SĂPTĂMÂNAL GRATUIT 12 pagini 8 nr.40 8 22-28 mai 2017 ... · i cum totul pleacă de la bani,...

12
.com SĂPTĂMÂNAL GRATUIT .com Proiecte majore de pus în practică, în ur- mătoarea perioadă, pentru viceprimarul cu atribuţii de primar al Râşnovului, Liviu But- nariu (foto). Acesta a preluat, din iulie 2016, când fostul primar Adrian Veştea a devenit preşedinte al Consiliului Judeţean Braşov, conducerea oraşului Râşnov. Butnariu a continuat proiectele începute de Veştea, dar nu lipsesc nici cele cu elemente de originalitate. Deşi multe dintre lucrări au fost uşor întârziate din cauză că bugetul s-a aprobat târziu, şi nu din vina autorităţii locale, râşnoveanul Liviu Butnariu, fost consilier local, ştie exact ce are de făcut pentru oraş. Şi cum totul pleacă de la bani, bugetul Râş- novului sună bine. „Avem, anul acesta, un buget de 61 milioane lei, buget în care este prevăzută suma de 38 milioane pentru in- vestiţii’’, spune Liviu Butnariu. Toate proiectele începute au fost finalizate, iar acum, sunt în derulare noi investiţii, atât pe infrastructură, cât şi în domenii precum sănătatea, învăţământul şi sportul. continuare în pag. 3 12 pagini nr. 40 22-28 mai 2017 Râşnovul, pe mâini bune ! Viceprimar al Braşovului de la jumătatea anului trecut, Mihai Costel (foto) nu a avut parte, nicidecum, de linişte în funcţia pe care o deţine. Caracterizea- ză, prima parte a perioadei în care a fost viceprimarul unui oraş precum Braşovul, drept „o provocare”. Au fost câteva situaţii de criză care s-au pre- lungit, iar Mihai Costel a fost nevoit să le gestioneze în con- diţii de maximă presiune. Deşi nu toată lumea şi-a dorit ca el să reuşească, viceprimarul a răzbit! Situaţia termoficării oraşului, de exemplu, a fost o problemă în care s-a cheltuit, luni bune, multă energie, dar la începutul anului 2017, când temperaturile au fost deosebit de scăzute, situaţia era sub con- trol. „Aveam această compo- nentă umană în discuţie, iar mulţi dintre cei care nu au do- rit repornirea sistemului de termoficare nu luat în calcul şi posibilele pagube materiale la nivelul infrastructurii teh- nico-edilitare. Până la urmă, cineva ar fi trebuit să răspun- dă. Mi-am început mandatul cu această provocare şi, pri- vind în urmă, poate că a fost bine pentru mine să-mi încep astfel activitatea şi să duc această problemă la bun sfâr- şit”, a afirmat viceprimarul Braşovului, Mihai Costel. continuare în pag. 3 Mihai Costel – viceprimar activ într-un oraş în schimbare ALINA PETRIC PROFESIONIŞTII AU CUVÂNTUL • Trecut, prezent şi viitor • Schimbări majore în aproape tot Braşovul

Transcript of SĂPTĂMÂNAL GRATUIT 12 pagini 8 nr.40 8 22-28 mai 2017 ... · i cum totul pleacă de la bani,...

.com

SĂPTĂMÂNAL GRATUIT

.com

Proiecte majore de pus în practică, în ur-mătoarea perioadă, pentru viceprimarul cuatribuţii de primar al Râşnovului, Liviu But-nariu (foto). Acesta a preluat, din iulie 2016,când fostul primar Adrian Veştea a devenitpreşedinte al Consiliului Judeţean Braşov,conducerea oraşului Râşnov.

Butnariu a continuat proiectele începute deVeştea, dar nu lipsesc nici cele cu elementede originalitate. Deşi multe dintre lucrări aufost uşor întârziate din cauză că bugetul s-aaprobat târziu, şi nu din vina autorităţii locale,râşnoveanul Liviu Butnariu, fost consilierlocal, ştie exact ce are de făcut pentru oraş.Şi cum totul pleacă de la bani, bugetul Râş-novului sună bine. „Avem, anul acesta, unbuget de 61 milioane lei, buget în care esteprevăzută suma de 38 milioane pentru in-vestiţii’’, spune Liviu Butnariu.

Toate proiectele începute au fost finalizate,iar acum, sunt în derulare noi investiţii, atâtpe infrastructură, cât şi în domenii precumsănătatea, învăţământul şi sportul. 4

continuare în pag. 3

12 pagini ⚫ nr. 40 ⚫ 22-28 mai 2017

Râşnovul, pe mâini bune!

Viceprimar al Braşovului de lajumătatea anului trecut, MihaiCostel (foto) nu a avut parte,nicidecum, de linişte în funcţiape care o deţine. Caracterizea-ză, prima parte a perioadei încare a fost viceprimarul unuioraş precum Braşovul, drept„o provocare”. Au fost câtevasituaţii de criză care s-au pre-lungit, iar Mihai Costel a fostnevoit să le gestioneze în con-diţii de maximă presiune. Deşinu toată lumea şi-a dorit ca elsă reuşească, viceprimarul arăzbit! Situaţia termoficăriioraşului, de exemplu, a fost oproblemă în care s-a cheltuit,luni bune, multă energie, darla începutul anului 2017, când

temperaturile au fost deosebitde scăzute, situaţia era sub con-trol. „Aveam această compo-nentă umană în discuţie, iarmulţi dintre cei care nu au do-rit repornirea sistemului determoficare nu luat în calculşi posibilele pagube materialela nivelul infrastructurii teh-nico-edilitare. Până la urmă,cineva ar fi trebuit să răspun-dă. Mi-am început mandatulcu această provocare şi, pri-vind în urmă, poate că a fostbine pentru mine să-mi începastfel activitatea şi să ducaceastă problemă la bun sfâr-şit”, a afirmat viceprimarulBraşovului, Mihai Costel.

continuare în pag. 3

Mihai Costel – viceprimar activîntr-un oraş în schimbare

ALINA PETRIC

PPRROOFFEESSIIOONNIIŞŞTTIIII

AAUU CCUUVVÂÂNNTTUULL

• Trecut, prezent şi viitor• Schimbări majore în aproape tot Braşovul

ECONOMIC 22-28 mai2.com

Ai studenţi, ai investitori!Centrele universitare auatras cei mai mulţi inves-titori în ultimii ani! Braşo-vul nu este însă pe primelelocuri la acest capitol.

D e exem plu î n 2 0 1 5aveam 16.800 studenţi îns -crişi la licenţă. Acest numărne clasează abia pe locul 7în clasamentul naţional dupăBucureşti, Cluj, Iaşi, Timiş,Constanţa şi Dolj. Dar sun-

tem înaintea Bihorului şi Si-biului.

În universităţile din Ro-m â n i a s t u d i a z ă p e s t e

410.000 studenţi, arată da-tele Institutului Naţional deStatistică.

A.C.

Legea taximetriei se schim-bă din nou. Potrivit noilor re-glementări şoferii Uber potfi amendaţi mai uşor. Minis-terul Transporturilor a emisun proiect de Ordonanţă de

Urgenţă prin care modificălegea taximetriei. Scopul de-clarat: să îi poată amenda pecei care practică servicii detransport public, contra cost,fără autorizaţie.

Prin modificarea propusăse creează posibilitatea sanc-ţionării activităţilor ilicite detransport fără a se deţine au-torizaţie taxi valabilă. Apli-carea sancţiunii se va puteaface direct de către organelede control, fără a mai exista

obligativitatea constatării ca-racterului repetat al faptei,se arată în nota de funda-mentare.

Dacă acest proiect va fiaprobat şi şoferii care folosescUber vor putea fi sancţionaţimai uşor. A.C.

Apare o nouă stradă în Braşov!Odată cu construcţia noului

mall din Centrul Civic, pe stradaNicolae Titulescu, în zona inter-secţiei cu strada Dimineţii, se vaamenaja un sens giratoriu.

Va fi amenajată o nouă stradăde legătură între Nicolae Titulescu

şi Bulevardul 15 Noiembrie, pa-ralelă cu strada Roşiorilor.

Până acum au fost efectuatelucrările de igienizare, degajare,salubrizare şi ecologizare a tere-nului pe care a funcţionat Hidro-mecanica.

A.C.

O nouă stradă în Braşov!

Veste bună pentru persoanelecare stau în locuinţe ANL! Chiriilevor fi modificate în funcţie de ve-nituri! Cei care câştigă puţin voravea chirii diminuate şi calculatedupă noi criterii raportate la venitulrealizat pe membru de familie!

Anunţul a fost făcut de Minis-terul Dezvoltării. Autorităţile auactualizat modul de calculare achiriilor persoanelor care bene-ficiază de locuinţe de la AgenţiaNaţională pentru Locuinţe.  

Hotărârea a intrat în vigoareodată cu publicarea în MonitorulOficial al României mai exact pe

12 mai 2017. Modificările au fostaduse pentru a asigura protecţiasocială a persoanelor cu veniturimici, prin limitarea cuantumuluichiriei. Diminuările sunt între 10şi 30%.

De asemenea, reducerea chi-riilor pentru persoanele care be-neficiază de locuinţe ANL are locîn anumite condiţii şi ţine contde exemplu şi de eventualelecheltuielile de administrare, în-treţinere şi reparaţii. Mai multedetalii puteţi afla de pe site-ulnostru www.brasovtv.com.

A.C.

ANL, chirii modificate

E oficial! Bugetarii au liber între1 şi 5 iunie. Guvernul a decis prinHotărâre, ca ziua de 2 iunie să fiezi liberă, dar va trebui recuperatăpe data de 10 iunie sau fracţionatpână pe 16 iunie.

Atenţie, nu se acordă zi liberăîn 2 iunie pentru locurile de muncăîn care activitatea nu poate fi în-treruptă datorită caracterului pro-

cesului de producţie sau specifi-cului activităţii.

Nu se acordă zi liberă magis-traţilor şi celorlalte categorii depersonal din instanţelor judecă-toreşti implicate în soluţionareaproceselor cu termen în data de2 iunie şi nici participanţilor înaceste procese.

A.C.

E oficial: liber pe 2 iunie! Harta studenţilor din România

O nouă problemă cu carese confruntă economia dinRomânia!

În acest moment sunt dis-ponibile peste 62 de mii deJOB-uri la nivel naţional. Nu-mărul de locuri de muncă ne-ocupate a crescut cu 6,8%într-un an. Cele mai mari rateale locurilor de muncă vacante

sunt în administraţia publică(3,95%) şi în sănătate, dar cri-za de forţă de muncă scade lastat şi creşte în sectorul privat.Toate acestea în condiţiile încare industria de prelucraresuferă cel mai mult din cauzăcă nu găseşte angajaţi, aratădatele Institutului Naţional deStatistică. A.C.

Deficit de forţă de muncă!S-a scumpit carnea de

porc cu 40% de la înce-putul anului şi până acum,iar preţul va mai creştespun producătorii. Cu celpuţin 12%!

Preşedintele AsociaţieiProducătorilor de Carnede Porc din România spu-ne că în ciuda acestor creş-

teri de preţ, fermierii careaduc purceii de 25 de ki-lograme din import suntpe pierdere.

Preţul cărnii de porc înviu a crescut în ultimelepatru luni, de la 4,7 lei pe kilogram la 6,5-6,7 lei pekilogram în pre zent.

A.C.

Carnea de porc, mai scumpă

1. Bucureşti 127.4622. Cluj 50.2643. Iaşi 42.1004. Timiş 30.9705. Constanţa 19.829

6. Dolj 16.9317. Braşov 16.8418. Bihor 12.9479. Sibiu 12.412

10. Galaţi 11.207

HARTA STUDENŢILOR DIN ROMÂNIA

Se schimbă legea taximetriei

LUNI07:00 RETROSPECTIVA SĂPTĂMÂNII07:30 BOX OFFICE08:00 MUSIC NEWS08:30 VALEA PRAHOVEI TV

(retransmisie)15:30 ZODIAC16:30 TE VEDE BRAŞOVUL (R)18:00 ŞTIRI18:30 iSPORT

19:00 ŞTIRI FĂGĂRAŞ19:30 FĂGĂRAŞUL TVD19:50 „5 MINUTE DE POVESTE”20:00 ŞTIRI20:30 BRAŞOVUL ACTUAL21:00 ŞTIRI

21:30 iSPORT (R)22:00 ŞTIRI 22:30 BRAŞOVUL ACTUAL (R)23:00 ŞTIRI23:30 ŞTIRI FĂGĂRAŞ00:00 FĂGĂRAŞUL TVD00:30 iSPORT (R)01:00 ŞTIRI01:30 VALEA PRAHOVEI TV

MARŢI07:00 ŞTIRI07:30 BRAŞOVUL ACTUAL (R)08:00 iSPORT (R)08:30 ŞTIRI09:00 VALEA PRAHOVEI TV

(retransmisie)12:00 ŞTIRI FĂGĂRAŞ12:30 FĂGĂRAŞUL TVD13:00 ŞTIRI13:30 BRAŞOVUL ACTUAL14:00 TORTUL DE CIOCOLATĂ15:00 SPORT15:30 MUSIC NEWS16:00 BOX OFFICE16:30 BRAŞOVUL ACTUAL (R)17:00 ZODIAC18:00 ŞTIRI18:30 BRAŞO-VUL ÎN DIRECT19:00 ŞTIRI FĂGĂRAŞ19:30 FĂGĂRA-ŞUL TVD19:50 „5 MINUTE DE POVESTE”20:00 ŞTIRI20:30 BRAŞOVUL ACTUAL21:00 ŞTIRI21:30 BRAŞOVUL ÎN DIRECT (R)22:00 ŞTIRI 22:30 BRAŞOVUL ACTUAL (R)23:00 ŞTIRI23:30 ŞTIRI FĂGĂRAŞ00:00 FĂGĂRAŞUL TVD00:30 BRAŞOVUL ÎN DIRECT (R)01:00 ŞTIRI01:30 BRAŞOVUL ACTUAL (R)02:00 VALEA PRAHOVEI TV

MIERCURI07:00 ŞTIRI07:30 BRAŞOVUL ACTUAL (R)08:00 BRAŞOVUL ÎN DIRECT (R)08:30 VALEA PRAHOVEI TV

(retransmisie)12:00 ŞTIRI FĂGĂRAŞ12:30 FĂGĂRAŞUL TVD13:00 ŞTIRI13:30 BRAŞOVUL ACTUAL (R)14:00 VALEA PRAHOVEI TV16:30 TE VEDE BRAŞOVUL (R)18:00 ŞTIRI18:30 iSPORT (R)19:00 ŞTIRI FĂGĂRAŞ19:30 FĂGĂRAŞUL TVD19:50 „5 MINUTE DE POVESTE”

20:00 ŞTIRI20:30 BRAŞOVUL ACTUAL21:00 ŞTIRI21:30 MUSIC NEWS22:00 ŞTIRI 22:30 BRAŞOVUL ACTUAL (R)23:00 ŞTIRI23:30 ŞTIRI FĂGĂRAŞ00:00 FĂGĂRAŞUL TVD00:30 VALEA PRAHOVEI TV

JOI07:00 ŞTIRI07:30 BRAŞOVUL ACTUAL (R)08:00 VALEA PRAHOVEI TV

(retransmisie)12:00 ŞTIRI FĂGĂRAŞ12:30 FĂGĂRAŞUL TVD13:00 ŞTIRI13:30 BRAŞOVUL ACTUAL (R)14:00 VALEA PRAHOVEI TV16:00 iSPORT (R)16:30 BRAŞOVUL ÎN DIRECT (R)17:00 TORTUL DE CIOCOLATĂ18:00 ŞTIRI18:30 EXCLUSIV

19:00 ŞTIRI FĂGĂRAŞ19:30 FĂGĂRAŞUL TVD19:50 „5 MINUTE DE POVESTE”20:00 ŞTIRI20:30 BRAŞOVUL ACTUAL21:00 ŞTIRI21:30 EXCLUSIV (R)22:00 ŞTIRI 22:30 BRAŞOVUL ACTUAL (R)23:00 ŞTIRI23:30 ŞTIRI FĂGĂRAŞ00:00 FĂGĂRAŞUL TVD00:30 EXCLUSIV (R)01:00 VALEA PRAHOVEI TV

SÂMBĂTĂ09:00 RETROSPECTIVA FĂGĂRAŞ09:30 ŞTIRI10:00 POLITICA LA RĂSCRUCE (R)10:30 MUSIC NEWS11:00 TORTUL DE CIOCOLATĂ12:00 BOX OFFICE12:30 VALEA PRAHOVEI TV

(retransmisie)16:00 MUSIC NEWS16:30 BRAŞOVUL ÎN DIRECT (R)17:00 RETROSPECTIVA

SĂPTĂMÂNII17:30 EXCLUSIV (R)18:00 ZODIAC

19:00 RETROSPECTIVA SĂPTĂMÂNII

19:30 MUSIC NEWS20:00 RETROSPECTIVA

„5 MINUTE DE POVESTE”20:30 BOX OFFICE21:00 RETROSPECTIVA

SĂPTĂMÂNII 21:30 ZODIAC22:30 MUSIC NEWS23:00 POLITICA LA RĂSCRUCE (R)23:30 BOX OFFICE00:00 VALEA PRAHOVEI TV

DUMINICĂ08:00 RETROSPECTIVA

SĂPTĂMÂNII08:30 VALEA PRAHOVEI TV

(retransmisie)10:00 BOX OFFICE10:30 MUSIC NEWS11:00 RETROSPECTIVA

„5 MINUTE DE POVESTE” 11:30 TE VEDE BRAŞOVUL13:00 TORTUL DE CIOCOLATĂ14:00 MUSIC NEWS14:30 RETROSPECTIVA

SĂPTĂMÂNII15:00 BOX OFFICE15:30 RETROSPECTIVA

FĂGĂRAŞ16:00 VALEA PRAHOVEI TV17:30 MUSIC NEWS18:00 BOX OFFICE18:30 ZODIAC19:30 RETROSPECTIVA

SĂPTĂMÂNII20:00 POLITICA

LA RĂSCRUCE (R)20:30 MUSIC NEWS21:00 BOX OFFICE 21:30 TE VEDE BRAŞOVUL (R)23:00 EXCLUSIV (R)23:30 POLITICA

LA RĂSCRUCE (R)00:00 VALEA PRAHOVEI TV

Producţiile Braşov TV, pe frecvenţa Mix 2PROGRAM Braşov TVVINERI

07:00 ŞTIRI

07:30 BRAŞOVUL ACTUAL (R)08:00 EXCLUSIV (R)08:30 VALEA PRAHOVEI TV

(retransmisie)12:00 ŞTIRI FĂGĂRAŞ12:30 FĂGĂRAŞUL TVD13:00 ŞTIRI13:30 BRAŞOVUL ACTUAL (R)14:00 EXCLUSIV (R)14:30 BRAŞOVUL ÎN DIRECT (R)15:00 VALEA PRAHOVEI TV16:00 MUSIC NEWS16:30 EXCLUSIV (R)17:00 ZODIAC18:00 ŞTIRI18:30 POLITICA LA RĂSCRUCE19:00 ŞTIRI FĂGĂRAŞ19:30 FĂGĂRAŞUL TVD19:50 „5 MINUTE DE POVESTE”20:00 ŞTIRI20:30 BOX OFFICE21:00 ŞTIRI21:30 POLITICA LA RĂSCRUCE (R)22:00 ŞTIRI 22:30 MUSIC NEWS23:00 ŞTIRI23:30 ŞTIRI FĂGĂRAŞ00:00 FĂGĂRAŞUL TVD00:30 VALEA PRAHOVEI TV

ACTUALITATE2017 3.com

continuare din pag. 1

Proiectele care vizează car-tierele Râşnovului au o im-portanţă deosebită pentru Li-viu Butnariu. De la străzipână la locuri de joacă şi nunumai. „Avem, în cazul a treicartiere de blocuri, proiectareşi contractare făcute, maiavem nevoie de doar douăavize pentru emiterea auto-rizaţiei de construcţie şi în-ceperea efectivă a lucrărilor.Este vorba despre cartiereleFlorilor 1 şi 2, I.S.R. şi Ro-macril. În aceste zone se vaintra pe infrastructură şi seva face canalizarea pluvială,se vor îngropa cablurile şi seva reface iluminatul public,iar apoi se va turna un stratde asfalt de minim 5 centi-metri”, spune Liviu Butnariu.

Un alt proiect important înceea ce priveşte infrastructuraîl reprezintă colectorul de apepluviale din cartierul 2. „Estevorba despre cartierul situatcum mergi spre Bran, pe par-tea dreaptă, unde nu aveamunde să ducem apele pluvia-le. S-a licitat, s-a adjudecatşi aşteptăm avizul de la Dru-muri Naţionale, aviz pe care

sper să-l obţinem în douăsăptămâni. Va fi un colectorcare va prelua apa din acestcartier, subtraversarea dru-mului naţional, intrare pestrada Uzinei şi îl vom ducepână în Ghimbăşel. Avemprevedere bugetară şi vomdemara lucrările”, a maispus Liviu Butnariu.

În ceea ce priveşte asfaltă-rile, se lucrează la drumulGlăjăriei, pentru care s-aualocat 4,2 milioane lei .3,3 milioane lei s-au obţinutprin programul PNDL, iar

900.000 lei din bugetul local.Şi şoferii din Râşnov au un

motiv de bucurie. În cartierulValea Cetăţii se va construi oparcare cu o capacitate de200 de locuri.

Sănătatea, cultura şi sportul,nicidecum neglijate

Şi în domeniul sănătăţii vorfi mari schimbări în Râşnov.De la policlinica din oraş, careva fi renovată, până la ame-najarea de noi cabinete. „Înurma modernizării, se vorînfiinţa 17 noi cabinete me-

dicale, în partea de mansar-dă, dar va exista şi un lift ex-terior pentru persoanele carenu pot utiliza scările. (...)Medicii de familie se vormuta în cele 17 cabinete me-dicale, iar noi vom putea mo-derniza toată policlinica,ambele etaje plus parterul.Trebuie să precizez şi faptulcă, în cadrul policlinicii, estefuncţional Serviciul de per-manenţă care, după trei lunide pauză – nu din vina noas-tră, şi-a reluat activitatea”,afirmă Butnariu.

În domeniul culturii, CetateaRâşnov este reprezentativăpentru oraş. Cifra turiştilorplătitori a ajuns, anul trecut,la 410.000. „Pe partea de cul-tură este foarte important pro-iectul pentru modernizareaCetăţii Râşnov. Aşteptămacum să semnăm contractulde finanţare de 3,8 milioanede euro. Am discutat cu foar-te mulţi localnici şi, în ceamai mare parte, ei s-au de-clarat mulţumiţi de investiţiilepe care vrem să le facem”, aprecizat Liviu Butnariu.

Izolarea termică a şcolilorşi amenajarea unor terenuride fotbal şi baschet – sunt şiacestea proiecte importanteale municipalităţii.

Din planurile lui Liviu But-nariu nu pot să lipsească, ni-cidecum, detaliile care ţin decompetiţiile sportive care auconsacrat Râşnovul şi pe planmondial. „Anul viitor, vomgăzdui două etape de CupăMondială la sărituri cushiurile – fete. Anul acestale-am organizat eu, pânăacum am activat doar peparte de execuţie. Anul aces-ta însă, totul s-a desfăşuratsub coordonarea mea. Amavut şi noroc, a nins, nu ammai fost nevoiţi, ca în aniitrecuţi, să cărăm zăpada cusacii din pădure pentru caacele competiţii sportive sănu fie afectate. Ne-am mo-bilizat cu toţii şi toată lumeaa fost mulţumită. Şefa decompetiţii ne-a asigurat căea recomandă organizarea,în continuare, la Râşnov acelor două etape de CupăMondială”, a subliniat LiviuButnariu.

Viceprimarul cu atribuţiide primar al Râşnovului, Liviu Butnariu, lucrează şila alte noi proiecte pentrulocuitorii oraşului pe care îlconduce.

Amelia Vulcu

continuare din pag. 1

Situaţia de la Regia Auto-nomă de Transport din Bra-şov, mai exact transformareaacesteia în societate comer-cială, a reprezentat o altăpiatră de încercare pentruMihai Costel. „Am avut şiacolo paşi procedurali defăcut, iar dacă nu am fi

reuşit, la 1 ianuarie 2017,poate chiar riscam ca nouasocietate înfiinţată, din lip-sa licenţelor de transport,să nu aibă posibilitatea săopereze în municipiul Bra-şov. Am lucrat în ritm demaraton, dacă pot spuneaşa, şi am reuşit. Am reuşitsă păstrăm şi gratuităţileoferite de municipiu pentru

persoanele în drept”, preci-zează Mihai Costel.

Mihai Costel şicultura braşoveană

Încă de la începutul anului2017, viceprimarul MihaiCostel a pus accentul pe do-meniul culturii. Cum? Prinalocarea unui buget maimare, structurat pe patru ca-pitole. Ghidul de finanţarepentru proiecte culturale –asociaţiile de profil, în bazaunor proiecte, beneficiazăde cofinanţare din parteamunicipalităţii – beneficiază,în 2017, de un buget dubluca valoare în comparaţie cusuma alocată anul trecut:două milioane de lei. Seadaugă sume importantepentru proiectul „Vara cul-turală”, dar s-au gestionat,financiar, şi nu numai, cumare implicare şi cele patru

mari festivaluri din Braşov:cel de dramaturgie, cel demuzică de cameră, cel deoperă, operetă şi balet, darşi cel de teatru de păpuşi.Mihai Costel spune că, pen-tru toată lumea, asigurareafuncţionării optime a celorpatru mari ins tituţii de cul-tură din Braşov – TeatrulSică Alexandrescu, Filarmo-nica Braşov, Opera Braşovşi Teatrul pentru copii Arle-chino – este esenţială. „Pen-tru mine personal, dezvol-tarea culturală a uneicomunităţi este la fel de im-portantă precum dezvolta-rea economică, precum dez-voltarea urbană”, a maiprecizat Mihai Costel.

Schimbări majore în aproape tot Braşovul

Potrivit viceprimarului Mihai Costel, sălile de sport

sunt şi ele o prioritate pentruBraşov. Şcoala Gimnazialănr. 2 va avea o sală de gim-nastică, dar şi tribune. Sala vafi dotată cu aparate atât pentrufete, cât şi pentru băieţi şi vafi omologată astfel încât săpoată organiza atât evenimen-te naţionale, cât şi internaţio-nale. Se vor face însă şi lucrăride extindere la două şcoli dinBraşov, de reabilitare la şcoaladin Stupini, dar şi reabilităritermice la unităţi de învăţă-mânt din Braşov.

Reabilitarea cinematogra-fului „Modern” este şi ea oprioritate, pentru reintrodu-cerea acestuia în circuitulcultural. Pe lângă proiecţiade filme, vor exista teatru deamatori şi teatru de revistă.Copiii pasionaţi îşi desfăşoa-ră, în prezent, activitatea înspaţii improprii şi este nevo-ie de un suflu nou.

Finalizarea pasajului de laFartec, a parcării din PoianaMică, dar şi a Centrului deafaceri şi transfer tehnologicdin zona Bartolomeu între-gesc tabloul. Centrul pentrupersoane fără adăpost este şiel un proiect important aflatîn atenţia viceprimarului Mihai Costel. Se va realizaprin reamenajarea unui spa-ţiu din incinta fostului Liceu Astra, unde există şi Direcţiade Servicii Sociale. Creştereanumărului de zone pietonaledin centrul istoric se înca-drează, de asemenea, la ca-pitolul priorităţi, în vedereacreşterii numărului de turişti.Se impune însă, în acest con-text, realizarea unei parcărisub Parcul Titulescu în bazaunor studii de fezabilitate,studii necesare şi pentru pie-tonala din zona Răcădău.

Amelia Vulcu

Mihai Costel – viceprimar activîntr-un oraş în schimbare

• Trecut, prezent şi viitor• Schimbări majore în aproape tot Braşovul

Mihai Costelviceprimar Braşov

Râşnovul, pe mâini bune!

Lentilele progresive potdeveni o opţiune avanta-joasă atunci când aţi de-păşit vârsta de 40 de anişi începeţi să simţiţi dis-confort la citit şi, mai ales,în cazul în care sunteţideja purtător de ochelari,dar pentru distanţă.

Astfel, în mod teoretic, aţiavea nevoie de cel puţin douăperechi de ochelari, cu diop-trii diferite, pentru a vă ajutala activităţile de zi cu zi sauputeţi opta fie pentru ochelaricu lentilă bifocală, sau pro-gresivă şi, în acest caz, veţiavea o singură pereche deochelari.

Noi vă sugerăm lentileleprogresive. De ce? Pentru că,pentru a le obţine, se folosesccele mai noi tehnologii în do-meniu, superioare celor bi-

focale, şi pentru că sunt oalternativă fiabilă şi esteti-că.

Lentilele progresive oferăo vedere clară pentru ve-derea de aproape, distanţă,şi la zona intermediară, da-torită dispunerii dioptriilor,

şi astfel toate problemele dvs.de vedere vor fi rezolvate înmod discret cu o singură pe-reche de ochelari. Şi nu nu-mai problemele de vedere văvor fi rezolvate. Aceste lentilepot fi fabricate având diferitetratamente, antireflex, de du-rificare, fotosensibil, cu pro-tecţie pentru lumina albastră,cu protecţie UV şi chiar şicu colorare şi polarizare.

În ceea ce priveşte tipul deramă, lentilele pot fi montatepe aproape orice ramă, darcare să acopere minumul ne-cesar fiecărei zone a lentilei.Cele trei zone distincte alelentilei nu sunt vizibile.

Pe scurt, o pereche deochelari care să vă comple-teze.

Lentilele progresive suntîn atenţia producătorilor, in-vestindu-se mereu în tehno-logia fabricării acestora,pentru a creşte confortul vi-

zual şi uşurinţa de adaptarea fiecărui purtător.

În cazul în care veţi deveniun proaspăt purtător de len-tile progresive, este posibilsă fie nevoie de o mică pe-rioadă de adaptare. Însă op-tometristul dvs. vă va explicaîndeaproape paşii pe care tre-

buie să îi urmaţi pentru a văbucura de beneficiile acestorlentile.

Ochelarii cu lentile progre-sive nu vă constrâng liberta-tea de vedere şi vă vor ajutăsă aveţi o vedere fără com-promisuri chiar dacă priviţila televizor, lucraţi la calcu-

lator sau citiţi. Totodată,adaptarea cu lentilele progre-sive este influenţată de me-ticulozitatea şi parcurgereatuturor paşilor care implicăparametrii tehnici.

Aparatura de ultima gene-raţie de care dispunem neajută la comandarea şi mon-

tarea lentilelor progresivepentru a exclude orice eroareumană, folosind doar siste-mele inovatoare de centrareşi montare 3D.

Vă aşteptăm la cabinet!

Ai încredere! Vezi cu ochiităi!

B-dul Alexandru Vlahuţă nr. 61Telefon/Fax: +40 268 313 199Mobil: +40 733 024 793E-mail: [email protected]

Str. B-dul 15 NOIEMBRIE nr. 69Mobil: +40 787 523 524E-mail: [email protected]

Str. Uranus nr. 12, ParterTelefon/Fax: +40 268 322 920Mobil: +40 733 417 999E-mail: [email protected]

Sfatul optometristului

Best Optic RED VlahuţăBest Optic BLUE Centrul Civic Best Optic RED UranusStr. Valea Cetăţii nr 6Telefon: 0774.638.568E-mail: [email protected]: L–V: 9:00 – 20:00Sâmbătă: 10:00 – 14:00

Best Optic RED Răcădău

22-28 mai

Bucuria manifestă apareatunci când eşti în contactulcu sursa nelimitată şi îţi dăstarea în care iei lucrurile aşacum vin deoarece eşti con-ştient că tot ce vine tu ai creatcândva prin gând. Aşa cum aicreat cândva inconştient,atunci când trăieşti conştientde tine, îţi activezi capacitateaprin care poţi schimba ceea

ce ai creat, într-o clipă.„Cum?” – mă veţi întreba.Prin lucru conştient şi disci-plină. Adică, dacă ai avut urăsau resentimente faţă de cine-va, poţi să elimini acele holo-grame (create de tine cândva)din câmpurile tale prin lucruconştient. Adică doar creatorulpoate schimba propria creaţieşi nu cineva din exterior.

Noi suntem ceea ce am creatcândva, conştient sau nu

Ceea ce am creat prin gân-durile şi apoi prin emoţiilenoastre a fost stocat în câm-purile sau corpurile subtileale noastre, sub formă de ho-lograme. Aceste hologramesunt ca nişte coduri în careavem informaţiile create cân-dva şi stocate. De fiecaredată când apare un stimul in-terior (gânduri, emoţii) sauexterior (manifestarea cuiva,un loc, o situaţie, un eveni-ment) se activează hologra-m a a fe r e n t ă ş i î n c e p ecomportamentul, manifesta-rea noastră. Prin aceste ma-nifestări arătăm cine suntem.De aceea, de multe ori, în-tâlnesc clienţi în cabinet careîmi spun: „ştiu teoretic ceîmi spuneţi, pentru că citescde cinci, zece ani tot felulde cărţi, vizionez filme etc.de dezvoltare personală, dar

nu ştiu cum să fac concret”.Atât timp cât nu te-ai cana-lizat conştient pe o disciplinăpractică, adică să vrei să ex-perimentezi douăzeci şi nouăde zile ceea ce ai citit sau aivăzut undeva, nu se activeazăholograma şi nu poţi crearealitatea.

De ce douăzeci şi nouă dezile? – deoarece atât îi tre-buie unui neuron să creascăşi să devină stabil.

Ce înseamnă o disciplină?Să îţi propui un anumit

program pe care să-l urmezizilnic, adică să-i dai energiezilnic pentru a deveni expe-rienţă şi apoi adevăr pentrutine. Când ai acest adevărimplementat sub formă dehologramă, atunci te mani-feşti firesc, eşti acel com-portament, te dezvolţi, creştişi creezi firesc. Nu mai faciteatru şi nu mai vorbeşti din

cărţi. Eşti acel ceva şi te bu-curi de tot ceea ce eşti şi faci.Astfel, nu te mai blamezi,nu te mai critici, nu mai intriîn competiţie cu alţii şi numai vrei să fii ca altcineva.În acea stare vrei doar să fiitu, să îţi manifeşti Sinele Di-vin (Spiritul) şi să creşti Po-tenţialul Divin din Spirit.

Creaţia aduce bucurie ma-nifestă, deoarece atunci cândcreezi ceva eşti în contact cuDivinul din tine şi, de fapt,tu te joci ca un copil, fărăsă ai aşteptări şi limite. Facidin bucuria de a face, de acrea, fără să dai direcţie sauscop final, dar ştii că va ficeva minunat.

Când vom gândi că fiecarezi este nouă şi ne vom ma-nifesta în activităţile de ru-tină ca şi cum le facempentru prima dată, bucurianu va mai pleca de pe chipulşi din manifestările noastre.

Creaţi conştient situaţii,evenimente, stări cu frecvenţăridicată, adică constructive,pozitive pentru a fi mereu înbucurie.

Cu drag, din cunoaştere şiiubire pentru cunoaştere şi bu-curie.

Niculina GheorghiţăPsiholog Clinician Principal, doctorand în PsihologiaDezvoltării, Trainer şi Formatorwww. holisterapi.ro

Alina Petric

Vedere fără compromisuri

Sfatul psihologului Suntem totalitatea gândurilor noastre

SĂNĂTATE4

SOCIAL2017 5

Cornurile şi Laptele elevi-lor au ajuns pe câmp. Dezile bune, pe un teren dincartierul Noua zac zeci deproduse alimentare caresunt de obicei distribuiteelevilor la şcoală.

Unele dintre respectivelemărfuri erau expirate de anultrecut. Nimeni nu ştie de cealimentele au fost aruncateîntr-un loc public. Autorităţileverifică acum toate detaliile,iar făptaşul, dacă va fi iden-tificat riscă să fie sancţionat.

Toate alimentele provin dinprogramul naţional „Cornul

şi Laptele’’ care se deruleazăîn şcolile şi grădiniţele dintoată ţara. Coincidenţă sau

nu, locaţia este foarte aproapede şcoala generală nr. 9. „Potsă vă confirm că laptele şi

cornurile găsite nu provindin şcoala noastră sub nicioformă. La noi în şcoală nurămân astfel de produse, elesunt distribuite copiilor. Încazul în care avem copii ab-senţi, în ziua următoare secomandă o cantitate maimică decât numărul de copiicare au fost în ziua respec-tivă”, a declarat prof. Maria-na Ciorbă, director adjunctŞcoala Generală nr. 9.

Pentru că zona în care aufost aruncate alimentele esteuna publică, mai multe auto-rităţi de control s-au autose-sizat. Poliţia Locală şi Garda

de Mediu au ajuns primii lafaţa locului. S-au făcut pozeşi s-au întocmit procese ver-bale de constatare. Acum, seîncearcă identificarea persoa-nelor care au aruncat alimen-tele. „Normal că nu estenormal. Vom lua măsuri, osă identificăm dacă se poate,cu ajutorul poliţiei locale,făptaşul şi vom lua măsurilecele mai urgente de reme-diere a problemei, de înde-părtare a acestor deşeuri.Pentru prevenţie, vom încer-ca să facem nişte panouriinformative care să fie vizi-bile locatarilor din zonă”, a

declarat Cristina Veştemean,comisar Garda de Mediu Bra-şov. „Sunt amenzi prevăzuteîntr-o hotărâre de ConsiliuLocal. Vorbim de amenzipentru persoanele fizice cu-prinse între 500 şi 1.000 delei, iar pentru persoanele ju-ridice între 1.000 şi 2.000 delei”, a declarat Anca Lăutaru,purtător de cuvânt Poliţia Lo-cală Braşov.

Şi inspectorii DSV au fostla faţa locului. Au prelevatprobe din deşeurile alimen-tare, pe care le vor analiza înlaborator. În funcţie de re-zultat, vor putea stabili firmacare a livrat produsele, dar şicare este unitatea de învăţă-mânt la care trebuiau să ajun-gă respectivele produse.

Răzvan Iancu

Tinerii politicieni au demonstratcă nu rămân indiferenţi la proble-mele celor din jur. Organizaţia deTineret şi cea a Ligii Studenţilor dela PSD Braşov au adus multă bucuriepe feţele unor fetiţe de 6 şi 10 anidin Braşov, aflate în grija buniciibolnave. Micuţele au primit jucării,îmbrăcăminte, încălţăminte şi re-chizite. Cele două micuţe locuiescîn cartierul Astra şi de mulţi ani stau

doar cu bunica. Aceasta le îngrijeştecum poate din venitul lunar de1.000 lei. Face tot posibilul să nu lelipsească nimic nepoatelor. Feteleau intrat în atenţia Organizaţiei Pen-sionarilor Social – Democraţi de maibine de cinci ani.

Dacă doriţi să le ajutaţi pe celedouă micuţe le puteţi găsi în cartierulAstra, pe strada Înfrăţirii.

Marian Stoica

Acţiune umanitară atinerilor social-democraţi

Consiliere profesională în licee!Reprezentanţii Agenţiei Judeţenepentru Ocuparea Forţei de Muncăvor merge în instituţiile de învăţă-mânt din Braşov. Tinerii vor fi în-drumaţi spre locuri de muncăpotrivite profilului studiat şi vor afladespre oportunităţi pentru o even-tuală angajare.

AJOFM a lansat de curând o cam-panie de informare şi consiliere pen-tru viitorii absolvenţi ai promoţiei2017. Proiectul se desfăşoară la niveljudeţean, în toate unităţile de în-văţământ. Elevii află despre cursurilede formare profesională, modalita-tea de întocmire a unui CV, modulde prezentare la interviu, dar şioferta de locuri de muncă vacanteîn judeţ şi în străinătate. Tinerii ab-solvenţi pot primi ajutor de şomajdoar dacă îndeplinesc unele condiţii.

„În următoarea perioadă suntprogramate vizite în unităţi şco-lare din Braşov, Codlea, Făgăraşşi Râşnov. De asemenea, pot de-veni şomeri şi absolvenţii şcolilorspeciale pentru persoane cu han-dicap, în vârstă de minimum16 ani, care nu au reuşit să se în-cadreze în muncă potrivit pregă-tirii profesionale”, ne-a declaratLiliana Dragomir, director executivAJOFM Braşov.

Denisa Dumitru

La finalul anului trecut, AgenţiaNaţională de Integritate l-a declaratincompatibil pe primarul comuneiAugustin, Sebastian Porumb. Deciziaeste definitivă şi irevocabilă.

Deşi edilul ar fi trebuit demis,acest lucru nu s-a întâmplat. În urmăcu două luni, Prefectura a trimis ohârtie la Primăria Augustin prin careanunţa că decizia definitivă a ANItrebuie pusă urgent în aplicare şi,

în consecinţă, primarul SebastianPorumb, demis din funcţie. Numaică procedura a fost tergiversată desecretara Primăriei. Cel puţin astasusţine consilierul local al PartiduluiNaţional Liberal, Tokos Jozsef.

Din cauza rămânerii în funcţie aprimarului incompatibil, pe 11 iuniela Augustin nu se pot organiza ale-geri parţiale.

M.S.

.com

Braşovul se va înfrăţi cu unoraşul Burgas din Bulgaria.Cu ieşire la Marea Neagră,acesta este cel de-al doileaport maritim al ţării.

Protocolul de colaboraredintre Braşov şi Burgas va fisemnat zilele acestea, prilejcu care o delegaţie de la noiva merge în Bulgaria.

Un oraş turistic, apreciat pen-tru numeroasele lui plaje şi di-versitatea activităţilor culturale.Astfel ar putea fi descrisă în

câteva cuvinte localitatea situatăpe coasta Mării Negre.

„Protocolul care va fi sem-nat va implica o colaborarepe plan economic şi turistic,nu doar administrativ. Nevom întâlni la Burgas cu re-prezentanţii mediului de afa-ceri, dar şi cu cei ai Camereide Comerţ şi Industrie. Vi-zăm şi o experienţă în ceeace privesc schimburile cul-tural”, a declarat viceprima-rul Braşovului, Mihai Costel.

Cu aproape 230.000 de lo-cuitori, oraşul Burgas este alpatrulea ca mărime din Bul-

garia, după Sofia, Plovdiv şiVarna.

Marian Stoica

Maşinării inteligente, con-cepute de minţi strălucite.Tehnologii de ultimă gene-raţie care ne pot ajuta la ac-tivităţile casnice, realizatemanual chiar de către stu-denţi. Drone şi roboţi pro-

gramaţi să desfăşoare acti-vităţi complexe. Zilele Edu-caţiei Mecatronice au adunatla Braşov cei mai talentaţitineri veniţi din toată ţara,care fac performanţă în acestdomeniu.

Aici i-am întâlnit pe Iuliusşi Andrei, care sunt în anul Ila master la UniversitateaTehnică Gheorghe Asachi

din Iaşi. Au lucrat două lunila drona lor. 10 studenţi dinSibiu au conceput un robotla care s-a lucrat aproapedouă luni de zile. Zilele aces-tea vor reprezenta România

la un concurs internaţionalîn Franţa.

10 echipe din toată ţara,adică peste 70 de studenţi şi-au demonstrat abilităţile laevenimentele desfăşurate laZilele Educaţiei Mecatronice.În 2017, evenimentul a mar-cat 25 de ani de la înfiinţareaspecializării de Mecatronicăîn România.

Marian Stoica

Tehnica viitorului, prezentată la Braşov

Primar incompatibil,în funcţie

Partidul Mişcarea Popularăva avea un parlamentar deBraşov. Preşedintele executival formaţiunii la nivel central,Valeriu Steriu (foto), îşi vadeschide un birou parlamen-tar chiar la sediul PMP dinBraşov, de pe Şirul Livezii.

Steriu este deputat de Bu-cureşti şi va avea program deaudienţe joia şi vinerea. Pen-tru această mutare, el a obţi-nut, deja, acordul BirouluiPermanent al Camerei De-putaţilor. „Aproape toţi co-

legii am hotărât ca, pe lângăcircumscripţiile unde amcâştigat fiecare alegerileparlamentare, să mai avemcâte o zonă în administrare.Astfel, eu am ales şi Braşo-vul, întrucât sunt foarte ata-şat de aceste locuri. Îi aşteptpe braşoveni la discuţii con-structive, să-mi prezinte pro-blemele cu care se confruntăîn viaţa de zi cu zi şi sper săgăsesc cadrul legal în Par-lament să soluţionăm toateaceste nemulţumiri”, a men-

ţionat noul parlamentar deBraşov.

Valeriu Steriu s-a născut şia copilărit în Ţara Făgăraşu-

lui. Partidul Mişcarea Popu-lară are 26 de parlamentari.18 deputaţi şi 8 senatori.

Marian Stoica

Parlamentar PMP la Braşov

„Cornul şi Laptele”, la gunoi

Braşovenii, fraţi cu bulgarii Îndrumare profesionalăpentru elevii braşoveni

LOCAL 22-28 mai6.com

Săcele este al doilea oraşca populaţie din judeţulBraşov, iar ca suprafaţaa UAT-ului, cel mai maredin judeţ. (al doilea dinţară, după Broşteni/Su-ceava). Acest fapt implicăşi costuri mari în privinţasalubrizării.

Municipalitatea a cheltuitîn anul 2016 pe servicii desalubritate 1.078.926 lei. Laaceastă sumă s-au adăugat229.416 lei pentru ecologi-

zare şi 2.418 lei pentru neu -tralizare cadavre animale, întotal 1.310.761 lei.

Zona cu cele mai mari pro-bleme la acest capitol estecartierul Gârcini. O primă ac-ţiune de ecologizare de pri-măvară desfăşurată în aceastăzonă a costat 163.163 lei. To-talul salubrizării pe întreg mu-nicipiul pe primele 4 luni afost de 650.877 lei, iar dinacest total ecologizarea pezona Gârcini a reprezentat25%. Acţiunile vor continua,

de altfel, în această zonă petot parcursul anului.

Primarul Municipiului Să-cele, Virgil Popa, a declaratcă „referitor la aceastăzonă, ne gândim la un plande implicare a locuitorilorde aici în aceste acţiuni deecologizare. Ideea este ca încentre de colectare a de şeu -rile menajere puse la dispo-ziţie de municipalitate săimplicăm populaţia în co-lectarea acestora şi aduce-rea acestora în centrele de

colectare. Vom gândi unplan prin care să motivămpe cei care au căruţe săstrângă gunoiul menajer dinlocurile unde maşinile nupot ajunge”.

La ora actuală, în cartierulGârcini sunt amplasate 8 con-tainere de 4 mc, 2 containerede 7 mc, 1 container de 11 mc,care se ridică, în medie, de2 ori pe săptămână. De exem-plu, în ianuarie s-au ridicat263 mc, iar în februarie303 mc gunoi menajer. B.T.

Legea salarizării, propusă de minis-trul Muncii, familiei şi protecţiei sociale,Lia Olguţa Vasilescu, este inaplicabilă.Asta susţine Aurelian Danu (foto),membru în Biroul Permanent Judeţeanal PNL Braşov.

Danu crede că legea nu poate fi pusăîn practică pentru că nu a existat o cu-minicare constructivă cu asociaţiile pro-fesionale. Acestea ar trebui să fie primeleconsultate, este de părere AurelianDanu. „Să existe un sistem standar-dizat de calculare a acestor salarii şiimplicit să avem o lege corectă şibună, care să respecte responsabi-lităţile şi prestaţiile profesionale”,

crede Aurelian Danu. În perioada următoare, reprezentanţii

comisiilor de Sănătate, Agricultură, Edu-caţie, Cultură şi Buget din Parlamentvor iniţia aceste consultări cu asociaţiileprofesionale.

Marian Stoica

Partidul Mişcarea Populară va aveacandidat propriu la alegerile parţialepentru Primăria Râşnov, care vor avealoc pe 11 iunie. Numele candidatuluiva fi făcut public zilele acestea. Preşe-dintele PMP Braşov, Mihai Costel, susţinecă persoana aruncată în luptă este mem-bru al Organizaţiei de Tineret a forma-ţiunii politice. La nivel naţional, PartidulMişcarea Populară nu va face nicio alian-ţă pentru alegerile din 11 iunie şi vaavea candidaţi proprii în 49 de localităţi.

„Suntem suficient de realişti ca săanalizăm corect contextul politic de laRâşnov. Tocmai de aceea, propunereanoastră va fi ca în această competiţiesă lansăm un tânăr, care să observeacest mecanism democratic al votuluidirect, să intre într-o competiţie dedezbateri cu ceilalţi contracandidaţi.Care să vadă exact ce presupune o com-petiţie electorală”, a declarat preşe-dintele PMP Braşov, Mihai Costel.

Marian Stoica

PMP va avea candidat la Râşnov

Primar Virgil Popa: „Populaţiadin cartierul Gârcini – Săcelesă fie implicată în acţiunile desalubrizare ale zonei”

Maşini de ultimă generaţie, autoturismeelectrice sau hibrid şi chiar şi biclete ultra-performante, toate au fost expuse la Braşovtimp de trei zile. Peste 20 de dealeri s-au în-trecut în oferte care mai de care mai atractive,dar şi ecologice.

Cea de-a cincea ediţie a Salonului Auto aavut loc la Braşov Business Park. O surprizăa acestui an este o maşină de tuning unicatîn lume, mai precis bolidul de 700 CP carea câştigat în anul 2014 titulatura de cea maiputernică maşină şi cel mai modificat modeldin lume.

Bineînţeles, expozanţii auvenit şi cu alte noutăţi de pepiaţa auto. Preţul de vânzareal unui astfel de automobil por-neşte de la 15 mii de euro.Conversia unei maşini autoh-tone durează două zile. Bate-riile au luat locul rezervoruluide combustibil, iar proprietarulpoate co necta maşina la o prizăspecială. Se pare că modele hi-brid sau electrice sunt prefe-ratele braşovenilor. Majoritatea

celor care au venit la salonulauto au vrut să vadă ultimelemodele de autovehicule deacest gen.

La eveniment au participatspecialişti din industria auto,respectiv: dealeri şi producă-tori de automobile şi auto -turisme, maşini ecologice cutehnologia hibrid, motocicletede viteză şi enduro, moto-scu-tere, biciclete, piese de schimbauto şi accesorii destinate seg-mentului auto.

Răzvan Iancu

Propunerea realizată de Daniel Sil-viu Bronescu pentru un nou logo alRATBV S.A. a obţinut cele mai mul-te voturi în cadrul campaniei decreare şi alegerea unei noi identităţivizuale pentru compania de transportpublic de călători a municipiuluiBraşov.

Astfel, propunerea lui Daniel SilviuBronescu a obţinut 1.517voturi dintrecele 2.493 de voturi exprimate. În ca-drul campaniei propuse, au fost primite74 de modele de logo, voturile braşo-venilor fiind cele care au determinatdesemnarea câştigătorului. RATBVmulţumeşte pe această cale tuturor

celor care au concurat, precum şi celorcare, prin votul lor, s-au implicat îndesemnarea viitorului logo al societăţii.

A.C.

Acesta este noul LOGO RAT Braşov!

18 mai, o zi neagră şi cu-tremurătoare. În urmă cudoi ani, evenimentele petre-cute aveau să schimbe des-tine. Vorbim despre cazulIuliei, tânăra accidentată petrecerea de pietoni din Cri-stian. Singura schimbarecare s-a petrecut în doi anieste aceea că vinovatul afost eliberat.

18 mai 2017 … o zi tristăpentru toată familia Iuliei.Le-a mai rămas DOAR…speranţa! Iulia nu comunicăşi nimeni nu ştie dacă audesau dacă înţelege ce i se spu-ne. Cu inima îndurerată,Laurenţiu, soţul Iuliei, îşiaminteşte acea zi. O zi nor-mală, Iulia era fericită... Din

păcate continuarea a fostuna cutremurătoare.

Laurenţiu o îngrijeşte peIulia cu ajutorul tatălui său.Zi şi noapte, cei doi bărbaţiîi sunt alături celei care me-reu ştia să aducă zâmbetul

pe buze tuturor. „Era o zifrumoasă. Iulia era foartefericită în ziua aceea. Dinpăcate, toate visele noastres-au spulberat. După doiani, încă ne chinuim. Estefoarte greu. A trecut atât

de mult timp... Încă avemsperanţa că va fi mai bine.Numai speranţa ne mai ţineîn viaţă!”, ne-a declarat Lau-renţiu Ganea , soţul Iuliei.

Şoferul care a lovit-o peIulia, în 2015, a părăsit în-chisoarea din Codlea. LiviuNeculiciou a fost încarceratdupă ce instanţa l-a con-damnat definitiv la 2 ani şi4 luni de detenţie sub acu-zaţia de vătămare a fătului.Acum, bărbatul a fost liberatcondiţionat. Familia Iulieinici nu vrea să audă de omulcare le-a distrus fericirea,viitorul, viaţa.

Cei care doresc să o sprijinepe Iulia îl pot contacta pe Laurenţiu Ganea la numărulde telefon: 0735.207.057.

Denisa Dumitru

Lege fără consultare

Virgil PopaPrimarul Municipiului Săcele

Lupta Iuliei Ganea continuă!

Frumuseţi pe patru roţi, la Braşov

LOCAL2017.com

7

Respirăm cel mai curat aerdin România, dar, paradoxal,putem avea şi probleme. Co-pacii necurăţaţi şi bătrâni punîn pericol viaţa trecătorilor,dar pot avaria şi maşinile dinparcările aflate mult preaaproape de zona verde.

Pentru a rezolva aceastăproblemă, Primăria va an-gaja o firmă specializată carese va ocupa de tăierea po-milor care sunt un real pe-

ricol. Potrivit anunţului pos-tat pe site-ul propriu, Pri-măria va scoate la licitaţieconcursul pentru stabilireaunei firme care va tăiaaproape 140 de arbori. Pen-tru acest serviciu este dis-pusă să ofere 100.000 lei.Lemnul tăiat va ajunge, prinintermediul Direcţiei de Ser-vicii Sociale, la persoanelenevoiaşe din Braşov.

Marian Stoica

Parcările publice din mu-nicipiul Braşov ar puteafi de două ori mai scum-pe. Cel puţin asta preve-de, printre altele, noulregulament de organiza-re şi funcţionare al siste-mului public de parcare.

În centru, tariful pe o orăar putea ajunge la 3 lei. Cubanii încasaţi, municipali-tatea vrea să modernizezeinfra structura deja existen-tă. Potrivit noului regula-ment, vor exista trei zonede tarifare. Ca noutate, noi-le preţuri vor fi aplicate 24de ore din 24 în Centrul Is-toric şi Gară, acolo unde seplătea parcare de luni pânăsâmbătă , de l a 8 .00 l a20.00. Modificările prevădşi introducerea plăţii par-cării cu bancnote şi nu doar

cu monede, cum este înprezent.

Până pe 6 iunie este îndezbatere publică regula-mentul de funcţionare al sis-

temului public de parcare.Până atunci, braşovenii pottrimite propuneri sau mo-dificări pe adresa de email [email protected].

Anul trecut, din plata par-cărilor rezidenţiale s-au în-c a s a t l a b ug e t u l l o c a l4,2 milioane de lei.

Marian Stoica

140 de arbori tăiaţi = 100.000 de lei

Parcări la preţuri „piperate”

Braşovenii dau bani fru-moşi pentru a avea unde să-şiparcheze maşina. Chiar şi de

patru ori mai mult faţă depreţul iniţial. Se întâmplă încartierul Astra, acolo unde

pentru un loc de parcare s-alicitat suma de 460 de lei/an.

Cele mai căutate parcări

au fost pe străzile Ciprian Po-rumbescu şi Liviu Cornel Ba-beş. Licitaţia a pornit de la132 lei/an. Pentru cele 152de parcări au licitat 180 depersoane. Bătaie mare a fostpentru 21 de locuri de par-care. Unele locuri de pe CaleaBucureşti au fost adjudecatechiar şi cu preţul de 400 delei/an.

Cele mai ieftine parcări aufost închiriate cu 200 delei/an. Pentru acestea, preţulde pornire a fost de 144 lei.

Pe 22 mai va avea loc lici-taţia pentru locurile de par-care din Florilor, Craiter şiScriitorilor.

Marian Stoica

În primele trei luni ale anului,peste 265.000 de vizitatori au alesoraşul de la Poalele Tâmpei. PiaţaSfatului şi Biserica Neagră sunt doarcâteva dintre cele mai atractive zonepentru turiştii străini şi nu numai.

Cifrele sunt dovada clară că Bra-şovul este unul dintre cele mai în-drăgite oraşe din ţară. Potrivitstatisticilor, în ultimii 5 ani s-a în-registrat o creştere a numărului deturişti cu aproximativ 15-20%. Ma-joritatea turiştilor care ne-au vizitatîn primele trei luni sunt germani,aceştia fiind urmaţi de italieni şi defrancezi. Locurile 4 şi 5 sunt ocupatede turiştii din Ungaria şi Israel.

„Este oficial un an de record! Separe că vremea a ţinut cu noi şi ne-aajutat din acest punct de vedere.Braşovul a evoluat fantastic dinpunct de vedere turistic în ultimii

ani. Trebuie să ne mândrim cu acestlucru”, ne-a declarat Mihaela Pâtea,director executiv adjunct la DirecţiaJudeţeană de Statistică Braşov.

„Braşovul este unul dintre celemai minunate oraşe pe care le-am vizitat vreodată. Îmbină foar-te bine modernul cu tradiţionalul.Clădirile sunt foarte frumoase,totul este minunat”, ne-a spus unturist din Germania.

Surprinzător sau nu, anul acesta,o creştere importantă, de peste 22%s-a înregistrat în rândul turiştilor ro-mâni, în timp ce numărul turiştilorstrăini s-a redus cu două procente. ÎnRegiunea Centru, judeţul Braşov estepe locul I la numărul totalul al cazărilor.La nivel naţional, judeţul Braşov ocupalocul al II-lea, după Municipiul Bucu-reşti la numărul de sosiri.

Denisa Dumitru

La Săcele, din toamnă, va func-ţiona un depozit de lemne de focpentru populaţie. Este vorba de undepozit pe o suprafaţă de aproxi-mativ 5.600 mp, situat în incintafostul CAP din Satulung. La ora ac-tuală suprafaţa respectivă se îm-prejmuieşte, iar apoi va începeperioada de avizare a depozitului.

Capacitatea va fi de 1.500 –2.000 mst. Preţul va fi mai mic

decât ce l a l p ieţe i (200-220lei/mst), între 150-160 lei/mst,în funcţie de cum va hotărî Con-siliul Local. Prioritate vor aveasăcelenii.

Lemnul este pus la dispoziţiede RPLP Săcele si este alocat po-pulaţiei din Săcele. Actualmentepreţul lemnului de foc la Săceleeste de 110 lei/mst la drumulauto forestier. B.T.

Depozit de lemne pentru săceleniÎn centru, tariful pe o oră

ar putea ajunge la 3 lei

Pentru un loc de parcare de pe Calea Bucureşti s-a licitat suma de 460 de lei/an

Până pe 6 iunie este în dezbatere publică regulamentulde funcţionare al sistemului public de parcare

Record de turişti la Braşov!

GARSONIERE⚫ Vând garsonieră în spate laCoca Cola, suprafaţă 24 mp, si-tuată la etajul 2/4, cu îmbunătăţiritermopan, gresie şi faianţă la baieşi bucătărie, parchet, uşă meta-lică, separare de gaz, încălzirecu convector şi apă caldă cu boi-ler, preţ 18.500 euro. Telefon:0741.059.397⚫ De vânzare garsonieră con-fort 1 sporit în Zona Răcădău,bloc construcţie nouă din cără-midă, pe cadre, această structurăconferind o mai bună rezistenţăîn caz de seism. Garsoniera are43 mp utili şi este echipată cucentrală termică proprieBOSCH. Tâmplărie PVC 5 ca-mere. Clientul îşi poate perso-naliza garsoniera, în următorulbuget: gresie = 50 lei/mp; faianţă= 50 lei/mp; parchet = 40 lei/mp;sanitare = 2.500 lei/baie; uşi =600 lei/bucata. Termenul de fi-nalizare este de 30.05.2018, iarpreţul este 39.000 euro. Telefon0747.771.523 ⚫ Garsonieră în suprafaţă de25 mp utili situată la casă în zonaistorică Str. Lungă aproape deCasa Armatei dotată cu geamuritermopan, parchet, uşă metalică.Momentan este amenajată ca şispaţiu de birouri şi închiriată.Toaleta este amenajată separat.Pentru a fi folosită ca şi spaţiude locuit, necesita modificări.Preţ 26.500 euro. Telefon:0723.985.424 ⚫ Vând garsonieră confort 1,Bartolomeu str. Spicului lângăBilla Avantgarden semidecoman-dată, spaţioasă 35 mp, cu toateîmbunătăţirile gresie, faianţă,

parchet, termopan, centrală ter-mică proprie, situate la parter/4,însorită, preţ 27.000 euro nego-ciabil. Telefon: 0731.833.260

APARTAMENTE 2 CAMERE⚫ Vând apartament 2 camerezona Pasaj– Griviţei str. TudorVladimirescu decomandat situatla etajul 4, dotat cu centrală ter-mică proprie, gresie, faianţă, par-chet, uşă metalică izolaţieexterioară a blocului şi interioarăa tavanelor, preţ 35.900 euro. Telefon: 0787.719.344⚫ Vând apartament 2 camerezona pieţei Tractorul, decoman-dat, situat la etajul 2/4, supra-faţă 44 mp utili, dotat cucentrală termică proprie, gresie,faianţă, parchet laminat, dispu-ne de dressing, şi boxă la beci,preţ 36.000 euro. Telefon:0747.771.523⚫ Vând apartament nou înbloc nou în Tractorul apropie-rea Pieţei Tractorul compusdin 2 camere tip „Studio” si-tuat la parter/3. Apartamentulare finisaje de calitate, preţuleste 44.500 euro. Telefon:0747.771.523

CASE⚫ Vând casă 3 camere, bucătă-rie, baie, cămară, pod, beci, te-rasă, singur în curte, zona CuzaVodă, str. Sitei, 75.000 euro ne-gociabil. Telefon: 0749.881.764⚫ Vând casă singur în curte înBraşov Calea Feldioarei apropie-re de transformator, cu 2 camerebaie, bucătărie, în curs de ame-najare, singur în curte, cu terenîn suprafaţă de 700 mp. Casa are

2 camere, baie, bucătărie, estedin cărămidă, dispune de gea-muri termopan, gresie, faianţă,parchet, are utilităţi gaz, apă fo-rată din fântână, curent, are podcare se poate mansarda şi mainecesită îmbunătăţiri şi amena-jări. Curtea are acces auto iar te-renul este în suprafaţă de 700mp. Preţ 45.500 euro. AcceptSCHIMB cu garsonieră + dife-renţă. Telefon: 0731.833.260

ÎNCHIRIERI APARTAMENTE⚫ Închiriez (ofer) apartament cu2 camere confort 1, Ultracentral– Centrul Civic lângă BCR, situatla etajul 3/4, structură vagon, cutoate îmbunătăţirile gresie, fa-ianţă, parchet, geam termopaninclusiv la balcon, centrală ter-mică proprie. Apartamentul seînchiriază complet mobilat şi uti-lat la preţul de 280 euro nego-ciabil. Telefon: 0741.059.397

PUBLICITATE 22-28 mai8

COMANDĂ ANUNŢ MICĂ PUBLICITATENUME (FIRMĂ): CI, SERIA NR.

Nr. apariţiiAcestă comandă se achită la casă, în oricare magazin partener

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -

TALONUL SE COMPLETEAZĂ CU MAJUSCULE

TELEFON:DATE DE APARIŢIE:

�� ��

� � ��

� � � ��

� � � � �

� � �� � �

� � � � � � � � �� � � � � � � � �

� � � � � �� �

�� �� � � � � � �� � � � �� � � � � � � � � � � � �

� � � � � � � � � �� � � � � � � ���

Imobiliare

➭ Anunţurile se depun pe talon în locaţiile de alături➭ Preţul unei apariţii este de 5 RON➭ Talonul este valabil pentru numărul de apariţii plătite.

Numărul de apariţii se completează în căsuţaspecial prevăzută.

➭ Anunţurile pentru decese, comemorări, aniversări şimatrimoniale se depun numai cu cartea (buletin)de identitate.

➭ Redacţia nu-şi asumă răspunderea pentru conţinutul anunţului.

➭ Anunţurile se depun de luni până vineri la ora 12.

Magazine Rapid:G Str. Gării, nr. 32

intersecţia cuHărmanului

G Str. Dacia, nr. 69G Str. Privighetorii

G Str. GospodarilorG Str. Barbu

LăutaruG Str. Zizinului, nr. 4G Str. Toamnei, nr. 1G Str. Crinului, nr. 1

Sediul BraşovTV:G Bd. Mihail

Kogălniceanu,nr.15 – Galeriilecomerciale, et. 3, cam. 4

Locaţii de preluare a taloanelor de mică publicitate

BRIDGE GUARDGROUP

Relaţii la telefon: 0268.328.662

AGENŢI SECURITATE

Organizează cursuri pentruurmătoarea calificare:

Ştirile BraşovTVcuSilvana Vorovenci

De Luni până Vineri: 18:00; 20:00; 21:00; 22:00; 23:00 RELUARE: Marţi - Vineri 07:00 şi 13:00

PERDELE • DRAPERIIACCESORII • MERCERIE •

FIRE • ŞINE • GALERIISERVICII COMPLETE

Str. Calea București, nr. 44 • Bd. Muncii, nr. 3Telefon: 0723.173.184 • E-mail: [email protected]

www.jeorjette.ro

Manager General: Oana Olarutelefon: 0768.186.599

22-28 mai 2017Săptămânal Gratuit ISSN 2537 - 138X

Editat de SC Braşovul Tău SRLtelefon: 0368.005.829

INSPECTORATUL DE POLIŢIE JUDEŢEAN BRAŞOVCOMPARTIMENTUL DE ANALIZĂ ŞI PREVENIRE A CRIMINALITĂŢII

ÎMPREUNĂ PENTRU SIGURANŢA COPIILOR!Potrivit statisticilor poliţiei, tinerii ajung frecvent victimesau chiar autori ale unor infracţiuni, cazuistica înregistratăevidenţiind faptul că minorii sunt extremi de vulnerabili lacapitolul criminalitate. Din dorinţa de a brava sau din nai-vitate, minorii comit infracţiuni, fără să conştientizeze con-

secinţele pe care le vor suporta în asemenea situaţii.Mulţi tineri pot fi ţinuţi departe de ,,cariera” de infractordacă părinţii şi alte persoane care se ocupă de educarea co-pilului acţionează la timp pentru a-l opri să alunece pe opantă greşită.

Părinţii trebuie să acorde o atenţie deosebită relaţiei cu proprii copii, deoarece lipsa de supraveghere sau o supravegherenecorespunzătoare pot crea premisele adoptării de către aceştia a unui comportament deviant sau chiar delincvent.

În acest sens oferim părinţilor câteva sfaturi utile, în speranţa că îi putem feri pe copii de infracţionalitate:

• Vorbiţi cu fiul/ fiica dumneavoastră des-pre cine îi sunt prietenii şi cunoştinţelesale. Întrebaţi-l apoi unde şi cum îşi pe-trece timpul liber în afară de casă;

• Evitaţi violenţa şi injuriile în mediul fa-milial. Acestea sunt cauze care duc la de-clanşarea unor conflicte care potdegenera în violenţe. Un limbaj controlat,fără jigniri, previne adesea escaladareaconflictelor;

• Explicaţi clar copiilor şi adolescenţilor căfurturile, indiferent cât de nesemnificativesunt, nu vor fi probe de curaj, ci fapte cul-

pabile, precum şi ce fel de pedepse potprimi ca urmare a comiterii acestor fapte(de ex. percheziţionarea locuinţei, inte-rogarea, măsuri de internare într-un cen-tru de minori);

• Stabiliţi de ce sume de bani dispune copiluldumneavoastră; testaţi felul cum cheltuiebanii de buzunar sau economiile iar în cazcă aveţi îndoieli staţi de vorbă cu el;

• Urmăriţi comportamentul copilului dum-neavoastră, observând dacă posedă lu-cruri care nu-i aparţin;

• Vorbiţi cu copiii şi adolescenţii despre

valoarea proprietăţii personale şi publice;explicaţi-le ce urmări poate avea distru-gerea diferitelor lucruri sau bunuri;

• Păstraţi o relaţie foarte apropiată faţă decopilul dumneavoastră şi sprijiniţi-l atuncicând sesizaţi că trece prin momente di-ficile sau devine retras şi introvertit.

• Nu încurajaţi tinerii să îşi creeze conturipe reţelele de socializare înaintea vârsteide 14 ani sau să posteze pe internet in-formaţii şi fotografii cu caracter personal.Verificaţi periodic activitatea acestora înmediul virtual.

⚫ SC Rosenau SRL – serviceauto cu sediul în Râşnov – cautăpentru angajare mecanic auto.Se ofera salariu atractiv şi con-diţii de muncă decente. Telefon:0730.333.377

⚫ La ATELIERUL DE RE -PA RAŢII reparăm TOT ce sebagă în priză, prestăm servicii dediagnosticare şi reparaţii ale echi-pamentelor de tip electrocasnic(FRIGIDERE, MAŞINI DESPĂLAT, cuptoare microunde,aspiratoare, etc), pentru persoanefizice şi societăţi comerciale. Te-lefon: 0268.708.946, mobil:0758.107.102. Ne găsiţi pe Str.Aurel Vlaicu nr. 4 (colţ cu Bd.Griviţei) în curte cu magazinul„Bazar”.

⚫ La Magazinul BAZAR cum-peri un produs şi ai REDUCE-RE 10%: maşini de spălat,combine sau lăzi frigorifice RE-TUR sau SECOND HAND im-port Germania. Mai primeşti oREDUCERE de 10% dacăaduci produsul vechi la schimb.În total REDUCERE 20%. Negăsiţi pe str. Aurel Vlaicu nr. 4,Braşov (intersecţia cu Griviţei,lângă Synevo).

⚫ Vând convenabil: căruţ de im-port penru copil mic, maşină decusut germană, marca SINGER,maşină automată de spălat rufe,frigidere ARCTIC şi ZILL, şi-foniere cu 2 şi 3 uşi, aragaz cu3 ochiuri şi cuptor, pat cu salteadublă pentru 2 persoane, cuptorcu microunde, aspiratoare. Pri-mul venit este şi primul servit!Telefon: 0725.979.392

PUBLICITATE2017 9Angajări

CV-urile se vor depune la sediul societăţii, din strada Calea Feldioarei nr. 75E, Braşov

Şoferi profesioniştiautocamion, maşini

de mare tonaj

® S.C. CONSAL S.R.L.,cu sediul în Braşov,

Calea Feldioarei, nr. 75E

angajează:

Electrocasnice

Diverse

Execut jaluzele exterioare din maseplastice 50 lei/mp, jaluzele de aluminiu60 euro/mp, plase de ţânţari, perdeleverticale, uşi pliante, lambriuri. Telefon:0743.161.249 sau 0744.505.149

Angajez vânzătoare ma-gazin florărie şi magazinservicii funerare. Relaţiila telefon: 0720.011.959

Licarom Imobiliare caută să îşi mărească echipa de consultanţiimobiliari. Într-o perioadă dinamică a pieţei imobiliare vrem săoferim posibilitatea unui job de vis, dacă eşti născut pentru el.Căutăm oameni curajoşi, iubitori de tot ce înseamnă nou în viaţalor, oameni pregătiţi să îşi spargă barierele şi să îşi extindă zonade confort. Dacă eşti o persoană statică cu frica zilei de mâine,te rugăm să NU APLICI pentru acest post. Se poate oferi sala-rizare, bonusare, se face un plan de plată tipizat pentru fiecareîn parte. Cei interesaţi sunt rugaţi să trimită un cv la adresa c a t a l i n . g r a m a @ i m o b i l i a r e l i c a r o m . r oîmpreună cu răspunsul la întrebarea: „Care este cea mai mare temerecare o ai în viaţă?”

Angajez vulcanizator cu saufără experienţă. Relaţii latelefon: 0746.143.980

Strada Gloriei 11, Tractorulwww.opticshine.ro

BRAŞOV TV angajează in-terpret limbaj mimico-ges-tual. CV-urile pot fi trimisepe adresa de e-mail: [email protected]

BRIDGE GUARD GROUP

L AGENŢI DE PAZĂ L AGENŢI DE INTERVENŢIE

în condiţiile legii 333/2003L ELECTRICIENI

Angajează:

Relaţii suplimentare se pot obţine la:0268.328.662

ANGAJĂM FLORIST

Te aşteptăm la o discuţiedeschisă în florărie, latelefon: 0372.740.106,

interior 112 sau [email protected]

Salariul este motivant,programul flexibil, iarcolegi i extraordinari!

Star-funerare!Servicii funerare

complete GRATUIT(doar cu cuponul de pensie)

NON STOP:0720.929.6440747.932.082

www.star-funerare.ro

La Braşov BeautyLounge sărbătorim

în fiecare zifrumuseţea!

Şi pentru că suntemîn continuă

dezvoltare, căutămpersoane tinere,

motivate, talentatecare să facă parte din

echipa expres.Relaţii se pot obţine latelefon: 0725.585.175

sau la sediul nostru situat pestrada Avram Iancu, nr. 48A

Servicii

Vrei să afli cât de COMPATIBIL/Ă eşti cu persoana iubită?Trimite SMS la

1442număr valabil

doar în reţeleleVodafone şi

Orange

ATENŢIE! Mesajul trebuie să aibă această formă:

Costul total al unei comenzi este de 0,95 EURO + TVA(0,05 euro + TVA SMS trimis la 1442 şi 0,9 euro + TVA SMS primit de la 1442)

TV COMPATIBILITATE NUME + DATA NAŞTERII (EA) +NUME + DATA NAŞTERII (EL)

SPORT 22-28 mai10

S-a încheiat un ciclu laechipa de handbal Coro-na Braşov iar oficialii for-m a ţ i e i b r a ş o v e n e a ufăcut schimbări majore.„New Corona” va fi con-dusă de Costică Buceschicel care a terminat în se-zonul trecut pe poziţiasecundă în liga naţionalăcu Dunărea Brăila.

După un sezon dezamă-gitor, în care echipa de han-dbal a terminat campionatulpe poziţia a şasea şi a fosteliminată din primul tur alCupei României, oficialiiCoronei Braşov au schim-bat totul la echipa de subTâmpa. Mai marii clubuluibraşovean l-au numit înfuncţia de antrenor princi-pal pe Costică Buceschi şivor ca în cel mai scurt timpechipa să ajungă să se batăpentru titlul de campioanăa României.

„Începem un nou capitolşi un nou proiect la Corona.Sezonul trecut nu a fost aşacum ne-am dorit şi acumam făcut o echipă care îndoi ani să se poată bate pen-tru titlul de campioană înRomânia. Avem o formaţiefoarte bună, cu jucătoarede lot naţional şi ne dorimsă avem câte două jucătoarede mare valoare pe fiecarepost. Am adus un antrenorcare şi-a demonstrat valoa-rea şi la Baia Mare şi laBrăila şi la echipa naţiona-lă”, a declarat preşedintelecelor de la Corona Braşov,Liviu Dragomir.

Buceschi vrea să se bată cu CSM Bucureşti

Noul antrenor al Coronei,Costică Buceschi a fost pre-zentat oficial în cadrul uneiconferinţe de presă. Tehni-cianul braşovean a vorbitdespre proiectele pe care le

are cu formaţia de sub Tâm-pa şi îşi doreşte să ducăaceastă echipă acolo unde îieste locul, în fruntea ierar-hiei din liga naţională. Bu-ceschi a semnat o înţelegerevalabilă pentru următorii doiani, la fel ca cele şase jucă-toare care vor ajunge dinvară la Corona. 

„Braşovul m-a atras foar-te mult. Au mai fost discuţiicu cei de la Corona dar nus-au materializat. Mă bucurcă am ales să vin la Braşovşi sunt convins că împreunăcu cei din conducere şi cuaceastă echipă vom face lu-cruri extraordinare. Îmi do-resc ca peste ceva timp săputem să le punem cât maimulte probleme celor de laCSM Bucureşti. Avem ne-voie de răbdare, de timp şide multă muncă”, a declaratnoul antrenor al Coronei,Costică Buceschi.

Şase nume noi la CoronaOficialii formaţiei braşo-

vene i-au creat lui Buceschitoate condiţiile şi i-au făcutun lot competititv. Astfel subTâmpa vor ajunge în aceastăvară extrema Andreea Chi-ricuţă, centrul Eliza Bu-ceschi, interii Bianca Tiron

şi Teodora Bloj şi pivoţii Ti-mea Tătar şi Cyntia Tomes-cu. Pe lângă acestea maimarii de la Corona negociazăşi cu vedetea formaţiei dinBistriţa, Oana Chirilă. Şibanca tehnică va fi întărităcu un antrenor secund şi cuun preparator fizic. Din acestsezon se va renunţa şi la pro-iectul „handbal 100% româ-nesc”, astfel că sub Tâmpaar putea ajunge şi două ju-cătoare din străinătate, unportar şi un inter dreapta. 

Vor să joace în EuropaMai marii de la Corona

vor să joace şi în cupele eu-ropene şi în acest sens au fă-cut o cerere către FederaţiaEuropeană de Handbal pen-tru a obţine un wild-cardpentru a juca în Cupa EHF.

„Este păcat ca aceastăechipă să nu joace în Eu-ropa. Noi am făcut o cerereşi aşteptăm acum să vedemdacă vom primi sau nuwild-card pentru participa-rea în Cupa EHF”, a decla-rat preşedintele Coronei,Liviu Dragomir.

Echipă de divizia ACorona va avea şi o echipă

în Divizia A, iar acolo vor

evolua în principal handba-listele de la echipa de ju-n i o a r e I a c l u b u l u ibraşovean, formaţie care estevicecampioană naţională laaceastă categorie de vârs -tă.  Antrenorul acestei for-maţii va fi cel care va fi şisecundul lui Buceschi laechipa mare. Corona s-a în-tărit şi la nivelul conduceriiacolo unde a fost cooptat cadirector sportiv, fostul ma-nager de la UniversitateaCluj, Cosmin Sălăjan.

Se despart de oechipă întreagă

Corona se va despărţi înaceastă vară de Denisa Deducare a semnat cu Siofok dinUngaria şi de Adriana Ţă-călie handbalistă care vajuca în Franţa. Nicoleta Din-că şi Oana Bondar vor mergecel mai probabil la Bistriţa.Nici Anişoara Marcu, Mi-haela tivadar şi MihaelaBriscan nu vor continua subTâmpa. Centrul AndreeaPricopi nu îşi mai doreştesă rămână la trupa braşovea-nă şi îşi caută un angajament,iar Carmen Cartaş se pre-găteşte să devină mamă şiva lipsi o perioadă bună dinsezonul viitor.

„New Corona”

pagină realizată de Răzvan Ţirea

Hărmanul mai are 90 de minutepână află dacă va promova saunu în cel de-al doilea eşalon fot-balistic din România.

În penultima rundă a seriei Idin liga a treia, etapă în care Olim-pic Cetate Râşnov a stat, formaţiaAFC Hărman s-a impus greu cuscorul de 2-1 (1-1) în deplasareade la Râmnicu Sărat.

Băieţii conduşi de Florin Stângăşi Nelu Naghy s-au văzut conduşidin minutul 39, dar au reuşit săegaleze înainte de pauză prin EmilPopa şi astfel la odihnă s-a intratla egalitate scor 1-1. Hărmăneniiau dominat partea a doua a jocu-lui, au atacat iar golul a venit laultima fază a meciului. Fundaşulcentral Ioniţă a reluat cu capul în

plasă o minge centrată din corner.Astfel AFC Hărman a câştigat treipuncte extrem de importante şiau amânat pentru ultima etapăverdictul în seria I.

Tot în penultima etapă, lideraAFK Miercurea Ciuc a câştigat cuscorul de 2-0 jocul de la Paşcanişi rămâne principala favorită lacâştigarea campionatului şi pro-movarea în liga secundă. În ultimaetapă, Miercurea Ciuc primeştevizita formaţiei de pe locul trei,Ştiinţa Miroslava, iar AFC Hărmanîntâlneşte pe propriul teren echipaCSM Paşcani.

În clasament, Miercurea Ciuceste pe prima poziţie cu 63 depuncte, iar Hărmanul ocupă loculdoi cu 62 de puncte.

La 90 de minute de promovare

Echipa de polo pe apă CoronaSportul Studenţesc Braşov a câş-tigat cu scorul de 9-3 (2-1, 3-1,1-1, 3-0) în faţa celor de la Dina-mo Bucureşti,  meciul patru al fi-nalei mici a Super Ligii.

Trupa condusă de Aurelian Ge-orgescu a dominat jocul de la uncapăt la celălalt şi în niciun mo-ment nu s-a pus problema echipeicâştigătoare. Goalkeeperul Coro-nei, Răzvan Moraru a făcut unmeci mare şi a închis poarta.

Pentru formaţia de sub Tâmpaau marcat Nino Blazevic de douăori şi Andrei Balakirev, NicolaeOanţă, Rurua Zurab, Adrian Vlăs-ceanu, Cătălin Stan, Vlad Geor-gescu şi Andrei Drăghici câte ungol fiecare.

În urma acestei victorii, scorulgeneral în finala mică este 2-2,urmând ca meciul decisiv să sedispute marţi, de la ora 11.00,în bazinul Anatolie Grinţescu dincapitală.

Joacă la Bucureşti pentru bronz

Echipa de handbal masculin aCentrului Naţional Olimpic de Ti-neret Braşov îşi continuă parcursulexcelent din acest retur de cam-pionat. Trupa condusă de FlorinParaschiv, Alina Teslăraşu şi Bog-dan Voica a ajuns la a şaptea vic-torie în ultimele opt jocuri dupăce a învins în deplasare formaţiaCSU Politehnica Timişoara cu sco-rul de 42-31 (22-13).

Formaţia braşoveană a domi-nat cu autoritate partida cu lan-terna roşie a seriei B din diviziaA şi nu le-a dat nicio şansă ad-versarilor. Unul dintre cei maibuni oameni de pe teren a fostgoalkeeperul braşovenilor, FlorinRobescu. El a avut intervenţii ex-

cepţionale în jocul de la Timişoara,în ciuda faptului că la prima arun-care spre poartă, Robescu a primito minge în faţă şi s-a ales cu undinte lipsă.

Pentru echipa de sub Tâmpaau marcat Roşca 11 goluri, Csaki7, Diaconu 6, Matei 5, Bondor 4,Bălan 3, Ene şi Arnăut câte 2 go-luri, Ciutacu şi Csibi câte o reuşităfiecare. Pentru formaţia CentruluiNaţional Olimpic de Tineret Bra-şov urmează meciul de pe terenpropriu cu CS Minaur Baia Mare,echipă proaspăt promovată înLiga Naţională. Jocul va avea locsâmbătă, 26 mai, de la ora 17.00,la Sala Sporturilor „Dumitru Po-pescu Colibaşi”.

.com

În runda cu numărul 35 dinliga a doua FC Braşov a pierdutjocul disputat pe teren propriuîn compania formaţiei Acade-mica Clinceni, scor 0-2 (0-1).

În faţa a aproximativ 100de suporteri, galben-negrii auevoluat extrem de slab şi nuau reuşit să-şi creeze niciooportunitate de a înscrie deşiechipa vizitatoare încasasenu mai puţin de nouă goluriîn ultimele două partide dinliga secundă. Oaspeţii au des-

chis scorul la prima acţiunea meciului. Venter a şutat dela marginea careului de 16metri, iar fundaşul stegarilor,Ioan Şerban, a deviat mingeaîn proprie poartă. Cei de laClinceni şi-au majorat avan-tajul în minutul 58, când Cos-tin Gheorghe a scăpat singurcu Iacob şi l-a lobat pe goal-keeperul galben-negrilor.

S-a încheiat 2-0 pentruClinceni şi FC Braşov rămânecu 55 de puncte în clasamen-

tul ligii secunde. Pentru FCBraşov urmează meciul dinpenultima rundă a campio-

natului când vor da piept pepropriul teren cu cei de la Lu-ceafărul Oradea.

Stegarii sunt în cădere liberă

Victorie lejeră la Timişoara

2017 11COMUNITATE.com

Completaţi cu cifre de la 1 la 9. Cifrele să nu se repete nici pe verticală, nici pe orizontală şi nici în careurile mici de 3x3

Sudoku

Casa Judeţeană de PensiiBraşov a primit 90 de biletede tratament pentru vârst -nici şi pentru asiguraţi.

Perioadele de începere alesejururilor sunt 23 mai şi 24mai 2017.

„Având în vedere ter -menul scurt de valorificareal biletelor, programul defuncţionare a Casei Jude-

ţene de Pensii afost prelungit .Astăzi rămânedeschis până laora 15.00 şi sâm-b ă t ă 8 . 0 0 –12.00”, ne-a de-clarat Ioan Pam-parău, directorulexecutiv adjunctal CJP Braşov. 

Pentru staţiunea Covasnasunt 30 de locuri, Olăneşti– 20, Govora – 8, Amara –4, Lacul Sărat – 4, Hercula-ne – 14, Tg. Ocna – 2 şi Sân-georz – 2. Beneficiari suntpensionarii şi asiguraţii, înlimita locurilor repartizatede Casa Naţională de PensiiPublice. 

Denisa Dumitru

Municipiul Săcele va par-ticipa la Ziua Mondială aOrientării – World Orientee-ring Day. Aceasta se desfă-şoară în aceeaşi zi, 24 mai, înpeste 1600 de localităţi dinîntreaga lume.

Anul acesta pentru primaoară un concurs va avea locşi în Antarctica. Există şi oplatformă online dedicatăacestui eveniment, http://wor-ldorienteeringday.com/, undese pot urmări imagini din toa-te locurile unde se desfăşoarăcompetiţia.

La Săcele, Ziua Mondialăa Orientării este organizatăde Clubul Sportiv BabaruncaSăcele. Competiţia se va des-făşura în cartierul Electropre-cizia, între orele 10.00 –18.00, locul central fiind bazasportivă Precizia Săcele.

Va fi amenajat şi un labi-rint, prin care copiii vor tre-bui să reuşească să iasă cuajutorul unei busole şi alunei hărţi, iar pentru primaoară la Săcele va exista şi ocompetiţie pe echipe în carecu ajutorul hărţii şi al tele-

fonului mobil, echipa va tre-bui să găsească cât mai mul-te QR Code-uri ascunse prinoraş.

Vor fi 3 competiţii pentruîncepători: Orientare Labirint,Orientare Parc Oraş, Orien-tare QR Code şi una pentruavansaţi Orientare Parc Oraş– medie distanţă.

Taxa de participare este de5 lei, în care sunt incluse obrăţară, hărţi, diplomă departicipare semnată de pre-şedintele Federaţiei Interna-ţionale de Orientare, dulciurişi răcoritoare.

La competiţie vor participaşi sportivi legitimaţi, dar fiindo competiţie de sport de

masă, sunt aşteptaţi foartemulţi copii şi adulţi iubitoride mişcare.

Toate şcolile din Săceleşi-au anunţat prezenţa. Anultrecut au participat 465 depersoane, iar anul acesta or-ganizatorii speră să depă-şească performanţa de anultrecut. B.T.

Berbec (21.03 – 19.04) Iubire: o adevărată cohortăafectivă şi emoţională, stări su-fleteşti ciudate, agitaţie, stăricare îi cam destabilizează de-oarece ei nu se credeau capabilide aşa ceva.Sănătate: simptomele unor boliuitate revin pe nepusă masă.Bani: pot cheltui în măsura încare sunt cu toate plăţile la zi.Taur (20.04 – 20.05)Iubire: încep să se întrebe pece s-a clădit relaţia, de ce nuau avut niciodată sentimentulde împlinire în ea.Sănătate: să fie atenţi cum ma-nipulează diverse aparate elec-trocasnice ca să nu păţeascăvreuna nefăcută.Bani: săptămâna aceasta chiarnu îşi fac probleme.Gemeni (21.05 – 21.06)Iubire: faptul că nu-şi manifestădragostea prin cuvinte nu esteatât de grav, cu timpul vor în-văţa şi asta.Sănătate: modul lor de alimen-taţie nu este chiar unul sănătos,mai ales că le plac snacks-urile.Bani: un telefon îi anunţă cătrebuie să returneze un împru-mut vechi ceea ce vor face ra-pid, ca niciodată, fără comen-tarii.Rac (22.06– 22.07)Iubire: în sfârşit, în unele familiivine copilul mult aşteptat, uncopil dorit şi pentru care s-adus o luptă acerbă prin cabine-tele medicale.Sănătate: sensibilităţi fiziolo-gice care ţin de răceli.Bani: drămuiţi cu grijă, vor facesă aibă o seară de duminică,multă vreme de neuitat. Leu (23.07– 22.08)Iubire: perspectiva proprieischimbări, le va trezi instinctulde prădător şi vor dori să arateasta prin deciziile pe care le iauîn familie.Sănătate: starea euforică de peurma veştilor primite îi fac săaibă o stare de bine fantastică.Bani: un chef de zile mari stropitcu un vin scump dar şi cu banidin belşug!Fecioară (23.08 – 22.09)Iubire: o foarte mare încredereîn forţele proprii şi o mare pu-tere de a lupta pe deoparte cuprejudecăţile, pe de alta pentruceea ce-şi doresc.Sănătate: frici inexplicabile şifobii greu de controlat.Bani: vor fi puşi în faţa unor

aşa zise evidenţe, referitorla cercul de prieteni saumediul pe care îl frecven-tează ş i vor trebui săscoată banii.

Balanţă (23.09 – 23.10)Iubire: au puterea şi tăria de

a lua lucrurile pieptiş şi nu ce-dează şantajului de nici un fel,nici măcar celui sentimental.Sănătate: se acutizează un epi-sod de prurit tegumentar.Bani: intră în panică văzândcum li s-a subţiat contul.Scorpion (24.10 – 22.11)Iubire: reformulări interioarecu impact plăcut asupra fami-liei, ca şi cum ar decide să treacăpe locul doi profesia şi să sepreocupe mai mult de familie.Sănătate: nu au probleme,eventual răcelile de sezon.Bani: se pot confrunta cu im-posibilitatea achitării unor rateşi plănuiesc ce au de făcut mâi-ne ca să rezolve ce mai pot re-zolva.Săgetător (23.11 – 21.12)Iubire: încep să se gândeascădin în ce mai mult la cei din fa-milie de care sunt foarte legaţi.Sănătate: să dea ceva mai mul-tă atenţie odihnei.Bani: cheltuiesc cât este nevoie,nu se uită câţi bani au şi nici nuar trebui deoarece situaţia lorfinanciară este de departe foar-te bună.Capricorn (22.12 – 20.01)Iubire: normal că nu se mai re-cunosc deoarece ei nu au fostîndrăgostiţi cum sunt acum şinu ştiu ce să mai facă ca să sem-naleze persoanei că şi ei suntimplicaţi până peste cap.Sănătate: tot zbuciumul lor in-terior repercutează asupra sis-temului digestiv.Bani: doamnele fac cheltuieli,în ideea că trebuie să se punăla adăpost pentru vremurilemai grele.Vărsător (21.01 -19.02)Iubire: se regăsesc, cu bune şicu rele în casa lor, în interiorulfamiliei încercând să rezolvebanalele probleme cotidiene.Sănătate: posibil să fie somno-lenţi şi asta datorită frecven-telor schimbări de temperaturăşi care le influenţează metabo-lismul.Bani: evită să se gândească cumvor plăti ratele şi datoriile.Peşti (20.02 – 20.03)Iubire: cei tineri care au o relaţiede ceva timp, să se gândeascăla oficializarea acesteia.Sănătate: dependenţa de anu-mite medicamente sau sub-stanţe i-ar putea aduce la spi-tal.Bani: posibil să plătească oamendă sau au nevoie de undram de chibzuială pentru pro-priul buzunar.

ZODIAC

Bilete pentru pensionari şi angajaţi

Săcele, singurul oraş din judeţul Braşovunde se celebrează Ziua Mondială a Orientării

8 31 3 8

3 9 1 57 4 6

9 8 7 52 5 1

6 5 4 26 4 2

9 6

5 3 6 1 8 9 4 7 27 1 9 4 2 3 6 8 58 4 2 7 5 6 3 9 11 9 8 6 4 2 7 5 34 7 3 5 9 8 1 2 66 2 5 3 1 7 9 4 83 5 7 8 6 4 2 1 92 6 1 9 7 5 8 3 49 8 4 2 3 1 5 6 7

Rezolvarea sudoku din nr. trecut

● Peste 500 de copii şi adulţi sunt aşteptaţi la eveniment în 24 mai● QR Code-uri ascunse prin oraş şi labirinturile sunt câteva din atracţiile acestei zile

INVESTIGAŢII STANDARDTomografie computerizată pe segmente anatomice:CAP, GÂT, TORACE, ABDOMEN, PELVIS, MEMBRE

INVESTIGAŢII SPECIALECoronarografie neinvazivă CTAngiografie CTColonoscopie virtuală

Bronhoscopie virtualăFlebografieUro-CT, Entero-CT

În Braşov, in incinta Spitalului Clinicco, Centrul de imagistică medicală ScanExpert oferăservicii gratuite pacienţilor asiguraţi, având contract cu C.A.S. Braşov şi Casa OPSNAJ.ScanExpert oferă discounturi semnificative pentru copii, pensionari, persoanelorcu dizabilităţi şi personalului medical.

Strada Şcolii nr. 8, 500059 - Braşov, RomâniaA +40 368 005 145T +40 774 433 429M

[email protected] www.scanexpert.roW

LIFE12 22-28 mai 2017.com

Scriitoarea germană PaulaSchneider (foto) va realiza înurmătoarele cinci luni o croni-că amplă despre viaţa germa-nilor din judeţul nostru însăva scrie şi despre tradiţiile zo-nei noastre. Autoarea a primittitlul de Cronicarul Oraşului înanul 2017, oferit de ForumulCultural pentru Europa de Est.

Anul acesta s-a organizat cea de-a noua ediţie a concursului. Pre-miul cel mare a fost câştigat înpremieră de un oraş din România.Până în luna octombrie, PaulaSchneider va călători prin tot ju-deţul şi va posta imagini, impresii,întâmplări, despre nemţii din Bra-şov, dar şi despre localnici. Acesteavor ajunge mai întâi pe blogul per-sonal. La final, totul va fi cuprinsîntr-o cronică amplă de promovarea Braşovului.

Jurnalist cu experienţăPaula Schneider s-a născut în

urmă cu 41 de ani în oraşul germanLeipzig. A copilărit la Berlin şi aabsolvit cursurile universitare laInstitutul German de Literatură.Din 2007 a scris texte pentru do-cumentare şi teatru radiofonic.„Am găsit la Braşov o multitudinede minorităţi, cu tradiţii extrem de

interesante. O multitudine cultu-rală, cum nu am mai găsit în alteoraşe. Am venit într-un oraş dinRomânia unde am găsit neaşteptatde mulţi vorbitori de limba germa-nă, dar şi multe alte etnii, ceea cemi se pare impresionant. Am merspuţin prin centrul oraşului şi dejaam găsit chiar şi o sinagogă. Abiaaştept să descopăr cât mai multedespre acest oraş minunat”, ne-adeclarat Paula Schneider.

Bursa de cronicar are rolul de aface cunoscut publicului larg moş-tenirea culturală a germanilor dinacele regiuni ale Europei Centraleşi de Est unde încă mai trăiesc co-munităţi de nemţi. În judeţul Bra-şov sunt peste 3.000 de germani.

Marian Stoica

Braşovul, promovat în EuropaBraşovul va deveni şi mai cunoscut în Germania şi în ţările Europei de Est Municipiul Braşov începe să rămână fără lo-

cuitori. Una dintre explicaţii ar fi aceea că mulţis-au mutat în localităţile vecine. Migraţia lo-cuitorilor este bazată şi pe faptul că industriaa început să-şi revină, iar majoritatea fabricilormari sunt în afara oraşului. Populaţia judeţuluiBraşov, la 1 ianuarie 2017, era de 632.650 per-soane, în creştere cu aproape 1.300 de persoanefaţă de acum un an. În judeţul nostru, cel maimult a crescut populaţia în mediul rural, 1,35%,în timp ce populaţia din mediu urban a scăzutcu 0,21%. „Scăderea este mică. Cum se ex-plică totuşi această creştere în mediul rural?Ştim foarte bine că în jurul Braşovului, înjurul Făgăraşului şi chiar la Rupea sunt une-le localităţi unde lucrurile stau chiar maibine decât în alte localităţi”, a declarat IonPopescu (foto), director Direcţia Judeţeană deStatistică Braşov.

O altă explicaţie ar fi că economia este încreştere, în special industria. „Perioada crizei,a anilor 2009 – 2012, a avut o influenţă

negativă asupra economiei braşovene. To-tuşi pe ansamblul celor 10 ani putem vorbişi afirma cu mândrie şi cu tărie că ceea ces-a întâmplat în economia braşoveană afost un lucru pozitiv”, a declarat Adriana Ispas,secretar general CCI Braşov.

O altă evoluţie importantă a ultimului de-ceniu este dezvoltarea comerţului internaţional,favorizat de libera circulaţie a mărfurilor în Uni-unea Europeană.

Răzvan Iancu

Mai puţini locuitoriîn municipiul Braşov