă.

La o privire retrospectivă şi sinoptică se poate con-stata că, la începutul anilor 70, în judeţul nostru exis-ta o mişcare corală efervescentă şi foarte serioasă. Sta-tistica ne arată că erau 25 de coruri mixte, orânduitepe tot cuprinsul judeţului, de la Santa Mare la Dersca,de la Vorona la Cristineşti.

Între acestea existau formaţii cu un număr varia-bil de persoane, de la 35 până la 80 de membri.

Merită să amintim acum numele unor reputaţiprofesori – dirijori care au ostenit şi au dat strălucireunor adevărate corale în teritoriul judeţului nostru,precum regretaţii Gheorghe Cojocaru (compozitor),Gheorghe Timofti, Vasile Nistor (Dorohoi) şi Ghe-orghe Fusa (Dersca), ca şi Ştefan Popuşoi (Broscăuţi),Paula Olaru (Ştefăneşti), Dionisie Pădureţ (Vorni-ceni), cât şi profesorii Nicolae Ursu, Constantin Zăi-ceanu şi Viorel Mărâi din Botoşani.

În paralel mai existau încă 16 coruri de voci egaleatât în oraşele din judeţ, cât şi în localităţile Cristeşti,Curteşti, Dângeni, Gorbăneşti, Hudeşti, Roma, Ungu-reni, Vorona, Tudora; tot pe atâtea grupuri coralemixte sau de voci egale mai fiinţau în arealul botoşă-nean.

În privinţa grupurilor vocale, folclorice sau patrio-tice, putem afirma că nu există comună din judeţ încare să nu activeze o asemenea formaţie. Ba mai mult,erau grupuri vocale şi în satele aparţinătoare comu-nelor. Este de la sine înţeles că, acolo unde există oformaţie corală, în mod obligatoriu trebuia să existeşi un grup vocal. Se face simţită prezenţa tot mai efi-cientă a absolvenţilor liceului pedagogic unde l-auavut ca mentor pe distinsul profesor Gheorghe Cojo-caru. De asemenea, nu se poate contesta influenţacovârşitoare care a avut-o festivalul „Cântarea Româ-niei”, ce a determinat de multe ori forţat înfiinţareade noi formaţii corale, asigurând în acelaşi timp şicadrul competiţional de existenţă şi evoluţie a aces-tora.

Dar se constată cu regret că revoluţia de la 1989 a

Constantin LUPU

MIŞCAREA CORALĂ DIN JUDEŢUL BOTOŞANI


35

produs şi determinat o involuţie bruscă a mişcăriicorale din judeţul nostru. Şi nu este un fapt izolat, elputând fi generalizat la nivelul întregii ţări.

În ultimii douăzeci de ani nu se mai poate vorbidespre o adevărată mişcare corală în judeţ. A dispă-rut acea emulaţie necesară care să contribuie la exis-tenţa acesteia.

În loc de concluzii:Fără a pronunţa neparticiparea factorilor culturali

puternici de la conducerea judeţelor, mişcarea cora-lă a suferit un declin mediatic şi procesual de amploa-re. Se declină de foarte multe ori scuze ce acuză,uitându-se binecunoscuta deviză că „Omul sfinţeştelocul!” Cum s-ar putea eluda activitatea artistică fărăprecedent a unor profesori de muzică din municipiuşi nu numai, precum Gheorghe Cojocaru, GheorgheTimofti, Nicolae Ursu, Viorel Mărâi, Alexandru Şte-fănescu (Darabani), Nicolae Guragata (Hudeşti) sauPaula Olaru (Ştefăneşti)?

Câteva repere pentru revigorare a mişcării corale

din judeţ:- monitorizarea formaţiilor corale existente în teri-

toriu şi „resuscitarea” potenţialului artistic;- convocarea unor întâlniri – lecţii cu instructorii

de formaţii corale din judeţ în care să se decline sta-rea actuală a mişcării corale;

- fundamentarea şi organizarea unor cursuriperiodice de specialitate prin Şcoala de Arte şi Mese-rii, pentru instructorii - dirijori de formaţii corale dinjudeţ, participarea acestora la importante festivaluricorale tradiţionale din ţară;

- consfătuiri de lucru, judeţene şi temporale cuinstructori – dirijori de formaţii corale; schimburi deexperienţă (coparticipare la varii manifestări artisti-ce);

- ca eveniment, organizarea Tribunei „TÂNĂRULDIRIJOR”, în perspectiva evidenţierii tinerelor talen-te de învăţători şi profesori de muzică la conducereaunor noi formaţii corale sau de grupuri vocale dinjudeţ.

În lucrarea sa „SPECIFICUL DANSULUIPOPULAR ROMÂNESC” ANDREI BUCŞANîmparte dansurile populare din România în:

- dansuri locale, unele fiind găsite şi la alte popoare,dar făcând parte din specificul naţional (HORA,BRÂUL, SÂRBA etc.);

- dansuri româno – balcanice (HORA PE CÂRLIGE,GEAMPARAUA ş.a.);

- dansuri româno-central europene (POLCADREAPTĂ, ÎNVÂRTITA etc.);

- dansuri de provenienţă exterioară neasimilate şiasimilate sporadic (SÂRBA-N VALS, VALSUL, SOLOORIENTAL ş.a.).

Anumite tipuri de dans de salon de provenienţăoccidentală, dansuri populare la origine, au început săpătrundă la jumătatea secolului al XVIII-lea în marileoraşe europene, determinând schimbarea repertoriuluila curtea nobililor.

VALSUL provenit din Germania, cu uşoaremodificări a ajuns la sfârşitul secolului al XVIII-lea sădomine centrul şi răsăritul Europei.

Alt dans care pătrunde în saloanele din Europa estePOLCA, dans popular din Boemia. În unele ţări POLCApătrunde şi în repertoriul de dans popular al satelor.Acest lucru s-a întâmplat în Ucraina, unde ajunsesedansul dominant adaptat la specificul lor naţional şiRomânia unde POLCA a pătruns la început la populaţiagermană din Transilvania şi la românii din satele mixte,apoi în Moldova unde plecând de la câteva elemente de

bază ale dansului s-au creat o mare varietate de polci,pierzând în timp din caracterele iniţiale şi purtândulterior nume specifice româneşti. Pe teritoriul judeţuluiBotoşani întâlnim: Cumătriţa din Cristineşti, Ileana dinSînăuţi, Oira din Mihăileni, Poticnita din Dobârceni,Boghii din Sarafineşti ş.a.

Un alt dans popular polonez care a cucerit saloaneledin Europa, dar care nu a avut aşa mare trecere şi nici nus-a fixat definitiv în repertoriul curent, a fostMAZURKA. O formă locală este MAZURKA - joc cucăiuţi, din alaiul obiceiurilor de Anul Nou care sedansează în localităţile POIANA – VORONA şiSARAFINEŞTI – CORNI.

De un rafinament şi acurateţe aparte este POLCUŢA– joc de perechi pe care l-am întâlnit fără a fi vorba, cume şi firesc, de graniţe fixe, în subzona cursului inferior alrâului Siret în localităţile ZVORIŞTEA, DUMBRĂVENI,FÂNTÂNELE, LITENI, DOLHASCA din judeţulSuceava şi VLĂDENI, CORNI, VORONA, TUDORAdin judeţul Botoşani.

Tot cu acelaşi caracter, stil şi specific, dansulPOLCUŢA l-am localizat şi în comunele CRISTEŞTI şiCOŞULA.

De la prima vedere ne dăm seama că acest joc popularnecesită însuşirea unei tehnici avansate şi este executatde cei mai talentaţi „jucăuşi”. Dansul s-a impus cu ofrecvenţă constantă, atât în hora satului, cât şi înrepertoriul pentru scenă (VORONA, SARAFINEŞTI).Polcuţa este un dans mai nou (a doua jumătate a sec.al

POLCUŢA -un exemplu de acurateţe în dansul popular botoşanean


36

XIX-lea şi începutul sec.al XX-lea), având micidiferenţieri locale, dovedind prin această unitate acreaţiei populare a acestui teritoriu. Jocul POLCUŢA,preia forme de desfăşurare, de la jocurile de grup, uneleprezentându-se în formaţii geometrice ordonate –perechi în cerc, în semicerc sau în linie, iar altele înformaţii mai puţin geometrizate – perechi liberrepartizate în spaţiul de joc. Frecvent, se întâlneşte launele formaţii, perechi ce execută figuri solistice de ocomplexitate aparte (Formaţia de dansuri bătrâneşti aCăminului Cultural Vorona) ce apar în interiorulcercului sau semicercului.

Ţinuta caracteristică a acestui dans este cea „de doimoldovenească” (faţă în faţă ca la vals sau polcă). Cânddansatorii sunt prinşi lateral, de obicei fata este îndreapta băiatului. O ţinută caracteristică este cea în carebăiatul petrece braţul pe după umerii fetei.

Un caz aparte îl constituie POLCA – JOC CUCĂIUŢI întâlnit la Sarafineşti – Corni. Interesant estefaptul că acest joc îl execută şi fetele care se îmbracă încostumul naţional de băiat. Muzica este o melodiepopulară specifică executată de instrumente tip fanfară:clarinet, trompetă, tobă.

culegerea si transcrierea coregraficăIng. MIHAI CHELĂRESCU

BIBLIOGRAFIEOVIDIU BÂRLEA, Eseu despre dansul popular românesc, Ed.

Cartea Românească, Bucureşti, 1982ANDREI BUCŞAN, Specificul dansului popular românesc, Ed.

Academiei R.S.R, Bucureşti, 1971VASILE ANDRIESCU, Folclor coregrafic din judeţul Botoşani,

Botoşani, 1980VASILE şi SILVIA ANDRIESCU, Teatrul folcloric şi jocuri de

căiuţi din judeţul Botoşani, Botoşani, 1997AURELIAN CIORNEI şi MUREŞ GH. RĂDĂŞANU, Jocuri

bucovinene, Suceava, 1981

STRIGĂTURI

- Frunză verde trei scaieţi,La polcuţă măi băieţi.

- Altă foaie lemn sucit,Hai polcuţa pe-nvârtit.

- Stau trei zile nemâncat,Dar să joc pe scuturat.

- Să se audă peste văi, Ursăreşte pe bătăi.

- Frunză verde şi-o sipică,Hai băieţi la sita mică.- Şi pe-o mână şi pe alta,Ca la noi la Chiscovata.

- Frunză verde de sulfină,Cu polcuţa pe sub mână,Să jucăm o săptămână.


37


38


39


40


41


42

Sfârşitul acestei veri aadus, pe lângă tristeţeatrecerii încă unui ano-

timp pe care cu toţii ni-l dorimperpetuu, şi dispariţia unui omcare a iubit frumosul legat deviaţă, de artă şi de oameni.

Dispariţia domnului profesorAurel Dorcu a înseamnat pen-tru intelectualitatea botoşănea-nă o pierdere, în primul rând, aunui dascăl, care a avut acel harunic de a atrage pe oricine îiasculta pledoariile legate de isto-rie, literatură sau arte şi, în aldoilea rând, pe marele pasionatşi colecţionar de lucrări de artăplastică, dar şi de posesor alcelei mai bogate discografii demuzică preclasică şi clasică.

Pasiunea lui Aurel Dorcupentru pictură, muzică şi litera-tură a făcut ca simplul profesorde istorie, care a scos generaţiide elevi care acum îi poartă res-pectul cuvenit, să se facă remar-cat ca un adevărat critic de artă,nelipsit la expoziţiile de pictură,el însuşi adunând în colecţia sa

numeroase tablouri de inesti-mabilă valoare, tablouri ce potfi găsite în diverse lăcaşe de cul-tură, ca donaţii, cum ar fiMuzeul Judeţean şi MemorialulIpoteşti – Centrul Naţional deStudii „Mihai Eminescu”.

Instituţiile de artă botoşăne-ne – Teatrul „Mihai Eminescu”,Filarmonica, Galeriile de Artă„Ştefan Luchian”– au pierdut,prin dispariţia domnului profe-sor Aurel Dorcu, pe cel maifidel spectator. Unii spectatorivin dintr-o curiozitate sau dra-goste comună pentru cele petre-cute într-o sală de concerte.Aurel Dorcu, nelipsit de laniciun concert, venea, pe lângăfaptul că iubea necondiţionatcele petrecute acolo, ca un ade-vărat specialist, care explica şialtora comorile pe care numai elle înţelegea în totala lor frumu-seţe.

Profesorul Aurel Dorcu deţi-nea o pinacotecă şi o colecţie dediscuri cu lucrări inestimabile,unele din ele în mai multe inter-

pretări. De multe ori la prezen-tările domniei sale, în cadrulconcertelor lecţii sau audiţiilormuzicale prezentate la muzee,veneau chiar şi specialişti îndomeniu, pentru a asculta anu-mite lucrări muzicale în inter-pretarea unor renumite orches-tre, sigur, pe discuri, discuri pecare domnia sa le avea, fiind unadevărat colecţionar şi pasionatom de artă, discuri care nuputeau fi găsite oriunde şi ori-când .

Sunt fericit că la propunerealui Gellu Dorian şi a domnuluiprofesor, Centrul Judeţean pen-tru Conservarea şi PromovareaCulturii Tradiţionale Botoşani areuşit să-i editeze o carte – Insti-tuţii şi personalităţi de prestigiupe care le iubesc -, o carte în care,la fel, în dragostea lui pentruoameni şi artă, a descris viaţaunor mari profesori şi oamenide cultură din judeţul Botoşani.Totodată, pentru a face maiaccesibilă calea spre tainelemuzicii, a descris cu maremăiestrie viaţa unor titani aimuzicii culte, legate de dateleistorice ale timpului.

Acum, când „cortina” vieţii acăzut şi peste unul dintre ceimai împliniţi oameni de culturăai Botoşanilor, care şi-a jucatrolul vieţii, nouă, celor care l-amurmărit şi l-am admirat, nu nerămâne decât să ne aducemaminte cu drag de faptele lui şisă-l evocăm cu aceeaşi dragostecu care el a evocat fapte de cul-tură pe care le-a trăit.

Prof. ION ILIE

ADIO, DOMNULE PROFESOR

Tara de sus - 3-4_2009

Documents

Transcript of Tara de sus - 3-4_2009