DENDROLOGIE

Nr. crt.

Enunţ şi variante de răspuns Varianta corectă

1 Specia Abies alba are inradacinare de tip:

a) pivotant; b) Pivotant trasant; c) trasant a

2

Ce specie are scoarta în tinereţe netedă, apoi formează un ritidom subţire, solzos, de culoare cenuşiu-verzuie cu pungi de răşină, ce pot fi sparte prin apăsare?

A – Picea abies B. – Abies alba C- Pinus silvestris

b

3

Ce specie are coroana cilindrică-piramidală, cu vârful ascuţit în tinereţe şi lăţit tabular la bătrâneţe, când lujerul terminal rămâne mai scurt decât lujerii laterali? A – Picea abies B. – Abies alba C- Larix decidua

b

4 La ce specie cicatricele acelor de pe lujer, dupa cadere, raman circulare, netede. A – Abies alba B. – Picea abies C- Larix decidua

a

5

La ce specie acele sunt liniar lăţite, lungi de 2-3 cm, obtuze sau emarginate la vârf, pe faţă de un verde mai deschis, iar pe dos cu două dungi de stomate albicioase A – Picea abies B. – Abies alba C- Larix decidua

b

6 Conurile stau erect pe lujer, si se coc în toamna primului an, când solzii cad împreună cu seminţele, lăsând pe lujer numai axul A – Abies alba B. – Picea abies C- Pinus nigra

a

7

Seminţele sunt concrescute cu o aripă triunghiulară, sunt relativ mari de 7-9 mm, au trei muchii, si un tegument ce conţine pungi de răşină, care ingreuneaza păstrarea acestora. A – Larix decidua B. – Picea abies C- Abies alba

c

8

Ordonati in ordine descrescatoare aria de raspandire in tara noastra a speciilor: brad, molid, larice.

A) Larice, brad, molid; B) Molid, brad, larice; C) Molid, larice, brad

b

9 Care este cea mai pretentioasa specie de rasinoase de la noi fata de conditiile stationale? A – Abies alba B. – Picea abies C- Larix decidua

a

10

Fiind în tinereţe o specie extrem de pretenţioasa, plantulele şi puieţii suferind din cauza secetei, a gerurilor mari de iarnă şi a vânturilor reci şi uscate, regenerarea se poate face numai sub masiv. A – Pinus nigra; B. – Picea abies; C- Abies alba; D- Larix decidua

c

11 Lemnul este fără duramen evident, nu contine canale rezinifere ci doar celule secretoare izolate. A – Abies alba B – Picea abies C- Pinus silvestris

a

12

Silvoprotectiv, bradul are o valoare deosebită deoarece: a- prin prezenţa sa în molidişuri sporeste stabilitatea acestora la doborâturi de vânt, protejă şi ameliorează solul şi totodată, modifică fitoclimatul intern al pădurii; b- contribuie la consolidarea arboretelor de molid faţă de pericolul doborâturilor de vânt iar frunzişul sau, căzand anual şi fiind uşor de descompus, repune rapid în circuit substanţele minerale.

a

13 Datorita inradacinarii sale tipic trasantă, specia suferă de doborâturi b

de vânt mai mult decât oricare altă specie indigenă. A – Pinus cembra B – Picea abies C- Pinus silvestris

14

Frunzele aciculare, rigide, rombice în secţiune transversală, sunt dispuse spiralat, dupa cadere lăsând pe lujer urmele perniţelor proeminente. A – Pinus nigra B. – Picea abies C- Abies alba

b

15

Conurile de formă cilindrică, au 10-15 cm lungime, stau pendente si se compun din solzi lemnoşi, persistenţi, rombici, acuminaţi sau rotunjiţi la partea superioară şi cu vârful trunchiat, denticulat sau emarginat. Cad întregi, menţinându-se pe arbore chiar până toamna următoare A – Abies alba B – Picea abies C - Pinus cembra

b

16

Seminţele fără pungi de răşină, cu o aripioară de 10-15 mm, de care se desprind uşor lasand o urma concava de forma unei lingurite. A – Pinus nigra B –Pinus silvestris C- Picea abies

c

17

Arealul de cultura al speciei nu coincide, în mare măsură, cu arealul său natural deoarece specia a fost mult extinsa prin culturi artificiale începând încă de la sfârşitul secolului al XIX-lea. A – Abies alba B – Picea abies C – Larix decidua

b

18

Din punct de vedere ecologic specia este montana-subalpina, mezoterm –oligoterm, pluviofil-umidofil, semiombrofil, oligobazic-mezobazic, oligotrof-mezotrof, mezofit-higrofit: brad larice, molid, duglas A – Picea abies; B– Abies alba;C –Pinus silvestris; D –Pinus nigra

a

19

La ce specie puieţii cresc încet în primii 3-5 ani. Dupa care creşterea se activează, lujerii anuali depăşesc de multe ori 1 m lungime A – Picea abies; B– Abies alba

a

20 Arborii de molid crescuti în masiv, de regula, fructifica la: a- 60-70 ani; b - 23-30ani, c - 40-50 ani.

a

21 Coroana este conică, relativ îngustă, se compune din verticile neregulate şi ramuri orizontale, fiind foarte rară şi luminoasă A – Abies alba B. – Picea abies C- Larix decidua

c

22

Acele căzătoare, de 1-3 cm lungime, sunt izolate şi aşezate spiralat pe lujerii lungi sau grupate în fascicule de câte 30-40 pe lujerii scurţi. A – Larix decidua B – Picea abies; C - Abies alba

a

23

Conurile de 2-3 cm lungime, scurt ovoide sau aproape sferice, persistente, cu solzi concavi, rotunjiţi sau emarginaţi la vârf, bracteea ascunsă; stau prinse pe un peduncul recurbat. A – Pinus nigra; B – Picea abies C- Larix decidua

c

24 Seminţele de 3-4 mm lungime, sunt concrescute cu o aripă de 7-8 mm lungime şi nu conţin pungi de răşină. A – Larix decidua B – Picea abies; C - Abies alba

a

25 La noi in tara, arboretele naturale de laricele se concentrează în cinci centre montane: Ceahlău, Ciucaş, Bucegi, Lotru, Apuseni A – Pinus silvestris; B – Larix decidua;C - Pinus nigra

b

26 Specia poate fi folosit şi ca specie ornamentala, în pădurile care a

îndeplinesc şi funcfia peisageră, îndeosebi pe versanţii limitrofi aglomerărilor urbane, unde se pretează la realizarea de jocuri de culori atat în sezonul de vegetaţie, cât şi toamna. A – Larix decidua B – Fagus sylvatica; C - Abies alba

27

Transpiraţia speciei este intensă, ocupând, din acest punct de vedere, primul loc dintre conifere, de aceea nu-i convin decât versanţi bine aerisiţi şi cu insolaţie puternică, cu umiditate relativa a aerului mică, vântuiţi în permanenţă; lâncezeşte în văi umede, unde suferă din cauza unei ciupercii, care produce umflături canceroase pe tulpină. A – Larix decidua B – Pinus silvestris; C – Pinus cembra

a

28

Lemnul acestei specii este potrivit de greu, uniform, foarte elastic, foarte durabil în aer şi apă, fiind cel mai valoros dintre speciile indigene de răşinoase. A – Abies alba B – Picea abies C – Larix decidua

c

29

Tulpina este mai puţin dreaptă decât la ceilalţi arbori răşinoşi; în multe cazuri, mai ales în păduri rărite sau la arborii izolaţi, îşi pierde rectitudinea în partea superioară, se bifurcă sau se desface într-o serie de ramuri groase

A – Larix decidua B – Pinus silvestris; C – Pinus cembra

b

30

Scoarţa dezvoltă de timpuriu un ritidom de culoare roşiatică-cărămizie, care se exfoliază în foiţe subţiri, iar la vârste mari, în partea bazală a trunchiului, se îngroaşă şi se închide la culoare, devenind crăpat, brun-cenuşiu.

A – Pinus silvestris; B – Larix decidua; C - Pinus nigra

a

31

Coroana este piramidală numai în tinereţe; la maturitate capătă uneori formă caracteristică tabulară, neregulat ramificată iar acele, câte două într-o teacă, de 3-7 cm lungime, sunt ascuţite, puţin răsucite, relativ rigide.

A – Larix decidua B – Pinus silvestris; C – Pinus cembra

b

32

Conurile, ovo-conice, ajung la maturitate în anul al doilea, când ating 3-7 cm lungime; apofiza rombică, cu carene puţin proeminente şi umbelic nemucronat

A – Pinus nigra B – Pinus silvestris; C – Pinus mugo

b

33

În prezent specia formeaza arborete naturale pe suprafeţe restrânse (cca. 9 000 ha), în parte refugii glaciare, cu soluri sărace, extrem oligotrofice sau pe stâncării şi în turbării din zona Bazinului Trotuşului, Buzăului, Rămnicului Sarat, Nărujei, Putnei. Pin negru pin silvestru, larice

A – Larix decidua B – Pinus silvestris; C – Pinus cembra

b

34

Care este specia de răşinoase indigene cu cea mai mare amplitudine ecologică. Suportă gerurile puternice ca şi arşiţele prelungite. Este foarte adaptabil în ceea ce priveşte umiditatea din atmosfera şi din sol. Este foarte puţin pretenţios faţă de condiţiile edifice?

A – Picea abies B – Pinus cembra; C – Pinus silvestris

c

35

Rusticitatea sa remarcabilă a impus-o ca o specie de rasinoase de primă importanţă la înfiinţarea culturile forestiere din staţiuni de bonitate inferioară, în scopul fixării solului, precum si în perimetrele de ameliorare a terenurilor degradate

A – Larix decidua B – Pinus silvestris; C – Picea abies

b

36 Specie cu acele, câte două într-o teacă, îngrămădite spre vârful a

lujerului, sunt evident mai lungi (8-14cm), mai rigide. A – Pinus nigra B – Pinus silvestris; C – Pinus mugo

37

Specia are conurile grupate câte 2-4, sesile sau scurt pedunculate, ovoide sau ovoid-conice, de 4-7 (10) cm lungime, brune-gălbui, lucitoare. Apofiza este cu carene ascuţite, cu umbelic brun-întunecat, cu un ghimpe scurt pe solzii superiorii. A – Pinus strobus B – Pinus silvestris; C – Pinus nigra

c

38

Este o specie de rasinoase rustică de regiuni mediteraneene, însorite şi calde, cu îngheţuri târzii, rare. Rezistă bine la secetă, in condiţii staţionale grele, pe versanţi cu pantă mare, calcaroşi, cu insolaţie puternică, pe soluri superficiale, scheleto-pietroase sau stâncoase, comportandu-se bine pe de terenuri degradate din zona de câmpie până la munte. A – Pinus nigra B – Pinus silvestris; C – Pinus mugo

a

39

Lemnul este greu prelucrabil, datorită conţinutului mare în răşină. Răşina are conţinut mare de terebentină ceea ce face posibilă instalarea de culturi specializate din aceasta specie. A – Picea abies B – Pinus silvestris; C – Pinus nigra

c

40

Rezistă bine la secetă, de-a lungul timpului, dovedind aptitudini pentru condiţii staţionale grele, pe versanţi cu pantă mare, calcaroşi, cu insolaţie puternică, pe soluri superficiale, scheleto-pietroase sau stâncoase, care acumuleaza foarte multă căldură în plin sezon estival, fiind supuse astfel uscaciunii accentuate. A – Pinus strobus; B – Pinus nigra; C – Pinus silvestris

b

41

Specia creşte în climate reci şi umede, fiindu-i foarte favorabile zonele cu nebulozitate accentuată, unde umiditatea atmosferică este ridicată. Este foarte bine adaptat la un sezon scurt de vegetaţie, iar dimensiunile mici pe care le realizează reprezintă o excelentă adaptare faţă de vânturile puternice. De asemenea, tulpinile elastice îi conferă o bună rezistenţă faţă de zăpezile abundente. A – Pinus nigra B – Pinus silvestris; C – Pinus mugo

c

42

Este o specie remarcabilă pentru funcţia protectivă a solului de pe versanţii de dincolo de limita altitudinală a pădurii, pe coaste cu soluri scheletice, pe grohotişuri s.a. A – Pinus mugo B – Pinus silvestris C – Picea abies

a

43

Specia este exotică, originară din America de Nord. Acele, câte cinci intr-o teaca, de circa 5-10 cm lungime, subţiri, flexibile, verzui-albăstrui; stau răsfirate şi concentrate spre vârful lujerilor şi cad după 2-3 ani. A – Pinus strobus; B – Pinus nigra; C – Pinus silvestris

a

44

Arbore ce atinge până la 26 m înălţime şi depăşeşte 2 m în diametru. Acele, câte cinci într-o teacă, au 5-10 cm lungime, sunt drepte, fine, destul de rigide, verzi-întunecate, lucitoare, îngrămădite la vârful lujerilor, durează 3-5 ani. A – Pinus strobus; B – Pinus silvestris; C – Pinus cembra

c

45 Cum sunt denumite semintele de Pinus cembra: a. galbulus; b. coconari; c. pseudobaca

b

46

Este o specie de climat subalpin suportând bine gerurile de iarnă, variaţiile termice extreme şi vânturile puternice de la altitudini mari. Necesită soluri formate pe granite, gneise, şisturi cloricito-sericitoase, micaşisturi etc. Solurile de pe calcare îi priesc mai

b

puţin, în special în cazul în care sunt expuse încălzirii puternice şi uscăciunii. A - Pinus strobus; B – Pinus cembra C – Picea abies

47

Specie indigenă cu areal european din etajul subalpin al Alpilor (2500 m) şi Carpaţilor. La noi se întâlneşte la limita superioara a zonei forestiere, în văile cu fenomene glaciare, din Munţii Rodnei, Calimani, Bucegi, Făgaraş, Godeanu, Ţarcu şi mai ales în Retezat, unde coboară la aproximativ 1200 m altitudine, pe văi reci şi umede şi urcă până la 2000 m altitudine. A – Larix decidua B – Pinus silvestris; C – Pinus cembra

c

48

Este un arbore ce atinge frecvent înălţimi de 20-25 m. Tulpina, de o rectitudine remarcabilă, poate fi urmărită până la vârf. Scoarţa este netedă, cenuşie în tinereţe, după 15-20 de ani formează un ritidom negricios cu solzi colţuroşi. Anin, mesteacan, carpen A – Alnus glutinosa; B – Betula pendula; C – Alnus incana

a

49

Care dintre speciile urmatoare au mugurii evident pedicelaţi, depărtaţi de ax, ovoizi, acoperiţi cu doi solzi, sunt roşcat-brumaţi, glanduloşi şi vâscoşi A – Betula pendula; B – Alnus glutinosa; C – Alnus incana

b

50

Care dintre speciile urmatoare au frunzele alterne, obovate sau aproape rotunde, de 6-10 cm lungime, cuneate la bază, au vârful rotunjit sau caracteristic, larg emarginat, marginea întreagă spre bază, neregulat-dublu serată în rest A – Alnus viridis; B – Alnus glutinosa; C – Alnus incana

b

51

Specia, la noi, creşte, de regulă, în văile râurilor interioare, la câmpie şi la dealuri, manifestând exigenţe ridicate faţă de umiditatea din sol; vegetează activ pe soluri umede, în lunci, depresiuni, piemonturi, turbării, fiind specie higrofită. Suportă terenurile mlaştinoase, cu apa slab mobilă

A – Salix alba; B – Alnus incana; C – Alnus glutinosa

c

52

Lemnul speciei nu prezintă duramen, este alb-roşiatic în secţiune proaspătă, prin expunere la aer devenind portocaliu; moale uşor, are mare rezistenţă la apă; este utilizat în construcţii hidrotehnice, în industria de furnire, plăci aglomerate. A – Betula pendula; B – Alnus glutinosa; c – Carpinus betulus

b

53 Mugurii acestei specii au doi solzi, sunt pubescenţi, mai scurt pedicelaţi, mici şi apropiaţi de ax. A – Alnus viridis; B – Alnus glutinosa; C – Alnus incana

c

54

Frunzele acestei specii sunt ovate sau ovat-eliptice, de 4-10 cm lungime, dublu-serate, glabre pe faţă, cenuşiu-pubescente pe dos, caracteristic acuminate sau acute la vârf şi vâscoase. A – Alnus incana; B – Alnus glutinosa; C – Alnus viridis

a

55

Este o excelentă specie de protecţie a malurilor cursurilor de apă, din zona luncilor montane, a ravenelor, versanţilor denudaţi şi terenuri degradate. Amelioreaza solul prin litiera sa uşor degradabilă şi îmbogăţeşte solul în azot prin nodozităţile de pe rădăcini. A – Alnus viridis; B – Alnus glutinosa; C – Alnus incana

c

56

Este un arbust cu înălţimi până la 3 m, cu aspect de tufă şi tulpini târâtoare, elastice. caracteristic peisajelor alpine, unde îndeplineşte o importantă funcţie de protecţie antierozională şi de fixare a coastelor cu pante mari, a grohotişurilor,a bazinelor torenţiale sau a

a

culoarelor de avalanse. A – Alnus viridis; B – Alnus glutinosa; C – Alnus incana

57

Rădăcina pivotantă în primul deceniu, se desface mai târziu în numeroase ramificaţii oblice şi orizontale, ce se întind mult în suprafaţă, se întreţes şi concresc (concreşterea se realizează şi între rădăcinile arborilor vecini), dând astfel o bună ancorare în sol, care asigură o rezistenţă destul de bună la doborâturi de vânt. A – Carpinus betulus; B – Fagus sylvatica C - Quercus petraea

b

58

Tulpina în masiv strâns este foarte dreaptă, cilindrică, perfect curăţată de crăci pe mari lungimi. Scoarţa, este netedă, subţire, cenuşie până la albicioasă, cu pete mari de culoare mai deschisă; nu formează ritidom decât rareori la baza trunchiului. A – Carpinus betulus; B – Alunus glutinosa C – Fagus sylvatica

c

59

Lujerii anuali sunt geniculaţi, bruni sau verzui, la început păroşi, apoi glabri. Mugurii sunt fusiformi, mari, de 2-3 cm lungime, ascuţiţi, cu numeroşi solzi bruni, foarte depărtaţi de lujer carpen fag, castan bun A – Carpinus betulus; B – Fagus sylvatica C – Castanea sativa

b

60

La noi, este specia cea mai răspândită ocupand întregul lanţ carpatic, constituind frecvent arborete pure pe mari suprafeţe; alteori se asociază cu gorunul, carpenul, bradul, molidul. Stejarul, mesteacanul, castanul bun, fagul A – Quercus robur; B – Betula pendula; C - Fagus sylvatica

c

61

În afară de umiditate, un alt factor decisiv în răspândirea speciei sunt îngheţurile, evitand astfel sistematic funduri de văi, depresiuni închise. A – Abies alba; B - Fagus sylvatica C – Quercus petraea

b

62 Specia este sensibila la arşiţa, mai mult la plantule dar şi exemplarele mature, care izolate brusc, suferă de pârlitura scoarţei. A – Carpinus betulus; B – Fagus sylvatica C – Castanea sativa

b

63

Specia are temperamentul cel mai pronunţat de umbră dintre toate foioasele de la noi, ocupând locul trei după tisă şi brad astfel ca regenerarea nu se face decât sub masiv. Fag, gorun, carpen A – Carpinus betulus; B – Fagus sylvatica C – Betula pendula

b

64 Fagul fructifică în masiv la:

a- 70- 80 de ani; b - 30-40 ani: c - 40-50 ani. a

65 Fagul fructifica abundent la: a - 4-6 ani; b - anual; c - 2-3 ani.

a

66

Dintre foioasele indigene, specia este cea mai puternica creatoare de mediu fitoclimat - umbros, răcoros, omogen cu structură particulară. A – Carpinus betulus; B – Fagus sylvatica C – Quercus petraea

b

67

Formează de timpuriu un ritidom caracteristic-gros, pietros şi negricios, cu crăpături longitudinale, în profunzime de culoare roşie-cărămizie. A - Quercus frainetto; B -Quercus cerris;C -Quercus pedunculiflora

b

68

Mugurii, mici, ovoizi, tomentoşi, iar pe lujeri, in jurul mugurilor, se observa niste stipele filamentoase, persistente, ce depăşesc lungimea mugurilor A - Quercus frainetto; B -Quercus cerris; C -Quercus robur

b

69 Ghindele sunt sesile sau scurt pedunculate, se coc numai în toamna anului al doilea. Au lungimi de până la 4-5 cm, cu vârful

a

caracteristic, trunchiat şi mucronat. Stau cuprinse pe ½ din lungime într-o cupă cu numeroşi solzi lemnoşi, alungiţi, ghimpoşi, recurbaţi, divergenţi. A - Quercus cerris;B-Quercus pedunculiflora; C - Quercus frainetto

70

Este o specie eutermă- mezotermă cu afinitate pentru zone calde, cu sezon de vegetaţie lung. Suportă bine seceta şi uscăciunea fiind o specie mezoxerofită; este mai sensibila decât ceilalţi stejari la gerurile puternice. A - Quercus frainetto; B -Quercus cerris; C –Quercus pubescens

b

71

Datorită înrădăcinării puternice şi posibilităţii de reducere a transpiraţiei, dispune de o mare capacitate de a vegeta pe soluri argiloase, compacte, greu permeabile, cu regim de umiditate foarte variabil (excesiv de umed primăvara, puternic uscate în timpul secetelor de vară). Se adaptează bine la solurile cu conţinut mare de CaCO3. A - Quercus cerris;B-Quercus pedunculiflora; C - Quercus frainetto

a

72 Care dintre speciile de stejari prezinta maturatie bienala: A - Quercus frainetto; B -Quercus cerris; C –Quercus pubescens

b

73

Frunzele stau îngrămădite către vârful lujerilor, de regulă rombic-ovate, la bază îngustate, neauriculate, prinse pe un peţiol lung de 1-2.5 cm. Pe margini, frunzele sunt sinuat-lobate până la penat-fidate, cu 5-8 perechi de lobi rotunjiţi, întregi sau slab lobulaţi, de dimensiuni descrescânde începând de la mijloc spre vârf. A - Quercus robur;B - Quercus pedunculiflora; C-Quercus petraea

c

74

Florile, unisexuat-monoice, apar prin aprilie-mai. Florile mascule sunt grupate în amenţi, cele femele şi fructele (nucule) dispuse aproape sesil sau pe un peduncul foarte scurt, la vârful lujerilor. Ghindele stau câte una sau grupate câte 2-5, au 1.5-2.5 cm lungime şi sunt de formă caracteristică „de butoiaş”, ovoid-elipsoidală. A - Quercus frainetto; B -Quercus petraea; C –Quercus pubescens

b

75

Dintre toţi stejarii, specia urcă la altitudinile cele mai mari. Pe versanţi însoriţi, formează arborete pure şi şleauri de deal, iar pe versanţii vestici şi pe fundul văilor este înlocuit de Ca, Fa. La limita superioară a arealului apare în amestec cu fagul iar în amestecurile de fag şi răşinoase apare ca specie diseminată. În silvostepă apare foarte rar. A - Quercus frainetto; B -Quercus petraea; c – Quercus robur

b

76

Este o specie tipic mezotermă, mezofilă si mezofită. Creşte în condiţii optime pe soluri drenate, afânate, cu textură mai grosieră şi umiditatea mai constantă. A- Quercus petraea; B - Quercus frainetto;C – Quercus pubescens

a

77 Gorunul fructifică în masiv după varsta de: a - 60-70 de ani; b - 30-40 ani, c - 40-50 ani.

a

78 Fructificaţiile abundente la gorun se repetă odată la: a - 4-6 ani; b - 2-3 ani; c- 6-8 ani.

a

79 La noi în ţară, specia este cea mai raspandita specie de cvercinee, ocupand cca. 10 % din suprafaţa păduroasă. A - Quercus robur; B - Quercus frainetto; c – Quercus petraea

c

80 Frunzele, de 6-20 cm lungime, deşi au caractere variabile, se recunosc uşor după forma generală obovată şi baza terminată în două urechiuşe evidente (auriculată), lipsită de peţiol sau peţiol

a

scurt, până la 0,6 cm lungime, sunt lobate până la penat-sectate, cu lăţimea maximă în treimea superioară, glabre, A - Quercus robur; B - Quercus frainetto; c – Quercus petraea.

81

Ghindele stau câte 2-5 pe un peduncul lung, de 3-6 (10) cm. Cupa ghindei, lemnoasă, aproape semisferică, este acoperită cu numeroşi solzi imbricaţi, triunghiulari, strâns alipiţi, concrescuţi, liberi numai spre vârf, plani ori mai mult sau mai puţin bombaţi 6(10) cm. A- Quercus petraea; B - Quercus frainetto; C – Quercus robur

c

82

Arealul este foarte fragmentat în zonele de câmpie şi în zonele colinare joase, formând arborete pure şi arborete de amestec cu alte foioase, numite şleauri de câmpie sau de deal. A - Quercus robur; B - Quercus frainetto; c – Quercus petraea

a

83

Specia este pretenţioasa faţă de sol, crescand viguros pe soluri aluvionare din lunci. Din cauza temperamentului sau heliofil arboretele se răresc timpuriu şi acoperă relativ slab solul, stimuland inierbarea. Puietii nu suporta mai mult de 2-3 ani umbrirea, dupa care se autorecepează, iar autoreceparea repetată duce la uscare acestora. A - Quercus pubescens; B - Quercus robur; c – Quercus petraea

b

84

Ghindele sunt aşezate pe un peduncul lung de până la 15 cm. Ghinda este mare, de 3-5 cm lungime şi până la 2 cm grosime; cupa are solzi gheboşi, cu vârf lat, aşezaţi în rânduri circulare, foarte caracteristici. A - Quercus robur;B - Quercus pedunculiflora; C-Quercus petraea

b

85

La noi se găseşte în silvostepa Olteniei, Munteniei, Dobrogea, lipsind complet din Banat şi Transilvania. Formează arborete pure sau în amestec cu stejarul pufos. Este o specie iubitoare de căldură dar mai puţin termofilă şi xerofită decât Quercus pubescens. Creşte pe soluri profunde, formate pe loess cum sunt cernoziomurile levigate dar şi pe psamosoluri. A - Quercus cerris; B - Quercus pedunculiflora; C-Quercus robur

b

86 Formeaza de timpuriu ritidom caracteristic, brun-negricios, solzos, mai subţire decât la ceilalţi stejari, moale şi friabil. A - Quercus pubescens; B - Quercus frainetto;c – Quercus petraea

b

87

Mugurii sunt mai mari decât la ceilalalte specii de stejari, până la 1,8 cm lungime, ovoizi, acuţi, tomentoşi, de culoare brună-gălbuie, cu stipele persistente, mai scurte şi mai rare decât la cer, care înconjoară uneori mugurii terminali. A - Quercus frainetto; B - Quercus cerris; c – Quercus pubescens

a

88

Frunzele sunt de regulă mari, de 10-12 cm lungime şi 6-12 cm lăţime, concentrate spre vârful lujerilor; sunt lat până la obovat-eliptice, auriculate şi sesile sau scurt peţiolate, cu lobii principali profunzi, dispuşi simetric aproape orizontal, despărţiţi prin sinuri foarte înguste, dosul laminei fiind moale şi cenuşiu-gălbui, păros. A - Quercus robur; B - Quercus frainetto;c – Quercus pubescens

b

89

Ghindele sunt sesile sau foarte scurt pedunculate, câte 2-8 la vârful lujerilor. Ghinda este ovoid-elipsoidală, obtuză sau trunchiată, de până la 2,5 cm lungime. cupa lăţit-conică, nu prea mare (maximum 1,2 cm înălţime), are solzi caracteristici, liniar-lanceolaţi, dezlipiţi de pereţii cupei şi peri deşi, bruni-gălbui. A -Quercus frainetto; B - Quercus petraea; c – Quercus pubescens

a

90

Este o specie semixerofită, de ţinuturi sudice, cu veri lungi, călduroase şi ierni relativ blânde, rezistentă la geruri, dar sensibilă la îngheţuri. Sub raport edafic, se dovedeşte foarte puţin exigent, poate creşte pe solurile cele mai compacte şi cu regim alternant de umiditate. Prefera solurile silicioase si evita pe cele bogate in CaCO3. A - Quercus pubescens; B - Quercus frainetto;c – Quercus cerris

b

91

Este de talie mai mică decât toţi ceilalţi stejari indigeni, nedepăşind cca. 15 m înălţime. Coroana este rară, luminoasă, iar tulpina scurtă, strâmbă, defectuoasă, dezvoltând de timpuriu ritidom brun-negricios, des şi crăpat. A - Quercus frainetto; B- Quercus pubescens; c – Quercus cerris

b

92

Specia, in ţara noastră, se găseşte aproape în toate provinciile, dar apare dispersat în pâlcuri şi tufărişuri izolate, în silvostepele din Dobrogea, Oltenia, Muntenia, sudul Moldovei, insular în Transilvania, până la 600 m altitudine, A - Quercus pubesces; B - Quercus frainetto;c – Quercus cerris

a

93

În staţiunile de silvostepă din regiunea de coline şi câmpie formează arborete rărite în amestec cu speciile xerofile şi xerofite, cum sunt asociaţiile de tip şibliac din Dobrogea, cu scumpia, carpiniţa, liliac, mojdrean, vişin turcesc ş.a. A - Quercus cerris; B - Quercus frainetto; c – Quercus pubescens

c

94

Este o specie iubitoare de căldură, rezistă la secetă şi uscăciune, xerofită, situându-se din acest punct de vedere în fruntea tuturor speciilor arborescente de la noi. A - Quercus pubescens; B - Quercus frainetto; c–Quercus pedunculiflora

a

95

Cu toate că are cea mai înceată creştere dintre toate speciile indigene de stejar, trunchiul rău conformat, lemn inutilizabil în construcţii şi industria mobilei, are o foarte mare importanţă silvo-protectivă, fiind una din puţinele specii, care se dezvoltă în regiuni deficitare în precipitaţii, cu mare uscăciune atmosferică şi în sol şi cu insolaţie puternică. A - Quercus pubescens; B - Quercus frainetto;c – Quercus cerris

a

96

Frunzele sunt dimorfice: cele de pe lujerii lungi şi de pe lăstari sunt, ovate până la rotund-ovate, 3-5 palmat-lobate, acute, alb tomentoase pe dos; cele de pe lujerii scurţi sunt mai mici, ovate până la oblongi, pe margini numai sinuat-dinţate sau lobulate, de asemenea, tomentoase pe faţa inferioară, dar de culoare cenuşie. A - Populus nigra B - Populus alba C - Populus tremula

b

97 Desi, denotă o amplitudine climatică largă, specia se situează în fruntea plopilor indigeni în ce priveşte exigenţele faţă de sol. A - Populus alba B - Populus nigra C - Populus tremula

a

98

Tulpina este dezvoltată adeseori neregulat, cu umflături înspre bază (galme) , rezultate din aglomerări de muguri dorminzi din care apar numeroşi lăstari. Lemnul se foloseste în industria mobilei, pentru furnire fiind apreciate exemplarele cu gâlme pe trunchi. A - Populus nigra B - Populus alba C - Populus tremula

b

99

Realizează creşteri remarcabile, punându-şi în valoare întregul potenţial biologic şi productiv pe soluri aluvionare, fertile, profunde, nisipoase, bine aprovizionate cu apă, cu orizontul freatic până la 1 m de la suprafaţă, din regiunile inundabile.

c

A - Populus nigra B - Populus alba C - Populus x euramericana

100

Salcia se acomodează bine: a- pe soluri argiloase, pseudogleizate sau chiar gleice; b- pe soluri mai compacte, argiloase şi chiar mai sărace în elemente minerale;

c- pe soluri alcaline, salinizate în condiţii improprii pentru celelalte specii.

a

101

La care dintre speciile de ulm sămânţa este plasată excentric, mai sus de mijlocul unei aripioare membranoase, ştirbită la vârf până în dreptul seminţei. A - Ulmus minor, B - U. glabra, C - U. pumila.

a

102

Specia participă la constituirea amestecurilor în pădurile de şleau de câmpie şi de deal, de cele mai multe ori ca specie de diseminaţie. Uneori poate forma şi arborete pure, în stepă şi în lunci. A – Fraxinus excelsior; B - Ulmus minor; C – Tilia argintea

b

103

Frunzele sunt eliptice până la obovate, asimetrice, acut dublu-serate, de 8-16 cm lungime, scurt peţiolate (0,3-0,5 cm). Pe faţă sunt aspre (rar netede) iar pe dos, cel puţin de-a lungul nervurilor, sunt pubescente. La vârf sunt lung şi brusc acuminate, uneori, în special pe lăstari, au tendinţă de trilobare, cu trei vârfuri acuminate. A - Ulmus minor, B - U. glabra, C - U. pumila

b

104

Specie de ulm, răspândita diseminat sau în pâlcuri, din regiunea de deal până în cea de munte, prin făgetele montane sau amestecurile fagului cu răşinoasele. Urcă la altitudinea maximă de 1100 – 1300 m. A - Ulmus glabra, B - Ulmus minor, C - U. pumila

a

105

Samarele acestei specii de ulm sunt pendente, lung şi inegal pedunculate (0.6-3.0 cm), ovate, mai mici (cca.1 cm) decât la speciile anterioare, evident cicliate pe margini, adânc ştirbite la vârf, aripioara păroasă. Sământa este dispusă central. A - Ulmus laevis; B – U. glabra C – U. minor

a

106

Este o specie de ulm, exotică, răspândită în Siberia, Mongolia şi China. La noi, a fost introdus în culturi ornamentale şi forestiere de pe terenuri degradate şi perdele de protecţie, mai ales în regiunea de câmpie, cu o mare adaptabilitate faţă de climă şi sol. A – Ulmus laevis; B- U. pumila; C - U. procera

b

107

Specia este originară din estul Americii de Nord. Are o plasticitate ecologică remarcabilă, acomodându-se, în Europa, la climate mai uscate şi mai reci decât în arealul natural. Este o specie subtermofilă, care necesită sezon lung de vegetaţie şi suficientă căldură estivală. La noi în ţară, optimul său de vegetaţie, la găsit în stepă şi silvostepă, la temperaturi medii anuale de 9-11oC şi precipitaţii de 400-500 mm/an. A - Gleditsia triacanthos; B – Robinia pseudacacia C- Rhus typhina

b

108

Datorită înrădăcinării viguroase, consumului mare de apă şi substanţe nutritive, foarte puţine specii lemnoase (soc, mălin) se pot menţine în asociaţie cu aceasta specie: A - Gleditsia triacanthos; B – Robinia pseudacacia;C – Sorbus aria

b

109 Specia se regenerează pe cale vegetativă din lăstari şi mai ales drajoni. Drajonii sunt mai longevivi şi mai sănătoşi decât lăstarii. Exemplarele din lăstari cresc repede în tinereţe, în condiţii optime,

a

în primul an, poate atinge câţiva metri. A – Robinia pseudacacia, B - Populus alba, C – Salix alba

110

Florile papilionate, albe, sunt foarte puternic şi plăcut mirositoare, melifere. Infloreşte relativ târziu, prin mai-iunie, formând inflorescenţe (raceme) bogate, de 10-25 cm lungime, la început erecte, apoi pendente. Fructele sunt păstăi scurt pedicelate, de 5-10 cm lungime, 1-2 cm lăţime, turtite, de culoare brun-roşcată, dehiscente în două valve. Seminţele reniforme, au tegument foarte tare, impermeabil. A – Robinia pseudacacia, B – Fraxinus ornus, C – Tilia cordata

a

111

Vegetează bine pe soluri uşoare, permeabile, chiar pe nisipuri. Sunt contraindicate solurile argiloase, compacte, bătătorite, cu conţinut de carbonaţi pe profil. Este un consumator mare de elemente minerale, epuizând solul, cu consecinţe asupra creşterii. A - Gleditsia triacanthos B – Robinia pseudacacia C-Ailanthus altissima

b

112

Este o specie heliofilă, suportând o uşoară umbrire laterală. Plantaţiile modifică prea puţin climatul interior; sub coroana transparentă, luminoasă căldura, lumina, precipitaţiile ajung în sol în cantităţi apropiate de cele din mediul liber. A - Gleditsia triacanthos B – Robinia pseudacacia C- Eleagnus angustifolia

b

113 La care specie mugurii sunt ovoidali si au doi solzi exteriori din care cel inferior depăşeşte mijlocul mugurelui. A – Tilia tomentosa; B- Tilia platyphyllos; C – Tilia cordata

c

114

La care specie de tei frunzele sunt relativ mici 5-7 cm lungime, sunt subrotunde până la lat-ovate, baza cordată, uneori asimetric trunchiate sau rotunjite, vârf brusc acuminat, margine serată, glabre pe faţă, pe dos cu smocuri caracteristice de perişori sulfurii la subsuoara nervurilor A – Tilia cordata; B- Tilia platyphyllos; C – Tilia tomentosa

a

115

Este una din cele mai valoroase specii de amestec din pădurile de şleau de deal, stimulând creşterea stejarilor, elagajul acestora şi ameliorând solul prin litiera sa abundentă, uşor alterabilă, bogată în substanţe minerale. A – Tilia tomentosa; B- Fraxinus excelsior; C – Tilia cordata

c

116

Frunzele sunt mari, de 6-12 cm lungime, subrotunde până la ovate, adeseori asimetrice, acut-serate, pe faţă glabre sau slab păroase, pe dos verzi, până la cenuşii, tomentoase, cu smocuri de peri albicioşi sau gălbui (nu sulfurii) la subsuoara nervurilor, cu nervuri terţiare proeminente paralele. A – Tilia cordata; B- Tilia platyphyllos; C – Tilia tomentosa

b

117

Fiind o specie campestră şi colinară preferă climatele calde în cuprinsul sezonului de vegetaţie (eutermă-subtermofilă), fără geruri aspre, suportănd mai bine decăt teiul de deal uscaciunea din atmosferă şi din sol. A – Tilia cordata; B- Acer campestre; C – Tilia tomentosa

c

118 Este o specie a carei inrădăcinare se dezvoltă puternic lateral, fiind foarte bogată în rădăcini subţiri, care îi dau înfăţişarea unei perii. A – Tilia tomentosa; B – Acer platanoides; C – Fraxinus excelsior

c

119 Lujerii sunt viguroşi, turtiţi evident în dreptul mugurilor, cenuşii sau verzui, glabri. Mugurii sunt opuşi sau imperfect opuşi, de culoare

b

neagră, mată, caracteristică; cei laterali sunt relativ mici, globuloşi, cei terminali, mai mari, tetragonali; intră în vegetaţie devreme, înaintea mugurilor laterali, aşa că pot fi surprinşi de îngheţurile târzii, ajungându-se astfel la înfurcirea tulpinii. A – Acer platanoides; B – Fraxinus excelsior; C – Fraxinus ornus

120

Fructele sunt samare cenuşii-gălbui, oblong-lanceolate sau eliptice, de 2-4 cm lungime şi 4-6 mm lăţime, la vârf trunchiate, emarginate sau mai rar acute, la bază rotunjite sau brusc îngustate, cu aripioara decurentă până la bază. A – Fraxinus pallisae; B – Fraxinus excelsior; C – Fraxinus ornus

b

121

Are o mare plasticitate faţă de lumină; în tinereţe se manifesta ca specie de umbră, pentru ca la maturitate să devină sensibil la umbrire, fiind astfel considerat un arbore de lumină. A – Tilia tomentosa; B – Acer platanoides; C – Fraxinus excelsior

c

122

Lemnul este alb-galbui, cu inele distincte, greu, mătăsos, elastic, cu luciu caracteristic. Este apreciat în industria mobilei, în placări interioare, aeronautică, schiuri, fiind considerat o esenţa nobilă, mai ales exemplarele cu fibră creaţă. A – Acer platanoides; B – Fraxinus excelsior; C –Acer pseudoplatanus

b

123

Fructele sunt samare, îngust-oblongi, de 2-4 cm, brune, au aripa de lungimea nuculei, întinzându-se până la jumătatea seminţei, la vârf trunchiată sau emarginată; nucula este bombată şi poartă la bază caliciu persistent. A – Fraxinus angustifolia; B – Fraxinus excelsior; C – Fraxinus ornus

c

124

Tulpina este destul de dreaptă (uneori cu neregularităţi). Scoarţa este cenuşie în tinereţe iar de la 30-40 de ani dezvoltă un ritidom caracteristic, brun-gălbui, cu nuanţe roşcate. Se exfoliază în plăci de mărimi şi forme variabile. Coroana este larg-globuloasă, simetrică şi groasă. A -Fraxinus excelsior; B -Acer pseudoplatanus; C- Acer platanoides

b

125

Mugurii sunt opuşi, mai mari decât la celelalte specii indigene, de culoare verzui, pe margini tiviţi cu o dungă îngustă brună, stau depărtaţi de ax; au cicatricele frunzelor perechi unite printr-o linie stipelară scurtă orizontală. Mugurii terminali sunt tetragonali şi mai mari. A -Acer pseudoplatanus; B –Acer campestre; C- Acer platanoides

a

126

Frunzele sunt penat-palmat-lobate, de 10-18 cm lungime, colorate în verde închis pe faţă şi verzi albăstrui, mate pe dos; lobii sunt neregulaţi, crenaţi-seraţi, la vârf acuminaţi, îngustaţi şi obtuzi, sinurile înguste şi ascuţite; peţiolii de 5-15 cm lungime, nu conţin suc lăptos. A -Acer campestre; B –Acer pseudoplatanus;; C- Acer platanoides

b

127 Fructele sunt disamare cu aripile depărtate sub un unghi drept sau ascuţit. A -Acer campestre; B – Acer platanoides; C- Acer pseudoplatanus

c

128

La noi, specia vegetează la deal şi munte, urcând până la 1500-1600 m înălţime. Participă ca specie de amestec, sub formă diseminată sau în mici buchete, în făgete, mai rar în gorunete de deal şi mai frecvent în amestecurile de răşinoase cu fag. A –Fraxinus excelsior; B – Tilia cordata; C- Acer pseudoplatanus

c

129

Lemnul este durabil, elastic, cu luciu fin, foarte apreciat în industria mobilei pentru furnir (mai ales exemplarele cu fibra creaţă). Silvicultural, este o specie amelioratoare de sol şi una dintre cele mai valoroase specii de amestec pentru pădurile montane. A – Acer pseudoplatanus; B – Tilia cordata; C- Sorbus torminalis

a

130

Lujerii sunt brun-roşcaţi cu mugurii ovoizi sau globuloşi, brun-roşcaţi (rar verzi) alipiţi de lujer, cei terminali mai mari, tetragonali; caracteristic, cicatricile mugurilor sunt perechi, unite direct, formând un unghi ascuţit. A -Acer campestre; B – Acer platanoides; C- Acer pseudoplatanus

b

131

Frunzele sunt palmat-lobate, de 10-15 cm lungime, cu 5-7 lobi, pe dos de culoare verde; lobii la vârf sunt evident acuminaţi, pe margini cu câţiva dinţi prelungiţi, cu sinurile larg rotunjite; peţiolii de 8-15 cm, conţin suc lăptos. A - Acer pseudoplatanus; B – Acer platanoides; C- Acer campestre

b

132

În ţara noastră se găseşte mai ales la deal şi câmpie dar nu în silvostepă, prin şleauri, ca specie de diseminaţie. Are cerinţe mari faţă de sol, preferându-le pe cele fertile, profunde, afânate, cu mull. Tolerează uneori şi soluri relativ compacte, cu umiditate mai redusă dar nu uscate. A - Acer platanoides; B –Acer pseudoplatanus; C- Acer campestre

a

133 Fructele sunt disamare cu aripile aşezate în prelungire sau puţin întoarse spre peduncul. A - Acer pseudoplatanus; B – Acer platanoides; C- Acer campestre

c

134

La noi, este specie de ajutor în arboretele de şleauri şi cvercete de la câmpie şi deal. Este mai tolerant faţă de sol, menţinându-se şi pe soluri mai puţin fertile, uscate, compacte, cum sunt cele din cereto-gârniţete. Suportă solurile slab sărăturare. A -Acer campestre; B – Acer platanoides; C- Acer tataricum

a

135 Fructele sunt disamare glabre, cu nucula bombată şi aripi roşii-purpurii, îndreptate înainte, suprapuse la vârf. A - Acer tataricum; B – Acer platanoides; C- Acer campestre

a

136

Se cultivă ca specie de subarboret în pădurile de cvercinee, în special în cele de cer şi gărniţă din silvostepă, protejând bine solul, ameliorându-l şi stimulând specia de bază. Se poate folosi cu succes în terenurile degradate şi perdele de protecţie, începând din silvostepă până în zona montană inferioară. A -Acer campestre; B – Acer platanoides; C- Acer tataricum

c

137

Care dintre enunţurile următoare referitoare la lujerii, acele şi conurile bradului (Abies alba) este corect? a) lujeri netezi, scurt-păroşi, cenuşii-verzui; ace dispuse pectinat, turtite dorso-ventral; conuri erecte, cu bracteea vizibilă; b) lujeri glabri; ace ascuţite, cu două dungi de stomate pe faţa inferioară; conuri pendente, cu solzi cu vârf ascuţit; c) lujeri netezi, scurt-păroşi, cenuşii; ace obtuze, pectinate; conuri pendente.

a

138

Precizaţi varianta corectă referitoare la suprafaţa deţinută de brad (Abies alba) în România: a) aproximativ 10 % din suprafaţa împădurită (cca. 630 mii ha), fiind cea mai răspândită specie indigenă de gimnosperme; b) aproximativ 5 % din suprafaţa împădurită (cca. 315 mii ha), fiind a doua specie indigenă de gimnosperme ca suprafaţă deţinută;

b

c) sub 2% din suprafaţa împădurită, situându-se în urma molidului şi a pinului silvestru

139

Precizaţi varianta corectă referitoare la cerinţele ecologice ale bradului (Abies alba): a) specie cu temperament de umbră (sciafilă), sensibilă la îngheţurile târzii, mai ales în stadiul juvenil (mezotermă), care preferă solurile sărace (oligotrofă) şi saturate în apă (higrofită); b) specie cu temperament de umbră (sciafilă), sensibilă la îngheţurile târzii, mai ales în stadiul juvenil (mezotermă), cu cerinţe mari faţă de umiditatea atmosferică şi din sol (mezofită-mezohigrofită), care preferă solurile profunde, cu potenţial trofic ridicat (megatrofă-mezotrofă); c) specie cu temperament de umbră (sciafilă), rezistentă la ger şi la îngheţurile târzii (mezotermă-oligotermă), cu exigenţe reduse în ce priveşte umiditatea atmosferică şi din sol (xerofită) şi troficitatea solului (oligotrofă).

b

140

Care dintre enunţurile următoare referitoare la lujerii şi acele molidului (Picea abies) este corect?: a) lujeri brun-roşcaţi până la gălbui-bruni, glabri, cu proeminenţe longitudinale, decurente, dispuse spiralat, pe care sunt aşezate ace de 1-2 (2,5) cm lungime, ascuţite, rigide, înţepătoare; b) lujeri brun-roşcaţi până la gălbui-bruni, glabri, cu proeminenţe longitudinale, decurente, dispuse spiralat, pe care sunt aşezate ace de 1-2 (2,5) cm lungime, cu vârf obtuz sau emarginat, turtite dorso-ventral, cu două dungi de stomate pe faţa inferioară; c) lujeri cenuşii, pubescenţi, cu proeminenţe longitudinale, decurente, dispuse spiralat, pe care sunt aşezate ace de 1-2 (2,5) cm lungime, ascuţite, rigide, înţepătoare.

a

141

Care dintre enunţurile următoare referitoare la conurile molidului (Picea abies) este corect?: a) conuri cilindrice, de 10-15 cm lungime, pendente, cu solzi bruni, cu vârf rotunjit, baza îngustată, cu bracteea vizibilă, mai lungă decât solzii, la maturitate solzii se desprind de pe ax şi cad; b) conuri cilindrice, de 10-15 cm lungime, erecte, cu solzi brun-gălbui, persistenţi, rombici, cu partea superioară acuminată sau rotunjită, cu vârful denticulat, trunchiat sau ştirbit; c) conuri cilindrice, de 10-15 cm lungime, pendente, cu solzi brun-gălbui, persistenţi, rombici, cu partea superioară acuminată sau rotunjită, cu vârful denticulat, trunchiat sau ştirbit.

c

142

Referitor la arealul natural al molidului (Picea abies) în România, se poate afirma că: a) ocupă cea mai întinsă suprafaţă în Carpaţii Orientali; b) ocupă cea mai întinsă suprafaţă în Carpaţii Meridionali; c) ocupă cea mai întinsă suprafaţă în Carpaţii Occidentali.

a

143

Din punctul de vedere al cerinţelor edafice, molidul (Picea abies) este: a) mai puţin pretenţios decât bradul; b) mai pretenţios decât bradul; c) cea mai pretenţioasă dintre speciile autohtone de gimnosperme.

a

144 Principalele populaţii naturale de larice (Larix decidua) din România se concentrează în următoarele centre muntoase: a) Ceahlău, Ciucaş, Bucegi, Munţii Lotrului, Munţii Retezat;

c

b) Ciucaş, Bucegi, Piatra Craiului, Munţii Lotrului, Munţii Apuseni; c) Ceahlău, Ciucaş, Bucegi, Munţii Lotrului, Munţii Apuseni.

145

Arboretele naturale de larice (Larix decidua) din România vegetează preponderent pe: a) soluri sărace şi acide, formate pe şisturi cristaline; b) soluri bogate în substanţe minerale, formate pe substrate calcaroase (calcare, conglomerate calcaroase); c) soluri sărace şi acide, formate pe substrate metamorfice şi vulcanice

b

146

Care dintre enunţurile următoare referitoare la acele de larice (Larix decidua) este corect? a) acele sunt căzătoare, lungi de 1-3 cm, moi, verzi-deschis, dispuse solitar şi rar pe lujerii lungi şi în smocuri de câte 30-40 pe lujerii scurţi; b) acele sunt persistente, lungi de 1-3 cm, moi, verzi-deschis, dispuse solitar şi rar pe lujerii lungi şi în smocuri de câte 30-40 pe lujerii scurţi; c) acele sunt căzătoare, lungi de 1-3 cm, moi, verzi-deschis, dispuse solitar atât pe lujerii lungi, cât şi pe cei scurţi.

a

147

Care dintre enunţurile următoare referitoare la conurile şi seminţele pinului silvestru (Pinus sylvestris) este corect? a) conuri solitare sau câte 2-3 în verticil, ovoid-conice, de 6-10 cm, scurt pedunculate, solzi cu apofiza rombică, brună-gălbuie, lucitoare, cu carena proeminentă, cu umbelic brun închis, la solzii superiori cu ghimpi scurţi; seminţe ovoid-alungite, negre, de 5-6 mm, cu aripă neagră lucitoare; b) conuri solitare sau câte 2-3 în verticil, ovoid-conice, de 3-7 cm, scurt pedunculate, solzi cu apofiza rombică, brună-cenuşie, slab carenată, umbelic mic, brun–deschis, neghimpos; seminţe ovoid-alungite, negre, de 5-6 mm, cu aripă neagră lucitoare; c) conuri solitare sau câte 2-3 în verticil, ovoid-conice, de 3-7 cm, scurt pedunculate, solzi cu apofiza rombică, brună-cenuşie, slab carenată, umbelic mic, brun–deschis, neghimpos; seminţe ovoid-alungite, cenuşii sau negricioase, de 3-4 mm, cu aripă brună de 10-15 mm lungime.

c

148

Referitor la suprafaţa arboretelor naturale de pin silvestru (Pinus sylvestris) din România se poate afirma că: a) este de cca. 130 000 ha şi cuprinde staţiuni variate, situate în toate regiunile ţării; b) este de cca. 9 000 ha, răspândite aproape exclusiv în staţiuni limitative (soluri foarte sărace, extrem oligotrofice, pe stâncării şi în turbării); c) este de cca. 9 000 ha, răspândite în staţiuni favorabile (soluri bogate în substanţe minerale).

b

149

Precizaţi varianta corectă referitoare la cerinţele ecologice ale pinului silvestru (Pinus sylvestris): a) pinul silvestru are cea mai mare amplitudine ecologică dintre speciile autohtone de gimnosperme; b) pinul silvestru are o mare amplitudine ecologică, dar este mai pretenţioasă decât molidul; c) pinul silvestru are cerinţe modeste faţă de condiţiile edafice, dar are o toleranţă redusă faţă de regimul termic şi de umiditate.

a

150

Plantula de fag (Fagus sylvatica): a) are cotiledoanele mari, reniforme, situate în sol; b) are cotiledoanele mari, eliptice, situate deasupra solului, verzi pe ambele feţe; c) are cotiledoanele mari, reniforme, situate deasupra solului, verzi pe faţa superioară şi argintii-mătăsoase pe faţa inferioară.

c

151

Precizaţi varianta corectă referitoare la suprafaţa deţinută de fag (Fagus sylvatica) în ţara noastră: a) reprezintă cca. 31% din suprafaţa împădurită, fiind cea mai răspândită specie lemnoasă autohtonă; b) reprezintă cca. 31% din suprafaţa împădurită, fiind cea mai răspândită specie lemnoasă autohtonă de angiosperme, fără a lua în considerare gimnospermele; c) reprezintă cca. 69% din suprafaţa împădurită, fiind cea mai răspândită specie lemnoasă autohtonă.

a

152

Care dintre enunţurile următoare referitoare la arealul fagului (Fagus sylvatica) în ţara noastră este corect? a) fagul se întâlneşte exclusiv în regiunea montană, unde constituie arborete pure sau de amestec cu specii de răşinoase (îndeosebi bradul şi/sau molidul); b) fagul se întâlneşte exclusiv în regiunea de dealuri, unde constituie arborete pure sau de amestec cu specii de foioase (îndeosebi gorunul, carpenul, teii, paltinul ş.a.); c) fagul se întâlneşte preponderent în regiunile montane, unde constituie arborete pure sau de amestec cu specii de răşinoase (îndeosebi bradul şi/sau molidul), şi de deal, unde constituie arborete pure sau de amestec cu specii de foioase (îndeosebi gorunul, carpenul, teii, paltinul ş.a.).

c

153

Răspândirea fagului (Fagus sylvatica) şi limitele sale arealistice sunt determinate, într-o măsură importantă, de: a) regimul termic; b) regimul precipitaţiilor; c) regimul termic şi al precipitaţiilor.

c

154

Fagul (Fagus sylvatica) este o specie: a) foarte sensibilă la secetă şi uscăciune; b) foarte sensibilă la troficitatea solului; c) foarte tolerantă la regimul precipitaţiilor.

a

155

Care dintre enunţurile următoare referitoare la fructul de cer (Quercus cerris) este corect? a) fructul este achenă de 2-4 cm lungime, ovoid-cilindrică, cu vârful trunchiat şi mucronat, cu maturaţie anuală, aşezată pe cca. ½ într-o cupă emisferică, cu numeroşi solzi alungiţi, ghimpoşi, divergenţi, lemnoşi; b) fructul este achenă de 2-4 cm lungime, ovoid-cilindrică, cu vârful trunchiat şi mucronat, cu maturaţie bienală, aşezată pe cca. ½ într-o cupă emisferică, cu numeroşi solzi alungiţi, ghimpoşi, divergenţi, lemnoşi; c) fructul este achenă de până la 2,5 cm lungime, ovoid-elipsoidală, cu vârful trunchiat sau obtuz, mucronat, cu maturaţie anuală, aşezată într-o cupă conică, de 6-12 mm înălţime, cu numeroşi solzi linear lanceolaţi, dezlipiţi de peretele cupei, bruni-gălbui-tomentoşi.

b

156 În raport cu cerinţele cerului (Quercus cerris) privind regimul termic a

şi de umiditate/precipitaţii, acesta este o specie: a) relativ termofilă şi mezoxerofită (relativ xerofită); b) relativ termofilă şi mezofită; c) relativ termofilă şi xerofită;

157

Capacitatea adaptativă a cerului (Quercus cerris), comparativ cu a gârniţei (Quercus frainetto), la situaţii de stres termohidric este: a) superioară, datorită reglării transpiraţiei prin mecanismul de închidere-deschidere a stomatelor; b) inferioară, datorită incapacităţii de reglare a transpiraţiei prin mecanismul de închidere-deschidere a stomatelor; c) similară.

a

158

Care specie aparţinând genului Quercus are capacitatea de a se adapta şi de a creşte pe soluri grele, compacte, greu permeabile, cu regim alternant de umiditate şi bogate în CaCO3? a) Quercus frainetto; b) Quercus cerris; c) Quercus petraea.

b

159

Referitor la arealul natural al gorunului (Quercus petraea) în România, se poate afirma că: a) este cea mai răspândită dintre speciile autohtone de cvercinee, formând un subetaj de vegetaţie localizat în regiunea de dealuri, urcând destul de frecvent chiar în zonele premontane, cu rare apariţii în regiunea montană; b) este cea mai răspândită dintre speciile autohtone de cvercinee, formând o zonă de vegetaţie în regiunea de câmpie; c) este a doua specie ca răspândire dintre speciile autohtone de cvercinee, după stejar (Quercus robur), formând un subetaj de vegetaţie localizat în regiunea de dealuri, urcând destul de frecvent chiar în zonele premontane, cu rare apariţii în regiunea montană.

a

160

În raport cu cerinţele gorunului (Quercus petraea) privind regimul termic şi de umiditate/precipitaţii, acesta este o specie: a) mezotermă şi xerofilă; b) termofilă şi mezofilă; c) mezotermă şi mezofilă.

c

161

Comparativ cu stejarul (Quercus robur), gorunul (Quercus petraea) este: a) mai tolerant la gradul de saturaţie în baze şi la aciditatea solului; b) mai puţin tolerant la gradul de saturaţie în baze şi la aciditatea solului; c) cu un comportament similar în ceea ce priveşte toleranţa la gradul de saturaţie în baze şi aciditatea solului.

a

162

Care dintre enunţurile următoare referitoare la frunzele şi fructele de stejar (Quercus robur) este corect? a) frunzele sunt de 8-16 cm lungime, variabile ca formă, obişnuit rombic-obovate, până la eliptice, cu baza îngustată, neauriculate, cu marginea sinuat-lobată până la penat-fidate, cu 5-8 perechi de lobi, rotunjiţi, întregi sau slab lobulaţi, fin pubescente pe dos; fructele sunt achene ovoidale-elipsoidale, de 1,5-2,5 cm, în cupe conic emisferice, de 0,6-1,2 cm înălţime, sesile, cu solzii liberi, foarte strâns imbricaţi, ovat-lanceolaţi, plani, +/- pubescenţi; b) frunzele sunt variabile ca lungime (6-20 cm), obovate, cu baza auriculată, scurt peţiolate, cu 4-8 perechi de lobi obtuzi, glabre;

b

fructele sunt achene ovoidale până la cilindrice, de 2-4 cm lungime, cu vârful acut, câte 2-5 pe un peduncul de 3-6 (10) cm, în cupe emisferice de 8-12 mm înălţime, cu solzi triunghiular-imbricaţi, strâns alipiţi, concrescuţi, numai cu vârful liber; c) frunzele sunt variabile ca lungime (6-20 cm), obovate, cu baza auriculată, scurt peţiolate, cu 4-8 perechi de lobi obtuzi, glabre; fructele sunt achene ovoidale-elipsoidale, de 1,5-2,5 cm, în cupe conic emisferice, de 0,6-1,2 cm înălţime, sesile, cu solzii liberi, foarte strâns imbricaţi, ovat-lanceolaţi, plani, +/- pubescenţi.

163

În ţara noastră, cele mai întinse păduri de stejar (Quercus robur) se concentrează în următoarele zone: a) în sudul ţării (în perimetrul Piteşti-Alexandria-Comana-Mizil), în câmpiile din vestul ţării (judeţele Timiş, Arad, Bihor), în nord-vestul Moldovei, în centrul şi sud-estul Transilvaniei (îndeosebi în judeţele Mureş, Alba, Braşov); b) în sudul ţării (în perimetrul Piteşti-Alexandria-Comana-Mizil), în Dobrogea şi în Oltenia; c) în sudul ţării (în perimetrul Piteşti-Alexandria-Comana-Mizil) şi în câmpiile din vestul ţării (judeţele Timiş, Arad, Bihor).

a

164

Stejarul (Quercus robur) realizează cele mai productive arborete pe soluri: a) bogate în substanţe nutritive, profunde, afânate, bine aprovizionate cu apă (revene până la umede), tipice staţiunilor de luncă cu soluri aluviale; b) relativ compacte, argiloase, cu fenomene de podzolire, cu regim alternant de umiditate, tipice staţiunilor de pe terase şi platforme; c) sărace, acide, cu drenaj activ, supuse uscăciunii.

a

165

Ritidomul gârniţei (Quercus frainetto) este: a) cenuşiu-închis, relativ subţire, mărut şi regulat brăzdat, aspru, nefriabil; b) cenuşiu-negricios, brăzdat longitudinal, potrivit de gros, solzos, moale, friabil; c) brun-negricios, pietros, gros, adânc brăzdat longitudinal şi transversal, neregulat.

b

166

Care dintre enunţurile următoare referitoare la fructul de gârniţă (Quercus frainetto) este corect? a) fructele sunt achene ovoidal-elipsoidale, dispuse câte 2-8 la un loc, de până la 2,5 cm, în cupe sesile sau foarte scurt pedunculate, lat conice, de 0,6-1,2 cm înălţime, sesile, cu solzii liniar lanceolaţi, lacşi, dezlipiţi de peretele cupei, bruni-gălbui-tomentoşi; b) fructele sunt achene ovoidale până la cilindrice, de 2-4 cm lungime, cu vârful acut, dispuse câte 2-5 pe un peduncul de 3-6 (10) cm, în cupe emisferice de 8-12 mm înălţime, cu solzi triunghiular-imbricaţi, strâns alipiţi, concrescuţi, numai cu vârful liber; c) fructele sunt achene ovoidale-elipsoidale, de 1,5-2,5 cm, solitare sau câte 2-5, în cupe conic emisferice, de 0,6-1,2 cm înălţime, sesile, cu solzii liberi, foarte strâns imbricaţi, ovat-lanceolaţi, plani, +/- pubescenţi.

a

167 Referitor la cerinţele edafice ale gârniţei (Quercus frainetto), este adevărată afirmaţia: a) preferă solurile bogate în CaCO3;

b

b) este sensibilă faţă de concentraţia solului în CaCO3, preferând solurile cu compoziţie silicioasă; c) este tolerantă faţă de concentraţia solului în CaCO3.

168

Referitor la temperamentul speciilor autohtone de cvercinee, este adevărată afirmaţia: a) cvercineele au temperament de lumină; b) cvercineele au temperament de umbră; c) cvercineele sunt specii fototolerante.

a

169

Stejarul pufos (Quercus pubescens) este: a) arbore de mărimea a III-a, uneori arbust, cu tulpina rău conformată; b) arbore de mărimea I, cu tulpina bine conformată; c) arbore de mărimea I, cu tulpina rău conformată.

a

170

În România, arealul natural al stejarului pufos (Quercus pubescens) cuprinde teritorii din următoarele regiuni: a) Dobrogea, Muntenia şi Oltenia; b) Dobrogea, sudul Moldovei, Muntenia şi Oltenia; c) Dobrogea, sudul Moldovei, Muntenia, Oltenia şi Transilvania.

c

171

În raport cu cerinţele stejarului pufos (Quercus pubescens) privind regimul termic şi de umiditate/precipitaţii, acesta este o specie: a) iubitoare de căldură (eutermă) şi rezistentă la secetă şi uscăciune (xerofită); b) iubitoare de căldură (eutermă) şi cu cerinţe medii faţă de umiditate (mezofită); c) cu adaptabilitate la climate variate (euritermă) şi rezistentă la secetă şi uscăciune (xerofită).

a

172

În raport cu cerinţele speciilor autohtone de cvercinee privind regimul de umiditate/precipitaţii şi rezistenţa la uscăciune/secetă, este adevărată afirmaţia: a) stejarul şi gorunul sunt specii mezofite, cerul şi gârniţa sunt specii mezoxerofite, iar stejarul pufos este specie xerofită; b) stejarul şi gorunul sunt specii mezofite, iar cerul şi gârniţa şi stejarul pufos sunt specii xerofite; c) stejarul şi gorunul sunt specii mezoxerofite, iar cerul şi gârniţa şi stejarul pufos sunt specii xerofite.

a

173

Care dintre enunţurile următoare referitoare la fructul de salcâm (Robinia pseudacacia) este corect? a) fructul este păstaie, sesilă, turtită, indehiscentă, brună-roşcată, lungă de 5-10 cm şi lată de 1-2 cm, cu 4-10 seminţe reniforme, brune, de 6-8 mm, cu tegumentul foarte tare; b) fructul este păstaie, scurt pedicelată, turtită, dehiscentă, brună-roşcată, lungă de 5-10 cm şi lată de 1-2 cm, cu 4-10 seminţe reniforme, brune, de 6-8 mm, cu tegumentul foarte tare; c) fructul este o păstaie mare, de până la 30-40 cm lungime şi 3-4 cm lăţime, turtită, indehiscentă, slab falcată, răsucită longitudinal, brună-roşcată, cu seminţe brune, cu tegumentul foarte tare.

b

174

În raport cu cerinţele salcâmului (Robinia pseudacacia) privind regimul termic, acesta este o specie: a) termofilă, cu adaptabilitate mică pentru zonele caracteristice speciilor mezoterme; b) mezotermă; c) cu adaptabilitate la climate variate (euritermă).

a

175

Salcâmul (Robinia pseudacacia) vegetează bine şi realizează cele mai productive arborete pe soluri: a) argiloase, compacte, bătătorite, cu regim alternant de umiditate, bogate în carbonaţi; b) nisipoase, cu textură grosieră, aerisite, permeabile, reavene, neutre sau slab acide (concentraţie redusă în CaCO3), bogate în elemente minerale; c) nisipoase, cu textură grosieră, aerisite, uscate, neutre sau slab acide (concentraţie redusă în CaCO3), sărace în elemente minerale.

b

176

În raport cu regimul de umiditate al solului, salcâmul (Robinia pseudacacia) suportă: a) terenurile inundabile sau cu apă stagnantă la suprafaţă; b) terenurile cu nivelul apei freatice în contact direct cu rădăcinile; c) terenurile cu soluri umectate de apa freatică care urcă spre suprafaţă prin porii capilari.

c

177

Care dintre enunţurile următoare referitoare la ritidomul, lujerii şi mugurii paltinului de munte (Acer pseudoplatanus) este corect? a) ritidom subţire, solzos, brun sau brun-gălbui, care se exfoliază în plăci de mărimi şi forme variabile; lujeri viguroşi, verzi până la brun deschis, glabri, lucitori; muguri mari, ovoizi, opuşi, cu solzi verzui, pe margine tiviţi cu o dungă brună, cei laterali depărtaţi de lujer, cicatricile foliare unite printr-o linie stipelară orizontală, scurtă; b) ritidom relativ subţire, brun întunecat sau cenuşiu, neexfoliabil, mărunt crăpat longitudinal, frecvent cu pete albicioase; lujeri relativ viguroşi, brun-roşcaţi, glabri, lucitori; muguri opuşi, ovoizi sau globuloşi, brun-roşcaţi, cei laterali alipiţi de lujer, cicatricile frunzelor se unesc direct, formând un unghi ascuţit; c) ritidom gros, format de timpuriu, cenuşiu-gălbui, superficial şi neregulat crăpat, friabil, frecvent cu pete albicioase; lujeri bruni sau bruni-gălbui, relativ subţiri, la început uşor pubescenţi, apoi glabri; muguri mici, ovoizi, opuşi, cei laterali alipiţi sau puţin depărtaţi de lujer, cu solzi cenuşiu ciliaţi, cu cicatricile unite direct sub un unghi obtuz.

a

178

Care dintre enunţurile următoare referitoare la frunzele, florile şi fructele paltinului de câmp (Acer platanoides) este corect? a) frunze palmat lobate, cu 5 lobi, de 10-18 cm lungime, cu peţiol de 5-15 cm, fără suc lăptos, cu lobi ovaţi, neregulat crenaţi-seraţi, cu vârful acut, sinusuri cu baza îngustată, verzi-albăstruie pe dos; flori poligame, andromonoice, grupate în panicule pendente, verzi-gălbui, lungi de 5-15 cm, apar după înfrunzire; fructele sunt bisamare cu aripile de 3-4(5)cm lungime, dispuse în unghi ascuţit sau drept, cu nuculele convexe; b) frunze palmat-lobate, cu 5-7 lobi despărţiţi prin sinusuri rotunjite, de 10-15 (18) cm lungime, cu peţiol de 8-15 cm, care la rupere elimină un lichid albicios, lobii au vârful acuminat, setaceu, lobulaţi, cu baza larg cordată sau aproape trunchiată, pe dos verzi; florile sunt poligame, andromonoice, grupate în corimbe erecte, galbene-verzi, apar prin aprilie-mai, cu puţin înaintea înfrunzirii; fructele sunt bisamare pendente, cu pedunculi lungi, cu nuculele turtite, aripile divergente, în unghi obtuz, lungi de 3-5 cm; c) frunze de 5-10 cm lungime, 3-5 lobate, cu peţiol de 3-6 (10) cm

b

lungime, la rupere elimină un suc lăptos, cu lobii, de regulă, obtuzi sau rotunjiţi, cu marginile obtuz-lobulate, sinuate sau întregi, baza frunzei este cordată, iar pe dos, mai ales pe nervuri, sunt pubescente; flori poligame, în corimbe erecte, apoi pendente, galbene-verzui, apar odată cu frunzele; fructele sunt bisamare cu nucule uşor convexe, păroase sau glabre, cu aripile +/- orizontale, în prelungire sau răsfrânte spre pedicel, lungi de 2-4,5 (5,5) cm.

179

Care dintre enunţurile următoare referitoare la cerinţele ecologice ale paltinului de munte (Acer pseudoplatanus) şi ale paltinului de câmp (Acer platanoides) este corect? a) ambele au temperament de semiumbră, mai accentuat în cazul paltinului de câmp, şi sunt foarte exigente în ceea ce priveşte troficitatea solului, mai accentuat în cazul paltinului de munte, preferând solurile cu fertilitate ridicată, profunde, afânate, cu mull, cu umiditate suficientă; b) paltinul de munte are temperament de lumină, iar paltinul de câmp are temperament de umbră; ambele specii sunt foarte tolerante în ceea ce priveşte troficitatea solului; c) ambele au temperament de semiumbră, mai accentuat în cazul paltinului de munte, şi sunt foarte exigente în ceea ce priveşte troficitatea solului, mai accentuat în cazul paltinului de câmp, preferând solurile cu fertilitate ridicată, profunde, afânate, cu mull, cu umiditate suficientă.

a

180

Care dintre enunţurile următoare referitoare la florile plopului alb (Populus alba) şi ale plopului negru (Populus nigra) este corect? a) ambele specii au flori unisexuat monoice; b) ambele specii au flori hermafrodite; c) ambele specii au flori unisexuat dioice.

c

181

Care dintre enunţurile următoare referitoare la perioada şi ordinea de înflorire a teiului de deal (Tilia cordata) şi a teiului argintiu (Tilia tomentosa) este corect? a) teiul de deal înfloreşte în mai-iunie, înaintea teiului argintiu, care înfloreşte în iunie-iulie; b) ambele specii înfloresc simultan în condiţii similare de mediu, în perioada iunie-iulie; c) teiul argintiu înfloreşte în mai-iunie, înaintea teiului de deal, care înfloreşte în iunie-iulie.

a

182

Care dintre enunţurile următoare referitoare la cerinţele ecologice ale teiului de deal (Tilia cordata) şi ale teiului argintiu (Tilia tomentosa) este corect? a) ambele sunt specii mezoterme şi au exigenţe mari în ceea ce priveşte troficitatea solului (eutrofe); b) teiul de deal este o specie mezotermă, iar teiul argintiu este o specie termofilă; ambele au exigenţe mari în ceea ce priveşte troficitatea solului (eutrofe); c) ambele sunt specii termofile şi au exigenţe medii în ceea ce priveşte troficitatea solului (mezotrofe).

b

183

Care dintre enunţurile următoare referitoare la cerinţele teiului de deal (Tilia cordata) şi ale teiului argintiu (Tilia tomentosa) faţă de regimul de umiditate al solului, este adevărat? a) ambele specii vegetează bine pe solurile cu exces de umiditate; b) ambele specii nu suportă solurile cu exces de umiditate;

b

c) ambele specii au o mare toleranţă faţă de regimul de umiditate a solului, preferând solurile cu regim alternant de umiditate celor cu regim constant.

184

Cărei specii îi aparţin florile care prezintă următoarele caracteristici: flori hermafrodite, galbene, de tipul 5, grupate în inflorescenţe cimoase, pendente, cu petalele mai lungi decât sepalele, cu 50-80 stamine, 5-10 (11) staminodii spatulate, plăcut şi intens mirositoare, inflorescenţa prezintă o bractee frunzoasă, sesilă sau scurt pedunculată? a) tuturor speciilor autohtone aparţinând genului Tilia; b) teiul de deal (Tilia cordata); c) teiul argintiu (Tilia tomentosa).

c

185

Florile de frasin (Fraxinus excelsior) sunt grupate în inflorescenţe de tip: a) panicul; b) racem; c) corimb.

a

186

Referitor la cerinţele frasinului (Fraxinus excelsior) privind conţinutul solului în baze de schimb (gradul de saturaţie în baze) este adevărată afirmaţia: a) frasinul este o specie pretenţioasă faţă de conţinutul solului în baze de schimb; b) frasinul este o specie nepretenţioasă faţă de conţinutul solului în baze de schimb; c) frasinul nu se dezvoltă bine pe soluri formate pe substrate calcaroase (specie calcifobă).

a