Scurtă monografie a Comunei Pieleşti - autori: Cristinel Pătrăchioiu şi Florin Pătrăchioiu

Cristinel Pătrăchioiu Florin Pătrăchioiu (coordonator) (colaborator)

SCURTĂ MONOGRAFIE A COMUNEI

PIELEŞTI

CRISTINEL FLORIN PĂTRĂCHIOIU PĂTRĂCHIOIU (coordonator) (colaborator)

SCURTĂ MONOGRAFIE A COMUNEI

PIELEŞTI

~ 2010 ~

Lulu.com Publishing

Autorii sunt posesorii dreptului unic şi exclusiv de a edita prezenta lucrare. Reproducerea integrală sau parţială, ori traducerea textului se interzic fără acordul scris al autorilor.

©Copyright 2010 Cristinel Pătrăchioiu Toate drepturile rezervate.

Redactor: Cristinel Pătrăchioiu Tehnoredactare: Doriana Crişan

Grafica: Cristinel Pătrăchioiu

ISBN: 978-1-4457-8248-5

≈ Scurtă monografie a Comunei Pieleşti ≈

5

CUPRINS

CUPRINS................................................................. 5

NOTĂ ...................................................................... 7

CUVÂNT ÎNAINTE.............................................. 10

A. COMUNA PIELEŞTI ...................................... 12 1. Aşezare......................................................... 12

2. Climă............................................................ 13 3. Relief............................................................ 13 4. Reţea hidrografică ........................................ 14 5. Căi de comunicaţie....................................... 15 6. Demografia comunei.................................... 16 7. Istoria comunei............................................. 19 8. Diverse ......................................................... 22

B. SATUL PIELEŞTI ........................................... 28 1. Istoria satului................................................ 28

2. Biserica ........................................................ 37 3. Şcoala ........................................................... 40

C. SATUL LÂNGA .............................................. 42 1. Istoria satului................................................ 42

2. Biserica ........................................................ 44 3. Şcoala ........................................................... 45

D. SATUL CÂMPENI .......................................... 46 1. Istoria satului................................................ 46

2. Biserica ........................................................ 49 3. Şcoala ........................................................... 51


6

E. SATUL PÂRŞANI ........................................... 52

1. Istoria satului................................................ 52 2. Biserica ........................................................ 57

3. Şcoala ........................................................... 59

F. SATUL NICHITOAIA ..................................... 60 1. Istoria satului................................................ 60

2. Biserica ........................................................ 63 3. Şcoala ........................................................... 65

G. BIBLIOGRAFIE............................................... 67


7

NOTĂ

Motto:

„Faptele nu încetează să existe, chiar dacă ele sunt ignorate”

Aldous Huxley

Prezenta lucrare, deşi încheiată de 2 ani, vede în sfârşit, graţie Providenţei, lumina tiparului în cadrul unei edituri.

Spun asta pentru simplul motiv că ea a mai fost tipărită o dată, într-un singur exemplar, copertat manual în folie verde transparentă şi prins, foarte inventiv, cu un sistem de şuruburi. O adevărată comoară, judecând după osteneala depusă, caracterul inovator, unic, al copertării, precum şi informaţiile cuprinse, adunate şi prezentate pentru prima dată într-o lucrare dedicată exclusiv comunei Pieleşti, ce a circulat din mână în mână pe la diverşi oameni din sat.

Deşi de atunci şi până în prezent am mai adunat date, unele răsturnând chiar anumite cunoştinţe prezentate anterior, am considerat necesară reproducerea acelui prim exemplar cu riscul asumat de a înfăţişa o istorie puţin trunchiată pe alocuri. Însă am făcut aceasta din dorinţa sinceră de a salva o operă valoroasă, ameninţată de efemeritatea clipei prezente şi de a reda publicului pieleştean prezent, dar mai ales viitor, prima cărămidă aşezată ca un


8

soclu pentru construirea istoriei comunei Pieleşti. Totodată, ca o răscumpărare faţă de acest „pact” nedemn de justeţea informaţiilor pe care un istoric trebuie să le prezinte cu maximă obiectivitate, sper să reuşesc să-mi duc la bun sfârşit planul de a publica o mare monografie a comunei Pieleşti, care să cuprindă bagaje bogate de date şi ample studii întreprinse. Deja, în acest sens am adunat o uriaşă cantitate de documente şi informaţii din domeniile cele mai vaste, care sa-mi ofere o imagine de ansamblu cât mai apropiată de realitatea istorică.

Am dorit ca textul primului exemplar auto-publicat să fie redat cât mai fidel, păstrându-i textul iniţial şi aşezarea în pagină şi operând doar corectarea greşelilor de tipar ivite, precum şi unele aspecte cerute de editură.

Astfel, singura adăugire majoră o reprezintă prezenta notă. Faţă de cele scrise în Cuvântul înainte original aş dori să adug pentru posteritate faptul că am rămas profund dezamagit de modul în care actuala conducere a Pieleştiului, în care îmi pusesem mari speranţe anterior, a înţeles să sprijine conceperea unei mari monografii a comunei. Deşi am intervenit în şedinţe de Consiliu Local, cu referate, proiecte şi alocuţiuni, eforturile mele de prezentare a importanţei pe care o ocupă o istorie pentru o localitate au fost zadarnice. Mi s-au prezentat motive dintre cele mai puerile, aleşii locali neştiind şi nereuşind nici în cele din urmă să înţeleagă ce este aceea o monografie. Acum îmi dau


9

seama că nu aveam oricum nicio şansă, datorită unor aspecte ce depăşesc cadrul acestei lucrări şi care ţin mai mult de firea materialistă a omului şi absenţa interesului general.

Realizată prin trudă proprie, lucrarea a fost plagiată la un an de la apriţie de ziarul Primăriei, nici până în momentul de faţă nefiindu-mi prezentate eventuale scuze sau explicaţii. Şi, deşi îndreptăţit să-i acţionez în instanţă, am refuzat să întreprind un asemenea act faţă de comuna în care am copilărit şi căreia i-am dedicat lucrarea, doar datorită unei jalnice conduceri pe care aceasta o are în prezent.

Prezentarea istoriei şi accesul publicului la aceasta sunt cu mult mai importante decât atribuirea sau recunoaşterea meritelor unei anumite persoane, indiferent cine ar fi aceasta.

Iar mai presus de toate, consider ca fiind o condiţie absolut esenţială obiectivitatea şi detaşarea istoricului faţă de evenimente, cel puţin în momentul prezentării lor, spre a lăsa mai departe o moştenire informaţională justă, un adevăr istoric şi o interpretare corectă a acestuia în contextul istoric dat.

Cu deosebită stimă,

Pieleşti,

6 iunie 2010

Cristinel Pătrăchioiu , istoric

Cultură prin fapte, nu prin demagogie!


10

CUVÂNT ÎNAINTE

Ideea realizării unei monografii destinată

exclusiv Comunei Pieleşti, care să cuprindă în paginile sale istoria şi tradiţiile fiecărui sat în parte, s-a înfiripat in mintea noastră în urmă cu mai bine de 1 an.

De atunci şi până în prezent, prin alocarea unui larg segment din timpul nostru liber, cu fonduri proprii sau cu mici donaţii, am început stăruitoarea muncă de căutare, identificare şi strângere de informaţii atât de necesare îndeplinirii obiectivului propus.

S-a adunat astfel, din arhive, reviste, ziare, cărţi şi manuscrise, un material bogat.

Faptul că în prezent localitatea nu are istoria reconstituită, iar pagini care să cuprindă date referitoare la aşezare nu există decât în mod risipit, ne-a determinat să încercăm valorificarea unei părţi din materialului adunat până în prezent, prin redactarea unei lucrări ce se doreşte a fi o anticameră a monografiei.

Astfel, „Scurtă monografie a Comunei Pieleşti”, vine să întâmpine acea nevoie uriaşă a locuitorilor de cunoaştere a istoriei înaintaşilor lor, oferindu-le, prin aceasta, posibilitatea de cunoaştere a propriilor valori.

În decursul cercetării noastre am găsit sprijin în locuri şi la persoane la care nu ne aşteptam, însă am


11

constatat cu tristeţe faptul că tocmai actualul primar al comunei nu a dorit să ne sprijine cu date atât de necesare, fără a mai aduce în discuţie aici refuzul acestuia de finanţare a cercetării şi publicării monografiei comunei. Sperăm ca alegerile locale ce urmează, să aducă schimbări la nivelul conducerii comunei, astfel încât să putem avea o colaborare cât mai fructuoasă cu noua administraţie, cu rezultate care să servească în primul rând nevoilor cetăţenilor acestei localităţi. Ne punem aşadar toată nădejdea în obţinerea unei finanţări din partea Primăriei Pieleşti, dar şi în obţinerea de fonduri de la persoanele cu putere financiară din această comună.

Totodată, am dori să transmitem pe această cale faptul că suntem deschişi să primim orice sugestii sau idei referitoare la materialul cuprins în prezenta lucrare, cu promisiunea şi totodată cu speranţa ca monografia ce urmează a fi realizată să cuprindă şi eventualele informaţii retuşate şi corectate la sugestia dumneavoastră.

Facem aşadar un apel deschis tuturor acelora care sunt fie în posesia de documente vechi, fie de informaţii referitoare la istoria satelor, să ni le aducă la cunoştinţă, spre a contribui astfel la îmbogăţirea bagajului de informaţii legate de Comuna Pieleşti.

≈ Autorii ≈


12

A. COMUNA PIELEŞTI

1. AŞEZARE

Comuna Pieleşti este situată în zona de contact a piemontul Olteţului cu Câmpia Romanaţi, pe râul Teslui1.

Localitatea are ca vecini: - la vest comuna Gherceşti, de care o desparte doar tabla indicatoare de hotar; - în nord şi nord-est Judeţul Olt; - la sud-est comuna Robăneşti la o distanţă de 3,5 km; - în sud comuna Cârcea; - în sud-vest Municipiul Craiova la o distanţă de 11,7 km 2.

În anul 1892 suprafaţa comunei era de 5.485,5 ha, din care suprafaţa arabilă era de 4.900 ha, 13 ha fâneţe, 66 ha islaz şi 148 ha pădure3.

1 Cezar Avram, Dicţionarul istoric al localităţilor din Judeţul Dolj, vol. 3, Institutul de Cercetări Socio-Umane “ C.S. Nicolăiescu Plopşor”, Editura Alma, Craiova, 2004, p. 46. 2 Gheorghe Năstase şi Mircea Constantinescu, Notă de prezentare a Comunei Pieleşti din Judeţul Dolj, Pieleşti, 1975, p.1, manuscris aflat în colecţia personală de documente. 3 George Lahovary, Marele Dicţionar Geografic al României, vol. IV, Bucureşti, 1901, p. 703.


13

Comuna are o suprafaţă de 6.550 ha din care suprafaţa de intravilan este de 363 ha, iar suprafaţa de extravilan de 6.247 ha4. 2. CLIMĂ

Comuna Pieleşti este situată într-o zonă climatică temperat continentală de câmpie.

Temperatura medie anuală este de 10-11 °C, în ianuarie fiind în medie -2°C, iar în iulie de 22-23°C5.

Precipitaţiile medii anuale sunt de 550mm/an. Vânturile predominante sunt sud-estice şi

vestice. Vegetaţia cuprinde o pădure populată cu cer,

stejar, dar mai ales gârniţă, iar în locul podgoriilor ce se întindeau de-a lungul dealurilor nordice, în prezent sunt pajişti.

Fauna este reprezentă prin rozătoare (şoarecele de câmp, popândăul, ş.a.), pasări, reptile, insecte, peşti. 3. RELIEF

Câmpie piemontană cu altitudini de 150 m, formată din câmpuri largi, separată de văi adânci. Altitudinea este de 171 m deasupra nivelului mării.

4 Date preluate de pe site-ul http://www.cartiagricole.ro/primarie/1055-Pielesti.html , accesat în data de 24 aprilie 2008. 5 Cezar Avram, op. cit., p.46.


14

Forma de relief a comunei este de şes, prezentând totodată şi dealuri cu înălţimi de până la 30-40 m, dealuri care formează şi albia râului Teslui.

Sunt prezente solurile brune, brune argiloase compacte şi solurile argiloiluviale.

Resursele naturale cuprind exploatări de petrol şi gaze naturale. 4. REŢEA HIDROGRAFICĂ

Principalul curs de apă al comunei este râul Teslui, parte componentă a bazinului hidrografic VIII Olt6.

Etimologia termenului Teslui pare a avea o origine cumană, datorită desinenţei „–ui” specifice acestei limbi. Totodată, în limba turcă, foarte apropiată de limba cumană, tuzlu înseamnă sărat, sălciu, ceea ce atestă faptul că numele Teslui vine de la calitatea organoleptică a apei.

Vara albia râului seacă, iar în urma ploilor abundente sau la topirea zăpezii râul se revarsă, provocând inundaţii.

Tesluiul primeşte în comună Belciugaţii Mici în Pieleşti, Belciugaţii Mari în Pârşani în dreptul podului de cale ferată şi Valea Lungă între Pârşani şi Robăneşti.

6 Marcu Botzan, Hidronimie românească sau botezul apelor, Editura Academiei Române, Bucureşti , 2002, p. 17.


15

Valea Lungă primeşte la nord de satul Lânga pârâul Cuceru7.

La sud de satul Pieleşti izvorăşte pârâul Vlaşca, ce curge de la est la vest vărsându-se în râul Teslui în dreptul Comunei Popânzăleşti.

Satul Câmpeni este traversat de la est la vest de pârâul Bălşiţa.

Pânza de apă freatică a comunei se află la adâncimi mai mari de 20 m. 5. CĂI DE COMUNICAŢIE

Comuna Pieleşti este străbătută de calea ferată 901 Bucureşti – Craiova, pusă în circulaţie la 5 ianuarie 18758. Calea ferată intră în comună în partea de V, face o curbă spre S, după care părăseşte teritoriul comunei prin partea de SV.

În comună există 2 staţii de cale ferată: Halta Toporaş, între Pieleşti şi Pârşani şi Staţia Pieleşti situată la 2 km S de satul Pieleşti.

Căile de comunicaţie rutiere care traversează comuna sunt: - E 70 ( E 574, DN 65) care traversează localitatea de la SV la V, având o lungime de 12 km în comună. - DJ 641 străbate comuna de la V la E trecând prin Nichitoaia, Pieleşti şi Pârşani, pe o lungime de 4 km. - DC 87 leagă satul Pieleşti de E70 mergând dinspre N spre S-SV.

7 George Lahovary, op. cit., p.703 8 George Lahovary, op. cit., p. 704


16

- DC 89 face legătura între Balş, Câmpeni şi E 70. 6. DEMOGRAFIA COMUNEI

Din punct de vedere numeric, populaţia comunei Pieleşti a cunoscut ascensiuni şi regresii.

În anul 1872, la 8 ani de la înfiinţarea sa, avea o populaţie de 2.215 locuitori9.

Anul 1875 a adus cu sine o scădere drastică din punct de vedere demografic, populaţia comunei ajungând la un număr de 1.153 locuitori10.

În 1885 populaţia creşte la 2.420 locuitori11, menţinându-se la această valoare şi în anul 1892 dintre care 1.192 bărbaţi şi 1.228 femei, locuind în 465 de case şi 193 de bordeie12.

În anul 1912 numărul de locuitori ajunge la 3.758, dintre care 1.880 bărbaţi şi 1.878 femei, reprezentând 846 clădiri locuite; 35 nelocuite şi 822 gospodării13.

Populaţia scade la 1.177 locuitori în anul 1930, urcând apoi la 1.305 locuitori în 1941 şi la 1.312 locuitori în 195614.

În 1975, comuna avea o populaţie de 3.546 de locuitori15.

9 Cezar Avram, op. cit., p.46 10 Ibidem. 11 Ibidem. 12 George Lahovary, op. cit., p. 703 13 Cezar Avram, op. cit., p. 47. 14 Ibidem.


17

La 1 iulie 1996 Comuna Pieleşti avea 3.538 locuitori dintre care 1.720 bărbaţi şi 1.818 femei16.

Conform recensământului din martie 2002, populaţia comunei număra 3.665 locuitori dintre care bărbaţi 2.561 şi femei 1.90417.

15 Gheorghe Năstase şi Mircea Constantinescu, op. cit., p. 1 16 Dan Ghinea, Enciclopedia geografică a României, vol II, Ed. Enciclopedică, Bucureşti, 1997, p. 324. 17 Date preluate de pe site-ul Centrului de Resurse pentru Diversitate Etnoculturală: http://www.edrc.ro/recensamant.jsp?regiune_id=1407&judet_id=1408&localitate_id=1479 site accesat în data de 23 aprilie 2008.


18

Structura etnică a populaţiei cuprinde:18 Etnia Nr. locuitori Procentul Români 3.657 99,78% Rromi 5 0.13% Germani 1 0,02% Turci 1 0,02% Alte etnii 1 0,02%

Structura populaţiei după limba maternă:19

Limba maternă Vorbitori Procentul Români 3.657 99,78% Rromi 5 0.13% Germani 1 0,02% Turci 1 0,02% Alte etnii 1 0,02%

Structura populaţiei după religie: Religia Practicanţi Procentul Ortodoxă 3.631 99,07% Reformată 1 0,02% Penticostală 20 0,54% Adventistă 10 0,27% Musulmană 2 0,05% Altă religie 1 0.02%

18 Ibidem 19 Ibidem.


19

Structura populaţiei după sexe şi vârste: Vârsta Număr Procentul 0-14 ani 553 15.08% Femei 275 7,50 % Bărbaţi 278 7,58% 15-59 ani 2.029 55,36% Femei 976 26,63 % Bărbaţi 1.053 28,73 % 60+ 1.083 29,54% Femei 653 17,81% Bărbaţi 430 11,73 %

7. ISTORIA COMUNEI

Comuna Pieleşti a fost înfiinţată prin legea administrativă din 31 martie 1864.

Între anii 1864-1908 a făcut parte din plăşile: Ocolu (1864-1896), Amaradia-Ocolu (1896-1908), Balta Verde (1908-1932), Craiova-Ocolu şi din raionul Craiova (1950-1968)20. Ca urmare a Reformei Administrative din februarie 1968, raioanele au fost desfiinţate, Comuna Pieleşti urmând a face parte, până în prezent, din Judeţul Dolj.

De-a lungul timpului componenţa comunei s-a schimbat, reformele administrative ale diferitelor regimuri alipind sau dislocând unele sate.

20 Cezar Avram, op. cit., p.46.


20

În linii mari, unele sate au făcut parte aproape constant din comună, acestea regăsindu-se şi în formula actuală.

La înfiinţarea sa, în 1864, comuna a fost formată din satele: - Pieleşti - Lânga - Nichitoaia - Pârşani - Lăcriţa Mare (Lăcriţa de Sus) - Lăcriţa Mică (Lăcriţa de Jos) În prezent comuna este constituită din satele: - Pieleşti - Lânga - Câmpeni


21

Pentru o vedere de ansamblu asupra evoluţiei comunei, am inclus mai jos, un tabel cu satele ce au făcut parte de-a lungul timpului din Comuna Pieleşti. Satul

Alipit

Pierdut

Pieleşti 1864 - 1864 1908 Lânga 1932 - 1864 1930 Nichitoaia 1932 - 1864 1943*

1926** Pârşani

1950 - Lăcriţa Mare 1864 1952*

1923** Lăcriţa Mică 1864 1952

1923** Bordei 1912*

1918** 1925* 1930**

Plaiul Vulcăneşti 1912* 1918**

1925* 1930**

Câmpeni 1968 -


22

Menţiuni: * Conform lui Cezar Avram, în lucrarea Marele

Dicţionar Geografic al României, vol. IV, Bucureşti, 1901, p. 46.

** Conform Notei de Prezentare a Comunei Pieleşti din Judeţul Dolj, Pieleşti, 1975, p.1, colecţie personală de documente. 8. DIVERSE Cod poştal: 207450 Prefix telefonic: 0251-459 Primăria Pieleşti: -Adresa: str. Gheorghiţă Geolgău, nr. 188; -Telefon/Fax: 0251-459474. a) Activităţi economice Întreprinzători locali :

Principalele unităţi agricole existente în teritoriul comunei Pieleşti sunt: - în localitatea Pieleşti: sector zootehnic aflat în conservare, fermă avicolă, depozite de cereale, agromec, sedii asociaţii agricole; - în localitatea Câmpeni: sedii asociaţii agricole şi ferma agricolă SC Emilio, secţie mecanizare agricolă.


23

Unităţi economice cu activităţi de tip industrial:

- Moară - Atelier pietrărie - Atelier ţevi Ciprom - Atelier schela foraj - Depozit Hortus - Depozit carburant - Baza Târgu Jiu Socom - Commechim (producţie vopseluri). Toate aceste unităţi aparţin localităţii Pieleşti,

fiind cuprinse în intravilanul acesteia. În afara intravilanului localităţii Pieleşti, pe

drumul european E70, s-au dezvoltat foarte multe unităţi noi, cu profiluri economice diverse: show room şi service, baze şi depozite de materiale de construcţii, popasuri, restaurante, moteluri. Agroturism :

În comună există două moteluri: Popasul Căprioara şi Trandafirul Galben, ambele situate în P-ârşani, de-a lungul drumului european E70.

b) Dezvoltare infrastructurală21

La nivelul comunei există posibilităţi economice neexploatate, fie datorită lipsei unor specialişti care să se ocupe de implementarea unor proiecte, fie

21 Date preluate de pe site-ul: http://www.primariaonline.ro/primarii/Dolj/index.php?, accesat la data de 24 aprilie 2008.


24

datorită lipsei de preocupare a administraţiei locale. Investiţii: În derulare: proiecte privind realizarea unor reţele de alimentare cu apă potabilă şi modernizarea drumurilor comunale. În proiect: studii de fezabilitate privind racordarea la reţeaua de gaz metan. şi realizarea unui sistem de canalizare c) Agricultura

Sunt semnalate culturi specifice de grâu, porumb şi plante tehnice. Pentru rentabilizarea muncii în agricultură este necesară organizarea unor asociaţii agricole.

Zootehnia poate deveni un domeniu aducător de profituri semnificative dacă se fac investiţii în amenajarea unor micro-ferme specializate în creşterea bovinelor, ovinelor şi porcinelor. d) Instituţii

În 1892 comuna avea: - 2 şcoli mixte: una în cătunul Pieleşti, funcţionând din 1839 şi alta în cătunul Lăcriţa Mare funcţionând din 1888, ambele având doi învăţători şi o învăţătoare şi fiind frecventate de 105 copii; - 1 staţie de cale ferată;


25

- 4 biserici în cătunele: Pieleşti, Lăcriţa Mare, Lânga (aflată în ruine) şi Nichitoaia, fiind deservite de 3 preoţi şi 5 cântăreţi22.

În 1912 comuna deţinea:23 - Primărie; - Birou percepţie fiscală; - Birou poştal; - Birou telegrafic; - Post telefonic; - Post de jandarmi; - Dispensar uman (moaşă comunală şi agent sanitar); - Infirmerie; - 3 şcoli; - 4 biserici; - 1 bancă populară „Vulcanul”; - 1 obşte de arendare „Pieleşti”; - 1 cooperativă pentru cumpărarea de maşini agricole „Vlaşca”; - 2 mori pe abur; - 1 staţie de cale ferată; - 32 cârciumi.

În 1941 se adaugă:24 - 5 băcănii; - 1 agenţie pentru achiziţionarea de cereale; - 3 cârciumi.

În 1975 în comună funcţionau:25

22 George Lahovary, op. cit., p. 703. 23 Cezar Avram, op. cit., p.47. 24 Ibidem, p. 46.


26

- Primărie; - 2 C.A.P.-uri26, unul înfiinţat în anul 1961 în satul Pieleşti şi deservind satele Pieleşti, Nichitoaia şi Lânga, iar cel de-al doilea, funcţiona din anul 1962 în satul Pârşani; - 3 şcoli generale dintre care două de 8 ani şi una de 4 ani; - 2 grădiniţe; - 1 bibliotecă comunală; - 1 casă de citit; - 2 cămine culturale în satele Pieleşti şi Pârşani, ambele dotate cu aparat de rulat filme; - 1 dispensar uman dotat cu casă de naşteri, în satul Pieleşti; - 1 punct sanitar în satul Pârşani; - 1 dispensar veterinar; - 1 punct pentru însămânţări artificiale de animale; - 1 cooperativă de consum în Pieleşti ce cuprinde: două magazine mixte, un magazin alimentar, trei prăvălii, două bufete, o librărie şi o secţie de croitorie; - 1 cooperativă de credit înfiinţată în 1958; - 1 moară cu valţuri.

În 2008 comuna are:27 - Primărie;

25 Gheorghe Năstase şi Mircea Constantinescu, op. cit., pp. 1-2. 26 Cooperativa Agricolă de Producţie. 27 Cezar Avram, op. cit., p.47.


27

- 1 dispensar cu patru medici, un doctor stomatolog, cinci angajaţi sanitar mediu; - 3 şcoli în satele: Pieleşti, Pârşani şi Câmpeni, având 305 elevi, 27 cadre didactice, 23 săli de clasă. 4 laboratoare şcolare, 1 atelier şcolar; - 3 biblioteci (una publică); - 3 unităţi PTTR; - 3 grădiniţe;


28

B. SATUL PIELEŞTI 1. ISTORIA SATULUI Aşezarea a fost locuită din cele mai vechi

timpuri, urme ale prezenţei umane pe actualul teritoriu al satului existând încă din Epoca Neoliticului (cca. 5000 î. Hr).

Regăsim dovezi ce atestă existenţa oamenilor pe aceste meleaguri din Epoca Bronzului (cca. 1800 – 700 î. Hr.), iar din prima vârstă a Epocii Fierului, Hallstatt (700-450 î. Hr.) avem vestigii arheologice ce demonstrează continuitatea prezenţei umane aici.

Toate aceste aşezări enumerate mai sus fac parte din „Situl arheologic de la Pieleşti”, înscris pe Lista monumentelor istorice din 2004 la poziţia DJ-I-s-B-790528.

Au fost istorici care au încercat localizarea anticei Pelendava la Pieleşti, însă acest demers nu a găsit un temei solid, locul acestei aşezări rămânând în continuare la Craiova – Mofleni.

Avem totuşi descoperiri arheologice din perioada romană în satul Pieleşti, este vorba de 3

28 Informaţii preluate de pe site-ul http://www.cultura.ro/sectiuni/Patrimoniu/Monumente/lista/dolj.pdf, accesat la data de 22 mai 2008.


29

denari emişi sub împăraţii Commodus (161-192 d. Hr.) şi Severus Alexander (222-235 d. Hr.)29.

Tot din perioada Antichităţii, avem la Nichitoaia, Pieleşti şi Pârşani, urmele celebrului val de pământ cunoscut sub numele de Brazda lui Novac (sau Brazda de la nord). Acesta este, prin lungimea sa, cel mai impunător val din Dacia, cel mai probabil fiind construit în timpul împăratului roman Constantin cel Mare (337-377 d. Hr.)

Brazda lui Novac începe de lângă Drobeta Turnu Severin, trece prin Craiova şi Gherceşti, taie şoseaua ce desparte Gherceştiul de Nichitoaia, continuând să meargă la 1 km N de Nichitoaia, Pieleşti şi Pârşanii Noi. Apoi la NE de Pârşani, la „Podul cu trei guri” valul este tăiat de calea ferată Craiova – Piatra Olt, iar puţin mai jos de Drumul European E 70 ieşind din Comuna Pieleşti. Brazda trece mai departe prin Robăneşti, Popânzăleşti, oprindu-se abia în apropiere de oraşul Mizil, în jud. Prahova30.

În prezent, Brazda lui Novac este cel mai bine conservată în jurul „Podului cu trei guri” şi în „Valea Lângii”, unde poate fi observată cu foarte mare uşurinţă.

29 Dumitru Tudor, Oltenia Romană, ed. IV, Ed. Academiei R.S.R., Bucureşti, 1978, p. 225. 30 Ibidem, ed. III, Ed, Academiei R.S.R., Bucureşti, 1968, p. 252.


30

Din perioada Evului Mediu timpuriu, avem atestată arheologic o aşezare datată între sec. VIII-X d. Hr.31.

Asupra numelor pe care aşezarea le-a purtat de-a lungul timpului, până în perioada Evului Mediu documentele epigrafice nu n-au transmis nici un amănunt. Din acest motiv, identificarea localităţii, pentru toate perioadele anterioare, se face cu ajutorul toponimiei de azi.

Sub numele de Ciumeşti avem la 12 martie 1580, prima atestare a satului, atunci când, Mihnea Turcitul, domnitorul Ţării Româneşti, îi întărea jupânului Dragomir şi familiei sale, stăpânirea asupra unor sate, printre care şi acesta32.

La 3 august 1594, satul este atestat sub numele de Ciomăgeşti, atunci când domnitorul Mihai Viteazul îi întăreşte moşia postelnicului Stănilă33.

Tot sub numele de Ciumeşti, satul apare atestat la 5 octombrie 1597. Atunci, acelaşi Mihai Viteazul, întăreşte satul Ciumeşti mănăstirii Stăneşti34.

La 30 august 1634 regăsim, într-un zapis al „Cârstăi, feciorul Stanciului”, un act de vânzare prin care se arată că vărul acestuia, Stroe, a vândut 31 Informaţii preluate de pe site-ul http://www.cultura.ro/sectiuni/Patrimoniu/Monumente/lista/dolj.pdf , accesat la data de 22 mai 2008. 32 Arhivele Statului Bucureşti, S. Ist., nr. 1151, doc. 1260. 33 Cezar Avram, op. cit., p. 49. 34 Arhivele Statului Bucureşti, S. Ist., nr. 1619, doc. 1786.


31

postelnicului Ilie, a patra parte de ocină din Ciumeşti35.

Opt ani mai târziu, la 24 ianuarie 1642, aflăm că postelnicul Drosul din Braloştiţa, îi vinde postelnicului Ilie a patra parte din moşia Ciumeşti. În zapis se menţionează că se vinde doar moşia, fără rumâni36.

În 15 martie 1674, postelnicul Mirea îi vinde clucerului Mihai Drosul jumătate din satul Ciumeşti37.

În 1722, satul apare atestat cu numele de Puţul Ciobanului, fiind moşie megieşească, stăpânită de consilierul Grigoraşco Vlasto38.

La 1 iulie 1730, „Cartea de la Cesariceasca Administraţie”, dăruieşte mănăstirii Brâncoveni jumătate din moşia Ciumeşti39.

În 7 iunie 1745 apare menţionată din nou moşia Ciumeşti, într-o carte de alegere „a patru boieri”40.

În secolul XVIII, satul apare pentru prima dată cu numele de Peleşti41.

În 1821, locuitori ai satului au luat parte la Revoluţia lui Tudor Vladimirescu.

35 Arhivele Statului Bucureşti, M-rea Brâncoveni, VI/1. 36 Arhivele Statului Bucureşti, M-rea Brâncoveni, VI/2. 37 Arhivele Statului Bucureşti, M-rea Brâncoveni, VI/3. 38 Cezar Avram, op. cit., p. 50. 39 Arhivele Statului Bucureşti, M-rea Brâncoveni, VI/5. 40 Arhivele Statului Bucureşti, M-rea Căluiu, XI/7. 41 Cezar Avram, op. cit., p. 49.


32

În anul 1828, satul Pieleşti avea 114 familii situate pe moşia Mănăstirii Brâncoveni (cu 14 birnici), pe moşia vistierului Nicolae Rusănescu (43 birnici), pe moşie megiaşă (31 de birnici), „la alte orânduieli” (26 familii)42. Tot acum, satul avea 147 de boi, 55 de vaci, 2 cai, 219 oi, 19 capre, 5 stupi, 35 stânjeni de moşie, 5,5 ha de vie, iar cele 26 de familii nesupuse la bir aveau 55 de boi, 25 de vaci, 7 cai, 1 bivol, 114 oi, 6 stupi, 99 stânjeni de moşie şi 5,25 ha de vie43.

În 1831, actualul sat Pieleşti, era împărţit în 2 sate: Pieleştii de Sus şi Pieleştii de Jos. Satul Pieleştii de Sus era moşie moşnenească-boierească, în timp ce satul Pieleştii de Jos făcea parte din acele moşii mănăstireşti-moşneneşti-boiereşti44. Astfel, satul Pieleştii de Sus, situat pe moşia „Gumeşti”, era stăpânit „de-a valma” de vtor vistier Nicolae Rusănescu, de Constandin Vîlcănescu, de Costache şi Nicolae sin Ene-Vîlcăneştii, precum şi de alţi moşneni45, având 74 de familii, un diacon în slujbă, 2 neamuri, 5 „ertaţi de sate”, 7 văduve, un scutit „pentru militari”, 3 mazili, 45 de birnici pământeni, 42 „Mitropolia Olteniei”, p. 136. 43 Cezar Avram, op. cit., p. 50. 44 Dinică Ciobotea şi M. Călinescu, Proprietate asupra pământului în judeţul Dolj, la mijlocul secolului al XIX-lea, în „Mitropolia Olteniei”, serie nouă, anul XLIV, Nr. 1-6, Craiova, ian. – dec., 1992, pp. 145, 153. 45 Ion Donat, Catagrafia obştească a Tării Româneşti din 1831, Ed, Helios, Craiova, 1999, p. 49.


33

2 scutelnici, 8 posluşnici şi 10 „feciori de muncă”46, în timp ce satul Pieleştii de Jos, situat pe moşia „Pieleşti”, era stăpânit de medelnicerul Scarlat Măinescu, de Păun Chiţu, Ene Bălea şi Gheorghe Irimescu, având 87 de familii, 2 neamuri, 1 ertat de sat, 4 văduve, 3 cumpanişti, 57 de birnici pământeni, 6 birnici străini, 3 scutelnici, 9 posluşnici, 2 slujitori şi 18 feciori de muncă47.

În anul 1837, aflăm că Pieleşti era sat de moşneni48, iar în 1840, acesta era stăpânit de-a valma49.

În 1843, Pieleştii de Jos era sat de moşneni având 95 de familii50.

În 1845, satele Pieleştii de Sus şi Pieleştii de Jos erau proprietatea paharnicului Scarlat Măinescu, a lui Nicolae Rusănescu şi „alţii dintre lăcuitori”, având 141 de familii51, 2 preoţi şi un paracliser52.

46 C. S. Nicolăescu-Plopşor, Monografia Judeţului Dolj. Izvoare demografice. Catagrafia din 1831, vol. III, în „Oltenia, Documente, Cercetări, Culegeri”, Craiova, 15 decembrie 1944 - 1 ianuarie 1945, pp. 101, 102, 103, 162, 163. 47 Ibidem, p. cit., pp. 103, 104, 105, 162, 163. 48 T. G. Bulat, Diviziunea proprietăţii rurale în Oltenia la 1837, în „ Arhivele Olteniei”, nr. 20, Craiova, 1925, p. 303. 49 Cezar Avram, op. cit., p. 50. 50 „Mitropolia Olteniei”, p. 136. 51 T. G. Bulat, op. cit., în „ Arhivele Olteniei”, nr. 23, Craiova, 1926.


34

Trei ani mai târziu, locuitori ai satului Pieleşti iau parte la Revoluţia din 1848.

În 1852 satul apare cu numele de Pieleştile, fiind împărţit între 73 de „părtaşi”: pitar Ion Triţescu (cu 31 de clăcaşi), boierul Dumitru Orman (cu 25 de clăcaşi), Nicolae Vîlcănescu (7 clăcaşi), Costache Vîlcănescu (6 clăcaşi), Marin Vîlcănescu (5 clăcaşi), Marin Preda (3 clăcaşi), Ghiţă (2 clăcaşi), Matei Scăliţu (2 clăcaşi), Nicolae Irimescu (2 clăcaşi), Badea Cîţu (2 clăcaşi), Mihai Mitrache (2 clăcaşi), Gheorghe Trică (2 clăcaşi), Ilie Dincă (2 clăcaşi), Tudor sin Dincă (1 clăcaş), Velişco Vîlcănescu (1 clăcaş) şi 57 de moşneni pe părţile lor53.

În anul 1855, tot sub numele de Pieleştile, satul era stăpânit de 65 de moşneni proprietari, dintre 52 erau birnici, 1 patentar, 9 mazili şi 3 boieri de neam54.

În 1861 în satul Pieleşti erau 206 familii ce locuiau în 191 de case55.

În anul 1864 este înfiinţată Comuna Pieleşti, satul Pieleşti făcând parte de atunci şi până în prezent, neîntrerupt, din aceasta. Tot acum, în sat, prin reformă agrară, pe proprietăţile lui Dimitrie Orman, Dimitrie Geanoglu, Mihai Zăvaru, Ioan Truţescu, Teoni Grădişteanu, Dincă Floreşteanu, N. 52 Catagrafia Episcopiei Râmnicului, în „Mitropolia Olteniei”, nr. 5-6, Craiova, 1965, p. 452. 53 „Mitropolia Olteniei”, p. 137. 54 Ibidem. 55 Cezar Avram, op. cit., p. 50.


35

Vîlcănescu, D. Marin Pantelimon, precum şi pe proprietatea mănăstirii Brâncoveni, au fost împroprietăriţi 286 de clăcaşi cu 1171 ha şi 105 prăjini56.

Locuitori ai satului Pieleşti au participat totodată şi la Războiul de Independenţă din 1877-1878 (satul înregistrând 3 răniţi, 5 morţi, 2 decoraţi cu medalia „Trecerea Dunării”), iar prin Reforma Agrară din 1879, ce a succedat luptele de la Vidin şi Plevna, au fost împroprietăriţi 21 de însurăţei57.

În 1892 satul Pieleşti avea 1.068 de locuitori, 180 de case şi 51 de bordeie, o şcoală mixtă , o biserică, 7 cârciumi, 3 cizmari, 4 notari şi un dulgher58.

În anul 1912, în Pieleşti era o bancă populară „Vulcanul”, o obşte de arendare „Pieleşti”, o cooperativă pentru cumpărarea de maşini agricole „Vlaşca” şi o moară pe abur59.

Locuitori ai satului au participat la Primul Război Mondial (123 morţi) şi la cel de-al Doilea Război Mondial (197 morţi), iar prin reformele agrare ce au survenit în urma ambelor conflagraţii, în 1921 şi 1945, au fost împroprietăriţi 27, respectiv 69 de locuitori60.

56 „Mitropolia Olteniei”, p. 137. 57 Cezar Avram, op. cit., p. 50. 58 George Lahovary, op. cit., p. 704. 59 Cezar Avram, op. cit., p. 50. 60 Ibidem.


36

În 1928, în sat a fost construit un cămin cultural, în 1950 aşezarea a fost electrificată61, iar în 1958 s-a constituit aici o cooperativă de credit la care erau afiliate şi comunele Mischii şi Gherceşti62.

În anul 1961, în Pieleşti a fost înfiinţat C.A.P.-ul „7 Noiembrie”, deservind satele Pieleşti, Nichitoaia şi Lânga, iar în 1962 localitatea a fost complet colectivizată.

În 1976, a început construcţia unui complex zootehnic pentru creşterea puilor de carne, acesta având o capacitate de 300.000 de pui pe an63.

În 1987, la Pieleşti au fost amenajate, în zona unităţii C.L.F.64 de la Vlaşca, două lacuri ce serveau pentru creşterea a cca. 5.000 de raţe65.

Numele satului Pieleşti vine de la un locuitor pe nume Stan Piele66, cojocar şi neguţător de piei, care având mai mulţi fii, a impus numele său localităţii.

61 Articolul Vom alunga bezna din satul nostru în ziarul „Înainte”, din 30 dec. 1950. 62 Gheorghe Năstase şi Mircea Constantinescu, op. cit., p. 2. 63 Articolul Complex Avicol, în ziarul „Înainte”, din 30 ian. 1976. 64 Centrul de Legume şi Fructe. 65 Articolul Crescătorie de palmipede, în ziarul „Înainte”, din 24 mai 1987. 66 D. Buzatu, articolul Toponimie doljană, în „Mitropolia Olteniei”, nr. 1-2, Craiova, 1967, p. 62.


37

În prezent, pe lângă satul Pieleşti, în ţară mai exista 2 localităţi cu acelaşi nume, în judeţele Argeş şi Vâlcea67.

2. BISERICA

Ştiri despre prima biserică din satul Pieleşti avem din data de 28 decembrie 1830, când Ioan sin preotul Dinu devine preot slujitor al bisericii din satul său.68 Nu avem menţiuni privitoare la materialul de construcţie al bisericii, însă cel mai probabil este vorba despre o biserică de lemn.

Un an mai târziu, în 1831, regăsim ca diacon în slujba bisericii satului Pieleştii de Sus, pe Mihai sin Popa Stoian69.

În 1834 satul Pieleşti mai are un preot, Ioan sin preotul Ioan, slujitor însă, începând cu 21 septembrie, nu în lăcaşul de cult al satului, ci la biserica din Romaneşti70.

În Catagrafia din anul 1845, ce cuprinde toţi preoţii, diaconii, cântăreţii şi paracliserii din Judeţul Dolj, regăsim, la poziţia 29, în dreptul satelor „Pieleştii de Sus şi de Jos”, evocarea unei biserici de zid cu hramul Sf. Nicolae, precum şi existenţa celor doi preoţi amintiţi mai sus, unul la biserica din

67 Gheorghe Bolocan ş.a., Dicţionar invers al numelor de localităţi din România, Ed. Universitaria, Craiova, 2002. 68 Catagrafia Episcopiei Rîmnicului.., p. 452. 69 C. S. Nicolăescu-Plopşor, op. cit., p. 102. 70 Catagrafia Episcopiei Rîmnicului...., p. 452.


38

Romaneşti, iar celălalt, ajutat de paracliserul Radu sin Constantin Vîlcănescu, la biserica din sat71.

Anul 1859 marchează un eveniment foarte important din istoria spirituală a localităţii, anume punerea pietrei de temelie la biserica cu hramul Sf. Voievozi Mihail şi Gavril, lăcaş ce dăinuie şi astăzi. Lucrările au fost încheiate în ziua de 16 septembrie 1862, ocazie cu care a şi fost sfinţită de către Episcopul Calinic. Pictura a fost realizată de Nicolae şi Costache Matei, Nicolae Etorie şi Ion Dulgheru din Craiova.

La data de 15 martie 1882, la biserica parohială „Sf. Voivozi”, a fost desemnat paroh, preotul Vulcănescu Dumitru, născut în 1856 şi absolvent al Seminarului inferior72.

În 1895 şi în 1905 biserica a suferit reparaţii73. În Anuar 1909, editat de Administraţia Casei

Bisericeşti, Parohia Pieleşti este încadrată la numărul 1.039 pe ţară şi la numărul 128 în cadrul parohiilor rurale din Judeţul Dolj. Paroh continuă să fie preotul Vulcănescu Dumitru, iar împreună cu bisericile filii Adormirea din cătunul Nichitoaia şi Sf. Dumitru din cătunul Lânga, biserica parohială Sf. Voievozi cuprinde 579 de familii şi 2.565 de suflete74.

71 Ibidem, p. 452. 72 Anuar 1909, Administraţiunea Cassei Bisericeşti, Bucureşti, 1909, p. 164. 73 Ibidem. 74 Ibidem.


39

Biserica din satul Pieleşti este menţionată din nou în anul 1912, alături de alte instituţii ale comunei75.

În anul 1956, la aproape un secol de la construcţia sa, biserica Sf. Voievozi a fost reparată capital şi repictată (în tehnică frescă) de către Stan Hermeneanu din Govora-băi, prin cheltuiala enoriaşilor săi. Totodată, obiectele de cult i s-au reînnoit, lăcaşul fiind resfinţit de Mitropolitul Firmilian76.

O nouă operaţie de modificare i-a fost adusă bisericii în anul 1980, când acoperişul a fost complet schimbat şi s-a făcut legătură de tiranţi de fier la tot edificiul77.

La această biserică au slujit de-a lungul timpului preoţii:

1. Ion Eroul; 2. Dimitrie Vulcănescu; 3. Ştefan Jianu 4. preot Stănculescu 5. Ştefan Popescu; 6. Marcel Vulcănescu; 7. Adrian Vulcănescu; 8. Mircea Dumitru Vulcănescu.

75 Cezar Avram, op. cit., p. 47. 76 Alexandru Firescu şi Ionuţ Pătularu, Biserici şi aşezări doljene, Ed. Mitropolia Olteniei , Craiova, 2005, p. 209. 77 Ibidem.


40

3. ŞCOALA Prima şcoală din Pieleşti a apărut în aprilie 1839,

ca urmare a deciziei din 1838 de înfiinţare a şcolilor săteşti. Aceasta funcţiona pentru copiii din satele Pieleşti şi Pârşani. Primul dascăl a fost Constantin Răducan, şcoala fiind „de zid, bună şi încăpătoare”, având 36 de elevi, iar sătenii erau mulţumiţi78.

În anul 1892 şcoala mixtă din sat era condusă de un învăţător, iar cursurile erau frecventate de 68 de copii79.

Instituţia de învăţământ din satul Pieleşti apare atestată şi în anii 1912 şi 1941, printre alte instituţii publice80.

În anul 1950, alături de Sfatul Popular şi alte locuinţe, şcoala a fost racordată la reţeaua de iluminat public81.

În aprilie 1972 au început, în satul Pieleşti, lucrările de construcţie a unei şcoli cu zece săli de clasă, obiectiv executat în exclusivitate prin contribuţia financiară şi prin munca cetăţenilor82.

78 Vladimir Osiac, O statistică şcolară din judeţul Dolj în anul 1843, în „Contribuţii istorice”, I, Craiova, 1972, p. 112. 79 George Lahovary, op. cit., p. 704. 80 Cezar Avram, op. cit., p. 47. 81 Articolul Vom alunga bezna din satul nostru, în ziarul „Înainte”, din 30 dec. 1950. 82 Articolul Local nou de şcoală la Pieleşti, în ziarul „Înainte”, din 29 apr. 1972.


41

În anul 1975 regăsim menţionată şcoala generală de opt ani în cadrul unei note de prezentare a comunei, întocmite de primarul de atunci, Gheorghe Năstase şi secretarul Mircea Constantinescu83.

În anul 1984, la şcoala din Pieleşti urmau cursurile serale peste 100 de elevi, construcţia având 12 săli de clasă84.

În prezent, Şcoala Generală Nr. 1 Pieleşti este condusă de Gheorghe Vasile, acoperind clasele I-VIII.

83 Gheorghe Năstase şi Mircea Constantinescu, op. cit., p. 1. 84 Articolul Pieleşti - o comună (ca multe altele) reconstruită din temelii, în ziarul „Înainte”, din 29 iul. 1984.


42

C. SATUL LÂNGA 1. ISTORIA SATULUI

Prima atestare documentară a localităţii Lânga o avem printr-un document de hotărnicie din anul 170385.

În anul 1831 satul este atestat cu numele de Siliştea Lânga, fiind proprietatea clucerului Constandin Brăiloiu. Avea 35 de familii cu 7 feciori de muncă86.

O nouă menţionare a aşezării o avem prin Catagrafia din anul 1835.

În anul 1840 moşia Lânga aparţinea aceluiaşi clucer Constandin Brăiloiu, având o biserică de lemn (ridicată în 1820)87.

La 1845 satul era proprietatea pitarului Dimitrie Geanoglu, numărul familiilor scăzând acum la 2788.

Aşezarea mai este menţionată şi în harta rusă din 1853, în harta lui Szathmary din 1864 şi în harta lui Pappasoglu din 186589.

85 Arhivele Naţionale Bucureşti, Episcopia Rîmnicului, doc. 12/1703, f. 42. 86 Ion Donat, op. cit., p. 59. 87 Ion Popescu Cilieni, Ştiri despre Bisericile din judeţul Romanaţi, după catagrafia din anul 1840, plasa Olteţului de Sus, în „Renaşterea”, an XXIII, nr. 1, ian. 1844, p. 15. 88 T.G. Bulat, op. cit. 89 Cezar Avram, op. cit., p. 48.


43

Prin Reforma Agrară din anul 1864 au fost împroprietăriţi 23 de locuitori. Tot din acest an, satul a făcut parte continuu, cu o singură excepţie, între anii 1908-1932 (când a aparţinut de Gherceşti), din Comuna Pieleşti.

În 1892 satul apare atestat sub numele de Langa, fiind stăpânit de N. Chiciu, pe proprietatea acestuia aflându-se 254 de locuitori, 42 de case (aproape toate construite din zid şi având grădini proprii), o biserică în ruină, însă nu exista şcoală, copiii urmând cursurile şcolii mixte din Pieleşti90.

În anul 1912 satul avea 375 de locuitori (191 bărbaţi şi 184 femei), 74 clădiri locuite, 2 clădiri nelocuite, 74 de gospodării, o şcoală, o biserică şi cârciumă91.

Prin Reforma agrară din 1921 au fost împroprietăriţi 11 săteni, iar prin cea din 1945, 5 săteni92.

În 1930 erau 383 de locuitori, în 1941 numărul acestora creşte la 428, locuind în 103 case, în 1956 numărul sufletelor ajunge la 472, iar în anul 1977 la cifra de 489 de locuitori93.

În prezent, în Lânga îşi duc traiul 16 persoane, locuind în 7 case (din 130 câte a avut la apogeul existenţei sale).

90 George Lahovary, op. cit., p. 134. 91 Cezar Avram, op. cit., p. 48. 92 Ibidem. 93 Ibidem.


44

Numele aşezării vine fie de la pârâul Valea Lungă94 (care traversează satul), fie de la numele propriu „Lunga”95. Mai există încă o variantă, transmisă pe cale orală, care sugerează faptul că numele ar veni de la adverbul „lângă”, folosit aici pentru a desemna localitatea ca aflată „lângă ceva”; cel mai probabil fiind vorba despre pădurile seculare ce înconjurau în trecut Lânga.

În prezent, în afară de satul Lânga, în ţară nu mai există nici o localitate cu acest nume96.

2. BISERICA

În anul 1820 avem prima menţiune despre biserica din satul Lânga. Astfel, aflăm că pe moşia clucerului Constandin Brăiloiu a fost ridicată de către acesta o biserică în data de 21 mai97. Aceasta era construită din lemn având hramul Sfinţii Împăraţi98.

În 1844 este fondată de către Dumitru Geanoglu, proprietarul satului, o biserică de zid cu hramul Sf. Dumitru.

În 1845 biserica este menţionată din nou, de data aceasta aflăm că preot slujitor era Enache sin 94 George Lahovary, op. cit., p. 134. 95 Cezar Avram, op. cit., p. 48. 96 Gheorghe Bolocan, op. cit. 97 Nicolae Stoicescu, Bibliografia localităţilor şi monumentelor feudale din România, vol. I , Ed. Mitropolia Olteniei, Craiova, 1970, p. 479. 98 I. Popescu-Cilieni, op. cit., p. 15.


45

Matei, încă din 20 mai 1827, iar ca paracliser era Dumitru sin preotul Ioan99.

În 1892 lăcaşul este menţionat ca fiind în ruină100.

În anul 1906 biserica este zidită din nou pe locul celei ruinate101.

Anul 1909 aduce o nouă atestare documentară a bisericii Sf. Dumitru102.

În anul 1912 apar noi mărturii scrise despre biserică, întărind faptul că aceasta era încă funcţională103.

Din cauza mişcărilor tectonice, lăcaşul de cult din Lânga a suferit fisuri grave şi nu a mai putut fi folosit, în prezent aflându-se în ruine. 3. ŞCOALA

Prima menţiune privind şcoala din satul Lânga apare în anul 1912.

În 1975 în sat funcţiona o şcoală cu clasele I-IV104. 99 Catagrafia Episcopiei Rîmnicului..., p. 452. 100 George Lahovary, op. cit., p. 134. 101 Alexandru Firescu şi Ionuţ Pătularu, op. cit., p. 209. 102 Anuar 1909..., p. 164. 103 Dan Ghinea, op. cit., p. 48. 104 Gheorghe Năstase şi Mircea Constantinescu, op. cit., p.1.


46

D. SATUL CÂMPENI 1. ISTORIA SATULUI

Satul este atestat documentar la 16 iunie 1632105, când într-un act de donaţie al jupânesei Voica din Găvăneşti către Mănăstirea Căluiul, la martori apare un anume Pîrvu din Câmpenii.

La 3 august 1697, satul a fost hotărnicit de 12 boieri, fiind una dintre moşiile domneşti ale lui Constantin Brâncoveanu106.

În 1722, când Oltenia era sub ocupaţie austriacă, din ordinul împăratului a început topografierea teritoriului. Astfel, pentru întocmirea hărţilor militare în teritoriul oltenesc a fost desemnat Friedrich Schwantz. Pe una dintre hărţile sale apare menţionat în 1722 satul Câmpeni.

În 1790, satul Câmpeni este atestat din nou, de data aceasta pe o hartă a lui Specht.

În anul 1831 localitatea Câmpeni făcea parte din plasa Olteţului de Sus, Judeţul Romanaţi moşia satului fiind stăpânită de banul Grigore Brâncoveanu. Erau 94 de familii cu 18 „feciori de muncă”107.

105 Arh. St. Bucureşti, M-rea Căluiul, III/1. 106 Cezar avram, op. cit., p. 48.

107 Ion Donat, op. cit., p. 59.


47

În 1840 satul era moşia unui anume [Ghe]orghiu108.

În harta lui Szathmary din 1864 regăsim atestată localitatea Câmpeni. Tot în acest an au fost împroprietăriţi 87 de locuitori109. Prin legea administrativă din 31 martie 1864 este înfiinţată Comuna Câmpeni.

Evoluţia comunei şi a satului Câmpeni de-a lungul timpului, de la înfiinţare până în prezent:

Din 1864 până în 1873 Comuna a fost constituită doar din satul Câmpeni, fiind înregistrată în plasa Olteţu.

În 1873 comuna este desfiinţată, satul Câmpeni făcând parte de acum înainte din Comuna Baldovineşti.

În 1887 Comuna Câmpeni este reînfiinţată, fiind constituită doar din satul Câmpeni şi făcând parte din plasa Olteţu - Oltu de Sus.

În 1908 comuna este formată din satele Câmpeni şi Târbeşti, fiind înregistrată în plasa Gropşani.

Din 1912 comuna revine în plasa Olteţu. În 1930 Comuna Câmpeni este din nou

desfiinţată, satul Câmpeni făcând parte din Comuna Găvăneşti.

Doi ani mai târziu, în 1932, comuna este reînfiinţată din satele Câmpeni şi Târbeşti, fiind înregistrată în plasa Oltu de Sus până în 1943, apoi

108 Pr. I. Popescu-Cilieni, op. cit., p. 15.

109 Cezar Avram, op. cit., p. 48.


48

în plasa Balş între 1943 – 1950 şi în raionul Balş din 1950 până în 1968.

În 1968 comuna este desfiinţată definitiv, satul Câmpeni intrând în componenţa Comunei Pieleşti.

În anul 1887 satul avea 385 vite, 117 porci, 728 oi, 200 ha grâu, 250 ha porumb, 25 ha ovăz, 5 ha orz, 20 ha de vie şi 3 cârciumi110.

În 1892, în Câmpeni erau 110 familii cu 646 de locuitori, în totalitate români, 330 fiind bărbaţi şi 316 femei, 268 căsătoriţi şi 378 necăsătoriţi, 10 ştiutori de carte şi 636 analfabeţi. Bugetul comunei era de 1.403 lei la venituri şi 1.395 lei la cheltuieli, având 114 contribuabili111.

În 1903 este înfiinţată în localitate o bancă populară112.

În urma primului război mondial, în anul 1921 sunt împroprietăriţi 63 de locuitori.

În anul 1926 comuna avea 1.100 locuitori, o şcoală cu două săli de clasă şi un atelier, o biserică113.

Doi ani mai târziu, în 1928, Comuna Câmpeni avea o primărie, o bancă populară „Câmpeni”, o biserică, o şcoală primară, un post telefonic şi două cârciumi114.

110 Ibidem. 111 George Lahovary, op. cit., vol. II, p. 474. 112 Cezar Avram, op. cit., p. 47. 113 Ibidem. 114 Ibidem, p. 48.


49

În timpul celui de-al doilea război mondial, în 1941 aşezarea avea 1.373 de locuitori, iar în 1956 avea 1.057 de locuitori115.

În anul 1962 localitatea este complet colectivizată.

În prezent, pe lângă satul Câmpeni, în ţară mai exista 6 localităţi cu acelaşi nume, în judeţele: Vâlcea, Botoşani, Buzău, Bacău (2) şi Alba116.

2. BISERICA

Prima atestare a lăcaşului de cult din Câmpeni apare la data de 6 decembrie 1770, când popa Mihai, popa Zamfir şi alţi locuitori ai satului ridică o biserică de lemn cu hramul Sf. Nicolae, pe moşia domnului Gheorghiu117.

O nouă menţiune despre biserica apare în anul 1840, când în localitate este menţionată existenţa unei biserici de lemn cu acelaşi hram118.

Între anii 1870-1871, lăcaşul a fost reconstruit de către credincioşi, în documente fiind menţionat pentru prima dată ca fiind de zid119.

În 1892 biserica era deservită de către un preot şi doi cântăreţi120.

115 Ibidem. 116 Gheorghe Bolocan, op. cit. 117 Pr. I. Popescu-Cilieni, op. cit., p. 15. 118 Nicolae Stoicescu, op. cit., vol. II, p. 479. 119 Anuar 1909, p. 208. 120 George Lahovary, op. cit., vol. II, p. 474.


50

În anul 1899 este atestată prima reparaţie care s-a efectuat clădirii.

La 15 decembrie 1907 este adus din Popânzăleşti preotul I. Popescu, născut la 25 mai 1864, absolvent al Seminarului Inferior121.

În 1909, parohia preotului Popescu număra 243 de familii şi 1.081 se suflete.

Anul 1941 aduce cu sine o nouă atestare documentară a bisericii în izvoarele istorice.

Douăzeci de ani mai târziu, în anul 1961, preotul Ioan N. Popescu, efectuează o nouă reparaţie bisericii122.

În 1980 preotul Gheorghe Marin repară şi repictează biserica, ocazie cu care aceasta este resfinţită de Episcopul Vicar Damaschin Severineanul123.

După preotul Gheorghe Marin, la biserica din Câmpeni au urmat preoţii parohi: Nicolae Zisu, Marian Pigulea şi George Paraschivescu124.

În prezent, preot paroh este Mircea Enache, cântăreţ bisericesc fiind Iliuţă Ţârcomnicu.

În urma puternicelor inundaţii din anii 2005 şi 2006 s-a luat hotărârea strămutării sfântului lăcaş într-o zonă ferită de ape. Astfel, în anul 2007 au demarat lucrările de construcţie ale unei noi biserici,

121 Anuar 1909...., p. 208. 122 Alexandru Firescu şi Ionuţ Pătularu, op. cit., p.210. 123 Ibidem. 124 Ibidem.


51

în prezent aceasta fiind ridicată şi tencuită, urmând a fi sfinţită la data de 10 mai 2008 şi pictată în anul 2010.

3. ŞCOALA

În urma deciziei din 1838 de înfiinţare a şcolilor săteşti, în Câmpeni a luat naştere în anul 1840 şcoala primară din localitate. 125

În anul 1892 şcoala primară este menţionată din nou ca fiind funcţională126.

În 1926 şcoala avea două săli de clasă şi un atelier127.

În prezent şcoala primară cu clasele I-IV din satul Câmpeni aparţine de Şcoala Generală Nr. 2 Pieleşti, transportul elevilor câmpenari din clasele V-VIII la Pieleşti efectuându-se cu un microbuz şcolar pus la dispoziţie de Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj. 125 Cezar Avram, op. cit., p. 48. 126 Ibidem. 127 Ibidem, p. 47.


52

E. PÂRŞANI 1. ISTORIA SATULUI

Săpăturile arheologice au scos la iveală, pe teritoriul actualului sat Pârşani, o aşezare rurală daco-romană (sec. II-III d. Hr.), ce se întindea pe o distanţă de 1 km între actuala şcoală şi Drumul European E70. În aşezare s-au descoperit în anul 1942 un tezaur cu 80 de monede ascunse într-un vas dintre care s-au salvat numai 37 de denari 128. Aceştia au fost emişi între domniile împăraţilor Vespasianus (69-79 d. Hr.) şi Gordianus al III-lea (238-244 d. Hr.)129.

Satul Pârşani este atestat documentar pentru prima dată la 12 aprilie 1490, atunci când voievodul Vlad Călugărul îi întăreşte lui Dragomir satul Pîrşani, cumpărat de acesta de la Milea, fiul lui Neaniş, pentru 800 de aspri130.

La 25 septembrie 1498, satul este atestat sub numele de Perşani, într-un document emis de domnitorul Radu cel Mare, care îi întăreşte lui Manea statornic şi fratelui său Stan această ocină131.

128 Dumitru Tudor, op. cit., Ediţia a IV-a, p. 225. 129 Dumitru Protase, Autohtoni în Dacia, vol. I, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1980. 130 Arhivele Statului Bucureşti, M-rea Brâncoveni, V/1. 131 Arhivele Statului Bucureşti, M-rea Brâncoveni, V/3.


53

În 16 aprilie 1599 satul este menţionat cu numele de Pîrşanii Bunei, într-un document domnesc emis la Târgovişte de Mihai Viteazul132.

Satul este din nou atestat la 28 iulie 1639, cu numele de Părşani, atunci când pe un hrisov apare ca martor un anume Bădilă din localitate133.

La 16 iulie 1651 un anume Lupşă, fiul lui Mirea, închină Mănăstirii Brâncoveni partea sa de moşie din Perşani, „pentru pomana lui şi a părinţilor”134.

Ştiri despre satul Pârşani avem apoi abia în anul 1831. Aflăm acum că moşia Pârşani, din satul eponim, era proprietatea Mănăstirii Brâncoveni, având 37 de familii, 8 feciori de muncă, 1 preot în slujbă, 2 „ertaţi de sate”, 3 văduve, 28 de birnici pământeni, 1 birnic străin şi 2 posluşnici135.

În 1843 localitatea era sat de clăcaşi, având tot 37 de familii, fiind moşie a Mănăstirii Brâncoveni, arendată lui Daniil Sfetcovici136.

În 1845, satul Pârşani aparţinea de Mănăstirea Brâncoveni şi avea 33 de familii137.

132 Documenta Romaniae Historia, seria B, vol. XI, doc. 327. 133 Arhivele Statului Bucureşti, M-rea Brâncoveni şi Mamu, XXII/5. 134 Arhivele Statului Bucureşti, M-rea Brâncoveni, V/5. 135 C. S. Nicolăiescu Plopşor, op. cit., pp. 100, 101, 162, 163 . 136 „Mitropolia Olteniei”, p.137. 137T. G. Bulat, op. cit., în „Arhivele Olteniei”, nr. 20, Craiova, 1945, p. 307.


54

În anul 1861, numărul familiilor creşte la 100, locuind în 98 case138.

Doi ani mai târziu, în 1963, prin legea secularizării caselor mănăstireşti emisă de domnitorul Alexandru Ioan Cuza, satul Pârşani încetează să mai fie moşie a Mănăstirii Brâncoveni, devenind moşie a statului.

Prin Reforma Agrară din 1864 au fost împroprietăriţi o mare parte din locuitorii din Pârşani. Sătenii au fost împroprietăriţi în funcţie de numărul de boi pe care aceştia îi deţineau. Astfel, celor cu 4 boi li s-a dat 6 ha de teren, celor cu 2 boi câte 4 ha, iar celor fără boi (numiţi toporaşi), câte 2,5 ha. Împroprietărirea s-a făcut de la hotarul de apus al satului şi până la „uliţa de la Ion Jugănaru”, lăsându-se loc de vatră pentru şcoală în punctul numit „Tudosoaia”139.

Tot în jurul acestui an, în sat erau mai multe moşii, administrate de boierul ungur Frantz Molnar, precum şi de boierii români Marinescu şi Tenovici.

Din anul 1864 şi până în prezent, cu o singură excepţie, între 1943-1950 (când s-a constituit în comună de sine stătătoare), satul Pârşani a aparţinut continuu de Comuna Pieleşti.

138 Cezar Avram, op. cit., p. 51. 139 Gheorghe Ionescu şi Gabriela Ionescu, Monografia Comunei Pieleşti - Pîrşani Jud. Dolj, Pârşani, manuscris aflat în colecţia personală de documente, p. 1.


55

În anul 1872 când au început lucrările la calea ferată ce trece prin sat, locuitorii s-au opus aşezării unei staţii C.F.R. în localitate, cerând ca aceasta să fie construită mai departe, la o distanţă de 2 km, pe locul unui petec de pădure veche, motivul fiind teama ca nu cumva trenul să le taie vitele sau copiii140. Tot acum, moşia Pârşani, ca proprietate a statului, avea 35 ha de pădure (în care era cuprinsă şi pădurea de pe moşia Robăneşti).

În anul 1879 are loc altă împroprietărire. Aceasta s-a făcut de la „uliţa ce trece pe lângă Ion Jugănaru” şi până la „uliţa ce trece azi pe lângă şcoală”. S-a lăsat loc pentru cimitir, şcoală (8,5 ha) şi, de asemenea, „loc de tragere în ţintă”. Ulterior, „locul de tragere în ţintă” şi drumul ce ţine din faţa şcolii şi până la şoseaua naţională, au fost în mare parte ocupate de săteni141.

Începând cu anul 1880 în Pârşani se construiesc primele case de cărămidă142.

În anul 1892 satul avea 512 locuitori, sălăşluind în 121 de case şi 62 bordeie şi o pădure a statului ce se întindea pe o suprafaţă de 55 ha (pe moşiile Pârşani şi Robăneşti luate împreună). Moşia Pârşani, deţinută de stat, era arendată anual cu 16.000 lei143.

140 Ibidem. 141 Ibidem, p. 2. 142 Iosif Creţu, Monografia Satului Pârşani, Pârşani, manuscris aflat în colecţia personală de documente. 143 George Lahovary, op. cit., vol. IV, pp. 752-753.


56

În anul 1895 s-a făcut o nouă împroprietărire din moşia statului, în locul numit „Scurtăturile Robăneştilor”. Din aceasta s-au dat loturi a câte 5 ha, o „curte” de 2.000 m² şi islaz de 5.000 m², împroprietărindu-se astfel 109 capi de familie veniţi de prin satele vecine (Coşoveni, Lăcriţa Mică, Câmpeni, Pieleşti). Cei împroprietăriţi erau însuraţi, acordarea terenurilor făcându-se fără a se mai ţine cont de numărul de boi pe care îl deţineau. La 20 dintre aceştia li s-au vândut loturi şi de 10 ha, în locul numit „Stejarul”, ambele feluri de loturi (atât cele de 5 ha cât şi cele de 10 ha) dându-se în rate, pe 30 de ani. Partea de sat astfel formată, a purtat, de acum încolo, denumirea de Pârşanii Noi144.

În nomenclatorul administrativ din 1912, apar Pârşanii Noi şi Pârşanii Vechi. În Pârşanii Noi erau acum 479 locuitori, 100 de clădiri locuite, 103 clădiri de menaj şi 4 cârciumi, iar în Pârşanii Vechi figurau 622 de locuitori, 130 de clădiri locuite, 3 nelocuite, 137 de menaj şi 4 cârciumi, împreună, satul Pârşani având şi o infirmerie, un birou telegrafic, un birou poştal, un post de jandarmi rurali, o şcoală şi o biserică145.

În anul 1930 Pârşanii Noi aveau 308 locuitori, 291 de clădiri, 295 gospodării, iar Pârşanii Vechi 673 locuitori, 154 de clădiri, 153 de gospodării146.

144 Gheorghe Ionescu şi Gabriela Ionescu, op. cit., p. 2. 145 Cezar Avram, op. cit., p. 51. 146 Ibidem.


57

În 1941 în Pârşani erau 13 întreprinderi, 3 băcănii şi o bancă populară. Tot acum, satul avea 1332 de locuitori ce sălăşluiau în 330 de clădiri, urmând ca 15 ani mai târziu, în 1956, numărul locuitorilor să se ridice la cifra de 1340.

În anul 1962 în sat s-a înfiinţat un C.A.P. În cursul anului 1971, printr-o lucrare în valoare

de 40.000 lei, s-a efectuat electrificarea sectorului zootehnic al „cooperativei agricole” din sat147.

Satul Pârşani se pare că îşi trage numele fie după bătrânul demnitar Pârşan148 (al cărui urmaşi sunt familiile Dinu, Nedelcu şi Mitrache)149, fie după numele a 2 locuitori numiţi Pârşti150.

În prezent, pe lângă satul Pârşani, în ţară nu mai există nici o localitate cu acelaşi nume151.

2. BISERICA

În anul 1831 în satul Pârşanii, pe moşia Pârşani exista un preot, Popa Pătru sin Popa Stoian, dar în slujba bisericii satului Pieleştii de Sus, satul Pârşani neavând biserică152.

147 Articolul Electrificarea sectorului zootehnic, în ziarul „Înainte”, din 23 dec. 1971. 148 Gheorghe Ionescu şi Gabriela Ionescu, op. cit., p. 1. 149 Iosif Creţu, op. cit. 150 Alexandru Firescu şi Ionuţ Pătularu, op. cit., p. 209. 151 Gheorghe Bolocan, op. cit. 152 C. S. Nicolăiescu Plopşor, op. cit., pp. 100-101.


58

În 1845 satul nu avea nici preot, nici biserică153, situaţie pe care o regăsim şi în 1892.

Abia în anul 1910, în zilele P. S. Episcop Gheradie Petrescu al Rîmnicului, s-a construit prima biserică din satul Pârşani, arhitect fiind Mihai Topa şi pictor Gheorghe Baba.154 Biserica cu hramul Sf. Nicolae a fost construită cu trei turle, în interior având şi un cafas pentru cor. Printre cei care au contribuit la ridicarea sa au fost Roşca (un „bălşan” înstărit), preotul Ştefan Popescu, Pavel Tudoraşcu din Budapesta155.

Biserica este amintită apoi în inventarul satului Pârşanii Noi, din anul 1912.156

În timpul primului război mondial, între anii 1916-1918, trupele de ocupaţie austro-ungare au sustras clopotul şi obiectele de preţ ale bisericii, acestea fiind trimise în Imperiu157.

Anul 1954 aduce prima reparaţie a lăcaşului, ocazie cu care s-a spălat şi pictura, toate prin stăruinţa preotului paroh Ştefan Jianu şi a consilierilor parohiali, precum şi a epitropului M. Dobrinoiu şi a cântăreţului Ştefan Creţu. La această restaurare au participat pictorii Gheorghe şi Petre Lişteveanu158. 153 Catagrafia Episcopiei Rîmnicului..., p. 452. 154 Iosif Creţu, op. cit. 155 Alexandru Firescu şi Ionuţ Pătularu, op. cit., p.210. 156 Cezar Avram, op. cit., p. 51. 157 Gheorghe Ionescu şi Gabriela Ionescu, op. cit., p. 4. 158 Alexandru Firescu şi Ionuţ Pătularu, op. cit., p.210.


59

Alte îmbunătăţiri se datorează în principal preoţilor parohi Gheorghe Stoica (vopsirea acoperişului şi văruirea întregii biserici) şi Ion R. Rotaru (ajutat de epitropul Nicolae şi de alţi enoriaşi). Preluând parohia în 1986, actualul preot paroh Constantin Pârvu a pus un accent deosebit pe definitivarea acestor iniţiative, amenajând clopotniţa. Totodată, sprijinit de epitropul Gheorghe Murtaza, precum şi de cântăreţul bisericesc Iosif Creţu, a înviorat viaţa spirituală a enoriaşilor159.

3. ŞCOALA

După anul 1900, apare prima formă de învăţământ în Pârşani, cu toate acestea nu exista o clădire destinată exclusiv predării, cursurile ţinându-se pe rând în diferite case ale locuitorilor. Abia în anul 1910 se construieşte în sat o şcoală cu două încăperi, compusă dintr-o clasă şi o cancelarie160.

Ştiri despre instituţia de învăţământ din sat regăsim în anul 1912, când în Pârşanii Vechi apare menţionată, printre altele, şi o şcoală161.

În timpul primului război mondial, între 1916-1918, trupele ungureşti şi austriece au instalat în şcoală un grajd de cai, distrugând mobilierul şi arhiva162.

159 Ibidem. 160 Iosif Creţu, op. cit. 161 Cezar Avram, op. cit., p. 51. 162 Gheorghe Ionescu şi Gabriela Ionescu ,op. cit., p. 4.


60

În anii 1922-1923 şcolii i-a fost adăugată încă o sală de clasă, cursurile şcolare pentru cele şapte clase primare desfăşurându-se în două serii163.

În urma Reformei Învăţământului din 3 august 1948, şcoala rămâne doar cu clasele I-IV, absolvenţii celor patru ani fiind nevoiţi să-şi continue studiile la şcoala din Pieleşti164.

Din anul şcolar 1961-1962, la şcoala din Pârşani se reînfiinţează ciclul doi primar, dar numai cu clasele a V-a şi a VI-a, pentru ca abia după un an (1962-1963) şcoala să funcţioneze cu şapte clase, iar din anul 1964-1965 s-a trecut la învăţământul general de opt clase165.

Dacă până acum cursurile s-au desfăşurat în localul construit în 1910, din anul şcolar 1969-1970, Şcoala Generală Nr. 2 – Pieleşti a început să funcţioneze într-un nou sediu, compus din şapte săli de clasă, o cancelarie şi un cabinet director166.

Din anul 2001 şcolii i s-au mai adăugat încă două săli de clasă, precum şi un hol pentru învăţământul preşcolar167.

În prezent şcoala din Pârşani este condusă de Bujor Vasilica, sub ocârmuirea căreia s-au desfăşurat ample lucrări de renovare şi extindere. 163 Iosif Creţu, op. cit. 164 Ibidem. 165 Ibidem. 166 Ibidem. 167 Ibidem.


61

F. NICHITOAIA

1. ISTORIA SATULUI

Prima atestare documentară a satului o avem în anul 1790168.

În anul 1828 satul era aşezat pe moşia căminarului Constandin Buzăscu şi a boierilor Măineşti, având 8 feciori de muncă şi 45 de familii. Dintre acestea, 31 erau familii de clăcaşi (5 fruntaşi, 17 mijlocaşi şi 9 codaşi), cu 47 de boi, 24 de vaci, 3 cai, 126 oi, 3 capre, 2,5 ha de vie, iar 14 erau familii nesupuse la bir (1 companist şi 13 posluşnici), cu 276 oi, 16 vaci, 3 cai, 56 boi, 15 capre, 2 ha de vie169.

În 1831 moşia Nichitoaia era stăpânită de căminăreasa Catinca Buzasca, având 43 de familii (33 birnici pământeni, 1 birnic străin, 1 scutelnic, 4 posluşnici, 3 văduve şi 1 „ertat de sat”) cu 9 feciori de muncă170.

În anul 1843 satul avea 47 familii de clăcaşi, aflate pe moşia cluceresei Aristiţa Grădişteanu, arendată la momentul respectiv lui Ioniţă Matei171.

168 Cezar Avram, op. cit., p. 47. 169 Ibidem. 170 C. S. Nicolăiescu Plopşor, op. cit., pp. 107-108, 162-163. 171 Mitropolia Olteniei, p. 135.


62

La 1845 Nichitoaia avea 43 de familii aflate pe moşia cluceresei Marghioala Grădişteanu172.

În 1861 satul avea 53 de familii, locuind în 50 de case173.

În urma Reformei Agrare din 1864 au fost împroprietăriţi 46 de săteni174. Începând cu acelaşi an, 1864, până în prezent, satul Nichitoaia a făcut parte din Comuna Pieleşti, cu o singură întrerupere de 2 ani, între 1930-1932 (când a aparţinut de Gherceşti).

În anul 1892 satul apare cu numele de Nechitoaia, fiind proprietatea colonelului Scarlat Ponbriant, avea 213 locuitori ( 107 bărbaţi şi 106 femei), locuind în 46 de case şi 2 bordeie. De asemenea satul avea şi o biserică de bârne, dar nu avea şcoală175.

Douăzeci de ani mai târziu, în 1912, localitatea avea 264 de locuitori (156 bărbaţi şi 108 femei), 60 de clădiri locuite, o clădire nelocuită, 62 de gospodarii, 4 cârciumi şi o biserică176.

În urma Reformei Agrare din 1921, au fost împroprietăriţi 61 de locuitori, iar prin cea din 1945, 17 locuitori177.

172 T. G. Bulat, op. cit., Arhivele Olteniei, nr. 23, 1926. 173 Cezar Avram, op. cit., p. 49. 174 Ibidem. 175 George Lahovary, op. cit., vol. IV, p. 474. 176 Cezar Avram, op. cit., p. 49. 177 Ibidem.


63

În anul 1930 în Nichitoaia erau 303 locuitori, 70 clădiri, 64 gospodării şi o întreprindere178.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, în 1941, satul avea 349 de locuitori, 85 de clădiri, 75 gospodării şi o întreprindere179.

În anul 1956 localitatea avea 304 locuitori. Prin înfiinţarea în 1961 a C.A.P.-ului din Pieleşti,

un an mai târziu, satul Nichitoaia devine localitate complect colectivizată.

Astăzi, Nichitoaia nu mai figurează ca sat component al Comunei Pieleşti, fiind parte din satul Pieleşti.

Numele aşezării se pare că provine de la numele propriu al unei cătane Nichita, la care s-a adăugat sufixul „oaie”180.

În prezent, pe lângă satul Nichitoaia, în ţară nu mai există nici o localitate cu acelaşi nume181.

2. BISERICA

Lăcaşul de cult din Nichitoaia (Parohia Pieleşti II), este una dintre bisericile filii ale bisericii parohiale din Pieleşti.

Biserica din Nichitoaia este atestată pentru prima dată la 9 noiembrie 1827, în „ Catagrafia Episcopiei Rîmnicului ”, preot fiind Zamfir sin Ioan,

178 Ibidem. 179 Ibidem. 180 Alexandru Firescu şi Ionuţ Pătularu, op. cit., p. 209. 181 Gheorghe Bolocan, op. cit.


64

iar paracliser era Dincă sin preotul Dumitraşco. Era construită din lemn, hramul acesteia fiind Sfinţii Voievozi182.

În 1857 este fondată biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”183.

În anul 1892 în sat este atestată o biserică de bârne184, cu hramul „Adormirea Maicei Domnului”185.

În 1909 biserica apare menţionată sub acelaşi hram, contrucţia fiind de lemn şi ruinată cu desăvâşire186.

Anul 1912 aduce o nouă atestare, de această dată nemaifiind menţionate date suplimentare precum hramul sau starea de degradare187.

În partea de apus a satului Nichitoaia, la o distanţă de 200 m de şosea, s-a început zidirea din cărămidă a bisericii, pe locul fostei biserici de lemn. Temelia s-a pus în anul 1937 sub preotul paroh Ion Rotaru, prin contribuţia enoriaşilor. Lăcaşul a fost construit până la turlă, după care lucrările s-au sistat, fiind continuate sub păstorirea preotului Ştefan Jianu care a ridicat turla şi a pus acoperiş de tablă.

182 Catagrafia Episcopiei Rîmnicului.., p. 452. 183 Dan Ghinea, op. cit., p. 47. 184 Ibidem, p. 49. 185 George Lahovary, op. cit., p. 474. 186 Anuar 1909, p. 164. 187 Ghinea Dan, op. cit., p. 49.


65

În anul 1975, preotul paroh Adrian Vulcănescu a acoperit-o din nou cu tablă zincată şi a tencuit-o în interior188. Noul preot paroh, Mircea Dumitru Vulcănescu a restaurat pictura şi a definitivat lucrările începute cu trei sferturi de veac înainte, cu această ocazie biserica fiind resfinţită. De la ridicarea sa, în 1937, lăcaşul de cult din Nichitoaia a fost deservit de următorii preoţi: 189 1. Ion R. Rotaru; 2. Ion Enculescu; 3. Emanuil Frumuşeanu; 4. Ştefan Jianu; 5. Dumitru Vulcănescu; 6. Marcel Vulcănescu; 7. Ilie Călugăru; 8. Vasile Paraschiv; 9. Adrian Vulcănescu; 10. Mircea Dumitru Vulcănescu. 3. ŞCOALA

În Nichitoaia nu a funcţionat niciodată o şcoală, copiii din acest sat fiind nevoiţi să meargă pe jos la şcolile din satele vecine.

În aprilie 1839 este menţionat Tudoraşcu Ion învăţător la şcoala din Gîrleşti şi Nistoarea190

188 Alexandru Firescu şi Ionuţ Pătularu, op. cit., p. 209. 189 Listă întocmită după documentele arhivelor bisericii din satul Pieleşti.


66

(Nichitoaia), de unde reiese faptul că exista o şcoală comună pentru ambele sate.

În 1892 copiii din sat urmau cursurile şcolii mixte din satul Pieleşti aflată la 1400 m191, aceeaşi situaţie regăsindu-se şi în prezent.

190 Vladimir Osiac, op. cit., p. 113. 191 George Lahovary, op. cit., p. 474.


67

G. BIBLIOGRAFIE Cărţi: 1. Anuar 1909, Administraţiunea Cassei Bisericeşti, Bucureşti, 1909. 2. Avram Cezar, Dicţionarul istoric al localităţilor din Judeţul Dolj, vol. 3, Institutul de Cercetări Socio-Umane “ C.S. Nicolăiescu Plopşor”, Editura Alma, Craiova, 2004. 3. Bolocan Gheorghe ş.a., Dicţionar invers al numelor de localităţi din România, Ed. Universitaria, Craiova, 2002. 4. Botzan Marcu, Hidronimie româneas-că sau botezul apelor, Editura Academiei Române, Bucureşti , 2002. 5. Documenta Romaniae Historia, seria B, vol. XI. 6. Donat Ion, Catagrafia obştească a Tării Româneşti din 1831, Ed, Helios, Craiova, 1999. 7. Ghinea Dan, Enciclopedia geografică a României, vol II, Ed. Enciclopedică, Bucureşti, 1997. 8. Firescu Alexandru şi Pătularu Ionuţ, Biserici şi aşezări doljene, Ed. Mitropolia Olteniei , Craiova, 2005. 9. Lahovary George, Marele Dicţionar Geografic al României, vol. II şi vol. IV, Bucureşti, 1901. 10. Protase Dumitru, Autohtoni în Dacia, vol. I, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1980.


68

11. Stoicescu Nicolae, Bibliografia localităţilor şi monumentelor feudale din România, vol. I , Ed. Mitropolia Olteniei, Craiova, 1970. 12. Tudor Dumitru, Oltenia Romană, ed. III, Ed. Academiei R.S.R., Bucureşti, 1968 13. Tudor Dumitru, Oltenia Romană, ed. IV, Ed. Academiei R.S.R., Bucureşti, 1978. Periodice: 1. T. G. Bulat, Diviziunea proprietăţii rurale în Oltenia la 1837, în „ Arhivele Olteniei”, nr. 20, Craiova, 1925. 2. T. G. Bulat, Diviziunea proprietăţii rurale în Oltenia la 1837, în „ Arhivele Olteniei”, nr. 23, Craiova, 1926. 3. Buzatu D., articolul Toponimie doljană, în „Mitropolia Olteniei”, nr. 1-2, Craiova, 1967. 4. Ciobotea Dinică şi Călinescu M., Proprietate asupra pământului în judeţul Dolj, la mijlocul secolului al XIX-lea, în „Mitropolia Olteniei”, serie nouă, anul XLIV, Nr. 1-6, Craiova, ian. – dec., 1992. 5. Complex Avicol, în ziarul „Înainte”, din 30 ian. 1976. 6. Crescătorie de palmipede, în ziarul „Înainte”, din 24 mai 1987. 7. Electrificarea sectorului zootehnic, în ziarul „Înainte”, din 23 dec. 1971. 8. Local nou de şcoală la Pieleşti, în ziarul „Înainte”, din 29 apr. 1972.


69

9. Nicolăescu-Plopşor C. S., Monogra-fia Judeţului Dolj. Izvoare demografice. Catagrafia din 1831, vol. III, în „Oltenia, Documente, Cercetări, Culegeri”, Craiova, 15 decembrie 1944 - 1 ianuarie 1945. 10. Osiac Vladimir, O statistică şcolară din judeţul Dolj în anul 1843, în „Contribuţii istorice”, I, Craiova, 1972. 11. Popescu Cilieni Ion, Ştiri despre Bisericile din judeţul Romanaţi, după catagrafia din anul 1840, plasa Olteţului de Sus, în „Renaşterea”, an XXIII, nr. 1, ian. 1844. 12. Vom alunga bezna din satul nostru în ziarul „Înainte”, din 30 dec. 1950. Arhive: 1. Arhivele Bisericii Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril din satul Pieleşti. 2. Arhivele Naţionale Bucureşti, Episcopia Rîmnicului, doc. 12/1703, f. 42. 3. Arhivele Statului Bucureşti, M-rea Brâncoveni, V/1. 4. Arhivele Statului Bucureşti, M-rea Brâncoveni, V/3. 5. Arhivele Statului Bucureşti, M-rea Brâncoveni, V/5. 6. Arhivele Statului Bucureşti, M-rea Brâncoveni, VI/1. 7. Arhivele Statului Bucureşti, M-rea Brâncoveni, VI/2.


70

8. Arhivele Statului Bucureşti, M-rea Brâncoveni, VI/3. 9. Arhivele Statului Bucureşti, M-rea Brâncoveni, VI/5. 10. Arhivele Statului Bucureşti, M-rea Brâncoveni şi Mamu, XXII/5. 11. Arh. St. Bucureşti, M-rea Căluiul, III/1. 12. Arh. St. Bucureşti, M-rea Căluiul, XI/7. 13. Arhivele Statului Bucureşti, S. Ist., nr. 1151, doc. 1260. 14. Arhivele Statului Bucureşti, S. Ist., nr. 1619, doc. 1786. Colecţie personală de documente: 1. Creţu Iosif, Monografia Satului Pârşani, Pârşani. 2. Ionescu Gheorghe şi Ionescu Gabriela, Monografia Comunei Pieleşti - Pîrşani Jud. Dolj, Pârşani. 3. Gheorghe Năstase şi Mircea Constantinescu, Notă de prezentare a Comunei Pieleşti din Judeţul Dolj, Pieleşti, 1975. Resurse electronice: 1.http://www.cartiagricole.ro/primarie/1055-Pielesti.html. 2.http://www.cultura.ro/sectiuni/Patrimoniu/Monumente/lista/dolj.pdf.


71

3.http://www.edrc.ro/recensamant.jsp?regiune_id=1407&judet_id=1408&localitate_id=1479. 4.http://www.primariaonline.ro/primarii/Dolj/index.php?.


72

Scurtă monografie a Comunei Pieleşti - autori: Cristinel Pătrăchioiu şi Florin Pătrăchioiu

Documents

Transcript of Scurtă monografie a Comunei Pieleşti - autori: Cristinel Pătrăchioiu şi Florin Pătrăchioiu