Structura şi caracteristicile sistemului financiar din

România

Iaşi, 2011

Conţinut

Capitolul 1. Aspecte generale privind sistemul financiar...........................................................2

1.1.Delimitari conceptuale privind sistemul financiar si componentele sale..........................2

1.1.1.Sistemul de relaţii economice....................................................................................4

1.1.2.Sistemul de instituţii financiare..................................................................................4

1.1.3.Sistemul de fonduri financiare....................................................................................5

1.1.4. Sistemul de planuri financiare...................................................................................6

1.1.5.Sistemul financiar ca ansamblu de fluxuri financiar-monetare..................................6

1.2.Tipuri de sisteme financiare şi caracteristici ale acestora.................................................8

1.2.1.Sistemele financiare bazate pe piaţa de capital........................................................10

1.2.3.Sistemele financiare axate pe bănci..........................................................................11

Capitolul 2. Sistemul financiar din România............................................................................13

2.1. Caracteristici ale sistemului financiar din România.......................................................13

2.2. Componentele sistemului financiar din România..........................................................14

2.2.1.Piaţa monetară şi a creditului pe termen mediu şi lung............................................14

2.2.2.Piaţa valutară............................................................................................................16

2.2.3.Piaţa de capital..........................................................................................................16

2.2.4.Piaţa titlurilor de stat.................................................................................................17

2.2.5.Piaţa asigurărilor.......................................................................................................18

2.2.6.Pieţe ale activelor financiare alternative...................................................................19

Concluzii...................................................................................................................................20

Bibliografie...............................................................................................................................21

Webografie................................................................................................................................21

1

Capitolul 1. Aspecte generale privind sistemul financiar

1.1.Delimitari conceptuale privind sistemul financiar si componentele sale

Noţiunea de sistem reprezintă un ansamblu de elemente ( reguli, principii,etc. ) care se

află ȋntr-o relaţie structurală, de interdependenţă şi de interacţiune reciprocă, formând un tot

organizat, tot care pune ordine ȋntr-o gandire teoretică sau face ca o activitate practică să

urmeze scopul urmarit de către acesta1. Din aceasta definitie a sistemului reiese şi noţiunea de

sistem financiar, care la rândul sau este format din anumite componete de natura financiară,

ce sunt puse ȋn interdependenţă şi care formează cadrul necesar proceselor şi relaţiilor

financiare.

Sistemul financiar2 se defineşte astfel ca un ansamblu al relaţiilor economice în formă

banească, care apar între participanţii la procesele de constituire, distribuire şi utilizare a

fondurilor financiare(băneşti), în întreaga activitate economică-socială.

Pe lângă această idee cu sens general ,termenului respectiv i se mai pot adăuga

anumite noţiuni de ordin mai restrâns şi anume aceea de sector financiar3.

Potrivit autorului Firţescu Bogdan Narcis,termenul de sector financiar desemnează

„partea componentă a unei economii ce furnizează servicii de natură financiară celorlalte parţi

ale economiei”. Astfel includem ȋn cadrul acestui termen o componetă foarte importantă a

sistemului financiar, sistemul bancar (Banca Centrala, celelalte bănci din sistem şi alte

instituţii de credit specializate) şi instituţiile financiare-nonbancare, pieţe financiare şi

celelalte organisme ce reglementează şi supraveghează domeniul financiar.Interferenţele

termenului de sistem financiar nu se opresc aici, acesta interacţionând cu conceptul se sistem

monetar şi de sistem fiscal.

În cadrul conceptului de sistem monetar se pleacă de la premisa că sistemul financiar

cuprinde fluxurile financiare care se intercondiţionează cu cele reale, mai exact putem vorbi

aici de corelaţia dintre bunuri şi bani.Însemnele monetare sunt emise în cadrul unui sistem

monetar, ce cuprinde instituţii si modalităţi ce permit reglementarea circulaţiei monetare cu

1 Dictionarul Explicativ al Limbii Romane2 Filip Gheorghe, Finanţe Publice, suport de curs,Iaşi, 2010,pag. 19.3 Fîrţescu Bogdan Narcis, Sistemul financiar al României, Editura Univ.Al.I.Cuza,Iaşi,2010,pag. 26.

2

ajutorul unor norme emise de către autoritatea competentă.Astfel banii duc la crearea

fluxurilor financiare, iar sistemul monetar ajută facilitarea acestui lucru.

Potrivit conceptului de sistem fiscal se pleacă de la premisa că o parte din relaţiile

existente în cadrul sistemului financiar stau la baza sistemului fiscal, în sensul că autorităţile

guvernamentale intervin cu ajutorul unui ansamblu de metode, tehnici, principii referitoare la

materia impozabilă, cotele respective de percepere a impozitului, subiecţii fiscali pentru

aşezarea şi perceperea impozitelor, conform legislaţiei fiscale în vigoare pentru realizarea

obiectivelor de ordin public.

Aşadar sistemul financiar cuprinde relaţii financiare ce stau la baza altor sisteme, fie

ele incluse sau nu în cadrul sistemului financiar ȋn calitate de subsisteme.Printre aceste relaţii

amintim: relaţiile care exprimă un transfer de resurse băneşti fără echivalent şi titlu

nerambursabil în calitate de finanţe publice, creditul ca relaţie banească pe calea

împrumutului care este purtător de dobândă şi pe o perioadă bine determinată, relaţii care

exprimă un transfer facultativ sau obligatoriu de resurse băneşti, în schimbul unei

contraprestaţii care depinde producerea unui risc(asigurări de bunuri şi persoane sau

răspundere civilă), relaţii pe calea procesului de formare şi repartizare a fondurilor de resurse

băneşti la dispoziţia întreprinderilor în calitate de finanţele întreprinderilor 4.

Conform ideei ca sistemului financiar este văzut ca un ansamblu de subsisteme ce se

află în interdependenţă şi ale relaţiilor respectivelor subsisteme cu alţi factori de natură

exogenă, putem delimita astfel componentele sistemului financiar.

În concepţia autorului Firţescu Bogdan Narcis componentele sistemului financiar sunt

acelea care au la bază ideea conceptului de finanţe ca sistem. Potrivit acestei abordări sistemul

financiar are următoarele subsisteme în calitate de componente:

sistemul relaţiilor economice prin care au loc relaţiile financiare ;

sistemul instituţiilor cu atribuţii în organizarea relaţiilor financiare sau a fundamentării

şi executării deciziilor financiare ;

sistemul fondurilor de resurse financiare, fonduri care se constituie, distribuie şi

utilizează de către diverse entităţi ale structurii economice şi sociale ;

sistemul planurilor financiare prin care are loc conducerea şi reglarea activităţii

financiare ;

sistemul de finanţare a economiei ce reprezintă ansamblul modalităţilor de constituire

a resurselor financiare ;

sistemul fluxurilor financiar-monetare ca ansamblu al fluxurilor baneşti derulate în

cadrul economiei.

4 Văcarel Iulian,Finanţe Publice,Editura Didactică şi Pedagogică,Bucureşti,2006,pag.74.3

1.1.1.Sistemul de relaţii economice

Relaţiile respective sunt în formă bănească, iar pe lângă această caracteristică mai

identificăm tipul relaţiei ,fie dacă aceasta aparţine sferei publice,fie că aparţine sferei private

şi deci participanţii la relaţiile economice respective şi caracteristica transferului de valoare.

Aşadar acest sistem al relaţiilor economice în formă banească cuprinde următoarele

relaţii: cele între bugetul de stat şi bugetele locale, relaţiile ce au loc pe calea bugetele

asigurărilor sociale de stat, bugetele asigurărilor sociale de sănătate şi ale altor bugete, relaţiile

ce ţin de constituirea şi repartizarea fondurilor speciale extrabugetare, relaţiile de credit

bancar, relaţiile de asigurări şi reasigurări de bunuri, persoane sau răspundere civilă şi evident

relaţiile ce au loc de constituirea şi repartizarea resurselor la dispoziţia întreprinderilor.

În categoria acestui sistem de relaţii economice întălnim două subsiteme şi anume

sistemul financiar public şi subsistemul financiar privat.

Ambele reprezintă un ansamblu de relaţii economice în formă bănească cu prilejul

constituirii, distribuirii şi utilizării de fonduri băneşti, cu precizarea că în cadrul sistemului

public fondurile sunt publice, iar în cadrul subsitemului privat fondurile sunt private.Totodată

participanţii sunt autorităţile publice şi entităţi private.

În concluzie sistemul financiar ca ansamblu al relaţiilor economice în formă banească

cuprinde toate relaţiile existente între componentele menţionate anterior,cele două

subsisteme,cel public şi cel privat aflându-se într-o interdependenţă, în sensul că

întreprinderile private sunt mari furnizoare de impozite şi taxe către bugetul de stat, bugetele

locale, sau contribuţii către bugetele asigurărilor sociale de stat, prime plătite societăţilor de

asigurare de bunuri, persoane şi răspundere civilă şi invers sectorul public susţine sectorul

privat prin subvenţii de la bugetul de stat şi bugetele locale, diverse sume din cadrul bugetul

asigurărilor sociale pentru finanţarea unor acţiuni, fie despăgubiri de sume pe care le primesc

de la societăţile de asigurări.

1.1.2.Sistemul de instituţii financiare

Acest sistem este format din instituţiile care participă la relaţiile financiare pe calea

elaborării şi execuţiei deciziilor de natură financiară, cât si pe calea constituirii distribuirii şi 4

utilizării fondurilor financiare.Astfel relaţiile financiare precizate anterior au loc prin cadrul

acestor instituţii.

În cadrul sistemului financiar sunt prefigurate atât instituţii specializate în domeniul

financiar cât şi intituţii nespecializate cu diverse atribuţii în cadrul sistemului5.

Pornind de la această idee se poate face o delimitare a instituţiilor financiare îmbinând

şi criteriul apartenenţei la sfera publică, sau privată.Astfel obţinem instituţii specializate în

cadrul domeniului financiar, publice şi instituţii nespecializate cu diverse atribuţii în domeniul

financiar tot de apartenenţă publică.

Instituţiile nespecializate publice sunt: Parlamentul şi organele administraţiei de stat,

respectiv ministerele şi alte organisme.

Subsistemul instituţiilor publice nespecializate este format din: Parlament şi

oraganisme ale administraţiei de stat şi anume Guvernul, ministerele şi alte organe.

Subsistemul instituţiilor publice specializate cuprinde entităţi ce au activităţi financiare

specializate în control şi supraveghere de tipul Ministerul Finanţelor Publice, Agenţia

Naţională de Administrare Fiscală, Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare,Comisia de

Supraveghere a Asigurărilor şi alte structuri specializate precum compartimente fianciare din

ministere, alte organe ale administraţiei centrale de stat ce aparţin regiilor autonome,

societăţilor comerciale cu capital de stat.

Subsistemul financiar al unităţilor private specializate financiar este format din bănci,

societăţi de asigurări şi reasigurări, societăţile de valori mobiliare ce curpind operatori

economici ce desfăşoară activităţi financiar-bancare.

1.1.3.Sistemul de fonduri financiare

Sistemul fondurilor financiare pleacă de la baza următoarei afirmaţii şi anume:

sistemul fondurilor financiare reprezintă ansamblul fondurilor băneşti, constituite, distribuite

şi utilizate în economie şi societate cu precizarea că între aceste fonduri există interrelaţii6.

Aceste interrelaţii pleacă de la legăturile între componentele sistemului financiar,

componente care au la bază fonduri de resurse băneşti.

Fondurile respective pot fi grupate după mai multe criterii dintre care amintim:

forma de proprietate.

nivelul organizatoric de cosntituire şi administrare a fondurilor.

destinaţia dată resuselor fondurilor financiare.

5 Fîrţescu Bogdan Narcis,Sistemul financiar al României,Editura Univ.Al.I.Cuza,Iaşi,2010,pag. 63.6 Filip Gheorghe,Finanţe,suport de curs,Iaşi,2008,pag. 34.

5

caracterul definitiv sau temporar al constituirii şi utilizării resurselor financiare.

1.1.4. Sistemul de planuri financiare

Sistemul de planuri financiare este văzut şi ca ansamblul instrumentelor de conducere şi

reglare a activităţii economice.

Ideea de la care se pleacă în cadrul abordării sistemului financiar ca un tot organizat de

planuri financiare este aceea că activitatea economică şi socială pentru a se desfăşura în mod

normal presupune reglarea acesteia prin anumite modalităţi de previziune, prognoză,

organizare şi orientare.

Toate aceste modalităţi reprezintă elementele componente ale planurilor financiare.

Folosirea planurilor respective rezidă din necesitatea de prevenire a blocajelor

financiare, corectarea dereglărilor în cadrul fluxurilor financiare şi monetare şi cresterea

eficienţei în utilizarea resurselor financiare.

Instrumentele financiare de conducere şi reglare a activităţii economice pot fi

delimitate în funcţie de nivelul macroeconomic şi microeconomic.

1.1.5.Sistemul financiar ca ansamblu de fluxuri financiar-monetare

Baza sistemului financiar ca ansamblu de fluxuri financiar monetare o constituie

interdependenţa dintre aceste fluxuri.Respectivele fluxuri sunt corelate cu cele reale

reprezentate de mişcarea bunurilor.

Fluxul financiar monetar reprezintă cantitatea de resurse financiar-monetare ce se

transmite în cadrul unei perioade de timp, de la un participant al unui circuit economic către

alt participant7.

Acestea pot fi delimitate în funcţie de nivelul micro şi macroeconomic.

La nivel microeconomic sistemul financiar cuprinde ansamblul fluxurilor financiar-

monetare desfăşurate în corelaţie cu fluxurile reale fiind legate de existenţa relaţiilor

economice ala unor agenţi sau operatori economici.

Potrivit abordării macroeconomice fluxurile financiar-monetare cuprinde totalitatea

fluxurilor ce se desfăşoară între agenţii economici reprezentaţi de întreprinderi, bănci, statul

cu instituţiile sale şi populaţie cu indivizii sau familiile.

7 Fîrţescu Bogdan Narcis, Sistemul financiar al României, Editura Univ.Al.I.Cuza, Iaşi,2010, pag.100.6

Potrivit altei abordări sistemul financiar8 reprezintă totalitatea instituţiilor financiare

precum şi relaţiile dintre acestea.Se apreciază ca relaţiile dintre diversele instituţii au loc prin

cadrul unor pieţe financiare bine delimitate, unde agenţii economici excedentari de resurse

băneşti se întâlnesc cu agenţii deficitari ai acestor resurse.Practic sistemul financiar este văzut

ca un ansamblu de pieţe, instrumente şi intermediari, sau ca un cadru organizat prin care au

loc tranzacţionarea instrumentelor financiare.

Privind această abordare a sistemelor financiare putem delimita componentele

sistemului financiar prin prisma pieţelor financiare, obţinând astfel următoarea structura:

piaţa de capital

piaţa monetară

piaţa bancară

piaţa valutară

piaţa titlurilor emise de stat

piaţa asigurărilor

piaţa imobiliară

pieţe ale altor active alternative.

Toate aceste pieţe cuprind infrastructura necesară, realizată de prezenţa instituţiilor

care au un rol deosebit în a stabili cadrul necesar desfăşurării activităţii de mobilizare a

resurselor si alocarea eficientă a acestora, cât şi prezenţa intermediarilor ce intervin în acest

proces.

Pe scurt acestea reprezintă componentele sistemului financiar cu precizarea că acestea

diferă de la un autor la altul.

Spre exemplu în concepţia autorului Văcare Iulian componentele sistemului financiar

sunt cele care stau la baza subsistemului financiar ca ansamblu al relaţiilor economice în

formă banească.Astfel întâlnim următoarele componente: bugetul de stat şi bugetele locale,

asigurările sociale de stat, fondurile speciale extrabugetare, creditul fie public sau privat,

asigurările de bunuri , persoane sau răspundere civilă, finanţele întreprinderilor.Acestea pot fi

regrupate în funcţie de forma de proprietate,ca elemente ce ţin de sfera publică sau cea

privată.

Sistemul financiar ca sistem de finanţare a economiei va fi abordat în subcapitolul

următor, referitor la tipurile de sisteme financiare deoarece se află în strânsă concordanţă cu

tematica acestuia.

8 Dragotă Victor, Pieţe şi sisteme financiare, Editura ASE, Bucureşti, 2008, pag. 11.7

1.2.Tipuri de sisteme financiare şi caracteristici ale acestora

Plecând de la sistemul financiar ca mijloc de finanţare a economiei, putem delimita tipurile de sisteme fiananciare existente fiecărei economii.Nu este exclus de altfel ca tipurile respective de sisteme financiare sa coexiste intr-o economie, fiecare dintre ele având ponderi diferite.

Legătura dintre sistemele financiare şi economiile ţărilor este dată, de capacitatea

sistemelor de a îndeplini anumite obiective specifice economiei cum sunt cele legate de

stabilitate, creştere economică sau dezvoltare durabilă.

Obiectivul major al unui sistem financiar este acela de a asigura creşterea economică

pe termen lung printr-o alocare cât mai eficientă a resurselor9.

Creşterea respectivă asigurată de către sistem, face ca economia la rândul ei sa asigure

o dezvoltare a sistemului financiar, impunându-se astfel conceptul de condiţionare indirectă.

Conceptul de finanţare a economiei întruneşte diferite poziţii şi se referă la

modalităţile de procurare, alocare a resurselor financiare atât la nivel microeconomic cât şi

macroeconomic.Se disting astfel trei poziţii de finanţare şi anume:

posibilitatea finanţării din resurse proprii cunoscută şi sub numele de autofinanţare.

finanţarea directă sau pe piaţa de capital.

finanţarea indirectă sau cea a economiei de îndatorare.

Autofinanţarea are loc atunci când pe baza resurselor acumulate ca excedent diverse

entităţi recurg la acestea pentru a-şi procura necesarul de nevoi de finanţare.

Finanţarea directă presupune procurarea de resurse financiare de către entităţile

deficitare de la deţinătorii de capital disponibil, pe baza titlurilor financiare emise de către

entităţile deficitare pe pieţele primare de capital.Pieţele primare sunt acelea unde au loc

emisiunea pentru prima oară a titlurilor financiare.Se numeşte finanţare directă deoarece între

participanţii la relaţiile respective nu participă niciun intermediar.Acest tip de finanţare are loc

atunci când se înfiinţează noi firme şi se constituie capitalul propriu al acestora prin

distribuirea către acţionari a titlurilor respective.Totuşi se manifestă riscul de lichiditate atunci

când acţiunile respective nu sunt cotate la bursă sau dacă sunt cotate apare riscul de fluctuaţie

a preţurilor.Totodată participanţii la aceste relaţii nu se cunosc generându-se astfel noi riscuri.

Finanţarea indirectă presupune procurarea resurselor de la un anumit segment

specializat reprezentat de instituţiile financiare sau investitorii instituţionali10.În cadrul acestui

tip de finanţare observam apariţia unor intermdiari în comparaţie cu finanţarea directă.Rolul

9 Fîrţescu Bogdan Narcis, Sistemul financiar al României, Editura Univ.Al.I.Cuza,Iaşi, 2010, pag. 93.10Prisăcariu Maria, Andrieş Alin, Ursu Silviu, Pieţe şi intrumente financiare, Editura Univ Al. I.Cuza, Iaşi, 2008, pag. 44.

8

acestora este de a pune în legătura oferta de capital cu cererea.Prin titlurile indirecte pe care le

emit sub forma certificatelor de depozit, librete de economii, poliţe de asigurare, reuşesc să

atragă capitalurile disponibile de la agenţii excedentari.Pe baza acestor resurse constituite

acordă împrumuturi agenţilor deficitari corelând intr-un mod mai satisfacator cererea cu oferta

de capital.Totodată resursele respective pot investii banii respectivi în titluri directe, diferenţa

dintre cele două o reprezintă faptul ca titlurile indirecte sunt emise de regula pe termen scurt

şi sunt foarte numeroase, iar cele directe sunt pe termen mediu şi lung.Se apreciază că acest

mod de finanţare duce la creşterea funcţionalităţii sistemului financiar deoaorece participanţii

se cunosc mai bine între ei evitându-se astfel fenomenul de blocaj financiar.

Pornind de la acet mod de finanţare au devenit tot mai utilizate conceptele de

intermediere financiară şi de intermediar financiar.

În legătură cu conceptul de intermediari financiari putem afirma că sunt acei agenţi

economici care au ca activităţi de bază acordarea de împrumuturi şi operaţiuni de

plasament.Totodată există şi o categorie a agenţilor nefinanciari ce au ca activităţi de bază

producţia, repartiţia, consumul de bunuri şi servicii, operaţiuni de vânzare cumpărare sau

prelevări-transferuri în domeniul lor de activitate.

Plecând de la delimitarea anterioară agenţii respectivi pot fi grupaţi ca nefinanciari

excedentari şi nefinanciari deficitari.Potrivit acestei abordări în prima categorie intră

gospodăriile familiiale iar în cea de-a doua întreprinderile şi statul.

Definirea acestor concepte ne ajută sa înţelegem practic fiecare dintre atribuţiile

categoriilor menţionate.Pe baza acestui lucru putem face următoarea afirmaţie: intermediarii

financiari sunt cei care intervin în procesul de distribuire a resurselor necesare agenţilor

nefinanciari deficitari pe baza resurselor constituite de la agenţii nefinanciari excedentari.

Mai există totuşi un concept legat de finanţare şi anume cel de finanţare

intermediată care presupune în raport cu conceptul de finanţare directă netransformarea

titlurilor indirecte în titluri directe.Deci titlurile (directe) trec neschimbate de la agenţii

deficitari care doresc să se împrumute de la agenţii excedentari prin intermediul unei societăţi

de intermediere11.

Cunoscând modalităţile de finanţare şi participanţii respectivi distingem două tipuri de

sisteme financiare, cele axate pe piaţa de capital sau market-based şi cele ale orientate pe

bănci sau bank-based.

11 Prisăcariu Maria, Andrieş Alin, Ursu Silviu, Pieţe şi intrumente financiare, Editura Univ Al. I.Cuza, Iaşi, 2008, pag. 46.

9

1.2.1.Sistemele financiare bazate pe piaţa de capital

Sistemul financiar bazat pe piaţa de capital pleacă de la această idee, entităţile care au

nevoie de resurse într-o prima fază şi le vor mobiliza de la agenţii economici excedentari prin

cadrul emisiunii de titluri financiare de tipul acţiunilor şi obligaţiunilor.Aceasta fapt

reprezintă caracteristica generală a mecanismului pieţei de capital reprezentat de intervenţia

burselor de valori, ca un cadru ce asigură desfăşurarea operaţiilor de mobilizare a resurselor

financiare. După această etapă are loc alocarea şi cheltuirea resurselor de către firme în raport

cu domeniul lor de activitate.Cheltuirea acestora generează noi fluxuri financiare realizându-

se astfel finanţarea economiei.

Acest mecanism de finanţare inspiră un impact pozitiv prin faptul că asigură drenarea

directă a fluxurilor băneşti către activităţile creatoare de valoare12.Explicând acest lucru,

moneda devenită pasivă la nivelul agenţilor excedentari este reintegrată în circuitul economic,

fapt care duce la o mai bună funcţionalitate a mecanismului financiar implicit a celui

economic având în vedere faptul că primul este integrat în cel anterior.Un alt avantaj este

acela că acest mecanism nu duce la o sporiire a masei băneşti, deci nu exercită presiuni

inflaţioniste, deoarece moneda respectivă este reintegrată şi nu creată peste cea existentă.

Alte aspecte ale acestui sistem de finanţare sunt:acordarea de servicii financiare prin

colectarea de informaţii, controlul asupra firmelor, ameliorarea managementului riscului şi

realizarea economisirii în economie13.

În legătură cu colectarea de informaţii se apreciză faptul că odată cu creşterea

lichidităţii pieţelor, cei care au investit au tendinţa de a utiliza resursele pentru achiziţia de

informaţii care sunt foarte importante şi au legatură cu situaţiile financiare ale firmelor.Acest

lucru facilitează obţinerea de profituri prin vânzarea sau cumpărarea titlurilor financiare.

Controlul firmelor are loc dupa preluare si refinanţare prin intermediul pieţei de

capital, piaţă care asigură stimularea managerilor în funcţie de diversele metode de remunare

a acestuia, metode ce se află în concordanţă cu cursul titlutilor financiare.Astfel se asigură

îndeplinirea obiectivelor firmei de către manageri în legătură cu dorinţele acţionarilor.

Pieţele financiare duc la o diversificare a riscurilor, prin construirea unor portofolii cu

costuri cât mai reduse cuprizand mai multe tipuri de titluri, şi la evitarea riscului de lichiditate

care este evitat prin valorificarea titlurilor intr-un timp cât mai scurt şi la costuri reduse.

12 Filip Gheorghe, Finanţe, suport de curs, Iaşi, 2008, pag. 42.13 Fîrţescu Bogdan Narcis, Sistemul financiar al României,Editura Univ.Al.I.Cuza, Iaşi, 2010, pag. 97.

10

În ultimul rând pieţele financiare duc la mobilzarea resurselor cu ajutorul market

makerilor la costuri cât mai reduse şi duc astfel la o creştere economică.

Mai putem adăuga pe lângă cele prezentate anterior că funcţionarea acestui sistem de

finanţare bazat pe piaţa de capital se află în strânsă legătura cu procesul de globalizare,

dereglementare şi dezintermediere.Legat de dezintermdiere putem afirma ca piaţa de capital a

cunoscut anumite tente de natură inovaţionistă prin apariţia unor noi titluri negociabile ce

asigură o mai bună colaborare întrea agenţii economici excedentari şi cei deficitari.

1.2.3.Sistemele financiare axate pe bănci

Sistemele financiare axate pe bănci sau asa zisele economii de îndatorare cuprind acele

relaţii de mobilizare de resurse financiare la nivelul unui intermediar financiar şi distribuirea

lor ulterioară de către acesta in funcţie de nevoile diverselor entităţi existente în

economie.Practic baza acestui sistem o reprezintă creditul bancar şi finanţarea indirectă

asigurată de către intermediarii bancari şi non-bancari.

Principala caracteristică a acestuia o reprezintă lichiditatea si caracterul temporar al

transferului de resurse băneşti către diverse entităţi, acestea fiind contractual determinate să

restituie împrumutul respectiv şi dobânzile aferente acestuia.

Se apreciază că în mare parte sistemul axat pe bănci contribuie la redistribuirea

resurselor acumulate de către intermediarii financiari de la diverse persoane fizice sau

juridice, agenţilor economici care se confruntă cu deficite, asigurându-se astfel o mai bună

circulaţie a resurselor care au fost acumulate sub formă de economii sau degajate din circuitul

economic14 făra a implica procesul de creaţie suplimentară de monedă.Acest lucru practic

este realizat de către intermediarii financiari non-bancari menţionaţi mai sus.Intermdiarii

bancari au la baza funcţionării lor mecanismul de creaţie monetară prin prezenţa băncii de

emisiune în cadrul sistemului.Aceştia sunt reprezentaţi de către băncile comerciale care se află

în strânsă legătura cu bancile de emisiune, de la care pot beneficia de credite de refinanţare pe

lângă excedentele monetare care există şi sunt folosite pentru creditarea agenţilor

economici.Precizăm ca mecanismul creaţiei monetare reprezintă inconvenientul major al

acestui sistem întrucât exercită presiuni inflaţioniste cu repercursiuni negative în economie.

Printre avantajele acestui mod de acţiune în economie enumerăm o mai bună luare a

deciziilor fără furnizarea acestora către public comparând modul de acţiune al băncilor faţă de

modul de acţiune al pieţei de capital.

14 Filip Gheorghe, Finanţe ,suport de curs, Iaşi, 2008, pag. 43.11

Un alt avantaj îl constituie un mai bun control al managementului executat la nivelul

firmei prin cadrul îndatorării acesteia şi stabilirea unor limite de performanţa pe care trebuie

să le îndeplinească de la o perioadă la alta.

Mai putem include ca avantaj al sistemului financiar axat pe bănci reducerea costului

obţinerii şi procesării informaţiilor cu caracter financiar despre firme, contribuind astfel la

ameliorarea procesului de alocare a resurselor către investitori.

Totodată în cadrul acestui sistem se gestionează mai eficient riscul de lichiditate prin

faptul că majoritatea investiţiilor profitabile sunt cele pe termen lung şi care necesită o

perioadă îndelungată de recuperare15. Băncile investesc şi în titluri pe termen scurt

ameliorând astfel alocarea capitalului şi conducând astfel la creşterea economică.

Capitolul 2. Sistemul financiar din România

15 Fîrţescu Bogdan Narcis, Sistemul financiar al României, Editura Univ.Al.I.Cuza, Iaşi, 2010, pag. 96.12

2.1. Caracteristici ale sistemului financiar din România

Referitor la România sistemul financiar este caracteristic ţărilor din Europa Centrală şi

de Est,majoritatea ţărilor au fost socialiste, iar după anii 90 acestea au fost supuse demersului

de adoptare a mecanismului economiei de piaţă.

În ceea ce priveşte sistemul financiar din România acesta prezintă trăsaturi ale

sistemului financiar de tip german care are drept suport băncile.Prin cadrul acestora are loc

mobilizarea resurselor de la agenţii economici excedentari şi alocarea acestora către agenţii

economici deficitari.Se apreciază ca piaţa de capital are o activitate redusă în comparaţie cu

sectorul bancar.Acest lucru este valabil şi in România, chiar dacă pe piaţa de capital sunt

tranzacţionate numeroase titluri, ponderea capitălizării bursiere în Produsul Intern Brut fiind

scăzută în comparaţie cu alte state.

Graficul 2.1. Structura sistemului financiar din România

(ponderea active nete ȋn PIB)

Dupa cum se observă din graficul 2.1. ponderea activelor nete ȋn PIB a ȋnregistrat un

trend ascendent ȋn anii 2008-2009 urmate de o scădere ȋn anul 2010 cauzată de activitatea

economică care este ȋn scădere şi tensiunile din pieţele financiare internaţionale, iar ponderea

cea mai mare ȋn PIB o au instituţile de credit.

Graficul 2.2. Evoluţia componentelor sistemului financiar ȋn perioada 2008-2010

( variaţii ale ponderi sectoriale ȋn total sistem )

13

Din graficul 2.2. rezultă că ȋn perioada 2008-2010 instituţiile financiare nebancare au

ȋnregistrat o diminuare a ponderi cauzat de nivelul ridicat al riscului de neplată aferent

portofoliului acestora şi a condus la restrangerea activitaţii de creditare a acestora. Ponderea

cea mai mare o au instituţiile de credit urmate de fondurile deschise de investiţii şi fondurile

de pensii private.

După cum am menţionat în capitolul precedent, sistemul financiar este reprezentat de

totalitatea pieţelor, intermediarilor prezenţi pe aceste pieţe şi a instituţiilor ce asigură cadrul

necesar desfăşurării activităţii prin emiterea de norme şi regulamente.

2.2. Componentele sistemului finaciar din Romania

2.2.1.Piaţa monetară şi a creditului pe termen mediu şi lung

Piaţa monetară este reprezentată de instrumentele cu scadenţă pe termen scurt (sub un

an) si emitenţii de titluri în cadrul acesteia sunt statul, băncile, societaţile comerciale care sunt

credibile.

Piaţa bancară este reprezentată de două instrumente: depozitele bancare şi creditele

bancare (piata creditului pe termen mediu si lung).În cadrul acestei pieţe sunt prezenţi ca

intermediari băncile, atât în procesul de investire a agenţilor economici ce au un excedent de

resurse, cât şi în procesul de alocare a acestor resurse agenţilor economici deficitari.

În primul rând instituţia care realizează operaţii pe piaţa monetară este Banca

Naţională a Românie alături de celelalte instituţii de credit din cadrul sistemului

14

bancar.Aceste operaţii sunt legate de obiectivele de politică monetară adoptate de către banca

centrală.

Partenerii Băncii Naţionale a României pe piaţa monetară sunt băncile comerciale,

persoane juridice de naţionalitate română, persoane juridice din străinătate, casele centrale ale

cooperativelor de credit.

Graficul 2.3. Indicatori structurali ai sistemului bancar romanesc

Dupa cum se observă din graficul 2.3. ȋn sistemul bancar romanesc nu au avut loc

modificări semnificative, singura modificare a avut loc ȋn mai 2010 când s-a ȋnfinţat GE

Garanti Bank S.A. care a preluat activitatea sucursalei din România Garanti Bank

International N.V.

Graficul 2.4. Ponderea capitalului social al instituţiilor de credit în total capital

străin şi cota de piaţă a acestora în funcţie de ţara de origine

Din graficul 2.4. se constată că băncile cu capital austriac au continuat să deţină ȋn

activul agregat cea mai mare cotă de piaţă de 38,8%, urmate de băncile greceşti cu 15,5%, dar

15

capitalul grecesc este majoritar ȋn capitalul bancilor cu capital strain având o pondere de 30%

faţă de doar 21% capital austriac şi ambele ȋnregistrând un trend descendent ȋn ultimi anii.

Activele eligibile supuse tranzacţionării pe piaţa monetară sunt titlurile de stat emise

de către Ministerul Finanţelor Publice, certificate de depozit emise de către Banca Naţională a

României, cât şi alte active eligibile stabilite de către banca centrală.

Referitor la piaţa creditului pe termen mediu şi lung aceasta cuprinde resurse

financiare transferate pe o perioadă mai mare de un an.În România în ultimii ani au apărut

instituţii financiar non-bancare, reprezentate de societăţi de leasing, companii de credite de

consum, instituţii specializate în acordarea de credite ipotecare, instituţii specializate în

acordarea de credite de consum populaţiei pentru achiziţionarea de produse electrice,

electrocasnice.

2.2.2.Piaţa valutară

În România piaţa valutară16 cuprinde: piaţa valutară interbancară, piaţa valutară a

caselor de schimb valutar, piaţa valutară a entităţilor ce beneficiază de prevederi legale

exprese.

Intermediarii pe aceste pieţe sunt instituţiii autorizate de către Banca Naţională a

României, casele de schimb valutar, persoanele juridice care au ca obiect de activitate

schimbul valutar.

Referitor la această piaţă putem afirma că la noi in ţară în ultimii ani au avut loc

modificări legislative, dar si o creştere a tranzacţiilor determinate de participarea economiei

naţionale la economia mondială.

2.2.3.Piaţa de capital

La momentul actual in România există două pieţe organizate pe care se pot

tranzacţiona instrumente financiare şi anume Bursa de Valori Bucureşti şi Bursa Monetar

Financiară şi de Mărfuri de la Sibiu.

Intermediarii de pe aceste pieţe sunt reprezentaţi de către Societăţile de Servicii de

Investiţii Fiananciare.Ca organ de supraveghere şi control în cadrul pieţei de capital se

situează Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare.

16 Dragotă Victor, Pieţe şi sisteme financiare, Editura ASE, Bucureşti, 2008, p161.16

Participanţii pe aceste pieţe sunt emitenţii reprezentaţi de: societăţi comerciale,

societăţi de asigurări, societăţi de investiţii financiare, intermediarii reprezentaţi de societăţile

de servicii de investiţii financiare, cât şi investitorii care sunt reprezentaţi de persoane fizice

sau juridice indiferent de naţionalitatea acestora.

Instrumentele financiare sunt acţiunile, obligaţiunile corporative sau municipale,

drepturi de preferinţă şi derivate.

Graficul 2.5. Capitalizarea bursieră şi lichiditatea anualizată

Ȋn ceea ce priveşte capitalizarea bursieră din graficul 2.5. se observă că ȋn cadrul

Bursei de Valori Bucureşti, aceasta a evoluat pozitiv ȋn perioada analizată, în timp ce

lichiditatea anualizată a înregistrat fluctuaţii semnificative în 2010, manifestând un trend

descendent în semestrul II.

2.2.4.Piaţa titlurilor de stat

Prin titlurile de stat Guvernul României se poate împrumuta prin intermediul instituţiei

aferente şi anume Ministerul Finanţelor Publice de sume pentru acoperirea deficitului bugetar

pe termen scurt sau din anii precedenţi, pentru acoperirea deficitului balanţei de plăţi sau

pentru susţinerea rezervei valutare a ţării.

Intermediarii ai titlurilor de stat sunt bănci, societăţile de servicii de investiţii

financiare, persoane juridice din România şi sucursale ale băncilor străine delegate să

funcţioneze pe teritoriul ţării în calitate de intermediari ai pietei primare a titlurilor de stat, cât

şi persoane fizice sau juridice sau oricare deţinător de titluri în calitate de intermdiari ai pieţei

secundare a titlurilor de stat.

17

Titlurile respective sunt reprezentate de către certificatele de trezorerie şi obligaţiuni

de stat care sunt emise de către statul român atât pe pieţele interne, cât şi pe cele externe si

care au un risc scăzut, risc care este în strânsă legătură cu bonitatea statului.

Emisiunile titlurilor de stat au loc prin subscripţei publică, unde intermediarii pieţei

primare a titlurilor de stat depun la agenţii desemnaţi ai Ministerului Finanţelor Publice oferte

de cumpărare.În cazul mecanismului licitaţiei se depun pentru achiziţionarea titlurilor se

depun ofete de cumpărare competitive şi/sau necompetitive.

2.2.5.Piaţa asigurărilor

Instituţia de supraveghere a asigurărilor din România este Comisia de Supraveghere a

Asigurărilor care apără drepturile aiguraţilor şi promovează stabilitatea activităţii de

asigurarea pe teritoriul ţării.

Instituţiile prezente în cadrul ţării sunt societăţile de asigurare-reasigurare şi

organizaţiile de tip mutual care incheie contracte de asigurare cu divesre persoane fizice sau

juridice.

Se identifică prezenţa mai multor tipuri de asigurări şi anume: asigurări de bunuri,

asigurări de răspundere civilă, asigurări de persoane, asigurări de supraveţuire, asigurări de

deces, asigurări mixte de viaţă, asigurarea obligatorie a locuintei si asigurarea de sanatate.

Grafic 2. Evoluţia principalelor plasamente ale societăţilor de asigurări

18

Din graficul 2.6. rezultă că companiile de asigurări au preferat plasamentele în

obligaţiuni şi titluri cu venit fix datorită avantajelor unui risc de credit scăzut pentru

portofoliul de active financiare şi accesul rapid la lichidităţi.

2.2.6.Pieţe ale activelor financiare alternative

Orice activ poate fi inclus in sfera activelor financiare alternative atâta timp cât acesra

poate constitui o alternativă investiţională.Cu precădere în sfera acestora în România întâlnim

proprietăţile imobiliare, mărfuri cu caracteristici care fac posibilă standardizarea contractelor

de vânzare-cumpărare.

Proprietăţile imobiliare au dus la formarea pieţei imobiliare din România, un sector ce

este privit ca o componentă destul de importantă a sistemului financiar.

Intermediarii pe aceste pieţe imobiliare nu sunt de natură obligatorie, iar în catul

apelului la aceştia se pot obţine diferite avantaje.Instituţia de control şi supraveghere nu este

prezentă în cadrul acestui tip de activ financiar.

În concluzie activele alternative pot fi utilizate de diverse persoane fizice sau juridice,

de bănci pe baza recuperării împrumuturilor care au fost garantate cu proprietăţi imobiliare.

19

Concluzii

Ȋn concluzie sistemul financiar al Romaniei este un sistem bazat pe băncii, fiind ȋn

continuă transformare ca urmare a aderarii României la Uniunea Europeană, cât şi a unor

transformări de ordin legislativ privitoare la criza financiară internaţională care a afectat şi

ţara noastră.

20

Bibliografie

1. Dragotă Victor, Pieţe şi sisteme financiare, Editura ASE, Bucureşti, 2008

2. Filip Gheorghe, Finanţe ,suport de curs, Iaşi, 2008

3. Fîrţescu Bogdan Narcis, Sistemul financiar al României, Editura Univ.Al.I.Cuza,

Iaşi, 2010

4. Prisăcariu Maria, Andrieş Alin, Ursu Silviu, Pieţe şi intrumente financiare, Editura

Univ. Al. I.Cuza, Iaşi, 2008

5. Văcarel Iulian,Finanţe Publice,Editura Didactică şi Pedagogică,Bucureşti,2006

Webografie

1. www.bnr.ro

2. www.bvb.ro

3. www.cnvmr.ro

4. www.csa-isc.ro

5. www.dexonline.ro

6. www.mfinante.ro

21