scenariu_grvieru

Grigore Vieru, poet al neamului nostru

LICEUL TEORETIC ”N. IORGA”

ACTIVITATE EXTRACURRICULARĂ

GRIGORE VIERU, poet al neamului nostru

Profesor: Stela Vîrlan

mun. Chişinău2011

1 Autor: Stela Vîrlan


OBIECTIV CADRU: Educaţie prin şi pentru cultură

Obiectivele operaţionale:

O1 – să pătrundă în universul şi în intimitatea creaţiei viereneO2 – să sesizeze originalitatea şi valoarea acestei creaţiiO3 – să trăiască intens sentimentele transmise de mesajul poetic

Resurse:1. Cimpoi M. O istorie deschisă a literaturii române din

Basarabia, Chişinău: Arc, 19972. Dolgan M. Literatura română postbelică, Chişinău:

Tipografia centrală, 19983. Simion E. Scriitori români, Bucureşti-Chişinău: Litera, 1998,

vol. III4. Vieru G. Taina care mă apără, Iaşi: Princeps, 20085. h ttp://www.youtube.com /watch?v=juA5weMbiEk –

cântecul „Se duc artiştii... “


http://www.youtube.com/watch?v=juA5weMbiEk


SCENARIUL

Decorul:Peretele din spatele scenei. În centru: Portretul lui Grigore Vieru. Deasupra portretului - citatul „Suflet din sufletul neamului meu”. Restul spaţiului - un cer improvizat: curcubeu (tricolor), soare, picături de ploaie. În partea dreaptă a scenei ecran pe care vor fi prezente imaginile din materialul Power Point. La marginea scenei - diverse flori.În sală: foto-galerie, o foaie literar-comemorativă şi vitrină de carte a lui G. Vieru.

Pe fundal muzical „Se duc artiştii”, interpretat de Vasile Şeicaru, pe ecran se prezintă fotografiile oamenilor de artă care ne-au părăsit: Doina şi Ion Aldea Teodorovici, Ion Vatamanu, Emil Loteanu, Grigore Grigoriu, Nicolae Sulac, Grigore Vieru.

Prezentatorul 1:A căzut o stea? Nu, a urcat la cer un Luceafăr, ce va dăinui in eternitate. Grigore Vieru s-a înveşnicit prin poezia sa. Poetul s-a împărţit între doua lumi, o jumătate a fiinţei Sale a coborât ,,mai jos ca iarbă’’ cealaltă jumătate a rămas pe veci să dăinuie deasupra florilor, printre sufletele noastre.A durat o Casa a Poeziei în care trăieşte un neam întreg.

Declamatorul 1: ,,Noros ori clar ca o amiaza,Eu sunt poetu-acestui neam Şi –atunci când lira îmi vibrează,Si-atunci când cântece nu am…’’

Prezentatorul 2:Vocea Sa moale, privirea călduroasa,chipul luminos au rămas în amintirea noastră pentru totdeauna. A luat cu sine doar puritatea sufletului, lăsându-ne drept moştenire poezia. El s-a înveşnicit prin creaţie,fiind poezia însăşi.,,Da fapt,nici nu sunt om,ci pur si simplu poezie.’’

Declamatorul 2:,,Iar eu mai cânt de mama şi pământSe cere oare voie pentru asta ?!Iar eu mai cânt!De dragoste,de dor,Mai cânt cât sunt şi cit încă nu mor.”


Grigore Vieru, poet al neamului nostru Cântecul ,,Cântă,vioara”(două perechi de dansatori dansează graţios)

Cântă,vioaraVers. Gr. Vieru

Muz. I. Aldea-Teodorovici

Frumoasă e marea cea mare,Frumoasă pădure, izvor.Mi-e dor de pădure la mare, În codru de mare mi-e dor.Păcat că pădurea nu are,Nu are şi-o mare aşa,Păcat, ce păcat că pe mareNu cântă şi cucul cumva.Refren: Haide vioară, hai, surioară, Ca pe-o comoară te duc, te duc!

Cântă de lume, cântă de ţară Şi nu uita: „Cu-cu! Cu-cu!” Şi nu uita şi de cuc, şi de cuc!

Frumoasă e luna cea lină,Frumos e pământul cel sfânt.Mi-e dor pe coline de Lună,Pe ea mi-ar fi dor de pământ.Păcat, ce păcat că pământulNu are şi-o lună aşa,Păcat că pe Lună nu cântă,Nu cântă şi cucul cumva.

Prezentatorul 3:Vieru a scris o poezie de mici cristale, care reflectă cu toate feţele imagini scumpe, contemplate parcă în genunchi, într-un gest de adoraţie.Născut de miresmele şi durerile pământului, marele poet se simte însetat de doruri arzătoare.

Declamatorul 3: ,,Locuiesc la margineaUnei iubiri.In mijlocul eiTrăieşte credinţa mea.Locuiesc la marginea unui cântec.In mijlocul luiTrăieşte speranţa mea.Locuiesc la margineaUnei pâini,In mijlocul ei –Dragostea meaPentru voi.’’


Grigore Vieru, poet al neamului nostru Prezentatorul 4:Poezia lui Grigore Vieru e un lung şi nesfârşit dor: dor de mamă, de baştină, dor de neam românesc întregit, un dor nemărginit de toate. Poezia lui e un continuu ritual al adoraţiei materne.O singura sărbătoare continuă a avut Grigore Vieru. Ea s-a numit Mama.

Prezentatorul 1:,,Nici războiul eu urgiile sale, nici foamea necruţătoare n-au putut întuneca această neasemuită sărbătoare. În preajma mamei m-am simţit întotdeauna copil. Abia la 47 de ani, când mama s-a stins din viaţa, când ea a plecat, cum se spune, la strămoşi, abia atunci am pierdut această dulce şi irepetabilă stare.’’ Starea de copil i-a fost protejată de Mama-icoană a statorniciei, stăpână a universului, care menţine respiraţia întregului cosmos.

Declamatorul 1:,, - Pe fag dulce - amărât Arde,mama,alba-ţi stea.Te uitaşi la ea atâtÎncât semeni azi cu ea.”

Grigore Vieru a devenit ,, un poet prin excelenţă al Mamei şi al maternităţii: Nu-mi mai e dor de nimic, mama,Numai de tine mi-e dor.(Litanii pentru orgă)

Cântecul ,,Mi-e dor de tine, mama”.

Mi-e dor de tine, mamăVers. Gr. VieruMuz .A. ChiriacSub stele trece apaCu lacrima de-o seamă.Mi-e dor de-a ta privire,Mi-e dor de tine, mamă.Vânt hulpav pom cuprindeŞi frunza o destramă.Mi-e dor de-a tale braţe,Mi-e dor de tine, mamă.Refren.Măicuţa mea: grădinăCu flori, cu nuci, cu mere,A ochilor lumină,

Văzduhul gurii mele!Măicuţo, tu: vecie,Nemuritoare carteDe dor şi omenieŞi cântec fără moarte!

Tot cască leul ierniiCu vifore în coamă.Mi-e dor de vorba-ţi caldă,Mi-e dor de tine, mamă.O stea-mi atinge faţaOri poate-a ta năframă.


Grigore Vieru, poet al neamului nostru Sunt alb, bătrân aproape,Mi-e dor de tine, mamă.


Declamatorul 2:,, Vârstele omului sunt ca o săptămână cu zilele ei.“Ala–bala, prin aluni, Unde eşti, copile-luni ?! Şi tu, copilandre-marţi ?! Cu mari ochii tăi miraţi?! Şi tu, miercure, ah, floare - Adolescenţă visătoare ?! Şi tu, joie mohorîtă- Tinereţea mea pierdută ?! C-o să vină sâmbăta Cu rece suflarea sa ! Şi-o să-mi lase geana stinsă Şi-n duminici gura ninsă! “

Prezentatorul 1:În fiecare dintre vârste trebuie neapărat să ai în adâncul fiinţei tale un copil, pentru că anume ea, copilăria, ne ţine vii şi frumoşi. “Omul nu îmbătrâneşte atâta timp, cât nu moare copilul din el”. De aceea, poetul se simte îndreptăţit să spună:

“În fiecare dimineaţă Îmi bate la geamCopilul care-am fost” (Am îmbătrânit).

Cântecul „Fuga – fuga”. Un băiat şi o fată, din clasele primare, dansează în mijlocul scenei ţinându-se de mâini.

„Fuga – fuga”Vers. Gr. Vieru Muz. I. Aldea-Teodorovici

Îmi amintesc ades de lunca ce-nverzea,Prin care alergam cu surioara mea.Mult mi-e dor de ea, de pruncia mea,Şi de sora mea cea dulce,Şi de sora mea.Tu cred că m-ai uitat, copilăria mea,Ci eu cât voi trăi, nicicând te voi uita.Refren:Fuga,Fuga-fuga, prin câmpii,

Fuga-fuga, doi copii:Două păsări fără de griji!Fuga,Fuga-fuga, la bunei,Fuga-fuga, mititei,Două păsări aripi de vis!

2 Îmi amintesc ades de dragii mei buniciCare ne îndulceau cu miere şi cu nuci.Mult mi-e dor de ea ...

Prezentatorul 3:Copilul - Poet s-a întâlnit cu Poetul - Copil. E în această întâlnire o taină, deoarece un poet, ce se naşte în copilărie, păstrează în el copilul, sensibilitatea şi psihologia acestuia. În pofida imaginilor sumbre ale copilăriei, poetul nu şi-a pierdut darul de a privi lumea şi cosmosul cu ochi de copil-ochii mirării, fiind convins că „mirarea e un dar” ce n-a murit în el.

Declamatorul 3: „Dar este câte un timp Când nu mă pot înţelege Cu oamenii mari. Atunci În copil mă preschimb.”

Doi declamatori. Elevii din clasele primare – un băieţel cu umbrelă în mînă şi o fetiţă îmbrăcată în rochiţă albastră.

Boc-boc-boc!Ploaia în umbrelă bate:-Pot să intru?-Nu se poate!Boc-boc-boc!Ploaia în asfalturi bate:-Pot să intru?-Nu se poate!Boc-boc-boc!Ploaia în câmpie bate:-Pot să intru?-Da, se poate!

Boc-boc-boc!Ploaia în umbrelă bate:-Pot să intru?-Nu se poate!Boc-boc-boc!Ploaia în asfalturi bate:-Pot să intru?-Nu se poate!Boc-boc-boc!Ploaia în câmpie bate:- Pot să intru?-Da, se poate!

Declamatorul 1: “Sunt fire nerăbdătoare.

Din ţinut străin, ehei, înainte de plecare vin acasă paşii mei”. (Poem grăbit)

Prezentatorul 1:“Deşi pământul se învârte mereu, m-am născut acasă”. Căsuţa cu ochii mici şi înlăcrimaţi e locul sacru.

Cântecul „Casa părintească”(Lui Mihai Ciobanu)

Ascultaţi-mă, surori, pe mine,Si voi, fraţii mei, ce va sfădiţi:E păcat, nu-i drept si nu e bineSa vinzi casa care te-a-ncălzit.Bani ne-ar trebui la fiecare,Toţi avem copii şi vremea-i grea.Însa cum să vinzi fereastra oare,Cea la care maica te-aştepta?!Casa părinteasca nu se vinde,Nu se vinde tot ce este sfânt.Din atâtea lucruri dragi si sfinteOchii mamei încă ne privesc.

O vom da si vor schimba lăcataŞi vor pune şi ferestre noi.Şi trecând pe lângă ea vreodată,Va privi ca la străini la noi.Casa părintească nu se vinde,Nu se vinde tot ce este sfânt.Din atâtea lucruri dragi si sfinteOchii mamei încă ne privesc.Vom pleca şi noi cândva din viaţaŞi părinţii sus ne-or întrebaCe mai face casa lor cea dragă,Cine are grijă azi de ea.

Prezentatorul 2:Limba este pentru Grigore Vieru ,,un grai cu ochii verzi de dor şi istorie…Un grai cu tâmple îmbrobonate de roua trudei creatoare. Nicăieri dorul nostru de desăvârşire nu s-a arătat mai cu dor şi mai cu tărie ca in cuprinsul limbii.”

Declamatorul 2: În aceeaşi limbăToată lumea plînge,În aceeaşi limbăRîde un pămînt.Ci doar în limba taDurerea poţi s-o mîngîi,Iar bucuriaS-o preschimbi în cînt.În limba taŢi-e dor de mama,Şi vinul e mai vin,Şi prânzul e mai prânz.Şi doar în limba taPoţi rîde singur,Şi doar în limba taTe poţi opri din plâns.

Iar cînd nu poţiNici plînge şi nici rîde,Cînd nu poţi mîngîiaŞi nici cînta,Cu-al tău pămînt,Cu cerul tău în faţă,Tu taci atunceTot în limba ta.

Prezentatorul 3:,,Din mila, din dragostea şi dărnicia Limbii Române am răsărit ca poet. Limba Româna este destinul meu agitat.” ,,Limba este cea mai mare dreptate pe care poporul şi-a făcut-o sieşi.” ,,Vieţuiesc in limba mea, acţionez in limba mea;de la un cuvânt până la altul se întâmpla toate minunile Universului in limba mea.”

Declamatorul 3: ,,Sunt un om al nemâniei, Lumii aste nestrăin, Vin din munţii latiniei, deci si scrisul mi-i latin”.

Prezentatorul 4:Eminescu a ajuns târziu la Grigore Vieru, l-a ,,cunoscut” abia în facultate.,,Descoperindu-l pe El, mi-am descoperit sufletul... Eşti steaua care mă păstrează.

Declamatorul 2. Cu o carte de poezie eminesciene. Ştiu: cândva la miez de noapteOri la răsărit de soareStinge-mi-s-or ochii mieTot de-asupra cărţii Sale.

Am s-ajung atunce, poate,La mijlocul ei aproape.Ci să nu închideţi carteaCa pe recile-mi pleoape.

S-o lăsaţi aşa, deschisă, Ca băiatul meu ori fata Să citească mai departeCe n-a reuşit nici tata.

Iar de n-au s-auză dânşii Al străvechii slove bucium,Aşezaţi-mi-o ca pernăCu toţi codrii ei în zbucium.

Cântecul „Eminescu” - ultima strofă şi refrenul.

„Eminescu”Acum am şi eu pe lume parte: Pot îmbrăţişa măiastra-ţi carte, Ştiu că frate-mi eşti şi mi-eşti părinte, Acum nimeni nu mă poate minte. Bine ai venit în casa noastră, Neamule, tu floarea mea albastră Eminescu.

Refren: Suntem în cuvânt şi-n toate Floare de latinitate Sub un cer cu stele sudice. De avem sau nu dreptate, De avem sau nu dreptate, Eminescu să ne judece.

Prezentatorul 1:O astfel de întruchipare excepţională a fost acest poet, acest om cit o lacrimă în rostogol pe obrazul planetei. Un asemenea poet rămâne-va ,,suflet in sufletul neamului său”.Creaţia sa va rămâne mereu o creşă pentru prunci,

Prezentatorul 2: o şcoală pentru copii,

Prezentatorul 3: o călăuză pentru tineret,

Prezentatorul 4: îndemnuri spre mai bine pentru maturi

Prezentatorul 1: şi o alinare pentru cei bătrâni.

Prezentatorul 2:,,Este mai mult decât un poet, el este un destin.”El este mai mult decât un destin omenesc. El face parte inalienabilă din destinul unui neam întreg.

Toţi (în cor): Pentru toţi Vieru este simbolul neamului nostru.

Declamatorul 3: ,,Doamne, nu usca lacrima pe faţa Poetului,Ci las-o să curgă curăţătoare,Să ne pătrundem de măreţia ProfetuluiŞi de taina simţurilor înălţătoare.

Declamatorul 1: Doamne , nu şterge culorile acestui Frumos Curcubeu,Ci lasă-l aşa proptit în ceruri.Sa ne pătrundem de strălucireaPoetului-zeuSi a slovelor pline de adevăruri.

Declamatorul 2: Doamne, nu arunca pe umerii mamei

cămaşa uitării, Ci las-o să stea lângă noi iubitoare,Să-nvăţam de la ea rugăciunea -ÎnchinăriiÎn fata a tot, ce trăieşte sub Soare.

Declamatorul 3: Doamne, nu-nchide cartea Poetului cu nepăsare,Ci las-o deschisa pentru Copiii mei,Sa se pătrundă de-nţelepciunea atotştiutoareŞi de Iubirea din ochii tai.

Prezentatorul 2:Îţi mulţumim, Poete , ca ai ales timpul nostru pentru a poposi pe Pământ.

Prezentatorul 3:Îţi mulţumim, Poete, pentru versurile tale,prin care am învăţat sa ocrotim şi să valorizam comorile limbii romane, am găsit curajul de a crede, de a iubi, de a spera şi de a lupta pentru Adevăr.

Prezentatorul 1:Îţi mulţumim, Poete pentru privilegiul acordat de a-ţi fi contemporani.

Toţi (în cor) Îţi mulţumim, Poete, al neamului nostru!

scenariu_grvieru

Documents

Transcript of scenariu_grvieru