UNIVERSITATEA TITU MAIORESCU

SUPORT CURS

MANAGEMENTUL

PROIECTELOR EUROPENE

Lect. univ.dr. Lilian Onescu

Bucureşti

2014

MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE

1

CUPRINS

CUPRINS

PREFAŢĂ.................................................................................................................................3

Modul 1- UNIUNEA EUROPEANĂ: istoric, instituţii şi politici.........................................5

1.1.Etapele de constituire şi afirmare a Uniunii Europene .............................................5

1.2. Instituţiile şi Organismele Uniunii Europene ..........................................................8

1.3. Politicile Uniunii Europene:...................................................................................13

Modul 2 - MANAGEMENTUL FINANCIAR AL INSTRUMENTELOR STRUCTURALE

– PRIVIND PROGRAMELE CU FINANŢARE EUROPEANĂ.......................................22

2.1. Particularităţi ale perioadelor de programare a instrumentelor structurale............25

2.2. Instrumentele structurale ale Uniunii Europene în perioada 2007-2013................35

2.3. Modificări ale fondurilor post-aderare faţă de cele de pre-aderare.......................40

2.4. Instrumentele structurale utilizate în România în perioada 2007-2013.................42

2.5. Instrumentele structurale ale Uniunii Europene în perioada 2014-2020...............48

2.6. Obiective ale Uniunii Europene pentru perioada 2014-2020................................55

2.7.Instrumentele structurale utilizate în România în perioada 2014-2013..................75

2.7.1. Programul Operaţional Regional....................................................................78

2.7.2. Programul Operaţional Sectorial de Mediu.....................................................84

2.7.3. Programul Operaţional Sectorial Transporturi................................................85

2.7.4. Programul Operaţional Sectorial Competitivitate............................................87

2.7.5. Programul Operaţional Capital Uman.............................................................91

2.7.6. Programul Operaţional Capacitate Administrativă..........................................96

2.7.7. Programul Operaţional Asistenţă Tehnică.........................................................99

2.7.8 Programele Operaţionale în colaborare cu statele vecine, sub Obiectivul

„Cooperarea Teritorială Europeană”.................................................................................101

Modul 3 – MANAGEMENTUL PROIECTELOR – PARTICULARITĂŢI ALE

PROIECTELOR CU FINANŢARE EUROPENĂ..............................................................103

3.1. Proiectele, instrumente utilizate în vederea atingerii obiectivelor strategiei.......105

MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE

2

3.2. Tipuri de proiecte................................................................................................109

3.3. Durata de viaţă a unui proiect .............................................................................112

3.4. Managementul resurselor umane.........................................................................116

3.5. Particularităţi ale proiectelor cu finanţare europeană........................................121

3.5.1. Structura de management a unui Program Operaţional..............................121

3.5.2. Principiile programării şi implementării fondurilor nerambursabile.........123

3.5.3. Etapele specifice implementării unui proiect cu finanţare europeană.........124

3.6. Managementul riscului........................................................................................133

3.6.1. Factorii care conduc către expunerea la risc..............................................134

3.6.2. Etape parcurse în vederea diminuării efectelor riscului..............................135

Modul 4 – PROGRAME CU FINANŢARE NERAMBURSABILĂ ÎMPLEMENTATE ÎN

STATELE MEMBRE ALE UNIUNII EUROPENE................................................... 145

4.1. Experienţa Italiei..................................................................................................147

4.2. Experienţa Irlandei...............................................................................................150

4.3. Experienţa Finlandei............................................................................................152

4.4. Experienţa Spaniei................................................................................................156

4.5. Experienţele Greciei.............................................................................................159

4.6. Experienţa statelor care au aderat la Uniunea Europeană după 2004.................160

BIBLIOGRAFIE .................................................................................................................164

ANEXE

MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE

3

PREFAŢĂ

„Europa nu se va face dintr-o dată, nici printr-o

construcţie de ansamblu: ea se va face prin realizări

concrete, care să creeze, mai întâi, o solidaritate de fapt.”

Robert Schuman

Continent al unor popoare aspirând dintotdeauna la identitate naţională şi la afirmarea

lor economică, politică şi culturală, Europa a cunoscut o evoluţie conflictuală, caracterizată

de rivalităţi comerciale, coloniale şi războaie, ca manifestări ale naţionalismelor exacerbate

ce le-au dominat existenţa.

Ultimii ani au adus o dinamicã semnificativă la nivelul Uniunii Europene într-un

domeniu aflat încă în curs de consolidare - coeziunea teritorială. Conform Tratatului de la

Lisabona, coeziunea teritorială a devenit cea de-a treia dimensiune a politicii de coeziune, pe

lângă componenţa socială şi cea economică. Filozofia coeziunii teritoriale reprezintă

expresia unei dezvoltării echilibrate, coerente şi armonioase a teritoriului, sub aspectul

activităţilor economice, sociale, al dotărilor, al accesibilităţii şi al calităţii mediului, al

existenţei condiţiilor de viaţă şi de muncă echitabile pentru toţi cetăţenii, indiferent de locul

în care se află. Politica de coeziune teritorială urmărind diminuarea diferenţelor de

dezvoltare dintre regiunile geografice, dintre mediul urban şi cel rural, dintre centru şi

periferie, precum şi prevenirea amplificării discrepanţelor teritoriale.

Obiectivul coeziunii economice şi sociale a fost exprimat în Actul Unic European şi a

devenit realitate în 1988 prin adoptarea primului regulament care a dat naştere politicii de

coeziune. Tratatele de la Maastricht, Amsterdam şi Nisa au reafirmat importanţa politicii, iar

sfera de aplicare a acesteia a fost chiar extinsă prin proiectul Tratatului de la Lisabona şi prin

dobândirea unei noi dimensiuni teritoriale. Politica de coeziune este o politică locală, care

atribuie un rol fiecărui teritoriu european, în sensul că nu reprezintă un obstacol în calea

repartizării activităţilor economice, putând deveni în schimb o sursă de dezvoltare în sine.

Teoriile economice recente confirmă această abordare prin numeroase studii de caz care

demonstrează faptul că geografia contează, dar politica regională poate schimba lucrurile.

MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE

4

Având în vedere problematica abordată lucrarea se adresează deopotrivă studenţilor,

masteranzilor cât şi tuturor celor care doresc să acceseze fonduri nerambursabile, obiectivele

acesteia vizând: familiarizarea cititorului cu noţiunile specifice managementului cu fonduri

europene, înţelegerea conceptelor şi metodelor managementului de proiect, înţelegerea

liniilor prioritare ale programelor de finanţare şi ale criteriilor de eligibilitate şi de evaluare

ale propunerilor de proiect, înţelegerea evoluţiei obiectivelor Uniunii Europene de-a lungul

celor patru perioade de programare, deprinderea abilităţilor de planificare a proiectelor:

stabilirea obiectivelor, planificare activitati, bugetare, deprinderea abilităţilor pentru scrierea

unui proiect de succes, monitorizarea şi raportarea cu succes a activităţilor proiectului.

Lucrarea va sprijini cu certitudine pe toţi cei care, însuşindu-şi terminologia de

specialitate, vor putea pătrunde cu mult mai mare uşurinţă în păienjenişul procesului de

absorbţie al fondurilor europene.

Bucureşti, Februarie 2014

Autorul

MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE

5

Modul 1

UNIUNEA EUROPEANĂ: ISTORIC, INSTITUŢII ŞI POLITICI

Moto: „Dacă găseşti un drum fără obstacole,

probabil că drumul acela nu duce nicăieri”

John Fitzgerald Kennedy

1.1. Etapele de constituire şi afirmare a Uniunii Europene

UE este un parteneriat economic şi politic unic în lume, care reuneşte 28 de ţări

europene şi acoperă aproape tot continentul.

Convenţional, istoria construcţiei Uniunii Europene întruneşte cîteva etape.

Prima etapă (1951–mijlocul anilor ’70), considerată şi „veacul de aur al

Comunităţii”. Perioada s-a manifestat prin constituirea Comunităţii Europene a Cărbunelui

şi Oţelului, constituirea Comunităţii Economice Europene şi a Comunităţii Europene a

Energiei Atomice, formarea Uniunii Vamale, formarea relativ reuşită a Pieţei Agrare Unice,

aderarea la CEE a trei noi membri: Marea Britanie, Danemarca şi Irlanda. Formarea pieţei

comune a condus la transformarea monopolurilor naţionale în transnaţionale şi la trecerea

ţărilor membre de la economia de tip închis la cea de tip deschis.

18 aprilie 1951. La Paris, reprezentanţii Franţei, Italiei, RFG, Belgiei, Olandei şi

Luxemburgului au semnat Tratatul privind Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului

(CECO). Tratatul a intrat în vigoare la 23 iulie 1952 şi a expirat la 23 iulie 2002, fiind

încheiat pe o perioadă de 50 ani. CECO avea drept obiectiv crearea unei pieţe unice

sectoriale.

20-23 octombrie 1954. În baza acordurilor de la Paris, la Conferinţa de la Londra,

au fost precizate modalităţile de extindere a Pactului de la Bruxelles, transformat în Uniunea

Europei Occidentale ( UEO).

MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE

6

25 martie 1957. La Roma au fost semnate Tratatul de constituire a Comunităţii

Economice Europene (CEE) şi Tratatul de constituire a Comunităţii Europene a Energiei

Atomice (CEEA/ EURATOM). Misiunea CEE a constat în promovarea unei dezvoltări

armonioase şi echilibrate a activităţilor economice în comunitate şi crearea temeliei unei

uniuni, asigurarea unui înalt nivel de angajare a forţei de muncă şi protecţie socială,

creşterea nivelului de trai etc. Mecanisme de realizare: Piaţa comună, Uniunea Vamală.

Instituţii: Parlamentul European, Consiliul de Miniştri, Comisia Comunităţii Europene,

Curtea de Justiţie.

4 ianuarie 1960. A fost semnată Convenţia de la Stockholm, care a pus bazele

Asociaţiei europene a liberului schimb (AELS).

30 iulie 1962. A intrat în vigoare Politica Agricolă Comună ( PAC).

1 iulie 1968. A fost constituită cu succes Uniunea Vamală.

22 aprilie 1970. A fost semnat Tratatul de la Luxemburg, care a permis lărgirea

competenţelor Parlamentului European.

9-10 decembrie 1974. Şi-a desfăşurat lucrările Summit-ul de la Paris. În cadrul lui s-

a luat decizia cu privire la reuniunile sistematice ale Consiliului European şi s-a propus

alegerea Adunării Europene (Parlamentului) prin sufragiu universal. S-a decis lansarea

Fondului European de dezvoltare regională (FEDER).

22 iulie 1975. A fost semnat Tratatul privind consolidarea puterilor bugetare ale

Adunării Europene şi crearea Curţii Europene de Auditori. Documentul a intrat în vigoare la

1 iunie 1977.

A doua etapă (mijlocul anilor ’70 – începutul anilor ’90), caracterizată prin

adoptarea programului de colaborare valutară şi constituirea unui mecanism eficient

de consultări. În această perioadă, a fost atestată criza cunoscută sub numele „scleroza

europeană”, care s-a caracterizat printr-un nivel diferenţiat de dezvoltare a ţărilor CEE şi a

statelor recent aderate. În această perioadă a fost adoptat Actul Unic European şi au

continuat eforturile de formare a Uniunii Europene.

6-7 iulie 1978. S-a desfăşurat Summit-ul de la Breme, la care s-a propus relansarea

cooperării monetare prin crearea unui sistem monetar european (SME).

13 martie 1979. A fost lansat SME.

17-28 februarie 1986. La Luxemburg şi la Haga a fost semnat Actul Unic European

(intrat în vigoare la 1 iulie 1987), care a adaptat tratatele de constituire a CEE.

MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE

7

29 mai 1990. Au fost semnate acordurile de instituire a Băncii Europene pentru

Reconstrucţie şi Dezvoltare ( BERD).

19 iunie 1990. Au fost semnate acordurile Schengen.

9-10 decembrie 1991. La Consiliul European de la Maastricht a fost decisă crearea

Uniunii Europene în baza Comunităţii Europene.

A treia etapă (1992 - 2004), caracterizată prin constituirea şi evoluţia în

continuare a Uniunii Europene. A fost semnat Tratatul Uniunii Europene, s-a constituit

Uniunea Economică şi Monetară, trecîndu-se la valuta unică euro.

7 februarie 1992. Miniştrii de externe şi miniştrii de finanţe au semnat Tratatul de la

Maastricht (intrat în vigoare la 1 noiembrie 1993). Denumirea corectă a documentului este

“Tratatul Uniunii Europene”. Tratatul prevede formarea Uniunii Europene cu piaţă internă,

politici comune, uniune economică şi monetară, politică externă şi de securitate comună,

cooperare în domeniul justiţiei şi afacerilor interne.

2 mai 1992. A fost semnat Acordul privind Spaţiul Economic European (SEE).

26 martie 1995. A intrat în vigoare Convenţia Shengen.

13 -14 decembrie 1996. S-a convocat Summit-ul de la Dublin. A fost adoptat un

Pact de stabilitate, care prevedea aplicarea de către statele membre ale zonei euro a

programului de stabilitate şi aplicarea sancţiunilor financiare. Consiliul European a aprobat

noul mecanism al ratei de schimb şi crearea Institutului European Monetar.

16-17 iunie 1997. S-a convocat Consiliul European de la Amsterdam. A fost adoptat

documentul intrat în istorie sub denumirea Tratatul de la Amsterdam (semnat la 2 octombrie

1997 şi intrat în vigoare la 1 mai 1999).

1-3 mai 1998. S-a aprobat decizia privind etapa finală a UEM.

1 ianuarie 1999. În etapa finală a UEM intră 11 ţări, care adoptă EURO.

26 februarie 2001. A fost semnat Tratatul de la Nisa care a intrat în vigoare la 1

februarie 2003.

1 ianuarie 2002. În cele 12 ţări participante la zona euro a intrat în circulaţie moneda

unică.

23 iulie 2002. A expirat Tratatul ce instituia Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi

Oţelului, încheiat pe o perioadă de 50 de ani.

A patra etapă (2004 – 2007) - contemporană. În această perioadă a fost elaborată

Constituţia Europeană şi propus spre aprobare Tratatul de la Lisabona.

MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE

8

29 octombrie 2004. La Roma a fost semnată Constituţia Europeană, ratificată de

Austria, Belgia, Cipru, Estonia, Germania, Grecia, Ungaria, Italia, Letonia, Lituania,

Luxemburg, Malta, Slovacia, Slovenia şi Spania. Constituţia, care trebuia să intre în vigoare

la 1 noiembrie 2006, a fost respinsă în cadrul referendumurilor din Franţa şi Olanda. Pentru

a ieşi din impas, Comisia Europeana a propus să fie modificat Tratatul privind Uniunea

Europeană, în vigoare la etapa actuală, textul respectiv căpătînd denumirea de Tratatul de la

Lisabona.

13 decembrie 2007. A fost semnat noul tratat al Uniunii Europene – Tratatul de la

Lisabona care, conform prevederilor sale, trebuia să intre în vigoare la 1 ianuarie 2009. Noul

Tratat are drept scop consolidarea capacităţii de funcţionare a UE prin sporirea eficienţei

instituţiilor comunitare. De asemenea, Tratatul prevede ameliorarea caracterului democratic

al UE prin extinderea competenţelor Parlamentului European şi introducerea Cărţii

Drepturilor Fundamentale în sistemul juridic comunitar. Pînă în prezent nu au fost

definitivate procedurile naţionale de aplicare a Tratatului de Republica Cehă, Polonia şi

Germania, iar Irlanda este unica ţară care încă nu a ratificat Tratatul de la Lisabona.

1.2. Instituţiile şi Organismele Uniunii Europene

1.2.1. Instituţiile Uniunii Europene

Parlamentul European (PE) are mai multe competenţe, mai importante fiind cele

consultative, de participare în elaborarea legislaţiei, de control asupra activităţii altor

instituţii comunitare, pentru desemnare şi confirmare în funcţii, de gestionare şi monitorizare

a executării bugetului.

Exercitînd competenţele consultative, PE îşi poate exprima opinia (de obicei, sub

formă de rezoluţii) cu privire la toate problemele ce vizează Uniunea Europeană, înaintînd-o

instituţiilor comunitare. Pe de altă parte, şi propunerile Comisiei către Consiliu sunt înaintate

Parlamentului European pentru o opinie consultativă. Parlamentul European poate sugera

modificări, poate amîna adoptarea unei hotărîri pentru a-şi formula propriile opinii ori poate

remite propunerile către comitetele sale specializate. PE este numit în mod neoficial

«instituţie cu trei locuri de şedere». Şedinţele plenare se desfăşoară la Strasbourg, membrii

MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE

9

Comitetelor parlamentare se întrunesc la Bruxelles, iar personalul administrativ, precum şi

Secretariatul General au sediul la Luxembourg.

Consiliul Uniunii Europene (sau Consiliul de Miniştri) este una dintre instituţiile

decizionale centrale ale Uniunii Europene şi dispune de competenţe legislative şi executive

importante. Consiliul, constituit în baza tratatelor adoptate în anii 50, exercită o funcţie

dublă în sistemul politic al UE: de instituţie a Comunităţii şi de forum pentru exprimarea

intereselor naţionale. Consiliul Uniunii Europene nu are analogii în întreaga lume. Membri

ai acestei instituţii sunt miniştrii guvernelor naţionale ale ţărilor UE. Participarea miniştrilor

se determină în baza problemelor discutate. De exemplu, dacă se discută o problemă ce ţine

de mediul ambiant, se întrunesc miniştrii ecologiei, şi acest Consiliu este numit Consiliu al

mediului.

Problemele ce vizează relaţiile UE cu restul lumii sunt reglementate de către Consiliul

pentru relaţii externe şi afaceri generale. Acest Consiliu are, însă, responsabilităţi mult mai

extinse pentru chestiuni de politica generală. Consiliul Uniunii Europene este instituţia în

cadrul căreia miniştrii satelor membre decid asupra legilor europene. Sediile sale se află la

Bruxelles şi la Strasbourg.

Comisia Europeană (CE) are un caracter supranaţional şi reprezintă organul executiv

al Uniunii Europene. Comisia îndeplineşte şi rolul de secretariat al Uniunii Europene,

angajînd pentru aceste activităţi funcţionari. Comisia Europeană a fost instituită prin tratatul

de fuziune de la Bruxelles (1967), moment în care înalta autoritate a Comunităţii Europene a

Cărbunelui şi Oţelului, Comisia Comunităţii Economice Europene şi Comisia Europeana

pentru Apărare au fost substituite de o comisie unică. Comisia Europeană este calificată

drept o forţă motrice a întregului sistem instituţional european, fiind organul executiv al

Uniunii Europene şi avînd rolul de a întocmi proiecte de legi şi de a monitoriza aplicarea

acestora. Sediul Comisiei este la Bruxelles.

Acest „triunghi instituţional” elaborează politicile şi legile care se aplică pe întregul

teritoriu al UE. În principiu, Comisia propune legi noi, iar Parlamentul şi Consiliul le

adoptă. Comisia şi statele membre aplică aceste legi, iar Comisia asigură respectarea lor.

MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE

10

Curtea Europeană de Justiţie (CEJ) asigură interpretarea şi aplicarea conformă a

TUE. CEJ oferă garanţii juridice, necesare funcţionării legii în toate domeniile de activitate

ale Uniunii Europene, soluţionează divergenţele: dintre statele membre; dintre statele

membre şi Uniunea Europeană; dintre instituţiile Uniunii Europene; dintre Uniunea

Europeană şi persoane fizice sau juridice, inclusiv colaboratorii ei. Curtea elaborează

concluzii privitor la acordurile internaţionale, emite decizii preliminare pentru dosarele

transmise ei de către instanţele naţionale, deşi acestea nu au nici o forţă juridică. Tratatul

Uniunii Europene a conferit Curţii Europene de Justiţie autoritatea de a aplica amenzi

guvernelor statelor,membre pentru neconformarea cu dreptul Uniunii Europene şi de a

solicita guvernelor, care nu aplică dreptul european în mod corect, acoperirea daunelor

provocate. În activitatea sa, CEJ îndeplineşte rolul de:

„curte constituţională”, care analizează încălcările şi implementează dreptul

comunitar

„curte administrativă” în procesele intentate de persoane fizice sau juridice, care

doresc anularea unei legi a Uniunii Europene

„curte consultativă”, căreia instituţiile sau statele membre ale UE pot adresa petiţii

ce ţin de revizuirea juridică a acordurilor cu statele care nu sunt membre ale UE şi cu

organizaţiile internaţionale. Sediul CEJ este la Luxemburg.

Curtea Europeană de Auditori (CEA), numită uneori şi Curtea de Conturi, este un

organ al Uniunii Europene creat cu scopul de a realiza verificările de audit ale bugetului

Uniunii Europene şi ale bugetului instituţiilor acesteia. Acest organ verifică legalitatea şi

regularitatea veniturilor şi cheltuielilor Uniunii Europene prin intermediul controlului de

audit şi inspecţiilor. Scopul creării acestei instituţii a fost de a îmbunătăţi angajamentul

instituţional pentru o contabilizare mai sistematică. CEA examinează conturile tuturor

încasărilor şi cheltuielilor comunitare şi ale oricărui organism creat de UE. La sfîrşitul

fiecărui an financiar, Curtea de Auditori publică un raport anual cu privire la veniturile şi

cheltuielile efectuate în mod legal şi regulamentar. Raportul este examinat de Parlamentul

European înainte de a fi prezentat Comisiei. Sediul CEA se află la Luxemburg.

MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE

11

1.2.2. Organismele Uniunii Europene

Comitetul Economic şi Social (CES), este un organ consultativ şi are calitatea de

garant al diferitelor grupuri sociale şi economice (antreprenori, sindicate, fermieri,

consumatori, etc.), interesele cărora sunt reprezentate în structura de conducere a Uniunii

Europene. CES este şi un forum de discuţii esenţiale cu privire la interesele comune în UE.

Este, în acelaşi timp, o formă de introducere a dialogului şi o platformă instituţională, care

oferă populaţiei implicate în viaţa economică şi socială a Europei posibilitatea de a participa

la procesul de adoptare a deciziilor în Uniune. Comitetul Economic şi Social realizează

prezentarea opiniilor Consiliului, Comisiei şi Parlamentului European, precum şi consultarea

în diferite domenii ale politicii UE.

Comitetul Regiunilor (CoR) este un instrument instituţional independent, care

reprezintă interesele autorităţilor regionale şi locale ale Uniunii Europene. CoR are rol

consultativ şi asigură conexiunea între autorităţile locale şi regionale şi instituţiile Uniunii

Europene. Existenţa Comitetului Regiunilor oferă reprezentanţilor autorităţilor locale şi

regionale posibilitatea de a-şi exprima opinia referitor la politica UE. CoR are dreptul de a

prezenta din proprie iniţiativă rapoarte, oferind reprezentanţilor structurilor regionale şi

locale posibilitatea să-şi expună opinia cu privire la orice aspect al integrării europene.

Conform Tratatului de la Amsterdam, numărul domeniilor, în care este obligatorie

consultarea CoR, a crescut. CoR are în atenţia sa problemele referitoare la angajarea forţei

de muncă, politica socială şi cea de mediu. Sediul CoR este la Bruxelles.

Banca Centrală Europeană (BCE) a înlocuit Institutul Monetar European (IME),

care a pregătit calea către cea de-a doua etapă a UEM şi pentru introducerea valutei comune.

BCE şi băncile centrale naţionale fac parte din Sistemul European al Băncilor Centrale

(SEBC). SEBC este responsabil de politica monetară comună a ţărilor din zona euro, de

conducerea operaţiunilor de schimb extern, de administrarea rezervelor oficiale de valută

străină şi de promovarea operării corecte a sistemelor de plată. BCE poate emite, în mod

independent, bancnotele „euro” cu scopul de a menţine stabilitatea sistemului financiar.

Obiectivul de bază al BCE este menţinerea stabilităţii preţurilor şi susţinerea politicilor

economice generale ale comunităţii, fără a prejudicia obiectivul stabilităţii preţurilor. În

acest mod, se păstrează un control strict asupra ratei inflaţiei. Scopul BCE este de a asigura,

MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE

12

de la an la an, o creştere a preţurilor cu mai puţin de 2%. BCE dispune de propriul buget şi

este verificată doar de Curtea Europeană de Auditori în ceea ce priveşte administrarea

eficientă a fondurilor. Îşi are sediul în Frankfurt pe Main.

Banca Europeană pentru Investiţii (BEI) are menirea să ajute UE în realizarea

obiectivelor ce şi le-a propus, prin finanţarea proiectelor de divers gen. Sunt selectate

proiectele de interes public, care susţin integrarea europeană, asigură coeziunea dintre

dezvoltare, politică, economie şi sfera socială, bazată pe o economie inovaţională.

Activitatea BEI este non-profit, banca nu oferă sprijin financiar pentru salvarea sau

menţinerea cursului valutar. Pentru propria activitate, BEI nu utilizează fonduri din bugetul

UE. Aproximativ 90% din activităţile finanţate de BEI se desfăşoară în cadrul Uniunii

Europene, dar o parte semnificativă este oferită şi viitoarelor state membre. În acest sens,

BEI oferă un suport considerabil dezvoltării ţărilor din bazinul Mării Mediterane şi Mării

Caraibelor, Oceanului Pacific, Africii, precum şi Asiei şi Americii Latine. Sediul BEI este la

Luxemburg

1.2.3. Organisme specializate

Ombudsmanul European a instituţie a fost creat conform prevederilor Tratatului

Uniunii Europene de la Maastricht. Ombudsmanul este un intermediar între cetăţean şi

autorităţile UE. El are competenţa de a primi şi a investiga plîngerile cetăţenilor,

întreprinderilor şi instituţiilor, persoanelor fizice şi juridice cu domiciliu legal în ţările UE.

Ombudsmanul ajută la eliminarea problemelor provocate de administrarea proastă în

instituţiile europene, în alte structuri ale Uniunii, precum:

decizia incorectă a uneia dintre instituţiile europene sau a unora dintre organele

structurii care afectează drepturile cetăţeanului, organizaţiei sau ale întreprinderii

discriminarea după gen, rasă, vîrstă sau viză de reşedinţă

abuzul puterii

refuzul informaţiei solicitate unei instituţii europene

amînarea nemotivată a cercetării dosarului în instanţa europeană de justiţie

procedura de examinare incorectă în instanţa europeană de justiţie.

MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE

13

Ombudsmanul poate fi contactat de orice persoană, instituţie ori întreprindere

amplasată pe teritoriul UE şi care consideră că a devenit o victimă a proastei administrări a

unei instituţii sau organizaţii a Uniunii Europene. În fiecare an, ombudsmanii prezintă

Parlamentului European un raport general cu toate cazurile investigate în această perioadă.

Sediul acestuia se află la Strasbourg.

Controlorul European pentru Protecţia Datelor (CEPD) este o autoritate

independentă. Responsabilul European pentru Protecţia Datelor monitorizează procesele de

colectare şi procesare a datelor cu caracter personal (spre exemplu, date medicale, adrese,

numere de telefon). Orice persoană, care consideră că datele sale cu caracter personal care

au fost colectate, prelucrate sau uilizate de o instituţie europeană sunt eronate sau au fost

dobandite ilegal, poate inainta o plîngere Responsabilului European pentru Protecţia Datelor

care este garantul european al protecţiei datelor personale. În cazul în care plîngerea este

întemeiată, Responsabilul European pentru Protecţia Datelor poate facilita trimiterea cazului

la Curtea de Justitie. CEPD îşi are sediul la Bruxelles.

Puterile şi responsabilităţile instituţiilor UE, precum şi normele şi procedurile pe care

trebuie să le urmeze sunt prevăzute în tratatele care stau la baza UE. Tratatele sunt aprobate

de preşedinţii şi prim-miniştrii tuturor ţărilor UE şi sunt ratificate ulterior de parlamentele

acestora din urmă.

1.3. Politicile Uniunii Europene:

Piaţa internă. Conceptul de „Piaţă Internă” desemnează stabilirea unei pieţe

europene unice, în care sunt asigurate cele patru libertăţi (libera circulaţie a bunurilor,

persoanelor, serviciilor şi capitalurilor), în conformitate cu prevederile tratatului. Prin

documentul „Carta Albă privind Piaţa Internă”, prezentat de Comisia Europeană în 1985, s-a

stabilit trecerea la piaţa internă, care conţinea unele acţiuni legislative referitoare la

eliminarea frontierelor fizice, eliminarea frontierelor tehnice şi eliminarea frontierelor

existente din cauza sistemelor de taxe. Conform Tratatului de la Roma, libera circulaţie a

serviciilor se referă la activităţi cu caracter industrial, comercial, artizanale şi activităţi ce ţin

de profesiile libere. Libera circulaţie a mărfurilor s-a finalizat la 1 iulie 1968.

Politica agricolă comună. Una dintre primele politici comune adoptate la

nivelul Comunităţii a fost Politica agricolă comună (PAC), determinată de numărul mare al

populaţiei ţărilor comunitare implicate în agricultură. Politica agricolă comună, bazată pe

MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE

14

trei principii de bază, interdependente, care nu pot fi aplicate separat este: crearea şi

păstrarea unei singure pieţe, în care produsele circulă liber, prin stabilirea unor preţuri

comune; respectarea noţiunii de preferinţă comunitară pentru mărfurile produse în interiorul

comunităţii; solidaritatea financiară.

Politica comună în domeniul pescuitului (PCP). Din octombrie 1970,

politica comună în domeniul pescuitului (PCP) se bazează pe organizarea comună a pieţelor.

Aceasta urmăreşte atingerea unui echilibru corect între cerere şi ofertă, în interesul

pescarilor şi al consumatorilor europeni. Obiectivele PCP sunt următoarele: protejarea

rezervelor de peşte împotriva pescuitului excesiv, garantarea unui anumit venit pentru

pescari, aprovizionarea periodică a consumatorilor şi a industriei de prelucrare la preţuri

rezonabile şi exploatarea durabilă a resurselor acvatice vii din punct de vedere biologic,

ecologic şi economic.

Siguranţa alimentară. Obiectivul principal al politicii Uniunii Europene

privind siguranţa alimentară este atingerea celui mai înalt grad posibil de protecţie a sănătăţii

umane şi a intereselor consumatorilor în ceea ce priveşte alimentele. În acest sens, UE

depune eforturi pentru a garanta siguranţa alimentelor şi etichetarea lor corespunzătoare,

ţinînd cont de diversitatea produselor, inclusiv cele tradiţionale, şi asigurînd în acelaşi timp

buna funcţionare a pieţei interne. Principiul de bază al politicii UE privind siguranţa

alimentară este aplicarea unei abordări integrate, de tipul „de la fermă la consumator", care

să acopere toate sectoarele lanţului alimentar – inclusiv producţia de furaje, sănătatea

plantelor şi animalelor, bunăstarea animalelor, producţia primară, procesarea alimentelor,

depozitarea, transportul, vînzarea cu amănuntul, precum şi importul şi exportul acestora.

Audiovizual şi Media. Obiectivele principale ale politicii UE în domeniul

adiovizualului sunt: constituirea unui spaţiu comun al informaţiei, inclusiv adoptarea unor

standarde comune; promovarea programelor televizate cu problematică europeană

complementare programelor naţionale existente; compatibilitatea reglementărilor statelor

membre în perspectiva dereglementării (sau reintroducerii reglementării) activităţilor de

radio şi televiziune.

Politica culturală. Tratatul de la Maastricht a stabilit că scopul activităţilor

în domeniul culturii este de a contribui la înflorirea culturii statelor membre, respectînd

diferenţele naţionale şi regionale şi înaintînd pe prim plan patrimoniul cultural comun. S-a

convenit să fie sprijinite următoarele direcţii: dezvoltarea şi difuzarea cunoştinţelor despre

MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE

15

cultura şi istoria popoarelor europene; conservarea şi protejarea moştenirii culturale de rang

european; schimbul cultural necomercial şi creaţia artistică şi literară, inclusiv sectorul

audiovizualului. Principiile intervenţiei comunitare în domeniul culturii sunt

complementaritatea şi subsidiaritatea. Obiectivele principale sunt: să contribuie la

dezvoltarea culturii statelor membre, respectînd în acelaşi timp diversitatea lor naţională şi

regională, şi să pună moştenirea culturală în centrul acţiunilor din domeniul cultural.

Acţiunea comunitară s-a concentrat asupra protecţiei moştenirii culturale care acoperă

proiectele pilot de conservare a moştenirii arhitecturale a Comunităţii.

Politica cercetării ştiinţifice şi dezvoltării tehnologice. Principalul obiectiv

al UE în această sferă îl constituie dezvoltarea unei politici comune în domenii importante,

precum IT, tehnologia telecomunicaţiilor şi biotehnologie. Aceste politici constau în:

eliminarea dublării nejustificate a eforturilor în programele naţionale; îmbunătăţirea

eficienţei sau reducerea costurilor proiectelor naţionale şi comunitare prin împărţirea

sarcinilor sau, eventual, utilizarea în comun a resurselor; armonizarea treptată a procedurilor

de formulare şi implementare a politicii comunitare privind cercetarea; promovarea realizării

unei pieţe interne comune (de exemplu, formularea unor specificaţii şi standarde comune) şi

sprijinirea activităţii privind depăşirea graniţelor ştiinţifice şi tehnice în Europa; promovarea

proiectelor de cercetare potrivite în ceea ce priveşte problemele transfrontaliere (privind, de

exemplu, protecţia mediului şi sănătatea publică); reducerea diferenţei existente între

potenţialul privind cercetarea şi rezultatele specifice dobîndite de ţările UE şi, graţie

existenţei unei strategii comune de cercetare (cu fonduri sporite), menţinerea sau

redobîndirea competitivităţii Europei faţă de Statele Unite şi Japonia; drept rezultat,

sprijinirea reducerii şomajului în UE prin inovaţie şi noi tehnologii.

Politica în domeniul învăţămîntului, educaţiei şi instruirii. Tratatul de la

Maastricht a stabilit scopurile politicii în domeniu, şi anume: dezvoltarea aspectelor

europene în domeniul învăţămîntului, în special prin predarea şi promovarea limbilor

statelor-membre; stimularea mobilităţii studenţilor şi profesorilor, inclusiv prin

recunoaşterea diplomelor şi termenelor de învăţămînt; sprijinirea colaborării între instituţiile

de învăţămînt. Alte scopuri ale politicii în domeniu sunt: schimbul de informaţie şi

experienţă în problemele comune ale statelor membre; stimularea schimbului de tineret şi

cadre profesorale, specialişti în domeniul ştiinţelor umanistice; stimularea dezvoltării

învăţămîntului fără frecvenţă (la distanţă).

MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE

16

Combaterea fraudei. Uniunea Europeană are la dispoziţie o serie de

reglementări pentru combaterea fraudei sub toate aspectele: falsificare de bani, încălcarea

drepturilor de proprietate intelectuală, corupţia atît la nivelul Comunităţii, cît şi la nivel

internaţional.

Oficiul European de Luptă contra Fraudei (OLAF) are drept scop lupta împotriva

fraudei. Parte a Comisiei Europene, OLAF desfăşoară anchete în cadrul instituţiilor

europene şi în statele membre. OLAF duce o politică de “toleranţă zero” în ceea ce priveşte

corupţia în instituţiile europene şi demarează anchete chiar dacă sumele de bani implicate

sunt foarte mici. În plus, OLAF cooperează cu Comisia Europeană pentru a se asigura că

legile cu implicaţii financiare, chiar de la conceperea lor, înlătură posibilităţile de

fraudă.Politica în domeniul concurenţei.

Politica de concurenţă îşi propune să asigure eficienţa funcţionării economiei de

piaţă şi să împiedice apariţia eventualelor obstacole. În rapoartele anuale, Comisia

Europeană formulează scopurile fundamentale ale politicii UE în domeniul concurenţei,

optînd pentru o concurenţă onestă care să întărească eficienţa economiei, să creeze condiţii

favorabile pentru inovaţii şi progres tehnico-ştiinţific; concurenţă care să contribuie la

satisfacerea drepturilor consumatorilor, cărora să li se pună la dispoziţie mărfuri şi servicii în

condiţii mai favorabile; concurenţă care să conducă la dezvoltarea întreprinderilor mici şi

mijlocii. Instituţiile supranaţionale sunt responsabile de politica anti-monopol, iar structurile

competente ale ţărilor-membre le sprijină şi participă la schimbul de informaţie.

Politica vamală. Politica vamală comunitară se bazează pe aplicarea uniformă de

către administraţiile statelor membre a legislaţiei vamale, care cuprinde: Codul vamal

comunitar şi prevederile de aplicare a Codului Vamal, Nomenclatura combinată, Tariful

vamal comun, precum şi legislaţia aferentă ce depăşeşte sfera codului vamal. În timp ce

libera circulaţie a bunurilor este principala manifestare internă a uniunii vamale, Tariful

Vamal Comun (TVC) formează aspectul extern, deoarece face posibilă aplicarea uniformă a

taxelor vamale la produsele importate din alte ţări decît cele ale Uniunii Europene, indiferent

de ţara de destinaţie. Politica vamala reprezintă unul dintre fundamentele Uniunii şi este

esentială pentru existenţa pieţei unice, care nu poate funcţiona corect fara reguli comune

aplicate uniform la toate graniţele externe ale Comunităţii. Acest set de reguli formează

MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE

17

politica vamală şi reprezintă motivul pentru care cele 15 autorităţi vamale ale statele

membre lucrează ca o singură entitate.

Politica fiscală. La nivelul UE, politica fiscală este subordonată Tratatului de

înfiinţare a Comunităţii Europene, care prevede: eliminarea taxelor vamale între ţările

membre şi a oricăror altor măsuri cu efect similar; asigurarea liberei concurente în cadrul

pieţei comune. În plus, Tratatul de la Maastricht impune membrilor uniunii monetare

limitarea deficitelor bugetare la 3% din PIB, membrilor neparticipanţi la uniunea monetară

fiindu-le recomandat să evite deficitele substanţiale.

Politica energetică. Obiectivul pe care şi l-a propus politica energetică este de a

asigura aprovizionarea constantă a statelor membre ale Uniunii Europene cu energie ieftină,

suficientă şi nepoluantă.

Politica energetică a UE prevedea coordonarea preţurilor la purtătorii de energie şi

introducerea unor reguli comune privind tranzitul energiei electrice şi a gazului pe teritoriul

acestora. Politica energetică s-a plasat recent în centrul preocupărilor comunitare, după

problemele apărute în ultimii ani în livrarea agenţilor energetici din Rusia.

Politica industrial. Principalele sectoare industriale aflate sub incidenţa

politicii industriale sunt: industria siderurgică, industria constructoare de maşini, industria

uşoară, industria aeronautică, industria farmaceutică. Acţiunile întreprinse sunt direcţionate

spre accelerarea adaptării industriei la schimbările structurale, încurajarea mediului prielnic

iniţiativei şi dezvoltării întreprinderilor, în special al întreprinderilor mici şi mijlocii;

promovarea cooperării între întreprinderi; favorizarea unei exploatări eficiente a

potenţialului industrial al politicilor de inovare.

Politica în domeniul transporturilor. Competenţele UE în politica

transportului sunt: determinarea regulilor de transport internaţional, a regulilor de securitate,

abolirea discriminării în aplicarea tarifelor, studierea condiţiilor în care transportatorii

nerezidenţi pot activa în statele membre.

Cooperarea în domeniul justiţiei şi afacerilor interne. Coordonarea

acţiunilor în domeniul justiţiei şi afacerilor interne (JAI) se efectuează prin intermediul

instituţiilor EUROPOL şi EUROJUST. Politicile comunitare în domeniul JAI se referă la

aspecte deosebit de sensibile pentru opinia publica – atît pentru cetăţeni, cît şi pentru

reprezentanţii structurilor de stat. Aceste politici se referă la controlul la frontiere, migraţia

ilegală, traficul cu droguri şi spălarea banilor, crima organizată, cooperarea în domeniul

MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE

18

poliţienesc şi judiciar, protecţia datelor şi recunoaşterea reciprocă a sentinţelor judiciare. Cea

mai importantă parte a politicilor comunitare din domeniul JAI este acquis-ul Schengen,

care prevede eliminarea controalelor la graniţele interne din UE.

Politica mediului. În problema mediului ambiant, UE dispune de un

mecanism de organizare constituit din standardizarea ecologică, aprecierea influenţei

diverşilor factori asupra mediului ambiant (de care se ocupă Agenţia Europeană a Mediului

– instrumentul de informare) şi instrumentul de finanţare – LIFE.

Protecţia consumatorilor. Uniunea Europeană recunoaşte un număr de cinci

drepturi de bază ale consumatorului, acceptate la nivel internaţional: dreptul la protecţia

sănătăţii şi securităţii; dreptul la protejarea intereselor financiare; dreptul la protejarea

intereselor legale; dreptul la reprezentare şi participare; dreptul la informaţie şi educaţie.

Aplicarea în practică a acestor drepturi teoretice are în vedere, în principal, două domenii:

- Informarea. Capacitatea consumatorului de a se autoproteja depinde direct de nivelul

de cunoştinţe. De aceea este imperativă îmbunătăţirea standardelor de informare în legatură

cu produsele de larg consum.

- Achiziţionarea. Pentru elaborarea acestei politici s-a pornit de la ideea conform

căreia cumpărătorul ar trebui să fie capabil: să evalueze caracteristicile de bază (felul,

calitatea, cantitatea, preţul) bunurilor şi serviciilor ce i se oferă, pentru a putea face o alegere

avizată dintre produsele şi serviciile aflate în competiţie; să folosească bunurile şi serviciile

în sigurantă şi în mod satisfăcător; să solicite reparaţii pentru orice vătămare fizică sau

pagubă cauzată de produsul sau serviciile achiziţionate.

Sănătatea publică. Prioritare în domeniul ocrotirii sănătăţii sunt acţiunile

statelor membre privind informarea populaţiei şi aplicarea măsurilor de profilaxie, precum şi

colaborarea dintre state în acest domeniu. Direcţiile de activitate ale UE prevăd

întreprinderea unor măsuri ce stabilesc standarde înalte ale calităţii şi securităţii în domeniul

medicinii organelor şi a substanţelor, obţinute din organismul uman, sînge şi derivate ale

sîngelui; adoptarea măsurilor în domeniile veterinare şi fitosanitare cu scopul de a proteja

sănătatea populaţiei; adoptarea unor măsuri stimulatoare, orientate către protejarea şi

îmbunătăţirea sănătăţii cetăţenilor. În acest sens, UE a introdus Cardul european de asigurări

sociale de sănătate (CEASS), care asigură persoanelor din cele 27 de state membre ale

Uniunii Europene, plus Islanda, Liechtenstein, Norvegia şi Elveţia, accesul la serviciile

MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE

19

medicale în cursul vizitelor temporare în străinătate, ceea ce va permite clarificarea şi

facilitarea rambursării costurilor medicale pentru tratamentele în străinătate. Obiectivul

Parlamentului European este reducerea oamenilor infectaţi cu 20% pînă în 2020.

Dezvoltarea. Articolul 177 al Tratatului de constituire a Comunităţii Europene

prevede că "Politica comunitară va contribui la obiectivul dezvoltării şi consolidării

democraţiei şi statului de drept; va susţine în ţările în curs de dezvoltare: dezvoltarea

economică şi socială durabilă; integrarea uşoară şi treptată în economia mondială; campania

împotriva sărăciei." La obiectivele formulate ale politicii de dezvoltare se adaugă trei

obligaţii impuse Comunităţii şi statelor membre. Conform Articolului 178, Uniunea

Europeană trebuie să ţină cont de obiectivele dezvoltării în formularea politicilor sale ce pot

afecta ţările în curs de dezvoltare. Articolul 180 impune Uniunii Europene şi statelor

membre coordonarea politicilor de cooperare în domeniul dezvoltării, precum şi consultarea

reciprocă cu privire la programele de asistenţă. Conform Articolului 181, Uniunea

Europeană şi statele membre, în sfera corespunzatoare de competenţă, vor coopera cu ţările

terţe şi organizaţiile internaţionale competente.

Ocuparea forţei de muncă, afaceri sociale şi egalitate de şanse. UE are ca

scop crearea de locuri de muncă prin îmbunătăţirea cunoştinţelor, impulsionarea spiritului

inovativ şi competitivităţii întreprinderilor europene, realizarea de investiţii în resursele

umane şi, în acelaşi timp, asigurarea durabilităţii creşterii economice. UE a elaborat strategii

specifice pentru combaterea discriminării şi a xenofobiei, precum şi pentru promovarea

incluziunii sociale.

Drepturile omului. Uniunea Europeană combate rasismul, xenofobia şi alte tipuri

de discriminare bazate pe religie, sex, vîrstă, handicap sau orientare sexuală, acordînd o

atenţie deosebită respectării drepturilor omului în materie de azil şi imigrare. Uniunea are o

lungă tradiţie în a primi pe teritoriul său cetăţeni din alte ţări (fie că vin să caute un loc de

muncă, fie că îşi părăsesc ţara din cauza războaielor sau a persecuţiilor). Politica Uniunii

privind drepturile omului pune accentul pe drepturile civile, politice, economice, sociale şi

culturale. De asemenea, vizează promovarea drepturilor femeilor şi ale copiilor, precum şi

pe cele ale minorităţilor şi ale persoanelor strămutate.

Ajutorul umanitar. Uniunea Europeană este cunoscută ca fiind cel mai mare

furnizor de ajutor umanitar pentru ţările în curs de dezvoltare, în special cele din zona

MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE

20

Africii, a Caraibelor şi a Pacificului (ţările ACP) – multe dintre acestea fiind foste colonii ale

statelor membre ale Uniunii. Fondul European de Dezvoltare este practic o bază de colectare

a fondurilor de dezvoltare oferite de către statele membre pentru ţările ACP, fiind

administrată în mod separat faţă de bugetul general al Uniunii Europene. Politica Uniunii

Europeane este de a oferi ajutor umanitar în cazul crizelor care au loc în lume. În fiecare an

Comisia Europenă oferă fonduri de ajutorare în valoare de peste 7 miliarde euro.

Politica regională. Între regiunile Uniunii Europene, la fel ca şi între oamenii

care trăiesc acolo există inegalităţi din punct de vedere economic şi social. În vederea

stimulării activităţii economice în regiunile mai puţin favorizate, investiţiile sectorului privat

trebuie suplimentate de sprijinul public. O mare parte a acestui sprijin este asigurată de

statele membre, în baza schemelor naţionale de asistenţă regională. În acelaşi timp,

problemele sunt destul de mari pentru a fi alocat sprijin comunitar într-un efort combinat de

solidaritate care va face ca toate regiunile şi locuitorii lor să beneficieze integral de

avantajele Pieţii unice şi de Uniunea economică şi monetară. Acesta este scopul politicii

comunitare regionale.

Politica Externă şi de Securitate Comună (PESC)

Politica Externă şi de Securitate Comună (PESC), împreună cu Politica Europeană şi

de Securitate Comună au fost definite în Tratatul de la Maastricht ca politici, care înglobează

toate problemele referitoare la securitatea Uniunii Europene, inclusiv stabilirea, în

perspectivă, a unei politici de apărare comune. Obiectivele PESC sunt următoarele:

salvgardarea valorilor comune, a intereselor fundamentale, a independenţei şi integrităţii

Uniunii în conformitate cu principiile Cartei Naţiunilor Unite; consolidarea securităţii UE şi

a statelor membre; menţinerea păcii şi consolidarea securităţii internaţionale (în baza

principiilor Cartei Naţiunilor Unite, Actului Final de la Helsinki şi Cartei de la Paris);

promovarea cooperării internaţionale şi dezvoltarea şi consolidarea democraţiei, a spiritului

legii şi respectului faţă de drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului.

Extinderea. Serveşte interesele strategice ale UE de stabilitate, de securitate şi de

prevenire a conflictelor. Aceasta a ajutat la sporirea prosperităţii şi a oportunităţilor de

creştere economică, la îmbunătăţirea legăturilor cu axele vitale de transport şi energie şi la

creşterea influenţei UE în lume. În lumina recentelor provocări privind stabilitatea în estul

MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE

21

UE, punerea în aplicare în mod coerent a politicii de extindere devine mai importantă ca

oricînd. Actuala agendă de extindere cuprinde Balcanii de Vest şi Turcia.

Comisia continuă să ia măsuri pentru a concretiza perspectiva europeană pentru

cetăţenii şi societăţile din Balcanii de Vest. Dacă vor fi îndeplinite condiţiile stabilite,

Comisia poate propune, pentru fiecare ţară în parte, scutirea de obligaţia deţinerii unei vize

în cursul anului 2009.

MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE

22

Modul 2

INSTRUMENTELE STRUCTURALE

SURSĂ DE FINANŢARE A PROGRAMELOR EUROPENE

Moto: „Politica de coeziune este «mâna vizibilă» a pieţei,

care urmăreşte să asigure o dezvoltare echilibrată şi durabilă, favorizând în

acelaşi timp integrarea economică în toate ţările Uniunii Europene în general”

Danuta Hübner1

Inspirată de voinţa statelor şi cetăţenilor Europei de a construi un viitor comun,

Uniunea Europeană, în forma sa actuală, este rezultatul unor ample procese de cooperare şi

integrare economică şi politică începute la 18 aprilie 1951, odată cu semnarea Tratatului

privind „Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului”. Celor şase membri iniţiali

(Belgia, Germania, Franţa, Italia, Luxembourg şi Olanda), li s-au alăturat, în şase valuri de

aderare desfăşurate pe o perioadă de aproape patru decenii, alţi douăzeci şi doi de membri,

culminând cu extinderea sa istorică de la 15 la 27 de membri, în 2004 şi 20072 (Anexa nr.1)

şi cu alăturarea Croaţiei de la 01 iulie 2013. Astfel a fost reunificat un continent divizat de

războiul rece timp de 45 de ani.

Aceste procese de integrare şi cooperare nu sunt considerate a fi încheiate nici în

prezent intrucât Uniunea Europeană este deschisă tuturor statelor europene care respectă

valorile sale şi se angajează să le promoveze în comun.

La început normele care reglementau relaţiile dintre statele membre au fost concepute

pentru o Uniune mult mai mică, o Uniune care nu se vedea nevoită să se confrunte cu

1 Danuta Hübner - membru al Comisiei Europene – responsabil cu Politica Regională;

2 Statele membre ale Uniunii Europene şi anul aderării lor :

- 1952: Belgia, Franţa, Germania, Italia, Luxemburg, Ţările de Jos ;

- 1973: Danemarca, Irlanda, Regatul Unit ;

- 1981: Grecia;

- 1986: Portugalia, Spania ;

- 1995: Austria, Finlanda, Suedia ;

- 2004:Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Republica Cehă, Slovacia, Slovenia, Ungaria;

- 2007:Bulgaria, România ;

- 2013 : Coaţia

MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE

23

provocări globale cum ar fi recesiuna mondială, schimbările climatice, dezvoltarea durabilă,

securitatea energetică sau criminalitatea transfrontalieră internaţională.

În prezent, statele membre ale Uniunii Europene se bucură de un mare număr de

beneficii: libera circulaţie a persoanelor, o piaţă liberă cu o monedă care facilitează şi

eficientizează comerţul, crearea de locuri de muncă, o ameliorare a drepturilor angajaţilor,

promovarea unui mediu mai curat.

Uniunea Europeană numără 493 de milioane de locuitori3, situându-se pe locul al

treilea în clasamentul mondial, după China şi India.

Procentul populaţiei mondiale ocupând ţările dezvoltate este în diminuare constantă –

de la 30 % în 1960 la 16 % în 20084. În prezent, în lume, patru din cinci persoane trăiesc în

ţări aflate în curs de dezvoltare. Pentru a ajuta ţările mai sărace, UE promovează dezvoltarea

globală şi este furnizorul principal, la nivel mondial, în ceea ce priveşte ajutorul pentru

dezvoltare.

Unul dintre obiectivele principale ale UE este progresul economic. În ultimii 50 de

ani, şi în special începând cu anii ′80, s-au făcut eforturi considerabile pentru înlăturarea

barierelor dintre economiile naţionale ale UE şi pentru crearea unei pieţe unice în care

bunurile, persoanele, capitalul şi serviciile să poată circula liber. Schimburile comerciale

între ţările UE au crescut considerabil şi, în acelaşi timp, UE a devenit o putere comercială la

nivel mondial.

Ambiţia UE este să devină cea mai dinamică economie bazată pe cunoaştere la nivel

mondial. Acest lucru presupune o investiţie considerabilă în cercetare (sursa cunoştinţelor

noi), educaţie şi formare, care permit populaţiei să aibă acces la aceste informaţii noi.

Tot atât de importantă este formarea forţei de muncă necesare în domeniul tehnologiei

informaţiei şi furnizarea într-un mod mai rapid şi mai uşor a accesului la internet pentru

şcoli, întreprinderi şi persoane fizice, la domiciliu.

O economie înfloritoare se bazează pe o populaţie cu activitate de muncă de lungă

durată, care îşi îmbunătăţeşte în mod constant competenţele pe durata activităţii

profesionale, Învăţare pe tot parcursul vieţii este cuvântul de ordine. În UE, numărul

3 Sursa: http://ec.europa.eu/publications/booklets/eu_glance/66/ro.doc

4 Sursa: http://ec.europa.eu/publications/booklets/eu_glance/66/index_ro.htm

MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE

24

adulţilor care participă la activităţile de formare a crescut, ajungând în 2009 la 9,6 % din

populaţia cu vârste cuprinse între 25 şi 64 de ani5.

În anii ′50, mai mult de 20% din populaţia UE lucra în agricultură şi aproximativ 40 %

în industrie6. De atunci, rata angajărilor în domeniul agriculturii a scăzut, în timp ce numărul

locurilor de muncă în domeniul serviciilor a crescut. Până în 2004, mai mult de două treimi

din locurile de muncă din UE-25 s-au înregistrat în sectorul serviciilor. Procentul pentru

agricultură a fost de 5,0 %, iar pentru industrie, de 27,9%. Cifre recente arată că, în timp ce

nivelul ocupării forţei de muncă este în continuă creştere în domeniul serviciilor şi în

continuă scădere în domeniul agriculturii, numărul locurilor de muncă în industrie s-a

menţinut relativ stabil.

În 2006, 64,3% din populaţia aptă de muncă în UE-25 aveau un loc de muncă7.

Nivelul cel mai ridicat s-a înregistrat în Danemarca, iar cel mai scăzut în Polonia.

Acest nivel diferă, de asemenea, în funcţie de sex.

Cu toate că populaţia UE reprezintă doar 7% din populaţia mondială8, schimburile sale

comerciale cu celelalte părţi ale lumii reprezintă aproximativ o cincime din importurile şi

exporturile la nivel mondial.

Schimburile comerciale între ţările UE reprezintă două treimi din totalul schimburilor

comunitare, cu toate că nivelurile variază de la o ţară la alta. Piaţa unică a facilitat

schimburile între statele membre, astfel încât produsele, serviciile, capitalul şi persoanele au

libertate de circulaţie dincolo de graniţele naţionale.

În lupta sa pentru succes economic pe piaţa mondială, Uniunea Europeană se

confruntă cu rivali „tradiţionali” ca Japonia şi Statele Unite, precum şi cu alţii mai noi, cum

ar fi China şi India.

Sărăcia reprezintă încă o problemă globală, în ciuda progresului pe parcursul ultimelor

decenii. Mai mult de 1 miliard de persoane din întreaga lume, dintre care o treime în Africa

subsahariană, trăiesc cu mai puţin de un dolar pe zi.

Ca putere economică majoră, UE participă, prin schimburile comerciale şi ajutorul

oferit, la lupta împotriva sărăciei şi la promovarea dezvoltării globale. Uniunea caută să îşi

folosească influenţa în cadrul Organizaţiei Mondiale a Comerţului pentru a asigura faptul că

5 Sursa: ibidem

6 Sursa: http://epp.eurostat.ec.europa.eu/portal/page/portal/labour_market/labour_market_policy/database

7 Sursa: http://ec.europa.eu/publications/booklets/eu_glance/66/index_ro.htm

8 Sursa: http://epp.eurostat.ec.europa.eu/cache/ITY_OFFPUB/KS-SF-11-004/EN/KS-SF-11-004-EN.PDF

MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE

25

schimburile mondiale sunt supuse unor practici echitabile şi că globalizarea prezintă

avantaje pentru toate naţiunile, inclusiv pentru cele mai sărace. Uniunea este cel mai mare

furnizor de ajutor pentru dezvoltare din lume.

De altfel, în Tratatul de la Lisabona sunt definite clar obiectivele şi valorile Uniunii

Europene privind pacea, democraţia, respectarea drepturilor omului, dreptatea, egalitatea,

statul de drept şi durabilitatea.

Tratatul garantează, între altele, că Uniunea Europeană:

- va oferi cetăţenilor un spaţiu de libertate, securitate şi justiţie fără frontiere interne;

- va întreprinde activităţi în direcţii durabile a Europei pe baza unei creşteri economice

echilibrate şi a stabilităţii preţurilor, a unei economii sociale de piaţă extrem de competitive,

vizând ocuparea totală a forţei de muncă şi progres social, cu un înalt nivel de protecţie a

mediului;

- va lupta împotriva excluziunii sociale şi a discriminării, promovând justiţia şi

protecţia socială;

- va promova valorile Uniunii Europene în întreaga lume şi va contribui la asigurarea

păcii, securităţii, dezvoltării durabile a planetei, solidarităţii şi respectului între popoare,

comerţului liber şi echitabil şi eradicării sărăciei;

- va susţine coeziunea economică, socială şi teritorială, precum şi solidaritatea între

statele membre;

- va susţine drepturile omului, în special a drepturile copilului, şi va contribui la

respectarea şi dezvoltarea dreptului internaţional, incluzând respectarea principiilor Cartei

Naţiunilor Unite.

2.1. Particularităţi ale perioadelor de programare a instrumentelor structurale

Anul 1975 dă startul unei politici regionale comune, odată cu înfiinţarea Fondului

European de Dezvoltare Regională (FEDR), care avea ca principal obiectiv acordarea de

sprijin financiar regiunilor mai puţin dezvoltate din ţările membre. Această iniţiativă a venit

pe fundalul accentuării dezechilibrelor regionale din cadrul Comunităţii, ca efect al aderării

Irlandei în 1973, ţară mai puţin dezvoltată decât statele fondatoare şi Anglia. În 1986

politica regională comună cunoaşte o transformare completă prin introducerea conceptului

MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE

26

de coeziune economică şi socială Acest concept înglobează principiile de bază ale politicii

regionale ale Uniunii Europene şi anume:

- solidaritatea – potrivit căruia, politica regională vizează avantajarea cetăţenilor şi a

regiunilor defavorizate economic şi social, raportat la media comunitară;

- coeziunea - potrivit căruia, toţi suntem beneficiarii reducerii disparităţilor între

regiunile dezvoltate şi cele mai puţin dezvoltat.

Până la reforma politicii regionale din 1988, tuturor regiunilor mai puţin dezvoltate din

ţările membre (ex.: Sudul Italiei, Vestul Irlandei, Corsica, etc.) li s-a acordat asistenţă

comunitară care a îmbrăcat forma unor proiecte concrete, individuale, finanţate parţial de

către Comunitate, acordându-se sprijin comunitar între 20% - 75% din totalul investiţiilor9.

Trebuie însă menţionat că aceste iniţiative de sprijinire a politicilor regionale naţionale

au avut eficienţă redusă la nivel comunitar şi au contribuit într-o măsură foarte mică la

coeziunea economică şi socială. De aceea, s-a simţit nevoia unei reforme în cadrul acestei

politici, prin care s-au introdus patru principii de bază cu scopul de a spori eficienţa folosirii

fondurilor structurale:

- principiul concentrării, potrivit căruia activitatea de finanţare legată de politica

regională trebuia să se concentreze asupra regiunilor care întâmpină realmente mari

probleme;

- principiul întocmirii de programe, potrivit căruia fondurile vor fi alocate în cadrul

unor programe elaborate cu consultarea guvernelor ţărilor membre şi având la bază

respectarea criteriilor stabilite de Comisia Europeană;

- principiul adiţionalităţii, potrivit căruia rolul fondurilor comunitare este cel de a

suplimenta şi nu de a înlocui finanţarea naţională pentru dezvoltarea regională;

- principiul parteneriatului, care îndeamnă la o implicare activă a autorităţilor

regionale şi locale, alături de Comisie şi guvern, în tot procesul de planificare, adoptare a

deciziilor şi implementare a fondurilor structurale .

Între paşii importanţi realizaţi în evoluţia politicii regionale care şi-au pus amprenta

merită a fi semnalaţi amintim:

- perioada de programare 1989 -1993 (Anexa nr. 2), prima perioadă de programare a

fondurilor structurale, când s-au alocat 69 miliarde de euro pentru a sprijini cinci obiective

majore: promovarea dezvoltării şi adaptării structurale a regiunilor mai slab dezvoltate;

9 Sursa: http://www.fsenordest.ro/ManualdesprePoliticadeCoeziuneEconomicasiSocialainUE.pdf

MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE

27

transformarea regiunilor grav afectate de declinul industrial; combaterea şomajului pe

termen lung; facilitarea integrării ocupaţionale a tinerilor; promovarea dezvoltării zonelor

rurale;

- semnarea în 1992 a Tratatului de la Maastricht10

, a condus la costituirea Fondului de

Coeziune, special creat pentru a sprijini Irlanda, Grecia, Portugalia şi Spania;

- lansarea în 1995 a Instrumentului Financiar pentru Orientarea Pescuitului (IFOP)11

,

acesta fiind al patrulea fond structural.

- în perioada 1994-1999 (Anexa nr. 3), s-au alocat 155,1 miliarde euro pentru

Fondurile Structurale12

, fiind sprijinite şase obiective comunitare în cadrul programelor

iniţiate pe plan naţional, dar şi programe iniţiate de Comunitate. Au fost lansate 13 iniţiative

comunitare în 400 de programe;

- în 1999 s-a semnat, cu prilejul desfăşurării lucrărilor Consiliului European ce a avut

loc la Berlin, de către şefii de guverne ale Statelor Membre acordul politic numit Agenda

200013

. Agenda 2000, constituie baza pentru perioada de programare a Fondurilor

Structurale 2000-2006 (Anexa nr. 4). Se vorbeşte mai mult ca oricând despre descentralizare

şi despre reducerea disparităţilor între diferitele nivele de dezvoltare, în vederea maximizării

rezultatelor. Astfel, 93,5% din finanţarea structurală avea să se concentrează pe trei

obiective14

:

Obiectivul 1, care promova dezvoltarea şi ajustarea structurală a regiunilor a căror

dezvoltare era rămasă în urmă, prin asigurarea infrastructurii de bază care lipsea şi prin

încurajarea investiţiilor în activităţile economice. Obiectivul se adresa zonelor al căror PIB

pe locuitor nu depăşea 75% din media Comunităţii şi zonelor cu densitate a populaţiei

extrem de redusă. În total 22% din populaţia Uniunii locuieşte în cele 15 regiuni beneficiare

ale obiectivului. Asistenţa pentru Obiectivul 1 reprezintă aproximativ 69,7% (135,9 miliarde

euro) din totalul cheltuielilor;

Obiectivul 2, se adresa zonelor afectate de conversia economică şi socială (zone

rurale, sectoare industriale şi ale serviciilor aflate în declin, zonele în stagnare dependente de

pescuit), ale căror economii nu erau suficent dezvoltate şi diversificate. În total 18% din

10

Sursa: http://ec.europa.eu/romania/documents/eu_romania/tema_21.pdf 11

Sursa: http://ec.europa.eu/fisheries/documentation/publications/ifop03_en.pdf 12

Sursa: http://ec.europa.eu/anti_fraud/reports/commission/2008/Report-RO.pdf 13

Sursa: http://europa.eu/legislation_summaries/enlargement/2004_and_2007_enlargement/l60001_en.htm 14

Agnew, J.A. 2000: How Manz Europes? The European Union, Eastward Enlargement and Uneven

Development. Progress in Human Geography, 2000, pag. 10;

MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE

28

populaţia Uniunii beneficiare ale obiectivului. Asistenţa pentru Obiectivul 2 a primit

aproximativ 11,5% (22,5 miliarde euro) din totalul fondurilor;

Obiectivul 3, finanţat prin Fondul Social European, avea ca principal obiectv

adaptarea şi modernizarea politicilor naţionale şi ale Uniunii Europene şi a sistemelor pentru

angajarea forţei de muncă, educaţie şi instruire. Obiectivul avea în vedere capitolul privind

ocuparea forţei de muncă din Tratatul de la Amsterdam, „Strategie privind ocuparea forţei

de muncă”. Zonele eligibile ale acestui obiectiv sunt zonele neacoperite de Obiectivul 1. În

total asistenţa pentru Obiectivul 3 primeşte aproximativ 12,3% (24,05 miliarde euro) din

totalul fondurilor, iar împărţirea pe statele membre se baza, în principal, pe mărimea

populaţiei eligibile, situaţia ocupării forţei de muncă şi severitatea anumitor dificultăţi cum

ar fi excluderea socială, nivelurile de educaţie şi instruire, etc.

Urmărind sinteza realizată în tabelul nr. 2.1, se poate spune că fiecare Fond Structural

a contribuit la realizarea celor trei obiective:

Tabel nr. 2.1.

Tabel privind participarea instrumentelor financiare, aferente perioadei de programare

2000-2006, la îndeplinirea celor trei obiective

Obiectivul 1 Obiectivul 2 Obiectivul 3

Fondul European de Dezvoltare Regională □ □

Fondul Social European □ □ □

Secţiunea de Orientare a Fondului

European de Garantare şi Orientare pentru

Agricultură

□

Instrumentul Financiar de Orientare în

Domeniul Pescuitului

□

Sursa: http://ec.europa.eu/regional_policy/sources/docoffic/official/guidelines/pdf/orientations_mod_en.pdf

În afara acestor trei obiective, Fondurile Structurale contribuie cu 5,35% din bugetul

lor şi la finanţarea Iniţiativelor Comunitare15

. Acestea diferă de măsurile tipice Fondurilor

Structurale, în sensul că se concentrază pe unele obiective prioritare, comune, direct

identificate de Comisia Europeană. Pentru perioada 2000-2006 au existat 4 astfel de

obiective, fiecare fiind finanţat de un singur fond:

15

Sursa: European Commission 2002. Guide to the Chesion Fund 2000-2006. February 2000;

MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE

29

Interreg III, finanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională (426 milioane

euro), promovează cooperarea peste frontiere (măsura A) şi transnaţională (măsura B) pentru

stimularea dezvoltării economice regionale şi încurajarea planificării regionaşe echilibrate.

O a treia măsură (C) cofinanţează, de asemenea, cooperarea interregională între partenerii

regionali, care nu au o graniţă comună, dar care au caracteristici socio-economice similare şi

sunt interesaţi de schimburile de experienţă. Proiectele trebuiau să corespundă cu obiectivele

Fondurilor Structurale şi să fie corelate cu instrumentele de sprijin extern ale Uniunii, cum

ar fi programele Meda, Tacis şi Phare;

Urban II, finanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională (108 milioane

euro), îşi concentra eforturile pe strategiile inovative care vizau recostrucţia oraşelor şi

zonelor urbane aflate în declin;

Leader+, finanţat din Secţiunea de Orientare a Fondului European de Garantare şi

Orientare pentru Agricultură (267 milioane euro), obiectivul viza sprijinirea actorilor locali

din zonele rurale în vederea implementării strategiilor integrate de dezvoltare rurală

durabilă;

Equal, finanţat din Fondul Social European (371 milioane euro), viza combaterea

tuturor categoriilor de discriminare şi inegalitate (bazate pe sărăcie, sex, origine etnică,

handicapuri, vârstă, religie, etc.), care reduc accesul la ocuparea locurilor de muncă.

În dorinţa de a asista ţările candidate din Europa Centrală şi de Est în pregătirea lor

pentru aderarea la Uniunea Europeană, Comisia Europeană a creat trei instrumente de pre-

aderare16

pentru perioada de programare 2000-2006, urmând ca după aderarea acestor ţări la

Uniunea Europeană fondurile de preaderare să fie înlocuite cu fondurile structurale. Între

fondurile de preaderare amintim:

Programul Phare, început în 198917

, a fost creat iniţial pentru a asista Ungaria şi

Polonia, însă, ca urmare a invitației făcute de Consiliul de la Copenhaga în 1993 țărilor din

Europa Centrală şi de Est să aplice pentru aderarea la comunitate, sprijinul PHARE a fost

reorientat în acest sens.

Scopul principal al programului l-a constituit dezvoltarea capacităţii instituţionale în

vederea asigurării unei corecte aplicări a legislaţiei europene, promovarea convergenţei şi a

16

Sursa: Commission of the European Comminities. 2003. General Report on Pre-acession Assistance

PHARE- ISPA-SAPARD, in 2001. Brussels, pag. 37; 17

Sursa: Commission of the European Comminities, 2004. General Report on Pre-acession Assistance

(PHARE- ISPA-SAPARD), in 2002. Brussels, pag. 25;

MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE

30

politicii de coeziune economică şi socială şi finanţarea investiţiilor noi realizate în sectoare

prioritare precum infrastructura, sectorul social, dezvoltare economică.

Aceste orientări au fost îmbunătățite în 1999 odată cu crearea SAPARD și ISPA,

care au preluat dezvoltarea rurală și a agriculturii (SAPARD) și proiectele de infrastructură

în domeniile de mediu și transporturi (ISPA) permițând Phare să se concentreze asupra

priorităților cheie care nu erau acoperite de aceste domenii.

Până în 2000 şi țările din Balcanii Vestici (Albania, Republică Macedonă și Bosnia-

Herzegovina) au beneficiat, de asemenea, de asistenţa PHARE. Însă, din 2001 aceste țări au

primit asistenţă financiară prin programul CARDS (Community Assistance for

Reconstruction, Development and Stability in the Balkans)18

.

În final 2003, a reprezentat anul în care erau stabilite ţările nou aderate, definitivându-

se astfel şi alocările până la sfârşitul perioadei de programare 2000 -2006. România a ocupat

locul doi după Polonia în ceea ce priveşte ponderea sumelor alocate în total alocări:

Tabel nr. 2.2.

Alocările Uniunii Europene pentru programul PHARE, la nivelul anului 2003

- milioane euro –

Ţara Program

Naţional

Cooperare

Trans-naţională

Dezafectare

nucleară Total alocări

Bulgaria 99,00 28,00 61,90 188,90

Republica Cehă 95,20 19,00 114,20

Estonia 39,50 3,00 42,50

Ungaria 107,00 19,00 126,00

Letonia 45,60 3,00 48,60

Lituania 67,00 3,00 30,00 100,00

Polonia 402,80 56,00 458,80

România 272,10 11,00 283,10

Slovacia 57,10 12,00 25,00 94,10

Slovenia 37,90 7,00 44,90

Total alocări 1.223,20 161,00 116,90 1.501,10

Sursa: http://ec.europa.eu/enlargement/how-does-it-work/financial-assistance/phare/programmes_en.htm

18

Sursa: http://ec.europa.eu/enlargement/how-does-it-work/financial-assistance/cards/index_en.htm

MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE

31

Figura nr. 2.1.

Alocările Uniunii Europene pentru programul PHARE, la nivelul anului 2003

- milioane euro –

Sursa: prelucrare proprie pe baza datelor furnizate de:

http://ec.europa.eu/enlargement/how-does-it-work/financial-assistance/phare/programmes_types_en.htm

Programul Special de Aderare pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală

(SAPARD), început în 1999, are ca scop spijinirea eforturilor ţărilor candidate în vederea

aderării la Politica Agricolă Comună a Uniunii. Programul prevede o gamă largă de măsuri

privind ajustarea structurilor agricole, calitatea produselor alimentare şi protecţia

consumatorului, dezvoltarea rurală şi protecţia mediului.

Instrumentul Structural de Pre-Aderare(ISPA)19

, început în 1999, are ca scop

sprijinirea unui număr de zece state candidate, prin finanţarea parţială a proiectelor

referitoare la îmbunătăţirea protecţiei mediului şi infrastructurii de transport. Instrumentul

furnizează asistenţă în domeniul mediului în vederea alinierii la legislaţia europeană, precum

şi în domeniul transporturilor fiind încurajate proiectele de infrastructură care vizează

utilizarea metodelor durabile de mişcare a persoanelor şi bunurilor şi promovarea

interconectării între reţelele naţionale şi cele trans-europene. Pentru acest program Uniunea

Europeană a alocat, anual, pâna în anul 2003 pentru cele 10 ţări din Europa Centrală şi de

19

Sursa: http://europa.eu/legislation_summaries/enlargement/2004_and_2007_enlargement/l60022_en.htm

MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE

32

Est 1,1 miliarde euro. După 2004, alocările au crescut considerabil, numai pentru România

şi Bulgaria bugetul a fost de 452 milioane euro20

. Pentru perioada de programare 2007 –

2013 programul ISPA, redefinit ca Instrument pentru Asistenţă de Pre-Aderare (IPA),

continuă să acorde asistenţă, în valoare totală de 11,5 miliarde lei21

, ţărilor candidate la

Uniunea Europeană (Croaţia, Islanda, Macedonia, Montenegru şi Turcia), precum şi ţărilor

posibile candidate la Uniunea Europeană (Bosnia şi Herţegovina, Kosovo, Albania, Serbia).

Figura nr. 2.2.

Alocări ale UE pentru ţările candidate şi posibil candidate în perioada 2007 -2013

milioane euro

Sursa: prelucrare proprie pa baza datelor furnizate de:

http://ec.europa.eu/enlargement/how-does-it-work/financial-assistance/planning-ipa_en.htm

România, care a demarat relaţiile de finanţare cu Uniunea Europeană în 1991,

principalul instrument de finanţare fiind programul PHARE, completat după 1999 de ISPA şi

SAPARD, a primit în perioada 1991 - 2006 asistenţă UE în valoare de aproximativ 6.810

milioane euro, astfel:

20

Sursa: http://ec.europa.eu/enlargement/how-does-it-work/financial-assistance/ispa_en.htm

21

Sursa: http://ec.europa.eu/enlargement/how-does-it-work/instrument-pre-accession _en. htm

MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE

33

Figura nr. 2.3.

Ponderea programelor de finanţare în totalul fondurilor alocate României

de către U.E în perioada 1991 – 2006

Sursa: prelucrare proprie pa baza datelor furnizate de:

http://ec.europa.eu/romania/documents/news/phare-well-_retrospectiva.pdf

- prin programul PHARE – 3.618 milioane euro, bani utilizaţi cu precădere în vederea

adoptării acquis-ului comunitar, atât prin îmbunătăţirea capacităţii administrative, cât şi prin

finanţarea investiţiilor aferente. Începând cu anul 2000 programul a susţinut investiţii pentru

Politica de Coeziune Economică şi Socială;

- prin programul ISPA – 875 milioane euro, pentru proiecte de infrastructură în

domeniul trasportului şi al mediului. Din aceste fonduri România a reuşit să absoarbă în

perioada 2000 – 2006, 50%;

- prin programul SAPARD - 2.317 milioane euro (din care pentru perioada de

programare 2000 – 2006, 1.521 milioane euro)22

, pentru atingerea standardelor europene în

domeniul producţiei agricole, al produselor alimentare, al protecţiei consumatorului, precum

şi în cel al dezvoltării durabile a zonelor rurale.

Din anul 2006, Guvernul a transformat Agenţia SAPARD (deşi Programul SAPARD a

fost finalizat în 2009), în Agenţia de Plăţi pentru dezvoltare Rurală (APDRP) în vederea

gestionării fondurilor europene aferente perioadei de programare 2007 – 2013, dar şi a

gestionării şi monitorizării proiectelor ce au fost finanţate prin Programul SAPARD, până în

decembrie 2013.

22

Suma de 1.521 miliane euro a putut fi plătită de ţara noastră pâna la sfârşitul anului 2009, România

obţinând de la Uniunea Europeană o prelungire a termenelor de plată cu un an.

MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE

34

La 30 decembrie 2009, România avea 4.457 de proiecte finalizate, ceea ce a

reprezentat o absorbţie de aproximativ 90% din fondurile alocate23

.

Figura nr. 2.4

Capacitate de absorbţie a României pe Programul SAPARD,

în perioada de alocare 2000 - 2006

Sursa: prelucare proprie pe baza datelor furnizate de:

http://www.agroinfo.ro/articole-management-si-politica-agrara/final-sapard-in-romania.html

Făcând un bilanţ al perioadei de programare 2000 – 2006, la nivelul Uniunii Europene,

au fost cheltuiţi:

- 213 miliarde euro prin Fondurile Structurale în cadrul UE 15;

- 22 miliarde euro, ajutor de preaderare;

- 22 miliarde euro, pentru noile state membre24

.

Urmare a acestui efort financiar, la sfârşitul acestei perioade se constată o scădere

apreciabilă a diferenţelor între regiuni şi între statele membre, o creştere a schimburilor

comerciale, încurajarea cooperării europene, a parteneriatelor şi a reţelelor.

La ora actuală unul din obiectivele fundamentale ale Uniunii Europene îl constituie

întărirea coeziunii economico–sociale prin reducerea disparităţilor regionale. Acesta este şi

23

Sursa: http://www.piataagricola.eu/finantare.htm

24

Sursa: http://ec.europa.eu/regional_policy/sources/docgener/panorama/pdf/mag26/mag26_ro.pdf

MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE

35

motivul pentru care statele membre participă la o politică regională europeană finanţată din

fonduri europene, care conferă un sens concret şi imediat solidarităţii comunitare.

Fondurile europene nu reprezintă un scop în sine, ci instrumente de atingere a unor

obiective stabilite la nivelul Uniunii Europene, al statului membru al U.E., în baza unor

documente de implementare.

2.2. Instrumentele structurale ale Uniunii Europene în perioada 2007-2013

Uniunea Europeană este una dintre cele mai prospere regiuni la nivel mondial din

punct de vedere economic. Cu toate acestea, aşa cum arătam, existenţa unor disparităţi

privind prosperitatea şi productivitatea între statele membre determină slăbiciuni structurale

majore. Odată cu integrarea, în mai 2004 şi ianuarie 2007, a celor 12 noi state membre

aceste disparităţi s-au accentuat şi mai mult. Drept urmare, în vederea unei mai bune

funcţionări a Pieţei Unice Europene şi implicit în vederea creşterii copetitivităţii, Uniunea

Europeană promovează alături de politicile de protecţie a mediului şi de politica egalităţii de

şanse o politică de coeziune. În comparaţie cu Europa celor 15, aceste inegalităţi s-au dublat

în Europa celor 27, care acum posedă 268 de regiuni.

Inegalităţile între statele membre sunt complexe şi sunt datorate diferenţelor în ceea

ce priveşte: infrastructura, calitatea mediului înconjurător, şomajul şi abilităţile forţei de

muncă relevante pentru dezvoltare, mărimea şi diversitatea afacerilor, nivelurile de inovaţie

şi utilizarea tehnologiei în afaceri. Reducerea inegalităţilor contribuie la siguranţa că toate

regiunile şi grupurile sociale pot contribui şi beneficia de pe urma creşterii economice a

Uniunii Europene. Orice stat membru sau regiune cu PIB mai mic de 75% din media de la

nivel european primeşte în perioada 2007-2013 cel mai înalt nivel de finanţare prin

obiectivul de convergenţă al Politicii de Coeziune a întregii Uniuni Europene pentru 2007-

2013.

Ca urmare, Politica de Coeziune este una dintre cele mai importante politici ale

Uniunii Europene, responsabilităţile pentru această politică fiind împărţite între instituţiile

europene şi statele member, iar finanţarea se realizează prin intermediul a trei instrumente

structurale, fiecare având o destinaţie specifică25

:

25

Fuck Bernard, Lodovico Pizzati, 2003. European Integration, Regional Policy and Growth. Lessons and

prospects. World Bank Publications, Washington, D.C., pag. 12;

MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE

36

Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), a fost creat în 1975 şi a

devenit principalul instrument al politicii regionale a comunităţii. Fondul susţine dezvoltarea

economică durabilă la nivel regional şi local prin mobilizarea capacităţilor locale şi

diversificarea structurilor economice în domenii precum cercetarea şi dezvoltarea

tehnologică, inovarea şi antreprenoriatul, societatea informaţională, IMM-uri, protecţia

mediului, turism, energie, contribuind astfel la eliminarea dezechilibrelor regionale în

Comunitatea Europeană, reducerea diferenţei între nivelurile de dezvoltare a diferitelor

regiuni şi recuperarea decalajului de către regiunile mai puţin favorizate.

Fondul Social European (FSE), a fost înfiinţat în 1958 contribuie la sporirea

adaptabilităţii forţei de muncă şi a întreprinderilor, creşterea accesului pe piaţa forţei de

muncă, prevenirea şomajului, prelungirea vieţii active, combaterea discriminării;

Fondul de Coeziune (FC), a fost înfiinţat în 1992, ca urmare a Tratatului de la

Maastricht, pentru a finanţa proiecte în domeniul protecţiei mediului şi reţelelor de transport

trans-europene, proiecte în domeniul dezvoltării durabile, etc.. Fondul de Coeziune nu co-

finanţează programe, ci furnizează finanţare directă pentru proiecte individuale, care sunt

identificate de la început. Decizia de a finanţa un proiect este luată de către Comisie, în

acord cu Statul Membru beneficiar, în timp ce proiectele sunt administrate de autorităţi

naţionale şi supervizate de un Comitet de Monitorizare.

Fonduri complementare26

:

Fondul European pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (FEADR), înfiinţat

în 1958, are ca scop creşterea competitivitaţii în sectorul agricol, dezvoltarea mediului rural;

Fondul European pentru Pescuit (FEP), înfiinţat în 1993, investeşte în

dezvoltarea resurselor acvatice vii, în modernizarea ambarcaţiunilor de pescuit, etc.

Reducerea inegalităţilor dintre regiuni este foarte importantă astfel încât toţi să poată

contribui şi beneficia, mai ales acum când toate statele lumii se confruntă cu o acută criză

economică, de pe urma oportunităţilor oferite de Uniunea Europeană prin intermediul

instrumentelor structurale.

În fapt, instrumentele structurale au fost create în vederea implementării celor trei

obiective majore (Anexa nr. 5), ale politicii de coeziune economică şi socială a Uniunii

Europene pentru perioada 2007 – 201327

:

26

Sursa: http://www.euractiv.ro/Despre-instrumentele-structurale-ale-Uniunii-Europene.html;

MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE

37

Obiectivul Converganţă, finanţat cu 81,7% (282.859 milioane euro) din bugetul

destinat fondurilor structurale şi de coeziune, din care 24,5% sunt destinate Fondului de

Coeziune. Obiectivul vizează îmbunătăţirea condiţiilor de creştere economică şi a factorii

care contribuie la o reală convergenţă pentru statele membre şi regiunile cel mai puţin

dezvoltate. Eligibile acestui obiectiv sunt 84 de regiuni situate în 18 state membre, şi care

însumează 154 de milioane de locuitori al căror PIB pe cap de locuitor este sub 75% din

media comunitară. Într-un sistem de suspendare progresivă a ajutorului („phasing out”),

acest obiectiv include, de asemenea, alte 16 regiuni care numără 16,4 milioane de locuitori şi

care dispun de un PIB care depăşeşte cu puţin pragul, ca urmare a efectului statistic al

extinderii Uniunii Europene28

.

Competitivitatea Regională şi Ocuparea Forţei de Muncă, obiectiv finanţat cu

15,8% (54.962 milioane euro). Obiectivul vizează consolidarea, competitivitatea şi

atractivitatea regiunilor, precum şi capacitatea de ocupare a forţei de muncă, printr-o

abordare duală. Aceasta constă, pe de o parte, în introducerea de programe de dezvoltare

pentru a ajuta regiunile să anticipeze şi să fie favorabile schimbărilor economice stimulând

inovarea, societatea bazată pe cunoaştere, spiritul antreprenorial şi protecţia mediului, iar pe

de altă parte, în creşterea numărului şi calităţii locurilor de muncă prin adaptarea forţei de

muncă şi prin efectuarea de investiţii în materie de resurse umane. Pentru acest obiectiv sunt

eligibile 68 de regiuni (19 state membre), ceea ce reprezintă 314 milioane de locuitori, 13

dintre acestea (19 milioane de locuitori), sunt în etapa de instituire progresivă a ajutorului

(„phasing in”) şi fac obiectul unor alocări financiare speciale datorită fostului lor statut de

regiuni sub incidenţa „Obiectivului 1”29

.

Cooperarea Teritorială Europeană este obiectivul finanţat cu doar 2,4% (8.721

milioane euro). Obiectivul urmăreşte să întărească cooperarea transfrontalieră datorită unor

iniţiative locale şi regionale realizate în comun, să consolideze cooperarea transnaţională

prin acţiuni menite să favorizeze dezvoltarea teritorială integrată şi să stimuleze cooperarea

interregională, precum şi schimbul de experienţă. Peste 181 de milioane de persoane (care

27

Marelii, Enrico 2007, „Specialisation and Convergence of European Regions”, The European Journal of

Comparative Economics, Vol. 4, n. 2, pag. 149; 28

Sursa: http://ec.europa.eu/regional_policy/policy/object/index_ro.htm

29

Sursa: http://www.finantare.ro/pag1,Politica-regionala-a-Uniunii-Europene,id2.html

MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE

38

reprezintă 37,5% din populaţia totală a Uniunii Europene)30

trăiesc în zone transfrontaliere.

Toate regiunile şi toţi cetăţenii Uniunii fac parte din una dintre cele 13 zone de cooperare

transnaţională.

Tabel nr. 2.3.

Alocările fondurilor comunitare pe fiecare stat membru în perioada 2007-2013

ŢARA

OBIECTIVUL

TOTAL

mil euro Convergenţă

Competitivitate

regională şi

ocuparea forţei

de muncă

Cooperare

teritorială

europeană

Belgia 639 1.425 194 2.258

Bulgaria 6.674 0 179 6.853

Republica Cehă 25.884 419 389 26.692

Danemarca 0 510 103 613

Germania 16.080 9.409 851 26.340

Estonia 3.404 0 52 3.456

Irlanda 0 750 151 901

Grecia 19.575 635 210 20.420

Spania 26.181 8.477 559 35.217

Franţa 3.190 10.257 872 14.319

Italia 21.641 6.325 846 28.812

Cipru 213 399 28 640

Letonia 4.530 0 90 4.620

Lituania 6.776 0 109 6.885

Luxemburg 0 50 15 65

Ungaria 22.890 2.031 386 25.307

Malta 840 0 15 855

Ţările de Jos 0 1.660 247 1.907

Austria 177 1.027 257 1.461

Polonia 66.553 0 731 67.284

Portugalia 20.474 938 99 21.511

România 19.213 0 455 19.668

Slovenia 4.101 0 104 4.205

Slovacia 10.912 449 227 11.588

Finlanda 0 1.596 120 1.716

Suedia 0 1.626 265 1.891

Regatul Unit 2.912 6.979 722 10.613

Cooperare internaţională/reţele 0 0 445 445

Asistenţă tehnică 0 0 868

Total 282.859 54.962 8.721 347.410

30

Sursa: http://e-afaceri.co.cc/ghid-finantare/capitolul-1-politica-regionala-a-uniunii-europene/2.html

MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE

39

După aderarea României la Uniunea Europeană, începând din ianuarie 2007, politica

naţională pentru crearea de facilităţi este din ce în ce mai strâns racordată la politicile,

principiile, obiectivele şi reglementările comunitare în domeniu, Planul Naţional de

Dezvoltare (PND), fiind instrumentul fundamental prin care România va încerca să

recupereze rapid disparităţile de dezvoltare socio–economică faţă de Uniunea Europeană. Ca

urmare a încadrării în condiţiile celor trei obiective ale Uniunii Europene, România, poate

primi în perioada de alocare 2007-2013 din Fonduri Structurale şi de Coeziune transferuri

până la maxim 3,8% din valoarea PIB-ului naţional, mai exact 19,668 miliarde euro31

, din

care 12,661 miliarde euro reprezintă Fonduri Structurale în cadrul Obiectivului

"Convergenţă", 6,552 miliarde euro sunt alocate prin Fondul de Coeziune, iar 0,455 miliarde

euro sunt alocate Obiectivului „Cooperare Teritorială Europeană” (inclusiv transferurile la

Instrumentul pentru Asistenţă de Pre-Aderare- ISPA şi Instrumentul European de Vecinatate

şi Parteneriat - ENPI).

Figura nr. 2.5.

Ponderea alocărilor fondurilor comunitare în rândul statelor membre UE 27

în perioada de programare 2007 – 2013

31

Sursa: http://www.fonduri-ue.ro/csnr-172

MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE

40

Sumele alocate situează ţara noastră pe locul 9 (5,66%) în topul alocării fondurilor

comunitare între cele 27 state membre, pe primul loc situându-se Polonia cu 19,37% (67,284

miliarde euro), iar la polul opus Luxembourg cu 1,019% (0,065 miliarde euro).

La rândul lor, instrumentele structurale ale Uniunii Europene nu acţionează singure,

ele fiind cofinanţate, în cea mai mare parte din resursele publice ale statului membru, dar şi

din contribuţie financiară privată. Spre exemplu, în cadrul obiectivului Convergenţă32

, rata

maximă a contribuţiei comunitare este, la nivelul unui program operaţional, de 85%, atât

pentru Fondurile Structurale (FEDR, FSE), cât şi pentru Fondul de Coeziune.

2.3. Modificări ale fondurilor post-aderare faţă de cele de pre-aderare

În primul rând, în cadrul perioadei de programare 2007–2013, principiile de

intervenţie ale celor trei obiective, sunt aceleaşi ca pentru perioada 2000-2006, şi anume:

complementaritate, coerenţă, coordonare, conformitate şi adiţionalitate. În plus, sunt

introduse principii precum: proporţionalitatea, egalitatea între bărbaţi şi femei şi

nediscriminarea, dezvoltarea durabilă şi concentrarea fondurilor asupra priorităţilor de la

Lisabona.

În 2007-2013, Fondul de Coeziune nu mai funcţionează independent, ci face parte din

obiectivul convergenţă.

Noile obiective (Convergenţă, Competitivitate Regională şi Ocuparea Forţei de Muncă şi

Cooperare Teritorială Europeană), integrează misiunile vechilor obiective (1, 2 şi 3), precum

şi pe cele ale vechilor iniţiative comunitare: Interreg III, Equal şi Urban II.

Interreg III este reluat sub obiectivul Cooperare Teritorială Europeană, iar programele

Urban II şi Equal sunt integrate obiectivelor Convergenţă şi Cooperare Teritorială Europeană.

Programul Leader + şi Fondul European de Orientare şi Garantare Agricolă (FEOGA)

sunt înlocuite cu Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR), în timp ce

Instrumentul Financiar de Orientare a Pescuitului (IFOP) devine Fondul European pentru

Pescuit (FEP). FEDR şi FEP, au, în perioada de programare 2007 - 2013, propriile lor baze

legale şi nu mai fac parte din politica de coeziune (Tabelul nr. 2.6).

În ceea ce privesc alocările:

32

Guvernul României, 2007: Programul de Convergenţă 2007-2013, Bucureşti;

MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE

41

- pentru Obiectivul Convergenţă, dacă în perioada de programare anterioară (Obiectiv

1), erau alocate sume de până la 69,7%33

din totalul alocărilor, în actuala perioadă de

programare plafonul a crescut la 81,7%;

- pentru Obiectivul Competitivitate Regională şi Ocuparea Forţei de Muncă, dacă în

perioada de programare anterioară (Obiectiv 2), erau alocate sume de până la 11,5%34

din

totalul alocărilor, în actuala perioadă de programare plafonul a crescut la 15,8%;

- pentru Obiectivul Cooperare Teritorială Europeană, dacă în perioada de programare

anterioară (Obiectiv 3), erau alocate sume de până la 12,3%35

din totalul alocărilor, în

actuala perioadă de programare plafonul a scăzut la 2,4%;

- pentru activitatea de asistenţă tehnică, dacă în perioada anterioară de programare

puteu fi cheltuite sume de până la 0,25% din alocarea totală a programului, acum plafonul a

fost ridicat la 4% din totalul fiecărui program ce se încadrează în obiectivele Convergenţă şi

Competitivitate Regională şi Ocuparea Forţei de Muncă şi până la 6% din suma totală, pentru

programele legate de Cooperare Teritorială Europeană.

Tabel nr. 2.4.

Modificările survenite între perioadele de programare 2000-2006 şi 2007-2013

OBIECTIVE INSTRUMENTE

FINANCIARE OBIECTIVE

INSTRUMENTE

FINANCIARE

2000-2006 2007-2013

Fondul de Coeziune Fondul de Coeziune

CONVERGENŢA

Fondul de Coeziune

FEDR

FSE

OBIECTIV 1

regiuni întârziate în

privinţa dezvoltării

FEDR

FSE

FEOGA-Garantare

FEOGA-Orientare

OBIECTIV 2

zone în reconversie

economic şi socială

FEDR

FSE

Competitivitate

Regională şi Ocuparea

Forţei de Muncă

FEDR

FSE

OBIECTIV 3 Sisteme

de formare şi promovare

a ocupării forţei de

muncă

FSE Cooperare Teritorială

Europeană FEDR

Sursa: http://www.eufinantare.info/politica-coeziune.html

33

Sursa: http://www.fonduri-ue.ro/upload/GS-IMM5560.pdf

34

Sursa: http://ec.europa.eu/employment_social/esf/index_en.htm

35

Sursa: http://ec.europa.eu/regional_policy/policy/fonds/index_ro.htm

MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE

42

Regula de finanţare a cunoscut şi ea modificări. Astfel dacă în perioada de programare

2000 – 2006 regula era N + 2 pentru toate statele U.E., în actuala perioadă de programare

regula este N +2 sau N + 3, ea având o aplicabilitate diferenţiată în funcţie de momentul

aderării36

. Regula presupune ca alocarea financiară pentru anul N trebuie să fie cheltuită şi

certificată de catre statele membre pâna în anul N +2/N+3 inclusiv. Regula se aplică la

nivelul fiecărui program operaţional şi nu la nivelul proiectelor şi necesită o monitorizare

atentă a cheltuielilor din partea autorităţilor de management şi a celei de certificare a plăţilor

pentru a se preveni pierderea banilor.

2.4. Instrumentele structurale utilizate în România în perioada 2007-2013

După 1989, în România au avut loc schimbări economice şi sociale fără precedent, cu

efecte majore asupra ţării şi a populaţiei. Integrarea crescândă în fluxurile economice

mondiale reprezintă un proces dinamic, iar România trebuie să fie pregătită să valorifice

potenţialele avantaje mai ales în contextul economic actual, când toate marile state ale lumii

se confruntă cu creşteri economice negative. România are acum oportunitatea, ca prin

intermediul Fondurilor Structurale să continue reforma economică, în vederea recuperării

decalajelor existente între regiunile sale şi cele ale celorlalte state europene.

Documentele de programare care stau la baza implementării Fondurilor Structurale la

nivel naţional sunt:

Planul Naţional de Dezvoltare 2007 – 2013 (P.N.D.)37

, reprezintă documentul de

planificare strategică şi programare financiară multianuală, care are ca scop orientarea şi

stimularea dezvoltării economice şi sociale a ţării pentru atingerea obiectivului de realizare a

coeziunii economice şi sociale. El are la bază o analiză atentă a situaţiei socio-economice a

ţării şi include domeniile prioritare de investiţii pe termen mediu, precum şi sursele

financiare pentru sprijinirea acestor investiţii.

Strategia PND 2007-2013 este structurată pe şase priorităţi naţionale de dezvoltare:

- creşterea competitivităţii economice şi dezvoltarea economiei bazate pe cunoaştere;

36

Pentru România, Bulgaria, Cipru, Estonia, Grecia, Letonia, Malta, Polonia, Portugalia, Republica Cehă,

slovacia, Slovenia şi Ungaria termenul de angajare a fondurilor alocate, stabilit de Comisia Uniunii Europene,

este la sfârşitul celui de-al treilea an N+3 în perioada 2007- 2010 şi N +2 în perioada 2011-2013. 37

Guvernul României, 2005: Programul Naţional de Dezvoltare 2007-2013, Bucureşti;

MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE

43

- dezvoltarea şi modernizarea infrastructurii de transport;

- protejarea şi îmbunătăţirea calităţii mediului;

- dezvoltarea resurselor umane, promovarea ocupării şi a incluziunii sociale şi întărirea

capacităţii administrative;

- dezvoltarea economiei rurale şi creşterea productivităţii în sectorul agricol;

- diminuarea disparităţilor de dezvoltare între regiunile ţării.

Limitarea numărului de priorităţi este de natură să asigure concentrarea resurselor

disponibile pe realizarea obiectivelor şi măsurilor cu impact maxim asupra reducerii decalajelor

faţă de UE şi a disparităţilor interne.

PND 2007-2013 a fost aprobat de Guvernul României în şedinţa sa din 22 decembrie

2005, dată la care s-a încheiat procesul de elaborare început în mai 2004.

Cadrul Strategic Naţional de Referinţă 2007 - 2013 ( C.S.N.R.) este documentul

strategic prin care se stabilesc priorităţile de intervenţie ale Fondurilor Structurale şi de

Coeziune, având la bază priorităţile strategice stabilite în PND. El face legătura între

priorităţile naţionale de dezvoltare şi priorităţile la nivel european, mai puţin aspecte legate

de dezvoltare rurală şi pescuit, tributare Priorităţii numărul 5 a Planului Naţional de

Dezvoltare, acestea fiind susţinute prin Planul Naţional Strategic de Dezvoltare Rurală

(Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală).

În ceea ce priveşte sprijinul financiar, dacă Planul Naţional de Dezvoltare este susţinut

prin întreaga paletă de instrumente financiare, prin programe de investiţii naţionale şi locale,

credite externe, fonduri europene de dezvoltare; Cadrul Strategic Naţional de Referinţă este

susţinut exclusiv din Fondurile Structurale şi de Coeziune.

Între obiectivele strategice ale CSNR se înscrie în primul rând reducerea disparităţilor

sociale şi de dezvoltare economică dintre România şi statele membre ale Uniunii Europene,

iar în al doilea rând, reducerea disparităţilor faţă de UE prin stimularea creşterii PIB-ului

până în anul 2015 cu 10%38

.

În acest sens, au fost identificate patru priorităţi tematice:

- dezvoltarea infrastructurii de bază la standarde europene, prioritate pentru care s-au

alocat 60% din totalul fondurilor cominitare;

38

Guvernul României, 2007: Programul de Convergenţă 2007-2013, Bucureşti;

MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE

44

- creşterea competitivităţii economiei româneşti pe termen lung, pentru soluţionarea

acestei prioriţăţi putând fi cheltuiţi 15% din banii alocaţi;

- dezvoltarea şi utilizarea mai eficientă a capitalului uman din România, prioritate

pentru care s-au alocat 20% din totalul alocărilor;

- consolidarea unei capacităţi administrative eficiente, cu 5% din totalul sumelor

allocate.

Implementarea acţiunilor strategice şi implicit accesarea efectivă a Instrumentelor

Structurale se realizează prin Programe Operaţionale (figura nr. 2.10), programe ce au ca

principală atribuţie coordonare implementării de proiecte cu efecte precum:

- creşterea productivităţii, a aptitudilor, capacităţii manageriale şi a producţiei;

- crearea unei baze de afaceri dinamice – o bază mai dezvoltată şi produse/servicii mai

performante;

- aplicaţii inovatoare ale cercetării şi dezvoltării în funcţie de oportunităţile pieţei;

- investiţii în infrastructură, pentru a creşte accesibilitatea;

- administrare publică şi privată eficientă;

- dezvoltare durabilă şi incluziune socială;

- dezvoltarea economiilor regionale.

Programele Operaţionale (P.O.), sunt programe prin intermediul cărora sunt

implementate elementele importante ale P.N.D. şi care asigură realizarea obiectivului

general al Strategiei Naţionale Regionale. Programele Operaţionale prezintă domeniile

majore de intervenţie care sunt cofinanţate de Fondurile Structurale şi de Coeziune.

Cadrul Strategic Naţional de Referinţă şi Programele Operaţionale au fost finalizate

într-o primă versiune şi aprobate de Guvern şi transmise Comisiei Europene, conform

angajamentelor asumate, în data de 20 aprilie 2006, în vederea demarării negocierilor de

natură tehnică.

Potrivit Cadrului Strategic Naţional de Referinţă, pentru perioada 2007-2013,

România a elaborat şapte programe operaţionale sub Obiectivul „Convergenţă” şi

colaborează cu ţările vecine şi state membre UE la elaborarea altor 11 programe

operaţionale sub Obiectivul „Cooperare Teritorială Europeană”.

Din punct de vedere structural C.S.N.R. este direct subordonat P.N.D., având

subordonate la rândul său instrumente prin care se realizează prevederile sale.

MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE

45

Figura nr. 2.6.

Instrumente de finanţare în perioada de programare 2007 – 2013

PLANUL NAŢIONAL DE DEZVOLTARE

POLITICA DE

COEZIUNE

POLITICA COMUNĂ

DE PESCUIT POLITICA AGRICOLĂ

COMUNĂ

PLAN NAŢIONAL

STRATEGIC DE

PESCUIT

PLAN NAŢIONAL

STRATEGIC

DEZVOLTARE RURALĂ

PROGRAM

OPERAŢIONAL

PESCUIT

PROGRAM NAŢIONAL

DEZVOLTARE

RURALĂ

PO Mediu

PO Dezvoltare Regională

CADRUL STRATEGIC

NAŢIONAL DE

REFERINŢĂ

PLANUL NAŢIONAL

DE DEZVOLTARE

OBIECTIVUL

CONVERGENŢĂ

PO Transport

PO Creşterea

Competitivităţii

Economice

PO Asistenţă Tehnică

PO Dezvoltarea

Resurselor Umane

PO Dezvoltarea

Capacităţii

Administrative

OBIECTIVUL

COOPERARE TERITORIALĂ

EUROPEANĂ

PO Bazinul Mării

Negre

PO Spaţiul Sud-Est

European

PO Cooperare Transfrontalieră:

România – Ungaria

România – Bulgaria

România - Serbia

România– Ucraina-Moldova

Ungaria –Slovacia- România

PO Cooperare Inter-Regională:

INTERREG IV C

URBACT II

EPSON 2013 INTERRACT II

MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE

46

Fiecare program operaţional integra teme orizontale cheie care reflectau şi alte politici

ale Uniunii Europene, în special cea cu privire la protecţia mediului şi promovarea egalităţii

de şanse.

Figura nr. 2.7.

Contribuţia Uniunii Europene în total fonduri alocate pe fiecare

program operaţional în perioada 2007 -2013

Sursa: prelucrare proprie pe baza datelor furnizate de Cadrul Naţional Strategic de Referinţă 2007 - 2013

Figura nr. 2.8.

Ponderea alocărilor U.E. pe fiecare program operaţional

în total alocări în perioada 2007 – 2013

Sursa: prelucrare proprie pe baza datelor furnizate de Cadrul Naţional Strategic de Referinţă 2007 – 2013

MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE

47

În topul alocărilor s-a situat Programul Operaţional Sectorial Transport, deoarece

Uniunea Europeană viza înlesnirea circulaţiei internaţionale şi de tranzit prin asigurarea

unei conexiuni pentru portul Constanţa, precum şi creşterea tranzitului dinspre vestul şi

nordul Europei către estul şi sudul acesteia, iar la polul opus se situează Programul

Operaţional Asistenţă Tehnică, el beneficiind de sumele cele mai mici alocate întrucât are ca

obiectiv numai sprijinirea celorlalte programe operaţionale în procesul de implementare a

proiectelor lor.

Tabel nr. 2.5.

Autorităţile de Management responsabile cu implementarea

Programelor Operaţionale în perioada de programare 2007 – 2013

Sursa: prelucrare proprie pe baza datelor furnizate de Cadrul Naţional Strategic de Referinţă 2007 - 2013

Per ansamblu, se observă că pentru perioada de programare 2007 – 2013 aportul

Uniunii Europene în totalul fondurilor cu finanţare nerambursabilă este de aproximativ 83%,

PROGRAM

OPERAŢIONAL

(PO)

AUTORITATE DE

MANAGEMENT

FOND ALOCĂRI

-euro-

COORDONATOR - Ministerul Afacerilor Europene

Autoritatea pentru Coordonarea Instrumentelor Structurale (ACIS)

Dezvoltarea

Regională

Ministerul Dezvoltării

Regionale şi Turismului

FEDR

3.726.021.762

Infrastructură de

Mediu

Ministerul Mediului

şi Pădurii

FEDR 1.236.652.195

FC 3.275.817.943

Infrastructură de

Transport

Ministerul Transporturilor şi

Infrastructurii

FEDR 1.289.332.210

FC 3.276.605.085

Creşterea

Competitivităţii

Economice

Ministerul Economiei,

Comerţului şi Mediului de

Afaceri

FEDR 2.554.222.109

Dezvoltarea

Resurselor Umane

Ministerul Muncii, Familiei

şi Protecţiei Sociale FSE

3.476.144.996

Dezvoltarea

Capacităţii

Administrative

Ministerul Administraţiei şi

Internelor FSE 208.002.622

Asistenţă Tehnică Ministerul Afacerilor

Europene FEDR 170.237.790

MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE

48

cu mici diferenţe de la un program operaţional la altul, iar în cadrul programelor de la o axă

de finanţare la alta.

2.5. Instrumentele structurale ale Uniunii Europene în perioada 2014-2020

Pentru a maximiza impactul politicii în ceea ce priveşte realizarea priorităţilor

europene, Comisia propune, pentru perioada 2014-2020, consolidarea procesului de

programare strategică. Aceasta implică introducerea unui cadru strategic comun, a unor

contracte de parteneriat şi a unei liste de obiective tematice conforme cu Strategia Europa

2020 şi cu orientările integrate ale acesteia.

Comisia a propus mai multe schimbări importante ale modului în care politica de

coeziune este concepută şi pusă în aplicare, şi anume:

• concentrarea asupra priorităţilor Strategiei Europa 2020 de creştere inteligentă,

durabilă şi favorabilă incluziunii;

• recompensarea performanţelor;

• sprijinirea programării integrate;

• accentul pus pe rezultate – monitorizarea progreselor înregistrate în ceea ce priveşte

atingerea obiectivelor convenite;

• consolidarea coeziunii teritoriale; şi

• simplificarea aplicării.

Rolul instrumentelor financiare inovatoare va creşte, prin extinderea sferei de aplicare

a acestora, printr-o mai mare flexibilizare şi eficientizare a cadrelor de implementare a

acestora şi prin încurajarea utilizării acestora ca alternativă mai eficientă sau în completarea

granturilor tradiţionale. Cadru legal şi operaţional va fi mai solid, cu dispoziţii clare şi

simplificate privind principalele aspecte legate de punerea în aplicare, cum ar fi gestiunea

financiară a contribuţiilor UE sau combinarea instrumentelor financiare cu granturi.

Supuse criteriului fezabilităţii, instrumentele financiare pot fi aplicate întregului

spectru de obiective politice reflectate în cadrul programelor, în scopul investirii în proiecte

care fac dovada unei capacităţi de rambursare adecvate în situaţii de imperfecţiuni ale pieţei.

Acestea pot fi utilizate de către statele membre şi autorităţile de management fie ca

instrumente specifice, fie în baza unor modele predefinite pentru instrumentele naţionale sau

MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE

49

regionale care permit derularea eficientă a operaţiunilor în conformitate cu termenii şi

condiţiile standard propuse de Comisie. Autorităţile de management pot contribui la rândul

lor la instrumentele financiare stabilite la nivelul UE, cu resurse care vor fi rezervate pentru

investiţii, în conformitate cu programele în cauză.

Contractele de parteneriat, convenite la început între Comisie şi statele membre, vor

stabili contribuţia generală la nivel naţional, corelată cu obiectivele tematice şi cu

angajamentele legate de acţiuni concrete în vederea realizării obiectivelor Europa 2020.

Obiective clare şi măsurabile vor fi definite într-un cadru de performanţă.

Bugetul total propus pentru perioada 2014–2020 va fi de 376 miliarde EUR, şi va fi

alocat prin intermediul a cinci instrumente structurale, inclusiv fondurile pentru noua

facilitate „Conectarea Europei”, concepută în vederea creşterii numărului proiectelor

transfrontaliere în domeniile energiei, transporturilor şi tehnologiei informaţiei, astfel:

a) Fondul european de dezvoltare regional (FEDR) urmăreşte consolidarea

coeziunii economice, sociale şi teritoriale în cadrul Uniunii Europene prin corectarea

dezechilibrelor existente între regiunile acesteia.

FEDR sprijină dezvoltarea regională şi locală pentru a contribui la toate obiectivele

tematice, prin stabilirea unor priorităţi detaliate în vederea unui mai mare accent pus pe:

• cercetare şi dezvoltare, precum şi inovare;

• îmbunătăţirea accesului la informaţii şi a calităţii acestora, precum şi la tehnologiile

comunicaţiilor;

• schimbările climatice şi trecerea la o economie cu emisii reduse de dioxid de carbon;

• sprijinul comercial acordat IMM-urilor;

• serviciile de interes economic general;

• infrastructurile de telecomunicaţii, energie şi transport;

• consolidarea capacităţii instituţionale şi o administraţie publică eficientă;

• infrastructurile de sănătate, educaţie şi sociale;

• dezvoltarea urbană durabilă.

Fiecare regiune europeană poate beneficia de sprijin din partea FEDR şi FSE. Totuşi,

va exista o distincţie între regiunile mai puţin dezvoltate, regiunile de tranziţie şi regiunile

mai dezvoltate pentru a asigura concentrarea fondurilor potrivit nivelului produsului intern

brut (PIB).

MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE

50

Sprijinirea regiunilor mai puţin dezvoltate va rămâne o prioritate importantă a politicii

de coeziune. Procesul de recuperare a decalajului în cazul regiunilor mai puţin dezvoltate din

punct de vedere economic şi social va necesita eforturi susţinute pe termen lung. Această

categorie se referă la acele regiuni al căror PIB pe cap de locuitor este mai mic de 75% din

PIB-ul mediu al UE-27 (Anexa nr. 6).

Regiunile de tranziţie, reprezintă o nouă categorie de regiune introdusă pentru a

înlocui sistemul actual de eliminare progresivă şi de introducere progresivă a asistenţei.

Toate regiunile cu un PIB pe cap de locuitor între 75% şi 90% din media UE-27, for fi

considerate regiuni de tranziţie (Anexa nr. 6).

Regiunile mai dezvoltate. În timp ce intervenţiile în regiunile mai puţin dezvoltate vor

rămâne prioritatea politicii de coeziune, există provocări importante care privesc toate statele

membre, cum ar fi concurenţa globală în economia bazată pe cunoaştere şi trecerea la

economia cu emisii scăzute de dioxid de carbon. Această categorie se referă la acele regiuni

al căror PIB pe cap de locuitor este mai mic de 90% din PIB-ul mediu al UE-27(Anexa nr.

6).

În plus, este creată o plasă de siguranţă pentru toate regiunile care au fost eligibile în

cadrul obiectivului de convergenţă din perioada 2007–2013, însă al căror PIB pe cap de

locuitor este mai mare de 75 % din PIB-ul mediu al UE-27. În ceea ce priveşte categoriile de

regiuni de tranziţie sau mai dezvoltate, acestea primesc o alocare din fondurile structurale

egală cu cel puţin două treimi din alocarea lor pentru 2007–2013.

Vor fi stabilite cote minime pentru FSE pentru fiecare categorie de regiuni (25%

pentru regiunile mai puţin dezvoltate; 40% pentru regiunile de tranziţie şi 52% pentru

regiunile mai dezvoltate), ducând la o cotă minima globală pentru FSE de 25 % din bugetul

alocat politicii de coeziune, adică 84 de miliarde EUR.

Fondul de coeziune va continua să sprijine statele membre al căror venit naţional brut

(VNB) pe cap de locuitor este mai mic de 90% din media UE-27 pentru realizarea de

investiţii în reţelele transeuropene de transport (TEN-T) şi în domeniul mediului. O parte din

bugetul Fondului de coeziune (10 miliarde EUR) va fi rezervată pentru finanţarea reţelelor

de transport de bază în cadrul facilităţii „Conectarea Europei”.

Experienţa cadrului financiar actual arată că multe state membre au dificultăţi în a

absorbi volume mari de fonduri UE într-o perioadă limitată de timp. Mai mult, situaţia

fiscală din unele state membre a îngreunat şi mai mult eliberarea fondurilor pentru a asigura

MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE

51

cofinanţarea naţională. În vederea facilitării absorbţiei fondurilor, Comisia propune o serie

de măsuri:

• stabilirea la 2,5 % din PIB a plafonului ratelor pentru alocările în domeniul

coeziunii;

• reducerea ratelor de cofinanţare la nivelul fiecărei axe prioritare din cadrul

programelor operaţionale la 75–85 % în regiunile mai puţin dezvoltate şi în regiunile

ultraperiferice; 75 % pentru programele europene de cooperare teritorială; 60 % în regiunile

de tranziţie şi 50 % în regiunile mai dezvoltate;

• includerea în contractele de parteneriat a anumitor condiţii cu privire la îmbunătăţirea

capacităţii administrative.

b) Fondul social european (FSE), reprezintă principalul instrument al Uniunii

Europene destinat investirii în oameni. Acesta conferă cetăţenilor europeni oportunităţi mai

mari de angajare, promovează o educaţie mai bună şi îmbunătăţeşte situaţia persoanelor

celor mai vulnerabile care se confruntă cu riscul de sărăcie.

Regulamentul propune ca FSE să vizeze patru obiective tematice în întreaga Uniune:

- promovarea ocupării forţei de muncă şi sprijinirea mobilităţii lucrătorilor;

- promovarea incluziunii sociale şi combaterea sărăciei;

- efectuarea de investiţii în domeniul educaţiei, al formării competenţelor şi al

învăţării pe tot parcursul vieţii;

- consolidarea capacităţii instituţionale şi a eficienţei administraţiei publice.

Totuşi, FSE ar trebui să contribuie, de asemenea, la realizarea altor obiective tematice,

cum ar fi susţinerea trecerii la o economie cu emisii scăzute de dioxid de carbon,

neinfluenţabilă de schimbările climatice şi eficientă din punctul de vedere al utilizării

resurselor, intensificarea utilizării tehnologiilor informaţiei şi comunicaţiilor, consolidarea

cercetării, a dezvoltării tehnologice şi a inovării, precum şi creşterea competitivităţii

întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM-uri).

În conformitate cu angajamentul UE faţă de creşterea favorabilă incluziunii, cel puţin

20 % din sumele allocate FSE ar trebui să fie utilizate pentru promovarea incluziunii sociale

şi combaterea sărăciei. În plus, în cadrul programelor, finanţarea ar trebui să se concentreze

asupra unui număr limitat de priorităţi de investiţii care stabilesc detaliile fiecărui obiectiv

tematic.

MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE

52

Un accent deosebit este pus pe consolidării parteneriatelor şi a încurajării participării

active a artenerilor sociali şi a organizaţiilor neguvernamentale (ONG-uri) la investiţiile

FSE. Aceasta impune alocarea unui cuantum adecvat din resursele FSE pentru acţiunile de

consolidare a capacităţilor destinate partenerilor sociali şi ONG-urilor din regiunile mai

puţin dezvoltate.

c) Fondul de coeziune, sprijină statele membre al căror venit naţional brut (VNB) pe

cap de locuitor este mai mic de 90 % din media UE-27 pentru realizarea de investiţii în

reţelele de transport TEN-T şi în domeniul mediului.

În domeniul mediului, Fondul de coeziune va sprijini investiţiile în adaptarea la

schimbările climatice şi prevenirea riscurilor, investiţiile în sectoarele apei şi deşeurilor,

precum şi în mediul urban. În conformitate cu propunerile Comisiei privind cadrul financiar

multianual, investiţiile în energie sunt, de asemenea, eligibile pentru a beneficia de

contribuţie, cu condiţia ca acestea să aibă efecte pozitive asupra mediului. Prin urmare,

investiţiile în eficienţa energetică şi energia regenerabilă sunt, de asemenea, sprijinite. În

domeniul transporturilor, Fondul de coeziune va contribui la investiţiile în reţeaua

transeuropeană de transport, precum şi la cele în sisteme de transport cu emisii reduse de

dioxid de carbon şi în transportul urban.

În ansamblu, politica de coeziune reformată va pune la dispoziție până la 351,8

miliarde EUR pentru a se investi în regiunile, orașele și economia reală a Europei. Acesta va

fi principalul instrument de investiții al UE pentru a atinge obiectivele strategiei Europa

2020: crearea de locuri de muncă și generarea de creștere economică, abordarea problemei

schimbărilor climatice și a dependenței energetice, reducerea sărăciei și a excluziunii

sociale. La aceasta va contribui și definirea mai bună a priorităților-cheie ale Fondului

european de dezvoltare regională, cum ar fi sprijinul pentru întreprinderile mici și mijlocii,

obiectivul fiind de a dubla sprijinul, de la 70 la 140 de miliarde EUR pe durata celor 7 ani.

În toate fondurile structurale și de investiții europene care stimulează proiectele bune va

exista un grad mai mare de orientare spre rezultate, precum și o nouă rezervă de

performanță. În fine, în cadrul politicii de coeziune, al dezvoltării rurale și al fondului pentru

pescuit, eficiența va fi corelată, de asemenea, cu guvernanța economică pentru a încuraja

respectarea de către statele membre a recomandărilor UE din cadrul semestrului european.

MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE

53

Tabel nr. 2.6.

Modificările survenite între perioadele de programare 2007-2013 şi 2014-2020

Arhitectura Politicii de coeziune

2007 - 2013 2014 - 2020

Obiective Fonduri Tinte Categorii de regiuni Fonduri

Convergenta

FEDR

FSE

FC

Investitii pentru

dezvoltare si locuri

de munca

- Regiuni mai putin

dezvoltate;

- Regiuni in tranzitie.

FEDR

FSE

FC

Competivitate si ocuparea

fortei de munca

FEDR

FSE

- Regiuni mai

dezvoltate.

FEDR

FSE

Cooperare teritoriala

europeana FEDR

Cooperare teritoriala

europeana FEDR

d) Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală, este un instrument de

finanţare creat de Uniunea Europeană pentru implementarea Politicii Agricole Comune.

În România, Politica Agricolă Comună care are ca principale obiective: creşterea

competitivităţii agriculturii; gestionarea durabilă a resurselor naturale și schimbările

climatice; dezvoltarea rurală echilibrată, reducând decalajele economice şi sociale dintre

diverse zone ale ţării; este iplementată prin intermediul Programului Naţional de Dezvoltare

Rurală (PNDR).

Pentru perioada de programare 2014-2020,PNDR se va concentra pe un număr

restrâns de măsuri care vor aborda nevoile identificate pe baza analizei sectoriale, socio-

economice și de mediu, dar și a analizei SWOT pentru spațiul rural românesc și vor reflecta

direcțiile de acțiune în dezvoltarea agriculturii din România.

Concentrarea intervențiilor va urmări maximizarea impactului și simplificarea

procesului de accesare și adresarea problematicilor structurale ale exploatațiilor agricole.

În sectorul agricol valoarea medie a productivității muncii în agricultură este de numai

4,328 euro/persoană faţă de media europeană de 14,967 euro/persoană în anul 2012, în timp

ce în sectorul forestier decalajul faţă de media europeană este mai mic, înregistrând în 2012

următoarele valori: 8,608 euro/persoană pentru România şi 10,086 euro/persoană media

europeană. Drept urmare, în vederea creșterii competitivității au fost propuse următoarele

măsuri:

MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE

54

- investiții în active fizice – atât investiții noi, cât și modernizări în fermă, precum și

sisteme de irigații secundare la nivel de fermă;

- infrastructură de adaptare a agriculturii și silviculturii – drumuri de acces la

exploatații, instalații/infrastructuri de obținere a energiei din resurse regenerabile, instalațiile

de colectare, reciclare și tratament al apei.

- sprijin pentru înființarea exploatațiilor de către tinerii fermieri;

- încurajarea transferului de cunoștințe şi a inovării în agricultură, silvicultură şi în

zonele rurale prin sprijin pentru acțiuni de instruire și de informare (plecând de la o realitate

curentă care confirmă un procent de 2,5% din populaţia rurală instruită în domeniu agricol –

liceu sau învăţământ superior – faţă de media europeană de 29%);

- consolidarea legăturilor dintre agricultură, producție alimentară și silvicultură pe de o

parte și cercetare și inovare pe de altă parte (cooperare și grupuri operaționale PEI);

- gestionarea riscurilor în agricultură (fondul mutual).

- măsuri de agromediu și climă ce vizează susţinerea practicilor agricole favorabile

conservării mediului;

- măsura de agricultura ecologică ce are în vedere susţinerea pierderilor de venit

datorate utilizării metodelor şi tehnicilor specifice de cultivare în sistem ecologic;

- susținerea zonelor care se confruntă cu constrângeri naturale sau alte constrângeri

specifice;

- împădurirea și crearea de suprafețe împădurite;

- servicii de bază și reînnoirea satelor ce vizează construcția și reabilitarea drumurilor

comunale, a rețelei de alimentare cu apă potabilă și a rețelei de canalizare;

- sprijin pentru înfiinţarea şi dezvoltarea activităţilor nonagricole în spaţiul rural;

- sprijin pentru investiţii în active fizice privind prelucrarea și comercializarea

produselor agricole;

Gestionarea durabilă a resurselor naturale şi combaterea schimbărilor climatice,

reprezintă un alt obiectiv important, în cadrul căruia acțiunile de intervenție vor fi

direcționate atât către refacerea, conservarea și consolidarea ecosistemelor legate de

agricultură și silvicultură, cât și către promovarea utilizării eficiente a resurselor şi

sprijinirea tranziţiei către o economie cu emisii reduse de carbon.

MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE

55

Programul de Dezvoltare Rurală 2014-2020 pentru România dispune de o alocare

financiară UE din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală de 8,0156 miliarde de

euro.

e) Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime (FEPAM), este noul fond

propus pentru finanțarea politicilor UE în domeniul pescuitului și al afacerilor maritime, în

perioada 2014-2020.

Noul fond:

- va sprijini pescarii în tranziția către un pescuit durabil

- va ajuta comunitățile din zonele de coastă să își diversifice economiile

- va finanța proiecte care creează noi locuri de muncă și îmbunătățesc calitatea vieții

în regiunile de coastă ale Europei

- va facilita accesul la finanțare.

Noul fond va participa, alături de resurse din bugetul național, la cofinanțarea

anumitor proiecte:

- fiecare țară va primi o parte din bugetul FEPAM, în funcție de dimensiunea

industriei pescuitului din țara respectivă.

- ulterior, autoritățile naționale vor întocmi un program operațional în care vor

preciza cum intenționează să cheltuie banii alocați.

- după ce Comisia aprobă programul, autoritățile naționale decid ce proiecte vor fi

finanțate.

- autoritățile naționale și Comisia vor răspunde împreună de implementarea

programului.

2.6. Obiectivele Uniunii Europene pentru perioada 2014-2020

Europa 2020 reprezintă strategia UE de creştere economică pentru următorii zece ani.

Într-o lume aflată în permanentă schimbare, UE doreşte să devină o economie inteligentă,

durabilă şi favorabilă incluziunii. Aceste trei priorităţi se sprijină reciproc şi sunt în măsură

să ajute UE şi statele membre să obţină un nivel ridicat de ocupare a forţei de muncă, de

productivitate şi de coeziune socială. În practică, Uniunea a stabilit 11 obiective majore care

urmează să fie îndeplinite până în 2020:

MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE

56

a) Consolidarea cercetării, a dezvoltării tehnologice și a inovării

Obiectivul principal al Strategiei 2020 îl constituie „Îmbunătățirea condițiilor pentru

cercetare și dezvoltare, în special pentru ca nivelurile combinate ale investițiilor publice și

private din acest sector să ajungă la 3% din PIB.

Investițiile în cercetare și inovare sunt relevante pentru toate tipurile de regiuni din

UE. Totuși, principalul obiectiv al investițiilor va reflecta nivelul de dezvoltare: regiunile

cele mai dezvoltate pe plan tehnologic se vor concentra pe menținerea acestui avans, în timp

ce regiunile periferice vor încerca să recupereze decalajul și să se angajeze pe calea

excelenței.

Pentru a participa la Spațiul european de cercetare și pentru a dezvolta un mediu

propice inovării, atât pentru întreprinderi cât și pentru societatea civilă, regiunile mai puțin

dezvoltate și regiunile de tranziție ar trebui să se concentreze în mod special pe consolidarea

capacității lor de cercetare și de inovare și să favorizeze accesibilitatea cunoștințelor și

asimilarea cercetării și a inovării, punând accentul pe transferul de tehnologii sau pe co-

invenția de aplicații de tehnologie generică într-unul sau în mai multe domenii importante

ale economiei naționale/regionale, precum și să comercializeze rezultatele cercetării. În

cazul regiunilor mai dezvoltate, investițiile ar trebui să fie consacrate în principal promovării

unor noi întreprinderi tehnologice aflate în creștere rapidă și accelerării exploatării

economice și comerciale a rezultatelor cercetării și inovării.

Statele membre sunt încurajate să exploateze pe deplin sinergiile dintre investițiile în

cercetare și inovare și utilizarea FSE pentru a finanța modernizarea învățământului superior,

inclusiv dezvoltarea studiilor postuniversitare, îmbunătățirea aptitudinilor și a competențelor

studenților în materie de cercetare, formarea cercetătorilor, precum și activitățile de creare

de rețele și de parteneriate între centrele tehnologice și de cercetare, instituțiile de

învățământ superior și întreprinderi. FSE și FEDER pot cofinanța parteneriate între instituții

de învățământ, întreprinderi și institute de cercetare.

În ceea ce privește FEADR, în plus față de principiile generale descrise mai sus,

sprijinul ar trebui să se concentreze asupra promovării activităților de cercetare destinate să

răspundă nevoilor specifice ale agricultorilor și silvicultorilor, în special ale celor care

operează pe o scară mică, precum și asupra exploatării rezultatelor cercetării și a aplicării

inovațiilor în aceste sectoare. Noul parteneriat european pentru inovare (PEI) pentru

MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE

57

productivitatea și dezvoltarea durabilă a agriculturii va constitui un punct de plecare

important pentru a asigura legături mai bune între cercetare și practicile agricole, în special

prin intermediul rețelei PEI.

Măsurile propuse în cadrul provocării societale reprezentate de obiectivul specific intitulat

„Securitate alimentară, agricultură durabilă, cercetare marină și maritimă și bioeconomie” al

inițiativei Orizont 2020 ar trebui să întărească sinergiile cu politica de dezvoltare rurală și cu

Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime.

b) Îmbunătățirea accesului la tehnologiile informației și comunicațiilor, a

utilizării și a calității acestora

Agenda digitală pentru Europa vizează să asigure o creștere economică inteligentă,

durabilă și favorabilă incluziunii prin realizarea pieței unice în domeniul digital și prin

exploatarea potențialului în materie de inovare datorită internetului rapid și ultrarapid și

serviciilor și aplicațiilor interoperabile. Tehnologiile informației și comunicațiilor (TIC) sunt

un motor puternic de creștere economică, de inovare și de productivitate într-un mare număr

de domenii.

Tehnologiile generice esențiale bazate pe TIC sunt motoare de inovare puternice într-

un mare număr de sectoare economice și sociale. Investițiile în dezvoltarea de produse,

servicii și aplicații bazate pe TIC și în acțiunile legate de cerere ar trebui să se concentreze

asupra utilizării acestor tehnologii pentru a aborda provocările societale majore și

oportunitățile din domeniul social, precum sănătatea și schimbările demografice, eficiența

energetică, e-Guvernarea, precum și consolidarea capacității regionale de a planifica aceste

acțiuni în toate regiunile. Intervenția în acest domeniu ar trebui să urmărească întărirea

autonomiei cetățenilor, consolidarea competitivității întreprinderilor și a eficienței

administrațiilor publice, inclusiv o mai bună utilizare și partajare a datelor, sporirea

atractivității regiunilor față de alte regiuni ale lumii și evitarea delocalizării activității

economice și a depopulării zonelor mai puțin dezvoltate.

Ca regulă generală, sprijinul acordat prin intermediul instrumentelor de finanțare, ar

trebui să se axeze pe domenii insuficient deservite de investițiile private sau pe care piața nu

reușește să le acopere. În măsura posibilului, sprijinul ar trebui acordat prin intermediul

instrumentelor financiare. Ar trebui să se examineze în mod activ posibilitățile de a atrage

MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE

58

capital privat pentru investiții și dezvoltarea unor servicii inovatoare, prin îmbunătățirea

calității creditului cu ajutorul FEDER și în sinergie cu mecanismul Conectarea Europei.

Adoptarea unor modele de investiții pe termen lung ar trebui să fie în conformitate cu

orientările UE pe tema investițiilor în banda largă și respectarea normelor privind ajutoarele

de stat regionale ar trebui să consolideze inovarea și competitivitatea regională, să asigure un

nivel de concurență ridicat și să creeze condiții de concurență echitabile pentru toți actorii de

pe piață. Infrastructura astfel creată ar trebui să permită defalcarea serviciilor la nivelul

utilizatorilor finali, diferențierea serviciilor și independența cap-la-cap a operatorilor și a

furnizorilor de servicii.

c) Îmbunătățirea competitivității IMM-urilor, a sectorului agricol

Întreprinderile mici și mijlocii constituie coloana vertebrală a economiei europene și

sunt principalele motoare ale creșterii, ale creării de locuri de muncă și ale coeziunii, oferind

două din trei locuri de muncă din sectorul privat și reprezentând 58% din valoarea adăugată

totală creată de întreprinderi în UE. Prin urmare, investiția în IMM-uri poate contribui în

mod semnificativ la creștere, la ocuparea forței de muncă și la coeziunea socială. IMM-urile

au de jucat un rol important în gestionarea schimbărilor structurale și a tranziției la o

economie globală bazată pe cunoaștere și în crearea de noi oportunități de ocupare a forței

de muncă. Pe cont propriu, IMM-urile nu sunt în măsură să creeze lanțuri de valori pe scară

largă și, prin urmare, trebuie să stabilească legături în interiorul și în afara regiunii lor de

origine.

În cazul FEDER, sunt vizate activităţi precum:

– investiția în spiritul antreprenorial, inclusiv punerea la dispoziție a capitalului de

pornire, a garanțiilor, a împrumuturilor, a capitalului de tip mezanin și a capitalului inițial

prin instrumente financiare, precum și acordarea de sprijin pentru dezvoltarea planurilor de

afaceri;

– investiția în exploatarea comercială a noilor idei și a rezultatelor cercetărilor și în

crearea unor întreprinderi orientate într-o mai mare măsură către cunoaștere, prin intervenții

adaptate nevoilor IMM-urilor în diferitele lor stadii de dezvoltare și de-a lungul întregului

lanț de valori din domeniul inovării;

– servicii de consiliere în domeniul afacerilor, în special pentru înființarea și transferul

de întreprinderi, accesul la noi piețe, strategia și monitorizarea în domeniul afacerilor,

MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE

59

transferul de tehnologie și previziunea tehnologică, precum și inovația orientată spre

utilizator și design sporind capacitatea de gestionare a inovării și încurajând dezvoltarea și

utilizarea unor astfel de servicii prin intermediul programelor de „bonuri pentru inovare”;

– sprijinirea dezvoltării instrumentelor online pentru a pune la dispoziție informații

precise și pentru a facilita procedurile de reglementare pentru IMM-uri;

– dezvoltarea de noi modele de afaceri, inclusiv noi lanțuri de valori și organizarea

activităților de marketing, în special pentru a favoriza internaționalizarea;

– dezvoltarea IMM-urilor în domeniile emergente legate de provocările europene și

regionale, cum ar fi industriile culturale și creative, noile forme de turism și serviciile

inovatoare care reflectă noile cerințe la nivelul societății sau produsele și serviciile legate de

îmbătrânirea demografică, de îngrijire și sănătate, de ecoinovație, de economia cu emisii

scăzute de carbon și de eficiența resurselor, inclusiv coordonarea cu domeniul achizițiilor

publice, în vederea accelerării pătrunderii pe piață a soluțiilor inovatoare pentru a face față

acestor provocări.

În cazul FEADR şi al FEPAM, intervențiile destinate să sporească competitivitatea

sectorului agricol vor contribui la asigurarea unei producții alimentare viabile în UE, vor

favoriza crearea și menținerea de locuri de muncă și vor stimula creșterea în zonele rurale.

Printre provocările speciale care urmează a fi abordate se numără dimensiunea exploatațiilor

agricole în anumite regiuni, care constituie un obstacol în calea competitivității, structura pe

categorii de vârstă a sectorului (doar aproximativ 6% din agricultori având vârste sub 35 de

ani) și necesitatea de a stimula productivitatea și eficiența pentru a face față concurenței din

partea țărilor terțe, creșterii costurilor de producție, volatilității pieței și provocărilor legate

de protecția mediului.

Sunt vizate activităţi precum:

- restructurarea exploatațiilor agricole care se confruntă cu probleme structurale

majore, în special prin investițiile în exploatație cu scopul de a îmbunătăți performanța unei

exploatații agricole sau de a sprijini viabilitatea și durabilitatea sa economică, prin investiții

legate de prelucrarea, comercializarea și dezvoltarea produselor agricole sau prin investiții în

infrastructurile necesare pentru dezvoltarea și adaptarea agriculturii;

- reînnoirea generațiilor în sectorul agricol, în special prin ajutoare pentru începerea

activității acordate tinerilor agricultori;

MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE

60

- integrarea producătorilor primari în lanțul alimentar prin sprijinirea programelor de

calitate, prin promovarea pe piețele locale, prin cooperarea orizontală și verticală, prin

crearea de noi posibilități de comercializare și de constituire de rețele, prin dezvoltarea

circuitelor scurte de aprovizionare și prin înființarea de grupuri de producători;

- gestionarea riscurilor la nivelul exploatațiilor, printr-o serie de instrumente

destinate să-I ajute pe agricultori să gestioneze în mod eficace creșterea riscurilor economice

și a celor legate de mediu, inclusiv a bolilor animalelor și ale plantelor, și sprijinirea

investițiilor în favoarea acțiunilor preventive și de restaurare;

- dezvoltarea întreprinderilor, a competențelor în materie de gestionare a

întreprinderilor și a spiritului antreprenorial în sectoarele pescuitului și acvaculturii, în

vederea sporirii competitivității, a viabilității și a sustenabilității întreprinderilor din aceste

sectoare;

- introducerea sau dezvoltarea de produse, de procese, de tehnologii și de sisteme de

management și de organizare noi sau ameliorate la toate nivelurile lanțului de aprovizionare

în sectoarele pescuitului și acvaculturii, pentru a spori valoarea adăugată a produselor

pescărești și de acvacultură și pentru a reduce costurile de producție;

- îmbunătățirea organizării pieței în sectoarele pescuitului și acvaculturii.

Acțiunile din cadrul acestui obiectiv tematic ar trebui să completeze acțiunile finanțate

în cadrul programului UE pentru competitivitatea întreprinderilor și a IMM-urilor, care va

pune accentul pe instrumentele financiare și pe sprijinul pentru internaționalizarea

întreprinderilor, prin:

- îmbunătățirea accesului IMM-urilor la finanțare sub formă de capitaluri proprii și

datorii;

- crearea unei facilități de acordare de împrumuturi, pentru a oferi IMM-urilor

împrumuturi directe sau alte modalități de partajare a riscurilor cu intermediari financiari

pentru a acoperi împrumuturile;

- îmbunătățirea accesului la piețele de pe teritoriul UE și la cele mondiale;

- promovarea spiritului antreprenorial.

Aceste acțiuni vor include dezvoltarea competențelor și a atitudinilor antreprenoriale,

în special în rândul noilor antreprenori, al tinerilor, al femeilor și al grupurilor vulnerabile,

precum cel al persoanelor cu handicap.

MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE

61

d) Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon în toate

sectoarele

În vederea atingerii obiectivului 2020 „Reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră

cu cel puțin 20% față de nivelurile din 1990 sau cu 30 %, dacă există condiții favorabile în

acest sens;creșterea ponderii energiilor din surse regenerabile în consumul final de energie

la 20% șirealizarea unei creșteri de 20% a eficienței energetice.”Fondurile care aparțin

CSC ar trebui să contribuie efectiv la realizarea obiectivelor în materie de climă și de

energie pentru anul 2020, în special a obiectivelor anuale obligatorii de reducere a emisiilor

de gaze cu efect de seră impuse statelor membre în perioada 2013–2020, în temeiul Deciziei

privind partajarea eforturilor. Totuși, sprijinul ar trebui să se concentreze nu numai asupra

obiectivelor pentru anul 2020, ci și asupra obiectivului de decarbonizare pe termen lung

pentru anul 2050. În special, investițiile ar trebui să evite blocajele, să ofere stimulente

pentru tehnologiile viitorului și să vizeze reducerea la minimum a costurilor de reducere a

emisiilor în perioada de patruzeci de ani anterioară anului 2050.

Acţiuni vizate:

Acțiuni finanţate prin FEDER și Fondul de coeziune:

- eficiența energetică și instalațiile de încălzire și răcire pe bază de energie din surse

regenerabile în clădirile publice, în special demonstrarea unor clădiri cu zero emisii și cu

consum negativ de energie, precum și renovarea capitală a clădirilor existente peste

nivelurile optime din punctul de vedere al costurilor;

– măsuri de eficiență energetică și utilizarea energiei din surse regenerabile în IMM-

uri (inclusiv campanii de informare);

– tehnologii inovatoare în domeniul surselor regenerabile de energie, în special

tehnologiile menționate în Planul strategic privind tehnologiile energetice și în Perspectiva

energetică 2050, precum și biocombustibilii de a doua și a treia generație;

– sprijinirea producției energiei regenerabile maritime, inclusiv a energiei maremotrice

și a energiei valurilor;

– strategii integrate pentru reducerea emisiilor de dioxid de carbon și planuri de

acțiune în favoarea energiei durabile pentru zonele urbane, inclusiv sistemele de iluminat

public și rețelele inteligente.

Acțiuni finanţate prin FEADR:

MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE

62

– sporirea eficienței în ceea ce privește utilizarea energiei în domeniul agriculturii și al

prelucrării alimentelor, prin investiții în clădiri și în instalații mai eficiente din punct de

vedere energetic, precum și prin furnizarea de consiliere în materie de eficiență energetică;

– facilitarea furnizării și a utilizării surselor regenerabile de energie, a subproduselor, a

deșeurilor, a reziduurilor și a altor materii prime nealimentare, pentru a promova

bioeconomia prin: investiții în producția și în utilizarea energiei din surse regenerabile în

cadrul exploatației; proiecte-pilot pentru îmbunătățirea utilizării subproduselor;

- investiții în noi tehnologii forestiere pentru transformarea biomasei și investiții în

infrastructurile legate de energiile din surse regenerabile în zonele rurale;

- reducerea emisiilor de oxizi de azot și de metan din agricultură prin: sprijinul

pentru reducerea utilizării îngrășămintelor azotate; îmbunătățirea practicilor în materie de

gestionare a șeptelului (pentru tratarea deșeurilor animale) și sprijinul pentru o rotație a

culturilor mai ecologică;

– promovarea sechestrării carbonului și a reducerii emisiilor din sectoarele agriculturii

și silviculturii, prin: sisteme agrosilvice; plantarea și întreținerea pădurilor; gestionarea

ecologică a pădurilor noi și existente; crearea sau menținerea unor pășuni sănătoase și

menținerea turbăriilor.

Acțiune finanţată prin FEPAM:

– sprijinul pentru dezvoltarea unor tehnologii și a unor soluții cu emisii reduse de

carbon și consolidarea eficienței energetice a activităților de pescuit și de acvacultură,

inclusive a navelor de pescuit, a porturilor, a fermelor de acvacultură și a prelucrării

produselor pescărești și de acvacultură.

e) Promovarea adaptării la schimbările climatice, a prevenirii și a gestionării

riscurilor

Carte albă intitulată „Adaptarea la schimbările climatice: către un cadru de acțiune la

niveleuropean” stabilește cadrul definit de UE în materie de adaptare la schimbările

climatice,inclusiv obiectivele și acțiunile. Comunicările intitulate „O abordare comunitară în

privința prevenirii dezastrelor naturale și a celor provocate de om” și „Consolidarea

răspunsului european în caz de dezastre: rolul protecției civile și al asistenței umanitare”

stabilesc elementele-cheie ale abordării UE în materie de prevenire și de gestionare a

riscurilor.

MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE

63

Acţiuni vizate:

Acțiuni finanţate prin FEDER și Fondul de coeziune:

– dezvoltarea unor strategii și a unor planuri de acțiune în vederea adaptării la

schimbările climatice și a elaborării unor planuri de prevenire și de gestionare a riscurilor la

nivelnațional, regional și local, precum și în vederea constituirii unei baze de cunoștințe și a

consolidării capacităților de observare a datelor, și stabilirea unor mecanisme pentru

schimbul de informații;

– creșterea investițiilor în adaptarea la schimbările climatice și în măsurile de

prevenire șide gestionare a riscurilor, inclusiv: în activitățile care vizează evitarea daunelor

și sporirea rezistenței mediului construit și a altor infrastructuri, protejarea sănătății umane,

reducerea presiunilor viitoare asupra resurselor de apă, investițiile în infrastructurile de

protecție împotriva inundațiilor și de protejare a zonelor costiere și reducerea vulnerabilității

ecosistemelor pentru a îmbunătăți capacitatea lor de rezistență și a permite o adaptare

ecosistemică la schimbările climatice;

– dezvoltarea de instrumente (sisteme de detectare și de alertă precoce, cartografierea

și evaluarea riscurilor) și creșterea investițiilor în sistemele de gestionare a catastrofelor,

pentru a îmbunătăți capacitatea de rezistență la catastrofe și prevenirea și gestionarea

riscurilor naturale, inclusiv a riscurilor legate de condițiile meteorologice (precum furtunile,

evenimentele climatice extreme, incendiile forestiere, secetele și inundațiile) și a riscurilor

geofizice (precum avalanșele, alunecările de teren, cutremurele, erupțiile vulcanice) și

pentru a sprijini răspunsurile societății la riscurile industriale (sisteme de alertă precoce,

cartografierea riscurilor).

Acțiuni finanţate prin FEADR:

– gestionarea durabilă a resurselor de apă, inclusiv utilizarea eficientă a apei (în ceea

ce privește ecosistemele), prin crearea unor zone de stocare a apei în exploatație; sprijinul

pentru practicile de cultură care implică utilizarea eficientă a resurselor de apă șiînființarea

și gestionarea unor centuri forestiere de protecție împotriva eroziunii;

– îmbunătățirea gestionării solurilor prin sprijinirea practicilor de prevenire a

degradării solurilor și a epuizării stocurilor de carbon din soluri, precum cultivarea

redusă,menținerea unui strat vegetal în timpul iernii, stabilirea unor sisteme agrosilvice

șicrearea de noi păduri;

MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE

64

– consolidarea potențialului de adaptare la schimbările climatice și la boli și

prezervarea diversității genetice, în special prin sprijinirea varietăților de culturi și a raselor

de animale locale.

f) Protecţia mediului şi promovarea utilizării eficiente a resurselor

Inițiativa emblematică intitulată „O Europă eficientă din punctul de vedere al utilizării

resurselor” își propune să creeze un cadru pentru politicile de sprijinire a tranziției către o

economie eficientă în ceea ce privește utilizarea resurselor și cu emisii reduse de carbon.

Orientările integrate se referă la necesitatea ca statele membre să decupleze creșterea

economică de utilizarea resurselor, transformând provocările legate de mediu în oportunități

de creștere și utilizând în mod eficient resursele lor naturale. Obiectivele specifice legate de

mediu sunt stabilite în acquis-ul UE în domeniul mediului și la nivelul UE.

Acţiuni vizate:

Acțiuni finanţate prin FEDER și Fondul de coeziune:

– investițiile în eficiența aprovizionării cu apă, a tratării apelor reziduale și a

reutilizării apei, inclusiv noile investiții destinate reducerii scurgerilor și punerii în aplicare a

planurilor de gestionare a bazinelor hidrografice;

– investițiile în gestionarea deșeurilor în conformitate cu ierarhia opțiunilor de

gestionare a deșeurilor, în special în reutilizare, în reciclare și, în cazul materialelor

nereciclabile, în recuperare;

– investițiile în infrastructura verde, inclusiv în siturile Natura 2000 și în alte teritorii,

pentru a favoriza protecția și restabilirea biodiversității și a serviciilor ecosistemice,

atenuarea schimbărilor climatice și adaptarea la acestea, protecția împotriva inundațiilor și a

incendiilor, protecția litoralului, protecția solurilor și alte măsuri de prevenire a riscurilor,

pentru a reduce fragmentarea zonelor naturale, a spori disponibilitatea apei și a restaura

siturile și habitatele puternic modificate;

– investițiile în acțiuni de reducere a poluării aerului legate de transporturi, în special

în programele de înlocuire sau de modernizare a parcurilor de autobuze, în programele de

stimulare a unor transporturi mai ecologice, în îmbunătățirea infrastructurilor de transport

publice și în promovarea unor forme alternative de transport.

Acțiuni finanţate prin FEADR:

MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE

65

– gestionarea durabilă a resurselor de apă, inclusiv utilizarea eficientă a apei (în ceea

ce privește ecosistemele), prin crearea unor zone de stocare a apei în exploatație; sprijinul

pentru practicile de cultură care implică utilizarea eficientă a resurselor de apă șiî nființarea

și gestionarea unor centuri forestiere de protecție împotriva eroziunii;

– investițiile în diversificarea economiilor locale prin protejarea și valorizarea

patrimoniului cultural și a siturilor naturale (atât în contexte rurale, cât și urbane);

– sprijinirea dezvoltării durabile integrate în mediul urban, inclusiv prin drenarea

urbană durabilă, prin măsuri de dezimpermeabilizare a solurilor, prin reabilitarea siturilor

contaminate și prin reabilitarea infrastructurii culturale.

Acțiuni finanţate prin FEADR:

–creșterea eficienței în ceea ce privește utilizarea apei în agricultură, prin investiții în

sisteme de irigare mai eficiente, prin consilierea privind utilizarea eficientă a apei și prin

prezervarea funcției de tampon și de filtru a solurilor;

– îmbunătățirea calității apei și a solurilor și contribuția la protejarea solurilor

împotriva eroziunii, a tasării, a salinizării, a alunecărilor de teren și a pierderilor de materii

organice.

Acțiuni finanţate prin FEPAM:

–investițiile în tranziția către un pescuit durabil din punct de vedere ecologic, în

conformitate cu obiectivele PCP privind exploatarea stocurilor de pește la nivelul producției

maxime durabile (MSY - Maximum Sustainable Yield) și eliminarea capturilor aruncate

înapoi în mare;

– investițiile în ecoinovare, de exemplu în unelte de pescuit mai selective și în alte

inovații care reduc impactul pescuitului și al acvaculturii asupra mediului;

– investițiile într-o acvacultură care oferă un nivel ridicat de protecție a mediului și

care asigură servicii de mediu;

– instrumentele de finanțare care vizează o mai bună respectare a regulilor PCP, un

mai bun control al pescuitului și îmbunătățirea sistemelor de furnizare și de acoperire a

datelor științifice referitoare la PCP;

– sprijinirea sectorului pescuitului și al acvaculturii, pentru a răspunde sensibilizării

consumatorilor și așteptărilor și interesului crescut al acestora în ceea ce privește produsele

provenite din surse durabile și obținute prin metode ecologice.

MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE

66

g) Promovarea unor sisteme de transport durabile şi eliminarea blocajelor din

cadrul infrastructurilor reţelelor majore

Cartea albă privind politica în domeniul transporturilor stabilește o viziune pentru un

sistem de transport competitiv și eficient din punctul de vedere al utilizării resurselor,

subliniind că se solicită sectorului transporturilor o reducere a emisiilor de gaze cu efect de

seră de cel puțin 60% până în 2050, comparativ cu 1990. Aceasta înseamnă că fondurile vor

fi axate pe formele durabile de transport și pe investiții în domeniile cu cea mai mare valoare

adăugată europeană, rețelele transeuropene.

Acţiuni vizate FEDER și Fondul de Coeziune:

– infrastructură TEN-T de bază pentru transporturi rutiere, feroviare și maritime,

precum și moduri multimodale și interoperabile care să aducă beneficii nete ridicate pentru

societate;

– infrastructură feroviară TEN-T de bază, conectivitate secundară, modernizarea

rețelelor feroviare dense, Sistemul european de management al traficului feroviar (ERTMS)

și alte investiții în vederea îmbunătățirii interoperabilității, precum și consolidarea

capacităților de planificare, punere în aplicare și gestionare a proiectelor și de gestionare a

riscurilor și catastrofelor;

– stabilirea de tarife rutiere inovatoare, sisteme de taxare a utilizatorilor și de

gestionare a traficului și infrastructuri de alimentare pentru noile vehicule fără emisii de CO2

pentru transportul urban;

– concepte de mobilitate urbană integrate, durabile și accesibile în orașe, orașe-regiuni

și zone metropolitane, care să ducă la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, în special

prin planuri de transport urban durabil, inclusiv facilitarea utilizării transportului public, a

bicicletelor și a mersului pe jos;

– eliminarea blocajelor din căile navigabile interioare, minimizând modificările

semnificative ale albiilor râurilor și sprijinirea investițiilor în favoarea unei flote mai

ecologice, precum și a investițiilor în sistemele de informații fluviale.

h) Promovarea ocupării forţei de muncă şi sprijinirea mobilităţii forţei de muncă

În conformitate cu obiectivul tematic: „de a ridica la 75 % rata de ocupare a forței de

muncă pentru femeile și bărbații cu vârsta între 20 și 64 de ani, inclusiv printr-o mai mare

MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE

67

participare a tinerilor, lucrătorilor mai vârstnici și lucrătorilor cu un nivel scăzut de

calificare și printr-o mai bună integrare a migranților legali”;

statele membre ar trebui să se concentreze asupra contribuției la realizarea obiectivelor

lor naționale de ocupare a forței de muncă prin utilizarea fondurilor și, în special, a FSE,

pentru a susține politicile stabilite în Orientarea 7 a Orientărilor integrate Europa 2020

(orientarea 7 privind ocuparea forței de muncă). Accesul la angajare pentru persoanele aflate

în căutarea unui loc de muncă și pentru persoanele inactive, inclusiv inițiativele locale de

angajare și sprijinul pentru mobilitatea forței de muncă:

– măsuri active și preventive în ceea ce privește piața muncii, într-un stadiu incipient și

deschise tuturor, inclusiv pentru identificarea nevoilor individuale, servicii personalizate și

de orientare, cursuri de formare specifice și personalizate, validarea competențelor și a

calificărilor dobândite și plasarea personalului disponibilizat;

– anticipare și consiliere privind oportunitățile de ocupare a forței de muncă pe termen

lung, create de schimbările structurale pe piața forței de muncă, cum ar fi tranziția către o

economie cu emisii scăzute de carbon și care utilizează în mod eficient resursele și

sectoarele sănătății și îngrijirilor medicale;

– furnizarea de informații cu privire la oportunitățile de angajare existente pe piețele

europene ale muncii și la condițiile de viață și de muncă.

Sprijinul din partea FEADR ar trebui să se concentreze asupra creării de locuri de

muncă în regiunile rurale, care au în general o rată a ocupării forței de muncă mai mică decât

media:

- independentă și înființarea de întreprinderi, în special în sectoare care oferă noi

surse de creștere economică, precum economia ecologică, turismul durabil (inclusiv

economia vârstei a treia) și serviciile de sănătate și asistență socială;

– sprijinirea investițiilor în infrastructură pentru modernizarea serviciilor publice de

ocupare a forței de muncă facilitarea diversificării din sectorul agricol, crearea de noi

întreprinderi mici și sprijinirea altor forme de creare de locuri de muncă în zonele rurale, în

special prin ajutoare pentru înființarea de întreprinderi pentru microîntreprinderi neagricole

și întreprinderi mici în zonele rurale și prin investiții în activități neagricole în zonele rurale.

MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE

68

i) Promovarea incluziunii sociale şi combaterea sărăciei

Inițiativa intitulată „Promovarea incluziunii sociale, în special prin reducerea

sărăciei, urmărindu-se eliminarea riscului de sărăcie și excludere pentru cel puțin 20 de

milioane de persoane” își propune să creeze un cadru pentru politicile de sprijinire a unei

coordonări mai bune între educație, sistemele de protecție socială și politicile active în

domeniul pieței forței de muncă pentru a asigura tranziția pe piața forței de muncă a

persoanelor celor mai defavorizate, în conformitate cu recomandarea Comisiei privind

incluziunea activă a persoanelor excluse de pe piața muncii. Ajutorul pentru venit acordat

prin intermediul FSE ar trebui să fie finanțat doar ca o măsură suplimentară, ca parte a unei

căi integrate de abordare a pieței muncii, și ar trebui să fie limitat în timp la durata măsurilor

de activare. Sistemele publice de ocupare a forței de muncă ar putea fi sprijinite doar ca o

măsură de tranziție, cu scopul principal de a-i înzestra pe cetățeni cu aptitudinile,

competențele și calificările necesare pentru reintegrarea pe piața forței de muncă.

Fondurile pot fi utilizate pentru acțiuni precum:

- parcursuri integrate care să combine diverse tipuri de măsuri în favoarea inserției

profesionale, precum sprijin personalizat, consiliere, îndrumare, accesul la învățământul

general și la formare profesională, precum și accesul la servicii, îndeosebi servicii medicale

și sociale, îngrijirea copiilor și servicii de internet;

– modernizarea sistemelor de protecție socială, inclusiv proiectarea și punerea în

aplicare a reformelor care să îmbunătățească rentabilitatea și adecvarea prestațiilor sociale și

a alocațiilor de șomaj, regimurile de venituri minime și sistemele de pensii, asistența

medicală și serviciile sociale, limitând la maximum, în același timp, factorii de descurajare a

muncii și situațiile fără ieșire;

- accesul la servicii, în special servicii de ajutor și de asistență socială și servicii de

îngrijire medicală (inclusiv asistența medicală preventivă, educația sanitară și siguranța

pacienților);

– eliminarea segregării în domeniul educației, promovarea învățământului preșcolar,

combaterea abandonului școlar și asigurarea unei tranziții reușite de la școală la activitatea

profesională;

-acțiuni specifice care vizează persoanele expuse riscului de discriminare și persoanele

cu handicap și boli cronice, în vederea creșterii participării acestora pe piața muncii, a

MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE

69

consolidării incluziunii sociale a acestora și a reducerii inegalităților pe planul nivelului de

calificare și al situației sanitare;

- sporirea accesului la asistență medicală convenabilă, durabilă și de înaltă calitate, în

vederea reducerii inegalităților în materie de sănătate, a sprijinirii acțiunilor preventive în

domeniul sănătății și a promovării inițiativei e-Sănătate, inclusiv prin acțiuni specifice

focalizate pe grupuri deosebit de vulnerabile;

– sporirea accesului la servicii sociale abordabile, durabile și de înaltă calitate, cum ar

fi serviciile de ocupare a forței de muncă și de formare, serviciile pentru persoanele fără

adăpost, serviciile de îngrijire extrașcolare, serviciile de îngrijire a copiilor și de îngrijire pe

termen lung;

– servicii specifice de educație și îngrijire pentru învățământul preșcolar, inclusiv

abordări integrate care să combine servicii de îngrijire a copiilor, de învățământ, de sănătate

și de sprijin parental, punându-se un accent deosebit pe prevenirea plasării copiilor în

instituții;

– accesul la servicii online pentru a promova integrarea în societatea informațională;

– sprijin pentru tranziția de la asistența instituțională la servicii de îngrijire de

proximitate pentru copiii care nu beneficiază de îngrijire părintească, persoanele cu

handicap, persoanele în vârstă și persoanele cu tulburări mintale, cu accent pe integrarea

între serviciile medicale și cele sociale;

- consolidarea capacităților și a structurilor de sprijin pentru promovarea

întreprinderilor sociale, în special prin educarea și formarea spiritului antreprenorial social,

constituirea de rețele, dezvoltarea strategiilor naționale sau regionale în parteneriat cu

principalele părți interesate și furnizarea unor servicii de dezvoltare a întreprinderilor și a

unui acces mai ușor la finanțare;

– mobilizarea fondurilor pentru sprijinirea inițiativelor în domeniul economiei sociale

și al antreprenoriatului social.

j) Investiţiile în educaţie, competenţe şi învăţare pe tot parcursul vieţii

Obiectivul: „Îmbunătățirea nivelurilor de educație, în special cu scopul de a reduce

rata abandonului școlar sub 10% și creșterea procentului din populația în vârstă de 30-34

MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE

70

de ani care a absolvit instituții de învățământ terțiar sau echivalente la cel puțin 40 %”, va

fi atins prin:

Reducerea abandonului școlar timpuriu și promovarea accesului egal la învățământ

preșcolar, primar și secundar de bună calitate:

-sprijin specific pentru punerea în aplicare a unor politici bazate pe dovezi, exhaustive

și coerente de reducere a abandonului școlar timpuriu, care să acopere prevenirea,

intervenția timpurie și compensațiile precum școlile care oferă a doua șansă și să încurajeze

frecventarea centrelor educative publice nesegregate;

- consolidarea capacităților profesorilor, ale formatorilor, ale directorilor de școli și ale

personalului, introducerea unor sisteme de asigurare a calității și de monitorizare,

dezvoltarea conținutului educațional, inclusiv a utilizării TIC, dezvoltarea de sprijinirea unor

sisteme de învățare care vizează să ajute copiii și tinerii cu dificultăți de învățare pentru a

permite integrarea acestora în sistemul educațional general;

- sprijinirea tranziției de la școlile specializate pentru persoanele cu handicap la școlile

obișnuite.

Îmbunătățirea calității, a eficienței și a deschiderii învățământului terțiar și a celui

echivalent în vederea creșterii nivelului de participare și absolvire:

- sprijin specific pentru studenți individuali, mai ales din grupurile slab reprezentate

și vulnerabile pentru a frecventa învățământul terțiar și deschiderea învățământului superior

pentru cursanți netradiționali, precum și sprijinirea adulților care studiază;

- investiții în elaborarea unor noi metode de predare și dezvoltarea și utilizarea de

tehnologii inovatoare, inclusiv resurse educaționale deschise, pentru furnizarea unui conținut

educațional de înaltă calitate, inclusiv formarea și întărirea capacităților pentru profesori și

cercetători;

- asistență pentru sporirea relevanței programelor de învățământ superior cu privire la

nevoile pieței forței de muncă, inclusiv prin încurajarea soluționării problemelor, a

creativității și a dezvoltării competențelor antreprenoriale;

- crearea și consolidarea unor parteneriate între învățământul superior, întreprinderi și

sectorul de cercetare.

Sporirea accesului la învățarea pe tot parcursul vieții, actualizarea competențelor și

a aptitudinilor forței de muncă și sporirea pertinenței pe piața muncii a sistemelor de

învățământ și de formare profesională:

MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE

71

- punerea în aplicare a strategiilor de învățare pe tot parcursul vieții pentru forța de

muncă, în cooperare cu partenerii sociali, inclusiv formarea și dezvoltarea competențelor și

îmbunătățirea competențelor transversale ale forței de muncă, cum ar fi limbile străine,

competențele digitale și spiritul antreprenorial;

- adaptarea învățământului și formării profesionale (EFP) la cererea de pe piața forței

de muncă, prin dezvoltarea învățării în cadrul EFP, inclusiv a programelor de ucenicie, și

prin încurajarea întreprinderilor să primească mai mulți stagiari;

- promovarea sistemelor de asigurare a calității în învățământul și formarea

profesională, în conformitate cu recomandarea privind Cadrul european de referință pentru

asigurarea calității;

- parcursuri flexibile între sectoarele învățământului și formării și între învățământ și

muncă, în special prin învățare și orientare profesională, programe de stagiu, sisteme pentru

validarea și recunoașterea competențelor dobândite, a cadrelor de calificare naționale și a

sistemelor de credit asociate, cum ar fi Sistemul european de credite pentru educație și

formare profesională (ECVET) și Sistemul European de Credite Transferabile (ECTS);

- sprijin pentru activități demonstrative care să promoveze transferul de cunoștințe

între agricultori cu privire la noi practici din acest sector, precum și de informații și

schimburi și vizite pe termen scurt în cadrul UE, pentru promovarea schimbului de bune

practici de gestiune agricolă și forestieră; și încurajare pentru învățarea pe tot parcursul vieții

și formarea profesională în zonele rurale, în general (în afara cursurilor sau formării

furnizate în mod obișnuit în învățământul liceal și universitar), cum ar fi formarea

profesională în administrarea afacerilor sau dobândirea unor alte competențe necesare pentru

a-și diversifica activitatea în afara sectorului agricol.

k) Consolidarea capacităţii instituţionale şi asigurarea unei administraţii publice

eficiente

Consolidarea capacității instituționale și administrative la toate nivelurile și în toate

domeniile și promovarea principiilor bunei guvernanțe este importantă pentru sprijinirea

modificărilor structurale. Reducerea sarcinii normative și administrative și promovarea unor

standard ridicate de transparență, integritate și responsabilitate în cadrul administrației

publice contribuie, de asemenea, la creșterea productivității și consolidează competitivitatea.

MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE

72

În această privință, prioritatea trebui să o constituie reducerea sarcinii administrative asupra

cetățenilor și întreprinderilor și creșterea transparenței, integrității și calității administrației

publice, precum și a eficienței acesteia în furnizarea serviciilor publice în toate domeniile

(inclusiv prin îmbunătățirea competențelor în materie de dezvoltare a politicilor, inovații

organizaționale, e-guvernanță și achiziții publice de soluții inovatoare).

Acțiunile din cadrul acestui obiectiv tematic se concentrează asupra sporirii eficienței

administrațiilor publice ca parte din reforma administrației publice și a sectorului public.

Aceasta necesită o abordare integrată în gestionarea blocajelor instituționale din

administrație în ansamblu, mai degrabă decât concentrarea asupra sectoarelor și proiectelor

individuale și/sau asupra ratelor de absorbire a fondurilor. Acțiunile abordează capacitatea

de planificare strategică, culegerea de informații și activitățile legate de evaluare, inclusiv

strategiile de gestionare bazate pe rezultate, resursele umane, capacitatea de a pune în

aplicare legislația UE, precum și capacitatea de punere în aplicare a reformelor și a

programelor de investiții în sectorul public și de a reduce povara administrativă. Acțiunile se

concentrează asupra blocajelor, precum și asupra creării de capacități pentru a face față

noilor sarcini, inclusiv sarcinilor asociate cu integrarea atenuării schimbărilor climatice și a

adaptării la acestea în cadrul programelor. În plus, capacitatea organismelor implicate în

furnizarea de programe de fonduri poate fi consolidată prin „asistența tehnică” disponibilă.

l) Cooperarea transfrontalieră, transnațională și interregională în cadrul

FEDER

l.1) Cooperarea transfrontalieră, transnațională și interregională în cadrul FEDER

Zonele transfrontaliere și transnaționale care au caracteristici geografice majore

commune (lacuri, râuri, bazine maritime sau lanțuri muntoase) ar trebui să sprijine

gestionarea comună și promovarea resurselor naturale ale acestora, să protejeze

biodiversitatea și serviciile ecosistemice, să dezvolte o gestionare integrată a riscurilor

naturale transfrontaliere, să abordeze poluarea acestor zone și să pună în aplicare măsuri

comune de adaptare la schimbările climatice și de prevenire și gestionare a riscurilor, în

special în ceea ce privește protecția împotriva inundațiilor și apărarea de coastă.

Pentru a atinge o masă critică, cooperarea poate fi deosebit de eficientă în domeniul

cercetării și al inovării și în domeniul TIC, prin sprijinirea clusterelor inovatoare, a centrelor

MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE

73

de competență și a incubatoarelor de afaceri, precum și a conexiunilor inteligente între

sectorul întreprinderilor și centrele de cercetare și de învățământ superior. Ar trebui să se

promoveze, de asemenea, dezvoltarea unor abordări comune de specializare inteligentă și a

instalațiilor și platformelor de coinvestiție pentru partenerii regionali. Sprijinirea

parteneriatelor între instituțiile de învățământ și a schimburilor de studenți și de cadre

didactice poate contribui, de asemenea, la atingerea unei mase critice.

Economiile de scară care pot fi obținute prin cooperarea transfrontalieră și

transnațională sunt relevante pentru investițiile legate de utilizarea în comun a serviciilor

publice comune, în special în materie de deșeuri și de tratare a apei, infrastructură sanitară,

instalații și echipamente pentru sectorul educației, accesibilitate, infrastructură socială, TIC,

infrastructură de cercetare și inovare, infrastructuri ecologice, sisteme de gestionare a

catastrofelor și servicii de urgență. Promovarea cooperării „flexibile” în aceste domenii

(asigurări de sănătate, elaborarea de programe educaționale și de formare comune, sisteme

de armonizare și de emitere a biletelor sau introducerea de noi conexiuni în transportul

public, proceduri de evaluare a riscurilor) poate contribui la realizarea de economii

suplimentare și îmbunătăți calitatea vieții.

În domeniul infrastructurii rețelelor transfrontaliere, programele de cooperare

transnațională s-ar putea concentra asupra furnizării de sprijin pentru o planificare coerentă a

infrastructurii de transport (inclusiv pentru TEN-T) și dezvoltarea modurilor de transport

ecologice și interoperabile în zone geografice mai întinse. Cooperarea transfrontalieră, în

special în regiunile mai puțin dezvoltate, ar putea să se concentreze asupra legăturilor

transfrontaliere deficiente care acționează ca blocaje ale fluxurilor de transport. Dezvoltarea

rețelelor electrice pentru a permite o absorbție mai mare a electricității produse din surse

regenerabile ar putea fi îmbunătățită atât prin cooperare transnațională cât și transfrontalieră

în domeniul investițiilor în anumite secțiuni ale rețelelor de infrastructură.

O problemă specifică pentru cooperarea transfrontalieră este consolidarea serviciilor

pieței forței de muncă transfrontaliere pentru încurajarea mobilității lucrătorilor la nivel

transfrontalier. Acest lucru poate fi realizat prin promovarea platformelor de căutare a unui

loc de muncă sau prin centrele de consiliere transfrontaliere, precum și prin cooperarea între

sindicate, servicii de ocupare a forței de muncă și alte părți interesate de pe piața forței de

muncă. Sprijinirea elaborării unor proceduri simple și rapide de recunoaștere reciprocă a

MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE

74

calificărilor și acordurile în domeniul fiscal, social și al asigurărilor de sănătate, precum și

alte aspecte legate de locul de muncă sunt fundamentale.

Cooperarea interregională ar trebui să vizeze consolidarea eficienței politicii de

coeziune prin încurajarea schimbului de experiență între regiuni și orașe, pentru a ameliora

elaborarea și punerea în aplicare a programelor operaționale în cadrul obiectivului privind

investițiile pentru creștere economică și locuri de muncă. Aceasta ar trebui să promoveze, în

special, cooperarea între clusterele inovatoare care desfășoară activități intense de cercetare

și schimburi și instituțiile de cercetare, pe baza inițiativelor „Regiunile cunoașterii” și

„Potențialul de cercetare în regiunile de convergență și cele ultraperiferice” din cadrul celui

de-al șaptelea program-cadru pentru cercetare.

Îmbunătățirea guvernanței este, de asemenea, un aspect important al programelor

transnaționale și transfrontaliere, în special cele care abordează criminalitatea

transfrontalieră și securitatea, inclusiv finanțarea consolidării capacităților în sistemele

vamale. Anumite acțiuni ar trebui să completeze acțiunile finanțate de Fondul pentru

securitate internă, inclusiv ameliorarea cooperării polițienești, schimbul de informații și

accesul la acestea, prevenirea criminalității și combaterea criminalității transfrontaliere și a

criminalității grave și organizate, în general, precum și buna guvernare și lupta împotriva

corupției.

UE trebuie să profite de situația specifică și geostrategică a regiunilor sale

ultraperiferice, în zonele geografice respective (Atlantic, zona Caraibelor și Oceanul Indian)

și să le integreze pe deplin în politicile sale. Astfel, cooperarea teritorială care implică

regiunile ultraperiferice ar trebui îmbunătățită, consolidată și încurajată.

l.2) Cooperarea transnațională în cadrul FSE

FSE sprijină cooperarea transnațională între parteneri la nivel național și/sau regional

din cel puțin două state membre, în scopul de a consolida eficiența politicilor susținute de

FSE prin intermediul învățării reciproce. Cooperarea transnațională poate implica diverse

părți interesate, precum organismele de drept public, organismele intermediare, partenerii

sociali, organizațiile neguvernamentale. Cooperarea transnațională poate acoperi toate

domeniile care intră în sfera de aplicare a FSE, cu toate acestea, cea mai mare valoare

adăugată de învățare reciprocă se află în domeniile identificate în recomandările Consiliului.

MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE

75

Statele membre pot opta să coopereze în mod flexibil și, în acest caz, ele pot selecta temele

pentru activitățile transnaționale și stabili anumite mecanisme de implementare adecvate

care să corespundă cel mai bine nevoilor lor. În plus, Comisia va facilita activitățile

transnaționale prin învățarea reciprocă și prin acțiuni coordonate sau comune într-un număr

limitat de teme aprobate de Comitetul FSE. În acest scop, Comisia utilizează o platformă la

nivelul UE pentru facilitarea schimbului de experiență, consolidarea capacităților și

colaborarea în rețea, precum și pentru difuzarea rezultatelor relevante. De asemenea,

Comisia va dezvolta un cadru de aplicare coordonată, inclusiv criterii comune de

eligibilitate, tipuri de acțiuni și calendarele acestora, precum și abordări metodologice

comune pentru monitorizare și evaluare, cu scopul de a stimula potențialul de cooperare

transnațională și de a optimiza eficiența intervențiilor relevante.

2.7. Instrumentele structurale utilizate în România în perioada 2014-2020

Pentru România, fondurile europene vor reprezenta şi în perioada următoare unul

dintre cele mai importante instrumente ce vor fi utilizate pentru reducerea disparităţilor

regionale, precum şi promovarea creşterii economice la nivel regional şi local, consolidarea

competitivităţi şi creşterea ocupării forţei de muncă, obiective de referinţă la nivelul Uniunii

Europene.

Concret, au fost identificate următoarele provocări care necesită investiții strategice

pentru a îndepărta obstacolele din calea dezvoltării și pentru a debloca potențialul economic

al țării:

Competitivitatea. Nivelul general al activității economice din România se menține

foarte scăzut. O analiză a nivelului, structurii și performanței sectoriale arată clar faptul că

problema competitivității reprezintă o provocare pentru România:

- dependența actuală a ocupării forței de muncă de o agricultură cu valoare adăugată

foarte scăzută, în care micile ferme reprezintă o cotă foarte mare (aproape 93 % din numărul

total al fermelor), cu orientare redusă spre piață, nivel scăzut de productivitate și dotare

tehnică, suprafețe mari de livezi în declin (peste 50 %);

MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE

76

- cultura antreprenorială așa cum este reflectată de densitatea relativ scăzută a

afacerilor în toate regiunile cu excepția regiunii București‐Ilfov, precum și orientarea către

activități cu valoare adăugată redusă;

- niveluri de productivitate necompetitive la nivel internațional în multe domenii

industriale;

- slaba reprezentare actuală a serviciilor cu valoare adăugată semnificativă în cadrul

economiei;

- fragmentarea, standardizarea excesivă, utilizarea ineficientă a resurselor în mediile

românești de cercetare și dezvoltare și academice, precum și absența unei strategii pentru

dezvoltarea instituțiilor cu activități intense de cercetare.

Oamenii și societatea. În România sunt mari diferențe de avere, oportunitate,

educație, competențe, sănătate și, în multe zone, acestea s‐au intensificat în ultimul deceniu.

Aceste diferențe au un caracter profund teritorial, cu variații pronunțate între regiuni, precum

și între zonele urbane și cele rurale.

România are o densitate foarte scăzută a ocupării forței de muncă, în special în zona

rurală3 (În 2012, zona rurală a României s‐a extins la 207.522 km2 (87,1 % din teritoriul

României), fiind locuită de 45,0 % din populația României (sursa: Institutul Național de

Statistică, 2012). Zona rurală este definită în Legea 350/2001 privind amenajarea teritoriului

și urbanismul și în Legea 351/2001 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului

naţional. Zona rurală este definită prin desemnarea comunelor (unități NUTS 5) ca localități

rurale, iar statisticile referitoare la zona rurală sunt agregate de la acest nivel. Zone mari din

țară nu dispun de o piață funcțională a forței de muncă și, prin urmare, numeroși tineri nu

sunt nici angajați, nici în curs de educare sau formare.

Marea provocare constă în a restabili performanța sistemului educațional și, în

contextul unei cereri foarte scăzute de forță de muncă, în a face educația atractivă. Pe lângă

crearea unei infrastructuri educaționale moderne și bine dotate, trebuie rezolvate aspectele

legate de extinderea accesului la educația timpurie, combaterea abandonului școlar timpuriu,

creșterea relevanței educației și formării pentru nevoile pieței forței de muncă și deschiderea

accesului la învățământul terțiar și la învățarea pe tot parcursul vieții.

Infrastructura. Creșterea economică a României este împiedicată de infrastructura

subdezvoltată și depășită. Deși România este poziționată pe rute importante care leagă

Europa Centrală de Marea Neagră și Caucaz, infrastructura sa de transport este

MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE

77

subdezvoltată față de volumul de bunuri și numărul de pasageri ce tranzitează teritoriul

românesc, iar accesibilitatea rămâne o barieră majoră pentru dezvoltarea economică

regională. Conectivitatea prin toate modurile de transport nu este optimă din cauza întârzierii

investițiilor, precum și a deficiențelor administrative legate de întreținerea și funcționarea

infrastructurii. În ceea ce privește infrastructura TIC, reţelele în bandă largă de bază ar

trebui să fie disponibile la nivel naţional până în 2015 ca rezultat al inițiativelor existente,

deși numărul de conectări rămâne scăzut. În plus, România se confruntă cu dificultăți

deosebite în ceea ce privește extinderea Accesului de Generație Următoare (NGA) în zonele

rurale unde, în absența unei intervenții publice, se estimează că, până în 2020, mai puțin de

50 % dintre gospodării vor fi acoperite cu infrastructură cu viteze de peste 30Mbps.

Resursele. România este bine înzestrată din punct de vedere al resurselor

disponibile, dintre care o parte semnificativă este reprezentată de resursele regenerabile și

are în acelaşi timp potenţial de extindere a acestora. Romania se bazează mult mai puțin pe

energie importată (21,7 % în 2010) decât UE 27 (52,7 %).

Eficiența sistemelor românești de producere, transport și distribuție a energiei electrice

(fie din surse regenerabile precum energia eoliană sau solară, fie, pe de altă parte, a energia

nucleare și a celei produse de turbine cu gaz) este aproape de media UE. Eficiența utilizării

energiei este scăzută, în principal din cauza clădirilor rezidențiale și publice care sunt prost

izolate și a ineficienței sistemelor centralizate de transport și distribuție a energiei termice.

România se confruntă cu o serie de riscuri naturale de mediu sau datorate intervenției

umane, care eprezintă o amenințare pentru cetățenii, infrastructura și resursele naturale ale

României. Riscurile datorate schimbărilor climatice sau exacerbate de acestea au avut un

impact major în ultimul deceniu; inundațiile, incendiile de pădure și seceta recurentă au

determinat pierderi și daune de amploare în toată țara. În unele cazuri, gravitatea acestora a

depășit capacitatea națională de răspuns.

Extinderea și modernizarea infrastructurii de apă și apă uzată continuă să fie una

dintre cele mai importante priorități de ameliorare a standardelor de viață din România, în

special în zonele rurale.

Gestionarea deșeurilor este încă departe de standardele europene, având niveluri

reduse de reutilizare, reciclare și valorificare energetică. Până în 2017, România are la

dispoziție o perioadă de tranziție pentru a elimina treptat depozitele de deșeuri care nu sunt

conforme.

MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE

78

România este bogată în active naturale, dar calitatea mediului și biodiversitatea rămân

sub presiunea procesului natural, precum și a activității economice. Există o nevoie

stringentă de a îmbunătății protecția mediului și de a trece la practici mai durabile în

agricultură, construcții, industriile extractive și, în general, în afaceri.

Administrația și guvernarea. România este caracterizată încă de o slabă capacitate

administrativă a instituțiilor publice și de o predispoziție către birocrație și reglementări

exagerate care au o influență puternică asupra competitivității mediului său de afaceri. În

pofida eforturilor de a implementa politici publice viguroase în România, mai sunt necesare

urgent reforme care să amelioreze calitatea administrației publice. România a luat

numeroase măsuri pentru a crea un sistem juridic puternic, independent și respectat. Deși

s‐au făcut progrese în multe zone, sunt încă necesare măsuri de consolidare instituțională,

reformă și modernizare. Absența unui sistem eficient de cadastru reprezintă un obstacol

semnificativ pentru dezvoltarea și implementarea infrastructurii, consolidarea si dezvoltarea

proprietății.

În vederea diminuării acestor probleme, pentru perioada 2014 - 2020, bugetul alocat

Romaniei este de 39,88 miliarde euro, fonduri structurale, de coeziune și fonduri pentru

agricultură (Anexa nr. 7); banii urmând a fi gestionaţi prin următoarele programe

operaţionale (Anexa nr. 8):

2.7.1. Programul Operaţional Regional (POR)

Este programul care implementeazã elemente importante ale Strategiei Naţionale de

Dezvoltare Regională a PND, contribuind, alături de celelalte Programe Operaţionale

Sectoriale, la realizarea obiectivului general al Strategiei Naţional Regionale, anume

diminuarea disparităţilor dintre regiunile României şi statele membre ale Uniunii Europene.

În comparaţie cu UE 28 regiunile României sunt printre cele mai puţin dezvoltate, astfel că

vor fi necesari mulţi ani şi resurse semnificative pentru atingerea convergenţei cu celelalte

state membre.

Obiectivul general al POR constă in „creșterea competitivității economice și

îmbunătăţirea condițiilor de viață ale comunităților locale și regionale prin sprijinirea

dezvoltării mediului de afaceri, a condițiilor infrastructurale și a serviciilor, care să asigure o

MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE

79

dezvoltare sustenabilă a regiunilor, capabile să gestioneze în mod eficient resursele, să

valorifice potențialul lor de inovare și de asimilare a progresului tehnologic”.

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (fost: Ministerul

Dezvoltării Regionale şi Turismului; Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi

Locuinţelor) a fost desemnat Autoritate de Management pentru Programul Operaţional

Regional.

Strategia Programului Operațional Regional 2014- 2020 ţine cont de priorităţile

perioadei anterioare referitoare la diferite:

- tipuri de infrastructuri – de transport,

- educațională,

- de sănătate

completate cu priorități noi impuse de necesitatea modernizării economiei

românești, în concordanță cu politica de coeziune a UE și cu țintele de atins în contextul

Strategiei UE 2020, privind investițiile în tehnologii moderne, servicii și creșterea

competitivității.

De aceea, POR 2014 – 2020 nu vizează doar regiunile sau zonele cele mai sărace

ale ţării în scopul recuperării decalajelor de dezvoltare, ci se adresează și regiunilor mai

dezvoltate, pentru a le valorifica potențialul competitiv, într-o măsură cât mai mare.

Între obiectivele specifice ale politicii de dezvoltare regională amintim:

- diminuarea dezechilibrelor regionale existente, cu accent pe stimularea dezvoltării

echilibrate şi pe revitalizarea zonelor defavorizate (cu dezvoltare întârziată), preîntâmpinarea

producerii de noi dezechilibre;

- crearea şi dezvoltarea entităţilor de inovare şi transfer tehnologic în vederea creşterii

capacităţii acestora de a realiza servicii tehnologice specifice pentru a stimula iniţiativele

inovative, susţinerea şi dezvoltarea întreprinderilor inovative;

- sprijinirea dezvoltării firmelor în vederea creșterii competitivității economiilor

regionale și creării de locuri de muncă;

- îmbunătățirea eficienței energetice în clădirile publice;

- creșterea rolului economic și social al orașelor;

- valorificarea economică durabilă a potențialului turistic cultural și natural al

regiunilor;

MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE

80

- creşterea gradului de accesibilitate a zonelor rurale si urbane situate în proximitatea

retelei TEN-T;

- dezvoltarea accesibilităţii şi calităţii serviciilor sociale şi medicale acordate şi

stimularea trecerii de serviciile instituţionalizate la serviciile acordate în cadrul comunităţii;

- îmbunătățirea condițiilor infrastructurii educaționale pentru asigurarea premiselor

materiale necesare unui proces educațional la nivel european;

- reducerea concentrării spaţiale a sărăciei, prin asigurarea unor condiţii proprii de

locuit pentru comunităţile defavorizate, precum şi prin asigurarea acestora cu servicii de

bază - medicale, educaţionale, sociale în vederea creşterii gradului de ocupare şi incluziune

socială a acestora;

- dezvoltarea gradului de acoperire geografică și incluziune a înregistrării

proprietăților în Sistemul Integrat de Cadastru și Carte Funciară.

Principiile care au stat la baza elaborării politicilor de dezvoltare regională sunt:

- descentralizarea procesului de luare a deciziilor, de la nivelul central/guvernamental,

spre cel al comunităţilor regionale;

- parteneriatul între toţi actorii implicaţi în domeniul dezvoltării regionale;

- planificarea, proces de utilizare a resurselor (prin intermediul programelor si

proiectelor) în vederea atingerii unor obiective stabilite;

- cofinanţare, contribuţia financiară a diverşilor actori implicaţi în realizarea

programelor şi proiectelor de dezvoltare regională.

De asemenea la baza stabilirii strategiei şi a obiectivelor programului a stat o atentă

analiză a situaţiei economice şi sociale a celor opt regiuni de dezvoltare, analiză din care s-

au desprins următoarele:

puncte tari:

- nivel relativ ridicat de educaţie, îndeosebi în Regiunile cu vechi centre universitare

de tradiţie (Vest, Bucureşti-Ilfov, Nord-Vest, Centru);

- reţea urbană densă, în special în Regiunile Centru (51 oraşe) şi Sud (43 oraşe);

- concentrarea investiţiilor străine directe în jurul oraşului Bucureşti (regiunile

Bucureşti-Ilfov, Sud-Est), cu efecte de difuzare a creşterii în zonele învecinate;

- resurse turistice diversificate în toate regiunile, incluzând oraşe culturale, spa, turism

itinerant sporturi de iarnă şi extreme în toate regiunile;

MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE

81

puncte slabe:

- grad ridicat de dependenţă de agricultură în toate regiunile, şi în special în Nord-Est,

Sud şi Sud-Vest;

- semnale clare de creştere a disparităţilor socio-economice în zone tradiţional

subdezvoltate ale ţării;

- infrastructura publică socială deteriorată sau nemodernizată (sanatate, infrastructura

serviciilor sociale, educaţie);

- accesibilitate redusă la reţeaua naţională/europeană de transport pentru majoritatea

regiunilor din cauza lipsei de întreţinere a drumurilor judeţene;

- lipsa infrastructurii urbane moderne (apă, canalizare, drumuri modernizate,

iluminare publică), care afectează negativ interesul investitorilor străini.

- îmbătrânirea şi scăderea populaţiei;

- riscul depopulării în anumite areale urbane;

- necorelarea mecanismelor fiscale cu procesul de descentralizare a responsabilităţilor

administrative de la nivel central către autorităţile locale, etc.

Programul Operaţional Regional (POR) include toate cele 8 Regiuni de Dezvoltare

ale României, stabilite prin Legea nr. 151/1998 a dezvoltării regionale, modificată prin

Legea nr. 315/2004, cu respectarea Regulamentului CE Nr. 1059/2003, referitor la stabilirea

unui sistem comun de clasificare statistică a unităţilor teritoriale.

Figura nr. 2.9.

Regiunile de dezvoltare ale României

MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE

82

Tabel nr. 2.7.

Structura administrativă şi regională a României

NUTS39

I

NUTS II

NUTS III

SUPRAFAŢA

(km²)

POPULAŢIA

(nr. persoane)

ROMÂNIA

1. Regiunea

Nord-Est

Bacău 6.621 722.961

Botoşani 4.986 459.195

Iaşi 5.476 821.621

Neamţ 5.896 570.367

Suceava 8.554 705.202

Vaslui 5.318 459.255

2. Regiunea

Sud-Est

Brăila 4.766 371749

Buzău 6.103 495.878

Constanţa 7.071 713.825

Galaţi 4.466 621.161

Tulcea 8.499 253.419

Vrancea 4.857 394.286

3. Regiunea

Sud-Muntenia

Argeş 6.826 647.437

Călăraşi 5.088 318.588

Dâmboviţa 4.054 538.126

Giurgiu 3.526 288.018

Ialomiţa 4.453 293.102

Prahova 4.716 829.026

Teleorman 5.790 427.745

4. Regiunea

Sud-Vest

Oltenia

Dolj 7.414 720.554

Gorj 5.602 386.097

Mehedinţi 4.933 305.901

Olt 5.498 488.176

Vâlcea 5.765 416.908

5. Regiunea

Vest-România

Arad 7.754 460.466

Caraş-Severin 8.520 332.688

Hunedoara 7.063 484.767

Timiş 8.697 661.593

6. Regiunea

Nord-Vest

Bihor 7.544 596.961

Bistriţa-Năsăud 5.355 318.558

Cluj 6.674 686.825

Maramureş 6.304 516.562

Satu Mare 4.418 371.759

Sălaj 3.864 247.796

7. Regiunea

Centru

Alba 6.242 382.971

Braşov 5.363 596.140

Covasna 3.710 223.878

Harghita 6.639 328.547

Mureş 6.714 584.089

Sibiu 5.432 423.535

8. Regiunea

Bucureşti-Ilfov

Ilfov 1.583 280.037

Municipiul Bucureşti 238 1.927.559

39

NUTS – Nomenclatorul Unităţilor Teritoriale pentru Statistică.

MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE

83

Aşa cum se observă din tabelul anterior, Regiunile de Dezvoltare sunt unităţi teritorial

- statistice, alcătuite din 4-7 judeţe (cu excepţia Regiunii Bucureşti-Ilfov), prin asocierea

liberă a Consiliilor Judeţene. Ele corespund nivelului NUTS II potrivit clasificării

EUROSTAT şi reprezintă cadrul de colectare a datelor statistice specifice la nivel teritorial

NUTS II.

Beneficiari ai fondurilor nerambursabile în cadrul acestui program operaţional pot fi:

- Autorităţile administraţiei publice (primării, consilii locale, consilii judeţene);

- Instituţiile publice, cum ar fi cele de sănătate, instituţiile academice, serviciile de

intervenţie în situaţii de urgenţă;

- Organizaţiile neguvernamentale (ONG-uri);

- Companiile private, în special IMM-urile şi microîntreprinderile.

Dezvoltarea echilibrată a tuturor regiunilor ţării se va realiza printr-o abordare

integrată, bazată pe o combinare a investiţiilor publice în infrastructura locală, politici active

de stimulare a activităţilor de afaceri şi sprijinirea valorificării resurselor locale, pe

următoarele axe prioritare:

Axa 1 - Consolidarea cercetării, dezvoltării tehnologice şi a inovării e, precum şi

prin dezvoltarea structurilor de sprijinire a afacerilor şi a antreprenoriatului;

Axa 2 - Îmbunătăţirea competitivităţii întreprinderilor mici şi mijloci;

Axa 3 - Eficientă energetică în clădiri publice;

Axa 4 - Dezvoltare Urbană;

Axa 5 - Diversificarea economiilor locale prin dezvoltarea durabilă a turismului;

Axa 6 - Promovarea sistemelor de transport durabile;

Axa prioritara 7 - Dezvoltarea infrastructurii sanitare și sociale;

Axa prioritară 9 - Investiţii în educaţie, competenţe şi învăţare pe tot parcursul

vieţii.

Concret, urmare a implementării acestui program operaţional sunt vizate a fi obţinute

următoarele rezultate specifice:

peste 800 km de drumuri judeţene – reabilitate/construite/ modernizate;

peste 200 km de şosele de centură – reabilitate/construite/ modernizate;

50 de centre de sănătate reabilitate sau modernizate;

510 unităţi mobile pentru situaţii de urgenţă – echipate;

3.000 de noi locuri de muncă, prin sprijinirea microîntreprinderilor;

MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE

84

4.000 de noi locuri de muncă în cadrul infrastructurii de afaceri sprijinite;

500 de ha de spaţii industriale reabilitate;

50 de clădiri de patrimoniu reabilitate;

50 de proiecte de investiţii pentru dezvoltarea potentialului turistic al zonelor

naturale;

400 de şcoli reabilitate sau modernizate.

Printr-o susţinută promovare a acţiunilor ce vor contribui la îmbunătăţirea standardelor

de siguranţă, la reducerea efectelor negative asupra mediului, la diminuarea schimbărilor

climatice, la îmbunătăţirea infrastructurii de transport, programul va realiza o

complementaritate a acţiunilor regionale cu cele sectoriale.

2.7.2. Programul Operaţional Sectorial Mediu (POS – M)

Reprezintă documentul de programare a Fondurilor Structurale şi de Coeziune care

stabileşte strategia de alocare a fondurilor europene în vederea dezvoltării sectorului de

mediu în România.

POS Mediu continuă programele de dezvoltare a infrastructurii de mediu la nivel

naţional care au fost iniţiate în cadrul asistenţei de pre-aderare, în particular Phare şi ISPA şi

pe cele din perioada 2007-2013. De altfel, având în vedere că România se confruntă cu

aspecte care influenţează calitatea vieţii populaţiei, POS Mediu este cel mai important

program de asistenţă financiară în domeniul protecţiei mediului. În 2007, numai 52% din

populaţia ţării avea acces la sistemele de apă potabilă şi canalizare, deşeurile erau colectate

şi depozitate necorespunzător, sistemele de termoficare învechite, numeroase specii de

plante şi animale pe cale de dispariţie, resursele naturale exploatate în exces, albiile râurilor

îndiguite neadecvat. În actuala perioadă de programare sunt finanţate proiecte care au în

vedere sisteme de alimentare cu apă, staţii de epurare, sisteme de canalizare, conservarea

naturii, retehnologizarea sistemelor de termoficare vechi, protecţia împotriva inundaţiilor şi

alunecărilor de teren, etc.

Programul se bazează pe obiectivele şi priorităţile politicilor de mediu şi de dezvoltare

a infrastructurii Uniunii Europene, având ca obiectiv global îmbunătăţirea standardelor de

viaţă ale populaţiei şi a standardelor de mediu şi, în acelaşi timp, contribuie substanţial la

realizarea angajamentelor de aderare şi la respectarea legislaţiei de mediu, ceea ce ar trebui

MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE

85

să se concretizeze în servicii publice eficiente, cu luarea în considerare a principiului

dezvoltării durabile şi a principiului „poluatorul plăteşte”.

Autoritatea de Management pentru POS Mediu este departamentul din cadrul

Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice

- Organismul Intermediar Bacău - Regiunea 1 Nord-Est

- Organismul Intermediar Galaţi - Regiunea 2 Sud-Est

- Organismul Intermediar Piteşti - Regiunea 3 Sud-Muntenia

- Organismul Intermediar Craiova - Regiunea 4 Sud-Vest

- Organismul Intermediar Timişoara - Regiunea 5 Vest

- Organismul Intermediar Cluj-Napoca - Regiunea 6 Nord-Vest

- Organismul Intermediar Sibiu - Regiunea 7 Centru

- Organismul Intermediar Bucureşti - Regiunea 8 Bucureşti – Ilfov

Urmare a implementării acestui program se să se obţină următoarele rezultate:

- 70% din populaţia Românieie va fi racordată la sistemele de apă şi canalizare la

nivel regional;

- colectarea selectivă a deşeurilor reciclabile se va aplica pe scară largă şi vor exista

depozite ecologice în 30 de judeţe. Pentru alte 7 judeţe există, deja, depozite ecologice;

- se va reduce semnificativ poluarea cauzată de sistemele centralizate de termoficare;

- 240 de arii naturale protejate vor avea planuri de management, iar 60% din

suprafaţa ariilor naturale protejate va beneficia de măsuri de conservare;

- va fi eliminat riscul de inundaţii pentru 1,5 milioane persoane din localităţile

expuse inundaţiilor.

2.7.3. Programul Operaţional Sectorial Transporturi

Ţinând cont de necesitatea României de a reduce disparităţile de dezvoltare economică

şi social comparativ cu celelalte state membre ale Uniunii Europene, precum şi de faptul că

un sistem de transport eficient, durabil, flexibil şi sigur poate fi considerat o precondiţie

esenţială pentru dezvoltarea economică, obiectivul global al Programului Operaţional

Sectorial Transport îl reprezintă promovarea în România a unui sistem de transport durabil,

care să permită deplasarea rapidă, eficientă şi în condiţii de siguranţă a persoanelor şi

bunurilor, la servicii de un nivel superior, corespunzător standardelor europene.

MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE

86

De asemenea, obiectivele specifice urmăresc:

- promovarea în România a transporturilor internaţionale şi de tranzit pentru persoane

şi mărfuri, asigurând conexiuni eficiente pentru Portul Constanţa, precum şi transportul de

tranzit dinspre Uniunea Europeană către sud, prin modernizarea şi dezvoltarea axelor

prioritare TEN-T, aplicând măsurile necesare pentru protecţia mediului;

- promovarea transportului eficient al persoanelor şi mărfurilor între regiunile din

România, precum şi transferul din zonele mai îndepărtate către axele prioritare de transport,

prin modernizarea şi dezvoltarea reţelelor TEN-T şi naţionale, conform principiilor de

dezvoltare durabilă;

- promovarea dezvoltării unui sistem de transport echilibrat pe moduri/tipuri de

transport, bazat pe avantajul competitiv al fiecărui mod de transport, încurajând dezvoltarea

transportului feroviar, naval şi intermodal.

Reţeaua trans-Europeană de transport (TEN-T) joacă un rol crucial în asigurarea

libertăţii de mişcare a pasagerilor şi bunurilor în Uniunea Europeană. Aceasta include toate

modurile de transport şi suportă aproximativ jumatate din traficul de pasageri şi marfă. Unul

din obiectivele importante în ceea ce priveşte crearea unei reţele intermodale, este asigurarea

alegerii celui mai potrvit mod de transport pentru fiecare etapă a călătoriei.

Construcţia reţelei trans-Europene de transport reprezintă un factor major pentru

stimularea competitivităţii economice şi dezvoltării durabile a Uniunii Europene care

contribuie la implementarea şi dezvoltarea Pieţei Interne, precum şi la creşterea coeziunii

economice şi sociale.

În 2020, TEN-T va include:

- 89.500 Km de drumuri;

- 94.000 Km de cale ferată, incluzând aproximativ 20.000 Km de linii de mare

viteză, pe care să se circule cu o viteză de cel puţin 200 Km/h;

- sistemul de căi navigabile interioare se va masura 11.250 Km, care vor include

210 porturi fluviale.

Reţeaua TEN-T va include, de asemenea, un număr de:

- 294 de porturi maritime;

- 366 de aeroporturi.

MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE

87

Finalizarea reţelei TEN-T va avea un impact major atât prin reducerea timpului

calătoriei pentru pasageri şi bunuri, cât şi prin diminuarea semnificativă a gradului de

poluare.

Principalii beneficiari ai Programului Operational Sectorial Transport sunt:

- administraţiile naţionale ale infrastructurilor de transport feroviare, rutiere şi navale,

- administraţiile naţionale şi regionale ale infrastructurii aeroportuare.

Ca urmare a implementării acestui program, a modernizării infrastructurii de transport,

va creşte competitivitatea produselor manufacturate, a serviciilor atât la nivelul României cât

şi la nivelul regiunilor Uniunii Europene.

Mai exact, implementarea acestui proiect la nivel naţional va avea ca finalitate:

- redirecţionarea capitalului pentru investiţii în localităţile care acum se confruntă cu

dificultăţi de acces sau care se confruntă cu o congestionare excesivă a traficului;

- facilitarea cooperării între întreprinzători aflaţi în regiuni diferite;

- dezvoltarea unui sistem logistic performant cu costuri scăzute pentru furnizori şi

distribuitori deopotrivă;

- favorizarea accesului întreprinzătorilor pe noi pieţe;

- îmbunătăţirea serviciilor de transport oferite clienţilor, etc.

2.7.4. Programul Operaţional Competitivitate (POC)

Se încadrează în prevederile Regulamentului (CE) nr.1303/2013 privind dispozițiile

comune și Regulamentele specifice ale Fondurilor Europene Structurale și de Investiții

(FESI) 2014‐2020, adoptate în decembrie 2013. Sunt avute în vedere și Recomandările

specific de țară 2013 (CSR), adoptate de Consiliu și, de asemenea, Documentul de poziție

(CPP) pentru utilizarea FESI 2014‐2020 în România al serviciilor Comisiei Europene.

Programului se bazează pe Acordul de parteneriat, în timp ce analiza de nevoi și provocări,

precum abordarea strategică sunt corelate cu documentele strategice relevante la nivel

național.

Astfel, POC este elaborat pentru a răspunde recomandărilor în ceea ce privește

aplicarea măsurilor structurale pentru promovarea creșterii economice și a competitivității,

având în vedere că România se confruntă cu o serie de provocări în ceea ce privește

competitivitatea economică, având o productivitate scăzută în industrie și servicii. Provocări

MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE

88

majore includ infrastructura subdezvoltată de transport și TIC, un mediu de afaceri fragil și

sprijin redus pentru cercetare, dezvoltare și inovare (CDI).

POC își propune să sprijine intervenții în domeniile TIC și CDI. În același timp,

programul este menit să fie unul dintre factorii‐cheie care să răspundă nevoilor de

intervenție în ceea ce privește îmbunătățirea accesului și utilizării de tehnologii

informaționale și de comunicare de calitate, precum și consolidarea cercetării, dezvoltării

tehnologice și inovării, cu scopul de promovare a competitivității economice și dezvoltării

locale.

Capacitatea de CDI a instituțiilor din România de a se integra în mod eficient în

rețelele europene și internaționale trebuie să fie consolidată. Eforturi paralele sunt necesare

pentru a crește capacitatea administrativă și pentru a eficientiza guvernanța sectorială.

În acest sens, este nevoie de cooperare cu universitățile pentru a orienta cercetători

calificați către sectoarele prioritare și instituțiile de CDI.

Trei direcții principale de investiții în CDI sunt menționate în Documentul de poziție

al CE, toate fiind reflectate în Acordul de parteneriat și în acest program operațional:

- Creșterea cercetării CDI private, cu scopul de a stimula inovăre la nivelul

operatorilor economici.

- Sprijinirea infrastructurilor de CD și a capacității de a dezvolta centre de excelență,

bazate pe clustere de competitivitate existente sau viitoare și conectate cu centre de CDI în

cadrul unor poli de creștere.

- Promovarea unui mediu favorabil inovării în mediul de afaceri, prin dezvoltarea de

produse și servicii, transfer tehnologic, crearea de rețele și clustere.

În conformitate cu obiectivele Strategiei UE 2020, performanța asumată de România

este o tinta de 2% din PIB pentru finanțarea CDI (1% din PIB cheltuieli publice și 1% din

PIB cheltuieli din surse private). În anul 2011, România a investit în CDI doar 0,48% din

PIB, 80% din investiții fiind realizate de către sectorul public. În scopul de a atinge

obiectivul Strategiei Europa 2020 (2% din PIB până în 2020), este necesară o schimbare de

comportament. O serie de studii indică, totuși, un nivel relativ ridicat de inovare în rândul

actorilor economici din România, sugerând astfel o nevoie de a privi dincolo de cifrele

oficiale privind cheltuielile CDI pentru a înțelege pe deplin situația.

În privința distribuției în teritoriu, cheltuielile și forța de muncă angajate în domeniul

CD specifice agenților economici (36%) și statului (41%) sunt puternic concentrate în zona

MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE

89

București Ilfov; doar cheltuielile și forța de muncă angajate în domeniul CD în instituțiile de

învățământ superior (22%) au o distribuție teritorială mai amplă.

Competitivitate si TIC.

Agenda Digitala pentru Europa, o inițiativă emblematică a Strategiei Europa 2020,

subliniază importanța conectivității în bandă largă pentru creștere și inovare europeană și

pentru incluziunea socială și ocuparea forței de muncă. Agenda digital stabilește obiective

ambițioase de acoperire și de viteză și solicită statelor membre să ia măsuri, inclusiv

dispoziții legislative, pentru a facilita investițiile în bandă largă.

Obiectivele Agendei Digitale și poziția României față de aceste obiective este

prezentată în tabelul de mai jos. Se poate observa că România înregistrează anumite

diferențe în comparație cu obiectivele UE în ceea ce privește accesul în bandă largă NGA,

utilizarea generală a internetului și alfabetizarea digitală, reflectate în deficite semnificative

în utilizarea e‐comerț de întreprinderi și cetățeni.

Investițiile în TIC trebuie să contribuie la îndeplinirea obiectivelor generale ale

competitivității economice și îmbunătățirea nivelului de trai pentru cetățeni. Obiectivele și

nevoile în ceea ce privește dezvoltarea sectorului TIC din România sunt orientate spre trei

domenii principale:

- administrația publica și modernizare acesteia,

- sectorul privat și sprijin pentru competitivitate

- populația în general, prin asigurarea accesului la resurse TIC și incluziunea digitală.

O componentă orizontală o reprezintă securitatea cibernetică.

Două mari domenii de interes sunt identificate în CPP CE:

- extinderea dezvoltării infrastructurii în bandă largă și lansarea rețelelor de mare

viteză

- dezvoltarea de produse și servicii TIC (de exemplu, e‐learning, e‐sănătate,

e‐cultură) și aplicații de afaceri (de exemplu, e‐commerce) și a cererii de TIC.

E‐comert, TIC si CDI.

Potrivit datelor EUROSTAT, in Romaina valoarea procentului de populatie cu varste

intre 16‐74 de ani care au utilizat intrenetul in anul 2012 pentru a procura bunuri si servicii

de uz personal a fost de doar 5%, mai scazuta decat cea inregistrata in anul 2011 (6%). In

MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE

90

general, cresterea inregistrata in acest sector este foarte mica; cresterea a inceput in anul

2006 cand doar 1% din populatie a utilizat internetul pentru cumparaturi online si a

inregistrat un trend fluctuant de‐a lungul urmatorilor ani. In ceea ce priveste comentul

electronic transnational (cu alte state membre UE), in perioada 2008‐2012, Romania a

inregistrat in mod constant o valoare de 1%. Doar 0,7% din valoarea totala a pietei cu

amanuntul s‐a derulat electronic.

Infrastructura in banda larga rapida si ultra‐rapida. Infrastructura digitală este

extrem de importanta, pentru că aceasta sta la baza implementarii de echipamente TIC, a

utilizarii oricarora dintre serviciile de e‐guvernare sau la încheierea de tranzacții online.

Beneficiile și impactul dezvoltarii infrastructurii se resimt la nivelul tuturor obiectivelor

Agendei Digitale. Agenda Digitala pentru România în domeniul serviciilor de bandă largă și

a infrastructurii de servicii digitale prevede îmbunătățirea accesului la zone îndepărtate, atât

pentru a sprijini accesul la internet al populației defavorizate, precum și pentru a asigura

accesul și posibilitatea de a conecta echipamentele TIC utilizate pentru gestionarea și

monitorizarea etc. producerea de energie din surse regenerabile la Internet. În același timp,

dezvoltarea infrastructurii de servicii digitale are ca scop facilitarea incluziunii sociale,

creșterea alfabetizarii digitale, atât prin oferirea de acces la Internet și calculatoare, cat și

prin acordarea de sprijin pentru facilitatori ai procesului de învățare (cum ar fi profesori,

bibliotecari, ITC reprezentanți în telecentrele set‐up în țară).

Începând cu anul 2010, UE a introdus Accesul de Generatie Viitoare (NGA) printre

obiectivele‐cheie de performanță pentru punerea în aplicare a Agendei Digitale. Acest tip de

conexiune este promovată prin asigurarea accesului la Internet pentru o serie de echipamente

TIC performante, împreună cu utilizarea serviciilor publice online cele mai sofisticate,

într‐un mod uniform din punct de vedere geografic.

Obiectivele UE, asumate, de asemenea, de către România, sunt ambițioase și necesită

munca în parteneriat și implicarea tuturor actorilor din sector.

Având în vedere starea actuală a investițiilor în infrastructură pentru rețele de

comunicații în bandă largă, precum și perspectivele de consolidare a pieței și dezvoltarea de

parteneriate între operatori cu scopul de a moderniza infrastructurile de acces, fara ca statul

sa intrevina, se estimează că, până în 2020, aproximativ 90% din gospodăriile din mediul

MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE

91

urban vor avea acces la comunicații fixe de tip NGA, capabile să asigure viteze de acces la

internet de 100 Mbps.

În ceea ce privește mediul rural, se estimează că în cazul în care statul nu intervine

direct pentru finanțarea infrastructurilor de acces, ritmul de dezvoltare a rețelelor NGA, va

rămâne scăzut. Prin urmare, este acceptat de către industria din domeniu, care până în 2020,

ponderea gospodăriilor rurale cu acces la servicii de comunicații fixe cu o viteză mai mare

de 30 Mbps, nu va depăși 50%, în timp ce ponderea gospodăriilor cu o viteză de acces la

Internet mai mare decât 100Mbps nu va depăși 20%.

Promovarea cererii de servicii de bandă largă de nouă generație ‐ existența unei cereri

consistente pentru serviciile NGA care asigură un raport ridicat de utilizare a infrastructurii ‐

este o condiție esențială pentru dezvoltarea acestor rețele. Încurajarea cererii de servicii

poate fi realizată printr‐o serie de măsuri publice, cum ar fi: implementarea de platforme

dedicate pentru servicii/informații, punerea în aplicare a stimulentelor fiscale, creșterea

nivelului de educație în utilizarea calculatoarelor, oferind subvenții pentru achiziționarea de

echipamente IT, etc.

O altă modalitate de a sprijini dezvoltarea rețelelor de acces NGA în zonele rurale este

de a încuraja autoritățile locale să implementeze proiecte locale, cu finanțare de la bugetul

de stat sau al UE, inclusiv prin oferirea de sprijin logistic și financiar pentru gestionarea unor

astfel de proiecte.

2.7.5. Programul Operaţional Capital Uman (POCU)

Cu intervenţii integrate planificate în domeniul ocupării forţei de muncă, al educaţiei şi

incluziunii sociale, POCU va funcţiona ca un mijloc de stimulare a creşterii economice şi a

coeziunii şi, de asemenea, va susţine atingerea obiectivelor stabilite în cadrul altor provocări

de dezvoltare ‐ competitivitate, infrastructură, administrare şi guvernanţă ‐ contribuind astfel

la îndeplinirea obiectivelor asumate de România în contextul Strategiei Europa 2020 pentru

o creştere inteligentă, durabilă şi favorabilă incluziunii.

Ocuparea forţei de muncă

Creşterea gradului de participare pe piaţa muncii a populaţiei şi reducerea disparităţilor

în ocupare în funcţie de vârstă, sex şi regiune sunt obiective importante pe care România

trebuie să le aibă în vedere pentru obţinerea creşterii economice şi a coeziunii sociale.

MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE

92

În conformitate cu obiectivul Strategiei Europa 2020 de a obţine o rată de ocupare de

75% până în 2020, România şi‐a asumat obiectivul naţional de a atinge o rată de ocupare de

70% (pentru categoria de vârstă 20‐64 de ani) până în 2020. Realizarea acestui obiectiv

ambiţios ar necesita o combinaţie complex de politici care ar avea ca scop atât creşterea

cererii de forţă de muncă (alături de intervenţiile prevăzute pentru provocările în materie de

competitivitate şi infrastructură), cât şi îmbunătăţirea nivelului de calificare a populaţiei şi

extinderea oportunităţilor pentru categoriile vulnerabile şi defavorizate, care au şanse mici

de angajare.

Intervenţiile POCU în domeniul ocupării forţei de muncă vor viza atât îmbunătăţirea

situaţiei actuale de pe piaţa muncii, cât şi crearea condiţiilor necesare pentru a obţine

creştere economică.

POCU va contribui la atingerea obiectivului stabilit la nivelul Acordului de Parteneriat

prin:

- Îmbunătăţirea răspunsului pieţei forţei de muncă la nevoile în schimbare şi

provocările unei economii în creştere;

- Încurajarea antreprenoriatului şi crearea de întreprinderi, cu un accent special pe

sectoarele emergente şi de creştere, astfel cum sunt identificate în Strategia Naţională

privind Competitivitatea 2014‐2020;

- Creşterea participării tinerilor pe piaţa forţei de muncă, cu un accent pe tinerii din

categoria NEET (care nu au un loc de muncă, nu urmează un program educaţional sau de

formare);

- Îmbunătăţirea participării pe piaţa forţei de muncă a categoriilor defavorizate şi

reducerea ratei şomajului pentru toate categoriile de lucrători;

- Rata scăzută de ocupare a forţei de muncă la nivel naţional (63,8% în 2012,

comparativ cu 68,5% pentru UE‐27) reflectă atât deficitul de oportunităţi de angajare,

precum şi structura economică actuală (aproximativ 2,1 milioane de persoane desfăşoară o

activitate independentă, iar 1,4 milioane desfăşoară o activitate neremunerată, în cadrul

familiei). Nivelul ridicat al economiei informale (estimat la aproximativ 29,6% din PIB în

2012), deşi constă în mare parte din venituri neraportate, contribuie la situaţia actuală.

Distribuţia inegală a ocupării forţei de muncă este, de asemenea, o provocare

importantă, cu disparităţi însemnate între ratele regionale de ocupare (diferenţă de 11,5%

între cea mai mare rată de ocupare a forţei de muncă, înregistrată în regiunea de Nord‐Est, şi

MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE

93

cea mai mică rată, în regiunea Centru, de doar 53,4% în 2012). Disparităţi importante pot fi

observate, de asemenea, între zonele urbane şi cele rurale, unde rata de ocupare a forţei de

muncă în mediul rural ‐ deşi a rămas mai ridicată decât în mediul urban (rata de ocupare de

65,7% în 2012, comparativ cu 62,5 % în mediul urban) ‐ a înregistrat o scădere

semnificativă în timpul recesiunii, de asemenea, în contextul migraţiei de la o activitate

salariată către o activitate neremunerată în cadrul familiei.

Distribuţia locurilor de muncă reflectă în mare parte modelul activităţii economice

sectoriale. Agricultura rămâne în toate regiunile o activitate extinsă (deşi productivitatea şi

contribuţia la PIB sunt destul de mici), cu excepţia zonei Bucureşti‐Ilfov, care reprezintă

doar 1,5% din forţa de muncă din sectorul agricol la nivel naţional. Analiza coeficientului de

localizare, care indică specializarea în activitatea economică, arată o dependenţă puternică

de agricultură pentru regiunile Nord‐Est, Sud Muntenia şi Sud‐Vest Oltenia. Pe de altă parte,

în timp ce toate regiunile au o componentă industrială semnificativă, regiunile Vest şi Centru

prezintă cel mai intens grad de industrializare. Regiunea Bucureşti‐Ilfov are un rol dominant

în serviciile cu o valoare adăugată mai mare, care reprezintă punctul central al creşterii

economice la nivel european.

Sectorul public, din punctul de vedere al angajatorului (cu aproximativ 11% din totalul

ocupării forţei de muncă) şi al consumatorului, are o distribuţie relative uniformă în toate

regiunile, cu excepţia regiunii Nord‐Est – în ceea ce priveşte educaţia, sănătatea şi asistenţa

socială – ceea ce poate reflecta existenţa unei mari disparităţi socio‐economice.

Incluziunea socială

Incluziunea socială şi combaterea sărăciei sunt parte integrantă a politicilor UE care

urmăresc promovarea unei dezvoltări echilibrate şi coeziunea socială la nivelul întregului

teritoriu european. Reducerea discrepanţelor existente în ceea ce priveşte dezvoltarea

economică şi socială necesită un efort susţinut şi o combinaţie complexă de intervenţii care

trebuie să vizeze însăşi esenţa problemelor, în loc de soluţii de suprafaţă.

Intervenţiile propuse în cadrul POCU vor contribui la atingerea obiectivului Acordului

de Parteneriat şi celor ale Strategiei naţionale pentru incluziune socială şi combaterea

sărăciei, Strategiei Guvernului României de incluziune a cetăţenilor români aparținând

minorității romilor pentru perioada 2012‐2020 şi Strategiei Naţionale de Sănătate, prin:

MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE

94

- Promovarea (integrată a) incluziunii şi reducerea incidenţei sărăciei pentru

minoritatea romă şi alte comunităţi defavorizate din mediul urban şi rural;

- Dezvoltarea unei culturi pro‐active, a participării, responsabilităţii şi prin

combaterea stereotipurilor şi a discriminării;

- Promovarea antreprenoriatului social şi dezvoltarea economiei sociale;

- Îmbunătăţirea accesului la servicii de sănătate, sociale şi alte servicii de bază

accesibile şi de calitate.

În prezent, cea mai mare parte a serviciilor la nivel de comunitate sunt furnizate sub

responsabilitatea autorităţilor locale, implicarea sectorului neguvernamental fiind inegală la

nivel teritorial (58% din ONG‐urile care activează în domeniul social sunt concentrate în 3

regiuni ‐ Bucureşti‐Ilfov, Centru şi Nord‐Vest), doar 20% din ONG‐uri fiind prezente în

zonele rurale, atât în ceea ce priveşte serviciile primare, cât şi cele specializate. Se va

încuraja o implicare mai activă a sectorului ONG‐urilor, împreună cu valorificarea

cunoştinţelor de specialitate existente, precum şi aplicarea unor soluţii inovatoare, unor

forme flexibile de ocupare a forţei de muncă şi parteneriate.

Economia socială este un instrument important în asigurarea succesului intervenţiilor

dedicate grupurilor vulnerabile şi comunităţilor defavorizate şi pentru promovarea

incluziunii. În acest sens, se va exploata potenţialul economiei sociale de sprijinire a

integrării pe piaţa muncii a categoriilor vulnerabile şi a trecerii la modele de afaceri,

împreună cu rolul său în crearea de locuri de muncă şi dezvoltarea serviciilor locale acolo

unde piaţa sau mecanismele publice nu au succes.

Va exista susţinere în ceea ce priveşte constituirea şi dezvoltarea de entităţi sociale,

precum şi pentru instruirea personalului şi consilierea oferită întreprinderilor, pentru a

asigura durabilitatea operaţiunilor şi a rezultatelor. De asemenea, legislaţia aplicabilă în

acest domeniu va fi revizuită şi adaptată, pentru a permite dezvoltarea acestui sector.

Educaţie şi competenţe

Creşterea nivelului general de educaţie a populaţiei este o condiţie importantă pentru

asigurarea creşterii economice durabile şi a coeziunii sociale.

Având rezultate sub mediile europene în învăţământul obligatoriu, cu o rată ridicată de

nefrecventare a învăţământului obligatoriu şi o rata ridicată de abandon şcolar timpuriu, în

special în rândul categoriilor vulnerabile, o participare scăzută la învăţământul terţiar şi la

MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE

95

învăţarea pe tot parcursul vieţii, performanţele României în domeniul educaţiei rămân

nesatisfăcătoare.

În conformitate cu obiectivele Strategiei Europa 2020 în domeniul educaţiei şi

reflectând reformele educaţionale şi priorităţile stabilite prin legea învăţământului, România

şi‐a asumat prin Programul Naţional de Reformă următoarele obiective naţionale până în

2020: o rată de 11,3% a abandonului şcolar timpuriu, o rată de 26,7% a populaţiei cu studii

terţiare şi un obiectiv de 10% în ceea ce priveşte participarea la activităţi de învăţare pe tot

parcursul vieţii (pentru populaţia cu vârste cuprinse între 25‐64 de ani).

Intervenţiile propuse în cadrul POCU vor contribui la îndeplinirea obiectivului

Acordului de Parteneriat şi a celor ale Strategiei naţionale de reducere a abandonului şcolar

timpuriu, ale Strategiei naţionale pentru învăţământ terţiar şi ale Strategiei naţionale pentru

învăţarea pe tot parcursul vieţii, prin:

- Creşterea ratelor de retenţie în sistemele de educaţie şi formare profesională initial;

- Îmbunătăţirea ratei de participare la educaţie pentru categoriile vulnerabile expuse

riscului de excluziune;

- Îmbunătăţirea accesului la învăţământul terţiar, a calităţii şi eficacităţii acestuia;

- Îmbunătăţirea relevanţei formării pentru piaţa forţei de muncă;

- Creşterea relevanţei şi accesului la educaţie şi formare profesională pe tot parcursul

vieţii.

Sănătatea

Promovarea unei stări bune de sănătate este o parte integrantă a Strategiei Europa

2020, strategia UE de creştere economică pe 10 ani. Mai precis, politica de sănătate este

importantă pentru obiectivele strategiei Europa 2020 pentru o creştere inteligentă şi

favorabilă incluziunii, deoarece: menţinerea unei populaţii sănătoase şi active pentru mai

mult timp are un impact pozitiv asupra productivităţii şi competitivităţii o inovarea poate

ajuta la crearea unui sector al sănătăţii mai sustenabil şi la găsirea de noi tratamente

medicale sectorul sănătăţii joacă un rol important în îmbunătăţirea competenţelor şi crearea

de locuri de muncă, deoarece include 1 din 10 lucrători cu cea mai mare calificare din UE cu

o creştere preconizată de 45% a numărului de persoane cu vârste mai mari sau egale cu 65

de ani în următorii 20 de ani, în centrul dezbaterii politice se va afla finanţarea costurilor în

MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE

96

creştere de asistenţă medicală şi accesul la o viaţă demnă şi independentă pentru persoanele

în vârstă.

Dintre cele 7 iniţiative emblematice ale Strategiei Europa 2020, cele mai relevante 4

pentru sănătatea publică sunt:

- O Uniune a inovării,

- O agenda digitală pentru Europa,

- O agendă pentru noi competenţe şi locuri de muncă şi

- Platforma europeană de combatere a sărăciei. Dintre cele patru iniţiative, FSE şi PO

Capital Uman se concentrează în principal pe ultimele două11.

În conformitate cu Strategia Europa 2020, Strategia Naţională privind sănătatea

2014‐2020 prevede: „O naţiune de oameni sănătoşi şi productivi, prin accesul la servicii de

calitate de prevenire, curative şi de reabilitare, prin utilizarea eficientă şi eficace a

resurselor disponibile şi promovarea standardelor ridicate şi a celor mai bune practici”

Sectorul sănătăţii reprezintă, de asemenea, un pilon important în abordarea

multidimensională privind reducerea sărăciei şi a excluziunii sociale, cu un effect de pârghie

asupra categoriilor vulnerabile şi a comunităţilor defavorizate

Măsurile din cadrul POCU vor avea ca scop îmbunătăţirea accesului la îngrijire

medicală primară şi tratamente, inclusiv îngrijirea medicală de urgenţă şi primară. Se va

încuraja dezvoltarea unor servicii de sănătate şi asistenţă socială integrate, în special la nivel

de comunitate (de asemenea, cu implicarea sectorului ONG). Eforturile vor avea ca scop

reducerea presiunii la nivelul asistenţei medicale terţiare prin dezvoltarea serviciilor la nivel

de comunitate şi a celor prevăzute în ambulatoriu, de asemenea, prin promovarea utilizării

telemedicinei şi a altor tipuri de sisteme electronice. Măsurile din acest domeniu vor fi

corelate cu intervenţii planificate în cadrul Programului Operaţional Regional şi Programului

Naţional de Dezvoltare Rurală (pentru dezvoltarea infrastructurii medicale şi sociale) şi a PO

Competitivitate (în raport cu soluţiile electronice şi bazate pe TIC).

2.7.6. Programul Operaţional Capacitate Administrativă

Programul Operaţional Dezvoltarea Capacităţii Administrative a fost elaborat pentru a

contribui în mod substanţial la punerea în practică a priorităţii tematice „Consolidarea unei

MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE

97

capacităţi administrative eficiente”, stabilită în Cadrul Strategic Naţional de Referinţă

(CSNR).

Administrația publică este un vector important în asigurarea bunei guvernări, în

reglementarea, promovarea și implementarea de politici și măsuri pentru a crea un mediu

propice dezvoltării economice pe termen mediu și lung

Progrese de realizat în vederea consolidării capacităţii administrative:

- reforma administraţiei publice (raționalizarea cheltuielilor publice, susținerea

mediului de afaceri; realizarea - cu sprijinul Băncii Mondiale - a unei analize funcţionale

pentru eficientizarea administraţiei publice centrale; implementarea Strategiei pentru o

reglementare mai bună şi a planului de acţiune aferent);

- reforma sistemului judiciar (adoptarea noilor coduri civil, penal, de procedură

civilă şi penală, îmbunătăţirea managementului instanţelor şi a infrastructurii sistemului

judiciar)

Capacitatea administrației publice din România a fost evaluată în contextul mai multor

analize și rapoarte, realizate atât la nivel național cât și la nivel european. În Analiza anuală

a creșterii pentru 2014, elaborată de Comisia Europeană se mențin cinci priorități pe termen

mediu ca și în anul precedent (2012), PO CA adresând prioritatea nr. 5, respectiv

modernizarea administrației publice, prin:

-suport pentru implementarea, pe scară mai largă, a serviciilor de e-guvernare și

intensificarea utilizării TIC de către administrațiile publice, inclusiv pentru sistemele de

colectare a impozitelor și pentru ghișeele unice;

-simplificarea și reducerea birocrației atât pentru cetățeni cât și pentru mediul de

afaceri, prin introducerea unor procese și a unor regimuri de reglementare mai puțin stricte.

PO CA este structurat pe trei axe prioritare și are rolul de a contribui la crearea unei

administrații publice moderne capabilă să faciliteze dezvoltarea socio-economică a țării, prin

intermediul unor servicii publice, investiții și reglementări de calitate, contribuind la

atingerea obiectivelor strategiei 2020. Pentru a putea îndeplini acest rol, o administrație

modernă are nevoie de resurse umane competente și bine gestionate, un management

eficient și transparent al cheltuielilor publice, o structură instituțional-administrativă

adecvată, precum și de proceduri clare, simple și predictibile de funcționare.

MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE

98

O astfel de administrație trebuie să fie capabilă să ofere decidenților politici

instrumentele necesare fundamentării și implementării unor politici publice în interesul

cetățenilor.

Axa prioritară 1 - Guvernare eficientă, predictibilă și transparentă.

Exemple de acțiuni care vor fi sprijinite în cadrul acestei axe prioritare:

- Dezvoltarea și implementarea de politici și strategii eficiente la toate nivelurile

administrative;

- Dezvoltarea și implementarea de sisteme și proceduri pentru coordonarea

strategiilor (naționale/sectoriale/locale) și a politicilor publice;

- Dezvoltarea și implementarea de mecanisme de monitorizare și evaluare a

politicilor publice și a strategiilor aflate în implementare/implementate;

- Dezvoltarea de sisteme și instrumente moderne de management pentru creșterea

performanței instituțiilor publice de la toate nivelurile administrative (de exemplu

dezvoltarea și implementarea managementului calității în instituțiile publice, dezvoltarea și

implementarea managementului bazat pe performanță, management prin obiective, bugetare

pe programe, managementul riscului);

- Dezvoltarea și implementarea de mecanisme de eficientizare a cheltuielilor în

autoritățile și instituțiile publice;

- Intensificarea implicării actorilor relevanți în procesul de luare a deciziilor;

- Dezvoltarea de mecanisme de consultare și participare a părților interesate în

procesul decizional;

- Eficientizarea procesului de consultare a actorilor interesați;

- Asigurarea transparenței procesului decizional, inclusiv prin campanii de

conștientizare;

- Dezvoltarea și implementarea de măsuri pentru asigurarea unui cadru strategic

integrat care să ofere o gestiune modernă a resurselor umane în sectorul public;

- Dezvoltarea și implementarea de măsuri privind reducerea corupției (ex. organizarea

de campanii de educaţie publică, realizarea de sondaje privind percepţia publică în materie

de corupţie, analize, studii etc.).

Axa prioritară 2 - Administrație accesibilă

Exemple de acțiuni care vor fi sprijinite în cadrul acestei axe prioritare:

MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE

99

- Acțiuni de raționalizare (simplificare legislativă) și de creștere a calității actelor

normative ce vizează serviciile publice;

- Identificarea și promovarea bunelor practici referitoare la simplificarea și

gestionarea serviciilor publice ;

- Dezvoltarea, actualizarea, monitorizarea și evaluarea standardelor de cost și de

calitate pentru toate serviciile publice;

- Evaluarea proceselor și a procedurilor de lucru interne utilizate şi

simplificarea/actualizarea acestora pentru reducerea timpilor de furnizare a serviciilor și

creșterea eficienței acestora;

- Dezvoltarea sistemelor și mecanismelor de management al performanței, de

monitorizare și evaluare a gestionarii serviciilor publice;

- Dezvoltarea și promovarea implementării sistemelor de ghișeu unic (one-stop-

shop);

- Dezvoltarea, introducerea și sprijinul pentru utilizarea instrumentelor TIC (sisteme

IT – dezvoltarea de software și baze de date);

- Utilizarea standardelor de cost elaborate pentru serviciile publice;

- Îmbunătățirea comunicării inter și intra-instituționale cu privire la gestionarea

serviciilor publice;

- Creșterea transparenței privind atât obligațiile și drepturile instituțiilor publice, cât

și drepturile și obligațiile beneficiarilor privind serviciile publice (ex. dezvoltarea de carte

ale diverselor servicii publice, ghiduri pentru beneficiarii serviciilor publice)

2.7.7. Programul Operaţional Asistenţă Tehnică

Pentru a asigura utilizarea cât mai eficientă a instrumentelor structurale, conform

acquis-ului comunitar şi politicilor din domeniu, fiecare Stat Membru are obligaţia să

monitorizeze, să evalueze şi să controleze efectuarea cheltuielilor din instrumentele

structurale, precum şi să informeze şi să facă publice informaţii cu privire la asistenţa

financiară şi la sistemul de implementare. Astfel, PO- AT reprezintă un program de asistenţă

tehnică complementar axelor prioritare de asistenţă tehnică ce însoţesc fiecare program

operaţional, care va acţiona ca un instrument pentru coordonarea Politicii de Coeziune,

asigurând astfel o abordare comună şi coerentă.

MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE

100

Programul Operaţional Asistenţă Tehnică a fost pregătit de către Ministerul

Finanţelor, de comun acord cu ministerele de linie în calitatea lor de autorităţi de

management pentru celelalte programe operaţionale, iar implementarea programului este în

responsabilitatea Autorităţii de Management pentru Programul Operaţional Asistenţă

Tehnică, rol îndeplinit de către Direcţia Asistenţă Tehnică din cadrul Autorităţii pentru

Coordonarea Instrumentelor Structurale.

Strategia POAT are la bază angajamentele asumate de către Guvernul României prin

intermediul Documentului de Poziţie Complementar pentru Capitolul 21 “Politica regională

şi coordonarea instrumentelor structurale” şi progresele înregistrate în implementarea

Planului Unic de Acţiuni pentru îmbunătăţirea sistemelor de gestionare a fondurilor acordate

României de Uniunea Europeană (fonduri de pre-aderare şi instrumente structurale), adoptat

de către Guvern în 2005 cu modificările ulterioare. În elaborarea POAT s-au avut în vedere

proiectele finanţate din programele de pre-aderare având drept obiectiv consolidarea

capacităţii administrative pentru gestionarea fondurilor nerambursabile ale Uniunii

Europene.

Obiectivele, axele prioritare şi domeniile majore de intervenţie propuse sunt orizontale

şi au fost împarţite între Programul Operaţional Asistenţă Tehnică şi restul programelor

operaţionale pe baza principiilor complementarităţii, subsidiarităţii şi coerenţei logice, cu

respectarea liniilor directoare privind sistemul de implementare a instrumentelor structurale.

Axele prioritare de asistenta tehnică din cadrul fiecărui program operaţional vor oferi

asistenţa specifică pentru pregatirea de proiecte, monitorizare, evaluare şi control, precum şi

pentru activităţi de comunicare, asigurând o publicitate corespunzătoare, în conformitate cu

specificitatea fiecărui program operaţional. Această asistenţă specifică va fi completată de

asistenţa de tip orizontal care răspunde necesităţilor comune tuturor structurilor şi actorilor

implicaţi în gestiunea şi implementarea instrumentelor structurale, prin dezvoltarea unui

sistem unic de management al informaţiei capabil să furnizeze informaţii transparente cu

privire la absorbţia fondurilor, precum şi prin activităţi care au ca scop conştientizarea de

către public a rolului sprijinului comunitar şi înţelegerea în ansamblu a intervenţiilor

instrumentelor structurale.

De altfel, Programul Operaţional Asistenţă Tehnică are drept obiectiv asigurarea unui

proces de implementare a instrumentelor structurale în România în conformitate cu

principiile şi regulile de parteneriat, programare, evaluare, management, inclusiv

MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE

101

management financiar, monitorizare şi control pe baza responsabilităţilor împărţite între

Statele Membre şi Comisia Europeană, în concordanţă cu prevederile stipulate în

Regulamentul General.

Împreună cu celelalte programe operaţionale, Programul Operaţional Asistenţă

Tehnică va contribui semnificativ la realizarea priorităţii tematice stabilite prin Cadrul

Strategic Naţional de Referinţă, şi anume „Consolidarea unei Capacităţi Administrative

Eficiente”.

2.7.8. Programul Operaţional Cooperare Teritorială Europeană

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administrației Publice gestionează participarea

României la 11 programe de cooperare teritorială europeană.

Specificul Programelor de Cooperare Teritorială Europeană presupune cooperarea

regiunilor din România cu regiuni din statele vecine (în cadrul cooperării transfrontaliere),

cu regiunile dintr-un anumit spaţiu geografic (în cadrul cooperării transnaţionale), precum şi

cu regiuni din orice stat membru al Uniunii Europene (în cadrul cooperării interregionale),

prin intermediul unor proiecte gestionate şi administrate în comun de partenerii din statele

participante.

Specificul programelor de cooperare teritorială:

- Principiile de implementare ale acestor programe sunt cooperarea între statele

participante în programe (toate proiectele trebuie să fie dezvoltate şi implementate în

comun), competitivitatea deschisă (în cadrul unor apeluri de propuneri de proiecte comune)

şi selecţia proiectelor în cadrul comitetelor de monitorizare/ selecţie (din care fac parte

reprezentanţi din toate statele participante la program).

- Proiectele sunt comune, fiind necesar un număr minim de parteneri care provin din

statele participante la program.

- Partenerii trebuie să desemneze un lider de proiect, care este responsabil pentru:

reprezentarea partenerilor în relaţia cu structurile de gestionare a programului, transferul

contribuţiei F.E.D.R. către beneficiarii participanţi la operaţiune şi coordonarea dezvoltării şi

implementării proiectului.

MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE

102

- Domeniile care pot primi finantare in cadrul programelor C.T.E. vizează:

dezvoltarea urbană (integrată), transportul, infrastructura de frontieră, I.T., mediu, energie,

educaţie, antrepreneuriat, cultură, social, sănătate, cercetare-dezvoltare, resurse umane.

Programe Operaţionale de Cooperare Transfrontalieră finanţate prin Fondul European

de Dezvoltare Regională:

- România-Bulgaria - Autoritate Comună de Management;

- Ungaria – România, Autoritate de Management – în Ungaria;

- Sud-Estul Europei (SEE), Autoritate de Management – în Ungaria;

- INTERREG IVC, Autoritate de Management – în Franţa;

- URBACT II , Autoritate de Management – în Franţa;

- Programul ESPON 2013 – Reţeaua europeană de observare a dezvoltării şi coeziunii

teritoriale, Autoritate de Management – Ministerul Internelor şi Amenajării Teritoriului din

Marele Ducat al Luxembourgului Direcţia de Amenajare a Teritoriului;

- Programul Operaţional INTERACT 2007-2013, Autoritate de Management –

Autoritatea de Management în Slovacia

Programe Operaţionale de Cooperare Transfrontalieră finanţate prin

Instrumentului European de Vecinătate şi Parteneriat (ENPI):

- Programul Operaţional Comun România-Ucraina-Republica Moldova - Autoritate

Comună de Management;

- Programul Operaţional Comun Bazinul Mării Negre 2007-2013 - Autoritate

Comună de Management;

- Programul Operaţional Comun Ungaria-Slovacia-România-Ucraina 2007-2013) -

Autoritatea Comună de Management se află în Ungaria.

Politica Uniunii Europene are ca scop promovarea unei economii competitive și

eficiente (în termeni de utilizare a resurselor), bazată pe creștere inteligentă, durabilă și

favorabilă incluziunii, în contextul provocărilor globale actuale. În acest sens, redresarea

economiei și a sistemului financiar, precum și îmbunătățirea mediului de afaceri, în scopul

de a stimula productivitatea într-o manieră durabilă și favorabilă incluziunii, este văzută ca o

condiție necesară pentru asigurarea unei creșteri economice pe termen lung.

MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE

103

Modul 3

MANAGEMENTUL PROIECTELOR

PARTICULARITĂŢI ALE PROIECTELOR CU

FINANŢARE EUROPENĂ

„Conducerea aduce viziune, credinţă şi curaj.

Viziunea arată lucrurile ce trebuie făcute, credinţa ne ajută să credem

că acele lucruri pot fi făcute, iar curajul ne determină să le ducem la bun sfârşit.”

Lorne Sanny

Aşa cum afirmam în primul capitol, la început managementul proiectelor era

considerat un domeniu relativ simplu şi istoria ne oferă exemple de proiecte celebre,

complexe, sofisticate, derulate de-a lungul multor ani, care au produs rezultate remarcabile,

cum ar fi construirea Marelui Zid Chinezesc, proiecte care nu au necesitat cunoştinţe în

domeniul gestionării proiectelor.

La origine, cuvântul proiect provine din latinescul projectum al verbului projicere (a

arunca ceva înainte) format din prefixul pro-(care indică ceva ce precede acțiunea următoare

a cuvântului în timp) și rădăcina iacere (a arunca). Astfel, rădăcina latină sugerează

mișcarea, o traiectorie, o anume relație cu spațiul și timpul. Procesul implicat presupune un

punct de plecare folosit ca o bază, de unde cineva se aruncă înainte, către un scop. Conceptul

de proiect apare mult mai târziu, în secolul al XV-lea, când Filippo Brunelleschi a primit

sarcina desăvârșirii catedralei din Florența prin adăugarea unui dom. Înainte să înceapă, el a

elaborat o schiță (progetto sau plan) a domului, folosind diverse perspective pentru a oferi o

reprezentare geometrică a viitoarei structuri. Literatura engleză a adoptat termenul de proiect

referindu-se la „un plan a ceva ce trebuie întreprins” și nu efectiv la „actul îndeplinirii

acestui plan”.

MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE

104

Conform Dicţionarului Explicativ al Limbii Române40

termenul de proiect are mai

multe înţelesuri, fiind interesante următoarele:

plan sau intenţie de a întreprinde ceva, de a organiza, de a face un lucru;

prima formă a unui plan (economic, social, financiar etc.) care urmează să fie

discutat şi aprobat pentru a primi un caracter oficial şi a fi pus în aplicare.

lucrare tehnică executată pe baza unei teme date şi care cuprinde cadrul tehnic,

desenele, justificarea utilităţii obiectului proiectat, amplasarea lui.

După al doilea război mondial, intensificarea competiţiei economice la nivel global a

impus un nou mod de a concepe dezvoltarea în termeni de proiect. Accentul se pune pe

elaborarea şi implementarea strategiilor coerente de dezvoltare, pe planificare şi organizare,

deci pe proiect. În România, începând cu anul 2002, la baza fundamentării bugetului

naţional şi implicit a bugetelor ministerelor, au stat strategia, programele şi proiectele.

Această tendinţă este cu atât mai pregnantă la nivelul Uniunii Europene unde, sub impactul

necesităţilor de integrare, managementul proiectelor tinde să devină principala formă de

existenţă în mediul economic.

Proiectele au devenit atât de complicate, de diversificate şi de complexe, încât s-a creat

şi o oarecare temere în jurul lor. Ca şi în alte domenii, teama provine de cele mai multe ori

din neştiinţă. Stanley E. Portney susţinea că „principiile managementului proiectului sunt

simple, iar cea mai complexă tehnică necesită maxim 10 minute pentru a fi asimilată”41

.

Lăsând la o parte gluma, dacă este abordat cu profesionalism, managementul proiectelor,

mai ales în zilele noastre când asistăm la răsturnări de situaţii peste noapte, atât pe plan

politic cât mai ales economic, nu este o activitate tocmai simplă. Dacă spre exemplu avem

de gestionat un proiect care presupune câteva zeci sau chiar sute de activităţi, dependente

una de cealaltă, în sensul că începutul lor depinde de încheierea cu succes a altora, atunci

când resursele (materiale, umane, financiare), trebuie alocate în momente de timp diferite, în

cantităţi diferite, când finanţarea provine din mai multe surse, cînd există parteneri cu

diverse grade de implicare, când echipa de proiect este constituită din membrii altor

departamente ale organizaţiei, când o parte din activităţi este subcontractată către terţi,

40

Sursa: www.dexonline.ro

41

Stanley E. Portney, Project Management for Dummies, Wiley Publishing, Inc. 2001, p.2

MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE

105

managementul proiectelor începe să devină o activitate cât se poate de complexă şi de

riguroasă.

Pe măsură ce mediul de afaceri a devenit din ce în ce mai complex, atât pe plan

mondial cât şi în ţara noastră, folosirea echipelor de lucru interdisciplinare a devenit o

necesitate, ce a schimbat radical mediul de muncă. Aceste schimbări au alimentat nevoia de

proiecte complexe, apărând astfel necesitatea unui management de proiecte mai sofisticat,

mai cuprinzător. De fapt, organizaţiile din ziua de astăzi recunosc faptul că, pentru a avea cât

mai multe avantaje competitive şi pentru a genera răspunsurile competitive corespunzătoare,

trebuie să cunoască şi să folosească tehnicile moderne ale managementului de proiect.

Printre avantajele utilizării unui management al proiectelor performant amintim:

- creşterea calităţii produselor/serviciilor oferite;

- creşterea profitului;

- îmbunătăţirea productivităţii;

- micşorarea duratei etapelor de dezvoltare;

- reducerea costurilor de cercetare-dezvoltare;

- creşterea gradului de satisfacţie şi motivare a salariaţilor;

- un control mai eficient asupra resurselor (materiale, financiare, umane şi

informaţionale);

- coordonarea mai bună a activităţilor;

- creşterea promptitudinii în execuţie, livrare;

- îmbunătăţirea relaţiilor cu clienţii;

- creşterea capacităţii de implementare a schimbării din interiorul organizaţiilor, etc.

3.1. Proiectele, instrumente utilizate în vederea atingerii obiectivelor

strategiei

Cuvântul proiect a devenit unul dintre cele mai utilizate sintagme ale mediului de

afaceri intrând astfel în vocabularul uzual al limbii române. Aceasta se datorează unei

explozii reale de proiecte la nivelul economiei mondiale, tendinţa fiind chiar mai pregnantă

la nivelul Uniunii Europene. Proiectele de orice tip, mari sau mici, de anvergură sau la scară

mai redusă reprezintă modalitatea prin care organizaţiile supravieţuiesc în mediul economic

MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE

106

actual, iar în România, această tendinţă a devenit dominantă, mai ales în contextul creat de

integrarea în Uniunea Europeană.

Abordarea proiectelor se face în contextul unui anumit program, program care la

rândul său se circumscrie unei strategii, iar strategia stă la baza unui scop (formare

profesională, cucerirea sau menţinerea pieţei de desfacere, modernizare tehnologică,

cercetare, dezvoltare economică, etc.). Indiferent de anvergura proiectului, că se desfăşoară

la nivel naţional sau la nivelul unei singure organizaţii, respectarea interdependenţei între

strategie – program – proiect (figura nr. 3.1), alături de calitatea resurselor utilizate conduc

la recunoaşterea pe piaţă a rezultatelor.

Figura nr. 3.1.

Interdependenţa Strategie – Program – Proiecte – Activităţi

Sursa: prelucrare proprie bazată pe succesiunea logică a relaţiei: scop-strategie-program-proiect

SCOP

STRATEGIE

PROGRAM

PROIECT

PROIECT

PROIECT

PROIECT

A

C

T

I

V

I

T

A

T

E

A

C

T

I

V

I

T

A

T

E

A

C

T

I

V

I

T

A

T

E

A

C

T

I

V

I

T

A

T

E

A

C

T

I

V

I

T

A

T

E

A

C

T

I

V

I

T

A

T

E

A

C

T

I

V

I

T

A

T

E

A

C

T

I

V

I

T

A

T

E

A

C

T

I

V

I

T

A

T

E

A

C

T

I

V

I

T

A

T

E

A

C

T

I

V

I

T

A

T

E

A

C

T

I

V

I

T

A

T

E

A

C

T

I

V

I

T

A

T

E

MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE

107

De asemenea, în vederea atingerii scopului organizaţia trebuie să stabilească paşii de

urmat, mai exact obiectivele care conduc la rezolvarea problemei, iar cel mai important

lucru legat de obiectiv este să avem unul SMART42

:

S – specific = specific, presupune că obiectivul este unul clar, el răspunzând la

întrebări precum: cine, ce, când, unde, cum este rezultatul la nivelul beneficiarilor. Sunt

definite cu claritate obiectivele proiectului pe baza unor criterii, în relaţie directă cu scopul

obiectivului;

M - measurable = măsurabil, presupune ca rezultatele obiectivelor să poată fi

măsurabile;

A – achievable = tangibile, abordabile, este un obiectiv care poate fi în general atins

şi care ne aproprie de atingerea scopului (poate organizaţia să îl atingă);

R – realistic = realist, dispune organizaţia de resursele necesare astfel încât scopul

să fie atins în timpul scontat;

T – timely = încadrat în timp, există un termen limită de realizare a obiectivului

respectiv.

Este deosebit de important să fim atenţi când stabilim obiectivele astfel încât acestea

să nu fie confundate cu activităţile. Acestea din urmă sunt paşii ce trebuiesc făcuţi pentru

îndeplinirea obiectivelor şi care:

- abordează o problemă specifică (definită ca o problemă cu ţintă clară, o problemă

care motivează, este rezolvabilă şi căreia i se pot identifica resurse în vederea rezolvării);

- urmăresc atingerea unor obiective specifice;

- au termen specific de începere şi încheiere;

- dispun de resurse limitate.

În fapt, un proiect reprezintă un grup de activităţi relaţionate în mod organizat în

vederea îndeplinirii unui scop, el poate apărea ca urmare a unei propuneri pentru finanţare

sau a unei decizii a conducerii unei organizaţii, de asemenea poate fi urmare a unor

oportunităţi sau ameninţări din partea concurenţei.

Altfel spus managementul proiectelor presupune o muncă susţinută, ghidată pe un plan

riguros întocmit pe baza următoarelor caracteristici:

- timp limitat - începutul şi sfârşitul proiectului sunt bine delimitate;

- obiective precise - clar formulate;

42

Sursa: http://managementul.ro/obiective-smart/

MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE

108

- rezultate concrete - măsurabile, unice(proiectul livrează un produs sau un serviciu

nou, unic, irepetabil);

- plan riguros - stabilit înainte de începerea proiectului;

- activităţi interdependente - intercondiţionate;

- resurse limitate: resurse financiare (buget prestabilit), resurse umane, resurse

materiale (echipamente, dotări, sedii, materii prime şi materiale), prestigiu;

- schimbare - derularea proiectului produce categoric o schimbare faţă de starea

iniţială;

- risc - acţiunile şi procesele specifice sunt caracterizate întotdeauna de un grad de

risc, iar riscul trebuie identificat încă din faza de proiectare astfel încât rezultatul final să nu

fie afectat;

- metodologia specifică;

- se încadrează într-o - strategie de dezvoltare.

Conluzionând putem spune că managementul proiectelor reprezintă un mod de a

acţiona pe baza unui plan riguros, în vederea atingerii unor obiective, formulate cât mai

limpede posibil, într-o perioadă de timp şi cu resurse limitate, având la bază principiile

fundamentale43

ale managementului proiectelor:

- principiul angajamentului, conform căruia între finanţator şi instituţia care

implementează proiectul trebuie să existe, încă de la începutul parteneriatului, un

angajament echitabil astfel încât fiecare parte să cunoască procesele şi riscurile asociate

proiectului, fiind dispuşi să-şi asume responsabilităţile, riscurile şi de ce nu un eventual eşec;

- principiul strategiei, potrivit căruia orice proiect trebuie să aibe la bază o strategie;

- principiul interdependenţei, potrivit căruia între: aria de cuprinderea a proiectului,

calitatea proiectată a produsului final, timpul alocat şi bugetul stabilit trebuie şă existe o

relaţie de interdependenţă, toate cele patru elemente trebuie să fie realizabile şi să se reflecte

unul pe celălalt. Cu alte cuvinte, orice modificare a unuia antrenează modificări ale

celorlalte;

- principiul canalului unic de comunicare, conform căruia între finanţator şi

managerul proiectului trebuie să existe un singur canal de comunicare, astfel încât să fie

43

Widwman R. Max. Fundamental Principles of Project Management. AEW Services, Vancouver, 2000

http://www.pmforum.org/library/papers/2000/pm1stprn_wideman.pdf

MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE

109

evitată transmiterea eronată a informaţiilor, dar fără a exclude principiul transparenţei sau pe

cel al accesului neîngrădit la informaţie;

- principiul mediului de lucru stimulativ, reprezintă responsabilitatea managerului de

proiect de a crea pentru membrii echipei, un mediu de lucru stimulativ care să exploateze

întreg potenţialul acestora;

- principiul controlului, conform căruia orice proiect trebuie să se desfăşoare conform

procedurilor elaborate înainte de începerea sa, proceduri prin care se stabileşte cum trebuie

făcut un anumit lucru şi de către cine;

- principiul succesului predefinit, potrivit căruia criteriile de succes sunt stabilite încă

de la început atât în ceea ce priveşte derularea (respectarea limitelor de timp, respectarea

bugetului), cât şi în ceea ce priveşte produsul final (calitate, eficienţă, standarde tehnice).

Astăzi, accent deosebit în cadrul activităţilor se pune pe resursa umană şi implicit pe

informaţie. Dacă acum două decenii resursele materiale deţineau supremaţia, acum asistăm

la o răsturnare a scării de valori, economia bazată pe cunoaştere reprezintând economia

viitorului.

3.2. Tipuri de proiecte

Proiectele au o serie de caracteristici care se definesc şi se adaptează progresiv pe

parcursul desfăşurării proiectului. Aceste caracteristici se regăsesc, într-o măsură mai mare

sau mai mică, în fiecare dintre proiecte, indiferent de mărimea lor şi se concretizează în

următoarele elemente fundamentale:

unicitatea rezultatului - în primul rând, caracterul de noutate al rezultatului

produs implică un anumit grad de necunoscut, caracteristic pentru orice lucru care nu s-a

mai făcut înainte;

durata limitată - deoarece proiectele au date clare de început şi de sfârşit, anumite

elemente organizatorice capătă un caracter temporar, fiind croite special pentru a îndeplini

obiectivele specifice ale proiectului. De exemplu, echipa de lucru este constituită doar pe

durata proiectului, iar bugetul de resurse și responsabilitățile manageriale sunt angajate strict

în raport cu obiectivele proiectului;

mărimea proiectului – deoarece reprezintă măsura costurilor unui proiect.

Aceasta este un indicator pe baza căruia se poate aprecia utilitatea folosirii managementului

MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE

110

proiectului. Această caracteristică mai are în vedere şi componenţa temporală, în sensul

necesarului de resurse financiare sau umane pe toată perioada de derulare a proiectului;

gradul de inovare şi complexitatea proiectelor – depind de o serie de criterii, cum

ar fi: caracterul de noutate al proiectului, mărimea proiectului, implicațiile sociale, riscul în

atingerea obiectivului proiectului etc. Un proiect rămâne complex chiar dacă unul sau mai

multe criterii au valoare scăzută, atâta timp cât altele au valoare ridicată. Cu cât

complexitatea proiectului este mai mare, cu atât trebuie investit mai mult în activitatea de

management a proiectului, ridicând astfel costurile acestuia.

O cunoaştere a acestor caracteristici este deosebit de importantă, deoarece permite o

abordare diferenţiată a proiectelor, conducând astfel la un mod de organizare diferit, la o

stabilire judicioasă a obiectivelor, la alegerea optimă a resurselor materiale şi umane din

cadrul proiectului în funcţie de specificitatea sa.

În literature de specialitate există o foarte mare varietate de proiecte. Orice încercare

de epuizare a subiectului va avea întotdeauna dezavantajul limitării. O primă clasificare44

a

proiectelor ia în considerare o serie de caracteristici ale lor cum ar fi amploarea, domeniul de

activitate și mărimea lor:

după amploarea lor, există proiecte: organizaţionale, locale (localitate, judeţ,

grup de judeţe), naţionale, regionale (proiectul este de interes pentru mai multe judeţe din

regiunea geografică respectivă), internaţional;

după domeniul obiectivului şi activităţilor proiectului, sunt: proiecte industrial,

proiecte sociale, proiecte comerciale, proiecte cultural, proiecte de protecţie a mediului,

proiecte ştiinţifice (de cercetare); proiecte educaţionale, proiecte de management;

după mărimea lor:

- proiecte mici: acest tip de proiecte au termene de maxim un an, au valori reduse,

permit angajările part–time, au cerinţe tehnologice modeste și permit o urmărire directă

zilnică;

- proiecte medii: au termene cuprinse între doi și trei ani, cu valori medii, în care sunt

permise atât angajările part-time, cât și full-time, au cerinţe tehnologice medii, iar urmărirea

lor se realizează prin raportări periodice;

44 Sursa: Scarlat, C., Galoiu, H. Manual de instruire avansată în managementul proiectelor. Editura: Institutul

Naţional de Administraţie, Bucureşti, 2002

MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE

111

- proiecte mari: au termene lungi, mai mult de trei-cinci ani, au o valoare ridicată și

permit numai angajări full-time, au cerinţe tehnologice performante, apelează la instrumente

şi programe specifice, iar urmărirea lor se realizează prin raportări de control;

O altă tipologie a proiectelor poate fi concepută pornind de la două elemente: tipul de

produs (tangibil, entitate fizică, şi intangibil, cu valoare abstractă, intelectuală) şi tipul de

activitate (fizică sau intelectuală). Prin combinarea acestor criterii se pot obţine patru tipuri

de proiecte45

:

a) produs tangibil şi muncă fizică (exemplul standard fiind dat de proiectele de

construcţii). Astfel de proiecte prezintă următoarele caracteristici:

- activităţile presupuse de proiect sunt în mare aceleaşi, eforturile sunt repetate;

- sursele de variaţie sunt reduse;

- resursele sunt previzibile;

- costurile implicate sunt relativ mari;

b) produs intangibil şi muncă fizică (exemplu standard: revizuirea unor politici sau

proceduri). Caracteristicile de bază ale acestui tip de proiect sunt:

- se bazează pe un model anterior;

- modelului anterior i se aduc doar modificări, corecţii sau îmbunătăţiri;

- resursele sunt previzibile;

- costurile sunt relativ mici, necesare doar pentru a opera aceste modificări şi

pentru a multiplica noul produs;

c) produs tangibil şi muncă intelectuală (exemplu standard: proiecte de dezvoltare a

unor noi produse, proiecte de investiţii). Ca şi caracteristici pot fi menţionate:

- nu se bazează pe un model sau pe un lucru deja existent;

- eforturile nu se repetă, abordările sunt multiple;

- resursele nu sunt atât de previzibile, nu pot fi anticipate în mod riguros;

- costurile variază;

d) produs intangibil şi muncă intelectuală (exemplu standard: proiecte de cercetare şi

dezvoltare). Aceste proiecte:

- presupun muncă de creaţie şi inovaţie;

- eforturile nu sunt standardizate de la o etapă la alta a proiectului, ci diferă

considerabil;

45

Sursa: http://www.maxwideman.com/papers/success/success.pdf

MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE

112

- presupun muncă de explorare;

- nu se bazează pe ceva existent;

- resursele utilizate sunt imprevizibile;

- costurile sunt imprevizibile şi, de obicei, mari.

Într-o amordare mai concisă, în funcţie de destinaţie, proiectele pot fi46

:

proiecte de investiţii (construcţia unei clădiri noi, restaurarea unui monument

istoric, retehnologizarea unei bănci);

proiecte de cercetare și dezvoltare (dezvoltarea unui produs nou, a unei noi

tehnologii, elaborarea unui nou software),

proiecte de organizare (introducerea unui nou concept de marketing, introducerea

managementului proiectelor ca formă alternativă de conducere, lărgirea segmentului de

piaţă).

În concluzie putem spune că toate proiectele, indiferent de tiparul în care sunt

încadrate, depind de o multitudine de factori (durata definirii proiectului şi costurile aferente,

volumul informaţiilor şi gradul lor de detaliere, timpul necesar pentru documentare, gradul

de implicare şi specializare a echipei şi a managerului de proiect) care, până la urmă, conduc

la reuşita unui proiect.

3.3. Durata de viaţă a unui proiect

Proiectele se realizează într-o succesiune de etape, ele au ca punct de plecare

documentul strategic de dezvoltare al organizaţiei, document din care se desprinde ideea de

proiect într-un anumit domeniu (fie că este vorba despre infrastructură, mediu, turism sau

resurse umane). Ulterior ideea desprinsă este implementată şi evaluată astfel încât să se

creeze condiţiile necesare pentru realizarea unor acţiuni viitoare de dezvoltare.

Dacă avem în vedere un proiect obişnuit vom avea de-a face cu următoarea succesiune

a etapelor în cadrul unui proiect, de altfel această succesiune este valabilă şi pentru fiecare

subproiect sau activitate din cadrul proiectului:

Formularea, conceperea ideii de proiect. Toate proiectele iau naştere ca urmare a

conştientizării unei nevoi, a unei probleme ce necesită rezolvare. Este faza în care factorii de

decizie ai unei organizaţii trebuie să răspundă la întrebări precum:

- problema ivită este una reală, corect identificată;

46

Sursa: Mariana Mocanu, Carmen Schuster. Managementul proiectelor . Editură: All Beck, Bucureşti, 2004

MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE

113

- rezolvarea acestei probleme reprezintă o prioritate şi se încadrează în planul strategic

de dezvoltare al organizaţiei;

- proiectul trebuie derulat acum, sau la o dată ulerioară;

- ideia de proiect şi modalităţile de soluţionare a problemei sunt cele mai oportune;

- organizaţia dispune de resursele necesare implementării proiectului.

Scopul acestei faze îl reprezintă definirea elementelor caracteristice ale proiectului,

absolut necesare în luarea deciziei de demarare a proiectului sau nu. Dacă un singur răspuns

la întrebările de mai sus este de tipul nu sau nu ştiu înseamnă că ideea de proiect trebuie

regândită, iar dacă la majoritatea întrebărilor răspunsul este negativ atunci ideea de proiect

trebuie abandonată.

Planificarea, presupune:

- stabilirea cadrului general, informarea cu privire la planul general în care se înscrie

proiectul;

- stabilirea obiectivului general şi ale celor specifice proiectului;

- analiza situaţiei, raţiunile pentru care este propus proiectul respectiv, precum şi

rezultatele aşteptate;

- stabilirea bugetului şi identificarea surselor de finanţare;

- eşalonarea în timp a activităţilor, stabilirea datelor de început, sfârşit, precum şi a

relaţiilor de interdependenţă dintre acestea;

- planificarea unui program cadru de alocare a resurselor, stabilirea modului în care

sunt alocate resursele necesare desfăşurării fiecărei activităţi;

- riscurile cu care se poate confrunta proiectul şi modalităţile de contracarare a lor;

- componenţa echipei care derulează proiectul;

- indicatori de performanţă ai proiectului.

În această etapă este de dorit a fi implicaţi câţi mai mulţi angajaţi, chiar dacă vor face

sau nu parte din echipa proiectului, aceştia pot identifica marea majoritate a problemelor.

Declanşarea proiectului. Este faza în care pe baza proiectului întocmit se

alcătuieşte efectiv echipa care va implementa proiectul. Un rol deosebit de important în

această fază revine managerului de proiect, el având menirea de a repartiza atribuţiile şi

responsabilităţile fiecărui membru în cadrul proiectului. Managerul de proiect trebuie să

perceapă întotdeauna în ansamblu. Dacă se va implica în fiecare activitate în procesele de

rutină şi nu va avea capacitatea de a delega sarcinile, apoi de a monitoriza şi superviza

MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE

114

execuţia lor, atunci se va pierde în lucruri mărunte pirzând direcţia strategică. Specialiştii

susţin că nu este indicat ca managerul de proiect să provină din sfera de activitate în care se

desfăşoară proiectul, deoarece aceştia cunoscând foarte bine domeniul, au tendinţa de a se

implica prea mult în munca membrilor echipei.

Derularea proiectului. Este faza de execuţie propriu-zisă a proiectului, este etapa

în care planul proiectului dă testul de trecere. Este etapa în care buna implementare a

proiectului depinde de corecta gestionare a factorilor perturbatori interni sau externi

organizaţiei. Este etapa în care proiecte foarte bine planificate şi implementate pot înregistra

eşec datorită unor factori externi incontrolabili, cu atât mai mult pericolul poate creşte dacă

avem de gestionat un proiect prost planificat.

Monitorizarea proiectului. Reprezintă etapa în care sunt colectate şi analizate

informaţiile cu privire la activităţile proiectului. Este etapa, în care se urmăreşte

conformitatea activităţilor întreprinse cu ceea ce este prevăzut în plan. Sunt avute în vedere:

respectarea obiectivelor proiectului, coordonarea şi organizarea, luarea deciziilor,

monitorizarea şi evaluarea, menţinerea contactelor cu partenerii, delegarea

responsabilităţilor, formarea echipei, managementul resurselor umane şi orice altceva ce

poate interveni. Monitorizarea acestor activităţi necesită abilităţi şi dedicare. Deşi se spune

că „numai nebunii controlează lucrurile în ordine, geniul se descurcă şi în haos”47

în realitate

a ţine lucrurile în ordine necesită tot atâta talent, mai ales atunci când sunt implicaţi oameni

şi trebuie împărtăşite informaţii. Monitorizarea ne ajută să efectuăm o verificare regulată a

ceea ce facem în mod curent, informaţiile putând reprezenta atât indicatori de tip cantitativ

(sunt cei mai uşor de măsurat: număr de persoane implicate, rata de utilizare a unui serviciu,

număr de ore pe zi pentru o anumită activitate, etc), cât şi indicatori de tip calitativi (sunt cei

care nu măsoară cât de mult se face, ci cât de bine sau cât de bun este produsul sau

serviciul)48

. Dacă nu sunt colectate date pe tot parcursul desfăşurării proiectului cum se

poate aprecia la sfârşitul acestuia dacă este bine sau nu ceea ce s-a făcut. Dacă nu dispune de

informaţii suficiente, managerul proiectului va fi nevoit să-şi amintească sau şi mai rău să

inventeze date, situaţie în care corectitudinea şi transparenţa vor avea de suferit.

47

Sursa: Radu Paraschivescu. Creierul diabolic din umbră: faţa ascunsă a globalizării. „Noua ordine

mondială” http://gandeste.org/globalizare/creierul-diabolic-din-umbra-fata-ascunsa-a-globalizarii-noua-ordine-

mondiala-este-deja-intr-un-stadiu-avansat-de-implementare/10781

48

McCollum James K., Bănacu Cristian. 2007. Management de proiect – o abordare practică. Project

management – a practical approach. Editura Universitară, Bucureşti.

MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE

115

Figura nr. 3.2.

Durata de viaţă a unui proiect

Sursa: prelucrare proprie bazată pe succesiunea etapelor în cadrul unui proiect obişnuit

Închiderea proiectului şi acceptarea oficială a acestuia. Este etapa în care

managerul de proiect:

- informează partenerii în legătură cu închiderea proiectului;

- întocmeşte şi înaintează rapoartele finale, în speţă raportul narativ49

şi cel financiar50

;

- relizează o evaluare a proiectului pentru uz intern;

- evidenţiază performanţele şi subliniază eventualele ţinte neatinse;

- anunţă public închiderea proiectului şi rezultatele proiectului.

Imediat după încheierea unui proiect sau chiar din fazele terminale ale acestuia poate

începe prima fază din ciclul de viaţă al altui proiect. Mai ales în cadrul organizaţiilor care

lucrează pe bază de proiecte, continuitatea acestora reprezintă o primă condiţie în succesul

afacerii.

49

Raportul narativ - trebuie să fie o prezentare fidelă a modului în care s-a derulat proiectul, cu accent pe

elementele de interes pentru actorii externi organizaţiei, mai ales pentru finanţatori. 50

Raportul financiar – trebuie să prezinte prinpr-o modalitate clară şi precisă cum anume au fost utilizate

fondurile.

Formularea,

conceperea ideii

de proiect

ETAPELE

PROIECTULUI

Declanşarea

proiectului

Planificarea Închiderea

proiectului

Monitorizarea

proiectului

Derularea

proiectului

1

2

3

6

5

4

MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE

116

3.4. Managementul resurselor umane

Într-un proiect fiecare resursă apare limitată sub aspect cantitativ. Mici modificări aplicate

anumitor resurse pot avea un impact mare asupra altora sau invers. Astfel, previziunea nevoilor de

resurse umane reprezintă esenţa asigurării calităţii rezultatelor. Implicarea totală a fiecărui membru a

echipei permite ca abilităţile pe care acesta le are să fie utilizate în beneficiul proiectului.

Actorii cheie din fiecare proiect sunt:

- managerul proiectului - persoana responsabilă pentru conducerea proiectului;

- echipa proiectului – grupul care realizează munca de proiect.

a) Managerul de proiect, este acea persoană care are capabilităţii decizionale, care

prezintă autoritatea de a corela activităţi din cadrul proiectului de a urmări şi asuma

rezultate, în contextul satisfacerii exigenţelor consumatorilor proiectului, de a realiza

angajamente şi de a aplica constrângeri. Practica însă a demonstrate că, de cele mai multe

ori, persoanele investite cu responsabilitatea unei conduceri de proiect nu conștientizează

faptul că sunt manageri; în acelaşi timp, există multe persoane care se confundă cu

managerul de proiect, dar care nu exercită nici unul dintre atributele acestui rol, deoarece nu au

primit mandatul oficial necesar în contextul unei asemenea activităţi.

Managerul de proiecte nu trebuie să fie confundat cu managementul organizaţiei,

dacă primul are un personal contractat pe o perioadă temporară şi limitări mult mai clare

referitoare la termene, bugete, atribuţii, cel de-al doilea are, în general, personal angajat pe o

perioadă nedeterminată şi termene de finalizare mai puţin restrictive.

De asemenea trebuie făcută o distincţie clară între managerul de proiect şi directorul

de program, în condiţiile folosirii uzuale şi, uneori, improprii, a acestor termeni. Directorul

de program are atribuţii mult mai complexe, ce depăşesc cu mult stadiul coordonării unei

grupări de proiecte intercorelate. Conducerea unui program presupune în primul rând cu o

stabilire precisă a cerinţelor unei afaceri, la un nivel strategic, care dezvoltă un drum critic,

denumit program, menit să satisfacă nevoile organizaţiei, în mod optim. Abordările acestui

fenomen sunt multiple, în funcţie de cultura managerială asimilată şi de pregătirea

profesională specifică pe care o dobândesc conducătorii. Scopul şi obiectivele organizaţiei

pot fi sintetizate într-un plan strategic al organizaţiei care evidenţiază modul în care fiecare

program sau proiect se conectează la modelul standard de ansamblu. Astfel, una dintre

MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE

117

diferenţele majore dintre managerul de proiect şi cel de program constă în nivelul la care se

amplasează abilităţile persoanei care îndeplineşte rolul respectiv. Directorul de program

trebuie să poarte negocieri cu investitorii, căutând să echilibreze interesele nuanţate ale

acestora, la un nivel mult mai ridicat decât poate înfrunta un manager de proiect. Trăgând o

primă concluzie, putem afirma că directorii de programe sunt cei care coordonează

managerii de proiecte.

Dacă subiectele care îi preocupă pe managerii de proiect sunt cele incluse în tematica

şi în planul de lucru al proiectului, iar abordarea lor este de natură practică, concretă,

directorul de program trebuie să organizeze tematica preocupărilor sale în aşa fel încât

aceasta să se conecteze cu misiunea organizaţiei şi să realizeze activităţile care concordă cu

planul strategic al organizaţiei şi care se dovedeşte a fi unul fezabil. În proiectele de mică

anvergură, nu se poate discuta despre luxul de a avea şi un director de program şi un

manager de proiect, amândouă rolurile fiind îndeplinite de a o singură persoană, care,

inevitabil, acţionează asupra oricărei perturbaţii sau probleme ivite. Coordonarea unui

program depăşeşte orice proces de management al proiectelor, prin adăugarea de noi

obiective ale afacerii, obiective operaţionale, prin includerea de riscuri strategice, integrarea

finalităţilor de activitate, crearea de interdependenţe şi a unei interfeţe între management şi

procesele efective.

Managerii de proiect au atribuţii de natură tactică, ei îşi concentrează activitatea pe

comunicarea cu investitorii în ceea ce priveşte livrarea rezultatelor previzionate, conform

traseului stabilit pentru proiect şi a planurilor existente. Necesitatea unei abordări de natură

tactică fiind indispensabilă definiţiei proiectului, care presupune un efort unic, de a asambla

debutul şi finalul unor activităţi. Directorii de program, prin natura funcţiei pe care o

îndeplinesc, trebuie să depăşească nivelul de performanţă al oricărui manager de proiect,

coordonator, la rândul său, de alţi manageri de subproiecte. Activitatea sa este, prin

excelenţă, strategică.

Nivelele de conducere ale unui proiect formează o structură ierarhizată numită

structură de conducere a proiectului. Această structură are o existenţă temporară şi încetează

odată cu finalizarea proiectului. În această structură apar două nivele de conducere:

- conducerea generală a proiectului;

- conducerea activităţilor proiectului (operativă).

MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE

118

Dacă conducerea generală a unui proiect urmăreşte desfăşurarea proiectului în toate

fazele sale, conducerea activităţilor proiectului asigură realizarea obiectivelor proiectului în

termenul prevăzut şi conform bugetului specificat, aceasta din urmă fiind realizată de

managerul proiectului.

Managerul de proiect trebuie numit cât mai devreme, chiar în faza de concepţie a

proiectului şi trebuie să deţină efectiv calităţi de lider. Din păcate, o definiţie care să

delimiteze clar rolurile managerului de proiect încă nu a fost elaborată, dar specialiştii şi

practicienii au convenit asupra unor atribuţii, ce pot fi identificate pentru toţi conducătorii

analizaţi:

responsabilitatea pentru proiect – deşi este un termen destul de nebulos, poate

avea semnificaţii variate pentru indivizi diferiţi. Concise Oxford English Dictionary explică

responsabilitatea ca fiind „autoritate, abilitatea de a acţiona independent şi de a lua decizii”.

Într-adevăr, responsabilitatea constituie principalul atribut la unui manager de proiect;

asumarea rezultatelor proiectului. Un alt atribut ce poate defini un manager de

proiect este asumarea şi estimarea rezultatelor unei acţiuni concertate. Managerul de proiect

răspunde în faţa finanţatorilor pentru furnizarea rezultatelor globale şi parţiale previzionate.

Rezultatele trebuie să fie măsurabile/cuantificabile, iar managerul trebuie să fie abilitat pe

deplin pentru a răspunde de livrarea acestora;

autoritatea de a executa proiectul - cu finalitatea rezultatelor aşteptate, atributul

cheie al managementului de proiect îl constituie autoritatea de a realiza proiectul, ceea ce

presupune capacitate de a induce sau de a influenţa comportamente sau acţiuni. În timp ce

managerul de proiect însumează responsabilităţile decizionale în interiorul proiectului şi îşi

asumă rezultatele obţinute, el trebuie, de asemenea, să dovedească abilitatea organizaţională

de a asigura disponibilitatea resurselor şi de a solicita schimbările de comportament care

sunt critice. Autoritatea poate îmbrăca variate forme, dacă ea derivă din poziţia ierarhică

deţinută, din profesionalismul dovedit, din influenţa exercitată în cadrul organizaţiei.

Managerul de proiect este responsabil cu toate activităţile care se desfăşoară şi care

privesc bunul mers al activităţilor legate de proiect. Dacă proiectul începe şi se descoperă

mai târziu că sfera de cuprindere nu este clarificată, managerul de proiect este răspunzător.

Dacă proiectul pune în aplicare un plan de lucru slab, managerul de proiect este răspunzător.

MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE

119

Managerul de proiect nu este un simplu executant de activităţi, el trebuie să înţeleagă

obiectivele organizaţiei care au generat proiectul, pentru a putea lua decizii relevante pe

parcursul fiecărei etape.

Experienţa arată că abordarea strict tehnică a managementului de proiect poate

conduce în cel mai bun caz la realizarea unor produse sau servicii performante, dar care nu

neapărat îndeplinesc scopul organizaţiei. Așa numitul „conştientizarea obiectivului afacerii”

tinde să devină un criteriu de selecţie foarte important la alegerea unui manager de proiect.

Dacă ar fi să realizăm o sinteză a celor prezentate mai sus, atunci între calităţile unui

manager de proiect eficient trebuie să regăsim:

- o gândire tehnologică a aspectelor tehnice ale proiectului (directorul de proiect nu

trebuie să fie un specialist în tehnologia proiectului întrucât riscă să se implice în amănunte

tehnice în detrimentul actului de conducere);

- o bună înţelegere a aspectelor economice ale proiectului;

- cunoaşterea modalităţilor de conducere a personalului (alcătuirea şi motivarea

echipei, tehnici de interviu, salarizare, premiere, cunoaşterea legislaţiei în domeniul

proiectului;

- competenţe în planificare şi control;

- experienţă în conducerea proiectelor;

- competenţe financiare;

- abilităţi în procurarea materialelor;

- calităţi în asigurarea unei bune comunicări interpersonale.

- răspunderea realizării proiectului.

Pentru aceasta managerul de proiect trebuie să aibă dreptul de a decide asupra

colaboratorilor din echipa de proiect.

b) Echipa de proiect. Cea mai mare parte a muncii umane este prestată în

echipe, eremiţii sunt destul de rari51

, chiar şi cei mai solitari artişti, scriitori sau pictori

depind de ceilalţi pentru ca munca lor să fie eficientă: scriitorul de un editor şi o editură, o

tipografie, o librărie, pictorul de o galerie unde să-şi expună tablourile şi aşa mai departe.

Altfel spus, chiar dacă mitul eroului sau luptătorului singuratic este în continuare în mare

vogă într-o societate individualistă, dacă analizăm cu atenţie faptele considerate la prima

51

Sursa: Peter Druker. Societatea postcapitalistă. Lucrare apărută în 1993, tradusă şi publicată în limba

română în 1999 la Editura Image, Bucureşti.

MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE

120

vedere a fi individuale constatăm că ele sunt de fapt rezultatul efortului depus de o întreagă

echipă. Oricât de impresionaţi am fi de realizările marilor personalităţi, fie ei lideri puternici

sau inovatori care şi-au asumat riscuri considerabile, mai devreme sau mai târziu constatăm

că ei fac parte dintr-o echipă. Drept urmare, o echipă este un grup în care prin eforturi

individuale rezultă o performanţă ce este superioară sumei input-urilor individuale, cu

condiţia ca toţi membrii ei să:

- posede pregătire, aptitudini, abilităţi şi cunoştinţe diferite dar care se completează;

- lucreaze împreună şi să coopereaze între ei;

- să dorească realizarea aceloraşi obiective;

- să susţină şi să se sprijine reciproc;

- să comunice în interiorul echipei.

Întrucât individul este limitat în posibilităţile sale fizice şi intelectuale, un factor

determinant pentru eficienţa unei echipe de proiect este ca, pentru fiecare membru al

echipei, să se formuleze roluri şi sarcini concrete precum şi timpul de lucru.

Echipa este un grup special de lucru care trebuie organizat şi coordonat în mod

diferit decât celelalte grupuri; echipele sunt formate din indivizi care lucrează alături de

ceilalţi într-un mediu concurenţial dar nu sunt în concurenţă cu celelalte echipe din

organizaţie ci sunt în concurenţă cu risipa, cu rebuturile, cu nerespectarea termenelor, cu

munca inutilă, lipsită de valoare, cu productivitatea scăzută, dar şi în concurenţă cu ceilalţi

actori de pe piaţă.

Succesul unei echipe de proiect se bazează pe câteva principii comune:

• încrederea comună în valoarea şi posibilitarea atingerii obiectivelor echipei;

• conştientizarea necesităţii contribuţiei fiecărui individ pentru succesul echipei

• cultivarea unui mediu colaborativ, în care membri sunt încurajaţi să îşi

împărtăşească gândurile, ideile şi temerile;

• crearea unui mediu de învîţare prin susţinerea membrilor juniori;

• recompensarea rezultatelor remarcabile ale echipei (pe căi financiare sau non-

financiare)

• sărbătorirea succeselor, etc.

Una dintre cele mai eficiente structuri ale unei echipe de proiect este descrisă în

figura nr. 3.3.

MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE

121

Figura nr. 3.3.

Model de structură a unei echipe de proiect

Sursa: http://www.asecib.ase.ro/mttp/Capitolul_1.pdf

Cele mai valoroase culturi se dezvoltă când membri echipei conştientizează că

fiecare individ contribuie cu valori în cadrul proiectului.

3.5. Particularităţi ale proiectelor cu finanţare europeană

Provocările potenţiale cu privire la fondurile structurale şi de coeziune ţin de

capacitatea structurilor instituţionale şi administrative de a gestiona aceste fonduri, de

îmbunătăţire a capitalului fizic şi uman necesar utilizării fondurilor, de posibilităţile

autorităţilor centrale şi locale de a participa la co-finanţarea proiectului finanţat din fonduri

europene.

3.5.1. Structura de management a unui Program Operaţional.

Toate Programele Operaţionale, conform reglementărilor legislative au prevăzută o

structură de management similară52

:

52

Guvernul României, 2006. Fondurile Structurale în UE. Ghidul actorilor dezvoltării regionale. Bucureşti;

MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE

122

a) Comisia Europeană – este autoritatea executivă a Uniunii Europene, care iniţiază şi

implementează programele şi politicile autorităţilor bugetare şi legislative ale UE.

b) Autoriatea de Certificare şi Plată – este structura organizatorică din cadrul

Ministerului Finanţelor, ea fiind instituţia responsabilă cu certificarea sumelor regăsite în

declaraţiile de cheltuieli transmise la Comisia Europeană şi pentru primirea fondurilor

transferate României din Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social

European şi Fondul de Coeziune şi asigurarea transferului acestora către beneficiari, precum

şi a fondurilor de prefinanţare şi cofinanţare aferente acestora din fonduri alocate de la

bugetul de stat.

c) Autoritatea de Management – conform cerinţelor Uniunii Europene fiecare

Program Operaţional este coordonat de către o Autoritate de Management, care, de altfel,

este responsabilă cu întreg procesul de implementare a programului, după cum urmează:

- se asigură că proiectele au fost selectate conform criteriilor stabilite;

- verifică prin intermediul activităţii de monitorizare şi control faptic concordanţa

dintre cheltuielile cofinanţate şi regulile comunitare şi naţionale;

- realizează raportări periodice cu privire la activităţile realizate în cadrul programului

şi se asigură că au fost respectate cerinţele de informare şi publicitate ale instrumentelor

structurale.

d) Organism Intermediar – Autoritatea de management poate delega anumite

responsabilităţi unuia sau mai multor organisme intermediare. Acestea au responsabilitatea,

în cea mai mare parte, de a monitoriza şi evalua proiectele individuale.

e) Comitet de evaluare – este un organism fără personalitate juridică, creat la nivelul

Autorităţii de Management/Organismului Intermediar, care are ca scop evaluarea proiectelor

depuse de solicitanţi.

f) Comitet de Monitorizare – organism fără personalitate juridică, implementat de

statele membre pentru fiecare program operaţional, având atribuţii de decizie şi funcţii de

monitorizare şi supervizare a calităţii implementării programului de care răspunde. El este

cel care urmăreşte realizarea obiectivelor programelor printr-o eficientă utilizare a resurselor

alocate.

g) Beneficiarii – sunt instituţiile care aplică şi implementează proiecte individuale sau

scheme de grant cofinanţate din Fondurile Structurale şi de Coeziune în cadrul unui Program

Operaţional. Beneficiarii pot fi instituţii ale administraţiei publice centrale sau locale,

MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE

123

organizaţii neguvernamentale (ONG-uri) sau parteneri din sectorul privat în funcţie de

specificul operaţiunilor finanţate prin programul respectiv.

Legăturile şi intercondiţionările existente în interiorul acestei structuri de

management sunt prezentate prin intermediul schemei următoare:

Figura nr. 3.4.

Legăturile existente între structurile de management în cadrul unui program operaţional

Sursa: prelucrare proprie bazată pe circuitul documentelor în cadrul unui proiect cu finanţare nerambursabilă

3.5.2. Principiile programării şi implementării fondurilor nerambursabile.

Programarea şi implementarea fondurilor structurare au ca punct de plecare

fundamentul a cinci principii:

Comisia Europeană

Autoritatea de

management

Autoritatea de

certificare şi plată

Comitet de

monitorizare

Comitet de

evaluare

criterii

Organism

intermediar

aprobare

Beneficiar

rapoarte

plăţi

Propuneri

proiecte

MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE

124

- principiul concentrării pe obiectivele prioritare în vederea dezvoltării53

, potrivit

căruia concentrarea trebuie să se facă pe acele teritorii sau populaţii ce se confruntă cu mari

dificultăţi, astfel încât să se stabilească un număr limitat de domenii de intervenţie;

- principiul programării sau al coerenţei interne, este cel mai laborios, respectarea lui

necesitând o perioadă îndelungată de timp întrucât are ca finalitate elaborarea de programe

multianuale de dezvoltare, ca urmare a unei decizii luate în parteneriat;

- principiul adiţionalităţii sau al coerenţei externe, potrivit căruia ajutorul provenit

din fondurile structurale să aibe un caracter adiţional şi nu de înlocuire a resurselor deja

angajate de către autorităţile naţionale, regionale şi locale în vederea dezvoltării regiunilor

lor şi a pieţei muncii;

- principiul parteneriatului, potrivit căruia între Comisia Europeană şi autorităţile de

management fie ele la nivel naţional, regional sau local există o strânsă colaborare;

- principiul subsidiarităţii, stabilit prin Tratatul de la Maastricht din 1992 şi care

presupune ca o autoritate situată la nivel de vârf să nu intervină dacă un obiectiv poate fi

realizat corespunzător la un nivel inferior. Consecinţa cea mai importantă a acestui principiu

este aceea că rămâne la latitudinea autorităţii de management, desemnată de către statul

membru, să selecţioneze şi monitorizeze proiectele ce vor primi finanţare.

3.5.3. Etapele specifice implementării unui proiect cu finanţare europeană

Trecerea la un nou tip de societate, la o economie bazată pe cunoştinţe, amplifică

nevoia organizaţiilor din toate domeniile de activitate de a iniţia, planifica şi desfăşura

proiecte. Considerate până nu demult o excepţie în viaţa organizaţiilor, proiectele tind în

etapa actuală să dea un nou sens organizaţiei însăşi.

În anul 1992, Comisia Europeană adopta un set de instrumente necesare pentru

elaborarea şi managementul unui proiect, numit „Managementul Ciclului de Proiect”54

.

Potrivit acestora distingem următoarele etape:

- Identificarea, reprezintă procesul de realizare a propunerilor de proiect şi depunerea

lor de către potenţialii beneficiari la organismele intermediare din cadrul fiecărui program;

53

Armenia, Androniceanu (coord.), 2006, „Managementul Proiectelor cu Finanţare Europeană – Metodologii

de elaborare”, Editura Universitară, Bucureşti; 54

Victor, Radu (coord.), 2008, „Managementul Proiectelor”, Editura Universitară, Bucureşti;

MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE

125

- Evaluarea, presupune analizarea tuturor propunerilor de proiect depuse pe baza

criteriilor specifice fiecărui program, axe prioritare, domeniu de intervenţie sau operaţiune,

acordându-se câte un punctaj;

- Ierarhizarea şi Selecţia, constă în comunicarea punctajelor acordate în etapa

anterioară şi aprobarea listei cu proiectele selectate pentru finanţare;

- Negocierea şi Semnarea, etapă ce are ca finalitate semnarea contractului de finanţare

de către beneficiar şi autoritatea de management;

- Implementarea şi Monitorizarea, etape pe parcursul cărora se vor realiza activităţile

propuse de către beneficiar, în timp ce autoritatea de management pe baza rapoartelor va

urmări respectarea contractului;

- Evaluarea finală, are ca scop urmărirea respectării de către beneficiar a tuturor

detaliilor trecute în proiectul iniţial, precum şi contribuţia investiţiei la realizarea

obiectivelor generale şi specifice ale programului operaţional.

Figura nr. 3.5.

Etapele Managementului ciclului de proiect

Sursa: prelucrare proprie bazată pe succesiunea etapelor în cadrul unui proiect cu finanţare europeană

Obţinerea unei finanţări nerambursabile poate fi o oportunitate pe termen mediu pentru

organizaţie. În cele mai multe cazuri, obţinerea unei finanţări trebuie să reprezinte o sursă de

dezvoltare a organizaţiei, iar procesul prin care managementul instituţiei se implică în

IDENTIFICARE

IMPLEMENTARE

ŞI

MONITORIZARE

EVALUAREA FINALĂ

NEGOCIEREA

ŞI

SEMNAREA

IERAHIZARE

ŞI

SELECŢIE

EVALUARE

Managementul

Ciclului de

Proiect

MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE

126

obţinerea finanţării trebuie să fie unul paralel activităţilor operaţionale ale organizaţiei

bazate pe resurse proprii.

În plus, în cazul României, necesitatea recuperării decalajelor faţă de ţările dezvoltate

combinată cu şansa de a beneficia de ajutorul finanţărilor nerambursabile ale U.E prin

intermediul Fondurilor Structurale, vor accentua nevoia crescândă de profesionalizare a

managementului proiectelor.

În vederea pregătirii pentru a aplica la diferite fonduri cu finanţare nerambursabilă

derulate prin programele Uniuniii Europene, o organizaţie trebuie să cunoască următoarele

elemente cu caracter general, elemente suplimentare unui proiect finanţat din surse proprii:

formularul standard, este o prezenţă obligatorie. Complexitatea şi amploarea

managementului proiectelor au determinat apariţia unui element de noutate: proiectele nu

mai sunt finanţate decât pe baza unei propuneri scrise, pe baza unei cereri de finanţare; cel

puţin, la nivelul Uniunii Europene, aceasta este singura modalitate prin care pot fi accesate

fondurile comunitare;

finanţările sunt acordate în scopul promovării unei anumite politici a Uniunii

Europene, drept urmare, obiectivele finanţatorului se resfrâng asupra organizaţiei aplicante,

dacă cele două obiective generale nu corespund, propunerea nu va fi eligibilă;

bugetul alocat proiectului, tocmai pentru că este vorba de o finanţare

nerambursabilă, reprezintă mai degrabă o constrângere decât obiectiv. Pentru acest tip de

finanţare, principala provocare o constituie cum să exploatezi la maxim un buget dat şi cum

să atingi obiectivul propus cu efortul cel mai mic posibil;

performanţa, în cadrul managementului proiectelor europene, se realizează în

momentul în care există un echilibru între: resursa fixă prestabilită (bugetul fix), timpul

limitat, procedurile de implemantare ale proiectului impuse de Uniunea Europeană;

faţă de proiectele obişnuite, comerciale, în cazul proiectelor cu finanţare europeană,

datorită anvergurii rezultatelor scontate, o importanţă deosebită se acordă etapelor de

stabilire a obiectivelor şi de redactare a propunerii de proiect;

consultarea documentaţiei pusă la dispoziţie de finanţator (Ghidul finanţatorului,

Ghidul solicitantului), precum şi înţelegerea obiectivelor sursei de finanţare constituie tot

atâtea etape suplimentare, faţă de proiectele comerciale;

MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE

127

obiectivul finanţatorului nu-l va constitui niciodată recuperarea investiţiei, ci

promovarea unei politici, de aici derivă şi accentul pus pe durabilitatea rezultatelor, pe

metodele de diseminare şi promovare a acestora.

După ce s-a familiarizat cu aceste informaţii de tip general, aplicantul, în vederea

obţinerii finanţării nerambursabile, va avea de parcurs următoarele etape:

a) organizaţia trebuie să se asigure că îndeplineşte condiţiile de eligibilitate

generale, între condiţiile generale amintim:

- activitatea principală să fie orientată spre producţie sau servicii;

- cel puţin pentru un an înainte de aplicare organizaţia să fi avut profit;

- să fie la zi cu plata datoriilor fiscale;

- să nu fie în stare de faliment.

b) în momentul apariţiei programului de finanţare pentru care organizaţia

desfăşoară o activitate eligibilă, se trece la cea de-a doua etapă:

- procurarea şi analiza atentă a ghidului de finanţare (în cazul finanţărilor Uniunii

Europene, acest ghid apara cu aproximativ două luni înainte de data limită de depunere a

documentaţiei de finanţare, excepţie face programul FEADR în cadrul căruia sunt sesiuni

lunare de depunere a proiectelor);

- realizarea unei antiteze între obiectivele organizaţiei şi cele specifice ale programului

de finanţare;

- identificarea sumei decontate prin program şi identificarea sumelor de cofinanţare;

- alcătuirea echipei de lucru care va întocmi documentaţia de finanţare sau apelarea la

o firmă de consultanţă;

- realizarea propriu-zisă a documentaţiei de finanţare.

c) depunerea documentaţiei de finanţare şi aşteptarea deciziei finale. Autoritate de

Management este cea care stabileşte componentele unui dosar de finanţare, ele fiind definite

de fiecare dintre acestea în Ghidurile Solicitantului. În acest sens, în cadrul ghidului este

inclus formatul de cerere de finanţare pentru tipul respectiv de proiect, în care sunt precizate

informaţiile şi documentele care trebuie furnizate de catre solicitanţii finanţărilor.

În principal, un dosar de finanţare trebuie să cuprindă:

Formularul cererii de finanţare completat, în care se regăsesc:

Informaţii privind solicitantul;

Date despre proiect;

MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE

128

Concordanţa cu politicile UE şi legislaţia;

Bugetul proiectului / Surse de Finanţare, etc.

Documente anexe cererii de finanţare, conform cu Ghidul Solicitantului pentru

axa prioritară sau domeniul respectiv. Exemple:

Statut sau documente de asociere;

Bilanţurile oficiale pe ultimii ani;

Adeverinţa că solicitantul nu are datorii la bugetul de stat;

Cazierul fiscal al reprezentantului legal al solicitantului si al reprezentantului

tehnic;

Aviz de mediu, analiza impactului de mediu;

Autorizaţia de construcţie;

Documente de confirmare a contribuţiei solicitantului;

Plan de afaceri, studiu de fezabilitate, analiza cost – beneficiu;

Proiectul tehnic;

CV-urile persoanelor implicate în managementul implementării proiectului etc.

Activităţile legate de depunerea, selecţia şi evaluarea proiectelor au la bază proceduri

clare şi precise care urmăresc ca procesul în ansamblul său să fie simplu, să evite duplicarea

sarcinilor, să fie flexibil şi să aibă o durată rezonabilă.

În apelurile de proiecte pentru fiecare operaţiune şi în cadrul ghidurilor solicitanţilor

sunt detaliate tipurile de depuneri de proiecte şi specificul acestora, precum şi criteriile de

evaluare. Autorităţile de Management/Organismele Intermediare, realizează următoarele

evaluări:

a) Verificarea conformităţii administrative, constă în verificarea:

Corectitudinii completării cererii de finanţare;

Prezentării tuturor documentelor solicitate în cererea de propuneri de proiecte;

Formatului corespunzător al documentelor solicitate;

Respectării termenului de depunere, conform cererii de propuneri;

Cererile care nu sunt conforme se resping şi solicitantul este informat despre aceasta

şi despre motivele respingerii. Cererile care sunt conforme sunt acceptate mai departe pentru

verificarea eligibilităţii, iar solicitantul este informat despre aceasta.

b) Verificarea eligibilităţii

MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE

129

OI/AM verifică eligibilitatea pe baza criteriilor specifice de eligibilitate pentru

fiecare operaţiune. Se verifică eligibilitatea solicitantului, eligibilitatea activităţilor,

eligibilitatea proiectului şi eligibilitatea cheltuielilor, după cum au fost menţionate în Ghidul

solicitantului;

OI/AM poate solicita clarificări suplimentare;

Cererile care nu sunt conforme se resping şi solicitantul este informat despre aceasta

şi despre motivele respingerii. Cererile care sunt conforme sunt acceptate mai departe pentru

evaluarea tehnică, financiară şi economică, cu informarea solicitantului.

c) Evaluarea tehnică, financiară şi economică

Un comitet de evaluare/selecţie alcătuit din experţi interni şi/sau externi şi condus de

OI/AM, va efectua evaluarea economică şi tehnică privind sustenabilitatea şi viabilitatea

proiectului precum şi evaluarea financiară a proiectului.

Criteriile de evaluare pot fi de tipul:

Relevanţa proiectului – definirea clară a obiectivelor proiectului şi măsura în care

acestea contribuie la atingerea obiectivelor axei prioritare sau domeniului de intervenţie şi la

atingerea obiectivelor Programului Operaţional.

Calitatea şi coerenţa proiectului;

Maturitatea proiectului - cât de pregătit din punct de vedere tehnic este proiectul

pentru a începe implementarea efectivă (are toate studiile, calendarul de activităţi este

previzionat realist, are planificare financiara, există resursele sau sunt aduse asigurări cu

privire la obţinerea lor – inclusiv resurse pentru cofinanţare şi resurse de personal).

Sustenabilitatea proiectului;

Capacitatea instituţională a solicitantului sau, după caz, capacitatea solicitantului

de implementare a proiectului.

Aceste criterii variază ca formulare de la un program operaţional la altul şi de la un

domeniu major de intervenţie la altul. În functie de tipologia şi complexitatea proiectelor,

criteriile de selecţie sunt detaliate şi explicitate la lansarea apelului de proiecte.

Evaluarea/selecţia proiectelor se face pe baza unei grile de evaluare şi se acordă

punctaje pentru criteriile/subcriteriile specificate în grilă şi comunicate în Ghiduri. Condiţiile

de acceptare a proiectelor pentru finanţare sunt, de asemenea, comunicate în Ghiduri şi sunt

în concordanţă cu tipul de cerere de propuneri de proiecte şi cu tipurile de beneficiari pentru

fiecare operaţiune.

MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE

130

Punctajul obţinut la evaluarea tehnică şi financiară este hotărâtor pentru selecţia

proiectelor.

În cazul cererilor de propuneri de proiecte cu termen limită de depunere, selecţia se

face în ordinea descrescătoare a punctajelor în limita bugetului disponibil;

În cazul cererilor de propuneri de proiecte cu depunere continuă vor fi selectate

proiecte care întrunesc un punctaj minim impus, până la epuizarea pachetului financiar

alocat.

Pentru proiectele de infrastructură, evaluarea include şi analiza proiectului tehnic. În

această etapă se urmăreşte concordanţa proiectului tehnic propus cu cererea de finantare şi

studiul de fezabilitate. Proiectul poate fi admis fără modificări, cu modificări sau poate fi

respins în cazul în care soluţia tehnică este cu totul diferită faţă de soluţia prezentată în

cadrul studiului de fezabilitate şi în cadrul cererii de finanţare.

Totuşi, între toate aceste faze cea de redactare a documentaţiei pe baza căreia se

realizează proiectul, indiferent de aria sa de cuprindere, de produsul final, de buget, de

durată, ocupă poziţia de primă mărime. Această fază are o importanţă cu atât mai mare cu

cât, la nivelul Uniunii Europene, accesul la fondurile comunitare se realizează, aşa cum am

subliniat deja, exclusiv prin intermediul propunerilor de proiecte. Dacă această etapă este

tratată cu superficialitate aplicantul se poate confrunta cu un eşec din cel puţin două puncte

de vedere:

incorecta planificare. Percepţia conform căreia managementul proiectelor este o

abordare rigidă, care se bazează pe munţi de documentaţie, ceea ce conduce la inhibarea

imaginaţiei, a creativităţii, a inovaţiei şi favorizează într-un mod inflexibil şi rigid,

planificarea face parte din bagajul neprofesioniştilor, sau al începătorilor;

nerealismul datelor trecute în documentaţie. De multe ori, mai ales când se

întocmeşte o documentaţie în vederea accesării de fonduri nerambursabile, există tendinţa de

a multiplica numărul de activităţi, de a exagera atunci când este expusă capacitatea tehnică şi

managerială a organizaţiei aplicante, de a dubla informaţiile cu privire la contribuţia proprie

sub formă de muncă voluntară, doar de dragul de a câştiga proiectul, pentru al face mai

atractiv şi ai creşte punctajul de evaluare.

În linii generale pentru a fi eligibil un proiect cu finanţare europeană trebuie să

prezinte următoarele caracteristici55

:

55

Sursa: http://www.minind.ro/imm/fonduri_structurale/domeniul_imm/Standardizare_011009.pdf

MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE

131

participativ – participarea pe lângă autorităţile publice locale şi a diverselor

organizaţii interesate în beneficiile implementării proiectului (fondurile structurale, în

perioada de programare 2007 -2013, funcţionează pe principiul alocării de fonduri din trei

surse: bugetul Uniunii Europene, bugetul autorităţilor locale şi participare privată);

analizat profund - decizia de implicare în proiect ar trebui să fie bazată pe analizele

fezabilităţii, costurilor estimate şi consultărilor sociale;

acceptat – beneficiarul proiectului trebuie să încheie un acord de cooperare agreat

de toate părţile implicate în proiect – în special pentru proiecte ce vizează sisteme de

drumuri;

necesar – pentru faza de început proiectul trebuie să se bazeze pe analize detaliate a

opţiunilor – cercetarea iniţială a fezabilităţii. Proiectul ar trebui să ia in considerare

capacitatea de absorbţie locală şi regională existentă, să aibă un impact regional particular şi

să contribuie la creşterea potenţialului de dezvoltare a regiunii;

profitabil – proiectul ar trebui să fie bazat pe calcule realistice cu privire la

capacitatea financiară şi de implementare a beneficiarului şi să fie profitabil din punct de

vedere economic şi financiar;

fezabil – proiectul ar trebui să se bazeze pe disponibilitatea resurselor umane şi

financiare, să aibă obiective clare, rezultate realistice şi uşor verificabile şi un lider care să

fie beneficiarul şi responsabilul realizării lui;

promovabil – comunitatea căruia proiectul i se adresează, trebuie să fie informată

despre scopul proiectului care vizează îmbunatăţirea condiţiilor de viaţă din cadrul acesteia,

contribuind pe ansamblu la dezvoltarea regiunii (promovarea activităţilor poate fi facută în

diferite forme: contact cu publicul general, media şi alte autorităţi locale la diferite nivele a

sistemului administrativ, precum şi cu intreprinzători);

bine localizat – proiectul ar trebui să aibă o localizare specificată, care ar permite în

avans, identificarea oportunităţilor şi riscurilor de realizare.

Este deosebit de important a se face diferenţierea între program şi proiect. Programul

fiind cel care este compus din mai multe proiecte (spre exemplu în cadrul Programului

Operaţional de Mediu unul din obiective îl reprezintă „Extinderea şi modernizarea

sistemelor de apă şi apă uzată”56

, iar în cadrul acestui program, pentru obiectivul respectiv,

56

Sursa: http://www.posmediu.ro/upload/pages/StadiuproiectePOSMediu_2010_final.pdf

MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE

132

se pot depune proiecte, în fiecare dintre acestea fiind identificate probleme şi soluţii care se

încadrează în obiectivul programului).

Figura nr. 3.6.

Etapele unui proiect cu finanţare nerambursabilă

Sursa: prelucrare proprie bazată pe succesiunea etapelor în cadrul unui proiect cu finanţare nerambursabilă

O provocare majoră a perioadei următoare o reprezintă internalizarea capacităţii de

evaluare şi monitorizare, pentru a scădea dependenţa de asistenţa tehnică externă, foarte

scumpă, şi care nu permite acumulări prea mari de memorie instituţională. Un prim pas este

acela de formare, mai ales cea de tip la locul de muncă şi nu cea teoretică, necesară şi ea de

altfel. Un al doilea pas este acela de externalizare graduală către instituţii de cercetare–

evaluare–monitorizare autohtone. Acest pas nu trebuie văzut ca un rabat de la calitate, ci

trebuie gândit ca un progres firesc spre capacităţi independente de evaluare şi monitorizare,

localizate în sectorul privat sau cel neguvernamental de tip ONG.

Specialiştii spun că un proiect are succes, atunci când acesta continuă să producă

beneficii grupurilor ţintă pentru o perioadă mai îndelungată, după ce s-a încheiat principala

parte a asistenţei donatorilor.

Autoritatea de

Management

lansează cerea de

ofertă

ETAPELE

PROIECTULUI

Monitorizarea de

către Autoritatea de

Management

Potenţialii

beneficiari studiază

ghidul de finanţare

Evaluarea finală de

către Autoritatea de

Management

Semnarea

contractului de

finanţare

Autoritatea de

Management

selectează, evaluează

şi aprobă/ respinge

dosarul de finanţare

Potenţialii

beneficiari

elaboreză

proiectul

Potenţialii beneficiari

depun cererea de

finanţare la

Autoritatea de

Management

Implementarea

proiectului de către

beneficiar

1

2

3

4

5

9

7

6

8

MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE

133

3.6. Managementul riscului

În mod tradiţional, riscul este definit prin scoaterea în evidenţă a aspectelor negative,

prin prezentarea efectelor lor negative în atingerea obiectivelor şi bineînţeles asupra

evoluţiei întregii organizaţii. De exemplu dicţionarul englez defineşte riscul ca fiind

„posibilitatea de a suferi o pierdere”57

.

În fapt, riscul reprezintă o masură a cantităţii de incertitudine, provenită din absenţa

informaţiilor, cunoştinţelor sau înţelegerii referitor la rezultatul unei acţiuni, decizii sau unui

eveniment. Riscul mai poate fi definit ca un eveniment nedorit, neprevăzut care are şanse să

apară pe parcursul derulării proiectului dar care nu este planificat.

Nici un proiect nu se derulează 100% conform planului, ceea ce, în anumite limite, nu

reprezintă un element negativ. În momentul implementării proiectului echipa de lucru

constată că proiectul conceput iniţial necesită corecţii, îmbunătăţiri, pentru a ţine pasul cu

schimbările care intervin în mediul real de existenţă al proiectului. Planul reprezintă de

obicei o previziune vis-a-vis de paşii care trebuie parcurşi, o previziune care poate să nu mai

corespundă prezentului. O planificare riguroasă nu exclude flexibilitatea, dinamismul,

atitudinea favorabilă faţă de schimbare.

Riscul poate interveni, aşadar, ca urmare a intervenţiei un lucru neplanificat sau că un

lucru planificat nu se desfaşoară potrivit planificării. Din moment ce este imposibil să

anticipăm cu toată certitudinea viitorul, toate proiectele includ o nota de risc. Cu toate

acestea, se apreciaza ca riscul este cu atât mai mare cu cât:

- proiectul durează mai mult;

- intervalul de timp dintre faza de planificare şi faza de execuţie este mai extins;

- experienţa managerului de proiect, a echipei de proiect şi a organizaţiei este mai

restrânsă;

- metodologia şi tehnologia la care se face apel pentru derularea proiectului este mai

nouă şi mai puţin cunoscută58

;

- organizaţia se află tot timpul în căutarea de noi pieţe şi de noi parteneri.

Suma riscurilor reprezintă pierderi asociate unor evoluţii adverse ale rezultatelor, ele

fiind într-o continuă diversificare, atât datorită efectelor globalizării mondiale, cât şi datorită

57

Sursa : http://www.websters-online-dictionary.org/definitions/risk

58

Stanley E. Portny, Project Management for Dummies, Wiley Publishing, Inc. 2001, p.258;

MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE

134

informatizării activităţii economice. Riscul se caracterizează prin posibilitatea descrierii unei

legi de probabilitate59

pentru cheltuielile făcute şi rezultatele prognozate, probabilitate

cunoscută de managerul proiectului.

3.6.1. Factorii care conduc către expunerea la risc

Pe de altă parte fenomenul de incertitudine poate fi contracarat prin acţiuni al căror

efect conduc la stabilitate şi siguranţă. În general, reuşita unui proiect depinde de capacitatea

organizaţiei de a elimina sau reduce la maximum efectele acţiunii unor factori interni sau

externi:

a) Factorii interni, sunt cel mai uşor de administrat:

- evaluarea eronată a resurselor necesare implementării proiectului (materiale,

financiare, umane, informaţii);

- proasta alegere a echipei de lucru, din punctul de vedere al profesionalismului,

experienţei şi competenţelor;

- oamenii care au fost desemnaţi să facă parte din echipa de proiect au şi alte

angajamente, fie în cadrul altor proiecte, fie în cadrul muncii de rutină;

- ineficienţă organizatorică şi managerială în derularea proiectului respectiv (slaba

colaborare între echipele desemnate să implementeze diferitele activităţi din cadrul

proiectului, ezitări în luarea deciziilor, competiţia în detrimentul muncii în echipă). Se poate

întâmpla ca echipa să fie alcătuită din membrii care nu au mai lucrat împreună, oameni care

au stiluri de muncă diferite, sau care abordează problema din unghiuri diferite; în plus, există

situaţii când datorită termenului limită al proiectului între membrii echipei să nu se dezvolte

spiritul de echipă, să îţi armonizeze stilurile de lucru;

- urmare a unei proaste delegări a competenţelor, responsabilitatea membrilor echipei

în cadrul proiectului este difuză; mai mult decât atât nu se ştie exact cine conduce lucrarea

managerul funcţional (directorul general al organizaţiei), sau managerul de proiect, acesta

din urmă neavând la dispoziţie instrumentele de motivare aflate la dispoziţia managerului

funcţional (propuneri de avansare, creşteri salariale), el poate numai să i le propună

managerului funcţional;

59

Probabilitatea - se referă la şansele de apariţie a unui risc. Riscurile având o probabilitate de apariţie

cuprinsă între 0 şi 100%. Orice eveniment riscant care are o probabilitate zero, deci care nu va apare, nu trebuie

luat în considerare ca risc şi invers, orice eveniment fie el cu grad mic de risc (cu impact minor asupra

rezultatelor proiectului), dar cu o probabilitate mare de apariţie trebuie luat în calcul.

MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE

135

- obţinerea finanţării pe baza unei cereri întocmită numai din dorinţa de a obţine

finanţarea, fără a reflecta însă necesităţile reale (obiective greu de atins, planificare

nerealistă a timpului, subdimensionarea bugetului).

b) Factori externi, reprezintă un proces mai complicat, deoarece aceştia nu ţin de

organizaţie, iar contracararea lor necesită o viziune mai amplă, ce nu ţine strict de

managementul proiectului:

- influenţe economice externe (dezechilibre economice, căderea monedei naţionale,

schimbarea cursului valutar într-un sens nefavorabil pentru moneda în care se derulează

proiectul);

- nesusţinerea din punct de vedere politic a proiectelor de interes naţional;

- interferenţa grupurilor de interese;

- reacţia negativă a celor avectaţi negativ de desfăşurarea proiectului;

- nepotrivirea culturală între obiectivele, activităţile proiectului şi mediul în care se

desfăşoară, apărută ca urmare a necunoaşterii valorilor, cutumelor locului respectiv;

- dispariţia problemei pentru care a fost creat proiectul iniţial;

- factorii naturali (dezastre naturale, războaie).

Riscul în domeniul proiectelor este inevitabil. Aplicarea fiecărui proiect se bazează pe

consumuri certe de resurse şi pe estimări viitoare, incerte nesigure, referitoare la politici

economice, fiscale, sociale, ecologice, fapt ce face ca decidentul să se afle, el însuşi, într-o

stare de incertitudine atunci când stabileşte varianta optimă de proiect60

.

3.6.2. Etape parcurse în vederea diminuării efectelor riscului

Având în vedere cele de mai sus, putem afirma fără reţinere că managementul

riscurilor reprezintă unul dintre cele mai importante domenii ale managementului

proiectelor, identificarea şi buna gestionare a riscurilor presupunând următoarele etape:.

a) Descrierea corectă a contextului în care urmează să fie implementat proiectul

(politic, economic, social, cultural, etc.), acesta fiind de regulă sursa a o serie de riscuri

imprevizibile şi greu de gestionat. Este etapa în care se traduc informaţiile cu privire la

obiectivele şi resursele organizaţiei într-o adevărată hartă a riscului. Acum sunt consultaţi

60

Vasilescu Ion, Pregătirea, Evaluarea şi Auditul Proiectelor, ediţia a II a,Editura Eficon Press, Bucureşti,

2006, p.33

MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE

136

beneficiarii direcţi (reprezentanţii grupului ţintă) ai proiectului, altfel proiectul s-ar putea să

nu rezolve o problemă reală ci numai una imaginară.

b) Identificarea riscurilor. Pentru a şti ce trebuie să prevină, un manager de proiect

trebuie să identifice mai întâi eventualele riscuri, literatura de specialitate oferind în acest

sens mai multe modalităţi:

Brainstorming61

- în cadrul unei sesiuni de brainstorming (30 – 45 min.), participă 5

-15 persoane care au legătură cu proiectul, acestora fiindu-le solicitat să numească riscurile

la care se gândesc în legătură cu proiectul în care sunt implicaţi. Este etapa în care nu se fac

evaluări ale elementelor enumerate, în care nu se discută nimic, este etapa în care

moderatorul pur şi simplu trece în revistă ideile participanţilor pe o coală de flipchart. Pe

masură ce participanţii văd ideile listate se vor gândi la alte idei, iar fiecare nouă idee va

stimula alta din partea altcuiva, fiind, în final înşirate multe idei legate de riscurile posibile.

Tehnica Delphi62

- este asemănătoare cu brainstorming-ul, diferenţa constând în

faptul că de această dată participanţii nu se cunosc, ori acest lucru va conduce la o mai mare

stimulare a fluxului de idei. La început moderatorul prezintă participanţilor un chestionar ce

are drept scop solicitarea ideilor participanţilor cu privire la riscurile legate de proiect.

Răspunsurile participanţilor sunt clasificate şi lămurite de către mediator. Lista, astfel

întocmită, va circula printre participanţi în vederea completării. Participanţii îşi pot schimba

părerea, dar trebuie să motiveze de ce a făcut acest lucru. După câteva cicluri se obţine

consensul şi se ajunge la o listă detaliată a posibilelor riscuri.

Metoda biletelelor Crawford – faţă de tehnicile prezentate anterior, are avantajul

major că poate duce la un număr mare de idei într-un timp foarte scurt, fără a necesita, un

mediator puternic. În acest caz, mediatorul va repeta aceeaşi întrebare de zece ori, fiecare

participant trebuind să treacă pe biletele diferite răspunsuri diferite de fiecare dată.

Metoda analogiei – este o metodă foarte simplă, care constă în crearea unei analogii

între cunoştinţele pur teoretice şi din planul de management al riscurilor din cadrul altor

proiecte asemănătoare. Prin compararea a două sau mai multe proiecte, se pot desprinde

61

Brainstorming-ul, ca tehnică a fost propusă prima dată de Osborn A. F. în 1957 şi a fost dezvoltată cu scopul

de a depăşi unele dificultăţi cu care grupurile se confruntă când trebuie să rezolve probleme.

62

Tehnica Delphi, a fost pusă la punct, în perioada 1964 – 1965, de O. Helmer de la trustul Rand Corporation

din Santa Monica, California, S.U.A. Tehnica a apărut ca o alternativă mai performantă a „metodei

comitetului”, care consta în purtarea de discuţii în mai multe runde, în vederea alegerii unei soluţii, într-un

comitet.

MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE

137

caracteristici asemănătoare care vor face mai uşoară identificarea riscurilor în cadrul noului

proiect. Sunt studiate problemele cu care s-au confruntat alte proiecte similare şi modul în

care ele au fost soluţionate.

Metoda Checklist – este, de asemenea o metodă simplă, care presupune întocmirea

unor liste de control ce cuprind surse potenţiale de risc, cum ar fi: condiţii de mediu,

rezultatele aşteptate, personalul, modificări ale obiectivelor, erorile şi omisiunile de

proiectare şi execuţie, estimările costurilor şi a termenelor de execuţie, modificarea

legislaţiei, schimbări în economie, tehnologie, relaţii cu sindicatele, etc.

Revizuirea documentaţiei - presupune revizuirea tuturor materialelor proiectului

generate până în momentul analizei riscurilor. O deosebită importanţă, în cadrul acestei

metode, o constituie studieriea Graficului Gantt63

, acesta fiind documentul care are

capacitatea de a oferi o primă „imagine” asupra desfăşurării în timp a proiectului. Chiar dacă

activităţile nu sunt prezentate într-o ordine logică, simpla privire a graficului dă posibilitatea

managerului să descopere în mod rapid neconcordanţele dintre activităţile ce urmează a fi

întreprinse.

Discuţii cu experţii - sunt consultaţi cât mai mulţi experţi din domeniul de activitate

al proiectului, discuţiile cu aceştia putând fi de mare ajutor în luarea deciziilor, în sensul

evitării rezolvării de probleme ivite pe parcursul derulării altor proiecte.

Analiza SWOT64

– este un instrument de analiză a potenţialului unei entităţi (individ,

grup, organizaţie) de a duce la bun sfârşit un proiect. Analiza SWOT, este cea care arată

dacă punctele forte ale organizaţiei sunt suficiente şi pot fi valorificate în oportunităţi,

aceasta înseamnând că organizaţia are capacitatea de a duce la bun sfârşit proiectul, în sens

contrar, dacă acest lucru nu este posibil sau dacă punctele slabe tind să se materializeze în

ameninţări la adresa proiectului, atunci capacitatea organizaţională în privinţa proiectului

este pusă sub semnul întrebării.

63

Graficul Gantt – denumit astfel după Henry Gantt, cel care a folosit pentru prima oară acestă metodă de

planificare a activităţilor unui proiect în 1900. Graficul, reprezintă modalitate de de prezentare a acivităţilor în

funcţie de timp şi resurse. O activitate reprezintă totalul lucrărilor necesare pentru a pleca dintr-un punct şi a

ajunge în timp la un altul. Evenimentele sunt descrise fie ca punct de pornire, fie ca punct final pentru una sau

mai multe activităţi.

64 Analiza SWOT surprinde elementele esenţiale interne şi externe organizaţiei. Astfel, pe plan intern, se

identifică punctele tari (S) şi cele slabe (W), iar pe plan extern oportunităţile (O) şi ameninţările (T) existente.

Dacă aspectele interne sunt direct controlabile de către echipa de proiect, cele externe nu pot fi influenţate ele

având în general un caracter potenţial (de probabilitate, nu există la momentul analizei).

MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE

138

c) Analiza şi ierarhizarea riscurilor. În această fază sunt luate în considerare riscurile

identificate în etapa anterioară şi se realizează o cuantificare aprofundată a acestora.

Analizele actuale dedicate managementului riscului evidentiază faptul că, spre deosebire de

abordările tradiţionale - axate cu preponderenţă pe acţiuni de contracarare - cele moderne se

focalizează pe acţiuni de anticipare, simulare, predicţie a riscului, realizănd tranziţia de la a

reacţiona - a contracara, la a acţiona - a întâmpina. În plus, astfel de analize subliniază

următorul aspect: riscul nu reprezintă un lucru în totalitate negativ, ci reuneşte atât aspecte

pozitive, cât şi negative. Astăzi, riscul este un concept ce nu pune accent atât de mult la

evenimente cu impact potenţial negativ, ci pe consecinţele incertitudinii şi pe modificările ce

pot interveni pe parcurs.

Dacă până nu demult literatura de specialitate realiza o clasificare a tipurilor de analiză

a riscurilor după gradul de intensitate al acestora (neglijabil, mic, mediu, mare, catastrofal),

astăzi odată cu conştientizarea impactului riscurilor asupra derulării proiectelor şi în speţă

asupra obiectivelor propuse, asistăm la o adevărată explozie a metodelor şi tehnicilor de

analiză şi prevenire a riscurilor:

Analiza cost – beneficii, caracterizată prin introducerea în ecuaţia evaluării

riscurilor a factorului "costuri măsuri de securitate" şi ierarhizarea lor funcţie de raportul:

costuri măsuri de securitate/prejudiciu apărat;

Determinarea valorii aşteptate, este cea mai simplă metodă de cuantificare a

riscurilor. Conform acestei metode valoarea aşteptată (VA), este calculată ca produsul dintre

probabilitatea de apariţie a riscului (P) şi efectul apariţiei fenomenului (E).

Deşi este o metodă simplă, gradul mare de subiectivism utilizat în estimarea

probabilităţilor, face ca această metodă să nu fie cea mai indicată în analiza riscurilor, mai

ales dacă avem de estimat riscurile ce pot să apară în derularea unui proiect de anvergură;

Simulările, constituie o metodă avansată de cuantificare a riscurilor. Simularea

utilizează un model al unui sistem pentru a analiza performanţele sau comportamentul

sistemului. Spre exempu, simularea Monte Carlo65

se bazează pe utilizarea unui număr mare

de variabile aleatoare, a unor algoritmi interactivi şi existenţa unor paşi bine determinaţi în

65 Metoda Monte Carlo - apariţia metodei este plasată în jurul anului 1944. Această metodă a cunoscut

multe interpretări, a primit definiţii variate, prin urmare a parcurs un lung şi controversat proces de formare şi

dezvoltare. Ceea ce recomandă utilizarea acestei metode în rezolvarea unei game variate de probleme este

faptul că, pentru a obţine cel mai bun rezultat, este necesar un efort de calcul mic în comparaţie cu dificultatea

problemei.

MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE

139

vederea atingerii obiectivului presupus. Mai exact, metoda, pleacă de la scenarii ipotetice

vizând schimbările pieţei, şi reevaluează instrumentele cu ajutorul tehnicii de calcul

parcurgând succesiv următoarele etape:

(1) determinarea variabilelor sau componentelor semnificative ale modelului;

(2) determinarea unei măsuri a eficacităţii pe care o au variabilele modelului studiat;

(3) schiţarea distribuţiilor de probabilitate cumulată ale modelului;

(4) stabilirea şirurilor de numere aleatoare care sunt într-o corespondenţă directă cu

distribuţiile de probabilitate cumulată ale fiecărei variabile;

(5) determinarea soluţiilor posibile ale problemei, pe baza examinării rezultatelor

obţinute;

(6) generarea unui set de numere aleatoare folosind tabelele de numere aleatoare;

(7) determinarea valorilor fiecărei variabile utilizând fiecare număr aleator şi

distribuţia de probabilitate;

(8) determinarea valorii variabile funcţionale de performanţă;

(9) reluarea încercărilor de la etapele 6 şi 8 pentru fiecare soluţie posibilă;

(10) luarea deciziei cu privire la soluţia optimă, pe baza rezultatelor obţinute.

Această tehnică simulează realizarea obiectivelor de un număr mare de ori furnizând o

distribuţie statistică a rezultatelor.

Folosirea arborilor de decizie. Sunt multe situaţii în care putem evalua dacă un

factor de risc e important şi dacă e, ce acţiuni trebuie urmate. Multe asemenea decizii vor

limita sau vor afecta viitoarele decizii şi, în fiecare punct, e important să privim în viitor

pentru a vedea cum poate o decizie să afecteze profitabilitatea proiectului. Analiza unui

arbore de decizie constă în evaluarea beneficiului aşteptat luând-o pe fiecare ramură a unui

punct de decizie. Avantajul folosirii arborilor de decizie constă în posibilitatea extinderii lui

cu uşurinţă de la o verigă a proiectului la întreg ansamlul său.

Pe lângă analiza riscurilor realizată înainte de începerea oricărui proiect specialiştii,

deopotrivă teoreticieni şi practicieni, recomandă efectuarea unei analize a riscurilor post

proiect (Post Project Risk Review) pentru a trage învăţăminte utile viitoarelor proiecte.

MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE

140

Metoda PRINCE66

, consideră că riscurile standard provin din şase direcţii:

managementul de proiect, echipa de proiect, natura proiectului, maturitatea organizaţiei,

clientul şi contractul, furnizori de terţă parte.

Pentru fiecare din cele şase direcţii se construieşte un tabel conţinând o descriere a

pragului de risc, în termeni de risc scăzut, risc mare, ce ţin de direcţia respectivă şi o scară

de ponderi. După întocmirea tabelului se totalizează scorul (prin înmulţirea scorului cu

ponderea), dacă:

- factorul de risc este egal cu 2,00 atunci proiectul are un risc scazut;

- factorul de risc este între 2,01 şi 2,20 atunci proiectul are un risc moderat;

- factorul de risc este între 2,21 şi 2,60 atunci proiectul are un risc mare;

- factorul de risc este mai mare de 2,60 atunci proiectul are un risc foarte mare.

Diagrama PERT67

, este utilizată în planificarea unor activităţi de mare

complexitate, ce utilizează reţele grafice cu o desfăşurare logică şi corectă. De obicei metoda

este folosită în vedere optimizării folosirii timpului şi a costurilor în programele de

dezvoltare şi introducere a produselor noi. Activităţile sunt planificate într-o succesiune

logică şi încadrate într-un sistem de termene parţiale astfel încât programul să fie finalizat

cât mai repede şi cu costurile cele mai mici. Metoda oferă posibilitatea detectării în timp util

a abaterilor de la program, realizând imediat o evaluare a consecinţele acestor abateri. Drept

urmare, responsabilii programului pot stabili locurile critice, periculoase şi pot lua la timp

măsurile necesare asigurării termenelor şi costurilor pentru un anumit obiectiv.

Diagrama PERT conţine informaţii despre activităţile dintr-un proiect, perioadele de

timp alocate pentru fiecare şi dependenţele dintre ele. În fapt Diagrama PERT este o reţea de

noduri (fiecare nod este un eveniment notat cu o literă) conectate de linii direcţionale sau

66

Metoda PRINCE2 - Projects IN Controlled Environments 2 – a fost implementată pentru prima dată de

Biroul Britanic de Comerț Guvernamental (OGC–Office of Government Commerce). Guvernul britanic

împreună cu OGC a dezvoltat pe parcursul a peste 25 de ani mai multe best practices în project management –

PRINCE2, program management– MSP și IT Service Management – ITIL. Este o metodă structurată în

vederea gestiunii efective şi eficiente a proiectelor. Este o abordare generică, considerată Best Practice, pentru

gestiunea tuturor tipurilor de proiecte, devenind standardul universal-valabil pentru organizarea, gestionarea şi

controlul proiectelor.

Aplicată pe scară largă atât în sectorul public cât și în cel privat, această abordare eficientă și centrată pe

procese s-a extins din Marea Britanie în țări precum Olanda, Italia, Australia și India..

67

Diagrama PERT (Program Evaluation Review Technique), a fost folosit pentru prima oară în anii ’50 de

forţele armate ale S.U.A. pentru a coordona programul submarinului atomic Polaris.

Similar Diagramei PERT este Metoda Drumului Critic (Critical Path Method), aceasta din urmă fiind

creată pentru domeniul privat. Drumul critic reprezintă însuşirea activităţilor succesive, care însumează timpul

total cel mai lung. Orice decalare de termen pe drumul critic atrage decalarea termenului final şi implicit

creşterea costurilor.

MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE

141

vectori (direcţia lor arată ordinea de deşfăşurare a sarcinilor). Nu trebuiesc omise din

diagramă evenimentele de genul obţinerea unei aprobări, aceasta deşi numai o simplă

semnătură, uneori poate dura şi o săptămână, dând astfel peste cap întreg programul.

Pentru optimizarea timpului sunt introduse în sistem trei variante posibile de realizare

în timp a fiecărei activităţi:

- Durata de timp optimă, este durata de timp cea mai scurtă, notată în model cu litera a;

- Durata de timp pesimistă, este durata de timp cea mai lungă, notată în model cu litera b;

- Durata de timp probabilă, este durata de timp realizată în condiţii normale, notată în

model cu litera m.

Conform acestor notaţii modelul arată că durata de timp ce trebuie luată în calcul,

numită durata medie, şi notată în model cu litera „t” va fi determinată pe baza formulei:

t = a + 4m + b

În funcţie de obiectivul urmărit în proiect, se for utiliza evaluările cele mai adecvate

activităţilor specifice acestuia.

a) Elaborarea planului de management al riscului.

Având în vedere faptul că managementul riscurilor se desfasoară pe toata perioada de

viaţă a unui proiect, trebuie să existe o modalitate de organizare şi documentare a riscurilor,

pe parcursul înaintării proiectului putând fi adaugate informaţii suplimentare cu privire la

evenimentele riscante identificate. Astfel, tot ceea ce a fost sintetizat anterior capătă o formă

concretă prin elaborarea planului de management al riscului.

Aşadar planul include alături de tot ceea ce s-a întreprins în etapele anterioare

(descrierea contextului în care urmează să fie implementat proiectul, tehnicile de identificare

a riscurilor, metodele de analiză a riscurilor) şi strategia ce urmează a fi aplicată:

strategia de acceptare a riscului, aplicabilă atunci când managerul de proiect decide

că riscul nu va avea un impact prea mare asupra atingerii obiectivului proiectului;

strategia de evitare a riscului, presupune schimbarea planului iniţial de acţiune

astfel încât să să se evite riscul;

strategia privind transferul riscului, presupune angajarea unei terţe persoane cu

abilităţi în gestionarea riscului;

strategia de reducere a riscurilor, este cel mai frecvent utilizată. Între modalităţile

de diminuare a riscurilor cel mai des folosite în practică sunt:

MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE

142

- programarea, utilizată cu succes atunci cînd riscul ţine de termenele de execuţie. O

programare logică a lucrărilor prin intermediul graficelor de reţea poate diminua

considerabil riscul;

- reproiectarea activităţilor, utilizată în cazul în care se descoperă neconcordanţe între

activităţile programului. O reprogramare a membrilor echipei, a fluxurilor informaţionale, a

graficelor de aprovizionare, etc, pot conduce dacă nu la eliminarea riscului măcar la o

diminuare considerabilă a efectelor acestuia;

- instruirea, perfecţionarea, utilizate în cazul în care riscul ţine de securitatea muncii

sau de calitatea produselor. Prin instruirea şi conştientizarea personalului pot fi evitate

situaţii precum producerea unor accidente de muncă sau creşterea numărului de produse

rebut;

- repartizarea riscului, în sensul împărţirii responsabilităţii privind diminuarea riscului

tuturor părţilor implicate, astfel încât prin delegarea responsabilităţii membri echipei vor

deveni mult mai interesaţi în corecta gestionare a riscului.

b) Monitorizarea rezultatelor şi îmbunătăţirea planului iniţial.

Este etapa în care sunt monitorizate şi controlate riscurile identificate, se identifică noi

riscuri, se execută planul de management al riscului şi se evaluează eficienţa acestuia asupra

desfăşurării şi rezultatelor proiectelor.

Există organizaţii pentru care activitatea de monitorizare a riscului presupune

acceptarea riscului cu condiţia menţinerii sale sub o permanenta supraveghere. Parametrul

supravegheat cu precădere este probabilitatea, deoarece strategia monitorizării se aplică în

cazul riscurilor cu impact semnificativ, dar cu probabilitate mică de apariţie. În esenţă,

pentru aceste organizaţii, strategia de monitorizare presupune o amânare a luării măsurilor

de control până în momentul în care circumstanţele determină o creştere a probabilităţii de

apariţie a riscurilor supuse acestui tratament. Avantajul aplicării unei astfel de abordări

constă în utilizarea resurselor disponibile la un moment dat numai pentru riscurile cu

expunere mare, iar dezavantajul, în faptul că întârzierea în tratarea riscului poate diminua

şansele de reuşită ale proiectului.

Timpul a demonstrat că experienţa organizaţiilor care au preferat să acţioneze asupra

riscului numai în momentul apariţiei acestuia, mergând pe principiul „ce o fi o fi”, nu a fost

MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE

143

întotdeauna încununată de succes; în schimb organizaţiile care au optat pentru soluţionarea

riscurilor în momentul descoperirii acestuia au câştigat lupta.

De altfel, ţinând cont de faptul că toate aceste etape interacţionează între ele pe

parcursul derulării proiectului, fiecare apărând, cel puţin o dată, clasificarea de mai sus nu

este singulară. În funcţie de specificul proiectului, dar şi de viziunea managerului de proiect,

există proiecte în care aceste etape se suprapun, aşa este şi cazul, spre exemplu al etapelor de

identificare şi analiză a riscurilor, care sunt tratate de unii manageri de proiect într-o singură

etapă şi anume evaluarea riscurilor (caz în care riscul odată identificat este şi analizat); dar şi

proiecte în care o etapă este divizată, aşa cum este cazul etapei de monitorizare a riscurilor

şi îmbunătăţirea planului de management al riscului, fiecare dintre cele două activităţi fiind

tratate distinct.

Un lucru este cert, pe tot parcursul vieţii unui proiect managerii se confruntă cu tot

felul de sarcini şi responsabilităţi, întâmplându-se adesea să nu le poată realiza pe toate.

Pentru a atenua senzaţia că sunt depăşiţi de probleme, managerii trebuie să aibă în vedere

stabilirea de priorităţi pentru acele sarcini care sunt cu adevărat importante, ca şi pentru

situaţiile urgente. La baza procesul stabilirii de priorităţilor pot sta mai multe tehnici:

Regula lui Pareto 20/8068

, astăzi, aplicabilă în foarte multe domenii:

- în comerţ - 20% dintre clienţi generează 80% din venituri;

- în sectorul productiv - 20% dintre greşelile de producţie generează 80% din

returnările produselor;

- în mass–media - 20% dintre ziare cuprind 80% din noutăţi;

- în leadership - în 20% din timpul unei şedinţe se iau 80% dintre decizii, etc.

În ceea ce priveşte implementarea unui proiect 20% din muncă (10% la începutul

proiectului şi 10% la sfârşitul proiectului), consumă 80% din timp şi resurse, iar 20% din

eforturi generează 80% din efecte. Drept urmare nu este suficient ca managerul să

muncească inteligent, ci să lucreze inteligent, dar la lucrurile cu adevărat importante, altfel

totul se poate transforma într-o banală pierdere de timp.

68 În 1906 economistul italian Vilfredo Pareto a creat o formulă matematică pentru a descrie distribuţia

inegalăa bogăţiei cetăţenilor din ţara sa, astfel el a observat că 20% dintre oameni deţin 80% din avere. Ulterior

acesta a fost denumită Regula lui Pareto sau Legea lui Pareto. La sfârşitul anilor ’40 dr. Joseph M. Juran

având la bază această regulă, pe care el a denumit-o Principiul lui Pareto, aintrodus noţiunile de „puţinul

esenţial” şi „mulţimea fără valoare”. Cu alte cuvinte: „puţinul” (20%), reprezintă esenţialul, iar „mulţimea”

(80%), reprezintă partea mai puţin valoroasă.

MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE

144

Metoda ABC, conform căreia un manager de succes trebuie să parcurgă următorii

paşi:

- întocmirea unei liste cu toate sarcinile ce le va avea de îndeplinit, indiferent de

ordinea lor;

- împărţirea sarcinilor enumerate în listă în funcţie de importanţa lor:

categoria A - sarcinile cele mai importante şi nu pot fi delegate unui alt membru

din echipă,

categoria B - lucruri importante, dar care pot fi delegate,

categoria C – lucruri puţin importante ce pot fi duse la bun sfârşit, cu aceleaşi

rezultate, de un alt membru al echipei;

- planificarea sarcinilor pe zile. Ponderea acestor categorii de sarcini variază în funcţie

de nivelul ierarhic. Este firesc ca la nivelele ierarhice inferioare să se regăsească o pondere

mai mare a sarcinilor de tip C, în timp ce managerii de la nivelele ierarhice superioare să se

concentreze pe rezolvarea sarcinilor de tip A, să delege sarcinile de tip B şi să scape de

sarcinile de tip C. Făcând o medie, managerul de proiect ar trebui să aibă planificat zilnic: o

sarcină de tip A (pentru rezolvarea căreia să aloce aproximativ 3 ore), 2 sau 3 sarcini de tip

B (pentru rezolvarea cărora ar trebui să aloce aproximativ 1 oră), iar în ceea ce priveşte

sarcinile de tip C, ar trebui să nu-şi aloce mai mult 45 minute pentru rezolvarea acestora.

În concluzie putem spune că proiectele nu trebuie derulate numai de dragul de a lucra

la un proiect, pentru că aşa este moda, sau pentru a câştiga nişte bani că tot sunt

nerambursabili. Proiectul trebuie armonizat cu strategia de dezvoltare a organizaţiei, ceea ce

presupune ca stabilirea ideii şi a obiectivului de proiect să fie făcută înaintea identificării

sursei de finanţare.

Practica a demonstrat însă contrariul a ceea ce recomandă teoreticienii, de obicei

angajaţii unei organizaţii mai întâi aud de existenţa unei surse de finanţare şi după aceea se

gândesc la un proiect care să se potrivescă, măcar în linii mari, obiectivelor respectivei surse

de finanţare. Drept urmare, obiectivele proiectului nu sunt concepute în funcţie de

necesităţile de dezvoltare ale organizaţiei, ci organizaţia se „străduieşte” să îşi ajusteze

obiectivele pentru ca acestea să coincidă cu cele ale finanţatorului.

Noile condiţii economice impun, mai mult ca oricând din partea organizaţiilor,

procese de transformare dintre cele mai radicale. Gestiunea acestor schimbări, în absenţa

unui management al riscului coerent şi consistent în tehnici şi metode care şi-au dovedit

viabilitatea, poate conduce la rezultate radical diferite de cele aşteptate.

MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE

145

Modul 4

PROGRAME CU FINANŢARE NERAMBURSABILĂ

ÎMPLEMENTATE ÎN STATELE MEMBRE ALE UNIUNII EUROPENE

Moto: „Regiunile care cunosc succesul sunt cele care îmbrăţişează

deschiderea, oferindu-le locuitorilor prosperitate economică şi bunăstare socială,

precum şi posibilitatea de a-şi valorifica talentele. Într-o epocă a globalizării, Europa

are nevoie de creativitatea şi abilităţile regiunilor sale mai mult decât oricând”.

José Manuel Barroso,

Începuturile unei politici la nivel european poate fi identificată către anul 1957, când

cele şase state membre au semnat Tratatul de la Roma. La acea perioadă Italia constata că

există disparităţi considerabile între nivelurile de prosperitate ale diferitelor regiuni, drept

urmare s-a înfiinţat, ca un instrument al politicii regionale, Banca Europenă de Investiţii.

Fenomenul a luat amploare abia după negocierile de aderare ale Danemarcei, Irlandei şi

Marii Britanii, în 1973. Zonele rurale atât din Danemarca cât şi din Irlanda se confruntau cu

probleme de rămânere în urmă ca dezvoltare faţă de zonele similare din alte state membre

ale Uniunii Europene, astfel că acestea au obţinut o Directivă a Zonelor Defavorizate la

nivel european favorizând zonele montane, zonele depopulate şi alte zone defavorizate. Pe

partea cealaltă, Marea Britanie se confrunta cu probleme de reconversie industrială în

regiunile miniere de cărbuni şi oţelari, probleme cu care se confruntau şi regiunile

carbonifere puternic industrializate din Lorena, Franţa, din sudul Belgiei şi din regiunea

Ruhr. Toate aceste probleme au avut drept finalitate înfiinţarea Fondului European de

Dezvoltare Regională (FEDR), în scopul corectării principalelor decalaje din Comunitate

rezultate din preponderenţa agriculturii, din schimbările industriale sau şomajul structural.

După aderare, Marea Britanie a devenit a doua beneficiară a FEDR, după Italia, promovarea

inovaţiei şi a dezvoltării infrastructurilor au fost principalele obiective ale FEDR la acel

moment.

MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE

146

Aderarea Greciei în 1981 şi a Portugaliei şi Spaniei în 1986 a sporit substanţial

disparităţile regionale din Uniune. Astfel, a fost luată decizia de mărire a fondului, iar

politica regională a fost inclusă ca o competenţă oficială a Uniunii Europene, prin Actul

Unic European. În perioada anilor ′80 având drept model exemplele inovative din Marea

Britanie şi, în special, din Scoţia, s-a trecut la realizarea de strategii şi planuri de dezvoltare

regională, ca bază pentru programele Uniunii Europene din întreaga Europă.

Dezbaterile vis-a-vis de cei care câştigă şi cei care pierd, s-au intensificat după

aderarea ţărilor mediteraneene la Piaţa Unică Europeană în vederea facilitării liberei mişcări

a bunurilor, serviciilor, capitalului şi forţei de muncă, evidenţiindu-se faptul că regiunile mai

slabe reprezintă un risc. Astfel, s-a trecut la coordonarea diferitelor Fonduri Structurale:

Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European, Fondul European de

Orientare şi Garantare pentru Agricultură. Reglementările aprobate în 1988 s-au regăsit în

cinci obiective generale şi au fost implementate în perioada 1989-1993.

Cu toate acestea statele mai sărace nu erau mulţumite de metodele de redistribuire a

fondurilor. Mai mult, pregătirile pentru Tratatul asupra Uniunii Europene (Tratatul de la

Maastricht), lansează ideea de uniune monetară, aceasta reprezentând faza următoare a

procesului de integrare. Este etapa în care a fost înfiinţat un Fond de Coeziune care vizează

furnizarea de fonduri pentru dezvoltarea economică prin proiecte de îmbunătăţire a

transportului şi mediului, astfel încât Statele Membre să ajungă în faza finală a Uniunii

Economice şi Monetare. De această dată reglementările revizuite au fost implementate în

perioada de programare 1994 - 1999.

Chiar dacă Uniunea Europeană s-a extins în diferite etape după 1970, invitaţia de

aderare lansată către ţările din Europa Centrală şi de Est reprezintă o provocare datorită

nivelelor diferite de dezvoltare faţă de ţările din vest, precum şi datorită sistemelor sociale şi

economice diferite. Când s-a introdus programarea fondurilor structurale, statele membre cu

sisteme de guvernare avansate precum Marea Britanie, Olanda, ţările nordice, au avut un

atuu important, fiind deja obijnuite cu acest mod de planificare. Extinderea modelului de

planificare strategică in vederea utilizarii fondurilor s-a făcut cu unele dificultăţi, generate

atât de suprapunerile şi necoordonările dintre programele de dezvoltare regională şi cele

locale, precum Planurile locale de acţiune pentru mediu, Strategiile de dezvoltare rurală, cât

şi de faptul că ţarile est europene au fost conduse timp de cincizeci de ani după un model

socialist care a lăsat urme greu de remodelat.

MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE

147

4.1. Experienţa Italiei

În Italia spre exemplu, în prima perioadă de programare (1988 – 1993), s-au cheltuit

numai 72% din fondurile comunitare alocate. În a doua perioadă de programare (1994 -

1999), fondurile alocate programelor operaţionale regionale, care însumau jumătate din

totalul fondurilor, au trebuit să fie redirecţionate către programele naţionale, regiunile

dovedindu-se incapabile să utilizeze aceste resurse.

Situaţia s-a îmbunătăţit numai după înfiinţarea în 1997 a DPS69

(Dipartamento per

politiche di sviluppo e coesione - Departamentul pentru politica de dezvoltare şi coeziune).

DPS a folosit politicile europene pentru a promova reforma politicilor publice interne şi a

relizat programarea pentru perioada 2000 – 2006, ocazie cu care a reformulat strategia de

dezvoltare a sudului Italiei.

Strategia de dezvoltare a sudului, a pornit, pe de o parte, de la faptul că resursele

naturale locale nu au fost valorificate şi pe de altă parte, de la faptul că nu s-au exploatat

oportunităţile de dezvoltare şi creştere a IMM-urilor din zonă. Punctele forte trebuiesc

identificate la nivel local şi lăsaţi să fie dezvoltaţi de către actorii locali şi nu impuşi din

exterior. O importanţă deosebită s-a acordat proiectelor locale cunoscute sub numele de

Territorial Pacts (Pacturi Teritoriale). Acestea, vizează stimularea de parteneriate, numite

coaliţii, pe un anumit teritoriu şi promovarea unor proiecte comune între diferiţi actori

publici şi privaţi: municipalităţi şi provincii, întreprinderi, sindicate, bănci. Fiecărui membru

îi revinea de realizat o sarcină în cadrul proiectului ce urma a fi realizat în comun. De

exemplu, administraţia avea sarcina să dezvolte procedurile necesare şi cadrul de

reglementare necesar, întreprinderile asigurau know-how, forţa de muncă necesară şi alte

necesităţi specifice, sindicatele reprezentau interfaţa pentru relaţiile de muncă, iar băncile

favorizau obţinerea creditelor necesare. Până în 2001 au fost încheiate 130 de pacturi care au

implicat 2000 de autorităţi municipale, acoperind 40% din teritoriul italian şi o treime din

populaţia ţării. Astăzi, 85% din autorităţile locale sunt antrenate în aceste programe.

Între exemplele demne de luat în calcul amintim:

„Reţeaua zonelor delicate”, proiect lansat în 1999 în şapte regiuni din Italia şi o

regiune din Spania, având ca principal obiectiv crearea de porţi IT de acces capabile să ofere

consultanţă şi asistenţă online. Dacă activitatea de consultanţă include domenii precum:

69

Institutul European din România, 2007. Impactul fondurilor structurale – aspecte calitative. Colecţia de

studii I.E.R., nr. 20, pag. 21;

MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE

148

turism, comerţ, educaţie şi training vocaţional, poliţia şi protecţia civilă, locuri de muncă

etc.; asistenţa online include: e-mail, videoconferinţa sau programe multimedia, servicii

pentru grupuri diferite de populaţie, taxe sau asistenţa de sindicat, teleworking şi chiar

participarea la programele europene;

Aceste site-uri au fost concepute pentru publicul larg şi sunt uşor de folosit. Costul

total al proiectului a fost de 598.000 euro, din care contribuţia UE – 362.000 euro70

;

„Un calculator în fiecare casă”, proiect iniţiat pentru zona Basilicata, unde accesul la

internet este insuficient răspândit. Obiectivul programului costând în înlesnirea accesului

populaţiei la diferitele servicii publice prin transmisia online a documentelor, proiectul a

vizat acordarea de facilităţi în vederea achiziţionării de calculatoare, oferirea gratuită a 120

de ore de internet pe an pentru fiecare gospodărie, oferirea de cursuri de utilizare a

calculatoarelor, acces la servicii administrative online etc. Ca urmare a implementării

proiectului: 37% din familiile din zonă au un calculator în casă, 31% din familii au acces la

internet, 40 de firme şi-au creat portal web, 180 de firme îşi vând produsele prin intermediul

comerţului electronic, etc. Costul total al proiectului a fost de 39.950.000 euro, din care

contribuţia UE – 15.900.000 euro71

;

„SINTER & NET Spa”72

, proiectul a constat în crearea unui centru de cercetare şi

training bazat pe maximizarea cunoştinţelor comerciale şi tehnice esenţial companiilor

industriale în etapele de început şi dezvoltare. Centrul de cercetare se concentrează pe

probleme legate de finanţare, automatizare şi control al proceselor producţiei, menţinând,

pentru asigurarea succesului în acest proiect, legăturile strânse cu centrele universitare şi

cele de cercetare specializate. Costul total al proiectului a fost de 516.548 euro, din care

contribuţia UE – 474.572 euro;

„LISEM”, proiectul a avut ca scop: stimularea creării de noi firme în domeniul noilor

informaţii şi tehnologii informaţionale, şi ajutarea întreprinderilor mici şi mijlocii existente

să câştige o mai bună comandă a acestor tehnologii, ca o metodă de asigurare a dezvoltării

lor. LISEM, este un laborator de intervenţii pentru dezvoltare economică a regiunii

Mirafiori, un incubator al afacerilor creat pentru suportul companiilor în momentul delicat al

70

Sursa: http://www.mie.ro/euroimm/index.php

71

Sursa: http://www.ismb.edu.ro/Subpagini/Buletin/posdru_5.pdf

72

Sursa: http://it.linkedin.com/in/jollymind

MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE

149

începerii unei afaceri. Inovaţia este susţinută prin oferirea de premii celor mai creative

planuri şi idei de afaceri73

. Costul total al proiectului a fost de 42.930.000 euro, din care

contribuţia UE – 10.730.000 euro;

„Stiri Interreg”, proiectul a fost iniţiat în 1998 în regiunea italiană Friuli-Venezia

Giulia, unde apare bilunar ziarul minorităţilor din Italia, conţinut în cinci publicaţii regionale

din Italia. Obiectivul proiectului a constat în realizarea unei informări permanente a

cititorilor asupra noutăţilor din domeniul cooperării transfrontaliere, precum şi asupra

planurilor avute în vedere. Concret informaţiile sunt transmise atât prin intermediul presei

scrise, caz în care articolele sunt traduse şi în germană deoarece sunt publicate şi în ziarele

din Austria, cât şi prin intermediul audio-vizualului. Costul total al proiectului a fost de

438.988 euro, din care contribuţia UE – 219.494 euro74

;

„Generaţia multimedia”, proiect susţinut de către autorităţile din Umbria în vederea

construirii unui centru de producţie multimedia, capabil să ofere instruire în domeniul

tehnologiilor multimedia şi să dezvolte propriile producţii multimedia, precum şi crearea

unei biblioteci multimedia dotată cu un sistem de căutare avansat al datelor. Biblioteca

funcţionează şi ca un observator european pentru produse şi servicii interactive şi pentru

piaţa multimedia. Costul total al proiectului a fost de 18.679.000 euro, din care contribuţia

UE – 15.000.000 euro;

„Noile tehnologii în slujba patrimoniului naţional”, proiectul a vizat punerea în

valoare a patrimoniului cultural al oraşelor Catania şi Lecce. Astfel, universităţile celor două

oraşe au iniţiat un proiect bazat pe folosirea comunicaţiilor şi tehnologiei informaţiei.

Universitatea din Catania a restaurat un număr de clădiri vechi pentru transformarea lor în

muzee, a creat o reţea de internet de mare viteză ce face legătura între universitate şi aceste

muzee, pentru a asigura o mai bună circulaţie a informaţiei legată de operele şi colecţiile

expuse, în unele muzee există chiar şi un “teatru virtual” cu animaţii şi inlustraţii online.

Universitatea din Lecce a lansat activităţi similare, punând accent pe un număr de

specialităţi ştiinţifice, precum tehnicile de datare cu carbon, studiu a papirusurilor, acum un

centru complet computerizate. Proiectul a primit ajutor de finanţare din partea FEDR şi a

FSE, costul total fiind de 34.579.000 euro, din care contribuţia UE – 17.485.148 euro.

73

Sursa: http://www.lisem.it/_incubatore/06_conc_startcup.htm

74

Sursa: http://www.mie.ro/euroimm/index.php?id2=0608

MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE

150

4.2. Experienţa Irlandei

Irlanda, după 20 de ani de dependenţă faţă de asistenţa comunitară, a încetat, din

2006, să mai fie un recipient major de fonduri structurale. In acest caz, fondurile structurale

nu au venit să umple un gol, ci au fost dirijate pentru a susţine diferitele planuri deja

existente de investiţii publice. Programarea fondurilor structurale, care a impus elaborarea

PND şi a celorlalte programe operaţionale, a avut meritul să unească toate planurile sub o

logică comună şi să instituie un sistem de stabilire a priorităţilor pentru investiţii, care erau

deficitare.

Instituţiile irlandeze însărcinate să asigure implementarea programelor, în majoritate

agenţii guvernamentale sau organizaţii publice, având reţele de birouri şi puncte de acces pe

tot cuprinsul ţării şi lucrând în majoritate cu personal stabil, aveau o experienţă practică în

gestionarea de programe, acordarea de granturi şi furnizarea de asistenţă. Expansiunea

resurselor financiare, creată de fondurile structurale şi de coeziune, a crescut mult numărul

programelor care trebuiau implementate. Efortul suplimentar a fost preluat prin angajarea

mai multor persoane şi prin subcontractare. Personalul cu experienţă a ramas însă să poarte

responsabilitatea evaluării şi selecţiei proiectelor ce urmau a fi finanţate. Au fost constituite

departamente speciale, jucând rolul actualelor Autorităţi de Management, câte unul pentru

fiecare program operaţional. Sistemul a urmărit două criterii majore, coerenţa şi

economicitatea. Depatamentul finanţelor, o autoritate puternică şi respectată în sistemul

administrativ irlandez, a preluat rolul de coordonator general pentru fondurile structurale şi

pe cel de autoritate de plăţi. Autoritatea de plăţi a fost asimilată în sistemul de audit intern

existent, pentru a scurta circuitul documentelor de plată.

Esenţial în economia sistemului creat în Irlanda a fost faptul că nu a existat niciodată o

administraţie paralelă care să se ocupe numai de fondurile structurale şi de coeziune.

Funcţiile respective au fost preluate cât mai mult posibil de către structurile existente şi

numai acolo unde responsabilităţile cereau o autorizare specială, au fost create

departamentele speciale în ministere.

Departamentul de finanţe, coordonatorul asistenţei structurale în Irlanda, şi-a propus să

utilizeze la nivelul maxim posibil fondurile europene şi să diminueze corespunzător

presiunea asupra finanţărilor naţionale. Pentru aceasta a fost adoptat un principiu, potrivit

căruia nici o cheltuială publică eligibilă pentru fondurile structurale şi de coeziune nu putea

să fie finanţată exclusiv din surse naţionale. Departamentele guvernamentale care desfăşurau

MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE

151

proiecte de investiţii posibil de a fi finanţate din fonduri europene au fost obligate să ia în

considerare componenta co-finanţare. Regula a fost relativ uşor de impus, deoarece în caz

contrar, Departamentul de finanţe avea dreptul să blocheze realizarea programelor în cauză.

Principiul a funcţionat până în 2002, când finanţele publice irlandeze au devenit suficient de

puternice pentru a putea prelua singure o parte din povara financiară pentru unele investiţii

publice.

Sistemul irlandez este opusul soluţiilor aplicate în Grecia şi în Portugalia75

, iar mai

recent, în toate noile state membre, unde structurile necesare pentru managementul şi

implementarea asistenţei structurale formează practic mini-administraţii paralele, cu reguli şi

proceduri diferite de cele naţionale. Astfel, apar frecvent incompatibilităţi, necorelări şi

întârzieri, sistemul paralel fiind şi mai costisitor, datorită numărului mare de funcţionari

publici angajaţi în plus.

Între exemplele demne de luat în calcul amintim :

„Îmbunătăţirea reţelei de telecomunicaţii în Irlanda”, proiectul a avut drept

principal obiectiv compensarea dezavantajele izolării geografice a Irlandei cu ajutorul

telecomunicaţiilor şi a fost implementat în perioada 1994 - 1999. Guvernul Irlandei, U.E.

prin intermediul Fondurilor Structurale şi Telecom Eireann au investit pentru construirea

unei infrastructuri eficiente de telecomunicaţii şi pentru modernizarea serviciilor poştale.

Rezultatul s-a concretizat în crearea celui mai performant model de transfer asincron

(ATM), existent la nivel european, prin crearea unei infrastructuri de telecomunicaţii din

care aproximativ 70% este reţea digitalizată şi prin modernizarea şi extinderea serviciilor

poştale76

. Costul total al proiectului a fost de 53.267.400 euro, din care contribuţia UE –

31.700.000 euro;

„Longfort IT”, programul LEADER a ajutat la creşterea competitivităţii în regiunea

rurală Longfort, suportând dezvoltarea strategică a sectorului comunicaţiilor şi tehnologiei

informaţiilor. Acţiunile implementate au inclus integrarea cursurilor de IT&C în şcoli,

crearea unui colegiu de instruire în utilizarea computerului, dezvoltarea unui centru de

afaceri şi instalarea unui server de internet în biblioteca districtului. În 1997 s-a construit un

grup de lucru, a cărui responsibilitate consta în identificarea perspectivelor legate de

folosirea tehnologiilor avansate de comunicaţii. În urma unui sondaj amănunţit, următoarele

75

Calm McClements, 2006. The Irish Experience in Structural Funds. ADEPT Training (Ecorys), Rotterdam;

76

Powell Benjamin, 2003. Markets Created a Pot of Gold in Ireland. Fox News online, april 15;

MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE

152

acţiuni au fost întreprinse: realizarea unei baze de date şi a unui site de internet “Longfort on

line”; un serviciu on-line pentru fermieri; o bază de date comercială pentru oameni de

afaceri; un program de training mobil, ce presupune instalarea pe rând în mai multe sate a

unui număr de 11 calculatoare pentru şase săptămâni, ajutând astfel 30 de persoane să înveţe

noţiuni IT de bază. Costul total al proiectului a fost de 45.970 euro, din care contribuţia UE

35.800 euro;

„E-commerce şi comunicaţii”. În 2002 guvernul Irlandei şi-a stabilit ca obiectiv

înscrierea Irlandei între primele zece ţări ale OCDE pentru conectivitatea broadband, în

următorii 5 ani. Realizarea acestui obiectiv presupunea crearea unei infrastructuri pe întreaga

suprafaţă a ţării până la sfârşitul anului 2003. Drept urmare sudul şi estul Irlandei, până la

sfârşitul anului 2003, beneficia de o infrastructură stabilă, asigurată de trei investitori,

centralele telefonice locale au fost înlocuite cu unele digitale. Până la sfârşitul perioadei de

programare, toate oraşele din regiune, cu o populaţie mai mare de 1500 de persoane va

dispune de o infrastructură avansată de telecomunicaţii. Costul total al proiectului a fost de

87.560.000 euro, din care contribuţia UE – 43.780.000 euro;

„Lough Key – Reuşita turismului în Irlanda”. Lough Key este unul dintre cele mai

întinse şi pitoreşti parcuri forestiere din Irlanda, acoperind 324 de hectare din coasta de vest

a acesteia şi situându-se la 40 de km sud-est de Sligo. Priveliştea spectaculoasă, fauna

salbatică, cladirile istorice şi insulele au atras şi încă atrag mulţi vizitatori. Dezvoltarea

majoră a obiectivului a devenit posibilă datorită accesării fondurilor europene, înlesnind

adaptarea atracţiillor turistice unice la nevoile vizitatorilor secolului XXI, prin intermediul

noului centru de activităţi interactive şi de petrecere a timpului liber. Experienţa din Lough

Key permite vizitatorilor să descopere şi să se bucure de istorie, ecologie şi natură. Costul

total al proiectului a fost de 6.3000.000 euro, din care contribuţia UE – 4.725.000 euro.

4.3. Experienţa Finlandei

Finlanda alături de Austria şi Irlanda, se arăta într-un raport al Comisiei Europene

realizat la finele anului 2007, era o ţară de succes în ceea ce priveşte gradul de absorbţie a

MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE

153

fondurilor europene, întrucât a avut capacitatea de a atrage 85% din cât şi-a propus. Între

exemplele de bună practică77

, o importanţă deosebită o au:

„Multipolis Network”, programul consta într-o colaborare transfrontalieră pentru

inovaţie între Finlanda şi Suedia, de altfel strategia proiectului Multipolis a presupus crearea

unor platforme de sprijin unde diferite companii şi organizaţii să coopereze în vederea

sprijinirii şi dezvoltării inovaţiilor. În final au fost lansate o serie de proiecte-pilot în care

firmele au căutat potenţiali clienţi şi parteneri de cealalată parte a frontierei. Costul total al

proiectului a fost de 279.000 euro, din care contribuţia UE – 139.500 euro.

„Proiectul BERNET (Baltic Eutrophication Regional Network)”, este un proiect

“soft”, o platformă creată în vederea facilitării schimbului de informaţii referitoare la

problemele existente şi la posibilele soluţii la aceste probleme. Proiectul a fost lansat în 1999

prin cooperarea a şapte regiuni aferente Mării Baltice şi a fost finanţat de FEDR78

,

Programul PHARE şi Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului din Danemarca. Costul

total al proiectului a fost de 1.300.000 euro, din care contribuţia UE : FEDR – 974.000

euro, PHARE – 118.000 euro;

„Urban Pilot Project (UPP) în Helsinki”79

, proiectul a avut ca obiectiv renovarea

clădirii istorice Lasipalatsi, construită în 1936 şi transformarea ei într-un centru multimedia.

Acum Centrul găzduieşte peste 20 de companii, cu mai mult de 200 de angajaţi şi mai mult

de 100.000 de vizitatori pe lună. Centrul mai oferă acces liber la tehnologiile moderne,

inclusiv 20 de staţii conectate la internet, echipamente şi facilităţi pentru producătorii video

şi media, o bibliotecă publică şi o librărie şi multe alte facilităţi. Costul total al proiectului a

fost de 9.000.000 euro, din care contribuţia UE 2.700.000 euro;

„Learn in the Net”, proiectul a avut ca principal obiectiv dezvoltarea know-how-

ului şi folosirea învăţământului bazat pe web în sud-estul Finlandei, ţinând cont de faptul că

populaţia din această regiune nu are un nivel ridicat de educaţie80

, lipsesc instituţiile de

77

Sursa: Finland`s Structural Funds Strategy 2007 – 2013; 78

Sursa: http://danciucurova.wgz.ro/menu/ghid-accesare-fonduri

79

Sursa: http://www.wearehelsinki.fi/urban-coworking-from-shared-offices-to-smart-cities

80

În Finlanda, învăţământul este obligatoriu pentru copiii în vârstă de 7–16 ani. Din clasa a-II-a este deja

obligatoriu învăţarea (pe lângă suedeză, a –II-a limbă oficială în stat) o limba străină de circulaţie mondială (se

preferă limba engleză). Acest lucru determină, practic, că aproape întreagă populaţie a Finlandei, indiferent de

pregătirea finală a cetăţeanului, să vorbească, cel puţin o limbă străină de circulaţie mondială. După vârsta de

16 ani, învăţămâtul este facultativ, elevul putând opta, fie pentru 3-4 ani studii secundare (liceu), fie pentru o

şcoală profesională de 2 -5 ani. În Finlanda există 21 de Universităţi şi Institute de Învăţământ superior,

frecventate de peste 140.000 de studenţi (din care 52 % femei). 56% din populaţia Finlandei a absolvit şcoala

MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE

154

învăţământ superior şi economia are o structură simplă. Proiectul a contribuit la dezvoltarea

educaţiei în regiune, în special la nivel universitar şi a ajutat la reducerea diviziunii digitale

între regiune şi restul ţării.

„Virtual Kainuu”, proiectul a vizat îmbunătăţirea perspectivelor economice ale

regiunii Kainuu prin oferirea de internet şi platforme de tehnologia informaţiei

antreprenorilor şi publicului larg, având în vedere că aceasta se află la o distanţă

considerabilă de capitală şi alte zone metropolitane, fapt care a dus practic la izolarea sa. De

asemenea, proiectul mai viza atragerea oamenilor în acea zonă şi creşterea oportunităţilor

profesionale pentru tinerii absolvenţi. Au fost dezvoltate o varietate de servicii, ca de

exemplu: un sistem on-line de rezervare a camerelor de hotel, un sistem de comandă on-line

pentru un producător de haine, noi servicii universitare pe internet, etc. Costul total al

proiectului a fost de 789.500 euro, din care contribuţia UE 300.550 euro;

„Koillismaa Information Network”. Autorităţile din Koillismaa au trasat o strategie

de dezvoltare bazată pe tehnologia informaţiei, turism, resurse naturale şi administraţie

publică, pentru a duce la bun sfârşit această strategie, autorităţile locale au construit Reţeaua

Informaţională Koillismaa (Koillismaa Information Network). A fost folosită tehnologia

ATM (Asynchronous Transfer Mode), care asigură servicii de bandă largă rapide şi stabile

pentru transferul digital de sunete, fax, date, imagini şi video. Multe profesii bazate pe

tehnologie şi industria informatică s-au dezvoltat rapid, iar conexiunile rapide asigurate de

reţeaua informaţională au încurajat companiile să-şi stabilească activitaţile în zonă. Turismul

a avut un rol important în creşterea veniturilor provenite din tehnologia informaţiei. Costul

total al proiectului a fost de 1.682.000 euro, din care contribuţia UE 589.000 euro;

„e-Commerce pentru IMM-uri”, afost un proiect pentru dezvoltarea know-how-ului

privind comerţul electronic, care a avut drept scop încurajarea abilităţilor legate de e-

Business, ajutând la crearea de noi oportunităţi pentru IMM-uri. În regiunea Oulu de Sud cel

mai mare obstacol în folosirea eficientă a reţelelor informaţionale pentru comerţul electronic

o reprezenta lipsa calificărilor şi a educaţiei. Între obiectivele proiectului se înumărau şi:

crearea unui centru de studiu despre comerţul electronic, să asigure o pregătire în domeniul

comerţului electronic care să fie în strânsă legătură cu necesităţile întreprinderilor, alcătuirea

secundară (liceu) sau profesională, iar 13% universitatea sau un institut de învăţământ superior.În Finlanda,

învăţământul pentru cetăţenii finlandezi, de toate gradele, este gratuit.

Sursa: http://www.dce.gov.ro/Materiale/Indrumar_afaceri/Indrumar_afaceri_Finlanda.pdf

MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE

155

unei reţele de instructori în domeniul e-biz ,creşterea competitivităţii firmelor regionale pe

piaţa internă şi internaţională, crearea de noi oportunităţi pentru pregătirea în domeniul e-

Business. Proiectul a fost implementat de Politehnica din Ostrobothnia Centrală între

1 septembrie 2000 şi 11 noiembrie 2002 şi a avut două părţi, în prima parte a fost înfiinţat un

centru de pregătire în domeniul comerţului electronic, iar în cea de-a doua parte s-a trecut la

instruirea directorilor şi a personalului în domeniul comerţului electronic. Printre rezultatele

proiectului se numără: crearea unui centru de pregătire în comerţul electronic în regiunea

Oulu de Sud, creşterea cunoştinţelor şi aptitudinilor legate de comerţul electronic în regiune,

aplicarea noilor cunoştinţe în cadrul IMM-urilor locale. Costul total al proiectului a fost de

253.000 euro, din care contribuţia UE 115.000 euro;

„Oraşul Informaţional”, proiectul a plecat de la premisa că administraţia publică din

Finlanda avea să se confrunte cu o problemă majoră, când peste 130.000 de angajaţi aveau

să iasă la pensie. Realizând că tehnologia informaţiei poate juca un rol important în

rezolvarea acestei probleme, aceasta având capacitatea de a procesa mai eficient

informaţiile, oraşul Oulu avea să fie printre primele oraşe în care se dezvoltă acest nou tip de

administraţie. Drept urmare s-a implementat „Programul Societatea Informaţională Oulu”,

un proiect care implică întreaga administraţie a oraşului. Între obiectivele programului

amintim: crearea unui mediu operaţional, cu infrastructura corespunzătoare, pentru

dezvoltarea societăţii informaţionale, crearea unui sistem de control pentru utilizarea

tehnologiei informaţiei în furnizarea serviciilor; accesibilitatea societăţii informaţionale prin

educaţie, crearea de modele operaţionale pentru cooperarea cu grupuri de interes exterioare.

Costul total al proiectului a fost de 467.000 euro, din care contribuţia UE 186.000 euro81

;

„Proiectul Octopus”, proiectul are drept scop crearea unui mediu inovativ pentru

dezvoltarea şi testarea de noi aplicaţii mobile. Aticipând că în anii următori tehnologia

broadband va duce la creşterea semnificativă a ratelor de transfer pentru comunicaţiile

mobile şi va deschide nenumărate oportunităţi pentru dezvoltarea de noi produse şi servicii

proiectul şi-a propus printre obiectivele sale: dezvoltarea şi testarea rapidă a aplicaţiilor

mobile prin implementarea unei platforme de dezvoltare şi testare accesibile şi gratuite în

regiunea Oulu, să menţină competitivitatea regională prin crearea unui mediu favorabil

inovaţiilor şi dezvoltării aplicaţiilor mobile şi a serviciilor, crearea de oportunităţi pentru a

aduce la zi educaţia din domeniul aplicaţiilor mobile. Proiectul este împărţit în două

81

Sursa: http://eufinantare.info/succes.html

MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE

156

programe: primul program presupune construirea platformei de dezvoltare şi testare , iar cel

de-al doilea consta în implementare şi calificare. Programul Octopus oferă instituţiilor de

învăţământ şi de cercetare oportunitatea de a conduce cercetări, de a dezvolta şi a aduce la zi

educaţia şi de a crea noi programe educaţionale.

Finalitatea programului a constat în: creşterea competitivităţii în regiune, crearea de

noi locuri de muncă, crearea de noi companii care continuă programul Octopus, crearea de

noi aplicaţii şi servicii inovative, orientate spre utilizator. Costul total al proiectului a fost de

3.966.000 euro, din care contribuţia UE 1.766.000 euro82

;

„Fereastra către societatea informaţională în centrul Helsinki-ului”, proiectul a avut

ca principal obiectiv finalizarea renovării clădirii Lasipalatsi, monument de importanţă

naţională, până în 1998. În urma acestei acţiuni, oraşul s-a îmbogăţit cu o facilitate media,

unul din scopurile principale ale noii facilităţi fiind promovarea tehnologiilor de internet.

Pentru aceasta, mai multe puncte de acces la internet au fost plasate în diferite locaţii din

clădire, permiţând navigarea pe internet sau citirea e-mail-ului în timpul servirii unei cafele,

există şi o bibliotecă care oferă atât servicii tradiţionale, cât şi o serie de servicii bazate pe

web. Pe lângă acestea, diverse studiouri de televiziune au închiriat birouri în clădire, există o

varietate de magazine cu produse IT şi non-IT, un centru media de 400 m2, un nou

cinematograf, precum şi o galerie de artă. Costul total al proiectului a fost de 9.000.000 euro,

din care contribuţia UE 2.700.000 euro.

4.4. Experienţa Spaniei

Spania alături de Portugalia, Grecia şi Irlanda este unul dintre cei patru mari

beneficiari de fonduri structurale şi de coeziune alături de Obiectivul 183

.

În perioada de programare 1994-1999, fondurile au condus la creşterea suplimentară a

indicatorilor economici precum: venitul, ocuparea forţei de muncă, volumul investiţiilor

private pentru cele zece regiuni asistate. Acestea au asigurat o creştere anuală de un procent

şi o creştere suplimentară pe toată perioada de programare de şase procente. Ocuparea forţei

de muncă a crescut anual cu câte 27.000 de noi locuri de muncă, totalizând 300.000 de noi

82

Sursa: http://www.avantaje.ro/Relatii/Finante-Bani/Afaceri-de-success-cu-bani-europeni-569173?p=2

83

Angel de la Fuente, 2003. The Effect of Structural Fund spending on the Spanish Regions: an Assessment

of the 1994 -1999 Obiective 1 CFS. Instituto de Analisis Economico, april;

MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE

157

locuri de muncă pe aceeaşi perioadă. În final diferenţele între venitul pe cap de locuitor din

regiunile asistate şi restul Spaniei s-au redus cu 20% până la sfârşitul perioadei.

Fondurile comunitare au fost cheltuite pe trei domenii majore: infrastructură cu o

medie pe regiuni de 45% din totalul fondurilor alocate, pentru dezvoltarea capitalului uman,

cu o medie pe regiuni de 34% şi pentru sprijinirea afacerilor, cu o medie pe regiuni de 21%.

În perioada 2004 - 2006, Spania se afla în topul clasamentului ţărilor care au primit cei

mai mulţi bani din fonduri structurale pentru proiectele mari de investiţii (17,8%)84

, fiind

urmată de Italia, care a primit 14% din aceste fonduri şi respectiv Germania cu 13,6%. În

aceeaşi perioadă atrăgând şi 13,4% din totalul fodurilor pentru agricultură.

Unul din proiectele de succes l-a constituit transformarea a două cladiri, care vreme

de mai bine de 100 de ani au aparţinut unei garnizoane militare din Barcelona, în spaţii

destinate mediului universitar. Mai exact, două cladiri uriaşe amplasate pe o suprafata de

60.000 mp chiar în centrul Barcelonei, care au aparţinut armatei spaniole şi care au fost

abandonate in 1992, odată cu reorganizarea din sectorul militar spaniol au revenit în

patrimoniul municipalităţii. Aceasta, la rândul ei, le-a cedat renumitei Universităţi “Pompeu

Fabra”. Chiar dacă iniţial s-a intenţionat demolarea celor 2 clădiri şi construirea unora noi şi

moderne, după lungi dezbateri s-a ajuns la decizia de a le reorganiza doar în interior, astfel

încât să fie adaptate nevoilor de studiu ale studenţilor. Astăzi, peste 3000 de studenţi învaţă

în cele 2 clădiri, reamenajate cu bani europeni alocaţi din Fondul European de Dezvoltare

Regională.

Un alt proiect de succes l-a constituit şi proiectul Centros Tutelados, lansat de

guvernul basc în 1992. Proiectul a vizat realizarea unei reţele tehnologice în vederea

promovării noilor tehnologii şi a creării de noi locuri de muncă. Au fost create şapte centre

tehnologice cu 850 de angajaţi, în mare majoritate tineri, 36% dintre ei fiind femei. La

început centrele au identificat domeniile ce aveau să permită industriei locale să se dezvolte,

s-au familiarizat cu ultimele tehnologii din domeniile respective (în medie perioada de

studiu s-a extins pe doi ani) şi au trecut la punerea lor în practică în cadrul întreprinderilor

din regiune. A fost instruit personalul aferent a 450 de IMM-uri direct la locul lor de muncă,

iar în paralel au fost desfăşurate 79 de cursuri pentru angajaţii a încă 900 de întreprinderi. În

final implementarea acestui proiect a condus la crearea a 7.000 de noi locuri de muncă. Spre

84

Sursa: http://euobserver.com/9/24824

MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE

158

exemplu la Irizar85

, o întreprindere aflată în aceea perioadă în declin economic, au fost

create între 1991-1997 aproximativ 230 locuri de muncă şi alte 150 în perioada imediat

următoare, angajări determinate de creşterea volumului vânzărilor, pentru ca la sfârşitul

anului 2011 compania a ajuns la o cifră de afaceri de 500 milioane euro şi un număr de

3.380 angajaţi în cele şase puncte de producţie:

Figura nr.4.1.

Evoluţia vânzărilor - compania Irizar – în perioada 1991 – 2011

milioane euro

Sursa:prelucrare proprie pe baza datelor furnizate de: http://www.irizar.com/esp/presentacion.htm

În general, la baza succesului Spaniei au stat trei elemente:

- buna planificare şi programare a utilizării fondurilor europene,

- calitatea resurselor umane implicate în gestionarea fondurilor,

- structura instituţională, care a ţinut cont de specificul naţional al administraţiei

publice.

Atragerea de fonduri europene, a constituit pentru Spania o premisă de creştere

economică continuă. Astfel, dacă în 1985 Produsul Intern Brut era la un nivel de 8.000

85

Grupul Irizar este unul din cele mai importante firme constructoare de autocare, care deţine aproximativ

40% din cota de piaţă, ocupând locul doi în Europa. Principalul său colaborator îl reprezintă compania Scania,

dar şi cu Volvo, Mercedes-Benz, etc.

MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE

159

euro/loc (71% din media UE), în 2005 acest nivel a crescut la 23.000 euro/locuitor (99% din

media UE 25).86

De altfel, Spania alături de Irlanda, a fost considerată una din ţările care a folosit cel

mai eficient resursele comunitare alocate.

4.5. Experienţele Greciei

Odată cu lansarea pachetului fondurilor structurale şi de coeziune în 1994, în valoare

de 153 miliarde de euro, Grecia s-a orientat spre proiecte puţine, dar de anvergură.

Fiind una dintre cele mai căutate destinaţii de către turiştii din toată lumea, datorită

monumentelor sale antice şi a legendelor greceşti cunoscute de toţi, dar nu în ultimul rând

datorită poziţiei sale geografice: nenumărate staţiuni turistice situate pe malul Mării

Mediterane, Ministrerul grec al economiei a accesat fonduri europene pentru dezvoltarea

turismului, accentul fiind pus pe modernizarea hotelurilor şi transformarea pensiunilor

tradiţionale, învechite, în noi hoteluri. Au fost sporite facilităţile oferite de hotelurile deja

existente (băi complet echipate, aparate de aer condiţionat în fiecare cameră, înlocuirea

mobilierului vechi cu unul modern, redecorarea camerelor), s-au dezvoltat bazele de

agrement la fiecare hotel în parte: piscine, terenuri de sport. De asemenea au fost amenajate

săli de conferinţă, spaţii speciale pentru copii, săli pentru talasoterapie, saune, etc. Vechile

pensiuni, amplasate în partea veche a oraşelor, multe dintre ele figurând chiar pe lista

monumentelor istorice, au fost transformate în hoteluri moderne, pastrându-se linia

arhitecturală a zonei unde erau amplasate. Au fost modernizate 85 de hoteluri (ceea ce a

însemnat schimbarea a 32.481 de paturi), au fost transformate 28 de pensiuni tradiţionale în

hoteluri (684 de noi paturi). În procesul de modernizare au fost create 622 de locuri de

muncă temporare, iar prin transformarea pensiunilor s-au creat 218 locuri de muncă. Costul

total al proiectului a fost de 175.596.000 euro, din care contribuţia UE (FEDR) 32.998.000

euro.

Conştienţi de faptul că modernizarea capacităţii de cazare nu reprezintă unica condiţie

în procesul de dezvoltarea a turismului, grecii au construit, tot cu sprijinul fondurilor

86

În perioada 1985 – 2005, Spania a cheltuit fonduri comunitate în valoare totală de 211 miliarde euro, ceea

ce a reprezentat un aport mediu anual de 0,8% la Produsul Intern Brut. Aceste creşteri au atins nivele mai mari

în perioadele: 1985-1990 (primii 5 ani de apartenenţă a Spaniei la UE) şi 1997 – 2005 (perioadă în care a

coincis cu integrarea Spaniei în Uniunea Economică şi Monetară)

MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE

160

europene, o autostradă de 680 kilometri ce străbate ţara de la vest la est (de pe coasta Mării

Ionice până la graniţa cu Turcia)87

, fapt ce a condus la o reducere considerabilă a timpului de

transversare a ţării (până la inaugurarea autostrăzii călătoria dura 13 ore, iar după inaugurare

doar 5 ore).

Un alt proiect de anvergură l-a constituit construcţia podului Rio-Antirio88

, al cărui

proiect a fost realizat încă de la jumătatea anilor ’90, primele lucrări au început în 1998,

construirea podului efectiv a început în 2000 şi abia trei ani mai târziu s-a trecut la realizarea

benzilor de circulaţie şi a cablurilor de susţinere a podului. În mai 2004, anul în care Grecia a

găzduit Jocurile Olimpice, s-a trecut la construcţia trotuarelor şi la amplasarea grilajelor de

protecţie. Podul a fost în sfârşit inaugurat pe 7 august 2004, cu doar o săptămână înaintea

startului jocurilor de la Atena, şi primii oameni care au calcat pe noul pod au fost purtătorii

flăcării olimpice. Noul pod a costat in total 630 de milioane de euro, majoritatea banilor

venind din Fondul European de Dezvoltare Regionala.

4.6. Experienţa statelor care au aderat la Uniunea Europeană după 2004

Ungaria s-a confruntat, în primii ani după aderare, cu probleme în ceea ce priveşte

capacitatea de absorbţie a fondurilor europene. Una din cele mai acute probleme o costituia

disparitatea regională. În ciuda planului de dezvoltare la nivel naţional aferent anilor 2004 –

2006, adoptat de autorităţile locale, calitatea vieţii în regiunile cele mai sărace nu s-a

ameliorat, ba mai mult diferenţa dintre regiunile mai dezvoltate şi cele mai puţin dezvoltate

s-a adâncit şi mai mult. Cele mai multe fonduri au fost absorbite de Budapesta şi regiunile

învecinate, în timp ce regiunea de est a Ungariei a rămas cu mult în urmă.

Slovacia secondată de Cehia şi Polonia sunt campioanele erorilor în calcule privind

absorbţia fondurilor europene. Toate trei au prognozat un grad de absorbţie al fondurilor

europene de aproape trei ori mai mare faţă de realitate. Mai exact, Slovacia spera la o

absorbţie de aproape patru ori mai mare decât cea obţinută la finele perioadei 2004 - 2006.

La sfârşitul anului 2005, slovaci sperau să atragă 426 mil. euro, în timp ce valoarea reală a

plăţilor a fost de numai 112 mil. euro, iar polonezii care sperau să atragă 2 mld. euro au

reuşit să absoarbă doar 766 mil. euro.

87

Sursa: http://tentea.ec.europa.eu/en/ten-t_projects/30_priority_projects/priority_project_7/

88

Sursa: http://www.drgeorgepc.com/ArtRionAntirionBridge.html

MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE

161

Cauzele unei astfel de situaţii sunt multiple. Potrivit specialiştilor, dificultăţile s-au

justificat prin lipsa de experienţă a acestor state în gestionarea fondurilor europene, dar şi

prin cerinţele complexe impuse de Comisia Europeană. De asemenea, motivele se regăsesc

şi în acţiunile lente ale instituţiilor specializate în analiza proiectelor, birocraţia excesivă şi

supercentralizată, dar şi în procesul lent de formare a personalului specializat în

problematica fondurilor structurale.

În Cehia sistemul de management şi de implementare a asistenţei structurale a fost

pus, în perioada de programare 2000-2006, sub un imperativ asemănător cu al Irlandei,

guvernul de la Praga propunându-şi să nu rateze nici o oportunitate. Totuşi datele au indicat

că rezultatele finale şi beneficiile nu au putut fi comparate cu cele ale Irlandei. O cauză a

absorbţiei modeste a fondurilor, a reprezentat-o şi numărul scăzut de proiecte pregătite

pentru finanţare. Datorită acestui fapt, proiectele mari au demarat în general în al doilea an,

primul an fiind folosit pentru elaborarea proiectelor şi pregătirea implementării. Estimările

pentru perioada de programare 2007-2013 indică o distribuţie similară a cheltuirii fondurilor,

cu o creştere mai pronunţată în anul 2009 şi un maxim în perioada 2012-2013.

Dintre toate experienţele, cazul Poloniei este cel mai apropiat de al României. În cazul

ambelor state, agricultura deţinând o pondere semnificativă în cardul economiei naţionale.

Deşi agricultorii deţin suprafeţe întinse de pământ ei produc mai mult pentru consumul

propriu şi mai puţin pentru piaţă. Potrivit Comisiei Europene, Polonia şi-a ameliorat

mecanismele de atragere a fondurilor (la sfîrşitul anului 2006 atrăgea 816 milioane de euro).

Unităţile teritoriale de auto-guvernare (provenite din procesul de descentralizare), au fost cel

mai mare grup de beneficiari ai fondurilor UE. Comunele au fost promotorii proiectelor

europene, beneficiind de infrastructura de bază. Pe lângă administraţia publică, care acoperă

74%89

din beneficiari, finanţarea UE s-a bucurat de mare interes şi în sectorul de afaceri.

Planul de dezvoltare rurală adoptat de această ţară a condus la creşterea profitabilităţii

fermelor mici, care au devenit ulterior unităţi agricole viabile şi competitive pentru piaţa

europeană, conforme cu standardele agricole ale Uniunii Europene.

Spre deosebire de România, Polonia a beneficiat încă din 2004 de fondurile europene,

datorită faptului că au devenit membri UE mai devreme cu aproape trei ani (la 1 mai 2004).

Progresele înregistrate în absorbţia de fonduri structurale în perioada 2004-2006 au fost

evaluate pozitiv, valoarea totală a cererilor depuse plasând la acea vreme Polonia pe a treia

89

Sursa: http://www.funduszeeuropejskie.gov_eng.pdf

MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE

162

poziţie în rândul noilor state membre, în spatele Slovaciei şi Republicii Cehe. Polonia a

menţinut un nivel mediu de absorbţie în primii doi ani de la aderarea la UE, beneficiind de

sprijin în valoare de aproape 6 miliarde de euro, corespunzătoare la 68% din totalul

fondurilor alocate pentru perioada 2004-2006, depăşind Slovacia şi Republica Cehă. În plus,

programe precum Programul Operaţional Regional şi Resurse Umane, care au avut proiecte

cu valoare mai mică şi al căror proces de punere în aplicare a fost descentralizat şi a avut loc

la nivel regional, au constituit practic cea mai bună utilizare a fondurilor UE, ceea ce s-a

întâmplat şi în cazul Programului Operaţional Regional din România. Peste 75.00090

de

proiecte au obţinut co-finanţare până la sfârşitul anului 2006, potrivit comunicatului

Ministerului Dezvoltării Regionale din Polonia. Faptul că infrastructura a fost programul cel

mai accesat a creat un mediu favorabil pentru dezvoltarea economiei poloneze. Aceasta a

condus la o îmbunătăţire semnificativă a pieţei forţei de muncă, prin crearea de noi locuri de

muncă, care s-au cuplat cu modificări pozitive în structura sectorială a economiei (scăderea

ponderii agriculturii şi creşterea sectoarelor industriei şi al serviciilor).

Pentru perioada 2007 – 2013, Programele Operaţionale au fost construite astfel încât

activităţile întreprinse să se completeze reciproc, complementaritatea având loc între

programele operaţionale la nivel naţional şi programele operaţionale regionale. Specialiştii

polonezi care s-au ocupat de elaborarea şi negocierea documentelor de finanţare cu Comisia

Europeană au realizat după prima perioadă de finanţare 2004-2006 următorul fenomen:

creşterea disparităţilor regionale apare în acelaşi timp cu creşterea economică adusă de

fondurile UE. De aceea, aceștia au negociat cu Comisia Europeană un pachet special pentru

fiecare regiune (16 Programe Operaţionale Regionale) şi au proiectat un program special

pentru estul Poloniei, programe care sunt mult mai focusate pe nevoile regiunilor şi care ar

trebui să creeze posibilitatea de a accelera dezvoltarea şi a reduce disparităţile dintre

regiunile poloneze.

Pentru perioada 2007-2013 Poloniei i-au fost alocate 68 de miliarde de euro din

fonduri europene, dar întregul pachet depăşeşte mai mult de 100 de miliarde de euro, având

în vedere puterea de co-finanţare a guvernului polonez. Polonia a fost în măsură să distribuie

cea mai mare parte a sumelor la care a avut acces semnând deja contracte pentru 65%91

din

90

Sursa: http://www.funduszeeuropejskie.gov.pl/dzialaniapromocyjne/documents/polska_fundusze_eng.pdf

91

Sursa: http://adevarul.ro/news/elzbieta-bienkowska/index.html

MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE

163

fonduri, iar restul au fost alocați pentru proiecte majore. Succesul polonez se traduce prin

600 km de de cale ferată, autostrăzi, şi investiţii masive în educaţie, IT, sănătate, etc..

În 2008 şi 2009, criza economică globală a afectat Europa şi efectele ei negative s-au

simţit, de asemenea, în Polonia. În aceste condiţii guvernul polonez a decis să crească rata de

absorbţie a fondurilor europene, pe care le-a utilizat eficient, păstrând cu atenţie echilibrul

dintre fondurile UE şi fondurile naţionale de cofinanţare din buget, iar rezultatul s-a reflectat

în creşterea economică din timpul crizei. Plăţile pentru proiectele europene au fost efectuate

integral de la bugetul central, aşeptând apoi rambursările din partea Comisiei Europene.

Polonia a decis să accelereze procesul, prin efectuarea de plăţi în avans, nu numai pentru

instituţiile publice şi autorităţile locale, ci şi pentru companii private.

În rest, în ciuda unor previziuni foarte optimiste, cele zece state care au aderat la

Uniunea Europeană în 2004, s-au confruntat cu probleme serioase în ceea ce priveşte

absorbţia fondurilor europene care le-au fost alocate pentru perioada de programare 2004 –

2006. Primul an de după aderare dovedindu-se a fi cel mai dificil, din punct de vedere al

accesării fondurilor comunitare, pentru ţările din spaţiul Europei centrale şi de est (situaţie

cu care de altfel se confruntă şi România în perioada de programare 2007-2013).

MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE

164

BIBLIOGRAFIE

[1] Angelescu Coralia, Cristian Socol, Aura Gabriela Socol: Politici economice.

Editura Economică, Bucureşti, 2009;

[2] Bache Ian, George Stephen. Politics in the European Union. 2nd Ed. Oxford:

Oxford University Press, 2006;

[3] Bal Ana (coordonator). Scenarii privind evoluţiile comunitare în domeniul

competitivităţii, politicii de coeziune şi politicii de dezvoltare regional. Studii de Strategii şi

Politici (SPOS 2007), Institutul European din România, Bucureşti, decembrie 2007;

[4] Baltador Lia, Schiffer Josef, Hausmann, Baltador Mihai. Managementul

proiectului. Editura Universitară, Bucureşti, 2007;

[5] Brezeanu Petre. Finanţe europene. Colecţia Oeconomica. Editura CH Beck,

Bucureşti, 2007;

[6] Calm McClements. The Irish Experience in Structural Funds. ADEPT Training

(Ecorys), Rotterdam, 2006;

[7] Caraiani Gheorghe (coordonator). Acquisul comunitar şi politica sectorială în

domeniul transpoturilor ăn UE. Publishing House, Bucureşti, 2006;

[8] Comisia Europeană, Fondul Social European-50 de ani de investiţii în oameni,

Luxemburg, 2007, lucrare disponibilă on-line la: http://ec.europa.eu

[9] Comisia Europeană. EU candidate and pre-accession countries economic

quarterly, ianuarie 2010, lucrare disponibilă on-line la: http://ec.europa.eu;

[10] Dinu Marin, Socol Cristian. Fundamentarea şi coordonarea politicilor

economice în Uniunea Europeană. Bucuresti : Editura Economica, Bucureşti, 2006;

[11] Esposti R., S. Bussoletti. Impact of Objective 1 funds on regional growth

convergence in the European Union: A panel-data approach. Regional Studies, 42(2), pag.

159 -173, 2008;

[12] Florescu Daniela, Operational programmes management the particulars in

Romania. În: Global Conference on Business and Finance Research, Proceedings, volume 5,

number 1, The Institute for Business and Finance Research, pag. 346 – 351, Kailua-Kona,

Hawai, January 2010, ISSN 1941-9589;

MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE

165

[13] Florescu Daniela, Determining the connection between the total value of

projects sumitted and total value of approved into the Sectoral Operational programme of

Environment. În: 17th International Economic Conference – IECS 2010 The Economic

World Destiny Crisis and Globalization, Editura Universităţii Lucian Blaga, pag.266- 273,

Sibiu, 2010, ISBN 978-973-739-987-8;

[14] Florescu Daniela, Determining the connection between the total value of projects

sumitted and total value of approved in the process of acceses European Funds in Romania,

În: Global Conference on Business and Finance Research, Proceedings, The Institute for

Business and Finance Research, volume 5, number 2, pag. 92 – 98, San Jose, Costa Rica,

2010, ISSN 1941-9589;

[15] Florescu Daniela, Romania's ability to attract Structural Funds in comparison

with other member states of the European Union and determining the connection between

the total projects submitted and total projects approved. Business Excellence (Vol.1), pag.

182- 186, Editura Infomarket Publishing House, Braşov, 2010, ISBN 978-973-1747-23-1;

[16] Florescu Daniela, Analysis of absorption capacity of the European Funds in

Romania. În: Economie Teoretică şi Aplicată. Supliment, Editura A.S.E., pag. 457- 472,

Bucureşti, 2010, ISSN 1841-8678;

[17] Florescu Daniela, The determinant elements in the process of accesing structural

and cohesion funds. În : 18th International Economic Conference – IECS 2011 – Crises after

the crisis. Inquiries from a national, european and global perspective. Editura Universităţii

Lucian Blaga, pag. 297- 302, Sibiu, 2011, ISBN 978-606-12-0139-6;

[18] Florescu Daniela, The testing of the connection’s intensity and of the dependence

significance between the economic idicators in the sectoral operational programme for

transport. în UFB Riview Finance & Banking International Monetary & Financial Sistem,

an 2, nr. 7-8, Editura Universitară, pag. 88 – 100, Bucureşti, 2012, ISSN: 2247-031X;

[19] Florescu Daniela, The testing of the connection’s intensity and of the dependence

significance between the allocations value, the solicited value through the submitted

projects, the value of the approved projects, the values of the contracted ones and the

absorption capacity in the Operational Programme Administrative Capacity Development.

În : 19th International Economic Conference – IECS 2012 – He persistence of the global

economic crisis: causes, implications, solutions. Editura Universităţii Lucian Blaga, pag.

333- 339, Sibiu, 2012, ISBN 978-606-12-0323-9;

[20] Florescu Daniela, Managementul proiectelor cu finanţare europenă, , Ed. CH

Beck, Bucuresti, 2012;

MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE

166

[21] Florescu Daniela, Analysis of public investments made in innovation research

and development in romania. În : în 20th International Economic Conference of Sibiu IECS

2013 – Post crisis economy: challenges and opportunities.. Editura Universităţii Lucian

Blaga, pag. 731-737, Sibiu, 2013, ISSN 2344-1682;

[22] Fota Dionysius, Băcescu Marius. Criza economică din România anului 2009,

Editura Universitară, 2009;

[23] Ghica Luciana Alexandra. Enciclopedia Uniunii Europene. Ediţia a III-a, Editura

Meronia, Bucureşti, 2007;

[24] Institute for Economic Research (IFO). A Study on EU Spending, Rotterdam, 24

June 2008;

[25] Lefter Cornelia. Tratatul de aderare a României la Uniunea Europenă. Editura

Best Publishing, Bucureşti, 2006;

[26] McCollum James K., Bănacu Cristian. Management de proiect – o abordare

practică. Project management – a practical approach. Editura Universitară, Bucureşti,

2007;

[27] Mcgiffen P.Steven. Uniunea Europeană. Ghid critic. Regia autonomă-Monitorul

Oficial, Bucureşti, 2007;

[28] Miron Dumitru, Folcuţ Ovidiu. Economia integrării europene. Editura

Universitară, Bucureşti, 2008;

[29] Nicolescu Ovidiu, Verboncu Ion. Fundamentele Managementului Organizaţiei.

Editura Universitară, Bucureşti, 2008;

[30] Onescu Lilian, Florescu Daniela: Finanţarea proiectelor europene, Editura

Economică, Bucuresti, 2013;

[31] Onescu Lilian, Florescu Daniela: Financing of European Projects, Editura

Economică, Bucuresti, 2013;

[32] Radu Victor (coord). Managementul Proiectelor. Editura Universitară,

Bucureşti, 2008;

MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE

167

Legislaţie:

REGULAMENTUL (UE, EURATOM) NR. 1311/2013 AL CONSILIULUI din 2

decembrie 2013 de stabilire a cadrului financiar multianual pentru perioada 2014 – 2020,

Publicat in Jurnalul Oficial al UE pe 20.12.2013;

REGULAMENTUL (UE) NR. 1299/2013 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN

SI AL CONSILIULUI din 17 decembrie 2013 privind dispozitii specifice pentru sprijinul

din partea Fondului european de dezvoltare regionala pentru obiectivul de cooperare

teritoriala europeana, Publicat in Jurnalul Oficial al UE pe 20.12.2013;

REGULAMENTUL (UE) NR. 1300/2013 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN

SI AL CONSILIULUI din 17 decembrie 2013 privind Fondul de coeziune si de abrogare a

Regulamentului (CE) nr. 1084/2006, Publicat in Jurnalul Oficial al UE pe 20.12.2013;

REGULAMENTUL (UE) NR. 1301/2013 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN

SI AL CONSILIULUI din 17 decembrie 2013 privind Fondul european de dezvoltare

regionala si dispozitiile specifice aplicabile obiectivului referitor la investitiile pentru

crestere economica si locuri de munca si de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1080/2006,

Publicat in Jurnalul Oficial al UE pe 20.12.2013;

REGULAMENTUL (UE) NR. 1302/2013 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN

SI AL CONSILIULUI din 17 decembrie 2013 de modificare a Regulamentului (CE) nr.

1082/2006 privind o grupare europeana de cooperare teritoriala (GECT) in ceea ce priveste

clarificarea, simplificarea si imbunatatirea constituirii si functionarii unor astfel de grupari,

Publicat in Jurnalul Oficial al UE pe 20.12.2013;

REGULAMENTUL (UE) NR. 1303/2013 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN

SI AL CONSILIULUI din 17 decembrie 2013 de stabilire a unor dispozitii comune privind

Fondul european de dezvoltare regionala, Fondul social european, Fondul de coeziune,

Fondul european agricol pentru dezvoltare rurala si Fondul european pentru pescuit si

afaceri maritime, precum si de stabilire a unor dispozitii generale privind Fondul european

de dezvoltare regionala, Fondul social european, Fondul de coeziune si Fondul european

pentru pescuit si afaceri maritime si de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1083/2006 al

Consiliului, Publicat in Jurnalul Oficial al UE pe 20.12.2013;

REGULAMENTUL (UE) NR. 1304/2013 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN

SI AL CONSILIULUI din 17 decembrie 2013 privind Fondul social european si de abrogare

a Regulamentului (CE) nr. 1081/2006 al Consiliului, Publicat in Jurnalul Oficial al UE pe

20.12.2013;

REGULAMENTUL (UE) NR. 1305/2013 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN

SI AL CONSILIULUI din 17 decembrie 2013 privind sprijinul pentru dezvoltare rurala

MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE

168

acordat din Fondul european agricol pentru dezvoltare rurala (FEADR) si de abrogare a

Regulamentului (CE) nr. 1698/2005 al Consiliului, Publicat in Jurnalul Oficial al UE pe

20.12.2013;

REGULAMENTUL (UE) NR. 1306/2013 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN

SI AL CONSILIULUI din 17 decembrie 2013 privind finantarea, gestionarea si

monitorizarea politicii agricole comune si de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 352/78,

(CE) nr. 165/94, (CE) nr. 2799/98, (CE) nr. 814/2000, (CE) nr. 1290/2005 si (CE) nr.

485/2008 ale Consiliului, Publicat in Jurnalul Oficial al UE pe 20.12.2013;

REGULAMENTUL (UE) NR. 1310/2013 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN

SI AL CONSILIULUI din 17 decembrie 2013 de stabilire a anumitor dispozitii tranzitorii

privind sprijinul pentru dezvoltare rurala acordat din Fondul european agricol pentru

dezvoltare rurala (FEADR), de modificare a Regulamentului (UE) nr. 1305/2013 al

Parlamentului European si al Consiliului in ceea ce priveste resursele si repartizarea acestora

pentru anul 2014 si de modificare a Regulamentului (CE) nr. 73/2009 al Consiliului si a

Regulamentelor (UE) nr. 1307/2013, (UE) nr. 1306/2013 si (UE) nr. 1308/2013 ale

Parlamentului European si ale Consiliului in ceea ce priveste aplicarea acestora in anul 2014,

Publicat in Jurnalul Oficial al UE pe 20.12.2013;

REGULAMENTUL (UE) NR. 1288/2013 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN

SI AL CONSILIULUI din 11 decembrie 2013 de instituire a actiunii „Erasmus +”:

Programul Uniunii pentru educatie, formare, tineret si sport si de abrogare a Deciziilor nr.

1719/2006/CE, nr. 1720/2006/CE si nr. 1298/2008/CE EUROPEAN SI AL CONSILIULUI

din 11 decembrie 2013 de instituire a Programului-cadru pentru cercetare si inovare (2014-

2020) – Orizont 2020 si de abrogare a Deciziei nr. 1982/2006/CE, Publicat in Jurnalul

Oficial al UE pe 20.12.2013;

REGULAMENTUL (UE) NR. 1290/2013 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN

SI AL CONSILIULUI din 11 decembrie 2013 de stabilire a normelor de participare si

diseminare pentru „Programul-cadru pentru cercetare si inovare (2014-2020) – „Orizont

2020” si de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1906/2006, Publicat in Jurnalul Oficial al

UE pe 20.12.2013;

REGULAMENTUL (UE) NR. 1293/2013 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN

SI AL CONSILIULUI din 11 decembrie 2013 privind instituirea unui program pentru mediu

si politici climatice (LIFE) si de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 614/2007;

REGULAMENTUL (UE) NR. 1295/2013 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN

SI AL CONSILIULUI din 11 decembrie 2013 privind instituirea programului „Europa

creativa” (2014-2020) si de abrogare a Deciziilor nr. 1718/2006/CE, nr. 1855/2006/CE si nr.

1041/2009/CE, Publicat in Jurnalul Oficial al UE pe 20.12.2013;

MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE

169

REGULAMENTUL (UE) NR. 1296/2013 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN

SI AL CONSILIULUI din 11 decembrie 2013 privind Programul Uniunii Europene pentru

ocuparea fortei de munca si inovare sociala („EaSI”) si de abrogare a Deciziei nr.

283/2010/UE de instituire a unui instrument european de microfinantare Progress pentru

ocuparea fortei de munca si incluziune sociala, Publicat in Jurnalul Oficial al UE pe

20.12.2013;

REGULAMENTUL (UE) NR. 1316/2013 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN

SI AL CONSILIULUI din 11 decembrie 2013 de instituire a Mecanismului pentru

Interconectarea Europei, de modificare a Regulamentului (UE) nr. 913/2010 si de abrogare a

Regulamentului (CE) nr. 680/2007 si (CE) nr. 67/2010, Publicat in Jurnalul Oficial al UE pe

20.12.2013;

REGULAMENTUL (UE) NR. 1316/2013 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN

SI AL CONSILIULUI din 11 decembrie 2013 de instituire a Mecanismului pentru

Interconectarea Europei, de modificare a Regulamentului (UE) nr. 913/2010 si de abrogare a

Regulamentului (CE) nr. 680/2007 si (CE) nr. 67/2010, Publicat in Jurnalul Oficial al UE pe

20.12.2013;

REGULAMENTUL (UE) NR. 1287/2013 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN

SI AL CONSILIULUI din 11 decembrie 2013 de instituire a unui program pentru

competitivitatea intreprinderilor si a intreprinderilor mici si mijlocii (COSME) (2014 –

2020) si de abrogare a Deciziei nr. 1639/2006/CE, , Publicat in Jurnalul Oficial al UE pe

20.12.2013;

MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE

170

ANEXE

MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE

171

Anexa nr. 1

MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE

172

Anexa nr.2

FONDURI STRUCTURALE 1989 - 1993

Sursa: http://ec.europa.eu/regional_policy/policy/history/index2_en.htm

MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE

173

Anexa nr. 3

FONDURILE STRUCTURALE 1994 - 1999

Sursa: http://ec.europa.eu/regional_policy/policy/history/index3_en.htm

MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE

174

Anexa nr. 4

FONDURILE STRUCTURALE 2000 – 2006

Sursa: http://ec.europa.eu/regional_policy/policy/history/index4_en.htm

MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE

175

Anexa nr. 5

FONDURILE STRUCTURALE 2007 - 2013

Sursa: http://ec.europa.eu/regional_policy/policy/history/index5_en.htm

MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE

176

ANEXA nr. 5

LEGENDĂ

Obiectivul „Convergenţă”

Regiunile de nivel NUTS 2 cu un PIB (produs intern brut) pe cap de locuitor sub

75% din media comunitară sunt eligibile pentru obiectivul „Convergenţă”:

Nr.

crt. ŢARA REGIUNILE DE NIVEL NUTS 2

1 Bulgaria întreg teritoriul

2 Republica

Cehă

Střední Čechy, Jihozápad, Severozápad, Severovýchod, Jihovýchod,

Střední Morava, Moravskoslezsko

3 Germania Brandenburg-Nordost, Mecklenburg-Vorpommern, Chemnitz,

Dresden, Dessau, Magdeburg, Thüringen

4 Estonia întreg teritoriul

5 Grecia Anatoliki Makedonia, Thraki, Thessalia, Ipeiros, Ionia Nisia, Dytiki

Ellada, Peloponnisos, Voreio Aigaio, Kriti

6 Spania Andalucía, Castilla-La Mancha, Extremadura, Galicia

7 Franţa Guadeloupe, Guyane, Martinique, Réunion

8 Ungaria Közép-Dunántúl, Nyugat-Dunántúl, Dél-Dunántúl, Észak-

Magyarország, Észak-Alföld, Dél-Alföld

9 Italia Calabria, Campania, Puglia, Sicilia

10 Letonia întreg teritoriul

11 Lituania întreg teritoriul

12 Malta întreaga insulă

13 Polonia întreg teritoriul

14 Portugalia Norte, Centro, Alentejo, Região Autónoma dos Açores

15 România întreg teritoriul

16 Slovenia întreg teritoriul

17 Slovacia Západné Slovensko, Stredné Slovensko, Východné Slovensko

18 Regatul Unit Cornwall and Isles of Scilly, West Wales and the Valleys Sursa: http://ec.europa.eu/regional_policy/policy/history/index5_en.htm

Regiunile care ar fi fost eligibile pentru obiectivul „Convergenţă”, în cazul în care

plafonul ar fi rămas la 75 % din PIB-ul mediu pentru Uniunea Europeană cu 15 state

membre, şi nu pentru Uniunea Europeană cu 25 state membre, beneficiază de un sistem de

suspendare progresivă a ajutorului (numit „phasing out”):

MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE

177

Nr.

crt. ŢARA REGIUNILE DE NIVEL NUTS 2

1 Belgia Province du Hainaut

2 Germania Brandenburg-Südwest, Lüneburg, Leipzig, Halle

3 Grecia Kentriki Makedonia, Dytiki Makedonia, Attiki

4 Spania Ciudad Autónoma de Ceuta, Ciudad Autónoma de Melilla, Principado

de Asturias, Región de Murcia

5 Austria Burgenland

6 Portugalia Algarve

7 Italia Basilicata

8 Regatul Unit Highlands and Islands Sursa: http://ec.europa.eu/regional_policy/policy/history/index5_en.htm

Obiectivul „Competitivitate regională şi ocuparea forţei de muncă”

Regiunile care nu se află sub incidenţa obiectivului „Convergenţă” şi care nu

beneficiază de o susţinere tranzitorie (regiuni de nivel NUTS 1 sau NUTS 2, în funcţie de

statele membre) îndeplinesc criteriile de eligibilitate pentru obiectivul „Competitivitate şi

ocuparea forţei de muncă”.

Regiunile de nivel NUTS 2 care se aflau sub incidenţa fostului Obiectiv 1, dar al

căror PIB depăşeşte 75% din PIB-ul mediu pentru Uniunea Europeană cu 15 state membre,

beneficiază de susţinere tranzitorie până în anul 2013.

Regiuni eligibile pentru suţinere tranzitorie, aflate sub incidenţa obiectivului

„Competitivitate şi ocuparea forţei de muncă”:

Nr.

crt. Ţara Regiunile sub obiectivul - Competitivitate şi ocuparea forţei de muncă

1 Irlanda Border, Midland and Western

2 Grecia Sterea Ellada, Notio Aigaio

3 Spania Canarias, Castilla y León, Comunidad Valenciana

4 Italia Sardegna

5 Cipru întreg teritoriul

6 Ungaria Közép-Magyarország

7 Portugalia Região Autónoma da Madeira

8 Finlanda Itä-Suomi

9 Regatul Unit Merseyside, South Yorkshire Sursa: http://ec.europa.eu/regional_policy/policy/history/index5_en.htm

MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE

178

ANEXA nr. 6

FONDURILE STRUCTURALE 2014 - 2020

Sursa: http://www.fonduri-structurale.ro

MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE

179

ANEXA nr. 7

MANAGEMENTUL PROIECTELOR EUROPENE

180

ANEXA nr. 8