2. SISTEMUL PSIHIC UMAN. CARACTERISTICILE SI STRUCTURA SISTEMULUI PSIHIC UMAN. VALOAREA CONCEPTULUI DE PSIHIC UMAN Golu&Dicu:Am putea spune ca sistemul psihic reprezinta in sine un ansamblu autoreglabil de stari si procese structurate pe baza principiilor semnalizarii, reflectarii si simbolizarii si coechilibrate prin intermediul unor operatori specifici de comparare, clasificare, opunere, seriere spatio-temporara, generalizare.

Sistemul psihic uman este un sistem energetic-informational de o complexitate suprema, prezentand cele mai inalte si perfectionate mecanisme de autoorganizare si autoreglaj si fiind dotat cu dispozitii selective antiredundante si cu modalitati proprii de determinare antialeatorii.

Conceptul de sistem. Caracteristicile unui sistem.Teoria general a sistemelor dezvoltat de Ludwig von Bertalanffy (1901-1972) este o orientare teoretic ce a reprezentat una dintre premisele fundamentale ale introducerii viziunii sistemice n psihologie.Dup Bertalanffy sistemul este orice ansamblu de elemente aflate ntr-o interaciune ordonat (nonntmpltoare).Definiia atrage atenia asupra urmtoarelor caracteristici ale sistemului:-sistemul conine un anumit numr de elemente;-esenial nu este natura substanial calitativ a elementelor, ci configuraia i relaiile dintre ele i, n special, relaia de feed-back sau de conexiune invers;-elementele se asociaz n subsisteme, iar subsistemele legate i corelate ntre ele formeaz sistemul; de exemplu n psihologie senzaiile, percepile, gndirea, memoria asociate ntre ele formeaz subsistemul cognitiv; acesta corelat cu subsistemul afectiv, cu cel motivaional i volitiv formeaz sistemul psihic uman la care se adaug sistemul de personaliate reprezentat de temperament, aptitudini i caracter; la rndul lui sistemul de personalitate devine subsistem n raport cu sistemul social;-noiunile de sistem i de element sunt mobile, modificabile : ceea ce ntr-un cadru de referin este un element, ntr-un alt complex apare ca subsistem, ncadrat ntr-un sistem i invers;-important este nu poziia de sistem sau de elemente, ci relaia, interaciunea i dependena lor reciproc;-sistemul deschis permite att configuraii diferite ntre elementele din interiorul sistemului, fie c ele sunt materiale, energetice sau informaionale, ct i relaii cu alte sisteme care pot chiar modifica configuraia interioar a sistemului iniial.Prezentm, din sociologia i psihologia romneasc, o alt definiie, mai recent, a sistemului, foarte util n conturarea conceptului de sistem psihic uman.Dup Lazr Vlsceanu (1982) sistemul const n mulimea de elemente componente, n ansamblul relaiilor dintre aceste elemente structurate multinivelar i ierarhic i n constituirea unei integraliti specifice, ireductibile la componentele sau chiar la relaiile individuale dintre ele. Sistemul este ireductibil la componentele sale n msura n care se constituie ca o totalitate de elemente interdependente.Abordarea sistemic a psihicului uman a fost pregtit de teoria sistemului funcional din fiziologie (P. K. Anohin, 1970), structuralismul psihologic (gestaltism: R. Mucchielli, J. Piaget), cibernetic (N. Wiener, 1948) i ndeosebi de teoria general a sistemelor (L. von Bertalanffy).Cu mult nainte de Bertalanffy, cel care a atras atenia asupra caracterului de sistem al psihicului a fost medicul romn tefan Odobleja (1902 - 1978). n 1938-1939 el public n limba francez dou volume intitulate Psihologia consonantist. Prin adjectivul ''consonantist'' Odobleja desemneaz tendina specific diferitelor tipuri de sisteme, deci i a celui psihic, ctre o stare de organizare intern i ctre una de echilibrare cu mediul nconjurtor.Consonana reprezint o aciune cu caracter reglator att ntre elementele componenete ale sistemului, ct i ntre sistemul respectiv i alte sisteme exterioare lui. Ori, pentru a putea ajunge la asemenea rezultat, sistemul dat trebuie s comunice cu exteriorul, s ntrein schimburi energetico-informaionale, s-i elaboreze chiar, un model interior al mediului extern. Cu un cuvnt, sistemul trebuie s interacioneze cu alte sisteme. Aceasta interaciune presupune, pe de o parte, dependena sistemului de exterior (de ceea ce intr n el), pe de alta parte, afirmarea unei finaliti proprii sistemului dat (prin ceea ce iese din el). ntre verigile de intrare i cele de ieire - termeni folosii ca atare de Odobleja -este introdus relaia de tip circular, aceasta nefiind altceva dect conexiune invers.Conexiunea invers sau fedd-back-ul, alturi de noiunile de reglare i deviaie, cele de control i programare sunt noiuni eseniale pentru cibernetica definit de Norbert Wiener ca tiin a controlului si comunicrii la om, animal i main. Influienele ciberneticii asupra psihologiei pot fi evideniate prin analiza naturii informaionale a psihicului i, mai ales, caracterului integrator-sistemic.Dintre multiplele definiii ale sistemului psihic uman ne vom opri asupra urmtoarelor dou:Sistemul psihic reprezint un ansamblu autoreglabil de stri i procese structurate pe baza principiilor semnlizrii, reflectrii i simbolizrii i coechilibrate prin intermediul unor operatori specifici de comparare, clasificare, opunere, seriere spaio-temporar, generalizare, definie dat de M. Golu, A. Dicu (1972).Sistemul psihic uman este un sistem energetico-informaional de o complexitate suprem, prezentnd cele mai nalte i perfecionate mecanisme de autoorganizare i autoreglaj i fiind dotat cu dispoziii selective antiredundante i cu modaliti proprii de determinare antialeatorii, dup concepia lui P. Popescu-Neveanu (1987).Cele dou definiii enunate anterior cuprind principalele caracteristici ale sitemului psihic uman:-caracterul informaional - energizant al sistemului psihic uman apare din nsei natura informaional a psihicului, dar i din faptul c omul, trind ntr-un univers informaional, fiind bombardat permanent de noi informaii i trebuind s reacioneze la ele este nevoit s-i elaboreze mecanismele informaionale sau cognitive de recepionare a informaiilor- senzaii-percepii- reprezentri, de organizare, operare i restructurare a lor- gndirea, de stocare sau prelucrare a lor-memoria, de combinare i recombinare-imaginaia. Important nu este doar informaia ci i modul de operare cu ea, astfel nct, mai corect ar fi s vorbim de caracterul operaional informaional- al sistemului psihic uman.Cel de-al doilea aspect, caracterul energizant, reiese din faptul c avem de a face cu un sistem viu, cmpurile bioenergetice reprezentnd zone de generare a nsi modelelor informaionale.Sistemul psihic uman dispune de stri i procese cu diferite grade de organizare i structurare ce le difereniaz calitativ ntre ele, acordndu-le o not de valoare. n acest caz, aspectele de ordin axiologic ale sistemului trec pe prim plan.Sintetiznd, putem spune c sistemul psihic uman este informaional-operaional, stimulator-energizant i axiologic. -Caracterul interactiv-interacionist subliniaz c sistemul psihic uman este un sistem prin excelen dinamic, neaflndu-se aproape niciodat ntr-o stare de echilibru perfect, dar nici excluznd posibilitatea unor perioade de relativ stabilitate. Elementele sitemului nu exist n sine, rupte i distincte unele de altele, dimpotriv, ele capt sens numai n procesul interaciunii. Caracterul interacionist este demonstrat de faptul c nivelul de dezvoltare al unei pri depinde de nivelul dezvoltrii altei pri. Interacionismul dintre componentele sistemului se evideniaz nu doar n procesul organizrii calitative a acestora, ci i n cel al destructurrii lor. Relaiile compensatorii dintre diferitele elemente componente ale sistemului evideniaz, poate, i mai pregnant caracterul interactiv al acestuia.-Interaciunea sistemumului psihic uman se realizeaz nu exclusiv ntre propriile sale componente ci i ntre el, luat ca ntreg i exterior, aa nct putem sublinia o alt caracteristic a lui i anume faptul c este ambilateral orientat. El asimileaz informaii att din exterior ct i din sine pe care le coordoneaz n virtutea principiului echilibrrii; numai acest tip de orientare dubl i asigur normalitatea. Ruperea sistemului de lume i centrarea excesiv pe sine, nchiderea n sine ar duce la prbuirea n sine, la apariia unor grave fenomene de dezadaptare cum ar fi autismul sau onirismul.-Sistemul psihic uman este evolutiv, trece de la o stare la alta, de la o insuficient organizare, difereniere i specializare spre forme din ce n ce mai complexe de organizare, difereniere i specializare. De exemplu, copilul trece de la inteligena senzorio-motorie, la cea preoperaional, apoi de la cea operaional-concret la cea a operaiilor formale, i formeaz gndirea logic i abstract, pe baz de judeci i raionamente ( J. Piaget).-Sistemul psihic uman nu funcioneaz global, nedifereniat, ci i pe nivele, coninuturile sale cptnd o ierarhizare funcional i valoric. Cele trei nivele funcionale ale psihicului sunt contientul, subcontientul i incontientul.-Sistemul psihic uman este antientropic i antiredundant, ceea ce nseamn c, pe msura constituirii lui, favorizeaz procesele de organizare i diminueaz efectele influienelor perturbatoare; sunt eliminate informaiile de prisos, cele care-i pierd utilitatea sau cele care, n loc s organizeze sistemul, l dezorganizeaz.-Sistemul psihic uman are un caracter adaptativ, ndeplinind funcii de reglare i autoreglare. Sistemul psihic uman are funcia de autoorganizare, adic de a-i elabora noi forme, noi modele sau funcii interne. Autoimpunerea, autorealizarea, autoafirmarea, autodescoperirea, autoeducaia, autodepirea sunt comportamente specifice prin care se exprim funcia autoorganizatoare a psihicului.Datorit tuturor acestor caracteristici psihicul a fost considerat ca fiind un sistem hipercomplex, un fel de rezumat condensat al ntregii dezvoltri biologice i socioculturale a omului, sistem ce dispune de un numr de elemente active, puternic saturate de legturi interne i externe.Evoluia sistemului psihic uman trebuie s aib n vedere principalele coordonate funcionale:-este un sistem deschis privind schimburile energetice i informaionale cu mediul, sau din punct de vedere cibernetic este deschis comunicaional;Evoluia se face n baza unei cauzaliti de tip circular, adic de la cauz la efect i de la efect la cauz. Pe aceast baz se elaboreaz constante crora le datorm programele pentru receptarea, decodificarea, elaborarea comportamentelor.- este un sistem nchis privind reglarea i echilibrul sistemului;Pe msura constituirii sale are tendina de nchidere, dobndind mai mult libertate, mai mult autonomie fa de mediu datorit posibilitilor constructive i transformatoare exercitate fa de influenele externe (ex. nelegerea, creativitatea n gndire, etc.)Modificrile evolutive reclam un control continuu pentru a nu deveni fenomene entropice, dezorganiznd echilibru i totodat pentru a sprijini trecerea de la o organizare la alta nou.

Structura sistemului psihic uman

Dup opinia lui Mihai Golu, a aborda sistemic psihicul uman nseamn:-a stabili elementele componente ale sistemului psihic uman;-a preciza relaiile dintre elementele componente;-a recurge la o distincie ntre sistemul respectiv i alte tipuri de sisteme;Adoptnd o astfel de poziie psihologia tradiional mparte fenomenele psihice, ca elemente componente ale sistemului psihic uman n procese, activiti i nsuiri psihice.Procesele psihice sunt modaliti ale conduitei cu o desfurare discursiv, plurifazic specializate sub raportul coninutului informaional, al formei ideal-subiective de realizare ct i a structurilor i mecanismelor operaionale.Procesele psihice se clasific n:-cognitive: senzoriale: -senzaii -percepii -reprezentri

logice -gndire -memorie -imaginaie-afective: emoii, dispoziii, sentimente, pasiuni, afecte-volitive: voinaActivitile psihice reprezint modaliti eseniale prin intermediul crora individul uman se raporteaz la realitatea nconjurtoare, fiind constituite dintr-un ir de aciuni, operaii, micri orientate n direcia realizrii unui scop ca urmare a susinerii lor motivaionale.Principalele activiti psihice sunt: -limbajul -nvarea -munca -creaia nsuirile psihice sunt sintetizri i generalizri ale diverselor particulariti dominante aparinnd proceselor sau activitilor psihice, formaiuni psihice calitativ noi care redau structurile globale, stabile ale personalitii; sunt configuraii psihice mult mai stabile dect procesele psihice.Principalele nsuiri psihice sau trsturi de personalitate sunt: -temperamentul -aptitudinile -caracterulDat fiind faptul c o serie de fenomene psihice nu satisfac atributele proceselor activitilor i nsuirilor psihice, ele sunt ncadrate n categoria condiiilor facilitatoare sau perturbatoare ale proceselor activitilor i nsuirilor psihice. Acestea sunt: motivaia, deprinderile, atenia.ntre toate aceste fenomene psihice, fie c sunt procese, activiti, nsuiri psihice sau condiii exist o strns interaciune i interdependen. Astfel, procesele psihice apar ca elemente componente n structura activitii psihice i se regsesc, transfigurate, n nsuirile psihice. Activitatea psihic reprezint cadrul i sursa apariiei, formrii i dezvoltrii att a proceselor, ct i a nsuirilor psihice. Acestea din urma, odat constituite, devin condiii interne ce contribuie la realizarea unei noi structurri, superioare de data aceasta, ale activitii psihice.n accepiunea psihologiei contemporane romneti, M. Zlate introduce conceptul de mecanism psihic n locul celui de fenomen psihic. Noiunea de mecanism psihic sugereaz prezena unor structuri ca elemente componente i implic ideea de micare, de dinamism, mecanismul fiind considerat o for motrice.Mecanismele psihice pot fi mprite, dup concepia autorului menionat, n urmtoarele categorii:-mecanisme informaional-operaionale cu : - mecanisme de recepionare i prelucrare primar a informaiilor: senzaii, percepii, reprezentri; - mecanisme de prelucrare secundar i de transformare a informaiilor: gndire, memorie, imaginaie;-mecanisme stimulator-energizante ale activitii: motivaie, afectivitate;-mecanisme de reglaj psihic: limbajul, atenia, voina;-mecanisme integratoare a tuturor celorlalte n structurile complexe ale personalitii: temperament, aptitudini, caracter.Aceast clasificare deplaseaz accentul pe latura instrumental, dinamic, vie a psihicului, pe motorul ei i, mai ales, pe cea a sporirii eficienei activitii prin perfecionarea propriilor mecanisme.

3. Senzatiile. Specificul si mecanismele sensibilitatii. Raporturile dintre excitabilitate ,sensibilitate si motricitate. Clasificarea si proprietatile senzatiilor. Legile sensibilitatii.

SPECIFICUL PSIHOLOGIC AL SENZATIEIIn diferite lucrari de specialitate, termenul de senzatie, prezinta unele ambiguitati datorate disputelor teoretice in care a fost implicat.Psihologia contemporana ofera definitii de lucru, operationale ale senzatiei, uneori intr-o forma generala. Astfel pornindu-se de la considerarea stimulului ca o sursa fizica de energie care activeaza organul de simt, se arata ca termenul de senzatie, este utilizat pentru a descrie procesele prin care organismul raspunde la stimuli (Feldman 1990).Din perspectiva psiho-cognitivista, senzatia este definita ca eveniment psihic elementar, rezultand in tratarea informatiilor in SNC, in urma stimularii unui organ de simt (Bonnet, 1994).Asemenea definitii sunt prea generale si nespecifice. Ele conduc la confundarea senzatiei cu alte procese prin care organismul raspunde la actiunea stimulului. Pentru a surprinde specificitatea senzatiei, este indicata compararea senzatiei fie cu unele fenomene inferioare cum ar fi excitatia, fie cu unele superioare ei , ca de exemplu perceptia.Pentru demonstrarea specificului psihologic al senzatiei, se recurge la compararea senzatiei fie cu unele fenomene inferioare ei ( excitatia) sau cu fenomene superioare ei (perceptia).Compararea senzatiei cu excitatiaHenri Pieron considera senzatiile ca fiind forme elementare de inserare in reglarea comportamentului a actiunilor exercitate de mediu(1957). Ele exista atunci cand eficacitatea unei stimulari este relevata printr-o reactie generala a organismului, cand efectul stimularii ne poate integra in sistemul vietii psihice, care guverneaza adaptarea la mediu. Deriva de aici ca trebuie facuta o distinctie intre excitatie si senzatie.

Astfel,- Excitatiapresupune o modificare locala reversibila sub influenta actiunii stimulului.- Senzatiaimplica transmiterea excitatiei pina la centri care au capacitatea de a inregistra experientele de natura sa asigure adaptarea conduitelor individului.Daca, de exemplu, lumina este impiedicata sa ajunga in zona centrala a analizorului vizual, senzatia vizuala nu va aparea, dar aceasta nu inseamna ca reflexul pupilar va fi impiedicat sa intre in functiune.Unii stimuli pot raminereflexogeni, fara a angaja direct o senzatie, dar ei putind sa influenteze comportamentul. Ei se integreaza in reglarea comportamentuluiprin raspunsurile reflexe primare, susceptibile a da nastere unor senzatii, contribuind astfel la cunoasterea indirecta a mediului.Aceasta l-a determinat pe PIERON sa vorbeasca de existenta uneispecificitati prezenzorialein caile sensibilitatii, care se manifesta la nivelul diferitelor etape functionale.Senzatia aredoua stadii: stadiul presenzorial- stadiul de excitatie sau de reflex- caracterizat printr-o reactie localizata, dar integrata prin efectele ei in circuitul reglator. stadiul senzatiei propriu-zise- ca reflectare a unor insusiri ale obiectelorDefinirea senzatiei prin opozitie cu excitatia are o dubla semnificatie:se precizeaza mai bine distinctia dintre fiziologic si psihologicse subliniaza continuitatea lor, integrarea fiziologicului in sau de catre psihologic, asigurandu-se in felul acesta reglarea generala a comportamentului.PROPRIETATILE SENZATIILOR:In functionalitatea lor concreta, senzatiile capata o serie de proprietati care le individualizeaza si le acorda totodata un anumit specific.M.GOLUconsidera ca aceste proprietati sunt:Modalitatea orice senzatie specifica este produsa de un anumit stimul si se incadreaza intr-o anumita categorie: vizuala, auditiva etc;Reflectarea - designarea senzatia are un continut reflectoriu specific si desemneaza o anumita insusire a stimulului extern;Referentialitatea orice senzatie ne raporteaza la lumea externa si indeplineste o functie de cunoastere;Instrumentalitatea reglarea senzatia poate regla comportamentele adaptative ale subiectului la o insusire a stimulilor modali din afara;Intensitatea orice senzatie are o forta mai mare sau mai mica, generand din partea subiectului raspunsuri corespunzatoare: f. puternic, puternic, moderat, f. slab;Durata orice senzatie are o anumita persistenta in timp, corespunzatoare duratei de actiune a stimulului;Diversitatea intramodala in interiorul fiecarei modalitati senzoriale se diferentiaza calitati specifice (nuanta in senzatiile de culoare, timbrul in senzatiile auditive);Culturalitatea proprietatea oricarei senzatii umane de a se modele in functie de influenta factorilor socioculturali.M.ZLATEconsidera ca orice senzatie dispune de 4 proprietati: calitatea senzatiilor, intensitatea, durata si tonul afectiv al senzatiilor.In functie de natura stimulilor care actioneaza asupra organelor de simt senzatiile pot ficlasificateastfel:1.senzatii care furnizeaza informatii despre obiectele si fenomenele lumii externe: vizuale, auditive, cutanate, olfactive si gustative;2.senzatii care furnizeaza informatii despre pozitia si miscarea propriului corp: proprioceptive si de echilibru;3.senzatii care ne informeaza despre modificarile mediului intern: foame, sete, durere etc. (Cosmovici, 1996, p. 98).LEGILE SENZATIILORSensibilitatea reprezinta premisa biofiziologica a capacitatii de a avea senzatii.M.Golu considera ca sensibilitatea se subordoneaza actiunii a 3 categorii de legi: legi psihofizice, legi psihofiziologice si legi socioculturale. Legile psihofizice si cele psihofiziologice sunt generale, actionand pe scara intregului regn animal, iar legile socioculturale sunt proprii numai sensibilitatii omului.LEGILE PSIHOFIZICEExistenta unui stimul in mediul inconjurator si chiar actiunea acestuia asupra organismului nu sunt suficiente pentru producerea unei senzatii. Pentru ca senzatia sa apara este necesar ca stimulul sa dispuna de o anumita intensitate.Pentru ca senzatia sa apara este necesar ca stimulul sa aiba o anumita intensitate. Cantitatea minima de intensitate a stimulului capabila sa produca o senzatie se numesteprag absolut minimal.Acestaeste extrem de diferit de la o senzatia la alta (vizuala: 1-2 cuante; auditiv: 16-20 vibratii pe secunda).Pragurile senzoriale se masoara prin mai multe metode: metoda stimulilor constanti metoda limitelor metoda punctului centralLegea Bouguer-Weberpostuleaza existenta unei relatii constante intre: intensitatea initiala a stimulului si cea non-adaugata sau scazuta.LEGILE PSIHOFIZIOLOGICEexprima dependenta nivelului si dinamicii sensibilitatii de fenomenele care au loc in organizarea interna a subiectului, inainte si in timpul receptionarii stimulului modal specific. Esentiale sunt: legea adaptarii, a contrastului, legea sensibilizarii si depresiei, legea sinesteziei si legea oboselii.Legea adaptariiexprima caracterul intrinsec dinamic, al sensibilitatii, deplasarea in sus sau in jos a pragurilor absolute si diferentiale sub actiunea prelungita a stimulului sau in absenta acestuia.Adaptarea se manifesta in cadrul tuturor analizatorilor si are ca mecanism interactiunea dintre veriga corticala si cea periferica.Sensibilitatea isi modifica parametrii functionali o data cu schimbarea conditiilor de mediu.Cresterea sau scaderea sensibilitatii ca urmare a actiunii repetate a stimulilor sau a modificarii conditiilor de mediu se numesteadaptare senzoriala.Legea contrastuluiexprima cresterea sensibilitatii ca efect al stimularii spatio-temporare a excitantilor de intensitati diferite, care actioneaza simultan sau succesiv asupra aceluiasi analizator. Corespunzator, avem 2 tipuri de contrast: simultan si succesiv.Contrastul simultanconsta fie in accentuarea reciproca a claritatii si pregnantei stimulilor prezentati in acelasi timp in campul perceptiei, fie in accentuarea stimulului principal sub influenta stimulilor de fond. Pentru a se produce, este necesar ca deosebirile de intensitate dintre stimuli sa nu fie mici prea mari, incat sa genereze fenomenul; de alternanta, nici prea mici, incat sa genereze amestecul.Contrastul succesivconsta in cresterea nivelului sensibilitatii in raport cu un stimul prezentat la scurt timp dupa actiunea mai indelungata a altui stimul de aceeasi modalitate, dar diferit dupa intensitate. Acest tip de contrast se evidentiaza in toate modalitatile senzoriale, dare foarte pregnant in sensibilitatea gustativa, olfactiva, termica si vizuale..Legea sensibilizarii si depresieiexprima cresterea sau scaderea in cadrul unui analizator a sensibilitatii, fie ca urmare a interactiunii diferitelor campuri receptoare proprii, fie ca urmare a interactiunii lui cu alti analizatori. Stimularea cu o lumina de intensitate relativ slaba a unor segmente retiniene duce la cresterea nivelului sensibilitatii in segmentele apropiate.Zravkov si Stevens au studiat interactiunea analizatorilor demostrand cum stimularea unuia dintre ei determina efectul de sensibilizare sau de depresie in cadrul celorlalti, corespunzator intensitatii si duratei stimulilor utilizati.Legea depresieiConsta in scaderea sensibilitatii ca urmare a legaturilor functionale intraanalizatori sau interanalizatori.Functioneaza dupa aceleasi mecanisme si la aceleasi niveluri ca si legea sensibilizarii.Avem 3 nivele:1. stimularea indelungata a ochiului cu o lumina rosie se soldeaza cu scaderea sensibilitatii pentru alte culori, indeosebi pentru cele de unda lunga.2. Functia localizarii spatiale a sunetelor n-ar putea fi explicata fara interactiunea dintre cele 2 verigi perechi ale analizatorului auditiv.3. Sunetele cu intensitate mijlocie si mare coboara sensibilitatea bastonaselor.Legea sinestezieiexprima acea interactiune intre analizatori, in cadrul careia calitatile senzatiilor de o anumita modalitate sunt transferate senzatiilor de o alta modalitate.Zlate: Se refera la efectele de intermodelare primara informationala, adica la transpunerea unei forme de sensibilitate intr-o alta modalitate senzoriala.De ex., st. acustici produc efecte de vedere cromatica (auditia colorata); st. optici produc efecte auditive (vedere sonora)De asemenea culorilor si sunetelor le pot fi atribuite si calitati tactile sau gustative.Vorbim de ,,culori moi, de ,,sunete dulci.Toti ceilalti stimulenti produc efecte kenestezice.Legea oboseliiexprima faptul ca analizatorii, fiind sisteme care functioneaza pe baza unui consum de energie stocata in structura lor, iar aceasta energie fiind cantitativ limitata, sunt supusi fenomenului de oboseala. Aceasta se concretizeaza pe de o parte, in scaderea considerabila a nivelului sensibilitatii si a capacitatii rezolutive a analizatorului, iar pe de alta parte, in aparitia unor senzatii de disconfort si instabilitate.LEGILE SOCIOCULTURALEexprima dependenta organizarii si functionarii mecanismelor senzoriale ale omului de particularitatile stimulilor, sarcinilor, formelor de activitate si etaloanelor pe care le genereaza mediul sociocultural. Daca legile psihofizice si cele psihofiziologice sunt generale, actionand pe scara intregului regn animal, legile socioculturale sunt proprii numai sensibilitatii omului.M.Golu identifica 4 legi de sorginte socioculturala care se includ in evolutia si structurarea sensibilitatii, si anume: legea constientizarii, a exercitiului selectiv (profesionalizarii), legea estetizarii si semantizarii si legea verbalizarii.Legea constientizariipostuleaza faptul ca delimitarea sensibilitatii se realizeaza prin raportarea la starea vigila a subiectului si la capacitatea lui de a avea o senzatie specifica de care sa-si dea seama.Legea exercitiului selectiv (a profesionalizarii)exprima dependenta nivelului de dezvoltare si eficienta a diferitelor forme modale ale sensibilitatii de procesul general al invatarii pe care il parcurge individul uman si de specificul activitatii dominante (al profesiei).4 . PERCEPTIILE. ACCEPTIUNILE NOTIUNII DE PERCEPTIE. DETERMINANTII PERCEPTIEI. LEGILE PERCEPTIEI.1.Perceptia ca modificare a obiectuluiAceasta acceptiune a perceptiei s-a impus ca urmare a studierii iluziilor perceptive(perceptii deformate).Perceptia deformeaza realitatea intrucit si obiectul variaza dupa dispozitiile perceptorului.Cele mai cunoscute sint iluziile vizuale,sau optico-geometrice a caror cauza este datorata erorii de estimare a unor caracteristici a figurilor geometrice,o explicatie psihologica a acestora ar fi intrarea in functiune a unor factori emotionali.Piaget clasifica 2 tipuri de iluzii:primare,datorate efectelor de cimp;si secundare,provocate indirect.Deasemenea el mentioneaza importanta efectului de centrare(fixarea unui singur element-etalon pt o perioada mai mare de timp) in producerea iluziei.Gregori considera ca iluzia se datoreaza unor mecanisme de constanta aplicate eronat,iar psihologul roman G.Zapan afirma ca daca uneori asistam la deformarile sistemelor psihofizice(ca in cazul iluziilor optico-geometrice),aceasta se intimpla datorita neomogenitatii cimpului somatic in care au loc procesele psihologice respective.Respectiv,disparitia deformarilor,a iluziilor,se datoreaza omogenizarii conditiilor exterioare si a celor interioare.Exista citeva argumente care demonstreaza ca iluziile sint cazuri particulare ale perceptiilor:1.Variatia iluziilor perceptive se realizeaza in functie de virsta,activitatea profesionala a subiectului,particularitatile contextului socio-cultural in care acesta traieste si isi desfasoara activitatea;deformarile perceptive evolueaza odata cu virsta.2.Iluziile nu apar in orice fel de conditii,ci in conditii strict determinate.Ele apar dor atunci cind la nivelul unuia sau altuia din variabilele subiect,mediu,obiect apar o serie de factori perturbatori.3.Exista posibilitatea de corectare a iluziilor chiar in timpul desfasurarii activitatii prceptive.Perceptia este un mecanism adaptiv al individului,astfel ca corectarea iluziilor este expresia lui directa.Zapan sustine ca influentind organismul uman printr-un proces de omogenizare,mai ales ca urmare a invatarii,se poate ajunge la inlaturarea deformarilor psihice.

2.Perceptia ca expresie a personalitatiiEste acceptiunea extensiva a conceptului de perceptie.J.Nuttin afirma ca notiunea de perceptie desemneaza nu doar priza de constiinta imediata,ci una globala a omului in contact cu lumea,cu situatiile concrete de viata.Unele trasaturi de personalitate isi pun amprenta asupra receptarii si prelucrarii informatiilor,astfel ca autoperceptia,perceptia de sine se incadreaza in sfera de interes a perceptiei.Dupa modalitatea de a intelege lumea si de a o interpreta prin intermediul perceptiilor exista citeva tipuri de perceptii:-perceptie sincretica,globala,imediata,primitiva,confuza,nediferentiata.Este de regula spontana,naiva,afectiva,impregnata de impresii,emotii de moment.-perceptie analitica.Aflati in fata cimpului perceptiv,oamenii incapabili de-al structura,organiza,de-al prcepe global;ei se centreaza pe amanunte.-perceptie sintetica,presupune reunirea elementelor intr-o structura avind calitati sau valori noi in raport cu elementele constitutive,este filtrata de gindire devenind astfel organizata.Perceptia ca expresie a personalitatii ofera o imagine bogata a complexitatii reale a vietii,oferind posibilitati explicative mai largi. Perceptia ca activitateLa simpozionul organizat de Asociatia de psihologie stiintifica de limba franceza pe tema perceptiei (Louvain, 1953) se sustinea ca perceptia "nu este un eveniment izolat, nici izolabil al vietii, ci trebuie considerata ca o faza a actiunii" (Michotte, 1955, p. 1). Numai pe masura ce actiunea progreseaza este posibila adaptarea continua la necesitatile 717i83h noi ale momentului, ntr-o astfel de maniera nct selectia sistemului de stimulari si adaptarea unei anumite atitudini perceptive, departe de a fi impuse, sunt n realitate rezultate ale propriei activitati a subiectului.Esentiala pentru perceptie este deci explorarea continua a obiectelor, ea fiind cea care, devenind n anumite conditii dezordonata, incoerenta, realizata sub impulsul imediat al excitatiilor periferice, duce la perturbarea grava a perceptiei, chiar la patologia ei. Pentru Rubinstein lucrurile sunt si mai transante. "Perceptia nu esle o receptare a ceea ce e dat, ci o prelucrare a lui, deci o activitate de analiza, sinteza, generalizare" (Rubinstein, 1962, p. 110).Determinantii perceptieifiind prin excelenta un proces relational, perceptia este influentata n desfasurarea ei concreta, de o multitudine de factori .Determinantii exteriori .Momentul care marcheaza nceputul procesului perceptiv, l constituie actiunea unui stimul asupra uneia sau mai multor analizatori ai subiectului. Traiectoria desfasurari ulterioare a procesului va fi partial dependenta de caracteristicile obiective ale stimulilor si de contextul n care este dat. Principalele caracteristici care-si pun amprenta pe calitatea continutului informational precum si pe aspectele cantitativ-dinamice sunt: .Contextele sociale au si ele o influenta asupra constructiei perceptive. Obiecte impersonale (discuri cu diametre diferite, linii de lungimi diferite) nu sunt percepute in acelasi fel in prezenta sau in absenta scarilor de valori impuse de societatea globala, sau de influenta unei majoritati din cadrul unui grup restrans.Semnificatia reprezinta calitatea unui obiect de a corespunde anumitor expectatii, motivatii ale subiectului receptor. Pentru a asigura o puternica implicare a subiectului n relatia perceptiva, este necesar a se conferi obiectului stimul, o anumita semnificatie.Din cercetarile care iau in considerare importanta factorilor externi in perceptie, rezulta:obiectualitatea perceptiei reflecta obiecte exterioare si nu starile interne ale constiinteicaracterul dinamic si variabil al perceptiei imaginea perceptiva nu este statica, nu este identica cu obiectul, pp. o nota de relativitate data de particularitatile concrete ale stimulilor Determinantii interioriVrsta este o variabila obiectiva ce are efecte diferite n functie de cele 3 segmente principale ale curbei evolutive a sistemului personalitatii: Segmentul ascendent care consta n realizarea transformarilor evolutive, care la nivelul perceptiei, se vor concretiza n elaborarea mecanismelor secundare, logico-operationale si a schemelor specifice de extragere a informatiei. Segmentul de stabilitate optima, n care se consolideaza achizitiile anterioare.Segmentul descendent, n care se acumuleaza transformarile involutive ce se concretizeaza n scaderea performantelor la sarcinile perceptive. Cum cele 3 segmente includ fiecare un nr. mare de perioade de vrsta, exista diferente semnificative intre subiectii aflati n interiorul fiecareia din ele. Amplitudinea acestor diferente, tinde sa creasca pe masura ce distanta cronologica dintre subiecti se mareste. Sexul este o alta variabila obiectiva. Cercetarile au aratat ca femeile sunt mai rapide n identificari si reactii la stimuli sonori si cromatici; barbatii rezolva mai eficient problemele de perceptie spatiala si de evaluare a dimensiunilor metrice.Tipul de personalitate poate fi considerat sub aspectul stilului cognitiv si cel al deschiderii-nchiderii comunicationale. In functie de primul aspect se delimiteaza tipul analitic, centrat pe detalii si tipul sintetic orientat spre caracterul global al obiectului.In functie de al 2 lea aspect se delimiteaza 2 tipuri perceptive: tipul deschis (orientat catre legatura cu exteriorul) si tipul nchis (orientat spre perceptia de sine).Starile motivationale sunt variabile situationale. Prezenta unei stari de necesitate n raport cu obiectul perceput determina o supraestimare a acestuia si invers. Motivatia indeplineste un rol de facilitare potentare, asigurnd accentuarea insusirilor semnificative care pot satisface nevoia si estomparea subestimarea celor lipsite de importanta. Motivatia dirijeaza si directioneaza comportamentul, instiga activitatea individului, influenteaza si modul de percepere a obiectelor si fenomenelor lumii exterioare; structurile motivationale influenteaza rapiditatea, volumul, corectitudinea, selectivitatea ei.Trebuintele biologice (foamea, setea), recompensele, pedepsele, valorile atribuite obiectelor, valorile personale determina perceptia.Starile afective isi pun amprenta pe ntreaga dinamica a activitatii, inclusiv asupra modului n care percepem lumea din jurul nostru. Dispozitia afectiva este o constanta a personalitatii, pe baza careia se pot delimita cele trei tipuri comportamentale: tipul realist, optimist si pesimist.Starea atentiei este o variabila de tip continuu, n functie de care activitatea isi modifica semnificativ traiectoria si eficienta. Spiritul de observatie, forma superioara a perceptiei este o schema integrata la nivelul atentiei voluntare.Starea memoriei este o variabila intermediara care influenteaza caracteristicile de dinamica si de continut ale perceptiei. Daca aceasta forma ar fi eliminata, atunci ar deveni imposibile fazele identificarii si recunoasterii. Experienta perceptiva anterioara exercita o influenta covrsitoare asupra procesului perceptiei actuale. Performantele cele mai bune se obtin n perceperea obiectelor familiare. Influenta gradului de familiaritate, este cu att mai importanta, cu cat obiectul stimul este mai complex.Starea psihologica generala a subiectului este o variabila de fond, care-si imprima influenta asupra oricarui comportament. Ea poate fi buna sau proasta. Trebuie sa tinem seama si de bolile psihice, precum si de consumul de droguri, acestea sunt stari n care perceptia este puternic afectata.Starea structural - functionala a analizatorului este nemijlocit implicata n desfasurarea actului perceptiei. Orice dereglare si perturbare n functionarea analizatorilor se repercuteaza negativ asupra calitatii perceptiei. Starea de set si de expectatie. Setul este starea de pregatire interna n vederea receptarii. Interventia setului n perceptii se soldeaza cu o multitudine de efecte: asimilarea pozitiva (integrarea rapida a stimulului), asimilarea negativa (denaturarea imaginii actuale a obiectului) si transformarea ( care duce la aparitia unei imagini perceptive categorial concordante cu stimulul real, dar individual neidentica, anumite nsusiri particulare ale stimulului fiind deformate).Rolul sau ca si al celorlalte variabile intermediare vine sa relativizeze sensul definitiei care se da de obicei perceptiei, adica de reflectare directa, nemijlocita a obiectului-stimul. Prezenta acestor variabile confera perceptiei un caracter mediat, conditionat. Determinatii relationaliRelatia dintre particularitatile stimulului si cele ale starii subiective influenteaza in si mai mare masura perceptia. Perceptia este o tranzactie, un fel de interrelatie sau schimb intre organism si mediu, dar in care fiecare parte a situatiei intervine ca participant activ si isi datoreaza existenta tocmai acestei participari active.Piaget considera drept mecanisme perceptive procesele ce intervin in cursul perceptiilor in masura in care este vorba de a relationa centrarile sau produsele lor, atunci cand distantele lor in spatiu sau in timp exclud o interactiune imediatLegile gestaltiste ale perceptiei:. Legea celei mai bune formeafirma ca nu exista materie fara forma, neorganizata in structuri astfel incat componentele campului perceptiv prezinta o tendinta intrinseca, legica de a se unifica in cea mai buna forma posibila. De exemplu, sunetele unei melodii se contopesc intr-o structura melodica ireductibila, formele geometrice, liniile, dreptele, segmentele, curbele tind sa se integreze intr-o forma coerenta. La baza acestei legi sta principiul pregnantei care face ca organizarea psihica a campului sa fie buna, forma sa fie stabila, structura sa fie proeminenta, simpla, regulata, simetrica.. Legea unificariisustine ca perceptia formelor este supusa unui principiu al incluziunii. Inclusivitatea permite ca doua elemente componente sa alcatuiasca o figura unitara astfel incat partile componente isi pierd individualitatea.. Legea bunei continuitatisustine ca formele care prezinta un contur continuu sunt mai pregnante decat cele cu un contur discontinuu. Aceasta lege este supusa principiului directiei celei mai bune care ne arata cea mai buna directie necesara perceperii optime a unui obiect.. Legea proximitatiisaua destinului comunne arata ca elementele aflate in vecinatate in cadrul campului perceptiv tind sa fie percepute unitar.. Legea similitudiniidemonstreaza ca elementele similare, asemanatoare tind si ele sa se supuna principiului celui mai bun destin si sa fie percepute in mod unitar atunci cand actioneaza impreuna in cadrul campului perceptiv.Legile generale ale perceptiei:. Legea selectivitatii perceptivepune in evidenta raporturile dintre obiect si fond in procesul perceptiei. Este vorba despre o relatie dinamica. Selectivitatea perceptiva exprima cel mai bine influenta factorilor determinanti ai perceptiei. Cea mai buna dovada a selectivitatii perceptive o constituie raportul dintre obiect si fond in perceptie. Perceptia se realizeaza prin decuparea obiectului din fondul perceptiv, reliefarea caracteristicilor acestuia dar si modificarea raporturilor astfel incat in orice moment, in functie de cerintele procesului perceptiv, se poate modifica acest raport (de exemplu, figurile duble).. Legea integralitatii perceptivedefineste o particularitate esentiala a perceptiei si anume orientarea acesteia spre surprinderea obiectului in integralitatea insusirilor lui. Dupa cum aratau reprezentantii curentului gestaltist, in perceptie exista o tendinta intrinseca spre integralitate, spre receptarea obiectului ca tot unitar. Aceasta legitate este demonstrata de capacitatea perceptiei de a intregi o figura lacunara, de a completa o informatie absenta si de a elabora in plan mintal o imagine perceptiva unitara, integrala si semnificativa. Constatam ca atunci cand citim randurile unei carti si, din motive tipografice, literele nu se vad complet avem tendinta si capacitatea de a intregi informatia si de a reusi o lectura coerenta. Trebuie sa precizam ca integralitatea nu functioneaza intr-o maniera automata si in orice conditii intrucat este necesara o anumita cantitate de informatie utila, semnificativa si relevanta. Astfel, daca aceasta informatie se prezinta intr-o proportie scazuta, sub 50%, atunci avem de-a face cu o perceptie eronata; daca raportul dintre informatia utila si cea irelevanta sau absenta este in proportie de 50% atunci avem de-a face cu o perceptie oscilanta, marcata de incertitudine, iar daca proportia informatiei relevante depaseste 50% atunci legea integralitatii opereaza corect si asigura o receptare obiectiva a informatiei. Informatia relevanta nu este dispusa in mod egal pe suprafata obiectelor sau in cadrul situatiei stimul ci este dispusa pe asa numitele zone cu incarcatura informationala maxima, pe configuratia obiectului, pe structura.Legea structuralitatii perceptiveexprima dispunerea informatiei relevante, utile in asa numitele puncte de concentrare informationala maxima aflate pe configuratie, pe structura obiectului stimul. Aceste puncte de concentrare informationala sunt amplasate pe margini, muchii, colturi, unghiuri, zone curbe, in general in zonele de modificare a directiei de explorare perceptiva. Fiecare obiect prezinta elemente de identitate si specificitate proprie si in cursul dezvoltarii, maturizarii si invatarii perceptive se asimileaza o experienta a explorarii perceptive orientata dupa aceste puncte de concentrare informationala maxima. De exemplu, figura oamenilor privita din fata prezinta urmatoarele zone de urmarire prioritara: buzele si ochii care sunt "citite" de catre interlocutor, prin fixari succesive menite sa asigure contactul vizual si comunicarea. In schimb, profilul prezinta alte elemente de identitate oferite de catre forma nasului, barbia, fruntea, urechea.. Legea constantei perceptiveexprima capacitatea perceptiei de a-si mentine parametrii functionali de receptare obiectiva a informatiei in conditiile in care se produc modificari datorate variatiilor de distanta, marime, forma, luminozitate, culoare. Acest atribut al perceptiei este esential pentru perceptia umana capabila sa recepteze adecvat forma, marimea, configuratia, culoarea unui obiect in conditii dificile.Constanta formei si a marimii are la baza in primul rand mecanismele specifice analizatorului vizual, capacitatea acestuia de a realiza acomodari, reglari fine in conditiile unei distante maxime de 25 m fata de obiect. La aceasta se adauga si experienta tactilo-kinestezica acumulata in timp care confera elemente de certitudine in explorarea perceptiva. La distante mai mari constanta perceptiva permite subiectului sa perceapa adecvat forma, marimea unor obiecte in conditiile in care intervin legile perspectivei, interpozitia, distanta unghiulara ce modifica parametrii functionali ai perceptiei. Multe dintre iluziile perceptive care tin de legile perspectivei se datoreaza dificultatilor de realizare a constantei perceptive. In acest caz experienta acumulata de catre subiect joaca un rol foarte important si confera perceptiei un realism obiectiv.In ceea ce priveste constanta culorilor aceasta explica disponibilitatea perceptiei de a recepta in mod adecvat culoarea obiectelor. Fiecare obiect are anumite atribute cromatice proprii. Aceste atribute pot fi afectate de unghiul de incidenta al luminii, de nivelul de luminozitate sau iluminare. Constanta perceptiva ne permite sa atribuim obiectelor culoarea lor reala si sa nu acceptam aceste modificari. Faptul ca intr-un apus de soare o padure pare sa fie aramie nu inseamna ca arborii si-au modificat culoarea.. Legea proiectivitatii perceptiveexprima o proprietate specifica perceptiei de a elabora imaginea obiectului in plan mental si apoi de a o proiecta asupra acestuia. Cu alte cuvinte "nu vad cand vad, ci vad dupa ce vad". Acest paradox se explica simplu pe baza mecanismelor senzorial perceptive. Astfel, informatia este captata si procesata, se realizeaza imaginea mentala, corticala a obiectului si, apoi, aceasta imagine este proiectata pe obiectul sursa. Conditia fundamentala a proiectivitatii o constituie sentimentul propriei identitati corporale: pentru a percepe adecvat ceea ce se intampla in jurul meu, trebuie sa ma percep pe mine ca subiect al procesului perceptiv. Alte mecanisme care stau la baza proiectivitatii perceptive tin de capacitatea analizatorului vizual si de experienta tactilo-kinestezica.

5 . CARACTERIZAREA PSIHOLOGICA A REPREZENTARII. PROPRIETATILE REPREZENTARILOR. CLASIFICAREA SI ROLUL REPREZENTARII IN CUNOASTERE.Reprezentarea sugereaza prezentarea a ceva dupa ce s-a produs un anumit fenomen. Este un proces secundar intrucat se petrece in urma unei experiente perceptive anterioare.

Perspective in abordarea reprezentarii

- scoala de la Berlin, desi s-a preocupat primordial de perceptie are contributii substantiale si in privinta reprezentarii.- imaginile manifesta o anumita consistenta si continuiate datorita prioritatii intregului si mai ales a schemei relatiilor spatio-temporale.- teoria actiunilor mintale a condus la recuperarea reprezentarilor pentru psihologie intrucat a demonstratlegatura reprezentarilor cu actiunile mintale

- H. Wallon spunea ca la baza reprezentarilor se afla actiuni imitative interiorizate ( la copil modelarea posturala si gestica a unor acte si a unor lucruri constituie sursa reprezentarilor).- in acest contextimitatia,gesticulatia,mimica, dansul, desenul, imitarea vocalasunt mecanisme ale genezei reprezentarilor

Geneza reprezentarii se integreaza in geneza functiei de simbolizare si comunicare(Popescu - Neveanu 1976)

J.Piaget are o contributie esentiala si decisiva la elaborarea unui model interpretativ explicativ asupra reprezentarilor.- reprezentarea apare ca un substitut al imaginii perceptive, ca un simbol, inlocuind sau simbolizand alte obiecte si actiuni-functia de simbol a imaginii are un caracter intuitiv- J.Piaget ajunge la concluzia ca reorezentarea este o reconstituire a experientei perceptive.- P.Popescu-Neveanu(1976) prin propriile sale cercetari sublinia ca inainte de constituirea conceptului figural in gandirea copilului intervine o alta strategie interpretativa ce corespunde unei imagini sau figuri conceptuale.- considerand ca reprezentarile ca element al gandirii, nu se mai subordoneaza doar exigentelor memoriei ci si normelor de constructie logica si semantica.exista 3 tipuri de strategii : - reproductiv-amnezica- constructiv-logica- anticipativ-fantezista- perspectiva cognitivista asupra reprezentarii sugereaza ca reprezentarea prezinta o realitate fizica sub forma unui cod simbolic la nivel cortical.

M. Golu (2002) ne arata ca simbolurile au o realitate fizica dar si semantica- activitatea si procesarea simbolica implica operarea cu realitatea fizica si semantica a reprezentarilor- elaborarea reprezentarilor se realizeaza in baza mecanismelor de engramare prin activarea diferitelor semnale din mediul intern sau extern in baza unui proces de invatare.

M.Zlate(1999) ne arata ca psihologia cognitiva largeste sfera notiunii de reprezentare, punand accent pe rolul ei in functionarea cognitiva generala si mai putin la natura ei psihologica.- psihologia cognitiva a renuntat la sensul traditional al notiunii de reprezentare ca imagine scematica a unui obiect in absenta actiunii acestuia asupra organelor de simt si propune termenul deimagine mintala

Imaginea mintala se refera la acele productii imagistice cu care opereaza sistemul cognitiv in absenta actiunii unor stimuli vizuali asupra organelor de simt (M.Miclea - 1994)Dupa M. Golu:Propietatile mai importante sunt: intensitatea, stabilitatea, gradul de completitudine, gradul de relevanta, gradul de generalitate, caracterul legaturii designative.1.IntensitateaExprima forta sau pregnanta imaginii, care se evidentiaza in:vivacitate, prospetime , claritatea liniilor de conturcontrastul figura-fond .2.StabilitateaDefineste durata mentinerii in campul perceptiv clar al Cs. a unor R. reactualizate sau generate in momentul dat de imaginatie. R. are o durata relativ scurta .3.Gradul de completitudine(G.C.)Exprima volumul general de informatie pe care-l cuprinde R.Depinde de nr. elementelor si insusirilor care se retin.Ca regula generala, R are un G.C. ma mic decat perceptia, ea fiind o reflectare subiectiva si schematica a realitatii.4.Gradul de relevantaSe refera la semnificatia informatiilor sau a insusirilor pe care le reflecta (contine) imaginea.Cu cat R. asigura o descriere mai completa si mai in profunzime a ob., cu atat ea va avea un G.R. mai ridicat si invers. R. poseda un G.R. mai inalt decat perceptia.5.Gradul de generalitateEste determinat de diversitatea situatiilor si de numarul cazurilor ndividuale intalnite in experienta perceptiva anterioara a sb. Generalitatea este o propietate cu functie de sistematizare-ierarhizare.6.Gradul legaturii designativeSe refera la modul in care se stabileste corespondenta semantica intre ceea ce numim model informational intern (imagine, schema, simbol) si realitatea obiectiva externa.Ea se poate realiza in doua forme:- directa sau nemijlocita = propie senzatiei si perceptiei = pp. stabilirea unui circuit informational direct (actual)intre obiect si subiect- indirecta sau mujlocita = propie R. si, intr-un grad si mai inalt gandirii .Din specificul legaturii designative deducem ca o propietate esentiala a R. caracterul sau mijlocit.Ob. desemnat poate fi real sau imaginar (fictiv).Datorita acestei legaturi designative R. contribuie la structurarea orizontului nostru constient pe coordonatele real-imaginar, realizabi-irealizabil.CLASIFICAREA REPREZENTARILORIn clasificarea reprezentarilor sunt utilizate mai multe criterii:A)Dupa continutul celor reprezentate (dupa analizatorul implicat in producerea reprezentarilor):Reprezentari vizualecare sunt cele mai frecvente in experienta fiecarei persoane, dar mai ales la pictori, arhitecti datorita specificului activitatii lor.Reprezentari auditivesunt deosebit de utile in activitatea compozitorilor, dirijorilor, in insusirea limbilor straine.Reprezentarile gustativesi olfactive sunt importante pentru cei care lucreaza in industria alimentara, farmaceutica, a parfumurilor.Reprezentarile kinestezice(sau acte ideomotorii ce pregatesc desfasurarea actiunilor, miscarilor) sunt foarte importante in activitatile sportive deoarece s-a constatat ca cei care au realizat mai inainte un antrenamemt ideomotor, au obsinut ulterior performante mult mai ianlte decat cei care nu au realizat acest antrenament.B)Dupa complexitatea operatiilor implicate in geneza reprezentarilor:Reprezentarile memoriei (reproductive) sunt imagini strict evocatoare ale unor obiecte, fenomene percepute anterior. In cadrul reprezentarilor reproductive sunt descrise urmatoarele forme:* imaginile statice care reflecta obiectele in nemiscare;* imaginile cinetice care reproduc figural actul miscarii unui corp (bila rostogolindu-se pe un plan inclinat),* imaginile de transformare reflecta schimbarile suferite de obiectul in cauza (bila de plastilina transformata in bastonas).Reprezentarile imaginatiei (anticipative)sunt rezultatul interventiei gandirii prospective si a procedeelor imaginatiei creatoare. In reprezentarile imaginatiei, obiectele si fenomenele realitatii sunt evocate intr-o forma noua, in raporturi in care n-au fost niciodata percepute in trecut. Astfel, ne putem reprezenta diferite evenimente istorice, diferite personaje si actiuni etc.C)Dupa gradul de generalizare:Reprezentarile individualesunt imagini plastice, vii ale obiectelor si fenomenelor etc care ne-au impresionat candva atat de mult incat se pastreaza in memorie intr-o forma unica, incarcata de detalii.Reprezentarile generaleredau obiectele si fenomenele realitatii intr-o forma mai prelucrata; ele sintetizeaza datele multiplelor perceptii anterioare. Din acest motiv, unele dintre trasaturile obiectelor sau fenomenelor percepute se accentueaza, altele dimpotriva sunt estopate. Reprezentarile generale sunt, de fapt, imagini reprezentative pentru multitudinea obiectelor si fenomenelor de acelasi fel (imagini prototip).5.ROLUL REPREZENTARILOR IN CUNOASTEREReprezentarile constituiepuncte de plecare, pucte de sprijin, material concret pentru majoritatea mecanismelor psihice.Ele pot completa noile perceptii, constituind "materia prima" pentru gandire si operatiile ei, ca si pentru imaginatie. Reprezentarile pregatesc si faciliteaza abstractizarile si generalizarile din gandire, ajuta la elaborarea sensului notional al cuvintelor. Pentru individ, reprezentarile constituie unele dintre cele mai importante surse de informare. Eficienta intregului proces cognitiv in oricare dintre domeniile in care el ar fi socilitat tine in mare parte de posibilitatea transformarii reprezentarilor si de a avea acces la mai multe dintre ele in acelasi moment.Reprezentarile suntinstrumente de planificare si reglare a conduitei umane.Integrate in diferite tipuri de activitati (de joc, de invatare, de rezolvare de probleme, de munca, de creatie) ele ajuta la finalizarea performanta a acestora.Nu numai reprezentarile individuale au un rol important in cunoastere, ci si cele sociale. Dat fiind faptul ca omul nu reactioneaza la realitatea asa cum este ea, ci la realitatea asa cum ii este prezentata, asa cum el insusi o anticipeaza si o asteapta, reprezentarile joaca un rol deosebit ininteractiunea umana, pentru ca ele definesc ce este realitatea pentru subiect.Rolul reprezentarilor in cunoastere si actiune se diferentiaza nu doar dupa tipul lor, ci si dupa starea lor existentiala. Unele dintre ele sunt inscrise in memoria de lunga durata a individului, aflandu-se in stare de disponibilitate. Altele se inscriu in prezentul psihologic al individului. Ele trec din starea de disponibilitate in starea de actualitate, prin procesele activatoare ale gandirii, incadrandu-se in memoria de luvcru a individului. Intre cele doua stari existentiale ale reprezentirilor exista o stransa relatie, calitatea ultimelor depinzand in mare masura de calitatea primelor. Daca in fondul reprezentarilor disponibile se actualizeaza reprezentari vagi, imprecise, neclare acestea mai mult vor impiedica decat vor ajuta cunoasterea. Un rol important pentru existenta omului o au asa -numitele "harti mintale" sau "harti psihologice". "Hartile mintale constituie un tip caracteristic de cunoastere, stocare in memorie sub forma reprezentarilor spatiale." (Richard &Richard, 1992) Ele ne ajuta sa ne orientam nu doar de la un punct la altul, intr-un mediu determinat, cunoscut, ci si in medii necunoscute.Aparute ca urmare a relatiei dintre subiect si obiect, dintre organism si mediu, reprezentarile servesc ca instrumente psihice de adaptare la realitate. Prin caracteristicile lor, dar mai ales prin rolul indeplinit, reprezentarile apar in sirul proceselor de cunoastere nu doar ca un simplu moment, doar ca o treapta, ci ca un rezultat, un bilant al cunoasterii, care, pe de o parte, sedimenteaza in ele toate achizitiile de pana acum ale cunoasterii, iar pe de alta parte, pregatesc si deschid calea spre cunoasterea logica, rationala..6. DEFINIREA SI SPECIFICUL PSIHOLOGIC AL GANDIRII. CONCEPTE SI STRUCTURA GANDIRII. ACTIVITATILE GANDIRII. MODELE TEORETICE APLICATIVE ALE GANDIRII.1 Definirea si caracterizarea gandiriiGandirea poate fi descrisa ca o activitate de mare complexitate, in ea intervenind intreg psihismul, indeosebi vointa de a rezolva o problema.]Daca de exemplu, ma uit pe fereastra, vad pamantul ud, balti, spun: Asta noapte a plouat. Afirmatia are la baza un proces de gandire care este mijlocit fiindca nu vad ploaia ci numai consecintele.Deci, gandirea este o succesiune de operatii care duc la dezvaluirea unor aspecte importante ale realitatii si la rezolvarea anumitor probleme. Cand spunem o succesiune, nu inseamna ca gandirea trebuie sa dureze mult; implicarea operatiilor se poate realiza extrem de repede, ca si cum ar fi simultane. Alteori, rezolvarea presupune eforturi prelungite, ani de zile, aspect subliniat in actul de creatie, in care gandirea este inclusa in mod organic.Desfasurandu-se larg, in mai multe faze discursivitate, si apeland la resursele celorlalte procese psihice (memorie, afectivitate, vointa), gandirea indeplineste in sistemul psihic uman un rol central si este definitorie pentru om, ca subiect al cunoasterii logice, relationale.Specificul psihologic al gandiriiTermenul de gandire a cunoscut numeroase acceptiuni si interpretari. La inceputul secolului trecut, sfera conceptului era foarte larga. Termenul respectiv era folosit pentru denumirea tuturor proceselor psihice superioare. Gandirea conceptuala a fost considerata mai tarziu o forma superioara de inteligenta. Aceasta presupunea:-inlaturarea pentru un anume timp a tendintei de actiune si proiectarea acesteia la nivel mental;-implicarea rationamentului in proiectarea actiunilor anticipate ca eficiente.PentruJeanPiagetdiferitele forme ale gandirii (preconceptuala, concreta, formala) sunt anumite parti, stadii ale inteligentei care incepe prin a fi senzatia motorie si ajunge sa fie reflexiva, formala la adolescenta.Pierre Oleronpropune pentru termenul de gandire pe cel de activitati intelectuale. Acestea se realizeaza dupa circuite lungi, deci nu sunt imediate, ca reflexele. Ele necesita elaborare si folosire de scheme, de modele simbolice. Au specific inventia, mai ales in R.P. Principalul mijlocitor al lor este limbajul. Depind de motivatie care poate produce continuare, distorsionarea rationamentelor in functie de interese, idei preconcepute. Numai unele dintre activitatile intelectuale au caracter de gandire.P.P.Neveanuconsidera ca gandirea e dimensiunea distinctiva a intelectului, cea mai importanta pentru psihic, aceasta pentru ca introduce modificari in informatie, face trecerea de la neesential la esential, de la particular la general, de la concret la abstract. Are rol de dispecer, de stat major pentru ca: antreneaza toate celelalte resurse psihice in procesul cunoasterii si pentru ca orienteaza, conduce si valorifica toate celelalte procese psihice.Gandirea are doua mari componente:-informationala reprezinta latura de continut (dispune de unitati informationale despre ceva obiecte, fenomene, situatii)-operationala functionala, implica transformari ale informatiilor in scopul obtinerii unor produse cu ajutorul carora se depaseste situatia problematica.Latura informationala este reprezentata de ansamblul notiunilor si conceptelor care sunt forme generalizate de reflectare a insusirilor obiectelor si fenomenelor.Un concept este un raspuns comun la o clasa de fenomene a caror membri manifesta cateva trasaturi comune. Conceptul este un prototip al obiectului (Rosch).Conceptele sunt produse ale rationamentelor.Conceptele sunt condensari ale experientei trecute.Conceptele nu sunt date senzoriale ci sisteme bazate pe raspunsurile noastre la diferite situatii. Ele reunesc datele senzoriale independente. Sunt ajutate de cerinte si de simboluri.Conceptele au doua moduri de utilizare:-extensiva comuna pentru toti oamenii;-intentionala difera de la individ la individ.Conceptele sunt sisteme de raspunsuri invatate, cu ajutorul carora organizam si interpretam datele primite prin perceptii, influenteaza comportamentul si ne permit sa aplicam automat experienta noastra la situatiile prezente.L.S.Vagotskiintroduce termenul de piramida notiunilor pentru a ilustra organizarea si ierarhizarea lor.Creierul are tendinta de unificare, de grupare a stimulilor. Aceasta tendinta este solicitata de nevoile adaptarii, ale vietii si este posibila datorita gandirii. Gruparea se realizeaza mai intai intre obiectele ce servesc aceluiasi obiectiv (ex. copilul distinge parintii sai de alti oameni straini, etc.).In comparatie cu categoria, conceptul este o realitate mult mai complexa, desi aceasta poate duce treptat la formarea lui (ex. categoria articole de incaltaminte este formata din obiecte diferite: pantofi, cizme, ghete, etc.). Unul din rezultatele importante ale categorisirii il reprezinta formarea de scheme cognitive.Omul, folosind limba, realizeaza abstractizari, adica sesizarea unor relatii esentiale. Acestea sunt denumite relatii semantice. Cristalizarea unor relatii semantice in jurul unui cuvant duce la aparitia notiunilor. Notiunile incorporeaza doua categorii de relatii semantice:a)relatii de predicatie referitoare la caracteristicile conceptului (balena naste pui vii, respira prin plamani, traieste in oceane);b)relatii de subordonare privind raportul notiunii cu altele mai generale (balena este mamifer, vertebrat).Notiunea sau conceptul, ca unitate de baza a gandirii, consta dintr-o condensare selectiva sau integrare de informatii despre insusirile generale si esentiale ale anumitor clase de fenomene, obiecte sau relatii.Fiind un integrator categorial, notiunea este intotdeauna generala, dar se situeaza la diverse niveluri de generalitate (ex. galben culoare; privighetoare pasare fiinta, etc.).Unele notiuni sunt mai aproape de concret. Aceasta a permis ca sistemul cognitiv global, la care a ajuns omenirea, sa poata fi reprezentat printr-o piramida a conceptelor, universal valabila, in care dispozitia pe verticala a integratorilor este fixa si absolut exacta, nefiind ingaduit sa se inverseze vreo pozitie (ex. a notiunii de gen cu cea de specie: caine animal).Conceptul sau notiunea este traita subiectiv ca o semnificatie ce se refera la o clasa de fapte ale existentei. De aceea conceptul nu se poate rupe de judecati si rationamente pentru ca ori de cate ori incercam o definitie a unui concept facem trimiteri la alte concepte cu care se afla in raporturi de subordonare, coordonare, supraordonare. Astfel, fiecare concept apare ca un loc de intalnire intre diverse dimensiuni conceptuale.Ed.Goblot notiunea este o posibilitate de a formula numeroase judecati cu privire la o clasa de obiecte sau fenomene.Sunt relevate 2 categorii de concepte:1.concepte empirice sau potentiale sau cotidiene, specifice copilului si scolarului, nu dispar in totalitate la adulti. La orice om, indiferent de varsta, o mare parte din cunostinte au un caracter empiric.M.Zlatearata ca in conceptele empirice persista trasaturi concrete, particulare, insusiri locale, dependente accidentale, neesentiale. Ele sunt saracacioase in continut, fragile, labile, altele sunt rigide, toate puternic individualizate cognitiv, actional si mai ales afectiv.2.concepte stiintifice cuprind insusirile esentiale ale obiectelor si fenomenelor, in continutul lor impunandu-se semnificatia obiectiva a acestora; ele reflecta legitatile realitatii existentei, permit elaborarea definitiilor.O notiune empirica maturizata poate fi exprimata printr-o definitie. In schimb, notiunea stiintifica nu se finalizeaza, ci debuteaza cu o definitie logica, deci cu o precisa integrare in sistem. Notiunile se formeaza in conditiile dezvoltarii psihice prin acumulare de experienta, prin comunicarea cu altii, prin insusirea limbii si culturii. Procesul formarii piramidei conceptelor presupune cu deosebire, constituirea progresiva a operatiilor de abstractizare si generalizare.7. COMUNICAREA SI LIMBAJUL: CARACTERIZARE PSIHOLOGICA. SCOPURILE SI ROLURILE COMUNICARII. FORMELE SI FUNCTIILE COMUNICARII SI LIMBAJULUI8. DEFINIREA SI SPECIFICUL PSIHOLOGIC AL MEMORIEI. PROCESELE SI FORMELE MEMORIEI.OPTIMIZAREA FUNCTIONALITATII MEMORIEI. RAPORTURILE DINTRE MEMORIE SI UITARE. TENDINTE ACTUALE IN PSIHOLOGIA MEMORIEI9. SPECIFICUL PSIHOLOGIC AL ATENTIEI. MODELE EXPLICATIVE ALE ATENTIEI. DIFERENTE INDIVIDUALE IN ATENTIE. Specificul psihologic al atentieiOmul se afla permanent intr-o ploaie de stimuli care produc numeroase senzatii: vizuale, auditive, olfactive, tactile, interne etc. Volumul de informatii receptat de organele senzoriale ajunge pana la 100.000 de biti pe secunda.Din aceasta cantitate nu ajung in constiinta decat 25-100 de biti pe secunda. Se realizeaza o importanta selectie a stimularilor. In acest proces, un rol central in indeplineste atentia, ea fiind o focalizare a constiintei (Cosmovici).In orice moment exista o zona de maxima claritate a constiintei - cea a atentiei, - inconjurata de aspecte neclare si de stimuli subconstienti.Atentia, dupaCosmovici, consta inorientarea si concentrarea activitatii psihice cognitive asupra unui obiect sau fenomen. Ea realizeaza astfel o optimizare a cunoasterii unui sector din lumea inconjuratoare sau din viata psihica interna.Atentia ocupa un loc important in structura si dinamica sistemului psihocomportamental al omului.Ea nu este un proces cu continut reflectoriu-informational propriu si distinct- precum perceptia, reprezentarea, gandirea su procesele afective si motivationale.Mai mult decat atat, ea nu are o nu are o existenta si o desfasurare independenta, in sine, ci numai sau eminamente in contextul altor procese si activitati psihice cu continut si finalitate proprie.Putem spune deci, ca atentia nu face parte din categoria proceselor psihice refectorii, ci din cea a conditiilor si functiilor psihofiziologicemediatoare - reglatorii.Ea nu poate fi incadrata in categoria proceselor nespecifice, deoarece este implicata in toate tipurile de situatii si sarcini care, prin ele insele, genereaza o activare preferentiala sau in care subiectul este interesat, realizand astfel prin ,,mijloace proprii" (ex. mobilizarea voluntara) o asemenea ac 141c25b tivare.u oscilat mult ntre considerarea atentiei ca fiindproces psihic, activitate psihica, stare psihic, conditiefacilitatoare sau perturbatoare a celorlalte fenomene psihice.laratunci cnd nici unul din aceste atribute nu-i satisfaceau, au declarat atentia ca fiind unproces psihofiziologic,domeniu de granita ntre psihologie si fiziologie.Indiferent nsa ce este atentia (proces, activitate, stare, conditie), ceea ce coteaza este specificul ei psihologic care multa vreme a rmas o enigm.In legatura cu depistarea unui asemenea specific psihologic al atentiei s-au manifestat cel putin doua tendinte:1)Unii psihologiau redus atentia la alte fenomene psihice, confundnd-o n cele din urma cu acestea.PentruRIBOT(1889) atentia era un''actmotor'.Faptul ca atentia este nsotita de o serie de miscari (vasomotorii, respiratorii, contractia muschilor mimicii, dirijarea aparatelor senzoriale spre sursele de informatie) este incontestabil.Aceste miscari ntretin si intensifica atentia, ca dovada ca atunci cnd sunt suspendate sau impiedicate, activitatea se perturba.Ribot greseste nsa considernd ca aceste miscari sunt elemente constitutive ale atentiei si n felul acesta pierde din vedere tocmai specificul ei psihologic.Alti autoriau considerat atentia ca fiind un procescognitiv siconativ.Pentru altii,atentia este 'aspectul activ selectival perceptiei, care consta n prepararea si orientarea individului spreperceperea unui stimul particular".2)Cea de a doua tendinta care s-a manifestat a constat n ncercarea psihologilor de adepista elementele psihologice proprii,specifice,n stare a individualiza atentia.3)Pentru descoperirea acestora putem porni de la doua sugestii date de psihologul francezMAURICE REUCHLIN :organismuluman este bombardat de o cantitate imensa de informatii, cantitate ce este superioara celei care poate fi tratata, tradusa, implicata n raspunsurile adaptive (de altfel, o parte a acestei informatii, fiind nepertinenta, nici nu este legata de reactiile adaptative);aparenecesitatea stringenta de a selectiona si filtra informatia n vederea traducerii ei n dispozitivele care elaboreaza raspunsurile selectiainformatiilor constituie procesul esential pe care l evocam atunci cand vorbim despre atentie; atentia s-ar traduce printr-o reactie generala de alerta cu ajutorul careia se releva informatia pertinenta care devine prioritara, ea fiind ntarita n raport cu cea nepertinenta care este fie marginalizata, fie respinsa; n existenta sa, omul se ntlneste cu stimuli cunoscuti, previzibili, care presupun punerea n functiune a unor raspunsuri deja achizitionate, dar si cu stimuli noi, nefamiliari (prosexigeni dupa cum ii numeste Pieron),care contin o cantitate mai mare de informatii, punnd de aceea organismului o dilema care nu mai poate fi rezolvata prin apelul la experienta anterioara.Aceasta problema se rezolva prin activarea organismului, implica o explorare complementara a noilor stimuli.Omul va compara informatia bruta venita actual de la receptori cu cea existenta in memorie, apoi va decide daca noua informatie este sau nu coerenta cu cea stocata, daca ea corespunde sau nu propriilor sale trbuinte.Subiectul si declanseaza alerta atentiei pentru a decide ce va face nu doar n functie de noutatea stimulului, ci si de interesul lui pt.organism.Noul stimul, prosexigen, declanseaza:-reactii de orientare(care comporta o functie generala de facilitare senzoriala si motorie),-reactii defocalizare(concentrare pe stimul, asociata, uneori, cu o oarecare imobilizare a organismului menita a minimaliza numarul stimulilor ce ar putea distrage),-reactii de selectie a informatiilor(nsa o selectie preferentiala dependenta de specificul activitatii si de stringenta nevoilor subiectului).Orientarea si focalizarea pe stimul a psihicului in vederea selectarii informatiilor pertinente pare a fi cele3note definitorii ale atentieicare o diferentiaza de alte fenomene psihice.Functiile atentieisunt:1.functie de explorare in cmpul perceptiv extern, care se finalizeaza cu detectia stimulului tinta.2.functie de explorare in memoria de lunga durata, care se finalizeaza cu identificarea elementelor ce urmeaza a fi actualizate.3.functie de accentuare a contrastelor, care se finalizeaza prin focalizarea asupra obiectului sau ideii date4.functie de filtrare-selectie, care se finalizeaza prin centrarea activitatii optime, doar pe elementele specifice activitatii si ignorarea celor exterioare5.functie de orientare-directionare, care se finalizeaza prin crearea montajelor interne adecvate desfasurarii actiunilor propuse6.functie de potentare - reglarea efortului pe durata activitatii.7.functia de avertizare si alertare - concretizata in momente de accentuare a vigilentei in situatii criticeFiind o dimensiune a tuturor proceselor psihice specifice si a tuturor formelor de activitate, atentia se transfoma, intr-o coordonata generala de definitie, a modului de relationare a omului cu lumea.II. Modele explicative ale atentieiDatorita naturii si structurii sale eterogene, precum si datorita implicarii ei in reglarea desfasurarii proceselor psihice specifice si a activitatilor integrate, atentia a fost abordata si explicata teoretic pe baza unor modele diferite - neurofiziologice, neurochimice, psihologice (motivationale si cognitive), psihofiziologice.a) Modele neurofiziologice ale atentiei.Pun accentul n explicarea atentiei pe mecanismele fiziologice si neurologice.Se diferentiaza ntre ele prin elementul fiziologic sau neurologic luat n seama.o serie de cercetatori ncepnd cu I.P. Pavlov, au considerat ca atentia (mai ales cea involuntara) ar fi cel mai bine expilcat prin intermediulreflexului de orientare,al reflexului'ceeste'?,descoperit de Pavlov n 1910. Diferitele componente ale reflexului de orientare (somatomotrice, vegetative, senzoriale. electroencefalografice) intervin, diferentiat, n fazele atentie.n fazele initiale, o importanta deosebita o au componentele motrice, care apoi se diminueaza, fiind inhibate.Componentele somatomotrice nu sunt specifice, deoarece unele modificari exterioare ale atentiei (privirea ncordata, diminuarea miscrilor etc.) pot fi reproduse de cele mai multe ori fara a avealoco concentrare reala a atentiei.Cele mai stabile si caracteristice pentru atentie sunt componentele electroencefalografice. Daca frecventa undelor bioelectrice din starea de veghe si repaus senzorial este de 8-13 cicli pe secund, starea de atentie se traduce printr-un ritm cu o frecventa crescut, de 14-18 cicli pe secunda.In momentul aplicrii unui sunet monoton, care declanseaza atentia involuntara, apar si modificarile electroencefalografice corespunzatoare.Daca actiunea excitantului se prelungeste si persoana nu mai este atenta, atunci dispar si undele electrice specifice atentiei.Reflexul de orientare nu numai ca semnalizeaza organismului prezenta si actiunea unui excitant, ci ajuta si la precizarea naturii lui. Dat fiind faptul ca reflexul de orientare este neconditional, realizat cu precadere la etajele inferioare ale creierului si mai ales datorit faptului c el produce o reactie difuza, neconcentrata n sfera analizatorului excitat, cu timpul s-a trecut laanaliza mecanismelor fiziologice corticale ale atentiei. Savantul rusA.A. Uhtomski(1923) a introdus asa numitulprincipiu al dominantei-ca o zona corticala caracterizata printr-o excitabilitate crescuta comparativ cu restul zonelor care au o excitabilitate mai scazuta.Dominanta se creeaza, creste, se ntareste pe baza excitatiilor care se gasesc n alte zone ale scoartei n momentul aparitiei ei, pe seama acestora. Ea cumuleaza energia diferitilor centri si, n acelasi timp, inhib reactiile pe care acestia le-ar putea provoca n mod normal.Dominanta nu se formeaza nsa numai pe bazasumarii excitatiilor de pe scoarta cerebrala, ci pe baza influentelor primite de laformatiunea reticulata,care ndeplineste cel mai important rol n explicarea atentiei. Rolul ei este dublu: pe de o parte, primeste toate mesajele venite de la toti receptorii, inclusiv de la creier; pe de alta parte, emite mesaje facilitatoare sau inhibitoare. Ea face selectia mesajelor, adica ndeplineste functia esentiala a atentiei.Goluafirma ca ideea dominantei este in sine corecta si ea a fost confirmata de cercetarile experimentale moderne, bazate pe inregistrari EEG si RMI (imagerie reomagnetica). Obiectia care se aduce insa modelului explicativ al atentiei, bazat pe aceasta idee, este ca in el se absolutizeaza rolul scoartei cerebrale si se neglijeaza aproape complet rolul formatiunilor subiacente.Teoria activarii(elaborata deD.B. Lindsley)Modelul activariia intrat in scena catre sfarsitul primei jumatati a secolului XX, in urma studiilor asupra formatiunii reticulate si a descoperirii sistemului reticulat activator ascendent - SRAA, situat la nivelul trunchiului cerebral.1. Relatia dintre activitatea reticulara si activitatea corticala:Activitatea corticala se intensifica sub efectul cresterii activitatii reticulare. Nivelurile de vigilitate si de atentie sunt intensificate electro-encefalografic.Frecventa oscilatiilor bioelectrice corticalevariaza in raport cu activitatea cortexului.O stimulare senzoriala brusca sau o activitate mintala producdesincronizarea EEG, disparand ritmul alfa, ca expresie fiziologica a starii de atentie.S-a demonstrat ca eficacitatea sistemelor senzoriale este in general imbunatatita in timpul reactiei activatorii difuze de nivel mediu, produse prin intrarea in functiune a SRAA.Astfel, o stare de vigilitate medie este favorabila integrarii perceptuale si, in general, eficacitatii comportamentale. Cresterea peste un anumit nivel a vigilitatii si, respectiv, o alarma exagerata a cortexului este cauza unei ineficiente comportamentale, chiar a unei,,blocari" senzoriale.. Caile cortico-reticulate excitatoriise caracterizeaza prin faptul ca scoarta cerebrala poate mari tonusul formatiunii reticulate, provocand, astfel, retrospectiv, cresterea tonusului propriu..Astfel se intampla in urmatoarele situatii psihofiziologice:a)tonusul reticularsitonusul corticalraman crescute chiar si in conditiile de obscuritate si liniste, atunci cand in aceste conditii se prelungeste o activitate mintala suficient de intensa;b)se poate lupta voluntar impotriva somnuluiIn cadrulinterrelatiilor cortico-reticulo-corticaleformatiunea reticulata detine si ofunctie,,fractionat-ocluziva", cu rol de filtru, a carei consecinta psihologica esteoportunitatea si electivitatea fixarii si concentrarii atentiei.Prin fenomenul de,,ocluziefractionata" sistemul reticulat contribuie la ,,filtrajul senzorial" si exercita in acelasi timp si un rol protector asupra cortexului, intrucat permite doar trecerea acelor impulsuri senzoriale care poarta un mesaj specific, ce corespunde electivitatii motivationale a persoanei aflata intr-o situatie concreta.Formatiunea reticulata este implicata in,,filtrajulsenzorial", asigurandu-se reflectarea clara a unor stimuli a caror semnificatie esteanalizata in zona cu excitabilitate optima, din scoarta cerebrala.Teoria filtrului(Broadbent 1958)exista o selectie a informatiilor senzoriale, o parte dintre ele (cele relevante) fiind lasate sa treaca in sistemul preceptual, n timp ce altele (cele irelevante) sunt eliminate, blocate.Dupa el atentia ar functiona ca un filtru dupa principiul "totul sau nimic".Treisman considera ca locul de amplasare al filtrului s-ar afla la nivelul receptorilor analizatorilor, iar Deutsch il amplaseaza la nivelul central superior.Dupa Treisman toti stimulii care actioneaza asupra receptorilor produc influxuri nervoase care se transmit la instantele neurofiziologice superioare ale analizatorilor, prelucrandu-se la nivel semantic in proiectia corticala, iar selectia are loc la nivelul memoriei operative printr-o ,,filtrare tarzie".Controverse au fost si cu privire la rolurile indeplinite de filtru:filtrul blocheaza informatiile nerelevante; (Broadbent)Neisser: ,,filtrul actioneaza in sens pozitiv, tonigen, amplificand efectul psihologic al semnalelor relevantefiltrul slabeste semnalele care nu sunt urmarite atent, ele neajungnd la proiectia corticala, astfel nct se prelucreaza numai semnalele captate cu atentie (Treisman);In felul acesta filtrul protejeaza creierul de suprasolicitari, previne unele efecte nedorite: interferenta, reactiile neadecvate la stimuli care actioneaza asupra receptorilor)Modelele neurofiziologice pot fi considerate suficiente pentru explicarea producerii si mentinerii atentiei involuntare, dar insuficiente pentru explicarea si a atentiei voluntare.b)Modele psihofiziologice ale atentiei.Acestea ncearc sa dea o explicatie mai complexa asupra atentiei, lund n considerare att mecanismele fiziologice, ct si pe cele psihologice.Teoria filtrului, care este o teorie fiziologica, a fost completata cu informatii furnizate de psihologia cognitiva. Datorita filtrarii informatiilor, individul capata informatii despre noi stimuli care actioneaza simultan asupra luic) modelele neurochimice (si unele trasaturi de personalitate)Modelele neurochimice tind sa lege atentia de reactii si transformarii mai profunde, care au loc la nivelul creierului. Ele au fost propulsate de descoperirile privind rolul mediatorilor si neurotransmitatorilor in " modelarea"functionarii SNC-ului. Fenomenul activarii selective si diferentiate de la un individ la altul, este considerat efectul raportului de concentratie dintre mediatorii inhibitori si cei stimulatori.Astfel, dupa Zuckerman, "cautare de senzatie" sau "evitarea senzatiior" sunt conditionate de nivelul activarii cerebrale, care la rndul lui este determinat de nivelul catecolaminelor din sistemul limbic (dopamina, serotonina, norepinefrina).El arata ca aceasta,,cautarede senzatie" sau de ,,evitare" este o dimensiune bipolara a personalitatii. I. Radu considera aceasta cautare/evitare poate fi privita si in relatie de interdeterminare cu anumite calitati ale atentiei involuntare si ale atentiei voluntare.D.p.d.v.alpsihologiei diferentiale, s-a emis ipoteza ca la unii indivizi:- excitatia cortexului prin formatiunea reticulata este in mod particular scazuta (subiectii introvertiti. Tendinta lor este de a evita agitatia, contactele sociale, trasaturi care provin din dificultatea de a controla nivelurile excitatiei corticale pe care stimulii foarte intensi o suscita la acestia prin intermediul formatiunii reticulate)- la altii mecanismul inhibitor al cortexului asupra formatiunii reticulate va fi mai eficace (sub. extrovertitiSa demonstrat apoi ca functionarea sistemului reticulat ascendent activator poate fi influentat de variatiile chimice ale glicemiei, oxigenului, cazului carbonic, precum si de actiunea drogurilor care au efecte stimulative (cafeina) sau perturbatoare (LSD-ul) asupra starii de atentie.d)Modelele psihologice ale atentiei.Se inspira din psihologia cognitivista.Omul - considerat - sistem de tratare a informatiilor; putem studia: etapele tratarii informatiilor, functiile psihice puse n actiune succesiv, relatiile dintre dispozitivele sistemului.Atentia este una dintre functiile psihice ce intervine n tratarea informatiilor, care la rndul ei presupune o desfasurare procesuala si o structurarerelational.Unul dintre cele mai relevante modele cognitive ale atentiei este regasit nteoria operatorilor constructivi,formulata de J. Pascual-Leone (1982), potrivit careia tratarea informatiei se deruleaza, secvential, n cadrul fiecarei secvente atentia avnd att functii generale, ct si functii specialeModelele psihologice pun accent pe latura psihica a atentiei, pe structurarea si functionarea ei in concordanta cu procesele reflectorii specifice, cu motivele si scopurile activitatii subiectului. Ele leaga atentia de schemele de organizare si functionare a constiintei.Modelele motivationaleisi au originea in teoria psihanalitica a inconstientului si in teoria behaviorista a ntariri.Esenta lor consta in aceea ca atentia este considerata ca expresie a conditiilor si proceselor motivationale din interiorul organismului, ea selectnd si delimitnd, ceea ce are semnificatiei de ceea ce este indiferent.Intre nivelul si orientarea atentiei, pe de-o parte, si nivelul activarii motivationale, pe de alta, se stabileste un raport direct proportional.In cazul cnd, in prim plan nu se afla o trebuinta, rolul ntaririi interne, va fi luat de invatarea externa (obligatie), care va actiona prin intermediul reglajului voluntar. "Caderea" motivatiei, care se produce in starile de depresie profunda, se acompaniaza cu "absenta psihica, cu blocarea atentiei fata de evenimentele din lumea externa si fata de actiune". Dimpotriva, diversificarea starilor de motivatie, duce la vivacitatea atentiei.Chiar in cazul in care este vorba de procesele cognitive, atentia care se implica in realizarea lor, este tot de factorii motivationali (curiozitatea).Modelele cognitiveD.p.d.v. al psihologiei cognitive, atentia este conceputa prin prisma mecanismelor de filtrare a informatiilor din cadrul ,,procesorului cerebral" (cortico-subcortical), incercandu-se evaluarea functionarii optime a acestor mecanisme, dar si a limitelor capacitatii de receptare si procesare a informatiei, pe baza atentiei selective.1) Unul din aceste modelese ntemeiaza pe paradigma ascultarii dihotomice(cu fiecare ureche separat) a unor serii de semnale auditive. Se considera ca sistemul de tratare a informatiilor, dispune de operatori speciali, de selectie, centrare si transfer (comutator), sustinnd concentrarea stabilitatea si mobilitatea atentiei.2) Un alt model cognitiv,se ntemeiaza pe ipoteza existentei a doua modalitati de analiza a informatiilor: una automata, neconditionata, care functioneaza la fel pentru toate semnalele receptate, cealalta selectiv-orientativa, conditionata de semnalele receptate anterior si care se centreaza pe semnalele relevante. Coordonarea celor doua modalitati de analiza, este interpretata ca rezultat al nvatarii.Radu I.remarca ca in ambele modele prezentate mai sus se utilizeaza o,,bucla": informatia furnizata prin mesaj este comparata cu o informatie care joaca aici rolul de ,,informatie de referinta" (care prezinta interes pentru subiect, fiind asteptata de acesta).Rezultatul acestei comparatii modifica modul in care sunt selectionate informatiile urmatoare.1)Cel de-al treilea model cognitivse bazeaza pe ipoteza operatorilor constructive, potrivit careia, procesarea informatiei are caracter secvential, in cadrul fiecarei secvente atentia intervenind, attpunctual(functie specifica) cat siintegrator(functie generala).Pe fondul unui repertoriu general de scheme notate de autor cu H, printr-un proces de,,preasimilare" se creeaza uncamp de activare actuala, notat cu H*.Acesta pune in functiune operatori specifici care se aplica diferentiat fluxului de semnale ce se recepteaza in momentul dat (unii operatori organizeaza input-ul senzorial, altii efectueaza codarea informatiei, altii comparareacu anumite criterii si etaloane, altii integrarea si evaluarea semantica, etc.)Pascual-Leone introduce in modelul sau si un operator de inhibitie - I- ,care blocheaza activ si direct schemele nepertinente, incompatibile cu ceea ce urmareste subiectul. La acesta se mai adauga un operator M, al rezervei de energie mentala, care permite amplificarea activarii schemelor adecvate pentru abordarea-rezolvarea sarcinii sau problemei date si care nu sunt activare direct prin impactul senzorial sau prin alti factori, ca, de ex., cei motivationali.Se apreciaza ca schemele activate prin operatorul M devin dominante si importante, indeosebi in situatiile derutante, cand schemele selectate anterior nu duc la gasirea solutiei.Conform perspectivei cognitiviste, omul poseda un sistem complex de tratare a informatiei.Astfel, atentia trebuie privita si ca a abilitate prin care se valorifica mecanismele psihofiziologice dinamice, ajungandu-se prin exercitiu, prin invatare, la aplicarea unor strategii eficiente de explorare, detectare si identificare categoriala a stimulilor din campul perceptiv.Modelele cognitive, desi plauzibile, se preteaza mai putin la verificare experimentala dect cele neurofiziologice, neurochimice si motivationale. Aceste modele, nu sunt incompatibile, ci intre ele exista, o relatie de complementaritate, fiecare relevnd laturi pe care celelalte nu-si propun sa le abordeze.Diferene individuale n manifestarea ateniei: stilul atenional Pn acum am analizat atenie pornind dinspre exterior, de la diferitele situaii ce solicit, declaneaz sau permit forme particulare de manifestare ale acesteia. Dar substratul fiziologic al fiecruia dintre noi e diferit, dat de repartizarea inegal a forei, mobilitii i echilibrului dintre excitaie i inhibiie. Cu toii putem desfura un numr infinit de sarcini, dar nu cu aceleai performane, iar n acest proces, atenia are un rol hotrtor. Aa cum am artat, calitile ateniei difer semnificativ de la un subiect la altul. S distingem aadar ntre atenia ca stare, manifestare de moment indus de condiiile externe i atenia ca trstur, n sensul unei dominane atenionale specific individului, modul cel mai frecvent i natural de manifestare al ei, determinat prioritar de caracteristicile interne. Cu privire la acest ultim aspect, se impune introducerea conceptului de stil atenional, propus de Robert Nideffer nc din 1976. El este autorul unei teorii asupra naturii ateniei, formulat n contextul psihologiei sportului, care poate fi ns aplicat cu succes n explicarea manifestrilor din oricare alt domeniu de activitate. Conform modelului, n fiecare moment, atenia oricrui subiect se situeaz pe un continuum ntre larg i ngust (dimensiune numit lrgime a focalizrii i care este dat de numrul de elemente la care subiectul este atent la un moment dat), n acelai timp putnd evalua atenia i din punct de vedere al orientrii acesteia (atenie intern, focalizat pe gndurile, emoiile, experienele proprii i respectiv atenie extern, focalizat pe elemente din mediul nconjurtor). Dincolo de aceste nuanri, fiecare individ poate fi ncadrat, spune autorul, n unul din cele patru categorii conform celor dou axe, dup cum urmeaz: atenie larg extern, atenie larg intern, atenie ngust extern i respectiv atenie ngust intern. Acestora li se adaug alte dou categorii de stil atenional extrem, ce se apropie mai mult de patologic: atenie exagerat extern i exagerat intern (Nideffer, 1976).Nideffer (apud Downing 2003) consider c orice individ posed un stil atenional preferat, ns diferite situaii solicit stiluri atenionale diferite ca o condiie pentru atingerea unor performane superioare. Altfel spus, eficiena fiecruia ntr-o anumit sarcin va depinde i de msura n care stilul su atenional este unul potrivit sarcinii respective. Astfel, un sport cum este tirul va necesita o concentrare mai ngust ns profund, n timp ce jocul de baschet, implicnd urmrirea mingii, a micrilor i inteniilor adversarilor, a distanei pn la panou, etc., reclam focalizarea ateniei asupra unui numr mai mare de itemi. ntruct orientarea extern versus intern i respectiv larg versus ngust sunt reciproc exclusive (nu ne putem concentra i asupra stimulilor interni i asupra celor interni n acelai moment), capacitatea sportivului de a- i schimba focalizarea ateniei, precum i rapiditatea cu care poate realiza acest lucru constituind predictori importani ai performanei n diferite ramuri sportive.10. SPECIFICUL PSIHOLOGIC AL IMAGINATIEI. RELATIILE IMAGINATIEI CU ALTE FUNCTII SI PROCESE PSIHICE. FORMELE, FUNCTIILE SI PROCEDEELE IMAGINATIEI11. CONCEPTUL DE MOTIVATIE. TEORII ASUPRA MOTIVATIEI. STRUCTURA MOTIVATIEI. RAPORTURILE DINTRE MOTIVATIE SI PERFORMANTA. OPTIMUM MOTIVATIONAL.

12. DEFINIREA SI SPECIFICUL PROCESELOR AFECTIVE. PROPRIETATILE PROCESELOR AFECTIVE. CLASIFICAREA PROCESELOR AFECTIVE. ROLUL AFECTIVITATII IN VIATA PSIHICA.I.Definirea si specificul p