Cela Neamţu – „ţesătoarea de lumină”

„ Dacă timp de secole femeile au fost împinse, până la un total anonimat, în umbra unor

nume celebre masculine, ca Jean Le Haze sau Gobelin, pentru ai numi doar pe doi dintre

aceştia, în secolul al XX-lea, ele ies din ce în ce mai mult în prim-plan. Artista Cela Neamţu este

una din dovezile acestei evoluţii.”(Klaus Klopschinski)

Începând cu munca ţesătoarelor de altădat, a acelora care ţeseau primele covoare pentru

perete, la fel de vechi precum tradiţia noastră ţărănească, înnobilate de măiestria lucrătoarelor din

mănăstiri şi din palatele domneşti acestea vor ajuge , în timp la splendoarea şi monumentalitatea

broderiilor liturgice şi laice prezente în tezaurul de la Putna1, precum şi în moştenirea

domnitorilor din secolele al XVI-lea şi al XVII-lea2. Tranziţia de la tradiţional la modern şi

contemporan, afirmarea acestui gen arhaic de artă, transfigurarea elementelor folclorice într-o

formă stilizată de expresie o datorăm, în lumea artei româneşti unor ilustre artiste, maestre ale

artei ţesutului şi aici le amintim pe Aurelia Gheaţă, Mimi Podeanum Maria Ciupe, Maria

Mihalache-Blendea .

Creaţia Celei Neamţu se situează în prelungirea perioadei de avânt a tapiseriei moderne

naţionale, de după 1950, inspirandu-se şi continuînd în acelaşi timp munca artistelor mai sus

amintite, impunând în arta decorativă românească o operă şi un stil, demonstrând că este un artist

„absolut”. Acest fapt o datorează educaţiei sale ( a absolvit Institutul de arte plastice „N.

1 Epitrahilul de la Putna (1469), dvera Înălţării Domnului (1484)m dvera Răstignirii (1500)2 Epitaful de la Cotroceni (1680)m epitaful de la Hurez (1695)

Grigorescu“ din Bucureşti, secţia artă textilă, clasa prof. Maria Pană Buescu, promoţia 1966)

precum şi vastei sale experienţe în diferite zone artistice cum ar fi imprimeul, design-ul

vestimentar, arta decorativă ca şi expresie a tridimensionalităţii, a ambientului şi spaţialităţii.

După o suită de încercări în aceste direcţii, artista revine la tapiseria bidimensională, tehnică care

îi aduce consacrarea în arta decorativă românească.

Opera sa artistică se remarcă prin reflexie şi spontaneitate, compoziţiile sale emanând

exuberanţă, inovaţie şi aparent improvizaţie. În spatele spectaculoaselor combinaţii de ţesături

inventate după vechile puncte de broderie tradiţională de la Putna, se află o disciplină exemplară

de analiză a formelor, a alternanţelor cromatice, a simbolurilor, în vederea obţinerii unui obiect

artistic de valoare care ne evidenţiază un continuu proces ascendent al creaţiei artistei.

„Ţesătoare de lumină” a fost numită datorită acestor alternanţe de culoare, minuţios

căutate şi cercetate, folosite în compoziţii în modul cel mai suav şi mai delicat, aducând lumina

ca şi efect de transparenţă şi plasticitate cromatică în lucrări realizate exclusiv din lână, un

material textil care din punct de vedere structural este opac, absoarbe în totalitate lumina. Totuşi

ea reuşeşte să creeze iluzia de reflexie a luminii în lucrări, de strălucire a razelor care par a se

reflecta pe obiectele prezente acolo.

Prin structură, ereditate, implicare totală în demersul creator, prin formare continuă şi

aspiraţie, Cela Neamtu îşi determină stilul în funcţie de motivaţia ideatică primară, de-a lungul

creaţiei sale se lasă provocată de o serie de cicluri care au o legătură aparte între ele, motivele şi

simbolurile primelor lucrări le regăsim ca şi sursă de inspiraţie pentru următoarele.

„ În tehnica tapiseriei practicate de mine - mărturiseşte Cela Neamţu – se pot distinge trei

mari drumuri:

- Un prim ciclu l-aş putea numi ciclul de lucrări dedicate jocului; obiecte derivând din

muralul-nomad şi înfăşurând, ca o joacă, corăbii şi zmee, pretexte ornamentale de

vocaţie decorativ-ambientală, folosind tehnica mixtă prin excelenţă, adică broderie şi

structuri transparente de fire, înlocuind suprafaţa compactă cu cea aerată (Corabie,

Zmeu, Icar, Joc pentru fiul meu, Fluture, Moştenire dacică, Izvor 12, Izvor 24).

- Al doilea ciclu de lucrări l-aş numi ciclul Hrisoavelor – în tehnica haute lisse. Ele

sunt imagini cu valoare simbolică, aluzii figurative, dominate de evenimente ale

istoriei (Câmpia Libertăţii, Hrisov 1600, Hrisov 1918, Hrisov 2050).

- Al treilea ciclu ar putea fi numit ciclul Florile cerului – tot în tehnica haute lisse.

Cultivând respectul şi dragostea faţă de tradiţia folclorică acest ciclu de tapiserii

reprezintă seria Păsărilor măiestre, imaginate de mine, ciudate şi învăpăiate. Sunt

aşa-zisele „verduri” moderne, apreciate şi dincolo de graniţele ţării, aflânsu-se astăzi

în diverse colecţii din Finlanda, Suedia, Germania, Franţa, Japonia, Olanda, Belgia,

Statele Unite”3.

De la primul ciclu în care artista abordează tehnici de tridimensionalitate, prin lucrări în

care îşi propune un joc de plin-gol, de suprafeţe ţesute şi zone de fire în care se evidenţiază

preţiozitatea fibrei naturale, torsiunea şi textura lânii în relaţie cu lipsa acestora, a zonei prin care

lumina poate inunda compoziţia, treptat, artista revine la bidimensional, la expresia clasică de

tapiserie, în care doar prin intermediul fibrei gândurile devin expresie plastică.

Tapiseriile monumentale care îmbracă zidurile sunt adevărate oaze de linişte şi meditaţie.

Subiectele abordate de artistă ne invită să pătrundem într-o lume a vegetalului, zoomorfului, a

simbolurilor creştine şi a istoriei neamului, într-un univers plastic inspirat din realitate şi trecut

print-un filtru liric, romantic, subliniat de căldura prezentă în firul de lână, de cromatica

dominată de tonuri de brun, cafeniu, ocru, gri, nuanţe obţinute prin colorare cu pigmenţi naturali,

de puterea de interpretare a subiectelor până la nivel de semn.

Cela Neamţu ne invită prin intermediul lucrărilor sale într-un spaţiu – continuare a

realităţii, în care vom fi fascinaţi de păsările sale, de ferestrele care ne fac legătura cu

spiritualiatatea şi lumina, de personajele din vremuri de demult care nu ne lasă să ne uităm

originile şi neamul. Sunt poveşti, vise, transpuse în compoziţii figurative şi non-figurative,

inspirate din momente trăite de artistă sau din momente păstrate în folclorul românesc, din emoţii

prezente în sufletul fiecăruia şi dorinţa de a descoperi divinitatea.

În cadrul operei sale artista se dedică unor teme majore care o fascinează de-a lungul

timpului: Păsările, Ferestrele şi Arheologiile, subiecte care odată cu trecerea anilor se transformă

în compoziţii complexe, adevărate spectacole ale tehnicii haute-lisse.

3 Dorana Coşoveanu – Cela Neamţu, regia autonomă Monitorul Oficial,

Pasărea este motivul folcloric specific Celei Neamţu . În compoziţiile sale păsările sunt

asemeni unor personaje, îmbrăcate somptuos, ele trebuie să lase privitorului senzaţia de zbor, de

înălţare, chiar dacă aparşin terestrului. Îşi fac apariţia timid în primele tapiserii ale artistei, în

perioada anilor 1978, 1979 şi începând cu anii 1980 se dezvoltă într-un adevărat ciclu de

compoziţii , o prezentare a unui spectaculos univers mirific, print-o bogăţie de tonuri şi

semitonuri prezente într-un joc al formelor nemaiîntâlnit în tapiseria românească a vremii.

Ne duc cu gândul la atmosfera de vis, o lume metaforică care porneşte de la dantelăria

aproape barocă a primului plan, profilată pe fundalul cu adevărat metafizic al unor coloane, care

sugerează atât arhaitate, dar în acelaşi timp şi deschideri către un orizont iluzoriu. Amintim aici

câteva titluri: “Bogheta”, “Pasărea soarelui”, “Pasărea tinereţii”, “Pasărea de pe coline” reunite

în mai multe expoziţii în ţară şi străinătate sub titlul “Păsările crângului”.

Zburătoarele artistei sunt, parcă personaje de basm, care se lasă admirate în toată

splendoarea lor cromatică, invită privitorul să observe modelarea gingaşă a firului de lână în

tonuri vegetale, asemeni scoarţelor ţărăneşti înbogăţite cu puncte de broderie atent alese ca şi

zone de interes compoziţional, toate îmbinate într-o armonie desăvârşită guvernată de raportul

dintre obiecte şi spaţiu şi dominate de grafismul specific tehnicii.

Tehnica haute-lisse se bazează pe acest grafism realizat cu ajutorul firului torsionat de

lână, prin treceri succesive între tonuri, de la un contur la altul, până la obţinerea formelor şi

petelor dorite, care alăturate crează senzaţia de pată de culoare. De asemenea putem observa în

această parte a operei sale artistice minuţiozitatea acordată atât detaliilor cât şi intregului,

convergenţa planurilor şi implicarea spaţială dintre realitate şi iluzie rezolvate într-o îmbinare

perfectă între tehnici (haute lisse şi broderie).

Dacă primele păsări ale Celei Neamţu sunt fie singulare în compoziţie, fie integrate într-

un peisaj abundant în vegetaţie, unde artista îşi etalează măiestria tehnică, odată cu dezvoltarea

pasiunii pentru zoomorf lucrările devin mai complexe, pline de simboluri şi semnificaţii. Este o

perioadă de trecere înspre un alt ciclu îndragit al artistei, cel al “Ferestrelor”.

În aceste lucrări păsările sunt în desăvârşită armonie cu ferestrele, sunt partea de

picturalitate din faţa arcadelor pline de vibraţii şi semnificaţii creştine, artista realizând aici un

melanj între temele favorite. Despre această dualitate a motivelor Simona Vărzaru scria : “Cu

timpul, motivele s-au întrepătruns, astfel că în pervazul ferestrei stau deseori minunate

zburătoare, ori se odihnesc între flori, aducând viaţă, prospeţime, în spaţiile reci de piatră… (Ele)

au adus deopotrivă surâsul, echilibrul şi optimismul zestrei spiritualităţii româneşti, rămânând

sub bolţile de piatră ale acelor locuri, ca un adevărat cântec de măiastră”4.

Treptat artista va trece din zona zoomorfului şi a vegetalului, spre simboluri , semne şi

semnificaţii profund creştine. Această trecere nu este o renunţare la temele de dinainte, este o

continuare a acestora.

4 Simona Vărzaru, Scânteia tineretului, Supliment literar artistic, 23 mai 1987

Fereastra, artiste o prezintă ca simbol al libertăţii, symbol al visării, simbolul Luminii, a

vieţii, a soarelui, este un leitmotiv provenit din fascinaţia spaţiului architectural. În aceste

compoziţii întâlnim orchestrarea unor elemente de tip simbolic, într-un fel de arheologie al

sacrului. Ne aduce spre vizionare o combinare între elementele esenţiale ale compoziţiei

( arcade, elemente zoomorfe şi vegetale), în diferite formule, creând mereu o atmosferă de

serenitate, de prospeţime, de sobrietate şi echilibru. Amintim aici câteva lucrări representative:

“Ferestrele crângului”,“Ferestre spre Ierihon “, compoziţii complexe atât din punct de vedere

artistic cât şi simbolic.

Toată această serie ne duce cu găndul la tapiseriile-verduri în care preia elemente specific

universului vizual al arhitecturii tradiţionale, ogivele ferestrelor medievale şi le combină într-un

echilibru atent calculat cu vegetaţia luxuriantă. Cromatica este una restrânsă, dar diversă prin

multitudinea de subtonuri folosite, întâlnim brunul, olivul, cafeniul, creând eleganţă şi

sobrietate.

Multe dintre compoziţiile “Ferestre”au o dimensiune impresionantă , aproape

monumentală, iar prin claritatea elementelor grafice folosite, prin juxtapunerea formelor

arhitecturale, prin geometrizare şi abstractizare artista reuşeste să creeze iluzia de tridimensional

printr-o tehnică bidimensională.

“Arheologie”, o altă serie îndrăgită de Cela Neamţu, se evidenţiază prin

supradimensionarea elementelor şi prin redarea tonurilor foarte aproape de cele întâlnite într-un

desen. În aceste lucrări grafismul liniei rezultă prin combinarea firelor în tonalităţi suave de

culoare care contribuie la melanjul între diverse elemente specific acestui domeniu. Compoziţiile

vin ca şi o continuare sau mai binezis ca şi o perfecţionare a Ferestrelor, lucrări în care Cela

Neamţu îşi pune probleme tehnice tot mai complexe. Cromatica este una aparte, culorile şi mai

ales tonurile de piatră susţin pe deplin subiectele abordate. Elementele arhitecturale, vasele

ceramice sunt redate în aşa fel încât te duc cu gândul la pastel şi grafit decât la firul de lână.

Lucrările acestei serii, şi amintim aici “Arheologie , Arheologie I, II III” au o atmosferă aparte,

un timp al lor, un timp uitat care ne revine acum in minte, asemeni unei schiţe.

Întreaga operă a Celei Neamţu se remarcă prin forma şi culoarea care subliniază

monumentalul în contrast cu elementele organice moi înconjurătoare, reuşeşte să comunice prin

simţul măsurii, al echilibrului şi simetriei cu elementele arhitecturale de interior, pe care le

înnobilează totodată. Este o artistă care a reusit să domine tridimensionalul prin bidimensional,

să creeze compoziţii de dimensiuni foarte mari în care să combine lirismul cu forţa de expresie,

să sublinieze senzaţia de inundare a luminii prin tonuri de culori exclusive natural puse în asa fel

în ţesătură încăt grafismul şi decorativul să fie într-o îmbinare perfectă. Tapiseriile sale ne

înconjoară de armonie, ne invită să descoperim lumi uitate, ne îndeamnă la visare şi la regăsirea

liniştii interioare şi exterioare în acelas timp. Ne aduce aminte de ceea ce înseamnă rabdare,

sacrificiu pentru perfecţiune, tehnică şi mai mult de atât implicare şi vocaţie.

Opera sa artistică a putut fi văzută în nenumăratele expoziţii realizate atât în ţară cît şi în

străinătate începând cu anul 1966 la Galeriile “Orizont” din Bucureşti şi continuând anual cu

expoziţii si participări la unele dintre cele mai de prestigiu concursuri în domeniul artistic în

Franţa, Germania, Statele Unite, Ierusalim, Belgia, Ungaria etc.