Sindromul Stockholm

Sindromul Stockholm descrie comportamentul unei victime răpite sau captive care, în timp, începe să simpatizeze cu răpitorul.

Persoanele captive încep în a se identifica cu răpitorii, ca şi un mecanism defensiv, din teama de violenţă. Micile semne de

bunătate venite din partea răpitorului sunt amplificate, întrucât intr-o situaţie de captivitate, lipsa perspectivelor este prin definiţie

imposibilă. Încercările de evadare sunt şi ele percepute ca şi o ameninţare, întrucât într-o tentativă de evadare, există marele risc ca

cel răpit să fie afectat şi rănit.

Ca şi o consecinţă, victima devine hiper-vigilentă în privinţa nevoilor răpitorului şi neştiutoare în privinţa propriilor nevoi. Separarea

de răpitor devine tot mai grea pentru victimă, intrucat ar pierde singura relaţie pozitivă formată - cea cu răpitorul.

Asta spune definitia de pe wiki. Pentru ca "stiinta" se chinuie ca de fiecare data sa explice lucruri aparent inexplicabile. Insa legatura

intre economie si fenomenul mentionat este una si mai interesanta. Explicatia este data de catre David Corn si Kevin Drum pentru

cine are curiozitatea sa vada acestinterviu excelent.

Cand oamenii aud pentru prima data de un eventual colaps economic, reactiile sunt exact aceleasi ca ale unui captiv caruia i se

propune o tentativa de evadare. Exact ca ale unui Prikoke din poveste. Si brusc li se face teama de schimbare. Si incep sa se

intrebe: oare nu exista nici o teorie mai "optimista" legata de viitor ? Una in care lucrurile reintra in "normal"? Normalul cu care ne-

am obisnuit atatia ani. Fara a intelege cat de anormal si naiv este acest "normal" pe care il pretuiesc acum atat de multi.

De aceea insistam ca cea mai importanta pregatire este cea MENTALA. Pentru a intelege ca sistemul actual e unul al naibii de

prost si incorect. Si atunci devine "normal" sa iti doresti sa se duca naibii. Ceea ce in ultima vreme se intampla si mie de exemplu mi

se pare "normal" sa ma bucur. Pentru cei care mai cred ca sistemul financiar de acum e unul corect si echitabil... somn usor.

Pastrati banii la banci si urmariti in continuare stirile despre becali sau basescu, ca aici nu aveti nimic interesant de citit. Va trezim

noi cand s-o strica de tot jucaria si se vor termina telenovelele la teve.

P.S. Rog luati in considerare ceea ce spuneam AICI inainte de adaugarea unor eventuale comentarii. Va multumesc.

P U B L I C A T D E   F L A V I A N   L A   1 1 : 1 8  

E T I C H E T E :   A L T E R N A T I V E ,   E C O N O M I E

1 0 C O M E N T A R I I :

1.

Cristi Sparlu 26 ianuarie 2010, 13:42

Sistemul actual nu este bun, dar cum il vom putea schimba si cu cine?Nu cred ca schimbarea mai poate veni "de jos" pentru ca societatea noastra seamana tot mai mult cu porcusorul din poveste. Dependenta oamenilor fata de stat, firme, orice alta organizatie e tot mai mare. In jurul meu vad prieteni la 30 de ani care muncesc din greu si care ofteaza "de placere" cu gandul ca odata, candva vor iesi la pensie (asa vad ei ca solutie sa fie in sfarsit liberi). Exista o "pregatire mentala" la televizor care este mult mai puternica decat cea propavaduita pe internet de cativa "pesimisti". Tinerilor in jurul varstei de 20 de ani nu vad sa le mai pese de ce este in jurul lor, internetul ii tine intr-o realitate virtuala,unde se pot exprima liber fara sa creeze probleme sistemului. Tinerilor in jurul lui 30 de ani sunt majoritatea prinsi in lantul "carierei" sau a creditelor

pentru casa mult visata si tremura la fiecare problema pe care ar putea sa o aiba la serviciu (mai incearca sub un nickname sa mai zica cate ceva pe cate un blog sau forum, dar avind grija sa nu fie recunoscut de cei care ar putea sa le faca rau la serviciu sau afacerea in care se invart zi de zi. Persoanele cu varsta in jurul lui 40 de ani cred ca majoritatea au trecut la faza in care sustin cu dintii ca acest sistem sa ramana asa cum este acum (au minimum 20 de ani de experienta cu acest sistem, se identifica cu el). Cei peste 50 de ani cu siguranta ca se viseaza deja pensionari, deci sistemul e cu noi.Fiti linistiti, acest sistem nu va cadea prea curand, chiar daca poate ar merita acest lucru.

Răspundeţi

2.

individul_x 26 ianuarie 2010, 15:10

Nu numai ca acest sistem va cadea, sub propria greutate, dar salvarea nu mai poate veni decat de jos. Putem vedea in natura, (da, acea natura care ne-a zamislit si de care am cam uitat in goana noastra catre progres) ca sistemele eficiente si durabile sunt ciclice si emergente, adica de jos in sus, in care regulile dupa care functionaza apar in mod natural. Acest sistem "al nostru" bazat pe un control "gestionat" de niste "autoritati supreme" nu poate functiona. Nu are cum sa functioneze pentru ca aceste "autoritati" nu sunt reglementate de nimeni. Si-au creat propriul sistem pe carca noastra, care nu poate merge la nesfarsit..De unde mai pot stii copii care s-au nascut in vremurile astea ca s-au nascut victime? Cine sa le mai spuna, cand proprii lor parinti sunt hipnotizati de propaganda media si de lupta pentru supravietuire? Internetul.. dar tot internetul ne ofera si posibiliatea jocurilor multiplayer online si o gramada de alte "distractii". Greu de observat, informatia relevanta pe-aici... Dar e asa cum zicea Flavian, nu e nevoie decat de cateva scantei neuronale.. pentru ca toata aceasta iluzie sa se arate in toata hidosenia ei...

Răspundeţi

3.

Flavian 26 ianuarie 2010, 16:34

Cristi destul de corecta enumerarea ta, desi usor pesimista. TV-ul a facut totusi o treaba excelenta in a se decredibiliza anul trecut cu ocazia circului politic. 

De linistit eu sunt linistit, chiar daca am o alta parere in privinta concluziei pe care o tragi la final. Si poate din cauza asta sunt si mai optimist.

individul_x cred ca se afla mult mai aproape de ideea pe care incerc sa o subliniez pe acest blog. Ramane sa vedem ce si cum, asteptand "scanteile"... :-)

Răspundeţi

4.

Gab 26 ianuarie 2010, 16:36

Da, și un coleg de-al meu de lucru tot visează la pensie, și are doar 27 de ani. Ceva mai trist decât asta nu-mi vine în minte.

Iar despre realitatea virtuală: eu cred că ea nu există în adevăratul sens al cuvântului. Există doar realitatea. Tot ceea ce se întâmplă pe Internet are repercursiuni în ceea ce ai numi viața reală.

Răspundeţi

5.

Y x K 26 ianuarie 2010, 17:56

iti recomand cartea "Razboiul de 77 de ani (1914-1991) si premisele hegemoniei americane" de Neagu Djuvara este interesanta si sunt curios cum ti se pare

Răspundeţi

6.

Flavian 26 ianuarie 2010, 19:12

gab - explica-i colegului ca pensia la care spera el e o iluzie. Nu mai sunt bani de pensii pentru o batranete linistita nici pentru cei care ies acum la pensie. Nu e vorba doar de Romania, unde lucrurile stau oricum prost. Pur si simplu la nivel mondial demografia este puternic dezechilibrata. 

Cauzele ar fi sistemul de crestere nesustenabila necesar politicii "inflationiste" intr-o combinatie nefasta cu dogme de genul "cresteti si va imultiti... fara cap". Solutiile exista, dar nu in sistemul actual. Iar pana la schimbarea lui, vom avea un pic de tras. ;-)

Y x K - inteleg conceptul prezentat in cartea lui Djuvara, dar personal prefer sa ma concentrez asupra "razboiului" de 99 de ani: Un secol de istorie economica: 1913-2013

Răspundeţi

7.

Flavian 19 februarie 2010, 17:30

Ma bucur ca dilema sindromului stockholm incepe sa prinda la public: Romanian job: fumătorii au furat ţinta de inflaţie

Răspundeţi

8.

Flavian 13 aprilie 2010, 10:33

Intre timp am gasit si varianta DailyShow aici: 

The Stockholm Syndrome - P1

The Stockholm Syndrome - P2

Răspundeţi

9.

Anonim21 mai 2013, 21:24

Caut sa inteleg ce inseamna "lipsa perspectivelor este prin definiţie imposibilă". Exista in Wikipedia inca de la prima varianta a articolului, dar nu are nici un sens. Help?

Răspundeţi

Răspunsuri

1.

Flavian 23 mai 2013, 08:33

Se refera la sansele de scapare sau de schimbare a situatiei victimei astfel incat sa nu mai fie victima.

Răspund

Sindromul alienării părinteștiDe la Wikipedia, enciclopedia liberă

Dreptul familiei

Căsătoria

Acord prenupțial · Căsătorie

Căsătorie morganatică

Căsătorie între persoane de același sex

Convenția matrimonială

Stări legale similare

căsătoriei

Concubinajul · Uniunile civile

Parteneriatul domestic

Desfacerea căsătoriei

Anularea căsătoriei · Divorțul

Pensia de întreținere pentru soț

Relație extraconjugală  · Adulter

Pensia de întreținere pentru copil

Divorțul prin mediere

Divorțul administrativ

Partajul

Probleme cu privire

la copii

Paternitate · Tăgada paternității

Legitimarea minorului · Adopția

Interesul superior al copilului

Principiul californian

Pensie alimentară

Tutelă · Curatelă · Consiliu de familie

Domiciliul minorului

Custodia

Autoritatea părintească

Autoritate părintească comună

Custodie · Custodia comună

Custodie comună legală

Custodia unică · Custodia împărțită

Părinte custodian · Părinte necustodian

Reședința minorului · Plan parental

Părinte rezident · Părinte nerezident

Coordonator parental

Drepturile copiilor

și părinților

Relații personale cu minorul

Dreptul de supraveghere

Dreptul de găzduire

Dreptul de vizită · Drept de acces

Dreptul de corespondență

Dreptul de primi informații personale

Accesul părintelui la informații

Dreptul de decizie asupra bunăstării

Dreptul bunicilor la legături personale

Drepturile copilului · Drepturile omului

Dreptul de reprezentare

Arii cu tematică

apropiată

Abuzul între soți · Abuzul asupra copiilor

Răpirea copiilor · Căsătoria minorilor

Adulterul · Bigamie ·

Incestul · Familie monoparentală

Răpirea internațională de minori

Sindromul alienării părintești

Sindromul Stockholm

Sindromul Münchausen prin transfer

Discriminare · Competența parentală

Sexism în acordarea custodiei

Autoritățile competente

Autoritatea tutelară · DGASPC

SCC · SPAS · ARPCC

ANPDC · Ministerul Justiției

Judecătorie · Tribunal

Poliția de proximitate

Tribunal de minori și familie

Legislație în domeniu

Codul Civil · Codul Familiei

Legea 272/2004

Jurisprudența CEDO

Regulamentul 2201 din 2003 al CE

Convenția asupra Drepturilor Copilului

Convenția de la Haga din 1980

Convenția de la Lanzarote

Comisia Europeană privind

Legislația Familiei

iurispedia

v • d • m

Fișier:RichardAGardner.jpg

Richard A. Gardner este cel care a avansat pentru prima dată expresia de "sindrom de alienare parentală"

Sindromul alienării părintești (sau Sindromul alienării parentale) este definiția propusă de profesorul

american de psihiatrie Richard A. Gardner(1931 - 2003) cu privire la activitatea de denigrare sistematică a unui

părinte de către celălalt părinte, cu intenția alienării (înstrăinării) copilului de celălalt părinte.

În general, scopul alienării este câștigarea custodiei sau păstrarea custodiei copilului de către părintele

alienator, fără implicarea părintelui alienat și prin excluderea acestuia. Activitatea cu scopul de înstrăinare se

poate extinde asupra familiei părintelui alienat, precum și a prietenilor și apropiaților săi.

Concret, alienarea înseamnă că prin gânduri, acțiuni și maniere verbale sau non-verbale un copil este abuzat

emoțional, îndoctrinat (i se "spală creierul"), pentru a-l determina să creadă că celălalt părinte este un dușman

sau pentru a-i sugera ostilitatea sau inferioritatea acestuia. Celălalt părinte este vorbit de rău în fața copilului de

către alienator, vizitele copilului la părintele alienat sunt restricționate sau alienatorul încearcă să controleze

activitățile pe care copilul le va face atunci când se va afla cu celălalt părinte. Fenomenul alienării parentale

este o formă de abuz emoțional asupra copiilor în fața căreia aceștia nu se pot apăra. Acest fenomen apare

indiferent de sexul alienatorului (dacă este mama sau tata), de vârstă (bunicii copilului pot fi alienatori foarte

înverșunați) sau nivelul de educație al alienatorului.

Cuprins

  [ascunde] 

1   Documentarea teoretică

2   Manifestări

3   Cauze

4   Simptome primare

5   Sindromul alienării parentale, formă de abuz emoțional

6   Caracteristicile părinților alienatori

7   Grupul de suport al alienatorului

8   Sindromul Stockholm în cazul în cazul copiilor alienați parental

9   Tratament și prevenire

10   Recunoaștere de către justiția română

11   Recunoaștere în legislația românească [10]

12   Recunoaștere în legislația internațională

13   Cauze CEDO care recunosc PAS

14   Recunoașterea PAS de către organele judiciare ale altor state

15   Cazuri celebre

16   Vezi și

17   Legături externe

18   Referințe

Documentarea teoretică[modificare]

În urma lansării de către Gardner, modelul a fost dezvoltat de către M. Walsh și J.M. Bone [1] pentru ca Douglas

Darnall să îl dezvolte prin identificare a trei tipuri de alienatori [2]. Sindromul de alienare este încă

controversat [3] ca diagnostic psihiatric deși un fenomen de alienare este cvasirecunoscut. Deși catalogarea

fenomenului de alienare a unui copil de către părinte drept sindrom sau tulburare este încă controversată, PAS

a fost acceptat de mulți profesioniști și de multe instanțe din SUA, Canada, Australia și Europa [4][5]

Manifestări[modificare]

Părintele obsedat de alienare are de obicei o cauză: alierea copilului de partea sa astfel încât să lupte

împreună într-o campanie de distrugere a relației cu celălalt părinte. Este vorba de un proces care cere timp,

iar copiii, mai ales cei aflați la vârste mici, sunt complet neajutorați pentru a vedea ce li se întâmplă și pentru a

se apăra. Acest proces începe de multe ori încă dinaintea finalizării divorțului.

Cauze[modificare]

Părintele obsedat este nervos și se simte trădat de către celălalt părinte. S-ar putea ca motivele inițiale ale

acestei stări de furie să fie justificate. Respectivul părinte poate să fi fost abuzat verbal sau fizic, violat înșelat

sau ruinat financiar de către celălalt părinte. Problemele apar atunci când aceste sentimente nu se vindecă, ci

devin și mai intense. Simplul vorbit sau vederea celuilalt părinte este o amintire a trecutului și declanșează

sentimentul de ură. Sunt prinși într-o capcană din care nu pot ieși sau nu se pot vindeca.

Simptome primare[modificare]

campania de denigrare;

explicațiile vagi, absurde despre motivele denigrării;

lipsa de ambivalență;

fenomenul de „gânditor independent”

suportul oferit părintelui alienator în conflict;

lipsa sentimentelor de culpă pentru denigrarea și îndepărtarea unui părinte;

prezentarea unor scenarii preluate de la părintele alienator;

animozitatea față de prietenii și familia extinsă a părintelui înstrăinat.

Sindromul alienării parentale, formă de abuz emoțional[modificare]

Sindromul alienării parentale este considerat o formă de abuz emoțional deoarece rezultatul său este privarea

copilului de o relație afectuoasă cu unul dintre părinți.

părintele alienator condiționează copilul, îi oferă îngrijire în funcție de comportamentul pe care îl pretinde;

părintele alienator retrage afecțiunea datorată copilului atunci când acesta nu participă la campania de

denigrare;

părintele alienator are așteptări nerealiste de la copil; nu este firesc să se pretindă unui copil să coopereze

la campania de denigrare contra celuilalt părinte. Riscul este ca acesta să devină confuz, tensionat,

frustrat;

responsabilizarea prematură a copilului; acestuia i se pretinde să memoreze o mare varietate de

neajunsuri suferite din partea părintelui, să aducă acestuia false acuzații de abuz;

supra-protecția copilului; acesta e făcut să creadă că orice contact cu celălalt părinte este periculos.

Creează anxietate copilului și accentuează dependența acestuia de părintele alienator.

Caracteristicile părinților alienatori[modificare]

Caracteristicile părinților obsedați cu privire la alienarea copilului față de celălalt părinte:

Sunt obsedați de distrugerea relației copilului cu celălalt părinte.

Încearcă să restricționeze accesul copilului la celălalt părinte.

Încearcă să reducă la minim durata și frecvența interacțiunilor dintre copil și celălalt părinte.

Încearcă să obțină hotărâri judecătorești care să blocheze accesul celuilalt părinte la copil. Aceste decizii

ar confirma astfel faptul că el sau ea au avut dintotdeauna dreptate.

Caută să inducă în copiii propria lor credință și personalitate în legătură cu celălalt părinte, copilul le va

imita comportamentul și va ajunge să repete ca un papagal argumentele rostite de părintele obsedat și nu

își va exprima propriile sentimente față de experiențele trăite cu celălalt părinte.

Va percepe ca dușman pe orice persoană care încearcă să îi convingă de contrariul convingerilor cu

privire la părintele obsedat.

Se consideră victime ale celuilalt părinte și de aceea li se pare că este justificat tot ceea ce fac pentru a-și

apăra legătura exclusivă cu copil.

Nu vor dori să citească documentele legale care emit decizii împotriva convingerilor lor sau le vor

interpreta abuziv cu scopul de a pedepsi pe celălalt părinte (fostul soț / fosta soție).

Grupul de suport al alienatorului[modificare]

Adesea ei vor căuta suport la alți membrii din familie sau din alte grupuri, persoane care le împărtășesc

credința că ei sunt de fapt niște victime ale celuilalt părinte și ale sistemului. Bătălia devine una de tipul

„noi contra lor”. Acești susținători apar pe post de martori în timpul proceselor, deși ei nu au avut vreo

experiență negativă cu privire la celălalt părinte.

Sindromul Stockholm în cazul în cazul copiilor alienați parental[modificare]

Sindromul Stockholm se întâlnește deseori în cazul copiilor alienați parental de către părintele cu care locuiesc.

Copiii încep în a se identifica cu părintele alienator datorită unui mecanism defensiv, din teama de violentă sau,

în cazul copiilor de vârste mici, din teama de a pierde părintele de care s-au atașat emoțional [6]. Sindromul

Stockholm este recunoscut în legislația românească secundară, începând cu anul 2011[7]

Tratament și prevenire[modificare]

Se recomandă ca o dată ce simptomele sunt identificate (cu cât mai devreme cu atât mai bine) să se propună

activități și sprijin din partea psihologilor pentru a preveni instalarea definitivă a sindromului. O măsură

considerată ca fiind foarte adecvată este cea a creșterii duratei interacțiunilor dintre părintele țintă și copilul

alienat.

Recunoaștere de către justiția română[modificare]

Vedeți și pagina Jurisprudență privitoare la alienarea parentală

Deși acest sindrom este mai puțin cunoscut există câteva decizii judecătorești ale instanțelor române sau

ale CEDO care au recunoscut fenomenul alienării parentale.

"S-a afirmat de către reclamant că opoziția constantă a mamei pârâte la existența legăturilor personale

dintre el și minoră constituie un comportament tipic pentru 'sindromul alienării părintești'. Această

caracterizare fiind una de specialitate, instanță nu se poate pronunța în lipsa unei evaluări psihologice

dacă pârâta și deci minora suferă în mod real de această afecțiune deoarece legea nu permite, iar

pârâta a refuzat să se prezinte pe sine și copilul. Singurul lucru pe care instanța îl poate face este

acela de a constată că din probele administrate rezultă că pârâta are un astfel de

comportament." Sentința Civilă nr. 2969 din 21.03.2008, dosar NR. 9267/197/2006, Judecătoria

Brașov[8].

"După un raport fără dată, furnizat de către Guvern și stabilit de către psihologii care au participat la

întâlnirile reclamantului cu copilul său, acesta din urmă manifesta o oarecare reticență față de tatăl lui

la începutul întâlnirilor, dar de fiecare dată, cu ajutorul jocurilor, relațiile s-au îmbunătățit. Totuși,

copilul refuza să petreacă o săptămână întreagă cu tatăl său. După un alt raport stabilit de aceeași

psihologi și depus de către reclamant, atitudinea de reticență a copilului era rezultatul influenței

mamei care, în mod indirect, îi precizase la început că îi este interzis să se bucure de prezența tatălui

său." (CEDO, Cauza Lafargue vs. România).

"În realitate, se observă că modul în care mama a gestionat situația până în prezent contravine

fundamental interesului superior al copilului, contribuind la accentuarea separării celor doua fetite de

tatăl lor, cu riscul de a o face ireversibilă [...] Din discuția purtată cu cele doua minore, se desprinde

concluzia că fetele se simt vinovate să-și manifeste afecțiunea față de tatăl lor, întrucât acesta a fost

rău cu mama [...] Deși fetele declară sincer că își iubesc tatăl, se străduiesc din răsputeri să ascundă

aceste sentimente pentru a nu-și răni mama, pe care o consideră victimă în relația cu tatăl lor. [...]

obligația de a facilita menținerea și dezvoltarea unor relații de familie armonioase cu ambii părinți, dar

și cu bunicii paterni, sunt doar câteva exemple de obligații pozitive pe care mama nu le-a respectat,

punând copii într-o situație intolerabilă și transferând asupra acestora o responsabilitate

disproporționată față de vârsta lor. [...] cele două fetite [...] încearcă să elimine orice urmă de dorință

de a locui cu tatăl său, exprimându-și loialitatea față de mama carese străduiește să facă tot ce e mai

bun fără a putea da un minim exemplu de ce consideră fetița că este mai bun." [9]

Recunoaștere în legislația românească[10][modificare]

Sindromul Stockholm (care reprezintă reflexia asupra copilului a fenomenului de alienare părintească)

este recunoscut ca atare în legislația românească secundară, începând cu anul 2011[7]

Fenomenul alienării părintești este recunoscut prin definiția dată de către legea Legea nr. 217/22 mai

2003 (*republicată*) pentru prevenirea și combaterea violenței în familie*) publicată în MO nr. 365 din

30 mai 2012: "violența socială - impunerea izolării persoanei de familie, de comunitate și de prieteni,

interzicerea frecventării instituției de învățământ, impunerea izolării prin detenție, inclusiv în locuința

familială, privare intenționată de acces la informație, precum și alte acțiuni cu efect similar;"

Recunoaștere în legislația internațională[modificare]

Sindromul alienării părintești este recunoscut de către Brazilia care în anul 2010 a emis prima lege

privitoare la alienarea părintească[11].[12][13]. Practica judecătorească din multe state ale SUA și din

Europa recunosc acest fenomen de alienare parentală totuși acest sindrom nu este general acceptat

de instanțe, mai ales în Europa.

Cauze CEDO care recunosc PAS[modificare]

Cauza Koudelka vs. Cehia (petiția numărul: 1633/05, decizia din 20 iulie 2006) link

Cauza Zavrel vs. Cehia (petiția numărul: 14044/05, decizia din 18 aprilie 2007) link

Recunoașterea PAS de către organele judiciare ale altor state[modificare]

Un document deosebit de interesant (tradus în limba română) este reprezentat de indexul de și citări

legale ale fenomenului de alienare părintească, preluat de pe situl Dr. Warshak. Documentul original este

disponibil în limba engleză și ca traducere în limba română.

Cazuri celebre[modificare]

Cazul David Bryan

Cazul R.R.  (copil scos ilegal din țară)

Cazul U.  (instanța de apel a reîncredințat tatălui copii în baza observării fenomenului de alienare

părintească la mamă)

Cazul lui Razvan  (copil scos ilegal din țară)

Vezi și[modificare]

Sindromul Stockholm

Sindromul copilului scuturat

Sindromul Münchausen prin transfer

Asociația TATA

Abuzul asupra copiilor

Legături externe[modificare]

Legea 12318/26.08.2010  din privind alienarea parentală din Brazilia reprezintă prima lege din lume

privitoare la alienarea parentală.

Materialele despre alienare aflate în baza de date ARPCC

Sindromul alienării părintești  (Carte liberă despre PAS, cea mai bună resursă din limba română.

Descărcați această carte în format PDF (varianta din ianuarie 2011)

Opis de documente în limba română și engleză

Alienarea Parentală - formă subtilă de abuz emoțional "- articol în limba română scris de Psih. Drd.

Armand Veleanovici

Articol 'Impactul divorțului asupra copiilor' publicat pe situl Jurnalul.ro de către Mirela Dădăcuș

A Kidnapped Mind, book by Pamela Richardon

Ex. Gardner Web-Site  (stocat pe situl Dr. Warshak)

Recunoașterea PAS de către justiția americană

Recunoașterea PAS de către justiția română

Referințe la PAS

http://www.parentalalienation.com

http://www.paawareness.org/

Referințe[modificare]

1. ̂  M. Walsh and J.M. Bone. Parental Alienation Syndrome: An Age-Old Custody Problem, 71 Fla. B.J. 93 (June 1997)

2. ̂  Douglas Darnall, Ph.D (1997): "Three Types of Parental Alienators"

3. ̂  Warshak R.A., Current controversies regarding Parental Alienation Syndrome. American Journal of Forensic Psychology,

19 (3), 29-59.

4. ̂  de exemplu de către Joanna Bunker Rohrbaugh, Ph.D. de la Departamentul de psihiatrie al Facultății de Medicină din

Harvard, psiholog criminalist recunoscut în SUA. A se vedea cartea Un ghid comprehensiv cu privire la evaluările copiilor în

instanță: perspective psihologice și legale. Link''

5. ̂  http://www.parentalalienation.com/articles/law/ohiolaws.html

6. ̂  Știut fiind că minorii sub vârsta de 6 ani se atașează foarte mult de persoanele pe care le văd zi de zi. A se vedea și

articolul Sindromul Stockholm

7. ^ a b A se vedea Hotărârea de Guvern nr. 49/2011 care poate fi consultată aici (pagina 9)

8. ̂  Sentința se poate descărca de aici.

9. ̂  Citatele au fost preluate din decizia civilă 1181A emisă de Tribunalul București, secția a IV-a civilă la data de 08.11.2010

în dosarul 6698/94/2009. Pasajele relevante pot fi descărcate de aici iar sentința integrală poate fi descărcată de aici

10. ̂  http://blog.arpcc.ro/2012/06/recunoasterea-fenomenului-de-alienare.html

11. ̂  http://blog.arpcc.ro/2012/12/prima-lege-din-lume-privitoare-la.html

12. ̂  http://warshak.com/blog/2010/11/04/taking-parental-alienation-seriously-brazils-new-law/

13. ̂  LEI ORDINÁRIA Nº 12318, DE 26 DE AGOSTO DE 2010. Dispoe Sobre a Alienaçao Parental e Altera o Artigo 236 da

Lei 8.069, de 13 de Julho de 1990. More information available here

Categorii: 

Sindroame

Psihologie socială

Dreptul familiei

Victime Pentru a ilustra mai bine semnificatia acestui sindrom, va vom oferi un exemplu aparut la un moment dat in presa. In 1998, in Austria, o fetita de 10 ani a fost rapita. Ea a reaparut dupa o perioada de 8 ani, reusind sa fuga din casa rapitorului, profitand de absenta acestuia. La evaluarea psihiatrica post-traumatica, ea a declarat ca adolescenta sa a fost diferita, insa a fost norocoasa pt ca a fost ferita de multe ispite carora alti tineri de varsta sa  le cad prada (alcool, droguri, sex). Aceasta declaratie a scos la iveala faptul ca fata ii multumea indirect agresorului sau pentru binele pe care i-l facuse. A fost diagnosticata cu sindromul Stockholm.    Atunci cand o persoana traverseaza o situatie limita, in care sufera abuzuri, privare de libertate, se confrunta cu teama  de violenta sau moarte, se naste o tensiune interna care genereaza incercarea disperata de aparare impotriva abuzului. Mecanismul de aparare care apare in aceasta situatie este identificarea cu agresorul. Pentru a face fata situatiei, victima preia atributele agresorului, comportamentele acestuia, se identifica cu cauza sa.    Desi la baza, acest mecanism de aparare a primit denumirea de “identificare cu agresorul”, in literatura psihanalitica, numele de “sindromul Stockholm” provine dintr-o intamplare petrecuta in capitala sudedeza Stockholm. In vara anului 1973, doi indivizi au organizat un atac la banca Sveriges Kreditbanken, din cartierul  Norrmalmstorg. Patru functionari ai bancii, printre care si casiera,  au fost luati ostatici, si au trait timp de 6 zile o situatie de cosmar, sub amenintarea armelor. Cand, in cele din urma, fortele de ordine au reusit sa patrunda in banca, spre marea lor surpriza, victimele li s-au impotrivit, luand partea agresorilor. Mai mult decat atat, dupa o perioada de timp, casiera s-a casatorit cu unul dintre jefuitori, aflat in acel moment la inchisoare. Trecand prin momente de maxima angoasa, din incapacitatea psihica de a face fata traumei, victimele preluasera perspectivea abuzatorilor, s-au identificat cu acestia, ajungand chiar sa le ia apararea.

Este o situatie des intalnita in familiile in care este practicata violenta domestica. Intalnim femei, victime ale abuzurilor repetate, care tind sa gaseasca scuze partenerului violent, si refuza sa il paraseasca atunci cand li se iveste ocazia. Acest sindrom mai poarta numele de “legatura traumatica”. Victima se ataseaza de abuzatorul sau, cu care empatizeaza si caruia I se supune. In aceeasi situatie se afla si femeile abuzate de soti. Ele se ataseaza intr-atat de abuzatorul lor, incat ii

gasesc scuze, ajungand chiar sa considere ca abuzurile la care sunt supuse, sunt o dovada a iubirii –“ma bate pentru ca e gelos, ma iubeste atat de mult incat nu ar suporta sa ma piarda”.

In literatura psihanalitica, fenomenul identificarii cu agresorul a fost ilustrat sugestiv de catre Anna Freud, care ofera cateva exemple menite a ne lamuri.

Primul este exemplul unui copil care este dus la psiholog de catre profesorul sau, pe motiv ca de cate ori i se facea observatie, copilul se stramba, provocand rasul intregii clase. Pe parcursul consultatiei, terapeutul constata ca ceea ce profesorul interpretase drept strambaturi, erau de fapt o imitatie caricaturala a gesturilor sale. Pentru a face fata angoasei provocate de profesor, copilul preluase inconstient comportamentul acestuia, transformandu-se din victima in agresor.

Un alt exemplu este cel al unei fetite care se temea de fantome. De aceea, atunci cand traversa holul intunecos al casei ea imita intocmai gesturile fantomelor, iar in acest mod frica ii disparea. Ea preluase atributele entitatilor de care se temea, iar teama disparuse.

Un copil care trece printr-o situatie traumatica, pentru a putea integra trauma preia fie comportamentul, fie credintele, fie atributele agresorului sau.

Aceste situatii pot fi observate cel mai bine in jocurile copiilor. Putem observa jocul unui copil agresat, in care indeplineste rolul de tata al papusilor, pedepsindu-le si batandu-le pentru ca “nu au fost cuminti”. Aceasta nu este o forma de exprimare a propriei agresivitati, cum am putea fi tentati sa credem, ci o identificare cu autoritatea temuta, o modalitate de aparare contra angoasei. Copilul dobandeste astfel sentimental propriei puteri si autoritati.

Un indicator al identificarii cu cauza agresorului este sentimentul de vinovatie. Copilul da dreptate parintelui care l-a pedepsit, considerand ca este intradevar vinovat, si merita pedeapsa pe care a primit-o, motiv pentru care decide sa fie extrem de ascultator si cuminte, pentru a evita astfel pedeapsa, considerand, constient sau inconstient, ca parintele nu poate pedepsi un copil care i se supune intocmai. El gaseste astfel scuze parintelui abuzator, deoarece nu dispune de alte mijloace pentru a se apara. Mecanismul poate deveni atat de puternic, incat intalnim adulti, fosti copii-victime ale unor abuzuri destructurante, care inca gasesc scuze parintilor (“avea dreptate, eram un copil rau”, “da, dar daca nu ar fi fost parintii mei, nu ajungeam acum un adult responsabil”).La baza mecanismului sta intotdeauna incapacitatea de a face fata traumei, de a supravietui violentei si fricii provocate de aceasta.

Joaca de-a “educatoarea rea”, de-a “profesorul sever”, de-a “parintele beat si violent”, de-a “doctorul care face o injectie dureroasa”, sunt, cu toate, exemple de identificare cu agresorul. Copilul care ajunge acasa de la spital, in urma unei interventii dureroase, poate avea un comportament violent cu jucariile sau cu ceilalti frati, prefera sa se joace cu obiecte ascutite, sau sa “faca operatii”. Copilul care a avut la gradinita un episod conflictual cu educatoarea, ajuns acasa poate repune in scena, din pozitia autoritatii, episodul, disciplinand colegii de joaca sau asumandu-si atribute ale autoritatii specifice educatoarei (pantofii mamei, margelele, tonul ridicat). 

Modul in care un copil agresat interactioneaza cu ceilalti copii, este marcat de modelul care ii provoaca angoase. Copilul agresiv, care ii conduce pe ceilalti, autoritar si violent, reproduce, prin identificare, comportamentul persoanei care ii provoaca frica. In felul acesta el invata un model, pe care este foarte posibil sa il perpetueze in viata de adult. Devenind la randul sau parinte, va avea, fata de copiii sai, acelasi comportament, devenind din victima, agresor. De aceea, daca studiem trecutul unor parinti care isi abuzeaza propriii copii, remarcam o istorie plina de abuzuri in copilarie, de victimizare si suferinta. Acesti copii s-au identificat atat de puternic cu agresorul lor, incat acesta a devenit un mod de viata. Cu cat este mai puternic abuzul la care au fost supusi, cu atat riscul de a perpetua acelasi comportament este mai mare.

La fel, crcetand istoria personala a unei femei casatorite cu un barbat violent, incapabila sa-l paraseasca, vom descoperi un tata abuziv in copilarie. De multe ori, femeia respectiva ia partea sotului, convinsa fiind ca acesta o iubeste, la fel cum, in copilarie, a ajuns sa considere ca acesta este modul in care tatal ii arata iubirea sa.

Este bine sa urmarim modul in care propriul nostru copil se identifica cu noi, cu partenerul, cu persoanele cu rol de autoritate din viata sa. Avem astfel ocazia sa ne observam propriul comportament, si sa depistam din timp orice forma de abuz la care copilul este supus si despre care nu poate relata.

Acest articol face parte din Campania de Informare "Parinte de nota 10 (zece)"

Read the English version of this article: Stockholm Syndrome