Contract de antrepriză1. La 14 ianuarie 1994 a intervenit un contract între SC ”ARTEX” SA și P.V. (persoană fizică

independentă, neaflată în nici un fel de raport cu societatea), prin care aceasta din urmă se obligă să execute în mod independent lucrări de consolidare a clădirii ce constituie sediul central al societății, cu materiale proprii. Prețul lucrării urma a fi stabilit ulterior recepției, părțile făcând o prețuire provizorie pe articole. La 10 august 1995 s-a recepționat lucrarea și s-a considerat a fi considerat a fi corespunzătoare, însă au intervenit neînțelegeri în legătură cu stabilirea și primirea prețului.

La 14 martie 1997, P.V. a chemat în judecată SC ”ARTEX” SA, pentru a fi obligată la plata sumei de 12.500.000 lei, reprezentând contravaloarea muncii prestate și a materialelor folosite. La cererea sa, P.V. a atașat și dovada unei notificări prealabile rămase fără rezultat. Pârâta a formulat întâmpinare și o cerere reconvențională arătând că nu este de acord cu plata muncii prestate, ci doar a materialelor utilizate, întrucât consolidarea nu s-a făcut corespunzător, având o serie de fisuri chiar la o săptămână de la efectuarea recepției.

Instanța constată din probatoriul administrat că există vicii, dar că nu au fost ascunse cu viclenie și că este posibil să se datoreze alor lucări independente de cele executate de P.V.

a) Care este natura juridică a contractului încheiat între părți?b) În speță, care este termenul de prescripție și de când curge acesta? Acest termen poate fi

modificat?c) Dacă descoperirea viciilor s-a produs prin constatări succesive când se naște dreptul la

acțiune?d) Dacă în contract ar fi fost stipulată o clauză de limitare sau de înlăturare a obligației de

garanție pentru vicii, P.V. ar mai răspunde?e) Cui revine sarcina probei?f) Ce tip de preț a fost stabilit prin contract?g) Ce soluție va pronunța instanța?

a) Care este natura juridică a contractului încheiat între părți?Natura juridică a contractului încheiat între părți este aceea de contact de antrepriză, având

în vedere că antreprenorul P.V. se obligă să execute în mod independent lucrări de consolidare a clădirii ce constituie sediul central al societății SC ”ARTEX” SA, în schimbul unui preț (de deviz, în raport cu evaluarea anticipată a cheltuielilor rezultată din faptul că părțile au făcut o prețuire provizorie pe articole).

Contractul dintre părți are ca obiect o construcție dar nu e antrepriză de construcție, având în vedere că valoarea lucrării era una redusă – 12.500.000 lei. Specificul contractului de antrepriză pentru lucrări de construcții (art. 1874 NCC) constă în obiectul său: executarea de lucrări care necesită eliberarea autorizației de constituire, potrivit legii. În speță, o astfel de autorizație nu a fost necesară dat și fiind valoarea redusă a lucrării.

Art. 1413 alin (5) VCC definește antrepriza ca fiind ”luarea săvârșirii unei lucrări drept un preț determinat,când materialul se da de acela pentru care se executa o lucrare”.

Noul Cod civil definește contractul de antrepriză (în art. 1851 alin. (1)) prin referire la conținutul său, antreprenorul obligându-se ca ”pe riscul său, să execute o anumită lucrare, materială ori intelectuală, sau să presteze un anumit serviciu pentru beneficiar, în schimbul unui preț”.

b) În speță, care este termenul de prescripție și de când curge acesta? În speță, prin cererea de chemare în judecată s-a cerut obligarea societății SC ”ARTEX” SA la

plata sumei de bani reprezentând contravaloarea muncii prestate și a materialelor folosite (mai precis la plata sumei de 12.500.000 lei reprezentând prețul).

Prin cererea reconvențională (și practic apărarea pârâtului) s-a invocat răspunderea pentru vicii cerând reducerea prețului (nefiind de acord cu plata muncii prestate, ci doar a materialelor utilizate) considerând că această consolidare nu s-a făcut corespunzător, având o serie de fisuri chiar la o săptămână de la efectuarea recepției.

1

În cazul în care pretația executată de către antreprenor poartă asupra unui bun corporal, antreprenorul este ținut să garanteze contra viciilor lucrului, care fac ca lucrarea să fie improprie folosirii după destinația sa ori care îi micșorează foarte mult valoarea de întrebuințare. Art. 1487 VCC stabilește răspunderea contractuală a antreprenorului pentru viciile lucării executate.

Instanța a constatat faptul că există vicii însă acestea nu au fost ascunse cu viclenie; cu alte cuvinte, nu există culpă. În cazul în care viciile nu au fost ascunse cu viclenie și având în vedere că antrepriza are ca obiect consolidarea unei construcții, termenul de prescripție este de 3 ani (art. 11-12 alin. (1) și (2) din Decretul nr. 167/1958). Prescripția curge de la data dscoperirii viciilor, dar nu mai târziu de la împlinirea unui an d la predare (art. 11 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958). În speță, prescripția curge de la data de 10 august 1995, când s-a recepționat lucrarea.

10 august 1995 + 3 ani = 10 august 1998Acțiunea a fost introdusă de către reclamantul P.V. la data de 14 martie 1997, astfel încât

acțiunea pârâtei SC ”ARTEX” SA privind reducerea prețului (bazată pe garanția pentru vicii) fiind în termen este admisă de către instanță.

Acțiunea principală a reclamatului P.V. prin care s-a cerut plata prețului va fi admisă doar în parte în funcție de reducerea care a avut loc.

Acest termen poate fi modificat?Acest termen de prescriptie poate fi modificat numai prin convenția partilor (prin garanție

convențională).c) Dacă descoperirea viciilor s-a produs prin constatări succesive când se naște dreptul la

acțiune?Atunci când actele de constatare a viciilor ascunse sunt succesive, dreptul la acțiune se naște

la data încheierii ultimului act de constatare sau mai exact la data finalizării raportului comisiei tehnice. Dacă viciile nu au fost invocate pe cale de acțiune sau pe cale de excepție în termenul de prescripție, ele nu vor putea fi invocate pe cale de excepție în cadrul acțiunii promovate de vânzător pentru neplata prețului.

d) Dacă în contract ar fi fost stipulată o clauză de limitare sau de înlăturare a obligației de garanție pentru vicii, P.V. ar mai răspunde?

Modificarea convențională a garanției contra viciilor ascunse este posibilă, întrucât dispozițiile privind existența, condițiile, efectele și întinderea obligațiilor de garanție au caracter supletiv și nu imperativ. Înlăturarea sau limitarea garanției pentru vicii trebuie făcută printr-o clauză expresă. Dacă în contract ar fi fost stipulată o clauză de limitare sau de înlăturare a obligației de garanție pentru vicii, P.V. ar fi răspuns numai pentru dol delictual dacă instanța ar fi găsit culpa.

e) Cui revine sarcina probei?Pentru angajarea răspunderii, reclamanta SC ”ARTEX” SA trebuie să dovedească numai

existența viciului. În prezența acestei dovezi, culpa contractuală a antreprenorului este prezumată, el fiind obligat să dovedească existența unei cauze străine, exoneratoare de răspundere (art. 1082-1083 VCC).

f) Ce tip de preț a fost stabilit prin contract?Prețul stabilit prin contrcat este unul de deviz (urmând a fi stabilit ulterior recepției, părțile

făcând o prețuire provizorie pe articole). Această prevedere de cheltuieli se poate modifica după prețul materialelor și/sau muncii și mai ales prin adăugarea de lucrări suplimentare, prin urmare, în această ipozeză, prețul nu este fixat în bloc ci pe articole, fiecare porțiune a lucării având prețul ei dosebit. Prețul total al lucrării va depinde de întinderea lucrărilor efective executate și nu va fi cunoscut și stabilit decât după exercitarea integrală a lucrării.

g) Ce soluție va pronunța instanța?În speță, instanța va admite acțiunea lui SC ”ARTEX” SA privind reducerea prețului; în schimb,

acțiunea principală a pârătului P.V. va fi admisă în parte ținându-se cont de reducerea care va fi efectuată.

2

Contract de antrepriză de construcții2. La 13 mai 1995, A.R. s-a angajat, printr-o convenție de prestări servicii, față de soții T.M. și

T.E., să execute o lucrare de extindere a unei aripi de la vila acestora. Soții T. I-au pus la dispoziție lui A.R. toate materialele necesare, depozitate într-o latură a unei barăci de lucru, de asemenea, la dispoziția lui A.R., căruia i-au predat lacătul și cheia de la aceasta, deși se afla în curtea vilei. În privința prețului s-a stabilit printr-o clauză ca plata să se facă pe măsura executării lucrării.

La septembrie 1995, soții T. S-au adresat instanței, solicitând obligarea lui A.R. la plata sumei de 10.000.000 lei, reprezentând costul materialelor puse la dispoziție acestuia în vederea executării lucării. În cererea lor, reclamanții arată că la mijlocul executării lucării, într-o noapte, din cauze necunoscute, baraca de lemn a luat foc. Incendiul a dispus materialele și, în special, cheresteaua, care a aras în totalitate. Reclamanții invocă faptul că materialele se găseau în detențiunea lui A.R., care era obligat să-și ia toate măsurile de prevedere pentru menținerea lor în starea inițială.

A.R. s-a apărat prin întâmpinare, arătând că soții T. sunt cei care au vrut să depoziteze materialele într-o baracă de lemn și că riscul incendiului putea fi previzibil. Mai mult, el nu locuia în apropiere și nu avea de unde să prevadă incendiul, însă soții T. locuiau în curte cu baraca și apare suspect că nu au depus suficiente diligențe pentru a preveni sau a stinge incendiul chiar de la izbucnirea lui. Pârâtul a formulat și o cerere reconvențională prin care solicită obligarea reclamanților-pârâți la plata prestației executate până la momentul incendiului.

Instanța, analizând dovezile administrate, constată că materialele au pierit independent de culpa părților implicate și respinde atât acțiunea, cât și cererea reconvențională.

a) Care este natura juridică a contractului încheiat de părți?b) Cine suportă riscul pieirii materialelor în speță, dacă acestea au fost procurate de client și

se aflau în detențiunea lui A.R.?c) Cine suportă riscul contractului? d) A.R. va primi plata pentru prestația executată până la pieirea materialelor?

a)Care este natura juridică a contractului încheiat de părți?Natura contractului din speță este aceea de contract de antrepriză de construcții având în

vedere faptul că antreprenorul s-a obligat, pe riscul său și în mod independent, să execute o lucrare de extindere a unei aripi de la vila reclamanților T. în schimbul unui preț. Antrepriza de construcții reprezintă una din cele mai cunoscute și mai utilizate forme ale contranctului de antrepriză, acoperind o arie largă de operațiuni. Specificul contractului de antrepriză pentru lucrări de construcții (art. 1874 NCC) constă în obiectul său: executarea de lucrări care necesită eliberarea autorizației de constituire, potrivit legii.

b) Cine suportă riscul pieirii materialelor în speță, dacă acestea au fost procurate de client și se aflau în detențiunea lui A.R.?

În speță, prin cererea de chemare în judecată, soții T. au solicitat obligarea lui A.R. la plata sumei de 10.000.000 lei reprezentând costul materialelor puse la dispoziției acestuia în vederea executării lucrării. Prin întîmpinare, A.R. s-a apărat arătând că riscul pieirii materialelor rămâne în sarcina proprietarului, chiar dacă acestea se aflau în detențiunea lui, arătând că incendiul nu îi este imputabil.

Prin cererea reconvențională A.R. a solicitat soților T. la plata prestației executate până la momentul incendiului.

În materia contractului de antrepriză, potrivit regulilor generale, riscul pieirii fortuite a lucrului (materialelor) este suportat de proprietar (res perit domino).

În speță s-a reținut că materialele au fost procurate de clienții T.M. și T.R.. iar în calitate de proprietari ei suportă riscul pieirii lor (art. 1860 alin. (2) NCC). Deoarece însă materialele se găsesc în detențiunea antreprenorului A.R., care este obligat să ia toate măsurile necesare pentru păstrarea lor

3

în bune condiții, el va fi ținut să facă dovada că pieirea s-a produs fără culpă din partea sa (art. 1480 VCC).

În speță, instanța a constatat că materialele au pierit independent de culpa părților implicate astfel încât se aplică regulile generale în materia riscului pieirii.

c) Cine suportă riscul contractului? Riscul contractului este suportat, în toate cazurile, de antreprenor, deoarece s-a obligat pe

riscul său (art. 1479 și art. 1481 VCC) și este debitorul obligației imposibil de executat(res perit debitori). Prin urmare, dacă executarea contractului devine imposibilă datorită cazului fortuit sau forței majore, antreprenorul nu are dreptul la plata prețului, căci nu a predate clientului rezultatul muncii sale.

d) A.R. va primi plata pentru prestația executată până la pieirea materialelor?În speță prețul este unul de deviz. Prețul este de deviz atunci când stabilesc doar criteriile prin

aplicarea cărora prețul va fi determinat după executarea integrală a lucrării; se procedează, deci, la o prețuire provizorie pe articole, fiecare parte a lucrării având un anumit preț. Stabilirea unui preț de deviz face ca prețul total al lucrării să depindă de cantitatea lucrărilor efectuate de către antreprenor și de eventualele oscilații pe care le poate înregistra prețul muncii sau/și al materialelor. Clientul va fi obligat să plătească prețul numai dacă a fost pus în întârziere în ceea ce privește obligația de a recepționa și de a lua în primire lucrarea executată. Dacă a avut loc recepția, antreprenorul poate să primească plata pentru prestația executată până la pieire.

Contract de mandat3. Z.A. l-a împuternicit pe B.R., printr-o procură autentică la 14 martie 1991, să se ocupe de

administrarea unui imobil, iar în caz de nereguli sau orice alte probleme survenite în legătură cu acesta, să se adreseze oricărei instituții abilitate, inclusiv instanțelor judecătorești, pentru a-i acționa în judecată pe chiriași pentru neplata chiriei sau distrugerea bunurilor mobile existente în imobil sau a imobilului însuși.

La 21 septembrie 1996, în numele și pentru Z.A., i-a acționat în judecată pe soții O. solicitând rezilierea contractului de închiriere și, în subsidiar, evacuarea pârâților pentru neplata chiriei.

Judcătoria a respins acțiunea ca fiind introdusă de o persoană fără calitate, motivând că reclamantul Z.A. este suferind de psihoză maniaco-depresivă, fapt pentru care procura din 14 martie 1991 devine nulă pentru incapacitatea mandantului survenită în anul 1995. Reclamantul a declarat apel, arătând că mandantul nu este pus sub interdicție.

a) Care sunt cauzele de stingere a mandatului?b) Este corectă soluția primei instanțe?c) Ce va decide instanța de apel și cu ce motivare?

a) Care sunt cauzele de stingere a mandatului?Natura juridică a contractului încheiat între părți este aceea de contact de mandat. În vechiul Cod civil sediul normativ al instituției mandatului îl constituie art. 1532-1559.

Potrivit art. 1532 VCC ”mandatul este un contract în puterea căruia o persoană se obligă, fără plată, de a face ceva pe seama unei alte persoane de la care a primit însărcinarea”.

Potrivit art. 2009 NCC ”mandatul este contractul prin care o parte, numită mandatar, se obligă să încheie unul sau mai multe acte juridice pe seama celeilalte părți, numită mandant”.

Pe lângă cazurile generale de stingere a obligațiilor contractuale (reglementate de art. 1321 NCC) mandatul încetează prin oricare dintre următoarele moduri: revocarea sa de către mandant, prin renunțarea mandatarului la mandat, prin moartea, incapacitatea și falimentul mandantului sau mandatarului (art. 1552 VCC și art. 2030 NCC).

În speță, cauza de stingere a mandatului este cea de punere sub intredicție.b) Este corectă soluția primei instanțe?În speță, instanța a considerat că B.R. nu poate fi împuternicit pe motivul juridic că procura

devine nulă pentru existența inacapacității mandantului Z.A., care era suferind de psihoză maniaco-

4

depresivă. Totuși, nulitatea presupune cauze contemporane (concomitente) încheierii actului, iar în speță vorbim de o cauză ulterioară încheierii lui – contractul de mandat a fost încheiat la data de 14 martie 1991 iar incapacitatea mandantului Z.A. a survenit în anul 1995, la 4 ani diferență.

Instanța a argumentat greși deoarece procura nu este nulă ci acaesta a încetat pe motiv de incapacitate a mandantului Z.A. care de asemenea trebuia pus sub interdicție judecătorească.

Mandatul din speță este unul special. Mandatul este special atunci cînd mandantul indică în contractul de mandat cel puțin natura actului și obiectul unei dintre obligațiile principale(în speță, mandatarul urma să se ocupe de administrarea unui imobil, iar în caz de nereguli sau orice alte probleme survenite în legătură cu acesta, să se adreseze oricărei instituții abilitate).

Mandatul special este de strictă aplicare și interpretare, permitându-i mandatarului să-l reprezinte pe mandant doar pentru încheierea contractului ce face obiectul contractului. O dată ce actu juridic prefigurat s-a încheiat, misiunea mandatarului s-a încheiat și astfel acesta nu ar mai trebui să săvârșească și acte de executare a acelui contract, deși mandatul se poate întinde și la aceste acte de executare.

Fiind vorba e un mandat special și judiciar (datorită faptului că B.R. ar fi urmat să îl reprezinte în instanță pe B.Z.) acesta nu poate înceta ptin incapacitatea mandantului decât dacă e retras de către reprezentantul legal al incapabilului Z.A. În speță, reprezentantul legal nu a retras mandatul, astfel încât mandatul e valabil iar soluția primei instanțe este greșită.

c) Ce va decide instanța de apel și cu ce motivare?Față de aceste considerente de fapt și de drept instanța de apel va admite acțiunea

reclamantului B.R.

Contract de mandat4. O.P. l-a chemat în judecată pe N.D., pentru a fi obligat să-i restituie suma de 2.000.000 lei

pe care reclamantul pretide că i-a dat-o pârâtului în cadrul unui contract de mandat pentru ca acesta să-i cumpere un teren în extravilanul localității, suma reprezentând un avans, după care reclamantul însuși a achiziționat acel teren, plătind prețul. În dovedirea acțiunii sale, O.P. a prezentat copiile la indigo ale chitanțelor.

Instanța a respins acțiunea ca nedovedită, motivând că reclamantul nu și-a dovedit pretențiile prin înscris original, proba testimonială neputând fi admisă întrucât copiile la indigo nu constituie un început de dovadă scrisă.

Instanța de apel a admis, însă, apelul declarat de O.P.Probleme de soluționat:a) Ce este contractul de mandat?b) Este de esența contractului de mandat ca mandatarul să fie remunerat?c) Copia la indigo poate constitui un început de dovadă scrisa?d) Ce va decide instanța de apel?e) În ipoteza existenței contractului de mandat, ar fi incident principiul îmbogățirii fără just

temei?f) În această situație, care ar fi acțiunea specifică?

a) Ce este contractul de mandat?În definiția mandatului dată de Codul civil de la 1864 se prevedea expres, la art. 1532, că

”mandatul este un contract în puterea căruia o persoană se obligă, fără plată, de a face ceva pe seama unei alte persoane de la care a primit însărcinarea”.

Art. 2009 din noul Cod civil definește mandatul ca fiind ”contractul prin care o parte, numită mandatar, se obligă să încheie unul sau mai multe acte juridice pe seama celeilalte părți, numită mandant”.

5

b) Este de esența contractului de mandat ca mandatarul să fie remunerat?Veciul Cod civil (art. 1532) prezumă caracterul gratuit al mandatului, astfel că, dacă părțile nu

au convenit nimic în legătură cu remunerația mandatarului, mandantul este scutit de plata acesteia, afară de cazul în care mandatarul ar fi un profesionist (avocat, executor judecătoresc, etc.).

Dar fiind faptul că gratuitatea mandatului nu ține de esența, ci de natura contractului, părțile pot conveni – printr-o clauză expresă – ca mandatarul să fie remunerat (art. 1534 VCC), caz în care mandatul va fi cu titlu oneros.

Actualul Cod civil păstrează aceleași tipuri de prezumții. Dacă mandatul este un contract între două persoane fizice, el este prezumat a fi cu titlu gratuit. Dacă, însă, mandatul este un contract încheiat pentru ”acte de exercitare a unei activități profesionale”, atunci mandatul este prezumat a fi dat cu titlu oneros(art. 2010 alin.(1) NCC). În acest caz, cuantumul remunerației mandatarului este cel stabilit de către contractanți, în în tăcerea lor, de către instanțele de judecată, în funcție de natura, volumul și calitatea serviciilor prestate(art. 2010 alin. (2) NCC).

c) Copia la indigo poate constitui un început de dovadă scrisa?Copia la indigo poate constitui un început de dovadă scrisă, fiind conformă cu originalul

(asimilata originalului). Imprimarea înscrisului poate fi verificată la expertiza grafologică și grafoscopică arătându-se că a avut loc în același timp. Astfel, atât originalul cât și copia la indigo au același regim juridic.

d) Ce va decide instanța de apel?În speță, prin cererea de chemare în judecată s-a cerut obligarea pârâtului N.D. la restituirea

sumei de 2.000.000 lei, sumă pe care reclamantul O.P. pretinde că i-a dat-o în baza unui contract de mandat. Restituirea acestei sume se cere în baza revocării tacite a mandatului. Pentru dovedirea mandatului, O.P., în calitatea sa de pârât, a prezentat și folosit copii la indigo ale chitanțelor, considerate de instanța de fond ca fiind insuficiente, neputând constitui un început de dovadă scrisă.

Soluția instanței de fond este corectă, greșeala strecurându-se în motivare. Fiind vorba de un contract de mandat asupra unui teren, mandatul trebuia dovedit prin act autentic și nu prin chitanță. În mod normal proba testimonială a copiei la indigo ar fi de ajuns însă nu și în speță – mandatarul N.D., împuternicit să cumpere un teren în extravilanul localității, trebuia să înfățișeze o procură autentică pentru aș susține cauza, și nu doar dovada echivocă a existenței unei chitanțe.

Instanța de apel va respinge acțiunea reclamantului pe baza considerentelor arătate și explicate mai sus.

e) În ipoteza existenței contractului de mandat, ar fi incident principiul îmbogățirii fără just temei?

Este de reținut că acțiunea întemeiată pe îmbogățirea fără justă cauză poate fi uzitată în absența oricărui alt mijloc juridic. În consecință, ea are un caracter subsidiar pentru situațiile în care nu există, un alt mijloc juridic.

În ipoteza existenței contractului de mandat acțiunea trebuia să fie întemeiata pe prevederile art. 1541 VCC potrivit cărora „mandatarul este dator oricând i se va cere, a da seama mandatului de lucrările sale și de a-i remite ceea ce ar fi primit în puterea mandatului, chiar când ceea ce ar fi primit nu s-ar cuveni mandatului”.

Dacă încheierea contractului de mandat nu poate fi dovedită, raporturile dintre părți urmează a fi soluționate potrivit regulilor gestiunii de afaceri sau îmbogățirii fără justă cauză.

f) În această situație, care ar fi acțiunea specifică?În această situație, mandantul poate apela la acțiunea în restituire a plății nedatorate, numită

și actio de in rem verso.

6

Contrat de împrumut de folosință (comodat)5. Soții N.A. și N.G. i-au dat în folosință vărului lor, S.S., o căruță pe perioada recoltei din

toamna anului 1992.La 10 iunie 1996, soții N. l-au chemat în judecată pe S.S., pentru a fi obligat la restituirea

bunului sau la plata contravalorii acestuia. Judecătoria a admis acțiunea și l-a obligat pe S.S. la plata contravalorii căruței de către soții N.

S.S. a declarat apel pentru două motive: 1. acțiunea era prescrisă; 2. prima instanță a greșit, obligându-l direct la plata contravalorii bunului, când el îl deține în aceeași stare și poate fi obligat la predarea efectivă a acestuia.

Instanța de apel a reținut că acțiunea soților N. era prescrisă, motivând că perioada de folosință a fost determinată și termenul de restituire se poate aprecia cel mai târziu la finele anului 1992.

a) Care e natura juridică a raportului stabilit între soții N. și S.S.?b) Care sunt obligațiile împrumutătorului și cele ale împrumutatului?c) Ce posibilități de valorificare a dreptului aveau soții N.?d) De la ce dată curge prescripția pentru obligația de restituire?e) Dar ale celor fără un termen stabilit?

a) Care e natura juridică a raportului stabilit între soții N. și S.S.?Natura juridică a raportului stabilit între soții N. și S.S. este cea a unui contrat de împrumut de

folosință (comodat).Vechiul Cod civil definea comodatul ca fiind acel ”contract prin care o pate, numită comodant,

transmite cu titlu gratuit folosința temporară asupra unui lucru determinat către cealaltă parte, numită comodatar, care se obligă să restituie bunul în individualitatea sa” (art. 1560 VCC).

Comodatul sau împrumutul de folosință este acel contract prin care o persoană, numită comodant, remite spre folosința temporară și gratuită unei alte persoane, numită comodatar, un lucru nefungibil și neconsumptibil, cu obligația pentru acesta de a-l restitui la termen în natură, în individualitatea sa. Astfel, potrivit art. 2146 din noul Cod civil, ”împrumutul de folosință este contractul cu titlu gratuit prin care o parte, numită comodant, remite un bun mobil sau imobil celeilalte părți, numite comodadar, pentru a se folosi de acest bun, cu obligația de a-l restitui după un anumit timp.”

b) Care sunt obligațiile împrumutătorului și cele ale împrumutatului?Fiind un contract unilateral, comodatul dă naștere la obligații doar în sarcina împrumutatului

(comodatarului). Codul civil prevede următoarele obligații ale comodatarului:- obligația de a conserva lucrul împrumutat (art. 1564 VCC și art. 2148 alin. (1) NCC);- obligația de a folosi lucrul împrumutat conform destinației sale (art. 1564 VCC și art. 2148

alin. (2)NCC)- obligația de asuporta cheluielile de folosință ale lucrului (art. 1569 VCC și art. 2151 alin. (1)

NCC);- obligația de a restitui lucrul (art. 1560 VCC și art. 2155 NCC);- obligația de a suporta riscul pieirii fortuite a lucrului îmrpumutat (în anumite situații).Astfel, de regulă, riscul pieirii sau deteriorării fortuite a bunului, utilizat numai conform

scopului pentru care a fost împrumutat, este suportat de către comodant, în calitate de proprietar al bunului, prin aplicarea principiului res perit domino. Totuși, în anumite situații, comodatarul are obligația de a suporta riscul pieirii foruite a lucrului:

- dacă comodatarul folosește bunul cu altă destinație decât aceea pentru care i-a fost împrumutat sau dacă prelungește folosința după scadența restituirii (art. 2149 alin. (2) NCC);

- dacă ar fi putut salva lucrul împrumutat, înlocuindu-l cu un bun al său, sau dacă ambele lucruri fiind în pericol, a salvat lucrul său lăsând să piară lucrul îmărumutat (art. 1566 VCC și art. 2150 NCC).

7

Deși, în principiu, contractul de comodat, fiind un contract unilateral, nu creează obligații decât în sarcina comodatarului, totuși comodantul are anumite obligații extracontractuale, născute pe parcursul executării contractului de comodat. Aceste obligații ale comodantului sunt:

- obligația de restituire a cheltuielilor de conservare (art. 1574 VCC și art. 2151 alin. (2) NCC);- obligația de reparare a prejudiciului cauzate comodatarului (art. 2152 NCC) – această

obligație este de natură delictuală, izvorând din faptul ilicit (dol sau culpă gravă) al comodantului.c) Ce posibilități de valorificare a dreptului aveau soții N.?Soții N., în calitatea lor de comodanți aveau un drept de opțiune între două acțiuni: 1. o acțiune reală, în revendicare, întemeiată pe dreptul lor de proprietate – acțiune

imprescriptibilă și care poate fi exercitată și împotriva terților care ar folosi bunul cu permisiunea comodatarului;

2. o acțiune personală în obligarea la restituire, derivând din contract, care i-ar fi scutit să facă dovada dreptului lor de proprietate – acțiune în realizare, prescriptibilă în termenul general de prescripție de 3 ani(art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 și art. 2517 NCC).

d) De la ce dată curge prescripția pentru obligația de restituire?Momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție diferă în funcție de modul în

care a fost determinată scadența obligației de restituire. Astfel, dacă părțile au determinat ele însele termenul la care împrumutatul urma să efectueze plata, atunci prescripția extinctivă începe să curgă de la data împlinirii termenului.

e) Dar ale celor fără un termen stabilit?În cazul în care părțile nu au stabilit termenul restituirii sau au convenit ca debitorul să

restituie împrumutul când va putea ori când va dori sau au indicat doar sursa materială restituirii, începutul cursului prescripției coincide cu momentul încheierii contractului.

În speță soții N.A. și N.G. i-au dat în folosință lui S.S. o cătuță pe perioada recoltei de toamnă a anului 1992. Astfel, prescripția începe să curgă de la data îndestulării trebuinței comodatarului S.S. ce s-a avut în vedere la încheierea contractului.

Contractul de împrumutul de consumație (mutuum)6. La 11 octombrie 1992, S.V. și H.Gh. au încheiat un act sub semnătură privată prin care

reieșea că S.V. l-a împrumutat pe H.Gh. cu suma de 200.000 lei, cu termen de restituire la 11 aprilie 1993. Actul mai conținea o clauză prin care H.Gh. se obligă să-i dea lui S.V. un cal și cereale, ca echivalent al banilor împrumutați, în cazul în care nu va avea cei 200.000 lei până la sfârșitul anului 1993. La 4 februarie 1994, S.V. l-a chemat în judecată pe H.Gh. pentru a fi obligat să-i dea un cal și echivalentul în cereale al restului de bani din suma împrumutată, pe baza convenției din 1992.

a) Ce fel de clauză este cea din contract?b) În cazul unui împrumut în bani se poate prevedea restituirea în produse?c) Ce va decide instanța?

a) Ce fel de clauză este cea din contract?Împrumutul de consumație (mutuum) este un contract prin care împrumutătorul remite

împrumutatului o sumă de bani sau alte asemenea bunuri fungibile și consumptibile prin natura lor, iar împrumutatul se obligă să restituie după o anumită perioadă de timp aceeași sumă de bani sau cantitate de bunuri de aceeași natură și calitate (art. 2158 NCC).

Conform vechiului Codu civil împrumutul de cosumație este acel contract prin care o parte, numită împrumutător, transmite celeilalte părți, numită împrum de bunuri fungibile și consumptibile, urmând ca împrumutatul să restituie la scadență o cantitate egală de bunuri de același gen și calitate (art. 1567 VCC).

În practică, în mod curent, împrumutul de consumație ara ca obiet împrumuturi bănești, dar prin intermediul său pot fi împrumutate orice bunuri fungibile și consumptibile.

Clauza din contract este o clauză de impreviziune. Impreviziunea reprezintă paguba pe care o suferă una din părțile contractuale ca urmare a deteriorării echivalenței de valoare între prestațiile

8

sale și contraprestațiile celeilate părți, în cursul executării contractului, determinat de evenimente obiective. Până la NCC, care reglementează impreviziunea în 1271, în legea romană era prevăzută clauza de impreviziune în Legea 195/2001 privind voluntariatul. Clauza de impreviziune în cazul contractului de împrumut de consumație este nelegală.

b) În cazul unui împrumut în bani se poate prevedea restituirea în produse?Conform art. 1584 VCC și art. 2164 alin. (1) NCC, indiferent de eventuala sporire sau scădere

a valorii lucrilor din momentul încheierii contractului și acela al plății, principala obligație a împrumutatului este de a restitui la scadență lucruri de același gen, în aceeași cantitate și de aceeași calitate, ceea ce înseamnă că înlocuirea nu este posibilă, clauza contractului fiind nelegală. Dacă se restituie bunuri de alt gen, suntem în prezența unui contract de schimb, iar nu a unui împrumut de consumație.

c) Ce va decide instanța?În speță, instanța va respinge acțiunea ca nefondată pe considerentele prezentate mai sus. Având în vedere că plata nu a fost executată de bunăvoie de către împrumutatul H. Gh.,

împrumutătorul S.V. se putea adresa instanței de judecată cu o acțiune prin care să solicite obligarea pârâtului la executarea obligației asumate (mai exact, obligarea la restituirea sumei împrumutate) precum și obligarea la plata de daune-interese moratorii care sunt datorate de la data cererii de chemare în judecată (art. 1586 VCC și art. 535 NCC) și numai din acest moment (punerea în întârziere neputându-se realiza și prin notificare prin intermediul executorului judecătoresc – art. 1088 VCC).

Contractul de împrumutul de consumație (mutuum)7. M.M. a chemat-o în judecată pe S.E. solicitând instanței să fie obligată la plata sumei de

3.000.000 lei pe care i-a împrumutat acesteia la data de 3 ianuarie 1996, așa cum reiese din chitanța depusă la dosar.

Prin întâmpinare, S.E. a recunoscut că a primit suma de 2.000.000 lei, restul fiind o dobândă cămătărească pe care o poate dovedi cu martori.

Instanța a respins proba testimonială, motivând că pârâta nu putea fi înșelată, fiind o persoană matură și cu experiență și a admis actul reclamantului, obligând-o pe S.E. la restituirea sumei de 3.000.000 lei.

S.E. a formulat apel, însă și acesta a fost respins cu motivarea inadmisibilității probei testimoniale în contra conținutului unui înscris cu o valoare peste 250 lei.

a) Dovedirea fraudei la lege se poate face cu martori?b) Sunt corecte motivările instanței?c) Care este natura juridică a contractului încheiat de părți?d) Dacă în contract nu se stipulează dobânzi, acestea curg de drept? Motivație) Cum se poate face dovada plății dobânzilor?f) În ce condiții se angajează răspunderea împrumutatului?

a) Dovedirea fraudei la lege se poate face cu martori?Prin fraudarea legii (eludarea legii) se înțelege acea operațiune care constă în folosirea

anumitor dispoziții legale, dar nu în scopul pentru care acestea au fost edictate, ci pentru a eluda alte dispoziții legale, imperative. Se observă că fraudarea legii poate fi privită și ca un caz particular de cauză ilicită.

Conform art. 1237 NCC ”cauza este ilicită și atunci când contractul este doar mijlocul pentru a eluda aplicarea unei norme legale imperative”. Pentru a dovedi fraudei la lege (în cazul de față existența unei deghizări a prețului) se poate folosi orice mijloc de probă, inclusiv proba cu martori, chiar dacă valoarea contractului depășește 250 lei. Proba acțiunii în simulației între părțile contractante se face potrivit dreptului comun, ceea ce înseamnă că se poate folosi orice mijloc de probă (art. 1292 NCC).

În speță, darea de bani cu dobândă (dobânda cămătărească) este interzisă prin lege.

9

b) Sunt corecte motivările instanței?Motivările instanțelor sunt necorespunzătoare speței astfel că cele două hotărâri sunt

netemeinice.c) Care este natura juridică a contractului încheiat de părți?Natura juridică a contractului încheiat între părți este cea a unui contract deîmprumut

consumație (mutuum).Împrumutul de consumație este un contract prin care împrumutătorul remite împrumutatului

o sumă de bani sau alte asemenea bunuri fungibile și consumptibile prin natura lor, iar împrumutatul se obligă să restituie după o anumită perioadă de timp aceeași sumă de bani sau cantitate de bunuri de aceeași natură și calitate (art. 2158 NCC).

Conform vechiului Codu civil împrumutul de cosumație este acel contract prin care o parte, numită împrumutător, transmite celeilalte părți, numită împrum de bunuri fungibile și consumptibile, urmând ca împrumutatul să restituie la scadență o cantitate egală de bunuri de același gen și calitate (art. 1567 VCC).

În practică, în mod curent, împrumutul de consumație ara ca obiet împrumuturi bănești, dar prin intermediul său pot fi împrumutate orice bunuri fungibile și consumptibile.

d) Dacă în contract nu se stipulează dobânzi, acestea curg de drept? MotivațiContractul de împrumut de consumație poate fi nu numai cu titlu gratuit, ci și cu titlu oneros

(împrumut cu dobândă). În cazul împrumutului cu titlu oneros, împrumutătorul pretinde de la împrumutat, pe lângă obligația de restituire, o prestație oarecare în schimbul transferării proprietății lucrului îmărumutat, drept echivalent al folosinței lucrului. Această prestație, numită dobândă constă, de regulă, într-o sumă de bani dar nimic nu se opune ca părțile să fixeze drept dobândă orice alte prestații sub orice titlu sau denumire.

Pentru ca împrumutul să fie purtător de dobânzi trebuie să existe o clauză contractuală expresă (act scris) în acest sens (art. 1587 VCC și art. 2167 NCC) neptând fi prezumată - în absența unei astfel de clauze dobânda nu curge de drept, ci se prezumă caracterul gratuit al împrumutului.

e) Cum se poate face dovada plății dobânzilor?Dovada plății dobânzii se face potrivit dreptului comun în materie de probațiune (art. 1138

VCC și art. 1499 NCC). În plus, legea instituie și prezumția absolută a plății dobânzilor pentru ipoteza în care împrumutatul ar elibera debitorului său o chitanță care să ateste plata capitalului, fără să facă vreo mențiune în ceea ce privește dobânda.

În cazul în care chitanța de eliberare atestă, fără rezerve, plata parțială a capitalului împrumutat, prezumția operează numai cu privire la plata dobânzilor aferente părții de capital achitat. Plata se impută mai întâi asupra dobânzilor, afară de cazul în care împrumutătorul ar fi de acord ca acestea să se impute mai întâi asupra capitalului.

f) În ce condiții se angajează răspunderea împrumutatului?Dacă împrumutatul nu-și poate îndeplini obligația de restituire unei cantități similare de bunuri

de aceeași calitate cu cele primite (ele nu există sau împrumutatul le-ar putea procura cu cheltuieli însemnate și neavute în vedere de părți la momentul contractării), atunci (conform art. 1585 alin. (1) VCC și art. 2164 alin. (3)NCC) restituirea se va putea face prin echivalent bănesc, calculat după timpul și locul în care urma să se facă restituirea;

Acest text se aplică numai dacă plata prin echivalent se face la scadența stabilită în contract sau de către instanță.

Dacă plata este întârziată culpabil peste momentul scadenței, daunele – interese compensatorii se vor calcula după momentul pronunțării hotărârii. În caz de întârziere, împrumutatul datorează daune – interese moratorii de la data cererii de chemare în judecată (art. 1586 Cod Civil), care în materia împrumutului bănesc sunt echivalente cu dobânda legală (art. 1088 Cod Civil).

10

Contractul de depozit8. La 10 septembrie 1997, W.N. a chemat în judecată Teatrul muzical, pentru a fi obligat la

plata unei sume de bani, constituind contravaloarea unei haine de nurcă ce i-a fost furată din garderobă.

Reprezentantul teatrului a formulat întâmpinare, arătând că nu există garderobier și nu se eliberează cartonașe cu numere, iar cel care își lasă haina la garderobă o facde pe propria-i răspundere.

Avocatul reclamantei a susținut, însă, că teatrul și-a asumat implicit obligația de răspundere pentru lucrurile lăsate de spectatori la garderobă, odată ce aceștia și-au achitat biletele și au intrat în sala de spectacol. De asemenea, s-a probat cu martori existența obiectului reclamat și a faptului că a fost lăsat la garderobă.

a) Ce fel de contract există în speță?b) Care va fi soluția?II Într-o altă ipoteză, dacă instituția ar fi avut garderobier:a) Angajatul din culpa căruia s-a produs pierderea răspunde față de instituția sa?b) Ce datorează depozitarul deponentului în caz de neexecutare a obligației de reestituire?

a) Ce fel de contract există în speță?Potrivit definiției legale, contractul de depozit este contractul prin care depozitarul primește

de la deponent un bun mobil, cu obligația de a-l păstra pentru o perioadă de timp și de a-l restitui în natură (art. 2103 alin. (1)NCC). Art. 1591 VCC definea depozitul ca fiind ”un act prin care se primește lucrul altuia spre a-l păstra și a-l restitui în natură”.

În speță există un contract de depozit asimilat celui necesar (art. 1620 VCC și art. 2127 NCC). b) Care va fi soluția?Prin asemănarea cu regulile aplicabile depozitului necesar (art. 2124 NCC), cu care a fost

asimilat, textul art. 2133 NCC permite dovada cu martori a introducerii bunurilor în hotel, care echivalează cu remiterea acestora, indiferent de valoarea lucrurilor depozitate (art. 1621 VCC – ”proba cu martori este admisă pentru depozitul necesar și chiar în cazul în care valoarea depozitului ar trece peste 250 lei”).

În speță, s-a probat cu martori existența obiecului reclamat și a faptului că a fost lăsat la garderobă.

Ținând cont de împrejurările date, instanța va admite acțiunea reclamantului W.N. întrucât existența contractului de depozit este prezumată (depozitul făcut de către un spectator la garderoba localului unde are loc spectacolul – teatrul).

II Într-o altă ipoteză, dacă instituția ar fi avut garderobier:a) Angajatul din culpa căruia s-a produs pierderea răspunde față de instituția sa?Într-o astfel de situație, instituția va trebui să îl despăgubească pe reclamant, iar ulterior se va

îndrepta printr-o acțiune ăn regres, în contra angajatului său.b) Ce datorează depozitarul deponentului în caz de neexecutare a obligației de reestituire?În ca de neexecutarea a obligației de restituire, din cauzae imputabile depozitarului, acesta

din urmă va fi obligat la plata de despăgubiri către deponent, potrivit art. 2116 alin. (3) NCC. Cuantumul acestor despăgubiri se raportează însă la valoarea de înlocuire a bunului, și nu la valoarea pe care acesta a avut-o la data constituirii depozitului.

Contrat de împrumut de folosință (comodat)9. La 13 iunie 1996, SC ”ONYX-M” SRL l-a chemat în judecată pe S.J. solicitând obligarea

acestuia la plata sumei de 15.000.000 lei cu titlu de despăgubire, reprezentând contravaloarea autovehiculului pe care reclamantul i l-a predat cu o lună în urmă pârârtului spre folosință, în baza contractului încheiat d epărți, dar că acesta nu a fost diligent cât timp s-a aflat în paza sa, iar în seara zilei de 28 mai a fost sustras de autori neidentificați încă.

11

Pârâtul s-a apărat invocând faptul că nu s-a demonstrat culpa sa, astfel încât nu poate fi obligat la despăgubiri.

Instanța, analizând probatoriul, admite acțiunea reclamantei și obligă pârâtul la plata sumei de 15.000.000 lei și la cheltuieli ocazionate de judecată, considerând că pârâtul a prejudiciat reclamanta prin dispariția bunului care i-a fost încredințat.

Pârâtul a declarat apel, considerând hotărârea neîntemeiată.a) Care este natura juridică a contrcatului intervenit între părți?b) Dacă bunul în litigiu a fost prețuit la data încheierii contrcatului la suma de 15.500.000 lei,

iar în instanță s-au solicitat doar 15.000.000 lei, decizia instanei a fost corectă?c) Considerați că, în speță, pârâtul este răspunzător de pieirea bunului, chiar în caz fortuit?d) Care sunt obligațiile pârâtului ce izvorăsc din tipul de contract încheiat și în ce temei?

a) Care este natura juridică a contractului intervenit între părți?Natura juridică a contractului intervenit între SC ”ONYX-M” SRL și S.J. este cea a unui contract

de împrumut de folosință (comodat).Vechiul Cod civil definea comodatul ca fiind acel ”contract prin care o parte, numită

comodant, transmite cu titlu gratuit folosința temporară asupra unui lucru determinat către cealaltă parte, numită comodatar, care se obligă să restituie bunul în individualitatea sa” (art. 1560 VCC).

Comodatul sau împrumutul de folosință este acel contract prin care o persoană, numită comodant, remite spre folosința temporară și gratuită unei alte persoane, numită comodatar, un lucru nefungibil și neconsumptibil, cu obligația pentru acesta de a-l restitui la termen în natură, în individualitatea sa. Astfel, potrivit art. 2146 din noul Cod civil, ”împrumutul de folosință este contractul cu titlu gratuit prin care o parte, numită comodant, remite un bun mobil sau imobil celeilalte părți, numite comodadar, pentru a se folosi de acest bun, cu obligația de a-l restitui după un anumit timp.”

b) Dacă bunul în litigiu a fost prețuit la data încheierii contrcatului la suma de 15.500.000 lei, iar în instanță s-au solicitat doar 15.000.000 lei, decizia instanței a fost corectă?

Obligația de a preda un bun individual determinat o cuprinde întotdeauna și pe aceea de a-l conserva până la predare, coform art. 1485 NCC. Mai mult decât atât, comodatarul are obligația de pază și conservare a bunului împrumutat cu prudență și diligența unui bun proprietar și chiar cu o diligență superioară față de cea pe care o manifestă față de bunurile sale, pe care este obligat să le sacrifice, în caz de forță majoră, pentru salvarea bunului împrumutat (art. 2148 alin. (1) NCC și art. 1564 VCC).

Comodantul poate cere ca comodatarul să fie constrâns a preda în natură bunul împrumutul (art. 1560 VCC și art. 1527 NCC), cu excepția cazului în care o asemenea executare este imposibilă, caz în care acesta va putea recurge la executarea prin echibalent, solicitând daune-interese în temeiul art. 1530 NCC și art. 1341 pct. 4 VCC.

Deoarece bunul a dispărut de la comodatar și, ca atare, executarea în natură a obligației de restituire nu mai este posibilă, atunci se va proceda la restituirea prin echivalent. Drept urmare, decizia instanței este una corectă; instanța în mod just l-a obligat pe pârâtul S.J. la plata contravalorii bunului dispărut (adică suma stabilită pri cererea reclamantei SC ”ONYX-M” SRL) neputând oferi mai mult decât s-a cerut (principiul disponibilității) atât timp cât suma stabilită este mai mică decât cea stabilită prin contractul de comodat.

c) Considerați că, în speță, pârâtul este răspunzător de pieirea bunului, chiar în caz fortuit?Ca regulă generală, împrumutul de folosință nefiind translativ de proprietate, riscul pieirii

fortuite a bunului va fi suportat nu de către comodadar, ci de către proprietarul bunului în virtutea principiului res perit domino. Codul civil reglementează patru situații când riscul pieirii fortuite trece în sarcina comodatarului. Una din aceste situații este cea în care bunul a fost evaluat la momentul contractării.

d) Care sunt obligațiile pârâtului ce izvorăsc din tipul de contract încheiat și în ce temei?Obligațiile pârâtului ce izvorăsc din tipul de contract încheiat sunt:- obligația de a conserva lucrul împrumutat (art. 1564 VCC și art. 2148 alin. (1) NCC);

12

- obligația de a folosi lucrul împrumutat conform destinației sale (art. 1564 VCC și art. 2148 alin. (2)NCC)

- obligația de asuporta cheluielile de folosință ale lucrului (art. 1569 VCC și art. 2151 alin. (1) NCC);

- obligația de a restitui lucrul (art. 1560 VCC și art. 2155 NCC);- obligația de a suporta riscul pieirii fortuite a lucrului împrumutat (în anumite situații).

Contractul de mandat10. R.D. a chemat în judecată pe F.D. și F.I. solicitând instanței evacuarea pârâților din

apartamentul situat în București, b-dul Chișinău, nr. 108, bl. D, sc. 3, ap. 114. În motivarea cererii sale R.D. învederează instanței că la data de 8 martie 1994 a cumpărat apartamentul în litigiu prin act autentic de la C.P., mandatara lui lui T.I., fostul proprietar al imobilului. Din probele administrate de reclamant rezultă faptul că C.P. a fost mandatată de către T.I. la data de 3 februarie 1986, prin act autentic ca, în numele său și pentru sine, să înstrăineze apartamentul în cauză.

Pârâții, prin cererea reconvențională formulată, solicită respingerea pretențiilor reclamantului și, totodată, mai solicită anularea contractului de vânzare-cumpărare având ca obiect acel apartament. În susținerea cererii, pârâții învederează instanței faptul că la 10 noiembrie 1986, printr-un act sub semnătură privată numită chitanță, T.I. le-a vândut apartamentul.

Instanța de fond, apreciind situația de fapt și considerând că, prin înstrăinarea de către T.I. a apartamentului proprietatea sa către F.D. și F.I., acesta în mod tacit a înțeles să revoce mandatul acordat mandatarei C.P., a respins cererea reclamantului și a dispus, de asemenea, anularea contractului de vânzare-cumpărare încheiat între reclamant și mandatară.

a) Enumerați cazurile perticulare de încetare a mandatului.b) Stabiliți felurile revocării și efectele acesteia.c) În situația în cauză, ce caracter are mandatul?d) Care sunt condițiile pe care trebuie să le îndeplinească actul sub semnătură privată numită

chitanță, pentru a constitui un contract de vânzare-cumpărare?e) Dacă chitanța îndeplinește condițiile unui contract de vânzare-cumpărare pot fi considerați

pârâții proprietarii imobilului?f) Soluția instanței este corectă?

a) Enumerați cazurile perticulare de încetare a mandatului.Pe lângă cazurile generale de stingere a obligațiilor contractuale (reglementate de art. 1321

NCC) mandatul încetează prin oricare dintre următoarele moduri: revocarea sa de către mandant, prin renunțarea mandatarului la mandat, prin moartea, incapacitatea și falimentul mandantului sau mandatarului (art. 1552 VCC și art. 2030 NCC).

b) Stabiliți felurile revocării și efectele acesteia.Mandantul poate oricând revoca mandatul, expres sau tacit, indiferent de forma în care s-a

încheiat contractul de mandat și chiar dacă a fost declarat irevocabil (art. 2031 NCC). Revocarea expresă îmbracă de regulă forma scrisă, iar dacă mandatarul refuză să o primească sau să dea o dovadă de primire, mandantul poate recurge la serviciile unui executor judecătoresc. În ceea ce privește revocarea tacită, aceasta este dedusă din orice împrejurări care vădesc neîndoielnic intenția mandantului de a renunța la serviciile mandatarului.

Revocarea produce efecte numai pentru viitor, astfel încât actele săvârșite de mandatar anterior notificării revocării rămân valabile.

c) În situația în cauză, ce caracter are mandatul?În speță C.P. a fost mandatată de către T.I. să înstrăineze apartamentul în cauză printr-un act

autentic. Prin urmare, mandatul este unul expres.

13

d) Care sunt condițiile pe care trebuie să le îndeplinească actul sub semnătură privată numită chitanță, pentru a constitui un contract de vânzare-cumpărare?

Pentru a constitui un contract de vânzare-cumpărare, actul sub semnătură privată intitulat ”chitanță” trebuie să îndeplinească condițiile generale de validitate a oricărui contract (trebuie să aibă clar precizate obiectul, data și părțile contractante).

e) Dacă chitanța îndeplinește condițiile unui contract de vânzare-cumpărare pot fi considerați pârâții proprietarii imobilului?

În speță există trei contracte:1. 3 februarie 1986, dată la care C.P. a fost mandatată de către T.I. să vândă apartamentul în

cauză (contract de mandat);2. 10 noiembrie 1986, dată la care T.I. le-a vândut apartamentul pârâților F.D. și F.I. (contract

de vânzare-cumpărare);3. 8 martie 1994, C.P.(în calitatea sa de mandatară a lui T.I.) a vândut lui R.D. același

apartament.R.D. s-a adresat instanței solicitând acesteia evacuarea pârâților F.D. și F.I. din apartamentul

cumpărat în litigiu prin act autentic de la mandatara C.P.Prin cererea reconvențională, pârâții F.D. și F.I. au solicitat respingerea pretențiilor lui R.D. și

totoodată anularea contrcatului de vânzare-cumpărare încheiat de reclamant.Legea locuinței dispune că pentru spațiile cu destinație de locuiță se cere forma autentică.

Nu interesează dacă unul dintre acte este autentic iar celălalt sub semnătură privată decât în prisma forței probante.

În intervalul scurs de la vânzarea apartamentului de către T.I. și cel al vânzării mandatarului C.P., acesta din urmă trebuie să verifice dacă în cei 8 ani de când a fost împuternicit, T.I. mai vrea să vândă locuința sau dacă a vândut-o chiar T.I. (în calitatea sa de proprietar).

Revocarea este tacită când sunt relevate împrejurări care dovedesc clar intenția mandantului și numai dacă această intenție a fost cunoscută de mandatar. în speță, mandatarul C.P. nu a luat la cunoștință faptul că apartamentul a fost înstrăinat de către mandantul T.I. Astfel, nefiind anunțat, C.P. avea puterea de a vinde iar valabil va fi contractul încheiat cu R.D.

f) Soluția instanței este corectă?În speță, instanța de fond, apreciind situația de fapt și considerând că, prin înstrăinarea de

către T.I. a apartamentului proprietatea sa către F.D. și F.I., acesta în mod tacit a înțeles să revoce mandatul acordat mandatarei C.P., a respins cererea reclamantului și a dispus, de asemenea, anularea contractului de vânzare-cumpărare încheiat între reclamant și mandatară.

Soluția instanței de fond este greșită, deoarece mandatarul C.P. nu a cunoscut voința mandantului T.I. de a revoca contractul de mandat.

Pe cale de consecință, cererea adresată instanței de către R.D. solicitând evacurea pârâților F.D. și F.I. din apartamentul cumpărat în litigiu prin act autentic de la mandatara C.P. are temei juridic legal.

Contract de tranzacție11. A.C., prin culpa sa datorată nerespectării măsurilor de prevedere a circulației pe drumurile

publice, a provocat o vătămare corporală lui C.N. la data de 16 iulie 1997. La termen din 20 septembrie 1997, C.N. a declarat că nu se constituie parte civilă față de inculpatul A.C., neavînd nici o pretenție de la acesta, arătând că s-au împăcat. C.N. a renunțat de a se constitui parte civilă în procesul penal în urma tranzacției survenite între părți în data de 17 septembrie 1997.

A.C. a fost condamnat la o pedeapsă privativă de libertate pentru care s-a aplicat suspendarea.

a) În ce situații instanța poate modifica din oficiu obligațiile părților în situația în care între părți intervine o tranzacție având ca obiect stingerea acțiunii civile născută ca urmare a unei infracțiuni?

b) Se poate încheia o tranzacție cu privire la despăgubirile civile care derivă din infracțiune?

14

c) Cum se interpretează tranzacția?

a) În ce situații instanța poate modifica din oficiu obligațiile părților în situația în care între părți intervine o tranzacție având ca obiect stingerea acțiunii civile născută ca urmare a unei infracțiuni?

În cazul în care părțile doresc să pună capăt litigiului printr-o tranzacție, instanța judecătorească are îndatorirea să verifice dacă ele au capacitatea de a face acte de dispoziție, dacă actul este expresia liberei lor voințe. Instanța poate să modifice înțelegearea părților numai dacă prin tranzacție s-ar fi urmărit realizarea unui scop ilicit (părțile au stabilit o contraprestație mai mare decât paguba efectivă) sau dacă s-ar urmări fraudarea terților sau eludarea dispozițiilor imperative ale legii

b) Se poate încheia o tranzacție cu privire la despăgubirile civile care derivă din infracțiune?Se poate transige asupra acțiunii civile ce derivă dintr-o infracțiune (art. 1707 VCC și art. 2268

alin. (2) NCC). În acest caz tranzacția nu afectează acțiunea penală, care își urmează cursul, respectiv încetează prin împăcarea părților, potrivit regulilor procedurii penale, iar nu ca efect al tranzacției care se referă exclusiv la pretențiile civile.

c) Cum se interpretează tranzacția?Prevederile contractului de tranzacție cunosc o strictă interpretare. Efectele extinctive și cele

declarative ale contractului se mărginesc strict la obiectul acestuia (art. 1709 VCC și 2270 alin. (1) NCC). Ca urmare, cu privire la drepturile stinse sau recunoscute prin tranzacție, în limita strictă a acestora, părțile nu pot formula din nou pretenții. Tranzacția nu se mărginește la ceea ce este expres prevăzut în contract, însă ceea ce nu este prevăzut expres poate fi luat în considerare numai dacă este o cosecință clară și necesară a prevederilor contractuale (art. 1710 VCC și art. 2270 alin. (2) NCC).

Contract de tranzacție12. În cadrul unui proces penal, s-a reținut culpa lui V.M. care în ziua de 11 ianuarie 1997,

conducând nepreventiv autovehiculul Dacia 1300, a accidentat mortal pe N.D. De pe urma lui N.I. au rămas minorii N.A. și N.G.

În cursul procesului, soția victimei s-a constituit parte civilă și a încheiat o tranzacție cu inculpatul V.M., acesta achitându-i cheltuielile de înmormântare și suma de 2000 USD, urmând să-i plătească ulterior 5000 USD, așa cum se specifica în act.

Autoritatea tutelară nu a avizat această tranzacție, considerând că suma pretinsă nu acoperă cheltuielile necesare pentru întreținerea celor două minore până la majorat.

Instanța, investită cu soluționarea pricini l-a condamnat pe V.M. la o pedeapsă privativă de libertate, iar în latura civilă instanța a luat act de tranzacția survenită, constatând că nu sunt daune, fără a mai pune în discuție dacă interesele celor două minore au fost sau nu lezate.

a) Definiți tranzacția.b) Este valabilă tranzacția care are ca obiect despăgubiri civile ce derivă dintr-o infracțiune?c) Neavizarea tranzacției de către autoritatea tutelară aduce atingere valabilității actului?d) Instanța poate lua act de tranzacția survenită între părți în dauna intereselor minorelor?

Soluția este legală?

a) Definiți tranzacția.Contractul de tranzacție este prevăzut la art. 2.267–2.278 în Noul Cod Civil și este definit ca

fiind contractul prin care părțile previn sau sting un litigiu, inclusiv în faza executării silite, prin concesii sau renunțări reciproce la drepturi ori prin transferul unor drepturi de la una la cealaltă.

b) Este valabilă tranzacția care are ca obiect despăgubiri civile ce derivă dintr-o infracțiune?Se poate transige asupra acțiunii civile ce derivă dintr-o infracțiune (art. 1707 VCC și art. 2268

alin. (2) NCC). În acest caz tranzacția nu afectează acțiunea penală, care își urmează cursul, respectiv încetează prin împăcarea părților, potrivit regulilor procedurii penale, iar nu ca efect al tranzacției care se referă exclusiv la pretențiile civile.

c) Neavizarea tranzacției de către autoritatea tutelară aduce atingere valabilității actuplui?

15

Neavizarea tranzacției de către autoritatea tutelară aduce atingere valabilității actului, deoarece tranzacția este un act de dispozițe și în cazul minorilor (în speță N.A. și N.G.) ea trebuie încuviințată de autoritată tutelară. De asemenea, în cadrul procesului penal, dacă nu există această încuviințarea autorității tutelară, reprezentantul legal sau tutorele nu poate dispune de drepturile patrimoniale ale minorilor.

d) Instanța poate lua act de tranzacția survenită între părți în dauna intereselor minorelor? Soluția este legală?

Soluția instanței nu este legală deoarece instanța nu poate lua act de încheierea tranzacției fără constatarea avizul autorității tutelare, autoritate care să stabilească dacă există sau nu o prejudiciere a intereselor minorilor ca o consecință a încheierii unui astfel de act. În consecință, sancțiunea care intervine este nulitatea relativă a contractului de tranzacție.

Contract de tranzacție13. E.L. și E.G. au chemat în judecată la 3 octombrie 1996 pe R.T. solicitând instanței să

pronunțe o hotărâre care să stabilească hotarul între terenurile proprietatea reclamanților, respectiv a pârâților. În cursul procesului, la 20 iunie 1997, între pârâți a survenit o tranzacție consfințită prin hotărâre de expedient.

La determinarea pe teren a însemnelor de hotar stabilite în tranzacție, părțile nu s-au mai înțeles, situație în care reclamanții l-au rechemat în judecată pe pârât pentru a se anula tranzacția, motivând că ei au fost în eroare de fapt la momentul la care a semnat.

Reținând că, dacă s-ar respecta tranzacția, pârâtul ar ocupa și o porțiune de teren aflată sub ferestrele casei, proprietatea reclamanților, unde ar urma să cadă hotarul, instanța a admis acțiunea contatând că reclamanții au fost în eroare la momentul semnării ei.

a) În situația de fapt din speță la care s-ar fi ajuns prin executarea tranzacției încheiate la 20 iunie 1997, considerați că a existat eroare asupra obiectului, putându-se astfel anula aceasta?

b) Este corectă motivarea instanței în soluția de admitere a acțiunii în anularea tranzacției?c) S-ar putea solicita instanței numai anularea parțială a tranzacției, în sensul modificării

numai dispozițiilor privitoare la parametrii care fixează hotarul?

a) În situația de fapt din speță la care s-ar fi ajuns prin executarea tranzacției încheiate la 20 iunie 1997, considerați că a existat eroare asupra obiectului, putându-se astfel anula aceasta?

Conform art. 1712 VCC acțiunea în nulitatea unei tranzacții pentru eroare asupra obiectului este admisibilă. Textul art. 2273 și urm. NCC ordonează materia cauzelor de nulitate a tranzacției, tratată dipersat și incomplet în vechiul Cod. Astfel, tranzacția poate fi afectată de cauzele de nulitate generale, prevăzute în dreptul comun (art. 1173 alin. (1) NCC).

În speță, reclamanții au fost în eroare de fapt asupra obiectului tranzacției, elementul asupra căruia a căzut falsa reprezentare fiind hotărâtor și determinant asupra încheierii actului. Astfel, dacă reclamanții ar fi știut exact unde urma să cadă hotarul nu ar mai fi încheiat tranzacția.

b) Este corectă motivarea instanței în soluția de admitere a acțiunii în anularea tranzacției?În speță, instanța a admis acțiunea constatând că reclamanții au fost în eroare la momentul

semnării ei. Motivarea instanței este una corectă, în conformitate cu consideretele exprimate mai sus.c) S-ar putea solicita instanței numai anularea parțială a tranzacției, în sensul modificării

numai dispozițiilor privitoare la parametrii care fixează hotarul?Nu se poate solicita instanței numai anularea parțială a tranzacție. Nulitatea tranzacției se va

întinde asupra întregului contract, acesta fiind format din clauze indivizibile astfel încât nici o clauză nu poate fi suprimată sau schimbată fără anularea întregului contract.

Contract de mandat14. Refuzându-i-se încheierea unui contract de furnizare de servicii de telefonie de către SC O.

SRL, întrucât avea datorii restante față de această societate, A.B. a încheiat o convenție cu C.D., în baza căreia C.D. urma să cumpere, în numele lui A.B. un telefon mobil cu abonament în rețeaua de

16

telefonie mobilă a SC O. SRL. Părțile au stabilit ca C.D. să nu aducă la cunoștință societății de telefonie această convenție. De asemenea, au prevăzut că prețul telefonului, al abonamentului și al convorbirilor urma să fie suportat de către A.B.

C.D. a cumpărat de la SC O. SRL un telefon mobil și a încheiat un contract de furnizare de servicii telefonice, fără a aduce la cunoștință societății respective că acțiunează în numele lui A.B. Ulterior, a predat lui A.B. aparatul telefonic și contractul încheiat.

După aproximativ 6 luni de la încheierea acestui contract, constatându-se că plata facturii pe luna ianuarie 2000, cu scadența la 1 martie 2000, nu a fost afectată, SC O. SRL a suspendat furnizarea serviciului telefonic. Ulterior, l-a chemat în judecată pe C.D. pentru obligarea la plata contravalorii acestei facturi.

C.D. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei validității procesuale pasive, arătând că, în realitate, a încheiat contractul în numelui lui A.B., iar nu în nume propriu. În acest sens, a depus la dosar conveția sub semnătură privată încheiată cu A.B.

Ce va decide instanța cu privire la apărarea pârâtului?

Ce va decide instanța cu privire la apărarea pârâtului?Contractul în speță este un contract de mandat care îmbracă natura juridică a unei simulații,

având în vedere că părțile au urmărit cumpărarea unui telefon în numele altuia, sancționată cu inopozabilitatea. Astfel, facturile telefonice către SC O. SRL vor fi plătite de către C.D. Dacă C.D. nu ar avea bani (fiind și un terț de bună-credință) societatea de telefonie mobilă ar putea să se îndrepte împotriva lui A.B.

În speță, părțile au urmărit fraudarea intereselor furnizorului de telefonie mobilă. Având în vedere că A.B. avea datorii restante față de această societate el nu putea să încheie un astfel de contract până ce datoriile nu erau plătite. Astfel, contractul este nul pe motiv de cauză ilicită.

Contract de rentă-viageră1. La 18 ianuarie 1994 O.B. a vândut nepotului său I.C. imobilul proprietatea sa din orașul

Focșani, compus din 3 camere, pentru prețul de 6.000 USD, constituit din părți de rentă-viageră în favoarea vânzătorului. Actul a fost autentificat și transcris.

La 2 iunie 1997 O.B. l-a chemat în judecată pe I.C. solicitând instanței rezilierea contractului din 18 mai 1994 și, în subsidiar, evacuarea pârâtului din imobil pe motivul că nu a plătit la scadență ratele de rendită, de fapt, singurele rate achitate fiind cele din lunile ianuarie și februarie ale anului 1994. Pârâtul s-a apărat prin întâmpinare, invocând prescripția.

a) Cum se calculează termenul de prescripție?b) Ce prescripție putea invoca I.C. în întâmpinare?c) Dreptul creditorului la rentă se prescrie?d) Se poate cere rezoluțiunea contractului de rentă viageră?e) Ce situație de excepție cu privire la pactul comisoriu de gradul I întâlnim în materia rentei

viagere?f) Care sunt consecințele rezoluțiunii contractului de rentă viageră? Dacă nu sunt îndeplinite

condițiile pentru soluționarea rezoluțiunii, ce mijloc juridic are la îndemână O.B. pentru asigurarea dreptului său?

a) Cum se calculează termenul de prescripție?Întrucât obligația de plată a rentei viagere se execută succesiv, prescripția dreptului de a cere

plata ratelor de rentă neplătite se calculează separat pentru fiecare rată de rentă. Termenul de prescripție este cel de drept comun (art. 2517 NCC - 3 ani) și începe să curgă din momentul în care obligația de plată a ratei de rentă viageră devine exigibilă. Ratele de rentă scadente și neachitate până la decesul credirenterului pot fi urmărite de moștenitorii lui, însă numai înlăuntrul termenului de prescripție.

b) Ce prescripție putea invoca I.C. în întâmpinare?

17

I.C. putea să invoce prin întâmpinare prescripția dreptului la acțiune prin care se reclamă ratele de rentă neplătite cu mențiunea că intră sub incidența prescripției doar ratele din lunile martie –aprilie 1994, care nu mai pot fi calculate.

c) Dreptul creditorului la rentă se prescrie?Având în vedere caracterul viager al rentei, dreptul creditorului la rentă nu se prescrie,

indiferent de intervalul de timp în care creditorul nu ar solicita plata ratelor de rentă neachitabile.d) Se poate cere rezoluțiunea contractului de rentă viageră?La fel ca și VCC, noul Cod civil stabilește că rezoluțiunea contractului de rentă viageră poate fi

cerută de către credirentier dacă debirentierul nu prezintă garanțiile stipulate pentru asigurarea plății rentei (art. 2251 alin. (1) NCCși art. 1646 VCC) sau le micșoreasă prin fapta sa (aart. 2251 alin. (1) NCC și art. 1025 VCC). Alineatul (2) al art. 2250 NCC permite credirentierului să solicite rezoluțiunea contractului în toate cazurile în care neîndeplinirea obligației de plată a rentei se face fără justificare.

În lumina libertății contractuale, părțile pot să insereze în contract un pact comisoriu expres, care să permită intervenirea rezoluțiunii și în alte ipoteze decât cele reglementate de art. 2551 NCC. Dacă în contrcat s-a prevăzut un pact comisoriu de gradul I, rezoluțiunea trebuie cerută instanței conform regulilor generale, iar dacă pactul comisoriu expres a fost de gradul II sau subsecvent, instanța constată rezoluțiunea în baza pactului.

e) Ce situație de excepție cu privire la pactul comisoriu de gradul I întâlnim în materia rentei viagere?

În materia contractului de rentă viageră, spre deosebire de dreptul comun, pactul comisoriu de gardul I produce efecte proprii, justificând posibilitatea introducerii unei cereri în rezoluțiunea contractului.

f) Care sunt consecințele rezoluțiunii contractului de rentă viageră? Dacă nu sunt îndeplinite condițiile pentru soluționarea rezoluțiunii, ce mijloc juridic are la îndemână O.B. pentru asigurarea dreptului său?

Admiterea acțiunii în rezoluțiunea contractului de rentă viageră are ca efect obligarea debirentierului la restituirea capitalului sau/și a bunului primit; credirentierul nu va fi obligat la restituirea ratelor de rentă pe care le-a primit de la debirentier în executarea contractului, întrucât acestea nu reprezintă echivalentul folosinței capitalului/bunului.

Dacă nu sunt îndeplinite condițiile pentru soluționarea rezoluțiunii, pentru asigurarea dreptului său, O.B. poate să obțină executarea silită a creanței sale, executare care, datorită naturii obligației ce incumbă debirentierului, are un obiect special. În acest scop, credirentierul sechestrează și vinde bunurile debirentierului pentru a obține o sumă îndestulătoare pentru asigurarea plății ratelor de rentă pentru viitor. Apreciem că ipoteza neîndeplinirii obligației de plată a ratelor de rentă scadente, avută în vedere de art. 2250 NCC, nu vizează doar cazul când debirentierul nu plătește deloc ratele de rentă, ci și atunci când le îndeplinește parțial, într-un cuantum inferior celui datorat (altfel spus, indiferent că este vorba despre o executare totală ori despre una parțială). Leguitorul reglementează doar dreptul credirentierului de a demara executarea silită a ratelor de rentă, exercitarea dreptului fiind lăsată la aprecierea credirentierului.

Contract de rentă-viageră2. O.G. a cumpărat la 14 mai 1992 de la soții M. O vilă cu 3 apartamente, prețul fiind stipulat

într-o rentă viageră de 350 USD lunar, profitând de încrederea și vârsta înaintată a soților, prin dol, cumpărătorul O.G. a inserat în contract prețul de 200 USD rentă viageră lunară în locul prețului convenit. Timp de 2 ani, O.G. a plătit soților M. Renta de 350 USD lunar, respectiv 7.140 USD plus spitalizare, medicamente și alte bunuri în valoare de 1.000 USD.

La 21 noiembrie 1994 vânzătorii au obținut pe cae judecătorească anularea contractului de vânzare-cumpărare, fiind repuși în posesia întregii vile, iar O.G. s-a văzut nevoit să deschidă o acțiune în pretenții împotriva soților M. Pentru a fi obligați la restituirea sumei de 8.140 USD pe care pârâții i-o datorează.

18

Pârâții, prin întâmpinare, s-au apărat arătând că ei nu datorează decât 4.800 USD întrucât, conform contractului, s-au achitat 200 USD lunar cu titlul de rentă viageră.

Analizând actele dosarului, precum și chitanțele lunare care atenstă că O.G. a achitat 350 USD lunar, iar nu 200 USD, conform contractului și, compensând cheltuielile de judecată, isntanța a admis acțiunea lui O.G. obligându-i pe pârâți la plata dumei de 8.140 USD.

a) Definiți renta viageră.b) Care sunt efectele anulării contractului de rentă viageră?c) Debitorul care nu își îndeplinește în mod culpabil obligațiile răspunde?

a) Definiți renta viageră.Spre deosebire de Codul civil anterior, care nu definea contractul de rentă viageră, noul Cod

civil, în art. 2242 dispune că, prin contrcatul de rentă viageră o parte, numită debirentier, se obligă să efectueze în folosul unei anumite persoane, numită credirentier, prestații periodice, constând în sume de bani sau alte bunuri fungibile.

b) Care sunt efectele anulării contractului de rentă viageră?Anularea contractului de rentă viageră are ca efect obligarea debirentierului la restituirea

capitalului sau/și a bunului primit; credirentierul nu va fi obligat la restituirea ratelor de rentă pe care le-a primit de la debirentier în executarea contractului, întrucât acestea nu reprezintă echivalentul folosinței capitalului/bunului.

c) Debitorul care nu își îndeplinește în mod culpabil obligațiile răspunde?Debitorul care nu își îndeplinește în mod culpabil obligațiile va răspunde. Însă, la fel ca și VCC,

noul Cod civil stabilește că rezoluțiunea contractului de rentă viageră poate fi cerută de către credirentier dacă debirentierul nu prezintă garanțiile stipulate pentru asigurarea plății rentei (art. 2251 alin. (1) NCCși art. 1646 VCC) sau le micșoreasă prin fapta sa (aart. 2251 alin. (1) NCC și art. 1025 VCC). Alineatul (2) al art. 2250 NCC permite credirentierului să solicite rezoluțiunea contractului în toate cazurile în care neîndeplinirea obligației de plată a rentei se face fără justificare.

În lumina libertății contractuale, părțile pot să insereze în contract un pact comisoriu expres, care să permită intervenirea rezoluțiunii și în alte ipoteze decât cele reglementate de art. 2551 NCC. Dacă în contrcat s-a prevăzut un pact comisoriu de gradul I, rezoluțiunea trebuie cerută instanței conform regulilor generale, iar dacă pactul comisoriu expres a fost de gradul II sau subsecvent, instanța constată rezoluțiunea în baza pactului.

Contract de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere3. Prin acțiunea civilă introdusă la 3 decembrie 1997, reclamanta A.L. a chemat în judecată pe

R.D., solicitând instanței obligarea acesteia la plate sumei de 3.700.000 lei. În motivarea cererii sale, reclamanta învederează instanței că a încheiat în anul 1992 un contract de vânzare-cumpărare a unui imobil, teren și casă, cu clauză de întreținere, autentificat, dar că în anul 1997 s-a dispus rezilierea acestui contract prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, astfel că, pârâtul-vânzător trebuie să îi restituie suma pretinsă, compusă din cheltuieli de judecată, taxă de autentificare, taxă de transcriere și timbraj.

Prin întâmpinare, R.D. s-a apărat solicitând anularea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că reclamantul A.L. nu are dreptul de despăgubiri, întrucât culpa în desființarea contractului dintre părți îi aparține în exclusivitate. În acest sens, R.D. depune la dosar hotărârea prin care s-a dispus rezilierea contractului pe motiv că A.L. nu și-a îndeplinit obligația de a presta întreținerea lui R.D.

a) Se poate antrena în speță răspunderea civilă delictuală? Care este temeiul juridic al acesteia?

b) Ce principiu de drept a încălcat reclamantul A.L. în acțiunea sa?c) La ce fel de despăgubiri este îndreptățit reclamantul A.L.?d) Care este natua juridică a contractului încheiat de părți?

19

e) În urma rezilierii contractului, prestatorul de întreținere are dreptul la restituirea prestațiilor dacă nu s-a stipulat expres acest lucru în contract și dacă îi revine culpa exclusivă a rezilierii? Care va fi soluția instanței?

a) Se poate antrena în speță răspunderea civilă delictuală? Care este temeiul juridic al acesteia?

Răspunderea delictuală (art. 1349 NCC și art. 998-999 VCC) este îndatorirea oricărei persoane de a repara integral toate prejudiciile cauzate altuia prin încalcarea obligației de a respecta regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și de a nu aduce atingere drepturilor sau intereselor legitime ale altora.

Răspunderea civilă delictuală se concretizează într-o obligație de reparare a unui prejudiciu cauzat printr-o fapta ilicită. În speță însă, condiția prevăzută de lege nu se regăsește astfel că pârâtul R.D. nu poate fi obligat la despăgubiri.

b) Ce principiu de drept a încălcat reclamantul A.L. în acțiunea sa?În acțiunea sa, reclamantul A.L. a încălcat principiul fundamental al procesului civil, potrivit

căruia nimeni nu poate invoca propria culpă în apărarea sa - "nemo auditur propriam turpitudinem allegans”.

c) La ce fel de despăgubiri este îndreptățit reclamantul A.L.?Reclamantul A.L. este îndreptățit să solicite despăgubiri constând în plata unor sume de bani

ce ar reprezenta impozite și prime de asigurare pentru imobilul aflat în litigiu, care cad în sarcina proprietarului, însă în speță acestea nu au fost solicitate.

d) Care este natura juridică a contractului încheiat de părți?Natura juridică a contractului încheiat între părți este cel al unui contract de vânzare-

cumpărare cu clauză de întreținere. Conform art. 2254 NCC, prin contractul de întreținere o parte se obligă să efectueze în folosul celeilalte părți sau al unui anumit terț prestațiile necesare întreținerii și îngrijirii pentru o anumită durată. Criteriul de diferențiere îl constă în raportarea prestației de întreținere la valoarea bunului înstrăinat: dacă suma de bani plătită de către dobânditorul bunului reprezintă mai puțin de jumătate din valoarea bunului, contractul este de întreținere; în caz contrar, va fi de vânzare-cumpărare.

e) În urma rezilierii contractului, prestatorul de întreținere are dreptul la restituirea prestațiilor dacă nu s-a stipulat expres acest lucru în contract și dacă îi revine culpa exclusivă a rezilierii? Care va fi soluția instanței?

Ca efect al rezoluțiunii pentru neexecutare, dreptul de proprietate asupra bunului va fi redobândit – întreținătorul fiind obligat să restituie dreptul transmis de către întreținut la data contractării întrucât deținerea sa în continuare apare ca lipsă de cauză. Restituirea se face, de regulă, în natură, iar dacă acest lucru nu mai este posibil, se va proceda la restituirea prin echivalent. Deși desființarea contractului presupune o retituire in integrum în privința ambelor părți contractante, caracterul aleatoriu al obligației de întreținere determină o importantă derogare de la dreptul comun: contravaloarea întreținerii prestate nu este supusă restituirii.

Soluția instanței va fi aceea de respingere a acțiunii reclamantei A.L. ca fiind neîntemeiată cu motivarea că, în cazul rezoluțiunii contractului de vânzare-cumpărare pentru neîndeplinirea obligației de întreținere de către cumpărător, acesta aflându-se în culă, nu poate pretinde vânzătorului, cu titlul de despăgubiri, taxele solicitate în speță.

Contract de întreținere4. La data de 15 martie 1993, V.M. a chemat în judecată pe R.G. și R.D. solicitând rezoluțiunea

contractului de întreținere încheiat în formă autentică. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că la data de 15 august 1992 mama sa, T.C., a încheiat un contract de întreținere cu pârâții prin care, în schimbul întreținerii la care s-au obligat, aceasta le-a transmis proprietatea asupra imobilului situat în comuna Broșteni, județul Suceava, dar pârâții nu i-au acordat nici un fel de întreținere deoarece, la

20

circa 2 săptămâni după încheierea actului, beneficiara a decedat. Reclamantul a mai precizat în acțiune că, fiind moștenitor legal, rezervatar, imobilul în discuție urmează să-i revină în proprietate.

a) Enumerați caracterele contractului de întreținere.b) Împrejurarea că la data perfectăriii contractului beneficiara întreținerii era suferindă și

internată în spital, fără ca pârâții să cunoască gravitatea bolii acesteia poate constitui un motiv întemeiat pentru a solicita rezoluțiunea contractului?

c) V.M., în calitate de moștenitoare, ar fi putut cere instanței ca prestația să continue în favoarea sa?

d) Ce va hotărî instanța? Argumentați.

a) Enumerați caracterele contractului de întreținere.Contractul de întreținere prezintă următoarele caractere juridice:- este un contract cu titlu oneros, ambele părți contractante încheind contractul pentru a

obține un folos patrimonial. Noul Cod civil ofera posibilitatea încheierii contractului de întreținere și cu titlu gratuit (art. 2243 NCC);

- este un contract sinalagmatic (bilateral), generând obligații reciproce și interdependente între părțile contractante;

- este un contract aleatoriu, deoarece întinderea obligației de întreținere asumată de către întreținător nu se cunoaște la momentul contractării, ci depinde de un eveniment viitor și incert, la realizarea sau nerealizarea căruia se determină câștigul sau pierderea pentru fiecare dintre ele. Însă, în noul Cod civil acest aspect poate fi stabilit prin contract – întreținerea poate fi stabilită pe tot parcursul vieții creditotului, în cazul în care prin contract nu s-a prevăzut durata întreținerii ori s-a prevăzut numai caracterul viager al acesteia (art. 2254 alin. (2) NCC.);

- conform vechiului Cod civil contractul de întreținere era consensual, manifestarea de voință a părților în sensul încheirii contractuale fiind suficientă pentru perfectarea sa valabilă. Noul Cod civil modifică acest aspect, dobândind caracter solemn, prin impunerea formei autentice sub sancțiunea nulității absolute (art. 2255 NCC);

- este un contract translativ de drepturi reale și un contract atipic deoarece obligația întreținutului este cu executare dintr-o dată, iar obligația întreținătorului este cu executare succesivă;

- este un contract intuitu personae, fiind încheiat în considerarea atât a persoanei întreținătorului, cât și a persoanei întreținutului;

- conform vechiului Cod civil contractul de întreținere era un contract nenumit. Odată cu intrarea în vigoare a noului Cod civil, contractul de întreținere devine un contract numit, ce are o reglemetare proprie în Capitolul al XVIII-lea, capitol ce îi poartă numele.

b) Împrejurarea că la data perfectăriii contractului beneficiara întreținerii era suferindă și internată în spital, fără ca pârâții să cunoască gravitatea bolii acesteia poate constitui un motiv întemeiat pentru a solicita rezoluțiunea contractului?

Împrejurarea că la data perfectăriii contractului beneficiara întreținerii era suferindă și internată în spital, fără ca pârâții să cunoască gravitatea bolii acesteia nu poate constitui un motiv întemeiat pentru a solicita rezoluțiunea contractului. Caracterul aleatoriu al contractului presupune și existența unui element de risc care are un rol important la încheierea contraCtului cât și în cursul executării contractului. Astfel, cel ce dobândește bunurile, se obligă să asigure întreținerea pe durata vieții beneficiarului, care poate fi lungă sau, dimpotrivă, scurtă. În speță, condiția elementului aleatoriu a fost îndeplinită la data încheierii contractului de întreținere, deoarece, necunoscându-se gravitatea bolii beneficiarei decesul său nu putea fi preconizat.

c) V.M., în calitate de moștenitoare, ar fi putut cere instanței ca prestația să continue în favoarea sa?

21

Urmărind linia caracterului personal a dreptului de întreținere, rezultă că V.M., în calitate de moștenitoare, nu ar fi putut cere instanței ca prestația să continue în favoarea sa. Dreptul la întreținere nu poate fi cedat, el stingându-se la moartea beneficiarului.

d) Ce va hotărî instanța? Argumentați.În speță, instanța va respinge cererea reclamantei V.M. ca fiind neîntemeiată. Nu se poate

invoca nulitatea acțiunii pe motiv că pârâții R.G. și R.D. nu au acordat întreținere întrăinătoarei, care la scurt timp după perfectarea contractului a decedat, întrucât legea nu prevede nulitatea contractului de întreținere pentru situația în care întreținutul moare la scurt timp după încheierea actului.

Contract de întreținere5. P.F. a încheiat cu fiica sa, T.A., un contract de vânzare-cumpărare a unui apartament, prin

care cumpărătoarea s-a obligat să-i întrețină pe tatăl său și pe soția acestuia pe tot timpul vieții. După moartea tatălui, T.A. a revândut apartamentul lui B.D., care și-a transcris contractul. La un am mai târziu, soția lui P.F. i-a chemat în judecată pe B.D., solicitând instanței să dispună rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare încheiat de fiica sa, decedată, și pârâtul B.D. sau, în subsidiar, să fie obligat acesta sa-i presteze întreținerea conform clauzei contractuale din actul de vânzare dintre soțul și fiica recamantei.

Pârâtul B.D. s-a apărat invocând faptul că obligația de întreținere este strict personală, neputând fi transimisă.

a) Ce raport juridic se creează între soția lui P.F. și T.A.?b) Beneficiarul unei stipulații pentru altul într-un contract cu clauză de întreținere poate

solicita rezoluțiunea contractului?c) Ce soluție are reclamanta în situația din speță?d) Contractul din speță constituie o derogare de la un principiu fundamental al dreptului civil

în materie de contracte. Care este aceasta și ce se înțelege prin el?e) Când valorează/nu valorează novația transformarea în bani a obligației de întreținere?

a) Ce raport juridic se creează între soția lui P.F. și T.A.?Raportul juridic creat e cel dintre terțul beneficiar și promitent, aflându-ne în sfera dreptului

stipulației pentru altul (art. 1284 NCC); beneficiarul cu care aceasta se identifică nu poate dobândi decât drepturi, iar nu și obligații.

b) Beneficiarul unei stipulații pentru altul într-un contract cu clauză de întreținere poate solicita rezoluțiunea contractului?

Beneficiarul unei stipulații pentru altul într-un contract cu clauză de întreținere nu poate solicita rezoluțiunea contractului deoarece el nu e parte din respectivul contract de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere; terțul beneficiar nu poate cere rezoluțiunea contractului pentru neexecutarea culpabilă a acestuia de către promitent, deoarece el nu este parte în acel contract și nici nu-i poate profita desființarea contractului, ceea ce face ca el să nu aibă interes într-o atare desființare. Dreptul de a cere rezoluțiunea contractului aparține numai contractanților (adică stipulantului și respectiv promitentului).

c) Ce soluție are reclamanta în situația din speță?În situația din speță, reclamata ar avea la îndemână un drept de creanță contra promitentului,

respectiv a succesorilor promitentului (fiica soțului fiind decedată), obligația de întreținere nefiind transmisibilă. Reclamata nu ar putea cere nimănui obligarea la întreținere, ar putea doar să cheme în judecată pe succesorii fiicei soțului pretinzând un drept de creață asupra imobilului.

d) Contractul din speță constituie o derogare de la un principiu fundamental al dreptului civil în materie de contracte. Care este aceasta și ce se înțelege prin el?

Principiul la care face referire speța este principiul relativității efectelor contractului care poate fi definit ca regula potrivit căreia contractul produce efecte numai față de părțile contractante, el neputând să profite sau să dăuneze altor persoane. Acest principiu este instituit prin art. 973 VCC

22

și art. 1280 NCC care dispune că ”contractul produce efecte numai între părți, dacă prin lege nu se prevede altfel.”

e) Când valorează/nu valorează novația transformarea în bani a obligației de întreținere?Prin consimțământul părților e posibilă transformarea în bani a obligației de întreținere –

transformare extrajudiciară (prin novație obiectivă, prevăzută de art. 1609 NCC) -, noua datorie fiind subtituită celei vechi care se va stinge ca și cum ar fi fost executată. În schimb, atunci când convertirea în bani se face printr-o hotărâre judecătorească – tranformare judiciară - , fără acordul părților, nu valorează novație, raporturile dintre părți fiing guvernate de regulile aplicabile contractului de întreținere, iar nu de rentă viageră.

Contract de întreținere6. La 2 mai 1992 P.D. a încheiat cu E.L. un act autentic prin care ultimul a primit suma de

7.000 USD, asumându-și obligația de a o întreține pe P.D. pe tot timpul vieții acesteia. La 14 aprilie 1994, P.D. a părăsit locuința lui E.L., unde este îngrijită, spunându-le acestora că nu mai are nici o pretenție privind întreținerea.

La 7 februarie 1997, P.D. l-a chemat în judecată pe E.L. solicitând instanței să constate că pârâtul îi datorează o rentă viageră de 75 USD/lunar și să-l oblige la plata sumelor datorate din luna mai 1994 până la data rămânerii definitive a hotărârii ce se va pronunța.

Pârâtul s-a apărat solicitnd respingerea acțiunii ca neîntemeiată, motivând că între părți nu s-a încheiat un contract de rentă viageră, ci un alt tip de contract, iar culpa neexecutării nu îi aparține lui, ci reclamantei, care a refuzat întreținerea.

a) Care este natura juridică a contractului încheiat între E.L. și P.D.?b) Care sunt deosebirile între contractul de rentă viageră și contractul de întreținere?c) Creditorul obligației de întreținere poate solicita transformarea obligației de întreținere

într-o sumă de bani plătibilă periodic?

a) Care este natura juridică a contractului încheiat între E.L. și P.D.?Natura juridică a contractului încheiat între E.L. și P.D. este cel al unui contract de întreținere.

Conform art. 2254 NCC, prin contractul de întreținere o parte se obligă să efectueze în folosul celeilalte părți sau al unui anumit terț prestațiile necesare întreținerii și îngrijirii pentru o anumită durată.

b) Care sunt deosebirile între contractul de rentă viageră și contractul de întreținere?Deși ambele convenții prezintă caracter aleatoriu, contractu de rentă viageră se deosebește

de cel de întreținere prin următoarele aspecte:- debirentierul trebuie să execute o obligație de a da , pe când întreținătorul este ținut de o

obligație de a face (prestarea întreținerii);- creanța întreținutului are caracter esențialmente personal, fiind incesibilă, pe când creanța

credirentierului este susceptibilă de a fi transmisă altei persoane (printr-un contract de cesiune);- dacă renta a fost constituită în favoarea unei persoane afectate de o boală de care a murit în

interval de 20 de zile de la data încheierii contractului, contractul este lovit de nulitate, prezumându-se absolut o lipsă a cauzei; în schimb, validitatea contractului de întreținere nu este afectată în nici un fel de starea de sănătate a întreținutului la data contractării și durata de viață a acestuia ulterior încheierii contrcatului;

c) Creditorul obligației de întreținere poate solicita transformarea obligației de întreținere într-o sumă de bani plătibilă periodic?

Creditorul obligației de întreținere poate solicita transformarea obligației de întreținere într-o sumă de bani plătibilă periodic prin novație (art. 1609 NCC). Prin consimțământul părților e posibilă transformarea în bani a obligației de întreținere, noua datorie fiind subtituită celei vechi care se va stinge ca și cum ar fi fost executată. În schimb, atunci când convertirea în bani se face printr-o hotărâre judecătorească – tranformare judiciară - , fără acordul părților, nu valorează novație,

23

raporturile dintre părți fiing guvernate de regulile aplicabile contractului de întreținere, iar nu de rentă viageră.

Contract de locațiune1. Reclamanta SC ”C” Râmnicu Vâlcea, a cerut ca pârâta SC Balneoclimaterică Vâlcea-

Călimănești să fie obligată să evacueze bufetul ”Cozia” și să i-l predea cu inventaryl existent. Instanța de fond a admis acțiunea.

Pârâta a declarat apel, susținând că la expirarea termenului de închiriere prevăzut în contract (31.12.1999) locațiunea a fost reînnoită, în mod tacit, pe o perioadă de încă doi ani, conform clauzei contractuale, astfel că greșit s-a dispus evacuarea sa.Instanța de apel a reținut că, într-adevăr, alineatul penultim din contractul de închiriete prevede posibilitatea prelungirii locațiunii la expirarea termenului convenit pentru un termen de încă doi ani, prin acordul comun al părților, în speță nu s-a dovedit că un asemenea acord ar fi intervenit.

1. Ce este tacita relocațiune?2. Ce hotărâște instanța de apel? Care va fi motivarea soluției?

1. Ce este tacita relocațiune?În situația în care după împlinirea termenului pentru care s-a încheiat contrcatul d elocațiune,

locatarul continuă să dețină bunul și să-și îndeplinească obligațiile contrcatuale față de locator, fără ca acesta din urmă să se împotrivească, se consideră că s-a încheiat un nou contract de locațiune în aceeași termeni și condiții ca precedentul (art. 1810 alin. (1) NCC, art. 1437 și art. 1452 VCC). Această reînnoire este cunoscută în doctrină și practica judecătorească ca tacita relocațiune sau tacita reconducțiune. Întrucât nu reprezintă o prorogare a contrcatului de locațiune, ci are ca efect încheierea unui noi contract de locațiu,e la data operării tacitei relocațiuni este necesar să fie îndeplinite condițiile de validitate specifice contractului de locațiune.

Față de vechea reglementare, noul Cod civil prevede că noul contract cuprinde inclusiv garanțiile prevăzute în contractul anterior (garanțiile din vechiul contract de locaiune îl vor însoți și pe cel nou prin efectul legii).

Perioada pentru care a fost încheiat primul contract nu este preluată și în cel de al doilea contract, acesta din urmă considerându-se a fi încheiat pe o perioadă nedeterminată, dacă părțile nu convin astfel sau legea nu prevede o altă soluție (cum este cazul în materia arendării – art. 1848 NCC) – art. 1810 alin. (2) NCC.

2. Ce hotărâște instanța de apel? Care va fi motivarea soluției?În speță este vorba despre un contract de locațiune, având în vedere că obiectul contractului

este un bufet.Potrivit art. 1411 VCC ”locațiunea lucrurilor este un contract prin care una din părțile

contractante se îndatorește a asigura celeilalte folosința unui lucru pentru un timp determinat, drept un preț determinat”.

Noul Cod civil definește locațiunea ca fiind acel contract ”prin care o parte, numită locator, se obligă să asigure celeilalte părți, numite locatar, folosința unui bun pentru o anumită perioadă, în schimbul unui preț, denumit chirie” (art. 1777 NCC).

Deși în contrcatul de locațiune a fost inserată o clauză conform căreia există posibilitatea prelungirii locațiunii la expirarea termenului onveit, reînnoirea putea opera doar ca urmare a acordului de voință al părților iar în cazul de față, lipsind acordul reclamantei (nu s-a dovedit că un asemenea acord ar fi intervenit), clauza nu poate fi aplicată.

În aces caz a operat tacita relocațiune deoarece pârâta SC Balneoclimaterică Vâlcea-Călimănești a continuat să plătească chiria și să folosească bufetul închiriat, iar reclamanta SC ”C” Râmnicu Vâlcea i-a asigurat utila și liniștita folosință a bunului. Mai mult decât atât, tacita relocațiune nu poate opera decât pe durată nedeterminată (art. 1810 alin. (2)NCC), ea fiind considerată ca fiind fără termen (art. 1437 și art. 1452 NCC) neputând exista clauze în acest sens.

24

Ulterior, reclamanta a solicitat instanței evacuarea pârâtei. Astfel, incidența tacitei relocațiuni a fost îndepărtată prin intentarea acțiunii în evacuarea chiriașei – denunțare unilaterală (art. 1463 alin. (2)VCC și art. 1816 NCC) – termenul de preaviz fiind inclus în cererea de evacuare. Dat fiind că textele de lege care reglementează denunțarea unilaterală a contractului de locațiune nu au stabilit vreo formă pentru acest act juridic, înseamnă că anunțarea concediului poate fi făcută oricum (explicit sau implicit). De altfel, instanța supremă a considerat că ”acțiunea de chemare în judecată pentru evacuare constituie manifestarea neechivocă a voinței de denunțare a contractului”. Reclamanta, dacă ar fi vrut să nu opereze tacita relocațiune ar fi trebuit să o notifice pe pârâtă înainte de a termina.

Soluția instanței va fi cea de respingere a apelului și de menținere a soluției de fond prin care s-a stabilit evacuarea.

Contract de locațiune2. În temeiul contractului intervenit între părți, reclamantul a închiriat pârâtului un număr de

70 de grinzi, pentru a fi utilizate la realizarea unor construcții. După expirarea termenului contractual, 10 grinzi s-au pierdut definitiv dintr-o cauză de forță majoră incontestabilă, inundație.

Prin acțiunea introdusă la instanță. Reclamantul a solicitat: obligarea pârâtului a plata chiriei pentru perioada ulterioară expirării termenului contractual, precum și obligarea la plata contravalorii bunurilor pierite.

1. Poate fi solicitată chiria pentru perioada ulterioară expirării termenului contractual?2. Cine suportă riscul pieirii după expirarea termenului contractual?

În speță constatăm existența unui contract de locațiune având în vedere obiectul contractului, cele 70 de grinzi închiriate. Potrivit art. 1411 VCC ”locațiunea lucrurilor este un contract prin care una din părțile contractante se îndatorește a asigura celeilalte folosința unui lucru pentru un timp determinat drept un preț determinat”. Noul Cod civil, în art. 1777 definește locațiunea ca fiind acel contract ”prin care o parte, numită locator, se obligă să asigure celeilalte pîrți, numită locatar, folosința unui bun pentru o anumită perioadă, în schimbul unei preț, denumit chirie.”

1. Poate fi solicitată chiria pentru perioada ulterioară expirării termenului contractual?Da, chiria poate fi solicitată pentru perioada ulterioară expirării termenului contractual doar

dacă este solicitată pentru anumite plăți care nu s-au realizat până la tacita relocațiune.2. Cine suportă riscul pieirii după expirarea termenului contractual?În caz de forță majoră, riscul pieirii după expirarea termenului contractual îl suportă locatorul,

în calitate de proprietar. În speță, se admite acțiunea pe motiv că a intervenit achitarea locațiunii. În ceea ce privește

contravaloarea bunurilor pierite, instanța va respinge cererea dat fiind faptul că riscul pieirii bunului în caz de forță majoră este suportat de locator. Locatarul ar fi suportat contravaloarea bunurilor dacă acestea ar fi pierit din vina lui. O bligația de a preda bunul aparține locatorului care însă nu a venit să își îndeplinească această obligație.

Contract de închiriere3. Reclamații R1 și R2 au chemat în judecată pe pârâtul P. Pentru a fi evacuat din locuința

proprietatea lor, pentru lipsa titlului locativ. În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că din casa proprietatea lor, compusă din patru camere, situată în Târgoviște, au închiriat pârâtului în condiții perfect legale o cameră, pe termen de un an. După expirarea termenului, chiriașul a continuat să ocupe camera, proprietarii acceptând plata chiriei până la 12.10.1999, când au introdus acțiunea de evacuare. Pârâtul refuză însă să elibereze locuința. Instanța a respins acțiunea, reținând că pârâtul are titlu locativ, deoarece contractul încheiat cu reclamanții a fost prelungit prin efectul legii.

Considerați legală soluția instanței?

Considerați legală soluția instanței?

25

În speță este vorba despre un contract de închiriere. Contractul ar fi fost de locațiune doar dacă spațiul respectiv nu poate fi locuit.

Dat fiind faptul că după expirarea termenului de închiriere, pârâtul a continuat să ocupe camera, a plătit chiria care a fost acceptată de reclamanți, a intervenit tacita relocațiune. Noul Cod civil definește locațiunea ca fiind acel contract ”prin care o parte, numită locator, se obligă să asigure celeilalte părți, numite locatar, folosința unui bun pentru o anumită perioadă, în schimbul unui preț, denumit chirie” (art. 1777 NCC).

Reclamanții au intentat acțiunea în evacuare, fapt echivalent cu denunțarea unilaterală iar perioada necesară rezolvării cauzei de către intanță reprezintă termenul de preaviz – cererea de chemare în judecată acoperă notificarea.

Așadar, soluția instanței este nelegală.

Contract de locațiune4. La 15.10.1993 Direcția Regională CFR a cerut instanței evacuarea prâtei de pe terenul ce a

format obiectul unui contract de locuință între părți, cu motivarea că termenul contractual a expirat la 30.9.1993 iar pârâta refuză să elibereze terenul, deși a fost somată în acest sens de la 28.8.1993.

Prin întâmpinarea depusă, pârâta a solicitat respingerea acțiunii, mai întâi pentru lipsa calității procesuale active a reclamantei, care nu este proprietara terenului, iar apoi pentru că în cauză a operat tacita relocațiune.

Instanța a respins acțiunea, cu motivarea că într-adevăr, din înscrisurile depuse, rezultă că bunul face parte din domeniul public, iar reclamanta nu are decât un drept de administrare asupra acestuia. În plus, faptul că acțiunea a fost introdusă după expirarea termenului dovedește că a operat tacita relocațiune.

1. Bunurile proprietate publică pot fi date în locațiune?2. Care sunt criticile ce se pot aduce hotărârii?

1. Bunurile proprietate publică pot fi date în locațiune?În cazul contractului de locațiune, nu există cerința ca locatorul să fie poprietaru bunului dat

în locațiune, locațiunea transmițându doar dreptul de folosință, neavând caracter translativ de proprietate.

În acest caz trebuie să existe autorizația administrativă prevăzută de către lege.2. Care sunt criticile ce se pot aduce hotărârii?Soluția instanței nu este legală întrucât, deși reclamanta nu are decât un drept de

administrare asupra acesteia, locațiunea poate opera în baza autorizației administrative prevăcute de lege. Acțiunea reclamantei din data de 28.8.1993 nu poate fi interpretată ca fiind un termen de preaviz ci doar ca o notificare a pârâtei că nu dorește prelungirea contractului, întrucât locațiunea este un contract cu termen și nu poate opera denunțarea unilaterală în decursul perioadei contractante.

Contract de locațiune5. Prin contract, pârâtulul i s-a închiriat pe o perioadă de trei ani un imobil proprietatea

recamantului, cu destinația de atelier de cizmărie. Prin acțiune, reclamantul a solicitat instanței să-l oblige pe pârât la a-i permite accesul în imobil, pentru a-l prezenta unor persoane cu care duce tratative de cumpărare. Pârâtul s-a opus admiterii acțiunii, prin invocarea excepției de garanție, arătând că, pe durata locațiunii, atâta timp cât își plătește regulat chiria, locatarul nu îl poate deranja.

1.Pe durata locațiunii poate fi vândut imobilul?2.Care este soluția legală în speță? Motivați răspunsul.

1.Pe durata locațiunii poate fi vândut imobilul?Pe durata locațiunii, imobilul poate constitui obiectul unui contract de vânzare-cumpărare cu

obligația în sarcina dobânditorului de a respecta contractul de locațiune încheiat de vânzător, dacă

26

această locațiune a fost încheiată prin înscris autentic sau printr-un înscris sub semnătură privată cu dată certă, anterior contractului de vânzare-cumpărare, cu excepția situației când în contractul de loceiune s-a inserat o clauză conform căreia vânzarea bunului reprezintă o cauză de încetare a locațiunii (art. 1441 VCC). Conform art. 1812 alin. (1) NCC contractul de locațiune încetează în cazul înstrăinării bunului dat în locațiune dacă părțile au convenit astfel.

2.Care este soluția legală în speță? Motivați răspunsul.Instanța va admite acțiunea reclamantului cu motivarea că locatarul are dreptul de

proprietate asupra imobilului și drept de dispoziție.Noul Cod civil instituie în art. 1804 obligația locatarului de a permite examinarea bunului de

către locatar la intervale de timp rezonabile în raport cu natura și destinația bunului – facilitându-i acestuia din urmă verificarea modului cum este exercitată folosință și a stării bunului dat în locațiune -, precum și de către potențialii cumpărători ori viitorii locatari – înlesnind, în acest fel, exercitarea dreptului de dispoziție al locatarului.

Prin îndeplinirea obligației de a permite examinarea bunului, locatarul nu i se poate cauza o stânjenire nejustificatp a folosinței. Locatorul trebuie să uzeze de această prerogatiă într-o manieră rezonabilă, fiind ținut și în această ipoteză de obligație succesivă de a asigura folosința netulburată a bunului.

Astfel, în speță, apărarea pârâtului nu este pertinentă întrucât tocmai natura atelierului său este întemeiată pe lucrul cu publicul, prezența potențialilor cumpărători neconstituind un impediment în exercitarea folosinței utile și liniștite a bunului.

27