SISTEMUL METODELOR DE INSTRUIREClasificarea metodelor de învăţământ

Cele mai cunoscute clasificări ale metodelor adoptă următoarele criterii :

a) metode tradiţionale (expunerea, conversaţia, exerciţiul) şi metode noi ( algoritmizarea, problematizarea, brainstorming-ul, învăţarea programată, etc.). Considerăm că nimeni nu poate garanta că tot ce e vechi este obligatoriu depăşit, iar ce este nou nu este întotdeauna modern.

b) metode generale ( expunerea, prelegerea, conversaţia, cursul magistral) şi metode speciale ( exerciţiul moral).

c)-metode de predare-metode de învăţare

d) -metode de transmitere şi asimilare a noilor cunoştinţe-metode de formare a priceperilor şi deprinderilor-metode de consolidare-metode de evaluare şi autoevaluare-metode de aplicare

e) -metode de muncă individuală-metode de predare învăţare în grupuri-metode frontale, cu întreaga clasă-metode de lucru în echipă-combinate

f) -metode algoritmice-metode euristice

g)-metode active-metode pasive

h) -metode bazate pe receptare-metode care aparţin preponderent descoperirii dirijate-metode de descoperire propriu-zisă

i) -metode expozitive -metode interogative-metoda problematizării

j) -reflecţia personală

k)

-metode de predare a materialului nou, de fixare a cunoştinţelor, de formare a priceperilor şi deprinderilor.

-metode de verificare şi apreciere a cunoştinţelor, priceperilor şi deprinderilor.

-metode şi strategii de dezvoltare a gândirii critice : -de evocare : brainstorming-ul, harta gândirii, lectura în

perechi etc.-de realizare a înţelesului : procedeul recăutării,

jurnalul dublu, tehnica lotus, ghidurile de studiu etc.-de reflecţie : tehnici de conversaţie, tehnica celor şase

pălării gânditoare, diagramele Venn, metoda horoscopului etc.-de încheiere : eseul de cinci minute, fişele de evaluare-de extindere : interviurile, investigaţiile independente,

colectarea datelor -metode şi strategii de învăţare prin colaborare :

-tehnici de spargere a gheţii : Bingo, Ecusonul, Tehnica Graffiti, Colecţionarul deosebit, Tehnica căutării de comori etc.

-metode şi strategii pentru rezolvarea de probleme şi dezbatere : Mozaic, Reuniunea Phillips 66, Metoda grafică etc.

-exerciţii pentru rezolvarea de probleme şi discuţii : Mai multe capete la un loc, Discuţia în grup, Consensul în grup.

Caracterizarea principalelor metode de învăţământ 1. C O N V E R S A Ţ I A D I D A C T IC Ă

Este o metodă tradiţională de învăţământ, ale cărei rădăcini se află în maieutica lui Socrates. Se foloseşte în cele două forme prevăzute de pedagogie : euristică(socratică)- căutarea adevărului prin efortul unit al celor doi factori ai relaţiei profesor-elevi şi catihetică- constatarea însuşirii de către elevi a unor cunoştinţe acumulate anterior.

Indiferent de formă, conversaţia trebuie să îndeplinească câteva condiţii generale indicate de cercetarea pedagogică :

- presupune ca elevii să fie puşi să observe, să compare, să descopere;

-să solicite puterea de argumentare a răspunsurilor, deci gândirea;

-întrebările să fie formulate clar şi precis;-să nu se pună întrebări care dau de-a gata răspunsul;-să se acorde timp suficient elevilor pentru formularea

răspunsurilor;-să se evite întrebările echivoce;-profesorul nu trebuie să vorbească mai mult decât

elevul! I se impune cât mai multă sobrietate în ţinută şi comportament.

2. Î N V Ă Ţ A R E A P R I N D E S C O P E R I R E Este considerată o metodă didactică modernă.Această metodă este o cale de a intra în posesia adevărurilor pin

demersuri proprii. Se bazează pe forţa personală de cunoaştere. O astfel de descoperire e însoţită de o dirijare exterioară.

3. P R O B L E M A T I Z A R E AE o variantă modernă. Ca tehnică de instruire, problematizarea

îşi găseşte locul oriunde apar situaţii contradictorii, care urmează a fi rezolvate prin gândire. Prin rezolvări de probleme, profesorul conduce gândirea acestora spre descoperirea adevărurilor.Importanţa învăţării problematizante constă în faptul că antrenează gândirea elevilor, stimulează spiritul de observaţie, reflecţia adâncă, capacitatea de a elabora ipoteze, de a găsi rezolvări ingenioase etc.

4. B R A I N S T O R M I NG

Brainstorming-ul (furtuna creierului sau afluxul de idei) este una dintre cele mai răspândite metode în educaţie folosită pentru stimularea creativităţii. Metoda presupune parcurgerea următoarelor etape:

- se alege tema şi se anunţă sarcina de lucru;- se solicită exprimarea tuturor ideilor, chiar trăsnite, neobişnuite,

fanteziste, aşa cum le vin în minte; se pot face asociaţii în legătură cu afirmaţiile celorlalţi, se pot prelua, completa, transforma, fără referiri critice. Nimeni nu are voie să facă observaţii negative.

- se selectează ideile originale sau cele mai aproape de soluţii fezabile pentru problema pusă în discuţie;

- se discută liber, spontan.Ideile se pot formula şi în scris folosind scrierea liberă. Se cere

elevilor să scrie tot ce le vine în minte în legătură cu tema pusă în discuţie,

fără întrerupere, într-un anumit interval de timp. Înainte cu 1- 2 minute de a expira timpul, elevii sunt avertizaţi pentru a putea încheia redactarea. Se poate cere să scrie ce ştiu despre un autor, o sărbătoare, un anotimp, un personaj, un eveniment care să aibă legătură cu tema dată. Învăţătorul trebuie să încurajeze exprimarea ideilor, să nu permită intervenţii inhibante şi să stimuleze explozia de idei.

Prin folosirea acestei metode se provoacă şi se solicită participarea activă a elevilor, se valorifică experienţa personală a elevilor, se dezvoltă capacitatea de a trăi anumite situaţii, de a le analiza, de a lua decizii în ceea ce priveşte alegerea soluţiilor optime şi se exersează atitudinea creativă şi exprimarea personalităţii.

5. CIORCHINELE

Tehnica, bazată pe activitatea de scriere, poate fi folosită atât în faza de evocare, ca mijloc de a stimula gândirea înainte de a studia mai temeinic un anumit subiect, cât şi în cea de reflecţie, ca modalitate de a rezuma ceea ce s-a studiat şi de a construi asociaţii noi. Este o tehnică de căutare a căilor de acces spre propriile cunoştinţe, credinţe, convingeri, evidenţiind modul propriu al individului de a înţelege o anumită temă, un anumit conţinut.

Realizarea unui ciorchine presupune următoarele etape:- se scrie în mijlocul tablei, a paginii caietului, sau a hârtiei de flipchat

un cuvânt ( temă ) care urmează a fi cercetat;- se notează în jurul acestuia toate ideile, sintagmele sau cunoştinţele

care le vin în minte în legătură cu tema respectivă, ducându-se linii între acestea şi cuvântul iniţial;

- pe măsură ce se scriu cuvintele, se duc linii între ideile ce par a fi conectate;

- activitatea se opreşte atunci când s-a stins limita de timp acordată sau când se epuizează ideile.

Regulile pentru utilizarea tehnicii „ciorchinele” sunt necesare a fi respectate şi sunt în număr de patru:

a) scrieţi tot ce vă trece prin minte referitor la tema pusă în discuţie;

b) nu judecaţi/ evaluaţi ideile propuse, ci doar le notaţi;c) nu vă opriţi până când nu epuizaţi toate ideile (până nu expiră

timpul alocat); d) lăsaţi să apară cât mai multe şi variate conexiuni între idei fără

să limitaţi numărul ideilor sau fluxul legăturilor dintre acestea.Această tehnică este foarte flexibilă şi poate fi utilizată atât individual

cât şi ca activitate de grup. Atunci când se aplică individual, tema discutată trebuie să fie familiară elevilor care nu mai pot culege informaţii de la colegi. În acest caz, utilizarea acestei tehnici poate reprezenta o pauză în brainstormig-ul de grup, dând posibilitatea elevilor să gândească în mod independent. Când este folosită în grup, elevii pot afla ideile altora şi

cunoştinţele se îmbogăţesc. Se poate folosi tehnica în faza de fixare- consolidare a cunoştinţelor sub denumirea de „ciorchine revizuit”, elevii fiind dirijaţi, cu ajutorul unor întrebări, în gruparea informaţiilor în funcţie de anumite criterii. Astfel se fixează mai bine ideile şi se structurează facilitându-se reţinerea şi înţelegerea lor. Adesea poate rezulta un „ciorchine cu mai mulţi sateliţi”.

Folosirea aceste metode asigură condiţii optime elevilor să se afirme atât individual cât şi în echipă, să beneficieze de avantajele învăţării individuale, cât şi de cele ale învăţării prin cooperare. Stimulează participarea activă a elevilor la propria lor formare şi îi încurajează să gândească liber şi deschis.

6. ŞTIU/ VREAU SĂ ŞTIU/ AM ÎNVĂŢAT

Este o metodă folosită în etapa de realizare a sensului. Ea ajută la ghidarea lecturii sau ascultarea unei prelegeri. Este precedată de alte metode care urmăresc reactualizarea cunoştinţelor şi informaţiilor anterioare necesare înţelegerii temei respective (cel mai adesea, de brainstorming). După ce se obţine o listă dezorganizată de informaţii, se desenează pe tablă un tabel cu trei rubrici:

ŞTIU VREAU SĂ ŞTIU AM ÎNVĂŢAT

Urmează negocierea ideilor din lista de informaţii:- cele ce în urma discuţiei cu clasa au temeiuri pentru a fi

considerate sigure vor fi trecute în rubrica „ştiu” (se completează în faza de evocare);

- cele controversate sau alte întrebări care apar în timpul discuţiei se trec la rubrica „vreau să ştiu” (se completează în faza de evocare);

- se citeşte textul sau se ascultă prelegerea, timp în care elevii au sarcina de a completa rubrica „am învăţat” (se completează în faza de reflecţie, după ce au fost aduse corecturi şi completări);

- după lectura individuală a textului se impune compararea în grup a însemnărilor.

Această metodă poate fi aplicată pe durata unei ore sau pe durata unei unităţi de învăţare.

7. CUBUL

Este o metodă ce poate fi utilizată atât în faza de evocare, cât şi în cea de reflecţie. Ea ajută la studierea unei teme din perspective diferite şi presupune utilizarea unui cub care are diferite instrucţiuni notate pe fiecare faţă:

I: DESCRIE! (cum arată);

II: COMPARĂ! (cu ce seamănă şi prin ce diferă?);III: ASOCIAZĂ! (la ce te face să te gândeşti?);IV: ANALIZEAZĂ! (din ce este făcut?);V: APLICĂ! (cum poate fi folosit?);VI: ARGUMENTEAZĂ pro sau contra! ( E bun sau rău? De ce?)Pentru a oferi exemplul său, este bine ca profesorul să scrie şi el,

demonstrând astfel că este membru al grupului.Folosirea metodei stimulează atenţia şi gândirea şi oferă elevilor

posibilitatea de a-şi dezvolta competenţele necesare unei abordări complexe şi integratoare.

8. DIAGRAMA VENN

O diagramă Venn este formată din două cercuri mari care se suprapun parţial. Ea poate fi folosită pentru a arăta asemănările şi diferenţele dintre două idei sau concepte.

Educatorul cere elevilor să construiască o asemenea diagramă completând în perechi doar câte un cerc care să se refere la unul din cele două concepte. Apoi se pot grupa câte patru pentru a-şi compara cercurile, completând împreună zona de intersecţie a lor cu elementele comune celor două concepte.

Metoda se foloseşte, mai ales, în etapa de reflecţie pentru evaluarea unei unităţi de învăţare (se face o paralelă între temele întâlnite sau între două personaje).

9. GÂNDIŢI/ LUCRAŢI ÎN PERECHI/ COMUNICAŢI

Este o metodă ce poate fi folosită în toate etapele lecţiei. Se formulează cerinţa, apoi se precizează timpul de gândire ( suficient cât să se poată gândi la ceva nou, să exploreze ideile şi experienţele anterioare). Sunt atenţionaţi că vor vorbi pe un ton scăzut pentru a nu-i deranja pe ceilalţi şi fiecare va trebui să vină cu o idee care va conduce la formularea concluziei generale. Vor înceta activitatea la semnalul învăţătorului, după care vor împărtăşi ideile celorlalte grupe.

10. METODA SINELG

Este o modaliate de monitorizare a înţelegerii şi de menţinere a implicării. Se bazează pe activitatea de lectură şi presupune identificarea, în conţinutul unui material, prin marcarea cu semne specifice, a informaţiei deja cunoscute ( ), a informaţiei noi (+ ), a informaţiei contradictorii cu ceea ce elevii ştiu deja ( - ) şi a informaţiei despre care doresc lămuriri suplimentare ( ? ). Categorizarea informaţiilor se poate realiza cu ajutorul tabelului Sinelg.

+ - ?

11. ESEUL

Eseul este un studiu în care autorul tratează, în chip original, probleme literare, filozofice, fără intenţia de a le epuiza. El îşi expune, într-o formă atrăgătoare, un punct de vedere personal asupra unei probleme, încercând să propună o soluţie pe care nu o impune.

Eseul are câteva elemente specifice:- prezintă un punct de vedere personal;- ideea prezentată nu trebuie demonstrată, nici argumentată;- atinge mai multe domenii;- eseistul are libertatea de a-şi alege stilul propriu.

Putem spune, aşadar, că eseul este o operă de personalitate.Procesul scrierii unui eseu implică parcurgerea următorilor paşi:

1. Precizarea şi înţelegerea corectă a temei eseuluiAutorul eseului trebuie să-şi răspundă la următoarele întrebări:

- este o temă generală sau una specifică?- se doreşte prezentarea experienţei personale şi propriile

convingeri sau poziţia exprimată de alţii despre subiectul pus în discuţie?- eseul va fi doar o descriere a lucrurilor sau şi o analiză a lor?2. Întocmirea unei liste bibliografice

Această listă poate fi sugerată de profesor. Urmează cercetarea materialului documentar. Toate materialele cercetate trebuie să fie fişate, menţionându-se autorul, titlul lucrării, editura, localitatea, anul apariţiei, pagina din care s-a luat ideea sau fraza- citat. Se prelungeşte studiul pentru reflecţii personale. Acest lucru presupune ca eseul să nu fie scris în ultimul moment.

3. Structurarea eseuluiLucrarea scrisă va avea următoarea schemă generică:

- introducere (cuprinde un scurt comentariu cu privire la semnificaţia subiectului şi aspectele ce trebuie tratate);

- tratare (dezvoltarea argumentaţiei cu exemplificarea ideilor); - concluzie (recapitularea ideilor principale şi implicaţii).

4. Redactarea eseului În această primă fază de redactare a eseului, se are în vedere

claritatea ideilor şi înlănţuirea lor logică. Stilul ( modul cum sunt exprimate ideile) trebuie să fie simplu, direct şi concis, fără formulări confuze, să evite abrevierile şi argoul şi să conţină fraze scurte. Fiecare idee principală va avea alineatul ei, se vor utiliza titluri, subtitluri şi material ilustrativ, iar ideile împrumutate să fie delimitate clar de cele

personale şi menţionate sursele. Aceasta presupune existenţa unei liste bibliografice.

5. Evaluarea critică a versiunii preliminareSpecialiştii în domeniu recomandă lăsarea deoparte timp de

câteva zile a lucrării şi citirea ei cu voce tare, solicitând ajutorul unei persoane competente. Dacă eseul răspunde la ceea ce se cere în temă şi acoperă toate aspectele principale, atunci se poate trece la faza finală:

6. Rescrierea eseuluiEseul este o probă de evaluare a rezultatelor pozitive, fără a le

sancţiona pe cele negative. Prin elaborarea eseului se asigură o uşoară şi obiectivă introspecţie umană, un progres în conturarea personalităţii fiecărui copil.

12. MOZAICUL

Este o metodă de învăţare prin colaborare şi are la bază împărţirea grupului mare de elevi în mai multe grupe coordonate de profesor.

Etapele metodei sunt:

ETAPA ISe împarte clasa în grupe eterogene de patru elevi. Fiecare elev

dintr-o grupă va avea un număr ( de la 1 la 4). Fiecare membru al grupei primeşte o fişă de învăţare ce cuprinde o unitate de cunoaştere. Textul are atâtea părţi câte grupe se constituie. Profesorul explică apoi că, pentru acea oră, sarcina lor este să înţeleagă articolul. La sfârşitul orei fiecare persoană va trebui să fi înţeles întreg articolul. Acesta însă va fi predat de colegii de grup, pe fragmente. Elevii cu numărul 1 vor primi o parte a lecţiei, cei cu numărul 2, o altă parte şi aşa mai departe.

ETAPA A II-AToţi elevii cu numărul 1 se adună într-un grup, cei cu numărul 2, în

alt grup, etc. Aceste grupuri nou formate se vor numi „grupuri de experţi”. Sarcina lor este să înveţe bine materialul primit. Îl citesc şi îl discută între ei pentru a clarifica neînţelegerile. Se întorc apoi la grupurile iniţiale pentru a preda celorlalţi colegi ceea ce au învăţat. Este foarte important ca fiecare individ din grup să stăpânească conţinutul tuturor secţiunilor lecţiei. Îşi notează, pot pune întrebări expertului sau grupului de experţi. În final, profesorul cere elevilor să prezinte oral, în ordinea iniţială, fiecare parte a lecţiei, tema trecându-se în revistă în unitatea ei logică. Pentru feedback-ul activităţii, profesorul poate aplica un test sau poate adresa întrebări pentru a verifica gradul de înţelegere a noului conţinut.

În timpul învăţării, profesorul monitorizează predarea pentru a fi sigur că informaţia se transmite corect, stimulează cooperarea, asigură implicarea tuturor membrilor.

Metoda poate fi folosită în etapa de realizare a sensului şi are următoarele avantaje:

- are caracter formativ;- stimulează încrederea în sine a participanţilor;- dezvoltă abilităţi de comunicare şi relaţionare în cadrul

grupului;- dezvoltă gândirea logică, critică şi independentă;- dezvoltă răspunderea individuală şi de grup.

13. TURUL GALERIEI

Elevii, în grupuri de câte 3 sau 4, lucrează la o problemă – sarcină de învăţare- care se poate materializa într-un produs- schemă, desen, inventar de idei- realizat pe o foaie de hârtie. Produsele muncii grupurilor se expun pe pereţii clasei, transformaţi într-o adevărată galerie expoziţională. La semnalul profesorului, grupurile trec, pe rând, pe la fiecare produs pentru a examina şi discuta produsele propuse de colegi. Pot nota observaţii şi pot face comentarii pe materialele expuse. După ce se încheie turul galeriei, grupurile îşi reexaminează propriile produse. Citesc comentariile celorlalte grupuri şi, dacă este cazul, discută observaţiile şi comentariile colegilor lor pe propriul lor produs. În final, se comentează împreună cu profesorul rezultatul activitatii.