Suport Curs Dreptul Securitatatii Sociale, An III, Sem. I

5/12/2018 Suport Curs Dreptul Securitatatii Sociale, An III, Sem. I - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/suport-curs-dreptul-securitatatii-sociale-an-iii-sem-i 1/78

UNIVERSITATEA „ALEXANDRU IOAN CUZA” IAŞIFACULTATEA DE DREPT

DREPTUL SECURITĂŢII SOCIALE(disciplină opţională)

Lect. univ. dr. SEPTIMIU PANAINTE

- SUPORT CURS -

Anul III

Semestrul I

2011



2

CUPRINS

CAPITOLUL I - SECURITATEA SOCIALĂ…………………………………………………4

1. Aspecte introductive………………………………………………………………………….4

2. Noţiuni fundamentale………………………………………………………………………...42.1. Conceptul de politică socială……………………………………………………….42.2. Welfare state (Statul „bunăstării”, „asistenţial” sau ,,providenţial”)……………….6

2.2.1. Apariţia şi expansiunea Welfare State……………………………………72.2.2. Modele conceptuale………………………………………………………7

2.2.2.1. Modelul social-democrat………………………………………..82.2.2.2. Modelul conservator…………………………………………….92.2.2.3. Modelul liberal………………………………………………....10

2.2.3. O perspectivă asupra politicii socio-economice a statului bunăstării în UE…….122.3. Securitatea socială……………………………………………………………….....14

2.3.1. O perspectivă diacronică (evoluţii conceptuale)………………………....142.3.2. Securitatea socială în documentele internaţionale…………………….....19

2.3.3. Conceptul de securitate socială în dreptul intern………………………...20

CAPITOLUL II - DREPTUL SECURITĂŢII SOCIALE. NOŢIUNI INTRODUCTIVE…...24

CAPITOLUL III - ASIGUR ĂRILE SOCIALE. ASPECTE GENERALE…………………..25

1. Aspecte introductive………………………………………………………………………...252. Cadrul juridic şi instituţional al asigur ărilor sociale………………………………………...263. Principalele prestaţii de asigur ări sociale reglementate în sistemul public………………....274. Organizarea sistemelor de pensii……………………………………………………………28

CAPITOLUL IV - SISTEMUL PUBLIC DE ASIGUR ĂRI SOCIALE: SISTEMUL PUBLICDE PENSII (LEGEA NR. 263/2010)……………………………………………………….....31

1. Noţiuni generale……………………………………………………………………………312. Pensiile în sistemul public de asigur ări sociale………………………………………….....36

2.1. Pensia pentru limită de vârstă……………………………………………………..362.2. Pensia anticipată şi pensia anticipată par ţială……………………………………..362.3. Pensia de invaliditate……………………………………………………………...372.4. Pensia de urmaş…………………………………………………………………...382.5. Calculul pensiilor…………………………………………………………………392.6. Stabilirea şi plata pensiilor………………………………………………………..402.7. Alte drepturi de asigur ări sociale………………………………………………….41

3. Jurisdicţia asigur ărilor sociale (Legea nr. 263/2010)…………………………………….....41CAPITOLUL V - SISTEMUL FONDURILOR DE PENSII ADMINISTRATE PRIVAT…43

1. Aspecte introductive………………………………………………………………………..432. Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (C.S.S.P.P.)………………….....433. Fondul de pensii administrate privat şi administrarea acestuia………………………….....44

3.1. Autorizarea administratorului, a prospectului schemei de pensii private şi a fonduluide pensii…………………………………………………………………………….....453.2. Administratorul…………………………………………………………………...46



3

4. Investiţiile fondului de pensii………………………………………………………………….485. Participanţii (contribuabilii), contribuţiile şi conturile lor……………………………………496. Pensia privată………………………………………………………………………………….517. Fondul de garantare a pensiilor………………………………………………………………..528. Alţi participanţi la sistemul fondurilor de pensii administrate privat………………………... 52

a) Depozitarul……………………………………………………………………………………. 52b) Auditorul financiar…………………………………………………………………………….53

c) Agen ţ ii de marketing…………………………………………………………………………..53

CAPITOLUL VI - ASPECTE SPECIFICE SISTEMULUI DE PENSII FACULTATIVE…...55

1. Participanţi şi contribuţii……………………………………………………………………...552. Plata pensiilor facultative……………………………………………………………………..56

CAPITOLUL VII - SECURITATEA ŞI SĂ NĂTATEA ÎN MUNCĂ………………………...58

1. Noţiuni generale……………………………………………………………………………....582. Obligaţiile angajatorilor……………………………………………………………………....583. Obligaţiile lucr ătorilor………………………………………………………………………...59

4. Comitetul de securitate şi sănătate în muncă………………………………………………....595. Protecţia salariaţilor prin servicii medicale…………………………………………………...606. Infracţiuni……………………………………………………………………………………..60

CAPITOLUL VIII - ASIGUR ĂRILE PENTRU ACCIDENTE DE MUNCĂ ŞI BOLIPROFESIONALE……………………………………………………………………………….61

1. Aspecte generale……………………………………………………………………………...612. Raporturile de asigurare şi riscurile asigurate………………………………………………..623. Jurisdicţia asigur ărilor pentru accidente de muncă şi boli profesionale……………………...63

CAPITOLUL IX - CONCEDIILE ŞI INDEMNIZAŢIILE DE ASIGUR ĂRI SOCIALE DESĂ NĂTATE…………………………………………………………………………………….64

CAPITOLUL X - ASISTENŢA SOCIALĂ…………………………………………………...65

1. Aspecte generale……………………………………………………………………………...652. Sistemul de beneficii de asistenta sociala (noţiune, clasificări, categorii)…………………...673. Sistemul de servicii sociale (noţiune, clasificare, beneficiari, furnizori)………………….....684. Masuri integrate de asistenta sociala…………………………………………………………70

4.1. Prevenirea si combaterea saraciei si riscului de excluziune sociala…………….....704.2. Asistenta sociala a copilului si a familiei…………………………………………..704.3. Asistenta sociala a persoanelor cu dizabilitati…………………………………......71

4.4. Asistenta sociala a persoanelor varstnice………………………………………….725. Dimensiunea institutionala a sistemului national de asistenta sociala……………………….725.1. Nivelul central……………………………………………………………………...725.2. Nivelul local……………………………………………………………………......74

6. Personalul din sistemul de asistenta sociala………………………………………………… 767. Contractarea serviciilor sociale……………………………………………………………... 76

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ……………………………………………………………….. 78REPERE NIORMATIVE……………………………………………………………………... 78



4

CAPITOLUL I - SECURITATEA SOCIALĂ

1. Aspecte introductive

Dezvoltarea socială este indisolubil legată de contextul cultural, politic şi spiritual şi nu poate fi realizată într-o abordare sectorială. În acelaşi timp, ea este strâns legată de consolidarea

păcii, libertăţii, stabilităţii şi securităţii, atât la nivel naţional, cât şi internaţional.În condiţiile în care economiile şi societăţile sunt din ce în ce mai interdependente, migraţia,circulaţia lucr ătorilor, pe lângă schimburile comerciale şi fluxurile financiare, progreseleştiinţifice şi tehnice, comunicaţiile şi schimburile culturale conturează o comunitate unică.Guvernele sunt din ce în ce mai conştiente că, pentru a realiza o dezvoltare economică şi socială durabilă a ţărilor, vor trebui să se bazeze pe o solidaritate sporită cu restul lumii, constând în

programe multilaterale şi o cooperare internaţională consolidată.Activităţile economice care permit indivizilor să-şi manifeste spiritul de iniţiativă şi

creativitatea, sporind prosperitatea colectivităţilor, reprezintă baza programului social. Dar ele nu pot fi asigurate doar prin jocul liber al for ţelor de pe piaţă. Sunt necesare măsuri prin careguvernele să corecteze slă biciunile pieţei, să completeze mecanismele acesteia, să menţină stabilitatea socială şi să creeze contextul economic şi juridic naţional şi internaţional care să

favorizeze o creştere mondială durabilă, bază a echităţii şi justiţiei sociale, toleranţei,responsabilităţii şi participării.

Dezvoltarea socială are ca scop creşterea calităţii vieţii. Aceasta nu poate deveni realitatedecât în condiţiile funcţionării instituţiilor democratice, dacă libertăţile şi drepturile fundamentale,

precum şi legalitatea sunt respectate, dacă indivizii au posibilitatea de a-şi asigura mijloacele deexistenţă, iar aceste posibilităţi sunt aceleaşi pentru toţi.

Sistemele de securitate socială s-au dezvoltat în condiţiile specifice fiecărui stat, ceea ceînseamnă că reflectă caracteristicile economice, sociale, politice, istorice sau chiar geografice alestatului respectiv. Chiar dacă au existat condiţii asemănătoare sau influenţe reciproce între două state, sistemele lor de securitate socială nu sunt identice1. În sistemele legislative naţionale alestatelor moderne industrializate, legislaţia privind securitatea socială reprezintă un set de

prevederi legislative care reglementează asigur ările sociale, asistenţa socială şi diverse ramuri alecompensărilor sociale şi, uneori, asigur ărilor profesionale. Acestea includ reguli care vizează transferul în bani sau în natur ă de la unităţile publice către cetăţeni.

Această ramur ă legislativă din fiecare sistem naţional de drept este strâns legată de alteramuri de drept: dreptul administrativ, dreptul muncii, dreptul familiei, dreptul fiscal.

2. Noţiuni fundamentale.

Acest domeniu impune o serie de clarificari conceptuale prealabile. Prima notiune carenecesita explicatii este cea de politica social ă , legată indisolubil de domeniile pe care le acoper ă în practică şi care sunt concentrate în cadrul politicilor sociale sectoriale. Se impune

fundamentarea modelului Welfare State (statul bunastarii) si prezentarea detaliata a produsuluisău politico-economico-administrativ - securitatea social ă .

2.1. Conceptul de politică socială2 Nu se poate spune că s-a ajuns la un consens absolut privind ariile de acoperire socială (deci

conţinutul concret al politicilor sociale) în cadrul mai larg al politicilor publice. Dificultatea de a

1 Consiliul Europei: “Short Guide: Coordination of Social Security in the Council of Europe”, draft, CSCR (2003) 2Rev 1, septembrie 2003.2 Pentru o abordare mai detaliată, a se vedea Lector dr. Valentin Naumescu, „Introducere in studiul politicilor sociale”, http://idd.euro.ubbcluj.ro/interactiv/cursuri/ValentinNaumescu/cap1.html.



5

încadra cu precizie obiectul politicii sociale, ca parte a politicilor publice, provine, pe de o parte,din tradiţiile culturale şi politice diferite la nivelul continentului şi, pe de altă parte, din dinamica

pe care socialul a cunoscut-o ca semnificaţie şi ca impact, chiar la nivelul aceleiaşi societăţi, de-alungul ultimelor decenii.

O primă definiţie a politicii sociale ar putea fi încercată prin excludere: este de domeniul politicilor sociale tot ceea ce r ămâne din politica unui guvern sau a unor autorităţi locale, dupaexcluderea politicilor publice f ăr ă impact social direct. Mai utilă însă pentru înţelegerea acestor

preocupări ar fi o definiţie pozitivă, afirmativă, care să atingă nucleul comun al tuturor tipurilor posibile de politică socială.Astfel, sociologul britanic T.H. Marshall afirma sintetic: ,,Obiectivul esential al politicii

sociale în secolul XX este asigurarea bunastarii cetatenilor" (Marshall, 1950).În general, se disting două abordări în privinţa motivaţiei care stă la baza unei politici

sociale. În mod traditional, abordarea ideologica este în conformitate cu ipoteza întemeieriistatului bunastarii pe ,,ratiuni politice" , iar abordarea pragmatica, mult mai recenta, promoveazafunctia de ,,social problems solving" a politicii sociale, golind-o astfel de continut ideologic siconferindu-i solide valente tehnocratice3. Marsând evident pe prima directie, neo-marxistii dindemocratiile occidentale afirma ca ,,societatile capitaliste avansate au nevoie de o infrastructuraa politicilor de bunastare pentru a mentine ordinea sociala, pentru a mitui muncitorii si a-idetermina sa nu recurga la proteste, pentru a-si asigura o forta de munca cu standarde

acceptabile de educatie si sanatate" (O'Connor, 1973; Gough, 1979, citati de Wilensky, 1985).Pentru teoreticienii neo-marxisti, termenul ,,capitalismul bunastarii" (Welfare Capitalism) are

binenteles o conotatie peiorativa, sugerând o forma de control social, de masuri menite sacombata dezordinea si crima la fel ca masurile adoptate de politie sau de justitie si nu în ultimulrând având rolul de a legitima si promova sistemul capitalist. Mai mult decât atât, s-a mers pâna laa se considera ca politicile bunastarii nu sunt sustinute din ratiuni umaniste si pentru a întâmpinanevoile reale ale muncitorilor, ci doar pentru a raspunde - conjunctural - unor nelinisti sociale.

,,Politicile sociale sunt initiate sau extinse în timpul exploziilor de nemultumire si dezordine sociala din timpul somajului masiv, apoi ele sunt abolite sau restrânse când stabilitatea politica a fost reinstaurata". (Piven si Cloward, 1972).

În literatura româneasca de specialitate, aceasta abordare este sintetizata de Liliana Mihutastfel: ,,Politica sociala este, sau ar trebui sa fie, un raspuns la problemele sociale ale uneianumite comunitati, respectiv ale anumitor grupuri expuse în mai mare masura diferitelor riscuri" (Mihut si Lauritzen, 1999).

Într-o carte de referinta pentru dezvoltarea studiilor de profil în România postcomunista( ,,Politici sociale. România în context european" ), care a marcat perioada de debut afundamentarii politicii sociale ca disciplina de studiu, profesorul Catalin Zamfir afirma ca politicasociala poate fi înteleasa ca ansamblul reglementarilor, masurilor si activitatilor întreprinse în

principal de stat (dar posibil si de alti agenti interesati) în scopul modificarii parametrilor vietii sociale a unei comunitati, într-un sens considerat dezirabil la un moment dat (Zamfir, 1995).Altfel spus, politica sociala se concretizeaza în prevederi legislative specifice, hotarâri sireglementari administrative, programe sociale, transferuri de venit (impozite, taxe, respectiv

pensii, alocatii, îndemnizatii, burse, etc. din cadrul sistemelor de asigurari si asistenta sociala)

finantarea, producerea si furnizarea de bunuri si servicii sociale pentru populatie, conform uneidefinitii ,,de dictionar” formulată de I. Marginean în 1994.Diferentele în delimitarea politicii sociale provin din raportarea la un context politico-

economic variabil în timp dar si din asumarea unor traditii legate de cultura politica a fiecareisocietati.

Pentru exemplificare, în Marea Britanie se confera acestei politici un înteles mai restrâns si bine precizat, cu referire stricta la ,,cinci servicii fundamentale”: securitatea sociala (în sensul

3 Non-ideologică, descarcată de continuturi doctrinare, abordarea pragmatica pune accentul pe rezolvarea tehnica, punctuala, a problemelor sociale.



6

mentinerii unui minim de venit prin alocatiile de somaj si sistemul de pensii), politica în domeniulsanatatii, politica educationala, politica locuintelor sociale si serviciile de asistenta sociala. În

principiu, aceeasi semnificatie restrictiva o are politica sociala si în Statele Unite, incluzând doar sistemul pensiilor, asistenta medicala, învatamântul public, sistemul ,,welfare" (asistenta socialaîn întelesul american) si asigurarea locuintelor pentru persoanele fara venituri (Pechman, 1992).

În schimb, în Europa, ,,politica sociala" ocupa o plaja mai larga (îmbogatita în special detraditia franceza), incluzând o gama variata de initiative si programe ale statului. În afara

preocuparilor mentionate în dreptul sistemelor britanic si nord-american, apar deseori ca,,apanaje" ale politicii sociale: politica privind angajarea fortei de munca, politica transporturilor, politica privind protectia mediului (politica ecologica), politica privind promovarea culturii sichiar politica privind petrecerea timpului liber, ,,leisure policy" (politica agrementului). Fireste,

punctul comun al tuturor acestor politici nu poate fi decât existenta unor cheltuieli publiceîndreptate pe directia cresterii calitatii vietii si confortului cetatenilor, deci cu impact asupra

bunastarii colective.

Seria clarificarilor conceptuale din perimetrul politicii sociale nu poate ocoli două conceptemajore ale acestui domeniu de studiu: modelul Welfare State (statul bunăstării) şi securitateasocială.

2.2. Welfare state (Statul „bunăstării”, „asistenţial” sau ,,providenţial”)

,,Esenta statului bunastarii este garantarea guvernamentala a unor standarde minime privind venitul, alimentatia, sanatatea, educatia si locuinta, asigurate fiecarui cetatean ca drepturisociale" (Wilensky, 1975). Legat de aceasta definitie, Harold Wilensky face - 10 de ani mai târziu- urmatoarele precizari: ,,...cele mai multe din aceste garantii, adesea cuprinse sub denumirea de

securitate social ă au luat forma unei asigurari sociale contra riscurilor de baza ale vietiiindustriale: accidente la locul de munca, boli profesionale, şomaj, batrâne ţ e” (Wilensky, 1985),considerîndu-se ca standardele sociale minime mai sus-amintite nu pot fi periclitate decât în cazul

pierderii veniturilor, deci la persoanele ramase fara loc de munca.Se poate usor deduce ca cele doua notiuni sunt interdependente, practic securitatea sociala

fiind produsul politicilor aplicate în cadrul unui stat al bunastarii.În Uniunea Europeană, welfare system/state4 – statul asistenţial ori sistemul bunăstării –

presupune o economie de piaţă liber ă în care statul şi autorităţile locale intervin în domeniiconsiderate fundamentale pentru societate: 1) sprijină persoanele r ămase f ăr ă familie, cu locuinţesociale, cămine de bătrâni, sau, pe cele bolnave, cu asistenţă medicală predominant gratuită sauajutor de şomaj; 2) asigur ă educaţie gratuită pentru toţi copiii, dar şi accesul la dispensare gratuiteetc.; 3) asigur ă reintegrarea socială a celor care au executat o pedeapsă penală.5

4 Denumirea ,,Welfare State" este relativ recenta, fiind legata de perioade anilor '40, de Marea Britanie si de numeleeconomistilor J.M.Keynes şi W.H.Beveridge. Ulterior, autorii francezi au completat lista sinonimelor pentru noulsistem care se nastea: statul-providenta (l'etat-providence) sau asistential. În fine, autorii germani, mult mai reticentiîn a atribui denumiri entuziaste (în special dupa frenezia care marcase perioada de vârf a nazismului) s-au limitat la aaprecia acest model drept ,,stat social", utilizând mai putin termenul de stat al bunastarii (Wohlfahrtsstaat ). În StateleUnite domina interpretarea republicana, conceptul de Workfare conditionând beneficiile sociale de munca.5 Neoliberalii privesc cu scepticism sistemul pe care se bazează Europa socială, deşi au creat şi ei sistemeasemănătoare, la o scar ă mai redusă. Numai libertarienii nu acceptă nici o intervenţie, invocând două motive: 1) piaţaliber ă creează prosperitate; 2) WS ar încuraja lenea şi inactivitatea indivizilor, fiindcă ofer ă drepturi, f ăr ă să impună şiobligaţii. Nimeni nu pune în discuţie primul aspect, economia Europei sociale se bazează pe capitalism, iar în statelenordice, începând din 1857 (Danemarca), politica industrială a fost ultraliberală.



7

2.2.1. Apariţia şi expansiunea Welfare StateEste general acceptat ca, sub raportul cuceririlor sociale si politico-juridice ale umanitatii,

secolul XVIII a adus drepturile civile, secolul XIX pe cele politice iar secolul XX a fost marcatde dezvoltarea drepturilor sociale.

Aparitia si mai târziu consolidarea statelor europene, denumite ulterior ale bunastarii (încontinuare WS), constituie un element esential al transformarii Europei, proces început odata cuRevolutia Industriala si cu cea Franceza. În sens strict, ,,schitarea" institutionala a WS începe însa

abia în a doua jumatate a secolului al XIX-lea, ocupând propriu-zis perioada dintre formareastatelor nationale (german si italian) si primul razboi mondial.Modelarea istorica a WS are la baza trei repere fundamentale: 1. Procesul de formare a

statului modern centralizat ( ,,The Nation-State”); 2. Industrializarea; 3. democratizarea politica aEuropei (Peter Flora, 1985).

Practic, putem spune ca prin cele trei procese care definesc originea WS, acesta este unprodus al capitalismului modern vest-european. ,, Esenta WS este, contrar asteptarilor, pur liberal ă ” afirma Peter Flora, unul dintre cei mai cunoscuti specialisti germani în politica socialadin anii '70 - '80, argumentând legatura strânsa a sistemului prosperitatii nationale cu economia de

piata capitalista si cu democratia politica ,,de masa”, principii promovate de liberalismul secoluluial XIX-lea.

Solutia care se întrezarea era înlocuirea vechilor legi europene ,,ale saracilor" (vezi Robert

Malthus, David Ricardo) cu un principiu nou, strâns legat de ideea de dezvoltare generala:asigurarile sociale. Practic, sistemul securitatii sociale bazat pe asigurari domina încamecanismele de functionare ale WS european contemporan, spre deosebire de sistemul americancare ,,mizeaza" mai mult pe cresterea oportunitatilor economice si educationale ale cetatenilor sai.

Cunoscutul autor britanic Marshall se întreba, retoric, în 1950: ,,Cum este posibil? Cum poate egalitatea cetatenilor sa coexiste cu capitalismul, un sistem bazat tocmai pe inegalitateasociala de clasa?"

Explicatia pare sa fie aparitia si consolidarea WS, ca sistem garant al bunastarii colective.Deci, WS realizeaza un compromis (compatibilizare) între capitalism si democratie, care trebuieînteles astfel: muncitorii accepta legitimitatea sistemului capitalist, pentru ca acesta asigura unnivel suficient de profitabilitate si un surplus economic pe baza caruia se pot pune în aplicare

programe sociale.Capitalistii, la rândul lor, accepta necesitatea asigurarii unor venituri minimale si a

cheltuielilor pentru bunastare, pentru ca aceste beneficii sociale mentin o clasa muncitoaresanatoasa, echilibrata si multumita (Offe, 1984).

În acest mod, activitatile statului în societatea capitalista ar putea fi îndreptate simultan sprenevoia mentinerii profitabilitatii economice si spre nevoia asigurarii armoniei sociale. Interesanteste însa faptul ca, în pofida acestui compromis care salveaza coabitarea capitalismului cudemocratia, WS a fost intens criticat atât de liberalii radicali cât si marxisti, fiecare vazând înacest sistem o ,,pervertire" a modelului ideal.

Institutiile si politicile WS s-au consolidat prioritar în ţări cu grad ridicat de dezvoltareeconomico-sociala, deci exact acolo unde capitalismul a atins ,,stadiile cele mai avansate" siunde, dupa Marx, proletariatul ar fi trebuit sa rastoarne pe cale revolutionara orânduirea si sa preia

puterea din mâna burgheziei. A fost oare WS instrumentul magic prin care capitalismul a reusit sasupravietuiasca unei mari provocari a istoriei, îndepartând riscul propriei sale disparitii tocmai prin aceasta inspirata ,,mituire a clasei muncitoare"?

2.2.2. Modele conceptuale

Vorbind despre regimurile politice ale bunastarii sociale, Gř sta Esping-Andersen realiza în1991 o clasificare devenita în scurt timp ,,clasica" în studiul politicilor sociale comparate,conform careia se descriu trei viziuni majore asupra bunastarii: modelul social-democrat; modelulconservator; modelul liberal. Chiar daca aceasta clasificare s-a dovedit imperfecta si a cunoscut



8

de-a lungul anilor mai multe tentative de amendare, ea ramâne si în prezent un instrument util pentru întelegerea marilor tipologii politice si socio-culturale care fundamenteaza optiunilenationale în privinta bunastarii.

2.2.2.1. Modelul social-democrat (scandinav, nordic, e.g. Suedia, Danemarca)

Conform teoriei lui Esping-Andersen, modelul social-democrat îsi gaseste cel mai fidel

caracteristicile în legislatia si structura administrativa a securitatii sociale din Suedia, Danemarcasi Norvegia. Acest model mai este cunoscut sub denumirea de ,,scandinav" (Erikson, 1987), ,,institutional-redistributiv" (Titmuss, 1958, citati de Esping-Andersen, 1991) sau pur si simplu ,,suedez" (mass-media). În ceea ce priveste istoria proiectului social-democrat. Suedia figureazaîn mod traditional drept cap de lista pentru grupul tarilor care aplica viziunea keynesianista asupra

politicilor social-economice, fiind ,,un stat al bunastarii prin excelenta". Totusi, pentru a respectaadevarul stiintific, trebuie spus ca Suedia a corespuns modelului social-democrat de o manieramaximala doar între 1960 si 1970, criza economica ce a urmat îndepartând-o întrucâtva de laforma ,,ortodoxa'' de Welfare State si ducând la adoptarea în anii '80 a unor masuri reformiste cutenta liberala. În ultimul deceniu, Danemarca pare sa fi preluat stafeta modelului scandinavtraditional, apropiindu-se cel mai mult de idealul social-democratiei europene si asta pentru casistemul danez a fost caracterizat mai degraba de stabilitate decât de schimbare.

Pe scurt, regimul social-democrat se defineste prin nivele înalte ale cheltuielilor sociale,fiscalitate ridicata, sector public extins si o protectie sociala larga, cuprinzând multiple categoriiale populatiei. Acestor trasaturi li se adauga o birocratie masiva si un set de programe publice

printre cele mai costisitoare din lume.Revenind la modelul politic social-democrat, vom descrie acum detaliat principalele

caracteristici ale acestuia, insistând asupre dimensiunilor: juridica, fiscala, sociala si ocupationala.a) Dimensiunea juridica este orientata în sensul respectarii principiului universalismului

politicii sociale sau, altfel spus, a drepturilor sociale constitutionale, garantate tuturor cetatenilor unei tari (Marshall, 1950). Asa cum vom vedea la analiza celorlalte modele, conservatorii respingacest principiu oferind varianta sistemului participativ-contributiv (sistemul asigurarilor) iar liberalii resping si ei universalitatea beneficiilor sociale oferind solutia asistentei minimale siselective bazata pe testarea veniturilor si pe responsabilitatea individului de a munci sau de a seinstrui în schimbul ajutorului primit.

b) Dimensiunea fiscala a bunastarii social-democrate se bazeaza pe un sistem de taxare(impozitare) generala si progresiva, mai degraba decât pe contributiile angajatilor si angajatorilor la sistemul asigurarilor sociale. În consecinta, finantarea serviciilor sociale este în principiu

publica si se face de la bugetul statului sau al comunitatilor locale, având o puternica tendintaredistributiva si egalizatoare, spre deosebire de situatia asigurarilor sociale de tip german, unde

beneficiile sunt proportionale cu contributiile.c) Dimensiunea sociala se refera la portofoliul bogat al serviciilor de tip ,,welfare"

furnizate de autoritatile publice, care prin diversitatea si caracterul generos (cuprinzator) al oferteiacopera largi segmente ale populatiei, de la copii pâna la persoane vârstnice. În timp ce în alte taridezvoltate ale Europei, îngrijirea vârstnicilor sau copiilor este delegata familiei, sectorului

voluntar sau privat, în tarile scandinave sectorul public este cel care îsi asuma raspunderea pentrutoata aceasta gama de servicii specializate.d) Dimensiunea ocupationala se realizeaza printr-o politica activa în domeniul pietei

muncii si printr-o preocupare constanta a autoritatilor pentru angajarea cvasi-completa a fortei demunca.

Rezumând, vom spune ca filosofia bunastarii în Nordul Europei consta în efortul sistematicde a include integral cât mai multe persoane si grupuri în fluxul social normal si de a abolisaracia, chiar cu pretul unei relative egalizari a veniturilor prin redistributie.

În categoria determinantilor istorici si socio-culturali trebuie precizate valorile pe care estecladita societatea scandinava, pe lista carora egalitatea ocupa detasat primul loc. ,, ... Valorile



9

nordice implica asumptia ca egalitatea este o situatie absolut corecta si justificata, un deziderat politic sau chiar un imperativ. Ea prevaleaza, chiar atunci când întra in conflict cu alte valori" (Esping-Andersen, 1993).

2.2.2.2. Modelul conservator (conservator-corporatist, continental, german -bismarckian, crestin-democrat, Germania si Franta)

Vorbind despre politica sociala germana, nu se poate începe decât printr-o fireasca referirela primele programe de asigurari initiate de stat, în timpul administratiei cancelarului Bismarck (1883). Sistemul national al asigurarilor sociale, fondat în Germania sfârsitului de secol XIX,avea sa domine autoritar politica sociala practicata în Europa de-a lungul secolului nostru,reprezentând si astazi una din optiunile majore în privinta bunastarii sociale la nivelulcontinentului6.

Acest model se detaseaza de celelalte modele prin accentul categoric pus pe mecanismul

asigurarilor sociale.

Fiind finantat în principal din contributiile angajatilor si angajatorilor la fondurile deasigurari, modelul german al bunastarii are în consecinta o baza ocupationala, este direct

participativ si aduce beneficii sociale diferentiate (proportionale cu contributiile), spre deosebirede modelul social-democrat universal si egalitarist practicat în tarile scandinave. Pe lânga

distinctia clara care se face între beneficiile rezultate din dimensiunea contributiva (foarteapreciata în Germania) si ajutoarele provenite din asistenta sociala non-contributiva (prost vazutade majoritatea populatiei), trebuie adaugat si principiul subsidiaritatii, unul din punctele cheie ale

politicilor germane.Având în vedere filosofia sistemului securitatii sociale din Germania, enuntata anterior, se

poate deduce ca ,,primul obiectiv al politicii sociale germane este mentinerea statusului sau -exprimat într-o maniera pozitiva - protectia veniturilor, mai degraba decât reducerea sau

prevenirea saraciei - ca în regimurile liberale - sau redistributia, ca în regimurile social-democrate" (Spicker, 1993). Astfel, prevederile programelor de bunastare sunt îndreptate cu

prioritate pe directia conservarii statusului social avut în timpul vietii active si al mentinerii beneficiilor la un nivel cât mai apropiat de veniturile din munca, rezultând o reflectare fidela siconstanta a diferentierilor (ierarhizarilor) socio-profesionale.

Idealul bunastarii corporatiste în viziunea catolicismului social a fost cel mai bine exprimatde ideea parteneriatului social guvern-patronat-sindicate, aceasta cooperare tripartitareprezentând ,,cheia de bolta" a strategiei socio-economice germane la nivel macroeconomic7.

Principiul subsidiaritatii este al doilea reper major al modelului german care decurge dindoctrina sociala a catolicismului si care a ajuns sa fie impus nu numai în Constitutia Germaniei cisi în Tratatele Uniunii Europene, fiind ridicat la rangul de politica oficiala comunitara. Conformacestiu principiu de guvernamânt, ,,unitatile sociale mai largi nu pot asuma responsabilitatiledecizionale ce revin unitatilor mai mici, subordonate, decât în situatia exceptionala în careunitatile sociale mici sunt incapabile sa raspunda propriilor necesitati" (Brauns si Kramer,1989)8.

6 Acest tipar al bunastarii sociale are o identitate bine conturata ( ,,The German Middle Way" ) facându-se remarcat printr-o continuitate impresionanta, stabilitate si coerenta istorica, rezistenta la presiuni economice si politice,eficienta sociala si profitabilitate financiara pe termen lung. Acest sistem a rezistat cu modificari minime (de ordintehnic, nu principial) unor socuri istorice si unor perioade de mari transformari politice (Republica de la Weimar,national-socialismul si dezastrul din timpul razboiului, reconstructuia sub influenta planului american Marshall,unificarea din 1990).7 Desi Germania este divizata din punct de vedere confesional între catolici si protestanti, putem afirma ca în privinta politicii bunastarii dominanta este doctrina sociala a Bisericii Catolice, având ca vehicule politice traditionaleUniunea Crestin-Democrata (CDU) si corespondentul sau bavarez, Uniunea Crestin-Sociala (CSU).8 Inclusiv Suveranul Pontif a subliniat în repetate rânduri în anii '80 si '90 ca interferenta exesiva a statului priveazafamilia si comunitatile locale de functiile lor ,,naturale", reiterând principiul subsidiaritatii ca pe un raspunsconsiderat optim, atât la abuzurile regimurilor totalitare cât si la reactia contrarie, de sustragere cvasi-totala a statului



10

Modelul conservator de politica sociala este în fapt un model continental, fiind întâlnit (cuinevitabile variatii de nuanta) în numeroase tari europene din jurul Germaniei: Austria, Franta,Italia, Belgia, Olanda si mai nou în tarile Europei Centrale: Cehia, Polonia, Ungaria, Slovacia,Croatia, Slovenia. Discursul de tip crestin-democrat asupra bunastarii, în acord cu doctrina socialaa Bisericii Catolice, respinge în principiu atât capitalismul de tip ,,laissez-faire" cât si marxismul,

punând în schimb accentul pe valorile educatiei si ale moralitatii si pe conceptul EconomieiSociale de Piata, lansat de CDU la sfârsitul anilor '40.

Dimensiunile cele mai importante ale politicii sociale germane:I) Securitatea sociala. Dupa 1945, s-a constatat că singurul proiect viabil pentru GermaniaFederala a ramas cel bismarckian, fundamentat pe principiul asigurarilor sociale finantate dincontributii si pe principiul subsidiaritatii. Contributiile erau dependente de venituri, asa cumdeveneau - în consecinta - si beneficiile sociale iar statului i s-a conferit un rol minim înadministrarea fondurilor de asigurari. Practic, pastrarea mai multor fonduri de asigurari(administrate separat) - care furnizau beneficii proportionale cu performantele economiceindividuale din timpul vietii active - a ramas punctul forte al politicii de bunastare din Germania.Acoperirea riscurilor prin scheme de asigurari specializate a parcurs urmatoarele etape: a)asigurari de boala, din 1883; b) asigurari de accidente, din 1884; c) asigurari de batrânete (pensii), din 1889; d) asigurari de somaj, din 1920; e) asigurari obligatorii de îngrijire pe termenlung, din 1995.

Servicii sociale individuale si îngrijirea pe termen lung. În 1995 a fost introdusa prin lege ,,asigurarea de îngrijire pe termen lung" . Acesta noua schema de asigurari este destinata safurnizeze servicii de îngrijire personala (la domiciliu sau în resedinte specializate) persoanelor vârstnice lipsite de suport familial.

II) Serviciile de asistenta medicala. În Germania nu exista un sistem national de ocrotire asanatatii, finantat de stat din impozite -asa cum este NHS în Marea Britanie- iar serviciilemedicale sunt furnizate exclusiv pe baza principiului asigurarilor sociale. Fondurile carefinanteaza actul medical curent sunt alimentate în principal din contributiile angajatilor siangajatorilor dar si din veniturile proprii ale acestor fonduri, care prezinta întotdeauna ocomponenta investitionala cu minim de risc. Peste 90% din cetatenii germani beneficiaza în

prezent de asigurari sociale de sanatate, functionând însa în paralel si programe de asigurarimedicale private, pentru persoane cu venituri înalte.

Piata muncii în Germania reflectă tiparele socio-culturale, economice si politice ale uneinatiuni în privinta ocuparii locurilor de munca. Sistemul conservator al bunastarii, având oputernica propensiune spre familie, spre clasa mijlocie si spre valorile traditionale alesocietatii germane, dezavantajeaza indirect ,,minoritatile etnice, tinerii si femeile" (Mihut siLauritzen, 1999) în special printr-o anumita rigiditate pe piata muncii. Este de prevazut înconsecinta ca una din preocuparile programelor de bunastare din aceasta tara sa fie activarea si

flexibilizarea politicilor în domeniul ocuparii fortei de munca. În ceea ce priveste configuratiastructurala si dominatia pe piata muncii, principalul indicator luat în discutie pare astăzi a fi „prezenta activa a femeilor" .

2.2.2.3. Modelul liberal (SUA, Marea Britanie)

În clasificarea lui Esping-Andersen din 1991, ,,regimul liberal al bunastarii" este centrat în jurul Statelor Unite (la care se poate adauga Marea Britanie, Canada, Australia, Hong-Kong sau Noua Zeelanda). Exista însa teorii si autori care considera Marea Britanie drept ,,model mixt al bunastarii" 9.

promovata de curentul Noii Drepte în anii '80. Societatea si ordinea subsidiara ar corespunde asadar situatiei în caredeciziile sunt adoptate cât mai jos posibil, cât mai aproape de nivelul cetateanului.9 Cât priveste notiunea de ,,liberalism" , facem precizarea ca termenul este utilizat aici în întelesul european(continental), deci al unei politici de dreapta care promoveaza sectorul privat, piata libera si responsabilitateaindividuala, corespunzând ,,republicanismului" american si ,,conservatorismului" britanic, în timp ce conotatia



11

În Marea Britanie, beneficiul social în cazul somajului, rebotezat ,,Alocatia pentrucautarea unui loc de munca" (JSA - Jobseeker's Allowance) a fost diminuat, tocmai pentru amotiva somerii sa caute si sa accepte locurile de munca, indiferent de nivelul salarizarii, încontextul în care salariul minim fusese desfiintat.

Sistemul Creditului Familial a fost introdus în 1992, în cazul familiilor cu copiidependenti, ca o oportunitate pentru depasirea eventualelor dificultati financiare temporare.

Dintre politicile sociale sectoriale, singura care nu corespunde modelului liberal este

politica în domeniul sanatatii. Serviciile de asistenta medicala sunt furnizate în cadrul renumituluiNHS (National Health Service), fondat de laburisti în 1948, care reprezinta si astazi un punct dereferinta si de unicitate pentru bunastarea britanica. Spre deosebire de sistemele sanitare dinmajoritatea tarilor europene si din Statele Unite, cel din Regatul Unit nu este organizat pe bazaasigurarilor sociale si a contributiilor, ci este finantat de stat din impozitarile generale (ca înmodelul social-democrat), garantând accesul universal si gratuit al populatiei. Fireste, pe lângasistemul public NHS s-a dezvoltat un excelent sistem medical privat, foarte competitiv dar înacelasi timp unul dintre cele mai scumpe din lume. Ne vom referi în continuare doar la NHS, ca

parte a politicii de bunastare a guvernului britanic.Politica locuintelor sociale a suferit de asemenea transformari importante dupa instalarea

guvernului conservator. Conceputa de laburisti ca un domeniu de activitate finantat exclusiv dinsurse publice (bugetele consiliilor locale), housing policy a intrat în atentia cabinetului Thatcher

înca din 1980. De fapt, conservatorii si-au facut din politica locuintelor un adevarat ,,port drapel" al reformelor derulate sub doctrina Noii Drepte.

,,Dreptul chiriasilor de a cumpara" , în conditii speciale, locuintele sociale asupra caroradetineau contracte de închiriere, pe lânga faptul ca a însemnat privatizarea întregului domeniu deactivitate si acumularea unor resurse substantiale la dispozitia consiliilor locale, a adus un numar mare de voturi conservatorilor, dovedindu-se si un succes electoral.

Politica educationala a Noii Drepte a însemnat o liberalizare a competitiei între scoli, promovarea educatiei în sistem privat si introducerea selectiei elevilor în functie de statutul scolii.Programul si masurile noii politici a învatamântului britanic au fost cuprinse în ,,Actul Reformei

termenului ,,liberalism" în tarile de limba engleza este în prezent mai degraba a unei politici de stânga, cu accente progresiste, egalitariste si umaniste, corespunzând social-democratiei europene. A doua precizare importanta legatade terminologie este necesara pentru a clarifica si utilizarea ,,neo-liberalismului" tot într-o acceptiune de dreapta, non-keynesiana. Este stiut faptul ca pâna în anii '60 au existat proiectii de identificare doctrinara a keynesianismului culiberalismul social si cu neo-liberalismul. Ulterior s-a revenit iar neo-liberalismul este înteles tocmai ca o replicaviguroasa la principiile economiei politice, ale planificarii, redistributiei si interventiei de orice fel a statului îneconomie si implicit ca o revenire la principiile liberalismului clasic promovat într-un discurs modern si actualizat de Noua Dreapta. Aceste precizari terminologice sunt întotdeauna necesare atunci când se ia în discutie modelul liberaleuropean în comparatie cu cel anglo-american, în dorinta de a risipi o posibila confuzie. În cazul particular al MariiBritanii, situatia este si mai complicata, având în vedere ca atât lordul William Henry Beveridge cât si economistulJ.M.Keynes - fondatorii ideologiei statului bunastarii în Europa postbelica, model pe care astazi îl consideram înanalize drept tipic ,,social-democrat" - erau membri ai Partidului Liberal englez.

Referindu-se la acest paradox, ca liberalismul sa nu mai însemne libertati si responsabilitati individuale, piata siconcurenta libera, capitalism si prosperitate prin initiativa particulara chiar ,,la el acasa" (în tarile de limba engleza),adica acolo unde s-a nascut si unde are cea mai adânca traditie, Milton Friedman afirma ,, .... din cauza degenerariitermenului de liberalism, ideile ce s-au format în trecut sub aceasta denumire sunt, în prezent, etichetate drept conservatoare [ ... ], astfel încât liberalismul a capatat în Statele Unite un înteles cu totul diferit de cel pe care îl avea în secolul XIX sau îl are astazi pe o mare parte a continentului european [ ... ]. Liberalul secolului XIX priveaextinderea libertatii ca pe cea mai eficienta cale pentru promovarea bunastarii si egalitatii; liberalul secolului XX

priveste bunastarea si egalitatea fie ca premise, fie ca alternative ale libertatii. În numele bunastarii si al egalitatii,liberalismul secolului XX a ajuns sa favorizeze o reînviere a acelor politici de interventie si de paternalism ale

statului, împotriva carora lupta liberalismul clasic" (Friedman, 1995).Deci, pentru a încheia acest cadru introductiv, convenim ca sensul ,,liberalismului" (acelasi cu al neo-

liberalismului) în cercetarea de fata este cel anti-keynesian, schitat de Hayek si Friedman si promovat în anii '80 deguvernarea conservatoare Thatcher si de administratia republicana Reagan. Acest model este bazat pe statul minimal,selectivitate sociala si exigente economice, pe stimularea performantelor individuale si acceptarea diferentelor rezultate în urma liberei concurente de pe piata.



12

Educationale" din 1988. Se acorda scolilor o mult mai pregnanta libertate în procesul de selectie aelevilor si profesorilor, autonomie financiara si dreptul de a concura pe piata resurselor pentrufinantari extra-bugetare. La un interval de 5 ani fiecarei scoli îi venea rândul sa fie auditata de ocomisie independenta de experti iar rezultatele evaluarii erau publicate în cataloage speciale,

puse la dispozitia parintilor. Scolile care pierdeau numeric elevi, datorita deprecierii lor încataloagele publice de audit, pierdeau în consecinta si o parte din finantarea de la buget, find înacest fel sanctionate de Ministerul Educatiei, iar cele care erau bine cotate si solicitate obtineau

finantari suplimentare.În fine, serviciile sociale personale (al 5-lea ,,pilon" al politicii sociale britanice) acopera în practica o diversitate de activitati suportive, care confera sprijin social copiilor, vârstnicilor, persoanelor cu deficiente fizice sau psihice, etc. Acestea sunt, în fapt, servicii specializate deasistenta sociala bazate pe principiul ,,community care" . Doctrina liberala a Noii Drepte a introdus

piata si dimensiunea privata a serviciilor inclusiv în acest domeniu, reglând finantarile pe bazamecanismelor de licitatie a programelor , la care puteau participa atât agentiile publice locale(specializate), cât si firme private sau ONG-uri de profil. În plus, guvernul a introdus o serie demasuri reformiste în stil neo-conservator, punând accentul pe îngrijirea asumata de propria

familie, în acest caz acordându-se unele stimulente financiare (Pinck, 1997).Politica sociala a Marii Britanii respecta în linii mari tiparele modelului liberal. Ea raspunde

de altfel unei culturi politice liberale (sau ,,liberal-conservatoare" , pentru a folosi un termen

hibrid evocat si de Milton Friedman) al carei epicentru este plasat fara îndoiala în Statele Unite.Timp de 18 ani, guvernarile conservatoare Thatcher (1979-1990) si apoi Major (1990-1997)

au actionat pe linia flexibilizarii, eficientizarii manageriale, privatizarii (contractarii)serviciilor sociale, a ,,marketizarii" bunastarii publice si selectivitatii în acordareabeneficiilor sociale, bazata pe testarea veniturilor.

2.2.3. O perspectivă asupra politicii socio-economice a statului bunăstării în UE

Noul model socio-economic ar trebui să raspunda urmatoarelor solicitari majore:flexibilizare, debirocratizare si descentralizare administrativa, dereglementare, relansareinvestitionala prin reducerea fiscalitatii, eficientizarea managementului, asumarea noilortehnologii, privatizarea unor companii, societati si chiar a unor servicii publice.

Din punct de vedere politic, neo-liberalismul s-a impus treptat ca doctrina de referinta pentru procesul constructiei europene si chiar acolo unde guverneaza social-democratii sausocialistii, s-a adoptat o politica economica mult mai liberala decât în trecut.

Un fenomen important si benefic s-a petrecut la nivelul conceptiei generale asupra roluluistatului si al societatii civile, al relatiilor formale si informale dintre acestea. Fenomenul pare safie una dintre consecintele ,,americanizarii" Europei. Practic, în toate tarile Europei occidentale

puterea si functiile explicite sau implicite ale statului sunt în declin. Asistam la transferulcentrului de greutate al bunastarii colective spre comunitatile locale, din ce în ce mai puternice simai influente. Fenomenul, denumit revolutia comunitatilor (Catalin Zamfir, 1995) se încadreazaîn procesul mai larg de emancipare a comunitatilor locale si al deplasarii accentelor dinspre stat

spre societatea civila. În termenii bunastarii, aceasta mutatie este cuprinsa în sintagma: ,,FromWelfare State to a Welfare Society” (Gosta Esping-Andersen, 1996).

Fireste, în tot acest proces de restructurare a WS din ultimii ani trebuie sa tinem cont si decontextul politic international si în mod particular de schimbarile majore survenite în relatia dintreVestul si Estul Europei dupa încheierea Razboiului Rece. Nu mai este astazi un secret pentrunimeni faptul ca programele de bunastare aplicate în tarile occidentale si însusi conceptul desecuritate sociala au avut, printre altele, rolul de a tine cetatenii acestor tari cât mai departe de,,cântecele de sirena" ale comunismului sovietic.



13

Dupa 1989 - caderea Cortinei de Fier – s-a încercat deplasarea accentului spre un efort maimare de integrare a Estului. În multe privinte, tarile din Europa centrala si rasariteana au începutsa priveasca spre Vest si sa copieze modelul occidental de organizare politico-economica.

Si în ceea ce priveste politica sociala, tendinta generala a fost de a se ,,importa" cât mairepede modelul statului bunastarii si al securitatii sociale. Dorinta muncitorilor din Est a fost de a

beneficia înca din primii ani de aceleasi avantaje ca si colegii lor de breasla din tarile occidentale,desi era evident pentru toata lumea ca economia estica depasita din punct de vedere tehnologic nu

putea fi competitiva la nivel mondial în conditiile liberei concurente. Au urmat, firesc, frustarile siseria de proteste sociale vehemente (stimulate si de nostalgia ,,gratuitatilor" comunismului), careau facut ca mersul reformei economice sa fie greoi si nu de putine ori întrerupt de sincopedureroase.

În ansamblu, vointa politica a Estului s-a manifestat pe directia restructurarii sistemului (înunele tari mai repede si mai ferm, în altele mai încet si mai ezitant) încât pâna la urma corpulsocial al acestor societati a parcurs un proces complex de maturizare si asumare a necesitatiimodernizarii generale. Chiar daca legislatia sociala a început sa reproduca în linii mari tiparelestatului-bunastarii din Europa occidentala, aceste reglementari nu vor avea consistenta reala decâtatunci când economia Estului va produce suficiente resurse pentru alimentarea programelor sociale.

Criza actuală a statului bunăstării a suscitat dezbateri aprinse şi critici argumentate.S-a observat că statele asistenţiale se bazează pe un nivel ridicat de dezvoltare.

Sustenabilitatea financiar ă este dată de capacitatea statului de colectare a taxelor care, la rândul ei,este strâns legată de nivelul de dezvoltare economică.

Când se discută despre asistenţa socială în termeni ideologici, cel mai adesea se vorbeştedespre politici de stânga, definite prin generozitatea beneficiilor sociale, şi politici de dreapta care

presupun cheltuieli sociale reduse. În Europa însă lucrurile sunt mult mai nuanţate şi varietateamodelelor este mare. Diferenţierea stânga-dreapta exclusiv prin prisma volumului alocărilor financiare simplifică nepermis de mult discuţia publică, existând state precum Germania siAustria cu cheltuieli sociale ridicate şi politici de centru-dreapta.

Comparativ cu Statele Unite sau alte zone ale lumii, statele europene sunt considerate multmai generoase în politica lor socială, vorbindu-se chiar de un model social european specific.Acestea sunt însă uneori considerate simple metafore: un model unitar la nivel european nu există.Chiar statele cu un nivel similar de cheltuieli pentru asistenţă socială difer ă între ele. Principalulclivaj este dat nu atât de nivelul finanţării, cât de calitatea guvernării. Există state asistenţiale cucheltuieli sociale mari care n-au avut probleme majore în perioada de criză (Germania, ţărilescandinave) pentru că au fost bine guvernate; pe de altă parte există state asistenţiale prostguvernate care sunt pe cale să se năruie (Italia, Spania, Grecia).

S-a considerat că criza actuală a f ăcut ca multe domenii ale vieţii sociale - cum ar fieducaţia, sănătatea, pensiile, protecţia socială, să ajungă aproape în pragul falimentului, captiveîncă în mrejele statului bunăstării, care şi-a epuizat şi şarmul, odată cu resursele. Tocmai de aceeacriza ofer ă oportunităţi pentru reforma profundă a sistemului etatist. Însă, adevărata reformă înseamnă ca statul să-şi ia mâinile de pe toate domeniile în care piaţa liber ă şi concurenţa pot reda

satisfacţia şi demnitatea oamenilor. Din păcate, românii învaţă de la televizor că pentru „stradă,şcoală şi spital”, singur statul este instanţa supremă.În privinţa pensiilor, peste tot în lume sistemul public de pensii se confruntă cu mari

probleme, căci solidaritatea for ţată între generaţii tr ăieşte riscul imploziei. Însă adevărata soluţienu este în interiorul sistemului, în ideea de a lua de la salaria ţi şi a da pensionarilor 10, ci în

10 Piaţa liber ă tinde să dea fiecăruia ceea ce el creează. Sintagma „după faptă şi r ăsplată” este cea care ghidează acţiunile umane pe piaţă. De aceea, s-a considerat, capitalismul nu poate pica testul etic în dauna celebrei politicisocialiste - „de la fiecare după posibilităţi, tuturor după nevoi”.



14

dezvoltarea sănătoasă a pensiilor private, conform principiului capitalist al economisirii şiresponsabilităţii individuale.

Dincolo de abordările la nivel de principiu, s-a mai observat că statul bunăstării a fost profund afectat şi de procesul „globalizarii” (definit ca o crestere a internationalizarii firmelor,crearea şi dezvoltarea corporatiillor multinationale, integrarea si internationalizarea pietelor financiare mondiale).

S-a exemplificat cum globalizarea a afectat modelul etalon al statului bunăstării – modelul

social-democrat suedez. Astfel, transnaţionalizarea firmelor suedeze a dus la investitii masive inafara granitelor Suediei, iar firmele suedeze au angajat tot mai mult personal ne-suedez, ceea ce adus la cresterea somajului in interior. Mai mult decat atat, in conditiile internationalizarii pietelor,Suedia s-a confruntat in 1990 si cu prima criza monetara importanta din istorie. Astfeltransnationalizarea a contribuit si mai mult la slabirea sindicatelor in interiorul tarii, rezultand oerodarea continua a bazei de suport tradionale a social-democratiei. Trans-nationalizarea aactionat si impotriva scopului „modelului suedez” de „angajare totala a fortei de munca”.Miscarea slujbelor si a investitiilor in arena internationala, in afara Suediei, nu a reprezentataltceva decat slujbe pierdute in cadrul economiei interne.

Mai recent, criza financiara a lasat si ea rani adanci in corpul statului bunastarii, asa cum ilvazuse social-democratia suedeza. Actiunile guvernului sunt acum sub supravegherea pieteiglobale de capital. Deciziile in domeniul politicilor economice trebuie sa tina cont de reactiile

pietelor. Asa cum a demonstrat si criza financiara suedeza, actorii financiari de pe piata globalasunt forte potential distructive si letale pentru un regim social-democrat.

2.3. Securitatea socială

2.3.1. O perspectivă diacronică (evoluţii conceptuale)

De-a lungul timpului au existat numeroase încercări de a defini conceptul de securitatesocială. În unele ţări, acesta este definit în legislaţie, în alte state însă doctrina este cea chemată să clarifice conceptul.

Definiţiile tradiţionale ale securităţii sociale încep cu enumerarea riscurilor sociale şicontinuă cu descrierea programelor şi schemelor acoperite. Încercările ulterioare de a definiconceptul nu se mai concentrează, însă, pe lista riscurilor care ar trebui acoperite, ci încearcă să stabilească faptul că securitatea socială reprezintă un set de instrumente politice care să r ăspundă unui scop anume.

Perspectiva diacronică asupra ideii de securitate socială relevă faptul că se pot distinge patru mari etape ale constructiei (institutionalizarii) sistemului de securitate sociala: 1. Fazaexperimentala (1870-1920); 2. Faza consolidarii (1920-1945); 3. Faza expansiunii (1945-1975);4. Criza si reforma sistemului social (dupa 1975, continuând pâna în prezent).

Înainte de revoluţia industrială, protecţia socială se realiza prin intermediul asistenţei şiactelor de caritate ale bisericii11. În Anglia, conflictul dintre regalitate şi biserică a determinatstatul să-şi asume acest rol caritabil în 1601, prin legea săr ăciei, care asigura asistenţă bolnavilor

şi infirmilor.În a doua jumătate a secolului al XIX-lea au apărut asigur ările sociale muncitoreşti – sistemde ajutorare a lucr ătorilor săraci - având la bază principiul reciprocităţii. Pentru început, sistemulasigur ărilor sociale s-a bazat pe o iniţiativă privată, dar, treptat, statul a decretat obligativitateaacestuia12. Sistemul s-a dezvoltat treptat, trecându-se de la asigurarea anumitor categorii de

11 Jacques Fierens: “Droit et pauvrete: droits de l’homme, securite sociale, aide sociale”, Bruxelles, Bruylant, 1992.În Anglia, conflictul dintre regalitate şi biserică a determinat statul să-şi asume acest rol caritabil în 1601, prin legeasăr ăciei, care asigura asistenţă bolnavilor şi infirmilor.12 M. A. Lupu: “Planuri de securitate socială”, Bucureşti, Independenţa Economică, 1945



15

lucr ători pentru anumite riscuri, la un număr din ce în ce mai mare de persoane şi de riscuriacoperite.

Termenul de securitate socială a fost utilizat, pentru prima dată, în SUA, ca titlu al uneilegi votate de Congres (Social Security Act din 14 august 1935). Opera lui Roosevelt13, legeaamericană privind securitatea socială din 1935 era un efort „de a înfrunta în bloc problema nevoiiîn societate şi de a-i găsi un ansamblu de soluţii coordonate”14. Legea era rezultatul unuiansamblu de măsuri destinate să scoată SUA din recesiunea ce începuse în 1929. În acest act

normativ termenul de securitate socială se refer ă, în special, la sistemele de menţinere aveniturilor (referitoare la bătrâneţe, deces, accidente de muncă, şomaj), sănătate publică, asistenţă socială şi compensări sociale (pentru veterani sau alte victime ale unor măsuri guvernamentale cuefecte negative).

În Europa, în anii de după 1929 şi până după al doilea r ăzboi mondial, autori precum JohnMaynard Keynes şi William Henry Beveridge combină raţionamentele economice şi sociale

pentru a justifica o extindere a funcţiilor statului văzut ca welfare state - statului bunăstăriisociale. Aceşti autori pledează în favoarea politicilor guvernamentale intervenţioniste (alocare,stabilizare şi redistribuire), prin care guvernul ar folosi măsuri fiscale şi monetare în scopultemper ării efectelor adverse economice şi sociale ale recesiunilor economice.

Un moment de referinţă este anul 1942 când a fost prezentat Raportul Beveridge asupra politicii sociale britanice privind asigur ările sociale şi serviciile înrudite15. Prin acest raport se

susţinea lupta activă contra să r ă ciei, obiectivul general fiind instituirea unei asigur ări sistematicea mijloacelor de existenţă. Obiective specifice, concrete, erau: generalizarea ariei personale deacoperire a sistemului asigur ărilor sociale şi solidaritatea între membrii comunităţii înredistribuirea venitului naţional; extinderea riscurilor acoperite şi finanţarea sistemului nu doar din cotizaţii, ci şi din impozite. Autorul raportului insista, de asemenea, asupra aspectului de

prevenire a riscului. Cât priveşte definiţia securităţii sociale, raportul precizează: „Prin securitatesocială se înţelege garantarea unui venit determinat .” Rezultatul a fost, pe de o parte, dezvoltareaunui serviciu public funcţional în beneficiul întregii colectivităţi şi, pe de altă parte, repartizareade către autorităţi a venitului naţional.

În anii ’60 devenise clar că, după al doilea r ăzboi mondial, se dezvoltaser ă două tipuri desisteme de securitate socială. Pe de o parte, abordarea Beveridge, în care sistemul de securitate

social ă a fost elaborat ca r ă spuns la tradi ţ ionala lege a să r ă ciei. Chiar dacă sistemul se baza pescheme de tipul asigur ărilor sociale, accentul se punea pe protec ţ ia venitului minim pentruîntreaga popula ţ ie. Pe de altă parte, abordarea Bismarck se referea la sistemele de securitate

social ă bazate pe ajutorul reciproc şi asigur ă ri sociale diferen ţ iate pe categorii de popula ţ ie.Accentul se punea pe definirea clar ă a categoriilor de popula ţ ie, pentru care se elaborau schemede prestaţii corespunză tor câ ştigurilor salariale.16

13 Franklin Delano Roosevelt (n. 30 ianuarie 1882 - d. 12 aprilie 1945 ), a fost cel de-al treizeci şi doilea preşedinte alStatelor Unite ale Americii (1933 - 1945). Şi-a început cariera politică odată cu alegerea sa în senatul din New York ca democrat în anul 1910. Apoi a ocupat funcţia de guvernator al New York-ului între anii 1929 - 1933. Roosevelt şi-a realizat reputaţia ca un reformator progresiv, în tradiţia lui Theodore Roosevelt, vărul său, care a fost al 26-lea preşedinte al S.U.A. Prin decizia luată în decembrie 1941, de intrare în r ăzboi a americanilor împotriva for ţelor Axei,Roosevelt a contribuit decisiv la înfrângerea Germaniei lui Hitler. Politica externă promovată de el şi îndreptată cătrecooperare a pus bazele constituirii Organizaţiei Naţiunilor Unite la 26 iunie 1945.14 J. J. Dupeyroux: „Droit de la securite sociale” , în Jacques Fierens, op. cit.; Prof. Eichenhofer: “InternationalDimensions of Social Security Law”, Erasmus Teaching Material, Jena, 1989.15 William Beverage, “Report on Social Insurance and Aliens Services”, 1942. Raportul a fost baza politicii postbelice de securitate socială în Marea Britanie; a stat la baza importanţei reforme a sistemului britanic de sănătateşi servicii speciale din 1948.16 Jos Berghman: „ Basic concepts on social security in Europe”, Institute for Social Right of the KatholiekeUniversiteit Leuven, European Master in Social Security 2002-2003. Administratia Bismarck lanseaza în Germaniaanului 1883 primul program social concret mentionat în literatura de specialitate: asigurarile de boala si accident.Acest program fusese precedat de alte câteva masuri izolate si, chiar daca avea acoperire limitata si un caracter restrictiv de accedere la beneficii, constituie totusi prima încercare de institutionalizare a unui sistem de



16

În timp s-a impus ca fiind de referinţă modelul social-democrat care se axează pefurnizarea de servicii colective. Suedia a dezvoltat un sistem unic, combinând o politică activă deocupare a for ţei de muncă prin negocieri colective centralizate şi cu servicii publice universale17.Acesta este modelul social-democrat prin excelenţă, cu numeroase posturi, cu egalitatea salariilor şi promovarea egalităţii prin intermediul politicilor sociale. Pentru dezvoltarea pieţei for ţelor demuncă au fost antrenate cheltuieli foarte mari. Acest model este redistributiv la nivelul activităţii,cu un procent important de feminizare a locurilor de muncă, dar şi cu un procent de impozitare

foarte ridicat.În Raportul OIM „În secolul al 21-lea: Dezvoltarea securit ăţ ii sociale” se descriesecuritatea socială ca r ă spuns la nevoia acut ă de siguran ţă în cel mai larg în ţ eles al acesteia, maidegrabă decât ca un conglomerat de mecanisme de garantare a acestei siguranţe, în timp ce alţiautori optează pentru un obiectiv determinat: „asigurarea securităţii”.

Mai recent, autori ca Sinfield sau Berghman abordează într-o manier ă mult mai largă conceptul de securitate socială, definindu-l ca „ protec ţ ie total ă contra pierderii resurselor şi

pierderilor umane”. Se poate înţelege că este vorba despre acoperirea totală a unor riscuri; ori securitatea social ă nu ia în considerare doar riscuri sau pierderi, ci şi spijinul acordat în cazul

unor evenimente care, de şi fericite, conduc la diminuarea veniturilor lucr ătorului, putând

coborî sub un anumit nivel de via ţă garantat .O definiţie destul de cuprinzătoare a fost formulată de Danny Pieters care considera

securitatea socială drept „corpul aranjamentelor vizând solidaritatea cu persoana care seconfrunt ă cu o lipsă de venituri sau cu costuri speciale.”

Securitatea socială a fost definită de către Biroul Internaţional al Muncii (1995) ca protec ţ ia pe care societatea o acord ă membrilor să i printr-un ansamblu de dispozi ţ ii publice contramizeriei economice şi sociale care îi amenin ţă în caz de pierdere sau reducere important ă a

,,despagubiri" pentru muncitorii industriali. Tocmai din acest motiv, programul german lansat de Bismarck are în primul rând o valoare simbolica.17 În modelul nordic, ideea de solidaritate are o natur ă impersonală, iar WS se bazează pe asistenţii sociali angajaţi de primării sau ministere. Aceştia decid, pe baza unor legi speciale, dacă unui cetăţean i se acordă sau nu un anumitdrept (de exemplu, o anumită sumă de bani sau o locuinţă socială). Aşa se alcătuieşte, mai cu seamă în statelenordice, o relaţie particular ă între indivizi şi stat, de solidaritate şi încredere reciprocă. S-ar putea pune întrebarea:este un individ liber dacă o altă persoană (un asistent social) decide în locul lui? (de exemplu, să urmeze o altă pregătire, să lucreze într-un alt domeniu). Dar cît de liber ă va fi aceeaşi persoană, dacă familia sau patronul decide pentru el? Cînd e concediat la 6 luni după angajare şi în locul lui e luat altcineva pentru a plăti mai puţine taxe la stat.

Cele mai dezvoltate WS sunt în Scandinavia unde să nu-ţi plăteşti datoriile este inimaginabil, fiindcă asta ar însemna pentru nordici „să-ţi furi singur căciula“. Sistemele variază mult de la stat la stat şi se bazează pe concepţii politice diferite. Pe scurt, există welfare state al ţărilor scandinave, bazat pe ideea de egalitate, unul francez, bazat peideea de solidaritate şi riscuri asumate în comun, şi altul al Germaniei, acolo unde Bismarck, un politician de dreapta,l-a fondat pe baze creştine (d.p.d.v structural, pe temei corporatist). Începutul organizării incipiente datează din 1803,cînd legea săracilor a fost adoptată în Danemarca. Actul normativ prevedea o instituţie, sub autoritatea regală, care„să asigure celor săraci mîncare, haine, un loc încălzit şi grijă pentru bolnavi“. În fiecare parohie, se organizaucomitetele pentru săraci, formate din pastorul protestant, care era şi preşedintele comitetului, la care se adăugau doimari proprietari, aleşi din aristocraţia rurală. Nimeni nu putea refuza să fie ales în comitet, participarea fiind o prestaţie obligatorie în faţa regelui. Totuşi, sistemul funcţiona greu, Danemarca era o ţar ă predominant rurală şisăracă, iar Hans Christian Andersen nu a scris Fetiţa cu chibrituri fiindcă era comunist, ci pentru că era impresionatde mizeria socială a compatrioţilor. În 1849, după „revoluţia paşnică“ de la Copenhaga, comitetele pentru săraci auintrat în sfera de acţiune a noilor „districte locale“, adică a primăriilor. Interesant de precizat că cei care beneficiau deaceastă lege nu aveau drept de vot şi nici dreptul de a se căsători. Discriminarea avea raţiuni evidente, fapt care i-af ăcut pe unii istorici danezi să considere că legea în cauză urmărea mai mult împiedicarea cer şitului, decît grija faţă de cei săraci. Apariţia, în anul 1870, a Partidului Social Democrat a însemnat al doilea pas enorm în construcţiastatului bunăstării sociale, prin reuşita adoptării (în urma unui compromis cu Partidul Liberal – al fermierilor) legilor privind: asigurarea bănească a celor care se găsesc în imposibilitate de muncă (muncitori, mici meşteşugari), legeaasistenţei bătrânilor şi modificări ale vechii legi a săracilor prin care s-au redat dreptul de vot şi cel la încheierea uneicăsătorii, unor persoane cu handicap sau celor bătrâni. Reformele au continuat cu aceeaşi intensitate, atingându-sedeja în 1933 un nivel de protecţie socială mulţumitor. Astăzi se poate vorbi de reforma SB, de privatizarea unuianumit procent din sistemul de pensie, de micşorarea ajutorului în caz de şomaj (în Danemarca acesta merge pînă la90%) însă welfare state va r ămâne marca centrală a Europei sociale.



17

câ ştigurilor din cauze bolii, maternit ăţ ii, accidentelor de muncă , şomajului, invalidit ăţ ii,bă trâne ţ ii sau decesului, precum şi acordarea de îngrijiri medicale şi de aloca ţ ii familiilor cucopii.

Politicile de securitate socială, înţelese ca politici de securitate economică, comportă 4direcţii:

- securitatea locurilor de muncă;- securitatea câştigurilor/veniturilor;

- securitatea capacităţii de muncă;- organizarea sistemului de distribuire a sumelor de înlocuire în timpul perioadelor deinactivitate for ţată.

În acest context, se poate afirma că noţiunea de securitate socială vizează atât asigur ă rile sociale (prestaţii contributive fundamentate pe ideea de risc social asigurat – bătrâneţe, boală,accident), cât şi asisten ţ a social ă (prestaţii necontributive fundamentate pe ideea de nevoie şisolidaritate – cămine de bătrâni, întreţinerea în şcoli speciale)18.

La nivel reglementar internaţional, termenul de „securitate socială” se refer ă, în modobişnuit, la acele ramuri ale asigur ărilor sociale stabilite în Convenţia OIM nr. 102 (1952) a

privind standardele minime de securitate socială: boală, maternitate, invaliditate, bătrâneţe,urmaşi, accidente de muncă şi boli profesionale, şomaj, alocaţii familiale şi deces. În acest sens,

termenul nu include asistenţa socială (care se caracterizează prin faptul că beneficiarii nucontribuie la costurile de securitate care îi privesc).

În plan general, securitatea socială presupune mobilizarea unei păr ţ i din resursele

na ţ ionale materiale, umane şi institu ţ ionale într-o ac ţ iune sistematică de acoperire a nevoilor

determinate de inegalitate, săr ăcie, boal ă şi bătrâne ţ e.În opinia lui J. H. Richardson, scopul esenţial al securităţii sociale este acela de „a asigura

sprijin comunitar sau colectiv acelor persoane aflate într-o împrejurare din cauza căreia sunt

lipsi ţ i, temporar sau permanent, de resurse suficiente pentru subzisten ţă sau îngrijire medical ă

de baz ă”19.Colectivitatea strânge de la membrii săi, pe cât posibil propor ţ ional cu capacitatea

contributivă a acestora, cotizaţii care alimentează fondurile de ajutor, securitate şi pensii, în beneficiul respectivilor membri şi al persoanelor care fac parte din familiile acestora20.

Acest sistem permite o compensare între riscurile şi costurile inegale care privesc fiecaremembru al respectivei colectivit ăţ i şi, prin aceasta, acordarea unor prestaţii mai mari decât celecare ar putea fi obţinute din economii individuale. Totodată, contribuţiile fiecărui membru suntmai mici decât într-un sistem individualist.

Deci, securitatea socială are la bază efortul naţional, presupunând existenţa şifuncţionarea unui sistem de compensare naţională. Modul de organizare şi resursele existenteîn fiecare ţar ă justifică marea varietate în stabilirea tehnicilor utilizate şi a priorit ăţ ilor în ceea ce

prive şte anumite riscuri sau costuri. Însă, aria foarte mare a riscurilor, care fac obiectul securităţiisociale, nu ar putea fi acoperită f ăr ă cooperarea internaţională (dacă avem în vedere, spreexemplu, str ăinii imigranţi, lucr ătorii transfrontalieri etc.)

18 Drept consecinţă, dreptul securit ăţ ii sociale a fost definit în sistemul românesc de drept ca fiind acea ramur ă autonomă de drept public alcătuită din ansamblul normelor juridice care reglementează relaţiile de asigur ări sociale şirelaţiile de asistenţă socială.19 John Henry Richardson: „Economic and Financial Aspects of Social Security: An International Survey”, London,George Allen&Unwin, 1960. The New Encyclopaedia Britanica, vol.27, 1993 - conceptul de securitate socialacuprinde ,,toate masurile colective stabilite prin legislatie pentru a mentine venitul individual ori al familiei sau

pentru a asigura un venit atunci când unele sau toate sursele de venit au fost pierdute ori epuizate sau în situatiile încare trebuie sa se faca fata unor cheltuieli sporite (de exemplu: cresterea copiilor sau plata îngrijirii medicale)". Mergând aproape în paralel cu dimensiunile statului bunastarii, securitatea sociala se largeste sau se îngusteazaconform cu modelul de politica sociala aplicat.20 Jacques Doublet, Georges Lavau: “Securite sociale”, Paris, Presses Universitaires de France, 1957



18

Societatea în sine este cea care trebuie să se protejeze, intern, prin măsuri obligatorii,împotriva efectelor negative ale reducerii sau pierderii veniturilor unor membrii, împotriva voinţeisau responsabilităţii acestora. Cetăţenii sunt încurajaţi sau chiar obligaţi de guvern să se asigureîmpotriva unor riscuri sociale. Şi aceasta nu numai pentru a asigura veniturile cet ăţ enilor, ci şi

pentru a evita transformarea acestora într-o povar ă pentru restul societ ăţ ii21.Aceste efecte negative nu privesc doar individul, ci se reflectă asupra întregii societăţi: de la

influenţe culturale şi motivaţionale asupra copiilor celor aflaţi în astfel de situaţii, până la

instabilitate politică şi mişcări sociale. Acesta este motivul pentru care statele caută să se apereîmpotriva acestor riscuri sociale, de aceea astfel de riscuri se numesc „sociale” şi de aceea trebuieacoperite prin sisteme de asigurare obligatorii.

Sistemele de securitate socială sunt responsabilitatea statului şi prin urmare sunt gestionatede obicei de institu ţ ii ale statului (ceea ce nu exclude, însă, existenţa şi funcţionarea în acestdomeniu şi a unor societ ăţ i de asigurare private - este vorba, în special, de ramuri ale securităţiisociale care privesc accidentele sau bolile profesionale ori pensiile private).

În sistemele legislative naţionale ale statelor moderne industrializate, legislaţia privindsecuritatea socială reprezintă un set de prevederi care reglementează asigur ările sociale, asistenţasocială şi diverse ramuri ale compensărilor sociale. Aceste reglementări stabilesc reguli carevizează transferul în bani sau în natur ă de la unităţile publice către cetăţeni.22

În esenţă, securitatea socială este reglementată în dreptul intern. Fiecare stat stabileşte

nivelul prestaţiilor, condiţiile care trebuie îndeplinite pentru deschiderea dreptului sau perioadele pentru care se plătesc prestaţiile. Deci, sistemele de securitate socială sunt administrate deinstituţii naţionale, guvernate de reguli şi reglementări naţionale, iar eventuale litigii care potapărea în acest domeniu sunt soluţionate în cadrul sistemului judecătoresc naţional.

Astfel, aria de aplicabilitatea a unui sistem de securitate socială este limitată, de obicei, lateritoriul statului respectiv, iar uneori doar la o anumită regiune din acesta. În cadrul teritoriuluirespectiv se pot stabili reguli care să dea dreptul la prestaţii doar cetăţenilor sau rezidenţilor statului în cauză. Se conturează, deci, două principii care pot genera dificultăţi în ceea ce priveşteobţinerea drepturilor de securitate socială: teritorialitatea şi naţionalitatea.

În sfâr şit, mai menţionăm că în literatura economică şi juridică de specialitate s-a conturat şidelimitarea între 2 tipuri de sisteme de securitate socială, respectiv sistemul comutativ şi celdistributiv.

Sistemele comutative au avut la bază principiul potrivit căruia prestaţiile de securitatesocială trebuiau să fie condiţionate în mod obligatoriu de împrejurarea ca potenţialul beneficiar alacestora sa desf ăşoare o activitate pe baza unui contract de muncă sau, în anumite condiţii, oactivitate profesională.

În cadrul acestei concepţii, prestaţiile de securitate socială reprezentau venituri de înlocuirea veniturilor profesionale şi erau direct propor ţionale cu acestea.

De asemenea, statul a devenit un actor principal al acestui tip de sistem de securitate, fiindacela care trebuia să garanteze existenţa fondurilor destinate asigurarilor sociale şi în anumitesituaţii chiar să participe la realizarea lor.

Sistemul de securitate socială german reprezintă o expresie a concepţiei comutative asupra

asigur ărilor sociale.Sistemele distributive au promovat generalizarea protecţiei sociale şi au considerat că securitatea socială trebuie să fie un beneficiu al tuturor membrilor societăţii.

În cadrul acestei concepţii prestaţiile de securitate socială aveau un caracter uniform şiconstau, de regula în sume fixe - forfetare.

21 J. Viaene: „ Present Challenges for Social Security – Reforming Social Security, Starting from a New Conceptual Framework ”, Brugge, Die Keure, 199022 Konstantinos Kremalis: “ Principles of International and European Social Securitz Law”, University of Athens,1998, în cursul “ European and International Social Security Law”, European Master in Social Security 2002 – 2003,Instituut voor Sociaal Recht of the Katholieke Universiteit Leuven, 2002



19

Şi în cadrul acestui sistem, treptat, statul a capatat un rol central, dobândind aceeaşi poziţieca în cadrul sistemului comutativ de securitate socială.

Adoptarea sistemelor de securitate socială de tip distributiv, care a durat din anii '30 până spre anii '50, a fost pregătită de trei acte de o importanţa deosebită (respectiv legea americană desecuritate socială din 1935, legea sistemului de securitate neozeelandez din anul 1938 şi "RaportulBeveridge" din anul 194223) şi a devenit pentru multe state un deziderat politic important după adoptarea la 10 decembrie 1948, a Declaraţiei Universale a drepturilor omului, care a inclus în

cadrul drepturilor fundamentale ale omului, "dreptul la securitate socială".

2.3.2. Securitatea socială în documentele internaţionale

Organizaţia Internaţională a Muncii a adoptat mai multe norme în aceasta materie, dintrecare menţionăm cu titlu exemplificativ: Recomandarea nr. 67/1944 asupra mijloacelor deexistenta, Recomandarea nr. 69/1945 asupra îngrijirilor medicale, Convenţia nr. 102/1952 privindsecuritatea socială care a marcat o noua etapa în legislaţia internaţională a securităţii sociale prinintroducerea obiectivul unui nivel minim de securitate realizabil în toate tarile lumii, indiferent degradul de dezvoltare economica.

Convenţia este exhaustiva, reunind intr-un instrument unic toate ramurile securităţii sociale;

în plus, prevede alocaţiile familiale care nu f ăcuser ă obiectul nici unei norme precedente.Convenţia defineşte cele noua componente ale securităţii sociale, şi anume: asistenţa

medicală; indemnizaţiile de boală; prestaţiile de şomaj; prestaţiile de bătrâneţe; prestaţiile în cazde accidente de muncă ori boala profesionala; prestaţiile familiale; prestaţiile de maternitate;

prestaţiile de invaliditate; prestaţiile de supravietuire.

Consiliul Europei a adoptat numeroase documente, dintre care amintim cu titluexemplificativ:

- Carta socială europeană revizuită - 1996 (este importanta, în special, datorita art. 12intitulat dreptul securităţii sociale);

- Carta comunitar ă a drepturuilor sociale fundamentale ale lucr ătorilor (1989);- Convenţia europeană de securitate socială – 1973;- Codul european de securitate socială - 1964 (este aproape identic cu Convenţia O.I.M.

nr. 102/1952 privind securitatea socială, însă condiţiile de ratificare sunt mult mai riguroase) ş.a..

TFUE prevede - în art. 48 - două principii comunitare în domeniul securităţii sociale cuscopul instituirii unui sistem care să permită lucratorilor migranţi şi celor dependenţi de ei:

- totalizarea oricărei perioade luate în considerare de către diferite legislaţii naţionale pentruobţinerea şi menţinerea dreptului la prestaţii, respectiv pentru calculul acestora;

- plata de prestaţii persoanelor rezidente pe teritoriile statelor membre.În scopul coordonării prevederilor legislaţiilor privind securitatea socială au fost elaborate

si: Recomandarea nr. 92/441/CEE privind criteriile comune relative la resursele şi prestaţiilesatisf ăcătoare în sistemele de protecţie socială; Recomandarea nr. 92/442/CEE privind

convergenta obiectivelor şi politicilor de protecţie socială; Regulamentul nr. 883/2004/CE privindaplicarea regimurilor de securitate socială.

23 În anul 1941, în timpul unei perioade de grele încercări generate de cel de al doilea razboi mondial, cu consecinţedeosebit de grave asupra situaţiei economice a populaţiei lordul William Beveridge a fost însărcinat de guvernul britanic să coordoneze o comisie care avea ca scop întocmirea unei lucrari care, pe baza analizei sistemului desecuritate englez, sa propună un plan de îmbunataţiri ale acestuia. Lucr ările comisiei au fost strânse într-un volumîntitulat "Social Insurance and Alied Services". Volumul a fost publicat pe data de 01.12.1942 şi a r ămas cunoscut înistorie ca fiind celebrul "Raport Beveridge". Raportul Beveridge a reprezentat baza teoretică a sistemelor desecuritate socială de tip distributiv, enunţând pentru prima dată aşa numitul "drept la securitate socială". Deasemenea, Raportul Beveridge este prima lucrare în domeniu care extinde securitatea sociala şi in domeniul sanataţii, preconizând ingrijirea medicala a intregii populaţii.



20

Regulamentul nr. 883/2004/CE priveşte următoarele categorii de persoane: cetăţenii unuistat membru; apatrizii; refugiaţii rezidenţi intr-un stat membru, în situaţia în care sunt sau au fostsub incidenţa legislaţiei unuia sau mai multor state membre; membrii de familie ai tuturor celor menţionaţi precum şi urmaşii acestora.

Regulamentul are în vedere toate legislaţiile referitoare la securitatea socială care privesc: a) prestaţiile în caz de boala; b) prestaţiile de maternitate şi de paternitate asimilate; c) prestaţiile deinvaliditate, inclusiv cele care sunt destinate sa mentina sau sa amelioreze capacitatea de muncă;

d) prestaţiile de bătrâneţe; e) prestaţiile pentru urmaşi; f) prestaţiile pentru accidente de muncă şi boli profesionale; g) prestaţiile de deces; h) prestaţiile de şomaj; i) prestaţiile de pre-pensionare; j) prestaţiile familiale.

Regulamentul nr. 883/2004/CE se aplica:- regimurilor generale şi speciale de securitate socială, contributive şi necontributive;- regimurilor relative la obligaţiile angajatorului sau ale armatorului;

prestaţiilor speciale în bani, cu caracter necontributiv care prezintă concomitent şi caracteristicileajutorului social.

Regulamentul nr. 883/2004/CE nu se aplica asistentei sociale şi medicale, regimurilor de prestaţii în favoarea victimelor r ăzboiului sau consecinţelor acestuia.

2.3.3. Conceptul de securitate socială în dreptul intern

Securitatea socială constituie un concept amplu care incorporează atât asigur ările sociale,cât şi asistenţa socială.

Se poate aprecia că, în prezent, cu privire la anumite instituţii juridice, există anumite normede drept comun în domeniul securităţii sociale, dar şi norme specifice pentru anumite categorii de

personal.Aşadar, f ăr ă ca enumerarea să fie exhaustivă, norme generale în domeniul securităţii sociale

sunt: Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice; Legea nr. 346/2002 privindasigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale; Legea nr. 76/2002 privind asigur ările

pentru şomaj şi stimularea ocupării for ţei de muncă; O.U.G. nr. 158/2005 privind concediile şiindemnizaţiile de asigur ări sociale de sănătate; O.U.G. nr. 148/2005 privind susţinerea familiei învederea creşterii copilului; Legea nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii; Legea nr.416/2001 privind venitul minim garantat; Legea nr. 292/2011 a asistenţei sociale.

În domeniul dreptului securităţii sociale, dintre normele specifice pentru anumite categoriide personal au r ămas în vigoare, după adoptarea Legii nr. 263/2010, doar cele din Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.

A) Asigurările sociale cuprind: asigurarea de sănătate, prestaţiile de maternitate, ajutorulde deces, indemnizaţia de şomaj, dreptul la pensie, asigur ările pentru accidente de muncă şi boli

profesionale.Se apreciază că, în cadrul asigur ărilor sociale, intr ă, cu titlu de prestaţii noncontributive, şi

drepturile acordate: invalizilor, văduvelor şi orfanilor de r ăzboi, veteranilor de r ăzboi, foştilor deţinuţi politici, eroilor martiri, urmaşilor şi r ăniţilor din timpul Revoluţiei din 1989, magistraţilor înlăturaţi din justiţie în perioada 1945 - 1952.

Tr ăsăturile asigur ărilor sociale sunt considerate a fi următoarele:- subiectele raportului de asigurare sunt, pe de o parte, persoana fizică (asiguratul), iar, pe

de altă parte, organizaţia de asigur ări prin organismele competente;- conţinutul raportului de asigurare este alcătuit în esenţa din dreptul asiguratului la primirea

indemnizaţiei de asigur ări sociale şi obligaţia corelativa a instituţiei de asigur ări de a o plăti, din



21

obligaţia asiguratului de a vira contribuţia de asigur ări sociale, corelativa cu dreptul instituţiei deasigurare de a pretinde plata contribuţiei (raport juridic de tip comutativ);

- raportul de asigurare se naşte, ca regula, ex lege, neavând la bază voinţa subiectelor sale;- conţinutul raportului de asigurare constă, în principal, în furnizarea unor prestaţii ce

reprezintă venituri de înlocuire a câştigului profesional (salariu, alte forme de venit profesional).

B). Asistenţa socială este reprezentată de un ansamblu unitar, constituit potrivit Legii nr.

292/2011 a asistenţei sociale.Sistemul naţional de asistenţă socială reprezintă ansamblul de instituţii, măsuri şi acţiuni prin care statul, reprezentat de autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, precum şisocietatea civilă intervin pentru prevenirea, limitarea sau înlăturarea efectelor temporare ori

permanente ale situaţiilor care pot genera marginalizarea sau excluziunea socială a persoanei,familiei, grupurilor ori comunităţilor (art. 2 alin. 1 din Legea nr. 292/2011).

Sistemul national de asistenţă socială intervine subsidiar sau, dupa caz, complementar sistemelor de asigur ări sociale şi se compune din sistemul de beneficii de asistenţă socială şisistemul de servicii sociale.

Asistenta sociala, prin masurile si actiunile specifice, are drept scop dezvoltareacapacitatilor individuale, de grup sau colective pentru asigurarea nevoilor sociale, crestereacalitatii vietii si promovarea principiilor de coeziune si incluziune sociala.

Masurile si actiunile de asistenta sociala se realizeaza astfel incat:a) beneficiile de asistenta sociala si serviciile sociale sa constituie un pachet unitar de

masuri corelate si complementare; b) serviciile sociale sa primeze fata de beneficiile de asistenta sociala, in cazul in care costul

acestora si impactul asupra beneficiarilor este similar;c) sa fie evaluate periodic din punctul de vedere al eficacitatii si eficientei lor pentru a fi

permanent adaptate si ajustate la nevoile reale ale beneficiarilor;d) sa contribuie la insertia pe piata muncii a beneficiarilor;e) sa previna si sa limiteze orice forma de dependenta fata de ajutorul acordat de stat sau de

comunitate.Sistemul national de asistenta sociala se intemeiaza pe urmatoarele valori si principii

generale:a) solidaritatea sociala, potrivit careia intreaga comunitate participa la sprijinirea

persoanelor vulnerabile care necesita suport si masuri de protectie sociala pentru depasirea saulimitarea unor situatii de dificultate, in scopul asigurarii incluziunii sociale a acestei categorii de

populatie; b) subsidiaritatea, potrivit careia, in situatia in care persoana sau familia nu isi poate asigura

integral nevoile sociale, intervin colectivitatea locala si structurile ei asociative si, complementar,statul;

c) universalitatea, potrivit careia fiecare persoana are dreptul la asistenta sociala, inconditiile prevazute de lege;

d) respectarea demnitatii umane, potrivit careia fiecarei persoane ii este garantatadezvoltarea libera si deplina a personalitatii, ii sunt respectate statutul individual si social si

dreptul la intimitate si protectie impotriva oricarui abuz fizic, psihic, intelectual, politic saueconomic;e) abordarea individuala, potrivit careia masurile de asistenta sociala trebuie adaptate

situatiei particulare de viata a fiecarui individ; acest principiu ia in considerare caracterul si cauzaunor situatii de urgenta care pot afecta abilitatile individuale, conditia fizica si mentala, precum sinivelul de integrare sociala a persoanei; suportul adresat situatiei de dificultate individuala constainclusiv in masuri de sustinere adresate membrilor familiei beneficiarului;

f) parteneriatul, potrivit caruia autoritatile publice centrale si locale, institutiile publice si private, organizatiile neguvernamentale, institutiile de cult recunoscute de lege, precum si



22

membrii comunitatii stabilesc obiective comune, conlucreaza si mobilizeaza toate resurselenecesare pentru asigurarea unor conditii de viata decente si demne pentru persoanele vulnerabile;

g) participarea beneficiarilor, potrivit careia beneficiarii participa la formularea siimplementarea politicilor cu impact direct asupra lor, la realizarea programelor individualizate desuport social si se implica activ in viata comunitatii, prin intermediul formelor de asociere saudirect, prin activitati voluntare desfasurate in folosul persoanelor vulnerabile;

h) transparenta, potrivit careia se asigura cresterea gradului de responsabilitate a

administratiei publice centrale si locale fata de cetatean, precum si stimularea participarii active a beneficiarilor la procesul de luare a deciziilor;i) nediscriminarea, potrivit careia persoanele vulnerabile beneficiaza de masuri si actiuni de

protectie sociala fara restrictie sau preferinta fata de rasa, nationalitate, origine etnica, limba,religie, categorie sociala, opinie, sex ori orientare sexuala, varsta, apartenenta politica,dizabilitate, boala cronica necontagioasa, infectare HIV sau apartenenta la o categoriedefavorizata;

j) eficacitatea, potrivit careia utilizarea resurselor publice are in vedere indeplinireaobiectivelor programate pentru fiecare dintre activitati si obtinerea celui mai bun rezultat in raportcu efectul proiectat;

k) eficienta, potrivit careia utilizarea resurselor publice are la baza respectarea celui mai bunraport cost-beneficiu;

l) respectarea dreptului la autodeterminare, potrivit careia fiecare persoana are dreptul de aface propriile alegeri, indiferent de valorile sale sociale, asigurandu-se ca aceasta nu amenintadrepturile sau interesele legitime ale celorlalti;

m) activizarea, potrivit careia masurile de asistenta sociala au ca obiectiv final incurajareaocuparii, in scopul integrarii/reintegrarii sociale si cresterii calitatii vietii persoanei, si intarireanucleului familial;

n) caracterul unic al dreptului la beneficiile de asistenta sociala, potrivit caruia pentruaceeasi nevoie sau situatie de risc social se poate acorda un singur beneficiu de acelasi tip;

o) proximitatea, potrivit careia serviciile sunt organizate cat mai aproape de beneficiar, pentru facilitarea accesului si mentinerea persoanei cat mai mult posibil in propriul mediu deviata;

p) complementaritatea si abordarea integrata, potrivit carora, pentru asigurarea intregului potential de functionare sociala a persoanei ca membru deplin al familiei, comunitatii si societatii,serviciile sociale trebuie corelate cu toate nevoile beneficiarului si acordate integrat cu o gamalarga de masuri si servicii din domeniul economic, educational, de sanatate, cultural etc.;

q) concurenta si competitivitatea, potrivit carora furnizorii de servicii sociale publici si privati trebuie sa se preocupe permanent de cresterea calitatii serviciilor acordate si sa beneficiezede tratament egal pe piata serviciilor sociale;

r) egalitatea de sanse, potrivit careia beneficiarii, fara niciun fel de discriminare, au acces inmod egal la oportunitatile de implinire si dezvoltare personala, dar si la masurile si actiunile de

protectie sociala;s) confidentialitatea, potrivit careia, pentru respectarea vietii private, beneficiarii au dreptul

la pastrarea confidentialitatii asupra datelor personale si informatiilor referitoare la viata privata si

situatia de dificultate in care se afla;t) echitatea, potrivit careia toate persoanele care dispun de resurse socioeconomice similare, pentru aceleasi tipuri de nevoi, beneficiaza de drepturi sociale egale;

u) focalizarea, potrivit careia beneficiile de asistenta sociala si serviciile sociale seadreseaza celor mai vulnerabile categorii de persoane si se acorda in functie de veniturile si

bunurile acestora;v) dreptul la libera alegere a furnizorului de servicii, potrivit caruia beneficiarul sau

reprezentantul legal al acestuia are dreptul de a alege liber dintre furnizorii acreditati.



23

Sistemul de beneficii de asistenta socialaBeneficiile de asistenta sociala sunt masuri de redistribuire financiara/materiala destinate

persoanelor sau familiilor care intrunesc conditiile de eligibilitate prevazute de lege.Conform art. 7 din legea asistenţei sociale, beneficiile de asistenta sociala reprezinta o

forma de suplimentare sau de substituire a veniturilor individuale/familiale obtinute din munca, invederea asigurarii unui nivel de trai minimal, precum si o forma de sprijin in scopul promovariiincluziunii sociale si cresterii calitatii vietii anumitor categorii de persoane ale caror drepturi

sociale sunt prevazute expres de lege.

Sistemul de servicii socialeServiciile sociale reprezinta activitatea sau ansamblul de activitati realizate pentru a

raspunde nevoilor sociale, precum si celor speciale, individuale, familiale sau de grup, in vedereadepasirii situatiilor de dificultate, prevenirii si combaterii riscului de excluziune sociala,

promovarii incluziunii sociale si cresterii calitatii vietii.Serviciile sociale sunt servicii de interes general si se organizeaza in forme/structuri diverse,

in functie de specificul activitatii/activitatilor derulate si de nevoile particulare ale fiecareicategorii de beneficiari.

Serviciile sociale au caracter proactiv si presupun o abordare integrata a nevoilor persoanei,in relatie cu situatia socioeconomica, starea de sanatate, nivelul de educatie si mediul social de

viata al acesteia.



24

CAPITOLUL II - DREPTUL SECURITĂŢII SOCIALE.NOŢIUNI INTRODUCTIVE

Dreptul securităţii sociale este format din ansamblul normelor de drept care reglementează raporturile juridice de asigurare socială şi pe cele de asistenţa socială.

El se particularizează faţă de dreptul muncii, în principal, prin următoarele:

- obiectul sau îl constituie raporturile juridice de asigur ări sociale şi de asistenţa socială;- aceste raporturi juridice nu sunt grevate în mod necesar pe raporturile de muncă alesalariaţilor;

- de regulă, ele se nasc ex lege, f ăr ă a avea la baza voinţa subiectelor lor;- metoda de reglementare proprie dreptului securităţii sociale este cea directa, prin acte

normative. Potrivit art. 73 alin. 3 pct. p din Constitu ţie, problemele securităţii sociale constituieobiect al legii organice (ca şi cele privind raporturile de muncă).

Ca urmare a existentei acestor trasaturi specifice, Codul muncii nu cuprinde reglementăricare să vizeze strict domeniul securităţii sociale. Explicaţia rezidă în faptul că dreptul securităţiisociale face parte din dreptul public, în timp ce dreptul muncii este integrat în dreptul privat.

Constituind ramuri de drept distincte, dreptul muncii şi dreptul securităţii sociale au însă şinumeroase zone de interferenţă:

- parte importantă a raporturilor juridice de asigur ări sociale este grefată pe calitatea desalariat/funcţionar public;

- ambele ramuri operează, intr-o anumita măsura, cu aceleaşi noţiuni, concepte sau instituţii juridice;

- f ăr ă a afecta apartenenţa dreptului securităţii sociale la dreptul public, totuşi, în subsidiar fata de reglementările normative privind asigur ările sociale, contractele colective de muncă -izvoare de drept specifice dreptului muncii - pot cuprinde şi clauze prin care se acordă salariaţilor drepturi suplimentare sau la un nivel superior comparativ cu prevederile legale;

- izvoarele internaţionale ale dreptului muncii şi, respectiv, ale dreptului securităţii socialesunt deseori comune;

- în dreptul intern, acte normative fundamentale - cum sunt Legea nr. 263/2010 privindsistemul unitar de pensii publice, Legea nr. 76/2000 privind sistemul asigur ărilor pentru şomaj şistimularea ocupării for ţei de muncă - reverbereaza în ambele ramuri de drept, în principal, îndreptul securităţii sociale şi, în subsidiar, în dreptul muncii.



25

CAPITOLUL III - ASIGUR ĂRILE SOCIALE. ASPECTE GENERALE


Principalele repere privind securitatea socială în Constituţia României revizuită24:

ART. 47 Nivelul de trai (1) Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială, de natur ă

să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent.(2) Cetăţenii au dreptul la pensie, la concediu de maternitate plătit, la asistenţă medicală în

unităţile sanitare de stat, la ajutor de şomaj şi la alte forme de asigur ări sociale publice sau private, prevăzute de lege. Cetăţenii au dreptul şi la măsuri de asistenţă socială, potrivit legii.

ART. 34 Dreptul la ocrotirea sănăt ăţ ii (1) Dreptul la ocrotirea sănătăţii este garantat.(2) Statul este obligat să ia măsuri pentru asigurarea igienei şi a sănătăţii publice.(3) Organizarea asistenţei medicale şi a sistemului de asigur ări sociale pentru boală,

accidente, maternitate şi recuperare, controlul exercitării profesiilor medicale şi a activităţilor

paramedicale, precum şi alte măsuri de protecţie a sănătăţii fizice şi mentale a persoanei sestabilesc potrivit legii.

ART . 41 Munca şi protec ţ ia social ă a muncii

(1) Dreptul la muncă nu poate fi îngr ădit. Alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupaţiei, precum şi a locului de muncă este liber ă.

(2) Salariaţii au dreptul la măsuri de protecţie socială. Acestea privesc securitatea şisănătatea salariaţilor, regimul de muncă al femeilor şi al tinerilor, instituirea unui salariu minim

brut pe ţar ă, repausul să ptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiţiideosebite sau speciale, formarea profesională, precum şi alte situaţii specifice, stabilite prin lege.

(3) Durata normală a zilei de lucru este, în medie, de cel mult 8 ore.(4) La muncă egală, femeile au salariu egal cu bărbaţii.(5) Dreptul la negocieri colective în materie de muncă şi caracterul obligatoriu al

convenţiilor colective sunt garantate.

Observa ţ ii:1. Sistemele de securitate social ă sunt responsabilitatea statului şi au la bază legislaţia

care îndreptăţeşte anumite categorii de persoane, în anumite condiţii, să primească prestaţii25.2. Conceptul de securitate social ă este indisolubil legat de afirmarea, promovarea şi

protec ţ ia drepturilor omului . 3. Asigur ările sociale depind în mare mă sur ă de activitatea lucrativă, sunt condiţionate

(acolo unde este cazul) de dorinţa şi posibilitatea de a munci.

24 În Preambulul Constituţiei franceze din 1946 se ar ăta: „ Na ţ iunea asigur ă individului şi familiei condi ţ iile necesaredezvolt ă rii. Ea garantează tuturor şi în special copilului, mamei şi lucr ă torului vârstnic, protec ţ ia să nă t ăţ ii,

securitate material ă , pauze de lucru şi concedii. Orice persoană care, datorit ă vârstei, st ă rii sale fizice sau psihice, situa ţ iei economice se afl ă în incapacitate de muncă are dreptul de a ob ţ ine de la colectivitate mijloace convenabile pentru existen ţă .”25 În viziunea Organizaţiei Internaţionale a Muncii: „întrucât statul este o asociaţie a cetăţenilor şi există pentru a leasigura acestora bunăstarea generală, promovarea securit ăţ ii sociale este atributul propriu al statului.” (ILO:„ Approaches to Social Security”, Geneva, 1942).



26

2. Cadrul juridic şi instituţional al asigurărilor sociale

Principalele acte normative aplicabile în domeniul asigur ărilor sociale sunt:1. Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice;2. Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat;3. Legea nr. 204/2006 privind pensiile facultative;4. Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigur ărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării

for ţei de muncă;5. Legea nr. 202/2006 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentruOcuparea For ţei de Muncă;

6. Legea nr. 319/2006 a securităţii şi sănătăţii în muncă;7. Legea nr. 346/2002 privind asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale;8. O.U.G. nr. 96/2003 privind protecţia maternităţii la locurile de muncă;9. O.U.G. nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului;10. O.U.G. nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigur ări sociale de

sănătate;11. O.U.G. nr. 67/2007 privind aplicarea principiului egalităţii de tratament între bărbaţi şi

femei în cadrul schemelor profesionale de securitate socială.

Principalele instituţii implicate în organizarea şi funcţionarea sistemului public de asigur ărisociale sunt:

- Casa Naţională de Pensii Publice şi structurile teriroriale ale acesteia,- Casa Naţională de Asigur ări de Sănătate şi structurile teriroriale ale acesteia,- Agenţia Naţională pentru Ocuparea For ţei de Muncă şi structurile teriroriale ale acesteia,

Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP)26 este instituţie publică de interes naţional, cu personalitate juridică, organ de specialitate al administraţiei publice centrale care administrează sistemul public de pensii. CNPP se află sub autoritatea Ministerului Muncii, Familiei şi ProtecţieiSociale.

CNPP are în subordine case judeţene de pensii şi Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti(case teritoriale de pensii); acestea au personalitate juridică proprie şi funcţionează ca servicii

publice descentralizate. Potrivit legii, CNPP poate înfiinţa şi case locale de pensii, f ăr ă personalitate juridică, care funcţionează sub conducerea şi controlul caselor teritoriale de pensii.

Casele de pensii sectoriale sunt structuri centrale cu personalitate juridică şi funcţionează însubordinea Ministerului Apăr ării Naţionale, Ministerului Administraţiei şi Internelor şiServiciului Român de Informaţii, după caz, cu respectarea legislaţiei în vigoare privind protecţiainformaţiilor clasificate în instituţiile din sistemul naţional de apărare naţională, ordine publică şisiguranţă naţională

Activitatea caselor de pensii sectoriale este coordonată metodologic de CNPP.CNPP are în subordine şi Institutul Naţional de Expertiză Medicală şi Recuperare a

Capacităţii de Muncă, instituţie publică cu personalitate juridică şi autonomie ştiinţifică.CNPP asigur ă coordonarea, îndrumarea şi controlul activităţii caselor teritoriale de pensii,

în scopul aplicării unitare a legislaţiei în domeniul specific de activitate şi al realizării integrale asarcinilor şi atribuţiilor ce le revin acestora.

Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă27 este instituţie publică, cu personalitate juridică, sub autoritatea Ministerului Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse.

Agenţia Naţională este organizată şi funcţionează în temeiul principiului tripartitismului.

26 Statut al Casei Naţionale de Pensii şi Alte Drepturi de Asigur ări Sociale.27 Lege nr. 202/2006 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea For ţei de Muncă



27

Agenţia Naţională asigur ă coordonarea, îndrumarea şi controlul activităţii unităţilor dinsubordine, în scopul aplicării unitare a legislaţiei în domeniul specific de activitate şi al realizăriiatribuţiilor ce le revin acestora, potrivit legii.

Agenţia Naţională are în subordine următoarele unităţi cu personalitate juridică:a) agenţiile pentru ocuparea for ţei de muncă judeţene şi a municipiului Bucureşti, servicii

publice deconcentrate (agenţiile teritoriale); b) centrele regionale de formare profesională a adulţilor (centrele naţionale);

Agenţia Naţională aplică politicile şi strategiile privind ocuparea for ţei de muncă şiformarea profesională a persoanelor în căutarea unui loc de muncă, elaborate de MinisterulMuncii având următoarele obiective principale:

a) stimularea ocupării for ţei de muncă şi creşterea gradului de ocupare a for ţei de muncă; b) prevenirea şomajului;c) participarea persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă la serviciile de formare

profesională;d) asigurarea egalităţii de şanse pe piaţa internă a for ţei de muncă şi combaterea oricăror

forme de discriminare pe piaţa muncii;e) creşterea incluziunii sociale;f) protecţia persoanelor în cadrul sistemului asigur ărilor pentru şomaj.g) facilitarea liberei circulaţii a lucr ătorilor în statele membre ale Uniunii Europene;

h) sprijinirea cetăţenilor români în vederea încadr ării în muncă în statele cu care Românianu are încheiate acorduri bilaterale în domeniul for ţei de muncă.

Asigur ările sociale de sănătate reprezintă principalul sistem de finanţare a ocrotirii sănătăţii populaţiei, care asigur ă accesul la un pachet de servicii de bază pentru asiguraţi, sunt obligatorii şifuncţionează ca un sistem unitar.

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS)28 este instituţie publică autonomă, deinteres naţional, cu personalitate juridică, care administrează şi gestionează sistemul de asigur ărisociale de sănătate în vederea aplicării politicilor şi programelor Guvernului în domeniul sanitar.

CNAS are ca principal obiect de activitate asigurarea funcţionării unitare şi coordonate asistemului de asigur ări sociale de sănătate din România şi are în subordine casele de asigur ări desănătate judeţene şi Casa de Asigur ări de Sănătate a Municipiului Bucureşti (instituţii publice cu

personalitate juridică şi cu bugete proprii).Casele de asigur ări colectează contribuţiile persoanelor fizice, altele decât cele pentru care

colectarea veniturilor se realizează de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) şigestionează bugetul Fondului naţional unic de asigur ări sociale de sănătate aprobat, cu respectarea

prevederilor legii, asigurând funcţionarea sistemului de asigur ări sociale de sănătate la nivel local.În scopul exercitării controlului asupra sistemului de asigur ări sociale de sănătate de către

Ministerul Sănătăţii Publice, CNAS transmite Ministerului Sănătăţii Publice, trimestrial şi anual,informaţii cu privire la furnizarea de servicii medicale, pe domenii de asistenţă medicală,contractarea, decontarea şi finanţarea acestora.

3. Principalele prestaţii de asigurări sociale reglementate în sistemul public

3.1. Conform art. 51 al Legii nr. 263/2010, în sistemul public, se acordă următoarelecategorii de pensii:

a) pensia pentru limită de vârstă; b) pensia anticipată;c) pensia anticipată par ţială;d) pensia de invaliditate;

28 Statut al Casei Naţionale de Asigur ări de Sănătate



28

e) pensia de urmaş;

Alte drepturi de asigur ă ri sociale reglementate de acelaşi act normativ: bilete de tratament balnear; bilete de odihnă; ajutor de deces.

3.2. Prestaţiile în cadrul sistemului de asigurări pentru şomaj29 se refer ă în principal laurmătoarele:

1. indemnizaţie de şomaj2. plăţile compensatorii acordate potrivit legii3. finanţarea serviciilor de formare profesională 4. măsuri de stimulare a ocupării for ţei de muncă: spre ex., stimularea angajatorilor

pentru încadrarea în muncă a şomerilor se realizează prin:a) subvenţionarea locurilor de muncă;

b) acordarea de credite în condiţii avantajoase în vederea creării de noi locuri de muncă;c) acordarea unor facilităţi.

3.3. Concediile medicale şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate30 sunt:a) concedii medicale şi indemnizaţii pentru incapacitate temporar ă de muncă, cauzată de

boli obişnuite sau de accidente în afara muncii;

b) concedii medicale şi indemnizaţii pentru prevenirea îmbolnăvirilor şi recuperareacapacităţii de muncă, exclusiv pentru situaţiile rezultate ca urmare a unor accidente de muncă sau

boli profesionale;c) concedii medicale şi indemnizaţii pentru maternitate;d) concedii medicale şi indemnizaţii pentru îngrijirea copilului bolnav;e) concedii medicale şi indemnizaţii de risc maternal.

Concediul pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în cazul copilului cuhandicap, de până la 3 ani, şi indemnizaţia lunar ă aferentă sunt separat reglementate prinOrdonanţa de urgenţă nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului.

3.4. Asiguraţii sistemului de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale31 au dreptul la următoarele prestaţii şi servicii:

a) reabilitare medicală şi recuperarea capacităţii de muncă; b) reabilitare şi reconversie profesională;c) indemnizaţie pentru incapacitate temporar ă de muncă;d) indemnizaţie pentru trecerea temporar ă în alt loc de muncă şi indemnizaţie pentru

reducerea timpului de muncă;e) compensaţii pentru atingerea integrităţii;f) despăgubiri în caz de deces;

4. Organizarea sistemelor de pensii

Acest tip de asigurare se realizează în cadrul sistemului public de pensii şi/sau sistemelor de pensii private obligatorii şi facultative.

Ca urmare a evoluţiei economice şi demografice din România, s-a ajuns in situaţia in careavem nevoie de pensii private pentru ca in timp ce numărul pensionarilor a crescut, numărul celor care contribuie la sistemul asigur ărilor sociale a scăzut. Sistemul public de pensii a devenit practic

29 Lege nr. 76/2002 privind sistemul asigur ărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării for ţei de muncă.30 Ordonanţă de urgenţă nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigur ări sociale de sănătate.31 Lege nr. 346/2002 privind asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale.



29

falimentar: conform statisticilor, în anul 2006 un salariat român contribuia lunar la sistemul deasigur ări sociale pentru 1,24 pensionari.

Având în vedere problemele cu care se confruntă sistemul public, sistemul de pensii dinRomânia a fost reorganizat, în baza unui model promovat de Banca Mondială, prin delimitarea a 3componente (piloni):

Pilonul I - reprezintă actualul sistem administrat de stat, bazat pe principiul solidarităţii

sociale i.e. redistribuirea imediată a contribuţiilor impuse salariaţilor către pensionari. În acestsistem, contribuţiile nu se investesc în nici un fel, iar valoarea pensiei obţinute la retragerea dinactivitate nu are nici o legătur ă cu nivelul contribuţiilor plătite pe parcursul vieţii active.

Pilonul II - pensia privată cu contribuţie obligatorie va intra efectiv în funcţiune în ianuarie2008.

În cadrul acestui sistem, o parte din contribuţia pe care fiecare angajat o plăteşte în prezentla asigur ările sociale urmează să treacă în administrare privată. În primul an, 2008, cota decontribuţie în sistemul privat va fi de 2% (care se scad din contribuţia de 9,5% care este plătită în

prezent în sistemul public). Procentul era iniţial programat să crească cu câte 0,5% în fiecare an, până la 6%, într-un interval de 8 ani. Această deducere va avea ca efect scăderea corespunzătoarea cotei de participare la sistemul de stat32 şi majorarea celei administrate privat.

În acest fel, contribuabilul va obţine două pensii la finalul stadiului de cotizare, una de lastat şi una din sistemul privat, iar valoarea cumulată a acestora va fi, în principiu, mai mare decâtcea oferită de sistemul de tip redistributiv. Aceasta deoarece, în administrarea privată, baniicontribuabililor nu vor fi folosiţi pentru plata pensiilor, ci vor fi investiţi în diferite tipuri de

plasamente financiare, iar valoarea adăugată obţinută din investiţii va fi folosită în beneficiulviitorilor pensionari. În plus, în sistemul privat, fiecare contribuabil va avea un cont personal încare se vor regăsi atât contribuţiile personale, cât şi banii rezultaţi din investirea acestora. În oricemoment, contribuabilul va putea afla valoarea contului şi va putea face estimări proprii privind

pensia ce urmează să o obţină.

Pilonul III - cel al pensiilor facultative, intrat deja în vigoare (în mai 2006), se bazează peaceleaşi principii ca şi pilonul pensiilor private obligatorii: administrare privată, conturiindividuale, investiţii financiare ale contribuţiilor. Singura deosebire major ă se refer ă la caracterulfacultativ al contribuţiilor. Sistemul se adresează în principal persoanelor care din cauza vârsteinu mai pot contribui la pilonul obligatoriu de pensii, dar sunt interesate de obţinerea unui venitmai mare la vârsta pensionării. El este de asemenea atractiv şi pentru cei care vor să obţină în

plus, o a treia pensie, pe lângă pensia de stat şi cea obligatorie, administrata privat.Orice cetăţean care obţine venituri dintr-o activitate prestată va putea contribui pe bază

facultativă la obţinerea unei pensii private. Legea nu permite doar salariaţilor accesul în sistem, ciîşi extinde aria de adresabilitate şi asupra celor care au profesii liberale, lucrează în agricultur ă,sunt liber profesionişti, administratori, ziarişti etc.

Un alt aspect important vizează nivelul contribuţiei. Conform legii, contribuţia poate fi platită exclusiv de angajat sau poate fi impăr ţită împreună cu angajatorul. În plus, există şi

posibilitatea ca angajatorul să plătească integral contribuţia angajatului, astfel că totul depinde demodul în care păr ţile se înteleg prin contractul de muncă. Sunt prevăzute şi restricţii privindnivelul contribuţiei. Acestea nu poate depăşi 15% din venitul brut lunar al angajatului, lucruvalabil şi pentru partea de contribuţie pe care o suportă angajatorul. Nivelul deductibilităţiicontribuţiilor pentru pensie este de 200 euro/an atât pentru angajat (calculat la venitul global), câtşi pentru angajator (calculat la impozitul pe profit).

32 Introducerea fondurilor de pensii din pilonul II va crea un deficit in bugetul asigurarilor sociale de stat de 0,1-0,2%din PIB in 2007, adica circa 150 de milioane de euro, în estimarea presedintelui Comisiei de Supraveghere aSistemului de Pensii Private (CSSPP).



30

O pensie privată facultativă poate fi obţinută numai după un stagiu minim de cotizare de 90de luni şi odată cu împlinirea vârstei de 60 de ani de catre contribuabil. Dacă suma acumulată încontul participantului la sistem este prea mică pentru ca acesta să poată beneficia de o pensie petot restul vieţii, atunci el va primi intreagul capital acumulat într-o singur ă tranşă sau eşalonat pemaximum 5 ani.

În ce priveşte firmele care vor administra fondurile de pensii, acestea pot fi firme deasigur ări, societăţi de administrare a investiţiilor sau societăţi de pensii nou infiinţate.

În sistemul pensiilor private opţionale, statul nu garantează nimic. Prin comparaţie, însistemul pensiilor private obligatorii, printr-un mecanism specific, se garantează contribuabililor că la sfâr şitul perioadei de cotizare vor beneficia cel puţin de banii depuşi actualizaţi cu inflaţia,minus comisionul firmei de administrare.

Legislaţia prevede că fondurile de pensii nu pot intra în faliment (insolvenţă); în acelaşitimp se instituie garanţii în ceea ce priveşte plata drepturilor de pensii în favoarea participanţilor sau a beneficiarilor acestora. Garanţiile vizează, pe de o parte, administrarea prudenţială afondului de pensii. Astfel, în orice situaţie în care se constata o activitate care nu respectă o starede garantare a dreptului la participare, Comisia de Supraveghere a Pensiilor Private poate, legal,să intervină, putându-se ajunge la diverse măsuri, precum retragerea licenţei administratorului.

Dacă totuşi administratorul fondului ajunge în imposibilitate de asigurare a plăţiidrepturilor, atunci, se vor face aceste plăţi din fondul de garantare: o entitate constituită la nivel

naţional. În orice situaţie, participantul la fondul de pensie, va primi plata, fie de la fondul de pensii, în condiţii normale, fie de la acest fond de garantare.



31

CAPITOLUL IV - SISTEMUL PUBLIC DE ASIGUR ĂRI SOCIALE:

SISTEMUL PUBLIC DE PENSII (LEGEA NR. 263/2010)

1. Noţiuni generale

Cf. art. 1 din Legea nr. 263/2010: „ Dreptul la asigur ă ri sociale este garantat de stat şi seexercit ă , în condi ţ iile prezentei legi, prin sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigur ă ri

sociale, denumit în continuare sistemul public de pensii”.

1.1. Principiile de bază ale organizării şi funcţionării sistemului public de pensii:a) principiul unicităţii, potrivit căruia statul organizează şi garantează sistemul public de

pensii bazat pe aceleaşi norme de drept, pentru toţi participanţii la sistem;b) principiul obligativităţii, potrivit căruia persoanele fizice şi juridice au, conform legii,

obligaţia de a participa la sistemul public de pensii, drepturile de asigur ări sociale exercitându-secorelativ cu îndeplinirea obligaţiilor;

c) principiul contributivităţii, conform căruia fondurile de asigur ări sociale se constituie pe baza contribuţiilor datorate de persoanele fizice şi juridice participante la sistemul public de

pensii, drepturile de asigur ări sociale cuvenindu-se în temeiul contribuţiilor de asigur ări sociale plătite;

d) principiul egalităţii, prin care se asigur ă tuturor participanţilor la sistemul public de pensii, contribuabili şi beneficiari, un tratament nediscriminatoriu, între persoane aflate în aceeaşisituaţie juridică, în ceea ce priveşte drepturile şi obligaţiile prevăzute de lege;

e) principiul repartiţiei, pe baza căruia fondurile de asigur ări sociale se redistribuie pentru plata obligaţiilor ce revin sistemului public de pensii, conform legii;

f) principiul solidarităţii sociale, conform căruia participanţii la sistemul public de pensiiîşi asumă reciproc obligaţii şi beneficiază de drepturi pentru prevenirea, limitarea sau înlăturareariscurilor asigurate prevăzute de lege;

g) principiul autonomiei, bazat pe administrarea de sine stătătoare a sistemului public de pensii, conform legii;

h) principiul imprescriptibilităţii, potrivit căruia dreptul la pensie nu se prescrie;i) principiul incesibilităţii, potrivit căruia dreptul la pensie nu poate fi cedat, total sau

par ţial.

1.2. Riscurile asigurate sunt evenimentele care, la producerea efectelor lor, obligă instituţiile sistemului public de pensii să acorde asiguraţilor prestaţiile sociale (invaliditate,

bătrâneţe şi deces).

1.3. Ca regulă generală, în sistemul public prestaţiile de asigurări sociale reprezintă veniturile de înlocuire acordate la intervenirea riscurilor asigurate sub formă de pensii, ajutoaresau alte tipuri de prestaţii prevăzute de lege, pentru pierderea totală ori par ţială a veniturilor

asigurate. Prestaţiile de asigur ări sociale se acordă corelativ cu îndeplinirea obligaţiilor de plată acontribuţiei de asigur ări sociale.La stabilirea drepturilor de asigur ări sociale se iau în considerare stagiile de cotizare

realizate în sistemul public de pensii din România, precum şi perioadele de asigurare realizate saurecunoscute ca atare în alte ţări, în condiţiile reglementate prin instrumente juridice cu caracter internaţional la care România este parte şi/sau regulamente comunitare.

Beneficiarii drepturilor băneşti stabilite de casele teritoriale de pensii şi de casele de pensiisectoriale, care nu au domiciliul în România, pot opta pentru transferul în str ăinătate al acestor drepturi.



32

Prestaţiile de asigur ări sociale cuvenite beneficiarilor stabiliţi în str ăinătate pot fi transferateîn alte ţări, în condiţiile reglementate prin instrumente juridice cu caracter internaţional la careRomânia este parte, în moneda ţărilor respective sau într-o altă monedă asupra căreia s-aconvenit.

1.4. Bugetul asigurărilor sociale de stat cuprinde veniturile şi cheltuielile sistemului public şi este elaborat anual de către Guvern (pe baza propunerilor CNPP şi ale instituţiilor care

au în subordine case de pensii sectoriale); proiectul legii bugetului asigur ărilor sociale de stat estesupus spre aprobare Parlamentului.Veniturile bugetului asigur ărilor sociale de stat provin din contribuţii de asigur ări sociale,

dobânzi, major ări pentru plata cu întârziere a contribuţiilor, precum şi din alte venituri, potrivitlegii. La acestea se pot adăuga sume alocate de la bugetul de stat pentru echilibrarea bugetuluiasigur ărilor sociale de stat.

Cheltuielile bugetului asigur ărilor sociale de stat acoper ă contravaloarea prestaţiilor deasigur ări sociale din sistemul public de pensii, cheltuielile privind organizarea şi funcţionareasistemului public de pensii, finanţarea unor investiţii proprii, alte cheltuieli prevăzute de lege.

Din veniturile bugetului asigur ărilor sociale de stat se prelevă anual până la 3% pentruconstituirea unui fond de rezervă . Fondul de rezervă se constituie în anii în care bugetulasigur ărilor sociale de stat este excedentar şi numai după acoperirea deficitelor din anii precedenţi

ale bugetului asigur ărilor sociale de stat.Fondul de rezervă cumulat nu poate depăşi nivelul cheltuielilor prevăzute pentru anul

bugetar respectiv şi poate fi utilizat pentru acoperirea prestaţiilor de asigur ări sociale în situaţiitemeinic motivate sau a altor cheltuieli ale sistemului public, aprobate prin legea bugetuluiasigur ărilor sociale de stat.

Eventualul deficit curent al bugetului asigur ărilor sociale de stat se acoper ă dindisponibilităţile bugetului de asigur ări sociale de stat din anii precedenţi şi, în continuare, dinfondul de rezervă. În mod excepţional, în situaţii motivate, pentru acoperirea deficitului bugetuluiasigur ărilor sociale de stat, după epuizarea fondului de rezervă, veniturile bugetului asigur ărilor sociale de stat se completează cu sume care se alocă de la bugetul de stat.

1.5. Asiguraţii în sistemul public de asigurări sociale.În sistemul public sunt asigurate persoanele fizice (asiguraţii) cetăţeni români, cetăţeni ai

altor state sau apatrizi, pe perioada în care au domiciliul sau re şedin ţ a în România.Asigurat este persoana fizică pentru care angajatorul este obligat să reţină şi să plătească

contribuţia individuală de asigur ări sociale, precum şi persoana fizică ce achită, în nume propriu,contribuţia de asigur ări sociale.

Conform art. 6 alin. 1 din Legea nr. 263/2010, în sistemul public sunt asigurate obligatoriu, prin efectul legii, următoarele categorii de persoane:

I. a) persoanele care desf ăşoar ă activităţi pe bază de contract individual de muncă, inclusivsoldaţii şi gradaţii voluntari;

b) funcţionarii publici;c) cadrele militare în activitate, soldaţii şi gradaţii voluntari, poliţiştii şi funcţionarii publici

cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, din domeniul apăr ării naţionale, ordinii publice şi siguranţei naţionale;d) persoanele care realizează venituri de natur ă profesională, altele decât cele salariale, din

drepturi de autor şi drepturi conexe definite potrivit art. 7 alin. (1) pct. 131 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi din contracte/convenţiiîncheiate potrivit Codului civil.

II. persoanele care îşi desf ăşoar ă activitatea în funcţii elective sau care sunt numite în cadrulautorităţii executive, legislative ori judecătoreşti, pe durata mandatului, precum şi membriicooperatori dintr-o organizaţie a cooperaţiei meşteşugăreşti, ale căror drepturi şi obligaţii suntasimilate, în condiţiile prezentei legi, cu cele ale persoanelor prevăzute la pct. I;



33

III. persoanele care beneficiază de drepturi băneşti lunare, ce se asigur ă din bugetulasigur ărilor pentru şomaj, în condiţiile legii, denumite în continuare şomeri;

IV. persoanele care realizează, în mod exclusiv, un venit brut pe an calendaristic echivalentcu cel puţin de 4 ori câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigur ărilor sociale de stat şi care se află în una dintre situaţiile următoare:

a) administratori sau manageri care au încheiat contract de administrare ori de management;b) membri ai întreprinderii individuale şi întreprinderii familiale;

c) persoane fizice autorizate să desf ăşoare activităţi economice;d) persoane angajate în instituţii internaţionale, dacă nu sunt asiguraţii acestora;e) alte persoane care realizează venituri din activităţi profesionale;V. cadrele militare trecute în rezervă, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din

sistemul administraţiei penitenciare ale căror raporturi de serviciu au încetat, din domeniulapăr ării naţionale, ordinii publice şi siguranţei naţionale, care beneficiază de ajutoare lunare ce seasigur ă din bugetul de stat, în condiţiile legii;

De asemenea, se pot asigura în sistemul public de pensii, pe bază de contract de asiguraresocială, avocaţii, personalul clerical şi cel asimilat din cadrul cultelor recunoscute prin lege,neintegrate în sistemul public, precum şi orice persoană care doreşte să se asigure, respectiv să îşicompleteze venitul asigurat (art. 6 alin. 2).

Contractul de asigurare socială poate fi reziliat la iniţiativa oricăreia dintre păr ţi, conformclauzelor prevăzute în contract. În cazul rezilierii contractului de asigurare socială, contribuţiilede asigur ări sociale achitate nu se restituie, iar stagiul de cotizare realizat se valorifică la stabilireadreptului de pensie.

Asiguraţii au obligaţia să plătească contribuţii de asigur ări sociale şi au dreptul să beneficieze de prestaţii de asigur ări sociale conform legii. Evidenţa drepturilor şi obligaţiilor deasigur ări sociale în sistemul public se realizează pe baza codului personal de asigur ări sociale(codul numeric personal).

1.6. Contribuţiile de asigurări sociale. Prin contribuabil în sistemul public de pensii se înţelege persoana fizică sau juridică ce

plăteşte contribuţii de asigur ări sociale sistemului public de pensii.Sunt contribuabili în sistemul public de pensii următoarele categorii de persoane:a) asiguraţii care datorează contribuţii individuale de asigur ări sociale;

b) angajatorii şi instituţiile în cadrul cărora îşi desf ăşoar ă activitatea cadrele militare, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, dindomeniul apăr ării naţionale, ordinii publice şi siguranţei naţionale;

c) persoanele juridice, asimilate angajatorilor, la care îşi desf ăşoar ă activitatea persoanelecare realizează venituri de natur ă profesională, altele decât cele salariale, din drepturi de autor şidrepturi conexe, precum şi din contracte/convenţii încheiate potrivit Codului civil;

d) persoanele juridice, asimilate angajatorilor, la care îşi desf ăşoar ă activitatea persoanelecare ocupă funcţii elective sau care sunt numite în cadrul autorităţii executive, legislative ori

judecătoreşti, pe durata mandatului, precum şi membrii cooperatori dintr-o organizaţie a

cooperaţiei meşteşugăreşti;e) Agenţia Naţională pentru Ocuparea For ţei de Muncă, care administrează bugetulasigur ărilor pentru şomaj, instituţie care, pentru şomeri, este asimilată angajatorului;

f) persoanele care realizează, în mod exclusiv, un venit brut pe an calendaristic echivalentcu cel puţin de 4 ori câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigur ărilor sociale de stat şi care se află în una dintre situaţiile următoare: a) administratori sau manageri careau încheiat contract de administrare ori de management; b) membri ai întreprinderii individuale şiîntreprinderii familiale; c) persoane fizice autorizate să desf ăşoare activităţi economice; d)

persoane angajate în instituţii internaţionale, dacă nu sunt asiguraţii acestora; e) alte persoane carerealizează venituri din activităţi profesionale;



34

g) persoanele, neintegrate în sistemul public, care au optat să se asigure în sistemul publicde pensii, pe bază de contract de asigurare socială (avocaţii, personalul clerical şi cel asimilat dincadrul cultelor recunoscute prin lege etc.).

Cotele de contribuţii de asigur ări sociale, respectiv cota contribuţiei individuale deasigur ări sociale şi cota contribuţiei de asigur ări sociale datorată de angajator, sunt prevăzute înLegea nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi pot fi modificate prin legea bugetului asigur ărilor

sociale de stat.În cota de contribuţie individuală de asigur ări sociale este inclusă şi cota de contribuţieaferentă fondurilor de pensii administrate privat, prevăzută de Legea nr. 411/2004 privindfondurile de pensii administrate privat.

Cotele de contribuţii de asigur ări sociale sunt diferenţiate în funcţie de condiţiile de muncă normale, deosebite, speciale şi alte condiţii de muncă. În sensul legii nr. 263/2010:

- locurile de muncă în condiţii deosebite sunt locurile de muncă unde gradul de expunere lafactorii de risc profesional sau la condiţiile specifice unor categorii de servicii publice, pe toată durata timpului normal de muncă, poate conduce în timp la îmbolnăviri profesionale, lacomportamente riscante în activitate, cu consecinţe asupra securităţii şi sănătăţii în muncă aasiguraţilor;

- locuri de muncă în condiţii speciale sunt locurile de muncă unde gradul de expunere la

factorii de risc profesional sau la condiţiile specifice unor categorii de servicii publice, pe durata acel puţin 50% din timpul normal de muncă, poate conduce în timp la îmbolnăviri profesionale, lacomportamente riscante în activitate, cu consecinţe grave asupra securităţii şi sănătăţii în muncă aasiguraţilor;

- locurile de muncă în alte condiţii sunt locurile de muncă şi activităţi din domeniul apăr ăriinaţionale, ordinii publice şi siguranţei naţionale care implică pericol permanent de vătămarecorporală gravă, invaliditate, mutilare, suprimare a vieţii ori de pierdere a libertăţii - captivitate,terorism, r ă piri, luări ca ostatici ori alte asemenea situaţii - şi pentru care nu se pot lua măsuri de

prevenire sau de protecţie.

Contribuţia de asigur ări sociale se datorează din momentul încadr ării în una dintre situaţiile prevăzute la art. 6 alin. (1) sau de la data încheierii contractului de asigurare socială.

Contribuţia de asigur ări sociale pentru şomeri se suportă integral din bugetul asigur ărilor pentru şomaj la nivelul cotei stabilite pentru condiţii normale de muncă, cu excepţia plăţilor compensatorii şi a veniturilor de completare acordate salariaţilor din industria de apărare, în

perioada de reducere temporar ă a activităţii.Calculul şi plata contribuţiei de asigur ări sociale se fac lunar de către angajatori sau

asimilaţii acestora. Bazele lunare de calcul a contribuţiei individuale de asigur ări sociale sunt prevăzute în Codul fiscal.

Contribuţia individuală de asigur ări sociale prevăzută de lege se virează lunar de cătreangajator, la unitatea teritorială a Trezoreriei Statului la care acesta este luat în evidenţă ca plătitor de impozite şi taxe, împreună cu contribuţia de asigur ări sociale pe care acesta o datorează încalitate de contribuabil bugetului asigur ărilor sociale de stat.

Contribuţia la fondul de pensii administrat privat, care este parte din contribuţia individuală de asigur ări sociale datorată la sistemul public de pensii, se transmite de CNPP şi de casele de pensii sectoriale fondurilor de pensii administrate privat.

Activitatea privind administrarea creanţelor provenind din contribuţii de asigur ări sociale,datorate de persoanele fizice sau juridice care au calitate de angajator sau de entităţile asimilateangajatorilor, precum şi constatarea şi sancţionarea contravenţiilor se realizează de ANAF şiunităţile subordonate acesteia, în baza prevederilor Codului de procedur ă fiscală. ANAF şiunităţile sale subordonate, CNPP şi casele de pensii sectoriale colaborează şi fac schimb deinformaţii privind colectarea şi, respectiv, declararea contribuţiilor de asigur ări sociale. Pentru

persoanele prevăzute la art. 6 alin. (1) pct. IV şi alin. (2) din lege, activitatea de colectare a



35

contribuţiilor se realizează de CNPP, prin casele teritoriale de pensii, şi de casele de pensiisectoriale, după caz.

1.7. La stabilirea drepturilor de asigur ări sociale se iau în considerare stagiile de cotizare.În sistemul public de pensii, stagiul de cotizare se constituie din însumarea perioadelor

pentru care s-a datorat contribuţia la bugetul asigur ărilor sociale de stat de către angajator şiasigurat sau, după caz, s-a datorat şi plătit de către asiguraţii prevăzuţi la art. 6 alin. (1) pct. IV şi

alin. (2) din lege.În sensul Legii nr. 263/2010:- stagiu de cotizare: perioada de timp pentru care s-au datorat contribuţii de asigur ări sociale

la sistemul public de pensii, precum şi cea pentru care asiguraţii cu declaraţie individuală deasigurare sau contract de asigurare socială au datorat şi plătit contribuţii de asigur ări sociale lasistemul public de pensii;

- stagiu de cotizare în specialitate: perioada în care o persoană din sistemul naţional deapărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, precum şi din sistemul administraţiei

penitenciare s-a aflat în una dintre următoarele situaţii: 1. a avut calitatea de cadru militar înactivitate; 2. a îndeplinit serviciul militar ca militar în termen, militar cu termen redus, elev al uneişcoli militare/şcoli de agenţi de poliţie sau student al unei instituţii de învăţământ din sistemul deapărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională pentru formarea cadrelor militare,

poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, cuexcepţia liceului militar; 3. a fost concentrată sau mobilizată ca rezervist; 4. a fost în captivitate;5. a avut calitatea de funcţionar public cu statut special în instituţiile din sistemul de apărarenaţională, ordine publică şi siguranţă naţională, precum şi din sistemul administraţiei penitenciare;6. a avut calitatea de militar angajat pe bază de contract şi/sau de soldat şi gradat voluntar;

- stagiu complet de cotizare: perioada de timp prevăzută de prezenta lege în care asiguraţiiau realizat stagiul de cotizare pentru a putea beneficia de pensie pentru limită de vârstă, pensieanticipată sau pensie anticipată par ţială;

- stagiu de cotizare necesar : perioada de timp prevăzută de prezenta lege, în funcţie devârstă, în care asiguraţii au realizat stagiul de cotizare pentru obţinerea unei pensii de invaliditate;

- stagiu minim de cotizare: perioada minimă de timp prevăzută de prezenta lege în careasiguraţii au realizat stagiul de cotizare pentru a putea beneficia de pensie, la împlinirea vârsteistandard de pensionare.

În sistemul public de pensii se asimilează stagiului de cotizare şi perioadelenecontributive, denumite perioade asimilate, în care asiguratul:

a) a beneficiat de pensie de invaliditate; b) a urmat cursurile de zi ale învăţământului universitar, organizat potrivit legii, pe durata

normală a studiilor respective, cu condiţia absolvirii acestora cu diplomă;c) a satisf ăcut serviciul militar ca militar în termen sau militar cu termen redus, pe durata

legal stabilită, a fost concentrat, mobilizat sau în prizonierat;d) a beneficiat, în perioada 1 aprilie 2001 - 1 ianuarie 2006 de indemnizaţii de asigur ări

sociale, acordate potrivit legii;

e) a beneficiat, începând cu data de 1 ianuarie 2005, de concediu pentru incapacitatetemporar ă de muncă cauzată de accident de muncă şi boli profesionale;f) a beneficiat, începând cu data de 1 ianuarie 2006, de concediu pentru cre şterea copilului

în vârstă de până la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, de până la 3 ani;g) a fost elev al unei şcoli militare/şcoli de agenţi de poliţie sau student al unei instituţii de

învăţământ din sistemul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională pentruformarea cadrelor militare, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special din sistemuladministraţiei penitenciare, cu excepţia liceului militar.

Persoanele aflate în aceste situaţii beneficiază de perioadele asimilate dacă în aceste perioade nu au realizat stagii de cotizare propriu-zise.



36

Asiguraţii care au absolvit mai multe instituţii de învăţământ superior, beneficiază deasimilarea, ca stagiu de cotizare, a unei singure perioade de studii, la alegere.

Stagiul de cotizare se certifică asiguraţilor, din oficiu, o dată la 2 ani, de CNPP şi de caselede pensii sectoriale. Stagiul de cotizare se poate certifica şi la cererea asiguraţilor, contra cost.

2. Pensiile în sistemul public de asigurări sociale

Conform art. 51 din Legea nr. 263/2010, în sistemul public se acordă următoarele categorii

de pensii : a) pensia pentru limită de vârstă; b) pensia anticipată; c) pensia anticipată par ţială; d) pensia de invaliditate; e) pensia de urmaş.

2.1. Pensia pentru limită de vârstă

Pensia pentru limită de vârstă se acordă asiguraţilor care îndeplinesc, cumulativ, la data pensionării, condiţiile privind vârsta standard de pensionare şi stagiul minim de cotizare sau înspecialitate, după caz, prevăzute de lege.

Prin vârstă standard de pensionare se înţelege vârsta stabilită de lege, pentru bărbaţi şifemei, la care aceştia pot obţine pensie pentru limită de vârstă, precum şi vârsta din care se

operează reducerile prevăzute de lege.Ca regulă:- vârsta standard de pensionare este de 63 de ani pentru femei şi 65 de ani pentru bă rba ţ i33;- stagiul minim de cotizare atât pentru femei, cat şi pentru bă rba ţ i este de 15 ani34;- stagiul complet de cotizare este de 35 de ani atât pentru femei cât şi pentru bă rba ţ i35.

Aceste reguli suportă diferite excepţii, reglementate, în sensul că atât vârsta standard de pensionare cât şi stagiile de cotizare pot fi reduse. Dintre excepţiile de la aceste reguli menţionăm:

- nevăzătorii beneficiază de pensie pentru limită de vârstă, indiferent de vârstă, dacă aurealizat ca nevăzător cel puţin o treime din stagiul complet de cotizare;

- persoanele care au realizat un stagiu de cotizare în condiţii de handicap preexistent calităţiide asigurat beneficiază de reducerea vârstelor standard de pensionare, în funcţie de gradul dehandicap, după cum urmează:

a) cu 15 ani, în situaţia asiguraţilor cu handicap grav, dacă au realizat, în condiţiilehandicapului preexistent calităţii de asigurat, cel puţin o treime din stagiul complet de cotizare;

b) cu 10 ani, în situaţia asiguraţilor cu handicap accentuat, dacă au realizat, în condiţiilehandicapului preexistent calităţii de asigurat, cel puţin două treimi din stagiul complet de cotizare;

c) cu 10 ani, în situaţia asiguraţilor cu handicap mediu, dacă au realizat, în condiţiilehandicapului preexistent calităţii de asigurat, stagiul complet de cotizare.

2.2. Pensia anticipată şi pensia anticipată parţială

Pensia anticipată se cuvine, cu cel mult 5 ani înaintea împlinirii vârstei standard de

pensionare, persoanelor care au realizat un stagiu de cotizare cu cel puţin 8 ani mai mare decâtstagiul complet de cotizare prevăzut de lege.Cuantumul pensiei anticipate se stabileşte în aceleaşi condiţii în care se stabileşte cel al

pensiei pentru limită de vârstă.

33 Atingerea vârstei standard de pensionare se va realiza până în 2015 pentru bărbaţi şi 2030 pentru femei, princreşterea succesivă a vârstelor de pensionare.34 Creşterea stagiului minim de cotizare de la 10 ani la 15 ani se va realiza tot succesiv, corespunzător creşterilor stabilite pentru vârsta standard de pensionare.35 Atingerea stagiului complet de cotizare se va realiza tot succesiv, corespunzător creşterilor stabilite pentru vârstastandard de pensionare.



37

La data îndeplinirii condiţiilor pentru acordarea pensiei pentru limită de vârstă, pensiaanticipată se transformă în pensie pentru limită de vârstă şi se recalculează prin adăugarea

perioadelor asimilate şi a eventualelor stagii de cotizare realizate în perioada de suspendare a plăţii pensiei anticipate. Transformarea pensiei anticipate în pensie pentru limită de vârstă se facedin oficiu.

Pensia anticipată par ţială se cuvine, cu cel mult 5 ani înaintea împlinirii vârstei standard de pensionare, persoanelor care au realizat stagiul complet de cotizare, precum şi celor care au

depăşit stagiul complet de cotizare cu până la 8 ani.Cuantumul pensiei anticipate par ţiale se stabileşte din cuantumul pensiei pentru limită devârstă care s-ar fi cuvenit, prin diminuarea acestuia cu 0,75% pentru fiecare lună de anticipare,

până la îndeplinirea condiţiilor pentru obţinerea pensiei pentru limită de vârstă.La data îndeplinirii condiţiilor pentru acordarea pensiei pentru limită de vârstă, pensia

anticipată par ţială se transformă în pensie pentru limită de vârstă şi se recalculează prineliminarea diminuării specifice şi prin adăugarea perioadelor asimilate şi a eventualelor stagii decotizare realizate în perioada de suspendare a plăţii pensiei anticipate par ţiale. Transformarea

pensiei anticipate par ţiale în pensie pentru limită de vârstă se face din oficiu.

2.3. Pensia de invaliditate

Au dreptul la pensie de invaliditate asiguraţii care şi-au pierdut total sau cel puţin jumătatedin capacitatea de muncă, din cauza:

a) accidentelor de muncă şi bolilor profesionale;b) neoplaziilor, schizofreniei şi SIDA;c) bolilor obişnuite şi accidentelor care nu au legătur ă cu munca.Beneficiază de pensie de invaliditate şi asiguraţii care satisfac obligaţii militare, precum şi

elevii, ucenicii şi studenţii care şi-au pierdut total sau cel puţin jumătate din capacitatea de muncă datorită accidentelor sau bolilor profesionale survenite în timpul şi din cauza practicii

profesionale.

Conform art. 68 alin. 4 din Legea nr. 263: „ Persoanele care şi-au pierdut total sau cel pu ţ in jumă tate din capacitatea de muncă şi marii mutila ţ i, ca urmare a participă rii la lupta pentruvictoria Revolu ţ iei din Decembrie 1989 ori în leg ă tur ă cu evenimentele revolu ţ ionare dindecembrie 1989, care erau cuprin şi într-un sistem de asigur ă ri sociale anterior datei iviriiinvalidit ăţ ii din aceast ă cauză , au dreptul la pensie de invaliditate în acelea şi condi ţ ii în care seacord ă pensia de invaliditate persoanelor care au suferit accidente de muncă .”

În raport cu gradul de reducere a capacităţii de muncă, invaliditatea este:a) de gradul I, caracterizată prin pierderea totală a capacităţii de muncă şi a capacităţii de

autoîngrijire;b) de gradul II, caracterizată prin pierderea totală a capacităţii de muncă, cu păstrarea

capacităţii de autoîngrijire;c) de gradul III, caracterizată prin pierderea a cel puţin jumătate din capacitatea de muncă,

persoana putând să presteze o activitate profesională, corespunzătoare a cel mult jumătate dintimpul normal de muncă.

Evaluarea capacităţii de muncă, în vederea stabilirii gradului de invaliditate, se face, lacerere, de către medicul specializat în expertiza medicală a capacităţii de muncă din cadrul CNPP,denumit „medic expert al asigur ărilor sociale”, sau, după caz, de către comisiile de expertiză



38

medico-militar ă de pe lângă spitalele din sistemul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională36.

Pentru evaluarea capacităţii de muncă, cererea şi documentele medicale ale solicitantului sedepun la cabinetul de expertiză medicală a capacităţii de muncă din cadrul casei teritoriale de

pensii competente, în funcţie de domiciliul solicitantului, sau, după caz, la comisiile de expertiză medico-militar ă de pe lângă spitalele din sistemul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională.

În urma examinării clinice şi analizării documentelor medicale, medicul expert alasigur ărilor sociale completează raportul de expertiză medicală a capacităţii de muncă şi emitedecizia medicală asupra capacităţii de muncă.

De asemenea, comisiile de expertiză medico-militar ă de pe lângă spitalele din sistemul deapărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională emit decizii medicale de încadrare într-ungrad de invaliditate, care vor fi avizate de comisia centrală de expertiză medico-militar ă aMinisterului Apăr ării Naţionale, Ministerului Administraţiei şi Internelor sau a Serviciului Românde Informaţii, după caz.

Pensionarii de invaliditate încadraţi în gradul I de invaliditate au dreptul, în afara pensiei, lao indemnizaţie pentru însoţitor, în cuantum fix. Cuantumul indemnizaţiei pentru însoţitor reprezintă 80% din valoarea unui punct de pensie, stabilită în condiţiile legii. Indemnizaţia pentru

însoţitor se suportă de la bugetul de stat.Pensionarii de invaliditate sunt supuşi revizuirii medicale periodic, în funcţie de afecţiune,

la intervale cuprinse între un an şi 3 ani, până la împlinirea vârstelor standard de pensionare, latermenele stabilite de medicul expert al asigur ărilor sociale sau, după caz, de către comisiilecentrale de expertiză medico-militar ă.

Ca regulă, pensionarii de invaliditate sunt obligaţi să urmeze programele recuperatoriiîntocmite de medicul expert al asigur ărilor sociale care a emis decizia medicală asupra capacităţiide muncă, în vederea reintegr ării socioprofesionale. Neîndeplinirea acestei obligaţii, din motiveimputabile pensionarului, atrage suspendarea plăţii pensiei începând cu luna următoareconstatării. Suspendarea plăţii pensiei încetează cu luna următoare reluării sau, după caz, începerii

programelor recuperatorii.La data îndeplinirii condiţiilor pentru acordarea pensiei pentru limită de vârstă, pensia de

invaliditate devine pensie pentru limită de vârstă. În situaţia îndeplinirii condiţiilor pentruacordarea pensiei pentru limită de vârstă se acordă, din oficiu, cuantumul cel mai avantajos.Indemnizaţia pentru însoţitor se menţine şi pe durata acordării pensiei pentru limită de vârstă.

2.4. Pensia de urmaş

Pensia de urmaş se cuvine copiilor şi soţului supravieţuitor, dacă susţinătorul decedat era pensionar sau îndeplinea condiţiile pentru obţinerea unei pensii.

Copiii au dreptul la pensie de urmaş:a) până la vârsta de 16 ani;

b) dacă îşi continuă studiile într-o formă de învăţământ organizată potrivit legii, până la

terminarea acestora, f ăr ă a depăşi vârsta de 26 de ani;c) pe toată durata invalidităţii de orice grad, dacă aceasta s-a ivit în perioada în care se aflauîn una dintre situaţiile prevăzute la lit. a) sau b) de mai sus.

Soţul supravieţuitor are dreptul la pensie de urmaş pe tot timpul vieţii, la împlinirea vârsteistandard de pensionare, dacă durata căsătoriei a fost de cel puţin 15 ani. În cazul în care durata

36 CNPP şi casele de pensii sectoriale, prin intermediul Institutului Naţional de Expertiză Medicală şi Recuperare aCapacităţii de Muncă şi al comisiilor centrale de expertiză medico-militar ă ale Ministerului Apăr ării Naţionale,Ministerului Administraţiei şi Internelor şi Serviciului Român de Informaţii, după caz, organizează, îndrumă şicontrolează activitatea de expertiză medicală şi recuperare a capacităţii de muncă.



39

căsătoriei este mai mică de 15 ani, dar de cel puţin 10 ani, cuantumul pensiei de urmaş cuvenitsoţului supravieţuitor se diminuează cu 0,5% pentru fiecare lună, respectiv cu 6,0% pentru fiecarean de căsătorie în minus.

Soţul supravieţuitor are dreptul la pensie de urmaş, indiferent de vârstă, pe perioada în careeste invalid de gradul I sau II, dacă durata căsătoriei a fost de cel puţin un an.

Soţul supravieţuitor are dreptul la pensie de urmaş, indiferent de vârstă şi de duratacăsătoriei, dacă decesul soţului susţinător s-a produs ca urmare a unui accident de muncă sau a

unei boli profesionale şi dacă nu realizează venituri lunare dintr-o activitate profesională pentrucare asigurarea este obligatorie ori dacă acestea sunt mai mici de 35% din câştigul salarial mediu brut.

Soţul supravieţuitor care nu îndeplineşte condiţiile de mai sus beneficiază de pensie deurmaş pe o perioadă de 6 luni de la data decesului, dacă în această perioadă nu realizează veniturilunare dintr-o activitate profesională pentru care asigurarea este obligatorie sau dacă acestea suntmai mici de 35% din câştigul salarial mediu brut.

Soţul supravieţuitor care are în îngrijire, la data decesului susţinătorului, unul sau mai mulţicopii în vârstă de până la 7 ani, beneficiază de pensie de urmaş până la data împlinirii de cătreultimul copil a vârstei de 7 ani, în perioadele în care nu realizează venituri lunare dintr-o activitate

profesională pentru care asigurarea este obligatorie sau dacă acestea sunt mai mici de 35% dincâştigul salarial mediu brut.

Pensia de urmaş se stabileşte, după caz, din:a) pensia pentru limită de vârstă aflată în plată sau la care ar fi avut dreptul, în condiţiile

legii, susţinătorul decedat; b) pensia de invaliditate gradul I, în cazul în care decesul susţinătorului a survenit înaintea

îndeplinirii condiţiilor pentru obţinerea pensiei pentru limită de vârstă.Cuantumul pensiei de urmaş se stabileşte procentual din punctajul mediu anual realizat de

susţinător, aferent pensiei prevăzute la alin. (1), în funcţie de numărul urmaşilor îndreptăţiţi,astfel:

a) 50% - pentru un singur urmaş; b) 75% - pentru 2 urmaşi;c) 100% - pentru 3 sau mai mulţi urmaşi.Soţul supravieţuitor care are dreptul la o pensie proprie şi îndeplineşte condiţiile prevăzute

de lege pentru obţinerea pensiei de urmaş după soţul decedat poate opta pentru cea maiavantajoasă pensie.

2.5. Calculul pensiilor

Începând cu data înscrierii la pensie, cuantumul pensiei se determină prin înmulţirea punctajului mediu anual realizat de asigurat în perioada de cotizare cu valoarea unui punct de pensie.

Punctajul mediu anual realizat de asigurat se determină prin împăr ţirea numărului de puncterezultat din însumarea punctajelor anuale ale asiguratului la numărul de ani corespunzător stagiului complet de cotizare.

Punctajul anual al asiguratului se determină prin împăr ţirea la 12 a sumei punctajelor lunarerealizate în anul calendaristic respectiv. Punctajul lunar se calculează prin raportarea câştiguluisalarial brut/solda brută sau, după caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul acontribuţiei de asigur ări sociale, la câştigul salarial mediu brut din luna respectivă, comunicat deInstitutul Naţional de Statistică.

Persoanele care au desf ăşurat activităţi în locuri de muncă încadrate în grupele I şi a II-a demuncă, potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, cele care au desf ăşurat activităţi înlocuri de muncă încadrate în condiţii deosebite, condiţii speciale sau alte condiţii de muncă,

potrivit legii, beneficiază de majorarea punctajelor lunare realizate în perioadele respective, după cum urmează:



40

a) cu 25% pentru perioadele în care au desf ăşurat activităţi în locuri încadrate în grupa a II-ade muncă, potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, sau în locuri de muncă încadrateîn condiţii deosebite, potrivit legii;

b) cu 50% pentru perioadele în care au desf ăşurat activităţi în locuri încadrate în grupa I demuncă, potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, sau în locuri de muncă încadrate încondiţii speciale, potrivit legii;

c) cu 50% pentru perioadele în care au desf ăşurat activităţi în locuri încadrate în alte

condiţii de muncă, potrivit legii.La 1 ianuarie 2011 valoarea punctului de pensie este de 732,8 lei. Valoarea punctului de pensie se majorează anual cu 100% din rata inflaţiei, la care se adaugă 50% din creşterea reală acâştigului salarial mediu brut, realizat pe anul precedent.

2.6. Stabilirea şi plata pensiilor

Pensia se acordă la cererea persoanei îndreptăţite, a tutorelui sau a curatorului acesteia, a persoanei căreia i s-a încredinţat sau i s-a dat în plasament copilul minor, după caz, depusă personal ori prin mandatar desemnat prin procur ă specială.

Cererea de pensionare, împreună cu actele prin care se dovedeşte îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege, se depune, începând cu data îndeplinirii acestor condiţii, la casa teritorială de

pensii competentă, în a cărei rază domiciliază persoana.

În sistemul public de pensii, pensiile se cuvin de la data îndeplinirii condi ţiilor prevăzute delege, în funcţie de categoria de pensie solicitată.

Pensiile se stabilesc prin decizie a casei teritoriale de pensii sau a casei de pensii sectoriale,după caz, emisă în condiţiile prevăzute de lege, şi se acordă de la data înregistr ării cererii.

În sistemul public de pensii, pensiile se plătesc de la data acordării, stabilită prin decizie acasei teritoriale de pensii sau a casei de pensii sectoriale, după caz, cu excepţia pensiei anticipateşi a pensiei anticipate par ţiale, care se plătesc de la data încetării calităţii de asigurat.

Admiterea sau respingerea cererii de pensionare se face prin decizie emisă de casateritorială de pensii, respectiv de casa de pensii sectorială, în termen de 45 de zile de la dataînregistr ării cererii.

Decizia trebuie să cuprindă temeiurile de fapt şi de drept în baza cărora se admite sau serespinge cererea de pensionare. În termen de 30 de zile de la comunicare, decizia de pensie poatefi anulată la cererea titularului.

În sistemul public de pensii plata pensiei se face lunar. Pensia se plăteşte personaltitularului, tutorelui sau curatorului acestuia, persoanei căreia i s-a încredinţat ori i s-a dat în

plasament copilul urmaş sau, după caz, mandatarului desemnat prin procur ă specială.Plata pensiei se face, în funcţie de opţiunea pensionarului, prin mandat poştal, în cont curent

sau în cont de card.

În sistemul public de pensii, plata pensiei încetează, de regulă, începând cu luna următoare

celei în care a intervenit una dintre următoarele cauze:a) pensionarul a decedat;b) pensionarul nu mai îndeplineşte condiţiile legale în temeiul cărora i-a fost acordată

pensia;c) pensionarul de invaliditate, pensionarul urmaş invalid şi-au redobândit capacitatea de

muncă, potrivit legii;d) au expirat 12 luni de la data la care pensionarul de invaliditate, pensionarul urmaş invalid

nu s-a prezentat, din motive imputabile lui, la revizuirea medicală obligatorie;e) au expirat 12 luni de la data la care pensionarul de invaliditate, pensionarul urmaş invalid

nu a mai urmat programele recuperatorii impuse;



41

f) copilul, beneficiar al unei pensii de urmaş, a împlinit vârsta de 26 de ani;g) pensionarul urmaş a fost condamnat, printr-o hotărâre judecătorească r ămasă definitivă,

pentru infracţiunea de omor sau tentativă de omor, comisă asupra susţinătorului.

Încetarea, suspendarea sau reluarea plăţii pensiei, precum şi orice modificare a drepturilor de pensie se fac prin decizie emisă de casele teritoriale de pensii, respectiv de casele de pensiisectoriale, în condiţiile respectării regimului juridic al deciziei de înscriere la pensie.

În sistemul public de pensii, pot cumula pensia cu venituri provenite din situaţii pentru careasigurarea este obligatorie, în condiţiile legii, următoarele categorii de pensionari:

a) pensionarii pentru limită de vârstă;b) nevăzătorii;c) pensionarii de invaliditate gradul III, precum şi copiii, pensionari de urmaş, încadraţi în

gradul III de invaliditate;d) copiii, pensionari de urmaş.

2.7. Alte drepturi de asigurări sociale

În sistemul public de pensii, în afara pensiilor, se mai pot acorda, în condiţiile prezentei

legi, următoarele prestaţii:a) tratament balnear, altul decât cel care, potrivit legii, se suportă de la bugetul Fondului

naţional unic de asigur ări sociale de sănătate, pentru asiguraţi şi pensionari; b) bilete de odihnă, pentru asiguraţi;c) ajutor de deces, în cazul decesului asiguratului, pensionarului sau unui membru al

familiei unuia dintre aceştia.Acordarea prestaţiilor privind tratamentul balnear se face, gratuit sau par ţial subvenţionat,

prin atribuirea de bilete de tratament solicitanţilor îndreptăţiţi, în limita numărului de locuriasigurate în unităţi de tratament din proprietatea CNPP, precum şi a numărului de locuricontractate cu alte unităţi de profil şi a sumelor alocate pentru această prestaţie prin legea

bugetului asigur ărilor sociale de stat.Biletele de odihnă se pot acorda, în condiţiile prezentei legi, asiguraţilor sistemului public

de pensii care îşi desf ăşoar ă activitatea în instituţiile publice în care nu este reglementată constituirea fondului social, cu suportarea de către beneficiar a unei păr ţi din costul biletului.Diferenţa până la costul integral al biletului de odihnă se suportă de la bugetul asigur ărilor socialede stat.

În cazul decesului asiguratului sau al pensionarului, beneficiază de ajutor de deces o singur ă persoană care face dovada că a suportat cheltuielile ocazionate de deces şi care poate fi, după caz,soţul supravieţuitor, copilul, părintele, tutorele, curatorul sau, în lipsa acestora, oricare persoană care face această dovadă. Dovada se poate face prin orice mijloc de probă admis de lege.

Cuantumul ajutorului de deces se stabileşte anual prin legea bugetului asigur ărilor socialede stat şi nu poate fi mai mic decât valoarea câştigului salarial mediu brut.

Asiguratul sau pensionarul beneficiază de ajutor de deces în cazul decesului unui membru

de familie care nu era asigurat sau pensionar la data decesului.Ajutorul de deces se suportă din bugetul asigur ărilor sociale de stat şi se acordă, la cerere, pe baza certificatului de deces. Acordarea ajutorului de deces nu este condiţionată de realizareaunui anumit stagiu de cotizare.

3. Jurisdicţia asigurărilor sociale (Legea nr. 263/2010)

Deciziile de pensie emise de casele teritoriale de pensii şi de casele de pensii sectoriale potfi contestate, în termen de 30 de zile de la comunicare, la Comisia Centrală de Contestaţii,



42

respectiv la comisiile de contestaţii care funcţionează în cadrul Ministerului Apăr ării Naţionale,Ministerului Administraţiei şi Internelor şi Serviciului Român de Informaţii.

Procedura de examinare a deciziilor supuse contestării reprezintă procedur ă administrativă prealabilă, obligatorie, f ăr ă caracter jurisdicţional. Deciziile de pensie necontestate sunt definitive

Comisia Centrală de Contestaţii funcţionează în cadrul CNPP. În soluţionarea contestaţiilor,Comisia Centrală de Contestaţii şi comisiile de contestaţii care funcţionează în cadrulMinisterului Apăr ării Naţionale, Ministerului Administraţiei şi Internelor şi Serviciului Român de

Informaţii adoptă hotărâri. Termenul de soluţionare a contestaţiei este de 45 de zile de la dataînregistr ării acesteia.Hotărârile Comisiei Centrale de Contestaţii, respectiv ale comisiilor de contestaţii care

funcţionează în cadrul Ministerului Apăr ării Naţionale, Ministerului Administraţiei şi Internelor şiServiciului Român de Informaţii se comunică persoanelor în cauză şi caselor teritoriale de pensiisau caselor de pensii sectoriale interesate, după caz, în termen de 5 zile de la adoptare.

Aceste hotărâri pot fi atacate la instanţa judecătorească competentă, în termen de 30 de zilede la comunicare. Hotărârile care nu au fost atacate la instanţele judecătoreşti în termen de 30 dezile de la comunicare sunt definitive.

Jurisdicţia asigur ărilor sociale se realizează prin tribunale şi cur ţi de apel, conform procedurii reglemenatte în Legea nr. 263/2010 (care se completează cu dispoziţiile Codului de procedur ă civilă). În acest sens sunt organizate secţii de asigur ări sociale şi complete specializate

pentru asigur ări sociale la nivelul tribunalelor şi cur ţilor de apel.Tribunalele soluţionează în primă instanţă litigiile privind:a) modul de calcul şi de depunere a contribuţiei de asigur ări sociale;

b) modul de stabilire a dobânzilor şi penalităţilor de întârziere;c) înregistrarea, evidenţa şi certificarea contribuţiei de asigur ări sociale;d) hotărârile Comisiei Centrale de Contestaţii şi ale comisiilor de contestaţii care

funcţionează în cadrul Ministerului Apăr ării Naţionale, Ministerului Administraţiei şi Internelor şiServiciului Român de Informaţii privind deciziile de pensie;

e) deciziile comisiilor medicale de contestaţii şi ale comisiilor centrale de expertiză medico-militar ă ale Ministerului Apăr ării Naţionale, Ministerului Administraţiei şi Internelor şiServiciului Român de Informaţii date în soluţionarea contestaţiilor privind deciziile medicaleasupra capacităţii de muncă;

f) refuzul nejustificat de rezolvare a unei cereri privind drepturile de asigur ări sociale;g) modul de stabilire şi de plată a pensiilor şi a altor drepturi de asigur ări sociale;h) plângerile împotriva proceselor-verbale de contravenţie încheiate în baza Legii nr.

263/2010;i) contestaţiile împotriva măsurilor de executare silită, dispuse în baza Legii nr. 263/2010;

j) alte drepturi şi obligaţii de asigur ări sociale născute în temeiul Legii nr. 263/2010.Cererile îndreptate împotriva CNPP, a caselor teritoriale de pensii sau împotriva caselor de

pensii sectoriale se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul ori sediulreclamantul. Celelalte cereri se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sausediul pârâtul.

Împotriva hotărârilor tribunalelor se poate face recurs la curtea de apel competentă.

Hotărârile cur ţilor de apel, precum şi hotărârile tribunalelor, neatacate cu recurs în termen, suntdefinitive şi irevocabile.În baza principiului accesibilităţii organelor de jurisdicţie, cererile în faţa oricăror organe

sau instanţe, precum şi toate actele procedurale în legătur ă cu litigiile, având ca obiect drepturisau obligaţii de asigur ări sociale, sunt scutite de taxă de timbru.



43

CAPITOLUL V - SISTEMUL FONDURILOR DE PENSIIADMINISTRATE PRIVAT


Ab initio, se impune a sublinia distincţia între fondurile de pensii administrate privat

(„pensiile private obligatorii”) reglementate de Legea nr. 411/2004 şi fondurile de pensiifacultative reglementate de Legea nr. 204/2006. Prin urmare, sistemul pensiilor private are două componente majore, destul de asemănătoare din perspectiva organizării şi funcţionării. În cele ceurmează avem în vedere sistemul pensiilor administrate privat (obligatorii).

Scopul sistemului fondurilor de pensii administrate privat este asigurarea unei pensii private, distinct ă şi care suplimentează pensia acordat ă de sistemul public, pe baza colect ă rii şiinvestirii, în interesul participan ţ ilor, a unei pă r ţ i din contribu ţ ia individual ă de asigur ă ri

sociale.Prin crearea unui sistem de pensii echilibrat se urmăreşte eliminarea presiunii asupra

bugetului asigur ărilor sociale, stimularea creşterii economice prin investirea sumelor acumulate lafondurile de pensii, dezvoltare pieţei de capital (activele imobilizate cresc şi sprijină dezvoltarea

unor proiecte mari), crearea de noi locuri de muncă şi reducerea şomajului etc.Sistemului fondurilor de pensii administrate privat nu beneficiază de garanţiile directe pe

care statul le ofer ă sistemului public de pensii. Pentru sistemul de pensii administrat privat suntinstituite prin lege garanţii specifice care, în principal, constau în:

1. crearea unei autorităţi administrative autonome specializate în autorizarea participanţilor la acest sistem şi supravegherea prudenţială a activităţii acestora (Comisia de Supraveghere aSistemului de Pensii Private);

2. excluderea aplicării fondurilor de pensii a legislaţiei privind falimentul (insolvenţa) şiconstituirea unui fond special de garantare a pensiilor.

Sistemul fondurilor de pensii private este construit pe principiul protecţiei contribuabililor („investitori”) şi presupune ca şi condiţii sine qua non transparenţa tuturor activităţilor şi

prevenirea şi sancţionarea fraudelor.

2. Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (C.S.S.P.P.)

C.S.S.P.P. este constituită ca autoritate administrativă autonomă de reglementare şisupraveghere prudenţială a sistemului de pensii administrate privat37 şi se află sub controlul directal Parlamentului.

C.S.S.P.P. are două func ţ ii principale:- reglementarea, coordonarea, supravegherea şi controlul activităţii sistemului de pensii

private;- protejarea intereselor participanţilor şi ale beneficiarilor, prin asigurarea unei funcţionări

eficiente a sistemului de pensii private şi informarea asupra acestuia. Atribu ţ iile principale ale C.S.S.P.P. sunt:1. acordarea, suspendarea sau retragerea avizelor şi autorizaţiilor fondurilor de pensii,

administratorilor, depozitarilor şi auditorilor financiari;2. supravegherea prudenţială a sistemului de pensii private;3. controlul activităţii din sistemul de pensii private;4. controlul constituirii şi vir ării de către angajatori a contribuţiei la fondurile de pensii;

37 C.S.S.P.P. a fost înfiinţată prin O.U.G nr. 50/2005, aprobată prin Legea nr. 313/2005.



44

5. adoptarea de norme privind sistemul de pensii private, elaborarea şi/sau avizarea proiectelor de acte normative care privesc supravegherea pensiilor private, investiţiile fondurilor de pensii, participanţii la fonduri de pensii, lichidarea administratorilor fondurilor de pensii,

provenienţa capitalului vărsat de fondatori, fondul de rezervă, activitatea de depozitare a activelor fondurilor de pensii, procedura de efectuare a controlului, procedura internă de soluţionare asesizărilor şi contestaţiilor ş.a.

6. verificarea organizării, evidenţei şi administr ării separate a activelor şi pasivelor fiecărui

fond de pensii private de cele ale administratorului;7. verificarea existenţei la fiecare administrator a unor proceduri administrative şi contabileclare, precum şi a unui mecanism corespunzător de control intern;

8. întocmirea şi actualizarea Registrului fondurilor de pensii private;9. instituirea procedurii de supraveghere specială pentru limitarea riscurilor şi asigurarea

redresării fondului de pensii şi desemnarea administratorului special în vederea protejăriiintereselor participanţilor şi beneficiarilor la fondurile de pensii private prin păstrarea valoriiactivelor fondurilor de pensii şi limitarea pierderilor;

10. informarea şi educarea populaţiei cu privire la sistemul de pensii private.

3. Fondul de pensii administrate privat şi administrarea acestuia

Un fond de pensii se constituie prin contract de societate civilă, iar denumirea sa trebuie să conţină sintagma „fond de pensii administrat privat”. Conţinutul contractului-cadru de societatecivilă prin care se constituie un fond de pensii, precum şi modalităţile de modificare a acestuiasunt stabilite prin normele C.S.S.P.P. privind autorizarea fondului de pensii administrat privat.

Fondul de pensii nu se confundă cu administratorul acestuia (sau societatea de pensii)38.Administratorul fondului este, conform legii, o societate comercială pe acţiuni constituită înconformitate cu dispoziţiile legislaţiei speciale, denumită societate de pensii, care are ca obiectexclusiv de activitate administrarea fondurilor de pensii şi, opţional, furnizarea de pensii private39.

Un fond de pensii trebuie să aibă minimum 50.000 de participanţi (contribuabili)40 care auaceleaşi drepturi şi obligaţii aplicându-li-se un tratament nediscriminatoriu inclusiv în cazulschimbării locului de muncă, domiciliului sau reşedinţei într-o altă ţar ă, stat membru al UniuniiEuropene ori stat apar ţinând Spaţiului Economic European41. Calitatea de participant nu poate firefuzată dacă persoana solicitantă este eligibilă.

Resursele financiare ale fondului de pensii se constituie din:a) contribuţiile nete convertite în unităţi de fond;

b) drepturile cuvenite beneficiarilor şi nerevendicate în termenul general de prescripţie;c) dobânzile şi penalităţile de întârziere aferente contribuţiilor nevirate în termen;d) sumele provenite din investirea veniturilor prevăzute la lit. a)-c).O regulă deosebit de importantă stipulată în art. 8 din Legea nr. 411/2004 privind fondurile

de pensii administrate privat este aceea că un fond de pensii nu poate fi declarat în stare defaliment (insolvenţă).

38 Confuzia poate fi generată de faptul că denumirea administratorului conţine sintagma „ fond de pensii” şi defaptul că sediul fondului de pensii este acelaşi cu cel al administratorului.

39 Un administrator poate administra în România un singur fond de pensii.40 În cazul în care se constată scăderea numărului de participanţi şi menţinerea acestuia sub minimul legal, timp de

un trimestru, Comisia retrage, prin decizie, autorizaţia unui fond de pensii.41 În cazul schimbării locului de muncă, domiciliului sau reşedinţei într-o altă ţar ă, participanţii pot opta între a plăti

în continuare contribuţiile la un fond de pensii din România sau a plăti contribuţii la un alt fond de pensii aflat peteritoriul ţării respective, dacă aceasta nu contravine legislaţiei acestei ţări.



45

3.1. Autorizarea administratorului, a prospectului schemei de pensii private şi afondului de pensii.

Fondul de pensii trebuie autorizat de Comisie, după autorizarea administratorilor şi a prospectului schemei de pensii private.

Prospectul schemei de pensii private este documentul care cuprinde termenii contractuluide administrare şi ai schemei de pensii.

Contractul de administrare este contractul încheiat între administrator şi participant, careare ca obiect administrarea fondului de pensii42.

Schema de pensii private reprezint ă un sistem de termene, condi ţ ii şi reguli pe baza că roraadministratorul investe şte activele fondului de pensii în scopul dobândirii de că tre participan ţ i aunei pensii private43.

Autorizarea administratorilor este o procedur ă obligatorie şi complexă care presupuneemiterea de către Comisie mai întâi unei autorizaţii de constituire (în baza căreia se realizează şiînmatricularea în Registrul Comer ţului)44 şi apoi a unei autorizaţii de administrare45. Autorizaţiade constituire a unei societăţi de pensii nu garantează şi obţinerea autorizaţiei de administrare.

42 Modelul contractului-cadru de administrare conţine în mod obligatoriu următoarele elemente: a) păr ţile

contractante; b) principiile schemei de pensii private; c) principalele drepturi şi obligaţii ale păr ţilor contractante şimodalitatea de aplicare; d) modul de administrare a fondului de pensii; e) modalit ăţile de control al administratorului,exercitate de către auditori; f) obligaţiile de informare ale administratorului faţă de participanţi şi autorităţi; g)evidenţele administratorului referitoare la participanţi, contribuţii, investiţii şi pensii private; h) modalităţile specificede constatare, reclamare şi remediere a deficienţelor; i) r ăspunderea contractuală a păr ţilor, incluzând şi sancţiunile ce pot fi aplicate; j) durata contractului de administrare, modalităţile de modificare şi încetare a contractului deadministrare; k) informaţii privind depozitarul fondului de pensii.

43 Con ţ inutul schemei de pensii private cuprinde în mod obligatoriu cel puţin următoarele elemente: a) denumirea şisediul administratorului; b) condiţiile de eligibilitate a participanţilor pentru aderarea la schema de pensii private; c)modalitatea de împăr ţire între participanţi a sumelor rezultate din investirea activelor; d) principiile investiţionale aleschemei de pensii private; e) riscurile financiare, tehnice şi de altă natur ă implicate de schema de pensii private; f)natura şi distribuţia acestor riscuri; g) dreptul exclusiv de proprietate al participanţilor la schema de pensii privateasupra sumei existente în conturile individuale; h) condiţiile începerii şi plăţii prestaţiilor private; i) condiţiile deacordare a prestaţiilor private în caz de invaliditate; j) nivelurile maxime ale comisioanelor suportate de fondul de pensii, defalcate pe categorii de comisioane; k) periodicitatea şi procedura de raportare a informaţiilor către participanţi; l) condiţiile şi procedurile de încetare a participării şi de transfer la un alt fond de pensii administrat privat.

44 Cererea pentru autorizarea de constituire este însoţită de următoarele documente: a) proiectul actului constitutiv; b) dovada că fondatorii deţin resursele financiare necesare vărsării capitalului social, precum şi provenienţa acestora;c) cazierele judiciare şi cazierele fiscale ale fondatorilor; d) documente privind fondatorii, cu informaţii referitoare lastatutul lor juridic, eventuala lor calitate de persoane afiliate, precum şi natura legăturilor dintre ei; e) documente dincare să reiasă situaţia financiar ă a fondatorilor în ultimii 3 ani, auditate de un auditor financiar; f) declaraţia pe propria r ăspundere a fondatorilor, a candidaţilor pentru consiliul de administraţie şi comitetul de direcţie, care să cuprindă toate deţinerile individuale şi deţinerile în legătur ă cu alte persoane implicate în orice societate comercială şicare reprezintă cel puţin 5% din capitalul social sau din drepturile de vot; g) documente privind candidaţii pentruconsiliul de administraţie şi comitetul de direcţie, după caz, curriculum vitae datat şi semnat, care să specificecalificarea şi experienţa profesională, copia actului de identitate, copia diplomei de studii, un plan organizatoric şifinanciar pentru următorii 5 ani, documentaţia referitoare la depozitarul fondului de pensii; h) cazierele judiciare şifiscale ale candidaţilor pentru consiliul de administraţie şi comitetul de direcţie, dacă este cazul; i) proiectulregulamentului de organizare şi funcţionare a societăţii de pensii; j) dovada vărsării integrale şi în formă bănească acapitalului social; k) dovada plăţii taxei pentru cererea de autorizare de constituire.

Comisia aprobă cererea pentru autorizare de constituire dacă constată că sunt îndeplinite, cumulativ, următoarelecondiţii: a) proiectul actului constitutiv şi planul organizatoric şi financiar pentru următorii 5 ani garantează gestiuneacorectă şi prudentă a fondului de pensii; b) fondatorii nu au datorii către bugetul de stat, bugetul asigur ărilor socialede stat, bugetele locale şi bugetele fondurilor speciale; c) calitatea acţionarilor şi a membrilor propuşi de consiliul deadministraţie şi comitetul de direcţie garantează gestiunea corectă şi prudentă a fondului de pensii; d) fondatorii,membrii propuşi pentru consiliul de administraţie şi comitetul de direcţie nu sunt în procedur ă de reorganizare judiciar ă sau de faliment şi nu au contribuit, direct sau indirect, la falimentul unor persoane juridice, după caz, şi nuau fost implicaţi în niciun fel de scandaluri financiare; e) membrii propuşi pentru consiliul de administraţie şicomitetul de direcţie au onorabilitatea, pregătirea şi experienţa profesională necesare funcţiei pe care urmează să oîndeplinească; f) denumirea administratorului nu este de natur ă să inducă în eroare participanţii, potenţialii



46

Autorizarea schemei de pensii private este, de asemenea, o condiţie prealabilă pentruautorizarea fondului de pensii. Prospectul schemei de pensii private este elaborat şi propus deadministrator care trebuie să formuleze la Comisie cererea de autorizare a primului prospect alschemei de pensii private odată cu cererea de autorizare de administrare. Prin urmare, autorizarea

primului prospect al schemei de pensii private se realizează odată cu autorizarea de administrare afondului de pensii.

Administratorul poate face public prospectul schemei de pensii private numai după

autorizarea acestuia (sub sancţiunea retragerii autorizaţiei de administrare). Acest aspect dă măsura importanţei autorizării care presupune şi verificarea respectării dispoziţiilor legaleincidente.

Autorizaţia fondului se eliberează pe baza unei cereri formulate de administrator, la caretrebuie anexate următoarele documente:

a) contractul de societate civilă de constituire a fondului de pensii; b) actele individuale de aderare la contractul de societate civilă prin care se înfiinţează

fondul de pensii şi la prospectul schemei de pensii private;c) alte documente şi informaţii potrivit cerinţelor prevăzute în normele Comisiei.

3.2. Administratorul

După cum am ar ătat, administratorul este o societate comercială pe acţiuni care are caobiect exclusiv de activitate administrarea fondurilor de pensii şi, opţional, furnizarea de pensii

private.Acestui tip de societate comercială pe acţiuni îi sunt impuse, prin Legea nr. 411/2004, o

serie de condiţii specifice, derogatorii de la dreptul comun în materie (Legea nr. 31/1990 privindsocietăţile comerciale). Prin aceste derogări privind constituirea şi funcţionarea s-a urmăritasigurarea de garanţii pentru contribuabili prin capitalul social minim ridicat şi activele financiare

proprii ale administratorilor, asigurarea transparenţei activităţii administratorilor printr-un modspecific de organizare internă, evitarea conflictelor de interese şi prevenirea fraudelor, asigurareasupravegherii şi controlului Comisiei ş.a.

a) Condi ţ ii privind constituirea administratorilor.Capitalul social al administratorului unui fond de pensii:- trebuie să fie de minim echivalentul în lei al sumei de 4 milioane de euro;- trebuie subscris şi vărsat integral, exclusiv în numerar, la momentul constituirii acestuia;- nu poate fi constituit şi nici majorat prin subscripţie publică;- nu poate proveni din împrumuturi sau credite şi nu poate fi grevat de sarcini.Acţiunile administratorului nu pot fi decât nominative (prin urmare nu pot fi transformate în

acţiuni la purtător) şi nu pot fi acţiuni preferenţiale. O persoană fizică sau juridică poate fiacţionar la un singur administrator. Participaţia cumulată a persoanelor fizice nu poate depăşi 5%din capitalul social al administratorului. Sub sancţiunea nulităţii, tranzacţiile cu acţiunile unuiadministrator sunt supuse aprobării prealabile a Comisiei.

În mod excepţional, un administrator poate dobândi o parte sau tot (?) capitalul social al

altui administrator numai cu aprobarea prealabilă a Comisiei şi cu respectarea legislaţiei dindomeniul concurenţei.

participanţi sau alte persoane; g) fondatorii fac dovada vărsării integrale şi în formă bănească a capitalului social; h)se face dovada achitării taxei pentru cererea de autorizare de constituire.

45 În vederea obţinerii autorizaţiei de administrare, societatea de pensii depune la Comisie o cerere însoţită deurmătoarele documente: a) certificatul de înmatriculare la Oficiul Naţional al Registrului Comer ţului; b) dovadavărsării sau a reîntregirii capitalului social, după caz; c) proiectul contractului de depozitare; d) proiectul de contractde societate civilă; e) declaraţia privind politica de investiţii; f) planul de afaceri pe 3 ani; g) proiectul prospectuluischemei de pensii; h) dovada plăţii taxei pentru cererea de autorizare de administrare; i) orice alte documente şiinformaţii suplimentare prevăzute în normele Comisiei.



47

Calitatea acţionarilor trebuie să r ăspundă nevoii garantării unei gestiuni prudente şisănătoase a fondului de pensii şi să permită realizarea unei supravegheri eficiente, în scopul

protejării intereselor participanţilor şi ale beneficiarilor 46.

b) Condi ţ ii privind organizarea şi func ţ ionarea administratorilor.Consiliul de administraţie decide asupra politicii de investiţii şi asupra politicii financiare a

fondului de pensii, precum şi asupra oricăror alte atribuţii prevăzute în regulamentul de

organizare şi funcţionare avizat de Comisie şi prevăzut în legislaţia în vigoare privind societăţilecomerciale.Administratorii, directorii, respectiv membrii ai consiliului de supraveghere sau ai

directoratului, după caz, trebuie să îndeplinească condiţiile cerute de legislaţia privind societăţilecomerciale, precum şi următoarele condiţii: a) să fie absolvenţi ai unei instituţii de învăţământsuperior 47; b) să aibă experienţă profesională de cel puţin 3 ani în domeniul financiar, bancar saude asigur ări; c) să aibă onorabilitatea necesar ă pentru funcţia pe care urmează să o îndeplinească.

Totodată, administratorii, directorii, respectiv membrii ai consiliului de supraveghere sau aidirectoratului, după caz, trebuie să aibă conduită morală şi profesională corespunzătoare funcţiei

pe care o deţin.48 Evitarea conflictelor de interese impune ca administratorii, directorii, respectiv membrii ai

consiliului de supraveghere sau ai directoratului, după caz, al unui administrator nu pot fi membri

în consiliul de administraţie: a) al altor administratori sau persoanelor afiliate acestora; b) aldepozitarului fondului sau persoanelor afiliate acestuia.

Administratorul trebuie să aibă în structura sa organizatorică o direcţie de audit intern şi odirecţie distinctă responsabilă cu analiza oportunităţilor investiţionale şi plasarea activelor înconformitate cu strategia stabilită de consiliul de administraţie.

c) Aspecte specifice privind activitatea administratorilor. Activitatea de administrare a unui fond de pensii cuprinde următoarele:a) administrarea şi investirea activelor fondului de pensii;

b) convertirea contribuţiilor în unităţi de fond;c) plata drepturilor cuvenite participanţilor şi beneficiarilor, conform legii;d) calculul zilnic al activului net al fondului de pensii şi al unităţii de fond;e) evidenţa conturilor individuale şi actualizarea acestora, precum şi furnizarea

documentelor privind participarea, notificarea, informarea periodică sau transferul;f) gestionarea operaţiunilor zilnice ale fondului de pensii;g) dispunerea efectuării plăţilor datorate entităţilor implicate şi Comisiei;h) mandatarea şi monitorizarea agenţilor de marketing ai fondului de pensii;i) gestionarea relaţiilor cu instituţiile implicate;

j) elaborarea, prezentarea, depunerea, publicarea şi distribuirea către Comisie şi participanţia situaţiilor financiare şi a rapoartelor prevăzute de prezenta lege;

46 Acţionarii administratorului trebuie să îndeplinească cel puţin următoarele condiţii: a) să dispună de o situaţiefinanciar ă stabilă, aptă să susţină entitatea în caz de necesitate; b) să justifice în mod satisf ăcător provenienţafondurilor destinate participaţiei la capitalul social; c) să furnizeze toate informaţiile necesare pentru identificarearelaţiilor de afiliere cu alte persoane; d) să fi funcţionat, în cazul acţionarilor persoane juridice, minimum 3 ani, cuexcepţia celor rezultate în urma fuziunii sau a divizării unei alte persoane juridice care, înainte de fuziune saudivizare, a funcţionat minimum 3 ani.

47 Cel puţin o treime din numărul membrilor consiliului de administraţie trebuie să fie licenţiaţi în ştiinţe economicesau juridice.

48 În acest sens se impune ca aceştia să îndeplinească cel puţin următoarele cerinţe: a) să nu fi fost sancţionaţi decătre autorităţi române sau str ăine din domeniul financiar cu interdicţia de a desf ăşura activităţi în sistemul financiar sau, la data depunerii cererii de autorizare, cu interdicţia temporar ă de a desf ăşura astfel de activităţi; b) să nu fideţinut funcţia de administrator al unei societăţi comerciale române sau str ăine, aflată în curs de reorganizare judiciar ă sau declarată în stare de faliment, în ultimii 2 ani anteriori declanşării procedurii falimentului; c) să nu fif ăcut parte din conducerea unei societăţi care nu şi-a respectat obligaţiile materiale şi financiare faţă de ter ţi lamomentul încetării activităţii societăţii respective; d) să nu aibă cazier judiciar şi fiscal.



48

k) gestionarea, păstrarea şi arhivarea documentelor privind fondul de pensii, participanţii şi beneficiarii săi;

l) alte activităţi prevăzute în normele Comisiei.Administratorul nu poate delega r ăspunderea privind administrarea fondului de pensii.

Încredinţarea executării anumitor obligaţii către un ter ţ nu îl exonerează de r ăspundere peadministrator.

Tot ca măsur ă de protecţie a potenţialilor creditori (poate chiar contribuabilii la fondul de

pensii) se impune ca activele financiare proprii ale administratorului să nu poată fi utilizate pentru:a) acordarea de împrumuturi sau garanţii;

b) garantarea de împrumuturi sau credite, inclusiv emiterea de obligaţiuni care depăşesccumulat 10% din valoarea capitalului social;

c) tranzacţionarea sau dobândirea în orice alt mod de acţiuni, de alte valori mobiliare saudrepturi în orice altă entitate, cu excepţia situaţiei în care există aprobarea prealabilă a Comisiei.

Activele şi pasivele fiecărui fond de pensii administrat privat trebuie să fie organizate,evidenţiate şi administrate distinct, separat de celelalte fonduri de pensii facultative pe care legestionează acelaşi administrator şi de contabilitatea proprie administratorului, f ăr ă posibilitateatransferului între fonduri sau între fonduri şi administrator.

În acelaşi timp, toate activele şi pasivele corespunzătoare activităţii de administrare a

fondurilor de pensii trebuie să fie restricţionate, gestionate şi organizate separat de alte activităţiale administratorului, f ăr ă posibilitate de transfer.

Administratorul reprezintă fondul de pensii în raporturile cu ter ţii, inclusiv în faţainstanţelor judecătoreşti. Acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti competente, înlegătur ă cu administrarea fondului de pensii, sunt scutite de orice fel de taxe (oricare ar fi

persoana reclamantului, nu numai în situaţia în care reclamant este administratorul).

4. Investiţiile fondului de pensii

Administratorul trebuie să elaboreze o declaraţie scrisă privind politica de investiţii caretrebuie să cuprindă:

a) strategia de investire a activelor, în raport cu natura şi durata obligaţiilor; b) metodele de evaluare a riscurilor investiţionale;c) procedurile de management al riscului;d) metoda de revizuire a principiilor de investiţii;e) persoanele responsabile de luarea deciziilor şi realizarea investiţiilor, precum şi

procedurile pentru luarea deciziilor.Activele unui fond de pensii administrat privat sunt constituite din instrumente financiare49,

inclusiv instrumente financiare derivate, precum şi numerar, rezultate ca urmare a investiriiactivelor personale ale participanţilor 50.

49 Prin instrumente financiare se înţelege: a) valori mobiliare; b) titluri de participare la organismele de plasamentcolectiv; c) instrumente ale pieţei monetare, inclusiv titluri de stat cu scadenţă mai mică de un an şi certificate dedepozit; d) contracte futures financiare, inclusiv contracte similare cu decontare finală în fonduri; e) contracteforward pe rata dobânzii; f) swap-uri pe rata dobânzii, pe curs de schimb şi pe acţiuni; g) opţiuni pe orice instrumentfinanciar prevăzut la lit. a)-d), inclusiv contracte similare cu decontare finală în fonduri; această categorie include şiopţiuni pe curs de schimb şi pe rata dobânzii; h) orice alt instrument admis la tranzacţionare pe o piaţă reglementată într-un stat membru al Uniunii Europene sau apar ţinând Spaţiului Economic European sau pentru care s-a f ăcut ocerere de admitere la tranzacţionare pe o astfel de piaţă.

50 Administratorul poate investi în instrumente financiare după cum urmează:a) instrumente ale pieţei monetare, inclusiv conturi şi depozite în lei la o bancă, persoană juridică română, sau la o

sucursală a unei instituţii de credit str ăine autorizate să funcţioneze pe teritoriul României, f ăr ă să depăşească un procent mai mare de 20% din valoarea totală a activelor fondului de pensii;



49

În funcţie de natura emitentului de instrumente financiare în care administratorul poateinvesti, procentele maxime admise sunt:

a) 5% din activele unui fond de pensii pot fi investite într-o singur ă societate comercială sauîn fiecare categorie de active ale acesteia, f ăr ă a depăşi în total 5%;

b) 10% din activele unui fond de pensii pot fi investite în activele unui grup de emitenţi şi persoanele afiliate lor.

Administratorul exercită, în numele participanţilor, dreptul de vot în adunările generale ale

acţionarilor societăţilor comerciale în al căror capital social au fost investite activele fondului de pensii. Votul trebuie să fie exercitat exclusiv în interesul participanţilor şi al beneficiarilor lafondul de pensii.

Activele fondului de pensii nu pot constitui garanţii şi nu pot fi utilizate pentru acordarea decredite, sub sancţiunea nulităţii absolute a actelor prin care se constituie garanţia sau se acordă creditul51.

5. Participanţii (contribuabilii), contribuţiile şi conturile lor

a) Participan ţ ii.Participantul este persoana care contribuie sau/şi în numele căreia s-au plătit contribuţii la

un fond de pensii şi care are un drept viitor la o pensie privată52.Potrivit legii, persoanele în vârstă de până la 35 de ani, care sunt asigurate în sistemul public

de pensii, şi care contribuie la sistemul public de pensii, trebuie să adere la un fond de pensii.Totodată, persoanele în vârstă de până la 45 de ani, care sunt deja asigurate şi contribuie lasistemul public de pensii, pot adera la un fond de pensii.

O persoană nu poate fi participant, în acelaşi timp, la mai multe fonduri de pensii privateobligatorii.

b) titluri de stat emise de Ministerul Economiei şi Finanţelor din România, de state membre ale Uniunii Europenesau apar ţinând Spaţiului Economic European, în procent de până la 70% din valoarea totală a activelor fondului de pensii;

c) obligaţiuni şi alte valori mobiliare emise de autorităţile administraţiei publice locale din România sau din statelemembre ale Uniunii Europene ori apar ţinând Spaţiului Economic European, în procent de până la 30% din valoareatotală a activelor fondului de pensii;

d) valori mobiliare tranzacţionate pe pieţe reglementate şi supravegheate din România, statele membre ale UniuniiEuropene sau apar ţinând Spaţiului Economic European, în procent de până la 50% din valoarea totală a activelor fondului de pensii;

e) titluri de stat şi alte valori mobiliare, emise de state ter ţe, în procent de până la 15% din valoarea totală aactivelor fondului de pensii;

f) obligaţiuni şi alte valori mobiliare, tranzacţionate pe pieţe reglementate şi supravegheate, emise de autorităţileadministraţiei publice locale din state ter ţe, în procent de până la 10% din valoarea totală a activelor fondului de pensii;

g) obligaţiuni şi alte valori mobiliare ale organismelor str ăine neguvernamentale, dacă aceste instrumente suntcotate la burse de valori autorizate şi dacă îndeplinesc cerinţele de rating, în procent de până la 5% din valoarea totală a activelor fondului de pensii;

h) titluri de participare, emise de organisme de plasament colectiv în valori mobiliare din România sau din alte ţări,în procent de până la 5% din valoarea totală a activelor fondului de pensii;

i) alte forme de investiţii prevăzute de normele Comisiei.51 Legea nr. 411/2004 impune şi alte restricţii. Astfel, activele fondului de pensii nu pot fi investite în: a) active

care, potrivit legii, nu pot fi înstr ăinate; b) active a căror evaluare este incertă, precum şi antichităţi, lucr ări de artă,autovehicule şi altele asemenea; c) bunuri imobiliare; d) acţiuni, obligaţiuni şi alte valori mobiliare emise deadministrator; e) orice alte active stabilite prin normele Comisiei.

De asemenea, activele fondului de pensii nu pot fi înstr ăinate: a) administratorului sau auditorului; b) depozitarului;c) administratorului special; d) membrilor Consiliului Comisiei şi personalului Comisiei; e) persoanelor afiliateentităţilor prevăzute la lit. a)-d); f) oricăror alte persoane sau entităţi prevăzute prin normele Comisiei.

52 Participantul (contribuabilul) nu se confundă cu plătitorul. Acesta din urmă este persoana fizică sau juridică care,după caz, reţine şi virează contribuţia individuală de asigur ări sociale.



50

Participarea la un fond de pensii se realizează prin semnarea unui act de aderare individual,din proprie iniţiativă sau în urma repartizării sale de către instituţia de evidenţă53. Deci, actulindividual de aderare este un înscris prin care o persoană îşi manifestă actul de voinţă de a fi partela contractul de societate civilă şi la prospectul schemei de pensii private.

La semnarea actului de aderare participanţii trebuie informaţi asupra condiţiilor schemei de pensii private, mai ales în ceea ce priveşte: drepturile şi obligaţiile păr ţilor implicate în schema de pensii private, riscurile financiare, tehnice şi de altă natur ă, precum şi despre natura şi distribuţia

acestor riscuri. Este interzisă delegarea sau reprezentarea pentru semnarea actului de aderare.După aderare sau repartizare, participanţii sunt obligaţi să contribuie la un fond de pensii şinu se pot retrage din sistemul fondurilor de pensii administrate privat pe toată perioada pentrucare datorează contribuţia de asigur ări sociale la sistemul public de pensii, până la deschidereadreptului la pensia privată. Fac excepţie perioadele pentru care nu există obligaţia de plată acontribuţiei de asigur ări sociale în sistemul public.

Drepturile participantului pot fi transferate în alte ţări în care acesta are domiciliul saureşedinţa, în condiţiile reglementate prin acordurile şi convenţiile internaţionale la care Româniaeste parte, în moneda ţărilor respective sau într-o altă monedă asupra căreia s-a convenit.

De la data pensionării de invaliditate pentru afecţiuni care nu mai permit reluarea activităţii,definite potrivit Legii privind sistemul public de pensii, participantul poate obţine:

a) o plată unică sau, la cerere, plăţi eşalonate în rate pe o durată de maximum 5 ani, dacă

activul său personal net, ca urmare a perioadei reduse de contribu ţie, nu este suficient pentruacordarea unei pensii private minime54;

b) o pensie privată, dacă activul său personal net este suficient.În cazul decesului unui participant înainte de deschiderea dreptului la pensia privată,

beneficiarilor li se deschide câte un cont la ultimul fond de pensii la care a contribuit participantuldecedat, în care se transfer ă activele cuvenite fiecăruia.

În situaţia în care un participant doreşte să adere la alt fond de pensii, acesta este obligat să îi notifice în scris administratorului fondului de pensii de la care se transfer ă, cu 30 de zilecalendaristice înainte de aderarea efectivă la noul fond de pensii, şi să îi trimită acestuia o copiede pe noul act de aderare.

b) Contribu ţ ia la fondul de pensii

Contribuţia la fondul de pensii este parte din contribuţia individuală de asigur ări socialedatorată la sistemul public de pensii. Prin urmare, contribuţia se deduce din veniturile brute lunarecare reprezintă bază de calcul pentru contribuţia individuală de asigur ări sociale, împreună şi înaceeaşi modalitate de calcul cu contribuţia obligatorie datorată conform Legii privind sistemul

public de pensii.Contribuţia la fondul de pensii se constituie şi se virează împreună şi în aceleaşi condiţii

stabilite pentru contribuţia individuală de asigur ări sociale prin Legea privind sistemul public de pensii55. De asemenea, baza de calcul, reţinerea şi termenele de plată a contribuţiei la fondul de pensii sunt aceleaşi cu cele stabilite pentru contribuţia de asigur ări sociale.

Din momentul începerii activităţii de colectare (2008), cota de contribuţie la fondul de pensii este de 2% din baza de calcul. În termen de 8 ani de la începerea activităţii de colectare,

53 Instituţia de evidenţă este instituţia care are ca atribuţie legală evidenţa asiguraţilor din sistemul public de pensii,respectiv Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigur ări Sociale. Persoana care nu a aderat la un fond de pensii în termen de 4 luni de la data la care este obligată prin efectul legii este repartizată aleatoriu la un fond de pensii de către instituţia de evidenţă. Repartizarea aleatorie a persoanelor se efectuează direct propor ţional cunumărul participanţilor unui fond de pensii la data efectuării repartizării.

54 Cuantumul pensiei private minime este stabilit prin normele Comisiei.55 Participantul care a fost detaşat în altă ţar ă are dreptul la continuarea plăţii contribuţiilor la fondul de pensii din

România, pe toată durata detaşării. În situaţia continuării plăţii contribuţiilor la un fond de pensii dintr-un statmembru al Uniunii Europene sau apar ţinând Spaţiului Economic European, lucr ătorul detaşat în România şiangajatorul acestuia, după caz, vor fi exoneraţi de obligaţia de a contribui la un fond de pensii din România.



51

cota de contribuţie la fondul de pensii se majorează la 6%, cu o creştere de 0,5 puncte procentuale pe an, începând cu data de 1 ianuarie a fiecărui an.

Lunar instituţia de evidenţă trebuie să vireze de la bugetul asigur ărilor sociale de stat sumareprezentând contribuţiile la fondurile de pensii, pentru fiecare fond de pensii în parte. Virareacontribuţiilor se realizează de către instituţia de evidenţă prin diminuarea conturilor de venituri ale

bugetului asigur ărilor sociale de stat, pe baza informaţiilor cuprinse în listele nominale deviramente, întocmite separat, pentru fiecare fond de pensii.

În cazul neachitării la termen a contribuţiei de asigur ări sociale, instituţia de colectare procedează la stabilirea cuantumului datorat şi la aplicarea modalităţilor de executare silită şi acelorlalte modalităţi de stingere a debitelor, conform dispoziţiilor legale privind colectareacreanţelor bugetare.

c) Conturile participan ţ ilor

Fiecare participant are un cont individual, personal. Contribuţiile şi transferurile dedisponibilităţi ale participantului, precum şi accesoriile aferente acestora se virează în acest cont.Participantul este proprietarul activului personal din contul său. Acest activ personal nu poate faceobiectul unei executări silite sau al unei tranzacţii, nu poate fi cesionat sau gajat, sub sancţiuneanulităţii actelor respective.

Contribuţiile şi transferul de lichidităţi băneşti la un fond de pensii trebuie convertite în

unităţi de fond în maximum două zile lucr ătoare de la data încasării acestora. În prima fază deaplicare a sistemului de pensii administrate privat, valoarea unităţii de fond este de 10 lei56.

Valoarea activelor nete şi valoarea unităţii de fond ale unui fond de pensii se calculează atâtde către administrator, cât şi de depozitar în fiecare zi lucr ătoare şi se comunică Comisiei (înaceeaşi zi)57. Valoarea activelor nete şi valoarea unităţii de fond ale unui fond de pensii privatesunt supuse, anual, auditării de către un auditor financiar, membru al Camerei Auditorilor Financiari din România, avizat de Comisie, care nu poate fi persoană afiliată angajatorului,administratorului sau depozitarului.

Administratorul unui fond de pensii care a primit contribuţii pe o perioadă de cel puţin 24de luni calculează, în ultima zi lucr ătoare a fiecărui trimestru, rata de rentabilitate a fondului de

pensii pentru ultimele 24 de luni şi o comunică în aceeaşi zi Comisiei.

6. Pensia privată

Participantul are dreptul la o pensie privată de la data îndeplinirii condiţiilor de pensionare pentru limită de vârstă în sistemul public. Suma totală cuvenită pentru pensia privată nu poate fimai mică decât valoarea contribuţiilor plătite, diminuate cu penalităţile de transfer şi comisioanelelegale.

Participantul alege furnizorul pensiei private. Furnizorul de pensii nu poate refuza o cererede pensie privată dacă persoana îndeplineşte condiţiile legale.

Furnizorul de pensii stabileşte cuantumul pensiei private58 pe baza activului personal netaflat în contul participantului (activ ce nu poate fi folosit decât pentru achiziţionarea unei pensii

private).În cazul persoanelor al căror activ personal net la data retragerii este prea mic pentru a putea primi o pensie privată (eventual ca urmare a invalidităţii pentru afecţiuni care nu mai permitreluarea activităţii) persoana îndreptăţită primeşte o plată unică sau plăţi eşalonate în rate pe odurată de maximum 5 ani, la cerere.

56 Valoarea unităţii de fond este raportul dintre valoarea activului net al fondului de pensii la o anumită dată şinumărul total de unităţi ale fondului la aceeaşi dată.

57 În situaţia în care există neconcordanţe între administrator şi depozitar privind valoarea activului net şi a unităţiide fond, valorile corecte sunt convenite de către administrator şi depozitar pe baza reglementărilor Comisiei.

58 Utilizând o metodă specifică de calcul.



52

Pensia privată se plăteşte participantului, mandatarului desemnat de acesta prin procur ă specială sau reprezentantului legal al acestuia. Cheltuielile ocazionate de plata pensiilor private sesuportă de către participant.

În cazul schimbării locului de muncă, a domiciliului sau a reşedinţei în altă ţar ă, statmembru al Uniunii Europene sau apar ţinând Spaţiului Economic European, participantul şi

beneficiarul păstrează dreptul la pensia privată câştigată în cadrul schemelor de pensii private dinRomânia şi aceasta se plăteşte în acel stat, în cuantumul r ămas după scăderea tuturor taxelor şi

cheltuielilor aferente plăţii.

7. Fondul de garantare a pensiilor

Fondul de garantare a pensiilor este fondul înfiinţat din contribuţii ale administratorilor şiale furnizorilor de pensii, având scopul de a proteja drepturile participanţilor şi ale beneficiarilor,după caz, dobândite în cadrul sistemului de pensii administrate privat, reglementat şisupravegheat de Comisie.

Fondul de garantare este destinat pl ăţ ii drepturilor participan ţ ilor şi beneficiarilor fondurilor de pensii, în cazul imposibilit ăţ ii asigur ă rii lor de că tre administratori sau furnizori de pensii, după caz.

Administrarea şi utilizarea Fondului de garantare se fac de către un comitet format din câteun reprezentant al administratorilor şi al furnizorilor de pensii facultative. Administrarea şigestionarea Fondului de garantare se efectuează sub controlul şi monitorizarea Comisiei.

Disponibilităţile Fondului de garantare astfel constituit trebuie să fie plasate în instrumentefinanciare ale Trezoreriei Statului sau derulate prin aceasta, titluri de stat, depozite purtătoare dedobândă şi orice alte instrumente financiare stabilite de Comisie prin norme, în scopul unei câtmai bune valorificări a acestora.

Sumele depuse la Fondul de garantare nu pot fi urmărite silit.

8. Alţi participanţi la sistemul fondurilor de pensii administrate privat

a) Depozitarul

Depozitarul este o instituţie de credit din România, autorizată de Banca Naţională aRomâniei, în conformitate cu legislaţia bancar ă, ori o sucursală din România a unei instituţii decredit, autorizată într-un stat membru al Uniunii Europene sau apar ţinând Spaţiului EconomicEuropean, avizată de Comisie pentru activitatea de depozitare, potrivit legii, căreia îi suntîncredinţate spre păstrare, în condiţii de siguranţă, toate activele fiecărui fond de pensiiadministrat privat.

Administratorul trebuie să desemneze un singur depozitar, căruia îi încredinţează păstrareaactivelor fondului de pensii, pe baza unui contract de depozitare, avizat în prealabil de Comisie.Contractul de depozitare este acea convenţie încheiată între administrator, ca reprezentant alfondului de pensii administrat privat în relaţiile cu ter ţii, şi depozitar, având ca obiect depozitarea

activelor financiare ale fondului de pensii59

.Pentru desf ăşurarea activităţii de depozitare, depozitarul trebuie să deţină un aviz valabileliberat de Comisie.

În exercitarea atribuţiilor sale, depozitarul este obligat:a) să primească şi să păstreze în siguranţă înregistr ările referitoare la toate activele fondului

de pensii;

59 Pentru evitarea conflictelor de interese, depozitarul nu poate deţine acţiuni ale administratorului sau ale oricăreientităţi afiliate acestuia.



53

b) să păstreze înregistr ările referitoare la valorile mobiliare în forma dematerializată careconstituie activele fondului de pensii;

c) să calculeze şi să înştiinţeze, în fiecare zi lucr ătoare, administratorul despre valoarea netă a activelor fondului de pensii;

d) să actualizeze înregistr ările în conturi;e) să transmită administratorului informaţii privind activele fondurilor de pensii

administrate privat;

f) să îndeplinească instrucţiunile administratorului, cu excepţia cazului în care acestea suntcontrare legislaţiei în vigoare, ori actele constitutive ale acestuia;g) să transmită Comisiei informaţiile şi raportările privind activele fondului de pensii, în

condiţiile şi la termenele stabilite prin normele acesteia.Activele fondului de pensii nu pot face obiectul executării silite a depozitarului şi nici al

unei tranzacţii.Depozitarul este responsabil faţă de administrator, participanţi şi beneficiari în privinţa

oricărui prejudiciu suferit de aceştia ca rezultat al neîndeplinirii obligaţiilor sau al îndepliniriinecorespunzătoare a acestora. Depozitarul nu poate fi exonerat de r ăspundere şi r ăspunderea sa nu

poate fi limitată prin încredinţarea obligaţiilor sale unei alte entităţi, sub sancţiunea nulităţiiactelor juridice în cauză.

Depozitarul poate păstra activele mai multor fonduri de pensii, cu condiţia de a evidenţia

operaţiunile şi înregistr ările fiecărui fond de pensii separat de ale sale proprii şi de cele alecelorlalte fonduri de pensii.

b) Auditorul financiar

Situaţiile financiar-contabile ale oricărei entităţi supuse autorizării, supravegherii şicontrolului Comisiei, conform prevederilor prezentei legi, trebuie să fie auditate de persoanefizice sau juridice, persoane active, membre ale Camerei Auditorilor Financiari din România.

În exercitarea atribuţiilor sale, auditorul financiar întocmeşte un raport de audit financiar, înconformitate cu standardele de audit şi cu normele profesionale emise de Camera Auditorilor Financiari din România. Raportul de audit financiar al fondului de pensii nu poate fi întocmit deacelaşi auditor financiar mai mult de 5 ani consecutivi.

Auditorul financiar nu poate delega r ăspunderea privind activitatea specifică. Încredinţareaexecutării anumitor obligaţii către un ter ţ nu exonerează de r ăspundere auditorul financiar.

Cheltuielile privind activitatea de audit financiar a administratorului se suportă de cătreacesta, iar cele privind activitatea de audit financiar a fondului de pensii sunt cheltuieli deexploatare, care se suportă din fondul respectiv.

c) Agen ţ ii de marketing

Activitatea de marketing a fondului de pensii este condusă de administrator.Obţinerea acordului de aderare se face direct de către administrator sau indirect, prin agenţi

de marketing. Prin urmare, agentul de marketing al fondului de pensii este o persoană fizică sau juridică mandatată de administrator să obţină acordul de aderare a participanţilor. Deşi agentul demarketing îşi desf ăşoar ă activitatea în temeiul autorizaţiei emisă de către Comisie (sau, după caz,

avizului), administratorul este r ăspunzător pentru recrutarea, instruirea, monitorizarea şi plataagenţilor de marketing.Agentul de marketing are următoarele atribuţii:a) prezintă potenţialului participant aspectele relevante ale fondului de pensii;

b) obţine acordul de aderare a participantului la fondul de pensii;c) transmite administratorului actul de aderare semnat de participant, în original, în termen

de 5 zile calendaristice de la semnarea acestuia.Activitatea agentului de marketing se desf ăşoar ă pe bază de comision suportat de

administrator.Administratorului, agenţilor de marketing şi persoanelor afiliate acestora le este interzis:



54

a) să transmită informaţii false, înşelătoare sau care pot crea o impresie falsă despre fondulde pensii şi administratorul acestuia;

b) să facă afirmaţii sau previziuni despre evoluţia unui fond de pensii altfel decât în forma şimodul prevăzute în normele Comisiei;

c) să ofere beneficii colaterale60 în scopul de a convinge o persoană să adere la un fond de pensii sau să r ămână participant la acesta;

d) să acorde foloase pentru facilitarea ader ării potenţialilor participanţi.

60 Beneficii colaterale sunt orice avantaje, precum facilităţi băneşti sau cadouri, altele decât cele care rezultă dincalitatea de participant sau de beneficiar al unei pensii private.



55

CAPITOLUL VI - ASPECTE SPECIFICE SISTEMULUI DE PENSII

FACULTATIVE

Sistemul de pensii facultative este reglementat de Legea nr. 204/2006 privind pensiilefacultative. Din perspectiva organizării şi funcţionării sistemului de pensii facultative se aplică,mutatis mutandis, aceleaşi principii şi reguli analizate la sistemul pensiilor administrate privat

(obligatorii).În cele ce urmează vom sublinia doar câteva din aspectele specifice sistemului de pensiifacultative.

1. Participanţi şi contribuţii

Participantul la un fond de pensii facultative este angajatul, funcţionarul public sau persoana autorizată să desf ăşoare o activitate independentă, potrivit legii, persoana care îşidesf ăşoar ă activitatea în funcţii elective sau care este numită în cadrul autorităţii executive,legislative ori judecătoreşti, pe durata mandatului, membrul unei societăţi cooperative potrivitLegii nr. 1/2005 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei, precum şi altă persoană carerealizează venituri din activităţi profesionale sau agricole, care ader ă la un fond de pensii

facultative şi care contribuie sau/şi în numele căreia s-au plătit contribuţii la un fond de pensiifacultative şi are un drept viitor la o pensie facultativă.

Aderarea la un fond de pensii facultative este o opţiune individuală. Conform legii, actulindividual de aderare este un contract scris, încheiat între persoana fizică şi administrator; acestcontract relevă acordul persoanei la contractul de societate civilă şi la prospectul schemei de

pensii facultative, precum şi faptul că această persoană a primit o copie a acestor documente şi aacceptat conţinutul acestora61. Administratorul nu poate refuza semnarea actului individual deaderare nici unei persoane care are dreptul de a participa la această schemă de pensii facultative.

Contribu ţ iile la un fond de pensii facultative se stabilesc conform regulilor acelei scheme de pensii facultative, se reţin şi se virează de către angajator sau, după caz, de către participant, odată cu contribuţiile de asigur ări sociale obligatorii, în contul fondului de pensii specificat în actulindividual de aderare.

Contribuţia la un fond de pensii facultative poate fi de până la 15% din venitul salarial brutlunar sau din venitul asimilat acestuia al persoanei care ader ă la un fond de pensii facultative62.Această contribuţie poate fi împăr ţită între angajat şi angajator potrivit prevederilor stabilite princontractul colectiv de muncă sau, în lipsa acestuia, pe baza unui protocol încheiat cureprezentanţii angajaţilor.

Angajatorul constituie şi virează lunar contribuţia datorată de fiecare angajat care a aderat laun fond de pensii facultative, pe baza unui exemplar al actului individual de aderare la prospectulschemei de pensii facultative încheiat cu un administrator. În cazul nevir ării la termen acontribuţiilor se datorează dobânzi şi penalităţi de întârziere. Acestea sunt calculate deadministrator, în conformitate cu reglementările în vigoare referitoare la obligaţiile bugetare.Administratorul este obligat să notifice angajatorului, Comisiei şi participantului neîndeplinirea

obligaţiei faţă de fondul de pensii facultative.

61 Forma-cadru a actului individual de aderare este stabilită de Comisie prin norme. Forma actului de aderare esteaceeaşi pentru toţi participanţii la acel fond de pensii facultative. Administratorul poate modifica acest act numai cuautorizaţia Comisiei.

62 Suma reprezentând contribuţiile la fondurile de pensii facultative este deductibilă pentru fiecare participant dinvenitul salarial brut lunar sau din venitul asimilat acestuia, în limita unei sume reprezentând echivalentul în lei a 200euro, într-un an fiscal. De asemenea, suma reprezentând contribuţiile la fondurile de pensii facultative ale unuiangajator propor ţional cu cota acestuia de participare este deductibilă, la calculul profitului impozabil, în limita uneisume reprezentând, pentru fiecare participant, echivalentul în lei a 200 euro, într-un an fiscal.



56

Participanţii pot, în orice moment, să modifice, să suspende sau să înceteze contribuţiile laun fond de pensii facultative, înştiinţând în scris administratorul şi angajatorul, după caz, cu cel

puţin 30 de zile calendaristice înainte de data suspendării sau încetării contribuţiilor.Dacă un participant încetează plata contribuţiei, acesta îşi păstrează drepturile, conform

regulilor schemei de pensii facultative, cu excepţia cazului în care a solicitat un transfer delichidităţi băneşti către alt fond de pensii facultative.

Participantul la un fond de pensii facultative din România, care a fost detaşat într-o altă ţar ă,

are dreptul la continuarea plăţii contribuţiilor la acel fond pe durata detaşării. În cazul schimbăriilocului de muncă, a domiciliului sau a reşedinţei în altă ţar ă, stat membru al Uniunii Europene oriapar ţinând Spaţiului Economic European, participantul şi beneficiarul păstrează dreptul la pensiafacultativă câştigată în cadrul schemelor de pensii facultative din România şi aceasta se plăteşte înacel stat, în cuantumul r ămas după scăderea tuturor taxelor şi cheltuielilor aferente plăţii.

Ca şi în cazul sistemului de pensii obligatorii: participantul este proprietarul activului personal din contul său, activul personal este insesizabil, neputând face obiectul nici unei măsuride executare silită, nu poate fi gajat sau cesionat, şi nu poate fi folosit pentru acordarea/garantareade credite (sub sancţiunea nulităţii).

În mod similar sistemului de pensii private obligatorii, contribuţiile se colectează pe bazacodului numeric personal în conturile individuale ale participanţilor. Contribuţiile se convertesc înunităţi de fond în maximum două zile lucr ătoare de la data încasării acestora. Valoarea iniţială a

unei unităţi de fond este de 10 lei.

2. Plata pensiilor facultative

Activul personal poate fi folosit numai pentru obţinerea unei pensii facultative. Dreptul la pensia facultativă se deschide, la cererea participantului, cu îndeplinirea următoarelor condiţiicumulative:

a) participantul a împlinit vârsta de 60 de ani; b) au fost plătite minimum 90 de contribuţii lunare;c) activul personal este cel puţin egal cu suma necesar ă obţinerii pensiei facultative minime

prevăzute prin normele adoptate de Comisie.Cu titlu de excepţie, dacă participantul nu a plătit minimum 90 de contribuţii lunare sau

activul personal nu este cel puţin egal cu suma necesar ă obţinerii pensiei facultative minime,atunci acesta va primi suma existentă în contul său ca plată unică sau plăţi eşalonate în rate pe odurată de maximum 5 ani, la alegerea sa.

De asemenea, în cazul în care participantul beneficiază de pensie de invaliditate pentruafecţiuni care nu mai permit reluarea activităţii, definite potrivit Legii privind sistemul public de

pensii, acesta poate obţine:1. suma existentă în contul său ca plată unică sau plăţi eşalonate în rate pe o durată de

maximum 5 ani, dacă activul personal nu este cel puţin egal cu suma necesar ă obţinerii pensieifacultative minime;

2. o pensie facultativă ale cărei condiţii şi termene sunt stabilite prin lege specială privindorganizarea şi funcţionarea sistemului de plată a pensiilor reglementate şi supravegheate de

Comisie, dacă activul personal este cel puţin egal cu suma necesar ă obţinerii pensiei facultativeminime;O altă situaţie particular ă care poate interveni este decesul participantului. În acest caz sunt

reglementate mai multe situaţii:a) dacă decesul participantului a survenit înainte de depunerea cererii pentru obţinerea unei

pensii facultative, suma din cont se plăteşte beneficiarilor, în condiţiile şi în cuantumul stabilite prin actul individual de aderare şi prin actul de succesiune;

b) dacă decesul participantului a survenit după deschiderea dreptului la pensia facultativă,sumele aferente se plătesc către persoana nominalizată;



57

c) dacă decesul participantului a survenit după deschiderea dreptului la pensia facultativă şiacesta nu a ales un tip de pensie facultativă cu componenta de supravieţuitor, sumele aferente se

plătesc beneficiarilor (moştenitorii participantului, determinaţi potrivit regulilor dreptului comunîn materie - Codul civil).



58

CAPITOLUL VII - SECURITATEA ŞI SĂNĂTATEA ÎN MUNCĂ

1. Noţiuni generale

Dispoziţiile Codului muncii privind sănătatea şi securitatea în muncă se completează cu

dispoziţiile legii speciale (Legea nr. 319/2006 a securităţii şi sănătăţii în muncă), ale contractelor colective de muncă aplicabile, precum şi cu normele şi normativele de sănătate şi securitate înmuncă.

Dispoziţiile legale privind sănătatea şi securitatea în muncă sunt imperative şi se aplică întoate sectoarele de activitate, atât publice, cât şi private, angajatorilor, lucr ătorilor şireprezentanţilor lucr ătorilor.

În principiu, normele şi normativele de sănătate şi securitate în muncă pot stabili: a) măsurigenerale de protecţie a muncii pentru prevenirea accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale,aplicabile tuturor angajatorilor; b) măsuri de protecţie a muncii, specifice pentru anumite profesiisau anumite activităţi; c) măsuri de protecţie specifice, aplicabile anumitor categorii de personal;d) dispoziţii referitoare la organizarea şi funcţionarea unor organisme speciale de asigurare asecurităţii şi sănătăţii în muncă.

Securitatea şi să nă tatea în muncă reprezintă un ansamblul de activităţi instituţionalizateavând ca scop asigurarea celor mai bune condiţii în desf ăşurarea procesului de muncă, apărareavieţii, integrităţii fizice şi psihice, sănătăţii lucr ătorilor şi a altor persoane participante la procesulde muncă.

Accidentul de muncă vizează vătămarea violentă a organismului, precum şi intoxicaţia acută profesională, care au loc în timpul procesului de muncă sau în îndeplinirea îndatoririlor deserviciu şi care provoacă incapacitate temporar ă de muncă de cel puţin 3 zile calendaristice,invaliditate ori deces.

Boala profesional ă este afecţiunea care se produce ca urmare a exercitării unei meserii sau profesii, cauzată de agenţi nocivi fizici, chimici ori biologici caracteristici locului de muncă, precum şi de suprasolicitarea diferitelor organe sau sisteme ale organismului, în procesul demuncă.

Angajatorul (în sens larg, de beneficiar al muncii prestate) are obligaţia să asiguresecuritatea şi sănătatea salariaţilor în toate aspectele legate de muncă şi să asigure toţi salariaţii

pentru risc de accidente de muncă şi boli profesionale, în condiţiile legii. Dacă un angajator apelează la persoane sau servicii exterioare, aceasta nu îl exonerează de r ăspundere în acestdomeniu.

Obligaţiile salariaţilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă nu pot aduce atingereresponsabilităţii angajatorului. Măsurile privind securitatea şi sănătatea în muncă nu pot să determine, în nici un caz, obligaţii financiare pentru salariaţi (lucr ători).

2. Obligaţiile angajatorilor

În cadrul propriilor responsabilităţi angajatorul este obligat să ia toate măsurile necesare pentru protejarea securităţii şi sănătăţii salariaţilor, inclusiv pentru activităţile de prevenire ariscurilor profesionale, de informare şi pregătire, precum şi pentru punerea în aplicare aorganizării sănătăţii şi securităţii în muncă.

La adoptarea şi punerea în aplicare a acestor măsuri trebuie să se ţină seama de următoarele principii generale de prevenire: a) evitarea riscurilor; b) evaluarea riscurilor care nu pot fi evitate;c) combaterea riscurilor la sursă; d) adaptarea muncii la om, în special în ceea ce priveşte

proiectarea locurilor de muncă şi alegerea echipamentelor şi metodelor de muncă şi de producţie,în vederea atenuării, cu precădere, a muncii monotone şi a muncii repetitive, precum şi a reduceriiefectelor acestora asupra sănătăţii; e) luarea în considerare a evoluţiei tehnicii; f) înlocuirea a ceea



59

ce este periculos cu ceea ce nu este periculos sau cu ceea ce este mai puţin periculos; g) planificarea prevenirii; h) adoptarea măsurilor de protecţie colectivă cu prioritate faţă de măsurilede protecţie individuală; i) aducerea la cunoştinţă salariaţilor a instrucţiunilor corespunzătoare.

Angajatorul r ăspunde de organizarea activităţii de asigurare a sănătăţii şi securităţii înmuncă. În cuprinsul regulamentelor interne trebuie prevăzute în mod obligatoriu reguli privindsecuritatea şi sănătatea în muncă. În elaborarea măsurilor de securitate şi sănătate în muncă angajatorul este obligat să se consulte cu sindicatul sau, după caz, cu reprezentanţii salariaţilor,

precum şi cu comitetul de securitate şi sănătate în muncă.Ţinând seama de mărimea întreprinderii şi/sau a unităţii, angajatorul trebuie să ia măsuricorespunzătoare, astfel încât lucr ătorii şi/sau reprezentanţii acestora să primească, în conformitatecu prevederile legale, toate informaţiile necesare privind riscurile pentru securitate şi sănătate înmuncă, precum şi măsurile şi activităţile de prevenire şi protecţie atât la nivelul întreprinderiişi/sau unităţii, în general, cât şi la nivelul fiecărui post de lucru şi/sau fiecărei funcţii.

Angajatorul are obligaţia să organizeze instruirea angajaţilor săi în domeniul securităţii şisănătăţii în muncă. Instruirea se realizează periodic, prin modalităţi specifice stabilite de comunacord de către angajator, împreună cu comitetul de securitate şi sănătate în muncă şi cu sindicatulsau, după caz, cu reprezentanţii salariaţilor. Această instruire se realizează obligatoriu în cazulnoilor angajaţi, al celor care îşi schimbă locul de muncă sau felul muncii şi al celor care îşi reiauactivitatea după o întrerupere mai mare de 6 luni. În toate aceste cazuri instruirea se efectueaz ă

înainte de începerea efectivă a activităţii. Instruirea este obligatorie şi în situaţia în care intervinmodificări ale legislaţiei în domeniu, la executarea unor lucr ări speciale şi în alte cazuri.

Angajatorul desemnează unul sau mai mulţi lucr ători pentru a se ocupa de activităţile de protecţie şi de activităţile de prevenire a riscurilor profesionale din întreprindere şi/sau unitate.Dacă nu se pot organiza activităţile de prevenire şi cele de protecţie din lipsa personaluluicompetent, angajatorul trebuie să recurgă la servicii externe63.

Conform art. 181 din Codul muncii locurile de muncă trebuie să fie organizate astfel încâtsă garanteze securitatea şi sănătatea salariaţilor. Angajatorul trebuie să organizeze controlul

permanent al stării materialelor, utilajelor şi substanţelor folosite în procesul muncii, în scopulasigur ării sănătăţii şi securităţii salariaţilor. Angajatorul r ăspunde pentru asigurarea condiţiilor deacordare a primului ajutor în caz de accidente de muncă, pentru crearea condiţiilor de

preîntâmpinare a incendiilor, precum şi pentru evacuarea salariaţilor în situaţii speciale şi în cazde pericol iminent.

Angajaţii au dreptul, f ăr ă ca acest lucru să atragă consecinţe asupra lor, de a sesiza InspecţiaMuncii, asigur ătorul sau comitetele de sănătate şi securitate în muncă asupra neluării de cătreangajator a unor măsuri de prevenire a accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale.

3. Obligaţiile lucrătorilor

Fiecare lucr ător trebuie să îşi desf ăşoare activitatea, în conformitate cu pregătirea şiinstruirea sa, precum şi cu instrucţiunile primite din partea angajatorului, astfel încât să nu expună la pericol de accidentare sau îmbolnăvire profesională atât propria persoană, cât şi alte persoanecare pot fi afectate de acţiunile sau omisiunile sale în timpul procesului de muncă.

4. Comitetul de securitate şi sănătate în muncă

Conform dispoziţiilor art. 183-185 din Codul muncii, la nivelul fiecărui angajator persoană juridică din sectorul public, privat sau cooperatist, inclusiv cu capital str ăin, care desf ăşoar ă activităţi pe teritoriul României, dacă acesta are încadraţi cel puţin 50 de salariaţi, este obligatorie

63 Serviciile externe presupun apelarea la persoane juridice sau fizice din afara întreprinderii/unităţii, abilitate,

conform legii, să presteze servicii de protecţie şi prevenire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă.



60

constituirea unui comitet de securitate şi sănătate în muncă, cu scopul de a asigura implicareasalariaţilor la elaborarea şi aplicarea deciziilor în domeniul protecţiei muncii.

În cazul în care condiţiile de muncă sunt grele, vătămătoare sau periculoase, inspectorul demuncă poate cere înfiinţarea acestor comitete şi pentru angajatorii la care sunt încadraţi mai puţinde 50 de salariaţi. În cazul în care activitatea se desf ăşoar ă în unităţi dispersate teritorial, se potînfiinţa mai multe comitete de securitate şi sănătate în muncă. Numărul acestora se stabileşte princontractul colectiv de muncă aplicabil. Comitetul de securitate şi sănătate în muncă coordonează

măsurile de securitate şi sănătate în muncă şi în cazul activităţilor care se desf ăşoar ă temporar, peo durată mai mare de 3 luni.În situaţia în care nu se impune constituirea comitetului de securitate şi sănătate în muncă,

atribuţiile specifice ale acestuia vor fi îndeplinite de responsabilul cu protecţia muncii numit deangajator.

5. Protecţia salariaţilor prin servicii medicale

Potrivit prevederilor art. 186 din Codul muncii, angajatorii au obligaţia să asigure accesulsalariaţilor la serviciul medical de medicină a muncii. Serviciul medical de medicină a muncii

poate fi un serviciu autonom organizat de angajator sau un serviciu asigurat de o asociaţie patronală.

Medicul de medicină a muncii este un salariat, atestat în profesia sa potrivit legii, titular alunui contract de muncă încheiat cu un angajator sau cu o asociaţie patronală. Durata muncii

prestate de medicul de medicină a muncii se calculează în funcţie de numărul de salariaţi aiangajatorului, potrivit legii. Medicul de medicină a muncii este independent în exercitarea

profesiei sale. Sarcinile principale ale medicului de medicină a muncii constau în: a) prevenireaaccidentelor de muncă şi a bolilor profesionale; b) supravegherea efectivă a condiţiilor de igienă şi sănătate în muncă; c) asigurarea controlului medical al salariaţilor atât la angajarea în muncă,cât şi pe durata executării contractului individual de muncă.

În vederea realizării sarcinilor ce îi revin medicul de medicină a muncii poate propuneangajatorului schimbarea locului de muncă sau a felului muncii unor salariaţi, determinată destarea de sănătate a acestora.

Medicul de medicină a muncii este membru de drept în comitetul de securitate şi sănătate înmuncă.

Conform art. 190 din Codul muncii, medicul de medicină a muncii stabileşte în fiecare anun program de activitate pentru îmbunătăţirea mediului de muncă din punct de vedere al sănătăţiiîn muncă pentru fiecare angajator. Elementele programului sunt specifice pentru fiecare angajator şi sunt supuse avizării comitetului de securitate şi sănătate în muncă.

6. Infracţiuni

Neluarea vreuneia dintre măsurile legale de securitate şi sănătate în muncă de către persoana care avea îndatorirea de a lua aceste măsuri, dacă se creează un pericol grav şi iminentde producere a unui accident de muncă sau de îmbolnăvire profesională64, constituie infracţiune şi

se pedepseşte cu închisoare de la un an la 2 ani sau cu amendă. Nerespectarea de către orice persoană a obligaţiilor şi a măsurilor stabilite cu privire lasecuritatea şi sănătatea în muncă, dacă prin aceasta se creează un pericol grav şi iminent de

producere a unui accident de muncă sau de îmbolnăvire profesională, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la un an la 2 ani sau cu amendă.

64 Pericolul grav şi iminent de accidentare reprezintă o situaţie concretă, reală şi actuală căreia îi lipseşte doar prilejuldeclanşator pentru a produce un accident în orice moment.



61

CAPITOLUL VIII - ASIGUR ĂRILE PENTRU ACCIDENTE DE MUNCĂ

ŞI BOLI PROFESIONALE

Sediul materiei: Legea nr. 346/2002 privind asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale.

1. Aspecte generale.

Asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale reprezintă o asigurare de persoane, face parte din sistemul de asigur ări sociale, este garantată de stat şi cuprinde raporturispecifice prin care se asigur ă protecţia socială a salariaţilor împotriva diminuării sau pierderiicapacităţii de muncă şi decesului acestora ca urmare a accidentelor de muncă şi a bolilor

profesionale.Asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale garantează un ansamblu de

servicii şi prestaţii în beneficiul persoanelor asigurate, în vederea:a) promovării sănătăţii şi a securităţii în muncă şi prevenirii accidentelor de muncă şi a

bolilor profesionale;

b) diminuării şi compensării consecinţelor accidentelor de muncă şi ale bolilor profesionale.Asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale are următoarele obiective:a) prevenirea accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale;

b) reabilitarea medicală şi socioprofesională a asiguraţilor, victime ale accidentelor demuncă şi ale bolilor profesionale, precum şi recuperarea capacităţii de muncă a acestora;

c) acordarea de prestaţii în bani pe termen lung şi scurt, sub formă de indemnizaţii şi alteajutoare, în condiţiile prevăzute de lege.

Asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale se fundamentează pe următoarele principii:

a) asigurarea este obligatorie pentru toţi cei ce utilizează for ţă de muncă angajată cucontract individual de muncă;

b) riscul profesional este asumat de cei ce beneficiază de rezultatul muncii prestate;c) constituirea resurselor de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale din

contribuţii diferenţiate în funcţie de risc, suportate de angajatori sau de persoanele fizice careîncheie asigurare, potrivit prevederilor legale;

d) creşterea rolului activităţii de prevenire în vederea reducerii numărului accidentelor demuncă şi al bolilor profesionale;

e) solidaritatea socială, prin care participanţii la sistemul de asigurare pentru accidente demuncă şi boli profesionale îşi asumă reciproc obligaţii şi beneficiază de drepturi pentru

prevenirea, diminuarea sau eliminarea riscurilor prevăzute de lege;f) asigurarea unui tratament nediscriminatoriu pentru beneficiarii drepturilor prevăzute de

lege;g) asigurarea transparenţei în utilizarea fondurilor;

h) repartiţia fondurilor în conformitate cu obligaţiile ce revin sistemului de asigurare pentruaccidente de muncă şi boli profesionale.Prin asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale r ăspunderea civilă a

persoanei fizice sau juridice pentru prestaţiile prevăzute de lege şi pentru care s-a plătitcontribuţia de asigurare este preluată de asigur ător.

În situaţia în care se face dovada unor prejudicii care nu sunt acoperite prin prevederileLegii nr. 346/2002, în mod subsidiar şi complementar, intr ă în funcţiune r ăspunderea civilă,

potrivit dreptului comun.



62

2. Raporturile de asigurare şi riscurile asigurate

CNPP are calitatea de asigur ător, iar atribuţiile specifice de asigurare pentru accidente demuncă şi boli profesionale se exercită de casele teritoriale de pensii.

Sunt asigurate obligatoriu prin efectul legii;a) persoanele care desf ăşoar ă activităţi pe baza unui contract individual de muncă,

indiferent de durata acestuia, precum şi funcţionarii publici;

b) persoanele care îşi desf ăşoar ă activitatea în funcţii elective sau care sunt numite în cadrulautorităţii executive, legislative ori judecătoreşti, pe durata mandatului, precum şi membriicooperatori dintr-o organizaţie a cooperaţiei meşteşugăreşti;

c) şomerii, pe toată durata efectuării practicii profesionale în cadrul cursurilor organizate potrivit legii;

d) ucenicii, elevii şi studenţii, pe toată durata efectuării practicii profesionale.e) angajaţii români care prestează muncă în str ăinătate din dispoziţia angajatorilor români.f) cetăţenii str ăini sau apatrizii care prestează muncă pentru angajatori români, pe perioada

în care au, potrivit legii, domiciliul sau reşedinţa în România.În aceste cazuri, raporturile de asigurare se stabilesc între angajatori şi asigur ător.Se pot asigura, pe bază de contract individual de asigurare, persoanele care se află în una

sau mai multe dintre următoarele situaţii:

a) asociat unic, asociaţi, comanditari sau acţionari; b) comanditaţi, administratori sau manageri;c) membri ai asociaţiei familiale;d) persoane autorizate să desf ăşoare activităţi independente;e) persoane angajate în instituţii internaţionale;f) proprietari de bunuri şi/sau arendaşi de suprafeţe agricole şi forestiere;g) persoane care desf ăşoar ă activităţi agricole în cadrul gospodăriilor individuale sau

activităţi private în domeniul forestier;h) membri ai societăţilor agricole sau ai altor forme de asociere din agricultur ă;i) alte persoane interesate, care îşi desf ăşoar ă activitatea pe baza altor raporturi juridice

decât cele menţionate anterior.În aceste cazuri, raporturile de asigurare se stabilesc direct între asiguraţi şi asigur ător Calitatea de asigurat se dobândeşte la data: încheierii contractului individual de muncă,

stabilirii raporturilor de serviciu în cazul funcţionarilor publici, validării mandatului pentru persoanele care desf ăşoar ă activităţi în funcţii elective, numirii în cadrul autorităţii executive,legislative ori judecătoreşti, depunerii adeziunii în cazul membrilor cooperatori, începerii practicii

profesionale pentru şomeri, ucenici, elevi şi studenţi sau încheierii contractului individual deasigurare, după caz.

În ceea ce priveşte contribuţiile de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale,acestea sunt datorate, după caz, de către angajatori sau de către asiguraţi. În cazul în care dinculpa angajatorului sau a persoanei asigurate pe bază de contract individual de asigurare nu s-a

plătit contribuţia de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale, costul prestaţiilor şial serviciilor de asigurare prevăzute de lege şi efectuate de către asigur ător se recuperează de la

angajator sau de la persoana asigurată pe bază de contract individual de asigurare.Riscurile asigurate în condiţiile Legii nr. 346/2002 sunt accidentele de muncă şi bolile profesionale definite în conformitate cu prevederile Legii privind sănătatea şi securitatea înmuncă.

Asiguraţii sistemului de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale au dreptulla următoarele prestaţii şi servicii:

a) reabilitare medicală şi recuperarea capacităţii de muncă; b) reabilitare şi reconversie profesională;c) indemnizaţie pentru incapacitate temporar ă de muncă;



63

d) indemnizaţie pentru trecerea temporar ă în alt loc de muncă şi indemnizaţie pentrureducerea timpului de muncă;

e) compensaţii pentru atingerea integrităţii;f) despăgubiri în caz de deces;g) rambursări de cheltuieli.

3. Jurisdicţia asigurărilor pentru accidente de muncă şi boli profesionale

Jurisdicţia asigur ărilor pentru accidente de muncă şi boli profesionale se realizează prinsecţiile de asigur ări sociale sau, după caz, prin completele specializate pentru asigur ări sociale,constituite la nivelul tribunalelor şi cur ţilor de apel.

În primă instanţă tribunalele soluţionează litigii privind:a) modul de calcul al contribuţiei de asigur ări pentru accidente de muncă şi boli

profesionale, precum şi majorarea sau micşorarea cotei de contribuţie; b) înregistrarea şi evidenţa contribuţiei de accidente de muncă şi boli profesionale;c) încadrarea într-o clasă de risc a angajatorului;d) refuzul nejustificat de rezolvare a unei cereri privind drepturile la asigur ări pentru

accidente de muncă şi boli profesionale;e) modul de stabilire şi de plată a prestaţiilor şi serviciilor cuvenite beneficiarilor de

asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale;f) plângerile împotriva proceselor-verbale de constatare a contravenţiilor, încheiate conform

prevederilor Legii nr. 346/2002;g) orice alte decizii ale asigur ătorului.Competenţa teritorială este plasată, ca regulă, în raport de domiciliul pârâtului. În cazul în

care obiectul litigiului îl formează o contestaţie împotriva CNPP sau caselor teritoriale de pensii,competenţa teritorială revine tribunalului în a cărui rază se află domiciliul sau sediulreclamantului.

Împotriva hotărârii tribunalului se poate face doar recurs, la curtea de apel competentă.Acţiunile în instanţă şi toate actele procedurale în legătur ă cu litigiile având ca obiect

drepturi sau obligaţii de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale sunt scutite detaxa judiciar ă de timbru.



64

CAPITOLUL IX - CONCEDIILE ŞI INDEMNIZAŢIILE DE ASIGUR ĂRISOCIALE DE SĂNĂTATE

Sediul materiei: O.U.G. nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigur ărisociale de sănătate.

În sistemul asigur ărilor sociale de sănătate au calitatea de asiguraţi şi beneficiari de concediimedicale şi indemnizaţii corespunzătoare, pe perioada în care au domiciliul sau reşedinţa peteritoriul României, următoarele categorii de persoane fizice:

A. persoanele care desf ăşoar ă activităţi pe bază de contract individual de muncă sau în bazaraportului de serviciu;

B. persoanele care desf ăşoar ă activităţi în funcţii elective sau sunt numite în cadrulautorităţii executive, legislative ori judecătoreşti, pe durata mandatului, precum şi membriicooperatori dintr-o organizaţie a cooperaţiei meşteşugăreşti, ale căror drepturi şi obligaţii suntasimilate, în condiţiile legii, cu ale persoanelor prevăzute la lit. A;

C. persoanele care beneficiază de drepturi băneşti lunare ce se suportă din bugetulasigur ărilor pentru şomaj, în condiţiile legii.

D. persoanele care sunt:a) asociaţi, comanditari sau acţionari;

b) administratori sau manageri care au încheiat contract de administrare ori de management;c) membri ai asociaţiei familiale;d) autorizate să desf ăşoare activităţi independente.e) persoane care încheie un contract de asigur ări sociale pentru concedii şi indemnizaţii

pentru maternitate şi concedii şi indemnizaţii pentru îngrijirea copilului bolnav.Concediile medicale şi indemnizaţiile de asigur ări sociale de sănătate, la care au dreptul

asiguraţii sunt:a) concedii medicale şi indemnizaţii pentru incapacitate temporar ă de muncă, cauzată de

boli obişnuite sau de accidente în afara muncii; b) concedii medicale şi indemnizaţii pentru prevenirea îmbolnăvirilor şi recuperarea

capacităţii de muncă, exclusiv pentru situaţiile rezultate ca urmare a unor accidente de muncă sau boli profesionale;

c) concedii medicale şi indemnizaţii pentru maternitate;d) concedii medicale şi indemnizaţii pentru îngrijirea copilului bolnav;e) concedii medicale şi indemnizaţii de risc maternal.Dreptul la concediile şi indemnizaţiile ar ătate mai sus este condiţionat de plata contribuţiei

de asigur ări sociale de sănătate destinată suportării acestor indemnizaţii şi, de regulă, de existenţaunui stagiu de cotizare distinct specificat prin dispoziţii legale pentru fiecare situaţie în parte.



65

CAPITOLUL X - ASISTENŢA SOCIALĂ

1. Aspecte generale.

Asistenţa socială face obiectul reglementării Legii nr. 292/2011 (care a abrogat Legea nr.47/2006 privind sistemul naţional de asistenţă socială).

Sistemul naţional de asistenţă socială reprezintă ansamblul de instituţii, măsuri şi acţiuni prin care statul, reprezentat de autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, precum şisocietatea civilă intervin pentru prevenirea, limitarea sau înlăturarea efectelor temporare ori

permanente ale situaţiilor care pot genera marginalizarea sau excluziunea socială a persoanei,familiei, grupurilor ori comunităţilor (art. 2 alin. 1 din Legea nr. 292/2011).

Sistemul national de asistenţă socială intervine subsidiar sau, dupa caz, complementar sistemelor de asigur ări sociale şi are două componente majore: sistemul de beneficii de asistenţă socială şi sistemul de servicii sociale.

Asistenta sociala, prin masurile si actiunile specifice, are drept scop dezvoltarea

capacitatilor individuale, de grup sau colective pentru asigurarea nevoilor sociale, crestereacalitatii vietii si promovarea principiilor de coeziune si incluziune sociala.

Masurile si actiunile de asistenta sociala se realizeaza astfel incat:a) beneficiile de asistenta sociala si serviciile sociale sa constituie un pachet unitar de

masuri corelate si complementare; b) serviciile sociale sa primeze fata de beneficiile de asistenta sociala, in cazul in care costul

acestora si impactul asupra beneficiarilor este similar;c) sa fie evaluate periodic din punctul de vedere al eficacitatii si eficientei lor pentru a fi

permanent adaptate si ajustate la nevoile reale ale beneficiarilor;d) sa contribuie la insertia pe piata muncii a beneficiarilor;e) sa previna si sa limiteze orice forma de dependenta fata de ajutorul acordat de stat sau de

comunitate.Sistemul national de asistenta sociala se intemeiaza pe urmatoarele valori si principii

generale:a) solidaritatea sociala, potrivit careia intreaga comunitate participa la sprijinirea

persoanelor vulnerabile care necesita suport si masuri de protectie sociala pentru depasirea saulimitarea unor situatii de dificultate, in scopul asigurarii incluziunii sociale a acestei categorii de

populatie; b) subsidiaritatea, potrivit careia, in situatia in care persoana sau familia nu isi poate asigura

integral nevoile sociale, intervin colectivitatea locala si structurile ei asociative si, complementar,statul;

c) universalitatea, potrivit careia fiecare persoana are dreptul la asistenta sociala, inconditiile prevazute de lege;

d) respectarea demnitatii umane, potrivit careia fiecarei persoane ii este garantatadezvoltarea libera si deplina a personalitatii, ii sunt respectate statutul individual si social sidreptul la intimitate si protectie impotriva oricarui abuz fizic, psihic, intelectual, politic saueconomic;

e) abordarea individuala, potrivit careia masurile de asistenta sociala trebuie adaptatesituatiei particulare de viata a fiecarui individ; acest principiu ia in considerare caracterul si cauzaunor situatii de urgenta care pot afecta abilitatile individuale, conditia fizica si mentala, precum sinivelul de integrare sociala a persoanei; suportul adresat situatiei de dificultate individuala constainclusiv in masuri de sustinere adresate membrilor familiei beneficiarului;



66

f) parteneriatul, potrivit caruia autoritatile publice centrale si locale, institutiile publice si private, organizatiile neguvernamentale, institutiile de cult recunoscute de lege, precum simembrii comunitatii stabilesc obiective comune, conlucreaza si mobilizeaza toate resurselenecesare pentru asigurarea unor conditii de viata decente si demne pentru persoanele vulnerabile;

g) participarea beneficiarilor, potrivit careia beneficiarii participa la formularea siimplementarea politicilor cu impact direct asupra lor, la realizarea programelor individualizate desuport social si se implica activ in viata comunitatii, prin intermediul formelor de asociere sau

direct, prin activitati voluntare desfasurate in folosul persoanelor vulnerabile;h) transparenta, potrivit careia se asigura cresterea gradului de responsabilitate aadministratiei publice centrale si locale fata de cetatean, precum si stimularea participarii active a

beneficiarilor la procesul de luare a deciziilor;i) nediscriminarea, potrivit careia persoanele vulnerabile beneficiaza de masuri si actiuni de

protectie sociala fara restrictie sau preferinta fata de rasa, nationalitate, origine etnica, limba,religie, categorie sociala, opinie, sex ori orientare sexuala, varsta, apartenenta politica,dizabilitate, boala cronica necontagioasa, infectare HIV sau apartenenta la o categoriedefavorizata;

j) eficacitatea, potrivit careia utilizarea resurselor publice are in vedere indeplinireaobiectivelor programate pentru fiecare dintre activitati si obtinerea celui mai bun rezultat in raportcu efectul proiectat;

k) eficienta, potrivit careia utilizarea resurselor publice are la baza respectarea celui mai bunraport cost-beneficiu;

l) respectarea dreptului la autodeterminare, potrivit careia fiecare persoana are dreptul de aface propriile alegeri, indiferent de valorile sale sociale, asigurandu-se ca aceasta nu amenintadrepturile sau interesele legitime ale celorlalti;

m) activizarea, potrivit careia masurile de asistenta sociala au ca obiectiv final incurajareaocuparii, in scopul integrarii/reintegrarii sociale si cresterii calitatii vietii persoanei, si intarireanucleului familial;

n) caracterul unic al dreptului la beneficiile de asistenta sociala, potrivit caruia pentruaceeasi nevoie sau situatie de risc social se poate acorda un singur beneficiu de acelasi tip;

o) proximitatea, potrivit careia serviciile sunt organizate cat mai aproape de beneficiar, pentru facilitarea accesului si mentinerea persoanei cat mai mult posibil in propriul mediu deviata;

p) complementaritatea si abordarea integrata, potrivit carora, pentru asigurarea intregului potential de functionare sociala a persoanei ca membru deplin al familiei, comunitatii si societatii,serviciile sociale trebuie corelate cu toate nevoile beneficiarului si acordate integrat cu o gamalarga de masuri si servicii din domeniul economic, educational, de sanatate, cultural etc.;

q) concurenta si competitivitatea, potrivit carora furnizorii de servicii sociale publici si privati trebuie sa se preocupe permanent de cresterea calitatii serviciilor acordate si sa beneficiezede tratament egal pe piata serviciilor sociale;

r) egalitatea de sanse, potrivit careia beneficiarii, fara niciun fel de discriminare, au acces inmod egal la oportunitatile de implinire si dezvoltare personala, dar si la masurile si actiunile de

protectie sociala;

s) confidentialitatea, potrivit careia, pentru respectarea vietii private, beneficiarii au dreptulla pastrarea confidentialitatii asupra datelor personale si informatiilor referitoare la viata privata sisituatia de dificultate in care se afla;

t) echitatea, potrivit careia toate persoanele care dispun de resurse socioeconomice similare, pentru aceleasi tipuri de nevoi, beneficiaza de drepturi sociale egale;

u) focalizarea, potrivit careia beneficiile de asistenta sociala si serviciile sociale seadreseaza celor mai vulnerabile categorii de persoane si se acorda in functie de veniturile si

bunurile acestora;v) dreptul la libera alegere a furnizorului de servicii, potrivit caruia beneficiarul sau

reprezentantul legal al acestuia are dreptul de a alege liber dintre furnizorii acreditati.



67

2. Sistemul de beneficii de asistenta sociala (noţiune, clasificări, categorii)

Beneficiile de asistenta sociala sunt masuri de redistribuire financiara/materiala destinate persoanelor sau familiilor care intrunesc conditiile de eligibilitate prevazute de lege.

Conform art. 7 din Legea asistenţei sociale, beneficiile de asistenta sociala reprezinta o

forma de suplimentare sau de substituire a veniturilor individuale/familiale obtinute din munca, invederea asigurarii unui nivel de trai minimal, precum si o forma de sprijin in scopul promovariiincluziunii sociale si cresterii calitatii vietii anumitor categorii de persoane ale caror drepturisociale sunt prevazute expres de lege.

Beneficiile de asistenta sociala, in functie de conditiile de eligibilitate, se clasifica astfel:a) beneficii de asistenta sociala selective, bazate pe testarea mijloacelor de trai ale persoanei

singure sau familiei; b) beneficii de asistenta sociala universale, acordate fara testarea mijloacelor de trai ale

persoanei singure sau familiei;c) beneficii de asistenta sociala categoriale, acordate pentru anumite categorii de beneficiari,

cu sau fara testarea mijloacelor de trai ale persoanei singure ori familiei65.

Beneficiile de asistenta sociala, in functie de scopul lor, se clasifică astfel:a) beneficii de asistenta sociala pentru prevenirea si combaterea saraciei si riscului de

excluziune sociala; b) beneficii de asistenta sociala pentru sustinerea copilului si familiei;c) beneficii de asistenta sociala pentru sprijinirea persoanelor cu nevoi speciale;d) beneficii de asistenta sociala pentru situatii deosebite.Beneficiile de asistenta sociala se acorda in bani sau in natura si cuprind alocatii,

indemnizatii, ajutoare sociale si facilitati.

In functie de beneficiarul acestora, beneficiile de asistenta sociala pot avea:a) caracter individual, acordate persoanei singure, unuia sau mai multor membri din familie

a caror nevoie identificata constituie o situatie particulara si necesita interventie individualizata; b) caracter familial, acordate pentru cresterea calitatii vietii in familie si mentinerea unui

mediu familial propice realizarii functiilor de baza ale acesteia.

Beneficiile de asistenta sociala pentru prevenirea si combaterea saraciei si riscului deexcluziune sociala se acorda pe perioade determinate de timp sau pentru situatii punctuale si potcuprinde urmatoarele categorii principale:

a) ajutoare sociale sustinute din bugetul de stat, acordate focalizat, pentru categoriile de populatie aflate in risc de saracie;

b) ajutoare sociale comunitare sustinute din bugetele locale, acordate focalizat, ca masuriindividuale de suport pentru depasirea unor situatii de dificultate temporara;

c) ajutoare de urgenta sustinute din bugetul de stat si/sau din bugetele locale, acordate pentru situatii datorate calamitatilor naturale, incendiilor, accidentelor etc.;d) burse sociale si ajutoare financiare pentru facilitarea accesului la educatie, sustinute din

bugetul de stat si/sau din bugetele locale;

65 Testarea mijloacelor de trai ale persoanei singure sau familiei are in vedere evaluarea veniturilor banesti (toateveniturile realizate in tara sau in afara granitei tarii, inclusiv cele care provin din drepturi de asigurari sociale de stat,asigurari de somaj, obligatii legale de intretinere, indemnizatii, alocatii etc.) şi evaluarea bunurilor si a veniturilor ce pot fi obtinute prin valorificarea/utilizarea bunurilor mobile si imobile aflate in proprietate ori folosinta.



68

e) ajutoare in natura, alimentare si materiale, inclusiv cele acordate in cadrul programelor desprijin educational pentru copiii si tinerii proveniti din familii defavorizate, sustinute din bugetulde stat si/sau bugetele locale, cum ar fi programe pentru suplimente alimentare, rechizite si altemateriale necesare in procesul de educatie;

f) ajutorul acordat din bugetul de stat pentru refugiati, precum si persoanelor care au obtinut protectie subsidiara in Romania, in conditiile prevazute de lege;

g) facilitati privind utilizarea mijloacelor de transport in comun, accesul la comunicare si

informare, precum si alte facilitati prevazute de lege.Beneficiile pentru sustinerea copilului si a familiei au in vedere nasterea, educatia siintretinerea copiilor si cuprind urmatoarele categorii principale:

a) alocatii pentru copii; b) alocatii pentru copiii lipsiti, temporar sau permanent, de ocrotirea parintilor;c) indemnizatii pentru cresterea copiilor;d) facilitati, in conditiile legii.Beneficiile de asistenta sociala pentru sprijinirea persoanelor cu nevoi speciale se acorda

atat pentru asigurarea nevoilor de baza ale vietii, cat si in scopul promovarii si garantariiexercitarii de catre acestea a drepturilor si libertatilor fundamentale si participarii depline la viatasocietatii.

Principalele categorii de beneficii de asistenta sociala pentru sprijinirea persoanelor cu

nevoi speciale sunt urmatoarele:a) alocatii pentru persoanele cu dizabilitati;

b) indemnizatii de ingrijire;c) facilitati, in conditiile legii.

3. Sistemul de servicii sociale (noţiune, clasificare, beneficiari, furnizori)

Serviciile sociale reprezinta activitatea sau ansamblul de activitati realizate pentru araspunde nevoilor sociale, precum si celor speciale, individuale, familiale sau de grup, in vedereadepasirii situatiilor de dificultate, prevenirii si combaterii riscului de excluziune sociala,

promovarii incluziunii sociale si cresterii calitatii vietii.Serviciile sociale sunt servicii de interes general si se organizeaza in forme/structuri diverse,

in functie de specificul activitatii/activitatilor derulate si de nevoile particulare ale fiecareicategorii de beneficiari.

Serviciile sociale au caracter proactiv si presupun o abordare integrata a nevoilor persoanei,in relatie cu situatia socioeconomica, starea de sanatate, nivelul de educatie si mediul social deviata al acesteia.

Clasificarea serviciilor sociale are la baza urmatoarele criterii:a) scopul serviciului;

b) categoriile de beneficiari carora li se adreseaza;c) regimul de asistare, respectiv regimul rezidential sau nerezidential;d) locul de acordare;

e) regimul juridic al furnizorului de servicii sociale;f) regimul de acordare.Dupa scopul lor, serviciile sociale pot fi clasificate in: servicii de asistenta si suport pentru

asigurarea nevoilor de baza ale persoanei, servicii de ingrijire personala, de recuperare/reabilitare,de insertie/reinsertie sociala etc.

Dupa categoriile de beneficiari, serviciile sociale pot fi clasificate in servicii socialedestinate copilului si/sau familiei, persoanelor cu dizabilitati, persoanelor varstnice, victimelor violentei in familie, persoanelor fara adapost, persoanelor cu diferite adictii, respectiv consum dealcool, droguri, alte substante toxice, internet, jocuri de noroc etc., victimelor traficului de

persoane, persoanelor private de libertate, persoanelor sanctionate cu masura educativa sau



69

pedeapsa neprivativa de libertate aflate in supravegherea serviciilor de probatiune, persoanelor cuafectiuni psihice, persoanelor din comunitati izolate, somerilor de lunga durata, precum si serviciisociale de suport pentru apartinatorii beneficiarilor.

Dupa regimul de asistare, serviciile sociale se clasifica in:a) servicii cu cazare, pe perioada determinata sau nedeterminata: centre rezidentiale,

locuinte protejate, adaposturi de noapte etc.; b) servicii fara cazare: centre de zi, centre si/sau unitati de ingrijire la domiciliu, cantine

sociale, servicii mobile de acordare a hranei, ambulanta sociala etc.Dupa locul de acordare, serviciile sociale se asigura:a) la domiciliul beneficiarului;

b) in centre de zi;c) in centre rezidentiale;d) la domiciliul persoanei care acorda serviciul;e) in comunitate.Dupa regimul juridic al furnizorului, serviciile sociale pot fi organizate ca structuri publice

sau private.Dupa regimul de acordare, serviciile se acorda in regim normal si regim special:a) servicii acordate in regim de accesare, contractare si documentare uzuale;

b) servicii acordate in regim special cu eligibilitate si accesibilitate extinsa, care vizeaza

masurile preventive care se ofera in regim de birocratie redusa si un set de servicii sociale, carevor fi accesate de beneficiari doar in conditiile pastrarii anonimatului, respectiv de persoanedependente de droguri, alcool, prostituate, victimele violentei in familie etc. Serviciile acordate inregim special pot fi furnizate fara a incheia contract cu beneficiarii;

c) categoria serviciilor acordate in regim special este reglementata prin lege speciala.

Beneficiaza de servicii sociale persoanele si familiile aflate in situatii de dificultate.Grupurile si comunitatile aflate in situatii de dificultate beneficiaza de servicii sociale, in cadrul

programelor de actiune comunitara destinate prevenirii si combaterii riscului de marginalizare siexcluziune sociala, aprobate prin hotarari ale consiliilor judetene/locale.

Furnizorii de servicii sociale sunt persoane fizice sau juridice, de drept public ori privat.Furnizori publici de servicii sociale pot fi:a) structurile specializate din cadrul/subordinea autoritatilor administratiei publice locale si

autoritatile executive din unitatile administrativ-teritoriale organizate la nivel de comuna, oras,municipiu si sectoare ale municipiului Bucuresti;

b) autoritatile administratiei publice centrale ori alte institutii aflate in subordinea saucoordonarea acestora care au stabilite prin lege atributii privind acordarea de servicii sociale

pentru anumite categorii de beneficiari;c) unitatile sanitare, unitatile de invatamant si alte institutii publice care dezvolta, la nivel

comunitar, servicii sociale integrate.Furnizori privati de servicii sociale pot fi:a) organizatiile neguvernamentale, respectiv asociatiile si fundatiile;

b) cultele recunoscute de lege;c) persoanele fizice autorizate in conditiile legii;d) filialele si sucursalele asociatiilor si fundatiilor internationale recunoscute in conformitate

cu legislatia in vigoare;e) operatorii economici, in conditii speciale, prevazute de lege.Pentru a acorda servicii sociale pe teritoriul Romaniei, furnizorii de servicii sociale,

indiferent de forma lor juridica, trebuie acreditati in conditiile legii. Serviciile sociale potfunctiona pe teritoriul Romaniei numai daca sunt acreditate in conditiile legii.



70

Responsabilitatea dezvoltarii, administrarii si acordarii serviciilor sociale este partajataastfel:

a) elaborarea politicilor publice, programelor si strategiilor nationale in domeniu,reglementarea, coordonarea si controlul aplicarii lor, precum si evaluarea si monitorizarea calitatiiserviciilor sociale - in responsabilitatea autoritatilor administratiei publice centrale;

b) organizarea, administrarea si acordarea serviciilor sociale - in responsabilitateaautoritatilor administratiei publice locale, atributii ce pot fi externalizate catre sectorul

neguvernamental, institutiile de cult, alte persoane fizice si juridice de drept public sau privat, inconditiile legii;c) finantarea serviciilor sociale, in conditiile legii - din bugetul local, din contributia

beneficiarului si/sau, dupa caz, a familiei acestuia, bugetul de stat, precum si din alte surse.Serviciile sociale se organizeaza si se acorda la nivelul comunitatii.Serviciile sociale infiintate de furnizorii publici si privati se organizeaza la nivel teritorial

astfel:a) servicii sociale de interes local, adresate beneficiarilor care traiesc si locuiesc pe raza

teritoriala a comunei, orasului, municipiului, respectiv a sectoarelor municipiului Bucuresti; b) servicii sociale de interes judetean, adresate beneficiarilor care traiesc si locuiesc pe raza

teritoriala a judetului.Serviciile sociale au la baza identificarea si evaluarea nevoilor sociale individuale, familiale

sau de grup si elaborarea planurilor de interventie pentru prevenirea, combaterea si solutionareasituatiilor de dificultate.

Furnizorii de servicii sociale asigura activitatile prin asistentii sociali angajati in structurile proprii sau, in lipsa acestora, pot achizitiona serviciile acordate de asistentii sociali inregistrati cucabinete individuale sau societati civile profesionale de asistenta sociala.

La nivel national se organizeaza un sistem de evidenta a serviciilor sociale care cuprindedatele si informatiile referitoare la serviciile sociale.

4. Masuri integrate de asistenta sociala

Masurile integrate de asistenta sociala privesc mai multe aspecte reglementate de Legeaasiatenţei sociale:

4.1. Prevenirea si combaterea saraciei si riscului de excluziune sociala

Masurile de prevenire si combatere a saraciei si riscului de excluziune sociala se inscriu incadrul general de actiuni multidimensionale ale procesului de incluziune sociala prin care seasigura oportunitatile si resursele necesare pentru participarea persoanelor vulnerabile in moddeplin la viata economica, sociala si culturala a societatii, precum si la procesul de luare adeciziilor care privesc viata si accesul lor la drepturile fundamentale.

Pentru prevenirea si combaterea saraciei si a riscului de excluziune sociala, prin politicile publice initiate, statul:

a) asigura accesul persoanelor vulnerabile la unele drepturi fundamentale, cum ar fi:dreptul la locuinta, la asistenta sociala si medicala, la educatie si la loc de munca; b) instituie masuri de sprijin conform nevoilor particulare ale persoanelor, familiilor si

grupurilor defavorizate.

4.2. Asistenta sociala a copilului si a familiei

Conform legii, copilul are dreptul la protectie si asistenta in realizarea si exercitarea deplinaa drepturilor lui. Asigurarea cresterii si dezvoltarii copilului se afla in responsabilitatea parintilor.Exercitarea drepturilor si indeplinirea obligatiilor parintesti trebuie sa asigure bunastarea



71

materiala si spirituala a copilului, in special prin ingrijirea si mentinerea relatiilor personale cuacesta, prin asigurarea cresterii, educarii si intretinerii sale.

Copilul are dreptul de a beneficia de masuri de asistenta sociala, in functie de situatia sa personala si de situatia socioeconomica a familiei sau a persoanelor in intretinerea carora se afla.

Pentru realizarea obligatiilor ce le revin fata de copil, autoritatile administratiei publicecentrale si locale sustin familia prin acordarea de beneficii de asistenta sociala, precum si prinasigurarea de servicii sociale.

Principiul interesului superior al copilului va prevala in toate demersurile si deciziile care privesc copiii, intreprinse de stat, precum si de orice persoana fizica sau juridica, publica ori privata.

In situatia in care parintele/reprezentantul legal se foloseste de copil pentru a apela la mila publicului, cerand ajutor financiar sau material, precum si in situatia in care copilul a fost victimaabuzului / neglijarii / exploatarii / traficului exercitat de parinte/reprezentant legal, serviciul publicde asistenta sociala organizat in subordinea consiliului judetean/consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucuresti initiaza, in momentul constatarii faptei, demersurile necesare instituiriimasurilor de protectie speciala prevazute de lege.

Masurile de asistenta sociala pentru familie nu sunt acordate pentru compensarea sarcinilor specifice acesteia, ci ca forme de sprijin destinate, in principal, mentinerii copilului in familie sidepasirii unei situatii de dificultate, reconcilierii vietii de familie cu viata profesionala, incurajarii

ocuparii pe piata muncii.Beneficiile de asistenta sociala in bani destinate copilului si familiei pot fi acordate sub

forma de alocatii, indemnizatii, stimulente financiare, facilitati fiscale si alte facilitati de naturafinanciara, in conditiile legii. Alocatiile, indemnizatiile si stimulentele cuprind:

a) alocatii pentru copii destinate copilului din familie si copilului lipsit temporar saudefinitiv de ocrotirea parintilor, cum ar fi: alocatia de stat, alocatia de plasament si alte alocatiiacordate in conditiile legii;

b) alocatii, indemnizatii si stimulente pentru familie, acordate in raport cu veniturilefamiliei si cu numarul de copii aflati in intretinere cum ar fi: indemnizatia pentru crestereacopilului, stimulentul de insertie, alte alocatii familiale si indemnizatii.

4.3. Asistenta sociala a persoanelor cu dizabilitati

Promovarea si respectarea drepturilor persoanelor cu dizabilitati reprezinta o obligatie pentru autoritatile statului, pentru toate persoanele juridice de drept public si privat, precum si pentru toti cetatenii din Romania.

Statul, prin autoritatile administratiei publice centrale si locale, are obligatia de a asiguramasurile specifice de protectie si de asistenta sociala, in conformitate cu nevoile particulare ale

persoanelor cu dizabilitati, precum si in functie de situatia familiala si socio-economica aacestora.

In baza principiului asigurarii de oportunitati egale, autoritatile publice competente auobligatia sa asigure toate masurile necesare destinate persoanelor cu dizabilitati in scopul:

a) accesului nemijlocit si neingradit la educatie, sanatate, ocupare, justitie, precum si la

toate tipurile de servicii publice de interes general si servicii sociale; b) facilitarii participarii active la viata comunitatii din care face parte persoana si asocietatii in general.

O componenta prioritara a protectiei persoanelor cu dizabilitati priveste asigurarea sifacilitarea accesului la programe de abilitare/reabilitare, dispozitive medicale destinate recuperariiunor deficiente organice sau functionale, precum si la echipamente tehnice asistive care safaciliteze viata de zi cu zi a persoanelor cu dizabilitati, activitatile lor de studiu si cele

profesionale.



72

4.4. Asistenta sociala a persoanelor varstnice

Persoanele varstnice reprezinta o categorie de populatie vulnerabila cu nevoi particulare,datorita limitarilor fiziologice si fragilitatii caracteristice fenomenului de imbatranire.

Persoanele varstnice, in functie de situatiile personale de natura socio-economica, medicalasi fiziologica, beneficiaza de masuri de asistenta sociala, in completarea prestatiilor de asigurarisociale pentru acoperirea riscurilor de batranete si de sanatate.

Familia persoanei varstnice are obligatia de a asigura ingrijirea si intretinerea acesteia.Această obligaţie este stipulată astfel incat sa nu fie de natur ă să afecteze veniturile considerate afi minim necesare vietii curente a persoanei/persoanelor obligate la intretinere, precum si acopiilor acesteia/acestora. prin urmare, în situatia persoanei varstnice singure sau a carei familienu poate sa asigure, partial sau integral, ingrijirea si intretinerea acesteia, statul intervine prinacordarea de beneficii de asistenta sociala si servicii sociale adecvate nevoilor strict individualeale persoanei varstnice.

5. Dimensiunea institutionala a sistemului national de asistenta sociala

5.1. Nivelul central

Ministerul Muncii, Familiei si Protectiei Sociale este autoritatea publica centrala careelaboreaza politica de asistenta sociala si promoveaza drepturile familiei, copilului, persoanelor varstnice, persoanelor cu dizabilitati si ale oricaror altor persoane aflate in nevoie.

Ministerul Muncii, Familiei si Protectiei Sociale stabileste strategia nationala si sectorialade dezvoltare in domeniul social, coordoneaza si monitorizeaza implementarea acestora, sustinefinanciar si tehnic programele sociale si exercita controlul asupra acordarii beneficiilor deasistenta sociala si serviciilor sociale.

In vederea realizarii rolului sau in domeniul asistentei sociale, Ministerul Muncii, Familieisi Protectiei Sociale indeplineste urmatoarele functii:

a) de autoritate de stat, prin care se asigura exercitarea controlului aplicarii unitare sirespectarii reglementarilor legale in domeniu;

b) de strategie, prin care se stabilesc obiectivele si directiile prioritare de dezvoltare asistemului de asistenta sociala, in concordanta cu politicile sociale stabilite de Guvern;

c) de reglementare, prin care se asigura elaborarea cadrului normativ si institutional necesar pentru realizarea obiectivelor strategice in domeniul asistentei sociale;

d) de coordonare, prin care se asigura functionarea unitara si eficienta a sistemului deasistenta sociala;

e) de reprezentare, prin care se asigura, in numele statului roman, reprezentarea pe planintern si extern;

f) de administrare, prin care se asigura gestionarea resurselor umane, materiale si financiare.

In domeniul asistentei sociale, Ministerul Muncii, Familiei si Protectiei Sociale indeplinesteurmatoarele atributii principale:a) elaboreaza politicile publice, strategiile, precum si programele de dezvoltare unitara a

sistemului; b) stabileste obiectivele prioritare si directiile de actiune ale politicilor specifice;c) elaboreaza proiecte de acte normative, norme metodologice si alte reglementari privitoare

la organizarea, functionarea si dezvoltarea sistemului de asistenta sociala;d) initiaza si sustine proiecte-pilot pentru implementarea programelor specifice;e) monitorizeaza, evalueaza si controleaza aplicarea reglementarilor legale;f) finanteaza beneficiile de asistenta sociala acordate din bugetul propriu;



73

g) elaboreaza, propune si monitorizeaza indicatorii sociali din domeniu;h) analizeaza anual, la nivel national, datele privind saracia si excluziunea sociala, identifica

factorii care contribuie la incluziunea sociala, elaboreaza rapoartele nationale in domeniu,formuleaza recomandari si propuneri in vederea eficientizarii procesului de luare a deciziilor indomeniul incluziunii sociale;

i) initiaza si asigura participarea la programe de formare profesionala a personalului cuatributii in domeniu, precum si a personalului informal;

j) identifica prioritatile de dezvoltare a serviciilor sociale pe categorii de beneficiari si tipuride nevoi in baza carora elaboreaza politicile publice, strategiile si programele sociale adresate persoanelor varstnice, persoanelor cu dizabilitati, victimelor violentei in familie, persoanelor faraadapost, persoanelor si familiilor afectate de saracie, precum si altor categorii de persoane aflatein nevoie;

k) colecteaza si prelucreaza datele si informatiile referitoare la beneficiari, furnizori siserviciile sociale acordate, la nivel national;

l) monitorizeaza implementarea strategiilor autoritatilor administratiei publice locale privinddezvoltarea de servicii sociale;

m) elaboreaza standardele de cost pentru serviciile sociale si monitorizeaza respectarea lor de catre furnizorii publici;

n) elaboreaza criteriile, indicatorii de performanta si standardele de calitate privind

serviciile sociale, monitorizeaza si controleaza respectarea lor de catre furnizorii publici si privati;o) elaboreaza, finanteaza si implementeaza programe de interes national destinate

dezvoltarii si sustenabilitatii serviciilor sociale; p) elaboreaza si implementeaza programe si proiecte finantate din fonduri structurale si alte

fonduri internationale;q) acorda subventii pentru dezvoltarea serviciilor sociale, in conditiile legii;r) finanteaza cheltuielile cu lucrari de constructii, reparatii, modernizari si amenajari

efectuate la centrele de servicii sociale, in conditiile legii;s) coordoneaza metodologic activitatea serviciilor publice de asistenta sociala de la nivel

teritorial si colaboreaza permanent cu autoritatile administratiei publice locale;ş) colaboreaza si desfasoara actiuni si programe comune cu furnizorii privati de servicii

sociale;t) indeplineste orice alte atributii prevazute de reglementarile legale in vigoare.

Ministerul Muncii, Familiei si Protectiei Sociale, pentru activitatea de stabilire si plata a beneficiilor de asistenta sociala asigurate din bugetul de stat alocat Ministerului Muncii, Familieisi Protectiei Sociale, precum si pentru activitatea de inspectie, organizeaza institutii despecialitate, cu sau fara personalitate juridica, in scopul realizarii unui sistem unitar deadministrare a beneficiilor de asistenta sociala si de evaluare, monitorizare si control in domeniulasistentei sociale.

Aceste activitati se realizeaza de catre functionari publici, inspectori sociali si personalangajat in baza unui contract individual de munca.

Inspectorii sociali reprezinta personalul de specialitate care isi exercita atributiile pe intreg

teritoriul tarii si beneficiaza de statutul specific personalului cu atributii de inspectie si control.In realizarea atributiilor lor, inspectorii sociali efectueaza evaluarea, monitorizarea sicontrolul respectarii legislatiei in vigoare din domeniul asistentei sociale, monitorizarea sicontrolul respectarii criteriilor, standardelor si indicatorilor in baza carora se acrediteaza furnizoriisi serviciile sociale, constatarea contraventiilor si aplicarea sanctiunilor prevazute de lege.

Inspectia sociala stabileste anual, prin planurile de inspectie, temele de evaluare,monitorizare si control, precum si misiuni specifice de control in scopul reducerii erorii, fraudei sicoruptiei. Modul de functionare la nivel national, precum si atributiile specifice Inspectiei sociale



74

se stabilesc prin hotarare a Guvernului, la propunerea Ministerului Muncii, Familiei si ProtectieiSociale.

Observatorul Social National are rolul de a colecta si analiza la nivel national datele privind politicile publice in domeniul protectiei sociale, ocuparii fortei de munca, locuirii,educatiei, sanatatii, informarii-comunicarii, mobilitatii, securitatii, justitiei si culturii ca parteintegranta din procesul de incluziune sociala, de a elabora rapoartele nationale in domeniu,

precum si de a formula recomandari si propuneri in vederea eficientizarii procesului de luare adeciziilor in domeniile mentionate.

Activitatea de evaluare a persoanelor care prezinta afectiuni generatoare de dizabilitatisi/sau invaliditate se realizeaza de catre Institutul National de Expertiza Medicala siRecuperare a Capacitatii de Munca, denumit in continuare Institut, si structurile teritoriale deexpertiza medicala. Institutul si structurile teritoriale au in principal urmatoarele atributii:

a) primesc si analizeaza cererile si documentele medicale necesare pentru realizareaevaluarii complexe a persoanei;

b) realizeaza evaluarea starii de sanatate a persoanei si a nivelului de afectare a integritatiifunctionale si structurale a organismului;

c) evalueaza abilitatile de realizare a activitatilor de baza si instrumentale ale vietii in raport

cu factorii de mediu si factorii personali;d) stabilesc gradul de limitare functionala in baza caruia persoana poate fi incadrata in grad

de invaliditate sau in grad de dizabilitate;e) elaboreaza programele de recuperare/reabilitare, de terapii specifice, de ingrijire si

asistenta.

5.2. Nivelul local

Pentru asigurarea aplicarii politicilor sociale in domeniul protectiei copilului, familiei, persoanelor varstnice, persoanelor cu dizabilitati, precum si altor persoane, grupuri sau comunitatiaflate in nevoie sociala, autoritatile administratiei publice locale au atributii privindadministrarea si acordarea beneficiilor de asistenta sociala si a serviciilor sociale.

In domeniul administrarii si acordarii beneficiilor de asistenta sociala, autoritatileadministratiei publice locale au urmatoarele atributii principale:

a) asigura si organizeaza activitatea de primire a solicitarilor privind beneficiile de asistentasociala;

b) pentru beneficiile de asistenta sociala acordate din bugetul de stat realizeaza colectarealunara a cererilor si transmiterea acestora catre agentiile teritoriale;

c) verifica indeplinirea conditiilor legale de acordare a beneficiilor de asistenta sociala,conform procedurilor prevazute de lege sau, dupa caz, stabilite prin hotarare a consiliului local, si

pregatesc documentatia necesara in vederea stabilirii dreptului la masurile de asistenta sociala;d) intocmesc dispozitii de acordare/respingere sau, dupa caz, de

modificare/suspendare/incetare a beneficiilor de asistenta sociala acordate din bugetul local si le prezinta primarului pentru aprobare;e) comunica beneficiarilor dispozitiile cu privire la drepturile si facilitatile la care sunt

indreptatiti, potrivit legii;f) urmaresc si raspund de indeplinirea conditiilor legale de catre titularii si beneficiarii

beneficiilor de asistenta sociala;



75

g) efectueaza sondaje si anchete sociale66 pentru depistarea precoce a cazurilor de risc deexcluziune sociala sau a altor situatii de necesitate a membrilor comunitatii si, in functie desituatiile constatate, propun masuri adecvate in vederea sprijinirii acestor persoane;

h) realizeaza activitatea financiar-contabila privind beneficiile de asistenta socialaadministrate;

i) elaboreaza si fundamenteaza propunerea de buget pentru finantarea beneficiilor deasistenta sociala;

j) indeplinesc orice alte atributii prevazute de reglementarile legale in vigoare.

In domeniul organizarii, administrarii si acordarii serviciilor sociale, autoritatileadministratiei publice locale au urmatoarele atributii principale:

a) elaboreaza, in concordanta cu strategiile nationale si nevoile locale identificate, strategia judeteana, respectiv locala de dezvoltare a serviciilor sociale, pe termen mediu si lung, dupaconsultarea furnizorilor publici si privati, a asociatiilor profesionale si a organizatiilor reprezentative ale beneficiarilor si raspund de aplicarea acesteia;

b) in urma consultarii furnizorilor publici si privati, a asociatiilor profesionale si aorganizatiilor reprezentative ale beneficiarilor elaboreaza planurile anuale de actiune privindserviciile sociale administrate si finantate din bugetul consiliului judetean/consiliuluilocal/Consiliului General al Municipiului Bucuresti, care cuprind date detaliate privind numarul si

categoriile de beneficiari, serviciile sociale existente, serviciile sociale propuse pentru a fiinfiintate, programul de contractare a serviciilor din fonduri publice, bugetul estimat si sursele definantare;

c) initiaza, coordoneaza si aplica masurile de prevenire si combatere a situatiilor demarginalizare si excludere sociala in care se pot afla anumite grupuri sau comunitati;

d) identifica familiile si persoanele aflate in dificultate, precum si cauzele care au generatsituatiile de risc de excluziune sociala;

e) realizeaza atributiile prevazute de lege in procesul de acordare a serviciilor sociale;f) incheie, in conditiile legii, contracte de parteneriat public- public si public-privat pentru

sprijinirea financiara si tehnica a autoritatilor administratiei publice locale de la nivelul judetului, pentru sustinerea dezvoltarii serviciilor sociale;

g) propun infiintarea serviciilor sociale de interes judetean sau local;h) colecteaza, prelucreaza si administreaza datele si informatiile privind beneficiarii,

furnizorii publici si privati si serviciile administrate de acestia;i) monitorizeaza si evalueaza serviciile sociale;

j) elaboreaza si implementeaza proiecte cu finantare nationala si internationala in domeniulserviciilor sociale;

k) elaboreaza proiectul de buget anual pentru sustinerea serviciilor sociale in conformitatecu planul anual de actiune si asigura finantarea/cofinantarea acestora;

l) asigura informarea si consilierea beneficiarilor, precum si informarea populatiei privinddrepturile sociale si serviciile sociale disponibile;

m) furnizeaza, administreaza sau, dupa caz, contracteaza serviciile sociale adresatecopilului, familiei, persoanelor cu dizabilitati, persoanelor varstnice, precum si tuturor categoriilor

de beneficiari prevazute de lege, fiind responsabile de calitatea serviciilor prestate;n) planifica si realizeaza activitatile de informare, formare si indrumare metodologica, invederea cresterii performantei personalului care administreaza si acorda servicii sociale;

o) colaboreaza permanent cu organizatiile societatii civile care reprezinta intereselediferitelor categorii de beneficiari;

p) organizeaza si realizeaza activitatile specifice contractarii serviciilor sociale acordate defurnizorii publici si privati;

66 Ancheta social ă este o metodă de investigaţie întemeiată pe diferite tehnici de culegere şi de prelucrare ainformaţiei, în scopul analizei situaţiei sociale şi economice a persoanelor, familiilor, grupurilor sau comunităţilor,având rol de diagnostic social.



76

q) incheie, in conditiile legii, contracte si conventii de parteneriat, contracte de finantare,contracte de subventionare pentru infiintarea, administrarea, finantarea si cofinantarea de serviciisociale;

r) monitorizeaza financiar si tehnic contractele prevazute la lit. q);s) indeplinesc orice alte atributii prevazute de reglementarile legale in vigoare.

In aplicarea atributiilor legale autoritatile administratiei publice locale infiinteaza structuri

specializate denumite servicii publice de asistenta sociala si organizeaza, in aparatul despecialitate al consiliului judetean/al primarului, compartimentul responsabil de contractareaserviciilor sociale.

Comisiile judetene de incluziune sociala si cea a municipiului Bucuresti sunt constituitela nivelul institutiei prefectului si functioneaza in cadrul mecanismului national pentru

promovarea incluziunii sociale in Romania aprobat prin hotarare a Guvernului.

Strategiile de dezvoltare a serviciilor sociale judetene si a municipiului Bucuresti seelaboreaza pe termen mediu, respectiv pe o perioada de 5 ani, precum si pe termen lung, respectiv

pe o perioada de 10 ani, si cuprind masurile si actiunile din domeniu, planificarea acestora si

bugetul estimativ.Planurile anuale de actiune privind serviciile sociale se elaboreaza de catre autoritatile

administratiei publice locale, in conformitate cu masurile si actiunile prevazute in strategia dedezvoltare a serviciilor sociale a judetului de care apartin, respectiv in cea a municipiuluiBucuresti, pentru sectoarele de la nivelul capitalei.

Planurile anuale de actiune privind serviciile sociale cuprind date detaliate privind numarulsi categoriile de beneficiari, serviciile sociale existente, serviciile sociale propuse pentru a fiinfiintate, programul de contractare a serviciilor de la furnizorii privati, programul desubventionare, bugetul estimat si sursele de finantare.

6. Personalul din sistemul de asistenta sociala

In domeniul asistentei sociale activeaza asistenti sociali, alt personal de specialitate inasistenta sociala, precum si personal cu profesii, calificari si competente diverse.

Identificarea si evaluarea nevoilor sociale individuale, familiale sau de grup si elaborarea planurilor de interventie pentru prevenirea, combaterea si solutionarea situatiilor de dificultate serealizeaza, in conditiile legilor speciale, de catre asistentii sociali, in conformitate cu atributiile cele revin potrivit statutului asistentului social si regulamentelor interne ale angajatorilor, respectivfisei postului.

Ca regulă, personalul angajat in cadrul serviciilor sociale, precum si cel din cadrulserviciilor publice de asistenta sociala este personal contractual.

7. Contractarea serviciilor sociale

Pentru contractarea furnizarii serviciilor sociale, autoritatile administratiei publice localeelaboreaza si publica anual lista serviciilor sociale pe care le vor contracta cu furnizorii publici si

privati de servicii sociale.Autoritatile administratiei publice locale, denumite in continuare autoritati contractante,

contracteaza, cu furnizorii publici si privati, serviciile sociale organizate si definite conform Nomenclatorului serviciilor sociale. Tipurile de contracte se stabilesc de catre autoritatilecontractante, in conditiile legii.



77

Autoritatile contractante au obligatia sa prevada in bugetele proprii fondurile necesare pentru finantarea serviciilor sociale prevazute in planurile anuale de actiune.

Finantarea din fonduri publice a serviciilor sociale acordate de furnizorii publici siprivati de servicii sociale se realizeaza pe principiile concurentei, eficientei si transparenteisi se supune legislatiei din domeniul achizitiilor publice.

Furnizorii privati de servicii sociale, autoritatile contractante, precum si alte persoane fizicesau juridice care finanteaza servicii sociale pot solicita evaluarea independenta a contractelor de

finantare pentru furnizarea serviciilor sociale, prin demararea procedurilor de audit social.Auditul social se realizeaza de catre auditorul social si are in vedere, in principal, urmatoareleaspecte:

a) verificarea planurilor si procedurilor stabilite de furnizorii de servicii sociale pentruserviciile finantate;

b) evaluarea eficientei si eficacitatii serviciilor sociale contractate;c) verificarea exactitatii informatiilor utilizate;d) recomandarea de ameliorari operationale.



78

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ:

1. Alexandru Ţiclea, Dreptul securit ăţ ii sociale, Ediţia a II-a, Ed. Universul Juridic, 2009;2. Alexandru Ţiclea, Constantin Tufan, Dreptul securit ăţ ii sociale, Ed. Global Lex, Bucureşti,2005;3. Sanda Ghimpu, Alexandru Ţiclea, Constantin Tufan, Dreptul securit ăţ ii sociale, Ed. AllBeck, Bucureşti, 1998;

4. Alexandru Athanasiu, Dreptul securit ăţ ii sociale, Ed. Actami, Bucureşti, 1996;5. Dan Ţop, Dic ţ ionar de dreptul securit ăţ ii sociale, Ed. Rosetti, Bucureşti, 2006;6. Gh. Brehoi, Dreptul securit ăţ ii sociale, ramur ă distinct ă de drept , în Dreptul nr. 7/1994, pp.17 – 20;7. Andrei Popescu, Dreptul interna ţ ional şi european al muncii, ed. a II-a, Ed. C.H. Beck,Bucureşti, 2008;8. Andrei Popescu, Mircea Duţu, Conven ţ iile Organiza ţ iei Interna ţ ionale a Muncii, lucrareeditată sub egida Institutului Român pentru Drepturile Omului (IRDO), Bucureşti, 1997;9. Marin Voicu, Mihaela Popoacă, Dreptul muncii, vol. I – Tratat de jurispruden ţă română şieuropeană , vol. II – Conven ţ ii interna ţ ionale, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2001;10. Valer Dorneanu, Dialogul social , Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2006;11. Dan Lupascu (coord.), Curtea de apel Bucuresti. Culegere de practică judiciar ă în materie

de asigur ă ri sociale 2004-2005-2006 trim. I), Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2006;12. Costel Galca, Pensii şi alte drepturi de asigur ă ri sociale, Culegere de practică judiciar ă , Ed.C.H. Beck, 2008;13. Costel Gâlcă, Jurispruden ţ a Cur ţ ii de Justi ţ ie a Comunit ăţ ilor Europene. Drept social. Vol. I:

Principii. Libera circula ţ ie a lucr ă torilor , Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2008;14. Emanuela Ignăţoiu-Sora, Egalitate şi nondiscriminare în jurispruden ţ a Cur ţ ii Europene de

Justi ţ ie, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2008;15. Jean-Jacques Dupeyroux, Michel Borgetto, Robert Lafore, Rolande Ruellan, Droit de la

sécurité sociale, Ed. Dalloz, Paris, 2005;16. Revista Română de Dreptul Muncii, Ed. Rosetti/Wolters Kluwer, Bucureşti, 2003-2011.

REPERE NIORMATIVE:

12. Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice;13. Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat;14. Legea nr. 204/2006 privind pensiile facultative;15. Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigur ărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării for ţei demuncă;16. Legea nr. 202/2006 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru OcupareaFor ţei de Muncă;17. Legea nr. 319/2006 a securităţii şi sănătăţii în muncă;18. Legea nr. 346/2002 privind asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale;

19. O.U.G. nr. 96/2003 privind protecţia maternităţii la locurile de muncă;20. O.U.G. nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului;21. O.U.G. nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigur ări sociale de sănătate;22. O.U.G. nr. 67/2007 privind aplicarea principiului egalităţii de tratament între bărbaţi şi femeiîn cadrul schemelor profesionale de securitate socială;23. Legea nr. 292/2011 a asistenţei sociale.

Suport Curs Dreptul Securitatatii Sociale, An III, Sem. I

Documents

Transcript of Suport Curs Dreptul Securitatatii Sociale, An III, Sem. I