1

UNIVERSITATEA ECOLOGICĂ FACULTATEA DE DREPT

DREPT PROCESUAL PENAL Prof. univ. dr. PETRE BUNECI

Obiective

Cursul urmăreşte însuşirea de către studenţi a dispoziţiilor Codului de procedură penală privind principiile dreptului procesual penal, competenţa, acţiunea penală, probele şi mijloacele de probă, actele procesuale, căile ordinare şi extraordinare de atac, proceduri speciale.

SEMESTRUL I

1. CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND PROCESUL PENAL ŞI DREPTUL PROCESUAL PENAL

1.1. ACTIVITATEA JUDICIARĂ ŞI PROCESUL PENAL ÎN ROMÂNIA a) Activitatea judiciară penală în România.

Ap`rarea ]i impunerea ordinii de drept presupun ini\ierea unui sistem de legi prin care se sanc\ioneaz` ceea ce nu este permis sau considerat periculos.

Realizarea ordinii de drept se face de obicei prin conformare de c`tre cei care particip` la via\a social`.

Atunci când ordinea de drept este [nc`lcat`, aceasta se face prin constrângere, aplicându-se sanc\iunile prev`zute de lege.

Potrivit Constitu\iei, cet`\enii beneficiaz` de libert`\ile ]i drepturile fundamentale ale omului, iar respectarea Constitu\iei ]i a celorlalte legi este obligatorie pentru to\i cet`\enii.

Cele mai grave [nc`lc`ri de lege ]i care sunt considerate infrac\iuni sunt comb`tute prin mijloace penale.

{n vederea tragerii la r`spundere penal` a celor care s`vâr]esc infrac\iuni este organizat` activitatea procesual penal`.

Pentru desf`]urarea acestei activit`\i sunt necesare anumite organe judiciare ale statului (no\iunea de organ judiciar nu se refer` strict numai la organele judec`tore]ti), care sunt prev`zute expres [n dispozi\iile constitu\ionale ]i alte legi.

Puterea judec`toreasc` are, potrivit Constitu\iei, sarcina fundamental` de [nf`ptuire a justi\iei. {n art. 124 din legea fundamental`, justi\ia se [nf`ptuie]te [n numele legii, este unic`, impar\ial` ]i egal` pentru to\i, iar judec`torii sunt independen\i ]i se supun numai legii. Aceasta se realizeaz` prin {nalta Curte de Casa\ie ]i Justi\ie ]i prin celelalte instan\e judec`tore]ti stabilite de lege.

2

Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judec`toreasc`, republicat`, [n art. 2 alin. 2 arat` c` instan\ele judec`tore]ti [nf`ptuiesc justi\ia [n scopul ap`r`rii ]i realiz`rii drepturilor ]i libert`\ilor fundamentale ale cet`\enilor, precum ]i a celorlalte drepturi ]i interese legitime deduse judec`\ii.

Prin Legea nr. 304/28.06.2004 privind organizarea judiciar`, s-au abrogat o serie de dispozi\ii din Legea nr. 92/1992 pentru organizare judec`toreasc`, în schimb art. 2 alin. 2 din aceasta a r`mas în vigoare, înt`rind rolul instan\elor judec`tore]ti, în sensul c` acestea înf`ptuiesc justi\ia în scopul ap`r`rii ]i realiz`rii drepturilor ]i libert`\ilor fundamentale ale cet`\enilor precum ]i a celorlalte drepturi ]i interese legitime deduse judec`\ii.

În completare Legea nr. 304/2004 stipuleaz` c` organizarea judiciar` are ca obiectiv de baz` asigurarea respect`rii dreptului la un proces echitabil ]i judecarea proceselor de c`tre instan\ele judec`tore]ti în mod impar\ial ]i independent de orice influen\e externe.

Organizarea judiciar` se instituie având ca finalitate asigurarea respect`rii drepturilor ]i libert`\ilor fundamentale ale persoanei prev`zute în principal în urm`toarele documente: Carta Interna\ional` a Drepturilor Omului, Conven\ia pentru Ap`rarea Drepturilor Omului ]i a Libert`\ilor Fundamentale, Conven\ia Organiza\iei Na\iunilor Unite asupra drepturilor copilului ]i Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene, precum ]i pentru garantarea respect`rii Constitu\iei ]i a legilor \`rii.

În schimb, Legea nr. 304/2004 a abrogat dispozi\iile art. 27 din Legea nr. 92/1992 referitoare la atribu\iile Ministerului Public, stabilind în art. 59 c` acesta î]i exercit` atribu\iile în temeiul legii ]i este condus de procurorul general al Parchetului de pe lâng` Înalta Curte de Casa\ie ]i Justi\ie.

Procurorii î]i desf`]oar` activitatea potrivit principiilor legalit`\ii, impar\ialit`\ii ]i controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justi\iei, în condi\iile legii. Ei î]i exercit` func\iile în conformitate cu legea, respect` ]i protejeaz` demnitatea uman` ]i ap`r` drepturile persoanei.

Potrivit art. 60 din Legea nr. 304/2004, Ministerul Public, prin procurori, efectueaz` urm`rirea penal` în cazurile ]i condi\iile prev`zute de lege, conduce ]i supravegheaz` activitatea de cercetare penal`, sesizeaz` instan\ele judec`tore]ti pentru judecarea cauzelor penale, exercit` ac\iunea civil` în cazurile prev`zute de lege, precum ]i c`ile de atac împotriva hot`rârilor judec`tore]ti.

Activitatea judiciar` presupune atât activitatea realizat` de instan\ele judec`tore]ti pentru judecarea celor vinova\i de s`vâr]irea unor infrac\iuni, cât ]i activitatea de urm`rire penal` desf`]urat` de procurori ]i organele de cercetare penal`, care este anterioar` cazurilor deduse judec`\ii.

Astfel, activitatea judiciar` este realizat` de organele judiciare, ]i anume: instan\ele judec`tore]ti, procurorii ]i organele de cercetare penal` (expresia de organ judiciar este folosit` [n mai multe articole din Codul de procedur` penal`, cum ar fi: art. 7, 80, 105 etc.).

{n activitatea judiciar` al`turi de organele judiciare mai particip` ]i alte persoane cum ar fi: p`r\ile (inculpat, partea v`t`mat`, partea civil`, partea responsabil` civilmente), martori, exper\i, interpre\i. b) Procesul penal. No\iune.

Procesul penal este o activitate prev`zut` de lege, activitate desf`]urat` de organele competente [ntr-o cauz` penal` unde, al`turi de organele judiciare,

3

mai particip` ]i alte persoane, care au drepturi ]i obliga\ii stabilite de lege, iar aceast` activitate are ca scop constatarea la timp ]i [n mod complet a infrac\iunilor, precum ]i tragerea la r`spundere penal` a celor care le-au s`vâr]it, pentru respectarea ordinii de drept.

Scopul procesului penal {n dispozi\iile art. 1 din Codul de procedur` penal` se arat` c` procesul

penal are ca scop imediat constatarea la timp ]i [n mod complet a faptelor care constituie infrac\iuni, astfel c` orice persoan` care a s`vâr]it o infrac\iune s` fie pedepsit` potrivit vinov`\iei sale ]i nicio persoan` nevinovat` s` nu fie tras` la r`spundere penal`. S`vâr]irea unei infrac\iuni duce la un conflict de drept ]i, deci, la un raport juridic de drept penal, raport care constituie obiectul juridic al procesului penal. Tot din acest articol deriv` ]i scopul mediat, prin care procesul penal are rolul de a contribui la ap`rarea ordinii de drept, la ap`rarea persoanei, a drepturilor ]i libert`\ilor acesteia, la prevenirea infrac\iunilor, precum ]i la educarea cet`\enilor [n spiritul legii.

Pedeapsa care se aplic` celor care s`vâr]esc fapte penale trebuie s` influen\eze con]tiin\a ]i voin\a acestora, s` determine o schimbare a comportamentului lor [ncepând cu atitudinea fa\` de valorile sociale pe care le-au negat prin s`vâr]irea infrac\iunii ]i continuând cu dirijarea [n sens pozitiv a tuturor actelor lor de conduit`. c) Fazele procesului penal: urmărirea penală; judecata: judecata în fond; judecata în căile de atac; punerea în executare a hotărârilor penale.

Fazele procesului penal Procesul penal presupune o activitate judiciar` complex` ce se desf`]oar`

dup` anumite reguli stricte stipulate de normele dreptului procesual penal. Astfel, procesul penal se desf`]oar` pe parcursul unor etape necesare ]i

succesive care poart` denumirea de faze ale procesului penal. Procesul penal cuprinde trei faze: – urm`rirea penal`, – judecata; – punerea [n executare a hot`rârilor judec`tore]ti. {n faza de urm`rire penal` sunt cuprinse etapele cercet`rii penale ]i ale

trimiterii [n judecat`. Prin activit`\ile [ntreprinse [n aceast` faz` se identific` autorul infrac\iunilor ]i se administreaz` probele [n cauz` [n vederea trimiterii [n judecat`. Aceste activit`\i se [ndeplinesc de c`tre organele de cercetare penal` ]i procuror prin actele procesuale ]i procedurale prescrise de lege.

Instan\a de judecat` poate interveni [n faza de urm`rire penal`, potrivit noilor reglement`ri [n a dispune efectuarea perchezi\iei domiciliare (art. 100 C.pr.pen.), arestarea preventiv` a [nvinuitului sau inculpatului (art. 146 ]i 148 C.pr.pen.), autorizarea intercept`rii ]i [nregistrarea convorbirilor sau comunic`rilor (art. 911 C.pr.pen.), poate solu\iona potrivit art. 2781 plângerile [mpotriva rezolu\iilor sau ordonan\elor procurorului de netrimitere [n judecat` fa\` de vechea reglementare [n care avea atribu\ii numai [n cazul prelungirii arest`rii preventive sau solu\ion`rii c`ilor de atac [ndreptate [mpotriva unor m`suri procesuale.

Având [n vedere cerin\ele impuse de aderarea la Uniunea European` au fost necesare aceste modific`ri ale Codului de procedur` penal`, deoarece, centrul de greutate era grefat pe faza premerg`toare judec`\ii, ]i anume

4

urm`rirea penal`, faz` [n care datorit` secretului unor activit`\i de urm`rire penal` se putea ajunge la [nc`lc`ri ale drepturilor ]i libert`\ilor omului reglementate de Conven\ia European` de ap`rare a drepturilor ]i libert`\ilor sale fundamentale, principii europene care au fost inserate ]i [n noua Constitu\ie revizuit` (art. 23 referitor la libertatea individual` ]i art. 27 referitor la inviolabilitatea domiciliului).

{n faza de judecat`, dup` sesizarea instan\ei de judecat` prin rechizitoriul procurorului sau prin plângere prealabil` se procedeaz` la judecarea cauzei [n fond ]i [n c`ile de atac (dac` este cazul) de c`tre instan\a de judecat` cu participarea procurorului. Aceast` faz` cuprinde toate activit`\ile ce se desf`]oar` de la sesizarea instan\ei pân` la r`mânerea definitiv` a hot`rârii penale.

Constituie faza principal` a procesului penal ]i se desf`]oar` pe baza principiilor publicit`\ii, oralit`\ii, nemijlocirii ]i contradictioralit`\ii, principii importante pentru legisla\ia european` ]i aplicate cu stricte\e de c`tre Curtea European` a Drepturilor Omului.

Punerea [n executare a hot`rârilor penale reprezint` ultima faz` a procesului penal prin care o hot`râre penal` definitiv` se pune [n aplicare de c`tre instan\a de judecat` (instan\a de executare). Dup` sesizarea organului de executare se [ncheie procesul penal. Executarea propriu-zis` nu este reglementat` de normele de procedur`. Existen\a celor trei faze nu este obligatorie dac` intervin cauze care s` [nl`ture aptitudinea func\ional` a urm`ririi penale sau se pronun\` achitarea inculpatului.

Forme atipice ale procesului penal Existenţa celor trei faze procesuale este o formă obişnuită, dar există anumite

situaţii când, în cazul plângerii prealabile (prev. de art. 279 C.pr.pen.), acţiunea penală este adresată organului de cercetare penală, sau procurorului potrivit legii, dacă făptuitorul este cunoscut. Această dispoziţie legală a fost introdusă prin Legea nr. 356/2006, care a modificat vechile prevederi cuprinse în acest text de lege, potrivit cărora plângerea prealabilă se adresa direct instanţei de judecată în cazul infracţiunilor prev. de art. 180 C.pen., art. 184 alin. 1 C.pen., 193 C.pen. şi art. 205, 206 C.pen., art. 213 şi art. 220 C.pen 1.2. NORMELE, FAPTELE ŞI RAPORTURILE JURIDICE PROCESUAL PENALE a) Normele şi faptele juridice procesual penale Normele ce reglementează procesul penal sunt cele din Codul de procedură penală, completate cu dispoziţii cuprinse în anumite legi speciale (legea de organizare judiciară, legea privind executarea pedepselor etc.) şi formează o ramură distinctă: Dreptul procesual penal.

{n literatura de specialitate s-a definit dreptul procesual român ca fiind activitatea reglementată de lege, pe care o desfăşoară autorităţile publice, anume desemnate, cu participarea activă a persoanelor interesate, ca titulare de drepturi şi obligaţii, în scopul constatării la timp şi în mod complet a faptelor care constituie infracţiuni, astfel că orice persoană care a săvârşit o infracţiune să fie sancţionată potrivit legii penale şi nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală. Aşadar, procesul penal constă într-o activitate prin care infractorul este supus sancţiunii penale.

5

Dreptul procesual penal are ca obiect aplicarea sancţiunii penale, persoanei care a săvârşit o infracţiune.

Dreptul procesual, ca ramur` distinct` a dreptului românesc, are o leg`tur` strâns` ]i cu alte ramuri de drept, cum ar fi: dreptul constitu\ional, dreptul penal, dreptul civil, dreptul procesual civil.

Analiza mai pe larg a acestor raporturi se va face pe m`sura abord`rii institu\iilor dreptului procesual penal.

Normele juridice penale prind via\` numai [n cazul când apar anumite raporturi sociale ce implic` interven\ia acestor norme. Sigur, aceste raporturi sociale apar [n anumite [mprejur`ri de fapt, care potrivit legii cap`t` semnifica\ia unor fapte juridice. Aceste fapte juridice pot s` dea na]tere, s` modifice sau s` sting` raporturi sociale ce devin raporturi juridice [n m`sura [n care sunt reglementate de norme juridice.

Faptele juridice sunt împrejurări care prin apariţia lor duc la naşterea, modificarea ori stingerea raporturilor juridice sau împiedică naşterea lor.

{n marea lor majoritate, faptele juridice apar prin ac\iunile oamenilor (s`vâr]irea unei infrac\iuni, constituirea de parte civil`) sau prin anumite evenimente (decesul f`ptuitorului, boala grav` a [nvinuitului sau inculpatului).

Fapte juridice care [mpiedic` na]terea raportului juridic procesual penal sunt: decesul f`ptuitorului [nainte de declan]area procesului penal, lipsa plângerii prealabile. b) Raporturile juridice procesual penale

Raporturile sociale devin raporturi juridice dac` sunt reglementate de normele juridice.

Raporturile juridice sunt reglementate de normele procesual penale, apar [n cadrul procesului penal ]i sunt raporturi juridice procesuale.

{n cadrul acestor raporturi juridice procesuale putem avea: raporturi juridice principale, care sunt, de fapt, raportul procesual dintre p`r\i; raportul juridic accesoriu (exemplu: raportul procesual rezultat din luarea unor m`suri preventive sau asiguratorii). {n cadrul procesului penal poate ap`rea ]i un raport procesual civil al`turat raportului procesual penal (preten\iile civile ale p`r\ii v`t`mate).

Raportul juridic procesual, ca structur`, prezint` urm`toarele elemente:

a) subiec\ii raportului juridic sunt participan\ii la desf`]urarea procesului penal (statul – participant ca subiect [n toate raporturile juridice, f`ptuitorul, partea v`t`mat`, partea civil`, partea responsabil` civilmente etc.);

b) con\inutul este format din drepturile ]i obliga\iile subiec\ilor procesului penal;

c) obiectul se refer` la stabilirea existen\ei sau inexisten\ei raportului de drept substan\ial de conflict adus spre solu\ionare [n fa\a organelor judiciare.

Tr`s`turile specifice ale raporturilor procesual penale rezult` din particularit`\ile pe care ele le au referitoare la: structura, con\inutul ]i obiectul acestora.

Ca tr`s`turi specifice putem men\iona: – sunt raporturi juridice de autoritate, de putere; tragerea la r`spundere

penal` se realizeaz` prin manifestarea de voin\` a puterii ]i autorit`\ii statului; – raporturile procesual penale iau na]tere, de regul`, peste ]i [n afara

voin\ei p`r\ilor (cu unele excep\ii: exemplu - plângerea prealabil`, constituirea de parte civil` etc.);

6

– drepturile organelor judiciare [n cadrul procesului penal apar ca obliga\ii ale acestora, dar [n majoritatea raporturilor unul dintre subiec\i este un organ al statului. 1. 3. ŞTIINŢA DREPTULUI PROCESUAL PENAL a) Obiectul, sarcinile şi metodele dreptului procesual penal

Studierea dreptului procesual penal, ca ramur` a sistemului de drept, constituie obiectul ]tiin\ei dreptului procesual penal.

Ca obiect de studiu al dreptului procesual penal [n [n\elesul de ]tiin\` juridic` [l constituie normele juridice ce reglementeaz` acest domeniu, practica judiciar` ]i doctrina.

}tiin\a dreptului procesual penal, datorit` obiectului propriu de cercetare, folose]te ca metode logice analiza ]i sinteza, induc\ia ]i deduc\ia. Pentru studierea fenomenului procesual [n evolu\ia lui [n timp, ea folose]te metoda istoric`, iar analiza de drept comparat cu alte legisla\ii o face prin metoda comparativ`. b) Legăturile ştiinţei dreptului procesual penal cu ştiinţe ale dreptului

De]i [nsumeaz` un ansamblu de cuno]tin\e ]i are un caracter autonom, ]tiin\a dreptului procesual penal are, totu]i, leg`tur` cu alte ]tiin\e juridice.

Exist` o leg`tur` [ntre ]tiin\a dreptului procesual penal ]i teoria general` a dreptului (ale c`rei norme stau la baza majorit`\ii ]tiin\elor juridice).

O leg`tur` de interdependen\` exist` cu criminalistica, deoarece [ntreaga activitate de cercetare criminalistic` se desf`]oar` pe baza ]i [n conformitate cu normele de drept, cele procesuale având o pozi\ie preponderent` (exemplu: ascultarea martorilor ]i criminalului, efectuarea perchezi\iei, a reconstituirii etc.).

La rândul ei, criminalistica serve]te scopului procesului penal prin descoperirea ]i punerea [n eviden\` a probelor necesare adev`rului. c) Izvoarele dreptului procesual penal: Constituţia, Codul de procedură penală, Codul penal, Codul de procedură civilă, Codul civil, Legea nr. 304(2004) privind organizarea judiciară şi Legea nr.247/2005 privind reforma în domeniul justiţiei, unele tratate sau convenţii internaţionale dacă ele cuprind norme referitoare la procesul penal. d) Interpretarea şi aplicarea normelor de drept procesual penal

{n general, normele procesual penale sunt suficient de clare, iar atunci când se consider` necesar, ele explic` termenii respectivi (exemplu: art. 30 din Codul de procedur` penal` arat` ce se [n\elege prin „locul infrac\iunii“, art. 95 – ce se [n\elege prin „corp delict“).

Cu ajutorul interpret`rii se pot cunoa]te limitele exacte ale fiec`rei reglement`ri, [ncât con\inutul acestor norme s` poat` asigura buna desf`]urare a procesului penal.

}i [n dreptul procesual penal se aplic` modalitatea de interpretare de la alte tipuri de drept, dar aceast` interpretare se face [n func\ie de anumite criterii: subiectul care face interpretarea ]i modelele pe care le folose]te.

{n func\ie de subiectul interpret`rii, aceasta poate fi: • interpretarea legal`, care se face prin norme juridice de c`tre cel ce le-a

emis (exemplu: art. 30 ]i 95 din Codul de procedur` penal`);

7

• interpretarea judiciar`, care este f`cut` de organele ce instrumenteaz` o cauz` penal` concret`;

• interpretarea doctrinar`, care este f`cut` de cei ce studiaz` teoretic normele procesual penale ]i nu este obligatorie.

2. PRINCIPIILE FUNDAMENTALE ALE PROCESULUI PENAL

2.1. ASPECTE GENERALE PRIVIND PRINCIPIILE FUNDAMENTALE a) Noţiunea şi sistemul principiilor fundamentale ale procesului penal român

{n desf`]urarea procesului penal exist` principii procesuale, care sunt norme de drept procesual penal ]i se adreseaz` celor ce particip` la procesul penal, orientând comportarea acestora.

Fiecare regul` de baz` a procesului penal prevede explicit un principiu fundamental, adic` o anumit` orientare precis`, impus` de concep\ia ]i principiile de politic` procesual penal`, motiv pentru care acestea sunt considerate principii fundamentale.

A]a cum se arat` [n art. 1 alin. 1 din C.pr.pen., procesul penal are ca scop constatarea la timp ]i [n mod complet a faptelor care constituie infrac\iuni. Orient`rile fundamentale cuprinse [n regula de baz` privitoare la scopul procesului penal cuprind, din punct de vedere func\ional, dou` condi\ii complementare, ]i anume: constatarea s` fie efectuat` la timp, iar [ndeplinirea ei s` se fac` [n mod complet (s` con\in` toate elementele necesare referitoare la existen\a faptei ]i vinov`\iei sau nevinov`\iei). Din punct de vedere al finalit`\ii procesului penal, orientarea este ca pedeapsa s` fie potrivit` vinov`\iei f`ptuitorului.

Codul român de procedur` penal` cuprinde [n Capitolul I art. 2-8 regulile de baz` ale procesului penal, reguli [n care sunt [nscrise principiile fundamentale (acestea au o sfer` de cuprindere mai mare, având [n vedere faptul c` din ele rezult` alte principii cum ar fi cele derivate, generale, comune). b) Conexiunile existente între principiile procesului penal

{n elaborarea sistemului principiilor fundamentale s-a \inut seama, [n primul rând, de acele principii care au o arie de cuprindere mai mare [n raport cu cele cu o arie de [ntindere mai restrâns`.

Aceste principii trebuie respectate [n toate fazele procesului penal, ele nu se manifest` izolat, ci [ntr-o continu` interac\iune ]i condi\ionare reciproc`. Din analiza principiilor rezult` numeroasele conexiuni existente [ntre principiul legalit`\ii ]i principiul afl`rii adev`rului. Pentru respectarea principiului afl`rii adev`rului trebuie respectate ]i celelalte principii, cum ar fi: garantarea dreptului la ap`rare, rolul activ al organelor judiciare, oficialitatea etc. Conexiunile sunt atât de strânse [ntre principiile fundamentale, [ncât de cele mai multe ori acestea []i determin` reciproc con\inutul ]i [ntinderea.

Conexiunile nu exist` numai [ntre principiile fundamentale, ci ]i [ntre ele ]i celelalte principii procesuale (derivate, generale, comune, institu\ionale), precum ]i principiile referitoare la organizarea judec`toreasc`.

Ţinând cont de regulile de bază înscrise în Capitolul I al Codului de procedură penală, procesul penal se desfăşoară conform următoarelor principii fundamentale: legalitatea procesului penal, oficialitatea procesului penal, aflarea adevărului, rolul

8

activ al organelor judiciare penale, garantarea libertăţii persoanei, respectarea demnităţii umane, garantarea dreptului la apărare, prezumţia de nevinovăţie, dreptul la tăcere, egalitatea persoanelor în procesul penal, nemijlocirea, echitatea procedurii penale, operativitatea în procesul penal, respectarea vieţii intime a persoanei, limba în care se desfăşoară procesul penal, folosirea limbii oficiale prin interpret.

2.2. PRINCIPIILE FUNDAMENTALE ALE PROCESULUI PENAL ROMÂN a) Principiul legalităţii. Procesul penal se desfăşoară atât în cursul urmăririi penale cât şi în cursul judecăţii potrivit dispoziţiilor prevăzute de lege ( art. 2 C.pr.pen. ).

Principiul legalit`\ii presupune, [n primul rând, respectarea dispozi\iilor prev`zute [n art. 1 alin. 5 din Constitu\ia României, ]i anume: „Respectarea Constitu\iei, a suprema\iei sale ]i a legilor este obligatorie“. {n acest sens, art. 2 alin. 1 din Codul procesual penal prevede c` „Procesul penal se desf`]oar` atât [n cursul urm`rii penale, cât ]i [n cursul judec`\ii, potrivit dispozi\iilor prev`zute de lege“. }i [n alte dispozi\ii constitu\ionale cum ar fi art. 23 alin. 12 se prevede c` „nicio pedeaps` nu poate fi stabilit` sau aplicat` decât [n condi\iile ]i [n temeiul legii“, consacrând [n acest fel principiul legalit`\ii [n activitatea procesual penal`; b) Principiul oficialităţii (excepţii de la principiul oficialităţii)

Principiul oficialit`\ii (obligativit`\ii) d` dreptul organelor judiciare de a declan]a din proprie ini\iativ` procesul penal, independent de voin\a persoanelor v`t`mate prin infrac\iune, dar, [n acela]i timp, reprezint` ]i o obliga\ie a acestora, ele nu se pot sustrage de la declan]area procesului penal.

De la principiul oficialit`\ii exist`, prev`zute de lege, anumite excep\ii, care au un caracter absolut, [n sensul c` organul judiciar nu poate proceda [mpotriva voin\ei persoanei sau organelor prev`zute de lege, sub sanc\iunea nulit`\ii actelor pe care le efectueaz`.

{n cazul acestor excep\ii, principul oficialit`\ii este [nlocuit fie de disponibilitatea unor persoane atât [n declan]area procesului penal, cât ]i [n desf`]urarea ulterioar` a acestuia, fie de sesizarea sau autorizarea organului competent privind [nceperea urm`ririi penale ; c) Principiul aflării adevărului (art. 3 Cod procedură penală: „Trebuie să se asigure aflarea adevărului cu privire la faptele şi împrejurările cauzei, precum şi cu privire la persoana făptuitorului”).

Pentru aflarea adev`rului [n procesul penal, legea procesual` a instituit o serie de garan\ii, dintre care eviden\iem urm`toarele:

• obliga\ia organelor judiciare de a afla adev`rul [n fiecare cauz` penal` ]i de a l`muri cauza sub toate aspectele, [n vederea unei juste solu\ion`ri a acesteia (art. 202 ]i 287 C.pr.pen.);

• dreptul p`r\ilor de a solicita probe ]i a cere administrarea lor pe tot parcursul procesului penal [n scopul dovedirii tuturor [mprejur`rilor care duc la aflarea adev`rului [n cauza respectiv` (art. 67 C.pr.pen.);

• orice persoan` care cunoa]te vreun mijloc de prob` este obligat` s` contribuie la aflarea adev`rului (art. 65 alin. 2 C.pr.pen.);

9

• a]ezarea sistemului probator pe principiile libert`\ii probelor ]i ale liberei lor aprecieri, [nl`turându-se orice fel de probe formale care ar putea stânjeni aflarea adev`rului;

• instituirea unui sistem de verificare a modului cum organele judiciare respect` dispozi\iile legale privind aflarea adev`rului [ntr-o cauz` penal` (art. 262, 265, 333, 334, 378 C.pr.pen.). d) Principiul rolului activ al organelor judiciare penale. Organele de urmărire penală şi instanţele de judecată sunt obligate să aibă rol activ în desfăşurarea procesului penal ( art. 4 C.pe.pen. ).

Astfel, [n faza de urm`rire penal`, organul de urm`rire penal` este obligat s` strâng` probele necesare pentru aflarea adev`rului ]i pentru l`murirea cauzei sub toate aspectele, [n vederea justei solu\ion`ri a cauzei (art. 202 C.pr.pen.).

{n faza de judecat`, instan\a []i exercit` atribu\iile [n mod activ, [n vederea afl`rii adev`rului ]i a realiz`rii rolului educativ al judec`\ii (art. 287 ]i 320 C.pr.pen.).

{n cazul hot`rârilor penale definitive, instan\a de executare deleag` pe unul din judec`torii s`i s` se ocupe de aducerea la [ndeplinire a dispozi\iilor cuprinse [n hot`rârea respectiv` (art. 419 C.pr.pen.). e) Principiul garantării libertăţii şi siguranţei persoanei. Nici o persoană nu poate fi reţinută sau arestată şi nici nu poate fi supusă unei forme de constrângere a libertăţii decât în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege.

Libertatea persoanei face parte din drepturile fundamentale ale omului, fiind consacrat` expres ]i [n Declara\ia Universal` a Drepturilor Omului, adoptat` de c`tre Adunarea General` a Organiza\iei Na\iunilor Unite la 10 decembrie 1948 ]i care arat` c` „toate fiin\ele umane se nasc libere ]i nimeni nu trebuie s` fie arestat, de\inut sau exilat [n mod arbitrar“.

În art. 23 din Constitu\ie se [nscrie regula c` libertatea individual` ]i siguran\a persoanei sunt inviolabile, re\inerea nu poate dep`]i 24 ore, iar arestarea se face [n temeiul unui mandat emis de judec`tor, pentru o durat` de cel mult 30 de zile. Celui re\inut sau arestat i se aduc de [ndat` la cuno]tin\`, [n limba pe care o [n\elege, motivele re\inerii sau ale arest`rii, iar [nvinuirea, [n cel mai scurt termen, [n prezen\a unui avocat ales sau numit din oficiu.

Toate prevederile [nscrise [n art. 23 din Constitu\ie au fost preluate ]i [n art. 5 din C.pr.pen. – [n tot cursul procesului penal este garantat` libertatea persoanei. f) Principiul respectării demnităţii umane (art. 68 alin.1 Cod procedură penală, care interzice întrebuinţarea de violenţe, ameninţări sau alte mijloace de constrângere, precum şi promisiuni sau îndemnuri, în scopul de a obţine probe, art. 239-241 privind suspendarea urmăririi penale, art. 303 privind suspendarea judecăţii, art. 453 şi 455 privind amânarea sau întreruperea executării închisorii, dispoziţiile legii penale privind infracţiunile care împiedică înfăptuirea justiţiei, reglementate de art. 266, 267 şi 2671 Cod penal); g) Principiul garantării dreptului la apărare (posibilitatea părţilor de a se apăra singure în cursul procesului penal, obligaţia organelor judiciare de a avea în vedere din oficiu şi aspectele favorabile părţilor angajate în procesul penal, posibilitatea şi, uneori, obligaţia asistenţei judiciare în cursul procesului penal, art. 171 alin 2 şi 3 Cod procedură penală).

10

Codul de procedur` penal` [n art. 6 garanteaz` dreptul de ap`rare [n sensul c` acest drept este garantat [nvinuitului, inculpatului ]i celorlalte p`r\i [n tot cursul procesului penal. {n cursul procesului penal, organele judiciare sunt obligate s` asigure p`r\ilor deplina exercitare a drepturilor procesuale [n condi\iile prev`zute de lege ]i s` administreze probele necesare [n ap`rare. Acest text de lege a fost introdus prin Legea nr. 281/2003 şi a reprezentat o sporire considerabilă a garantării libertăţilor şi demnităţii personale în procesul penal, prin mutarea acestui drept dintr-un plan abstract, în plan concret, statuându-se că dreptul de apărare este garantat învinuitului sau inculpatului, cât şi celorlalte părţi în tot cursul procesului penal, fiecare având dreptul de a fi asistat. Această reglementare dă satisfacţie prevederilor cuprinse în art. 6 paragraf 3 din CEDO, potrivit cărora orice persoană acuzată are dreptul de a fi informată în cel mai scurt timp, într-o limbă pe care o înţelege şi în mod amănunţit asupra naturii şi cauzei acuzaţiei aduse contra sa.

Potrivit aceloraşi prevederi, reglementarea garantării dreptului la apărare, dă posibilitatea învinuitului sau inculpatului de a-şi putea pregăti apărările sale, el beneficiind fie de un apărător ales, fie de dreptul de a se apăra el însuşi. h) Principiul prezumţiei de nevinovăţie (art. 23 pct. 8 din Constituţia României prevede că, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare, persoana este considerată ca fiind nevinovată. Art. 52 şi art. 66 Cod procedură penală prevăd că: „Învinuitul sau inculpatul nu este obligat să probeze nevinovăţia. În cazul când există probe de vinovăţie, învinuitul sau inculpatul are dreptul să probeze lipsa lor de temeinicie”); i) principiul egalităţii persoanelor în procesul penal.

În Codul de procedură penală nu există expres principiul egalităţii, dar acesta este stipulat în dispoziţiile din Constituţie şi Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniul justiţiei. Astfel, art. 4 alin. 2 din Constituţie menţionează faptul că România este patria comună şi indivizibilă a tuturor cetăţenilor săi, fără deosebire de rasă, de naţionalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de opinie, de apartenenţă politică, de avere sau de origine socială.

Dispozi\iile art. 7 din Legea nr. 304/2004 stipuleaz` c` toate persoanele sunt egale în fa\a legii, f`r` privilegii ]i f`r` discrimin`ri. În alineatul urm`tor se arat` c` justi\ia se realizeaz` în mod egal pentru to\i, f`r` deosebire de ras`, na\ionalitate, origine etnic`, limb`, religie, sex, orientare sexual`, opinie, apartenen\` politic`, avere, origine ori condi\ie social` sau de orice alte criterii discriminatorii. j) Principiul operativităţii în procesul penal (dispoziţiile art. 185-188 Cod procedură penală referitoare la instituţia termenelor, art. 335-337 referitoare la activitatea instanţei de judecată, art. 347 – rezolvarea separată a acţiunii civile când ar întârzia soluţionarea acţiunii penale).

Operativitatea presupune urm`toarele cerin\e importante: promptitudine [n desf`]urarea activit`\ii judiciare, calitate [n efectuarea actelor procesuale ]i procedurale, simplificare [n [ndeplinirea formelor procesuale, eficacitate optim` [n realizarea scopului procesual penal ]i a tuturor sarcinilor ce stau [n fa\a organului judiciar. k) Principiul respectării vieţii intime a persoanei (în legea fundamentală întâlnim dispoziţii referitoare la viaţa intimă, şi privată (art. 26), secretul corespondenţei (art. 28). l) Limba în care se desfăşoară procesul penal (limba oficială este limba română, iar procedura judiciară se desfăşoară în limba română. În faţa organelor

11

judiciare se asigură părţilor şi altor persoane chemate în proces folosirea limbii materne, actele procedurale întocmindu-se în limba română.

Principiul fundamental privind limba [n care se desf`]oar` procesul penal este [nscris [n art. 7 din C.pr.pen. – [n desf`]urarea procesului penal se folose]te limba român`. {n fa\a organelor judiciare se asigur` p`r\ilor ]i altor persoane chemate [n proces folosirea limbii materne, actele procedurale [ntocmindu-se [n limba român`. Folosirea limbii materne nu exclude folosirea limbii române [n actele procesuale ]i procedurale. m) Principiul dreptului la tăcere.

În virtutea acestui drept, orice persoană bănuită că ar fi săvârşit o infracţiune este liberă să răspundă sau nu la întrebările care îi sunt adresate, după cum consideră că este sau nu conform intereselor sale. Suspectul nu poate fi forţat să depună mărturie contra lui însuşi sau să recunoască vinovăţia faptelor. Dreptul la tăcere recunoscut oricărui inculpat interzice audierea acestuia sub jurământ, în propria sa cauză, apreciindu-se că acest lucru nesocoteşte principiul general referitor la respectarea drepturilor de apărare, atunci când jurământul astfel prestat constrânge persoana astfel ascultată să-şi mărturisească vinovăţia.

Pe de altă parte, dreptul la tăcere implică nu numai dreptul de a nu depune mărturie contra lui însuşi, ci şi dreptul oricărui inculpat de a nu contribui la propria sa incriminare. Un inculpat nu poate fi constrâns să colaboreze la producerea probelor în propria cauză şi nu poate fi sancţionat pentru refuzul de a comunica o serie de documente sau mijloace probatorii. n) Principiul dreptului la un proces echitabil şi într- termen rezonabil.

Izvorul acestui principiu îl constituie dispozi\iile art. 6 din Conven\ia European` a Drepturilor Omului, ratificat` de \ara noastr` prin Legea nr. 30/1994, potrivit c`rora ,,orice persoan` are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil, în mod public ]i într-un termen rezonabil de c`tre o instan\` independent` ]i impar\ial`, instituit` de lege, care va hot`rî fie asupra înc`lc`rii drepturilor ]i obliga\iilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oric`ror acuza\ii în materie penal` îndreptat` împotriva sa’’.

Principiul descris mai sus a fost preluat în Constitu\ia revizuit` a României, în art. 21 alin. 3, care prevede în mod expres c` p`r\ile au dreptul la un proces echitabil ]i la solu\ionarea cauzelor într-un termen rezonabil. Acest lucru presupune dreptul oric`rei persoane de a fi judecat` cu respectarea strict` a drepturilor ]i garan\iilor procesuale în condi\ii de publicitate ]i contradictorialitate ]i într-un termen rezonabil de c`tre o instan\` independent` ]i impar\ial`, competent` potrivit legii, care pe baza probelor ob\inute ]i administrate în condi\iile legii, evaluate ]i interpretate corect, va trebui s` pronun\e o solu\ie temeinic` ]i legal` care s` reprezinte unicul rezultat impus de aceste probe. o) Principiul nemijlocirii

Nemijlocirea este consacrată ca principiu în art. 289 C.pr.pen., în care se arată expres că „judecarea cauzelor se desfăşoară nemijlocit”. Deşi textul se referă doar la faza judecăţii, este evident că principiul se aplică şi pe parcursul urmăririi penale, motivat de faptul că organele judiciare au obligaţia de a obţine probele pe cât posibil din sursa lor originară, luând contact direct cu mijloacele de probă existente.

Rezultă astfel două laturi esenţiale ale acestui principiu şi anume, obligarea organelor judiciare de a stabili faptele, în aşa fel încât, între conţinutul probelor şi cel care le administrează, să existe cât mai puţine verigi intermediare, iar în al doilea rând

12

obligaţia de a lua contact direct şi nemijlocit prin percepţie directă cu întregul material probator. p) Principiul echităţii procedurii

Referitor la acest principiu care înglobează atât dreptul al apărare cât şi egalitatea armelor, în doctrină s-a stabilit că termenul echivalează cu un lucru egal sau echilibrat, pornind de la sensul etimologic al cuvântului, CEDO în art. 6, enumeră o serie de drepturi procedurale acordate oricărei persoane implicate într-un proces, şi aici arătăm dreptul la un proces public care să fie finalizat într-un termen rezonabil şi de către un tribunal independent şi imparţial dar şi dreptul la prezumţia de nevinovăţie.

Potrivit acestui principiu, fiecare parte trebuie să ofere o posibilitate rezonabilă de prezentare a cauzei, în condiţiile în care nu va fi plasată într-o situaţie dezavantajoasă faţă de adversarul său. Echitatea include în sensul strict al cuvântului drepturile apărării şi egalitatea armelor, iar în sensul larg al cuvântului ideea de bună justiţie, incluzând în plus prezumţia de nevinovăţie dar şi operativitatea şi celeritatea procedurilor.

Concluzionând, se poate spune că acest principiu protector al individului, izvorând din CEDO, are la bază principiul preeminenţei dreptului, publicitatea dezbaterilor, termenul rezonabil, garantarea dreptului la apărare şi a drepturilor apărării, egalitatea armelor, respectarea contradictorialităţii, motivarea deciziilor, pretumţia de nevinovăţie, dar şi dreptul acuzatului de a păstra tăcerea şi de a nu contribui la propria sa incriminare.

3. PARTICIPANŢII ÎN PROCESUL PENAL 3.1. ASPECTE INTRODUCTIVE a) Noţiunea de participant în procesul penal se referă la : organele judiciare care au rolul de a porni şi desfăşura procesul penal, la persoanele care capătă calitatea de părţi în urma exercitării acţiunii penale sau civile în proces şi apărătorul care se situează pe poziţia părţii careia îi asigură asistenţa juridică. b) Intervenţia altor subiecţi procesuali în locul părţilor: succesorii, reprezentanţii şi substituiţii procesuali.

Succesorii. Dacă în timpul desfăşurării procesului penal intervine decesul uneia din părţi, în locul acesteia pot fi introduşi succesorii săi legitimi. Este permisă înlocuirea părţilor prin succesori în cazul rezolvării laturii civile. Dacă intervine decesul inculpatului, în latura penală a cauzei, procesul se stinge pentru că răspunderea penală este personală. Succesorii devin părţi în procesul penal, înlocuind pe antecesorii lor, cu aceleaşi drepturi şi obligaţii, valorificând însă drepturile lor proprii şi luând procedura de la momentul introducerii lor în cauză.

Reprezentanţii. Sunt persoane împuternicite în cadrul procesului penal să participe la actele procesuale, în numele şi în interesul unei părţi din proces. Ei nu devin părţi în proces. Reprezentarea poate fi legală sau convenţională.

13

Reprezentarea legal` este prev`zut` expres de lege pentru anumite cazuri când reprezentantul particip` la desf`]urarea procesului penal [n ambele sale laturi (penal` sau civil`) [n calitate de reprezentant legal (exemplu – art. 134 alin. 3 C.pr.pen. când se efectueaz` comisie rogatorie cu inculpat arestat, se va desemna un ap`r`tor din oficiu s`-i reprezinte interesele; [n cazul unei persoane lipsite de capacitate de exerci\iu, ea va participa [n proces prin reprezentantul legal – art. 222 alin. 6 C.pr.pen.).

Reprezentarea conven\ional` nu are caracter obligatoriu, fiind l`sat` la aprecierea p`r\ilor, iar persoana care le reprezint` desf`]oar` aceast` activitate [n virtutea unui mandat judiciar sau procuri speciale.

Substituiţii procesuali.. Se deosebesc de reprezentanţi, deoarece îndeplinesc activităţi procesuale în nume propriu, în vederea realizării unui drept al altuia (exemplu: art. 222 alin. 5 C. pr. pen. – plângerea se poate face de către unul dintre soţi pentru celalalt soţ, sau de către copilul major pentru părinţi, art. 362 C. pr. pen. – când unul din soţi poate declara apel pentru celalalt soţ care are calitatea de inculpat). 3.2. ORGANELE JUDICIARE 3.2.1. Instanţele judecătoreşti

Constitu\ia României reglementeaz` autoritatea judec`toreasc` [n art. 124-134, [n sec\iunea 1 fiind prev`zute instan\ele judec`tore]ti (art. 124-130), [n sec\iunea a 2-a Ministerul Public (art. 131-132) ]i [n sec\iunea a 3-a Consiliul Superior al Magistraturii (art. 133-134). Autoritatea judec`toreasc` [n sensul ar`tat de Constitu\ie este de fapt puterea judec`toreasc` separat` de celelalte dou` puteri ale statului: cea legislativ` ]i cea executiv`.

Dup` apari\ia Constitu\iei României au fost adoptate legile de organizare a instan\elor judec`tore]ti, ]i anume:

– Legea nr. 92/1992 privind organizarea judec`toreasc`; – Legea nr. 54/1993 pentru organizarea instan\elor ]i parchetelor militare; – Legea nr. 56/1993 pentru organizarea Cur\ii Supreme de Justi\ie –

{nalta Curte de Casa\ie ]i Justi\ie. Ulterior, Legea nr. 92/1992 a fost modificat` ]i completat` prin Legea nr.

304/2004 privind organizarea judiciar` ]i prin Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniul justi\iei. Prin acelea]i acte normative s-a modificat ]i completat ]i Legea nr. 56/1993 privind organizarea Cur\ii Supreme de Justi\ie, care dup` ultima modificare se nume]te Înalta Curte de Casa\ie ]i Justi\ie.

În ceea ce priveşte Legea nr. 54/1993 pentru organizarea instanţelor şi parchetelor militare, aceasta a fost abrogată de art. V, Titlul XVI din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniul justiţiei , cadrul legal care reglementează aceste instituţii regăsindu-se în Titlul II Capitolul III din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, sub denumirea organizarea parchetelor militare şi instanţele militare.

Pentru a organiza autoritatea judec`toreasc` au fost elaborate cele trei legi ar`tate mai sus, fiind necesar a se stipula [n legi diferite modul de organizare al instan\elor judec`tore]ti. Potrivit Constitu\iei revizuite [n art. 126 alin. 1 se arat` c` justi\ia se realizeaz` prin {nalta Curte de Casa\ie ]i Justi\ie ]i prin celelalte instan\e judec`tore]ti stabilite de lege. Instan\a suprem` asigur` interpretarea ]i aplicarea unitar` a legii de c`tre celelalte instan\e judec`tore]ti, fiind interzis` [nfiin\area de instan\e extraordinare.

Potrivit art. 1 din Legea nr. 304/2004 puterea judec`toreasc` se exercit` de Înalta Curte de Casa\ie ]i Justi\ie ]i de celelalte instan\e judec`tore]ti

14

stabilite de lege, iar Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independen\ei justi\iei.

Ministerul Public î]i exercit` atribu\iile prin procurori constitui\i în parchete, în condi\iile legii.

Justi\ia se înf`ptuie]te în numele legii, este unic`, impar\ial` ]i egal` pentru to\i, competen\a organelor judiciare ]i procedura judiciar` fiind stabilite de lege.

Justi\ia se realizeaz` prin urm`toarele instan\e judec`tore]ti: a) Înalta Curte de Casa\ie ]i Justi\ie; b) cur\i de apel; c) tribunale; d) tribunale specializate; e) instan\e militare; f) judec`torii.

Organizarea instanţelor judecãtoreşti

Instan\ele judec`tore]ti [nf`ptuiesc justi\ia [n scopul ap`r`rii ]i realiz`rii drepturilor ]i libert`\ilor fundamentale ale cet`\enilor, precum ]i celelalte drepturi ]i interese legitime deduse judec`\ii.

Conform art. 2 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, actualizată prin Legea nr. 247/2005, justiţia se realizează prin următoarele instanţe judecătoreşti:

a) Înalta Curte de Casa\ie ]i Justi\ie; b) cur\i de apel; c) tribunale; d) tribunale specializate; e) instan\e militare; f) judec`torii. Competen\a organelor judiciare ]i procedura judiciar` sunt stabilite de

lege. În activitatea judiciar` Ministerul Public reprezint` interesele generale ale

societ`\ii ]i ap`r` ordinea de drept, precum ]i drepturile ]i libert`\ile cet`\enilor. Parchetele func\ioneaz` pe lâng` instan\ele de judecat`, conduc ]i

supravegheaz` activitatea de cercetare penal` a poli\iei judiciare, în condi\iile legii.

Ministerul Justi\iei asigur` buna organizare ]i administrare a justi\iei ca serviciu public.

În România func\ioneaz` o singur` instan\` suprem`, denumit` Înalta Curte de Casa\ie ]i Justi\ie, cu personalitate juridic` ]i cu sediul în capitala \`rii.

Înalta Curte de Casa\ie ]i Justi\ie asigur` interpretarea ]i aplicarea unitar` a legii de c`tre celelalte instan\e judec`tore]ti, potrivit competen\ei sale.

Pre]edintele Înaltei Cur\i de Casa\ie ]i Justi\ie are calitatea de ordonator principal de credite.

Cheltuielile necesare func\ion`rii se finan\eaz` din bugetul de stat. Înalta Curte de Casa\ie ]i Justi\ie se compune din: pre]edinte, un

vicepre]edinte, 4 pre]edin\i de sec\ii ]i judec`tori. Înalta Curte de Casa\ie ]i Justi\ie este organizat` în 4 sec\ii - Sec\ia civil` ]i

de proprietate intelectual`, Sec\ia penal`, Sec\ia comercial`, Sec\ia de contencios administrativ ]i fiscal -, Completul de 9 judec`tori ]i Sec\iile Unite, fiecare având competen\` proprie.

15

În cadrul Înaltei Cur\i de Casa\ie ]i Justi\ie func\ioneaz` magistra\i-asisten\i, stabili\i prin statul de func\ii.

Înalta Curte de Casa\ie ]i Justi\ie cuprinde în structur` Cancelaria, direc\ii, servicii ]i birouri, cu personalul stabilit prin statul de func\ii.

Conducerea Înaltei Cur\i de Casa\ie ]i Justi\ie

Conducerea Înaltei Cur\i de Casa\ie ]i Justi\ie se exercit` de pre]edinte, vicepre]edinte ]i colegiul de conducere.

Pre]edintele reprezint` Înalta Curte de Casa\ie ]i Justi\ie în rela\iile interne ]i interna\ionale.

Pre]edintele, vicepre]edintele ]i 9 judec`tori, ale]i pe o perioad` de 3 ani în adunarea general` a judec`torilor, cu reprezentarea fiec`rei sec\ii, constituie Colegiul de conducere al Înaltei Cur\i de Casa\ie ]i Justi\ie. Când se dezbat probleme economico-financiare ]i administrative, la ]edin\ele colegiului de conducere particip` managerul economic al Înaltei Cur\i de Casa\ie ]i Justi\ie, care are vot consultativ. La ]edin\ele colegiilor de conducere pot participa ]i pre]edin\ii de sec\ii.

Colegiul de conducere al Înaltei Cur\i de Casa\ie ]i Justi\ie are urm`toarele atribu\ii:

a) aprob` Regulamentul privind organizarea ]i func\ionarea administrativ`, precum ]i statele de func\ii ]i de personal ale Înaltei Cur\i de Casa\ie ]i Justi\ie;

b) analizeaz` candidaturile depuse pentru func\ia de judec`tor la Înalta Curte de Casa\ie ]i Justi\ie ]i prezint` Plenului Consiliului Superior al Magistraturii raportul consultativ asupra promov`rii în func\ia de judec`tor la Înalta Curte de Casa\ie ]i Justi\ie;

c) propune Consiliului Superior al Magistraturii numirea, promovarea, transferul, suspendarea ]i încetarea din func\ie a magistra\ilor-asisten\i;

d) organizeaz` ]i supravegheaz` rezolvarea peti\iilor, în condi\iile legii;

e) propune proiectul de buget al Înaltei Cur\i de Casa\ie ]i Justi\ie;

f) exercit` alte atribu\ii prev`zute în Regulamentul privind organizarea ]i func\ionarea administrativ` a Înaltei Cur\i de Casa\ie ]i Justi\ie.

Colegiul de conducere al Înaltei Cur\i de Casa\ie ]i Justi\ie este prezidat de c`tre pre]edinte, iar în lipsa acestuia, de c`tre vicepre]edinte, iar acesta se întrune]te trimestrial sau ori de câte ori este necesar, la convocarea pre]edintelui Înaltei Cur\i de Casa\ie ]i Justi\ie sau la solicitarea a cel pu\in 3 dintre membrii s`i.

Hot`rârile Colegiului de conducere al Înaltei Cur\i de Casa\ie ]i Justi\ie se adopt` cu votul majorit`\ii membrilor s`i.

Adunarea general` a judec`torilor Înaltei Cur\i de Casa\ie ]i Justi\ie se întrune]te pentru:

a) aprobarea raportului anual de activitate, care se d` publicit`\ii; b) aprobarea bugetului Înaltei Cur\i de Casa\ie ]i Justi\ie, cu

avizul consultativ al Ministerului Finan\elor Publice;

16

c) alegerea celor 2 membri pentru Consiliul Superior al Magistraturii, în condi\iile legii.

Completele de judecat`

Completele de judecat` se compun din 3 judec`tori ai aceleia]i sec\ii. Dac` num`rul de judec`tori necesar form`rii completului de judecat` nu se

poate asigura, acesta se constituie cu judec`tori de la celelalte sec\ii, desemna\i de c`tre pre]edintele sau vicepre]edintele Înaltei Cur\i de Casa\ie ]i Justi\ie.

Completul de 9 judec`tori este prezidat de pre]edintele sau vicepre]edintele Înaltei Cur\i de Casa\ie ]i Justi\ie, iar [n lipsa acestora, completul poate fi prezidat de un pre]edinte de sec\ie sau de un judec`tor desemnat în acest scop de pre]edintele ori vicepre]edintele Înaltei Cur\i de Casa\ie ]i Justi\ie.

Completul de 9 judec`tori se constituie, de regul`, din judec`tori specializa\i, în func\ie de natura cauzei.

Pre]edintele Înaltei Cur\i de Casa\ie ]i Justi\ie prezideaz` Sec\iile Unite, Completul de 9 judec`tori, iar în cadrul sec\iilor orice complet, când particip` la judecat`.

În lipsa pre]edintelui, ]edin\ele la care acesta trebuie s` ia parte sunt prezidate de vicepre]edintele instan\ei sau de un pre]edinte de sec\ie.

Pre]edin\ii de sec\ii pot prezida orice complet de judecat` din cadrul sec\iei, iar ceilal\i judec`tori prezideaz` prin rota\ie.

În cazul în care Înalta Curte de Casa\ie ]i Justi\ie judec` în Sec\ii Unite, la judecat` trebuie s` ia parte cel pu\in dou` treimi din num`rul judec`torilor în func\ie. Decizia poate fi luat` numai cu majoritatea voturilor celor prezen\i.

Cur\ile de apel, tribunalele, tribunalele specializate ]i judec`toriile

Organizarea cur\ilor de apel, a tribunalelor, a tribunalelor specializate ]i a judec`toriilor

Cur\ile de apel sunt instan\e cu personalitate juridic`, în circumscrip\ia c`rora func\ioneaz` mai multe tribunale ]i tribunale specializate, potrivit anexei nr. 1 care face parte integrant` din prezenta lege.

În cadrul cur\ilor de apel func\ioneaz` sec\ii sau, dup` caz, complete specializate pentru cauze civile, cauze penale, cauze comerciale, cauze cu minori ]i de familie, cauze de contencios administrativ ]i fiscal, cauze privind conflicte de munc` ]i asigur`ri sociale, precum ]i, în raport cu natura ]i num`rul cauzelor, sec\ii maritime ]i fluviale sau pentru alte materii.

Tribunalele sunt instan\e cu personalitate juridic`, organizate la nivelul fiec`rui jude\ ]i al municipiului Bucure]ti, ]i au, de regul`, sediul în municipiul re]edin\` de jude\.

În circumscrip\ia fiec`rui tribunal sunt cuprinse toate judec`toriile din jude\ sau, dup` caz, din municipiul Bucure]ti.

În cadrul tribunalelor func\ioneaz` sec\ii sau, dup` caz, complete specializate pentru cauze civile, cauze penale, cauze comerciale, cauze cu minori ]i de familie, cauze de contencios administrativ ]i fiscal, cauze privind

17

conflicte de munc` ]i asigur`ri sociale, precum ]i, în raport cu natura ]i num`rul cauzelor, sec\ii maritime ]i fluviale sau pentru alte materii.

În domeniile ar`tate mai sus se pot înfiin\a tribunale specializate. Tribunalele specializate sunt instan\e f`r` personalitate juridic`, care pot

func\iona la nivelul jude\elor ]i al municipiului Bucure]ti ]i au, de regul`, sediul în municipiul re]edin\` de jude\, acestea prelu[nd cauzele de competen\a tribunalului în domeniile în care se înfiin\eaz`.

Judec`toriile sunt instan\e f`r` personalitate juridic`, organizate în jude\e ]i în sectoarele municipiului Bucure]ti, potrivit anexei nr. 1.

Localit`\ile care fac parte din circumscrip\iile judec`toriilor din fiecare jude\ se stabilesc prin hot`râre a Guvernului, la propunerea ministrului justi\iei, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii.

În raport cu natura ]i num`rul cauzelor, în cadrul judec`toriilor se pot înfiin\a sec\ii sau complete specializate.

În cadrul judec`toriilor se vor organiza sec\ii sau complete specializate pentru minori ]i familie.

Completele ]i sec\iile specializate pentru minori ]i familie, precum ]i tribunalele specializate pentru minori ]i familie judec` atât infrac\iunile s`vâr]ite de minori, cât ]i infrac\iunile s`vâr]ite asupra minorilor.

Când în aceea]i cauz` sunt mai mul\i inculpa\i, unii minori ]i al\ii majori, ]i nu este posibil` disjungerea, competen\a apar\ine tribunalului specializat pentru minori ]i familie, iar dispozi\iile Codului de procedur` penal` se aplic` în mod corespunz`tor.

Sec\iile ]i completele specializate ale cur\ilor de apel ]i ale instan\elor din circumscrip\ia acestora se înfiin\eaz`, la propunerea colegiilor de conducere ale fiec`rei instan\e, prin hot`râre a Consiliului Superior al Magistraturii, iar componen\a sec\iilor ]i completelor specializate se stabile]te de colegiul de conducere al instan\ei, în raport cu volumul de activitate, \inându-se seama de specializarea judec`torului.

În mod excep\ional, în situa\ia în care în cadrul unei sec\ii nu se poate constitui un complet de judecat`, colegiul de conducere al instan\ei poate dispune participarea unor judec`tori de la alte sec\ii.

În raport cu volumul de activitate, cu natura ]i complexitatea cauzelor deduse judec`\ii, pentru cur\ile de apel, tribunale ]i judec`torii se pot înfiin\a sedii secundare cu activitate permanent` în alte localit`\i din jude\ sau în municipiul Bucure]ti.

Conducerea instan\elor judec`tore]ti

Fiecare instan\` judec`toreasc` este condus` de un pre]edinte care exercit` atribu\iile manageriale în scopul organiz`rii eficiente a activit`\ii acesteia.

Pre]edin\ii cur\ilor de apel ]i ai tribunalelor exercit`, de asemenea, atribu\ii de coordonare ]i control ale administr`rii instan\ei unde func\ioneaz`, precum ]i ale instan\elor din circumscrip\ie.

Pre]edin\ii judec`toriilor ]i ai tribunalelor specializate exercit` ]i atribu\ii de administrare a instan\ei.

18

Pre]edin\ii cur\ilor de apel au calitatea de ordonator secundar de credite, iar pre]edin\ii tribunalelor au calitatea de ordonator ter\iar de credite.

În func\ie de volumul de activitate ]i de complexitatea cauzelor, la cur\ile de apel, tribunale ]i tribunale specializate, pre]edintele poate fi ajutat de 1 - 2 vicepre]edin\i, iar la judec`torii, pre]edintele poate fi ajutat de un vicepre]edinte.

La Curtea de Apel Bucure]ti ]i la Tribunalul Bucure]ti, pre]edintele poate fi ajutat de 1 - 3 vicepre]edin\i.

Pre]edin\ii ]i vicepre]edin\ii instan\elor judec`tore]ti iau m`suri pentru organizarea ]i buna func\ionare a instan\elor pe care le conduc ]i, dup` caz, a instan\elor din circumscrip\iile acestora, asigur` ]i verific` respectarea obliga\iilor statutare ]i a regulamentelor de c`tre judec`tori ]i personalul auxiliar de specialitate.

Verific`rile efectuate personal de pre]edin\i sau vicepre]edin\i ori prin judec`tori anume desemna\i trebuie s` respecte principiile independen\ei judec`torilor ]i supunerii lor numai legii, precum ]i autoritatea de lucru judecat.

Pre]edin\ii instan\elor desemneaz` judec`torii care urmeaz` s` îndeplineasc`, potrivit legii, ]i alte atribu\ii decât cele privind activitatea de judecat`.

Sec\iile instan\elor judec`tore]ti sunt conduse de câte un pre]edinte de sec\ie.

În cadrul fiec`rei instan\e judec`tore]ti func\ioneaz` un colegiu de conducere, care hot`r`]te cu privire la problemele generale de conducere ale instan\ei ]i îndepline]te atribu\iile prev`zute de lege.

Colegiile de conducere sunt formate dintr-un num`r impar de membri ]i au urm`toarea componen\`:

a) la cur\ile de apel ]i tribunale: pre]edintele ]i 6 judec`tori, ale]i pe o perioad` de 3 ani în adunarea general` a judec`torilor;

b) la tribunale specializate ]i judec`torii: pre]edintele ]i 2 sau 4 judec`tori, ale]i pe o perioad` de 3 ani în adunarea general` a judec`torilor.

Hot`rârile colegiului de conducere se adopt` cu votul majorit`\ii membrilor s`i.

În cadrul ]edin\elor colegiilor de conducere pot participa ]i pre]edin\ii de sec\ii.

La cur\ile de apel ]i tribunale, când colegiul de conducere dezbate probleme economico-financiare sau administrative, la ]edin\ele acestuia particip` ]i managerul economic al instan\ei, cu vot consultativ.

În func\ie de problemele supuse dezbaterii, la ]edin\ele colegiilor de conducere ale cur\ilor de apel, ale tribunalelor ]i tribunalelor specializate pot fi invita\i ]i judec`tori de la alte instan\e, care nu au drept de vot.

Membrii ale]i ai colegiilor de conducere pot fi revoca\i de adun`rile generale în cazul exercit`rii necorespunz`toare a atribu\iilor prev`zute de lege.

La instan\ele judec`tore]ti se organizeaz`, anual sau ori de câte ori este necesar, adun`ri generale ale judec`torilor.

Adun`rile generale ale judec`torilor se convoac` dup` cum urmeaz`: a) adunarea general` a cur\ii de apel ]i adunarea general` a judec`torilor

din circumscrip\ia acesteia - de pre]edintele cur\ii de apel; b) adunarea general` a tribunalului ]i adunarea general` a judec`torilor din

circumscrip\ia acestuia - de pre]edintele tribunalului;

19

c) adunarea general` a tribunalului specializat - de pre]edintele acestuia; d) adunarea general` a judec`torilor - de pre]edintele judec`toriei. Adun`rile generale ale judec`torilor se convoac` ]i la solicitarea unei treimi

din num`rul judec`torilor care fac parte din aceasta. De asemenea, adun`rile generale ale judec`torilor se pot convoca ]i de

c`tre Plenul Consiliului Superior al Magistraturii sau colegiul de conducere al instan\ei.

Adun`rile generale ale judec`torilor, ar`tate mai sus, au urm`toarele atribu\ii:

a) dezbat activitatea anual` desf`]urat` de instan\e; b) aleg, în condi\iile legii, membrii Consiliului Superior al Magistraturii; c) dezbat probleme de drept; d) analizeaz` proiecte de acte normative, la solicitarea ministrului justi\iei

sau a Consiliului Superior al Magistraturii; e) formuleaz` puncte de vedere la solicitarea Consiliului Superior al

Magistraturii; f) aleg ]i revoc` membrii colegiilor de conducere; g) ini\iaz` procedura de revocare a membrilor Consiliului Superior al

Magistraturii, în condi\iile prev`zute de Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii;

h) îndeplinesc alte atribu\ii prev`zute de lege sau regulamente.

Completele de judecat`

Colegiile de conducere stabilesc compunerea completelor de judecat` la începutul anului, urm`rind asigurarea continuit`\ii completului. Schimbarea membrilor completelor se face în mod excep\ional, pe baza criteriilor obiective stabilite de Regulamentul de ordine interioar` a instan\elor judec`tore]ti.

Completul de judecat` este prezidat, prin rota\ie, de unul dintre membrii acestuia.

Repartizarea cauzelor pe complete de judecat` se face în mod aleatoriu, în sistem informatizat ]i cauzele repartizate unui complet de judecat` nu pot fi trecute altui complet decât în condi\iile prev`zute de lege.

Cauzele date, potrivit legii, în competen\a de prim` instan\` a judec`toriei, tribunalului ]i cur\ii de apel se judec` în complet format dintr-un judec`tor, cu excep\ia cauzelor privind conflictele de munc` ]i de asigur`ri sociale.

Apelurile se judec` în complet format din 2 judec`tori, iar recursurile, în complet format din 3 judec`tori, cu excep\ia cazurilor în care legea prevede altfel.

În cazul completului format din 2 judec`tori, dac` ace]tia nu ajung la un acord asupra hot`rârii ce urmeaz` a se pronun\a, procesul se judec` din nou în complet de divergen\`, în condi\iile legii.

Completul de divergen\` se constituie prin includerea, în completul de judecat`, a pre]edintelui sau a vicepre]edintelui instan\ei, a pre]edintelui de sec\ie ori a judec`torului din planificarea de permanen\`.

Completul pentru solu\ionarea în prim` instan\` a cauzelor privind conflictele de munc` ]i asigur`ri sociale se constituie din 2 judec`tori ]i 2 asisten\i judiciari.

20

Asisten\ii judiciari particip` la deliber`ri cu vot consultativ ]i semneaz` hot`rârile pronun\ate. Opinia acestora se consemneaz` în hot`râre, iar opinia separat` se motiveaz`.

În cazul în care judec`torii care intr` în compunerea completului de judecat` nu ajung la un acord asupra hot`rârii ce urmeaz` a se pronun\a, procesul se judec` din nou în complet de divergen\`.

În ceea ce priveşte Legea nr. 54/1993 pentru organizarea instanţelor şi parchetelor militare, aceasta a fost abrogată de art. V, Titlul XVI din Legea nr. 247/2005, act normativ care a introdus în Titlul II Capitolul III al Legii nr. 304/2004 organizarea şi funcţionarea parchetelor militare şi instanţelor militare.

Instan\ele militare sunt: a) tribunalele militare; b) Tribunalul Militar Teritorial Bucure]ti; c) Curtea Militar` de Apel Bucure]ti. Circumscrip\iile instan\elor militare sunt prev`zute în anexa nr. 2 la Legea

nr. 304/2004 care face parte integrant` din aceasta. Instan\ele militare au, fiecare, statut de unitate militar`, cu indicativ

propriu, iar judecata se face la sediul acestora. Pentru motive temeinice, instan\a poate dispune ca judecata s` se desf`]oare în alt loc.

Instan\ele militare pot judeca ]i pe teritoriul altor state militari români, membri ai unei for\e multina\ionale, în condi\iile în care, potrivit unei conven\ii interna\ionale, pe teritoriul statului primitor poate fi exercitat` jurisdic\ia român`.

La ]edin\ele de judecat`, judec`torii ]i procurorii militari sunt obliga\i s` poarte uniforma militar`.

Când inculpatul este militar activ, pre]edintele completului de judecat`, precum ]i procurorul care particip` la judecarea cauzei trebuie s` fac` parte cel pu\in din aceea]i categorie de grade.

{n situa\iile [n care gradul procurorului nu face parte din aceea]i categorie cu gradul învinuitului sau inculpatului, acesta va fi asistat de un alt procuror cu grad din categoria corespunz`toare, numit de conduc`torul parchetului la care este înregistrat` cauza.

În municipiile Bucure]ti, Cluj-Napoca, Ia]i ]i Timi]oara func\ioneaz` tribunale militare.

Tribunalele militare judec` procesele ]i cererile date prin lege în competen\a lor, iar acestea sunt conduse de un pre]edinte ajutat de un vicepre]edinte. Dispozi\iile referitoare la colegiile de conducere valabile pentru instan\ele civile se aplic` în mod corespunz`tor ]i instan\elor militare, fiind formate din pre]edinte ]i doi judec`tori.

În municipiul Bucure]ti func\ioneaz` Tribunalul Militar Teritorial Bucure]ti. Tribunalul Militar Teritorial Bucure]ti este condus de un pre]edinte ajutat

de un vicepre]edinte. Dispozi\iile referitoare la colegiile de conducere valabile pentru instan\ele civile se aplic` în mod corespunz`tor ]i instan\elor militare, fiind formate din pre]edinte ]i doi judec`tori.

Pre]edintele Tribunalului Militar Teritorial Bucure]ti este ordonator ter\iar de credite.

Curtea Militar` de Apel func\ioneaz` în municipiul Bucure]ti, ca instan\` unic`, cu personalitate juridic`, fiind condus` de un pre]edinte ajutat de un vicepre]edinte. Dispozi\iile referitoare la colegiile de conducere valabile pentru

21

instan\ele civile se aplic` în mod corespunz`tor ]i instan\elor militare, fiind formate din pre]edinte ]i doi judec`tori.

Pre]edintele Cur\ii Militare de Apel Bucure]ti este ordonator secundar de credite.

}i la instan\ele militare, ca ]i la cele civile se organizeaz` anual sau ori de câte ori este necesar adun`ri generale, acestea având acelea]i atribu\ii ca cele ar`tate la instan\ele civile. 3.2.2. Ministerul Public

Potrivit art. 4 din Legea nr. 304/2004, în activitatea judiciar`, Ministerul Public reprezint` interesele generale ale societ`\ii ]i ap`r` ordinea de drept precum ]i drepturile ]i libert`\ile cet`\enilor.

Îşi exercită atribuţiile prin procurori în parchete pe lângă fiecare instanţă judecătorească, sub autoritatea ministrului justiţiei, şi este organizat potrivit următoarelor principii: principiul legalităţii; principiul imparţialităţii; principiul controlului ierarhic.

Ministerul Public exercit`, prin procurori, urm`toarele atribu\ii: a) efectueaz` urm`rirea penal` în cazurile ]i în condi\iile prev`zute de lege

]i particip`, potrivit legii, la solu\ionarea conflictelor prin mijloace alternative; b) conduce ]i supravegheaz` activitatea de cercetare penal` a

poli\iei judiciare, conduce ]i controleaz` activitatea altor organe de cercetare penal`;

c) sesizeaz` instan\ele judec`tore]ti pentru judecarea cauzelor penale, potrivit legii;

d) exercit` ac\iunea civil`, în cazurile prev`zute de lege; e) particip`, în condi\iile legii, la ]edin\ele de judecat`; f) exercit` c`ile de atac împotriva hot`rârilor judec`tore]ti, în

condi\iile prev`zute de lege; g) ap`r` drepturile ]i interesele legitime ale minorilor, ale

persoanelor puse sub interdic\ie, ale disp`ru\ilor ]i ale altor persoane, în condi\iile legii;

h) ac\ioneaz` pentru prevenirea ]i combaterea criminalit`\ii, sub coordonarea ministrului justi\iei, pentru realizarea unitar` a politicii penale a statului;

i) studiaz` cauzele care genereaz` sau favorizeaz` criminalitatea, elaboreaz` ]i prezint` ministrului justi\iei propuneri în vederea elimin`rii acestora, precum ]i pentru perfec\ionarea legisla\iei în domeniu;

j) verific` respectarea legii la locurile de de\inere preventiv`; k) exercit` orice alte atribu\ii prev`zute de lege. Dispozi\iile procurorului ierarhic superior, date în scris ]i în conformitate

cu legea, sunt obligatorii pentru procurorii din subordine. În solu\iile dispuse, procurorul este independent, în condi\iile prev`zute de

lege. Procurorul poate contesta la Consiliul Superior al Magistraturii, în cadrul procedurii de verificare a conduitei judec`torilor ]i procurorilor, interven\ia procurorului ierarhic superior, în orice form`, în efectuarea urm`ririi penale sau în adoptarea solu\iei.

Solu\iile adoptate de procuror pot fi infirmate motivat de c`tre procurorul ierarhic superior, când sunt apreciate ca fiind nelegale. M`sura infirm`rii este

22

supus` controlului instan\ei competente s` judece cauza în fond, la cererea procurorului care a adoptat solu\ia.

Lucr`rile repartizate pot fi trecute altui procuror numai în cazul suspend`rii sau al încet`rii calit`\ii acestuia, potrivit legii, ori, în absen\a sa, dac` exist` cauze obiective care justific` urgen\a ]i care împiedic` rechemarea sa.

Procurorul poate contesta la Consiliul Superior al Magistraturii, în cadrul procedurii de verificare a conduitei judec`torilor ]i procurorilor, m`sura dispus` de procurorul ierarhic superior.

Procurorii din fiecare parchet sunt subordona\i conduc`torului parchetului respectiv.

Conduc`torul unui parchet este subordonat conduc`torului parchetului ierarhic superior din aceea]i circumscrip\ie. Controlul exercitat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de procurorul general al Departamentului Naţional Anticorupţie sau de procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel asupra procurorilor din subordine se poate realiza direct sau prin procurori anume desemnaţi (O.U.G. nr. 43/2002 privind Parchetul National Anticorupţie aprobată prin Legea nr. 503/2002, a fost modificată şi completată prin O.U.G. nr. 134/29.09.2005 privind înfiiţarea Departamentului National Anticorupţie, ca structură autonomă, cu personalitate juridică proprie, în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu modificările ce au intervenit ulterior prin Legea nr. 35 din 01/03/2006 Publicată in Monitorul Oficial, Partea I nr. 206 din 06/03/2006, Legea nr. 54 din 09/03/2006 Publicată in Monitorul Oficial, Partea I nr. 226 din 13/03/2006, Legea nr. 356 din 21/07/2006 Publicată in Monitorul Oficial, Partea I nr. 677 din 07/08/2006).

Organele de poli\ie judiciar` î]i desf`]oar` activitatea de cercetare penal`, în mod nemijlocit, sub conducerea ]i supravegherea procurorului, fiind obligate s` aduc` la îndeplinire dispozi\iile acestuia.

Serviciile ]i organele specializate în culegerea, prelucrarea ]i arhivarea informa\iilor au obliga\ia de a pune, de îndat`, la dispozi\ia parchetului competent, la sediul acestuia, toate datele ]i toate informa\iile, neprelucrate, de\inute în leg`tur` cu s`vâr]irea infrac\iunilor.

Procurorul particip` la ]edin\ele de judecat`, în condi\iile legii, ]i are rol activ în aflarea adev`rului.

Procurorul este liber s` prezinte în instan\` concluziile pe care le consider` întemeiate, potrivit legii, \inând seama de probele administrate în cauz`. Procurorul poate contesta la Consiliul Superior al Magistraturii interven\ia procurorului ierarhic superior, pentru influen\area în orice form` a concluziilor.

În procesele penale, la ]edin\a de judecat`, poate participa procurorul care a efectuat urm`rirea penal` sau alt procuror desemnat de conduc`torul parchetului.

Procurorul exercit`, în condi\iile legii, c`ile de atac împotriva hot`rârilor judec`tore]ti pe care le consider` netemeinice ]i nelegale.

Ministrul justi\iei, când consider` necesar, din proprie ini\iativ` sau la cererea Consiliului Superior al Magistraturii, exercit` controlul asupra procurorilor, prin procurori anume desemna\i de procurorul general al Parchetului de pe lâng` Înalta Curte de Casa\ie ]i Justi\ie sau, dup` caz, de procurorul general al Parchetului Na\ional Anticorup\ie, ori de ministrul justi\iei.

23

Controlul const` în verificarea eficien\ei manageriale, a modului în care procurorii î]i îndeplinesc atribu\iile de serviciu ]i în care se desf`]oar` raporturile de serviciu cu justi\iabilii ]i cu celelalte persoane implicate în lucr`rile de competen\a parchetelor. Controlul nu poate viza m`surile dispuse de procuror în cursul urm`ririi penale ]i solu\iile adoptate.

Ministrul justi\iei poate s` cear` procurorului general al Parchetului de pe lâng` Înalta Curte de Casa\ie ]i Justi\ie sau, dup` caz, procurorului general al Departamentului Na\ional Anticorup\ie inform`ri asupra activit`\ii parchetelor ]i s` dea îndrum`ri scrise cu privire la m`surile ce trebuie luate pentru prevenirea ]i combaterea eficient` a criminalit`\ii.

Parchetul de pe lâng` Înalta Curte de Casa\ie ]i Justi\ie

Parchetul de pe lâng` Înalta Curte de Casa\ie ]i Justi\ie coordoneaz` activitatea parchetelor din subordine, îndepline]te atribu\iile prev`zute de lege, are personalitate juridic` ]i gestioneaz` bugetul Ministerului Public.

Parchetul de pe lâng` Înalta Curte de Casa\ie ]i Justi\ie este condus de procurorul general al Parchetului de pe lâng` Înalta Curte de Casa\ie ]i Justi\ie, ajutat de un prim-adjunct ]i un adjunct.

În activitatea sa, procurorul general al Parchetului de pe lâng` Înalta Curte de Casa\ie ]i Justi\ie este ajutat de 3 consilieri.

Procurorul general al Parchetului de pe lâng` Înalta Curte de Casa\ie ]i Justi\ie este ordonator principal de credite ]i reprezint` Ministerul Public în rela\iile cu celelalte autorit`\i publice ]i cu orice persoane juridice sau fizice, din \ar` sau din str`in`tate.

Procurorul general al Parchetului de pe lâng` Înalta Curte de Casa\ie ]i Justi\ie exercit`, direct sau prin procurori anume desemna\i, controlul asupra tuturor parchetelor, particip` la ]edin\ele Înaltei Cur\i de Casa\ie ]i Justi\ie în Sec\ii Unite, precum ]i la orice complet al acesteia, când consider` necesar.

În cazul imposibilit`\ii de participare, procurorul general deleag` pe prim-adjunctul sau pe adjunctul s`u ori pe un alt procuror pentru a participa, în locul s`u, la ]edin\ele Înaltei Cur\i de Casa\ie ]i Justi\ie.

Procurorul general al Parchetului de pe lâng` Înalta Curte de Casa\ie ]i Justi\ie desemneaz`, dintre procurorii acestui parchet, pe procurorii care particip` la ]edin\ele Cur\ii Constitu\ionale, în cazurile prev`zute de lege.

Parchetul de pe lâng` Înalta Curte de Casa\ie ]i Justi\ie are în structur` sec\ii conduse de procurori ]efi, care pot fi ajuta\i de adjunc\i. În cadrul sec\iilor pot func\iona servicii ]i birouri conduse de procurori ]efi.

În cadrul Parchetului de pe lâng` Înalta Curte de Casa\ie ]i Justi\ie func\ioneaz` Direc\ia de Investigare a Infrac\iunilor de Criminalitate Organizat` ]i Terorism, ca structur` specializat` în combaterea criminalit`\ii organizate ]i terorismului, având personalitate juridică.

Direc\ia de Investigare a Infrac\iunilor de Criminalitate Organizat` ]i Terorism se încadreaz` cu procurori numi\i prin ordin al procurorului general al Parchetului de pe lâng` Înalta Curte de Casa\ie ]i Justi\ie, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, în limita posturilor prev`zute în statul de func\ii, aprobat potrivit legii.

Pentru a fi numi\i în cadrul Direc\iei de Investigare a Infrac\iunilor de Criminalitate Organizat` ]i Terorism procurorii trebuie s` aib` o bun` preg`tire profesional`, o conduit` moral` irepro]abil`, o vechime de cel pu\in 6 ani în

24

func\ia de procuror sau judec`tor ]i s` fi fost declara\i admi]i în urma interviului organizat de comisia constituit` în acest scop.

Procurorul general al Parchetului de pe lâng` Înalta Curte de Casa\ie ]i Justi\ie evalueaz`, anual, rezultatele ob\inute de procurorii Direc\iei de Investigare a Infrac\iunilor de Criminalitate Organizat` ]i Terorism.

Procurorii numi\i în cadrul Direc\iei de Investigare a Infrac\iunilor de Criminalitate Organizat` ]i Terorism pot fi revoca\i prin ordin al procurorului general al Parchetului de pe lâng` Înalta Curte de Casa\ie ]i Justi\ie, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, în cazul exercit`rii necorespunz`toare a atribu\iilor specifice func\iei sau în cazul aplic`rii unei sanc\iuni disciplinare.

La data încet`rii activit`\ii în cadrul Direc\iei de Investigare a Infrac\iunilor de Criminalitate Organizat` ]i Terorism procurorul revine la parchetul de unde provine sau la alt parchet unde are dreptul s` func\ioneze potrivit legii.

Direc\ia de Investigare a Infrac\iunilor de Criminalitate Organizat` ]i Terorism este condus` de un procuror-]ef ]i este coordonat` de procurorul general al Parchetului de pe lâng` Înalta Curte de Casa\ie ]i Justi\ie.

Direc\ia de Investigare a Infrac\iunilor de Criminalitate Organizat` ]i Terorism are urm`toarele atribu\ii:

a) efectuarea urm`ririi penale pentru infrac\iunile prev`zute în prezenta lege în condi\iile Codului de procedur` penal` ]i ale legilor speciale:

b) conducerea, supravegherea ]i controlul actelor de cercetare penal`, efectuate din dispozi\ia procurorului de c`tre ofi\erii ]i agen\ii de poli\ie judiciar` afla\i în coordonarea Direc\iei de Investigare a Infrac\iunilor de Criminalitate Organizat` ]i Terorism;

c) sesizarea instan\elor judec`tore]ti pentru luarea m`surilor prev`zute de lege ]i pentru judecarea cauzelor privind infrac\iunile care sunt, potrivit legii, în competen\a Direc\iei de Investigare a Infrac\iunilor de Criminalitate Organizat` ]i Terorism;

d) studierea cauzelor care genereaz` s`vâr]irea infrac\iunilor de criminalitate organizat`, trafic de droguri, macrocriminalitate economico-financiar`, criminalitate informatic` ]i terorism ]i a condi\iilor care le favorizeaz`, elaborarea propunerilor în vederea elimin`rii acestora, precum ]i pentru perfec\ionarea legisla\iei penale în acest domeniu;

e) constituirea ]i actualizarea bazei de date vizând infrac\iunile ce sunt date în competen\a Direc\iei de Investigare a Infrac\iunilor de Criminalitate Organizat` ]i Terorism; f) exercitarea altor atribu\ii prev`zute de Codul de procedur` penal` ]i de legile speciale ;

g) conducerea, supravegherea şi controlul activităţilor de ordin tehnic ale urmăririi penale, efectuate de specialişti în domeniul economic, financiar, bancar, vamal, informatic, precum şi în alte domenii, numiţi în cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism. Procurorii parchetelor de pe lângă instanţele competente participă la judecarea oricărei cereri adresate instanţelor de judecată în cauzele de competenţa direcţiei, precum şi la judecarea în fond şi în căile de atac, în cauzele în care Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism a sesizat instanţele de judecată, punând concluzii şi exercitând căile legale de atac, cu excepţia cazurilor în care procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată

25

şi Terorism încunoştinţează parchetul de pe lângă instanţa competentă şi instanţa că vor participa în mod direct.

Direc\ia de Investigare a Infrac\iunilor de Criminalitate Organizat` ]i Terorism exercit` drepturile ]i îndepline]te obliga\iile procedurale prev`zute de lege, în cauzele privind infrac\iunile atribuite prin lege în competen\a sa.

Organizarea ]i func\ionarea Direc\iei de Investigare a Infrac\iunilor de Criminalitate Organizat` ]i Terorism

Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism este condusă de un procuror-şef, ajutat de un procuror-şef adjunct, iar potrivit O.U.G. 131/2006, funcţionează ca o structură cu personalitate juridică, specializată în combaterea infracţiunilor de criminalitate organizată şi terorism în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism este organizată în servicii, birouri şi compartimente conduse de procurori-şefi, iar în circumscripţia teritorială a Parchetelor de pe lângă Curţile de Apel, se înfiinţează prin ordin al procurorului-şef al D.I.I.C.O.T. şi servicii teritoriale conduse de procurori-şefi.

În cadrul serviciilor se pot organiza birouri conduse de procurori-]efi, prin ordin al procurorului general al Parchetului de pe lâng` Înalta Curte de Casa\ie ]i Justi\ie, la propunerea procurorului-]ef al Direc\iei de Investigare a Infrac\iunilor de Criminalitate Organizat` ]i Terorism.

Tot în cadrul Direc\iei de Investigare a Infrac\iunilor de Criminalitate Organizat` ]i Terorism s-a înfiin\at un birou pentru studierea cauzelor care genereaz` ]i a condi\iilor care favorizeaz` s`vâr]irea infrac\iunilor de criminalitate organizat` ]i terorism, subordonat direct procurorului-]ef al Direc\iei de Investigare a Infrac\iunilor de Criminalitate Organizat` ]i Terorism.

Direc\ia de Investigare a Infrac\iunilor de Criminalitate Organizat` ]i Terorism se încadreaz` cu procurori, speciali]ti în domeniul prelucr`rii ]i valorific`rii informa\iilor, economic, financiar, bancar, vamal, informatic ]i în alte domenii, precum ]i cu personal auxiliar de specialitate ]i administrativ, în limita posturilor prev`zute în statul de func\ii, aprobat potrivit legii.

Ordonan\a de urgen\` a Guvernului nr. 43/2002 privind Parchetul Na\ional Anticorup\ie, publicat` în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 244 din 11 aprilie 2002, aprobat` cu modific`ri prin Legea nr. 503/2002, cu modific`rile ]i complet`rile ulterioare, a fost modificat` la rândul ei prin OUG nr. 134/29.09.2005, prin care s-a înfiin\at Departamentul Na\ional Anticorup\ie, ca structur` autonom`, cu personalitate juridic` proprie, în cadrul Parchetului de pe lâng` Înalta Curte de Casa\ie ]i Justi\ie, prin reorganizarea Parchetului Na\ional Anticorup\ie.

Potrivit art. 13 alin. 1 din OUG nr. 134/2005 sunt de competen\a D.N.A. infrac\iunile prev`zute în Legea nr. 78/2000, cu modific`rile ]i complet`rile ulterioare, s`vâr]ite în una din urm`toarele condi\ii:

- dac`, indiferent de calitatea persoanelor care le-au comis, au cauzat o pagub` material` mai mare decât echivalentul în lei a 200.000 Euro, ori o perturbare deosebit de grav` a activit`\ii unei autorit`\i publice, institu\ii publice sau oric`rei alte persoane juridice, ori dac` valoarea sumei sau a bunului care formeaz` obiectul infrac\iunii de corup\ie este mai mare decât echivalentul în lei a 10.000 Euro;

26

- dac` indiferent de valoarea pagubei materiale ori de gravitatea perturb`rii aduse unei autorit`\i publice, institu\ii publice sau oric`rei alte persoane juridice ori de valoarea sumei sau a bunului care formeaz` obiectul infrac\iunii de corup\ie, sunt comise de c`tre: deputa\i; senatori; membri ai Guvernului, secretari de stat ori subsecretari de stat ]i asimila\ii acestora; consilieri ai mini]trilor; judec`torii Înaltei Cur\i de Casa\ie ]i Justi\ie ]i ai Cur\ii Constitu\ionale; ceilal\i judec`tori ]i procurori; membrii Consiliului Superior al Magistraturii; pre]edintele Consiliului Legislativ ]i loc\iitorul acestuia; Avocatul Poporului ]i adjunc\ii s`i; consilierii preziden\iali ]i consilierii de stat din cadrul Administra\iei Preziden\iale; consilierii de stat ai primului-ministru; membrii ]i controlorii financiari ai Cur\ii de Conturi ]i ai camerelor jude\ene de conturi; guvernatorul, prim-viceguvernatorul ]i viceguvernatorul B`ncii Na\ionale a României; pre]edintele ]i vicepre]edintele Consiliului Concuren\ei; ofi\eri, amirali, generali ]i mare]ali; ofi\eri de poli\ie; pre]edin\ii ]i vicepre]edin\ii consiliilor jude\ene; primarul general ]i viceprimarii municipiului Bucure]ti; primarii ]i viceprimarii sectoarelor municipiului Bucure]ti; primarii ]i viceprimarii municipiilor; consilierii jude\eni; prefec\ii ]i subprefec\ii; conduc`torii autorit`\ilor ]i institu\iilor publice centrale ]i locale ]i persoanele cu func\ii de control din cadrul acestora, cu excep\ia conduc`torilor autorit`\ilor ]i institu\iilor publice de la nivelul ora]elor ]i comunelor ]i a persoanelor cu func\ii de control din cadrul acestora; avoca\ii; comisarii G`rzii Financiare; personalul vamal; persoanele care de\in func\ii de conducere, de la director inclusiv, în cadrul regiilor autonome de interes na\ional, al companiilor ]i societ`\ilor na\ionale, al b`ncilor ]i societ`\ilor comerciale la care statul este ac\ionar majoritar, al institu\iilor publice care au atribu\ii în procesul de privatizare ]i al unit`\ilor centrale financiar-bancare; persoanele prev`zute la art. 81 din Legea nr. 78/2000, cu modific`rile ]i complet`rile ulterioare; lichidatorii judiciari; executorii Autorit`\ii pentru Valorificarea Activelor Statului.

La art. 13 au fost introduse dou` noi alineate ]i ele se refer` la competen\a D.N.A. de a cerceta infrac\iunile contra intereselor financiare ale Comunit`\ilor Europene cât ]i de a efectua urm`rirea penal` dac` s-a cauzat o pagub` material` mai mare decât echivalentul în lei a 1.000.000 Euro, în cazul infrac\iunilor prev. de art. 215 alin. 1, 2, 3 ]i 5, art. 246, 247, 248 ]i 2481 C.pen. al infrac\iunilor prev. la art. 175, 177 ]i 178 - 181 din Legea nr. 141/1997 privind Codul Vamal al României, cât ]i în Legea nr. 241/2005 privind prevenirea ]i combaterea evaziunii fiscale.

Procurorii specializa\i în cadrul D.N.A. efectueaz` în mod obligatoriu urm`rirea penal` pentru infrac\iunile descrise mai sus, în timp ce pentru aceste fapte s`vâr]ite de militari în activitate, urm`rirea se efectueaz` de procurorii militari din cadrul D.N.A. indiferent de gradul militar pe care îl au persoanele cercetate.

Pe cale de consecin\`, celelalte infrac\iuni prev`zute în Legea nr. 78/2000 care nu sunt date în competen\a D.N.A., sunt de competen\a parchetelor de pe lâng` instan\e, conform dispozi\iilor Codului de procedur` penal`.

Departamentul Na\ional Anticorup\ie are sediul în municipiul Bucure]ti ]i î]i exercit` atribu\iile pe întregul teritoriu al României prin procurori specializa\i în combaterea corup\iei.

Procurorul general al Parchetului de pe lâng` Înalta Curte de Casa\ie ]i Justi\ie coordoneaz` Departamentul Na\ional Anticorup\ie prin intermediul

27

procurorului ]ef al acestui departament. Coordonarea prive]te îndrum`ri cu caracter general referitoare la m`surile care trebuie luate pentru prevenirea ]i combaterea infrac\iunilor de corup\ie, precum ]i solicitarea de inform`ri asupra activit`\ii departamentului. Procurorul general al Parchetului de pe lâng` Înalta Curte de Casa\ie ]i Justi\ie solu\ioneaz` conflictele de competen\` ap`rute între Departamentul Na\ional Anticorup\ie ]i celelalte structuri sau unit`\i din cadrul Ministerului Public.

Departamentul Na\ional Anticorup\ie este independent în raport cu instan\ele judec`tore]ti ]i cu parchetele de pe lâng` acestea, precum ]i în rela\iile cu celelalte autorit`\i publice, exercitându-]i atribu\iile numai în temeiul legii ]i pentru asigurarea respect`rii acesteia.

Atribu\iile Departamentului Na\ional Anticorup\ie sunt urm`toarele: a) efectuarea urm`ririi penale, în condi\iile prev`zute în Codul de

procedur` penal`, în Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea ]i sanc\ionarea faptelor de corup\ie ]i în prezenta ordonan\` de urgen\`, pentru infrac\iunile prev`zute în Legea nr. 78/2000 care sunt în competen\a Departamentului Na\ional Anticorup\ie;

b) conducerea, supravegherea ]i controlul actelor de cercetare penal`, efectuate din dispozi\iile procurorului de c`tre ofi\erii de poli\ie judiciar` afla\i sub autoritatea exclusiv` a procurorului ]ef al Departamentului Na\ional Anticorup\ie;

c) conducerea, supravegherea ]i controlul activit`\ilor de ordin tehnic ale urm`ririi penale, efectuate de speciali]ti în domeniul economic, financiar, bancar, vamal, informatic, precum ]i în alte domenii, numi\i în cadrul Departamentului Na\ional Anticorup\ie;

d) sesizarea instan\elor judec`tore]ti pentru luarea m`surilor prev`zute de lege ]i pentru judecarea cauzelor privind infrac\iunile prev`zute în Legea nr. 78/2000, cu modific`rile ulterioare, care sunt în competen\a Departamentului Na\ional Anticorup\ie;

e) participarea, în condi\iile legii, la ]edin\ele de judecat`; f) exercitarea c`ilor de atac împotriva hot`rârilor judec`tore]ti, în condi\iile

prev`zute de lege; g) studierea cauzelor care genereaz` ]i a condi\iilor care favorizeaz`

corup\ia, elaborarea ]i prezentarea propunerilor în vederea elimin`rii acestora, precum ]i pentru perfec\ionarea legisla\iei penale;

h) elaborarea raportului anual privind activitatea Departamentului Na\ional Anticorup\ie ]i prezentarea acestuia Consiliului Superior al Magistraturii ]i ministrului justi\iei, nu mai târziu de luna februarie a anului urm`tor, iar ministrul justi\iei va prezenta Parlamentului concluziile asupra raportului de activitate a Departamentului Na\ional Anticorup\ie;

i) constituirea ]i actualizarea bazei de date în domeniul faptelor de corup\ie;

j) exercitarea altor atribu\ii prev`zute de lege. Departamentul Na\ional Anticorup\ie exercit` drepturile ]i îndepline]te

obliga\iile procedurale prev`zute de lege, în cauzele privind infrac\iunile atribuite prin prezenta ordonan\` de urgen\` în competen\a sa.

În exercitarea atribu\iilor ce îi revin, procurorul ]ef al Departamentului Na\ional Anticorup\ie emite ordine.

28

Organizarea ]i func\ionarea Departamentului Na\ional Anticorup\ie

Departamentul Na\ional Anticorup\ie este condus de un procuror ]ef care este asimilat prim-adjunctului procurorului general al Parchetului de pe lâng` Înalta Curte de Casa\ie ]i Justi\ie. Procurorul ]ef al Departamentului Na\ional Anticorup\ie este ajutat de 2 procurori ]efi adjunc\i, asimila\i adjunctului procurorului general al Parchetului de pe lâng` Înalta Curte de Casa\ie ]i Justi\ie.

În activitatea sa procurorul ]ef al Departamentului Na\ional Anticorup\ie este ajutat de 2 consilieri, asimila\i consilierilor procurorului general al Parchetului de pe lâng` Înalta Curte de Casa\ie ]i Justi\ie.

Procurorul ]ef al Departamentului Na\ional Anticorup\ie este ordonator principal de credite.

Finan\area cheltuielilor curente ]i de capital ale Departamentului Na\ional Anticorup\ie se asigur` de la bugetul de stat. Anual se constituie un depozit în valoare de cel pu\in 2 milioane lei (RON), pentru ac\iuni privind organizarea ]i constatarea infrac\iunilor flagrante de corup\ie, la dispozi\ia procurorului ]ef al Departamentului Na\ional Anticorup\ie. Aceast` sum` este prev`zut` la titlul ,,Cheltuieli materiale ]i servicii’’ în bugetul Departamentului Na\ional Anticorup\ie, iar modul s`u de gestionare ]i de utilizare se va stabili prin ordin al procurorului ]ef al acestui departament.

Departamentul Na\ional Anticorup\ie este organizat în sec\ii conduse de procurori ]efi sec\ie, ajuta\i de procurori ]efi adjunc\i sec\ie. Sec\iile se înfiin\eaz` ]i se desfiin\eaz` prin ordin al procurorului ]ef al Departamentului Na\ional Anticorup\ie, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii.

În cadrul Departamentului Na\ional Anticorup\ie se pot înfiin\a servicii teritoriale, servicii, birouri ]i alte compartimente de activitate, prin ordin al procurorului ]ef al acestui departament.

Sediul serviciilor teritoriale ]i circumscrip\ia acestora se stabilesc de procurorul ]ef al Departamentului Na\ional Anticorup\ie, de regul`, în localit`\ile în care î]i au sediul parchetele de pe lâng` cur\ile de apel ]i în raport cu circumscrip\ia acestora.

Serviciile teritoriale, serviciile ]i birourile sunt conduse de procurori-]efi.

Parchetele de pe lâng` cur\ile de apel, tribunale, tribunale pentru minori ]i familie ]i judec`torii

Pe lâng` fiecare curte de apel, tribunal, tribunal pentru minori ]i familie ]i judec`torie func\ioneaz` un parchet.

Parchetele au sediul în localit`\ile în care î]i au sediul instan\ele pe lâng` care func\ioneaz` ]i au aceea]i circumscrip\ie cu acestea.

Parchetele de pe lâng` cur\ile de apel ]i parchetele de pe lâng` tribunale au personalitate juridic`. Parchetele de pe lâng` tribunalele pentru minori ]i familie ]i parchetele de pe lâng` judec`torii nu au personalitate juridic`.

Parchetele de pe lâng` cur\ile de apel ]i tribunale au în structur` sec\ii, în cadrul c`rora pot func\iona servicii ]i birouri. Parchetele de pe lâng` cur\ile de apel au în structur` ]i câte o sec\ie pentru minori ]i familie.

În raport cu natura ]i num`rul cauzelor, în cadrul parchetelor de pe lâng` judec`torii pot func\iona sec\ii maritime ]i fluviale.

29

Birourile, serviciile ori alte compartimente de specialitate din cadrul parchetelor se stabilesc de c`tre procurorul general al Parchetului de pe lâng` Înalta Curte de Casa\ie ]i Justi\ie, cu avizul ministrului justi\iei.

În localit`\ile unde func\ioneaz` sediile secundare ale tribunalelor ]i judec`toriilor se înfiin\eaz` sedii secundare ale parchetelor, cu activitate permanent`, având aceea]i circumscrip\ie cu sediile secundare ale instan\elor pe lâng` care func\ioneaz`.

Parchetele de pe lâng` cur\ile de apel sunt conduse de procurori generali, iar parchetele de pe lâng` tribunale, tribunale pentru minori ]i familie ]i judec`torii sunt conduse de prim-procurori.

Procurorii generali ai parchetelor de pe lâng` cur\ile de apel ]i prim-procurorii parchetelor de pe lâng` tribunale exercit` ]i atribu\ii de coordonare ]i control al administr`rii parchetului unde func\ioneaz`, precum ]i al parchetelor din circumscrip\ie.

Prim-procurorii parchetelor de pe lâng` tribunalele pentru minori ]i prim-procurorii parchetelor de pe lâng` judec`torii exercit` ]i atribu\ii de administrare a parchetului.

Procurorii generali ai parchetelor de pe lâng` cur\ile de apel au calitatea de ordonatori secundari de credite, iar prim-procurorii parchetelor de pe lâng` tribunale au calitatea de ordonatori ter\iari de credite.

În func\ie de volumul de activitate, la parchetele de pe lâng` cur\ile de apel ]i tribunale, procurorul general sau, dup` caz, prim-procurorul poate fi ajutat de 1 - 2 adjunc\i, iar la parchetele de pe lâng` tribunalele pentru minori ]i familie ]i judec`torii, prim-procurorul poate fi ajutat de un adjunct.

La Parchetul de pe lâng` Curtea de Apel Bucure]ti ]i la Parchetul de pe lâng` Tribunalul Bucure]ti, procurorul general sau, dup` caz, prim-procurorul poate fi ajutat de 1 - 3 adjunc\i.

Sec\iile, serviciile ]i birourile parchetelor de pe lâng` instan\e sunt conduse de procurori ]efi.

Conduc`torul fiec`rui parchet repartizeaz` procurorii pe sec\ii, servicii ]i birouri, în func\ie de preg`tirea, specializarea ]i aptitudinile acestora.

Conduc`torul fiec`rui parchet repartizeaz` dosarele procurorilor, \inând cont de specializarea acestora.

În cadrul parchetelor func\ioneaz` colegii de conducere, care avizeaz` problemele generale de conducere ale parchetelor.

Colegiile de conducere ale parchetelor de pe lâng` cur\i de apel, tribunale, tribunale pentru minori ]i familie ]i judec`torii au în componen\` procurori care de\in acelea]i func\ii ca cele de la nivelul colegiilor de conducere ale instan\elor. 3.2.3. Organele de cercetare penală Urmărirea penală se efectuează de procuror şi de către organele de cercetare penală. Organele de cercetare penală sunt: a) organele de cercetare ale poliţiei judiciare. Ca organe de cercetare ale poli\iei judiciare func\ioneaz` lucr`tori operativi anume desemna\i din Ministerul Administra\iei ]i Internelor, cu avizul favorabil al procurorului general al Parchetului de pe lâng` {nalta Curte de Casa\ie ]i Justi\ie, sub a c`rui autoritate []i desf`]oar` activitatea.

30

Aceste organe de cercetare penal` exercit` activit`\i judiciare, având o competen\` foarte larg`.

Conform art. 207 C.pr.pen., cercetarea penal` se efectueaz` de organele de cercetare ale poli\iei judiciare, pentru orice infrac\iune care nu este dat` [n mod obligatoriu [n competen\a altor organe de cercetare penal`. {n activitatea pe care o desf`]oar`, organele de cercetare ale poli\iei judiciare constat` s`vâr]irea infrac\iunilor, efectueaz` cercet`ri, iar când este cazul vor solicita procurorului care supravegheaz` urm`rirea penal` anumite aprob`ri, [ncuviin\`ri, autoriz`ri sau confirm`ri pentru efectuarea unor acte de cercetare penal` ce nu sufer` amânare, chiar dac` nu sunt [n competen\a lor.

Potrivit art. III pct. 2 din Legea nr. 218/2002, organele de poli\ie judiciar` []i desf`]oar` activitatea, [n mod nemijlocit, sub conducerea, supravegherea ]i controlul procurorului, fiind obligate s` aduc` la [ndeplinire toate dispozi\iile acestuia.

Astfel, lucr`torii de poli\ie judiciar` din structurile teritoriale []i [ndeplinesc atribu\iile, [n mod nemijlocit, sub autoritatea ]i controlul prim-procurorilor de pe lâng` judec`torii ]i tribunale, corespunz`tor arond`rii acestora. Procurorii generali de pe lâng` cur\ile de apel []i exercit` autoritatea ]i controlul asupra lucr`torilor de poli\ie judiciar` din circumscrip\ia cur\ii, iar procurorul general al Parchetului de pe lâng` {nalta Curte de Casa\ie ]i Justi\ie []i exercit` autoritatea ]i controlul direct sau prin procurorii desemna\i asupra organelor de poli\ie judiciar` din Inspectoratul General al Poli\iei Române ]i din [ntregul teritoriu.

b) organele de cercetare penal` speciale sunt prev`zute [n art. 208 din C.pr.pen. ]i anume:

a) ofi\erii anume desemna\i de c`tre comandan\ii unit`\ilor militare corp aparte ]i similare, pentru militarii [n subordine. Cercetarea poate fi efectuat` ]i personal de c`tre comandant;

b) ofi\erii anume desemna\i de c`tre ]efii comenduirilor de garnizoan`, pentru infrac\iunile s`vâr]ite de militari [n afara unit`\ilor militare. Cercetarea poate fi efectuat` ]i personal de ]efii comenduirilor de garnizoan`;

c) ofi\erii anume desemna\i de c`tre comandan\ii centrelor militare, pentru infrac\iunile de competen\a instan\elor militare, s`vâr]ite de persoanele civile [n leg`tur` cu obliga\iile lor militare. Cercetarea poate fi efectuat` ]i personal de c`tre comandan\ii centrelor militare;

La cererea comandantului centrului militar, organul de poli\ie efectueaz` unele acte de cercetare, dup` care [nainteaz` lucr`rile comandantului centrului militar.

d) ofi\erii poli\iei de frontier`, anume desemna\i pentru infrac\iunile de frontier`;

e) c`pitanii porturilor, pentru infrac\iunile contra siguran\ei naviga\iei pe ap` ]i contra disciplinei ]i ordinii la bord, precum ]i pentru infrac\iunile de serviciu sau [n leg`tur` cu serviciul, prev`zute [n Codul penal, s`vâr]ite de personalul navigant al marinei civile, dac` fapta a pus sau ar fi putut pune [n pericol siguran\a navei sau a naviga\iei.

{n cazurile prev`zute la lit. a), b) ]i c), cercetarea penal` se efectueaz` [n mod obligatoriu de organele speciale acolo prev`zute.

Organele de cercetare penal` au un rol deosebit [n descoperirea faptelor ce constituie infrac\iuni ]i cercetarea persoanelor vinovate. Aceste organe au

31

dreptul de a [ncepe urm`rirea penal`, de a strânge ]i administra probe, de a efectua acte procedurale cum sunt perchezi\ia, cercetarea la fa\a locului, reconstituirea sau de a lua m`suri privind limitarea libert`\ii sau a propune m`suri preventive.

Chiar ]i lucr`torii de poli\ie care nu fac parte din organele de poli\ie judiciar` au dreptul ]i obliga\ia de a efectua orice act de constatare a s`vâr]irii infrac\iunilor, [ncuno]tin\ând despre aceasta, de [ndat`, procurorul sau organele de cercetare ale poli\iei judiciare, cu [naintarea totodat` a actelor de constatare.

3.3. PĂRŢILE ÎN PROCESUL PENAL 3.3.1. Noţiunea de parte în procesul penal

Părţile sunt acele persoane care au interes propriu în rezolvarea cauzei penale şi, conform art. 23-24 Cod procedură penală, acestea au drepturi şi obligaţii ce izvorăsc în mod direct din exercitarea acţiunii penale şi acţiunii civile în cadrul procesului penal.

Codul de procedur` penal` define]te p`r\ile ca fiind urm`toarele: inculpatul ]i partea v`t`mat`, pentru latura penal` a procesului penal, iar pentru latura civil` inculpatul, partea civil` ]i, uneori, partea responsabil` civilmente.

{n procesul penal mai exist` ]i alte persoane chemate ocazional (martori, exper\i, interpre\i), care sunt subiec\i secundari, dar nu sunt p`r\i [n proces. P`r\ile [n procesul penal pot avea interese contrare – exemplu: inculpatul (uneori partea responsabil` civilmente) cu partea civil`, sau interese comune (coautori, complici). 3.3.1.1. Inculpatul

{n dreptul procesual penal, fa\` de persoana care a s`vâr]it o infrac\iune se folosesc trei termeni, [n func\ie de momentul desf`]ur`rii procesului ]i anume:

F`ptuitor – persoana fa\` de care se desf`]oar` anumite activit`\i prev`zute [n lege ]i nu s-a [nceput urm`rirea penal` sau ac\iunea penal` (exemplu: art. 200, 214, 215, 224, 465 C.pr.pen.). F`ptuitorul nu este parte [n procesul penal dar prevederile din cod las` posibilitatea organelor de cercetare sau de constatare de a proceda la prinderea f`ptuitorului, la luarea de declara\ii de la acesta sau de a efectua perchezi\ii corporale asupra lui.

{nvinuit – persoana fa\` de care s-a [nceput urm`rirea penal` (art. 229), fiind subiect procesual, dar nu parte [n procesul penal. El are o serie de drepturi ]i obliga\ii prev`zute de lege, iar [mpotriva lui se poate lua chiar m`sura preventiv` a arest`rii pe o durat` ce nu poate dep`]i 10 zile. Calitatea de [nvinuit o au [n general toate persoanele care au s`vâr]it o fapt` penal` ]i sunt cercetate penal, el fiind des amintit [n con\inutul normelor de proceduri penal` (art. 69, 70, 71, 72, 73, 74, 80, 143, 144, 146, 147, 233, 255, 256, 257 etc.).

Suntem de acord cu opinia exprimat` [n literatura de specialitate [n privin\a renun\`rii la calitatea de [nvinuit din urm`toarele considerente:

32

a) Urm`rirea penal` [ncepe fa\` de fapt` (in rem) ]i nu fa\` de persoan` (in personam). Dac` f`ptuitorul este cunoscut urm`rirea penal` [ncepe fa\` de acesta.

b) Dac` sunt indicii temeinice c` f`ptuitorul a s`vâr]it o fapt` penal`, de ce nu se pune [n mi]care ac\iunea penal` ]i mai e necesar s` se [nceap` urm`rirea penal` fa\` de [nvinuit? (Sunt cazuri când se pune [n mi]care ac\iunea penal` f`r` a se mai [ncepe urm`rirea penal`).

c) Care e rostul arest`rii pe cel mult 10 zile numai pentru [nvinuit (pentru care trebuie [ndeplinite toate condi\iile prev`zute de lege, ca ]i la inculpat), când legea prevede c` inculpatul poate fi arestat pân` la 30 zile (deci, poate fi arestat ]i pentru 10 zile?) {n acest caz nu s-ar mai lua cu u]urin\` m`sura arest`rii preventive pe cel mult 10 zile (de multe ori [n practic` dup` trecerea celor 10 zile nu se mai ia m`sura arest`rii pe 20 zile).

d) La infrac\iunile flagrante unde probele sunt clare s-ar putea trece direct la punerea [n mi]care a ac\iunii penale.

Din aceste motive (dar mai pot fi ]i altele) consider`m c` pentru suple\ea desf`]ur`rii procesului penal calitatea de [nvinuit ar trebui s` fie [nlocuit` cu cea de inculpat (bine[n\eles, [n condi\iile legii).

Inculpat – persoana [mpotriva c`reia s-a pus [n mi]care ac\iunea penal` ]i care este parte [n procesul penal (art. 23 C.pr.pen.)

Dac` [n calitate de parte civil` sau parte responsabil` civilmente [n procesul penal [ntâlnim ]i persoane juridice, inculpatul poate fi numai o persoan` fizic`.

Inculpatul ca parte [n proces are drepturi ]i obliga\ii. Astfel, el poate propune administrarea de probe, poate formula cereri, ridica excep\ii, solicita punerea [n libertate când este arestat, poate face plângeri [mpotriva actelor de urm`rire penal`, folosi c`ile de atac, dar are ]i obliga\ia de a se prezenta [n fa\a organelor de urm`rire penal` la toate chem`rile, de a suporta m`surile de constrângere personal`, de a respecta dispozi\iile procesual penale.

Punerea [n mi]care a ac\iunii penale se face prin: ordonan\a de punere [n mi]care a ac\iunii penale a procurorului, prin rechizitoriu, declara\ia oral` a procurorului, când se extinde procesul penal pentru alte fapte, [ncheierea instan\ei de judecat`, [n cazul art. 336 alin. 2 C.pr.pen., sau la plângere prealabilă adresată organului de cercetare sau procurorului potrivit legii, aşa cum rezultă din art. 279 alin. 2 C.pr.pen., modificat prin Legea nr. 356/2006.

In legătură cu modificarea textului de lege vizând plângerea prealabilă, facem precizarea că, după ce organul de urmărire penală a efectuat cercetările corespunzătoare, înaintează dosarul parchetului cu propuneri de punere în mişcare a acţiunii penale, iar acesta întocmind rechizitoriul dispune trimiterea în judecată a inculpatului, moment în care pune efectiv în mişcare acţiunea penală. In acest fel, s-a înlăturat procedura anterioară potrivit căreia instanţa de judecată sesizată cu o infracţiune la plângerea prealabilă, dispunea la primul termen, prin încheiere, punerea în mişcare a acţiunii penale.

Calitatea de inculpat se pierde o dat` cu stingerea ac\iunii penale – fie prin condamnare (condamnatul este subiect al dreptului execu\ional), fie prin achitarea inculpatului, când prin hot`râre definitiv` se dovede]te nevinov`\ia acesteia.

33

3.3.1.2. Partea vătămată Persoana care a suferit prin fapta penal` o v`t`mare fizic`, moral` sau

material`, dac` particip` [n procesul penal, se nume]te parte v`t`mat` (art. 24 alin. 1 C.pr.pen.).

No\iunea de parte v`t`mat` nu trebuie confundat` cu categoria juridic` de victim`, care apar\ine dreptului penal (victim` poate fi numai persoana, pe când persoana v`t`mat` poate fi persoan` fizic` sau juridic`), dreptul procesual penal operând cu no\iunea de parte v`t`mat`.

Organul de urm`rire penal` sau instan\a de judecat` are obliga\ia s` cheme, spre a fi ascultate, persoana care a suferit o v`t`mare prin infrac\iune, precum ]i persoana civilmente responsabil`.

{nainte de ascultare, persoanei v`t`mate i se pune [n vedere c` poate participa [n proces ca parte v`t`mat`, iar dac` a suferit o pagub` material`, c` se poate constitui parte civil`. De asemenea, i se atrage aten\ia c` declara\ia de participare [n proces ca parte v`t`mat` sau de constituire ca parte civil` se poate face [n tot cursul urm`ririi penale, iar [n fa\a primei instan\e de judecat`, pân` la citirea actului de sesizare (art. 76 C.pr.pen.).

Din norma legal` rezult` c` persoana v`t`mat` prin infrac\iune, de]i dobânde]te automat ]i calitatea de parte v`t`mat`, trebuie s`-]i exprime voin\a de a participa [n proces sau s` fi efectuat acte specifice laturii penale a procesului penal (introducerea de cereri la organele judiciare, prezen\a la diverse termene de judecat`). {n caz contrar, persoana v`t`mat` poate participa ca martor [n cauza respectiv`. Dac` partea v`t`mat` solicit` desp`gubiri, dobânde]te calitatea de parte civil` ]i ulterior renun\` la desp`gubiri, ea []i va p`stra [n continuare calitatea de parte v`t`mat`. Partea v`t`mat`, prin pozi\ia sa procesual`, are dreptul de a efectua acte procesuale [n sus\inerea laturii penale a procesului penal (cereri, excep\ii, concluzii). Deoarece partea v`t`mat` are un drept personal, ea nu va putea fi [nlocuit`. {n procesul penal, lipsa p`r\ii v`t`mate nu duce la stingerea ac\iunii penale decât dac` exist` una din situa\iile prev`zute de art. 10 din C.pr.pen.

La plângerea prealabil`, când ac\iunea penal` se pune [n mi]care la plângerea persoanei v`t`mate, este nevoie de manifestarea de voin\` a celui v`t`mat; lipsa acesteia nu va declan]a procesul penal (exemplu: [n caz de deces), iar dac` procesul penal a fost declan]at, [n caz de [mp`care sau retragere a plângerii, ac\iunea penal` nu mai poate fi exercitat`.

Partea v`t`mat` poate fi reprezentat` [n procesul penal [ntotdeauna, iar dac` este unul din cazurile prev`zute de lege privind reprezentarea legal`, aceasta va fi reprezentat` obligatoriu. 3.3.1.3. Partea civilă

Persoana v`t`mat` care exercit` ac\iunea civil` [n cadrul procesului penal se nume]te parte civil` (art. 24 alin. 2 C.pr.pen.).

A]a cum s-a precizat ]i la partea v`t`mat`, organul de urm`rire penal` sau instan\a de judecat` au obliga\ia de a chema persoana v`t`mat` spre a fi ascultat`, pentru a afla dac` ea se constituie sau nu parte civil` [n cauz` [n cazul [n care a suferit o pagub` material`, constituire care se poate face [n tot cursul urm`ririi penale, iar la instan\`, pân` la citirea actului de sesizare (art. 15 alin. 2 ]i art. 76 C.pr.pen.).

Ac\iunea civil` poate fi al`turat` ac\iunii penale [n cadrul procesului penal, prin constituirea persoanei v`t`mate ca parte civil`, ]i are ca obiect tragerea la

34

r`spundere civil` a inculpatului, precum ]i a p`r\ii responsabile civilmente (art. 14 C.pr.pen.).

Persoana v`t`mat` se poate constitui parte civil` [n contra [nvinuitului sau inculpatului ]i a persoanei responsabile civilmente.

Calitatea de parte civil` a persoanei care a suferit o v`t`mare prin infrac\iune nu [nl`tur` dreptul acestei persoane de a participa [n calitate de parte v`t`mat` [n aceea]i cauz` (art. 15 alin. 1 ]i 3 C.pr.pen.), iar dac` renun\` ]i la calitatea de parte v`t`mat`, poate fi ascultat` ca martor [n procesul penal (art. 82 C.pr.pen.).

P`r\i civile [n procesul penal pot fi: persoanele prejudiciate direct prin infrac\iune, persoanele care au suferit o pagub` material` prin infrac\iunea comis` asupra victimei, succesorii victimei ]i persoanele subrogate prin lege [n drepturile persoanei v`t`mate. De asemenea, mai pot fi p`r\i civile ]i persoanele juridice, unit`\ile succesoare [n drepturi sau lichidatorii acestora.

Având [n vedere principiul disponibilit`\ii din civil, promovarea ac\iunii civile sau renun\area la ac\iune depinde de voin\a persoanei v`t`mate, cu excep\iile prev`zute [n art. 17 ]i art. 348 C.pr.pen.

Ca ]i celelalte p`r\i [n proces, partea civil` are dreptul s` participe la administrarea probelor, s` utilizeze c`ile de atac, s` fie reprezentat`, dar are ]i obliga\ia de a preciza cuantumul real al desp`gubirilor, iar acestea s` fie dovedite cu probe. Constituirea de parte civil` [n procesul penal are avantajul administr`rii mai u]oare a probelor, ob\inerii mai rapide a desp`gubirilor, iar ac\iunea civil` este scutit` de tax` de timbru. 3.3.1.4. Partea responsabilă civilmente

Dac` [n dreptul penal r`spunderea penal` este strict personal`, [n materie civil` este posibil ca r`spunderea s` revin` ]i altor persoane decât acelea care au s`vâr]it fapta generatoare de prejudicii.

{n conformitate cu art. 24 alin. 3 (C.pr.pen.), se nume]te parte responsabil` civilmente persoana chemat` [n procesul penal s` r`spund`, potrivit legii civile, pentru pagubele provocate prin fapta [nvinuitului sau inculpatului.

Instituirea acestei calit`\i procesuale are menirea de a proteja persoana care a suferit un prejudiciu [mpotriva insolvabilit`\ii autorului prejudiciului, prin aceast` calitate procesual` reglementându-se o r`spundere civil` a unei alte persoane decât autorul infrac\iunii. Stabilirea r`spunderii pentru fapta altuia are la baz` existen\a unor rela\ii [ntre autorul prejudiciului ]i persoana chemat` s` r`spund` civil pentru infrac\iunea comis` de acesta.

Organul de urm`rire penal` sau instan\a de judecat` au obliga\ia s` cheme persoana responsabil` civilmente spre a fi ascultat` [n cazul [n care exist` persoane (fizice sau juridice) ce trebuie s` r`spund` civil pentru prejudiciile cauzate prin infrac\iune de c`tre [nvinuit sau inculpat.

{n literatura de specialitate ]i [n practica judiciar` s-a ar`tat c` [n categoria juridic` de parte responsabil` civilmente sunt cuprinse atât persoanele responsabile civilmente de tip clasic, specificate [n art. 1000 C. civ., cât ]i persoanele chemate s` r`spund` civil pentru fapta altuia, prev`zute [n Legea nr. 22/1969 (modificat` prin L. 54/1994) privind angajarea gestionarilor ]i anume:

P`rin\ii, pentru faptele ilicite s`vâr]ite de copii lor minori ce locuiesc cu dân]ii (art. 1000 alin. 2 C. civ.);

35

Comiten\ii, pentru prejudiciile cauzate de prepu]ii lor [n func\iile [ncredin\ate (art. 1000 alin. 3 C. civ.);

Institutorii ]i me]te]ugarii, pentru prejudiciile cauzate de elevii ]i ucenicii afla\i sub supravegherea lor (art. 1000 alin. 4 C. civ.);

Persoanele care [ndeplinesc func\ii de conducere, precum ]i orice alte persoane care s-au f`cut vinovate de angajarea, trecerea sau men\inerea [n func\ie a unui gestionar, f`r` respectarea condi\iilor legale de vârst`, studii ]i stagiu ]i a dispozi\iilor referitoare la antecedentele penale ale acestuia (art. 28 ]i 30 din L. nr. 22/1969);

Persoanele cu privire la care s-a constatat printr-o hot`râre judec`toreasc` c` au dobândit de la un gestionar bunuri sustrase de acesta din avutul public ]i c` le-au dobândit [n afara obliga\iilor de serviciu ale gestionarului, cunoscând c` acesta gestioneaz` astfel de bunuri (art. 34 din L. nr. 22/1969);

Persoanele care au constituit garan\ie pentru gestionar (art. 10 ]i urm`toarele din L. nr. 22/1969).

{n art. 16 din C.pr.pen. se arat` c` introducerea [n procesul penal a persoanei responsabile civilmente poate avea loc fie [n cursul urm`ririi penale, fie [n fa\a instan\ei de judecat` pân` la citirea actului de sesizare. Persoana responsabil` civilmente poate fi introdus` [n cauz` ]i dup` acest moment, dac` ea nu se opune la luarea acestei m`suri. Aceasta poate interveni [n cauz` pân` la terminarea cercet`rii judec`tore]ti la prima instan\`, luând procedura din care se afl` [n momentul interven\iei.

{n cazul [n care partea responsabil` civilmente a fost introdus` [n procesul penal dup` citirea actului de sesizare ]i a f`cut obiec\iuni, preten\iile p`r\ii civile nu mai pot fi valorificate fa\` de partea responsabil` civilmente [n procesul penal, ci, eventual, pe calea unei ac\iuni separate, introdus` la instan\a civil`.

Este considerat`, de asemenea, tardiv` introducerea p`r\ii responsabile civilmente [n procesul penal când aceasta se face printr-o ac\iune separat` cu ocazia rejudec`rii cauzei dup` casare dac` hot`rârea primei instan\e nu a fost casat` cu acest scop.

Partea responsabil` civilmente poate participa [n procesul penal prin introducerea [n cauz`, la cererea celor interesa\i sau din oficiu, precum ]i prin interven\ia ei din proprie ini\iativ`. Introducerea p`r\ii responsabile civilmente poate avea loc la cererea p`r\ii civile, mai ales atunci când aceasta prezint` o mai mare solvabilitate decât inculpatul [n rezolvarea crean\elor.

Pentru asigurarea drepturilor civile, instan\a poate dispune introducerea [n cauz` a p`r\ii responsabile civilmente ]i din oficiu. Instan\a, [n virtutea rolului s`u activ, procedeaz` astfel pentru repararea pagubelor pricinuite persoanelor incapabile sau celor lipsite de capacitatea de exerci\iu sau cu capacitatea de exerci\iu restrâns`, care au fost prejudiciate prin infrac\iune.

Partea responsabil` civilmente poate fi introdus` [n procesul penal din oficiu ]i atunci când persoana p`gubit` este una din cele care se [ncadreaz` [n dispozi\iile art. 145 C. pen.

Persoana care r`spunde din punct de vedere civil pentru faptele inculpatului poate avea interesul de a participa [n proces ca parte, legea asigurând pentru aceasta posibilitatea de a interveni [n proces. Ea are drepturile prev`zute pentru celelalte p`r\i, poate fi reprezentat` ]i se poate folosi de materialul probator al cauzei respective, poate folosi c`ile de atac.

36

Potrivit Legii nr. 202/2010, privind unele măsuri de accelerare a soluţionării

proceselor, a fost introdus art. 161, care reglementează tranzacţia, medierea şi recunoaşterea pretenţiilor civile. Astfel, în cursul procesului penal, cu privire la pretenţiile civile, inculpatul, partea civilă şi partea responsabilă civilmente pot încheia o tranzacţie sau un acord de mediere, potrivit legii. Inculpatul, cu acordul părţii responsabile civilmente, poate recunoaşte, în tot sau în parte, pretenţiile părţii civile. În cazul recunoaşterii pretenţiilor civile, instanţa obligă la despăgubiri în măsura recunoaşterii. Cu privire la pretenţiile civile nerecunoscute, pot fi administrate probe.

3.4. APĂRĂTORUL 3.4.1. Poziţia procesuală a apărătorului în procesul penal

Constitu\ia României în art. 24 arat` c` dreptul la ap`rare este garantat în tot cursul procesului pentru p`r\i, reglementare care a fost înscris` ]i în Legea nr. 304/2004, actualizat` prin Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniul justi\iei, cât ]i în art. 6 C.pr.pen. Potrivit art. 13 din Legea de organizare judiciar`, dreptul la ap`rare este garantat. În tot cursul procesului p`r\ile au dreptul s` fie reprezentate, sau dup` caz asistate de un ap`r`tor ales sau numit din oficiu, potrivit legii.

Apărătorii sunt constituiţi într-un corp aparte care funcţionează în baza principiului autonomiei profesiei, profesia de avocat fiind exercitată în conformitate cu Legea nr.51/1995 pentru organizarea profesiei de avocat. Organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, dreptul la apărare, asistenţa juridică sunt reglementate de această lege. Profesia de avocat se exercită numai de membrii barourilor, la alegere, în cabinete individuale, cabinete asociate sau societăţi civile profesionale. 3.4.2. Asistenţa şi reprezentarea (art. 6 şi 171 C.pr.pen.) - Drepturile şi obligaţiile apărătorului (art. 172 C.pr.pen. şi Cap. III din Legea nr. 51/1995)

Asistenţa juridică în procesul penal reprezintă o activitate complexă, desfăşurată în condiţiile legii, de apărător, pentru promovarea şi apărarea intereselor procesuale legitime ale învinuitului sau inculpatului şi ale părţilor în cadrul procesului penal.

În conformitate cu art. 6 alin. 3 C.pr.pen. organele judiciare au obligaţia să-l încunoştinţeze, de îndată şi mai înainte de a-l audia, pe învinuit sau pe inculpat despre fapta pentru care este cercetat, încadrarea juridică a acesteia şi să-i asigure posibilitatea pregătirii şi exercitării apărării. Potrivit dispoziţiilor art. 171 din C.pr.pen., învinuitul sau inculpatul are dreptul să fie asistat de apărător în tot cursul urmăririi penale şi al judecăţii, iar organele judiciare sunt obligate să-i aducă la cunoştinţă acest drept.

Asistenţa juridică este obligatorie când învinuitul sau inculpatul este minor, internat într-un centru de reeducare sau într-un institut medical educativ, când este reţinut sau arestat chiar în altă cauză, când faţă de acesta a fost dispusă măsura de siguranţă a internării medicale sau obligarea la tratament medical chiar în altă cauză ori când organul de urmărire penală sau instanţa apreciază că învinuitul ori inculpatul nu şi-ar putea face singur apărarea, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege.

37

În cursul judecăţii, asistenţa juridică este obligatorie şi în cauzele în care legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii de 5 ani sau mai mare. Când asistenţa juridică este obligatorie, dacă învinuitul sau inculpatul nu şi-a ales un apărător, se iau măsuri pentru desemnarea unui apărător din oficiu.

În cursul urmăririi penale, apărătorul învinuitului sau inculpatului are dreptul să asiste la efectuarea oricărui act de urmărire penală şi poate formula cereri şi depune memorii. Lipsa apărătorului nu împiedică efectuarea actului de urmărire penală, dacă există dovada că apărătorul a fost încunoştinţat de data şi ora efectuării actului. Încunoştinţarea se face prin notificare telefonică, fax, internet sau prin alte asemenea mijloace, încheindu-se în acest sens un proces-verbal. Prevederile art. 172 alin. 1 C.pr.pen., şi art. 173 alin. 1 C.pr.pen., au fost modificate prin Legea nr. 57/19.03.2008, publicată în Monitorul Oficial Partea I, nr. 228 din 25.03.2008, ca urmare a deciziei nr. 1086/20.11.2007 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial nr. 866/18.12.2007

În cursul judecăţii învinuitul şi inculpatul, precum şi celelalte părţi pot fi reprezentaţi, cu excepţia cazurilor în care prezenţa învinuitului sau inculpatului este obligatorie.

În cazurile în care legea admite reprezentarea învinuitului sau inculpatului, instanţa de judecată, când apreciază necesară prezenţa învinuitului sau inculpatului, dispune aducerea lui.

În cazul în care un număr mare de persoane care nu au interese contrarii s-au constituit parte civilă, acestea pot desemna o persoană care să le reprezinte interesele în cadrul procesului penal. În cazul în care părţile civile nu şi-au desemnat un reprezentant comun, pentru buna desfăşurare a procesului penal, procurorul sau instanţa de judecată poate desemna, prin rezoluţie, respectiv prin încheiere motivată, un avocat din oficiu pentru a le reprezenta interesele. Încheierea sau rezoluţia va fi comunicată părţilor civile, care trebuie să încunoştinţeze procurorul sau instanţa de refuzul lor de a fi reprezentaţi prin avocatul desemnat din oficiu.

În cazul în care prin fapta penală s-au adus vătămări unui număr mare de părţi vătămate, constituite sau nu părţi civile, care nu au interese contrarii, acestea pot desemna o persoană care să le reprezinte interesele în cadrul procesului penal. În cazul în care părţile vătămate nu şi-au desemnat un reprezentant comun, pentru buna desfăşurare a procesului penal, procurorul sau instanţa de judecată poate desemna, prin rezoluţie, respectiv prin încheiere motivată, un avocat din oficiu pentru a le reprezenta interesele.

Dovada mandatului se va face în condiţiile legii.

38

4. ACŢIUNILE ÎN PROCESUL PENAL

4.1. ACŢIUNEA ÎN JUSTIŢIE 4.1.1. Noţiunea de acţiune în justiţie

Acţiunea în justiţie este mijlocul (instrumentul) juridic prin care o persoană este trasă la răspundere în faţa instanţelor judecătoreşti, pentru a fi obligată să suporte constrângerea de stat corespunzătoare normei de drept încălcate.

Ac\iunea [n justi\ie depinde de norma de drept [nc`lcat` ([n dreptul penal, civil, administrativ, muncii, contencios) ]i, [n func\ie de aceasta, poate fi folosit` ]i va constitui suportul unei ac\iuni [n justi\ie – ac\iunea penal`, civil`, contraven\ional` etc. Dac` avem o fapt` ilicit` care vizeaz` o infrac\iune, se va folosi ac\iunea penal` (un singur proces juridic) fa\` de un f`ptuitor sau fa\` de mai mul\i (când fapta a fost s`vâr]it` de mai multe persoane).

Factorii acţiunii în justiţie sunt: – temeiul acţiunii în justiţie, care este de drept (reprezintă norma juridică ce prevede dreptul la acţiune) şi de fapt (reprezintă fapta ilicită prin săvârşirea căreia a fost încălcată norma juridică); – obiectul acţiunii îl constituie tragerea la răspundere penală a făptuitorului, prin declanşarea procesului penal; – subiecţii acţiunii sunt întotdeauna subiecţii raportului juridic de conflict, adică subiecţii faptei ilicite, dar în poziţii inversate: subiectul activ al faptei ilicite (făptuitorul) devine subiect pasiv al acţiunii în justiţie, iar subiectul pasiv al faptei ilicite (victima)- devine subiect activ al acţiunii în justiţie; – aptitudinea funcţională. 4.1.2. Acţiunile ce se pot exercita în procesul penal

Prin s`vâr]irea unei infrac\iuni ia na]tere un raport juridic de drept penal, iar dac` infrac\iunea a avut drept urmare ]i un prejudiciu material sau moral avem ]i un raport de drept civil.

{n art. 9 din C.pr.pen. se arat` c` prin exercitarea ac\iunii penale se vor trage la r`spundere penal` persoanele care au s`vâr]it infrac\iuni, ac\iune care se exercit` numai [n cadrul procesului penal. Prin ac\iunea civil` se realizeaz` tragerea la r`spundere civil` a inculpatului, precum ]i a p`r\ii responsabile civilmente, ac\iune ce poate fi al`turat` ac\iunii penale [n cadrul procesului penal, prin constituirea persoanei v`t`mate ca parte civil` (art. 14 C.pr.pen.).

Repararea pagubei produse prin infrac\iune, dac` nu este exercitat` prin ac\iunea civil` [n procesul penal, al`turi de ac\iunea penal`, se poate exercita [n fa\a instan\ei civile.

{ntrucât ac\iunea penal` este o ac\iune public` ea trebuie dintotdeauna exercitat` când s-a comis o infrac\iune, ac\iunea civil` poate sau nu s` fie exercitat` [n func\ie de cum v-a aprecia persoana prejudiciat`. Chiar dac` cele dou` ac\iuni se exercit` [mpreun` au scopuri diferite deoarece ac\iunea public` are ca obiect pedepsirea celor care comit infrac\iuni, pe când ac\iunea civil` are ca obiect repararea daunelor cauzate prin comiterea infrac\iunilor. Ac\iunea penal` (public`) se mai deosebe]te de ac\iunea civil` ]i sub raportul persoanelor contra c`rora pot fi [ndreptate. Ac\iunea penal` este [ndreptat` numai [mpotriva celor care s`vâr]esc infrac\iuni [ntrucât pedeapsa penal` este personal`, pe când ac\iunea civil` poate fi [ndreptat` nu numai [mpotriva celor

39

care r`spund penal ci ]i contra altor persoane care r`spund civilmente pentru fapta celor care s`vâr]esc infrac\iuni (p`rin\i, institutori, comiten\i) sau care sunt succesorii patrimoniali (mo]tenitori) ai celor care s`vâr]esc infrac\iuni.

Dac` ac\iunile sunt exercitate [mpreun` [n cadrul procesului penal, ac\iunea penal` constituie principalul, iar ac\iunea civil` reprezint` accesoriul. Ca urmare, ac\iunea civil` nu poate fi exercitat` dac` nu exist` o ac\iune penal` pus` [n mi]care. De la aceast` regul` fac excep\ie situa\iile [n care ac\iunea penal` se stinge [n fa\a instan\ei penale, aceasta fiind obligat` s` solu\ioneze [n continuare ac\iunea civil` (exemplu: amnistie), precum ]i situa\iile [n care instan\a penal` este sesizat` prin c`ile de atac numai [n latura civil`. 4.2. ACŢIUNEA PENALĂ 4.2.1. Noţiunea şi termenii acţiunii penale.

Ac\iunea penal` constituie instrumentul juridic prin folosirea c`ruia poate fi adus [n fa\a organelor judiciare penale raportul substan\ial de conflict rezultat din s`vâr]irea faptei incriminate [n vederea tragerii la r`spundere penal` a persoanelor care au s`vâr]it infrac\iunile.

Astfel, ac\iunea penal` are caracterul de institu\ie de baz` a procesului penal, constituind un instrument juridic concret prin care f`ptuitorul ca subiect de drepturi procesuale devine inculpat ]i parte [n procesul penal, iar instan\a de judecat` odat` investit` prin promovarea ac\iunii penale este obligat` s` judece cauza respectiv` 4.2.1.1. Normele de drept penal incriminatoare reprezint` temeiul de drept al ac\iunii penale, iar s`vâr]irea faptei constituie temeiul de fapt, sub aspect substan\ial. Din punct de vedere procesual, temeiul de drept al ac\iunii penale [l constituie existen\a unei ac\iuni penale devenit` exercitabil`, iar temeiul de fapt const` [n efectiva folosire a ac\iunii de tragere la r`spundere penal` a f`ptuitorului 4.2.1.2. Obiect – tragerea la răspundere penală a persoanelor care au săvârşit infracţiuni. Ac\iunea penal` se poate exercita [n tot cursul procesului penal, iar obiectul ac\iunii nu se poate confunda cu scopul acesteia [n judecarea ]i pedepsirea celor care s`vâr]esc infrac\iuni. Ac\iunea penal` nu se confund` nici cu alte proceduri judiciare care nu au ca obiect tragerea la r`spundere penal` (exemplu: reabilitarea pe cale judec`toreasc` – art. 494-503 C.pr.pen.; repararea pagubei [n cazul condamn`rii pe nedrept – art. 504-507 C.pr.pen.). 4.2.1.3. Subiecţii acţiunii penale

Subiec\ii raportului juridic de conflict, ca urmare a s`vâr]irii unei infrac\iuni, sunt ]i subiec\ii ac\iunii penale, dar a]a cum am ar`tat mai sus [n pozi\ii inversate (subiectul activ al infrac\iunii devine subiect pasiv al ac\iunii penale, iar subiectul pasiv al infrac\iunii va avea calitatea de subiect activ al ac\iunii penale).

Subiect activ al ac\iunii penale este statul care exercit` ac\iunea prin organele specializate (procurori ]i instan\e de judecat`). Subiect activ al ac\iunii penale este ]i persoana v`t`mat` pentru infrac\iunile [n care ac\iunea penal` se pune [n mi]care la plângerea prealabil`. Totu]i, pentru persoanele

40

v`t`mate acest drept este limitat uneori de unele acte ale statului (exemplu: [n cazul amnistiei sau abrog`rii incrimin`rii).

Subiectul pasiv al ac\iunii penale sunt persoanele care au s`vâr]it sau au luat parte la s`vâr]irea unei infrac\iuni (autori, complici, instigatori, t`inuitori, favorizatori) ]i care sunt trase la r`spundere penal`. {ntrucât r`spunderea penal` este personal` ]i ac\iunea penal` este tot personal` pentru cei care au comis o infrac\iune. 4.2.2. Trăsăturile caracteristice ale acţiunii penale:

- ac\iunea penal` apar\ine statului Statul are dreptul ]i obliga\ia ca prin norme juridice s` apere ordinea de

drept [nc`lcat` prin s`vâr]irea unei infrac\iuni. Astfel, statul, prin organele sale specializate, este singurul titular al ac\iunii penale ]i are dreptul s` ac\ioneze [mpotriva celor vinova\i. Dreptul de a trage la r`spundere penal` apar\ine statului, care [ncredin\eaz` exerci\iul ac\iunii penale, prin care se realizeaz` acest drept, procurorului ]i, [n cazuri restrânse, p`r\ii v`t`mate.

- ac\iunea penal` este obligatorie Obligativitatea deriv` din principiile oficialit`\ii ]i legalit`\ii reglementate [n

art. 2 din C.pr.pen. {n acest sens, ori de câte ori organele judiciare sunt sesizate cu s`vâr]irea unei infrac\iuni, ele sunt obligate s` pun` [n mi]care ]i s` exercite ac\iunea penal` pentru tragerea la r`spundere a persoanelor vinovate, dac` prin lege nu se dispune altfel. - ac\iunea penal` este irevocabil` ]i indisponibil`

Irevocabilitatea const` [n faptul c`, o dat` pus` [n mi]care, ac\iunea penal` trebuie dus` pân` la cap`t (nu se mai poate reveni) ]i, odat` investit organul judiciar, acesta nu mai poate fi dezinvestit, ac\iunea fiind continuat` pân` la epuizare. - ac\iunea penal` este indivizibil`

S`vâr]irea infrac\iunii d` na]tere unui drept unic la ac\iune indiferent de num`rul participan\ilor la fapta penal`. Ca o consecin\` a faptului c` infrac\iunea, ca fapt juridic indivizibil, determin` ]i indivizibilitatea ac\iunii penale, [n cazul participa\iunii penale vom avea o singur` ac\iune [ndreptat` [mpotriva tuturor participan\ilor.

Excep\ia indivizibilit`\ii apare [n cazul [mp`c`rii p`r\ilor, care fiind personal` produce efecte numai pentru cei [ntre care a intervenit. - ac\iunea penal` este individual`

Având [n vedere c` r`spunderea penal` este personal`, ac\iunea penal` este individual` ]i va fi exercitat` numai [mpotriva inculpatului (a se vedea [n acest sens ]i art. 23 din C.pr.pen.). {n cazul s`vâr]irii unei fapte de mai mul\i f`ptuitori ac\iunea penal` este una singur`, r`spunderea penal` este personal` indiferent c` ac\iunea [n sens procesual este unic` sau plural`. 4.2.3. Momentele desfăşurării acţiunii penale în procesul penal 4.2.3.1. Punerea în mişcare a acţiunii penale

Acţiunea penală se pune în mişcare prin: ordonanţă, rechizitoriu, declaraţie verbală sau încheiere.

41

{n cazul s`vâr]irii unei infrac\iuni, dac` sunt date suficiente se dispune [nceperea urm`ririi penale care are loc fa\` de fapt`, chiar dac` nu este cunoscut f`ptuitorul. Dac` este cunoscut` ]i persoana care a s`vâr]it infrac\iunea se dispune [nceperea urm`ririi penale. Punerea [n mi]care a ac\iunii penale are loc numai când f`ptuitorul este cunoscut ]i sunt probe suficiente care s` determine pe procuror sau instan\a de judecat` s` exercite ac\iunea.

{n timpul urm`ririi penale, procurorul, din oficiu sau la propunerea organelor de urm`rire penale, pune [n mi]care ac\iunea penal` prin ordonan\`. Dac` ac\iunea penal` nu a fost pus` [n mi]care pe timpul urm`ririi penale ]i [n cauz` sunt probe de trimitere [n judecat` a [nvinuitului, prin actul de inculpare – rechizitoriu – se pune [n mi]care ac\iunea penal`.

Pe timpul desf`]ur`rii procesului penal [n fa\a instan\ei de judecat` procurorul poate pune [n mi]care ac\iunea penal` prin declara\ie verbal` [n cazul extinderii procesului penal pentru alte fapte sau cu privire la alte persoane (art. 336 ]i 337 din C.pr.pen.).

Instan\a de judecat` poate pune [n mi]care ac\iunea penal` prin [ncheiere [n cazul când se extinde procesul penal pentru alte fapte, dac` procurorul nu particip` la judecat` (art. 336 alin. 2 C.pr.pen.) sau când dispune arestarea preventiv` a inculpatului [n cursul judec`\ii, dac` sunt [ntrunite condi\iile prev`zute [n art. 143 ]i exista vreunul din cazurile prev`zute de art. 148 (art. 160a C. pr. Pen.). 4.2.3.2. Exercitarea acţiunii penale

Pe timpul urmăririi penale se procedează la strângerea, administrarea şi verificarea tuturor probelor necesare pentru soluţionarea legală a cauzei.

În faza de judecată, procurorul exercită acţiunea prin susţinerea învinuirii, formularea de cereri, excepţii sau concluzii, folosirea căilor de atac.

În art. 10 C.pr.pen. sunt prevăzute cazurile în care punerea în mişcare sau exercitarea acţiunii penale sunt împiedicate. Aceste cazuri sunt: – fapta nu există; – fapta nu este prevăzută de legea penală; – fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni; – fapta nu a fost săvârşită de învinuit sau de inculpat; – faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii; – există vreuna din cauzele care înlătură caracterul penal al faptei (art. 44-51C.pen.); – lipsesc plângerea prealabilă a persoanei vătămate, autorizarea sau sesizarea organului competent ori altă condiţie prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mişcare a acţiunii penale; – a intervenit amnistia sau prescripţia ori decesul făptuitorului sau, după caz, radierea persoanei juridice atunci când are calitatea de făptuitor ( art. 10 lit. g a fost modificat prin Legea nr. 356/2006 ); – a fost retrasă plângerea prealabilă ori părţile s-au împăcat, în cazul infracţiunilor pentru care retragerea plângerii sau împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală; – s-a dispus înlocuirea răspunderii penale; – exista o cauză de nepedepsire prevăzută de lege; – există autoritate de lucru judecat. 4.2.3.3. Epuizarea sau stingerea acţiunii penale

42

Ac\iunea penal` este exercitat` pân` ajunge la momentul final de epuizare. Astfel, epuizarea ac\iunii penale are loc prin ob\inerea unei hot`râri definitive prin care instan\a s-a pronun\at ([n func\ie de probele administrate) asupra vinov`\iei sau nevinov`\iei persoanei fa\` de care s-a exercitat ac\iunea penal`.

Stingerea ac\iunii penale poate avea loc când se constat` vreunul din cazurile prev`zute [n art. 10 ( [n baza art. 11 C.pr.pen.). {n cursul urm`ririi penale, procurorul, la propunerea organului de cercetare penal` sau din oficiu, dispune:

a) clasarea, când nu exist` [nvinuit [n cauz`; b) scoaterea de sub urm`rire, [n cazurile prev`zute de art. 10 lit. a-e, când

exist` [nvinuit sau inculpat [n cauz`; c) [ncetarea urm`ririi penale [n cazurile prev`zute [n art. 10 lit. f-h, i1]i j,

când exist` [nvinuit sau inculpat [n cauz`. Art. 10 lit. i1 C.pr.pen., a fost introdus prin Legea nr. 281/2003 şi se referă la existenţa unei cauze de nepedepsire prevăzută de lege. În ce priveşte art. 11 pct. 1 lit. c C.pr.pen., acesta a fost introdus prin Legea nr. 356/2006 şi el se referă la încetarea urmăririi penale pentru cazurile prevăzute în art. 10 lit. f-h, i1 şi j, când există învinuit sau inculpat în cauză.

{n cursul judec`\ii, instan\a pronun\`: a) achitarea, [n cazurile prev`zute [n art. 10 lit. a-e; b) [ncetarea procesului penal, [n cazurile prev`zute [n art. 10 lit. f-j. Potrivit art. 13 C.pr.pen., în caz de amnistie, prescripţie sau retragere a plângerii

prealabile, precum şi în cazul existenţei unei cauze de nepedepsire, învinuitul sau inculpatul poate cere continuarea procesului penal. Atunci când se constată vreunul din cazurile prevăzute în art. 10 alin. 1 lit. a-e, procuroul dispune scoaterea de sub urmărire penală, iar instanţa de judecată pronunţă achitarea. 4. 3. ACŢIUNEA CIVILĂ 4.3.1. Noţiunea şi condiţiile exercitării acţiunii civile în procesul penal

Noţiune: Acţiunea civilă în procesul penal nu poate avea ca obiect decât repararea prejudiciului cauzat prin infracţiune.

Condiţii ce trebuie îndeplinite cumulativ: – infracţiunea să producă un prejudiciu material sau moral; – între infracţiunea săvârşită şi prejudiciu să existe o legătură de cauzalitate; – prejudiciul să fie cert; – prejudiciul să nu fi fost reparat; – să existe manifestarea de voinţă din partea celui vătămat în legătură cu dezdăunarea sa. 4.3.2. Elementele acţiunii civile şi trăsăturile caracteristice în procesul penal

Obiectul acţiunii civile

Ac\iunea civil`, sub aspectul procesual, are ca obiect tragerea la r`spundere civil` a inculpatului, precum ]i a p`r\ii responsabile civilmente (art. 14 alin. 1 C.pr.pen.). {ntinderea r`spunderii nu este condi\ionat` de gradul de vinov`\ie a autorului infrac\iunii; independent de faptul c` acesta a ac\ionat cu inten\ie, neglijen\` ori culp`, el este dator s` repare [n [ntregime prejudiciul cauzat prin fapta sa. Chiar dac` ac\iunea civil` este al`turat` ac\iunii penale [n procesul penal, repararea pagubei se face potrivit dispozi\iilor legii civile prin dou` modalit`\i (art. 14 alin. 3 C.pr.pen.):

43

• {n natur`, prin restituirea lucrului, prin restabilirea situa\iei anterioare s`vâr]irii infrac\iunii, prin desfiin\area total` ori par\ial` a unui [nscris ]i prin orice alte mijloace de reparare;

• Prin plata unei desp`gubiri b`ne]ti, [n m`sura [n care repararea [n natur` nu este cu putin\`.

De]i restituirea [n natur` primeaz`, [n func\ie de [mprejur`rile cauzei pot exista ambele modalit`\i de reparare sau numai una dintre ele.

De asemenea, se acord` desp`gubiri b`ne]ti pentru folosul de care a fost lipsit` partea civil` (art. 14 alin. 4 C.pr.pen.). La stabilirea cuantumului daunelor, instan\ele trebuie s` \in` seama de coeficientul de infla\ie la data pronun\`rii sentin\ei (dac` partea civil` solicit` actualizarea) [n raport cu data când au fost cauzate pagubele prin s`vâr]irea infrac\iunii.

O problem` controversat` este repararea b`neasc` a prejudiciilor morale, problem` tratat` pe larg atât [n statele occidentale, cât ]i [n \ara noastr`. Cei care au ridicat obiec\iuni [mpotriva acestui sistem de reparare a prejudiciilor morale au invocat „imposibilitatea repar`rii b`ne]ti a acestor daune“, „caracterul arbitrar al acestei repara\ii, deoarece nu se poate stabili nici un fel de echivalen\` [ntre durerea moral` ]i o anumit` sum` de bani“. Referitor la desp`gubirile acordate pentru prejudiciile rezultate din atingerile aduse sentimentelor de afec\iune s-a afirmat chiar c` au „un caracter imoral“.

Subiecţii acţiunii civile {n cadrul ac\iunii civile al`turate ac\iunii penale, avem ca subiect activ al

raportului de conflict civil persoana [n dauna c`reia s-a produs prejudiciul, iar ca subiect pasiv inculpatul ]i, [n unele cazuri, partea responsabil` civilmente.

{n cazul decesului uneia dintre p`r\i, se introduc [n cauz` mo]tenitorii acesteia. Dac` una din p`r\i este o persoan` juridic`, în caz de reorganizare a acesteia, se introduc în cauz` succesorii în drepturi, iar în caz de desfiin\are sau de dizolvare se introduc în cauz` lichidatorii (art. 21 alin. 2 C.pr.pen. modificat de Legea nr. 356 /2006).

Trăsăturile acţiunii civile

Principiul disponibilit`\ii ac\iunii civile se men\ine ]i [n cadrul procesului penal. Ac\iunea civil` este disponibil` ]i promovarea ei depinde de voin\a persoanei [n dauna c`reia s-a produs prejudiciul, cu excep\iile prev`zute [n art. 17 C.pr.pen. când func\ioneaz` principiul oficialit`\ii ]i art. 348 cu privire la restituirea lucrului, desfiin\area total` sau par\ial` a unui [nscris ]i restabilirea situa\iei anterioare s`vâr]irii infrac\iunii. Astfel, ca tr`s`tur` specific` disponibilitatatea ac\iunii nu [nseamn` c` promovarea ei nu depinde de voin\a persoanei v`t`mate ci ]i de faptul c` partea civil` [n timpul procesului penal are dreptul de a renun\a la calitatea sa ]i prin aceasta implicit la desp`gubirile civile.

Ac\iunea civil` este accesorie ac\iunii penale pentru c` rezolvarea [n timp, cât ]i solu\iile propriu-zise sunt subordonate desf`]ur`rii ac\iunii penale ]i modului de solu\ionare a acesteia.

Ac\iunea civil` este divizibil`, deoarece poate fi exercitat` atât asupra celui care a produs prejudiciul, cât ]i [mpotriva altor persoane (exemplu: partea responsabil` civilmente – art. 1000 C. civ., Legea nr. 22/1969).

44

4.3.3. Momentele desfăşurării acţiunii civile în procesul penal 4.3.3.1. Dreptul de opţiune.

Pentru a exista dreptul de op\iune, trebuie [n primul rând s` avem pornit un proces penal pentru o fapt` prev`zut` de legea penal` prin s`vâr]irea c`reia s-a cauzat o pagub` unei persoane.

Disponibilitatea ac\iunii civile prin dreptul de op\iune se manifest` [n felurite modalit`\i, dintre care cele mai importante se refer` la: dreptul p`r\ii interesate de a introduce sau nu ac\iunea civil` (cu excep\iile ar`tate [n art. 17 C.pr.pen.), dreptul de a determina limitele ac\iunii sau ale ap`r`rii ]i dreptul de a renun\a la ac\iune, precum ]i de a stinge litigiul printr-o tranzac\ie.

De [ndat` ce partea v`t`mat` s-a constituit parte civil` [n procesul penal, deci a al`turat ac\iunea sa civil` ac\iunii penale, ea nu se mai poate adresa, pentru acelea]i preten\ii, cu o ac\iune separat`, unei instan\e civile; va opera principiul c`, odat` aleas` o cale de judecat`, nu mai este posibil s` se recurg` la o alt` judecat` – electa una via, non datur recursus ad alteram (originea acestei reguli este din dreptul roman, se bazeaz` pe echitate, astfel c` partea v`t`mat` prin inrac\iune are drept s`-]i aleag` instan\a ]i s` duc` pe inculpat unde crede de cuviin\`, [ns` odat` aleas` instan\a nu are drept ca, dac` vede c` nu-i este favorabil` s` fac` o noua alegere ]i s`-l duc` pe acesta la o alt` instan\`). 4.3.3.2. Acţiunea civilă este pornită prin constituirea ca parte civilă a persoanei vătămate. Constituirea de parte civilă se face printr-o declaraţie scrisă sau orală în tot cursul urmăririi penale, precum şi în faţa instanţei de judecată până la citirea actului de sesizare. 4.3.3.3. Exercitarea acţiunii civile.

Partea civilă exercită acţiunea civilă în faţa organelor judiciare prin dovedirea pagubei suferite şi a despăgubirilor pretinse prin cererea de a fi obligat inculpatul şi partea responsabilă civilmente la repararea pagubei cauzate. Ea se exercită şi din oficiu când cel vătămat este o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu sau are capacitate de exerciţiu restrânsă.

Din acest motiv organul de urm`rire penal` sau instan\a de judecat` va cere persoanei v`tamate ca, prin reprezentantul sau legal, ori, dup` caz, persoanei care [i [ncuviin\eaz` actele s` prezinte situa\ia cu privire la [ntinderea pagubei materiale ]i a daunelor morale, precum ]i date cu privire la faptele prin care acestea au fost pricinuite.

Procurorul este obligat (art. 18, alin. 2) când participa la judecat` s` sus\in` [n asemenea situa\ii interesele p`r\ii civile, chiar dac` nu este constituit` parte civil`. De asemenea, instan\a este obligat` s` se pronun\e din oficiu asupra repar`rii pagubei ]i a daunelor morale, chiar dac` persoana v`t`mat` nu este constituit` parte civil`.

4.3.3.4. Soluţionarea acţiunii civile în procesul penal şi raportul dintre acţiunea penală şi acţiunea civilă.

45

Acţiunea civilă alăturată acţiunii penale se stinge prin soluţionarea pretenţiilor civile în cuprinsul hotărârii definitive a instanţei penale, indiferent dacă pretenţiile părţii civile au fost sau admise.

Instanţa de judecată în caz de condamnare, achitare sau încetare a procesului penal se pronunţă prin aceeaşi sentinţă şi asupra acţiunii civile.

Dacă cele două acţiuni au fost judecate separat, hotărârea definitivă a instanţei penale are autoritate de lucru judecat, în faţa instanţei civile care judecă acţiunea civilă. Cu privire la existenţa faptei, a persoanei care a săvârşit-o şi a vinovăţiei acesteia.

5. COMPETENŢA PENALÃ 5.1. CONSIDERAŢII GENERALE ŞI FORMELE COMPETENŢEI 5.1.1. Noţiunea şi importanţa competenţei penale

Competen\a penal` este prev`zut` în dispozi\iile art. 25-61 ale C.pr.pen. ]i în titlul II din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciar`, actualizat` prin Legea nr. 247/2005, privind reforma în domeniul justi\iei.

Instituţia competenţei ordonează repartizarea cauzelor penale pe fiecare organ în parte, în funcţie de atribuţiile funcţionale, de raza teritorială şi de competenţa respectivului organ.

Competen\a are o importan\` deosebit` [n procesul penal, [ntrucât sfera atribu\iilor fiec`rui organ este delimitat` la actele specifice fiec`rei faze a procesului penal. Astfel, datorit` naturii ]i gravit`\ii infrac\iunilor, locurilor unde au fost s`vâr]ite sau au fost prin]i f`ptuitorii, precum ]i calit`\ii acestora, se face o delimitare a atribu\iilor organelor judiciare, asigurându-se o repartizare ra\ional` a cauzelor penale la organele de urm`rire penal` ]i la instan\ele de grad diferit, [n scopul solu\ion`rii lor [n cele mai bune condi\ii. Totodat`, prin aceast` delimitare a atribu\iilor, se [mpiedic` imixtiunea unor organe [n sfera de activitate a altora

5.1.2. Formele competenţei penale

În raport de factorii privind natura şi gravitatea faptelor săvârşite, locul unde au fost comise, calitatea făptuitorului, atribuţiile organelor judiciare, întâlnim următoarele forme de competenţă: funcţională; materială; teritorială; personală.

Competen\ele fundamentale sunt [ntotdeauna ]i concurente, [ntrucât organul judiciar trebuie s` fie competent [n acela]i timp dup` func\iune, dup` materie ]i dup` teritoriu, pentru fiecare cauz`. Dac` o fapt` este prev`zut` de o lege special` ]i nu se prev`d norme speciale de competen\`, se aplic` normele generale din Codul de procedur` penal`. {n cazul [n care legea special` prevede ]i unele norme de competen\`, ele se vor completa pentru situa\iile nereglementate cu normele generale ale Codului de procedur` penal`.

46

În literatura de specialitate s-au exprimat opinii referitoare şi la alte forme de competenţă, cum ar fi cele specială, extraordinară, principală, multiplă.

Competen\a func\ional` (ratione offici) este determinat` de atribu\iile func\ionale pe care un organ judiciar penal le [ndepline]te pe parcursul desf`]ur`rii unui proces penal.

Competen\a material` (ratione materiae) este determinat` de obiectul cauzei penale, ]i anume infrac\iunea s`vâr]it`.

Competen\a teritorial` (ratione loci) determin` care dintre organele de acela]i grad este competent s` solu\ioneze o anumit` cauz`, realizând [mp`r\irea cauzelor [ntre organele judiciare pe linie orizontal`.

Competen\a personal` (ratione personae) este determinat` de calitatea f`ptuitorului. La momentul s`vâr]irii infrac\iunii, f`ptuitorul poate avea calitatea de: militar, magistrat, notar, demnitar, personalul marinei civile, controlor financiar al Camerei de Conturi, ]eful unui cult religios etc.

5.2. COMPETENŢA INSTANŢELOR JUDECĂTOREŞTI 5.2.1. Noţiuni generale

Dispozi\iile constitu\ionale (art. 126 pct. 1) arat` c` justi\ia se realizeaz` în România prin Înalta Curte de Casa\ie ]i Justi\ie ]i prin celelalte instan\e judec`tore]ti stabilite de lege. Astfel, prin dispozi\iile Codului de procedur` penal` (art. 25 - 61) cum au fost modificate prin Legea nr. 281/2003, Legea nr. 92/1992 pentru organizare judec`toreasc`, modificat` ]i actualizat` prin Legile nr. 304/2004 ]i 247/2005, Legea nr. 56/1993 a fostei Cur\i Supreme de Justi\ie, modificat` ]i actualizat` prin Legile nr. 304/2004 ]i 247/2005, este organizat sistemul instan\elor penale din \ara noastr`.

{n Codul de procedur` penal` [n titlul II, cap. I, la competen\a dup` materie ]i dup` calitatea persoanei, [n art. 25-29 sunt prev`zute competen\a judec`toriei, tribunalului, cur\ii de apel, tribunalului militar, tribunalului militar teritorial, cur\ii de apel militare ]i competen\a {naltei Cur\i de Casa\ie ]i Justi\ie. 5.2.2. Competenţa instanţelor penale civile 5.2.2.1. Competenţa judecătoriei (art. 25 C.pr.pen.)

Judec`toria este primul organ cu atribu\ii jurisdic\ionale, fiind prima treapt` în scara instan\elor penale.

Ca prim` instan\`, judec`toria are o competen\` material` general`, judecând toate infrac\iunile, cu excep\ia celor date prin lege în competen\a altor instan\e (art. 25 alin. 1 din C.pr.pen.).

{n virtutea noilor modific`ri judec`toria are competen\a s` solu\ioneze ]i alte cazuri anume prev`zute de lege (art. 25 alin. 2 C. pr. pen.) – prin Legea nr. 191/2003 privind infrac\iunile la regimul transporturilor navale (publicat` [n M.O. nr. 332/16.05.2003), infrac\iunea de conducere a unei nave f`r` brevet se judec` potrivit art. 36, [n prim` instan\` de sec\iile maritime ]i fluviale ale judec`toriilor. Aceste sec\ii maritime ]i fluviale pot func\iona pe lâng` judec`torii ca instan\e specializate având o competen\` special` ]i fiind [n concordan\` cu

47

art. 26, pct. 5, teza a II-a din Constitu\ia României când prin lege organic` pot fi [nfiin\ate instan\e specializate [n anumite materii.

Competen\a func\ional` a judec`toriei [n penal const` [n faptul c` are numai atribu\ii de prim` instan\` (prev`zute [n art. 313-360 C.pr.pen.) pe care le exercit` [n vederea solu\ion`rii cauzelor. Atribu\ii de prim` instan\` are judec`toria ]i [n cazul sesiz`rii la plângere prealabil` prev`zute de art. 279, 283-286 C.pr.pen. ]i [n cazul arest`rii preventive ]i men\inerii acesteia conform art. 146-160b C.pr.pen., dac` cauza penal` ar urma [n caz de trimitere [n judecat` s` se judece [n prim` instan\`.

Competen\a dup` calitatea persoanei – judec`toria solu\ioneaz` faptele date [n competen\a sa material` s`vâr]ite de orice persoan`, cu excep\iile prev`zute de lege (exemplu: militari).

Competen\a teritorial` a judec`toriei se exercit` în raport cu dispozi\iile art. 30 din C.pr.pen. pentru infrac\iunile s`vâr]ite în \ar` ]i art. 31 pentru unele situa\ii când infrac\iunile sunt s`vâr]ite în str`in`tate Num`rul ]i localit`\ile de re]edin\` ale judec`toriilor sunt prev`zute în anexa nr. 1 la Legea nr. 304/2004, actualizat` prin Legea nr. 247/2005. 5.2.2.2. Competenţa Tribunalului

Sub aspectul competen\ei func\ionale, tribunalul judec`, potrivit art. 27 din C.pr.pen., în prim` instan\`, în recurs ]i solu\ioneaz` conflictele de competen\` ivite între judec`toriile din raza sa teritorial`, precum ]i în alte cazuri anume prev`zute de lege.

Prin Legea 202/2010, a fost abrogată competenţa tribunalului de a judeca ca instanţă de apel cu privire la hotărârile pronunţate în primă instanţă de judecătorii.

Competen\a material` a tribunalului este determinat` atât [n mod concret pentru judecarea unor infrac\iuni, cât ]i [n mod general (abstract), [n conformitate cu dispozi\iile art. 27 pct. 1 lit. a, tribunalul judec` [n prim` instan\` potrivit ultimelor modificări dispuse prin Legea nr. 356/2006 şi Legea nr. 79/2007: infrac\iunile prev`zute de Codul penal [n art. 174-177, 179, art. 189 alin. 3-5, art. 197 alin. 3, art. 211 alin. 3, art. 212 alin. 3, art. 215 alin. 5, art. 254 - 255, 257, art. 266-270, art. 2791, 312 şi art. 317, precum ]i infrac\iunea de contraband`, dac` a avut ca obiect arme, muni\ii ]i materii explozive ori radioactive.

De asemenea, tribunalele mai judec` [n prim` instan\`: - infrac\iunile s`vâr]ite cu inten\ie, care au avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei; - infracţiunea de spălare a banilor şi infracţiunile de evaziune fiscală prevăzute de art.9 din Legea nr. 241/2005 privind prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale cu modificările ulterioare - infracţiunile privind traficul şi consumul ilicit de droguri; - infracţiunea de bancrută frauduloasă, dacă fapta priveşte sistemul bancar; - infracţiunile la regimul drepturilor de proprietate intelectuală şi industrială; - alte infracţiuni date prin lege în competenţa sa;

48

Ca instanţă de recurs, judecă recursurile împotriva sentinţelor pronunţate de judecătorii privind infracţiunile pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale se face la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, precum şi recursurile împotriva hotărârilor penale pronunţate de judecătorii în materia măsurilor preventive, a liberării provizorii sau a măsurilor asigurătorii, a hotărârilor penale pronunţate de judecătorii în materia executării hotărârilor penale sau a reabilitării, precum şi în alte cazuri anume prevăzute de lege.

Soluţionează conflictele de competenţă ivite între judecătoriile din circumscripţia sa, precum şi alte cazuri anume prevăzute de lege.

Pentru sec\iile maritime ]i fluviale ale Tribunalelor Constan\a ]i Gala\i se judec` [n prim` instan\` infrac\iunile prev`zute [n art. 13, 14, ]i 17 din Legea nr. 191/2003 (preluarea f`r` drept a comenzii sau controlului unei nave, falsificarea unui ordin scris sau a jurnalului de bord, blocarea ]enalului navigabil etc.).

{n dispozi\iile art. 3 din D. nr. 203/1974 se arat` competen\a [n cazul sec\iilor maritime ]i fluviale ale Tribunalelor Gala\i ]i Constan\a care sunt competente s` judece [n prim` instan\` sau recurs.

Competen\a dup` calitatea persoanei a tribunalului – judec` toate faptele date [n competen\a sa material` s`vâr]ite de orice persoan`, iar [n baza art. 3 pct. 1 lit. c (teza a II-a) din D. nr. 203/1974, sec\iilor maritime ]i fluviale ale Tribunalelor Constan\a ]i Gala\i li s-a acordat competen\a personal` de a judeca [n prim` instan\` sau recurs personalul marinei civile.

Competen\a teritorial` a tribunalului: potrivit Anexei nr. 1 lit. b din Legea nr. 304/2004, în fiecare jude\ func\ioneaz` un tribunal, cu sediul în localitatea de re]edin\` a jude\ului ]i în municipiul Bucure]ti. În circumscrip\ia fiec`rui tribunal sunt cuprinse toate judec`toriile din jude\ sau din municipiul Bucure]ti. La tribunale, în raport cu volumul de activitate ]i cu natura cauzelor deduse judec`\ii, ministrul justi\iei poate înfiin\a prin ordin, în alte municipii sau ora]e din jude\e, sedii secundare cu activitate permanent`, stabilind ]i judec`toriile care fac parte din circumscrip\iile acestora.

Dac` infrac\iunea a fost comis` [n \ar`, competen\a teritorial` este determinat` potrivit criteriilor prev`zute [n art. 30 C.pr.pen., iar dac` infrac\iunea este comis` [n str`in`tate competen\a este determinat` conform criteriilor prev`zute [n art. 31 C.pr.pen.

5.2.2.3. Competenţa Curţii de Apel

Conform art. 281 C.pr.pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010 sub aspectul competen\ei func\ionale, Curtea de Apel judec` în prim` instan\`, în apel, în recurs ]i solu\ioneaz` conflictele de competen\` ivite între tribunale sau judec`torii ]i tribunalele din raza sa teritorial`, ori între judec`torii din circumscrip\ia unor tribunale diferite, aflate în raza teritorial` a Cur\ii.

Referitor la competen\a material` a Cur\ii de Apel, aceasta este determinat` [n mod concret – judec` [n prim` instan\` :

- infrac\iunile prev`zute de Codul Penal [n art. 155-173 şi infracţiunile privind siguranţa naţională a României prevăzute în legi speciale;

49

- infracţiunile prevăzute în Codul penal în art. 2531, art. 273-276 C.pen., când s-a produs o catastrofă de cale ferată şi art. 356-361 C.pen.;

-infrac\iunile s`vâr]ite de judec`torii de la judec`torii ]i tribunale, de procurorii de la parchetele de pe lâng` aceste instan\e, precum ]i de avocaţi, notari publici, executori judecătoreşti şi controlori financiari ai Curţii de Conturi;

Prin Legea nr. 202/2010, s-au introdus după art. 281 lit.b alineatele b1-b3, cu următorul cuprins

- infracţiunile săvârşite de şefii cultelor religioase organizate în condiţiile legii şi de ceilalţi membri ai înaltului cler, care au cel puţin rangul de arhiereu sau echivalent al acestuia;

- infracţiunile săvârşite de magistraţii asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de judecătorii de la curţile de apel şi Curtea Militară de Apel, precum şi de procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instanţe;

- infracţiunile săvârşite de membrii Curţii de Conturi, de preşedintele Consiliului Legislativ şi de Avocatul Poporului."

- soluţionează cererile prin care s-a solicitat extrădarea sau transferul persoanelor condamnate în străinătate ;

- alte infrac\iuni date prin lege [n competen\a sa. Ca instan\` de apel judec` apelurile [mpotriva hot`rârilor penale

pronun\ate [n prim` instan\` de tribunale, iar ca instanţă de recurs, judecă recursurile împotriva hotărârilor penale pronunţate de judecătorii în primă instanţă, cu excepţia celor date în competenţa tribunalului, precum şi în alte cazuri anume prevăzute de lege.

Competen\a personal` este determinat` de calitatea f`ptuitorilor prev`zu\i [n art. 281 pct. 1 lit. b ]i c din C.pr.pen. (judec`torii, procurorii, notarii).

Competen\a teritorial` - fiecare curte de apel î]i exercit` competen\a într-o circumscrip\ie cuprinzând mai multe tribunale. Num`rul cur\ilor de apel, re]edin\ele acestora, precum ]i tribunalele cuprinse în circumscrip\iile lor sunt prev`zute în anexa 2 din Legea nr. 304/2004.

Dac` infrac\iunile sunt s`vâr]ite [n \ar`, se aplic` art. 30 C.pr.pen., iar dac` se s`vâr]esc [n str`in`tate, art. 31 din C.pr.pen. 5.2.3. Competenţa instanţelor militare

Pentru organizarea ]i func\ionarea instan\elor ]i parchetelor militare a fost adoptat` Legea 54/1993 (republicat` în 1999 ]i modificata prin Legea nr. 281/2003). Prin Legea nr. 247/2005, privind reforma în domeniul justi\iei, a fost abrogat` Legea nr. 54/1993, astfel încât, competen\a instan\elor militare este reglementat` în Codul de procedur` penal`. Potrivit art. 581 din Legea nr. 304/2004, astfel cum a fost modificat` prin Legea nr. 247/2005, instan\ele militare sunt:

a) Tribunalele militare; b) Tribunalul militar teritorial Bucure]ti; c) Curtea Militar` de Apel Bucure]ti. Circumscrip\iile instan\elor militare sunt prev`zute în anexa nr. 2 din

Legea nr. 304/2004.

5.2.3.1. Competenţa tribunalului militar

50

Tribunalul militar este primul organ jurisdic\ional militar ]i este egal [n grad cu judec`toria. Are o competen\` func\ional` limitat` numai la judecarea cauzelor penale [n prim` instan\`, inclusiv a celor la plângerea prealabil` prev`zute [n art. 279 din C.pr.pen.

Competen\a material` - tribunalul militar judec` în prim` instan\` procesele ]i cererile date prin lege în competen\a sa (art. 26 din C.pr.pen.), ]i anume:

a) infrac\iunile prev`zute [n art. 331-352 din Codul penal, precum ]i alte infrac\iuni s`vâr]ite [n leg`tur` cu indatoririle de serviciu comise de militari pân` la gradul de colonel inclusiv, cu excep\ia celor date [n competen\a altor instan\e;

b) judecă şi soluţionează şi alte cauze anume prevăzute de lege. Potrivit acestor noi reglement`ri, Tribunalul militar judec` [n prim` instan\`

infrac\iuni contra ordinii ]i disciplinei militare, infrac\iuni pe câmpul de lupt`, infrac\iuni specifice avia\iei ]i marinei militare ]i alte infrac\iuni prev`zute [n art. 348-352 s`vâr]ite de militari.

Competen\a personal` a tribunalului militar este determinat` de calitatea inculpatului [n momentul s`vâr]irii faptei, ]i anume militar pân` la gradul de colonel inclusiv.

S`vâr]irea infrac\iunii de un ofi\er inferior ]i trecerea acestuia [n corpul ofi\erilor superiori dup` data s`vâr]irii infrac\iunii nu atrage schimbarea competen\ei instan\ei (C.S.J. – Dec. Sec\iei militare nr. 59 din 8.09.1997).

Competen\a dup` calitatea persoanei este atras` ]i [n caz de participa\ie dac` unul dintre participan\i este militar pân` la gradul de colonel sau angajat civil la una dintre unit`\ile militare sau servicii speciale.

Competen\a teritorial` - conform anexei 2 la Legea nr. 304/2004 astfel cum a fost modificat` prin Legea nr. 247/2005, func\ioneaz` tribunale militare în Bucure]ti, Cluj-Napoca, Ia]i ]i Timi]oara, iar prin lege se pot înfiin\a ]i alte tribunale militare. Potrivit acesteia, tribunalele militare au în circumscrip\ia lor mai multe jude\e, iar pe lâng` tribunalele militare func\ioneaz` mai multe parchete militare, în raport cu întinderea circumscrip\iei teritoriale a instan\ei respective.

5.2.3.2. Competenţa Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti

Tribunalul militar teritorial Bucure]ti, sub aspectul competen\ei

func\ionale, potrivit art. 28 din C.pr.pen., judec` în prim` instan\`, în recurs ]i solu\ioneaz` conflictele de competen\` ivite între tribunalele militare din raza sa teritorial`, precum şi alte cazuri anume prevăzute de lege. E similar în grad cu tribunalul instan\elor civile.

{n art. 28 din C.pr.pen. este reglementat` competen\a material`, astfel c` Tribunalul militar teritorial judec` [n prim` instan\`:

a) infrac\iunile men\ionate [n art. 27 alin. 1 lit. a) – e1), s`vâr]ite [n leg`tur` cu [ndatoririle de serviciu, de militari pâna la gradul de colonel inclusiv;

b) alte infrac\iuni date prin lege [n competen\a sa.

51

Tribunalul militar teritorial, ca instanţă de recurs, judecă recursurile împotriva sentinţelor pronunţate de tribunalele militare privind infracţiunile pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale se face la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, precum şi recursurile împotriva hotărârilor penale pronunţate de tribunalul militar în materia măsurilor preventive, a liberării provizorii sau a măsurilor asigurătorii, a hotărârilor penale pronunţate de tribunalul militar în materia executării hotărârilor penale sau a reabilitării, precum şi în alte cazuri anume prevăzute de lege.

Dup` calitatea persoanei, Tribunalul militar teritorial judec` persoanele care au calitatea de militar (aceast` calitate include gradul de colonel inclusiv pentru infrac\iunile men\ionate de art. 27 lit. a-e1 C.pr.pen.). {n aceste cazuri competen\a personal` se [mbin` cu competen\a material`.

Competen\a teritorial` – Conform anexei nr. 2 la Legea nr. 304/2004 modificat` prin Legea nr. 247/2005, în \ar` func\ioneaz` un singur tribunal militar teritorial cu sediul în Bucure]ti, iar prin lege se pot înfiin\a ]i alte tribunale militare teritoriale. 5.2.3.3. Competenţa Curţii Militare de Apel

Conform art. 282 din C.pr.pen., Curtea Militar` de Apel Bucure]ti are competen\a func\ional` de a judeca în prim` instan\`, în apel, în recurs ]i solu\ioneaz` conflictele de competen\` ivite între tribunalele militare teritoriale sau între tribunalele militare ]i tribunalele militare teritoriale, ori între tribunalele militare din raza de competen\` a unor tribunale militare teritoriale diferite, precum ]i în alte cazuri anume prev`zute de lege.

{ntrucât [n prezent exist` un singur tribunal militar teritorial nu se poate vorbi de rezolvarea unor conflicte de competen\` [ntre tribunale militare teritoriale ori [ntre tribunale militare din raza de competen\` a unor tribunale militare teritoriale diferite, prevederea legal` referindu-se numai dac` vor fi [nfiin\ate prin lege ]i alte tribunale teritoriale militare.

Competen\a material` a Cur\ii Militare de Apel este urm`toarea (art. 282 C.pr.pen.):

Judec` [n prim` instan\`: a) infrac\iunile prev`zute de Codul penal [n art. 155-173 ]i art. 356-361,

s`vâr]ite de militari; b) infrac\iunile s`vâr]ite de judec`torii tribunalelor militare ]i ai tribunalelor

militare teritoriale, precum ]i de procurorii militari de la parchetele militare de pe lâng` aceste instan\e;

c) alte infrac\iuni date prin lege [n competen\a sa. Ca instan\` de apel, judec` apelurile [mpotriva hot`rârilor pronun\ate [n

prim` instan\` de tribunalele militare teritoriale. Ca instanţă de recurs, judecă recursurile împotriva hotărârilor penale pronunţate

de tribunalul militar în primă instanţă, cu excepţia celor date în competenţa tribunalului militar teritorial, precum şi în alte cazuri anume prevăzute de lege

Dup` calitatea persoanei, Curtea Militar` de Apel judec` persoanele care au calitatea de militar ]i au s`vâr]it infrac\iuni, judec`torii militari ]i procurorii militari ai instan\elor ]i parchetelor militare ierarhic inferioare.

Competen\a teritorial` – Conform anexei nr. 2 la Legea nr. 304/2004 modificat` prin Legea nr. 247/2005, în toat` \ara func\ioneaz` o singur` Curte Militar` de Apel, având sediul în municipiul Bucure]ti.

52

5.2.4. Competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

{nalta Curte de Casa\ie ]i Justi\ie este instan\a superioar` tuturor celorlalte instan\e de judecat` ]i din acest motiv are ]i o competen\` func\ional` corespunz`toare gradului s`u.

Legea nr. 56/1993 (republicat` în 1998), de organizare ]i func\ionare a Cur\ii Supreme de Justi\ie, a fost modificat` ]i completat` prin Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, titulatura actuală fiind aceea de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Prin aceasta se stabileşte competenţa instanţei supreme, dispoziţiile sale fiind completate, sub acest aspect, cu prevederile art. 29 din C.pr.pen.

Sub aspectul competen\ei func\ionale, {nalta Curte de Casa\ie ]i Justi\ie judec`: [n prim` instan\`, [n recurs ]i recursurile [n interesul legii. Tot din punct de vedere al competen\ei func\ionale, {nalta Curte de Casa\ie ]i Justi\ie solu\ioneaz` în primă instanţă (art. 29 C.pr.pen. ): a) infracţiunile săvârşite de senatori, deputaţi şi europarlamentari; b) infracţiunile săvârşite de membrii Guvernului; c) infracţiunile săvârşite de judecătorii Curţii Constituţionale; d) infracţiunile săvârşite de membrii Consiliului Superior al Magistraturii; e) infracţiunile săvârşite de judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi de procurorii de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie; f) infracţiunile săvârşite de mareşali, amirali, generali şi chestori; g) alte cauze date prin lege în competenţa sa;".

Competen\a material` a {naltei Cur\i de Casa\ie ]i Justi\ie este [mpletit` cu competen\a personal`. {nalta Curte de Casa\ie ]i Justi\ie judecând [n prim` instan\` infracţiunile arătate în art. 29 C.pr.pen.

Ca instan\` de recurs (cale ordinar` de atac), {nalta Curte de Casa\ie ]i Justi\ie judec`:

a) recursurile [mpotriva hot`rârilor penale pronun\ate, [n prim` instan\`, de cur\ile de apel ]i Curtea Militar` de Apel;

b) recursurile [mpotriva hot`rârilor penale pronun\ate, ca instan\` de apel, de cur\ile de apel ]i Curtea Militar` de Apel;

c) recursurile [mpotriva hot`rârilor penale pronun\ate, [n prim` instan\`, de sec\ia penal` a {naltei Cur\i de Casa\ie ]i Justi\ie, precum ]i alte cazuri prev`zute de lege .

{nalta Curte de Casa\ie ]i Justi\ie judec` [n exercitarea c`ilor extraordinare de atac recursurile [n interesul legii;

Sec\iile {naltei Cur\i de Casa\ie ]i Justi\ie solu\ioneaz`, [n raport cu competen\a fiec`reia:

a) cererile de str`mutare pentru motivele prev`zute [n codurile de procedur`;

b) conflictele de competen\` [n cazurile prev`zute de lege; c) orice alte cereri prev`zute de lege; Sec\iile {naltei Cur\i de Casa\ie ]i Justi\ie solu\ioneaz` ]i recursurile

declarate [mpotriva hot`r@rilor nedefinitive sau a actelor judec`tore]ti de orice natur` care nu pot fi atacate pe nici o alt` cale, iar cursul judec`\ii a fost [ntrerupt [n fa\a cur\ilor de apel.

53

Completul de 9 judec`tori judec` recursurile ]i cererile [n cauzele judecate [n prim` instan\` de Sec\ia Penal` a {naltei Cur\i de Casa\ie ]i Justi\ie ]i alte cauze date [n competen\a sa prin lege, precum ]i ca instan\` disciplinar`.

{nalta Curte de Casa\ie ]i Justi\ie se constituie [n Sec\ii Unite pentru: a) judecarea recursurilor [n interesul legii; b)solu\ionarea, [n condi\iile legii, a sesiz`rilor privind schimbarea

jurispruden\ei {naltei Cur\i de Casa\ie ]i Justi\ie; 5.3. PROROGAREA DE COMPETENŢĂ 5.3.1. Noţiunea de prorogare

{ntre dou` sau mai multe infrac\iuni, s`vâr]ite [n acela]i timp sau succesiv, pot exista, deseori, anumite leg`turi, de a]a fel [ncât fiecare fapt` serve]te ca un mijloc de reciproc` caracterizare a activit`\ilor infrac\ionale prin care au fost realizate, atât sub raportul gradului de pericol social pe care [l reprezint` [n concret, cât ]i al cauzelor criminogene care au determinat sau au contribuit la s`vâr]irea acestor activit`\i. Luate fiecare [n parte ]i examinate izolat, infrac\iunile [ntre care exist` o leg`tur` cu relevan\` penal` ar fi incomplet cunoscute ]i evaluate, [n timp ce prin confruntarea ]i cercetarea lor corelat` s-ar asigura o mai bun` [nf`ptuire a justi\iei.

Organele judiciare îşi pot extinde competenţa asupra unor cauze care, în mod normal, revin altor organe judiciare egale sau inferioare în grad şi poartă numele de prorogare de competenţă. Ea se face numai în cazurile prevăzute de lege şi în materie penală o întâlnim în cazurile de indivizibilitate, conexitate, disjungerea chestiunilor prealabile şi în cazul schimbării încadrării juridice sau a calificării faptei ce face obiectul judecăţii. 5.3.2. Competenţa în caz de indivizibilitate şi conexitate

Indivizibilitatea se caracterizeaz` prin unicitatea infrac\iunii (sau a faptei). {n cazul indivizibilit`\ii, leg`tura care impune reunirea [ntr-un singur tot a diverselor aspecte este mult mai puternic` decât la conexitate. Având [n vedere leg`turile interne ale cauzei caracterizate de o singur` fapt` penal`, nu este posibil` disjungerea decât când legea o admite expres.

Situa\iile de indivizibilitate nu sunt facultative pentru organul judiciar, ele produc obligatoriu efectele prev`zute de lege.

Cauzele de indivizibilitate sunt enumerate expres [n art. 33 din C.pr.pen., ]i anume:

a) când la s`vâr]irea unei infrac\iuni au participat mai multe persoane (participa\ia penal` – autori, complici, instigatori – la s`vâr]irea aceleia]i infrac\iuni);

b) când dou` sau mai multe infrac\iuni au fost s`vâr]ite prin acela]i act (cazul prive]te concursul ideal sau formal de infrac\iuni, când dou` sau mai multe fapte au material cauzalitate comun`, iar subiectiv vinov`\ii distincte);

c) [n cazul infrac\iunii continuate sau [n orice alte cazuri când dou` sau mai multe acte materiale alc`tuiesc o singur` infrac\iune ([n acest caz avem infrac\iunile continuate, infrac\iunile complexe ]i infrac\iunile de obicei).

Conexitatea implic` o pluralitate de acte care constituie fiecare [n parte o fapt` penal`, acte care []i p`streaz` autonomia spre deosebire de indivizibilitate, la care pluralitatea de acte constituie o unitate juridic`.

Conexitatea este acea stare a mai multor cauze penale care impune reunirea lor spre a fi rezolvate [mpreun`. Conexitatea este posibil` dac` exist`

54

o leg`tur` real` [ntre dou` sau mai multe fapte, iar reunirea este posibil` [n cazul când cauzele se afl` [n aceea]i faz` procesual`.

Conform art. 34 din C.pr.pen., cazurile de conexitate sunt urm`toarele: a) când dou` sau mai multe infrac\iuni sunt s`vâr]ite prin acte diferite, de

una sau mai multe persoane [mpreun`, [n acela]i timp ]i [n acela]i loc; b) când dou` sau mai multe infrac\iuni sunt s`vâr]ite [n timp ori [n loc

diferit, dup` o prealabil` [n\elegere [ntre infractori; c) când o infrac\iune este s`vâr]it` pentru a preg`ti, a [nlesni sau a

ascunde comiterea altei infrac\iuni, ori este s`vâr]it` pentru a [nlesni sau a asigura sustragerea de la r`spunderea penal` a f`ptuitorului altei infrac\iuni;

d) când [ntre dou` sau mai multe infrac\iuni exist` leg`tur` ]i reunirea lor se impune pentru o bun` [nf`ptuire a justi\iei.

Dacă dintre instanţe una este civilă, iar alta militară, competenţa revine instanţei civile.

Dacă instanţa militară este superioară în grad, competenţa revine instanţei civile echivalente în grad cu instanţa militară.

Competenţa de a judeca cauzele reunite rămâne dobândită instanţei, chiar dacă pentru fapta sau pentru făptuitorul care a determinat competenţa acestei instanţe s-a dispus disjungerea sau încetarea procesului penal ori s-a pronunţat achitarea. 5.3.3. Competenţa în caz de disjungere

Disjungerea este prev`zut` [n art. 38 din C.pr.pen. care arat` c` [n cazul de indivizibilitate prev`zut` [n art. 33 lit. a, precum ]i [n toate cazurile de conexitate, instan\a poate dispune, [n interesul unei bune judec`\i, disjungerea cauzei, astfel ca judecarea unora dintre infractori sau dintre infrac\iuni s` se fac` separat. Pentru a opera disjungerea trebuie fie s` avem mai multe persoane la s`vâr]irea unei infrac\iuni, fie s` existe unul din cazurile de conexitate, deci cauzele trebuie s` fie reunite. Disjungerea [n cazurile de conexitate nu este obligatorie (organul judiciar va aprecia dac` e necesar`) ]i se dispune numai pentru cauzele obiective (starea de boal` a inculpatului, sustragerea unui inculpat de la urm`rirea penal` ]i de la judecat` [n cazul concursului de infrac\iuni – unele flagrante, altele obi]nuite).

Atât indivizibilitatea, conexitatea, cât ]i disjungerea se aplic` ]i [n faza de urm`rire penal` (art. 45 alin 1 din C.pr.pen.). 5.4. DISPOZIŢII COMUNE REFERITOARE LA COMPETENŢĂ ( art.39-45 C.pr.pen ) 5.4.1. Declinarea şi conflictele de competenţă, excepţiile de necompetenţă

Dup` sesizare, instan\a de judecat` este obligat` s` verifice dac` e competent` ]i [n caz afirmativ va proceda la judecarea cauzei. {n cazul [n care instan\a constat` c` nu e competent` s` judece cauza, din momentul sesiz`rii sau pe parcursul desf`]ur`rii procesului penal, aceasta trebuie s`-]i decline competen\a.

Conform art. 42 C.pr.pen., instan\a de judecat` care []i declin` competen\a trimite dosarul instan\ei de judecat` ar`tate ca fiind competent` prin hot`rârea de declinare. Dac` declinarea a fost determinat` de competen\a material` sau dup` calitatea persoanei, instan\a c`reia i s-a trimis cauza poate folosi actele [ndeplinite ]i poate men\ine m`surile dispuse de instan\a

55

desesizat`. {n cazul declin`rii pentru necompeten\` teritorial`, actele [ndeplinite ori m`surile dispuse se men\in.

Hot`rârea de declinare a competen\ei nu este supus` apelului ]i nici recursului. Este inadmisibil recursul declarat de inculpat [mpotriva hot`rârii prin care instan\a solu\ioneaz` cauzele privind infrac\iunile flagrante, potrivit art. 465 ]i urm`torul C.pr.pen., ]i-a declinat competen\a [n favoarea instan\ei de drept comun, [ntrucât nici o hot`râre de declinare a competen\ei nu e supus` recursului. Partea nemul\umit` poate ridica excep\ia de necompeten\` la instan\a sesizat` prin aceast` hot`râre ]i indica instan\a pe care o consider` a fi competent`.

Conflictul de competenţă se poate ivi când două sau mai multe instanţe se consideră competente a judeca o cauză sau îşi declină reciproc competenţa, ducând la situaţii inadmisibile la desfăşurarea procesului penal.

Este mijlocul legal prin care legea permite anumitor subiecţi procesuali să invoce lipsa de competenţă a organului judiciar în faţa căruia se desfăşoară procesul penal.

Excep\iile de necompeten\` sunt reglementate de art. 39 din C.pr.pen. ]i constituie mijlocul legal prin care legea permite anumitor subiec\i procesuali s` invoce lipsa de competen\` a organului judiciar [n fa\a c`ruia se desf`]oar` procedura judiciar` ]i s` solicite o desesizare a organului respectiv.

Excep\iile de necompeten\` pot fi ridicate de procuror, de oricare dintre p`r\i, sau puse [n discu\ia p`r\ilor din oficiu.

Excep\ia de necompeten\` material` ]i cea de necompeten\` dup` calitatea persoanei pot fi ridicate [n tot cursul procesului penal, pân` la pronun\area hot`rârii definitive (art. 39 alin 1 C.pr.pen.). Nerespectarea acestor dispozi\ii duce la sanc\iunea nulit`\ii absolute prev`zut` de art. 197 alin. 2 ]i 3 C.pr.pen.

Excep\ia de necompeten\` teritorial` poate fi ridicat` numai pân` la citirea actului de sesizare [n fa\a primei instan\e de judecat` (art. 39 alin. 2 C.pr.pen.). Dac` a avut loc citirea actului de sesizare, dup` acest termen instan\a r`mâne competent` a judeca cauza, chiar dac` competen\a teritorial` ar apar\ine altei instan\e. 5.4.2. Competenţa în cazul schimbării încadrării juridice sau calificării faptei, precum şi în cazul schimbării calităţii inculpatului

Dup` [nvestirea instan\ei de judecat` cu judecarea unei cauze penale pot ap`rea situa\ii noi, care modific` unele date referitoare la competen\`.

Nu trebuie confundate datele care determin` schimb`rile de competen\`, dup` [nvestirea instan\ei de judecat`, cu descoperirea unor date sau [mprejur`ri care existau [nainte ca instan\a s` fi fost sesizat`, dar de care nu s-a \inut seam`. Astfel de date ]i [mprejur`ri pot servi la ridicarea unei excep\ii de necompeten\`.

Conform art. 41 C.pr.pen., instan\a sesizat` cu judecarea unei infrac\iuni r`mâne competent` a o judeca chiar dac` ea constat`, dup` efectuarea cercet`rii judec`tore]ti, c` infrac\iunea este de competen\a instan\ei inferioare. Din aceast` dispozi\ie rezult` c` schimbarea [ncadr`rii se poate face numai dup` ce s-au administrat probe, [n timpul cercet`rii judec`tore]ti, care atest` o alt` situa\ie, pentru c` [n caz contrar instan\a nu era competent` s` judece cauza din momentul sesiz`rii.

56

Schimbarea calific`rii faptei printr-o lege nou`, intervenit` [n cursul judec`rii cauzei, nu atrage incompeten\a instan\ei de judecat`, afar` de cazul când prin acea lege s-ar dispune altfel (art. 41 alin. 2 C.pr.pen.). }i [n aceast` situa\ie avem o prorogare de competen\` pentru c` schimbarea calific`rii faptei printr-o lege nou`, [n cursul judec`rii cauzei, duce la judecarea [n continuare a cauzei, numai dac` prin legea nou` nu se dispune altfel.

Când competen\a instan\ei este determinat` de calitatea inculpatului, instan\a r`mâne competent` a judeca, chiar dac` inculpatul, dup` s`vâr]irea infrac\iunii, nu mai are acea calitate, [n cazurile când:

– fapta are leg`tur` cu atribu\iile de serviciu ale f`ptuitorului; – s-a dat o hot`râre [n prim` instan\`.

Dobândirea calit`\ii dup` s`vâr]irea infrac\iunii nu determin` schimbarea competen\ei, cu excep\ia infrac\iunilor s`vâr]ite de persoanele prev`zute [n art. 29, pct. 1 (art. 40, alin 2 C.pr.pen. – exemplu: dac` pierderea calit`\ii de militar a avut loc dup` s`vâr]irea infrac\iunii, cauza va fi judecat` tot de instan\ele militare). 5.4.3. Competenţa în cazul chestiunilor prealabile

Pentru ca o chestiune s` fie considerat` prealabil`, ea trebuie s` aib`, prin obiectul s`u, caracterul de condi\ie de fapt sau de drept pentru solu\ionarea cauzei care face obiectul procesului penal.

Chestiunea prealabil` prive]te existen\a unei cerin\e esen\iale a faptei penale, a [ncadr`rii juridice a faptei, calitatea sau starea f`ptuitorului.

Instan\a penal` este competent` s` judece orice chestiune prealabil` de care depinde solu\ionarea cauzei, chiar dac` prin natura ei acea chestiune este de competen\a altei instan\e (art. 44 alin 1 C.pr.pen.). Chestiunea prealabil` se judec` de c`tre instan\a penal`, potrivit regulilor ]i mijloacelor de prob` privitoare la materia c`reia [i apar\ine acea chestiune.

Hot`rârea definitiv` a instan\ei civile, asupra unei [mprejur`ri ce constituie o chestiune prealabil` [n procesul penal, are autoritate de lucru judecat [n fa\a instan\ei penale (art. 44 alin 3 C.pr.pen.).

Din punct de vedere substan\ial, natura acestor chestiuni prealabile este extrapenal` ]i ele pot s` constate, de regul`, existen\a sau inexisten\a unui element sau a unei cerin\e esen\iale a con\inutului unei infrac\iuni, dar ea poate fi ]i penal` atunci când de existen\a unei infrac\iuni depinde solu\ionarea unei alte infrac\iuni (exemplu: infrac\iunile corelative – favorizarea infractorului, nedenun\area unor infrac\iuni). 5.5. INCOMPATIBILITATEA ŞI STRĂMUTAREA CAUZELOR ÎN PROCESUL PENAL ( art.46-61 C.pr.pen. ) 5.5.1. Incompatibilitatea, abţinerea şi recuzarea

În activitatea pe care o desfăşoară, organele judiciare trebuie să aibă o calificare profesională corespunzătoare, probitate social-morală, precum şi să manifeste obiectivitate şi imparţialitate în îndeplinirea atribuţiilor procesuale.

Incompatibilitatea este instituţia prin intermediul căreia o anumită persoană care face parte dintr-un organ judiciar este împiedicată să participe la activitatea procesuală dintr-o cauză penală concretă, în vederea înlăturării suspiciunilor care planează asupra obiectivităţii şi imparţialităţii modului de rezolvare a cauzei de către persoana respectivă.

57

Sunt incompatibile următoarele persoane: judecătorul, procurorul, magistratul asistent, grefierul, organul de cercetare penală, expertul şi interpretul. Cazurile de incompatibilitate sunt prevăzute de art. 46-48 C.pr.pen. astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 356/2006. Potrivit art. 48 C.pr.pen., judec`torul este de asemenea incompatibil de a judeca, dac` [n cauza respectiv`:

a) a pus [n mi]care ac\iunea penal` sau a dispus trimiterea [n judecat` ori a pus concluzii [n calitate de procuror la instan\a de judecat`, a soluţionat propunerea de arestare preventivă, ori de prelungire a arestării preventive în cursul urmăririi penale ;

b) a fost reprezentant sau ap`r`tor al vreunuia dintre p`r\i; c) a fost expert sau martor; d) exist` [mprejur`ri din care rezult` c` este interesat, sub orice form`, el, so\ul

sau vreo rud` apropiat`; e)soţul, ruda sau afinul său, până la gradul al patrulea inclusiv, a efectuat acte de

urmărire penală, a supravegheat urmărirea penală, a soluţionat propunerea de arestare preventivă ori de prelungire a arestării preventive, în cursul urmăririi penale;

f)este soţ, rudă sau afin, până la gradul al patrulea inclusiv, cu una dintre părţi sau cu avocatul ori mandatarul acesteia;

g)există duşmănie între el, soţul sau una dintre rudele sale până la gradul al patrulea inclusiv şi una dintre părţi, soţul sau rudele acesteia până la gradul al treilea inclusiv;

h)este tutore sau curator al uneia dintre părţi ; i)a primit liberalităţi de la una dintre părţi, avocatul sau mandatarul acesteia.

Dispozi\iile art. 46 se aplic` procurorului ]i magistratului asistent sau, dup` caz, grefierului de ]edin\`, când cauza de incompatibilitate exist` [ntre ei sau [ntre vreunul dintre ei ]i unul dintre membrii completului de judecat` (art. 49 alin. 1 din C.pr.pen.). De asemenea, dispozi\iile privind cazurile de incompatibilitate prev`zute [n art. 48 lit. b) – i) se aplic` procurorului, persoanei care efectueaz` cercetarea penal`, magistratului asistent ]i grefierului de ]edin\` (art. 49 alin. 2 C.pr.pen.).

Procurorul care a participat ca judec`tor la solu\ionarea cauzei [n prim` instan\` nu poate pune concluzii la judecarea ei [n apel sau recurs.

Abţinerea este modalitatea prin care una din persoanele aflate în stare de incompatibilitate solicită a nu participa în cauza respectivă. Conform dispozi\iilor art. 50 C.pr.pen., persoana incompatibil` este obligat` s` declare, dup` caz, pre]edintelui instan\ei, procurorului care supravegheaz` cercetarea penal` sau procurorului ierarhic superior, c` se ab\ine de a participa la procesul penal, cu ar`tarea cazului de incompatibilitate ce constituie motivul ab\inerii. Declara\ia de ab\inere se face de [ndat` ce persoana obligat` la aceasta a luat cuno]tin\` de existen\a cazului de incompatibilitate.

Recuzarea este instituţia prin care, dacă nu a făcut declaraţie de abţinere, persoana incompatibilă poate fi recuzată atât în cursul urmăririi penale, cât şi în cursul judecăţii, de către oricare dintre părţi, de îndată ce partea a aflat de existenţa cazului de incompatibilitate ( art. 51 C.pr.pen. ). Recuzarea se formuleaz` oral sau scris, cu ar`tarea pentru fiecare persoan` în parte a cazului de incompatibilitate invocat ]i a tuturor temeiurilor de fapt cunoscute la momentul recuz`rii. Cererea de recuzare poate privi numai pe acei judec`tori care compun completul de judecat`.

Nerespectarea condi\iilor prev`zute în alineatul 2 sau recuzarea aceleia]i persoane pentru acela]i caz de incompatibilitate ]i pentru temeiuri de fapt

58

cunoscute la data formul`rii unei cereri anterioare de recuzare care a fost respins` atrage inadmisibilitatea cererii de recuzare, care se constat` de completul în fa\a c`ruia s-a formulat recuzarea, cu participarea judec`torului recuzat.

Completul în fa\a c`ruia s-a formulat recuzarea, cu participarea judec`torului recuzat, se pronun\` asupra m`surilor preventive, (text modificat prin Legea nr. 356/2006). 5.5.2. Procedura de soluţionare ( art. 52 – 54 C.pr.pen. modificate prin Legea nr. 356/2006 )

Atât ab\inerea, cât ]i recuzarea se solu\ioneaz` [n func\ie de faza [n care se afl` procesul penal.

{n cursul urm`ririi penale (art. 53), asupra ab\inerii sau recuz`rii se pronun\` procurorul care supravegheaz` cercetarea penal` sau procurorul ierarhic superior.

Cererea de recuzare privitoare la persoana care efectueaz` cercetarea penal` se adreseaz` fie acestei persoane, fie procurorului. {n cazul [n care cererea este adresat` persoanei care efectueaz` cercetarea penal`, aceasta este obligat` s` o [nainteze [mpreun` cu l`muririle necesare, [n termen de 24 de ore, procurorului, f`r` a [ntrerupe cursul cercet`rii penale. Procurorul este obligat s` solu\ioneze cererea [n cel mult 3 zile, printr-o ordonan\`.

Dac` cererea de recuzare prive]te pe procuror, ea se solu\ioneaz` [n acela]i termen ]i [n acelea]i condi\ii de procurorul ierarhic superior. Ab\inerea se solu\ioneaz` la fel ca recuzarea.

{n cursul judec`\ii (art. 52), ab\inerea sau recuzarea judec`torului, procuro-rului, magistratului asistent sau grefierului se solu\ioneaz` de un alt complet, [n ]edin\` secret`, f`r` participarea celui ce declar` c` se ab\ine sau este recuzat.

Examinarea declara\iei de ab\inere sau cererii de recuzare se face de [ndat`, ascultându-se procurorul, când este prezent [n instan\`, iar dac` se g`se]te necesar, ]i p`r\ile, precum ]i persoana care se ab\ine sau a c`rei recuzare se cere.

Când ab\inerea sau recuzarea prive]te cazul prev`zut [n art. 46 ]i 49 alin. 1, instan\a, admi\ând recuzarea, stabile]te care dintre persoanele ar`tate [n men\ionatele texte nu va lua parte la judecarea cauzei.

{n caz de admitere a ab\inerii sau recuz`rii, se va stabili [n ce m`sur` actele [ndeplinite ori m`surile dispuse se men\in. Dac` ab\inerea sau recuzarea prive]te [ntreaga instan\`, problema se solu\ioneaz` de instan\a ierarhic superioar`. Aceasta, [n cazul când g`se]te [ntemeiat` ab\inerea sau recuzarea, desemneaz` pentru judecarea cauzei o instan\` egal` [n grad cu instan\a [n fa\a c`reia s-a produs ab\inerea sau recuzarea.

Dac` avem cauze [n care sunt inculpa\i aresta\i preventiv, când se recuz` [ntreaga instan\`, instan\a ierarhic superioar` competent` s` solu\ioneze cererea de recuzare, [nainte de a se pronun\a asupra recuz`rii, dispune cu privire la arestarea preventiv` [n condi\iile prev`zute de lege.

Când pentru solu\ionarea ab\inerii sau a recuz`rii nu se poate alc`tui completul din alţi judecători de la instanţa respectivă, ab\inerea sau recuzarea se solu\ioneaz` de instan\a ierarhic superioar`. În cazul în care g`se]te întemeiat` ab\inerea sau recuzarea ]i, din cauza ab\inerii sau recuz`rii, nu se poate

59

alc`tui completul de judecat` la instan\a competent` s` solu\ioneze cauza, instan\a ierarhic superioar` desemneaz` pentru judecarea cauzei o instan\` egal` în grad cu instan\a în fa\a c`reia s-a formulat ab\inerea sau recuzarea.

Este inadmisibil` recuzarea judec`torului chemat s` decid` asupra recuz`rii.

{ncheierea instan\ei, de admitere sau respingere a cererilor privind ab\inerea sau de admitere a recuz`rii, nu sunt supuse nici unei c`i de atac (art. 52 alin. 6 din C.pr.pen.).

{n situa\ia [n care prin [ncheiere s-a respins recuzarea aceasta poate fi atacat` numai cu recurs, [n termen de 48 de ore din momentul pronun\`rii ]i dosarul se [nainteaz` de [ndat` instan\ei de recurs. Recursul se judec` [n termen de 48 de ore din momentul primirii dosarului, [n camera de consiliu, cu participarea p`r\ilor. 5.5.3. Strămutarea judecării cauzelor penale

Strămutarea este un remediu procesual în vederea înlăturării situaţiilor care pun în pericol normala desfăşurare a unui proces penal, în care obiectivitatea şi imparţialitatea sunt grav ameninţate, fiind necesară strămutarea la o altă instanţă de acelaşi grad atunci când imparţialitatea judecătorilor ar putea fi ştirbită datorită împrejurărilor cauzei, duşmăniilor locale sau calităţii părţilor. Instituţia strămutării nu priveşte faza de urmărire penală, ci numai faza de judecată.

Conform dispozi\iilor art. 55 C.pr.pen., {nalta Curte de Casa\ie ]i Justi\ie, singura instan\` care judec` asemenea cereri) str`mut` judecarea unei cauze de la instan\a competent` la o alt` instan\` egal` [n grad, [n cazul [n care, apreciind temeinicia motivelor de str`mutare, consider` c` prin aceasta se asigur` desf`]urarea normal` a procesului. 5.5.4. Procedura strămutării

Str`mutarea poate fi cerut` de partea interesat` (inculpat, partea v`t`mat`, partea civil`, partea responsabil` civilmente), de procuror sau de ministrul justi\iei (art. 55 alin 2 C.pr.pen.), când imparţialitatea judecătorilor ar putea fi ştirbită, datorită împrejurărilor cauzei, duşmăniilor locale sau calităţii părţilor, când există pericolul de tulburare a ordinii publice, ori când una dintre părţi are o rudă sau un afin până la gradul patru inclusiv, printre judecători sau procurori, asistenţi judiciari sau grefierii instanţei ]i se adreseaz` {naltei Cur\i de Casa\ie ]i Justi\ie. Cererea trebuie motivat`, iar [nscrisurile pe care se sprijin` se al`tur` la aceasta, când sunt de\inute de partea care cere str`mutarea (art. 56 alin. 1).

Suspendarea cauzei poate fi dispusă numai de completul de judecată învestit cu judecarea cererii de strămutare.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează cererea de strămutare prin sentinţă motivată.

În cazul în care găseşte cererea întemeiată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie dispune strămutarea judecării cauzei la una dintre instanţele din circumscripţia aceleiaşi curţi de apel sau din circumscripţia unei curţi de apel învecinate acesteia. Strămutarea judecării cauzei de la o curte de apel se face la una dintre curţile de apel dintr-o circumscripţie învecinată.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie hotărăşte în ce măsură se menţin actele îndeplinite în faţa instanţei de la care s-a strămutat cauza.

Instanţa de la care a fost strămutată cauza, precum şi instanţa la care s-a strămutat cauza vor fi înştiinţate, de îndată, despre admiterea cererii de strămutare.

60

Dacă instanţa de la care a fost strămutată cauza a procedat între timp la judecarea cauzei, hotărârea pronunţată este desfiinţată prin efectul admiterii cererii de strămutare.

Sentinţa prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie dispune asupra strămutării nu este supusă niciunei căi de atac

6. PROBELE ŞI MIJLOACELE DE PROBÃ

6.1. PROBELE (art. 62-68 C.pr.pen.) 6.1.1. Noţiunea de probă

Probele sunt acele elemente de fapt (realităţi, împrejurări, întâmplări) care, datorită relevanţei lor informative, servesc la aflarea adevărului şi la justa rezolvare a cauzei penale. Constituie probă orice element de fapt care serveşte la constatarea existenţei sau inexistenţei unei infracţiuni, la identificarea persoanei care a săvârşit-o şi la cunoaşterea împrejurărilor necesare pentru justa soluţionare a cauzei. 6.1.2. Importanţa şi clasificarea probelor

Importan\a ]i valoarea probelor [n procesul penal se impun prin eviden\` ]i necesitate, care le a]az` pe primul plan al preocup`rilor procesului penal, fiind factorul cel mai important ]i dificil pentru solu\ionarea cauzei penale. Probele sunt considerate nervul principal al procesului penal, ele scot adev`rul la lumin`, pe baza lor [ntemeindu-se hot`rârea instan\ei.

{n faza de urm`rire penal`, organele de urm`rire penal` strâng probele necesare cu privire la existen\a infrac\iunilor, la identificarea f`ptuitorilor ]i la stabilirea r`spunderii acestora, pentru a se constata dac` este sau nu cazul s` se dispun` trimiterea [n judecat` (art. 200 C.pr.pen.), strângând probe atât [n favoarea, cât ]i [n defavoarea [nvinuitului sau inculpatului.

{n faza de judecat` [n cadrul cercet`rii judec`tore]ti se administreaz` probele pe baza c`rora s-a [ntocmit materialul de urm`rire penal` sau se administreaz` probe noi dac` se consider` necesar.

Probele nu au valoare mai dinainte stabilit`. Aprecierea fiec`rei probe se face de organul de urm`rire penal` sau de instan\a de judecat` [n urma examin`rii tuturor probelor administrate, [n scopul afl`rii adev`rului (art. 63 alin. 2 C.pr.pen.).

{n vechea reglementare aprecierea fiec`rei probe se f`cea potrivit convingerii organelor judiciare format` [n urma examin`rii tuturor probelor ]i conducându-se dup` con]tiin\a lor.

Cele mai importante categorii de prob` sunt: • probe privind [nvinuirea – fapte ]i elemente care probeaz` vinov`\ia

[nvinuitului sau inculpatului; • probe [n ap`rare – fapte ]i elemente care dovedesc nevinov`\ia

inculpatului sau circumstan\iaz` (atenueaz`) vinov`\ia acestuia. De]i aceast` categorie prezint` o utilitate procesual` [n ceea ce prive]te

sarcina probei, din punct de vedere ]tiin\ific ea nu poate fi acceptat`, deoarece [ntre cele dou` categorii de probe nu exist` substan\ial o demarca\ie net` (o prob` din ap`rare corelat` cu alte probe poate fi folosit` ]i la [ncriminare)

{n raport cu realit`\ile la care se refer`, probele pot fi: • preexistente (exemplu: anterior s`vâr]irii infrac\iunii de bigamie, cel care

a s`vâr]it-o era legal c`s`torit cu o alt` persoan`);

61

• survenite (exemplu: sustragerea unui bun din patrimoniul unei persoane constituie o prob` [ntrucât [mprejurarea a survenit cu ocazia s`vâr]irii faptei).

{n func\ie de izvorul lor, probele sunt imediate (sau primare) – probele ob\inute de la sursa original` (declara\iile inculpatului cu privire la fapt`) ]i mediate (secundare, derivate), ob\inute din alte surse decât cea original` (fotografierea amprentelor digitale).

{n func\ie de leg`tura lor cu obiectul proba\iunii avem: • probe directe – dovedesc nemijlocit vinov`\ia sau nevinov`\ia

[nvinuitului sau inculpatului (prinderea [n flagrant, con\inutul recunoa]terii [nvinuitului sau inculpatului);

• probe indirecte – dovedesc prin corelarea lor date cu privire la fapta s`vâr]it`, la vinov`\ia sau nevinov`\ia [nvinuitului sau inculpatului (prezen\a [nvinuitului la locul faptei poate fi o prob` indirect`). 6.2. PROBATORIUL ÎN PROCESUL PENAL 6.2.1. Noţiuni introductive şi obiectul probaţiunii

Pentru ca procesul penal s` se desf`]oare [n condi\ii normale trebuie ca legea procesual penal` s` reglementeze probele admisibile prin care s` se poat` solu\iona o anumit` cauz` penal`, cine trebuie s` aduc` aceste probe ]i procedura prin care se administreaz` probele.

Toate aceste acte procesuale ]i procedurale prin care se propun ]i se invoc` probele, se admit sau se administreaz` probe poart` denumirea de probatoriu.

Obiectul proba\iunii (factum probandum) [l constituie totalitatea faptelor ]i [mprejur`rilor de fapt ce trebuie dovedite [ntr-o cauz` penal` pentru a putea fi just solu\ionat`.

Astfel, pot constitui obiect al proba\iunii: – constatarea existen\ei sau inexisten\ei infrac\iunii; – identificarea persoanei care a s`vâr]it infrac\iunea ]i a tuturor [mprejur`rilor care

demonstreaz` vinov`\ia sau nevinov`\ia acesteia; – cunoa]terea [mprejur`rilor [n care a fost s`vâr]it` infrac\iunea

(consecin\ele infrac\iunii, factori care au determinat, [nlesnit sau favorizat s`vâr]irea infrac\iunii), precum ]i circumstan\ele atenuante sau agravante ale [nvinuitului sau inculpatului;

– date despre p`r\ile [n proces. Fiecare prob` [n parte con\ine date ]i elemente care [mpreun` formeaz`

obiectul probei (o anumit` [mprejurare, o [ntâmplare) ]i care prin natura lor pot constitui o prob`.

{n raport cu tipul infrac\iunii, faptele ]i [mprejur`rile care formeaz` obiectul proba\iunii sunt diferite de la o cauz` la alta.

Obiectul probei (factum probans) trebuie s` priveasc` obiectul proba\iunii (factum probandum), aceast` corela\ie f`când posibil` calificarea probei ca fiind admisibil`, pertinent`, concludent` ]i util`.

Probele sunt pertinente dac` au leg`tur` cu sfera chestiunilor ce formeaz` obiectul proba\iunii, [ntrucât nu sunt pertinente decât faptele care intr` [n obiectul proba\iunii. Dac` [ntre obiectul probei ]i obiectul proba\iunii nu exist` nici o leg`tur`, proba nu este pertinent`.

62

O prob` pertinent` [ntr-o anumit` cauz` nu este suficient` dac` nu este ]i concludent`.

Proba este concludent` dac` are leg`tur` cu cauza ]i este esen\ial` [n solu\ionarea cauzei. Probele care nu determin` [n nici un fel solu\ia [n cauz` sunt neconcludente. Totdeauna, orice prob` concludent` este ]i pertinent`, dar nu orice prob` pertinent` este ]i concludent`.

A]a cum se prevede [n art. 67 alin. 2 C.pr.pen., cererea pentru administrarea unei probe nu poate fi respins`, dac` proba este concludent` ]i util`.

Constituie o prob` util`, proba concludent` care nu a fost administrat` [n asemenea condi\ii [ncât s` formeze o convingere a organului judiciar. Poate deveni inutil` o prob` care, de]i concludent`, a fost deja administrat`. {n toate cazurile admiterea sau respingerea probelor se face motivat (art. 67 alin. 3 C.pr.pen.). Este interzis a se [ntrebuin\a violen\e, amenin\`ri ori alte mijloace de constrângere, precum ]i promisiuni sau [ndemnuri, [n scopul de a se ob\ine probe.

De asemenea, este interzis de a determina o persoan` s` s`vâr]easc` sau s` continue s`vâr]irea unei fapte penale, [n scopul ob\inerii unor probe (art. 68 C.pr.pen.).

Pentru administrarea probelor [ntr-o cauz` penal`, ele trebuie s` fie admisibile, pertinente, concludente ]i utile cauzei respective.

A]a cum ar`tam mai sus, [n obiectul proba\iunii intr` un ansamblu de fapte ]i [mprejur`ri cum ar fi:

a) Fapte ]i [mprejur`ri care formeaz` obiectul proba\iunii Acestea pot fi fapte sau [mprejur`ri care se refer` la fondul cauzei (la

infrac\iune, la persoana f`ptuitorului, la consecin\ele infrac\iunii) ]i fapte sau [mprejur`ri care se refer` la normala desf`]urare a procesului penal (necesitatea lu`rii m`surilor de siguran\`, starea s`n`t`\ii [nvinuitului sau inculpatului).

Putem [ntâlni fapte ]i [mprejur`ri cu ajutorul c`rora se rezolv` fondul cauzei: faptele principale (res probandae) ]i faptele probatorii (res probantes):

• faptele principale – prin intermediul lor se face dovada existen\ei sau inexisten\ei faptei, a urm`rilor ei, a vinov`\iei sau nevinov`\iei f`ptuitorului;

• faptele probatorii (indiciile) sunt acelea care, prin informa\iile pe care le furnizeaz`, conduc la stabilirea pe cale indirect` a faptului principal.

b) Faptele auxiliare, similare ]i negative Faptele sau [mprejur`rile auxiliare nu au leg`tur` direct` cu cauza, dar

pot fi obiect al proba\iunii atunci când ajut` la precizarea ]i, implicit, la aprecierea probelor administrate [n cauz`.

Faptele similare sunt faptele de aceea]i natur` cu infrac\iunea urm`rit`, s`vâr]it` de [nvinuit sau inculpat anterior (exemplu: [mprejurarea c` infrac\iunea a fost s`vâr]it` dup` acela]i modus operandi [n care presupusul f`ptuitor a comis anterior o infrac\iune inedit`). Faptele anterioare nu pot constitui obiectul proba\iunii [n cauz`, dar pot fi probate ]i re\inute ca o circumstan\` agravant`.

Faptele negative sunt [mprejur`ri care nu s-au realizat, sunt inexistente ]i ele nu pot fi probate decât dac` sunt convertite [n fapte pozitive. Faptele negative pot fi dovedite dac` sunt limitate ]i determinate, acestea permi\ând

63

transformarea lor [n fapte pozitive (exemplu: se poate proba c` cineva [n anumite condi\ii de timp ]i de loc, nu a efectuat o ac\iune, prin dovedirea faptului c` [n acea perioad` se afla [n alt loc). Faptele negative se dovedesc [n acest caz prin fapte pozitive, iar faptele negative nedeterminate nu pot fi dovedite niciodat` datorit` vastit`\ii lor.

c) Faptele ]i [mprejur`rile care nu pot forma obiect al proba\iunii {n obiectul proba\iunii nu pot intra faptele ]i [mprejur`rile care vin [n

contradic\ie cu cuno]tin\ele ]tiin\ifice sau cu normele morale. Astfel, nu se admite dovedirea unor fapte sau [mprejur`ri care nu sunt posibile (exemplu: moartea unei persoane a fost provocat` de stafii sau fantome); de asemenea, nu poate fi admis` proba c` o anumit` persoan` a s`vâr]it infrac\iunea de prostitu\ie deoarece nu are suficiente mijloace de trai.

De asemenea, exist` ]i limitarea legal` de administrare a unor probe (exemplu: la infrac\iunea de insult` ]i calomnie, proba verit`\ii este admisibil` numai [n situa\ia prev`zut` de art. 207 C. pen.)

d) Faptele ]i [mprejur`rile care nu trebuie dovedite Pot exista fapte sau [mprejur`ri pentru care nu este necesar` efectuarea

de probatorii [n urm`toarele cazuri: • Prezum\iile legale – nu mai trebuie dovedite faptele cu privire la care

exist` prezum\ii legale. Acest lucru cu privire la dispensa de prob` este prev`zut ]i [n art. 1202 C. civ. – prezum\ia legal` dispenseaz` de orice prob` pe acela [n favoarea c`ruia este f`cut`.

• Prezum\iile legale absolute – pentru care nu se admite nici o prob` contrar` – sunt obligatorii [n orice [mprejurare (juris et de jure). {n acest sens se pot da ca exemple:

– nu poate fi invocat` necunoa]terea legii penale; – prezum\ia lipsei de discern`mânt a minorilor care nu au [mplinit 14

ani (art. 99 alin. 1 C. pen. – minorul care nu a [mplinit vârsta de 14 ani nu r`spunde penal), iar aceast` lips` de discern`mânt nu mai poate fi dovedit` printr-o expertiz` medico-legal` psihiatric`;

• Prezum\iile legale relative pot fi comb`tute prin probe contrare (prezum\ia lipsei discern`mântului la minori [ntre 14-16 ani este relativ` ]i poate fi [nl`turat` prin proba contrar`) ]i sunt obligatorii numai pân` la proba contrar` (juris tantum);

• Faptele evidente ]i notorii – faptele a c`ror existen\` este evident`, nu mai trebuie dovedit` (exemplu: nu mai trebuie dovedit c` apa unui râu curge de la izvor spre v`rsare ]i nu invers);

• Faptele notorii sunt cele cunoscute de un cerc larg de persoane, fiind de notoritate, iar caracterul notoriu al unui fapt este stabilit de organul judiciar [n func\ie de [mprejurarea c`reia i se confer` relevan\` informativ` ]i de gradul de instruc\ie al subiectului fa\` de care se apreciaz` notorietatea (exemplu: este de notorietate faptul c` ora]ul Bucure]ti este capitala \`rii).

Faptele necontestate sunt [mprejur`rile cu privire la care p`r\ile, de comun acord, nu ridic` probleme, acceptându-le existen\a sau inexisten\a. {n m`sura [n care aceste fapte sunt esen\iale [n rezolvarea cauzei, ele trebuie dovedite; dac` sunt neesen\iale, nu se impune dovedirea lor.

64

6.2.2. Sarcina probaţiunii {n literatura judiciar` s-a ar`tat c` prin sarcina proba\iunii (onus probandi)

se [n\elege obliga\ia procesual` ce revine participan\ilor de a dovedi [mprejur`rile care formeaz` obiectul proba\iunii, fie datoria celui ce acuz` de a indica faptul ce este de probat ]i de a face dovada acestuia potrivit regulii „actori incubit probatio“fie obliga\ia administr`rii probelor [n procesul penal.

Chiar dac`, potrivit art. 67 C.pr.pen., p`r\ile pot propune probe ]i cere administrarea lor ajutând [n acest sens organele judiciare, sarcina administr`rii probelor [n procesul penal revine organului de urm`rire penal` ]i instan\ei de judecat` (art. 65 alin. 1 C.pr.pen.).

Constituie o obliga\ie legal` a organelor judiciare de a dovedi existen\a infrac\iunii ]i a vinov`\iei [nvinuitului sau inculpatului, acesta nefiind obligat s` probeze nevinov`\ia sa (art. 66 alin. 1 C.pr.pen.).

A]a cum se arat` [n dispozi\iile art. 62, 202 ]i 287 C.pr.pen., [n vederea afl`rii adev`rului, atât organul de urm`rire penal`, cât ]i instan\a de judecat`, trebuie s`-]i manifeste rolul activ prin strângerea probelor necesare ]i l`murirea cauzei sub toate aspectele [n vederea justei solu\ion`ri a acesteia.

{n cadrul procesului penal, [nvinuitul, inculpatul, partea v`t`mat`, partea civil`, partea responsabil` civilmente, [n vederea ap`r`rii intereselor legale, au dreptul s` propun` probe ]i s` cear` administrarea lor. Propunerile se fac c`tre organele de urm`rire penal` sau c`tre instan\a de judecat` care, [n urma admiterii motivate a cererii, procedeaz` la administrarea probelor solicitate. Propunerea administr`rii unor probe nu trebuie confundat` cu sarcina administr`rii probelor pentru c` dac` uneori propunerea pentru probe poate fi f`cut` ]i de c`tre una din p`r\i, sarcina administr`rii revine numai organelor judiciare.

La cererea organului de urm`rire penal` ori a instan\ei de judecat`, orice persoan` care cunoa]te vreo prob` sau de\ine vreun mijloc de prob` este obligat` s` le aduc` la cuno]tin\` sau s` le [nf`\i]eze (art. 65 alin. 2 C. pr. pen). {n cazul [n care organul de urm`rire penal` sau instan\a de judecat` nu au cerut [nf`\i]area unei probe sau aducerea ei la cuno]tin\`, aceast` obliga\ie exist` [n cazul unor [mprejur`ri care, dac` ar fi cunoscute, ar duce la stabilirea nevinov`\iei unei persoane trimise [n judecat` sau condamnate pe nedrept ori la eliberarea unei persoane \inute [n arest preventiv pe nedrept (art. 265 alin. 1 C. penal). 6.2.3. Prezumţia de nevinovăţie

Conform art. 23 alin. 11 din Constituţie şi art. 52 C.pr.pen., până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare, persoana este considerată nevinovată. Art. 66 C.pr.pen. arat` c` [nvinuitul sau inculpatul nu este obligat s` probeze nevinov`\ia sa, beneficiaz` de prezum\ia de nevinov`\ie, iar [n cazul [n care exist` probe de vinov`\ie, [nvinuitul sau inculpatul are dreptul s` probeze lipsa lor de temeinicie.

Din textul celor dou` articole rezult` c`, pân` la declararea vinov`\iei de c`tre organele judiciare, [nvinuitul sau inculpatul este prezumat nevinovat. Prezum\ia de nevinov`\ie const` [n faptul c` nu toate acuz`rile sunt adev`rate, iar sarcina dovedirii o au organele judiciare. 6.2.4. Administrarea şi aprecierea probelor

65

Administrarea probelor constă în activitatea de a lua la cunoştinţă, şi de a da eficacitate juridică în modurile prescrise de lege, despre faptele şi elementele de fapt necesare aflării adevărului într-o cauză penală. Astfel, prin administrarea probelor se desf`]oar` o activitate procesual` complex` de c`tre organele judiciare [n colaborare cu p`r\ile, constând [n [ndeplinirea drepturilor ]i obliga\iilor prev`zute de lege cu privire la procurarea, verificarea ]i preluarea, ca probe ale dosarului, a dovezilor prin prisma c`rora urmeaz` a fi elucidate faptele ]i solu\ionat` cauza.

{n administrarea probelor exist` libertatea de a folosi orice prob` sau mijloc de prob` care s` conduc` la aflarea adev`rului ]i solu\ionarea legal` a cauzei. Pentru ca aceast` administrare de probe s` fie f`cut` cu respectarea dispozi\iilor legale referitoare la drepturile ]i interesele p`r\ilor, s-au prev`zut anumite garan\ii procesuale.

Aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală şi de instanţa de judecată, potrivit convingerii lor, formată în urma examinării tuturor probelor administrate şi conducându-se după conştiinţa lor. Aprecierea probelor este opera\ia final` a activit`\ii de proba\iune prin care organele judiciare determin` m`sura [n care acestea le formeaz` convingerea c` faptele ]i [mprejur`rile de fapt la care se refer` au avut sau nu au avut loc [n realitate 6.3. MIJLOACELE DE PROBĂ

Mijloacele de probă sunt acele mijloace legale prin care se constată elemente de fapt ce pot servi ca probă în procesul penal. În actualul Cod de procedură penală, la art. 64, mijloacele de probă sunt limitativ enumerate, şi anume: declaraţiile învinuitului sau inculpatului, declaraţiile părţii vătămate, ale părţii civile şi ale părţii responsabile civilmente, declaraţiile martorilor, înscrisurile, înregistrările audio şi video, fotografiile, mijloacele materiale de probă, constatările tehnico-ştiinţifice, constatările medico-legale şi expertizele.

Atât probele, cât ]i mijloacele de prob` au ca scop finalizarea just` a cauzelor penale. Declan]area procesului penal face ca probele s` fie administrate prin mijloacele de prob` prev`zute de lege.

Mijloacele de prob` prezint` o importan\` deosebit`, [ntrucât, [mpreun` cu probele, sunt strâns legate de realizarea regulii de baz` a afl`rii adev`rului, cât ]i pentru faptul c` [n cea mai mare parte a procesului penal se pun probleme legate de probe ]i mijloacele de prob`. De aceea trebuie a se stabili dac` fapta exist` ]i de cine a fost s`vâr]it`, dac` [ntrune]te toate elementele constitutive ale unei infrac\iuni ]i dac` f`ptuitorul r`spunde penal pentru fapta sa.

Mijloacele de probă obţinute în mod ilegal nu pot fi folosite în procesul penal. 6.3.2. Declaraţiile părţilor şi ale martorilor 6.3.2.1. Declaraţiile învinuitului sau ale inculpatului (art. 69-74 C.pr.pen. astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 356/2006)

66

Persoana care a s`vâr]it o infrac\iune are calitatea de f`ptuitor, iar persoana fa\` de care se efectueaz` urm`rirea penal` se nume]te [nvinuit cât timp nu a fost pus` [n mi]care ac\iunea penal` [mpotriva sa (art. 229 C. pr. pen).

Din momentul punerii [n mi]care a ac\iunii penale [mpotriva [nvinuitului, acesta cap`t` calitatea de inculpat ]i este parte [n procesul penal, situa\ie [n care el poate fi tras la r`spundere penal` (art. 23 C. pr. pen).

Astfel, potrivit art. 64 C. pr. pen, declara\iile [nvinuitului sau inculpatului constituie unul din mijloacele de prob` prin care se arat` elemente de fapt ce pot servi la aflarea adev`rului [n procesul penal. Este unul din mijloacele de prob` cele mai folosite [ntrucât [nvinuitul sau inculpatul este figura central` a procesului penal ]i poate cunoa]te cel mai bine cum s-a s`vâr]it fapta penal`.

Procedura de ascultare Persoana care a s`vâr]it o infrac\iune are calitatea de f`ptuitor, iar

persoana fa\` de care se efectueaz` urm`rirea penal` se nume]te [nvinuit cât timp nu a fost pus` [n mi]care ac\iunea penal` [mpotriva sa (art. 229 C. pr. pen).

Din momentul punerii [n mi]care a ac\iunii penale [mpotriva [nvinuitului, acesta cap`t` calitatea de inculpat ]i este parte [n procesul penal, situa\ie [n care el poate fi tras la r`spundere penal` (art. 23 C. pr. pen).

Astfel, potrivit art. 64 C. pr. pen, declara\iile [nvinuitului sau inculpatului constituie unul din mijloacele de prob` prin care se arat` elemente de fapt ce pot servi la aflarea adev`rului [n procesul penal. Este unul din mijloacele de prob` cele mai folosite [ntrucât [nvinuitul sau inculpatul este figura central` a procesului penal ]i poate cunoa]te cel mai bine cum s-a s`vâr]it fapta penal`.

Declara\iile [nvinuitului sau ale inculpatului constituie un drept al acestuia ]i nu o obliga\ie (nemo tenetur edere contra se). Acest mijloc de prob` are o dubl` func\ionalitate: pe de o parte, furnizeaz` informa\iile necesare afl`rii adev`rului, iar pe de alt` parte, constituie prima modalitate prin intermediul c`reia cel ce urmeaz` s` fie tras la r`spundere penal` []i exercit` dreptul de ap`rare.

{nvinuitul sau inculpatul trebuie ascultat totdeauna [n momentele obligatorii, cu excep\ia prev`zut` [n art. 237 alin. ultim C.pr.pen. când acesta este disp`rut, se sustrage de la cercetare sau nu locuie]te [n \ar`.

{n faza de urm`rire penal`, [nvinuitul este ascultat la [nceputul ]i la sfâr]itul acestei faze procesuale (art. 6 alin. 5, art. 70 alin. 3, art. 255, 257 ]i 467 C. pr. pen), iar inculpatul, cu ocazia lu`rii m`surii arest`rii preventive, a prelungirii acesteia, [n cazul continu`rii cercet`rii dup` punerea [n mi]care a ac\iunii penale ]i cu ocazia prezent`rii materialului de urm`rire penal` (art. 150, 159, 236, 237, 250-253, 469, 470 C. pr. pen).

{n faza de judecat`, inculpatul este audiat [n urma citirii actului de sesizare al instan\ei de c`tre grefier, cu ocazia punerii [n discu\ie a schimb`rii [ncadr`rii juridice, a extinderii ac\iunii penale, acord`rii ultimului cuvânt al inculpatului, audierii [n apel sau recurs, acord`rii sau neacord`rii liber`rii provizorii.

Dac` [nvinuitul sau inculpatul nu este audiat [n momentele obligatorii, se poate ajunge la nulitatea actelor procedurale [ncheiate [ntrucât [nvinuitul sau inculpatul a fost lipsit de exercitarea dreptului la ap`rare.

Pentru ascultarea [nvinuitului sau inculpatului se impun a fi respectate dispozi\iile procedurale prev`zute [n art. 70-74 C.pr.pen., cât ]i aplicarea unei

67

anumite tactici pentru a se putea ob\ine cât mai multe elemente necesare stabilirii (al`turi de alte probe) vinov`\iei sau nevinov`\iei.

Organele competente care procedeaz` la luarea declara\iei [nvinuitului sau inculpatului [n faza urm`ririi penale sunt organele de urm`rire penal`, iar [n faza de judecat` instan\a de judecat`.

Declan]area activit`\ii procesuale de ascultare constituie temeiul ]i punctul de plecare prin care se ajunge la ob\inerea mijlocului de prob`, care este declara\ia [nvinuitului sau inculpatului.

Procedura de ascultare cuprinde trei momente (etape) esen\iale, ]i anume:

• Momentul procedurii prealabile – are ca obiect aflarea de c`tre organul judiciar a datelor de identificare a [nvinuitului sau inculpatului.

Potrivit dispozi\iei art. 70 alin. 1 C.pr.pen., [nainte de a fi ascultat, [nvinuitul sau inculpatul este [ntrebat cu privire la nume, prenume, porecl`, data ]i locul na]terii, numele ]i prenumele p`rin\ilor, cet`\enie, studii, situa\ia militar`, loc de munc`, ocupa\ie, adresa la care locuieşte efectiv, antecedente penale ]i alte date pentru stabilirea situa\iei sale personale.

Învinuitului sau inculpatului i se aduc apoi la cunoştinţă fapta care formează obiectul cauzei, încadrarea juridică a acesteia, dreptul de a avea un apărător, precum şi dreptul de a nu face nicio declaraţie, atrăgându-i-se totodată atenţia că ceea ce declară poate fi folosit şi împotriva sa. Dacă învinuitul sau inculpatul dă o declaraţie, i se pune în vedere să declare tot ce ştie cu privire la faptă şi la învinuirea ce i se aduce în legătură cu aceasta.

Dacă învinuitul sau inculpatul consimte să dea o declaraţie, organul de urmărire penală, înainte de a-l asculta, îi cere să dea o declaraţie, scrisă personal, cu privire la învinuirea ce i se aduce.

Dreptul la t`cere se bazeaz` pe principiul general care impune celui care afirm`, sarcina probei, o povar` care trebuie s` fie mai grea în fa\a instan\elor penale decât în cea a instan\elor civile, \inând cont de existen\a prezum\iei de nevinov`\ie care opereaz` în materie penal`. 6.3.2.2. Declaraţiile părţii vătămate, părţii civile şi părţii responsabile civilmente ( art.75-771 C.pr.pen. )

Pentru aflarea adevărului, declaraţiile părţii vătămate, a părţii civile şi a părţii responsabile civilmente pot aduce elemente de fapt sau împrejurări care pot servi ca probă cu privire la fapta comisă, la persoana făptuitorului, la modul de comitere al faptei, numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte sau împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente la dosar.

Astfel, potrivit art. 76 alin. 2 C.pr.pen. [n procedura de ob\inere a declara\iilor, [nainte de ascultare, persoanei v`t`mate i se pune [n vedere c` poate participa [n proces ca parte v`t`mat`, iar dac` a suferit o pagub` material` sau o daun` moral`, c` se poate constitui parte civil`. De asemenea, i se atrage aten\ia c` declara\ia de participare [n proces ca parte v`t`mat` sau de constituire ca parte civil` se poate face [n tot cursul urm`ririi penale, iar [n fa\a instan\ei de judecat`, pân` la citirea actului de sesizare.

68

Procedura de ascultare a p`r\ii v`t`mate, a p`r\ii civile ]i a p`r\ii responsabile civilmente se face potrivit dispozi\iilor privitoare la ascultarea [nvinuitului sau inculpatului, care se aplic` [n mod corespunz`tor (art. 77 C.pr.pen.).

În cazul în care poate fi periclitată viaţa, integritatea corporală sau libertatea părţii vătămate ori a părţii civile sau a rudelor apropiate ale acesteia, procurorul ori, după caz, instanţa de judecată poate încuviinţa ca aceasta să fie ascultată fără a fi prezentă fizic la locul unde se află organul care efectuează urmărirea penală sau, după caz, în locul în care se desfăşoară şedinţa de judecată, prin intermediul mijloacelor tehnice prevăzute în alineatele următoare.

La solicitarea organului judiciar sau a părţii vătămate ori a părţii civile ascultate în condiţiile prevăzute mai sus, la luarea declaraţiei poate participa un consilier de protecţie a victimelor şi reintegrare socială a infractorilor, care are obligaţia de a păstra secretul profesional cu privire la datele de care a luat cunoştinţă în timpul audierii. Organul judiciar are obligaţia să aducă la cunoştinţa părţii vătămate sau a părţii civile dreptul de a solicita audierea în prezenţa unui consilier de protecţie a victimelor şi reintegrare socială a infractorilor.

Partea vătămată sau partea civilă poate fi ascultată prin intermediul unei reţele video şi audio.

În cursul judecăţii, părţile şi apărătorii acestora pot adresa întrebări, în mod nemijlocit, părţii vătămate sau părţii civile ascultat. Întrebările se pun în ordinea prevăzută în art. 323 alin. 2. Preşedintele completului respinge întrebările care nu sunt utile şi concludente judecării cauzei.

Declaraţia părţii vătămate sau a părţii civile, se înregistrează prin mijloace tehnice video şi audio şi se redă integral în formă scrisă, fiind semnată de organul judiciar, de partea vătămată sau partea civilă ascultată, precum şi de consilierul de protecţie a victimelor şi reintegrare socială a infractorilor prezent la ascultarea acesteia, depunându-se la dosarul cauzei.

Suportul pe care a fost înregistrată declaraţia părţii vătămate sau a părţii civile, în original, sigilat cu sigiliul parchetului ori, după caz, al instanţei de judecată, se păstrează la sediul acestora.

De asemenea, consemnarea declara\iilor se face [n scris aplicându-se toate dispozi\iile men\ionate la art. 73 C.pr.pen. Ca ]i declara\iile [nvinuitului sau inculpatului, declara\iile celorlalte p`r\i [n procesul penal pot contribui la solu\ionarea corect` a cauzei dac` acestea sunt sincere. {ntrucât nu tot timpul interesul p`r\ilor [n proces concord` ]i cu descoperirea adev`rului [n cauz`, legiuitorul a prev`zut, [n art. 75 C.pr.pen. privitor la valoarea probatorie a declara\iilor celorlalte p`r\i [n proces, c` ele pot servi la aflarea adev`rului numai [n m`sura [n care sunt coroborate cu fapte sau [mprejur`ri ce rezult` din ansamblul probelor existente [n cauz`. 6.3.2.3. Declaraţiile martorilor

Conform art.78 C.pr.penal`, persoana care are cuno]tin\` despre vreo fapt` sau despre vreo [mprejurare de natur` s` serveasc` la aflarea adev`rului [n procesul penal poate fi ascultat` [n calitate de martor. Din analiza textului men\ionat rezult` c`, pentru a avea calitatea de martor trebuie s` existe un proces penal, persoana s` cunoasc` date (fapte sau [mprejur`ri) despre fapta penal`, aceste date s` serveasc` la aflarea adev`rului ]i s` fie chemat` [n fa\a organului judiciar pentru a relata aspectele pe care le cunoa]te.

69

Nu pot fi ascultate ca martor: – persoana obligată a păstra secretul profesional cu privire la faptele sau împrejurările de care a luat cunoştinţă în exerciţiul profesiei, fără încuviinţarea persoanei sau a unităţii faţă de care este obligată a păstra secretul; - soţul şi rudele apropiate ale învinuitului sau inculpatului nu sunt obligate să depună ca martori; – persoanele care au calitatea de parte în cauză. Persoana vătămată poate fi ascultată ca martor dacă nu este constituită parte civilă în cauză sau nu participă în proces ca parte vătămată – nu pot fi ascultaţi ca martori în cauza supusă revizuirii un martor, un expert sau un interpret care a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, precum şi un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală, a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere.

Drepturile şi obligaţiile martorilor. Având [n vedere faptul c` martorii au anumite obliga\ii prev`zute de legea

procesual penal`, trebuie ca ace]tia s` aib` ]i anumite drepturi. Astfel, martorul chemat de c`tre organul de urm`rire penal` ori de instan\a

de judecat` are dreptul la restituirea cheltuielilor de transport, [ntre\inere, locuin\` ]i altor cheltuieli necesare (sume ce nu puteau fi evitate ]i care trebuie dovedite), prilejuite de chemarea acestuia (art.190 alin.1 C.pr.pen.).

Prin Legea nr. 281/2003 s-a modificat articolul 190 C.pr.pen. dup` cum urmeaz`:

– martorul care este salariat are dreptul ]i la venitul de la locul de munc`, pe durata lipsei de la serviciu, pricinuit` de chemarea la organul de urm`rire penal` sau instan\a de judecat`.

Suma care reprezint` venitul de la locul de munc` se pl`te]te de c`tre angajatorul la care lucreaz` martorul;

– martorul care nu este salariat, dar are venit din munc` (execut` diferite munci pentru asigurarea traiului zilnic sau are afaceri private), este [ndrept`\it s` primeasc` ]i o compensare. Sumele acordate se pl`tesc pe baza dispozi\iilor luate de organul care a dispus chemarea ]i [n fa\a c`ruia s-a prezentat martorul, din fondul cheltuielilor judiciare special alocat. Aceste sume se pl`tesc martorului imediat dup` [nf`\i]are, indiferent dac` sunt martori [n acuzare.

Consider`m c` organele judiciare au obliga\ia ca dup` [ntreb`rile prealabile care i se pun martorului (art.84 C.pr.pen.) s` [i aduc` la cuno]tin\` faptul c` are dreptul atunci când nu este angajat cu contract de munc`, la sume compensatorii pentru perioada cât a fost lipsit de a avea venituri din munc`.

{n situa\iile [n care martorul nu-]i prime]te sumele cuvenite are dreptul de a se adresa cu plângere (art.275 C.pr.pen.) procurorului care supravegheaz` activitatea organului de cercetare penal` sau prim-procurorului (art.278 C.pr.pen.), [mpotriva m`surilor sau actelor efectuate de procuror la urm`rirea penal`. Dac` cauza penal` se afl` [n fa\a instan\ei de judecat` ]i martorul prin hot`râre judec`toreasc` nu ]i-a primit cheltuielile judiciare cuvenite poate declara apel sau recurs cu privire la aceste aspecte (art.362 lit.e ]i 3822 C.pr.pen.).

Potrivit art.68 alin.1 C.pr.pen. este oprit a se [ntrebuin\a violen\e, amenin\`ri ori alte mijloace de constrângere, precum ]i promisiuni sau

70

[ndemnuri, [n scopul de a se ob\ine probe. Prin aceast` dispozi\ie legal` martorul este ap`rat [mpotriva violen\elor sau amenin\`rilor ori a altor mijloace de constrângere pentru a da declara\ii. Persoanele care reprezint` organele judiciare ]i [ntrebuin\eaz` promisiuni, amenin\`ri sau violen\e fa\` de un martor pentru ob\inerea de declara\ii s`vâr]esc infrac\iunea de cercetare abuziv` prev`zut` de art.266 alin.3. C. pen. ]i se sanc\ioneaz` cu [nchisoarea de la 1 la 5 ani.

Pentru ap`rarea drepturilor martorului legiuitorul a mai prev`zut [n Codul penal:

– -[n art.261–2611 sanc\iuni fa\` de cei care [ncearc` a determina o persoan` prin constrângere sau corupere s` dea declara\ii mincinoase [ntr-o cauz` penal`, precum ]i de a [mpiedica participarea [ntr-o cauz` penal` a unui martor s`vâr]it` prin violen\`, amenin\are sau prin orice alt mijloc de constrângere [ndreptat [mpotriva sa ori a so\ului sau a unei rude apropiate se pedepse]te cu [nchisoarea;

– -[n art.2671 – tortura – fapta prin care se provoac` unei persoane, cu inten\ie, o durere sau suferin\e puternice fizice ori psihice, [ndeosebi cu scopul de a ob\ine de la aceast` persoan` sau de la o persoan` ter\` informa\ii sau m`rturisiri se pedepse]te cu [nchisoarea.

De asemenea, martorul mai are dreptul s` cear` consemnarea declara\iei, iar dac` nu este de acord cu con\inutul acesteia s` refuze s` o semneze (art.86 alin.3 raportat la art.71–74 C.pr.pen.).

Pe lâng` drepturile pe care le are persoana chemat` ca martor are ]i o serie de obliga\ii ]i anume:

– obliga\ia de a face declara\ii cu privire la faptele ]i [mprejur`rile la care este audiat.

Dac` [nvinuitul sau inculpatul are dreptul de a nu face nici o declara\ie (art.70 alin.2 C.pr.pen.) persoana chemat` ca martor, dac` nu se prezint`, poate fi sanc\ionat` cu amend` judiciar` (art.198 lit.c C.pr.pen) sau poate fi adus` silit (art.327 alin.5 C.pr.pen.) [n condi\iile prev`zute de art.183 alin.1 ]i 184 referitoare la mandatul de aducere ]i executarea acestuia. Obliga\ia de a depune ca martor este personal` nefiind admis` reprezentarea;

– obliga\ia de prezentare – persoana chemat` ca martor este obligat` s` se [nf`\i]eze la locul, ziua ]i ora ar`tate [n cita\ie, [n fa\a organelor judiciare (art.83 alin.1 C.pr.pen.).

Lipsa nejustificat` a martorului de a se prezenta la data stabilit` de organele judiciare se sanc\ioneaz` cu amend` judiciar` [ntre 100 lei la 1.000 lei (art.198 lit.a C.pr.pen.) cu obliga\ia [ns` din partea organelor judiciare ca acesta s` fi fost legal citat. Dac` din motive temeinice martorul nu s-a putut prezenta poate cere scutirea de amend` ori reducerea amenzii [n termen de 10 zile de la comunicarea ordonan\ei organului de urm`rire penal` ori a [ncheierii instan\ei. {n func\ie de motivele ar`tate, organul judiciar apreciaz` asupra scutirii sau reducerii amenzii (art.199 C.pr.pen.).

Sunt situa\ii [n care neprezentarea martorului este justificat` de imposibilitatea de a se prezenta pentru a fi ascultat (boal`, stare de arest), organul de urm`rire penal` sau instan\a de judecat` procedeaz` la ascultarea acestuia la locul unde se afl`, cu excep\ia cazurilor [n care legea prevede altfel (art.86 alin.3 combinat cu art.74 C.pr.pen.);

71

– obliga\ia de a spune tot ce ]tie – referitor la faptele ]i [mprejur`rile asupra c`rora este [ntrebat, martorul are datoria s` declare tot ce ]tie privitor la cauza respectiv` (art.83 teza a II-a C.pr.pen.).

Martorul are o datorie social` de a participa la aflarea adev`rului [ntr-o cauz` penal` ]i din acest motiv el are obliga\ia s` declare tot ce ]tie, dar organele judiciare au dreptul de a cere oric`rei persoane, care are calitatea de martor, prestarea m`rturiei. Declara\iile martorilor au o importan\` deosebit` atunci când ele constau [n cuno]tin\e dobândite personal, direct ]i nemediat de martor cu propriile sim\iri ]i de aceea el are obliga\ia de a spune tot ce ]tie. }i cuno]tin\ele privitoare la s`vâr]irea unei infrac\iuni care au fost dobândite indirect ]i imediat, din relat`rile f`cute de alte persoane duc la obliga\ia martorului de a le relata, putând fi folosite de organele judiciare ca probe indirecte;

– obliga\ia de a nu face afirma\ii mincinoase. {n activitatea de [nf`ptuire a justi\iei penale un rol important [l au martorii, declara\iile lor sunt considerate mijloace de prob`, contribuind astfel la aflarea adev`rului ]i implicit [n concret la solu\ionarea cauzei respective.

Martorul când este ascultat de organele judiciare trebuie s`-]i [ndeplineasc` obliga\ia cu bun`-credin\`, s` contribuie efectiv pe m`sura posibilit`\ilor sale la aflarea adev`rului [ntr-o cauz` penal`. {nainte de a fi ascultat martorul depune urm`torul jur`mânt „Jur c` voi spune adev`rul ]i nu voi ascunde nimic din ceea ce ]tiu“ (art.85 alin.1 C.pr.pen.), jur`mânt care creeaz` o solemnitate necesar` actului procedural ]i poate determina martorul s` spun` adev`rul.

Dup` depunerea jur`mântului sau dup` rostirea formulei prev`zute [n art.85 alin.5 C.pr.pen. (pentru cei care din motive de con]tiin\` sau confesiune nu depun jur`mântul), se va pune [n vedere martorului c`, dac` nu va spune adev`rul, s`vâr]e]te infrac\iunea de m`rturie mincinoas`.

M`rturia mincinoas` este prev`zut` de art.260 C. pen. ]i se define]te prin fapta martorului, expertului sau interpretului care face afirma\ii mincinoase, ori nu spune tot ce ]tie privitor la [mprejur`rile esen\iale asupra c`rora a fost [ntrebat [ntr-o cauz` juridic`. Infrac\iunea de m`rturie mincinoas` are un subiect activ calificat martor, expert sau interpret, infrac\iune s`vâr]it` de cele mai multe ori de martori datorit` [n principal c` declara\iile acestora sunt printre cele mai frecvente mijoace de prob`.

Jur`mântul martorului este un fapt care precede infrac\iunea, dar el nu este o situa\ie primar` a acesteia. Lipsa jur`mântului nu poate [nl`tura caracterul penal al m`rturiei mincinoase, atunci când fapta s-a consumat conform dispozi\iilor art.260 alin.1 C.pen. Astfel, art.85 C.pr.pen. privind aten\ionarea martorului cu privire la m`rturia mincinoas` apare de prisos fa\` de neadmiterea [n dreptul nostru penal a erorii de drept. Aceasta are [ns` un rol preventiv, dar inexisten\a acestei preveniri nu exclude [ns` posibilitatea s`vâr]irii infrac\iunii de m`rturie mincinoas`.

Fapta se poate s`vâr]i ]i la organul de urm`rire penal` chiar dac` martorul a depus mincinos numai [n aceast` faz`, nu mai este audiat de instan\a de judecat` iar declara\ia sa nici nu este folosit` [n solu\ia pe care o adopt` instan\a.

72

La s`vâr]irea infrac\iunii nu intereseaz` nici faptul dac` m`rturia mincinoas` a fost f`cut` [n fa\a unui organ, care ulterior se dovede]te c` este incompetent.

}i t`cerea martorului poate constitui infrac\iunea de m`rturie mincinoas` dac` „omite a spune tot ce ]tie“ referitor la o [mprejurare esen\ial` care are pondere [n stabilirea adev`rului ]i prin consecin\` [n solu\ionarea just` a cauzei.

Nu putem vorbi [ns` de s`vâr]irea unei infrac\iuni de m`rturie mincinoas` atunci când martorul refuz` [n mod explicit de a da declara\ie, nu se conformeaz` obliga\iei de a spune tot ce ]tie f`r` [ns` a s`vâr]i vreo infrac\iune ([n afara celor prev`zute [n C. penal referitoare la nedenun\area sau omisiunea de a sesiza organele de urm`rire penal`). {n asemenea situa\ii organele judiciare trebuie s` g`seasc` alte mijloace de prob` necesare solu\ion`rii cauzei penale.

Organele judiciare sunt cele care trebuie s` dovedeasc` caracterul mincinos al m`rturiei. Simplele contradic\ii din declara\iile unui martor sau interpretarea personal` eronat` a faptelor sau [mprejur`rilor nu trebuie s` ne conduc` imediat la s`vâr]irea infrac\iunii de m`rturie mincinoas`, ci ele trebuie coroborate cu celelalte probe administrative [n cauz`.

Retragerea m`rturiei mincinoase de cel care s`vâr]e]te infrac\iunea are efect asupra r`spunderii penale, iar retractarea m`rturiei dup` momentul prev`zut [n art.260 alin.2 are efect cu privire la circumstan\ele atenuante.

Sunt destule situa\ii când declara\iile martorului luate [n faza de urm`rire penal` sunt retractate [n fa\a instan\ei de judecat`. Aceast` retractare poate fi f`cut` din mai multe motive. Judec`torul este cel care trebuie s` aprecieze sinceritatea revenirii. Este probabil ca la urm`rirea penal` martorul s` declare [n stilul s`u propriu, iar organele de urm`rire penal` s` consemneze cu anumi\i termeni juridici care pot denatura sensul declara\iei. Având [n vedere principiul oralit`\ii [n faza de judecat` trebuie ca judec`torul s` nu [nl`ture numai declara\ia martorului f`cut` [n fa\a sa pe care o consider` nesincer` ci ]i pe cea dat` la organele de urm`rire penal` pentru c` din moment ce martorul a revenit, ori minte ori spune adev`rul. Dac` ar lua [n considera\ie numai declara\ia dat` la urm`rirea penal` nu ar mai avea rost cercetarea judec`toreasc` ]i ar fi [nc`lcat principiul oralit`\ii.

Declara\ia dat` la urm`rire penal` poate fi folosit` ca o prob` complementar` care al`turi de alte probe directe ajut` la aflarea adev`rului.

}i [n situa\ia [n care martorul care a dat declara\ie la urm`rirea penal` a decedat, disp`rut sau este incapabil de a mai depune declara\ia la instan\`, judec`torul poate folosi declara\ia ca o simpl` prob` indirect`, cu condi\ia de a o pune [n discu\ia p`r\ilor cu ocazia dezbaterilor.

Dac` [ns` judec`torul constat` cu ocazia audierii la instan\` c` declara\ia martorului de la urm`rire penal` este nesincer`, nici declara\ia dat` [n fa\a sa nu poate constitui o prob` direct`, pentru c` suspiciunea asupra adev`rului persist` ]i aceasta fie e [nl`turat`, fie trebuie coroborat` cu alte probe ale cauzei penale.

Referitor la m`rturia mincinoas` spunem c` aceasta se mai refer` ]i la exper\i ]i interpre\i. Exper\ii pot fi chema\i la organele judiciare pentru a da l`muriri asupra rapoartelor pe care le-au [ntocmit.

Consider`m c` atunci când exper\ii sunt chema\i [n fa\a instan\elor judec`tore]ti pentru a da l`muriri ]i sunt considera\i martori tehnici, ar trebui s`

73

depun` un jur`mânt ca ]i martorii prev`zut [n art.85 din C.pr.pen., mai ales c` la interpre\i este obligatoriu jur`mântul – art.128 alin.3 C.pr.pen.

Procedura de ascultare a martorilor. Activitatea procesual` privind audierea martorului [n faza de urm`rire

penal` sau la instan\a de judecat` se face de regul` la sediul organului judiciar, cu excep\iile prev`zute [n art.74 C.pr.pen. când va fi audiat la locul unde se afl`.

a) {ntreb`ri prealabile Etapa prealabil` const` potrivit art.84 C.pr.pen. din faptul c` martorul este

[ntrebat mai [ntâi despre nume, prenume, etate, adres` (re]edin\` atunci când este cazul) ]i ocupa\ie. {n caz de [ndoial` asupra identit`\ii martorului, aceasta se stabile]te prin orice mijloc de prob`.

Tot cu aceast` ocazie se verific` dac` martorul are un interes [n cauz`, fiind [ntrebat dac` este sau nu ruda vreuneia dintre p`r\i (explicându-i-se ]i dispozi\iile art.80 C.pr.pen.) ]i [n ce raporturi se afl` cu acestea, precum ]i dac` a suferit vreo pagub` de pe urma infrac\iunii. Dac` martorul se afl` [n vreuna din aceste situa\ii, organele judiciare [i vor pune [n vedere c` nu este obligat s` depun` ca martor (art.80 alin.2 C.pr.pen.).

Toate aceste [ntreb`ri prealabile trebuie puse martorului de c`tre organul judiciar [ntr-o atmosfer` normal` prin crearea unui cadru favorabil unei discu\ii libere, pentru ca acesta s` aib` [ncredere [n cel care audiaz` ]i pentru a putea s`-]i expun` [n mod cât mai corect faptele sau [mprejur`rile pe care le-a perceput.

b) Jur`mântul martorului Dac` persoana audiat` poate da declara\ie [n calitate de martor va trebui

s` depun` un jur`mânt. Astfel, conform art.85 C.pr.pen. jur`mântul are urm`torul con\inut: „Jur c` voi spune adev`rul ]i c` nu voi ascunde nimic din ceea ce ]tiu. A]a s`-mi ajute Dumnezeu!“.

{n timpul depunerii jur`mântului, martorul pune mâna pe cruce sau biblie, iar referirea la divinitate, din formula jur`mântului se schimb` potrivit credin\ei religioase a martorului.

Martorul de alt` religie decât cea cre]tin` nu este obligat ca [n timpul depunerii jur`mântului s` pun` mâna pe cruce sau biblie. Referirea la divinitate din formula jur`mântului se schimb` potrivit credin\ei religioase.

Formula depunerii jur`mântului exist` atât [n faza urm`ririi penale cât ]i [n faza de judecat`.

Martorul f`r` confesiune (art.85. alin.4 teza a II-a C.pr.pen.) va depune urm`torul jur`mânt: „Jur pe onoare ]i con]tiin\` c` voi spune adev`rul ]i c` nu voi ascunde nimic din ceea ce ]tiu“.

{n aceast` categorie de persoane pot intra martorii care sunt atei (militeaz` contra religiei negând existen\a lui Dumnezeu ]i a oric`rei divinit`\i) ]i pentru ei un jur`mânt religios nu are nici o semnifica\ie. De asemenea, [n aceast` categorie pot intra ]i martori care sunt liber cuget`torii care nu sunt [mpotriva religiei, dar care au dep`]it religia [n sensul culturii ]i jur`mântul nu poate folosi [n nici un fel.

74

Martorii care din motive de con]tiin\` sau confesiune nu depun jur`mântul vor rosti [n fa\a instan\ei urm`toarea formul` (art.85 alin.5 C.pr.pen.): „M` oblig c` voi spune adev`rul ]i c` nu voi ascunde nimic din ceea ce ]tiu“.

c) Modul ]i limitele ascult`rii Un pas important al activit`\ii procesuale prive]te procedura de ascultare a

martorului. {n dispozi\iile art.86 C.pr.pen. se arat` modul ]i limitele ascult`rii martorului reglementare, care se completeaz` cu cele privitoare la ascultarea [nvinuitului sau inculpatului (art.71–74 C.pr.pen.).

Declara\ia unui martor se poate ob\ine fie pe calea punerii de [ntreb`ri succesive provocând r`spunsurile martorului, fie pe calea unei nara\iuni libere f`cut` de martor. Dintre cele dou` sisteme nara\iunea liber` este totdeauna mai fidel`, mai ferit` de sugestia [ntreb`rilor ]i mai complet` tocmai din cauza spontaneit`\ii sale. Organul de urm`rire penal` va trebui s` indice martorului numai asupra c`ror fapte sau [mprejur`ri s` dea rela\ii, l`sându-l apoi s` nareze liber [n problema respectiv`.

Martorii trebuie s` declare despre fapte ]i [mprejur`ri pe care le-au dobândit cu propriile lor sim\iri sau cunosc elemente care intereseaz` [n stabilirea vinov`\iei [nvinuitului sau inculpatului. Au mai pu\in` importan\` cele declarate de martori auzite de la alte persoane sau zvon public, iar comentariile ]i convingerile intime ale martorului nu au nici o valoare pentru c` evaluarea revine organului de urm`rire penal` ]i nu martorului. Martorul nu poate face aprecieri nici m`car asupra moralit`\ii [nvinuitului sau inculpatului sau a altui martor decât numai atunci când a fost chemat [n acest scop. Martorul la urm`rire penal` se ascult` separat, iar dac` sunt mai mul\i martori fiecare este ascultat f`r` s` fie de fa\` ceilal\i. Aceast` ascultare nu poate [ncepe cu citirea sau reamintirea unor declara\ii dac` martorul le-a mai dat [n cauz` ]i nici nu poate prezenta ori citi o declara\ie scris` mai [nainte, [ns` se poate servi de [nsemn`ri asupra am`nuntelor greu de re\inut.

Toate [ntreb`rile care se pun trebuie s` fie clare, precise, s` nu aib` un dublu sens, s` nu fie puse de asemenea manier` [ncât s` [ncurce pe martor, s` nu fie ]icanatorii sau de a h`r\ui pe martor. De aceea, atât [n timpul ascult`rii martorului [n etapa relat`rii libere cât ]i [n etapa formul`rii [ntreb`rilor, organul de urm`rire penal` nu trebuie s`-]i exteriorizeze sentimentele, s` asculte cu aten\ie dar f`r` ostenta\ie, iar modularea vocii s` nu exprime o stare de nemul\umire.

{n aceast` faz` de urm`rire penal` ascultarea are loc la data ]i ora pentru care martorul a fost citat, nu exist` o ordine prestabilit` [n audierea martorilor, aceasta fiind l`sat` la aprecierea organului judiciar, nu este stabilit nici num`rul martorilor care pot fi audia\i (num`rul poate fi limitat de organele de urm`rire penal` atunci când se consider` c` prin audierea unui anumit num`r s-au clarificat toate [mprejur`rile legate de cauz`).

}i [n faza de judecat` martorii sunt audia\i de instan\a de fond separat (art. 319 alin.1 C.pr.pen.), chiar dac` nu au fost cita\i sau nu au primit cita\ie, [ns` numai dup` ce s-a stabilit identitatea lor, \inându-se seama ]i de dispozi\iile art. 861 ]i urm. Martorii mai pot fi audia\i [n apel când instan\a poate da o nou`

75

apreciere a probelor din dosar ]i poate administra orice probe noi pe care le consider` necesare (art. 378 alin. 2 C.pr.pen.), precum ]i [n caz de recurs numai la judecarea cauzei dup` casare (art. 38519 C.pr.pen.).

Potrivit art. 327 C.pr.pen., audierea martorilor de c`tre instan\` se face ca ]i ascultarea inculpatului sau coinculpa\ilor (art. 323–325 alin. 1 C.pr.pen.). Dup` ce martorului i s-au pus [ntreb`ri de instan\` ]i de procuror, el este [ntrebat ]i de partea care l-a propus ]i apoi de celelalte p`r\i.

Martorii asculta\i r`mân [n sal`, la dispozi\ia instan\ei, iar dac` instan\a g`se]te necesar, poate dispune retragerea lor sau a unora dintre ei din sala de ]edin\`, [n vederea reaudierii ori a confrunt`rii (art.328 C.pr.pen.). Dispozi\iile art. 861–864 C.pr.pen. se aplic` ]i la instan\a de judecat` [n cazul protec\iei unor martori ]i a modului lor de ascultare.

Când un martor nu ]tie limba român` sau nu se poate exprima, el va fi ascultat prin mijlocirea unui interpret (art.128 alin.1 C.pr.pen.).

Interpretul este numit de organele de urm`rire penal` [n instan\a de judecat`, iar dac` este desemnat sau ales de p`r\i el trebuie s` fie un interpret autorizat potrivit legii. La o asemenea ascultare interpretul trebuie s` depun` jur`mântul potrivit art.85 C.pr.pen. ]i el nu trebuie s` aib` vreun interes [n cauza respectiv` (aten\ie mai ales atunci când interpretul este ales de p`r\i). De asemenea, interpretul trebuie s` p`streze secretul datelor de care a luat cuno]tin\`, s` traduc` corect ]i s` semneze declara\ia al`turi de martor.

Dacă există probe sau indicii temeinice că prin declararea identităţii reale a martorului sau a localităţii acestuia de domiciliu ori de reşedinţă ar fi periclitată viaţa, integritatea corporală sau libertatea lui ori a altei persoane, martorului i se poate încuviinţa să nu declare aceste date, atribuindu-i-se o altă identitate sub care urmează să apară în faţa organului judiciar.

Această măsură poate fi dispusă de către procuror în cursul urmăririi penale, iar în cursul judecăţii de instanţă, la cererea motivată a procurorului, a martorului sau a oricărei alte persoane îndreptăţite.

Pot fi audiaţi ca martori cărora li s-a atribuit o altă identitate şi investigatorii sub acoperire. Dispoziţiile prevăzute mai sus se aplică şi experţilor.

În situaţiile descrise anterior, procurorul sau, după caz, instanţa de judecată poate încuviinţa ca martorul să fie ascultat fără a fi prezent fizic la locul unde se află organul de urmărire penală ori în sala în care se desfăşoară şedinţa de judecată, prin intermediul mijloacelor tehnice prevăzute în alineatele următoare.

Martorul poate fi ascultat prin intermediul unei reţele de televiziune cu imaginea şi vocea distorsionate, astfel încât să nu poată fi recunoscut.

În cazul judecăţii, părţile şi apărătorii acestora pot adresa întrebări, în mod nemijlocit, martorului. Întrebările se pun în ordinea prevăzută în art. 323 alin. 2. Preşedintele completului respinge întrebările care nu sunt utile şi concludente judecării cauzei sau pot conduce la identificarea martorului.

Declaraţia martorului ascultat, se înregistrează prin mijloace tehnice video şi audio şi se redă integral în formă scrisă.

În cursul urmăririi penale, se întocmeşte un proces-verbal în care se redă cu exactitate declaraţia martorului şi acesta se semnează de procurorul care a fost prezent la ascultarea martorului şi de organul de urmărire penală şi se depune la dosarul cauzei. Declaraţia martorului, transcrisă, va fi semnată şi de acesta şi va fi păstrată în dosarul depus la parchet, într-un loc special, în plic sigilat, în condiţii de maximă siguranţă.

76

În cursul judecăţii, declaraţia martorului va fi semnată de procurorul care a fost prezent la ascultarea martorului şi de preşedintele completului de judecată. Declaraţia martorului, transcrisă, va fi semnată şi de martor, fiind păstrată în dosarul depus la instanţă. d) Consemnarea declara\iilor

Consemnarea declara\iei martorilor date [n cursul urm`ririi penale sau [n fa\a instan\ei de judecat` se face [n scris, potrivit dispozi\iilor art.86 alin.3 ]i art.73 C.pr.pen.

{n declara\ie se face men\iunea depunerii jur`mântului sau formulei prev`zut` [n art.85 alin.5 de c`tre martor ]i de faptul c` dac` nu va spune adev`rul s`vâr]e]te infrac\iunea de m`rturie mincinoas`.

La ascultarea martorilor dup` etapa relat`rii libere, ace]tia pot s`-]i scrie singuri o declara\ie cu privire la faptele ]i [mprejur`rile respective pentru care au fost chema\i.

Declara\ia martorului se consemneaz` de c`tre organul judiciar prin completarea formularului declara\iei de martor cu datele de identificare, men\iunea depunerii jur`mântului, ora [nceperii ]i ora [ncheierii ascult`rii ]i depozi\ia martorului.

Principala obliga\ie a organelor judiciare este de a reproduce [ntocmai cele declarate de martor dac` se poate cu propriile lui cuvinte, fiind interzis` modificarea sau [nlocuirea cuvintelor acestuia.

Declara\ia scris` se cite]te martorului, iar dac` cere, i se d` voie s-o citeasc`. Când este de acord cu con\inutul ei, se semneaz` pe fiecare pagin` ]i la sfâr]it. Dac` martorul nu poate sau refuz` s` semneze, se face men\iune [n declara\ia scris`.

Nesemnarea [n scris a declara\iei martorului va duce la anularea actului ]i reascultarea martorului (declara\ia nesemnat` va fi o declara\ie lovit` de nulitate dac` martorul chemat s` confirme declara\ia nu recunoa]te con\inutul ei ]i, deci, nu poate constitui mijloc de prob`).

Declara\ia scris` este semnat` ]i de organul de urm`rire penal` care a procedat la ascultarea martorului ori de pre]edintele completului de judecat` ]i de grefier, precum ]i de grefier când declara\ia a fost luat` printr-un interpret.

Dac` martorul revine asupra vreuneia din declara\iile sale sau are de f`cut complet`ri, rectific`ri sau preciz`ri, acestea se consemneaz` ]i se semneaz` [n func\ie de faza procesual` de acelea]i persoane ar`tate mai sus.

Declara\iile martorilor f`cute la instan\a de judecat`, audia\i [n cauz`, inclusiv [ntreb`rile adresate acestora de oricare dintre p`r\i sau de instan\a de judecat`, pe lâng` consemnarea f`cut` de grefier [n declara\ie, se fac ]i prin [nregistrarea cu mijloace tehnice.

Prin [nregistrarea declara\iilor la instan\` se poate constata mai u]or dac` con\inutul celor consemnate de grefier [n declara\ie corespund cu cele [nregistrate prin mijloace tehnice.

Acest lucru al [nregistr`rii declara\iilor nu este interzis nici [n faza urm`ririi penale, iar fixarea declara\iilor pe band` magnetic` sau video se face de mai mul\i ani asigurând o deplin` obiectivitate ]i fidelitate [n [nregistrarea declara\iilor, a [ntreb`rilor ]i a r`spunsurilor. Totu]i aceste [nregistr`ri a

77

declara\iei martorilor nu trebuie confundate cu celelalte mijloace de prob` prev`zute [n art.64 C.pr.pen. ]i anume, intercept`rile ]i [nregistr`rile audio sau video. 6.3.2.4. Procedee speciale de ascultare a părţilor şi a martorilor în procesul penal

Administrarea probatoriilor cât ]i strângerea probelor [ntr-o cauz` penal`, mai ales [n cadrul mijloacelor de prob` oral`, cum sunt declara\iile martorilor, pot duce la contradic\ii sau nepotriviri ce trebuie solu\ionate de c`tre organele judiciare.

Confruntarea (art.87 C.pr.pen.) const` [n reaudierea [n mod simultan a persoanelor ([n cazul nostru al martorilor) [n ale c`ror declara\ii date anterior [n aceea]i cauz` penal` exist` contradic\ii ce se cer l`murite. Este un procedeu probatoriu complementar (nu figureaz` [n enumerarea prev`zut` de art.64 C.pr. pen), folosirea lui fiind condi\ionat` de existen\a unor declara\ii ob\inute prin ascultarea unor subiec\i procesuali [n mod separat potrivit procedeului probatoriu primar (obi]nuit).

Când se constat` c` exist` contraziceri [ntre declara\iile martorilor asculta\i [n aceea]i cauz`, organul judiciar procedeaz` la confruntarea lor pentru l`murirea cauzei, numai dac` acest lucru este necesar. Confruntarea poate avea loc nu numai [ntre martori ci ]i [ntre martor ]i p`r\ile din cauz` sau alte persoane, putându-se efectua atât [n faza urm`ririi penale, cât ]i [n faza de judecat`.

Confruntarea se poate dispune din oficiu [n faza urm`ririi penale ]i, din oficiu sau la cererea procurorului ori a p`r\ilor, [n faza de judecat`.

Procedura confrunt`rii se poate face prin ascultarea martorilor care sunt confrunta\i cu privire la faptele ]i [mprejur`rile [n privin\a c`rora declara\iile date anterior se contrazic (art.88 C.pr.pen.).

Organul de urm`rire penal` sau instan\a de judecat` poate [ncuviin\a ca martorii confrunta\i s`-]i pun` reciproc [ntreb`ri.

Confruntarea poate avea un efect pozitiv prin aducerea unor elemente noi sau prin l`murirea contrazicerilor, dar poate avea ]i un efect negativ prin faptul c` r`mân acelea]i contradic\ii [n declara\ii. Dac` la prima vedere confruntarea pare un procedeu simplu de efectuat, pentru a avea un rezultat pozitiv trebuie ca organul judiciar s` cunoasc` foarte bine materialul cauzei, a personalit`\ii martorilor, s` conduc` cu abilitate confruntarea.

Declara\iile date de martorii confrunta\i se consemneaz` [ntr-un proces-verbal care va cuprinde datele din art. 91 C.pr.pen. 6.3.2.5. Înscrisurile, înregistrările audio şi video 6.3.2.5.1. Înscrisurile ca mijloace de probă

{nscrisurile pot servi ca mijloc de prob`, dac` [n con\inutul lor se arat` fapte sau [mprejur`ri de natur` s` contribuie la aflarea adev`rului (art. 89 C.pr.pen.). No\iunea de [nscris poate avea dou` sensuri: [n sens larg, prin [nscris se [n\elege orice act scris, inclusiv formele scrise [n care se consemneaz` celelalte mijloace de prob` (exemplu: declara\iile [nvinuitului sau inculpatului, declara\iile martorilor, raportul de expertiz`, descrierea unor corpuri delicte etc.); [n sens restrâns, prin [nscris ca mijloc de prob` se [n\eleg numai actele care prin con\inutul lor contribuie la aflarea adev`rului, f`r` s` reprezinte forma scris` de manifestare a celorlalte mijloace de prob`

78

(coresponden\a, chitan\ele, registrele, actele sub semn`tur` privat` sau emanând de la diverse institu\ii etc.).

{n literatura juridic` s-au mai f`cut diferite clasific`ri ale [nscrisurilor fie [n func\ie de sursa din care provin (de la p`r\i, de la institu\ii), fie dup` modul de folosire ([nscrisuri originale, copii, certificate) sau dup` scopul urm`rit prin [ntocmirea lor ([nscrisuri caracterizate – [ntocmite anume pentru a servi ca mijloc de prob` ]i [nscrisuri necaracterizate, care con\in diferite men\iuni scriptice, amprente etc.).

Printre [nscrisurile cele mai importante ca mijloc de prob` este procesul-verbal [ncheiat de organul de urm`rire penal` ]i instan\a de judecat`. La fel de importante sunt ]i actele de constatare [ncheiate de alte organe, dac` legea prevede aceasta (art. 90 C.pr.pen.). Procesul-verbal este un instrument scriptic prin intermediul c`ruia organele judiciare constat` elementele faptice legate de s`vâr]irea unei infrac\iuni ]i care astfel cunoscute ]i administrate [n procesul penal dau [nscrisului respectiv con\inutul ]i finalitatea unui mijloc de prob`, fie demonstreaz` [ndeplinirea diferitelor acte procedurale având rolul de dovezi procedurale.

Procesele-verbale ca mijloc de prob` sunt acelea [ncheiate de c`tre organele de urm`rire penal` la efectuarea perchezi\iilor, ridicarea obiectelor ]i [nscrisurilor (art. 108), cercetarea la fa\a locului (art. 131), iar de instan\a de judecat`, la constatarea infrac\iunilor de audien\` (art. 299).

Ca dovezi procedurale [ntâlnim procesul-verbal de predare a cita\iei (art. 181), procesul-verbal [ntocmit de organul de urm`rire penal` [n vederea [ndrept`rii erorilor materiale (art. 195), procesul-verbal de prezentare a materialului de urm`rire penal` (art. 251).

Condi\iile de fond sunt: data ]i locul unde este [ncheiat, numele, prenumele ]i calitatea celui care [l [ncheie, numele, prenumele, ocupa\ia ]i adresa martorilor asisten\i, când exist`, descrierea am`nun\it` a celor constatate, precum ]i a m`surilor luate, numele, prenumele, ocupa\ia ]i adresa persoanelor la care se refer` procesul-verbal, obiec\iile ]i explica\iile acestora, men\iunile prev`zute de lege pentru cazurile speciale.

Condi\iile de form` (art. 91 alin. 2 C.pr.pen.): procesul-verbal trebuie semnat pe fiecare pagin` ]i la sfâr]it de cel care [l [ncheie, precum ]i de martorii asisten\i ]i de persoanele la care se refer`. Dac` vreuna dintre aceste persoane nu poate sau refuz` s` semneze, se face men\iunea despre aceasta.

{n practic` s-a ar`tat c` dac` nu a fost semnat de unul din martorii asisten\i, procesul-verbal nu poate duce la [nl`turarea actului, aceast` omisiune nefiind sanc\ionat` cu nulitate. Totu]i, dac`, cu ocazia [ncheierii procesului-verbal, nu s-au respectat dispozi\iile legale cu privire la condi\iile de fond sau de form`, devin aplicabile dispozi\iile art. 197 C.pr.pen.

Ca valoare probatorie, [nscrisurile nu au o valoare dinainte stabilit`, ele trebuind s` concorde cu celelalte mijloace de prob` administrate [n cauz`.

6.3.2.5.2. Interceptările şi înregistrările audio sau video, fotografiile ( art.911-916

C.pr.pen. astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 47 din Legea nr. 356/2006 ). Pentru a ajunge la descoperirea anumitor infrac\iuni organele judiciare au

la dispozi\ie procedee moderne cum ar fi: tehnica fotografic`, [nregistr`rile pe band` magnetic` audio-video, intercept`rile de convorbiri.

79

Mijloacele de prob` privind [nregistr`rile audio sau video au fost incluse ca mijloace de prob` prin Legea nr. 141/1996 (publicat` [n M.O. nr. 289/14.11.1996) ]i modificate prin L. nr. 281/2003, L. nr. 356/2006 şi O.U.G. nr. 60/2006.

Sediul materiei privind procedeele probatorii : interceptarea ]i [nregistrarea convorbirilor sau comunic`rilor, [nregistr`rile audio-video, film`rile ]i fotografiile sunt prev`zute [n dispozi\iile art. 911 – 916 C. pr. pen., astfel cum a fost modificat prin L. nr. 356/2006 şi O.U.G. nr. 60/2006. {n afara acestor dispozi\ii procedurale exist` ]i legi speciale care prev`d ca mijloace de prob` accesul la sistemele de telecomunica\ii sau informatice cum ar fi: Procedura efectu`rii intercept`rilor ]i [nregistr`rilor

Interceptarea şi înregistrarea convorbirilor sau comunicărilor efectuate prin telefon ori prin orice mijloc electronic de comunicare se realizează cu autorizarea motivată a judecătorului, la cererea procurorului care efectuează sau supraveghează urmărirea penală, în condiţiile prevăzute de lege, dacă sunt date ori indicii temeinice privind pregătirea sau săvârşirea unei infracţiuni pentru care urmărirea penală se efectuează din oficiu, iar interceptarea şi înregistrarea se impun pentru stabilirea situaţiei de fapt ori pentru că identificarea sau localizarea participanţilor nu poate fi făcută prin alte mijloace ori cercetarea ar fi mult întârziată.

Interceptarea şi înregistrarea convorbirilor sau comunicărilor efectuate prin telefon ori prin orice mijloc electronic de comunicare pot fi autorizate în cazul infracţiunilor contra siguranţei naţionale prevăzute de Codul penal şi de alte legi speciale, precum şi în cazul infracţiunilor de trafic de stupefiante, trafic de arme, trafic de persoane, acte de terorism, spălare a banilor, falsificare de monede sau alte valori, în cazul infracţiunilor prevăzute de Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, cu modificările şi completările ulterioare, în cazul unor alte infracţiuni grave ori al infracţiunilor care se săvârşesc prin mijloace de comunicare electronică. Dispoziţiile alin. 1 se aplică în mod corespunzător.

Autorizaţia se dă pentru durata necesară interceptării şi înregistrării, dar nu pentru mai mult de 30 de zile, în camera de consiliu, de preşedintele instanţei căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în primă instanţă sau de la instanţa corespunzătoare în grad acesteia, în a cărei circumscripţie se află sediul parchetului din care face parte procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală. În lipsa preşedintelui instanţei autorizaţia se dă de către judecătorul desemnat de acesta.

Autorizaţia poate fi reînnoită, înainte sau după expirarea celei anterioare, în aceleaşi condiţii, pentru motive temeinic justificate, fiecare prelungire neputând depăşi 30 de zile.

Durata totală a interceptărilor şi înregistrărilor autorizate, cu privire la aceeaşi persoană şi aceeaşi faptă, nu poate depăşi 120 de zile.

Înregistrarea convorbirilor dintre avocat şi partea pe care o reprezintă sau o asistă în proces nu poate fi folosită ca mijloc de probă decât dacă din cuprinsul acesteia rezultă date sau informaţii concludente şi utile privitoare la pregătirea sau săvârşirea de către avocat a unei infracţiuni dintre cele arătate mai sus.

Procurorul dispune încetarea imediată a interceptărilor şi înregistrărilor înainte de expirarea duratei autorizaţiei dacă nu mai există motivele care le-au justificat, informând despre aceasta instanţa care a emis autorizaţia.

La cererea motivată a persoanei vătămate, procurorul poate solicita judecătorului autorizarea interceptării şi înregistrării convorbirilor ori comunicărilor efectuate de aceasta prin telefon sau orice mijloc electronic de comunicare, indiferent de natura infracţiunii ce formează obiectul cercetării.

80

Autorizarea interceptării şi a înregistrării convorbirilor sau comunicărilor se face prin încheiere motivată, care va cuprinde: indiciile concrete şi faptele care justifică măsura; motivele pentru care stabilirea situaţiei de fapt sau identificarea ori localizarea participanţilor nu poate fi făcută prin alte mijloace ori cercetarea ar fi mult întârziată; persoana, mijlocul de comunicare sau locul supus supravegherii; perioada pentru care sunt autorizate interceptarea şi înregistrarea.

Convorbirile sau comunicările interceptate şi înregistrate pot fi folosite şi în altă cauză penală dacă din cuprinsul acestora rezultă date sau informaţii concludente şi utile privitoare la pregătirea sau săvârşirea unei alte infracţiuni.

Convorbirile sau comunicările interceptate şi înregistrate care privesc fapta ce formează obiectul cercetării sau contribuie la identificarea ori localizarea participanţilor sunt redate integral într-un proces-verbal de procuror sau de lucrătorul din cadrul poliţiei judiciare delegat de procuror, în care se menţionează autorizaţia dată pentru efectuarea acestora, numărul ori numerele posturilor telefonice sau alte date de identificare a legăturilor între care s-au purtat convorbirile ori comunicările, numele persoanelor care le-au purtat, dacă sunt cunoscute, data şi ora fiecărei convorbiri ori comunicări în parte şi numărul de ordine al suportului pe care se face imprimarea.

Procesul-verbal este certificat pentru autenticitate de către procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală în cauză. Dacă săvârşirea unor infracţiuni are loc prin convorbiri sau comunicări care conţin secrete de stat, consemnarea se face în procese-verbale separate. Corespondenţele în altă limbă decât cea română sunt transcrise în limba română, prin intermediul unui interpret.

La procesul-verbal se ataşează, în plic sigilat, o copie a suportului care conţine înregistrarea convorbirii. Suportul original se păstrează la sediul parchetului, în locuri speciale, în plic sigilat, şi va fi pus la dispoziţia instanţei, la solicitarea acesteia. După sesizarea instanţei, copia suportului care conţine înregistrarea convorbirii şi copii de pe procesele-verbale se păstrează la grefa instanţei, în locuri speciale, în plic sigilat, la dispoziţia exclusivă a judecătorului sau completului învestit cu soluţionarea cauzei.

La prezentarea materialului de urmărire penală, procurorul este obligat să prezinte învinuitului sau inculpatului procesele-verbale în care sunt redate convorbirile înregistrate şi să asigure, la cerere, ascultarea acestora.

Dacă în cauză s-a dispus o soluţie de netrimitere în judecată, procurorul este obligat să înştiinţeze despre aceasta persoana ale cărei convorbiri sau comunicări au fost interceptate şi înregistrate. Suportul pe care sunt imprimate convorbirile înregistrate se arhivează la sediul parchetului, în locuri speciale, în plic sigilat, cu asigurarea confidenţialităţii, şi se păstrează până la împlinirea termenului de prescripţie a răspunderii penale pentru fapta ce a format obiectul cauzei, când se distrug, încheindu-se proces-verbal în acest sens.

Mijloacele de probă prevăzute în prezenta secţiune pot fi supuse expertizei la cererea procurorului, a părţilor sau din oficiu.

Înregistrările prevăzute în prezenta secţiune, efectuate de părţi sau de alte persoane, constituie mijloace de probă când privesc propriile convorbiri sau comunicări pe care le-au purtat cu terţii. Orice alte înregistrări pot constitui mijloace de probă dacă nu sunt interzise de lege.

A]a cum s-a ar`tat mai sus, în afara dispozi\iilor cuprinse în Codul de procedur` penal`, referitoare la interceptarea ]i înregistrarea convorbirilor sau comunic`rilor, exist` ]i dispozi\ii procedurale înscrise în legi speciale care prev`d ca mijloace de prob` accesul la sistemele de telecomunica\ii sau informatice, iar aici enumer`m Legea nr. 143/2000 privind combaterea

81

traficului ]i consumului ilicit de droguri, Legea nr. 678/2001 privind prevenirea ]i combaterea traficului de persoane, precum ]i Legea nr. 78/2000 privind combaterea corup\iei, astfel cum a fost modificat` prin OUG nr. 134/2005.

Referitor la Legea nr. 143/2000 privind combaterea traficului ]i consumului ilicit de droguri, ar`t`m c` în art. 23 se stipuleaz` în mod expres c` organul de urm`rire penal`, cu autorizarea prev`zut` de lege, poate avea acces pe o perioad` determinat`, la sistemele de telecomunica\ii sau informatice, putând s` le supravegheze cu respectarea dispozi\iilor art. 911 - 915 C.pr.pen.

Atunci când sunt indicii temeinice c` o persoan` care preg`te]te comiterea unei astfel de infrac\iuni folosesc ]i sisteme de telecomunica\ii sau informatice, organul de urm`rire penal` poate avea acces la aceste sisteme ]i le va putea supraveghea cu autorizarea procurorului, dispozi\iile art. 911 – 916 C.pr.pen. privind înregistr`rile audio - video aplicându-se în mod corespunz`tor.

Legea a instituit noi forme de lupt` împotriva acestui fenomen nociv iar între acestea ar`t`m livrarea supravegheat` ]i investigatorul acoperit.

Livrarea supravegheat` reprezint` o activitate prin care se urm`re]te înt`rirea materialului probator ]i ea const` în permiterea trecerii sau circula\iei pe teritoriul \`rii de droguri sau precursori suspec\i de a fi expedia\i ilegal în scopul descoperirii persoanelor implicate în aceste activit`\i. În astfel de situa\ii este absolut obligatorie autorizarea ]i controlul procurorului.

Investigatorul acoperit este un poli\ist special desemnat s` efectueze investiga\ii în vederea strângerii de probe cu o alt` identitate decât cea real` ]i care este atribuit` pentru o perioad` determinat`. ]i aceast` activitate se desf`]oar` doar cu autorizarea prealabil` a procurorului.

Poli\i]tii care ac\ioneaz` ca investigatori acoperi\i precum ]i colaboratorii lor au dreptul de a procura droguri sau precursori cu autorizarea prealabil` a procurorului în vederea descoperirii unor activit`\i infrac\ionale cât ]i pentru identificarea persoanelor implicate în astfel de activit`\i.

În ceea ce prive]te Legea nr. 678/2001 privind prevenirea ]i combaterea traficului de persoane, facem precizarea c` în vederea strângerii datelor necesare începerii urm`ririi penale, pot fi folosi\i investigatori sub acoperire în condi\iile legii, iar când exist` date sau indicii temeinice c` o persoan` preg`te]te comiterea unei infrac\iuni dintre cele prev`zute în legea enun\at` mai sus, procurorul solicit` instan\ei de judecat` competent` s` solu\ioneze cauza, autorizarea de supraveghere a sistemelor de telecomunica\ii ori de informa\ii, pe o perioad` determinat`, dispozi\iile art. 911 – 916 aplicându-se în mod corespunz`tor.

În acest sens trebuie ar`tat c` intercept`rile ]i înregistr`rile pe band` magnetic` sau pe orice alt tip de suport al unei convorbiri sau comunic`ri se vor efectua numai cu autorizarea motivat` a instan\ei la cererea procurorului în cazurile ]i în condi\iile prev`zute de lege, dac` exist` date sau indicii temeinice privind preg`tirea sau s`vâr]irea infrac\iunii. Autoriza\ia se emite numai de c`tre pre]edintele instan\ei c`reia îi revine competen\a de a judeca cauza în prim` instan\`, în camera de consiliu.

De asemenea, Legea nr. 78/2000 privind combaterea corup\iei, modificat` prin OUG nr. 134/2005, stipuleaz` posibilitatea supravegherii sau intercept`rii comunica\iilor, cât ]i accesul la sistemele informa\ionale pentru toate tipurile de comunica\ii.

82

Astfel, când sunt indicii temeinice cu privire la s`vâr]irea unei infrac\iuni de corup\ie, ce intr` în competen\a Departamentului Na\ional Anticorup\ie, în scopul strângerii de probe sau al identific`rii f`ptuitorului, procurorii acestui Departament pot s` solicite instan\ei autorizare pe o durat` de cel mult 30 de zile pentru:

a) punerea sub supraveghere sau interceptarea comunica\iilor; b) accesul la sisteme informa\ionale. Pentru motive temeinice, m`surile prev`zute mai sus pot fi prelungite de

instan\`, fiecare prelungire neputând dep`]i 30 de zile, dar nu mai mult de 4 luni de zile.

Actele dispuse de procurorii din cadrul Departamentului Na\ional Anticorup\ie constituie acte premerg`toare ce pot constitui mijloace de prob` (art. 224 alin. 3 C.pr.pen.).

De asemenea, în situa\iile în care exist` indicii temeinice c` s-a s`vâr]it sau c` se preg`te]te s`vâr]irea unei infrac\iuni dintre cele atribuite prin Ordonan\a de Urgen\` nr. 134/2005 în competen\a Departamentului Na\ional Anticorup\ie, care nu poate fi descoperit` sau f`ptuitorii nu pot fi identifica\i prin alte mijloace, pot fi folosi\i, în vederea strângerii datelor privind existen\a infrac\iunii ]i identificarea persoanelor fa\` de care exist` presupunerea c` au s`vâr]it o infrac\iune, investigatori sub acoperire, în condi\iile legii ( conform art. 2242 - 2244 C.pr.pen.).

Aceast` m`sur` a fost adoptat` prin OUG nr. 134/06.09.2005 care a introdus art. 261 la Legea nr. 78/2000.

A]a cum s-a ar`tat mai sus, atunci când exist` indicii temeinice ]i concrete c` s-a s`vâr]it sau c` se preg`te]te s`vâr]irea de c`tre un func\ionar a unei infrac\iuni de luare de mit`, trafic de influen\` sau primire de foloase necuvenite, procurorul poate autoriza folosirea investigatorilor sub acoperire sau a investigatorilor cu identitate real`, în scopul descoperirii faptelor, identific`rii f`ptuitorilor ]i ob\inerii mijloacelor de prob`. 6.3.2.6. Mijloacele materiale de probă.

S`vâr]irea faptelor [n general ]i deci ]i a faptelor prev`zute de legea penal` are loc, de cele mai multe ori, prin contact fizic cu anumite entit`\i apar\inând mediului ambiant de la locul s`vâr]irii sau aflate [ntâmpl`tor [n acel loc. Acest contact las`, [n mod firesc, unele urme asupra materialit`\ii locului s`vâr]irii sau asupra obiectelor aflate acolo [n timpul comiterii faptei. Urmele materiale ale faptei ]i cele l`sate de f`ptuitor pot constitui elemente pre\ioase, uneori unice, pentru cunoa]terea adev`rului ]i solu\ionarea just` a cauzei penale.

Sunt mijloace materiale de prob` (art. 94 C.pr.pen.) obiectele care con\in sau poart` o urm` a faptei s`vâr]ite, precum ]i orice alte obiecte care pot servi la aflarea adev`rului. De asemenea, sunt mijloace materiale de prob` obiectele care au fost folosite sau au fost destinate s` serveasc` la s`vâr]irea unei infrac\iuni, precum ]i obiectele care sunt produsul infrac\iunii (art. 95 C.pr.pen.).

Din aceast` ultim` categorie legiuitorul denume]te, [n art. 96 C.pr.pen., obiectele ]i [nscrisurile (corpurile delicte) ce pot servi ca mijloc de prob` [n procesul penal. Din analiza textelor men\ionate mai sus putem clasifica mijloacele materiale de prob` [n patru categorii, ]i anume:

83

• obiecte care con\in sau poart` o urm` a faptei s`vâr]ite (exemplu: amprenta digital` de pe un pahar);

• obiectele care au fost folosite sau au fost destinate s` serveasc` la s`vâr]irea unei infrac\iuni (exemplu: cu\itul folosit de un inculpat la un omor);

• obiectele care sunt produsul infrac\iunii (exemplu: sustragerea unui tablou);

• orice alte obiecte care pot servi la aflarea adev`rului (exemplu: un pantof g`sit la fa\a locului ce apar\ine f`ptuitorului).

Cu privire la aceste obiecte, legea prevede c` vor fi restituite celor c`rora le apar\in (dac` aceasta nu stânjene]te aflarea adev`rului) [n afara situa\iilor când ele sunt supuse confisc`rii speciale prev`zute de art. 118 C.pen.

Mijloacele materiale de prob` au o valoare probatorie egal` cu a celorlalte mijloace de prob`, ele trebuind s` fie coroborate cu celelalte probe administrate [n cauz`. La aprecierea probelor se va acorda aten\ie ]i [ncerc`rilor de inducere [n eroare a organelor judiciare, când f`ptuitorul las` la locul faptei obiecte apar\inând altor persoane sau contraface unele urme [n vederea derut`rii cercet`rilor. 6.3.2.7. Procedee de descoperire şi de ridicare a înscrisurilor şi a mijloacelor materiale de probă

{n vederea descoperirii ]i strângerii mijloacelor de prob`, organele judiciare au obliga\ia s` ridice obiectele ]i [nscrisurile ce pot servi ca mijloc de prob` [n procesul penal (art. 96 C.pr.pen.). Organele judiciare au [ndatorirea de a ac\iona [n strict` conformitate cu dispozi\iile legale, având grij` de a nu restrânge drepturile ]i libert`\ile persoanei decât [n m`sura [n care este necesar.

Legea procesual penal` [n vederea descoperirii ]i strângerii mijloacelor de prob` a prev`zut urm`toarele procedee probatorii: ridicarea de obiecte sau [nscrisuri, perchezi\ia, cercetarea la fa\a locului ]i reconstituirea. 6.3.2.7.1. Ridicarea de obiecte şi înscrisuri ( art.96-99C.pr.pen )

Dacă organele judiciare au obligaţia de a ridica obiectele şi înscrisurile, orice persoană fizică sau juridică, în posesia căreia se află un obiect sau un înscris trebuie să-l prezinte sau să-l predea sub luare de dovadă organului de urmărire sau instanţei de judecată la cererea acestora. Dacă obiectul sau înscrisul nu este predat de bunăvoie, organul de urmărire sau instanţa dispune ridicarea silită. 6.3.2.7.2. Percheziţia ( art. 100-111 C.pr.pen )

Urm`rirea penal` are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existen\a infrac\iunilor, la identificarea f`ptuitorilor ]i la stabilirea r`spunderii acestora, pentru a se constata dac` este sau nu cazul s` se dispun` trimiterea [n judecat` (art. 200 C.pr.pen.). {nceperea urm`ririi penale are loc indiferent dac` este sau nu cunoscut f`ptuitorul ]i se face in rem fa\` de fapta s`vâr]it`, iar dup` descoperirea acestuia cap`t` calitatea de [nvinuit.

{n complexul activit`\ilor care alc`tuiesc procesul penal, efectuarea perchezi\iilor, al`turi de ridicarea de obiecte ]i [nscrisuri, apare ca un procedeu auxiliar de descoperire ]i strângere a unor mijloace de prob`. Este un procedeu auxiliar fiindc`, de regul`, obiectele ]i [nscrisurile interesând solu\ionarea cauzei penale sunt fie descoperite la locul faptei, fie remise de bun`voie de cei [n a c`ror posesie se afl`; numai [n caz de refuz sau de t`g`duire a existen\ei ori de\inerii obiectului sau [nscrisului, ori atunci când se

84

consider` necesar pentru descoperirea ]i strângerea probelor se recurge la perchezi\ie.

Perchezi\ia se dispune de judec`tor ]i se efectueaz` [n formele prev`zute de lege, fiind interzise [n timpul nop\ii [n afara infrac\iunilor flagrante (art. 27 alin. 3 ]i 4 din Constitu\ie).

Perchezi\iile care au caracter judiciar ]i sunt folosite ca procedee probatorii [n diverse cauze penale se deosebesc de activit`\ile extrajudiciare supuse unor reglement`ri speciale (perchezi\ia vamal`, o perchezi\ie la intrarea sau ie]irea de la un loc de munc` cum ar fi o min` de aur, o perchezi\ie ca m`sur` antiterorist` la p`trunderea pe un aeroport, perchezi\ionarea [n vederea dezarm`rii unui infractor periculos etc.). Proceduri de efectuare a perchezi\iei

Perchezi\ia domiciliar` Perchezi\iile domiciliare pot fi dispuse de judec`tor, prin [ncheiere

motivat`, [n cursul urm`ririi penale, la cererea procurorului, sau [n cursul judec`\ii.

Efectuarea perchezi\iei [n cursul urm`ririi penale Perchezi\ia domiciliar` nu poate fi dispus` [nainte de [nceperea urm`ririi

penale. Conform art. 100 alin. 3 C.pr.pen. astfel cum a fost modificat prin Legea nr.

356/2006, percheziţia domiciliară poate fi dispusă numai de judecător, prin încheiere motivată, în cursul urmăririi penale, la cererea procurorului, sau în cursul judecăţii. În cursul urmăririi penale, percheziţia domiciliară se dispune de judecătorul de la instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în primă instanţă sau de la instanţa corespunzătoare în grad acesteia în a cărei circumscripţie se află sediul parchetului din care face parte procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală.

Perceziţia se dispune în cursul urmăririi penale, în camera de consiliu, fără citarea părţilor. Participarea procurorului este obligatorie.

În baza încheierii, judecătorul emite de îndată autorizaţia de percheziţie, care trebuie să cuprindă: a) denumirea instanţei; b) data, ora şi locul emiterii; c) numele, prenumele şi calitatea persoanei care a emis autorizaţia de percheziţie; d) perioada pentru care s-a emis autorizaţia; e) locul unde urmează a se efectua percheziţia; f) numele persoanei la domiciliul sau reşedinţa căreia se efectuează percheziţia; g) numele învinuitului sau inculpatului.

Autorizaţia poate fi folosită o singură dată. Percheziţia corporală sau asupra vehiculelor poate fi dispusă, după caz, de

organul de cercetare penală, de procuror sau de judecător. Procurorul ]i organul de cercetare penal` pot efectua perchezi\ii

domiciliare, [nso\ite, dup` caz, de lucr`tori operativi când perchezi\ia este dispus` [n cursul urm`ririi penale de c`tre judec`tor (art. 101 C.pr.pen.). Autoriza\ia este prealabil` ]i se d` pentru a se garanta orice manifest`ri arbitrare din partea celor care execut` asemenea activit`\i. Legiuitorul a men\inut ca act de efectuare a perchezi\iei autoriza\ia de]i aceasta este dispus` prin [ncheiere [ntrucât con\ine mult mai multe elemente ce reflect` dreptul de a fi efectuat` decât dispozitivul [ncheierii instan\ei (dosarul cauzei,

85

num`rul autoriza\iei, leg`tura cu fapta sau alte date strict determinate prev`zute [n art. 105, alin. 2 C.pr.pen.). Autoriza\ia emis` de judec`tor este [ns` obligatorie atât pentru procuror cât ]i pentru organele de cercetare penal` ]i nu are caracter facultativ. Ulterior dup` efectuarea perchezi\iei de]i [n lege nu se prevede acest lucru ar trebui ca procesul-verbal s` fie comunicat ]i judec`torului care a dispus efectuarea perchezi\iei.

{n caz de infrac\iune flagrant` (art. 465 ]i urm. C.pr.pen.), perchezi\ia domiciliar` se efectueaz` f`r` autoriza\ia judec`torului, activitatea respectiv` fiind justificat` de urgen\a interven\iei [n vederea constat`rii ]i urm`ririi faptei flagrante (descoperirea ]i ridicarea mijloacelor de prob` aflate la locul s`vâr]irii faptei sau asupra autorului), acest lucru fiind permis ]i art. 24, alin. 4 din Constitu\ia României.

Efectuarea perchezi\iilor [n faza de judecat` Instan\a de judecat` poate proceda la efectuarea perchezi\iei cu ocazia

unei cercet`ri locale, [n celelalte cazuri, dispozi\ia instan\ei de efectuare a perchezi\iei se comunic` procurorului, [n vederea efectu`rii acesteia (art. 102 C.pr.pen.).

Procedura perchezi\iei {ntrucât, potrivit art. 27 alin 4 din Constitu\ie, perchezi\iile [n timpul nop\ii

sunt interzise, afar` de cazul infrac\iunilor flagrante, consider`m c` prin aceasta au fost abrogate ]i dispozi\iile din art. 103 C.pr.pen. referitoare la perchezi\ia pe timp de noapte [ntr-un local public. Perchezi\ia [nceput` [ntre orele 6-20 nu mai poate continua [n timpul nop\ii – art. 27 alin. 4 din Constitu\ie, dispozi\ie ce abrog` art. 103 teza a II-a C.pr.pen.

Organul judiciar care urmeaz` a efectua perchezi\ia este obligat ca [n prealabil s` se legitimeze ]i, [n cazurile prev`zute de lege, s` prezinte autoriza\ia dat` de judec`tor (art. 104 alin. 1 C.pr.pen.).

Ridicarea de obiecte ]i [nscrisuri, precum ]i perchezi\ia domiciliar` se fac [n prezen\a persoanei de la care se ridic` obiecte ori [nscrisuri, sau la care se efectueaz` perchezi\ia, iar [n lipsa acesteia, [n prezen\a unui reprezentant, a unui membru al familiei, sau a unui vecin, având capacitate de exerci\iu. Aceste opera\iuni se efectueaz` de organul judiciar [n prezen\a unor martori asisten\i (art. 104 alin. 2 ]i 3 C.pr.pen.).

Este interzisă efectuarea în acelaşi timp cu percheziţia a oricăror acte procedurale în aceeaşi cauză, care prin natura lor împiedică persoana la care se face percheziţia să participe la percheziţie, (text introdus prin Legea nr. 356/2006).

De asemenea, potrivit art. 105 C.pr.pen., organul judiciar care efectueaz` perchezi\ia are dreptul de a deschide [nc`perile sau alte mijloace de p`strare [n care s-ar g`si obiectele sau [nscrisurile c`utate, dac` cel [n m`sur` s` le deschid` refuz` aceasta (no\iunea de domiciliu, la perchezi\iile domiciliare, este privit` mai larg: ea se refer` nu numai la domiciliu sau re]edin\` efectiv, ci ]i la dependin\ele locuin\ei, curte, gr`din`, loc de munc`, camer` de hotel, care apar\in persoanei perchezi\ionate sau sunt folosite de ea). Organul judiciar este obligat s` se limiteze la ridicarea numai a obiectelor ]i [nscrisurilor care au leg`tur` cu fapta s`vâr]it`: obiectele ]i [nscrisurile a c`ror circula\ie sau de\inere este interzis` se ridic` totdeauna.

86

Perchezi\ia corporal` Potrivit dispozi\iilor art. 23, alin. 2 din Constitu\ia României,

perchezi\ionarea unei persoane este permis` numai [n cazurile ]i cu procedura prev`zut` de lege, text care aduce limit`ri ale libert`\ii individuale.

Perchezi\ia corporal` poate fi dispus` [n cursul urm`ririi penale de c`tre procuror sau organul de cercetare penal` (art. 106 C.pr.pen.), iar [n faza de judecat` de c`tre judec`tor [n conformitate cu art. 102 C.pr.pen.

Aceast` activitate se efectueaz` de organul judiciar care a dispus-o sau persoana desemnat` de acest organ, cu prealabila legitimare ]i prezentare a autoriza\iei date de judec`tor – [n cazurile prev`zute de lege, dac` infrac\iunea nu este flagrant`. Perchezi\ia corporal` se face numai de o persoan` de acela]i sex cu cea perchezi\ionat`. Poate fi f`cut` ]i cu consim\`mântul scris al persoanei ce urmeaz` a fi perchezi\ionat`.

O situa\ie special`, prev`zut` [n art. 215 alin. 2 C.pr.pen., este aceea când comandan\ii de nave sau aeronave, agen\ii poli\iei de frontier` pot efectua perchezi\ii corporale asupra f`ptuitorilor ]i pot verifica lucrurile pe care ace]tia le au cu sine (nu este necesar` autoriza\ia judec`torului), iar procesele-verbale [ncheiate de aceste organe constituie mijloace de prob`.

Despre efectuarea perchezi\iei se [ntocme]te un proces-verbal care, [n afara men\iunilor de la art. 91 C.pr.pen., trebuie s` cuprind` urm`toarele men\iuni: locul, timpul ]i condi\iile [n care [nscrisurile ]i obiectele au fost descoperite ]i ridicate, enumerarea ]i descrierea lor am`nun\it`, pentru a putea fi recunoscute. Se fac men\iuni ]i despre obiectele care au fost ridicate, precum ]i despre acelea care au fost l`sate [n p`strare (art. 108 C.pr.pen.).

Atunci când perchezi\ia se efectueaz` la o unitate dintre cele le care se refer` art. 145 din C. pen. sau la o alt` persoan` juridic` se aplic` dispozi\iile comune (art. 111 C.pr.pen.), care se completeaz` dup` cum urmeaz`:

• organul judiciar se legitimeaz` ]i, dup` caz, [nf`\i]eaz` reprezentantului unit`\ii publice sau al altei persoane juridice autoriza\ia dat`;

• perchezi\ia se efectueaz` [n prezen\a reprezentantului unit`\ii; • atunci când este obligatorie prezen\a martorilor asisten\i, ace]tia pot

face parte din personalul unit`\ii; • copia procesului-verbal se las` reprezentantului unit`\ii.

6.3.2.7.3. Cercetarea la faţa locului şi reconstituirea

Cercetarea la fa\a locului (art. 129 C.pr.pen.) se efectueaz` atunci când este necesar s` se fac` constat`ri cu privire la situa\ia locului s`vâr]irii infrac\iunii, s` se descopere ]i s` se fixeze urmele infrac\iunii, s` se stabileasc` pozi\ia ]i starea mijloacelor materiale de prob` ]i [mprejur`rile [n care infrac\iunea a fost s`vâr]it`.

Aceast` modalitate se folose]te imediat dup` s`vâr]irea infrac\iunii asupra mijloacelor de prob` aflate la fa\a locului, fie ulterior (dar la un termen apropiat s`vâr]irii infrac\iunii) pentru descoperirea eventualelor urme sau [mprejur`ri [n care a fost s`vâr]it` fapta.

{n anumite cazuri, cercetarea la fa\a locului, pentru clarificarea anumitor [mprejur`ri privind s`vâr]irea infrac\iunii, poate implica ridicarea unor obiecte

87

sau [nscrisuri de la institu\ii sau persoane fizice sau efectuarea unor perchezi\ii.

Procedura cercet`rii la fa\a locului se poate face [n timpul urm`ririi penale sau de instan\a de judecat`.

Organul de urm`rire penal` efectueaz` cercetarea la fa\a locului [n prezen\a martorilor asisten\i, afar` de cazul când aceasta nu este posibil. Cercetarea la fa\a locului se poate face ]i [n prezen\a p`r\ilor când este necesar, iar neprezentarea p`r\ilor [ncuno]tiin\ate nu [mpiedic` efectuarea cercet`rii. Când [nvinuitul sau inculpatul este re\inut ori arestat, pentru respectarea dreptului la ap`rare este adus la cercetare, iar dac` nu poate fi adus i se pune [n vedere c` are dreptul s` fie reprezentat.

Dac` cercetarea la fa\a locului se face de c`tre instan\a de judecat`, aceasta are loc cu citarea p`r\ilor ]i [n prezen\a procurorului, când participarea acestuia la judecat` este obligatorie. Pentru ca cercetarea s` se desf`]oare [n condi\ii normale, organul de urm`rire penal` sau instan\a de judecat` poate interzice persoanelor care se afl`, ori vin, la locul unde se efectueaz` cercetarea, s` comunice [ntre ele sau cu alte persoane, ori s` plece [nainte de terminarea cercet`rii.

Cercetarea la fa\a locului se consemneaz` [ntr-un proces-verbal (art. 131 C.pr.pen.), care trebuie s` cuprind`, [n afara men\iunilor ar`tate [n art. 91, descrierea am`nun\it` a situa\iei locului, a urmelor g`site, a obiectelor examinate ]i a celor ridicate, a pozi\iei ]i st`rii celorlalte mijloace materiale de prob`, astfel [ncât acestea s` fie redate cu precizie ]i pe cât posibil cu dimensiunile respective. Se pot face schi\e, desene sau fotografii, [nregistr`ri video, ori alte asemenea lucr`ri, care se vizeaz` ]i se anexeaz` la procesul-verbal.

Reconstituirea (art. 130 C.pr.pen.) permite organului de urm`rire penal` sau instan\ei de judecat` verificarea ]i precizarea unor date, [n [ntregime sau [n parte, a modului sau a condi\iilor [n care a fost s`vâr]it` fapta. Reconstituirea, ca ]i cercetarea la fa\a locului, se dispune prin rezolu\ie [n faza urm`ririi penale ]i prin [ncheiere, [n timpul cercet`rii judec`tore]ti de c`tre instan\`.

{n practica judiciar` s-a ar`tat c` uneori reconstituirea se confund` cu experimentul judiciar. Acesta din urm` este o metod` ]tiin\ific` de cercetare folosit` atât [n cadrul reconstituirii, cât ]i [n alte domenii (exemplu: [n cadrul expertizei balistice se poate face un experiment judiciar – trageri experimentale –, pentru a se stabili, printre altele, modul de func\ionare a armei sau posibilitatea declan]`rii accidentale a percu\iei).

Reconstituirea nu se poate efectua [n cazul [n care ar v`t`ma morala public`, ar leza interesele altei persoane sau s-ar s`vâr]i o nou` infrac\iune (exemplu: reconstituirea unei infrac\iuni de viol etc.).

Procedura reconstituirii – reconstituirea fie la urm`rire penal`, fie la instan\a de judecat` se efectueaz` ca ]i cercetarea la fa\a locului, prev`zut` [n art. 129 alin. 2 ]i urm`toarele din C.pr.pen., cu precizarea [ns` c` se face numai [n prezen\a [nvinuitului sau inculpatului (art. 130 alin. 2 C.pr.pen.). }i la reconstituire se [ncheie un proces-verbal [n care se consemneaz` am`nun\it desf`]urarea acestei activit`\i (art. 131 alin. 2 C.pr.pen.), putând fi folosite schi\e, desene, fotografii.

88

6.3.2.8. Constatările tehnico-ştiinţifice, medico-legale şi expertizele 6.3.2.8.1. Constatările tehnico-ştiinţifice

Când exist` pericol de dispari\ie a unor mijloace de prob` sau de schimbare a unor situa\ii de fapt ]i este necesar` l`murirea urgent` a unor fapte sau [mprejur`ri ale cauzei, organul de urm`rire penal` poate folosi cuno]tin\ele unui specialist sau tehnician, dispunând, din oficiu sau la cerere, efectuarea unei constat`ri tehnico-]tiin\ifice (art. 112 alin. 1 C.pr.pen.).

Constatarea tehnico-]tiin\ific` se efectueaz`, de regul`, de c`tre speciali]ti sau tehnicieni care func\ioneaz` [n cadrul ori pe lâng` institu\ia de care apar\ine organul de urm`rire penal`. Ea poate fi efectuat` ]i de c`tre speciali]tii sau tehnicienii care func\ioneaz` [n cadrul altor organe (art. 112 alin. 2 C.pr.pen.).

Speciali]tilor sau tehnicienilor care efectueaz` constat`rile tehnico-]tiin\ifice nu li se pot delega ]i nici ace]tia nu-]i pot [nsu]i atribu\ii de organ de urm`rire penal` sau de organ de control.

Constat`rile tehnico-]tiin\ifice, fa\` de expertize, reclam` urgen\`, nu au con\inutul mai larg al expertizelor, se dispun numai [n cursul urm`ririi penale, fa\` de expertize, care se pot efectua atât [n faza de urm`rire, cât ]i [n faza cercet`rii judec`tore]ti, ele nu reclam` cunoa]terea, citarea p`r\ilor ]i prezen\a acestora, ca la efectuarea expertizei.

Se poate dispune efectuarea constat`rilor tehnico-]tiin\ifice dactiloscopice (examinarea urmelor digitale, palmare, plantare), balistice (identificarea armei de foc ]i a de\in`torului), traseologice (studierea urmelor ca impresiuni ale structurii exterioare a obiectelor, a resturilor deta]ate din obiecte), fotografice (fixarea cu ajutorul fotografiei a unor situa\ii de fapt care se pot schimba, fotografierea victimei), cu privire la [nscrisuri (examinarea [nscrisurilor dac` sunt originale sau a materialelor folosite la scris) etc.

Procedura efectu`rii constat`rilor tehnico-]tiin\ifice – potrivit art. 113 C.pr.pen., organul de urm`rire penal` care dispune efectuarea constat`rii tehnico-]tiin\ifice stabile]te obiectul acesteia, formuleaz` [ntreb`rile la care trebuie s` se r`spund` ]i termenul [n care se efectueaz` lucrarea. Constatarea se efectueaz` asupra materialelor ]i datelor puse la dispozi\ie sau indicate de c`tre organul de urm`rire penal`. Specialistul sau tehnicianul [ns`rcinat cu efectuarea lucr`rii, dac` socote]te c` materialele puse la dispozi\ie ori datele indicate sunt insuficiente, comunic` aceasta organului de urm`rire penal` [n vederea complet`rii lor.

La finalul lucr`rii se [ntocme]te un raport, iar dac` organele judiciare din oficiu sau oricare dintre p`r\i apreciaz` c` raportul tehnico-]tiin\ific nu este complet sau concluziile acestuia nu sunt precise, dispun refacerea sau completarea constat`rii tehnico-]tiin\ifice, sau efectuarea unei expertize (art. 115 alin. 2 C.pr.pen.).

{n cazurile când refacerea sau completarea constat`rii tehnico-]tiin\ifice este dispus` de instan\a de judecat` (ea nu poate dispune efectuarea unei constat`ri tehnico-]tiin\ifice), raportul se trimite procurorului, pentru ca acesta s` ia m`suri [n vederea complet`rii sau refacerii lui (art. 115 alin. ultim C.pr.pen.).

Cu privire la valoarea probatorie a constat`rii tehnico-]tiin\ifice putem spune c` ea trebuie coroborat` cu celelalte probe ale cauzei, dar având [n

89

vedere modalit`\ile ]tiin\ifice prin care se face aceast` activitate, are o mare credibilitate [n fa\a organelor judiciare. 6.3.2.8.2. Constatările medico-legale

Conform art. 114 C.pr.pen., [n caz de moarte violent`, de moarte a c`rei cauz` nu se cunoa]te ori este suspect`, sau când este necesar` o examinare corporal` [nvinuitului ori a persoanei v`t`mate pentru a constata pe corpul acestora existen\a urmelor infrac\iunii, organul de urm`rire penal` dispune efectuarea unei constat`ri medico-legale ]i cere organului medico-legal, c`ruia [i revine competen\a potrivit legii, s` efectueze aceast` constatare.

Din analiza textului rezult` c` aceste constat`ri medico-legale trebuie dispuse foarte urgent dup` s`vâr]irea infrac\iunii pentru c` o dat` cu trecerea timpului nu ar mai avea ce s` se constate, f`când excep\ie, poate, doar exhumarea, care poate fi f`cut`, totu]i, mai târziu, dar cât mai aproape de momentul decesului. Dac` constatarea medico-legal` poate fi dispus` numai de c`tre organele de urm`rire penal`, exhumarea poate fi dispus` ]i de instan\a de judecat`.

Constat`rile medico-legale se pot dispune de procuror sau organul de cercetare penal` prin rezolu\ie. Procedura este aceea]i ca ]i la constat`rile tehnico-]tiin\ifice, iar când este dispus` de instan\`, se face tot prin intermediul procurorului (art. 115 alin 3 C.pr.pen.).

Raportul de constatare medico-legal` este [ntocmit de medicul legist la solicitarea organului de urm`rire penal` sau a instan\ei de judecat` (referirea la instan\` se face probabil numai [n cazul dispunerii exhum`rii de c`tre procuror [n timpul cercet`rii judec`tore]ti) ]i cuprinde date privind constatarea f`cut`. {n cazul [n care raportul nu este complet sau concluziile nu sunt precise (art. 115 alin. 2 C.pr.pen.), se poate dispune refacerea, completarea sau efectuarea unei expertize.

Din punct de vedere al valorii probatorii, având [n vedere c` actele procedurale sunt f`cute de speciali]ti, constat`rile medico-legale sunt primite cu o mare doz` de [ncredere, dar trebuie coroborate ]i cu celelalte probe. F`r` o constatare medico-legal` [n anumite cazuri, nici nu s-ar putea face [ncadrarea juridic` (art. 180, 181-184 din Codul penal). 6.3.2.8.3. Expertizele

Noţiune şi clasificare. Expertiza constituie un procedeu de proba\iune cu ajutorul c`ruia se

opereaz` asupra anumitor mijloace de prob` a c`ror corect` folosire nu ar fi posibil` f`r` cunoa]terea exact` a valorii lor probatorii. Efectuarea expertizelor, spre deosebire de constatarea tehnico-]tiin\ific` sau medico-legal` nefiind supus` imperativului urgen\ei, asigur` posibilitatea unei cercet`ri mai aprofundate ]i complete a mijloacelor materiale de prob`.

{n desf`]urarea procesului penal, când pentru l`murirea unor fapte sau [mprejur`ri ale cauzei, [n vederea afl`rii adev`rului, sunt necesare cuno]tin\ele unui expert, organul de urm`rire penal` ori instan\a de judecat` dispune, la cerere sau din oficiu, efectuarea unei expertize (art. 116 C.pr.pen.).

Expertizele pot fi clasificate [n func\ie de: • Natura problemelor ce urmeaz` a fi l`murite – avem expertize

criminalistice (dactiloscopice, grafice, traseologice, balistice etc.), expertize

90

medico-legale, psihiatrice, contabile, tehnice (accidente de circula\ie sau la infrac\iunile de protec\ia muncii);

• modul [n care legea reglementeaz` necesitatea efectu`rii expertizei-facultative (fie din oficiu de organele judiciare când socotesc necesar, fie la cererea p`r\ilor) ]i obligatorii (art. 117 C.pr.pen.);

• criteriul modului de desemnare a expertului – expertiza oficial` (expertul numit de organul judiciar) ]i expertiza supravegheat` (p`r\ile pot desemna un specialist – consilier tehnic pentru a supraveghea modul cum se face expertiza);

• modul de organizare a expertizei – simpl` (efectuat` de un specialist dintr-un anumit domeniu) ]i complex` sau mixt` (necesit` speciali]ti din mai multe domenii).

Efectuarea unei expertize este obligatorie [n cele trei cazuri prev`zute de art. 117 C.pr.pen., precum ]i [n cazul pruncuciderii, ]i anume:

– [n cazul infrac\iunii de omor deosebit de grav, când trebuie efectuat` expertiza psihiatric`;

– când organul de urm`rire penal` sau instan\a de judecat` are [ndoial` asupra st`rii psihice a [nvinuitului sau inculpatului, dispune efectuarea expertizei psihiatrice;

– [n situa\ia [n care trebuie stabilite cauzele mor\ii, dac` nu s-a [ntocmit un raport medico-legal.

Expertizele nu au o for\` probant` deosebit` fa\` de celelalte mijloace de prob` ]i trebuie corelate cu acestea. Au un caracter ]tiin\ific puternic (mai ales cele medico-legale) ]i de multe ori formeaz` convingerea organelor judiciare. Noile reglement`ri [n materie medico-legal` limiteaz` [n unele cazuri efectuarea mai multor expertize (de exemplu, la recalcularea alcoolemiei – de cel mult dou` ori la solicitarea organelor de poli\ie ]i a treia oar` numai la solicitarea procurorului ori instan\ei de judecat` – art. 33 alin. 6 din Normele procedurale).

{n cazul infrac\iunilor de fals [n [nscrisuri, organele judiciare pot ordona s` fie prezentate scripte de compara\ie (art. 127 C.pr.pen.) ]i modul cum pot fi procurate asemenea scripte Prin legea 202/2010 a fost introdus art. 1271, referitor la Ancheta socială în cazul expertizei psihiatrice a minorului care stipulează că în vederea întocmirii expertizei psihiatrice a minorului, autoritatea tutelară în a cărei rază teritorială domiciliază minorul are obligaţia să efectueze ancheta socială la cererea unităţii sanitare de specialitate care efectuează expertiza. 6.3.2.9. Comisia rogatorie şi delegarea

{n desf`]urarea procesului penal se pot ivi situa\ii [n care un organ de urm`rire penal` sau o instan\` de judecat` s` nu poat` efectua un act procedural, din cauza distan\ei care separ` sediul organului competent la locul unde acest act ar trebui efectuat sau ar putea fi efectuat cu dificult`\i. {n astfel de cazuri legea prevede posibilitatea ca organul de urm`rire penal` sau instan\a s` [ncredin\eze altui organ de urm`rire sau altei instan\e sarcina efectu`rii unui anumit act procedural.

Astfel, art. 132 C.pr.pen. prevede c` atunci când un organ de urm`rire penal` sau instan\a de judecat` nu are posibilitatea s` asculte un martor, s` fac` o cercetare la fa\a locului, s` procedeze la ridicarea unor obiecte sau s`

91

efectueze orice act procedural, se poate adresa unui alt organ de urm`rire penal` ori unei alte instan\e, care are posibilitatea s` le efectueze.

Nu pot forma obiectul comisiei rogatorii punerea [n mi]care a ac\iunii penale, luarea m`surilor preventive, ascultarea [nvinuitului sau inculpatului, [ncuviin\area de probatorii, precum ]i depunerea celorlalte acte procesuale sau m`suri procesuale (exemplu: efectuarea de expertize).

Din cele expuse rezult` c` o comisie rogatorie efectueaz` acte procesuale privind anumite mijloace de prob` (de pild`, ascultarea de martor, ridicarea de obiecte – a se vedea art. 132 alin. 1) pe care organele judiciare care dispun aceast` comisie nu au posibilitatea s` le [ndeplineasc` [n mod nemijlocit.

Comisia rogatorie se dispune prin rezolu\ie motivat` a organului de urm`rire penal` sau prin [ncheierea dat` de instan\a de judecat` ]i se poate adresa numai unui organ sau instan\e egale [n grad.

Rezolu\ia sau [ncheierea prin care s-a dispus comisia rogatorie trebuie s` con\in` toate l`muririle referitoare la [ndeplinirea actului care face obiectul acesteia, iar [n cazul când urmeaz` a fi ascultat` o persoan`, se vor ar`ta ]i [ntreb`rile ce urmeaz` s` i se pun`. Organul de urm`rire penal` sau instan\a de judecat` care efectueaz` comisia rogatorie poate pune ]i alte [ntreb`ri, dac` necesitatea acestora rezult` [n cursul ascult`rii (art. 133 C.pr.pen.).

Exist` posibilitatea pentru p`r\i ca, atunci când comisia rogatorie s-a dispus de instan\`, s` poat` formula [n fa\a acesteia [ntreb`ri, care vor fi trimise instan\ei ce urmeaz` a efectua comisia rogatorie, ]i s` poat` cere s` fie citate la aceast` comisie. {n cazul când inculpatul este arestat, instan\a care urmeaz` a efectua comisia rogatorie dispune desemnarea unui ap`r`tor din oficiu, care [l va reprezenta (art. 134 C.pr.pen.).

Delegarea este, ca ]i comisia rogatorie, un procedeu de proba\iune auxiliar [n care organul de urm`rire penal` sau instan\a de judecat` poate dispune, [n condi\iile prev`zute ]i pentru comisia rogatorie, efectuarea unui act de procedur` dat unui organ sau unei instan\e de judecat` ierarhic inferioar` (art. 135 C.pr.pen.).

Dispozi\iile referitoare privind dispunerea comisiei rogatorii, con\inutul comisiei ]i drepturile p`r\ilor se aplic` ]i [n cazul deleg`rii.

Deosebirea dintre delegare ]i comisie rogatorie este c` obiectul deleg`rii este realizat de un organ judiciar ierarhic inferior (ex. art. 217 alin. 4 C.pr.pen. – [n cazurile [n care urm`rirea penal` se efectueaz` de c`tre procuror, acesta poate dispune ca anumite acte de cercetare penal` s` fie efectuate de c`tre organele de poli\ie).

Organele judiciare care au efectuat comisia rogatorie sau delegarea consemneaz` rezultatul activit`\ii lor [ntr-o rezolu\ie sau [ncheiere, dup` care restituie dosarul organelor judiciare de la care l-au primit.

92

7. MÃSURILE PREVENTIVE ŞI ALTE MÃSURI PROCESUALE 7.1. NOŢIUNI PRIVIND MĂSURILE PROCESUALE

M`surile procesuale sunt mijloace prev`zute de Codul de procedur` penal` pentru a asigura normala desf`]urare a procesului penal în vederea realiz`rii scopului acestuia, putând fi luate atât în faza de urm`rire penal`, cât ]i în faza de judecat`. Ca institu\ii de drept procesual, ele sunt puse la dispozi\ia organelor judiciare ]i constau în anumite priva\iuni sau constrângeri, personale sau reale determinate de condi\iile ]i împrejur`rile în care se desf`]oar` procesul penal. Func\ionalitatea lor este de a preveni sau înl`tura împrejur`rile (situa\iile) care împiedic` realizarea în bune condi\ii a procesului penal.

Interven\ia real` ]i efectiv` a m`surilor procesuale (care au un caracter adiacent activit`\ii principale) se manifest` numai dac` în procesul penal apar dificult`\i sau situa\ii a c`ror evitare impune luarea lor. Este posibil ca desf`]urarea cauzei penale s` nu necesite luarea unor m`suri procesuale ceea ce demonstreaz` c` institu\ia nu intr` în mod obligatoriu în fondul principal al activit`\ilor legate de rezolvarea pricinii.

M`surile procesuale au ]i un caracter provizoriu, ele putând fi revocate în momentul în care dispar împrejur`rile care au impus luarea acestora.

Exist` unele situa\ii în care aceste m`suri se men\in o anumit` perioad` de timp dup` stingerea procesului penal (exemplu: art. 245 C.pr.pen. – men\inerea m`surilor asiguratorii privind repara\iile civile; acestea se vor considera desfiin\ate dac` persoana v`t`mat` nu introduce ac\iune în fa\a instan\ei civile în termen de 30 de zile de la comunicarea încet`rii urm`ririi penale; art. 353 alin. 3 C.pr.pen. – dac` instan\a nu s-a pronun\at asupra ac\iunii civile, m`surile asiguratorii se men\in 30 zile ca ]i în cazul de la art. 245 C.pr.pen.). 7.2. MĂSURILE PREVENTIVE 7.2.1. Aspecte generale privind măsurile preventive M`surile preventive sunt m`suri procesuale care pot fi luate de organele judiciare în cursul desf`]ur`rii procesului penal. Aceste m`suri se împart în: m`suri preventive privative de libertate (re\inerea ]i arestarea preventiv`) ]i m`suri preventive restrictive de libertate (obligarea de a nu p`r`si localitatea, obligarea de a nu p`r`si \ara).

Măsurile preventive sunt instituţii de drept procesual penal cu caracter de constrângere, prin care învinuitul sau inculpatul este împiedicat să întreprindă anumite activităţi care s-ar răsfrânge negativ asupra desfăşurării procesului penal sau asupra atingerii scopului acestuia.

Scopul m`surilor preventive (art. 136 C.pr.pen.) este de a asigura buna desf`]urare a procesului penal ori de a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urm`rirea penal`, de la judecat` ori de la executarea pedepsei.

93

7.2.2. Luarea, înlocuirea, revocarea şi încetarea de drept a măsurilor de prevenţie

Potrivit dispozi\iilor art. 23 din Constitu\ia României ]i art. 5 C.pr.pen. în tot cursul procesului penal libertatea persoanei este garantat`.

Libertatea persoanei (inculpat ]i învinuit) reprezint` starea fireasc` în timpul procesului penal, iar m`surile preventive se iau numai în caz de excep\ie.

Din acest motiv luarea m`surilor preventive este permis` numai în cazurile ]i condi\iile strict prev`zute de lege, iar pentru respectarea dispozi\iilor legale ce vizeaz` libertatea sau restrângerea libert`\ii învinuitului sau inculpatului au fost instituite diferite garan\ii procesuale. Pentru luarea m`surilor preventive trebuie realizate cumulativ urm`toarele condi\ii generale:

• S` existe probe sau indicii temeinice c` învinuitul sau inculpatul a s`vâr]it o fapt` penal`. Dac` prin prob` se în\elege orice element de fapt care serve]te la constatarea existen\ei sau inexisten\ei unei infrac\iuni, la identificarea persoanei care a s`vâr]it-o ]i la cunoa]terea împrejur`rilor necesare pentru solu\ionarea cauzei, prin indicii temeinice potrivit art. 143, alin. 3 C.pr.pen. sunt atunci când din datele existente în cauz` rezult` presupunerea c` persoana fa\` de care se efectueaz` urm`rirea penal` a s`vâr]it fapta;

• Pentru infrac\iunea s`vâr]it`, legea s` prevad` pedeapsa închisorii, condi\ia nu se consider` realizat` ]i în cazul în care se prevede alternativ pedeapsa închisorii sau amenda. Noua reglementare exclude posibilitatea arest`rii preventive pentru infrac\iuni prev`zute ]i cu amend`;

• S` existe vreunul din cauzele prev`zute de art. 148 lit. a-f C.pr.pen. astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 356/2006 şi O.U.G. nr. 60/2006, ]i anume: a) inculpatul a fugit ori s-a ascuns, în scopul de a se sustrage de la urmărire sau de la judecată, ori există date că va încerca să fugă sau să se sustragă în orice mod de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei; a1) inculpatul a încălcat, cu rea-credinţă, măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau ţara ori obligaţiile care îi revin pe durata acestor măsuri; b) există date că inculpatul încearcă să zădărnicească în mod direct sau indirect aflarea adevărului prin influenţarea unei părţi, a unui martor sau expert ori prin distrugerea, alterarea sau sustragerea mijloacelor materiale de probă; c) există date că inculpatul pregăteşte săvârşirea unei noi infracţiuni; d) inculpatul a săvârşit cu intenţie o nouă infracţiune; e) există date că inculpatul exercită presiuni asupra persoanei vătămate sau că încearcă o înţelegere frauduloasă cu aceasta; f) inculpatul a săvârşit o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

În cazurile prevăzute în alin. 1 lit. a)-e), măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată numai dacă pedeapsa prevăzută de lege este detenţiunea pe viaţă sau închisoarea mai mare de 4 ani.

• S` existe învinuit sau inculpat în cauz` deoarece m`surile preventive nu pot fi luate in rem, ci in personam. Atât începerea urm`ririi penale cât ]i punerea în mi]care a ac\iunii penale sunt etape procesuale distincte care confer` persoanei în cauz` alte drepturi ]i obliga\ii.

• Când se consider` ca în interesul urm`ririi penale este necesar` privarea de libertate a învinuitului sau inculpatului (art. 146 alin. 1 C. pr. pen.).

94

Organul competent a lua o m`sur` preventiv` (art 136 C. pr. pen.) Din alin. 3 al art. 136 C.pr.pen. rezult` c` m`sura re\inerii poate fi luat` de

organul de cercetare penal` sau procuror, iar obligarea de a nu p`r`si localitatea ]i obligarea de a nu p`r`si \ara se pot lua de procuror şi judecător în cursul urm`ririi penale sau de instan\a de judecat`, în cursul judec`\ii (art. 136, alin. 4 C.pr.pen. astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 356/2006).

M`sura arest`rii preventive poate fi luat` numai de judec`tor, indiferent de faza procesului penal, iar aceasta nu poate fi dispus` în cazul infrac\iunilor pentru care legea prevede alternativ pedeapsa amenzii (art. 136, alin. 5, 6, C. pr. pen.).

Alegerea m`surii ce urmeaz` a fi luat` se face \inându-se seama de scopul acesteia, de gradul de pericol social al infrac\iunii, de s`n`tate, vârst`, antecedentele penale ]i alte situa\ii privind persoana fa\` de care se ia m`sura.

Organele de cercetare penal` pot lua m`sura re\inerii prin ordonan\`, procurorul prin ordonan\` sau rechizitoriu, când dispune m`sura re\inerii, a oblig`rii de a nu p`r`si localitatea sau \ara, iar instan\a de judecat`, prin hot`râre (sentin\`, decizie sau încheiere).

Actul prin care se ia m`sura trebuie s` cuprind`, pe lâng` datele prev`zute pentru acel act, ]i urm`toarele men\iuni (art. 137 C. pr. pen modificat prin legea nr. 356/2006):

- fapta care face obiectul învinuirii sau inculpării, textul de lege în care aceasta se încadrează şi pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită; - în cazul reţinerii şi arestării preventive, actul prin care se iau aceste măsuri trebuie să indice cazul prevăzut în art. 148, precum şi temeiurile concrete din care rezultă existenţa acestuia; - în cazul obligării de a nu părăsi localitatea sau ţara, actul prin care se ia această măsură trebuie să indice temeiurile concrete care au determinat luarea măsurii.

Când măsura preventivă a fost luată cu încălcarea prevederilor legale, sau nu mai exist` vreun temei care s` justifice men\inerea m`surii preventive, aceasta trebuie revocat` din oficiu sau la cerere, dispunându-se în cazul reţinerii şi arestării preventive, punerea în libertate a învinuitului sau inculpatului dacă acesta nu este arestat în altă cauză. (art. 139 alin. 2 C.pr.pen. modificat prin Legea nr. 356/2006).

Condi\ia impus` în acest caz este c` au disp`rut temeiurile pentru care s-a luat m`sura ]i din acest motiv m`sura trebuie revocat`. Dispozi\iile alineatului 2 al art. 139 C.pr.pen. trebuie interpretat în concordan\` cu art. 23 alin. 6 din Constitu\ie, care arat` c` „eliberarea celui re\inut sau arestat este obligatorie, dac` temeiurile care au determinat arestarea preventiv` au încetat sau dac` instan\a constat` c` nu exist` temeiuri noi care s` justifice men\inerea priv`rii de libertate“.

Încetarea de drept a m`surilor preventive Conform dispozi\iilor art. 140 C.pr.pen., m`surile preventive înceteaz` de

drept:

95

• în faza de urm`rire penal` – la expirarea termenelor prev`zute de lege (24 ore la re\inere) sau stabilite de organele judiciare (arestare preventiv` a inculpatului pe 29 de zile), ori la expirarea termenului prevăzut în art. 160b alin. 1 C.pr.pen., (textul se referă la verificarea periodică dar nu mai târziu de 60 de zile, a legalităţii şi temeiniciei arestării preventive), dacă instanţa nu a procedat la verificarea legalităţii şi temeiniciei arestării preventive în acest termen (textul a fost modificat prin Legea nr. 356/2006) ;

– în caz de scoatere de sub urm`rire sau de încetare a urm`ririi penale sau de încetarea a procesului penal ori de achitare ; - când durata m`surii arest`rii preventive a atins jum`tatea maximului pedepsei prev`zute de lege pentru infrac\iunea care face obiectul incrimin`rii, înainte de pronun\area unei hot`râri de condamnare în prim` instan\`, iar urm`rirea penal` nu a dep`]it 180 de zile;

• în faza de judecat` – la expirarea termenelor prev`zute de lege sau stabilite de instan\a de judecat`:

– în caz de achitare ori de încetare a procesului penal; – când, înainte de pronun\area unei hot`râri de condamnare în prim`

instan\`, durata arest`rii a atins jum`tatea maximului pedepsei prev`zute de lege pentru infrac\iunea care face obiectul învinuirii.

De asemenea, instan\a dispune punerea de îndat` în libertate a inculpatului arestat, atunci când pronun\`:

• o pedeaps` cu închisoare cel mult egal` cu durata re\inerii ]i arest`rii preventive;

• o pedeaps` cu închisoare, cu suspendarea condi\ionat` a execut`rii ori cu suspendarea execut`rii sub supraveghere sau cu executare la locul de munc`;

• amenda; • o m`sur` educativ`; • în cazurile prev`zute la art. 120 C. pen. referitor la efectele gra\ierii când

are loc o gra\iere în întregime a pedepsei aplicate. În cazurile prevăzute mai sus, instanţa de judecată, din oficiu sau la sesizarea

procurorului, ori procurorul, din oficiu sau în urma informării organului de cercetare penală, are obligaţia, potrivit competenţelor prevăzute de lege, să constate încetarea de drept a măsurii preventive trimiţând, în vederea punerii de îndată în libertate a celui reţinut sau arestat, administraţiei locului de deţinere o copie de pe dispozitiv sau ordonanţă ori un extras cuprinzând următoarele menţiuni: datele necesare pentru identificarea învinuitului sau inculpatului, numărul mandatului de arestare, numărul şi data ordonanţei, ale încheierii sau hotărârii prin care s-a dispus liberarea, precum şi temeiul legal al liberării. 7.2.3. Controlul legalităţii normelor privind măsurile preventive:

1. Plângerea împotriva ordonanţei organului de cercetare penală sau a

procurorului privind măsura reţinerii ( art.1401

).

Când m`sura preventiv` a re\inerii s-a luat prin ordonan\` de c`tre organul de cercetare penal` se poate face plângere, înainte de expirarea celor 24 de ore de la luarea m`surii, la procurorul care supravegheaz` cercetarea penal`.

96

Procurorul se pronun\` prin ordonan\` înainte de expirarea celor 24 de ore de la luarea m`surii, iar dac` este ilegal` sau nu este justificat`, dispune revocarea ei. Dac` m`sura re\inerii este luat` de procuror tot în acelea]i condi\ii se face plângere la prim-procurorul parchetului sau, dup` caz, la procurorul ierarhic superior, tot înainte de expirarea celor 24 de ore urmând ca aceasta s` se admit` sau s` se resping`.

2. Plângerea împotriva ordonanţei procurorului privind măsurile preventive

prev. în art. 136 lit b) şi c).

Potrivit art. 1402 C.pr.pen., împotriva ordonanţei procurorului prin care se dispune luarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea ori a măsurii obligării de a nu părăsi ţara, învinuitul sau inculpatul poate face plângere la instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în fond în termen de 3 zile de la luarea măsurii.

Plângerea, împreună cu dosarul cauzei, va fi trimisă instanţei competente în termen de 24 ore, iar învinuitul sau inculpatul arestat va fi adus în faţa instanţei şi va fi asistat de apărător.

Plângerea se soluţionează în camera de consiliu, citarea învinuitului sau inculpatului este obligatorie, iar neprezentarea acestuia nu împiedică judecarea plân-gerii. Este obligatorie participarea procurorului, instanţa se pronunţă prin încheiere în aceeaşi zi, iar dacă consideră că măsura preventivă este ilegală sau nu este justificată, dispune revocarea ei.

3. Calea de atac împotriva încheierii pronunţate de instanţă în cursul urmăririi

penale privind arestarea preventivă ( 1403 C.pr.pen.).

Împotriva încheierii prin care judecătorul dispune, în timpul urmăririi penale, luarea unei măsuri preventive, revocarea, înlocuirea, încetarea de drept sau prelungirea măsurii preventive, precum şi împotriva încheierii de respingere a propunerii de arestare preventivă, învinuitul sau inculpatul şi procurorul pot face recurs la instanţa superioară în termen de 24 de ore de la pronunţare, pentru cei prezenţi, şi de la comunicare, pentru cei lipsă. Încheierea prin care judecătorul respinge, în timpul urmăririi penale, revocarea, înlocuirea sau încetarea de drept a măsurii preventive nu este supusă niciunei căi de atac.

Recursul declarat împotriva încheierii prin care s-a dispus luarea măsurii preventive sau prin care s-a constatat încetarea de drept a acestei măsuri nu este suspensiv de executare.

Dosarul cauzei se restituie organului de urmărire penală în termen de 24 de ore de la soluţionarea recursului.

7.2.4. Categoriile măsurilor preventive 7.2.4.1. Reţinerea

Conform dispozi\iilor art. 143 C.pr.pen., m`sura re\inerii poate fi luat` de procuror ori de organul de cercetare penal` fa\` de învinuit sau inculpat, numai după ascultarea acestuia, în prezenţa apărătorului dacă sunt probe sau indicii temeinice că a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală (text modificat prin Legea nr. 356/2006).

Rezultă că pentru a fi luată această măsură preventivă sunt necesare a fi îndeplinite următoarele condiţii :

• sunt probe sau indicii temeinice c` a s`vâr]it o fapt` prev`zut` de legea penal`;

97

• infrac\iunea respectiv` s` fie pedepsit` cu închisoare indiferent de limitele pedepsei;

• s` existe unul din cazurile prev`zute în art. 148 C.pr.pen. Potrivit noilor reglement`ri înainte de re\inerea unei persoane de c`tre

organele judiciare (m`sura poate fi luat` ]i de instan\a de judecat` chiar dac` nu este prev`zut` în dispozi\iile art. 143 – a se vedea în acest sens dispozi\iile referitoare la încetarea de drept a m`surilor preventive prev`zute de art. 140 C.pr.pen.) aceasta va fi ascultat` în urm`toarea procedur` :

– învinuitului i se aduce la cuno]tin\` c` are dreptul s` î]i angajeze ap`r`tor (dac` dore]te acest lucru ascultarea se va face fie în prezen\a ap`r`torului ales fie a unuia din oficiu);

– învinuitului i se va aduce la cuno]tin\` c` are dreptul de a nu face nici o declara\ie, atr`gându-i-se aten\ia c` ceea ce declar` poate fi folosit ]i împotriva sa;

– organul de cercetare penal` este obligat s`-l încuno]tin\eze de îndat` pe procuror cu privire la luarea m`surii re\inerii, iar dac` este luat` de procuror va fi în]tiin\at conduc`torul parchetului din care face parte acesta. Încuno]tin\area trebuie f`cut` în scris ]i nu mai târziu de 10 ore de la re\inerea învinuitului (art. 144, alin. 3 C.pr.pen);

– persoanei re\inute i se aduc, de îndat`, la cuno]tin\`, motivele re\inerii (art. 1371 C.pr.pen.).

Re\inerea este l`sat` la aprecierea organului de cercetare penal`, fiind obligatoriu a fi luat` numai în cazul infrac\iunilor flagrante (art. 148 lit. b ]i art. 468 C.pr.pen.). M`sura re\inerii se dispune prin ordonan\`, care poate dura cel mult 24

de ore. În situaţia în care reţinerea se dispune după audierea învinuitului citat de către

organul de urmărire penală, termenul de 24 de ore se calculează de la ora emiterii ordonanţei ( art. 144 alin. 11 C.per.pen. a fost introdus prin Legea nr. 356/2006).

Ordonan\a trebuie s` cuprind`, pe lâng` men\iunile prev`zute în art. 203 C.pr.pen., ziua ]i ora la care re\inerea a început, iar în ordonan\a de punere în libertate, ziua ]i ora la care re\inerea a încetat. Dac` organul de cercetare penal` consider` c` este necesar a se lua m`sura arest`rii preventive, înainteaz` procurorului în primele 10 ore de la re\inerea învinuitului un referat motivat (art. 144 alin. 3 C.pr.pen.). Procurorul, dac` apreciaz` c` sunt întrunite condi\iile prev`zute de lege pentru luarea m`surii arest`rii preventive, procedeaz` înl`untrul acestui termen la audierea învinuitului ]i înainteaz` pre]edintelui instan\ei sau judec`torului delegat propunerea arest`rii învinuitului.

Atunci când m`sura re\inerii este luat` de procuror, dac` consider` c` este necesar a se lua m`sura arest`rii preventive, procedeaz`, în termen de 10 ore de la luarea m`surii re\inerii, potrivit art. 146.

98

Din durata re\inerii se deduce timpul cât persoana a fost privat` de libertate ca urmare a m`surii administrative, a conducerii la sediul poli\iei, prev`zut` în art. 31, alin. 1, lit. b) din Legea nr. 218/2002 privind organizarea ]i func\ionarea Poli\iei Române. Conform acestui articol poli\istul are dreptul ]i obliga\ia s` conduc` la sediul Poli\iei pe cei care, prin ac\iunile lor, pericliteaz` via\a persoanelor, ordinea public` sau alte valori sociale, precum ]i persoanele suspecte de s`vâr]irea unor fapte ilegale, a c`ror identitate nu a putut fi stabilit` în condi\iile legii. Verificarea acestor categorii de persoane ]i luarea m`surilor legale, dup` caz se realizeaz` în cel mult 24 de ore, ca m`sur` administrativ`.

Având în vedere inserarea acestei dispozi\ii în art. 144, alin.1, teza a II-a C.pr.pen. ajungem la concluzia c` o m`sur` administrativ` care nu are nici o leg`tur` cu m`surile preventive prev`zute în Codul de procedur` penal` are acela]i temei juridic ca ]i dispozi\iile procesuale. Întrucât Constitu\ia României a fost revizuit` în 2003 va trebui ca L. nr. 218/2002 s` fie modificat` în sensul de a reglementa acest aspect al re\inerii administrative.

Exist` posibilitatea ca m`sura re\inerii s` se ia de dou` ori, fie pe cale administrativ` fie pe cale procesual penal`, ceea ce ar înc`lca dispozi\iile art. 23, alin. 3 din Constitu\ie. Este adev`rat c` articolul constitu\ional se refer` la re\inere f`r` a preciza dac` aceasta are ca temei o m`sur` administrativ` sau procesual penal`, dar articolul privind libertatea individual` se refer` la m`surile procesuale preventive.

Consider`m, al`turi ]i de al\i autori c` în cazul în care m`sura administrativ` a fost luat` pe un termen de 24 de ore nu se mai poate lua m`sura re\inerii prev`zut` de art. 143 C.pr.pen., iar dac` s-a luat pe un termen mai scurt se poate lua m`sura re\inerii pe un termen care nu va dep`]i în total 24 de ore.

7.2.4.2. Obligarea de a nu părăsi localitatea

Constă în îndatorirea impusă învinuitului sau inculpatului, de procuror ori de instanţa de judecată, de a nu părăsi localitatea în care locuieşte fără încuviinţarea organului care a dispus această măsură, cu respectarea dispoziţiilor art. 143 alin. 1 C.pr.pen. Durata măsurii nu poate depăşi 30 de zile, dar poate fi prelungită în cursul urmăririi penale , fiecare prelungire neputând depăşi 30 de zile. Durata maximă în cursul urmăririi penale este de un an şi în mod excepţional când pedeapsa prevăzută de lege este detenţiunea pe viată sau închisoare de 10 ani sau mai mare, durata maximă este de 2 ani. Pentru luarea acestei m`suri trebuie îndeplinite cumulativ urm`toarele condi\ii: • s` existe probe sau indicii temeinice c` învinuitul sau inculpatul a s`vâr]it o fapt` prev`zut` de legea penal`.;

• infrac\iunea comis` s` fie pedepsit` cu deten\iunea pe via\` sau închisoare.

Pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, învinuitul sau inculpatul este obligat să respecte următoarele obligaţii ( art. 145 alin. 11 C.pr.pen. a fost introdus prin Legea nr. 356/2996, astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 60/2006): a) să se prezinte la organul de urmărire penală sau, după caz, la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat;

99

b) să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea de organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat; c) să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea organului judiciar care a dispus măsura; d) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme.

Organul judiciar care a dispus măsura poate impune învinuitului sau inculpatului ca pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea să respecte una sau mai multe dintre următoarele obligaţii: a) să poarte permanent un sistem electronic de supraveghere; b) să nu se deplaseze la anumite spectacole sportive ori culturale sau în orice alte locuri stabilite; c) să nu se apropie de persoana vătămată, membrii familiei acesteia, persoana împreună cu care a comis fapta, martori, experţi ori alte persoane, stabilite de organul judiciar, şi să nu comunice cu acestea direct sau indirect; d) să nu conducă niciun vehicul sau anumite vehicule stabilite; e) să nu se afle în locuinţa persoanei vătămate; f)să nu exercite profesia, meseria sau să nu desfăşoare activitatea în exercitarea căreia a săvârşit fapta. 7.2.4.3. Obligarea de a nu părăsi ţara. ( art 1451 C.pr.pen. - se aplică în mod corespunzător dispoziţiile art. 145 şi în acest caz )

M`sura oblig`rii de a nu p`r`si \ara este o m`sur` autonom` poate fi înlocuit` cu o alt` m`sur` preventiv` deosebindu-se de m`sura prev`zut` în art. 145 care prive]te doar interdic\ia p`r`sirii localit`\ii în care locuie]te învinuitul sau inculpatul.

Obligarea de a nu p`r`si \ara const` în îndatorirea impus` învinuitului sau inculpatului, de procuror sau de judecător, în cursul urm`ririi penale, sau de instan\a de judecat` în cursul judec`\ii, de a nu p`r`si \ara f`r` încuviin\area organului care a dispus aceast` m`sur`.

În timpul urm`ririi penale m`sura se poate lua de procuror prin ordonan\` pe o durat` de 30 de zile (din oficiu sau la propunerea organului de cercetare penal` – art. 138 C.pr.pen.), fiind prelungit` conform art. 145, alin.2 C.pr.pen.

În timpul cercet`rii judec`tore]ti m`sura poate fi dispus` de instan\` prin încheiere (din oficiu sau la cererea procurorului ori a p`r\ii v`t`mate – art. 301 C.pr.pen.), durata m`surii în timpul judec`\ii fiind pân` la solu\ionarea cauzei sau instan\a putând fixa în timp o limitare a m`surii.

M`sura poate fi atacat` în timpul urm`ririi penale cu plângere la instan\a c`reia i-ar reveni competen\a s` judece cauza în fond, iar în timpul judec`\ii încheierea nu poate fi atacat` separat ci numai odat` cu fondul.

A]a cum s-a ar`tat ]i la obligarea de a nu p`r`si localitatea ]i în cadrul acestei m`suri învinuitul sau inculpatul pot cu acordul organului care a dispus m`sura, s` p`r`seasc` \ara.

Copia ordonan\ei procurorului sau dup` caz, a încheierii instan\ei, r`mas` definitiv`, se comunic` organului de poli\ie în a c`rui raz` teritorial` locuie]te învinuitul sau inculpatul, organelor competente s` elibereze pa]aportul, organelor de frontier` pentru executare, precum ]i învinuitului sau inculpatului. Organele în drept refuz` eliberarea pa]aportului sau, dup` caz, ridic` provizoriu pa]aportul pe durata m`surii.

100

Prin Legea nr. 216/1998 a fost aprobat` O.G. nr. 65/1997 privind regimul pa]apoartelor în România, modificat` ulterior prin mai multe legi, ultima fiind O.G. nr. 43/2005. În dispozi\iile acestora se arat` în mod expres c` cet`\eanului român i se poate refuza temporar eliberarea pa]aportului, iar dac` i-a fost eliberat, acesta i se poate retrage sau se poate suspenda dreptul de folosire dac` este învinuit sau inculpat într-o cauz`, iar magistratul dispune interdic\ia p`r`sirii \`rii. Aceast` m`sur` se comunic` învinuitului sau inculpatului în termen de 15 zile cu men\ionarea motivelor, iar ea poate fi atacat` prin contesta\ie la organul ierarhic superior în termen de 15 zile de la comunicare, iar dup` aceea la instan\a de contencios administrativ. 7.2.4.4. Arestarea preventivă

Arestarea preventiv` este cea mai grav` m`sur` preventiv` ]i const` în de\inerea persoanei în locuri anume destinate celor priva\i de libertate în cauzele penale. În Codul de procedur` penal` sunt prezentate dou` situa\ii: arestarea învinuitului, cât timp nu a fost pus` în mi]care ac\iunea penal`, ]i arestarea inculpatului dup` promovarea acestei ac\iuni. a) Arestarea învinuitului (art. 146-147 C.pr.pen. astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 73 din Legea nr. 356/2006 ) Pentru luarea m`surii arest`rii preventive a învinuitului trebuie îndeplinite urm`toarele condi\ii (art. 146 alin. 1 C.pr.pen.):

• dac` sunt probe sau indicii temeinice c` învinuitul a s`vâr]it o fapt` prev`zut` de legea penal`;

• infrac\iunea s` fie pedepsit` cu închisoare sau deten\iune pe via\`; • în interesul urm`ririi penale s` fie necesar` privarea de libertate a

învinuitului; • s` existe unul din cazurile prev`zute în art. 148 C.pr.pen. Dosarul, împreună cu propunerea de luare a măsurii arestării preventive,

întocmită de procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală, se prezintă preşedintelui ori judecătorului delegat de acesta de la instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în fond sau de la instanţa corespunzătoare în grad acesteia în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere, locul unde s-a constatat săvârşirea faptei prevăzute de legea penală ori sediul parchetului din care face parte procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală. Judec`torul, admi\ând propunerea emite, de urgen\` ]i un mandat de arestare a învinuitului, care trebuie s` cuprind` (art. 146 alin. 10 C.pr.pen.): instan\a care a dispus luarea m`surii arest`rii; numele, prenumele ]i calitatea persoanei care a emis mandatul învinuitului, ar`tarea faptei ce formeaz` obiectul învinuirii ]i denumirea infrac\iunii, numele ]i prenumele învinuitului, durata arest`rii ]i semn`tura judec`torului. Executarea mandatului se face conform art. 152 C.pr.pen. In caz de respingere a propunerii de arestare preventivă, dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege, judecătorul poate dispune măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau aceea de a nu părăsi ţara (art. 146 alin. 111 C.pr.pen., introdus prin Legea nr. 356/2006).

101

Împotriva încheierii de admitere a lu`rii m`surii arest`rii preventive sau de respingere a acesteia se poate face recurs la instan\a superioar` în termen de 24 de ore de la pronun\are, pentru cei prezen\i ]i de la comunicare pentru cei lips`. Recursul nu este suspensiv de executare. M`sura arest`rii preventive a învinuitului poate fi luat` ]i de instan\a de judecat` în cazurile ]i condi\iile prev`zute în art. 146 a]a cum arat` dispozi\iile art.147 C.pr.pen. Aceast` m`sur` se ia prin încheiere în cazul constat`rii infrac\iunilor de audien\` – art. 299 C.pr.pen. (se încheie un proces-verbal ]i se emite un mandat de arestare care se trimit procurorului) ]i al celor prev`zute de art. 336-337 referitor la extinderea procesului penal pentru alte fapte sau cu privire la alte persoane. Instan\a mai poate dispune arestarea învinuitului ]i printr-o sentin\` de dezinvestire (art. 338 C.pr.pen.) în cazurile de restituire ]i trimiterea dosarului la procuror. Când s-a dispus arestarea, pre]edintele completului de judecat` emite mandatul de arestare, iar învinuitul arestat este trimis de îndat` procurorului împreun` cu mandatul de arestare. M`sura arest`rii învinuitului poate fi revocat`, înlocuit`, poate înceta de drept, dar nu poate fi prelungit`. b) Arestarea inculpatului (art. 148-160b C.pr.pen.): condiţii; organul judiciar care poate lua această măsură; durata şi prelungirea arestării (procedura). Condi\iile necesare pentru arestarea inculpatului sunt ar`tate în art. 148 (modificat prin Legea nr. 35672006 şi O.U.G. nr. 60/2996) ]i art.150 C.pr.pen.iar măsura poate fi luată dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute în art. 143 C.pr.pen. şi există vreunul din următoarele cazuri: - inculpatul a fugit ori s-a ascuns, în scopul de a se sustrage de la urmărire sau de la judecată, ori există date că va încerca să fugă sau să se sustragă în orice mod de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei; - inculpatul a încălcat, cu rea-credinţă, măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau ţara ori obligaţiile care îi revin pe durata acestor măsuri; - există date că inculpatul încearcă să zădărnicească în mod direct sau indirect aflarea adevărului prin influenţarea unei părţi, a unui martor sau expert ori prin distrugerea, alterarea sau sustragerea mijloacelor materiale de probă; - există date că inculpatul pregăteşte săvârşirea unei noi infracţiuni; - inculpatul a săvârşit cu intenţie o nouă infracţiune; - există date că inculpatul exercită presiuni asupra persoanei vătămate sau că încearcă o înţelegere frauduloasă cu aceasta; - inculpatul a săvârşit o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. Pe lâng` dispozi\iile necesare la arestarea învinuitului mai exist` ]i urm`toarele condi\ii:

– existen\a unui inculpat (s` fie pus` în mi]care ac\iunea penal` care se dispune de c`tre procuror, prin ordonan\`, la propunerea organului de cercetare penal`, ori din oficiu);

– inculpatul s` fie ascultat.

102

Arestarea inculpatului este facultativ`, fiind l`sat` la aprecierea organelor judiciare, dar este obligatorie la infrac\iunile flagrante – art. 469 alin. 2 C.pr.pen. Potrivit noilor reglement`ri arestarea inculpatului poate fi dispus` numai de judec`tor. Arestarea inculpatului în timpul urmăririi penale

Procurorul, din oficiu sau la sesizarea organului de cercetare penală, când consideră că în interesul urmăririi penale este necesară arestarea inculpatului, numai după ascultarea acestuia în prezenţa apărătorului, întocmeşte propunerea motivată de luare a măsurii arestării preventive a inculpatului.

Dosarul, împreună cu propunerea de luare a măsurii arestării preventive, se prezintă preşedintelui ori judecătorului delegat de acesta de la instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în fond sau de la instanţa corespunzătoare în grad acesteia în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere, locul unde s-a constatat săvârşirea faptei prevăzute de legea penală ori sediul parchetului din care face parte procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală.

Inculpatul este adus în faţa judecătorului şi va fi asistat de apărător. Propunerea de arestare preventivă se soluţionează în camera de consiliu de un

singur judecător, indiferent de natura infracţiunii. Judecătorul admite sau respinge propunerea de arestare preventivă, prin încheiere

motivată. Dacă sunt întrunite condiţiile legale, judecătorul dispune, prin încheiere motivată,

arestarea preventivă a inculpatului pe o durată care nu poate depăşi 30 de zile. Arestarea inculpatului nu poate fi dispusă decât pentru zilele care au rămas după

scăderea din 30 de zile a perioadei în care acesta a fost anterior reţinut sau arestat. Arestarea preventivă a inculpatului se dispune înainte de expirarea duratei arestării învinuitului.

Împotriva încheierii se poate face recurs, în termen de 24 de ore de la pronunţare, pentru cei prezenţi, şi de la comunicare, pentru cei lipsă.

M`sura arest`rii preventive a inculpatului în faza de urm`rire penal` poate fi dispus` de judec`tor prin încheiere motivat`.

Dup` întocmirea hot`rârii prin care s-a dispus arestarea inculpatului, judec`torul emite de îndat` mandat de arestare (când sunt mai mul\i inculpa\i aresta\i se emite pentru fiecare mandat separat).

Persoanei arestate i se aduc, de îndat`, la cuno]tin\` motivele arest`rii. Învinuirea i se aduce la cuno]tin\` celui arestat în cel mai scurt termen, în prezen\a unui avocat.

Dac` mandatul de arestare a fost emis dup` ascultarea inculpatului, judec`torul care a emis mandatul înmâneaz` un exemplar al mandatului persoanei arestate, iar alt exemplar al mandatului îl trimite organului de poli\ie pentru a fi predat la locul de de\inere o dat` cu arestatul (art. 152 alin.1 C.pr.pen.).

Aceast` „trimitere“ a unui exemplar al mandatului la organele de poli\ie trebuie în\eleas` în sensul c` se înmâneaz` acestor organe un exemplar, o dat` cu arestatul, pentru c`, de obicei, acesta ajunge la judec`tor înso\it de organele de poli\ie, dac` nu sunt chemate pentru punerea în executare a mandatului.

103

În cazul în care m`sura arest`rii a fost dispus` în lipsa inculpatului, potrivit art. 150 C.pr.pen., mandatul emis se înainteaz` în dublu exemplar organului de poli\ie pentru executare. Organul de poli\ie procedeaz` la arestarea persoanei ar`tate în mandat, c`reia îi pred` un exemplar al mandatului ]i pe care o conduce în fa\a judec`torului care a emis mandatul (art. 152 alin. 2 ]i 3 C.pr.pen.).

Prelungirea duratei arest`rii preventive a inculpatului dispus` de instan\` poate fi prelungit`, în cursul urm`ririi penale numai motivat ]i dac` temeiurile care au determinat arestarea ini\ial` impun în continuare privarea de libertate sau exist` temeiuri noi care s` justifice privarea de libertate (art. 155, alin. 1 C.pr.pen.).

Competent` a solu\iona prelungirea duratei arest`rii inculpatului este instan\a c`reia i-ar reveni competen\a s` judece cauza în fond sau de instan\a corespunz`toare în a c`rei circumscrip\ie se afl` locul de de\inere, locul în care s-a constatat săvârşirea faptei prevăzută de legea penală, ori sediul parchetului din care face parte procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală.

Dac` arestarea a fost dispus` de procurorul de la parchetul ierarhic inferior celui corespunz`tor instan\ei competente s` acorde prelungirea, propunerea se înainteaz` procurorului de la parchetul superior, care, dac` o socote]te întemeiat`, sesizeaz` instan\a potrivit alin. 2, art. 156 C.pr.pen.

Propunerea de prelungire a arestării se soluţionează în camera de consiliu, de un singur judecător, indiferent de natura infracţiunii.

Inculpatul este adus în faţa judecătorului şi va fi asistat de apărător. În cazul în care inculpatul arestat se află internat în spital şi din cauza stării

sănătăţii nu poate fi adus în faţa judecătorului sau când, din cauză de forţă majoră sau stare de necesitate, deplasarea sa nu este posibilă, propunerea va fi examinată în lipsa inculpatului, dar numai în prezenţa apărătorului, căruia i se dă cuvântul pentru a pune concluzii. Participarea procurorului este obligatorie.

În cazul în care judecătorul acordă prelungirea, aceasta nu va putea depăşi 30 de zile.

Judecătorul soluţionează propunerea şi se pronunţă asupra prelungirii arestării preventive, în termen de 24 de ore de la primirea dosarului, şi comunică încheierea celor lipsă de la judecată în acelaşi termen.

Încheierea prin care s-a hotărât asupra prelungirii arestării poate fi atacată cu recurs de procuror sau de inculpat în termen de 24 de ore de la pronunţare, pentru cei prezenţi, sau de la comunicare, pentru cei lipsă. Recursul se soluţionează înainte de expirarea duratei arestării preventive dispuse anterior încheierii atacate.

Recursul, declarat împotriva încheierii prin care s-a dispus prelungirea arestării preventive, nu este suspensiv de executare.

Măsura dispusă de judecător se comunică administraţiei locului de deţinere, care este obligată să o aducă la cunoştinţă inculpatului.

Dacă încheierea judecătorului de la prima instanţă nu este atacată cu recurs, instanţa este obligată să restituie dosarul organului de urmărire penală în termen de 24 de ore de la expirarea termenului de recurs.

Judecătorul poate acorda şi alte prelungiri, fiecare neputând depăşi 30 de zile. Durata totală a arestării preventive în cursul urmăririi penale nu poate depăşi un termen rezonabil, şi nu mai mult de 180 de zile.

Arestarea inculpatului în cursul judec`\ii

104

Potrivit art. 160a arestarea preventiv` a inculpatului poate fi dispus` în cursul judec`\ii, prin încheiere motivat`, dac` avem întrunite condi\iile prev`zute în art. 143 ]i exist` vreunul din cazurile prev`zute în art. 148 C.pr.pen.

Încheierea pronun\at` de instan\` poate fi atacat` separat cu recurs în 24 de ore de la pronun\are, pentru cei prezen\i, ]i de la comunicare pentru cei lips`.

Dosarul va fi înaintat instan\ei de recurs în termen de 24 de ore, se va judeca în 3 zile, recursul nu este suspensiv de executare.

Dac` inculpatul a mai fost anterior arestat în aceea]i cauz` în cursul urm`ririi penale sau a judec`\ii, se poate dispune din nou aceast` m`sur` numai dac` au intervenit elemente noi care fac necesar` privarea sa de libertate.

Durata m`surii arest`rii preventive este în cursul judec`\ii de cel mult 60 de zile (art. 23 alin. 6 din Constitu\ie ]i art. 160b C.pr.pen.).

În situa\ia în care temeiurile care au determinat arestarea impun privarea de libertate sau exist` temeiuri noi care justific` privarea de libertate, instan\a prin încheiere men\ine arestarea preventiv`, iar în caz contrar dispune revocarea arest`rii ]i punerea de îndat` în libertate a inculpatului.

Încheierea poate fi atacată separat cu recurs. Termenul de recurs este de 24 de ore şi curge de la pronunţare, pentru cei prezenţi, şi de la comunicare, pentru cei lipsă. Dosarul va fi înaintat instanţei de recurs în termen de 24 de ore, iar recursul se judecă în 3 zile. Recursul declarat împotriva încheierii prin care s-a dispus arestarea nu este suspensiv de executare.

În faza de judecat`, instan\a de judecat` poate dispune arestarea inculpatului prin hot`râre, care poate fi: încheiere (art. 338 combinat cu 336-337 C.pr.pen.), sentin\` (art. 338 ]i art. 350 alin. 1 C.pr.pen.) sau decizie (art. 382 alin. 3 C.pr.pen.).

Potrivit art. 267 C.pr.pen. în cazul în care procurorul la întocmirea rechizitoriului consider` c` este necesar` arestarea inculpatului, fiind întrunite condi\iile prev`zute de lege, înainteaz` instan\ei în termen de 24 de ore, rechizitoriul ]i propunerea de arestare a inculpatului.

Într-o asemenea situa\ie nu se mai procedeaz` ca la arestarea în cursul urm`ririi penale, astfel c` arestarea trebuie luat` în discu\ie în ]edin\` public` pentru judecarea cauzei în prim` instan\`. Se procedeaz` în acest` manier` indiferent dac` propunerea a fost f`cut` prin rechizitoriu sau separat. 7.2.4.5. Dispoziţii speciale privind reţinerea sau arestarea minorilor (art. 160e – 160h C.pr.pen.)

Re\inerea minorului În mod cu totul excep\ional minorul între 14 ]i 16 ani poate fi re\inut cu

îndeplinirea condi\iilor prev`zute în art. 160g C.pr.pen. ]i anume : – minorul r`spunde penal (expertiz` medico-legal`, psihiatric` care s`

demonstreze c` are discern`mânt); – s` existe date certe c` minorul a comis o infrac\iune pedepsit` de lege cu

deten\iunea pe via\` sau închisoarea de 10 ani ori mai mare ]i o alt` m`sur` preventiv` nu este suficient`;

– în]tiin\area procurorului care exercit` supravegherea urm`ririi penale.

105

M`sura re\inerii pentru minori se poate lua pe o durat` de cel mult 10 ore ]i poate fi prelungit` de procuror prin ordonan\` motivat`, numai dac` se impune acest lucru pe o durat` de cel mult 10 ore.

Pentru minorii între 16-18 ani se aplic` procedura comun` a lu`rii m`surii re\inerii, dar cu unele dispozi\ii derogatorii ]i anume:

– în toate cazurile li se asigur` asisten\` juridic` obligatorie, organele judiciare fiind obligate s` ia m`suri pentru desemnarea unui ap`r`tor din oficiu dac` minorul nu ]i-a ales unul ]i pentru ca acesta s` poat` lua contact direct cu minorul re\inut ]i s` comunice cu el;

– încuno]tiin\area imediat` în cazul re\inerii minorului a p`rin\ilor, tutorelui, persoana în îngrijirea sau supravegherea c`reia se afl` minorul, alte persoane pe care acesta le desemneaz`;

– respectarea drepturilor ]i a regimului special prev`zut de lege pentru minorii re\inu\i prin controlul unui judec`tor anume desemnat de c`tre pre]edintele instan\ei, prin vizitarea locului de de\inere preventiv` de c`tre procuror, precum ]i prin controlul altor organisme abilitate de lege s` viziteze de\inu\ii preventivi.

Arestarea preventiv` a minorului În conformitate cu dispozi\iile art.160h C.pr.pen. minorul între 14-16 ani va

putea fi arestat preventiv în urm`toarele condi\ii: – minorul s` r`spund` penal; – pedeapsa prev`zut` de lege pentru fapta de care este învinuit este

deten\iunea pe via\` sau închisoarea de 10 ani ori mai mare; – o alt` m`sur` preventiv` nu este suficient`. Durata arest`rii învinuitului minor este de cel mult 3 zile ]i aceast`

perioad` nu poate fi prelungit`. Durata arest`rii inculpatului minor între 14-16 ani este, în cursul urm`ririi

penale, de cel mult 15 zile. Prelungirea m`surii se face în mod excep\ional, fiecare prelungire neputând dep`]i 15 zile, iar în total arestarea preventiv` a minorului în cursul urm`ririi penale nu poate s` dep`]easc` un termen rezonabil ]i nu mai mult de 60 de zile.

În mod excep\ional, când pedeapsa prev`zut` de lege este deten\iunea pe via\` sau închisoarea de 20 ani sau mai mare, arestarea preventiv` a inculpatului minor între 14-16 ani în cursul urm`ririi penale poate fi prelungit` pân` la 180 de zile.

În timpul judec`\ii verificarea legalit`\ii ]i temeiniciei arest`rii preventive se efectueaz` periodic, dar nu mai târziu de 30 de zile. Men\inerea arest`rii în cursul judec`\ii nu poate fi dispus` decât în mod excep\ional ]i consider`m c` se aplic` dispozi\iile art.160b C.pr.pen. cu privire la men\inerea sau nu a arest`rii preventive a minorului pe timpul cercet`rii judec`tore]ti.

Inculpatul minor mai mare de 16 ani poate fi arestat preventiv în cursul urm`ririi penale pe o durat` de cel mult 20 de zile. Durata m`surii preventive poate fi prelungit` de fiecare dat` cu 20 de zile f`r` a putea s` dep`]easc` în total, un termen rezonabil ]i nu mai mult de 90 de zile. În mod excep\ional, când pedeapsa prev`zut` de lege este deten\iunea pe via\` sau închisoare de 10 ani ori mai mare, arestarea preventiv` a inculpatului minor în cursul urm`ririi penale poate fi prelungit` pân` la 180 de zile.

106

În cursul judec`\ii verificarea legalit`\ii ]i temeiniciei arest`rii preventive a inculpatului minor mai mare de 16 ani se efectueaz` periodic, dar nu mai târziu de 40 de zile, urmând ca ]i aici s` se aplice procedura prev`zut` la art. 160b C.pr.pen.

Ca ]i în cazul re\inerii la arestarea preventiv` a minorului se încuno]tin\eaz` p`rintele, tutorele, persoana în îngrijirea sau supravegherea c`reia se afl` minorul, alte persoane pe care acesta le desemneaz`, serviciul de reintegrare social` a infractorilor ]i de supraveghere a execut`rii sanc\iunilor neprivative de libertate de pe lâng` instan\a c`reia i-ar reveni s` judece în prim` instan\` cauza în termen de 24 de ore. Toate acestea se consemneaz` într-un proces-verbal.

Atât în cazul re\inerii cât ]i al arest`rii preventive, minorii se \in separat de majori, în locuri anume destinate minorilor aresta\i preventiv.

7.2.5. Liberarea provizorie ( art.1601-16010), reprezintă o măsură procesuală cu caracter facultativ şi aplicabilă numai în anumite condiţii pe parcursul procesului penal, când învinuitul sau inculpatul arestat preventiv poate cere punerea sa în libertate provizorie, sub control judiciar sau pe cauţiune. Chiar dac` reprezint` o m`sur` accesorie arest`rii preventive liberarea provizorie are urm`toarele caracteristici:

– se acord` numai la cerere, f`r` a se putea acorda din oficiu; – are caracter provizoriu întrucât poate fi revocat` atunci când învinuitul

sau inculpatul încalc` obliga\iile impuse de organul judiciar; – este facultativ` deoarece este l`sat` la aprecierea organului judiciar

competent; – este o garan\ie ce are ca efect doar o încetare temporar` a priv`rii de

libertate, condi\ionat` de îndeplinirea obliga\iilor impuse. 7.2.5.1. Liberarea provizorie sub control judiciar ( art. 1602-1603 astfel cum a fost modificat prinb art. I pct. 87 din Legea nr. 356/2006 )

Condiţii: liberarea provizorie sub control judiciar se acordă în cazul infracţiunilor săvârşite din culpă şi infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu poate depăşi 18 ani

Inculpatul arestat trebuie să respecte una sau mai multe din obligaţiile impuse de organul judiciar: a) să nu depăşească limita teritorială fixată decât în condiţiile stabilite de instanţă; b) să se prezinte la organul de urmărire penală sau, după caz, la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; c) să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea de instanţă, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat; d) să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei care a dispus măsura; e) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme.

Organul judiciar care a dispus măsura poate impune învinuitului sau inculpatului ca pe timpul liberării provizorii să respecte una sau mai multe dintre următoarele obligaţii: a) să poarte permanent un sistem electronic de supraveghere; b) să nu se deplaseze la anumite spectacole sportive ori culturale sau în orice alte locuri stabilite;

107

c) să nu se apropie de persoana vătămată, membrii familiei acesteia, persoana împreună cu care a comis fapta, martori, experţi ori alte persoane, stabilite de instanţă, şi să nu comunice cu acestea direct sau indirect; d) să nu conducă niciun vehicul sau anumite vehicule stabilite; e) să nu se afle în locuinţa persoanei vătămate; f) să nu exercite profesia, meseria sau să nu desfăşoare activitatea în exercitarea căreia a săvârşit fapta.

În cuprinsul încheierii sunt menţionate expres obligaţiile pe care învinuitul sau inculpatul trebuie să le respecte şi se atrage atenţia acestuia că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, se va lua faţă de acesta măsura arestării preventive.

Liberarea sub control judiciar poate fi dispus`, atât în cursul urm`ririi penale, cât ]i în cursul judec`\ii numai de c`tre instan\a de judecat` (art.1602a C.pr.pen.). 7.2.5.2. Liberarea provizorie pe cauţiune

Dispozi\iile art.1604 din Codul de procedur` penal` reglementeaz` condi\iile liber`rii.

Astfel, liberarea provizorie pe cau\iune se poate acorda la cerere (nu se acord` din oficiu) când:

– exist` un proces penal; – învinuitul sau inculpatul este arestat; –s-a depus cau\iunea stabilit` de organul judiciar competent ]i sunt

respectate dispozi\iile art. 1602 alin. 1 ]i 2. În cazul acestei m`suri, când ea se dispune, învinuitul sau inculpatul este

obligat s` se prezinte la chemarea organelor judiciare ]i s` comunice orice schimbare de domiciliu sau de re]edin\`.

Liberarea provizorie pe cau\iune nu se acord` în cazul s`vâr]irii infrac\iunilor din culp` sau inten\ionate, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 18 ani ori când exist` date din care rezult` necesitatea de a-l împiedica s` s`vâr]easc` alte infrac\iuni ori va încerca s` z`d`rniceasc` aflarea adev`rului prin influen\area unor martori sau exper\i, alterarea ori distrugerea mijloacelor materiale de prob` sau prin alte asemenea fapte (alin.1 ]i 2 art. 1604 C.pr.pen. reprodus a]a cum a fost modificat prin Legea nr. 281/2003).

Pentru ca învinuitul sau inculpatul s` respecte obliga\iile ce-i revin pe timpul liber`rii provizorii s-a prev`zut plata unei cau\iuni (art.1605 C.pr.pen.) care este de cel pu\in 1.000 lei.

Cau\iunea se consemneaz` pe numele învinuitului sau inculpatului, la dispozi\ia instan\ei care a stabilit cuantumul acesteia.

Cau\iunea se restituie când: – se revoc` liberarea provizorie pentru cazul prev`zut în art.16010 alin.1 lit.

a); – se constat`, de instan\`, prin încheiere, c` nu mai exist` temeiurile care

au justificat m`sura arest`rii preventive; – se dispune scoaterea de sub urm`rire penal`, încetarea urm`ririi penale,

achitarea sau încetarea procesului penal;

108

– se pronun\` pedeapsa amenzii sau pedeapsa închisorii cu suspendarea condi\ionat` a execut`rii ori cu suspendarea execut`rii sub supraveghere sau cu executarea la locul de munc`;

– se dispune condamnarea la pedeapsa închisorii. – cererea de liberare provizorie a fost respins` potrivit` art. 1608a alin. 6. Cau\iunea se face venit la bugetul statului la r`mânerea definitiv` a

hot`rârii de condamnare. 7.2.5.3. Dispoziţii comune privind procedura liberării provizorii

Aceast` procedur` este prev`zut` în dispozi\iile art.1606-16010 C.pr.pen. Cererea de liberare provizorie poate fi f`cut` în cursul urm`ririi penale sau

al judec`\ii, de c`tre învinuit sau inculpat, so\ul acestuia sau rudele apropiate (art.1606 alin.1 C.pr.pen.).

Cererea trebuie s` cuprind`: numele, prenumele, domiciliul ]i calitatea persoanei care o face, men\iunea cunoa]terii dispozi\iilor legii privitoare la cazurile de revocare a liber`rii provizorii, iar în cazul liber`rii provizorii pe cau\iune, cererea s` cuprind` ]i obliga\ia depunerii cau\iunii ]i men\ionarea cunoa]terii dispozi\iilor legii privind cauzele de restituire a cau\iunii.

Competen\a de rezolvare a cererii: – în faza de urm`rire penal` instan\a c`reia i-a revenit competen\a s`

judece cauza în fond ]i în faza de judecat` – instan\a sesizat` cu judecarea cauzei.

În cursul urmăririi penale, cererea de liberare provizorie se soluţionează de un singur judecător, indiferent de natura cauzei

Cererea se examineaz` de urgen\` de instan\a de judecat`, având în vedere arestarea preventiv` a învinuitului sau inculpatului.

Dac` exist` o cerere de liberare pe cau\iune ]i instan\a constat` c` sunt îndeplinite condi\iile prev`zute de lege, se stabile]te cuantumul cau\iunii ]i termenul în care cau\iunea trebuie depus`, încuno]tin\ând despre aceasta persoana care a f`cut cererea (art.1608 alin.2).

Solu\ionarea cererii se face dup` ascultarea învinuitului sau inculpatului asistat de ap`r`tor, precum ]i procuror.

Dac` constat` c` sunt îndeplinite condi\iile prev`zute de lege, instan\a admite cererea, stabile]te obliga\iile ce urmeaz` a fi respectate de învinuit sau inculpat, trimite o copie a ordonan\ei atât administra\iei locului de de\inere care este obligat` s` ia m`suri de punere de îndat` în libertate a inculpatului, cât ]i organului de poli\ie în a c`rui raz` teritorial` locuie]te învinuitul sau inculpatul. Persoanele interesate se încuno]tiin\eaz`.

În cazul în care cererea nu este întemeiat` ]i nu îndepline]te condi\iile prev`zute de lege, instan\a respinge cererea (art.1608a alin.2 C.pr.pen.).

Împotriva încheierii se poate face recurs de c`tre învinuit sau inculpat, ori de c`tre procuror la instan\a superioar`.

Termenul de recurs este 24 de ore ]i curge de la pronun\area pentru cei prezen\i, ]i de la comunicare, pentru cei lips`.

Dosarul va fi înaintat instan\ei de recurs în termen de 24 de ore care se va solu\iona în camera de consiliu în termen de 2 zile, participarea procurorului este obligatorie iar învinuitul sau inculpatul este adus la judecarea recursului.

109

Recursul nu este suspensiv de executare împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de liberare provizorie.

Dispozi\iile art.16010 C.pr.pen. arat` cazurile în care se poate dispune revocarea liber`rii provizorii, ]i anume:

– se descoper` fapte sau împrejur`ri ce nu au fost cunoscute la data admiterii cererii de liberare provizorie;

– învinuitul sau inculpatul nu îndepline]te, cu rea-credin\`, obliga\iile ce-i revin potrivit art. 1602 alin.3 şi 31 ]i art. 1604 alin 2 sau încearc` s` z`d`rniceasc` aflarea adev`rului ori s`vâr]e]te din nou, cu inten\ie, o infrac\iune pentru care este urm`rit sau judecat.

Revocarea poate fi cerut` de judec`torul delegat cu executarea, procurorul ]i organul de poli\ie pentru c` ei sunt cei care controleaz` modul cum î]i îndepline]te învinuitul sau inculpatul obliga\iile, precum ]i organul judiciar care efectueaz` urm`rirea penal` care ar putea descoperi fapte sau împrejur`ri ce nu au fost cunoscute la data admiterii cererii.

Revocarea se dispune de instan\` prin încheiere, cu ascultarea învinuitului sau inculpatului asistat de ap`r`tor; m`sura se dispune ]i dac`, f`r` motive temeinice, învinuitul sau inculpatul nu se prezint` la chemarea f`cut`. 7.3. ALTE MĂSURI PROCESUALE 7.3.1. Măsurile de ocrotire şi de siguranţă 7.3.1.1. Luarea măsurilor de ocrotire

Lipsirea de libertate a învinuitului sau inculpatului (re\inerea sau arestarea preventiv`) poate fi de natur` s` creeze o situa\ie critic` pentru persoana aflat` în ocrotirea sa, lipsind-o de ajutorul de care are nevoie.

Astfel, art.161 din C.pr.pen. prevede c` atunci când m`sura re\inerii sau arest`rii preventive a fost luat` fa\` de învinuit sau inculpat în a c`rui ocrotire se afl` un minor, o persoan` pus` sub interdic\ie, o persoan` c`reia i s-a instituit curatela, ori o persoan` care datorit` vârstei, bolii sau altei cauze are nevoie de ajutor, trebuie s` fie în]tiin\at` autoritatea competent` în vederea lu`rii m`surilor de ocrotire. 7.3.1.2. Luarea măsurilor de siguranţă în timpul procesului penal (condiţii şi procedură)

De]i Codul penal a prev`zut mai multe m`suri de siguran\`, ca m`suri procesuale sunt prev`zute numai obligarea la tratament medical – art.113 Cod penal (dac` f`ptuitorul, din cauza unei boli ori intoxic`rii cronice prin alcool, stupefiante sau alte asemenea substan\e, prezint` pericol pentru societate, poate fi obligat a se prezenta în mod regulat la tratament medical pân` la îns`n`to]ire) ]i internarea medical` art.114 Cod penal (când f`ptuitorul este bolnav mintal ori toxicoman ]i se afl` într-o stare care prezint` pericol pentru societate, se poate lua m`sura intern`rii într-un institut medical de specialitate, pân` la îns`n`to]ire).

110

În tot cursul urm`ririi penale, dac` procurorul constat` c` învinuitul sau inculpatul se afl` în vreuna din situa\iile ar`tate în art.113 sau 114 din Codul penal, sesizeaz` instan\a care, dac` este cazul, dispune luarea, în mod provizoriu, a m`surii de siguran\` corespunz`toare, pe o durată ce nu poate depăşi 180 de zile. În cursul judec`\ii m`sura de siguran\` corespunz`toare este dispus`, de asemenea, în mod provizoriu de instan\a de judecat` (art.162 alin.1 C.pr.pen.).

Instan\a de judecat` prin încheiere dispune luarea m`surilor de siguran\` pentru aducerea la îndeplinire a intern`rii provizorii ]i, totodat`, sesizeaz` comisia medical` competent` s` avizeze internarea bolnavilor mintali ]i a toxicomanilor periculo]i (art.162 alin.2 raportat la art.435 C.pr.pen. referitor la m`surile de siguran\` provizorii).

M`sura intern`rii provizorii dureaz` pân` la confirmarea sau infirmarea acesteia de c`tre instan\a de judecat`, indiferent dac` s-a luat în faza de urm`rire penal` sau în faza de judecat`. Confirmarea se face pe baza avizului comisiei medicale care trebuie comunicat instanţei în termen de 45 de zile de la sesizarea comisiei. Nerespectarea acestui termen constituie abatere judiciară şi se sancţionează cu amendă judiciară de la 500 lei la 5.000.lei.

În cazul în care s-a dispus internarea medical`, se vor lua ]i m`surile de ocrotire prev`zute în art.161 C.pr.pen., dac` exist` asemenea situa\ii.

Pe timpul execut`rii m`surii provizorii, cât ]i dup` confirmarea intern`rii medicale sunt aplicabile dispozi\iile art.430-434 C.pr.pen. cu privire la men\inerea, înlocuirea sau încetarea m`surii de siguran\`.

Hot`rârea instan\ei de judecat` prin care s-a confirmat m`sura intern`rii poate fi atacat` cu recurs. Recursul nu suspend` executarea (art.162 alin. ultim C.pr.pen.). 7.3.2. Măsurile asiguratorii, restituirea lucrurilor şi restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii 7.3.2.1. Măsurile asiguratorii se iau în cursul procesului penal de procuror sau de instanţa de judecată şi constau în indisponibilizarea, prin instituirea unui sechestru, a bunurilor mobile şi imobile, în vederea confiscării speciale, a reparării pagubei produse prin infracţiune, precum şi pentru garantarea executării pedepsei amenzii.

Acestea se pot lua asupra bunurilor învinuitului sau inculpatului şi ale persoanei responsabile civilmente, până la concurenţa valorii probabile a pagubei. 7.3.2.1.1. Noţiuni preliminare

Dac` prin infrac\iune s-a produs un prejudiciu material în dauna unei persoane fizice sau juridice, al`turi de ac\iunea penal` în procesul penal poate fi exercitat` ]i ac\iunea civil`, prin intermediul c`reia vor fi tra]i la r`spundere civil` inculpatul ]i partea responsabil` civilmente.

Repararea pagubei (art.14 alin. 3 C.pr.pen.) se face potrivit dispozi\iilor legii civile:

a) în natur`, prin restituirea lucrului, prin restabilirea situa\iei anterioare s`vâr]irii infrac\iunii, prin desfiin\area total` a unui înscris ]i prin orice alt mijloc de reparare;

111

b) prin plata unei desp`gubiri b`ne]ti în m`sura în care repararea în natur` nu este cu putin\`.

Pentru repararea acestor pagube, legea procesual penal` a instituit anumite m`suri.

Conform dispozi\iilor art.163 alin.1 C.pr.pen., m`surile asiguratorii se iau în cursul procesului penal de procuror sau instan\a de judecat` ]i constau în indisponibilizarea, prin instituirea unui sechestru, a bunurilor mobile ]i imobile, în vederea confiscării speciale, a repar`rii pagubei produse prin infrac\iune, precum ]i pentru garantarea execut`rii pedepsei amenzii. Func\ionalitatea acestor m`suri procesuale este asiguratorie ]i nu reparatorie, iar scopul lor este de a garanta acordarea desp`gubirilor civile ]i executarea pedepsei amenzii.

M`surile asiguratorii în vederea repar`rii pagubei se pot lua asupra bunurilor învinuitului sau inculpatului ]i ale persoanei responsabile civilmente, pân` la concuren\a valorii probabile a pagubei (art.163 alin.2 C.pr.pen.). Astfel, rezult` c` obiectul acestor m`suri poart` asupra bunurilor mobile ]i imobile ale învinuitului sau inculpatului ]i ale persoanei responsabile civilmente, care, odat` indisponibilizate prin sechestru, nu pot fi înstr`inate sau grevate, sustragerea lor constituind infrac\iune (Codul penal incrimineaz` ruperea de sigilii – art.243 ]i sustragerea bunurilor legal sechestrate – art.244).

De asemenea, m`surile asiguratorii trebuie s` urm`reasc` garantarea pân` la concuren\a valorii probabile a pagubei, fiind interzis` indisponibilizarea mai multor bunuri decât ar fi necesar pentru acoperirea pagubei (chiar ]i în cazul mai multor inculpa\i sau persoane responsabile civilmente).

M`surile asiguratorii pentru garantarea execut`rii pedepsei amenzii se iau numai asupra bunurilor învinuitului sau inculpatului (art.163 alin.3 C.pr.pen.). 7.3.2.1.2. Procedura de luare a măsurilor asigurătorii şi modalitatea prin care pot fi constatate

M`surile asiguratorii în vederea repar`rii pagubei se pot lua pe tot parcursul procesului penal la cererea p`r\ii civile sau din oficiu. Aceste m`suri se pot lua în cursul urm`ririi penale prin ordonan\` de c`tre procuror sau prin încheiere de instan\a de judecat`.

Conform dispozi\iilor art.164 C.pr.pen., m`surile asiguratorii pot fi aduse la îndeplinire de c`tre:

– organul de urm`rire penal` care a luat m`sura; – secretarul parchetului, dac` urm`rirea penal` se efectueaz` de procuror; – executorul judec`toresc, când m`sura a fost luat` de instan\a

judec`toreasc`; – organele proprii ale unit`\ii p`gubite, în cazul când aceasta este una din

cele la care se refer` art.145 Cod penal ]i m`sura a fost dispus` de organul de urm`rire penal` sau de instan\a de judecat`.

M`surile asiguratorii sunt: sechestrul penal, inscrip\ia ipotecar` ]i poprirea.

112

Sechestrul penal. Organul care procedeaz` la aplicarea sechestrului este obligat s` identifice ]i s` evalueze bunurile sechestrate, putând recurge în caz de necesitate ]i la exper\i (art.165 alin.1 C.pr.pen.). În ce prive]te bunuri pentru care exist` primejdia deterior`rii lor sau înstr`in`rii, legea a prev`zut ridicarea lor obligatorie (art.165 alin.2 – bunurile perisabile, obiectele din metale sau pietre pre\ioase, mijloacele de plat` str`ine, titlurile de valoare interne, obiectele de art` ]i de muzeu, colec\iile de valoare, precum ]i sumele de bani care fac obiectul sechestrului).

Organul care aplic` sechestrul încheie proces-verbal, în care sunt descrise am`nun\it bunurile sechestrate, indicarea valorii lor, dac` au fost bunuri exceptate de la urm`rire ]i consemnarea eventualelor obiec\ii ale p`r\ilor sau ale altor p`r\i interesate (art.166 alin.1 C.pr.pen.). Un exemplar al procesului-verbal se las` persoanei c`reia i s-a aplicat sechestrul (în lipsa acesteia, administratorului, portarului sau altei persoane care o înlocuie]te), iar un alt exemplar se înainteaz` în 24 de ore organului care a dispus luarea m`surii asiguratorii.

Inscrip\ia ipotecar`. Se poate institui m`sura sechestrului penal ]i asupra imobilelor, iar pentru a da eficien\` acestei inscrip\ii în raport cu ter\ii, se impune îndeplinirea formalit`\ii de publicitate imobiliar` (L. nr. 7/1996 prezint` aspectele referitoare la publicitatea imobiliar`).

Conform art.166 alin. ultim C.pr.pen., organul care a dispus instituirea sechestrului cere organului competent instituirea inscrip\iei ipotecare asupra bunurilor sechestrate, anexând copii de pe actul prin care s-a dispus sechestrul ]i un exemplar al procesului-verbal de sechestru.

Poprirea. Este tot o m`sur` asiguratorie ]i se instituie (art.167 C.pr.pen.) asupra sumelor de bani datorate cu orice titlu învinuitului, inculpatului sau p`r\ii responsabile civilmente de c`tre o a treia persoan`, ori de c`tre cel p`gubit în limitele prev`zute de lege, de la data primirii prin care se înfiin\eaz` sechestrul.

Aceste sume vor fi consemnate de debitori, dup` caz, la dispozi\ia organului care a dispus poprirea sau a organului de executare, în termen de 5 zile de la scaden\`, recipisele urmând a fi predate aceluia]i organ în 24 de ore de la consemnare. 7.3.2.2. Restituirea lucrurilor şi restabilirea situaţiei anterioare 7.3.2.2.1. Restituirea lucrurilor Dacă procurorul sau instanţa de judecată constată că lucrurile ridicate de la învinuit sau inculpat sau de la orice persoană care le-a primit spre a le păstra, sunt proprietatea persoanei vătămate ori au fost luate pe nedrept din posesia sau deţinerea sa, dispune restituirea acestor lucruri persoanei vătămate sau altei persoane care pretinde un drept asupra lucrurilor ridicate. Când o alt` persoan` pretinde c` are un drept asupra lucrurilor ridicate poate cere, potrivit dispozi\iilor art.168, stabilirea acestui drept ]i restituirea. Restituirea lucrurilor ridicate are loc numai dac` prin aceasta nu se stinghere]te aflarea adev`rului ]i justa solu\ionare a cauzei ]i cu obliga\ia pentru cel c`ruia îi sunt restituite s` le p`streze pân` la r`mânerea definitiv` a hot`rârii. 7.3.2.2.2. Restabilirea situaţiei anterioare

113

Procurorul sau instanţa de judecată poate lua măsuri de restabilire a situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii, când schimbarea acelei situaţii a rezultat în mod vădit din comiterea infracţiunii, iar restabilirea este posibilă. Luarea acestei m`suri procesuale se preteaz` numai la anumite infrac\iuni cum ar fi:

– tulburarea de posesie – art.220 C.pen. Când se ocup` f`r` drept, în totalitate sau în parte, un imobil aflat în posesia altuia, prin hot`râre se dispune ]i restabilirea situa\iei anterioare;

– nerespectarea hot`rârilor judec`tore]ti – art.271 alin.2 C.pen., care const` în împiedicarea unei persoane de a folosi o locuin\` ori o parte dintr-o locuin\` sau imobil, de\inute pe baza unei hot`râri judec`tore]ti.

Restabilirea situaţiei anterioare poate purta şi asupra restituirii unor sume de bani persoanelor vătămate prin săvârşirea unor infracţiuni.

8. ACTELE PROCESUALE ŞI PROCEDURALE COMUNE 8.1. ASPECTE GENERALE PRIVIND ACTELE PROCESUALE ŞI PROCEDURALE 8.1.1. Noţiunea de act procesual şi de act procedural

Actele procesuale sunt instrumente juridice prin care sunt exercitate drepturile, prerogativele şi facultăţile organelor judiciare şi subiecţilor procesuali, prin care se asigură desfăşurarea procesului penal (începerea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire penală, încetarea urmăririi penale etc.).

Actele procedurale sunt mijloace juridice prin care se aduc la îndeplinire sarcinile ce decurg din actele procesuale şi din măsurile procesuale intervenite şi, respectiv, luate în cursul procesului penal (ascultarea unui martor, înmânarea citaţiei etc.). 8.1.2. Clasificarea actelor procesuale şi procedurale comune: - acte comune ]i acte speciale. Prima categorie cuprinde acte care privesc întreaga desf`]urare a procesului penal, putând fi îndeplinite sau efectuate în orice faz` a acestuia (art. 171-179 C.pr.pen.).

A doua categorie cuprinde numai anumite momente sau institu\ii ale procesului penal (începerea urm`ririi penale, trimiterea în judecat`, introducerea apelului sau recursului). - acte oficiale ]i acte neoficiale. Actele oficiale sunt îndeplinite de c`tre organe ori subiec\i procesuali oficiali (judiciari sau extrajudiciari). Constituie asemenea acte: dispunerea începerii urm`ririi penale, punerea în mi]care a ac\iunii penale, trimiterea în judecat`, înmânarea unei cita\ii etc.

Actele neoficiale sunt îndeplinite sau efectuate de c`tre p`r\ile procesului penal ori de c`tre al\i subiec\i procesuali neoficiali (constituirea de parte civil`, introducerea unei plângeri, ridicarea unei excep\ii, invocarea unei recuz`ri sau a unei cereri de str`mutare).

114

- acte obligatorii ]i acte facultative. Actele trebuie s` fie îndeplinite sau efectuate în mod obligatoriu (exemplu: începerea urm`ririi penale, prezentarea materialului de urm`rire penal`, trimiterea în judecat`, pronun\area unei hot`râri judec`tore]ti).

Actele facultative sunt l`sate la aprecierea celui care are de la lege facultatea de a dispune sau de a cere îndeplinirea sau efectuarea lor (exemplu: constituirea de parte civil`, formularea unei cereri de recuzare, propunerea unui probatoriu). - acte judiciare ]i acte jurisdic\ionale: primele sunt acte care servesc la desf`]urarea progresiv` ]i coordonat` a procesului penal (exemplu: acte de cercetare, administrarea de probe); cele de-al doilea sunt acte prin care instan\a de judecat` solu\ioneaz` incidentele contencioase ce se ivesc în cursul fazei de judecat`, rezolv` fondul cauzei penale, iar uneori se pronun\` asupra unor situa\ii supuse controlului jurisdic\ional (încheieri, sentin\e, decizii). Hot`rârea instan\ei de judecat` constituie, în acela]i timp, atât un act procesual (actul prin care instan\a solu\ioneaz` cauza penal`), cât ]i act procedural (înscrisul în care este consemnat` solu\ia dat` de completul de judecat`). - acte materiale, acte orale ]i acte scrise. Actele materiale sunt acelea ce se pot realiza prin efectuarea material` a unor activit`\i reglementate de lege (perchezi\ia, ridicarea de obiecte sau înscrisuri, cercetarea la fa\a locului, constatarea tehnico-]tiin\ific` sau medico-legal`, expertiza, înmânarea cita\iei etc.).

Actele scrise sunt acelea pentru a c`ror realizare legea prevede forma scris` (plângerea, denun\ul, rezolu\iile ]i ordonan\ele procurorului, cererea de str`mutare, rechizitoriul, sentin\ele, deciziile).

Actele orale se manifest` de obicei în faza de judecat` (ascultarea martorilor, concluziile în cadrul dezbaterilor). În general, orice act oral trebuie atestat într-un înscris doveditor în scopul document`rii ]i consemn`rii sale în procesul penal. 8.1.3. Actele procedurale comune În Codul de procedur` penal` sunt prev`zute ca acte procedurale comune: cita\ia, mandatul de aducere, dar în literatura de specialitate se consider` ca act procedural ]i cererea (exemplu: cererea prin care se solicit` aplicarea unui sechestru, administrarea de probe, recuzarea unui judec`tor). Cererea constituie actul procedural prin care se urm`re]te recunoa]terea unui drept, satisfacerea unei preten\ii sau interven\ia organului c`ruia i se adreseaz`. Cererea trebuie s` cuprind`: numele solicitantului organul c`ruia i se adreseaz`, obiectul ]i motivarea acesteia. Atunci când legiuitorul a considerat necesar, a prevăzut dispoziţii privind modul de întocmirea cererii (cererea în vederea strămutării judecării cauzei penale – art. 55 C.pr.pen., procedura de revizuire – art. 397 C.pr.pen., cererea de reabilitare – art. 459 C.pr.pen.). 8.1.3.1. Citaţia – noţiune, conţinut, locul de citare, înmânarea citaţiei, dovada de primire)

Noţiune: Actul procedural prin care persoanele sunt chemate în faţa organului de urmărire penală sau a instanţei de judecată.

115

Conţinut: Citaţia este un act procedural prin care o persoană fizică sau juridică este încunoştiinţată că a devenit subiect într-un proces penal şi este invitată să se prezinte înaintea unui organ de urmărire penală sau înaintea instanţei de judecată, într-un anumit loc şi la o anumită dată şi oră. Încunoştiinţarea persoanei citate se realizează prin indicarea calităţii persoanei citate ( învinuit, inculpat, martor, expert, interpret, etc.) Citarea trebuie să cuprindă numele şi prenumele celui citat, adresa, etc.

Locul de citare: Învinuitul sau inculpatul se citează la adresa unde locuieşte iar dacă aceasta nu este cunoscută, la adresa locului său de muncă, prin serviciul personal al unităţii la care lucrează. Inculpatul poate fi citat ]i într-un alt loc decât adresa unde locuie]te, dac` acest loc a fost indicat de el printr-o declara\ie dat` în cursul procesului penal.

Militarii se citează la unitatea din care fac parte, prin comandantul acesteia. La stabilirea termenului pentru înfăţişarea învinuitului sau inculpatului aflat în

străinătate, se ţine seama de normele internaţionale aplicabile în relaţia cu statul pe teritoriul căruia se află învinuitul sau inculpatul, iar în lipsa unor asemenea norme, de necesitatea ca citaţia în vederea înfăţişării să fie primită cel mai târziu cu 40 de zile înainte de ziua stabilită pentru înfăţişare.

Citarea se face de agenţii anume însărcinaţi cu îndeplinirea acestui serviciu sau prin mijlocirea serviciului poştal. Se înmânează celui citat care va semna dovada de primire, în lipsa acestuia, agentul înmânează citaţia soţului, unei rude sau oricărei persoane care locuieşte cu ea ori îi primeşte corespondenţa. Dovada de primire: Pentru verificarea îndeplinirii procedurii de citare, legea prevede ce trebuie s` cuprind` dovada sau procesul-verbal în care se consemneaz` modul de realizare a procedurii de citare. Dovada de primire a cita\iei, care constituie, de fapt, partea a doua a formularului tipizat pe care se afl` cita\ia, trebuie s` cuprind` o serie de men\iuni cu ajutorul c`rora organele judiciare verific` dac` a fost îndeplinit`, conform legii, procedura de citare.

8.1.3.2. Mandatul de aducere Dacă o persoană care a fost anterior citată nu s-a prezentat, iar ascultarea ori prezenţa ei este necesară, ea poate fi adusă în faţa organului de urmărire penală sau instanţei de judecată pe baza de mandat de aducere. Învinuitul sau inculpatul poate fi adus cu mandat chiar înainte de a fi chemat prin cita\ie, dac` organul de urm`rire penal` sau instan\a constat` motivat c` în interesul rezolv`rii cauzei se impune aceast` m`sur` (art. 183 alin. 2 C.pr.pen.). }i pentru martori exist` obliga\ia de a fi adu]i cu mandat de aducere f`r` citare în cazul infrac\iunilor flagrante (art. 472 C.pr.pen.). Mandatul de aducere are în general con\inutul unei cita\ii ]i se execut` prin organele de poli\ie, jandarmeriei sau poliţiei comunitare sau prin comandantul unit`\ii militare ori prin comandantul garnizoanei (art. 184 alin. 1 ]i 4 C.pr.pen.). Persoanele aduse cu mandat (inclusiv învinuitul sau inculpatul) nu pot r`mâne la dispozi\ia organului judiciar decât timpul strict necesar pentru audierea lor, în afara de cazul când s-a dispus re\inerea ori arestarea preventiv` a acestora. De asemenea, vor fi ascultate de îndat` de organul judiciar (art.183 alin. 3 ]i 4 C.pr.pen.). A fost necesar` o asemenea nou` reglementare legal` pentru a nu restric\iona nici un mod libertatea

116

8.1.3.3. Comunicarea altor acte procedurale Participan\ii în procesul penal au nevoie, pentru a-]i îndeplini obliga\iile, ca ]i pentru a-]i executa drepturile ]i a-]i ap`ra unele interese procesuale, s` cunoasc` actele procedurale ce se îndeplinesc în cursul procesului penal. Comunicarea actelor procedurale se poate face în dou` moduri:

• prin transmiterea unui act procedural, adic` a unei piese scriptice, în întregime sau în extras (exemplu: art. 313 alin. 2 ]i 318 C.pr.pen. – comunicarea actului de sesizare inculpatului, art. 360 C.pr.pen. – comunicarea hot`rârii p`r\ilor care au lipsit atât la judecat`, cât ]i la pronun\are); • prin în]tiin\area despre îndeplinirea unui act procedural care intereseaz` sau poate interesa persoana c`reia i se aduce la cuno]tin\`.

Comunicarea are caracterul de act procesual (actul organului de urm`rire penal` sau instan\ei de judecat` prin care se dispune efectuarea comunic`rii) ]i de act procedural (efectuarea actului de comunicare prin care se aduce la îndeplinire actul procesual).

Comunicarea, în majoritatea cazurilor, se face în scris, dar ]i oral (darea unui termen de judecat` în prezen\a p`r\ilor).

Potrivit art. 182 C.pr.pen., comunicarea celorlalte acte de procedur` se face potrivit dispozi\iilor prev`zute pentru citare. 8.1.4. Modificarea actelor procedurale, îndreptarea erorilor materiale şi înlăturarea unor omisiuni vădite

În cazul întocmirii unui act procedural, dac` se constat` lipsa anumitor date ori men\iuni sau c` acestea au fost gre]it consemnate, exist` posibilitatea modific`rii lor.

Modificarea trebuie făcută de organele judiciare care au întocmit actul asupra unui act procedural, să privească numai asupra lipsurilor, greşelilor sau datelor şi nu asupra unor greşeli scriptice. Modificările ce schimbă înţelesul conţinutului actului trebuie confirmate în scris de cei care le-au semnat.

Îndreptarea erorii materiale (asupra unui nume, asupra unei date calendaristice, unui număr de stradă, etc.) se face de organele judiciare din oficiu sau la cererea celor interesaţi (părţi, experţi, etc.) după care se întocmeşte un act de constatare, făcându-se menţiunea şi la sfârşitul actului corectat.

În practica judiciară s-a statuat că nepotrivirea dintre minută şi dispozitiv constituie o eroare materială care poate fi îndreptată prin procedura prevăzută de lege în acest sens. Astfel, s-a arătat că dacă în dispozitiv nu mai apare textul în care au fost încadrate faptele inculpatului, deşi acest lucru există în minută, sau dacă în dispozitiv este inserat un alt text decât cel menţionat în minută şi în considerentele hotărârii, neconcordanţa reprezintă o eroare materială, situaţie în care hotărârea nu este lovită de nulitate.

Tot erori materiale au fost considerate indicarea în minută şi dispozitiv a dispoziţiilor art. 74 C.pen. în loc de art. 73 lit. b C.pen., dacă din considerente rezultă în mod indubitabil că s-a avut în vedere scuza provocării sau menţiunea greşită în dispozitiv a stării de recidivă a inculpatului, deşi în minută s-a arătat expres că inculpatul nu are antecedente penale.

117

Înlăturarea unor omisiuni vădite. Dispozi\iile art. 195 se aplic` ]i în cazul când organul de urm`rire penal` sau instan\a, ca urmare a unei omisiuni v`dite, nu s-a pronun\at asupra sumelor pretinse de martori, exper\i, interpre\i, ap`r`tori pentru acoperirea cheltuielilor judiciare, precum ]i cu privire la restituirea lucrurilor sau la ridicarea m`surilor asiguratorii.

Dac` în cazul erorii materiale aveam o consemnare gre]it`, în acest caz organele judiciare „omit în mod v`dit“ s` se pronun\e asupra unor sume de bani ce reveneau unor subiec\i procesuali sau asupra restituirii lucrurilor ori a ridic`rii m`surilor asiguratorii.

În vederea realizării procedurii de citare, a comunicării actelor de procedură sau a aducerii cu mandat la desfăşurarea procedurilor, procurorul sau instanţa are drept de acces direct la bazele electronice de date deţinute de organele administraţiei de stat. Organele administraţiei publice care deţin baze electronice de date sunt obligate să colaboreze cu procurorul sau cu instanţa de judecată, în vederea asigurării accesului direct al acestora la informaţiile existente în bazele electronice de date

8.2. TERMENELE ÎN PROCESUL PENAL ŞI SANCŢIUNILE PROCEDURALE PENALE 8.2.1. Termenele

Actele procesuale ]i procedurale sunt legate de termene întrucât organele judiciare, p`r\ile ori alte persoane trebuie s`-]i manifeste voin\a de a exercita anumite drepturi în intervalele de timp prev`zute de lege. Nerespectarea dispozi\iilor referitoare la actele procesuale ]i procedurale atrage aplicarea anumitor sanc\iuni procedurale (cele mai frecvente fiind nulit`\ile). 8.2.1.1. Noţiune

Termenele sunt intervale de timp înlăuntrul cărora actul trebuie să se efectueze ori după trecerea cărora se poate îndeplini actul.

Clasificare: În raport de organul care le stabileşte.

- termene legale – cele de declarare a apelului sau recursului, de introducere a plângerii prealabile şi termene judiciare – fixate de organele judiciare (termenele de judecată, termenul de depunere a unui înscris) În raport cu efectele pe care le produc: - termenul dilatoriu sau prohibitiv nu permite îndeplinirea sau efectuarea unui act decât după expirarea duratei acestuia (intervalul de timp dintre momentul pronunţării hotărârii judecătoreşti şi momentul rămânerii ei definitive ) - termenul orânditoriu: fixează o perioadă de timp înăuntrul căruia este recomandat să fie efectuat un act procesual sau procedural (termenul pentru redactarea unei hotărâri) - termenul peremptoriu sau imperativ – este termenul înăuntrul căruia trebuie să fie îndeplinit un act (termenul de folosire a căii de atac a apelului sau a recursului )

În raport cu factorul de timp: - termen fix are o durată de timp invariabilă (num`r fix de unit`\i de timp – exemplu: 10 zile pentru introducerea recursului); - termenul maxim- indică durata maximă de timp pentru efectuarea actului (exemplu: durata arest`rii preventive înceteaz` de drept când a atins jum`tatea maximului pedepsei prev`zute de lege pentru infrac\iunea care face obiectul învinuirii – art. 140 alin. 2 C.pr.pen.);

118

- termenul minim- indică o durată determinată minimă care după ce a fost atinsă permite efectuarea valabilă a unui act (exemplu: înmânarea cita\iei ]i a actului de sesizare a instan\ei inculpatului cu cel pu\in 5 zile înaintea termenului fixat - art. 313 alin. 2 C.pr.pen.);

În raport cu durata de timp, termenele pot fi stabilite pe: – ore – 48 de ore, în care organul de cercetare penal` este obligat s` înainteze procurorului plângerea împotriva actelor de urm`rire penal` – art. 276 C.pr.pen., termenul de 24 ore, în care procurorul trebuie s` sesizeze instan\a, dup` ce a dispus trimiterea în judecat`; – zile – 20 de zile pentru rezolvarea de c`tre procuror a plângerilor îndreptate împotriva actelor de urm`rire penal` – art. 277 C.pr.pen., termenul de 10 zile pentru apel – 363 alin. 1 C.pr.pen.; – luni – 2 luni pentru introducerea plângerii prealabile – art. 284 C.pr.pen.; – ani – 1 an pentru cererea de revizuire prev`zut` de art. 398 C.pr.pen. în defavoarea condamnatului, tot de 1 an la recursul în anulare în defavoarea condamnatului.

În func\ie de sensul în care sunt calculate, termenele pot fi: – de succesiune, care se calculeaz` în sensul curgerii normale a timpului ]i sunt cele mai numeroase (termenul de apel, de pild`, se calculeaz` de la data pronun\`rii pentru cei prezen\i ]i de la comunicare, pentru cei lips`); – de regresiune, care se calculeaz` în sensul invers al scurgerii timpului, adic` de la un anumit timp înapoi (exemplu: termenul pentru înmânarea cita\iei inculpatului cu cel pu\in 3 zile înainte de data judec`\ii). 8.2.1.2. Calculul termenelor

Calculul termenelor procedurale este reglementat de art. 186 C.pr.pen. Punctul de plecare la calcularea termenelor procedurale îl constituie ora,

ziua, luna sau anul men\ionat în actul care a provocat curgerea termenului, afar` dac` prin lege nu se dispune altfel (art. 186 alin. 1 C.pr.pen.). Conform sistemului de calcul pe unit`\i libere, la calcularea termenelor pe ore sau pe zile nu se socotesc ora sau ziua de la care începe s` curg` termenul, nici ora sau ziua la care se împline]te – art. 186 alin. 2 C.pr.pen. În cazul termenelor procedurale a c`ror durat` este fixat` în ore (ora se socote]te de 60 minute), frac\iunile de or` nu se socotesc (exemplu: 13 ]i un sfert, termenul curge de la ora 14). Când termenul este stabilit pe zile, fiecare zi se socote]te de 24 ore.

Termenele pe luni sau pe ani (art. 186 alin. 3 C.pr.pen.) se calculeaz` calendaristic ]i ele expir`, dup` caz, la sfâr]itul zilei corespunz`toare a ultimei luni ori la sfâr]itul zilei ]i lunii corespunz`toare a ultimului an. Dac` aceast` zi cade într-o lun` ce nu are o zi corespunz`toare, termenul expir` în ultima zi a acelei luni.

Dac` ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucr`toare, termenul expir` la sfâr]itul primei zile lucr`toare care urmeaz` – art. 186 alin. 4 C.pr.pen. (termenul de trei zile care începe s` curg` miercuri 11 iulie 2004 va expira luni 16 iulie 2004). 8.2.2. Sancţiunile procedurale penale 8.2.2.1. Noţiunea de sancţiune procedurală penală: Este remediul care are menirea de a înlătura producerea de consecinţe în cazul în care legea a fost încălcată cu ocazia îndeplinirii activităţilor procedurale.

119

În literatura de specialitate, noţiunea de sancţiune procedurală are un sens restrâns, având ca sancţiuni nulităţile, iar în sens larg, alături de nulităţi (principala sancţiune procedurală), mai sunt cuprinse decăderea, inadmisibilitatea şi inexistenţa (sancţiune prevăzută de doctrină şi nu de Cod). 8.2.2.2. Inexistenţa, decăderea, inadmisibilitatea

Inexistenţa este o sancţiune procedurală care se aplică unor acte procesuale sau procedurale care există în fapt, dar din punct de vedere juridic ele nu au luat fiinţă, fiind socotite ca inexistente ( o expertiză tehnică făcută de o persoană care nu este expert).

Între inexisten\` ]i nulitate ca sanc\iuni procedurale pot fi subliniate câteva aspecte diferen\iate esen\iale, ]i anume: în timp ce nulitatea este o sanc\iune de invalidare a unor acte care exist` din punct de vedere juridic, inexisten\a prive]te acte care au numai aparen\a unei existen\e juridice; în cazul nulit`\ii, trebuie s` se fac` dovada unei v`t`m`ri procesuale, acest lucru nefiind necesar în cazul inexisten\ei; în cazul nulit`\ii, actul va trebui ref`cut, pe când în cazul inexisten\ei nu se pune o asemenea problem`. Pentru exercitarea unui drept procesual penal se prevede un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exerciţiul dreptului şi nulitatea actului făcut peste termen.

Dec`derea se deosebe]te de nulitate, deoarece se refer` la drepturi procesuale ]i nu la acte procedurale ca nulitatea; nulitatea se refer` la un act efectuat, pe când dec`derea are în vedere un act ce nu mai poate lua fiin\`; nulitatea presupune refacerea actului sau activit`\ii anulate, în timp ce, în cazul dec`derii, legea permite exercitarea dreptului peste termenul prev`zut de lege (ex. apelul sau recursul peste termen – art. 365 C.pr.pen.).

Inadmisibilitatea este o sancţiune procedurală care are uneori o manifestare autonomă, în cele mai frecvente cazuri fiind o consecinţă a decăderii sau nulităţii.

Inadmisibilitatea intervine când se efectueaz` un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum ]i în situa\ia când se încearc` exercitarea unui drept epuizat pe o alt` cale procesual` ori chiar printr-un act procesual. Inadmisibilitatea apare ca o sanc\iune procesual` inevitabil` în sensul obligativit`\ii ei, spre deosebire de nulitate, care uneori poate fi acoperit` prin voin\a p`r\ilor 8.2.2.3. Nulităţile (clasificare, condiţii şi efecte)

Actele îndeplinite în afara condiţiilor stabilite de lege sunt lipsite de valoare, ele fiind caracterizate ca ineficace din punct de vedere juridic.

Nulităţile ca şi sancţiuni se aplică actelor procedurale existente, care au luat fiinţă prin nerespectarea dispoziţiilor legale, prin omisiunea formelor prescrise de lege.

Potrivit art. 197 alin. 1 C.pr.pen., înc`lcarea dispozi\iilor legale care reglementeaz` desf`]urarea procesului penal atrag nulitatea actului numai atunci când s-a adus o v`t`mare ce nu poate fi înl`turat` decât prin anularea acelui act.

120

În schimb, prevederile art. 197 alin. 2 C.pr.pen. modificate Legea nr. 356/2006, arată că dispoziţiile relative la competenţa după materie sau după calitatea persoanei, la sesizarea instanţei, la compunerea acesteia şi la publicitatea şedinţei de judecată sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii. De asemenea, sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii şi dispoziţiile relative la participarea procurorului, prezenţa învinuitului sau a inculpatului şi asistarea acestora de către apărător, când sunt obligatorii, potrivit legii, precum şi la efectuarea referatului de evaluare în cauzele cu infractori minori.

Din analiza textelor mai sus arătate, rezult` c` nulitatea poate fi îndreptat` atât împotriva actelor procesuale, cât ]i a celor procedurale. Clasificarea nulit`\ilor În literatura juridic`, clasificarea nulit`\ilor s-a f`cut în func\ie de anumite criterii, f`r` a exista deosebiri de esen\`, ]i anume: • Dup` modul de exprimare:

– nulit`\i exprese –acelea pe care legea le prevede expres (art. 197 alin. 2 C.pr.pen.), iar nerespectarea lor duce la nulitatea actelor;

– nulit`\i virtuale – nu sunt expres prev`zute de lege, decurg din reglementarea general` – art. 2, art. 197 alin. 1 ]i 4 C.pr.pen. • În func\ie de natura ]i efectele produse:

– nulit`\i absolute –nulit`\ile exprese, care nu pot fi înl`turate în nici un mod, pot fi invocate în orice stare a procesului ]i se iau în considerare chiar din oficiu (art. 197 alin. 3 C.pr.pen.);

– nulit`\i relative – sunt, de regul`, cele virtuale ]i sunt incidente în cazul oric`rei alte dispozi\ii legale decât cele prev`zute în art. 197 alin. 2 C.pr.pen. • În func\ie de întinderea lor:

– nulit`\i totale – atrag anularea întregului act procesual sau procedural;

– nulit`\i par\iale – se aplic` numai par\ial dispozi\iilor de lege înc`lcate. Condi\iile nulit`\ilor. Potrivit dispozi\iilor art. 197 alin. 1 C.pr.pen., trebuie îndeplinite cumulativ urm`toarele condi\ii:

– s` existe o înc`lcare a dispozi\iilor legale referitoare la desf`]urarea procesuui penal;

– înc`lcarea dispozi\iilor legale s` fi produs o v`t`mare; – v`t`marea adus` s` nu poat` fi înl`turat` decât prin anularea actului. În desf`]urarea procesului penal, nulit`\ile relative sunt preponderente fa\`

de nulit`\ile absolute care au un câmp de ac\iune mai restrâns. Inten\ia legiuitorului a fost aceea ca, în general, actele f`cute cu înc`lcarea dispozi\iilor legale s` poat` fi remediate ]i numai în cazuri excep\ionale acestea s` fie nule de drept. Nulit`\ile relative sunt cele care îndeplinesc condi\iile prev`zute în art. 197 alin. 1 C.pr.pen. ]i atrag nulitatea actului numai dac` au fost invocate în cursul efectu`rii actului, când partea este prezent`, sau la primul termen de judecat` cu procedura complet`, când partea a lipsit la efectuarea actului. Instan\a ia în considerare din oficiu înc`lc`rile, în orice stare a procesului, dac` anularea actului este necesar` pentru aflarea adev`rului ]i justa solu\ionare a cauzei (art. 197 alin. 4 C.pr.pen.).

121

Tr`s`turile nulit`\ilor relative. Ele trebuie s` fie invocate de parte (cuvântul din text are sensul de persoan` interesat`) ]i numai în mod excep\ional sunt luate în considerare din oficiu. Nefiind invocat`, înseamn` c` nulitatea este acoperit` prin voin\a p`r\ilor, actul fiind considerat valabil. Nulit`\ile relative trebuie invocate de cel interesat în cursul efectu`rii actului sau la primul termen de judecat` cu procedura complet`. Dac` înc`lcarea dispozi\iei legale a avut loc dup` încheierea dezbaterilor, nulitatea poate fi invocat` în motivele de apel sau recurs. Nulit`\ile absolute (nulit`\i exprese) sunt prev`zute în art. 197 alin. 2 C.pr.pen., ]i anume: dispozi\iile relative la competen\a dup` materie sau dup` calitatea persoanei, la sesizarea instan\ei de judecat`, la compunerea acesteia ]i la publicitatea ]edin\ei de judecat`. De asemenea, sunt prev`zute sub sanc\iunea nulit`\ii ]i dispozi\iile relative la participarea procurorului, prezen\a învinuitului şi a inculpatului ]i asistarea acestora de c`tre ap`r`tor, când sunt obligatorii potrivit legii, precum ]i la efectuarea anchetei sociale în cauzele cu infractori minori.

Efectele nulităţilor: După constatarea nulităţii unui act ( fie relativă, fie absolută ), aceasta produce

două efecte principale: - atrage nevalabilitatea juridică a actelor întocmite cu încălcarea legii din momentul efectuării lor ( ex tunc) şi nu din momentul constatării nulităţii ( ex nunc); - impune refacerea sau remedierea actelor procesuale sau procedurale întocmite cu încălcarea dispoziţiilor legale de către organul judiciar care le-a întocmit iniţial sau, în alte cazuri, de către un alt organ. 8.3. CHELTUIELILE JUDICIARE ŞI AMENDA 8.3.1. Cheltuielile judiciare

Actele ce se efectueaz` în desf`]urarea procesului penal duc la efectuarea unor cheltuieli care se fac fie de organele judiciare, fie de p`r\i sau persoanele care desf`]oar` o activitate în cadrul procesului penal.

Potrivit art. 189 C.pr.pen., în cheltuielile judiciare intr` cheltuielile necesare pentru efectuarea actelor de procedur`, administrarea probelor, conservarea mijloacelor materiale de prob`, retribuirea ap`r`torilor, precum ]i orice alte cheltuieli ocazionate de desf`]urarea procesului penal.

Cheltuielile judiciare se împart în dou` categorii: cheltuieli avansate de stat (art. 191-192 C.pr.pen.) ]i cheltuieli f`cute de p`r\i (art. 193 C.pr.pen.) sau de al\i subiec\i procesuali (art. 190 C.pr.pen.).

În conformitate cu dispozi\iile art. 190 C.pr.pen. martorul, expertul ]i interpretul chema\i de organul de urm`rire penal` ori de instan\a de judecat` au dreptul la restituirea cheltuielilor de transport, între\inere, locuin\` ]i a altor cheltuieli necesare, prilejuite de chemarea lor. Dac` sunt salaria\i, aceste persoane au dreptul ]i la venitul de la locul de munc`, pe durata lipsei de la serviciu prilejuit` de chemarea la organul de urm`rire penal` ori la instan\a de judecat`. Martorul care nu este salariatul unei asemenea unit`\ii, dar care are venit din munc`, este îndrept`\it s` primeasc` ]i o compensa\ie. Expertul ]i interpretul au dreptul la o retribu\ie pentru îndeplinirea îns`rcin`rii date, în cazurile ]i condi\iile prev`zute prin dispozi\ii legale.

Plata cheltuielilor avansate de stat în caz de condamnare (art. 191 C.pr.pen.)

122

Dac` a fost condamnat, inculpatul este obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat. Când sunt mai mul\i inculpa\i condamna\i, instan\a hot`r`]te partea din cheltuielile judiciare datorat` de fiecare, \inându-se seama, pentru fiecare dintre inculpa\i, de m`sura în care a provocat cheltuielile judiciare.

În cazul în care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, cheltuielile judiciare sunt suportate de persoana care a făcut sesizarea, în măsura în care se reţine exercitarea abuzivă a acestui drept.

Dac` inculpatul nu este obligat la repararea pagubei deoarece aceasta a fost deja acoperit` integral, obligarea sa în solidar cu partea responsabil` civilmente la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat este gre]it`, ea contravenind prevederilor art. 191 alin. 3 C.pr.pen. 8.3.2. Amenda judiciară este o sanc\iune procesual` aplicabil` în cazurile de neîndeplinire a obliga\iilor procesuale sau de îndeplinire a lor f`r` respectarea condi\iilor stabilite de lege. Rolul amenzii judiciare (a nu se confunda cu amenda penal`, care are caracter represiv) este de a asigura desf`]urarea normal` a activit`\ii procesuale prin efectuarea corect ]i la timp, de c`tre subiec\ii procesuali, a îndatoririlor ce le revin. Abaterile judiciare prev`zute pe larg în art. 198 din C.pr.pen. se sanc\ioneaz` cu amend` judiciar` în cuantum de la 100 lei la 1.000 lei după cum urmează: - neîndeplinirea sau îndeplinirea greşită ori cu întârziere a lucrărilor de citare sau de comunicare a actelor procedurale, de transmitere a dosarelor, precum şi a oricăror alte lucrări, dacă prin acestea s-au provocat întârzieri în desfăşurarea procesului penal; - neîndeplinirea ori îndeplinirea greşită a îndatoririlor de înmânare ori de

comunicare a citaţiilor sau a celorlalte acte procedurale, precum şi neexecutarea mandatelor de aducere.

- lipsa nejustificată a apărătorului ales sau desemnat din oficiu fără a asigura substituirea, în condiţiile legii, ori înlocuirea sau refuzul acestuia de a asigura apărarea Lipsa nejustificată a martorului, a părţii vătămate sau a părţii responsabile

civilmente se sancţionează cu amendă de la 250 lei la 3.000 lei. Lipsa nejustificată a apărătorului ales sau desemnat din oficiu fără a asigura

substituirea, în condiţiile legii, ori înlocuirea sau refuzul acestuia de a asigura apărarea se sancţionează cu amendă judiciară de la 250 lei la 3.000 lei."

Amenzile judiciare aplicate constituie venituri la bugetul de stat, cuprinzându-se distinct în bugetul Ministerului Public sau Ministerului Justiţiei.

Persoana amendată poate cere scutirea de amendă ori reducerea amenzii. Cererea de scutire sau de reducere se poate face în termen de 10 zile de la comunicarea ordonanţei ori a încheierii de amendare.

123

SEMESTRUL II

9. URMÃRIREA PENALÃ

9.1. ASPECTE INTRODUCTIVE PRIVIND URMĂRIREA PENALĂ 9.2. URMĂRIREA PENALĂ CA PRIMA FAZĂ A PROCESULUI PENAL 9.2.1. Noţiunea, importanţa şi necesitatea urmăririi penale

124

Procesul penal se desf`]oar` pe parcursul unor etape necesare, succesive, care poart` denumirea de faze ale procesului penal, ]i anume: urm`rirea penal`, judecata ]i punerea [n executare a hot`rârilor penale.

Activit`\ile [ndeplinite [n desf`]urarea unei faze procesuale au ca func\iune ]i finalitate proprii asigurarea ]i [nlesnirea desf`]ur`rii fazei procesuale urm`toare, func\iune ]i finalitate proprii (abilit`\i) care se integreaz` [n finalitatea comun` tuturor fazelor, adic` func\iunea ]i finalitatea procesului penal.

{n faza de urm`rire penal` sunt cuprinse etapele descoperirii, cercet`rii penale ]i ale trimiterii [n judecat`. Prin activit`\ile [ntreprinse [n aceast` faz` se descoper` infrac\iunile, se identific` autorul(ii) infrac\iunilor ]i se administreaz` probele [n cauz`, [n vederea trimiterii [n judecat`. Aceste activit`\i se [ndeplinesc de c`tre organele de cercetare penal` ]i procuror prin actele procesuale ]i procedurale prescrise de lege. Instan\a de judecat` poate interveni [n faza de urm`rire penal` numai [n cazul m`surilor preventive, prelungirii acestora sau solu\ion`rii c`ilor de atac [ndreptate [mpotriva unor m`suri procesuale.

Procesul penal se desf`]oar` atât [n cursul urm`ririi penale cât ]i [n cursul judec`\ii, potrivit dispozi\iilor prev`zute de lege, [n faza de urm`rire penal` se aplic`, [n func\ie de cauzele respective, principiile fundamentale: legalitatea procesului penal, aflarea adev`rului, rolul activ al organelor judiciare penale, garantarea libert`\ii persoanei, respectarea demnit`\ii umane, garantarea dreptului la ap`rare, prezum\ia de nevinov`\ie, operativitatea procesului penal, egalitatea persoanelor [n procesul penal.

9.2.2. Obiectul, scopul şi sarcinile urmăririi penale

Urm`rirea penal` are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existen\a infrac\iunilor, la identificarea f`ptuitorilor ]i la stabilirea r`spunderii acestora, pentru a se constata dac` este sau nu cazul s` se dispun` trimiterea [n judecat`.

Strângerea probelor trebuie s` se refere la: • existen\a infrac\iunilor – legea prevede existen\a material` a unei fapte

dac` ea este prev`zut` de legea penal`, indiferent de faza de desf`]urare, adic` atât infrac\iunea consumat`, cât ]i tentativa;

• identificarea f`ptuitorilor – probele adunate trebuie s` stabileasc` cunoa]terea f`ptuitorilor [n calitate de autori, instigatori sau complici, cât ]i descoperirea datelor de identificare a persoanei care a comis fapta ]i stabilirea formei de participa\ie;

• stabilirea r`spunderii f`ptuitorului – probele necesare trebuie s` priveasc` nu numai materialitatea faptelor, ci ]i elucidarea tuturor aspectelor legate de vinov`\ia f`ptuitorului dac` acesta poate sau nu s` r`spund` penal.

Deşi dispoziţiile art. 200 C.pr.pen., nu se referă în mod expres la faptele şi împrejurările care contribuie la justa soluţionare a laturii civile, este evident că această activitate se referă şi la strângerea probelor necesare soluţionării laturii civile a cauzei.

De aceea, s-ar impune completarea acestui text de lege şi cu dispoziţii exprese referitoare la strângerea probelor pentru corecta soluţionare a cauzei, atât în ceea ce priveşte despăgubirile cuvenite părţii civile, cât şi referitor la răspunderea părţii responsabile civilmente.

125

În alin. 4 al art. 202 C.pr.pen., se prevede că organul de urmărire penală este obligat să strângă date cu privire la împrejurările care au determinat, înlesnit sau favorizat săvârşirea infracţiunii, în scopul de a a acţiona în vederea înlăturării lor, prevenindu-se astfel săvârşirea de noi infracţiuni. Cu alte cuvinte, strângerea datelor de către organul de urmărire penală, crează obligaţia acestuia de a lămuri cauza sub toate aspectele.

A doua cerinţă a obiectului urmăririi penale constă în evaluarea provelor strânse în scopul de a se constata dacă este sau nu cazul de a se dispune trimiterea în judecată. Această evaluare este necesară pentru finalizarea urmăririi penale, fie în sensul trimiterii în judecată, fie în sensul scoaterii de sub urmărire penală sau a încetării urmăririi penale.

Dacă o primă evaluare se face prin propunerea pe care organul de cercetare penală o înaintează procurorului, a doua evaluare aparţine acesuia din urmă, când soluţionează cauza fie prin emiterea rechizitoriului, fie prin emiterea ordonanţei de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale.

Definiţia urmăririi penale dată în art. 200 C.pr.pen., apare astfel incompletă, deoarece, nu face nicio referire la intervenţia procurorului care pune în mişcare acţiunea penală şi care dispune trimiterea în judecată a inculpatului. Aşa fiind, apreciem alături de alţi autori că definiţia corectă a urmăririi penale ar trebui să aibă următorul conţinut: „urmărirea penală are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existenţa infracţiunilor, la identificarea făptuitorilor şi la stabilirea răspunderii penale şi civile a acestora, precum şi inculparea celor vinovaţi şi trimiterea lor în judecată penală”.

Organele de urm`rire penal` []i concretizeaz` activitatea [n acte de urm`rire penal` care pot fi :

• acte procesuale sau de dispozi\ie – sunt, de regul`, atributul procurorului (ex: punerea [n mi]care a ac\iunii penale, trimiterea [n judecat`) ]i numai uneori sunt de competen\a organelor de cercetare penal` ([nceperea urm`ririi penale, dispunerea m`surii re\inerii etc.);

• acte procedurale – se realizeaz` de organele de cercetare penal` (ex: cercetarea la fa\a locului, ridicarea de obiecte sau [nscrisuri, efectuarea perchezi\iilor), dar pot s` fie efectuate ]i de procuror.

Actele de cercetare penală sunt acte constitutive ale procesului penal, fiind obligatorie efectuarea lor, în ordinea stabilită de lege. Astfel, pentru sesizarea instanţei, trebuie mai întâi să se dispună punerea în mişcare a acţiunii penale şi apoi trimiterea în judecată a inculpatului. Pentru arestarea preventivă pe o durată mai mare de 10 zile este necesară inculparea învinuitului prin punerea în mişcare a acţiunii penale.

În cursul urmăririi penale, efectuarea actelor de cercetare penală se îmbină cu efectuarea actelor de urmărire penală. Astfel, după începerea urmăririi penale, care constituie un act de dispoziţie, se efectuează acte de cercetare penală cu privire la faptă, făptuitor şi răspunderea sa penală. Între timp, se poate dispune punerea în mişcare a acţiunii penale şi apoi continuarea efectuării actelor de cercetare penală pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele, după care, în final, se dispune fie trimiterea în judecată, fie o soluţie de închidere a urmăririi penale.

Potrivit art. 203 C.pr.pen., în desfăşurarea urmăririi penale, organul de urmărire penală dispune asupra actelor sau măsurilor procesuale prin ordonanţă, acolo unde legea prevede aceasta, iar în celelalte cazuri, prin rezoluţie motivată.

126

9.2.3. Limitele urmăririi penale Urm`rirea penal` [ncepe o dat` cu activit`\ile de cercetare a strângerii

probelor ]i se termin` prin dispozi\ia de trimitere [n judecat`, atunci când este cazul, iar sub aspectul desf`]ur`rii [n timp, urm`rirea penal` se caracterizeaz` prin urm`toarele limite:

• limita ini\ial` – marcheaz` na]terea cadrului legal de desf`]urare a tuturor activit`\ilor pe care le efectueaz` organele de urm`rire penal`.

Urm`rirea penal` poate s` fie dispus` prin rezolu\ie de c`tre organul de urm`rire penal` care a fost sesizat prin plângere sau denun\ (art. 228 alin. 1 C. pr. pen.), iar când organul de urm`rire penal` se sesizeaz` din oficiu, rezoluţia de începere a urmăririi penale este supusă confirmării motivate a procurorului care exercită supravegherea, în termen de cel mult 48 de ore (art. 228 alin. 31 C. pr. pen. a fost introdus prin Legea nr. 281/2003 şi modificat prin Legea nr. 356/2006).

Dacă din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor premergătoare efectuate după primirea plângerii sau denunţului rezultă vreunul din cazurile de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prevăzute în art. 10, cu excepţia celui de la lit. b1 (fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni), organul de urmărire penală înaintează procurorului actele încheiate cu propunerea de a nu se începe urmărirea penală.

Dacă procurorul constată că nu sunt întrunite condiţiile arătate mai sus, restituie actele organului de urmărire penală, fie pentru completarea actelor premergătoare, fie pentru începerea urmăririi penale.

• limita final` a urm`ririi penale o reprezint` solu\ia pe care o adopt` procurorul [n cauza respectiv`, ]i anume: rechizitoriu, ordonan\` sau rezolu\ie.

Dac` din probele administrate [n cauz` rezult` c` fapta exist`, c` a fost s`vâr]it` de [nvinuit sau inculpat ]i c` acesta r`spunde penal, procurorul [ntocme]te rechizitoriul prin care dispune trimiterea [n judecat`.

{n situa\ia [n care nu se dispune trimiterea [n judecat`, procurorul prin ordonan\` sau rezolu\ie ([n func\ie dac` ac\iunea penal` a fost sau nu pus` [n mi]care) dispune scoaterea de sub urm`rire penal` sau [ncetarea urm`ririi penale (ordonan\`, dac` a fost pus` [n mi]care ac\iunea penal` ]i [n cazul art. 10 lit. b1 C. pr. pen., ]i rezolu\ie, dac` nu a fost pus` [n mi]care ac\iunea penal`).

Procurorul mai poate dispune ]i clasarea cauzei prin ordonan\` atunci când se constat` unul din cazurile prev`zute [n art. 10 C. pr. pen. ]i nu exist` [nvinuit [n cauz`.

9.2.4. Trăsăturile urmăririi penale

Urm`rirea penal` ca faz` important` a procesului penal ]i desf`]urat` [n condi\iile stabilite de lege trebuie s` constituie o garan\ie c` orice cauz` penal` nu va ajunge [n faza de judecat` dac` urm`rirea penal` nu e complet`, iar persoana cercetat` nu este vinovat`.

Activit`\ile care se [ntreprind [n aceast` faz` fac ca urm`rirea penal` s` aib` anumite caractere care o deosebesc atât de faza de judecat`, cât ]i de punerea [n executare a hot`rârilor penale. 9.2.4.1. Caracterul nepublic al urm`ririi penale

Dac` [n faza de judecat` tr`s`tura specific` este publicitatea ]edin\ei de judecat`, la urm`rirea penal`, [n general, multe activit`\i au un caracter nepublic, publicitatea nefiind obligatorie. Obiectul urm`ririi penale se poate realiza numai dac` strângerea ]i administrarea probelor nu se fac [n mod

127

public ]i la anumite termene, neexistând posibilitatea pentru participan\ii din procesul penal s` cunoasc` anumite aspecte ce ar putea duce la z`d`rnicirea afl`rii adev`rului.

Pân` la terminarea urm`ririi penale, regula este c` p`r\ile sau alte persoane nu au acces la actele dosarului de urm`rire penal`. Pentru [nvinuit sau inculpat, conform art. 172 C. pr. pen. astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 57/19.03.2008 publicată în M.Of. nr. 228/25.03.2008, ap`r`torul acestuia are dreptul s` asiste la efectuarea oric`rui act de urm`rire penal`, se face men\iunea [n act de prezen\a lui ]i este semnat de acesta, poate formula cereri ]i depune memorii. Lipsa ap`r`torului nu [mpiedic` efectuarea actului de urm`rire penal`, dac` exist` dovada c` ap`r`torul a fost [ncuno]tiin\at de data ]i ora efectu`rii actului.

}i ap`r`torul celorlalte p`r\i (art. 173 C. pr. pen. modificat prin Legea nr. 356/2006) are dreptul s` asiste la efectuarea oric`rui act de urm`rire penal` care implică audierea sau prezenţa p`r\ii careia îi asigură apărarea şi poate formula cereri şi depune memorii.

Inculpatul mai ia cuno]tin\` de actele ]i probele dosarului cu ocazia prezent`rii materialului de urm`rire penal` sau atunci când are loc arestarea sau prelungirea arest`rii preventive.

Din analiza dispozi\iilor legale amintite mai sus rezult` c` urm`rirea penal` nu are un caracter secret ]i c` anumite acte sau probe pot fi cunoscute de c`tre p`r\i.

9.2.4.2. Urm`rirea penal` este [n principiu necontradictorie

Potrivit art. 65 C. pr. pen., sarcina administr`rii probelor [n procesul penal revine organului de urm`rire penal` ]i instan\ei de judecat`.

Datorit` specificului [n care se realizeaz` urm`rirea penal` ]i caracterul ei nepublic, contradictorialitatea nu se manifest` [ntre subiec\ii procesului.

Astfel, organele de urm`rire penal` strâng ]i administreaz` probele, de regul`, f`r` prezen\a p`r\ilor, iar când sunt chemate, sunt audiate separat (art. 71 alin. 2 ]i art. 77 din C. pr. pen.).

Având [n vedere c`, potrivit art. 67 C. pr. pen., [n cursul procesului penal (deci ]i [n faza urm`ririi penale), p`r\ile pot propune probe ]i cere administrarea lor, rezult` c` exist` ]i elemente de contradictorialitate mai ales [n cazul arest`rii [nvinuitului sau inculpatului, ori lu`rii m`surii de obligare de a nu p`r`si localitatea sau obligarea de a nu p`r`si \ara, [n cazul plângerii contra [ncheierii instan\ei de respingere a cererii de eliberare provizorie, fie [n cazul confrunt`rii (art. 87 ]i 88 C. pr. pen.).

Exist` proceduri [n cadrul urm`ririi penale, cum este procedura arest`rii sau prelungirii arest`rii preventive, care se efectueaz` la instan\a de judecat`, unde sunt aplicabile principiile specifice judec`\ii ]i contradictorialitatea se manifest` cel mai evident.

9.2.4.3. Caracterul preponderent al formei scrise

Având [n vedere faptul c` urm`rirea penal` [n principiu are caracter necon-tradictoriu, iar cercetarea este necunoscut` [n totalitate de p`r\i sau subiec\ii procesuali este normal ca forma acesteia s` fie scris`.

128

Solicitarea de probe, cerute de c`tre p`r\i, se face [n form` scris`, iar dac` acestea au fost solicitate oral, sunt consemnate [n [nscrisuri de c`tre organele de urm`rire penal`. De asemenea, toate actele procesuale ]i procedurale [mbrac` forma scris`.

În timpul urm`ririi penale exist` ]i situa\ii când anumite activit`\i [mbrac` forme orale care ulterior se transform` [n form` scris` (exemple: declara\iile verbale, ascultarea persoanelor confruntate, preg`tirea unei expertize – expertul discut` cu p`r\ile obiectul expertizei ]i [ntreb`rile la care trebuie s` r`spund`).

9.2.4.4. Subordonarea ierarhic` [n efectuarea actelor de urm`rire penal`

Urm`rirea penal` se efectueaz` de c`tre procurori ]i de c`tre organele de cercetare penal`.

Procurorii fac parte din Ministerul Public ]i func\ioneaz` potrivit Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciar`, actualizat` prin Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniul justi\iei, în timp ce organul de cercetare penal` func\ioneaz` fie în cadrul Ministerului Administra\iei ]i Internelor, fie ca organ de cercetare special` (art. 208 C.pr.pen.).

Procurorii î]i desf`]oar` activitatea potrivit principiilor legalit`\ii, impar\ialit`\ii ]i controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justi\iei, în condi\iile legii.

Procurorii î]i exercit` func\iile în conformitate cu legea, respect` ]i protejeaz` demnitatea uman` ]i ap`r` drepturile persoanei. Parchetele sunt independente în rela\iile cu instan\ele judec`tore]ti, precum ]i cu celelalte autorit`\i publice.

De asemenea procurorul conduce ]i supravegheaz` activitatea de cercetare penal` a poli\iei judiciare ]i a altor organe de cercetare penal`, dispozi\iile date de acesta fiind obligatorii (art. 63 alin. 1 din Legea nr. 304/2004).

Dispozi\iile procurorului ierarhic superior, date în scris ]i în conformitate cu legea, sunt obligatorii pentru procurorii din subordine.

În solu\iile dispuse, procurorul este independent, în condi\iile prev`zute de lege. Procurorul poate contesta la Consiliul Superior al Magistraturii, în cadrul procedurii de verificare a conduitei judec`torilor ]i procurorilor, interven\ia procurorului ierarhic superior, în orice form`, în efectuarea urm`ririi penale sau în adoptarea solu\iei.

Solu\iile adoptate de procuror pot fi infirmate motivat de c`tre procurorul ierarhic superior, când sunt apreciate ca fiind nelegale. M`sura infirm`rii este supus` controlului instan\ei competente s` judece cauza în fond, la cererea procurorului care a adoptat solu\ia.

Controlul exercitat de procurorul general al Parchetului de pe lâng` Înalta Curte de Casa\ie ]i Justi\ie, de procurorul - ]ef al Departamentului Na\ional Anticorup\ie sau de procurorul general al parchetului de pe lâng` curtea de apel asupra procurorilor din subordine se poate realiza direct sau prin procurori anume desemna\i.

Organele de poli\ie judiciar` î]i desf`]oar` activitatea de cercetare penal`, în mod nemijlocit, sub conducerea ]i supravegherea procurorului, fiind obligate s` aduc` la îndeplinire dispozi\iile acestuia. Nerespectarea acestor dispozi\ii atrage r`spunderea juridic` potrivit legii.

129

Ministrul justi\iei, când consider` necesar, din proprie ini\iativ` sau la cererea Consiliului Superior al Magistraturii, exercit` controlul asupra procurorilor, prin procurori anume desemna\i de procurorul general al Parchetului de pe lâng` Înalta Curte de Casa\ie ]i Justi\ie sau, dup` caz, de procurorul - ]ef al D.N.A., ori de ministrul justi\iei.

Controlul const` în verificarea eficien\ei manageriale, a modului în care procurorii î]i îndeplinesc atribu\iile de serviciu ]i în care se desf`]oar` raporturile de serviciu cu justi\iabilii ]i cu celelalte persoane implicate în lucr`rile de competen\a parchetelor. Controlul nu poate viza m`surile dispuse de procuror în cursul urm`ririi penale ]i solu\iile adoptate. 9.3. COMPETENŢA ORGANELOR DE URMĂRIRE PENALĂ 9.3.1. Competenţa organelor de cercetare penală ale poliţiei judiciare

Organele de cercetare ale poli\iei judiciare. În urma modificării art. 201 alin. 3 C.pr.pen., survenită prin Legea nr. 356/2006

şi O.U.G. nr. 60/2006, ca organe de cercetare ale poliţiei judiciare funcţionează lucrători specializaţi din Ministerul Administraţiei şi Internelor, desemnaţi nominal de ministrul administraţiei şi internelor, cu avizul conform al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Retragerea avizului conform al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie conduce la încetarea calităţii de lucrător în cadrul poliţiei judiciare. Când legea specială prevede o procedură diferită de desemnare şi funcţionare a organelor de poliţie judiciară, se aplică dispoziţiile legii speciale.

Prin modificarea art. 27 din L. nr. 218/2002 privind organizarea ]i func\ionarea Poli\iei Române de c`tre L. nr. 281/2003 se prevede c` poli\i]tii care au calitatea de organe de cercetare ale poli\iei judiciare sunt desemna\i prin dispozi\ia inspectorului general al Inspectoratului General al Poli\iei Române cu avizul procurorului general al Parchetului de pe lâng` {nalta Curte de Casa\ie ]i Justi\ie.

Atât din dispozi\iile art. 201 alin. 3 C. pr.pen. (organele de cercetare ale poli\iei judiciare []i desf`]oar` activitatea sub autoritatea procurorului general al Parchetului de pe lâng` {nalta Curte de Casa\ie ]i Justi\ie sau sunt desemna\i ]i func\ioneaz` [n alt mod, potrivit unor legi speciale) cât ]i art. 27 din L. nr. 218/2002 rezult` c` din punct de vedere func\ional (conform atribu\iilor pe care le au ace]ti poli\i]ti) se subordoneaz` procurorului. Dac` ace]tia s`vâr]esc infrac\iuni, urm`rirea penal` se efectueaz` [n mod obligatoriu de c`tre procuror ]i se judec` [n prim` instan\` aşa cum rezultă din art. 27 alin. 2 ]i 3 din L. nr. 218/2002, de c`tre:

– tribunal, [n cazul poli\i]tilor prev`zu\i [n art. 14 alin. 2, pct. II din L. nr. 360/2002 privind Statutul poli\istului;

– curtea de apel, [n cazul poli\i]tilor prev`zu\i [n art. 14, alin. 2, pct. I, lit. e) – j) din L. nr. 360/2002;

- {nalta Curte de Casa\ie ]i Justi\ie, [n cazul poli\i]tilor prev`zu\i [n art. 14, alin. 2, pct. I, lit. a) – d) din L. nr. 360/2002.

Lucr`torii operativi ai poli\iei judiciare anume desemna\i, care desf`]oar` activit`\i de cercetare penal`, trebuie s` aib`, [n mod obligatoriu, studii juridice superioare, cuno]tin\e profesionale temeinice ]i o conduit` moral` irepro]abil`, pentru a [ndeplini, [n cele mai bune condi\ii, atribu\iile ce le revin.

130

9.3.2. Competenţa organelor de cercetare penală speciale

Aceste organe de cercetare special` sunt prev`zute [n art. 208 C.pr.pen., ]i anume:

– ofi\erii anume desemna\i de c`tre comandan\ii unit`\ilor militare corp aparte ]i similare, pentru militarii [n subordine. Cercetarea poate fi efectuat` ]i personal de c`tre comandant;

– ofi\erii anume desemna\i de c`tre ]efii comenduirilor de garnizoan`, pentru infrac\iunile s`vâr]ite de militari [n afara unit`\ilor militare. Cercetarea poate fi efectuat` ]i personal de ]efii comenduirilor de garnizoan`;

– ofi\erii anume desemna\i de c`tre comandan\ii centrelor militare, pentru infrac\iunile de competen\a instan\elor militare, s`vâr]ite de persoanele civile [n leg`tur` cu obliga\iile lor militare. Cercetarea poate fi efectuat` ]i personal de c`tre comandan\ii centrelor militare.

La cererea comandantului centrului militar, organul de poli\ie efectueaz` unele acte de cercetare, dup` care [nainteaz` lucr`rile comandantului centrului militar;

– ofi\erii poli\iei de frontier`, anume desemna\i pentru infrac\iunile de frontier`;

– c`pitanii porturilor, pentru infrac\iunile contra siguran\ei naviga\iei pe ap` ]i contra disciplinei ]i ordinii la bord, precum ]i pentru infrac\iunile de serviciu sau [n leg`tur` cu serviciul, prev`zute [n Codul penal, s`vâr]ite de personalul navigant al marinei civile, dac` fapta a pus sau ar fi putut pune [n pericol siguran\a navei sau a naviga\iei.

Atât procurorul, cât ]i organele de cercetare penal` sunt subiec\ii procesuali oficiali ai fazei de urm`rire penal`.

{n cadrul urm`ririi penale se aplic` regulile de baz` ale procesului penal, ]i anume: principiul legalit`\ii, afl`rii adev`rului, operativit`\ii ]i rolului activ al organelor judiciare. Astfel, a]a cum arat` ]i art. 202 C.pr.pen., sub aspectul proba\iunii, organul de urm`rire penal` trebuie s` aib` rol activ fiind obligat s` strâng` probele necesare pentru aflarea adev`rului ]i pentru l`murirea cauzei sub toate aspectele, [n vederea justei solu\ion`ri a acesteia.

Legea procesual penal` a prev`zut [n art. 203 C.pr.pen. c` organele de urm`rire penal` dispun asupra actelor sau m`surilor procesuale prin ordonan\`, acolo unde legea prevede aceasta, iar [n celelalte cazuri prin rezolu\ie motivat`.

Ordonan\a prezint` o importan\` deosebit`, art. 203 alin. 2 prev`zând ]i men\iunile obligatorii pe care trebuie s` le con\in`, ]i anume:

– data ]i locul [ntocmirii; – numele, prenumele ]i calitatea celui care o [ntocme]te; – cauza la care se refer`; – obiectul actului sau m`surii procesuale; – temeiul legal al acesteia; – ]i semn`tura celui care a [ntocmit-o. Ordonan\a trebuie s` fie motivat` ]i este folosit` [n cazul punerii [n mi]care

a ac\iunii penale, lu`rii m`surilor de preven\ie sau a m`surilor asiguratorii, scoaterii de sub urm`rire penal`, suspend`rii urm`ririi penale etc.

Fa\` de ordonan\`, pentru rezolu\ie legea nu prevede [n mod expres con\inutul acesteia, dar consider`m c` aceasta trebuie s` cuprind`: data

131

[ntocmirii, numele ]i prenumele persoanei care a [ntocmit-o, dispozi\ia, motivele de fapt ]i de drept ]i semn`tura acesteia. Rezolu\ia este folosit` [n anumite cazul cum ar fi:

– [n situa\ia [nceperii urm`ririi penale, când organul de urm`rire penal` a fost sesizat prin plângere sau denun\ (art. 228 alin. 1 C.pr.pen.);

– [n cazul confirm`rii organului de cercetare penal` de a nu se dispune [nceperea urm`ririi penale (art. 228 alin. 6 C.pr.pen.);

– atunci când se dispune comisia rogatorie (art. 133 alin. 1 C.pr.pen.); – procurorul dispune [ncetarea urm`ririi penale când ac\iunea penal` nu a

fost pus` [n mi]care (art. 243 alin. 2 C.pr.pen.). {n lege s-au mai prev`zut ]i situa\ii [n care organele de urm`rire penal` pot

s` dispun` ]i prin proces-verbal ca de pildă în cazul efecturării percheziţiei, a ridicării de obiecte sau înscrisuri, cercetarea la faţa locului sau reconstituirea. Anterior abrogării art. 228 alin. 3 C.pr.pen., organul de urmărire penală avea posibilitatea de a dispune prin proces-verbal chiar începerea urmăririi penale, atunci când s-a sesizat din oficiu, însă, prevederea a fost abrogată, astfel încât şi în această situaţie începerea urmăririi penale se face prin rezoluţie.

Tot [n art. 203 alin. 3 C.pr.pen. se precizeaz` c`, atunci când organul de cercetare penal` consider` c` este cazul s` fie luate anumite m`suri, el face propuneri motivate [n acest sens. Legea a prev`zut acest lucru pentru c` organele de cercetare penal` au o anumit` competen\`, neputând lua m`suri de preven\ie sau de punere [n mi]care a ac\iunii penale, ]i din acest motiv printr-un referat motivat (art. 258 C.pr.pen.) ele fac propuneri cu privire la anumite m`suri procesuale.

Toate actele procedurale ar`tate mai sus trebuie s` fie [n conformitate cu dispozi\iile legale, iar cei care le-au [ntocmit []i asum` responsabilitatea cu privire la con\inutul ]i valabilitatea lor. 9.3.3. Competenţa procurorului în faza urmăririi penale

Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciar`, actualizat` prin Legea nr. 247/2005, prevede c` procurorii fac parte din Ministerul Public, c` ace]tia î]i exercit` atribu\iile în cadrul parchetelor constituite pe lâng` fiecare instan\` judec`toreasc`, sub autoritatea ministrului justi\iei (art. 59 alin. 2 din Legea nr. 304/2004) ]i c` Ministerul Public exercit` prin procurori, printre alte atribu\ii, ]i efectuarea urm`ririi penale în cazurile ]i condi\iile prev`zute de lege (art. 60 lit. a din Legea nr. 304/2004), efectuând ]i supravegherea ]i controlul activit`\ii organelor de cercetare penal`.

{n cadrul urm`ririi penale, procurorul poate s` efectueze orice acte [n cauzele pe care le supravegheaz`, fiind vorba de acele infrac\iuni care [n mod obi]nuit intr` [n competen\a organelor de cercetare penal` ar`tate [n art. 207 ]i art. 208 C.pr.pen. (art. 209 alin. 2 C.pr.pen.).

De asemenea, potrivit art. 209 alin. 3 C.pr.pen. astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2002/2010, urm`rirea penal` se efectueaz` [n mod obligatoriu de c`tre procuror, [n cazul urm`toarelor infrac\iuni:

a) infrac\iuni contra siguranţei statului; (art. 155-173) b) infrac\iuni contra persoanei; (art. 174-177, art.197) c) infrac\iuni contra libert`\ii persoanei (art. 189 alin. 3-6, art. 190, art. 191 )

132

d) infrac\iuni contra patrimoniului; (art. 211, 212) e) infrac\iuni contra autorit`\ii; (art. 256, art. 239, art. 2391) f) infrac\iuni de serviciu sau [n leg`tur` cu serviciul; (art. 250, art. 252, art.

2531- 255, art. 257) g) infrac\iuni care [mpiedic` [nf`ptuirea justi\iei; (art. 265-268) h) infrac\iuni contra siguran\ei circula\iei pe c`ile ferate; (art. 273-276) i) infrac\iuni privitoare la regimul stabilit pentru unele activit`\i

reglementate de lege; (art. 2791, 280, 2801, art. 3022) j) infrac\iuni care aduc atingere unor rela\ii privind convie\uirea social`;

(art. art. 317, art. 323) k) infrac\iuni contra p`cii ]i omenirii (art. 356-361); l) cazurile prevăzute în art. 27 pct. 1 lit. b)-e), art. 281 pct. 1 lit. b), b1)-b3) şi pct.

5, art. 282 pct. 1 lit. b) şi art. 29 pct. 1, precum şi în cazul altor infracţiuni date prin lege în competenţa sa."

l) infrac\iunile s`vâr]ite cu inten\ie, care au avut ca urmare moartea unei persoane, infrac\iunile privind siguran\a na\ional` a României, infrac\iunile de sp`lare a banilor, traficul ]i consumul ilicit de droguri, infrac\iunea de bancrut` frauduloas`, dac` fapta prive]te sistemul bancar, prev`zute [n legi speciale (art. 27 pct. 1 lit. b-e C.pr.pen.);

m) infrac\iuni s`vâr]ite de judec`tori de la judec`torii ]i tribunale, de procurorii de la parchetele de pe lâng` aceste instan\e, precum ]i de notarii publici, infrac\iunile s`vâr]ite de judec`torii, procurorii ]i controlorii financiari ai camerelor de conturi jude\ene, precum ]i de controlorii financiari de la Curtea de Conturi (art. 281 pct. 1 lit. b C.pr.pen.). De asemenea, procurorul particip` ]i la activitatea de solu\ionare a cererilor de extr`dare sau de transfer ale persoanelor condamnate [n str`in`tate, cereri ce sunt solu\ionate de c`tre curtea de apel conform art. 281 pct. 5 C.pr.pen. [naintea solu\ion`rii acestor cereri potrivit art. 31 din L. nr. 296/2001 privind extr`darea, cererea de extr`dare ]i actele conexe se transmit de Ministerul Justi\iei c`tre parchetul competent [n vederea identific`rii ]i arest`rii persoanei ce urmeaz` a fi extr`dat`.

}i [n L. nr. 302/2004 modificată prin Legea nr. 222/2008 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, Ministerul Public are atribu\ii [n derularea procedurii de transferare a str`inului condamnat de o instan\` român` – parchetul transmite informa\ii cu privire la condamnat, la faptele penale s`vâr]ite, durata, natura ]i data [nceperii execut`rii pedepsei, audierea condamnatului, participarea obligatorie la solu\ionarea cererii;

n) infrac\iunile s`vâr]ite de judec`torii tribunalelor militare ]i ai tribunalelor militare teritoriale, precum ]i de procurorii militari de la parchetele de pe lâng` aceste instan\e;

o) infrac\iuni s`vâr]ite de parlamentari, de membrii guvernului, de judec`torii Cur\ii Constitu\ionale, judec`torii ]i procurorii Cur\ii de Conturi, de pre]edintele Consiliului Legislativ, de mare]ali ]i generali, de ]efii cultelor religioase ]i de ceilal\i membri ai {naltului Cler, care au cel pu\in rangul de arhiereu sau echivalent al acestuia, de judec`torii ]i magistra\ii asisten\i de la {nalta Curte de Casa\ie ]i Justi\ie, de judec`torii de la cur\ile de apel ]i Curtea Militar` de Apel, precum ]i de procurorii de la parchetele de pe lâng` aceste

133

instan\e ]i de procurorii Parchetului Na\ional Anticorup\ie (art. 29 pct. 1 C.pr.pen.);

p) infrac\iuni [mpotriva protec\iei muncii. Este competent să efectueze urmărirea penală, în cazurile prevăzute în art. 209

alin. 3 C.pr.pen. şi să exercite supravegherea asupra activităţii de cercetare penală procurorul de la parchetul corespunzător instanţei care, potrivit legii, judecă în primă instanţă cauza.

După modificarea ce a avut loc prin O.U.G. nr. 60/2006, procurorii din cadrul parchetelor ierarhic superioare pot prelua, în vederea efectuării urmăririi penale, cauze de competenţa parchetelor ierarhic inferioare, prin dispoziţia conducătorului parchetului ierarhic superior, când: - imparţialitatea procurorilor ar putea fi ştirbită datorită împrejurărilor cauzei, duşmăniilor locale sau calităţii părţilor; - una dintre părţi are o rudă sau un afin până la gradul patru inclusiv printre procurorii ori grefierii parchetului sau judecătorii, asistenţii judiciari ori grefierii instanţei; - există pericolul de tulburare a ordinii publice; - urmărirea penală este împiedicată sau îngreunată datorită complexităţii cauzei ori altor împrejurări obiective, cu acordul procurorului care efectuează sau supraveghează urmărirea penală.

În cauzele preluate în condiţiile prevăzute mai sus, procurorii din cadrul parchetelor ierarhic superioare pot infirma actele şi măsurile procurorilor din parchetele ierarhic inferioare, dacă sunt contrare legii, şi pot îndeplini oricare dintre atribuţiile acestora.

În legătură cu art. 209 alin. 41 C.pr.pen., introdus prin O.U.G. nr. 60/2006, trebuie arătat că textul a fost declarat neconstituţional prin decizia nr. 1058 din 14.11.2007, a Curţii Constituţionale, apreciindu-se că sunt încălcate dispoziţiile art. 132 alin. 1 din Constituţie, în baza cărora procurorii îşi desfăşoară activitatea potriviti principiului legalităţii, al imparţialităţii şi al controlului ierarhic sub autoritatea Ministrului Justiţiei.

Curtea a apreciat că preluarea din competenţa parchetelor ierarhic inferioare a unor cauze, pentru motive determinate de lege, de către procurorii din cadrul parchetelor ierarhic superioare, restrânge în mod nejustificat competenţa acestora din urmă, cu consecinţa încălcării principiilor care guvernează activitatea Ministerului Public, creând şi suspinciuni cu privire la modul în care magistraţii îşi îndeplinesc atribuţiunile de serviciu.

Nu în ultimul rând, urm`rirea penal` se efectueaz` obligatoriu de procuror ]i în cazul altor infrac\iuni date prin lege în competen\a sa, dup` cum urmeaz`:

– infrac\iunile privind siguran\a na\ional` a României, prev`zute în Legea nr. 51/1991; – infrac\iunile de sp`lare de bani prev`zute de Legea nr. 656/2002; – infrac\iunile de trafic ]i consum ilicit de droguri, prev`zute în Legea nr. 143/2000; – infrac\iunile de competen\a Direc\iei de Investigare a Infrac\iunilor de Criminalitate Organizat` ]i Terorism, men\ionate în art. 12 din Legea nr. 508/2004, modificat` prin O.U.G. nr. 7/2005; – infrac\iunile de corup\ie ]i cele asimilate acestora, incriminate în Legea nr. 78/2000, modificat` prin O.U.G. 124/2005;

134

Dup` apari\ia O.U.G. nr. 43/2002, aprobat` prin Legea nr. 503/2002, privind înfiin\area ]i func\ionarea Parchetului Na\ional Anticorup\ie, s-a stipulat în mod expres c` procurorii specializa\i în cadrul acestei institu\ii efectuau în mod obligatoriu urm`rirea penal` în cazul infrac\iunilor de corup\ie, incriminate în Legea nr. 78/2000. În art.13 din respectiva lege erau ar`tate infrac\iunile de corup\ie în leg`tur` cu care urm`rirea penal` era efectuat` în mod obligatoriu de procuror.

Prin decizia Cur\ii Constitu\ionale nr. 235/2005 s-au declarat neconstitu\ionale prevederile prin care P.N.A. era competent cu investigarea infrac\iunilor comise de c`tre deputa\i ]i senatori, motivat de faptul c` anchetarea acestora de c`tre P.N.A. a determinat segmentarea investig`rii corup\iei la nivel înalt ]i c` s-a influen\at negativ lupta împotriva acestui fenomen cu implica\ii majore asupra procesului de integrare a României în Uniunea European`, datorit` neadapt`rii la cerin\ele europene referitoare la justi\ie ]i combaterea corup\iei.

S-a mai avut în vedere ]i faptul c` este necesar` restrângerea competen\ei organismului specializat în combaterea corup\iei la cazurile de mare corup\ie definite prin calitatea f`ptuitorului cât ]i prin valoarea prejudiciilor.

În raport de aceste considerente, Guvernul a adoptat OUG nr. 134/29.09.2005 prin care a modificat ]i a completat OUG nr. 43/2002 privind P.N.A. aprobat` cu modific`ri prin Legea nr. 503/2002.

Astfel, potrivit art. 1 din ordonan\a ar`tat` mai sus s-a înfiin\at Departamentul Na\ional Anticorup\ie (D.N.A.) ca structur` autonom`, cu personalitate juridic` proprie în cadrul Parchetului de pe lâng` Înalta Curte de Casa\ie ]i Justi\ie, prin reorganizarea P.N.A.

Procurorul General al Parchetului de pe lâng` Î.C.C.J. coordoneaz` activitatea D.N.A. prin intermediul procurorului-]ef al acestui departament, coordonarea privind îndrum`rile cu caracter general referitoare la m`surile care trebuie luate pentru prevenirea ]i combaterea infrac\iunilor de corup\ie, cât ]i solicitarea de inform`ri asupra activit`\ii Departamentului. Totodat`, Procurorul General are ]i competen\a de a solu\iona conflictele de competen\` ivite între D.N.A. ]i celelalte structuri sau unit`\i din cadrul Ministerului Public.

D.N.A. este condus de un procuror-]ef asimilat prin adjunctul lui Procurorului General al Parchetului de pe lâng` ÎCCJ, el fiind ajutat de 2 procurori-]efi adjunc\i, asimila\i la rândul lor adjunctului Procurorului General al Parchetului de pe lâng` ÎCCJ.

Potrivit art. 5 din ordonan\`, D.N.A. este organizat în sec\ii conduse de procurori-]ei ajuta\i de procurori-]efi adjunc\i, iar acestea se înfiin\eaz` ]i se desfiin\eaz` prin ordin al procurorului-]ef al D.N.A. cu avizul CSM.

D.N.A. este încadrat cu procurori, ofi\eri ]i agen\i de poli\ie judiciar`, dar ]i cu speciali]ti în domeniul economic, financiar, bancar, vamal ]i informatic, precum ]i cu personal auxiliar de specialitate.

Potrivit art. 13 alin. 1 din OUG nr. 134/2005 sunt de competen\a D.N.A. infrac\iunile prev`zute în Legea nr. 78/2000, cu modific`rile ]i complet`rile ulterioare, s`vâr]ite în una din urm`toarele condi\ii:

– dac`, indiferent de calitatea persoanelor care le-au comis, au cauzat o pagub` material` mai mare decât echivalentul în lei a 200.000 Euro, ori o perturbare deosebit de grav` a activit`\ii unei autorit`\i publice, institu\ii

135

publice sau oric`rei alte persoane juridice, ori dac` valoarea sumei sau a bunului care formeaz` obiectul infrac\iunii de corup\ie este mai mare decât echivalentul în lei a 10.000 Euro; – dac` indiferent de valoarea pagubei materiale ori de gravitatea perturb`rii aduse unei autorit`\i publice, institu\ii publice sau oric`rei alte persoane juridice ori de valoarea sumei sau a bunului care formeaz` obiectul infrac\iunii de corup\ie, sunt comise de c`tre: deputa\i; senatori; membri ai Guvernului, secretari de stat ori subsecretari de stat ]i asimila\ii acestora; consilieri ai mini]trilor; judec`torii Înaltei Cur\i de Casa\ie ]i Justi\ie ]i ai Cur\ii Constitu\ionale; ceilal\i judec`tori ]i procurori; membrii Consiliului Superior al Magistraturii; pre]edintele Consiliului Legislativ ]i loc\iitorul acestuia; Avocatul Poporului ]i adjunc\ii s`i; consilierii preziden\iali ]i consilierii de stat din cadrul Administra\iei Preziden\iale; consilierii de stat ai primului-ministru; membrii ]i controlorii financiari ai Cur\ii de Conturi ]i ai camerelor jude\ene de conturi; guvernatorul, prim-viceguvernatorul ]i viceguvernatorul B`ncii Na\ionale a României; pre]edintele ]i vicepre]edintele Consiliului Concuren\ei; ofi\eri, amirali, generali ]i mare]ali; ofi\eri de poli\ie; pre]edin\ii ]i vicepre]edin\ii consiliilor jude\ene; primarul general ]i viceprimarii municipiului Bucure]ti; primarii ]i viceprimarii sectoarelor municipiului Bucure]ti; primarii ]i viceprimarii municipiilor; consilierii jude\eni; prefec\ii ]i subprefec\ii; conduc`torii autorit`\ilor ]i institu\iilor publice centrale ]i locale ]i persoanele cu func\ii de control din cadrul acestora, cu excep\ia conduc`torilor autorit`\ilor ]i institu\iilor publice de la nivelul ora]elor ]i comunelor ]i a persoanelor cu func\ii de control din cadrul acestora; avoca\ii; comisarii G`rzii Financiare; personalul vamal; persoanele care de\in func\ii de conducere, de la director inclusiv, în cadrul regiilor autonome de interes na\ional, al companiilor ]i societ`\ilor na\ionale, al b`ncilor ]i societ`\ilor comerciale la care statul este ac\ionar majoritar, al institu\iilor publice care au atribu\ii în procesul de privatizare ]i al unit`\ilor centrale financiar-bancare; persoanele prev`zute la art. 81 din Legea nr. 78/2000, cu modific`rile ]i complet`rile ulterioare; lichidatorii judiciari; executorii Autorit`\ii pentru Valorificarea Activelor Statului. La art. 13 au fost introduse dou` noi alineate ]i ele se refer` la competen\a

D.N.A. de a cerceta infrac\iunile contra intereselor financiare ale Comunit`\ilor Europene cât ]i de a efectua urm`rirea penal` dac` s-a cauzat o pagub` material` mai mare decât echivalentul în lei a 1.000.000 Euro, în cazul infrac\iunilor prev. de art. 215 alin. 1, 2, 3 ]i 5, art. 246, 247, 248 ]i 2481 C.pen. al infrac\iunilor prev. la art. 175, 177 ]i 178 – 181 din Legea nr. 141/1997 privind Codul Vamal al României, cât ]i în Legea nr. 241/2005 privind prevenirea ]i combaterea evaziunii fiscale.

Procurorii specializa\i în cadrul D.N.A. efectueaz` în mod obligatoriu urm`rirea penal` pentru infrac\iunile descrise mai sus, în timp ce pentru aceste fapte s`vâr]ite de militari în activitate, urm`rirea se efectueaz` de procurorii militari din cadrul D.N.A. indiferent de gradul militar pe care îl au persoanele cercetate.

Prin legea nr. 508/2004 a fost înfiin\at` Direc\ia de Investigare a Infrac\iunilor de Criminalitate Organizat` ]i Terorism în cadrul Parchetului de

136

pe lâng` Înalta Curte de Casa\ie ]i Justi\ie ca o structur` specializat` în vederea cre]terii eficien\ei luptei împotriva infrac\iunilor privitoare la traficul ]i consumul ilicit de droguri.

Direc\ia este condus` de un procuror-]ef ajutat de un procuror-]ef adjunct ]i este coordonat` de Procurorul General al Parchetului de pe lâng` Înalta Curte de Casa\ie ]i Justi\ie, fiind organizat` în cinci servicii conduse fiecare de procurori ]efi.

Acestea sunt: combaterea criminalit`\ii organizate, combaterea traficului de droguri, combaterea macrocriminalit`\ii economico-financiare, combaterea criminalit`\ii informatice, combaterea infrac\iunilor de terorism.

La nivelul parchetelor de pe lâng` Cur\ile de Apel au fost înfiin\ate servicii ale Direc\iei, iar la nivelul parchetelor de pe lâng` Tribunale s-au înfiin\at birouri, ambele fiind conduse de procurori - ]efi.

Referitor la subordonare, procurorul - ]ef al biroului de la nivelul Parchetului de pe lâng` Tribunal se subordoneaz` procurorului - ]ef al Serviciului de la nivelul Parchetului de pe lâng` Curtea de Apel în a c`rei circumscrip\ie func\ioneaz`, iar acesta din urm` se subordoneaz` la rândul s`u procurorului - ]ef al Direc\iei.

Direc\ia este compus` din procurori specializa\i în combaterea infrac\iunilor de criminalitate organizat` ]i terorism care au o vechime de minimum 6 ani în func\ia de procuror sau judec`tor iar numirea lor, transferarea sau eliberarea din func\ie se dispune numai de Consiliul Superior al Magistraturii.

În afara procurorilor specializa\i, în cadrul Direc\iei func\ioneaz` ]i ofi\eri ]i agen\i de poli\ie judiciar` dar ]i speciali]ti cu statut de func\ionari public, competen\a lor fiind de a clarifica aspectele tehnice în cadrul urm`ririi penale.

Aceast` Direc\ie înfiin\at` prin legea nr. 508/2004 are o competen\` exclusiv` de efectuare a urm`ririi penale pentru infrac\iunile prev`zute în legea nr. 143/2000 modificat`, s`vâr]ite dup` intrarea în vigoare a ei. Pentru infrac\iunile s`vâr]ite înainte de intrarea în vigoare a legii nr.508/2004, actele efectuate de procurorul competent se men\in, îns` continuarea urm`ririi penale cât ]i sesizarea instan\ei se fac în mod obligatoriu de procurorul numit de Direc\ie.

Birourile teritoriale ale Direc\iei au plenitudine de competen\`, serviciile teritoriale au competen\a efectu`rii urm`ririi penale în cazul în care activitatea infrac\ional` s-a desf`]urat sau ]i-a produs rezultatul în mai multe circumscrip\ii din cadrul Cur\ii de Apel, în timp ce structurile centrale cerceteaz` acele infrac\iuni privind traficul de droguri s`vâr]ite de c`tre persoane care apar\in unei organiza\ii sau grup`ri criminale care prin activitatea lor pot aduce atingere siguran\ei na\ionale a României sau faptei care cauzeaz` o tulburare important` a rela\iilor sociale la nivelul unei colectivit`\i.

Procurorii structurilor ierarhic superioare pot îndeplini oricare dintre atribu\iile procurorilor din structurile ierarhic inferioare, infirmând actele ]i m`surile acestora, putând prelua în vederea efectu`rii urm`ririi penale cauzele de competen\a acestora din dispozi\ia procurorului - ]ef al structurii ierarhic superioare.

Atunci când urm`rirea penal` este efectuat` de procuror, rechizitoriul este supus verificării sub aspectul legalităţii de prim-procurorul parchetului de pe lângă Curtea de Apel, iar când urm`rirea este f`cut` de acesta verificarea se

137

face de procurorul ierarhic superior. Când urm`rirea penal` este efectuat` de un procuror de la Parchetul de pe lâng` {.C.C.J., rechizitoriul este verificat de procurorul ]ef de sec\ie, iar când urm`rirea penal` este efectuat` de acesta, verificarea se face de c`tre procurorul general al acestui parchet. In cauzele cu arestaţi, verificarea se face de urgenţă şi înainte de expirarea duratei arestării preventive.

{nc`lcarea dispozi\iilor referitoare la competen\a dup` materie sau dup` calitatea persoanei duce la sanc\iunea nulit`\ii absolute prev`zute [n art. 197 alin. 2 C.pr.pen. 9.3.4. Unele probleme privind competenţa în activitatea organelor de urmărire penală. 9.3.4.1. Verificarea competen\ei

{n cazul [n care organul de urm`rire penal` este sesizat prin plângere, denun\ sau sesizare din oficiu, el are ca prim` sarcin` de a verifica dac` este sau nu competent s` efectueze urm`rirea [n cauza respectiv` (art. 210 alin. 1 C.pr.pen.).

Verificarea competen\ei este necesar` [ntrucât toate actele ]i activit`\ile care se [ntreprind [n cauz` pot fi sanc\ionate cu nulitatea absolut` prev`zut` [n art. 197 alin. 2 C.pr.pen. [n cazul [n care organele de urm`rire penal` nu ar fi competente [n cauza respectiv`. Dac` organul de cercetare penal` constat` c` nu este competent a efectua cercetarea, el trimite de [ndat` cauza procurorului care exercit` supravegherea, [n vederea sesiz`rii organului competent. 9.3.4.2. Extinderea competen\ei teritoriale

Datorit` multitudinii cauzelor penale se pot ivi situa\ii când anumite acte de cercetare penal` trebuie s` fie efectuate [n afara razei teritoriale [n care se face cercetarea [n mod obi]nuit. Legea a prev`zut ]i rezolvarea acestor situa\ii (art. 211 alin. 1 C.pr.pen.), astfel c` organul de cercetare penal` poate s` le efectueze el [nsu]i sau s` dispun` efectuarea lor prin comisie rogatorie ori delegare.

Pentru rezolvarea cu operativitate a cauzelor penale [n cuprinsul aceleia]i localit`\i, organul de cercetare penal` efectueaz` personal toate actele de cercetare, chiar dac` unele dintre acestea trebuie [ndeplinite [n afara razei teritoriale, cu respectarea [n]tiin\`rii [n prealabil a organului corespunz`tor. 9.3.4.3. Lucr`rile efectuate [n cazuri urgente

Exist` situa\ii [n practic` [n care efectuarea anumitor acte de urm`rire penal` s` nu sufere amânare, dar posibilitatea de a le efectua de [ndat` s` o aib` nu organul de cercetare penal` c`reia [i revine competen\a, ci un alt organ de urm`rire penal` care nu are aceast` competen\`.

Lucr`rile efectuate [n astfel de cazuri se trimit, de [ndat`, prin procurorul care exercit` supravegherea activit`\ii organului ce le-a efectuat, procurorului competent. Prin lege nu se fixeaz` o anumit` limit`, abaterea de la regulile comune de competen\` se m`rgine]te la nivelul st`rii de urgen\` atât ca durat` a efectu`rii actelor, cât ]i ca [ntindere a acestora.

138

9.3.5. Actele încheiate de unele organe de constatare, de comandanţii de nave şi aeronave şi de subofiţerii trupelor de grăniceri

{n unele cazuri constarea infrac\iunilor poate fi f`cut` ]i de anumite organe care nu fac parte din sistemul organelor judiciare. Activitatea de constatare a unor infrac-\iuni are loc cu ocazia [ndeplinirii atribu\iilor de serviciu a acestor organe.

Pot [ncheia asemenea acte: – organele de constatare; – comandan\ii de nave ]i aeronave, precum ]i agen\ii de poli\ie de

frontier`. 9.3.5.1. Actele încheiate de organele de constatare

Potrivit art. 214 C.pr.pen., organele de constatare sunt urm`toarele: a) organele inspec\iilor de stat, alte organe de stat, precum ]i ale unit`\ilor

la care se refer` art. 145 din C.pen., pentru infrac\iunile care constituie [nc`lc`ri ale dispozi\iilor ]i obliga\iilor a c`ror respectare o controleaz` potrivit legii;

b) organele de control ]i cele de conducere ale administra\iei publice, ale altor unit`\i la care se refer` art. 145 din C.pen., pentru infrac\iunile s`vâr]ite [n leg`tur` cu serviciu, de cei afla\i [n subordine ori sub controlul lor;

c) ofi\erii ]i subofi\erii din cadrul Jandarmeriei Române pentru infrac\iunile constatate pe timpul execut`rii misiunilor specifice.

Organele de constatare ar`tate mai sus – fie constat` s`vâr]irea unei infrac\iuni [n cadrul sistemului din care fac parte (lit. a), fie constat` infrac\iuni [n afara sistemului din care fac parte (lit. b ]i c) – sunt obligate s` ia declara\ii de la f`ptuitor ]i de la martori ]i s` [ntocmeasc` un proces-verbal despre [mprejur`rile concrete ale s`vâr]irii infrac\iunii. Aceste organe mai au dreptul de a re\ine corpurile delicte când este cazul, de a proceda la evaluarea pagubelor, precum ]i de a efectua orice alte acte, când legea prevede aceasta.

Actele [ncheiate se [nainteaz` procurorului [n cel mult 3 zile de la descoperirea faptei ce constituie infrac\iune, afar` de cazul când legea dispune altfel.

{n caz de infrac\iuni flagrante, datorit` urgen\ei pe care o reclam` asemenea fapte, organele de constatare au obliga\ia s` [nainteze de [ndat` procurorului pe f`ptuitor, [mpreun` cu lucr`rile efectuate ]i cu mijloacele materiale de prob`.

Potrivit art. 14 O.U.G. nr. 43/2002, persoanele cu atribu\ii de control sunt obligate s` sesizeze Parchetul Na\ional Anticorup\ie cu privire la orice date sau informa\ii din care rezult` c` s-a s`vâr]it una dintre infrac\iunile atribuite prin prezenta ordonan\` de urgen\` [n competen\a Parchetului Na\ional Anticorup\ie.

Persoanele cu atribu\ii de control sunt obligate ca, [n cursul efectu`rii actului de control, s` procedeze la asigurarea ]i conservarea urmelor infrac\iunii, a corpurilor delicte ]i a oric`ror mijloace de prob` ce pot servi organelor de urm`rire penal`.

Serviciile ]i organele specializate [n culegerea ]i prelucrarea informa\iilor au obliga\ia de a pune la dispozi\ie Parchetului Na\ional Anticorup\ie, de [ndat`, datele ]i informa\iile de\inute [n leg`tur` cu s`vâr]irea infrac\iunilor privitoare la corup\ie.

139

Procesele-verbale [ncheiate de aceste organe cu ocazia constat`rii unei infrac\iuni constituie mijloace de prob`. 9.3.5.2. Actele încheiate de comandanţii de nave şi aeronave şi de agenţii poliţiei de frontieră.

{n conformitate cu dispozi\iile art. 215 C.pr.pen., obliga\iile ]i drepturile prev`zute la organele de constatare le au ]i urm`toarele organe:

a) comandan\ii de nave ]i aeronave, pentru infrac\iunile s`vâr]ite pe acestea, pe timpul cât navele ]i aeronavele pe care le comand` se afl` [n afara porturilor sau aeroporturilor;

b) agen\ii de poli\ie de frontier`, pentru infrac\iunile de frontier`. Datorit` situa\iei [n care se produc anumite infrac\iuni ce pot fi constatate

de c`tre organele ar`tate mai sus, legea a prev`zut posibilitatea ca asemenea organe s` poat` efectua perchezi\ii corporale asupra f`ptuitorului ]i s` poat` verifica lucrurile pe care acesta le are cu sine.

Aceste organe pot prinde pe f`ptuitor, [n care caz [l predau de [ndat` procurorului sau organului de cercetare penal`, [mpreun` cu lucr`rile efectuate ]i cu mijloacele materiale de prob`.

Când infrac\iunea a fost s`vâr]it` pe o nav` sau aeronav`, termenele de mai sus curg de la ancorarea navei ori aterizarea aeronavei pe teritoriul român. Constituie mijloace de prob` procesele-verbale [ncheiate de aceste organe.

Atât activitatea organelor de constatare, cât ]i a celor prev`zute la art. 215 C.pr.pen. este restrâns` numai la anumite atribu\ii de urm`rire penal` [n ce prive]te constatarea infrac\iunilor, audierea f`ptuitorilor ]i a martorilor, re\inerea unor corpuri delicte, ]i este limitat` [n timp (3 zile ]i respectiv 5 zile). 9.4. SUPRAVEGHEREA EXERCITATĂ DE PROCUROR ÎN ACTIVITATEA DE URMĂRIRE PENALĂ

În Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciar` (art. 59 alin. 1 - 4) ]i în dispozi\iile art. 216-220 C.pr.pen. se arat` atribu\iile procurorului în calitate de organ de supraveghere a urm`ririi penale.

Din reglement`rile legale rezult` c` procurorul poate s` exercite supravegherea în orice cauz` penal` pe care o instrumenteaz` organul de cercetare penal` din raza teritorial` a parchetului din care face parte procurorul. 9.4.1. Obiectul supravegherii

{n dispozi\iile art. 216 C.pr.pen. se arat` care este obiectul supravegherii exercitate de procuror, ]i anume: vegheaz` ca orice infrac\iune s` fie descoperit`, orice infractor s` fie tras la r`spundere penal` ]i ca nici o persoan` s` nu fie urm`rit` penal f`r` s` existe indicii temeinice c` a s`vâr]it o fapt` penal`.

De asemenea, procurorul vegheaz` ca nici o persoan` s` nu fie re\inut` sau arestat`, decât [n cazurile ]i [n condi\iile prev`zute de lege.

{n exercitarea activit`\ii de supraveghere, procurorul ia m`surile necesare sau d` dispozi\ii organelor de cercetare penal` ca s` ia asemenea m`suri.

Luarea de m`suri sau dispozi\iile date de procuror trebuie s` se fac` [n scris ]i motivat (art. 216 alin. ultim C.pr.pen.), ceea ce este de natur` s` evite m`suri gre]ite, s` asigure o aducere la [ndeplinire [n cât mai bune condi\ii a

140

m`surilor ]i s` serveasc` la verificarea conformit`\ii m`surii efectuate de organele de cercetare cu dispozi\iile date de procuror.

Procurorul poate s` dispun`, dup` necesitate, ca [ntr-o cauz` [n care cercetarea penal` trebuie efectuat` de un anumit organ de cercetare, s` fie efectuat` de un alt asemenea organ. Aceast` necesitate este apreciat` de c`tre procuror [n func\ie de rezolvarea cât mai bun` a cauzei penale respective.

Preluarea unei cauze de c`tre un organ de cercetare penal` ierarhic superior se dispune de procurorul de la parchetul care exercit` supravegherea acestuia, pe baza propunerii motivate a organului de cercetare penal` care preia cauza ]i dup` [ncuno]tiin\area procurorului care exercit` supravegherea acesteia (art. 217 alin. 2 C.pr.pen.).

{n cauzele [n care urm`rirea penal` se efectueaz` de c`tre procuror, acesta poate dispune ca anumite acte de cercetare penal` s` fie efectuate de c`tre organele poli\iei.

Când există o suspiciune rezonabilă că activitatea de urmărire penală este afectată din cauza împrejurărilor cauzei sau calităţii părţilor ori există pericolul de tulburare a ordinii publice, procurorul general de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la cererea părţilor sau din oficiu, poate trimite cauza la un parchet egal în grad. 9.4.3. Modalităţile de exercitare a supravegherii 9.4.3.1. Verificarea lucr`rilor de cercetare penal`

Procurorul exercit` supravegherea asupra actelor de urm`rire penal` având atribu\ii de a conduce ]i controla activitatea de cercetare penal`, a poli\iei ]i a altor organe. Acesta poate s` cear` spre verificare orice dosar de la organul de cercetare penal`, care este obligat s`-l trimit`, cu toate actele, materialele ]i datele privitoare la fapte care formeaz` obiectul cercet`rii.

Verificarea se poate face ori de câte ori procurorul o consider` necesar` [n scopul rezolv`rii cauzei penale [n spiritul afl`rii adev`rului, respect`rii legii ]i a principiului operativit`\ii.

9.4.3.2. Participarea procurorului la efectuarea oric`rui act de cercetare

penal` Potrivit art. 218 alin.1 C.pr.pen. procurorul conduce ]i controleaz`

nemijlocit activitatea de cercetare penal` a poli\iei judiciare ]i a altor organe de cercetare speciale ]i supravegheaz` ca actele de urm`rire penal` s` fie efectuate cu respectarea dispozi\iilor legale.

Organele de cercetare penal` sunt obligate s` [ncuno]tiin\eze de [ndat` pe procuror despre infrac\iunea de care au luat cuno]tin\` (art. 218 alin. 2 C.pr.pen.)

Procurorul poate s` asiste la efectuarea oric`rui act de cercetare penal` sau s` efectueze orice acte de urm`rire penal` [n cauzele pe care le supravegheaz`. Procurorul poate să ceară spre verificare orice dosar de la organul de cercetare penală, care este obligat să-l trimită, cu toate actele, materialele şi datele privitoare la fapte care formează obiectul cercetării (art. 218 alin. 3 C.pr.pen.).

Activit`\ile pe care le [ntreprinde procurorul când asist` sau efectueaz` un act de urm`rire penal` [n cauza respectiv` nu ne pot duce la concluzia c` acesta efectueaz` urm`rirea penal` proprie. Poate s` fac` acest lucru ]i [n cauzele pe

141

care le supravegheaz`, dar activitatea sa trebuie s` reprezinte o pondere esen\ial` [n solu\ionarea cauzei.

9.4.3.3. Dispozi\ii obligatorii date de procuror

Procurorul are dreptul, a]a cum rezult` din Legea privind organizarea judiciar` nr. 304/2004 ]i din con\inutul art. 219 C.pr.pen., de a da dispozi\ii cu privire la efectuarea oric`rui act de urm`rire penal`. {n cazul organelor de cercetare ale poli\iei judiciare, organele ierarhic superioare ale acestora nu pot s` le dea [ndrum`ri sau dispozi\ii privind cercetarea penal`, procurorul fiind singurul competent [n acest sens.

Dispozi\iile date de procuror sunt obligatorii pentru organul de cercetare penal`, precum şi pentru alte organe ce au atribuţii prevăzute de lege în constatarea infracţiunilor (art. 219 alin. 2 modificat prin Legea nr. 356/2006).

Chiar dac` are obiec\ii, organul de cercetare penal`, poate sesiza pe prim-procurorul parchetului sau, când dispozi\iile sunt date de acesta, pe procurorul ierarhic superior, f`r` a [ntrerupe [ns` executarea lor.

Prim-procurorul sau procurorul ierarhic superior care a primit sesizarea privind obiec\iile organului de cercetare penal` este obligat s` se pronun\e asupra acestor aspecte [n termen de 3 zile (termen de recomandare).

Dac` organul de cercetare penal` nu [ndepline]te dispozi\iile obligatorii date de procuror sau le [ndepline]te [n mod defectuos acesta are potrivit art. 219 alin. 3 C.pr.pen., posibilitatea de a sesiza conduc`torul organului de cercetare penal`, care are obliga\ia ca [n termen de 3 zile de la sesizare s` comunice m`surile dispuse. 9.4.3.4. Autorizarea, [ncuviin\area, confirmarea, aprobarea, avizarea unor acte de cercetare penal`, precum ]i infirmarea actelor sau m`surilor procesuale nelegale

{n cadrul urm`ririi penale, organele de cercetare penal` efectueaz` anumite acte, iar existen\a acestora este condi\ionat` de autorizarea, [ncuviin\area, confirmarea, aprobarea, avizarea, infirmarea dat` de c`tre procuror [n virtutea rolului prev`zut de lege prin care exercit` supravegherea.

Autorizarea dat` de procuror este anterioar` efectu`rii actului de urm`rire penal` (ex: organul de cercetare penal` poate dispune [nceperea urm`ririi penale pentru o infrac\iune s`vâr]it` [n afara teritoriului \`rii, de c`tre un cet`\ean str`in sau de o persoan` f`r` cet`\enie, care nu domiciliaz` pe teritoriul \`rii, prin care s-a adus o v`t`mare grav` integrit`\ii corporale sau s`n`t`\ii unui cet`\ean român, numai cu autorizarea prealabil` a procurorului general al parchetului de pe lâng` {.C.C.J.).

De asemenea, percheziţia domiciliară nu poate fi efectuată de către organul de cercetare penală, fără autorizarea prealabilă a judecătorului, care poate fi solicitată de procuror, în caz contrar, actul fiind nul, după cum este posibilă şi răspunderea pentru abuz în serviciu de a fi efectuat percheziţia în alte condiţii decât cele legale.

{ncuviin\area unor acte de urm`rire penal` se poate face de procuror anterior sau posterior efectu`rii actelor, dar valabilitatea actului [ntocmit de organele de cercetare penal` este supus` aprob`rii procurorului (ex: exhumarea [n vederea constat`rii cauzelor mor\ii conform art. 114 C.pr.pen.;

142

[ncuviin\area ne[nceperii urm`ririi penale [n cazurile prev`zute de art. 228 alin. 4 C.pr.pen.; dacă există urgenţă, procurorul poate dispune reţinerea corespondenţei de către organul poştal, urmând ca deîndată să informeze instanţa de judecată (art.98 alin. 12 C.pr.pen.).

Confirmarea se dă de către procuror, după efectuarea unui act de cercetare penală, dând valabilitate actului şi provocând producerea efectelor juridice ale acestuia, care până la confirmare erau suspendate. Astfel, confirmarea de către procuror a propunerii de a nu se începe urmărirea penală, (art. 228 alin. 6 C.pr.pen. modificat prin Legea nr. 356/2006), este un act care produce efecte juridice după confirmare.

După abrogarea prevederilor art. 209 alin. 5 C.pr.pen. potrivit cărora rechizitoriul era supus confimării prim-procurorului parchetului, atunci când urmărirea penală era efectuată de procuror, în art. 264 alin. 3 C.pr.pen. introdus prin Legea nr. 356/2006 şi O.U.G. nr. 60/2006, s-a prevăzut în mod expres că rechizitoriul este verificat sub aspectul legalităţii şi temeiniciei de prim-procurorul parchetului sau, după caz, de procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel, iar când urmărirea este făcută de acesta, verificarea se face de procurorul ierarhic superior. Când urmărirea penală este efectuată de un procuror de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, rechizitoriul este verificat de procurorul-şef de secţie, iar când urmărirea penală este efectuată de acesta, verificarea se face de către procurorul general al acestui parchet. În cauzele cu arestaţi, verificarea se face de urgenţă şi înainte de expirarea duratei arestării preventive.

Dacă rechizitoriul nu a fost infirmat, procurorul ierarhic care a efectuat verificarea îl înaintează instanţei competente, împreună cu dosarul cauzei şi cu un număr necesar de copii de pe rechizitoriu pentru a fi comunicate inculpaţilor aflaţi în stare de deţinere.

Aprobarea este actul anterior al procurorului prin care acesta aprob` efectuarea unui act de urm`rire penal` (ex: internarea [nvinuitului ori a inculpatului pentru efectuarea expertizei obligatorii prev`zute [n art. 117 C.pr.pen.).

Avizarea este actul prin care procurorul []i exprim` acordul cu organul de cercetare penal` pentru luarea unei m`suri procesuale care intr` [n competen\a altui organ (ex: propunerea organelor de cercetare penal` pentru prelungirea arest`rii preventive este avizat` de procurorul care exercit` supravegherea ]i trimis` instan\ei de judecat` competente – art. 156 C.pr.pen.).

Infirmarea: conf. art. 220 C.pr.pen., când constat` c` un act sau o m`sur` procesual` a organului de urm`rire penal` nu este dat` cu respectarea dispozi\iilor legale, procurorul o infirm` prin ordonanţă. Din dispozi\ia legal` se poate observa c` reglementarea prive]te nu numai organul de cercetare penal`, ci ]i procurorul. Astfel, a]a cum se prevede în art. 61 alin. 1 - 4 din Legea nr. 304/2004, procurorul ierarhic superior poate s` îndeplineasc` oricare din atribu\iile procurorilor în subordine ]i s` suspende ori s` infirme actele ]i dispozi\iile acestora, dac` sunt contrare legii. În acest caz, m`surile luate de procurorul ierarhic superior celui ce exercit` supravegherea cercet`rii penale sunt obligatorii ]i pentru organul de cercetare penal`. Infirmarea poate fi dispus` imediat dup` efectuarea actului sau executarea m`surii sau oricând în cursul desf`]ur`rii fazei de urm`rire penal`.

M`sura infirm`rii este supus` controlului instan\ei competente s` judece cauza în fond, la cererea procurorului care a adoptat solu\ia.

143

Când legea prevede c` un act sau o m`sur` procesual` trebuie s` fie [ncuviin\ate, autorizate sau confirmate de procuror, un exemplar al ordonan\ei sau al actului procesual r`mâne la procuror. 9.5. EFECTUAREA URMĂRIRII PENALE 9.5.1. Sesizarea organelor de urmărire penală

Faza urm`ririi penale, adic` activitatea procesual` ce se desf`]oar` [n aceast` faz`, ca orice activitate judiciar`, implic` interven\ia unui act care s` determine declan]area sa. Acest act procesual dinamizator este sesizarea, care constituie primul moment [n desf`]urarea activit`\ii de urm`rire penal`.

{n art. 221-227 C.pr.pen. sunt reglementate modurile de sesizare a organelor de urm`rire penal`, ]i anume: plângere sau denun\, care sunt moduri obi]nuite de sesizare extern` a organelor de urm`rire penal`, precum ]i unele moduri speciale de sesizare – plângerea prealabil`; sesizarea sau autorizarea organului prev`zut de lege; exprimarea dorin\ei guvernului str`in [n cazul infrac\iunii prev`zute [n art. 171 C.pen. Sesizarea din oficiu a organelor de urm`rire penal` este o sesizare intern` când acestea iau cuno]tin\` de s`vâr]irea unei infrac\iuni prin alt mod decât prin plângere sau denun\.

Când prin s`vâr]irea unei infrac\iuni s-a produs o pagub` uneia din unit`\ile la care se refer` art. 145 din C.pen., unitatea p`gubit` este obligat` s` sesizeze de [ndat` organul de urm`rire penal`, s` prezinte situa\ii explicative cu privire la [ntinderea pagubei, date cu privire la faptele prin care paguba a fost pricinuit` ]i s` se constituie parte civil` (art. 221 alin. 4 C.pr.pen.) – [n aceste situa\ii plângerea nu are caracter facultativ ]i reprezint` o obliga\ie pentru unitatea p`gubit`. 9.5.1.1. Modurile de sesizare.

Plângerea este încunoştiinţarea adresată organului de urmărire penală, de către o persoană fizică sau juridică, referitoare la o vătămare ce i s-a cauzat prin infracţiune.

Plângerea trebuie s` cuprind` numele, prenumele, codul numeric, calitatea ]i domiciliul peti\ionarului, descrierea faptei care formeaz` obiectul plângerii, indicarea f`ptuitorului, dac` este cunoscut, indicarea mijloacelor de prob`.

Plângerea se face printr-o cerere scris` care trebuie semnat` de persoana v`t`mat` sau poate fi f`cut` ]i oral, caz [n care se consemneaz` [ntr-un proces-verbal de organul ce o prime]te. Procesul-verbal va fi semnat de persoana care a f`cut plângerea. Mai pot face plângere substitui\ii procesuali, ]i anume: unul dintre so\i pentru cel`lalt so\ sau copilul major pentru p`rin\i. {n aceste cazuri, persoana v`t`mat` poate s` declare c` nu-]i [nsu]e]te plângerea.

Pentru persoana lipsit` de capacitate de exerci\iu, plângerea se face de reprezentantul s`u legal, iar persoana cu capacitate de exerci\iu restrâns` poate face plângere cu [ncuviin\area persoanelor prev`zute de legea civil`.

{n art. 222 alin. 3 C.pr.pen. se arat` c` plângerea se poate face ]i prin mandatar – procura mandatarului trebuie s` fie special` ]i r`mâne anexat` plângerii.

Plângerea greşit îndreptată la organul de urmărire penală sau la instanţa de judecată se trimite organului competent pe cale administrativă.

144

Plângerea îndreptată la organul de urmărire penală, care nu cuprinde elementele arătate mai sus, se restituie petiţionarului pe cale administrativă, cu indicarea elementelor care lipsesc.

În cazul în care plângerea este întocmită de către o persoană care locuieşte pe teritoriul României, cetăţean român, străin sau persoană fără cetăţenie, prin care se sesizează săvârşirea unei infracţiuni pe teritoriul unui alt stat membru al Uniunii Europene, organul judiciar este obligat să primească plângerea şi să o transmită organului competent din ţara pe teritoriul căruia a fost comisă infracţiunea. Regulile privind cooperarea judiciară în materie penală se aplică în mod corespunzător.

Denunţul este încunoştiinţarea făcută de o persoană fizică sau juridică, despre

săvârşirea unei infracţiuni. Denun\ul cuprinde acelea]i date ca ]i plângerea, este un act de sesizare

facultativ, iar diferen\a [ntre el ]i plângere const` [n aceea c` celui care-l face nu i s-a cauzat o v`t`mare prin infrac\iune.

Denun\ul scris trebuie s` fie semnat de denun\`tor, iar [n cazul denun\ului oral, acesta se consemneaz` [ntr-un proces verbal de c`tre organul [n fa\a c`ruia a fost f`cut. Dac` persoana care face denun\ul nu l-a semnat sau refuz` s`-l semneze sesizarea are caracterul unei simple inform`ri pe baza c`reia organul de urm`rire penal` se poate sesiza din oficiu.

A]a cum am ar`tat mai sus, denun\ul ca act de sesizare este facultativ, dar [n unele cazuri devine o obliga\ie a acelora care au luat cuno]tin\` de s`vâr]irea unei infrac\iuni.

Potrivit art. 227 C.pr.pen., orice persoan` cu func\ie de conducere [ntr-o unitate la care se refer` art. 145 din C.pen. sau cu atribu\ii de control, care a luat cuno]tin\` de s`vâr]irea unei infrac\iuni [n acea unitate, este obligat` s` sesizeze de [ndat` pe procuror sau organul de cercetare penal` ]i s` ia m`suri s` nu dispar` urmele infrac\iunii, corpurile delicte ]i orice alte mijloace de prob`.

Aceste obliga\ii revin ]i oric`rui func\ionar sau altui salariat care a luat cuno]tin\` despre s`vâr]irea unei infrac\iuni [n leg`tur` cu serviciul [n cadrul c`ruia []i [ndepline]te sarcinile.

De asemenea, în cazul în care denunţul este întocmit de către o persoană care locuieşte pe teritoriul României, cetăţean român, străin sau persoană fără cetăţenie, prin care se sesizează săvârşirea unei infracţiuni pe teritoriul unui alt stat membru al Uniunii Europene, organul judiciar este obligat să primească denunţul şi să-l transmită organului competent din ţara pe teritoriul căruia a fost comisă infracţiunea.

{n dispozi\iile Codului penal sunt prev`zute anumite situa\ii când denun\ul poate fi f`cut chiar de c`tre persoana care a s`vâr]it infrac\iunea – autodenun\. Recunoa]terea din proprie ini\iativ` poate constitui un caz de nepedepsire sau o circumstan\` atenuant`.

Atât plângerea, cât ]i denun\ul trebuie s` con\in` date reale pentru c` [nvinuirea mincinoas` f`cut` prin aceste moduri de sesizare cu privire la s`vâr]irea unor infrac\iuni se pedepse]te cu [nchisoarea (art. 259 C.pen. – denun\are calomnioas`).

Sesizarea din oficiu, este o sesizare intern` ]i const` [n posibilitatea organelor de urm`rire penal` de a se autosesiza, ori de câte ori afl` c` s-a s`vâr]it o infrac\iune pe o alt` cale decât prin denun\ sau plângere.

145

De]i Codul de procedur` penal` nu prevede care sunt modalit`\ile concrete de sesizare din oficiu, consider`m ]i noi, al`turi de al\i autori, c` aceste c`i pot fi:

– la constatarea unor infrac\iuni flagrante, [n care caz organul de urm`rire penal` [ncheie un proces-verbal ce constituie actul de [ncepere din oficiu a urm`ririi penale;

– denun\uri anonime, scrise sau verbale (telefonice); [n acest caz se impune ca cercet`rile cu privire la faptele semnalate s` fie operative ]i discrete;

– mijloace de informare [n mas` (presa scris` ]i vorbit`); – zvonul public (ex: [ntr-o localitate poate s` circule zvonul c` anumite

persoane se ocup` cu racolarea, [ndrumarea sau c`l`uzirea altor persoane [n scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat);

– la cercetarea altor fapte, organul de urm`rire penal` sesizându-se din oficiu, când desf`]oar` o cercetare [n leg`tur` cu o cauz`, descoper` fapte sau aspecte noi, uneori cu totul str`ine de ce se cerceteaz`;

– la constatarea unor infrac\iuni de c`tre alte organe decât cele de urm`rire penal` (comandan\ii de nave ]i aeronave, agen\ii poli\iei de frontier`).

9.5.1.2. Modurile speciale de sesizare

{n Codul de procedur` penal`, pe lâng` modurile generale de sesizare (plângere, denun\, sesizare din oficiu), sunt prev`zute ]i anumite situa\ii speciale când punerea [n mi]care a ac\iunii penale se face numai la plângerea prealabil` ori la sesizarea sau cu autorizarea organului prev`zut de lege; [n asemenea cazuri, urm`rirea penal` nu poate [ncepe [n lipsa acestora. De asemenea, urm`rirea penal` nu poate [ncepe f`r` exprimarea dorin\ei guvernului str`in [n cazul infrac\iunii prev`zute [n art. 171 C.pen. (art. 221 alin. 2 ]i 3 C.pr.pen.)

Ca moduri de sesizare speciale exist`: – sesizarea la cererea organului competent (art. 225 C.pr.pen.); – autorizarea organului prev`zut de lege; – plângerea prealabil`.

9.5.1.2.1. Sesizarea la cererea organului competent

A]a cum se stipuleaz` ]i [n art. 225 C.pr.pen., când legea prevede [nceperea urm`ririi penale nu poate avea loc f`r` o sesizare special`, aceasta trebuie f`cut` [n scris ]i semnat` de c`tre organul competent. {n actul de sesizare trebuie s` se arate [n mod corespunz`tor datele pe care le con\ine ]i plângerea (art. 222 alin. 2 C.pr.pen.): numele, prenumele, calitatea ]i sediul organului care face sesizarea, descrierea faptei care face obiectul sesiz`rii, indicarea f`ptuitorului, dac` este cunoscut, ]i a mijloacelor de prob`.

Astfel de sesiz`ri speciale sunt prev`zute [n urm`toarele cazuri: – sesizarea comandantului navei [n cazul infrac\iunii de refuz de a

executa un ordin privitor la [ndatoririle de serviciu privind siguran\a naviga\iei ]i a navei (art. 23 din L. nr. 191/2003 privind infrac\iunile la regimul transportului naval). Pentru infrac\iunile prev`zute [n lege sesizarea se face de c`tre conduc`torul unit`\ii c`reia [i apar\ine nava sau de c`tre Inspectoratul de naviga\ie civil`;

– sesizarea organelor competente ale c`ilor ferate – la infrac\iunile prev`zute [n art. 273 alin. 1 C.pen. referitor la ne[ndeplinirea [ndatoririlor de

146

serviciu sau [ndeplinirea lor defectuoas` din culp` de c`tre angaja\ii c`ilor ferate, art. 274 alin. 1 C.pen. referitor la ne[ndeplinirea cu ]tiin\` a [ndatoririlor de serviciu sau [ndeplinirea lor defectuoas` ]i art. 275 C.pen. referitor la p`r`sirea postului ]i prezen\a la serviciu [n stare de ebrietate a angaja\ilor care asigur` direct siguran\a circula\iei mijloacelor de transport ale c`ilor ferate, ac\iunea penal` se pune [n mi]care numai la sesizarea organelor competente ale c`ilor ferate.

Faptele men\ionate mai sus vor fi mai [ntâi examinate de c`tre o comisie din Ministerul Transporturilor care va stabili condi\iile [n care s-au s`vâr]it, implica\iile lor pentru siguran\a circula\iei ]i pericolul social pe care-l prezint`;

– conform art. 226 C.pr.pen., pentru infrac\iunile prev`zute de Codul penal [n art. 331-336 (contra ordinii ]i disciplinei militare), art. 348 (sustragerea de la serviciul militar), 353 (sustragerea de la recrutare) ]i art. 354 (neprezentarea la [ncorporare sau concentrare), urm`rirea penal` poate [ncepe numai la sesizarea comandantului. Pentru celelalte fapte s`vâr]ite de militari urm`rirea penal` poate [ncepe [n mod obi]nuit, [ns` este informat comandantul dup` [nceperea urm`ririi penale;

– [n situa\ia urm`ririi penale a membrilor guvernului trebuie ca, potrivit art. 109 alin. 2 din Constitu\ia României, s` existe o cerere din partea Camerei Deputa\ilor, Senatului sau Pre]edintelui României pentru faptele s`vâr]ite [n exerci\iul func\iilor lor;

– hot`rârea Camerei Deputa\ilor ]i Senatului de a pune sub acuzare Pre]edintele României pentru [nalt` tr`dare, cu votul a cel pu\in dou` treimi din num`rul deputa\ilor ]i senatorilor, [n ]edin\` comun` (art. 96 alin. 1 din Constitu\ia României);

– exist` ]i alte situa\ii de sesizare cum ar fi cele prev`zute [n art. 5 din Legea nr. 11/1991 privind combaterea concuren\ei neloiale ]i art. 63 alin. 1 din Legea concuren\ei nr. 88/1996.

Dac` [n cursul cercet`rilor se constat` c` fapta urmeaz` s` primeasc` o alt` [ncadrare juridic` [n raport cu care ar fi necesar` o asemenea sesizare, organul de urm`rire penal` va [ncuno]tiin\a de [ndat` organul competent. {n cazul [n care acesta nu [n\elege s` fac` sesizarea, urm`rirea penal` nu poate fi [nceput`, iar dac` a [nceput se va dispune [ncetarea ei conform legii.

9.5.1.2.2. Autorizarea organului prev`zut de lege {n dispozi\iile art. 72 alin. 2 din Constitu\ia României se arat` c` deputatul

sau senatorul nu poate fi re\inut, arestat sau trimis [n judecat` penal`, f`r` [ncuviin\area Camerei din care face parte, dup` ascultarea sa.

Numai [n caz de infrac\iune flagrant`, deputatul sau senatorul poate fi re\inut ]i supus perchezi\iei, iar ministrul justi\iei va informa ne[ntârziat pe pre]edintele camerei asupra re\inerii ]i perchezi\iei.

Dac` camera sesizat` constat` c` nu exist` temei pentru re\inere va solicita imediat revocarea acestei m`suri. Cererea de [ncuviin\are a camerei din care face parte deputatul sau senatorul se face de c`tre ministrul justi\iei ]i se adreseaz` Pre]edintelui Senatului sau Camerei Deputa\ilor.

Potrivit art. 5 din C.pen. [n cazul infrac\iunilor s`vâr]ite [n afara teritoriului \`rii, contra siguran\ei statului român sau contra vie\ii unui cet`\ean român, ori prin care s-a produs o v`t`mare grav` integrit`\ii corporale sau s`n`t`\ii unui cet`\ean român, când sunt s`vâr]ite de c`tre un cet`\ean str`in sau de o persoan` care nu domiciliaz` pe teritoriul \`rii, punerea [n mi]care a ac\iunii

147

penale se face numai cu autorizarea prealabil` a procurorului general al Parchetului de pe lâng` {nalta Curte de Casa\ie ]i Justi\ie.

Pentru cercetarea, re\inerea, arestarea, perchezi\ionarea sau trimiterea [n judecat` a magistra\ilor este necesar avizul sec\iilor Consiliului Superior al Magistraturii. Textul se refer` la judec`tori, procurori ]i magistra\i asisten\i.

În caz de infrac\iune flagrant`, judec`torii, procurorii ]i magistra\ii asisten\i pot fi re\inu\i ]i supu]i perchezi\iei potrivit legii, iar în acest caz Consiliul Superior al Magistraturii va trebui informat de îndat` de organul care a dispus re\inerea sau perchezi\ia (art. 931 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judec`torilor ]i procurorilor).

Exist` ]i autorizarea pe care o d` Pre]edintele României [n cazul cercet`rii magistra\ilor de la {nalta Curte de Casa\ie ]i Justi\ie (art. 59 din Legea nr. 56/1993), precum ]i aprobarea [n cazul judec`torilor Cur\ii Constitu\ionale pe care o poate da, potrivit art. 43 din Legea nr. 47/1992, Biroul Permanent al Camerei Deputa\ilor, al Senatului ]i Pre]edintele României.

A]a cum se arat` ]i [n art. 221 alin. 3 C.pr.pen., urm`rirea penal` nu poate [ncepe f`r` exprimarea dorin\ei guvernului str`in [n cazul s`vâr]irii infrac\iunii prev`zute [n art. 171 C.pen. Acest articol se refer` la infrac\iunile contra vie\ii, integrit`\ii corporale, s`n`t`\ii, libert`\ii sau demnit`\ii, s`vâr]ite [mpotriva reprezentantului unui stat str`in, dar pentru existen\a infrac\iunii este necesar ca [n momentul s`vâr]irii ei f`ptuitorul s`-]i fi dat seama sau s` cunoasc` faptul c` persoana v`t`mat` are calitatea de reprezentant al unui stat str`in. 9.5.1.2.3. Plângerea prealabil`

{n cazul infrac\iunilor pentru care legea prevede c` ac\iunea penal` se pune [n mi]care la plângerea prealabil`, urm`rirea penal` nu poate [ncepe [n lipsa unei asemenea plângeri.

Potrivit art. 279 C.pr.pen., plângerea prealabil` se adreseaz` organului de cercetare penal` sau procurorului, potrivit legii, abrogându-se astfel vechile dispoziţii legale potrivit cărora plângerea prealabilă se adresa direct instanţei de judecată în cazurile expres arătate de lege.

Plângerea prealabilă este un act procesual penal prin care persoana vătămată printr-o infracţiune, îşi manifestă voinţa de a fi tras la răspundere penală făptuitorul, act fără de care nu poate interveni aplicarea legii penale şi ca urmare, nu poate începe şi nici continua urmărirea penală.

În Codul penal sunt prevăzute drept cauze de înlăturare a răspunderii penale, atât lipsa plângerii prealabile cât şi retragerea acesteia, în acele cazuri în care legea penală prevede necesitatea unei asemenea plângeri pentru promovarea acţiunii penale.

În cazul acestor infracţiuni, dacă lipsa plângerii prealabile împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale, pentru a începe urmărirea penală devine indispensabilă introducerea unei plângeri prealabile de către persoana vătămată la organul de urmărire penală, deoarece, altfel dispare obiectul urmăririi penale de a trimite în judecată pe infractor.

Plângerea prealabil` trebuie s` con\in` acelea]i date ca ]i plângerea, ca mod general de sesizare, având [n plus [ns` adresa p`r\ilor ]i a martorilor, indicarea autorului dac` este cunoscut, precizarea dac` persoana v`t`mat` se consider` parte civil` ]i indicarea persoanei responsabile civilmente, atunci când este cazul. 9.5.1.3. Actele premergătoare

148

{n cazul [n care organul de urm`rire penal` ia cuno]tin\` prin plângere sau denun\ despre s`vâr]irea unei infrac\iuni nu [ntotdeauna exist` date suficiente pentru [nceperea urm`ririi penale. Din acest motiv, aceste organe trebuie s` efectueze anumite acte premerg`toare [n vederea [nceperii urm`ririi penale.

Actele premergătoare fiind doar acte de strângere a datelor în vederea începerii urmăririi penale, este inadmisibil a fi efectuate înainte de începerea urmăririi penale, acele acte care ar implica efectuarea lor în cadrul urmăririi penale, cum ar fi luarea măsurilor preventive, a măsurilor asigurătorii, ascultarea învinuitului, etc.

Putem spune că actele premerg`toare sunt activit`\i desf`]urate de c`tre organele de urm`rire penal` sau alte organe prev`zute de lege [n vederea culegerii de date referitoare la preg`tirea sau s`vâr]irea unor infrac\iuni prev`zute de legea penal`, [n vederea [nceperii urm`ririi penale. 9.5.1.3.1. Organele care pot efectua acte premerg`toare

Actele premerg`toare se pot efectua fie de c`tre organul de urm`rire penal`, fie de c`tre lucr`tori operativi din Ministerul de Interne, precum ]i din celelalte organe de stat cu atribu\ii [n domeniul siguran\ei na\ionale, anume desemna\i [n acest scop, pentru fapte care constituie, potrivit legii, amenin\`ri la adresa siguran\ei na\ionale.

Organele care efectueaz` urm`rirea penal` pot efectua ]i acte premerg`toare. Astfel, procurorul, organele de cercetare penal` ale poli\iei ]i organele de cercetare penal` speciale pot desf`]ura activit`\i [n vederea strângerii datelor necesare pentru [nceperea urm`ririi penale.

Modific`rile aduse art. 224 C.pr.pen. prin Legea nr. 141/1996 au extins efectuarea actelor premerg`toare ]i la organele de stat cu atribu\ii [n domeniul siguran\ei na\ionale.

Prin Legea nr. 51/1991 privind siguran\a na\ional` a României, organele de stat cu atribu\ii [n domeniul siguran\ei na\ionale sunt: Serviciul Român de Informa\ii, Serviciul de Informa\ii Externe, Serviciul de Protec\ie ]i Paz`, Ministerul Ap`r`rii Na\ionale, Ministerul Administra\iei ]i Internelor ]i Ministerul de Justi\ie, prin structuri interne specializate (art. 6 din Legea nr. 51/1991). 9.5.1.3.2. Întinderea actelor premergătoare.

Actele premerg`toare efectuate anterior urm`ririi penale au o importan\` deosebit` pentru c` pot forma convingerea organului de urm`rire penal` dac` este sau nu cazul s` [nceap` urm`rirea penal`. Din acest motiv, ele pot fi utilizate numai [n m`sura [n care acestea sunt necesare [nceperii urm`ririi penale, având un caracter facultativ.

Actele premerg`toare efectuate [n conformitate cu dispozi\iile legale realizeaz` urm`toarele obiective:

a) completeaz` informa\iile organelor de cercetare pentru a le aduce la nivelul unor cuno]tin\e ]i constat`ri care s` determine [nceperea urm`ririi penale;

b) verific` informa\iile de\inute, confirmând sau infirmând concordan\a acestora cu realit`\ile faptice ale cauzei;

c) fundamenteaz` convingerea organului de cercetare ]i procurorului pentru a se ajunge, potrivit normelor din art. 228 alin. 4 ]i 6 C.pr.pen., la solu\ia de a nu se [ncepe urm`rirea penal`.

A]a cum am ar`tat mai sus, dup` efectuarea actelor premerg`toare, acestea se consemneaz` [ntr-un proces verbal care pe lâng` condi\iile de

149

form` ar`tate [n art. 91 C.pr.pen. va cuprinde ]i date privind con\inutul actelor premerg`toare efectuate [n cauz`.

Indiferent dac` procesul-verbal de consemnare a actelor premerg`toare este [ncheiat de organul de urm`rire penal` (procuror, organul de cercetare penal` al poli\iei, organul de cercetare special), sau de organele de stat cu atribu\ii [n domeniul siguran\ei na\ionale, anume desemnate [n acest scop, acesta poate constitui, conform art. 224 alin. 3 C.pr.pen,. mijloc de prob`.

Datorit` faptului c` procesul-verbal de consemnare a actelor premerg`toare este [ncheiat [nainte de declan]area procesului penal, \inând seama ]i de scopul pentru care se [ncheie, el este diferit atât de procesul-verbal de constatare a unor infrac\iuni, cât ]i de procesul-verbal de [ncepere a urm`ririi penale. Legea a dat posibilitatea ca el s` poat` fi valorificat ca prob` [n procesul penal doar [n m`sura [n care este urmat de actul de [ncepere a urm`ririi penale. 9.5.1.3.3. Actele premerg`toare efectuate de investigatorii sub acoperire

Procesul penal este mijlocul, instrumentul prin care se realizeaz` scopul legii penale, justi\ia penal`, astfel [ncât finalitatea acestuia nu poate duce decât la realizarea acestei justi\ii. Astfel, lupta [mpotriva crimei organizate trebuie s` prevad` mijloace moderne cu ajutorul c`rora fenomenul s` poat` fi contracarat.

Anterior modific`rilor Codului de procedur` penal` prin Legea nr. 281/2003, modificări care se referă la actele premergătoare efectuate de investigatorii sub acoperire, [n legisla\ia româneasc` au existat prevederi referitoare la agenţi acoperiţi în Legea nr. 143/2000 privind combaterea traficului ]i consumului ilicit de droguri ]i în O.U.G. nr. 43/2002 privind Parchetul Na\ional Anticorup\ie.

Din dispozi\iile art. 2241 C.pr.pen rezult` c` trebuie s` existe dou` condi\ii esen\iale pentru a folosi investigatori sub o alt` identitate decât cea real`, ]i anume:

• s` existe indicii temeinice ]i concrete c` s-a s`vâr]it sau c` se preg`te]te s`vâr]irea unei infrac\iuni contra siguran\ei na\ionale, prev`zute [n Codul penal ]i [n legi speciale, precum ]i [n cazul infrac\iunilor de trafic de stupefiante ]i de arme, trafic de persoane, acte de terorism, sp`larea banilor, falsificarea de monede ori alte valori, infrac\iuni prev`zute de L. nr. 78/2000 ori a unei alte infrac\iuni grave;

• infrac\iunea respectiv` nu poate fi descoperit` sau f`ptuitorii nu pot fi identifica\i prin alte mijloace.

Investigatorii sub acoperire sunt lucrători operativi din cadrul poliţiei judiciare şi pot fi folosiţi numai pe o perioadă determinată. Acesta culege date şi informaţii în baza autorizaţiei emise potrivit dispoziţiilor prevăzute în art. 2242, pe care le pune, în totalitate, la dispoziţia procurorului.

Având [n vedere caracterul actelor premerg`toare care sunt necesare [n vederea strângerii datelor pentru [nceperea urm`ririi penale organul judiciar care poate autoriza folosirea investigatorilor sub acoperire este procurorul.

Acesta este desemnat de procurorul general al parchetului de pe lâng` curtea de apel, autorizarea este dat` prin ordonan\` motivat` pe o perioad` de cel mult 60 de zile ]i poate fi prelungit` numai pentru motive temeinic justificate.

150

Fiecare prelungire nu poate dep`]i 30 de zile, iar durata total` a autoriz`rii, [n aceea]i cauz` ]i cu privire la aceea]i persoan` nu poate dep`]i un an (art. 2242, alin.1 ]i 2 C.pr.pen.).

Pentru a putea fi folosi\i investigatorii sub acoperire, organele care solicit` acest lucru trebuie ca [n cererea de autorizare s` men\ioneze datele ]i indiciile privitoare la faptele ]i persoanele fa\` de care exist` presupunerea c` au s`vâr]it o infrac\iune, precum ]i perioada pentru care se cere autorizarea. De]i legea nu precizeaz` acest lucru consider`m c` ]i atunci când exist` indicii concrete c` s-ar s`vâr]i o infrac\iune ar fi necesar s` se men\ioneze acelea]i date.

În cererea de autorizare adresată procurorului se vor menţiona datele şi indiciile privitoare la faptele şi persoanele faţă de care există presupunerea că au săvârşit o infracţiune, precum şi perioada pentru care se cere autorizarea.

În cazuri urgente şi temeinic justificate se poate solicita autorizarea şi a altor activităţi decât cele pentru care există autorizare, procurorul urmând să se pronunţe de îndată.

Conform dispozi\iilor art. 2243 C.pr.pen. datele ]i informa\iile ob\inute de investigatorul sub acoperire pot fi folosite numai [n cauza penal` ]i [n leg`tur` cu persoanele la care se refer` autoriza\ia emis` de procuror. Aceste date ]i informa\ii vor putea fi folosite ]i [n alte cauze sau [n leg`tur` cu alte persoane, dac` sunt concludente ]i utile. 9.5.2. Desfăşurarea urmăririi penale 9.5.2.1. Începerea urmăririi penale

Actul prin care se dispune [nceperea urm`ririi penale constituie totodat` ]i actul care marcheaz` declan]area procesului penal.

Pentru [nceperea urm`ririi penale este necesar` [ndeplinirea urm`toarelor condi\ii (art. 228 alin. 1 C.pr.pen.):

• s`vâr]irea unei fapte prev`zute de legea penal`; • existen\a unei sesiz`ri care s` cuprind` date sau informa\ii, pe baza c`rora s` se

poat` dispune [nceperea urm`ririi penale. Dac` nu avem datele sau informa\iile necesare [n cauz`, se vor efectua actele premerg`toare;

• s` nu existe vreunul din cazurile prev`zute de art. 10 C.pr.pen. de [mpiedicare a [nceperii urm`ririi penale, cu excep\ia celui prev`zut la lit. b1.

{nceperea urm`ririi penale se poate dispune de c`tre organul de urm`rire penal` prin rezolu\ia de [ncepere a urm`ririi penale – [n baza art. 228 alin. 1 C.pr.pen. – [n cazul sesiz`rii prin plângere sau denun\ când din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor premerg`toare nu rezult` vreunul din cazurile de [mpiedicare a punerii [n mi]care a ac\iunii penale prev`zute [n art. 10 C.pr.pen., cu excep\ia celui de la lit. b1 (rezolu\ia va cuprinde temeiul legal, dispozi\ia de [ncepere a urm`ririi penale, [ncadrarea juridic`, numele ]i prenumele f`ptuitorului – dac` este cunoscut – ]i semn`tura organului de urm`rire penal`). În cazul prevăzut la art. 10 lit. b1), organul de urmărire penală înaintează dosarul procurorului cu propunerea de a dispune, după caz, neînceperea urmăririi penale sau scoaterea de sub urmărire penală.

Urm`rirea penal` poate [ncepe, când nu este cunoscut` persoana f`ptuitorului, fa\` de fapt` in rem, iar dac` este cunoscut f`ptuitorul urm`rirea penal` va [ncepe in rem ]i in personam.

151

De asemenea, urm`rirea penal` poate fi [nceput` ]i prin ordonan\a prin care procurorul solu\ioneaz` dosarul potrivit art. 10 lit. b1 C.pr.pen., aplicând o sancţiune administrativă atunci când fapta nu prezint` pericol social al unei infrac\iuni sau când solu\ioneaz` un conflict de competen\`.

{n cazul ar`tat, organul de urm`rire penal` [nainteaz` dosarul procurorului cu propunerea de scoatere de sub urm`rirea penal`. {ntrucât procurorul este titularul urm`ririi penale, acesta dup` studierea dosarului poate s` fie de acord cu propunerea, dispunând prin ordonan\` scoaterea de sub urm`rire penal` ori neînceperea urmăririi penale, [n]tiin\ând despre aceasta ]i persoana care a f`cut sesizarea (dac` este cazul), sau restituie dosarul organului judiciar care i l-a trimis, pentru continuarea cercet`rilor (art. 230 ]i 231 C.pr.pen.).

Dacă procurorul constată că nu este cazul să dispună neînceperea urmăririi penale sau scoaterea de sub urmărire penală, restituie dosarul organului de cercetare penală pentru completarea actelor premergătoare sau începerea urmăririi penale, respectiv pentru continuarea cercetării penale.

Rezolu\ia de [ncepere a urm`ririi penale, emise de organul de cercetare penal`, se supune confirm`rii motivate a procurorului care exercit` supravegherea activit`\ii de cercetare penal`, [n termen de cel mult 48 de ore de la data [nceperii urm`ririi penale, organele de cercetare penal` fiind obligate s` prezinte totodat` ]i dosarul cauzei (art. 228 alin.31 C.pr.pen).

Dac` din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor premerg`toare efectuate dup` primirea plângerii sau denun\ului rezult` vreunul din cazurile de [mpiedicare a punerii [n mi]care a ac\iunii penale prev`zute [n art. 10 C.pr.pen., organul de urm`rire penal` [nainteaz` procurorului actele [ncheiate cu propunerea de a nu se [ncepe urm`rirea penal` (art. 228 alin. 4 C.pr.pen.).

Dup` verificarea actelor efectuate [n cauz` de c`tre procuror, dac` acesta constat` c` sunt [ntrunite condi\iile din art. 228 alin. 4 C.pr.pen., el confirm` prin rezolu\ie motivat` ne[nceperea urm`ririi penale ]i [n]tiin\eaz` despre aceasta persoana care a f`cut sesizarea.

{mpotriva rezolu\iei de ne[ncepere a urm`ririi penale se poate face plângere la instan\a de judecat`, potrivit art. 2781 ]i urm`toarele.

{n cazul [n care procurorul consider` c` nu sunt [ntrunite condi\iile prev`zute de lege, restituie actele organului de urm`rire penal` fie pentru completarea actelor premerg`toare, fie pentru [nceperea urm`ririi penale (art. 228 alin. 5 C.pr.pen.).

În cazul în care procurorul este de acord cu propunerea, dispune prin rezoluţie neînceperea urmăririi penale. În situaţia în care procurorul îşi însuşeşte argumentele cuprinse în propunerea organului de cercetare penală, motivarea rezoluţiei este facultativă sau poate cuprinde doar argumente suplimentare. Copie de pe rezoluţie şi de pe propunerea organului de cercetare penală se comunică persoanei care a făcut sesizarea, precum şi, după caz, persoanei faţă de care s-au efectuat acte premergătoare. (art. 228 alin. 6 C.pr.pen.)

{nceperea urm`ririi penale mai poate fi f`cut` ]i de c`tre instan\a de judecat` [n cazul constat`rii infrac\iunilor de audien\`. {n cazul infrac\iunilor de audien\`, pre]edintele instan\ei constat` fapta, identific` pe f`ptuitor ]i [ncheie un proces-verbal pe care-l trimite procurorului.

Dup` [nceperea urm`ririi penale, f`ptuitorul cap`t` calitatea de [nvinuit, care nu este parte [n proces, dar [n calitatea sa de subiect procesual poate avea drepturi ]i obliga\ii procesuale (ex: dreptul de a da declara\ii, de a fi

152

asistat de ap`r`tor, de a dovedi lipsa de temeinicie a probelor, precum ]i obliga\ia de a suporta anumite m`suri prev`zute de lege). 9.5.2.2. Efectuarea actelor de urmărire penală

Efectuarea urm`ririi penale constituie o parte important` a fazei de urm`rire penal` [ntrucât presupune efectuarea tuturor actelor procesuale ]i procedurale necesare realiz`rii obiectivului urm`ririi penale.

Astfel, dup` [nceperea urm`ririi penale, organul de cercetare penal` poate asculta [nvinuitul, persoana v`t`mat`, martorii, poate dispune efectuarea de constat`ri tehnico-]tiin\ifice sau medico-legale, poate proceda la ridicarea de obiecte sau [nscrisuri ce pot servi ca mijloace de prob` [n procesul penal, poate lua m`suri asiguratorii, efectua perchezi\ii cu autorizarea judec`torului.

{n cursul efectu`rii cercet`rii penale, dac` organul de cercetare consider` c` sunt [ntrunite condi\iile prev`zute de lege pentru luarea m`surii arest`rii preventive a [nvinuitului, face propunere, printr-un referat, procurorului pentru a decide (art. 233 alin. 1 C.pr.pen.).

Dac` dup` ce examineaz` dosarul cauzei ]i constat` c` este cazul s` se ia m`sura arest`rii preventive a [nvinuitului, procurorul [l audiaz` pe [nvinuit [n prezen\a ap`r`torului, dup` care prezint` dosarul cauzei, cu propunerea motivat` de arestare, instan\ei de judecat`.

{n situa\iile [n care, procurorul nu este de acord cu propunerea organului de cercetare penal`, el infirm` propunerea printr-o rezolu\ie, men\ionat` chiar pe referatul cu propunerea, dispunând ca [nvinuitul s` fie cercetat [n stare de libertate. Organul de cercetare penal` este obligat s` continue cercetarea penal`, aducând la [ndeplinire ]i dispozi\iile date de procuror (art. 237 alin. 1 C.pr.pen.).

Procurorul poate efectua personal urm`rirea penal` ]i, [n aceste cazuri, el poate lua din oficiu m`sura re\inerii sau oblig`rii de a nu p`r`si localitatea ([n alte situa\ii \ara) fa\` de [nvinuit.

{n cadrul efectu`rii actelor de urm`rire penal`, procedura de punere [n mi]care a ac\iunii penale, spre deosebire de [nceperea urm`ririi penale, este reglementat` diferit dup` cum urm`rirea penal` este efectuat` de c`tre organul de cercetare penal` ori personal de c`tre procuror.

Atunci când organul de cercetare penal` efectueaz` acte de cercetare penal`, procedura punerii [n mi]care a ac\iunii penale se face la propunerea acestuia. Astfel, conform art. 234 alin. 1 C.pr.pen., dac` organul de cercetare penal` consider` c` sunt temeiuri pentru punerea [n mi]care a ac\iunii penale, face propuneri [n acest sens, pe care le [nainteaz` procurorului.

Tot cu aceast` ocazie, organul de cercetare penal`, dac` consider` c` sunt [ntrunite ]i condi\iile prev`zute de lege pentru luarea m`surii arest`rii preventive a inculpatului, face propuneri ]i [n aceast` privin\`.

Pentru punerea [n mi]care a ac\iunii penale trebuie [ndeplinite cumulativ urm`toarele condi\ii:

– s` existe probe temeinice cu privire la existen\a infrac\iunii; – s` fie [nceput` urm`rirea penal` in rem ]i in personam; – [nvinuitul s` fie cunoscut cu toate datele de identificare prev`zute de

lege (art. 70 alin 1C.pr.pen.) ]i s` fie [ndeplinite condi\iile r`spunderii penale;

153

– s` nu existe nici unul din cazurile de [mpiedicare a punerii [n mi]care a ac\iunii penale prev`zute de art. 10 lit. a-h, j C.pr.pen. sau de nepedepsire.

Ordonan\a dat` de procuror este un act procesual, constituind actul de inculpare pe baza c`ruia [nvinuitul cap`t` calitatea de inculpat. {n situa\iile [n care pentru s`vâr]irea uneia sau mai multor infrac\iuni exist` mai mul\i [nvinui\i, procurorul dispune prin aceea]i ordonan\` punerea [n mi]care a ac\iunii penale pentru to\i [nvinui\ii ]i pentru toate infrac\iunile re\inute [n sarcina lor.

Din dispozi\iile art. 236 alin. 1 C.pr.pen. rezult` c` atunci când procurorul a fost sesizat potrivit art. 234 C.pr.pen. ]i el a dispus punerea [n mi]care a ac\iunii penale, dac` constat` c` sunt [ntrunite condi\iile prev`zute de lege pentru luarea m`surii arest`rii preventive a inculpatului, procedeaz` potrivit art. 1491 din C.pr.pen.

Când urm`rirea penal` este efectuat` [n mod obligatoriu de c`tre procuror, nu se mai face nici o propunere; acesta din oficiu va aprecia dac` sunt [ndeplinite sau nu condi\iile prev`zute de lege pentru punerea [n mi]care a ac\iunii penale.

Dup` dobândirea calit`\ii de inculpat prin punerea [n mi]care a ac\iunii penale, inculpatul devine parte [n procesul penal cu toate drepturile ]i obliga\iile procesuale prev`zute de lege.

Procurorul, dup` punerea [n mi]care a ac\iunii penale, dac` este cazul, dispune continuarea cercet`rii penale prin rezolu\ie, organul de cercetare penal` fiind obligat s` respecte dispozi\iile date de procuror (art. 237 alin. 1 C.pr.pen.).

Actele de urm`rire penal` care trebuie efectuate [n mod obligatoriu de c`tre organul de cercetare penal`, dup` punerea [n mi]care a ac\iunii penale de c`tre procuror, sunt urm`toarele (art. 237 alin. 1 ]i 2 C.pr.pen.):

– de a chema pe inculpat [n fa\a sa, de a-i comunica fapta pentru care este [nvinuit ]i de a-i da explica\ii cu privire la drepturile ]i obliga\iile pe care le are. Dac` inculpatul nu locuie]te [n \ar`, organul de cercetare penal` va \ine seama, la fixarea termenului de prezentare [n fa\a acestuia, de reglement`rile speciale privind asisten\a judiciar` interna\ional` [n materie penal`;

– dac` inculpatul se afl` [n stare de libertate, i se pune [n vedere c` este obligat s` se prezinte la toate chem`rile ce i se vor face [n cursul procesului penal ]i c` are [ndatorirea s` comunice orice schimbare de adres`. }i [n situa\ia [n care inculpatul este arestat, i se aduce la cuno]tin\` [nvinuirea ]i i se dau explica\ii cu privire la drepturile ]i obliga\iile pe care le are.

Organul de cercetare penal` va continua urm`rirea penal` ]i f`r` a-l asculta pe inculpat, când acesta este disp`rut, se sustrage de la cercetare sau nu locuie]te [n \ar`.

{n timpul desf`]ur`rii urm`ririi penale, dac` se constat` fapte noi [n sarcina [nvinuitului sau inculpatului ori [mprejur`ri noi care pot duce la schimbarea [ncadr`rii juridice a faptei sau date cu privire la participarea ]i a unei alte persoane la s`vâr]irea acelei fapte, organul de cercetare penal`, potrivit art. 238 C.pr.pen. este obligat s` fac` propuneri [n acest sens, pe care le [nainteaz` procurorului pentru ca acesta s` decid` [n privin\a extinderii cercet`rii penale sau schimb`rii [ncadr`rii juridice.

Propunerea se [nainteaz` [n cel mult 3 zile de la data constat`rii faptelor, [mprejur`rilor sau persoanelor noi, iar procurorul se pronun\` prin ordonan\` [n cel mult 5 zile.

154

9.5.2.3. Suspendarea urmăririi penale

Având [n vedere cazurile [n care prezen\a [nvinuitului sau inculpatului este obligatorie la unele acte de urm`rire penal`, precum ]i faptul c` absen\a acestuia la efectuarea unor acte de urm`rire penal` ar prejudicia interesele sale, legea procesual penal` a prev`zut pentru faza de urm`rire penal` [n art. 239-241 C.pr.pen. institu\ia suspend`rii urm`ririi penale.

Dac` [nvinuitul sau inculpatul este disp`rut, se sustrage de la cercetare sau nu locuie]te [n \ar`, urm`rirea penal` poate continua ]i [n lipsa acestuia; pentru situa\iile [n care sufer` de o boal` grav` care [l [mpiedic` s` ia parte la cercetarea penal`, urm`rirea penal` se suspend`.

Boala grav` s` fie constatat` printr-o expertiz` medico-legal`. Atunci când are date despre imposibilitatea particip`rii [nvinuitului sau inculpatului la procesul penal datorit` existen\ei unei boli grave, organul de cercetare penal` va dispune efectuarea unei expertize medico-legale ]i, [n cazul [n care aceasta confirm` imposibilitatea particip`rii la procesul penal, printr-un referat motivat, va propune procurorului suspendarea urm`ririi penale.

Dosarul cauzei [mpreun` cu propunerea se [nainteaz` procurorului care supravegheaz` cauza respectiv`, iar acesta se pronun\` asupra suspend`rii prin ordonan\`.

Ordonan\a de suspendare a urm`ririi penale trebuie s` cuprind`, pe lâng` men\iunile ar`tate [n art. 203 C.pr.pen., datele privitoare la persoana [nvinuitului sau inculpatului, fapta de care este [nvinuit, cauzele care au determinat suspendarea ]i m`surile luate [n vederea [ns`n`to]irii [nvinuitului sau inculpatului.

Dup` ce s-a dispus suspendarea urm`ririi penale, procurorul va comunica, [n copie (ordonan\a), [nvinuitului sau inculpatului ]i p`r\ii v`t`mate c` s-a luat m`sura suspend`rii ]i totodat` va restitui dosarul organului de cercetare penal` (art. 240 alin. 2 C.pr.pen.).

Ordonan\a de suspendare a procurorului produce efecte asupra actelor de urm`rire penal` ce necesit` prezen\a efectiv` a [nvinuitului sau inculpatului (confruntarea [nvinuitului sau inculpatului cu alte p`r\i, reconstituirea, prezentarea materialului de urm`rire penal`), putând viza ]i alte aspecte necesare solu\ion`rii cauzei.

Când exist` [n aceea]i cauz`, [n cazul unor infrac\iuni conexe, ]i al\i [nvinui\i sau inculpa\i suspendarea opereaz` numai fa\` de cel [mpiedicat de a lua parte la proces, afar` de cazul când disjungerea nu este posibil` (analogie cu dispozi\ia art. 303 alin. 2 C.pr.pen.).

Pe timpul suspend`rii urm`ririi penale, organul de cercetare penal` este obligat s` se intereseze periodic dac` mai subzist` cauza care a determinat suspendarea.

Constatând pe baza expertizei medico-legale că nu mai există temeiuri ca urmărirea penală să rămână suspendată, procurorul va dispune tot prin ordonanţă reluarea urmăririi penale, după care trimite dosarul pentru continuarea cercetării.

Atunci când urmărirea penală se efectuează chiar de procuror, acesta va emite ordonanţă de reluare a urmăririi penale şi va continua să efectueze actele care se impun.

155

Continuarea urmăririi penale nu mai este posibilă, dacă între timp a intervenit vreunul din cazurile prevăzute de art. 10 C.pr.pen., situaţie în care, urmează a se pronunţa scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea urmăririi penale.

9.5.2.4. Încetarea urmăririi penale

{n timpul desf`]ur`rii urm`ririi penale se [ntreprind o serie de activit`\i procesuale ]i procedurale pentru a demonstra vinov`\ia sau nevinov`\ia [nvinuitului sau inculpatului.

Astfel, organul de urm`rire penal`, pe baza probatorului administrat [n cauz`, poate stabili c` fapta nu exist`, nu constituie infrac\iune, caracterul penal al faptei este [nl`turat, a intervenit amnistia sau persoana v`t`mat` []i retrage plângerea.

Pentru aceste situa\ii, legea procesual penal` a prev`zut c` urm`rirea penal` se stinge [n cauz`, prin netrimiterea [n judecat`. Situa\iile de netrimitere [n judecat` sunt: [ncetarea urm`ririi penale, scoaterea de sub urm`rire penal` ]i clasarea.

Cazurile [n care se dispune [ncetarea urm`ririi penale sunt prev`zute [n art. 10 alin.1 lit. f-h, i1 ]i j C.pr.pen. sunt urm`toarele:

– lipse]te plângerea prealabil` a persoanei v`t`mate, autorizarea sau sesizarea organului competent ori alt` condi\ie prev`zut` de lege, necesar` pentru punerea [n mi]care a ac\iunii penale (lit. f);

– a intervenit amnistia, prescrip\ia ori decesul f`ptuitorului sau, după caz, radierea persoanei juridice, atunci când are calitatea de făptuitor (lit. g modificarea intervenită prin Legea nr. 356/2006);

– a fost retras` plângerea prealabil` ori p`r\ile s-au [mp`cat, [n cazul infrac\iunilor pentru care retragerea plângerii sau [mp`carea p`r\ilor [nl`tur` r`spunderea penal` (lit. h);

- există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege ( lit. i1 introdusă prin Legea nr. 281/2003);

– exist` autoritate de lucru judecat. {mpiedicarea produce efecte chiar dac` faptei definitiv judecat` i s-ar da o alt` [ncadrare juridic` (lit. j).

{n situa\iile [n care urm`rirea penal` este efectuat` de organul de urm`rire penal` ]i acesta constat` existen\a vreunuia din cazurile prev`zute [n art. 10 lit. f-h, i1 ]i j C.pr.pen., el va face propuneri de [ncetare a urm`ririi penale, [naintând procurorului dosarul cauzei cu referatul de propunere motivat (art. 243 alin. 1 C.pr.pen.).

Procurorul, dup` studierea dosarului, dac` este de acord cu propunerea, se pronun\` [n baza art. 11 pct. 1 lit. c prin:

– ordonan\`, [n cazul [n care este pus` ac\iunea penal` [n mi]care; – rezolu\ie, [n cazul [n care nu s-a pus [n mi]care ac\iunea penal`. În cazul în care încetarea urmăririi penale priveşte un învinuit sau inculpat

arestat, în ordonanţă se va face menţiune şi cu privire la constatarea încetării de drept a măsurii arestării preventive.

9.5.2.5. Scoaterea de sub urmărirea penală

{n temeiul art. 249 alin. 1 C.pr.pen., scoaterea de sub urm`rire penal` se poate dispune dac` se constat` existen\a vreunuia din cazurile prev`zute [n art. 10 lit. a-e ]i exist` [nvinuit sau inculpat [n cauz`. - fapta nu există;

156

- fapta nu este prevăzută de legea penală; - fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni; - fapta nu a fost săvârşită de învinuit sau inculpat; - faptei îi lipseşte unul din elementele constituite ale infracţiunii; - există una din cauzele care înlătură caracterul penal al faptei.

Suspendarea intervine atunci când se constată existenţa vreunuia dintre cazurile prevăzute în art. 10 lit a) -e) şi există învinuit în cauză.

Împotriva ordonanţei prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală în temeiul art. 10 alin. 1 lit. b1 C.pr.pen., se poate face plângere în termen de 20 de zile de la înştiinţarea prevăzută în art. 246 C.pr.pen.

Referitor la procedura scoaterii de sub urm`rirea penal`, art. 249 alin. 2 C.pr.pen. arat` c` dispozi\iile art. 242-246 ]i art. 248 C.pr.pen. privind [ncetarea urm`ririi penale se aplic` [n mod corespunz`tor ]i [n cazul scoaterii de sub urm`rire penal`.

Scoaterea de sub urm`rire penal` se dispune prin ordonan\` sau rezolu\ie, [n func\ie de punerea [n mi]care a ac\iunii penale, iar [n cazul prev`zut de art. 10 lit. b1 C.pr.pen. procurorul se pronun\` numai prin ordonan\` (art. 249 alin. 3 C.pr.pen.).

Prin această ordonan\`, pentru cazul de scoatere de sub urmărire penală prev. de art. 10 lit. b1 C.pr.pen., procurorul dispune aplicarea uneia din sanc\iunile cu caracter administrativ prev`zute [n art. 91 C.pen. coroborat cu art. 181 C.pen.

Exist` situa\ii [n care, dup` primirea dosarului cu propunerea de scoatere de sub urm`rirea penal`, procurorul, dac` nu este de acord cu aceasta, poate s` dispun` restituirea cauzei la organul de cercetare penal`, iar dac` este aplicabil` vreuna din situa\iile art. 10 lit. f-h, i1 ]i j C.pr.pen., s` dispun` [ncetarea urm`ririi penale.

Dac` sunt mai mul\i [nvinui\i sau inculpa\i [n cauz`, scoaterea se face numai cu privire la [nvinui\ii sau inculpa\ii ori la faptele pentru care exist` cazul de scoatere de sub urm`rire penal`.

Pot exista [ns` situa\ii, când [nvinuitul sau inculpatul recunoa]te preten\iile p`r\ii civile, restituie bunurile sau contravaloarea acestora ]i, [n acest caz, ac\iunea civil` se poate stinge prin actul de scoatere sau [ncetare a urm`ririi penale. 9.5.2.6. Clasarea

Atunci când [n cursul urm`ririi penale se constat` existen\a vreunuia din cazurile prev`zute [n art. 10 C.pr.pen. ]i nu exist` [nvinuit [n cauz`, procurorul, la propunerea organului de cercetare penal` sau din oficiu, dispune clasarea cauzei (art. 11 pct. 1 lit a C.pr.pen.).

{n cazul clas`rii, una din cele dou` condi\ii prev`zute de lege este inexisten\a [nvinuitului [n cauz`. Din acest motiv, consider`m c` solu\ia clas`rii nu poate fi dispus` [n toate situa\iile prev`zute de art. 10 C.pr.pen., deoarece [n unele cazuri existen\a [nvinuitului este de nelipsit (a se vedea art. 10 lit. c ]i h C.pr.pen.).

Legea nu prevede [n mod expres ce procedur` trebuie urmat` pentru clasare, dar precizeaz` c` procurorul poate dispune acest lucru, fie prin rezolu\ie, fie prin ordonan\` atunci când legea prevede obligativitatea ordonan\ei sau [n cazul unor infrac\iuni conexe unde ar fi necesar` solu\ia clas`rii prin rezoluţie.

157

9.5.2.7. Procedura prezentării materialului de urmărire penală

{n activitatea de urm`rire penal` se strâng probele necesare cu privire la existen\a infrac\iunii, la identitatea f`ptuitorului ]i la stabilirea r`spunderii acestuia ]i, din acest motiv, s-a considerat necesar ca, dup` ce s-au strâns toate probele, acestea s` fie aduse la cuno]tin\a inculpatului pentru ca el s`-]i poat` exercita atât dreptul la ap`rare, cât ]i dreptul de a contribui la completarea eventual` a urm`ririi penale.

Pentru prezentarea materialului de urm`rire penal` este necesar` [ndeplinirea urm`toarelor condi\ii:

– ac\iunea penal` s` fi fost pus` [n mi]care; – s` fie efectuate toate actele de urm`rire penal` [n cauz` care s` formeze

o convingere cert`, pe baz` de probe, c` este necesar` trimiterea [n judecat` a inculpatului;

– organul de urm`rire penal` s` aib` posibilitatea de a lua contact cu inculpatul ]i de a-i asigura prezen\a ap`r`torului ales sau din oficiu când asisten\a juridic` este obligatorie.

Dup` punerea [n mi]care a ac\iunii penale, dac` au fost efectuate toate actele de urm`rire necesare (art. 250 C.pr.pen.), organul de cercetare penal` cheam` pe inculpat [n fa\a sa ]i:

a) [i pune [n vedere c` are dreptul de a lua cuno]tin\` de materialul de urm`rire penal`, ar`tându-i ]i [ncadrarea juridic` a faptei s`vâr]ite;

b) [i asigur` posibilitatea de a lua de [ndat` cuno]tin\` de material. Dac` inculpatul nu poate s` citeasc`, organul de cercetare penal` [i cite]te materialul;

c) [l [ntreab`, dup` ce a luat cuno]tin\` de materialul de urm`rire penal`, dac` are de formulat cereri noi sau dore]te s` fac` declara\ii suplimentare.

La terminarea prezent`rii materialului de urm`rire penal`, organul de cercetare penal` [ntocme]te un proces-verbal [n care, va consemna declara\iile ]i cererile inculpatului. Procesul-verbal constituie dovada [ndeplinirii procedurii prezent`rii materialului de urm`rire penal`, constituind mijloc de prob`.

Dac` inculpatul a formulat cereri noi [n leg`tur` cu urm`rirea penal`, organul de cercetare penal` le examineaz` de [ndat` ]i dispune prin ordonan\` admiterea sau respingerea lor.

Când prezentarea materialului nu a fost posibil` din cauz` c` inculpatul sau apărătorul său a lipsit în mod nejustificat la chemarea organului de urmărire penală, ori refuză în mod nejustificat să ia cunoştinţă de materialul de urmărire penală ori este dispărut, [n referatul ce se [ntocme]te se arat` [mprejur`rile concrete din care rezult` cauza [mpiedic`rii.

{n situa\ia neprezent`rii materialului de urm`rire penal` se aplic` nulit`\ile procesuale prev`zute [n art. 197 C.pr.pen., deoarece, potrivit art. 257 C.pr.pen. prezentarea materialului de urm`rire penal` este obligatorie.

9.5.2.8. Terminarea urmăririi penale Urm`rirea penal` este considerat` terminat` [n momentul [n care

organul de cercetare consider` c` sunt suficiente probe pentru a

158

dispune, fie trimiterea [n judecat`, fie stingerea procesului penal prin [ncetare sau scoaterea de sub urm`rire.

Terminarea urmăririi penale în cazul urmăririi fără punerea în mişcare a acţiunii penale ( art. 255-257).

{n cauzele [n care urm`rirea penal` s-a desf`]urat f`r` punerea [n mi]care a ac\iunii penale, cercetarea penal` se va considera terminat` dup` ce au fost efectuate actele de cercetare penal` ]i, [n cazul când exist` [nvinuit [n cauz`, dup` ascultarea acestuia ]i completarea cercet`rii potrivit propunerilor f`cute de c`tre [nvinuit.

Organul de cercetare penal`, dup` efectuarea tuturor actelor de cercetare [n conformitate cu dispozi\iile legale ]i dac` constat` c` [mpotriva [nvinuitului sunt suficiente probe, nefiind prezent nici unul din cazurile de [mpiedicare a punerii [n mi]care a ac\iunii penale prev`zute de art. 10 C.pr.pen, procedeaz` la o nou` ascultare a [nvinuitului, aducându-i la cuno]tin\` [nvinuirea ]i [ntrebându-l dac` are noi mijloace de ap`rare.

Dac` [nvinuitul nu a propus noi probe sau propunerea sa nu a fost g`sit` temeinic` ori dac` cercetarea a fost completat` potrivit propunerilor f`cute, cercetarea se consider` terminat` (art. 255 C.pr.pen.).

Terminarea urm`ririi penale [n situa\ia expus` mai sus este condi\ionat` de existen\a [nvinuitului [n cauz`. {n cauzele [n care nu exist` [nvinuit ]i s-au efectuat toate actele posibile, organul de urm`rire penal` va [nainta dosarul cauzei procurorului care va putea dispune clasarea (art. 262 pct.2 lit. a C.pr.pen) sau restitui dosarul pentru continuarea cercet`rilor.

Dup` terminarea urm`ririi penale, conform dispozi\iilor art. 256 C.pr.pen., dac` cercetarea penal` este terminat`, exist` obliga\ia ca de [ndat` organul de cercetare penal` s` [nainteze dosarul procurorului cu un referat, [n care consemneaz` rezultatul cercet`rii pentru ca acesta s` decid` [n cauz`. Referatul cuprinde men\iunile prev`zute [n art. 259-260 C.pr.pen.

Terminarea urmăririi penale în cazul urmăririi cu acţiunea penală pusă în mişcare.

Conform art. 258 C.pr.pen., [n cauzele [n care ac\iunea penal` a fost pus` [n mi]care, dup` completarea cercet`rii ]i dup` [ndeplinirea dispozi\iilor privitoare la prezentarea materialului de urm`rire penal`, cercetarea penal` se consider` terminat`. Organul de cercetare penal` [nainteaz` de [ndat` procurorului dosarul cauzei [nso\it de un referat.

{n aceast` situa\ie rezult` c` ac\iunea penal` a fost pus` [n mi]care prin ordonan\` de c`tre procuror [n cursul urm`ririi penale ([nvinuitul devenind inculpat ]i parte [n proces), iar dup` completarea cercet`rii rezult` obliga\ia organului de cercetare s` [nainteze de [ndat` dosarul cauzei [mpreun` cu referatul de terminare a urm`ririi penale.

Dac` exist` [ns` situa\ii [n care prezentarea materialului de urm`rire penal` nu a fost posibil` din cauz` c` inculpatul este disp`rut sau s-a sustras de la chemarea organului de cercetare penal`, cercetarea penal` se consider` terminat` atunci când au fost efectuate toate actele de cercetare necesare rezolv`rii cauzei.

9.6. TRIMITEREA ÎN JUDECATĂ 9.6.1. Aspect instituţional

159

Trimiterea [n judecat` este ultima etap` procesual` a fazei de urm`rire ]i intr` de regul` [n structura oric`rui proces penal.

Aceast` etap` poate lipsi [n cazul [n care procurorul dispune [ncetarea sau scoaterea de sub urm`rire penal`, când ac\iunea penal` se pune [n mi]care la plângerea prealabil` a persoanei v`t`mate (art. 279 lit. a C.pr.pen.) – aici lipsind [ntreaga faz` de urm`rire penal` sau [n cazul extinderii procesului penal la alte fapte [n faza de judecat`, cu re\inerea lor la prima instan\` (art. 336 alin. 1 lit. a C.pr.pen.).

9.6.2. Verificarea lucrărilor urmăririi penale

{n aceast` etap` procesual`, procurorul este singurul subiect procesual, el verificând dosarul cauzei atât asupra competen\ei sale ]i a organului de cercetare penal`, cât ]i cu privire la actele de urm`rire penal` ce au fost efectuate.

Verificarea acestor acte const` [n: respectarea dispozi\iilor legale care garanteaz` aflarea adev`rului (ex: dac` s-au adunat probe [n favoarea sau [n defavoarea inculpatului, dac` au fost examinate ]i s-a dispus asupra cererilor noi formulate de inculpat, dac` s-a completat urm`rirea penal` atunci când a fost necesar acest lucru), dac` au fost strânse probele necesare (ex: exist` probe suficiente pentru aflarea adev`rului ]i l`murirea cauzei sub toate aspectele – art. 202 alin. 1 C.pr.pen., date cu privire la [mprejur`rile care au determinat, [nlesnit sau favorizat s`vâr]irea infrac\iunii – art 202 alin. 4 C.pr.pen.), dac` urm`rirea penal` este complet` (ex: efectuarea tuturor activit`\ilor prev`zute de lege ca fiind obligatorii pentru faza de urm`rire penal` – art. 117, art. 238 ]i 250 C.pr.pen.), legalitatea administr`rii probelor (ex: probele s` nu fi fost luate prin constrângere – art. 68 C.pr.pen. ]i art. 266 C.pen.) ]i dac` referatul organelor de cercetare penal` este [ntocmit conform dispozi\iilor art. 259-260 C.pr.pen.

Procurorul procedeaz` la prezentarea materialului de urm`rire penal` [n cazul [n care au existat una din situa\iile prev`zute [n art. 254 alin. 1 (inculpatul este disp`rut, s-a sustras la chemarea organului de cercetare penal`) ]i inculpatul se prezint`, este prins sau adus dup` [naintarea dosarului.

Procurorul mai verific` dac` [n cursul urm`ririi penale s-au luat m`suri de siguran\` ori asiguratorii [n condi\iile prev`zute de lege. 9.6.3. Rezolvarea cauzelor de procuror 1. Când din materialul de urmărire penală rezultă că fapta există, că a fost săvârşită de învinuit sau inculpat şi că acesta răspunde penal: a) dacă acţiunea penală nu a fost pusă în mişcare în cursul urmăririi penale , dă rechizitoriu prin care pune în mişcare acţiunea penală şi dispune trimiterea în judecată; b) dacă acţiunea penală a fost pusă în mişcare în cursul urmăririi penale, dă rechizitoriu prin care dispune trimiterea în judecată; 2. Dă ordonanţă prin care: a) clasează, scoate de sub urmărire sau încetează urmărirea penală potrivit art. 11 C.pr.pen.; b) suspendă urmărirea penală, atunci când constată existenţa unei cauze de suspendare a urmăririi.

160

9.6.4. Rechizitoriul Dup` verificarea lucr`rilor de urm`rire penal`, dac` procurorul

constat` c` sunt [ntrunite condi\iile pentru trimiterea [n judecat`, procedeaz` la [ntocmirea rechizitoriului, act care constituie sesizarea instan\ei de judecat`.

Rechizitoriul trebuie s` se limiteze la fapta ]i persoana pentru care s-a efectuat urm`rirea penal` ]i trebuie s` cuprind`, pe lâng` men\iunile prev`zute [n art. 203 C.pr.pen. (men\iunile comune pe care legea le prevede ca fiind obligatorii pentru orice ordonan\` dat` de c`tre un organ de urm`rire penal`, ]i anume: data ]i locul [ntocmirii rechizitoriului, numele, prenumele ]i calitatea celui care-l [ntocme]te, precum ]i semn`tura lui), si datele privitoare la persoana inculpatului, fapta re\inut` [n sarcina sa, [ncadrarea juridic`, probele pe care se [ntemeiaz` [nvinuirea, m`sura preventiv` luat` ]i durata acesteia, precum ]i dispozi\ia de trimitere [n judecat`.

Dac` urm`rirea penal` se efectueaz` de procuror, rechizitoriul trebuie s` cuprind` ]i datele suplimentare prev`zute [n art. 260 C.pr.pen. (mijloacele materiale de prob` ]i m`surile luate [n cursul cercet`rii penale, m`surile asiguratorii privind repara\iile civile sau executarea pedepsei amenzii, precum ]i cheltuielile judiciare).

Legea prevede c` atunci când lucr`rile urm`ririi penale privesc mai multe fapte ori mai mul\i [nvinui\i sau inculpa\i, procurorul [ntocme]te un singur rechizitoriu chiar dac` se dau rezolv`ri diferite.

Potrivit prevederilor art. 264 alin. 1 C.pr.pen., rechizitoriul constituie actul de sesizare a instanţei de judecată.

Rechizitoriul este verificat sub aspectul legalităţii şi temeiniciei de prim-procurorul parchetului sau, după caz, de procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel, iar când urmărirea este făcută de acesta, verificarea se face de procurorul ierarhic superior.

Când urmărirea penală este efectuată de un procuror de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, rechizitoriul este verificat de procurorul-şef de secţie, iar când urmărirea penală este efectuată de acesta, verificarea se face de către procurorul general al acestui parchet.

Dacă rechizitoriul nu a fost infirmat, procurorul ierarhic care a efectuat verificarea îl înaintează instanţei competente, împreună cu dosarul cauzei şi cu un număr necesar de copii de pe rechizitoriu pentru a fi comunicate inculpaţilor aflaţi în stare de deţinere.

{n dispozi\iile art. 267 alin. 1 C.pr.pen. se arat` situa\iile când la [ntocmirea rechizitorului, dac` procurorul consider` c` este necesar` arestarea inculpatului, [nainteaz` rechizitoriul ]i propunerea de arestare instan\ei [n termen de 24 de ore, procedând [n acest mod ]i la luarea m`surilor de siguran\` prev`zute [n art. 113 ]i 114 din Codul penal. Acesta poate dispune asupra m`surilor restrictive de libertate prev`zute [n art. 145 ]i 1451 C.pr.pen. tot prin rechizitoriu dac` consider` necesar acest lucru. 9.7. RELUAREA URMĂRIRII PENALE

Procesul penal se desf`]oar` de regul` printr-o succesiune de activit`\i [ntr-o ordine prestabilit` de lege, dar uneori, datorit` unor [mprejur`rii sau situa\ii, este necesar` [ntreruperea desf`]ur`rii normale a procesului penal.

Reluarea urm`ririi penale este posibil` atunci când a [ncetat cauza care a impus m`sura suspend`rii.

161

A]a cum am ar`tat [n sec\iunile precedente, terminarea urm`ririi penale are un caracter relativ, [ntrucât [n cazul [n care instan\a de judecat` constat` c` e necesar` refacerea sau completarea urm`ririi penale ori extinde ac\iunea penal`, cauza poate fi restituit` urmând ca urm`rirea penal` s` fie reluat`.

Reluarea urm`ririi penale este institu\ia procesual penal` cu ajutorul c`reia se asigur` desf`]urarea procesului penal prin reactivarea cursului urm`ririi penale [n cazurile prev`zute de lege.

Potrivit art. 270 C.pr.pen., urm`rirea penal` este reluat` [n caz de: a) [ncetare a cauzei de suspendare; b) restituire a cauzei de c`tre instan\a de judecat` [n vederea refacerii urmăririi

penale; c) redeschidere a urm`ririi penale.

9.8. PLÂNGEREA ÎMPOTRIVA ACTELOR ŞI MĂSURILOR DE URMĂRIRE PENALĂ 9.8.1. Dreptul de a face plângere

Principiul legalit`\ii procesuale oblig` organele de urm`rire penal` ca [n tot cursul desf`]ur`rii fazei de urm`rire penal` s` respecte dispozi\iile legale. Pentru ap`rarea drepturilor ]i intereselor procesuale ale persoanelor ale c`ror drepturi sunt [nc`lcate de organele de urm`rire penal` legea procesual penal` a prev`zut institu\ia plângerii [mpotriva actelor ]i m`surilor de urm`rire penal` [n dispozi\iile art. 275 –2781 C.pr.pen.

Aceast` institu\ie a plângerii nu trebuie confundat` cu plângerea penal` prev`zut` de art. 222 C.pr.pen. ca mod general de sesizare sau cu exercitarea c`ilor de atac. 9.8.2. Plângerea împotriva măsurilor luate sau actelor efectuate de organele de cercetare penală

{n condi\iile legii procurorul poate s` nu exercite ac\iunea penal` dispunând:

• solu\ia de neurm`rire – ne[nceperea urm`ririi penale ; •solu\ia de netrimitere [n judecat` – clasarea, [ncetarea urm`ririi penale,

ori scoaterea de sub urm`rire penal` Solu\iile prin care procurorul pune cap`t procesului penal [n faza de

urm`rire penal` pot duce la contestarea acestora. Orice persoan` poate face plângere [mpotriva m`surilor ]i a actelor de urm`rire penal`, dac` prin acestea s-a adus o v`t`mare intereselor sale legitime, potrivit art. 275 alin. 1 C.pr.pen.

Plângerea se adreseaz` procurorului care supravegheaz` activitatea organului de cercetare penal` ]i se depune fie direct la acesta, fie la organul de cercetare penal`.

Dac` plângerea a fost depus` la organul de cercetare penal`, acesta este obligat [n termen de 48 de ore de la primirea ei s` o [nainteze procurorului [mpreun` cu explica\iile sale, când acestea sunt necesare (art. 276 C.pr.pen.).

Dup` primirea plângerii, procurorul este obligat s` o rezolve [n cel mult 20 de zile de la primire ]i s` comunice persoanei care a f`cut plângerea modul [n care a fost rezolvat`. 9.8.3. Plângerea împotriva măsurilor sau actelor efectuate de procuror

162

Plângerea [mpotriva m`surilor sau actelor efectuate de procuror sau efectuate pe baza dispozi\iilor date de acesta poate fi f`cut` de orice persoan` ale c`rei interese legitime au fost v`t`mate.

Plângerea se rezolv` de c`tre prim-procurorul parchetului din care face parte procurorul [mpotriva c`ruia s-a plâns persoana respectiv` sau, dup` caz, de procurorul general al parchetului de pe lâng` curtea de apel ori de procurorul ]ef de sec\ie al Parchetului de pe lâng` {nalta Curte de Casa\ie ]i Justi\ie.

{n cazul când m`surile ]i actele sunt ale primului-procuror ori ale procurorului general al parchetului de pe lâng` curtea de apel sau ale procurorului ]ef de sec\ie al Parchetului de pe lâng` {nalta Curte de Casa\ie ]i Justi\ie ori au fost luate sau efectuate pe baza dispozi\iilor date de c`tre ace]tia, plângerea se rezolv` de procurorul ierarhic superior.

Plângerea formulată împotriva soluţiei de respingere dispuse de procurorul ierarhic superior este inadmisibilă. În cazul rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau al ordonanţei ori, după caz, al rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, plângerea se face în termen de 20 de zile de la comunicarea copiei de pe ordonanţă sau rezoluţie, persoanelor interesate, potrivit art. 228 alin. 6, art. 246 alin. 1 şi art. 249 alin. 2.

Rezoluţiile sau ordonanţele prin care se soluţionează plângerile împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor de neîncepere a urmăririi penale, de clasare, de scoatere de sub urmărire penală ori de încetare a urmăririi penale, se comunică persoanei care a făcut plângerea şi celorlalte persoane interesate.

Pentru celelalte acte efectuate de procuror ori efectuate [n baza dispozi\iilor date de acesta nu exist` un termen de exercitare a dreptului de a face plângere ]i consider`m c` plângerea poate fi f`cut` pe tot timpul urm`ririi penale pân` [n momentul [n care se termin` urm`rirea penal` ]i se dispune o solu\ie de c`tre procuror. 9.8.4. Plângerea în faţa instanţei împotriva rezoluţiilor sau a ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată.

Dup` ce plângerea f`cut` potrivit art. 275-278 C.pr.pen. a fost respins` de c`tre procurorul competent [mpotriva rezolu\iei de ne[ncepere a urm`ririi penale sau a ordonan\ei ori, dup` caz, a rezolu\iei de clasare, de scoatere de sub urm`rire penal` sau de [ncetare a urm`ririi penale, date de c`tre procuror, persoana v`t`mat`, precum ]i orice alt` persoan` ale c`ror interese legitime sunt v`t`mate pot face plângere [n termen de 20 de zile de la data comunic`rii de c`tre procuror a modului de rezolvare – art. 277 ]i 278 – la instan\a c`reia i-ar reveni, potrivit legii, competen\a s` judece cauza [n prim` instan\`.

Plângerea poate fi făcută şi împotriva dispoziţiei de netrimitere în judecată cuprinsă în rechizitoriu.

Procedura de judecata Dosarul de urm`rire penal` [mpreun` cu plângerea va fi trimis de parchet

instan\ei [n termen de 5 zile de la primirea adresei prin care se cere dosarul.

163

Procedura [n fa\a instan\ei de judecat` este condi\ionat` de o procedur` prealabil` privind respingerea de c`tre conduc`torul parchetului ori procurorul ierarhic superior a plângerii ini\iale.

Astfel, numai dup` ce s-a adresat cu plângere [mpotriva solu\iilor de neurm`rire sau netrimiterii [n judecat` date de procuror ]i conduc`torul parchetului sau procurorul ierarhic superior au respins-o, persoana v`t`mat` sau orice alte persoane ale c`ror interese legitime sunt v`t`mate, pot face plângere la instan\a c`reia i-ar reveni competen\a s` judece cauza [n prim` instan\`.

{n lege s-a prev`zut c` sunt supuse controlului instan\ei de judecat` solu\iile de respingere ]i nu cele prin care conduc`torul parchetului sau ale conduc`torului ierarhic superior, din oficiu sau la plângerea formulat` [n temeiul art. 275 – 278 din C.pr.pen., au infirmat rezolu\ia sau ordonan\a de neurm`rire ori netrimitere [n judecat`, dispunând reluarea ]i completarea cercet`rilor premerg`toare sau a urm`ririi penale.

Persoana faţă de care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea urmăririi penale, precum şi persoana care a făcut plângerea se citează. Neprezentarea acestor persoane, legal citate, nu împiedică soluţionarea cauzei. Când judecătorul consideră că este absolut necesară prezenţa persoanei lipsă, poate lua măsuri pentru prezentarea acesteia.

La judecarea plângerii, prezenţa procurorului este obligatorie. La termenul fixat pentru judecarea plângerii, judecătorul dă cuvântul persoanei care a făcut plângerea, persoanei faţă de care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea urmăririi penale şi apoi procurorului.

Dup` ce instan\a d` cuvântul persoanelor citate legal va proceda la judecarea plângerii, verific` rezolu\ia sau ordonan\a atacat`, pe baza lucr`rilor ]i a materialului din dosarul acuzei, precum ]i a oric`ror [nscrisuri noi prezentate.

Potrivit dispozi\iilor art. 2781 alin. 8 C.pr.pen. instan\a pronun\` una din urm`toarele solu\ii:

a) respinge plângerea prin sentin\` ca tardivă sau inadmisibilă, ori după caz, ca nefondată, men\inând rezolu\ia sau ordonan\a atacat`.

b) admite plângerea, prin sentin\`, desfiin\eaz` rezolu\ia sau ordonan\a atacat` ]i trimite cauza procurorului [n vederea [nceperii sau a redeschiderii urm`ririi penale, dup` caz.

c) admite plângerea prin [ncheiere, desfiin\eaz` rezolu\ia sau ordonan\a atacat` ]i, când probele existente la dosar sunt suficiente pentru judecarea cauzei, re\ine cauza spre rejudecare, în complet legal constituit, dispozi\iile privind judecarea [n prim` instan\` ]i c`ile de atac, aplicându-se [n mod corespunz`tor.

Judecătorul este obligat să rezolve plângerea în termen de cel mult 30 de zile de la primirea acesteia, iar în situaţia în care plângerea a fost greşit îndreptată, ea se va trimite organului judiciar competent, pe cale administrativă. (art. 2781 alin. 12 şi 13 C.pr.pen.).

Hotărârea judecătorului pronunţată potrivit alin. 8 este definitivă.

164

10. PROCEDURA PLÂNGERII PREALABILE 10.1. NOŢIUNI GENERALE 10.1.1. Natura juridica

Plângerea prealabil` este actul procesual penal prin care persoana vătămată printr-o infracţiune, îşi manifestă voinţa ca făptuitorul să fie tras la răspundere penală, act fără de care nu poate interveni aplicarea legii penale şi ca urmare, nu poate începe şi nici continua urmărirea penală.

Al`turi de modurile generale de sesizare exist` ]i moduri speciale de sesizare printre care ]i institu\ia plângerii prealabile.

Aceste moduri speciale de sesizare se refer` la faptul c` [n cazul anumitor infrac\iuni nu se mai poate declan]a procesul penal din oficiu, fiind necesare anumite autoriz`ri sau formalit`\i (ex: dorin\a expres` a guvernului str`in, autorizarea Procurorului General, sesizarea comandantului unit`\ii).

Ca mod de sesizare a organelor judiciare, plângerea prealabil` se deosebe]te de plângerea penal` prev`zut` [n art. 222 C.pr.pen., ca mod general de sesizare, prin urm`toarele aspecte:

• plângerea prealabil` este o condi\ie de pedepsibilitate ]i de punere [n mi]care a ac\iunii penale, [n timp ce plângerea este un simplu act de sesizare neimplicând ]i punerea [n mi]care a ac\iunii penale;

• plângerea ca mod general de sesizare a organelor judiciare reprezint` o sesizare comun` ce poate fi [nlocuit` cu alte moduri generale de sesizare, cum ar fi denun\ul sau sesizarea din oficiu, pe când plângerea prealabil` este un mod de sesizare special prev`zut pentru anumite infrac\iuni;

165

• chiar dac` f`ptuitorul este cunoscut, plângerea se adreseaz` [ntotdeauna organului de urm`rire penal` sau procurorului potrivit legii, astfel cum s-a stabilit prin Legea nr. 356/2006, care a abrogat vechile dispoziţii procedurale potrivit cărora, plângerea putea fi adresată pentru anumite infracţiuni şi instanţei de judecată;

• plângerea este generat` de principiul oficialit`\ii prev`zut de art. 2 alin. 2 C.pr.pen. pe când plângerea prealabil` are un caracter disponibil, persoana v`t`mat` având posibilitatea prev`zut` de C.pen. ]i C.pr.pen. de a-]i retrage plângerea ori de a se [mp`ca cu [nvinuitul sau inculpatul;

• plângerea prealabil` are [n con\inut, [n plus fa\` de plângerea ca mod general de sesizare, indicarea adresei p`r\ilor ]i a martorilor, precizarea dac` persoana v`t`mat` se constituie parte civil` ]i indicarea părţii responsabile civilmente când este cazul. 10.1.2. Titularii plângerii prealabile

Potrivit dispozi\iilor C.pen. ]i C.pr.pen., titularii plângerii prealabile pot fi: a) Persoana v`t`mat` ca titular al plângerii prealabile Datorit` anumitor interese ale victimei sau ale familiei sale, legiuitorul a

[n\eles ca anumite fapte penale s` nu fie aduse [n fa\a organelor judiciare decât prin manifestarea expres` a voin\ei celui v`t`mat, adic` subiectul pasiv al infrac\iunii, pentru c` numai el poate aprecia dac` se poate declan]a procesul penal.

Potrivit art. 131 alin. 3 C.pen., dac` prin s`vâr]irea infrac\iunii, pentru care punerea [n mi]care a ac\iunii penale este condi\ionat` de plângerea prealabil`, s-a adus v`t`mare mai multor persoane, este suficient` plângerea prealabil` doar a unei singure persoane v`t`mate pentru a produce efecte ]i fa\` de celelalte persoane v`t`mate.

Dac` plângerea prealabil` s-a introdus sau se men\ine numai cu privire la unul dintre f`ptuitori, aceasta atrage r`spunderea penal` a tuturor participan\ilor la s`vâr]irea infrac\iunii (art. 131 alin. 4 C.pr.pen.).

{n caz de retragere a plângerii prealabile (art. 131 alin. 2 C.pen.) sau [n caz de [mp`care a p`r\ilor (numai când legea prevede expres) se [nl`tur` r`spunderea penal`.

{n literatura de specialitate exist` opinii diferite cu privire la faptul c` o persoan` juridic` ar putea introduce plângere prealabil`.

{n opinia unor autori, o persoan` juridic` nu poate introduce plângere prealabil`, argumentându-se c` retragerea plângerii prealabile ]i [mp`carea sunt manifest`ri unilaterale sau bilaterale de voin\` ale persoanelor fizice ]i nu s-ar concepe niciodat` ca [mp`carea [n procesul penal s` intervin` [ntre o persoan` fizic` ]i una juridic`.

De asemenea, se arat` c` toate infrac\iunile pentru care legea prevede c` ac\iunea penal` se pune [n mi]care la plângerea prealabil` a persoanei v`t`mate sunt [ndreptate [mpotriva persoanelor fizice sau a patrimoniului lor.

Alţi autori opiniază că persoana juridică poate introduce plângere prealabilă prin reprezentanţii săi legali, în condiţiile în care a suferit o vătămare printr-o infracţiune pentru care legea condiţionează răspunderea penală de plângerea prealabilă a persoanei vătămate (abuzul de încredere prevzut de art. 213 C.pen.).

Această din urmă opinie, a fost confirmată de Curtea Constituţională, care a statuat că plângerea prealabilă poate fi introdusă şi de o persoană juridică care a suferit o vătămare printr-o infracţiune pentru care legea condiţionează răspunderea penală, de plângerea prelabilă a persoanei vătămate.

166

b) Alte persoane decât titularul plângerii prealabile pot s` fac` aceast`

sesizare Coroborând dispozi\iile art. 284 alin. 2 C.pr.pen. (când persoana v`t`mat`

este un minor sau un incapabil, termenul de 2 luni curge de la data când persoana [ndrept`\it` a reclama a ]tiut cine este f`ptuitorul) cu cele ale art. 132 alin. 3 din C.pen. se poate trage concluzia c` aceste persoane sunt reprezentan\ii legali (p`rin\i, tutore, curator) pentru persoanele lipsite de capacitate de exerci\iu sau cu capacitate de exerci\iu restrâns`.

Dispozi\iile art. 222 alin. 5 C.pr.pen. privind plângerea [n sensul c` ea poate fi f`cut` de c`tre unul din so\i pentru cel`lalt so\ sau de copilul major pentru p`rin\i nu sunt aplicabile plângerii prealabile.

Plângerea prealabil` se poate face prin mandatar, mandatul trebuind s` fie special [n sensul c` trebuie s` se precizeze [mpotriva cui se face plângerea prealabil` ]i pentru ce fapt`, iar procura s` r`mân` ata]at` plângerii.

Odată stabilit faptul că şi persoana juridică poate introduce plângere prealabilă, este evident că aceasta va fi formulată de reprezentanţii săi legali.

În practică s-a pus problema dacă mai este necesară o plângere prealabilă atunci când persoana vătămată a decedat, înainte de expirarea termenului de introducere a acesteia.

Decesul persoanei vătămate, după ce a introdus plângerea prealabilă nu produce nici un efect, procesul penal continuând până la finalizarea sa printr-o hotărâre judecătorească definitivă. Numai decesul învinuitului sau inculpatului atrage încetarea urmăririi penale sau încetarea procesului penal, nu şi decesul părţii vătămate după ce aceasta a depus plângerea prelabilă (decizia penală nr. 3067/1995 a C.S.J. publicată în Revista Dreptul nr. 7/1996, pag. 127).

{n vederea ap`r`rii persoanei f`r` capacitate de exerci\iu sau cu capacitate de exerci\iu restrâns`, pentru infrac\iunile a c`ror ac\iune penal` se pune [n mi]care la plângerea prealabil` a persoanei v`t`mate, art. 131 alin. 5 C.pen. prevede c` ac\iunea penal` se pune [n mi]care ]i din oficiu. {n aceast` situa\ie ac\ioneaz` atât principiul disponibilit`\ii, cât ]i cel al oficialit`\ii. 10.1.3. Conţinutul plângerii prealabile: - descrierea faptei; - indicarea autorului; - arătarea mijloacelor de probă; - indicarea adresei părţilor şi a martorilor; - precizarea dacă persoana vătămată se constituie parte civilă; - indicarea persoanei responsabile civilmente dacă este cazul.

Descrierea faptei trebuie s` se fac` cu precizie, ar`tându-se data ]i [mprejur`rile când s-a s`vâr]it. Dac` sunt mai multe fapte se descrie fiecare [n parte.

Nu este necesar s` se dea o [ncadrare juridic` faptei, iar dac` a fost dat` nu are importan\` c` este gre]it`. Dac` se constat` c` pentru fapta descris` nu era necesar` plângerea prealabil`, plângerea f`cut` are valoarea unei plângeri sau a unui denun\.

Indicarea autorului (f`ptuitorului) se realizeaz` prin nume, prenume, adres` ]i are [n\elesul dat de art. 23 C.pen. (persoanele care contribuie la s`vâr]irea

167

unei fapte prev`zute de legea penal` [n calitate de autor, instigator sau complice).

{n ceea ce prive]te mijloacele de prob`, dac` sunt cunoscute sau se afl` [n posesia persoanei v`t`mate, trebuie men\ionate sau ata]ate la plângerea prealabil` (de ex: un certificat medico-legal, un raport de constatare tehnico-]tiin\ific` sau orice [nscris din cuprinsul c`ruia s` rezulte activitatea infrac\ional`).

De asemenea, plângerea prealabil` trebuie s` con\in` numele, prenumele ]i adresa exact` a p`r\ilor ]i martorilor.

Este de asemenea necesar` men\iunea de constituire ca parte civil` a persoanei v`t`mate, iar atunci când este cazul trebuie s` se men\ioneze ]i partea responsabil` civilmente.

De]i legea nu prevede expres, pe lâng` aceste men\iuni, [n mod obligatoriu, [n plângerea prealabil` se indic` numele, prenumele ]i adresa exact` a persoanei v`t`mate, precum ]i cererea expres` de [ncepere a urm`ririi penale ]i de efectuare de cercet`ri penale [mpotriva f`ptuitorului sub aspectul infrac\iunii s`vâr]ite ]i se semneaz`.

{n situa\ia [n care plângerea s-a f`cut prin mandatar se ata]eaz` la plângere actul care face dovada acestei calit`\i. 10.1.4. Termenul de introducere a plângerii prealabile

Termenul este de 2 luni, fiind prevăzut în art. 284 C.pr.pen. şi curge de la data la care persoana vătămată a ştiut cine este făptuitorul, iar în cazul când aceasta este un minor sau incapabil termenul curge de la data când persoana îndreptăţită a reclama a ştiut cine este făptuitorul.

Facem precizarea c` acest termen este unul special, caracteristic unei institu\ii cu natur` mixt` – substan\ial` ]i procedural` (dec`derea din dreptul de a introduce plângerea). 10.2. ORGANELE LA CARE POATE FI INTRODUSĂ PLÂNGEREA PREALABILĂ 10.2.1. Consideraţii preliminarii

Punerea în mişcare a acţiunii penale se face numai la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, în cazul infracţiunilor pentru care legea prevede că este necesară o astfel de plângere. 10.2.2. Introducerea plângerii prealabile la organul de cercetare penală sau procuror ( art.279 alin. 2 C.pr.pen. astfel cum a fost introdus prin art.1 pct.140 din Legea nr. 356/2006 )

Plângerea prealabilă se adresează, de regulă, organului de cercetare al poliţiei judiciare sau procurorului, ca excepţie, atunci când făptuitorul întruneşte calitatea prevăzută de lege, plângerea prealabilă trebuie adresată organului competent să efectueze urmărirea penală în acea cauză, luându-se în considerare calitatea făptuitorului. S-a avut în vedere ca persoanele care au o anumită calitate să nu fie

168

înlăturate, pentru aceste infracţiuni, de la organele de urmărire penală care au competenţa de a le urmări pentru orice altă infracţiune.

Pentru procuror nu se pune problema competenţei după materie, deoarece infracţiunile supuse plângerii prealabile sunt de competenţa judecătoriei. În cazul în care a fost sesizat un organ de urmărire penală necompetent, acesta se va desesiza în favoarea organului competent să efectueze urmărirea penală.

În caz de infracţiune flagrantă, organul de urmărire penală este obligat să constate săvârşirea acesteia chiar în lipsa plângerii prealabile, altfel ar putea fi obstaculată aflarea adevărului prin dispariţia mijloacelor de probă.

Organul de urmărire cheamă persoana vătămată şi, dacă aceasta declară că face plângere prealabilă, începe urmărirea penală şi o efectuează ori trimite cauza organului competent atunci când calitatea făptuitorului o impune.

După primirea plângerii prealabile, organul de cercetare al poliţiei sau procurorul procedează potrivit regulilor de procedură, dispunând începerea urmăririi penale şi efectuarea cercetării sau dispunând neînceperea urmăririi penale dacă există vreo cauză de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale (art. 10).

Urmărirea penală se desfăşoară cu participarea persoanei vătămate, care are un drept de dispoziţie asupra acţiunii penale prin retragerea plângerii prealabile sau împăcarea cu inculpatul.

10.2.3. Introducerea plângerii prealabile la organul competent să efectueze urmărirea penală

Calitatea pe care o are făptuitorul în momentul săvârşirii infracţiunii poate atrage competenţa unui anumit organ de urmărire penală, fie organ de cercetare penală, fie procuror. Legea prevede pentru o asemenea situaţie competenţa prioritară şi exclusivă a unui anumit organ de urmărire penală, căruia trebuie să i se trimită plângerea prealabilă dacă aceasta fusese adresată altui organ de urmărire penală.

Calitatea prevăzută de lege este aceea de judecător, procuror, militar, poliţist judiciar sau aceea de demnitar, prevăzută în art. 29 pct. 1. în aceste situaţii, plângerea se adresează:

- procurorului din parchetul de pe lângă curtea de apel, în cazul infracţiunii săvârşite de un judecător de la judecătorie sau tribunal ori de un procuror de la parchetele corespunzătoare;

- procurorului militar de la parchetul de pe lângă Curtea Militară de Apel, în cazul infracţiunii săvârşite de un judecător militar de la tribunalul militar sau de la tribunalul militar teritorial ori de un procuror de la parchetele corespunzătoare;

- procurorului din Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în cazul infracţiunilor săvârşite de judecătorul şi magistratul asistent de la înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de judecătorul de la curţile de apel şi Curtea Militară de Apel, de procurorul din parchetele corespunzătoare;

- procurorului din Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în cazul infracţiunilor săvârşite de senatori şi deputaţi, de membrii Guvernului, de judecătorii Curţii Constituţionale, membrii Consiliului Superior al Magistraturii, de Preşedintele Consiliului Legislativ, de membrii Curţii de Conturi, de mareşali, amirali, generali, de şefii cultelor religioase organizate în condiţiile legii şi de ceilalţi membri ai înaltului Cler, care au cel puţin grad de arhiereu sau echivalent acestuia;

- procurorului din parchetul de pe lângă tribunal, pentru infracţiunile săvârşite de agenţii poliţiei judiciare, şi procurorului din parchetul de pe lângă curţile de apel, pentru infracţiunile săvârşite de ofiţerii de poliţie judiciară;

- comandantului unităţii, şefului de garnizoană sau ofiţerilor desemnaţi de aceştia ca organe de cercetare speciale, pentru infracţiunile săvârşite de

169

militari până la gradul de colonel, afară de infracţiunile săvârşite de militari care atrag competenţa procurorului militar, indicaţi anterior.

Dacă plângerea a fost adresată unui alt organ de urmărire penală indicat mai sus, organul sesizat trebuie să trimită plângerea prealabilă la organul de urmărire competent să efectueze urmărirea penală, potrivit precizărilor făcute, plângerea fiind considerată valabilă dacă a fost introdusă în termen la organul necompetent. La organul de urmărire penală competent se trimit, dacă nu este posibilă disjungerea, toate plângerile prealabile pentru infracţiuni săvârşite de o persoană având calităţile arătate anterior, dacă sunt conexe sau indivizibile, chiar dacă sunt din categoria infracţiunilor pentru care plângerea prealabilă se adresează altor organe de urmărire penală. Urmărirea penală se desfăşoară şi se finalizează după regulile de drept comun, cu precizarea că retragerea plângerii prealabile atrage încetarea urmăririi, cu excepţia cazului când învinuitul sau inculpatul solicită continuarea procesului penal. 10.3. MODALITĂŢI SPECIALE PRIVIND PROCEDURA PLÂNGERII PREALABILE 10.3.1. Procedura în cazul infracţiunilor flagrante

Potrivit art. 465 C.pr.pen., este flagrant` infrac\iunea descoperit` [n momentul s`vâr]irii sau imediat dup` s`vâr]ire. Este, de asemenea, considerat` flagrant` ]i infrac\iunea al c`rei f`ptuitor, imediat dup` s`vâr]ire, este urm`rit de persoana v`t`mat`, de martorii oculari sau de strig`tul public, ori este surprins aproape de locul comiterii infrac\iunii cu arme, instrumente sau orice alte obiecte de natur` a-l propune participant la infrac\iune.

Este posibil ca ac\iunea penal` s` se pun` [n mi]care la plângerea persoanei v`t`mate ]i atunci când infrac\iunea respectiv` este flagrant`.

{n aceast` situa\ie asist`m la o revenire la principiul oficialit`\ii, [n sensul c` avându-se [n vedere pericolul social sporit, necesitatea strângerii probelor, stabilirea rapid` a f`ptuitorului, legiuitorul a dispus obligativitatea organului de urm`rire penal` de a constata s`vâr]irea faptei, chiar dac` nu s-a introdus o plângere prealabil`. (art. 280 alin. 1 C.pr.pen.)

Cu ocazia constat`rii infrac\iunii flagrante se [ncheie un proces-verbal care trebuie s` cuprind` date [n leg`tur` cu f`ptuitorul, [mprejur`rile [n care a fost comis` fapte ]i s` se conserve probele (art. 167 C.pr.pen.).

Ulterior constat`rii infrac\iunii flagrante se revine la principiul disponibilit`\ii, specific institu\iei plângerii prealabile.

Potrivit art. 280 alin. 3 reprodus astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 356/2006 „după constatarea infracţiunii flagrante, organul de urmărire penală cheamă persoana vătămată, şi dacă aceasta declară că face plângere prealabilă, continuă urmărirea penală. În caz contrar, procurorul dispune încetarea urmăririi penale”.

Procedura de urm`rire ]i judecare a unor infrac\iuni flagrante se aplic` [n cazul infrac\iunilor pentru care este necesar` plângerea prealabil` numai dac` persoana vinovat` a introdus [n termen de 24 de ore de la s`vâr]irea infrac\iunii flagrante plângerea prealabil` la organul de urm`rire penal` (art. 479 alin. 2 C.pr.pen.).

Persoana v`t`mat` trebuie chemat` ]i [ntrebat` dac` [n\elege s` introduc` plângerea prealabil`.

{n situa\ia [n care persoana v`t`mat` nu a introdus plângerea prealabil` [n termen de 24 de ore, aceasta nu e dec`zut` din acest drept, putând s` o introduc` ]i ulterior, potrivit termenului prev`zut [n art. 284 C.pr.pen., dar nu se va mai aplica procedura flagrant`.

170

10.3.2. Procedura în caz de conexitate sau de indivizibilitate (art. 281 C.pr.pen. modificat prin Legea nr. 356/2006)

În caz de conexitate sau indivizibilitate [ntre o infrac\iune pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale se face la plângerea prealabilă şi o altă infracţiune pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale nu se face la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, dacă disjungerea nu este posibilă, se aplică procedura prevăzută în art. 35 C.pr.pen., situaţie în care urmărirea revine organului de urmărire penală competent după calitatea persoanei – art. 281 C.pr.pen. astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 356/2006.

În caz de indivizibilitate sau conexitate, dacă competenţa în raport cu diferiţii făptuitori ori diferitele fapte aparţine potrivit legii mai multor instanţe de grad egal, competenţa de a judeca toate faptele şi pe toţi făptuitorii revine instanţei mai întâi sesizate, iar dacă competenţa după natura faptelor sau după calitatea persoanelor aparţine unor instanţe de grad diferit, competenţa de a judeca toate cauzele reunite, revine instanţei superioare în grad.

{n cazul infrac\iunii de furt, prev`zut` [n art. 210 C. pen., persoana v`t`mat` se poate adresa cu plângere prealabil` doar organului de cercetare penală sau procurorului, deoarece, aşa cum s-a arătat mai sus după modificarea art. 279 C.pr.pen. prin Legea nr. 356/2006, această sesizare nu mai este posibilă a fi adresată instanţei de judecată. 10.3.3. Procedura în cazul schimbării încadrării juridice a faptei (art. 286 C.pr.pen. modificat prin Legea nr. 356/2006)

Atât [n cursul urm`ririi penale, cât ]i [n faza de judecat` este posibil s` nu se contureze [ncadrarea juridic` a faptei ]i s` se descopere [n urma cercet`rilor c` fapta trebuie s` primeasc` o [ncadrare juridic` pentru care este necesar` plângerea prealabil`.

Potrivit art. 286 C.pr.pen., dac` [ntr-o cauz` [n care s-au f`cut acte de cercetare penal` se consider` ulterior c` fapta urmeaz` a primi o [ncadrare juridic` pentru care este necesar` plângerea prealabil`, organul de cercetare penal` cheam` partea v`t`mat` ]i o [ntreab` dac` [n\elege s` fac` plângere. {n caz afirmativ, organul de cercetare penal`, dup` caz, continu` cercetarea. {n caz contrar, transmite actele procurorului [n vederea [ncet`rii urm`ririi penale – prevederea descrisă mai sus a fost introdusă prin Legea nr. 356/2006.

Schimbarea [ncadr`rii juridice a faptei poate avea loc ]i [n fa\a instan\ei de judecat`. În această situaţie, instanţa cheam` persoana v`t`mat` ]i o [ntreab` dac` [n\elege s` fac` plângere pentru infrac\iunea respectiv` ]i, dup` caz, [nceteaz` procesul penal atunci când partea vătămată declară că nu înţelege să formuleze plângere prealabilă sau trimite cauza organului de urmărire penală sau procurorului pentru a proceda conform art. 279 C.pr.pen.

În ipoteza în care persoana vătămată declară că nu înţelege să facă plângere, instanţa de judecată nu numai că încetează procesul penal, dar mai mult, nu va soluţiona nici latura civilă, astfel încât partea vătămată poate formula o acţiune separată pentru obţinerea despăgubirilor.

Atunci când trimiterea [n judecat` s-a f`cut prin rechizitoriu, iar [n instan\` se schimb` [ncadrarea juridic` a faptei [ntr-o infrac\iune ce se urm`re]te la plângerea prealabil`, devin aplicabile dispozi\iile art. 286 C.pr.pen., potrivit c`rora instan\a cheam` persoana v`t`mat` ]i o [ntreab` dac` [n\elege s` fac` plângere pentru infrac\iunea respectiv`. În caz afirmativ, dosarul se va restitui

171

parchetului sau organului de urmărire penală pentru a proceda conform art. 279 C.pr.pen., iar când partea vătămată nu înţelege să formuleze plângere se va dispune încetarea procesului penal.

10.3.4. Plângerea prealabilă greşit îndreptată ( art. 285 C.pr.pen. ) la organul de urmărire penală sau la instanţa de judecată se trimite organului competent, pe cale administrativă. În aceste cazuri, plângerea se consideră valabilă, dacă a fost introdusă în termen la organul necompetent."

11. JUDECATA ÎN PRIMÃ INSTANŢÃ 11.1. NOŢIUNI GENERALE PRIVIND JUDECATA CA FAZĂ A PROCESULUI PENAL ŞI PRINCIPIILE SPECIFICE ACESTEIA 11.1.1. Noţiuni generale privind judecata ca fază a procesului penal

Judecata reprezintă o fază a procesului penal, alături de urmărirea penală şi de punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti penale şi reprezintă etapa procesuală care se desfăşoară în faţa instanţei penale din momentul sesizării ei şi până la soluţionarea cauzei penale în mod definitiv.

{n faza judec`\ii, conducerea activit`\ii procesuale revine instan\ei care este subiectul dominant al procesului penal, dintre organele judiciare participând doar procurorul, care are [ns` o pozi\ie procesual` diferit` de cea pe care o are [n cazul urm`ririi penale, unde se manifest` ca organ dominant.

Importan\a fazei de judecat` se datoreaz` faptului c` solu\ioneaz` [n mod definitiv cauza penal`, respectiv procesul penal, atât [n faza tipic`, care include

172

]i urm`rirea penal`, cât ]i [n faza atipic`, când plângerea prealabil` se adreseaz` direct instan\ei de judecat`. 11.1.2. Principiile specifice fazei de judecată

Potrivit art. 289-290 C.pr.pen., judecata cauzei se face [n fa\a instan\ei constituite potrivit legii ]i se desf`]oar` [n ]edin\` public`, oral, nemijlocit ]i [n contradictoriu.

{n baza acestor texte de lege se apreciaz` c` principiile specifice fazei de judecat` sunt: publicitatea, oralitatea, nemijlocirea ]i contradictorialitatea. Publicitatea

Potrivit art.126 din Constitu\ia României, ]edin\ele de judecat` sunt publice [n afar` de cazurile prev`zute de lege. Aceea]i reglementare o reg`sim ]i în Capitolul III din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciar`, actualizat` prin Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniul justi\iei.

În art. 11 din legea mai sus ar`tat` se precizeaz` c` ]edin\ele de judecat` sunt publice în afar` de cazurile prev`zute de lege ]i c` pronun\area hot`rârilor se face în ]edin\` public`, cu excep\ia cazurilor prev`zute de lege.

De asemenea, art.290 din C.pr.pen. prevede c` ]edin\a de judecat` este public`.

Potrivit acestor reglementari, publicitatea ]edin\ei de judecata const` [n faptul ca locul unde urmeaz` s` se desf`]oar` judecata este accesibil pentru orice persoan`, acest acces nu este [ngr`dit [n nici un mod.

Acest principiu permite un control al opiniei publice asupra activit`\ii de justi\ie prin participarea oric`rei persoane la ]edin\` cât ]i realizarea rolului educativ al procesului penal consacrat de art.1 C.pr.pen.

Publicitatea ]edin\ei este obligatorie, nerespectarea dispozi\iilor referitoare la aceasta constituind motiv de nulitate absolut` (art.197 alin.2 C.pr.pen.). Instan\a are obliga\ia s` men\ioneze [n hot`râre c` a fost pronun\at` [n ]edin\` public` sau [n caz contrar c` ]edin\a a fost secret`. Lipsa unei asemenea men\iuni duce la nulitatea absolut` a hot`rârii.

De la aceast` regul` a publicit`\ii ]edin\ei de judecat` exist` ]i excep\ii, art.290 C.pr.pen. consacrând [n teza a II-a alin.1 c` minorii sub 16 ani nu pot asista la ]edin\a de judecat`, iar [n alin.2, c` dac` judecata [n ]edin\a public` ar putea aduce atingere unor interese de stat, moralei, demnit`\ii sau vie\ii intime a unei persoane, instan\a, la cererea procurorului, a p`r\ilor ori din oficiu, poate declara ]edin\a secret` pentru tot cursul sau pentru o anumit` parte a judec`rii cauzei. Oralitatea

Potrivit art.289 C.pr.pen., judecata cauzei se face, [n ]edin\`, oral, [n sensul c` [ntreaga desf`]urare a ]edin\ei de judecat` este realizat` sub forma oral`, prin viu grai. Inculpatul este ascultat oral, martorii sunt audia\i oral, excep\iile ridicate oral, discutarea mijloacelor de prob` oral, participan\ii [n procesul penal []i expun punctual de vedere oral, concluziile se sus\in oral.

Principiul oralit`\ii nu exclude [ns` forma scris`, aspectul oral fiind consemnat [n caietul de ]edin\` al grefierului, care ia not` cu privire la desf`]urarea procesului penal, note ce trebuie vizate de pre]edintele

173

completului, [ntreaga expunere oral` a judec`\ii materializându-se [ntr-o [ncheiere de ]edin\`.

Nerespectarea oralit`\ii poate atrage nulitatea relativ` a hot`rârii dac` a produs o v`t`mare p`r\ilor din proces ce nu poate fi [nl`turat` [n alt mod. Nemijlocirea Desf`]urarea judec`\ii cauzei [n fa\a instan\ei se face prin [ndeplinirea tuturor actelor procesuale ]i procedurale [n mod direct [n prezen\a completului de judecat`. Toate activit`\ile desf`]urate [n cursul urm`ririi penale sunt supuse direct verific`rii ]i evalu`rii completului de judecat` ]i, [ntrucât sunt cunoscute de la dosar p`r\ilor interesate, d` posibilitatea p`r\ilor de a se manifesta prin celelalte principii referitoare la oralitate ]i contradictorialitate.

Contradictorialitatea Contradictorialitatea presupune ca p`r\ile s` fie prezente la judecat`, s`

cunoasc` toate probele din dosar ]i s` le poat` combate, prin mijloace legale ]i egale, pe cele ce se administreaz` [n defavoarea lor.

Contradictorialitatea presupune c` martorii propu]i de o parte, li se pot pune [ntreb`ri ]i de c`tre celelalte p`r\i; probelor administrate [n acuzare le pot fi opuse probe [n ap`rare; cererile ]i excep\iile ridicate de orice parte se pot combate de cealalt` parte; punctele de vedere ale p`r\ilor trebuie cunoscute de to\i participan\ii pentru exprimarea pozi\iei proprii [n leg`tur` cu chestiunea respectiv` ].a.m.d.

Contradictorialitatea se manifest` atât [ntre p`r\i, [ntre acestea ]i procuror, cât ]i procuror ]i instan\a de judecat`. 11.2. DISPOZIŢII GENERALE PRIVIND JUDECATA 11.2.1. Rolul activ al instanţei de judecată se manifestă în sensul că se stabileşte vinovăţia inculpatului, întinderea prejudiciului cauzat prin infracţiune, persoanele chemate să fie trase la răspundere civilă pentru soluţionarea laturii civile a cauzei penale.

Totodat`, rolul activ al instan\ei se reflect` [n numeroase dispozi\ii speciale referitoare la anumite etape sau institu\ii ale judec`\ii. Astfel, se prevede c` pre]edintele completului trebuie s` dea l`muriri p`r\ilor ]i s` le [ntrebe dac` au de f`cut cereri sau de ridicat excep\ii (art. 320 C.pr.pen.); instan\a de apel este obligat` ca, [n afara motivelor invocate de apelant, s` examineze cauza sub toate aspectele (art.371 alin. 2 C.pr.pen.); instan\a de recurs examineaz` cauza prin extindere ]i cu privire la p`r\ile care nu au declarat recurs (art.3857

C.pr.pen.) etc. 11.2.2. Locul unde se desfăşoară judecata.

Potrivit art. 288 C.pr.pen., judecata se desf`]oar` [n sediul instan\ei. Aceast` regul`, care se aplic` [n toate stadiile fazei de judecat`, se justific`

prin nevoia de a asigura un caracter de solemnitate judec`rii cauzelor penale ]i o leg`tur` permanent` [ntre activitatea instan\ei ]i interesul opiniei publice manifestat pentru astfel de cauze.

Articolul 288 teza II C.pr.pen. arat` c`, pentru motive temeinice, instan\a poate dispune ca judecata s` se desf`]oare [n alt loc.

Motivele pot fi determinate atât de situa\ii când rolul educativ ]i preventiv al procesului penal este realizat la locul unde fapta a produs o anumit` impresie [n rândul publicului, cât ]i de unele dificult`\i procedurale care ar putea duce la [ngreunarea judec`\ii (de ex:, existen\a [ntr-o anumit` localitate a

174

unui num`r mare de participan\i, p`r\i, martori, a c`ror aducere la sediul instan\ei ar [ntârzia judecata). 11.2.3. Citarea părţilor la judecată

Pentru a asigura o normal` desf`]urare a procesului penal ]i atingerea scopului acestuia, este necesar` participarea atât a organelor judiciare, [n calitate de subiec\i oficiali [n procesul penal, cât ]i a p`r\ilor ]i a altor persoane, [n calitate de subiec\i particulari.

Pentru a asigura participarea subiec\ilor particulari la desf`]urarea procesului penal, organele judiciare trebuie s` procedeze la chemarea acestora [n fa\a lor, acest lucru realizându-se prin institu\ia cit`rii.

Potrivit art. 291 C.pr.pen., Judecata poate avea loc numai dacă părţile sunt legal citate şi procedura este îndeplinită. Înfăţişarea părţii în instanţă, în persoană sau prin reprezentant ori avocat ales sau avocat din oficiu, dacă acesta din urmă a luat legătura cu partea reprezentată, acoperă orice nelegalitate survenită în procedura de citare.

. Neprezentarea p`r\ilor citate nu [mpiedic` judecarea cauzei. Nerespectarea dispozi\iilor legale referitoare la citarea p`r\ilor nu este sanc\ionat` cu o nulitate absolut`, [n sensul art. 197 alin. 2 C.pr.pen., ci cu o nulitate relativ` prev`zut` de art. 197 alin. 1 C.pr.pen., ceea ce [nseamn` c` anularea hot`rârii pronun\ate este atras` numai atunci când a adus o v`t`mare ce nu poate fi [nl`turat` [n alt mod.

A]adar, dac` partea civil` nu a fost legal citat` ]i a lipsit la judecarea cauzei, nu este cazul ca hot`rârea apelat` de parchet s` fie desfiin\at` pentru motivul sus-men\ionat atâta vreme cât preten\iile civile ale acesteia au fost integral admise, [n cuantumul solicitat.

Partea prezentă personal la un termen, prin reprezentant, prin avocat ales ori prin avocat din oficiu, dacă acesta din urmă a luat legătură cu partea reprezentată, la un termen, precum şi partea căreia, personal, prin reprezentant sau apărător ales sau prin funcţionarul sau persoana însărcinată cu primirea corespondenţei, i s-a înmânat în mod legal citaţia pentru un termen de judecată nu mai sunt citate pentru termenele ulterioare, chiar dacă ar lipsi la vreunul dintre aceste termene cu excepţia situaţiilor în care prezenţa acestora este obligatorie potrivit legii

Completul învestit cu judecarea unei cauze penale poate, din oficiu sau la cererea părţilor, să preschimbe primul termen sau termenul luat în cunoştinţă cu respectarea principiului continuităţii completului în situaţia în care din motive obiective instanţa nu îşi poate desfăşura activitatea de judecată la termenul fixat ori în vederea soluţionării cu celeritate a cauzei. Preschimbarea termenului se dispune prin rezoluţia judecătorului, în camera de consiliu şi fără citarea părţilor. Părţile vor fi citate de îndată pentru noul termen fixat

Obliga\ia cit`rii nu se men\ine nici pentru martori, exper\i ]i interpre\i, care iau cuno]tin\` de noul termen de judecat` conform art.291 alin.4 C.pr.pen. 11.2.4. Compunerea instanţei

Instanţa judecă în complet de judecată, a cărei compunere este cea prevăzută de lege. Completul de judecată trebuie să rămână acelaşi în tot cursul judecării cauzei sau se poate schimba până la începerea dezbaterilor. Orice schimbare intervenită ulterior acestui moment atrage reluarea dezbaterilor de la început. 11.2.5. Asigurarea apărării

175

Asisten\a judiciar` potrivit normelor procesuale penale este facultativ` [n sensul c` p`r\ile vor aprecia dac` vor apela sau nu la un ap`r`tor.

De la aceast` regul` sunt ]i excep\ii, legea stabilind când asisten\a juridic` este obligatorie conform art. 171 alin. 2 ]i 3 C.pr.pen. (când învinuitul sau inculpatul este minor, internat într-un centru de reeducare sau într-un institut medical educativ, când este reţinut sau arestat chiar în altă cauză, când faţă de acesta a fost dispusă măsura de siguranţă a internării medicale sau obligarea la tratament medical chiar în altă cauză ori când organul de urmărire penală sau instanţa apreciază că învinuitul ori inculpatul nu şi-ar putea face singur apărarea, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege) ]i art. 173 alin. 3 C.pr.pen. (în cursul judecăţii, asistenţa juridică este obligatorie şi în cauzele în care legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii de 5 ani sau mai mare), situa\ie [n care dac` p`r\ile nu ]i-au ales un ap`r`tor se iau m`suri pentru desemnarea unui ap`r`tor din oficiu.

Potrivit art. 294 alin. 1 C.pr.pen., pre]edintele instan\ei ia m`suri pentru desemnarea unui ap`r`tor din oficiu, când ap`rarea inculpatului este obligatorie. 11.2.6. Alte măsuri pregătitoare şedinţei de judecată

Pre]edintele completului de judecat` are [ndatorirea s` ia din timp toate m`surile necesare, pentru ca la termenul de judecat` fixat judecarea cauzei s` nu sufere amânare.

De asemenea, pre]edintele completului se [ngrije]te ca lista cauzelor fixate pentru judecat` sa fie [ntocmit` ]i afi]at` la instan\`, spre vedere, cu 24 ore [naintea termenului de judecat`. La [ntocmirea listei se \ine seama de data intr`rii cauzelor la instan\`, dându-se [ntâietate cauzelor [n care sunt de\inu\i ]i celor cu privire la care legea prevede c` judecata se face de urgen\`. 11.2.7. Strigarea cauzei şi apelul celor citaţi

Dup` ce va declara deschis` ]edin\a de judecat`, pre]edintele completului anun\`, potrivit ordinii de pe lista de ]edin\`, cauza a c`rei judecat` este la rând, dispunând facerea apelului p`r\ilor ]i al celorlalte persoane citate, ]i constat` care din ele s-au prezentat. {n acest sens, pre]edintele dispune verbal grefierului de ]edin\` cauza care va fi strigat` ]i dup` apelul p`r\ilor ]i al celorlalte persoane care particip` la judecat`, grefierul [ncuno]tiin\eaz` pe pre]edinte care dintre cei cita\i s-au prezentat ]i care sunt lips`.

Dac` una sau unele p`r\i lipsesc, dar procedura de citare este [ndeplinit`, acest aspect nu duce la amânarea cauzei, procedându-se la judecarea cauzei [n continuare dac` procedura de citare a fost legal [ndeplinit` ]i [n cauz` nu este obligatorie prezen\a inculpatului (minor, militar, pedeapsa pentru infrac\iunea s`vâr]it` este mai mare de 5 ani, arestat etc.).

P`r\ile se pot prezenta ]i participa la judecat` chiar dac` nu au fost citate sau nu au primit cita\ia, pre]edintele având [ndatorirea s` stabileasc` identitatea acestora, [n aceast` situa\ie acoperindu-se viciul de procedur` cu partea respectiv`.

11.2.8. Asigurarea ordinii şi solemnităţii şedinţei de judecată

Conform art. 298 C.pr.pen., pre]edintele vegheaz` asupra men\inerii ordinii ]i solemnit`\ii ]edin\ei, putând lua m`suri necesare [n acest scop. Dac` num`rul celor care ar dori s` asiste la judecat` este mult mai mare decât

176

capacitatea s`lii de ]edin\`, pre]edintele completului poate limita accesul publicului [n sala de ]edin\`, aceast` m`sur` neafectând principiul publicit`\ii ]edin\ei de judecat`.

Cei care asist` la ]edin\a de judecat` sunt obliga\i s` p`streze disciplina ]edin\ei pentru a respecta caracterul solemn al procesului penal. 11.2.9. Constatarea infracţiunilor de audienţă

Infrac\iunea de audien\` presupune fapta prev`zut` de legea penal` care a fost s`vâr]it` [n cursul ]edin\ei de judecat`, [n locul unde, se desf`]oar` judecata ori [n timpul unei cercet`ri la fa\a locului.

{n situa\ia [n care se s`vâr]e]te o asemenea fapt`, pre]edintele completului de judecat` [ncheie un proces-verbal prin care se constat` fapta ]i se identific` f`ptuitorul, acesta fiind trimis procurorului (art. 299 alin. 1 C.pr.pen.).

Potrivit art. 299 alin. 2 C.pr.pen., dac` este cazul, instan\a poate dispune arestarea preventiv` a [nvinuitului, iar pre]edintele emite un mandat de arestare a acestuia.

Dac` s-a dispus arestarea preventiv`, instan\a de judecat` este obligat`, potrivit art. 150 C.pr.pen., s` procedeze la audierea [nvinuitului afară de cazul când el este dispărut sau se sustrage de la urmărirea penală sau de la judecată. 11.2.10. Verificarea sesizării instanţei şi a arestării inculpatului

La prima zi de [nf`\i]are, instan\a este datoare s` verifice, din oficiu, regularitatea actului de sesizare.

Actele de sesizare sunt: principale (rechizitoriul ]i plângerea adresată instanţei împotriva rezoluţiilor şi ordonanţelor emise de procuror în timpul cercetării penale) sau complementare (casarea cu trimitere, str`mutarea, declinarea de competen\`, regulatorul de competen\` prev`zut [n situa\ia conflictului de competen\`).

Astfel dup` [nregistrarea dosarului la instan\` (art. 3001), [n cauzele [n care inculpatul este trimis [n judecat` [n stare de arest, instan\a este datoare s` verifice din oficiu, [n camera de consiliu, legalitatea ]i temeinicia arest`rii preventive, [nainte de expirarea duratei arest`rii preventive.

Instan\a verificând legalitatea ]i temeinicia arest`rii preventive se va pronun\a [ntr-unul din cele dou` moduri:

• când constat` c` temeiurile care au determinat arestarea impun [n continuare privarea de libertate sau c` exist` temeiuri noi care justific` privarea de libertate, instan\a men\ine arestarea preventiv` prin [ncheiere motivata;

• revoc` arestarea preventiv` ]i [l pune de [ndat` [n libertate pe inculpat dac` constat` c` temeiurile care au determinat arestarea au [ncetat sau c` nu exist` temeiuri noi care s` justifice privarea de libertate.

Instan\a se pronun\` prin [ncheiere ce poate fi atacat` cu recurs [n 24 de ore, recurs ce se judec` [n 3 zile (art. 160a, alin.2 C.pr.pen.).

{n cursul judec`\ii [n cauzele [n care inculpatul este arestat, instan\a legal sesizat` este obligat` s` verifice legalitatea ]i temeinicia arest`rii preventive periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile (art.160b C.pr.pen.).

11.2.11. Menţinerea arestării inculpatului la primirea dosarului şi verificări privind arestarea inculpatului în cursul judecăţii ( art.3001 C.pr.pen)

177

Instanţa este datoare să verifice din oficiu, în camera de consiliu, legalitatea şi temeinicia arestării preventive, înainte de expirarea duratei arestării preventive. Dacă instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau că nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune prin încheiere revocarea arestării preventive. În alin. 3 din art. 3001 C.pr.pen. astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 356/2006 se arată că dacă instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea subzistă sau că există temeiuri care justifică privarea de libertate, aceasta prin încheiere motivată menţine arestarea preventivă. 11.2.12. Drepturile procurorului şi ale părţilor în instanţă

Procurorul ]i p`r\ile trebuie s` participe, [n raport cu pozi\ia lor procesual`, pentru a-]i desf`]ura activitatea pe care legea le-o acord` [n scopul rezolv`rii cauzei penale.

Astfel, potrivit art. 301 alin. 1 C.pr.pen., procurorul ]i oricare dintre p`r\i pot formula cereri, ridica excep\ii ]i pune concluzii, [n tot cursul judec`\ii.

De asemenea, p`r\ile au dreptul de a participa la administrarea probelor, de a folosi c`ile de atac, de a fi reprezentate. 11.2.13. Suspendarea judecăţii

Ca ]i la urm`rirea penal`, judecata poate fi suspendat` când se constat` prin expertiz` medico-legal` c` inculpatul sufer` de o boal` grav` care-l [mpiedic` s` participe la judecat`.

{ntr-o asemenea situa\ie, instan\a dispune, prin [ncheiere, suspendarea procesului penal pân` când starea s`n`t`\ii inculpatului va permite participarea acestuia la judecat` (art. 303 alin. 1 C.pr.pen.).

Dac` [n cauz` sunt mai mul\i inculpa\i, iar temeiul suspend`rii prive]te numai pe unul dintre ei ]i disjungerea nu este posibil`, se dispune suspendarea [ntregii cauze.

Legea (art. 303 alin. 3 modificat prin Legea nr. 356/2006) prevede c` [ncheierea dat` [n prima instan\` prin care s-a dispus suspendarea cauzei poate fi atacat` separat cu recurs la instanţa superioară, în termen de 24 de ore de la pronunţare pentru cei prezenţi şi de la comunicare pentru cei lipsă. Recursul nu suspend` executarea şi se judecă în termen de trei zile.

Instan\a suspend` judecata prin [ncheiere motivat` ]i [n cazul [n care a fost ridicat` o excep\ie de neconstitu\ionalitate. Suspendarea se dispune pân` la solu\ionarea de c`tre Curtea Constitu\ional` a excep\iei. {ncheierea pronun\at` [n situa\iile privind suspendarea judec`\ii [n cazul [n care a fost ridicat` o excep\ie de necostitu\ionalitate este supus` recursului [n termen de 24 de ore de la data pronun\`rii pentru cei prezenţi şi de la comunicare pentru cei lipsă. Recursul de judecă în termen de 3 zile.

În cazul în care, potrivit legii, se cere extrădarea unei persoane în vederea judecării într-o cauză penală, instanţa pe rolul căreia se află cauza poate dispune, prin încheiere motivată, suspendarea judecăţii până la data la care statul solicitat va comunica hotărârea sa asupra cererii de extrădare. 11.2.14. Dispoziţii generale privind soluţionarea cauzei 11.2.14.1. Noţiune

178

Solu\ionarea procesului penal se face prin actul procesual denumit hot`râre judec`toreasc`. Acest act procesual presupune verificarea ]i evaluarea probelor de c`tre completul de judecat`, dup` sfâr]itul dezbaterilor.

Acest act procesual se realizeaz` prin: deliberare, luarea ]i pronun\area hot`rârii. 11.2.14.2. Felurile hotărârilor judecătoreşti

Potrivit art. 311 C.pr.pen., hot`rârile judec`tore]ti sunt de trei feluri: sentin\e, decizii ]i [ncheieri.

Sentin\a este hot`rârea prin care cauza este solu\ionat` de prima instan\` de judecat` sau prin care aceasta se dezinveste]te f`r` a solu\iona cauza.

Prin pronun\area unei sentin\e se rezolv` fondul cauzei (cu excep\ia celor de dezinvestire), hot`rându-se fie condamnarea, fie achitarea sau [ncetarea procesului penal.

Decizia este hot`rârea prin care instan\a se pronun\` asupra apelului, recursului, recursului [n interesul legii, precum ]i hot`rârea pronun\at` de instan\a de recurs [n judecarea cauzei.

{ncheierile sunt toate celelalte hot`râri date de instan\` [n cursul judec`\ii. Prin [ncheiere instan\a rezolv` toate problemele, altele decât cele rezolvate prin sentin\` sau decizii.

{ncheierile asigur` mersul [nainte [n judecarea cauzei, [ntocmindu-se la fiecare termen de judecat`, când cauza se amân`. {ncheierea se [ntocme]te de grefier [n 24 de ore de la terminarea ]edin\ei ]i se semneaz` de pre]edintele completului de judecat` ]i de c`tre grefier. 11.2.14.3. Deliberarea şi luarea hotărârii

Hot`rârea judec`toreasc`, ca act procesual, este rezultatul deliber`rii. Potrivit art. 306 C.pr.pen., deliberarea ]i pronun\area hot`rârii se fac de

[ndat` dup` [ncheierea dezbaterilor. Pentru motive temeinice, deliberarea ]i pronun\area pot fi amânate cel mult 15 zile.

La deliberare iau parte numai membrii sau membrul completului de judecat` [n fa\a c`ruia a avut loc dezbaterea (art. 307 alin. 1 C.pr.pen.). Deliberarea presupune o activitate prin care judec`torii se sf`tuiesc sau judec`torul unic chibzuie]te cu privire la solu\ia ce urmeaz` a fi dat` [n cauza judecat`. Aceast` deliberare are loc [n secret, cu scopul de a evita orice influen\` sau presiune, ]i reprezint` o garan\ie a independen\ei judec`torilor ]i a supunerii lor numai legii.

De la deliberare sunt exclu]i procurorul, grefierul sau al\i judec`tori care nu au participat la dezbateri.

Este, [ns`, obligatorie prezen\a la deliberare a judec`torilor care au f`cut parte din completul [n fa\a c`ruia au avut loc dezbaterile, [n caz contrar hot`rârea fiind lovit` de nulitate. Deliberarea se face [n camera de consiliu.

Potrivit art. 308 C.pr.pen. hot`rârea trebuie s` fie rezultatul acordului membrilor completului de judecat` asupra solu\iilor date chestiunilor supuse deliber`rii.

De regul`, hot`rârea se ia cu unanimitate de voturi. Când nu se ajunge la un acord ]i unanimitatea nu poate fi [ntrunit`, hot`rârea se ia cu majoritate. Dac` [n situa\ia [n care completul de judecat` este format din doi judec`tori ]i

179

unanimitatea nu poate fi [ntrunit`, judecarea cauzei se reia [n complet de divergen\` format din trei judec`tori (art. 308 alin. final C.pr.pen.).

Completul de divergen\` se constituie prin includerea [n completul de judecat` a pre]edintelui sau vicepre]edintelui instan\ei ori a unui judec`tor desemnat de pre]edinte. 11.2.13.4. Pronunţarea hotărârii

Hotărârea se pronunţă în şedinţă publică de către preşedintele completului de judecată asistat de grefier. 11.2.13.5. Redactarea şi semnarea hotărârii

Hotărârea se redactează în cel mult 20 de zile de la pronunţare. Se redactează de unul din judecătorii care au participat la soluţionarea cauzei si se semnează de toţi membrii completului de judecată şi de grefier 11.3. DESFĂŞURAREA JUDECĂŢII ÎN PRIMĂ INSTANŢĂ 11.3.1. Dispoziţii generale a) Dispoziţii generale privind gradele de jurisdicţie

Ca faz` distinct` a procesului penal al`turi de urm`rirea penal` ]i punerea [n executare a hot`rârilor judec`tore]ti penale, judecata presupune ]i ea mai multe etape, judecarea cauzei penale trecând prin mai multe trepte. {n dreptul procesual român, activitatea de judecat` se [nf`ptuie]te prin trei grade de jurisdic\ie.

Orice cauz` penal` parcurge obligatoriu judecata [n prima instan\`, cu posibilitatea unei judec`\i [n apel ]i [n recurs.

Excep\ie fac judecarea infrac\iunilor pentru care acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă, şi care se judecă în primă instanţă de judecătorii precum ]i infracţiunile prevăzute în art. 331-352 C.pen. care sunt de competenţa Tribunalului militar potrivit art. 26 alin. 1 lit. a C.pr.pen., care pot fi judecate [n recurs ca al doilea grad de jurisdic\ie (hot`rârea r`mâne definitiv` ]i irevocabil`).

Judecata [n prima instan\` este prima etap` a fazei de judecat`. Ea poate fi realizat` de oricare dintre instan\ele competente ale sistemului judiciar.

Judecata [n apel poate fi realizat` numai de anumite instan\e (tribunale, tribunale militare teritoriale, cur\i de apel, Curtea militar` de apel), ea neputând fi efectuat` niciodat` de c`tre instan\ele de prim grad jurisdic\ional, sau {.C.C.J.

De asemenea, judecata [n recurs se realizeaz` numai de instan\a care are stabilit` competen\a prin lege, cu excluderea judec`toriei ]i a tribunalului militar.

Gradele de jurisdic\ie exist` pentru a putea fi [nl`turate erorile de fapt ]i de drept ale hot`rârii primei instan\e. b) Participanţii la judecată în primă instanţă

La ]edin\a de judecat` [n prima instan\` particip` procurorul, p`r\ile, toate persoanele a c`ror prezen\` este necesar` pentru solu\ionarea cauzei penale (martori, exper\i, interpre\i etc.). Participarea procurorului

Legea procesual` penal` prevede participarea obligatorie a procurorului la toate ]edin\ele de judecat` [n prima instan\`, cu excep\ia celor care au loc la judec`torie.

180

Potrivit dispozi\iilor legal amintite, procurorul particip` obligatoriu la judecarea cauzelor la judec`torie [n mai multe situa\ii:

– [n cauzele [n care instan\a de judecat` a fost sesizat` prin rechizitoriu; – [n cauzele [n care legea prevede pentru infrac\iunea s`vâr]it` pedeapsa

[nchisorii de 3 ani sau mai mare; – [n cauzele [n care vreunul dintre inculpa\i se afl` [n stare de deten\ie

sau [n vreuna din situa\iile prev`zute de art. 171 alin.2 C.pr.pen. Inculpatul trebuie s` fie [n stare de deten\ie, [n cauza [n care se judec`, [n alt` cauz` sau [n executarea unei condamn`ri;

– [n cauzele [n care se dispune [nlocuirea pedepsei amenzii cu cea a [nchisorii. {n dispozi\ia art.631 C.pen. se arat` c`, [n situa\ia [n care cel condamnat se sustrage cu rea-credin\` de la executarea amenzii, instan\a poate [nlocui aceast` pedeaps` cu pedeapsa [nchisorii [n limitele prev`zute pentru infrac\iunea s`vâr]it`, \inând seama de partea din amend` care a fost achitat`.

Procurorul mai particip` la ]edin\ele de judecat` privind alte infrac\iuni atunci când consider` necesar.

De]i nu este stipulat expres, participarea procurorului mai este obligatorie [n cazul reabilit`rii judec`tore]ti (art .498 C.pr.pen.); contesta\iei [n anulare bazate pe art. 386 lit. d C.pr.pen., ultima hot`râre definitiv` fiind a judec`toriei; [n cazul revizuirii (art. 403 C.pr.pen.); [n cazul rezolv`rii incidentelor la executarea hot`rârii [n situa\iile prev`zute de art.460 C.pr.pen.; [n cazul recunoa]terii, pe cale principal` a hot`rârilor judec`tore]ti sau a actelor judiciare str`ine (art. 521 C.pr.pen.).

Absen\a procurorului de la judecat` [n situa\iile [n care participarea sa este obligatorie se sanc\ioneaz` cu nulitate absolut` prev`zut` de art. 197 alin. 2 C.pr.pen. Participarea p`r\ilor la judecarea cauzelor penale [n prima instan\`

{n vederea realiz`rii drepturilor lor procesuale, p`r\ile trebuie s` fie legal citate (art. 291 C.pr.pen.), instan\a are obliga\ia [ncuno]tiin\`rii ]i chem`rii tuturor participan\ilor la judecat`.

Neprezentarea p`r\ilor legal citate nu [mpiedic` judecarea cauzelor. {n ce prive]te prezen\a inculpatului la judecat`, [n lege sunt prev`zute

dispozi\ii speciale. Astfel, pentru ca inculpatul s` participe la judecat` ]i pentru ca s`-]i poat` realiza cât mai eficient ap`rarea, legea (art. 313 alin. 3 C.pr.pen.) prevede c` cita\ia trebuie s`-i fie [nmânat` cu cel pu\in 5 zile [naintea termenului fixat.

Dac` inculpatul se afl` [n stare de de\inere, trebuie s` i se comunice ]i copia actului de sesizare a instan\ei, respectiv rechizitoriul.

Partea v`t`mat`, partea civil`, partea responsabil` civilmente ]i inculpatul aflat [n stare de libertate nu sunt obligate s` participe personal la judecat`, putând fi reprezentate atât la judecata [n prima instan\`, cât ]i [n c`ile de atac. Participarea altor persoane la judecarea cauzelor penale [n prima instan\`

La judecarea cauzelor [n prima instan\`, al`turi de p`r\i ]i procurori, pot participa martori, exper\i ]i interpre\i.

Aceste persoane nu au interes [n rezolvarea cauzei penale, ele sunt chemate [n mod ocazional s` participe la aflarea adev`rului [ntr-o cauz` penal`, fiind subiec\i particulari secundari.

Pentru ca aceste persoane s` poat` participa la judecat` este necesar` citarea lor potrivit legii.

181

Dac` persoana citat` nu se prezint` la judecat`, instan\a, dac` apreciaz` c` este necesar` prezen\a, poate dispune aducerea cu mandat (art. 183 alin. 1 C.pr.pen.).

Lipsa nejustificat` a martorului, expertului sau interpretului legal citat se sanc\ioneaz` cu amend` judiciar` de la 250-5.000 lei (art. 198 alin. 2 C.pr.pen. astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 356/2006). c) Scopul judec`\ii [n prima instan\` este solu\ionarea [n concordan\` cu legea ]i cu adev`rul a procesului penal, a ac\iunilor penale ]i civile.

Prima instan\` are obliga\ia de a constata dac` ac\iunea penal` ]i cea civil`, deduse judec`\ii, sunt sau nu [ntemeiate.

Aceasta presupune l`murirea cauzei sub toate aspectele de fond respective, existen\a sau inexisten\a faptei pentru care inculpatul a fost trimis [n judecat`, stabilirea formei de vinov`\ie cu care a ac\ionat inculpatul, stabilirea r`spunderii penale, stabilirea existen\ei prejudiciului generat prin infrac\iune, cuantumul acesteia, modalitatea de executare. d) Obiectul procesului penal trebuie s` fie cert stabilit prin actul de sesizare, astfel c` cercetarea se va desf`]ura ]i instan\a se va pronun\a numai [n limitele ar`tate [n dispozi\iile art. 317 C.pr.pen.. Dac` o instan\` solu\ioneaz` o cauz` [n afara limitelor stabilite prin dispozi\iile art. 317 C.pr.pen., hot`rârea este lovit` de nulitate absolut`.

De regul`, prima instan\` este sesizat` prin rechizitoriul procurorului. Obiectul judec`\ii [l constituie faptele re\inute ]i examinate [n partea expozitiv` a rechizitoriului, instan\a având obliga\ia s` se pronun\e ]i cu privire la aceste fapte chiar dac` acestea nu sunt men\ionate [n dispozitivul rechizitoriului.

Prima instan\` mai poate fi sesizat` ]i prin plângere în condiţiile art. 2781 alin. 1 C.pr.pen. astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 356/2006, aici fiind vorba de plângerea în faţa judecătorului împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată. 11.3.2. Etapele desfăşurării judecăţii în primă instanţă a) Măsuri premergătoare şedinţei de judecată se dispun de c`tre pre]edintele instan\ei, care fixeaz` termenul de judecat`, completul de judecat` ]i m`suri pentru desemnarea ap`r`torului. Fixarea termenului.

Potrivit art. 561 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciar`, actualizat` prin Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniul justi\iei şi art. I pct. 152 din Legea nr. 356/2006 repartizarea cauzelor pe complete de judecat` se face în mod aleatoriu, în sistem informatizat. Cauzele repartizate unui complet de judecat` nu pot fi trecute altui complet decât în condi\iile prev`zute de lege. Desemnarea completului.

{n etapa premerg`toare ]edin\ei de judecat`, pre]edintele instan\ei desemneaz` persoanele care fac parte din completul de judecat`. Pre]edintele instan\ei va avea grij` ca la desemnarea completului de judecat` s` se \in` seama de prevederile legii [n materia incompatibilit`\ii judec`torilor. Citarea p`r\ilor ]i a altor persoane.

182

Având [n vedere faptul c` p`r\ile sunt subiec\ii direct interesa\i [n solu\ionarea cauzei penale, desf`]urarea judec`\ii nu se poate realiza f`r` participarea lor la aceast` activitate.

Potrivit art. 291 alin. 1 C.pr.pen., judecata poate avea loc numai dac` p`r\ile sunt legal citate ]i procedura este [ndeplinit`. Neprezentarea p`r\ilor citate nu [mpiedic` judecarea cauzei.

Pentru inculpat cita\ia trebuie s` fie [nmânat` cu cel pu\in 5 zile [nainte de termen iar [n cazul [n care nu locuie]te [n \ar` la fixarea termenului se va \ine seama de timpul necesar prezent`rii acestuia la judecat` ]i de reglement`rile speciale privind asisten\a judiciar` interna\ional` [n materie penal`.

Dac` inculpatul este trimis [n judecat` [n stare de arest, pre]edintele instan\ei, la primirea dosarului, fixeaz` un termen în camera de consiliu pentru verificarea legalităţii şi temeinciei arestării preventive conform art. 3001 C.pr.pen., termen care nu poate fi mai mare de 48 de ore, conform art. 313 alin. 4 C.pr.pen. astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 356/2006. În`untrul acestui termen se va comunica inculpatului cita\ia [mpreun` cu o copie a actului de sesizare a instan\ei.

{ntrucât pentru aflarea adev`rului [n procesul penal, pe lâng` folosirea unor mijloace de prob`, [n mare m`sur` sunt asculta\i martori ori se pot cere l`muriri exper\ilor sau se pot folosi interpre\i, este necesar ca ace]tia s` fie cita\i. Asigurarea ap`r`rii.

Pre]edintele instan\ei trebuie s` ia m`suri pentru asigurarea ap`r`rii. Potrivit art. 294 C.pr.pen., [n cauzele penale [n care desemnarea unui

ap`r`tor din oficiu este obligatorie, pre]edintele instan\ei, o dat` cu fixarea termenului de judecat`, ia m`suri pentru desemnarea unui ap`r`tor prin efectuarea unei adrese c`tre baroul de avoca\i pentru desemnarea la termen a unui ap`r`tor din oficiu.

{n vederea exercit`rii dreptului la ap`rare, legea (art. 294 alin. 2 C.pr.pen.) prevede c` inculpatul, celelalte p`r\i ]i ap`r`torii au dreptul s` consulte dosarul [n faza de judecat`.

Când inculpatul se află în stare de deţinere, judecătorul cauzei ia măsuri ca acesta să-şi poată exercita dreptul arătat mai sus şi totodată să ia contact cu apărătorul său. {ntocmirea ]i afi]area listelor.

{n aceast` faz` preliminar` exist` ]i anumite obliga\ii ce revin pre]edintelui de complet. {n acest sens, [n art. 295 alin. 1 C.pr.pen., se arat` c` pre]edintele completului de judecat` are [ndatorirea s` ia din timp toate m`surile necesare pentru ca, la termenul de judecat` fixat, judecarea cauzei s` nu sufere amânare.

Pre]edintele completului trebuie s` se [ngrijeasc` pentru ca lista cauzelor fixate pentru judecat` s` fie afi]at` la instan\`, spre vedere, cu 24 de ore [naintea termenului de judecat`.

La ordinea cauzelor pe list` se va \ine seama de data intr`rii cauzelor la instan\`, dându-se [ntâietate cauzelor [n care sunt de\inu\i ]i celor cu privire la care legea prevede c` judecata se face de urgen\`. b) Şedinţa de judecată în primă instanţă.

{nceputul judec`\ii.

183

Acest moment distinct al ]edin\ei de judecat` cuprinde mai multe acte cu caracter organizatoric, având drept scop normala desf`]urare a judec`rii cauzei. Deschiderea ]edin\ei de judecat`.

La termenul de judecat` stabilit, pre]edintele completului declar` ]edin\a de judecat` deschis`. Acest moment este necesar pentru a atrage aten\ia c` judecata a [nceput ]i c` cei prezen\i [n sal` sunt obliga\i s` respecte ordinea ]i solemnitatea. Strigarea cauzei ]i apelul celor cita\i.

Pre]edintele completului dispune strigarea cauzei care este la rând, potrivit ordinii de pe list`.

Dup` strigarea cauzei de c`tre grefier, pre]edintele completului dispune s` se fac` apelul p`r\ilor ]i al celorlalte persoane citate, constatându-se care din ele s-au prezentat.

Verific`ri privitoare la inculpat. Potrivit art. 318 alin. 1 C.pr.pen., dup` strigarea cauzei ]i apelul p`r\ilor,

pre]edintele verific` identitatea inculpatului ]i procedura de citare a acestuia. {n cazul [n care inculpatul este arestat, pre]edintele completului trebuie s`

verifice din oficiu, înainte de primul termen de judecată şi în camera de consiliu, regularitatea lu`rii ]i men\inerii m`surii arest`rii (art. 3001 alin. 1 C.pr.pen..).

De asemenea, [n cazul [n care inculpatul se afl` [n stare de de\inere, pre]edintele completului verific` dac` acesta a primit cita\ia ]i copia actului de sesizare a instan\ei [n`untrul termenului de 48 de ore conform art. 313 alin. 4 C.pr.pen..

Când actul de sesizare a instan\ei nu a fost comunicat, dac` inculpatul cere, judecata se amân`, iar pre]edintele [i [nmâneaz` copie de pe actul de sesizare al instan\ei, f`cându-se men\iunea despre aceasta [n [ncheierea de ]edin\`.

Totodat`, judecata se amân` la cererea inculpatului, când cita\ia ]i copia actului de sesizare a instan\ei i-au fost comunicate cu mai pu\in de 3 zile [naintea termenului de judecat` (art. 318 alin. 2 C.pr.pen.). M`suri privind martorii, exper\ii ]i interpre\ii.

Dup` [nceperea ]edin\ei de judecat`, pre]edintele completului trebuie s` ia unele m`suri cu privire la martori, exper\i ]i interpre\i. Astfel, potrivit art. 319 alin. 1 C.pr.pen., dup` apelul martorilor, exper\ilor ]i interpre\ilor, pre]edintele completului de judecat` cere martorilor prezen\i s` p`r`seasc` sala de ]edin\e ]i le pune [n vedere s` nu se [ndep`rteze f`r` [ncuviin\area sa. M`sura [ndep`rt`rii martorilor are ca scop [nl`turarea posibilit`\ii ca martorii asculta\i mai târziu s` fie influen\a\i de declara\iile martorilor asculta\i mai [nainte.

{n ce prive]te exper\ii, legea arat` c` ace]tia r`mân [n sala de ]edin\`, afar` de cazul [n care instan\a dispune altfel.

Martorii, exper\ii ]i interpre\ii prezen\i pot fi asculta\i, chiar dac` nu au fost cita\i sau nu au primit cita\ie, [ns` numai dup` ce s-a stabilit identitatea lor \inându-se seama de dispozi\iile art. 861 ]i urm`toarele C.pr.pen.. L`muriri, excep\ii şi cereri.

Pre]edintele completului de judecat` are obliga\ia de a explica p`r\ii v`t`mate c` poate participa [n proces ca parte v`t`mat` sau se poate constitui parte civil` [n proces dac` a suferit un prejudiciu (art. 320 alin. 1 C.pr.pen.).

184

Totodat`, pre]edintele completului de judecat` [ntreab` procurorul ]i p`r\ile dac` au de formulat excep\ii, cereri sau dac` propun administrarea de probe noi.

Cererile care pot fi formulate de procuror ]i oricare din p`r\i pot viza diferite aspecte ale judec`\ii, care nu se refer` la fondul cauzei, cum ar fi: amânarea judec`\ii pentru lipsa de ap`rare, pentru nelegal` citare a p`r\ilor, luarea, revocarea, [nlocuirea, [ncetarea m`surilor preventive.

Excep\iile ridicate de p`r\i privesc chestiuni care [mpiedic` ]i temporizeaz` intrarea pe fondul cauzei, cum ar fi: excep\ia de necompeten\`, neregularitatea actului de sesizare, nulitatea urm`ririi penale etc.

Judecata în cazul recunoaşterii vinovăţiei (introdusă prin Legea nr. 202/2010) Potrivit art. 3201 C.pr.pen., până la începerea cercetării judecătoreşti, inculpatul poate declara personal sau prin înscris autentic că recunoaşte săvârşirea faptelor reţinute în actul de sesizare a instanţei şi solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală. Judecata poate avea loc numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, doar atunci când inculpatul declară că recunoaşte în totalitate faptele reţinute în actul de sesizare a instanţei şi nu solicită administrarea de probe, cu excepţia înscrisurilor în circumstanţiere pe care le poate administra la acest termen de judecată. La termenul de judecată, instanţa întreabă pe inculpat dacă solicită ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care le cunoaşte şi le însuşeşte, procedează la audierea acestuia şi apoi acordă cuvântul procurorului şi celorlalte părţi. Instanţa de judecată soluţionează latura penală atunci când, din probele administrate, rezultă că faptele inculpatului sunt stabilite şi sunt suficiente date cu privire la persoana sa pentru a permite stabilirea unei pedepse. Dacă pentru soluţionarea acţiunii civile se impune administrarea de probe în faţa instanţei, se va dispune disjungerea acesteia. În caz de soluţionare a cauzei prin procedura recunoaşterii vinovăţiei, prevederile referitoare la schimbarea încadrării juridice şi cele referitoare la dezbateri şi deliberare se aplică în mod corespunzător. Instanţa va pronunţa condamnarea inculpatului, care beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii, şi de reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei amenzii. Prevederile de mai sus, nu se aplică în cazul în care acţiunea penală vizează o infracţiune care se pedepseşte cu detenţia pe viaţă. În caz de respingere a cererii, instanţa continuă judecarea cauzei potrivit procedurii de drept comun.

Cercetarea judecătorească. a) {nceputul cercet`rii judec`tore]ti Potrivit art. 322 C.pr.pen., pre]edintele dispune ca grefierul s` dea citire

actului de sesizare a instan\ei. Acest moment marcheaz` [nceputul cercet`rii judec`tore]ti; numai pân` la acest moment procesual s-au putut invoca excep\iile de procedur` sanc\ionate cu nulitate relativ` ]i numai pân` la acest moment procesual s-a f`cut constituirea de partea v`t`mat`, partea civil` sau partea responsabil` civilmente.

185

Dup` citirea actului de sesizare, pre]edintele completului explic` inculpatului [n ce const` [nvinuirea ce i se aduce, ]i-l l`mure]te pe inculpat asupra drepturilor pe care le are de a pune [ntreb`ri coinculpa\ilor, celorlalte p`r\i, martorilor, exper\ilor, precum ]i de a da explica\ii [n tot cursul cercet`rii judec`tore]ti, când socote]te c` este necesar.

b) Ascultarea inculpatului Administrarea probelor [n cercetarea judec`toreasc` [ncepe prin

ascultarea inculpatului. Audierea inculpatului are loc dup` regulile generale de ascultare, cu

particularit`\i impuse de aceast` faz` procesual`. Inculpatul este l`sat s` arate tot ce ]tie despre fapta ]i [mprejur`rile de fapt ce fac obiectul [nvinuirii, apoi i se pot pune [ntreb`ri de pre]edinte ]i de ceilal\i membri ai completului, precum ]i de c`tre procuror, de partea v`t`mat`, de partea civil`, de partea responsabil` civilmente, de ceilal\i inculpa\i ]i de ap`r`torul inculpatului a c`rui ascultare se face.

Legea arat` c` inculpatului i se pot citi declara\iile sale anterioare când nu-]i mai aminte]te anumite fapte sau [mprejur`ri sau când exist` contraziceri [ntre declara\iile f`cute de inculpat [n instan\` ]i cele date anterior (art. 325 C.pr.pen.).

Neascultarea inculpatului de c`tre prima instan\`, de]i a fost prezent la mai multe termene, constituie o cauz` de nulitate a hot`rârii de condamnare pronun\ate, care urmeaz` a fi casat` cu trimitere spre rejudecare la aceea]i instan\`.

{n cazul [n care sunt mai mul\i inculpa\i, ascultarea fiec`ruia dintre ei se face [n prezen\a celorlal\i inculpa\i (art. 324 alin. 1 C.pr.pen.). Coinculpa\ii pot pune [ntreb`ri inculpatului ascultat separat, [n urma citirii declara\iei acestuia.

c) Ascultarea celorlalte p`r\i Dup` ascultarea inculpatului, instan\a trece la ascultarea celorlalte p`r\i. Ascultarea p`r\ilor se face potrivit dispozi\iilor prev`zute pentru ascultarea

inculpatului (art. 326 C.pr.pen.). Neaudierea uneia dintre p`r\i poate duce la casarea sentin\ei, deoarece

declara\iile acestora, prin coroborare cu fapte sau [mprejur`ri, pot servi la aflarea adev`rului [n procesul penal.

d) Ascultarea martorului, expertului sau interpretului Dup` ascultarea inculpatului ]i a celorlalte p`r\i, instan\a trece la

ascultarea martorului, potrivit art. 327 C.pr.pen. Martorii sunt introdu]i pe rând [n sala de ]edin\`, iar dup` luarea datelor de identitate ]i prestarea jur`mântului prev`zut de art. 85 C.pr.pen., se trece la audierea propriu-zis`, aplicându-se corespunz`tor dispozi\iile art. 323 ]i art. 325 C.pr.pen. privitoare la ascultarea inculpatului.

Martorul este l`sat s` declare tot ce ]tie cu privire la fapt` dup` care i se pot pune [ntreb`ri de c`tre instan\`, procuror, de partea care l-a propus ]i apoi de c`tre celelalte p`r\i.

Dac` martorul face declara\ii care sunt [n contrazicere cu cele date anterior, instan\a dispune citirea declara\iilor anterioare ]i va re\ine numai acele declara\ii care, [n raport cu [ntreg ansamblul probator, pot fi considerate c` exprim` adev`rul.

Dac` unul sau mai mul\i martori lipsesc, instan\a poate dispune motivat fie continuarea judec`\ii, fie amânarea cauzei.

Martorul a c`rui lips` nu este justificat` poate fi adus silit.

186

Neaudierea de c`tre instan\` a unui martor ascultat la urm`rirea penal`, f`r` a se indica motivele pentru care ascultarea nu este posibil`, nu d` dreptul instan\ei s` treac` la judecarea cauzei pentru c` [n felul acesta se [ncalc` principiul nemijlocirii.

Dup` ascultare, martorii asculta\i r`mân [n sal` la dispozi\ia instan\ei, pân` la terminarea actelor de cercetare prev`zute, care se efectueaz` [n ]edin\a respectiv` (art. 328 alin. 1 C.pr.pen.). Aceast` dispozi\ie are ca scop [mpiedicarea martorilor asculta\i s` ia leg`tur`, [n afara s`lii de ]edin\`, cu martori care nu au fost audia\i.

Dispozi\iile legale aplicabile [n cazul ascult`rii martorilor se aplic` ]i [n cazul de ascultare a expertului sau interpretului. Astfel, dac` sunt necesare l`muririle unui expert se procedeaz` la ascultarea acestuia, dispozi\iile art. 327 C.pr.pen. aplicându-se corespunz`tor.

Când [n cauza supus` judec`\ii exist` mijloace materiale de prob`, instan\a, din oficiu sau la cerere, dispune, dac` este necesar, aducerea ]i prezentarea acestora (art. 330 C.pr.pen.).

Dac` din cercetarea judec`toreasc` s-ar putea s` rezulte necesitatea administr`rii unor probe noi pentru l`murirea faptelor sau [mprejur`rilor cauzei, se poate proceda la reconstituire (art. 130 C.pr.pen.) sau la o cercetare la fa\a locului (art. 129 alin .4 C.pr.pen.). Administrarea acestor probe se face prin deplasarea [ntregului complet, a grefierului, a procurorului, cu citarea p`r\ilor etc., la locul unde urmeaz` a fi efectuate cercetarea sau reconstituirea.

Cu ocazia cercet`rii locale, instan\a poate proceda la efectuarea de perchezi\ii domiciliare (art. 102 alin. 1 C.pr.pen.).

e) Terminarea cercet`rii judec`tore]ti Cercetarea judec`toreasc` se consider` terminat` o dat` cu epuizarea

[ntregii proba\iuni [n cauz`. {nainte de a declara terminat` cercetarea judec`toreasc`, pre]edintele

completului [ntreab` pe procuror ]i pe p`r\i dac` mai au de dat explica\ii sau de formulat cereri noi pentru completarea cercet`rii judec`tore]ti (art. 339 alin. 1 C.pr.pen.).

{n situa\ia [n care: nu se formuleaz` cereri noi, cererile formulate au fost admise sau respinse ]i cercetarea judec`toreasc` a fost completat`, pre]edintele declar` terminat` cercetarea judec`toreasc`.

Cercetarea poate fi considerat` terminat` chiar ]i când instan\a a omis de a [ntreba p`r\ile, [nainte de a declara terminat` cercetarea judec`toreasc`, dac` mai au de dat explica\ii sau cereri noi de formulat, atâta vreme cât nu rezult` c`, procedându-se astfel, s-a cauzat vreo v`t`mare a inculpatului.

Cercetarea judec`toreasc` nu poate fi considerat` legal [ndeplinit` ]i, deci, declarat` terminat` dac` a fost efectuat` de o instan\` necompetent`.

f) Restituirea cauzei la procuror Restituirea cauzei la procuror poate fi f`cut` numai atunci când cercetarea

penal` s-a efectuat de un organ necompetent, potrivit modificării Codului de procedură penală prin Legea nr. 356/2006, deoarece art. 333 C.pr.pen. care se referea la restituirea cauzei la procuror pentru completarea urmăririi penale a fost abrogat prin art. I pct. 158 din Legea nr. 356/2006.

Dac`, [n cursul judec`\ii, instan\a constat` c` urm`rirea penal` a fost efectuat` de un organ necompetent, art. 322 C.pr.pen. prevede dou` modalit`\i diferite de restituire.

187

Când se constat`, [nainte de terminarea cercet`rii judec`tore]ti, c` [n cauza supus` judec`\ii, cercetarea penal` a fost efectuat` de un organ necompetent, instan\a se desesizeaz` ]i restituie cauza la procuror, care ia m`suri ca urm`rirea s` fie f`cut` de organul competent (art. 332 alin. 1 C.pr.pen.).

{n ipoteza [n care constatarea prev`zut` [n aliniatul precedent are loc dup` [nceperea dezbaterilor, cauza nu se mai restituie procurorului, ci r`mâne spre judecare instan\ei (art. 332 alin. 1 teza 2 C.pr.pen.). O asemenea dispozi\ie se explic` prin aceea c` neregularitatea a fost complinit` prin cercetarea judec`toreasc`, cu respectarea tuturor garan\iilor procesuale.

Potrivit art. 332 alin. 2 C.pr.pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 356/2006, instanţa se desesizează şi restituie cauza procurorului pentru refacerea urmăriii penale în cazul nerespectării dispoziţiilor privitoare la competenţa după materie sau după calitatea persoanei, sesizarea instanţei, prezenţa învinuitului sau a inculpatului şi asistarea acestuia de către apărător.

Hot`rârea de desesizare a instan\ei ]i de restituire a cauzei [n vederea cercet`rii ei de c`tre organul competent poate fi atacat` cu recurs de c`tre procuror ]i de c`tre orice persoan` ale c`rei interese au fost v`t`mate prin hot`râre, în trei zile de la pronunţare pentru cei prezenţi şi de la comunicare pentru cei lipsă.

Anterior abrogării art. 333 C.pr.pen. prin Legea nr. 356/2006, exista posibilitatea ca instanţa de judecată în tot cursul judecăţii să se desesizeze şi să restituie dosarul procurorului când din administrarea probelor sau din dezbateri rezulta că urmărirea penală nu este completă şi că în faţa instanţei nu s-ar putea face completarea acesteia decât cu mare întârziere.

După abrogarea acestui text de lege, singura posibilitate de restituire a dosarului pentru refacerea urmăririi penale este doar cea arătată în art. 332 C.pr.pen., când restituirea se face numai dacă cercetarea penală a fost efectuată de un alt organ decât cel competent, nefiind respectate dispoziţiile legale privind competenţa după materie sau calitatea persoanei, sesizarea instanţei, prezenţa învinuitului sau a inculpatului şi asistarea acestuia de către apărător.

g) Schimbarea [ncadr`rii juridice {ncadrarea juridic` a faptei presupune stabilirea infrac\iunii tip, a

variantelor calificate sau mai pu\in grave, a formei de tentativ`, a situa\iei de pluralitate de infrac\iuni ]i a altor dispozi\ii legale incidente.

Schimbarea [ncadr`rii juridice [nseamn` modificarea [nsu]i a textului de lege care precede ]i sanc\ioneaz` fapta ce formeaz` obiectul cauzei penale.

{n cursul desf`]ur`rii judec`\ii sunt readministrate probele din urm`rirea penal`, [n plus putându-se administra ]i probe noi (art. 320 alin. 4 C.pr.pen.); [n urma analiz`rii acestor probe este posibil ca instan\a s` ajung` la concluzia c` [ncadrarea juridic` ce rezult` din actul de sesizare nu este corect` ]i se impune schimbarea acesteia.

Schimbarea [ncadr`rii juridice [n fa\a primei instan\e se dispune, de regul`, [n cursul dezbaterilor orale ori cu ocazia deliber`rii, instan\a ajungând la concluzia aplic`rii institu\iei [n urma analiz`rii elementului probator.

{n toate situa\iile, schimbarea [ncadr`rii juridice presupune dou` situa\ii pentru instan\`, ]i anume: s` pun` [n discu\ia p`r\ilor ]i a procurorului noua

188

[ncadrare ]i s` aduc` la cuno]tin\` inculpatului c` are dreptul s` cear` l`sarea cauzei mai la urm` sau amânarea judec`\ii pentru a-]i preg`ti ap`rarea.

{n ipoteza [n care instan\a schimb` [ncadrarea juridic` [nainte de terminarea cercet`rii judec`tore]ti ]i constat` c` [n cauza supus` judec`\ii s-a efectuat cercetarea judec`toreasc` de un organ necompetent, potrivit art. 332 alin. 1 C.pr.pen., instan\a se desesizeaz` ]i restituie cauza procurorului.

Atunci când schimbarea [ncadr`rii juridice s-a f`cut dup` terminarea cercet`rii judec`tore]ti, instan\a men\ine cauza spre solu\ionare dac` datorit` noii [ncadr`ri juridice nu are loc modificarea competen\ei instan\ei sau când noua [ncadrare juridic` atrage competen\a unei instan\e inferioare [n grad.

Dac` [n cursul cercet`rii judec`tore]ti sau al dezbaterilor, instan\a constat` c` fapta ce face obiectul judec`\ii urmeaz` s` primeasc` o nou` [ncadrare juridic` ce atrage competen\a de judecat` a instan\ei ierarhic superioare, dup` ce va face aplicarea art. 334 C.pr.pen., ea []i va declina competen\a [n baza art. 42 C.pr.pen., [n favoarea instan\ei ierarhic competente s` judece cauza potrivit noii [ncadr`ri ]i nu va restitui dosarul procurorului, potrivit art. 332 alin. 1 C.pr.pen..

h) Extinderea ac\iunii penale pentru alte acte materiale {n practic` exist` posibilitatea ca [n cursul judec`\ii s` se descopere [n

sarcina inculpatului date cu privire la alte acte materiale care intr` [n con\inutul infrac\iunii pentru care a fost trimis [n judecat`; [n aceast` situa\ie, instan\a extinde prin [ncheiere ac\iunea penal` cu privire la aceste acte şi procedează la judecarea infracţiunii în întregul ei (art. 335 alin. 1 C.pr.pen.).

Pot constitui acte materiale care intr` [n con\inutul aceleia]i infrac\iuni, acte materiale nou descoperite ca f`când parte dintr-o ac\iune continuat` sau complex`.

Instan\a este obligat` s` pun` [n discu\ie actele cu privire la care s-a dispus extinderea, aplicându-se, dac` este cazul, ]i dispozi\iile privitoare la schimbarea [ncadr`rii juridice (art.335 alin. 3 C.pr.pen.).

{n situa\ia [n care, [n baza dispozi\iilor art. 335 alin. 2 C.pr.pen., instan\a reune]te o cauz` cu o alt` cauz` [n care s-a pronun\at o hot`râre definitiv`, pe motiv c` s-au descoperit ]i alte acte materiale s`vâr]ite de inculpat, care intr` [n con\inutul infrac\iunii pentru care s-a pronun\at hot`rârea respectiv`, ea va desfiin\a hot`rârea anterioar`, va reuni cele dou` cauze ]i va da o nou` hot`râre, unic`, [n raport cu toate actele care intr` [n con\inutul infrac\iunii.

A]a cum s-a subliniat ]i [n practica judiciar`, extinderea ac\iunii penale nu poate avea loc [nainte de [nceperea cercet`rii judec`tore]ti ]i f`r` s` se fi administrat ]i analizat probe din care s` rezulte c` [n sarcina inculpatului se pot re\ine ]i alte acte materiale care intr` [n con\inutul infrac\iunii pentru care a fost trimis [n judecat`.

i) Extinderea procesului penal pentru alte fapte Extinderea procesului penal pentru alte fapte Obiectul judec`\ii este limitat la fapte ]i persoane cuprinse [n actul de

sesizare (art. 317 C.pr.pen.). Este posibil ca, [n timpul judec`\ii, s` se descopere c` inculpatul a s`vâr]it, pe lâng` infrac\iunea ce face obiectul judec`\ii, ]i alte fapte, prev`zute de legea penal`, având leg`tur` cu infrac\iunea pentru care a fost trimis [n judecat`.

189

{n aceast` ipotez`, faptele nou descoperite au autonomie infrac\ional`, ele nefiind elemente ale laturii obiective a infrac\iunii care face obiectul judec`\ii, spre deosebire de situa\ia [n care se descoper` acte materiale noi.

{n ce prive]te extinderea procesului penal la alte fapte, art. 336 C.pr.pen. prevede modul [n care trebuie procedat.

Când procurorul este prezent la judecat`, el poate cere extinderea procesului penal ]i [n ceea ce prive]te fapta nou descoperit`, iar când instan\a g`se]te cererea [ntemeiat` o admite ]i: - dacă procurorul declară că pune în mişcare acţiunea penală, instanţa, atunci când găseşte cererea întemeiată, procedează la extinderea procesului penal şi la judecarea cauzei şi cu privire la fapta descoperită; - dacă procurorul declară că nu pune în mişcare acţiunea penală, instanţa sesizează, prin încheiere, organul de urmărire penală competent pentru efectuarea de cercetări cu privire la fapta descoperită.

{n cursul extinderii procesului penal la fapte noi, procurorul pune [n mi]care ac\iunea penal` numai dup` ce cererea de extindere a fost admis` de instan\`.

Cererea de extindere a procesului penal apar\ine exclusiv procurorului, iar dac` acesta nu solicit` extinderea procesului penal, instan\a nu poate avea nici o ini\iativ` [n privin\a aceasta.

{n cazul [n care procurorul nu particip` la judecat`, instan\a extinde din oficiu procesul penal la alte fapte ]i procedeaz` fie la judecarea cauzei, fie la trimiterea ei prin încheiere la procuror [n vederea complet`rii urm`ririi penale.

Extinderea procesului penal pentru alte persoane Când [n cursul judec`\ii se descoper` date cu privire la participarea ]i a

unei alte persoane la s`vâr]irea faptei prev`zute de legea penal`, pentru care inculpatul a fost trimis [n judecat`, sau date cu privire la s`vâr]irea unei fapte prev`zute de legea penal` de c`tre o alt` persoan`, dar [n leg`tur` cu fapta inculpatului, procurorul poate cere extinderea procesului penal cu privire la acea persoan` (art. 337 C.pr.pen.).

Dac` persoana nou descoperit` a comis o fapt` penal`, dar care nu are nici o leg`tur` cu cauza judecat`, procesul penal nu se extinde, ci procurorul, sesizându-se, va dispune desf`]urarea unei urm`riri separate, cauza trimi\ându-se [n judecat` ulterior, [n cadrul unui alt proces.

{n cazul extinderii procesului penal cu privire la alte fapte, legiuitorul a avut [n vedere dou` situa\ii distincte:

– o prim` ipotez` poate consta [n descoperirea unor date cu privire la participarea ]i a altor persoane (autori, instigatori, complici) la s`vâr]irea infrac\iunii pentru care inculpatul a fost trimis [n judecat`. {n aceast` ipotez`, extinderea se face in personam, existând cazul de indivizibilitate prev`zut de art. 33 lit. a C.pr.pen. (participa\ia penal`);

– o a doua ipotez` poate consta [n descoperirea unor date cu privire la s`vâr]irea unor fapte prev`zute de legea penal` de c`tre o alt` persoan`. {n aceast` ipotez`, extinderea se face in personam, dar ]i in rem, fapta s`vâr]it` de o alt` persoan` aflându-se [n corelativitate (infrac\iunea de t`inuire a unei infrac\iuni de furt) sau conexitate (o infrac\iune de [n]el`ciune se s`vâr]e]te printr-o infrac\iune de fals) cu fapta inculpatului trimis [n judecat`.

Procedura de extindere a procesului penal la alte persoane este asem`n`toare celei de extindere a procesului penal la fapte noi, instan\a

190

aplicând dispozi\iile art. 336 C.pr.pen. [n mod corespunz`tor (art. 337 alin. 2 C.pr.pen.). j) Dezbaterea ]i ultimul cuvânt al inculpatului

Dezbaterea No\iunea de dezbatere are un dublu [n\eles. {n sens larg, dezbaterea

semnific` [ntreaga desf`]urare public`, oral`, nemijlocit` ]i contradictorie a ]edin\ei de judecat`.

{n sens restrâns, dezbaterea reprezint` acea parte a ]edin\ei de judecat` [n care se d` cuvântul procurorului ]i p`r\ilor pentru a-]i expune punctul lor de vedere [n leg`tur` cu situa\ia de fapt ]i de drept rezultat` din cercetarea judec`toreasc`, precum ]i [n leg`tur` cu orice alt` problem` ridicat` de cauz`.

Procurorul ]i fiecare parte []i argumenteaz` concluziile motivat, comb`tând [n acela]i timp punctele de vedere ale p`r\ilor adverse.

Potrivit art. 340 alin. 1 C.pr.pen., ordinea [n care instan\a acord` cuvântul [n cadrul dezbaterilor este: procuror, partea v`t`mat`, partea civil`, partea responsabil` civilmente ]i inculpat.

Omisiunea de a acorda cuvântul uneia dintre p`r\i sau reprezentantului acesteia nu duce la o nulitate absolut` prev`zut` de art. 197 alin. 2 C.pr.pen.

La dezbateri, p`r\ile pot lua cuvântul personal sau prin ap`r`tor; [n vederea realiz`rii deplinei contradictorialit`\i, legea prevede ca pre]edintele completului de judecata s` dea cuvântul [n replic`, respectându-se aceea]i ordine.

Pre]edintele completului de judecat` are dreptul s` [ntrerup` pe cei care au cuvântul, dac` sus\inerile lor dep`]esc limitele cauzei ce se judec`.

Procurorul ]i p`r\ile pot depune concluzii scrise, chiar dac` nu au fost cerute [n instan\` (art. 342 alin. 2 C.pr.pen.). Ultimul cuvânt al inculpatului

Acest moment marcheaz` terminarea ]edin\ei de judecat`. Pre]edintele completului de judecat` are obliga\ia ca [nainte de [ncheiere s` dea ultimul cuvânt inculpatului.

Acest drept nu poate fi solicitat de ap`r`tor [n numele celui asistat. Prin ultimul cuvânt, inculpatul are posibilitatea s`-]i exprime pozi\ia de

ansamblu asupra [ntregului proces penal, referindu-se la aspectele legate de solu\ionarea cauzei, aplicarea pedepsei ]i poate releva fapte ]i [mprejur`ri noi, care pot conduce la reluarea cercet`rii judec`tore]ti.

{n timpul [n care inculpatul are ultimul cuvânt nu i se pot pune [ntreb`ri (art. 341 alin. 2 C.pr.pen.).

Neacordarea ultimului cuvânt inculpatului nu este sanc\ionat` cu nulitate absolut` ]i, [n consecin\`, o asemenea omisiune este de natur` s` determine casarea hot`rârii, [n condi\iile art. 197 alin. 1 C.pr.pen., numai dac` a produs inculpatului o v`t`mare ce nu ar putea fi [nl`turat` [n alt mod.

11.3.3. Deliberarea şi hotărârea instanţei a) Obiectul deliberării Dup` [nchiderea ]edin\ei de judecat`, instan\a delibereaz` adoptând

hot`rârea pe care o aduce la cuno]tin\` prin pronun\are. Deliberarea reprezint` o consf`tuire a membrilor completului de judecat` asupra problemelor ce au format obiectul judec`\ii [n care fiecare []i exprim` punctul de vedere cu privire

191

la aspectele dezb`tute, verificându-se ]i evaluându-se materialul probator ]i procedural al cauzei.

Deliberarea poart` asupra existen\ei faptei ]i vinov`\iei f`ptuitorului, asupra stabilirii pedepsei, asupra m`surii educative ori m`surii de siguran\` când este cazul s` fie luat`, precum ]i asupra comput`rii, re\inerii ]i arest`rii preventive, a m`surilor preventive ]i asiguratorii, mijloacelor materiale de prob`, cheltuielilor judiciare, precum ]i asupra oric`rei alte probleme privind justa solu\ionare a cauzei. b) Reluarea cercet`rii judec`tore]ti sau a dezbaterilor

Cu ocazia deliber`rii se poate constata c` nu au fost l`murite toate faptele ]i [mprejur`rile cauzei, fapt ce impune administrarea unor noi probe.

{n acest sens, art. 344 alin. 1 C.pr.pen. arat` c` instan\a, dac` [n cursul deliber`rii g`se]te c` o anumit` [mprejurare trebuie l`murit` ]i c` este necesar` reluarea cercet`rii judec`tore]ti, repune cauza pe rol.

Dac` l`murirea acelei [mprejur`ri se poate face numai prin reluarea dezbaterilor, instan\a o va pune [n discu\ie [n acea ]edin\`, dac` este posibil, sau [n alt` ]edin\`, [n continuare. c) Rezolvarea ac\iunii penale ]i civile

Rezolvarea laturii penale Potrivit art. 345 C.pr.pen., instan\a hot`r`]te prin sentin\` asupra [nvinuirii

aduse inculpatului, pronun\ând, dup` caz: condamnarea, achitarea sau [ncetarea procesului penal.

Condamnarea se pronun\` dac` instan\a constat` c`: fapta exist`; fapta constituie infrac\iune; fapta a fost s`vâr]it` de inculpat.

Achitarea se pronun\` de c`tre instan\a de judecat` când aceasta constat` existen\a unuia din cazurile: fapta nu exist`; fapta nu este prev`zut` de legea penal`; fapta nu prezint` gradul de pericol social al unei infrac\iuni; fapta nu a fost s`vâr]it` de c`tre inculpat; faptei [i lipse]te unul din elementele constitutive ale infrac\iunii; exist` vreuna din cauzele care [nl`tur` caracterul penal al faptei.

{ncetarea procesului penal se pronun\` [n situa\ia [n care instan\a constat` existen\a unuia din urm`toarele cazuri: lipsesc plângerea prealabil` a persoanei v`t`mate, autorizarea sau sesizarea organului competent ori alt` condi\ie prev`zut` de lege, necesar` pentru punerea [n mi]care a ac\iunii penale; au intervenit amnistia sau prescrip\ia, ori decesul f`ptuitorului; a fost retras` plângerea prealabil`, ori p`r\ile s-au [mp`cat, [n cazul infrac\iunilor pentru care retragerea plângerii sau [mp`carea p`r\ilor [nl`tur` r`spunderea penal`; s-a dispus [nlocuirea r`spunderii penale; exist` autoritate de lucru judecat. {mpiedicarea produce efecte chiar dac` faptei definitiv judecate i s-ar da o alt` [ncadrare juridic`.

Solu\ionarea laturii civile Ac\iunea civil` din procesul penal are ca obiect tragerea la r`spunderea

civil` a inculpatului sau p`r\ii responsabile civilmente. Potrivit art. 346 alin. 1 C.pr.pen., [n caz de condamnare, achitare sau

[ncetare a procesului penal, instan\a se pronun\` prin aceea]i sentin\` ]i asupra ac\iunii civile.

Dac` inculpatul este condamnat ]i se constat` c` prin infrac\iune s-a produs ]i un prejudiciu, el va fi obligat prin sentin\` la repararea acestuia.

Când inculpatul este achitat pentru cazul c` fapta nu prezint` gradul de pericol social al unei infrac\iuni (art. 10 lit. b1 C.pr.pen.) ori pentru c` instan\a a

192

constatat existen\a unei cauze care [nl`tur` caracterul penal al faptei (art. 10 lit. e C.pr.pen.) sau pentru c` lipse]te vreunul din elementele constitutive ale infrac\iunii (art. 10 lit. d C.pr.pen.), instan\a poate obliga la repararea pagubei materiale ]i a daunelor morale, potrivit legii civile (art. 346 alin. 2 C.pr.pen.).

{n cazul [ncet`rii procesului penal pentru interven\ia prescrip\iei, amnistiei, decesul f`ptuitorului, instan\a se pronun\` cu privire la ac\iunea civil`, aceasta urmând a fi admis` cu condi\ia s` fie [ndeplinite cerin\ele r`spunderii civile delictuale.

Nu pot fi acordate desp`gubiri civile [n cazul când achitarea s-a pronun\at pentru c` fapta imputat` nu exista ori nu a fost s`vâr]it` de c`tre inculpat (art. 346 alin. 3 C.pr.pen.). d) Solu\ionarea altor chestiuni

Potrivit art. 349 C.pr.pen. instan\a se pronun\` prin hot`râre ]i asupra cheltuielilor judiciare, precizând cuantumul lor ]i persoanele ce urmeaz` a le suporta.

La stabilirea acestor cheltuieli, instan\a trebuie s` aib` [n vedere ]i cheltuielile avansate de organele judiciare [n cursul urm`ririi penale ]i care sunt men\ionate [n referatul de terminare a urm`ririi penale ]i [n rechizitoriul procurorului. e) Pronun\area hot`rârii

Dup` deliberare, este necesar ca hot`rârea instan\ei s` fie cunoscut` atât de c`tre p`r\i, cât ]i de public. Actul prin care cei prezen\i la judecat` iau cuno]tin\` de solu\ia instan\ei este pronun\area.

Potrivit art. 310 alin. 1 C.pr.pen., hot`rârea se pronun\` [n ]edin\` public` de c`tre pre]edintele completului de judecat` asistat de grefier.

Articolul 358 alin. 1 C.pr.pen. arat` c` ceea ce se pronun\` este dispozitivul hot`rârii sau minuta.

Pronun\area hot`rârii [n ]edin\` public` este obligatorie. Nerespectarea dispozi\iilor legale privind pronun\area hot`rârii [n ]edin\` public` atrage sanc\iunea nulit`\ii absolute, prev`zut` de art. 197 alin. 2 C.pr.pen., deoarece pronun\area hot`rârii face parte din ]edin\a de judecat`, ]edin\` care trebuie s` fie [ntotdeauna public`, cu excep\ia cazurilor expres prev`zute de lege.

La pronun\are, p`r\ile nu se citeaz`, lipsa procurorului ]i a celorlal\i participan\i la procesul penal neavând semnifica\ie juridic`.

Dac` p`r\ile sunt prezente la pronun\are pre]edintele trebuie s` le explice c` pot declara apel sau recurs [mpotriva hot`rârii (art. 358 alin. 2 C.pr.pen.).

f) Cuprinsul hot`rârii Potrivit art. 354 C.pr.pen., hot`rârea prin care instan\a penal` solu\ioneaz`

fondul cauzei trebuie s` con\in` o parte introductiv`, o expunere ]i dispozitivul. Partea introductiv` este cunoscut` [n literatura de specialitate ]i sub

denumirea de practica sau expozeu, ]i poate fi [ntocmit` [n dou` variante [n func\ie de momentul când a avut loc pronun\area.

Expunerea este cunoscut` [n literatura de specialitate sub denumirea de considerente sau partea demonstrativ`, ]i trebuie s` cuprind` urm`toarele:

– date privind identitatea p`r\ilor; – descrierea faptei ce face obiectul [nvinuirii, cu ar`tarea timpului ]i locului

unde a fost s`vâr]it`, precum ]i [ncadrarea juridic` dat` acesteia prin actul de sesizare;

– analiza probelor care au servit ca temei pentru solu\ionarea laturii penale a cauzei, cât ]i a celor care au fost [nl`turate, motivarea solu\iei cu

193

privire la latura civil` a cauzei, precum ]i analiza oric`ror elemente de fapt pe care se sprijin` solu\ia dat` [n cauz`;

- în caz de condamnare, ea trebuie s` mai cuprind` fapta sau fiecare fapt` re\inut` de instan\` [n sarcina inculpatului, forma ]i gradul de vinov`\ie, circum-stan\ele agravante sau atenuante, starea de recidiv`, timpul ce se deduce din pedeapsa pronun\at` ]i altele din care rezult` durata acesteia.

– ar`tarea temeiurilor de drept care justific` solu\iile date [n cauz`. Dispozitivul const` [n reproducerea [n finalul hot`rârii a minutei redactate

[n urma deliber`rii ]i citite [n ]edin\` public`, cu ocazia pronun\`rii. Potrivit art. 357 alin. 1 C.pr.pen., dispozitivul trebuie s` cuprind` datele

privitoare la persoana inculpatului: nume, prenume, porecla, data ]i locul na]terii, numele ]i prenumele p`rin\ilor, cet`\enie, studii, situa\ia militar`, locul de munc`, adresa ]i altele.

Dispozitivul trebuie s` cuprind` solu\ia dat` de instan\` cu privire la infrac\iune, indicându-se, [n caz de condamnare, denumirea acesteia ]i textul de lege [n care se [ncadreaz`. Nemen\ionarea acestui aspect [n minut` ]i dispozitiv atrage sanc\iunea nulit`\ii absolute a hot`rârii cu consecin\a cas`rii ei ]i rejudec`rii cauzei.

Dispozitivul trebuie s` mai cuprind`, dup` caz, cele hot`râte de instan\` cu privire la: deducerea re\inerii ]i arest`rii preventive, indicându-se partea din pedeaps` executat` [n acest mod; m`surile preventive; m`surile asiguratorii; cheltuielile judiciare; restituirea lucrurilor ce nu sunt supuse confisc`rii; rezolvarea oric`rei alte probleme privind justa solu\ionare a cauzei.

Când instan\a pronun\` pedeapsa [nchisorii sau pedeapsa [nchisorii cu executare la locul de munc`, [n dispozitiv se face men\iunea c` persoana condamnat` este lipsit` de drepturile ar`tate [n art. 71 C.pen. pe durata prev`zut` [n acela]i articol.

Dispozitivul va men\iona obligatoriu c` hot`rârea este supus` apelului sau recursului cu ar`tarea termenului [n care poate fi exercitat, precum ]i men\iunea datei când hot`rârea a fost pronun\at` ]i c` pronun\area s-a f`cut [n ]edin\` public`. g) Comunicarea hot`rârii

Articolul 360 C.pr.pen., prevede c` p`r\ilor care au lipsit atât la judecat`, cât ]i la pronun\are trebuie s` li se comunice copii de pe dispozitivul hot`rârii.

Celorlalte p`r\i nu li se face aceast` comunicare, deoarece, fiind prezente la judecat` sau la pronun\are, au luat cuno]tin\` direct de solu\ia dat` cauzei.

Legea prevede c` inculpatului de\inut, sau aflat [n vreuna din situa\iile prev`zute [n art 171 alin. 2 C.pr.pen., care a lipsit la pronun\area hot`rârii, i se comunică copia dispozitivului hotărârii, comunicarea făcându-se şi către administra\ia locului de de\inere (art. 360 alin. 2 C.pr.pen.).

Din momentul comunicării dispozitivului curge termenul de 10 zile pentru declararea apelului şi nu din momentul comunicării copiei sentinţei, care poate interveni mult mai târziu, după ce s-a comunicat dispozitivul.

194

12. CÃILE DE ATAC ORDINARE

12.1. NOŢIUNEA ŞI IMPORTANŢA CĂILOR DE ATAC ORDINARE

Judecata, cea mai importantă activitate procesuală, alături de urmărirea penală, trebuie să se desfăşoare în condiţii care să asigure temeinicia şi legalitatea soluţiei, conform cu realitatea faptelor şi cu prevederile legii.

Activitatea de judecată, ca orice activitate umană, nu este infailibilă, putând fi supusă erorii, iar pentru a asigura o cât mai bună realizare a justiţiei penale, pentru a face ca legea penală să fie aplicată în mod uniform de către instanţele judecătoreşti, s-a conceput posibilitatea unui control judecătoresc asupra hotărârii pronunţate de instanţă.

Remedierea erorilor de judecată în prima instanţă, se poate realiza numai prin exercitarea căilor de atac, instituţie care presupune o nouă judecată a pricinii.

Căile de atac sunt remedii procedurale în contra greşelilor ce, eventual, s-ar putea ivi datorită părţilor sau judecătorilor în împărţirea dreptăţii, fiind indispensabile pentru garantarea drepturilor individuale împotriva hotărârilor judecătoreşti greşite.

Putem spune despre căile de atac că sunt mijloace legale prin care poate fi provocată o amplificare a desfăşurării procesului penal în vederea efectuării în anumite cazuri şi condiţii a unui control judecătoresc cu privire la hotărârile pronunţate în cadrul unui proces.

Folosirea căilor de atac constituie un act procesual care decurge din exerciţiul acţiunii sau contra acţiunii penale sau civile, act care face ca desfăşurarea activităţii procesuale să-şi reia cursul la instanţa competentă să efectueze controlul judecătoresc specific fiecărei căi de atac.

Ca orice activitate procesuală, cu o reglementare distinctă, judecata în căile de atac se desfăşoară pentru a ajunge la o anumită finalitate şi în acest fel ea îndeplineşte o anumită funcţie procesuală. Activitatea de judecată în oricare dintre căile de atac are ca finalitate proprie realizarea unei judecăţi temeinice şi legale în soluţionarea cauzei deduse judecăţii.

Ca orice activitate procesuală, judecata în căile de atac implică intervenţia activă a instanţelor de judecată, ca organe judiciare dar şi a altor subiecţi procesuali, oficiali şi neoficiali.

Cadrul subiecţilor oficiali este format din instanţele de judecată în faţa cărora se dezbate cauza în respectiva cale de atac, în timp ce subiecţii neoficiali sunt părţile care au folosit calea de atac, cât şi părţile împotriva cărora operează calea de atac (atacanţi şi intimaţi).

Alături de părţi sunt subiecţi procesuali neoficiali reprezentanţii, substituiţii procesuali şi apărătorii părţilor.

195

De aceea, căile de atac apar ca nişte remedii procedurale şi implică, deci, o prezumţie de greşeală pentru judecata atacată şi o prezumţie de dreptate pentru judecata ce va urma.

Spre deosebire de judecata în prima instanţă, care este indispensabilă pentru înfăptuirea justiţiei, judecata în căile de atac reprezintă o posibilitate, în sensul că nu este obligatorie recurgerea la exercitarea acestora.

In concluzie, obiectul căilor de atac constă în determinarea unei noi judecăţi, iar finalitatea lor în repararea erorilor comise de judecăţile anterioare. De asemenea, ele au şi un rol preventiv al controlului judecătoresc, instanţa ştiindu-se controlată, fiind mai precaută în activitatea sa de administrare a justiţiei.

12.2. CONDIŢIILE DE EXERCITARE ŞI CLASIFICAREA CĂILOR DE ATAC ORDINARE

Condiţiile de exercitare a căilor de atac Pentru ca o cale de atac să poată fi admisă şi exercitată trebuie să îndeplinească,

cumulativ, anumite condiţii ce rezultă din reglementările procesuale penale în acest sens. Pentru exercitarea unei căi de atac trebuie să avem o hotărâre penală prin care s-a

soluţionat fondul, legea să prevadă o cale de atac, calea de atac să fie folosită de persoana îndrituită de lege pentru a face acest lucru în termenul legal.

Clasificarea căilor de atac Căile de atac prevăzute de lege pot fi clasificate după mai multe criterii, cum ar fi: - după caracterul nedefinitiv sau definitiv al hotărârii atacate, căile de atac pot fi ordinare si extraordinare.

Căile de atac ordinare (obişnuite, normale) sunt acelea prin care se atacă o hotărâre judecătorească nedefinitivă, deci înainte ca hotărârea atacată să fi intrat în puterea lucrului judecat. In procesul penal român sunt căi de atac ordinare apelul şi recursul.

Căile de atac extraordinare nu aparţin desfăşurării normale a procesului penal, intervin după ce o hotărâre penală a rămas definitivă şi sunt limitate la anumite cazuri prevăzute de lege. Codul de procedură penală român a consacrat următoarele căi de atac extraordinare: contestaţia în anulare, revizuirea şi recursul în interesul legii.

Fiind extraordinare, folosirea acestor căi de atac este limitată la anumite situaţii speciale ca de pildă probe sau verificări noi care pot conduce la suspiciuni cu privire la soluţia definitivă pronunţată şi la faptul că procesul ar urma să primească o cu totul altă soluţie.

- după natura chestiunilor asupra cărora poartă controlul judecătoresc, căile de atac se clasifică în căi de atac de fapt şi căi de atac de drept.

Apelul, în cadrul căilor ordinare de atac, este întotdeauna o cale de atac de fapt şi de drept, deoarece, prin declararea sa, cauza este supusă în întregime (de fapt şi de drept) unei noi judecăţi în faţa instanţei de control competente. Efectul devolutiv al apelului este total sub acest aspect.

Recursul, de regula, are un efect devolutiv parţial, limitat numai la chestiuni de drept. In mod excepţional, şi recursul are un efect devolutiv total, încetând a fi o cale de atac numai de drept, în acele cazuri în care hotărârile judecătoreşti nu sunt susceptibile de a fi atacate cu apel.

In ceea ce priveşte căile extraordinare de atac, acestea au, de regulă, efect devolutiv parţial. Astfel, revizuirea este o cale de atac de fapt, iar contestaţia în anulare este o cale de atac de drept.

196

- după întinderea obiectului, căile de atac pot fi căi de atac comune şi căi de atac speciale.

Căile de atac comune sunt acele căi ce pot fi folosite în toate cauzele penale. Astfel, recursul este singura cale de atac ce poate fi folosită împotriva hotărârii judecătoreşti.

Căile de atac speciale sunt acele căi ce pot fi folosite în mod limitat, doar la anumite cauze.

Exercitarea oricărei căi de atac se soluţionează prin respingerea sau prin admiterea ei. Respingerea căii de atac echivalează cu confirmarea hotărârii atacate, pe când admiterea echivalează cu infirmarea hotărârii atacate, care se poate materializa, după caz, într-o soluţie de reformare, anulare sau retractare.

Reformarea are loc atunci când o instanţă superioară, în urma controlului efectuat - în fapt şi în drept - asupra hotărârii unei instanţe inferioare, o infirmă şi dă altă rezolvare cauzei.

Sunt căi de atac de reformare apelul şi recursul, însă numai în cazurile când acesta din urmă prezintă şi trăsături specifice apelului.

Anularea constă în infirmarea de către o instanţă superioară a hotărârii judecătoreşti atacate aparţinând unei instanţe inferioare, urmată de lipsirea ei de efecte în exclusivitate pentru chestiuni de procedură, fără a examina şi aspectele privind fondul cauzei. Sunt căi de atac în anulare recursul şi contestaţia în anulare.

Retractarea constă în infirmarea hotărârii judecătoreşti atacate de către aceeaşi instanţă care a pronunţat-o pentru motive de fapt noi, necunoscute în momentul soluţionării cauzei. Calea de retractare tipică este revizuirea. 12.3. ASPECTE COMUNE 12.3.1. Sediul materiei

In urma modificărilor recente ale Codului de procedură penală, căile de atac ordinare sunt reglementate prin art. 361-38519, fiind înscrise în partea specială, Titlul III, Capitolul III. Acestea sunt apelul şi recursul.

Intre căile de atac ordinare există unele asemănări. Astfel, căile de atac pot fi exercitate de: Ministerul Public, de părţi şi de alte persoane ale căror drepturi sunt recunoscute de lege. De asemenea, aceste căi de atac au fixat acelaşi termen de exercitare precum şi aceeaşi procedură de declarare şi de retragere a lor.

O reglementare apropiată există şi în ceea ce priveşte efectele pe care le produce cererea de apel şi de recurs.

In afară de aceste asemănări, se poate observa că între cele două căi de atac ordinare sunt deosebiri atât în privinţa efectelor pe care le produc, cât şi în privinţa exercitării lor.

12.3.2. Titularii cailor de atac ordinare Potrivit art. 362 şi art. 3852 C.pr.pen., sunt titulari ai dreptului de apel şi de recurs

următoarele persoane: procurorul, inculpatul, partea civilă şi partea responsabilă civilmente, martorul, expertul, interpretul, apărătorul, orice persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate printr-o măsură sau printr-un act al instanţei.

Procurorul Potrivit art. 131 alin. 1 din Constituţia României republicată în anul 2003, în

activitatea judiciară Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societăţii şi apără ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor.

197

Conform Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, procurorii au sarcina de a exercita căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti în condiţiile legii. În acest context, procurorul este obligat să examineze toate hotărârile penale şi fără a mai fi numai reprezentantul acuzării să atace toate hotărârile neconforme cu adevărul, date cu încălcarea legii.

Potrivit art.362 alin.l lit.a astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 169 din Legea nr. 356/2006 şi art. 3852 C.pr.pen., procurorul este titular deplin al dreptului de apel şi de recurs în ce priveşte atât latura penală, cât şi latura civilă a cauzei.

Pe latura penală, procurorul face apel atât împotriva unei hotărâri de achitare sau de încetare a procesului penal, cât şi împotriva unei hotărâri de condamnare, atât în sensul agravării situaţiei inculpatului, cât şi în cel al uşurării ei, indiferent că infracţiunile sunt cele pentru care se pune acţiunea în mişcare din oficiu sau la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

Pe latura civilă, procurorul, după unii autori, nu se poate folosi de calea apelului sau recursului decât în situaţia în care, potrivit art. 17 C.pr.pen., acţiunea civilă se exercită din oficiu ori în cazurile în care acţiunea civilă, dobândind un caracter oficial, are ca obiect restituirea lucrurilor, desfiinţarea totală sau parţială a unui înscris ori restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii.

În aceste cazuri conform art. 18 C.pr.pen., procurorul când participă la judecată trebuie să susţină interesele civile ale persoanei vătămate chiar dacă aceasta nu s-a constituit parte civilă. În aceeaşi măsură el este îndatorat, în situaţiile în care ne aflăm, să facă apel dacă socoteşte că prin hotărârea pronunţată interesele persoanei vătămate în legătură cu repararea pagubei nu au fost satisfăcute total sau parţial.

In celelalte cauze, procurorul poate declara apel sau recurs doar dacă există şi apelul sau recursul părţii civile, în virtutea principiului disponibilităţii care se aplică în materie civilă.

Apelul procurorului în ce priveşte latura civilă, este indamisibil în lipsa apelului formulat de partea civilă, cu excepţia cazurilor în care acţiunea civilă se exercită din oficiu. Dispoziţiile art. 362 alin. 1 lit. a teza a II-a C.pr.pen., la care am făcut referire mai sus, au fost declarate neconstituţionale prin decizia nr. 190/2008 a Curţii Constituţionale, motivat de faptul că sunt contrare prevederilor art. 131 alin. 1 din Constituţia României.

Cu toate acestea chiar dacă sub aspectul laturii civile operează principiul disponibilităţii trebuie arătat că procedura penală nu conţine restrângeri în exercitarea dreptului de apel sau recurs de către procuror motivat de faptul că acesta este apărător al ordinii de drept cât şi al drepturilor cetăţenilor. Aşa fiind, procurorul poate face apel sau recurs împotriva unei sentinţe prin care părţii civile, persoana cu capacitate de exerciţiu deplină nu i s-au acordat despăgubirile civile solicitate chiar dacă partea civilă nu a atacat cu apel sau recurs hotărârea.

Procurorul poate declara apel sau recurs împotriva oricărei încheieri, sentinţe sau decizii, indiferent dacă a luat parte sau nu la judecarea cauzei.

Inculpatul Calitatea de inculpat apare odată cu punerea în mişcare a acţiunii penale. Potrivit art. 23 C.pr.pen., persoana împotriva căreia s-a pus în mişcarea acţiunea

penală este parte în procesul penal şi se numeşte inculpat. In conformitate cu dispoziţiile art. 362 alin. 1, lit.b şi art. 3852 C.pr.pen.,

inculpatul este titularul dreptului de apel sau recurs atât pe latura penală, cât şi pe latura civilă.

198

Atât apelul, cât şi recursul sunt personale şi independente, fapt ce presupune că inculpatul nu va putea ataca decât capetele din hotărârea care privesc doar situaţia sa proprie, şi nu situaţia altor persoane.

De asemenea, inculpatul poate declara apel sau recurs împotriva sentinţei sau deciziei de aplicare sau de încetare a procesului penal şi în ceea ce priveşte temeiul achitării procesului penal.

Întrucât este subiect atât al acţiunii penale cât şi al acţiunii civile, este firesc ca inculpatul să poată declara apel împotriva condamnării ceea ce vizează existenţa infracţiunii, încadrarea juridică a faptei sau individualizarea pedepsei, cât şi împotriva obligării la despăgubiri sau restituiri.

În caz de achitare inculpatul poate face apel sau recurs când a fost obligat la restituiri ori nu i s-au acordat cheltuielile judiciare pretinse de el de la partea vătămată sau partea civilă, iar în caz de încetare a procesului penal poate folosi căile de atac dacă socoteşte că temeiul încetării a fost greşit.

Potrivit art. 362 alin. 2 C.pr.pen., pentru inculpat, apelul sau recursul poate fi decla- rat şi de către reprezentantul legal, de către apărătorul ales, din oficiu sau de către soţ.

Această dispoziţie este limitativă astfel încât nicio altă persoană în afara celor arătate mai sus nu poate declara apel sau recurs pentru inculpatul major.

Reprezentanţii sunt persoane împuternicite conform legii sau în baza unui mandat convenţional să exercite în cadrul procesului penal acte procesuale în numele şi în interesul unei părţi din proces care nu doreşte sau nu poate să îndeplinească ea însăşi acele acte. Reprezentarea poate fi legală când îşi are originea în lege şi convenţională când derivă din mandat.

Partea vătămată In art. 24 alin.1 C.pr.pen., se arată că persoana care a suferit prin fapta penală o

vătămare fizică, morală sau materială, dacă participă în procesul penal se numeşte parte vătămată.

Potrivit art. 362 lit. c astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 356/2006 şi art. 3852C.pr.pen., partea vătămată poate face apel sau recurs în cauzele în care are această calitate şi numai în ceea ce priveşte latura penală.

Dacă persoana vătămată s-a constituit parte civilă cumulând în acest fel ambele calităţi, niciuna dintre acestea nu obstaculează dreptul de a folosi căile de atac ale apelului sau recursului în măsura în care îi sunt conferite de cealaltă calitate. Prin urmare, dacă acţiunea penală s-a pus în mişcare prin plângere prealabilă, partea vătămată poate declara apel sau recurs în ceea ce priveşte latura penală, independent de constituirea sa ca parte civilă, după cum în calitate de parte civilă poate exercita căile de atac sub aspectul laturii civile fără ca în această calitate, aceea de parte vătămată, să fie împiedicată în demersul său. Dacă se va prevala de ambele calităţi, apelul sau recursul vizează ambele laturi ale procesului penal, hotărârea fiind atacată în ansamblul său.

Prin apelul sau recursul său partea vătămată se poate referi la orice aspect privind latura penală a cauzei.

Potrivit art. 362 alin. 2 C.pr.pen., apelul şi recursul pot fi declarate, în afară de partea vătămată personal, şi de reprezentantul ei legal sau de apărătorul său.

Partea civilă şi partea responsabilă civilmente

Conform art. 362 lit. d astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 169 din Legea nr. 356/2006 şi art. 3852 C.pr.pen., partea civilă şi partea responsabilă civilmente sunt titulare ale dreptului de apel sau recurs împotriva oricărei hotărâri

199

judecătoreşti în care figurează în această calitate atât în ceea ce priveste latura penală a cauzei cât şi sub aspectul laturii civile a procesului.

Art. 24 C.pr.pen., arată în mod expres că partea civilă este persoana vătămată care exercită acţiunea civilă iar partea responsabilă civilmente este persoana chemată în procesul penal să răspundă potrivit legii pentru pagubele produse prin infracţiune de către inculpat.

Atacarea cu apel sau recurs a hotărârii sub aspectul laturii penale de către partea civilă sau partea responsabilă civilmente este legală numai în măsura în care soluţionarea laturii penale are consecinţe asupra laturii civile a cauzei. De exemplu dacă s-a dispus achitarea inculpatului, motivat de inexistenţa faptei, urmează ca acţiunea civilă să fie respinsă ca nefondată.

Partea civilă poate declara apel sau recurs împotriva hotărârii de achitare pronunţate pe temeiul că fapta nu există sau nu a fost săvârşită de către inculpat, cu menţiunea că examinarea faptelor şi a situaţiei de fapt urmează a se face numai cu privire la latura civilă fără a se putea ajunge şi la o condamnare a inculpatului. În acest context dacă se va constata cu ocazia soluţionării apelului sau recursului, că fapta există sau că ea a fost săvârşită de către inculpat, singura posibilitate legală este sesizarea procurorului general pentru declararea unui recurs în interesul legii deoarece instanţa nu are posibilitatea condamnării inculpatului în apelul sau recursul părţii civile.

Apelul sau recursul pot fi declarate pentru partea civilă şi partea responsabilă civilmente de către reprezentantul său legal şi de către apărător (art. 362 alin. 2 şi art. 3852 C.pr.pen.), iar în cazul decesului părţii civile sau al părţii responsabile civilmente, moştenitorii acestora, după introducerea în proces, devin titulari ai dreptului de apel sau de recurs.

Martorul, expertul, interpretul şi apărătorul Potrivit art. 362 lit. e şi art. 3852 C.pr.pen., martorul, expertul, interpretul şi

apărătorul pot face apel şi recurs numai cu privire la cheltuielile judiciare cuvenite acestora (ex.: cheltuieli de deplasare, de întreţinere, onorariul cuvenit, veniturile de care au fost lipsite).

Aceste persoane deşi nu sunt părţi în procesul penal au totuşi calitatea de subiecţi procesuali iar dacă drepturile lor cu privire la cheltuielile judiciare au fost vătămate prin nerecunoaştere sau o greşită stabilire, în mod firesc au dreptul să atace cu apel sau recurs hotărârea sau încheierea pronunţată, cu menţiunea că acest drept este strict limitat rezumându-se doar la cheltuielile la care sunt îndreptăţite în baza participării lor la proces.

Dreptul de a face apel sau recurs a oricărei persoane ale cărei interese legitime

au fost vătămate printr-o măsură sau printr-un act al instanţei Potrivit art. 362 lit. f şi art. 3852 C.pr.pen., poate face apel şi recurs orice persoană

ale cărei interese legitime au fost vătămate printr-o măsură sau printr-un act al instanţei. Aceste persoane (fizice sau juridice) nu au calitatea de părţi, neavând drepturi sau

obligaţii care să izvorască din exercitarea acţiunilor penală sau civilă în procesul penal. Concret, ne aflăm în situaţia apelurilor sau recursurilor declarate împotriva

încheierilor sau actelor instanţei prin care au fost vătămate interesele legitime ale unor persoane străine de cauza penală. În ceea ce priveşte obiectul apelului sau recursului unei asemenea persoane, facem precizarea că sunt vizate în căile de atac aspecte legate de fondul cauzei.

200

De pildă, poate declara apel sau recurs persoana căreia i-a fost confiscat greşit un obiect de către instanţă, obiect ce aparţine unei persoane străine, instanţa socotind că aparţine în mod eronat inculpatului. 12.2.3. Termenul de declarare a apelului şi a recursului

Existenţa unui termen de apel sau de recurs, răspunde atât nevoii de a se asigura un control judecătoresc asupra hotărârilor pronunţate înainte de a se trece la punerea lor în executare cât şi necesităţii de a se asigura operativitatea în procesul penal.

Termenele sunt imperative deoarece neexercitarea înăuntrul său atrage decăderea din drept şi nulitatea cererii dar au şi caracter absolut, decăderea operând de drept chiar dacă nu s-a ridicat de procuror sau de partea potrivnică.

Din punct de vedere al naturii sale, termenul de apel şi recurs poate fi peremptoriu sau dilatoriu. Este peremptoriu pentru că titularul dreptului poate promova calea de atac numai în interiorul intervalului de timp prevăzut de lege şi este dilatoriu întrucât hotărârea judecătorească va putea fi pusă în executare numai după expirarea termenului de apel sau recurs când hotărârea rămâne definitivă. 12.2.3.1. Durata termenului de apel şi de recurs

Potrivit art. 363 şi art. 3853 C.pr.pen., termenul de apel sau de recurs este de 10 zile dacă legea nu prevede altfel. Acesta este termenul general de apel.

In unele cazuri urgente, termenul de apel sau de recurs este de 3 zile sau 24 de ore. Este cazul judecării unei cereri sau a unei propuneri de eliberare condiţionată (art. 450 alin. 4 C.pr.pen.), ori a unei cereri de încetare e executării pedepsei la locul de muncă (art. 4501

alin. 2 C.pr.pen..), precum şi al judecării unei cauze după procedura specială de urmărire şi judecare a unei infracţiuni flagrante (art. 477 alin. 1 C.pr.pen.) - termenul este de 3 zile.

De asemenea, în cazurile încheierilor privind măsurile preventive, care nu pot fi atacate decât cu recurs, termenul de declarare a recursului este de 24 de ore.

12.2.3.2 Momentul de la care curge termenul de apel şi recurs Pentru procuror, termenul curge de la pronunţare în toate cazurile când acesta a

participat la dezbateri. In cazul în care procurorul nu a participat la dezbateri, termenul curge de la înregistrarea la parchet a adresei de trimitere a dosarului.

Pentru părţile care au fost prezente la dezbateri sau la pronunţare, termenul curge de la pronunţare. Condiţia de prezenţă este alternativă, nefiind necesar ca acel care declară apel sau recurs să fi fost prezent în ambele momente procesuale.

Dacă partea a lipsit atât de la dezbateri, cât şi de la pronunţare însă a fost reprezentată prin apărător, termenul curge de la pronunţarea hotărârii.

Pentru părţile care au lipsit atât de la dezbateri cât şi de la pronunţare, dar şi pentru inculpatul deţinut militar în termen, militar în termen redus, rezervist concentrat, elev al unei instituţii militare de învăţământ, ori internat într-un centru de reeducare sau într-un institut medical educativ, care au lipsit de la pronunţare, chiar dacă au fost prezenţi la dezbateri, termenul curge de la comunicarea copiei de pe dispozitivul hotărârii judecătoreşti.

Pentru martori, experţi, interpreţi şi apărători, precum şi orice alte persoane ale căror interese legitime au fost vătămate printr-un act sau printr-o măsură a instanţei, apelul sau recursul pot fi exercitate îndată după pronunţarea încheierii prin care s-a dispus asupra cheltuielilor judiciare şi cel mai târziu în 10 zile de la pronunţarea hotărârii prin care s-a soluţionat cauza.

Termenul de apel sau cel de recurs sunt termene legale şi imperative, nerespectarea lor atrage decăderea din exerciţiul dreptului de a declara apel sau recurs şi nulitatea actului făcut peste termen (art. 185 alin. 1 C.pr.pen.).

201

12.2.3.3. Repunerea în termen Potrivit art. 364 alin. 1 şi art. 3853 alin. 2 C.pr.pen., apelul şi recursul declarat

după expirarea termenului prevăzut de lege sunt considerate ca fiind făcute în termen dacă instanţa de apel sau de recurs constată că întârzierea a fost determinată de o cauză temeinică de împiedicare, iar cererea de apel sau de recurs a fost făcută în cel mult 10 zile de la începerea executării pedepsei sau despăgubirilor civile.

Cererea de repunere în termen nu poate fi admisă dacă partea nu dovedeşte existenţa unei cauze de împiedicare a declarării apelului.

Prin „cauză temeinică de împiedicare" se înţelege, de regulă, un caz fortuit sau un caz de forţă majoră (inundaţii, incendiu, un accident etc).

Repunerea în termen poate fi cerută şi înainte de începerea executării pedepsei, dar nu mai târziu de termenul limitat de 10 zile de la începerea executării pedepsei sau a despăgubirilor civile. Este nelegală hotărârea instanţei prin care se arată că cel care solicită repunerea în termen trebuie să facă dovada că cererea a fost făcută după începerea executării pedepsei, dar nu mai târziu de 10 zile de la acel moment.

Termenul de 10 zile este prevăzut numai pentru situaţia în care împotriva celui care face apel sau recurs a început executarea hotărârii, cel împotriva căruia nu a început executarea putând face apel sau recurs înainte de expirarea acestui interval de timp.

12.2.3.4. Apelul sau recursul peste termen Apelul sau recursul peste termen constituie mijlocul procesual prin care se

creează posibilitatea ca subiectul procesual care a pierdut termenul de exercitare a căilor de atac ordinare să poată beneficia de remediul procesual al apelului sau recursului peste termen.

Apelul sau recursul peste termen presupun îndeplinirea cumulativă a următoarelor două condiţii: partea care declară apelul sau recursul să fi lipsit la toate temenele de judecată, cât şi la pronunţare, iar cererea de apel sau de recurs să se facă în maximum 10 zile de la data începerii executării pedepsei sau a începerii executării dispoziţiilor privind despăgubirile civile.

Prin absenţa părţii la judecată se înţelege lipsa acesteia la toate termenele de judecată, întrucât numai în acest fel se poate presupune că partea nu a luat cunoştinţă nici de judecată şi nici de hotărârea pronunţată, situându-se total în afara judecăţii.

La fel ca şi repunerea în termen, apelul peste termen se exercită nu mai târziu de 10 zile de la data când a început executarea pedepsei sau a început executarea dispoziţiilor privind despăgubirile civile şi poate fi introdus, desigur, şi înainte de începerea executării.

Apelul peste termen nu suspendă executarea hotărârii atacate, dar instanţa superioară poate aprecia şi decide suspendarea acesteia (art. 365 alin. final C.pr.pen.).

Dacă apelul sau recursul peste termen este admis iar hotărârile desfiinţate, se va proceda la rejudecarea cauzei iar efectul executoriu al hotărârii încetează.

Respingerea apelului sau recursului peste termen nu are nicio influenţă asupra datei când hotărârea a rămas definitivă, aceasta fiind data expirării termenului legale de apel sau recurs. 12.2.4. Procedura de declarare, de renuntare si de retragere a apelului si a recursului

Declararea apelului şi a recursului Apelul se declară prin cerere scrisă. Cererea trebuie să cuprindă: numele,

prenumele, codul numeric personal, calitatea şi domiciliul, reşedinţa sau locuinţa declarantului, să indice hotărârea apelată şi numărul dosarului în care a fost pronunţată şi să fie semnată de persoana care face apel.

202

Potrivit art. 368 alin. 1 şi art. 3854 alin. 2 teza I C.pr.pen., părţile pot renunţa în mod expres la calea de atac a apelului sau recursului după pronunţarea hotărârii şi până la expirarea termenului de declarare a apelului şi a recursului, deci după ce s-a născut dreptul la apel şi la recurs şi până la stingerea lui.

Procurorul nu poate formula o declaraţie de renunţare la apel sau la recurs. Declaraţia de renunţare se face în acelaşi mod ca şi declaraţia apelului sau

recursului, fie în scris, printr-o declaraţie făcută la instanţa care a pronunţat hotărârea, fie oral, în şedinţa în care a avut loc pronunţarea hotărârii.

Renunţarea se poate face personal sau prin mandatar. Revenirea asupra renunţării se poate face fie personal de parte, fie prin mandatar special. Retragerea apelului sau a recursului Retragerea apelului sau recursului, spre deosebire de renunţare, presupune

introducerea prealabilă a uneia dintre aceste căi de atac ordinar. Articolul 369 şi art. 3854 alin. 2 teza a I-a C.pr.pen. prevăd că, până la închiderea

dezbaterilor la instanţa de apel sau de recurs, oricare dintre părţi îşi poate retrage apelul sau recursul declarat.

Retragerea trebuie făcută personal de parte sau prin mandatar special. Simpla retragere a apelului, făcută chiar de apărător, fără a prezenta un mandat special, nu poate fi considerată legală.

Cererea de retragere poate fi făcută şi de reprezentantul legal al părţii cu respectarea, în ceea ce priveşte latura civilă, a condiţiilor prevăzute de legea civilă.

Dacă partea se află în stare de detenţie, declaraţia de retragere trebuie atestată sau consemnată într-un proces verbal de către conducerea locului de deţinere.

Dacă apelul sau recursul au fost declarate de procuror, acestea pot fi retrase de procurorul ierarhic superior.

Inculpatul minor nu poate retrage apelul sau recursul declarate personal sau de reprezentantul său legal (art. 369 alin. 2 C.pr.pen.). Prin această interdicţie se urmăreşte ocrotirea minorului, deoarece retragerea apelului sau recursului are efecte nefavorabile pentru inculpatul minor. Dispoziţia are un caracter imperativ, ea neputând fi suplinită prin simpla prezenţă în instanţă a reprezentantului legal, alături de minorul care face declaraţia de retragere . 12.2.5. Efectele căilor ordinare de atac:

Efectul suspensiv. Potrivit art. 370 şi art. 3855 C.pr.pen., apelul sau recursul declarate în termen sunt suspensive de executare atât în ceea ce priveşte latura penală, cât şi latura civilă, afară de cazul când legea dispune altfel.

Efectul suspensiv înseamnă că hotărârea judecătorească nu poate deveni definitivă şi nici nu poate fi executată în cursul termenului de apel sau de recurs şi pe toată perioada soluţionării lor. El operează ex lege.

Efectul devolutiv. Controlul judiciar asupra unor hotărâri judecătoreşti nu se efectuează din oficiu, instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată procedând la o nouă judecată în fapt şi în drept a cauzei, la cererea titularului dreptului de apel, sau la o nouă judecată în drept, la cererea titularului recursului.

Efectul devolutiv are, prin urmare, drept consecinţă repunerea cauzei în discuţia instanţei sesizate cu judecarea căii de atac.

Efectul devolutiv este guvernat de regulă tantum devolutum, quantum apellatum

(numai atât este devoluat cât este apelat sau în apel nu se judecă decât ceea ce s-a apelat). Din acest punct de vedere, devoluţiunea cauzei poate fi:

203

- integrală (ex integro), când în apel instanţa capătă dreptul să reexamineze toate aspectele de fapt şi de drept care au format obiectul judecăţii în prima instanţă;

- parţial (in partibus), când instanţa de apel capătă dreptul să reexamineze numai unele aspecte de fapt şi de drept ce au format obiectul judecăţii în primă instanţă, iar instanţa de recurs examinează numai aspectele de drept ce au format obiectul judecăţii în apel, sub acest aspect devoluţiunea fiind parţială.

Recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel nu este limitat la motivele de casare prevăzute la art. 3859, iar instanţa este obligată ca, în afara temeiurilor invocate şi cererilor formulate de recurent, să examineze întreaga cauză sub toate aspectele. În aceste cauze, instanţa de recurs poate administra probe noi sau readministra probele în situaţia în care consideră necesar pentru asigurarea dreptului părţilor la un proces echitabil.

Neagravarea situaţiei. Această regulă reprezintă un vechi principiu procesual aplicabil în materia căilor de atac, care stabileşte că nimeni nu-şi poate crea o situaţie defavorabilă prin intermediul exercitării propriei sale căi de atac.

Efectul non reformatio in pejus este consacrat în art. 372 şi art. 3858 C.pr.pen., potrivit cărora instanţa de apel sau de recurs, soluţionând cauza, nu poate crea o situaţie mai grea pentru cel care a declarat apel sau recurs. De asemenea, prin apel sau recurs declarat de procuror în favoarea unei părţi nu se poate agrava situaţia acesteia din urmă.

Acest efect are menirea să-i asigure pe justiţiabili că folosirea căilor de atac nu va atrage o schimbare sau o modificare a hotărârilor atacate în detrimentul intereselor lor legitime.

Efectul extensiv. Acest efect al apelului şi recursului este consacrat în articolele 373 şi 3857 alin.l C.pr.pen. care prevăd că instanţa de apel sau de recurs examinează cauza prin extindere şi cu privire la părţile care nu au declarat apel sau recurs sau la care acesta nu se referă, putând hotărî şi în privinţa lor fără să poată crea acestor părţi o situaţie mai grea.

Efectul extensiv oferă posibilitatea ca o cale de atac introdusă de o parte să folosească tuturor părţilor care aparţin aceluiaşi grup procesual (consortium litis) cu privire la care există o indivizibilitate de situaţie sau care au interes comun cu apelantul (ori cu recurentul).

Extinderea nu poate avea loc faţă de o parte cu interese contrare, deoarece, fiind făcută în favoarea acesteia, s-ar încălca regula neagravării în propria cale de atac, ceea ce legea nu îngăduie.

12.3. APELUL 12.3.1. Noţiuni introductive

Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească a reintrodus, în sistemul procesual penal român, apelul, ca o cale ordinară de atac iar, Legea nr. 45/1993 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală, a introdus în cod procedura de judecată a acestei noi căi de atac.

Reintroducerea apelului în procedura penală română reprezintă o garanţie în plus pentru o mai bună judecată, fiind evident că două instanţe de fond vor greşi mai puţin în soluţionarea cauzei penale decât una singură.

Apelul prezintă următoarele trăsături: - este o cale de atac ordinară , întrucât se foloseşte numai împotriva hotărârilor

date în prima instanţă nedefinitive, referindu-se la întreg procesul penal şi putând fi introdus pentru orice motiv de fapt şi de drept;

204

- este o cale de atac ireverenţioasă, întrucât se adresează unei instanţe superioare, denumită instanţă de apel, care poate fi tribunalul, tribunalul militar teritorial, curtea de apel sau Curtea Militară de Apel;

- este o cale de atac de reformare, întrucât provoacă reexaminarea cauzei şi a judecăţii anterioare de către instanţa superioară (tribunalul sau curtea de apel), atât asupra chestiunilor de fapt, cât şi a celor de drept.

12.3.2. Hotărârile supuse apelului.

Potrivit art. 361 C.pr.pen., sunt supuse apelului sentinţele şi încheierile, în afara cazurilor exceptate de lege. Prin urmare, deciziile nu pot fi atacate cu apel.

Sentinţele prin care se soluţionează, în prima instanţă, latura penală şi latura civilă a cauzei sunt supuse întotdeauna apelului.

De asemenea, sunt supuse apelului şi sentinţele penale pronunţate în cadrul soluţionării unor căi extraordinare de atac. Este cazul contestaţiei în anulare formulate în baza art. 386 lit. d) C.pr.pen. (când împotriva unei persoane s-au pronunţat două

hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă). Literatura juridică de specialitate a clasificat, ca o grupă distinctă de sentinţe

penale susceptibile de apel, şi sentinţele penale pronunţate de judecătorie sau tribunal, conform art. 460 C.pr.pen. (ca instanţă de executare sau ca instanţă în a cărei rază teritorială se afla locul de deţinere), în soluţionarea unor incidente în legătura cu executarea hotărârilor penale.

Potrivit art. 361 alin. 1 teza a II-a C.pr.pen., nu pot fi atacate cu apel următoarele categorii de sentinţe:

- sentinţele pronunţate de judecătorii, potrivit modificării intervenite prin Legea nr. 202/2010

- sentinţele pronunţate de tribunalele militare, potrivit modificării intervenite prin Legea nr. 202/2010

- sentinţele pronunţate de curţile de apel şi Curtea Militată de Apel; - sentinţele pronunţate de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie; - sentinţele de dezinvestire; - sentinţele pronunţate în materia executării hotărârilor penale precum şi cele

privind reabilitarea potrivit modificări intervenite prin Legea nr. 356/2006; Referitor la sentinţele de dezinvestire arătăm că din această categorie fac parte următoarele hotărâri:

a) sentinţe prin care prima instanţă, constatând înainte de terminarea cercetării judecătoreşti că în cauza supusă judecăţii cercetarea judecătorească s-a făcut de un organ necompetent, restituie cauza procurorului, pentru a lua măsuri ca urmărirea să fie făcută de organul competent, aşa cum prevede art. 332 C.pr.pen.; b) sentinţele prin care instanţa, după ce a extins procesul penal, cu privire la alte fapte prevăzute de legea penală, descoperite în sarcina inculpatului şi având legătură cu infracţiunea pentru care acesta a fost trimis în judecată (art. 336 C.pr.pen.), fie cu privire la alte persoane ce au participat la săvârşirea infracţiunii pentru care inculpatul a fost trimis în judecata, fie cu privire la comiterea unei fapte prevăzute de legea penală de către o altă persoană, dar având legătură cu fapta reţinută în sarcina inculpatului (art. 337 C.pr.pen.) trimite cauza procurorului, pentru a completa urmărirea penală cu privire la aceste fapte şi persoane noi; c) sentinţele de declinare a competenţei:

În toate aceste situaţii, eliminarea dreptului de a exercita calea de atac a apelului, apreciem că îşi găseşte explicaţia în respectarea principiului fundamental al procesului

205

penal, şi anume acela al operativităţii în soluţionarea cauzelor, prin înlăturarea posibilităţii utilizării abuzive a apelului împotriva unor sentinţe care nu rezolvă cauza, ci doar premerg soluţionarea acesteia.

De asemenea, potrivit art. 285 C.pr.pen., sunt sentinţe de dezinvestire şi acelea prin care plângerea prealabilă greşit îndreptată la instanţă se trimite la procuror pentru efectuarea urmăririi penale.

Încheierile date în primă instanţă pot fi atacate cu apel numai o dată cu fondul (art. 361 alin. 2 C.pr.pen.). Apelul o dată declarat împotriva sentinţei se socoteşte făcut şi împotriva încheierilor chiar dacă acestea au fost date după pronunţarea sentinţei (art. 361 alin. 3 C.prpen.).

Legea are în vedere acele încheieri care fie că precedă soluţionarea în fond a cauzei, fie că sunt ulterioare, se consideră că fac parte din hotărârea de fond şi influenţează atât legalitatea, cât şi temeinicia soluţiei asupra fondului. Printre asemenea încheieri pot fi amintite: încheierile prin care instanţa se pronunţă asupra cererilor sau excepţiilor ridicate de părţi, încheierile prin care se iau unele măsuri procesuale, încheierile prin care se soluţionează unele probleme în căile extraordinare de atac (admiterea în principiu a revizuirii).

In ce priveşte încheierile date după pronunţarea sentinţei, pot fi avute în vedere încheierile prin care se dispune îndreptarea erorilor materiale evidente din cuprinsul hotărârii sau înlăturarea unor omisiuni vădite cu privire la cheltuielile judiciare pretinse de martori, experţi, interpreţi sau apărători ori cu privire la restituirea lucrurilor sau la ridicarea măsurilor asigurătorii. 12.3.3. Motivarea apelului

Persoanele care introduc apelul, exercitând calea de atac, aduc hotărârii atacate anumite critici care se pot referi atât la erorile de fapt, cât şi la cele de drept pe care aceasta le cuprinde. Criticile aduse constituie motive de apel.

Potrivit art. 374 C.pr.pen., motivele de apel se formulează în scris, prin cererea de apel sau printr-un memoriu separat, care trebuie să fie depus la instanţa de apel cel mai târziu până în ziua judecăţii. Motivele de apel se pot formula şi oral în ziua judecăţii. 12.3.4. Judecarea apelului

Potrivit art. 378 C.pr.pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 35672006, obiectul judecăţii în apel constă în verificarea hotărârii atacate pe baza lucrărilor şi materialului din dosarul cauzei şi a oricăror probe noi administrate în faţa instanţei de apel, care poate da o nouă apreciere probelor şi poate administra orice noi probe pe care le consideră necesare. Totodată, instanţa este obligată să se pronunţe asupra tuturor motivelor de apel invocate.

La art. 378 s-a introdus prin Legea nr. 356/2006 şi alin. 11 potrivit căruia cu ocazia judecării apelului instanţa este obligată să procedeze la ascultarea inculpatului prezent, potrivit dispoziţiilor cuprinse în partea specială Titlul II, Capitolul II atunci când acesta nu a fost ascultat la instanţa de fond, precum şi atunci când instanţa de fond nu a pronunţat împotriva inculpatului o hotărâre de condamnare.

Judecarea apelului se face, în principiu, potrivit reglementărilor comune privind judecata. Deoarece instanţa de apel efectuează în fapt şi în drept un control judecătoresc asupra hotărârii atacate, multe elemente ale desfăşurării sale se folosesc în procedura ce caracterizează judecata în prima instanţă. In plus, la judecata în apel distingem şi anumite reglementări specifice, a căror prezentare se face în continuare.

206

Dintre principiile comune exemplificăm regulile oralităţii (art. 289), nemijlocirii (art. 289), contradictorialităţii (art. 289) şi publicităţii (art. 290), care caracterizează întreaga fază de judecată, indiferent de etapa examinată.

In cele ce urmează vom examina judecata în apel referindu-ne numai la normele speciale

care vizează: măsurile premergătoare judecăţii; desfăşurarea judecăţii; deliberarea şi luarea

hotărârii. a) Măsuri premergătoare Ca şi în cazul judecăţii în prima instanţă, judecata în apel este precedată de

anumite activităţi care au menirea de a pune dosarul în stare de judecată. Preşedintele instanţei de apel, primind dosarul, fixează de îndată termen pentru judecată

şi dă dispoziţii pentru citarea părţilor şi a persoanelor a căror participare este necesarăpentru normala desfăşurare a judecăţii. Cu această ocazie se are în vedere ca inculpatul aflat în stare de detenţie să fie adus obligatoriu la această judecată (art. 375 alin. 3 C.pr.pen.).

Potrivit art. 375 alin. 2 C.pr.pen., Judecarea apelului se face cu citarea părţilor".

In apel nu se citează toate părţile ci numai acelea faţă de care apelul poate avea vreun efect. Astfel, în apelul inculpatului care nu a fost obligat la despăgubiri, nici partea civilă, dacă nu a atacat hotărârea, nici partea responsabilă civilmente nu vor fi citate.

In apelul procurorului, însă, dacă a fost făcut ex integra şi nici nu a fost motivat înaintea expirării termenului, se citează toate părţile, pentru că acest apel are un efect devolutiv integral, instanţa superioară fiind învestită cu examinarea întregii cauze, atât în favoarea cât şi în defavoarea părţilor.

S-a pus întrebarea dacă partea vătămată, neconstituită parte civilă, trebuie citată în apelul declarat de inculpat, condamnat pentru o infracţiune în privinţa căreia acţiunea penală a fost pusă în mişcare la plângerea prealabilă? Apreciem că răspunsul este afirmativ.

Dreptul părţii vătămate de a pune concluzii în exercitarea acţiunii penale nu încetează decât odată cu pierderea acestei calităţi şi nu poate fi limitat la dezbaterile purtate în faţa primei instanţe; prin citarea părţii vătămate în instanţa de apel se dă acesteia posibilitatea de a exercita dreptul său şi inculpatului posibilitatea legală de a-şi valorifica, prin apelul declarat, pretenţiile la cheltuieli judiciare pe care le-ar putea avea faţă de partea vătămată, precum şi posibilitatea de a obţine încetarea procesului penal prin împăcarea părţilor, atunci când legea permite. Aceasta este o simplă chestiune teoretică întrucât sentinţele pronunţate în astfel de cazuri nu sunt susceptibile de apel.

Când sunt mai multe apeluri făcute de părţi diferite, acestea vor fi citate, până la conexare, în fiecare apel. Conexarea va putea fi dispusă, aşa cum s-a arătat, fie din oficiu, fie la cererea oricăreia dintre părţi.

La judecarea cauzelor privind o infracţiune săvârşită de minor se citează, în afară de părţi, autoritatea tutelară şi părinţii, iar dacă este cazul, tutorele, curatorul sau persoana în îngrijirea sau supravegherea căreia se află minorul, precum şi alte persoane a căror prezenţă este socotită necesară de către instanţă (art. 484 combinat cu art. 493 C.pr.pen.).

Emiterea citaţiilor, înmânarea acestora, depunerea dovezilor la dosarul cauzei se fac potrivit dispoziţiilor comune din partea generală a Codului de procedură penală (art. 174-181) si sunt date în atribuţia personalului auxiliar al instanţei de apel ori al organelor poştale.

Trebuie spus că dacă inculpatul este arestat, fie în cauza în care s-a exercitat calea de atac, fie în altă cauză, se dispune, odată cu emiterea citaţiei, care este trimisă la locul de deţinere spre a-1 încunoştinţa astfel de termen, şi aducerea lui la judecată, întrucât, potrivit art. 375 alin. 3 C.pr.pen., în cauzele în care există un inculpat deţinut judecarea apelului nu se poate face decât în prezenţa acestuia.

207

În cursul judecăţii, asistenţa juridică este obligatorie şi în cazurile în care legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa detenţiei pe viaţă sau pedeapsa închisorii de 5 ani sau mai mare.

Când asistenţa juridică este obligatorie, dacă învinuitul sau inculpatul nu şi-a ales apărător se iau măsuri pentru desemnarea unui avocat din oficiu.

Nerespectarea dispoziţiile legale vizând asistarea inculpatului de către apărător când aceasta este obligatorie, atrage sancţiunea nulităţii absolute conform art. 197 alin. 2 şi 3 C.pr.pen.

Referitor la repartizarea cauzelor pe complete de judecată, facem precizarea că dispoziţiile legii nr. 92/1992 de organizare judecătorească au fost abrogate şi că prin art. 56 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară s-a stabilit că „repartizarea cauzele pe complete de judecată se face în mod aleatoriu, în sistem informatizat”. Cauzele repartizate unui complet de judecată nu pot fi trecute altui complet decât în condiţiile prevăzute de lege.

Participarea procurorului la judecata în apel este obligatorie, oricare ar fi obiectul cauzei (art. 376 C.pr.pen.).

De asemenea, se iau măsuri pentru întocmirea listei cauzelor fixate pentru judecată şi afişarea acesteia la instanţă spre vedere, cu 24 de ore înaintea termenului de judecată. La întocmirea listei se ţine seama de data intrării cauzei la instanţă, acordându-se prioritate celor cu privire la care legea prevede că judecata se face de urgenţă.â

b) Şedinţa de judecată în apel Apelul fiind o cale de atac devolutivă, determină examinarea cauzei de către

instanţa superioară sub toate aspectele de fapt şi de drept, în acest fel procedându-se la o nouă judecată a acesteia.

În ce priveşte problemele de fapt ce vor fi examinate de instanţa de apel enumerăm cu titlu de exemplu următoarele:

- dacă fapta reţinută în sarcina inculpatului a fost sau nu săvârşită de acesta; - împrejurările săvârşirii faptei; - în caz de participaţie se va stabili contribuţia materială a fiecărui participant; - dacă împrejurările reţinute drept circumstanţe atenuante sau agravante sau

drept cauze ce înlătură caracterul penal al faptei există cu adevărat. În ceea ce priveşte problemele de drept ce vor fi examinate de instanţa de apel,

pot fi de ordin substanţial sau material iar dintre acestea enumerăm: - dacă fapta reţinută în sarcina inculpatului întruneşte elementele constitutive

ale vreunei infracţiuni şi care este aceasta; - dacă infracţiunea reţinută este simplă sau calificată, dacă există intenţie, culpă

sau praeterintenţie; - în caz de participaţie dacă inculpatul a acţionat în calitate de autor, complice

sau instigator; - dacă împrejurările invocate în apărare constituie vreo cauză de înlăturare a

caracterului penal al faptei sau al răspunderii penale; - dacă în raport de elementele reţinute în situaţia de fapt ne aflăm în faţa unei

infracţiuni continuate sau a unui concurs de infracţiuni; - dacă pedeapsa aplicată inculpatului se situează între limitele legale şi dacă a

fost stabilită potrivit regulilor ce caracterizează individualizarea pedepsei.

208

Elementele de fapt ce vor fi verificate în apel de către instanţa ierarhic superioară se stabilesc în mod exclusiv cu ajutorul probelor. În acest context judecătorii instanţei de apel sunt obligaţi să descopere şi să administreze toate dovezile ce pot dovedi existenţa faptelor dar şi să verifice dacă în cauză au fost administrate toate probele necesare pentru ca faptele să fie stabilite sub toate aspectele.

Părţile dobândesc în apel o denumire proprie, în raport cu poziţia procesuală pe care o au în calea de atac:

- apelant (partea care a declarat apel); - intimat (partea la care se referă apelul declarat).

Începutul şedinţei de judecată, acest moment distinct al şedinţei de judecată în apel cuprinde, mai multe acte cu caracter organizatoric. Astfel, după deschiderea şedinţei de judecată de către preşedintele completului se verifică prezenţa părţilor citate şi dacă procedura de citare este legal îndeplinită, dacă inculpatul arestat este adus la judecată şi asigurată asistenţa juridică obligatorie.

Instanţa va verifica dacă, cauza este supusă apelului, dacă cererea de apel este făcută de titularul acestei căi de atac şi dacă este depusă în termene. De asemenea, preşedintele completului întreabă pe procuror şi pe părţi dacă au de ridicat excepţii, de formulat cereri noi în legătură cu judecata în apel, şi, în caz afirmativ, le pune în discuţie.

In apel, desfăşurarea judecăţii începe, ca şi la judecata în primă instanţă, prin efectuarea unor verificări preliminare care sunt urmate de judecata propriu-zisă.

Judecata în faţa instanţei de apel începe prin strigarea cauzei şi apelul părţilor. Este de menţionat că părţile se vor prezenta chiar dacă nu au fost citate sau, deşi citate, nu au primit citaţia, deoarece calitatea lor procesuală rezultă din dosar iar preşedintele completului de judecată poate să le stabilească identitatea.

Subsecvent se verifică prezenţa părţilor, regularitatea procedurii de citare faţă de părţile lipsă şi prezenţa apărătorilor.

De asemenea, instanţa de apel este obligată, potrivit normei comune din art. 300 alin. 1 C.pr.pen., să-şi verifice din oficiu regularitatea actului de sesizare, ocupându-se mai întâi de latura formală a actului de sesizare şi apoi de latura substanţială a acestuia.

In cadrul examinării declaraţiei de apel sub aspectul ei formal, se va cerceta dacă aceasta cuprinde elementele esenţiale, dacă este semnată sau atestată, dacă apelul a fost declarat în termen. In cazul în care declaraţia de apel se învederează a fi fost regulat făcută iar instanţa de apel, verificându-şi competenţa, constată că este competentă, se va trece la examinarea cererii de apel sub aspectul său substanţial. In acest cadru, se va examina dacă apelantul are calitatea de a exercita calea de atac, dacă în ceea ce priveşte hotărârea atacată, legea nu exclude calea apelului etc. In plus, cum acţiunea penală nu este promovată prin actul de sesizare a instanţei de apel ci prin rechizitoriul procurorului sau prin plângerea penală prealabilă (acţiunea directă) a persoanei vătămate, instanţa de apel va verifica şi dacă sesizarea primei instanţe a fost valabil făcută, dacă acţiunea penală a ost legal pusă în mişcare.

Conform art. 3001 C.pr.pen., după înregistrarea dosarului la instanţă, în cauzele în care inculpatul este trimis în judecată în stare de arest, instanţa este datoare să verifice din oficiu, în camera de consiliu, legalitatea şi temeinicia arestării preventive, înainte de expirarea duratei arestării preventive.

Dacă instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau că nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune, prin încheiere, revocarea arestării preventive şi punerea de îndată în libertate a inculpatului.

209

Când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanţa menţine, prin încheiere motivată, arestarea preventivă.

Cercetarea judecătorească începe când preşedintele completului de judecată, constatând că au fost respectate toate prevederile legale şi că nu există nici un impediment pentru desfăşurarea în continuare a judecăţii, declară apelul în stare de judecată. Într-o astfel de situaţie, începe un nou moment al şedinţei de judecată, şi anume cercetarea judecătorească.

Instanţa poate judeca apelul doar pe baza probelor existente în dosarul cauzei şi, eventual, pe baza unor înscrisuri noi.

Astfel, potrivit art. 377 alin. 2 C.pr.pen., în cazul în care procurorul sau părţile invocă necesitatea administrării de noi probe, apelantul trebuie să arate aceste probe şi mijloacele de probă cu ajutorul cărora pot fi administrate.

Prin probe noi se înţeleg acele probe care nu au fost încă administrate în cauză (la urmărirea penală şi la prima instanţă).

În apel, administrarea probelor noi se efectuează, după aceleaşi reguli ca şi în faţa primei instanţe.

Putem spune faţă de cele arătate mai sus că judecarea propriu-zisă a cauzei în faţa instanţei de apel se desfăşoară în două modalităţi, prima vizând judecarea apelului fără cercetare judecătorească iar a doua o judecare a apelului cu efectuarea cercetării judecătoreşti.

În primul caz, judecata se reduce la dezbateri, adică la discutarea în contradictoriu a motivelor de apel şi implicit a măsurii în care hotărârea primei instanţe corespunde adevărului. Cu alte cuvinte, este vorba de o confruntare între părţi pe baza probelor administrate în dosar în ordinea indicată de dispoziţiile art. 377 C.pr.pen., respectiv apelant, intimat şi procuror care are ultimul cuvânt.

În ceea ce priveşte varianta a doua de judecare a apelului cu efectuarea cercetării judecătoreşti, arătăm că aceasta există atunci când se invocă de părţi necesitatea administrării de probe noi, fiind vorba de probe concludente şi utile cauzei.

Ele pot face aceasta odată cu cererea de apel, cu memoriul conţinând motivele de apel sau în şedinţa de judecată, oricând până la închiderea dezbaterilor sau le pot depune chiar la prima instanţă după pronunţarea hotărârii. Aceasta trebuie să o încuviinţeze pentru ca acele acte să poată fi depuse. Este la latitudinea părţilor să depună la dosarul cauzei actele noi de care înţeleg să se folosească în susţinerea motivelor de apel sau în combaterea acestora, fără ca instanţa să le poată interzice a o face. De asemenea, instanţa de apel nu poate pretinde părţii să justifice de ce nu a depus înscrisurile la prima instanţă; aflarea adevărului nu poate fi împiedicată prin sancţionarea unei eventuale culpe procesuale.

După administrarea probelor noi, dacă nu mai există alte probe de administrat (din oficiu sau la cerere), cercetarea judecătorească trebuie considerată terminată.

Dezbaterile constă în susţinerea motivelor de apel, prin care se critică hotărârea pronunţată de prima instanţă. Părţile vor avea cuvântul în ordinea prevăzută de art. 377 alin. 1 C.pr.pen., mai întâi apelantul, apoi intimatul şi în cele din urmă procurorul. Dacă între apelurile declarate se află şi apelul procurorului, primul cuvânt îl are acesta.

Procurorul şi părţile au dreptul la replică cu privire la chestiunile noi ivite cu ocazia dezbaterilor. Inculpatul are însă ultimul cuvânt (art. 377 alin. 3 si 4 C.pr.pen.).

c) Deliberarea şi darea hotărârii După încheierea dezbaterilor are loc deliberarea, la care iau parte numai membrii

completului de judecată în faţa căruia au avut loc dezbaterile.

210

Deliberarea are loc în sala de consiliu, în secret, unde membrii completului vor analiza hotărârea atacată sub toate aspectele, de fapt şi de drept.

Instanţa de apel deliberează asupra soluţiei pe care trebuie să o dea apelului, examinând, pe de o parte, temeinicia motivelor de apel formulate de apelant, în lumina argumentelor contrare invocate de intimat, iar pe de altă parte, din oficiu, cauza în întregul ei, sub toate aspectele de fapt şi de drept, în limitele determinate de efectul devolutiv, efectul neagravării situaţiei în propriul apel şi efectul extensiv.

Motivele de apel vor trebui examinate prin confruntare cu susţinerile făcute de către intimat în raport de probele administrate de prima instanţă, deci cu întregul material aflat la dosarul cauzei.

După deliberare, instanţa ia hotărârea, care trebuie să fie rezultatul acordului de voinţă al membrilor completului de judecată. Ea poate fi decisă prin unanimitate sau majoritatea acestora şi va fi consemnată într-o minută.

Minuta trebuie să aibă conţinutul dispozitivului hotărârii şi se va pronunţa în şedinţă publică, în cel mult 15 zile de la data judecării apelului.

12.3.5. Soluţiile la judecarea în apel

Potrivit art. 379 C.pr.pen., soluţiile de bază date apelului sunt: - respingerea apelului şi menţinerea hotărârii atacate; - admiterea apelului.

Respingerea apelului Prin respingerea apelului se menţine hotărârea atacată, luând sfârşit judecata în

apel. Ea poate fi supusă, în continuare, în condiţile legii, recursului. Instanţa respinge apelul, menţinând hotărârea atacată, în următoarele cazuri: • dacă apelul este tardiv - apelul este tardiv când a fost introdus cu încălcarea

termenului legal şi nu sunt întrunite condiţii pentru repunerea lui în termen sau pentru considerarea lui ca apel peste termen.

• dacă apelul este inadmisibil - apelul este inadmisibil atunci când exceptează anumite hotărâri de la atacarea lor cu apel sau nu admite dreptul de apel unor părţi importante împotriva unor hotărâri (părţi vătămate în cauzele privitoare la infracţiuni pentru care acţiunea se pune în mişcare din oficiu, părţi civile în ceea ce priveşte latura penală etc.) ori calea de apel este introdusă de o persoană fară calitate;

• dacă apelul este nefondat - în acest caz, respingând apelul ca nefondat, instanţa de apel confirmă întru totul hotărârea primei instanţe, apreciind că motivele în fapt şi în drept ale primei hotărâri sunt juste şi întemeiate.

Admiterea apelului Admiterea apelului se pronunţă atunci când, în urma verificării sentinţei atacate,

instanţa de apel constata că aceasta este afectată de vicii în stabilirea adevărului şi în aplicarea legii şi, ca atare, va desfiinţa sentinţa primei instanţe, urmând să procedeze la o nouă judecată sau să dispună rejudecarea cauzei de o altă instanţă (art. 379 pct. 2 C.pr.pen.).

Prin desfiinţarea hotărârii atacate, cauza rămâne, însă, nesoluţionată. De aceea, soluţia de admitere a apelului şi de desfiinţare a sentinţei primei instanţe este însoţită întotdeauna de următoarele soluţii subsecvente:

• pronunţarea unei noi hotărâri; Pentru aceasta procedează la o nouă judecată în fond, judecată care se desfăşoară

potrivit dispoziţiilor cuprinse în partea specială, Titlul II, Capitolele I şi II C.pr.pen. privind judecata în genere şi judecata în prima instanţă.

211

• dispunerea rejudecării cauzei de către instanţa a cărei hotărâre a fost desfiinţată. Admiţând apelul, instanţa dă o asemenea soluţie în următoarele cazuri:

a) atunci când judecarea cauzei la această instanţă a avut loc în lipsa unei părţi nelegal citate;

b) în situaţia în care judecarea cauzei la prima instanţă a avut loc în lipsa unei părţi legal citate, dar care a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a înştiinţa despre această imposibilitate;

c) dispune rejudecarea cauzei de către instanţa competentă; d) restituirea cauzei procurorului.

Potrivit art. 380 C.pr.pen., dacă hotărârea este desfiinţată pentru că s-a constatat exis- tenţa vreuneia din situaţiile arătate în art. 332 alin.2 C.pr.pen., instanţa de apel dispune restituirea cauzei procurorului, pentru a lua măsuri în vederea refacerii urmăririi penale.

Textul de lege mai sus invocat este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 175 din Legea nr. 356/2006. Anterior modificării art. 380 C.pr.pen. făcea referire la situaţiile arătate în art. 333 C.pr.pen., text de lege care a fost însă abrogat prin art. I pct. 158 din Legea nr. 356/2006.

12.3.6. Rejudecarea cauzei după desfiinţarea în apel a hotărârii primei instanţe 12.3.6.1. Procedura de rejudecare

Potrivit art. 384 C.pr.pen., judecarea în fond a cauzei de către instanţa de apel sau rejudecarea cauzei după desfiinţarea hotărârii atacate se desfăşoară potrivit dispoziţiilor generale referitoare la judecată, precum şi celor referitoare la judecata în prima instanţă, care se aplică în mod corespunzător.

La rejudecarea cauzei se analizează doar aspectele care au dus la admiterea apelului. Astfel, actele de judecată care nu au fost desfiinţate de către instanţa de apel rămân valabile şi se efectuează numai cele care trebuie refăcute ori cele care nu au fost efectuate, deşi se impune efectuarea lor.

Instanţa de rejudecare, după deliberare, pronunţă o sentinţă care poate fi atacată din nou cu apel, deoarece a judecat în prima instanţă. 12.3.6.2. Limitele rejudecării

Investirea instanţei de rejudecare se face prin decizia instanţei de apel care, prin conţinutul său, stabileşte limitele rejudecării în fond.

In conformitate cu prevederile art. 385 C.pr.pen., aceste limite sunt următoarele: a) Conformitatea cu decizia de apel Instanţa de rejudecare trebuie să se conformeze hotărârii instanţei de apel, în

măsura în care situaţia de fapt rămâne cea avută în vedere la soluţionarea apelului. Sarcinile stabilite prin decizia de desfiinţare pentru prima instanţă privesc atât

chestiunile de fapt, cât şi cele de drept. Chestiunile de drept pot consta în refacerea actelor procesuale şi procedurale

anulate de instanţa de drept ori în efectuarea actelor considerate ca necesare şi se referă la justa aplicare a legii penale şi civile.

Chestiunile de fapt constă în împrejurări ce trebuie lămurite. b) Agravarea situaţiei inculpatului c) Investirea instanţei de rejudecare In ipoteza în care desfiinţarea este parţială, instanţa care rejudecă cauza după desfiin-

ţare este învestită să judece numai faptele şi persoanele, ori latura penală sau civilă pentru care s-a admis apelul împotriva hotărârii primei instanţe, iar pentru celelalte fapte şi persoane, ori pentru celelalte aspecte operează autoritatea de lucru judecat.

212

12.4. RECURSUL 12.4.1. Noţiuni introductive şi natura juridică a recursului

Recursul reprezintă diferenţiat al doilea sau al treilea grad de jurisdicţie în funcţie de posibilitatea promovării sau nu a apelului împotriva primei hotărâri atacate. În succesiunea normală a procedurii judiciare, recursul urmează apelului iar această ordine reprezintă al treilea grad de jurisdicţie.

Recursul este o cale de atac ordinară, preponderent de anulare parţial devolutivă, destinată a repara, în principal, erorile de drept comise de instanţele de fond în hotărârile date.

El corespunde, în principiu, celui de-al treilea grad de jurisdicţie şi de aceea se îndreaptă, de regulă, împotriva hotărârilor judecătoreşti date în ultimul grad în fond, pentru erorile de drept pe care le conţin.

Potrivit art. 3851 C.pr.pen., pot fi atacate cu recurs următoarele hotărâri judecătoreşti: sentinţe, decizii, încheieri.

Întrucât tinde la casarea (anularea) hotărârii atacate, recursul se mai numeşte recurs în casaţie.

Calea de atac a recursului este deschisă tuturor cauzelor penale, indiferent de infracţiunea avută ca obiect, iar reglementarea sa actuală este mult diferită de reglementarea sa din trecut.

Recursul prezintă următoarele trăsături: - este o cale de atac ordinară, ca şi apelul, întrucât şi el este un act obişnuit în

desfăşurarea normală a procesului penal, se efectuează într-un termen fix, stabilit de lege (de regulă 10 zile) şi înlătură posibilitatea ca hotărârea din ultimul grad de fond să devină definitivă şi executorie;

- este o cale de atac, în principiu, de drept, întrucât provoacă, de regulă, un control parţial, numai în drept. Aceasta este, în esenţă, ceea ce caracterizează recursul în raport cu apelul în ceea ce priveşte limitele în care se produce devoluţia. Aşadar, dacă apelul devoluează cauza atât în fapt, cât şi în drept, sub toate aspectele, recursul o devoluează cu precădere în drept; - este, în principiu, o cale de atac de anulare, deoarece tinde la obţinerea casării sau anulării hotărârii atacate. In mod excepţional, recursul este şi o cale de atac mixtă de anulare şi de reformare atunci când în cazurile prevăzute de lege (art. 38515 pct. 2 lit. a si b C.pr.pen.) instanţa de recurs însăşi este cea care pronunţă o soluţie asupra fondului cauzei;

- este o cale de atac ireverenţioasă, întrucât se adresează întotdeauna unor instanţe judecătoreşti superioare (tribunalul, tribunalul militar teritorial, curtea de apel, curtea militară de apel şi Curtea Supremă de Justiţie) spre deosebire de alte căi de atac; nu pune în mişcare o nouă judecată a cauzei în fond, ci doar o verificare a hotărârii atacate pe baza lucrărilor şi materialului din dosarul cauzei şi a oricăror înscrisuri noi, prezentate la instanţa de recurs;

- este o cale de atac uşor accesibilă, orice hotărâre penală putând fi atacată cu recurs, de către orice parte din proces, într-un termen fix şi cu forme procesuale simple. 12.4.2. Titularii recursului

Titularii dreptului de recurs sunt acele persoane care acţionează în numele şi în interesul general al societăţii sau în numele şi interesul personal şi ei sunt definiţi în art. 362 lit. a-f, ca fiind: procurorul, inculpatul, partea vătămată, partea civilă, partea responsabilă civilmente, expertul, interpretul, apărătorul şi orice persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate printr-un act al instanţei.

213

Reprezentanţii şi substituiţii procesuali sunt acele persoane care declară recurs dar nu în interesul lor ci pentru părţile din proces, aceştia fiind potrivit art. 362 alin. ultim C.pr.pen. reprezentantul legal, apărătorul iar pentru inculpat soţul acestuia.

Trebuie remarcat faptul că recursul procurorului şi al inculpatului vizează examinarea laturii penale şi civile a cauzei, că recursul părţii vătămate se referă exclusiv la examinarea laturii penale şi că recursul părţii civile şi al părţii responsabile civilmente poate fi promovat doar pentru examinarea laturii civile a cauzei.

Conform art. 362 lit. a C.pr.pen., procurorul este titular cu drepturi depline în exercitarea recursului pe care îl promovează în ceea ce priveşte latura penală şi civilă a cauzei, el putând exercita această cale de atac indiferent dacă a participat sau nu la judecată în primă instanţă, atât în cauzele în care procesul penal a fost pornit din oficiu cât şi în cauzele în care începerea urmării penale s-a dispus ca urmare a plângerii prealabile a persoanei vătămate.

Cu toate acestea, recursul procurorului în ceea ce priveşte latura civilă este inadmisibil în lipsa recursului formulat de partea civilă, exceptând cazurile în care acţiunea civilă se exercită din oficiu.

Fiind subiect al acţiunii penale şi civile, inculpatul poate declara recurs ce vizează existenţa infracţiunii, încadrarea juridică a faptei, individualizarea pedepsei dar şi cu privire la obligarea sa la despăgubiri civile sau cu privire la cuantumul cheltuielilor judiciare. Mai mult decât atât, inculpatul poate declara recurs potrivit art. 362 alin. 1 lit b C.pr.pen. şi împotriva sentinţei de achitare sau de încetare a procesului penal dar şi în ceea ce priveşte temeiurile achitării sau încetării procesului penal.

Potrivit art. 362 alin. 1 lit. c C.pr.pen., astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 169 din Legea nr. 356/2006 partea vătămată poate declara recurs în cauzele în care are această calitate şi numai în ceea ce priveşte latura penală.

Conform art. 362 lit. d astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 169 din Legea nr. 356/2006 şi art. 3852 C.pr.pen., partea civilă şi partea responsabilă civilmente sunt titulare ale dreptului de apel sau recurs împotriva oricărei hotărâri judecătoreşti în care figurează în această calitate atât în ceea ce latura penală a cauzei cât şi sub aspectul laturii civile a procesului.

Nu are calitatea de parte civilă, neputând declara apel, persoana vătămată care nu s-a constituit parte civilă şi nu a solicitat despăgubiri în faţa primei instanţe, dar formulează o asemenea cerere pentru prima dată în faţa instanţei de apel.

In situaţia în care partea civilă şi partea responsabilă civilmente formulează apel sau recurs împotriva unei hotărâri prin care s-a rezolvat numai latura penală a cauzei, disjungându-se soluţionarea laturii civile, acestea sunt inadmisibile.

Inadmisibil este şi apelul părţii civile prin care se tinde la aplicarea confiscării speciale, deoarece această măsură vizează doar latura penală a cauzei.

Apelul sau recursul pot fi declarate pentru partea civilă şi partea responsabilă civilmente de către reprezentantul său legal şi de către apărător (art. 362 alin. 2 şi art. 3852 C.pr.pen.).

În cazul decesului părţii civile sau al părţii responsabile civilmente, moştenitorii acestora după introducerea în proces devin titulari ai dreptului de apel sau de recurs cu menţiunea că în cazul persoanelor juridice acest drept revine persoanei juridice succesoare sau lichidatorilor introduşi în cauză.

Martorul, expertul, interpretul şi apărătorul pot declara recurs numai în ceea ce priveşte plata cheltuielilor judiciare, împrejurare arătată expres în art. 362 alin. 1 lit. e C.pr.pen., deoarece nu sunt părţi în procesul penal, având doar calitatea de subiecţi procesuali.

214

În sfârşit, în art. 262 alin. 1 lit. f C.pr.pen., se arată că mai poate declara recurs orice persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate printr-o măsură sau printr-un act al instanţei. Facem precizarea că aceste persoane fizice sau juridice la care se referă textul de lege nu sunt părţi în raportul procesual principal şi nu au drepturi şi obligaţii care izvorăsc din rezolvarea acţiunilor în procesul penal.

Reprezentanţii sunt persoane împuternicite în baza legii sau prin mandat convenţional să îndeplinească acte procesuale în cursul procesului penal, în numele şi în interesul unei părţi care nu doreşte sau nu poate să îndeplinească acele acte. Reprezentarea este legală când împuternicirea vine de la lege sau convenţională când drepturile şi obligaţiile reprezentantului derivă din mandat.

Substituiţii procesuali sunt persoanele care au în anumite situaţii dreptul de a îndeplini unele acte procesuale pentru realizarea unor drepturi ce aparţin subiecţilor procesuali. Substituirea este facultativă putându-se uza de aceasta numai dacă se consideră acest lucru oportun.

În sfârşit, apelul sau recursul poate fi declarat pentru inculpat şi de către soţul său, dispoziţia fiind de strictă interpretare astfel că ea nu se poate extinde şi în favoarea rudelor apropiate. 12.4.3. Hotărârile supuse recursului.

Recursul are loc împotriva hotărârilor judecătoreşti pronunţate în a doua instanţă (de fond), adică în instanţa de apel, în mod excepţional, împotriva hotărârilor pronunţate în prima instanţă, care nu sunt supuse, potrivit legii, apelului.

Pot fi atacate cu recurs atât latura penală, cât şi latura civilă a cauzei. În conformitate cu prevederile art. 3851 C.pr.pen. pot fi atacate cu recurs: - sentinţele pronunţate de judecătorii; - sentinţele pronunţate de tribunalele militare; - sentinţele pronunţate de curţile de apel şi Curtea Militară de Apel; - sentinţele pronunţate de Secţia penală şi Secţia Militară a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ; - sentinţele privind infracţiunile pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale se face şa plângerea prealabilă a persoanei vătămate; - deciziile pronunţate, ca instanţe de apel, de curţi de apel şi Curtea Militară de

Apel; - sentinţele în materia executării hotărârilor penale afară de cazul când legea

prevede altfel, precum şi cele privind reabilitarea;

Nu sunt supuse recursului: - sentinţele care sunt susceptibile de apel şi în privinţa cărora persoanele prevăzute în

art. 362 C.pr.pen. (oricare din persoanele care pot face apel, potrivit legii, inclusiv procurorul) nu au folosit calea apelului, ori când apelul a fost retras, dacă legea prevede această cale de atac (art. 3851 alin. ultim C.pr.pen., aşa cum a fost modificat prin art. I pct. 194 din Legea nr. 281/2003). Prin această dispoziţie este consacrat principiul potrivit căruia nu se poate face recurs omisso medio.

- deciziile instanţei de apel prin care s-a dispus rejudecarea cauzelor; - deciziile prin care s-a luat act de retragerea apelului, dacă legea prevede această

cale de atac; - deciziile instanţei de recurs; - deciziile instanţei de recurs în interesul legii; - deciziile care au soluţionat contestaţiile în anulare de competenţa instanţei de recurs; - deciziile prin care au fost soluţionate conflictele de competenţă.

215

Încheierile pot fi atacate cu recurs numai o dată cu sentinţa sau decizia recurată. Ca urmare, recursul declarat împotriva sentinţei sau deciziei se socoteşte făcut şi

împotriva încheierilor, chiar dacă acestea au fost date după pronunţarea hotărârii (art. 3851 alin. 3 C.pr.pen.).

In această categorie intră: - încheierile care soluţionează chestiuni premergătoare fondului cauzei şi au fost date în timpul judecăţii (încheierile prin care instanţa dispune asupra administrării probelor, asupra cererilor formulate de părţi, precum şi asupra excepţiilor formulate de acestea în temeiul art. 301 alin. 1, 2 şi 3 C.pr.pen., încheieri prin care instanţa ia măsuri pentru buna desfăşurare a procesului penal, cum sunt cele privind respingerea cererii de recuzare a unui membru a completului de judecată ori cele privind extinderea acţiunii penale sau a procesului penal, precum şi încheierile prin care se soluţionează unele probleme în căile de atac extraordinare, cum sunt, de pildă, cele privind admiterea, în principiu a revizuirii); - încheieri care au fost date după pronunţarea sentinţei sau deciziei recurate (de

pildă, încheiere de înlăturare a unor omisiuni vădite sau de îndreptare a unor erori materiale).

Nu pot fi atacate cu recurs încheierile date în cauzele penale în care s-au pro- nunţat sentinţe sau decizii nesusceptibile de a fi atacate cu recurs.

Pot fi atacate cu recurs separat, care se judecă imediat, următoarele încheieri: - încheierile prin care se dispune luarea, revocarea, înlocuirea sau încetarea unei măsuri preventive precum şi încheierea prin care se dispune menţinerea arestării preventive (art. 141 C.pr.pen.). - încheierile prin care a fost suspendată judecata în prima instanţă (art. 303 alin.

3 C.pr.pen.); - încheierile date în rezolvarea plângerilor împotriva măsurilor procesuale

(măsurile asigurătorii şi restituirea lucrurilor) luate în prima instanţă sau a modului de aducere a lor la îndeplinire (art. 168, 169 C.pr.pen.);

- încheierea prin care s-a confirmat măsura internării medicale, luată în mod provizoriu anterior (art. 162 alin. 6 C.pr.pen.);

- încheierea prin care s-a soluţionat plângerea împotriva ordonanţei de arestare sau a celei de a nu părăsi localitatea (art. 1403 C.pr.pen.);

- încheierea prin care s-a hotărât asupra arestării preventive (art. 159 alin. 7 C.pr.pen.); - încheierea prin care s-a soluţionat cererea de liberare provizorie pe cauţiune sau

sub control judiciar (art. 1609 alin. 2 C.pr.pen.). Pot fi atacate cu recurs separat, care, însă, urmează a fi judecat numai după

pronunţarea sentinţei sau deciziei, încheierile prin care s-a dispus asupra cheltuielilor judiciare ce li se cuvin martorului, interpretului sau apărătorului.

12.4.4. Durata termenului de recurs

Conform dispoziţiilor art. 3853 alin. 1 C.pr.pen., termenul de recurs este de 10 zile (termenul general) dacă legea nu dispune altfel. Ceea ce trebuie subliniat, este că acest termen este comun şi ordinar (în sistemul cu apel şi cu recurs) pentru toate căile de atac ordinare.

Pentru unele cazuri urgente, legea reglementează şi un termen de recurs excepţional, adică mai scurt. Este vorba de termenul de 3 zile reglementat pentru următoarele cazuri:

- în procedura infracţiunilor flagrante (art. 477 C.pr.pen.); - în materie de liberare condiţionată (art. 450 C.pr.pen.); - încheierea prin care s-a soluţionat plângerea împotriva ordonanţei de arestare

sau a aceleia de a nu părăsi localitatea (art. 1402 alin. 6 C.pr.pen.);

216

Legiuitorul a prevăzut şi un termen de declarare a recursului de numai 24 de ore pentru următoarele situaţii excepţionale:

- încheierea prin care s-a hotărât asupra arestării preventive (art. 159 alin. 7, C.pr.pen.); - încheierea prin care s-a soluţionat cererea de liberare provizorie (art. 1609 C.pr.pen.);

Termenul de recurs este un termen peremptoriu sub aspectul exercitării dreptului de recurs, titularul acestuia putând să promoveze această cale ordinară de atac în interiorul intervalului de timp prevăzut de lege. Termenul de recurs este dilatoriu sub aspectul posibilităţii punerii în executare a hotărârii judecătoreşti penale.

Acesta se socoteşte pe zile libere şi curge în aceleaşi condiţii ca şi termenul de apel, respectiv de la pronunţare, de la înregistrarea la parchet a adresei de trimitere a dosarului sau după caz după comunicarea copiei după dispozitivul hotărârii.

Pentru procuror termenul este diferit după cum a participat sau nu la dezbaterile cauzei. Dacă a participat la dezbateri, termenul curge de la pronunţare iar în caz contrar cu excepţia cazurilor în care participarea sa este obligatorie, termenul curge de la înregistrarea la parchet a adresei de trimitere a dosarului.

Pentru partea care a fost prezentă la dezbateri sau la pronunţare, termenul curge de la pronunţare.

Pentru părţile care au lipsit de la dezbateri cât şi la pronunţare, precum şi pentru inculpatul arestat, militar în termen, militar în termen redus, rezervist concentrat, elev al unei instituţii militare de învăţământ ori internat într-un centru de reeducare şi care a lipsit de la pronunţare chiar dacă a fost prezent la dezbateri, termenul curge de la comunicarea copiei de pe dispozitivul hotărârii judecătoreşti.

12.4.5. Repunerea în termen Repunerea în termen reprezintă mijlocul procesual prin care titularul dreptului

de recurs, care nu a putut declara recurs din cauze ce nu îi sunt imputabile, este repus în dreptul din care a fost decăzut, după expirarea termenului de recurs.

Pentru a opera repunerea în termen se cer a fi îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:

a) recursul să fie declarat după expirarea termenului prevăzut de lege. b) întârzierea în declararea recursului să fi fost determinată de o cauză temeinică

de împiedicare. Prin „cauză temeinică de împiedicare" se înţelege de regulă, un caz fortuit sau un

caz de forţă majoră (de exemplu, pierderea facultăţilor mintale în acea perioadă, inundaţie, incendiu, un accident, etc.).

c) cererea de recurs să fie introdusă în cel mult 10 zile de la începerea executării pedepsei sau a despăgubirilor civile. Aceste condiţii nu pot privi decât pe inculpat şi pe partea responsabilă civilmente, deoarece numai împotriva lor poate fi începută executarea.

Partea vătămată şi partea civilă pot cere repunerea în termen oricând dacă sunt îndeplinite primele două condiţii.

Instanţa de recurs, apreciind temeinicia cererii până la soluţionarea repunerii în termen, poate suspenda executarea hotărârii atacate. Această reglementare (dispoziţiile art. 3853 alin. 2. C.pr.pen. raportat la dispoziţiile art. 364 alin. 2 C.pr.pen.) se explică prin aceea că odată admisă repunerea în termen, recursul se consideră în termen şi este, prin el însuşi, suspensiv de executare.

12.4.6. Recursul peste termen

217

Recursul peste termen, constituie mijlocul procesual prin care se creează posibilitatea supunerii hotărârii primei instanţe sau instanţei de apel controlului instanţei de recurs în ipoteza nedeclarării recursului în termen de către partea care nu a luat cunoştinţă de judecată şi nici de hotărârea pronunţată. Conform dispoziţiilor art. 3853 alin. 2 C.pr.pen. raportat la dispoziţiile art. 365 alin. 1 C.pr.pen., recursul peste termen presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii:

a) partea care declară recursul să fi lipsit atât la toate termenele de judecată cât şi de la pronunţare;

b) partea să declare apelul sau recursul în termen de maxim 10 zile de la data, după caz, a începerii executării pedepsei sau a începerii executării dispoziţiilor civile. Această condiţie este identică cu cea de a treia prevăzută în dispoziţiile art. 364 alin. 1 C.pr.pen., pentru repunerea în termen.

Recursul declarat peste termen, ca şi apelul declarat peste termen, pentru a nu întârzia executarea hotărârii, nu suspendă executarea (art. 365 alin. 2 C.pr.pen. raportat la art. 3853 C.pr.pen.).

Instanţa de apel sau de recurs, constatând temeinicia apelului sau recursului peste termen, conform dispoziţiile art. 365 alin. 3 C.pr.pen., poate suspenda executarea hotărârii atacate (de pildă în ipoteza în care apelul sau recursul peste termen a fost declarat la un interval de timp scurt după expirarea termenului legal).

Dacă recursul peste termen este admis şi hotărârea este casată în întregime, aceasta îşi încetează efectul executării.

12.4.7. Instanţa la care se poate depune recursul Cererea de recurs se depune la instanţa a cărei hotărâre se atacă, iar acest lucru

rezultă din dispoziţiile art. 367 alin. 1 C.pr.pen. în referire la art. 3854 C.pr.pen. Această regulă este impusă de necesitatea unei judecăţi operative a cauzei în recurs, iar în cazul în care sunt mai multe recursuri, de necesitatea judecării lor concomitent pentru a se evita pronunţarea unor hotărârii contradictorii dar şi pentru a se obţine o executare promptă a hotărârii penale definitive. 12.4.8. Cazurile şi motivele de recurs

Motivele de recurs sunt acele încălcări ale legii dintr-o cauză concretă, de natură a se încadra într-unul din cazurile de casare. Motivele de recurs se formulează de reprezentanţii Ministerului Public şi de părţile care au declarat recurs şi constituie criticile complete pe care le aduc hotărârii pe care au recurat-o. Motivele de recurs trebuie să se refere la titularul celui care invocă motivul de recurs şi să se încadreze în limitele determinate de calitatea sa procesuală.

Potrivit art. 38510 C.pr.pen., recursul trebuie motivat. Astfel, sunt supuse casării, prin calea de atac a recursului, hotărârile penale

arătate anterior, dar numai atunci când: 1) nu au fost respectate dispoziţiile privind competenţa după materie sau după calitatea persoanei. 2) instanţa nu a fost sesizată legal; 3) instanţa nu a fost compusă potrivit legii ori s-au încălcat prevederile art. 292 alin. 2 C.pr.pen sau a existat un caz de incompatibilitate; 4) şedinţa de judecată nu a fost publică, în afară de cazurile în care legea prevede altfel; 5) judecata a avut loc fără participarea procurorului sau a inculpatului, când aceasta era obligatorie, potrivit legii;

218

6) urmărirea penală sau judecata au avut loc în lipsa apărătorului, când prezenţa acestuia era obligatorie; 7) judecata s-a făcut fără întocmirea referatului de evaluare în cauzele cu infractori minori ( modificat prin art. I pct. 184 din Legea nr. 356/2006 ); 8) nu a fost efectuată expertiza psihiatrică a inculpatului în cazurile şi condiţiile prevăzute de art. 117 alin. 1 si 2 C.pr.pen.; 9) hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia ori motivarea soluţiei contrazice dispozitivul hotărârii ori acesta nu se înţelege;

10) instanţa nu s-a pronunţat asupra unei fapte reţinute în sarcina inculpatului, prin actul de sesizare, cu privire la unele probe administrate ori asupra unor cereri esenţiale pentru părţi, de natură să garanteze drepturile lor şi să influenţeze soluţia procesului;

11) instanţa a admis o cale de atac neprevăzută de lege sau care a fost introdusă tardiv; 12) când nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracţiuni sau când

instanţa a pronunţat o hotărâre de condamnare pentru o altă faptă decât cea pentru care condamnatul a fost trimis în judecată, cu excepţia cazurilor prevăzute în art. 334-337

13) când inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală;

14)când s-au aplicat pedepse greşit individualizate în raport cu prevederile art. 72 din Codul penal sau în alte limite decât cele prevăzute de lege; 15) când persoana condamnată a fost înainte judecată în mod definitiv pentru

aceeaşi faptă sau dacă există o cauză de înlăturare a răspunderii penale, pedeapsa a fost graţiată ori a intervenit decesul inculpatului;

16) când, în mod greşit, inculpatul a fost achitat pentru motivul că fapta săvârşită de el nu este prevăzută de legea penală sau când, în mod greşit, s-a dispus încetarea procesului penal pentru motivul că există autoritate de lucru judecat sau o cauză de înlăturare a răspunderii penale ori că a intervenit decesul inculpatului sau pedeapsa a fost graţiată;

17) când faptei săvârşite i s-a dat o greşită încadrare juridică; 171 când hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii 18) când s-a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de achitare sau de condamnare; 19) când judecătorii de fond au comis un exces de putere, în sensul că au trecut

în domeniul altei puteri constituite în stat; 20) când a intervenit o lege penală favorabilă condamnatului; 21) când judecata în prima instanţă sau în apel a avut loc fără citarea legală a unei

părţi sau care, legal citată, a fost în imposibilitatea de a se prezenta şi de a înştiinţa despre această imposibilitate.

Cazurile prevăzute în alin. 1 pct. 1-7, 10, 13, 14, 19 şi 20 se iau în considerare întotdeauna din oficiu, iar cele de la pct. 11, 12, 15, 17, 172 şi 18 se iau în considerare din oficiu numai când au influenţat asupra hotărârii în defavoarea inculpatului.

12.4.9. Motivarea recursului Potrivit art. 38510 alin. 1 C.pr.pen., „recursul trebuie să fie motivat", pentru ca în art.

38510 alin. 2 C.pr.pen să se prevadă că recursul trebuie motivat în scris, o dată cu cererea

219

de recurs (prin acelaşi act) sau ulterior printr-un memoriu separat, care se depune la instanţa de recurs cu cel puţin 5 zile înaintea termenului de judecată. Termenul de 5 zile prevăzut de lege este un termen de regresiune şi se calculează pe unităţi libere.

Din modul de reglementare rezultă că cerinţele legii nu ar fi satisfăcute prin simplul fapt al depunerii memoriului cu motivele de recurs la instanţa de fond ori la oficiul poştal. Memoriul trebuie să fie primit de instanţa de recurs în termenul legal (cu cel puţin 5 zile înainte de primul termen de judecată), întrucât numai astfel se realizează raţiunea reglementării, respectiv aceea ca prin aceasta să fie evitate amânările şi să fie posibilă judecarea recursurilor la primul termen.

In cazul în care nu sunt respectate condiţiile prevăzute în alineatele de mai sus instanţa ia în considerare numai cazurile de casare care, potrivit art. 3859, alin. 3 se iau în considerare din oficiu.

Dispoziţiile alineatelor precedente nu se aplică în cazul prevăzut de art. 3856 alin. 3 C.pr.pen, când recursul poate fi motivat şi oral în ziua judecăţii.

Motivele de recurs scrise, depuse după expirarea termenului menţionat, trebuie primite de instanţă, considerate drept concluzii scrise în sensul art. 342 alin. 2 C.pr.pen. şi luate în considerare la fel ca şi concluziile orale, adică în totalitate.

12.4.10. Judecata în recurs

Potrivit art. 38514 C.pr.pen., instanţa verifică hotărârea atacată pe baza lucrărilor şi materialului din dosarul cauzei şi a oricăror înscrisuri noi, prezentate la instanţa de recurs. Ea este obligată să se pronunţe asupra tuturor motivelor de recurs invocate de procuror şi de alte părţi. 12.4.10.1. Etapele judecării recursului

Măsuri premergătoare După primirea dosarului cauzei şi a declaraţiei de recurs, repartizarea cauzelor pe

complete de judecată se va face în mod aleatoriu în sistem informatizat potrivit art. 56 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, iar preşedintele instanţei va dispune citarea părţilor. Cu această ocazie, are în vedere ca inculpatul aflat în stare de detenţie să fie adus în mod obligatoriu la judecată.

Părţile dobândesc în recurs o denumire proprie, în raport cu denumirea procesuală pe care o au în această cale de atac, şi anume:

- recurent (partea care a declarat recursul); - intimat (partea la care se referă recursul declarat).

Participarea procurorului la judecarea recursului este obligatorie în toate cazurile(art. 38511 alin. ultim C.pr.pen).

O dată cu fixarea termenului de judecată în sistem computerizat preşedintele instanţei va stabili nominal membrii completului de judecată care urmează să judece cauza în recurs şi va lua măsuri, când asistenţa juridică este obligatorie, pentru ca inculpatul şi celelalte părţi să fie asistate de un apărător.

Spre deosebire de instanţele de fond, în recurs nu se face apelul martorilor şi, pe cale de consecinţă, nici îndepărtarea lor din sala de şedinţă, întrucât în recurs nu se audiază martori. Verificările prealabile se referă la aceleaşi chestiuni ca la judecata în fond. De asemenea, cu această ocazie, înainte de a trece la citirea raportului, dacă s-a dispus întocmirea acestuia, se rezolvă orice excepţii sau cereri care împiedică desfăşurarea în continuare a judecăţii în recurs, precum şi orice împrejurare ce ar putea constitui o chestiune prealabilă sau preliminară.

Raportul se citeşte în şedinţa publică înainte de începerea dezbaterilor.

220

Lipsa raportului, neregularitatea sau necitirea lui se sancţionează cu nulitate relativă şi trebuie invocate la instanţa de recurs, înainte de a intra în dezbateri.

Când recursul este declarat de procuror sau dacă între recursurile declarate se află şi recursul procurorului, primul cuvânt îl are acesta. Cu privire la chestiunile noi intervenite în cursul dezbaterilor, procurorul şi părţile au dreptul la replică.

Şedinţa de judecată în recurs se încheie cu ultimul cuvânt al inculpatului. Acesta nu poate fi considerat ca o replică în cazul în care inculpatul a vorbit primul în calitate de recurent, ci reprezintă un moment procesual distinct.

Instanţa de recurs examinează pe rând motivele de recurs formulate de procuror şi părţile din proces.

Când s-a realizat acordul între membrii completului de judecată, se dă soluţia asupra recursului în cauza judecată. Se întocmeşte o minută, care constituie dispozitivul deciziei date asupra recursului, semnată de toţi membrii completului de judecată, atunci când există unanimitate de păreri, sau de membrii care au format majoritatea, urmând ca cel care a făcut opinie separată să semneze soluţia la care s- a oprit, ulterior să o şi motiveze separat.

La data enunţată pentru pronunţarea în cauza judecată în recurs, preşedintele completului de judecată, asistat de grefier, pronunţă, în şedinţă publică, soluţia dată recursului judecat.

12.4.10.2. Soluţii la judecata în recurs Soluţiile la judecata în recurs sunt prevăzute de art. 38515 C.pr.pen. Ele pot fi de

respingere sau de admitere a recursului. Potrivit art. 38515 pct. 1 C.pr.pen., instanţa de recurs, judecând recursul, îl

respinge atunci când constată că nu a fost declarat cu respectarea condiţiilor legale (este tardiv sau inadmisibil) ori nu se justifică (este nefondat).

Recursul este tardiv atunci când a fost declarat peste termenul declarat de lege iar instanţa de recurs este obligată să-1 respingă de plano fără a examina dacă este fondat sau nu. Înlăturarea consecinţelor tardivităţii este posibilă numai în ipoteza repunerii în termen ori a recursului peste termen, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru acestea.

Legea nu prevede care sunt cazurile în care recursul se respinge ca inadmisibil. Cu toate acestea, după părerea noastră recursul este inadmisibil atunci când se exercită asupra unei hotărâri nesusceptibile de recurs ori se declară de persoane care nu sunt titulari ai dreptului de recurs sau cu depăşirea limitelor legale în care se poate declara recursul de către diferiţi titulari.

Recursul este nefondat dacă hotărârea atacată este bună. Potrivit art. 38515 şi art. 38517 C.pr.pen., admiţând recursul, instanţa casează

hotărârea atacată. Casarea poate fi totală sau parţială. Casarea totală este limitată doar de efectul devolutiv şi de efectul extensiv al

recursului. Casarea parţială are un caracter limitat, fiind supuse anulării doar anumite aspecte

ale hotărârii instanţei de fond, celelalte fiind menţinute. Când instanţa de fond a dispus sau a menţinut arestarea inculpatului, instanţa de

recurs poate menţine măsura arestării în caz de casare a hotărârii. Când instanţa admite recursul, casează hotărârea atacată şi poate dispune una din

măsurile următoare: menţine hotărârea primei instanţe, achită pe inculpat sau dispune încetarea procesului penal, dispune rejudecarea cauzei de către instanţa a cărei hotărâre a fost atacată ori de către instanţa competentă sau de către instanţa de recurs.

221

12.4.10.3. Desfiinţarea hotărârii şi conţinutul deciziei

Ca orice hotărâre judecătorească, decizia cuprinde trei părţi: partea introductivă, expunerea şi dispozitivul.

Partea introductivă cuprinde toate menţiunile pe care le cuprinde în genere orice sentinţă dată de prima instanţă (art. 355 C.pr.pen.).

Expunerea cuprinde temeiurile care au dus, după caz, la respingerea sau la admiterea recursului conţinând menţiunile din art. 355 şi art. 3855 C.pr.pen..

Dispozitivul cuprinde: soluţia dată de instanţa de recurs; data pronunţării deciziei; menţiunea că pronunţarea s-a făcut în şedinţă publică; timpul care se deduce din pedeapsă, în cazul în care inculpatul s-a aflat în stare de deţinere; menţiuni cu privire la ultimul act procedural rămas valabil, când s-a dispus rejudecarea, probele ce urmează a fi administrate, în cazul casării, cu reţinere spre rejudecare şi faptele ce urmează a fi constatate, cu precizarea mijloacelor de probă care se vor administra, când, în urma casării, s-a dispus restituirea cauzei la procuror. 12.4.10.4 Procedura de rejudecare

Potrivit art. 38518 alin. 1 C.pr.pen., instanţa de rejudecare trebuie să se conformeze hotărârii instanţei de recurs, în măsura în care situaţia de fapt rămâne cea avută în vedere la soluţionarea recursului. Deci, rejudecarea cauzei se face în limitele pe care le prevede hotărârea instanţei de recurs.

Când hotărârea este desfiinţată numai cu privire la unele fapte sau persoane, ori numai în ceea ce priveşte latura penală sau civilă, instanţa de rejudecare se pronunţă în limitele în care hotărârea a fost casată (art. 38515 alin. 2 C.pr.pen.).

Rejudecarea cauzei după casare se poate realiza, după caz, la însăşi instanţa de recurs sau la instanţa de trimitere, după o procedură similară cu cea a judecaţii în prima instanţă, dar în limitele în care s-a dispus casarea.

Când rejudecarea cauzei are loc la instanţa de apel, se procedează potrivit regulilor de la judecata în apel.

In cazul în care casarea s-a dispus cu rejudecare la instanţa de recurs, aceasta judecă în ultima instanţă, pronunţând o decizie penală prin care se soluţionează cauza în fond, în limitele în care s-a dispus casarea şi s-a desfăşurat rejudecarea. Atunci când cauza este restituită procurorului, procesul penal se reia din faza de urmărire penală.

222

CÃILE EXTRAORDINARE DE ATAC

13.1. PREZENTAREA CĂILOR EXTRAORDINARE DE ATAC

C`ile de atac extraordinare [n sistemul procesual românesc sunt: contesta\ia [n anulare, revizuirea ]i recursul [n interesul legii.

Prin aceste c`i extraordinare de atac, de]i se aduce o atingere stabilit`\ii hot`rârilor definitive, procesul penal este reluat, readucând cauza [ntr-una din fazele de judecat`. Procedurile privind c`ile extraordinare de atac au caracter excep\ional, iar condi\iile [n care ac\ioneaz` acestea sunt prev`zute [n mod expres de lege.

Fiecare cale extraordinar` de atac promoveaz` o etap` de judecat` distinct` situat` [n afara ciclului ordinar, având [ns` efectul readucerii cauzei [n ciclul obi]nuit. 13.2. CONTESTAŢIA ÎN ANULARE 13.2.1. Caracterizare generală

Contestaţia în anulare are un caracter de anulare, întrucât urmăreşte desfiinţarea hotărârii definitive pe motiv de neîndeplinire a unor acte procedurale, cât şi un caracter de retractare, deoarece priveşte numai aspectele de formă şi nu-şi extinde autocontrolul asupra temeiniciei şi legalităţii hotărârii. 13.2.2. Cazurile de contestaţie în anulare: a) când procedura de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat de către instanţă de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;

223

b) când partea dovedeşte că, la termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs, a fost în imposibilitatea de a se prezenta şi de a încunoştiinţa instanţa despre această împiedecare; c) când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unei cauze de încetare a procesului penal din cele prevăzute în art. 10 lit.f) -i), cu privire la care existau probe la dosar; d) când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă. e) când la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanţa de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat iar ascultarea acestuia era obligatorie. 13.2.3. Cererea de contestaţie în anulare, titularii ei şi termenul de introducere

Poate fi făcută de oricare dintre părţi, iar contestaţia pentru motivele prevăzute la lit.c) şi d), şi de procuror.

Contestaţia este făcută şi semnată personal de contestator sau de către un mandatar cu împuternicire specială.

Termenul de introducere: - pentru motivele arătate în art.386 lit a-c C.pr.pen., cererea trebuie introdusă

de persoana împotriva căreia se face executarea cel mai târziu în 10 zile de la începerea executării;

- pentru celelalte părţi, în termen de 30 de zile de la data pronunţării hotărârii a cărei anulare se cere;

- în situaţia în care s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă, contestaţia poate fi introdusă oricând. 13.2.2. Judecarea contestaţiei în anulare

Competentă să judece contestaţia în anulare este instanţa la care a rămas definitivă hotărârea împotriva căreia se face contestaţia.

Pentru cazurile prev. în art. 386 lit.a-c C.pr.pen., contestaţia se introduce la instanţa de recurs care a pronunţat hotărârea a cărei anulare se cere iar în cazul prev. de art.386 lit.d C.pr.pen., contestaţia se introduce la instanţa la care a rămas definitivă ultima hotărâre pronunţată contra aceleiaşi persoane pentru aceeaşi faptă.

La termenul acordat pentru judecarea contestaţiei în anulare instanţa ascultând părţile şi concluziile procurorului dacă găseşte contestaţia întemeiată desfiinţează prin decizie hotărârea a cărei anulare se cere şi acordă un termen pentru rejudecarea recursului sau la rejudecare după casare .

Sentinţa dată în contestaţie este supusă apelului, iar decizia dată în apel este supusă recursului.

Constatând că cererea este făcută în termen şi că motivul pe care se sprijină este cel prev. de art. 386 C.pr.pen., instanţa admite în principiu contestaţia după care citează părţile şi procedează la judecată. După ce ascultă concluziile părţilor şi a procurorului şi găseşte contestaţia întemeiată, instanţa desfiinţează hotărârea a cărei anulare se cere şi procedează fie la judecată de îndată fie acordă un termen după care va rejudeca recursul. 13.3. REVIZUIREA 13..3.1. Caracterizare generală

Revizuirea este o cale extraordinar` de atac ]i este folosit` pentru a [nl`tura erorile judiciare ce ar putea fi cuprinse [n hot`rârile penale definitive.

224

Hotărârile judecătoreşti definitive pot fi supuse revizuirii atât cu privire la latura penală cât şi cu privire la latura civilă, cu privire la mai multe infracţiuni sau mai multe persoane, se poate cere pentru oricare din fapte sau dintre făptuitori. 13.3.2. Cazurile de revizuire.

Revizuirea poate fi cerut` când: a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei; b) un martor, un expert sau un interpret a săvârşit o infracţiune de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere; c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere, a fost declarat fals; d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală au comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere; e) când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia. 13.3.3. Persoanele care pot cere revizuirea.

Revizuirea se poate cere de c`tre oricare parte din proces, în limitele sale procesuale dar şi de soţul şi rudele apropiate ale condamnatului, chiar şi după moartea acestuia. Procurorul poate din oficiu să iniţieze procedura revizuirii. 13.3.4. Cererea de revizuire şi termenul de introducere a acesteia.

Cererea de revizuire se face în scris şi se adresează procurorului de la parchetul de pe lângă instanţa care a judecat cauza în primă instanţă.

Cererea de revizuire adresată direct instanţei se trimite pe cale administrativă procurorului competent.

Căile extraordinare de atac nu au de regulă un termen de introducere care să curgă de la darea hotărârii definitive ce se atacă, întrucât folosirea acestor căi depinde de întâmplări ulterioare care nu pot fi cunoscute dinainte.

Cererea de revizuire se poate face: a) în favoarea condamnatului se poate face oricând, chiar după executarea pedepsei sau după moartea condamnatului; b) în defavoarea condamnatului, a celui achitat sau a celui faţă de care s-a încetat procesul penal, se poate face în termen de un an, care curge: - în cazul prev. în art. 394 lit.a ,b,c şi d C.pr.pen., când nu sunt constatate prin hotărâre definitivă, de la data când faptele sau împrejurările au fost cunoscute de persoana care a făcut cererea; - în cazurile prev. în art.394 lit. b,c şi d C.pr.pen., dacă sunt constatate prin hotărâre definitivă, de la data când hotărârea a fost cunoscută de persoana care face cererea. Aceste dispoziţii se aplică şi când procurorul se sesizează din oficiu. 13.3.5. Efectuarea actelor de cercetare

Actele de cercetare se efectuează de către procurorul de la parchetul de pe lângă instanţa care a judecat cauza în primă instanţă, atunci când acestea sunt necesare

225

pentru verificarea temeiniciei cererii de revizuire şi dispune prin ordonanţă cerând şi dosarul cauzei. 13.3.6. Judecarea cererii de revizuire

Competent` s` judece cererea de revizuire este instan\a care a judecat cauza [n prim` instan\` (art. 401 C.pr.pen.). Când [ns` temeiul cererii de revizuire const` [n existen\a unor hot`râri ce nu se pot concilia, competen\a este determinat` potrivit art. 35 C.pr.pen. referitor la competen\a [n caz de indivizibilitate sau conexitate.

În ceea ce priveşte instanţa competentă de a judeca cererea de revizuire, în situaţia în care la momentul introducerii cererii, datorită modificării normelor de competenţă, primei instanţe nu i-ar mai reveni competenţa de a judeca fondul cauzei în primă instanţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţiile Unite, s-a pronunţat printr-o decizie în interesul legii, stabilind că în această situaţie, competenţa de a soluţiona cererea de revizuire, aparţine instanţei care a judecat iniţial plângerea în primă instanţă, chiar dacă ulterior s-au produs modificări legate de competenţa judecării fondului cauzei în primă instanţă. 13.3.6.1. M`suri premerg`toare

Dup` efectuarea actelor de cercetare ]i trimiterea lor la instan\` de c`tre procuror, pre]edintele instan\ei fixeaz` termen de judecat` pentru examinarea cererii de revizuire, [n vederea admiterii [n principiu, dispunând ataşarea dosarului cauzei. 13.3.6.2. Admiterea [n principiu

Admisibilitatea în principiu se examinează de către instanţă, în camera de

consiliu, fără citarea părţilor şi fără participarea procurorului. Instanţa examinează dacă cererea de revizuire este făcută în condiţiile prevăzute de lege şi dacă din probele strânse în cursul cercetării efectuate de procuror rezultă date suficiente pentru admiterea în principiu. Instanţa, în baza celor constatate, dispune prin încheiere admiterea în principiu a cererii de revizuire sau, prin sentinţă, respingerea acesteia. Cererile ulterioare de revizuire sunt inadmisibile dacă există identitate de persoană, de temei legal, de motive şi apărări. Când cererea de revizuire a fost făcută pentru un condamnat decedat, sau când condamnatul care a făcut cererea ori în favoarea căruia s-a făcut revizuirea a decedat după introducerea cererii, prin derogare de la dispoziţiile art. 10 alin. 1 lit. g) procedura de revizuire îşi va urma cursul, iar în cazul admiterii în principiu, după rejudecarea cauzei, instanţa va hotărî potrivit dispoziţiilor din art. 13 alin. 2 şi 3 care se aplică în mod corespunzător.

Odată cu admiterea în principiu a cererii de revizuire instanţa stabileşte termen pentru rejudecarea cauzei, putând suspenda motivat, în tot sau în parte, executarea hotărârii supuse revizuirii. Instanţa poate de asemenea lua oricare dintre măsurile preventive, dacă sunt întrunite condiţiile legale. În cazul admiterii în principiu a cererii de revizuire pentru existenţa unor hotărâri ce nu se pot concilia, cauzele în care aceste hotărâri au fost pronunţate se reunesc în vederea rejudecării. 13.3.6.3. Rejudecarea

226

Rejudecarea cauzei se face potrivit regulilor de procedur` privind judecarea [n prim` instan\`, iar instan\a, dac` g`se]te necesar, administreaz` din nou probele care au fost efectuate [n cursul primei judec`\i sau cu ocazia admiterii [n principiu a cererii de revizuire (art. 405 C.pr.pen.).

Solu\iile, dup` rejudecare, pe care le poate da instan\a sunt cele prev`zute [n art. 406 C.pr.pen., ]i anume, atunci când cererea de revizuire este [ntemeiat`, anuleaz` hot`rârea [n m`sura [n care a fost admis` revizuirea sau hot`rârile care nu se pot concilia ]i pronun\` o nou` hot`râre.

Sentin\a prin care instan\a de revizuire admite cererea pronun\ând o nou` hot`râre este supus` acelora]i c`i de atac ca ]i hot`rârile la care se refer` revizuirea, iar deciziile date [n apel sunt supuse recursului.

*

* *

Prin art. 1 pct. 3 din Legea nr. 576/2004 s-a introdus art. 4081 care instituie un nou caz de revizuire, ]i anume acela al hot`rârilor definitive pronun\ate de c`tre Curtea European` a Drepturilor Omului în leg`tur` cu hot`râri penale definitive pronun\ate de instan\ele române, iar prin Legea nr. 356/2006 textul de lege a fost modificat, stabilindu-se că, hot`rârile definitive pronun\ate [n cauzele [n care Curtea European` a Drepturilor Omului a constatat o [nc`lcare a unui drept prev`zut de Conven\ia european` pentru ap`rarea drepturilor omului ]i a libert`\ilor fundamentale pot fi supuse revizuirii, dacă consecinţele grave ale acestei încălcări continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate.

{n aceste situa\ii pot cere revizuirea: – persoana al c`rei drept a fost [nc`lcat; – so\ul ]i rudele apropiate ale condamnatului, chiar ]i dup` moartea

acestuia; – procurorul, din oficiu. Cererea de revizuire se introduce la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care judecă

cererea în complet de 9 judecători. Cererea de revizuire se poate face în termen de un an de la data rămânerii

definitive a hotărârii Curţii Europene a Drepturilor Omului. 13.4. RECURSUL ÎN INTERESUL LEGII

Prin Legea nr. 45/1993 a fost introdus [n Codul de procedur` penal` art. 4142 C.pr.pen., modificat ulterior prin art. I pct. 200 din Legea nr. 356/2006, privind recursul [n interesul legii, care a fost conceput ca un instrument de [ndrumare a jurispruden\ei.

Astfel, pentru a se asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către toate instanţele judecătoreşti, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, din oficiu sau la cererea ministrului justiţiei, colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, colegiile de conducere ale curţilor de apel şi Avocatul Poporului au îndatorirea să ceară Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să se pronunţe asupra problemelor de drept care au fost soluţionate diferit de instanţele judecătoreşti

227

Deciziile prin care se solu\ioneaz` sesiz`rile se pronun\` de Sec\iile Unite ale {naltei Cur\i de Casa\ie ]i Justi\ie sunt obligatorii ]i se aduc la cuno]tin\` instan\elor de Ministerul Justi\iei. Ele se public` [n Monitorul Oficial al României, Partea I, precum ]i pe pagina de Internet a {naltei Cur\i de Casa\ie ]i Justi\ie.

Solu\iile se pronun\` numai [n interesul legii, nu au efect asupra hot`rârilor judec`tore]ti examinate ]i nici cu privire la situa\ia p`r\ilor din acele procese.

14. EXECUTAREA HOTÃRÂRILOR PENALE

14.1. DISPOZIŢII GENERALE 14.1.1. Punerea în executare a hotărârilor penale – fază a procesului penal

Procesul penal are ca scop imediat constatarea la timp ]i [n mod complet a faptelor care constituie infrac\iuni, [n a]a fel [ncât orice persoan` care a s`vâr]it o infrac\iune s` fie pedepsit` potrivit vinov`\iei sale ]i nici o persoan` nevinovat` s` nu fie tras` la r`spundere penal`. A]adar, activitatea procesual penal` trebuie s` se finalizeze prin pedepsirea, când este cazul, a celor care s`vâr]esc infrac\iuni. 14.1.2. Caracterul executoriu al hotărârilor penale

Hotărârile instanţelor penale devin executorii la data când au rămas definitive. Hotărârile nedefinitive sunt executorii când legea dispune aceasta.

14.1.3. Momentele în care hotărârile judecătoreşti penale rămân definitive. Rămânerea definitivă a hotărârilor primei instanţe:

a) la data pronunţării, când hotărârea nu este supusă apelului şi nici recursului; b) la data expirării termenului de apel, când nu s-a declarat apel în termen sau când a fost retras înaintea termenului; c) la data retragerii apelului dacă acesta s-a produs după expirarea termenului de apel;

228

d) la data expirării termenului de recurs în cazul hotărârilor nesupuse apelului sau dacă apelul a fost respins, când nu s-a declarat recurs în termen. La aceeaşi dată rămâne definitivă şi atunci când recursul declarat împotriva acestei hotărâri a fost retras înaintea termenului; e) la data retragerii recursului declarat împotriva hotărârii nesupuse apelului sau pentru care s-a respins apelul, dacă retragerea a avut loc după expirarea termenului de recurs; f) la dat pronunţării hotărârii prin care s-a respins recursul declarat împotriva hotărârii nesupuse apelului sau pentru care s-a respins apelul.

Rămânerea definitivă a hotărârilor instanţei de apel: a) la data expirării termenului de recurs, când apelul a fost admis fără trimitere spre rejudecare şi nu s-a declarat recurs, în termen. Când împotriva acestei hotărâri recursul a fost declarat în termen, dar a fost retras înăuntrul termenului, hotărârea rămâne definitivă la aceeaşi dată. b) la data retragerii recursului declarat împotriva hotărârii sus menţionate, dacă aceasta s-a produs după expirarea termenul de recurs; c) la data pronunţării hotărârii prin care s-a respins recursul declarat împotriva hotărârilor de la pct.a)

Rămânerea definitivă a hotărârilor instanţei de recurs a) recursul a fost admis şi procesul a luat sfârşit în faţa instanţei de recurs, fără rejudecare; b) cauza a fost rejudecată de către instanţa de recurs după admiterea recursului; c) hotărârea cuprinde obligarea la plata cheltuielilor judiciare, când recursul a fost respins. 14.2. PUNEREA ÎN EXECUTARE A PEDEPSELOR PRINCIPALE 14.2.1. Punerea în executare a pedepsei închisorii sau a detenţiei pe viaţă

Pedeapsa închisorii şi pedeapsa detenţiunii pe viaţă se pun în executare prin emiterea mandatului de executare.

Mandatul de executare se emite de judecătorul delegat al instanţei de executare în ziua rămânerii definitive a hotărârii la instanţa de fond sau, după caz, în ziua primirii extrasului prevăzut în art. 418 alin. 3, se întocmeşte în trei exemplare şi cuprinde: denumirea instanţei de executare, data emiterii, datele privitoare la persoana condamnatului prevăzute în art. 70, numărul şi data hotărârii care se execută şi denumirea instanţei care a pronunţat-o, pedeapsa pronunţată şi textul de lege aplicat, timpul reţinerii şi arestării preventive care s-a dedus din durata pedepsei, menţiunea dacă cel condamnat este recidivist, ordinul de arestare şi de deţinere, semnătura judecătorului delegat, precum şi ştampila instanţei de executare.

În cazul în care cel condamnat se află în stare de libertate, odată cu emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii sau a pedepsei detenţiunii pe viaţă, judecătorul delegat emite şi un ordin prin care interzice condamnatului să părăsească ţara.

Ordinul se întocmeşte în trei exemplare şi cuprinde: denumirea instanţei de executare, data emiterii, datele privitoare la persoana condamnatului prevăzute în art. 70, pedeapsa pronunţată împotriva acestuia, numărul şi data hotărârii de condamnare, denumirea instanţei care a pronunţat-o, numărul mandatului de executare a pedepsei emis pe numele condamnatului, dispoziţia de interzicere a părăsirii ţării, semnătura judecătorului delegat, precum şi ştampila instanţei de executare.

229

Cazuri de amânare şi de întrerupere a executării pedepsei închisorii sau detenţiei pe viaţă ( art. 453-455 C.pr.pen. ): a) când se constată pe baza unei expertize medico-legale că cel condamnat suferă de o boală care îl pune în imposibilitatea de a executa pedeapsa, iar instanţa apreciază că amânarea executării şi lăsarea în libertate nu prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. În acest caz, executarea pedepsei se amână până când starea de sănătate a condamnatului se va ameliora, astfel încât pedeapsa să poată fi pusă în executare; b) când o condamnată este gravidă sau are un copil mai mic de un an, executarea pedepsei se amână sau se întrerupe până la încetarea cauzei care a determinat amânarea sau întreruperea. c) când din cauza unor împrejurări speciale, executarea imediată a pedepsei ar avea consecinţe grave pentru condamnat, familie sau unitatea la care lucrează, executarea se poate amâna numai o singură dată şi cel mult trei luni. Evidenţa întreruperilor admise este ţinută de către instanţa de executare şi administraţia locului de deţinere.

Singura diferenţă între amânare şi întrerupere este aceea că amânarea are loc înainte de a fi început executarea pe când întreruperea executării presupune începerea executării pedepsei.

Potrivit art.55 alin.2 din C.pen., în cazul în care cel condamnat la pedeapsa detenţiei pe viaţă a îndeplinit vârsta de 60 de ani, în timpul executării pedepsei, detenţia pe viată se înlocuieşte cu închisoarea pe timp de 25 de ani.

Legea nr. 141/1996 reintroduce art. 448 C.pr.pen. [n care se prevede c` [nlocuirea pedepsei deten\iei pe via\` cu pedeapsa [nchisorii se dispune din oficiu sau la cererea procurorului ori a celui condamnat de c`tre instan\a de executare, iar dac` cel condamnat se afl` [n stare de de\inere, de c`tre instan\a corespunz`toare [n a c`rei raz` teritorial` se afl` locul de de\inere.

{n ceea ce prive]te competen\a, aceasta apar\ine instan\ei de executare sau instan\ei [n a c`rei raz` teritorial` se afl` locul de de\inere dac` cel condamnat se afl` [n stare de de\inere.

14.2.2. Punerea [n executare a pedepsei [nchisorii cu executare la locul de munc`

14.2.2.1. Procedura de punere [n executare a pedepsei [nchisorii cu executare la locul de munc`

{n func\ie de gravitatea faptei, [mprejur`rile [n care a fost s`vâr]it`, conduita profesional` ]i general` a f`ptuitorului, posibilit`\ile acestuia de reeducare, instan\a, dac` apreciaz` c` sunt temeiuri suficiente ca scopul pedepsei s` fie atins f`r` privare de libertate, poate dispune executarea pedepsei [n unitatea [n care condamnatul []i desf`]oar` activitatea sau [n alt` unitate.

Pedeapsa [nchisorii cu executare la locul de munc` se pune [n executare prin emiterea mandatului de executare, care se [ntocme]te [n 4 (patru) exemplare ]i cuprinde, pe lâng` men\iunile prev`zute [n art. 420 C.pr.pen., care se aplic` [n mod corespunz`tor, ]i urm`toarele date: denumirea, sediul unit`\ii unde se execut` pedeapsa, dispozi\ia de executare a pedepsei c`tre conducerea unit`\ii ]i de re\inere ]i v`rsare la bugetul de stat a cotei prev`zute de lege (art. 4221 C.pr.pen.).

230

Instan\a de executare va trimite câte un exemplar al mandatului, unit`\ii unde se va executa pedeapsa, comandantului ]i organului de poli\ie din localitatea [n care []i are sediul unitatea. O copie de pe dispozi\ia hot`rârii se va trimite ]i consiliului local [n a c`rui raz` teritorial` []i are domiciliul comandantul.

Cazurile [n care se poate dispune revocarea execut`rii pedepsei la locul de munc` sunt urm`toarele:

a) dac`, dup` r`mânerea definitiv` a hot`rârii prin care s-a dispus executarea pedepsei la locul de munc`, cel condamnat s`vâr]e]te din nou o infrac\iune, [nainte de [nceperea execut`rii pedepsei sau [n timpul execut`rii acesteia;

b) dac` condamnatul se sustrage de la prestarea activit`\ii [n cadrul unit`\ii sau nu-]i [ndepline]te [n mod corespunz`tor [ndatoririle ce-i revin la locul de munc` ori nu respect` m`surile de supraveghere sau obliga\iile stabilite prin hot`rârea de condamnare;

c) când condamnatul nu mai poate presta munca din cauza pierderii totale a capacit`\ii de munc`, chiar dac` nu sunt [ndeplinite condi\iile prev`zute pentru a se dispune suspendarea condi\ionat` a execut`rii pedepsei sub supraveghere.

Conform art. 8610 C.pen., anularea execut`rii pedepsei la locul de munc` se poate dispune dac` cel condamnat mai s`vâr]e]te o infrac\iune pân` la r`mânerea definitiv` a hot`rârii ]i aceasta se descoper` [nainte ca pedeapsa s` fi fost executat` la locul de munc` sau considerat` executat`, dac` nu sunt [ntrunite condi\iile necesare pentru a se dispune pedeapsa [nchisorii cu executare la locul de munc`.

Dispozi\iile prev`zute de art. 453 alin. 3 C.pr.pen. privind cazurile ]i titularii cererii de amânare a execut`rii pedepsei [nchisorii se aplic` [n mod corespunz`tor execut`rii pedepsei la locul de munc`.

Cazurile care pot atrage amânarea execut`rii pedepsei închisorii sau a detenţiei pe viaţă sunt incidente ]i la [ntreruperea execut`rii acestei pedepse, [n situa\ia [n care executarea a [nceput. Potrivit art. 456. C.pr.pen instanţa competentă să dispună asupra întreruperii executării pedepsei este instanţa în a cărei rază teritorială se află locul de deţinere sau după caz, unitatea unde se execută pedeapsa la locul de muncă, corespunzătoare în grad instanţei de executare. În cazul în care persoana condamnată se află în stare de libertate în urma unei întreruperi anterioare a executării pedepsei, instanţa competentă să dispună asupra întreruperii executării pedepsei este instanţa de executare. Cererea de întrerupere a executării pedepsei adresată altei instanţe se trimite pe cale administrativă instanţei competente.

Titularii cererii de [ncetare a execut`rii pedepsei la locul de munc` sunt: – conducerea unit`\ii unde condamnatul []i desf`]oar` activitatea; – condamnatul, atunci când a executat cel pu\in 2/3 din durata pedepsei ]i

a dat dovezi temeinice de [ndreptare, a avut o bun` conduit`, a fost disciplinat ]i st`ruitor [n munc` (art. 8611 alin. 1 C. pen.).

{ncetarea execut`rii pedepsei la locul de munc` se dispune de c`tre judec`toria [n a c`rei raz` teritorial` se afl` unitatea unde condamnatul execut` pedeapsa (art. 4501 C. pr. pen.). Este posibil ca instan\a s` resping` cererea de [ncetare a execut`rii pedepsei la locul de munc`, dar [n aceast` situa\ie hot`rârea de respingere trebuie s` fixeze ]i termenul dup` expirarea c`ruia

231

poate fi introdus` o nou` cerere; oricum, acest termen nu poate fi mai mare de un an. 14.2.3. Punerea în executare a pedepsei amenzii

Această pedeapsă se execută prin plata unei sumei respective de către persoana condamnată. Aceasta, la pedeapsa amenzii este obligată să depună recipisa de plată integrală a amenzii la instanţa de executare, în termen de 3 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii. La cererea condamnatului se poate dispune eşalonarea plăţii, pe cel mult două luni în rate lunare.

Înlocuirea pedepsei amenzii. Dacă cel condamnat se sustrage cu rea-credinţă de la executarea amenzii,

instanţa poate înlocui această pedeapsă cu pedeapsa închisorii în limitele prevăzute de lege pentru infracţiunea săvârşită, ţinând cont de partea de amendă ce a fost achitată. 14.3. PUNEREA ÎN EXECUTARE A PEDEPSELOR COMPLEMENTARE 14.3.1. Interzicerea exerciţiului unor drepturi

Pe lângă una din pedepsele principale instanţa poate dispune ca pedeapsă complementară şi interzicerea unuia sau mai multor drepturi: - dreptul de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice; - dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat; - dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie de natura aceleia de care s-a folosit la săvârşirea infracţiunii; - drepturile părinteşti; - dreptul de a fi tutore sau curator.

Pedeapsa interzicerii unor drepturi se pune în executare prin trimiterea de către instanţa de executare a unei copii de pe dispozitivul hotărârii, consiliului local în a cărei rază domiciliază condamnatul, precum şi organului care supraveghează exercitarea acestor drepturi. 14.3.2. Punerea în executare a pedepsei degradării militare.

Degradarea militară constă în pierderea gradului şi a dreptului de a purta uniformă. Pedeapsa este obligatorie pentru condamnaţii militari şi rezervişti dacă pedeapsa principală stabilită este închisoarea mai mare de 10 ani sau detenţia pe viaţă şi este facultativă dacă aceştia au săvârşit infracţiuni cu pedeapsa principală stabilită de cel puţin 5 ani şi cel mult 10 ani.

Punerea în executare a pedepsei degradării militare se face prin trimiterea de către instanţa de executare a unei copii de pe dispozitivul hotărârii de condamnare , comandantului unităţii militare sau comandantului centrului militar în raza căruia domiciliază condamnatul. 14.4. PUNEREA ÎN EXECUTARE A MĂSURILOR DE SIGURANŢĂ 14.4.1. Obligarea la tratament medical

232

Dacă făptuitorul din cauza unei boli sau intoxicării cronice prin alcool, stupefiante sau alte substanţe prezintă pericol pentru societate, împotriva lui se poate lua această măsură de siguranţă.

În cazul în care măsura de siguranţă a obligării la tratament, este luată printr-o hotărâre judecătorească, se pune în executare prin comunicare copiei de pe dispozitiv şi a copiei de pe raportul medico-legal, direcţiei sanitare din judeţul pe teritoriul căruia locuieşte persoana. Direcţia sanitară va comunica persoanei faţă de care s-a luat această măsură, unitatea la care urmează a i se face tratament.

Unitatea sanitară este obligată să efectueze tratamentul şi să comunice instanţei următoarele: - dacă persoana obligată la tratament s-a prezentat pentru a urma tratamentul; - dacă se sustrage de la efectuare tratamentului după prezentare; - când măsura dispusă de instanţă nu este sau nu mai este necesară.

Primind comunicarea, instanţa de executare dispune efectuarea unui raport medico-legal cu privire la starea de sănătate a persoanei faţă de care este luată măsura de siguranţă.

Persoana obligată la tratament medical are dreptul de a cere să fie examinată şi de un medic specialist desemnat de aceasta, ale cărui concluzii sunt înaintate instanţei.

După primirea raportului medico-legal şi a concluziilor medicului specialist, instanţa ascultă concluziile procurorului, ale persoanei faţă de care este luată măsura de siguranţă şi apărătorului acesteia, precum şi ale expertului şi medicului specialist, atunci când consideră necesar, dispunând fie înlocuirea tratamentului, fie internarea medicală.

Dacă persoana faţă de care s-a luat măsura de siguranţă nu are apărător, i se asigură un avocat din oficiu.

O copie de pe hotărârea definitivă a instanţei prevăzute în art. 430 alin. 2 se comunică instanţei de executare. 14.4.2. Internarea medicală

Dacă făptuitorul este bolnav mintal sau toxicoman şi se află într-o stare care prezintă pericol pentru societate, împotriva lui se poate lua măsura de siguranţă a internării medicale. Măsura se poate lua în mod provizoriu şi în faza de urmărire penală sau de judecată.

Când măsura este dispusă printr-o hotărâre definitivă se pune în executare prin comunicare copiei de pe dispozitiv şi a unei copii de pe raportul medico-legal, direcţiei sanitare din judeţul pe teritoriul căruia domiciliază persoana faţă de care s-a luat această măsură. Direcţia sanitară are obligaţia de a efectua internarea şi să încunoştiinţeze despre acesta instanţa de executare.

Încetarea sau înlocuirea măsurii poate fi cerută şi de persoana internată dar şi de procuror, caz în care instanţa cere avizul unităţii sanitare unde se află cel internat. 14.4.3. Interzicerea unor funcţii sau profesii.

Conform art. 115 C. pen., m`sura de siguran\` a interzicerii unei func\ii sau profesii se poate dispune [mpotriva persoanei care a s`vâr]it fapta datorit` incapacit`\ii, nepreg`tirii sau altor cauze care [l fac impropriu pentru ocuparea unei func\ii ]i pentru exercitarea unei profesii, meserii sau alte ocupa\ii. 14.4.4. Interzicerea de a se afla în anumite localităţi.

233

{n temeiul art. 116 alin 1 ]i 2 C. pen., când persoana condamnat` la pedeapsa [nchisorii de cel pu\in 1 an a mai fost condamnat` pentru alte infrac\iuni, dac` instan\a constat` c` prezen\a acesteia [n localitatea unde a s`vâr]it infrac\iunea sau [n alte localit`\i constituie un pericol grav pentru societate, ea poate lua fa\` de aceast` persoan` m`sura interzicerii de a se afla [n acea localitate sau [n alte localit`\i anume determinate prin hot`rârea de condamnare.

Condi\ia unei condamn`ri anterioare nu se mai cere atunci când condamnarea este mai mare de 5 ani.

Aceast` m`sur` nu trebuie confundat` cu obligarea de a nu p`r`si localitatea, care este o m`sur` de preven\ie. 14.4.5. Expulzarea.

Aceast` m`sur` de siguran\` prev`zut` de art. 117 C. pen. const` [n interdic\ia impus` cet`\eanului str`in sau persoanei f`r` cet`\enie care nu domiciliaz` pe teritoriul \`rii noastre, care a comis o infrac\iune, de a r`mâne pe teritoriul \`rii. 14.4.6. Confiscarea specială.

Confiscarea special` este o m`sur` de siguran\` care se dispune cu privire la anumite lucruri expres prev`zute de lege.

Astfel, potrivit art. 118 C. pen., bunurile supuse confisc`rii speciale sunt: – lucrurile produse prin fapte prev`zute de legea penal`; – lucrurile care au servit sau care au fost destinate s` serveasc` la

s`vâr]irea unei infrac\iuni, dac` sunt ale infractorului; – lucrurile care au fost date pentru a determina s`vâr]irea unei infrac\iuni

sau pentru a r`spl`ti pe infractor; – lucrurile dobândite [n mod v`dit prin s`vâr]irea infrac\iunii, dac` nu sunt

restituite persoanei v`t`mate ]i [n m`sur` [n care nu servesc la desp`gubirea acesteia;

– lucrurile de\inute [n contra dispozi\iilor legale. Procurorul poate dispune aceast` m`sur` prin ordonan\`, iar instan\a prin

hot`râre. 14.4.7. Executarea interdicţiei de a reveni în locuinţa familiei pe o perioadă neterminată.

Prin Legea nr. 197/2000 (publicat` [n M.O. nr. 568/15.11.2000) a fost introdus [n Codul penal art. 1181 referitor la interdic\ia persoanei condamnate la pedeapsa [nchisorii de cel pu\in un an pentru loviri sau orice alte acte de violen\e cauzatoare de suferin\e fizice ]i psihice, s`vâr]ite asupra membrilor familiei, de a reveni [n locuin\a familiei dac` instan\a constat` c` prezen\a acesteia [n locuin\a familiei constituie un pericol grav pentru ceilal\i membri ai familiei. Acest lucru se face la cererea p`r\ii v`t`mate ]i m`sura poate fi luat` pe o durat` de pân` la 2 ani.

Conform art. 1491 C.pen. prin „membru de familie“ se [n\elege so\ul sau ruda apropiat`, dac` aceasta din urm` locuie]te ]i gospod`re]te [mpreun` cu f`ptuitorul.

234

14.5. PUNEREA ÎN EXECUTARE A DISPOZIŢIILOR PRIVIND ÎNLOCUIREA RĂSPUNDERII PENALE ŞI A DISPOZIŢIILOR PRIN CARE S-AU APLICAT SANCŢIUNILE PREVĂZUTE ÎN ART.181 C.PEN. 14.5.1. Punerea în executare a dispoziţiilor privind înlocuirea răspunderii penale Instanţa poate dispune înlocuirea răspunderii penale cu una administrativă: - mustrarea; - mustrarea cu avertisment; - amenda de la 10 lei la 1.000 lei (art. 91 lit. c C.pen., a fost reprodus astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 278/2006).

Executarea mustrării şi a mustrării cu avertisment se efectuează de îndată în şedinţa în care s-a pronunţat hotărârea.

Executarea amenzii se efectuează prin trimiterea unui extras de pe dispozitivul hotărârii organului care execută amenda ( art. 442 C.pr.pen. ). 14.5.2. Punerea în executare a dispoziţiilor prin care s-au aplicat sancţiuni în baza art. 181 C.pen. ( art. 4411)

Procurorul sau instanţa de judecată, dacă constată că fapta nu prezintă pericolul social al unei infracţiuni aplică una din următoarele sancţiuni cu caracter administrativ: mustrare, mustrare cu avertisment sau amenda.

Executarea mustr`rii sau mustr`rii cu avertisment, precum ]i executarea amenzii se efectueaz` de c`tre organul care a aplicat sanc\iunea potrivit procedurii de punere [n executare a dispozi\iilor privind [nlocuirea r`spunderea penale, care se aplic` [n mod corespunz`tor. 14.6. PUNEREA ÎN EXECUTARE A AMENZII JUDICIARE ŞI A CHELTUIELILOR JUDICIARE AVANSATE DE STAT 14.6.1. Amenda judiciară ( art. 442 C.pr.pen.)

Potrivit art. 198 C. pr. pen., a]a cum a fost modificat prin Legea nr. 281/2003, atunci când pe parcursul procesului penal se s`vâr]esc unele abateri cei vinova\i sunt sanc\iona\i cu amend` judiciar` de la 500 la 5.000 lei (sau de la 100 la 1.000 lei).

Amenda judiciar` poate fi aplicată de organul de urmărire judiciară sau prin ordonanţă sau de către instanţă prin încheiere. Punerea în executare se face prin trimiterea unui extras de pe acea parte din dispozitiv care priveşte aplicarea amenzii organului care execută amenda. 14.6.2. Cheltuielile judiciare avansate de stat ( art.443 C.pr.pen.)

Instanţa prin hotărârea de condamnare obligă părţile la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat dacă acestea au fost provocate de părţi, în caz contrar acestea rămân în sarcina statului. Acestea se dispun de procuror prin ordonanţă sau de instanţa de judecată prin hotărârea de condamnare. Executarea lor se face în aceleaşi condiţii ca la amenzile judiciare. 14.7. PUNEREA ÎN EXECUTARE A DISPOZIŢIILOR CIVILE DIN HOTĂRÂRE 14.7 1. Restituirea lucrurilor şi valorificarea celor neridicate ( art.444 C.pr.pen.)

Când instanţa prin hotărârea penală a dispus restituirea lucrurilor care se află în păstrare sau la dispoziţia instanţei de executare, restituirea se face prin remiterea acelor lucruri persoanelor în drept. Dacă în termen de 6 luni persoanele încunoştiinţate nu se prezintă pentru a le primi acestea trec în patrimoniul statului.

235

14.7.2. Înscrisurile declarate false

Judecătorul delegat este cel care execută sau pune în executare dispoziţia hotărârii penale prin care un înscris, este declarat fals. Se va face pe fiecare pagină menţiunea de anulare. Înscrisul declarat fals rămâne la dosarul cauzei. 14.7.3. Despăgubirile civile şi cheltuielile judiciare

Potrivit art. 446 C.pr.pen., dispozi\iile din hot`rârea penal` privitoare la desp`gubirile civile ]i la cheltuielile judiciare cuvenite p`r\ilor se execut` potrivit legii civile. 14.8. SCHIMBĂRI ÎN EXECUTAREA UNOR HOTĂRÂRI 14.8.1. Revocarea sau anularea suspendării executării pedepsei

Dacă scopul pedepsei poate fi atins şi fără executarea acesteia , instanţa poate dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei sau suspendarea condiţionată sub supraveghere.

{n perioada suspend`rii condi\ionate a execut`rii pedepsei sau a suspend`rii execut`rii pedepsei sub supraveghere, condamnatul trebuie s` dea dovad` de un comportament care s` justifice suspendarea. Durata acestei suspend`ri constituie un termen de [ncercare pentru condamnat.

Dacă în intervalul termenului de încercare, cel condamnat săvârşeşte din nou o infracţiune pentru care s-a pronunţat o condamnare definitivă chiar după expirarea acelui termen, instanţa revocă suspendarea condiţionată sau cea sub supraveghere. 14.8.2. Alte modificări ale pedepsei 14.8.2.1. Liberarea condiţionată vizează în mod direct conduita condamnatului în timpul executării pedepsei. Condamnatul care a efectuat o anumită fracţiune din durata pedepsei, dacă este stăruitor în muncă, este disciplinat ori dă dovezi temeinice de îndreptare, poate beneficia de liberare condiţionată înainte de executarea în întregime a pedepsei.

Hotărârea instanţei este supusă recursului. Termenul de recurs este de 3 zile. Recursul declarat de procuror este suspensiv de executare. 14.8.2.2. Înlocuirea şi reducerea pedepsei pentru militari

Pedeapsa închisorii care nu depăşeşte 2 ani de către militarii în termen se execută într-o închisoare militară . În cazul în care condamnaţii judecaţi la o instanţă civilă au devenit militari în termen înaintea sau după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, se dispune înlocuirea executării pedepsei închisorii cu executarea într-o închisoare militară.

Înlocuirea executării pedepsei închisorii cu executarea în închisoare militară, se dispune de către tribunalul militar în a cărei circumscripţie se găseşte unitatea militară din care face parte cel condamnat.

Când militarul condamnat a executat jum`tate din durata pedepsei ]i a dat dovezi temeinice de [ndreptare, partea din durata pedepsei ce a mai r`mas de executat se reduce la o treime, iar dac` s-a eviden\iat [n mod deosebit, reducerea poate dep`]i o treime, putând cuprinde chiar tot restul pedepsei (art. 62 alin. 2 C. pen.).

Competen\a reducerii pedepsei revine tribunalului militar [n a c`rui raz` teritorial` se afl` [nchisoarea militar`.

236

14.8.3. Înlăturarea sau modificarea pedepsei 14.8.3.1. Intervenirea unei legi penale noi

Când dup` r`mânerea definitiv` a hot`rârii de condamnare intervine o lege ce nu mai prevede ca infrac\iune fapta pentru care s-a pronun\at condamnarea, ori o lege care prevede o pedeaps` mai u]oar` decât cea care se execut` sau urmeaz` a se executa, instan\a ia m`suri pentru aducerea la [ndeplinire, dup` caz, a dispozi\iilor art. 12, 14, 14 C. pen.

Competen\a asupra [nl`tur`rii sau modific`rii pedepsei revine instan\ei de executare, iar dac` cel condamnat se afl` [n cursul execut`rii pedepsei, instan\ei corespunz`toare [n grad [n a c`rei raz` teritorial` se afl` locul de de\inere sau unitatea unde condamnatul execut` pedeapsa la locul de munc`. 14.8.3.1.2. Aplicarea amnistiei ]i gra\ierii

{nl`turarea sau modificarea pedepsei poate avea loc ]i [n cazul amnistiei ]i gra\ierii. Conform art. 459 C. pr. pen., aplicarea amnistiei, când intervine dup` r`mânerea definitiv` a hot`rârii, precum ]i aplicarea gra\ierii se fac de c`tre un judec`tor de la instan\a de executare, iar dac` cel condamnat se afl` [n cursul execut`rii pedepsei, de c`tre un judec`tor de la instan\a corespunz`toare [n a c`rei raz` teritorial` se afl` locul de de\inere sau unitatea unde se execut` pedeapsa la locul de munc`. 14.9. DISPOZIŢII COMUNE 14.9.1. Procedura la instanţa de executare

Preşedintele instanţei de executare ia anumite măsuri pentru buna desfăşurare a judecăţii, în sensul că citează părţile interesate şi dispune desemnarea unui apărător din oficiu când asistenţa juridică este obligatorie.

Condamnatul arestat este adus în faţa instanţei de executare. Participarea procurorului este obligatorie iar după ascultarea concluziilor

procurorului şi părţilor, instanţa de executare se pronunţă prin sentinţă. Atunci când competenţa revine instanţei în a rază teritorială se află locul de

deţinere sau unitatea unde execută pedeapsa cel condamnat, se aplică aceeaşi procedură. Instanţa trebuie să comunice instanţei de executare, soluţia. 14.9.2. Contestaţie la executare

Este definită ca fiind un procedeu jurisdicţional de rezolvare a cererilor sau plângerilor ocazionate de punerea în executare a hotărârilor penale.

Situaţii în care punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti penale poate fi contestată: - când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă; - când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare; - când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere sau de micşorare a pedepsei precum şi orice alt incident ivit în cursul executării; - când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare.

Competenţa soluţionării contestaţiei la executare o are instanţa de executare sau cea de la locul de deţinere sau de la locul unde se află unitatea la care se execută pedeapsa la locul de muncă.

Contestaţia la executarea privind dispoziţiile civile ale hotărârii se face la instanţa de executare sau la cea care a pronunţat hotărârea ce se execută.

237

Contestaţia privind amenzile judiciare se soluţionează de instanţa care le-a pus în executare.

Cererile ulterioare de contestaţie la executare sunt inadmisibile dacă există identitate de persoană, de temei legal, de motive şi de apărări.

238

15. PROCEDURI SPECIALE 15.1. NOŢIUNEA DE PROCEDURĂ SPECIALĂ ŞI CLASIFICARE

Procedurile speciale sunt acelea care cuprind dispoziţii derogatorii de la modul comun şi obişnuit al desfăşurării procesului penal în legătură cu realizarea diferitelor instituţii procesuale.

Noţiunea se referă la diverse proceduri judiciare care fără a realiza sarcinile fundamentale ale procesului penal rezolvă pe cale jurisdicţională anumite probleme legate de desfăşurarea altor cauze penale.

A]a cum s-a subliniat ]i [n literatura de specialitate, procedurile speciale se [mpart [n: proceduri speciale propriu - zise ]i proceduri speciale auxiliare. La procedurile speciale propriu - zise putem [nt@lni proceduri [n care se aplic` [n principal norme derogatorii de la procedura obi]nuit` (ex.: procedura de urm`rire ]i judecare a unor infrac\iuni flagrante, procedura urgent` de urm`rire ]i judecare a unor infrac\iuni de corup\ie, procedura privind traficul ilicit de droguri), precum ]i proceduri [n care se aplic` [n principal normele obi]nuite completate cu normele derogatorii din procedura special` (ex.: procedura [n cauzele cu infractori minori).

Ca proceduri speciale auxiliare, [ntruc@t rezolv` aspecte adiacente procesului penal [n curs de desf`]urare sau chiar dup` ce a fost [ncheiat, exist`: procedura reabilit`rii judec`tore]ti, procedura repar`rii pagubei [n cazul condamn`rii sau al lu`rii unei m`suri preventive pe nedrept, procedura [n caz de dispari\ie a [nscrisurilor judiciare, asisten\a juridic` interna\ional` ]i procedura extr`d`rii.

15.2. URMĂRIREA ŞI JUDECAREA UNOR INFRACŢIUNI FLAGRANTE 15.2.1. Necesitatea procedurii speciale în cazul unor infracţiuni flagrante

Pentru infracţiunile flagrante a fost necesară instituirea unei proceduri speciale iar deosebirea dintre infracţiunile flagrante şi cele neflagrante în sfera procesului penal este numai de ordin procesual: momentul constatării, săvârşirii infracţiunii şi cel al prinderii făptuitorului.

Împrejurarea săvârşirii infracţiunilor în condiţii de flagranţă justifică necesitatea unei reglementări speciale a urmăririi şi judecării acestora, regulile obişnuite de procedură trebuind înlocuite în scopul efectuării imediate a constatării şi strângerii neîntârziate a probelor care ulterior ar putea dispărea.

Instituirea procedurii speciale a fost necesară pentru ca şi tragerea la răspundere penală a făptuitorului să se efectueze cât mai rapid, deoarece infracţiunile se produc la vedere şi provoacă o anumită indignare şi teamă. 15.2.2. Cazurile de aplicare a procedurii speciale de urmărire şi judecare a unor infracţiuni flagrante

Cazuri de aplicare a procedurii speciale: infracţiunile flagrante pedepsite de lege cu închisoarea mai mare de un an şi de cel mult 12 ani, precum şi formele agravante ale acestora, săvârşite în municipii sau oraşe, în mijloace de transport în comun, bâlciuri, târguri, porturi, aeroporturi sau gări, precum şi orice loc aglomerat se urmăresc şi se judecă potrivit dispoziţiilor prevăzute în acest capitol care se completează cu dispoziţiile Codului penal.

239

15.2.3. Urmărirea penală a unor infracţiuni flagrante

Urm`rirea special` este reglementat` de art. 467-470 C.pr.pen. referitoare la constatarea infrac\iunii, luarea de m`suri preventive ]i trimiterea [n judecat`, dispozi\ii care se completeaz`, c@nd este cazul, cu cele din dreptul comun. 15.2.3.1.Constatarea infrac\iunii

Organul de urm`rire penal` sesizat despre s`v@r]irea unei infrac\iuni, [n cazurile prev`zute de art. 466 C.pr.pen., potrivit art. 467 alin. 1 C.pr.pen., [ntocme]te un proces-verbal [n care se consemneaz` cele constatate cu privire la fapta s`v@r]it`, declara\iile [nvinuitului ]i ale celorlalte persoane ascultate. Toate aceste activit`\i se fac [n conformitate cu dispozi\iile legale din cadrul procedurilor obi]nuite.

Procesul-verbal se cite]te [nvinuitului, precum ]i persoanelor care au fost ascultate. c`rora li se atrage aten\ia c` pot completa declara\iile sau c` pot face obiec\ii cu privire la acestea.

Procesul-verbal reprezint` at@t mijlocul de prob` prin care se constat` s`v@r]irea unei infrac\iuni, c@t ]i actul de [ncepere a urm`ririi penale.

Pentru constatarea infrac\iunilor flagrante au competen\a de a efectua urm`rirea penal` organele de urm`rire penal`.

Organele de constatare prev`zute [n art. 214 C.pr.pen. ]i comandan\ii de nave ]i aeronave, precum ]i subofi\erii trupelor de gr`niceri (art. 215 C.pr.pen.) pot constata infrac\iunile flagrante, [ns` nu pot efectua urm`rirea penal`. 15.2.3.2.Desf`]urarea urm`ririi penale ]i luarea m`surilor preventive

Caracterul flagrant al unei infrac\iuni este apreciat de organele de urm`rire penal`, [n func\ie de [mprejur`rile concrete ale faptei ]i de prinderea f`ptuitorului.

Astfel, potrivit art. 468 C.pr.pen., organul de urm`rire penal` este obligat s`-l re\in` pe [nvinuit (calitatea de [nvinuit o dob@nde]te prin [nceperea urm`ririi penale, prin procesul-verbal de constatare a infrac\iunii) pe o perioad` ce nu poate dep`]i 24 de ore.

Procurorul, la sesizarea organului de cercetare sau din oficiu, poate solicita judec`torului arestarea [nvinuitului, pe o perioad` ce nu poate dep`]i 10 zile. Acest termen se calculeaz` de la data expir`rii ordonan\ei de re\inere. 15.2.3.3.Trimiterea [n judecat`

Conform art. 468 alin. 2, dac` procurorul apreciaz` c` sunt suficiente dovezi pentru punerea [n mi]care a ac\iunii penale, d` rechizitoriu prin care pune [n mi]care ac\iunea penal`, dispune trimiterea [n judecat` ]i trimite dosarul instan\ei competente [nainte de expirarea mandatului de arestare.

Dac` judec`torul a emis mandat de arestare a [nvinuitului ]i procurorul a restituit cauza, organul de cercetare penal` este obligat s` continue cercetarea ]i s` [nainteze dosarul procurorului odat` cu [nvinuitul, cel mai t@rziu [n 3 zile de la arestarea acestuia.

Aceast` dispozi\ie reflect` caracterul de urgen\` al procedurii speciale prin limitarea [n timp a duratei cercet`rii penale ]i indirect a [ntregii urm`riri penale.

240

{n situa\iile [n care procurorul nu a dispus trimiterea [n judecat` [n termen de 3 zile de la data emiterii ordonan\ei de re\inere, se aplic` art. 146 ]i urm`toarele.

Din aceast` dispozi\ie legal` rezult` c` dac` exist` probe [mpotriva [nvinu-itului, procurorul trebuie s` procedeze la ascultarea acestuia [n prezen\a ap`r`torului ]i s` solicite instan\ei arestarea preventiv`. {n caz contrar, c@nd nu exist` probe suficiente se poate dispune restituirea dosarului la organul de cercetare penal` pentru continuarea cercet`rilor.

Atunci c@nd organul de cercetare penal` a fost obligat s` continue cercetarea, [n cel mai t@rziu 3 zile dup` finalizarea acesteia, procurorul, primind dosarul, procedeaz` la verificarea lucr`rilor urm`ririi penale ]i se pronun\` [n cel mult 2 zile de la primire, put@nd dispune trimiterea [n judecat`, scoaterea de sub urm`rire sau [ncetarea urm`ririi penale, potrivit art. 262, ori restituirea cauzei, potrivit art. 265 C.pr.pen.

{n situa\ia [n care, [n urma verific`rii lucr`rilor de cercetare penal`, procurorul constat` c` sunt [ndeplinite condi\iile prev`zute de lege, dispune trimiterea [n judecat`, [ntocme]te rechizitoriu ]i [nainteaz` de [ndat` instan\ei de judecat` dosarul cauzei (art. 470 alin. 2 C.pr.pen.).

C@nd procurorul restituie cauza pentru completarea sau refacerea urm`ririi penale, urm`rirea se efectueaz` potrivit procedurii comune, iar dispozi\iile privitoare la m`surile preventive, de siguran\` sau asiguratorii, precum ]i trimiterea la organul competent se aplic` conform art. 267, 268 din C.pr.pen.

{n situa\ia infrac\iunilor flagrante, c@nd se ia m`sura arest`rii preventive, este obligatorie asisten\a juridic`, potrivit dispozi\iilor art. 171 alin. 2 C.pr.pen. 15.2.4. Judecarea unor infracţiuni flagrante 15.2.4.1.Instan\a competent`

La infrac\iunile flagrante, instan\a competent` [n a judeca asemenea cauze este cea obi]nuit`. {n asemenea cauze sunt aplicabile ]i dispozi\iile referitoare la competen\a dup` materie, competen\a teritorial` ]i dup` calitatea persoanei.

Pentru municipiile [mp`r\ite [n sectoare, Ministrul Justi\iei poate desemna una sau mai multe judec`torii care s` judece asemenea cauze, cu respectarea competen\ei materiale prev`zute de lege (art. 471, alin. 2 C.pr.pen.).

Judec`toria desemnat` pentru a judeca infrac\iunile flagrante nu reprezint` o instan\` special`, ci are doar caracterul unei instan\e specializate, [n sensul c` ea a fost instituit` [n scopul unei mai bune organiz`ri a judec`\ii infrac\iunilor flagrante, aceasta fiind necesar` pentru desf`]urarea unei judec`\i rapide. 15.2.4.2. M`suri preg`titoare ]edin\ei de judecat`

Pentru desf`]urarea [n bune condi\ii a judec`\ii, pre]edintele instan\ei ia anumite m`suri, ]i anume (art. 472 C.pr.pen.):

– fixeaz` termenul de judecat`, care nu poate dep`]i 5 zile de la data primirii dosarului;

– dispune aducerea cu mandat a martorilor ]i a p`r\ii v`t`mate. Fa\` de procedura obi]nuit` unde exist` alte sanc\iuni pentru neprezentarea martorilor, datorit` urgen\ei solu\ion`rii cauzei se emite mandat de aducere at@t pentru martor c@t ]i pentru partea v`t`mat`.

– inculpatul este adus la judecat`, iar participarea procurorului la judecat` este obligatorie;

241

– instan\a verific` dac` sunt [ntrunite [n cauz` condi\iile pentru infrac\iunea flagrant` prev`zut` [n art. 466 C.pr.pen. 15.2.4.3. Judecata [n prima instan\`

Activitatea instan\ei de judecat` la infrac\iunile flagrante se desf`]oar` [n general potrivit procedurii obi]nuite la care se adaug` dispozi\iile speciale prev`zute [n art. 473 – 476 C.pr.pen.

La primul termen de judecat` instan\a va proceda la verificarea regularit`\ii sesiz`rii potrivit dispozi\iilor art. 300, alin. 1 C.pr.pen., a competen\ei, precum ]i la regularitatea lu`rii ]i men\inerii arest`rii preventive conform art I, pct. 171 din Legea nr. 281/2003 prin care s-a abrogat art. 300, alin. 3 C.pr.pen.

În cazul când se constată că sesizarea nu este făcută potrivit legii, iar neregularitatea nu poate fi înlăturată de îndată şi nici prin acordarea unui termen în acest scop, dosarul se restituie organului care a întocmit actul de sesizare, în vederea refacerii acestuia.

Astfel, instan\a procedeaz` la judecarea cauzei ascult@nd pe inculpat, martorii prezen\i, precum ]i persoana v`t`mat`, dac` este de fa\`.

Judecata se face pe baza acestor declara\ii ]i a lucr`rilor din dosar (art. 473 alin. 1 C.pr.pen.). Rezult` c`, [n aceast` situa\ie, dac` unii martori sau partea v`t`mat` nu sunt prezen\i la judecat`, cauza nu se am@n`, judecata f`c@ndu-se pe baza probelor existente la dosar.

Exist` posibilitatea ca instan\a s` poat` dispune, din oficiu sau la cerere, administrarea de probe noi, [n care scop ia m`surile corespunz`toare, pe care le aduce la [ndeplinire [n mod direct sau prin organele de poli\ie (art. 473 alin.2 C.pr.pen.). Pentru administrarea probelor, instan\a poate acorda termene care [n total nu trebuie s` dep`]easc` 10 zile; [n caz contrar, judecata se va desf`]ura potrivit procedurii obi]nuite.

Pentru judecarea unei infrac\iuni flagrante, instan\a examineaz` ac\iunea civil` numai dac` persoana v`t`mat` este prezent` ]i se constituie parte civil`, iar preten\iile acesteia pot fi solu\ionate f`r` am@narea judec`\ii.

Dac` persoana v`t`mat` este o unitate din cele prev`zute de art. 145 din C.pen. ori o persoan` lipsit` de capacitate de exerci\iu sau cu capacitate de exerci\iu restr@ns`, instan\a examineaz` ac\iunea civil` chiar [n lipsa acestora ]i chiar dac` nu s-au constituit parte civil`, iar solu\ionarea ac\iunii civile nu duce la am@narea cauzei. 15.2.4.4.Pronun\area ]i redactarea hot`r@rii

Instan\a este obligat` s` se pronun\e asupra cauzei [n aceea]i zi [n care s-au [ncheiat dezbaterile sau cel mai t@rziu [n urm`toarele 2 zile [n prezen\a inculpatului aflat [n stare de de\inere, care trebuie adus la pronun\are.

Hot`r@rea instan\ei de judecat` va avea acela]i con\inut ca ]i hot`r@rile pronun\ate [n urma judec`rii dup` procedura obi]nuit` ]i trebuie redactat` [n cel mult 24 de ore. 15.2.4.5.Apelul ]i recursul

Folosirea c`ilor de atac ordinare, ]i anume apelul ]i recursul se face conform dispozi\iilor procedurii obi]nuite [ns` cu derog`rile prev`zute [n art. 477 C.pr.pen., ]i anume:

– termenul de apel ]i cel de recurs sunt de 3 zile de la pronun\are ]i nu de 10 zile ca [n cadrul procedurii obi]nuite;

– dosarul cauzei se [nainteaz` instan\ei de apel sau, dup` caz, instan\ei de recurs [n urm`toarele 24 de ore de la declararea apelului ori recursului; acesta este un termen de recomandare a c`rui nerespectare nu atrage sanc\iunea nulit`\ii;

242

– judecarea [n apel ]i recurs se face de urgen\`. Referitor la prevederea cuprins` [n art. 477, alin. 3 C.pr.pen. este de

remarcat faptul c` men\iunea judec`rii apelului ]i recursului [n regim de urgen\` nu este limitat` la o dat` anume [ns` prin aceasta se [n\elege ca judecata s` se fac` de regul` f`r` am@n`ri.

}i [n cazul c`ilor de atac, prezen\a inculpatului c@nd se afl` [n stare de de\inere ]i participarea procurorului [n cazul infrac\iunilor flagrante este obligatorie, potrivit dispozi\iilor de drept comun, prev`zute [n art. 375, alin. 2 ]i art. 38511, alin. 2 C.pr.pen. De asemenea, citarea p`r\ilor este obligatorie, neexist@nd nici o derogare de la regulile de drept comun. 15.2.5. Alte aspecte legate de procedura specială în cazul unor infracţiuni flagrante În caz de concurs de infracţiuni, când procedura flagrantă se aplică numai unora din infracţiunile concurente, se procedează la disjungere, urmărirea şi judecarea infracţiunilor făcându-se separat.

În caz de indivizibilitate sau conexitate, dacă procedura flagrantă se aplică numai unora dintre fapte ori unora dintre infractori, iar disjungerea nu este posibilă, urmărirea şi judecata se fac potrivit procedurii obişnuite. 15.3. PROCEDURA PRIVIND TRAGEREA LA RĂSPUNDERE PENALĂ A PERSOANEI JURIDICE ( art. 4791 C.pr.pen., introdus prin art. I pct.222 din Legea nr.356/2006 15.3.1. Dispoziţii generale

Intrarea în vigoare a Legii nr. 278/2006 a marcat consacrarea efectivă a răspunderii penale a persoanei juridice în dreptul român, iar prin art. I pct. 222 din Legea nr. 356/2006 s-a introdus Capitolul I care se referă la procedura privind tragerea la răspundere penală a persoanei juridide.

Astfel, potrivit art. 191 C.pen., persoanele juridice, cu excepţia statului, a autorităţilor publice şi a instituţiilor publice care desfăşoară o activitate ce nu poate face obiectul domeniului privat, răspund penal pentru infracţiunile săvârşite în realizarea obiectului de activitate sau în interesul ori în numele persoanei juridice, dacă fapta a fost săvârşită cu forma de vinovăţie prevăzută de legea penală.

Răspunderea penală a persoanei juridice nu exclude răspunderea penală a persoanei fizice care a contribuit, în orice mod, la săvârşirea aceleiaşi infracţiuni. 15.3.2. Obiectul şi exercitarea acţiunii penale.

Acţiunea penală are ca obiect tragerea la răspundere penală a persoanelor juridice care au săvârşit infracţiuni.

Persoana juridică este reprezentată la îndeplinirea actelor procesuale şi procedurale de reprezentantul său legal. Dacă pentru aceeaşi faptă s-a început urmărirea penală şi împotriva reprezentantului legal al persoanei juridice, aceasta îşi numeşte un mandatar pentru a o reprezenta. 15.3.3. Competenţa teritorială.

Competenţa după teritoriu este determinată de :

243

a) locul unde a fost săvârşită infracţiunea; b) locul unde se află sediul persoanei juridice; c) locul unde locuieşte persoana vătămată sau unde îşi are sediul. 15.3.4. Citarea

Persoana juridică se citează la sediul acesteia. Când sediul este fictiv ori persoana juridică nu mai funcţionează în sediul declarat iar noul sediu nu este cunoscut, citaţia se afişează la sediul Consiliului Local în cărui rază teritorială s-a săvârşit infracţiunea. 15.3.5. Măsuri preventive

În cursul urmăririi penale la propunerea procurorului sau în instanţă în cursul judecăţii, judecătorul poate dispune dacă există motive că persoana juridică a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală, următoarele măsuri preventive: - suspendarea procedurii de dizolvare sau lichidare; - suspendarea fuziunii, a divizării sau a reducerii capitalului social; - interzicerea unor operaţiuni patrimoniale specifice susceptibile de a antrena diminuarea activului patrimonial sau insolvenţa persoanei juridice; - interzicerea de a încheia anumite acte juridice stabilite de organul judiciar; - interzicerea de a desfăşura activităţi de natura celor în exerciţiul sau cu ocazia cărora a fost comisă infracţiunea.

Măsurile preventive pot fi dispuse pe o perioadă de cel mult 60 de zile cu posibilitatea prelungirii dacă se menţin temeiurile, fiecare prelungire neputând depăşi 60 de zile.

Măsurile preventive se pot revoca din oficiu sau la cerere când nu mai există temeiuri care să justifice menţinerea lor. 15.3.6 Procedura de informare

Organul judiciar comunică organului care a autorizat înfiinţarea persoanei juridice şi organului care a înregistrat persoana juridică, începerea urmării penale, punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a persoanei juridice, aceste organe având obligaţia de a comunica în 24 de ore menţiunile respective.

După rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare la pedeapsa amenzii, instanţa de executare comunică o copie de pe dispozitivul hotărârii, organului care a autorizat înfiinţarea cât şi celui care a înregistrat persoana juridică. 15.3.7. Punerea în executare a pedepsei amenzii. Persoana juridică condamnată la pedeapsa amenzii este obligată să depună recipisa de plată integrală a acesteia la instanţa de executare în termen de trei luni de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. În caz de neexecutare a obligaţiei de plată a amenzii în termen de trei luni de zile se va proceda la executarea silită ca şi în cazul creanţelor fiscale. 15.3.8. Punerea în executare a pedepsei complementare a dizolvării persoanei juridice.

244

Este prima şi cea mai gravă dintre pedepsele complementare aplicabile persoanei juridice. Potrivit art. 712 C.pen., dizolvarea se dispune, în principal, atunci când persoana juridică a fost constituită în scopul comiterii de infracţiuni sau când obiectul său de activitate a fost deturnat în acest scop.

În ipoteza constituirii persoanei juridice în scopul comiterii de infracţiuni, aceasta se plasează în ilegalitate prin scopul ascuns urmărit - scopul declarat fiind întotdeauna unul licit - din chiar momentul creării ei.

Pedeapsa complementară a dizolvării persoanei juridice are ca efect deschiderea procedurii de lichidare, potrivit legii, iar o copie după dispozitivul hotărârii definitive de condamnare prin care s-a aplicat această pedeapsă va fi comunicată, de îndată, instanţei civile competente, care va proceda la desemnarea lichidatorului. 15.3.9. Suspendarea activităţii sau a unor dintre activităţile persoanei juridice în legătură cu care s-a săvârşit infracţiunea

Măsura suspendării întregii activităţi va fi dispusă doar în mod excepţional, atunci când toate activităţile desfăşurate de persoana juridică au fost legate de comiterea infracţiunii sau când persoana juridică are o un singur obiect de activitate şi de acesta s-a legat comiterea infracţiunii.

De aceea, şi durata acestei sancţiuni este redusă - de la 3 luni la un an - pentru că o perioadă mai îndelungată ar conduce aproape inevitabil la falimentul persoanei în cauză, în schimb, în cazul suspendării uneia sau mai multora dintre activităţile desfăşurate de persoana juridică, pedeapsa are o durată mai mare, de la 3 luni la 3 ani. 15.3.10. Închiderea unor puncte de lucru ale persoanei juridice

Potrivit art. 715 C.pen. această sancţiune constând în închiderea unuia sau a mai multora dintre punctele de lucru aparţinând persoanei juridice cu scop lucrativ, în care s-a desfăşurat activitatea în realizarea căreia a fost săvârşită infracţiunea, se poate lua pe o perioadă de la 3 luni la 3 ani.

În ceea ce priveşte sfera persoanelor juridice vizate de această sancţiune, ea se restrânge la persoanele cu scop lucrativ. Ca atare, rămân exceptate autorităţile şi instituţiile publice, precum şi persoanele juridice de drept privat fără scop lucrativ (asociaţii, fundaţii etc).

De asemenea, legea exceptează în mod explicit persoanele juridice care îşi desfăşoară activitatea în domeniul presei [art. 715 alin. (2) C.pen.]. Pedeapsa se va aplica aşadar societăţilor comerciale, regiilor autonome, societăţilor agricole etc. 15.3.11. Punerea în executare a pedepsei complementare a interzicerii de a participa la procedurile de achiziţii publice. Pedeapsa este întotdeauna facultativă pentru instanţă, dar credem că ea îşi va găsi aplicarea mai ales în cazul infracţiunilor intenţionate, legate de încheierea sau executarea unor contracte de achiziţii publice şi, pe un plan mai larg, în cazul infracţiunilor de corupţie. Aceasta deoarece legea nu impune ca infracţiunea să fi fost comisă în legătură cu o procedură de achiziţii publice, dar în acelaşi timp, infracţiunea comisă trebuie să poată justifica aplicarea acestei sancţiuni

O copie a dispozitivului hotărârii se va comunica Oficiului Registrului Comerţului, Ministerului Justiţiei cât şi autorităţilor care ţin evidenţa persoanelor juridice pentru îndeplinirea formalităţilor de publicitate.

245

15.3.12. Punerea în executare a pedepsei complementare a afişării hotărârii de condamnare sau a difuzării acesteia.

Potrivit art. 717 C.pen., această pedeapsă presupune aducerea la cunoştinţa publicului a hotărârii de condamnare, prin afişarea sau difuzarea unui extras din aceasta.

Sancţiunea poate avea un efect intimidant considerabil asupra persoanelor juridice, ea afectând imaginea de marcă, reputaţia comercială, poziţia persoanei juridice, putând avea ca efect pierderea clientelei, diminuarea credibilităţii unui sindicat sau a unei asociaţii nonprofit etc.

Sancţiunea are caracter facultativ pentru instanţă, urmând a se aprecia de la caz la caz dacă se impune aplicarea ei, în funcţie de natura, gravitatea infracţiunii, de împrejurările în care ea s-a comis şi de impactul potenţial al publicităţii negative realizate în acest mod. 15.3.13. Supravegherea executării pedepselor complementare aplicate persoanei juridice.

În caz de neexecutare cu rea credinţă a pedepselor complementare, instanţa de executare va proceda conform art. 712 alin 2 sau art. 713 alin 3 şi 4 C.pen., sesizarea instanţei făcându-se din oficiu de judecătorul delegat al instanţei de executare. 15.4. PROCEDURA ÎN CAUZELE CU INFRACTORI MINORI ( art.480-493 C.pr.pen. modificat prin Legea nr. 356/2006 ) 15.4.1. Ocrotirea minorilor în cursul procesului penal

Instituirea unei proceduri speciale în cauzele cu infractori minori a fost determinat` de faptul c` persoana fizic` aflat` în stare de minoritate este considerat` ca fiind insuficient dezvoltat` sub aspect psiho-fizic, situându-se în perioada în care se formeaz` unele tr`s`turi ale personalit`\ii sale. În perioada minorit`\ii se dezvolt` capacitatea psihic`, discern`mântul, se acumuleaz` cuno]tin\ele despre via\`, inclusiv cele privitoare la normele de conduit` social`.

Legiuitorul a adoptat un regim de constrângere penal diferit în privinţa cauzelor cu infractori minori. Urmărirea şi judecarea dar şi punerea în executare a infracţiunilor săvârşite de minori se fac de regulă potrivit procedurii obişnuite la care se fac completări şi derogări cu procedurile speciale. 15.4.2. Urmărirea penală în cazul infractorilor minori

Potrivit art. 481 alin. 1 C.pr.pen. astfel cum a fost modificat prin Legea nr.356/2006, când învinuitul sau inculpatul este minor ce nu a împlinit 16 ani, la orice ascultare sau confruntare a minorului, dac` consider` necesar organul de urm`rire penal` citeaz` serviciul de probaţiune de la domiciuliul minorului precum şi pe părinţi, iar când este cazul pe tutore, curator sau persoana în îngrijirea ori supravegherea căreia se află minorul.

În cauzele cu învinuţi sau inculpaţi minori, procurorul care supraveghează sau după caz efectuează urmărirea penală, poate să solicite atunci când consideră necesar efectuarea referatului de evaluare de către serviciul de probaţiune de pe lângă tribunalul în a cărui circumscripţie teritorială îşi are locuinţa minorul potrivit legii.

În cauzele cu inculpaţi minori, instanţa de judecată are obligaţia să dispună efectuarea referatului de evaluare de către serviciul de probaţiune de pe lângă tribunalul în a cărui circumscripţie îşi are locuinţa minorul, potrivit legii, cu excepţia cazului în care efectuarea referatului de evaluare a fost solicitată în cursul urmăririi

246

penale, potrivit dispoziţiilor alin. 1, situaţie în care dispunerea referatului de către instanţă este facultativă.

Referatul de evaluare const` în strângerea de date cu privire la purtarea pe care minorul o are în mod obi]nuit, la starea fizic` ]i mintal` a acestuia, la antecedentele sale, la condi\iile în care a fost crescut ]i în care a tr`it, la modul în care p`rin\ii, tutorele sau persoana în grija c`reia se afl` minorul î]i îndeplinesc îndatoririle fa\` de acesta ]i în general cu privire la orice elemente care pot servi la luarea unei m`suri sau la aplicarea unei sanc\iuni fa\` de minor (art. 482 alin. 3 C.pr.pen.).

Neefectuarea referatului de evaluare de către persoanele indicate mai sus duce la nulitatea absolut` prev`zut` în art.197 alin. 2 C.pr.pen. 15.4.3. Judecarea infractorilor minori

Judecarea acestor cauze se face potrivit regulilor de competen\` obi]nuit`, îns` de judec`tori anume desemna\i potrivit legii (art. 483 alin.1 C.pr.pen.).

Inculpatul, care a s`vâr]it infrac\iunea în timpul când era minor, este judecat potrivit dispoziţiilor procedurale speciale privitoare la minori, chiar dac` la data sesiz`rii instan\ei împlinise vârsta de 18 ani.

La judecarea cauzei se citeaz`, în afar` de p`r\i, serviciul de probaţiune

de la domiciliul minorului, p`rin\ii acestuia, sau după caz tutorele, curatorul, persoana în îngrijirea ori supravegherea căreia se află minorul, precum ]i alte persoane a c`ror prezen\` este considerat` necesar` de c`tre instan\` (art. 484 alin. 2 C.pr.pen. modificat prin Legea nr.356/2006).

Persoanele citate au dreptul ]i îndatorirea s` dea l`muriri, s` formuleze cereri ]i s` prezinte propuneri în privin\a m`surilor ce ar urma a fi luate.

}edin\a în care are loc judecarea infractorului minor se desf`]oar` separat de celelalte ]edin\e, nu este public`, dar la desf`]urarea judec`\ii pot asista persoanele ar`tate în art. 484 alin. 2 (p`rin\i, serviciul de probaţiune, tutore, curator sau persoana în îngrijirea sau supravegherea c`reia se afl` minorul), ap`r`torii p`r\ilor, precum ]i alte persoane cu încuviin\area instan\ei. Aceasta constituie o derogare de la publicitatea ]edin\ei de judecat` ]i este determinat` de vârsta inculpatului care nu trebuie s` fie tulburat de prezen\a unor persoane str`ine care îi pot influen\a negativ comportamentul pe parcursul procesului.

Când inculpatul este minor sub 16 ani, instan\a, dup` ce îl ascult`, poate dispune îndep`rtarea lui din ]edin\`, dac` apreciaz` c` cercetarea judec`toreasc` ]i dezbaterile ar putea avea o influen\` negativ` asupra minorului.

Dispozi\iile referitoare la judecarea minorilor (art. 483 – 489 C.pr.pen.) la instan\a de fond se aplic` în mod corespunz`tor ]i la judecata în apel sau recurs.

Termenele de judecat` nu pot fi mai mari de 10 zile, p`r\ile fiind legal citate cu men\iunea c` acest lucru poate avea loc în mod legal chiar cu înmânarea cita\iei cu cel pu\in o zi înaintea judec`\ii.

Hot`rârile prin care se solu\ioneaz` fondul cauzei se pronun\` în ziua în care au luat sfâr]it dezbaterile, iar în situa\ii deosebite pronun\area poate fi amânat` cu cel mult dou` zile. 15.4.4. Punerea în executare a măsurilor educative sau a pedepselor aplicate minorilor.

247

La alegerea sanc\iunii se \ine seama de gradul de pericol social al faptei s`vâr]ite, de starea fizic`, de dezvoltarea intelectual` ]i moral`, de comportarea lui, de condi\iile în care a fost crescut ]i în care a tr`it ]i de orice alte elemente de natur` s` caracterizeze persoana minorului.

În cazul când s-a luat fa\` de minor m`sura educativ` a mustr`rii, aceasta se execut` de îndat`, în ]edin\a în care s-a pronun\at hot`rârea.

Fa\` de minor se poate lua ]i m`sura libert`\ii supravegheate, care se pune în executare chiar în ]edin\a în care se pronun\` numai dac` minorul ]i persoana sau reprezentantul institu\iei sau unit`\ii speciale c`reia i s-a încredin\at supravegherea sunt de fa\`.

Potrivit art. 489 C.pr.pen., revocarea măsurii libertăţii supravegheate pentru vreuna din cauzele prevăzute în art. 108 c.pen., cu excepţia cazului când minorul a a săvârşit din nou o infracţiune, precum şi înlocuirea libertăţii supravegheate, se dispun de instanţa care a pronunţat această măsură.

Ca m`sur` educativ` pentru infractorii minori exist` ]i internarea într-un centru de reeducare cu scopul de a i se asigura posibilitatea de a dobândi înv`\`tura necesar` ]i o preg`tire profesional` potrivit cu aptitudinile sale. 15.5. PROCEDURA URGENTĂ DE URMĂRIRE ŞI JUDECARE PENTRU UNELE INFRACŢIUNI DE CORUPŢIE (Legea nr.78 din 05.05.2000 pentru

prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, publicată în „Monitorul Oficial” nr.219 din 18.05.2000 actualizată şi consolidată prin Legea nr. 69/2007 ). 15.5.1. Urmărirea penală

Prin noua lege de organizare judiciar` nr. 304/2004 modificat` prin Legea nr. 247/22.07.2005 s-a stabilit c` Parchetul Na\ional Anticorup\ie (vom folosi aceast` denumire pân` la apari\ia O.U.G. nr. 134/2005 privind înfiin\area Departamentului Na\ional Anticorup\ie) era specializat în combaterea infrac-\iunilor de corup\ie potrivit legii ]i c` acesta î]i exercita atribu\iile pe întreg teritoriul României func\ionând pe lâng` Înalta Curte de Casa\ie ]i Justi\ie.

Parchetul Na\ional Anticorup\ie era condus de un procuror general asimilat prim-adjunctului Procurorului General al Parchetului de pe lâng` Înalta Curte de Casa\ie ]i Justi\ie, el fiind ajutat de doi adjunc\i asimila\i adjunctului Procurorului General al Parchetului de pe lâng` Înalta Curte de Casa\ie ]i Justi\ie. El era ajutat în activitatea sa ]i de doi consilieri asimila\i consilierilor Procurorului General al Parchetului de pe lâng` Înalta Curte de Casa\ie ]i Justi\ie.

Atribu\iile Parchetului Na\ional Anticorup\ie erau urm`toarele: a) efectuarea urm`ririi penale, în condi\iile prev`zute în Codul de

procedur` penal`, în Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea ]i sanc\ionarea faptelor de corup\ie ]i în prezenta Ordonan\` de urgen\`, pentru infrac\iunile prev`zute în Legea nr. 78/2000 care sunt potrivit art. 13 în competen\a P.N.A.;

b) conducerea, supravegherea ]i controlul actelor de cercetare penal`, efectuate din dispozi\iile procurorului de c`tre ofi\erii de poli\ie judiciar` afla\i sub autoritatea exclusiv` a Procurorului General al Parchetului Anticorup\ie;

248

c) conducerea, supravegherea ]i controlul activit`\ilor de ordin tehnic ale urm`ririi penale, efectuate de speciali]ti în domeniul economic, financiar, bancar, vamal, informatic, precum ]i în alte domenii, numi\i în cadrul Parchetului Na\ional Anticorup\ie;

d) studierea cauzelor care genereaz` ]i a condi\iilor care favorizeaz` corup\ia, elaborarea ]i prezentarea propunerilor în vederea elimin`rii acestora, precum ]i pentru perfec\ionarea legisla\iei penale;

e) elaborarea raportului anual privind activitatea Parchetului Na\ional Anticorup\ie ]i prezentarea acestuia în fa\a Parlamentului;

f) constituirea ]i actualizarea bazei de date în domeniul faptelor de corup\ie.

Procurorii care f`ceau parte din Parchetul Na\ional Anticorup\ie efectuau urm`rirea penal` proprie pentru infrac\iunile prev`zute în Legea nr. 78/2000, în condi\iile Codului de procedur` penal`, cele prev`zute de legea special`, precum ]i de ordonan\a de organizare a Parchetului.

De asemenea, procurorii conduceau, supravegheau ]i controlau activit`\ile de ordin tehnic ale urm`ririi penale efectuate de speciali]ti în anumite domenii (economic, financiar, bancar, vamal, informatic etc.), care erau numi\i în cadrul Parchetului Na\ional Anticorup\ie. Ace]tia efectuau în cadrul urm`ririi penale acte din domeniul lor de specialitate ]i nu trebuie confunda\i în activitatea lor cu organele de cercetare speciale. Numai procurorul este cel care efectueaz` urm`rirea penal`, ajutat îns`, a]a cum am ar`tat mai sus, de c`tre ofi\erii de poli\ie judiciari ]i anumi\i speciali]ti.

Dup` apari\ia Ordonan\ei de Urgen\` a Guvernului României nr. 43/2002 aprobat` prin Legea nr. 503/2002, privind Parchetul Na\ional Anticorup\ie, potrivit art. 13, procurorii specializa\i din cadrul P.N.A. efectuau în mod obligatoriu urm`rirea penal` în cazul infrac\iunilor prev`zute în Legea nr. 78/2000.

Când existau indicii temeinice cu privire la s`vâr]irea uneia dintre infrac\iunile atribuite competen\ei Parchetului Na\ional Anticorup\ie, procurorii puteau s` solicite instan\ei autorizare pe o durat` de cel mult 30 de zile pentru :

a) punerea sub supraveghere a conturilor bancare ]i a conturilor asimilate acestora;

b) punerea sub supraveghere sau interceptarea comunica\iilor; c) accesul la sisteme informa\ionale. De asemenea, în situa\iile în care existau indicii temeinice c` s-a s`vâr]it

sau c` se preg`te]te s`vâr]irea unei infrac\iuni dintre cele atribuite în competen\a Parchetului Na\ional Anticorup\ie, care nu poate fi descoperit`, sau f`ptuitorii nu pot fi identifica\i prin alte mijloace, erau folosi\i, în vederea strângerii datelor privind existen\a infrac\iunii ]i identificarea persoanelor fa\` de care exist` presupunerea c` au s`vâr]it o infrac\iune, investigatori sub acoperire, în condi\iile legii (conform art. 2242 – 2244 C.pr.pen.).

Procurorul poate autoriza folosirea investigatorilor sub acoperire sau a investigatorilor cu identitate real`, în scopul descoperirii faptelor, identific`rii f`ptuitorilor ]i ob\inerii mijloacelor de prob`.

Persoana care a comis una dintre infrac\iunile ce intr` în competen\a Parchetului Na\ional Anticorup\ie ]i care în timpul urm`ririi penale denun\`, faciliteaz` identificarea ]i tragerea la r`spundere penal` a altor persoane ce au s`vâr]it astfel de infrac\iuni beneficiaz` de reducerea la jum`tate a limitelor pedepsei prev`zute de lege.

249

Prin decizia Cur\ii Constitu\ionale nr. 235/2005 s-au declarat neconstitu\ionale prevederile prin care P.N.A. era competent cu investigarea infrac\iunilor comise de c`tre deputa\i ]i senatori, motivat de faptul c` anchetarea acestora de c`tre P.N.A. a determinat segmentarea investig`rii corup\iei la nivel înalt ]i c` s-a influen\at negativ lupta împotriva acestui fenomen cu implica\ii majore asupra procesului de integrare a României în Uniunea European`, datorit` neadapt`rii la cerin\ele europene referitoare la justi\ie ]i combaterea corup\iei. S-a mai avut în vedere ]i faptul c` este necesar` restrângerea competen\ei organismului specializat în combaterea corup\iei la cazurile de mare corup\ie definite prin calitatea f`ptuitorului, cât ]i prin valoarea prejudiciilor.

În raport de aceste considerente, Guvernul a adoptat O.U.G. nr. 134/29.09.2005, publicată în M.Of. nr.899 din 07/10/2005 prin care a modificat ]i a completat O.U.G. nr. 43/2002 privind P.N.A., aprobat` cu modific`ri prin Legea nr. 503/2002.

Astfel, potrivit art. 1 din ordonan\a ar`tat` mai sus, s-a înfiin\at Departamentul Na\ional Anticorup\ie (D.N.A.) ca structur` autonom`, cu personalitate juridic` proprie în cadrul Parchetului de pe lâng` Înalta Curte de Casa\ie ]i Justi\ie, prin reorganizarea P.N.A.

Procurorul General al Parchetului de pe lâng` Î.C.C.J. coordoneaz` activitatea D.N.A. prin intermediul procurorului-]ef al acestui departament; coordonarea prive]te îndrum`ri cu caracter general referitoare la m`surile care trebuie luate pentru prevenirea ]i combaterea infrac\iunilor de corup\ie, cât ]i solicitarea de inform`ri asupra activit`\ii Departamentului. Totodat`, Procurorul General are ]i competen\a de a solu\iona conflictele de competen\` ivite între D.N.A. ]i celelalte structuri sau unit`\i din cadrul Ministerului Public.

D.N.A. este condus de un procuror-]ef asimilat prin adjunctul lui Procurorului General al Parchetului de pe lâng` Î.C.C.J., el fiind ajutat de 2 procurori-]efi adjunc\i, asimila\i la rândul lor adjunctului Procurorului General al Parchetului de pe lâng` Î.C.C.J.

Anual, D.N.A. este obligat s` elaboreze un raport privind activitatea sa, iar acesta va fi prezentat Consiliului Superior al Magistraturii ]i Ministrului Justi\iei nu mai târziu de luna februarie a anului urm`tor. Ministrul Justi\iei va prezenta Parlamentului concluziile sale asupra raportului de activitate al D.N.A.

Potrivit art. 5 din Ordonan\`, D.N.A. este organizat în sec\ii conduse de procurori-]efi ajuta\i de procurori-]efi adjunc\i, iar acestea se înfiin\eaz` ]i se desfiin\eaz` prin ordin al procurorului-]ef al D.N.A. cu avizul C.S.M.

În cadrul D.N.A. func\ioneaz` un birou de informare ]i rela\ii publice care asigur` leg`tura cu publicul ]i cu mijloacele de comunicare în mas` pentru a se asigura transparen\a activit`\ii de urm`rire penal`.

D.N.A. este încadrat cu procurori, ofi\eri ]i agen\i de poli\ie judiciar`, dar ]i cu speciali]ti în domeniul economic, financiar, bancar, vamal ]i informatic, precum ]i cu personal auxiliar de specialitate.

Ofi\erii ]i agen\ii de poli\ie judiciar` î]i desf`]oar` activitatea în cadrul sec\iilor, serviciilor sau a altor compartimente de activitate, fiind repartiza\i prin ordin al procurorului-]ef al D.N.A., iar activitatea lor se afl` sub autoritatea exclusiv` a acestuia. Ei pot efectua numai acele acte de cercetare penal` dispuse de procurorii D.N.A., aflându-se în activitatea lor sub directa conducere, supraveghere ]i control a acestora.

250

Ofi\erii ]i agen\ii de poli\ie judiciar` sunt deta]a\i în interesul serviciului pe o perioad` de 6 ani, cu posibilitatea prelungirii deta]`rii cu acordul lor, iar în activitatea ce o desf`]oar` ei nu pot primi ordine sau îns`rcin`ri de la organele ierarhic superioare.

Potrivit art. 13, alin. 1 din O.U.G. nr. 134/2005 sunt de competen\a D.N.A. infrac\iunile prev`zute în Legea nr. 78/2000, cu modific`rile ]i complet`rile ulterioare, s`vâr]ite în una din urm`toarele condi\ii:

– dac`, indiferent de calitatea persoanelor care le-au comis, au cauzat o pagub` material` mai mare decât echivalentul în lei a 200.000 de Euro, ori o perturbare deosebit de grav` a activit`\ii unei autorit`\i publice, institu\ii publice sau oric`rei alte persoane juridice, ori dac` valoarea sumei sau a bunului care formeaz` obiectul infrac\iunii de corup\ie este mai mare decât echivalentul în lei a 10.000 de Euro; – dac`, indiferent de valoarea pagubei materiale ori de gravitatea perturb`rii aduse unei autorit`\i publice, institu\ii publice sau oric`rei alte persoane juridice, ori de valoarea sumei sau a bunului care formeaz` obiectul infrac\iunii de corup\ie, sunt comise de c`tre: deputa\i; senatori; membri ai Guvernului, secretari de stat ori subsecretari de stat ]i asimila\ii acestora; consilieri ai mini]trilor; judec`torii Înaltei Cur\i de Casa\ie ]i Justi\ie ]i ai Cur\ii Constitu\ionale; ceilal\i judec`tori ]i procurori; membrii Consiliului Superior al Magistraturii; pre]edintele Consiliului Legislativ ]i loc\iitorul acestuia; Avocatul Poporului ]i adjunc\ii s`i; consilierii preziden\iali ]i consilierii de stat din cadrul Administra\iei Preziden\iale; consilierii de stat ai primului-ministru; membrii ]i controlorii financiari ai Cur\ii de Conturi ]i ai Camerelor Jude\ene de Conturi; guvernatorul, prim-viceguvernatorul ]i viceguvernatorul B`ncii Na\ionale a României; pre]edintele ]i vicepre]edintele Consiliului Concuren\ei; ofi\eri, amirali, generali ]i mare]ali; ofi\eri de poli\ie; pre]edin\ii ]i vicepre]edin\ii consiliilor jude\ene; primarul general ]i viceprimarii municipiului Bucure]ti; primarii ]i viceprimarii sectoarelor municipiului Bucure]ti; primarii ]i viceprimarii municipiilor; consilierii jude\eni; prefec\ii ]i subprefec\ii; conduc`torii autorit`\ilor ]i institu\iilor publice centrale ]i locale ]i persoanele cu func\ii de control din cadrul acestora, cu excep\ia conduc`torilor autorit`\ilor ]i institu\iilor publice de la nivelul ora]elor ]i comunelor ]i a persoanelor cu func\ii de control din cadrul acestora; avoca\ii; comisarii G`rzii Financiare; personalul vamal; persoanele care de\in func\ii de conducere, de la director inclusiv, în cadrul regiilor autonome de interes na\ional, al companiilor ]i societ`\ilor na\ionale, al b`ncilor ]i societ`\ilor comerciale la care statul este ac\ionar majoritar, al institu\iilor publice care au atribu\ii în procesul de privatizare ]i al unit`\ilor centrale financiar-bancare; persoanele prev`zute la art. 81 din Legea nr. 78/2000, cu modific`rile ]i complet`rile ulterioare; lichidatorii judiciari; executorii Autorit`\ii pentru Valorificarea Activelor Statului.

La art. 13 au fost introduse dou` noi alineate ]i ele se refer` la competen\a D.N.A. de a cerceta infrac\iunile contra intereselor financiare ale Comunit`\ilor Europene, cât ]i de a efectua urm`rirea penal` dac` s-a cauzat o pagub` material` mai mare decât echivalentul în lei a 1.000.000 de Euro, în cazul infrac\iunilor prev`zute de art. 215 alin. 1, 2, 3 ]i 5, art. 246, 247, 248 ]i 2481 C. pen., al infrac\iunilor prev`zute la art. 175, 177 ]i 178 – 181 din Legea nr. 141/1997 privind Codul Vamal al României, cât ]i în Legea nr. 241/2005 privind prevenirea ]i combaterea evaziunii fiscale.

251

Procurorii specializa\i în cadrul D.N.A. efectueaz` în mod obligatoriu urm`rirea penal` pentru infrac\iunile descrise mai sus, în timp ce pentru aceste fapte s`vâr]ite de militari în activitate, urm`rirea se efectueaz` de procurorii militari din cadrul D.N.A., indiferent de gradul militar pe care îl au persoanele cercetate.

Pe cale de consecin\`, celelalte infrac\iuni prev`zute în Legea nr. 78/2000 care nu sunt date în competen\a D.N.A., sunt de competen\a parchetelor de pe lâng` instan\e, conform dispozi\iilor Codului de procedur` penal`.

Art. 20 din O.U.G. nr. 43/2002 a fost, la rândul s`u, modificat prin O.U.G. nr. 134/2005, în sensul c` verificarea conturilor bancare ]i a conturilor asimilate acestora se realizeaz` numai la cererea procurorului din cadrul D.N.A. care efectueaz` urm`rirea penal`.

Cu excep\ia modific`rilor aduse prin art. 2 din O.U.G. nr. 134/2005 descrise mai sus, celelalte dispozi\ii cuprinse în O.U.G. nr. 43/2002 r`mân în vigoare, aceasta fiind republicat` în Monitorul Oficial cu o nou` numerotare dup` aprobarea ei prin lege. 15.5.2. Judecarea infracţiunilor de corupţie

Art. 57, pct. 1 din Legea nr. 304/2004 stabile]te c` toate cauzele [n competen\a de prim` instan\` a judec`toriei, tribunalului ]i cur\ilor de apel se judec` [n complet format dintr-un judec`tor, cu excep\ia cauzelor privind conflictele de munc` ]i asigur`rile sociale. A]a fiind, infrac\iunile de corup\ie ce vor fi deduse judec`\ii [n prim` instan\` la judec`torii, tribunale sau cur\i de apel vor fi solu\ionate [n complet de judec`tor unic.

În situa\ia în care infrac\iunile nu sunt flagrante, judecarea acestora se face de urgen\` în regim prev`zut de dispozi\iile comune cu complete specializate.

Pe timpul cercet`rii judec`tore]ti, instan\a de judecat` poate solicita date ]i informa\ii cu privire la secretul bancar ]i cel profesional, cu excep\ia secretului profesional al avocatului (art. 20 alin. 2 O.U.G. nr. 43/2002).

Hot`rârea judec`toreasc` definitiv` de condamnare sau de achitare se poate publica în ziarele centrale sau, dup` caz, locale, men\ionate în hot`râre (art. 30 din Legea nr. 78/2000).

Din aceast` reglementare rezult` c`, în cadrul pronun\`rii unei hot`râri referitoare la infrac\iuni de corup\ie, ar trebui ca, în cuprinsul acesteia, judec`torul s` men\ioneze sau nu, dac` este cazul, ca aceasta s` fie publicat` în pres`, în func\ie de importan\a ]i amploarea cauzei.

15.6. PROCEDURA REABILITĂRII JUDECĂTOREŞTI

Instituţia reabilitării face să înceteze decăderile şi interdicţiile, precum şi incapacităţile care rezultă din condamnare dar ea nu are ca urmare obligaţia de reintegrare în funcţia din care infractorul a fost scos în urma condamnării ori de rechemare în cadrele permanente ale forţei armate sau de redare a gradului militar pierdut. Nu are efecte nici asupra m`surilor de siguran\`, cu excep\ia prev`zut` în art. 112 lit. d Cod penal referitoare la interzicerea de a se afla în anumite localit`\i.

252

Potrivit textelor de lege mai sus men\ionate, rezult` c` reabilitarea judec`toreasc` reprezint` principala modalitate în cadrul institu\iei generale a reabilit`rii, ea caracterizându-se prin aceea c` spre deosebire de reabilitarea de drept, simpla îndeplinire a unor condi\ii nu este suficient`, acestea trebuind s` fie constatate de instan\ele de judecat`, care sunt în m`sur` s` dispun` cu privire la reabilitarea judec`toreasc`. O asemenea interven\ie a organelor judec`tore]ti se justific` prin aceea c` la reabilitarea judec`toreasc` este vorba de condamn`ri la pedepse mai grave, a]a încât prezum\ia de îndreptare a fostului condamnat este acceptat` ca temeinic`, numai dup` o serioas` verificare a îndeplinirii condi\iilor cerute de lege.

Procedura reabilit`rii judec`tore]ti are ca obiect solu\ionarea unor situa\ii posterioare procesului penal, deci dup` epuizarea fazei de executare a hot`rârilor penale de condamnare; ea are, implicit, caracterul de procedur` special`. Este aplicabil` tuturor cazurilor în cazul în care, potrivit dispozi\iilor din Codul penal, nu opereaz` reabilitarea de drept.

Referitor la subiec\ii procesuali în cadrul cererii de reabilitare, ace]tia sunt cei oficiali când ne referim la judec`torii care solu\ioneaz` cererile sau, dup` caz, subiec\ii procesuali neoficiali, atunci când ne referim la condamna\ii care solicit` reabilitarea 15.6.1. Cererea de reabilitare

Pentru a fi aplicată procedura specială a reabilitării trebuie să existe o condamnare din care să decurgă decăderi, interdicţii sau incapacităţi.

Cererea de reabilitare constituie act de sesizare prin care se declanşează procedura reabilitării judecătoreşti şi este făcută de făcută de condamnat iar după moartea acestuia de soţ sau rudele apropiate.

Conţinutul cererii: - adresa condamnatului sau a persoanei care face cererea; - condamnarea pentru care se cere reabilitarea şi fapta pentru care a fost pronunţată acea condamnare; - localităţile unde condamnatul a locuit şi locurile de muncă pe tot intervalul de timp de la executarea pedepsei şi până la introducerea cererii; - temeiul cererii; - indicaţii utile pentru identificarea dosarului şi orice alte date pentru soluţionarea cererii.

La cerere se anexează şi acte din care să rezulte că sunt îndeplinite condiţiile reabilitării: - nu a suferit o nouă condamnare; - îşi asigură existenţa prin muncă sau prin alte mijloace oneste; - a avut o bună conduită; - a achitat în întregime cheltuielile de judecată şi despăgubirile civile la plata cărora a fost obligat, afară de situaţia în care partea vătămată a renunţat la despăgubiri. 15.6.2. Judecarea cererii de reabilitare

Competentă să se pronunţe asupra reabilitării judecătoreşti este instanţa care a judecat în primă instanţă cauza în care s-a pronunţat reabilitarea sau instanţa în a cărei raze teritoriale domiciliază condamnatul.

Dacă într-o cerere se solicită reabilitarea pentru mai multe pedepse aplicate de instanţe diferite, competentă în soluţionarea cererii este instanţa superioară în grad. Cererea trebuie să îndeplinească anumite condiţii de formă şi de fond prevăzute în art. 137 C.pen.

253

În caz de neîndeplinire a acestora cererea va fi respinsă: - când a fost introdusă înainte de termenul legal; - când lipseşte menţiunea privitoare la dresa condamnatului si petiţionarul nu s-a prezentat la termenul de înfăţişare; - când lipseşte una din menţiunile prevăzute în art. 495 alin.2 lit. b-e, şi petiţionarul nu a completat cererea la prima înfăţişare şi nici la termenul ce i s-a acordat în vederea completării.

La termenul fixat, instanţa ascultă persoanele citate, concluziile procurorului şi verifică dacă sunt îndeplinite condiţiile cerute de lege pentru admiterea reabilitării.

Când din materialul aflat la dosar nu rezult` date suficiente cu privire la îndeplinirea condi\iilor de reabilitare, instan\a dispune completarea materialului de c`tre persoana interesat`, iar dac` apreciaz` necesar, cere de la organele competente rela\ii cu privire la comportarea celui condamnat (art. 498 C.pr.pen.).

Înainte de soluţionarea cererii de reabilitare, dacă a fost pusă în mişcare o acţiunea penală pentru o altă infracţiune, cererea de reabilitare se suspendă până la soluţionarea cauzei privitoare la noua învinuire.

Hotărârea prin care instanţa rezolvă cererea de reabilitare este supusă recursului.

Întrucât legea nu prevede un termen special de recurs, a]a cum este prev`zut în procedura infrac\iunilor flagrante, la reabilitare termenul este de 10 zile, a]a cum prev`d dispozi\iile art. 363 ]i 3853 C.pr.pen.

După rămânerea definitivă a hotărârii de reabilitare, instanţa dispune să se facă menţiune despre aceasta pe hotărârea prin care s-a pronunţat condamnarea pentru care s-a cerut reabilitarea.

Anularea reabilitării se hotărăşte la cererea procurorului când s-a descoperit că cel reabilitat mai suferise o condamnare care dacă ar fi fost cunoscută ducea la respingerea cererii.

Anularea reabilitării nu trebuie confundată cu anularea hotărârii de reabilitare care va urma căile procedurii obişnuite.

Despăgubirile civile acordate prin hotărârea de condamnare părţii civile nu vor fi modificate prin hotărârea dată asupra reabilitării. 15.7. PROCEDURA DE REPARARE A PAGUBEI ÎN CAZUL CONDAMNĂRII SAU LUĂRII UNEI MĂSURI PREVENTIVE PE NEDREPT ( art. 504-507 C.pr.pen.) 15.7.1. Cazurile care dau dreptul la reparaţie

Potrivit art. 504, alin. 1 C.pr.pen., orice persoan` care a fost condamnat` definitiv are dreptul la repararea de c`tre stat a pagubei suferite, dac` în urma rejudec`rii cauzei s-a pronun\at o hot`râre definitiv` de achitare. Are dreptul la repararea pagubei ]i persoana care, în cursul procesului penal, a fost privat` de libertate ori c`reia i s-a restrâns libertatea în mod nelegal (art. 504, alin. 2).

Repararea de c`tre stat a pagubei suferite apare în urm`toarele situa\ii: – persoana s` fie condamnat` definitiv, pe nedrept; – persoana a fost privat` ori i s-a restrâns libertatea în mod nelegal. În primul caz, repararea poate avea loc numai când prin rejudecarea

cauzei printr-o cale extraordinar` de atac s-a pronun\at o hot`râre definitiv` de achitare (se constat` unul din cazurile prev`zute la art. 10, lit. a – e C.pr.pen.).

Dac` persoana este privat` de libertate sau s-a restrâns libertatea, trebuie stabilit, dup` caz, dac` m`sura a fost luat` nelegal dup` cum urmeaz` :

254

– prin ordonan\a procurorului de revocare a m`surii privative sau restrictive de libertate;

– prin ordonan\a procurorului de scoatere de sub urm`rire penal` sau de încetare a urm`ririi penale pentru cauza prev`zut` în art. 10, alin. 1, lit. j);

– prin hot`rârea instan\ei de revocare a m`surii privative sau restrictive de libertate;

– prin hot`râre definitiv` de achitare; – prin hot`râre definitiv` de încetare a procesului penal pentru cauza

prev`zut` în art. 10, alin. 1, lit. j) (autoritate de lucru judecat); – ]i în situa\iile în care intervenit prescrip\ia, amnistia sau

dezincriminarea faptei, persoana care a fost privat` de libertate are dreptul la repararea pagubei suferite.

În dispozi\iile art. 505 se arat` modul cum se stabile]te repara\ia pagubei, în func\ie de durata priv`rii de libertate ]i a consecin\elor pe care le-a produs asupra persoanei ori asupra membrilor familiei acestuia.

Persoanelor îndrept`\ite la repararea pagubei, care înainte de privarea de libertate erau încadrate în munc`, li se calculeaz` vechimea în munc` ]i timpul cât au fost arestate, iar persoanelor ar`tate în alin. 1 li se calculeaz` la vechimea în munc` ]i timpul cât au executat pedeapsa la locul de munc`.

Referitor la aspectele ar`tate mai sus, Înalta Curte de Casa\ie ]i Justi\ie, prin Decizia nr. 4110 din 17.10.2003, a statuat c` principiul responsabilit`\ii statului fa\` de persoanele care au suferit din cauza unor erori judiciare s`vâr]ite în procesele penale trebuie aplicat tuturor victimelor unor asemenea erori, fiind inadmisibil ca anumite erori judiciare neimputabile victimei s` fie suportate de aceasta.

Potrivit art. 504 C.pr.pen., orice persoan` care a fost condamnat` definitiv are dreptul la repararea de c`tre stat a pagubei suferite, dac` în urma rejudec`rii cauzei s-a stabilit prin hot`râre definitiv` c` nu a s`vâr]it fapta imputat`, ori acea fapt` nu exist`.

Conform art. 48, alin. 3, teza I din Constitu\ia României, statul r`spunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare.

Astfel cum s-a decis în contenciosul constitu\ional prin Decizia nr. 45/1998, principiul responsabilit`\ii statului fa\` de persoanele care au suferit din cauza unor erori judiciare s`vâr]ite în procesele penale trebuie aplicat tutu-ror victimelor unor asemenea erori, fiind inadmisibil ca anumite erori judiciare neimputabile victimei s` fie suportate de aceasta. 15.7.2. Acţiunea pentru repararea pagubei.

Aceast` activitate se face prin introducerea unei ac\iuni în fa\a instan\ei competente, ac\iune ce poate fi declan]at` de persoana îndrept`\it` prev`zut` în art. 504, iar dup` moartea acesteia poate fi continuat` sau pornit` de c`tre persoanele care se aflau în între\inerea sa.

Termenul pentru introducerea ac\iunii este de 18 luni de la r`mânerea definitiv` a hot`rârilor instan\ei de judecat` sau a ordonan\elor procurorului, prev`zute în art. 504.

Instan\a competent` în asemenea cazuri este tribunalul în a c`rui raz` teritorial` domiciliaz` persoana îndrept`\it` care cheam` în judecat` civil` statul. Statul este citat prin Ministerul Finan\elor (art. 506 alin. 1 ]i 2 C.pr.pen.), iar judecata se desf`]oar` în fa\a instan\ei civile (art. 2, pct. 1, lit. i C. pr. civ. – cererile pentru repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare în procesele penale sunt de competen\a instan\elor civile).

Hotărârea este supusă numai recursului.

255

În cazul repar`rii pagubei, se acord` desp`gubiri de natur` material`, suferite de persoanele condamnate sau arestate pe nedrept, cât ]i daune morale, acestea fiind apreciate de instan\`.

Conform art. 507 C.pr.pen., în cazul în care repararea pagubei a fost acordat` potrivit dispozi\iilor art. 506 c.pr.pen. cât şi în situaţia în care Statul Român a fost condamnat de către o instanţă internaţională, acţiunea în regres împotriva aceluia care cu rea-credinţă sau din gravă neglijenţă a provocat situaţia generatoare de daune este obligatorie. (art. 507 c.pr.pen. astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 288 din Legea nr.356/2006)

Pentru folosirea ac\iunii în regres este suficient s` se fac` dovada c` cel chemat s` r`spund`, cu rea-credin\` a provocat situa\ia generatoare de daune (reaua-credin\` este dovedit` atunci când exist` hot`râri de condamnare prev`zute la art. 394, lit. b ]i c în cazurile de revizuire). 15.8. PROCEDURA ÎN CAZ DE DISPARIŢIE A ÎNSCRISURILOR JUDICIARE 15.8.1. Constatarea dispari\iei înscrisului

Legea procesual penal` pune la dispozi\ia organelor judiciare o cale rapid` ]i operativ` de a remedia situa\ia procesual` provocat` de dispari\ia înscrisurilor sau dosarelor ]i de a înl`tura consecin\ele ce ar putea decurge din aceast` situa\ie.

Procedura special` în cazul unor asemenea situa\ii este men\ionat` în art. 508 – 512 C.pr.pen.

Importan\a acestei proceduri speciale const` în reîntregirea con\inutului procesual documentar al cauzei penale c`reia îi apar\ine dosarul sau înscrisul disp`rut, finalitatea acesteia constând în asigurarea normalei desf`]ur`ri a procesului penal sau a justei rezolv`ri a unor situa\ii privind o cauz` penal` definitiv judecat` ]i, deci, de a contribui la înf`ptuirea justi\iei.

Dosarul sau înscrisul disp`rut poate interveni fie într-o cauz` penal` aflat` în faza de urm`rire sau în faza de judecat` la prima instan\` sau în c`ile de atac, fie poate avea loc ]i într-o cauz` penal` definitiv solu\ionat` (cazul dosarelor arhivate).

Activitatea de reconstituire a dosarului sau a înscrisurilor disp`rute parcurge dou` etape, ]i anume :

– o activitate de constatare a dispari\iei dosarului sau a înscrisului; – o activitate de reconstituire ]i de reîntregire efectiv` a acestora. Organele care au obliga\ia de a constata ]i a reconstitui dosarul sau

înscrisurile disp`rute sunt, dup` caz: organul de urm`rire penal`, când dispari\ia a avut loc în faza cercet`rii penale, instan\a la care se afla pe rol dosarul la data dispari\iei sau instan\a la care se afla dosarul spre conservare, atunci când dispari\ia a avut loc dup` arhivare (art. 508, alin. 1 ]i art. 510 C.pr.pen.).

15.8.2. Efectuarea procedurii speciale A]a cum se arat` în lege, în func\ie de situa\ia concret` se poate dispune

fie înlocuirea, fie reconstituirea dosarului ori înscrisului disp`rut. Potrivit art. 510 C.pr.pen., înlocuirea sau reconstituirea se efectueaz` de organul de urm`rire penal` ori de instan\a de judecat` înaintea c`reia cauza se g`se]te pendinte (spre solu\ionare), iar în cauzele definitiv solu\ionate, de instan\a la care dosarul se g`se]te în conservare.

256

Când constatarea dispari\iei s-a f`cut de un organ de urm`rire penal` sau de o instan\` de judecat`, altele decât cele care au dosarul sau înscrisul respectiv, organul de urm`rire penal` sau instan\a de judecat` care a constatat dispari\ia trimite organului judiciar competent toate materialele necesare efectu`rii înlocuirii ori reconstituirii înscrisului disp`rut.

Legea a prev`zut c` înlocuirea înscrisului disp`rut poate avea loc atunci când exist` copii oficiale de pe acel înscris, iar organele judiciare iau m`suri pentru ob\inerea copiei. Copia ob\inut` \ine loc de înscris original pân` la g`sirea acestuia, iar persoanei care pred` copia oficial` i se elibereaz` o copie certificat` de pe înscris (art. 510 C.pr.pen.).

În situa\iile când nu exist` o copie oficial` de pe înscrisul disp`rut se procedeaz` la reconstituirea acestuia, iar reconstituirea unui dosar se face prin reconstituirea înscrisurilor pe care le con\inea, putând fi folosite orice mijloace de prob`, cum ar fi: registrele organelor judiciare, copii neoficiale care nu pot servi la înlocuirea înscrisului, alte dosare sau înscrisuri care se refer` sau con\in date cu privire la înscrisul disp`rut, declara\ii de martori, exper\i ]i chiar judec`tori, procurori ]i grefieri, care au participat la activitatea respectiv`.

Rezultatul constituirii se constat`, dup` caz, prin ordonan\a organului de urm`rire penal` confirmat` de procuror sau prin hot`rârea instan\ei, dat` cu citarea p`r\ilor. Hot`rârea de reconstituire este supus` apelului, iar hot`rârea pronun\at` de instan\` este supus` recursului, având ca termen de declarare cel prev`zut în procedura comun`. 15.9. ASISTENŢA JUDICIARĂ INTERNAŢIONALĂ ÎN MATERIE PENALĂ 15.9.1. Aspecte generale

Deoarece fenomenul infrac\ional s-a extins în mod alarmant, c`p`tând nuan\e care fac imposibil` combaterea lui prin eforturi singulare ale statelor, în ultima perioad` s-a constatat necesitatea unei cooper`ri complexe ]i în acest domeniu, situa\ie în care, între state, au început s` se încheie conven\ii ]i tratate prin care se asigur` cadrul asisten\ei juridice interna\ionale în materie penal`.

Putem defini asisten\a juridic` penal`, cu caracter judiciar, ca pe asisten\a pe care organele judiciare dintr-un stat o acord`, în cursul desf`]ur`rii unui proces penal, organelor judiciare din statul unde are loc procesul ]i care const` în concret în efectuarea, predarea sau comunicarea unor acte procedurale necesare solu\ion`rii acelui proces.

Sediul materiei îl constituie Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciar` interna\ional` în materie penal`, la care face trimitere în mod expres art. 513 C.pr.pen., lege publicată în Monitorul Oficial nr. 594/01.07.2004, cu modificările intervenite ulterior prin Legea nr. 224/2006 publicată în MOF nr. 534 din 21/06/2006, O.U.G. nr. 103/2006 publicată în MOF nr. 1019 din 21/12/2006, Legea nr. 222/2008 publicată în MOF nr. 758 din 10/11/2008.

Potrivit art. 513 C.pr.pen., „condi\iile ]i modalit`\ile de realizare a asisten\ei judiciare interna\ionale în materie penal` sunt cele stabilite prin dispozi\iile cuprinse în legea special` ]i în prezentul capitol, dac` prin conven\ii interna\ionale nu se prevede altfel“.

La nivel european func\ioneaz` Conven\ia european` de asisten\` juridic` în materie penal`, adoptat` la Strasbourg la 20 aprilie 1959, cât ]i protocolul adi\ional la aceast` Conven\ie, adoptat la 17 martie 1978 tot la Strasbourg. România a adoptat aceast` Conven\ie prin Legea nr. 236/1998.

Conven\ia respectiv` reprezint` o reglementare cadru în domeniul asisten\ei juridice în materie penal` pe plan european ]i cuprinde o serie de dispozi\ii referitoare la comisiile rogatorii, comunicarea actelor de procedur` ]i a hot`rârilor judiciare, cazierul judiciar etc.

257

Conform art. 26, pct. 3 din Conven\ie, p`r\ile contractante nu vor putea încheia acorduri bilaterale referitoare la asisten\a juridic` în materie penal`, decât numai pentru completarea dispozi\iilor Conven\iei, sau pentru a u]ura aplicarea principiilor acesteia.

Având în vedere acest principiu, România a încheiat o serie de tratate fie cu state din alte regiuni, fie cu state nesemnatare ale conven\iei, având drept scop asigurarea asisten\ei juridice în materie penal`. 15.9.2. Domeniul de aplicare al Legii nr. 302/2004 actualizată prin Legea nr. 222/2008

Aceast` lege se aplic` urm`toarelor forme de cooperare judiciar` interna\ional` în materie penal`:

a) extr`darea; b) predarea în baza unui mandat european de arestare; c) transferul de proceduri în materie penal`; d) recunoa]terea ]i executarea hot`rârilor în materie penal`; e) transferarea persoanelor condamnate; f) comisiile rogatorii; g) înf`\i]area martorilor, exper\ilor ]i a persoanelor urm`rite;

h) notificarea actelor de procedur` care se întocmesc ori se depun într-un proces penal;

i) cazierul judiciar. Aplicarea legii este subordonat` protec\iei intereselor de suveranitate,

securitate, ordine public` ]i a altor interese ale României, definite prin Constitu\ie.

Dispozi\iile de mai sus se aplic` în baza ]i pentru executarea normelor interesând cooperarea judiciar` în materie penal`, cuprinse în instrumentele juridice interna\ionale la care România este parte, pe care le completeaz` în situa\iile nereglementate.

Cooperarea cu un tribunal penal interna\ional sau o organiza\ie interna\ional` public`, în conformitate cu dispozi\iile în materie ale unor instrumente interna\ionale speciale, cum sunt statutele tribunalelor penale interna\ionale, se examineaz` printr-o procedur` legal` distinct`, prevederile legii putând fi aplicate în mod corespunz`tor, în completare, dac` este necesar.

În lipsa unei conven\ii interna\ionale, cooperarea judiciar` se poate efectua în virtutea curtoaziei interna\ionale, la cererea transmis` pe cale diplomatic` de c`tre statul solicitant ]i cu asigurarea scris` a reciprocit`\ii dat` de autoritatea competent` a acelui stat.

Cooperarea judiciar` interna\ional` nu este admisibil` dac` în România sau în orice alt stat s-a desf`]urat un proces penal pentru aceea]i fapt` ]i dac`:

a) printr-o hot`râre definitiv` s-a dispus achitarea sau încetarea procesului penal;

b) pedeapsa aplicat` în cauz`, printr-o hot`râre definitiv` de condamnare, a fost executat` sau a format obiectul unei gra\ieri sau amnistii, în totalitatea ei ori asupra p`r\ii neexecutate.

Dispozi\iile ar`tate mai sus nu se aplic` dac` asisten\a este solicitat` în scopul revizuirii hot`rârii definitive, pentru unul din motivele care justific` promovarea uneia din c`ile extraordinare de atac prev`zute de Codul de procedur` penal` al României. (Art.10 din Legea nr.302/2004, referitoare la principiul non bis in idem)

258

15.9.3. Cererea de asisten\` judiciar` interna\ional` în materie penal`

Cererile de asisten\` judiciar` interna\ional` în materie penal` vor fi transmise prin intermediul urm`toarelor autorit`\i centrale:

a) Ministerului Justi\iei, dac` au ca obiect extr`darea ]i transferarea persoanelor condamnate sau dac` se refer` la activitatea de judecat` ori la faza execut`rii hot`rârilor penale;

b) Parchetului de pe lâng` Înalta Curte de Casa\ie ]i Justi\ie, dac` se refer` la activit`\i din faza de cercetare ]i urm`rire penal`;

c) Ministerului Administra\iei ]i Internelor, dac` se refer` la cazierul judiciar.

Cererile de asisten\` judiciar` interna\ional`, cu excep\ia cererilor de extr`dare ]i de transferare a persoanelor condamnate, pot fi transmise direct de autorit`\ile judiciare solicitante autorit`\ilor judiciare solicitate în cazul în care instrumentul juridic interna\ional aplicabil în rela\ia între statul solicitant ]i statul solicitat reglementeaz` acest mod de transmitere.

Pentru transmiterea cererilor în baza acordului între statul solicitant ]i statul solicitat, pot fi folosite ]i mijloacele electronice adecvate, în special faxul, atunci când sunt disponibile, dac` autenticitatea ]i confiden\ialitatea cererii, precum ]i credibilitatea datelor transmise sunt garantate.

Cererile de asisten\` judiciar` interna\ional` în materie penal` adresate României ]i actele anexe trebuie înso\ite de o traducere în limba român` sau în una din limbile englez` ori francez`.

R`spunsul la cererile de asisten\` judiciar` interna\ional` în materie penal` adresate României va fi redactat în limba român`, traducerea acestuia în limba oficial` a statului solicitant sau în una din limbile englez` ori francez` fiind facultativ`, cu excep\ia cazului în care prin instrumentul juridic interna\ional aplicabil se dispune altfel.

Durata arestului efectuat în str`in`tate în îndeplinirea unei cereri de asisten\` judiciar` interna\ional` în materie penal`, formulate de autorit`\ile române în temeiul prezentei legi este luat` în calcul în cadrul procedurii penale române ]i se comput` din durata pedepsei aplicate de instan\ele române.

15.9.4. Recunoa]terea ]i executarea hot`rârilor penale str`ine

Recunoaşterea pe teritoriul României a unei hotărâri penale străine sau a unui act judiciar străin poate avea loc dacă: a) România şi-a asumat o asemenea obligaţie printr-un tratat internaţional la care este parte; b) a fost respectat dreptul la un proces echitabil, în sensul art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, încheiată la Roma la 4 noiembrie 1950, ratificată de România prin Legea nr. 30/1994; c) nu a fost pronunţată pentru o infracţiune politică sau pentru o infracţiune militară care nu este o infracţiune de drept comun; d) respectă ordinea publică a statului român; e) hotărârea sau actul judiciar poate produce efecte juridice în România, potrivit legii penale române; f) nu s-a pronunţat o condamnare pentru aceleaşi fapte împotriva aceleaşi persoane în România; g) nu s-a pronunţat o condamnare pentru aceleaşi fapte împotriva aceleaşi persoane într-un alt stat, care a fost recunoscută în România.

259

Hotărârile penale străine pot fi recunoscute în România şi dacă nu este întrunită prima condiţie pe bază de reciprocitate. În acest sens, instanţa competentă solicită Ministerului Justiţiei verificarea îndeplinirii condiţiei reciprocităţii. Cererea de recunoaştere a unei hotărâri penale străine, formulată de autoritatea competentă a statului străin solicitant, este transmisă de Ministerul Justiţiei procurorului general al parchetului de pe lângă curtea de apel în circumscripţia căreia domiciliază sau îşi are reşedinţa condamnatul.

Condamnatul se citează, iar odată cu citaţia i se comunică hotărârea străină împreună cu actele ce o însoţesc, într-o limbă pe care o înţelege.

Condamnatul are dreptul la un avocat ales sau desemnat din oficiu şi, după caz, la interpret.

Instanţa, ascultând concluziile procurorului şi declaraţiile condamnatului, dacă constată că sunt întrunite condiţiile legale, recunoaşte hotărârea penală străină sau actele judiciare străine, iar în cazul în care pedeapsa pronunţată prin acea hotărâre nu a fost executată sau a fost executată numai în parte, substituie pedepsei neexecutate sau restului de pedeapsă neexecutat o pedeapsă corespunzătoare potrivit legii penale române.

Dacă hotărârea penală străină se referă la un bun imobil, cererea se transmite procurorului general al parchetului de pe lângă curtea de apel în circumscripţia căreia se află imobilul.

Curtea de Apel decide prin hotărâre pronunţată în camera de consiliu, care poate fi atacată cu recurs. Hotărârea se comunică parchetului şi Ministerului Justiţiei.

Recunoaşterea hotărârilor penale pronunţate de instanţele judecătoreşti din străinătate sau a altor acte judiciare străine se poate face şi pe cale principală, de către instanţa de judecată sesizată în acest scop de către condamnat sau de către procuror.

În acest caz, competenţa aparţine judecătoriei în a cărei circumscripţie teritorială se află condamnatul.

Executarea hotărârilor pronunţate în proceduri administrative, pentru fapte asimilate infracţiunilor, astfel cum sunt acestea definite de Convenţia europeană privind valoarea internaţională a hotărârilor represive, adoptată la Haga la 28 mai 1970, este posibilă numai dacă persoana în cauză a avut posibilitatea de a exercita o cale de atac în faţa unei instanţe judecătoreşti. 15.9.5 Comisia rogatorie interna\ională

Comisia rogatorie internaţională în materie penală este acea formă de asistenţă judiciară care constă în împuternicirea pe care o autoritate judiciară dintr-un stat o acordă unei autorităţi din alt stat, mandatată să îndeplinească, în locul şi în numele său, unele activităţi judiciare privitoare la un anumit proces penal.

Obiectul cererii de comisie rogatorie îl constituie cu precădere: a) localizarea şi identificarea persoanelor şi obiectelor; audierea inculpatului, audierea părţii vătămate, a celorlalte părţi, a martorilor şi experţilor, precum şi confruntarea; percheziţia, ridicarea de obiecte şi înscrisuri, sechestrul şi confiscarea specială; cercetarea la faţa locului şi reconstituirea; expertizele, constatarea tehnico-ştiinţifică şi constatarea medico-legală; transmiterea de informaţii necesare într-un anumit proces, interceptările şi înregistrările audio şi video, examinarea documentelor de arhivă şi a fişierelor specializate şi alte asemenea acte de procedură; b) transmiterea mijloacelor materiale de probă; c) comunicarea de documente sau dosare.

260

Dacă statul solicitant doreşte ca martorii sau experţii să depună jurământ, va cere aceasta în mod expres, iar statul român va da curs acestei cereri în situaţiile în care legea internă română nu se opune.

Statul român va transmite numai copii sau fotocopii certificate de pe documentele sau dosarele cerute. Dacă statul solicitant cere în mod expres transmiterea documentelor originale, se va da curs, în măsura posibilului, acestei cereri.

Dacă statul solicitant solicită în mod expres, statul român îl va informa despre data şi locul îndeplinirii comisiei rogatorii. Autorităţile şi persoanele în cauză, menţionate de statul solicitant, vor putea să asiste şi să colaboreze la efectuarea comisiei rogatorii, în limitele permise de legea română.

Facem precizarea expresă că analiza Legii nr.302/2004 privind cooperarea judiciară în materie penală, a avut în vedere absolut toate modificările legislative la zi, inclusiv Legea nr.222/2008 15.10. PROCEDURA EXTRĂDĂRII ( Legea 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală cu modificările aduse de Legea 224/2007 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr.534/21.06.2005 ) 15.10.1. Procedura în cazul în care România este stat solicitant (extrădare activă) Competenţa de a întocmi şi transmite cererile de extrădare în numele statului român revine Ministerului Justiţiei.

În cazul în care un mandat de arestare preventivă sau de executare a pedepsei nu poate fi dus la îndeplinire întrucât învinuitul sau inculpatul nu se află pe teritoriul României, instanţa care a emis mandatul sau instanţa de executare, la propunerea procurorului sesizat de către organele de poliţie, emite un mandat de urmărire internaţională în vederea extrădării care se transmite Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul MAI în vederea difuzării canalelor specifice.

Acesta, prin structura sa specializată are obligaţia de a informa instanţa de executare sau pe cea care a emis mandatul de arestare preventivă, de îndată ce Biroul Central Naţional Interpol corespondent îi notifică localizarea persoanei care face obiectul mandatului.

Instanţa se pronunţă prin încheiere în camera de consiliu, dată de un singur judecător, cu participarea procurorului şi fără citarea părţilor. Această încheiere nu se pronunţă în şedinţă publică ci se consemnează într-un registru special. Ea poate fi atacată cu recurs de procuror, în 24 de ore de la pronunţare.

Dosarul cauzei se înaintează instanţei de recurs în 24 de ore şi recursul se judecă în cel mult 3 zile. Instanţa superioară în grad va restitui dosarul primei instanţe, după soluţionarea recursului în termen de 24 ore.

Încheierea definitivă prin care prin care s-a constatat că sunt întrunite condiţiile extrădării sau dacă nu sunt întrunite condiţiile, se comunică Ministerului Justiţiei.

În termen de 48 de ore, Ministerul Justiţiei, prin direcţia de specialitate va întocmi examenul de regularitate internaţională care în funcţie de concluziile sale, fie va întocmi cererea de extrădare şi o va transmite, fie va propune ministrului justiţiei, motivat, să sesizeze procurorul general al parchetului de pe lângă Î.C.C.J., în vederea iniţierii procedurii de revizuire a încheierii definitive prin care s-a solicitat extrădarea.

Cererea de revizuire se face în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii definitive Ministerului Justiţiei şi se soluţionează în 24 de ore.

261

Instanţa va anula încheierea atacată dacă va constata că cererea de revizuire este întemeiată iar dacă nu e întemeiată o va respinge, menţinând încheierea atacată. Cererea de extrădare şi actele anexate acesteia însoţită de traduceri certificate în limba statului solicitat sau în limba franceză ori engleză se trimit autorităţii competente a statului solicitat.

În cazuri urgente ( părăsirea teritoriului statului solicitat de către persoanele care fac obiectul mandatului de arestare ), instanţa competentă poate solicita arestarea provizorie în vederea arestării acestor persoane înainte de formularea unei cereri formale de extrădare.

Persoana extrădată care este solicitată de România este preluată sub escortă de forţele de ordine publică la un punct de frontieră al statului român şi este predată de urgenţă autorităţilor judiciare competente.

Dacă extrădatul este condamnat în lipsă, el va fi rejudecat la cerere cu respectarea drepturilor prevăzute în dreptul intern. 15.10.2. Procedura în situaţia în care România este stat solicitat ( extrădare pasivă )

Activităţile procedurale care se desfăşoară în statul solicitat, de la primirea cererii de extrădare şi până la soluţionarea definitivă a acesteia, poartă denumirea de extrădare pasivă.

Extrădarea este acordată de România în vederea urmăririi penale sau a judecăţii pentru fapte a căror săvârşire atrag o pedeapsă privativă de libertate de cel puţin un an, iar în vederea executării unei pedepse numai dacă aceasta este de cel puţin 4 luni.

Procedura de extrădare în ţara noastră are caracter urgent şi se judecă şi în timpul vacanţei judecătoreşti.

Etapa administrativă se referă la îndeplinirea de către Ministerul Justiţiei a următoarelor activităţi: - primirea cererii de extrădare; - examinarea cererii de extrădare şi a actelor anexe din punct de vedere al regularităţii internaţionale; - transmiterea cererii şi a actelor anexate procurorului general competent; - restituirea motivată a cererii de extrădare şi a actelor anexate; - punerea în executare în colaborare cu M.A.I. a hotărârii definitive prin care s-a dispus extrădarea; - comunicarea către autoritatea centrală a statului solicitant a soluţiei de respingere a cererii de extrădare sau a cererii de arestare provizorie de autoritatea competentă.

Procedura judiciară de extrădare este de competenţa curţii de apel în raza căreia domiciliază sau a fost identificată persoana extrădabilă şi cererea se soluţionează de secţia penală a curţii în complet format din doi judecători. Sentinţa pronunţată este supusă recursului.

În cazul în care, extrădarea este cerută de mai multe state fie pentru aceeaşi faptă, fie pentru fapte diferite, statul român va hotărî ţinând seama de mai multe împrejurări: gravitatea infracţiunilor, data depunerii cererilor de extrădare, naţionalitatea persoanei reclamate, existenţa reciprocităţii de extrădare în raport cu statul român şi posibilitatea unei extrădări ulterioare către alt stat solicitant.

Cerea de extrădare şi anexele se transmit de Ministerul Justiţiei în cel mult 48 de ore procurorului general al parchetului de pe lângă curtea de apel în raza căreia domiciliază sau a fost identificată persoana extrădabilă, după care aceasta procedează

262

în cel mult 48 de ore la identificarea persoanei căreia îi înmânează mandatul de arestare şi actele care îl însoţesc.

Statul solicitant, în cazuri de urgenţă, poate cere arestare provizorie a persoanei urmărite chiar înainte de formularea cererii de extrădare. Arestarea provizorie în vederea extrădării se dispune şi este prelungită de acelaşi complet de judecată care soluţionează cererea de extrădare , măsura se ia printr-o încheiere dată în camera de consiliu, care poate fi atacată cu recurs în 24 de ore de la pronunţare. Dosarul va fi înaintat în 24 de ore instanţei de recurs, iar recursul se judecă în 24 de ore. Recursul declarat împotriva încheierii prin care s-a dispus arestarea nu este suspensiv de executare.

Instanţa din oficiu ori la sesizarea procurorului competent sau la cererea persoanei extrădabile, poate dispune încetarea măsurii arestării provizorii în vederea extrădării, dacă în termen de 18 zile de la luarea măsurii, statul român nu a fost sesizat prin cererea de extrădare . Arestarea provizorie încetează de drept după trecerea unui termen de 40 de zile dacă în acest interval de timp nu se primesc cererea de extrădare şi înscrisurile necesare cu excepţia cazului în care printr-un tratat bilateral este prevăzut un alt termen privind durata maximă a arestării preventive.

În cazul admiterii cererii de extrădare, curtea de apel se va pronunţa şi cu privire la menţinerii stării de arest provizoriu până la predarea persoanei extrădate, aceasta se poate prelungi la fiecare 30 de zile până la predarea efectivă.

Hotărârea prin care s-a admis extrădarea se motivează în 5 zile de la pronunţare.

Dacă nu sunt întrunite condiţiile stabilite de lege, instanţa va respinge cererea de extrădare şi va dispune punerea în libertate a persoanei. Hotărârea se motivează în 24 de ore şi este transmisă procurorului general al parchetului de pe lângă curtea de apel care o remite compartimentului de specialitate al Ministerului Justiţiei.

Hotărârea definitivă asupra extrădării se comunică procurorului general al parchetului de pe lângă curtea de apel care a judecat cauza în primă instanţă şi direcţiei de specialitate din Ministerul Justiţiei.

Recursul declarat împotriva hotărârii prin care s-a respins cererea de extrădare este suspensiv de executare. La fel este şi cel împotriva hotărârii prin care s-a dispus extrădarea.

Competenţa de a întocmi şi transmite cererile de extrădare în numele statului român revine Ministerului Justiţiei. 15.10.3. Predarea extrădatului.

După rămânerea definitivă a hotărârii de extrădare, statul solicitat va comunica de urgenţă statului solicitant soluţia adoptată. Va înainta o copie autentificată după hotărârea de extrădare sau un extras de pe decizia definitivă prin aceleaşi căi folosite la primirea cererii. Statul solicitant va fi informat despre locul şi data predării. Data predării este fixată în termen de 15 zile de la data la care hotărârea de extrădare a devenit definitivă.

Persoana extrădată este preluată sub escortă de forţele de ordine publică la un punct de frontieră al statului român şi este predată de urgenţă autorităţilor judiciare competente.

Predarea amânată sau condiţionată. În cazul în care persoana extrădabilă are calitatea de justiţiabil în statul român

sau atunci când se constată pe baza unei expertize medico-legale că acesta suferă de o boală care i-ar pune viaţa în pericol, predarea poate fi amânată.

263

Persoana extrădabilă va putea fi predată temporar atunci când amânarea predării ar putea produce un prejudiciu grav, precum împlinirea termenului de prescripţie.

BIBLIOGRAFIE SELECTIVÃ ***Constitu\ia României (republicat`). ***Codul de procedur` penal`, versiune consolidată 2009. Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară. Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie (M.Of. nr. 219/18.05.2002). Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală cu modificările aduse de Legea 224/2007 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr.534/21.06.2005 ) O.U.G. nr.134/29.09.2005 privind pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Parchetul Naţional Anticorupţie.

1. Petre Buneci, Proceduri speciale, Editura Semne, Bucureşti, 2006. 2. Petre Buneci, Drept procesual penal - Partea generală, Editura Universitară, Bucureşti, 2008 . 3. Petre Buneci, Drept procesual penal - Partea specială, Editura Universitară, Bucureşti, 2009; 4. Petre Buneci, Apelul şi recursul în procesul penal, Editura Prouniversitaria, Bucureşti, 2008; 5. Petre Buneci, Ocrotirea prin mijloace penale şi procesual-penale a intereselor

financiare ale Uniunii Europene, Editura Prouniversitaria, Bucureşti, 2008; 6. I. Neagu, Drept procesual penal, Editura Euro-Trading, Bucureşti, 1997. 7. Vintil` Dongoroz, Constantin Bulai, Siegfried Kahane, Nicoleta Iliescu, George Antoniu, Rodica St`noiu, Explicaţii teoretice ale Codului de procedură

penală român, vol. II, Editura Academiei, Bucure]ti, 1976. 8. Nicolae Volonciu, Tratat de procedură penală. Partea specială, vol. II, Editura Paideia, Bucure]ti, 1994. 9. Ion Neagu, Tratat de procedură penală, Editura Pro, Bucure]ti, 1997. 10. F.Streteanu, R.Chiriţă, Răspunderea penală a persoanei juridice Ediţia a-II-a, Editura C.H.Beck, Bucureşti, 2007.

264

11. Mihai Apetrei, Drept procesual penal, vol. II, Editura Oscar Print, Bucure]ti, 1999. 12. Gheorghi\` Mateu\, Procedura penală. Partea specială, vol. I şi II, Editura Lumina Lex, Bucure]ti, 1997, 1998. 13. Traian Pop, Drept procesual penal, vol. IV. Partea specială, Editura Tipografia Na\ional` SA Cluj, 1948 14. Grigore Theodoru, Tratat de Drept procesual penal, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2007 15. Alexandru Boroi, }tefania Georgeta Ungureanu, Nicu Jidovu, Ilie M`gureanu, Drept procesual penal, Editura All Beck, 2001 16. George Antoniu, Explicaţii teoretice ale Codului de procedură român, Partea

specială, vol. II, Editura Academiei române, Bucure]ti, 1976.