Serbia este țara care a creat și și-a creat mai multe probleme decât oricare alta din Europa. Dacă primul război mondial are ca pretext reușita unui asasinat politic realizat de serviciile secrete sârbe, ce a urmat după război a enervat pe multă lume, începând cu români și terminând cu alte state cu interese geopolitce în zonă.

Concret, pe români i-a deranjat ocuparea de către armata sârbă în 1918 a întregului Banat, până la Arad; jafurile comise – muzeele din Timișoara și Arad nici acum nu au primit înapoi bunurile furate; operațiunile de deznaționalizare a românilor, continuate cu mai multă vigoare după 1945 și menținute cu aceeași forță și astăzi; cooperarea cu state puțin prietene României în diferite momente ale istoriei.

Operațiunile de deznaționalizare au inclusiv înlocuirea preoților români în 1918, reducerea cât mai tare a drepturilor românilor din Timoc – care astăzi sunt 300 de mii; serbizarea numelor de familie ale românilor, prigonirea puținelor biserici românești care sunt în Serbia – ajungându-se la anchetarea de către procurorii sârbi a parintelui Boian Alexandrovici și la amenințări în presa sârbă că trebuie distruse cele câteva biserici românești cu tunurile – și multe altele. Au construit organizații „românești” foarte active, fidele Belgradului, și care mulg bani și de la București, și de la Belgrad, inclusiv prin complicitatea diferiților incompetenți din structurile diplomatice românești.

Este un merit imens al românilor – de atât de multe ori numiți vlahi de către autoritățile sârbe – de a rezista. Pe lângă parintele Boian, pe lângă alți mari români de acolo, o mențiune specială pentru cel care a fost Ion Rotariu-Cordân https://www.youtube.com/watch?v=7asS9GhYk4k , maestrul fanfarelor românești din Banat http://uzp.org.ro/funeraliile-maestrului-ion-rotariu-cordan/ , omul cu inima atât de prezentă aici, dar și în Coșteiul său, și care este coborât în locul său de veci pe muzica imnului național.