ANUL I — No. 8 (Număr de Paşti) A P R I L I E 1932

SATUL SI SCOALĂ REVISTĂ LUNARĂ PENTRU EDUCAŢIE Şl ÎNVĂŢĂMÂNT

S U M A R U L :

Gh. Tulbure. Sate şi dascăl i 145 Dimitrie Coga. Şcoala normală 146 Giuseppe Lombardo-Rădice. Pagini autobiografice 149 Victor Lazăr. Ceva despre învăţământul menajer în s t ră ină ta te şi la noi 152 Dr. Od. Apostol. Miopia şi desenul . 154 I. Moga. Noui linii de or ientare în t recutul nostru 156 Dr. B. Trevorrow. Educaţia americană 163 Vasile Bucur. Chemarea dascălului rural în concepţia unui profan . . . 1 6 5 Lia Gotea. Lectje de Geografie. Clasa 111 167 loan Chelcea. Schiţa monografică asupra Lujerdiului—Someş 170

PAGINA LITERARĂ:

I. Constantinescic.Delabaia. Ursul , maimuţa şi porcul . . . . . . . . 174 Nicolae Nistor. Li teratură şi e d u c a r e 174 Ion Dongorozi In ajun de examen 178

CRONICA :

"f Emanuil Eremie. — Revistele judeţene . (C. I.) — Nu se mai tin examenele de înaintare pentru învăţători . — Ziua săridii pomilor. — Dimisionarea î n ­văţătorilor. — Gradaţ ia de merit. — Definitivarea învăţători lor . — I n -vă tă tor i i - superor i . — Unirea Basarabie i .

CĂRŢI. — REVISTE.

M. Sasu : Învăţământul pr imar din jud. Alba. — Revista genera lă a î nvă ţ ă ­mântului . — Viaja şcolară — Observatorul social-economic. — Şcoala noastră . — Şcoala şi viaja. — Tr ibuna cooperaţiei ardelene- — Tra ian Gh . Zaharia : Belgia. — I. Lupaş : Anastas ia Şaguna. — V. Ciurea : Vechiul ţ inut al Sucevei . — Dr. I. L e p ş i : Marea Neaga. (C. Iencica).

Inst i tutul de Arte Grafice „ARDEALUL" Cluj, s t rada Memorandulu i No. 2 2 . 1 9 3 2

Satul şi Şcoala

Redactată d e : Constantin Iencica şi Dimitrie Qoga.

R.vista apare lunar, afară de lunile Iulie şi August. Corespondenta privitoare Sa redacţie se va trimite p e adresa: Diui C. Iencica, Str. Mârzescu No. 21 Cluj. Corespondenţa prvitoare la Administraţia se va trimite pe adresa: Diui D. Goga, Str. Romei Nr. 2 3 Cluj.

*

Abonamentul 120 lei pe an pentru învăţători; 150 lei pentru scoale ş i comi -telele şcolare. Uu număr 15 lei.

Răspândiţi această revistă printre prieteni şi cunoştinţe ; în ea se oglindesc ideile şi acţiunea celor cari doresc ridicarea satelor şi a şcoalei primare.

*

Cine nu înapoiază, în timp de 10 zile delà expediere, primul număr din re ­vista ce i s'a trimis, îl considerăm abonat şi aşteptăm costul abonamentului.

*

Amintiţi-Va că hârtia, tiparul şi lucrul sunt scumpe ; revista se susţine numai din abonamente. Trimiteţi-ne deci neîntârziat costul abonamentului numai pe adresa Administraţiei.

* in loc de chitanţă, numele abonaţilor se trece pe pagina a 3 - a a copertei.

* Manuscrisele primite la redacţie nu se înapoează.

* Lucrările şi revistele primite la Redacţie vor fi amintite la Bibliografia acestei

reviste. Rugăm rcvisi.de să accepte schimbul.

SATE ŞI DASCĂLI.

Ita tânăr învăţător mi se spoYedià t u n în felul acesta:

— N u ştiu cum să vă spun ca eă mă Înţelegeţi Dar a m să fiu sincer ca să-mi 4escarc tot ce am pe suflet. De câţiva ani, •unt ia catedră şi totuş nu-mi găsesc rostul. Am ieşit din şcoala normală ca \m copil a l nimănui. MB-am cerşit un post pe la toate uşile autorităţilor şd cu ebiu, cu vai, l-am primit. Când am ajuns în sat, aveam impresia C a m căzut din­tr'un aeroplan. M'am trezit aruncat in-tr'un fel de viaţă pentru către nu eram preparat. In şcoala. normală învăţasem de toate, afară de un singur lucru: ce trebuie să ştie şi să facă noul învăţător când îşi începe „apostolatul". Am pornit-o deci deabuşilea ca un copil care învaţă eă meargă. Oamenii din sat mă piiviiau Ja început pieziş şi bănuitor. E u nu şti­am deoe, pentrucă nu supărasem nici un ipui de găină. Mai târziu, am aflat pri­cina neîncrederii lor. înaintea mea se 5pe*mdaiseră alţi (trei tovăţătord tinferi. Abia au împlinit anul de şcoală şa au dispărut tus-trei, fireşte fără să-şi mai sa rămas bun delà săteni şi lăsând în urina lor doar datorii pela gazde şi pa-tfagină în şcoală. In atrnosferaTaceasta de toaSSeaiaTM" completa solittudine a satului, « n rămas dezarmat. Nu ştiam ce să fac ţS de unde să încep. Izolarea, umilinţa şi «troiţa nu se aşezau pe suflet ca o hru-ÄSi îngheţând tot ce mai era avânt cu-îat în oäine. Siroţiarn că mu mă pat ata-9» de namic. Nu-mi găsîiam un razim de 6Bée să-ini proptesc gândurile şi inima.

şcoală intru pUotisit şi abătut. N'am Miel poftă să m ă ocup de lecţMe copiilor. '4äfc«a, ín odăiţa mea, mă simt pustiu ş5

stingher ca u n om fără căpătâi. Am im­presia că sunt o barcă rătăcită pe valuri, care mu găseşte ţărmul să se anine. Ade­sea ne strângem mai mulţi colegi de sea­ma mea din satele vecine şi ne plângem soarta. Ne răsvrătim contra satului cu ignoranţa şi sărăcia lud, contra mai ma­l t e noştri, cari ne uită atât de uşor şi contra lumii întregi, care stă mută şi nepăsătoare ia toate durerile noastre. Cu gândul la o altă viaţă, la o altă lume cu alţi oameni, n e detaşem sau n e transfe­răm mereu dintr'un sat într'altul Cău­tăm ceva şi nu ştim ce. Alergăm ca nişte fluturi ameţiţi de mirajul unor lumini îndepărtate. îndată ce ne atingem însă de felinar, aripile ni se pârlesc şi cădem la pământ...

I-am ascultat mărturisirea cu toata * -tenţia şi i-am răspuns cam aşa:

— înţeleg sbuciumările prin care ai trecut» pentrucă cunosc bine psihoza ti­nerilor intelectuali de calitatea d taie. Am fost şi noi copii a i sufeninţiii, dar a m luat lupta cu ea, şi am biruit-o cu răb­darea. Dvoastră, cei de astăzi, sunteţi drumeţi a i răspântiilor de conştiinţă, nişte mucenici ad unei educaţii de mân-tueală. Spuneai că a i plecat din şcoala normală cu mult ideal, dar făr& o bu-&olă morală şi neprepârat pentru ddfU cuîtăţile oare te pândiau în drumul a-postolatului. Ai dreptate! Nici profesorii şi nici cărţile nu te-au învăţat iun lucru foarte important: să-ţd cunoşti munca ta şi s'o faci ! — cum spune un filosof en­glez. A l pornit în viaţă faţă să I i i deplin Împăcat cu ideia: am să fiu dascăl fi ni­mic mai mult. Cel ce s'a încadrat in ideo­logia «ceasta, acela şi-a găsit matca su-

í le tului pentru totdeauna; bineînţeles da-că'n alegerea misiunii a ascul tat şi de g lasu l vocaţiei . Cine n u iabeşte copiii, să n u se i acă dascăl . Cui nu-i place satul ş i săteni i s ă n u se facă educatorul co­piilor lor. Să plece pe al t drum. Dupăce ţi-ai e x a m i n a t însă conşt i inţa şi ai ră­m a s l a p lugul dăscăl ie i , de c u m te aşez: în sat, îţi pui p lugul în brazdă şi-ţi zici a ş a : fiecare o m c u des t inul lud. MiJia fost scr i s să fiu învăţătorul aces tu i sat? Să-m i împl inesc n o r o c u l ! R ă m â n aici . Gân­durile transferări i şi detaşerii m i l e a-l u n g din cap ea pe niş te strigoi. Vreau s ă pr ind rădăcin i î n sa tu l aces ta ş i s ă m ă înfrăţesc c u p ă m â n t u l Im pentru toată viaţa, bineînţeles în -cazul c â n d to­tu l depinde n u m a i d e -dumneata. (Cu a l te cuvinte, iei hotărilrea logică şi firea­scă s ă te consacri satului . Să-ii cunoşt i toate bătăi le in imi i şi toate nevoile c a s ă şt i i s ă 4 fia şi doctor şi grădinar. Cu m u n c a ta de fiecare zi, să trezeşti în lu­m e a satului setea de l u m i n ă ş i de îna­intare, creindu-ţi în ace iaş (timp u n rost a l tău propriu, o gospodărie ş i o căsn i ­cie care să-ţ i dea t ihnă sufletească şi să fie ptMă -pentru toţi. Cu aceas ta ţi-ai fi­x a t ţ inta vieţii şi ţi^ai găs i t ogorul de m u n c ă . Ca s ă reuşeşt i şi s ă creiezi ceva :

n u e nevoie să fii nic i mare pedagog, n i c i reformator ş i nici semizeu. Greşaua Dv. este c ă fiecare vă credeţi u n Rous­seau, u n Pestalozzi , ori a l t far mondia l de l u m i n ă pedagogică , c â n d la adică, mai d e grabă sunteţ i n iş te s ă r m a n e becuri electrice, care ia cel dintâdu scurt cir­cui t se strică. Dacă n u poţi fi făcl ie de biserică, mulţumeşte- te s ă fii o s i m p l ă lu-mânăr ică , u n m i c opaiţ. Principalul este să nu te simigi niciodată. Să pâ lpâ i me­reu în întuner icul sa tu lu i ş i s ă taiprăştii l u m i n ă p â n ă ia ult ima-ţ i răsuflare. Chiar a n o n i m şi u i tat de toată lumea , acolo în u m i l a ta odăiţă din şcoală, l â n g ă cărţile tale, l â n g ă soţ ia ş i copilaşii tăi , s ă ci­teş t i şi s ă gândeşt i mereu în ceasurile libere. Să -studiezi câte o problemă de interes ş i de folos pentru să ten i i tă i ş i s ă cauţi s'o înfăptuleşt i f P e urmele tale,

vor răsăr i a tunc i aşezăminte noui ş i g e ­neraţ i i de p lugar i tot m a i luminata ş i tot m a i de ispravă.

Colo, spre bătrâneţe, te vei trezii c ă s ă m â n ţ a t a a rodit ş i faţa sa tu lu i s'a sch imbat cu desăvârşire. Ai creiat o l u m e nouă , u n a l t sa t de o a m e n i ou mad mul tă şt i inţă ş i îndemânare l a toate. Vei aveà atuncá u n sent iment mare ş i puternic: conşt i inţa c ă n'ai trăit in zadar. Vei s imţ i că a i fost u n o m de folos, u n o m de bine. Ai fost u n ferment act iv î n •vas­tu l laborator de cultură a l poporului tău , u n agent v iu în procesul d e c ivi l izare al n e a m u l u i -tău. Ai fost o valoare cultu­rală.

Cu aceas ta ţi-ai împl in i t rostul de das ­căl rural. Poţ i -închide ochi i b lând şi re­semnat , c u m se s t inge o candelă de là i coană c â n d i s'a isprăvit untde lemnul .

Dar pentru ca s ă a jung i l a cu lmi le a-cestea de gândire şi de satisfacţie, repet, trebuie s ă te contopeşti cu u n sat ş i s ă fii a l lui şi n u m a i al lui , cu trup, c u su ­flet. Pentrucă satul este o real itate etnică, politică, culturală şi socială, o părt ic ică a neamulu i , încadrează-te -perfect î n rea­l i tatea -asta şi fii s i gur de succes.

„Mie-mi trebuie eatul oare să pr imea­s c ă pe învăţător şi învăţătorul care s ă fie însuiş sufletul întrupat a l -acelui sat", spunea Dl Iorga. Şi n u spunea decât u n adevăr s implu şi firesc ca toate adevă­rurile mari . Exprima u n punct de ve­dere care este a l nostru a l tuturora, ex­pr ima o veche tradiţ ie soc ia lă şi cultu­ra lă a n e a m u l u i Noi n u n e p u t e m închi ­pui satul deoparte şi şcoala -de altă par­te, fără n ic i o corelaţ iune între ele. N u p u t e m concepe u n dascăl izolat ş i s tră in sufleteşte de satul său . U n ast fe l de das­căl este o anomal ie , u n t ip soc ia l limpo-sibil şi monstruos . Cei cari n u s e identi­fică cu v ia ţa sa tu lu i ş i se p l imbă c u c u ­fărul dinjtr'un eat totr'aJtul, fără să l a s e nicăird o u r m ă de faptă hun?., s u n t d a s ­căli de c&pătoeală şi de aventură . Sunt fluturi rătăcitori, car i n u e păcat -dacă î ş i pârlesc aripile. La noi satu l s e con­fundă cu dascălul lui, pentru că sunt

părţile componente ale ace lu iaş orga­n i s m viu. Când (treci printr'un sat , arun-că-ţi ochii ni ţe l a s u p r a lui. U n d e ved ve­d e a satul părăginit , cu garduri surpate , cu ogrăzi pusti i , c u copii sdrenţăroşi în stradă, s ă ştii c ă ori are dascăl s lab, ori preot netrebnic. Unde însă învăţătorul este o m dirutr'o bucată, oare s'a dedicat pe deplin u m i l u l u i s ă u rost cultural, a-colo găseşt i ş i ş coa lă bună ş i copii buni dar şi u n sat de oameni de ţi-e m a i mare dragul .

Vagabondajul n'a credat nimic , dragul meu! Răbdarea da, s tatornicia î n m u n c ă , deasemenea. Pacostea cea m a r e a şcolii ş i a satelor noastre s u n t caravanele de

învăţătorii transferaţi şi detaşaţi , car i le eu/treieră a n de a n . Cel care v a s târpi d in (lege aces t blestem, oel care va re­strânge epidemia as ta , cel puţ in Ia l imi­ta min imală , va fi în ochi i m e i cel m a i mare binefăcător al şcolii româneşt i .

A m nădejdea că se va naşte ş i o m u l acesta.

Atunc i sper că mu v o m m a i întâ ln i ti­neri învăţători c u sufletul devastat d» ideal ş i cu resorturi le morale frânte, îna ­inte ch iar de a produce ceva, c u m spui c ă te s i m ţ i d-ta.

Iată sfatul meu ! GH. TULBURE,

inspector general.

ŞCOALA NORMALA.

Impresionat de jalnica situaţi* a şcoalelor normale, am căutat să atra­gem atenţiunea publicului asupra a-cestei instituţii care, în ultimul timp, a fost neglijată. De aceea am luat cu­vântul la adunarea generală a profe­sorilor secundari (1930), în repetate adunări ale prof. secundari din Cluj §i am scris în două numere consecuti­ve ale ziarului „Mişcarea" (din 10— 11 Martie 1931) — arătând tristele împrejurări în care vieţuesc şcoalele normale.

Avem convingerea că oricât s'ar legifera pentru binele poporului, re­formele vor rămâne sterpe dacă satele nu vor fi însufleţite pentru idealuri cie bună stare economică şi de înfrum-seţare a vieţii sufleteşti. Trebue să socotim pe învăţători drept îndrumă­torii fireşti ai satelor şi de aceea, ori cât de sporită va fi grija pentru pre­gătirea lor, ea nu va fi niciodată prea mare .

Din nefericire înmulţirea peste mă

sură a şcoalelor normáié a sporit nu­mărul învăţătorilor — î n multe locuri de o calitate diminuată —. peste posi­bilităţile de plasare ale timpului, iar condiţiunile mizerabile în care au funcţionat multe i^coli normale — improvizate —- au făcut ca tuberculoza aä fie sinistra tovarăşe de viată a ce­lor mai mulţi dintre tinerii noştri în­văţători.

La o anchetă făcută în 1926 s'a con­statat la 24104 normalişti: 139 atinşi 4e tuberculoză şi 1186 predispuşi la tuberculoză.

Cifrele erau înspăimântătoare şi, totuş, ele nu corespundeau realităţii. 0 anchetă recentă, făcută de societa­tea profesorilor de pedagogie, dă 642 tuberculoşi şi 1400 debili, candidaţi la diferite boale.

„Internatele au devenit destul de des vaduri de boală. Un zăbranic negru se întinde peste toate aceste locaşuri, care ar fi trebuit să fie o pildă de bu­nă pază a sănătăţii pentru şcolari"»

(Dr. Irirnescu, în şedinţa Parlamentu­lui la 27 Martie 1932).

Pr in t re pricinile de căpetenie care au făcut să se instaleze tuberculoza în şcoalele normale trebue să amin­tim: insalubritatea multor şcoli; lip­sa de spaţiu în clase şi dormitoare; k rana insuficientă,

Părinţ i i plătesc cu anevoie taxele de întreţinere, iar Statul nu poate da atâta cât trebue. Primăriile şi P re ­fecturile, care a r trebui să susţină în­tr 'o nobilă emulaţie şcoalele normale, se desinteresează şi le impun la fel de fel de taxe. In Cluj, de pildă, Pr imă­ria impune şcoalele normale la toate taxele.de apă, de gunoi, de faţadă, etc. şi nu le sprijină cu nici un ban, deşi aceste şcoli, pe lângă folosul pe care-1 aduc ele, mai întreţin, fiecare, şi câte o şcoală pr imară de aplicaţie, pentru care comuna a r trebui să aibă înda­toriri speciale.

Alocaţia de h rană a normaliştilor a fost totdeauna redusă. Astăzi ea este fixată la 12 lei, sumă cu care este pe­ste putinţă să se dea elevilor o cănită cu lapte zilnic, o pane gustoasă şi su­ficientă, o mâncare substanţială şi a-bondentă, care să favorizeze desvolta-rea mulţumitoare a organismului.

Cu toate acestea, de nicăiri nu poa­te veni un ajutor şi Statul se vede constrâns să facă noui economii, chiar şi la capitalul şcoalelor normale.

Parlamentul era pe punctul de a ho­tărî, în actuala sesiune, suprimarea cursului inferior la şcoalele normale. S'au ivit îndată partizani şi adver­sari ai ideei.

Dacă condiţiunile de viaţă în şcoa­lele normale nu se pot îmbunătăţi, e-

vident că reducerea cursului la pa t ru ani (cursul superior) se impune. S 'ar primi elevi mai formaţi, cari a r sta mai puţin timp în internat (3—4 ani) deci a r fi mai puţin timp supuşi unu i regim de slabă alimentare. S'ar rea­liza şi o recrutare mai bună, deoarece tinerii prezentaţi la concurs (absol­venţi de gimnaziu) a r fi mai în mă­sură să-şi dea seama dacă sunt sau nu înclinaţi spre profesiunea de în­văţător.

Singurul argument, care se poate opune unei atar i măsuri , este acela că se vor împuţina elementele ru ra l* în şcoala normală. Dar argumentul nu e fondat. Şcoala normală nu pregăte­şte numai învăţători rural i ci şi u r ­bani; elementul orăşenesc poate furni­za elevi admirabili cari, ca învăţători, se vor adapta mediului rura l cu a-ceeaşi uşurinţă cu care se adaptează tinerii săteni vieţii de oraş; e exage­rată afirmaţia că sătenii nu-şi vor a-duce copiii la şcoala normală, după terminarea gimnaziului, acum când celelalte cariere s'au închis.

Dacă însă condiţiile de viaţă ale şc. normale se pot îmbunătăţi, atunci e preferabil să rămână şi cu ciclul in­ferior (s 'ar evita între altele deplasa­rea profesorilor). In acest caz a r fi dfr dorit să se pună o serioasă bariera la intrarea în cursul superior, pr in t r 'úB examen la care ar trebui admişi şi e-levi din afară şi să fie supuşi şi elevii cari au făcut cursul inferior.

Această dublă iœlecuûnareiprima la clasai şi a doua la clasa. V) a r asigu­ra, întir'adevăr, serii de elevi buai .

O reformă pripite a şc. normate nu" e de dorit. Odată pusă problema şi în

Parlament şi în presă, ea trebue pri­vita pe toate feţele, nu numai de câte­va persoane, ci de toţi câţi sunt în mă­su ră să aducă un sfat bun.

Toţi avem datoria de a creia şcoa-leior normale o atmosferă de înţele­gere, tie grijă, de simpatie generală şi de largă solicitudine pentru viitorii învăţători, ca să ducă cu ei convinge­

rea eă ţara îi urmăreşte în activita­tea lor, înregistrând cu bucurie fieca­re faptă bună pe care o pot îndeplini la postul lor.

Această datorie este în primul rând a conducătorilor ţării, a învăţătorilor şi a profesorilor.

DIMITRIE GOGA.

PAGINI AUTOBIOGRAFICE. (Scrisoare adresată domnişoarei Rotten)

de Giuseppe Lombardo-Radice

In t imp ce predam pedagogia în şcolile secundare , contactul c u şcoala medie to general m ă făcuse conştient că pentru renaşterea şcolii, e necesar s ă c o m b a t e m tendinţa Asociaţiei profesorilor de a s e ocupa in mod exclusiv de interesele de categorie, de carieră, de lefuri, de liste, •de concursuri şi de administraţie . Erà o acţ iune justă, d a r . . . opriâ respiraţia . Mi-am propus, într'un cuvânt , de a stră­m u t ă interesele Asociaţiei profesorilor (voi, germani i , îi ziceţi: „Lehreivereini-gungen"), a d u n â n d pe uni i dintre tinerii -cei m a i vioi şi profesorii cei m a i ex­perţi în jurul unui ziar care eră meni t să fie s teagul reformei educative. Dea ceea T a m numit : „Niwvi Doveri" (Datorii noi). P r i m u l n u m ă r a l acestei reviste a a p ă r u t i n 15 Aprilie 1907, la Palermo, la editorul Sandron. T imp de c inc i a n i fură publi­cate ia fiecare 15 zile fascicole mari, pl ine de discuţii, cu rânduri foarte dese, cu două coloane, pe un loc restrâns.

Erà o muncă s traşnică, pentrueä a m făcut totul s ingur , deşi predam i a şcoală 28 ore pe săptămână. Z iua o consacra­sem şcolarilor mei, iar noaptea revistei . Nu aveam un ceas de odihnă. '

,J Nwovi Dovert' era un post foarte bun de observaţie; cu ajutorul lui a m ajuns să descoper care erau cele maâ %une şeoli Italien« şi cei mai buni învăţă­

tori; a m început cu toţii o corespondenţă act ivă , iar prin ziar m 'am luptat — pu­ţ in c a m în felul lui Don Quijote — .pen­tru f rumoasa mea Dulc inea (care pe a-tunci , vai, ce urîtă eră !) : Şcoala medie . Alţi t ineri Don Quijoţi d i n toate părţii» se un iau cu mine; a ic i îş i făcură a r m a t a mul ţ i educatori cunoscuţi; participau ş i scriitori însemnaţ i , a căror operă se des­făşură pe terenuri m u l t m a i importante ca a l meu, şi cu rezultate de o valoare fundamentală . I i amintesc n u m a i pe Cri-velucci, Croce, Fraccoroli , Gentile, ş i a? putea şă numesc p e l â n g ă aceş t ia pe unii dintre figurile cele mai s trăluci te al« înaltei culturi italieneşti din acele tim­puri. Unul singur Mpsià, cel care erà mai apropiat de mine: Giuseppe Prezzoli-ná, ş i lipsià numai pentrucă in acelaş t imp publica şi el revista lu i : „La Voce", z iar de revizuirea culturală a Ita­liei, care susţinea ideile revistei „La Cri­tica" a lui Croce, însă avù şi meritul său particular: acela de a revela ItaKeii « a grup de scriitori tineri, spontani, curajoşi şi neînfrânţi, pe drept chemaţi „vociano" în perioada literatúrai noastre dintre 1909 şi 1920, şi iscălit de Prezzolmi, Papiöi, Soffiei, Sîatoper, Jahier, Bödme, Cecchi: o pleiadă de poeţi şi literaţi.

y>La Voce" cu marea „Critica" şi mi­cuţa „Nuovi Dover?1 (pe terenuri diferit».

dar comunicând intre ele), impl in ià în mod măreţ, ba câteodată chiar cu prea mul tă vivacitate, m i s i u n e a s a de a smul­ge măşt i , de a desveli răn i si de a biciui lenevia.

„Nuovi Doveri" şiwi, văzut tr iumfând programul în 1Ô09, l a „Congresul profeso­rilor de şcoli medii" Ia Firenze, con­sacrat definitiv n u m a i pentru discutarea reformei şcolii; a in i ţ iat o colecţiune de studi i pedagogice prin opera lui Galletti şi Salvemini: „La Riforma della scuola media", prin opera lud Gentile „Şcoală şi fHosofie" ş i printr'o culegere ale scrie­rilor mele „Saggi di propaganda politica e pedagogica"; a întemeiat o colecţie de „Pedagogi şi educatori vechi şi noi", care făcuse cunoscută în Ital ia pedagogia lui Basedow, a lui Herder, Fichte, Schel l ing, Tolstoi, şi publ ică clin nou, într'o ediţie n o u ă şi frumoasă, pe Comenius.

Pentru ce fel de idei didactice se lup­tase această revistă, în ce priveşte învăţă­mântu l din şcoala medie şi e lementară? N u s e poate spune pe scurt. Lupta cea mai înverşunată a fost cea în contra „Compunerii" (exerciţii de nesinceritate) şi î n ganeral în contra a c a d e m i s m u l u i şi a spiritului burocratic. Aici se pot regăsi şi primele germinări a le ideilor mele ş i ale altora, expuse apoi în cărţile me le de pedagogie. Intre cărţile „altora" se gă-s iau scrierile aceleia, care a devenit soţ ia mea în 1910, a le Gemmei Haras im, din Fiume, care a reuşit, în şcoala unde erà învăţătoare, să armonizeze pe propria ei socoteală, experienţa ei într'o consonanţă fericită cu Estet ica lui Benedetto Croce. Ne l ipsià aproape orice colaborare a în­văţătorilor i tal ieni supuş i guvernulu i austriac, cu cari eu eram în cont inuă legătură, însă ne venia delà ei cevà mai preţios: crearea unei reviste surori c u „Nuovi Doveri": „La Voce degli insegnan-ti", care apăruse la Triest. Titlul deose­bit, dar sufletul acelaş . Adevărată fiică a trNuovi Doveri". In 1912 „Nuovi Doveri" 8'a transformat în „Rassegna di Pedago­gia e di politica scolastica", ce trăi doi ani: îj urmă. până la 192G, o colecţie de

volume (cam 50) întitulate „Scuola e Vita". In 1 9 1 9 — d u p ă răsbodu — a m î n ­temeiat o revistă nouă: „Educaţia Naţio­nală", care există încă azi şi despre care n u e nevoe să vă spun nimic , căci >D-v. gent i la m e a colegă, o urmăriţ i de câţ iva ani. N u peste mult , aşadar, se vor î m ­plini douăzeci de a n i de când eu s u s ţ i n u n „cerc'' cu mi i de prieteni învăţători şi profesori, fără altă întrerupere decât r ă s -boiul.

Deahià ajuns pe catedra univers i tară din Catania, începui în „Rassegna" re­culegerea rezultatelor „experienţei didac­tice", pe care în 1913 o publ icasem î n cartea „Lezioni di didaMiaa", din care s'au t ipărit până a c u m zece ediţii.

In ele se găseşte după părerea mea, „tot ce se poate concepe m a i v iu în şco­lile comunale" ; în vasu l vechiu e u ara turnat v in nou. Lucrarea aceea repre­zenta, în acord perfect cu ideal i smul l u î Croce şi a lui Gentile, şi un program d e m u n c ă pentru generaţ ia nouă de învăţă­tori, şi, d u p ă o perioadă de neîncredere „oficială" din partea pedagogilor, a fost pr imită cu o căldură, după care se poate judeca cât de mul t a fost preparat tere­nul în Ital ia pentru o astfel de renovare pedagogică.

D-v. veţi găs i şi azi câteva pagini care v'ar putea plăcea, f i ind î n armonie cu directiva şcolilor n o i şi active. Elevul n u m a i e cons iderat ca imitator, ci ca ob­servatorul şi judecătorul învăţătorului ; v iaţa une i şcoli e înţe leasă c a o colabora­re reciprocă a şcolarilor, colaborarea învă­ţătorilor; pedagog ia n u e tratată c a cevà „pro/esionai", ci e pusă în funcţ iunea umani tă ţ i i şi bogăţiei spirituale a maes­trului; in i ţ iat iva privată e apărată faţă: de şcoala de stat; s e s c a d e valoarea l e c -ţ iumlor formale, şi toată educaţ ia e ba­zată pe intui ţ ia copilului; învăţătorul e-considerat drept „moderatorul" s tudiu­lui liber. Iar în ce priveşte învăţă ­mântu l , cartea aceea a mea, după con­cepţia i ta l iană, care-şi a re or ig inea la Giambatt ista Vico, bazează educaţ ia copii­lor pe caracterul esenţial al copilăriei-.

atât al popoarelor, cât şi al individului : pe poezie.

De aic i : 1. Educaţ ia l inguist ică a copilului, c a

o şcoală de sinceritate; învăţă tura l imbi i ca u n proces creativ; m a r e a valoare atri­buită dialectului , considerat c a o crea-ţ iune a menta l i tă ţ i i copilăreşti a u n u i popor; scrierile mari lor scriitori populari , ca şi contraotrava gramatic i i .

2. Critica învăţământu lu i tradiţonal in­tuitiv (în sensul material ist ic) înţe legând intui ţ ia n u ca o i lustrare pr in obiecte s a u tablouri, însă ca viaţa şi desvoltarea ideilor, pe cari copilul le are deja — in­tuiţia înţe leasă deci ca poezie (ceeace e pr ima filosofie a vieţii).

3. Extinderea conceptului de a preda l imba ,1a toate obiectele, n imic ind con­ceptul abstract a i une i predări despărţite de aceea a l imbii italiene, înt inderea tere­nulu i de compoziţi i pe toate câmpuri le de observaţie, de experienţă, de s tudiu; compoziţ ia înţeleasă ca rezultatul obser­vărilor sufletului copilului, care explo­rează l u m e a sa, ca şi pe s ine însuş i .

4. E l iminarea cărţii în pr ima perioadă a t impulu i de şcoală; scrisul şi cititul, ca o reinvenţie a copilului.

5. Teoria identităţi i valorii, ca l imbaj , a tâ t a cuvântului , cât ş i a literelor, deci o coincidenţă perfectă a didacticii l imbi i cu aceea a desemnului ; desemnul spon­tan, ridicat la rangul de ocupaţ ia funda­menta lă a copilului; cântecul popular de un caracter spontan introdus ca muz ică şcolară; lucrul de m â n ă ca plastică şi construcţie spontană, excluzând orice for­mal i sm.

6. Istoria ea istorie - poemă, după ex-perieinţel€( învăţătorulu i Guido Santini , unu l dintre cei m a i profunzi educatori italieni, — c a şi conşt i inţa desvoltări i istorice a m u n c i i (Dewey).

7. Identitatea şti inţei şi a poeziei în cul­tura copilului , valoarea morală a şti inţe­lor naturale; lecţ iunile ştiinţifice, ca i lustrări de corelaţii organice vitale, (ur­m ă r i n d experienţa didactică germană a

lu i bchmei l ) ; copi lul considerat ca cerce­tător şi o m de şt i inţă.

8. Rel igia copi lului ca aspiraţie l a d u m -nezeesc ş i învă ţământu l rel igios ca .poezie rel igioasă. Deja in pr ima ediţie m'am re­ferit adesea la pedagog ia voastră de a-vantgardă şi a m amint i t de Lander-z iechungsheime, mişcarea din Hamburg , opera lu i Otto Ernst, etc., etc.

Pentru a întăr i în capul educatori lor ideile puse în mişcare de cartea m e a : „Lecţmni de didactică", şi pentru a con­firma n o u a practică scolastică, ce s e a-f irmà în ani i din u r m ă ici şi colo (ta 1908 pr ima „Casă de copii'" a Măriei Montessor l precedată de experienţa su ­rorilor Agazzi ş i Pietro Pasqual i (din 1898—1910), iniţiiarea a „La Scuola Rinno-vata", la Milano; în 1901 se întemeiază Montesca, în 1906 călătoria D-nei F r a n -chetti la Londra pentru a s tud ia ^Na­ture Study1', în Í907 sosirea a Miss L-Latter la „La Montesca", în 1909 in i ţ iarea inst i tutului lu i Mauriilio Saivoni la Mi­lano, etc., etc.),, publ icasem în „Scuola e Vita'- o serie de volume a diferiţi a u ­tori, de u n interes foarte mare ! Vouă, Germanilor, vă va face plăcere să af laţ i , că acţ iunea se începu prin „Ftachsmann als Erzieher'' a lui Otto Ernst, carte déjà populară în Ital ia; urmează dintre autori i străini cărţile lui J. iDewey şi A. F e r n e r e ; volumele lui S. Santini: „Pedagogia ca ştiinţa expresiunei didactice" şS „Dincolo de ştiinţă si sistem", două esseuri funda­mentale ale lud Gino Ferretti (care azi la noi e cel mai zelos susţ inător a l şcoalei active), despre „N-umărul şi copii" ş i „Alfabetul şi copii", vo lume asupra i n ­tuitei copilului şi a supra compoziţiei a D-re iHaras im ş i a lui Bevilacque; a s u p r a şti inţei copiilor de Longo; asupra cultu­rii regionale de Crocioni; esseuri de Fa­zio (unul dintre cei m a i m a r i discipoli a i lui G. Gentile); confidenţe de educatori; de d-ra Errera, de Colombo, de Pico şi diferite lucrări ale mele.

T i n d . de Olţ/a ('«•' •..

C E V A ' D E S P R E ÎNVĂŢĂMÂNTUL M E N A J E R *" ÎN STRĂINĂTATE ŞI LA NOI.

In n u m ă r u l depe Octamvrie 1Ô31 din „il-evue Internationale du Cinéma Educa­teur", care apare l a R o m a c a organ ai Inst i tutului international de c inematograf educativ în cadrul Societăţi i Naţ iuni lor :

dl P a u l De Vuyst, publ ică u n articol de­spre Bolid femeii în agricultură. Dl De Vuyst se întemeiază şi pe a n c h e t a făcută sub auspici i le Federaţiei Internaţionale a î n v ă ţ ă m â n t u l u i ménager d i n Fribourg (Şviţera), care a primit numeroase ră­spunsur i din m a i mul te State europene, între care şi România .

Pentru a înţelege bine rolul femeii în agricultură, dl De Vuys t constată , pe baza datelor care i-au s tat la dispoziţie :

că femeia contribuie c u cel puţ in 30% la producţ ia agricolă mondia lă , că în cele m a i multe cazuri ea poartă pe deaînfcre-gul toate greutăţi le menaju lu i şi că ea supraveghează pentru cel puţ in 70% în­trebuinţarea mijloacelor de trahi ale gos-podărieâ rurale şi ale menajului .

Urmează din toate acestea, c ă femeia delà ţară trebuie pregăt i tă a n u m e pentru această m u n c ă grea şi a t â t d e hotărîtoare pentru progresul material , dar şi moral al săteni lor noştri.

In străinătate , interesul pentru învăţă­m â n t u l şi educaţia menajeră creşte me­reu. Acest interes n u se manifes tă n u m a i

•de către cei ce conduc dest inele Statu­lui, ci şi de către Societăţi înfi inţate a

- n u m e , care toate se ara tă preocupate de î n v ă ţ ă m â n t u l menajer agricol postşcolar, pe care îl discută î n congrese loca le ş i i n ­ternaţionale pentru a afla mij loacele cele rnad potrivite pentru înfăptuirea lui, por­n i tă d i n necesităţ i reale.

Iată ce cerea, î n priv inţa aces tu i În­v ă ţ ă m â n t menajer rural, Congresul a l I l I - lea Internaţional d in Anvers-Liège:

1. Şcoala rurală menajeră s ă p u n ă p e • t â n ă r a fată î n fa ţa vieţii practice rurale " eu toate îndatoriri le ei.

„ 2. Să- i a tragă a tenţ iunea asupra ocu ; paţ-iunilor care să-i poată cre ià u n v&nit t

urmăr ind totodată şi cultura ei inte lec­tuală.

3. P r o g r a m a acestor scoale rurale să cuprindă u n î n v ă ţ ă m â n t general, m e n a jer şi agricol , iar acesta să fie m a i alea practic, teoria având să intervină numai pentru a lămuri partea practică.

4. Se impune crearea de cursuri post-şcolare agricole ş i de menaj în localuri înzestrate cu tot ce trebuie acestor fel d e c u r s u r i

5. Autorităţi le publice, îndeosebi Corpo­raţi i le profesionale a le Agricultorilor, s u n t datoare s ă a s igure pe toate căile o frecventare regulată a acestor cursuri .

6. P r o g r a m a secţ iunilor să corespundă rolului pe care t â n ă r a fată va avea să- l îndepl inească; instrucţia să fie înainte de toate practică.

7. Metoda acţiunii personale s ă fie obiş­nui tă peste tot şi dacă cer împrejurările , să ne s erv im de m e t o d a demonstrat ivă .

8. Acest î n v ă ţ ă m â n t s ă fie continuat ş i completat în cercurile agriculturi lor şi secţii le lor de juni.

9. Mediul în care trebuie s ă in i ţ iem t i ­ner imea delà ţară să fie rural şi famil iar , în spirit şi fapt.

10. Adminis trarea unei scoa le menajer* agricole să se facă după metode raţionala moderne.

1 1 . î n v ă ţ ă m â n t u l menajer agricol ar» s ă d e a o educaţie profes ională şi să a-jute t iner imea de a-şi câştiga deprinderi bune.

12. F e r m a acestor scoale s ă fie exploa­tată , încât să dea m a x i m u l de venituri fără a primejdui ţ inta finală.

13. Aceste scoale prepară pe ţinerile feto pentru miisiumiea lor de educatoare ş i I« formează din punct de vedere s o c i a l

14. Localurile, în care se face practicat s ă fie c â t m a i apropiate d e d imens iuni i* şi dispoziţi i le normale ale locuinţe lor Mi­rale.

C u m s t ă m la nod cu pregăt irea pentru menaj? Dacă a v e m în vedere masse le , m a i in tâ iu cele rurale, s t ă m s lab din cau­za l ipsei d e pregăt ire ş i de pricepere. Adevărat că i iecare m a m ă deprinde pe fiicele ei cu menajul , dar întreagă a lcă­tuirea acestuia e cea obişnuită din bătrâni , iar dacă se introduc înoiri luate delà oraşe, acestea sunt m a i mul t manifes tăr i de lux. Feme ia rurală, cu toate că are destule mater i i pr ime, m a i ales a l imenta­re, n u ş t ie s ă le întrebuinţeze c u m trebuie şi e de o neg l igenţă păgubitoare s ă n ă t ă ­ţii, mai ales în t impul lucrului la câmp.

La oraşe, priceperea pentru ale mena­julu i e m a i desvoitată, dar şi aici sun­tem încă departe de idealul dorit.

Scăderile .amintite au fost recunoscute de uni i «OEiducători ai ţări i noastre. Mai ales după răsboiu, s'au înf i inţat mul te scoale de m e n a j cu câte 3 clase ş i u n a n de practică, apoi câteva scoale normale pentru formarea de maestre la şcoalele de menaj . Rezultatul şcoalelor inferioare de m e n a j a fost — ca şi l a cele agricole — crearea unor cete n o u ă de a s p i r a n t s la s lujbe. Afară de aceea, n u s'a văzut ni-căiri u r m ă de influenţare spre bine n u a s u p r a ţ inutului î n care e şcoala, dar n ic i ce l puţ in a s u p r a comunei . V ina n u e n u m a i a corpului didactic delà ast fe l de scoale , ci şi a l inspectorilor şi inspectoa­relor cari nu-şi dau seamă că scopul a-cestui î n v ă ţ ă m â n t nu e crearea de aspi­rante l a bugetul Statului , ci e creşterea u n o r bune menajere pentru folosul lor propriu. E greşa la care n e caracterizea­ză : de-a da tuturor inst ituţi i lor noastre cu u n cerc restrâns , proporţii m a r i în ce priveşte personalu l şi programa, pentru­că s ă a j u n g e m l a u n rezultat practic cât s e poate de redus.

Ö dovadă, c ă şi la noi s'a înţeles ne­voile educaţie i menajere pentru massele mari, e programa ana l i t i că pentru oa­se l e Y, VI ş i VII d i n cursu l primar. In eia s e prevăd 3 ore consecutive pentru aospodărie pe săptămână , o u din carte, c i î » m o d practie, Deaeeea s e cere pexi-tra f ieeare şcoală ca loc de dţgjrindere o

casă deosebită, cu bucătărie, în curte eu coteţ pentru porc, paseri, grajd pentru o vacă cu lapte. N u se spune , dar se în ­ţelege delà aine, că trebuie şi o cămară şi o p ivni ţă pentru păstrarea a l imen­telor.

N u cred s ă fie în întreagă R o m â n i a o şcoală astfel înzestrată. Dar nici m ul t — puţ inul cupr ins în programa ana l i t i că n u se face în partea cea m a i mare a şcoa- . lelor, căc i n u s u n t învăţătoare pretut ie -denea, iar în multe , unde sunt, î l f ac n u m a i de mântuea lă , d in carte.

Starea aceas ta trebuie să înceteze. Fe ­mei le noastre delà sate s u n t dornice de învăţătură într'ale menajului , ch iar ş l ale bucătăriei . Dovadă faptul, că puWí-cându-se î n Biblioteca populară a „As-trei" o cărticică despre Bucătăria gospo­dinei delà sate d e D-na V. Lazăr, în 6009 exemplare, toate s'au epuizat, c u m p ă r â n -du-se de ţărance din Transi lvania . Multe a u întrebat despre aceas tă carte ş i l a u-nele foi populare m a i răspândite .

Trebuie deci s ă facem ceva. Dar n u scoale de menaj cu cursuri de 3—4 ani, cari nu folosesc n i m i c mul ţ imi i , c i cursuri de durată m a i scurtă.

In privinţa aceasta , ne poate servi 1» Transi lvania , exemplul Saşi lor, popor d e cultură veche, veşnic în legături cu l tura ­le s trânse c u Germania, de u n d e a u ve­nir la noi. La Saşi , s i s t emul curtsuràîor pentru instrucţ ia ş i educaţ ia menajeră « în floare. Anul trecut s'au ţ inut d o u ă cursuri în felul acesta: unul delà 8 Apri-l e p â n ă l a finele lu i Septemvrie, a l tu l , a -cesta de către Federaţ ia Bănci lor P o p u ­lare, n u m a i delà 8 Aprilie p â n ă Ja 5 Iulie.

P e noi n e interesează m a i m u l t ee l d ia -tâiu, de aproape şase luni , căc i e'a d a t atenţ iune m a i mul t părţi i practice: cu­noaşterea al imentelor, gospodăria casei , găt i tul mâncări lor , îngrij irea c a s e i l u ­crul de m â n ă , în deosebi ţesutul cănaâa i s'a dat o a tenţ iune deosebită, i g i ena , te-grijirea copiilor sugac i , cunoaşterea via­ţii, a poporului g e r m a n ş i a ţ m u t u r ă o r locutte de Germani (Saşi) (Heimat), wri*-

luet ica gospodăriei , educaţ ia civică, gră­dinari i , poniărit (tufele fructifere m a i a-les) , creşterea pasări lor de curte şi a altor a n i m a l e mici domestice. P r e c u m s e vede, educaţ ia naţională ocupă u n loc de i r u n t e . ş i la cursurile acestea practice.

Part ic ipantele la aceste cursuri a u plă­t i t taxe: la înscriere o mie de lei, la fie­care zi întâ i a luni i 1400, l u n a u l t imă 400 l e i Au fost primite fete cu 15 and împl ini ţ i . Intre cursiiste, a u fost fete delà ţară ş i d in oraş. Delà ţară a u fost fete de ţărani eheaburi. Dip loma unu i astfel de curs face — cu drept cuvânt — pen­tru o fată care vrea s ă fie soţ ie şi m a m ă bună, m a i mul t decât absolvirea unor clase de l iceu sau chiar a l iceului în­treg.

Aceste cursuri sunt însă pentru m a i puţ ine fete. Ele rec lamă şi t imp m a i în­de lungat şi chel tueală m a i mare. Con­ducători i Saşi lor a u înţeles că pentru a răspândi cunoştinţele practice ale ţnvăţă-m â n t u l u i menajer, trebuie să meargă ei la sate. De aceasta s 'aThgr i j i t m a i .ales Reuniunea agricolă săsească, care trimi­te regulat maestre de menaj l a sate, u n d e ţ in cursuri de menaj t i m p de două s ă p ­tămâni , dar nu cu satul întreg, ci cu 10—15 neveste tinere şi fete mari . Delà aces tea învaţă, m a i curând s a u m a i târ­ziu, şi celelalte femei. P r o g r a m a e c a m tot cea delà cursurile amint i te m a i sus , ou reducerile rec lamate de scurt imea t im­pului . Şi la cursurile acestea, oricât sunt da scurte, nu e vorba n u m a i de educaţie şi instrucţie menajeră, oi şi de educaţ ia naţ ională , Conferenţele se ţ in în jumăta­

tea a doua a zilei, de către m a e s t m ci© menaj , preot, învăţător, etc. ş i la ele par ­ticipă l u m e m a i multă .

Ce e m a i potrivit pentru noi? Dator ia noastră e de a da cultură menajeră masselor delà sate. V o m înf i inţa d e c i cursuri de două săptămânii s a u fie şi nu ­m a i de 10 zile pela sate şi pr in mahala le ­le oraşelor. Cheltueală pentru remunera­rea conducătoarei unui astfel de curs 'tre­buie să o suporte despărţăminte le „As-trei", Camerele agricole , Reuniuni le f e ­meieşti , B a n c a populară d i n comună, e-ventual chiar comunele. Dacă aceste-cursuri se vor a r a n j a cu priceperea rec la ­m a t ă de împrejurări le zilelor de acum,, cheltueală pentru un s ingur curs va f i m i n i m ă —• 1000 lei pentru ©ele 10 zile ş i cheltueală de transport a conducătoare i care are m a s a gratuit . Avem multe fete absolvente a şcoalelor normale de menaj,, care bucuros ar lua asupra lor munca, aceasta. Va trebui însă stabil i tă progra­m a a m ă n u n ţ i t ă a fiecărui curs ; conducă­toarea însăş i să o prezinte ară tând şi conferinţele pe care le va ţinea. Trebuie făcute, în înţelegere cu intelectuali i s a t u ­lui, şi pregătiri le necesare, pentru ca a-jungând în comună conducătoarea să se-poată a p u c a numaidecât de lucru. E vor­ba m a i a les de local, m a ş i n ă bună d e gătit, n u m ă r u l n u prea mare a l a s i s t en ­telor, modal i tatea aducer i i al imentelor-oare a u să fie gătite, eventual şi a l te le .

De cursuri luxoase , cu cheltueii mari, , n u avem nevoie, mai a les noi , n u !

VICTOR LAZAR.

MIOPIA ŞI

N a m înţeles niciodată dece uni i d in confraţi i mei dau certificate medica le şcolarilor miopi, pentru a fi scutiţ i de d e s e m n l a şcoală.

Dar m a i a l e s n a m înţeles pe părinţi — ş i încă părinţi intelectuali — cari -pretind această scut ire pentru copii i lor. _ Cunosc destui copii miopi , cari dese-

DESENUL.

noază bine şi desenatori şi pictori miopi ; ceva mai mult , cunosc miopi cari de­semnează admirabi l î n peniţă .

Fac — după părerea noastră — con­fraţii medici , u n m a r e rău că d a u certi­ficate medicale pentru aces t scop, iar pă ­rinţi i o foarte mare greşală, pe care copiii lor o s'o remarce m a i târziu: univers i tate

Am căutot să anal izez cauzele care îm­ping l a cererea aceste i scutiri . Rezultatele «unt de aşa natură că merită să le men­ţionez:

1. Lenea şcolarului respectiv. Atitudine care cu nici un chip nu tre­

bue încurajată , m a i ales c ă desemnul este un obiect foarte instructiv şi recreativ.

2. Simularea din partea şcolarului . In toate împrejurări le vieţei, dar m a i

a les în a c e a şcolară, s imularea trebue pe­depsită repede şi sever. In felul aces ta — credem — că se compleotează educaţ ia şcolarului respectiv.

3. Af irmaţia părinţi lor că nu are apti­tudine s a u talent la desemn copilul lor.

Orice copil de şcoală poate desemna. Profesorul de desemn niciodată nu se gândeşte ca elevul s ă u să dea o operă pentru expoziţie sau pinacotecă, şl nici n u întrebuinţează mij loace de constrân­gere să lucreze aşa cum ar putea să facă el. Profesorul îl învaţă să fie atent şi să vadă.

4 Pret insa severitate a profesorului de desemn.

5. Antipatia părinţilor sau şcolarilor faţă de -profesor sau faţă de •desemn. N u d i scutăm a c u m cauzele acestei ant ipat i i .

6. iDorinţa părinţi lor şi şcolarilor vani­toşi de a nu se strica media generală mare, la sfârşit de an. printr'o notă mică ia desemn.

7. Intrebuinţaera orei de d e s e m n pentru a-şi prepara şcolarul lecţiile şi temele ne­făcute acasă, pentru a face lectură extra-şcolară sau altă m u n c ă s a u pentru a pleca m a i de vrem© acasă .

încurajarea acestui lucru aduce după sine ş i invidia camarazi lor cari nu sunt scutiţi .

Ni se povesteşte că o elevă, scut i tă l a desemn, a fost surpr insă lucrând l a în-şirarea unor mărgele extrem de mic i pe un fir de aţă subţire în ora în care a r fî trebuit să desemneze. Eleva era scutită de desemn din cauza miopiei !

In faţa unui şcolar leneş — ne p u n e m totdeauna întrebarea dacă l enea sa nu-i consecut ivă unei stări patologice. Profe-

sorul e obligat, i n colaborare cu m e d i c u l şcolar, să rezolve această chest iune : s ă stabi lească cauza şi origina lenei la re­spectivul şcolar.

In general, se zice că acuitatea vizuală-— vederea — este normală, a tunc i când: individul recunoaşte la o lumină bună , , literile de 7 m m . înălţ ime, la d i s tanţă de 5 ni.

0 turburare a vederéi, frecventă în m e ­diul şcolar e şi miopia. Miopia este d a ­torită lungimi i exagerate a axului an-tero-posterior al globului ocular şi se m a ­nifestă prin necesitatea de a privi obiec­tele, etc. de foarte aproape. Cauzele s u n r numeroase: l u m i n a defectuoasă, mobilier-disproporţionat, eforturi continue a le a-comodaţiei , at i tudini vicioase, etc.

Miopia nu-i ereditară. Anumite cauze însă predîispun la miopie şi e frecventă la copii.

Dacă a m cerceta statisticile m e d i c a l e ca de ex. cele de m a i jos, unele l u a t e după Courmont (Précis d'Hygiène, 1925).

La Paris: 20,7% din elevii une i şcoli primare au fost găs i ţ i miopi; 10—72% la. Colegiul Rollin.

La Lyon: 38% la elevii interni a i u n u i ' -l iceu; 18% la elevii externi ai ace lu iaş . l iceu.

La Montpellier: 7,9% la elevii u n e î scoale primare de băieţi ; 6,8% la elevii unei scoale primare de fete; 11,1% l a e l ev i i unei scoale superioare de băieţi ; 9,5% l a elevii unei scoale sup. de fete.

In Elveţia: Stat ist ica arată un p r o c e n t dublu de miopi la şcolarii de rassă ger­manică, faţă de cei de rassă latină.

In Germania: 5,2% în şcoiue rurale;: 59% în Univers i tate; 20% în şcolile p r i ­mare; 47% în gimnazi i .

In Ungaria: După Vogel Marton ( î n ­văţăminte din stat ist ica şcolară a afec­ţ iunilor oculare, în „Népegészségügy", No. 10—15, Mai 1931, recenzat „Igiena so­cială". 1931, pag. 911), a u fost găsiiţf 18.13%i şcolari miopi.

Pentru prevenirea m i o p i e i Vogel crede că dezideratele lu i Hisscheberg I n ceeace-

..156 SATUL SI SCOALĂ

priveşte construcţ ia băncilor de şcoală, Arebuie respectate.

Englezul Kelinak d ă importanţă culoa-rei tablei şd a m o d u l u i de luminaire a acestei table. (Vezi şi articolele noastre -din „Lamura" 1925 şi „Satul ş i Şcoala" 1931).

La noi în ţară: Dr. G. B a n u şi colabora­t o r i i săi , tăcând cercetări asupra defecte­lor organice ki copiii de şcoală (Igiena

-socială, pag. 1049, 1932), a găs i t că în .mediul şcolar rural, procentul d e miopi se ridică la 4,3%, iar in cel urban 14,6% şi e frecventă, l a copiii de 9—12 ani . Sta­

t i s t i c a se referă l a 2149 copii de vârstă preşcolară şi şcolară. Gândiţi-vă Dv. câţ i copii ar trebui să fie scutiţ i de desemn !

Medicii şcolari sunt obligaţi a e x a m i n a -complet pe fiecare şcolar în parte. Vor neta în carnetul sani tar şcolar acuitatea

'vizuală, vor recomanda ochelari, după •caz, sau aşezarea în bănci. Orice certifi­cat medical trebue luat în seamă din a-cest punct de vedere, cu m u l t ă preocupa-Te pedagogică.

Desemnui are pentru şcolari o foarte •mare importanţă pedagogică. Oricum ar

fi executat clesemnul, are o valoare im­portantă, prin faptul că prin el poţi să-ţ i dai s e a m a î n ce m ă s u r ă şcolarul a făcut cunoşt inţă c u u n obiect s a u o fi inţă oare­care, ce relaţ iuni spaţiale a remarcat şi fixat şi c u m înţelege s ă reprezinte eeeace vede..

Desemnui trebuie privit c a o formă a limbajului. Desemnui pretinde interven­im centrilor superiori de asociaţie şi fa­vorizează considerabil desvoltarea intelec­tului.

Desemnui fixează, şi întăreşte memoria. Desemnui e expres iunea gândirii şi ajută la educarea manei ş i a ochiului.

Şcolarul v a reuşi să aibă noţ iunea va-loarei reprezentative a trăsăturilor, ra­portul de asemănare între un obdeet şi reprezentarea sa grafică şi-şi va concen­tra toate sforţările în executarea corectă, a munce i propuse.

Noi — credem — că, faţă ele aceas tă valoare a desemnulu i î n educaţ ia şcola­rului , scutiri le să se facă foarte rar — în m o d excepţional, n u m a i pentru cei cu miopie forte.

Dr. OD. APOSTOL.

NOUI LINII D E ORIENTARE lN TRECUTUL NOSTRU.

Unul clin fenomenele m a i puţ in zgomo--toase, dar c u atât m a i temeinice , ale vieţii noastre sufleteşti , de după războiu, e in­teresul accentuat , care se m a n i f e s t ă printre «"ândurile intelectualilor, pentru cunoaş ­terea cât m a i completă a trecutului no­stru, interes isvorit clin nevoia de a pă­trunde n u n u m a i instinctiv, ci şi cerebral, s i t u a ţ i a şi rostul noului stat naţional , a m e n i n ţ a t încă de tendinţele revanşarde şi cuceritoare a le unor vecini c u judecata •diformată de rămăş i ţe l e unei istoriografii şovine.

Râvna aceas ta de a în lătura neguri le iîngră'Biădifte artif icial de s tăpânirea strei-

*) k Lupaş: Epocele principate in isto­vim Românilor. Biblioteca istorică a Astrei 3*o. î . CKij. 192«, ed. II, pp. 144.

n ă peste trecutul istoric şi aspiraţiuîiffl» poporului r o m â n d i n provincii le desrohi-te, pentru c a d i n cunoaşterea temeinică * acestor puteri latente s ă n e precizăm dru­m u l nos tru î n viitor, a îndemnat pe răpo­sa tu l rege Ferdinand I s ă dea, c u prilejul deschiderii Univers i tăţ i i d i n Cluj, o deo­sebită atenţie î n v ă ţ ă m â n t u l u i ş i eecetări-lor istorice, pr in fondarea Inst i tutului dt Istorie Naţ iona lă pe l â n g ă aceas tă Uni­versitate, iar m a i târziu să lase pr in tes­tament ridicarea Fundaţ ie i Regele Ferdi­n a n d I, î n la ţ i .

De aceeaş dorinţă s'au arătat a ö pă­trunş i ş i mare parte a intelectual i lor noştri ardeleni, car i prin nevistete istoric» regionale, a p ă r u t e î n n u m ă r Însemna* în ul t imul deceniu, caută s ă afrotesse bogatul material ce-I Oferă arhivele jwîefche şi

«răşeme*M, mani fes tând tendinţa spre cer­cetări pronunţat locale, cu scopul de a evidenţia partea ce a u avut-o Români i , în sttuaţaund juridice diferite şi î n con­tact, s a u m a i bine zis conflict c u naţ iu­nile iconlocuitoare, l a i s toria polit ică şi culturală a acestei provinci i , precum ş i străduinţele de secole a l e aces tu i popor pentru conservarea naţional ităţ i i , a drep-turiioT Iui politice şi a ridicări i lu i eco­nomice . ,

AatfeA istorici i ardeleni delà Universi ­tate şi d i n provincie a u s c o s d i n umbra trecutului nou i figuri istorice, noui mo­mente d i n curgerea neîntreruptă a legă-tur&ca" bisericeşti, culturale şi politice ale Români lor depe cele două laturi a le Carpaţilor şi a u evidenţiat semnif icat ive momente , când neces i tatea imperioasă a t impului , trecând peste pornirile multor principi şi voevozi, le Impunea o at i tudi­ne polit ică comună în faţa primejdii lor înconjurătoare.

Parale l cu aceste cercetări, istoricii de­là cele patru universitate d in ţară a u scos la iveală, în an i i de după irăsboiu, lucrăr i fundamentale , cari modif ică şi îmbogă­ţesc în mare m ă s u r ă rezultatele istorio giraîiei -noastre, a r u n c â n d l u m i n ă a s u p r a celor m a i întunecate t impur i a l e trecutului ijosferu. Rezultatele obţinute prin aceste iucrări şi prin cercetările arheologice şi arhhrôstiee din provinci i le desrobite, înbi-a a u firele, d e m u l t e ord disparate, a le tre-cutafeti nostru, totr'un întreg organic ş i fiu viul adânc şi larg al vieţi i noastre et­nie», ta neîntreruptă desfăşurare pe teri-t c s t i celor trei provinci i dunărene , fu des c&tosat d e mul te obstacole care î i acope­r i»» cursul»

Din m u l ţ i m e a amănunte lor , ochiul cer­cetător a l istoricului c u vedere largă şi cuprinzătoare, descifra ritaul general o l istqrieà noastre , care se cerea lămuri tă ţ&iti f ixarea unor nou i l in i i d e orientare, «eşua s ă o facă înţe leasă tuturor celor c u dorinţa de cunoaştere a trecutului scv tru .

Aceste Unii că lăuzi toare le-a trasat pro-fwsörsä Univrs i tăţ i i d in €4uj , dl loan Lu-

pas, m lucrarea s a d e s inteză „Epocale-principale ín Istoria Românilor", p e care-o tăcem cunoscută In rândurile ce ur­mează .

P o r n i n d delà criteriul organac-naţional 'morfologic), pe care î l ia „ca. p u n c t d e mâmecare ş i ca temeiu a l împărţiri i i s t o ­riei române in epoce, căutând în ace laş . t i m p o 'concordanţă aproximat iv n u n u ­m a i cu epooele istoriei universale , dar ş i , cu fazele de desvoltare s incronist ică a . celor trei provinci i româneşti", dl I. L u -paş împarte istoria noastră în :

1. epoca veche., sau epoca formaţiunii^ poporului român (până la 1241);

2. epoca medie, sau epoca organizării politice, culturale, sociale şi economice <t, voevodatelor şi principateloi- române (până la 1593);

3. epoca nouă, sau epoca tendinţelor de. unitate naţională, poUtică, religioasă şi culturală (până la 1821);

4. epoca contemporană, sau epoca în­făptuirii succesive a unităţii naţional* vpână în prezent) .

Epoca veche începe cu apariţ ia î n i s t o ­rie a seminţi i lor tracice atât în Peninsula , . Balcanică , cât m a i cu seamă în baz inu l carpato-dunărea», l eagănul une i s t răvech i , civil izaţii cu caracter popular în t i m p u ­rile preistorice. In acest teritor g e t o - d a c u v a penetrat c ivi l izaţ ia grecească din ora­şele pontice, g ă s i n d aici n e a m u l eroic ş i . pătruns de un a d â n c spirit d e dreptate al Goţilor, iubitori de nemurire . I n v a z i a Colţilor determină o concentrare a mic i ­lor regate geto-daoe sub Burebista, c â n d , penetraţia romană) în Balcani a r u n c ă deja s ă m â n ţ a n e a m u l u i nostru $n m a s s a . Tracilor. Unitatea pol i t ică a ge*o-dacfflor~ fi ind zdrobită p e t impul lui Decebal, pr in . cuceririle s i colonizările lu i Traian, to bazinul carpato-dunărean, răsare o î n ­floritoare c M l i z a ţ i e orăşenească ş i să­tească c u caracter roman, s u b ob lăduirea cărate poporul băş t inaş a l Daci lor îşi î n ­suşeşte l i m b a şi sp ir i tu l practic şi cinată-tor de l ege a l stăpânitori lor. După abia: u n veac şd jum&tate de sitrălucalre, c i v i l i ­zaţia orăşenească fu distrusă d e besrafe.

15b •SATUL ŞI SCOALĂ

-ucigătoare a năvăl ir i lor barbare. Timp de aprope u n secol Goţii, apoi m a i bine rle patru secole Gepizii îş i înt ind peste p ă m â n t u l Daciei, odinioară fericite, s tă-

j.'âinarea întreruptă de invaziuni le tempo-.rare ale Longobarzilor şi Avarilor, lă­s â n d sporadice urme în l imba şi n u m i ­rile locale. Abia apar Români i , la sfâr­ş i tu l etăpânirei gepide, la suprafaţa isto-

„riei s i invazia turanică a Pecenegilor, ' Cumanilor şi Unguri lor acopere cu vălul

-întunericului vechile organizaţ iuni poli­tice băşt inaşe româneşt i . In t impul când ;?e per indau aceste stăpâniri politice, pă­trunse printre noi n e a m u l Slavilor, cari, însă, în afară de bogăţia cuvintelor ră­

m a s e în limbă, n'au reuşi t să altereze esenţial structura etnică a poporului no-

V stru, i -au îmbogăţi t doar v iaţa sufleteas­că. Astfel „la idea l i smul transcedental •moştenit delà Geto-Daci, la pract ic ismul sănătos , la spiritul de ordine şi claritate dobândit delà Romani , s'a a d a u s mis t i -

. x i s m u l de provenienţă s lavă." (pag. 42). Invaziunea Tătarilor (1241) a spulberat

stăpâniri le polit ice turanice , de sub rui­nele cărora apar a c u m străvechi le noa­stre organizaţ iuni polit ice şi sociale: cne­

z a t e l e şi voevodatele, organizaţ i i patriar­hale primitive, cari n'au putut împiedeca

• t imp înde lungat tendinţele de organizare monarhică, central is tă a mari lor voevozi d e a m â n d o u ă laturi le Carpaţuor.

Epoca medie este cea a organizări i voevodatelor şi principatelor române. Cel rtintâiu principe, mai târziu voevod, a-pare în Transi lvania la începutul secolu­lui XII, având a l doi lea loc după palat in în ierarhia statului ungar. Curând însă, tendinţele de emancipare ale principelui sunt atât de manifeste , încât în sec. XIII, după o serie de conflicte cu Regele, prin­cipele ardelean a junsese arbitrul s i tua­ţiei, d i spunând asupra succesiunei l a tro­nul Ungariei . Concomitent, s e mani fes tă t e n d i n ţ a de unire şi încorporare a maicilor voevodate d in sudul Carpaţilor (Litovoi, Seneslav) , pornire, căreia îi p u n e capăt marele Basarab-Vodă, prin victoria d i n 1330, l a Posada, când, după c u m se ex­

pr imă Henri Grégoire, marele voevod „a salvat naţ ional i tatea r o m â n ă de -Tura-nieni" şi a scos „un mare popor din în­tunecimea sc lavie i îin l u m i n a istoriei" (pag. 49).

Pornir i le şi m a i pronunţate spre Inde­pendenţă ale lu i Vlaicu-Vodă, Regele Un­gariei, Ludovic caută , în nădejdea unor înlesniri pentru ext inderea propagandei catolice în Muntenia, să le atenueze prin cedarea ca feude Domnului m u n t e a n a banatului severinean şi a ducatelor F ă g ă ­raşului şi Amlaşului . Mircea, căru ia î i reveniau a c u m aceste stăpânirii dincoace de Garpaţi ca moştenire, dupăce cau iă să se pună la adăpost d e tendinţele cu­ceritoare ale Regelui S ig i smund , a l ü n -du-se cu Polonii , î n faţa pericolului tur­cesc, caută o apropiere de vecinul s ă u din Ungaria , cu care încheie Ia Braşov al ianţă.

S iguranţa dinspre Ungur i şi victorii le obţinute contra Turcilor dau posibi l i tatea lui Mircea s ă desăvârşească organizarea internă a ţării , observându-se m a i cu seamă în v iaţa delà curte şi în cancelar ia domnească o influenţă la t ină apuseană .

Ofensiva catolică a Regilor unguri , du­pă ce t i m p de trei secole n'a reuşit să pătrundă printre Români , nici s ă le su­prime vechile dat ine de a alege liber pe şefii lor bisericeşti , l a mij locul secolului XIV, intensif icându-se m a i c u s e a m ă în nordul Ardealului , provoacă u n mare

exod al Români lor maramureşeni , cari trecând sub conducerea lui Bogdan Car-paţii , se aşează în Moldova vasa lu lu i un­guresc Dragoş şti resping î n repeţite rânduri , cu armele , pretenţii le de suzerani­

tate, ce le ridică Ludovic, Regele Ungariei , împotr iva acestuia , urmaş i i lui Bogdan găsesc ajutor la Poloni , p â n ă ce Alexan­dru cel Bun, sprijinindunse legături le bu­ne c u Poloni i ş i cu Mircea cel Bătrân, reuşi să ţ ină în frâu poftele cuceritoara ale Regelui ungur , dedicându-ş i întreagă domnia organizări i polit ice şi bsericesti a Moldovei pe care o lărg i p â n ă l a Nistru. Urmaş i i lui , prin desele certuri ş i lapte pentru domnie , s lăbiseră ţara tocmai te

•momentul când poporul r o m â n şi întrea­b ă creşt inătatea era a m e n i n ţ a t ă de cu -tropirea turcească. Două braţe puternice româneşt i , Iancu de Hunedoara şi Ştefan .cel Mare, prin necontenite lupte, zdrobiră t imp de câteva decenii puterea turcească oprind-o l a Dunăre. Victoriile lor avură r ă s u n e t l a toate curţile europene. Ştefan însă, greu încercat de perfidia regilor creştini vecini, cău tă să as igure autono-imia ţări i sa le şi rodul ostenelelor une i înde lungate d o m n i i printr'o împăcare cu Turc i i . D o m n i a lui a fost o strălucită epocă de înflorire cu l tura lă (primele cro­n i c i ş i cele dintâi traduceri a l e cărţilor bisericeşti şi artistic© (mănăst ir i le clă­dite în stil moldovenesc, pl ine de podoabe artistice) şi ea a avut o binefăcătoare (in­f luenţă şi a supra Români lor ardeleni cari, f i ind condamnaţ i în urma răscoalelor ţă­răneşt i din sec. XV şi începutul ce lui următor la o robie vecinică, pr imiră ca o rază de mângâiere întemeierea de către Domnul Moldovei a episcopiei Vadului . S tăpân irea lu i Ştefan fu dorită şi de Secui i şi Saş i i din Ardeal.

Lupta delà Mohács (1526) prăbuşi rega­t u l Ungarie i şi dădu nou avânt puterii turceşt i , a v â n d grele repercursiiuni ş i a--supra domnii lor m u n t e n e şi moldovene. Ttivalitatèa famil i i lor mari boiereşti, a căror orgol iu găs ia instrumente î n mul ­ţimea pretendenţilor cari v â n a u scaunul domnie i , tu lbură şi s lăbi mul t ce le d o u ă ţ ă r i române, .a junse s ă fie aruncate de aceş t i aventurierii sub suzeranitatea oricui -le-<ar fi putut da sprij in pentru cucerirea -şi păstrarea tronului . Luptele pentru ^domnie, în spri j inul cărora s e recurse de -cele m a i multeori la Turci, a v u r ă ca ur­inării măr irea nesăbui tă a harac iu lu i că­tre Poartă şi ru inarea ţăranilor cari n e -mai p u t â n d suporta greutatea birurilor, îşi vândtiră l ibertatea boieriilor s a u m â -

-năstirilor, devenind „rumâna" s a u „ve­c in i" . .

' D e c a d e n ţ a aceas ta polit ică şi economică compensată întru câtva, în aceas tă e-

pocă; de progresele culturale realizate p r i n á*tövitatea lui Neagoe B a s a rab, a

cronicarilor Macarie, Eít imie şi Azarie şi prin răspândirea tipografiilor ş i a căr­ţilor ieşite de sub teasc. In acelaş t i m p Români i contribuiau şi la cultuna apu­seană prin act ivi tatea umaniş t i lor Nicola« Olanul şi Mih. Valahul .

Epoca nouă, cea a tendinţelor de uni ta ­te naţ ională , o inaugurează domnia lu i Mihai Viteazul, care, dupăee umplu creş­t inătatea e u f a i m a biruinţelor lui î m ­potriva Turcilor, într'un fulgerător a v â n t real iză unirea Munteniei, Ardealului ş î Moldovei sub o s ingură domnie, împl i ­n ind astfel pentru un momeat — d u p * c u m spune cronicarul ungur — ..legea inevi tabi lă a destinului". Semnif icaţ ia a-cestor cuceriri o ara tă într'o scr isoare Saşi i cari se t emeau că Mihai v a c u r ă ţ a a c u m Ardealul de Ungurii ş i Saşi , dându-1 pe mani le Românilor. Şi s taturi le arde­lene fură nevoite să cedeze voinţei hotă-rîte a Domnului , dând Români lor locur i de păşunat .

Perf idia şi ura nobi l imii ardelene şi invidia lui Basta însă au pus capăt a-cestei domni i creatoare de epocă. Uciderea lui Mihai des lănţui seria luptelor pentru tron în cele trei provincii dunărene, p â n ă ce în Ardeal Gavral Bethlen, în Munten ia Matei Basarab, iar î n Moldova Vasi l» Lupu reuşesc să i m p u n ă domnii de l u n g ă durată, cu binefăcătoare r e p e r c u s i u n i p e teren economic şi cultural î n cele d o u ă principate. Matei Basarab m a i c u s e a m ă , prin politica s a creştină, awând legături cu împăratu l Ferdinand şi a l i anţa c u Gh. Rákóczi din Ardeal, reuşi s ă se ridice l a atâta autoritate polit ică, încât creşt ini i d in Balcani vedeau în el pe viitorul lor l iberator de sub s tăpânirea turcească , menit să fie ridicat în scaunul împăraţ i ­lor b i zant in i Luptele cu Vasi le Lupu însă, vecinul a cărui „hire împărătească" n'o încăpea Moldova, l-au împiedecat î n s ă de­là acţ iuni mari politice. Rival i tatea între cei doi vecini a dat în s ch imb bogate re­zultate pe teren cultural , prin întemeierea dé şcoli şi tipografii , t ipărirea de cărţ i bisericeşti ş i juridice şi ridicarea mul tor mănăst ir i . Un însemnat, spor cultural s e

naatiză şi în Ardeal pr in t ipărirea Noulu i Tes tament în româneş te ş i a cărţilor pro­topopului l o a n Zoba d i n Vinţ . Această act ivitate cul turală s'a cont inuat sub Şer-hsa Cantacuzino, care n e d ă în româ-«eş te Biblia d in 1688, carte dest inată tu­turor Români lor „cari tot dintr'o fântână «ură".

Pol i t ica lui Minai Viteazul, de a elibera ţfcrUe române de sub suzeranitatea tur­cească cu ajutorul creştinilor din apus , a fost u r m a t ă de toţi voevozii m a r i a i Munteniei în secolul XVII, a j u n g â n d a •e mani fes ta într'o formă superioară in-

t»nesele româneşt i prin Şerban Canta-•ueâno şi Constantin Brâncoveanu, cari nevoind a sch imba suzeranitatea tur­

cească cu u n a ş i m a i periculoasă creştină, a u ş t iut s lăbi pe cea dintâ iu , îndepăr­t â n d î n acelaş t imp pe c e a d i n u r m ă . Ajutau în a s c u n s pe Austriaci şi ceilalţi erest inţ împotr iva Turcilor, fără a l e permite însă intrarea oşt i lor î n ţară, dar n o se rupeau formal nici de Turci, pentru a n u transpune teatrul răsboiului pe pă-«sântul nostru. Totuşi C. Brâncoveanu trebui s ă p lătească cu moartea legături le l u i cu creştinii , iar vecinul s ă u d i n Mol-«krvs, Dimitrie Cantemir c u pribegia l a Buş i până l a sfârşi tul vieţii .

Sub ult imele domni i delà s fârş i tu l seco­lu lu i XVII şi începutul seco lu lu i XVIII cultura î n ţările r o m â n e a a j u n s l a o

jssare înflorire. F a ţ ă de curentul polon, care domina to Moldova prin personal i ­tă ţ i ca Miron Costin, î n Muntenia se re-*iroţi inf luenţa i ta l iană prin aportul cul ­tural şi pcûitic ce-1 a d u c e a Sto ln icul Con-«tamtin Cantacuzino, umblat pr in şcoli le dSH Italia, l a s tăru inţa căru ia fu înteme­ia ta c e a dintâi şcoală superioară „acade-arîe", după modelul cetei d in Padova. Dărnic ia lui Brâncoveanu a s e m ă n a t ă d e Ä&tiao Ivireanul cu u n „râu cu curgeri le

de aur", care a d a t m u l ţ i m e d e t ipărituri Românilor , Giwcüor, Arabilor şi Ivaruor, * d a t u n puternic a v â n t ş i arh i tec ture i pria c lădir i le to s t ű brâncovenesc şi chiar *i artelor plast ice. Mărin&nia i u i s e re-•ăTBâ s t asupra Bisericii Români lor arde­

leni, într'un t i m p c â n d aceas ta se d ă u n a sub ofensiva catol ică a Hababurgüoc, da* n u putu împiedeca pe Austriaci , s t ă p â n i delà 1691 în Ardeal, să n u r u p ă pr ia pro­mis iun i şi teroare o parte a Româniftor transi lvăneni delà Biser ica ortodoxă.

Legături le Domnilor români cu creş t i ­ni i treziră l a Constantinopol o profundă neîncredere î n e lementele autohton» ş i Poarta a c u m d ă d u tronuri le ţărilor r o ­m â n e Grecilor din Fanar , card c u m p ă r a u d o m n i a c u s u m e enorme, pe cor i l e stor­ceau pr in cămătar i greci ş i j idovi d e l à populaţ ia sărăc i tă d e jafurile lor. Teroa­rea f iscală a acestor venetici a junş i în slujbele conducătoare, r is ipi populaţ ia care lua drumul codrilor, î n t imp ce bo­ierii gâlcevitori şi lenevi ţ i într'o- v i a ţ ă trândavă ş i luxoasă îş i pierdeau de cel© m a i m u l t e ori .timpul î n intr ig i ş i r iva­l ităţi meschine . Principate le Române , î n pl ină decadenţă pol i t ică şl economică, a-jung p r a d a poftelor de cucerire a le vec i ­nilor. — La 1718, Austr ia o c u p ă t i m p de d o u ă deceni i Oltenia, l a 1775 tot I m ­periali i ine răpesc Bucovina, iar l a 1812 Ruşi i n e .iau Basarabia . Glasurile de p r o ­test, c a cel a l lu i Grigore Ghica, la 1775,. împotriva acestor s i lnic i i , fură înecate î n s â n g e . Rar, câte u n Domn fanariot m g î luminat , e a Const. Mavrocordat, c ă u t a prin reforme noui s ă p u n ă ordine l a sta­rea economică ş i pol i t ică a ţărilor r o m a ­ne, dar fără .rezultate m a i importanţi». Clasa ţărănească , m a i c u seamă» r i tmase tot a p ă s a t ă , în neagră mizerie.

In acest tâmp, grele pe3»ae«ţ#o»i raH-gioaee,. polit ice ş i -economice sufer iau ş t Români i ardeleni , cari insă conştH f ik id că Ardealul e ţară românească ş i « a p t i a -tarM lui, nobil i i ungur i , a 'au ce căuta eL î ş i s tr igară dreptul lor l a l iheftate re­l igioasă, polit ică şa economică p r i a « e v o ­lu ţ ia lu i Horia, Cloşca ş i Ceişan.

In a c e a s t a epocă s e m a a i f e s t * a n pro­gres m a i m u l t p e ca le culturală, t a if a s ­tenia, Moldova- ş i Tr&nsăvaaia, amsat-ul şco&aor ş i a i tipăriturUor. sporeşte, se mani fes tă tendinţe de a ţnma bacei» eta-risticei româneşt i { l oan Műinar Piu*rk»>

şi conşt i inţa originii noastre cu corolarul ei politic: dorinţa unei vieţ i libere, ne-a i â m a t ă de elementele străine, fu răspân­dită prin act iv i tatea unor o a m e n i ca Sava Popovici , l o a n Micu, Gh. Şincai , Petru Maior, P. Jorgovici, Gh. Lazăr. ş. a.

Epoca modernă, a înfăptuirii succes ive a unităţ i i naţionale-politice, începe cu mişcarea lui Tudor Vladimirescu la 1821, când tendinţele de libertate socială şi na­ţ ională germinate de revoluţia franceză; bântuiau -toate ţări le apusene . Ele băteau şi i a u ş a Ardealului şi Guvernatorul BánJfy, tenoându-se să, n u s e răspân­dească şi printre Români „primejdioase­le principii a le l ibertăţii ga l ioane ' , ceru la Viena oprirea l u i Jorgovici şi P iuariu -de a m a i t ipări gazete româneşt i . Revo-auţia izbucni însă î n Munten ia sub con­ducerea lu i Tudor Vladimirescu şi după •ca aceasta fu înfrântă, idei le moderne •căutară a fi valorif icate prin neizbutita ta cercare de reformă const i tuţ ională din 188Z. Peste u n deceniu, Regulamentul Or­ganic i m p u s de Ruşi , deschidea, adevărat , perspective pentru desvoltarea constituţio-na lă şi naţ iona lă în viitor; e l r ă m â n e a totuş a lcătui t în spirit ol igarhic. Tre­când peste scopul politic urmări t de Re­gulament , o ple iadă de tineri (Russo, Asachi, Kogălniceanu, Eliade, Bălcescu, Maiorescn, Laurian, ş. a.), pregătesc te­renul pentru realizarea l ibertăţii şi uni­tăţi i naţionale , pe cari cau tă să le reali­zeze pr in revoluţia d in 1848. Mişcarea fu înfrântă. Idealurile ei însă propagate prin şcoală, presă şi asociaţ i i culturale pă­trunseră în conşt i inţa tuturor Români lor si prin act iv i tatea desfăşurată de exilaţii

revoluţiei prin străinătate, fu câşt igat sprij inul puterilor streine, în special a l Franţei lui Napoleon al IlI- lea. Astfel după iabucnirea răsboiului în Grimée, cu a ju­torul î m p ă r a t u l u i francez, se făcu pr imul pas spre realizarea unităţ i i noastre na ­ţionale, scoţftndu-se l a congresul din P a ­ris Principatele R o m â n e de sub protecto­ratul rusesc ş i redând Moldovei cele 3 judeţe de sud ale B-asarablei.

Patr iot i smul luminat al principilor

Barbu Ştirbei şi Grig. Ghiea înlesni şi pregăti terenul ca în Divanurile ad-hoc Români i să rostească dorinţa lor de a uni cele două Principate într'un s i n g u r stat sub u n principe ereditar, dintr'o di­nast ie europeană, garantându-i i -se auto­n o m i a internă. Convenţia delà Par i s ad­mite deocamdată o unire parţ ială (vama­lă, poştală, etc.), dar protagonişt i i revo­luţiei din 48 împing lucrurile spre unirea grabnică şi efectivă a celor două Princ i ­pate prin a legerea î n Ian. 1859 a l u i Cuza ca D o m n al celor două ţări. Alegerea fu ratificată şi de puteri le s trăine şi la 24 Ian. 1862 unirea fu întreg i tă pr in î n ­trunirea celui dintâiu pa lament comun a l celor două p r o v i n c i a l a Bucureşti . Opera aceas ta fu încununată de reformele soc ia le (împroprietărirea ţăranilor, secular izarea averi lor mănăst ireşt i , etc.), prin -cari Cu­za şi Kogălniceanu puneau bazele R o m â ­niei moderne. Peste două decenii, u n i r e a fu consf inţ i tă prin tributul de sânge , p e care R o m â n i a îl dădu î n războiul d e l à 1877—78, câştigându-işi sub Domni toru l Carol I independenţa.

Evenimente le din Principate e r a u de a -proape urmărite de Români i ardeleni . L a 1859, când izbucni răsboiul între Austr ia şi Italia, Pap iu I larian sa lută urcarea p e tron a lui Cuza, văzând în el u n a l do i l ea Minai Viteazul, sub sab ia căruia Români i ardeleni sunt ga ta a-şi vărsa sângele pen­tru Domnul ales şi pentru unirea pol it i ­că a celor trei provinci i româneşt i .

Cu aceste nădejdi în suflet s e făceau m a r i sforţări, sub conducerea,lui Şaguna, pentru organizarea unei vieţi bisericeşti şi cul turale autonome şi pentru câş t iga­rea drepturilor politice. La 1861 se înf i in­ţează „Asociaţiunea pentru l i teratura ro­m â n ă ş i cultura poporului român". La 1864 datorită lui Şaguna se reînf i inţează mitropol ia ortodoxă română autonomă ş l independentă de legături le anterioare cu cea sârbească, s'a legiferat s tatutul or­ganic al lui Şaguna, iar în dieta ardelea­n ă din 1863—64 delà Sibiu, s'a legiferat egala îndreptăţire a naţ iuni i române cu celelalte naţ iuni privilegiate prin vechea

•constituţie ardeleană. Cu toate acestea, gândul Români lor ar­

deleni se îndrepta spre cei d in Principate. Ambasadorul francez, Thouvenel încă înainte de 1859 s p u n e a că unirea Princi­patelor va atrage şi un irea c u ele a pro­vinci i lor româneşt i de sub s tăpânirea a u s ­triacă, aceas ta d i n motivele constatate la 1856 de călătorul englez Boner că privi­rile Româoiilor ardeleni se îndreaptă spre răsări t nădăjduind, pr in unirea tuturor provănciilor, s ă realizeze u n mare s ta t naţional .

Pentru aceea ambasadoru l aus tr iac Prokesch-Osten sus ţ inea că unirea Prin­cipatelor nu trebue îngădui tă f i indcă ea ar ameninţa Austria până în m ă d u v a oaselor.

Această unire se consol ida î n s ă prin urcarea pe tron a Domnitorului Carol I l a 1866 şi Unguri i , temându-se de urmă­rile ce le-ar putea a v e a asupra Români lor

ardelenii abrogară l a 1867 toate legi le vo­tate de dieta din Sibiu.

Procesul istoric început l a 1600 îş i ur­m a însă cursul peste aceste piedeci şi e l se împl ini la 1918, c â n d căderea ţar is ­m u l u i rusesc şi a imper ia l i smului habs-Jjurgic, p r e c u m şi ajutorul Antante i ne-a în lesni t realizarea definitivei un i tă ţ i po­l i t ice a tuturor Românilor .

Autorul s e opreşte aici c u expunerea directivelor generale, cari străbat istoria noastră . Cu toate că autorul dest ină a-ceastă carte intelectual i lor „cărora şcoa­la s tră ină le-.a împărtăş i t cunoşt inţe i s to­rice sumare şi adeseori tendenţioase m a i a les cu privire la trecutul românesc", precum şi corpului didactic pr imar şi secundar, l ipsit de o bibliotecă istorică corespunzătoare, ea se impune şi î n lu ­m e a specialişt i lor prin valoarea şti inţif i­că ia împărţ ir i i noui ia i storiei noastre .

împărţ irea în epocii, dată de dl Lupaş , s e desprinde f irească şi logică, cuprin­zând întreg complexul pol it ic-cultural şi social al vieţi i noas tre istorice d i n cele trei provincii dunărene , pe c a r i evo luţ ia istorică şi uni tatea geografică le-a desti­nat clin cele m a i vechi t impur i a forma

statul uni tar al naţ iuni i băşt inaşe . B a r în a fară de trasarea acestor noui

epoci în trecutul nostru, evidenţierea in­dividualităţ i i istorice a Ardealului, a v â n d l a începuturi le lui inst i tuţ iuni le creiate de poporul românesc şi păs t rând tendin­ţe separatiste de regatul ungar , precum şi integrarea trecutului Români lor depe acest p ă m â n t în r i tmul larg a l istoriei noastre naţ ionale , d a u lucrări i d l u i Lu­p a ş o incontestabi lă importanţă atât pen­tru n o u a l u m i n ă ce o a r u n c ă .asupra desvoltări i noastre istorice, câ t ş i pentru contribuţia ce o aduce l a închegarea uni­tăţii noastre sufleteşti .

Povest irea clară, şt i inţif ică a eveni­mentelor, ţ i n â n d s e a m a de ul t imele scri­eri istorice indigene ş i străine, Cu m u l t e contribuţii personale, împlet ind firele i s to­riei noastre naţ ionale în curentele mari ale istoriei universale , s e termină cu vibrante cuv inte despre conşt i in ţa noa­s tră naţ ională , forţa d i n a m i c ă a mar i lor noastre real izări istorice, cuvinte pe care peotru valoarea lor etică ş i f rumuseţea li­terară le r e d ă m în întregime:

„Această conşt i inţă naţ iona lă s ă ardă ca o f lacără pururea vie î n suf letul tutu­ror fuior naţ iuni i române! L a l u m i n a ei să se înfrăţească toate cugetele, de căl­dura ei s ă se pătrundă toate inimile, la chemarea ei s ă se încordeze toate braţele spre luptă şi m u n c ă românească tr ium­fătoare! Astfel c lădirea l ibertăţ i i şi uni­tăţi i naţ ionale polit ice — începută la 1609 prin Mihai Viteazul, cont inuată de-alun-gul secolelor pr in toţi luminător i i popo­rului , s f inţ i tă la 1784 pr in trupul frânt pe roată al ţărani lor ardeleni, iar l a 1821 pr in cel sfârtieat de ia tagane , a l Domnu­lu i Tudor Vladimirescu, stropită apo i cu botezul de s â n g e a l ani lor 1848—49, în­făptuită /parţial l a 1859 pr in unirea prin­cipatelor şi desăvârşi tă l a 1918 — va de­veni pr in virtutea fiilor patriei r o m â n e atât de trainică şi resistentă, încât n ic i porţile iadulu i n u o vor birui pe dânsa "

' ' •" I. MOGA.

EDUCAŢIE A

P r i n educaţ ia amer icană v o m Înţelege e d u c a ţ i a din Statele-Unite.

In Statele-Unite 1k d in populaţie se -află i n şcoli ş i anume: ^1,000.000 elevi în şcolile primare;

4.000.000 „ „ „ secundare; 1,000.000 „ „ „ superioare

(Universitate) ; 1.250.000 „ „ „ speciale.

27.25WÍ00. Pentru educarea acestui t inereţe ex is tă

1.000.000 de profesori ş i învăţători . Valoarea clădiri lor s i a instalaţ i i lor şcola­

re se r idică l a 5 mi l iarde de dolari (825 mi l iarde de lei) şi a n u a l s e eheltueşte p e n t r u î n v ă ţ ă m â n t 3 mil iarde de dolari.

Atâta importanţă se d ă şcoalei î n S t -Lnite , încât n ică ir i pe l u m e n u se chel-

s iueşte m a i m u l t ş i nuni n i c i o ţară î n Europa a cărei che l tu ia lă generală, să ega leze bugetul înv. d i n St.-Unite.

Deaeeea naţ iunea a m e r i c a n ă trebue să fie socotită c a o naţ iune ideal istă, căreia vi itorul îi rezervă u n loc important .

Toate instituitele de educaţie din Ame-"rica urmăresc ace laş scop: să facă d in •elevi cetăţeni buni ş i activi , oameni cari s ă se respecte ş i s ă se s i m t ă onoraţ i că •fac parte dintr'o naţ iune nobilă.

Educaţ ia amer icană n u prepară pe oa­m e n i p e n t r u a fi bogaţi , c i- i prepară pen­tru a fi act ivi , î n mij locul societăţii . De aceea mul te ocupaţi i oare p â n ă a c u m nesocoteau educaţia, rec lamă astăzi oa­m e n i efectivi educaţi .

Ţintele educaţiei amer icane sunt: Educaţia fizică. Viaţa omulu i este o

-experienţă activă. Ba cere cont inuu u n •efort creativ. Oraşele amer icane nu s u n t

NOTĂ. Dl Prof. Dr. Robert Ttrevorrow, rector de là „Centenary Collegialle Inst i tu­te" U, S. A., a ţ inut l a Univers i tatea d i n Cluj (31 Martie a. c.) o interesantă con­ferinţă despre educaţ ia amer icană (tăl­m ă c i t ă în româneşte de Dl Prof. P. Gr imm). Credem c ă facem u n serviciu .«ititoBilor noştri comunicându-le-o.

»1ERICANA. de Dr. Ii. Trevorrow.

gata; idrumurile n u s u n t construi te î n întregime; mine le nu-s exploatate toate; câmpii le nu-s desţelenite peste tot . Noui ţ inutur i aş teaptă o a m e n i harnic i şi pricepuţi, care s ă l e însufleţească pr in m u n c a lor, gonind foametea ş i sărăc ia . America are nevoie încă de pioneri p l in i de îndrăzneală ş i de putere, în vederea sforţărilor m a r i pe oare le cere Victoria. Deaeeea cel d intâ i scop a i educaţ ie i f izice este crearea u n u i corp s ă n ă t o s şi puternic, capabil Ia o contribuţie tootărîtă pentru progresul american. Crearea u n u i corp sănătos şi a r m o n i c desvoltat, nu- i n u m a i un idea l exclusiv amer ican , c i este î m p r u ­mutat de là Europa» delà care America are încă m u l t de î n v ă ţ a t

(America urmăreşte ou interes ins t i tuţ ia socolilor ceho-slovaci) .

O întreagă reţea d e organizaţ i i funcţio­nează pentru promovarea sănătă ţ i i elevi­lor (clinică, grădini , cant ine , etc.), pe care o completează u n s i s t em de h ig iena min­tală, pentru a-i ţ ine p e t ineri cu m i n t e a s ă n ă t o a s ă ş i întreagă.

Metodele folosite pentru desvoltarea fi­zică s u n t de trei feluri:

a) Exerciţ i i de g imnas t i că formală î n ­soţ i tă de muzică .

b) Jocurile» exerciţii le şi întrecerile, care a u l u a t o a ş a desvoltare, încât trebuesc stăvilite.

c) Dansul , pentru .fete, bine înţeles dan­su l r i tmic .

Oricare ar fi s i s temul de educaţ ie fizi­că, el impl ică o griijă deosebită pentru desvoltarea une i a n u m i t e at i tudini m i n ­tale, care trebue s ă însoţească jocul.

Astfel tânărul a m e r i c a n e m a i bucuros să peardă o part idă de joc, pe cale c inst i tă , decât e'o câş t ige în m o d viclean. E l caută s ă fie c u toţi u n b u n camarad .şl acceptă înfrângerea c u aceeaş i l inişte ca ş i victo­ria. Americanul caută m a i bucuros să joace a lături decât î n contra.

Avantajele acestor .atitudini î n joc sunt recunoscute şî menţ inute şi dincolo de şcoală.

A doua ţ intă a educaţiei americane este de a descoperi şi e d u c a însuşiri le tânărului , în vederea unor anumite re­zultate. Acest postulat se bazează pe pre-s u m ţ i a că, chiar când e vorba de fraţi, fiecare are puterea s a minta lă şi apt i tudi-neie sale.

După c u m u n ing iner trebue să cu­noască perfect mater ia lul cu oare lucrea­ză, şi profesorul amer ican trebue să-şi cunoască elevii . Peste tot, la intrarea în şcoală, se folosesc testele. După intrarea în şcoală se observă care s u n t aptitudi­ne!© elevilor pentru fiecare studiu. Studii­le s e pot considera drept ferestrele pr in care pr iv im m i n t e a elevilor. Deaceea pro­g r a m u l de studi i mu va fi fix, ci acomo­dat puterilor elevilor, căci n u elevii sunt făcuţi pentru programe, ci programele pentru elevi şi nu rareori profesorii ţ in s e a m a de sugest i i le elevilor în desfăşu­rarea programelor de studiu.

Tânăru lu i american îi s u n t deschise toate drumurile . întrebarea este pe oare poate merge cu mai mul t succes? In ve­derea acestuiî DRUM, însuş ir i le sale s u n t desvoltate, prin educaţie, la m a x i m u m .

Aici a v e m de observat două feluri de act ivitate: a profesorului şi a elevului . In America educaţ ia este bazată pe auto-desăvârşire, sub o conducere pricepută. Regula nescr isă este ca profesorul să n u facă nimic pentru elev din ceeace poate face el s ingur. Pornind delà izvorul lucru­rilor, tânărul american a j u n g e prin cer­cetări proprii la rezultatele dorite. Aşa se face că el păstrează ş i î n v iaţa de dincolo de şcoală obişnuinţa de a cerceta, de a coordona datele, de a prevedea rezultatele eforturilor sale. Tinerii devin conştienţi de puteri le şi de s lăbiciunile lor şi de­aceea. ei vor căuta totdeauna să facă lucrul pe care-l pot face, ea să-ş i câştige pâinea. N u se omoară în felul acesta ambiţia, oi i luz ia deşartă, căci tinerii s e deprind cu credinţa că .adevăratul succes şi fericirea în viaţă, e să facă bine u n lucru, fie mare, fie mic.

însuş ir i le mintale ale tânărului sunt descoperite şi cultivate pentru a face din

el un " cetăţean util, imr'o mare r e ­publică.

Educaţ ia a m e r i c a n ă doreşte să dea t â ­nărului posibil itatea unei desvoltării con­tinui, care să se prelungească şi dincolo de şcoală, printr'o cât m a i mare d r a ­goste de cultură; să- i dea u n m a x i m u m de abil i tate de gândire, ca să poată g ă s i s ingur elementele faptelor şi să a j u n g ă s ingur la concluziile cele m a i bune.

Mintea s tudentului nu-i considerată c a u n element static, ci ca u n e lement activ,, cu atât spirit de observaţie şi c u atâta, judecată clară câtă e necesară ca să - ş i poată pune în valoare ideile şi simţirile" sale. Bl trebue să fie în s tare să dea ex­presie creaţiunitor propr i i Deaceea e t cunoaşte artele şi în m o d perfect e l c u ­noaşte l i m b a sa, şi (literatura naţiei sale.-

Şcoala dă tânărulu i amer ican puterea de a face în viaţă u n lucru folositor şi^ ceeace este esenţial, î i dă convingerea că m u n c a este preţul pe care el î l p lăteşte pentru privilegii le sale,, c ă c i toţi trebue-să-şi dea , într'o formă act ivă, contr ibuţ ia pentru propăşirea naţ iunei americane;-Speranţa cea m a r e a patriei este ca fie­care să muncească n u n u m a i în vederea u n u i c â ş t i g material , oi pentru a-şi ex­pr ima astfel mul ţumirea că e AMERICAN..

St.-Unite n'au oa ideal suprem banul . Ele ar trebui s ă fie judecate n u după co­merţul lor, ci după fi lantropia lor. D a r cineva trebue s ă aibă, ca s ă poată da.

Educaţ ia se încoronează prin desvolta-rea dorinţei de a fi membrul activ a l comunităţ i i . Sent imentul sol idarităţi i în societate se desvoltă prin cursuri, c o n f e ­rinţe, publicaţii , vieite şi oricare a l te m i j ­loace, care arată Amer icanulu i c ă este membrul unui grup social şi că pe umeri i săi apasă o parte din răspunderea publică.

Tânărul amer ican ştie că trebue să facă orice sacriffcilu oa ţara s a să devină m a i bună.

Delà datorii le cetăţeneşti n imeni n u s e poate eschiva şi deaceea Americanul n u se mul ţumeşte n u m a i să voteze, ci cu­noaşte toate problemele sociale şi t oa te soluţi i le şi-şi dă seama de valoarea celor

SATUL SI SCOALĂ 16ă

« a r e le r e p r e z i n t ă . Civi l iza ţ ia a m e r i c a n ă , c a să se a p e r e ,

dă o deosebi tă g r i j ă f o r m ă r i i c a r a c t e r u ­l u i , a s t f e l . î n c â t v i i t o r u l c e t ă ţ e a n n ă n u .fie o p ied ică p e n t r u r e a l i z a r e a i d e a l u l u i . a m e r i c a n . El t r e b u e să se d e p r i n d ă să respec te d r e p t u l a l t u i a , să s e m u l ţ u m e a s c ă î n a f ace r i c u p ro f i t u r i rezonabi le , s ă fie corect , în ce p r iveş te r e c l a m a , s ă înche ie t r a n s a c ţ i i oare s ă n u pre jud ic ieze p ă r ţ i l e c o n t r a e t an te, să fie c u r t e n i t o r , m a n i e r a t . ; p l in de b u n ă c u v i i n ţ ă . El t r ebu ie s ă şt ie c u m să-ş i folosească t i m p u l l iber , căci ,

rgra ţ ie m a ş i n i l o r , dm ce î n ce es te m a i m u l t t i m p l iber.

E d u c a ţ i a -ca m e r i c a n ă . d u p ă ce a da t a t e n ţ i e cunoş t in ţ e lo r , c a u t ă să desvol te şi g u s t u l p e n t r u t o t ce e f r u m o s . I n p r i v i n ţ a a c e a s t a i d e a l u l a m e r i c a n es te c a o m u l să rezerve o b u n ă p a r t e a c â ş t i g u l u i s ă u pen-

i r u ce e f rumos . (Cine câş t igă două p â i n i , să , dea p r e ţ u l u n e i a p e n t r u flori).

Deaceea A m e r i c a n i i t i n d s ă a i b ă o r a ş e f rumoase , p o d u r i şi c â m p u r i p l ine de fer­mée şi iscot pe t i n e r i î n n a t u r ă , c a s 'o c u n o a s c ă ş i s'o i ubească .

E d u c a ţ i a a m e r i c a n ă socoteş te f r u m o s u l o ce ta te d e a p ă r a r e a suf le tu lu i .contra t o t ce-1 p o a t e a t i n g e p r i n bogă ţ i e o r i s ă r ă c i e .

F ă r ă să ignoreze i n f l u e n ţ a cons ide ra ­bi lă a re l ig ie i î n f o r m a r e a c a r a c t e r u l u i ,

Amer ica ; a a j u n s l a cea m a i d e s ă ­v â r ş i t ă l i b e r t a t e confes iona lă .

A m e r i c a c rede î n idea lu r i l e f ixa te d e e d u c a ţ i a a m e r i o a n a : c rede c ă v a p u t e a c rea p r i n şcoală o a m e n i s ă n ă t o ş i ; î n ­d r u m a ţ i sp r e car ie re le , s p r e c a r e a u î n ­c l ina ţ i i ; m â n d r i că s u n t ce tă ţen i a m e r i ­c a n i ; de u n nob i l c a r a c t e r , oare s ă facă t i t lu l de g lor ie &i ş coa le i a m e r o a n e .

Aces te i d e a l u r i s u n t d i n ce î n c e m a i a c t u a l e şi m a i f avor iza te de c o n d u c e r e a S t a t u l u i şi de î n t r e a g a soc ie ta te .

(D. G.)

C H E M A R E A DASCĂLULUI RURAL IN CONCEPŢIA UNUI PROFAN.

Cu ajutorul facultăţii miraculoase a Îantaziei. sunt mai bine de un sfert de veac învăţător într 'un sat oarecare de pe Câmpia Ardealului, sau dintr 'un alt «colţ mai puţin înapoiat în cultură şi ma i pitoresc al acestei vaste şi ferme­cătoare ţări, aşa cum am visat în •copilărie că voiu deveni odată. Am toate posibilităţile morajé şi materiale pentru a mă dedica cu trup, cu suflet misiunii mele nobile, pentru care simt un adânc şi sincer devotament. Am o -viaţă familiară fericită, o situaţiune materială mulţumitoare; un salar po­trivit,, care se achită prompt şi o apre­ciere dreaptă a muncii mele din par­tea superiorilor, cum şi din partea sătenilor.

In timpul şcoalei, mă. străduesc cu drag să deprind pe micii copilaşi cu a r t a scris-cititului; îi fac să-şi apro­prie cele mai elementare cunoştinţe pent ru viaţa lor viitoare; îi învăţ să-

raţioneze şi să simtă corect şi mai pre­sus de toate trezesc în ei dragostea pentru învăţătură. Timpul liber îl fo­losesc, parte pentru a-mi augmenta capitalul de cunoştinţe profesionale, parte pentru a mă pune la curent şi a deslega multiplele şi complicatele probleme ale lumii în care am fost sortit să trăiesc. Acumulez cunoştinţe­le cele mai variate, nu pentru a-mi forma un capital de exploatare sau tezaur improductiv, ci pentru a le răs ­pândi pretutindenea unde ar putea fi lipsă de ele. Predispoziţia mea didac­tică e pururea vie şi imboldul de a. împărţi bunurile mele spirituale, mo­rale şi chiar şi. materiale cu cei lipsiţi, e irezistibil. F ă r ă aceste calităţi n 'aşi fi avut curajul a mă consacra unei cariere atât de sublime. Ideile şi sen­timentele ce mă frământă şi care cred că ar putea fi de un folos societăţii umane, le aştern pe hârtie şi ticluite

166 SATUL ŞI SCOALĂ

în formă de articole le public în cu­tare ziar sau revistă. Dar dorinţa ce arde în mine de a fi folositor omenirii mi-o astâmpăr mai des şi mai eficace, transmiţând cunoştinţele mele, câşti­gate cu multă trudă, consătenilor mei ţărani, atât de dornici de lumina ade­vărului. Sunt de părerea, că unui în­văţător şi mai ales învăţătorului ru­ral, nu îi e permis să se mărginească la activitatea strict şcolară; el trebuie să fie educator şi instructor şi al ce­lor mari , căci ţăranii noştri, ca de altfel mai toţi ţăranii din lume, -sub raportul cunoştinţelor despre lume şi viaţă, sunt tot minori încă.

Ia tă un mic exemplu de cum înţeleg eu să luminez pe consătenii mei adulţi :

E Duminică după amiază. Oamenii trecuţi peste vârsta zvăpăiată a tine­reţii sunt adunaţi la Casa Culturală a comunei, unde citesc sau discută di­ferite chestiuni de ordin obştesc. Vin şi eu să mă mai întreţin o oră, două cu ei. La o masă, un grup de oameni mai tineri discută despre cea mai ac­tuală şi mai dureroasă problemă a timpului acesta: despre criza econo­mică mondială. Mă ataşez la ei şi as­cult părerile ce se emit de unul şi de altul, păreri, poate simpliste dar des­tul de judicioase. Pr imarul satului, care încă face parte din acest grup, fie pentrucă a rămas nedumerit de părerile expuse, fie pentrucă şi de astă dată vrea să-mi dovedească cât de mult mă preţueşte şi ţine la mine, a-dresându-se celorlalţi, zice: ia să au­zim şi părerea Domnului învăţător de­spre cauzele acestei crize care ne paşte de atâta vreme şi atât de cumplit! A mă eschiva delà răspunsul ce mi se cere de către primar, care mă are în mare vază, poate fiindcă eu l-am învăţat buchile, a r însemna să mă cobor mult în ochii lui şi ai celorlalţi, ba poate să-mi pierd orişice prestigiu înaintea lor. De aceea, după o foarte scurtă căutare prin tainiţele memoriei mele, unde sunt îmagazinate fel de fel de in­

formaţii economico-financiare culese de prin cele ziare, reviste şi cărţi de specialitate, le spun oamenilor, na tu­ral, pe înţelesul lor, cam următoarele :.

Apoi, iată unde văd eu izvorul c r i ­zei economice în care ne zbatem şi set zbate cu noi împreună aproape toata, lumea civilizată de" azi:

Omul este o fiinţă imperfectă. Crea­torul 1-a dăruit cu o cunoştinţă a bine­lui şi a răului prea opacă şi cu o p u ­tere de înfăptuire a binelui prea limi­tată faţă de dorinţa de inai bine ce i-a sădit în suflet şi care nu cunoaşte nici o margine. Din clipa când a ajuns sa poată deosebi cât de cât binele de rău-şi a încolţit în el dorinţa de mai bine, omul încontinuu a fost în căutarea mai binelui. I se întâmplă însă ade­sea, că nemulţumit cu răul de acum,, care e mai binele dorit mai înainte, dat fiind că vederea lui nu e perfectă, '" să-1 schimbe nu cu un mai bine ci crj un mai rău; cu alte cuvinte, omul ade­sea confundă binele cu răul. Ba i ser mai întâmplă şi aceea că ştie şi vede-ce şi cum ar trebui să facă ca să fie mai bine, dar puterile nu-1 ajută. E un defect congenital al omului, care-i aduce multe neajunsuri în viaţă.

Din cauza acestui defect al său, o-mul adesea preferă frumosul, utilului. Dar dorinţa omului nu e numai să-şi-facă viaţa mai uşoară, dar şi mai p lă­cută, mai frumoasă. Oricine îndră*-geşte plăcerile şi dă întâetate frumo­sului faţă de util, e fatal să sărăcea­scă. După părerea mea, omul de azi a căzut în acest grav păcat economic. Puterea lui de producţiune e îndrep­tată azi mai mult spre industriile de-automobile, aeroplane, submarine ş i mii şi mii de feluri de obiecte ele lux, a căror întrebuinţare folositoare e-disparentă. Aşa se explică ruina tot mai mare a omenirii. Popoarele agr i ­cole, cum suntem şi noi, ar trebui sa se mărginească, pe cât e posibil, n u ­mai la acele obiecte de lux, pe care-înşi-le le produc, sau cel mult atâtea-

N.I77 7. Şl SCOALĂ 167

produse streine, de lux, să întrebuin­ţeze câte le permit escedentele econo­miei lor, altfel riscă să sărăcească. Asta e lege.

Al doilea mare defect din naştere al omului şi care e unul din germenii cri­zei economice de azi, e mândria lui exagerată. Observând superioritatea lui asupra celorlalte făpturi ale natu­rii, el s'a decretat pe sine, coroana tu­turor creaturilor, un fel de semizeu sau chiar zeu. In mândria lui bolna­vă, el uită că nu e un scop în sine ci numai o unealtă slabă în mâna Ace­luia care 1-a făcut şi 1-a zidit, şi nu se -mulţumeşte să subordoneze numai

fiinţele fără raţiune, dar tinde să supună, prin forţă, chiar şi pe seme­nii săi. Ori, omul în sine nu poate fi un scop; scop poate fi numai totalita­tea oamenilor, marea societate uma­nă. Gât de costisitoare sunt îna rmăr i ­le care servesc acest orgoliu nebun al neamurilor, o simţim amar cu toţii. Desigur însă, înarmarea popoarelor mici, cum suntem şi noi, este pe de­plin justificată, atâta timp cât cele mar i nu renunţă la ea.

Deci numai o fortificare a intelectu­lui şi o îmblânzire a firii omeneşti ne poate face viaţa mai fericită.

Y asile Bucur .

LECŢIE DE GEOGRAFIE. Clasa III.

Subiectul l ec ţ i e i : Muntenia (margini şi rel ief) .

Copii, vă aduceţ i amanite, c â n d î m i po-vesHaţi c u m aţi petrecut î n vacanţa Cră-eiuţnudui, î m i tot cercaţi să vă s p u n şi eu c u m a m perecurt, d a r n 'am a v u t t imp .

Ş i -aveam atâtea s ă vă s p u n ! . . . căci, ştiţi , eu a m plecat dan Cluj cu trenul şi m'am dus destul de departe d e a i c i ! De acoloj, de departe m ' a m gândit mereu l a voi. Ştiţi , dece?

..Acolo erà aşa de frumos, aşa de m i n u ­nate erau toate în juru m e u , că aş fi vrut să vă bucuraţ i şi voi împreună c u mine ! Poate vreţi să ştiţi unde a m fost ! Ca s ă vă povestesc, trebuie să m ă întorc cu g â n d u l înapoi prin toate locuri le pe care le-am văzut. Dar d e data aceasta , n u vreau s ă fac drumul s inugră. Vreţi să veniţ i şa vo i cu mine? Atunci, haideţi să p l e c ă m împreună, ta Muntenia, la Pre­deal, unde a m fost eu l a Crăciun.

TRATAREA. De unde plecăm? In ce ţi-But este Clujul? S ă arate cineva Transi l ­v a n i a ! Spre ce ţ inut pornim? (Muntenia). Spire ce punct cardinal — faţă de Transi l ­van ia se af lă Muntenia? Să arate c ineva eâit se înt inde Muntenia! In care parte a tăr i i noastre se află ţ inutul acesta? (Co­

pi i i spun hotarele, felul lor şi vec inătăţ i ­le). Le prezint harta Munteniei decupată şi l ip i tă pe u n fond de culoare înch i să . Copiii observă harta aceasta , p r e c u m ş i harta m a r e şi stabilesc forma ţ inutului : m a i m u l t lungă , spre Apus mail l a tă d e ­cât spre Răsărit . întorc şi tabla pe oare este desenat conturul Munteniei ş i . c o p i i i î n s e a m n ă hotarele.

S ă m e r g e m a c u m l a gară. Trenul p leacă seara i a ora 9 fără 10 minute . Ne scoa­tem bilete, ne uircăm în tren ş i după puţ in t i m p trenul suflă greu, dar î ş i i a viteză tot maâ mare ş i sboară c u n o i . . . Ce păcat că-i noapte! Câte n 'am p u t e a s ă vedem! Dar -uite, lumir.a în vagon se face m a i mică ş i putem aţ ipi ca s ă f im odih­niţi pentru mâine dimineaţă, când v o m avea ca s ă privim. A c u m voi dormiţ i şi eu vă păzesc. Când se vor ară ta zorile, a m s ă vă deştept. Vom fi aproape de Braşov. Să arate c ineva la har tă pe u n d o trece trenul cât voi dormiţi . Aşa ! . . .

Ei, s e face ziuă, sculaţ i a c u m ! Ca s ă vă treziţi bine, să fugă s o m n u l delà voi, facem puţ ină g imnast ică (cu braţele, ple­care trupului şi morişca). Acum, cu ochii

i a g e a m u r i ! i a u i t a ţ i -vă , şi deopa r t e ş i d e a l t a , c u m este p ă m â n t u l ? P r i n ce c â m p i e a m t r ecu t? (a Bâr se i ) . Copiii ob­s e r v ă t o t t i m p u l h a r t a . C u m m e r g e t r e ­n u l p e câmpie? D e - a c u m începe s ă sufle g r e u , to t m a i g r e u . . . A p r o a p e de Bra şov ş i-apoi d u p ă Braşov , p ă m â n t u l se to t r i d i ­că , se r i d i c ă iu t e de tot . Och iu l n u m a i p o a t e s ă p r i v e a s c ă p r e a d e p a r t e , că n i ş te z i d u r i î n a l t e îi s t a u în cale. Ce s u n t oa re aces t e z idur i? (Munţ i i Ca rpa ţ i ) . P r iv i ţ i , la Braşov , o r i d i c ă t u r ă m a r e ! Se n u m e ş t e T â m p a .

M e r g e m m a i d e p a r t e . T r e n u l u r c ă c u g r e u , tocul se s t r â m t e a z ă d i n ce în ce, s t ânc i l e s u n t a şa de a p r o a p e de noi , c ă denam î n t i n d e mama a m a j u n g e cet ini le b r az i l o r depe ele. Ui ta ţ i -vă , ce b l a n ă a l b ă şi f r u m o a s ă a u ! I a t ă că începe să n i n g ă ! Ce tiare n i n g e ş i ce deş i s u n t ful­g i i ! Nici n u poţ i vedea p r e a d e p a r t e de n i n s o a r e . C u m ne-a r p l ă c e a s ă n u f im în t r e n , oi s u b fulgii de z ă p a d ă ! D a r u i t e ce a p r o a p e es te s t â n c a de g e a m u l n o s t r u . H u r u i t u l r o a t e l o r se a u d e î n ă b u ş i t . . . m a ­ş i n a f lu ieră p r e l u n g şi î n t u n e r i c u l n u 'li­g n i t e ! Ce s ă fie? ( tunel) . Un i i v ' a ţ i a s t u ­p a t ochii , a l ţ i i vă ţineţi? b a t i s t a i a mas şi l a g u r ă , de ce? O, de - a r t r ece m a i iu t e ! D a r e c a m lung .

Ei, iartă că a t r ecu t ! N i n g e î n t r ' u n a şi a c u m . S t ânc i l e î n c e p i a r s ă se depăr t eze d e t r e n , d a r n u p r e a m u l t . I a p r i v i ţ i jos , c ine şe rpu ieş t e a l ă t u r i d e noi? ( şoseaua) . Ui te , începe să s e v a d ă ici-colea c â t e o ca să . Sunt. n i ş t e s a t e muci, d e m u n t e . Mai a v e m p u ţ i n ş i a j u n g e m .la P r e d e a l .

Ce-a t ă i a t l i n i a ferată, p â n ă aici? C u m se chi .amă locul p e u n d e s e p o a t e t r ece d i n t r ' o p a r t e a m u n t e l u i în cea la l tă? P r i n e e t r e c ă t o a r e a m t r e c u t noir? Şi în i s to r ie se vorbeş te d e trecătoairea .aceasta. Şt ie ci­n e v a , dece? Le vorbesc de sp re l u p t e l e d i n 1916. Ne a p r o p i e m de P r e d e a l !

î n t r ' o p a r t e ş i a l t a s e v ă d t u r n u l e ţ e l e v i le lor a s c u n s e î n t r e b r a z i . . . A c u m se v ă d în î n t r e g i m e v i l e l e . . . s o s i m în g a r ă . Ne cobor îm. D in f a ţ a g ă r i i începe şo­s e a u a p r i n c i p a l ă , desu l de l a r g ă . Din şo­s ea p o r n e s c s t r ă d u ţ e ca r e se t e r m i n ă a-

po i în c ă r ă r i , ce u r c ă s u s pe m u n t e . D in p a r t e a u n d e se e p r e s e t e r enur i l e , pornesc, c ă r ă r i l a fel, c a r e u r c ă s u s pe deal , a p o i pe m u n t e . P e u n a d in aces tea p l e c ă m noi . Merge ţ i cu m i u e ia v i la u n c h i u l u i m e u . Uite-o! E c a m m a r e u r c u ş u l d .n s t r ă d u ţ ă p â n ă la ea. A m a j u n s . . . I n t r ă m în c a s ă , s a l u t ă m , d a r ce să s t a i î n ă u n t r u ? Ochii vor s ă v a d ă f r u m u s e ţ i l e dea fa r ă . H a i d e ţ i î n ba l con! P a r c ă v ă a u d s p u n â n d : Or i u n d e t e ui ţ i , n u m a i m u n ţ i vezi! Ce vâr ­fur i a s c u ţ i t e a u ! Ce golaşe s u n t ! Spune ţ i ' voi, ce m u n ţ i s u n t ? De ce c a r e s u n t go­laşe vâ r fu r i l e lor?

C â n d le p r iveş t i de jos, p a r a s cu ţ i t e vâ r ­furi le . Să ş t i ţ i î n să , că o d a t ă a j u n s o m u l s u s pe Bucegi . n u se m a i găseş te pe u n vârf a s cu ţ i t , c u m se vede d e jos, ci pe u n p o d i ş m ic .

De ce se vor fi făcut în aceş t i m u n ţ i a t â t e a v â r f u r i , a t â t e a văi? (Sun t f ăcu ţ i d i n p i a t r ă de va r , p r i n ca r e a p a p ă t r u n d e cu u ş u r i n ţ ă şi îi m a c i n ă ) . Ce vâr f este a c e s t a m a i m a r e , î n t r e a b ă P a t i . ( 0 -mu!) . Dar acolo, n m i d e p a r t e cu o c ruce pe el, ce vârf este? (C a r a i m anu l ) . Ce ş t i ţ i desp re vâ r fu r i l e Omul şi C a r a i m a n u l ? (Dint re t o a t e vâ r fu r i l e , ca re le vedem, ele s u n t m a i î n s e m n a t e în Buceg i ş i a t r a g p r i n f r u m u s e ţ e a lo r m u l ţ i c ă l ă t o r i ) . Cru­cea aceea n u se vede pe C a r a i r n a n de m u l t ă v r e m e ! Vă d a ţ i voi cu socotea la , de ce s 'a r i d i c a t acolo o c ruce?

D a r p r i v i ţ i Buceg i i de là poa le s p r e vârf ! Ce p ă d u r i f r u m o a s e de fag. a n i n i , p a l t i n i şi b r a d ! Cu c â t u r c i m a i s u s ce se n . t â m p l ă cu b raz i i ? (devin to t m a i mic i ) . V ' aduce ţ i a m i n t e d e b u c a t a „Bucegi i ' 1 . Ce c r e s c a p r o a p e de vâr f? (.Tne-pen i , a p o i i a r b ă ca p e r i a şi f lori î n mi i do cu lo r i ) .

C ine p o p u l e a z ă în t i m p u l ver i i î nă l ţ i ­m i l e aces to r m u n ţ i ?

I a r n a , cine p a r e c 'au r ă m a s s ă p ă z e a s c ă p u s t i e t a t e a ? (Babele). Să n e p l i m b ă m p u ­ţ in p r i n P r e d e a l . S t răz i le c a r e se desfac d in şosea , c u c â t u r c i p e ele, s u n t c a n i ş t e a le i de b raz i , cu vile a s c u n s e în des i şu l lor.

D a r eu n ' a m s t a t tot t i m p u l la P r e d e a l ,

m a m d u s p e n t r u câ teva zile l a B reaza , to t pe v a l e a P r a h o v e i , m a i jos. Să c a u t e c ineva B r e a z a pe h a r t ă . I n t o v ă r ă ş i ţ i - m ă şi voi. P l e c ă m d in n o u ou t r e n u l . T re ­cem to t p r i n t r e m u n ţ i , p r i n Azuga , B u ş ­teni , S i n a i a . L a Sinaia,, e g a r ă m a r e şi f r u m o a s ă şi t r e n u l s t ă m a i m u l t . Ştie vre­u n u l , de ce? Ce c u m p ă r ă oa r e că l ă to r i i de là bă ie ţ i i ven i ţ i l a .scara v a g o n u l u i ? (In­t r e al tele , veder i ) . Vă voiu a r ă t a şi eu cele p e ca r e l e - a m c u m p ă r a t . Ce v â r f u r i se văd maá b ine ca la P r e d e a l ? Ma i m e r ­g e m d o u ă s t a ţ i i . P r i v i ţ i l a h a r t ă ! Ce s e 'mtâmplă cu î n ă l ţ i m e a m u n ţ i l o r ? Delà C o m a r n i c p r i n ce r e g i u n e t r ecem? (delu­r o a s ă ) . M a i a v e m o g a r ă de là C o m a r n i c şi .apoi n e c o b o r î m în Breaza . Case le n u p r e a se v ă d peate tot, d e ce o a r e ? Da, de là g a r ă t r ebu ie s ă u r c ă m u n ş i r des tu l d e l u n g d e s c ă r i ş i-apoi . a jungem în s a t u l -ascuns p e n t r u cei d i n t r en , de d e a l u r i . I n a c e a s t ă loca l i t a t e , och iu l î n t â l n e ş t e de jur- f tmprejur dea lu r i , c u m la P r e d e a l în -ţ â l n i a m u n ţ i . Ş i - a c u m s u n t f r u m o a s e în h a i n a lor a l b ă d e z ă p a d ă , clar p r i m ă v a r a şi v a r a , vi le ' închipuiţi c u m s u n t ? C â n d eu e r a m a ş a c a voi, a i c i în Breaza .am în­v ă ţ a t şi î n v ă ţ ă t o r u l m e u me vorbi à m e r e u de f rumuse ţ i l e ţ ă r i i n o a s t r e . Oda tă n e - a f ăcu t o b u c u r i e m a r e . A p l e c a t c u no i î n excu r s i e l a B u c u r e ş t i . C ine a r a t ă l a h a r t ă o r a ş u l a ce s t a? De ce este a ş a m a r e î n s e m ­n a t ? A l t ă d a t ă o să vă s p u n ce-am v iz i t a t în B u c u r e ş t i . A c u m u i t a ţ i -vă l a h a r t ă , c a s ă ş t i ţ i b ine c u m e p ă m â n t u l p â n ă l a B u c u r e ş t i .

Dealurc'Ce s c a d d i n oe î n ce, p ă d u r i l e se r ă r e s c , d a r c u m scap i de p ă d u r e a ve rde , ce te ' nso ţeş te p â n ă l a C â m p i n a , te pome­neş t i d e o d a t ă 'n fa ţă c u o p ă d u r e de co­p a c i neg r i . Ce s u n t . o a r e aceş t i copac i? •{sondele). I n ce s e p ie rd apo i dea lu r i l e ?

Şi p r iv i ţ i , a c e a s t ă c â m p i e p â n ă u n d e se i i -tiiiide? ( p â n ă l a D u n ă r e ) . Noi c u m a m s t r ă b ă t u t M u n t e n i a ? D a r i a u i t a ţ i - v ă c u m se m a i î n t i n d e c â m p i a ? U n d e este m a i l a t ă? Ce n u m e p o a r t ă ? D a r f ă ş i a d e a l u r i ­lor, u n d e c o b o a r ă m a i jos?

T r e c â n d din A r d e a l î n M u n t e n i a , c e m u n ţ i a m s t r ă b ă t u t ? P e h a r t a m a r e a i c i s u n t î n s e m n a ţ i . Să-i î n s e m n ă m şi n o i p e h a r t a depe t a b l ă .

Vedeţ i că z idu l de m u n ţ i se ' n t i n d e p e t o a t ă p a r t e a de M i a z ă n o a p t e a M u n t e n i e i . C u m se n u m e ş t e î n t r e g l a n ţ u l ?

PAUZĂ: Se c â n t ă „ Ţ a r a m e a " . RECAPITULARE. Să v e d e m a c u m d a c ă

ţ i n e ţ i m i n t e to t ce-am v o r b i t d e s p r e ţ i ­n u t u l c a r e l -am î n v ă ţ a t a c u m ! Copiii r e ­p r o d u c l ec ţ i a a j u t a ţ i d e î n t r e b ă r i l e me le .

ÎNCHEIERE. Copii i d e s e n e a z ă şi colo­r e a z ă h a r t a M u n t e n i e i ( con tu r ş i re l ief) . L a l u c r u l m a n u a l vor l u c r a d i n p l a s t i ­l i n ă rel ieful Mun ten ie i , o vo r d e s e n a , d e ­c u p a şi o vor l ipi p e h â r t i e de c u l o a r e înch i să .

Lec ţ ia t r a t a t ă dn a c e a s t ă f o r m ă , n u s 'a t e r m i n a t în o s i n g u r ă o r ă . A fost c o n t i ­n u a t ă ş i î m b o g ă ţ i t ă cu a d a u s u r i a s u p r a f r u m u s e ţ i l o r d in m u n ţ i , d e a l u r i , c â m p i a fa ţă de a c u m 50 an i .

A m cit i t copi i lor desp re P e ş t e r a şi Chei­le Dâmbov ic ioa r e i şii Argeşu lu i , P e ş t e r a l a l o m i c i o a r e i . Diferi te i l u s t r a t e cu vederii d i n aces te l ocu r i a u fost p r i v i t e şi a p o i a şeza t e î n a l b u m u l cu veder i d i n ţ a r a n o a s t r ă .

S'a m a l făcut l e c t u r ă d i n „Zâne le d i n Va lea C e r b u l u i ' de N. Urech ia . I n o r a de c â n t s'a î n v ă ţ a t : ,.Mi-e do r de m u n ţ i , de G a m i m a n " .

LIA GOTEA, înv. xc. de aplicaţie, Cluj.

SCHIŢĂ MONOGRAFICĂ A S U P R A LUJERD1ULUI — SOMEŞ. (In amintirea unor dragi „scinteuţe")

(Continuare) Material folcloric. Fentru a găsi pe oameni în cetace au ei permanent,,

îi cauţi în viaţa de toate zilele. Capitolele precedente t u arătat, atât cât per­mitea o „schija", ce aspecte principale de viaţa ere satul şi în funcţie de ce factori hotărâtori se desvoltă. Rămâne să prezentăm partea care se leagă de sentimente.

Şi la ţară ca şi la oraş, viaţa se scurge între necaz şi bucurie — întie greu şi uşor — între bine şi rău. Complexitatea vieţii acesteia merge dele obiecte şi rolul lor social {civilizaţie) — până la sentimente (cultura)20). Delà gestul brutal al unei siluete de crâşmă până Ia supleţea următorului sentiment de dragoste strecurat în cuvir.te.

„Iaca badea trece deaiu Că-i cunosc frîu şi calu. Calu-i sur, badea-i singur, l-aş sudui nu mă-ndur. D a batir atit oi zice : badea di pă cal să pkice —

ş-aşa rău să să lovască, sínjeié să-l năpădească: şi nime să nu-l oprească; numa luna şi trei stele şi cornu năfrămii mele"21).

In această ordine de idei, înainte de-a urma materialul folcloric propriu1

zic, se impun unele otservaţiuni : materialul ce prezint este picpn'u pentru toate satele ce ocupă această vale — este cunoscut şi din alte părţi. Are îi s ä armatoarele proprietăţi specifice: 1. credinţele privitoare la uriaşi, mai bogate ca oriunde. 2. nici piesele mari de literatură populară nu lipsesc: balade, co­l inde; ele însă apar în parte fragmentate (Mioriţa) — altele conservate de memoria celor mai bătrâni cu sfinţenie (Gruia lui Novac). Cântecele scurte, închid sentimente într'o formă delicată iar „piuiturile" oglindesc foate bine o* anumită mentalitate : cochetăria rustică, ce merge până la forme de expresie airectă. Toate acestea le arată materialul cat în forma de mai jos. 2?)

I. „Aşa, cîmd o fost potopu, a p ă i a tunc i o r ă m a s , e înd o perit l u m e a d ă apă • r ă m a s uriaşii, ş i o r ă m a s apoi, o r ă m a s dealmrili şi pietre — ş^apăi uriaş i i o r ă m a s , o trăit p in pietre. S-o-mbulzdt pietrile ş-o r ă m a s urmele lor. Şî astăzii s tat .

s o ) Dinst ineţ ia dintre civilizaţie şi cultură vezi-o î n cea m a i b u n ă carte apă­rută to ul t imul t i m p asupra acestei probleme : I. Mehedinţi, Coordonate Etnogra ­fice. Civilizaţir. şi Cultura. Buc. 1930.

2 1 ) De là Maria Játnan, de 19 and, d i n Lu jerdiu - Someş . _ : 2 2 ) In redarea textelor ş i a folclorului, m ă aprop iu de exprimare, fără s ă între­

buinţez transcrierea fonetică. Pa la la l izarea o a v e m ca fenomen general . Tot aşa de des se înâ lneste e deschis c a in „pune", „cărtice". Lucrarea s e prezintă c u ca­racterul ei de „schiţă" şi s e adresează m a i mul t mvăţător i lor pentru eventuale î n ­cercări de prezentare monograf ică a sate lor noastre. In acest scop, pentru mate ­rialul folcloric se recomandă călduros broşura d lu i Ion M/uşlea „ învăţătorul şî Folclorul (Extras din „învăţătorul" IX 1928) Cluj. Pentru partea etnografică iindi-caţ iuni pract ice n'avem. Avem î n s ă ca imbold o cărt ic ică de c ă p ă t â i pentru o r i cine, G. Vdlsan: „O şt i inţă nouă: Etnografia" Cluj, 1927. O l u m i n ă d e tota l a d u c e apoi dl Rorrwl Vuia, cu „Etnografie, Etnologie, Folclor". Definiţ ia şi domeniul"' („Extras diin Lucrări le Inst, de Geograf, a l Univ . d in Cluj IV, 1930) unde p e n t r u p r i m a dată la noi s e expune p u n c u l de vedere pur etnograf ic (în mod teoratic> a s u p r a celor trei aspecte ale domeniulu i respectiv: etnografie, etnologie, folclor.

u r m e de ei. Auzi, să ierta... o m şez e u a ş a - n cur, i a a ş a o şezut — c u m şez eu ca pá s caun . Ş-acuma să vede c u m o răzmat capu, şi l a cap să cunoaşte bolovanu Iu Pietri (KétTÏ)".

II. „D-apăa, în Pătrimi încă ş t iu domnule , că uriaşii o avut acolo casă — şură dă piatră; da n u că o clădit, i a r ă nuima că o-mbulzit cu puterea lor. O i e ş i t , d-asupra pă Babii2i) — ş-o a d u s u n bolovan c u braţele,, da mare . Acela o-am apu­cat ş i e u d in /ùiee ia ei s-o prăpădit di p-aici. Oamenii n u o lăsa t s ă să p r ă p ă ­dească; comand^aceia ş i şura lor ş i as tăz i trăeşte. Ar şi tat ş e s să n u ş'i ţ inută ei., dealu Băbai; tăt s ă put i ia -n jos. Di pă Băbi, el p ă ş e pă Belhedi la Dej ş i di p ă •Belehedi, mînce-1 sărăc ia , în dea lu Curtxduşului. De-acolo, păşea în Dealu-Mare

III. Când s-o răsipit Băbiu, o r ă m a s omu-acolo, cu iosagu , adică cu jituţele-— o văzut înt-o groapă: ce suna, ce suna? o săpat î n rîsipitura-ceea — n u m a i d-un fărtai dă cot o săpat , ş-o găs i t o că ldare dă bani dă două mierţe — n u m a i aur şi arjint. Iacob l-o chemat din Igriţie. Tătă fami l ia lui î s în r înd bun".

IV. „Int-o pr imăvară s-o hîit o r îpă ş i s-a aflat u n ciont de n u l-o putut judeca nime, că ce-o fost, şi l-o a d u s aoas şi l-o ţ ipat în gunoi ş i n u l-o putut ju­deca n i m e c ă de ce fel de animalăni. D-apăi, l-o scos după doi ani : <o fost alb -aşa,, ca hîrtia-ceea" (Indrei ilenei, „cioban" din Igriţia).

V. „O adus u n p lug c u şase boi, fata de uriaşi, în zadie, şi di p ă va lea M o ­dului . Ş-apăi d-aici 1-0 adus, o zis tată-so, o zis: tu, d u J înapoi , c-aieştia o s ă m o ş t e ­nească pământu .

V-a. (variantă). „O coborît două uriaşe — fouwi — ş-o luat u n p l u g c u j.ite "cu tăt ş i cu p luguri c u tăt; două urience le-o l u a t în zade — cu p lug c u jite cu tăt: şi le-o dus la părinţ i i lor a c a s ă unde-o fost a ş e z ă m â n t u lor.

— Ia ta tă ş i m a m ă , ce jermuţi s c u r m ă pământu. . . O zîs părinţi i lor: „Duceţi-L acolo unde-o scurmat , c ă aeş t ia au să moştenească pământu . Ş-apăi, le-o a d u s . înapoi. Ş-apoi uriaş i i s-o prăpădit di p-iaici P ă ş e a din deal î n deal; d in Kerengiot păşea-n Dîmbu cel gol; din Făjet în Ploptiş".

VI. ,;D-apoi, acolo şedea uriaşii, să juca de a „lopta", ş-apăi mergea d u p ă sare-n Cluj; d-acuş punea oa la la foc după m ă m ă l i g ă . Acolo şedea ei î n Băbi;-cînd o fost lupta în 48, — a icea înc-o fost măgurice, în Măguricea Cir ja ş i-n Băbiu. Aici este muma o Ţiţîoairă* Zice c-aioaa a s ă p a t ormeghea (ţara) şi s ă facă u n şanţ — ş-apăi n-a putut sapa la el, că.... careen colo s^a trezit, aşa-mprăşt iat . O fos buţa cu toate bunătăţ i le: Ţuţîomră — drapai u n u de l a noi a găs i t o toci lă ş-ura ciocan. Aicea să sape ar găs i ceva acolo. Ş-<a<colo o s tat uriaşii , e pusă d&ai-ă-n c ă r ţ i Gcie-acolo pk iar uriaş şedea. O fost cetate''. (Ciceo Ambrozie d in Sigăm).

Astfel este înstărită credinţa în uriaşi. In această privinţă, în această parte*, credinţa aceasta este adânc înrădăcinată 2 5 . Dealungul văii se mai păstrează: urme materiale sau în îmaginajia poporului, urme de foste întărituri. De ex. Kendra, la Băbiu, Şigău. Uriaşi trăesc ca oameni, se hrănesc ca ei, numai:? că au o mărime ce întrece cu mult pe a lor. Aşa se explică oasele, ciolanele găsite în pământ şi cari sunt puse pe seama lor. Aşa se explică chiar unei-

2 4 ) Băbiu, (Băbi) — d â m b înalt ce predomină împrejuriniea. unde ţărani i in secolul XV, s'au a d u n a t ş i -au protestat contra nobili lor. Crezând că prin aces te locuri găsesc tmdiţmni istorice rfeeritoare l a aceste mişcăr i revokuiouai deplasat la faţa locului, unde a m găs i t exclusiv astfe l de credinţe.

2 5 ) Asupra aceloraşi credinţe, pentru locuri m a i apropiate v. între altele şfc Ei. S igMarteu: Colinele şi Cetatea Ciceu lu i Cluj, 1928, p. 43, 44, cu legend«? a semănătoare .

^ele caznice găsite în pământ, cum spre ex. la Şigău, în punctul „Ţîţîora* — unde se zice c'a fost o întăritură, s'a găsit în pământ o răjnită şi un ciocan {pe care le-am văzut şi eu). Nu mai vorbim de înălţimi. Spre marea mea de­zamăgire, referitor la Băbiu, n'am putut culege decât asemenea credinţe, în

imp ce urmăream tradiţiuni istorice cu privire Ia revoluţia ţăranilor din sec. XV, întâmplată în aceste părţi. î Tot în acesta parte a locului, populatja mai cultivă amintirea unor figuri istorice — sau reminiscenţe ale unui trecut nu prea îndepărtat. 1848, (anul)

Kossuth „Loayoş"2^), „Orban" (Urban) — (Troian, Dacii, Arpad) — acestea din urmă prin mijlocirea cărţii, deşi mi-au fost spuse aceste lucruri şi de ne­ştiutori de carie.

E interesant că Avram Iancu ne e cântat. Se păsirează în memoria vie a celor mai bătrâni, vremurile de iobăgie şi pretutindeni, modernismul de astăzi ai ceîor mai tineri, este asupra criticat.

Poezia epică e încă — actuală — la bătrâni. Aci am putut culege ba­lada cunoscută prin lungimea ei : „Gruia lui Novac". O altă baladă care se bucură de trecere în regiune, e „Vălean". încetul cu încetul vor pieri şi aceste reminiscenţe ce alcătuiau altădată — poate — întreguri şi erau pentru popor partea vieţii lor ideale alături de munca zilnică. Cel mai frumos exemplu de îmbucătăţire a întregurilor populare o oferă fragmentele din „Mioriţa", aflate de mine pe această vale. Afară de acestea, putem aminti multe „oiuituri" — fie între fete şi băeţi la joc, fie cântece — de moment, în cari se strecoară sentimentul iubirii discret.

In sfârşit, am reuşit să surprind şi am amintit bucuros şi nota caracte­ristică a acestui sat, mulţumită unei bătrâne care astăzi nu mai este pe lume, ş t care conserva aşteptându-mă poate. Acesta caracteristică am şi dat-o ca motto.

*

„Cînd am fost eu fată, atunci, au scăpat oamenii de domni. Din bătrîni <işa am auzit că taţi împăraţii să bat după Ardeal; în Ardeal îi sarea, în Ar­deal îi aoru, în Ardeal îi, şi ţară bună ca Ardealu nu-i, şi sat ban ca Lujerdiu.

— D-apăi ţucu-te nu ştiu, nu-s ieu de cînd lumea, de cînd o foiuriaşii — c-apoi o fost din deal în deal de mart ; n-o rămas decît hîrburi. O pierit lăţi, cînd o pierit lumea din p/oaie — c-apoi cînd o mai pieri, o pieri de foc.

(Satul) „Numai delà pod încolo, pînă la cela pod" erau case. Astăzi s'au înmulţit încă pe pe-atâtea în sus şi în josul acestor extremităţi, iar cele două poduri rămân în centrul satului. In legătură cu înmulţirea popoIaţ :ei : „pe moşiia tati, şapte caşi sînt".

„Mai dămult, n-o fos d-aişte ţucu-te, umbla oamenii la domni, tot trei zile-n săptămînă, d-apăi cine să şi mers la şcoa lă?" (Şcoala).

„Aşa am auzit din bătrîni, o fată a făcut bese r i ca . . o fos pădure mare, acoîea, ş-o pus icoana Maicii precistii p-un lemn, pîntu-aceia o făcut-o acolo . . Tăi cu celşag o fost lumea de cînd-i. Duminica Mare i-o slobozit, şi le-o ră­mas care cum o apucat, — porunca— mpăratului să dăduse cu trizeci de ai înainte, da a ţînut vlădica Ia u n g u r u . . . Patru case au fost făcute de domni. Asta unde şade Briia Ilisie făcută de domni, Florian, a fost gazdă ţucu-te — itătă e cioplită în pădurea Nidahazii, (acolo Iîngă Dragu); a lu Moraşart Teodor ş-a Borului Jucan Nichita ş-a Kişului — cine-o fos gazdă".

-*•) V. p e n t r u toa te aces tea m a t e r i a l u l folcloric ce u r m e a z ă .

„Rîşneam pînă nu mai vedeam bine, — mă!aiu-n focu-1 coceam, nu umbla lumea p-ales ca amu. Mai de mult dragu mieu, nu să făcea grîu de toamnă,, — numa de primăvară şi oveaze — iera imaş delà Temeteu şi pînă-n Morău :: Continitu iera inuş tătă vara" (astăzi desţelenit).

Asupra uriaşilor aceeaş bătrână spune : „punea pkisăliţa la foc şi merea-n Cluj după kiperi — aşa iera de mari" — Mai departe se miră „că cum pot" să reproduc din scris cele spuse de ea. In altă parte aduce complectări Ia cele spuse : „Ţară bună ca Ardealu şi sat de omenie ca Luzcrdiu" . . adaugă cu ocazia unei întrebări, dacă nu cumva satele să „ciufulesc între ele".

In această privinţă, Maria Jiman (fată tânără) spune despre comunele din sus : „pădureţii" — " că - s proşti ca pădurenii ; de au linguri n'au furcuţe, dn au; furcuţe n'au linguri, ş-aşa".

Printre alte jocuri de copii : „de-a calu-n curechi": sus pe cal e s tăpânul şi păgubaşul. Aceştia se iau Ia ceartă : — calu fiind trei înşi puşi — dedesubt..

Şi s'apucă şi se bat — să „trînte" — şi care e dat jos, „stă el cal în c u ­rechi" sunt 5 ; 3 cai şi 2 oameni. Apoi „de-a lopta" — joc cunoscut, care,, după o credinţă din Şigău, şi uriaşii jocau „lopta" acolo pe ricicătura ce se= zice „Băbiu".

Stăpânul: — „de ce-ai lăsat calu-n curechi? — să mînee. — ce-mi plăteşti? — ouă de cal. — dacă nu-mi plăteşti Irai să

[ne luptăm. — h a i d a . . . "

P ă cea coastă oi să pască — da l a turmă cui i-ş umblă?

,umblă-ş doi trei păcurari — da unu- i mai streinei. ca o lume de inel; a la oile-ntorcea — pînă oile-ntorcea, ala le jea i-o făcea — o tă iată o puşcată , Iei din grai aşa grăia: voi dacă mi-ţi omorî, voi pă m i n e mă-ngropaţi , în s trunguţa oilor şi-n jocuţu miei lor; fluieru mi-1 puneţi cruce — că cîn vîntu o sufla, f luieru m-o cînta: cele oi mfndre bălai, mindru m-a cînta pă văi;

I. cele oi mîndre cornute, mândru m-a cînta pă munte ; cele oj mîndre s-oine, niîndru m^a cînta pă mine .

IL

Trec şi se petrec, colo l ingă mare,

de voinici cu cai pogăniici — înainte-o m a i c ă bătrână: da voi n^aţi văzut, drag şiuţ a l mieu? — da de l -am văzut, nu l-am cunoscut. —• ş iu mieu e cunoscut, că puşcuţa lui, e tunuţ de vară — fluier de cu sară.

Ü74 SATUL SI SCOALĂ

URSUL, MAIMUŢA ŞI PORCUL.

Un biet urs, prins nu ştiu unde In ce codru şi 'n ce ţară Îndură amare chinuri Ca de foame să nu piară.

învaţă astfel să joace Şi să stea în patru labe, Ca să placă 'n mahalale La copii, moşnegi şi babe,

•Care alergau cu toţii Să aducă gologanul

-Şt chimirul să. i-l umple La stăpănu-său, ţiganul.

într'o zi insă, lábosul Ce-şi dădu cu socoteală? Eu am învăţat o artă

..Ştiu să joc pe porunceală.

Joc frumos, că doar vezi bine Cum s'adună lumea toată; Mă admiră şi prostimea .Şi chiar lumea învăţată...

Şi, văzând cum o maimuţă Printre lume loc îşi face Vanitos întreabă ursul: — Ce zici? Joc frumos? Iţi place?

— Ce să-mi placă? Fugi de-acolo, Ii răspunde şugubiaţa. Asta-i joc ? Nu vezi, fârtate Că te râde toată piaţa ?

Ursul, mânios amarnic Bea maimuţei răutate Hotărî ca pe la alţii Să îşi caute dreptate.

întâlnind un porc, în grabă Ursu-i puse întrebare: Ia să-mi spui tu drept, cumetre, -, Jocul meu nu-ţi place oare?

Ba, cum nu, chiar bravo ! bravo ! Nemaipomenit ţi-i jocul, Zise grohăind, grăsunul; De-aş avea şi eu norocul

Ca să pot juca. ca tine N'aşi lăsa ca să mă taie Oamenii, nici să mă radă. Sä mă tundă ca pe-o oaie.

Ursul, când îşi văzu jocul Lăudat peste măsură * De un porc, căzu pe gânduri Şi desprinse 'nvăţătură :

Când mă judecă maimuţa Oricum, nu-mi prea pare bine ... Dar, când mă alintă porcul, Par că mă 'ndoesc de mine.

Morala : Mai bine-o vorbă rea cu rost, De cât o laudă de prost. -

de 1. CONSTANTINESCU-DELABAIA.

LITERATURA ŞI EDUCAŢIE.

Se cunoaşte polemica i scată — a c u m «.red ani — între Minist. Instr. Puhl , şi "Teatrul Naţ ional pe t e m a u n o r piese de

i eatru nepotrivite pentru t inerime. Lucru-srile s'au petrecut astfel: Dir. înv. secun­dar din M. I. P., Dl Kiriţescu, a s e m n a l a t Minist , că pe s cena T. N. d i n Capitală

— • teatru subvenţ ionat de s ta t — s u n t «reprezentate piese „care jicnesc curăţenia • mfleteascä a tineretului, provoacă su­

gestii vătămătoare şi sunt o şcoală de demoralizare şi perversiune".

Raportul acesta , t r imis M. Artelor, a-juns s ă se publice şi prin presă, a stârnit ample discuţ i i şi răfueli care a u ajuns p â n ă la tr ibuna parlamentului . Fostul Min. a l Instrucţiunii , Dl N. Costăcheseu, răspunzând unor interpelări, ai a r ă t a t subiectul câtorva piese d e teatru, eare se joacă în faţa t ineretului: u n bărbat ta-

Ierează adulterul soţiei lui eu şti inţă, p e r m i ţ â n d accesul unu i ofiţer de cavale­rie în c a s a sa , în tocmai c u m fac repro­ducătorii cu animale le pentru încruci­şarea rasselor.

Iii altă p iesă , eroina — o descreierată — îşi desvăluie părţi le cărnoase ale cor-.pului şi-şi face o injecţ ie cu morf ină. „Freacă apoi faţa amantulu i ou coca ină pentrucă s ă poată intensif ica plăcerea perversă a sărutului .

In a l ta , u n don Juan î ş i duce l a hotel metresa , s trânge chelnerjţa de guşe ş i - i porunceşte să t ragă perdelele ş i să în­ch idă uşa .

Ga o urmare firească, M. I. s'a văzut s i l i t să interzică elevilor şcolilor secun­dare frecventarea reprezentaţi i lor obiş­nuite ale T. N. ş i -a rugat M. Artelor s ă •organizeze reprezentaţi i sera le şi mat i -n e u r i potrivite pentru tineretul şcolar.

Ches t iunea n u s'a oprit a i c i Dl dir. Kiriţescu, înttr'o l conferenţă ţ i n u t ă ila

.Ateneul român, anal izează u n n u m ă r a-preciabi l de opere apărute d u p ă războiu, i n spec ia l romane , şi scoate în evidenţă superficialitatea şi subiectivismul cu icare s u n t .tratate, în aces te opere, cele m a i delicate sent imente omeneşt i şi persiflate toate aşezăminte le ţării .

D-Sa stabileşte c ă între şcoală ş i ar tă JIU trebuie s ă existe n ic i u n ' a n t a g o n i s m ; c ă opera de artă are u n rol social ş i că r ă u l prezintat într'o l u m i n ă prea puter­n ică — într'o scriere — are o inf luenţă depr imantă asupra m a s s e i cititorilor, iar opera de ar tă devine o distrugătoare a forţei morale, iar n u o «reatoare a ei.

Literatura n u poate să conţ ină n u m a i icoane triste din sbuc iumata v iaţă ome­nească: eroi slabi de înger, pe cari î i îngenunchează viaţa, profitori cari ştiu

•să speculeze orice s i tuaţ ie şi s ă s e în-graşe din agoniseala al tora; femei ne­l iniş t i te , oare n u cunosc curăţen ia că­mi nu lu i ş i iubirea de m a m ă , şi tineret pervers care deabià ieşit depe bănci le şcol i i , cade is tovit de boalele venerice s a u e s tăpânit de pat ima sportului .

Literatura nu poate fi în nici o împreju­

rare împotriva educaţiei. Ea trebuie să secundeze şcoala I n n ă ­

zuinţa ei de-a creşte oameni luminaţi, oameni de omenie.

Pentru a concretiza aceste adevăruri , voiu trece pe d ina intea cititorilor, ca î n -tr'un f i lm de cinematograf, scurte rezu­mate din 2 opere de s e a m ă a l e l i teraturi i noastre: e vorba de Str. Lăpuşneamt, d© M. Sadoveanu şi Calea Victoriei de Cezar Petrescu, precum şi concluzii le care n i sa impun.

Str. L ă p u ş n e a n u este u n r o m a n din. t impul răsboiului . Acţ iunea se petrece l a Iaşi şi pe front.

Micul cercetaş, Pau l P lopeanu, copi l de prof. univ. din Bucureşti , îş i c a u t ă fra­tele care luptă p e front, î n Moldova i n ­vadată de Nemţi . In culori sumbre n i sunt descrise lung i l e coloane de refugiaţ i cari părăsesc capitala , trenurile pline, ca nişte ciorchini, de soldaţi car i îşi caută uni tăţ i le pierdute, ici^coleà trenuri de lux, pl ine c u ca labalâcul boierimii care nu uită să-şi ducă ou ea bonele, căţeluşi i , butoaiele de v in ş i sticlele cu şampanie , iar a lăturea de ca lea ferată, pr in noroiu şi zloată, oetele de cercetaşi, dec imate de foame şi exantematic . Aciuat întrum tren de marfă, P a u l Plopeanai trece dea lungul Moldovei ş i călăuzit de-un mi l i ţ ian , Moş-Avram, care făcea parte din acelaş reg i ­ment cu fratele .cercetaşului, Adrian, reu­şesc să găsească unitatea, să-ş i revadă fratele şi^apoi s ă pornească m a i departe în căutarea famil ie i care se refugiase la Iaşi.

Eleonóra Plopeanu, m a m a lui Paul , eu nora sa, Mary, soţia Iui Adrian ş i nepotu l său, Codinuţă, reuşesc după mul te peri­peţii, să ocupe u n imobi l c e aveau l a Iaşi ş i să aştepte zi cu zi veşti delà cei 2 copii, aruncaţ i cine şti© unde de văl­m ă ş a g u l războiului. P â n ă să pr imească veştile, nevas ta lui Adrian îşi caută cu­noştinţe, cercetează teatrul, seratele D-,nei Lazaridi, soţia unu i îmbogăţi t d e răs -boiu, şi intră a d â n c în v iaţa uşurat ică a străzii, u i tând de obligaţi i le «î d e soţie şi m a m ă . Pau l a j u n g e la Iaşi, îşi găse ş t e

ïami l iâ , dar în l ipsa unui povăţuitor — tată l său murise în preajma răsboiului — a l u n e c ă şi el în noroiul străzii , în­demnat de sugest i i le cumnate i sale.

D-na Eleonóra, în dorinţa de a-şi vedea pe celălalt copil depe front, interveni prin rude s u s puse, c u m se obişnueşte l a noi, şi obţinu repart izarea lu i Adrian la Marele Cartier.

Viaţa curge sgomotoasă . Pe St. Lăpuş-n e a n u forfoteşte aceeaş l u m e e legantă ca şi în Bucureşt iul fericit, dinainte de răs -boiu: ofiţeri eleganţi , 1 i ede ni pudraţi , cu­coniţe delicate curg ca u n şivoiu şi î n ochii tuturora citeşti setea ş i plăcerea de a trăi.

Adrian, reîntors, găseşte căminul rece, părăsit . î ş i caută ui tarea în jocul de cărţi. Pierde l a toate ocaziile, s e împru­m u t ă cu procente grele şi pierde iarăş . I n saloanele D f ne i Lazaridi, sub m a s c a fericirii, se petrec dramele cele m a i în­grozitoare: Mary fuge la Colonelul Algiu, şeful lui Adrian, iar bietul Adrian, cu nervii înt inşi de grozăvii le văzute pe front, amăr î t de păcătoşenia sufletului omenesc , îşi trage un glonte de revolver în i n i m ă .

R ă m â n e o biată m a m ă sdrobită de du­rere, c u 'n nepoţel nevrâstnic şi u n fiu dezorientat, în pragul vieţii .

Eroul din roman este un intelectual care a intrat în răsboiu cu entuz iasm şi convingere. Curăţenia lui sufletească se loveşte da păcătoşenia celor mulţi . El vede pe profitorii răsboiului şi-şi dă sea­m a că a crezut într'o himeră. Dezastrul depe front, care se iveşte în curând din nepriceperea comandanţi lor, îi pietrifică sufletul.

în tors acasă , găseşte ruina: nevastă^sa îl părăseşte , desfrâul curge pe stradă; n u mai poate suporta, se s inucide.

Lectura e depr imantă . La terminarea romanului , s imţi c u m ţi se urcă u n nod în gât şi o mare a m ă r ă c i u n e ţii se aş terne în suflet.

*>

In- Calea Victoriei este redată capitala

după răsboiu — această cocină de gorc\r

c u m a numit-o Dl Iorga. Const. Lipan, magis trat din provincie ,

este avansa t şi adus Consilier de Curte în capitală. Om integru, devotat profe­s iuni i , este întrebuinţat de către M. d e Justiţie, Gică Elefterescu, fost coleg d e şcoală cu magis tratul , c a o unealtă pol i­tică, care să-d netezească minis trulu i d r u ­m u l spre şefia partidului .

Două procese vechi de escrocherie, u n ­de sunt impl icaţ i o mul ţ ime de politicanL. sunt redeschise de Const. Lipan, c a r e primeşte delegaţia de procuror a l Curţii , şi prin o puternică campanie de presă , a l imentată pe a scuns to t de Ministerul d e justiţe, a junge să s e facă temut în par ­tid şi să înlăture pe toţi adversarii c a r i v izau şefia.

Magistratul , care n u sesizează s c o p u ­rile ascunse pe care le urmăreşte Gică Elefterescu şi crede cu tărie în justiţ ie pe oare o consideră ca pe un sacerdoţiu, porneşte c u toată încrederea la lucru ş i se pregăteşte să aresteze pe Hagi-Iordan, capul bandei hoţilor, dar în acelaş timp-unul d in cei m a i cu vază dintre o a m e n i i politici şi mult imi l ionar. Dar Hagi -Iordan păstrează încă din tinereţe nişte scr ier i compromiţătoare de-ale minis tru lu i şi a-meninţă cu publicarea lor, dacă nu se-c lasează procesul pornit de proc. general . Gică Elefterescu intervine pentru clasare,, dar magis tratu l se împotriveşte . Minis ­trul, o adevărată canal ie , îtmcepe şantajul cel mai ordinar asupra procurorului: u n copil de-al magis tratului , Costea, s tudent: universitar, ajunsese într'un cerc t e r o ­rist internaţional. Urmărit de s iguranţă , e ameninţat cu arestarea, iar tatăl său e pus în alternativă: sau cedează şi cla­sează procesul, sau îşi trimite s ingur co­pilul la Jilava. Tatăl, înfrânt, cedează ca să-şi salveze copilul.

In această dramă sumbră, e înfăţ işată admirabi l coaliţ ia celor răi — a celor mulţi — împotriva celor cinstiţi . I n ro ­m a n intră o întreagă lume din toate p ă ­turile sociale a le capitalei , descrisă d e autor cu o m â n ă de maestru : z iar iş t i .

mercenari de-ai ccaidediului), fără de nici o credinţă ş i conrupţi p â n ă î n m ă d u v a oa­selor, art işt i demoral izaţ i şi decăzuţi, l i­teraţi egoiştii şi perverşi, boieri fal iţ i ş i morifinomaini, t ineret conrupt şi fără ca­racter, o întreagă vermină putredă şi r ă u mirositoare.

Cele 22 de personagi i , care defiliează în acest r o m a n , privite m a i deaproape ne redau capitala într'o culoare cenuşie, pre-vesititoarea morţi i .

Să-i l u ă m pe rând: Const. Lipan, magis trat integru, venit

din provincie, este înfrânt şi sdrobit su ­fleteşte de practici le polit icianiste din ca­pitală.

Copiii lui: Costea, u n biet revoltat al societăţii , u n nihi l i s t c u cazier l a s igu­ranţa generală.

Sabina, o fetiţă curată ca u n crin, în t impul unu i s o m n provocat de morfină, este batjocorită de fiul lui Hagir lorgan şi se sinucide.

Aniie, fata cea mai mare , măr i ta tă din interes cu u n magis trat mediocru, îşi în­şeală bărbatul.

Nelu, cel m a i mic copil, sportman şi secătură entuziastă, cunoaş te toate măr­cile automobilelor şi erarhizează societa­tea după aceste mărci .

Mirele Alcaz şi Ion Ozun, jurnalişti , mercenari a i condeiului şi cronicari a i scandatelor mondene .

Bică Tdmesou, actor — f a n f a r o n , min ­cinos şi pl in de datorii, se m u t ă în fie­care l u n ă şi nu plăteşte nic iodată chir ia; trăieşte din împrumutur i şi expediente.

Sonia Viişoreanu, art istă , 'trebuie s ă se prostitueze cu întreg personalul admi­nistrativ al teatrului c a să poată obţine roluri de-a d o u a m â n ă .

Leon Mătăsaru, poet de geniu, dar chi­nuit de n imicn ic ia vieţii şi răutatea oa­menilor, s e a r u n c ă în desfrâu ş i beţie până la animal i tate .

Prinţul Muşat, morf inoman. Gică Eleftenescu, min i s tru parvenit ,

l ichea şi şantazist . Lulu, Lili, Lala, nepoatele ministrului ,

t ipuri excentrice, care dansează tango

cu ţ igareta în g u r ă ş i pract ică iubirea din Lesbos oa să se dispenseze de a băr­baţilor.

Iordan Hagi-Iordan, bancher şi petro­list: şmecher, escroc îşi canal ie .

Niki , băiatul lui, deasemenea o secă­tură beţivă, care batjocoreşte, p l in de boli venerice, pe Sabina în t impul s o m ­nului .

Viorica, fata lu i Hagi-Iordan, o decă­zută ş i o cocainomană.

Searlat Bosie curtezan, peşte şi carto­for.

Teofil Sterin, scri i tor celebru, preş. a l Academiei , obed, egoist şi mizantrop.

După lectura acestui roman , suf letul ţi se posomorăşte şi o întrebare chinuitoare ţi s e înfige în creier: V a p u t e a n e a m u l acesta s ă iasă la l iman , dacă cap i ta la ţări i este p l ină de specimenele arătate?

Iată deci, l i teratura de după răshoiu, descri ind societatea r o m â n e a s c ă cu a t â t a brutalitate, încât ţi s e r idică părul m ă ­ciucă.

Trebuie s ă n e p u n e m întrebarea d a c ă va putea această l i teratură s ă trezească în sufletul cit itorului ide i frumoase, s ă hrănească generaţi i le t inere cu u n idea l al vieţii , a şa c u m a făcut-o l i teratura de-acum 25 de ani .

In special învăţătorul , acel tânăr tri­m i s la vârs ta de 20 de a n i să ridice u n sat necăjit , va putea s ă scoată d i n acea­stă l i teratură neagră — sensul act iv i tăţ i i lui , s ensu l sforţărilor lui pentru scoaterea la lumină a mii lor de analfabeţi daţi Iui spre grije şi orientare? Va putea e l s ă pr imească din aceas tă l i teratură u n rea-z im sufletesc, care să- l înpinteneze l a l u ­cru, să-i oţetească voinţa, să- i facă să iubească aceas tă carieră spinoasă?

Nici o l egătură — deocamdată — în­tre l i teratură şi educaţie , ci d impotrivă o duşmănie ireductibilă. Aproape toate operele literare, de după răsboiu, n 'au nici o l egătură cu preocupările noastre educative.

Toate personagi i le sunt l ipsite de orice caracter, şi dacă se iveşte ici-coleà câte

u n exemplar a les , societatea î l conrupe şi-1 aruncă în mocir la colectivităţi i . Toa­te aşezăminte le pe care se sprij ină u n stat s u n t viciate: fami l ia este u n fel de societate oomericializată: fără credinţă şi fără pudoare, biserica u n azi l pentru in­firmi ş i bătrâni; generaţ ia t â n ă r ă este M-ber-icugetătoare, şcoala, magis tratura , ar­m a t a ş i adminis traţ ia viciate de polit icia­n i s m şi conrupte p â n ă în m ă d u v a oase­lor.

E deajuns să v ă gândiţi , pe lângă cele 2 opere pe care l e -am pomenit , la: Roşu, galben şi albastru, Corijent la limba ro­mână de I. Minulescu; Hdrdăul lui Satan de E. Todie, In cetatea idealului ş i Fla­mura Roşie d e Teodorescu; întunecare de C. Petreseu; Diplomatul, Tăbacarul şi Actriţa de Ardeleanu; Ne cheamă pămân­tul şi Oamenii din lună de M. Sadovea-nu, etc. ^

Ce-i de făcut ? ! Educatorul trebuie s ă citească. Scrii­

torul n u poate fi oprit delà scris; aceas ta este meser ia lui. Să pr iv im deci aceste opere ca pe niş te scrieri satiricei, care bi-ciuiesc — întocmai c u m făceau în secolul trecut fabulele — urîtele moravur i care s'au încuibat î n rânduri le societăţ i i noa­stre şi ne servesc nouă, educatorilor, mostre de uriciune suf letească — foarte des exagerate — dându-ne în ace laş t imp şi îndemnul de-a munc i cu râvnă pentru înlăturarea tuturor slăbiciunilor. Cele care n u ne d a u aces t îndemn, trebuiesc evitate ca pe florile cu corola bogată, dar fără parfum.

P e t inerii învăţători de astăz i i-aş com­para cu nişte .palmieri din Sahara. In pust iul ace la înt ins , cu soarele arzător, care tăbăceşte pielea dobitoacelor şi a oamenilor, c ine poate s ă înţe leagă de unde î ş i trage seva aces t arbore ş i pr in ce m i n u n e poate să-şi r idice o coroană aşa de bogată? Rădăcini le străbat adânc ta n i s ip şi d in straturile umede îş i culege hrana, iese apoi la suprafaţă în băta ia vântului , cheamă privirea călătorului în­setat şi adăposteşte caravana obosită.

Pe înt insul pust iu al vieţi i noastre so­ciale, aşa c u m îl prezintă scrierile de după răsboiu, învăţătorul să-şi adân­cească rădăcini le suf letului s ă u în solul m ă n o s a l trecutului cinsMt $i plin de o-menie. De-acolo, d in scrierile vechi: Emi-nescu, Creangă, Maiorescii, Odobeseu, Vlăhuţă, Cerna, Iasif, Goga ş i a l ţ i i mul ţ i să soarbă puterea de v ia ţă ş i s ă i a s ă l a suprafaţă ca tânăr palmier care îş i în­tinde robust frunzele ta bătaia vântului .

Cei 40.000 de învăţători a i ţării pot credà tot a tâ tea oaze de verdeaţă .resfirate pe înt insul p u s t i u a l vieţi i noastre socia­le. De-acolo se vor r idica eroii vi itorului, cari vor forma preocupările romancieri­lor de mâine . Ei vor fi soldaţi credincioşi, puş i în s lu jba u n u i ideal de înţelegător patriot ism şi ne înt inată umanitate . P r i n m u n c a noastră s ă le d ă m deci scriitori­lor acest mater ia l nou , sfinţit prim truda şi prin avântu l nostru de educatori !

NICOLAE NISTOR. revizor şcolar.

IN AJUN DE EXAMEN. •

intredeschid încetişor pleoapele ş i 4 spionez. In -pătucul lui , cu mani l e în lăn­ţuite pe genunchi , s e gândeşte . Din când

*) Din vo lumaşul d e schiţe: ŢUCU {edi­tura „Scrisul Românesc", i e i 40). Reco­m a n d ă m aceas tă carte pentru bibliotecile şcolara.

ta când m i ş c ă buzele, d a t i n ă capul ori dă din umeri . P e n d u l a bate 3%.

—• Ce, n'ai dormit , tatule? Tresare, desface mani l e şi-mi zâmbeşte

încurcat . — N'am putut dormi tăticule. — Şi eenaii făcut tot t impul? — M'am gândi t ş i eu .

— Te-ai gândit?! L a ce măi? — L a examen, l a cenai vrea? Răsuceşte capul; oftează. — N u te m a i gândi , m ă i prostule ! . , .

In cinci minute o să fie gata tot exa­menul !

Dă uşor d i n cap; s e m n că n u e prea convins.

— b e c e ad ică să-ţ i file teamă, c â n d ştii bine l a toate?

— Mergi s i t u e u mine , tăticule? — Sigur c 'iam s ă m e r g ! N u ţ i -am pro­

m i s ? — Tăticule ? — Ce m a i vrei? — Cu d o m n u Băjescu o s ă dau exa­

men ? — Cu d â n s u l . . . ţ i -am m a i spus-o doar! — B i a i e . . . — Dar dece m ă tot întrebi? — Fiin'că eu n u vreau să dau cu el ! — N u u ? . . . Dar c u cine^ai vrea mătă -

l u ţ ă ? — Cu d- ra Mărăcineanu, — Şi pentruce m ă rog ? — Mi-a spue băieţii că l e dă bomboane

spirtoase şi-i învaţă cântece frumoase. — D o m n u Băjescu mu le dă? — N u u . . . le dă n u m a i l a pa lmă cu

nudlaua ! Tuşesc î n sec ca să-mi ascund zâmbetul.

— Tăticule, e u a m s ă dau premiu cu cunună ?

— Copiii oare n u urmează la şcoală nu ia/u.

— N u dau de fel ? ! —" Nu. — Mironel adică s ă ia premiu şi eu nu? — La a n u l te duci Ia şcoală şa-atuncî

o s ă ied. — Dece n u m'ad dat s'acu, tăticule, c a

să i a u premiu? — Când a u fost a t â t e a bolii, c u m e r a m

să te dau, m ă i tată? — ? — La a n u însă îţ i făgăduesc că te dau...

iaca, zdtc zău c'o să te dau ! — La d-ra Mărăcineanu? — La d-ra Mărăc ineanu, poft im! — Zi p e onoarea ta, tăt icule!

— Pe onoarea mea , dragul tat i i l Aşezat pe m a r g i n e a patului , pnivind

distrat pe fereastră şi dând înteţ i t d in picioare, se gândeşte .

— Dacă n u poţ i dormi, totule, m a i joacă-te şi t u . . . vezi c'am p u s pe birou nişte revis te colorate . . . a u chipuri foarte frumoase !

Tace şi n u se mişcă. —• Vrei să ţi le-aduc aici? — E u m'aşi duce niţel în curtea bi­

sericii . . . — P e căldura asta? Ce, vrei să-ţi v ină

r ă u ? —• Nu-d aşa de oald, tă t i cu le ! . . , Ţi se pare ţie că eşt i c u p i j a m a u a

g r o a s ă . . . —" Ba-i ca ld tare, dragul tat i i ! — P'ormă hat° ş'oieacă de v â n t . . . .

s traşnic s'ar m a i înă l ţa aou s m e u l ! — Ei, hai , du- te -atunci d a r s ă n u s ta i

prea mult . — N u m a i u n pic! ' — Fereş te4e de soare ! — Las' tăticule, ce, sunt copi l m i c ? Trebuie s ă fi trecut cu totul oa l a u n

ceas ; poate şii m a i bine. Absorbit de aranjarea cărţilor, aduse

de d imineaţă de là legătorie, u i t a s e m c u totul de b ă i a t Deodată a u d de vizavi, din curtea bisericii , u n răcnet şi văittă-turi :

— Au !'. . . Aoleu, n a s u l . . . n a s u l m e u . . . mor ! ™

Tremurând tot, m ă trudesc se deschid de zor fereastra.

In aceiaş i clipă însă, a u d des luş i t o în ­jurătură "neaoşă. Costel .al m e u , pr in ur­mare, ştie şi s ă 'njure. Iată, încă o regulă fără excepţie !

Ţinândn-ş î nasu l cu a m â n d o u ă m a n i l e şi p l â n g â n d cu hohote, tocmai trece dru­mul.

Cu toate că e frânt din mij loc şi s e fereşte, totuşi sângele i i p icură într 'una pe bluză; bluza c u care va da e x a m e n mâine !

H spăl bine. î l aşez în pătucul lui ş foni t rag u n scaun aproape. Dupăce se m a i potoleşte îl Sau l a descusut.

— Deoe n u te fereşti, dragul tatii? Ai ui tat c u m a i căzut depe bicicletă, de era să-ţi rupi nasul?

— A c u m a n'am căzut. — Nuiu? Dar cum s'a n tâmpla t atunci ? — M'a izbit Mircea. — Cum te^a izbit? — Ne jucam, tăt icule , de-a ascunse lea ,

şi el m'a lovit r ă u peste nas . — N'o fi vrut cred. — O fi vrut, n'o fi vrut, da' ni'o l o v i t . . .

as*a-i ! — Aşa s e 'ntâmplă l a j o c . . . d e ce nu

te-ai ferit şi t u ? — Eu a m spus m ă m i c ă i s ă n u m a i m ă

joc ou M i r c e a . . . d u m n e a e i nu, că nu-i frumos, că ce-o să ziică tant i F l o r i c a . . .

— Şi c a oe n u vrei s ă te m a i joci cu Mircea?

Tace, oftează; tresare odată tot. — Dece, m ă i tatule? — Fi'n'eă-i m a i m i c decât mine . . . — E n u m a i c'un an m a i m i c ! — Şi p'ormă face n u m a i prostii ! — Par'că t u eşti m a i b r e a z . . . — D a c a i şti oe face ! . . . Tiii ! —• Ei, c a m ce face? — Moi bine e u - ţ i epun.... dă-1 naibei!....

Să mi-4 spui m ă m i c ă i că l -am drăcuit , a u z i ?

— N u te spui , bine, dar zitmi ce fel de prosti i face Mircea?

— Tăticule, a m să- ţ i povestesc n u m a i u n a . . . o s ă te saturi !

— Bine , u n a fie. — Odată tant i Florica a v e a musaf ir i

mulţ i . Mircea intră î n isaJon, m u r d a r şi cu 'n că ţe luş găs i t pe s t r a d ă . . . o jigodie de căţel, tăt icule dragă ! . . . 0 poci tanie !

N u zice bonjur, ori s ă r u t m â n a , pune căţelu p'un fotei ş H spune l u i t an t i Flo­rica :

„Măicuţo, ui te ce căţe l frumos a m găs i t eu! Ia vezi m a t a l e ce scrie sub coadă, c ă n u şt iu ce mume să-i p u n !"

P r i n d a râde. P e m ă s u r ă oe m ă gândesc la scana, mi se 'nte ţeş te râsul .

— Haide, închMe ni ţe luş ochii! întorc înadins capul ş i m ă trudesc s ă

n u fac egomot . - -, i » ^ -

— Tăticule I — Cum, n'ai adormit încă? — Tăticule, deoe n 'am dat e x a m e n a s ­

tăzi ? — Mâine o s ă da i s i g u r . . . h a i închide

ochişor i i . , . . m ă c a r o jumătate de ceas să aţipeşti !

De trei ori p â n ă a c u m s'a a m â n a t exa­menul .

De grijă n u m a i m ă n â n c ă ş i n u doar­me ca lumea . De s'ar termina odată, Doamne !

— Tată ! — Ce mai e aou ? — Cum se c h i a m ă apa ceia mare? — Care apă, m ă i ? — Peste oare-a sburat o zi şi-o noapte

„arioplanu". — Aha ! . . . Óceániul Atlantic, tăticule. — Atlantic ! ? — Da, da, Atlantic. —• Şi c u m , tăt icule , o zi şi-o noapte a

trebuit să sboare ? — O zi şi-o noapte, da, că- i lată. — Intr'una? — Intr'una. — Eu n u cred as ta ! — Şi dece m ă rog, n u crezi? — Cum, fără s ă m ă n â n c e omu? — Fără. — Fără s ă doarmă? — Fără. Se opreşte, zâmbeşte şiret, apoi întoarce

uşor capul. — Fără să facăă . . . pipi ? — Mă hoţule, m ă ! Haide, închide ochi i ocu ! A adormit într'un târziu. S o m n agitat

însă. Se 'mtaarce c â n d pe-o parte, când pe alta; tresare, geme, vorbeşte. U n ţ ipăt scurt, tăios, de -am îngheţat .

— Ce-i tată , ce-i? — Tăticule ! Tăticule ! — Ce-i, pentru Dumnezeu ? — Tăticule, e>u a m visat pe draeu ! —Fii cuminte , dragul tat i i ! -— Zău că l -am visat, zău ! Are pirivirea a iur i tă şi tremură. H şterg

binişor de sudoare, î i pr ind mânuţe le în

dreapta mea , iar ou s t â n g a îl m â n g â i uşor pe frunte.

încep să-,i înşir verzi şi uscate p â n ă se m a i l inişteşte ceva.

— Şi c u m era dracul, prostul tatii , pros t?

— Ca o p is ică mare, neagră. — Şi ce făcea, m ă i fricosule ? — Uite, s tă tea co lo pe sobă ş i s e strâm­

ba l a m i n e — Zău măi? — De câte ori deschidea gura, ieşea

fum şi f lacără ! Ochii erau c a două fa­ruri ! ! . . . Zău tăt icule , zău !

Cu c h i u cu v a i l -am l iniş t i t ş i adormit . Mă trag binişor de tot die l â n g ă dânsul , ca n u cumva să -1 trezesc. A c u m doarme profund. Sudoarea î i îmbrobonează frun­tea. Când şi c â n d m a i tresare, g e m e ori oftează.

P r i m a grijă mare , grija examenului , te-ia 'încercat, dragul tati i ; c ine ştie ce griji şi cumpene, te-or fi aş teptând şi pe t ine în v ia ţă !

Te-oi putea oare călăuzi şi căl i a ş a cum trebue?

ION DONGOROZI.

C r o n i c a . f EMANÜIL EREMIE. Invăţător imea

din Cluj a avut durerea s ă p iardă pe unul dintre cei m a i harn ic i ş i pricepuţi tovarăşi de m u n c ă . Cine a văzut şcoa la condusă de Bmanui l Eremie şina dat sea­m a că aces t o m a v e à cultul datoriei ş i înţelegea s ă servească c u tot devotamen­tul inst i tuţ ia p e care o conducea.

Emianui! Enamie a părăs i t prea devreme locui de c inste oare i se încredinţase. Cei 20 d e lani d e servic iu însă , închinaţ i şcoalei româneşt i , a u fost pentru el pri­lej: suf ic ient ca s ă amate toată priceperea şi toată dragostea pentru cariera pe care o îmbrăţ işase .

In p r i m a decadă d e v iaţă şcolară, după Unire, el a Jiuiat parte l a toate luptele dăscăleşti , servind c u sinicieiritate şi) desin-tenesare inst i tuţ i i le învăţătoreşt i .

Dornic ide perfecţionare,, dupăce a a j u n s în fruntea şcoale i pr imare Nr. 5 d i n Cluj, n u a încetat s ă se cult ive, d â n d dovada adeseori, î n revistele dăscăleşt i , de acea­stă s tăruinţă . In colaboarre cu alţii co­legi, a publicat u n m a n u a l de Geografie şi trei m a n u a l e de Aritmetică pentru şcoa­la pr imară.

Munca grea, d in şcoală şi în an i i d in u r m ă boala nemi loasă , care i^a curmat firul vieţii, l^au Împiedecat s ă lucreze şi

m a i mul t pe terenul l iterar. Şi acest pu­ţin însă, ni -1 a ra tă c a pe u n învăţător oare n u priveşte şcoa la n u m a i ca o m e ­serie, ci ca u n apostolat , căru ia i-a dedi­cat toată puterea s a de m u n c ă .

Conducătorii aceste i Reviste regretă s in­cer pierderea lu i prematură.

* REVISTELE JUDEŢENE. Redactate d e

Revizorii şcolari ş i de condcuătorii Aso­ciaţiilor judeţene, a u menirea s ă s u s ţ i n ă l u p t a pentru Asociaţie şi s ă răspândească cunoştinţe generale şi pedagogice printre învăţători i din judeţ.

Conducători i acestor reviste mer i tă u n cuvânt de laudă, căci orice m u n c ă intelec­tuală, .pusă î n s lujba şcoalei şi a culturi i româneşt i , trebuie încurajată. Noi cu ­noaş tem însă d i n experienţă cât es te de grea susţ inerea mater ia lă a luneî reviste, şi ică în vremuri le d e astăzi , c â n d învăţă­torii n u a u luat flerurile pe 4—5 lumii, foarte greu pot s ă se achi te de o obliga­ţie atât de e lementară de a a v e a o re­vistă, două, de specialitate.

Ceeace a m dori însă s ă subl iniem, c a o recomandare prietenească,, a r f i ca fiecare din aceste reviste s ă aibă u n program de activitate adaptat nevoilor şcolare a le ju­deţului. In fiecare judeţ există chest iuni

specifice, care trebuie eă găsească loc î n coloanele revistei judeţene. Tot acolo v a trebui să se publice studi i despre evoluţ ia a n u a l ă a învăţământulu i , pentru oa cer­cetătorul ide mâ ine a l s i tuaţ ie i î n v ă ţ ă m â n ­tulu i să a ibă mater ia l documentar sufi­cient, c a s ă poată reda în l in i i larg i icoa­n a învăţământu lu i ş i a culturii d i n ace l judeţ. ' Când în fiecare revistă judeţeană se va pune problema şcolară din punct de ve­dere a l intereselor looale, a tunc i revis ta va deveni u n organ de îndrumare , care cu vremea va putea s ch imba înfăţ işarea învăţământu lu i s i mental i tatea învăţăto­rilor î n ce priveşte felul de predare a l diferitelor cunoşt inţe ş i rostul lor în ac ­t ivitatea şcolară ş i socială .

F ă c â n d aceste constatări , nu u r m ă r i m al tceva .decât s ă v e n i m î n ajutorul şcoalei, deschizând conducătorilor revistelor dăs ­căleşti nouî perspective în domeniul pro­blemelor şcolare. (C. I.)

NU SE. MAI ŢIN EXAMENE DE ÎNA­INTARE PENTRU ÎNVĂŢĂTORI. Minis­terul Instrucţ iuni i , î n u r m a aviizului con­tenciosului său , a hotărît s ă desfiinţeze examenul de înaintare l a gr. II pentru învăţători i cărora M s'a făcut inspecţ ia specială.

I n viitor, înaintarea învăţători lor se v a face pr in acordarea „Meritului cultural".

învăţători lor cărora l i s'a făcut in ­specţia spec ia lă şd au! ifost admiş i l a

- examenul de înaintare, l i se va ţ ine în s eamă rezultatul aceste i inspecţii . Ei tre­buie să înainteze însă Ministerului pr in organele de canitrod, ca s ă poată obţine recompensa „Mieriiul cultural" şi câte u n m e m o r i u a s u p r a îmtregei lor act ivităţ i extras colare.

ZIUA SĂDIRII POMILOR. Cu prilejul mari lor inundaţ i i d in ţară, s'a constatat că într'o mare măsură , ele s'ar datori şi defrişării pădurilor.

Ministerul Instrucţiunii , de acord cu Ministerul de Domenii , a hotărât ea, anul

• acesta, s ă se dea o deosebită extindere

plantări i copacilor. In consecinţă Ministerul Instrucţ iuni i

a tr imis tuturor şcolilor o circulară, prin care le cere să i a contact c u organele ocoalelor si lvice, cu ocazia zilei destinată plantări i pomilor.

Această zi se va f ixa de comun acord c u si lvicultorii . Fiecare ş coa lă îş i va for­m a -plantaţ ia proprie, pe care o v a în­griji cu şcolari i .

Afară de aceasta , şcoalele vor lucra l a plantări i cu p la tă pe terenuri le fixate de ocoalele si lvice. La .aceste lucrări vor par­t ic ipa n u m a i elevii d in c lase le a V^a, a VT-a şi a VH-a ale cursurilor compl imen­tare. P la ta s e v a face de ocoale. U n sfert sau o jumătate d i n .aceşti bani se vor afecta comitetelor şcolare, iar restul v a fi distribuit şcolarilor .cari a u lucrat l a

plantaţi i .

DIM IS ION ARE A ÎNVĂŢĂTORILOR. Considerarea ca demis ionat pentru ab-sentarea nemot iva tă de là post a u n u i funcţ ionar stabil s a u inamovibi l , consti­tue în realitate o m ă s u r ă discipl inară, echivalând cu punerea în disponibil i tate a funcţ ionarului pentru abater! delà da­torie. P r i n Urmare o atare m ă s u r ă n u poate fi lua tă de autoritatea superioară de cât după o prealabi lă judecată a Co-mis iunei discipl inare, inst i tui tă de lege. (Cas. II. 837 din 10 Aprilie 1925 P. S. 1925, pg. 283).

GRADAŢIA DE MERIT. Comfeia pen­tru acordarea gradaţi i lor de merit cultu­ral ale învăţătorilor s'a întruni t ieri la Ministerul Instrucţiuni i . Comisia s'a ocu­pat c u acordarea acestor gradaţi i învăţă­torilor cari. după vechea lege, trebuiau să se prezinte l a examenul de înaintare gr. II şi celor cari trebuiau s ă fie îna in­taţi gr. I.

DEFINITIVAREA ÎNVĂŢĂTORILOR. In conformitate cu legea privitoare l a acordarea gradaţi i lor de merit cultural. Ministerul Instrucţiuni i a luat dispozi-ţ iuni să se întocmească tablouri c ü învă-

tătorii cărora urinează să M se recunoa­scă leafa de învăţător definitiv, pe 1 Ia­nuarie 1933.

Ministerul Instrucţ iuni i a întocmit u n tablou al învăţătorilor cari n u s'au pre­zentat, efectiv, de trei ori l a examenul de definitivat, mot ivând neprezentarea cu 'certificat medica l s a u dovedind c ă a u avut concedii în t impul examenului .

Toţi învăţători i d i n aceas tă categorie a u fost menţ inuţ i î n învăţământ .

ÎNVĂŢĂTORII?UPERORI. învăţători i cărora Ii s'a acordat titlul de „învăţător superior" îşi păstrează gradele p e care le-au avut în învă ţământu l primar. Faţă de colegii lor, ei au precădere n u m a i l a numiri le de directorii, î n funcţ iuni le ad-ministrativie ş i de control şcolar şi pot s ă predea l a clasele V—VII primare.

UNIREA BASARABIEI. La 9 Aprilie a. c. s'au împl in i t 14 a n i de là proc lama­rea urnirii Basarabiei cu P a t r i a m a m ă .

Regele Ferdinand I, după ce i s'a co­

municat ac tu l unirii , a răspuns Sfatului Ţării prin următoarea te legramă: '

„Cu o adâncă emoţie ş i ou i n i m a p l ină de bucurie a m pr imit ştirea despre spon­tanul act ce s'a săvârşit l a Chiş inău.

Sent imentul naţ ional ce s e deşteaptă atât de puternic în t impul din u r m ă în inimile moldovenilor de dincolo de Prut, a pr imit prin votul înălţător a l Sfatului Ţării o so lemnă af irmare.

U n vis frumos s'a înfăptuit . Din suflet m u l ţ u m e s c bunulu i D u m n e ­

zeu, cg, mi^a dat în zile de restrişte, s ă văd după o s u t ă de a n i pe fraţi i hasara-beni venind iarăş la Pâtr ia -mamă. Aduc prinosul m e u de că lduroase mul ţumir i Domnii lor Voastre şi Sfatului Ţării, a căru i patriotică sforţare a fost încoronată de succes .

In aceste m o m e n t e so lemne şi înăl ţă­toare pentru patrie, de aci îna inte co­m u n ă , Vă tritoit l a toţi cetăţeni i din Basarabia de peste Prut regescul m e u salut , înconjurându-vă c u aeeeaş i n i m ă caldă şi iubire părintească".

C ă r ţ i , R e v i s t e . M. SASU: învăţământul primar din ju­

deţul Alba' 1919*—4930. In această pr imă fasoicolă dl S a s u se ocupă de învăţămân­tul pr imar d i n judeţul Alba sub s tăpâni ­rea s t ră ină ş i de şcoli le aflate to 1919.

I n cele 80 pag . a l e acestei broşuri^ se găsesc date foarte importante pentru cu­noaşterea 'trecutului apropiat , referitoare la învăţământu l d i n aces t judeţ.

N u p u t e m decât s ă fe l ic i tăm pe dl M. Sasu pentru aceas tă lucrare, dor indmi ca s'o poată t ermina cât m a i curând, căci în calitate de revizor şcolar a l judeţului Alba a a v u t î n cei 10 a n i de activitate rol î n s e m n a t în desvoltaraa î n v ă ţ ă m â n ­tului românesc .

î n d e m n ă m şi pe ceilalţi revizori s ă a-dune ş i s ă 'publice materialul ce a u de­spre s i tuaţ ia învăţământu lu i din jude­ţul lor.

REVISTA GENERALĂ A ÎNVĂŢĂMÂN­TULUI. An. XX, Nr. 1—2, pe Ianuar.— Febr. 1932, aduce larticole s e m n a t e de d l Gh. Antonescu: Orientarea pedagog ică a şcoalei româneşt i ; 1. Gabrea: S tat i s t i ca şi polit ica şcolară şi alte art icole d e s e a m ă . Mai r e m a r c ă m articolul d 4 u i I. Săvă-nescu, inst i tutor i a Iaşi, care publ ică u n articol despre: Decadenţa î n v ă ţ ă m â n t u l u i primar. Cele constatate de d l Săvănescu, a tâ t în ce priveşte s i tuaţ ia mater ia lă a şcoalelor, cât şi controlul învăţămânitului , din păcate, sunt adevărate . Dacă n u s e vor lua măsur i pentru curmarea acestor rele, învăţământu l pr imar v a r ă m â n e o s i m p l ă fiicţitune.

VIAŢA ŞCOLARĂ. An. IX. Nr. 4, Apri­l ie 1932, Satu-Mare. Dl Barm Pop publ ică Note pe marginea programei analitice.

OBSERVATORUL SOCIAL-ECONOMIC, An. I. Nr. 2—4. Dl \Dr. Gh. Moroiarm, Rec­torul Academiei Comerciale din Cluj, î m ­preună cu profesorii acestea. I n s t i t u t e publică aceas tă revistă de studi i şi a n ­chete social-economice cu scopul d e a lămuri opinie i publ ice a tâ tea probleme oare f rământă as tăz i în treagă lumea .

Din n u m ă r u l acesta, care are vreo 300 die pagini , reţinem, s tudiu l d-lui Dr. I. Popa, despre: Industria, casnică a l emnu­l u i d in Munţii Apuseni .

ŞCOALA NOASTRĂ, No. 3 (Zalău), re­dactată de Dl D. Mărgineunu, este cea m a i veche revistă judeţeană şi cea m a i bogată în mater ia l local .

ŞCOALA Şl VIAŢA. Revista Asoc. G-le a învăţători lor d i n România . An. III. Nr. 1 . Are ort. de s e a m ă scr ise de d-nii S. Mehedinţi, I. Simanesm, Gh. Bogdan-Duică, D. Teodosiu, D. Toré. Reţ inem în­deosebi art. d-lui S. Mehedinţ i despre Sanderson, a cărui activitate o m rele­vat-o şi n o i ântr'un art icol publicat în revista noastră.

TRIBUNA COOPERAŢIEI ARDELENE. An. I I I . Nr. 1—2. Revista aceasta , condu­să cu m u l t ă pricepere d e d l Prof. Dr. V. tinga, a re u n rol deosebit d e important în pregătirea terenului pentru t â n ă r a cooperaţie (românească dim Ardeal. P e l â n g ă articole de doctaină, î n p a g i n i l e e i învăţători i găsesc foarte imnlte s faturi c u privire l a rolul lor de cooperatori. U n colaborator d e s e a m ă al aceste i reviste este şi Dl Dr. Gh. Dragos, pe care î l c u ­noaşteţ i din paginiUe revistei noastre.

TRAIAN GH. ZAHAR1A, Belgia (Bib. Cunoşti, folositoare, Ser. C. Nr. 36), l e i 5. In a c e s t n u m ă r s e d ă o succ intă privire a supra acestei ţări, p e oare sub diferite forme vo im să o i m i t ă m ş i noi, fi ind

mândr i când n i s e s p u n e c ă R o m â n i a este o Belgie a Orientului. Citind aceas tă broşurică, ne p u t e m d a s e a m a c ă a v e m tocă de parcurs o ca le l u n g ă p â n ă s ă a-j u n g e m l a forme de v iaţă de stat , econo­m i c ă şi industr ia lă ipe oare le-a a j u n s a-ceastă ţărişoară.

2. LUP AŞ, Anastasia Şagutna (Bib. Cu­noşt inţe folositoare, Ser, C. Nr. 38), le i 5. Dl Lupaş , i s toriograful act iv i tăţ i i mare­lu i mitropol i t Şaguna , descrie în aceas tă broşură v iaţa Anastas ie i Şagmnaj care din frageda pruncie a săd i t î n sufletul f iului său , Andrei, sent imente a t â t de frumoase ş i 1-a sa lvat pentru biserica s trămoşească , a căru i îndrumător a de­venit m a i târziu.

V. CIUREA, Vechiul ţinut al Sucevei (Bib. Gunoşt. folositoare, Ser. C. Nr. 29), i e i 5. — I n aceas tă broşurică se descrie ţ inutul fostei capitale a Moldovei pe t im­pul lu i Ştefan ce l Mare. Fiecare învăţă­tor trebuie s ă ştie povest i elevilor cât m a i m u l t despre aceas tă cetate, d i n care por-n i a u porunci le de apărare a r o m â n i s m u ­lui . Cetatea Suceava ş i ţ inutul ei nu tre­buie s ă r ă m â n e în m i n t e a elevilor nu­m a i u n s implu n u m e şi u n ioc pe hartă, c i o i coană v iu colorată, care s ă le excite dragostea pentru acel ţ inut ş i ace le vre­m u r i

Dr. 1. LEPŞ1, Marea Neagră (Bib. Cu­noşt inţe folositoare, Ser. C. Nr. 40), lei 8. In .cele 32 p a g i n i s e descrie c u m s'a for­m a t Marea Neagră , despre vieţuitoarele d i n aceas tă mare , Insu la Şerpilor ş i în ­s e m n ă t a t e a măr i i pentru ţara noastră . Dnul Lepşi este u n special ist; c u toate acestea , povesteşte lucrur i folositoare pe înţelesul tuturor. învăţător i i pot uti l iza cu mul t folos cunoşt inţe le d i n această broşurică.

. • (C. IENCICA.)

C a r n e t u l A d m i n i s t r a ţ i e i . A u plătit a b o n a m e n t e l e

Din oraşul şi jud. Cluj : Dr. Pave l Roşea, prof. Acad. Comercială; Dr. Fran­cesco Anelli, lector lu-niv.; Maior Aramă loian; Pant . Macavei; Vasi le Macavei; A. Tămăşaai; Atanas ia Raţ iu; Munteanu S imion; Munteanu loan; Maria Tudo-•rache; August in P o p ; Andrei Dézei.

Din jud. Alba : El. Tătara; Veturia Groza; Scoate; pr imară — Sebeş. Din jud. Näsäud : Dionis ie Maior,, dir . şc. normale . •Din jud. Sălaj : I. Vlaiou; Valeria Lazăr; Teodor Jugariu. Din jud. Târnava-Mare : Maria Dumitriu. Din jud. Caras : Al. Dinu. Din jud. Sibiu : Prof. Victor Lazăr; Nuţ i B á n é i n . :Din jud. Braşov : Szórády Roza; Luca Savu; Elena Taroş. Din jud. Turda : Emil Poruţ iu; Gh. Metea; I. Katona; M. Aitay; Ersijáa Bordán. Din Bucureşti. : Fel ic ia Anastaisiu; Mitica Godrescu.

aoaaaa

D o m n i i a b o n a ţ i , c a r i a u d e f ă c u t î n t â m p i n ă r i în c e p r i v e ş t e e x p e d l r e a r e v i s t e i f s c h i m b ä r i d e a d r e s e , n u m e r e l i p s ă , etic.) s u n t rugaţ i s ă s e a d r e s e z e diui D . G o g g , S t r . R o m a 2 8 Ciul.

ü u g ä m p e a b o n a ţ i s ă b i n e v o i a s c ă a n e t r imi te a b o n a m e n t u L

P a g i n ă r e z e r v a t ă p e n t r u c o m u n i c ă r i l e A d m i n i s t r a ţ i e i r e v i s t e i ş i r e c l a m e .

i*mmmmî i>&mm<mm<i i>mmsmm«i i*mmsmmi immmmsBi - ^ ^ h n Comandaţi-vă cărţile, registrele, rechizitele şcolare şi de cancelarie

de là

Librăria R. €iofle^ Cluj S t r a d a U n i T e r 8 i t ă ţ i i 3

La toate comenzile acordă 20°/ 0

rabat. C e r e ţ i c a t a l o g u l !

î**MRw*5i»SaSî5S st Í'JWÍííHíSSSS W*? **W,i«8MÎSSS38KWt î'MiîMÏÏMMSsSS&Vî íMWBSBBSSÍBWP*! î«AWW8KΫSSfl9MB.**Î pmsB y y »W< iiáji 4»' 'Ilin ~ "mim " nai l i i i 1 * 1 1 ' mi ui ' ty'~'^i~UV ' <tk>< ~ iii " N>' " m< '•>» iii" llir^iimiiiiMilMHiiiiaLiiiiHiMiiHiiUí^ft.iiim»ÍB itHiminaJMiuiiiimW 11 iiiMiMrt#Iuium>raHiUfflafc«Mi^Hmiar«iiimii11h^^

Constantin Iencica Luminătorii satelor (antologie) Lei 30 însemnările unui învăţător Lei SO

S e p o t c e r e d e l à R e d a c ţ i a r e v i s t e i

Preţul 30 Lei.