Schiţa pentru istoria lui cum e cu putinţă ceva nou” este titlul tezei cu care, în 1940, Constantin Noica obţinea titlul de doctor în filozofie. Nu cunosc conţinutul tezei cu acest titlu atât de incitant, în schimb, din “Mathesis sau bucuriile simple” prima lui carte apărută cu şase ani mai-nainte (un salt în necunoscutul lucid cum o denumeşte chiar Noica) desluşesc un  fir dominant al gândirii sale transmis şi noii  generaţii de intelectuali români cărora le-a fost mentor.Noica, filozoful în devenire la vremea aceea, distingea culturile geometrice de cele istorice în care primează destinul, prin ordinea, constructivismul şi imanenţa lor.  Plecând de la ideea că Immanuel Kant, idealistul şi formalistul, reprezentant al acestui tip de cultură, “trebuie dus mai departe în planul vieţii până la exces”  Noica sugerează că astfel se poate prefigura, cultural, “miracolul omului care se-ntâlneşte cu soarta sa, o soartă ridicolă, fiindcă “omul lui Kant, moral fiind, e ridicol, cultura lui e ridicolă”(…), fiind, paradoxal,” cea mai înaltă înţelegere a vieţii ca istorie. Un ridicol înţeles, cu veselie, doar de divinitatea de dincolo de lume.”S-au spus multe lucruri frumoase, emoţionante la sărbătoarea culturală de luni, 13 iulie, la Sibiu, prilejuită de aniversarea unui centenar de la naşterea filozofului, unicului nostru filozof (creator de Scoală filozofică). O  observaţie   mi se pare demnă de reţinut: Constantin Noica nu are discipoli în sensul creaţiei filozofice pe care a lăsat-o în spaţiul ” ordinii, constructivismului şi imanenţei” culturii de tip geometric. Aceia cunoscuţi ca ucenici ai lui care i-au stat în preajmă, au lăsat mărturii( cunoscutul Jurnal de la Paltiniş) dar nu au dus mai departe filozofia noiceană, ca şcoală.“Aţi observat” întreabă Noica, că bolnavii, oamenii săraci(…) şi posibilităţi puţine de viaţă în ei, ştiu ce vor? Ei au un sens al lor, un idealism al lor şi ştiu în ce Dumnezeu să creadă. Pe când oamenii bogaţi în viaţă, oamenii sănătoşi, oamenii puternici, întârzie în bunurile lor şi nu mai dau nimic. Creaţia, sensul, ideea sunt ale omului sărac”. Şi, mai departe: ” Să nu te pierzi în faţa bogăţiilor vieţii. Să nu te laşi făcut(…) Ar trebui să încercăm, odată, o rezistenţă împotriva istoriei, împotriva curgerii, împotriva vieţii joase. Poate că nu e atât vorba de ales între istorie şi adevăr, dar trebuie ales, în orice caz, între istorie şi ordine, între istorie şi geometrie”(…) “…Să instaurăm bucuriile generale, mai simple şi mai vaste. În locul spiritului istoric, în care primează destinul, durata specifică şi moartea, să aducem spiritul matematic, în care primează creaţia liberă şi veşnicia”Interesant faptul că “geometria, matematica” termenii folosiţi de Noica în  1934, în sensul constructivităţii elementelor spirituale legate de ordine şi creaţie, se regăsesc, într-un fel, în  “a fi proactiv”!  Curentul,  de sorginte americană, devenit şcoală în lumea occidentală (cu largă cuprindere, de la exigenţele spirituale ale self-managementului până la fundamentul etic al managementului social-economic) considerat fiind indispensabil construirii unei culturi&civilizaţii  bazată pe valori.  Probabil că, mai devreme sau mai târziu, într-un spaţiu geografic sau altul, într-o formă sau alta, spirite lucide “fac saltul în gol” reiterând principiile indispensabile elementelor perene din arhitectura civilizaţiei umane.“O valoare care nu te consumă” spune Noica despre gratuitate. “De care spiritul are nevoie. “Tot ceea ce e bun, odihnitor, senin, lucid în artă, a fost creat aşa”. Dincolo de asta, există şi aventura inutilă. Excesul inutil.“M-am gândit într-o zi” spune Noica referitor la asta, ” la o vijelioasă revoluţie populară împotriva legii gravitaţiei. N-ar fi frumos? (…)  “Jos mecanica lui Newton!” Sau: “Nu mai vrem să atârnăm”.  Lumea ar ieşi la balcoane. S-ar vărsa poate şi sânge (….)“Cu puţină strategie, viaţa poate fi transfigurată. Am putea să o trăim pe un plan mai vast… (…) Dar lucrurile acestea le pierdem atât de uşor din vedere. Ne aruncăm în viaţă, ne adâncim până-n gât în fapte particulare şi uităm, în schimbul unui destin provizoriu, destinul nostru cel vast” (…)“Atunci când nu găseşti eternitatea în tine(…) n-o mai găseşti nicăieri. Cum îţi poate da gustul eternităţii un lucru care se sfârşeşte? Şi în genere: orice act se sfârşeşte, non-actul nu sfârşeşte niciodată.”“Nu spun să stăm întru totul”  citesc mai departe “deşi susţin că nu trebuie să activăm în mod deosebit. Între a sta şi a activa există un termen mediu: a trăi lucrurile ca şi cum le-ai practica (…)”Mathesis e până la urmă o pledoarie pentru a face ceva cu viaţa, “să n-o lăsăm pe ea să se facă singură”Descopăr în cartea lui Noica scrisă în 1936  şi o  lămurire pentru “a fi sau a nu fi anonim”, chestiune  care, cum ştim, a generat reacţii stranii din partea unor intelectuali actuali cu referire concretă la spaţiul virtual.“N-ar trebui să ştim întotdeauna cine sunt oamenii dimprejurul nostru. Dacă i-am lăsa fără niciun nume şi fără nicio fişă, atunci am avea un sentiment de vagă universalitate în raporturile cu ei. Există ceva de fiinţă în genere în noi, un vast şi nobil anonimat, care constituie demnitatea noastră de a  a fi”Dar ăsta e un aspect, poate, mai puţin important faţă de alte chestiuni de (re)descoperit în Mathesis, prima sa carte  apărută, şi premiată, în urmă cu  şaptezeci şi cinci de ani, în care gândirea tânărului Constantin Noica, se situează, cel puţin în unele aspecte,  mult deasupra unor nume de referinţă ale culturii româneşti actuale.

Referat Constantin Noica - date biografice

Incarcat la data: 27 Martie 2006

Autor: cornel sandulescu

Pret: 50 puncte

Referate similare

Referat Costache Negruzzi - date biografice

Referat Ion Creanga - date biografice

Referat Cronicarii romani

 DescarcaConstantin Noica - (12/25 iulie 1909 4 decembrie 1987). Nascut in localitatea Vitanesti, jud.Teleorman. Cursuri la liceele Dimitrie Cantemir si Spiru Haret din

Bucuresti. Debuteaza ca liceean in revista Vlastarul (1927). Cursuri universitare la Facultatea de Litere si Filosofie din Bucuresti (1928 1931). A fost bibliotecar la

Seminarul de Istorie a filozofiei, membru al Asociatiei Criterion (1932 1934). A urmat studii pentru specializare in Franta (1938 1939); doctoratul in filozofie la

Universitatea din Bucuresti, cu teza Schita pentru istoria lui cum e cu putinta ceva nou (publicata in acelasi an, 1940). In anii razboiului este referent pentru

filozofie in cadrul Institutului Romano-German de la Berlin. Editeaza, impreuna cu C. Floru si Mircea Vulcanescu, patru cursuri universitare ale profesorului Nae

Ionescu si anuarul Izvoare de filozofie (1942 1943). In toamna anului 1943 ii este respinsa participarea la concursul pentru ocuparea conferintei de Filozofia culturii

si a istoriei. Intre anii 1949 si 1958 are domiciliu fortat la Campulung-Muscel, iar intre decembrie 1958 si august 1964 este detinut politic. Pretextul procesului

politic inscenat in 1958 a fost punerea in circulatie restransa si discutarea volumului Histoire et utopie, de E.M.Cioran. Din 1965 este cercetator principal la Centrul

de Logica al Academiei Romane, de unde se va pensiona in 1975. Ultimii ani din viata si i-a petrecut la Paltinis (Sibiu); mormantul sau se afla la schitul din

apropierea Paltinisului. In 1988 i s-a acordat Premiul Herder, iar in 1990 a fost primit membru post-mortem al Academiei Romane. "Daca spiritul are realitate,

atunci el trebuie recunoscut ca atare in orice intruchipare a lumii: in pomul acesta, in curba acestui deal, in forma norilor. E insa insuficient a vorbi in aceste cazuri

de un << spirit >>generic, prezent ca un temei abstract in toate. Pentru a fi eficace, el trebuie sa lucreze diferentiat de la un lucru la altul, sa fie in adecvare cu

fiecare obiect sau fiinta a vizibilului. Trebuie, cu alte cuvinte, sa ne reprezentam spiritul ca pe ceva specific, iar nu generic. E un fel de a intelege mai bine

problema unui Dumnezeu persona Andrei Plesu Jurnalul de la Tescani, Ed.Humanitas, 1993, pg.36-37l" Ca nu suntem tradusi ? Dar avem bucuria culturii, si

poate o vom trece si altora. Nu e nevoie de un cantec incapator cat lumea, ci de un simplu cantec incapator. Trebuie sa-l cucerim in fiecare zi, la fel ca libertatea

(Faust II), la fel ca civilizatia. Nulla dies sine laetitia, asadar. Constantin Noica Jurnal de idei, Ed.Humanitas, 1990, pg.294. 1909 Se naste Constantin Noica, la 24

iulie, in localitatea Vitanesti, judetul Teleorman. 1928 1931 Se inscrie la Facultatea de Litere si Filosofie din Bucuresti. Dupa absolvire devine bibliotecar la

Seminarul de istore a filosofiei. 1940 - Dupa studiile de specializare in Franta, isi ia doctoratul la Universitatea Bucuresti, cu teza Schita pentru istoria lui cum e cu

putinta ceva nou . In anii razboiului este referent pentru filosofie in cadrul Institutului romano-german din Berlin, editand, impreuna cu C. Floru si Mircea

Vulcanescu, patru cursuri universitare ale profesorului Nae Ionescu, precum si anuarul Izvoare de filosofie ( 1942 1943 ). 1949 1958 Are domiciliu obligatoriu la

Campulung Muscel. dec. 1958 aug. 1964 Este detinut politic. 1965 1975 Este cercetator principal la Centrul de Logica al Academiei Romane. 1975 1987 Ultima

parte a vietii si-o petrece la Paltinis. Filosof, eseist, erudit poliglot. Nascut la Vitanesti-Teleorman. Cursuri liceale la Bucuresti, cand debuteaza in revista Vlastarul

(1927). Urmeaza, intre 1928-1931, Facultatea bucuresteana de Litere si Filosofie, cu o teza de licenta despre filosoful Kant. Studii de specializare in Franta (1938-

1939) si doctoratul in 1940, la Bucuresti. Referent pentru folosofie la Institutul Romano-German din Berlin (1941-1944). Dupa razboi, nu a plecat in exil, ci a suferit

cumplit prigoana regimului comunist. A avut aproape 10 ani de domiciliu fortat la Campulung-Muscel (1949-1958). Este condamnat la 25 de ani de inchisoare, din

care executa 6 ani, fiind intre decembrie 1958 si august 1964 detinut politic. Este eliberat din puscarie in 1964 si, dupa pensionare, in 1975, se stabileste in

apropiere de Sibiu, in statiunea montana Paltinis, unde sta 12 ani si moare la 4 decembrie 1987. Acolo este si inmormantat. Lucrari importante: Mathesis sau

bucuriile simple, Pagini despre sufletul romanesc, Rostirea filosofica romaneasca, Eminescu sau ganduri despre omul deplin al culturii romanesti, Sentimentul

romanesc al fiintei, Devenirea intru fiinta s.a. S'a nascut in Vitanesti-Teleorman pe 12/25 Iulie 1909. Studiile primare in comuna natala, dupa care pleaca la

Bucuresti. A debutat in revista Vlastarul, in anul 1927, ca elev al liceului bucurestean Spiru Haret. Dupa finalizarea studiilor liceale, C-tin Noica urmeaza studiile

superioare la Facultatea de Litere si Filozofie din Bucuresti (1928-1931), pe care o absolva cu teza de licenta Problema lucrului in sine la Kant. Membru al

Asociatiei Criterion (1932 - 1934). In anul 1938, odata cu declansarea prigoanei antilegionare si arestarea a mii de legionari din ordinul noii dictaturi instaurate de

Carol al II-lea, impreuna cu Emil Cioran (prieten nedespartit), C-tin Noica pleaca la studii de specializare in Franta. Se reintoarce in tara in anul urmator,

sustinandu-si la Bucuresti doctoratul in filozofie cu teza Schita pentru istoria lui Cum e cu putinta ceva nou, publicata in 1940. La 8 August 1940 a fondat revista

"ADSUM", numar unic, in care C-tin Noica semneaza articolul manifest-legionar cu titlul: "Sunt de fata", preambul la evenimentele ulterioare din 3-6 Septembrie

1940 cand izbucneste revolutia legionara care are menirea de a dobori criminala dictatura instaurata de regele Carol al II-lea, alungandu-l cu aceasta ocazie de la

putere. Numeroase colaborari la ziarele: "Buna Vestire", "Cuvantul" s.a. A fost referent pentru filozofie in cadrul Institutului Romano-German din Berlin (1941-

1944). Supravegheat indeaproape de agentii securitatii comuniste, Constantin Noica si-a petrecut ultimii 12 ani la Paltinis, unde s'a stins din viata pe 4 Decembrie

1987, fiind inmormantat la schitul din apropiere. S'ar putea scrie o pagina neasemuit de adanca asupra neamului nostru, pagina al carei titlu sa fie: "Somnul in

Istoria romaneasca". Nu sunt multe neamurile care sa fi fost atat de aproape in rau sau in bine de odihna cea mare si de nefiinta. Fara sa vrem, de cele mai multe

ori fara sa vrem, noi am trecut prin toate modurile somnului, de la marea letargie nationala, in care am trait veacuri de-a randul pana sa capatam constiinta de

neam, si pana la adormirea celor buni din mijlocul nostru. Somnul ne-a mantuit, adancindu-ne in noi insine; dar somnul ne-a si paralizat, pastrandu-ne prea mult in

noi insine. Iar in aceasta viata nationala, din fericire ca si din nefericire amortita de somn, Ardealul a reprezentat starea noastra de veghe; iata, in doua cuvinte,

rolul pe care il descifram in spiritualitatea romaneasca. Fiecare natiune isi are un sambure de viata, un sambure originar de viata. La obarsia fiecarei colectivitati

istorice organizate se intalneste un centru formativ, prin dezvoltarea caruia sau prin alipirea la care se realizeaza cate un organism national. Unitatea politica si

nationala a Italiei se face in jurul regatului Sardiniei, dupa cum -iar exemplul acesta e inca mai potrivit- fiinta Germaniei se intrupeaza in jurul Prusiei. Ardealul

nostru a putut fi considerat o Prusie a Romaniei. Stim cu totii ca nu in jurul Ardealului ne-am inchegat noi ca stat national, ci ca Ardealul e cel care s'a alipit Tarilor

Romanesti. Dar daca asa s'a intamplat in ordinea de fapt a Istoriei, pe planul spiritualitatii romanesti centrul nostru national este Transilvania, in acea "invatata

Transilvanie - spunea candva Balcescu -, azil vecinic al nationalitatii romane". Spiritualitate romaneasca. Cativa se intreaba, poate, de ce intrebuinteaza unii, mai

ales cei tineri, termeni atat de rasunatori si poate nu tocmai lamuriti cum e acesta chiar de spiritualitate. De ce spiritualitate si nu viata nationala romaneasca, sau

orice alta expresie de rand? Si cum de putem noi spune: in istorie, unirea Romaniei s'a facut prin alipirea Ardealului la Patria-Muma, dar in campul spiritualitatii

romanesti unirea se face prin alipire la Ardeal, de parca Ardealul ar fi Patria-Muma? Noua asa ne pare: ca, intr-un anumit plan, Ardealul e patria-muma. De la

Ardeal am primit si noua ne trimitea Ardealul tot ce a avut el mai bun; ni l-a trimis pana la saracire de sine. Istoricul nostru Xenopol descrie undeva, in "Istoria

partidelor politice in Romania", un lucru care e simbolic pentru raporturile Ardealului cu Tarile noastre; felul cum a trecut elementul nobil din Ardeal in Tarile

Romanesti, in secolul al XIII-lea si al XIV-lea, constituind aici nuclee de state, dar vaduvind de clase conducatoare locul de unde acel element nobil pleca. Iar, in

timp ce Ardealul, lipsit de clasa conducatoare, cadea mai lesne sub stapanire straina, Tarile noastre se constituiau ca unitati, pe cat posibil independente, tocmai

cu ajutorul grupurilor conducatoare din Ardeal. Prin urmare, Ardealul era cel care impingea Neamul Romanesc catre Istorie. Dar, cand spunem spiritualitate,

spunem inca mai mult decat ca Ardealul ne impinge catre Istorie: spunem ca el e sortit sa tina treaz duhul romanesc in Istorie. De aceea aratam ca Ardealul

reprezinta starea de veghe a romanismului: acolo, in laboratorul sufletului ardelean, ni se pare ca se constituie tipul viu de om romanesc. Si poate ca acum

suntem in stare sa limpezim in ce inteles vorbim de spiritualitate romaneasca. Cand un popor se lupta pentru buna lui stare, pentru infrangerea tiraniei, pentru

unitate sau pentru independenta, el face succesiv: miscari economice, sociale, politice si nationale. Cand insa se ridica spre a da, dincolo de toate acestea, si un

alt tip de om, un tip autentic de om, atunci face o reforma spirituala. Toate revolutiile neamurilor, fie ca sunt economice, sociale, politice sau nationale, sunt facute

pentru oameni, pentru cei multi, pentru binele tuturor. Reforma spirituala nu e pentru oameni, ci e pentru om. Ea nu se multumeste sa capete ceva pentru toti; vrea

sa ceara ceva de la fiecare. Pentru ca tipul de om romanesc se face in Ardeal indrazneam noi sa spunem, ca acolo e si centrul spiritualitatii romanesti. Dar sa

luam un exemplu: ascensiunea poporului nostru spunea candva Balcescu, in studiul sau "Mersul revolutiei in Istoria Romanilor" s'a facut pe mai multe trepte:

poporul nostru a pornit de la rob, s'a prefacut in serv, apoi in proletar, in posesor si "acum spune Balcescu zvarle cea din urma exploatatie si este a se face

proprietar". Ce se desprinde din cuvintele acestea ale lui Balcescu? Si un sens pentru lupta sociala a romanului, desigur, lupta care ii statea atat de mult pe inima

marelui nostru vizionar. Dar se desprinde mai ales intelesul unei ascensiuni spirituale. Poporul nostru, din ceasurile cand incepea sa fie popor romanesc, pleca de

la robie si avea sa poarte catava vreme in el stigmatele robiei, devenea apoi serv, adica rob cu raporturi contractuale fata de natiunea dominanta; ajungea

proletar, adica ins fara jug, dar si fara bunuri; devenea posesor, dar fara constiinta si libertatile celui care poseda spre a nazui, dupa gandul lui Balcescu, sa devina

in sfarsit un proprietar. Si proprietar a ce? a unor bunuri materiale? Nu numai atat. Ci proprietar avand independenta morala si increderea in sine a stapanului.

aceasta vrea desigur sa spuna Balcescu: neamul nostru se ridica de la robie pana la constiinta de stapan, pana la demnitatea, drepturile si raspunderile

stapanului. a avea constiinta de stapan iata ce nu ne-a invatat intotdeauna Istoria, in cutremuratoarea ei desfasurare. Un tip de roman cu constiinta de stapan era

nazuinta lui Balcescu. De ce n'am spune? Ea este inca marea noastra nazuinta. Spre a avea constiinta de stapin, trebuie sa fii sigur pe drepturile tale si gata sa

lupti pentru ele: sa fii permanent treaz; constient de o misiune si nemultumit ca nu esti intotdeauna la inaltimea acelei misiuni. Tipul de roman inzestrat cu o

asemenea constiinta de stapan mai ales Ardealul il da, in laboratorul sau national. Nu pentru ca exista, acolo, trufia romaneasca; poate, dimpotriva, pentru ca

intotdeauna a existat acolo nemultumire romaneasca. "Marii invatatori ai ardealului scrie Xenopol in istoria sa, vorbind despre Samuil Micu, Petru Maior si

Gheorghe Sincai marii invatatori ai Ardealului trageau, din adevarurile pe care le scoteau la lumina asupra originii Neamului Romanesc, o invatatura pedagogica,

bazata pe desteptarea unui simtamant foarte puternic de moralizare, simtamantul rusinii, dojenind Poporul Roman pentru caderea lui atat de joasa, cand el se

cobora dintr'o asa mandra obarsie". Sentimentul de rusine, cum spune Xenopol, acest simtamant incearca uneori pe cel cu adevarata constiinta de stapan. Cum

sa nu-l umileasca pe romanul dojenit de Petru Maior, ori de Gheorghe Sincai starea in care il adusese istoria? Iar, ca si Maior sau Sincai, intreg Ardealul a dojenit

si s'a dojenit pe sine, luptand, nazuind si razbind. Functia spirituala a Ardealului e de a nu se impaca, de a nu consimti, de a nu se asterne somnului aceluia care

acopera atat de multe etape din Istoria noastra. Nu din dragoste oarba, pentru altceva face el asta. Dar din constiinta ca virtutile pe care le-a deprins romanul

dintr'o Istorie umilita nu pot fi si cele care sa-l insufleteasca intr'o Istorie triumfatoare. Functia spirituala a Ardealului ne pare ceva limpede: omul romanesc nu

poate ramane acelasi si cand e rob, cum spunea Balcescu, si cand e stapan. Spun unii ca romanul e o fiinta tare inzestrata si ei cred ca sunt patrioti atunci cand

spun asa. Dar uita ca, din zestrea sa de insusiri, Istoria noastra aspra nu ne-a ingaduit sa desfasuram decat pe unele: anume, pe cele care tin de pasivitate. asa,

ani intregi, s'a laudat ingaduinta romanului. Dar e o toleranta de stapan, toleranta fata de ceilalti a insului care are taria crestina de a-si iubi pana si dusmanul? Nu

intotdeauna. E si slabiciunea de a sti ca nu te poti lupta cu dusmanul, iar atunci te multumesti sa nu-i impui tu nimic, spre a nu-ti impune el inca mai mult. Dar luati

cumintenia romanului, luati capacitatea lui de a rabda si a nadajdui, sau toate celelalte virtuti laudate de cei care au interes sa le laude, si vedeti cata pasivitate,

cat somn romanesc zac in ele daca nu le prefacem in virtuti active, de stapan. Semnificatia spirituala a Ardealului este, pentru noi, cei care nu facem parte din el,

ceva determinat: de a traduce pasivitatea romaneasca in termeni activi; de a face pana si din asteptarea noastra, pana si din impacarea noastra o forma de lupta.

In alte cuvinte: de a preface negativul romanesc in pozitiv romanesc. Despre Tara noastra, un cronicar, Simion Dascalul, exclama candva: "Tara miscatoare si

neasezata!". El voia sa spuna: Tara pe care strainii o tot calca, ale carei graniti se tot schimba, care nu se mai asaza o data in albia ei de viata nationala. Dar, cu

cat in afara Tara sau Tarile Romanesti erau mai miscatoare si mai neasezate, cu atat inauntru, in lumea spiritului, romanul se intepenea mai mult. Ca sa poata

rezista puhoaielor pe care intruna i le azvarlea Istoria in fata, romanul a trebuit sa se inclesteze si sa-si pastreze firea, Tara era miscatoare si neasezata pe

dinafara, trebuia sa fie asezata si statornica inauntru. Asa a trebuit sa fie, si asa a fost. Dar au venit timpurile si vor mai veni timpuri cand Tara, asezata pe

dinafara, va trebui insufletita dinauntru. De timpurile acelea va trebui sa fim cu adevarat vrednici. Iar invrednicirea romaneasca nu se va intampla decat intr'o

directie: prin alipirea noastra spirituala de Ardeal. Mathesis sau bucuriile simple (1934), Concepte deschise in istoria filozofiei la Descartes, Leibniz si Kant (1936),

Schit pentru istoria lui cum e cu putint ceva nou (1940), Dou introduceri si o trecere spre idealism (1943), Douzeci si sapte trepte ale realului (1969), Rostirea

filozofic romaneasc (1970), Creatie si frumos in rostirea romaneasc (1973), Eminescu sau ginduri despre omul deplin al culturii romanesti (1975), Desprtirea de

Goethe (1976), Sentimentul romanesc al fiintei (1978), Sase maladii ale spiritului contemporan (1978), Povestiri despre om (1980), Devenirea intru fiint (1981),

Scrisori despre logica lui Hermes (1986).