SCHIMBAREA INTERIOARĂ.

Adesea trecem prin stări în care suntem dezamăgiţi de noi înşine. Ni se pare că pe ce punem mâna nu reuşim. Indiferent că este vorba de şcoală, serviciu, sau acasă.

Mai mult, în ceea ce priveşte sentimentele mele. Deşi mereu îmi propun să fiu mai prietenos, sau bun, să nu mai ridic vocea atât de repede, în cele din urmă ajung să mă enervez, să ţip, să reacţioneze în mod violent şi, este clar, rănesc, uneori pe cele mai dragi fiinţe.

Gândindu-mă mai departe la insuccesele mele, ajung la ceea ce ţine de religiozitatea mea. Îmi propun adesea să nu mai păcătuiesc. Îmi propun să mă rog mai mult. Îmi propun să citesc mai mult Biblia. Dar, adevărul este că ajung la dezamăgire. Nu reuşesc să face ceea ce mi-am propus, ba şi mai rău, alunec parcă în cealaltă parte a pantei.

De unde vine această permanentă dezamăgire care îmi afectează productivitatea, sentimentele şi chiar starea spirituală?

Atunci când nu ştim să ne răspundem acestei întrebări ajungem să ne spunem mereu şi mereu: „Asta e! Acesta sunt!”

Problema este însă ştim noi ce suntem? Noi spunem acest lucru făcând referire la faptul că suntem fatalmente condamnaţi la o viaţă de eşecuri. Dar, este numai atât?

De unde începe eşecul? Nu cumva este un loc de unde toate celelalte încep?

Cred că acel loc este relaţia cu Dumnezeu şi eşecul pe care omul l-a înregistrat încă de la început. Încă de la început, Adam şi Eva au eşuat în a trăi genul de viaţă pentru care au fost proiectaţi de Dumnezeu. Acesta este momentul în care începe îndelunga căutare a omului după satisfacţie. În ceea ce priveşte satisfacţia pe plan spiritual noi considerăm că dacă ne dotăm cu o reţetă spirituală validă atunci vom avea succes. Astfel, o rugăciune regulată, post mai mult, Biblia citită. Credem noi aceasta o să rezolve problema.

Însă chiar aici greşim. Dumnezeu nu este interesat în viaţa noastră spirituală. El este interesat în viaţa noastră.

Dumnezeu vrea să aducă izbăvirea în întreaga noastră viaţă şi nu numai în acele sectoare pe care vrem noi să i le dăm.

Izbăvirea.

Izbăvire începe cu conştientizarea stării de început. Ce a intenţionata Dumnezeu să facă cu noi? Ce s-a întâmplat între timp. Unde am ajuns? Cum putem fi reabilitaţi, repuşi pe ruta corectă?

Pavel spune că noi suntem : - lucrarea de artă a lui Dumnezeu. –

Sentimentul valorii. Am fost făcuţi pentru a cunoaşte unitatea cu

El şi cu cei din jur – Părtăşia Co – regent cu El. Umpleţi pământul şi

supuneţi-l a fost porunca Domnului – Autoritatea.

Sunt tocmai lucrurile care ne lipsesc – sentimentul semnificaţie, (valorii), părtăşiei (nimeni nu ne înţelege), autoritatea (nu pot să controlez nimic, sunt la dispoziţia circumstanţelor).

Infinita speranţă.

Fiecare vârstă spun specialiştii are setul ei de poveşti cu zâne. Aceasta pentru că toţi dorim ca urâtul să fie transformat în frumos, sărăcia în bogăţia şi răutatea în bunătate.

În cele din urmă, este ceea ce spune şi Evanghelia. Diferenţa dintre Evanghelie şi cartea cu basme este aceea ce Evanghelia este adevărată.

Domnul Isus a anunţat iminenţa unei noi lumi, o lume de basm, cum ar spune unii. Împărăţia cerurilor este aproape! Anunţa Domnul Isus.

Condiţia conectării cu această nouă împărăţie este bifocală. Spun condiţia, pentru că nu sunt două. Separându-le şi împlinind numai una din ele nu ajută cu nimic.

Este o singură condiţie cu două implicaţii: Pocăiţi-vă! Credeţi în vestea bună!

Sunt cuvinte ce au adus cea mai mare schimbare în istoria omenirii. Domnul a venit pentru a alimenta speranţele omenirii în ceea ce priveşte atingerea acelui potenţial pe care Dumnezeu la intenţionat încă de la începutul omenirii.

Scopul transformării.

Cunoaştem cu toţii tema principală a basmelor – transformarea.

Copilul îşi doreşte atunci când este mic să devină, să se transforme în ceva : prinţ, prinţesă, profesoară.

Este dorinţa adultului care doreşte mai mult de la el însuşi. Arunci când nu poate, se resemnează, se droghează sau se revoltă.

Posibilitatea transformării este esenţa speranţei.

Nu este însă vorba de orice fel de transformare. Cei mai mulţi dintre noi se referă la transformarea generată de anumiţi factori externi. Transformarea de care avem cu toţii nevoie este cea care vine din interior.

În Noul Testament sunt câţiva termeni care vorbesc despre transformare:

formarea naturii interioare esenţiale a unei persoane.

Acesta este termenul pe folosit pentru descrierea procesului urmat de copilul aflat în pântecele mamei. Este termenul folosit de Pavel când a scris Galatenilor. Galateni4:19 Copilaşii mei, pentru cari iarăş simt durerile naşterii, pînăce va lua Hristos chip în voi!

Deci şi noi avem această posibilitate a creşterii şi dezvoltării frumuseţii spirituale şi morale.

a avea aceeaşi formă solidă cu altcineva.

Creşterea spirituală înseamnă de asemenea asemănarea cu Hristos. Înseamnă copierea lui.

a transforma din interior spre exterior. (Omida în fluture)

Când este vorba despre transformare, sunt câteva lucruri pe care trebuie să le luăm în considerare:

Nu fac numai ceea ce ar fi făcut Isus dar şi vreau să fac aceste lucruri. Mi se par atrăgătoare.

Nu doar faclucruri bune, ci devin o persoană bună.

Deci, Dumnezeu este interesat în întreaga noastră viaţă. El nu segmentează viaţa noastră în funcţie de circumstanţe. El doreşte transformarea noastră.Efeseni 3:22-4:2022 cu privire la felul vostru de viaţă din trecut, să vă

desbrăcaţi de omul cel vechi care se strică după poftele înşelătoare;

23 şi să vă înoiţi în duhul minţii voastre,24 şi să vă îmbrăcaţi în omul cel nou, făcut după

chipul lui Dumnezeu, de o neprihănire şi sfinţenie pe care o dă adevărul.

25 De aceea, lăsaţi-vă de minciună: ,,Fiecare dintre voi să spună aproapelui său adevărul``, pentrucă sîntem mădulare unii altora.

26 ,,Mîniaţi-vă şi nu păcătuiţi``. Să n'apună soarele peste mînia voastră,

27 şi să nu daţi prilej diavolului.28 Cine fura, să nu mai fure; ci mai de grabă să

lucreze cu mînile lui la ceva bun, ca să aibă ce să dea celui lipsit.

29 Niciun cuvînt stricat să nu vă iasă din gură; ci unul bun, pentru zidire, după cum e nevoie, ca să dea har celor ce-l aud.

30 Să nu întristaţi pe Duhul Sfînt al lui Dumnezeu, prin care aţi fost pecetluiţi pentru ziua răscumpărării.

31 Orice amărăciune, orice iuţime, orice mînie, orice strigare, orice clevetire şi orice fel de răutate să piară din mijlocul vostru.

32 Dimpotrivă, fiţi buni unii cu alţii, miloşi, şi iertaţi-vă unul pe altul, cum v'a iertat şi Dumnezeu pe voi în Hristos.

1 ¶ Urmaţi dar pilda lui Dumnezeu ca nişte copii prea iubiţi.

2 Trăiţi în dragoste, dupăcum şi Hristos ne-a iubit, şi S'a dat pe Sine pentru noi ,,ca un prinos şi ca o jertfă de bun miros``, lui Dumnezeu.

3 ¶ Curvia, sau orice altfel de necurăţie, sau lăcomia de avere, nici să nu fie pomenite între voi, aşa cum se cuvine unor sfinţi.

4 Să nu se audă nici cuvinte porcoase, nici vorbe nechibzuite, nici glume proaste, cari nu sînt cuviincioase; ci mai de grabă cuvinte de mulţămire.

5 Căci ştiţi bine că niciun curvar, niciun stricat, niciun lacom de avere, care este un închinător la idoli, n'are parte de moştenire în Împărăţia lui Hristos şi a lui Dumnezeu.

6 Nimeni să nu vă înşele cu vorbe deşerte; căci din pricina acestor lucruri vine mînia lui Dumnezeu peste oamenii neascultători.

7 Să nu vă întovărăşiţi dar deloc cu ei.8 Odinioară eraţi întunerec; dar acum sînteţi lumină în

Domnul. Umblaţi deci ca nişte copii ai luminii.9 Căci roada luminii stă în orice bunătate, în

neprihănire şi în adevăr.10 Cercetaţi ce este plăcut înaintea Domnului,11 şi nu luaţi deloc parte la lucrările neroditoare ale

întunerecului, ba încă mai de grabă osîndiţi-le.