Structura Lucrarii de Licenta 2014 Final

16
Standardele de elaborare şi suţinere a LUCRĂRII DE LICENŢĂ în cadrul Universității de Medicină şi Farmacie “Victor Babeş” din Timişoara (UMFVBT) Art. 1 Considerații generale. Teza de licență reprezintă o componentă importanta a evaluării cunoștințelor si activității științifice a absolventului . Teza de licență testează abilitățile de a concepe și a realiza o cercetare independentă, precum și de a redacta si prezenta rezultatele cercetării conform regulilor comunității științifice. Art.2 Teme si coordonatori Criteriul major în opţiunea asupra domeniului, sursă a tematicii, trebuie să constituie avantajul pe care îl poate oferi explorarea acestuia in procesul de formare al viitorului specialist . Tema analizată, cercetată, trebuie corelată cu specializarea universitară a absolventului , in special cu acel segment de activitate în care are profunde cunoştinţe generale şi de specialitate dar şi un interes deosebit; Pot fi coordonatori științifici ai lucrărilor de licență cadre didactice ale facultății, începând de la gradul de asistent universitar până la gradul de profesor universitar sau/si cadre didactice sau cercetători de la alte universități sau instituții care au acorduri în acest sens cu Universitatea. Cadrele didactice au obligația de a accepta să coordoneze lucrări de licență. Un coordonator științific nu poate să coordoneze decât maxim 5 lucrări de licență pe an. Intre student și coordonatorul științific trebuie să existe o comunicare liberă, științifică, bazată pe respectul și aprecierea reciprocă Temele lucrărilor de licență se stabilesc de către fiecare catedră și se postează pe site UMFT pana la 01.10. al noului an 1

description

Structura licenta UMFT varianta veche 2014

Transcript of Structura Lucrarii de Licenta 2014 Final

Standardele de elaborare a LUCRARII DE LICENTA n cadrul Universitii de Medicin i Farmacie Victor Babe din Timioara (

PAGE 1

Standardele de elaborare i suinere a LUCRRII DE LICEN n cadrul Universitii de Medicin i Farmacie Victor Babe din Timioara (UMFVBT)Art. 1 Consideraii generale. Teza de licen reprezint o component importanta a evalurii cunotinelor si activitii tiinifice a absolventului . Teza de licen testeaz abilitile de a concepe i a realiza o cercetare independent, precum i de a redacta si prezenta rezultatele cercetrii conform regulilor comunitii tiinifice.

Art.2 Teme si coordonatoriCriteriul major n opiunea asupra domeniului, surs a tematicii, trebuie s constituie avantajul pe care l poate oferi explorarea acestuia in procesul de formare al viitorului specialist . Tema analizat, cercetat, trebuie corelat cu specializarea universitar a absolventului , in special cu acel segment de activitate n care are profunde cunotine generale i de specialitate dar i un interes deosebit;

Pot fi coordonatori tiinifici ai lucrrilor de licen cadre didactice ale facultii, ncepnd de la gradul de asistent universitar pn la gradul de profesor universitar sau/si cadre didactice sau cercettori de la alte universiti sau instituii care au acorduri n acest sens cu Universitatea.

Cadrele didactice au obligaia de a accepta s coordoneze lucrri de licen. Un coordonator tiinific nu poate s coordoneze dect maxim 5 lucrri de licen pe an.Intre student i coordonatorul tiinific trebuie s existe o comunicare liber, tiinific, bazat pe respectul i aprecierea reciproc

Temele lucrrilor de licen se stabilesc de ctre fiecare catedr i se posteaz pe site UMFT pana la 01.10. al noului an universitar. Studenii participani la cercuri studeneti pot propune teme pentru lucrrile de licen.

Studenii au obligaia de a alege tema lucrrii de licen i de a comunica titlul i planul acesteia, precum si acordul coordonatorului tiinific, la Decanatul facultii, pn cel trziu la 30 octombrie al penultimului an de studiu (anul V pentru MG si MD, anul IV pentru farmacie) .Schimbarea de ctre student a temei i / sau a coordonatorului tiinific se poate face o singura data, dup informarea i cu avizul coordonatorului tiinific iniial, precum i cu avizul Decanatului facultii.

Schimbarea titlului i a coordonatorului tiinific nu mai este posibil ncepnd cu al doilea semestru al ultimului an de studii.

Art. 3 Structura lucrrii de licen Lucrarea de licen trebuie s aib urmtoarea structur:

1) copert;

2) pagina de titlu;

3) cuprins;

4) lista cu abrevieri i simboluri;

5)Teza propriu zis

a) introducere;

b) coninut;

c) concluzii i contribuii personale;

d) bibliografie;

e) anexe (opional);

Coperta lucrrii de licen. Coperta lucrrii de licen trebuie s cuprind urmtoarele informaii: sigla i denumirea instituiei de nvmnt superior, respectiv UMF Victor Babe din Timioara, Fcultatea, Departamentul i Disciplina, autorul tezei, conductorul tiinific, anul susinerii lucrrii de licen. Este laminat n plastic incolor.Coperta interioara a lucrrii de licen. Pagina de titlu repet informaiile oferite pe copert i n plus are i titlul lucrrii de licen.

Cuprinsul lucrrii de licen. (1) Lucrare de licen va avea un cuprins care s conin titlurile tuturor capitolelor i subcapitolelor nsoite de numrul paginii la care ncepe fiecare capitol i subcapitol.

(2) Cuprinsul trebuie s cuprind ntreaga lucrare, adic: introducere, coninut, concluzii, anexe, referine bibliografice.

Lista cu abrevieri i simboluri. (1) Lista cu simbolurile, abrevierile i notaiile utilizate frecvent n lucrrea de licen trebuie s respecte standardele utilizate n literatura de specialitate.

(2) Simbolurile, abrevierile i notaiile utilizate frecvent n lucraarea de licen se scriu n ordine alfabetic, ncepnd cu alfabetul latin, literele mici apoi literele mari corespondente i se continu cu alfabetul grec, literele mici i apoi literele mari corespondente.

Lucrarea de licen propriu zis.

a. Introducerea. (1) Introducerea lucrrii de licen se numeroteaz cu cifre romane i are rolul de a situa cercetarea ntr-un context temporal, istoric, geografic, profesional i se ntinde pe 1-2 pagini.

(2) Introducerea trebuie s conin:

a) motivaia alegerii temei de cercetare;

b) importana i actualitatea temei;

c) ncadrarea temei n preocuprile internaionale, naionale i zonale;

d) obiectivele tiinifice pentru rezolvare n cadrul cercetrii tiinifice;

f) comentarii sintetice privind metoda de cercetare abordat i metodologia cercetrii;

b. Coninutul.

Coninutul lucrrii trebuie s disting dou componente: componenta teoretic sau conceptual i componenta practic/aplicativ (conine una sau mai multe aplicaii care rspund obiectivelor lucrrii). n timp ce componenta teoretic demonstreaz gradul de informare deinut de autor, componenta practic necesit identificarea /formularea unor soluii cu aplicabilitate la problematica vizat n lucrare.

Coninutul lucrrii trebuie s prezinte echilibrat cele dou componente, punnd accent pe partea aplicativ astfel trebuie s demonstreze capacitatea absolventului de a aplica n mod creativ cunotinele sale teoretice. Este recomandat ca partea teoretic s ocupe o pondere de maximum 30-35%, iar partea practic o pondere de aproximativ 65-70% .Coninutul lucrrii de licen se numeroteaz cu cifre arabe i trebuie structurat n trei pri mari:

a) partea general;

b) partea specialac) concluzii.

(a1) Partea general prezint starea actual a temei cercetate analiza descriptiv a realizrilor din domeniu, pe baza unei documentri bazale.

(b1) Partea speciala cuprinde contribuiile candidatului, ocupnd cea mai mare parte a lucrrii de licen i prezint tipul de abordare a temei de cercetare, respectiv cercetarea exploratorie sau cercetarea aplicativ. Partea special a lucrrii de licen poate fi realizat sub forma unui studiu primar(cercetare original observaional, experimental sau intervenional) sau a unui studiu secundar (sumarizarea studiilor primare sub forma unei analize sistematice).Ea cuprinde o parte experimental i o parte dedicat rezultatelor cercetrii. Partea experimental prezint materialul luat n studiu, precum i metodele/ tehnicile de cercetare folosite, n funcie de caracterul tezei i al cercetrilor efectuate. Partea dedicat rezultatelor cercetrii poate conine unul sau mai multe capitole n funcie de metoda aleas pentru verificarea experimental, prezentnd, dup caz, descriptiv n tabele, grafice, ilustraii, precum i discuii legate de metodele utilizate prin comparaie cu cele utilizate n domeniu la nivel naional i internaional.c. Concluzii i contribuii proprii. Concluziile lucrrii de licen i contribuiile proprii trebuie s evidenieze:

a) msura n care au fost atinse obiectivele de cercetare tiinific;

b) direciile n care trebuie continuat cercetarea;

e) contribuiile proprii.

Aceast parte a lucrrii de licen se constituie ca un capitol distinct i va fi dezvoltat pe maxim 1 pagin.

n partea de concluzii se vor regsi numai rspunsurile la problemele si ipotezele propuse spre cercetare.

Redactarea trebuie s confere acestei pri un caracter concret, punctual.

d. Bibliografia.Bibliografia conine lista tuturor surselor de informaie, consultate n mod direct si utilizate de ctre absolvent pentru redactarea lucrrii de licen.

- referinele bibliografice trebuie s fie selectate i redactate ntr-un numr strict necesar pentru documentarea lucrrii fr a se ajunge la o bibliografie exhaustiv. (1) Lista bibliografic redactat n stilul Vancouver, trebuie s conin inserata in text-minimum 30 titluri si maxim 50 de lucrri reprezentative, din categoriile cri, articole din reviste de specialitate, teze de doctorat, cursuri universitare, elaborate n ultimii 10 ani, editate pe suport de hrtie sau suport electronic, inclusiv pagini web.

- un indice bibliografic poate fi citat de mai multe ori ntr-o lucrare.

- indicele bibliografic este inserat n text imediat dup enunarea informaiei i nainte de punct. - titlurile bibliografice vor fi numerotate i prezentate n ordinea primei menionri n text;

- recomandrile de redactare a referinelor bibliografice trebuie s respecte modelul Vancouver http://www.library.uq.edu.au/training/citation/vancouv.pdf;

- pn la 3 autori se citeaz toi autorii, peste 3 autori se mentioneaz et al dup primii trei autori;

- titlurile revistelor se pot abrevia dup recomandrile Journals Indexed for MEDLINE- www.ncbi.nlm.nih.gov/nlmcatalog/journals;

- n cazul crilor se specific capitolul cu paginile aferente

Exemple:

Articole reviste: Fried LP, Kronmal RA, Newman AB, et al. Risk factors for 5-year mortality in older adults: the Cardiovascular Health Study. JAMA. 1998;279:585592.

Carte: Evans JG, Franklin Williams T, Lynn Beattie B: Oxford Textbook of Geriatric Medicine, 2nd Edition. Oxford University Press, 2000e) Anexele. (1) Anexele pot avea una sau mai multe pagini, care vor fi numerotate cresctor cu cifre romane(Anexa 1, Anexa 2, etc).. Fiecare anex se va meniona cel puin o dat n textul lucrriiArt.4 .REGULI DE REDACTARE A LUCRRII DE LICEN

Coperta lucrrii de licen va fi n culoare alb, iar scrisul cu negru, respectndu-se rigorile academice. Se vor utiliza diacriticele specifice limbii n care este redactat lucrarea (, , , , pentru limba romn);

Textul din cadrul paragrafelor normale va fi aliniat ntre marginile din stnga i dreapta (justified);

Numerotarea paginilor se face ncepnd cu pagina titlu, pn la ultima pagin a lucrrii, dar numrul paginii apare doar ncepnd cu Cuprinsul; numrul de pagin se insereaz n subsolul paginii (centrat sau n dreapta);

Capitolele mari (Stadiul cunoaterii n domeniu... i Cercetri, contribuii, studii privind...) ncep ntotdeauna pe pagina nou;

Printarea numai fa.Formatarea paginii A4 pentru printare:Margini: Sus 2,5cm, Jos 2,0cm; Dreapta 3,5cm, Stanga 2,0cm.Coloncifru: Sus 1,2cm, Exterior.

Tehnoredactarea va utiliza urmtoarele tipuri, corpuri de liter:

a) Corpul de liter principal pentru textul tezei - TIMES NEW ROMAN 12.b) Corpul tezei redactat la 1 randuri.c) Textul de pe copert: Anexa 3 Legendele figurilor i tabelele se redacteaz cu TIMES NEW ROMAN 10Redactare la 1 rand.

Bibliografia se redacteaz cu TIMES NEW ROMAN 11

Redactare la 1 rand.

Partea introductiv se numeroteaz cu litere romane.

Prima pagin nu se numeroteaz

Pagina ICoperta interioar

II - IIICuprins

IV (sau III)Lista cu abrevieri i simboluri

V (sau IV)Dedicaie (opional)

VI (sau V)Mulumiri

Corpul tezei redactat cu TIMES NEW ROMAN 12 nu va depi 40 de pagini (fr bibliografie).

Partea general25-30%10 12 pagini

Partea specific60-65%24-26 pagini

Partea experimentala10-12%

Rezultate20-25%

Discuii25-30%

Concluzii3-5%

Bibliografia5-10%2-6 pagini

(10) Anexa se numeroteaz cu litere romane. Conine n mod obligatoriu copii ale lucrrilor proprii. Opional poate conine figuri i tabele.

Art 5.Prezentarea i susinerea public a lucrrii de licen

Lucrarea de licen trebuie s respecte recomandrile de redactare tiinific (structur, redactarea textului, bibliografie) prevzute n prezentul Regulament.

Lucrarea poate fi elaborat i susinut n limba romn , n limba englez sau in limba franceza (in funcie de modulul de studiu).

Teza va fi scris n stil impersonal (nu se va utiliza persoana I-a), iar informaiile vor fi comunicate ntr-o manier direct i inteligibil, ntr-o structurare logic i coerent.

Finalizarea lucrrii de licen este condiionat de obinerea avizului coordonatorului tiinific.

Predarea lucrrii de licen la Decanatul Facultii (inclusiv n format electronic) se face cel tarziu pn la data de 1 iunie a anului calendaristic n care se susine examenul de licen.

Lucrarea se poate susine numai dac este nsoit de rezumatul i referatul lucrrii semnate de ctre coordonatorul tiinific i contrasemnat de eful de disciplin.

Prezentarea lucrrii de licen/diplom/disertaie, n faa comisiei de examinare este cel puin la fel de important ca i redactarea acesteia. Nota final obinut de ctre absolvent reprezint att rezultatul evalurii lucrrii de ctre cadrul didactic coordonator (evaluare consemnat ntr-un referat semnat n original), ct i rezultatul evalurii comisiei, n urma prezentrii i susinerii acesteia de ctre absolvent.Art.6. Reguli de prezentare i susinere a lucrrii de licen

a. Momentul i locaia prezentrii: absolvenii vor fi anunai asupra datei, orei i locaiei la care i vor putea susine lucrarea de licen n faa comisiei. Neprezentarea absolventului la data, ora i locaia stabilite poate atrage eliminarea acestuia din examenul de licen.

Cadrul didactic coordonator va nsoi absolventul n faa comisiei;

b. Prezentarea. Prezentarea lucrrii de licen se face prin expunere oral public, timp de maxim 10 minute, pe baza unui material creat de absolvent care trebuie s cuprind cele mai importante aspecte ale lucrrii. La sfritul prezentrii membrii comisiei adreseaz absolventului ntrebri referitoare la : subiectul lucrrii de licen i/sau metodologia i resursele folosite, literatura de specialitate consacrat temei sau care are legtur cu aceasta . Se recomand prezentarea lucrrii n PowerPoint cu urmtoarea structur orientativ: titlul lucrrii cu meniunea verbal prin care s argumenteze de ce a ales aceast lucrare, scopul lucrrii, ipotezele lucrrii, structura lucrrii capitolele, elementele specifice ale lucrrii, s se axeze pe partea practic/aplicativ, ce anume a urmrit, ce metode a folosit i la ce concluzii a ajuns.

Este indicat folosirea a 2, 3 tabele sau statistici relevante cu privire la fenomenul urmrit respectiv rezultatele prii practice.Absolventul nu va citi informaia de pe diapozitiv, ci va expune liber Recomandri pentru realizarea prezentrii multimedia:

- prezentarea va conine ntre 8 i 16 diapozitive (slide-uri);

- textul de pe slide va consta in maximum 10 linii a cte 10 cuvinte fiecare - existena obligatorie a unui slide de titlu, care va conine, cel puin, titlul lucrrii, numele absolventului i numele cadrului didactic coordonator;

- 1 slide va cuprinde cuvintele cheie (cu ajutorul acestuia se vor prezenta cele menionate n introducerea lucrrii de licen);

- 6-10 slide-uri cu text, tabele, figuri (cu ajutorul acestora se vor prezenta acele aspecte din partea speciala a lucrrii ce se doresc a fi comunicate comisiei);

- 1-2 slide-uri pentru concluzii

Art.7. Evaluarea lucrrii de licen

Evaluarea lucrrilor de licen se face de ctre o Comisie format dintr-un preedinte, 3 membri i un secretar; secretarul nu are drept de notare.

Membrii Comisiei de evaluare, cu drept de notare pot fi numai cadre didactice de predare, titulare ale Universitii.

Fiecare membru al comisiei, cu drept de notare, acord o not de la 1 la 10 (numere ntregi).

Nota final la proba de susinere a lucrrii de licen reprezint media aritmetic a notelor individuale ale membrilor Comisiei de evaluare cu drept de notare.

Rezultatele obinute la susinerea lucrrii de licen nu pot fi contestate.

Facultile cu un numr mare de studeni vor constitui mai multe comisii de evaluare a lucrrilor de licen, astfel nct sa nu se depeasc un numr de maxim 50 de absolveni /comisie . Componena i numrul comisiilor se aprob de ctre Consiliului Facultii, cu cel puin o lun nainte de data examenului de licen.

Fiecare comisie se organizeaz pe discipline nrudite, care s includ cel puin un cadru didactic de specialitate din fiecare disciplin.

Componena comisiilor i repartizarea pe comisii i sli a studenilor se public prin afiare la Decanatul Facultii si pe site UMFT, cu cel puin 3 zile nainte de data de susinere a probei.

Art.8 .Dispoziii finale

Fiecare facultate are libertatea de a elabora reglementri i instrumente proprii care s contribuie la buna desfurare a examenului de licen, cu condiia de a nu nclca prevederile prezentului regulament.

Rectorul poate anula, cu aprobarea Senatului Universitii, o lucrare de licena, atunci cnd se dovedete c in realizarea acesteia s-au utilizat mijloace frauduloase.

Regulamentul de susinere a examenului de licen se poate modifica la cererea Consiliilor Profesorale ale facultilor, prin hotrre a Consiliului de Administraie i aprobare a Senatului.

Regulamentul de susinere a examenului de licen intr n vigoare la data aprobrii sale de ctre Senatul Universitii de Medicin i Farmacie Victor Babe din Timioara .

n momentul intrrii n vigoare a prezentului regulament se abrog orice reglementare anterioar, la nivel de faculti sau de Universitate, n ceea ce privete examenul de licen.

ANEXA 1 Cerere de inregistrareDomnule Decan,

Subsemnatul (a) __________________________________________________

student anul ________ la Facultatea ______________________________________

programul de studii _____________________________, forma de nvmnt ____,

v rog s-mi aprobai tema cu titlul ________________________________________

____________________________________________________________________

n vederea elaborrii lucrrii de licen/diplom/disertaie, la disciplina ___________

_______________________________________________________sub coordonarea

____________________________________________________________________

Semntura, Data,

Domnului Decan al Facultii _______________________________

Avizat,

ndrumtor Lucrare de Licen

Titlul, Numele i prenumele..

..

Data Semntura

..

ANEXA 2, Declaratie de originalitate

DECLARAIE*

privind originalitatea coninutului lucrrii de licen

Subsemnatul(a)

, cu domiciliul n..,

nscut() la data de .........., identificat prin CNP

., absolvent(a) al (a) Universitii de Medicina si Farmacie Victor Babes din Timisoara, Facultatea de,

programul de studii .................., promoia .., declar pe propria rspundere, cunoscnd prevederile legale cu privire la falsul n declaraii i dispoziiile Legii Educaiei Naionale nr. 1/2011 art.143 al. 4 si 5 referitoare la plagiat, c lucrarea de licen cu titlul:elaborat sub coordonarea

d-ului. / d-nei , pe

care urmeaz s o susin n faa comisiei este original, mi aparine i mi asum coninutul su n ntregime.

De asemenea, declar c sunt de acord ca lucrarea mea de licen s fie verificat prin orice modalitate legal pentru confirmarea originalitii, consimind inclusiv la introducerea coninutului su ntr-o baz de date n acest scop.

Am luat la cunotin despre faptul c este interzis comercializarea de lucrri tiinifice in vederea facilitrii fasificrii de ctre cumprtor a calitii de autor al unei lucrri de licen,de diploma sau de dizertaie i n acest sens, declar pe proprie rspundere c lucrarea de fa nu a fost copiat ci reprezint rodul cercetrii pe care am ntreprins-o.

Dat azi, Semntur student

Anexa 3 Coperta

UNIVERSITATEA DE MEDICIN I FARMACIE

VICTOR BABE DIN TIMIORA TIMES NEW ROMAN 16 CENTRAT

FACULTATEA

TIMES NEW ROMAN 14 CENTRAT

Departamentul

TIMES NEW ROMAN 14 CENTRAT

Disciplina

TIMES NEW ROMAN 12 CENTRATNUMELE INITIALA PRENUMELE DOCTORANDULUI

TIMES NEW ROMAN 14 CENTRAT BOLD CENTRAT

SIGLA UMFVBT cu scris n limba roman

LUCRARE DE LICEN

TIMES NEW ROMAN 36 CENTRAT BOLD CENTRAT

Conductor Stiinific - TIMES NEW ROMAN 12

NUME PRENUME CONDUCATOR STIINTIFIC

TIMES NEW ROMAN 16 BOLDT i m i o a r a (spaiat)TIMES NEW ROMAN 14

A N U L (spaiat)TIMES NEW ROMAN 14

c) Textul de pe coperta interioar:

UMFVBT

TIMES NEW ROMAN 14

FACULTATEA

TIMES NEW ROMAN 14

Departamentul

TIMES NEW ROMAN 14

DisciplinaTIMES NEW ROMAN 12 CENTRATNUMELE PRENUMELE DOCTORANDULUITIMES NEW ROMAN 16 BOLD

SIGLA UMFVBT cu scris n limba roman

LUCRARE DE LICEN

TIMES NEW ROMAN 36 CENTRAT BOLD CENTRAT

TITLUL LUCRRII DE LICENTA TIMES NEW ROMAN 12 CENTRAT 16Conductor Stiinific TIMES NEW ROMAN 12

NUME PRENUME CONDUCATOR STIINTIFIC

TIMES NEW ROMAN BOLD16

T i m i o a r a (spaiat)

TIMES NEW ROMAN BOLD 14

A N U L (spaiat)TIMES NEW ROMAN BOLD 14

d) Titlurile vor fi scrise dup cum urmeaz:

TITLUL DE PARTE

TNR BOLD 16

TITLUL DE CAPITOL (TITLU DE ORDINUL 1) TNR BOLD 14

TITLU DE SUBCAPITOL (TITLU DE ORDINUL 2) TNR BOLD 12

TITLU DE SUBCAPITIL (TITLU DE ORDINUL 3) TNR BOLD 11

Titlu de subcapitol (Titlu de ordinul 4)

TNR bold 11

Titlu de subcapitol (Titlu de ordinul 5) TNRl bold italic 11

Titlu de subcapitol (Titlu de ordinul 6)

TNRl 11