Substantivul 

1. S u b s t a n t i v u l  este partea de vorbire care denumeşte o b i e c t e . Prin obiecte în sens larg înţelegem: fiinţe (iepure, urs), lucruri (carte, masă), plante (salcie, trandafir), fenomene (vânt, furtună), acţiuni (mişcare, invazie), relaţii (posesie, dependenţă), stări (bucurie, tristeţe), însuşiri (bunătate, frumuseţe) etc.

2. Substantivele sunt cuvinte flexibile. Ele se declină, adică îşi schimbă forma după n u m ă r  (singular, plural),c a z  (nominativ, genitiv, dativ, acuzativ şi vocativ) şi d e t e r m i n a r e  (substantiv determinat hotărât şi substantiv determinat nehotărât). Astfel, sistemul flexionar al substantivului include:

● forma-tip (pentru majoritatea substantivelor este forma de nominativ–acuzativ, singular nearticulat; substantivul cu această formă este înregistrat în dicţionare);

● formele flexionare care servesc la exprimarea categoriilor de număr, caz, determinare. Numărul maxim de forme pe care ar putea să le aibă un substantiv este de 18. În realitate, numărul lor este mult mai mic. Cauzele pot fi atât de ordin formal (multe dintre formele flexionare ale substantivului coincid, sunt omonime), cât şi de ordin semantic (un număr mare de substantive sunt defective; ele nu pot exprima anumite categorii gramaticale din cauza semnificaţiei lor; de cele mai multe ori, substantivele sunt defective de număr, fiind lipsite de posibilitatea de a marca opoziţia singular / plural: curaj (numai la sg.), miere (numai la sg.), vapori (numai la pl.),Prut (numai la sg.), Alpi (numai la pl.).

3. Toate substantivele se împart în trei clase flexionare numite genuri: m a s c u l i n  (un băiat, un munte),f e m i n i n  (o fată, o floare), n e u t r u  (un televizor, un teatru).

4. În propoziţie, substantivul îndeplineşte funcţiile sintactice de subiect, atribut, nume predicativ, element predicativ suplimentar, complement direct, complement indirect şi complement circumstanţial.

5. Substantivul se identifică, de obicei, cu ajutorul întrebărilor: cine este acesta / aceasta? ; ce este acesta / aceasta?

 

Clasificarea lexico-gramaticală a substantivelor

 

1. După înţeles şi după anumite trăsături lexico-gramaticale, substantivele se împart în:

● substantive c o m u n e . Ele denumesc obiecte făcând parte dintr-o clasă de obiecte de acelaşi fel (om, urs, munte, stejar, casă, punte etc.), substanţe, materii (carne, ceară, petrol, ulei), noţiuni abstracte (înţelegere, linişte, pace, toleranţă). Substantivele comune pot denumi atât clasa în ansamblul ei, cât şi fiecare element al ei. Să se compare: Elevul este o persoană care învaţă la şcoală. (aici elevul = toţi elevii, orice elev) şi Elevul a întârziat la ore.(unde elevul = unul dintre elevi, un anumit elev).

● substantive p r o p r i i . Denumesc anumite obiecte spre a le deosebi de altele din aceeaşi categorie sau de acelaşi fel: Ion, Sadoveanu, Marte, Orhei, Siret etc.

Distincţia substantiv comun / substantiv propriu este importantă pentru ortografierea substantivelor. Substantivele comune se scriu cu iniţială minusculă (fecior, munte, ţară). Substantivele proprii se scriu cu iniţială majusculă (Radu, Carpaţi, Italia).

2. La rândul lor, substantivele comune pot fi de două feluri:

● substantive c o n c r e t e . Sunt cuvintele care denumesc fiinţe sau lucruri, adică entităţi ce au o existenţă reală şi pe care le putem percepe cu ajutorul organelor de simţ: cocoş, elev, arbore, masă, piatră, şcoală etc.;

● substantive a b s t r a c t e . Sunt cuvintele care denumesc obiecte ale gândirii, adică noţiuni ce pot fi concepute numai cu ajutorul raţiunii: blândeţe, claritate, dreptate, frumuseţe, inteligenţă, înţelepciune, sinceritate, libertate etc.

Unele substantive pot fi concrete cu un sens şi abstracte cu alt sens: intrare 1. (abstract; numai la sg.) Acţiunea de a intra. Intrarea trenului în gară. 2. (concret; sg. / pl.) Loc pe unde se intră. Te aştept la intrare. Casa are două intrări.

Substantivele se mai împart în: a) substantive a n i m a t e  (albină, cocostârc, elefant, om, pupăză, tigru etc.) şi b) substantive i n a n i m a t e  (armată, iarbă, şes, râu, stâncă etc.).

3. După formă, se disting:

● substantive s i m p l e . Structura acestor substantive conţine o singură temă: casă, masă, floare, întrebare, nuc, stepă etc.

● substantive c o m p u s e . Acestea sunt alcătuite din două sau mai multe cuvinte, rădăcini ori teme: câine-lup, untdelemn, drum-de-fier, scrumbie-de-Dunăre, argint-viu, bună-credinţă, bunăstare, bunăvoinţă, floarea-soarelui, târâie-brâu, gură-cască, nu-mă-uita, Câmpulung, Sfarmă-Piatră etc.

 

Clasificarea flexionară a substantivelor. Genul

 

1. Substantivele sunt de trei genuri: substantive m a s c u l i n e , substantive f e m i n i n e  şi substantiven e u t r e . Fiecare substantiv poate face parte doar dintr-o singură clasă flexionară. Acelaşi substantiv nu poate varia după gen. El este fie masculin, fie feminin, fie neutru.

2. Funcţiile genului. Genul substantivelor reprezintă, în primul rând, o caracteristică formală. Genul este important pentru declinarea substantivului, pentru acordul lui cu determinanţii săi de tip adjectival şi pentru substituirea lui prin pronume.

3. Terminaţiile substantivelor după genuri. La forma de nominativ-acuzativ singular nearticulat, substantivele celor trei genuri au următoarele terminaţii:

● substantivele masculine: consoană (nuc, lup), -u (codru, leu), -e (frate, rege), -i (tei, unchi), -ă (tată);

● substantivele feminine: -ă (casă, ţară), -e (mare, floare), -a (basma, nuia), -ea (lalea, stea), -i (zi);

● substantivele neutre: consoană (mal, vânt), -u (lucru, fluviu), -i (grai, unghi), -e (nume).

Genul substantivelor este indicat în dicţionare. El poate fi identificat şi cu ajutorul perechilor de numerale sau de adjective demonstrative:

● pentru substantivele masculine: un – doi / acest – aceşti (elev – elevi);

● pentru substantivele feminine: o – două / această – aceste (carte – cărţi);

● pentru substantivele neutre: un – două / acest – aceste (caiet – caiete).

4. Genul şi semnificaţia substantivului. La o parte din substantivele animate se poate constata o anumită corelaţie între genul lor gramatical şi sexul fiinţei desemnate. Din acest punct de vedere, se disting următoarele clase de substantive:

● substantive cu genul m o t i v a t . La aceste substantive între genul lor şi sexul fiinţei există o corespondenţă. Ele exprimă distincţia dintre cele două sexe cu ajutorul unor perechi de cuvinte care se pot caracteriza prin:

a) rădăcini diferite: cocoş – găină, armăsar – iapă, băiat – fată, unchi – mătuşă;

b) sufixe diferite: leu – leoaică, croitor – croitoreasă, curcă – curcan, broască – broscoi;

● substantive cu genul n e m o t i v a t . Din această categorie fac parte toate substantivele inanimate: munte – s. m., şosea – s. f., telefon – s. n. Genul unor asemenea substantive nu are nicio legătură cu semnificaţia lor. Nu putem, de exemplu, explica, din punct de vedere semantic, de ce cuvântul perete este un substantiv masculin, iarmasă este de genul feminin.

În această clasă intră şi o parte din substantivele animate. Acestea denumesc, printr-o singură formă, fiinţele de ambele sexe. După genul lor gramatical ele pot fi:

a) masculine: elefant, şoarece, ţânţar, viezure, ministru, inginer;

b) feminine: albină, balenă, furnică, veveriţă, cunoştinţă, rudă, victimă.

SubstantivulSubstantivul din morfologia limbii romane

Substantivul este partea de vorbire flexibila care denumeste obiecte (fiinte, lucruri, fenomene, actiuni etc).

Cateva trasaturi ale substantivului:

Substantivul este una dintre partile principale de vorbire in cadrul valorilor morfologice din categoria

din care face parte si adjectivele si numeralele si anumecategoria numelui.

Substantivul este o parte de vorbire din limba romana independenta si capabila de a primii

determinatii (adjective sau numerale) si de a fi inlocuit prin pronume.

Substantivul este o clasa cu autonomie semantica cu un sens lexical suficient.

Substantivul constituie o sursa inepuizabila de imbogatire a lexicului limbii romane prin cuvintele

derivate si cuvintele compuse pe care le realizeaza.

Felul substantivelor

 

Criterii de clasificare ale substantivului:

Dupa inteles:

a) substantiv comun (denumesc obiecte de acelasi fel): elev, carte, ploaie, patrie, casaetc.

b) substantiv propriu (denumesc anumite obiecte spre a le deosebi de

altele):Georgescu, Braila, Costel, Mures, Luceafarul etc.

Dupa structura:

a) substantiv simplu (formate dintr-un singur cuvant): fata, patrie, scoala, casa, Bucuresti, Gigel,

Arges etc.

b) substantiv compuse (formate din doua sau mai multe cuvinte): bunavointa, binefacere, caine-

lup, Stefan cel Mare, Campulung, Piatra Neamt etc.

Genul substantivelor

a) substantiv masculin: un elev (singular) – doi elevi (plural);

b)substantiv feminin: o eleva (singular) – doua eleve (plural);

c) substantiv neutru: un scaun (singular) – doua scaune (plural).

Substantivul epic are o singura forma pentru masculin si feminin: carabus, elefant, tantar,

privighetoare, dihor, greier, vultur, lebada, papagal etc.

Substantivele mobile sunt substantivele nume de fiinta care au o forma pentru masculin si alta

pentru feminin.

masculin | feminin

profesor, muncitor | profesoara, muncitoare

Procedeul cu ajutorul caruia putem forma substantive feminine din cele masculine si invers se

numeste motiune.

Numarul substantivelor

Exemple de substantive:

a)singular: frate, casa, tablou;

b)plural: frati, case, tablouri.

 

Substantivele defective de numar:

A.  Au forme numai la singular   (singularia tantum) :

a. 1. substantive comune

* nume de materie: lapte, miere, unt, secara, mazare, aur, tabla, lana, vata;

* termeni de sport: fotbal, oina, sah;

* nume abstracte, care exprima insusiri si stari fiziologice: cinste, curaj, bunatate, lene, sete;

a.2. substantive proprii

* nume de persoana: Gigel, Costel, Ioana;

* nume geografice: Banat, Olt, Bacau, Ceahlau.

B.Au forme numai la plural   (pluralia tantum)

b.1. substantive comune: anale, sale, calti, icre, taitei, zori, ochelari etc.;

b.2. substantive proprii: Bucegi, Carpati etc.

C.Substantivele cu forme multiple de plural sau de singular

c.1. cu forme multiple de plural:

* sunt substantivele cu acelasi inteles: coli – coale, boli – boale;

* cu inteles diferit: cornuri (produse de panificatie sau instrumente muzicale), coarne (la

animale), corni (la arbusti);

capi (conducatori sau sefi), capete (extremitati ale sau ale unor obiecte), capuri (termen geografic).

c.2. cu forme multiple de singular: pantec – pantece; foarfec – foarfece; oaspete –oaspe.

Substantivul colectiv denumesc o totalitate de obiecte de acelasi fel: stol, grup, oaste, studentime,

bradet, pietris, porumbiste etc.

elev –elevarata –ratoicurca–curcan