STRATEGIA DE DEZVOLTARE TERITORIALĂ A ROMÂNIEIsdtr.ro/upload/STUDII/16. Sinteza_Formarea si...

Strategia de Dezvoltare Teritorială a României Studii de fundamentare

2014

STRATEGIA DE DEZVOLTARE TERITORIALĂ A ROMÂNIEI STUDII DE FUNDAMENTARE

Servicii elaborare studii în vederea implementării activităţilor proiectului cu titlul „Dezvoltarea de instrumente şi modele de planificare strategică teritorială pentru sprijinirea viitoarei perioade de programare post 2013”

Beneficiar: Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice

Ministru: Liviu Nicolae DRAGNEA Contract nr.: 122/ 02.07.2013

Elaboratori asociaţi:

S.C. Agora Est Consulting SRL Administrator: Florin‐Silviu BONDAR

şi Quattro Design SRL – Arhitecţi şi urbanişti asociaţi

Director general: Toader POPESCU

STUDIUL 16. FROMAREA șI DEZVOLTAREA SISTEMELOR DE LOCALITĂțI Asociat responsabil: Quattro Design – Arhitecţi şi urbanişti asociaţi

Raport de sinteză. 2014

2

Strategia de Dezvoltare Teritorială a României Studii de fundamentare Studiul 16

2

Strategia de Dezvoltare Teritorială a României Quattro Design – Arhitecți şi urbanişti asociați 2014

3

Studiul 16. Formarea și dezvoltarea sistemelor de localități

I. Informaţii generale

I.1. Numărul şi denumirea domeniului/studiului

Domeniul 5. Reţeaua de localităţi Studiul 16. Formarea şi dezvoltarea sistemelor de localităţi

I.2. Tipul raportului

Raport de sinteză

I.3. Lista autorilor, colaboratorilor

Quattro Design – Arhitecţi şi urbanişti asociaţi Autori: arh. urb. Şerban POPESCU‐CRIVEANU, arh. urb. Irina POPESCU‐CRIVEANU, urb. arh. Ana PETRESCU, urb. Alexandra HAJNŠEK, urb. peisg. Carmen MOLDOVEANU Colaboratori: dr. arh. Horia MOLDOVAN, urb. Ramona UNGUREANU, urb. Alina MARINESCU, arh. Daniela PUIA, stud. arh. Iulia CIOMU Cartografie, GIS: dr. geogr. Sorin BĂNICĂ, dr. geogr. Gheorghe HERIŞANU

I.4. Cuprinsul raportului

V. Sinteza studiului V.1. Scopul studiului, problematică şi ipoteze de cercetare V.2. Diagnostic V.3. Tendința de evoluție a localităților V.4. Priorități de dezvoltare V.5. Sinteză strategică și operațională

Harta 16.1. Teritoriile din România după atestarea documentară a localităților (după 1241) Harta 16.2. Densitatea aşezărilor, anul 1992 Harta 16.3. Delimitarea după distanța dintre orașe a sistemelor urbane Harta 16.4. Ierarhia oraşelor şi sistemelor urbane Harta 16.5. Sisteme urbane ‐ populaţia cumulată (din mediul urban) Harta 16.6. Sisteme urbane în consolidare – Municipiile Timişoara, Cluj Napoca şi Iaşi Harta 16.7. Dezvoltarea activităților, transporturilor și administrației în sistemele urbane Harta 16.8. Dezvoltarea infrastructurii autostrăzilor Tabelul 16.1. Scenarii de evoluție a numărului localităților și unităților administrativ teritoriale

I.5. Anexă

Cuprinsul raportului final

4


4

V. Sinteza studiului

V.1. Scopul studiului, problematică şi ipoteze de cercetare

Sistemul urban reprezintă sistemul de localități învecinate între care se stabilesc relații de cooperare economică, socială și culturală, de amenajare a teritoriului și de protecție a mediului, echipare tehnico‐edilitară, fiecare păstrându‐și autonomia administrativă (Priorităţi de dezvoltare teritorială naţionale în atingerea obiectivelor Strategiei Europa 2020, 2012).

Dezvoltarea sistemelor de localități reprezintă una dintre direcțiile prioritare pentru realizarea coeziunii teritoriale la nivelul Uniunii Europene. Printre caracteristicile esențiale ale teritoriului Uniunii Europene au fost identificate: diversitatea teritorială, policentrismul, orașul compact (acesta din urmă caracteristic numai unei părţi a României), sistemele urbane.

Din această perspectivă, contribuţia României la diversitatea teritorială se construieşte prin înţelegerea structurării istorice a localităţilor, a particularităţilor generate de condiţiile geografice, istorice şi culturale ale regiunilor istorice din România, în special în ceea ce priveşte relaţia urban‐rural în teritoriu.

Studiul a urmărit stabilirea premiselor de dezvoltare a sistemelor urbane prin studierea modului de structurare a sistemelor de localități, dezvoltarea lor în legătură cu factori sociali, politici şi administrativi, legătura cu Zonele urbane funcționale (FUA ‐ Functional Urban Areas) și cu Zonelor metropolitane de creștere (Metropolitan European Growth Areas ‐ MEGA), identificate în cadrul proiectului ESPON 2006 şi tratate în Studiul 15. Reţeaua de localităţi după rang şi importanţă; studierea perechilor de orașe așezate de o parte și de alta a frontierei României, care au legături istorice, funcționale, manifestate prin relațiile de transport (legătură cu Studiul 22. Zone periferice şi legături transfrontaliere). Scopul studiului a constat în stabilirea modului adecvat de dezvoltare a sistemelor de localităţi în viitorul previzibil, pe baza elementelor definitorii ale evoluţiei lor istorice.

Cercetarea s‐a concentrat pe condiţionările rezultate din evoluţia istorică a ocupării şi a utilizării teritoriului care reprezintă elemente determinante pentru starea actuală a relaţiilor între localităţi şi pentru viitorul sistemelor teritoriale:

Studierea modului de structurare a sistemelor de localităţi; amplasarea şi succesiunea istorică a localităţilor în legătură cu cadrul geografic (climat, altitudine, reţea hidrografică, resurse), cu organizarea politică a teritoriului („ţări”, „ţinuturi”, ulterior ocoale, plăşi) şi cu reţeaua de comunicaţii (drumuri comerciale, axe de circulaţie pe văi, reţeaua de circulaţie a plaiurilor, axe de transhumanţă ş.a.);

Dezvoltarea acestor sisteme în legătură cu factori sociali, politici şi administrativi (aspecte geopolitice, împărţiri administrative interne, crearea infrastructurilor de circulaţie rutieră şi feroviară, procese de colonizare, modificări ale regimului de proprietate, comasarea suprafeţelor agricole, desfiinţarea/înfiinţarea unor localităţi, procesul de industrializare ş.a.);

Caracteristicile sistemului actual, ca rezultantă a evoluţiei istorice (reţea de localităţi şi de centre istorice, localităţi cu specific istoric, funcţional, cultural) și a evoluției recente (procesul de democratizare, procesul de dezindustrializare ș.a.).

În acest sens, analiza a fost organizată pe mai multe paliere și a ținut cont de existența unor sisteme de localități, având ca scop o cât mai bună înțelegere a relațiilor prin prisma evoluției în timp a așezărilor României:

Studiul evoluţiei aşezărilor şi sistemelor teritoriale

Identificarea elementelor de continuitate în relaţia dintre localităţi sau dintre localităţi şi teritoriu

Identificarea riscurilor şi oportunităţilor în ceea ce priveşte dezvoltarea, rezultate din evoluţia istorică

Cercetarea sistemelor de localităţi existente în toată complexitatea lor, întrucât cuprind, fie oraşe împreună cu sate, fie exclusiv sate. Această cercetare trebuie să conţină: delimitarea sistemului de localităţi, componenţa sistemului, cercetarea funcţiunilor, prognoza populaţiei, stabilirea tendinţelor de evoluţie în toate domeniile;

Propunerea măsurilor, politicilor şi acţiunilor care să conducă la reducerea disfuncţiilor constatate şi la valorificarea tendinţelor de evoluţie identificate (validate în timp).

Obiectivele specifice studiului au vizat creșterea coeziunii teritoriale, coeziunii socio‐culturale și caracteristicilor economice specifice și au fost formulate astfel încât să determine principalele direcții pentru materializarea strategiei de dezvoltare teritorială.


5

V.2. Diagnostic

Sistemele de localități sunt formate în timp, cu determinări geografice și politice pentru fiecare regiune istorică în parte. Apariția localităților nu poate fi datată decât în foarte puține cazuri ‐ cazurile în care există mărturii istorice sau arheologice. Cea mai mare parte a teritoriului actual al țării noastre a fost încadrată destul de târziu într‐o formație statală bine organizată din punct de vedere administrativ; ca urmare, știrile despre localitățile din unele părți ale teritoriului țării sunt întâmplătoare, fiind legate de fapte petrecute pe teritorii vecine şi care sunt consemnate în legătură cu teritoriile respective.

Determinări geografice: Fiecare provincie istorică are un teritoriu coerent delimitat în general de bazinele hidrografice ale unor râuri principale

și cuprinde forme de relief variate (munte‐deal‐câmpie‐luncă);

Determinări politice: Determinările politice au jucat un rol esenţial în definirea rolului şi funcţiunilor localităţilor. Aceiaşi factori de natură

politică au determinat evoluţia diferită a localităţilor din interiorul şi exteriorul arcului carpatic. Localităţile din interiorul arcului carpatic (situate în provinciile istorice Transilvania, Crişana, Banat şi mai puţin Maramureş) s‐au dezvoltat şi au evoluat din punctele de vedere politic, administrativ, social etc., sub puternica influenţă a modelelor civilizaţiei europene occidentale. Aşezările din afara arcului carpatic (situate în provinciile istorice Muntenia, Oltenia, Dobrogea, Moldova şi Bucovina) şi‐au definit structura şi funcţiile în principal urmând modelele din sud‐estul Europei.

Principalele caracteristici ale sistemelor de localități sunt:

România se caracterizează printr‐o ocupare neuniformă a teritoriului, generată de condiţiile naturale, de resursele solului şi subsolului, de evoluţia istorică, de infrastructura de transport, de ocupaţiile locuitorilor;

Zonele cu densitate mică şi foarte mică a localităților sunt cele care necesită politici de densificare a populaţiei sau de favorizare a menţinerii acesteia în localităţile respective;

Reţeaua de localităţi a României este formată din oraşe1, localităţi sau sate componente ale acestora, sate; în această rețea s‐au petrecut transformări calitative și cantitative majore (între 1968 și 2013 au fost declarate municipii 56 de orașe și au fost declarate 84 de orașe noi).

Sistemele tradiţionale de aşezări (cu amplasare primară pe bazine hidrografice, modificată prin ierarhia dată de drumurile comerciale) sunt în continuă schimbare (funcţiuni moderne şi contemporane; evoluţia și reașezarea populaţiei; orientare economică; sisteme de transport; deschidere frontalieră; înființări de localități cu statut legal diferit;

Funcţiunile dominante ale localităţilor determină tipuri specifice de localităţi (industriale, comerciale, culturale, administrative şi politice, de rezidenţă temporară, de cercetare ştiinţifică, de importanţă transfrontalieră, aeroport internaţional, centre religioase);

Organizarea societală a ţării generează un grad ridicat de dependenţă a locuitorilor faţă de administraţia publică locală, la rândul ei dependentă economic de populaţie (prin sistemul de taxe şi impozite);

Ultimii 20 ani au condus la modificări majore în interiorul localităţilor urbane şi rurale, motiv pentru care este necesară împlementarea de măsuri pentru controlul modului de evoluţie şi pentru reorganizarea teritoriului intravilan ca urmare a reducerii populaţiei;

Este de reţinut distincţia între sistemul (reţeaua) de aşezări, armatura urbană a teritoriului şi sistemele urbane. Acestea din urmă reprezintă, conform Legii nr. 350/2001, un „sistem de localităţi învecinate între care se stabilesc relaţii de cooperare economică, socială şi culturală, de amenajare a teritoriului şi protecţie a mediului, echipare tehnico‐edilitară, fiecare păstrându‐şi autonomia administrativă”. Sistemele urbane stabilite în prezentul studiu sunt formate din minim două localităţi urbane aflate la distanţe de maxim 25 km (cu excepția sistemului Tulcea‐Sulina); studiul a evidențiat existența a 63 de sisteme urbane;

În cadrul sistemelor de localități există două componente importante care trebuie corelate în scopul dezvoltării coerente a teritoriului: numărul de locuitori al ariei de influenţă și funcţiunile de importanţă naţională‐internaţională amplasate în localități;

Dezvoltarea sistemelor de localități cooperante este îngreunată de aplicarea exagerată a principiilor autonomiei administrative (de exemplu, Municipiul București, înconjurat de județul Ilfov; desființarea comunelor suburbane ale municipiilor și orașelor).

Sistemele de localități sunt încă centralizate, iar dezvoltarea policentrică a acestora reprezintă una dintre principalele direcţii pentru realizarea coeziunii teritoriale şi reducerea disparităţilor.

Dezvoltarea sistemelor de localităţi trebuie să aibă în vedere modul de structurare al acestora, particularităţile generate de poziţia geografică, evoluţia istorică, specificul cultural.

1 Unele orașe au statutul legal de municipiu.

6


6

Evoluția sistemelor teritoriale

1.Evoluția localităților Dezvoltarea istorică a localităţilor, considerată până în momentul de faţă, a condus la configuraţia reţelei de localităţi, formată din localităţi izolate în teritoriu (depărtate faţă de alte localităţi) și sisteme de localităţi (formate din localităţi alăturate sau apropiate) (vezi Harta 16.1).

Amplasarea localităţilor pe drumurile principale a fost iniţial determinată de distanţa de parcurs, măsurată în timp ("6 ceasuri de mers")2; mai târziu, din secolul XIX când s‐au organizat serviciile de poştă, distanţa dintre localităţi s‐a denumit "poştă". S‐a format în timp o reţea de localităţi situate la distanţe de cca 20 km pe drumurile principale, localităţi din care, în decursul timpului, s‐a format reţeau de "târguri" amplasate la distanţe de 40‐60 km. Aceste căi de circulație stau la baza drumurilor comunale și județene dezvoltate în etapele ulterioare. Definirea acestor sisteme de localități s‐a realizat prin identificarea localităților care poartă numele de "Poşta" și a localităților cu care acestea sunt conectate.

Organizarea orașelor pe drumurile principale, organizarea sistemelor de localități pe baza distanțelor de poștă ‐ distanțe relativ scurte ‐ și asigurarea unui timp de deplasare similar între aceste localități a reprezentat un mod incipient, specific secolului XIX, de formare a sistemelor de localități pe baza infrastructurii de circulație terestră. La nivelul SDTR, prezentarea sistemelor de localități formate pe baza distanțelor optime de deplasare are rolul de a ilustra importanța pe care infrastructura de circulație si distanțele dintre localități (distanțe ‐ timp) le au în cadrul procesului de structurare a rețelei de localități.

Rețeaua de localități din provinciile istorice s‐a diversificat în sec. XIX, odată cu intrarea în epoca modernă; s‐au format orașele, născute din târguri sau cetăți (cele mai importante localități din perioada medievală, cu rol de apărare, administrativ și judecătoresc), în care s‐au amplasat noile administrații, serviciile și unitățile industriale caracteristice perioadei respective. Cele mai importante cetăți au devenit capitale de principat, de provincie, de țară sau reședințe ale unor unități administrativ‐teritoriale; fostele cetăți care nu au fost susținute de acest tip de activități au resimțit mai puternic procesul de declin economic.

Reţeua aşezărilor umane de la sfârşitul Evului Mediu a evoluat în condiţii istorice, economice şi sociale specifice; în urma acestei evoluţii s‐au petrecut schimbări în reţeaua aşezărilor: localităţi care au regresat sau chiar au dispărut, localităţi care au păstrat statutul de sat, localităţi care s‐au dezvoltat, trecând prin stadiile sat ‐ târg ‐ oraş modern, localităţi apărute în perioadele modernă şi contemporană (sate şi oraşe).

2.Organizarea administrativ teritorială și consecințele sale asupra localităților Consecința organizării administrativ‐teritoriale din România interbelică asupra rețelei de localități s‐a manifestat prin:

Dezvoltarea puternică a orașelor care au fost reședință de județ în întreaga perioadă; unele dintre aceste orașe au absorbit localitățile rurale din imediata lor apropriere.

Dezvoltarea moderată a orașelor sau satelor care au fost reședință de plasă.

Regresul orașelor și satelor care, în urma schimbărilor împărțirilor administrativ‐teritoriale, au pierdut rolul de reședință de județ sau de reședință de plasă.

Împărțirea administrativ‐teritorială, ulterioară anului 1950, în regiuni și raioane, a avut un puternic scop politic și a condus la dezvoltarea foarte inegală a localităților țării:

Dezvoltarea puternică a capitalei București și a celorlalte 15 orașe reședință de regiune;

Declinul rapid al orașelor foste reședință de județ care au devenit reședință de raion (de exemplu: Rădăuți și Bârlad în Moldova, Buzău și Câmpulung Muscel în Muntenia, Lugoj în Banat, Bistrița în Transilvania, Arad în Crișana ș.a.);

Dezvoltarea moderată a unor orașe mici care au devenit reședință de raion, fără să fi fost înainte reședință de județ (de exemplu: Gura Humorului – Regiunea Suceava, Babadag – Regiunea Dobrogea, Covasna – Regiunea Brașov,ș.a.);

Dezvoltarea moderată a unor sate reședință de comună care au devenit reședință de raion (de exemplu: Răcari – Regiunea București, Vânju Mare – Regiunea Oltenia, Cehul Silvaniei – Regiunea Maramureș s.a.).

Consecinţele organizării teritoriului asupra reţelei de localităţi:

Caracterul monocentric al sistemului urban de localităţi;

Detaşarea municipiului Bucureşti față de celelalte localităţi, prin accesibilitatea crescută, concentrarea administraţiei centrale a învăţământului universitar, a activităţilor economice. Această centralizare a dezvoltat un puternic caracter polarizator, fapt ce a condus la diferenţe foarte mari între Bucureşti şi celelalte sisteme urbane;

Discrepanţe mari între oraşele mici şi cele mari (oraşele mici dispun de mai puţine resurse umane, financiare);

Declin demografic al oraşelor mici şi mijlocii.

2 Cf. N Stoicescu, Cum măsurau strămoşii, pp.95‐98, distanţele erau diferite în funcţie de relieful terenului, de necesitatea trecerii prin vaduri a apelor; distanţa medie (poşta) era 20km în Moldova şi Ţara Românescă şi 15km în Transilvania (vezi Harta 16.6.).


7

Harta 16.1. Teritoriile din România după atestarea documentară a localităților (după 1241) Sursa: Șerban Popescu‐Criveanu et al., Caracteristicile teritoriale și dezvoltarea așezărilor în România (secolele XVI‐XX), mss. 2012.

3. Consecințele evoluției localităților în amplasarea populaţiei Perioada ultimilor 60 ani este reprezentativă pentru evoluția localităților (apariția, dezvoltarea, declinul loclaităților urbane sau rurale) și pentru reorganizarea populației în teritoriu:

Mişcarea populaţiei din sate înspre oraşe, după anul 1955, ca urmare a industrializării oraşelor şi a creşterii numărului locurilor de muncă; urmarea acestei schimbări politico‐economice a fost diminuarea puternică a populaţiei satelor şi creşterea accelerată a populaţiei oraşelor, în special a principalelor centre industriale. Până în anul 1968 fuseseră construite următoarele 5 orașe noi: Bălan, Motru, Nucet, Onești (numit atunci orașul Gh. Gheorghiu‐Dej), Victoria; acestora li s‐a adăugat după 1970 orașul Rovinari.

Procesul de industrializare a celei de‐a doua jumătăţi a secolului XX a condus la reorganizarea majoră a populaţiei în teritoriu; această perioadă se caracterizează prin apariția unui contrast puternic între mediul urban și cel rural datorită politicilor brutale de depopulare a zonei rurale și de relocare a populației în centrele urbane cu profil industrial; procesul de relocare a populației a avut ca efect creșterea semnificativă a populaţiei urbane, aceasta ajungând majoritară în ultima sută de ani. Procesul de urbanizare forțată a condus la: formarea artificială a unor localități urbane de mici dimensiuni, bazate pe o economie monoindustrială; apariția unei puternice clase muncitorești sosită din diferite spații geografice, care s‐a adaptat cu greu la noile condiții de locuire.

Migrarea populaţiei dinspre oraşe spre sate, după 1990, ca urmare a închiderii marilor şantiere, a dezindustrializării, a schimbărilor de proprietate funciară şi a schimbării veniturilor unei părţi a populaţiei (procesul se desfăşoară în două direcţii: diminuarea sau mărirea venitului unor familii). În urma acestor noi realităţi economice, oraşele şi unele sate s‐au diminuat, iar unele localităţi au crescut (în special în jurul marilor oraşe: Bucureşti, Iași, Cluj‐Napoca ş.a.). Caracteristica teritorială a acestei perioade este reașezarea populației în țară, reașezare care se bazează în principal pe proprietatea asupra terenului agricol; acest proces se combină cu reamplasarea în teritoriu a activităților din sectorul secundar și cu începerea construirii autostrăzilor.

În perioada 1994 ‐ 2008 au fost declarate 255 unități administrativ‐teritoriale noi (47 municipii, 35 orașe, 173 comune); între 1968 și 2012 numărul total de UAT din țară a crescut de la 2797 la 3181 (diferența este de 384 UAT). Nu cunoaștem motivele care au stat la baza fiecărei schimbări în parte, dar schimbările s‐au realizat fără a avea la bază un program de dezvoltare clar.

8


8

Harta 16.2. Densitatea aşezărilor, anul 1992. Sursa: România, Atlasul Istorico‐Geografic (Șerban Popescu‐Criveanu et al., Caracteristicile teritoriale și dezvoltarea așezărilor în România (secolele XVI‐XX), mss. 2012).

Tendințe actuale de dezvoltare a localităților

1.Densitatea așezărilor Distribuția localităților în teritoriu (sistemul de aşezări3) este structurată în funcţie de caracteristicile geografice și de principalele bazine hidrografice; dimensiunea aşezărilor nu este – însă – intuitivă (aşezări mici în bazinele superioare ale râurilor şi din ce în ce mai mari către bazinul inferior al râurilor).

Din Harta 16.2. se remarcă o concentrare a aseșărilor în zona subcarpaților (sudul și estul arcului carpatic) cu o descreștere treptată către zonele de dealuri și de câmpie, cu concentrări mai ridicate în văile râurilor afluente, fapt care conduce la aspectul fragmentar al aglomerațiilor de localități; de asemenea, se remarcă o densitate foarte scăzută a aşezărilor pe axul est‐vest al Dunării; în zona de munte (cu rol de apărare în evoluţia istorică) se remarcă o densitate mai ridicată în Munţii Apuseni datorită prezenţei resurselor solului şi subsolului (zonele miniere).

Densitatea aşezărilor este generată de condiţiile naturale (reţea hidrografică, relief) şi de evoluţia istorică. Astfel, se remarcă:

Densitate mare şi medie a aşezărilor în zonele de locuire veche/stabilă pe perioade lungi (zone cu calităţi defensive); coincid cu zonele de grupare naturală a populaţiei:

Densitate aparent mică de aşezări rurale în zonele montane ‐ densitate mare de crânguri, cătune, regrupate în localităţi de mai mari dimensiuni;

Densitate mare sau medie în zonele de contact dintre munţi şi dealuri şi în zonele de deal şi câmpie cu locuire intensă pe perioade lungi;

Densitate mică şi foarte mică în zonele de podiş şi de câmpie, în areale vulnerabile (zone fără calităţi defensive).

Reţeaua de oraşe este influenţată de poziţionarea în raport cu drumurile comerciale care au stabilitate mare în timp: oraşele de dimensiuni medii sunt amplasate în zone de munte sau de deal, în funcţie de vechime, acest fapt remarcându‐se şi în legătură cu capitalele istorice ale Moldovei, Ţării Româneşti şi Transilvaniei; oraşele de mari dimensiuni sunt în regiuni de podiş sau de câmpie, poziţionarea acestore fiind determinată de aspecte administrative, economice şi politice.

3 Sistemul de aşezări (reţeaua de localităţi) din România cuprinde 1 municipiu capitală ‐ București, reședință și a județului Ilfov, organizat în 6 sectoare

administrative; 40 municipii reședință de județ (fără județul Ilfov); 62 municipii fără rol administrativ; 217 orașe fără rol administrativ; 473 localități urbane componente ale municipiilor și orașelor; 470 sate aparținătoare municipiilor și orașelor; 2861 sate reședință de comună; 9626 sate fără rol administrativ (sate componente ale comunelor, altele decât reședinţele de comună)


9

2. Armatura urbană Armatura urbană a teritoriului 4 ilustrează distribuția în teritoriu a orașelor și modul acestora de relaționare:

4 oraşe principale: Bucureşti (1.924.000 locuitori), Iaşi, Timişoara şi Cluj‐Napoca (puţin peste 300.000 locuitori), reprezentative fiecare pentru marile regiuni ale ţării: Bucureşti pentru sudul ţării, Iaşi pentru estul ţării, Timişoara pentru vest; Cluj‐Napoca centru şi nord; oraşul Bucureşti are – datorită centralizării excesive a ultimului secol – o dimensiune disproporţionată faţă de eşalonul următor5.

4 oraşe (Constanţa, Craiova, Galaţi, Braşov) având o populaţie între 275.000 şi 300.000 locuitori şi alte trei oraşe (Ploieşti, Brăila, Oradea) având o populaţie între 200.000 şi 275.000 locuitori, completând – împreună cu primele – sistemul regiunilor istorice (cu excepţia oraşului Ploieşti, a cărui dezvoltare ţine de factori economici şi de proximitate faţă de Bucureşti);

13 oraşe având o populaţie între 100.000 şi 200.000 locuitori (Bacău, Piteşti, Arad, Sibiu, Târgu Mureş, Baia Mare, Buzău, Botoşani, Râmnicu Vâlcea, Satu Mare, Suceava, Piatra Neamţ, Drobeta‐Turnu Severin);

19 oraşe între 50.000 şi 100.000 locuitori (Focşani, Târgu Jiu, Tulcea, Târgovişte, Bistriţa, Reşiţa, Slatina, Călăraşi, Vaslui, Alba Iulia, Hunedoara, Bârlad, Giurgiu, Deva, Roman, Zalău, Sfântul Gheorghe, Turda, Mediaş, Slobozia);

Oraşe de mai mici dimensiuni, cu rol redus în armatura urbană.

3. Sisteme urbane

Orașele noi, înființate rapid după anul 1990, combinate cu rețeaua urbană existentă înainte de înființarea acestora, împreună cu schimbările petrecute în structura și numărul populației, au condus la apariția în țară a unui nou proces de dezvoltare (formarea și dezvoltarea unui nou număr de sisteme urbane). Studiul prezent pune pentru prima dată în evidență prezența sistemelor de localități și întreprinde primul pas în metoda de stabilire și de delimitare a acestora. Metoda propusă pentru studiul sistemelor de localități prevede: (i) Delimitarea primară a sistemelor de localități, pornind de la prezența localităților urbane situate la distanțe de până la 25 km,

distanțe care au la bază modelul istoric de dezvoltare a localităților actualizat pentru situația din prezent, în care deplasările se fac cu mijloace mecanice (a fost luată în cosiderație izocrona de accesibilitate de maxim 30 minute).

(ii) Luarea în considerație pentru analiză a tuturor localităților situate în sistemul delimitat (orașe și sate); (iii) Stabilirea relațiilor de orice natură între localitățile dintr‐un sistem (relații sociale, cuturale, societale, economice,

funcționale ș.a.), stabilirea complementarității relațiilor. (iv) Stabilirea gradului de maturizare al fiecărui sistem de localități (sistem în formare, sistem în consolidare, sistem format,

sistem în dezvoltare, sistem în involuție). (v) Delimitarea finală a sistemelor de localități după analiza tuturor relațiilor existente. (vi) Definirea direcțiilor de dezvoltare a sistemelor de localități și a necesităților de conjugare a studiilor urbanistice ale localităților componente.

Pentru o ierarhizare corectă a rețelei de localități de mai mari dimensiuni (orașe) s‐a făcut în primul rând diferența între orașe singulare în teritoriu (înconjurate de localități rurale) și sisteme urbane, constând din mai multe localități urbane aflate la distanțe de până la 25 km şi având fie funcțiuni complementare, fie aceleași funcțiuni coordonate între ele. Ambele situații de funcționare a localităților urbane trebuie surprinse în analiza făcută, pentru a scoate în relief situația funcțională în teritoriu.

Dezvoltarea istorică a localităţilor, considerată până în momentul de faţă, a condus la configuraţia reţelei de localităţi, formată din:

Localităţi izolate în teritoriu (depărtate faţă de alte localităţi);

Sisteme de localităţi (formate din localităţi alăturate sau apropiate).

Rezultatul constă în determinarea a 63 sisteme urbane care cuprind 223 orașe/municipii; restul orașelor (97 orașe) reprezintă localităţile izolate în teritoriu (vezi Harta 16.3.). Populaţia urbană totală a sistemelor de localităţi este de 8 923 298 locuitori (2012), restul localităţilor totalizând o populaţie de 2 817 946 locuitori. Calculele de mai sus sunt făcute extrăgând populaţia Municipiului Bucureşti şi a celorlalte 9 oraşe care formează împreună conurbaţia bucureşteană (vezi Harta 16.5.).

Scopul delimitării sistemelor urbane (fenomen care este acum mai accentuat decât în trecut) este acela de a stabili punctele principale ale aglomeraţiilor urbane (nodurile aglomerărilor urbane) şi de a stabili mărimea populaţiei într‐un teritoriu pe baza grupării reale a localităților, şi nu pe baza mărimii populaţiei oraşelor considerate individual (vezi Harta 16.5.).

Este de notat existenţa în momentul de faţă a unor sisteme urbane în consolidare (în evoluţie rapidă, în care încă nu s‐au definitivat statuturile administrative ale UAT); este cazul sistemelor urbane care se formează în jurul oraşelor foste capitale regionale Cluj‐Napoca, Iaşi, Timişoara. Caracteristicile acestor sisteme sunt, în mare, următoarele: existenţa unor zone funcţionale foarte întinse; creşteri de populaţie şi existenţa unor comune cu populaţie mare şi foarte mare; formarea ADI şi existenţa unor strategii de dezvoltare aprobate, existenţa PIDU (vezi Harta 16.6.).

4 Armatură urbană : ansamblul oraşelor ierarhizate şi a ariilor de influenţă ale acestora care asigură, într‐un teritoriu dat, funcţiunile care necesită un număr minim

de populaţie. Cf. Pierre Merlin, Françoise Choay (dir.), Dictionnaire de l’urbanisme et de l’aménagement, Paris : PUF, 1996 (1988), sub voce. Noţiune legată direct de cea de reţea urbană (înscrierea geografică a armaturii urbane, caracterizată prin relaţiile – exprimate prin fluxuri de persoane şi de mărfuri, de comunicaţii imateriale şi de capitaluri – dintre oraşele care reprezintă poli pentru ariile de influenţă respective, indiferent dacă relaţiile acestea sunt de tip ierarhic, de specializare mutuală sau de tip intermediar) şi cea de ierarhie urbană, care implică structurarea în diferite niveluri şi raporturi de dominanţă între oraşele vecine de niveluri diferite. În limba română este utilizată mai des expresia, similară, de sistem urban.

5 Populaţia (2012) Municipiului Bucureşti era de 1.924.000 locuitori, faţă de 317.000 locuitori la Iaşi, 306.000 la Timişoara şi 305.000 la Cluj. Vezi cap.

III.1.3.d.Discrepanţa dintre Bucureşti şi celelalte oraşe, Studiul 15. Reșeaua de localități după rang și importanță pentru explicarea curbei ideale și necesitatea susținerii dezvoltării unui rang 2 de localități cu rol de echilibrare în teritoriu a influenței Municipiului București.

10


10

Harta 16.3. Delimitarea după distanța dintre orașe a sistemelor urbane Sursa: INS – Tempo online (Quattro Design 2013)

Harta 16.4. Ierarhia oraşelor şi sistemelor urbane. Sursă: Quattro Design, 2013


11

Harta 16.5. Sisteme urbane ‐ populaţia cumulată (din mediul urban) Sursa: INS – Tempo online (Quattro Design 2013)

Harta 16.6. Sisteme urbane în consolidare – Municipiile Timişoara, Cluj Napoca şi Iaşi Sursa: INS‐Tempo online (Quattro Design, 2013)

12


12

4.Clasificarea localităților și a sistemelor urbane

Categoriile taxonomice în care se încadrează toate localitățile țării, stabilite prin acest studiu, sunt în număr de 11, după cum urmează (vezi Harta 16.4.): I. Capitala țării (București) II. Capitalele provinciilor istorice ‐ capitale primare (3 centre) III. Capitalele culturale și turistice ‐ capitale secundare6 (10 centre) IV. Capitalele terțiare (9 centre) V. Alte orașe reședințe de județ, neclasificate în categoriile I. – IV. (17 centre) VI. Orașe, altele decât cele din categoriile I‐V)(279 centre (217 orașe și 62 municipii care nu sunt reședință de județ) VII. Localități urbane care fac parte din orașe (473 localităţi) VIII. Sate aparținătoare localităților urbane (470 localităţi ‐ din care 14 sate au populație zero) IX. Sate reședință de comună (2861 localităţi) X‐XI. Sate componente ale comunelor, altele decât satele reședință de comună (9626 localităţi): X. Sate cu populație minimă 101 locuitori (9383 localităţi) XI. Sate cu populație maximă 100 locuitori (243 localităţi rurale din totalul de 243 localități, dintre care 100 de sate cu

populație zero) Această clasificare a localităților scoate în evidență importanța relativă a lor, importanță care se poate manifesta permanent sau, în cazul capitalelor turistice și a manifestărilor din sectorul cuaternar, în anumite perioade din an. Se poate deci stabili o importanță constantă în timp și o importanță sezonieră sau momentană (care nu este de loc nesemnificativă)7.

Se menționează faptul că funcțiunile care fac discriminarea între localitățile țării nu sunt cele de producție, oarecum constante în localitățile mari, ci cele speciale: prezența portului sau aeroportului, activitățile turistice și balneare, activitățile științifice și de învățământ superior, activitățile din sectorul cuaternar, prezența autorităților bisericilor importante8.

Clasificarea pune în evidență următoarele:

Importanța națională și internațională a capitalei țării, care este în același timp și capitala regiunii istorice Muntenia;

Existența, în afara capitalei, a 3 orașe importante ale țării (capitale primare), Iași, Cluj‐Napoca, Timișoara, respectiv capitalele fostelor regiuni istorice; Moldova, Transilvania, Banatul. Acestea au o importanță majoră în țară, sunt poli de creștere ai țării și sunt recunoscute și pe plan internațional. Se poate trage astfel concluzia că importanța acestor orașe se manifestă permanent în toate domeniile vieții sociale a țării9.

Existența unor orașe cu funcțiuni speciale în domeniile cultural, științific și turistic, orașe de mare competitivitate, capitale secundare (10 centre): 2 poli de creștere (sistemele urbane Brașov și Constanța), 7 poli de dezvoltare grupați în 5 sisteme urbane (sistemele urbane Brăila‐Galați, Satu Mare – Baia Mare, Râmnicu Vâlcea, Suceava, Sibiu) și 3 sisteme urbane suplimentare față de polii de creștere și de dezvoltare (Alba Iulia, Valea Prahovei, Tulcea). Aceste orașe, deși au populație și activități economice diferite, se remarcă prin importanța într‐un anumit domeniu (sunt, după caz, “capitale” culturale, “capitale” tehnico‐științifice, “capitale” turistice de vară, “capitale” turistice de iarnă, “capitale” religioase ș.a.); importanța lor se poate manifesta, după caz, numai în anumite perioade ale anului. Este semnificativ că 6 din aceste 10 orașe sau sisteme urbane sunt deservite de câte un aeroport civil. Sistemul urban de pe Valea Prahovei (Câmpina – Breaza – Comarnic – Predeal – Azuga – Bușteni – Sinaia) este situat în zona montană și de deal și este format din localități de mărime mijlocie. Nu există aeroporturi civile apropiate de următoarele sisteme urbane: Râmnicu Vâlcea, capitală pentru domenii cu adresabilitate permanentă de mai mic volum (balneară, turistică, culturală, religioasă) și care, probabil din cauza apropierii față de orașul Piteşti și a reliefului subcarpatic, are în proximitate numai un singur combinat, deci nu s‐a impus în trecut necesitatea construirii unui aeroport; Alba Iulia – regiune de mici dimensiuni, a cărei dezvoltare s‐a concentrat după 1990; Galați‐Brăila – orașe mari care, din motive neclare, nu au beneficiat în general de investiții în infrastructură ( în momentul de față începe să se pună problema infrastructurilor: pod peste Dunăre, autostradă, aeroport civil, modernizarea porturilor).

Existența unor orașe de importanță regională, capitale terțiare (9 centre): 2 poli de creștere (sistemele urbane Craiova și Ploiești), 6 poli de dezvoltare (sistemele urbane Arad, Deva, Pitești, Târgu Mureș, orașele singulare Bacău și Oradea) și 1 sistem urban suplimentar față de polii de creștere și de dezvoltare (Târgoviște). Acestea sunt orașe sau sisteme urbane care au populație considerabilă, rol economic important, dar au o importanță mai mică în domeniile cultural, științific și turistic, deci, au o competitivitate scăzută.

6 Din care se remarcă prin complexitate sistemul urban Galaţi‐ Brăila‐ Măcin (2 oraşe mari, fiecare reşedinţă de judeţ) şi sistemul urban Sinaia‐ Câmpina (7 oraşe care

nu sunt reşedinţe de judeţ) și sistemul urban Baia Mare ‐ Satu Mare (9 orașe, dintre care 2 sunt orașe mari, reședințe de județ) 7 Exemplu: Festivalul Internațional “George Enescu” face ca timp de o lună, din doi în doi ani, orașul București în primul rând, asociat cu alte orașe din țară, să fie

capitalăl muzicală mondială. 8 Funcțiunile diferite ale orașelor și atracția în teritoriu a acestor funcțiuni sunt analizate de Jacqueline Beaujeu‐Garnier și Georges Chabot în lucrarea “Geografia

Urbană” (Paris 1963, traducerea în limba română publicată de Ed. Științifică, 1971). Pentru moment în România nu există datele statistice și studiile care să permită evaluările rafinate ale atracției orașelor prezentate de autorii francezi (de exemplu, atracția financiară, atracția clientelei unităților comerciale, atracția spitalicească, atracția culturală, atracția politică, atracția universitară și altele). De asemenea, nu avem date despre participarea credincioșilor la pelerinaje (de exemplu la Iași, București, Suceava, Radna, Râmeți), date care ne‐ar permite să stabilim atracția religioasă, bază a coeziunii populației.

9 Rey, V., Groza, O., Ianoş, I., Pătroescu, M., Atlasul României, Enciclopedia RAO, Bucureşti, 2006 (2002), p. 112, 114, remarcă orașele București, Cluj‐Napoca, Iași,

Timișoara în capitolele referitoare la marile universități și la atracția spitalicească.


13

Existența unor alte orașe de mici dimensiuni, cu rol economic și social redus: orașele reședință de județ care nu au fost clasificate în primele categorii (17 centre): 10 sisteme urbane(Bistrița, Botoșani, Focșani, Piatra Neamț, Reșița, Slabozia, Târgu Jiu, Drobeta Turnu Severin, Slatina, Zalău) și 7 orașe singulare (Alexandria, Călărași,Buzău, Giurgiu, Mircurea Ciuc, Sfântu Gheorghe, Vaslui); orașele mijlocii și mici (aceste orașe pot fi orașe izolate în teritoriu sau pot fi grupate în sisteme urbane), cu roluri în general de centru agricol și de producție industrială minoră, deci cu competivitate foarte redusă.

Localitățile urbane care fac parte ca elemente distincte din orașele țării (473 localități), localități cu situaţie echivocă și cu rol neclarificat până în momentul de față.

Existența a 470 de sate aparținătoare orașelor și municipiilor, localități cu aceeași situație neclară ca și localitățile din categoria de mai sus.

Existența a unui număr de 2861 de sate reședință de comună.

Existența în comune a unui număr impresionant de sate, sate componente ale comunelor, altele decât satele reședință de comună (9626 localități), dintre care un număr de 234 (1,2% din numărul total) au populația de 0‐100 de locuitori.

Luarea în considerare a sistemelor urbane este necesară pentru judecarea în comun a unor aspecte sociale, economice, culturale şi de dezvoltare: populaţia, serviciile publice, serviciile culturale, unităţile de învăţământ, reţeaua de transport în comun, reţeaua comercială, strategiile de dezvoltare, documentaţiile de amenajarea teritoriului şi urbanism.

5. Elemente de continuitate în evoluţia istorică a teritoriului

Dezvoltarea localităţilor în sisteme este un proces istoric în evoluţia utilizării teritoriilor și în așezarea populației ţării. Constatările care se pot face în acest moment sunt următoarele: Evoluţia istorică a constat întotdeauna în formarea unor sisteme de localităţi; conexiunea acestor localităţi nu a fost însă

urmărită până acum în studiile de amenajare a teritoriului din ţara noastră;

Procesul de evoluţie a sistemelor de localităţi va continua şi se va accentua în viitor, pe măsură ce se vor dezvolta funcţiunile localităţilor şi conectivitatea acestora. Acest proces trebuie însă stimulat prin politici de încurajare a diverselor forme de cooperare dintre locuitori şi autorităţi;

Condiţia de bază a formelor de cooperare este realizarea consensului reprezentanților tuturor localităților, indiferent de dimensiunile diferite ale localităților;

Cooperările între UAT, între localităţi și între locuitori trebuie să fie flexibile, pentru a se putea adapta fiecărui caz în parte. Exemple de cazuri diferite sunt: sistemul de localităţi centrat pe Bucureşti, sistemul Tulcea‐Sulina, sistemul litoralului Mării Negre, sistemul Valea Jiului, sistemul inelar Deva‐ Hunedoara‐Simeria‐Călan‐Haţeg, sistemul Galaţi‐Brăila‐Măcin, sistemul dunărean Drobeta Turnu Severin ‐ Orșova ‐ Băile Herculane ş.a.

V.3. Tendința de evoluție a localităților

Dezvoltarea relațiilor de cooperare între localități

Dezvoltarea relaţiilor de cooperare trebuie să ţină cont de specificul fiecărei localităţi sau părți de localitate, specific de natură funcţională, economică, socială, istorică, culturală, administrativă, geografică ş.a. Relaţiile de cooperare se manifestă în următoarele domenii: Coeziunea populaţiei în teritoriu, ajutorul reciproc între locuitori, incluziunea socială, ajutorarea persoanelor în vârstă, a

copiilor fără familie, a persoanelor cu dizabilităţi ş.a.; Colaborarea între persoanele de etnii diferite, de religii diferite, între persoanele cu grad de instruire diferit; Colaborarea transnațională, în domeniul economic, socio‐cultural, infrastructură de transport, între comunitățile aflate în

orașe învecinate din țări diferite. Protecţia mediului şi a peisajului, a ariilor şi zonelor naturale protejate, a biodiversităţii şi a coridoarelor ecologice; Protecţia patrimoniului cultural, organizarea și dezvoltarea infrastructurii culturale; Colaborarea cu instituţiile religioase – în calitate de important factor de coeziune socială ‐ în vederea dezvoltării de

proiecte sociale, culturale educaționale; Organizarea infrastructurii de învăţământ public şi privat la toate nivelurile necesare (inclusiv a şcolilor de meserii şi a

sistemelor de ucenicie la meşteri), cu atenţie pentru localităţile de mici dimensiuni situate mai departe de cele principale; Accesul la administraţia publică locală, organizarea serviciilor publice administrative şi tehnico‐edilitare; Organizarea serviciilor private medicale, comerciale, a pieţelor şi târgurilor; Organizarea serviciilor veterinare şi de consultanţă în agricultură; Extragerea şi prelucrarea resurselor naturale, organizarea producţiei agricole de toate categoriile, organizarea unui sistem

integrat de colectare și prelucrare a produselor agricole; Păstrarea şi dezvoltarea activităților și produselor tradiționale, caracteristice fiecărei zone (de exemplu, prelucrarea

lemnului, produsele ceramice, creşterea animalelor domestice, produsele lactate, diferite culturi speciale ş.a.); Organizarea structurilor turistice şi de agrement; Producerea şi utilizarea energiei; Organizarea transporturilor rutiere şi pe cale ferată şi a facilităţilor pentru acestea;

14


14

Organizarea transportului public în comun intraorășenesc și extraoraşenesc în sistem integrat pentru sistemele de localități; a transportului specializat (şcolari, bătrâni, persoane cu dizabilităţi);

Colectarea şi neutralizarea deşeurilor menajere şi industriale în sistem integrat pentru sistemele de localități; Gestionarea situaţiilor de urgenţă, coordonarea acţiunilor de apărare colectivă; Asigurarea legăturilor cu localităţile din afara sistemului, cu instituţii publice sau private, cu entităţi din alte ţări.

Procesul de diminuare a populaţiei oraşelor, în paralel cu cel de creştere a populaţiei unor UAT rurale în situaţie favorabilă, în tranziţie către un profil urban, este cel care va caracteriza intervalul 2014‐2035, necesitând cea mai mare atenţie în cadrul politicilor sociale şi teritoriale.

Dezvoltarea sistemelor urbane existente

Dezvoltarea sistemelor de localităţi este un proces în continuă desfăşurare care constă în: reorganizarea localităţilor existente (ex: operațiuni de regenerare urbană care pot viza suprafețe semnificative ale orașelor – fenomen de amploare în perioada comunistă și mai restrâns în perioada contemporană); formarea unor părţi de localităţi (în prezent este des întâlnit fenomenul de extindere a orașelor către periferii); crearea unor localităţi întregi (fenomen întâlnit în perioada comunistă, prin crearea de orașe industriale noi); contopirea unor localităţi sau dispariţia unora dintre acestea; modificarea statutului legal al unor localităţi (declararea de noi comune, orașe sau municipii).

Pentru desfăşurarea acestui proces în condiţii optime, este necesar să se urmărească: Oficializarea rapidă a modificărilor care intervin în structura sistemelor; Păstrarea echilibrului între dezvoltarea localităţilor sau a infrastructurilor şi protejarea cadrului natural prin limitarea

extinderii în teritoriu a spațiului construit sau prin utilizarea adecvată a terenurilor; Evitarea extinderilor localităţilor în bandă continuă în lungul axelor de constituire ale sistemului, prin prevederea unor

elemente separatoare clare (zone agricole, zone naturale, cursurile râurilor, zone de agrement, păduri ş.a.).

Judecând la nivelul armăturii urbane şi a sistemelor urbane identificate, principalele tendinţele de evoluție se referă la: Menţinerea reţelei urbane dezvoltate în legătură cu structura principalelor bazine hidrografice, determinante pentru

profilul economic şi social al reţelei de oraşe, cu surprinderea rolului structurant al reţelei rutiere şi feroviare şi al rolului administrativ în teritoriul naţional;

Menţinerea sistemelor capitalelor primare – capitale regionale – UAT urbane de mari dimensiuni (Bucureşti, Cluj‐Napoca, Iaşi, Timişoara), a căror masă economică este în proces de extindere în zonele metropolitane şi care reprezintă capitale regionale pentru Ţara Românească, Transilvania, Moldova şi Banat; este de menţionat că aceste oraşe‐capitală au funcţionat, istoric, independent; organizarea – în jurul acestora – a unui sistem de localităţi urbane este de dată recentă sau în proces de consolidare (vezi Harta 16.4.): În jurul oraşului Bucureşti („sateliţii” Chitila, Buftea, Otopeni, Voluntari, Pantelimon, Popeşti‐Leordeni, Măgurele,

Bragadiru, Mihăileşti funcţionând, până recent, ca localităţi rurale); În jurul municipiului Cluj Napoca –sistem urban în consolidare: există 2 UAT rurale de peste 10000 locuitori şi 2 între

8000 şi 10000 locuitori (populaţia totală a municipiului şi a zonei periurbane a acestuia fiind de 451926 locuitori); Sistemul Timişoara – Recaş este de asemenea în consolidare: 10 UAT rurale au între 5000 şi 8000 locuitori (populaţia

totală a municipiului şi a zonei periurbane a acestuia fiind de 410132 locuitori); În jurul municipiului Iaşi, sistem urban în consolidare, în care 4 UAT rurale au peste 10000 locuitori, una între 8000 şi

10000 locuitori şi 5 între 5000 şi 8000 locuitori (populaţia totală a municipiului şi a zonei periurbane a acestuia fiind de 457356 locuitori).

Oraşul Bucureşti reprezintă un oraş‐regiune cu rol la scară naţională şi cu rol în cadrul Europei de sud‐est: acest rol se va menţine, chiar dacă celelalte „capitale primare” – Iaşi, Cluj şi Timişoara – şi cele „secundare” – capitalele culturale şi turistice au un potenţial de creştere important care le va permite să se dezvolte pentru a ocupa palierul 2 de orașe și pentru a echilibra în teritoriu rețeaua națională de localități (dezvoltarea policentrică a rețelei de localități).

Consolidarea funcţională a sistemelor capitalelor secundare – capitale culturale şi turistice – a căror structură urbană este consolidată sau în curs de consolidare; evoluţia orașelor contribuie la creşterea ponderii activităţii turistice în economia naţională, chiar în condiţiile scăderii ponderii industriei în economie(vezi Harta 16.4): Trei sisteme urbane depăşesc, ca număr de locuitori din localităţile urbane, sistemele capitalelor primare (cu excepţia

Municipiului Bucureşti), şi anume sistemele urbane Ardud – Satu Mare – Livada – Seini – Negreşti Oaş – Tăuţii‐Măgherăuş – Baia Mare – Baia Sprie ‐ Cavnic, Constanța – Ovidiu – Năvodari – Eforie – Techirghiol – Mangalia – Medgidia ‐ Murfatlar şi Brăila – Galaţi – Măcin; primele două sisteme corespund provinciilor istorice ale Dobrogei şi Maramureşului iar al treilea rezultă din alăturarea principalelor oraşe‐port la Dunăre ale Ţării Româneşti şi Moldovei.

Sistemul urban legat de Municipiul Braşov (Braşov – Săcele – Ghimbav – Codlea ‐ Râşnov – Zărneşti), în legătură cu sistemul văii superioare a Prahovei (Câmpina – Breaza – Comarnic – Sinaia – Buşteni – Azuga – Predeal) dar şi cu celelalte sisteme ale văilor Oltului superior şi Mureşului;

Sistemul urban Sibiu – Sălişte – Miercurea Sibiului – Cisnădie – Ocna Sibiului – Tălmaciu – Avrig, legat cu sistemele văii Oltului şi, în special, cu sistemele urbane Alba Iulia – Aiud – Blaj – Sebeş – Teiuş ‐ Ocna Mureş şi Râmnicu Vâlcea – Brezoi);


15

Sistemul urban Râmnicu Vâlcea – Călimăneşti – Băile Olăneşti – Brezoi – Ocnele Mari – Băile Govora – Băbeni, legat cu sistemul oraşului Sibiu (vezi mai sus) şi cu cel al oraşelor Piteşti – Costești – Mioveni – Ștefănești – Topoloveni (sistem urban, capitală terțiară).

Sistemul urban Suceava – Fălticeni –Salcea – Dolhasca – Liteni, apropiat de sistemul generat de oraşul Botoşani (sistemul urban Botoșani ‐ Bucecea) (luarea în considerare împreună a acestor două sisteme poate fi examinată prin studii mai detaliate)

Sistemul Tulcea – Sulina, stabilit prin excepţie de la regula de formare a sistemelor, dată fiind atipicitatea sa.

Întărirea identităţii sistemului capitalelor terţiare – în special în cazul sistemelor afectate major de declinul industrial de după 1990: Craiova – Balş, Ploieşti – Băicoi – Plopeni – Boldeşti‐Scăieni – Urlaţi, Oradea – al cărui sistem suburban este în creştere, Bacău cu sistermul suburban aferent in curs de formare, Piteşti – Costești – Mioveni – Ștefănești – Topoloveni, Arad – Pecica – Nădlac – Curtici – Sântana – Pâncota – Sebiș ‐ Ineu, Târgu Mureş – Ungheni – Miercurea Nirajului – Sângeorgiu de Pădure și sistemele urbane Deva – Simeria – Orăștie – Geoagiu – Călan – Haţeg – Hunedoara Târgovişte, Moreni, Pucioasa, Fieni – cu rol turistic în creştere).

Formarea unor noi sisteme de localități Situaţia localităţilor din ţară pune în evidenţă existenţa unor sisteme de localităţi formate istoric; aceste sisteme nu au încă o existenţă oficializată şi nu se manifestă ca atare. După cum s‐a arătat în prezentul studiu, analiza situaţiei localităţilor şi stabilirea prevederilor de dezvoltare trebuie să ţină cont de existenţa unor sisteme de localităţi. Pentru ca acest proces de apreciere să se desfăşoare normal, sunt necesare următoarele acţiuni:

Cercetarea sistemelor de localităţi existente în toată complexitatea lor, întrucât cuprind, fie unul sau mai multe oraşe împreună cu sate, fie exclusiv sate. Această cercetare trebuie să conţină: delimitarea sistemului de localităţi, componenţa sistemului, cercetarea funcţiunilor, prognoza populaţiei, stabilirea tendinţelor de evoluţie în toate domeniile;

Adoptarea unei politici de sprijinire a formării sistemelor de localităţi cooperante în zonele în care se manifestă absenţa oraşelor, în zonele cu procese de depopulare, în zonele cu specific geografic ş.a.

Elaborarea unor normative de conţinut pentru documentaţiile de amenajare a teritoriului şi de urbanism care tratează zonele în care se manifestă sistemele de localităţi.

V.4. Priorități de dezvoltarea

Direcții prioritare și ținte formulate prin strategii generale și sectoriale

Documentele strategice de referinţă împreună cu alte documente strategice (unele recente, în curs de aprobare) stabilesc elemente strategice şi operaţionale pentru domeniul 5. Rețeaua de localități. Dintre acestea, cele mai relevante sunt:

Acordul de parteneriat propus de România pentru perioada de programare 2014‐2020 (Primul proiect, octombrie 2013) conține propuneri referitoare la creșterea accesibilității și conectivității: este urmărită creșterea accesibilității la marile aglomerații urbane și îmbunătățirea accesibilității între acestea; conectarea zonelor rurale la rețeaua majoră de transport. Între investițiile teritoriale integrate se urmărește sprijinul pentru dezvoltarea policentrică a localităților din România și stimularea zonelor funcționale urbane (menite să ofere o organizare eficientă a teritoriului și ușurarea accesului populației la serviciile de interes general). Abordarea integrată a dezvoltării teritoriale propune consolidarea rețelei urbane prin dezvoltare policentrică și specializare teritorială.

Strategia pentru transport durabil pe perioada 2007‐2013, 2030 (2008) conține propuneri pentru întărirea coeziunii sociale și teritoriale ‐ îmbunătățirea legăturilor între orașe prin stimularea serviciilor de transport public interurban, coordonarea gestiunii serviciilor; transportul urban și metropolitan ‐ subvențiile de la bugetul de stat în transportul urban și actele normative referitoare la acestea "au o influență decisivă în dezvoltarea sistemului de transport public urban în marile orașe. Se are în vedere realizarea unui cadru de intervenţie integrată a transportului interurban în oraş, în concordanţă cu celelalte sisteme urbane, pentru a face faţă provocărilor cu care se va confrunta mediul urban." Acțiuni prioritare: întărirea parteneriatului între APL și APCS; reformularea procedurilor de stabilire a priorităților cu privire la toate infrastructurile de transport în orașe; integrarea sistemelor de transport urban și interurban; efectuarea unor operațiuni de regenerare urbană cu scopul de a asigura în orașe terenuri și infrastructuri publice din domeniul transporturilor.

În Strategia Națională pentru Dezvoltare Durabilă a României, Orizonturi 2013‐2020 sunt incluse două obiective strategice relevante pentru dezvoltarea sistemelor de localități: obiectivul național de constituire "la nivel regional, conform strategiilor de dezvoltare spațială, a sistemului policentric de arii funcționale urbane (aglomerări urbane) și de coridoare de urbanizare în lungul arterelor de transport de interes european (policentricitate de rețea)" și obiectivul de structurare și dezvoltare a „rețelei extinse de localități urbane și rurale ca premisă pentru afirmarea regiunilor României ca entități dinamice, atrăgătoare și competitive și pentru racordarea lor deplină la spațiul european”.

Conceptul Strategic București 2035 (2011) prevede o serie de măsuri relevante pentru sistemul urban București – Otopeni – Voluntari – Pantelimon – Popești‐Leordeni – Măgurele – Mihăilești – Bragadiru – Chitila – Buftea: dezvoltarea coerentă la nivel urban și teritorial prin intermediul unui proces de planificare spațială lucidă; crearea unei forme administrative pentru București și zona sa de influență – zonă metropolitană; revitalizarea sistemului de poli urbani teritoriali și întărirea relațiilor cu localitățile deservite; dezvoltarea sistemului de infrastructură, cu accent pe sistemul metropolitan de transport;

16


16

Priorități și direcții de dezvoltare la nivel național și teritorial

Principalele priorități și direcții de dezvoltare a sistemelor de localități în vederea atingerii obiectivelor referitoare la policentricitate, coeziune teritorială și dezvoltare echilibrată a teritoriului au în vedere (prioritățile și direcțiile de dezvoltare specifice sistemelor de localități trebuie corelate, de către autoritățile administrației publice, cu cele definite pentru rețeaua de localități în Studiul 15. Rețeaua de localități după rang și importanță în vederea creării unui cadrul integrat de dezvoltare):

Reducerea disfuncțiilor constatate la nivelul sistemelor urbane;

Valorificarea specificului local şi a tendințelor de evoluție a sistemelor urbane;

Sprijinirea formării sistemelor de localităţi în zonele cu deficit de servicii publice, în zonele cu populaţie în scădere accentuată.

Dezvoltarea policentrică – bazată pe armatura urbană – trebuie să creeze premizele integrării funcţionale a oraşelor medii şi mici. Acestea, chiar dacă au avut un rol istoric stabil – ca intermediar între bazinul rural înconjurător şi oraşele de mai mari dimensiuni, au crescut nemăsurat în perioada socialistă, în general prin industrializare nediversificată, creând o situaţie de dependenţă faţă de o singură ramură economică. Consecinţele dispariţiei industriei după 1990 sunt deosebit de grave, procesul de reechilibrare a unei dimensiuni normale a acestora desfăşurându‐se cu probleme sociale de anvergură.

V.5. Sinteză strategică și operațională

Scenariul de dezvoltare a sistemelor de localităţi trebuie să se afilieze tendinţelor europene ale evoluţiei teritoriale – o dezvoltare teritorială inteligentă, sustenabilă, bazată pe cooperarea inter‐municipală şi cu implicarea tuturor actorilor10. Agenda Teritorială a Uniunii Europene 2020, susţine necesitatea unui proces îmbunătăţit de monitorizare şi evaluare a dezvoltării teritoriale la nivelul Uniunii Europene11. Viziunea îşi propune reducerea disparităţilor din teritoriu şi, implicit, atingerea unui grad ridicat de coeziune teritorială, socială şi economică, monitorizarea şi controlul modului de evoluţie al localităţilor urbane şi rurale.

La nivelul dezvoltării teritoriale a României, viziunea de dezvoltare trebuie să ia în considerare următoarele elemente determinante pentru înţelegerea rolului României în contextul european:

Existenţa unor regiuni cu caracteristici istorice, sociale şi geografice diferite, ale căror trăsături culturale și ecologice comune creează unitate (dezvoltare durabilă);

Existenţa unei diversităţi naturale, culturale şi peisajere în mediile urban şi rural care generează condiţii atractive pentru locuire şi activităţi economice, în condiţiile unei coeziuni sociale şi culturale bazate pe structuri tradiţionale şi pe potenţialul major de inovaţie al populaţiei (competitivitate teritorială);

Existenţa unui spaţiu rural cu mare tradiţie şi vitalitate, ale cărui resurse sunt catalizate de sistemul urban în expansiune.

Viziunea referitoare la modul de dezvoltare al sistemelor de localități este corelată cu obiectivul strategic al Domeniului 5. Rețeaua de localități, Valorificarea echilibrată a sistemului policentric de localități în contextul dezvoltării teritoriale, urmărind dezvoltarea unei rețele de localități urbane și rurale policentrice, cu grad crescut de atractivitate, dezvoltată omogen în teritoriu și conectată la sistemul european de localități.

Sunt prezentate două scenarii de evoluție a numărului localităților și unităților administrativ teritoriale: primul scenariu prevede o creștere cu 10% a UAT urbane și implicit o scădere a numărului UAT rurale; al doilea scenariu prevede o creștere de 20% a UAT urbane și implicit o scădere a numărului UAT rurale, păstrându‐se numărul total de unități administrativ‐teritoriale. Scenariul propune și o diminuare a numărului satelor: satele cu populație 0 și contopirea a 1% sau 2% din satele existente (vezi Tabelul 16.1.).

1. Unități administrativ‐teritoriale

Prognoza de creștere 2013‐2020 Statutul UAT Număr UAT 2013

+10% (30 UAT) +20% (UAT)

Municipii și orașe 320 350 380

Comune (fără posibilele contopiri/divizări de comune) 2861 2830 2800

Total UAT 3181 3180 3180

2. Localități urbane și rurale

Prognoza de creștere 2013‐2020 Statutul localităților

Număr localități 2013 +10% +20%

1. Municipii și orașe 320 350 380

2. Sate 12957 ‐ ‐

3. Desfințarea satelor cu populație 0 (114) 12843 ‐ ‐

‐1% ‐2% 4. Contopiri cu sate sau cu orașe ‐

‐150 ‐250

5.

Total sate (3+4) ‐ 12700 12600

6. Total localități (1+5) ‐ 12950 12980

Tabelul 16.1. Scenarii de evoluție a numărului localităților și unităților administrativ teritoriale

10 Comisia Europeană, Strategia Europa 2020. O strategie europeană pentru o creștere inteligentă, ecologică și favorabilă incluziunii, 2010

11 http://www.mdrt.ro/userfiles/espon/dimensiune_teritoriala/gl1/04.pdf


17

Principalele puncte ale viziunii referitoare la dezvoltarea sistemelor de localități urmăresc:

Rețeaua națională de orașelor mari va fi stabilizată și formată din (vezi Harta 16.7.): orașul București, cu putere mai mică în activitățile totale ale țării, în comparație cu puterea actuală; orașele capitale ale regiunilor istorice (Cluj‐Napoca, Timișoara, Iași), care se vor dezvolta și vor avea o putere mai mare în activitățile totale ale țării, în comparație cu situația actuală; orașe capitale turistice și culturale, cu putere mai mare decât în prezent (Alba Iulia, Sibiu, Brașov, Constanța, Tulcea, sistemul urban Brăila ‐ Galați, sistemul urban Valea Prahovei, Râmnicu Vâlcea, Suceava, sistemul urban Baia Mare‐Satu Mare); capitale terțiare (Arad, Oradea, Bacău, Târgu Mureș, Pitești, Târgoviște, Craiova, Deva, Ploiești); alte orașe reşedințe de județe (Alexandria, Bistrița, Botoșani, Buzău, Călărași, Drobeta‐Turnu Severin, Focșani, Giurgiu, Miercurea‐Ciuc, Piatra‐Neamț, Reșița, Sfântu‐Gheorghe, Slatina, Târgu Jiu, Vaslui, Zalău);

Dezvoltarea unui sistem de autostrăzi (care combină prevederile de principiu ale Comisiei Europene referitoare la coridoarele TEN‐T, cu cele ale Guvernului României cuprinse în Strategia de dezvoltare a reţelei de autostrăzi 2014‐2018 și cu propunerile SDTR) care să asigure o bună conectivitate a sistemelor de localități la nivel regional, național și european (vezi Harta 16.8.); în paralel, vor fi relansate sistemele de transport de mărfuri și persoane, care actualmente sunt decăzute (transportul pe cale ferată, transportul aerian, cel maritim și cel fluvial), cu impact în dezvoltarea economică a sistemelor de localități;

Populația urbană (cu număr în scădere) va fi distribuită în orașe mari și în localitățile din jurul acestora, în sisteme de localități urbane și în localități izolate în teritoriu; se va incetinii procesul de dispariţie a localităților prin stabilizarea populației, prin îmbunătățirea calității locuirii și prin creșterea activităților oamenilor în localitățile rurale și urbane existente; de asemenea populația cu ocupații agricole (cu număr în scădere) va fi concentrată în forme stabile de localități (cu număr în scădere);

Distribuția echilibrată a resurselor și a creșterii economice în cadrul rețelei de localități (zone funcționale urbane, zone metropolitane, orașe mici și medii cu rol coordonator la nivel regional, localități rurale cu rol în dezvoltarea locală), ca rezultat al procesului de management durabil al activităților și al dezvoltării infrastructurii centrelor urbane în colaborare cu comunele învecinate, vor sta la baza consolidării unor sisteme de localități unitare bine structurate din punct de vedere administrativ, urbanistic și economic, atractive pentru relocarea populației și activităților.

Numărul de localități urbane și de comune se va stabiliza datorită utilizării criteriilor științifice fundamentate economic la declararea orașelor și municipiilor;

Sistemelele de localități se vor dezvolta printr‐o implicare de tip bottom‐up: prin implicarea populației în activități și prin cooperarea autorităților administrației publice locale în organizarea serviciilor;

Serviciile publice vor fi poziționate cât mai aproape de populația deservită, în funcție de frecvența de adresare către servicii, ca urmare a unui proces de reconformare a serviciilor și instituțiilor administrației publice.

Se va realiza o impozitare diferențiată a populației după criteriul suplimentar al serviciilor publice de care este deservită;

Activităţile populaţiei din Municipiul Bucureşti şi din capitalele secundare (Iaşi, Timişoara, Cluj‐Napoca) se vor orienta către sectoare competitive, cu precădere către sectorul cuaternar, fapt care va conduce la creșterea atractivității acestora la nivel internațional, la extinderea ariei de influență și implicit la creşterea suprafeţelor oraşelor (consecinţă teritorială);

Activităţile populaţiei din capitalele sezoniere se vor orienta mai puternic spre sectorul terţiar, având ca principală consecinţă teritorială creşterea în suprafaţă a oraşelor;

Activităţile populaţiei din oraşele mici şi mijlocii se vor orienta spre sectoarele secundar şi terţiar; având ca principală consecinţă teritorială creşterea în suprafaţă a oraşelor.

Obiectivul general (linie directoare) în privința dezvoltării sistemelor de localități, pornind de la principiile de dezvoltare durabilă, policentricitate și coeziune teritorială și socială, este Întărirea legăturilor interne ale sistemelor de localități și sprijinirea dezvoltării durabile a zonelor funcționale urbane.

Misiunea administrației publice este aceea de a coordona și facilita demersul de întărire a legăturilor dintre localități prin oferirea de suport administrativ, legislativ, financiar, actorilor din sectoarele public și privat împlicați în proces.

18


18

Harta 16.7. Dezvoltarea activităților, transporturilor și administrației în sistemele urbane Sursă: Quattro Design, 2013

Harta 16.8. Dezvoltarea infrastructurii autostrazilor Sursă: Quattro Design, 2013


19

VIZIUNE

Sisteme de localități urbane și rurale dezvoltate pe baza specificului local și integrate în rețeaua națională de localităti

PALIERUL STRATEGIC

Obiectiv strategic

Valorificarea echilibrată a sistemului policentric de localități în contextul dezvoltării teritoriale

Obiectiv general (linie directoare)

Întărirea legăturilor interne ale sistemelor de localități și sprijinirea dezvoltării durabile a zonelor funcționale urbane.

Obiective specifice naţionale

Obiective pe termen lung (orizont 2035) Obiective pe termen mediu (orizont 2020)

ON16.1. Conturarea profilului teritorial al zonelor funcționale urbane cu funcțiuni polarizatoare în teritoriu, în vederea asigurării serviciilor de tip urban (învățământ gimnazial/liceal, funcțiuni culturale și de sănătate, asistență socială, alte servicii publice) indispensabile; facilitarea accesului către acestea dinspre localitățile învecinate.

ON16.2. Dezvoltarea sistemelor de localități urbane prin programe de dezvoltare locală adecvate nivelurilor de complexitate și adaptate specificului localităților (capitala țării, capitalele provinciilor istorice ‐ capitale primare, capitalele culturale și turistice ‐ capitale secundare, capitalele terțiare, alte orașe cu funcțiuni polarizatoare în teritoriu).

ON16.3. Creșterea coeziunii teritoriale prin planificarea problemelor de relevanță regională și subregională adresate teritoriilor stabilite după criteriile omogenității populației, coeziunii socio‐culturale și caracteristicilor economice specifice.

Obiective specifice teritoriale (operaţionale)

ON16.4. Crearea de asociații între localităție rurale și între localitățile rurale și orașele de mici dimensiuni, în scopul creării unor subsisteme de localități competitive la nivel regional, al creșterii capacității economice, al creșterii forței de muncă și al diversificării infrastructurii în special în zonele cu densitate crescută de localități (areale submontane și de podiș) sau cu concentrări mari de localități în lungul bazinelor hidrografice.

1. Urban‐rural și zone metropolitane

OT16.4.1. Actualizarea împărțirii administrativ‐teritoriale în regiunile Sud‐Est Muntenia și București‐Ilfov, în conformitate cu rolul polarizant în teritoriu al capitalei țării, în vederea creşterii rolului oraşelor învecinate şi favorizării dezvoltăii locale integrate.

OT16.4.2. Managementul și controlul extinderii în teritoriu a spațiilor urbane aferente centrelor metropolitane, prin crearea unui echilibru între mediul urban și cel rural și prin buna conturare a zonelor periurbane ca zone de trecere între mediul urban și cel rural.

OT16.4.3. Întărirea cooperării dintre principalii poli urbani și localitățile situate în ariile funcționale ale acestora, în scopul creșterii coeziunii teritoriale și dezvoltării sistemului policentric de localități de talie națională și europeană.

OL16.4.4. Sprijinirea dezvoltării aglomerărilor de localități rurale, pentru asigurarea coeziunii teritoriale și sociale prin servicii publice și sisteme de transport în comun dispuse în sistem complementar, pentru a asigura dezvoltarea multifuncțională a localităților și distribuirea echilibrată a resurselor în cadrul aglomerării.

OT16.4.5. Dezvoltare puternică a orașelor de ordin secund – capitalele provinciilor istorice (Cluj‐Napoca, Iași, Timișoara), capitalele istorice și culturale – prin perfecționarea aparatului administrativ, creșterea rolului științific și universitar, accentuarea funcțiunilor specifice ș.a.

OT16.4.6. Împărțirea în sectoare administrative a capitalelor secundare şi a acelor poli de creştere care au mare extindere teritorială.

2. Zone periferice (frontaliere)

OT16.4.7. Dezvoltarea parteneriatelor transfrontaliere din zona de frontieră terestră (cu Republica Moldova, Ucraina, Ungaria, Serbia) prin mărirea numărului de puncte de trecere a frontierei (cu Ucraina și Rep. Moldova) și stimularea creării de parteneriate economice între localități (puncte de colectare, prelucrare și desfacere a produselor, cu precădere a celor provenite din exploatarea agricolă, servicii de import‐export).

4. Zone slab populate sau izolate

OT16.4.8. Crearea de mecanisme de ajutorare a stabilizării populaţiei din arealele depopulate sau cu risc de depopulare: localităţi izolate (în zona montană, de deltă sau în alte regiuni geografice), bazate pe iniţiative legislative ale APCS corelate cu acţiuni ale colectivităţilor locale.

5. Zone în transformare sau declin

OT16.4.9. Crearea de mecanisme de ajutorare a populaţiei din oraşele în declin economic, cu favorizarea deplasării unor familii către zone depopulate, cu potenţial economic nesatisfăcut.

OT16.4.10. Crearea de profile economice, productive ale sistemelor de localități din zonele de câmpie – rezultate din asocierea orașelor de mici dimensiuni cu comunele învecinate – prin valorificarea terenurilor agricole neexploatate – și întărirea statutului de piață de desfacere al orașelor.

20


20

6. Zone geografice

OT16.4.11. Dezvoltarea coordonată, pe verticală, a sistemelor de localități din cadrul bazinelor hidrografice, amplasate pe paliere geografice succesive (zone montane – submontane – deal – podiș), prin cooperare economică și la nivelul serviciilor publice; dezvoltarea coordonată, prin mecanisme similare, pe orizontală – între localități amplasate în același areal geografic (amplasarea de activități complementare și crearea unui sistem de servicii de bază distribuit echilibrat în teritoriu).

OT16.4.12. Dezvoltarea infrastructurii de circulații și conectarea la rețeaua regională de circulații, in zonele montane greu accesibile, în special în zonele izolate în sezonul rece, în vederea facilitării cooperării între comunitățile locale, creșterii atractivității zonei (turistice, investiționale, rezidențiale ș.a.) și asigurarea accesului facil la serviciile amplasate în localitățile cu rol de deservire intercomunitară (comune dezvoltate, orașe amplasate în zonele montane joase și submontane).

PALIERUL OPERAŢIONAL

Politici

Politică cu titlul Dezvoltarea integrată a reţelei de localităţi urbane şi rurale, urmărind valorificarea echilibrată a resurselor localităţilor şi dezvoltarea durabilă a acestora în sistem policentric.

Măsuri

M16.1. Dezvoltarea localităţilor în conformitate cu funcţiile specifice ale acestora: Bucureşti, Cluj‐Napoca, Iaşi, Timişoara – administraţie publică, sectoare competitive, activități aparținând sectorului cuaternar; capitalele secundare – sector terţiar (cu accent pe turism, învăţământ şi cultură); oraşe mici şi mijlocii – sector primar, sector secundar, sector terţiar; sate – sector primar, sector secundar, sector terţiar format din servicii de primă necesitate.

M16.2. Fixarea populaţiei în localităţi şi diminuarea numărului localităţilor pe cale de dispariţie ‐ satele de munte, zonele cu localităţi în curs de depopulare, Delta Dunării ‐ prin implementarea următoarelor măsuri: stabilizarea locuirii, sprijinirea activităţilor tradiţionale, organizarea serviciilor de proximitate, organizarea transportului în comun specific, formarea și sprijinirea dezvoltării GAL, GTT şi OTT12, adaptarea la măsuri urbanistice specifice.

M16.3. Elaborarea studiilor specifice pentru satele de munte, pentru satele cu populaţie în diminuare.

M16.4. Integrarea sistemelor urbane în proiectele de dezvoltare, stabilirea în interiorul sistemelor urbane a funcţiunilor complementare şi a serviciilor complementare care trebuie organizate.

M16.5. Sectorizarea adecvată a municipiului Bucureşti, a capitalelor secundare şi a acelor poli de creştere care au mare extindere teritorială.

M16.6. Evidenţa prin statistica locală a formelor de proprietate nou create (domeniile public şi privat ale colectivităţilor din UAT, proprietăţile mixte, composesoratele, proprietăţile obșteşti, proprietăţile persoanelor străine ş.a.).

M16.7. Stabilirea impozitelor și taxelor locale după criteriul suplimentar al numărului serviciilor publice care deservesc populația.

MI16.8. Cooperarea între autoritățile administrației publice locale în scopul creșterii eligibilității în procesul de accesare de fonduri comunitare și naționale.

M16.9. Finanțarea sistemelor de localități folosind criteriul suplimentar al așezării în teritoriu a populației active care face naveta, prin împărțirea taxelor locale între localitățile în care sunt amplasate activitățile economice și localitățile‐reședință ale angajaților.

M16.10. Actualizarea Legii împărțirii administrativ‐teritoriale cuprinzând regionalizarea și actualizarea listei complete a localităților din România.

M16.11. Stabilizarea numărului localităților urbane și stabilirea localităților rurale în care se organizează sisteme de servicii, fără declararea lor ca orașe.

M16.12. Sprijinirea apropierii serviciilor față de populație (împărțirea orașelor mari în sectoare, deservirea aglomerărilor de populație prin cooperarea serviciilor);

M16.13. Realizarea de către asociații ale administrației publice locale sau județene a planurilor de amenajare a teritoriului sistemelor urbane și a planurilor de mobilitate a sistemelor urbane ca fundamente pentru strategiile de dezvoltare și planurile urbanistice generale ale UAT componente.

Programe

Pachetul 1 (asociat ON16.1)

P16.1. Program de creșterea rolului zonelor funcționale urbane prin apropierea față de populație a serviciilor publice oferite de administrația publică centrală și locală: sedii administrative pentru grupări de UAT, funcțiuni sociale, culturale, educative și sportive, rețea comercială în sistem mixt (cu participarea statului).


P16.2. Program de promovare a dezvoltării teritoriale integrate în sistemele urbane, în zonele metropolitane, în zonele funcționale urbane și în zonele de influență economică ale centrelor urbane sau rurale importante, prin proiecte interorăşeneşti şi intercomunale de investiții și servicii publice.

P16.3. Program de creare a instrumentelor adecvate de planificare la nivelul zonelor metropolitane ale capitalelor şi altor oraşe cu funcţiuni polarizatoare în teritoriu și la nivelul sistemelor urbane, în mod corelat cu obiectivele strategice ale SDTR.

12 Grupuri de Acțiune Locală, Grupări Teritoriale Tradiționale, Ocupații Teritoriale Tradiționale, cf. Studiului 19.Noile legături urban‐rural și dezvoltarea locală.


21


P16.4. Program de studiere a structurii proprietăţii şi activităţilor în teritoriu, în mediile rural şi urban (şi în special a proprietăţii agricole şi forestiere), la nivel regional şi subregional, în vederea adecvării programelor de dezvoltare locală şi a instrumentelor de planificare la realităţile teritoriale, cu includerea obiectivelor de protecţie a mediului şi de dezvoltare durabilă.

P16.5. Program de încurajare și de sprijinire a cooperării prin asociere între autoritățile APL pentru creșterea competitivității zonelor funcționale urbane și pentru coordonarea dezvoltării teritoriale integrate, cu precădere în ariile metropolitane, după criterii de coerenţă socială și culturală tradițională și după legăturile avute în cadrul sistemelor urbane (prin măsuri financiare, fiscale, sociale, culturale, urbanistice, subvenții, servicii specifice ș.a.).

P16.6. Program de creare a instrumentelor adecvate de planificare la nivelul regional şi microregional, în cadrul obiectivului de susținere a creării parteneriatelor dintre colectivitățile locale rurale sau rurale și urbane.


P16.7. Program de ameliorare a condițiilor de viață din localitățile izolate prin proiecte intercomunale de investiții pentru: conectarea acestora la sistemele de comunicații regionale (transport, telecomunicații, audiovizual, internet) și îmbunătățirea modului de organizare a serviciilor publice (lucrări edilitare, școală, sănătate, plăți impozite, asistență socială, poliție, ș.a.).

P16.8. Program de investiții ale administrației centrale și locale în polii de creștere și în zonele de influență economică: in infrastructura de transport rutieră și ferată și noduri intermodale, în parcuri de activități, in dezvoltarea serviciilor și comerțului, în instituții culturale și sociale, în amenajarea și protejarea cadrului natural, extinderea activităților sectorului cuaternar din marile centre urbane către zonele suburbane.

P16.9. Program de îmbunătăţire a transportului în comun în sistemele urbane în vederea creșterii gradului de mobilitate al populației și facilitării accesului la activitățile și serviciile specifice.

P16.10. Program de stabilizare a aglomerațiilor rurale și de fixare a populației în localități rurale (în special în satele de munte și în zonele cu depopulare rapidă).

P16.11. Program de stimulare a activităților agricole și a activităților de procesare a produselor agricole în aglomerările rurale, în special în ariile de influență economică a polilor de creștere și dezvoltare.

P16.12. Program de sprijinire a asocierii colectivităților urbane și rurale pentru creșterea competitivității zonelor funcționale urbane și pentru coordonarea dezvoltării teritoriale integrate, cu precădere în ariile metropolitane

P16.13. Program de limitare a extinderii în teritoriu a spațiului urban al orașelor mari în functie de caracteristicile geografice şi morfologice ale teritoriului și asigurarea necesarului de terenuri agricole pentru dezvoltarea activităților agricole din mediul rural.

P16.14. Program de extindere a rețelei de circulații în arealele montane, de deal și podiș, care să faciliteze: crearea de asociații între comunitățile locale (pe orizontală); și dezvoltarea de parteneriate între între orașele din zona de deal/podiș și localitățile rurale din zonele montane înalte (pe verticală).

Proiecte (proiecte‐pilot la nivel naţional și teritorial)

PP16.1. Proiect‐pilot de cercetare pentru examinarea situației serviciilor publice şi a comunicaţiilor la nivel teritorial şi decelarea problemelor specifice; PP16.2. Proiect‐pilot de stabilire a modului de repartiţie a unor servicii publice în municipii, oraşe şi comune;

PP16.3. Proiect‐pilot de act normativ de stabilire a serviciilor minimale pe categorii de localităţi şi teritorii geografice specifice.

PP16.4. Proiecte‐pilot de realizare și actualizare a strategiilor de dezvoltare și planurilor de amenajare a teritoriului aferente zonelor metropolitane, a ariilor funcționale urbane și sistemelor urbane cu accentuarea necesității colaborării dintre autoritățile publice locale, în acord cu obiectivele specifice ce decurg din SDTR și în contextul unei noi împărțiri administrațive a teritoriului.

PP16.5. Proiect‐pilot de studiere a oportunității înființării unor unități administrative metropolitane cu responsabilități specifice în coordonarea procesului de planificare teritorială și gestiune a infrastructurii tehnico‐edilitare și serviciilor socio‐culturale aferente teritoriului.

PP16.6. Proiect‐pilot de creare a unei metodologii de definire a sistemelor urbane și identificarea lor pornind de la propunerile prezentului studiu.

PP16.7. Proiect‐pilot de realizare a strategiilor de dezvoltare și a planurilor de amenajare a teritoriului aferente sistemelor urbane, ca fundament pentru documentațiile de urbanism aferente localităților componente.

PP16.8. Proiect‐pilor de realizare a planurilor de mobilitate a sistemelor urbane ca fundament pentru documentațiile de urbanism aferente localităților componente.

PPT16.9. Proiecte‐pilot de creare a documentelor de planificare strategică la nivel regional şi microregional.

PPT16.10. Proiect pilot de cercetare a modului de colaborare eficientă între autoritățile locale, în vederea realizării de programe și proiecte fezabile de dezvoltare durabilă și atragerii de fonduri comunitare.

PPT16.11. Proiect pilot de studiere a modului de împărțire în sectoare administrative a polilor de creștere și a capitalelor secundare extinse în teritoriu.

PPT16.12. Proiect pilot de studiere a modului optim de organizare a serviciilor publice deconcentrate pe niveluri şi de amplasare a serviciilor în localităţile urbane şi rurale.

Notă. Structura principală a prezentării sintetice a fost comunicată de MDRAP autorilor studiilor, pentru o mai bună integrare în structura SDTR.

22


22

Anexa 1. Cuprinsul Raportului final

I. Informaţii generale I.1. Numărul şi denumirea domeniului/studiului I.2. Tipul raportului (iniţial, intermediar, final) I.3. Lista autorilor, colaboratorilor şi consultanţilor I.4. Lista consultanţilor de specialitate I.5. Cuprinsul studiului I.6. Lista hărţilor şi cartogramelor I.7. Lista tabelelor şi graficelor I.8. Anexe

II. Metodologie II.1. Scopul studiului şi relevanţa pentru SDTR II.2. Contextul european şi românesc

II.2.1. Contextul european şi documentele de referinţă II.2.2. Contextul local al planificării strategice şi documente de referinţă

II.3. Problematică şi obiective specifice II.3.1. Problematică şi întrebări de cercetare II.3.2. Obiective specifice

II.4. Ipoteze şi metode de cercetare II.4.1. Ipoteze de cercetare II.4.2. Nivelul şi tipul analizelor II.4.3. Indicatori şi indici II.4.4. Reprezentări cartografice

II.5. Bibliografie şi surse II.5.1. Studii şi publicaţii II.5.2. Surse legislative, directive, convenţii, recomandări II.5.3. Strategii II.5.4. Date statistice II.5.5. Date cartografice

II.6. Glosar de termeni

III. Analiză şi recomandări III.1. Analiza‐diagnostic a situaţiei

III.1.1. Determinări geografice, istorice și administrative pentru structura sistemelor de localități ‐ particularitatea provinciilor istorice

III.1.1.a. Determinări geografice III.1.1.b. Determinări politice III.1.2. Localități urbane și rurale III.1.2.a. Mecanismul de apariție și dispariție a localităților

III.1.2.b. Funcțiunile dominante ale localităților III.1.2.c. Localitățile în proces de creștere sau de declin III.1.2.d Densitatea aşezărilor

III.1.3. Evoluția sistemelor teritoriale III.1.3.a. Unificări și reorganizări teritoriale din secolele XIX și XX 1. Organizarea istorică a teritoriului 2. Consecințele organizării teritoriului asupra rețelei de localități

3. Necesitatea dezvoltării zonelor funcționale urbane III.1.3.b. Rolul teritorial al localităților 1. Situația populației în rețeaua de localități 2. Dependența localităților față de administrația publică locală 3. Dependența economică dintre localități și administrația publică locală 4. Accesul populației la serviciile publice 5. Evoluţia formelor de proprietate imobiliară III.1.3.c. Modele și influențe regionale 1. Specificităţi teritoriale în evoluţie 2. Tendinţe actuale (sisteme urbane)

III.1.4. Elemente teritoriale actuale rezultate din evoluția istorică III.1.4.a. Patrimoniul urban şi rural din perspectivă teritorială III.1.4.b. Vulnerabilităţi şi potenţial teritorial neexploatat III.1.4.c. Modele de evoluţie teritorială


23

III.1.4.d. Elemente de continuitate în evoluţia istorică a teritoriului III.2. Tendinţe de evoluţie

III.2.1. Dezvoltarea relațiilor de cooperare între localități III.2.2. Dezvoltarea sistemelor urbane existente III.2.3. Formarea unor noi sisteme de localități

III.3. Priorităţi de dezvoltare III.4. Legături cu alte domenii III.5. Implicaţii economice, sociale, de mediu

IV. Elemente strategice şi operaţionale IV.1. Viziune și obiective strategice

IV.1.1. Diagnostic în privința dezvoltării sistemului de localităţi IV.1.2. Viziune şi obiective generale în privința dezvoltării sistemelor de localități IV.1.3. Obiective specifice referitoare la dezvoltarea sistemelor de localități

IV.2. Politici, programe şi proiecte IV.2.1. Obiective administrative (orizont 2035), programe și proiecte asociate acestora IV.2.2. Obiective funcționale (orizont 2020), programe și proiecte asociate acestora IV.2.3. Obiective teritoriale, programe și proiecte asociate acestora IV.2.4. Măsuri prioritare

IV.3. Modalităţi de implementare IV.3.1. Cadru legislativ necesar IV.3.2. Cadru instituţional necesar IV.3.3. Responsabilităţi IV.3.4. Mecanisme de implementare

Lista hărţilor şi cartogramelor

Harta 16.1. Provinciile istorice și județele actuale Harta 16.2. Teritoriile din România după atestarea documentară a localităților (după 1241) Harta 16.3. Succesiunea în timp a desemnării capitalelor Harta 16.4. Harta aşezărilor rurale româneşti după V. Mihăilescu, Une carte de l’habitat rural en Romanie Harta 16.5. Așezările din Carpații Românești Harta 16.6. Densitatea aşezărilor, anul 1992 Harta 16.7. Densitatea aşezărilor, altitudinea şi principalele oraşe Harta 16.8. Ierarhizarea localităţilor urbane pe bazine hidrografice Harta 16.9. UAT care includ sate cu populație de maxim 100 de locuitori Harta 16.10. Propunere de împărțire administrativă a Municipiului București (în limitele actuale) Harta 16.11. Delimitarea după distanța dintre orașe a sistemelor urbane Harta 16.12. Ierarhia oraşelor şi sistemelor urbane Harta 16.13. Sisteme urbane în consolidare – Municipiile Timişoara, Cluj Napoca şi Iaşi Harta 16.14. Sisteme urbane ‐ populaţia cumulată (din mediul urban) Harta 16.15. Sinteza aşezărilor: densitate aşezări, altitudini, bazine hidrografice, oraşe, municipii şi sate după mărimea populaţiei. Harta 16.16. Dezvoltarea activităților, transporturilor și administrației în sistemele urbane. Harta 16.17. Dezvoltarea infrastructurii autostrazilor. Harta A.16.1.1. Situaţia administrativă a României în 1925 (județe) Harta A.16.1.2. Situaţia administrativă a României în 1938 (ținuturi) Harta A.16.1.3. Situaţia administrativă a României în 1940 (județe) Harta A.16.1.4. Situaţia administrativă a României în 1950 (28 regiuni) Harta A.16 1.5. Situaţia administrativă a României în 1952 (18 regiuni) Harta A.16.1.6. Situaţia administrativă a României în 1956 (16 regiuni) Harta A.16.1.7. Situaţia administrativă a României în 1960 (16 regiuni) Harta A.16.1.8. Situaţia administrativă a României în 1968 Harta A.16.1.9. Situaţia administrativă a României în 1981 Harta A.16.3.1. Lungimea etapelor de poștă

Lista tabelelor şi graficelor

Tabelul 16.1 Amplasarea capitalelor provinciilor istorice în funcţie de altitudine Tabelul 16.2 România – numărul județelor și plășilor 1864‐1930 Tabelul 16.3. Regiunile și orașele reședință de regiune în anul 1960 Tabelul 16.4. Numărul de UAT, localităţi urbane şi rurale pe macroregiuni, regiuni de dezvoltare şi judeţe (2013)

24


24

Tabelul 16.5. Populația medie pe localități, în anul 2012 Tabelul 16.6. Ierarhizarea oraşelor şi a sistemelor urbane Tabelul 16.7. Sistemele urbane după numărul oraşelor componente Tabelul 16.8. Mărimea populaţiei în sistemele urbane Tabelul 16.9. Distanţele medii între localităţi, fără sistemul urban Tulcea‐Sulina, caz foarte special de legătură fluvială Tabelul 16.10. Scenarii de evoluție a numărului localităților și unităților administrativ teritoriale Tabelul A.16.3.1. Lungimea probabilă a etapelor de poştă, calculată pornind din localităţile cu denumirea „Poşta” Tabelul A.16.4.1. Numărul locuitorilor sistemelor urbane Tabelul A.16.5.1. Distanţele pe drum între localităţile din sistemele urbane Tabelul A.16.6.1. Lista localităţilor din România şi a celor din ţările vecine care formează sisteme de localităţi

transfrontaliere Graficul A.16.3.1.Distanţele între localitățile cu denumirea ”Poșta” şi localităţile mai importante Graficul A.16.5.1. Distanţe între localităţile sistemelor urbane Graficul A.16.5.2.Distanţe între localităţile sistemelor urbane Graficul A.16.5.3.Distanţe între localităţile sistemelor urbane Graficul A.16.5.4.Distanţe între localităţile sistemelor urbane Graficul A.16.5.5.Distanţe între localităţile sistemelor urbane

Anexe

Anexa 16.1. Evoluția teritorială a împărțirii administrative a României (1925‐1981) Anexa 16.2. Extras din Legea pentru Unificarea Administrativă din 14 iunie 1925 (Monitorul Oficial nr.128/14 iunie 1925) Anexa 16.3. Localităţile cu denumirea „Poşta” Anexa 16.4. Orașele și sistemele urbane – clasificare și ierarhizare Anexa 16.5. Distanţele pe drum între localităţile din sistemele urbane Anexa 16.6. Localitățile cu funcție de importanță transfrontalieră Anexa 16.7. Text extras din "Scrisoarea celor șase", 1989

STRATEGIA DE DEZVOLTARE TERITORIALĂ A ROMÂNIEIsdtr.ro/upload/STUDII/16. Sinteza_Formarea si...

Documents

Transcript of STRATEGIA DE DEZVOLTARE TERITORIALĂ A ROMÂNIEIsdtr.ro/upload/STUDII/16. Sinteza_Formarea si...