Drept civilSUCCESIUNI

§ 1. Noţiunea şi felurile succesiunii(transmisiunii succesorale)

1.1 Noţiune

Potrivit alin. l, art. 1432 Cod civil „Moştenirea este transmiterea patrimoniului unei persoane fizice decedate (cel ce a lăsat moştenirea) către succesorii săi”.

Potrivit acestui text de lege, ce pare a defini noţiunea de succesiune, prin aceasta se poate transmite patrimoniul unei persoane fizice decedate. Credem că, în realitate, această noţiune desemnează şi transmiterea unei fracţiuni de patrimoniu sau şi a unor bunuri singulare.

Cu titlu de sinonime Codul civil utilizează noţiunile de moştenire şi succesiune. În limbajul tehnic de specialitate, persoana decedată al cărei patrimoniu, fracţiune de patrimoniu sau bunuri individuale se transmit prin succesiune este desemnată sub denumirea de de cujus; această denumire provine de la prescurtarea formulei romane is de cujus succesione agitur (cel de a cărui moştenire este vorba).

Trebuie precizat că în dreptul civil prin noţiunile sinonime de succesiune, moştenire şi ereditate este desemnată nu numai transmisiunea mortis causa despre care am vorbit mai sus, ci şi obiectul acestei transmisiuni.

Persoanele care dobândesc prin succesiune elemente din patrimoniul succesoral poartă denumirea de succesori, moştenitori sau erezi.1

1.2 Felurile succesiunii

Potrivit alin. 3, art. 1432 Cod civil, „moştenirea are loc conform testamentului (succesiune testamentară) şi în temeiul legii (succesiune legală)”.

Deci succesiunea este de două feluri: legală şi testamentară.a) Succesiunea legală este cea care se face în virtutea legii, în cazul în care de cujus

nu lasă testament sau atunci când, deşi există testament, acesta nu este valabil, este caduc ori nu cuprinde dispoziţii referitoare la bunurile succesorale; de aceea se mai numeşte şi ab intestat, adică fără testament.

În cazul succesiunii legale, patrimoniul succesoral, succesorii, ordinea în care sunt chemaţi la moştenire, cotele succesorale ce le revin etc. sunt stabilite de lege. Ea intervine în cazul şi în măsura în care defunctul nu a dispus prin testament. La fel va fi şi atunci când există testament, dar el nu cuprinde dispoziţii referitoare la transmiterea patrimoniului succesoral, ci numai alte dispoziţii, de exemplu cu privire la numirea unui executor testamentar, cu privire la dezmoştenirea unor persoane etc.

Persoanele care dobândesc moştenirea în temeiul legii sunt moştenitori universali, chiar dacă, atunci când există mai mulţi moştenitori, ei beneficiază numai de o fracţiune din moştenire.

1 Dan Chirică, Drept civil. Succesiuni, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1996, p. 3-4.1

b) Succesiunea testamentară este cea care se face în virtutea voinţei persoanei decedate, manifestă pe timpul cât acesta a fost în viaţă prin una din formele de testamente prevăzute de lege.2 Moştenitorii chemaţi la moştenire prin testament pot fi universali, când culeg tot patrimoniul defunctului; cu titlu universal, când dobândesc doar o fracţiune din patrimoniul succesoral; cu titlu particular, când culeg numai un bun sau anumite bunuri determinate.

Cele două forme ale moştenirii nu se exclud reciproc, ci, dimpotrivă, moştenirea legală poate coexista cu cea testamentară. Astfel, dacă testatorul a testat numai o parte din moştenire, partea rămasă se atribuie moştenitorilor legali.

1.3 Caracterele juridice ale succesiunii

Potrivit Codului civil, succesiunea este o transmisiune pentru cauză de moarte, universală, unitară şi indivizibilă (alin. 2, art. 1432 Cod civil).

a) Transmisiunea succesorală este o transmisiune mortis causa, deoarece se produce numai în urma decesului unei persoane fizice.

Normele „dreptului succesoral” sunt aplicabile doar în cazul decesului persoanei fizice, nu şi în cazul dizolvării persoanelor juridice. Normele care reglementează transmisiunea succesorală sunt, în principiu, aplicabile şi persoanelor juridice sau statului, în cazurile în care ei dobândesc calitatea de succesor.

Faptul morţii unei persoane fizice determină dispariţia acesteia ca subiect de drept, dar patrimoniul ei, care continuă să fiinţeze, se transmite, după anumite reguli, fie unor persoane fizice, fie unor persoane juridice, fie statului. În acest sens succesiunea este o transmisiune specifică; ea se delimitează net de toate celelalte transmisiuni patrimoniale, care nu se pot realiza decât între persoane în viaţă la data când survin.3

b) Caracterul universal al transmisiunii succesorale. Transmiterea succesorală are un caracter universal deoarece are ca obiect patrimoniul persoanei fizice decedate, ca o universalitate juridică. Patrimoniul succesoral include atât drepturile patrimoniale (activul succesoral) cât şi obligaţiile patrimoniale (pasivul succesoral) pe care cel ce a lăsat moştenirea le avea la momentul decesului (art. 1444 Cod civil).

Drepturile şi obligaţiile nepatrimoniale, în principiu, nu se transmit prin moştenire. Spunem în principiu, deoarece moştenitorii vor dobândi dreptul de protecţie a inviolabilităţii operei, de a autoriza publicarea ei, precum şi dreptul de a obţine brevet asupra invenţiei (alin. 3, pct. 22 al Hotărârii Plenului CSJ „Cu privire la examinarea litigiilor judiciare în cauzele despre succesiune” din 10.06.1998, în continuare - Hotărârea PCSJ din 10.06.1998).4

În patrimoniul succesoral nu se includ drepturile şi obligaţiile patrimoniale care poartă caracter personal (contractate ori prevăzute de lege intuitu personae, cum ar fi dreptul de uz sau de abitaţie, creanţa de întreţinere) şi nici drepturile şi obligaţiile, prevăzute de lege sau contract, care sunt valabile numai în timpul vieţii celui ce a lăsat moştenirea şi care încetează la decesul lui (art. 1446 Cod civil).

2 Ibidem. 3 Idem, p. 5-6.4 Andrei Bloşenco. Drept civil. Partea specială. Note de curs. Ed. Cartdidact. Chişinău, 2003, p. 132.

2

c) Caracterul unitar al transmisiunii succesorale. Pornind de la principiile dreptului roman, doctrina admite în unanimitate că transmisiunea succesorală are un caracter unitar. Aceasta vrea să spună că, întrucât, în principiu, patrimoniul este un tot unitar, adică nefracţionat, transmiterea acestuia prin succesiune se realizează de asemenea în mod unitar, adică fără a se face vreo distincţie între bunurile succesorale după natura ori provenienţa acestora.

Trebuie precizat că, spre deosebire de dreptul roman, care nu permitea ca moştenirea să fie deferită în parte prin lege şi în parte prin testament, Codul civil nu interzice acest lucru, fără ca aceasta să constituie o derogare de la caracterul unitar al transmisiunii succesorale.5

d) Caracterul indivizibil al transmisiunii succesorale. Ca o consecinţă a caracterului indivizibil al patrimoniului, şi transmisiunea succesorală este indivizibilă, în sensul că nu poate avea loc o acceptare sau o renunţare parţială la o moştenire. Prin excepţie de la acest caracter, moştenitorul chemat la moştenirea mai multor cote succesorale în temeiuri diferite poate accepta o cotă şi poate renunţa la alta (alin. l, art. 1528 Cod civil).

Datorită indivizibilităţii succesiunii, dacă la moştenire sunt chemaţi mai mulţi moştenitori cu vocaţie la întreaga avere succesorală, renunţarea sau nedemnitatea unuia dintre aceştia face să crească de drept părţile celorlalţi comoştenitori (dreptul de acrescământ).

§ 2. Deschiderea succesiunii

2.1 Precizări prealabile

Prin deschiderea succesiunii se înţelege faptul ce dă naştere transmisiunii succesorale. Potrivit art. 1440 Cod civil, „succesiunea se deschide în urma decesului persoanei fizice sau declarării morţii ei de către instanţa de judecată”. Aceasta înseamnă că până la momentul morţii lui de cujus, moştenitorii – fie ei legali sau testamentari – nu au nici un fel de drept asupra patrimoniului acestuia. Moartea unei persoane fizice este un fapt juridic care face ca la data survenirii patrimoniul celui decedat să se transmită după anumite reguli unor persoane (fizice în viaţă sau juridice în fiinţă).6 Din punct de vedere juridic, deschiderea succesiunii presupune analiza a două aspecte: data şi locul deschiderii succesiunii.

2.2 Data (momentul) deschiderii succesiunii

Potrivit art. 1440 Cod civil, momentul deschiderii succesiunii se consideră cel al decesului persoanei care a lăsat moştenirea sau data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti privind declararea morţii lui.

Moştenitorii (legali sau testamentari) trebuie să facă dovada morţii celui ce lasă moştenirea, cât şi a datei sau momentului la care aceasta a survenit. Data morţii persoanei se probează prin act de deces, întocmit în temeiul certificatului medical constatator al decesului, eliberat de o unitate sanitară, sau hotărârii judecătoreşti privind declararea morţii persoanei (art. 54 al Legii privind actele de stare civilă din 26.04.2001). În ambele cazuri, deci atât în

5 Dan Chirică, op. cit. p. 7.6 Ibidem.

3

cazul morţii fizice constatate, cât şi în cazul declarării judecătoreşti a morţii, momentul decesului poate fi dovedit prin orice mijloace de probă.

Stabilirea exactă a momentului (datei) deschiderii succesiunii prezintă importanţă din următoarele motive:

- în funcţie de acest moment se determină persoanele chemate la moştenire – în temeiul legii sau al testamentului, după caz -, capacitatea succesorală a acestora, precum şi drepturile ce li se cuvin asupra moştenirii;

- la această dată se determină componenţa şi valoarea patrimoniului succesoral;- de la această dată începe a curge termenul de 6 luni pentru opţiunea succesorală;- în cazul în care există mai mulţi succesori, aceasta este data de la care se naşte starea de

indiviziune între aceştia şi în raport cu care se va produce efectul declarativ al partajului la ieşirea din indiviziune;

- în cazul unui conflict în timp a unor legi, în funcţie de această dată se determină legea aplicabilă.

Astfel, determinarea cercului de moştenitori, chemaţi să culeagă moştenirea, se va efectua conform normelor existente la data deschiderii succesiunii. Actele ulterioare deschiderii succesiunii, cum ar fi acceptarea sau renunţarea la succesiune ori partajul averii succesorale, vor fi guvernate de legea în vigoare la data săvârşirii lor.

2.3 Locul deschiderii succesiunii

Locul deschiderii succesiunii este ultimul domiciliu al celui care a lăsat moştenirea (art. 1443 Cod civil). Domiciliul persoanei se stabileşte potrivit art. 30-31 Cod civil.

Dovada ultimului domiciliu al defunctului se poate face prin orice mijloace de probă. Practic, dovada ultimului domiciliu se face cu menţiunile din buletinul de identitate sau actul de deces al defunctului. În situaţia în care ultimul domiciliu al lui de cujus nu este cunoscut, locul deschiderii succesiunii este locul unde se află bunurile succesorale. Dacă bunurile succesorale se află în diferite locuri, cel al deschiderii succesiunii va fi considerat locul unde se află partea cea mai valoroasă a bunurilor imobile, iar în lipsa bunurilor imobile - locul unde se află partea principală ca valoare a bunurilor mobile.

Locul deschiderii succesiunii prezintă importanţă pentru determinarea organelor competente teritorial să rezolve diferite probleme privind moştenirea. Procedura succesorală este de competenţa notarului de la locul deschiderii succesiunii (alin. 3, art. 35 al Legii cu privire la notariat din 08.11.2002). Ca urmare, declaraţia de acceptare sau renunţare la succesiune se depune la acest notar. Notarul de la locul deschiderii succesiunii ia măsuri pentru paza averii succesorale şi eliberează certificat de moştenitor.

§ 3. Condiţiile cerute pentru a putea moşteni

3.1 Generalităţi

Pentru ca o persoană să poată moşteni trebuie să întrunească două condiţii, şi anume, o condiţie pozitivă, aceea de a avea capacitate succesorală, şi o condiţie negativă, aceea de a

4

nu fi nedemnă de a moşteni. La aceste condiţii expres prevăzute de lege, doctrina a mai adăugat una, şi anume aceea a vocaţiei (chemării) succesorale.

3.2 Capacitatea succesorală

Potrivit art. 1433 Cod civil, pot fi moştenitori: a) în cazul succesiunii testamentare - persoanele care se aflau în viaţă la momentul

decesului celui ce a lăsat moştenirea, precum şi cele care au fost concepute în timpul vieţii lui şi s-au născut vii după decesul acestuia, indiferent de faptul dacă sunt sau nu copiii lui, precum şi persoanele juridice care au capacitate juridică civilă la momentul deschiderii succesiunii;

b) în cazul succesiunii legale - persoanele care se aflau în viaţă la momentul decesului celui ce a lăsat moştenirea, precum şi copiii lui concepuţi în timpul vieţii şi născuţi vii după decesul acestuia.

Statul dispune de capacitate succesorală testamentară, precum şi de capacitate succesorală asupra patrimoniului succesoral vacant.

Din conţinutul acestei norme rezultă că orice persoană care există la momentul deschiderii succesiunii are capacitate succesorală, adică capacitatea de a moşteni. Existenţa persoanei la momentul deschiderii succesiunii va fi dovedită de moştenitorul în cauză sau de către succesorii săi, când el a decedat după deschiderea succesiunii. Dovada existenţei persoanei fizice se face cu actele de stare civilă, iar în caz de deces al moştenitorului care se afla în viaţă la momentul deschiderii succesiunii, cu actul de deces.

Persoana dispărută are capacitate succesorală, fiind prezumată de lege în viaţă. Capacitatea succesorală a persoanei dispărute se desfiinţează retroactiv dacă se constată că nu mai exista la momentul deschiderii succesiunii.

Au capacitate succesorală şi persoanele concepute, dar nenăscute la momentul deschiderii succesiunii. Copiii concepuţi în timpul vieţii celui ce a lăsat moştenirea au capacitate succesorală dacă s-au născut vii după decesul acestuia. Nu prezintă importanţă cât timp a trăit copilul după naştere.

Nu au capacitate succesorală persoanele juridice care nu existau la momentul deschiderii succesiunii, precum şi persoanele fizice predecedate. Partea din moştenire care s-ar fi cuvenit persoanei predecedate va fi culeasă - în cadrul moştenirii legale - de descendenţii săi în condiţiile prevăzute pentru reprezentarea succesorală.

3.2.1 Persoanele care nu au capacitate succesorală. Nu au capacitate succesorală persoanele fizice care nu sunt în viaţă şi persoanele juridice care nu sunt în fiinţă la deschiderii data succesiunii, precum şi comorienţii.

a) Persoanele fizice care nu sunt în viaţă şi persoanele juridice care nu sunt în fiinţă la data deschiderii succesiunii. Persoanele fizice care nu sunt în viaţă la data deschiderii succesiunii nu au capacitate succesorală, indiferent că este vorba de persoane care sunt concepute şi se nasc ulterior acestei date sau de persoane care au decedat înaintea deschiderii succesiunii. Nu pot moşteni decât persoanele care există la data deschiderii succesiunii. Tot astfel, nu pot moşteni decât persoanele juridice care au existenţă legală la

5

data morţii lui de cujus, iar nu şi acelea care şi-au încetat existenţa înainte sau care au luat fiinţă după deschiderea succesiunii.

3.2.2 Comorienţii şi codecedaţii. Între persoanele care au vocaţie succesorală una faţă de alta este important care dintre acestea a supravieţuit celeilalte întrucât, aşa cum am văzut, capacitate succesorală au doar persoanele în viaţă la data deschiderii moştenirii, iar nu şi cele predecedate.

Cronologia deceselor este aşadar decisivă pentru stabilirea capacităţii succesorale şi, implicit, în ultimă instanţă, a beneficiarilor patrimoniului succesoral.

Există însă situaţii în care persoane fizice care au vocaţie succesorală una faţă de alta decedează într-o împrejurare în care nu se poate proba în nici un fel care dintre ele a supravieţuit celeilalte, cum ar fi: un accident aviatic, auto sau feroviar, un cutremur, inundaţii, prăbuşirea unei clădiri, naufragiu etc. Persoanele decedate în asemenea împrejurări poartă denumirea de comorienţi.

Comorienţi sunt deci persoanele cu vocaţie succesorală reciprocă sau unilaterală, care au decedat în aceeaşi împrejurare fără a se putea stabili dacă una a supravieţuit alteia, prezumându-se că au decedat concomitent. Sunt comorienţi şi persoanele declarate moarte de către instanţa de judecată în urma dispariţiei fără veste în aceleaşi circumstanţe. În acest caz nu prezintă importanţă momentul intrării în vigoare a hotărârii privind declararea morţii acestor persoane (art. 1442 Cod civil).

Codecedaţi sunt persoanele cu vocaţie succesorală reciprocă sau unilaterală care decedează în acelaşi timp (nu în aceeaşi împrejurare) fără a se putea stabili ordinea deceselor, prezumându-se că au decedat concomitent. Astfel, sunt codecedaţi persoanele care au decedat în aceeaşi zi şi oră, dar nu şi în aceeaşi împrejurare (ex. din cauza bolilor de care sufereau), iar minutul morţii nu poate fi stabilit.

Persoanele sus-numite nu se moştenesc reciproc, întrucât, nesupravieţuind una faţă de alta nu au capacitate succesorală. Moştenirea lăsată de fiecare comorient sau codecedat va fi culeasă de propriii moştenitori (art. 1441 Cod civil).

3.3 Nedemnitatea succesorală

Nedemnitatea sau nevrednicia succesorală constă în decăderea din dreptul de a moşteni a succesorilor vinovaţi de săvârşirea unor fapte grave faţă de defunct sau faţă de memoria acestuia. Nedemnitatea succesorală are caracter de pedeapsă civilă şi se bazează pe motive de moralitate publică, neputându-se admite ca o persoană vinovată de fapte grave faţă de o alta să o moştenească.

Nedemnitatea succesorală, ca pedeapsă civilă, are următoarele caractere juridice:a) se aplică numai în cazul săvârşirii faptelor expres şi limitativ prevăzute de lege;b) operează numai în temeiul hotărârii instanţei de judecată prin care se constată

circumstanţa care constituie temeiul nedemnităţii. c) se aplică şi produce efecte atât faţă de autorul faptei, cât şi faţă de moştenitorii lui.

Astfel, nu se admite reprezentarea nedemnului (alin.3, art. 1504 Cod civil);d) nedemnitatea nu se extinde faţă de toate moştenirile, ci operează numai faţă de

moştenirea celui faţă de care au fost săvârşite faptele. Astfel, dacă fapta a fost comisă faţă de un părinte, autorul faptei va putea moşteni celălalt părinte;

6

e) nedemnul trebuie să fi săvârşit faptele cu discernământ, deoarece nu se poate vorbi de vinovăţie în lipsa discernământului;

f) fiind vorba despre o pedeapsă civilă, cel ce a lăsat moştenire îl poate ierta pe moştenitorul nedemn. Potrivit art. 1436 Cod civil, persoana culpabilă de săvârşirea unor acţiuni ce atrag decăderea din dreptul la succesiune poate fi chemată la moştenire dacă cel ce a lăsat moştenirea o iartă exprimând acest lucru în mod expres în testament.

3.3.1 Cazurile de nedemnitate. Nu poate fi succesor testamentar sau legal persoana care: a) a comis intenţionat o infracţiune sau o faptă amorală împotriva ultimei voinţe,

exprimate în testament, a celui ce a lăsat moştenirea;b) a pus intenţionat piedici în calea realizării ultimei voinţe a celui ce a lăsat

moştenirea şi a contribuit astfel la chemarea sa la succesiune ori a persoanelor apropiate sau la majorarea cotelor succesorale ale tuturor acestora.

Pentru ca un moştenitor să fie înlăturat de la moştenire în baza acestor temeiuri, trebuie să fi săvârşit faptele sus numite cu intenţie. Faptele care constituie temei pentru nedemnitate pot fi săvârşite atât împotriva celui ce a lăsat moştenirea, cât şi împotriva moştenitorilor acestuia.

Nu pot fi succesori legali ai copiilor lor părinţii decăzuţi din drepturile părinteşti care, la data deschiderii succesiunii, nu sunt restabiliţi în aceste drepturi şi nici părinţii (adoptatorii) şi copiii maturi (inclusiv cei adoptaţi) care s-au eschivat cu rea-credinţă de la executarea obligaţiei de întreţinere a celui ce a lăsat moştenirea (art. 1434 Cod civil).

Dacă, după primirea succesiunii, este declarată de instanţa de judecată ca succesor nedemn, persoana este obligată să restituie tot ceea ce a primit ca moştenire, inclusiv fructele obţinute (art. 1437 Cod civil).

3.3.2 Modul în care operează nedemnitatea succesorală. Nedemnitatea succesorală operează de drept, în virtutea legii, nefiind necesar că fie pronunţată de justiţie. Instanţa de judecată nu aplică pedeapsa civilă a nedemnităţii, deci nu decide ea sancţiunea prin hotărârea pe care o pronunţă, ci numai constată intervenirea acesteia în virtutea legii.

Nedemnitatea succesorală poate fi invocată de orice persoană pentru care decăderea succesorului nedemn din dreptul la succesiune are consecinţe patrimoniale, adică: de comoştenitorii chemaţi la moştenire împreună cu nedemnul, care vor beneficia de dreptul de acrescământ în cazul în care nedemnul este înlăturat de la moştenire; de moştenitorii subsecvenţi, care vor culege ei moştenirea în locul nedemnului; de donatarii sau legatarii gratificaţi de defunct peste limitele cotităţii disponibile, care au interesul de a-l înlătura pe nedemnul care ar putea cere, prin ipoteză, reducţiunea liberalităţilor excesive; şi în sfârşit, chiar de către cel nedemn.

Acţiunea în declararea persoanei ca succesor nedemn trebuie să fie intentată în termen de un an din data deschiderii succesiunii. Cât timp nedemnul se află în viaţă, nedemnitatea va fi invocată împotriva acestuia, iar după decesul lui împotriva succesorilor săi. În nici un caz succesorii nedemnului nu s-ar putea prevala de caracterul personal al pedepsei civile care este nedemnitatea, din moment ce aceasta operând în virtutea legii, defunctul nedemn nu va putea avea nici un drept asupra moştenirii autorului său.

7

3.4 Vocaţia (chemarea) succesorală

După cum am mai precizat, pe lângă capacitatea succesorală, o altă condiţie pozitivă ce trebuie întrunită de o persoană pentru a putea moşteni este aceea a vocaţiei (chemării) succesorale. O persoană poate avea capacitate succesorală şi să nu fie nedemnă, dar nu va putea moşteni pe o altă persoană decât dacă are vocaţie la succesiunea acesteia. Vocaţia succesorală sau chemarea la moştenire este conferită fie de lege, fie de voinţa lui de cujus prin testament sau contract de donaţie de bunuri viitoare. Determinarea persoanelor cu vocaţie la moştenirea unei persoane decedate poartă denumirea de devoluţiune succesorală. După cum devoluţiunea se face prin lege, prin testament sau prin contract aceasta poate fi legală, testamentară sau convenţională.7

7 La ora actuală, devoluţiunea convenţională nu reprezintă interes practic.8

9

DREPT CIVIL SUCCESIUNI

1. Noţiunea şi felurile succesiunii (transmisiunii succesorale)

Moştenirea este transmiterea patrimoniului unei persoane fizice decedate (cel ce a lăsat moştenirea) către succesorii săi (art. 1432, alin. l, Cod civil).

Potrivit acestui text de lege, ce pare a defini noţiunea de succesiune, prin aceasta se poate transmite patrimoniul unei persoane fizice decedate. În realitate, această noţiune desemnează şi transmiterea unei fracţiuni de patrimoniu sau şi a unor bunuri singulare.

1.2 Felurile succesiunii

Este cea care se face în virtutea legii, în cazul în care de cujus nu lasă testament sau atunci când, deşi există testament, acesta nu este valabil, este caduc ori nu cuprinde dispoziţii referitoare la bunurile succesorale; de aceea se mai numeşte şi ab intestat, adică fără testament.

Este cea care se face în virtutea voinţei persoanei decedate, manifestare pe timpul cât acesta a fost în viaţă prin una din formele de testamente prevăzute de lege. Moştenitorii chemaţi la moştenire prin testament pot fi universali, când culeg tot patrimoniul defunctului; cu titlu universal, când dobândesc doar o fracţiune din patrimoniul succesoral; cu titlu particular, când culeg numai un bun sau anumite bunuri determinate.

1.3 Caracterele juridice ale succesiunii

1.4 Condiţiile cerute pentru a putea moşteni

= MOŞTENIREA = (succesiunea)

= LEGALĂ =(devoluţiunea legală a succesiunii)

= TESTAMENTARĂ =(devoluţiunea testamentară a succesiunii)

Caracterele juridice ale succesiunii

(1) Transmisiune mortis causa

(2) Caracterul universal

(3) Caracterul unitar

(4) Caracterul indivizibil

Condiţiile necesare pentru a putea moşteni

(1) Capacitate succesorală

(condiţie pozitivă)

(2) De a nu fi nedemn

(condiţie negativă)(3) Vocaţia (chemarea)

succesorală

10

1.5 Persoanele chemate de lege la moştenire

1.6 Principiile generale ale devoluţiunii legale a moştenirii

2. Reprezentarea succesorală

Reprezentarea succesorală este instituţia care permite anumitor moştenitori legali (descendenţilor în linie dreaptă şi descendenţilor fraţilor şi surorilor defunctului) să urce în locul şi gradul unui ascendent decedat anterior deschiderii succesiunii, pentru a culege în locul acestuia partea ce i s-ar fi cuvenit din moştenire dacă ar fi fost în viaţă. Ascendentul predecedat se numeşte reprezentat, iar moştenitorul care vine la moştenire prin reprezentare – reprezentant.

2.1 Condiţiile reprezentării

Persoanele chemate de lege la moştenire

- Clasa I – descendenţii (fii şi fiicele celui ce a lăsat moştenirea, la

fel şi cei născuţi vii după decesul lui, precum şi cei înfiaţi), soţul supravieţuitor şi ascendenţii

privilegiaţi (părinţii şi înfietorii) ai celui ce a lăsat moştenire;

- Clasa II - colateralii privilegiaţi (fraţii şi surorile) şi ascendenţii ordinari (bunicii);

- Clasa III - colateralii ordinari (unchii şi mătuşile).

Principiile generale ale devoluţiunii legale a moştenirii

Principiul priorităţii clasei de moştenitori în ordinea stabilită de lege

între moştenitorii din clase diferite

Principiul proximităţii gradului de rudenie

Principiul împărţirii moştenirii în părţi egale (pe capete) între moştenitorii de

acelaşi grad

Condiţiile reprezentării

Condiţiile cerute în persoana reprezentatului

Condiţiile cerute în persoana reprezentantului

- Reprezentatul să fie predecedat lui de cujus;- Reprezentatul să fi avut chemare efectivă la moştenirea lui de cujus dacă ar fi fost în viaţă.

- să aibă aptitudinea de a-l moşteni atât pe de cujus cât şi pe reprezentat.

11

2.2 Efectele reprezentării

3. Rezerva succesorală

Rezerva succesorală este acea parte din patrimoniul succesoral la care moştenitorii au dreptul în virtutea legii, indiferent de conţinutul testamentului. Partea din patrimoniul succesoral care excede rezerva şi care poate fi testată liber se numeşte cotitate disponibilă.

Cuantumul rezervei succesorale. Dreptul la rezervă succesorală aparţine moştenitorilor legali de clasa I inapţi pentru muncă, adică copiilor, părinţilor şi soţului celui ce a lăsat moştenirea. Rezerva constituie cel puţin o doime cotă parte din cota ce s-ar fi cuvenit fiecărui moştenitor rezervatar în caz de succesiune legală.

3.1 Caracterele juridice ale rezervei succesorale

3.2 Opţiunea succesorală

Succesiunea trebuie să fie acceptată în termen de 6 luni de la data deschiderii ei (art. 1517 Cod civil). Dacă dreptul de a accepta succesiunea apare în cazul în care ceilalţi moştenitori nu o acceptă, ea trebuie acceptată în partea rămasă din termenul stabilit pentru acceptare (art. 518, Cod civil). Dacă această parte este mai mică de 3 luni, ea se prelungeşte până la 3 luni.

Asemenea acceptării, renunţarea este un act juridic unilateral, retroactiv şi solemn prin care moştenitorul declară, în cadrul termenului de 6 luni, că renunţă la calitatea de moştenitor. Spre deosebire de acceptarea succesiunii, care poate fi făcută prin intrarea în posesia moştenirii, renunţarea nu poate fi decât expresă.

3.3 Acceptarea succesiunii

Efectele reptrezentării

Plasarea reprezentantului în locul reprezentatului

Împărţirea moştenirii pe tulpini

Reprezentarea operează de drept

Caracterele juridice ale rezervei succesorale

este o parte a moştenirii este imperativă

constituie un drept propriu al

moştenitorilor rezervatari

se naşte la data deschiderii succesiunii

Opţiunea succesorală

Acceptarea succesiunii Renunţarea la succesiune

12

Depunerea cererii de eliberare a certificatului de moştenitor de asemenea atestă acceptarea formală a succesiunii.

În cazul acceptării de facto moştenitorul săvârşeşte orice acţiune privind administrarea, asigurarea şi utilizarea patrimoniului succesoral în vederea păstrării lui, achită impozite şi alte plăţi, efectuează reparaţie, încasează chiria de la locatari, stinge datoriile defunctului etc.

4. Testamentul

Cunoscut din cele mai vechi timpuri, testamentul este definit de art. 1449 alin. (1) Cod civil. Potrivit acestui text de lege „testamentul este un act juridic solemn, unilateral, revocabil şi personal prin care testatorul dispune cu titlu gratuit, pentru momentul încetării sale din viaţă, de toate bunurile sale sau de o parte din ele”.

4.1 Caracterele juridice ale testamentului

4.2 Tipuri de testament

Scris în întregime, datat şi semnat de către testator. Testatorul poate scrie cu orice (cerneală, vopsea, pastă etc.); pe orice fel de material (hârtie, pânză, lemn, material plastic etc.); în orice limbă cunoscută de testator, în unul sau mai multe exemplare. Nu se admite dactilografierea acestui testament.

Autentificat notarial, precum şi cel asimilat cu cel autentificat notarial.

Scris în întregime, datat şi semnat de testator, strâns şi sigilat şi apoi prezentat notarului, care aplică inscripţia de autentificare pe plic şi îl semnează împreună cu testatorul.Testamentul mistic poate fi scris de testator de mână sau cu mijloace tehnice, în limba română sau în orice altă limbă cunoscută de testator.

Acceptarea succesiunii

Formală(prin depunerea declaraţiei la notar)

De facto(prin intrarea în posesiunea patrimoniului

succesoral)

Caracterele juridice ale testamentului

act unilateral şi personal act solemn

act de dispoziţie cu titlu gratuit

act mortis causa act revocabil

Tipuri de testament

(1) Olograf (2) Autentic (3) Mistic (secret)

13