Scurt istoric al crearii celor 3 comunitati

Ideea crearii unei Europe unite dateaza de secole, insa abia dupa cel de-al doilea razboi mondial s-au format premisele necesare demararii unui proces de integrare europeana.  Cele doua razboaie mondiale au dus la renasterea pacifismului si constientizarea pericolului nationalismului agresiv. Un alt motiv care a stat la baza procesului de integrare europeana a fost dorinta statelor Europei Occidentale de a-si restabili pozitiile economice afectate de razboi. In plus, o necesitate vitala pentru statele care au suferit infringere (in primul rind Germania, impartita in citeva zone de ocupatie) a devenit restabilirea propriilor pozitii politice si a autoritatii pe plan international. Consolidarea fortelor statelor europene era vazuta si drept un pas important in opunerea influentei crescinde a Uniunii Sovietice asupra Europei Occidentale. Bazele procesului de integrare europeana - care a dus la aparitia actualei structuri a Uniunii Europene - au fost puse in 1950 de catre Jean Monnet, pe atunci sef al Organizatiei Nationale a Planificarii din Franta si Robert Schuman, ministrul de externe al Frantei. Jean Monnet a propus ca productia de carbune si otel a Frantei si Germaniei sa fie administrata de un organism comun. Ideea a fost preluata de Robert Schuman, care mers mai departe si a propus crearea unei comunitati de interese pasnice dintre Franta si Germania, deschisa si altor state europene.  Astfel se dorea eliminarea rivalitatilor existente intre Franta si Germania privind zonele strategice ale Ruhr-ului si Saar-ului, unificarea eforturilor de reconstructie a statelor europene, a caror economie fusese puternic afectata de cel de-al doilea razboi mondial, si crearea conditiilor care ar duce a evitarea pe viitor a razboaielor in Europa. Planul propus de Robert Schuman, ulterior denumit "Planul Schuman", viza "plasarea productiei germane si franceze de carbune si otel in mainile unei autoritati supreme comune de supraveghere (Autoritate Suprema) ... la care se pot alatura alte state europene".  In aprilie 1951 - 6 state - Franta, Republica Federala Germania, Italia, Belgia, Olanda si Luxemburg - au semnat Tratatul de la Paris de constituire a primei organizatii europene Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului (CECO). Desi CECO isi incepe activitatea in 1952, Piata Comuna a Carbunelui si Otelului devine functionala incepind cu anul 1953, cind cele sase state fondatoare inlatura barierele vamale si restrictiile cantitative la otel si carbune. In 1952 statele CECO semneaza un tratat prin care infiinteaza Comunitatea Europeana de Aparare (CEA). Aceasta initiativa esueaza ca urmare a refuzului Parlamentului Frantei de a ratifica tratatul. Acest esec a afectat negativ procesul de integrare europeana.  Relansarea ideei de integrare europeana se petrece in 1955, cind la Conferinta de la Messina, cei sase membri ai CECO au ajuns la concluzia ca productivitatea si bunastarea economica este unica solutie de supravietuire a Europei de Vest vis-a-vis de Blocul de Est. Ca urmare, s-a decis crearea Comunitatii Economice Europene (CEE) si a Comunitatii Europene pentru Energia Atomica (EUROATOM),instituite prin semnarea in 1957 a celor doua Tratate de la Roma.  Prevederile din cadrul Tratatului de la Roma (Tratatul CEE) erau semnificative pentru viitorul economic si social al Europei. Obiectivul principal al Tratatului era crearea treptata a unei piete comune, prin instituirea, in primul rind, a unei uniuni vamale (anularea barierelor vamale in calea circulatiei bunurilor si crearea unui tarif vamal extern comun). In al doilea rind, piata comuna presupunea si liberalizarea altor sectoare (cum ar fi libera circulatie a persoanelor, capitalului si serviciilor) si stabilirea unor politici comune in domenii strategice (agricultura, comert, transport si concurenta) ce ar permite o intensificare a activitatii economice a statelor

1

membre. Ca urmare, in 1968, CEE avea deja incheiatauniunea vamala si avea o piata agricola comuna.

Scopul EUROATOM-ului era controlul energiei atomice si folosirea ei in scopuri pasnice. Initial, CECO, CEE si EURATOM, aveau structuri institutionale proprii, desi foarte asemanatoare. Dupa intrarea in vigoare a Tratatului de fuziune a celor trei Comunitati Europene (1967) se constituie un singur Consiliu si o singura Comisie a Comunitatii Europene, care impreuna cu Parlamentul European si Curtea de Justitie a CE (a caror activitate de la formare viza toate cele trei comunitati) au creat o noua structura institutionala - Comunitatea Europeana. In mod curent, s-a folosit denumirea de Comunitate Economica Europeana (CEE) si adesea "cei 6". Un nou institut al Comunitatii - Consiliul European - care reunea sefii de state si guverne -a fost creat in 1974, iar in 1979 au avut loc primele alegeri in Parlamentul European.  In urmatoarele doua decenii, CEE se extinde geografic de mai multe ori:I extindere: 1973 - Danemarca, Irlanda si Marea BritanieII extindere: 1981 - GreciaIII extindere: 1986 - Spania si PortugaliaIV extindere: 1995 - Austria, Finlanda si SuediaV extindere: 2004 - Cipru, Malta, Letonia, Lituania, Estonia, Slovenia, Slovacia, Cehia, Polonia, Ungaria Aprofundarea integrarii europene (prin extinderea ariilor politicilor comune si consolidarea caracterului supranational al Comunitatii Europene) solicita si un suport juridic adecvat acestui proces continuu. Ca urmare, Tratatul CEE a fost amendat de cateva ori si suplimentat prin Tratatul Uniunii Europene, pana la consolidarea sa finala intr-o Constitutie.  Astfel, in 1986 tarile membre au semnat un nou document juridic - Actul Unic European (AUE) - care a intrat in vigoare la 1 iulie 1987. Actul stabilea realizarea pietei unice (o notiune ce caracterizeaza un proces mai profund de integrare decit notiunea de "piata comuna") pana la 31 decembrie 1992, prevazand libera circulatie a bunurilor, serviciilor, capitalului si persoanelor pe tot cuprinsul Comunitatii, precum si implementarea a noi politici comune si a coeziunii economice si sociale.

Perspectivele integrării politice a UE

Tratatele privind integrarea economică interstatală (Roma – 1957, Maastricht – 1992 şi

Amsterdam – 1997) nu prevăd explicit obiective referitoare la integrarea politică. Să fi fost, oare,

abandonate pe parcurs principiile formulate de pionierii integrării europene sau s-a dorit, mai

degrabă, menajarea unor susceptibilităţi naţionaliste?

Fapt este că aproape fiecare dintre deciziile majore pe planul integrării economice şi monetare a

reprezentat, in felul ei, o cărămidă pusă la temelia construcţiei politice europene:

Crearea instituţiilor comunitare , care s-a făcut cu preţul renunţării la unele dintre prerogativele suveranităţii naţionale a statelor, expresie a unei voinţe politice de integrare interstatală.

2

Implementarea politicilor comunitare , reprezintă o afirmare a spiritului integraţionist in competiţia cu cel naţionalist.

Depăşirea marilor dificultăţi apărute pe parcurs este o dovadă a unui angajament politic crescut al tuturor statelor participante la procesul de integrare.

„Acquis”-ul comunitar, cu tot ceea ce reprezintă el, constituie un fundament pentru o integrare politică in cadrulUniunii Europene.

Infăptuirile la nivel comunitar n-ar fi avut efect dacă n-ar fi influenţat pozitiv viaţa cetăţenilor.

Pe fondul general al creşterii nivelului de trai in ansamblul Uniunii Europene, a fost intărită

protecţia drepturilor şi intereselor cetăţeneşti in toate statele membre prin adoptarea unor decizii,

cum sunt:

Acordarea unor drepturi politice suplimentare privind garantarea liberei circulaţii a persoanelor in cadrul UE, a dreptului rezidenţilor de a participa la alegeri locale, chiar dacă sunt cetăţeni ai altui stat comunitar;

protecţia cetăţeanului european in calitate de consumator prin impunerea unor standarde superioare de calitate, obligatorii pentru toate statele UE, ca şi pentru exportatorii străini;

construirea progresivă a unei zone de libertate, securitate şi justiţie.

Nu putem incheia această enumerare, fără cateva cuvinte despre rolul euro ca instrument de

coagulare politică.

O monedă nu este numai un simbol al valorii, ci şi unul politic, al independenţei şi suveranităţii

unui stat. Moneda naţională, prin cursul ei de schimb, permite statului care a emis-o să-şi

valorifice avantajul comparativ, drepturile economice care i se cuvin, in schimbul cu alte state şi

să asigure un standard de viaţă corespunzător propriilor cetăţeni. De aceea, in ţările dezvoltate,

cu monedă forte, se formează un adevărat ataşament al populaţiei faţă de moneda naţională.

Increderea cetăţenilor unei ţări in moneda proprie este, ea insăşi, un factor de stabilitate.

Tratatul de la Paris. Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului

(C.E.C.O 1951).

Actul care a constituit nasterea Comunitatilor Europene este declaratia din 9 mai 1950 a ministrului francez de externe din acea perioada, Robert Schumann. Iata doar cateva dintre prevederile declaratiei Schumann:

„Pacea lumii nu poate fi pastrata fara sa facem eforturi creative, proportionale cu pericolele care o ameninta. Contributia pe care o Europa organizata o poate aduce civilizatiei este indispensabila pentru mentinerea relatiilor pasnice. Prin asumarea pentru mai mult de 20 de ani a rolului de campion al Europei unite, Franta a avut intotdeauna ca principal obiectiv servirea pacii. Europa unita nu s-a realizat si am avut razboi.

Europa nu poate fi facuta dintr-o data sau in baza unui singur plan. Va fi construita prin realizari concrete creand mai intai o solidaritate de facto. Unirea natiunilor europene necesita

3

eliminarea opozitiei seculare a Frantei si a Germaniei. Orice actiune ce se intreprinde trebuie sa tina cont mai intai de aceste doua tari. In acest scop, Guvernul francez propune sa se actioneze imediat intr-un punct limitat dar decisiv. Guvernul francez propune ca productia franco – germana de carbune si otel sa fie plasata sub o Inalta Autoritate comuna, intr-o organizatie deschisa si participarii altor tari ale Europei. Punerea in comun a productiei de carbune si otel va asigura imediat bazele dezvoltarii economice, ca prim pas in unificarea europeana si se va schimba destinul acelor regiuni care mult timp au fost destinate fabricarii armelor de razboi, ale caror victime constante au fost.

Solidaritatea de productie astfel stabilita va face clar faptul ca orice razboi intre Franta si Germania devine nu doar de neconceput, dar practic imposibil. Punerea la punct a acestei puternice unitati productive va deschide tuturor tarilor doritoare posibilitatea sa participe la aceasta si va oferi tuturor tarilor participante elementele fundamentale ale productiei industriale in aceleasi conditii, cu o baza reala pentru unificarea lor economica.

Aceasta productie va fi oferita intregii lumi fara deosebire sau excludere pentru a contribui la ridicarea nivelului de trai si la dezvoltarea actiunilor pacifiste. Astfel va fi realizata in mod simplu si rapid fuziunea intereselor indispensabile pentru stabilirea unei comunitati economice care va constitui fermentul unei comunitati mai largi si mai profunde intre tari care mult timp au fost in opozitie datorita unor sangeroase diviziuni.

Prin punerea in comun a productiei de baza si prin instruirea unei Inalte Autoritati noi ale carei decizii vor lega Franta, Germania si tarile care vor adera, aceasta propunere va realiza prima fundatie pentru o Europa unita, indispensabila pentru mentinerea pacii. Pentru urmarirea acestor obiective astfel definite Guvernul francez este gata sa deschida negocieri in urmatoarele baze. Misiunea impartiala a Inaltei Autoritati Comune va fi sa asigure in cel mai scurt timp posibil: modernizarea productiei si imbunatatirea calitatii sale, furnizarea in conditii identice a necesarului de carbune si otel atat pe pietele franceza si germana cat si a tarilor aderente, dezvoltarea exportului catre alte tari, egalizarea si imbunatatirea conditiilor de viata a muncitorilor din aceste industrii.

Pentru a atinge aceste obiective, plecand de la conditiile diferite in care se gasesc in prezent productiile tarilor aderente, sunt propuse o serie de masuri care se vor institui cu titlu tranzitoriu. Transportul carbunelui si otelului intre tarile aderente va fi imediat scutit de taxe vamale si nu va putea fi afectat de tarifele diferentiate de transport. Se vor realiza, gradual, conditii pentru ca o distributie mai rationala a productiei si un inalt nivel al productivitatii sa se creeze in mod spontan.

Obiectivele Tratatului de la Paris

respectarea regulilor de concurenta; sprijinirea modernizarii sectorului si reconversiei; accesul la sursele de productie; libertatea de circulatie a produselor; supravegherea permanenta a pietei.

De asemenea, Tratatul nou creat stabilea, printre altele, ca vor fi abolite si interzise urmatoarele:

ajutoarele acordate de catre state ori taxe speciale impuse de state in orice forma ar fi ele; taxele la import sau export; taxele avand ca echivalent restrictiile cantitative privind circulatia produselor;

4

practicile restrictive care tind spre impartirea si exploatarea pietei; masurile discriminatorii intre producatori, intre cumparatori si consumatori.

Institutiile comunitare create in baza CECO au fost:

1.      Inalta Autoritate;

2.      Adunarea Comuna sau Adunarea Parlamentara;

3.      Consiliul de Ministrii;

4.      Comitetul Consultativ;

5.      Curtea de Justitie.

Principalele atributii ale organismelor de conducere CECO:

Inalta Autoritate:

Asigura realizarea obiectivelor Tratatului in conformitate cu principiile stabilite; Este formata din persoane independente, numite de guverne impreuna; Are resurse financiare proprii realizate din taxe asupra productiei de otel si carbune; Poate impune obligatii atat statelor membre cat si producatorilor; Are dreptul de a emite recomandari si opinii.

Adunarea comuna sau adunarea parlamentara:

Supravegheaza activitatea Inaltei Autoritati; Este compusa din reprezentanti ai parlamentelor nationale ale statelor membre; Poate revoca din functie membrii Inaltei Autoritati.

Consiliul de Ministri:

Armonizeaza actiunile Inaltei Autoritati si cele ale guvernelor statelor membre; Este compus din reprezentantii statelor membre; Poate initia unele propuneri sau masuri pe care le considera corespunzatoare; Numai in anumite cazuri are putere de interventie in politica privind carbunele si otelul,

ca de exemplu in situatii de criza.

Comitetul consultativ:

Cuprinde intre treizeci si cincizeci si unu de membri desemnati de Consiliul de Ministri din randul industriasilor, comerciantilor si consumatorilor.

Curtea de Justitie:

Are sarcina de a veghea respectarea dispozitiilor Tratatului si a normelor comunitare; Este formata din 7 judecatori si 2 avocati generali desemnati de guvernele statelor

membre; Judeca litigiile dintre statele membre si persoanele fizice si juridice din aceste state.

5

Tratatele de la Roma instituind C.E.E. si EURATOM - C.E.E.A. -1957 (intrate în vigoare în 1958)

Semnarea Tratatelor de la Roma a urmat Conferintei de la Messina (Italia) din 1-3 iulie 1953, când cele 6 state semnatare ale Tratatului de la Paris constituind CECO au hotarât: extinderea sistemului si la alte domenii economice (în vederea realizarii unei piete comune generale), armonizarea politicilor sociale si organizarea unei piete nucleare comune.

Astfel, la 25 martie 1957, la Roma, au fost semnate 2 tratate, instituind, pe de o parte, Comunitatea economica europeana si, pe de alta parte, Comunitatea europeana a energiei atomice. Tratatele au fost încheiate pentru o durata nelimitata si au intrat în vigoare la 1 ianuarie 1958, dupa ratificarea lor de catre Germania, Franta, Italia, Luxemburg, Belgia si Olanda.

Tratatele de la Roma au marcat un recul al supranationalitatii, dar ele au prevazut posibilitati de integrare prin extinderea competentelor Adunarii parlamentare (ai carei membri urmau sa fie alesi prin sufragiu universal direct) si prin trecerea la votul majoritar în cadrul Consiliului.

A). Tratatul de la Roma constituind C.E.E.

Tratatul constituind CEE a stabilit ca obiectiv pentru Comunitate, în art. 2, urmatoarele:

instituirea unei piete comune si apropierea progresiva a politicilor economice ale statelor membre;

promovarea unei dezvoltari armonioase a activitatilor economice în ansamblul Comunitatii;

extindere continua si echilibrata; stabilitate marita; crestere accelerata a nivelului de trai; relatii mai strânse între statele membre.

În perspectiva crearii fundamentelor "unei Uniuni din ce în ce mai strânse între popoarele europene", tratatul prevede libera circulatie a marfurilor si protectia fata de "exteriorul" Comunitatii prin tarife vamale comune, libera circulatie a persoanelor si capitalurilor, protectia liberei concurente. Aceste prevederi nu urmaresc nimic altceva decât instituirea unei piete comune, cu caracteristici asemanatoare pietelor nationale.

De asemenea, Tratatul privind constituirea CEE prevede:

armonizarea politicilor economice ale statelor membre;

stabilirea unor politici sectoriale comune în domeniul agriculturii, transporturilor, relatiilor comerciale externe.

Spre deosebire de Tratatul care a creat CECO, care, ca natura juridica, este un tratat-lege, Tratatul care constituie CEE stabileste numai cadrul în care institutiile comunitare au ca

6

misiune promovarea dezvoltarii armonioase a activitatilor economice în ansamblul Comunitatii, o extindere continua si echilibrata, o stabilitate marita, o crestere accentuata a nivelului de viata si relatii mai strânse între statele membre.

Deoarece aceste prevederi au caracter general, ele nu pot crea obligatii juridice în mod direct; importanta lor rezida în aceea ca orienteaza interpretarea dreptului comunitar în directia atingerii obiectivelor CEE.

Potrivit Tratatului, CEE se sprijina, pe de o parte, pe o piata comuna si, pe de alta parte, pe apropierea progresiva a politicilor economice.

Tratatul nu contine o definitie pentru piata comuna; precizarea este, însa, facuta de Curtea de justitie, care o defineste ca fiind un spatiu economic unificat, lipsit de obstacole interne, în cadrul caruia vor trebui realizate, în mod progresiv, uniunea vamala si uniunea economica.

Potrivit unei decizii a Curtii de justitie, din anul 1964, Tratatul CEE, spre deosebire de tratatele internationale obisnuite, "a instituit o ordine juridica proprie, integrata sistemului juridic al statelor membre de la intrarea în vigoare a Tratatului si care se impune jurisdictiilor acestora; instituind o Comunitate pe durata nelimitata, dotata cu atributii proprii, cu personalitate juridica, cu o capacitate de reprezentare pe plan international si, mai exact, cu puteri reale izvo-râte din limitarea de competente sau dintr-un transfer de atributii ale statelor catre Comunitate, acestea si-au limitat, chiar daca În domenii restrânse, drepturile lor suverane si au creat, astfel, un sistem de drept resortisantilor si chiar lor; având un izvor autonom, dreptului nascut din tratat nu ar putea, deci, în baza naturii sale originale specifice, sa i se opuna, pe cale juridica, un text intern, oricare ar fi acesta, fara ca sa-si piarda caracterul comunitar si fara sa se puna problema chiar a bazei juridice a Comunitatii".

Obiectul Tratatului CEE de a institui o piata comuna a carei functionare intereseaza, în mod direct, justitiabilii Comunitatii implica faptul ca Tratatul reprezinta mai mult decât un acord care creeaza obligatii între statele contractante.

B). Tratatul de la Roma constituind C.E.E.A. / EURATOM

Tratatul constituind EURATOM urmareste formarea si dezvoltarea unei industrii nucleare europene, impunându-se sarcini multiple, si anume:

dezvoltarea cercetarii si difuzarea cunostintelor tehnice; asumarea unei functii de reglementare a aprovizionarii statelor cu

combustibili nucleari si minereuri; înfiintarea unei piete nucleare.

Art.52 al Tratatului prevede faptul ca EURATOM dispune de un drept de optiune asupra mineralelor, a materiilor brute si a materialelor fuzionabile speciale produse pe teritoriul statelor membre, precum si de posibilitatea de a exercita un control de securitate asupra destinatiei finale a produselor, astfel încât acestea sa nu fie folosite în scopuri militare. În acest scop, orice întreprindere care manipuleaza materiale nucleare este obligata sa prezinte Comisiei informatii asupra activitatii desfasurate, cu exceptia materialelor destinate nevoilor de aparare.

7

8