Suntem martorii acţiunilor violente ale unui grup de extremişti ce au ajuns sã controleze zone extinse în Siria şi Irak, dar şi resurse energetice, comunitatea internaţionalã confruntându-se cu o ameninţare fãrã precedent. Cine este Statul Islamic? Ce vor sa obţinã? Cum funcţioneazã şi cum se finanţeazã? sunt întrebãri la care veţi gãsi rãspuns în rândurile de mai jos.

Statul Islamic (SI, ISIL, ISIS sau Daesh) este o grupare sunitã suprateritorialã, jihadistã, activã în special în Siria şi Irak, dar şi în Pakistan, Liban şi anumite zone din Nordul Africii. Numele face o trimitere directã la islamism, dar comunitatea musulmanã considerã cã nu existã asemãnãri, acţiunile lor fiind extrem de violente, distrugãtoare şi nu în conformitate cu legile Coranului. În cazul Statului Islamic, specialiştii vorbesc despre un radicalism inspirat din wahabism. Organizaţia nu continuã vreo tradiţie islamicã, ci adunã viziuni fragmentare pe care le încorporeazã într-un alt concept ca justificare a acţiunilor lor.  Statul islamic este expresia unui fanatism religios ce îşi doreşte reconstrucţia unui Califat islamic independent care sã elimine toate ingerinţele strãine şi care să şteargă toate graniţele din lumea arabă (visul jihadiştilor). Obiectivul este de a fi recunoscuţi ca stat.

În afara etichetei jihadiste, Statul Islamic are foarte puţine în comun cu gruparea din care se pare a veni, Al-Qaida. Nu are, în esență, nimic religios în acțiunile sale, în planificarea strategică, schimbarea alianțelor și propaganda pusă la punct cu mare precizie. Credința rămâne doar unul dintre numeroasele mijloace prin care organizaţia îşi urmăreşte scopul extinderii puterii.

Organizare

 Statul Islamic funcţioneazã în baza unei organigrame, liderul suprem fiind Abu Bakr al-Bagdadi, autoproclamat califul Ibrahim după ce SI a declarat înfiinţarea unui califat islamic în nordul Bagdadului. El are doi adjuncţi, unul responsabil de operaţiunile din Siria, celãlalt de acţiunile din Irak. Mulţi dintre liderii Statului Islamic sunt foşti ofiţeri din armata lui Saddam Hussein, care şi-au consolidat instruirea militară cu tehnici teroriste, învăţate în anii în care au luptat cu armata americană.

Statul Islamic are şi un grup de consilieri care arbitrează diferendele religioase, ordonă execuţiile şi se asigură că toate acţiunile şi strategiile sunt în conformitate cu doctrina Statului Islamic. Urmãtorul palier de putere este ocupat de un „cabinet” care supervizează departamente precum finanţe, securitate, media, ostatici şi recrutare. Apoi sunt liderii locali, cel puţin 12 împrăştiaţi în Siria şi Irak, foşti ofiţeri în armata lui Saddam. Aceştia raportează direct în faţa celor doi adjuncţi ai lui Abu Bakr al-Bagdadi.

Irakianul Samir Abd Muhammad al-Khlifaw i a fost strategul din umbră al grupării, fost colonel în serviciul secret al forţelor aeriene – regimul lui Saddam Hussein. Samir a murit în 2014 într-un schimb de focuri cu rebelii sirieni. El făcea parte din conducerea din umbră a grupării teroriste, fără să se ştie rolul său exact.

Nucleul SI are o structură celulară, de comando, conceput pentru a răspândi frica. De la bun început, planul a propus ca serviciile secrete jihadiste să funcţioneze în paralel, chiar şi la nivel de provincie. Un department general de informaţii secrete a fost structurat încât toată lumea stătea cu ochii pe toată lumea, singurul scop fiind supravegherea şi controlul.

Componenţã

CIA estimează că Statul Islamic are între 20.000 şi 31.500 de luptători în Irak şi Siria. Aproximativ 15.000 fiind recruţi din străinătate (tunisieni, arabi, turci, egipteni și, în număr mai mic, ceceni, europeni, americani și indonezieni). Datoritã campaniei puternice de social-media, SI a atras aproximativ 18.000 de luptãtori strãini din aproximativ 90 de ţãri. În Siria, majoritatea combatanţilor de pe teren sunt sirieni, dar comandanţii vin deseori din străinătate, cu o experienţă cãpãtatã în Irak, Cecenia, Afganistan şi pe alte fronturi. În Irak, majoritatea combatanţilor sunt irakieni. Potrivit specialistului în islam Romain Caillet, numeroşi lideri militari sunt irakieni sau libieni, în timp ce liderii religioşi sunt mai degrabă saudiţi sau tunisieni. Organizaţia numără şi sute de combatanţi francofoni, între care francezi, belgieni sau cetăţeni din Africa subsahariană.

Dupã unele estimãri, armata Statului Islamic pare a avea în total aproximativ 200.000 de luptãtori, organizaţia asigurându-le hrana şi cazarea. Se pare cã Statul Islamic oferă cele mai mari salarii pentru luptătorii săi dintre toate grupările de acest tip, dar nu este sigur cã toţi îşi primesc salariul. De asemenea, se cunosc şi cazuri de “lupi singuratici” care acţioneazã în diferite zone ale globului în numele Statului Islamic.

Logisticã

Statul Islamic este o grupare contradictorie, acţionând violent, ca în Evul Mediu, ucigând diverşi prizonieri prin decapitare, cu sabia, dar pe de altã parte are şi o reţea de comunicare modernã şi eficientã, transmiţând imediat lumii înregi actele comise. Impactul asupra mass-mediei este un punct important pentru activitãţile ce ţin de terorism, iar Statul Islamic exceleazã la acest capitol. SI are o strategie de comunicare eficientã ce utilizeazã canalele media online pentru diseminarea propagandei, activând pe platformele de social-media şi atrãgând o reţea globalã de susţinãtori care articuleazã, amplificã şi circulã mesajele extremiste la scarã globalã. SI recruteazã strategic bãrbãţi şi femei tineri din întreaga lume utilizând Internetul, revistele online, dar în special Facebook, YouTube, Twitter, Instagram, WhatsApp şi AskFM.

Statul Islamic a schimbat modul în care era perceput terorismul modern. Teroarea este transmisã în timp real, adepţii SI fiind utilizatori activi ai blogurilor, site-urilor cu materiale video, iar campania lor media subliniazã cã teroarea poate fi transmisã şi vândutã prin imagini grafice, mesaje audio şi muzicã. Aceastã strategie este un instrument eficient pentru operaţiile cu impact psihologic şi de recrutare. Social-media permite atingerea unui public tânãr şi uneori destul de naiv. Propaganda fãcutã de Statul Islamic este un mecanism fabulos ce a reuşit într-un timp destul de scurt (doi-trei ani) sã adune sute de mii de adepţi din întreaga lume.

Deşi s-a rupt fizic de conducerea Al-Qaeda, IS continuã sã profite de comunicaţiile dezvoltate ale Al Qaeda, fiind o grupare parazitã ce ştie sã profite de fiecare resursã în scopul atingerii obiectivelor proprii.

Armamentul este procurat în special prin capturare. Dupã ce au cucerit Mosul în Irak, au intrat în posesia unui imens depozit de armament. Surse majore de înarmare pentru SI sunt stocurile irakiene ale lui Saddam din 2003, armele forţelor guvernamentale şi de opoziţie din Rãzboiul Civil Sirian, armele insurgenţei irakiene de dupã retragerea americanã. Armele capturate, inclusiv armurã, rachete sol-aer și chiar avioane au permis o creștere teritorială rapidă și au facilitat captarea unor echipamente suplimentare. Organizaţia utilizeazã camioane și autoturisme capcane, atentatori sinucigași și a folosit arme chimice în Irak și Siria. SI a capturat materiale nucleare de la Universitatea din Mosul în iulie 2014, dar conform specialiştilor este puțin probabil să fie în măsură să le transforme în arme.

Wall Street Journal a estimat în septembrie 2014 că opt milioane de irakieni şi sirieni trăiesc în zone controlate de SI. Organizaţia se diferenţiazã de orice altã organizaţie teroristã prin faptul cã a reconstruit structura de guvernare în unele zone, folosindu-se de funcţionarii care le-au jurat credinţa, au restaurat şi restructurat insituţii cu condiţia utilizãrii serviciilor respective în interes propriu. Barajul Ar-Raqqah continuă să furnizeze energie electrică și apă, întreţinând alimentarea cu energie şi apã în zonele controlate de SI. De asemenea, susţin producţia de cereale din Irak cãci aceasta le garanteazã susţinerea populaţiei şi reprezintã o sursã de hranã pentru proprii luptãtori. Organizaţia controleazã preţurile, impun taxe bogaţilor, furnizeazã servicii sociale, cursuri religioase şi reparã drumurile, mãsuri menite a menţine controlul şi susţinerea populaţiei locale.

Finanaţare

Statul Islamic este cea mai bogatã grupare teroristã din lume, finanţându-se în principal din contrabanda cu petrol şi gaze naturale, din finanţãri externe, dar şi furând bani şi bunuri din instituţii pe care le captureazã. Gruparea prezintã anumite contraste referitoare la practica sa, acţionând ca o grupare mafiotã care ocupã, jefuieşte, rãpeşte, cere taxe şi recompense, dar funcţioneazã şi ca o corporaţie bogatã cu afaceri care se întind de la industria petrolierã la comerţul cu antichitãţi. Potrivit datelor furnizate de Pentagon doar o mică parte din veniturile de care dispune SI provine din donaţii. Statul Islamic nu pare să beneficieze de susţinerea deschisă a vreunui stat şi, potrivit analiştilor, gruparea primeşte ajutoare financiare din partea unor donatori individuali, cei mai mulţi din Golful Persic, Arabia Sauditã şi Qatar, dar procentul nu depãşeşte 10% din venitul total al grupãrii. Averea SI este estimată undeva la 2 miliarde de dolari. Producţia de cereale, rãpirile, traficul de fiinţe umane, furturi, trafic cu antichitãţi, răscumpărare, asigurare de protecţie, furturi de la refugiaţi, taxe, afaceri cu petrol şi gaze naturale din teritoriile exploatate, strângerea de fonduri prin intermediul rețelelor de comunicații moderne, sunt cele mai consisente surse de finanţare ale grupãrii.

Conform unui studiu, celulele active ale organizaţiei erau obligate să trimită 20% din profiturile obţinute din şantaj şi răpiri eşalonului superior. La rândul lor, comandanţii distribuiau fondurile în funcţie de priorităţi şi nevoile fiecărei filiale pentru a desfăşura noi atacuri teroriste. Având în vedere acestea, se poate observa o centralizare a banilor care permite distribuirea lor ulterioarã în zonele de interes strategic. Mai mult, din 2002, Statul Islamic a produs un raport anual cu privire la situaţia financiară, similar celor publicate de marile corporaţii sau ţări, în speranţa atragerii mai multor donaţii.

Un oficial american al Trezoreriei SUA a estimat că SI câştiga 1 milion dolari pe zi din exportul de petrol, mare parte fiind vândut ilegal în Turcia. În 2014 analiştii din Dubai au estimat producția irakiano-sirianã de petrol la valoarea de 3 milioane dolari pe zi. În 2015, dupã cãderea Tikritului, SI a pierdut controlul asupra a trei câmpuri petroliere, ceea ce semnificã reducerea veniturilor din vânzarea ilegalã a petrolului. SI se ocupã şi de vânzarea energiei electrice de la centralele electrice capturate în nordul Siriei, o parte din aceasta fiind vândutã înapoi chiar guvernului sirian.

Vânzarea artefactelor reprezintã a doua cea mai importantã sursã de finanţare a Statului Islamic, mai mult de o treime din siturile arheologice importante din Irak fiind sub controlul lor. Manuscrise şi tãbliţe ale celor mai vechi civilizaţii au fost furate şi vândute pe piaţa neagrã cu sute de milioane de dolari.

Statul Islamic acţioneazã diferit de orice organizaţie teroristã de pânã acum, iar impactul sãu asupra populaţiei este mult mai mare, în unele zone fiind atât de bine integraţi în

structurile locale încât forţele siriene şi irakiene combatante nu pot avea niciun câştig în faţa lor. SI a obţinut rapid susţinerea unui numãr mare de adepţi şi are un sistem de comunicare eficient, menit a rãspândi groaza şi teroarea peste tot în lume. Un prim pas în vederea limitãrii acţiunilor lor ar fi un control mult mai mare asupra materialelor care circulã în mediul online, o cenzurã mai mare asupra acţiunilor SI şi gãsirea unor modalitãţi de a reduce impactul mesajelor strategice. De asemenea, gãsirea unor strategii mai eficiente pentru discreditarea SI atât pe câmpul de luptã cât şi în spaţiul virtual sunt imperios necesare, o colaborare mai intensã la nivel global fiind de prisos în acest sens.