Sculptura în perioada Renaşterii

Fie că este privită ca o ultimă perioadă a Evului Mediu sau ca prima etapă a modernităţii, Renaşterea apare ca un timp de tranziţie, de sinteză între vechile rânduiri şi noile idei generate de progresele acumulate pe întreaga perioadă medievală, care conturau o lume ce nu se mai potrivea rigorilor şi viziunii închise promovate până atunci. Practic, inovaţiile şi cercetările care au produs Renaşterea s-au desfăşurat cu mult înainte ca ele să ajungă în conştiinţa oamenilor ca punct de cotitură, Renaşterea reprezentând astfel transpunerea faptului în idee, adaptarea concepţiilor la noul cadru de viaţă.

Dezvoltarea economică din Evul Mediu târziu, în special a comerţului şi negustoriei, dar şi a bacherilor, provoacă o fisură puternică în societatea tripartită medievală, şi pune bazele unei noi clase sociale, o clasă puternică din punct de vedere financiar, ce odată cu ascensiunea socială îşi va căuta şi o confirmare intelectuală, culturală, de aici provenind dorinţa de a investi în artă, de a sprijini noi curente şi de a defini prin toate acestea identitatea noii categorii.

În mod paradoxal, progresul reprezentat de Renaştere este caracterizat într-o bună masură de o reînviere a unor principii mai vechi, cele ale antichităţii clasice. Arta renascentistă -în mod special- este caracterizată de această întoarcere la primitiv, la formele şi estetica greco-romană. Ele au reprezentat inspiraţia artiştilor renascentişti, care le-au combinat cu spiritul medieval, iar aceste două elemente doar împreuna au putut da naştere unei mişcări atât de complexe şi impresionante prin realizările din toate domeniile.

Până în perioada Renaşterii arta sculpturii era utilizată în folosul arhitecturii, pentru decorarea bisericilor şi a altor edificii sfinte, singura temă abordată fiind cea religioasă, iar cei care comandau piesele erau membrii clerului. Deşi figurile gotice sunt mai puţin angulare decât cele romanice, mai autentice şi executate mai atent, ele sunt încă departe de naturaleţea umană.

În perioada prerenascentistă nu exista înca un interes manifestat pentru arta clasică, dar exista elemente care anunţă evoluţia viitoare. Atenţia pentru detalii, preocuparea pentru frumos, pentru felul în care este transpus mesajul şi nu doar pentru esenţa acestuia, evidenţiază schimbările petrecute în modul în care era perceput actul artistic şi importanţa impactului vizual. La nivelul esteticii se poate observa o fluidizare a siluetelor, interesul pentru expresivitate, volum şi armonie. Niccolo Pisano este printre primii sculptori în a căror lucrări pot fi observate elemente care vor deveni mai târziu definitorii pentru noua mişcare. El lucrează încă în basoreliefuri, cu scene religioase, dar personajele sale sunt redate mai fidel, în poziţii mai apropiate de firesc si mai expresive, în compoziţii care rămân însă în continuare aglomerate. O importantă lucrare din această perioadă este Poarta de Sud a Baptisteriului din

Florenţa, realizată de Andrea Pisano, care se remarcă prin împărţirea în panouri dreptunghiulare ce cuprind scene religioase pe care Andrea încearcă să le încadreze în peisaj, contribuind astfel la realismul lor.

Principala inovaţie pe care o aduce Renaşterea pe teritoriul sculpturii este desprinderea de arhitectură, dezvoltarea ronde-bosse-ului, fără a se renunţa însă la basoreliefuri, care rămân între preferatele artiştilor. Sculptura primeşte astfel o identitate de sine stătătoare, ca o formă de artă a cărei valoare este determinată de ea însăşi şi nu de contextul în care este plasată. În ceea ce priveşte tematica abordată, aceasta se diversifică, fiind influenţată de studiul antichităţii, o inspiraţie deosebită fiind mitologia antică, dar şi de curentul umanist, care oferă ca muză omul, în simplitatea, dar şi în profunzimea sa.

Dacă în arta gotică materialul de lucru principal era piatra (fapt explicat de relaţia sculptură-arhitectură), odată cu Renaşterea acest material va fi folosit tot mai rar, “vedetele” în acest domeniu fiind bronzul şi marmura, dar şi ceramica, precum în cazul lui Luca della Robbia, cunoscut pentru lucrările sale în teracotă policromă.

În sculptura renascentistă miza principală este aproprierea de realism, redarea cu exactitate nu doar a trăsăturilor, ci şi a expresiei. Din această dorinţă de reproducere fidelă reiese fascinaţia faţă de trupul uman şi convingerea existenţei perfecţiunii proporţiilor umane. Poate că nimeni nu dovedeşte această fascinaţie cu mai multă măiestrie decât Michelangelo, care însă dă dovadă şi de un studiu atent al anatomiei umane, cele două împreună fiind motivul pentru care artistul este considerat geniul sculpturii renascentiste.

Realismul este o caracteristică importantă nu doar în ceea ce priveşte trăsăturile umane. Veşmântul şi decorul aveau aceaşi importanţă şi necesitau acelaşi tratament meticulos. La acest nivel se resimte puternic influenţa clasică, îmbrăcămintea fiind redată în stilul antic, cu un drapaj intrigant, complex, fluid, iar decorul -în cazul basoreliefurilor- presupunea un studiu intens al naturii -caracteristic Renaşterii, dar şi antichităţii.

În mod tradiţional Renaşterea este împărţită în trei perioade: Renaşterea timuprie, ce cuprinde aproximativ perioada dintre anii 1400 şi 1480, Renaşterea dezvoltată, care se întinde până la jumătatea secolului al XVI-lea, şi Renaşterea târzie, care continua până în jurul anului 1630. Printre sculptorii cei mai importanţi ai Renaşterii timpurii se numără Lorenzo Ghiberti, Donatello, Luca della Robbia si Andrea del Verrocchio. Marele nume din perioada Renaşterii dezvoltate în domeniul sculpturii (şi nu numai) este Michelangelo Buonarroti, iar din Renaşterea târzie poate fi amintit Giovanni Bologna.

Punctul de naştere a sculpturii Renaşterii este considerat concursul pentru Porţile de Nord ale Baptisteriului din Florenţa, câştigat în 1403 de Lorenzo Ghiberti (1378-1455). Acesta era orinigar din Florenta si in anii de tinerete s-a concentrate pe pictura. Tema concursului era sacrificarea lui Isaac de catre Avraam, fiecare sculptor avand obligatia sa o redea pe un panou asemenea calor folosite de Andrea Pisoano penreu decorarea portii de Sub. Stilul lui Ghiberti, care il reda pe Isaac nud, inspirat de sculptura romana, este apreciat, iar sculptorul este declarat castigator, dar alt artist, Fillipo Brunelleschi, a impresionat la fel de mult, juriul hotarand ca cei doi sa colaboreze pentru aceasta opera. Totusi, acesta din urma refuza oferta, iar Ghiberti incepe lucrul la porti in

1403. Conform contractului el trebuia sa realizeze cate trei panouri pe an (in total fiind 28), dar lucrarea s-a extins pe 21 de ani, pana in 1424, in acest timp artistul concentrandu-se si pe alte comisioane, precum statuile Sfintilor pentru nisele bisericii Orsanmichele (Sfantul Ioan Botezatorul si Sfantul Matei). Ghiberti pastreaza stilul neo-gotic impus de Andrea Pisano la nivelul incadrarii scenelor, folosind acelasi motiv inspirat de trifoiul cu patru foi, dar la nivelul compozitiei el creste expresivitatea siluetelor, adaugand gratie si vitalitate. Panourile sunt inconjurate de o rama impodobita cu motive florale, evidentiand tema naturii, iar atentia

sculptorului pentru detalii iese la suprafata prin ncrustarea unor busturi de profeti in punctele de intersectie a ramelor.

Totusi, lucrarea sa nu demonstreaza maturitatea principiilor Renasterii, expresiile fiind inca grave, si mai putin dinamice. Acest stadiu este atins odata cu realizarea portilor de Est ale Baptisteriului, cu ele Ghiberti departandu-se de stilul si aranjamentul folosit pentru celalalte porti, concentrandu-se sa exprime propria viziune si tehnica. El reda scene din vechiul testament, impartind suprafata in doar 10 panouri, realizate in perspectiva, cu o enorma atentie pentru detalii, lucru evidentiat si de rama decorata cu filigran, fructe, mici animale, dar si busturi si statuete de profeti, si chiar ale lui Ghiberti si tatalui sau vitreg, toate plasate in armonie pe suprafata portilor. In aceste detalii este observabila nu doar influenta clasica, ci si dragostea artistului fata de frumos, care impresioneaza pana si cei mai pretentiosi ochi, dovada in acest sens fiind exclamatia lui Michelangelo la vederea lucrarii lui Ghiberti: “Acestea sunt portile paradisului!”.

Intr-o maniera diferita de cea a lui Ghiberti se exprima un alt mare nume in domeniul sculpturii renascentiste, Donatello (cca. 1386-1466). El a lucrat in atelierul lui Ghiberti intre anii 1404 si 1408, dar si-a dezvoltat o identitate artistica aparte, care insa se baza in mare parte pe studiul antichitatii si al naturii. De-alungul vietii sale a calatorit, a studiat si a lucrat intens, ca dovada stand numarul mare de lucrari realizate de el. Dintre cele timpurii, pot fi amintite: statuia Sfantului Ioan Evanghelistul, realizata in 1410-1411, din marmura, care pare sa fi fost inspiratia lui Michelangelo atunci cand a ralizat statuia lui Moise; cele patru statui din nisele bisericii Orsanmichele (Sfantul Petru, Sfantul Marcu, Sfantul Luca si Sfantul Gheorghe). In perioada urmatoare colaboreaza cu Michelozzo, care il indeamna inspre sculptura monumentala si decorativa. Donatello realizeaza in timpul acesta piatra de mormant a papei Ioan XXIII, cea a Cardinalului Brancacci, dar si faimoasa Cantoria. Aceasta reprezinta un balcon de marmura sculptat

pentru partea sudica a Sacristiei Catedralei din Florenta, si introduce un element care va deveni tipic pentru Renastere: figura incocenta, vioaie si agera a copilului. La nivelul executiei, siluetele nu sunt complet finisate, dand impresia de miscare, de dans. Una dintre lucrarile sale celebre il intruchipeza pe eroul biblic David, stand victorios deasupra capului lui Goliat, pe care tocmai l-a infrant in lupta. Statuia din bronz de aproximativ 1,5 m a fost realizata in jurul anului 1430, intr-un stil indraznet, prezentand figura unui baiat aflat inca in anii adolescentei, cu o siluaeta usor androgina, feminizata. Donatello este artisul original, a carui munca nu este concentrata atat pe frumusetea formei, cat pe vigoarea si expresia figurilor.

Un alt sculptor important al Renasterii, contemporan cu Ghiberti si Donatello, a fost Luca della Robbia (1399-1482). Mai putin dramatic si poate mai putin original, el s-a concentrat pe realismul sculpturilor sale, pe finisarea acestora. Della Robbia a realizat celalalt balcon din Sacristia Catedralei din Florenta, denumit tot Cantoria. Desi compozitia este mai putin dinamica decat in cazul lui Donatello, lucrarea se remarca prin gratia personajelor reprezenate -aceiasi copii cantareti- ,

frumusetea fetelor si sentimental profound religios pe care il denota.

Dar Luca della Robbia ramane cunoscut in special pentru lucrarile sale in teracota policroma. El a inventat un procedeu pentru a acoperi culoarea cu un strat de email, protejand-o si dandu-i un luciu aparte. Dintre numeroasele sale sculpturi in teracota pot fi amintite: Ivierea Mantuitorului, Inaltarea lui Hristos si Vizita Sfintei Fecioare Maria. Toate dateaza din jurul anilor 1445-1446. Cea din urma reprezinta singurul ronde-bosse a sculptorului care s-a pastrat pana azi. Pprobabil cea mai importanta caracteristica a sculpturilor lui Luca della Robbia este puritatea sentimentului religios transpus in arta.

Andrea del Verrocchio (1435-1488) este un alt nume cu rezonanta in ceea ce priveste sculptura Renasterii. Pe langa meseria de sculptor, el a fost aurar si pictor, si a lucrat la curtea lui Lorenzo de Medici din Florenta, unde a ralizat cele mai multe lucrari ale sale. Dintre acestea cea mai importanta este cea care il intruchipeaza pe David, intr-o maniera diferita de cea a lui Donatello. Desi momentul surprins este acelasi, finalul luptei, David este reprezentat ca fiind mai aproape de varsta barbatiei, mai matur, cu chipul mai luminat, atitudinea sa mandra ilustrand ideea intelectualului care invinge cu ajutorul mintii, sugerang a schimbare in ceea ce priveste interpretarea eroului biblic de catre societatea renascentista.

O alta lucrare majora a lui Verrocchio este statuia lui Bartolomeo Colleoni, ce se remarca datorita dinamismului si autoritatii pe care o impune, dar si pentru finisarea atenta. Calaretul si calul sau formeaza o unitate perfecta. Verrochio moare inainte sa poata turna statuia in bronz, dar partea apuca sa realizeze partea esentiala a procesului, realizand o opera ca insumeaza perfect calitatile lui Verrocchio ca sculptor, atentia sa pentru armonie, dinamism, realism si vigoare.

Geniul sculpturii renascentiste este fara indoiala Michelangelo (1475-1564), a carui munca ilustreaza cel mai perfect principiile Renasterii, grija pentru proportii si detalii. Desi interesele sale erau variate, cuprinzand picture si arhitectura, el ramane amintit in special ca sculptor. Iin primele sale lucrari el urmeaza reperele trasate de scoala lui Donatello, dar isi exprima deja propria personalitate la nivelul finisarii fetei, stilului

de drapaj si interesului pentru figurile nude. In 1499 realizeaza una dintre capodoperele sale, Pietà, remarcabila prin proportii si compozitie, prin faldurile riguros lucrare, prin obisnuita -pentru Michelangelo- atentie pentru anatomia umana, si mai ales prin surprinderea prezentei mortii in aerul intregii lucrari. In 1501 el realizeaza o alta lucrare importanta in care il reprezinta pe David, intr-un stil diferit de cel al lui Donatello si Verrochio. Statuia este ipozanta atat prin dimensiunea sa (aproximativ 5 metri), dar si prin expresia fetei eroului, surprins de data aceasta inainte de lupta cu Goliat. Trupul sau este incordat, fapt surprins cu maiestrie de catre Micheangelo prin pozitie, dar si prin detaliile fetei si mainilor.

Alte opera semnificative ale sculptorului sunt statuia lui Moise, mormintele realizate pentru familia de Medici, statuia lui Bacchus, etc. Toate au in comun acel dramatism specific lui Michelangelo, dar si un rafinament impresionant.

Desi Renasterea asa cum este ea amintita azi a aparut si s-a dezvoltat in peninsula Italica, aceasta perioada este caracterizata de insemnate realizari artistice pe intregul continent European.

In Franta, arta ramane in principal religioasa, dar poate fi detectata preocuparea pentru realism, pentru observarea naturii. Aranjarea figurilor nu mai era determinate de o ordine impusa, si de ochiul, capriciul individului, al artistului. Cel mai important sculptor francez din perioada Renasterii a fost Michel Colombe (cca. 1430-1512), liderul scolii din Tours. Sculpturile sale din Catedrala din Nantes nu sunt cu nimic inferioare celor realizate de artistii italieni, dar nici nu par influentate de munca acestora. Ele prezinta figuri naturale, pline de vitalism si gratie, dar sunt realizate intr-un stil propriu, independent de cel promovat de Renasterea Italiana. In secoul al XVI-lea, se remarca sculptori precum Pierre Bontemps si Germain Pilon, a caror munca demonstreaza patrunderea influentelor italiene pe terioriul Frantei. Un alt sculptor francez cu renume din aceasta perioada este Jean Goujon, cea mai importanta lucrare a acestuia fiind Fantana Inocentilor, realizata pe la mijlocul secolului. Reliefurile create de el nu sunt adanci, acest fapt oferind un aer delicat, fragil si sarmant, spre deosebire de dramatismul italian.

In Germania evolutia artei nu se afla in legatura cu studiul antichitaii, fiind centrata pe naturalism, pe studiul naturii fara mijlocirea principiilor clasice. Sentimentul religios era in continuare mai important decat forma, dar aceasta din urma cunoaste totusi

o separare -mai timida, e adevarat- de arhitectura. Un centru important pentru sculptura germana era Nürnberg, unde activau sculptori precum Adam Kraft, care lucra in piatra, Veit Stoss, preocupat de sculptura in lemn, si Peter Vischer, sculptor in bronz. Scoala din Nürnberg are ca o caracteristica aparte sculptura pictata, un procedeu tipic acestei zone.

Pentru Aglia, perioada Renasterii este una de decadenta a artei locale. Cele mai importante monumente sunt realizate de sculptori italieni, existand putini artisti englezi care sa dovedeasca talente semnificative. Printre acestia din urma se numara Nicholas Stone, remarcabil in special datorita pietrelor de mormant pe care le realizeaza, executate respectabil. Un alt sculptor ce poate fi amintit este Gringling Gibbons, originar din Olanda si cunoscut pentru sculptura in lemn.

Arta spaniola renascentista este caracterizata de o sinteza de elemente, provenite din influenta germana, italiana si traditia mudejar. Dintre artistii de aici s-a remarcat Gil de Siloé, autorul capelei din Cartuja de Miraflores, de langa Burgos, care contine mormintele regelui Juan II si a sotiei sale Isabella. Intreaga lucrare a fost realizata cu deosebita atentie, obtinandu-se o imagine impresionanta prin folosirea unei palete largi de culori si prin utilizarea aurului.

Renasterea este cu siguranta un moment de inflorire intensa a artei sculpturii -si nu numai-, multe din lucrarile vremii numarandu-se printre marile capodopere din istorie. Avand ca punct de plecare admiratia fara de antichitatea clasica, dar si fata de om si natura, sculptura renascentista a trecut prin mai multe etape, pentru a ajunge in cele din urma sa rivalizeze si chiar sa o intreaca pe cea antica.

Bibliografie:

- Jean Delumeau, Civilizatia Renasterii, vol. I, Bucuresti, Editura Meridiane, 1995

- Jacob Burckhardt, Cultura Renasterii in Italia, Bucuresti, Editura Minerva, 2000

- Harold North Fowler, A history of Sculpture, MacMillan Publishing, 1916

- Estelle M. Hurll, Michelangelo: A Collection of Fifteen Pictures and a Portrait of the Master, The Riverside Press, 1900

- V. Beneş, Donatello (colectia: Maeştrii Artei Universale), Editura de Stat pentru Literatura si Arta, 1957

Surse imagini:

-Figura 1:http://blog.pennlive.com/iridescentartnews/2007/05/coming_soon_panels_from_the_ga.html-Figura 2:http://www.wisdomportal.com/Levitation/Ghiberti-Christ(390x440).jpg-Figura 3:http://www.art-prints-on-demand.com/a/ghiberti-lorenzo-1/the-gates-of-paradise-eas.html-Figura 4:http://www.shafe.co.uk/crystal/images/lshafe/Donatello_David.jpg-Figura 5:http://www.bluffton.edu/~sullivanm/italy/florence/duomomuseo/0110.jpg-Figura 6:http://www.historiasztuki.com.pl/images/RZEZBA/REN-Colleoni-Verrocchio.jpg-Figura 7:http://www.christusrex.org/www1/citta/Bs-Pieta.jpg-Figura 8:http://www.cambridgeblog.org/wp-content/uploads/2009/10/David.jpg