Strategie de prevenire si intervenţie privind agresivitatea la şcolarii mici1. Obiective:

• Identificarea şi evaluarea dimensiunii fenomenului de violenţă în clasa de elevi şi în mediul proxim al acesteia.• Sensibilizarea elevilor şi părinţilor cu privire la sursele, cauzele şi efectele fenomenelor de violenţă în şcoală.• Atragerea şi implicarea reprezentanţilor comunităţii în acţiuni de prevenţie şi combatere a violenţei în şcoală.• Elaborarea unei strategii la nivelul clasei privind ameliorarea fenomenelor de agresivitate între elevii de vârstă şcolară mică;• Implicarea actorilor de la nivelul şcolii si de la nivelul comunităţii (psiholog şcolar, mediator şcolar) în derularea activităţilor dezvoltate în cadrul strategiei. 

2. Plan de intervenţieAcţiuni de conştientizare:

         Dezbateri privind regulamentul şcolar şi noţiunile de „disciplină”, „abatere de la disciplină”, „violenţă”, „agresivitate”;

         Participarea activă la ore speciale de consiliere, în colaborare cu psihologul şcolar, pe grupuri mici, cu elevi cu spirit combativ şi cu elevi defensivi/neutri;

Acţiuni de intervenţie:         Elaborarea unui proiect al clasei privind combaterea violenţei;         Realizarea de către elevi a unor materiale pe tema agresivităţii (fotografii, pliante, afişe, compuneri,

jocuri de rol);         Participarea la activităţi sportive, competiţii pe tema violenţei, iniţiate în şcoală, acordând o atenţie

deosebită elevilor cu potenţial violent;         Participarea la activităţi de informare şi conştientizare împreună cu părinţii;         Antrenarea elevilor în gestionarea unor situaţii de criză ivite în cadrul grupului;         Participarea consilierului/psihologului şcolar la acţiuni de asistenţă individualizată/ de grup (părinţi,

copii, cadru didactic) care să urmărească: îmbunătăţirea imaginii de sine, conştientizarea consecinţelor actelor de violenţă, prevenirea apariţiei dispoziţiilor afective negative, dezvoltarea autonomiei şi autocontrolului).

Indicatori de evaluare:         Gradul de familiarizare a elevilor cu tema privind agresivitatea în şcoală;         Gradul de implicare a elevilor în activităţi cu tematică antiviolenţă;         Schimbări de atitudine în raport cu acţiunile de violenţă.

Diseminare:         Implicarea elevilor în activităţi cuprinse în proiecte percum „O şcoală sigură, un mediu primitor!”,

„Săptămâna fără violenţă” etc.;         Prezentara unor produse (afişe, banere, postere) distribuite în şcoală;         Informarea părinţilor cu privire la activităţile desfăşurate.

  

3. Gestionarea situaţiilor conflictuale în clasa de copii ca grup social – studii de cazDe-a lungul celor doi ani şi jumătate, de când conduc colectivul de elevi din clasa a III-a, m-am

confruntat cu numeroase mnifestări de agresivitate în rândul copiilor. Aceştia provin din medii defavorizate social, existând cazuri numeroase de familii dezorganizate, de părinţi plecaţi în străinătate pe perioade îndelungate, de abuz sau neglijare, datorate unui slab mediu educogen în care au trăit aceste familii. Elevii prezintă un real potenţial de abandon şcolar şi numeroase comportamente antisociale, cu predilecţie – limbaj licenţios şi agresivitate fizică împotriva colegilor.

Am încercat intervenţia imediată în situaţiile de criză create, îndeosebi în timpul pauzelor, atunci când, predilecţia pentru acte reprobabile creşte. Ce este de remarcat, că pe timpul orelor conduse de învăţător, elevii au un comportament normal, deranjând uneori orele de religie, unde toleranţa profesorului este peste

medie. Atunci, elevii devin agitaţi, ies din bănci, ignoră sfaturile şi rugăminţile profesorului, îşi dispută anumite probleme, îşi rezolvă anumite conflicte, totul pornind de la atragerea lor de către trei-patru colegi mai gălăgioşi. Aceştia din urmă au avut numeroase tentative de abandon, provenind din familii nevoiaşe, cu un grad scăzut de cultură. De multe ori, copiii sunt neglijaţi, alteori sunt atraşi în activităţile de tip economic pe care le practică. Au lipsit pe perioade îndelungate mereu la început de an şcolar (uneori pentru că părinţii mergeau la cules struguri şi îi luau cu ei, alteori pentru că nu erau prezenţi şi se aflau în altă ţară), astfel că majoritatea a repetat anul o dată sau de două ori, nefăcând faţă cerinţelor şcolare ori refuzând să mai vină la şcoală. Voi prezenta câteva cazuri de copii cu probleme de agresivitate şi modalităţile pe care le-am abordat în încercarea de a modifica comportamentele indezirabile.

C.A. – băieţel care la intrarea intrarea în clasa întâi avea 8 ani. Este copilul mai mare al familiei compusă din 4 membri, având un frate de aproape 2 ani. Copiii sunt lăsaţi în grija bunicilor paterni, pe o perioadă de câte 3-4 luni. C.A. a făcut un an de şcoală în Spania, unde a căpătat câteva deprinderi de calcul şi scrierea literelor. Din păcate, abilităţile de citire nu au fost formate, elevul întâmpinând dificultăţi în exersarea actului citirii, datorită capacităţii scăzute de manifestare a atenţiei şi a lipsei exerciţiului. Este sensibil la laudele învăţătoarei, atunci când le merită, caută apropierea fizică faţă de aceasta, în timpul activităţilor de recuperare după perioadele de evaluare, dorind să fie mângâiat, dar este deseori slab motivat pentru activitatea de învăţare, necesitând atenţie suplimentară şi exerciţii de citire peste program, fiind înscris în programul “Şcoală după şcoală”. Îi place să braveze, îşi etalează obiectele primite de la părinţi, manifestă deseori în pauze comportament violent, pe care îl motivează ca o activitate de “joc”, reuşind să lovească mai mult sau mai puţin accidental, pe unii dintre colegi. În activităţile de grup vrea să deţină întotdeauna calitatea de lider, se supără uşor când rezultatele echipei nu sunt cele scontate sau dacă i se reproşează neatenţia ori neimplicarea de către coechipieri. Aşteaptă cu nerăbdare reîntoarcerea părinţilor şi este deziluzionat de faptul că scopul pentru care aceştia au motivat îndelungata lor absenţă – procurarea unui calculator – nu a fost atins. Începând cu luna martie a anului trecut, elevul s-a aflat aproximativ patru luni, împreună cu părinţii, într-o ţară din comunitatea europeană, cu cerere de amânare a încheierii situaţiei şcolare. Acolo a mers la şcoala din localitate, dar din cauza diferenţei de limbă, elevul nu a progresat.

Încercările de a atrage atenţia, lipsa îndelungată a părinţilor sunt cauze care au dus la modificări în sens negativ, ale comportamentului copilului. De multe ori, pe timpul pauzelor, trebuie să îi dau sarcini sau să îl iau după mine la cancelarie (se întâmplă foarte rar să pot părăsi clasa în timpul pauzelor). Cu toate că promite că nu va face nimic rău, se antrenează în jocuri cu caracter mai violent, care generează adevărate dispute între el şi colegi. În ultimul timp, este deseori vizitat la şcoală de fraţii părinţilor, care se interesează de comportamentul lui şi de teme. Pare că rezultatele tind să se modifice uşor în bine, copilul conştientizând că este sub supravegherea adulţilor. De multe ori cere confirmarea învăţătoarei în privinţa felului de a se purta în ziua respectivă şi este mândru când la teme a reuşit să realizeze sarcinile în întregime sau când ia un calificativ bun. Am încercat, de asemenea, oferirea de modele indirecte, cu ocazia diferitelor activităţi pe teme culturale (schimburi de experienţă între şcoli), vizionări de spectacole, activităţi cu tematică referitoare la violenţă, dezbateri şi prezentări pe teme de sănătate, competiţii sportive, la care a venit uneori însoţit de unchi sau bunică. La serbările şcolare, organizate cu diferite evenimente, a primit deseori câte un rol, de obicei legat de comportament, sugestivitatea lui crescând şi datorită costumaţiei avute. Discuţiile de conştientizare în cadrul grupului a comportamentelor agresive şi a efectelor acestora par a-l ajuta într-un fel să-şi modifice comportamentul în sens pozitiv, învăţătoarea acţionând de fiecare dată prin întărire pozitivă (laudă, apreciere) sau negativă (izolare, ignorare a comportamentelor negative) imediat ce comportamentul s-a produs. Discuţiile cu psihologul şcolar existent începând cu anul acesta în şcoala noastră, au dat roade, colaborarea între şcoală şi psiholog continuând cu discuţii pe grupuri mici, individuale şi iniţierea unor jocuri de rol prin care copiii îşi pot exprima dorinţele, frustrările, îşi pot exterioriza sentimentele, descărcându-se de tensiunile acumulate.

S.D. este un elev provenit din repetenţie, venit la cerere în clasa a doua în luna noiembrie. La momentul acela, elevul nu cunoştea încă semnificaţia tuturor literelor, nu ştia să facă adunări şi scăderi ce treceau peste ordinul zecilor. În privinţa comportamentului, şi-a arătat imediat felul de a aborda lucrurile prin atitudini de luare în derâdere a colegilor mai lenţi în citire sau în activităţile matematice, deşi el însuşi avea dificultăţi în acest sens, vorbea neîntrebat şi, pe cât posibil, ca să atragă atenţia, prin râsete şi zgomote, cerea mereu atenţia învăţătoarei şi feed-back-ul pentru o realizare cât de mică (foarte des) deranjând ora cu

expresii de genul (“e bine?”, “e frumos?”, “întorc pagina?”) – ceea ce denotă atât nesiguranţă cât şi dorinţa de a atrage atenţia. Uneori ia iniţiativa de a face sarcini care nu i s-au trasat, fără să aştepte confirmarea învăţătoarei. Atunci când i se dau anumite sarcini, de multe ori se repede, este neglijent, iar acţiunile sale tind să distrugă obiectele cu care vine în contact.

În acest an şcolar, deşi comportamentele de agresiune asupra colegilor nu s-au diminuat semnificativ, se remarcă oarecare progres în comportamentul pe timpul orelor (dorinţa de a rămâne la orele de recuperare, de a citi – înregistrând progrese remarcabile în acest sens). Pe timpul pauzelor este violent însă şi face tot ce poate să perturbe echilibrul emoţional şi fizic al colegilor mai defensivi sau mai puţin puternici decât el, spunând că o face din joacă. În urma puţinelor date pe care le-am obţinut de la mamă, am constatat că şi acasă manifestă acelaşi comportament, plecând fără ca mama să ştie unde este, manifestând acte de agresiune verbală faţă de persoanele din jur, încercând să procure venituri prin diferite modalităţi (mici servicii făcute unor persoane adulte sau chiar furtul unor obiecte considerate a nu fi necesare în curţile vecinilor). Mama îl sancţionează deseori aplicându-i corecţii verbale şi fizice, dar acest lucru nu face decât să îi întărească comportamentele negative. Din păcate, copilul este produsul unui mediu deficitar emoţional şi social, al sărăciei specifice persoanelor care trăiesc în zona acestui cartier.

Am încercat, pe parcursul anului trecut şcolar şi al acestui an să îl antrenez în activităţi de conştientizare a efectelor faptelor iresponsabile, în activităţi artistice (serbări, vizite, vizionări), încercând şi un program de recuperare la învăţătură. Voi continua colaborarea cu psihologul şcolar şi activităţile întreprinse, astfel încât să se poată lucra mai uşor cu copilul şi pentru a fi diminuate comportamentele reprobabile pe care acesta le are în mod frecvent.

Concluzii. Mediul deficitar şi educaţia îşi pun amprenta în mod îngrijorător şi vizibil asupra dezvoltării copiilor, mai ales la vârstele mici. Spre deosebire de copiii în care implicarea familiei este mai pregnantă, şcolarii care sunt neglijaţi familial sunt mai greu recuperabili şi manifestă o inerţie mai puternică în modificarea comportamentelor agresive. De aceea, munca învăţătorului şi a psihologului/consilierului şcolar (în cazul în care şcoala dispune de unul) este imensă, iar rezultatele sunt cu mare greutate obţinute.