Sculptura.Tipuri de sculptura si materiale folosite.Sculptori straini

Sculptura este o artă a volumelor în spațiu care încearcă să atingă coarda sensibilă a persoanelor umane prin expunerea spațială a diferite obiecte reale, tridimensionale. Perceperea obiectelor tridimensionale poate avea loc atât vizual cât și pe cale tactilă. Aparent, sculptura se adresează văzului, dar în realitate această formă de artă se adresează, mai ales, tactilului. Din păcate, nu poate fi atinsă întotdeauna o sculptură, așa cum ar fi firesc, dar se pot compensa cu ușurință convențiile sociale de privire de la distanță a pieselor de sculptură prin vedere, ce are remarcabila proprietate de a transmite la creier și tridimensionalitatea obiectelor, întrucât vederea umană este stereoscopică.

Despre sculptori și modul în care ei s-au exprimat sculptând, în sensul ideii „clasice” de sculptură, folosind materiale naturale precum lutul, piatra și lemnul, precum și despre sculptorii moderni și contemporani, care adaugă noi fațete noțiunii de sculptură, prin folosirea unor materiale inedite, criticii de artă plastică au scris numeroase studii de specialitate.

Scurta istorie a sculpturiiSculptura isi are radacinile in timpul civilizatiilor preistorice, trecand prin numeroase schimbari de-a lungul timpului si evoluand concomitent cu societatea. In tot acest timp sculptura a detinut mai multe roluri in viata oamenilor. Se presupune ca, la inceput, sculpturile aveau un rol magic, fiind folosite de catre civilizatiile preistorice in timpul ritualurilor sacre. In momentul in care civilizatiile au inceput sa se dezvolte, statuile au inceput sa fie utilizate in scopuri religioase, acestea intruchipand cel mai adesea figurile zeilor.

Inca din cele mai indepartare timpuri sculptura a fost considerata un mijloc de exprimare artistica, inceputurile sale fiind mult mai indepartate fata de cele ale picturii. Oamenii au inceput sa sculpteze in piatra sau lemn fie pentru a-si confectiona diferite unelte, fie pentru a crea mici figurine pe care le foloseau in scopuri care mai de care mai diverse. Descoperirile arheologice au demonstrat ca sculpturile care dateaza din epoca preistorica erau confectionate din piatra sau fildes, dar si din lut. Cele mai multe sculpturi care dateaza din aceasta perioada infatiseaza figuri si siluete umane sau figuri care intruchipeaza animale, fiind folosite, dupa cum am afirmat si in

randurile anterioare, in timpul unor ceremonii sau ritualuri pentru a atrage fortele naturii. Chiar daca cei mai multi dintre criticii de arta considera ca sculptura preistorica a reprezentat un mijloc de exprimare artistica, la acea vreme operele respective nu au fost realizate in scop estetic. Pe langa figurinele despre care am mentionat anterior, tot in categoria sculpturii intra si mastile realizate pentru vraci si vrajitori; acestea erau purtate in timpul ritualurilor pentru alungarea spiritelor rele. Rolul sculpturii ca mijloc de exprimare si manifestare a spiritului interior a crescut in Antichitate, fiind influentat de fiecare civilizatie in parte si de credintele caracteristice. Cultura egipteana antica reprezinta una dintre cele mai interesante culturi. Sculptura, ca oricare alt mijloc de exprimare artistica, este influentata de credinta egiptenilor in viata de apoi. Sfincsii sunt considerate adevarate sculpturi, fiind chiar si in prezent simbolul culturii egiptene. Mai mult decat atat, templele si casele nobililor si ale conducatorilor erau decorate cu sculpturi care ii infatisau, deoarece egiptenii erau de parere ca, dupa moarte, sufletul se va intoarce la aceste sculpturi.Si in Mesopotamia erau foarte populare sculpturile in piatra dar si cele din lut. Sculpturi imense ale regilor erau amplasate in fata palatelor.

In jurul anului 600 i.Hr se pun bazele uneia dintre cele mai importante civilizatii din istoria omenirii – civilizatia greaca. Arta si cultura in general au cunoscut o adevarata ascenisune in perioada Greciei antice. Dupa cum insusi filozful grec Protagoras afirma, “omul este masura tuturor lucrurilor”, fapt care poate fi observat cu desavarsire in scultpura greaca unde chipul uman a fost elementul central. Istoricii au reusit sa delimiteze principalele ramuri ale sculpturii grecesti si diferentele dintre acestea.

In Evul Mediu toate domeniile (social, politic si cultural) s-au aflat sub puternica influenta a religiei. Operele de arta caracteristice acestei perioade, atat picturile, cat si sculpturile, erau realizate in scop religios.Cu trecerea timpului si evolutia omenirii, sculptura a devenit o arta individuala, cu toate ca infleuntele din trecut inca se resimt.

Tipuri de sculptura

Tipuri de sculptură Altorelief Basorelief Relief (artă) Sculptura în piatră Statuie Statuie ecvestră

Altorelief (în italiană alto relievo, însemnând „relief înalt”) se numește o lucrare de sculptură, în relief față de suprafața de fundal de care ține sau pe care a fost aplicată. Prezintă ieșire în volum mare față de fundal[1][2], obținută prin adăugare aparentă sau reală de material[3].

Spre deosebire de basorelief, altorelieful scoate mai clar în evidență elementele caracteristice ale subiectelor. Altorelieful este caracteristic sculpturii arhitecturale și monumentale. Această ramură a sculpturii în relief s-a dezvoltat în mod deosebit în perioada antică a Greciei, tehnica fiind folosită și în perioada medievală, pentru a atinge apogeul în timpul perioadei renascentiste.[4]

Basorelief (din italiană basso-rilievo - relief adânc) reprezintă un gen de sculptură cu două dimensiuni (sub formă de placă) în care a treia dimensiune spațială este sugerată prin modelarea trecerilor rotunjite de la contur la fundal, dar nu desprins.[1] În basorelief, figurile sunt prezentate în relief pe un fundal cu care acestea fac un corp comun, ieșirea în volum față de fundal fiind relativ mică, joasă.

Spre deosebire de altorelief, basorelieful nu se caracterizează prin mult volum și tocmai din acest motiv imaginile prezentate de acest gen de sculptură pot lăsa impresia că sunt distorsionate. Este o tehnică a sculpturii care poate fi pusă în aplicare cu o mai mare ușurință de către artiști, fiind în același timp și mai puțin costisitoare față de altorelief. În Antichitate, în special în Egipt, pentru definitivarea formelor, sculpturile basorielief erau ulterior pictate. În cultura vestică medievală, basorelieful era o tehnică foarte puțin cunoscută. După ce sculptura relief negativ a cunoscut o perioadă de declin, basorelieful a cunoscur succesul în timpul perioadei renascentiste. Începând cu secolul XX, basorelieful a devenit o parte importantă a arhitecturii, astfel de opere de artă fiind utilizate cu precădere pentru decorarea clădirilor.

Basoreliefurile se întâlnesc la multe popoare din antichitate.

Un basorelief plat, în care trecerea da la suprafața suportului de bază la diferite planuri intermediare apare puțin accentuată, poartă denumirea de meplat.

Sculptura în piatră este opera unui sculptor care cu ajutorul dălții ciocanului și cuțitului modelează piatra după un model original sau după o anumită schiță. Materialul folosit pentru sculptură poate fi alcătuită din diferite roci sau minerale ca marmură, bazalt, granit, diorit, alabastru, jad etc

Istoric

Deja în epoca de piatră omul a început cioplirea pietrei sau oaselor pentru a făuri unelte sau arme pentru vânat. Ulterior această ocupație s-a perfecționat, căutându-se a se obține din piatră diferite forme estetice. Faraonii din Egiptul antic puneau să fie cioplite figurine din diferite pietre prețioase, ca lapislazuli și jasp, pentru mormintele lor.

În lumea antică, ca daltă era folosită o piatră mai dură, ca de exemplu dioritul, translatarea blocurilor mari de piatră se făcea prin rularea pe lemn rotund. Despicarea unor blocuri masive de piatră pentru a obține fisuri, se făcea prin încălzirea cu foc a locului respectiv și turnare de apă rece pe piatra fierbinte. Ulterior această metodă a fost înlocuită prin folosirea explozivilor.

În Grecia antică s-au realizat sculpturi din marmură care erau aproape identice corpului uman. În Orientul Îndepărtat s-au realizat, în general, sculpturi din jad, fildeș și bronz. Sculpturile prezentau și animale dintre care cel mai frecvent era reprezentat calul, bivolul, ursul, rinocerul, elefantul și tigrul.

În evul mediu sculptura a fost întregită prin turnarea în diferite forme a metalului.

În Austria,de pildă , au fost realizate, încă de la începutul existenței omului în această parte a Europei, sculpturi în piatră calcaroasă, sedimentară. Actualmente, la 80 km de Viena, exista Muzeul Pietrarilor (Steinmetz Museum) din localitatea Zogelsdorf Niederösterreich. Unul dintre cele mai importante evenimente culturale organizate în ultimii ani, în Muzeul Pietrei din Zogelsdorf, a fost expoziția "Brancuși & Botarro , ARTĂ ȘI PIATRĂ 2005", în cadrul căreia au fost prezentate lucrări de o excepțională valoare artistică și documentară, realizate de renumiții sculptori. Austria este bine cunoscută pentru numeroasele sale sculpturi cu caracter religios, realizate în piatra de tip gresie, lucrări tributare curentului baroc. De menționat faptul că una dintre cele mai remarcabile sculpturi ale Vienei, respectiv faimosul Hercules, a fost cioplită în gresie de Zogelsdorf ca și, de altfel, o mare parte a operelor de artă din același tip de piatră denumita in limba germana Kalk-Sandstein , splendori artistice care decorează Catedrala Votivă din Viena, renumitul Castel Schönbrunn, figurile sculptate din palatul de iarna Winterpalast Prinz Eugen, idem din palatul Belvedere și lucrarile artistice din Geras, Altenburg și Melk.

Statuia este o sculptură care reprezintă de obicei o persoană, un eveniment, un animal sau un obiect.

Statuia este realizată în tehnica ronde-bosse, înfățișând în special o ființă umană reprezentată în întregime și, de obicei, în poziție verticală. Există statui ecvestre, în care modelul este prezentat călare și statui pedestre, când modelul stă în picioare. [1]

O statuie conturată pe lespedea superioară un unui mormânt, care reprezintă persoana îngropată, se numește gisant.

Sculptura în nisip este cunoscută încă din timpul Egiptului antic, ea servind ca model pentru viitoarele piramide. Pe coasta americană de vest, prin secolul al XIX-lea, misionarii au alcătuit asemenea sculpturi, care aveau teme biblice. Ulterior pe coasta americană, pe plaje, mai ales în San Diego, vor fi create sculpturi în nisip, ca opere de artă. Prin tehnica lui Gerry Kirk, a început să fie folosit amestecul de apă cu nisip. În prezent au loc diferite festivaluri cu sculpturi în nisip, printre cele mai importante putând fi amintite cele din Berlin, Bazinul Ruhr, Rorschach, Blankenberge sau Ashiya, Fukuoka din Japonia.

Sculptura în gheață constă în crearea a diferite obiecte din gheață sau zăpadă fiind o punere în formă artistică a gheții / zăpezii.

Durata de viață a unei sculpturi este, în primul rând, determinată de temperatura ambientală și astfel, ea poate varia de la câteva minute la câteva luni. Există numeroase festivaluri și concursuri de sculptură în gheață și zăpadă, în lumea întreagă.

Materiale folosite

1.Piatra reprezinta materialul cel mai frecvent folosit pentru realizarea sculpturilor inca din timpurile stravechi. Sculptura in piatra reprezinta una dintre principalele forme de manifestare artistica ale anticilor, sculpturile gasite de-a lungul timpului, petrogrifele si impresionantele monumente demonstrand acest lucru. Piatra reprezinta un material foarte interesant pentru sculptori, sculptura in piatra necesitand in acelasi timp o adevarata maiestrie. Chiar daca, in Antichitate omul a inceput sa sculpteze in piatra pentru a-si crea unelte necesare supravietuirii, de-a lungul timpului tehnicile s-au perfectionat, oamenii au evoluat, iar sculptura in piatra a devenit un mijloc de exprimare artistica. Piatra reprezinta si in prezent unul dintre materialele folosite frecvent pentru realizarea unor sculpturi impresionate, principalul avantaj al acestui material fiind durabilitatea.

2.Cel de al doilea material folosit frecvent in sculptura este metalul. De asemenea, sculptura in metal reprezintauna dintre cele mai vechi forme de arta, cel mai frecvent material folosit pentru sculptura fiind bronzul, urmat de cupru si otel. Sculptura in metal este la fel de veche

precum cea in piatra, dupa cum atesta descoperirile facute pe teritoriul vechilor civilizatii antice, sculpturile din metal infatisand zeiati si persoane importante. In prezent, sculptura in metal are un important rol in estetica urbana, foarte multe sculpturi pe care le intalnim in parcuri sau pe strazi fiind realizate din metal.

3. Tot in categoria metalului intra si metalele pretioase. Sculptura in aur, argint si platina reprezinta, de asemenea, o tehnica straveche, sculptura in metale pretioase fiind strans legata de arta crearii bijuteriilor.

4. Lutul (argila) este un material folosit frecvent de catre artisti, fiind foarte apreciat datorita faptului ca este foarte maleabil si permite realizarea unor forme care mai de care mai interesante si este folosit in special de catre sculptorii care vor sa exerseze diverse tehnici, precum si de catre pasionatii de sculptura care sculpteaza in scop recreativ. De asemenea, lutul este folosit cu precadere de catre artizani. Numeroase descoperiri atesta ca sculpturile relizate din argila in timpurile stravechi erau realizate in scopuri religioase sau oculte, insa multe dintre acestea infatiseaza papusi oferite in dar celor mici.

5. Legata de argila este si sculptura in materiale ceramice. Avand in vedere vechimea sculpturii in lut despre care am amintit in randurile anterioare, acest tip de material este folosit, de asemenea, inca din timpurile stravechi. Acest tip de sculptura a avut si inca are un mare impact din punct de vedere cultural deoarece fiecare civilizatie a dezvoltat aceasta interesanta categorie a sculpturii intr-un mod inedit, imprimand propriile traditii si valori.

6. Sticla reprezinta un alt material utilizat frecvent de catre sculptori. Sticla este un material cu o mare importanta pentru lumea artistica, iar tehnicile folosite pentru sculptura sunt foarte vechi insa au fost modernizate. Sticla nu poate fi sculptata in stare solida, sau poate fi cioplita cu o foarte mare dificultate, rabdare si maiestrie din partea artistului, insa in cele mai multe dintre cazuri sticla este modelata atunci cand se afla in stare lichida. Sculpturile realizate din sticla sunt cu adevarat senzationale, insa sunt efemere.

7. Lemnul este un material foarte important pentru sculptura, acesta fiind folosit inca din vremuri indepartate, considerandu-se ca sculptura in lemn reprezinta una dintre cele mai vechi arte. Aceasta arta a luat nastere din dorinta oamenilor de a infrumuseta diverse obiecte asa ca nu au ezitat sa graveze diverse simboluri in obiectele din lemn. Asa cum este si cazul obiectelor ceramice si despre lemn se poate spune ca reprezinta un material strans legat de natura umana, de valori si

cultura, singurul dezavantaj al acestuia fiind lipsa rezistentei in timp. Lemnul este un material care poate fi foarte usor distrus de foc, de apa sau de anumite insecte, de aceea este folosit, dupa cum am spus si anterior, pentru sculpturi traditionale.

8. Ceara nu mai reprezinta de foarte mult timp un mister pentru sculptori. Sculptura in ceara dateaza inca din Evul Mediu, chiar daca scopul pentru care sculpturile din ceara erau realizate la acea vreme era unul religios, urmand ca in perioada renascentista aceasta forma de manifestare artistica sa prinda contur. In prezent, ceara reprezinta materialul din care sunt realizate unele dintre cele mai apreciate sculpturi din lume, sculpturi care infatiseaza personalitati, personaje de film sau poveste si care sunt gazduite de muzee din intreaga lume, dintre care cel mai important este Madame Tussauds.

9. CX 5 este materialul cel mai des folosit de catre sculptorii moderni care imbratiseaza in special minunata ramura a sculpturii in detaliu. CX 5 este materialul creat de catre unul dintre cei mai de seama artisti ai sculpturii in detaliu – Adam Beane. Nemultumit de calitatea lutului. Adam Beane a hotarat sa isi creeze propriul material care sa fie la fel de maleabil precum lutul, dar care atunci cand se intareste sa fie la fel de dur precum piatra.

10. Fructele si legumele reprezinta cel mai nou “material” folosit de catre sculptori pentru a crea adevarate opere de arta culinare. Pentru a lucra cu astfel de materiale este nevoie de foarte multa imaginatie, creativitate si nu in ultimul rand rabdare.

Sculptori straini

Michelangelo este, fara indoiala, unul dintre cei mai importanti sculptori ai intregii istorii a artelor. Michelangelo Buonarroti s-a nascut pe data de 6 martie a anului 1475 si a fost, alaturi de Leonardo da Vinci, una dintre figurile artistice de seama ale perioadei renascentiste, facandu-se remarcat atat in sculptura, cat si in pictura, desen sau arhitectura, insa capacitatea sa artistica s-a reflectat si la nivel literar. Desi a avut inclinatii catre mai multe forme de manifestare artistica, Michelangelo a fost intotdeauna pasionat de sculptura. De unde provine pasiunea sa pentru sculptura? La o varsta frageda, Michelangelo este ingrijit de o dadaca, sotie de pietrar, care i-a insuflat micutului dragostea pentru crearea obiectelor din marmura. Pasiunea pentru sculptura il vor determina pe artist sa renunte la scoala, spre nemultumirea parintilor care ar fi dorit ca acesta sa continue studiile filologice. In jurului anului 1488, Michelangelo descopera si pictura, insa pana in anul 1504 devine un sculptor de renume pentru intreaga Italie.

Opere de arta ale acestuia: David

David este o sculptură, capodoperă a Renașterii, creată între 1501 și 1504 .Este o statuie de marmură albă care măsoară 4,34 metri (5,17 metri împreună cu soclul)[1][2] a unui bărbat nud. Statuia îl reprezintă pe eroul biblic David. Statuia a fost realizată dintr-un bloc de marmură albă de Carrara, abandonată după eșecul altor sculptori. Michelangelo a știut să profite din plin de strâmtimea blocului de marmură și să forțeze unul din defecte (o spărtură în care artistul a săpat spațiul dintre brațul drept și tors) în favoarea sa. Michelangelo l-a reprezentat pe David cu praștia în mână, chiar înainte de lupta cu Goliat. Inițial plasat în fața clădirii Palazzo Vecchio, în Piazza della Signoria, originalul se află, din 1873, expus la Galleria dell'Accademia din Florența.

Pentru a fi ferită de intemperii și acte de vandalism, statuia a fost îndepărtată din piață în 1873, și relocată în Galleria dell'Accademia. O replică a statuii a fost amplasată în 1910 în Piazza della Signoria.

Adolescentul sculptat de Michelangelo este un atlet puternic, „măreția nudului viril”[14], spre deosebire de sculptura „David” realizată de Donatello, cu șaizeci de ani mai devreme, care reprezintă, mai degrabă, „un erou androgin cu frumusețe de efeb”[15]. Sculpturile „David” realizate de Donatello și de Verrocchio reprezintă niște tineri eroi care se fălesc cu spada cu care tocmai au tăiat capul lui Goliat, pe care îl calcă în picioare.

Michelangelo a decis să-l reprezinte pe David înainte de luptă, chiar în momentul în care îl sfidează pe uriașul Goliat. Atitudinea sa, un „contrapposto” nervos (greutatea sa corporală se sprijină pe un singur picior, iar linia șoldurilor face opoziție cu cea a umerilor), trădează o „violență stăpânită”[16]. David se pregătește să arunce cu praștia (a cărei curea trece peste umărul stâng și de-a lungul spatelui său) piatra cu care-l va lovi în frunte pe dușmanul său.

Statuia lui Michelangelo devine încarnarea a ceea ce numim „virtus fiorentina”, virtutea republicană florentină, în sensul în care îl înțelegea Leonardo Bruni[17], când scria că „virtuțile ancestrale ale romanilor și ale etruscilor s-au păstrat în legile sacre ale Florenței”. În rest, David a fost el însuși comparat cu modelele Antichității. Totuși, pentru moment, cetățenii florentini reproșaseră Signoriei că mutase statuia Iuditei de Donatello, care le părea să fie adevăratul simbol al Republicii florentine.

Pietà este o sculptură creată în 1499.

În prezent, această capodoperă de o valoare inestimabilă a sculpturii renascentiste se află la Vatican, în Bazilica Sfântul Petru. Este singura lucrare semnată de Michelangelo. Semnătura poate fi văzută pe centura care îi încinge pe diagonală pieptul Fecioarei.[1]

Statuia a fost realizată pentru cardinalul francez Jean de Billheres, care fusese repartizat în Roma. Statuia a fost făcută ca monument funerar al cardinalului, dar a fost mutată în prima capelă pe partea dreaptă de la intrarea în bazilică, în secolul XVIII, unde se găsește actualmente.

Această faimoasă operă de artă o întruchipează pe Fecioara Maria ținând în brațe trupul lui Iisus după crucificare. Această temă este de origine Nordică, populară la vremea respectivă în Franța, însă nu și în Italia. Interpretarea dată de Michelangelo lui Pietà este unică. Este o lucrare de o deosebită importanță întrucât împletește idealurile de frumusețe renascentiste cu cele naturaliste.

Atacul

De-a lungul timpului, Pietà a suferit mai multe deteriorări. Patru degete de la mâna stângă a Fecioarei au fost sparte în timpul unei mutări. Au fost restaurate în 1736 de către Giuseppe Lirioni, iar unii savanți sunt de părere că restauratorul și-a permis să aducă modificări, făcând poziția mâinii mai puțin "emfatică".

Cea mai mare distrugere a suferit-o la 21 mai 1972, în Duminica Rusaliilor când un geolog dezaxat mintal pe nume Laszlo Toth, a intrat

în capelă și a atacat sculptura cu un ciocan geologic strigând "Eu sunt Iisus Hristos". Martorii au luat bucățile de marmură care au sărit. Mai târziu, unele dintre acestea au fost returnate, însă multe dintre ele nu, printre care și nasul Fecioarei, care a trebuit să fie reconstruit dintr-un bloc tăiat din spate.

După atac, capodopera a fost minuțios restaurată și înapoiată bazilicii Sfântul Petru, imediat după intrare pe partea dreaptă, între Sfânta Ușă și altarul Sfântului Sebastian, iar acum este protejată de un geam blindat.

Donato di Niccolò di Betto Bardi cunoscut sub numele de Donatello (n.c. 1386, Florența - d. 13 decembrie 1466, Florența) a fost un sculptor și pictor italian, primul și cel mai strălucit sculptor din pragul Renașterii.

Numele lui apare pentru prima dată într-un document din Pistoia din anul 1401, în legătură cu o încăierare la care ar fi participat. Vasari relatează că, împreună cu Brunelleschi, ar fi stat între anii 1402-1404 la Roma, unde ar fi luat contact cu opere ale antichității, care au determinat dezvoltarea propriului său stil artistic și l-au îndemnat la observarea și studiul naturii.

Între anii 1404 și 1408 lucrează în atelierul sculptorului, bijutierului și arhitectului Lorenzo Ghiberti. În 1406, este unul dintre sculptorii care lucrează la decorarea catedralei din Florența. Statuia de marmură a lui David face o legătură între maniera gotică, încă liberă, cu realismul renascentismului, care pune accent pe constituția corporală. Evanghelistul Ioan va servi ca model pentru Moise al lui Michelangelo. Donatello lucrează în colaborare cu breslele din Florența, care comandă la diferiți sculptori statuile patronilor lor pentru biserica Or San Michele. Donatello dobândește un mare prestigiu prin realizarea statuilor în marmură ale Sfântului Petru, Sfântului Marcu și Sfântului Gheorghe (1411-1416). Fidelitatea față de realitate și naturalețea figurilor, armonia proporțiilor și raportarea fragmentelor la întreg dau impresia că sculptorul și-ar fi realizat operele după modele. Relieful de pe piedestalul statuii Sfântului Gheorghe, pentru breasla armurierilor, care reprezintă lupta sfântului cu balaurul, este cea mai mare inovație a statuii. Sunt aplicate aici pentru prima oară regulile perspectivei în compoziție.

Din 1416, Donatello are propriul său atelier și primește comenzi din Orvieto, Ancona și Siena. Împreună cu sculptorul Michelozzo, se mută în anul 1427 la Pisa, unde dezvoltă tehnica turnării în bronz. La insistențele lui Cosimo de Medici, Donatello se întoarce în 1432 la

Florența. Pentru protectorul său, realizează în această perioadă unele din cele mai frumoase lucrări ale sale în bronz. Una din acestea este populara statuie a lui David, primul nud bărbătesc din sculptura Renașterii și cea mai veche statuie individualaă de la mijlocul secolului al XV-lea, care nu este legată de arhitectură.

Tot din această perioadă datează Ușa Apostolilor, realizată în bronz de-o parte și de alta a altarului vechii sacristii a bisericii San Lorenzo. Cantoria - balconul cântăreților din Domul din Florența, realizat între anii 1433-1438 - este ilustrată cu un șir de amorași dansând, care vor devenii foarte populari în arta Renașterii. Scenele în relief sunt încadrate de decorații bogate, care ocupă fiecare centimetru al balconului de piatră și care au fost proiectate de artist pe baza desenelor reprezentând ruine antice, realizate probabil în timpul șederii lui la Roma.

Între anii 1443-1453, Donatello lucrează la Padova. Cele mai importante opere ale sale sunt: statuia ecvestră monumentală a lui Erasmo da Nori, conducătorul mercenarilor din Veneția, statuie cunoscută și sub numele de "Gattamellata" ("pisica tărcată"), precum și altarul principal al bazilicii Sant' Antonio. Cele 21 de reliefuri în bronz, populate cu numeroase figuri, prezintă o imagine în panoramă a arhitecturii, care trezește senzația de profunzime a spațiului.

În 1454 Donatello se întoarce la Florența. În 1455 realizează în lemn pentru Baptisterium figura Mariei Magdalena căindu-se, plină de expresivitate. Probabil din însărcinarea lui Cosimo de Medici execută grupul Judita și Holofern pentru grădina palatului Medici. În 1494, după izgonirea familiei Medici din Florența, grupul statuar este mutat în ansamblul din Piazza della Signoria. Ulimele sale lucrări, Plângerea lui Christos (1460) și reliefurile în bronz pentru biserica San Lorenzo din Florența (după 1460) rămân neterminate. Donatello, marele inovator al quattrocento-ului, moare la 13 decembrie 1466 în Florența și este înmormîntat în cripta bisericii San Lorenzo. Operele sale exercită o mare influență asupra sculptorilor și pictorilor din Italia, în special asupra lui Andrea Mantegna și Michelangelo.