Cuprins

Cap.1. Asigurãrile sub aspect economic şi sub aspect financiar…………………………………………………1

1.1.Asigurãrile sub aspect economic……… …………..1

1.2Asigurãrile sub aspect financiar…………………… 2

Cap.2. Departamentele cu funcţii fianciare în cadrul societãţii de asigurãri……………………………….……2

Cap.3.Asigurãrile-componentã a sistemului financiar…..4

Cap.4. Ce înseamna asigurãrile pentru economia europeanã…………………………………………….….8

Cap.5.Asigurãrile de viaţã ca intermediari financiari….. 9

Concluzie ………………………………………………14

1

Cap.1 Asigurãrile sub aspect economic şi sub aspect financiar

1.1.Asigurãrile sub aspect economic

Asigurarea sub aspect economic se realizeazã prin fondul de asigurare.Fondul de asigurare se formeazã în mod descentralizat, pe seama primelor

de asigurare sau cotizaţiilor achitate de persoane fizice sau juridice, care au ca scop acoperirea pagubelor provocate de evenimente viitoare şi nesigure.

Asigurarea presupune existenţa unei comunitãţi de risc- persoane fizice sau juridice ameninţate de aceleaşi pericole şi acţioneaza pentru protejarea intereselor lor comune.

Paguba provocatã de producerea riscului se împarte între membrii comunitãţii dupã principiul mutualitãţii – la formarea fondului participã toţi asiguraţii, dar numai cei care au suferit prejudicii de pe urma producerii riscului vor beneficia de acest fond.

Fondul de asigurare se utilizeaza in mod centralizat pentru: Acoperirea pagubelor provocate de evenimentele asigurate, daca este vorba

de asigurãrile de bunuri şi rãspundere civilã, respectiv plata sumelor asigurate, daca este vorba de asigurãrile de persone;

Finanţarea unor acţiuni legate de prevenirea pagubelor; Constituirea unor fonduri de rezerva la dispoziţia societãţii de asigurare; Acoperirea cheltuielilor administrative-gospodãreşti ale societãţii de

asigurare.Între asiguraţi se nasc anumite relaţii economice prezentate în figura urmãtoare:Fig.1

Asigurarile sub aspect financiarAsigurarile- component a sistemului financiar

1..2.Asigurãrile sub aspect financiar

2

Plãtesc prime de asigurare

Asigurati

Asiguratori

Plãtesc indemnizaţii de asigurare

Privitã într-o manierã tradiţionalistã, asigurarea constituie un mijloc de arepartiza, asupra unui numar mare de persoane fizice şi juridice, paguba provocatã de un fenomen unui numãr redus dintre aceştia.

De aceea, asigurarea poate fi abordatã şi ca o ramurã prestatoare de servicii, un intermediar financiar şi un activ financiar în economie nesigurã, prin fondurile oferite pe piaţa de capital.

Între momentul încasãrii primelor şi plaţii sumelor asigurate, de regulã trec mulţi ani, iar în acest interval de timp societatea de asigurare dispune de banii încasaţi cu titlu de prime în modul cel mai avantajos. Deci asigurarea nu are numai un rol de prestator de servicii, ci şi unul de intermediar financiar între persoanele fizice asigurate care platesc eşalonat şi persoanele fizice şi juridice care au nevoie de bani.

Astfel societãţile de asigurare vin pe piaţa finaciarã cu o ofertã de capital de împrumut pentru banci comerciale(depuneri pe diferite termene), societãţi comerciale de producţie, autoritãţi publice centrale şi locale, propietari de bunuri imobiliare destinate vânzãrii etc. Plasarea banilor pe piaţa capitalurilor de împrumut se face în condiţii de dobândã, cursuri de schimb valutar etc., care se modificã de la o perioadã la alta în funcţie de preţuri, rata inflaţiei, şomaj etc.; deci şi piaţa financiarã suportã anumite riscuri.

În spatele societãţilor de asigurare stau persoane fizice, care au încheiat asigurãri de viaţa cu dublu scop: pentru a se proteja împotriva evenimentelor viitoare, dar şi pentru a beneficia de economiile încredinţate societãţilor de asigurare, astfel asigurãrile sunt adevãrate active financiare.

Cap.2. Departamentele cu funcţii fianciare în cadrul societãţii de asigurãri

Departamentul CONTABILITATE

Acest department are rolul de a colecta, înregistra, sumariza şi analiza (cu ajutorul unor metode şi procedee standard) operaţiunile financiare derulate de o companie de asigurãri, precum şi de a realize anumite rapoarte sau studii necesare conducerii in vederea adoptãrii de decizii privind acţiunile viitoare ale firmei.

Cei care utilizeazã informaţiile furnizate de cãtre acest department sunt foarte mulţi şi pot fi grupaţi în doua categorii distincte:

3

a) Utilizatori interni: Consiliul de administraţie, alte persoane din conducerea firmei, angajaţi sau agenţi implicaţi în vânzarea produselor de asigurare;

b) Utilizatori externi: deţinãtori de poliţe, instituţiile şi organismele de reglementare şi supraveghere ale pieţei, investitori, creditorii societãţii, firmele care realizeazãstudii de piaţã etc.

Pentru a veni cât mai bine în întâmpinarea nevoii de informaţii corecte, complexe şi complete, practica a determinat apariţia şi dezvoltarea a doua tipuri principale de contabilitate: contabilitatea financiarã şi contalilitatea managerial.

Departamentul INVESTIŢII

Aceast department joaca un rol foarte important în buna funcţionare a unei companii de asigurãri, cunoscut fiind faptul cã asigurãtorii (prin intermediul sumelor uriaşe pe care le gestioneazã) reprezinta “pioni de bazã” în cadrul industriei serviciilor financiare.

Indiferent de modul de organizare şi dimensiunea acestui department, rolurile sale principale sunt:

Conceperea strategii de investiţii , împreuna cu persoanele implicate în managementul societãţii şi ţinând cont de gama de produse oferitã pe piaţã, de caracteristicile fiecãrei asigurãri în parte;

Punerea în practicã a strategii de investiţii : urmãrirea pieţelor financiare, a modificãrilor şi a tendinţelor viitoare, urmate de efectuarea plasamentelor corespunzãtoare;

Identificarea de noi oportunitãţi de investiţii sau chiar a pericolelor care pot afecta actualele portofolii;

Respectarea cerinţelor legale privind plasamentele efectuate , fiecare ţara legiferând investiţiile pe care un asigurãtor le poate efectua, precum şi proporţia din resurse financiare de care acesta dispune ce poate fi îndreptatã cãtre un anumit plasament, în funcţie de fiecare produs de asigurare în parte;

Analizarea şi luarea de decizii legate de eventuale fuziuni sau achiziţii în care firma s-ar putea implica, probleme care se discutã împreunã cu membrii conducerii companiei.

4

În realizarea tuturor investiţiilor personalul acestui department trebuie sa ţinã cont de douã aspect extreme de importante:

Menţinerea unui echilibru şi corelaţii între valoarea şi durata plasamentelor efectuate şi cunatumul şi scadenţele plãţilor pe care asigurãtorul este obligat sã le efectueze clienţilor sãi;

Pãstrarea unui echilibru între profitabilitatea şi siguranţa investiţiilor realizate, ştiut fiind faptul cã cele douã elemente opereazã în “sens invers”: cu cât siguranţa este mai mare, cu atât profitabilitatea este mai redusã (motiv de nemulţumire pentru clienţii şi acţionarii firmei), iar cu cât siguranţa este mai micã, cu atât profiturile potentţiale sunt mai ridicate (dar creşte, în acelaşi timp, şi gradul de expunere al companiei, riscul de a deveni insolvabilã).

Cap.3. Asigurãrile-componentã a sistemului financiar

În mod tradiţional inclusiv dupa anul 1990, în literature de specialitate autohtona, sistemul finaniciar este conceput, definit şi structurat în strânsã legãtura cu modul de definire al finanţelor, în sens larg şi în sens restrâns.

În definirea sistemului financiar s-a plecat, în general, de la înţelesul restrâns al raporturilor fianciare (fara relaţiile de credit). Astfel, sistemul financiar era privit ca un tot unitar, reprezentânt ansamblul raportuilor de repartiţie care mijlocesc, prin intermediul banilor, repartizarea unei pãrţi a PIB şi exercitarea controlului financiar.

Sistemul financiar este definit drept un ansamblu de componente legate între ele prin esenţa comuna a fenomenelor financiare şi între care existã raporturi de interdependenţã.

Într-o abordare a conceptului de sistem financiar, acesta este privit sub mai multe ascpecte:

ca sistem de relaţii economice în expresie bãneascã; ca sistem de instituţii care constituie o reflectare în plan instituţional a

acestor relaţii; ca sistem de fonduri de resurse financiare; ca sistem de planuri financiare, cu rol de instrumente de conducere şi

reglare.

În cadrul sistemului financiar privit ca un ansamblu de relaţii financiare, se disting doua mari subsisteme: sistemul financiar public, respective cel privat.

5

Componentele subsistemului financiar public sunt considerate a fi: bugetul de stat; bugetele locale; asigurãrile sociale de stat; creditul (cu participarea entitaţilor publice); asigurãrile de bunuri, persoane si rãspundere civilã (prin societãţi cu

capital de stat); finanţele întreprinderilor şi a altor entitãţi publice.

În mod justificat, asigurãrile se regãsesc şi printre cele patru component ale subsistemului financiar privat:

finanţele întreprinderilor şi a altor entitãţi sau a firmelor private (inclusiv societãţile de asigurãri);

creditul bancar (privat); asigurãrile sociale (private); finanţele gospodãriilor (menajelor).

Este, de asemenea, subliniata ideea existenţei unor interrelaţii şi zone de interferenţa între diferitele componente ale sistemului financiar, inclusive intre subsistemele financiare publice, respective private, în care sunt implicate şi asigurãrile. Astfel, în cadrul activitãţii financiare întreprinderile apar ca ”furnizoare” de resurse publice cãtre bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurãrilor sociale şi cel al asigurãrilor sociale de sãnãtate, de taxe cãtre fondurile speciale, de prime de asigurare cãtre societãţile de asigurare, de disponibilitãţi cãtre banci, de dividend cãtre acţionari şi de dobânzi plãtite creditorilor. În sens invers, întreprinderile primesc subvenţii de la bugetul statului şi bugetele locale, sume pentru acţiuni finanţate din bugetul asigurãrilor sociale, despãgubiri sau sume depuse la banci, credite de la banci sau alţi creditori.

Sistemul financiar poate fi abordat şi ca sistem de instituţii sau structuri cu atribuţiuni în organizarea relaţiilor financiare sau ca participant la formarea, distribuirea şi utilizarea fondurilor bãneşti, precum şi la elaborarea şi execuţia deciziilor financiare. Din acest punct de vedere, societãţile de asigurãri şi reasigurãri preiau de la asiguraţi, în schimbul unor prime, riscuri referitoare la producerea de pagube sau accidente bunurilor şi persoanelor, urmând sã plãteascã despãgubiri sau sume asigurate. Ele administreazã resurse bãneşti ce se mobilizeazã la fondul de asigurare, dezvoltãnd relaţii financiare prin mai multe categorii de asigurãri/reasigurãri, potrivit obiectului de activitate stabilit prin contractul de societate sau prin statut.

6

Pe de altã parte, comportamentul diferit al agenţilor economici în circuitele financiare a economiei conduce la distincţia între agenţi nefinanciari şi intermediari financiari. Agenţii nefinanciari sunt toţi agenţii economici a cãror activitate de baza este centratã pe producţia, repartiţia şi consumul de bunuri şi servicii; ei realizeazã operaţiuni de vânzare-cumpãrare, prelevare-transferare în domeniul lor de activitate.

Intermediarii financiari, denumiţi şi agenţii financiari sunt, prin opoziţie cu primii, agenţii economici a cãror activitate principalã are la baza operaţiuni de plasament ori de acordare de împrumuturi. Existenţa paralelã şi complementarietea dintre agenţii nefinanciari care, în afarã de autofinanţãri (finanţare internã)care au un excendent, respective un deficit de resurse financiare (o nevoie de finanţare externa) poate conduce fie la contactul direct dintre acestia (finantare externa directa), fie la apariţia intermediarilor financiari (finanţare externã indirectã). Aceştia intermediazã între cele doua categorii de agenţi nefinanciari, având rolul de a facilita contactul între aceştia şi de a reduce costul culegerii de informaţii în condiţiile existenţei unei asimetrii informaţionale între cei care împrumuta şi cei împrumutaţi.

Intermediarii financiari sunt clasificaţi, în funcţie de capacitatea lor de a crea sau nu titluri ce permit realizarea de plãţi directe şi imediate, în:

intermediari financiari monetari; intermediari financiari nemonetari.

În categoria intermediarilor financiari nemonetari sunt cuprinse şi societãţile de asigurare.

Din abordarea economicã cãt şi din cea financiarã a conceptului de asigurare, rezultã cã societaţile de asigurare deţin atât poziţia de agent nefinanciar, cât şi cea de intermediar financiar.

7

Credite Depozite

fluxuri banesti fluxuri banesti pentrudin emisiuni de cumparari detitluri titluri

LegendaANF=agenti cu nevoi financiareACF=agenti cu capacitate de finantare

Fig.2 Poziţia asigurãtorilor ca intermediari financiari în circuitele de finanţare economica

Ca agenţi nefinanciari, societãţile de asigurare au ca obiectiv principal activitate de vânzarea de produse de asigurare câtre clienţii lor, obţinând venituri, efectuând cheltuieli şi realizând profit sau pierdere din aceastã activitate. Faţã de alţi agenţi nefinanciari, asigurãtorii prezintã particularitatea ca apelul la resursele de finanţare externã de pe piaţa capitalului de împrumut are un caracter excepţional. În structura resurselor externe necesare funcţionarii curente sau dezvoltarii, împrumuturile ocupa o pondere nesemnificativa. În calitate de resurse externe, apar cu precãdere contribuţiile asiguraţilor care rãmân un timp mai scurt sau mai lung la dispoziţia societãţilor de asigurãri.

Ca intermediari financiari , asigurãtorii mobilizeaza resursele financiare de la agenţii nefinanciari şi de la populaţie şi le oferã agenţilor economici deficitãri atât prin sistemul de finanţare extern direct (acordarea de împrumuturi directe sau cumpararea de acţiuni altor agenti economici), cât şi prin sistemul financiar extern indirect (plasarea disponibilitãţilor la banci, fonduri de investitii financiare).

În general este acceptata ideea ca prestaţiile oferite de asigurãtor asiguraţilor au forma exclusive bãneascã. În cazul distrugerii sau avarierii unor bunuri, asigurãtorul nu se angajeazã sã le înlocuiasca sau sã le repare, ci le oferã sumele

8

Intermediari financiari monetari sau nemonetari (categorie in

care sunt incluse si societatile de asigurare)

ANF (imprumutatori)

-intreprinderile-statul

ACF (excedent de resurse)

-intreprinderi-menaje(personae fizice

Piete financiare (actiuni, obligatiuni, titluri de creanta

negociabile)

necesare pentru efectuarea acestor operaţiuni. În cazul asigurãrilor de viaţa, asigurãtorii nu pot compensa durerea provocata supraveţuitorilor de decesul unei persoane dragi. La asigurãrile de accidente, asigurãtorul nu compenseazã traumele fizice sau psihice ale persoanelor accidentate şi nici nu realizeazã revenirea la starea de sãnãtate şi integritate corporalã iniţiale, ci acoperã consecinţele financiare ale accidentelor (cheltuieli de ingrijire medicala, concedii medicale).

Totuşi, doua ramuri de asigurare aparute în ultimele decenii se abat în parte de la acest principiu. Asigurãrile de protecţie juridicã oferã în mod direc serviciile unor avocaţi, iar în cazul asigurãrilor de dependent, apãrute ca urmare a accentuãrii procesului de îmbatranire a populaţiei şi îngustarii cercului familial şi incluse în categoria asigurãrilor de viaţa, acordã servicii similar cu cele ale asistenţei sociale la domiciliu pentru cei asiguraţi.

Cap.4. Ce înseamna asigurãrile pentru economia europeanã?

Asigurãrile au o contribuţie importantã la dezvoltarea economiei din Europa. CEA (Comisia Europeana a Asigurãrilor) considerã cã Europa fara asigurãri ar fi mult mai puţin dezvoltatã şi stabilã decât este în prezent.

Deşi piaţa asigurărilor din Europa înregistrează rezultate pozitive şi este în continuă creştere, este în spatele pieţei din Statele Unite unde contribuţia la nivelul PIB depăşeşte 10% din PIB. Această situaţie este şi din cauza sistemelor de securitate socială, ce au determinat în Statele Unite existenţa pieţelor de asigurări de viaţă şi sănătate mult mai extinse.

Conform statisticilor realizate de EUROSTAT ( organismul Comisiei Europene care se ocupă cu statistica), rata de angajare s-a majorat între 1995 şi 2004 cu 0,5%, dar mai important, numărul persoanelor angajate în asigurări cu vârsta cuprinsă între 50 şi 64 de ani a crescut în acest interval cu 27%. Perspectivele sunt, însă excelente. În anul 2004, Europa a reuşit să detroneze America de Nord, luând pentru prima dată în istorie locul acesteia drept cea mai mare piaţă de asigurări din lume. Cu 36,9% din întreaga activitate de asigurări desfaşurată la nivel mondial, Europa (aici fiind incluse atât Europa de Vest, cât şi cea de Est) a devansat cu 0,9% America de Nord în clasamentul celor mai mari pieţe de asigurări, la nivel mondial.1

1 www.1asig.ro, Ce inseamnă asigurările pentru economia europeană?

9

Uniunea Europeană şi Statele Unite ale Americii sunt cei mai mari jucători ai pieţei de asigurări din lume, în 2004, Uniunea Europeană deţinând 34,4% din totalul primelor subscrise la nivel mondial, iar Statele Unite ale Americii, 33,8% din totalul subscrierilor. În perioada analizată, la nivelul ţărilor Uniunii Europene s-a înregistrat un volum total de prime subscrise de peste 896,7 miliarde euro, sectorul asigurărilor de viaţă generând prime în valoare de peste 529,3 miliarde euro, iar cel al asigurărilor non-viaţă de 367.6 miliarde euro.

Cap.5. Asigurãrile de viaţa ca intermediari financiari

Activitatea de intermediere financiarã a societãţilor de asigurare , între asiguraţi şi piaţa financiarã, este vizibilã şi în cazul asigurãrilor generale (de bunuri, rãspundere civilã, accidente) dar apare cu pregnanţã în cazul asigurãrilor de viaţã. Aici asiguraţii plãtesc prime în mod eşalonat lungi perioade de timp, iar fondurile astfel constituite sunt fructificate de asigurãtori. Aceştia apar pe piaţa financiara cu o oferta de capital de împrumut, care se adreseazã solicitanţilor de resurse financiare:banci, agenţi nefinanciari, autoritãţi publice centrale şi locale etc. asigurãrile de viaţa presupun mari acumulãri de rezerve specifice pe întreaga duratã a contractelor de asigurare, care poate fi foarte mare (5-35 de ani sau chiar mai mult) şi deci şi volumul plasamentelor asigurãtorilor de viaţa va fi foarte ridicat.

Plasarea pe piaţa financiarã a unor disponibilitãţi ale asiguraţilor face ca, din punctual lor de vedere, asigurarea de viaţa sã fie un instrument de fructificare a resurselor baneşti, iar contractul de asigurare sã devina un adevarat activ financiar. Asigurãrile de viaţa presupun mari acumulãri de provizioane (rezerva matematica) pe întreaga durata a contractelor sau pe întreaga duratã de viaţã a asiguratului. De aceea, fondurile gestinonate şi în mare parte plasate pe piaţa financiarã ating în ţãrile dezvoltate niveluri importante.

Astfel, societãţile de asigurare, şi în special cele de viaţã deţin în calitate de investitori instituţionali una dintre cele mai importante poziţii atât în acoperirea datoriei publice, cât şi în acoperirea nevoilor de finanţare a întreprinderilor de pe piaţa financiara. Pe plan mondial, plasamentele asigurãtorilor de viaţa au o tendinţã de creştere rapidã.

Numai în perioada 1990-1996 ritmul mediu anual de creştere al acestor plasamente a fost de peste 12% în Uniunea Europeana, de peste 10% in SUA şi de peste 5% în Japonia. În toate cele trei zone, care constituie concomitant cele mai mari pieţe de asigurare din lume, ponderea plasamentelor societãţilor de viaţã este preponderentã.

10

Rolul preponderant al asigurãtorilor de viaţã ca intermediari financiari poate fi relevant şi prin studierea raportului între investiţiile totale şi primele anuale, calculate cu formula:R=It/Pa, in care: It= volumul total al investiţiilor asigurãtorilor

Pa= încasãrile anuale din prime.

Fig.3 Raportul intre investitiile si primele anuale in tari cu piete de asigurare mature

Se poate observa cã, în ţãrile analizate, raportul investiţii totale/prime anuale este mai mare de cel puţin 2,5 ori în asigurãrile de viaţã faţã de cele generale. Aceasta confirmã faptul ca asigurãtorii de viaţã investesc o parte mai mare din primele încasate – sub forma rezervei matematice- decât asigurãtorii ce practicã asigurãri generale.

Şi pe termen lung, este vizibilã tendinţa de creştere a activelor financiare deţinute de asigurãtori şi, prin aceasta, de amplificare a participãrii acestui sector pe piaţa financiarã. Pe o perioada de 10 de ani (1976-1995), în Franţa ritmul mediu anual de creştere a plasamentelor societãţilor de asigurare a fost de 17,8%, el datorându-se în primul rând creşterii foarte rapide a activelor deţinute de asigurãtorii de viaţã, cu deosebire in ultimii zece ani ai perioadei

Creşterea investiţiilor asigurãrilor are loc în ultima perioadã, într-un ritm mai înalt decât creşterea PIB, ceea ce face ca proporţia activelor deţinute de asigurãtori sa fie din ce în ce mai mare faţã de acesta. Astfel, la baza creşterii accelerate a activelor, în Franţa, în ultimii zece ani ai perioadei analizate, ponderea

11

plasamentelor asigurãtorilor faţã de PIB a crescut de la aproape 12% în 1986 la 35% în 1995.

Un alt aspect al intermedierii financiare în asigurãri îl constituie politica de plasament a asigurãtorilor, reflectatã în structura activelor acestora. Cea mai mare parte a plasamentelor sunt orientate cãtre titluri cu venit fix şi împrumuturi, respectiv, acţiuni şi titluri asimilate lor.

Structura plasamentelor fiecãrui asigurãtor diferã în funcţie de o serie de factori ca: reglementãrile prudenţiale din ţara respectivã privind solvabilitatea societãţilor de asigurare şi proporţiile admise ale investiţiilor în diferite categorii de active; categoriile de asigurãri practicate şi deci natura angajamentelor faţã de asiguraţi şi a rezervelor constituite; posibilitaţile de fructificare oferite de piaţa financiara.

Spre exemplu, orientarea plasamentelor este diferitã în asigurãrile de viaţã, faţã de societãţile care practicã alte categorii de asigurãri. Asigurãtorii de viaţã, în virtutea specificului activitãţii lor (durata mare a contractelor, obligaţia de a fructifica disponibilitãţile asiguratului concretizate în prime, uneori cu o cota minima garantatã) preferã plasamentele în înscrisuri ale împrumuturilor de stat, care au randamente stabile,deşi în general mai mici ca ale altor tipuri de plasamente. Ei investesc într-o proporţie relativ redusã în acţiuni sau plasamente imobiliare, ultimele prezentând şi unele riscuri privind închirierea sau revânzarea, precum şi o lichiditate redusa. Este edificator în acest sens structura plasamentelor din asigurãrile de viaţã din Franţa.

Plasamente 1997 1998 1999Obligaţiuni 71,9 71,4 69Acţiuni 14,1 17,2 20,9Plasamente imobiliare

4,4 4,1 3,8

Imprumuturi 1,8 1,5 1,7Depozite 7,4 5,6 4,4Altele 0,4 0,2 0,2TOTAL 100 100 100

Fig. 4 Structura plasamentelor societãţilor care practicã asigurãri de viaţã în Franţa în perioada 1997-1999.

În ţãrile cu pieţe financiare şi de asigurare emergente sau în formare (cazul fostelor ţãri socialiste) participarea asigurãrilor, inclusiv a celor de viaţã, la participarea proceselor de intermediere financiara este relativ redusa. Aceste pieţe sunt caracterizate prin:

12

o talie încã modestã; un nivel redus al PIB pe locuitor; o deschidere îngusta catre investitorii strãini; o slabã diversificare a instrumentelor de fructificare a plasamentelor.

La rândul ei, activitatea de asigurare este încã slab dezvoltatã în comparaţie atât cu pieţele mature, cât şi cu potenţialul de asigurare al acestor ţãri aflate în tranziţie spre economia de piaţã.

Din punct de vedere al densitãţii asigurãrilor,România,apare în statisticile internaţionale pe locul 75 în lume, cu 6,3 USD/locuitor în 1995. În 1998, încasãrile din prime reprezentau 0,75% din PIB, iar densitatea asigurãrilor era de 12,8 USD/locuitor. Densitatea asigurãrilor de viaţã era de 1 USD/locuitor, ceea ce situa ţara noastrã pe locul 81 din 88 de ţãri analizate. Dezvoltarea rapidã a asigurãrilor autohtone de viaţã din ultimii ani este reflectatã de nivelele atinse de densitatea asigurãrilor de viaţã: 3,38 €/locuitor în anul 2001, respectiv 5,47€/locuitor în anul 2002.

Piaţa asigurãrilor din România se poate caracteriza prin dezvoltare, evoluţie şi creştere de la an la an. În anul 2008 valoarea subscrierilor a depãşit 2,4 mld €.

În ţãrile care deţin cea mai mare pondere a capitalului pe piaţa autohtona a asigurãrilor, Austria şi Franţa, densitatea asigurãrilor este de 17, respectiv, peste 30 de ori mai mare decat in Romania. Societãţile de asigurare de pe piaţa româneasca sunt înca departe de a-i convinge pe romani de necesitatea asigurarii bunurilor personale sau, dupa caz, de avantajele financiare pe care le poate aduce un produs de asigurari de viata.

Suma medie plãtitã anul trecut de un austriac pentru unul sau mai multe pro-duse de asigurãri a fost de 17 ori mai mare decat media calculata pentru ţara noastrã. Astfel, daca densitatea asigurãrilor a fost în 2008 de 415,62 lei/locuitor in România, adica aproximativ 112,38 euro/locuitor, in Austria, tara care detine cea mai mare pondere a capitalului pe piata autohtona a asigurarilor, densitatea asigu-rarilor a fost de 1.949 de euro/locuitor.

Dezechilibrul este şi mai mare daca ne raportam la piaţa franceza a asigurãrilor, unde, anul trecut, la un numar de peste 64 de milioane de locuitori, asigurãtorii au subscris peste 243 de miliarde de euro, de unde rezultã cã un francez plateşte în medie peste 3.700 de euro pentru produse de asigurare, de peste 30 de ori mai mult decat un român. Anul trecut, capitalul austriac a deţinut o treime din capitalul subscris al societãţilor de asigurare de pe piaţa din Romaânia, iar societãţile cu capital francez au avut o pondere de peste 22%. Densitatea asigu-

13

rarilor este indicatorul ce rezulta din raportarea volumului de prime brute subscrise la numarul populatiei.

Top 10 Clasament Asigurãri de ViaţãCompanie Prime brute subscrise

RON mil.1 ING Asigurari de Viata 129.292 AIG Life 59.52

3 BCR Asigurari de Viata 35.164 ASIROM 28.125 ALLIANZ-TIRIAC 25.466 GENERALI 23.767 AVIVA 23.708 GRAWE Romania 21.339 ASIBAN 17.8310 CARDIF Asigurari 10.97

14

Concluzie În concluzie, calitatea de intermediari financiari conferã asigurãtorilor

de viaţã o poziţie specialã atât printre agenţii economici, cât şi ca verigã instituţionalã a sistemului financiar. În toate ţãrile cu pieţe de asigurare şi financiare dezvoltate, plasamentele efectuate la şi de la societãţile de asigurare deţin ponderi importante în total, preponderentã fiind intermedierea financiarã prin asigurarea de viaţã.

Intermedierea financiarã realizatã prin activitatea de asigurare de viaţã este deosebit de importantã, fiind una de tip nemonetar, cu efecte pozitive asupra stabilitãţii monedei naţionale. Fluxurile de resurse financiare generate de asigurãtori nu duc la o creştere a masei monetare în circulaţie, ci rezultã dintr-un proces de redistribuire. Mai mult, resursele financiare mobilizate conduc la întãrirea monedei naţionale. Împrumuturile de stat reflectând fluxuri financiare de atragere la dispoziţia statului a unor economii bãneşti disponibilizate pentru a fi plasate în titluri de valoare emise de stat sau în credite în contul statului, resursele financiare mobilizate în asigurãrile de viaţã şi orientate cãtre acoperirea deficitului bugetar contribuie la orientarea emisiunii baneşti pentru finanţarea acestui deficit.

Pe de altã parte, prin activitatea de asigurare de viaţã şi prin intermedierea financiarã specificã, sunt satisfacute atât nevoi individuale, cât şi colective. În afarã importanţei ofertei de resurse financiare dirijate spre economie si spre bugetul public naţional, protecţia, economisirea şi fructificarea disponibilitãţilor pe perioade lungi reduc incertitudinea, constituind astfel factori de stabilizare economicã.

15